Sunteți pe pagina 1din 2

AB E2 De ce copilul meu este atât de ostil şi de agresiv? (P.

1/2)

Comportamentul agresiv apare foarte frecvent mai ales la băieţi. La majoritatea copiilor este
vorba de un episod trecător, iar cauzele problemei sunt uşor de identificat (de exemplu
schimbarea şcolii, o nouă profesoară, certuri între părinţi). Dar unii copiii se disting încă de
la o vârstă timpurie, fiind „mai dificili”, nu vor să doarmă, la vârsta de sugar ţipau mult, după
care în copilăria mică au distrus – de cele mai multe ori fără intenţie - jucării şi obiecte, au
fost „neîndemânatici” şi gălăgioşi, impulsivi, neascultători şi se certau frecvent cu fraţii sau
cu prietenii lor.
În cazul unui asemenea istoric este cazul să privim problema în mod foarte serios,
deoarece avem o sarcină foarte dificilă, dar mai întâi sunt necesare informaţii referitoare la
problema copilului dumneavoastră.

► Ce este tipic copiilor agresivi?


Copiii agresivi cu vârste cuprinse între 7 – 12 ani pot fi recunoscuţi după următoarele
caracteristici:
• crize de furie intense;
• certuri frecvente cu adulţii;
• enervarea intenţionată a altor persoane;
• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;
• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;
• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;
• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;
• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;
• iniţiază frecvent bătăi;
• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,
sticle sparte, cuţite);
• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;
• distruge intenţionat proprietatea altora;
• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;
• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un
prieten deşi i se interzice acest lucru);
• chiuleşte frecvent de la şcoală.
În plus, mulţi copii agresivi sunt neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă
sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de
distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau
o tulburare de hiperactivitate.
Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau
duşmănoşi, fiind respinşi de prietenii lor, ceea ce determină în general o accentuare a
manifestărilor agresive. Deşi copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, ei sunt foarte
sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi. Se simt foarte uşor ameninţaţi şi atacaţi, de aceea îi
consideră pe ceilalţi, inclusiv pe proprii fraţi, ca fiind „răutăcioşi” şi „duşmănoşi”. Ca urmare
ei sunt frecvent respinşi, apar probleme importante la şcoală şi conflicte în familie.
AB E2 De ce copilul meu este atât de ostil şi de agresiv? (P. 2/2)

► Ce le lipseşte cel mai mult copiilor agresivi?


Copiilor agresivi le lipseşte experienţa de a câştiga prieteni prin joc şi cooperare. Ei nu sunt
capabili să renunţe la propriile necesităţi şi nu consideră că trebuie să-i sprijine pe ceilalţi
(de exemplu pe cei slabi şi pe cei cu nevoi de ajutor). Le lipsesc activităţile pozitive realizate
în comun la şcoală şi în familie.

Copiii agresivi suportă foarte greu eşecurile. Dar astfel de eşecuri apar frecvent în viaţa de
zi cu zi, deoarece de cele mai multe ori acţionează impulsiv, fără a se gândi la ce fac. Ei se
pot pune cu dificultate în locul victimei comportamentului lor agresiv, nu manifestă
compasiune faţă acestea.

S-ar putea să vă placă și