Sociologia piețelor preocupă în ultimii 25 de ani având în vedere relațiile extinse între firme,

lucrători, furnizori, clienți, guverne1.

Sociologii au făcut progrese în încercarea de a înțelege originile și dinamica piețelor, dar
studiile lor au rămas separate și distincte la nivel teoretic (și limbajul, jargonul folosit diferă)
fără a înlesni un cadru de inteligibilitate mai general.
Astfel, unii s-au axat pe rețele (Burt 1992; Granovetter 1974, 2005), alții pe instituții (Dobbin
1994; Fligstein 2001), alții pe performativitate (Callon 1998, MacKenzie 2005)2.
Unii s-au centrat pe modul de cunoaștere a pieții, pe regulile acesteia, alții pe acțiunea
economică, pe organizații, firme, tehnologii și artefacte, alții pe modul în care interacționează
firmele, furnizorii, clienții, muncitorii, guvernele, pe conectivitatea actorilor sociali și a
comportamentelor lor.
Nu au fost neglijate nici legăturile dintre state, sisteme de drept, piețe și devenirea lor istorică.
Unii s-au concentrat pe rolul guvernelor și a legislației în crearea anumitor caracteristici ale
piețelor, alții pe relațiile preexistente dintre proprietarii de firme, manageri, muncitori,
guverne, alții pe efectele concurenței asupra producției pe diferite piețe.
Nu puțini au fost aceia care s-au centrat pe legăturile între producători și consumatori, pe
relațiile lor competitive. Unii au cercetat piața ca "structură reproductibilă", alții au pus accent
pe bifurcații, crize, turbulențe, schimbări, frământări, fluiditatea piețelor.
Schimbarea este omniprezentă, iar vechiul set de aranjamente sociale nu este eficient. Trebuie
analizate și luate în considerare costurile de informare, încrederea reciprocă a actorilor pieței,
reducerea dependenței de anumite resurse, atenuarea unor efecte nedorite, neintenționale ale
concurenței. Sociologia piețelor caută să vadă cum sunt protejați operatorii tradiționali dar și
cum e stimulată concurența.

Anii 1960 au fost dominați de teoria modernizării3. Sociologii piețelor au încercat să explice
modul în care țările subdezvoltate economic ar putea deveni țări industrializate.
Erau identificate caracteristici culturale și structurale similare în țările în curs de dezvoltare și
apoi promovate modele de creștere economică existente în țările dezvoltate.

1 Berger S, Dore R. 1996. National Diversity and Global Capitalism. Ithaca, NY: Cornell Univ. Press
2 Boyer R, Drache D. 1996. States Against Markets: The Limits of Globalization. London/New York: Routledge
3 Fligstein N. 2001. The Architecture of Markets: An Economic Sociology of Twenty-First-Century Capitalist Societies.

Princeton, NJ: Princeton Univ. Press

1
Au apărut atunci numeroase studii comparative referitoare la legăturile dintre state și piețe.
Unii au sugerat că guvernele ar trebui să intervină pe piețe pentru a le stabiliza și a asigura
protecția socială a lucrătorilor, pentru a reglementa interacțiunile între capitaliști.
Alții au urmărit de ce sunt respinse modelele occidentale, instituțiile evoluției capitalismului
(birocrația, legile, regulamentele și practicile instituționalizate) și care sunt diferențele
fundamentale în structurile de piață ale acestor societăți, care sunt relațiile dintre grupurile de
interese de diversitate remarcabilă, care sunt traiectoriile istorice, culturale și naționale diferite
de la o țară la alta (piețele sunt construcția socială și politică a fiecărei societăți).
Unii au acordat atenție proceselor de adaptare în cadrul organizațiilor, modului în care
oportunitățile de piață au dus la nașterea unor firme, au acordat atenție șocurilor dintr-o nișă
produse de introducerea unor legi.
Metafora câmpului a oferit cadrul de analiză a firmelor care se oglindesc în privirea celorlalte,
adoptă comportamente strategice vis-à-vis de celelalte, selectează comportamente de succes,
bune practici4.

În anii 1970 au fost dominante întrebări legate de structura locurilor de muncă care afectează
modelele de mobilitate individuală și de procesul de formare prin care oamenii sunt potriviți
pentru locurile de muncă. Sociologii au urmărit procesul angajării, distribuția recompenselor,
lanțurile de oportunități, cauzele neocupării etc.
Granovetter5 a venit cu ideea că rețelele sociale mediază legătura dintre angajatori și angajați.
Au fost studiate numeroase cazuri concrete și s-a încercat aplicarea unor instrumente de
organizare, a unor prețuri mai stabile, au fost studiate nașterea și moartea firmelor mici,
răspândirea unor noi strategii de piață, diversificarea produselor, extinderea geografică,
integrarea pe verticală, explorarea tuturor legăturilor posibile dintre firme, furnizori, clienți,
guverne, lucrători. Actorii de pe piață trebuie să se găsească unul pe altul, să știe ce este prețul
bun, să știe că nu vor fi înselați, că banii continuă să existe.
Unii au intrat în ”cutiile negre” ale schimbului, concurenței, producției. Ei au ajuns să analizeze
actorii de pe piață implicați în relații sociale cotidiene cu ceilalți, în relații bazate pe încredere,
prietenie, putere, dependență. Piețele implică spații sociale în care au loc schimburi repetate

4 Hall PA, Soskice DW. 2001. Varieties of Capitalism: The Institutional Foundations of Comparative Advantage. Oxford,
UK/New York: Oxford Univ. Press
5 Granovetter M. 1974. Getting a Job: A Study of Contacts and Careers. Cambridge, MA: Harvard Univ. Press

2
între cumpărători și vânzători, în baza unui set de reguli formale și informale. Câmpurile
funcționează în conformitate cu convențiile care ghidează interacțiunile. Adesea relațiile de
schimb sunt construite plecând de la înțelesurile culturale din spatele produselor cumpărate-
vândute. Pe aceste câmpuri este urmărită dependența de resurse, legăturile de proprietate,
formarea relațiilor cu furnizorii, obținerea de finanțare, grija pentru modul în care e afectată
legitimitatea și supraviețuirea firmelor etc. Dacă legăturile sunt strânse și pe perioade lungi de
timp, actorii pieții pot avea încredere în tranzacții, poate scădea suspiciunea că se trișează. Unii
au examinat modul în care funcționează reputația ca modalitate de a spori încrederea între
actorii pieții, cum se construiește credibilitatea, încrederea, cum se reduce incertitudinea în
alegerea partenerilor, pe ce se bazează înțelegerile comune folosind strategii de cooperare,
asociere etc.
Actorii de pe piețele actuale inventează noi produse etc., transformă piețele existente. Ei se
preocupă de co-evoluția tehnologiilor industriale și a formelor de organizare (telefonul portabil
a fost considerat util doar pentru mediul de afaceri, dar odată ce consumatorii au descoperit
telefonul ca o modalitate de a păstra legătura unul cu celălalt, companiile de telefonie au fost
determinate să-și extindă enorm serviciile).

Piaţa muncii6 este privită cu atenție în condițiile globalizării rapide şi a presiunilor exercitate de
concurenţa internaţională, în condițiile reorganizării sistemelor naţionale de pregătire a forţei de
muncă - obiectiv de importanţă majoră în cadrul strategiilor economice: deţinerea unei forţe de
muncă superior calificată şi adaptabilă la cerinţele actuale și de perspectivă ale pieţei globale.
Modificările din structura ramurilor şi sectoarelor economice duc la reducerea cererii de
muncă pe o perioada îndelungată. Migrația influenţează de asemenea starea pieţii muncii, ca și
oscilaţiile ritmului creşterii economice, conflictele armate, promovarea unor politici de
embargou etc. Existenţa şomajului la o rată ”naturală”, o relativă stabilitate a ofertei de muncă
sunt acum importante pentru echilibrele economice și sociale în condițiile în care piaţa forţei de
muncă se restrânge în întreaga lume şi milioane de locuri de muncă se pierd. Și Europa trece
printr-o recesiune economică, gradul de ocupare a forţei de muncă rămânând o problemă
importantă a decidenților UE și locuitorilor țărilor membre.

6 Grigore Liliana – Piaţa muncii pe plan mondial , editura Luminalex, Bucureşti, 2000, pp.11-12.

3
 În România piața muncii este în formare7. Consolidarea noii pieţe a muncii este un proces
relativ îndelungat, dificil şi în numeroase cazuri contradictoriu.
Multe din modificările survenite în ultimii ani pe piaţa muncii din România sunt asemănătoare
cu cele din alte ţări, aflate în ”tranziţie postcomunistă”.
Numărul salariaţilor din sectorul de stat, în special din industrie, a scăzut.
Numărul celor din sectorul privat, dar și numărul şomerilor, au crescut concomitent cu declinul
producţiei (în special în primii ani ai ”reformelor economice”8.
În economia românească au fost două tipuri de sectoare economice: unul „protejat” sau
„favorizat”, altul „expus” sau „defavorizat”. Au fost protejate sectoarele care au beneficiat de
tratament preferenţial din partea statului (au beneficiat de subvenţii directe de diferite tipuri,
credite cu dobânzi reduse, compensări globale, curs de schimb supraevaluat, rate reale negative
ale dobânzii, repartizarea centralizată a unor imputuri etc.).
Potrivit ultimului raport al agenţiei Japan Credit Rating (JCR), creşterea economică a
României în 2009 a fost zero, în contextul unui deficit de cont curent ajustat la 9,7% din PIB
(de la 12,8% din PIB în 2008). Scăderea semnificativă a producţiei industriale a dus la
reducerea creşterii economice, iar „aşteptările privind adâncirea recesiunii la nivelul celor mai
importanţi parteneri comerciali europeni au făcut posibil scenariul unei creşteri economice de
0%“. În acelasi timp, investiţiile străine directe şi-au redus ponderea în PIB de la 6,7% în 2008
la 2,9% în 2009. Principalele probleme cu care se confruntă piaţa muncii în România sunt:
- continuarea procesului de restructurare economică;
- reducerea ocupării şi insuficienta folosire şi promovare a resurselor de muncă;
- slaba conexiune între sistemul educaţional şi nevoile de pe piaţa muncii;
- discriminări pe piaţa muncii (pentru incluziunea socială a grupurilor dezavantajate, pentru
asigurarea egalității de şanse):
- deficienţele din sistemul de asistenţa socială;
- facilităţi limitate pentu participanţii la programele de formare continuă.

Sunt și probleme la nivel instituțional care împiedică o dezvoltare rapidă a pieţii muncii:

7 Gheorghe Răboacă, Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 2003, p.45
8 Minică Boajă, Tendinţe în evolutia pieţei muncii în România, Editura Universitaria , Craiova, 1999, p.10

4
- oficiile de forță de muncă locale şi judeţene, deşi au beneficiat de asistenţă şi sprijin
internaţional important, nu au capacitatea de prospectare a cererii, de mediere între cererea şi
oferta forţei de muncă;
- agenţiile ar trebui să aibă atribuţii largi în mobilizarea, organizarea, administrarea şi medierea
relaţiilor de parteneriat pe piaţa muncii într-o anumită zonă;
- nu există reprezentativitate reală după criterii măsurabile şi controlabile ale federaţiilor
sindicale şi patronale, fapt ce îngreunează şi distorsionează comunicarea, dialogul, negocierile
colective;
- relaţiile ambigue între guvern-sindicate-patronat;

Funcţiile pieţii muncii9:

- alocarea resurselor - care urmăreşte distribuţia eficientă a resurselor de muncă ale fiecărui
lucrător acolo unde este util atât pentru patron cât şi pentru muncitor;
- echilibrarea dinamică a cererii cu oferta de muncă;
- protecţia socială pentru populaţia activă ocupată cât şi pentru şomeri.

Segmentarea pieții muncii se face după

sex (bărbaţi, femei),
grupe de vârstă apte de muncă,
locul de domiciliu (rural sau urban - municipiu, oraș, comună),
nivel de instrucţie generală şi de specialitate, dar și
după meserii, profesii şi specialităţi,
sectoare, ramuri, subramuri şi firme, c
aracterul ocupării (primară, secundară),
gradul de ocupare (timp complet, timp parţial) etc.

Sfera îngustă a pieții muncii cuprinde salariaţii şi şomerii.

Sfera largă a pieții muncii este alcătuită din salariaţi, liber-profesionişti, lucrători din fermele
agricole etc.

9 Marina Sârbovan, Politici de ocupare în România, Editura ORION, Bucureşti, 1997, p.p. 67 – 68.

5
Starea pieții muncii de la noi este totuși rezistentă10 la schimbările generate de conjuncturi şi
are chiar unele tendinţe istorice de durată (de exemplu, deși s-a produs dezindustrializarea, nu a
crescut în aceeași măsură sfera serviciilor).

Stratificarea pieții muncii este o consecinţă a segmentării şi a mecanismelor pieții muncii și ea

se explică prin modele:
- bazate pe capitalul uman, în care diferenţele de salarii reflectă diferenţele de productivitate;
- elitiste, determinate de considerente tehnologice, de calităţile personale;
- structuraliste, în care segmentarea este un mijloc de a reduce capacitatea de organizare a
lucrătorilor.

Mecanismul pieții muncii 11 se referă la ansamblul de reguli şi principii de determinare a

preţurilor specifice pe piaţă, al salariului şi altor forme de plată, de o alocare a resurselor de
muncă care să armonizeze oferta de muncă și cererea de forţă de muncă.

Piaţa muncii 12 este cadrul de interacţiune a cumpărătorilor cu vânzătorii în care se stabilesc

preţurile şi cantităţile de marfă. Pe piață se confruntă cererea cu oferta.

Deciziile sunt interdependente, ne aflăm cu toţii supuşi unor constrângeri şi avem anumite oportunităţi. În
anumite condiţii sociale (ne)(re)cunoscute, deciziile interdependente sunt în echilibru. Atunci când vorbim
de echilibrul între cerere şi ofertă pe piaţa concurenţială, fără să ajungem la sofisticatele socoteli ale
economiştilor, ne gândim la faptul clar că oferta de bunuri creşte atunci cînd preţul acestora creşte; dar dacă
preţul creşte, cererea scade, iar oferta trebuie să se adapteze, să se reducă ... oferta şi cererea se întâlnesc,
se reglează deci, într-un anumit punct, cel al preţului echilibrat). A. Smith spunea că pentru asemenea
echilibrare ar trebui anumite condiţii: piaţa să fie liberă, producătorii şi cumpărătorii să fie suficient de
numeroşi ca nu cumva unul singur să poată influenţa asupra preţului etc. Condiţiile de care vorbea el sunt
rare astăzi, când numărul producătorilor, al consumatorilor este foarte mare, circulaţia informaţiilor privind
cererea, oferta şi preţul este extraordinar de rapidă. Ce strategie poate adopta un producător pentru a vinde?
Să vină cu produse originale, să exercite monopol pe un produs etc. Un individ nu poate modifica rezultatul
interacţiunilor (pe piaţă, nici un vânzător singur şi nici un cumpărător singur nu pot acţiona asupra
preţului), dar piaţa nu-i perfectă...

10 Condrea Petru, Piaţa forţei de muncă, Editura Gheorghe Asachi, Iaşi, 2002, p. 19
11 Gheorghe Răboacă, Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, p. 54
12 Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993

6
Piaţa muncii este o piaţă de un tip deosebit13, al cărei obiect de tranzacție este un ansamblu de
caracteristici biopsihologice, demografice, educaționale, profesionale, comportamentale care
diferențiază forța de muncă de orice alt bun care intră în sfera relaţiilor de schimb.
Cererea de muncă este influenţată de mărimea capitalului, de investiţii, de nivelul înzestrării
tehnice a muncii, de volumul resurselor naturale şi gradul lor de valorificare etc. Satisfacerea
cererii se face în funcție de disponibilităţile de muncă existente in societate, de cantitatea de
muncă ce poate fi prestată de populatia aptă de muncă – de oferta de muncă.
Negocierile dintre participanţii pe piaţa muncii pot duce la un contract de angajare şi stabilire
al salariului.

Comisia Europeana urmărește elaborarea unor măsuri care să poată rezolva problemele legate
pe de o parte de deficitul de forță de muncă, pe de alta de lipsa locurilor de muncă în special
pentru tineri. Îmbunătățirea legislației europene în domeniu înseamnă încurajarea creării de noi
locuri de muncă. Europa are de suferit din cauza lipsei spiritului intreprinzător. Trebuie
mobilizați bani pentru crearea de noi slujbe și pentru imbunătățirea condițiilor de la locul de
muncă.

Valorificarea potenţialului uman în România înseamnă creşterea gradului de ocupare, crearea

de locuri de muncă în condiţii de creştere economică, îmbunătăţirea adaptabilităţii şi
mobilităţii ocupaţionale. Pentru aceasta trebuie asigurată o educaţie iniţială şi continuă de
calitate şi adecvată pieţii muncii, o mai bună conexiune între piaţa muncii, educaţie şi formare
profesională. Formarea profesională pentru ocuparea forţei de muncă este esenţială. Din acest

13 Emilia Ungureanu, Piaţa muncii, Editura AGIR, Bucureşti, 2001, p.18

7
punct de vedere, România are condiţii slabe în infrastructura sistemului educaţional,
insuficiente investiţii în învăţământul profesional şi tehnic, disfuncţionalităţi în implementarea
învăţării pe parcursul întregii vieţi. La care se adaugă insuficienta dezvoltare a învăţământului
secundar în mediul rural, precaritatea condiţiilor financiare ale familiilor care trăiesc în mediul
rural, numărul redus al tinerilor care provin din mediul rural şi continuă studiile etc.