MASTER

RGIMUL JURIDIC AL
TAXELOR SI IMPOZITELOR

Coordonator: Masterand:

Lect. univ. dr. DANCIU ADRIAN Sbîrciog Ion

Semestrul III
Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

CUPRINS

1. Conceptul si importanta impozitelor ............................................................... 2

Relatia statica dintre contribuabil si stat prin intermediul fiscalitatii .............. 2
2. Elementele tehnice sau constitutive ale impozitului ........................................ 3
3. Principiile impunerii si evaziunea fiscala ......................................................... 6
Principiile de echitate fiscala ............................................................................ 6
Principiile de politica financiara ....................................................................... 6
Principiile de politica economica si sociala ....................................................... 7
Evaziunea fiscala ............................................................................................. 7
4. Incidenta/repercursiunea impozitelor si presiunea fiscala ............................... 8

1
 Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

TAXELE SI IMPOZITELE
1. Conceptul si importanta impozitelor
Existenta impozitelor este impusa de existenta statului. Dupa cum am vazut, exista
suficiente ratiuni ca statul sa furnizeze bunuri si servicii publice, precum si sa realizeze
transferuri de venituri in cadrul societatii, iar pentru aceasta statul are nevoie de fonduri
(resurse).
Metodele de finantare a cheltuielilor publice s-au schimbat in decursul timpului, dar nu
exista nicio indoiala ca impozitul este o perenitate si ca, pana la urma, nimeni nu scapa de plata
acestuia. Acest lucru se datoreaza convietuirii sociale la care omul ia parte pentru a beneficia de
avantajul relatiilor sociale din cadrul societatii.
In intelesul comun, impozitele reprezinta sumele de bani, ca parte din veniturile
(castigurile) realizate sub diferite forme, pe care sunt obligati cetatenii si agentii economici,
numiti contribuabili, sa le plateasca la stat (organele fiscale ale acestuia), in baza unor legi.
Definitia care tine seama si de scopul in care sunt percepute de stat impoziteleeste
urmatoarea : impozitele sunt obligatii de plata ale contribuabililor (persoane fizice si juridice)
stabilite prin lege de catre stat pentru sustinerea cheltuielilor publice necesare furnizarii de catre
acesta a unor bunuri si servicii publice, inclusiv a unor transferuri, de care se bucura in mod
diferentiat si nedeterminat toti cetatenii unui stat (fosti, actuali si viitori contribuabili), precum si
pentru influentarea conjuncturii economice.
Din definitia de mai sus se desprind trei elemente principale legate de impozite :
- forta puterii publice (elementul de autoritate) este elementul cel mai pregnant al impozitelor,
cel mai rapid perceptibil de catre contribuabili ; oricare ar fi forma sa, impozitul este intotdeauna
perceput ca un element de autoritate, o obligatie prin constrangere ;
- transferul de avutie, adica impozitele sunt prelevari de avutie efectuate asupra patrimoniilor
contribuabililor ; in plus, aceasta prelevare este definitiva, datoria fiscala nefiind subiect de
rambursare si nu este insotita de o contraprestatie directa, ci de unele avantaje de pe urma
impozitarii care sunt diferentiate si nedeterminate ;
- functia extinsa (ampla) a impozitelor in perioada contemporana compusa din functia
traditionalafinanciara a impozitelor (de acoperire a nevoilor colective si a celor particulare ale
statului), functia redistributiva a avutiei in societate, precum si pe cea interventionistain
alocarea resurselor in economie.
Prezentam in continuare o schema care arata sugestiv relatia dintre contribuabil si stat
prin intermediul impozitelor sau fiscalitatii.

Relatia statica dintre contribuabil si stat prin intermediul fiscalitatii

Cheltuielile publice nu sunt finantate numai prin impozite, desi ele reprezinta in general
peste trei patrimi din resursele financiare publice, ci finantarea acestora este asigurata de ceea ce
este cunoscut ca prelevari obligatorii. Acestea sunt formate din totalitatea varsamintelor
efectuate in favoarea administratiilor publice, care nu sunt nici voluntare, nici insotite de o

2
Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

contraprestatie imediata sau directa si individualizabila. Prelevarile obligatorii sunt formate din
doua mari categorii de venituri: impozitele si cotizatiile sociale (sau contributia la asigurarile
sociale de stat).
Rolul impozitelor deriva din functia extinsa a acestora, la care am facut referire mai sus.
Primul rol este rolul financiar de asigurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea
celei mari parti a cheltuielilor publice legate de indeplinirea atributiilor si functiilor statului in
vederea satisfacerii intereselor generale ale cetatenilor sai. Al doilea rol este cel social, asigurat
de functia redistributiva a impozitelor. Prin acest rol, impozitele fiind colectate in functie de
capacitatea contributiva a contribuabililor se asigura, in primul rand o justitie mai mare in
privinta averilor, iar prin transferul la cei mai saraci membrii ai societatii a unor venituri din cele
adunate de stat pe calea impozitelor se asigura o solidaritate intre cetatenii statului. In fine, al
treilea rol al imozitelor este rolul economic, sustinut de functia interventionista a acestuia. Prin
manevrarea nivelului si structurii impozitelor si cotizatiilor sociale, statul intervine in economie
incurajand anumite sectoare de activitate si anumite produse si servicii si descurajand pe altele.
De asemenea, desi mai rar, statul poate interveni acordand subventii din veniturile fiscale pentru
sustinerea intereselor economice legate de anumite produse, firme sau sectoare de activitate.

2. Elementele tehnice sau constitutive ale impozitului

Inainte de a trece la aratarea elementelor tehnice ale oricarui impozit, vom defini notiunea
de contribuabil. Legiuitorul roman intelege prin contribuabil orice persoana fizica ori juridica
sau orice alta entitate fara personalitate juridica care datoreaza impozite, taxe, contributii si alte
sume bugetului general consolidat.
Prin elementele constitutive ale impozitului intelegem acele componente care contribuie
la stabilirea marimii impozitului, a faptului care-l genereaza si a momentului datorarii sale. Ele
sunt definitorii pentru stabilirea legalitatii perceperii si a cuantumului obligatei fiscale din partea
contribuabilului.
1.Un prim element il reprezinta faptul generator care este actul sau evenimentul care da
nastere creantei in legatura cu impozitul in profitul bugetului de stat. Producerea faptului
generator contribuie la indeplinirea conditiilor legale pentru ca impozitul sa devina exigibil
fiscal, adica sa apara creanta fiscala a statului asupra contribuabilului de drept.
Faptul generator este important pentru stabilirea regimului juridic care este aplicabil in
momentul cand acesta a avut loc. In conditiile modificarii legislatiei fiscale, controlul fiscal
ulterior trebuie sa aiba in vedere regimul juridic existent la data producerii faptului generator.
Prin regim juridic, in acest context, se intelege: metodele de determinare si evaluare a materiei
impozabile, cotele de impozitare, procedeele de calcul a sumelor datorate si termenele de plata a
impozitului.
2. Al doilea element il constituie sfera de aplicare a impozitului. Sfera de aplicare se
refera la operatiunile impozabile, delimitarea spatiala a acestora (teritorialitatea) si la subiectii
impozabili (persoane fizice si persoane juridice).
3. Asezarea impozitului constituie un alt important element constitutiv al impozitului,
care urmeaza logic dupa primele doua amintite. Ea consta in determinarea (identificarea) si
evaluarea materiei impozabile.
a) Determinarea materiei impozabile se poate face fie avand la baza principiul realitatii,
fie tinand seama de principiul personalizarii, in functie de tipul impozitului.

3
Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

Daca se are in vedere principiul realitatii, atunci nu se tine seama de situatia personala a
contribuabilului sau de alti factori, ci numai de situatia de fapt, de realitatea materiei impozabile
(obiectului impozabil). Pe de alta parte, daca se are in vedere principiul personalizarii, atunci se
tine seama de sitiatia personala a contribuabilului.
b) Evaluarea materiei impozabile are la baza, in principal, trei metode: metodele
declarative, metodele prezumtive si metodele administrative.
b.1) In cadrul metodelor declarative se disting: metoda care are la baza declaratia
contribuabilului (declaratia controlata) si declaratia tertului.
Declaratia contribuabilului(declaratia controlata) este procedeul cel mai simplu de
cunoastere (evaluare) a materiei impozabile si consta in furnizarea de catre contribuabil, cu
promptitudine si pe propria sa raspundere, a elementelor privind situatia sa fiscala. Se pleaca de
la premiza ca, in mod efectiv, contribuabilul este cel mai in masura sa cunoasca natura si
marimea veniturilor sale, a mostenirii sau a cifrei de afaceri, precum si sa indice administratiei
fiscale situatia sa personala, familiala sau profesionala.
Metoda declarativa, prin faptul ca asociaza pe contribuabil cu administratia pentru determinarea
bazei impozabile, implica din partea administratiei fiscale recunoasterea unei prezumtii de
exactitate si de sinceritate din partea contribuabilului in completarea declaratiei de impunere. Dar
tocmai aici se afla, fara indoiala, principala lacuna a procedeului: riscul de frauda care impune
existenta controlului. De asemenea, mecanismul aratat prezinta lacune de ordin psihologic;
declaratia este adesea perceputa sau resimtita de catre contribuabil ca pe o constrangere dura:
aceea de a dezvalui un aspect fundamental al vietii private, de a colabora la propria spoliere.
Avantajele acestui procedeu constau, in schimb, in usurarea sarcinii administratiei fiscale (care
nu trebuie sa mai alerge dupa informatiile necesare) si in oferirea unui element de proba pentru
administratie care-l poate opune contribuabilului.
Declaratia tertului consta in declararea de catre persoana care cunoaste marimea materiei
impozabile a datelor necesare pentru evluarea acestuia de catre organele fiscale (salarii, chirii,
drepturi de autor, etc.).
Acest procedeu prezinta avantajul pentru administratie ca aceasta obtine informatii foarte exacte,
deoarece tertul nu are nici un interes sa diminuaze sau sa subevalueze materia impozabila.
Explicatia consta in faptul ca el se expune sanctiunilor in cazul unor date inexacte, iar pe de alta
parte, salariile platite de antreprenor, arendele platite de fermier (arendas), drepturile de autor
platite de editor sunt in acelasi timp cheltuieli care se deduc din profitul acestora.
b.2) Metodele prezumtive se caracterizeaza prin aproximatie. Din cadrul acestor metode
fac parte tehnica bazata pe indicii (semne exterioare, aparente) si tehnica forfetara.
Metodele indiciare au la baza indiciile si se aplica in cazul impozitelor reale (funciar, pe
cladiri, etc.) si da o imagine destul de aproximativa asupra valorii obiectului supus impozitarii,
fara sa tina seama de persoana care detine obiectul respectiv. Aceasta evaluare prezinta avantajul
ca este simpla si putin costisitoare, dar are dezavantajul ca nu asigura o impunere echitabila.
Tehnicile forfetare urmaresc sa distribuie o anumita valoare obiectului impozabil de catre
administratia fiscala, de comun acord cu contribuabilul, stabilind in acest fel marimea masei
impozabile. Si in acest caz, evaluarea se face cu aproximatie.
b.3) Metodele de evaluare administrativa
Aceste metode de evaluare constau in stabilirea de catre administratia fiscala a valorii
materiei impozabile. Ele sunt consecinta prerogativelor atribuite de lege administratiei,
procedurile din oficiu la care aceasta recurge constituind mijlocul exceptional de a invinge

4
 Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

rezistenta sau tacerea contribuabilului, de a impiedica reaua vointa a acestuia in cazul apelarii la
instrumente de ascundere a obligatiilor fiscale.
Aceste tehnici se disting prin caracterul lor unilateral, absenta contribuabilului si existenta de
privilegii mari pentru fisc.
In legislatia noastra este prevazut dreptul organelor fiscale de a determina obligatiile fiscale prin
estimareatunci cand contribuabilul nu face el insusi acest lucru sau incearca sa ascunda o parte
sau in totalitate materia impozabila.

4. Calcularea impozitului. Odata cunoscuta valoarea materiei impozabile se poate trece

la calculul impozitului, daca este cunoscuta si rata de impozitare. In majoritatea covarsitoare a
cazurilor cotele folosite pentru diferite genuri de impozite de catre sistemele fiscale actuale sunt
sub forma procentuala.
Numarul si nivelul ratelor (cotelor) de impozitare sunt specifice fiecarui impozit. Aceste
rate pot fi: proportionale (procentul de impozit ramane nemodificat, indiferent de marimea
venitului impozabil), progresive (cresc intr-un ritm constant sau variabil pe masura cresterii
masei impozabile), regresive (nivelul lor scad pe masura cresterii materiei impozabile) sau
degresive (cotele de impozite cresc pana la un nivel al bazei de impozitare, de la care descresc pe
masura cresterii bazei de impozitare). De asemenea, poate exista, pentru un anumit impozit, fie o
rata generala, fie o rata standard insotita de alte rate inferioare (cazul TVA) sau superioare, fie o
cota aditionala la cota standard.
Calcularea impozitului este operatiunea de stabilire a impozitului prin aplicarea ratei
(ratelor) asupra bazei de impozitare cu luarea in calcul a tuturor facilitatilor fiscale permise de
lege.
5. Platitorul de impozit si subiectul impozabi. Platitorul de impoziteste persoana obligata
sa efectuaze calcularea si plata impozitului. El poate sau nu sa se confunde cu subiectul
impozabil. Acesta din urma este persoana obligata direct (personal), potrivit legii, sa suporte
plata unui impozit, taxa sau alt venit public, ca urmare a faptului ca poseda bunuri sau realizeaza
venituri prntru care legea prevede obligatia platii unui impozit.
Asadar, sunt cazuri cand platitorul este altcineva decat subiectul impozabil (cazul TVA si
al impozitelor platite prin stopaj la sursa). O alta situatie de acest gen apare atunci cand subiectul
impozabil nu poate sau nu vrea sa execute personal propria sa obligatie fiscala, iar masurile de
urmarire luate impotriva lui sunt fara succes. In acest caz legea poate prevedea ca obligatia
subiectului impozabil sa fie preluata de o terta persoana denumita garant.
6. Perceperea (incasarea) impozitelor. Dupa ce in vremurile trecute statul a apelat fie la
unii contribuabili, din insarcinarea comunitatii respective, pentru strangerea impozitelor si
varsarea lor la tezaurul public, fie la concesionarea dreptului de incasare a impozitului in
schimbul unei parti din impozitele incasate, statul modern actioneaza prin administratia sa fiscala
la incasarea creantelor fiscale.
Modalitatile concrete de incasare a creantelor fiscale sunt:
a) o legatura directa intre contribuabil si organele fiscale se realizeaza fie prin incasarea
impozitului direct de la contribuabil prin grija contribuabilului (impozit portabil), numita metoda
platii directe, fie prin solicitarea impozitului in urma prezentarii organului fiscal la contribuabil
(impozit cherabil), numita metoda impunerii de catre organele fiscale.
b) stopaj la sursa, adica impozitul se retine si se varsa de catre terti,
c) prin aplicarea de timbre (impozite pentru actiuni in justitie, pentru actele, certificatele si alte
documente eliberate de anumite organe ale administratiei de stat).

5
 Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

3. Principiile impunerii si evaziunea fiscala

Principiile impunerii stabilesc cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un sistem
fiscal pentru ca acesta sa fie considerat rational. Din perioada de ascensiune a capitalismului
dateaza cele patru principii sau maxime formulate de Adam Smith in lucrarea sa „Avutia
natiunilor” care trebuie sa guverneze politica fiscala:
1) justetea impunerii, presupune ca statul sa pretinda fiecaruia impozite, pe cat posibil, in
raport cu posibilitatile sale de plata si nu in functie de avantajele pe care le obtine din partea
statului;
2) certitudinea impunerii, presupune ca marimea impozitului sa fie stabilita in mod cert,
pe baza de legi, si nu in mod arbitrar, astfel incat sa se previna abuzurile fiscale pe care oamenii
fiscului sunt adesea tentati sa le comita;
3) comoditatea perceperii impozitelor stabilite, are in vedere ca termenele, modalitatile si
locul de plata sa fie cat mai convenabile platitorului;
4) randamentul fiscal sa fie cat mai ridicat, ceea ce presupune ca cheltuielile cu
perceperea impozitelor sa fie cat mai reduse.
Cu timpul, stiinta finantelor publice au sistematizat astfel principiile de mai sus:
o principii de echitate sociala;
o principii de politica financiara;
o principii de politica economica si sociala;
o principii adinistrative
Principiile de echitate fiscala cer ca impozitele sa se generalizeze asupra tuturor
persoanelor si asupra intregii mase impozabile. Pentru ca un sistem de impozite sa fie echitabil,
trebuiesc indeplinite, in principal, urmatoarele conditii:
- impunerea sa fie generala sau universala, adica sa fie impuse toate persoanele care obtin
venituri sau alte castiguri, fara nicio exceptie, fara nicio discriminare (eliminarea privilegiilor
fiscale);
- pentru aceeasi putere contributiva, sarcina fiscala a unei persoane trebuie sa fie comparabila
cu a altei persoane cu posibilitati de plata asemanatoare, adica la venituri egale sa corespunda
impozite egale;
- sa se intemeieze pe legi clare si precise pentru a nu se admite sustragerea de la impozitare,
total sau in parte, a masei impozabile.
Acest principiu este greu de a fi pus in practica ad literam. Ca urmare, in practica exista
unele exceptii dterminate de asigurarea minimului de existenta, evitarea dublei impuneri,
acordarea unor facilitati pentru anumite categorii sociale sau activitati impozabile. Asadar,
trebuie facuta distinctie intre egalitatea in fata impozitului si egalitatea prin impozit. Aceasta din
urma urmareste diferentierea sarcinilor fiscale ale contribuabililor in raport cu situatia personala
a fiecaruia, in functie de o serie de criterii sociale si economice, cum ar fi: marimea materiei
impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si provenienta venitului (din munca
sau din proprietati), numarul persoanelor din intretinere etc.
Principiile de politica financiara se refera la: randamentul fiscal al impozitelor,
stabilitatea si elasticitatea acestora, numarul si tipul impozitelor folosite.
Un randament fiscal ridicat presupune sa existe un raport cat mai bun intre incasarile
realizate prin perceoerea impozitelor si cheltuielile ocazionate cu asezarea si incasarea lor. Acest
lucru cere ca impunerea sa fie generala, sa se asigure prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

6
Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

si sa se rationalizeze activitatea aparatului fiscal pentru a genera cheltuieli cu acesta cat mai
reduse cu putinta.
Stabilitatea impozitelor are in vedere ca randamentul fiscal al acestora sa nu se modifice in
functie de evolutiile conjuncturale din economie. Pe de alta parte, elasticitatea impozitelor
presupune ca marimea lor sa se poata modifica in functie de evolutia cheltuielilor bugetare,
crescand sau reducandu-se in functeie de nevoile statului. Elasticitatea poate proveni din
modificarile intervenite in legislatia fiscala sau din conjunctura economica, ceea ce inseamna ca
incasarile fiscale vor creste in faza de avant economic si vor scadea in faza de recesiune sau
criza.
In legatura cu numarul si tipul impozitelor, in functie de situatia economicea, cea bugetara si
alte considerente de natura politica si sociala, politica fiscala a unui stat se poate baza la un
moment dat pe diferite tipuri de impozite si pe un numar variabil al acestora. Cu toate acestea,
cel putin in Uniunea Europeana se constata o uniformizare si armonizare in acest sens, ramanand
diferente mai sensibile in privinta marimii cotelor impozitelor folosite.
Principiile de politica economica si sociala urmaresc ca, tinand seama de natura
economica a materiei impozabile si situatia personala (sociala), sa asigure veniturile fiscale
necesare, fara insa a „omori” sursele de furnizare a acestor venituri. Optiunea economica in
domeniul fiscal obliga statul sa aleaga intre impozitele asupra veniturilor, cele asupra capitalului
sau impozitele asupra cheltuielilor, ori sa le combine in proportii diferite. Optiunea sociala in
materie fiscala presupune sa se aleaga intre impozitele de tip real (obiective) si impozitele
personale (subiective), ori sa realizeze o anumita combinatie a lor.
Principiile administrative au in vedere modul cum se aseaza si/sau cum se percep impozitele.
Aceste principii se pot rezuma la faptul ca (1) impozitele trebuie sa fie certe (legislatia fiscala
trebuie sa fie clara si usor de inteles) si (2) trebuie sa existe o anumita comoditate a perceperii,
adica alegerea cele mai bune variante a locului, momentului si modului in care sa se faca plata
impozitelor.
Evaziunea fiscala este un fenomen economic, fiscal si social rezultat din modul in
care este organizata si se desfasoara activitatea economica, din modul cum sunt sau nu respectate
principiile impunerii si de contextul social in care activeaza contribuabilii. Evaziunea fiscala
iseamna in limbajul cotidian fuga de la plata impozitelor. O definitie mai corespunzatoare poate
desemna evaziunea fiscala ca sustragerea totala sau partiala de catre contribuabili, prin diverse
forme, de la plata obligatiilor (impozite taxe, contributii) catre stat (buget).
Daca evaziunea fiscala se realizeaza la adapostul legii, adica folosind portitele sau
lacunele acesteia, ea este numita evaziune fiscala legala, iar daca evaziunea fiscala este rezultatul
incalcarii prevederilor legale, ea este numita evaziune fiscala frauduloasasau frauda fiscala.
In Romania, evaziunea fiscala este pedepsita potrivit Legii pentru prevenirea ci
combaterea evaziunii fiscale 241/2005, sanctiunile constand in inchisoare, iar faptele principale
incriminate sunt: omisiunea evidentierii operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate; evidentierea cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor
operatiuni fictive; executarea de evidente contabile duble, alterarea, distrugerea sau ascunderea
de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat, de marcat electronice fiscale sau alte mijloace
de stocare a datelor etc.

7
 Sbîrciog Ion Referat – Taxe si impozite

4. Incidenta/repercursiunea impozitelor si presiunea fiscala

Incidenta impozitelor consta in a determina cine suporta sarcina fiscala efectiva sau cine
beneficiaza in mod real de agravarea sau usurarea acesteia, in urma modificarii ratei de impunere
sau asezarii impozitului. Problema incidentei apare deci ca o problema capitala deoarece, fara o
apreciere corecta a acesteia, este imposibil sa se emita o opinie corespunzatoare a supra justitiei
si asupra efectelor reale ale unui impozit.
Incidenta impozitului poate fi definita ca distributia ultima a sarcinii (poverii) unui
impozit. In discutia despre incidenta se face distinctia intre incidenta formala, care este rezultatul
impactului initial al impozitului, si incidenta efectiva care este impactul final al impozitului, care
arata care este povara fiscala efectiva (in ultima instanta) si cine o plateste in final. Incidenta
formala mai este cunoscuta ca incidenta legala, in timp ce incidenta efectiva ca incidenta
economica.
De asemenea se mai poate face distinctia intre incidenta directa si incidenta indirecta.
Incidenta directa are loc in cazul in care platitorul este una si aceeasi persoana cu cel care-l
suporta realmente. Incidenta indirecta, cunoscuta si ca translatie sau repercursiune, este
fenomenul prin care contribuabilul legal transfera sarcina impozitului asupra altui contribuabil,
transformandu-l in platitor de fapt. Incidenta indirecta are loc in cazul impozitelor indirecte care,
desi afecteaza temporar trezoreria intreprinderilor care finanteaza indirect fluxul fiscal, sunt
translatate sau repercutate fie sub forma amputarii resurselor sau a patrimoniului contribuabilului
de fapt, fie conducand la o diminuare a puterii de cumparare prin cresterea preturilor de vanzare.
Impozitele, taxele si contributiile pe care sunt obligati sa le plateasca la bubetul statului
contribuabilii sunt resimite de catre acesta ca o presiune fiscala. Pentru a inlatura conotatiile
psihologie ale cuvantului presiune, in literatura de specialitate se mai folosesc cu aceeasi
echivalenta termenii de rata a fiscalitatii, grad de fiscalitate, sarcina fiscala relativa etc.
La nivelul intregii societati, presiunea fiscala se masoara ca raport intre suma prelevarilor
obligatorii (impozite, taxe si contributii) si produsul intern brut. Marimea presiunii fiscale desi a
cunoscut o crestere continua in decursul istoriei, cresterea are totusi urmatoarele tipuri de limite:
- limite de ordin psihologic si politic, care sunt impuse de reactiile adverse ale contribuabililor
(evaziune fiscala, reducerea activitatii si chiar miscari de protest) ;
- limite de ordin economic, care tin de faptul ca prelevarile obligatorii pot ave aca efect franarea
inclinatiei spre munca, economii si investitii, precum si slabirea spiritului intreprinzator ;
- compensatiile induse de presiunea fiscala se exprima prin faptul ca aceasta reprezinta si un
avantaj pentru contribuabili prin intermediu cheluielilor publice pe care le furnizeaza.
Presiunea fiscala suporatata de contribuabili este determinata de urmatorii factori: (1) suma
totala colectata sub forma impozitelor, (2) natura sistemului fiscal, (3) incidenta impozitelor, (4)
evaziunea si frauda fiscala si (5) eficienta autoritatilor fiscale in colectarea veniturilor din
impozite.