Sunteți pe pagina 1din 2

Analiză Existenţială

01.11.2002

Ce sentiment, ce resimt când aflu aceste lucruri ? (că pot fi isteric)

Întotdeauna se instalează sentimente ambivalente


- ne fascinează
- ne ruşinează
=> liantul: faptul de a fi daţi de gol, de a fi surprinşi;
Ne simţim surprinşi în ceea ce tăinuim.

Aceasta este o imagine periculoasă, un loc minat.


Trădează preocuparea faţă de ceea ce ar putea ieşi din noi, până la groază.

Această imagine din noi înşine este marcată de îndoială (e reală, aşa sunt eu
sau nu ?)
Apare o îndoială dacă această acţiune a mea lasă ceva în urmă => îndoială

Aceste trăsături ale mele pot fi fascinante. Fascinează prin ceea ce este
vizibil, care de obicei e mascat.

Când durerea devine resimţită la isteric, el devine conciliant, paşnic cu


ceilalţi.

RAI

ÎNSUFLEŢEŞTE: → sentiment de eliberare – trezeşte în noi noi


capacităţi, deschide noi orizonturi, inspiră, ne vin tot felul de
idei, devenim creatori, dobândesc cadrul de a-mi verifica
anumite capacităţi → înflăcărare (entuziasm) = animează →
sentiment de fericire

Isteric
ENERVEAZĂ: sentimentul de prea mult, ai depăşit limitele,
m-ai călcat pe nervi.
→ limitare = sunt presat, limitat, mă simt foarte singur.
Pot să-l văd pe cel din afară cât de prăpădit şi nenorocit este
el → indispoziţie (consider că mă calci pe nervi, nu mă bagi în
seamă) → SILĂ (lehamite, greaţă)

IAD

A vrea să guşti până la capăt fericirea duce la apariţia greţei.


Fericire absolută => greaţă

Această depăşire isterică a graniţelor este o formă de viol. Sentimentul de


după viol = SCÂRBA

Isteria se situează între raiul uşurătăţii şi fericirii pure şi iadul chinului.


Istericul este un foarte bun aperitiv dar o mâncare foarte proastă (A.Langle)

1
☻ Ce simţim, ce se declanşează în noi la contactele din exterior cu
astfel de persoane (isterice)?
☻ Ce sentiment trezeşte în mine omul isteric cu aceste calităţi ale sale ?
- ce mă determină să fac ?
- ce anume mă seduce, ce mă „excită” la isteric ?
- ce face el cu mine ?
(să văd elementele de asemănare sau de deosebire cu ei)

Istericul nu poate să mă lase indiferent. Ori mă enervează ori mă


însufleţeşte.

DINAMICA ÎMPOTRIVIRE SUSTRAGERE ŞI


Însoţire de... Îndărădnicie APĂRARE
Renunţare la Refuz enervat Resemnare
propriile graniţe Paralizie
ACTIVITATE AVERSIUNE PASIVITATE
Pericol: încurcare Ruperea relaţiei Depui armele
Încurcătură Speri:
„Te rog nu mă răni”

Tipic în relaţia cu un isteric = alternanţa între activ şi pasiv

S-ar putea să vă placă și