FIDELITATEA

Fidelitatea măsoară precizia , consistența și stabilitatea în timp. Astfel, când alegem un

instrument este important ca acesta să fie fidel. Prin fidelitate se asigură repetabilitatea.
Gradul în care scorurile testelor sunt repetabile adică în măsura în care ele nu sunt
afectate de erorile de măsurare.
Știm că atunci când aplicăm un chestionar și obținem un scor, de fapt acel scor este
întotdeauna scorul real plus eroarea întotdeauna. Noi nu putem spune că scorul obținut este
cel real. Întotdeauna ne asumăm o eroare de măsurare. Deviațiile reflectă de la performanța
reală a subiectului. Și aici ne interesează în ce măsură avem erori constante și aleatoare și care
sunt mai problematice.
Eroarea aleatoare merge foarte mult pe forma distribuției normale.
Erorile sistematice afectează media. Dacă performanța reală este aici de exemplu eu
aplic un instrument și în mod sistematic apar erori în aplicarea mea. Atunci media nu este cea
reală ci una eronată afectată foarte mult de aceste erori sistematice. Ce implicații are
fidelitatea testului. Întotdeauna când măsurăm avem o variație. Avem erori datorate modului
de construire, erori datorate modului de administrare, erori care nu pot fi identificate și erori
care țin de cine scorează/interpretează.
Avem trei mari categorii de erori:
 Care țin de conținutul testului
 Care țin de administrarea testului (mediul, administrator)
 Care țin de cotare sau interpretare

În funcție de aceste erori avem tipuri diferite de fidelitate:

 Metoda consistenței interne – care ne permite să calculăm un coeficient de
consistență internă
 Metoda test-retest – ne permite să calculăm un coeficient de stabilitate
 Metoda formelor paralele – ne permite să calculăm un coeficient de echivalență
 Metoda fidelității inter-evaluatori – ne permite să calculăm coeficient inter-
evaluator
Dacă ar fi să ne referim în mare la erorile pe care le-am discutat metoda consistenței
interne se referă la erorile care țin de modul în care este conceput testul.
Metoda consistenței interne răspunde la întrebarea cât de consistent este un
instrument. Consistența internă arată măsura în care toți itemii măsoară aceeași variabilă și are
valori între 0 și 1. SPSS-ul măsoară automat consistența internă prin AlfaCronbach.
O altă metodă este cea a înjumătățirii. Întrebarea la care răspunde este următoarea:
„Cât de omogene sunt cele două părți ale unui instrument.” Atunci testul se împarte în două
părți și calculăm corelația dintre cele două părți. De exemplu luăm dintr-un test toți itemii pari
și îi separăm de cei impari și îi comparăm.
Metoda formelor paralele răspunde la întrebarea: „Cât de echivalente sunt cele două
forme ale unui instrument?” și calculăm un coeficient de echivalență. Scorul se presupune că
va fi la fel dacă cele două forme sunt într-adevăr paralele.
Metoda formelor paralele ne ajută foarte mult atunci când aplicăm de mai multe ori un
test și este important ca persoanele să nu rețină itemii de la test.
 Metoda test-retest. Întrebarea la care răspunde această metodă este „Cât de stabil este
un instrument?”. Dacă folosesc chestionarul BDI pentru a măsura progresul unui pacient în
terapie. Corelez scorurile unui test aplicat în două perioade de timp. Factori care mai pot
influența fidelitatea test-retest sunt: intervalul de timp dintre teste , gradul de dificultate al
itemilor și schimbări ale subiectului de la ultima aplicare.
Fidelitatea inter-evaluator răspunde la întrebarea: „care este concordanța între mai
mulți evaluatori în scorarea rezultatelor la un test?” Reducerea unor astfel de erori se poate
realiza prin discutarea factorilor care au apărut în administrare. Facem trening cu oamenii care
aplică. Suntem atenți la introducerea datelor în SPSS sau în alte programe cu care lucrăm să
nu ne scape anumite erori. Suntem atenți și la analiza datelor în SPSS sau la utilizări multiple
ale aceluiași construct.
În funcție de scopurile noastre pe care le avem atunci când administrăm un test, ne
interesează să calculăm anumiți coeficienți de fidelitate. Dacă avem, de exemplu, un test de
performanță mă interesează să aleg un test care permite fiecărui subiect timp suficient să
completeze itemii. Calculăm fidelitatea prin metoda înjumătățirii, și prin test-retest.
Dacă avem teste de viteză în care ne așteptăm ca subiecții să nu termine realizarea
itemilor, calculăm fidelitatea prin metoda înjumătățirii pentru jumătăți de test cronometrate
separat. Valoare minimă este acceptată de 0,60. Valorile variază desigur în funcție de test.
Dacă de exemplu facem selecție de personal atunci ne interesează teste care un
coeficient de consistență internă de 0,90.
În SPSS un AlfaCronbach mai mic de 0,5 este inacceptabil. Adică testul nostru nu a
măsurat ceea ce trebuia să măsoare.
De reținut! Cotele Z reprezintă diferența dintre medie și un scor particular – scorul pe
care o persoană l-a obținut, exprimat în abateri standard. Aceste cote le putem transforma în
alte sisteme standardizate cum sunt cele reprezentate de T sau IQ.
Etaloanele sunt cele care ne permit să interpretăm rezultatele pe care un pacient le-a
obținut la un test. Fără etaloane nu am ști cum să interpretăm rezultatele pe care cineva le-a
obținut.
Pentru distribuții normale avem etaloane în cote standard sau etaloane din clase
normalizate, dar se preferă cele în cote standard adică Z, T, IQ, dar pentru distribuții care nu
sunt normale, singurul sistem care poate fi folosit este cel reprezentat de cuantile, percentile,
adică împărțirea în clase egale.
Fidelitatea este o măsură a consistenței măsurătorii și a consistenței în timp. Gradul în
care un set de itemi ai testului măsoară același lucru constant.
Un test poate fi fidel dar poate să nu fie valid. Înseamnă că eu pot aplica testul și este
stabil în timp. Mai mulți evaluatori zic că asta măsoară dar de fapt să nu fie valid.