Istoria noastră se începe pe continentul Mircas, împărțit în 6 provincii : Solvalis,

Gertasia, Mortaria, Darsal, Untrado și Etupia. Aici se va vorbi despre provincia

Solvalis.Aceasta are 8 orașe : Marinia, Vituvia, Moliones, Sancturia, Frives,
Tarmia, Sciopos și Artalaia. Solvalis este vestită prin pădurile sale gigantice, care
pot fi văzute și din munții Getral. Lemnele prelucrate din copacii acestor păduri
sunt folosite atât la construcție locală cât și la exportul pe tot continentul. Aici și în
alte provincii există fangaliile – ciuperci gigantice, ce ajung la o înălțime de până
la 200 terazei ( 1 terazeu = 0,79 m) . Din piciorul lor se elimină un suc, ce ajută la
transformarea apei de ocean sau de lac, în potabilă. Pălăria lor elimină o substanță
unsuroasă ce ajută la vindecarea rănilor în urma voleziei( boală umană în urma
căreea ochii devin de culoarea verde, iar vederea este foarte slabă). Ea rar se
consumă în alimentație, magia lor apare în urma foametei și în pofida faptului că
omul sau altă rasă au casa plină de mâncare, dacă el simte o foame destul de mare,
poate aduce saci întregi de felii de fangalii.
Solvalisul pe lângă toate provinciile, are cele mai multe cripte. În trecut aceasta
era considerată ca fiind baza militară a Mircasului. Mulți care doresc să le viziteze
nu mai ies de acolo, iar cei ce ies, se întorc nebuni. Stema acestei provincii este
desenul cu două topoare încrucișate, ce simbolizează puterea și voinicia poporului
solvalisian. Rasele ce trăiesc aici sunt perseverente și reușesc mereu să
îndeplinească aproape totul. Aici se găsesc și persoane iscusite în literatură,
alchimie, magie, istorie, filosofie și politică. Toți își aleg calea potrivită și nu-și
pierd niciodată drumul său. Luptători și eroi apar zi de zi, dar nu mai ajung ei să
trăiască mult timp. Tronul este ocupat de către un fal ce conduce întreaga provincie
și este schimbat o data la 6 ani. Acesta este Solvalisul, istoria noastră se începe
aici.
Astăzi este anul 198, după Marea Renaștere. Nu departe de orașul Sancturia se
plasează satul Fertis. Dis-de-dimineață, oamenii și tiremii pornesc în câmp și
lucrează până în seară. De multe ori se întâmplase din cauza comportamentul nociv
al tiremilor că în fiecare zi murea cel puțin o persoană, dar și acea putea fi
nevinovată. Toate animalele și păsările ieșeau afară și tot spre seară singure intrau
la casele lor și mereu se primește că ele nu pățesc nimic, chiar dacă pe drum trece o
căruță mare, iar ei se află în mijloc. În fiecare seară, oamenii, tiremii, visarii și
chiar uneori esfeii, dansau până la ultima răsuflare, căci în Fertis existau mulți
telari ( muzicanți), ce puteau cânta la fluier, tobă și cobză. În general, poate că era
o rutină în acest sat, dar cu toții se simțeau bine.
Iar aici apare el. La ora 04 00, când doar visarii ieșeau la vânătoare nocturnă, el
fiind cu ochii umflați, dar într-o stare formidabilă de a se lupta, lovea cu sabia din
lemn din toată puterea pe sperietoarea ce a facut-o dăunăzi și a îndepărtat-o de casă
ca să nu să se aude sunetele loviturilor. Acel voinic era Teron. El împlinise toamna
aceasta 20 de ani și trăia împreună cu mătușa sa, care era o femeie foarte bună, dar
uneori nu aprecia interesele pe care le avea Teron. Părinții lui au fost omorâți în
lupta de la Partaria, iar mătușa a fost singura persoană care a rămas în viață în acea
zi de coșmar, fiind ascunsă într-un sicriu de piatră din cripta Hallarosa, strângând
în brațe pe micul Teron. Era groaznic, însă el nu ține absolut deloc minte din cele
întâmplate de atunci, zicând că nici pe părinții săi deloc nu-i știe. Pentru mătușa
Galaia acest lucru era foarte important, căci nici nu se știa ce era să devină băiatul
în zilele de azi.
Tot lovind acea sperietoare, Teron a auzit mici pași ce se îndreptau spre el. El s-a
înspăimântat și a luat lampa în mână învârtindu-se în jur și nevăzând pe nimeni.
- Cine-i acolo? a întrebat dânsul cu frică.
- Stai linștit frate, sunt eu, Sargal, a zis în șoaptă acesta, ce era prietenul lui Teron.
- M-ai speriat de-a binelea. Ce cauți aici la ora aceasta? Și nu te prefă că ai auzit
sunete stranii, tu doar știi că eu mă antrenez în fiecare dimineață! a spus Teron cu
voință.
Sargal era un băiat straniu, cineva îl considera deștept, alții îl vorbeau prin
taverne, că el doar se preface și o face pe deșteptul. Tot sunt persoane care
menționau că acesta singur nu știe ce vrea, ba se luptă cu sabia și scutul, iar
cateodată cu penița și cerneala. Unii se gândeau că el prin istețimea sa ar putea
ajunge sus, alții susțin că degeaba se chinuie acest băiat, căci prin sărăcia sa el
departe nici nu va ajunge. Avea o vârstă de 26 ani și era educat de mama sa, însă
după moartea ei, deasemenea în lupta de la Partaria, acesta a rămas cu tatăl, acela
cheltuind toți banii pe alcool și era mereu la tavernă, venind mereu spre dimineață
acasă, plin de praf și noroi, având năravul să cadă la pământ și să adoarmă. Dar
Sargal nu a ajuns să meargă pe urmele lui, ci căuta o altă cale, pentru a deveni
cineva în viață.
- Sincer vorbind eu am decis să fac o plimbare, mă tot gândesc la viața mea și
anume ce voi face în continuare, zise îngândurat băiatul.
- Nu te gândi prea mult, mai devreme sau mai târziu drumul singur ți se va arăta, la
fel cum mi s-a arătat și mie, îi răspunse Teron, ridicând capul și privind la stele și
la Etera, ce avea o culoare roșie aprinsă.
S-a lăsat o tăcere și se simțea cum vântul răcoros sufla în cei doi băieți.
- Eu vreau să merg spre o aventură, să plec departe de aici și să-mi găsesc o altă
viață, spuse cu tristețe Teron, nu aș dori să fiu toată viața fermer aici și să mă pot
bine folosi de sabie și scut.
- Ești sigur că acest drum pe care ți l-ai ales e corect? Întrebase Sargal.
- Ba da, cel puțin așa cred eu.
Sargal a rămas puțin mirat de vorbele auzite și știa că nu e dreaptă calea aleasă
de către acesta, însă băiatul își avea copleșite mai mult gândurile sale. Dânsul i-a
zis noapte bună lui Teron, continuându-și plimbarea spre câmpia plină de flori
mifa, ce străluceau și luminau pe întreaga zonă. Era frumos în acea dimineață plină
de stele. Sargal a decis să se trântească peste florile străluctioare ce eliminau puțină
căldură, îmbrățișindu-l pe băiat.
Mai târziu, tot în acea dimineața pe cărarea plină de găini trece o trăsură luxoasă
în care se aflase un domn îmbrăcat deaseamenea solemn. Aceasta se oprise și
domnul, ieșind din trăsură a privind în jurul său și a început să bată la fiecare ușă
cu cerința de a-și căuta nevastă, căci se vorbea că în satul Fertis sunt domnișoare
de onoare. El era o persoană foarte stranie, purtând o mustață pe jumătate arsă, pe
jumătate rasă, ochelarii săi păreau așa de parcă-l strângeau, iar pălăria sa era de-a
dreptul amuzantă. Desigur că majoritatea era anunțați de venirea lui și știind că el
este un om din curtea fegală , au ales cele mai frumoase și mai de treabă fete.
 Teron văzându-l pe acesta ce își alegea nevasta, s-a gândit că dacă e un om
bogat, s-ar putea de furat ceva de la el. Și la un moment dat, omului i-a căzut din
buzunar ceva strălucitor ce a intrat în colbul din pământ. Din fericire nimeni nu
atrase atenție fiind concentrați pe acel om. Bărbatul până la urmă nu și-a mai ales
pe nimeni, zicând că poate va mai reveni, după care restul s-au împărțit pe la casele
lor. Teron fiind concentrat a fugit repede spre locul în care căzuse acel obiect. Mult
timp îl căutase făcând mici gropi în pământ, dar până la urmă a dat de el. Era un
inel cu piatră roșie. Băiatul nu l-a pus pe deget, să nu-l vadă altcineva și a decis să-l
pună în buzunar. După care în acel moment, cineva l-a lovit pe umăr, era Rednor,
tirem.
- Ce ascunzi acolo? Am văzut că ai ridicat ceva, arată-mi, zise crud bărbatul.
-Eu...n-am nimic, a spus neîncrezut Teron, a cărui vorbe și mimică a feței erau
evidente că acesta ascundea ceva.
- Nu minți, eu știu că ai ceva în buzunar, dacă nu-mi arăți, eu voi zice fraților mei
că acel obiect pe care l-ai ridicat l-am scăpat eu și tu nu vrei să mi-l întorci, spuse
enervat tiremul.
- Eu sincer nu înțeleg la ce te referi...și nu știu cu ce te-aș putea ajuta, Teron simțea
deja pericolul, dar el a hotărât să negocieze.
-Deci, ce ai de gând să faci? Dacă fugi tu...
-Eu vreau să facem o înțelegere, hai să ne batem și să vedem, dacă te înving,
obiectul e al meu, eu plec și tu împreună cu frații tăi mă lăsați în pace, dacă pierd,
îți dau acest lucru, merge?
Tiremul mult s-a gândit și a acceptat propunerea acestuia. Lupta a început, aceștia
doi se băteau foarte tare și loviturile se auzeau din case, încât toți au ieșit afară să
vadă acel spectacol. Toți priveau și nimeni nu încerca să oprească bătălia. Deja a
ajuns până la sânge, dar ei tot nu se opreau. La un moment dat, aceștea doi au fost
aruncați în părți opuse, după care apăruse Darsen, vrăjitorul de rasă bertară, el îi
oprise prin telekineză.
- Lupta a luat sfârșit doamnelor și domnilor, Teron, ridică-te și urmează-mă, am
să-ți spun ceva.
 Băiatul s-a ridicat și s-a scuturat de praf, privindu-l pe tirem cu o privire
încruntată și plină de amenințare. Bineînțeles că a fost un pic mirat de apariția lui
Darsen, aceste neieșind în fața oamenilor de 3 ani, chiar dacă trăia în același sat cu
aceștia. Teron a fost curios și a decis să-l urmeze, căci îi plăceau un pic aceste
chestii magice. Cei doi mergeau către casa vrajitorului care arăta groaznic atât în
exterior cât și în interior, părea ca și cum ar fi o casă părăsită. În interior era [ aici
va fi descrierea casei acestuia ] . Dulapul elimina un miros de sarfină,ce era un
material făcut din tulpina sarfului, dar mulți dintre visari în contactul mirosului
acestuia puteai să amețească și să adoarmă, trezindu-se abia peste 2 zile, de aceea a
fost încetat să se mai utilizeze acest material în construcție. Anume după acest
dulap se ascundea ușa din subsol. Teron un pic s-a speriat și a decis totuși să nu
intre primul :
- Poți să te temi de mine, eu voi lăsa ușa deschisă, dacă n-ai încredere în mine, însă
ar fi bine să intri, a zis Darsen.
Tânărul văzând că vrajitorul a intrat, a decis să facă așa cum i-a spus. Intrând,
acesta s-a mirat foarte mult. Era o încăpere destul de mare și în jurul său erau multe
ierburi, plante și diferite insecte ascunse în fel de fel de cutii astupate cu plapumă,
de unde se auzeau sunetele lor. Lumina era făcută artificial din gilembe, ciuperci ce
eliminau o lumină de culoarea verde, acestea puteau fi găsite în adâncurile
peșterilor. Erau multe oase pe o masă și desigur că nu lipseau și sticluțele cu
diferite elicsire și substanțe. S-ar putea spune că era un vrăjitor tipic în acele
timpuri, însă Teron n-a mai văzut o astfel de minune. Petrecând în laboratorul lui
Darsen aproape jumătate de oră, băiatul totuși s-a așezat pe scaun și văzândul pe
vrăjitor cum amesteca diferite ierburi și substanțe, a decis să-l întrebe :
- Aș vrea să știu... de ce totuși m-ai chemat? Sunt sigur că nu ca să-mi prezinți
laboratorul tău formidabil, a zâmbit acesta.
- Da, ai dreptate, vroiam totuși să aștept până tu vei admira toate aceste lucruri ce
te înconjoară, căci nu mereu cineva reușește să le vadă sau să fie în laboratorul
meu, zise vrăjitorul.
- Bine, atunci spune-mi, zise băiatul cu nerăbdare.
- S-a întâmplat azi dimineață, eu vroiam să creez un leac pentru tiremii cheli și
pentru prima oară în acești 5 ani, am auzit cum se mișcă dintr-o parte în alta
lotarasul , acea floare ce niciodată nu ofilește, o găsisem crescută prin pietre, în
peștera Nergar, după care am ieșit din subsol și am privit prin geamul spart că a
venit o trăsură, am decis să-mi iau soluția de invizibilitate și să ies. Stăteam nu
departe ascuns, căci mă temeam că soluția își va pierde efectul și încă eram gol.
- Stai, te rog, fără detalii prea multe, spuse Teron cu dezgust.
- Apoi am observat cum a cazut ceva din buzunarul sau mâna lui, iar după ce
plecase acela și toți sătenii pe la treburile lor, m-am gâdit că ar fi bine cumva să-l
iau, dar apoi te-am văzut și am înțeles că ochii tăi sunt atrași pe acel obiect. După
care soluția își pierduse efectul, iar eu repede am plecat spre casă și deja știi și tu
ce s-a întâmplat.
- Stai o clipă și tu acum vrei ca eu să ți-l dau și ce se tot aude aici decând am intrat?
- Ah, lotarusul, înseamnă că acel lucru sigur e la tine. Teron, eu vreau doar să știu
ce magie are ceea ce ai buzunar, deoarece eu mă tem că acel bărbat intenționat l-a
scăpat ca cineva să-l ia și ciudat este lucrul că prin toți acei oameni numai eu, tu și
acel tirem l-am văzut căzând, probabil pe restul acela-i hipnotizase, dar de ce pe
noi nu ne-a afectat...
- Stai așa! De ce crezi că a hipnotizat? s-a revoltat acesta.
- Este doar o presupunere, bine, cum dorești, dar dacă ți se va întâmpla ceva legat
de magie, știi cine va fi primul vinovat și executat a doua zi. Așa că alege, ori mi-l
arăți, ori eu încep să-mi strâng lucrurile și să plec.
Teron se gândise la cuvintele vrăjitorului și desigur că nu-l interesa problema lui
Darsen, dar aici era vorba despre viitorul său, deja se speriase de acel inel și
hotărâse să-l scoată din buzunar :
- Sfinte Zanuse! Aruncă-l! Strigase atât de tare vrăjitorul, încât băiatul de frică l-a
și aruncat.
- Ce e? Ce e? întrebase Teron, care deja transpirase.
- Inelul, are o magie neagră, e ceva legat și de dartari, stai o clipă.
 Darsen căutase prin nenumăratele cărți pline de vrăji, magii și alte lucruri
supranaturale. Băiatul tot nu se putea calma și prive îndelungat acel inel cu piatră
roșie care strălucea în fața lui. Apoi peste câteva minute, vrăjitorul a exclamat :
- Iată! Am găsit despre obiecte magice. Citesc : Lucrurile de orice fel pot fi vrăjite
și utilizate în magia neagră.În cazul în care acesta este un accesoriu se poate
folosi pentru al omorî, ai provoca durere și al hipnotiza. Stai așa, aici mai este încă
ceva : Din accesorii pot fi folosite brățări, inele, cercei, coliere și pentru o mai
bună funcțiune acestea pot fi din aur, obsidian sau argint.
- Pentru o funcționarea mai bună în ce? Nu înțeleg legătura dintre hipnoz, durere și
moarte. Probabil pentru că nici nu l-am purtat? Se întrebase Teron, uitându-se
mirat la degetele sale.
- Eu am ajuns la concluzia că acel om l-a aruncat intenționat, dar cu ce scop oare?
Aici este explicat într-un fel că aceste obiecte de le porți te pot duce la cel ce le-a
creat, după care acela bătând de 3 ori din palme, poate rupe vraja.
- Cât despre moarte și durere. Eu nu cred că acestea se referă în cazul nostru,
fiindcă acela pare că nu are dușmani pe-aici sau cine știe? se întrebă băiatul.
- Ar trebui să vorbim cu tiremul, dacă îl știe pe acel domn.
- Eu nu știu dacă dânsul va vrea să vorbească cu mine după cele înâmplate,
probabil mă așteaptă acum afară cu haita lui, dar dacă să-i dau inelul dacă tot atât
de tare l-a vrut. Tu ce zici? Oricum nu putem obține nimic din el și dacă elimină
magie neagră care ne poate distruge într-un fel, atunci de ce să-l mai folosim?
- Bine zici. Ia inelul și caută-l, eu te voi aștepta aici, voi mai încerca să găsesc ceva
despre vraja aceasta.
Astfel Teron ieșind se tot gândea la ceea ce face, îl topea un azart față de această
magie și totuși își făcea griji ce este cu acel inel. Astfel ieșind din subsol s-a
îndreptat spre casa lui Tolmer, care la fel era tirem și se gândea că acela trebuie să
știe unde este bătăușul. Și iata că Tolmer stătea în fierărie și-și ascuțea sabia, ce era
făcută dintr-un material foarte dur, ce venea de pe continentul Tressop.
- Salut Tolmer, am nevoie de ajutorul tău, zise serios Teron.
- Mda?
- Îl caut pe acel tirem cu care ne-am bătut azi dimineața.
- Ah, Rellof, da el este vechiul meu tovarăș, îl poți găsi în cârciumă. Spuse cu
indiferență Tolmer.
Astfel Teron s-a pornit spre cârciumă simțind mirosul de resor de la câțiva metri.
Intrând pe ușa ce era deschisă la văzut pe Rellof ce stătea la o masă și își beea
paharul de resor. Băiatul s-a pornit spre acela.
- Am venit să-mi cer scuze, spuse acesta cu milă.
- Ah, tu ești. N-am nevoie de scuzele tale, vreau să știu ce ai luat, după spusele
acelea parcă în toată cârciuma se făcuse liniște, ciudat era faptul că nu era niciun
om, ci doar tiremi, iar toți erau atenți la acei doi. Teron a simțit o frică în suflet,
căci nici nu-și închipuia ce se poate întâmpla.
- Acela era un inel, iată-l, brusc spuse băiatul, luând din buzunar și arătându-l
tiremului. După care s-a întâmplat ceva de neînchipuit. Rellof a sărit asupra lui și i-
a luat inelul și toți cei ce erau au venit mai aproape și s-au pus în genunchi țipând :
- Stăpânul nostru! Acesta e stăpânul nostru! Noi vom merge după tine, stăpâne!
după care toți au început să șoptească ceva în altă limbă, stând în genunchi și cu
capurile aplecate. Teron era șocat de cele văzute și se tot întreba „ oare acesta-i
acel hipnoz”? el însă nu putea pleca fără inel. Cineva dintre esfei a auzit acel
strigăt îngrozitor, intrând în cârciumă, era Elpan. El tăcea și doar privea cum aceea
șoptesc în genunchi ridicând inelul cu piatră roșie și îl privea pe Teron cum se mira
de cele văzute. Teron l-a rugat pe Elpan să meargă la casa vrăjitorului și să-l cheme
pe acela, așa încât acesta să nu părăsească cârciuma, după care esfeul a acceptat.
Trecea timp și băiatul tot aștepta și iată că venise doar bertarul:
- Să te ferească Zanus! Ce dartare se întâmplă aici?!
Darsen s-a apropiat de ei și prin telekinez a încercat să ia inelul, dar în loc să-l
atragă spre el, inelul s-a aruncat în altă direcție. Terimii s-au trezit și i-au văzut pe
cei doi, zicând :
- Voi! Nu sunteți demni de a exista fară permisul stăpândului, atacații! au strigat
tiremii și cei doi au ieșit din cazarmă, ținând ușa, care abia mai să nu crape. Dupa
care aceștia au lăsat-o și au fugit spre casa vrăjitorului, ascunzându-se în subsol.