DREPT FINANCIAR

1. Dreptul financiar. Notiune, principii, izvoare, norme

Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format din totalitatea actelor normative
care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare si utilizare a fondurilor bănesti
ale statului si ale instituţiilor publice (banul public), destinate satisfacerii sarcinilor social-
ecomonice ale societăţii.
Dreptul financiar este o ramură a dreptului public.
Dreptul financiar care are in centrul reglementării sale finanţele publice si se ocupă de
reglementarea primară si secundară a tuturor aspectelor care ţin de administrarea banului public si
evidenţa patrimoniului statului si instituţiilor publice.
Pe langă politica fiscală, un rol important in cadrul politicii financiare revine politicii
bugetare.

Politica bugetară reprezintă procesul de stabilire si ierarhizare a priorităţilor economico-

sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale sau locale), concretizat in structurarea si
dimensionarea cheltuielilor publice.
Politica bugetară se constituie intr-un complex de acţiuni complementar politicii fiscale,
ambele tipuri de politici reprezentand instrumente de intervenţionism ale statului in scopul
modelării evoluţiilor economico-sociale.

Principiile dreptului financiar sunt:

 Legalitatea – reglementat de Constitutie prin art. 137: “Formarea, adminitrarea, intrebuintarea si
controlul resurselor fiananciare ale statului, ale unitatilor administrativ- teritoriale si ale
institutiilor publice sunt reglementata prin lege.” Banul public face obiectul de reglementare al
legii ordinare ceea ce permite posibilitatea reglementarii primare prin ordonanţe si ordonanţe de
urgentă. In practica se constata, deseori, reglementarea primara, prin ordonante de guvern a
unor impozite sau taxe datorate diverselor bugete publice, ordonante care ulterior sunt respinse
de Parlament. Caracterul neretroactiv al legii de respingere a unei ordonante transforma
raporturile juridice generate de acea ordonanta in raporturi definitive al caror izvor juridic este o
reglementare a executivului intr-un domeniu rezervat legii, ca act al Parlamentului. Fata de
aceasta situatie, ar trebui analizata posibilitatea trecerii reglementarilor juridice din domeniul
finantelor publice in sfera legii organice.
 Planificarea financiara – instrumentul juridic al planificarii financiare este Bugetul public
naţional, reglementat de art. 138 Constitutie. Bugetul public naţional este format din bugetul
de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale si cuprinde previziuni clare
privind volumul veniturilor si necesarul cheltuielilor pentru anul urmator. Bugetul public
naţional se adopta in anul anterior anului financiar cu care are legatura.
Planificarea financiara este:
 Stricta, pentru ca ia forma legii, prin legea bugetară anuală;
 Supla, intrucat legea bugetara anuala poate fi modificata pe parcursul exercitiului
financiar, daca se constata modificari semnificative in procesul formarii si administrarii
veniturilor statului;
 Predictibila, intrucat la baza planificării financiare stau rapoarte de specialitate privind
impactul anumitor măsuri de politică financiară asupra economiei naţionale in ansamblul
său.
 Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public – avand in vedere interesul public
referitor la modul de utilizare a reserselor financiare ale statului, art. 140 din Constitutie
stabileste ca exerciaterea controlului asupra modului de formare, de administrare si intrebuintare
a resurselor financiale ale statului si sectorului public revine Curtii de Conturi.

1
Izvoarele dreptului financiar reprezintă totalitatea actelor normative care reglementează raporturile
juridice financiare.
(1) izvoare comune dreptului financiar si altor ramuri de drept: Constitutia, legile ordinare ale
parlamentului, ordonantele de guvern si ordonantele de urgenta (in baza unei legi de
abilitare a guvernului – stabileste limitele clare de competenta in reglementare), hotararile
guvernului (ca si reglementari secundare in materie).
(2) izvoare specifice dreptului financiar – actele normative care cuprind dispozitii referitoare
exclusive la sfera finantelor publice:
1. Legea finanţelor publice (Legea nr. 500/2002) este o lege cadru - defineste sfera de
cuprindere a finanţelor publice; precizează aria de cuprindere a instituţiilor publice, reglementează
principiile si normele de bază ale activităţii financiare a statului, constituind cadrul legislativ
general al finanţelor publice;
2. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (intrată in vigoare la 1 ian 2007)
cuprinde regulile privind modul de constituire, administrare si utilizare a resurselor financiare
publice locale;
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea
resurselor derulate prin trezoreria statului (aprobată si modificată prin Legea nr. 201/2003,
republicata 2008) stabileste regulile privitoare la circulaţia efectivă, prin conturi de tip bancar, a
resurselor financiare publice.
Trezoreria finanţelor publice = o instituţie de tip bancar prin care se derulează fondurile publice
aparţinand atat bugetului central, cat si bugetelor locale sau bugetului asigurărilor sociale de stat;
instituţia financiară prin intermediul căreia se incasează efectiv veniturile statului si se efectuează
cheltuielile.
4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii de Conturi, republicată
2009 stabileste atribuţiile de control ale acestui organ in materia modului de constituire,
administrare si utilizare a banului public.
5. Dreptul Uniunii Europene, ca si ansamblul actelor normative care reglementează
raporturile juridice care apar in procesul integrării europene
Potrivit art. 148 din Constituţie, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si
celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare
din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele normative care reglementează
raporturile juridice ce produc efecte asupra sistemului financiar naţional.
Norma juridică financiară reprezintă o regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde
drepturile si obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar si a cărei respectare
este asigurată de autoritatea de stat.
Reglementarea primara in domeniul finantelor publice se face prin intermediul legii, ca act
al Parlamentului. Hotararile de guvern si actele adoptate de organe specializate ale administratiei de
stat contin doar reglementari secundare, adica norme de aplicare sau explicatii ale notiunilor
cuprinse in reglementarile primare.
Norma juridica financiara are aceeasi structura logico-juridica: ipoteza, dispozitie si
sanctiune. Elementul specific al normei juridice financiare este sancţiunea (ex.: amenda
contravenţională, majorări de intarziere, recuperarea prejudiciului in cadrul răspunderii materiale,
supravegherea activităţii economico-financiare, executarea silita a debitorului rau-platnic etc.)
Sanctiunile se constata si se aplica de catre organele de control financiar ale statului, subiecte
ale raporturilor juridice financiare, care au atributii de verificare a respectarii legalitatii in domeniul
disciplinei financiare si bugetare.

2. Banul public
Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul intregii societăţi pentru a fi
administrate de către stat in numele si in interesul intregii societăţi.

2
Banul public = mijloace banesti ale societatii administrate de catre stat.

3. Raporturile de drept financiar

Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau nastere si se sting
in procesul constituirii, repartizării si utilizării fondurilor bănesti ale statului si care sunt
reglementate de normele juridice financiare.
Trasaturi specifice:
 subiectele participante si poziţia pe care o ocupă unele faţă de altele; unul din subiecte este
statul, particularitate ce creeaza o pozitie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte
participante fata de subiectul purtator al autoritatii de stat.
Excepţie: Există o serie de raporturi juridice in cadrul cărora subiectele participante la
raporturile juridice se afla pe o poziţie de egalitate juridică cu statul. Astfel, există
posibilitatea contribuabilului de a formula pretenţii de natură patrimonială asupra statului in
domeniul dreptului fiscal sau in domeniul datoriei publice.
 obiectul de reglementare;
 modalităţile de realizare a formei de activitate in cadrul căreia isi are sorgintea.
Raporturile juridice financiare se nasc, se modifică si se sting pe baza manifestării
unilaterale de voinţă a statului. Această particularitate oferă posibilitatea executării directe a
obligaţiilor generate de raporturile juridice financiare in sarcina diverselor subiecte de drept
implicate in administrarea banului public, fără a fi necesară o hotărare judecătorească. Actele
administrative din domeniul finanţelor publice sunt executorii prin ele insele; persoana care se
simpte lezată de aplicarea actului administrativ are dreptul de a folosi toate mijloacele puse la
dispoziţie de legislaţia procesula civilă in vederea desfiinţării, anulării, revocării, modificării sau
indreptării actului administrativ nelegal.
Clasificare
In funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea 500/2002) raporturile de drept
financiar pot fi:
a) raporturi juridice bugetare;
b) raporturi juridice fiscale;
c) raporturi juridice de creditare;
d) raporturi juridice de garantare;
e) raporturi juridice de organizare a circulaţiei monetare;
f) raporturi juridice valutare;
g) raporturi juridice de asigurare prin efectul legii;
h) raporturi juridice de control financiar.
Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt subiectele, conţinutul si obiectul.
a) Subiectele participante la raporturile de drept finanaciar:
- Statul, reprezentat printr-un organ de specialitate in activitatea financiară, investit cu atribuţii in
procesul de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor bănesti ale statului:
- Orice persoană fizică sau persoană juridică care interacţionează cu organele statului in procesul
administrării finanţelor publice, contribuabilul.
b) Obiectul raporturilor de drept financiar este diferit, determinat
(1) de sfera larga si complexa de cuprindere a finanţelor publice - obiectul este format din acţiuni
de prognoză si organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de circulaţie monetară etc, si
(2) de faptele, actele normative si operaţiunile specifice cu privire la activitatea fiscală - obiectul il
formează plata (acţiunea) unor sume de bani la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice care
realizează venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.
c) Conţinutul raporturilor de drept financiar este dat de drepturile si obligaţiile subiectelor
participante, care diferă de cele ale altor raporturi juridice, intrucat se stabilesc in legătură cu
necesitatea si importanţa constituirii, repartizării si utilizării fondurilor bănesti ale statului.

4. Finantele publice. Notiune, forme, particularitati, functii, structura

3
 Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma
baneasca care apar in procesul realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru
indeplinirea sarcinilor sale.
Finantele publice, ramura a dreptului public (dreptului financiar), care are ca obiect studiul
regulilor si operatiunilor referitorare la banul public.

Teoriile finanţelor publice

Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic si a fost
specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului sec. XX- stat neinterventionist.
Finanţele publice clasice se caracterizau printr-o execuţie bugetară excedentară (veniturile
pe care statul le realizează erau mai mari decat cheltuielile pe care le folosea pentru indeplinirea
funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută si un stat neintervenţionist.
Teoria modernă a finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mondial cand statul
neinterventionist a fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct
procesele economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie a statului in economie prin
stimularea productiei in situatii de criza, mentinerea stabilitatii preturilor, asigurarea unei bune
administrari a resurselor naturale ale statului si repartizarea pe cat posibil in mod echitabil a
veniturilor nationale.
Finanţele publice moderne se caracterizează printr-o execuţie bugetară deficitară (volumul
cheltuielilor creste si se diversifică, aparand si categoriile cheltuielilor publice economice si celor
sociale, depăsindu-se, astfel, veniturile incasate de stat), o fiscalitate ridicată si un stat
intervenţionist.
Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului
lor, prin urmatoarele particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic, ele apar in procesul formarii,
repartizarii si utilizarii produsului social;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent, adica nu presupun, in mod necesar, o
contraprestatie directa din partea subiectului beneficiar al mijloacelor banesti;
4. Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.
Functiile finanţelor publice: functia de repartitie si functia de control
1. Funcţia de repartiţie
Această funcţie se realizează in procesul de formare si repartizare a mijloacelor bănesti, mai
exact in momentul repartiţiei procesului social si a venitului naţional, evidenţiindu-se două
momente: formarea resurselor si repartizarea acestora.
2. Funcţia de control
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse
financiare constituite la dispoziţia statului aparţin intregii societăţi.
Funcţia de control a finanţelor publice este strans legată de funcţia de repartiţie, dar are o
sferă de manifestare mai largă decat aceasta, deoarece vizează pe langă constituirea si repartizarea
fondurilor bănesti ale statului, si modul de utilizare a resurselor respective, căutand să prevină
efectuarea de cheltuieli ilegale, inopotune sau ineficiente.
Structura finantelor publice (in conformitate cu Legea nr. 500/2002):
1. bugetul de stat;
2. bugetul asigurărilor sociale de stat;
3. bugetele fondurilor speciale;
4. bugetul trezoreriei statului;
5. bugetele instituţiilor publice autonome;
6. bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul
asigurărilor sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale;

4
 7. bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
8. bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si ale căror
rambursare, dobanzi si alte costuri se asigură din fonduri publice;
9. bugetul fonduri externe nerambursabile;
10. bugete locale;
11. datoria publică.

5. Moneda si instrumentele monetare. Notiuni generale

Sub aspect conceptual, moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent general,
reprezintă fenomenul valorii in general.
Pentru ca o marfa să devină specială si să fie caracterizabilă drept moneda trebuie să indeplinească
cumulativ 5 condiţii care s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să păstreze calităţile
intregului);
3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in timp, valoarea să fie constantă in
timp, inalterabilă);
4. să aibă o valoare de intrebuinţare (folosinţă) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).
Sub aspectul funcţionalităţi, moneda este un instrument social-economic, indispensabil
oricărei economii.
Moneda, in forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc
de circulaţie, de plată si tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plata pentru
facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind măsuratorul general de valori care poarta girul
autorităţii emitente, statul, si care se bucură de incredere publică.
Terminologie:
In limba noastră, denumirea a pătruns atat ca neologism din latină, „moneta“ odată cu
ocupaţia Imperiului Roman – prin anii 106, cat si prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată in
timpul domniilor fanariote – pe la 1700.
Prin uzanţă publică se foloseste termenul de “monedă” (dar ambii termeni sunt corecţi), cu
atat mai mult cu cat toţi derivaţii termenului monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.
In limba romană, termenul de „ban“ este utilizat indeosebi cand exprimă noţiunea de
monedă măruntă, divizionară – subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic isi are originea in
privilegiul acordat banilor romani din secolele XIII-XIV de a bate monede de argint - prin anii
1400, termenul de ban avand in această situaţie sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de
echivalent general.
Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare in circulaţie a monedei, a valorii.
Instrument monetar= forma de manifestare a monedei in circulatie, forma care a inlocuit in final
moneda si care beneficiaza de un curs fortat.
Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente monetare:
1. numerarul are o existenţă fizică sau materială si circulă sub două categorii:
a) numerarul metalic (monezile)
b) bancnotele = note de bancă
2. conturile scripturale (moneda scripturală) - instrumente monetare de transfer scriptic de
la o persoană titulară de cont la alta prin intermediul unei instituţii numită bancă. Trecerea dintr-un
cont in altul se face scriptic.
3. conturile electronice (moneda electronică) - care asigură transfer instantaneu. In acest
caz se folosesc cardurile bancare.

5
 Cardul este un instrument de plata bazat pe electronică, ca alternativă a instrumentelor
,,clasice” de plată – numerarul si cecul, iar deţinătorul lui are dreptul de acces la o procedură de
autorizare si plată cu card. Denumit si portofel electronic.
Categorii de monede existente in circulatia monetara:
1. moneda efectiva (manuala)- semne monetare utilizate in cadrul circulatiei
numerarului (moneda metalica + bancnote)
2. moneda de cont (bancara)- nu are o existenta fizica, ci se materializeaza in
documente bancare (documente pe suport de hartie si inscrieri electronice); banii circula prin
intermediul unor documente bancare (viramente, cecuri, etc) si se prezinta sub forma
depozitelor la vedere la unitatile bancare
3. moneda conventionala- nu are o existenta fizica, ci se materializeaza in
documente bancare (documente pe suport de hartie si inscrieri electronice)
Exista mai multe monede conventionale: DST (dr. speciale de tragere) utilizate in sistemul
creat de FMI. Nu au existenta fizica, se utilizeaza exclusiv de catre state in raporturile cu FMI si nu
are capacitatea de a efectua plati si decontari in mod direct. Valoarea unui DST se stabileste pe baza
de cos valutar (modalitate de determinare a paritatii valutare-o formula).
4. moneda de calcul- instrument monetar care are drept functie masurarea
drepturilor si obligatiilor reciproce apartinand partilor unui contract (moneda-etalon). Acest
rol poate fi indeplinit de aur, petrol sau de o valuta liber convertibila determinata de partile
contractante.
5. moneda fiduciara- instrument monetar concretizat intr-un titlu care inglobeaza o
creanta care circula pe baza increderii de care se bucura in randul publicului emitentul
titlului (ex. obligatiuni)
6. moneda divizionara- submultiplu al unitatii monetare nationale; moneda de bilon
(bilon- aliajul din care e alcatuita)
7. moneda universala are functia de mijlocitor al achimburilor de marfuri si de
stingere a obligatiilor; aurul indeplineste aceasta functie si se materializeaza sub forma de
lingouri de o anumita greutate si un anumir titlu; lingoul (bullion) – aur fin 99.5% sau 24K
8. cardul bancar- suport de informatie standardizat, securizat si individualizat care
permite detinatorului sa utilizeze in vederea efectuarii unor operatiuni specifice
disponibilitati banesti proprii aflate intr-un cont deschis pe numele sau detinatorului cardului
sau sa utilizeze o linie de credit deschisa de emitent in favoarea sa.
Funcţiile monedei sunt:
 Funcţia de evaluare a valorilor economice - cu moneda se măsoară valori materiale, se
exprimă preţurile, puterea de cumpărare, creditul;
 Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri si servicii – moneda mijloceste circulaţia
mărfurilor, ea insăsi fiind o marfă intermediară;
 Funcţia de mijlocire a plăţilor - moneda dobandeste calitatea de monedă legală intrucat
creditorul este obligat să primească moneda aflată in circulaţie la data lichidării unei
datorii;
 Funcţia de mijlocire a creditului - creditul reprezintă transmiterea temporară a unei
puteri de cumpărare; el este un imprumut de monedă;
 Funcţia de mijlocire a economiilor - disponibilităţile temporare ale populaţiei se pot
valorifica prin intermediul monedei. In acest mod, moneda transformă un capital, care se
poate utiliza eficient in circulaţia monetară;
 Funcţia de tezaurizare - cu ajutorul monedei se pot păstra si transfera valorile care se cer
menţinute in timp, pe o perioadă indelungată. De asemenea, valorile pot trece de la un
deţinător la altul, in modul cel mai eficient, prin intermediul monedei;
 Funcţia socială de distribuire si redistribuire a bunurilor si serviciilor - produsul social
se distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea
lui.

6
 6. Ipoteze privind geneza monedei
Exista o multitudine de ipoteze privind geneza monetei. In centrul acestor ipoteze (ca un lait
motiv) se află schimbul cu diferite nuanţe. Moneda a apărut datorită schimbului.
Printre cele mai semnificative ipoteze enumerăm:
1. Ipoteza economica/ realistă
Moneda a aparut ca mijlocitor al schimbului. La momentul la care schimbul in natura a
devenit incomod, oamenii au fost obligate sa inventeze si sa accepte in mod universal o marfa
intermediara. Oamenii au adoptat tacit, intr-un consens general, a 3-a marfa care sa masoare
bunurile supuse schimbului.
2. Aparitia monedei ca etalon de valoare
Moneda a aparut deoarece era necesar sa se stabileasca intre oameni o ierarhie e valorilor.
Moneda etalon a preexistat monedei intrument de schimb. Etalonul de valoare clasic a constat
in animale de turma la care s-a renuntat in timp datorita lipsei calitatilor unui eficient instrument de
schimb. S-au impus ca moneda metalele ce puteau fi si etalon de valoare si mijlocitor al schimbului
apte sa stabileasca pretul oricarui bun supus tranzactiunii. Efectul a fost acela de a elimina schimbul
in natura (trocul).
3. Ipoteza religioasă
Considera ca initial monedei nu i-au fost specifice functiile mercantile, ci cele
religioase. Doctrina porneste analiza de la scrisorile lui Homer cu observatia ca in religia
antropomorfică zeii erau reprezentati asemanator oamenilor, fiind posibila o negociere a
bunavointei acestora. La origine, darul oferit zeilor era specific economiei casnice, fiind
reprezentat de un animal de turma. S-a trecut la o etapa superioara in care s-ar fi creat mici
statuete din metal pretios (amulete) care ar fi fost oferite zeilor. In timp, si acest statuete,
ajungand in numar foarte mare, au inceput sa fie utilizate de catre preoti si in raporturi laice.
Etapa urmatoare de evolutie a fost aceea de imprimare pe o moneda a reprezentarii
animalului. Prin intermediul preotilor s-a realizat punerea acestor obiecte intr-un circuit
economic.
4. Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de diferenţiere social)
Autorii ei trateaza moneda drept o categorie sociala, si nu una economica. Se considera ca scopul
crearii monedei a fost acela de a distinge posesorul de moneda de restul obstei. Moneda ar fi
consacrat anumite ranguri ale posesorilor, astfel ajung si un mijloc de ascensiune sociala. Adeptii
teoriei considera conceptul de moneda sinonim cu cel de podoaba, abia ulterior aceasta
transferandu-se in sfera economica. Aceasta teorie se bazeaza si pe observatia ca podoabele din
metal pretios tezaurizate erau utilizate la rascumpararea prizonierilor de razboi, obtinerea anumitor
demnitati, precum si in sacrificiile religioase.
5. Ipoteza patrimonială
Costin Kiritescu observa faptul ca bunurile carora practica economica le-a imprimat functia
monetara au constituit la origine patrimoniul unei persoane. Tendinta general umana de a poseda
cat mai multe bunuri a avut drept efect acumularea unor bunuri in surplus fata de necesitatile de
consum. Bunurile respective au devenit mijloc de tazaurizare si semne ale bogatiei individuale.
Initial, bunurile din patrimoniu care puteau fi tezaurizate constau in ornamente cu valoare intrinseca
si utilitate casnica.

7. Sistemul banesc al leului

In perioada antichităţii un moment important este primul fenomen monetar propriu, (după
moartea lui Burebista - 44 i. H. ), Kosonul dacic.
Denumirea Koson este anagrama numelui preotului Comosicus, urmasul lui Burebista.

7
 Monedele cu legenda koson se inscriu printre cele getodacice si au fost emise intr-un centru
din inima Daciei după modelul denarilor romani de argint. Acesti kosoni sunt singurele monede
lucrate din aur in toată istoria getodacilor.
Kosonului i s-a atribuit un caracter comemorativ, fiind emisă de Comosicus, urmasul lui
Burebista, această monedă-medalie avand pe avers „vulturul Carpaţilor ocrotitor“, simbol al unităţii
neamului dac infăptuite de Burebista.
Circulatia monedelor romane se mentine pană la retragerea trupelor.
Retragerii romane ii urmează o etapă in care circulaţia bănească isi recapătă funcţiile din
perioada preromană. Circulaţia monetară se va restrange in asa măsură incat produsele se vor
procura, in cea mai mare parte, pe calea schimbului specific economiei naturale.
Ulterior avem monede bizantine si nu se mai emit monede pe plan local. In Dobrogea, care
aparţinea de Imperiul bizantin, s-a menţinut o circulaţie monetară activă.
Pana in secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totusi restranse, viaţa desfăsurandu-se in
tiparele economiei naturale. Slabele relaţii comerciale se incropeau pe aria teritoriului romanesc tot
prin intermediul monedelor bizantine.
Sec. XIV reprezinta momentul banariilor statelor feudale romanesti. După o perioadă
indelungată de stopare a emisiunilor monetare, in epoca feudalismului dezvoltat, datorită extinderii
schimburilor, rolul banilor creste in insemnătate si determină crearea - după formarea statelor
feudale Ţara Romanească si Moldova - unor sisteme monetare proprii, ca expresie a suveranităţii si
independenţei ţărilor romane.
Monedele bătute in bănăriile romanesti purtau denumiri extreme de variate: ducaţi, dinari,
grosi, taleri, grosiţe, bani, lei.
Monedele emise din Ţara Romanească au fost bătute de Vladislau Vlaicu (1364-1377),
probabil la monetăria de la Arges. Aceste monede de argint se impărţeau sub aspect ponderal in:
ducaţi, dinari si bani. Se consideră că primele emisiuni datează din 1365, cand apar ducaţii.
In Moldova, Petru Musat a bătut primele monede din argint, adoptand ca sistem grosul.
Apariţia grosilor moldovenesti este situată in anul 1377, fiind emisi de monetăria de la Suceava.
In comerţul medieval, principiul teritorialităţii monedelor nu avea aplicare, uneori fiind
preferate monedele străine cu valoare recunoscută, superioară celor locale depreciate. Existenţa,
alături de cele locale, a monedelor străine este caracteristică acelor perioade in care monedele aflate
in circulaţie aveau o valoare proprie, intrinsecă.
Printre monedele străine cu acces larg in circulaţia mărfurilor in Moldova s-au intalnit si
zloţii tătăresti (ducaţii veneţieni de aur), denumiţi si „ţechini“, iar din 1581 sunt menţionaţi in
hrisoave si talerii de argint ai Ţărilor de Jos, „thaleri leonis“, nume căpătat datorită reprezentării pe
revers a unui leu ridicat in două labe. Cu timpul, talerul-leu olandez de circulaţie locală a fost
inlocuit cu monede mai slabe, leul transformandu-se astfel intr-un ban fictiv, de calcul. Dispariţia
din circulaţie a talerilor-lei olandezi este urmată de apariţia subunităţii leului vechi, fictiv numită
„para“.
Leul vechi este impărţit in 40 de parale.
Primul pas important in adoptarea sistemului monetar naţional s-a făcut prin proclamarea in
Constituţia din 1866 (alin. 13 al art. 93) a dreptului suveran al ţăii de a bate monedă.
Prin Legea nr. 14/1867 s-a creat sistemul bănesc al leului - un sistem bimetalist Au-Ag
Particularităţile sistemului bănesc al leului de la 1867:
1. un conţinut bimetalist - piesa avea o reprezentare in Aur si Argint (L 14/1867
instaureaza un sistem bimetalist Au-Ag)
2. avea o subdiviziune – banul (1 leu = 100 bani)
Legiuitorul de la 1867 a folosit denumiri care deja existau in constiinţa romanilor
(comunităţii) si in care aveau incredere, precum denumirea de “leu” si cea de “ban”.
In 1867, după aproximativ trei secole de la prima apariţie menţionată documentar cu privire
la existenţa „leilor“ in circulaţie pe teritoriul ţării, primul sistem bănesc al Romaniei moderne va
prelua denumirea de „leu“ pentru noua unitate monetară romanească.

8
 Această monedă a fost creată in 1575 de către statele Olandei. Intre sec. XVII-XIX (cam
300 ani) in Europa Apuseană si Răsăriteană a circulat acestă monedă care s-a bucurat de o mare
incredere (o piesă bătută in Ţările de Jos (Benelux) = “scut” din argint in valoare de 5 guldeni, taler
olandez).
Denumirea de „leu“ este intalnită si in sistemele monetare naţionale ale altor state care au
preluat-o pentru moneda lor naţională (in Albania „lek“, in Bulgaria „leva “)
“BAN” provine de la piesele puse in circulaţie de către domnitorii locali – bănăriile.
Alte momente importante:
 1880 infiinţarea BNR
 1890- trecerea la sistemul monometalist Au
 1928- introducerea biletelor de bancă si renunţarea la etalonul Au
Prin legea 348/2004 s-a denominat moneda naţionale (in vigoare de la 01.07.2005)
Denominarea este procedeul prin care se reduce valoarea nominală a unor insemne
monetare. Procedeul este numit popular si „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci cand
sumele de bani devin foarte mari in valoare absolută, datorită inflaţiei.
Denominarea nu trebuie confundată cu stabilizarea monetară, care este o actiune de stopare
a inflatiei ce presupune incetarea emisiunii de sume bănesti excedentare si eliminarea surplusului de
bani din circulatie.
In present, unitatea monetară naţională este consacrată si de prevederile Legii nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naţionale a Romaniei care, la art. 13 stipulează: „Moneda naţională este
leul, iar subdiviziunea acestuia, banul“, iar Banca Naţională a Romaniei este unica instituţie
autorizată să emită insemne monetare, sub formă de bancnote si monede metalice, ca mijloace
legale de plată pe teritoriul Romaniei (art. 12 din Legea nr. 312/2004).
In Romania un rol central revine BNR care are drept obiectiv fundamental asigurarea
stabilitatii preturilor. Pentru atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde de
politica monetara, valutara, de credit si de plati.
Pentru viitor, Romania doreste să adere la zona euro si să adopte moneda euro ca monedă
naţională.

8. Circulatia monetara si echilibrul monetar

Circulatia monetara reprezinta totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara,
concretizate in incasari si plati banesti determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si
executia de lucrari in cadrul unui stat. Este reglementata de Legea 312/2004 roivind Statutul BNR.
In functie de posibilitatile bancii centrale de a supraveghea circulatia monetara se disting 2
forme de manifestare a acesteia:
 circulatia monetara legala (se deruleaza prin conturi) – circulatia fara monetar
 circulatia monetara paralela (in numerar) – circulatia cu numerar
Sistemul monetar reprezinta totalitatea dispozitiilor legale, a principiilor si reglementarilor
privitoare la emisiunea si circulatia monedei in cadrul economiei unui stat – a imbracat diferite
forme de organizare, avand caracter monometalist sau bimetalist.
Etapele emisiunii monetare sunt baterea, stocarea, punerea in circulatie si retragere din
circulatie a monedei.
Puterea de cumparare
Puterea de cumparare a unei unitati monetare reprezinta volumul de bunuri si
servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara intr-o unitate de timp si pe o arie
geografica determinate.
Puterea de cumparare a populatiei reprezinta capacitatea reala de a achizitiona
bunuri si servicii intr-o anumita perioada. Acest indice reflecta evolutia preturilor si evolutia
veniturilor banesti ale populatiei.

9
 Puterea de cumparare a monedei nationale fata de cea a monedelor straine reflacta
raportul dintre puterile de cumparare ale monedelor comparate si determina cursul valutar
(raportul dintre preturile interne si cele externe)
Stabilitatea monetara reprezinta posibilitatea mentinerii purerii unei monede la intervale
diferite de timp.
Bazele stabilitatii monetare (3 directii principale):
1. Stabilitatea puterii de cumparare a banilor este legata de o valoare reala (de ex.
Au), ceea ce presupune confectionarea banilor din metal pretios sau acoperirea emisiunii
monetare prin fonduri de rezerva de metal pretios.
2. Teoria nominalista conform careia baza materiala a banilor e data de puterea legii;
deoarece banii sunt o creatie a legii, legea si statul sunt forte care confera o anumita valoare
monedei nationale
3. Puterea de cumparare a banilor deriva din functionalitatea lor. Puterea de
cumparare si, implicit, stabilitatea depind de modul in care se desfasoara activitatile
economice, de respectarea legii, de adaptarea volumului si structurii productiei la nevoile
sociale, precum si de un sistem monetar sanatos.
Devalorizarea monetara reprezinta reducerea legala a valorii valutare paritare a monedei.
Fenomen opus stabilitatii monetare.
Categorii de devalorizare monetara:
a 1). devalorizare explicita: masura luata de stat si exprimata intr-un act normativ
a 2) devalorizare implicita (deprecierea monetara): proces economico-finananciar cu
caracter de continuitate care afecteaza in permanenta moneda unui stat; statul nu exprima
intr-un act normativ existenta devalorizarii
b 1) devalorizare defensiva: operatiune de omologare oficiala a pierderii puterii de
cumparare a unei monede in urma unei inflatii
b 2) devalorizare ofensiva: procedeu de stimulare, pe cale monetara, a exportului
practicat de catre state pentru perioade scurte de timp
c 1) devalorizare totala: specifica situatiei in care nivelul puterii de cumparare a
ajuns atat de scazut incat impiedica derularea corecta a functiilor monetare; solutia:
inlocuirea vechii monede cu o moneda noua prin reforma monetara
c 2) devalorizare partiala: reducerea valorii paritare a unitatii nationale in raport cu
alte monede de referinta.
Efectele devalorizarii sunt multiple si se manifesta atat pe plan intern, cat si pe plan extern. O
devalorizare care intervine la sfarsitul unei inflatii prelungita poate stabiliza situatia, ajustand
moneda la noul nivel al costuriulor, preturilor si veniturilor, impulsionand redresarea economica.
Devalorizarea favorizeaza exportul si reduce importul, solutie de dorit in cazul unei balante de plati
externe deficitare. Consecintele devalorizarii monetare au caracter provizoriu, de aceea
devalorizarea nu poate fi folosita ca mijloc in sine pentru redresarea economiei.

9. Inflatia monetara. Notiune, forme

Inflaţia monetară este o criză monetară care afectează stabilitatea monetară.
Inflatia reprezinta o rupere de echilibru, la un moment dat, intre masa monetara si masa de
bunuri si servicii de pe piata prin inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa
determine un fenomen de crestere a preturilor, precum si, in mod obligatoriu, de depreciere
monetara.
Forme de manifestare:
1. In functie de gradul de depreciere a monedelor:
a) inflatie latenta- ritmul deprecierii banilor este mai mic decat ritmul emisiunii
excedentare, situatie in care se mentine inca increderea in moneda;

10
 b) inflatie reala- dezechilibrul se adanceste, deprecierea banilor se accentueaza, se
pierde increderea in moneda, nimeni nu mai doreste lichiditatea, producatorii nu mai sunt
interesati sa vandal marfuri in moineda respectiva;
c) inflatie epidemica- ritmul deprecierii monedei este mult mai mare fata de ritmul
cresterii emisiunii monetare, deprecierea monedei fiind exesiva.
2. In functie de cresterea preturilor:
a) inflatie relativa- cresterea preturilor este mai mica decat cresterea masei monetare;
in acest caz nu are loc o scadere absoluta a veniturilor reale;
b) inflatie absoluta- cresterea preturilor este mai mare dacat cresterea masei
monetare; in acest caz veniturilor reale scad;
3. In functie de ordinul de marime:
a) inflaţia “taratoare” sau “latentă” (engl. creeping inflation)- cresterea preţurilor
nu depăseste 3 – 4 % pe an; aceasta duce la o depreciere monetară lentă si progresivă, fara
zguduiri economice;
b) inflaţia deschisă (engl. open inflation)- cresterea preţurilor evoluează intre 5 – 10
% pe an;
c) inflaţia galopanta- cresterea preţurilor este, anual, peste 15 % fapt care
provoacă mari dezechilibre economico – sociale;
d) hiperinflaţia- forma paroxistică a oricărei inflaţii.
Hiperinflatia pune in evidenţă trei caracteristici esenţiale ale oricărei inflaţii:
 existenţa unui deficit bugetar;
 cresterea cantităţii de monedă emisă;
 determinarea valorii monedei in raport cu valutele străine.
O forma de manifestare a inflatiei este considerata si inflatia reala, determinata de cerere,
care s-a manifestat atat direct, prin cresterea efectiva a preturilor, dar si prin penuria de marfuri si
economiile fortate ale populatiei.
Stagflatia- fenomen de regres economic pe fondul unei inflatii persistente (per. anilor
’60-’70)
Slupmflatia- fenomen de regres economic tot pe fondul unei crize monetare.
Megainflatia- inflatia depaseste lunar 15%
Deflaţia reprezintă fenomenul invers inflaţiei atunci cand moneda se apreciează, iar
cantitatea de masă monetară devine insuficientă pentru acoperirea bunurilor si serviciilor de pe
piaţă.
Deflaţia- modalitate (cea mai drastică) de combatere a inflatiei prin reducerea masei monetare în
circulație, în scopul diminuării cererii de consum.

10. Conceptul de sistem bugetar. Notiune, natura juridica, partile sistemului bugetar
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute
veniturile si cheltuielile pentru o perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de
bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si executate in conditii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banul public.
Sistemul bugetar roman cuprinde un sistem unitar de bugete reglementate prin Legea
500/2002 pentru administratia publica centrala, respectiv prin Legea 273/2006 pentru administratia
publica locala.
Importanta sistemului bugetar:
 participa in mod direct la indeplinirea functiilor si sarcinilor statului;
 asigura autonomia reala a colectivitatilor locale, constituite in cadrul unitatilor
administrativ- teritoriale;
 garanteaza realizarea efectiva a protectiei sociale a unor categorii importante din randul
populatiei;

11
  asigura echilibrul financiar, monetar si valutar al statului;
 are un important rol stabilizator al economiei nationale.
Natura juridică
Literatura de specialitate reţine următoarele teorii in ceea ce priveste natura juridică a sistemului
bugetar:
 act administrativ
 lege propriu-zisa
 lege si act administrativ- pornind de la deosebirea realizata intre legea formala si legea
materiala se considera ca sistemul bugetar e o lege in partea care este creatoare de dispozitii
generale si un act administrativ in partea creatoare de acte individuale;
 act de planificare financiara
 principalul plan financiar al statului care se bucura de caracter executoriu si are natură
juridică de lege.
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului care cuprinde indicatori
financiari privind modul de realizare al Veniturilor si al Cheltuielilor statului.
Cum Parlamentul nu poate sa aplice procesul de adoptare a legilor unui document al cărui
continut nu are trasaturile normei juridice, ci reprezinta doar un plan format, in principal, din
indicatori de plan care sunt aleatorii, susceptibili de modificare pe perioada de plan, leguitorul
dezbate si adopta Legea bugetara anuală de aprobare a sistemului bugetar. Astfel, printr-un
subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugugetar, care ramane in esenţă un plan, forţa
obligatorie a normei de drept, astfel sistemul bugetar are natura juridică de lege.

Părţile componente ale sistemului bugetar

Sistemul bugetar e format din anumite verigi care formeaza un ansamblu coerent denumit
structura bugetara.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui star unitar si cuprinde:
1. la nivel central:
a) bugetul de stat
b) bugetul asigurarilor sociale de stat
c) bugetele fondurilor speciale
d) bugetul trezoreriei statului
e) bugetele institutiilor publice autonome
f) bugetele institutiilor publice finantate integral/ partial din bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz
g) bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii
h) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate/ garantate de stat si a caror
ambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice
i) bugetul fondurilor externe nerambursabile
In cadrul bugetului administratiei publice centrale se prevad distinct bugetul Senatului, Camerei
Deputatilor, Presedintelui, Guvernului si al altor institutii care nu au organe ierarhice superioare
(SRI, ICCJ, BNR, TVR).
2. la nivel local:
 bugetele locale ale unitatilor administartiv teritoriale care au personalitate juridica (fiecare
are un buget propriu, in conditii de autonomie)
Romania are un nr. de bugete locale egal cu nr. unitatilor administartiv teritoriale existente.
Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de
bugete clasificate astfel:
 bugetul general al statului (Veniturile si Cheltuielile administratiei publice centrale)
 bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – priveste asistenţa si asigurările sociale, de la pensii la
alocaţiile sociale;

12
  bugetele locale
 bugetele institutiilor pulice
 bugetele extraordinare (imprumuturile)

11. Continutul sistemului bugetar

Conţinutul sistemului bugetar il reprezintă ansamblul veniturilor si cheltuielilor publice.
A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru constituirea banului public.
 surse ordinare, reprezinta normalitatea intr-un stat modern (taxele si impozitele)
 surse extraordinare - exceptia, autoritatile statului apeleaza atunci cand sursele ordinare
sunt insuficiente.
Veniturile bugetare (ordinare) sunt Venituri care se incasează cu regularitate la Buget si
sunt alcătuite din resurse bănesti colectate in baza prevederilor legale, in principal Legea finanţelor
publice si Legea finanţelor publice locale.
In temeiul Legii 500/2002 Veniturile bugetare sunt alcătuite din: impozite, taxe, contribuţii,
vărsăminte.
Intr-o altă clasificare, Veniturile bugetare sunt alcătuite din:
 Venituri fiscale: impozite si taxe
o Impozite:
 directe: pentru.bunuri detinute in proprietate si pentru Veniturile realizate
 indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor si serviciilor (taxe
vamale, TVA, accize)
o Taxele: se percep pentru serviciile publice solicitate autoritatilor publice de catre
persoanele fizice si juridice
 Venituri nefiscale: venituri obtinute in urma administrarii proprietatilor statului.
Deosebirea intre Venituri fiscale si Venituri nefiscale consta in aceea ca la Veniturile nefiscale, in
procesul de realizare a venituriulor, nu se produce o schimbare a titularului dreptului de proprietate,
statul fiind cel care realizeaza venituri si tot statul fiind si colectorul veniturilor.
 Venituri parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care comunitatile locale le pot
stabili pentru o perioada determinata de timp in vederea realizarii unui obiectiv specific.
Veniturile extrabugetare (extraordinare) sunt Venituri la care statul apelează in cazuri
excepţionale atunci cand resursele curente nu acoperă integral Cheltuielile bugetare
Categorii de surse ale Veniturilor extraordinare:
 Imprumuturile (pe piata interna; pe piata externa)- Statul se imprumuta
o pe plan intern- datoria publica;
o credit bancar intern si international (institutii financiare internationale);
o guvernamental – intre state, guverne
 vanzarea unei parti din rezerva de Au si rezerva valutara, bunuri mobile (actiuni) si
imobile apartinand statului,
 emisiunea monetara (care nu e recomandata deoarece bani fara acoperirea in marfuri si
servicii duc la inflatie),
 sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante, valorificarea bunurilor
confiscate, abandonate si fara stapan.
Cheltuielile publice reprezintă destinaţia Banului Public, modalităţi de repartizare si
utilizare a fondului bănesc bugetar in vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.
Cheltuielile publice sunt determinate de tipul si gradul de dezvoltare al economiei.
Categorii de cheltuieli publice:
1) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor sociale – cea mai importanta –
invăţămant, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sociale, somaj, pensie, sport, etc.
2) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor economice – investiţiile de stat -
infrastructura (rutieră, feroviară, canalizare si apă, gaze natural, telecomunicaţii)
3) cheltuieli militare (venituri uriase, profit mic):
-directe (intretinerea trupelor, armament)

13
 -indirecte (lichidarea urmarilor unui razboi)
4) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5) cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
Cheltuieli bugetare= cheltuieli planificate + alte cheltuieli (rezerva bugetară)
Situaţii imprevizibile ce nu pot fi planificate:
1. calamităţi naturale
2. cheltuieli suplimentare neprevăzute in realizarea investiţiilor de stat (există
devizul pentru realizarea investiţiei dar pe parcurs apar situaţii imprevizibile)
3. influenţa negativă in evoluţia preţurilor pe piaţa internaţională (ex. ţitei – creste
preţul iar Guvernul trebuie să asigure un tampon intre preţurile internaţionale si cele interne
si suportă 50% din diferenţă)

12. Procedura bugetara. Notiune. Principii

Procedura bugetara reprezintă ansamblu de acte si operaţiuni cu caracter tehnic si normativ
infaptuite de organele de specialitate in scopul elaborării, adoptării, executării si incheierii
exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani calendaristici.
Etapele procedurii bugetare:
 elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)
 aprobarea acestora
 execuţia bugetară
 incheierea exerciţiului bugetar
Principiile procedurii bugetare:
1. principiul universalitaţii- Veniturile si Cheltuielile se includ in bugete in
totalitate in sume brute;
2. principiul neafectarii veniturilor publice- sumele incasate, virate, depuse la
buget se depersonalizează; exceptie: donatiile si sponsorizarile care pot fi
afectate unei anumite destinatii;
3. principiul publicitaţii- actele juridice si operaţiunile privind Banul public
trebuie să fie cunoscute de societate; reguli de transparenta asigurate prin:
- dezbaterea publica a proiectelor bugetare
- dezbaterea publica a conturilor generale anuale ale executiei bugetare
- publicarea in partea I in M.Of. a actelor normative de aprobare a bugetelor si
conturilor anuale de executie
- utilizarea mijloacelor de comunicare in masa pentru difuzarea catre public a
informatiei asupra continutului sistemului bugetar
4. principiul unităţii- Veniturile si Cheltuielile se inscriu intr-un singur document;
5. specializării bugetare- se cunoaste provenienta veniturilor si, mai ales, destinatia
cheltuielilor; acest principiu a determinat aparitia clasificatiei bugetare-
instrument tehnic intocmit de MFP;
Schimbarea destinatiei banului public= deturnare de fonduri
6. principiul anualităţii execuţiei bugetare- Veniturile si Cheltuielile bugetare sunt
aprobate de Legea bugetara pentru o perioada de 1 an care corespunde duratei
unui exercitiu bugetar;
7. principiul unitaţii monetare- operatiunile bugetare se exprima in moneda
nationala, toate actele juridice si operaţiile care privesc banul public sunt
realizate, cuantificate in Unitatea monetara cu putere circulatorie pe teritoriul
statului respectiv (leu);
8. realitaţii bugetare- propunerile făcute la venituri si cheltuieli trebuie să fie cat
mai aproape de realitate;
9. principiul echilibrului bugetar- Veniturile bugetare ar trebui sa acopere
Cheltuielile; in raport de acest echilibru un buget poate apare in 3 ipostaze:

14
 - buget echilibrat - problemă teoretică – echilibru perfect
- excedentar – venituri mai mari; situaţia unui buget excedentar este negativă
- deficitar – cheltuieli mai mari; exista situaţii rezonabile cand deficitul e max.
3% din PIB- deficit bugetar controlat;
10. principiul solidarităţii- obliga la ajutorarea unitatilor administrativ teritoriale
precum si a persoanelor fizice aflate in stare de extrema dificultate prin alocarea
de sume din fondul de rezerva bugetara constituit in acest scop;
11. principiul autonomiei locale financiare- se acorda autoritatilor locale dreptul de
a stabili nivelul impozitelor si taxelor locale cu respectarea principiilor generale
stabilite de C. fiscal;
12. principiul proporţionalitaţii- resursele financiare ale comunitatilor locale trebuie
sa fie proportionale cu responsabilitatile impuse de lege autoritatilor
administratiei publice locale;
13. principiul consultarii- acorda autoritatilor administratiei publice locale dreptul
de a fi consultate in legatura cu procedura de alocare a resurselor financiare de la
bugetul de stat.

13. Elaborarea si aprobarea proiectului sistemului bugetar

Elaborarea proiectului sistemului bugetar
Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat se elaboreaza de Guvern prin MFP
avand in vedere in principal urmatoarele criterii:
 prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor sociali pentru anul avut in vedere si
pentru urmatorii 3 ani
 politicile fiscale si bugetare
 politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)
 prevederile acordurilor internationale de natura financiara semnate sau ratificate
 propunerile ordonatorilor principali de credit, programele de finantare propuse de ei,
propunerile de defalcare si transfer catre bugetele locale
 posibilitatile de finantare a deficitului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale si ale bugetelor)
priveste:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlamentului proiectele legilor bugetare, proiectele de
buget, proiectele eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.
MFP furnizeaza Parlamentului, la cererea acestuia, documentele care reprezinta fundamentarea
proiectelor de buget. Parlamentul adopta legile bugetare anuale si legile de ratificare elaborate de
Guvern in contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
In timpul dezbaterii nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale care ar
determina o majorare a deficitului bugetar fata de proiectiile propuse initial de Guvern.
Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse in termen legal nu au fost adoptate
de catre Parlament pana cel tarziu la data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera
proiectele de buget, Guvernul solicita Parlamentului aplicarea unor proceduri de urgenta.
Sistemul unitar de bugete se aproba prin acte specifice, dupa cum urmeaza:
 prin lege: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetele creditelor externe si bugetele fondurilor externe nerambursabile
 prin legi speciale: bugetele institutiilor publice autonome
 prin lege ca anexa la bugetele ordonatorilor principali de credit: bugetele institutiilor
finantate partial din sistemul unitar de bugete

15
  prin actul ordonatorului de credit ierarhic superior: bugetele institutiilor publice
finantate integral din sistemul unitar de bugete
 prin actul organului de conducere, cu acordul ordonatorului de crerdit ierarhic superior:
bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii
 prin H.G.: bugetul trezoreriei statului
Bugetul se aproba de Parlament pe 3 componente principale:
 pe ansamblu/ parti/ cap./ subcap./ titluri/ art./ alin.
 pe ordonatori principali de credit
 pe credite pentru actiuni multianuale
Daca legile bugetare nu au fost aprobate cu 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar,
Guvernul isi va indeplini sarcinile avand grija ca limitele lunare de cheltuieli sa nu depaseasca fie:
a) 1/12 din prevederile bugetului anului precedent
b) 1/12 din sumele propuse in proiectul de buget inca neadoptat, daca acestea sunt mai mici
decat cele prevazute in anul anterior
Bugetele locale
La nivel local, la consiliul judeţenean/ la consiliul local sunt depuse 3 documente:
- proiectul bugetului local
- proiectul Hotărarii de consiliu judeţean pentru aprobarea Bugetului Local/ proiectul H.
Consiliului Local
- rapoartele comisiilor de specialitate
Consiliul judeţenean/ consiliul local se pronunţă asupra Hotărarii consiliului si o trimite inapoi
presedintelui consiliul judeţenean/local/primarului

14. Legea bugetara anuala. Notiune, rol, cuprins

Legea bugetara anuala contine orice legi bugetare si prevede in principal urmatoarele:
 la Venituri: estimarile anului bugetar
 la Cheltuieli: creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile
specifice exercitiului bugetar in cauza.
Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:
 sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar de bugete
 bugetele ordonatorilor principali de credite si anexele acestora
 sumele defalcate din unele Venituri ale bugetului de stat si criteriile de repartizare a
acestora catre bugetele locale
Veniturile si Cheltuielile se grupeaza in buget pe baza clasificatiei bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole si subcapitole.
Cheltuielile sunt structurate pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole si, uneori, chiar si
aliniate.
Nr de salariati si fondul de salariu de baza se aproba distinct prin anexa la bugetul fiecarui
ordonator principal de credite. Nr. de salariati aprobat anual fiecarei institutii publice nu poate fi
depasit.
Tot drept anexa la bugetele ordonatorilor principali de credite se aproba si programele
acestora.
In alte anexe distincte sunt prevazute fondurile externe nerambursabile.
De regula, bugetul de stat include la dispozitia Guvernului 2 fonduri cu destinatie speciala:
 fondul de rezerva: se repartizeaza unor ordonatori principali de credite atat la nivel central
cat si la nivel local, pe baza de H.G. pt. finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute
 fondul de interventie: se repartizeaza tot unor ordonatori principali de credite atat la nivel
central cat si local, tot pe baza de H.G., insa pt. finantarea unor actiuni urgente in vederea
inlaturarii efectelor unor calamitati.
Exista o anumita flexibilitate intre aceste 2 fonduri, fiind posibil ca pe parcursul anului bugetar
fondul de interventie sa fie majorat cu resurse din fondul de rezerva in functie de necesitatile
concrete.

16
 15. Executia bugetara
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza
urmatoarele etape:
1) repartizarea pe trimestre a Veniturilor si Cheltuielilor publice
2) executia de casa bugetara
3) realizarea Veniturilor
4) efectuarea Cheltuielilor
5) incheierea executiei bugetare
Procedura executiei bugetare se deruleaza cu respectarea urmatoarelor principii:
1) legile bugetare anuale aproba creditele bugetare pentru Cheltuielile exercitiului bugetar
si structura functional-economica a acestora;
2) creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata unui exercitiu bugetar;
3) alocatiile pentru cheltuielile de personal nu pot fi majorate, dar nu pot fi nici neutilizate
si virate in vederea utilizarii la alte articole de Cheltuieli;
4) de principiu, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi
virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite;
5) tot de principiu, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru
finantarea altui capitol;
6) modificare destinatiei creditelor bugetare este permisa numai in cazuri expres prevazute
de lege.
Etape
1) Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetare
Conform principiului anualităţii execuţiei bugetare coroborat cu principiul realităţii (calculul
probabilităţii) realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor se repartizează pe trimestre in funcţie
de specificul activităţilor social-economice (pe domenii de activitate – invăţămant, sănătate,
construcţii).
Repartizarea pe trimestre se face in functie de anumite criterii:
- termenele legale de incasare ale Veniturilor;
- termenele si posibilitatile de asigurare a surselor de finantare a deficitului bugetar;
- perioada in care e necesara efectuarea Cheltuielilor bugetare.
Aprobarea repartizarii se realizeaza de Ministerul Finantelor Publice (MFP) si de ordonatorii
de credite. MFP dispune repartizarea pentru majoritatea destinatiilor. Ordonatorii principali de
credite aproba repartizarea pentru subdiviziunile clasificatiei bugetare pentru care nu decide MFP,
pentru bugetele proprii si pentru bugetele ordonatorilor secundari si/ sau tertiari, dupa caz.
2) Executia de casa bugetara
Execuţia de casă bugetară presupune acte si operaţiuni de incasare, păstrare si eliberare a
mijloacelor bănesti din bugetul de stat, reprezintă un complex de operaţiuni care se referă la
incasarea veniturilor si plata cheltuielilor bugetare.
Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria Statului.
Instituţiile publice efectuează operaţiuni de incasare si plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei
statului in a căror rază isi au sediul si la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli si
disponibilităţi. Este interzis institutiilor publice sa deruleze operatiuni de incasari si plati prin banci
comerciale.
Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a Romaniei si este
deschis in numele (1.) Ministerului Economiei si Finanţelor si (2.) al unităţilor Trezoreriei Statului
din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a Municipiului Bucuresti si ale
administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor Municipiului Bucuresti.
3) Realizarea veniturilor bugetare
Presupune in concret incasarea la Buget a sumelor de bani prevăzute in bugetului de stat.
Principiile care stau la baza realizării veniturilor bugetare:

17
 1) obligaţia realizării veniturilor la termenele si in cuantumul legal- pentru neplata la termen
există o sacţiune specifică– care ţine de răspunderea patrimonială – prin majorări de
intarziere, dobanzi si penalităţi de intarziere (reglementate de Codul fiscal);
2) veniturile prevăzute in buget reprezintă obligaţii minime.
In realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de acte si operaţiuni, ce constau in
următoarele etape:
1. identificarea veniturilor si bunurilor impozabile sau taxabile si stabilirea (calcularea)
obligaţiilor bugetare datorate;
2. incasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare;
3. urmărirea realizării (incasării) veniturilor bugetare se realizează de către organele care au
dreptul de a incasa astfel de venituri in situaţia in care contribuabilul nu isi indeplineste
obligaţiile de plată la termenele prevăzute de lege.
4) Efectuarea cheltuielilor bugetare
Reprezintă repartizarea banului public de la buget către destinaţiile legale prevăzute prin
alocaţii bugetare (credite bugetare).
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform
destinaţiei legale.
Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice:
1) obligaţia efectuării cheltuielilor publice conform destinaţiei legale- per a contrario
schimbarea neprevăzută de lege a destinaţiei BP duce la tragerea răspunderii juridice
prin infracţiunea de deturnare de fonduri, diferită de infracţiunea de delapidare;
2) cheltuielile publice reprezintă obligaţii maxime.
Finanţarea de la bugetul de stat reprezintă alocarea de fonduri bănesti necesare entităţii
finanţate pentru indeplinirea unor activităţi social-economice, acestea sunt sume primite cu titlu
gratuit si nerambursabile.
Finanţarea de la bugetul de stat prezintă următoarele particularităţi:
a) beneficiază de alocaţiile bugetare numai inteprinderile si instituţiile publice;
b) scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine precizat prin lege:
pentru acţiuni social-culturale, activităţi economice, cercetarea stiinţifică fundamentală,
apărare, funcţionarea aparatului de stat. Schimbarea destinaţiei fondurilor in afara
prevederilor legii bugetare anuale este calificată de legea penală ca intrunind elementele
infracţiunii de deturnare de fonduri.
c) fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu gratuit, adică fără echivalent;
d) creditele (alocaţiile) acordate in sistemul bugetar nu se rambursează, aceste sume
nu se mai restituie.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au
calitatea de ordonator de credite bugetare de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
In procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
a) angajament- fază in procesul de execuţiei bugetare reprezentand orice act juridic
din care rezulta sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice; indeplineste
calitatea de angajament orice contract sau document similar din care rezultă obligaţii de
plată in sarcina sectorului public;
b) lichidare- presupune verificarea pe baza documentelor justificative, existenţa unui
angajament, existenta unei sume datorate si exigibilitatea sumei datorate;
c) ordonanţare- fază in care se confirma următoarele aspecte:
1. faptul că livrările de bunuri, prestările de servicii sau executările de lucrări,
după caz, au fost efectuate conform contractului si
2. faptul că plata poate fi realizată.;
d) plata- reprezintă actul final prin care instituţia publică isi achită obligaţiile
financiare faţă de terţe persoane care au furnizat un bun, au executat o lucrare sau au prestat
un serviciu.

18
 Pe cale de exceptie de la principiile L 500/2002, se permite Guvernului la propunerea
ministrului Fin. Publ. sa stabileasca anumite actiuni si categorii de Cheltuieli pentru care se pot
efectua plati in avans.
Platile in avans se fac in 2 conditii:
- avansul anual sa nu depaseasca 30% din valoarea anuala a lucrarilor, serviciilor etc.
- pana la 31 dec. a anului bugetar in care s-a acordat plata in avans, sumele reprezentand
avansuri sa fie justificate prin bunuri, servicii sau lucrari, in functie de contract. In situatia in care
sumele platite in avans nu sunt justificate pana la sfarsitul anului bugetar, acestea trebuie recuperate
de catre autoritatea publica care le-a acordat si vor fi restituite bugetelor de unde provin.
Recuperarea sumelor nejustificate se face cu perceperea de penalitati calculate de la data acordarii
avansului si pana la data recuperarii.

16. Ordonatorii de credite bugetare si alocatiile bugetare

Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au
dreptul de a folosi, utiliza si/sau repartiza alocaţiile bugetare.
In funcţie de organizarea aparatului de stat central si local, ordonatorii bugetari sunt
clasificaţi in trei categorii:
1) principali;
2) secundari;
3) terţiali.
Ordonatori principali- ministrii, conducatorii organelor de specialitate ale adm. publice
centrale, conducatorii altor autoritati publice si conducatorii institutiilor publice autonome.
Prin legi speciale pot fi desemnati ca ordonatori principali de credite: secretarii generali sau
alte persoane. Ordonatorii principali de credite pot delega in tot sau in parte aceasta calitate altor
persoane, dar e esential ca actul de delegare sa mentioneze limitele si conditiile delegarii
Ordonatorii secundari si tertiari conduc entitati cu personalitate juridica, entitati care se
gasesc in subordinea ordonatorilor principali de credite
Atributiile ordonatorilor de credite:
 Ordonatorii principali de credite bugetare repartizeaza creditele bugetare pentru bugetul
propriu si pentru entitatile din subordine. La momentul repartizarii, ordonatorii principali
retin 10% din sumele aprobate pentru asigurarea unei executii bugetare prudente.
Exceptie de la acest principiui – Cheltuielile de personal si Cheltuielile care decurd in
obligatii internaţionale. Sumele reprezentand 10% vor fi repartizate in trimestrul.II dupa
analizarea de catre ordonatorii principali a executiei bugetare din trimestrul I.
 Ordonatorii secundari isi repartizeaza propriul buget si bugetul din subordine fara a
putea retine o parte din sume.
 Ordonatorii tertiari doar utilizeaza sumele.
Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si utiliza creditele bugetare in limitele
prevazute si conform destinatiei.
Ordonatorii raspund in principal de urmatoarele:
 realizarea veniturilor
 angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor
 angajarea si utilizarea creditelor bugetare
 pastrarea integritatii bunurilor apartinand entitatii pe care o conduc
 organizarea si tinerea la zi a contabilitatii
 organizarea si monitorizarea sistemului referitor la achizitiile publice
 organizarea si tinerea la zi a situatiei patrimoniului entitatilor pe care le conduc..

17. Modificarea destinatiei creditelor bugetare

Modificarea destinatiei creditelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform
caruia creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal nu pot fi utilizate de un alt

19
ordonator principal dupa cum nici creditele.bugetare aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi
utilizate pentru finantarea altui capitol.
Excepţii:
A. Virarile de credite bugetare- operatiuni de trecere a sumelor bugetare neutilizate de la
subdiviziuni ale clasificatiei bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt
insuficiente.;
Virarile sunt permise de la un capitol la altul sau intre programe cu respectarea urmatoarelor
conditii:
1. incepand cu trimestrul III al exercitiului bugetar
2. cu acordul MFP
3. cu cel putin 1 luna inainte de angajarea Cheltuielilor
4. in limita a 10% din prevederile capitolului bugetar si 5% din prevederile programului
Virarile trebuie sa respecte prevederile legilor bugetare si ale legilor de rectificare. Sunt
interzise virarile de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile
aflate la dispozitia Guvernului.
B. Transferurile de credite bugetare- in situatia in care in timpul exercitiului bugetar au loc treceri
de unitati, actiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credit la un alt ordonator
principal sau de la un articol la altul in cadrul aceluiasi ordonator.;
C. Suplimentarea creditelor bugetare- legile bugetare. Anuale prevad posibilitatea de suplimentare
de fonduri pe actiuni, obiective si ordonatori principali, in functie de evolutia anumitor indici
de preturi sau pt. cazuri exceptionale..
Suplimentarea se produce la propunerea ordonatorilor principali si cu aprobarea MFP. In acest
scop au fost reglementate si cele 2 fonduri specifice aflate la dispozitia Guvernului.
D. Anticiparea creditelor bugetare- pentru finanţarea unor acţiuni social-culturale si acoperirea
unor cheltuieli economice de interes local, organele de decizie ale unitaţilor administrativ-
teritoriale pot incuviinţa utilizarea unor fonduri de pană la 50% din sumele incasate din
veniturile proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate;
E. Blocarea alocaţiilor bugetare- intervine in situaţii de suspiciune privind folosirea si destinaţia
Banului Public, pentru evitarea, prevenirea pagubelor, prejudiciilor legate de folosirea banului
public; este posibila pană la finele trimestrului III (30 sept).
F. Anularea creditelor bugetare- ordonatorii principali de credite au obligatia de a analiza lunar si
de a propune MFP anularea creditelor aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.
Pentru sfarsitul anului bugetar termenul limita de transmitere a propunerilor de anulare e 10 dec.
Cu creditele bugetare anulate se majoreaza fondul de rezerva aflat la dispozitia Guvernului.
Anularea creditelor bugetare se dispune de drept (prin efectul legii 500/2002) pentru sumele
alocate de la buget care nu au fost folosite, cheltuite, pană la finele execuţiei bugetare (31 Dec).
Sumele anulate nu mai pot fi folosite cu aceeasi destinaţie anul următor, ele vor reprezenta
venit la bugetul pe anul următor.

Excepţii de la anularea de drept a alocaţiilor bugetare:

1) nu se anulează cheltuielile pentru lucrările executate, finalizate, dar nedecontate
pană la 31 dec., pentru aceste situaţii obiective se pot face plăţi pe seama bugetului pe anul trecut
dar numai in prima lună a anului viitor;
2) nu sunt anulate sumele din fondurile speciale- sumele se raportează cu aceiasi
destinaţie in execuţia bugetară viitoare; această excepţie are caracter teoretic deoarece legea
500/2002 nu reglementează fonduri speciale

18. Procedura incheierii si controlului executiei bugetare

Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii bugetare in
ansamblu. Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara.

20
 Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor financiare
prezentate de ordonatorii principali de credite, avand in vedere situatia conturilor referitoare la
executia de casa a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si al fondurilor speciale.
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare Parlamentului conturile anuale de execuţie
pana la 1 iulie a anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege dupa verificarea
acestora de catre Curtea de Conturi.
Contul geneneral de execuţie a datoriei publice este intocmit de catre MFP si e anexat la
contul General anual de executie a bugetului de stat.
Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice interne, externe directe a statului si
situatia garantiilor guvernamentale pentru credite interne si externe contractate de diferite persoane
juridice
Excedentul sau deficitul bugetar se stabileste ca diferenta intre Veniturile incasate si platile
efectuate pana la sfarsitul anului bugetar. Daca se inregistreaza excedente, acestea vor diminua din
deficitele anilor precedenti.
Principii ale incheierii executiei bugetare:
1. executia bugetara se incheie pana la 31 decembrie a fiecarui an
2. orice Venit neincasat si orice Cheltuiala angajata, lichidata, ordonantata si
neplatita pana la 31 dec. se vor incasa, plati in contul bugetului pe anul urmator
3. creditele bugetare neutilizate pana la inchiderea anului se anuleaza de drept
4. disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile si din cele destinate
cofinantarii contributiei financiare a UE ramase la sfarsitul executiei bugetare in
conturile structurilor de implementare se raporteaza in anul urmator.
Controlul execuţiei bugetare
Trei forme de control privind execuţia bugetară:
1) politic- Parlamentul
 cu ocazia aprobării contului general si anual
 in timpul anului de execuţie bugetară (prin interpelări)
 moţiunea simplă si de cenzură
 controlul ad-hoc in teritoriu a fiecărui parlamentar
2) financiar extern specializat- control ulterior efectuat de Curtea de Conturi
3) financiar intern specializat- auditul public intern- fiecare instituţie publică are un
departament propriu de audit intern.
MFP exercita un control administrativ-financiar. Acest control se exercita prin organe de
specialitate si urmareste modul de realizare a Veniturilor, realizarea Cheltuielilor, limitarea
Cheltuielolor de functionare, eliminarea Cheltuielilor considerate inoportune sau neeconomice,
utilizarea fondurilor conform destinatiei.
Cu prilejul controlului organele de inspectie verifica anumite obiective:
 incadrarea Cheltuielilor bugetare in limitele sumelor si conturilor repartizate si
respectarea cu strictete a destinatiei acestora
 repartizarea de catre ordonatorii de credite a alocatiei bugetare la termenele si in
cuantumul prevazut de lege
 efectuarea Cheltuielilor bugetare cu respectarea normelor si dispozitiilor legale specifice
de aprobare a Cheltuielilor
 modul in care se actioneaza pentru restrangerea Cheltuielilor la volumul necesar cu
eliminarea Cheltuielilor inoportune
 modul in care actioneaza institutiile publice care se autofinanteaza pentru realizarea
Veniturilor propuse. Se urmareste cresterea nivelului si posibilitatilor de autofinantare.
 se controleaza gradul de dotare cu obiecte de inventar si mijloace fixe, situatia reala a
patrimoniului

19. Sistemul veniturilor publice. Notiune, rol, structura

21
 Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor bănesti ale statului, fiind un indicator
financiar, in cadrul bugetelor, care desemnează (re)sursele si sumele care se pun la dispoziţia
statului. Acestea se inscriu in Bugetul de stat cu sumele lor minime astfel incat efectivul lor poate fi
mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate in ordinare si extraordinare.
a) veniturile ordinare sunt reprezentate de:
 impozite, taxe, contribuţii sociale si contribuţii la fondurile speciale
extrabugetare, reprezentand venituri ordinare planificate fie prin Bugetul
de Stat si prin Bugetele locale, fie prin Bugetul Asisurărilor Sociale de Stat
(- contribuţiile sociale);
 venituri avand caracter nefiscal:
- veniturile statului din dividende, dobanzi, vanzarea acţiunilor sau activelor
dinpatrimoniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;
- redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinand domeniului public;
- venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi, cum ar fi
inchirierea, asocierea in participaţie, parteneriatul public privat.
b) veniturile extraordinare sunt reprezentate de:
 imprumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat si
bonurile de tezaur (datoria publică); precum si imprumuturile acordate din
disponibilităţile Trezoreriei Statului, imprumuturile temporare in condiţiile
art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice si art.72 din Legea nr.
273/2006 a finanţelor publice locale.
 transferurile si virările de credite bugetare, ce apar in cadrul operaţiunii de
consolidare bugetară (in procesul de echilibrare a sistemului bugetar in
ansamblul său).

20. Veniturile publice ordinare

Veniturile publice ordinare reprezintă regula si sunt reprezentate de:
 impozite, taxe, contribuţii sociale si contribuţii la fondurile speciale
extrabugetare, reprezentand venituri ordinare planificate fie prin Bugetul
de Stat si prin Bugetele locale, fie prin Bugetul Asisurărilor Sociale de Stat
(contribuţiile sociale);
 venituri ordinare avand caracter nefiscal:
- veniturile statului din dividende, dobanzi, vanzarea acţiunilor sau activelor din
patrimoniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;
- redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinand domeniului public;
- venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi, cum ar fi
inchirierea, asocierea in participaţie, parteneriatul public-privat..
Impozitele si taxele reprezintă baza constituirii fondurilor publice.
Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:
 impozitul pe profit- impozit direct, datorat de contribuabili bugetului de stat;
o se calculează asupra profitului, adică a masei impozitabile stabilite ca urmare a
scăderii cheltuielilor necesare realizării venitului din totalul incasărilor entităţii
supuse impozitării;
o priveste veniturile realizate de persoanele juridice;
o cota de impozitare este de 16 %.;
 impozitul pe venit- impozit direct, priveste veniturile realizate de persoanele fizice;
o Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit legii, sunt
următoarele: venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesii
liberale); venituri din salarii; din cedarea folosinţei bunurilor; din pensii; din
activităţi agricole; din premii (si jocurile de noroc); din investiţii.

22
 o cota de impozitate este de 16 %, cu unele excepţii - venituri din transferul
proprietăţilor imobiliare (3 %); veniturile din jocurile de noroc (25 % peste 10.
000 RON);
o venituri din alte surse, definite de prevederile codului fiscal (art. 78) ex.:
onorariile din activitatea de arbitraj comercial.
 taxa pe valoarea adăugată-un impozit indirect, stabilit asupra consumului, care se
regăseste in preţul final al produsului/ bunului livrat sau serviciului prestat; cota generală
de impozit este de 24%, două cote minime 5% si 10%., iar baza impozabilă este preţul
produsului sau tariful serviciului;
 accizele- taxe speciale de consum; ele sunt de două feluri: accize armonizate si alte
accize. Distincţia dintre cele două categorii se face in funcţie de obiectul lor, adică in
raport de produsele accizabile provenite din producţia internă sau din import ce urmează
a fi impozabile. Produsele accizabile care fac obiectul de impunere al accizelor
amortizate sunt: berea, alcoolul etilic, uleiurile minerale (benzina, motorina, păcura,
gazele naturale, gazul petrolier, etc.) si electricitatea;
 taxele vamale- impozite indirecte aplicate asupra preţului mărfurilor in momentul
importului acestora in teritoriul naţional al Romaniei, mai nou in teritoriul Uniunii
Europene (consecinţă a faptului că Romania este stat membru al U.E.)..
Importul constă in intrarea in ţară a mărfurilor străine si introducerea acestora in circuitul
economic. La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire si de
incasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicand si măsuri de politică comercială.
Incepand cu 1 ianuarie 2007 Romania este membră a Uniunii Europene. Astfel, regimul
juridic aplicabil taxelor vamale va fi acela al unei uniuni vamale, iar Romania se situează acum la
graniţa externă a Uniunii Europene.
Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care să privească
toate categoriile de mărfuri si să implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra
importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun
in relaţiile cu ţările terţe si eliminarea restricţiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent
intre statele membre.
Uniunea vamală implică interzicerea in comerţul intre statele membre a taxelor vamale si a
altor taxe cu efect echivalent. Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă, aplicandu-se nu
numai mărfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci si si celor care provin dintr-o ţară
terţă, care se vor afla in liberă circulaţie intre statele membre odată intrate in circuitul comercial
comunitar, dacă formalităţile de import au fost indeplinite si orice taxe vamale sau taxe avand effect
echivalent exigibile, au fost incasate in acel stat membru si nu au beneficiat de o reducere totală sau
parţială a unor astfel de taxe.
O altă condiţie de existenţă a uniunii vamale este adoptatea unui tarif vamal comun in
relaţiile cu statele terţe, care este impus la graniţele comunitare.
Principalele impozite si taxe datorate bugetelor locale sunt:
 impozitul pe clădiri- impozit anual datorat bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale
in care este amplasată clădirea de către orice persoană fizică / juridică care are in proprietate
o clădire situată in Romania (venit = reprezintă si amenzile si penalizările aferente
impozitului pe clădiri);
o in cazul personelor fizice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de
impozitare (care este) de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii;
o in cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei
cote de impozitare cuprisă intre 0,25% si 1,5% (care se stabileste prin hotărare a
consiliului local --- in municipiul Bucureste de Consiliul General) asupra valorii de
inventar a clădirii.
 impozitul pe teren- impozit anual datorat bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale
in raza căruia este situate terenul de către orice persoană fizică/juridică care are in

23
 proprietate un teren situat in Romania (venit reprezintă si amenzile si penalizările aferente
impozitului pe teren).
In cazul unui teren proprietate publică/ privată a statului/ a unei UAT concesionată,
legiuitorul a reglementat taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarulu.
Impozitul pe teren se stabileste luand in calcul numărul de metrii pătraţi de teren,
rangul localităţii (municipiu, oras, comună, etc.) in care este amplasat terenul si zona si/sau
categoria de folosinţă a terenului, conform incadrării făcute de consiliul local.
 taxa asupra mijloacelor de transport- taxă anuala plătită de către orice persoană fizică /
juridică care are in proprietate un un mijloc de transport ce trebuie inmatriculat in Romania
si este datorată bugetului local al unităţii administrative teritoriale unde persoana isi are
domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Dacă mijlocul de transport face obiectul unui contract de leasing financiar taxa se
datorează de către locatar.
Taxa se stabileste avandu-se in vedere anumite criterii, cum ar fi capacitatea
cilindrică a motorului sau masa totală maximă autorizată. Codul fiscal reglementează o
combinaţie de taxe fixe si taxe ad valorem in modalitatea de stabilire a sarcinii fiscale asupra
contribuabilului deţinător al unui mijloc de transport.
 impozitul pe spectacole- platit de orice persoană care organizează o manifestare artistică, o
competiţie sportivă sau altă activitate distractivă in Romania. Este datorat bugetului local al
unităţii administrativ teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau
altă activitate distractivă.
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma incasata din
vanzarea biletelor de intrare si a abonamentelor.
Cota de impozit este de 2% pentru spectacolele de teatru, manifestările muzicale,
competiţiile sportive interne si internaţionale, etc. (cinematograf, circ, operă) si de 5%
pentru oricare altă manifestare artistică. Sumele plătite de organizator in scopuri caritabile
sunt deductibile.
 taxa hotelieră- consiliul local poate institui o taxă pentru sederea intr-o unitate de cazare,
intr-o localitate asupra căreia consiliul local isi exercită autoritatea; instituirea nu este
obligatorie (da- perceperea in condiţiile Codului fiscal).
Se incasează de către personele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea
(unitatea de cazare), odată cu luarea in evidenţă a personelor cazate; unitatea de cazare are
obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unitatii administratv teritoriale in raza
căreia este situată aceasta.
Cota taxei este intre 0.5 % si 5 % din tariful de cazare si se datorează pentru intreaga
perioadă de sedere. In cazul unităţilor amplasate intr-o staţiune turistică taxa se datorează
numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare, iar cota taxei poate
varia in funcţie de clasa cazării in hotel.
 taxe speciale (taxe parafiscale)- pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create in
interesul persoanelor fizice si juridice. Cuantumul taxelor speciale se stabileste anual, iar
veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate
pentru infiinţarea serviciilor publice locale si pentru finanţarea cheltuielilor de intreţinere si
funcţionare ale acestor servicii. Se incasează numai de la persoanele fizice si juridice care se
folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective, intr-un cont
distinct, deschis in afara bugetului local, fiind utilizate in scopurile pentru care au fost
infiinţate,iar contul de execuţie al acestora se aprobă de consiliul local, judeţean si CGMB,
după caz.
 Constituie venit la bugetul local sumele provenite din:
o dobanda pentru plata cu intarziere a impozitelor si taxelor locale,
o taxele de timbru prevăzute de lege,
o taxele judiciare de timbru prevăzute de lege,
o taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege.

24
 Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi din veniturile persoanelor fizice si
persoanelor juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii, constituind resurse
pentru fondurile de asigurare publice.
Codul fiscal regelementează următoarele contribuţii sociale obligatorii:
a) contributiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contributiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului national
unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurări sociale de sănătate datorată
de angajator bugetului Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contributiile asigurărilor pentru somaj datorate bugetului asigurărilor pentru
somaj;
e) contributia de asigurare pentru accidente de muncă si boli profesionale datorată de
angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
f) contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, datorată de
persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr.
200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor
salariale, cu modificările ulterioare.

21. Veniturile publice extraordinare

Veniturile extraordinare reprezintă excepţia si sunt reprezentate de:
 imprumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului,
Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din veniturile ordinare se pot utilize
disponibilităţile contului general al trezoreriei statului. pentru:
o finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului de stat,
nefinanţate prin imprumuturi de stat;
o finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, pană la alocarea de sume cu această destinaţie;
o finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat si bugetului trezoreriei statului din exerciţiul
curent.
Disponibilităţile rămase neangajate in contul cerent general al trezoreriei statului, după
finanţarea cu prioritate a acestor deficite bugetare, mai pot fi utilizate pentru: acordarea de
imprumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre
veniturile si cheltuielile bugetelor locale, precum si ale bugetelor fondurilor speciale, cu
termen de rambursare in cursul aceluiasi exerciţiu bugetar, acordarea altor imprumuturi pe
bază de hotărare a Guvernului, etc.
Rambursarea fondurilor imprumutate va fi garantată cu veniturile estimate a fi
incasate in anul bugetar respectiv, in condiţiile respectării garantării, prin venituri, a
celorlalte datorii publice locale.
Nerambursarea imprumutului pană la 31 decembrie atrage autorizarea direcţiilor
generale ale finanţelor publice de a executa contul unităţii administrativ-teritoriale in
cauză.
o imprumuturile temporare in condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a
finanţelor publice si art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice
locale.
A. Ordonatorii principali de credite pot acorda imprumuturi fără dobandă din bugetul
propriu, pe bază de convenţie, in baza documentaţiilor temeinic fundamentate, in cazul
insuficienţei fondurilor la infiinţarea unor instituţii publice sau activităţi (unităţi) finanţate
integral din venituri proprii, in subordinea lor (a ordonatorilor). Imprumuturile sunt
rambursabile integral in termen de 6 luni de la data acordării.
B. Consiliile locale, judeţene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, după caz, pot
acorda imprumuturi făra dobandă din bugetul local, pe bază de convenţie, in baza

25
 documentaţiilor temeinic fundamentate, in cazul insuficienţei fondurilor la infiinţarea
unor instituţii si servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii,
in subordinea unor ordonatori principali de credite. Imprumuturile sunt rambursabile
integral in termen de 1 an de la data acordării.
Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de dobanzi si penalităţi de
intarziere la nivelul celor existente pentru creanţele bugetare, potrivit legii.
 imprumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat si bonurile de
tezaur –datoria publică;
 transferurile si virările de credite bugetare, ce apar in cadrul operaţiunii de
consolidare bugetară (in procesul de echilibrare a sistemului bugetar in
ansamblul său).
Deoarece venituri ordinare nu reusesc să acopere integral necesarul de cheltuieli al
sistemului bugetar se aplilează la venituri extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat,
bugetele instituţiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile administraţiei publice locale
pentru bugetele locale si de către MFP pt. bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor financiare interne si
externe ale statului, la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate
de stat prin Ministerul Economiei si Finanţelor, in numele Romaniei, de pe pieţele financiare,
formează datoria publică.
Datoria publică se clasifică in datoria publică guvernamentală si datoria publică locală.
Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si
externe ale statului roman la un moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele
financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de catre Guvernul Romaniei. sau
MFP.
Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale
autoritatilor administratiei publice locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate
direct sau garantate pe pietele financiare.
Datoria publica guvernamentala si datoria publica locala se impart in funcţie de calitatea de
rezident a creditorului in internă si externă.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi
aferente datoriei publice la o anumita data sau pentru o anumita perioada alcatuieste serviciul
datoriei publice.
Baza de date organizata pe suport magnetic si pe hartie care evidentiaza datoria publica in
ordine cronologica se numeste registrul datoriei publice. Acesta e alcatuit din 4 subregistre:
subregistrul datoriei publice guvernamentale interne, externe, subregistrul datoriei publice
locale interne, externe. Fiecare mentioneaza 2 pozitii: datorie publica directa si datorie publica
garantata.
Din ianuarie 2005 Guvernul este autorizat sa contracteze imprumuturi exclusiv prin MFP.
Acesta din urma poate contracta in scopurile urmatoare:
1. finantarea deficitului bugetar
2. mentinerea unui sold corespunzator in contul curent general al Trezoreriei statului
3. finantarea unor proiecte aprobate prin HG
4. sustinerea balantei de plati si a rezervei valutare
5. alte cazuri prevazute de lege
Imprumuturile contractate direct sau garantate de autorităţile administratiei publice locale
nu reprezinta obligatii ale Guvernului iar plata seviciului datoriei pubice aferente acestor obligatii se
efectueaza din bugetele locale.
Autorităţile administratiei publice locale pot contracta direct sau garanta imprumuturi atat
interne, cat si externe in urmatoarele scopuri:
1. pentru realizarea unor investitii de interes pub.local
2. pentru refinantarea datoriei publice locale

26
 Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si
irevocabila a statelor de plata, a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente
imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice:
1) titlurile de stat emise pe piata interna/ externa- instrumente financiare care atesta
datoria publica sub forma de bonuri, certificate de Trezorerie, depozit sau alte instrumente
reprezentand imprumuturi in lei si valuta.
Se pot emite pe termen scurt (<1 an), mediu(1-5 ani), lung (>5 ani), in forma materiala sau
dematerializata (inscriere in cont).
Pot fi: -nominative/ la purtator
-negociabile/ nenegociabile
2) imprumuturile de stat contractate de la banci, alte institutii de credit, persoane
juridice romane/ straine, institutii financiare internationale sau alte asemenea entitati
3) imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei
statului
4) garantiile de stat

22. Notiunea de impozit, taxa bugetara si contributie sociala

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie si cu titlul nerambursabil,
datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice si persoanele juridice pentru
veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
Trăsături:
 impozitul este o contribuţie bănească;
 este o contribuţie obligatorie;
 impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil;
 impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale;
 impozitele sunt datorate de către persoanele fizice si juridice;
 impozitul se datorează pentru veniturile realizate si bunurile deţinute.
Trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de
stat pe calea impozitelor se reintorc sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază
cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii. In schimbul impozitelor
incasate, statul se obligă si trebuie să creeze si să asigure un cadru general favorabil desfăsurării
activităţilor economice, sociale si politice in societate, conform principiului „cine plăteste impozite
are dreptul de a beneficia de protecţie din partea organelor statului”.
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii publice.
Trăsături:
 reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii
care primesc, intocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii si rezolvă alte interese
legitime ale persoanelor fizice sau juridice;
 subiectul plătitor este precis determinat din momentul cand acesta solicită efectuarea unei
activităţi din partea unui organ sau instituţie de stat;
 taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane, pe cand impozitele se folosesc la acoperirea cheltuielilor generale ale
societăţii;
 taxele reprezintă plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice pentru servicii sau lucrări
effectuate in mod direct si imediat acestora de către organe sau instituţii de stat specializate.
Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi din veniturile persoanelor
fizice si juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii, constituind resurse
pentru
fondurile de asigurare publice.

27
 D.p.d.v. al reglementării legale interne – contribuţiile reprezintă sume datorate fondurilor
speciale extrabugetare.

23. Sistemul cheltuielilor publice. Notiune, rol, structura

Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si utilizare a resurselor bugetare in
vederea satisfacerii necesitatilor generale ale societatii.
Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la o perioada de timp la alta,
structura acestora fiind puternic influentata de structura sociala.
Pentru indeplinirea functiei sale principale, orice stat efectueaza cheltuieli privind
urmatoarele domenii principale:
 social
 cercetare-dezvoltare
 apararea nationala
 cheltuieli pentru functionarea aparatului de stat
 cheltuieli cu caracter economic
Clasificarea cheltuileile publice:
A)Clasificarea administrativa
1.organica-grupeaza cheltuielile publice dupa institutiile la care se refera si dupa
sursele de finantare a acestora
2.functionala-grupeaza cheltuielile publice dupa profilul activitatii institutiilor
publice fara sa aiba in vedere sursele de finantare
B)Clasificarea economica
1. dupa rolul jucat in procesul reproductiei sociale, cheltuielile publice se impart in:
a) cheltuielile publice reale sau negative= o parte din Venitul national (ex. Ch
militare, pt.sustinerea aparatului de stat etc.)
b) cheltuielile publice economice sau pozitive= avansul din Venitul national pentru
investitii si dezvoltare
c) cheltuielile publice neutre= acele Ch care nu influenteaza Venitul national;
reprezinta mai mult o categorie teoretica pentru ca in practica Ch se incadreaza efectiv fie in
categoria celor reale, fie economice.
2.
a) Ch de functionare sau curente= necesare sustinerii activitatii institutiilor publice si
presupun o contraprestatie directa (ex. Ch pt.salarii, pt.furnizarea de bunuri, servicii si lucrari)
b) Ch pub.de transfer= sume acordate cu titlu nerambursabil (ex. ajutoare, indemnizatii,
pensii etc.)
c) Ch de investitii= se materializeaza de regula in bunuri publice cu caracter durabil, urmare
a derularii unor proceduri de achizitie publica si, uneori, de concesiune (ex. cele rezultate din
achizitii)
C) Dupa caracterul cheltuielilor publice de a fi permanente sau incidentale, ele se impart
in:
1.cheltuieli publice ordinare
2. cheltuieli publice extraodinare
D)Dpdv juridic:
1.cheltuieli cu titlu definitive (rezultate din achizitiile publice)
2.cheltuieli cu caracter temporar (ex. imprumuturile din resurse bugetare)
E)Dpdv al intinderii in timp:
1.anuale
2.multianuale
In practica bugetara cheltuielile se sintetizeaza de regula in structura lor economica:
 Cheltuieli curente (ex. Ch de personal, Ch de materiale, subventii, rezerve etc.)
 Cheltuieli de capital
 Imprumuturi

28
  Rambursari de credite

24. Cheltuielile publice in domeniul social

In această categorie intră:
1) Cheltuieli pentru finanţarea invăţămantului (investiţii in capital uman);
Finantarea cheltuielilor pentru invatamant se asigura pe seama resurselor bugetare, a
imprumuturilor contractate pe piata de colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor
provenind din taxe scolare, donatii, venituri din exploatarea proprietatilor scolilor si altele.
Conceptul de capital uman a fost introdus in doctrina in 1960 cu scopul explicarii
diferentelor de salarii intre meserii aparent similare. Cele mai importante investitii se realizeaza prin
2 componente principale: capitalul tangibil si capitalul intangibil.
Capitalul tangibil reprezinta cheltuielile suportate de familie si de societate pentru
dezvoltarea individului in perioada copilariei.
Capitalul intangibil reuneste cheltuielile de instruire, educatie, asistenta sociala propriu-zisa.
2) Cheltuieli pentru sănătate- difera in functie de varsta beneficiarului si de mobilul urmarit
prin asistenta medicala.
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la care se adauga diferite categorii de
ajutoare in caz de boala, pentru accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi cele
pentru someri sau persoane defavorizate.
Pentru prevenirea imbolnavirilor si pentru pastrarea sanatatii, in unele state se introduc
servicii medicale profilactice alaturi de servicii medicale stomatologice si servicii medicale
curative.
In zona serviciilor medicale profilactive: monitorizarea evolutiei sarcinii, urmarirea
dezvoltarii copilului si controale periodice cu analize gratuite.
Cheltuieli medicale curative: servicii medicale de urgenta, tratamente chirurgicale,
procedurile de recuperare etc.
3) Cheltuieli pentru organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa socială etc.
Sistemul public acordă pensii pentru limită de varstă, pensii anticipate, de invaliditate si pensii
de urmas. De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati asigurati in sistemul de
asigurari sociale si in sistemul de asigurari de sanatate.

25. Cheltuielile publice pentru cercetare dezvoltare. Cheltuieli militare

Cheltuieli publice pentru cercetare-dezvoltare:
 Cheltuieli pentru cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea cunostintelor intr-un
anumit domeniu al stiintei
 Cheltuieli pentru cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi produse sau de noi
procedee tehnologice
 Cheltuieli pentru dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a posibilitatilor realizarii
unui produs pe scara industriala prin constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza in elucidarea unor aspecte cu caracter
teoretic sau in rezolvarea unor probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei
nationale.
Pentru determinarea eficientei proiectelor de cercetare-dezvoltare se utilizeaza de regula
metoda costuri-avantaje/beneficii. Oportunitatea cercetarii este judecata prin prisma rezultatelor
finale.
Sistemul national de cercetare-dezvoltare este constituit din ansamblul institutiilor de
drept public si privat ce beneficiaza de personalitate juridica si care au in obiectul de activitate
cercetarea-dezvoltarea.
Intre persoanele juridice de drept public:
 institute nationale de cercetare-dezvoltare
 institute si centre apartinand Academiei Romane
 institutiile de invatamant superior acreditate

29
  centrele specifice organizate ca persoane juridice cu capital public
Sursele de finantare a acestor cheltuieli publice provin de la bugetul de stat, agentii
economici, din programe de cooperare internationala.
Cheltuieli militare
Acesta e unul dintre capitolele cele mai importante, avand in pondere ridicata in bugetele
statelor. Sunt cheltuieli neproductive care afecteaza in mod deosebit economiile statelor in curs de
dezvoltare.
Cheltuielile militare sunt impartite in: directe si indirecte
Cheltuieli militare directe:
 Cheltuieli ocazionate de intretinere in tara si in strainatate a armatei, flotei maritime si
aeriene,
 achizitionarea de armament, echipament militar,
 mijloace specifice de subzistenta etc.
Cheltuielile militare indirecte sunt cheltuieli publice cu lichidarea urmarilor conflictelor militare,
razboaielor, intre care:
 plati in contul datoriei publice contractate in timp de razboi
 cheltuieli ocazionate de despagubiri si reparatii de razboi, daca statul e perdant
 cheltuieli legate de sustinerea invalizilor, vaduvelor de razboi, orfanilor de razboi
 cheltuieli legate de aplicarea unor acorduri cu caracter militar
 cheltuieli cu pregatirea conflictelor armate
Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu piete de desfacere speciale.
Productia militara beneficiaza de plasament sigur si de regim de comercializare special.
Pe plan intern productia respectiva se livreaza statului, iar pe plan extern guvernelor altor
state.
Intreprinderile ce executa comenzi militare beneficiaza de multe ori de finantari din partea
statului, reusind sa evite astfel riscul efectuarii de investitii pentru produse fara desfacere certa si
riscul posibilei insolvente a beneficiarilor.

26. Cheltuielile pentru functionarea aparatului de stat

Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale administratiei de stat alese sau
numite si se preocupa de cele mai variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,
intretinerea relatiilor diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor si taxelor, investitii in servicii
municipale, pana la sistematizarea teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia
mediului inconjurator.
Cheltuielile cu aparatul de stat implicat in actiunile enumerate se incadreaza in categoria
cheltuielilor curente pentru functionarea apatului de stat. Acestor cheltuieli curente li se adauga
anumite cheltuieli speciale ocazionate de organe insarcinate cu mentinerea ordinii publice, siguranta
statului, justitia si procuratura.
Nivelul cheltuielilor publice pentru functionarea aparatului de stat creste o data cu
complexitatea vietii economice si sociale, ajungand in statele dezvoltate sa consume pana la 1/3 din
Venitul national si detinand cea mai mare pondere in totalitatea cheltuielilor publice.

27. Cheltuieli publice pentru actiuni economice

Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in dezvoltarea sistematica a ramurilor
economiei nationale, potrivit cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse
pentru sustinerea dezvoltarii constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la acoperirea cheltuielilor bugetare
destinate realizarii urmatoarelor directii principale:
- dezvoltarea sectorului de stat
- finantarea investitiilor de stat
Dezvoltarea sectorului de stat se realizeaza prin 3 directii principale:

30
 1. participarea statului alaturi de societati comerciale private la dezvoltarea unor ramuri
industriale cu motivarea ca asemenea cheltuieli publice sunt reclamate fie de nevoi generale ale
statului, fie de apararea nationala etc.
2. sustinerea de catre stat a investitiilor publice in intreprinderi cu caracter militar finantate
direct de la bugetul de stat
3. sustinerea de catre stat a costurilor de rascumparare a unor intreprinderi particulare fie din
considerente de ordin politic, fie pentru evitarea declansarii falimentului ce ar putea avea consecinte
grave in plan econ, soc, politic.
Intre cheltuielile pentru finantarea economiei nationale investitiile publice ocupa locul cel
mai important.
La intocmirea obiectivelor de investitii, statul trebuie sa se opreasca asupra acelora care
asigura o dezvoltare complexa a economiei, dar si pe echilibrul necesar intre crearea de mijloace de
productie si productia propriu-zisa de bunuri destinate satisfacerii pietei interne si sustinerii
exporturilor.

28. Raspunderea juridica privind executia bugetara

Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii unor
norme de drept prin fapte considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor
corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a
statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in
principal 2 functii:
 functie educativ-preventiva se realizeaza prin influenta pe care o exercita asupra
constiintei oamenilor dreptul in general ca instrument de ordonare a desfasurarii
raporturilor sociale. Constiinta ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii nu ramane
nesanctionata, ci atrage dupa sine o obligatie de dezdaunare este de natura a indeplini o
functie sociala de prevenire a producerii unor fapte similare.
 functie coercitiva- exercitarea constrangerii nu reprezinta un scop in sine, ci urmareste
cultivarea sentimentului de respect pentru disciplina si ordinea sociala..
Formele răspunderii juridice in legatura cu executia bugetara pot fi: patrimoniale,
administrative, contraventionale, penale.
Răspunderea penală
Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse in Codul Penal sunt:
 abuzul de incredere
 gestiunea frauduloasa
 delapidarea
 deturnarea de fonduri
Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care nu sunt neaparat ordonatori
de credite, pe cand deturnarea de fonduri este o infractiune specifica ordonatorilor de credite
Deturnarea de fonduri reprezintă schimbarea destinatiei fondurilor banesti sau a resurselor
materiale fara respectarea prevederilor legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii
economico-finciare sau a produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati publice.
Sanctiuni:
L 500/2002 face o referire la infractiune in legatura cu incalcarea a 2 din principiile
fundamentale ale legii:
 principiul conform caruia sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugete care compun
sistemul unitar de bugete reprezinta limite maximale care nu pot fi depasite
 principiul conform caruia angajarea de cheltuielile bugetare trebuie.sa se faca in limita
proiectelor bugetare aprobate
Răspunderea contravenţională
Incalcarea normelor imperative ale L 500/2002 constituie in majoritatea cazurilor
contraventii.

31
 Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se poate face de Curtea de Conturi, MFP
si alte persoane desemnate expres prin legi speciale.
Sanctiuni:
Constituie contraventie:
o inscrierea sau angajarea unei cheltuieli daca nu exista baza legala pentru respectiva
cheltuiala
o angajarea, ordonantarea sau plata unei cheltuieli in situatia in care aceasta n-a fost
aprobata conform legii si nu are prevederi bugetare
o netransmiterea de catre ordonatorii principali de credite Ministerului FP, conform
legii, a situatiei virarilor creditelor bugetare
o angajarea si ordonantarea de cheltuieli fara viza prealabila de control financiar
preventiv propriu
o nerespectarea oricareia dintre principiile executiei de casa bugetara
o angajarea si utilizarea de credite bugetare in alte scopuri decat cele aprobate.

29. Controlul financiar. Notiune, rol, functii

Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficienţelor si de stabilire a mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Controlul financiar face parte din controlul economic si are drept scop cunoasterea de cǎtre
stat a modului in care sunt administrate si cheltuite mijloacele materiale si financiare puse la
dispoziţie de stat, si in consecinţǎ, urmǎreste asigurarea si consolidarea unui echilibru financiar,
eficienţa economico-financiarǎ, precum si dezvoltarea economiei naţionale.
Funcţiile controlului financiar: funcţia de evaluare, preventivǎ, de documentare,
recuperatorie si funcţia pedagogicǎ.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
Actele si operaţiunile supuse controlului financiar trebuie să indeplinească următoarele
condiţii: legalitate, oportunitate, eficienţă, economicitate, realitate, necessitate.
Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar in Romania sunt:
1) Curtea de Conturi a Romaniei;
2) Garda Financiară.

30. Formele controlului financiar

In funcţie de momentul in care se desfǎsoarǎ:
 controlul financiar preventiv;
 controlul financiar concomitent;
 controlul financiar ulterior;
In funcţie de sfera de activitate:
 control intern;
 control extern.
După modul de concretizare:
 controlul direct sau indirect;
 controlul de fapt sau de drept.
După intindere:
 control parţial sau total;
 controlul permanent sau periodic
Din punctul de vedere al organului care realizeazǎ controlul:
 controlul exercitat de MEF, care este preventiv sau concomitent;
 controlul exercitat de cǎtre ordonatorii principali de credite la ordonatorii din subordinea sa,
care este concomitent si ulterior;
 controlul propriu exercitat de instituţia publicǎ prin departamentul de specialitate, care este
preventiv si concomitent;
 controlul exercitat de Curtea de Conturi este intotdeauna ulterior.

32
Tot dpdv al organului care realizează controlul, intr-o altă clasificare, avem:
 control ierarhic;
 control de gestiune;
 control de execuţie.
Controlul financiar preventiv
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verificǎ legalitatea si regularitatea
operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public inainte de aprobarea
acestora.
Are drept scop identificarea operaţiunilor care nu respectǎ condiţiile de legalitate si
regularitate si/sau, dupǎ caz, de incadrare in limitele si destinaţia creditelor bugetare si de
angajament, prin a cǎror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public
Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:
a) controlul financiar preventiv propriu;
Angajarea si ordonanţarea cheltuielilor se efectueazǎ numai cu viza prealabilǎ de control
financiar preventiv propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercitǎ prin semnǎtura persoanei desemnate
si prin aplicarea sigiliului personal al funcţionarului insǎrcinat cu aceastǎ activitate. Toate
documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se inscriu in Registrul privind
operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv.
b) controlul financiar preventiv delegat.
Este acel tip de control preventiv care se exercitǎ de cǎtre MEF, prin controlori delegaţi, la unele
entitǎţi publice asupra unor operaţiuni care pot afecta execuţia in condiţii de echilibru a bugetelor
sau care sunt asociate unor categorii de riscuri determinate prin metodologia specificǎ analizei
riscurilor.
Controlorul delegat este funcţionarul public al Ministerului Economiei si Finanţelor, care
exercitǎ atribuţii de control financiar preventiv delegat.
Controlul financiar concomitent
Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ in timpul
desfǎsurǎrii proceselor economice si financiare, in acelasi timp sau paralel cu efectuarea
actelor si operaţiunilor pe care le presupun aceste activitǎţi, in scopul de a se putea interveni
pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori a ilegalitǎţilor. Se exercitǎ inopinat, cel
puţin odatǎ pe lunǎ, prin verificǎri faptice, pe bazǎ de documente, de regulǎ prin sondaj.
Poate fi fǎcut de membrii consiliului de administraţie, cenzorii, inspectorii sau alte personae
avand atribuţii similare.
Controlul intern
Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitǎţii
publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in concordanţǎ cu obiectivele acestuia si cu
reglementǎrile legale, in vederea asigurǎrii administrǎrii fondurilor in mod economic, eficient si
eficace.
Economicitate- minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate
ale unei activitǎţi, cu menţinerea calitǎţii corespunzǎtoare a acestor rezultate.
Eficienţa- maximizarea rezultatelor unei activitǎţi in relaţie cu resursele utilizate.
Eficacitate- gradul de indeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activitǎţi si
raportul dintre efectul proiectat si rezultatul obiectiv al activitǎţii respective.
Controlul intern este o sintagmǎ care se referǎ la orice tip de control si, in acelasi timp,
inglobeazǎ toate formele de control organizate la nivelul unei entitǎţi publice, mai puţin controlul
preventiv.
Spre deosebire de controlul preventiv, care pune accentul pe legalitatea unei operaţiuni,
controlul intern pune accentul pe randamentul acesteia. .
Controlul intern se exercitǎ in interiorul instituţiei publice, de cǎtre conducǎtorul acesteia
sau de cǎtre funcţionarii anume desemnaţi de acesta si se face fie la cerere, fie din oficiu.
Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune financiarǎ.

33
 Controlul intern poate fi un control general sau specializat, iar din cadrul controlului
financiar intern specializat face parte auditul public intern.
Controlul financiar ulterior
Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor si operaţiunilor economico-financiare,
dupǎ ce acestea au fost executate.
Este considerat controlul cel mai eficient intrucat se realizeazǎ temeinic, cu amǎnunţire, fǎrǎ
a fi stanjenite activitǎţile curente ale unitǎţilor controlate, asupra actelor si operaţiunilor deja
incheiate.
Acest tip de control este reglementat in special ca si atribuţie a Curţii de Conturi.

31. Auditul public intern

Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎsurate intr-o entitate
publicǎ sau asupra entitǎţilor subordinate ierarhic si presupune ca funcţionarii angrenaţi in aceastǎ
activitate sǎ nu fie implicaţi in elaborarea procedurilor de control intern si in desfǎsurarea
activitǎţilor supuse auditului public intern.
Este o activitate funcţional independentǎ si obiectivǎ, care dǎ asigurǎri si consiliere
conducerii unei entitǎţi publice pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice,
perfecţionand activitǎţile acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ isi indeplineascǎ obiectivele printr-o
abordare sistematicǎ si metodicǎ, care evolueazǎ si imbogǎţeste eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a proceselor de administrare.
Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:
a) auditul de sistem, reprezintǎ o evaluare in profunzime a sistemelor de conducere si
control intern, urmǎrind eficienţa si eficacitatea acestora, iar pentru inlǎturarea deficienţelor se
formuleazǎ recomandǎri.
b) auditul performanţei examineazǎ dacǎ criteriile stabilite pentru implementarea
obiectivelor si sarcinilor entitǎţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor si apreciazǎ dacǎ
rezultatele
sunt conforme cu obiectivele.
c) auditul de regularitate presupune o examinare a activitǎţilor asupra efectelor financiare pe
seama fondurilor publice sau a patrimomiului public, sub aspectul respectǎrii ansamblului
principiilor, regulilor procedurale si metodologice care le sunt aplicabile.
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu
aibǎ prejudecǎţi si sǎ evite conflictele de interese.

32. Curtea de Conturi a Romaniei

Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ controlul asupra modului de
formare, de administrare si de intrebuinţare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului
public.
Curtea de Conturi prezintǎ anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzand si neregularitǎţile constatate,
raport care se publicǎ in Monitorul Oficial.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoresti
specializate.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea si
funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ.
Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit, care, avand aceastǎ calitate, poate
reprezenta
Romania in cadrul organizaţiilor internaţionale ale instituţiilor supreme de audit (INTOSAI-
cuprinde instituţiile supreme de audit din statele member ale ONU, care asigurǎ standarde de audit,
metedologii si asigurǎ instruirea in domeniul auditului public).

34
 Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin proceduri de audit public extern
prevǎzute in standardele proprii de audit, elaborate in conformitate cu standardele de audit
internaţionale general acceptate.
Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ activitatea de audit
desfǎsuratǎ de Curtea de Conturi, care cuprinde, in principal, auditul financiar si auditul
performanţei.
Auditul financiar este activitatea prin care se urmǎreste dacǎ situaţiile financiare sunt
complete, reale si conforme cu legile si reglementǎrile in vigoare, furnizandu-se in acest sens o
opinie.
Auditul performanţei este definit ca fiind evaluarea independentǎ a modului in care o
entitate, un program, o activitate sau o operaţiune funcţioneazǎ din punctele de vedere ale
eficienţei, economicitǎţii si eficacitǎţii.
Potrivit art. 16 a legii organice a Curţii, Curtea de Conturi exercitǎ funcţia de control
asupra modului de formare, de administrare si de intrebuinţare a resurselor financiare ale statului
si ale sectorului public, furnizand Parlamentului si, respectiv, unitǎţilor administrtiv-teritoriale
rapoarte privind utilizarea si administrarea acestora, in conformitate cu principiile legalitǎţii,
regularitǎţii, economicitǎţii, eficienţei si eficacitǎţii. Totdatǎ, Curtea poate exercita auditul
performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum si a oricǎror fonduri publice.
Legalitatea reprezintǎ caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale
care ii sunt aplicabile, in vigoare la data efectuǎrii acesteia.
Regularitatea este caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul
principiilor si regulilor procedurale si metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din
care face parte.
Curtea isi desfǎsoarǎ activitatea in mod autonom si funcţioneazǎ pe langǎ Parlamentul
Romaniei.
Articolul 14 si art. 141– 147 din lege stabilesc organizarea si funcţionarea Autoritǎţii de
Audit, care are atribuţii si proceduri de lucru proprii, in vederea indeplinirii unor obligaţii in
domeniul auditului extern, ce revin Romaniei in calitate de stat menbru al UE pentru fonduri
nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţǎ de
Curtea de Conturi si faţǎ de celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea si implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ competentǎ sǎ efectueze audit public
extern, in conformitate cu legislaţia comunitarǎ si naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.
In tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma ,,controlor financiar” se va inlocui cu
sintagma ,,auditor public extern”, care reprezintǎ persoana angajatǎ in cadrul Curţii de Conturi, si
care desfǎsoarǎ activitǎţi specifice de audit extern in sectorul public.
Conducerea Curţii de Conturi se exercitǎ de Plenul Curţii de Conturi, care este compus
din 18 consilieri de conturi, care sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu
poate fi prelungit sau reinoit.
Curtea de Conturi se reinoieste cu o treime din din consilierii de conturi numiţi de
Parlament, din 3 in 3 ani.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe
toatǎ durata acestuia. Ei sunt supusi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.

33. Spatiul monetar “Euro”

Uniunea Europeană se dovedeste a fi o formă avansată de integrare economică
internaţională, care cuprinde 27 de state membre.
Uniunea monetară este in stransă legătură cu uniunea politică, iar moneda euro a fost si este
folosită ca o forţă conducătoare a integrării europene.

35
 Adoptarea monedei unice europenene - euro a necesitat si impune in continuare cetăţenilor
nu numai eforturi financiare (reducerea deficitelor bugetare), ci si o incredere fără precedent, avand
in vedere renunţarea la moneda naţională in favoarea celei unice europene.
Stricto sensu, Uniunea Economică si Monetară se reduce la infiinţarea si utilizarea de către
membrii săi a unei monede unice, care să inlocuiască monedele internaţionale.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a Uniunii Europene si a devenit
monedă oficială la 1 ianuarie 1999. Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au
adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau spaţiul Euro.
Euro succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea de cont europeană”,
pusă in funcţiune in 1979.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii europene si moneda unică a 17
dintre acestea. Cele 17 ţări membre sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Cipru, Malta, Estonia. Pe
langă acestea, 4 "microstate", prin acordurile monetare incheiate cu vecinii lor, sunt si ele atasate la
zona euro: Andorra, Monaco, San Marino si Vatican.
Un euro este divizat in 100 cenţi, sau centime.
Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală Europeană.
Zona Euro reprezintă o zonă monetară care are o monedă comună, o politică monetară
unică si o politică unică in privinţa ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt
eliminate pentru totdeauna.
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei euro si BCE (Banca Centrala
Europeana).
Consiliul Guvernatorilor al BCE a ales acest termen pt.a desemna dispozitivul care permite
sistemului european al bancilor centrale sa-si indeplineasca misiunile in cadrul Zonei euro, dorindu-
se mentinerea unei distinctii intre Sistemul euro si Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC)
atata timp cat exista state membre ale UE care n-au adoptat euro.
Atributiile fundamentale ale Sistemului euro:
1.definirea si punerea in practica a politicilor monetare a Zonei euro
2.conducerea operatiunilor de schimb si administrarea rezervelor oficiale ale tarilor din Zona
euro
3.emisiunea de bancnote in Zona euro si promovarea bunei functionari a sistemului de plati.
Obiectivul principal al Sistemului euro este mentinerea stabilitatii euro, ceea ce reprezintă
stabilitatea preturilor in Zona euro.
Sistemul euro va sustine si politicile generale economice din cadrul Uniunii.
Orice ţară membră a Uniunii Europene care indeplineste criteriile de convergenţă poate
adera Nu există o limită prestabilită in ceea ce priveste numărul de ţări care pot fi integrate in
acestă zonă.
Criteriile de convergenta pentru a putea adopta Euro, stabilite prin Tratatul de la Maastrich (1992; si
din 1993 e in vigoare):
Inflatia (mentinerea stabilitatii preturilor)- rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu
depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate
ale inflatiei.
Finantele publice
deficitul bugetar consolidat al statului respectiv < 3% din PIB.
datoria publica < 60% din PIB.
Rata dobanzii- randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca
cu mai mult de 2 pct. procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele
mai reduse niveluri ale inflatiei.
Cursurile de schimb- trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ - 15%) convenite prin
mecanismele ratelor de schimb europene pentru cel putin 2 ani fara a se proceda din proprie
initiativa la deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre.

36
37