Biografie

Perioada timpurie

S-a născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Tatăl său era un editor, iar copilăria sa a fost
îndreptată în mod egal către cultivarea în domeniul literaturii și în cel muzical. El însuși
povestește că a început să compună înainte de a împlini șapte ani.

La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a și contribuit la un volum editat
de către tatăl său cu titlul "Portrete ale bărbaților celebri". Aflat încă în școală la Zwickau, citea,
în afară de Friedrich Schiller și Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron și autorii greci de
tragedii. Însă cea mai mare, dar și cea mai îndelungă influență literară exercitată asupra sa, a fost
fără îndoială cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidentă în romanele sale din tinerețe,
"Juniusabende" și "Selene", dintre care primul a fost completat în 1826.

În 1828 părăsește școala și după un turneu, unde îl întâlnește pe Heinrich Heine la Munchen,
merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul său în muzică a fost stimulat în timpul
copilăriei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar în 1827 entuziasmul său a
crescut ascultând lucrările lui Franz Schubert și Felix Mendelssohn. Însă tatăl său, care
încurajase aspirațiile muzicale ale copilului, murise în 1826, iar atât mama sa, cât și tutorele său,
dezaprobau o carieră muzicală pentru el.

Problema părea să se fi soluționat considerând intenția exprimată a lui Schumann de a studia

dreptul, însă atât la Leipzig, dar și la Heidelberg, unde a mers în 1829, neglijează dreptul în
favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur și simplu a început să compună.

1830-1839

Spiritul neliniștit de care era urmărit este dezvăluit în scrisorile sale din acea perioadă. De Paște
în 1830 îl ascultă pe Paganini la Frankfurt. În iulie în același an scrie mamei sale, "Întreaga mea
viață a fost o luptă între Poezie și Proză, sau numește-o Muzică și Drept". Până la Crăciun se află
încă o dată la Leipzig, luând lecții de pian cu vechiul său maestru, Friedrich Wieck.

În anxietatea sa de a accelera însușirea unei execuții perfecte, își accidentează mâna dreaptă. Alte
surse presupun că inabilitatea mâinii drepte ar fi fost cauzată de medicamentele împotriva
sifilisului. Aceste surse susțin că a încercat o procedură chirurgicală radicală pentru a separa
tendoanele inelarului de cele ale degetului mijlociu (musculatura primului este legată de cea a
mijlociului), făcându-l astfel cel mai "slab" deget. Indiferent de cauze, ambițiile sale ca pianist
fiind ruinate, ia hotărîrea de a se dedica complet compoziției și începe un curs teoretic sub
Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Cam în această perioadă proiectează o operă cu
subiectul Hamlet.

Ideea fuziunii unei teme literare cu ilustrarea sa muzicală, despre care se poate spune că a luat
prima formă în Papillons (op. 2), este semnalată într-o oarecare măsură în prima critică a lui
Schumann, un eseu privind Variațiile lui Chopin pe o temă din Don Juan, care a apărut în
Allgemeine musikalische Zeitung, în 1831. În eseu, opera este discutată de către personajele
imaginare Florestan și Eusebius (omologii lui Vult și Walt din romanul Flegeljahre de Jean
Paul), iar lui Meister Raro (reprezentându-l fie pe însuși compozitorul, fie pe Wieck) i se cere, de
asemenea, opinia.

Însă până la vremea când Schumann a scris Papilonii (1831) mersese cu un pas mai departe.
Scenele și caracterele romancierului său favorit trecuseră acum definitoriu și conștient în muzică
și într-o scrisoare trimisă de la (aprilie 1832) le ordonă fraților săi: "citiți ultima scenă în
Flegeljahre de Jean Paul cât mai repede posibil, pentru că Papilonii reprezintă o reprezentare
muzicală a acelei mascarade."

În iarna anului 1832 Schumann vizitează rudele sale din Zwickau și Schneeberg, în ambele
locații fiind interpretată prima parte din simfonia sa în G minor, care rămâne nepublicată. În
Zwickau muzica a fost cântată la un concert oferit de fiica lui Wieck, Clara, care avea atunci
numai treisprezece ani. Moartea fratelui său Iulius precum și cea a cumnatei Rosalie în 1833 par
a-l fi indus pe Schumann într-o profundă melancolie.

Până la ivirea verii lui 1834, însă, se recuperează suficient pentru a fi capabil de a începe Die
neue Zeitschrift für Musik, lucrarea în care apărea partea mai importantă a scrierilor sale critice.
Primul număr este publicat la 3 aprilie 1834. El afecta o revoluție în gusturile vremii, când
Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Carl Maria von Weber erau neglijați în
favoarea operelor oamenilor superficiali ale căror nume sunt astăzi uitate. A aduce omagii lui
Frederic Chopin și Hector Berlioz în acele zile era nevoie să curtezi încărcătura de excentrism al
preferințelor, deși geniul ambilor maeștri era apreciat și proclamat în mod descis în noul jurnal.

Obligațiile editoriale ale lui Schumann, care l-au ținut foarte ocupat în vara anului 1834, au fost
întrerupte de relațiile sale cu Ernestine von Fricken, o fată de optsprezece ani, cu care s-a logodit.
Ea era fiica adoptivă a unui om bogat din Boemia, ale cărui variații pe o anumită temă au stat la
baza propriilor Studii simfonice ale lui Schumann. Schumann sfârșește logodna, din motive
rămase până astăzi obscure.

În Carnaval (op. 9, 1834), una dintre cele mai geniale și mai caracteristice lucrări de pianoforte,
Schumann începe aproape fiecare secțiune cu notele muzicale semnificând în germană literele
care formează cuvântul Asch (A, E-bemol, C și B sau alternativ A-bemol, C și B), satul în care
se născuse Ernestine, note muzicale întâlnite și în numele compozitorului. Prin sub-titlul
"Estrella" al uneia dintre secțiunile din, compozitorul face referire la Ernestine, iar prin sub-titlul
"Chiarina", se referă la Clara Wieck. Eusebius și Florestan, personajele imaginare atât de des
întâlnite în scrierile sale critice, se regăsesc și aici, exceptând imitații briliante ale lui Chopin și
Paganini, iar lucrarea se aseamănă cu un marș al Davidsbündler—liga de oameni ai lui David
împotriva filistinilor în care pot fi auzite accentele clare ale adevărului în comparație cu
zgomotele falsității. În Carnaval, Schumann a mers mai departe decât în Papilonii, deoarece în
prima lucrare el însuși a creat povestea de la baza ilustrării muzicale.

Pe 3 octombrie 1835 Schumann l-a întâlnit pe Mendelssohn la casa lui Wieck din Leipzig, iar
aprecierea sa față de marele său contemporan este arătată cu aceeași libertate generoasă care l-a
remarcat în toate relațiile sale față de ceilalți muzicieni și care mai târziu i-a permis să
recunoască geniul lui Brahms încă din perioada când acesta se afla în obscuritate.

În 1836 cunoștința dintre Schumann și Clara Wieck, deja cunoscută drept pianist, se dezvoltă în
dragoste, iar la un an Schumann cere consimțământul tatălui Clarei pentru mariaj, însă este
refuzat. În seriile Fantasiestücke pentru pian (op. 12) oferă încă o dată o ilustrare sublimă a
fuziunii de idei literare și muzicale sub concepții întrupate în piese precum Warum și In der
Nacht. După scrierea ultimului dintre aceste două, simte în muzică sugestia fantezistă a unei serii
de episoade din povestea Hero și Leander.

Kreisleriana, considerată de compozitor ca una dintre cele mai reușite lucrări ale sale, a fost
scrisă în 1838, iar aici realismul compozitorului este din nou purtat cu o treaptă mai sus. Kreisler,
poetul romantic adus în contact cu lumea reală, a fost un caracter cules din viața reală de către
poetul E. T. A. Hoffmann (q.v.), iar Schumann îl utilizează drept un muștiuc imaginar pentru
recitalul din muzica propriilor sale trăiri. Phantasie in C (op. 17), compusă în vara anului 1836,
este o lucrare dispunând de cea mai înaltă calitate a pasiunii. Odată cu Faschingschwank aus
Wien, cea mai apreciată lucrare a sa pentru pian, scrisă în 1839, după o vizită la Viena (timp în
care descoperă o simfonie până atunci necunoscută compusă de Schubert), această perioadă a
vieții sale se sfârșește.

Cum Wieck era încă împotriva mariajului, Robert și Clara se lipsesc de acesta și se căsătoresc la
12 septembrie la Schönefeld, în apropiere de Leipzig.

1840-1849

Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Până acum
compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar în acest singur an compune aproape o sută și
cincizeci de piese. Biografii lui Schumann îl reprezintă ca fiind cuprins într-o furtună de melodii,
dulceața, dubiul și disperarea acestora fiind toate atribuite sentimentelor variate stârnite de
dragostea sa pentru Clara. Însă ar fi nefondat să spunem că numai această influență a stat la baza
perfecțiunii textuale din compoziții precum Frühlingsnacht, Im wunderschönen Monat Mai și
Schöne Wiege meiner Leiden.

Principalele cicluri ale compozițiilor din această perioadă au fost cele din Liederkreis de J. von
Eichendorff (op. 39), Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op.
48) și Myrthen, o colecție de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Rückert, Heine, Byron, Burns
și Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) și Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui
Heine, reliefează cel mai bine talentul de compozitor de balade, deși balada dramatică este mai
puțin înrudită lui decât lirica introspectă. Precum afirma Grillparzer, "El și-a creat o noua lume,
una ideală, în care mișcările sale sunt aproape precum dorințele sale."

Însă a fost nevoie de multă vreme pentru ca Schumann să primească recunoașterea cuvenită. În
timpul vieții sale singurele semne de onoare primite au fost doctoratul obținut în cadrul
Universității de la Jena (1840) și profesoratul din 1843 în cadrul Conservatorului din Leipzig.

Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodată cu Schumann în canalizarea

energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La început toate impulsurile sale creative
erau transpuse în muzică pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. În 1841 a compus
două dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compoziției muzicii de cameră
și include cvintetul pianoforte (op. 44), astăzi unul dintre cele mai cunoscute și admirate opere
ale sale. În 1843 scrie "Paradis și Stiloul", primul eseu despre muzica vocală concertată.
Acum că stăpânea formele separate, compozițiile sale de aici înainte nu pot fi clasificate drept
specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decât la orice alt muzician, achiziția de
cunoștințe noi se afla în strânsă legătură cu creșterea propriei experiențe de viață și a impulsului
de a o exprima.

Stadiul vieții sale în care era foarte angrenat în muzica sa pentru Faustul lui Goethe (1844-1853)
a fost unul critic pentru sănătatea sa. Prima jumătate a anului 1844 a petrecut-o alături de soția sa
în Rusia. La întoarcerea în Germania își abandonase munca editorială și pleacă din Leipzig către
Dresden, unde suferă de prostație persistentă pe sistemul nervos. Cum începea să lucreze, era
cuprins de tremurături și îngrijorări de moarte care se manifestau în frica de locuri înalte, de toate
instrumentele metalice (chiar și clape) și de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea că nota A
răsuna în urechile sale. În 1846 se recuperase și iarna revizitează Viena, călătorind la Praga și
Berlin în primăvara lui 1847, iar vara în Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificând
faptul că Dresden și Leipzig erau singurele mari orașe în care compozitorul era apreciat la acea
vreme.

Anului 1848 îi aparține singura sa operă, Genoveva (op. 81), o lucrare conținând multă muzică
frumoasă, dar lipsită de forță dramatică. Este interesantă din prima încercării sale de a aboli
recitativul, privit de Schumann drept o întrerupere a valului muzical. Subiectul din Genoveva,
bazat pe lucrări de Tieck și Hebbel, nu a fost o alegere prea plăcută; însă trebuie amintit că
începând cu 1842 posibilitățile operei germane au fost puternic influențate de către Schumann,
care a scris: "Cunoașteți rugăciunea mea ca artist, seară și dimineață? Este numită 'Opera
germană'. Acesta este un domeniu real al curajului .. ceva simplu, profund, german." Iar în
carnețelul său de sugestii pentru texte de operă se găsesc, printre altele: Nibelungen, Lohengrin
și Till Eulenspiegel.

Muzica pentru Manfred de Byron este proeminentă într-un an (1849) în care compune mai mult
decât în oricare altul. Insurecția din Dresden îl obligă pe Schumann să se mute la Kreischa, un
sat mic la doar câteva mile în afara orașului. În luna august a aceluiași an, cu ocazia împlinirii a o
sută de ani de la nașterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden,
Leipzig și Weimar, Liszt oferind ca întotdeauna sprijin și încurajări neîncetate. Restul acelei
lucrări a fost scrisă mai târziu în același ani, iar uvertura în 1853.

După 1850

Între 1850 - 1854 textele operelor lui Schumann sunt extrem de variate. În 1850 devine
succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Düsseldorf; între 1851-1853 vizitează
Elveția și Belgia, precum și Leipzig. În ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde
audiază o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri"

La 27 februarie 1854 se aruncă în Rin. Este salvat de niște luntrași, dar odată adus la mal se
confirmă nebunia sa. Deși biografii timpurii concluzionau că acest comportament al lui
Schumann era datorat sifilisului, cercetări ulterioare au arătat improbabilitatea acestei ipoteze.
Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniacă
susținută alternând cu perioade de depresie profundă, indică spre dereglări polare. Este
transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania, unde va rămâne până
la moartea sa, la 29 iulie 1856. Este înmormântat la Bonn, iar în 1880 pe mormântul său este
amplasată o statuie realizată de sculptorul Adolf Donndorf.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann
Compozitii la pian

 Op. 1, Variații ale numelui "Abegg" (1830)

 Op. 2, Papillons, (1829—1831)
 Op. 3, Exerciții după metoda lui Paganini pentru Capricii
 Op. 4, Intermezzi (1832)
 Op. 5, Impromptus [pe o tema a Clarei Wieck] (1833)
 Op. 6, Davidsbündlertänze (1837)
 Op. 7, Toccata (1832)
 Op. 8, Allegro în B minor (1831)
 Op. 9, Carnaval (1834—1835)
 Op. 10, 6 Studii de Concert pe baza Capricii lui Paganini (1833)
 Op. 11, Sonata No. 1 in F-sharp minor (1835)
 Op. 12, Fantasiestücke (1837)
 Op. 13, Études Symphoniques (1834)
 Op. 14, Sonata No. 3 in F minor (1835)
 Op. 15, Kinderszenen (1838)
 Op. 16, Kreisleriana (1838)
 Op. 17, Fantasia in C (1836)
 Op. 18, Arabeske in C (1839)
 Op. 19, Blumenstück in D-flat (1839)
 Op. 20, Humoreske in B-flat (1839)
 Op. 21, Novelletten (1838)
 Op. 22, Sonata No. 2 in G minor (1833—1835)
 Op. 23, Nachtstücke (1839)
 Op. 26, Faschingsschwank aus Wien (1839)
 Op. 28, Trei Aventuri (1839)
 Op. 32, Scherzo, Gigue, Romance & Fughette (1838-1839)
 Op. 56, Etuden in kanonischer Form für Orgel oder Pedalklavier
 Op. 58, Skittzen für Orgel oder Pedalklavier
 Op. 68, Album für die Jugend
 Op. 72, Vier Fugen
 Op. 73, Piese de Fantezie pentru Clarinet și Pian (1849)
 Op. 76, Vier Märsche
 Op. 82, Waldszenen
 Op. 99, Bunte Blatter
 Op. 124, Albumblätter
 Op. 126, 3 Sonate pentru pain pentru tineri
 Op. 133, Gesänge der Frühe
 Cantec Nordic
 Variationen in Es-dur über ein eigenes Thema o.op. “Geister-Variationen”

Melodii și Lucrări pentru Cor

 Op. 24, "Liederkreis" (Heine), nouă melodii

 Op. 25, "Myrthen", douăzeci și șase de melodii (4 cărți) (1840)
 Op. 29, 3 Gedichte (op. 29)
 Op. 39, "Liederkreis" (Eichendorff), douăsprezece melodii(1840)
 Op. 42, "Frauenliebe und -leben" (Chamisso), opt melodii(1840)
 Op. 48, "Dichterliebe," șaisprezece melodii din Heinea lui Buch der Lieder
 Op. 57, "Belsatzar," baladă (Heine)
 Op. 64, Melodie, "Tragödie" (Heine) (1841)
 Ballad, “Der Handschuh” (Schiller) -. probabil scrisă în 1851
  Op. 91, Melodii de la Wilhelm Meister și Recviemul lui Mignon (1849)

 Op. 138, Spanische Liebeslieder (1849)

 Choral and Dramatic Works: — "Paradise and the Peri", for soloists, chorus and orchestra (op.
50) - 1843

 Faust music 1844— 1853

 "Genoveva", opera 1848

 Manfred music 1849

 Der Rose Pilgerfahrt “ (Moritz Horn), for solos, chorus and orchestra (op. 112)

 - - 18 I Der Königssohn” (Uhland), for solos, chorus and orchestra (op. 103)

 "Des Sängers Fluch" (Uhland) for solos, chorus and orchestra (op. 139)

 Mass for four part chorus and orchestra (op. 148), 1852

 “Vom Pagen und der Königstochter,” four ballads (Geibel) for solos, chorus and orchestra (op.
135)

 "Das Glück von Edenhall", ballad (Uhland), for solos, chorus and orchestra (op. 143) - -

 Festival overture on the Rheinweinlied for 53 orchestra and chorus (op. 123) -

Chamber Music (muzica de camera)

 Op. 41, Three string quartets in A minor, F and A

 Op. 44, Piano quintet in E flat (1842)
 Op. 46, Andante and variations for two pianos (1843)
 Op. 47, Piano quartet in E flat (1842)
 Op. 63, Trio for piano and strings in D minor (1847)
 Op. 70, Adagio and Allegro for Horn and Piano
 Op. 73, Fantasiestücke for clarinet and pianoforte
 Op. 80, Trio for piano and strings in F (1847)
 Op. 88, Fantasiestücke for piano trio
 Op. 94, Three Romances for oboe and piano (1849)
 Op. 102, Five "Stücke im Volkston" for piano and violoncello (1849)
 Op. 105, Sonata for pianoforte and violin in A minor (1851)
 Op. 110, Trio for pianoforte and strings in G minor
 Op. 113, "Märchenbilder" for pianoforte and viola
 Op. 121, Sonata for pianoforte and violin in D minor (1851)
 "Märchenerzählungen", four pieces for clarinet, viola and pianoforte, probably written in 1853

Orchestral Works

 Op. 38, Symphony No. 1 in B flat, "Spring", (1841)

 Op. 61, Symphony No. 2 in C (1845-46)
 Op. 97, Symphony No. 3 in E flat, "Rhenish" (1850)
 Op. 120, Symphony No. 4 in D minor (1841; revised in 1851)
  Overture, Scherzo and Finale
 Op. 100, Overture: The Bride of Messina(1850-1)
 Op. 115, Manfred Overture (1848)
 Op. 128, Julius Caesar Overture (1851)


Concertos and Konzertstücke

 Op. 54, Concertul pentru pian în La minor (1841-45)

 Op. 86, Konzertstück for Four Horns and Orchestra (1849)
 Op. 92, Introduction and Allegro Appassionato for Piano and Orchestra (1849)
 Op. 129, Concertul pentru violoncel în La minor (1850)
 Op. 134, Introduction and Allegro for Piano and Orchestra (1853)
 Violin Concerto, 1853

http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_compozi%C8%9Bii_de_Robert_Schumann

 Robert Schumann
 Biografie
 Articole

Unul dintre marii compozitori ai secolului XIX-lea,Robert Schumann a fost chintesenta

artistului a carui viata si munca intruchipeaza ideea de romantism in muzica.
Schumann a fost inconfortabil cu forme muzicale mai mari, cum ar fi simfonie si concert (totusi,
lucrari reprezentative in aceste genuri contin momente de mare frumusete), exprimandu-si
intreaga gama de geniul sau liric in cantece si piese scurte pentru pian.

Extraordinar capacitatea a lui Schumann de a traduce profund, delicat si uneori trecator - stari
ale sufletului sunt exemplificate in lucrari, cum ar fi ciclul de cantece Dichterliebe(Poet's Love
A), dupa Heinrich Heine, si stralucitoare colectiilor sale de piese de pian scurt, inclusiv
Phantasiest cke (Fantastic bucati), Kinderszenen (Scene forma copilariei), si Waldszenen (Forest
Scene).In cantecele sale, criticii au remarcat, Schumann a atins uniunea de muzica si poezie pe
care poetii si muzicienii Romantici au definit-o ca scopul final al artei.

Tatal lui Schumann a fost un librar care a incurajat talente muzicale si literare ale lui Robert.
Robert a inceput sa studieze pianul la varsta de 10 ani. In 1828, sa inscris la Universitatea din
Leipzig ca un student la drept, desi el a descoperit muzica, filosofie, in tavernele din Leipzig si i
sa parut mai interesanta decat legea.

El a inceput, de asemenea, studii cu un profesor de pian proeminent la Leipzig, Friedrich Wieck.

Nu au fost boli mentale grave in familia lui Schumann. Totusi compozitorul, a suferit cel mai
probabil de la o stare maniaco-depresive,el a abordat cu nebunie o combinatie tipic romantica de
frica si fascinatie.Un afemeiat impulsiv si un bautor , Schumann a dus o viata care a agravat
problemele sale psihologice.

Eforturile sale de a deveni un pianist de concert au esuat dupa ce el a dezvoltat paralizie partiala
de la mana dreapta. Schumann se imbolnaveste de sifilis si tratamentul ii afecteaza si mai mult
starea de sanatate.

Schumann sa stabilit pentru cariera de scriitor si compozitor muzical, co-fondator la Zeitschrift

Musik Neue fr , a atras atentia de timpuriu fiind laudat de Chopin. Multe dintre articolele sale ia
forma unor dialoguri featuring "Liga lui David,"lupta tinerilor artisti "Filistenii," si
descopera egoul sau prin "Florestan" si "Eusebiu," destinate sa reprezinte doua fatete
contrastante - unul exuberant , altul rezervat - a personalitatii sale.Muzica lui Schumann, cu
modificarile sale ascutite in starea de spirit, reflecta, de asemenea viata tumultuoasa interioara.

Fica talentatului pianist Wieck Clara sa indragostit de tanarul Schumann. In ciuda opozitiei lui
Wieck, Clara si Robert castigat dreptul legal de a se casatori in 1840, o zi inainte de a implini
21ani Clara. In aceasta perioada Schumann compus febril.

Vrajit de un gand muzical, el insusi va lucra pana la epuizare, cultiva cu entuziasm un gen
muzical special, pentru o perioada de timp. (De exemplu, 1841 a fost un "an de cantece", in care
el a adus cantecul romantic la apogeul acestuia).

Schumann a abordat formele muzicale mai mari in 1840, patru simfonii mature isi pastreaza un
loc in repertoriul sau, dar opera lui Genoveva nu a fost apreciata la adevarata valoare.

El a detinut mai multe locuri de munca , profesor la nou-infiintatul Conservator din Leipzig,
devenind in cele din urma director de muzica, dar fara prea mult succes. La data de 27 februarie
1854, el sa aruncat in apele inghetate ale Rinului. Dupa ce a fost salvat, el a intrat de buna voie la
un azil de nebuni. Desi a avut perioade de luciditate, starea lui sa deteriorat, si a murit acolo in
1856, probabil de sifilis tertiar.
  Robert Schumann
 Biografie
 Articole

Unul dintre marii compozitori ai secolului XIX-lea,Robert Schumann a fost chintesenta

artistului a carui viata si munca intruchipeaza ideea de romantism in muzica.

Schumann a fost inconfortabil cu forme muzicale mai mari, cum ar fi simfonie si concert (totusi,
lucrari reprezentative in aceste genuri contin momente de mare frumusete), exprimandu-si
intreaga gama de geniul sau liric in cantece si piese scurte pentru pian.

Extraordinar capacitatea a lui Schumann de a traduce profund, delicat si uneori trecator - stari
ale sufletului sunt exemplificate in lucrari, cum ar fi ciclul de cantece Dichterliebe(Poet's Love
A), dupa Heinrich Heine, si stralucitoare colectiilor sale de piese de pian scurt, inclusiv
Phantasiest cke (Fantastic bucati), Kinderszenen (Scene forma copilariei), si Waldszenen (Forest
Scene).In cantecele sale, criticii au remarcat, Schumann a atins uniunea de muzica si poezie pe
care poetii si muzicienii Romantici au definit-o ca scopul final al artei.

Tatal lui Schumann a fost un librar care a incurajat talente muzicale si literare ale lui Robert.
Robert a inceput sa studieze pianul la varsta de 10 ani. In 1828, sa inscris la Universitatea din
Leipzig ca un student la drept, desi el a descoperit muzica, filosofie, in tavernele din Leipzig si i
sa parut mai interesanta decat legea.

El a inceput, de asemenea, studii cu un profesor de pian proeminent la Leipzig, Friedrich Wieck.

Nu au fost boli mentale grave in familia lui Schumann. Totusi compozitorul, a suferit cel mai
probabil de la o stare maniaco-depresive,el a abordat cu nebunie o combinatie tipic romantica de
frica si fascinatie.Un afemeiat impulsiv si un bautor , Schumann a dus o viata care a agravat
problemele sale psihologice.
Eforturile sale de a deveni un pianist de concert au esuat dupa ce el a dezvoltat paralizie partiala
de la mana dreapta. Schumann se imbolnaveste de sifilis si tratamentul ii afecteaza si mai mult
starea de sanatate.

Schumann sa stabilit pentru cariera de scriitor si compozitor muzical, co-fondator la Zeitschrift

Musik Neue fr , a atras atentia de timpuriu fiind laudat de Chopin. Multe dintre articolele sale ia
forma unor dialoguri featuring "Liga lui David,"lupta tinerilor artisti "Filistenii," si
descopera egoul sau prin "Florestan" si "Eusebiu," destinate sa reprezinte doua fatete
contrastante - unul exuberant , altul rezervat - a personalitatii sale.Muzica lui Schumann, cu
modificarile sale ascutite in starea de spirit, reflecta, de asemenea viata tumultuoasa interioara.

Fica talentatului pianist Wieck Clara sa indragostit de tanarul Schumann. In ciuda opozitiei lui
Wieck, Clara si Robert castigat dreptul legal de a se casatori in 1840, o zi inainte de a implini
21ani Clara. In aceasta perioada Schumann compus febril.

Vrajit de un gand muzical, el insusi va lucra pana la epuizare, cultiva cu entuziasm un gen
muzical special, pentru o perioada de timp. (De exemplu, 1841 a fost un "an de cantece", in care
el a adus cantecul romantic la apogeul acestuia).

Schumann a abordat formele muzicale mai mari in 1840, patru simfonii mature isi pastreaza un
loc in repertoriul sau, dar opera lui Genoveva nu a fost apreciata la adevarata valoare.

El a detinut mai multe locuri de munca , profesor la nou-infiintatul Conservator din Leipzig,
devenind in cele din urma director de muzica, dar fara prea mult succes. La data de 27 februarie
1854, el sa aruncat in apele inghetate ale Rinului. Dupa ce a fost salvat, el a intrat de buna voie la
un azil de nebuni. Desi a avut perioade de luciditate, starea lui sa deteriorat, si a murit acolo in
1856, probabil de sifilis tertiar.