UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ

”ORIENTĂRI VECHI ȘI NOI ÎN CERCETAREA ISTORICĂ”
EDIȚIA A IV – A

Societatea și legăturile matrimoniale

din Paleolitic în zona Eurasiei

PROPUNĂTOR: Prof. Barbu P. Vasile

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala Gimnazială Cicănești

PITEȘTI, 2017
 Constituirea grupurilor umane s-a realizat datorită nevoii de siguranță a traiului și nevoii de
eficiență în obținerea hranei prin vânat. Evoluția organizării sociale este în strânsă legătură atât cu
invențiile care au făcut traiul mai accesibil, cât și cu dezvoltarea limbajului și a practicilor
religioase.
O clasificare generală a organizării sociale atribuie Paleoliticului inferior existența cetelor de
vânătoare, primii oameni apărând în Asia și Europa mai târziu.
Existența cetelor de vânătoare este atestată prin mai multe descoperiri din Europa datate cu
aproximație ca începând cu 1800000 î. Hr.: grotele Vallonet și Soleilhac (Franța), zona Isernia La
Pineta (Italia). Alte descoperiri, în Spania, pe terasele înalte ale Cataloniei, pe ambele părţi ale
Pirineilor, în Franţa, în zona Roussillon, pe terasele înalte ale Sommei, sau la Vimereux (pe litoralul
La Manche), atestă existența cetelor de vânătoare. În grota Escale (Franţa), ca şi la Prezletice
(Cehia), au fost identificate amenajări speciale pentru locuit. La Prezletice se pare că avem cea mai
veche vatră de foc din Europa, datată între 650.000 – 590.000 ani. De asemenea, bazinele marilor
fluvii au fost populate de oameni organizați în cete: bazinele marilor fluvii Tamisa şi Somme, la
Belle-Roche (Belgia), Vertesszöllös (Ungaria), Korolevo (Ucraina), Steinheim, Kärlich şi
Missenheim (Germania), Stranska Skala (Moravia) 1. În cele mai multe cazuri, organizarea spațiului
și mărimea așezărilor descoperite este direct proporțională cu numărul de membri.
Inventarea metodelor de obținere a focului a dus la coeziunea grupurilor din Paleoliticul
inferior. Sarcinile pe care le deține fiecare membru al grupului se diversifică; simpla grijă pentru
menținerea focului aprins demonstrează acest fapt2.
Paleoliticul mijlociu a fost considerat, tradiţional, ca epoca omului de Neanderthal (cel puţin
în Europa). Însă trebuie avută în vedere şi existenţa, în această vreme, a unor forme de Homo
numite preneanderthalian, neanderthalian timpuriu, pre-sapiens și sapiens arhaic. În ceea ce priveşte
amenajarea spaţiului locuit, se poate vorbi, pe de o parte, de generalizarea folosirii peşterilor ca loc
de sălăşluire, iar, pe de altă parte, de construirea unor colibe şi în aer liber, din oasele şi pieile
animalelor vânate. În Molodova, pe Nistrul superior (Ucraina), o asemenea colibă nu numai că a
avut dimensiuni considerabile (cca. 10 x 6 m), dar în cuprinsul ei au fost descoperite 15 vetre de
foc, ceea ce ar putea atesta existenţa unor unităţi familiale mai mici în cadrul unor colectivităţi mai
cuprinzătoare. Este foarte probabil că apar, acum, anumite elemente care vor caracteriza societatea
gentilică. Printre acestea, conştiinţa legăturii de rudenie este de cea mai mare importanţă. Faptul că
trupul celor decedaţi nu mai este abandonat, ci apar primele înmormântări intenţionate, ar putea fi
un indiciu în această privinţă. Înmormântările nu s-au făcut în spaţii speciale (cimitire) ci în incinta
spaţiului locuit (în peşteri, de obicei)3.
Mortalitatea ridicată în rândul adulților de Neanderthal a fost un stimulent pentru creșterea
coeziunii sociale din cadrul grupurilor și pentru implementarea unui sistem prin care erau excluse
relațiile incestuoase și se punea accent pe fertilitate și pe creșterea copiilor4.
Pe cuprinsul Europei și Orientului Apropiat apar acum stiluri diferite de realizare a uneltelor,
spcifice unei anumite zone. Spre exemplu, numai în Franța au fost descoperite așezări în care au
fost identificate cinci stiluri diferite de realizare a racloarelor. Acest fapt demontrează elementele
proprii specifice unui grup etnic, în care ”secretele” realizării uneltelor se transmit la urmași5.
Deși se considera că exogamia era o practică frecventă în cadrul ginților din timpul
Paleoliticului superior, totuși se pare că un nou studiu genetic al rămășițelor paleontologice de
eurasieni care au trăit acum 34000 de ani sugerează că populațiile de vânători-culegători și-au
practicat de mult timp căsătoria în afara grupurilor de domiciliu, potrivit unui raport realizat în luna
1 Vasile Chirică, Dumitru Bogdan, Arheologia preistorică a lumii – Paleolitic și Mezolitic, Editura Helios, Iași, 2003,
pp. 86-89.
2 Attila László, Preistorie generală, Universitatea Alexandru Ioan-Cuza, Iași, 2016, p. 45.
3 Ibidem, p. 47
4 Andrew White, Marriage, Mortality, and Middle Paleolithic Families: Implications of a Model-Based Analysis,
Society for American Archaeology Annual Meeting April 26, 2014, p.19.
5 V. Chirică, D. Bogdan, Op. cit., p. 49.

1
octombrie, anul curent, de către geneticianul Martin Sikora, de la Muzeul de Istorie Naturală din
Danemarca. Mai concret, eșantioanele ADN au fost prelevate de la patru bărbați ale căror rămășițe
au fost descoperite la situl Sunghir din estul Rusiei. În baza acestor analize, Martin Sikora și echipa
sa afirmă că persoanele din studiu nu au prezentat semne de rudenie biologică apropiată, care ar fi
putut rezulta din amestecarea la întâmplare a unor benzi mici de vânători-culegători. Cercetătorii
consideră că vânătorii-culegători au dezvoltat un sistem de limitare a șanselor de încrucișare, care
au consolidat legăturile cu alte grupuri sociale6.
În Paleoliticul superior sunt locuite, mai departe, peşterile şi adăposturile sub stâncă. În
toată zona de loess a Europei şi Siberiei sunt răspândite şi locuinţele artificiale: colibe construite din
oasele şi pielea animalelor, fixate la bază cu pietre. În situl Kostenki I, pe Don (Rusia), au fost
descoperite şi construcţii de acest fel, de mari dimensiuni. În interiorul unei colibe de formă ovală,
de 35 x 15 m, au fost descoperite nouă vetre de foc, ceea ce întăreşte afirmațiile anterioare cu
privire la existenţa unor unităţi familiale mai mici. În afară de colibele construite la suprafaţa solului
au fost descoperite (la Timonovka, pe Desna, în Ucraina, de exemplu) şi locuinţe adâncite în
pământ, locuite, după cât se pare, mai ales în anotimpul rece. Toate acestea sunt dovada unei mai
mari stabilităţi a grupurilor umane, determinată de o mai eficientă exploatare a resurselor naturale,
oferite de o anumită regiune7.
Grupurile mari de populații, împărtițe în grupuri mai mici, încep acum să își formeze un
obicei din a reocupa aceleași adăposturi. Preistoricianul J. Hahn (1989) a stabilit reocuparea peşterii
de la Vogelherd de 3-5 ori, şi a celor de la Hohlenstein-Stadel și Geissenklösterle de 2-3 ori, la
intervale aproape regulate, de către grupuri mici (ca unitate socială de bază), aparţinând unui grup
mare, de peste 500 indivizi, care puteau acoperi o arie de aproximativ 7.000 kmp în Bazinul
Dunării8.
În ceea ce priveşte organizarea socială, se poate afirma că apar acum cele mai vechi forme
ale societăţii gentilice. Apartenenţa la gintă (clan) este determinată de înrudirea de sânge; rudele se
consideră urmaşi ai unui strămoş comun, descendenţa fiind socotită, în general, pe linie maternă.
Ginta este, prin urmare, un colectiv închis, relaţiile între ginţi se realizează prin exogamie –
obligativitatea membrilor unei ginţi să-şi caute partener de căsătorie într-o altă gintă. Statutul
partenerilor după căsătorie, ca şi al copiilor (adică apartenenţa la ginta bărbatului sau a femeii) este
o problemă mai complicată decât se crede, uneori, şi poate îmbrăca forme multiple. Solidaritatea de
grup a gintei, ca unitate de bază, socială și economică, este marcată, pe plan spiritual, prin
totemism: credinţa că ginta descinde din fiinţa simbolizată de animalul, planta sau, mai rar, de
obiectul ce reprezintă totemul ginţii9.
Paleoliticul superior este perioada în care arta şi religia au o vocaţie publică, aparţinând
întregii comunităţi, o legătură importantă între grupuri şi între membrii grupului, potrivit
preistoricianului M. Otte. Căutarea unor anumite zone ale peşterii pentru redarea anumitor scene
pictate, asocierea omului cu animalele în cadrul unor scene comune, asocierea om-animal, în care
omul îmbracă trăsăturile esenţiale ale animalului (în mod evident, agilitate şi forţă), figuraţia
schematizată feminină, ori redarea numai a sexualităţii feminine, toate aceste elemente compun
religia care are rolul de a uni comunitățile10.
Desigur că există și opinii potrivit cărora arta din peșteri poate evidenția unele aspecte ale
legăturilor matrimoniale. Astfel, specialiști precum A. Leroi-Gourhan (1965) și A. Laming-
Emperaire (1971) susțin că fiecare specie reprezentată pe pereții peșterilor simbolizează un grup
social aflat în relație cu celelalte. Plecând de la considerentul că în societățile primitive organizate
pe clanuri exogame membrii din acelaşi clan nu sepot căsători, A. Laming-Emperaire lansează

6 https://www.archaeology.org/news/5972, găsit la 9.X.2017.

7 A. László, Op. cit., p. 49.
8 V. Chirică, D. Bogdan, Op. cit., p. 134.
9 A. László, Op. cit.
10 V. Chirică, D. Bogdan, Op. cit., p. 156.

2
ipoteza că atunci când pe pereții unei peşteri sunt figurați un taur şi o vacă nu se intenționează
sugerarea unui cuplu taur-vacă, ci se doreşte relevarea, de exemplu, a unei relații de genul frate-
soră. În schimb, atunci când sunt reprezentate două animale de specii şi sex diferite se poate bănui
intenția unui cuplu, după cum atunci când apar două animale din specii diferite, dar de acelaşi sex,
poate să fie vorba de o alianță11.(Marin Cârciumaru, Paleoliticul, Epipaleoliticul ŞI Mezoliticul
lumii, p.194)
Readucând în discuție aspectul menționat mai sus, acela de asociere om-animal în cadrul
anumitor scene, unde omul îmbracă trăsăturile animalului, există într-adevăr posibilitatea și ca un
întreg grup social să își atribuie ca patron un animal (totemism), luând deci în calcul ca posibilitatea
evocată de A. Laming-Emperaire să fie adevărată. Regulie exogamiei ar putea, în acest caz, să se
bazeze pe compatibilitatea între parteneri în funcție de animalul reprezentat de fiecare. Oare nu
există o tradiție îndelung împământenită în mentalitatea oamenilor, ca aceștia să își aleagă
partenerul în funcție de compatibilitatea oferită de zodiac? Și ce sunt zodiile în marea lor majoritate,
decât niște animale sau insecte, fiecare cu caracteristicile sale unice? Poate că ar trebui să se dea o
altă interpretare desenelor de pe pereții peșterilor datate în Paleoliticul superior, decât aceea de
simple scene de vânătoare.

11 Marin Cârciumaru, Paleoliticul, Epipaleoliticul și Mezoliticul lumii, Editura Enciclopedică, București, 2005, p.194.

3
 Bibliografie

Lucrări generale și speciale

CÂRCIUMARU, Marin, Paleoliticul, Epipaleoliticul și Mezoliticul lumii, Editura Enciclopedică,

București, 2005.

CHIRICĂ, Vasile, DUMITRU, Bogdan, Arheologia preistorică a lumii – Paleolitic și Mezolitic,

Editura Helios, Iași, 2003.

LÁSZLÓ, Attila, Preistorie generală, Universitatea Alexandru Ioan-Cuza, Iași, 2016.

WHITE, Andrew, Marriage, Mortality, and Middle Paleolithic Families: Implications of a Model-
Based Analysis, Society for American Archaeology Annual Meeting April 26, 2014.

Resurse online

https://www.archaeology.org/news/5972, găsit la 9.X.2017.