MASTER

DREPTUL INTERN SI INTERNATIONAL

AL AFACERILOR

Coordonator: Masterand:

Conf. univ. BINDIU IOAN Sbîrciog Ion

Semestrul II
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

CUPRINS

I. 1. FAPTELE DE COMERŢ ................................................................ 2

II. 2. SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL ........................................ 3

III. 3. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR.................. 6

IV. 4. FONDUL DE COMERŢ ............................................................ 11

1
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

DREPTUL AFACERILOR

I. 1. Faptele de comerţ

I. 1. 1. REGLEMENTAREA FAPTELOR DE COMERŢ.

Deoarece Codul comercial român se întemeiază pe o concepţie obiectivă asupra dreptului

comercial, pentru determinarea raporturilor care formează obiectul acestei ramuri de drept, codul
stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe care le califică drept fapte de comerţ. Prin
săvârşirea unei fapte de comerţ se naşte un raport juridic reglementat de legile comerciale.
Art. 3 C.com. prevede: „Legea consideră ca fapte de comerţ:
1. Cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie
după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi
cumpărarea, spre a se revinde, de obligaţiuni ale statului sau de alte titluri de credit
circulând în comerţ;
2. Vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi
vânzările de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când
vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau a altor titluri de credit
circulând în comerţ;
4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor
comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
8. Întreprinderile de construcţii;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
10. Întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât autorul
sau artistul vinde;
11. Operaţiunile de bancă şi schimb;
12. Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe
uscat;
14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
15. Construcţia, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru
navigaţia interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi
aprovizionarea unui vas;
16. Expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate
contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;
17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunii;

2
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

19. Depozitele pentru cauză de comerţ;

20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra
recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele."
În continuare, art. 4 C. com. mai prevede că sunt socotite „fapte de comerţ" şi „celelalte
contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu
rezultă din însuşi actul."
De asemenea, art. 56 C. com. prevede: „Dacă un act este comercial numai pentru una din
părţi, toţi contractanţii sunt supuşi legii comerciale, afară de dispoziţiunile privitoare la persoana
chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel."
Astfel, codul stabileşte, în principal, actele şi operaţiunile calificate drept fapte de comerţ şi
care vor fi reglementate de legea comercială, indiferent de calitatea părţilor (comercianţi sau
necomercianţi). Prin stabilirea faptelor de comerţ se determină şi persoanele care au calitatea de
comerciant: potrivit art. 7 C.com., este comerciant orice persoană care săvârşeşte cu caracter
profesional una din faptele de comerţ prevăzute de art. 3 C.com. Odată dobândită calitatea de
comerciant, toate actele şi operaţiunile persoanei respective sunt prezumate a fi comerciale, în temeiul
art. 4 C.com., şi se vor supune legii comerciale.
Fapta de comerţ poate fi definită ca fiind actul juridic, faptul juridic sau operaţiunea prin
care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii sau o
interpunere în circulaţia bunurilor, efectuată cu intenţia de a obţine anumite beneficii (profit).

I. 1. 2. CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ

În doctrina clasică, faptele de comerţ au fost clasificate în două mari categorii:

a) fapte de comerţ obiective, care sunt determinate de lege şi produc efecte juridice
în temeiul legii, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte (comerciant sau
necomerciant);
b) fapte de comerţ subiective, adică faptele care dobândesc caracter comercial datorită
săvârşirii lor de către o persoană care are calitatea de comerciant.

II. 2. Subiectele dreptului comercial

II. 2. 1. COMERCIANŢII. CONSIDERAŢII GENERALE

Codul comercial nu cuprinde o definiţie legală a comerciantului, ci califică anumite persoane

ca fiind comercianţi. Astfel, art. 7 C.com. prevede: „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de
comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale".
Aceasta înseamnă că în Codul comercial se defineşte comerciantul persoană fizică nu prin
apartenenţa sa la un anumit grup profesional, ci prin faptele de comerţ pe care le săvârşeşte, cu
caracter profesional. În ceea ce priveşte persoanele juridice, în concepţia Codului comercial,
acestea au calitatea de comerciant dacă îmbracă forma juridică a societăţii comerciale.

3
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al necomercianţilor, cu

consecinţe importante asupra raporturilor juridice la care participă.
Doctrina consideră că există două categorii de comercianţi: comercianţii persoane fizice
(comercianţii individuali) şi comercianţii persoane juridice (comercianţii colectivi), categorie care
cuprinde societăţile comerciale, grupurile de interes economic, regiile autonome precum şi
organizaţiile cooperatiste.
Fiecare dintre aceste categorii de comercianţi se supune unor reguli specifice privind
dobândirea, dovada şi încetarea calităţii de comerciant.

II. 2. 2. DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE COMERCIANT:

a) de către persoana fizică.

Potrivit art. 7 C.com., „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca
profesiune obişnuită (...)". La aceste condiţii prevăzute de lege, în doctrină s-a mai încercat
adăugarea altora, cum ar fi: faptele de comerţ să fie săvârşite în nume propriu; persoana fizică să
aibă capacitatea cerută de lege; să existe autorizaţia administrativă, atunci când legea prevede; să
se fi procedat la înmatricularea în Registrul comerţului etc. Majoritatea acestor condiţii privesc,
însă, exercitarea comerţului şi nu dobândirea calităţii de comerciant.
b) de către persoanele juridice
Societăţile comerciale au calitatea de comerciant, art. 7 C.com. prevăzând expres aceasta,
în prezent, această calitate este atribuită celor cinci categorii de societăţi comerciale prevăzute de
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (societatea în nume colectiv, societatea în
comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu
răspundere limitată), precum şi societăţilor comerciale constituite ca societăţi pe acţiuni sau
societăţi cu răspundere limitată prin reorganizarea întreprinderilor de stat, în temeiul Legii nr.
15/1990.
Regiile autonome sunt organizate, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în ramurile strategice ale
economiei naţionale, fiind persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune economică şi
autonomie financiară, iar calitatea lor de comercianţi rezultă expres din dispoziţiile art. l
alin. 2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Această calitate se dobândeşte din
momentul înfiinţării lor, prin hotărâre a guvernului, respectiv prin decizia organului
administraţiei publice locale.
Organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant, conform art. l alin. 2 din Legea nr.
26/1990, calitate ce este justificată prin aceea că ele desfăşoară activitate comercială (producţie,
prestări de servicii etc.) în scopul obţinerii de profit. Organizaţiile cooperatiste dobândesc calitatea
de comerciant de la data înfiinţării lor în condiţiile legii.
În sistemul dreptului comercial român nu au calitatea de comerciant asociaţiile şi
fundaţiile, statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale.
Asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant, întrucât scopul înfiinţării lor este
desfăşurarea unei activităţi dezinteresate, şi nu obţinerea unui profit. Ele pot, însă, să săvârşească

4
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

anumite fapte de comerţ în legătură cu scopul principal al activităţii lor şi, în astfel de situaţii, raporturile
juridice rezultate din săvârşirea faptelor de comerţ sunt supuse legilor comerciale. Spre exemplu,
art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii conferă asociaţiilor
dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale, în condiţiile Legii nr. 31/1990.
Conform art. 8 C.com., „statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi". Aceste
dispoziţii ale Codului comercial trebuie nuanţate, în prezent, deoarece statul intervine activ în economie,
săvârşind astfel şi acte cu caracter privat.
Pornind de la această realitate, în doctrină se consideră că statul este subiect al raporturilor
comerciale. Pe cale de consecinţă, cu toate că nu are calitatea de comerciant, statul poate săvârşi
anumite fapte de comerţ (spre exemplu, în cazul activităţilor economice care constituie monopol de
stat ori în cazul domeniilor de interes strategic) şi, ca urmare, raporturile juridice care iau naştere sunt
supuse legilor comerciale, concluzie valabilă şi pentru unităţile administrativ-teritoriale.

II. 2. 3. DOVADA CALITĂŢII DE COMERCIANT

Proba calităţii de comerciant se face de către cel care afirmă existenţa acesteia, în mod diferit,
după cum este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică.
În cazul persoanelor fizice, calitatea de comerciant se poate proba numai prin prezentarea
unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârşit în mod efectiv una sau mai multe fapte
de comerţ prevăzute de art. 3 C.com. ca o profesiune obişnuită şi în nume propriu. Existenţa
autorizaţiei administrative de exercitare a comerţului, înmatricularea în registrul comerţului,
dobândirea unui fond de comerţ sau plata unor obligaţii fiscale specifice comercianţilor nu constituie
decât simple prezumţii ale existenţei calităţii de comerciant, care pot fi combătute cu proba contrară.
De aceea, ele trebuie folosite împreună cu alte mijloace de probă din care să rezulte exerciţiul efectiv
al comerţului ca o profesiune obişnuită.
În cazul societăţii comerciale, calitatea de comerciant se probează prin dovedirea constituirii
societăţii, în condiţiile prevăzute de lege, un mijloc de probă putând constitui copia certificatului
de înregistrare a societăţii în registrul comerţului, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 26/1990.
În cazul regiei autonome şi al organizaţiei cooperatiste, calitatea de comerciant se poate proba
în mod asemănător, prin dovedirea înfiinţării în condiţiile stabilite de lege, putându-se utiliza copia
certificată de pe înregistrarea în registrul comerţului.

II. 2. 4. ÎNCETAREA CALITĂŢII DE COMERCIANT

În cazul persoanei fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea unor
fapte de comerţ obiective, cu caracter profesional, încetarea calităţii de comerciant are loc în
momentul în care nu se mai săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită. Dar, pentru a avea
efectul încetării calităţii de comerciant, trebuie ca încetarea faptelor de comerţ să fie efectivă şi
din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant. Radierea din registrul comerţului
sau retragerea autorizaţiei administrative trebuie să fie însoţite de încetarea efectivă şi definitivă a
efectuării unor fapte de comerţ cu caracter profesional.

5
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

Calitatea de comerciant a societăţilor comerciale încetează în momentul când acestea

încetează să mai existe ca persoane juridice. Societatea comercială îşi încetează existenţa prin
dizolvare şi lichidare. Potrivit art. 222 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea poate avea loc prin:
trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii; imposibilitatea realizării obiectului societăţii
sau declararea nulităţii societăţii; hotărârea adunării generale; hotărârea tribunalului, la cererea
oricărui asociat pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică
funcţionarea societăţii; falimentul societăţii etc.
Dizolvarea societăţii nu atrage după sine pierderea automată a personalităţii juridice,
societatea nemaiputând face operaţiuni noi, ci doar operaţiunile necesare lichidării. Practic,
personalitatea juridică a societăţii încetează odată cu ultima operaţie de lichidare.
Regiile autonome îşi încetează activitatea prin hotărârea guvernului sau prin decizia
organului administraţiei publice locale, iar organizaţiile cooperatiste îşi încetează existenţa prin
hotărârea adunării generale, privind dizolvarea sau reorganizarea ca societate comercială.

III. 3. Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

III. 3. 1. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR. CONSIDERAŢII

GENERALE.

Prin instituirea legală a anumitor obligaţii profesionale în sarcina comercianţilor se

urmăreşte apărarea intereselor publice, în special a creditului comercial, dar şi protejarea intereselor
terţilor şi ale comercianţilor înşişi.
Principalele obligaţii profesionale ale comercianţilor sunt:
a. publicitatea prin registrul comerţului;
b. organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale;
c. exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite.

III. 3. 2. PUBLICITATEA PRIN REGISTRUL COMERŢULUI

Publicitatea în registrul comerţului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 privind
registrul comerţului şi Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în
registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea
fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.
Potrivit dispoziţiilor legale, comercianţii sunt obligaţi să se înmatriculeze în registrul
comerţului şi, totodată, să ceară înscrierea în acelaşi registru a unor menţiuni privind actele şi faptele
prevăzute de lege.
Potrivit legii, registrul comerţului se ţine de către oficiile registrului comerţului, în fiecare
judeţ şi în municipiul Bucureşti. La nivel naţional, registrul central al comerţului se ţine de către
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

6
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

Activitatea fiecărui oficiu privind înregistrările în registrul comerţului se află sub controlul
unui judecător al tribunalului judeţean, respectiv al Tribunalului Municipiului Bucureşti, delegat
anual de preşedintele tribunalului. Registrul comerţului cuprinde:
a. registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice;
b. registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice.
Oficiul registrului comerţului ţine şi dosarele comercianţilor, cuprinzând actele depuse de
fiecare comerciant şi evidenţierea înregistrărilor efectuate în registru cu privire la comerciantul
respectiv.
Registrul comerţului este public, conform Legii nr. 26/1990. Orice persoană interesată
poate lua cunoştinţă de înregistrările cuprinse în registrul comerţului, în acest sens, oficiul registrului
comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii certificate de pe înregistrările
efectuate în registrul comerţului, ca şi de pe actele prezentate la efectuarea acestora. Totodată,
oficiul registrului comerţului are obligaţia de a elibera certificate care să ateste că un anumit act
sau fapt este sau nu înregistrat.

III. 3. 2. 1. ÎNMATRICULAREA ÎN REGISTRUL COMERŢULUI.

Potrivit legii registrului comerţului, înmatricularea se efectuează în temeiul unei cereri care
se adresează oficiului registrului comerţului din municipiul Bucureşti sau din judeţul în care
comerciantul va avea sediul.
În cazul comerciantului persoană fizică, înmatricularea va cuprinde:
a) menţiuni privind numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia,
data şi locul naşterii, starea civilă şi activitatea comercială anterioară;
b) menţiuni privitoare la firma comercială şi sediul acesteia;
c) obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale, astfel cum sunt
prevăzute în autorizaţia pentru exercitarea comerţului;
d) numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea unei societăţi comerciale în registrul
comerţului va cuprinde, după caz, datele conţinute în mod obligatoriu în actul său constitutiv.

III. 3. 2. 2. ÎNREGISTRAREA MENŢIUNILOR ÎN REGISTRUL COMERŢULUI

În cursul exercitării comerţului, pot interveni anumite modificări ale elementelor

consemnate în registrul comerţului, respectiv anumite acte şi operaţiuni noi. Toate acestea
trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor interesate, prin înscrierea în registrul comerţului a
anumitor menţiuni.
Art. 21 din Legea nr. 26/1990 prevede că se vor înregistra în registrul comerţului
menţiuni privitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului
de comerţ, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul
comerţului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerţ;

7
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

b) numele şi prenumele, cetăţenia, codul numeric personal, pentru cetăţenii români, seria
şi numărul paşaportului, pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a
reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită
sucursală, menţiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala;
c) brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de
origine, indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive asupra cărora
societatea comercială, regia autonomă, organizaţia cooperatistă sau comerciantul persoană fizică
sau asociaţie familială are un drept;"
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune,
pronunţate în cursul exercitării comerţului;
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei
acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, precum şi înscrierea
menţiunilor corespunzătoare;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru
fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;
h) orice modificare privitoare la faptele sau menţiunile înregistrate.
Totodată, la încetarea activităţii comerciale, comerciantul este obligat să ceară
oficiului registrului comerţului radierea înmatriculării din registrul comerţului.

III. 3. 2. 3. PROCEDURA EFECTUĂRII ÎNREGISTRĂRILOR ÎN REGISTRUL

COMERŢULUI.

În ceea ce priveşte înmatricularea comerciantului, cererea de înmatriculare în registrul

comerţului trebuie făcută în 15 zile (dacă legea nu prevede alt termen): (a) pentru comercianţi,
persoane fizice (vezi Procedura de înregistrare în registrul comerţului pagina 36); (b) pentru
societăţile comerciale, de la data încheierii actului constitutiv; (c) pentru regii autonome, companii
naţionale, societăţi naţionale şi organizaţii cooperatiste, de la data actului de înfiinţare.
Cererea de înmatriculare a comerciantului persoană fizică va fi făcută personal sau prin
împuternicit cu procură specială şi autentică.
Cererea de înmatriculare a unei societăţi comerciale va fi semnată de cel puţin un
administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia ori, în condiţiile legii, de oricare dintre
asociaţi, iar pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau organizaţii
cooperatiste, de către persoanele împuternicite, potrivit legii, să le reprezinte.
Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul persoană fizică, administratorii
şi, după caz, reprezentanţii societăţilor comerciale, precum şi persoanele împuternicite în condiţiile
legii să reprezinte regiile autonome sau organizaţiile cooperatiste, vor semna în registrul
comerţului, în prezenţa judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului
acestuia, care va certifica semnătura, în absenţă, semnătura poate fi înlocuită prin prezentarea unui
specimen legalizat de notarul public.

8
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care are sediul
principal al comerţului în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea,
menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţară.
Cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele/denumirea filialei, forma şi sediul comerciantului din
străinătate;
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie
comerciantul din străinătate, precum şi ale celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de activitatea
sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată sau
publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul are domiciliul/sediul.
Dacă este cazul, se vor înregistra şi menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă asupra
comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi puterile lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
Toate aceste formalităţi se vor face la sediul oficiului registrului comerţului de la sediul
sucursalei.
În ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor, cererea de înregistrare în registrul comerţului a
menţiunilor trebuie făcută de comerciant în termen de cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor
supuse obligaţiei de înregistrare.
Pentru faptele şi actele prevăzute de art. 21 lit. d, e şi g din lege, înregistrarea menţiunilor se
face din oficiu.
În scopul simplificării formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor
fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice, prin Legea nr. 359/2004 a fost instituită o procedură
unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării comercianţilor (persoanele fizice care exercită în
mod obişnuit acte de comerţ, asociaţiile familiale, societăţile comerciale, societăţile şi
companiile naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile
cooperatiste). Înregistrarea, potrivit art. 6 din Legea nr. 359/2004, semnifică atât înmatricularea
persoanelor fizice şi juridice în discuţie, înscrierea de menţiuni, precum şi înregistrarea altor
operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului. Totodată, prin autorizarea
funcţionării comercianţilor se înţelege obţinerea avizelor, a autorizaţiilor şi a acordurilor strict
necesare pentru începerea activităţii acestora dar, aceasta nu se face înainte de atribuirea codului
unic de înregistrare de către Ministerul Finanţelor Publice.
Prin efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului se asigură opozabilitatea actelor
înregistrate faţă de terţi, cu excepţia cazurilor în care legea prevede condiţia cumulativă a
publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

9
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

La înmatriculare, solicitanţilor li se eliberează certificatul de înregistrare conţinând

numărul de ordine în registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de către Ministerul
Finanţelor Publice.
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv se eliberează certificatul de înscriere de
menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului delegat, precum şi alte acte prevăzute de lege.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a celui de înscriere de menţiuni
este de cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, dacă prin încheieri pronunţate de
judecătorul delegat nu se dispune altfel.

III. 3. 3. ORGANIZAREA ŞI ŢINEREA CONTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII

COMERCIALE. ROLUL ŞI REGLEMENTAREA CONTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII
COMERCIALE

Obligaţiile ce le revin comercianţilor privind evidenţa activităţii comerciale sunt stabilite

prin Legea contabilităţii nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, care însă nu abrogă
expres dispoziţiile Codului comercial referitoare la aceste obligaţii (cuprinse în Cartea I, Titlul IV
,Despre registrele comercianţilor", art. 22-34). Pe cale de consecinţă, dispoziţiile acestuia sunt
aplicabile, în măsura în care nu sunt contrare Legii nr. 82/1991.
Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaştere, gestiune şi control
al patrimoniului comerciantului şi al rezultatelor obţinute în activitatea comercială.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea
mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform
normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
Totodată, aceste registre pot fi folosite ca mijloc de probă în litigiile dintre comercianţi, în
ceea ce priveşte raporturile comerciale.
De asemenea, prin intermediul acestor registre se poate exercita un control asupra
corectitudinii desfăşurării activităţii comercianţilor, iar organele fiscale stabilesc, pe baza
înregistrărilor din aceste registre, obligaţiile fiscale ale comercianţilor.
Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea. Art. 50 C. com.
permite comerciantului să ţină contabilitatea prin reprezentantul său. Contabilitatea
comercianţilor poate fi ţinută şi de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au
calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei
persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului, în cazul în care contabilitatea nu se ţine de
persoane autorizate, răspunderea revine comerciantului, potrivit Legii nr. 82/1991.
Nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor care îi revin cu privire la organizarea şi
conducerea contabilităţii se sancţionează, în funcţie de gravitatea faptei, cu amenzi
contravenţionale ori sancţiuni penale (infracţiunea de fals intelectual), în condiţiile Legii nr.
82/1991.

10
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

III. 3. 4. CONCURENŢA COMERCIALĂ. EXERCITAREA COMERŢULUI ÎN LIMITELE

CONCURENŢEI LICITE.

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei (confruntarea între comercianţi pentru

câştigarea şi conservarea clientelei) constituie un drept al oricărui agent economic. Acest drept, ca
orice alt drept subiectiv, trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile
celorlalţi agenţi economici, cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea
concurenţei are loc în aceste limite, concurenţa este licită şi, deci, ocrotită de lege, potrivit art. 135
din Constituţie.
Limitele în care trebuie să se manifeste concurenţa şi sancţiunile pentru nerespectarea
acestora sunt stabilite prin legi speciale (Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei
neloiale cu modificările şi completările ulterioare). Potrivit prevederilor Legii nr. 11/1991,
comercianţii sunt obligaţi să-şi exercite activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite.
Orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială, constituie
concurenţă neloială. Încălcarea obligaţiei de exercitare a activităţii cu bună-credinţă şi potrivit
uzanţelor cinstite atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală.

IV. 4. Fondul de comerţ

IV. 4. 1. NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICĂ A FONDULUI DE COMERŢ

Orice activitate comercială implică utilizarea unor bunuri şi drepturi adecvate

operaţiunilor respective.
Legislaţia în vigoare conţine dispoziţii privind anumite operaţiuni şi acte care privesc
acest ansamblu de bunuri (spre exemplu, prevederile art. 21 din Legea nr. 26/1990 privind
registrul comerţului, potrivit cărora sunt supuse înregistrării menţiunile privind donaţia,
vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală imobiliară asupra fondului de comerţ).
În literatura de specialitate fondul de comerţ a fost definit ca ansamblul bunurilor
mobile şi imobile, corporale şi incorporale, pe care comerciantul le afectează desfăşurării
activităţii comerciale, în scopul atragerii clientelei şi al obţinerii de profit; jurisprudenţa a definit
fondul de comerţ drept universalitate de fapt de bunuri corporale şi incorporale.
Fondul de comerţ nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
comerciantului, care au o valoare economică); întrucât nu conţine creanţele şi datoriile
comerciantului. De asemenea, există deosebiri de esenţă între fondul de comerţ şi întreprindere, care
reprezintă o organizare sistematică a tuturor factorilor de producţie (inclusiv capitalul şi munca), nu
numai a bunurilor din patrimoniul comerciantului.

IV. 4. 2. ELEMENTELE FONDULUI DE COMERŢ

11
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

Fondul de comerţ nu are un conţinut unitar, ci variabil, în funcţie de specificul activităţii

comerciantului respectiv. Totodată, conţinutul său nu este stabil, elementele componente
putând suferi modificări sau înlocuiri, în funcţie de necesităţile comerţului.
Elementele fondului de comerţ sunt:
- corporale, cum ar fi: imobilul în care se exercită comerţul, dacă el este obiect al dreptului
de proprietate al comerciantului; maşini, unelte, instalaţii, mărfurile şi ambalajele împreună cu
dotările care sunt destinate să le păstreze sau să le prezinte, inclusiv mobilierul, materiile prime,
materialele etc.;
- incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau a
altor semne distinctive, drepturile asupra mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, asupra
brevetelor de invenţii, a denumirilor de origine, a indicaţiilor de provenienţă; drepturile asupra
contractelor de locaţiune pentru spaţiile destinate activităţii de comerţ; clientela şi vadul comercial;
drepturile de autor etc.

Firma
Este un element de identificare a comerciantului în câmpul activităţii comerciale. Ea
constă, potrivit Legii nr. 26/1990, în numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant este
înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care semnează.
În cazul comerciantului individual (persoană fizică), firma se compune din numele
comerciantului, scris în întregime, adică numele de familie şi prenumele (sau numele şi iniţiala
prenumelui). Legea interzice adăugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau
întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului, fiind admise, însă, menţiunile care sunt menite să
arate mai precis persoana comerciantului sau felul comerţului.
În cazul societăţilor comerciale, conţinutul firmei diferă, în funcţie de forma juridică de
societate.
Verificarea disponibilităţii firmei se face de către oficiul registrului comerţului, înainte de
întocmirea actelor constitutive sau, după caz, a modificării firmei.
Prin înregistrarea unei firme (care se realizează prin înmatricularea în registrul comerţului),
comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra ei.
Ca element incorporal al fondului de comerţ, firma poate fi înstrăinată, dar numai o dată
cu fondul de comerţ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990.
În cazul încălcării dreptului asupra firmei, prin înmatricularea unui comerciant cu aceeaşi
firmă, titularul dreptului se poate adresa instanţei judecătoreşti, cerând radierea înmatriculării în
cauză, în condiţiile Legii nr. 26/1990, iar pentru eventualele prejudicii, titularul dreptului încălcat
poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Emblema
Emblema este un alt atribut de identificare a comerciantului în activitatea comercială,
definită de Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de
altul de acelaşi gen. Emblema asigură un supliment de individualizare între comercianţii care îşi

12
 Sbirciog Ion Referat - Dreptul Afacerilor

desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu. Spre deosebire de firmă, emblema are un caracter
facultativ.
Prin înregistrare în registrul comerţului, emblema devine obiect al protecţiei legii, iar
comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra acesteia.
Ca element al fondului de comerţ, emblema, spre deosebire de firmă, poate fi înstrăinată nu
numai în cadrul fondului de comerţ ci, şi separat.
În cazul înstrăinării fondului de comerţ, dobânditorul va putea folosi emblema numai cu
consimţământul transmiţătorului.

Clientela şi vadul comercial

Clientela este definită în doctrină ca fiind totalitatea persoanelor fizice şi juridice care
apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia, pentru
procurarea unor mărfuri şi servicii. Clientela constituie o valoare economică, datorită relaţiilor ce
se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi persoanele care apelează la el pentru procurarea
mărfurilor şi serviciilor.
Clientela se află în strânsă legătură cu vadul comercial, definit ca o aptitudine a fondului
de comerţ de a atrage publicul, fiind rezultatul unor factori multipli care se particularizează în
activitatea fiecărui comerciant, cum sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor
oferite clienţilor, preţurile practicate de comerciant, comportamentul personalului comerciantului
în raporturile cu clienţii, abilitatea în realizarea reclamei comerciale etc.
Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ, ci
numai împreună cu clientela.

Drepturile de proprietate industrială

În doctrină, obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în: creaţii noi
(invenţiile, desenele şi modelele industriale; modelele de utilitate); semne noi (mărcile de
fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă).
Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate prin brevetul de invenţie eliberat
de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de
invenţii. Ca titlu de protecţie al invenţiei, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept
exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate a acestuia.
Mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu sunt semne distinctive folosite de agenţii
economici pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale
altor agenţi economici.
Marca poate fi constituită din cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, plane sau în
relief, reprezentaţii sonore etc.

13