Recenzie-“Haiganu.

Fluvul Șoaptelor”
de Marian Coman
Vladimirov Raluca- Lăcrămioara

R-E anu III

Despre Povestea din “Fluviul Soaptelor”-primul roman al seriei Haiganu- am putea spune că este
în oarece măsură o variantă modernă a unei povești arhicunoscute de toți românii- este vorba de
“Harap-Alb” al lui Mihai Eminescu-,doar că, autorul nu s-a concentrat exclusiv pe parcursul
fiului de crai, ci a ales să creioneze un “backside story”, urmărind destinul și povestea lui
Haiganu- corespondentul lui Ochilă din basmul original- dinainte de întâlnirea cu Harap-Alb.

Romanul ni-l prezintă pe Haiganu ca fiind un zeu căzut, blestemat să trăiască printre muritori în
urma unei lupte cu zeul furtunii pe care a pierdut-o. Aceasta nu este,însă, singurul factor ce îi
îngreunează traiul zeului: el a fost,de asemenea, pedepsit să audă la nesfasit gândurile oamenilor
din jurul său fără a le putea bloca vreodată, cât și să fie capabil să vadă viitorul,fără capacitatea
de a-l modifica,însă. Chinuit de faptul că nu-și poate găsi liniștea sub nicio circumstanță, cât și
de ideea neputinței de a-i ajuta pe oameni în lupta contra destinului lor nemilos,viața lui Haiganu
pare a fi un lung șir de tristeți. O mică rază de soare apare atunci când destinul i-l aduce în cale
pe Zurazi, un băiețel ce are, de asemenea,un început de parcurs prin viață caracterizat de multe
greutăți. Tânărul este,împreună cu alți copii, prizonierul și sclavul nemilosului Dechibalos,un om
hain,cu inimă de piatră.

Întorcăndu-ne acum la Haiganu,apariția copilului în calea sa poate fi comparată cu o adevărată

mană cerească,întrucât, alături de Zurazi, zeul își găsește în sfârșit pacea și reușește să adoarmă,
vocile fără trup ce nu îl părăseau niciodată părând acum ținute la distanță de gândurile și de
povestea micului său nou tovarăș. Astfel, de la decizia curajoasă a băiatului de a-și înfrunta
destinul și de a fugi de la asupritorul său,Haiganu nu poate lipsi, găsind și el un scop, o motivație
palpitantă pentru existanta sa printre muritori.

Cartea mi s-a părut foarte interesantă,mai ales că abundă de personaje care mai de care mai
diferite unul de celălalt,așa cum sunt și oamenii în realitate. O trăsătură interesantă mi s-a părut și
faptul că autorul a ales să-și construiască eroii atât cu bune,cât și cu rele- ele având puterile
magice specifice unor personaje de basm în toată regula,dar și temerile, nesiguranțele și tristețile
oamenilor în carne și oase- acest lucru adăugând la impresia de” real” al poveștii.

O scriere foarte atrăgătoare,nu foatre greu de citit. Cu siguranță o voi continua și prin lecturarea
celorlalte două volume.