Contractul - condiții de validitate

1. Principiul libertății formei

Codul civil reglementează principiul libertății formei în materia încheierii contractului.
Regula sau principiul libertății formei în materia încheierii contractului presupune că simplul
acord de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite
sau stinge un raport juridic este necesar și suficient pentru ca un contract să fie considerat valabil
încheiat.
Principiul se aplică dacă sunt întrunite cumulativ două condiții:
 părțile sunt capabile să încheie contracte, deci trebuie să aibă capacitatea cerută de lege
în acest sens;
 legea să nu impună o anumită formalitate pentru încheierea contractului respectiv.
Conform art. 1179 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea contractului sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimțământul valabil încheiat;
3. un obiect determinat, valabil și licit;
4. o cauză valabilă a obligațiilor.
Aceste condiții mai sunt numite și de fond sau intrinseci, pentru că țin de voința internă (care
este reală) a părților, spre deosebire de condițiile care privesc forma contractului, ca modalitate
de exteriorizare a acordului de voință.

2. Capacitatea de a contracta
Această condiție de validitate este împărțită în două categorii:
 Capacitatea de a contracta pentru persoana fizică;
 Capacitatea de a contracta pentru persoana juridică.

Capacitatea de a contracta pentru persoana fizică:

Poate contracta orice persoană care este capabilă, adică are capacitate de exercițiu. Codul
civil prevede în acest sens că, încheierea contractului se realizează prin simplu acord de
voință al părților, capabile de a contracta. Prin urmare poate contracta orice persoană care nu
este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte.
Nu au capacitate de exercițiu, deci, nu sunt capabile următoarele persoane: minorul care
nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc. O persoană fizică capabilă să
contracteze are capacitate de exercițiu. Între 14 și 16 ani persoana fizică are capacitate de
exercițiu restrânsă. Persoana fizică cu capacitate de exercițiu deplină nu are, în principiu, nicio
restricție în privința încheierii contractelor. Capacitatea deplină începe la îmlinirea vârstei de 18
ani, cu două excepții:
 minorul dobândește capacitate deplină de exercițiu prin efectul căsătoriei, de la 16 ani;

1
  minorului care a împlinit vârsta de 16 ani i se poate recunoaște de către instanța de tutelă
capacitate deplină de exercițiu.
Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu
restrânsă cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă, inclusiv actele făcute de
tutore fără autorizarea instanței de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege sunt
lovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.

Capacitatea de a contracta pentru persoana juridică:

Și pentru persoana juridică, regula este principiul capacității de a contracta, astfel
persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, cu excepția acelora care, prin natura
lor sau potrivit legii, nu pot apaține decât persoanei fizice.
Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii lor. Atât capacitatea de folosință și cât și cea de exercițiu a
persoanei juridice încep la aceeași dată, care este însă diferită în funcție de modul de înființare a
persoanei juridice.
Se recunoaște astfel, persoanelor juridice supuse înregistrării și o capacitate de folosință
anticipată care începe chiar de la data actului de înființare, de la care poate dobândi drepturi și să
își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod
valabil (art. 205 alin. 3 Cod civil).
Prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz,
statutul acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).
Capacitatea de folosință a persoanei juridice, respectiv, aptitudinea de a avea drepturi și
obligații, începe:
 pentru persoanele juridice supuse înregistrării, de la data înregistrării lor (art. 205
alin. 1 Cod civil);
 pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării, potrivit art. 194 Cod civil, de la data
actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii
oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă a
persoanelor juridice sau cu nerespectarea principiului specialității capacității de folosință pentru
persoanele fără scop patrimonial sunt lovite de nulitate absolută, fiind vorba de nerespectarea
unor condiții de fond, esențiale și de validitate a contractului.

3. Consimțământul valabil încheiat

Consimțământul poate fi definit ca fiind manifestarea în exterior a hotărârilor (a
voințelor) ambelor părți de a contracta.
a) Formarea contractului
Încheierea contractului se realizează prin negocierea lui de către părți sau prin
acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta (art. 1182 Cod civil). Negocierea
presupune ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului.

2
 Formarea contractului este guvernată de principiul libertății de voință al părților de
a încheia sau nu un contract. Părțile sunt libere să inițieze, să desfășoare sau să rupă
negocierile, nefiind răspunzătoare pentru neresușita acestora (art. 1183 alin. 1 Cod civil).
Pe parcursul negocierilor părțile sunt ținute să respecte anumite exigențe și anume:
 este interzisă orice limitare sau excludere a bunei-credințe prin convenție între părți. Se
încalcă buna-credință dacă se constată conduita părții care inițiază sau continuă negocieri
fără intenția de a încheia contractul, ajungând chiar până la ruperea negocierilor. Partea
căreia i se impută această această atitudine de rea-credință răspunde pentru prejudiciul
cauzat celeilalte părți (art. 1183 alin. 3, 4 Cod civil);
 dacă una din părți comunică celeilalte o informație confidențială, aceasta din urmă este
obligată să nu o divulge și să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă, se
încheie sau nu contractul. Nerespectarea acestei obligații atrage după sine răspunderea
pentru culpă (art. 1184 Cod civil);
 dacă asupra unui anumit element de care depinde încheierea contractului, sau asupra unei
anumite forme, există un dezacord, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord
cu privire la acesta (art. 1185 Cod civil).

Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlnește cu accepatarea. Momentul

încheierii contractului diferă. Dacă viitoarele părți contractante sunt prezente în același loc,
contractul se consideră încheiat în momentul și prin realizarea acordului de voință sau al
exprimării consimțământului lor. Dacă viitoarele părți contractante, nu sunt prezente în
același loc, ci în locuri diferite, la distanță una de cealaltă, contractul se consideră că se se
încheie între absenți, iar acordul de voință se realizează prin formularea unei oferte urmată de
acceptare.
De asemenea, contractul se consideră încheiat și în cazul în care destinatarul ofertei face
un act corespunzător unui început de executare a contractului.
Momentul încheierii contractului este important de stabilit din mai multe motive:
 din momentul încheierii contractului se produc efectele acestuia, adică se nasc drepturile
și obligațiile ce revin părților;
 oferta este caducă (fără efect) numai până la momentul încheierii contractului;
 de la momentul încheierii contractului, dacă o parte nu-și execută obligațiile va avea o
răspundere contractuală; dacă contractul nu s-a încheiat și una din părți - ofertantul sau
destinatarul ofertei - o prejudiciază pe celalaltă, răspunderea va fi delictuală;
 în cazul unui conflict de lege în timp, contractului i se va aplica legea în vigoare la
momentul încheierii sale;
 din momentul încheierii contractului curg și se calculează termenele de prescripție
extinctivă.

Locul încheierii contractului urmează aceleași reguli care se aplică și momentului

încheierii contractului.

3
 Forma ofertei și acceptării ofertei
Oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a
contractului.

Contractul la distanță este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între
un comerciant și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant,
care utilizează în mod exclusiv, înainte și la executarea acestui contract una sau mai multe
tehnici de comunicare la distanță (art. 2 alin. 1, a, O. G. 130/2000).
Comerciantul, înainte de încheierea contractului la distanţă lansează oferta, trebuind să
informeze consumatorul în timp util, corect şi complet despre conținutul acesteia. Dacă părţile nu
au convenit altfel, contractul se consideră încheiat, în momentul primirii mesajului de confirmare
de către consumator, referitor la comanda sa (art. 5), locul încheierii contractului fiind la
comerciantul ofertant.

Momentul și locul încheierii contractelor prin mijloace electronice

Contractele electronice sunt încheiate prin intermediul mijloacelor informatice, acestea
fiind reglementate de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic. Pentru validitatea
contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimţământul prealabil al
părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice (art. 7 alin. 2).
Ofertele sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a acceptării
ofertei, se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt adresate pot să le acceseze (art. 9
alin. 4 Legea nr. 365/2002).

Oferta de a contracta. Condiții. Clasificare

Oferta de a contracta este o propunere făcută de ofertant în vederea încheierii unui
contract. Oferta se mai numește și policitațiune și este un act juridic unilateral, fiind rezultatul
unei singure voințe, a ofertantului sau a unei persoane care are inițiativa încheierii contractului.
Pentru a produce efecte oferta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract (art. 1187 alin. prima teză, Cod
civil);
 trebuie să fie fermă și neechivocă, adică să exprime intenția ofertantului de a se obliga în
cazul acceptării ei de către destinatar (art. 1187 alin. 1, a treia teză Cod civil);
 trebuie sa fie precisă și completă, să conțină suficiente elemente pentru formarea
contractului, adică oferta trebuie să fie precisă și completă în privința elementelor ce
formază conținutul ofertei (art. 1187 alin. 1, a doua teză, Cod civil);
 să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, potrivit Codului civil, trebuie să fie
determinat (art. 1189 Cod civil).

4
 Clasificarea ofertei
 oferta poate fi adresată, ca regulă unei persoane determinate (art. 1189 Cod civil), prin
excepție însă, și unei persoane nedeterminate;
 oferta poate fi cu termen și fără termen de acceptare.
Oferta cu termen trebuie menținută până la expirarea termenului.
Oferta fără termen poate fi adresată unei persoane prezente sau unei persoane absente.
Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane absente, trebuie menținută cu un termen
rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze și să expedieze
acceptarea.
Oferta fără termen de acceptare poate fi revocată oricând până la încheierea contractului.
Revocarea nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca acesta
să fi expediat acceptarea, iar în cazul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt
concludent care determină încheirea contractului, înaintea săvârșirii acestuia.
Acceptarea ofertei reprezintă consimțământul destinatarului ofertei de a încheia
contractul. Pentru a produce efecte acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să fie concordantă cu oferta;
 să fie neîndoielnică;
 să ajungă în termen la autorul ofertei;
 trebuie să fie comunicată ofertantului.

b) Valabilitatea consimțământului
Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie
serios, să fie exprimat liber și în cunoștiință de cauză (art. 1204 Cod civil). Pentru a fi valabil
consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ. Lipsa discernământului la
încheierea actului sancționează actul respectiv cu nulitatea relativă, și anume:
 este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se
afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputința de a-și da seama de
urmările faptei sale (art. 1205 alin. 1 Cod civil);
 poate fi anulat contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție dacă, la
momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște
cunoscute (art. 1205 alin. 1 Cod civil).
Eroarea este falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, la încheierea
contractului (actului juridic). Partea care se află în eroare la încheierea contractului poate cere
anularea acestuia. Nu orice falsă reprezentare a realității constituie însă viciu de consimțământ, ci
numai eroarea esențială.
Codul civil consideră că eroarea este esențială:
 când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
 când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a
acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența
căreia contractul nu s-ar fi încheiat;

5
  când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteaia în
absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

Eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei situații faptice existente la încheierea unui
contract.
Eroarea de drept este esențială și prin urmare conduce la anularea contractului, atunci
când privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea
contractului (art. 1207 alin. 3 Cod civil).
Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care nefiind considerate vicii de
consimțământ nu conduc la sancționarea contractului cu anularea și anume:
 eroarea scuzabilă, intervine dacă faptul asupra căruia a purtat ,,falsa reprezentare”, putea
fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile (art. 1208 alin. 1 Cod civil);
 eroarea asumată, poartă asupra unui element cu privire la riscul de eroare care a fost
asumat de cel care invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta (art. 1209
Cod civil);
 simpla eroare de calcul, atrage numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-
se într-o eroare asupra cantității, a fost esențială pentru încheierea contractului. Eroarea
de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părți (art. 1210 Cod civil).
Dolul este fapta unei părți ale unui eventual contract fie, de a induce în eroare cealaltă
parte prin manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie contractul, fie a omite în
mod fraudulos de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (art.
1214 alin. 1 Cod civil).
Violența este inducerea unei temeri justificate, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț
pentru a determina o persoană să încheie un contract. Partea victimă a violenței, a sentimentului
de teamă care i-a fost indusă poate cere anularea contractului încheiat sub imperiul acestei
temeri.

4. Un obiect determinat, valabil și licit

Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea,
împrumutul și alte asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor și obligațiilor contractuale (art. 1225 alin. 1 Cod civil).
Pentru a fi valabil obiectul contractului trebuie, sub sancțiunea nulității absolute, să
îndeplinească condițiile: să fie determinat și să fie licit.
Obiectul obligației este reprezentat de prestația pe care trebuie s-o execute debitorul și
sub aceeași sancțiune, nulitatea absolută, trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și
licit.
Condițiile validitate pe care atât bunul - ca obiect derivat al obligațiilor născute din
raportul juridic contractual cât și sunt:

6
5. O cauză valabilă a obligațiilor
Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1235 Cod
civil). Condițiile de validitate ale cauzei, potrivit art. 1236 Cod civil sunt:
 să existe;
 să fie licită;
 să fie morală.
Sancțiunea în caz de nerespectarea condițiilor de valabilitate a cauzei este nulitatea
contractului, cu următoarele distincții:
 nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, cu excepția cazului în care
contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice (art. 1238 alin. 1 Cod
civil);
 nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită sau imorală, dacă este comună
pentru ambele părți contractante sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau,
după împrejurări, trebuia să o cunoască (art. 1238 alin. 2 Cod civil).