Ce înseamnă sistemul Montessori?

Favorizând încrederea în sine și autonomia și permițând copilului progresul

în ritm propriu și în deplină libertate, premisele metodei Montessori sunt
considerate de mulți părinți prea blânde și tolerate. Dar, ce este acest mod
de educație care plasează copilul în centrul filozofiei?
Primul medic femeie din Italia, Maria Montessori și-a dedicat viața copiilor.
„Educați, nu dresați”, spunea ea, în 1907, când deschidea prima Casa dei
Bambini. Dorința ei? Să lase libertate copiilor de a alege ce să facă, când
să facă. Surprinzător, cei mai mici dintre elevi (trei anișori) demonstrau o
putere de concentrare remarcabilă și o disciplină de neașteptat. Astăzi, un
secol mai târziu, peste 20.000 de școli Montessori fucționează în întreaga
lume.
Principii de bază:
Principiul #1: Libertatea
Acesta este un concept fundamental în sistemul Montessori. În clasă, copiii
sunt liberi să aleagă activitatea pe care doresc să o facă (dintre cele
propuse), cu singura condiție de a avea deja „antrenamentul de bază” făcut
cu un educator. Și, în timp ce puiul poate petrece oricât dorește cu
îndeletnicirea lui, el are dreptul de a vorbi (încet) și de a se mișca exact așa
cum simte în sala de clasă, atâta timp cât mediul de lucru este respectat.
Principiul #2: Autodisciplina
Nu există noțiunea de vină sau vinovat pentru că în sistemul Montessori
nimic nu e bun sau rău, ci totul poate fi făcut mai bine, orice copil se poate
perfecționa. Așadar, în timp ce pedepsele nu sunt încurajate, copilul nici nu
așteaptă pasiv vreo mustrare venită din partea unui adult, ci este încurajat
să-și identifice greșelile, pentru a-și îmbunătăți activitatea.
Principiul #3: Acțiunea prin învăluire
Potrivit Mariei Montessori, este mai profitabil de a acționa asupra mediului,
decât a copilului în sine. În practică, de exemplu, educatoarele vorbesc mai
încet pentru a-l încuraja pe micuț să facă la fel. Sau, pentru a-și aranja
pantofiorii într-un raft, educatoarele îi arată cum să facă, în loc să-i ceară în
mod expres acest lucru.
Principiul #4: Respectarea ritmului fiecăruia
Dacă micuțul este rapid sau lent, este mai puțin important. Metoda
Montessori subliniază respectarea ritmului fiecărui copil și este împotriva
etichetărilor de orice fel („ești încet”, „uită-te la colegul tău cât e de
îndemânatic”). Maria Montessori a afirmat că ritmul fiecăruia poate varia în
funcție de momentul zilei, de activitate, de perioade diferite de dezvoltare,
iar copiii oricum evoluează în salturi.
Principiul #5: Învățarea din experiență
Abstractizarea nu este permisă în sistemul Montessori. Cu alte cuvinte, nu
este tolerat „tocitul”, învățatul mecanic, fără exemple, copilul trebuind să
înțeleagă orice concept din punct de vedere practic, într-un mod tangibil și
concret, folosindu-și cele cinci simțuri. De exemplu, pentru a experimenta
unitățile sau zecile, educatoarele folosesc mărgele. Copiii le pot cântări,
compara și integra prin vedere și atingere, diferențele fiind date de
proporțiile lor.
Principiul #6: Experiențe diferite
Potrivit Mariei Montessori, copiii trec prin diferite ”perioade sensibile”, în
care ei sunt receptivi la anumite sfere de activitate. Astfel, sunt intervale de
timp în care le place să construiască cu cuburile sau să facă puzzle, iar
alteori abia așteaptă să sară, să se cațere, să alerge. Din acest motiv,
fiecare material didactic este astfel conceput încât noțiunile fundamentale –
lectură, matematică – să fie deprins progresiv și durabil.

Educația, un ajutor în viață

Potrivit Mariei Montessori, orice copil are potențial și depinde doar de

metoda de eduxcație pentru a-l scoate la suprafață. Când oferi respect îi
inviți pe ceilalți să te respecte și astfel copilul se pregătește pentru o viață
socială armonioasă. Scopul educației Montessori este de a ajuta copiii să
dezvolte o disciplină interioară..

Sistemul Winnetka a fost experimentat de Carl Washburne, in

Chicago, prin care se incearca imbinarea activitatii scolare in comun cu
activitatea individuala, astfel ca programul sa fie compus din activitati
colective si lucru individual, in proportii aproximativ egale.

Sistemul proiectelor a fost fundamentat de J. Dewey si W. Kilpatrick.

Se urmareste instruirea elevilor prin studierea unor “proiecte” (teme
complexe), concepute pe baza intereselor spontane ale elevilor. Prin
asimilarea unui proiect sunt asimilate cunostinte din diferite domenii
stiintifice.

Sistemele prezentate constituie modalitati de adaptare a procesului de

invatamant la particularitatile psihice ale diferitelor grupe de elevi, de
stimulare a activitatii elevului, a interesului lor pentru studiu etc. In acelasi
timp, insa, ele prezinta numeroase limite, constand in diminuarea rolului
educatorului in conducerea procesului de instructie si educatie – sistemul
monitorial, planul rolului educatorului in conducerea procesului de instructie
si educatie (sistemul monitorial, planul Dalton); restructurarea continutului
instruirii pe discipline, inlocuindu-l prin ordonarea acesteia pe teme mai
cuprinzatoare (sistemul “centrelor de interes”, metoda “proiectelor”): nu
asigura insusirea sistematica a continutului instruirii scolare si cultiva
atitudini indivudualiste (planul Dalton, planul Winnetka) etc. Experienta
scolara a dovedit ca aceste metode necesita mai multe resurse materiale si
financiare, fara a conduce la rezultate mai bune in pregatirea tuturor elevilor.
Sistemul monitorial, denumit si Bcll-Lancaster, dupa numele initiatorilor
(secolele XVUI-XIX); elevii mai mari, denumiti monitori, conduceau
procesul de invatamant, desigur, indrumati de profesori.
Sistemul herbartian.dupa numele pedagogului germani. Fr. Hcrbart,secolul
al XlX-lea. Era o varianta a sistemului de invatamant pe clase si lectii,
bazat pe disciplina didactica, care a fost aplicat in Romania in perioada
interbelica. El avea Ia baza 4 trepte de instruire: claritatea -comunicarea
cunostintelor; asocierea - imbinarea cunostintelor insusite; sistemul -
formularea concluziilor si generalizarilor si metoda - aplicarea cunostintelor.

Sistemul (metoda) proiectelor, initiat de W. H. Kilpatrik, in SUA, secolul al

XlX-lea. Elevii rezolvau individual sau in echipa anumite teme sau proiecte
alese de ei, profesorul avand rol de consultant - consilier.
Sistemul de laborator sau Dalton, initiat de Hellen Parkurst, in secolul al
XlX-lea, in orasul Dalton din SUA. Elevii rezolvau individual sau in echipa
anumite teme in laboratoare (se documentau, experimentau etc),
profesorul avand rol de consultant - consilier.
Sistemul (planul) Winnetka, aplicat in orasul Winnetka - Statul Illinois -
SUA, de Carlton Washburne in secolul XX. Este un sistem de
individualizare a activitatii scolare si al unei „educatii progresive";
asemanandu-se, in anumite privinte, cu sistemul Dalton (de laborator).
Sistemul centrelor de interes, initiat de medicul, pedagogul si psihologul
belgian Ovidc Decroly in secolul XIX-XX. In locul studierii unor discipline de
invatamant, elevii studiau anumite teme complexe, teme carc-i interesau,
cum ar fi: hrana, imbracamintea, munca si apararea impotriva primejdiei, in
cadrul carora isi insuseau cunostinte variate de limba, literatura, chimie,
matematica, fizica, istorie, biologie etc. Este sistemul care a reprezentat
„educatia moderna", ce incerca sa aplice principiul „pentru viata", prin viata.
Sistemul Mannenhcim, infiintai in orasul german Mannenheim de
pedagogul german Josef A. Sickinger (secolul XIX); el sustinea
subordonarea materialului de invatat si posibilitatile de asimilare ale
elevilor, organizarii de clase separate dupa nivelul intelectual: supradotati,
normali si subnormali.
Sistemul tutorial - aparut in Anglia in secolul al XX-lea, urmarea sa imbine
invatamantul individualizat cu cel in echipe mici (2-6 tineri), profesorului
revenindu-i rolul de indrumator -consultant (consilier). Saptamanal se
organizau l-2 sedinte de circa 2 ore de lucru cu profesorul, in care tinerii
studiosi sustineau referate, insotite de dezbateri.
Sistemul modular, dezvoltat in secolul al XX-lea; materia de studiu este
impartita in secvente (module) relativ scurte, ce sunt studiate teoretic si
practic, in mod individual, de tinerii studiosi, profesorul avand rol de
consultant - consilier.
Sistemul Dottrcns, initiat de pedagogul elvetian Robcrt Dottrens, in secolul
al XX-lea. Este un sistem de invatamant individualizat, prin fise: de
dezvoltare, de recuperare, de lucru (exercitii), de control etc.
Sisteme alternative, alaturi de sistemul de invatamant pe clase si lectii,
care se bazeaza pe educatia libera, independenta a elevilor, in care
profesorul asigura. indeosebi, conditiile si mijloacele pentru autoeducatic
Printre acestea se pot mentiona si: Frcinet, aplicat in secolul al XX-lea in
Franta de pedagogul Celestin Freinel, sustinator al „Scolii noi sau
progresive"; Montcssori, aplicat in Italia in secolul al XX-lea de catre
pedagogul si medicul Maria Montessori si Waldorf, aplicat din secolul al
XX-lea in Germania si initiat si in Romania, in prezent etc.