Pedagogii sunt deseori judecați de părinți după prima ședință cu părinții.

Deși nu e prea corect să

se întâmple astfel, este o realitate pe care o trăim zi de zi. Cum de s-a ajuns aici - ar putea să
întrebe unii dintre noi. S-a ajuns, pentru că părinții nu au ocazia să cunoască educatoarea,
învățătoarea sau dirigintele înaintea începerii anului școlar. În cel mai bun caz, poate au șansa să
discute cu acești pedagogi câteva minute, dar prima ședință cu părinții este ocazia mult
așteptată, când părinții pot afla mai multe despre noi, cei care stăm cu copiii lor zi de zi.

Pentru o bună colaborare cu părinții, consider că este foarte important cum ne prezentăm la
această întrunire, cum organizăm și desfășurăm ședințele cu părinții.
Ca orice activitate didactică și întrunirile cu părinții trebuie planificate și organizate. Iată câteva
aspecte de care e bine să ținem seama când organizăm o ședință:

1. Momentul organizatoric

Întotdeauna trebuie să pregătim sala înainte, asigurându-ne că toți participanții au loc. Să nu

uităm faptul că, un elev poate fi reprezentat de ambii părinți, așadar să pregătim și niște scaune
de rezervă. Nu toți părinții vor ajunge la timp la întâlnire, astfel e bine să păstrăm câteva locuri
libere în față, care pot fi ocupate de cei întârziați fără să-i deranjeze pe ceilalți.

Dacă e nevoie ca părinții să completeze chestionare sau alte documente, va trebui să amenajăm
sala astfel încât participanții să nu fie nevoiți să întocmească hârtiile, ținându-le pe genunchi.
Desigur ideal ar fi să avem la îndemână și câteva pixuri. Pentru menținerea atenției putem
prezenta câteva formalități introductive.

2. De la discurs, la dialog

2.1. Discursul
”•Unii oameni sunt vorbitori înnăscuți, însă ceilalți trebuie să învețe să țină discursuri, mai
ales dacă profesia le cere asta. ”• ne spune Aristotel. Primele momente ale ședinței cu
părinții sunt foarte importante. Acum se conturează relația cadru didactic - părinți. Participanții
acum decid dacă ne vor asculta sau dacă își pot lăsa gândurile să zboare către preocupărilor lor
cotidiene. Ședințele cu părinții încep de obicei cu un scurt discurs al cadrului didactic, care se
transformă treptat în dialog sau chiar dezbatere, dacă este cazul. Discursul ca și compunerea are
o introducere, un cuprins și o încheiere. E bine să ținem seama de aceste reguli. Se cuvine să ne
prezentăm la începutul primei ședințe cu părinții, adică să le spunem în câteva cuvinte simple,
bine gândite, cine suntem noi, cum vedem procesul educațional și care e crezul nostru
pedagogic. Atenție însă, acest moment al discursului nostru e bine să fie scurt, concis, fără
exagerări!

2.1.1. Multe cadre didactice aleg să își deschidă discursul cu un citat despre educație.

Un text bine ales ne poate salva discursul de la înec. Citatul însă, se justifică doar dacă spune
ceva important sau interesant despre subiectul pe care îl abordăm. Textele lungi și siropoase nu
impresionează, ci dimpotrivă ne pun într-o lumină nefavorabilă. Orice discurs trebuie să fie
formulat cât mai simplu, astfel încât părinții să rețină cât mai ușor mesajul nostru.
Să nu uităm că, în ochii părinților, cadrul didactic competent se remarcă prin discursul lui, prin
faptul că e capabil să capteze și să mențină atenția unei audiențe.

2.1.2. Discursul nu este egal cu monologul.

Dacă ne propunem ca ședința cu părinții să dureze o oră, discursul nostru nu poate depăși 10-15
minute, astfel nu dăm impresia că numai noi avem voie să vorbim și ceilalți sunt obligați să ne
asculte.

2.1.3. Ședința cu părinții nu se începe NICIODATĂ cu ”punerea la punct” a părinților, prin

enumerarea nemulțumirilor și neajunsurilor noastre sau ale tuturor regulilor din regulamentul de
ordine interioară, repetând la infinit: ”nu e voie să...” Elevii noștri nu sunt la o școală de
corecție, nici noi nu lucrăm într-o astfel de instituție. Dacă ținem neapărat ca părinții să ia la
cunoștință întreg regulamentul de ordine interioară, le putem înmâna să citească aceste reguli
acasă, de exemplu. Regulamentul poate fi afișat de asemenea, pe ușa clasei sau la avizier.

2.1.4. Părinții nu sunt ”inamicii care ne pun bețe în roate”.

Părinții sunt mai degrabă cei care ne ajută să fim buni în meseria noastră. Ei au făcut primul pas
către noi, înscriindu-și copilul lor în instituția noastră. Mesajul lor indirect este că au încredere în
competențele noastre profesionale. Nu cred că au luat această hotărâre din dușmănie sau din
dorința de a se răzbuna pe vreun cadru didactic. Logic, nu? Acum este rândul nostru să facem un
pas către ei. Cel mai bine e să renunțăm la atitudinea de cadru didactic sever, arogant și
atotștiutor. Ei nu ne vor rău, ei vor binele copiilor lor. Atât timp cât dorim și noi același lucru, nu se
prea pot ivi conflicte majore între pedagogi și părinți.

2.2. Dialogul

Încheierea discursului nostru poate fi începutul unui dialog cu părinții. Nu este recomandat în
schimb, ca trecerea de la discurs la dialog să se realizeze prin dezbaterea ”publică” a
performanței individuale a elevilor. Opinia noastră care fără dar și poate este subiectivă, poate
influența un colectiv întreg. Astfel, unii copii riscă să fie etichetați și stigmatizați. Discutarea
absențelor, a notelor, a situației financiare a unor elevi nu îi privește pe toți părinții. Nu este o
problemă generală, deci nu se dezbate în fața tuturor. Aceste lucruri pot fi discutate în particular,
cu părinții copiilor care se confruntă cu aceste probleme.
La ședința cu părinții putem dezbate activitățile opționale, organizarea unor evenimente pentru
elevi, cerințele pentru evaluări, problema uniformelor școlare, participarea la programul prelungit,
probleme legate de programa școlară, banii de buzunar, etc.

Să nu uităm că părinții au dreptul să ne spună opinia lor, au dreptul să nu fie de acord cu toate
ideile noastre și au dreptul să se implice în educația copiilor lor.

În încheiere, să nu uităm să le mulțumim celor prezenți pentru participare.

Vă mulțumesc și eu că ați citit acest articol și vă doresc un an școlar plin de împliniri profesionale!