ISTORIA MATEMATICII

Domeniul de studiu cunoscut sub numele istoria matematicii reprezintă o

investigare a originii descoperirilor în matematică şi într-un sens mai larg, o
investigare a metodelor matematice şi a notaţiilor din trecut.
Înainte de perioada modernă, când a avut loc o răspândire a cunoştinţelor
matematice și nu numai în întreaga lume, dovezi ale descoperirilor matematice
au fost găsite doar în câteva locuri. Cele mai vechi texte matematic sunt
Plimpton 332 (text babilonian din 1900 I.C.), Rhind Mathematical Papyrus (text
egiptean 2000-1800 I.C.) si Moscow Mathematical Papyrus (text egiptean 1890
I.C.). Aceste texte se referă la teorema lui Pitagora, care pare a fi cea mai
veche şi mai difuzată descoperire matematică după aritmetica de bază şi
geometrie.
Contribuţia greacă în matematică a constat într-o rafinare a metodelor (în
special prin introducerea de raţionamente deductive şi de rigoare matematică
în demonstraţii) şi a extins subiectul de studiu al matematicii. Studiul
matematicii ca şi subiect propriu-zis începe cu secolul al 6-lea I.C. cu şcoala
pitagoreică, care a introdus cuvântul matematică de la cuvântul grec μάθημα
(mathema), însemnând ”subiect de instrucţie.”
Matematica chineză a avut contribuţii timpurii, incluzând scrierea într-un
sistem numeric. Sistemul numeric indiano-arabic şi regulile de folosire a
operaţiilor, aşa cum le utilizăm astăzi, au evoluat de-a lungul primului mileniu
în India şi a fost transmis în vest prin matematicienii islamici. Aceştia, la rândul
lor, au dezvoltat şi extins matematicile cunoscute până atunci. Multe texte
matematice greceşti şi arabe au fost traduse in latină, care au contribuit la o
dezvoltare ulterioară a matematicii în Europa medievală.
Din timpuri străvechi până la Evul Mediu, perioadele de înflorire a creativităţii
matematice au fost urmate de secole de stagnare. Începind cu Renaşterea
italiană din sec. al 16-lea, noi dezvoltări matematice, interacţionând cu noi
descoperiri ştiinţifice, au fost realizate într-un ritm crescător, care continuă şi
astăzi.
 Matematica în artă
De mii de ani, umanitatea incearcă să stabilească puncte de contact între
matematică și artă. Matematica se integrează intr-o vastă țesătură care este
formată din elemete ale tuturor domeniilor culturii, chiar și în domeniul artelor
plastice, cum ar fi: pictura, grafica, designul , și în mod special arta
arhitecturală, unde matematica își are locul înca de la inceputul arhitecturii
antice.
Dacă privim lucrările unor mari artişti, fie ei pictori, sculptori, arhitecţi sau
fotografi, se observă că multe dintre ele au la bază regula de aur. Conform
acesteia, "pentru ca un întreg împărţit în părţi inegale să pară frumos, trebuie
să existe între partea mică şi cea mare acelaşi raport ca între partea mare şi
întreg" (Marcus Pollio Vitruvius, arhitect roman).

Scurtă istorie a numărului ϕ

Numărul de aur notat în literatura de specialitate cu ϕ , admite valoarea
numerică aproximativ 1,618 şi reprezintă prescurtarea numelui lui Fidias,
considerat creator de armonie,frumos, echilibru şi proporţionalitate a formelor
controlate de legea acestui număr.
Armonia universală reprezintă o sumă de forme din lumea animală, vegetală
sau a obiectelor din realitatea obiectivă, la baza cărora stau legi de dezvoltare
şi principii matematice de alcătuire.
Numărul de aur este demonstrat ştiinţific şi exprimă printre altele, legi de
creştere a: plantelor, animalelor etc.
Acesta se regăseşte în mediul ambiant/natură şi se identifică în poziţia
frunzelor pe lujeri, în dezvoltarea oaselor la om, la unele animale, a cochiliilor
de melci şi scoici etc.
Numărul pus în discuţie, determină o anumită arhitectură, prin utilizarea sa
optimizată, asigurând echilibrul volumelor şi proporţiilor părţilor componente
ale unui ansamblu constructiv.
Egiptenii au utilizat numărul de aur la construcţia piramidelor; aceştia
considerau că înţeleg „efectul de piramidă” prin care se conservă viaţa,
construind piramidele ca morminte ale faraonilor, mumiile acestora, fiind
aşezate la 1/3 de bază, unde efectul de piramidă se considera ca fiind maxim.
 Raportat la geometria plană, punctul M realizează pe segmentul AB o
„secţiune de aur”; această denumire este atribuită lui Leonardo da Vinci. El a
adus argumente în favoarea acestei teorii, printr-o serie de exemple observate
din proporţiile diferitelor zone ale corpului omenesc şi din arhitectură, afirmând
că forma armonioasă a corpului uman se explică prin prezenţa acestui raport
între diferitele părţi ale sale, fiind de părere că „secţiunea de aur” reprezintă
„canonul” după care trebuie să se stabilească proporţiile între diferitele părţi
ale aceleiaşi clădiri, dintre volumul construit şi cel rămas liber etc. Probabil cea
mai discutată utilizare a acestui concept, este în tabloul “ Monalisa”.

În secolul al XIX-lea, psihologul G. Th. Fechner a prezentat unui eşantion

mare de populaţie, o serie de dreptunghiuri cu dimensiuni diferite şi pătrate,
cerând să fie alese acelea care au forma cea mai plăcută; majoritatea
preferinţelor au fost îndreptate către dreptunghiurile care aveau dimensiunile
laturilor în „raportul de aur”.
Numărul acesta irațional este practicat și în multe din lucrările lui Constantin
Brâncuşi (Poarta sărutului, Masa tăcerii, Pasărea măiastră, Coloana infinitului).
 Numărul de aur, lege a lumii vii

Fenomenul biologic denumit „ fillotaxis” constă în modul de dispunere a

frunzelor de-a lungul ramurilor, în cazul unor specii de plante precum şi modul
în care sunt dispuse petalele florilor, aceasta, fiind în strânsă legătură cu legea
creşterilor organice; această lege are ca suport matematic şirul lui L.
Fibonnacci (0,1,1,2,3,5,8,13,21,34,55 etc.) Fiecare termen se află prin
însumarea a doi termeni consecutivi, iar raportul dintre doi termeni consecutivi
se apropie de valoarea lui ϕ , pe măsură ce numărul de termeni ai şirului creşte.
 Legea creşterilor organice prin intermediul „raportului de aur” se întâlneşte în
spirala evoluţiei lumii vii şi în spirala evoluţiei Universului.

Elemente de geometrie în spaţiu

Asocierea cu numărul ϕ
Raportul de aur a preocupat, în mod constant, generaţii întregi de
matematicieni, filosofi şi arhitecţi. Dintre cele şapte minuni ale lumii, cel puţin
două îşi datorează celebritatea raportului de aur: statuia lui Zeus din Olimp şi
piramida lui Keops.Urmare a unei călătorii în Egipt, Herodot află că „…aria feţei
laterale a unei piramide patrulatere este egală cu aria pătratului construit pe
înălţimea sa”.
 De asemenea, unghiul diedru format de o faţă laterală cu baza piramidei este
de aproximativ 52 de grade (mai exact 51 de grade şi 50 de minute).
În acest sens,importanta este formarea cristalului de cuarţ , în condiţii de
presiune şi temperatură foarte mare, ce implică creşterea după o spirală în
care apar atât unghiul de 52 de grade cât şi „raportul de aur “.

Elemente de algebră
Asocierea cu numărul ϕ
Numărul de aur, notat cu ϕ , se determină din ecuaţia corespunzătoare relaţiei:
ϕ = 1 ϕ +1 , (1)
sau ϕ = 1+ϕ 2 , (2)
care admite soluţiile: ϕ1,2 = (1± √5)/ 2 , (3)
de unde se acceptă doar valoarea
ϕ > 0 , respectiv: ϕ = (1+ √5 )/2 = 1,6180339... , (4)
denumit „ numărul de aur”.
1 √5+1 √5−1
Se observă că : ϕ× = × =1,618...× 0,618...=1.
𝜙 2 2
 Elemente de geometrie plană
Asocierea cu numărul ϕ
Interpretarea geometrică a numărului ϕ constă în împărţirea unei drepte în
două segmente,conform cu figura l.
A B C

Figura 1- Împărţirea unei drepte în două segmente

„Raportul de aur” implică determinarea pe un segment AB, a poziţiei unui punct

M, AM > MB , astfel încât să fie îndeplinită relaţia:
𝐴𝑀 𝐴𝐵
= = ϕ = 1,618
𝐵𝑀 𝐴𝑀

Trecând în alt domeniu al artei, întalnim “muzica de aur”.

Conceptul “muzica sferelor” a reprezentat o glorioasă sinteză între muzică şi
matematică. Abia în secolul XII s-a desprins muzica de reţetele şi formulele
matematice, dar, în secolul XVIII, filozoful raţionalist Leibnitz (1646 – 1716)
scria: “muzica este un exerciţiu aritmetic secret, iar cel ce se ocupă de ea nu-
şi dă seama că se ocupă de numere!”
Cam în aceeaşi perioadă, marele compozitor german, Johann Sebastian
Bach (1685 – 1750) avea o fascinaţie pentru jocurile cu note muzicale şi cu
numere. De exemplu, el şi-a cifrat, prin coduri muzicale, semnătura şi unele
din compoziţiile sale. În vechea notaţie muzicală germană, B înseamnă Si-
bemol, iar H înseamnă Si-becar, deci Bach şi-a putut scrie numele pe note:
“Si-bemol, La, Do, Si-becar”. O altă criptare folosită de Bach se baza pe ştiinţa
numerelor, Gematria (diferită de geometrie). Aribuind fiecărei litere din alfabet
un număr corespunzător, A=1, B=2, C=3, etc., se obţine BACH=14 şi
J.S.BACH=41 (deoarece I şi J erau aceeaşi literă în alfabetul german din acea
vreme)
Vioara este un instrument în care “secţiunea de aur” apare frecvent. De
regulă, cutia de rezonanţă a viorii conţine 12 sau mai multe arcuri de curbură
(curbele viorii), simetrice pe ambele părţi. Cele mai cunoscute viori au fost
făcute de Antonio Stradivarius (1644 – 1737, Cremona, Italia). Desene
regionale arată că lutierul s-a preocupat în mod special să plaseze geometric
“ochii găurilor” în formă de “f” în poziţia determinată de “secţiunea de aur”.
 Un alt instrument muzical, deseori menţionat în legătură cu numerele lui
Fibonacci, este pianul. Octava de pe claviatura unui pian constă din 13 clape,
opt albe şi cinci negre. Clapele negre sunt formate dintr-un grup de două şi un
altul de trei; numerele 2,3,5,8 şi 13, numere conscutive în şirul lui Fibonacci,
se regăsesc, poate nu întâmplător, în această logică constructivă.
Așadar, aceste reguli de aur fac legătura între matematică și ceea ce numim
artă. Putem spune că din matematică se naște perfecțiunea, așa cum vrem noi
să o percepem.

Lucaci Paula-Roberta, a XII-a