Sunteți pe pagina 1din 4

Liniştea inimii

Liniştea este esenţa inimii. Nu poţi fi în plinul inimii tale, decât dacă te ierţi pe tine însuţi şi îi
ierţi pe ceilalţi. Nu poţi fi în plinul inimii tale, dacă eşti îngrijorat sau furios. Nu poţi fi în plinul
inimii tale, dacă respiri superficial sau cu greutate. Când respiraţia este superficială, la fel este
şi gândirea. Dacă vrei să trăieşti o viaţă spirituală, conştientizează modul în care respiri.
Străduieşte-te să devii conştient de momentele în care respiri superficial şi extinde conştienta
şi asupra gândurilor tale. Vei vedea că mintea ta pălăvrăgeşte. Nici unul dintre aceste gânduri
nu are profunzime sau semnificaţie. Dacă te relaxezi şi respiri adânc, aceste gânduri vor zbura
ca nişte păsări speriate. Atunci îţi vei găsi sălaş în inima ta. Atunci când respiraţia îţi este
chinuită, gândul îţi e condus de frică şi anxietate. Străduieşte-te să devii conştient de momentele
în care respiri greu. Observă ce gândeşti şi ce simţi. Stările minţii tale îşi au rădăcina în trecut
sau în viitor. Te concentrezi pe ce fac alţi oameni şi pe modul în care te poţi adapta la acţiunile
lor şi cum te poţi proteja. îţi construieşti în jurul inimii o fortăreaţă formată din gânduri. Respiră
adânc şi relaxează-te. Mai respiră o dată. Respiră şi în-toarce-te la inima ta. Respiră şi întoarce-
te la Şinele tău esenţial.

Dacă nu te întorci spre inima ta, nu poţi vedea prin prisma compasiunii. Şi dacă
nu priveşti cu compasiune, nu vezi cum trebuie. Tot ceea ce este perceput este ceva fals, este o
hiperbolă. Este ceea ce, pur şi simplu, îţi hrăneşte plictiseala şi anxietatea. Respiraţia este cheia
spre a trăi o viaţă spirituală în întruparea fi¬zică. Atunci când trupul moare, respiraţia îl
părăseşte. Unde se duce ea?
Cei mai mulţi dintre voi cred că trupul este cel care creează respiraţia, în realitate, este exact
invers. Respiraţia este cea care dă viaţă trupului. Atunci când respiraţia dispare, trupul încetează
de a mai funcţiona. El se dezintegrează, devenind nimic – deoarece, fără respiraţia spiritului,
trupul nu este nimic.

Dacă vrei să duci o viaţă spirituală, respiră profund şi rar. Inhalează aerul adânc,
până în abdomen şi apoi elimină-l pe deplin. Cu cât îţi aduci mai mult aer în trup, cu atât te
simţi mai uşor şi cu atât îţi este mai uşor să-ţi duci la îndeplinire responsabilităţile. Cel care
respiră nu se teme şi nu este copleşit de ceea îi aduce viaţa, deoarece are energia necesară pentru
a face faţă tuturor situaţiilor. Numai cel a cărui respiraţie este superficială sau chinuită sau
neregulată este dezenergizat şi se intimidează uşor în faţa încercărilor vieţii.

Dacă nu respiri profund şi calm, nu poţi fi în plinul inimii tale. în cazul în care
nu ştii despre ce vorbesc, pune cartea jos şi începe să respiri, introducând aer în abdomen,
numărând până la cinci atunci când inspiri – şi iarăşi până la cinci, atunci când expiri. Respiră
în felul acesta timp de cinci minute, extinzând treptat numărătoarea până la şapte, sau opt, sau
nouă. Nu te forţa. Extinde număratul în mod gradat, pe măsură ce plămânii îţi permit să o faci
fără efort.
Acum eşti în plinul inimii tale. Observă că eşti profund relaxat, dar surprinzător de vioi.
Conştienta ta se extinde către toate celulele trupului. Eşti mulţumit acolo unde eşti. în acest
moment, îţi locuieşti pe deplin trupul. Te simţi plin de căldură şi energie. Te simţi în siguranţă.
Gândurile tale au încetinit şi au devenit mai cuprinzătoare. Nu te mai concentrezi pe „ar trebui”
şi „ce-ar fi dacă” din viaţa ta. Tensiunea şi anxietatea dispar. Trecutul şi viitorul s-au retras din
starea ta de conştientă. Gândirea ta este centrată şi plină de demnitate. Poţi să te concentrezi
asupra gândurilor tale, deoarece sunt mai puţine şi mai rare. Adu-ţi acum conştienta către inima
ta, pe măsură ce continui să respiri calm dar profund, până în abdomen.
Poţi să simţi în centrul inimii tale prezenţa înţelegerii şi compasiunii? Poţi să vezi că te
accepţi cu blândeţe – pe tine şi pe ceilalţi?
Poţi să simţi iubirea care sălăşluieşte în inima ta şi se extinde liber asupra celorlalţi?

Acum te afli în plinul inimii tale. Acum eşti în liniştea din care vin toate sunetele. Ca o barcă
pe ocean, simţi valurile care unduiesc dedesubtul tău. Iar tu te mişti împreună cu valurile, dar
ştii că nu eşti valurile. Gândurile vin şi pleacă, dar ştii că nu eşti gândurile tale. Unele gânduri
te împing mai departe decât altele, totuşi te poţi întoarce către centru. Asemenea unui val mai
mare, un anumit gând poate fi încărcat de emo¬ţie, dar dacă rămâi acolo unde eşti, emoţia va
scădea. Acum ştii că poţi rămâne în cadrul fluxului şi refluxului, ieşind şi intrând, simţind
contracţia şi expansiunea gândului. Dedesubtul minţii care gândeşte, se află conştientă pură
care nu judecă. De îndată ce descoperi această conştientă, inima se deschide – iar a da şi a primi
nu necesită nici un efort.
A observa liniştea şi a respira profund şi calm este cel mai uşor mod de a-ţi deschide inima.
Poţi să o deschizi şi prin dans sacru şi prin mişcări care includ respiraţie şi încurajează
recunoştinţa şi prezenţa deplină în acel moment. Metoda pe care o foloseşti pentru a intra în
inima ta este doar un instrument. Nu face din el ceva important. Ceea ce este important este ca
tu să găseşti un mod de a accesa aspectul mai profund al fiinţei tale, care este împăcat.

Nu există fiinţă umană care să nu fie capabilă de a atinge această stare de


conştientă şi compasiune deschisă. Totuşi, sunt foarte puţini oamenii care ştiu că există în ei
această capacitate de a-şi găsi pacea. Majoritatea fiinţelor umane trăiesc viaţa într-un ritm rapid,
chinuindu-se să-şi ducă zilele de azi pe mâine. Minţile lor sunt ocupate cu gânduri, planuri şi
griji. Trupurile lor sunt în mod constant în luptă sau agitaţie, iar aceasta le slăbeşte sistemul
imunitar şi creează condiţii în care boala şi starea de rău să se poată instala. Sunt puţine fiinţele
umane care se ocupă în mod direct de starea lor de bine, fizică şi emoţională. Nu e de mirare că
nu au perspectivă spirituală. Atunci când oamenilor nu le pasă de ei înşişi, îi acuză pe alţii
pentru problemele lor. Se simt victime. Se simt prinşi în capcană când e vorba de serviciul lor,
de relaţii, de locul unde se află fizic, de rolurile şi responsabilităţile lor. Par a trăi într-o oală cu
presiune. Fie rămân în starea lor exterioară şi se simt victime, fiind sunt plini de resentimente –
fie pleacă altfel decât ar trebui, înainte ca situaţia să fie rezolvată, lăsând în urmă inimi zdrobite.
Dacă ceva din toate acestea ţi se pare familiar, atunci ştii foarte bine cât este de uşor să fii prins
în lupta pentru existenţă. Viaţa ta a pornit în galop – eşti mai ocupat decât oricând altădată –
dar cui îi foloseşte? Banii şi averile nu-ţi pot cumpăra pacea. Numele, faima şi poziţia
socială nu-ţi pot aduce fericirea. Fii cinstit cu tine însuţi. Te simţi bine când e vorba de tine
şi de oamenii apropiaţi ţie? Eşti optimist în privinţa vieţii? Aştepţi cu nerăbdare fiecare zi? Dacă
nu, trăieşti o viaţă goală, lipsită de hrană spirituală – o viaţă care şi-a pierdut rădăcinile pe care
le avea în respiraţie, în trup şi pe pământ.
A-ţi accelera viaţa nu înseamnă a o face mai bună. Călătoriile pe toată planeta în automobile şi
avioane nu duc la relaţii mai apropiate. Mulţi dintre voi simt că vieţile voastre prind viteză, dar
nu vă daţi seama că voi sunteţi cei care turnaţi benzină în rezervor. Presupun că vă este mai
uşor să credeţi în distrugerea planetei prin cutremure şi inundaţii, decât să vă asumaţi
responsabilitatea pentru pângărirea ei prin propria voastră nelinişte, plictiseală şi neglijenţă.
Nu vedeţi că Pământul vă reflectă calitatea propriei voastre conştiente? Poluarea nu este nimic
altceva decât poluarea propriei voastre inimi-minte. Cu cât vă depărtaţi mai mult de voi înşivă,
cu atât aduceţi mai multă violenţă asupra Pământului şi asupra celorlalţi. Cu cât uitaţi mai mult
să respiraţi, cu atât aerul devine mai nesănătos şi cu atât apar mai multe conflicte interpersonale.
Dacă veţi continua să uitaţi să respiraţi, planeta este condamnată. „Ei bine”, spui tu, „ne
descurcăm noi şi cu asta”. Dar s-ar putea să nu fie atât de uşor pe cât crezi. încearcă un timp.
Respiră adânc o singură zi şi vezi ce se întâmplă. Dacă te dedici acestui exerciţiu, începe să
dispară din viaţa ta tot ceea ce este artificial. Şi s-ar putea să fii uimit cât de multe lucruri din
viaţa ta încep să se disperseze.
Ia gândeşte-te! Ai un serviciu sigur? Nu, dacă mergi la lucru din spirit de sacrificiu. Şi cu
căsătoria cum stai? Eşti împreună cu partenerul din obligaţie, sau din dragoste? Dar
convingerile tale religioase sau morale … sunt ele profunde? Sau au fost modelate pe bază de
frică şi vinovăţie? Dacă e aşa, ele nu vor rezista fluxului şi refluxului, pe măsură ce respiraţia
coboară în abdomen şi apoi iese prin gură, nas şi piele.
Vrei cu adevărat să te eliberezi de toxine? Doreşti cu adevărat să o iei mai încet? Eşti gata să
renunţi la excesul de stimulente?
„Dar”, vei întreba tu „nu mai pot să-mi citesc ziarul şi să mă uit la ştirile de la televizor?”
„Ba da”, îţi voi răspunde eu „dar numai dacă poţi să respiri în continuare, profund şi calm”.

Cei mai mulţi dintre voi vor descoperi că acest lucru este imposibil. A căuta
pacea înseamnă a renunţa, pentru moment, la stimulentele false din viaţa voastră, tot ceea ce
este trivial sau în exces vă îndepărtează de esenţa lui cine sunteţi.
Nu-mi cereţi să vă explic totul. Nu am de gând să vă ofer un nou set de porunci. Folosiţi-vă
bunul simţ. Observaţi ce anume vă aduce pacea şi ce anume vă tulbură pacea. Asumaţi-vă
responsabilitatea pentru ceea ce consumaţi, pentru persoanele pe care le aduceţi în preajma
voastră, pentru ceea ce faceţi. Aveţi posibilitatea de a alege. Anumite alegeri vă aduc doar luptă
şi durere. Altele, vă aduc linişte şi vindecare.
Puteţi trăi fară supra-stimulente? Puteţi să o luaţi mai încet, să respiraţi şi să trăiţi în cadrul
momentului? S-ar putea să nu fie atât de greu pe cât credeţi. Dat fiind că puteţi începe acum –
şi nu în trecut sau în viitor – totul devine o simplă provocare. încercaţi acum. Fiţi în prezent şi
respiraţi câteva minute. Cu cât o faceţi mai mult, cu atât devine mai uşor. Această practică va
deveni din ce în ce mai intensă – ca un torent care vine din munte şi antrenează pietrele mari
care-i stau în cale.
Atunci când vă hotărâţi să practicaţi liniştea, relaţia voastră cu întregul univers se schimbă.
Comunicarea se adânceşte şi se extinde. Cei care vă cunosc, vă înţeleg fără cuvint. Ceea ce vreţi
să spuneţi este purtat de respiraţie şi de vânt. Nu mai există nici o diferenţă între ce este
înă¬untrul şi ce este în afară. Pământul şi cerul se întâlnesc, acolo unde inima şi mintea ta se
unesc într-o binecuvântare tăcută. Doar frica ta te face să opui rezistenţă vieţii. Prin respiraţie
depăşeşti frica – şi rezistenţa dispare. Acum te alături curentului vieţii. E nevoie să ai un
serviciu, să te căsătoreşti, să faci copii, să scrii cărţi, să ţii conferinţe, să-i hrăneşti pe cei
flămânzi, să-i ajuţi pe cei lipsiţi de drepturi şi deprimaţi? Nu, decât dacă toţi ţi se alătură şi merg
în aceeaşi direcţie – o dată cu râul vieţii. Iar dacă o fac, să fii sigur că nu tu eşti cel care
munceşte, se căsătoreşte, procreează, scrie, vorbeşte, hrăneşte sau ajută. Râul o face – prin tine.
Şi, în felul acesta, rămâi vesel şi relaxat, indiferent de ce faci. Nimic nu te împiedică de la a
respira, deoarece respiraţia este singura ta responsabilitate.

Aşa că, îţi voi da un jalon simplu: „Dacă nu poţi respira, nu o face. Iar dacă tot te chinui să o
faci, aminteşte-ţi să respiri cum trebuie!”

De prea mulţi ani te mişti foarte rapid, astfel încât râul nu te poate prinde din urmă. Nu e de
mirare că nu simţi că ai fi sprijinit de către univers! Dar, sus inima! Gândeşte-te că fiecare
persoană care a trăit pe planetă a cunoscut şi a practicat ceea ce vă învăţ eu acum. Iar undeva,
adânc în inima ta, o ştii şi ţi-o aminteşti şi tu. Asta, deoarece demult – înainte ca ego-ul vostru
să încerce să ia comanda călătoriei – tu erai căpitanul răbdător al propriei tale corăbii, care se
îndrepta fără vâsle şi fără pânze către o destinaţie intuită, dar necunoscută. Şi, acelaşi lucru se
întâmplă şi acum, chiar dacă tu crezi că trebuie să te zbaţi ca să preiei comanda. Respiră şi, cu
timpul, râul vieţii te va găsi şi te va adopta. Atunci, vei fi purtătorul lui de cuvânt şi confidentul
lui. Cel care ascultă şi cel care spune adevărul. Cel care face servicii, fără să păstreze nimic
pentru el. Cel care iubeşte, fără să ceară nimic în schimb. Acesta este întru totul destinul vostru.
A fi creatorul şi cel creat -totul în unul. A fi masculin în feminin şi feminin în masculin. A fi
activ şi receptiv. A merge dincolo de dualitate, pe aripile paradoxului.
Toate acestea le vei face, deoarece Mesia a venit şi Mesia eşti tu. Tu eşti cel care învaţă să
respire şi să se ridice din durerea conflictelor autocreate. Tu eşti acela, dragul meu frate şi draga
mea soră. Numai tu.

Paul Ferrini