Opera literara “Alexandru Lapusneanul” este o nuvela romantice de inspiratie istorica ce a fost publicata

in perioada pasoptista, in primul numar al revistei “Dacia literara” redactata de Mihail Kogalniceanu in
anul 1840 si este prima nuvela istorica din literatura romana.Opera este o nuvela romantice prin tema
istorica si anume prezentarea unui episod din istoria Moldovei in timpul celei de-a doua domnii a lui
Alexandru Lapusneanul,prin constructia personajelor si ilustrarea acestora in situatii exceptionale dar si
prin sursele de inspiratie utilizate.
Fiind o nuvelă, accentul este pus pe conturarea unor personaje complexe. Cele două personaje care se
constituie într-un cuplu în acestă nuvelă sunt domnitorul şi soţia sa, doamna Ruxanda, personaje
romantice si personalitati istorice despre care scriitorul se documenteaza din LTM de Grigore Ureche,
dar modifica unele date istorice, pentru ca personajele sa ilustreze in nuvela doua tipuri umane opuse.

Prin urmare, autorul a evidentiat prin cele doua personaje un cuplu romantic:daca domnitorul e
dur,tiranic,curd,ipocrit,impulsiv doamna ruxanda este o fire angelica,suava,delicata,sensibila,sicera,
evlavioasa si supusa.Astfel,cele doua personaje sunt prezentate in antiteza si formeaza un cuplu devenit
celebru in literatura.

Titlul pune in lumina personalitatea puternica a personajului principal,exceptional prin cruzimea sa.
Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcatuit dintr-un substantiv propriu,
care in sens denotativ indica o personalitate istorica, domnitor al Moldovei care a
domnit de doua ori, fiind detronat prima oara datorita tradarii boierilor si care s-
a intors a doua oara la tron, impunandu-se cu ajutor strain. In sens conotativ,
titlul surprinde personajul pricipal al operei, tipul de domnitor crud, despot si
tiran, caracterizat prin disimulare si o buna cunoastere a psihologiei umane.
Folosirea acestui nume in titlu indica o trasatura a nuvelei istorice.

CARACT. LUI LAPUSNEANUL

Nuvela ‘’Alexandru Lapusneanu’’ are un numar relativ redus de personaje fata
de roman,dar mai multe decat schita.

Accentul cade pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Alexandru Lapusneanu este personajul principal,numele lui constituind titlul

nuvelei. Este un personaj real,cu atestare istorica,infatisat in timpul celei de-a
doua domnii.

Pe Lapusneanu il caracterizeaza cruzimea nemasurata,provenita dintr-o ura

fara margini,dusa aproape la paroxism fata de boierimea tradatoare,lacoma de
averi,spoliatoare a taranimii. E viclean,ipocrit,de o inteligenta diabolica,isi
calca juramintele,e cinic si de un umor macabru,atunci cand ii arata doamnei
Ruxandra,piramida de capete drept ‘’un leac de frica.’’
Nu este o simpla bruta insetata de sange,ci este un monarh absolut,ce nu
tolereaza opozitia boierilor.

Este lucid si prevazator,cere parerea altora si isi exprima indoiala,este orgolios

si darz,neabatut in hotararea sa,nu cedeaza si nu renunta usor ,de aceea
respinge categoric si manios pretentia acestora de a nu intra in tara.

‘’-Daca voi nu ma vreti,eu va vreu pe voi,si voi merge ori cu voia,ori fara voia
voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt.’’

Lapusneanu are o bogata experienta,incat isi da seama de adevaratele intentii

ale lui Motoc,caruia i se adreseaza fara menajamente:

‘’ – Sa ma-ncred in voi?zise Lapusneanu,intelegand planul lui. Pesemne

gandeati ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: <<Lupul parul schimba,iar
naravul ba?>>’’

Totodata este un fin psiholog care sesizeaza cu usurinta caracterul si

psihologia celor din jur. Pentru el,Veverita este un opozant vechi si deschis
,Spanioc este patriotul tanar si orgolios,Stroici un copil nestiutor si
necunoscator de oameni caruia ‘’i se pare ca toate paserile ce zboara se
mananca’’,iar Motoc este’’invechit in rele’’,deprins a se ciocoi la toti domnii,pe
care i-a tradat pe rand.

Voievodul dovedeste abilitate politica,deoarece se apropie de popor

,indreptand nemultumirile acestuia catre boieri.

De aceea,gandind acest plan,el i se adreseaza lui Motoc: ‘’te voi cruta,caci imi
esti trebuitor,ca sa ma usurezi de blestemurile norodului.’’

Inca de la sosirea sa’’norodul pretutindene il intampina cu bucurie si

nadejde,aducandu-si aminte de intaia lui domnie ’’,caci nu-si da seama de
adevaratul caracter al domnitorului.

La el nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxandra nu este

constanta ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele
savarsite:’’Lapusneanu posomorandu-se,desfacu bratele:Ruxandra cazu la
picioarele lui’’.
Caracterizarea directa facuta de narator,este realizata prin expresii ca ‘’aceasta
dasantata cuvantare’’,’’a-si dezvalui uratul caracter’’,’’dorul lui cel
tiranic’’,’’vorbele tiranului ’’,dar acestea sunt putine,caci stilul naratorului se
caracterizeaza prin obiectivitate. Alteori caracterizarea directa este facuta de
alte personaje:’’bunul meu domn’’,’’viteazul meu sot(doamna
Ruxandra)’’,’’crud si cumplit este omul acesta(Teofan)’’. Cele mai multe dintre
trasaturile de caracter sunt evidentiate insa prin gesturi,prin mimica si prin
felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse in evident printr-o serie de
expresii,ca:’’silindu-se a zambi’’,’’ochii scantaiara ca un fulger’’,’’ochii lui
hojma clipeau ’’,’’azvarli cu manie’’,’’raspunse cu sange rece’’,etc….

Comportamentul personajului ii reflecta si el,indirect,insusirile,iar acesta este

relevant atat in momentele de sinceritate,de manifestare fireasca,cat si de
ipocrizie,de disimulare.

Lapusneanu e in stare(vazandu-se popit)sa profere injurii la adresa clerului

,lucru infiorator pentru acea vreme,cu atat mai groaznic cu cat el este la un pas
de moarte. Ar fi fost capabil chiar sa-si ucida sotia si pruncul,atunci cand
presimte alianta cu dusmanii lui neimpacati:’’M-ati popit voi,dar de ma voi
indrepta,pe multi am sa popesc si eu!iar pe cateaua asta voi s-o tai in patru
bucati impreuna cu tancul ei,ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si
dusmanilor mei’’.

Capacitatea de cruzime si de ura a personajului este enorma si nu se poate

masura decat cu rautatea si intrigile boierilor,adversarilor sai. In aceasta
zbatere a sa, Alexandru Lapusneanu devine o natura problematica.

Dupa cum se observa, Costache Negruzzi creaza un personaj complex in

persoana lui Alexandru Lapusneanu.

Relatia dintre Alexandru Lapusneanul

si Motoc
Nuvela istorica “Alexandru Lapusneanul” a aparut in anul 1840, in
primul numar al revistei “Dacia literara”, redactata de Mihail
Kogalniceanu. Motivul pentru care a debutat in aceasta revista a fost
faptul ca autorul nuvelei, Costache Negruzzi, a pus in aplicare
indrumarile lui Kogalniceanu, aparute in articolul-program
“Introductie”. Astfel, nuvela lui Negruzzi este considerata o literatura
originala si nationala, inspirata din una dintre sursele mentionate de
Kogalniceanu si anume istoria nationala.
Personajul principal din aceasta nuvela, domnitorul Alexandru-voda \,
are un motiv bine intemeiat pentru a-si dori sa-si recupereze tronul:
tradarea boierilor si dorinta de razbunare pe ei, lucru pe care nu il poate
realiza fara a fi din nou domnitor. Chiar daca vrea sa se razbune pe
intreaga boierime, exista insa un singur boier pe care il invinovateste cel
mai mult si anume Motoc. El era sfetnicul lui Lapusneanul inainte de a-l
vinde, lucru ce l-a transformat in boierul intrigant, tradator si avid de
putere.
La auzul revenirii lui Lapusneanul, Tomsa trimite patru boieri, printre
care si Motoc, care sa incerce sa il faca sa se razgandeasca. Dupa ce
realizeaza ca Lapusneanul nu ar face asa ceva nici in ruptul capului,
Motoc isi schimba modul de abordare, lingusindu-l pe domnitor si
cerandu-i sa nu il omoare. Astfel, Motoc demonstreaza ca este in
continuare o fire tradatoare, uitand instantaneu de Tomsa, cel caruia
trebuia sa ii fie loial (“Motoc ii saruta mana asemeni cainelui care, in loc
sa muste, linge mana care-l bate”). Cu toate acestea, Lapusneanul stie ca
nu poate avea incredere in el (“[...] ai vandut pre Despot, m-ai vandut si
pre mine, vei vinde si pre Tomsa!”), insa il iarta in aparenta deoarece
stie ca are nevoie de Motoc pentru a-si putea duce la capat planul de
razbunare. Pe langa faptul ca il iarta, Lapusneanul ii promite ca ii va
cruta viata (“Iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji de sangele tau
[...] te voi cruta, caci imi esti trebuitor”), asigurandu-se ca Motoc va
avea incredere deplina in el si c nu il va trada din nou.
Chiar daca in realitate Motoc era in Polonia unde urma sa fie executat tot
din ordinul lui Lapusneanul, autorul decide sa il pastreze ca si personaj
in nuvela deoarece acesta ajuta la constructia subiectului, la gradarea
tensiunii narative si, de asemenea, la conturarea conflictului dintre boier
si domnitor. Daca Motoc ar fi fost scos din nuvela, inteligenta dar si
puternica dorinta de razbunare ale lui Lapusneanul nu ar fi fost la fel de
bine evidentiate, iar punctul culminant nu ar mai fi avut aceeasi tensiune.
Conflictul exterior dintre Motoc si Lapusneanul premediteaza macelul
simoartea boierului inca de la inceputul nuvelei. Desi domnitorul il iarta
pe Motoc, ura si sentimentul de razbunare fata de acesta nu il vor lasa pe
domnitor sa il lase pe Motoc sa scape nepedepsit, motiv pentru care ziua
in care mor cei 47 de boieri este si ziua in care moare si Motoc.
In ziua macelului, Lapusneanul il trage pe Motoc deoparte pentru s privi
intreaga scena. Intre timp, norodul se aduna sub fereastra domnitorului.
Fiind nemultumiti si confuzi, oamenii decid sa elimine sursa principala a
problemelor lor, astefl ca incep sa strige ca isi doresc capul lui Motoc.
Boierul, simtindu-se amenintat, devine ridicol si “da o reprezentatie
comica de lasitate, invocand ajutorul divin” (Alexandru Piru) si, de
asemenea, cere ca poporul sa fie omorat, nu el (“Pune sa dee cu tunurile
intr-insii!... Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!”).
Insa Lapusneanul, ironic si vizibil multumit de acest deznodamant, il
indeamna pe Motoc sa moara pentru binele mosiei (“Du-te de mori
pentru binele mosiei dumitale!”). Astfel, domnitorul isi duce la bun
sfarsit planul de razbunare si reuseste sa-si atraga norodul care este
multumit de o asemenea jertfa.
Limbajul boierului poate fi considerat un alt element care ii aduce
moartea: in ziua macelului, acesta caracterizeaza poporul ca fiind “prost
si mojic”. Acest lucru ii arata lui Lapusneanul ca a avut dreptate in
privinta lui, ca este un boier tradator de neam si, mai presus de toate, un
boier las. Astfel ca, in momentul in care Motoc incepe sa se planga “ca o
muiere”, Lapusneanul decide imediat sa il dea pe boier pe mana
norodului, numindu-l “talhar si vanzator”.
Asadar, pe langa faptul ca ajuta la constructia subiectuluisi la gradarea
tensiunii, pastrarea lui Motoc confera verosimilitate nuvelei si constituie
un element crucial care il ajuta pe Lapusneanul sa isi indeplineasca
planul. Daca nu ar fi existat Motoc, domnitorul nu ar mai fi fost condus
in totalitate de ura fata de boierime, insa Motoc ii aminteste de tradarea
sa si a celorlalti boieri.