Sunteți pe pagina 1din 6

IPv6

ro.wikipedia.org/wiki/IPv6

Reprezentarea adresei IPv6 în formă hexazecimală și binară

IPv6 (prescurtare pentru engleză Internet Protocol version 6) este un protocol de nivel
internet TCP/IP (respectiv nivel rețea din Modelul OSI) pentru rețelele cu comutare de
pachete, inclusiv pentru Internet. Documentul ce specifică IPv6 este RFC 4294.[1]

Istoric
La începuturile Internetului, adresele IPv4 se împărțeau în 5 clase de adrese, notate de la
A la E. Împărțirea se făcea în funcție de configurația binară a primului octet al adresei. Din
păcate, această metodă risipea multe adrese IP, iar odată cu răspândirea Internetului a
apărut pericolul epuizării spațiului de adrese. Pentru a soluționa această problemă, la
începutul anilor '90 au fost concepute mai multe soluții care aveau rolul de a prelungi viața
lui IPv4. În plus, a fost conceput și un nou protocol, IPv6.

La începutul lui 1992 apăruseră mai multe propuneri pentru noul protocol de adresare, iar
la sfârșitul aceluiași an, IETF a anunțat un apel de propuneri.[2] În septembrie 1993, IETF a
creat o arie de interese temporară, numită IP generația următoare (engleză IP Next
Generation, prescurtat IPng), pentru a rezolva problemele specifice IPng. Noua arie era
condusă de Allison Mankin și Scott Bradner și era formată din 15 ingineri[3] proveniți din
diverse firme, care aveau sarcina să seteze direcția și să realizeze versiuni preliminare ale
viitoarelor standarde.[4][5]

IETF a adoptat modelul IPng pe 25 iulie 1994, prin formarea mai multor grupuri de lucru.[4]
Până în 1996, IPv6 a fost definit printr-o a serie de RFCuri, dintre care primul a fost RFC
1883. S-a sărit peste versiunea 5 deoarece era deja folosită de Internet Stream Protocol,
un protocol experimental.

Înlocuirea adreselor IPv4

1/6
IPv4, versiunea folosită până în 2011 pe scară largă, nu mai poate scala, numărul de stații
conectate la o astfel de rețea fiind limitat la 4,3 miliarde. Ultimele adrese IPv4 au fost
alocate de IANA la începutul anului 2011.[6] IPv6 implică în primul rând mărirea radicală a
spațiului de adrese de la 232 la 2128, dar și autoconfigurarea adresei printr-un mecanism
fără stări, standardizarea dimensiunii unei subrețele și integrarea securității din protocolul
IPSec.

Adresele de 128 biți care sunt folosite în IPv6 permit un număr mai mare de adrese și
subrețele (spațiu suficient pentru 1015 obiective = în total
340.282.366.920.938.463.463.374.607.431.768.211.456 adrese).

IPv6 a fost proiectată pentru a oferi fiecărei rețele de pe glob mai multe adrese ce pot fi
rutate în întregul Internet; adresele pot fi folosite pentru o largă varietate de dispozitive,
inclusiv telefoane mobile, PDA-uri, vehicule cu suport IP, electrocasnice și multe altele. În
plus față de asigurarea spațiului mai mare de adrese, IPv6 are următoarele avantaje în
comparație IPv4:

Managementul și delegarea adreselor devine mai ușoară;


Autoconfigurarea ușoară a adreselor;
IPsec încorporat;
Rutare optimizată;
Depistarea adreselor duble.

Este probabil că Internetul va folosi IPv4 și IPv6 în paralel pentru o perioadă destul de
lungă.[7] Cele două protocoale nu pot comunica direct, fiind nevoie de un gateway dedicat
sau de unul din mecanismele de tranziție implementate.

Caracteristicile protocolului

Jumbo frames
Cämpul de lungime din IPv6, fata de IPv4 (8 biti=1 byte=1 octet), are 16 biți, ceea ce
însemna că dimensiunea pachetului este de maxim 216 - 1 = 65.535 octeți de date. Totuși,
standardul IPv6 prevede existența unui antet opțional numit Jumbo Payload, care permite
32 2/6
folosirea a maxim 232 - 1 = 4.294.967.295 octeți de date pe conexiunile care permit
asemenea dimensiuni.[8]

Mobilitate

Multicast

Rutare
În IPv6, antetul pachetului și procesul de forwardare a pachetelor de către rutere au fost
simplificate. Deși antetele de IPv6 sunt de 2 ori mai mari decât cele de IPv4, procesarea
pachetelor este mai eficientă:[9][10]

Antetul de IPv6 a fost simplificat prin mutarea câmpurilor rar folosite în antete de
extensie opționale.
ruterele IPv6 nu fragmentează pachetele. Gazdele cu IPv6 trebuie ori să descopere
dimensiunea maximă a pachetelor acceptate de toate ruterele de pe cale, să
fragmenteze pachetele la capetele transmisiunii sau să folosească un MTU de 1280
de octeți, care este minimul acceptat de protocol.
Antetul IPv6 nu este protejat de o sumă de control, făcându-se presupunerea că
integritatea datelor este asigurată atât la nivelul legătură de date, cât și la nivelul
transport[11]. În acest fel, ruterele IPv6 nu trebuie să recalculeze suma de control
atunci când schimbă unul din elementele pachetului.
Câmpul TTL din IPv4 a fost redenumit în Hop Limit, deoarece ruterele nu mai trebuie
să calculeze timpul petrecut de pachet în cozile dispozitivelor de rețea.

Securitate
Protocolul IPsec a fost dezvoltat inițial pentru IPv6, dar a fost mai întâi folosit pe scară largă
în IPv4, în care a fost inclus ulterior. IPSec este o parte integrantă a suitei de protocoale ce
formează standardul IPv6.[9] IPsec este obligatoriu în IPv6[12] dar opțional pentru IPv4.

Formatul pachetului

Adrese IPv6

Notarea adreselor
O adresă IPv6 are 128 de biți, reprezentați ca 8 grupuri de 4 cifre hexazecimale separate
prin două puncte (:)

128 biți sunt reprezentați ca 8 câmpuri în sistemul hexazecimal:

2031:0000:130F:0000:0000:09C0:876A:130B

Ca o abreviere, câmpurile egale cu 0 pot fi reprezentate printr-o singură cifră în loc de 4:

3/6
2031:0:130F:0:0:9C0:876A:130B
↑ ↑

De asemenea, domeniile succesive de 0 pot fi reprezentate ca două separatoare de câmp


consecutive:

2031:0:130F::9C0:876A:130B

Ierarhia
Nu toți biții dintr-o adresă IP sunt folosiți pentru adresarea stațiilor. O adresă IPv6 folosește
primii 64 de biți din adresă pentru identificatorul rețelei, iar ceilalți 64 de biți pentru
identificatorul portului (plăcii de rețea). Metoda este asemănătoare cu clasele de adrese din
IPv4.

Identificatorul portului este determinat automat de


către gazdă, fără niciun fel de configurare, pe baza
adresei MAC a plăcii de rețea astfel[13]:
Transformarea MAC→EUI-64
1. se transformă adresa MAC (numită și EUI-48)
într-un identificator EUI-64 adăugând secvența
0xFFFE între primii 3 și ultimii 3 octeți din adresă (metoda descrisă în imaginea din
dreapta)
2. se modifică valoarea celui de-al șaptelea bit din primul octet (bitul Universal/Local)
din identificator, obținându-se ultimii 64 de biți ai adresei IPv6.

În plus față de acest identificator, RFC 3041 prevede și posibilitatea folosirii unui
identificator temporar. Acesta este generat folosind o valoare istorică (aleatorie în primă
fază) și următorul algoritm:

1. se ia valoarea istorică și este concatenează identificatorul automat descris mai sus


2. se calculează hashul MD5 pe suma de la pasul anterior
3. se salvează ultimii 64 de biți ai hashului ca valoare istorică pentru următoarea adresă
temporară
4. se iau primii 64 de biți și se setează bitul 7 (bitul Universal/Local) pe 0, ceea ce
corespunde unei adrese locale, valoarea rezultată fiind folosită ca identificator de
gazdă.

Autoconfigurarea IPv6

4/6
Autoconfigurarea adreselor IPv6

Implementarea IPv6 utilizează una din cele două metode pentru alocarea adreselor IP la o
gazdă: alocare statică (care reprezintă o gestionare complexă) sau DHCPv6 / BOOTP, care
alocă în mod automat adresele IP la o gazdă, odată ce calculatorul este în rețea.

IPv6 oferă o facilitate numită autoconfigurare independentă, care este similară cu DHCP.

Spre deosebire de DHCP, această autoconfigurare nu necesită utilizarea unei cereri


speciale de DHCP sau server atunci când se alocă adrese IP pentru dispozitive de rețea
generice care nu au suport DHCP (cum ar fi mâini robotizate folosite în fabricație).

La utilizarea protocolului DHCP, orice interfață de pe ruter configurată cu o adresă IPv6,


devine „furnizorul” de adrese IP pe rețeaua atașată.

Măsurile de protecție care împiedică duplicarea adreselor au fost înglobate în IPv6.


Această caracteristică se numește Duplicate Address Detection. Cu protocolul IPv4, nimic
nu împiedică ca două gazde să se conecteze la rețea cu adrese identice. Sistemele de
operare sau unele programe sunt capabile să detecteze problema, dar rezultatele apar
adesea imprevizibile.

Referințe
Doherty, Jim. Cisco networking simplified / Jim Doherty, Neil Anderson, Paul Della
Maggiora. -- 2nd ed. ISBN 978-1-58720-199-8 (pbk.)

Note
1. ^ „RFC 4294”. http://tools.ietf.org/html/rfc4294.
2. ^ RFC 1550, IP: Next Generation (IPng) White Paper Solicitation, S. Bradner, A.
Mankin (December 1993)
3. ^ Membrii grupului de lucru erau J. Allard (Microsoft), Steve Bellovin (AT&T), Jim
Bound (Digital Equipment Corporation), Ross Callon (Wellfleet), Brian Carpenter
(CERN), Dave Clark (MIT), John Curran (NEARNET), Steve Deering (Xerox), Dino
5/6
Farinacci (Cisco), Paul Francis (NTT), Eric Fleischmann (Boeing), Mark Knopper
(Ameritech), Greg Minshall (Novell), Rob Ullmann (Lotus), and Lixia Zhang (Xerox).
4. ^ a b RFC 1752 The Recommendation for the IP Next Generation Protocol,
S.Bradner, A.Mankin, January 1995.
5. ^ History of the IPng Effort
6. ^ Roxana Cristea (9 februarie 2011). „Apocalipsa internetului - cum s-au terminat IP-
urile”. Business Magazin. http://www.businessmagazin.ro/business-hi-tech/new-
media/apocalipsa-internetului-cum-s-au-terminat-ip-urile-7952049. Accesat la 8
ianuarie 2012.
7. ^ Tim Chown (2 februarie 2011). „How IPv6 will work as IPv4 wanes”. ZDnet.co.uk.
http://www.zdnet.co.uk/news/infrastructure/2011/02/02/how-ipv6-will-work-as-ipv4-
wanes-40091638/. Accesat la 15 ianuarie 2012.
8. ^ RFC 2675, IPv6 Jumbograms, D. Borman, S. Deering, R. Hinden (August 1999)
9. ^ a b RFC 2460 - Internet Protocol, Version 6 (IPv6) Specification
10. ^ RFC 1726 - Technical Criteria for Choosing IP The Next Generation (IPng)
11. ^ UDP peste IPv4 poate avea o sumă de control 0, ceea ce înseamnă că nu a fost
calculată, dar când este folosit peste IPv6, UDP trebuie să aibă o sumă de control
validă.
12. ^ J. Loughney, Ed. (aprilie 2006). „IPv6 Node Requirements”.
http://tools.ietf.org/html/rfc4294#section-8. Accesat la 15 ianuarie 2012. „Security
Architecture for the Internet Protocol [RFC-4301] MUST be supported.”
13. ^ IPv6 interface identifiers, Microsoft Technet

Vezi și
Adresă IP
Adresă MAC

Legături externe
en IP version 6 la Microsoft TechNet
Standarde
en RFC 2460 - Internet Protocol, Version 6 (IPv6) Specification
en RFC 2373 - IP Version 6 Addressing Architecture
en RFC 3041 - Privacy Extensions for Stateless Address Autoconfiguration in
IPv6
en RFC 4294 - IPv6 Node Requirements

6/6