PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL

1. Instantele judecatoresti sunt stabilite prin lege

Stabilirea instantelor care solutioneaza cauze civile se face prin lege. Potrivit art. 126 alin. 1 din
Constitutie „Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti
stabilite prin lege”, iar art. 2 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 stabileste ca instantele judecatoresti sunt Inalta
Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instantele militare si
judecatoriile.
Deoarece justitia este monopol de stat, nicio alta autoritate decat organele specializate abilitate de stat
nu o poate realiza prin intermediul unor hotarari care sa se bucure de autoritate de lucru judecat si de forta
executorie, iar pentru a fi investite cu toata autoritatea necesara indeplinirii misiunii, aceste organe
specializate trebuie infiintate prin lege. Deasemenea, competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin
lege (art. 126 alin. 2 din Costitutie). Activitatea instantelor de judecata se desfasoara in mod continuu, fara
intreruperi decat cele provocate de zilele nelucratoare.
Instantele judecatoresti sunt si sedentare, in sensul ca au sediu determinat, la care se depun cererile
partilor si unde se desfasoara activitatea de judecata. Aceasta caracteristica nu impiedica judecatorul sa
efectueze o cercetare la fata locului sau sa se deplaseze pentru audierea unui martor care nu se poate
prezenta in instanta.
Referirea art. 126 alin. 1 din Constitutie numai la instantele de judecata nu inseamna ca ele vor rezolva
toate pricinile civile, altfel spus, ca nu pot exista si alte organe de jurisdictie. Puterea judecatoreasca nu are
monopolul de a judeca, unele litigii fiind incredintate altor jurisdictii. Important este ca acestea sa fie infiintate
prin lege in cazuri bine justificate, sa fie independente si impartiale. Aceasta interpretare este conforma cu
practica Comisiei si Curtii Europene care subliniaza ca sunt calificate tribunale nu numai jurisdictiile ordinare,
ci si toate jurisdictiile independente si impartiale care statueaza, pe baza unei proceduri organizate si care
cuprinde garantiile necesare, in drept sau in echitate, asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil.
Potrivit art. 21 alin. 4 din Constitutie, jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
Este interzisa infiintarea de instante extraordinare (art. 126 alin. 5 din Constitutie). Aceasta este o
consecinta a consacrarii, in art. 16 din Constitutie, a principiului egalitatii in fata legii si a justitiei.
2. Accesul liber la justitie. Principiul dublului grad de jurisdictie
Accsesul liber la justitie este consacrat in Constitutie. Art. 21 alin. 1 stabileste ca „orice persoana se
poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime”, pentru ca alin. 2 al
aceluiasi articol sa precizeze ca „nicio lege nu poate ingradi acest drept”. De asemenea, potrivit art. 52 alin.
1 “persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act
administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina
recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”, in conditiile
stabilite prin legea organica. Acest principiu este consacrat si in art. 56 alin. 1 C. pr. civ. potrivit caruia „poate
fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor civile”.
Acest drept trebuie sa fie exercitat de catre cetatenii romani sau straini ori de catre apatrizi cu buna
credinta, fara sa se incalce drepturile si libertatile celorlalti (art. 57 din Constitutie).
In Romania justitia este gratuita, in sensul ca judecatorii si procurorii, etc. sunt functionari ai statului si
sunt remunerati de acesta, astfel incat partile nu trebuie sa ii plateasca. Procesul implica insa alte cheltuieli
care cad in sarcina partilor (taxe de timbre, onorarii de avocati, cheltuieli cu administrarea probelor), astfel
incat, desi sunt proclamate atat egalitatea cat si accesul liber la justitie, trebuie reglementate si mijloacele
care sa asigure in fapt un astfel de acces. Legislatia romana reglementeaza, in acest scop ajutorul public
judiciar in materie civila (OUG nr. 51/2008), scutirea de plata taxelor de timbru (OUG 80/2013).
In sistemul procesual roman este reglementat, inca de la adoptarea codului din 1865, principiul
dublului grad de jurisdictie, potrivit caruia o cauza solutionata de o instanta va fi judecata din nou de catre
o instanta superioara. Initial (Legea 92/1992) prevedea un triplu grad de jurisdictie datorita reintroducerii
curtilor de apel. In aceasta conceptie, primul grad este reprezentat de judecata in fond, impotriva hotararii
pronuntate in fond se putea exercita apel la instanta ierarhic superioara care pronunta o hotarare definitiva
(gradul 2), iar hotararile date in apel puteau fi atacate cu recurs la instanta superioara care pronunta
hotararea inrevocabila (gradul 3).
1
Aceasta solutie a fost criticata in doctrina si, astfel, prin OUG 138/2000, recursul a fost calificat
cale extraordinara de atac. Aceasta solutie a fost preluata si in noul cod de procedura civila, astfel ca
principiul dublului grad de jurisdictie se asigura printr-o judecata in fond la tribunal si, in mod exceptional la
judecatorie, si o noua judecata de fond in apel. Apelul este singura cale ordinara de atac si reprezinta calea
obisnuita, recursul fiind o cale extraordinara de atac prin care, in cazurile si conditiile prevazute de lege, se
verifica, exclusiv, aplicarea legii.
3. Dreptul la un process echitabil, in termen optim si previzibil, de catre o instanta independenta
si impartiala
In noul cod de procedura civila se stipuleaza ca orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale de
catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege (art. 6). Potrivit art. 124 alin. 3 din Constitutie
„judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”. Aceste principi sunt garantate si prin alte reglementari
care asigura garantiile esentiale pentru garantarea independentei. Astfel, art. 126 alin. 1 din Constitutie –
instantele judecatoresti sunt stabilite prin lege, inamovibilitatea judecatorilor, numirea acestora de catre
Presedintele Romaniei numai la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii etc.
Independenta trebuie sa se refere, pe de o parte, la instanta judecatoreasca ca intreg, iar pe de alta
parte, la fiecare judecator. In general, problema independentei se analizeaza sub doua aspecte:
independenta functionala si independenta persoanala.
a. Independenta functionala presupune, pe de o parte, ca organele care judeca sa fie adecvate
acestei functii respectiv sa nu apartina executivului sau legislativului, iar, pe de alta parte, sa fie
independente in exercitarea functiilor lor, deci sa nu fie supuse ingerintelor din partea puterii legislative,
puterii executive sau partilor.
Principiile fundamentale adoptate in 1985 prevad la art 2 ca justitia trebuie sa hotarasca cauzele aduse
in fata ei pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara restrictii, fara influente nedorite, amagiri, presiuni,
amenintari ori amestecuri, directe sau indirecte, ale nimanui, indiferent de motiv.
b. Independenta personala. Curtea Europeana mentioneaza, in afara cerintei existentei
aparentelor exterioare de independenta si alte criterii de apreciere a independentei: modul de numire a
judecatorilor, durata numirii, existenta de garantii contra influentelor exterioare. De asemenea, in literatura de
specialitate si in recomandarile internationale sunt prevazute si alte criterii care vizeaza: modul de recrutare a
judecatorilor, durata numirii, inamovibilitatea, colegialitatea, fixarea salariului judecatorilor prin lege, libertatea
de expresie a judecatorilor si a dreptului lor de a forma organizatii menite sa le apere interesele lor
profesionale, incompatibilitatile si interdictiile, pregatirea continua.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Constitutie, magistratii nu pot face parte din partidele politice si de aceea nu
pot fi alesi (art. 37 alin. 1) iar potrivit art. 125 alin. 3 „functia de judecator este incompatibila cu orice alta
functie publica sau privata cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior”.
Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 precizeaza ca judecatorii trebuie sa se abtina de la orice activitate
legata de actul de justitie in cazuri care presupun existenta unui conflict intre interesul lor si interesul public
de infaptuire al justitiei sau de aparare a intereselor generale ale societatii, cu exceptia cazurilor in care
conflictul de interese a fost adus la cunostinta, in scris, colegiului de conducere al instantei si s-a considerat
ca existenta conflictului de interese nu afecteaza indeplinirea impartiala a atributiilor de serviciu.
Prin art. 8 din aceeasi lege le este interzis judecatorilor sa desfasoare, direct sau prin persoane
interpuse, activitati comerciale, sa aiba calitatea de asociat sau membru in organele de conducere,
administrare sau control la societati civile, comerciale, de asigurare ori financiare etc., sa desfasoare activitati
de arbitraj in litigii civile, comerciale sau de alta natura.
Art. 41-42 din C. pr. civ. prevad cazurile in care judecatorul este incompatibil si nu poate lua parte la
judecata, iar art. 140-141 permite partilor sa ceara stramutarea judecatii la alta instanta de acelasi grad daca
exista motive de banuiala legitima.
In acelasi scop, Legea nr. 304/2004 prevede regula colegialitatii in solutionarea cauzelor in apel si in
recurs, fapt care constituie o garantie a impartialitatii, deoarece prin controlul reciproc al judecatorilor,
pasiunile, prejudecatile, ideologiile individuale se estompeaza.
c. Impartialitatea obiectiva presupune determinarea faptului daca, independent de conduita
personala a membrilor tribunalului, unele imprejurari sau fapte ce se pot verifica autorizeaza punerea in
discutie a impartialitatii lor. In aprecierea impartialitatii obiective, aparentele au un rol deosebit, deoarece intr-
o societate democratica tribunalele trebuie sa inspire justitiabililor deplina incredere.
2
d. Impartialitatea subiectiva este legata de forul interior al judecatorului si, de aceea
Curtea Europeana a statuat ca ea se prezuma pana la proba contrarie, pentru rasturnarea acestei prezumtii
fiind necesar dovedirea faptului ca in forul sau interior judecatorul a favorizat sau a defavorizat o anumita
parte, proba dificil de facut. Este necesar ca prejudecata judecatorului sa se exteriorizeze pentru ca
partialitatea sa fie retinuta impotriva sa si sanctionata, deoarece proba partialitatii subiective nu se poate face
decat prin elemente obiective.
Cerinta de a se examina cauza in mod echitabil este inscrisa in tratatele internationale, in Constitutia
Romaniei (art. 21 alin. 3), in Legea nr. 303/2004 ( art. 6 si 10) si in actualul cod de procedura civila la art. 6,
dar ea nu este definita. Aceasta cerinta insa nu trebuie interpretata ca judecatorul trebuie sa judece in
echitate. Constitutia Romaniei (art. 124) stabileste ca justitia se infaptuieste in numele legii si ca nimeni nu
este mai presus de lege (art. 16 alin. 2). De asemenea, in Constitutie se statueaza ca respectarea
Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 314/2004 dispune ca justitia se infaptuieste in numele legii, iar art. 7 C. pr.
civ. prevede ca procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii. Judecatorul are obligatia de
a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor partilor din
proces. Este consacrat deci principiul legalitatii, care vizeaza respectarea atat a legilor de drept material,
substantiale cat si a legilor de procedura.
Cerinta de a examina cauza intr-un termen rezonabil este inscrisa in tratatele internationaledar si in
Constitutia Romaniei si in Lgea nr. 304/2004. Noul cd de procedura civila prevede la art. 6 alin.1 ca orice
persoana are dreptul la judecarea cauzei sale intr-un termen optim si previzibil, iar din alin. 2 rezulta ca
aceasta cerinta se impune si in faza executarii silite.
Potrivit art. 238 C. pr. civ. primei instante, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate,
judecatorul, dupa ascultarea partilor, va estima durata necesara pentru cercetarea procesului, tinand cont de
imprejurarile cauzei, astfel incat procesul sa fie solutionat intr-un termen optim si previzibil, durata estimata
fiind consemnata in incheiere. Judecatorul va putea sa reconsidere aceasta durata, dupa ascultarea partilor,
pentru motive temeinice. Acest obiectiv este urmarit si prin cuprinderea sa in alte dispozitii legale (amanarea
judecatii, in temeiul intelegerii partilor se poate incuviinta o singura data, amanarea judecatii pentru lipsa
apararii poate fi dispusa numai in mod exceptional pentru motive temeinice, partea care a fost prezenta la
sedinta de judecata nu va mai fi citata, fiind presupusa ca cunoaste termenele urmatoare si deci ele pot fi
mai scurte).
Analiza acestei cerinte nu se poate face in abstract, ci trebuie facuta in speta, luandu-se in considerare
complexitatea procesului, dificultatea dezbaterilor, atitudinea partilor, caile de atac ce se pot exercita, etc.
Noul cod de procedura civila reglementeaza pentru prima oara in Romania (art. 522-526) contestatia
privind tergiversarea procesului. Astfel, art. 522 alin. 1 prevede ca oricare dintre parti precum si procurorul
care participa la judecata pot face contestatie, prin care invoca incalcarea dreptului la solutionarea procesului
intr-un termen optim si previzibil, sa solicite luarea unor masuri legale pentru ca aceasta situatie sa fie
inlaturata. Contestatia se solutioneaza de completul investit cu judecarea cauzei, iar impotriva solutiei
respingerii se poate face plangere la instanta ierarhic superioara.
4. Principiul legalitatii
Potrivit art. 124 alin 1 din Constitutie, justitia se infaptieste in numele legii, iar in alin. 3 se precizeaza ca
judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 dispune ca si
judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii. Judecatorul
are obligatia de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor
partilor din proces deci legalitatea il priveste nu numai pe judecator ci si pe parti care trebuie sa-si exercite
drepturile si sa isi indeplineasca obligatiile in conformitate cu legea (atat civila de drept material, cat si cu
legea procesuala).
Puterea judecatorului implica nu numai identificarea normei aplicabile si analiza continutului sau, ci si o
necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul, aflat in
imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice, lasa obligatoriu judecatorului, investit cu puterea de a
„spune official dreptul”, o parte din initiative.
In activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa asigure un echilibru intre spiritul si litera legii,
intre exigentele literare si implicatiile scopului urmarit de legiuitor. Acest rol il pune pe judecator in situatia
mult mai complexa decat cea de aplicare automata a legii, de a infaptui justitia asigurand o relatie intre
3
necesitatea de stabilire a ordinii juridice si dinamica miscarii economice si sociale, urmarind sa asigure
echilibru intre tendinta de conservatorism si aceea de arbitrariu si autoritarism.
5. Indatoriri privind primirea si solutionarea cererilor
Potrivit art. 5 C. pr. civ.:
5.1. Judecatorii au indatorirea sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de competenta
instantelor judecatoresti potrivit legii. Aceasta dispozitie este o aplicatie a dreptului fundamental inscris in
Constitutie al accesului liber la justitie.
Art. 21 alin. 1 din Constitutie permite accesul la justie pentru apararea drepturilor, intereselor legitime si
libertatilor deci in cererea adresata instantei trebuie facuta justificarea optiunii de a sesiza instanta. Existenta
dreptului de acces la justitie nu conduce in mod automat la declansarea procedurii judiciare deoarece, in
materie civila regula este ca persoana trebuie sa-si manifeste vointa in acest sens; accesul liber nu
inseamna faptul ca instanta poate fi sesizata oricand si oricum. Legea de drept civil material sau de drept
procesual stabileste competenta instantei de judecata, existenta unor proceduri prealabile sesizarii instantei,
conditii de exercitare, reguli de timbrare, termene de prescriptie, de decadere etc., fara ca prin aceasta sa
incalce dispozitiile art. 21 alin. 2 adica sa fie considerate ingradiri ale accesului liber la justitie.
Daca i s-ar prezenta o cerere care nu este de competenta instantelor judecatoresti, judecatorul ar putea
refuza primirea ei aratand petentului care este organul competent, dar daca petentul insista totusi ca cererea
sa fie primita la instanta judecatoreasca, judecatorul caruia i se prezinta cererea nu poate refuza primirea ei.
Va dispune inregistrarea ei, constituirea dosarului, urmand ca decizia sa o ia, prin hotarare, completul careia
ii va fi repartizata.
5.2. Niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara
sau incompleta
Judecatorii nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta.
Asemenea regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei. In situatia in care legea
nu prevede ori este incompleta sau neclara, judecatorul nu poate refuza sa judece, ci va cauta solutia in alte
norme de drept asemanatoare sau in principiile generale ale dreptului, deci va recurge la analogia legii sau la
analogia dreptului.
5.3 In cazul in care o pricina nu poate fi solutionata nici in baza legii, nici a uzantelor, iar in
lipsa acestora din urma, nici in baza dispozitiilor legale referitoare la situatii asemanatoare, ea va
trebui judecata in baza principiilor generale ale dreptului avand in vedere toate circumstantele
acesteia si tinand seama de cerintele echitatii
Art. 1 alin. 1. C. pr. civ. stabileste ca sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzantele si principiile
generale ale dreptului.
In cazul unei lacune legislative, daca nu are posibilitatea sa recurga la analogie, judecatorul aplica
direct justitia si echitatea, in sensul ca dreptul natural devine sursa directa pentru hotarare. In situatia in care
legiutorul ingaduie judecatorului sa aplice anumite criterii metajuridice (echitate, bune moravuri, indemnizatie
justa) sau in care judecatorul aplica legea dar recurge la diverse metode de interpretare, independenta
judecatorului se manifesta plenar, mai ales atunci cand este vorba de interpretarea solutiilor legal intolerabil
injuste (raport coercitiv).
5.4. Este interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile
pe care le pronunta in situatiile care ii sunt deduse judecati.
Judecatorul este obligat sa primeasca si sa solutioneze cererea de competenta instantelor
judecatoresti, chiar daca legea nu prevede, este neclara sau incompleta, dar, cu toate acestea el nu poate
decide decat in speta si nu poate stabili dispozitii general obligatorii. In acest fel contribuie la separarea
puterilor in stat, depasirea atributiilor puterii judecatoresti constituind motiv de casare a hotararii.
Cu toate acestea sunt situatii in care deciziile judecatorilor sunt obligatorii. Art. 517 alin. 4 si art 521
alin. 3 C. pr. civ. reglementeaza ca deciziile pronuntate in recursul in interesul legii, respectiv in cazul in care
Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat printr-o hotarare prealabila in dezlegarea unor chestiuni de
drept, acestea sunt obligatorii pentru instantele judecatoresti.

6. Principiul contradictorialitatii
Procedura civila romana este guvernata de principiul contradictorialitatii, care permite fiecarei parti in
litigu sa discute si sa combata pretentiile, sustinerile, argumentele si probele adversarului, precum si sa-si
4
expuna punctul de vedere asupra problemelor puse in discutie de catre judecator.
 Potrivit art. 14 C. pr. civ.: instanta nu poate hotara asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea
partilor, daca legea nu prevede altfel, partile trebuie sa-si faca cunoscute reciproc pretentiile, motivele de fapt
si de drept pe care acestea se intemeiaza, mijloacele de proba, etc, partile au obligatia de a expune situatia
de fapt la care se refera pretentiile si apararile lor in mod corect si complet, precum si obligatia de a expune
un punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii adverse. Contradictorialitatea se manifesta chiar de la
inceputul procesului, iar apoi pe tot parcursul lui, inclusiv in caile de atac si in faza executarii silite.
Judecatorul este cel care vegheaza asupra respectarii contradictorialitatii intre parti si, in acelasi timp,
este si el tinut sa respecte acest principiu intrucat nu poate invoca in hotararea sa probleme de fapt si de
drept ori probe care nu au fost puse in discutia partilor.
Exista si situatii exceptionale, justificate de urgenta, cand legea ingaduie ca, provizoriu,
contradictorialitatea sa fie inlaturata (conservarea probelor in cazul in care exista pericol de disparitie, luarea
unor masuri urgente, cu caracter vremelnic pe calea ordonantei presedintiale). In toate aceste cazuri este
permisa calea apelului, care se judeca cu citarea partilor si deci contradictorialitatea este asigurata.
Nerespectarea acestui principiu care asigura aflarea adevarului si dreptul la aparare, atrage dupa sine
nulitatea hotararii judecatoresti.

7. Principiul dreptului de aparare

Acest principiu este consacrat de Constitutie. Art. 21 alin. 1 precizeaza ca dreptul la aparare este
garantat, iar alin. 2 al aceluiasi articol stabileste ca pe tot parcursul procesului partile au dreptul sa fie
asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Deasemenea art. 13 alin. 1 C. pr. civ. si art. 15 din Legea nr.
304/2004 dispun ca dreptul la aparare este garantat.
Dreptul la aparare are doua intelesuri, unul material, mai larg si unul formal, mai restrains.
In sens material, dreptul la aparare cuprinde intregul complex de drepturi si garantii procesuale care
asigura partilor posibilitatea de a-si apara interesele, precum si dreptul de a face cereri, de a lua la cunostinta
de actele de la dosar, de a propune probe, de a recuza, de a participa la dezbateri de a pune concluzii, etc.
In acest sens art. 13 alin. 3 C. pr. civ. stabileste ca partilor li se asigura posbilitatea de a participa la toate
fazele de desfasurare a procesului.
In sens formal, dreptul la aparare are in vedere posibilitatea partilor de a-si angaja aparator. Teza a
doua a art. 15 din Legea nr. 304/2004, stabileste ca in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie
reprezentate sau, dupa caz, asistate de aparator, ales sau din oficiu.

8. Rolul judecatorului in aflarea adevarului

Functia judecatorului este aceea de a rezolva pe baza regulilor de drept conflictul intre parti. Rolul
judecatorului in procesul de judecata se concretizeaza in urmatoarele aspect principale:
a. va starui in toate fazele procesuale pentru solutionarea amiabila a cauzei, dand partilor sfaturi de
impacare;
b. da calificarea exacta a cererii, in raport de continutul ei si nu dupa denumirea data de parte (art.
152 C. pr. civ.). Judecatorul da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar
daca partile le-au dat o alta denumire, dar in prealabil este obligat sa puna in discutia partilor calificarea
juridica exacta (art. 22 alin. 4);
c. conduce dezbaterile putand lua orice masuri legale pentru buna desfasurare a procesului
(prezentarea de inscrisuri, conexare, disjungere, suspendare). Poate dispune introducerea in cauza a altor
persoane, in conditiile legii;
d. rezolva litigiul conform regulilor de drept care-i sunt aplicabile, sau invoca, si din oficiu, incalcarea
normelor imperative, de ordine publica, fie ca privesc dreptul material ori organizarea judecatoreasca;
e. are posibilitatea de a pune intrebari partilor precum si de a pune in discutia lor, orice imprejurare
de fapt sau de drept, care duc la solutionarea cauzei, chiar daca nu sunt cuprinse in cererea de chemare in
judecata;
f. are facultatea de a ordona proble din oficiu, chiar peste vointa partilor, daca proba este legala si
a fost pusa in discutia contradictorie a partilor;
g. are obligatia de a folosi toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala in cunoasterea
faptelor si in vederea descoperirii adevarului, pentru a pronunta o hotarare legala si temeinica;
5
h. necesitatea de a da partilor ajutor activ in ocrotirea drepturilor si intereselor lor.
 Toate aceste atributii sunt supuse contradictorialitatii, pentru a nu se afecta dreptul la aparare al partilor
si deci, judecatorul trebuie sa puna in discutia partilor aspectele pe care le invoca din oficiu. Cu toate acestea
interventia judecatorului in proces este limitata de disponibilitatea care caracterizeaza procesul civil si, deci,
partea poate sa dispuna de obiectul procesului sau de mijloacele procesuale pe care i le acorda legea.

9. Principiul disponibilitatii
Principiul disponibilitatii cuprinde urmatoarele drepturi:
a. Dreptul persoanei interesate de a interveni in procesul civil
Judecatorul nu porneste din oficiu procesul civil ci asteapta sa fie investit de catre cel care se pretinde
titular al dreptului sau de o alta persoana sau organ al statului, carora legea le recunoaste legitimare
procesuala activa (art. 9 alin. 1 C. pr. civ.).
Instanta poate actiona in mod exceptional si fara sesizare (actiunea civila in procesul penal, se
porneste si se exercita din oficiu cand partea vatamata este lipsita de capacitatea de exercitiu sau are
capacitate de exercitiu restransa art. 177 C. pr. civ., instanta de divort se pronunta din oficiu cu privire la
locuinta copiilor minori si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare).
b. Dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii (art. 9 alin. 2)
Limitele cererii sunt determinate de catre reclamant, el fiind cel care stabileste cadrul procesual,
persoanele care sunt chemate in judecata si obiectul, adica ceea ce se pretinde prin cerere. Instanta poate
introduce din oficiu o alta persoana in proces numai in conditiile art. 78 si 79 C. pr.civ. si este tinuta sa se
pronunte omnia petita (cu privire la toate pretentiile).
Limitele apararii sunt determinate de catre parat, el fiind singurul indreptatit sa stabileasca conditiile si
mijloacele prin care va raspunde pretentiilor reclamantului.
c. Dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv pretins, dreptul de a achiesa la
pretentiile reclamantului sau la hotararea in prima instanta si dreptul de a stinge litigiul printr-o
tranzactie
Legea procesuala reglementeaza aceste drepturi de a dispune de soarta procesului si singura
problema care se poate pune este aceea daca judecatorul este indreptatit sa controleze aceste acte de
dispozitie. Fata de vechea reglementare si mai ales fata de reglementarile de dinainte de decembrie 1989
cand judecatorul trebuia sa verifice daca aceste acte de dispozitie nu au la baza o cauza ilicita sau vreun
viciu de consimtamant, in prezent judecatorul are a veghea numai daca acestea sunt savarsite in
conformitate cu legea, avand in vedere ca el este tinut sa observe din oficiu aplicarea normelor de ordine
publica.
d. Dreptul de a ataca sau nu hotararea
e. Dreptul de a cere sau nu executarea hotararilor judecatoresti.

10. Principiul egalitatii

Potrivit art. 16 alin. 1 din Constitutie, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari. Art. 7 alin 2 din Legea nr. 314/2004 stabileste ca justitia se infaptuieste in mod
egal pentru toti, fara deosebire de rasa, de nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala,
opinie, apartenenta politica, avere, origine si conditie sociala sau de orice alte criteri discriminatorii.
Art. 8 C. pr. civ. stabileste ca in procesul civil, partilor le este garantata exercitarea drepturilor
procedural in mod egal si fara discriminari.
Egalitatea in justitie se concretizeaza prin:
a. toti cetatenii sunt judecati de aceleasi instante;
b. judecata se face dupa aceleasi norme de procedura civila pentru toate partile in proces;
c. instanta este datoare sa asigure aceleasi drepturi procesuale partilor iar, daca exista dezechilibru
procesual, datorat situatiei economice sau sociale a uneia dintre parti, sa faca uz de dispozitiile legale care,
fara a conduce la partinirea uneia dintre parti, sa asigurare egalitatea armelor.

11. Principiul publicitatii

Acest principu este consacrat de art . 127 din Constitutie cat si de codul de procedura civila, art. 17 si in
Legea 304/2004 (art. 12). Publicitatea reprezinta o garantie fundamentala a administrarii justitiei, un
6
mijloc de protectie impotriva abuzurilor unei justitii secrete.
 Regula o constituie publicitatea in sistemul procesual roman. Art. 213 C. pr. civ. prevede ca in fata
primei instante, prima atapa a judecatii, cercetarea procesului, se desfasoara in camera de consiliu. Cu
privire la dezbaterea fondului in sedinta publica se prevede ca instanta poate dispune, la cerere sau din
oficiu, ca aceasta sa se desfasoare in intregime sau in parte fara prezenta publicului, in cazurile in care se
aduce atingere moralitatii, ordinii publice, intereselor minorilor, vietii private ori intereselor justitiei.
Aceste exceptii se incadreaza in cele unanim admise, chiar si in tratatele internationale, deoarece
vizeaza, in principal buna administrarea a actului de justitie.
Chiar si in cazurile la care se refera aceste exceptii pronuntarea hotararii se face, de regula, in sedinta
publica.

12. Principiul oraliatii

Este consacrat de art. 15 C. pr. civ. In temeiul acestui principiu, judecatorul, sub sanctiunea nulitatii
hotararii, are obligatia de a da cuvantul partilor pentru a-si sustine oral pretentiile, a discuta regularitatea
actelor de procedura, a propune probe si a formula concluzii. Oralitatea asigura publicitatea reala,
contradictorialitatea efectiva a dezbaterilor si exercitarea in conditiii optime a dreptului la aparare, dand
posibilitatea partilor de a-si expune toate cererile, iar judecatorului, posibilitatea de a-si manifesta rolul activ.
Cu toate acestea in sistemul nostru procesual oralitatea se combina cu procedura scrisa. De
asemenea, poate exista o procedura exclusiv scrisa (art. 223 alin.3 si art 411 C. pr. civ.), atunci cand niciuna
dintre parti, desi legal citate nu se prezinta la judecata, dar, cel putin una dintre ele, a solicitat judecarea in
lipsa. In acest caz, judecatorul se va pronunta numai pe baza actelor de la dosar.

13. Obligatiile partilor si tertilor in desfasurarea procesului

Partile sunt obligate sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de
lege sau de judecator sub sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc, sa-si probeze pretentiile si apararile,
sa contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia

14. Principiul nemijlocirii

Art. 16 NCPC prevede ca probele se administreaza de catre instanta care judeca procesul, cu exceptia
cazurilor in care legea stabileste altfel. Intr-o alta exprimare, probele se administreaza in fata intregului
complet de judecata si cu citarea partilor.

15. Medierea si impacarea partilor

Potrivit art. 21 C. pr. civ. judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin
mediere, potrivit legii speciale (alin. 1).
In tot cursul procesului judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit legii
(alin. 2).
Din textul de lege mentionat rezulta ca daca partile nu recurg la mediere sau aceasta nu a dat rezultate,
judecatorul va incerca in tot cursul procesului impacarea partilor.

16. Limba desfasurarii procesului

Potrivit art. 13 din Constitutie, in Romania, limba oficiala este limba romana.
Art. 128 alin 1 din legea fundamentala prevede ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana.
In corelare cu aceste dispozitii, art. 18 alin. (1) C. pr. civ. prevede ca, procesul civil se desfasoara in
limba romana.

17. Respectul cuvenit justitiei

Conform art. 23 alin. (1) C. pr. civ. cei prezenti la sedinta de judecata sunt datori sa manifeste respectul
cuvenit fata de instanta si sa nu tulbure buna desfasurare a sedintei de judecata. Alin. (2) din acelasi articol
prevede ca, presedintele vegheaza ca ordinea si solemnitatea sedintei sa fie respectate, putand lua in acest
sens orice masura prevazuta de lege.