Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Istorie şi Filologie

Cultură și civilizație în societatea românească în epoca modernă

Szombati Daniel-Mircea

Istorie, anul III

Alimentația și obiceiuri alimentare în epoca modernă

Epoca modernă a fost marcată printr-o revoluție alimentară și anume prin introducerea în
Europa a alimentelor de pe continentul american și anume curcanul, porumbul, ciocolata, ardeiul
și cartoful. Odată cu revoluția alimentară, epoca modernă aduce și o revoluție industrială şi a
însemnat industrializarea agriculturii şi, după 1900, chimizarea intensă a produselor, desigur mai
puțin spre deloc pe teritoriul țării noastre.
Teritoriul României de azi a fost de milenii o zonă de cultură dominantă a meiului, care
juca un rol de căpetenie în alimentaţia masei mari a populaţiei. Această cereală alimentară,
singură, este cu totul nepanificabilă. Din meiul măcinat grosolan, din uruială, aşa cum se face cu
morile de mână, sau pisat, se prepară o fiertură: pâsatul, coleaşa, dintr-o făină mai fină,
mămăliga,iar din pasta nedospită coaptă în spuză sau în ţest rezulta mălaiul sau turta.

În secolele al- XVII-lea și al-XVIII-lea, în epocă preindustrială, datorită epidemiilor și

războaielor foametea era prezentă la nivelul societății românești și nu numai. Acești factori
făceau imposibilă aprovizionarea tuturor cu mâncare adusă din alte părți, foametea a provocat un
mare deficit demografic1.

Structurile agrare tradiționale nu dădeau un foarte bun randament și nu puteau acoperii

rezerva de hrană pentru un an întreg, iar atunci când era o vară mai secetoasa,războaie sau
epidemii era blocată și producția2.

1
Toader Nicoară, Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne 1600-
1830, Accent, Cluj-Napoca 2002, p.31.
2
Ibidem
 La începutul sec.al XVII-lea războaiele și invaziile au pustiit țările române, urmate de
ierni grele și veri secetoase care au dus inevitabil la foamete. La începutul secolului în
Transilvania (Bistrița) găleata de grâu costă 1 florin, iar într-o săptămâna mor de foame 20 de
oameni, iar prețul unei galeri crește la 16 florini. În anul următor, la Cluj, prețul unei găleți crește
la 40 de florini, iar la Tg. Mureș la 26 de florini. Foametea a făcut numeroase victime în această
perioadă, străzile erau pline de oameni decedați iar câinii se băteau pentru cadavre. Țăranii din
zona Hunedoarei culegeau boabe de grâu și mei din bălegarul vitelor, măcinau oasele cailor
morți și amestecau cu făină acest amestec reprezentând o masă. În Țara Bârsei populația rurală se
hrănea cu ierburi fierte, ghindă sau leșuri de animale decedate, alimente care le consumă și în
anul următor, 16043.

În Țara Românească la începutul sec XVII (1601-1603) situația e la fel de critică datorită
recoltelor proaste și atacurile tătarilor și turcilor, urmate apoi în 1605 de inundații . Aceeași
situația tragică o întâlnim și în Moldova. Situația se redresează parțial după 1605, că apoi în 1609
un alt factor să compromită recoltele țăranilor : lăcustele. Lăcustele veneau în Transilvania
dinspre Țara Românească unde au pustiit câmpurile cu cereale. Lăcustele au revenit în
Transilvania și în anul următor, 1610 lăcustele făceau ravagii în Transilvania, erau atât de
numeroase încât întunecau soarele4.

Mihai Racoviță domnul Moldovei că să evite depopularea țării a luat măsuri de

aprovizionare cu grâne pe care să le împartă celor săraci, iar iarnă ușoară a mai salvat situația
oamenii mâncând papură și buruieni din păduri., dar din păcate în același an ciumă făcea
ravagii5.

Același lucru l-a făcut mai târziu în Moldova Grigore Ghica vodă care luă pâine și de la
Chișinău și îi aștepta pe oameni cu banii până în toamnă, iar în 1731/33 Neculce povestește în
cronica să că a urmat o iarnă foarte grea, fânul era 10-12 lei stogul și multe din vitele oamenilor
au murit. Astefel secolul XVIII a cunoscut variații și condiții climaterice bune dar care erau
umbrite de invazii, epidemii, lăcuste, iar spre sfârșitul secolul datorită foametei în Transilvania
numărul tâlharilor crește foarte mult datorită prețurilor mari pentru pâine și cereale.

3
Ibidem, p.32.
4
Ibidem, p.33.
5
Ibidem, p.50.
 Observăm că în privință hranei țăranul se mulțumesc cu puțin. La oraș începe să se
impună bucătăria turco-bizantină, se întroduc sarmalele în meniu, pe când la sat alimentația a
rămas la antichitatea greco-romana, însuși Herodot afirmând despre geti că erau galactofagi (
mâncatori de lapte) lucru ușor de dedus ținând cont de faptul că mulți se ocupau cu păstoritul.

Înainte de a fi introdus porumbul (sf. sec. al XVII-lea) mămăliga se făcea din faină de
mei. Răspândirea mare a meiului pare să fi avut o explicație foarte precisă și anume aceea că
dintre toate cerealele meiul este cel care se maturiază cel mai repede (se punea la 1 mai și se
cocea la 15 iunie). Un alt fel de mâncare răspândit în lumea rurală era fasolea, care combinată cu
o bucățică de slănină și puțină boia de ardei era mâncarea de bază a țăranilor săraci, carnea fiind
un lux pe care puțini și-l permiteau, cele câteva păsari din bucataria țăranului erau tăiate la
evenimente importante precum un botez sau o căsătorie.

Când se tăia un o vaca sau un bou în urma vreo unui accident nimic nu se arunca,
coarnele erau vandute, seul se lua pentru sapun. O altă chestiune legată de consumul de alcool ne
spune că vinul nu era de o foarte bună calitate, dar nici nu se consumă atât de mult la masă, ci
mai mult la cârciumele din Moldova. Femeile nu aveau dreptul să bea la cârciumă, dar Dimitrie
Cantemir în Descriptio Moldavie ne spune că și femeile beau, dar acasă, uneori mai mult decât
bărbații.

Nu putem omite în acesta situație și ospățurile și mesele domnilor acelor vremuri. În

sec. al XVII-lea, deși recoltele erau proaste iar țăranii nu aveau ce să mănânce, la boieri se
remarcă apariție covoarelor, a marmurei, a băilor la Cantacuzini sau a lichiorurilor scumpe la
Brâncoveneni. Ca și la țărani și la boieri felurile cel mai des întâlnite sunt pâine din mei, făină
din porumb, peștele, lactatele, vânatul care era prezent pe mesele oricărui boier, acum apar și
portocalele și rodiile în meniul lor. Tot în acest secol intră în regimul boierilor cafeaua și tutunul
care încheiau orice masă domnească. În Țara Românească, ospețele de sărbători la Curtea lui
Constantin Brâncoveanu și-au gasit un cronicar atent în persoana secretarului său italian, Anton
Maria Del Chiaro, care a lăsat o importantă descriere a mesei de paște sau a celei de Sf. Vasile.
Aflăm astfel că, la 1 ianuarie, dacă vreunul din comeseni strănuta la masă, i se făceau daruri,
constând în tesaturi de postav sau atlas. La încheierea ospățului, se aducea o plăcinta foarte mare
în care erau băgați 50 de galbeni și diverse răvașe amuzante. Un vechi obicei la banchetele
solemne de la Curte, ca și la nunțile boierești, era să nu se strângă farfuriile de pe masă când se
schimbau felurile de mâncare. Puse una într-alta, se forma un edificiu atât de înalt încât boierii,
chiar stând în picioare, nu se mai puteau vedea. Obiceiul a fost însa parasit înca din vremea lui
Del Chiaro6.

Alimentația se schimbă odată cu venirea fanarioților. Încep să se consume din ce în ce

mai multe dulciuri (rahat, șerbet), lactate (iaurt din lapte de vacă și bivoliță). Începe să fie
consumată și cafeaua. Această băutură foarte tare și aromată nu este un simplu aliment, ci un
element de socializare. Tot în această perioadă se produce o shimbare a percepției trupului
feminin: femeile grase încep să placă! Iar abundență dulciurilor face că îngrășatul să nu fie deloc
o problemă7.

Desigur tragediile și calamitățile nu au fost singurele care au provocat schimbări în epocă

modernă în alimentația românilor O importantă în alimentantia românilor l-a avut și postul, în
special în rândul clericilor și a celor ce respectau întrutotul tradiția strămoșească. Astfel după ce
Conciliul de la Florența a proclamat unirea celor două bisericii (răsăritene și apusene) au existat
controverse în vederea respectării ritului, calendarului, postului, elemente care îi diferențiau pe
românii din Transilvania de ceilalți8 . Catolicii și protestanți considerau inutil și foarte strict
postul ținut de răsăriteni și îi luau în derâdere cum s-a întâmplat și când Sava Brancovici era la
masă principelui, la castelul din Blaj, iar principele dorind să îl ia în derâdere a adus o prostituată
și a înfășurat un câine în cârpe să pâră un copil după care i-a spus arhiepiscopului să îl boteze.
Simțind că ceva e în neregulă a dat jos straiele de pe copil și a văzut că era de fapt un câine.
Atunci a luat două boluri de mâncare, le-a pus în față câinelui care a mâncat doar din mâncare
principelui . Atunci arhiepiscopul a spus că el l-ar boteza dacă ar fi de religia lui, dar dacă nu e,
să îl boteze cei cu care mănâncă aceleași bucate9.

Legea strămoșească suferă și în timpul plecării la studii în străinătate a tinerilor precum

Pavel Petru Aaron, Gherontie Cotore, Samuil Micu, care nu se abțineau de la carne și alte bucate
albe interzise și nici de la cafea, ceai, ciocolată caldă. Ei veneau în țara cu o altă mentalitate, mai

6
Georgeta Filitti, Călătorie în timp prin București, Editura Domino, București, 2006, p.78.
7
Ibidem, p.82
8
Laura Stanciu- Între răsărit și apus, secvențe din istoria bisericii românilor ardeleni, Editura Argonaut,
Cluj Napoca, 2008, p.115.
9
Ibidem, p.91.
occidentală. Astfel românii s-au trezit în secolul XVIII într-o criză de identitate și într-o
controversă între cei care apărau legea strămoșească și cei care o considerau prea strictă10.
Desigur, rigurozitatea postului ținea și de conducerea țării. Dacă în perioada lui Pavel Petru
Aaron observăm o strictețe mare în alimentație, în epocă iosefina Grigorie Maior permite
consumarea bucatelor albe și în timpul abstinenței11.

Mulți dintre ținerii ( Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior) care au gustat din
plăcerile Occidentului au renunțat la ordinul călugăresc, desigur și sub influență Iosefină12.

10
Ibidem, p.95.
11
Ibidem, p.117
12
Ibidem, p.118
 Bibliografie

Georgeta Filitti, Călătorie în timp prin București, Editura Domino, București, 2006, p.71-90.

Laura Stanciu- Între răsărit și apus, secvențe din istoria bisericii românilor ardeleni, Editura
Argonaut, Cluj Napoca, 2008, p.78-118.

Toader Nicoară, Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor

moderne 1600-1830, Accent, Cluj-Napoca 2002, p.31-50.