CURS 6. COEFICIENTI DE ABSORBTIE.

LEGEA ATENUARII RADIATIEI ELECTROMAGNETICE PRIN

SUBSTANTA.
Un flux radiant orientat poate fi atenuat din cauza absorbtiei sau imprastierii. In cele ce urmeaza
ne vom ocupa de atenuarea acestuia datorita absorbtiei, fenomen caracterizat prin intermediul
marimii fizice denumita coeficient de absorbtie μ.
Astfel, fie un flux radiant monocromatic, de frecventa ٧, orientat pe directia Ox, perpendicular
pe o suprafata unitate a unui mediu absorbant (substanta). Fie Iv valoarea fluxului prin aceasta
suprafata (energia radianta care cade normal pe unitatea de suprafata in unitatea de timp).
Datorita interactiei cu substanta, dupa parcurgerea unui strat dx din grosimea mediului
absorbant, intensitatea fluxului scade proportional cu intensitatea fluxului incident Iv si distanta dx
parcursa prin substanta.
Absorbtia luminii intr-un volum unitar de substanta

Atenuarea fluxului radiant este:

Coeficientul de proportionalitate μ se numeste coeficient de absorbtie si este deci egal cu

atenuarea relativa dlv I Iv a fluxului radiant incident pe unitatea de lungime. Suprafata de incidenta
considerata fiind egala cu unitatea, la parcurgerea unei unitati de lungime prin substanta, fluxul
radiant incident este atenuat datorita interactiunii cu o unitate de volum din substanta.
Ca atare, coeficientul de absorbtie mai poate fi definit ca fiind fractiunea de energie absorbita de
unitatea de volum de substanta in unitatea de timp. Unitatea de masura a coeficientului de absorbtie
este cm la -1
Pentru definirea coeficientului de absorbtie am ales arbitrar directia de orientare a fluxului
luminos. Se pune intrebarea fireasca daca valoarea coeficientului de absorbtie are aceeasi valoare
atunci cand acelasi flux incident normal interactioneaza cu aceeasi substanta, dar se iradiaza
substanta din directii diferite. Experimental se poate evidentia ca, atunci cand substanta este
izotropa, valoarea coeficientului de absorbtie a fluxului incident normal este independenta de
directia de iradiere.
 Coeficientul de absorbtie al unei substante este o constanta de material, adica depinde de natura
mediului absorbant. Radiatia incidenta este atenuata de substanta datorita faptului ca fluxul radiant
cedeaza energie substantei in timpul traversarii acesteia. Aceasta energie este folosita de catre
substanta pentru a efectua tranzitii de absorbtie. Energia absorbita este cu atat mai mare cu cat
tranzitiile generate de fluxul incident au o probabilitate de producere mai mare.
Diferitele tranzitii permise ale unei substante date se produc cu probabilitati diferite, ca atare
substanta atenueaza (absoarbe) diferit radiatii incidente de frecvente diferite. Acest lucru ne indica
faptul ca la interactiunea dintre aceeasi substanta cu un flux orientat policromatic, diferitele fluxuri
monocromatice componente vor fi atenuate diferit, functie de frecventa lor si de intensitatea lor
initiala.
Radiatiile incidente cu o energie a fotonilor hv diferita de orice diferenta dintre nivelele
energetice specifice structurii (naturii) substantei nu pot fi absorbite de catre substanta si in acest
caz, coeficientul de absorbtie al substantei respective, la frecventa v data, este nul. Se spune ca
substanta respectiva este transparenta pentru radiatia electromagnetica data.

Pe langa fenomenul de absorbtie, poate avea loc si imprastierea luminii. In acest caz, atenuarea
totala a fluxului radiant, de catre substanta este:

 dI  dIabs  dIimp   I dx   I dx

 dI     I dx  I dx
 dI     I dx  I dx
dIimp 1
   imp 
I dx
     
     
unde
 βν este coeficientul de impastiere ,
  este coeficientul total de atenuare
Ambii depind si ei de natura substantei si de frecventa radiatiei incidente .
Sa consideram ca la suprafata de intrare in substanta (x =0), fluxul incident are intensitatea I0 , iar
dupa parcurgerea unei grosimi x din stratul de substanta, radiatia este atenuata la valoarea I < I0.
Separand variabilele in expresia coeficientului de absorbtie si integrand se deduce legea atenuarii
radiatiei electromagnetice prin substanta prin absorbtie:
I

I  I 0 e   x
x
dI
I
   dx 

I 0
ln I dI    xdx
0


I  I 0 e   x
 Legea atenuarii ne arata ca o radiatie monocromatica este atenuata exponential la trecerea printr-o
substanta.
Intensitatea fasciculului dupa parcurgerea unei lungimi x prin mediul absorbant creste direct
proportional cu intensitatea fasciculului incident si scade exponential cu distanta strabatuta prin
substanta.
Intensitatea fasciculului depinde de lungimea de unda a radiatiei prin intermediul coeficientului
de absorbtie: radiatii incidente de egala intensitate ce parcurg aceealasi drum, prin aceeasi
substanta, sunt atenuate diferit functie de lungimea lor de unda.
In cazul in care fenomenul de imprastiere a luminii se manifesta suficient de puternic, atunci legea
atenuarii devine:

I  I 0e      x  I 0 e x
I  I 0e      x  I 0 e x
Se observa ca in acest caz scaderea exponentiala a intensitatii radiatiei transmise este mai rapida
decat atunci cand are loc numai absorbtia, o parte din radiatia incidenta fiind imprastiata.
Pentru determinarea experimentala a coeficientului de absorbtie a unei substante date, la o
frecventa data a radiatiei incidente, se procedeaza dupa cum urmeaza:
1. Se masoara intensitatea initiala a fluxului radiativ orientat (incident) monocromatic I0 cu
ajutorul unui detector (o fotocelula, un fotoelement etc).
2. Se prelucreaza substanta de interes sub forma unei probe ce prezinta doua fete paralele. Se
masoara distanta dintre aceste fete (grosimea d a probei) prin metode mecanice sau optice.
3. Se aseaza proba intre sursa de radiatii si detector astfel incat suprafetele plane sa fie
perpendiculare pe axa de orientare a fluxului radiativ.
4. Se masoara valoarea intensitatii fluxului radiativ transmis de proba Id.

1  I 0 
Valoarea coeficientului de absorbtie se calculeaza cu formula :
  ln  
d  Id 
Limitele acestei metode de masura sunt generate de caracteristicile tehnice ale sursei de radiatii
electromagnetice si ale detectorului.
1. Daca grosimea stratului absorbant este prea mica, este posibil ca fotonii sa parcurga substanta
fara a avea timp sa fie absorbiti de substanta, desi au energia proprie declansarii unei tranzitii de
absorbtie. In acest caz spunem ca nu exista echilibru intre radiatie si substanta.
2. Daca grosimea probei d este prea mare, intensitatea radiatiei transmise de proba este prea
mica. Daca aceasta scade sub pragul de sensibilitate al detectorului, acesta indica Ivd = 0 si valoarea
coeficientului de detectie nu mai poate fi determinata.
Solutie:
Se mareste intensitatea radiatiei incidente I0. In caz ca valoarea maxima a I0 nu este
suficienta pentru a obtine un fascicul transmis de intensitate nenula, proba trebuie refacuta la
dimensiuni d mai mici.