Cararea Imparatiei

de Arsenie Boca

Cap.1 Cele mai bune vremi de mantuire

Iat dovada istoric

La anul 313 de la Hristos împ ratul Constantin d edictul de la

Milano, prin care recunoscu cre tinismul printre religiile de stat. Mare
bucurie în cre tin tate! Dar ... cum au sc pat cre tinii de grij , cum au
trecut din ilegalitate la libertate, la persoan juridic , via a moral a
cre tinilor începu s se destrame. Cum i-au primit averile înapoi,
urma ii mucenicilor, pu ini au mai r mas ca s nu se încovoaie cu
dragostea mai mult spre lumea aceasta (a stomacului). Deci, de îndat ce
au ie it de prin g urile p mântului (catacombele) la larg, de îndat ce-au
sc pat de prigoanele cezarilor, într-un cuvânt de îndat ce au ie it din
împreunarea de jertf a vie ii, când adic nu mai era o primejdie a
rturisi cre tinismul pe fa , s-a întâmplat c i dragostea de
Dumnezeu i grija de suflet pân la a a m sur r ciser , încât au început
a se lua dup un r cit, Arie, care t duia dumnezeirea Mântuitorului,
chiar piatra de temelie, prin care st sau cade cineva din cre tinism. De
îndat ce cre tinismul, mai bine zis cre tinii, fur l sa i la larg, se
înmul i i înclinarea de a c dea din cre tinism. Nu tiu cum, dar parc
nu e nimic în lume f o rânduial , a venit i pentru ace tia o c petenie
dup care s se ia.
Parc de aici începe judecata, care desparte oile de capre. Ar fi fost
mirare s nu se arate o atare ispit de necredin de vreme ce, odat cu
împ ratul Constantin, au trecut cu numele la cre tinism dou treimi din
imperiu. Era la mod s ai credin a împ ratului, de i to i ace ti cre tini
cu numele, cu pu in înainte, s-ar fi îngrozit de primejdiile m rturisirii lui
Hristos. Nu e deci de mirare ca to i ace tia, la care se mai adaug i
urma ii lui Constantin, ba chiar i mul i episcopi, s se trezeasc la un
moment dat m rturisind o credin al turi de cre tinism, tot una cu
credin a. Nu e greu de a în elege cum devin lucrurile astfel. Când via a
aceasta e încurajat de statornicia bog iei, de negrija întâmpl rilor,
omul se stric . Iar o via de patimi stric i mintea, care odat stricat
1
nu mai deosebe te adev rul de minciun sau binele de r u, ci le zice
tocmai invers ... r ului bine i minciunii adev r. Încetând prigoanele a a
se stricaser purt rile cre tinilor i a a se întindea t duirea
dumnezeirii Mântuitorului încât, zice un istoric al vremii, c dac
Dumnezeu n-ar fi trimis pe sfin ii Vasile, Grigorie i Ioan ar fi trebuit s
vin Hristos a doua oar , c f delegile gr besc judecata. Iar un filozof
cre tin din vremea noastr , f când o supraprivire asupra istoriei
cre tinismului, la fel g se te c cre tinii au trecut cu succes prima ispit
ridicat împotriva cre tinismului, ispita persecu iilor, dar n-a trecut cu
acela i succes i ispita a doua, a triumfului (asupra p gânismului). E i
explicabil: prima ispit a întâlnit în fa cre tini adev ra i, care se
hot râser într-un fel cu via a aceasta s-o jertfeasc pentru Dumnezeu,
pe când ispita a doua a g sit în fa o mare turm dintre care o bun
parte erau numai cre tini cu numele (figuran ii). Dar iat cum a descâlcit
Providen a lucrurile: pentru cei credincio i a trimis pe sfin i iar pentru
figuran i i îndeosebi pentru arieni a trimis pe Iulian Apostatul, care din
cre tin s-a declarat p gân i vr jma al lui Hristos. Ba ca s i bat joc
de o proorocie a Mântuitorului, a întreprins un r zboi la Ierusalim ca s
zideasc Templul lui Solomon. Într-o lupt îns , s-a trezit cu o s geat
otr vit în piept care l-a îngrozit i l-a f cut s strige: "M-ai învins
Galileene". Deci to i cei ce t duiau dumnezeirea Mântuitorului, ca s
fac pe placul împ ratului apostat, ca s fie "la mod ", s-au lep dat de
cre tinism. Dar parc era un f cut; to i cei ce s-au lep dat de Hristos nu
se mul umeau numai cu lep darea lor ci mai vreau i lep darea altora.
Iar dac aceia se împotriveau vrajba era gata i începea prigoana. Iat
focul în care se l muresc credincio ii. Iat firul de leg tur cu înainta ii
lor, mucenicii.
Sunt vremuri, i împrejur ri în toate vremurile, când spunând
adev rul i propov duind îndreptarea î i po i pune via a în primejdie de
moarte. A a s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botez torul i a lui
Irod i a a s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gur de Aur i a
împ tesei Eudoxia, fiindc Ioan cerea dreptul v duvei împotriva
împ tesei. Sfântul Ioan Gur de Aur a zis odat , ap rând v duva,
cuvintele acestea: "iar i se tulbur Irodiada, iar i cere pe tipsie capul
lui Ioan". Pentru curajul s u de a ap ra s racul împotriva bogatului

2
Sfântul Ioan a trebuit s ia calea exilului, prigonit de împ teas , pân
când, sfâr it de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era arian .
Un cre tinism f recunoa terea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu i
st pân al lumii nu- i oblig via a la a o face mai curat . Iar cu cât via a
se face mai necurat cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, pân la a-L
dui cu totul i a I te face vr jma declarat. Via a tr it f grij ,
numai p mânte te, la asta te duce.
Spre o atare st vilire a r ut ii a trimis Dumnezeu pe Sfin ii Trei
Ierarhi. Ei sunt sarea care opre te firea omului de a se împu i cu totul. E
de la sine în eles c firea omeneasc , povârnit spre p cat, tocmai de
aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pas c nu-s pe placul lumii.
În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi
sare f pturii i martorii lui Dumnezeu între oameni. Ca s scurtez vorba,
aleg din via a Sfântului Vasile câteva momente de mare în ime moral
prin care se dovede te a fi cu adev rat mare dasc l al lumii i ierarh. Era
prin anul 372 când însu i împ ratul Valent a mers în Cezareea
Capadociei unde p storea Sfântul Vasile cu gând s -l abat de la dreapta
credin la arianism. Sfântul Vasile i-a r spuns lini tit i cuviincios c
ine credin a pe care au m rturisit-o Sfin ii P rin i la Niceea (325) i c
nimeni nu are putere s dea alt m rturisire de credin peste aceea.
Primind un atare r spuns împ ratul Valens c uta pricina ca s -l exileze
pe Sfântul Vasile tiin c numai el sus ine dreapta credin în Asia Mic
i c dac n-ar fi el pe ceilal i u or i-ar putea câ tiga fie prin momeli fie
prin înfrico ri.
Împ ratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor
(siguran a împ ratului) i pe episcopul Evippius din Galatia care era
arian. Pe acesta l-a dus ca s provoace scandalul ca apoi prefectul s
poat interveni cu armata. Evippius a vrut s slujeasc într-o biseric din
Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a l sat pân când nu va subscrie
afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a
plâns împ ratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul
pretorienilor ca s -l atrag la arianism iar dac nu va putea cu binele s -l
înfrico eze cu amenin ri.
"Ce îndr zneal ai tu s te împotrive ti religiei împ ratului" - îi zise
prefectul? "Eu nu v d nici o îndr zneal i nu v d care este religia
împ ratului ca s m împotrivesc ei. Eu tiu c i împ ratul e creat de
3
Dumnezeu ca i mine i prin urmare i el trebuie s aib aceea i religie
pe care o am i eu i credincio ii mei". Prefectul începu cu ademeniri
zicând: "Uite n-ai vrea tu s fii în m rire asemenea împ ratului? O vei
putea avea dac vei m rturisi i tu credin a împ ratului". Sfântul Vasile
îi r spunse: "Amândoi suntem crea i dup chipul i asem narea lui
Dumnezeu dac suntem asemenea împ ratului. În ce prive te m rirea,
aceasta se va vedea numai în via a viitoare. Apoi spune tu dac o va
avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucreaz
împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot s vin asupra ta" - îi
zise prefectul? "Eu nu m tem de rele pentru c tiu c Dumnezeu nu va
îng dui mai multe decât sunt de trebuin pentru isp irea p catelor
mele". "Dar tii c împ ratul poate s i fac atâta r u cât tu nu vei putea
bda?" "Ce anume ar putea s -mi fac împ ratul" - întreab Sfântul
Vasile lini tit? "S te despoaie de averi, s te exileze, s te ucid chiar".
La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împ ratul nu mi le
poate face. Astfel nu m poate despuia de averi fiindc m-am despuiat
demult eu însumi, a a c azi n-am nimic. Nu m poate exila unde s nu
fie Dumnezeu de fa . Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât s
trimit mai degrab la via a pe care atât de mult o doresc. Spune deci
st pânului t u, împ ratului, c dac n-are alte rele cu care s m
înfrico eze, de acestea de pân acum nu m tem i nici gând n-am s -i
fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse
împ ratului totul i încheie cu aceste cuvinte: "De c tre c petenia
acestei Biserici suntem birui i: Amenin rilor este superior, decât
cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic" (Minis
superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dac i-
am zis: "Niciodat n-am v zut om ca dumneata" ti i ce mi-a r spuns?
"Poate c niciodat n-ai v zut episcop"! Împ ratul se aprinse de mânie
i zbier înfuriat: "S fie exilat numaidecât!!" i însu i se apuc s scrie
mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peni a i nu putu scrie.
Împ ratul crezu c acesta este un semn de sus i de data aceasta l
mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încerc s
scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar f de veste i se
îmboln vi copilul cel mai mare i se zb tea ca-n ghearele mor ii i nu se
lini ti pân ce nu- i propuse s lase pe arhiepiscopul din Cezareea în
pace.
4
 Iat p rinte al Bisericii, mare dasc l al lumii i ierarh. Iat ucenic
umblând lini tit pe marea înfuriat . Iat stâlp nemi cat de talazuri, iat
lini te i modestie neclintit de vifor, iat om dintre noi str tând
veacurile i înt rindu-ne pe noi în lini tea cea mai presus de fire, tot
Dumnezeu este la cârma lumii.
Cerc rile i-au dovedit pe sfin i iar sfin enia este superioar vie ii i
mor ii. Amin.

surile

"Cine nu se leap de sine, nu poate s vin dup mine." Cine nu

poate s întrebe i cine nu se poate pleca sfatului unui p rinte
duhovnicesc, sau nici m car nu-l caut , nu g se te pe Iisus. Dac totu i
vrea s se in de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima i mintea
întinate de pl cere i mândrie, d de în el ciuni. De aceea-s rândui i
duhovnicii, s cump neasc duhurile ce le str bat mintea, s cunoasc
surile fiec rui ins i încotro îi înclin cump na.
Înc de mult m rturisea Proorocul Iordanului c : "Nu poate un om
ia nimic, dac nu i s-a dat lui din Cer". Dar tot a a zic i cei în ela i.
Cum s prindem în el ciunea din urm ? Foarte u or de prins. Cei ce cu
adev rat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici s -i întrebe, pe când
cei în ela i nu vor s vin i se in pe sine mai presus de orice dar. Ei nu
mai tiu c f de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de în el torul; f
întrebare nu intri pe poart , ci sari pe aiurea i cu tâlharii te socote ti.
Râvna f întrebare i p rerea sar m sura.
În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea c tre tot rostul i lucrul,
pe care - la vreme - le va avea între oameni astfel: "El a dat pe unii s fie
Apostoli, pe al ii prooroci, pe al ii binevestitori, pe al ii p stori i
înv tori. Spre des vâr irea sfin ilor, la lucrul slujbei, spre zidirea la
trupul lui Hristos, pân când to i vom fi ajuns la unirea credin ei i a
cuno tin ei Fiului lui Dumnezeu, la starea b rbatului des vâr it, la
sura plinirii vârstei lui Hristos. Ca s nu mai fim copii i juc ria
valurilor, purta i încoace i încolo de orice vânt i înv tur , prin
în el ciunea oamenilor, prin vicle ugul lor, spre uneltirea r cirii, ci

5
fiind credincios adev rului, prin iubire s sporim întru toate, pentru El
care este capul - Hristos." (Efeseni 4, 11-15).
El une te cele învr jbite, El ne m soar darul, El ne cheam la
lucru la vie, El ne ajut pe fiecare în parte - dac nu uit m s -l chem m -
; iar pentru des vâr irea ob tei El lumineaz slujitorii.
Sunt între cei trimi i de Dumnezeu i oameni care au darul s vad
dincolo de zare, s aud graiuri i cuvinte mai presus de fire. Dar
ace tia, la vreme de mare însemn tate pentru ei, când li se deschide
ochiul vederii i urechile auzirii celor de dincolo, s nu întârzie a c uta
pov uirea unui duhovnic, care le va feri mintea i inima de bucurie
str in i care-i va ocroti cu dulama smereniei. C ci dac nu fac a a, cu
tot darul de sus, pot c dea prad în el ciunii. Iat cum: Darurile lui
Dumnezeu se ascund în noi, noi nu le tim dar Satana le vede i ca un
tâlhar viclean pânde te vremea darului de sus s se deschid în via a
noastr i de nu-l va afla acoperit de smerenie i de dreapt socoteal ,
vars el, ca un jgheab, pustiirile lui pe f ga ul lui Dumnezeu.
Deci, de i-a dat Dumnezeu dar, asigur -l cu întrebarea i ocrote te-
l cu smerenia, i cu atât mai vârtos nu ie i din sfatul unuia dintre
neb ga ii în seam slujitori ai lui Dumnezeu. C de nu ai îndemnare
tre socoteala aceasta, atunci darului vederii tale îi va gr i Satana care
se va da pe sine Hristos, i te va am gi des vâr it... "Se vor ridica
hristo i mincino i i vor da semne mari i minuni, ca s am geasc , de
va fi cu putin i pe cei ale i" (Matei 24,24).
Hristo ii i proorocii mincino i de care ne previne Mântuitorul din
vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac sil mare i mult
me te ugit , ca s fie primi i de oameni ca atare, s -i asculte. Nu cumva
li-e vremea aproape, c tare- i mai fac de cap?
Iat pe scurt pricinile i grija pentru care Predania Bisericii
ritene se fere te de vedenii, i- i fere te i fiii, întrucât acestea nu
sunt neap rat trebuitoare mântuirii, i des vâr irea, la care suntem
chema i, las în urm orice vedenie. Revela ia este deplin , iar cele ce
mai lipsesc, le a tept m la a doua venire. Amin.

Antihrist

6
 El e acela care va veni în numele s u - nu al lui Dumnezeu - evreu
de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot p mântul. C ci acela va
primi s fie împ rat peste str lucirea tuturor împ ra ilor p mântului.
Cre tinii, cu numele, din pricina înmul irii f delegilor care sting
duhul, a a se vor sl bi la minte încât de fric , mul i se vor lep da de
Hristos i vor primi toat voia rea i vor gusta toat r utatea r ului "c ci
credin a nu este a tuturora" (2 Tes 2,3). Via a lor, sl nogit de p cat,
va da îndr zneal satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri i de
semne, de minuni mincinoase i de am giri nelegiuite pentru fiii
pierz rii, fiindc n-au primit iubirea adev rului ca s se mântuiasc . "De
aceea pentru c iubesc p catul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu
le trimite am giri puternice ca s dea crez mânt minciunii, i s cad
sub osând (minciuni), to i cei ce n-au crezut adev rul, ci au îng duit
nedreptatea" (2 Tes 2,9-11).
Jidovii de odinioar , împin i în untru de "acela", au r stignit pe
Domnul în epându-i c lcâiul, i nu i-au putut face mai mult nimic;
dimpotriv Domnul, pogorându-se de pe cruce la cei din închisoare, a
spart ve nicele încuietori, i mare prad a f cut nes iosului iad. De
atunci umbl potrivnicul ca un leu turbat, înt râtându- i uneltele, ca
car faptele i înv tura Mântuitorului s le întunece în necredin .
Neputând nici aceasta, î i aprinde ciracii i pe "acela" al lor, care se
repet în fiecare veac de oameni din zilele Sfin ilor Apostoli, pân în
zilele celui mai des vâr it Antihrist din vremea de apoi, când va
propov dui Ilie, ca doar doar va putea m car s sting pe ucenicii lui
Iisus de pe fa a p mântului prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i,
stignindu-i i în tot felul omorându-i.
Mai mult, cum zice un P rinte, acest Antihrist - care nu se
mul ume te cu necredin a sa, ci vrea necredin a tuturora - nu va avea
astâmp r decât în ziua când ar izbuti s ucid pe Dumnezeu i s -L
azvârle din mintea i din inima celui din urm credincios r mas pe
mânt, i nu râvne te nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a
termina odat cu Dumnezeu, iar în locul Lui, s i împlânte în sufletul
omului ca pe o sabie a iadului, chipul s u de fiar .
"Acela" nu se mul ume te numai s în ele pe oameni cu amânarea
poc in ei pe mâine, pe poimâine, la b trâne e, ci lupt nebun cerând ...
moartea lui Dumnezeu ... moartea înv turii Sale ... moartea cre tinilor,
7
ucenicilor S i ... pustiirea Bisericii Sale i oprirea Sfintei Jertfe celei de-
a pururi, care este Sfânta Liturghie.
Chinurile cele de pe urm , vor întrece toate prigoanele câte s-au
înte it asupra cre tinilor, de la început pân în zilele acelea. Numai sila
unei prigoane peste tot p mântul împotriva cre tinilor îi va hot rî s
lase la o parte orice vrajb confesional i s fie una, cum au fost la
început. Nu vor sc pa de sub t lugul urgiilor istoriei, pân nu vor veni
la mintea aceea s asculte i s împlineasc , m car la sfâr it, rug mintea
cea mai de pe urm a Mântuitorului în lume.
Poate c în vremile acelea abia vor mai fi cre tini; dar oricâ i vor
mâne, aceia trebuie s treac , peste ceea ce ar trebui s treac
cre tin tatea vremii noastre i s fie una.
Primejdia comun s-a ar tat în lume, unirea cre tin ii întârzie,
Doamne, pân când? ...
Deci, când f delegile vor încle ta mintea i inima oamenilor i-i
vor s lb tici a a de tare, încât vor zice c nu le mai trebuie Dumnezeu,
Biseric i Preo i, încât va fi s lb ticia i nebunia urii peste tot
mântul, atunci vine sfâr itul. Amin.

Sfânta Liturghie mai ine lumea

Precum Taina Poc in ei sau m rturisirea este judecata milostiv a

lui Dumnezeu, ascuns sub chip smerit, i iubitori de smerenie dau de
darul acesta, asemenea i Sfânta Jertf a Mântuitorului din Sfânta
Liturghie, ascunde, iar i sub chip smerit, o tain a ocârmuirii lumii. Cei
vechi tiau pricina pentru care nu se arat Antihrist în zilele lor c ci
Sfântul Apostol Pavel vorbe te despre taina aceasta în chip ascuns, dar
n-o nume te. E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a
gr it Domnul prin Daniil i apoi Însu i ne-a înv at. Ea este aceea care
opre te s nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decât în vremea
îng duit de Dumnezeu.
De aceea Sângele Mielului din Sfânta Împ rt anie mai ine
sufletul în oase i lumea în picioare.

8
Proorocul de foc

Deci, cât vreme mai sunt oameni care caut poc in a i Sfânta
Împ rt anie, Satana n-are putere, îl opre te Dumnezeu. Dar când
oamenii se vor întuneca la minte a a de tare, încât vor împiedica Sfânta
Liturghie cu toat voia lor, vrând necredin , în zilele acelea va înceta i
jertfa cea de-a pururi i va începe urâciunea pustiirii precum zice Daniil.
E vreme de trei ani i jum tate, în care va propov dui Ilie, cel mai
mânios prooroc, i va vesti cele apte cupe ale mâniei sau ale urgiei lui
Dumnezeu, cele de pe urm , cu care se va sfâr i mânia lui Dumnezeu.
La plinirea acelei vremi de pe urm , când r utatea va fi des vâr it
coapt , va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului.
Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a cre tinilor, va fi primejdie de
moarte proorocului celui de foc adev rat; c ci oamenii f delegii îl vor
ucide ca pe Ioan Botez torul care era în puterea i duhul lui Ilie, la cea
dintâi venire. Dar tocmai când protrivnicii Atotputernicului credeau c
omorând pe cel din urm prooroc, în sfâr it au terminat cu Dumnezeu,
iat c învie ... Ilie ...
Jidovii î i dau seama de nebunia protrivniciei lor i de în elarea lui
Antihrist i cu înfrico are i cutremur mare se întorc i primesc pe
Hristos-Dumnezeu, dup cum m rturise te despre ei Sfânta Scriptur .

Sfânta Cruce pe cer

Luminat în slav , mai str lucitoare ca soarele, c reia înc nu i-au

stat oamenii împotriv i au înjurat-o, se va ar ta în ciuda vr jma ilor,
semn sl vit de biruin a binelui asupra r ului. Atunci, în zilele acelea
înfrico ate, pe p mânt i-n tot trupul, Însu i Dumnezeu Cuvântul vine s
cheme pe oameni, pentru cea din urm oar , îns nu la poc in , ci la
judecat . Atunci Dumnezeu i iconomia mântuirii, nu mai e pe crezute
ci pe v zute.
Iar pe Antihrist, în care lucra toat puterea Satanei, Domnul îl va
ucide cu suflarea gurii Sale i-l va nimici cu str lucirea venirii Sale (2

9
Tes 2,8) ... Fericit va fi cel ce va a tepta i va ajunge la 1335 de zile
(Daniil 12).
E ziua Domnului cea mare i înfrico at , zi de fericire pentru cei
chema i, ale i i credincio i, de bucurie negr it , ziua întoarcerii Acas ,
în ara de obâr ie i cap tul plângerii. Zi de fericire, v zând izbânda
bd rii, v zând învierea cea de ob te, v zând mo tenirea cea g tit de
la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu i-au r mas în
dragostea Lui pân în sfâr it ... i taine între taine, numai de Dumnezeu
tiute, atunci se vor vedea.
Ceilal i vor sta s i dea sufletul de groaz i de a teptarea celor
pornite s vie peste lume, c ci t riile Cerului vor fi zguduite. Atunci
vedea-vor pe Cel ce L-au r stignit venind în nori, cu putere i cu m rire
mult ; pe Cel ce este dragostea noastr , care nou ne împr tie frica, dar
groaza groazelor, celor ce l-au prigonit i L-au r stignit pentru iubirea
Sa de oameni i trebuind s i capete plata ve nic , dup faptele lor.
Drept aceea, v zând c s-a luat pacea de pe p mânt, dar timpul înc
nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemând pe to i oamenii de
pretutindeni s se poc iasc , pentru c a hot rât o zi în care va s judece
lumea. Iar ziua aceea poate fi oricând. Iar despre Antihrist se mai poate
scrie i altfel. Amin.

Cap.2 Razboiul nevazut

Omul, zidire de mare pre

Omul, în întregimea lui, are a doua însemn tate dup Dumnezeu.

Un singur suflet e mai de pre decât toat materia acestei lumi.
Omul nu e o f ptur închis în lumea de aci. El nu se mul ume te
numai s cread în existen a unei lumi nev zute cum face omul
protestant, sau s deduc cu mintea existen a ei din lumea sensibil , cum
fac teologii catolici, ci urm re te s se afle într-o leg tur cu ea.
Însemn tatea omului se arat nu numai prin faptul c a fost creat dup
chipul lui Dumnezeu, ci i în aceea c pentru fiecare i în jurul fiec rui
ins se d o neîntrerupt lupt nev zut . În jurul fiec rui om e
concentrat întreaga existen creat i necreat , v zut i nev zut .
10
Îngeri dec zu i

Mai înainte de a se zidi omul i cele v zute, în lumea nev zut a

îngerilor, s-a întâmplat o nebun r utate. Lucifer i ceata sa au vrut ei s
fie mai presus de Dumnezeu. Celelalte C petenii de o tire îngereasc s-
au împotrivit acestei nebunii. Lucifer îns ca un fulger a c zut de la fa a
lui Dumnezeu, f cându-se din înger luminat drac întunecat. "Vai
mântului i m rii, c ci diavolul a coborât la voi având mânie mare"
(Apoc. 12, 12).
El este leul care umbl r cnind, c utând pe cine s înghit . Între el
i suflet se începe r zboiul nev zut.

fugim de trufie i de de artele n dejdi

Nesocotit este acela care- i pune n dejdea în oameni sau în alt

ptur , oricare ar fi ea.
Nu te ru ina câtu i de pu in s sluje ti altora i s apari s rac în
lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos.
Nu te sprijini pe tine însu i ci pune- i toat n dejdea în Dumnezeu.
Nu te crede de fel în tiin a ta i nici în îndemânarea cuiva, ci mai
degrab în harul lui Dumnezeu care ajut pe cei smeri i i umile te pe
cei mândri.
Nu te sl vi cu avu iile tale, dac le ai, nici cu prietenii t i fiindc
sunt puternici, ci în Dumnezeu care d ruie te totul i care peste toate,
înc i peste Sine Însu i, dore te s i se d ruiasc .
Nu te în a deloc din pricina puterii sau a frumuse ii trupului t u,
pe care o u oar neputin îl doboar i îl ve teje te.
Nu te socoti mai bun ca al ii ca nu cumva s fii socotit mai r u
inaintea lui Dumnezeu care tie ce este în fiecare din noi.
Nu te mândri cu bunele tale fapte, c ci judec ile lui Dumnezeu
altele sunt decât ale oamenilor i ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea
nu-i pe placul lui Dumnezeu.
11
 Mânia i invidia rod inima celui trufa .

ne ferim de o prea mare familiaritate

Nu- i deschide inima oricui, dar vorbe te despre treburile tale cu

omul în elept i tem tor de Dumnezeu.
Nu sta în adunarea tinerilor i a oamenilor de lume. Caut pe cei
smeri i, pe cei simpli i nu sta de vorb cu ei decât despre lucrurile
ziditoare de suflet.
Nu fi familiar cu nici o femeie, dar roag -te lui Dumnezeu pentru
toate cele pline de virtute. Nu n zui s fii familiar decât cu Dumnezeu i
cu Îngerii i fere te-te s fii cunoscut de oameni.
Se cade s ai dragoste pentru toat lumea, dar familiaritatea î i are
neajunsurile ei.

Despre ascultare i despre supunere

De seam lucru este s tr ie ti în ascultare, s ai un mai mare i s

nu atârni de tine însu i. E ti mai bine ap rat ascultând decât poruncind.
Nu este bine s ascul i numai de nevoie ci i din dragoste pentru
Dumnezeu. Nu te încrede a adar prea mult în p rerea ta, ci a eaz -te de
bun voie ascult rii de a altora. Chiar dac p rerea ta este dreapt , dac
din dragostea pentru Dumnezeu o p se ti ca s urmezi pe a altuia,
mult folos vei trage din aceasta. De te-ar trimite s furi, nu te îndoi c ar
fi porunc gre it . Tu iei plata ascult rii. Iar cine te-a trimis îl va socoti
Dumnezeu.
Adesea am auzit spunându-se c este mai bine s ascul i i s
prime ti un sfat decât s -l dai. Se poate de asemenea întâmpla ca p rerea
fiec ruia s fie bun , dar nevoind s prime ti p rerea celorlal i când
împrejur rile sau ra iunea cer aceasta, dai dovad de trufie i de
înc ânare.

12
 Hristos S-a f cut ascult tor pân la moarte i înc moarte pe cruce.
Nici o ordine din lume i nici o via decât prin ascultare! Ea este
leg tura între oameni i Dumnezeu. Amin.

Neascultare. Gre eal . P cat.

Neascultarea. Gre eala este neascultarea unui duh, care nu vrea s -

i recunoasc vreun st pân i care nu ascult decât de sine. P catul este
fapta . . . stricate. Astfel, dup cum ne înva Apostolul: puterea vine de
la Dumnezeu i este supus unui îndreptar Dumnezeiesc.

ne ferim de vorbirile nefolositoare

Fere te-te cât po i de v lm agul oamenilor c ci primejdie este s

stai de vorb despre lucrurile lumii, chiar dac faci aceasta cu gând
curat. Dac se cade totu i s vorbe ti, vorbe te atunci despre lucrurile
care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovnice ti
ajut mult la prop irea sufletului, mai osebit între cei uni i în
Dumnezeu prin acelea i sim minte i prin acelea i n zuin e. Scris este
vom da socoteal , la ziua judec ii, de orice vorb zadarnic .

Mijloacele prin care putem câ tiga pacea l untric i

prop irea în virtute

Am putea s ne bucur m de o mare pace, dac am vrea s nu ne

îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac al ii i nici cu ceea ce nu ne
prive te. Cea mai mare i singura împotrivire este c odat robi i de
patimile i poftele noastre nu facem nici o sfor are s intr m în f ga ul
des vâr it al sfin ilor. "V las pacea Mea, v dau vou pacea Mea, nu
cum v-o d lumea".
13
 Ce pl cut dulcea , ce dragoste atr toare în aceste cuvinte ale
lui Iisus Hristos! ... Sunt dou feluri de p ci: pacea lui Iisus i pacea
lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întrist rile, nelini tile, scârba,
remu rile. Iisus gr ie te: "Biruie te-te pe tine însu i". Înfrâneaz i
poftele tale, împotrive te-te dorin elor, frânge i patimile i atunci duhul
u va fi ascult tor poruncilor Lui, r mâne-va întru pacea cea nespus ,
iar toate trudele vie ii, suferin ele, nedrept ile, prigoanele, nimic nu va
tulbura pacea Lui, care întrece orice în elegere. Amin.

Împotrivirea la ispite

Atâta vreme cât tr im pe p mânt, nu putem fi scuti i de necazuri i

de încerc ri. De aceea este scris în cartea lui Iov: "Ispit este via a
omului pe p mânt". Nu se afl om atât de des vâr it i de sfânt care s
nu aib , uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scuti i.
To i sfin ii au trecut prin mul ime de ispite i de suferin e i pe
ga ul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au
fost osândi i i au c zut.
Nu este a ezare c lug reasc atât de sfânt i nici loc atât de tras
deoparte, unde s nu se afle împotriviri i ispite. Omul cât tr ie te, nu-i
niciodat întru totul ferit de ispite, c ci avem s mân a lor în noi din
pricina poftei trupe ti în care am fost z misli i. Una vine dup alta i
totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindc am pr dit binele i
fericirea, cele de la început. Unii caut s fug pentru a nu fi ispiti i i
cad în ispite înc i mai primejdioase. Nu-i de ajuns s fugi ca s birui ci
bdarea i adev rata smerenie ne face mai tari decât to i du manii
no tri. Cel care, f s smulg r cina r ului se fere te numai de
primejdii (prilejurile din afar ), spore te pu in. Dimpotriv , ispitele se
întorc asupr -i înc mai grabnice i mai cu putere.
Vei birui mai sigur pu in câte pu in printr-o îndelungat r bdare cu
ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare fa de tine
însu i.
Mergi adesea dup sfaturi când e ti ispitit i nu judeca deloc aspru
pe cel ce se afl în ispit , ci mângâie-l a a precum tu însu i ai vrea s fi
mângâiat.
14
 Încep tura oric rei ispite este nestatornicia duhului i pu ina
încredere în Dumnezeu. C ci dup cum o corabie f cârm e purtat
ici i colo de valuri, asemenea omul slab i schimb cios, care- i
se te hot rârile pe care le luase, este t zuit de tot felul de ispite. Se
cade s veghem, mai osebit când se arat ispita, c ci cu mult mai bine
birui-vom pe vr jma de nu-l vom l sa s p trund în suflet, dându-l
deoparte chiar în clipa când e gata s intre. Mai întâi se ive te în minte
un gând simplu, apoi o s vin o închipuire, pe urm pl cerea, pornirea
destr lat i în sfâr it consim irea. A a c , pu in câte pu in, du manul
cuprinde tot sufletul, când n-a g sit împotrivire chiar de la început.

ne ferim de judec ile cele îndr zne e

Zace în noi o tainic r utate, c reia-i place s descopere

nedes vâr irile fra ilor no tri i iat de ce, gata st m s -i judec m,
uitând c judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. În loc de a
cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, s ne coborâm în al
nostru. G si-vom destule temeiuri s fim îng duitori fa de aproapele
nostru i s tremur m pentru noi în ine. Nu ai decât sarcina ta îns i i
nu vei r spunde decât de tine. "Nu judeca ca s nu fi judecat".

Faptele dragostei

Pentru nimic în lume i de dragul nim nui, nu se cade s faci nici

cel mai mic r u, cu toate acestea, ca s aduci un ajutor celui care are
nevoie de el, po i uneori s amâni o bun lucrare sau s o înlocuie ti cu
alta mai bun , c ci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat în unul mai
mare.

Trebuie s suferim nedes vâr irea altuia

15
 Ceea ce omul nu poate îndrepta în sine însu i sau în al ii, trebuie s
le sufere cu r bdare, pân ce Dumnezeu porunce te altfel. Cuget c
poate e mai bine s fie a a, ca s fi cercat prin r bdare, f de care
meritele noastre nu sunt mare lucru. Trebuie în toate acestea s te rogi
lui Dumnezeu s te ajute s biruie ti aceste piedici, sau s le suferi cu
blajin tate. Dac cineva, l murit odat sau de dou ori, nu cade la
aceea i p rere cu tine, nu mai avea disput cu el, ci încredin eaz toate
în mâna lui Dumnezeu care tie a scoate binele din r u, ca astfel s se
împlineasc voia Sa. i s fie sl vit în to i robii S i.
D i osteneala s suferi cu r bdare lipsurile i sl biciunile altora,
oricare ar fi ele, pentru c i tu ai multe din acestea pe care trebuie s le
sufere al ii. C Dumnezeu a rânduit astfel, ca s ne înv m a ne purta
sarcina unii altora - c ci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i f lipsuri,
nimeni nu- i este îndestul tor sie i, nimeni nu-i atât de în elept s se
poat îndruma singur, dar se cade s ne suferim, s ne mângâiem i s
ne ajut m, s ne înv m i s ne îndrum m unii pe al ii. Ceea ce te face
atât de sup cios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine,
zuroas , ar goas , posomorât . Pietatea cea adev rat e blajin i
bd toare, fiindc ea te arat cine e ti...

Despre via a monahiceasc

Trebuie s cape i deprinderea de a te frânge pe tine însu i în multe

lucruri, dac vrei s p strezi pacea i buna în elegere cu al ii. Nu-i pu in
lucru s tr ie ti într-o m stire sau într-o alt via de ob te. S nu dai
niciodat prilej de plângere împotriv i i s fi credincios cu statornicie
în acestea pân la moarte.
Haina i tunsoarea însemneaz pu in. Schimbarea obiceiurilor i
des vâr ita ucidere a patimilor face pe adev ratul c lug r. Cel ce caut
altceva decât pe Dumnezeu i m stirea sufletului, nu va g si acolo
decât sup ri i suferin e.
Ai venit aici ca s sluje ti, nu ca s porunce ti. Afl c ai fost
chemat s suferi i s te trude ti, iar nu ca s flec re ti într-o de art
trând vie. Ajut -mi, Doamne, în sfintele mele hot râri i în slujba mea;
-mi a începe bine acum, c ci ceea ce am început acum nimica este.
16
 ci omul î i pune în gând, dar Dumnezeu hot te, iar nu omul este
acela care î i alege calea sa.
Nu sta niciodat cu totul f nici o treab ; cite te, scrie, te roag ,
mediteaz , sau lucreaz ceva folositor pentru ob tea fra ilor.
Îndeletnicirile care nu sunt s vâr ite laolalt cu ceilal i nu trebuie
sate s fie v zute în afar , c ci e mai bine s fie s vâr ite în tain cele
care sunt numai ale fiec ruia în parte. P ze te-te totu i s nu fi nep tor
pentru îndeletnicirile cele s vâr ite laolalt i prea gr bit pentru cele
numai ale tale. Dar, dup ce ai îndeplinit cu credin i în totul
îndatoririle ce i-au fost puse înainte, dac i mai prisose te vreme,
ruie te- i i ie însu i, dup cum te va pov ui evlavia ta.
Cite te mai degrab ceea ce atinge inima decât ceea ce dep rteaz
mintea.
De vei ti s la i pe oameni într-ale lor, în curând te vor l sa i ei s
faci ce vrei.
Nu trage spre tine treburile altuia i nu te încurca deloc în cele ale
oamenilor mari.
Dac nu e ti b gat în seam de oameni nu te întrista, ci îngrije te-te
ai o bun vie uire, cu destul îngr dire, a a cum se cuvine unui
slujitor al lui Dumnezeu i unui evlavios monah.
Mai drept ar fi s te învinuie ti pe tine însu i i s acoperi pe fratele
u. Dac voie ti s fi suferit de al ii, sufer -i tu pe ei mai întâi. Nu-i
mare lucru s tr ie ti bine cu oamenii blajini i buni, c ci aceasta place
din fire tuturora, dar s tr ie ti în pace cu oamenii asprii, strica i,
destr la i, sau care i se împotrivesc, aceasta-i un mare har, o virtute
plin de curaj i vrednic de laud .
Orice, om sau neam, care ar sf râma aceast lege sau ar t dui
aceste înv turi, fie chiar numai într-un singur loc, acel om, acel neam,
zvr tit împotriva lui Dumnezeu, cap de îndat pedeapsa f delegii
sale. De voie ti ceea ce Dumnezeu voie te i ceea ce-i folositor
aproapelui, te vei bucura de slobozenia l untric .
O inim curat str bate Cerul i iadul.
Dac este vreo bucurie în lume, este cea pe care o are o inim
curat .
S faci totdeauna binele i s nu-l socote ti pu in este semnul unui
suflet smerit. S nu voie ti mângâierea nici unui om, însemneaz o mare
17
cur ie i o mare încredere l untric . Când nu cau i în afar nici o
rturie în folosul t u semn este c te-ai încredin at în totul lui
Dumnezeu.
Nu dori niciodat s fi l udat sau iubit înaintea altora, c ci aceasta
nu-i partea lui Dumnezeu, cu care nimeni egal nu poate fi. Nu dori de
asemenea s i aib cineva inima prins de tine i nici tu însu i s fi
prins de dragostea cuiva, ci Iisus Hristos s fie în tine i în tot omul de
bine.
Î i trimite necazuri i pedepse, prime te-le cu bucurie, c ci
totdeauna, pentru mântuirea ta a f cut sau a îng duit toate câte ni se
întâmpl . Amin.

Sfântul Marcu Ascetul

Dac e ti iubitor de înv tur f -te iubitor i de osteneal . C ci

simpla osteneal îngâmf pe om.
Necazurile care vin asupra oamenilor, sunt roadele p catelor
proprii. Iar dac le r bd m prin rug ciune, ne vom bucura iar i de
venirea lucrurilor bune.
Cel ce vrea s fac ceva i nu poate, e socotit de cunosc torul de
inimi, Dumnezeu, ca i când ar fi f cut. Iar aceasta trebuie s o
în elegem atât cu privire la cele bune, cât i la cele rele.
P cat spre moarte este p catul nepoc it. Chiar de s-ar ruga un sfânt
pentru un asemenea p cat, al altuia, nu e auzit.
Cel ce face binele i caut r splat , nu sluje te lui Dumnezeu ci
voii sale.
Cel ce-a p tuit, nu va putea sc pa de r splat decât printr-o
poc in corespunz toare cu gre eala.

Despre iubire i dragoste

În vremea ispitelor, s nu p se ti m stirea ta, ci sufer cu

vitejie valurile gândurilor i mai ales pe cele ale dezn dejdii i ale
18
mole elii. C ci a a fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o
dejde i mai înt rit în Dumnezeu. Iar de o vei p si, te vei afla
neprobat, lipsit de b rb ie i nestatornic.
De vrei s nu cazi din dragostea cea dup Dumnezeu, s nu la i
nici pe fratele t u s se culce întristat împotriva ta, nici tu s nu te culci
scârbit împotriva lui, ci "mergi i te împac cu fratele t u" i venind adu
lui Hristos, cuno tin curat prin rug ciune st ruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaim , nici limba ta urechii
iubitorului de ponegrire, ascultând sau gr ind cu pl cere cele rele
împotriva aproapelui, ca s nu cazi din dragostea dumnezeiasc i s te
afli str in de via a ve nic .
Nu primi bârfa împotriva p rintelui t u, nici nu-l încuraja pe cel ce-
l necinste te pe el ca s nu se mânie Domnul pentru faptele tale i s te
stârpeasc din p mântul celor vii.
Închide-i gura celui ce bârfe te la urechile tale, ca s nu s vâr ti
cat îndoit împreun cu acela: pe tine obi nuindu-te cu patima
pierz toare iar pe acela neoprindu-l de a flec ri împotriva aproapelui.
S nu love ti vreodat pe vreunul din fra i, mai ales f pricin i
judecat , ca nu cumva, ner bdând jignirea, s plece i s nu mai
scapi niciodat de mustrarea con tiin ei, aducându- i (aminte) pururea
întristarea în vremea rug ciunii i r pindu- i mintea de la dumnezeiasca
îndr znire.
S nu suferi b nuieli, sau m car oameni care î i aduc sminteli
împotriva altuia. C ci cei ce primesc smintelile în orice chip, fa de
cele ce se întâmpl cu voie sau f de voie, nu cunosc calea p cii, care
duce prin dragoste la cuno tin a lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Înc nu are dragoste des vâr it cel ce se mai ia înc dup p rerile
oamenilor. De pild pe unul iubindu-l i pe altul urându-l pentru pricina
aceasta sau aceea; sau pe acela i odat iubindu-l, alt dat urându-l,
pentru acelea i pricini.

Despre rug ciunea cea curat

C orice rug ciune ce s-ar face, sau e cerere sau rug minte, sau
mul umit sau slav . Iar când mintea ajunge în st ri duhovnice ti,
19
atunci nu mai are rug ciune. Una este rug ciunea i alta este
contempla ia în vremea rug ciunii, de i au pricina una în alta.
Cerceteaz i vei vedea c dac mintea a intrat în contempla ie nu mai e
nici una din toate acestea, nici nu cere ceva în rug ciune. Foarte rar sunt
aceia care s se fi învrednicit, cu mult voin , ca s ajung la
rug ciunea curat .
C aveau Sfin ii P rin i obiceiul de a numi rug ciune toate
pornirile cele bune i toate lucr rile cele duhovnice ti. C ci iat c
vedem c atunci când preotul st preg tit la rug ciune, cerând mil de la
Dumnezeu i rugându-se i concentrându- i mintea, atunci vine Sfântul
Duh peste pâinea i vinul care sunt în Sfântul Altar.
Înc i lui Zaharia, în vremea rug ciunii, i s-a ar tat îngerul
proorocindu-i na terea lui Ioan. De asemenea lui Petru, când se ruga în
cas în ceasul al aselea, i s-a ar tat acea vedenie care l-a îndemnat s
cheme neamurile, când a v zut pânza cea pogorât din ceruri i
animalele care erau în ea. i lui Corneliu în vremea rug ciunii i s-a
ar tat îngerul i i-a spus cele ce erau scrise despre dânsul. i iar i lui
Isus, fiul lui Navi, când se plecase la rug ciune i-a vorbit Dumnezeu. O
ce tain înfrico at este aceasta! Astfel c toate vedeniile care se
descoper în sfin i în vremea rug ciunii se arat .

Despre c lug ri

Pe m sur ce omul se fere te ca s stea de vorb cu al i oameni, pe

aceea i m sur se învrednice te el s aib îndr zneal fa de Dumnezeu
cu mintea lui. i cu cât taie omul mai mult mângâierea din lumea
aceasta cu atât se face vrednic de a se bucura de Dumnezeu întru Duhul
Sfânt. i precum pier pe tii din lips de ap , tot a a pier i din inima
lug rului mi rile cel în eleg toare, dac el se amestec i petrece
prea adeseori cu mirenii.
Mai bun este un mirean, oricât de tic los ar fi i oricâte rele ar
timi în via , decât un c lug r care p te rele i petrece împreun cu
mirenii.
Temut este de draci i iubit este de Dumnezeu i de îngerii lui, cel
ce cu mare fierbin eal i râvn ziua i noaptea caut pe Dumnezeu în
20
inima lui, dezr cineaz din ea momelile care cresc de la vr jma ul.
Pentru cel curat cu inima locul cel în eleg tor este în sine însu i.
Iar mâniosul, cel iute, cel iubitor de slav , lacomul, cel nes ios i
cel înv luit de ale lumii i cel ce voie te s i fac voile sale i cel amar
ca fierea i cel plin de patimi, ace tia î i duc o via într-o înv lm eal
de noapte i de întuneric i umbl pe pip ite, fiind în afar de ara vie ii
i a lumii. C ara aceea este sortit celor buni, celor smeri i cu cugetul
i celor ce- i cur esc inimile lor. Nu poate vedea omul frumuse ea care
este înl untrul s u, pân ce nu dispre uie te i nu ur te frumuse ea toat
care este în afar de el.
i nu poate omul privi cu cuno tin spre Dumnezeu, pân ce nu s-
a lep dat de lume în chip des vâr it.
Cu cât limba se dep rteaz de multa vorbire cu atât prime te mai
mult lumin , ca s deosebeasc gândurile, c ci i mintea cea mai
binecuvântat se z ce te prin multa vorbire.
Cel ce e s rac de lucrurile lumii, se îmbog te de Dumnezeu i
cel ce iube te bog ia, s rac va fi de Dumnezeu.
Despre p zirea i ferirea de cei lene i i trândavi i c din
apropierea de ace tia se face st pân peste om lenea i trând via i omul
se umple de toat patima cea necurat .
Cine- i opre te gura de la clevetire î i p ze te i inima de patimi. În
tot ceasul vede pe Domnul (c doar cugetul lui este pururea la
Dumnezeu) i gone te de la dânsul pe draci i smulge r cinile
ut ilor.
Cela ce- i cerceteaz sufletul ceas de ceas, inima lui se bucur de
descoperiri noi. i cela ce- i controleaz privirea min ii înl untrul s u,
acela vede raza Duhului. Cel ce a urât toat r spunderea vede pe
St pânul s u înl untrul inimii sale.
Dac iube ti cur ia, întru care po i vedea pe St pânul tuturor, s
nu clevete ti pe nimeni i nici s nu ascul i pe cineva clevetindu-l pe
fratele t u.
Iat , Cerul este în tine dac tu e ti curat, i în tine vei vedea pe
îngeri cu lumina lor i pe St pânul lor împreun cu ei i în ei.
Cel ce pe bun dreptate este l udat nu se p gube te. Iar dac va
deveni iubitor de laude, atunci î i va pierde plata.

21
 Gura care nu gr ie te bucuros tâlcuie te tainele lui Dumnezeu, iar
cel grabnic la vorb se dep rteaz de ziditorul lui.
Cel ce urmeaz pe iubitorul de Dumnezeu se va îmbog i de tainele
lui Dumnezeu. Iar cel ce urmeaz pe omul nedrept i trufa acela se
dep rteaz de Dumnezeu i va fi urât de prietenii s i.
Cel t cut va câ tiga în orice lucru rânduiala smereniei i f
nevoin va st pâni patimile.
Prin necontenit meditare despre Dumnezeu, se dezr cineaz i
gonesc patimile.
Precum în clipele de lini te i de senin tate pe marea cea v zut
înoat delfini, a a în vreme de lini te i de senin tate pe marea inimii,
netulburat de mânie i de pornire, mereu se mi tainele i
descoperirile dumnezeie ti i o bucur pe ea. Amin.

Cuvântul 42 despre puterea i lucrarea r ut ii p catului.

Cum se formeaz i cum înceteaz ea

Cât vreme nu ur te omul din inim cu adev rat pricina p catului,

el nu este slobod nici de pl cerea de a-l lucra. Aceasta este lupt foarte
puternic , care se împotrive te omului pân la sânge.
Rug ciune:

"Doamne, Cel ce E ti izvor a toat ajutorarea. Tu po i s înt re ti în

clipele acestea care sunt clipe de mucenic, sufletele cele ce cu bucurie s-
au logodit cu Tine, Mirele Ceresc, i au rostit f duin ele de sfin enie,
cu pricepere i cu mi ri curate, f vicle ug. De aceea d -le lor
putere, s surpe zidurile i înt riturile i cet ile câte sunt ridicate
împotriva adev rului, ca s nu gre easc inta din pricina silniciei, în
clipa în care se d o lupt pe via i pe moarte."
P zi i-v iubi ii mei de nelucrare (trând veal ). C o moarte v dit
se ascunde în ea (în trând veal ). Fiindc în afar de ea nimic nu poate
robi cu pl cere pe monah.
În ziua judec ii nu pentru Psalmi sau pentru rug ciune ne va
osândi pe noi Dumnezeu, ci fiindc noi, p sindu-L pe Acesta, am l sat
pe draci s intre.
22
 Cel ce nu- i supune voia sa lui Dumnezeu, supus va fi de vr jma ul
u. C ci orice lucru bun voim s -l facem, nu-l putem face f de
Dumnezeu, dup cum gr ie te Domnul în Scripturi.
Lume nume te Scriptura lucrurile materiale, iar lume ti sunt cei ce
bovesc cu mintea la ele. Pe ace tia îi îndeamn : "Nu iubi i lumea, nici
cele din lume!" Pofta trupului, pofta ochilor i trufia vie ii nu sunt de la
Dumnezeu, ci de la lume, i cele urâtoare ...
Monah este cel ce i-a desf cut mintea de lucrurile p mânte ti i
prin înfrânare, prin dragoste, prin cântare de Psalmi i prin rug ciune, se
lipe te statornic de Dumnezeu.
*
Ia seama dintre sup rare i durere, precum i faptul c durerea e
urmarea pl cerii, iar sup rarea a slavei de arte.

Sfântul Isaac Sirul

Deci, dac i se întâmpl cuiva s fie ispitit i s -l sileasc cineva s

calce vreuna din aceste porunci ale mele, adic s p seasc
în elepciunea sau s lepede cinul c lug resc sau s lepede credin a sau
renun e pentru lupta pentru Hristos sau s calce vreuna din poruncile
Lui, i dac el nu se înfrico eaz i nu se împotrive te cu b rb ie
ispitelor, atunci el cade din adev r. Deci, s trecem cu vederea din toat
puterea noastr trupul, i sufletul s -l d m în seama lui Dumnezeu i în
numele Domnului s începem lupta cu ispitele.
S nu ceri sfat de la cineva care nu vie uie te ca tine oricât ar fi
acela de în elept. Ci mai bine arat i gândurile tale unui om simplu, dar
încercat în lucrurile acestea, decât celui ce vorbe te cu în elepciune, din
cercetare i nu din p anie.
i ce este experien a? A avea experien nu înseamn s te duci i
cercetezi vreun lucru f s ai în tine cuno tin de el, ci s sim i prin
încercare cu fapta dac este acel lucru de folos, dar pe din untru este
plin de p gubire. De aceea iar i unii oameni sufer pagub , din lucruri
care sunt în aparen folositoare. i în lucrurile acestea nici m rturia
cuno tin ei nu este adev rat . Deci ia-l pe acela sfetnic, care tie s pun
la încercare prin r bdare, lucrurile socotin ei.
23
 De aceea nu tot omul este vrednic de credin când d sfaturi, ci
numai acela care mai întâi a tiut s se cârmuiasc pe sine, chiar dac a
fost slobod i nu se teme de def imare, nici de clevetire.
Când vei da de pace f tulburare în calea ta, atunci teme-te c ci
stai departe de calea cea dreapt pe care calc picioarele ostenitoare ale
sfin ilor. Cu cât înaintezi în calea care duce la Cetatea Împ teasc , cu
cât te apropii de cetatea lui Dumnezeu, s i fie ie semn aceasta: te vor
întâmpina ispite puternice. i cu cât te apropii de Dumnezeu i cu cât
spore ti, cu atât se m resc ispitele împotriva ta.

bdarea

Toate împrejur rile i toate necazurile, care nu au parte de r bdare,

vor fi îndoit pedepsite. C prin r bdare, omul leap primejdia.
Împu imea sufletului este maic a muncirii. Iar r bdarea este maic a
mângâierii i este o putere care se na te din inim larg . i aceast
putere omul n-o afl în necazuri, decât cu Harul lui Dumnezeu, care se
afl printr-o rug ciune strâns i prin v rsare de lacrimi.

Îngustime sufleteasc

Când vrea Dumnezeu s aduc asupra omului necazuri mai mari, îl

las în mâna îngustimii suflete ti. i aceasta d na tere în om la o putere
mare de trând vie, prin care sufletul e sugrumat i care-i d gustul lumii.
i apoi se ridic asupra omului duhul ie irii din min i, din care izvor sc
nenum rate ispite: tulburarea, mânia, hula cârteala, gândurile de
zvr tire, mutarea din loc în loc i celelalte asemenea lor. Iar dac m
întrebi care este pricina acestora î i r spund: lenevirea ta. i leacul este
smerenia min ii.
Smerenia poate s rup gardul acestor r ut i. Smerenia trebuie
utat cu tot sufletul. C pe m sura smereniei tale i se d i r bdare în
primejdiile tale. i pe m sura r bd rii tale i se u ureaz sarcina
necazurilor tale i dobânde ti mântuirea.
24
Despre rug ciune

În veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca s cerem ceva,

ci în acea Patrie a libert ii, firea noastr nu se schimb nici nu se
abate din fric de împotrivire, ci des vâr it este în toate.
Lumea aceasta este o c torie cu nevoin e i un stadion de
alergare. i r stimpul acestei vie i este vremea de lupt . În ara unde e
lupt i în vreme de r zboi, nu este nici o lege. Adic Împ ratul nu pune
margini i m suri osta ilor S i pân la sfâr itul r zboiului, când to i
oamenii se adun în fa a por ilor Împ ratului Împ ra ilor i fiecare este
cercetat acolo, dac a avut r bdare în lupt , dac nu s-a l sat biruit sau
dac dimpotriv , a întors spatele (a fugit).
*
Prin smerenie, chiar dac nu ai fapte, multe p cate i se iart . Iar
faptele f smerenie nu- i sunt de nici un folos; dimpotriv , multe rele
ne g sesc nou .
*
Deci, Doamne, m bucur de aceasta, în neputin e, în necazuri, în
temni , în lan uri, în nevoi, fie de la fire, fie de la fiii firii mele, fie de la
vr jma ii ei, eu rabd toate, adic rabd ispitele mele, ca s se s luiasc
în mine puterea lui Dumnezeu.
*
Precum din iubirea pântecelui se na te tulburarea gândurilor, tot
astfel, din multa vorbire i din neorânduiala vorbelor, se na te
necuno tin a i ie irea din min i. Grija de lucrurile lume ti tulbur
sufletul i înv luirea cu ele tulbur mintea i o scoate din lini tea ei.
Se cuvine c lug rului care s-a predat pe sine ca un ogor lucr rii
celei din ceruri, mereu, în toat vremea, s fie f de nici o grij
lumeasc pentru ca cercetându-se pe sine, s nu afle în sine absolut nici
un lucru al veacului acestuia de acum. Pentru ca gol de aceste lucruri,
de încetare, ziua i noaptea s petreac în legea Domnului.
Ostenelile cele trupe ti f de cur irea min ii, sunt ca un pântece
neroditor i ca ni te sâni usca i. C prin ele nu se poate apropia sufletul
de cunoa terea lui Dumnezeu. C ele fac trupul s se istoveasc dar nu
25
se îngrijesc s dezr cineze patimile din minte. De aceea nu vor secera
nimic.
*
Nu este curat cu fecioria (feciorelnic) cel ce- i p ze te trupul
neîntinat de vreo împreunare, ci cel ce se sfie te (se ru ineaz de sine) i
atunci când este singur.
Dac iube ti în elepciunea, gone te gândurile ru inoase,
îndeletnicindu-te cu citirea i cu rug ciunea cea neîncetat i apoi te
înarmeaz împotriva pricinilor firii. C ci nu po i vedea în sufletul t u
cur ire f de acestea.
Dac e ti cu adev rat milostiv, atunci când e ti jefuit de ale tale pe
nedrept, nici nu te nec je ti înl untrul t u, nici nu vorbe ti despre
paguba ta altora.

Despre adev rata smerenie

Cel cu adev rat smerit, când este nedrept it, nu se tulbur nici nu
se ap în privin a acelui lucru de care a fost nedrept it. i prime te
clevetirile ca i cum ar fi adev rate i nu se îngrije te s conving pe
oameni c a fost clevetit ci î i cere iertare. C unii i-au atras asupr -le
numele de neastâmp ra i, de i în realitate nu era a a, iar al ii au r bdat
fie numi i curvari, de i erau departe de curvie i rodul p catului, pe
care nu-l f cuser . Cu lacrimi l-au m rturisit în public i- i cereau
iertare pentru o nelegiuire care n-o f cuser , de i erau încununa i cu
toat cur ia i nevinov ia în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i
nedrept iser .
Tu crezi c ai smerenie; al ii se învinov esc pe sine- i, tu îns nu
suferi nici când al ii te învinov esc i te declari plin de smerenie. Dac
ti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare i vezi dac po i r bda
nedreptatea, f s te tulburi.
Cu luare aminte s vorbe ti în fa a unuia care-i trufa în cuget i
bolnav de pizm . C ci pe m sur ce tu vorbe ti el r st lm ce te spusele
tale dup bunul lui plac i din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el
caut prilej de a face pe al ii s se poticneasc .

26
Despre clevetire

Când cineva începe s cleveteasc pe fratele s u de fa cu tine

arat -te posomorât la fa . Dac faci a a, te p ze ti de clevetire i în fa a
lui Dumnezeu i a clevetitorului.
În acea zi în care deschizi gura ta ca s acuzi pe cineva, socote te-
te mort în fa a lui Dumnezeu i toate faptele tale zadarnice, oricât s-ar
rea c pe bun dreptate i ca s zide ti, te-a îndemnat gândul s
vorbe ti.
În ziua în care e ti nec jit pentru vreun frate, care este oarecum
neputincios s se st pâneasc la bine i la r u, în trupul lui sau în
cugetul lui, ca un mucenic s te socote ti pe tine în ziua aceea i s te
sim i ca un p timitor pentru Hristos i ca unul care s-a învrednicit ca s -
L m rturiseasc .

Despre milostenie

Când dai ceva, celui care are nevoie, veselia fe ei tale s fie mai
mare decât darul t u i cu vorba f -l s i uite necazul. i dac faci a a,
bucuria este mai mare în mintea lui decât darul t u i decât nevoia
trupului. Amin.

zboiul duhovnicesc

Fiule, când vrei s te apropii, s sluje ti Domnului, g te te sufletul

u spre ispite. Sfin ii Apostoli, cei str muta i din lumea aceasta de
dragostea Mântuitorului i care, de i se vedeau în lume, nu erau din
lume, totu i au fost prevesti i de Mântuitorul prin cuvântul c tre Petru:
"Simone, Simone, iat Satana v-a cerut pe voi ca s v cearn ca pe
grâu. Iar eu M-am rugat pentru tine ca s nu scad credin a ta."

27
 Pricepem din aceasta cum c r zboiul nev zut, care se încinge între
suflet i diavol, e îng duit de Dumnezeu s dea în stadia vie ii acesteia.
El are legi dup care trebuie s urm m întocmai, ca s nu pierdem
vremea, mântuirea i smerenia. C ci zice credin a dintre Sfin i: "Ia
ispitele i îndat nu mai e nimeni, care s se mântuiasc ".
R zboiul ispitelor e focul care l mure te ce suntem fiecare: lemne,
pietre, aram , paie, câl i, p mânt sau cenu .
R zboiul duhovnicesc seam întru câtva cu r zboiul lumii. i
unul i altul te desface de via a aceasta. Numai ispitele, necazurile i tot
felul de încerc ri ale r zboiului nev zut izbutesc s ne toceasc pe
deplin gustul de lumea aceasta i s ne aduc la un fel de moarte fa de
lume, care-i smerenia deplin i condi ia de c petenie a rug ciunii
neîncetate.

Lupte dup lege

Cei ce nu urm resc în via a aceasta nimic mai mult decât s fie
ferici i în lume i tihni i în trup, ace tia n-au r zboi cu diavolul: pe
ace tia îi are f r zboi. C ci cât vreme umbl dup tihneal i fericire
de art n-au s se trezeasc din vraja vr jma , care-i ine bine încle ta i
în lumea aceasta sensibil care-i duce prin neb gare de seam la
pierzare sigur . De aceea a zis oarecine c cea mai primejdioas temni
e aceea în care te sim i bine: nu vei ie i din ea niciodat .
R zboiul începe abia cu cei ce vor s i refac fericirea raiului
pierdut, str danie pentru care înva s se desprind pe rând din toat
tihneala i slava de art a vie ii acesteia. i începe a a:
Toate patimile sau lucr rile împotriva firii se ivesc mai întâi în
minte, în partea cea mai sub ire a f pturii noastre nev zute. Aci vine un
chip sau un gând al lumii acesteia i st ca o momeal . Iar mintea, dac
e neînv at sau neprev zut despre lucrarea str in , ca un miel
ne tiutor, vede lupul i se duce la el, crezând c e oaie. Iar dac lupul
mai e i viclean se îmbrac în piele de oaie i bietul miel, neavând
mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în col ii lupului fl mând.
Prima întâlnire între minte i diavol e la linia momelii, pe care o
flutur el în v zul min ii. Dac mintea nu bag momeala în seam ,
28
vr jma ul st ruie cu ea, o arat mai sclipitoare, ca s-o arate iubit min ii.
Aceasta e a doua înaintare a r zboiului sau asupreala. Dac la asupreal
a reu it s fure minte cu momeala i s o fac s vorbeasc împreun ,
avem înaintarea la unire.
Mintea îns se treze te, c a fost furat de gând str in i c se afl
în altceva decât în ceea ce-i era dat dup fire; iar când î i d seama de ea
îns i i de cele în care se afl , avem lupta cea de gând la o clip
hot râtoare. Se va învoi mintea ca s mearg dup momeal mai departe
sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta, i clipele sunt scumpe i de
cele mai multe ori, via a întreag a unuia sau o mul ime de în i, atârn
de lupta nev zut a câtorva clipe.
Dac întârziem s ne lupt m, se poate întâmpla ca f de veste s
fim înv lui i la minte de partea poftei sau a iu imii, asupra c rora înc
arunc vr jma ul aprinderea sa. Prin urmare, osta al lui Hristos, lupta
trebuie dat grabnic i dup lege.
Iat cum descrie Sfântul Marcu Ascetul, iscarea r zboiului nev zut:
"momeala aruncat de Satana".
Înc din Vechiul Testament se cunoa te r zboiul cel de gând,
despre care David scrie aceasta: "Fiica Babilonului (în elege i: Satan ,
Satan ) dornic de pustiire, ferice de cel ce- i va pl ti dup fapta ce ne-
ai f cut nou ; ferice de cel ce va lua i va lovi de piatr pruncii t i".
Gândurile celui r u, n lucirile lui, idolii (ideile fixe ale lui),
momelile sale, ace tia sunt pruncii vavilone ti sau "puii de drac", dup
cum îi nume te Sfântul Maxim. Iar piatra este Hristos sau credin a în El,
temelia cet ii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii
vremii de atunci nu au b gat-o în seam . Ori, întru nimeni altul nu este
mântuire, c ci nu este sub cer nici un alt nume dat nou oamenilor, întru
care s ne mântuim. De piatra aceasta trebuie s lovim pruncii
vavilone ti. C ci cine va c dea pe piatra aceasta se va sf râma, iar pe
cine va c dea ea, îl va spulbera. De aceea Sfântul Ioan Sc rarul zice:
"Ca numele lui Iisus Hristos, arm mai tare, în cer i pe p mânt nu este".
Cerul este mintea i p mântul este inima în care trebuie s se depene
rug ciunea neîncetat a preasfântului nume: "Doamne Iisuse Hristoase
Fiul lui Dumnezeu, miluie te-m pe mine p tosul", întorcându-se ca o
arm mereu întins asupra vr jma ului.

29
Pe trepte de-a râpa

Deci vremea de lupt are o clip de mare cump , i anume: dac

mintea nu- i aduce aminte cu credin de "Doamne Iisuse...", i se
întâmpl c încuviin eaz momeala vr jma ului. Aici e grani a între
lupta dup lege i c derea în f delege. Deci, mintea c zut în hotarul
delegii, d încuviin area ei voin ei, c reia înc -i sufl vicleanul
boarea ame irii. Voin a ia hot rârea întotdeauna dup sfatul min ii i
niciodat înainte.
Darul libert ii voin ei ni l-a dat Dumnezeu ca pe o mare cinste, i
prin el avem a spori pân la m suri dumnezeie ti. Iat de ce toat
str dania dezrobirii puterilor suflete ti, din patimile contra firii, duce de
fapt la redobândirea libert ii de fii ai lui Dumnezeu, de fii ai
adev rului, care face liberi pe cei ce stau în adev r i nu stau în
minciun i-n tat l minciunii. Prin darul libert ii voi ei, avem de suit de
la chip la asem nare. Pentru refacerea sau crearea din nou a omului a
venit Dumnezeu între oameni i tot de aceea petrece cu noi, cu fiecare
rând de oameni, în tot chipul silindu-se s ne dezlege libertatea voin ei
din lan uri str ine, iar noi nepricepu ii, dup pu in, iar i ne pred m spre
i mai grele lan uri. Iubirea înclin libertatea ca pe o cump .
Deci, dac mintea va iubi momeala str in i sfatul viclean, va
înclina cump na liberei alegeri spre momeala i sfatul str in. A a se
deschide sp rtura în cetate i se n pustesc puhoaiele de vr jma i, care
teptau ascun i afar . i repede urmeaz jalnic pustiire în cetatea
sufletului: împlinirea cu lucrul i repetarea faptei aceleia pân ajunge
deprindere sau obicei. Înr cinarea sufleteasc i trupeasc a omului,
pân la neputin a de a se mai împotrivi, sau pân a nu vrea s se mai
împotriveasc . A a se întâmpl c lucrarea (firii) împotriva firii i se face
omului a doua fire - firea f delegii sau legea p catului.
Totu i omul, sl bindu-i puterile, î i d seama c robe te
vr jma ului, c ci de unde odat pruncii vavilone ti erau micu i i-i lua
în glum , acum s-au f cut b rba i i-i simte cum îi fur puterile, iar lui,
din multa p tuire, i s-a stins puterea voin ei de a se împotrivi. Când
avea puterile întregi, n-asculta de pova , iar acum când nu le mai are,
le-ar întoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toat vigoarea
30
tinere ii o d cui nu trebuie, iar b trâne ea hârbuit umbl s-o dea lui
Dumnezeu. Ce socoteal ?
Câteodat prime te Dumnezeu i cioburile, îns numai dac au mai
mas puteri i pentru cea mai de pe urm lupt , mai grea ca cea dintâi,
care e pe via i pe moarte. C ci vr jma ul, care pustie te prin patimi,
când afl c mintea, împins de strigarea con tiin ei, vrea s fac
scoal împotriva robiei sale, vine cu asprime mare, dovedind
sufletului c n-are chip de sc pare. Iar ca pedeaps , precum c sufletul a
îndr znit una ca ceasta, diavolul umbl s -l dea legat la un chinuitor mai
greu: duhul dezn dejdii.
Trebuie s spunem c fiecare din patimile de c petenie pot duce
zidirea lui Dumnezeu, pân la c derea cea mai de pe urm , fie ea
omorârea de sine, fie nebunia, fie chiar îndr cirea. De pild : l comia de
avere, l comia de putere i fumul mândriei pe câ i nu i-a luat de minte i
s-au omorât! Boalele de pe urma curviei, pe câ i nu i-a adus ca s i
pun cap t zilelor? Care a sfâr it bine dintre be ivi, care n-au vrut
nicidecum s se lase de patima lor? Dar i lenea poate face nebuni, când
se vede în primejdii.
De unde atâta pustiire? De la o clip f de Dumnezeu a min ii,
clip în care vr jma ul ia furi at undi a iadului pe gât înv luit
me te ugit într-o momeal a unui lucru sensibil al lumii de aici.
Protrivnicul ispite te cu momeala pl cerii pe tot omul spre patima
spre care-l prinde c are pornirea mai mare: pe cel aplecat spre trup cu
desfrânarea, pe cel înclinat spre gânduri, cu în elepciunea veacului
acestuia, care pe mul i i-a r cit de Dumnezeu i pe pu ini i-a întors, pe
cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispite te cu Biblia, încât în
zilele noastre se v d mul i c tori la iad cu Scriptura în mân . To i cei
ce umbl dup pl ceri, de orice fel, nu vor sc pa de primejdii c ci sub
orice pl cere e încol cit un arpe.

Cum a murit Constantin Brâncoveanu i copiii s i

Plenipoten iarul vene ian la arigrad, Andrea Memno, a fost de

fa în 15 august 1714, la scena execu iei lui Constantin Brâncoveanu
Vod i a membrilor familiei sale uci i din porunca sultanului Ahmed.
31
În scrisoarea sa c tre dogele Vene iei, plenipoten iarul s u raporteaz
astfel:
Duminic 15 august de diminea , s-a t iat capul b trânului
principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui i unui boier care-i era vistier.
Iat cum s-a f cut:
Înc de diminea Sultanul Ahmed se puse într-un caic împ tesc
i veni la seraiul zis foi orul Jalikiacs pe canalul M rii Negre, în fa a
reia era o mic pia , unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei
patru b ie i ai lui i pe vistierul V rescu, i-au pus în genunchi unul
lâng altul la oarecare dep rtare, un gâde le-a scos c ciulile din cap i
Sultanul i-a mustrat f cându-i haini. Apoi le deter voie a face o scurt
rug ciune.
Înainte de a se ridica securea asupra capului lor fur întreba i dac
voiesc s se fac turci i atunci vor fi ierta i. Glasul cel în bu it de
credin al b trânului Brâncoveanu r sun i zise însp imântat de
aceast insult :
"Fiii mei! Iat , toate avu iile i tot ce am avut am pierdut; s nu ne
pierdem îns i sufletele! Sta i tare i b rb te te, dragii mei, i nu b ga i
seam de moarte. Privi i la Hristos Mântuitorul nostru câte a r bdat
pentru noi i cu ce moarte de ocar a murit; crede i tare întru aceasta i
nu v mi ca i nici v cl ti i din credin a cea pravoslavnic pentru via a
i lumea aceasta."
La aceste cuvinte Ahmed se f cu ca un leu turbat i porunci s li se
taie capetele. Gâdele înfior tor, ridic securea i capul marelui vistier
Enache V rescu se rostogoli pe p mânt. Apoi se începu cu uciderea
copiilor. Când gâdele ridic securea la capul feciorului celui mai tân r al
domnului, Beizadea Mateia , numai de 16 ani, acesta se îngrozi de
spaim ; s rmanul copila , v zând atâta sânge de la fra ii lui i de la
rescu, se rug de Sultan s -l ierte, f duindu-i c se va face turc.
Îns p rintele s u, Domnul, al c rui cap c zu în urm , înfrunt pe fiul
u i zise: "Mai bine s mori în legea cre tineasc , decât s te faci
gân, lep dându-te de Iisus Hristos pentru a tr i câ iva ani mai mult pe
mânt!
Copila ul ascult i ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui:
"Vreau s mor cre tin. Love te!"
În urm ucise i pe Brâncoveanu.
32
 O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremur când v scriu Excelen .
Ceea ce am v zut ... M întreb: putut-a fi de fa cineva s nu fi plâns,
zând capul nevinovatului Mateia tân r tinerel, rostogolindu-se pe jos,
lâng capul p rintelui s u care se apropiase de-al copilului ... p rea a-l
îmbr a...
Gâdele stropit de sângele cre tinesc, face un salut Sultanului
Ahmed i se retrage. Sultanul înso it de plenipoten iarii Germaniei,
Rusiei, Angliei se ridic s plece. V zându-m cu ochii înl crima i
spuse Sultanul c regret acum ceea ce a s vâr it...

Sfântul Teofilact al Bulgariei. Pentru milostenie

"Dac cineva nu voie te s lucreze, atunci nici s nu m nânce".

Voi îns nu v opri i de a face bine unii altora. S nu-i socoti i ca pe
ni te vr jma i pe cei nelucr tori, i lene i, ci s -i sf tui i ca pe ni te
fra i, pentru ca s se îndep rteze i s lase lenevirea, dar s nu-i oc râ i,
nici s -i înfrunta i, pentru c -i ve i milui(umili); ca cu acest chip s se
foloseasc de la voi trupe te i suflete te. C ci cel ce sf tuie te pe
fratele s u, nu publicarice te meteahna lui înaintea acelora, ci îndeosebi
luându-l, îl sf tuie te cu blânde e fr easc i cu dragoste, cum s se
îndrepteze. S se mâhneasc cre tinii i s -i doar inima, nu pentru c
dau milostenie celor lene i i nelucr tori, ci pentru c aceia calc legea
lui Dumnezeu i s plâng pentru dân ii ca pentru ni te neputincio i i
bolnavi cu sufletul. S asculte cuvintele acestea aceia care nu mai dau
milostenie celor nelucr tori, ci îi i oc sc i îi zbur toresc cu pietre.
Ce faci omule? ... Pentru tine este s rac acela, adic pentru ca s vindeci
tu ranele sufletului, cu iubirea de oameni i cu milostenia ce o dai lui i
tu-l alungi pe el cu pietre sau cu oc ri de la casa ta? De cât nesim ire!
De cât necuno tin este fapta de acest fel! Iar Domnul p cii s v
ruiasc Însu i pacea pururea întru toate. C ci acest lucru e tot ce se
caut , a avea cre tinii pacea întru chipul(pe chip), încât a nu avea prilej
de a se sminti despre nici o parte, de cuvânt, nici de lucru, c ci a a
având pace noi cre tinii, vom îndrepta pe cei lucr tori lesne i f
greutate: c ci nici un lucru nu ajut atât nou spre a ispr vi cele ce
voim, i spre a îndrepta pe frate, decât chipul i cuvântul cel pa nic i
33
netulburat, încât a nu ne ar ta c cercet m i înfrunt m cu vr jm ie pe
fra ii no tri cei ce gre esc.
Domnul s fie cu to i.

Cap.3. Neajunsurile duhovnicesti ale incepatorilor

Înclina ii spre trufie

Mai curând vor s dea lec ii decât s primeasc . Ei osândesc în

inima lor pe cei ce nu pricep credin a dup felul lor i aceast sim ire,
mai întâi t inuit , o scot la iveal prin cuvinte i atunci i se pare c auzi
pe fariseul care crede c pream re te pe Dumnezeu l udându-se cu
faptele sale i dispre uind pe vame ul. Asta înseamn s faci pe voia
diavolului. Acestea toate împing sufletul la mândrie i la trufie. Acestea
nu sunt de nici un folos încep torilor (, dar i c ele îi schimb în
cate). C ci nu pot s se mai sufere unul pe altul, i dac se g se te
vreun concurent ca s -l înjoseasc pe aproapele s u, aceste lucruri îi
plac. Vor vedea paiul din ochiul fratelui lor, dar bârna din ochiul lor nu
o vor vedea; ei vor strecura ân arul altora i vor înghi i c mila lor.
Nu le plac duhovnicii care nu-i laud în faptele lor i nu judec
buna lor lucrare, fiindc astfel de ucenici nu caut decât s fie pre ui i i
uda i în tot ceea ce fac ei.
Încearc s conving pe al ii c ei au duhul des vâr it i adev rata
evlavie.
Ajung chiar s nu- i mai m rturiseasc p catele ca s nu se
înjoseasc i ferind gre alele pentru a le face pu in mai grele(?). Se vor
feri ca de foc s pream reasc pe al ii, dar nu le displace s fie
pream ri i ei. Ba câteodat merg pân acolo ca s cear ca s -i
pream reasc oamenii. Încep torii scap foarte rar de vreuna din aceste
sl biciuni.

Înclina ii spre zgârcenie duhovniceasc

34
 Se tânguiesc atunci când nu primesc mângâierile care le a teptau
din partea duhovnicilor sau aproapelui.
Caut a se umfla de sfaturi i înv turi duhovnice ti.
Închin tot timpul cititului i nu mai au timp pentru lucrarea(?) care
este prima lor datorie.

Înclina ii spre mânie

Au în permanen o proast dispozi ie.

Î i fac datoria numai de mântuial .
Se sup pentru toate fleacurile i ajung câteodat de nesuferit.
Pun vina pe gre ealele altuia.
Îi bârfe te pe ceilal i.
Face moral cu acreal , în ton, ca i când numai el ar avea dreptul
la virtute.

Înclina ii spre l comie duhovniceasc

Se istovesc în canoane.
Se dedau f de frâu la posturi.
Se sustrag din fa a acelora care i-ar îndemna pentru hrana
trupeasc .
N-au dreapt socoteal .
Lucreaz împotriva poruncilor.
Doresc mai mult un canon trupesc decât un canon al judec ii.
Lipsa de ascultare de duhovnic.
Se trufesc prin diferite osteneli f dreapt socoteal .
Pe astfel de ucenici îi încurajeaz diavolul s fac astfel.
Caut s smulg duhovnicilor sfaturi dup cum le place lor.
În cazul c sunt respin i au mâhnire ca de copii.

35
 Ceea ce fac, fac numai de mântuial pentru c sunt convin i c nu
fac nimic bun înaintea lui Dumnezeu când nu lucreaz cum le place lor.
Se împ rt esc f încuviin area duhovnicului de mai multe ori.

Înclina ii spre pizm i lume

Îi sare în ochi binele duhovnicesc al aproapelui.

Sufer când aude c cineva este l udat.
Virtutea altuia îl întristeaz i dac are prilej o va prigoni i
ponegri, cu scop de a-i risipi pe cât e posibil laudele.
Dore te s fie primul în toate.

Vr jma ii omului duhovnicesc: lumea, trupul, diavolul

Ace tia trei în mod sigur îi ies omului în calea duhovniceasc .

Cei buni

Se arat prin smerenia lor.

Nu in seama de lucrurile lor personale i nu pun decât foarte pu in
pre pe ele. Cât despre al ii, tot li se pare mai presus.
În toate lucrurile lor smerenia st pâne te.
Cu cât lucreaz mai mult cu atât î i plac mai pu in.
Dorin a vie le este de-a place lui Dumnezeu.
Tot ceea ce ostenesc ei pentru Dumnezeu li se pare nimic.
Sunt foarte ferici i când nu sunt b ga i în seam i când sunt
critica i de al ii în lucr rile lor. Când sunt l uda i de cineva ei sunt foarte
uimi i.
Nu doresc altceva s înve e decât numai ce le este de folos.
Cei smeri i nu dau înv turi nim nui.

36
 Lini tirea

Petrecerea neîmp rt it , ferit de orice grij a vie ii, ca astfel omul

poat , prin dep rtarea de oameni i deîmp rt iri(?), s fug de
zgomot i de cel ce "umbl r cnind ca un leu c utând pe cine s
înghit ", prin întâlnirile i grijile vie ii. Trebuie s aib numai o singur
grij , cum s plac lui Dumnezeu mai mult i s i fac sufletul
neosândit în ceasul mor ii i s afle, cu toat sârguin a, lucr rile fine ale
dracilor i gre alele sale ce întrec nisipul m rii. Cunoscându-le pe
acestea omul plânge pururea, dar e mângâiat de Dumnezeu.

Postul

Postul cu m sur sau mâncarea odat în zi (a nu se s tura).

Mâncarea s fie de un singur fel, din bucate neînsemnate i care se
sesc f b taie de cap i pe care nu le pofte te sufletul. S m nânce
în fiecare zi un fel cu înfrânare. Vinul e folositor la b trâne e, la
neputin i la frig i atunci pu in. Iar la tinere e, la c ldur i la s tate
mai bun este apa - dar i aceasta pu in , c ci setea e mai bun decât
toate poftele trupe ti.

Privegherea

E bine a folosi jum tate din noapte pentru somn, iar jum tate
pentru psalmodie i pentru rug ciune, pentru suspine i lacrimi, ca prin
postul i privegherea cu m sur , s se fac supus sufletului s tos i
gata spre tot lucrul bun, iar sufletul s capete b rb ie i luminare - ca s
fac i s vad cele cuvenite.

Psalmodia

Rug ciunea trupeasc prin psalmi i îngenuncheri ca s se de ire

trupul i s se smereasc sufletul, ca s fug vr jma ii no tri, dracii, i

37
 se apropie prietenii no tri, Îngerii, i a a s cunoasc omul de unde
prime te ajutor.

Rug ciunea

Rug ciunea duhovniceasc f cut prin minte care se fere te de

orice gând. Stând mintea în cele zise i c zând la Dumnezeu cu
înfrângeri negr ite, cere numai ca s fac voia dumnezeiasc întru toate
faptele cuget rilor sale, neprimind nici un gând, sau figur , sau culoare,
sau lumin , sau foc, sau peste tot (orice) altceva ci ca una ce prive te
numai la Dumnezeu i vorbe te numai cu El fiind ajuns f form ,
culoare i f figur . C ci aceasta este rug ciunea curat , care se
cade s o aib cel lucr tor.

Citirea

Pentru a înv a din dumnezeie tile Scripturi i vie ile p rin ilor
cum s biruiasc patimile i s dobândeasc virtu ile. Pentru ca s umple
mintea lui cu cuvintele Duhului Sfânt i s uite cuvintele i gândurile
necuvioase care le-a auzit fiind afar de chilie. Cel ce vrea s înve e
cuno tin a de Dumnezeu, nu trebuie s fie numai cu auzirea. Pentru c
altceva este auzirea i altceva fapta. Cuno tin a duhovniceasc nu se
ive te numai din cugetare, ci se d de la Dumnezeu dup Har, celor
smeri i la cuget. C cel ce cite te Scripturile, poate le cunoa te în parte,
nu e de mirare mai ales dac e lucr tor. Dar unul ca acesta nu are
cuno tin a lui Dumnezeu ci trebuie s asculte cuvintele celor ce au
cuno tin de Dumnezeu: Prooroci, Apostoli, Sfin i P rin i (Preo i).

Întrebarea celor cerca i

Despre orice cuvânt sau fapt se cade a întreba pe cei cerca i pentru
ca nu cumva din necercare, sau din pl cere de sine, în elegând i f când
ceva, unele în locul altora, s r ceasc i s cad în p rerea de sine,
închipuindu- i c tie cum trebuie, ne tiind înc nimic, cum zice
38
Apostolul. Monahul trebuie s aib r bdare în toate cele ce vin asupra
lui, pe care vrea Dumnezeu s le îng duie asupra lui spre înv are, spre
cercare, spre cunoa terea sl biciunii sale. S nu se fac îndr zne , s nu-
i piard n dejdea în orice r u sau bine ce i s-ar întâmpla. E dator s se
fereasc de orice vis, de orice vorb i de orice lucru f rost, i s
cugete la numele lui Dumnezeu, mai des decât r sufl în toat vremea i
în tot locul i lucrul, i s cad la El din suflet, adunându- i mintea din
toate lucrurile lumii i c utând s fac numai voia lui Dumnezeu. Atunci
începe mintea s i vad gre eala sa ca nisipul m rii, i acesta este
începutul lumin rii sufletului i decada(?) s ii lui. Atunci începe s
în eleag binefacerile lui Dumnezeu i gre alele sale. De atunci p ze te
poruncile întru cuno tin , de la cea dintâi pân la cea din urm , fiindc
i Domnul le-a pus ca pe o scar i nu poate cumva s treac peste una
ca s ajung la alta, ci trebuie s înainteze de la cea dintâi la cea de-a
doua i a a mai departe, face pe om Dumnezeu, prin Harul Celui ce le-a
ruit pe ele celor ce (alearg ) aleg s le împlineasc .
Nici o alt f ptur sau zidire însufle it sau neînsufle it n-a c lcat
voia lui Dumnezeu vreodat , ci numai firea omeneasc , care bucurându-
se de multe binefaceri, a mâniat pe Dumnezeu necontenit.

Milostenia

Milostiv este cel ce miluie te pe aproapele din cele ce le-a primit el

de la Dumnezeu, fie bani, fie mânc ri, fie t rie, fie cuvânt spre folos, fie
rug ciune, fie putere de a mângâia pe cel ce are lips de ea, socotindu-se
e datornic. S racul poate tr i f s -l miluiasc , dup puterea sa, nu
poate el îns s tr iasc i s se mântuiasc . Milostenia des vâr it este
aceea pe care ne-a ar tat-o Hristos, care a r bdat moartea pentru noi,
punându-ne tuturor o pild i un chip ca i noi s murim pentru al ii, nu
numai pentru prieteni ci i pentru du mani când vremea o cere. De la
frica de Dumnezeu trece omul la buna cinstire. De la aceasta vine
cuno tin a prin care e sfatul i dreapta socoteal .

39
Ce urm re te Dumnezeu

Pân la judecata din urm , mântuirea se poate dobândi oriunde; i

pe câmpuri de b taie; i se poate dobândi i în iad; i se poate pierde
oriunde, i în m stire, i în ceata Sfin ilor Apostoli, i s-a pierdut i-n
Rai. Tâlharul, r stignit pentru faptele sale, a s rit de pe cruce în Rai i
Lucifer ca fulgerul a c zut din Ceruri. Orbul din na tere cap vederea
i a v zut pe Dumnezeu i a vorbit cu El, iar fariseii templului o
pierdeau, zicând c -I p tos i are drac. Cereau semn i umblau s
omoare pe Laz r cel înviat a patra zi din mor i. Orbirea r ut ii, stând
de-a pururea împotriva Adev rului, nu are leac, dar are pedeaps . De
aceea înfruntând mânia, a zis c vame ii i p toasele vor lua-o
înaintea "drep ilor" în Împ ia Cerurilor, i c se face bucurie în
Ceruri, pentru un p tos ce se întoarce.
Aceast întoarcere urm re te Dumnezeu s ne-o câ tige, îns nu
poate dac nu ne învoim i noi. De aceea ne poart pe tot felul de c i, i
ne cheam cu tot felul de surle i, dac trebuie, ne gr ie te i cu tunul.
Ceea ce urm re te Dumnezeu în tot chipul este mântuirea sau
întoarcerea noastr duhovniceasc spre El i Acas , chiar dac mai
mânem i în via a aceasta. Oamenii îns , lega i în ne tiin , scur i la
minte i slabi în credin , urm resc via a p mânteasc i toat mâhnirea
lor e pentru trupuri (În elepciunea lui Isus Sirah 41, 14).
Cât ine forma aceasta de via , oamenii vor fi amesteca i: cei din
Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care
numai frica legii îi mai ine în rânduial i oamenii f nici un
testament, oamenii f delegii i ai neorânduielii f leac, care sunt fiii
celui r u.
"Acela care iube te lucrurile bune i frumoase tinde de bun voie
spre Harul dumnezeirii, fiind c uzit de Providen prin ra iunile
în elepciunii. Iar acela ce nu-i îndr gostit de acestea e tras de la p cat
împotriva voii lui, i lucrul acesta îl face judecata cea dreapt , prin
diferite moduri de pedepse. Cel dintâi, adic iubitorul de Dumnezeu, e
îndumnezeit prin Providen , cel de-al doilea, adic iubitorul de materie,
e oprit de Judecat s ajung la osând ." (Sf. Maxim M rturisitorul,
spunsuri c tre Talasie, Întrebarea 54, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I,
vol. 3, p. 252).
40
 Comment:
Drept aceea[HTO1][HTO2][HTO3], pân ce nu vom ajunge la Comment:
aceea i p rere cu Dumnezeu despre via a noastr p mânteasc , precum Comment:

i despre cealalt , de pe cel lalt t râm, nu vom avea lini te în suflet, nici
unii cu al ii, nici s tate în trup i nici în orânduirea omeneasc .
Trebuie s ne plec m în elepciunii atot tiutoare a lui Dumnezeu,
care, în tot ce face, urm re te în elepciunea noastr , ori pricepem ori nu
pricepem aceasta. Când ne plec m capul i vrem i noi ce-a vrut
Dumnezeu, în clipa aceea c m lini tea sufletului, orice ar fi dat
peste zilele noastre. C ci El e St pânul vie ii i al mor ii, de El ascult
zidirea i de El se teme iadul, i din porunca Lui ascult dracii de Satana
al lor. "To i locuitorii p mântului sunt nimica înaintea Lui; El face ce
vrea cu oastea cerului i cu locuitorii p mântului, i nimeni nu poate s
stea împotriva mâniei Lui, nici s -i zic : Ce faci?" (Daniil 4, 32).
Când a vrut s mântuiasc pe Adam i cu to i drep ii, din iad i-a
scos i poate s scoat din ghearele mor ii pe oricine vrea. De aceea au
i zis P rin ii, mângâind pe oameni: "C p tos ca un drac de-ai fi, nu
dezn jdui de puterea lui Dumnezeu", fiindc oricine, care în
primejdie de moarte fiind, de va chema numele Domnului î i va mântui
sufletul s u, c ci, în ce-l va afla moartea în aceea va fi în veci. Iat de
ce, ne tiindu-ne sfâr itul, suntem datori a ne afla mereu în poc in , ca
într-însa s fim socoti i în veci. Amin.

Ceasul primejdiei

Mul ime de oameni îns nici grij nu au de cuvintele chem rii

acesteia, oricât le-ar vedea cu ochii i-ar trece prin ele. Dac nici dup
asprimea unor atare chem ri, care ustur pielea vie ii, oamenii totu i nu
se întorc la Dumnezeu, via a începe s fie în primejdie: încep necazurile
mor ii, surlele chem rii a patra.
Via a o avem de la Dumnezeu: Prin El tr im i ne mi m i
suntem (Fapte 17, 28). Adic Dumnezeu este izvorul, sus in torul i
rostul sau destinul vie ii noastre. Dac mergem a a, potrivit acestora,
avem via a asigurat de Dumnezeu, iar dac nu urm m a a, ci încâlcim
via a noastr în toate f delegile i spurc ciunile, care îndr cesc i
sufletul i trupul i o ducem a a vreme îndelungat , atunci Dumnezeu -
41
dup gre eala noastr - se desface de via a noastr . Totu i nu se desface
îndat dup gre eal , ci rabd o vreme r cirea omului, a fiului S u mai
mic, în tot chipul chemându-l, pân în sfâr it dezn jduie te de
mântuirea multora(?!).
Iar moartea o avem de la uciga ul. Deci, când oamenii se bag cu
totul în voile dracilor, via a le e în primejdie i primejduiesc i pe al ii.
Iar de se leag ca robii cu inima de lumea aceasta i de voile trupului,
cele împotriva firii, mintea li se strâmb , încât nu mai deosebesc
adev rul de r cire; atunci Dumnezeu se îndep rteaz din mintea, din
inima i din voin a lor i ajung c nu vor s mai tie de Dumnezeu i a a
vine osânda la moarte, i a a vine pr dul în fiecare rând de oameni.
Întâi e moartea sufleteasc a ateismului, a necredin ei, pe urm se arat
i moartea din afar a trupului, dup vrednicie i spre în elepciunea
multora.
La început oamenii tr iau mai mult. "Toate zilele lui Matusalem au
fost 969 de ani, apoi a murit." (Facere 5, 27). Cu trecerea de vreme,
înmul indu-se oamenii pe p mânt, s-a înmul it i stric ciunea,
desfrânarea, în oamenii ace tia, pentru c sunt numai trup. i a zis
Dumnezeu: "Nu va r mânea Duhul Meu în oamenii ace tia, pentru c
sunt numai trup, deci zilele lor s fie numai 120 de ani" (Facere 6, 3).
Iar dup trecere de vreme i înmul irea f delegilor între oameni, David
zice: "Toate zilele vie ii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai în
putere 80 de ani; iar ce este mai mult decât ace tia, nu-i decât osteneal
i durere" (Psalm 89, 10).
A a era în vremurile de demult. Ast zi, mul imea bolilor i
desimea r zboaielor mult a mai scurtat via a oamenilor.
Noi nu mai suntem sub împ ia legii vechi, ci în Împ ia
Harului câ tigat nou de Mântuitorul Hristos ca s ne mântuim. Dar
dac nepriceputul de om se ine împotriva lui Hristos, de dragul
delegilor, cade din Har sub lege, i a a atârn asupra lui pedeapsa cu
moartea n praznic , ce se împline te prin r zboaie i nenorociri,
întocmai cum scrie la lege:

Cel ce bate pe tat l s u sau pe mama sa s fie omorât (Ie ire 21,
15).

42
 Cel ce va gr i de r u pe tat l s u sau pe mama sa, acela s fie
omorât (Ie ire 21, 17).
Cine nu ascult de preo i, unul ca acela s moar (Deuteronom 17,
12).
P zi i deci ziua de odihn , c ci ea e sfânt pentru voi. Cel ce o va
întina, acela s fie omorât. Tot cel ce va face într-însa vreo lucrare,
sufletul acela s fie stârpit din poporul Meu (Ie ire 31, 14).
Pe vr jitori s nu-i l sa i s tr iasc (Ie ire 22, 18).
Tot cel ce se împreun cu dobitoacele s fie omorât (Ie ire 22, 19).
La nici o v duv i la nici un orfan s nu face i r u! Iar de le ve i
face r u i ei vor striga c tre Mine, voi auzi plângerea lor, i se va
aprinde mânia mea i v voi ucide cu sabia, i vor fi femeile voastre
duve i copiii vo tri orfani (Ie ire 22, 22-24).
Dac îns va ucide cineva cu vicle ug i cu bun tiin pe
aproapele s u, s fie omorât.
Tot cel ce va munci în ziua odihnei s fie omorât (Ie ire 31, 15).
Cel ce scoate sabia, de sabie va muri i va pieri (Matei 26, 52).
Cei ce se împ rt esc cu nevrednicie, furând Sfânta Împ rt anie,
înc se fac vinova i de moarte. Despre ei înc zice Sfântul Pavel: "Mul i
dintre voi sunt slabi i bolnavi i o bun parte mor" (I Corinteni 11, 30).

To i îns care cu bun tiin fac unele ca acestea f s se

poc iasc , vor muri în f delegile lor, în mor i n praznice. Pentru c :
"Focul i grindina, foamea i moartea, din ii fiarelor i erpii i sabia
izbânditoare, toate acestea spre pedeaps sunt f cute, ca s piard pe cei
necredincio i".
Primul care a furat Sfânta Împ rt anie a fost Iuda, fiul pierz rii,
care s-a spânzurat i a c zut din spânzur toare de i-a spart capul, ia
cr pat pântecele în dou i i s-au v rsat toate m runtaiele, luând astfel
plata f delegii sale (Fapte 1, 18).
Iat ce lucruri trebuie s scoatem din noi i dintre noi, c acestea
aduc ceasul primejdiei de moarte i sabia atârn nev zut asupra vie ii.
Iar dac în loc de îndreptare, pentru care ne d Dumnezeu oarece vreme
de necaz, noi îns totu i ne înd tnicim cu mintea împotriva voin ei lui
Dumnezeu, se întâmpl c , plinind m sura f delegilor, cade sabia i se
împlânt în capul care nu mai are minte.
43
Socotelile în elepciunii cu moartea

Când nu mai r spund oamenii la chemarea dragostei lui

Dumnezeu, dau de asprimea drept ii Sale, când, spre pedepsirea
ut ii, îng duie r zboaiele. Atunci via a oricui se afl în primejdie de
moarte, i a celor de acas i a celor de pe fronturi.
S cercet m, între marginile îng duite, pricina aceasta a
zboaielor, care pe mul i îi spal de f delegi în iroaie de lacrimi.
Lu m ca gând de ajutor de darea r spunsului voin a lui Dumnezeu, care
urm re te ca to i oamenii s se mântuiasc i la cuno tin a adev rului s
vie. Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv întru drept i, pe cei
neb tori de seam sau potrivnici - dar totu i oameni cumsecade - abia
cu ajutorul primejdiei îi înduplec , s vrea i ei ce vrea Dumnezeu,
adic mântuirea, singurul lucru cu adev rat de trebuin . Al doilea gând
de ajutor este primirea de mai înainte ca bun a ceea ce orânduie te i
face Dumnezeu, s ne bucur m de hot rârea Lui, chiar dac nu
pricepem aceasta. Iar gândul al treilea e c în suferin e f de voie s-au
mântuit cuvio ii; tot a a i cu suferin ele r zboaielor, mult mai mult se
mântuiesc pe fronturi, decât s-ar mântui acas .
Obi nuit, lumea crede c mor în r zboaie cei r i i scap cei buni.
Este i nu este a a, pentru c numai singur Dumnezeu tie i ine
socoteala fiec ruia. Unul din sfin i a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le cunoa te i le tie". Pe urm numai Dumnezeu tie - i
precum tie i face - dac pentru cineva e mai de folos via a sau mai
mult îi folose te mutarea din via . Apoi Dumnezeu, în atotputernicia
Sa, folose te i pe cei r i, pe necredincio i, pe cei f nici un
Dumnezeu, ba chiar i pe draci, ca printr-în ii s aduc mântuirea, celor
ce cu tot dinadinsul vrea ca s se mântuiasc i care sunt de mântuit.
A a bun oar , cineva înc rcat de p cate, cum l-au pov uit cei trei
"prieteni" ai s i, ajunge la strâmtoare i nevoie mare. Necazurile îi mai
topesc trupul, îi mai sub iaz mintea i a a g se te pe Dumnezeu ca pe
singura sc pare a sa din primejdii. Acum I se roag pentru prima dat , i
poate ca niciodat . Deci, cu prilejul târcoalelor mor ii în jurul vie ii sale,
Dumnezeu în atot tiin a Sa, v zându-l c s-a îndreptat pe calea bun
44
pentru toate zilele vie ii lui, pe care le-ar mai avea de tr it - dac ar fi
cuminte - în chip nev zut i minunat îl scap de moarte sigur . Dac
îns îl tie, c mai târziu ar avea o poc in i mai bun , îl va îng dui
prin mai multe i mai grele primejdii, sc pându-l de fiecare - c ci
necazurile spal petele p catelor de pe haina noastr nev zut - i mai
târziu îl scoate din topitoarea suferin elor, fie spre via a cea f de trup,
fie întorcându-l spre via a p mânteasc , ca pe un în elep it.
Pe cei ce îns n-au statornicie în bine i iar i s-ar întoarce la rele,
uitând f duin a ce-au f cut-o la strâmtoare, pe unii îi scoate din via a
cea de art , atunci când dup tiin a lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai
bun poc in din via a lor, ca în aceea s se ocroteasc în veci f de
sfâr it. Ace tia a a-s mai de câ tig pentru mântuire, primindu-i
Dumnezeu cu o cât de cât poc in .
Pentru cei ce trecu i prin suferin e au câ tigat înt rire i statornicie
spre bine i printr-în ii tie Dumnezeu c ar dobândi mântuirea i a
altora, pe ace tia îi scap i-i întoarce iar acas . De cumva iar i se
dedau stric ciunii i îngr dirii de p cate, iar i îi cheam la coal . i
a face de câte ori trebuie i cu to i câ i trebuie.
Cu cei r i i, dup tiin a lui Dumnezeu f întoarcere, printre alte
ne tiute taine, are i aceste dou socoteli: s-au îi pierde în grab , în chip
praznic, ca s nu- i mai înmul easc relele, i a a mai u or s se
osândeasc ; sau c prin r utatea lor vrea s r spl teasc , s isp easc ,
întoarc , sau s mântuiasc pe oarecare din cei de acas , mai
bavnici la poc in sau înd tnici la sfatul i la rug mintea celor
buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui
Dumnezeu, îi scoate din via a cea de art , fie tiindu-i c ar avea s cad
mai târziu, tinzându- i la f delegi mâinile lor - i a a- i îngreuiaz sau
i pierd mântuirea lor - fie c , pl cu i fiind lui Dumnezeu, i-a pus la
încercare i i-a aflat Lui- i vrednici, precum scrie: (lipse te citatul - e
din carte)

În elepciune 3:
1. Sufletele drep ilor sunt în mâna lui Dumnezeu i nu se va atinge
de dânsele munca.

45
 2. P rutu-s-a în ochii celor nepricepu i c drep ii sunt mor i cu
des vâr ire i ie irea lor din lume e o mare pedeaps ,
3. i mergerea lor de la noi sf râmare, iar ei sunt în pace.
4. Chiar dac în fa a oamenilor au îndurat munci, n dejdea lor e
plin de nemurire,
5. i pu in fiind pedepsi i, mare r splat vor primi, c Dumnezeu i-
a încercat pe dân ii i i-a aflat Lui- i vrednici.
6. Ca aurul în topitoare, a a i-a l murit, i ca pe o jertf de ardere
întreag , a a i-a primit.
7. Str luci-vor în ziua r spl tirii ...

Iar dac sunt câte unii r i f de leac i nu p esc nimic din

necazurile oamenilor, trebuie c i-a lep dat Dumnezeu i-i las s se
des vâr easc în rele, ca s ia osânda ve nic , - precum s-a spus la cele
pentru Saul.
O tain a lui Dumnezeu e i aceasta: Nu pedepse te toat r utatea
tuturor, aici i numaidecât; precum nici nu sl ve te bun tatea tuturor,
aici i numaidecât. C dac ar face a a, atunci i oamenii ar face binele
de fric ; mântuirea ar fi de sil , iar nu o fapt a libert ii i a dragostei.
Apoi, dac repede ar pedepsi tot r ul, Dumnezeu ar fi un fricos, un
neputincios la o m sur omeneasc , sau cel mult îngereasc , i ne-ar da
în elegem c se teme de r u i- i ap st pânirea, - cum fac oamenii.
Ci tocmai prin faptul c îng duie r ilor s i fac de cap, i-i las pe
oameni neînfrica i de pedeapsa n praznic , ne dovede te atotputernicia
Sa, ve nic lini tit asupra r ului, - atotputernicie, sub ocrotirea c reia,
prin virtutea credin ei, st m lini ti i i noi, primind palmele i scuip rile
ului, ca pe ni te m rturii ale neputin ei aceluia, în fa a atotputerniciei
lui Dumnezeu, care ne înt re te cu lini tea Sa.
Cu aceea c nu pedepse te r utatea numaidecât, îi întinde ispite
puternice, s se des vâr easc i ea spre pedeaps sigur în ziua
judec ii. Iar dac totu i, uneori pedepse te n praznic vreo f delege, o
face ca s mai pun frâu r ut ii între oameni, i mai ales s nu scad în
credin încep torii, i s nu se piard dintre oameni con tiin a r spl tirii
dup fapte.
Deci, ori c r spl te te, ori c nu r spl te te, fie binele, fie r ul, un
singur lucru e sigur: c vine o r splat sigur i ve nic , i c biruie te
46
binele asupra r ut ii. Apoi, prin r bdarea multor ne tiu i de oameni,
atotputernicia i dreptatea lui Dumnezeu sfarm mereu por ile iadului,
cu puterea Bisericii v zute i nev zute.
Oricât ni s-ar p rea de neobi nuit, dar adev rul acesta r mâne: "C
ne-a trimis Dumnezeu în lumea aceasta, ca s ne înv m a ne lep da de
ea i s-o c ut m pe cea adev rat ".
Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie -
afar de p cat - i nu este moarte; ei trebuie ferici i i urma i cu aceea i
lep dare de sine i de via , oricând vremea ne-ar cere-o.
Deci nu sunt de plâns decât necredincio ii care s-au stins în
necredin , ca ni te înstr ina i i potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine s
se tie c via a în primejdii pe mul i i-a scos din num rul mor ilor i i-a
primit Dumnezeu din bra ele mor ii în Împ ia vie ii. Amin.

Cursele

Unii î i taie mintea în Scripturi. Cu trecerea de vreme Satana s-a

mai iscusit în rele. Pe cine poate s -l întoarc împotriva lui Dumnezeu,
o face, rânjind bucuros; pe cine iube te pe Dumnezeu, dar c tore te
sfat i întrebare, îl înva i el s -l iubesc pe Dumnezeu, i-l laud
bine face, f s priceap unul ca acesta, c a c zut la laud str in i
în credin a lui s-a încâlcit un fir sub ire de putere vr jma .
Vicleanul bag de seam ce face Dumnezeu i face i el la fel.
Trimite Dumnezeu slujitori, trimite i el; trimite Dumnezeu vedenii, se
arat i el; propov duie te Dumnezeu iubirea de oameni f deosebire
i margini, propov duie te i el. Cu un cuvânt: contraface tot ceea ce
face Dumnezeu i d pe râp de oameni cu mul imea în el ciunilor. S-a
cut de-o îndr zneal nemaipomenit , încât i lumina dumnezeiasc o
contraface, nu în în elesul c s-ar putea apropia s strâmbe adev rata
lumin , c ci l-ar face scrum i nu poate sta într-însa, ci n luce te i el o
lumin , cu care n luce te pe cine poate i pe cine vede c umbl cu
îndr zneal dup daruri dumnezeie ti, înainte de dobândirea smereniei
statornice.

47
 De aceea e bine s l murim, dup putere, i acest uciga vicle ug al
lucilor, fiindc de la o vreme încoace mul i se ivesc i mult tulburare
fac printre oameni. Iat cum vine cursa aceasta:
Vicleanul are dou feluri de momele, dup iubirea omului, care
înclin , fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este i-o "ispit a mântuirii"
în care au c zut mul i în ela i, zicând c -s mântui i, când de fapt ei n-au
vâr it de fapt nici alergarea i nici dup lege n-au luptat. Este i ispita
sfin eniei, este i ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu precum
este i ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc
osteneala, min ile înguste, care spun c nu mai au nimic de f cut, decât
cread i s se socoteasc a fi i ajuns sfin enia, misiunea, mucenicia
i celelalte n luci ale min ii în elate. Au i ei o osteneal , aceea de-a
ajunge la darurile mai presus de fire înainte de vreme i ispitind pe
Dumnezeu.
Deci, nu-i de mirare c -i d în robia în el torului de minte, ca s -i
chinuiasc .
Câte unii mai aprin i la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând
cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor dup daruri mai presus
de fire îmbulzi i nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Având ace tia
iubirea f de minte, pe care vor s-o cinsteasc cu daruri mai presus de
fire, Dumnezeu îng duie duhului r u s -l am geasc des vâr it, ca pe
unii ce îndr znesc s se apropie de Dumnezeu, necura i la inim . De
aceea, pentru îndr zneal , îi d pe seama vicleanului s -i pr deasc .
Astfel, când atârn de Dumnezeu o atare pedeaps peste un oarecare, îl
cerceteaz Satana luînd chipul mincinos al lui Hristos, i gr indu-i cu
mare blânde e, îi trânte te o laud cu care-l câ tig fulger tor i poate
pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strâmt i cu chinuri ce
duce la Împ ie, umbl dup "pl ceri duhovnice ti". Iat -l cu momeala
pe gât. De-acum, dup oarecare coal a r cirii, când încrederea îi va
fi câ tigat des vâr it i-i va fi înt rit , prin potriviri de semne
prevestite, ajunge încrezut în sine i în hristosul lui, încât i moarte de
om e în stare s fac , întemeindu-se pe Scriptur .
Iat cum puiul de drac al iubirii de sine, f cându-se b rbat i ajutat
prin vedenii mincinoase de tat l s u, tat l minciunii, strâmb mintea
bietului om, încât i se va p rea p catul virtute dumnezeiasc . Ba înc

48
omorând pe cei ce nu cred în el, i se va p rea c face slujb lui
Dumnezeu (Dumnezeu care l-a în elat pe el).
Când stai de vorb cu câte unul din ace tia, te uime te convingerea
i siguran a lui, uneori i leg tura cu judecat a cuvintelor lui, i nu po i
prinde repede c stai de vorb cu un în elat i un s rit la minte. Asta,
pân nu-i afli prima sp rtur a min ii, de la care apoi, toate
me te ugurile vicleanului trebuie s i dea arama pe fa . Trebuie s -i
prinzi momeala pe care a înghi it-o i care, cel mai adesea, e c derea la
laud cu care tat l minciunii i-a am git pruncul iubirii de sine, pe care
l-a clocit cu atâta osârdie cel am git la minte. Biserica în ir printre
catele min ii i prejudec ile.
O m rturie din Scriptur a celor zise ne va dumeri mai bine. Era pe
vremea proorocilor mincino i din zilele lui Ilie i a regelui Ahav.
Proorocul Ilie vestise regelui mustrarea lui Dumnezeu, necazurile i
moartea ce-l va ajunge în zilele urma ilor s i (3 Regi 22).
Duhul care a ie it i-a stat înaintea fe ei Domnului i s-a f cut duh
mincinos în gura proorocilor, c ruia i-a zis Domnul: "Du-te i f cum ai
zis", e acela i care a cerut de la Dumnezeu s cerce pe Iov (Iov 1).
Cu îng duirea lui Dumnezeu, Satana îi cerne pe oameni, i-i culege
pe to i cei ce umbl în lumea aceasta dup pl ceri, chiar duhovnice ti,
numai s -i prind , c înc nu s-au lep dat des vâr it de iubirea de sine i
de orice spurc ciune a vie ii, dup atâta i atâta propovedanie a
Bisericii. C ci patima aceasta face pe om s cad , lovit de s ge ile
laudei, i s se trezeasc cu mintea în elat i s rit din socoteala
smereniei.
C iat , pe cei ce n-aveau cur ia vie ii - ling ii de la curtea regelui
Ahav - i-a dat în el ciunii des vâr ite a regelui minciunii, i sfatul lor
era minciun i ispit regelui iubitor de slav de art , ispit în care
trebuia s cad i regele, ascult torul lor, pentru p catele sale.
Ca i în ela ii aceia care l-au p lmuit pe adev ratul prooroc al lui
Dumnezeu, a a i proorocii mincino i din zilele noastre sunt de o
îndr zneal nemaipomenit , i p lmuiesc smerenia, dându-se pe ei de
ceva mare: "Ilie", "Ioan", "Hristos", "Fiul Omului", "Dreptul Judec tor",
i a a mai departe. Pretind ascultare de la oameni pentru c Dumnezeu i-
a trimis s spun la lume . . . lucruri de care î i iuie urechile auzindu-i,
i- i înghea inima.
49
 Pe semnele urm toare se pot cunoa te c nu mai sunt întregi la
minte:

1. Se dau pe sine ceva mare, cum s-au dat altfel to i ereticii

vremurilor, pe care i-a afurisit Biserica prin sfintele soboare.
2. Cad la laud , având o smerenie mincinoas .
3. Se in pe sine mai presus de Scriptur (unul chiar mi-a rupt-o),
mai presus de Biseric i sfin i.
4. Mor dup a fi asculta i i crezu i de oameni.
5. Fierb de mânie când nu sunt lua i în serios.
6. Adesea au "gr ire în duh", cu "duhul" care-i poart i-i înva .
7. Nu vor nici în ruptul capului s i controleze prin preo i cele
auzite de la "duhul" lor.
8. Câte unii, cu toate acestea, arat o evlavie neobi nuit :
rturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, f cându- i i Sfânta Cruce,
tând metanii, s rutând icoane, ba i Sfânta Împ rt anie luînd-o i
jurându-se c sunt oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt în ela i.
9. Fac pe proorocii i împr tie spaim între oameni. Multe
proorocii li se împlinesc, dar multe nu. Asta atârn de puterea de
str vedere a "duhului" care le spune ce le spune, ca unul ce n-are
învelitoarea trupului, i de aceea prinde cu oarecare vreme înainte, cele
ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.
10. În numele "dumnezeului" lor, sunt în stare s omoare un om,
întemeindu-se pe Scriptur , c i Avraam a fost în stare de-o atare
ascultare, iar Fines a i f cut aceasta i i s-a socotit aceasta râvn pentru
Dumnezeul s u (Numerii 25, 7-13). Cu am girea ascult rii pân la
ucidere de om, a cercat vr jma ul pe mul i, în toate vremurile, chiar i
pe pustnici (de cum pe oamenii lumii). Terori ti ai sufletelor simple.
11. Sar de la un lucru la altul i leag lucruri f nici o leg tur .
lm cesc gre it, strâmb adev rul i propov duiesc din Scripturi, mai
mult pe ei în i decât pe Dumnezeu, mergând gr bit spre cea din urm
sf râmare i s rire a min ii.
12. În preajma lor sim i tulburare i primejdie, c ci mul i dintre ei
au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui s se duc . Nu-i blânde e pe
chipul lor. Nu-i oc râm ci ne p zim, i înv m i pe al ii s se p zeasc

50
 i ne înfrico m cât de groaznic i-au t iat mintea în Scripturi (2 Petru 1,
20).

Totu i, pe cât se poate, s încerc m a-i în elege, l murind adev rul

lucrurilor i me te ugurile vicleanului.
E tiut c f când omul gândurile i voile celui r u, intr acela în el.
Sau, altfel zicând: iubind cele rele, prin firul acestei iubiri, intr
vr jma ul în cetate; adic prin cele de-a stânga. Când vede c nu poate
am gi pe un om cu cele de-a stânga, sare în cealalt margine, de-a
dreapta de tot, c utând acolo s -l am geasc , ca s -i dea omul crezare. Îi
trânte te o laud pentru mul imea credin ei în Dumnezeu i-a iubirii
virtu ii i-l îndeamn ca f m sur i f întrebare s se sileasc în
acestea. Pe unul îl treze te la rug ciune, silindu-se s -i strecoare în
minte i în inim p rerea mare despre sine, precum c pe el îl trezesc
îngerii la pravil . Sau dac cel ochit spre în elare nu-i chiar a a de
virtuos, îi mai îng duie s pipe, s bea, zicându-i gândurile c -i trebuie
putere, i nu-i p cat. Pe unul l-a s getat, ar tându-i-se în chipul lui
Hristos i spunându-i "Pentru dumneta mai r sare soarele!". Dou zeci i
cinci de ani pe urm l-a mai d sc lit, ca s ajung s se cread pe sine c
el e Fiul Omului din Scriptur i Dreptul Judec tor, care va desp i oile
de capre i va întemeia Împ ia lui Dumnezeu pe p mânt, i c în
zilele lui va fi sfâr itul i judecata, care se va face prin el. De aceea au
zis P rin ii c întotdeauna extremele sunt ale diavolului.
Deci, ca s în elegem mai bine lucrul acesta sub ire i rostul pentru
to i al celor scrise, ne folosim de icoana celor trei iubiri, a celor trei
ucenici ai Domnului: Petru, Iuda i Ioan. Amin.

Gre alele iubirii i dreapta socoteal

Ace ti ucenici ai Domnului, din pricina iubirii lor aprinse, fiecare

au f cut câte-o gre eal în ucenicia lor. Doi s-au îndreptat, unul s-a
surpat. Astfel, într-o c torie, când oamenii dintr-o cetate oarecare,
necunoscându-i, n-au vrut s -i primeasc , Iacov i Ioan au zis: s ne
rug m ca Ilie, s se pogoare foc din cer peste ei s -i ard (Luca 9, 54).
Cinstea i pre ul pe care-l avea Domnul în inima lor, precum i râvna i
51
iu imea lor, înc nu le aveau în cump i cu dreapt socoteal i a a
au ars o gre eal . Mântuitorul i-a adus la blânde e i la dreapt
socoteal , înv ându-i: "Nu ti i ce duh gr ie te prin voi acestea" (Luca
9, 55).
Petru, dup frumoasa m rturisire de credin : "Tu e ti Hristos Fiul
lui Dumnezeu celui viu!" (Matei 16, 16), i dup lauda Mântuitorului -
care în a a fel i-a spus-o ca oarecum s -l fereasc de primejdia laudei i
a p rerii de sine, - când Iisus a început s le spun apostolilor despre
patimile i r stignirea Sa, Petru, în iubirea lui n-a putut r bda o
socoteal ca aceea. Atunci, ca unul ce n-avea i cuno tin a tainelor lui
Dumnezeu, care s in cump na dreapt cu puterea iubirii aprinse i
în eleas omene te, cap de la Domnul palmele acestea: "Înapoia mea
Satano! Sminteal -mi e ti!" (Matei 16, 32). Sigur c nu Petru era
Satan , ci un gând al Satanei intrase i se exprimase prin gura lui Petru,
- c ci era o sp rtur , o descump nire între puterile lui suflete ti:
cuno tin , dragoste i iu ime. i se vede c înc nu s-a t duit cu
îndreptarea aceea. Mai b trân fiind i mai greu de leac, iubirea lui înc
nu se str mutase, ca a lui Ioan: toat pentru Mântuitorul, ci mai inea
ceva i pentru sine.
Iuda, voia ca i Mântuitorul s iubeasc ceea ce iube te el, adic s
întemeieze o împ ie p mânteasc a Cerurilor i Iisus s se fac
Împ rat, iar pe el, mare sfetnic i vistier al argin ilor, c tare era umilit
fie trimis descul , f traist i f b , i s propov duiasc o
Împ ie, pe care n-o vedea cu ochii s i de lut, i pentru care n-avea
decât o zdrean de pung goal .
A a fiind f cut, parc era de un gând cu tot neamul s u. De aceea,
de i Mântuitorul l-a iubit i l-a înzestrat cu daruri întocmai ca i pe
ceilal i, totu i el a r mas evreul f leac, iubind un "Dumnezeu al
veacului de acum", iar pe Iisus, care nu corespundea iubirii sale
mânte ti, L-a vândut cu treizeci de argin i, câ tig ce-a mai putut s
scoat , pentru slujba de trei ani ...

Judecata milostiv

52
 De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu, decât atunci când dau
de primejdii, adic atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiasc din
urm , i trebuie s dea seama de ce-au f cut. Nu e r u s te întorci la
Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea, îns ar fi cu
mult mai bine s vii de bun voie, la rosturile tale ve nice, i nu tras de
mânec sau p lit cu pr jina din urm . Dac am fi noi mai sim i, am
vedea c Dumnezeu, preamilostivul, ne îmbie cu iubirea înc din
diminea a vie ii, taina sfânt a poc in ei, ca s nu ajungem, c tre seara
vie ii, a a de îmbl ti i în rele. Taina poc in ei este judecata milostiv ce
o face Dumnezeu cu noi p to ii, când mergem noi, de bun voie, i ne
rturisim gre alele.
Mare este taina poc in ei, nu numai c te face din r u, bun, din
vr jma al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci i pentru c un lucru a a de
mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea f de margini a Tat lui, ca s
scape pe fiii S i de judecata cea aspr a judec ii dup fapte, le trimite,
coborând din Ceruri, pe Fiul S u cel Unul N scut, s le fac o judecat
milostiv i f nici o înfrico are, i iar i s -i împace cu Sine.
Poate tocmai pentru c e a a de smerit judecata aceasta milostiv ,
nu pot s vin la mântuitoarea ei binefacere, aproape nici unul dintre cei
cu mintea plin de " tiin ", i afumat de mândrie. Cum s poat veni
ei, care tiu totul, ei care st pânesc peste oameni, s vin în genunchi
înaintea unui simplu peot i s i în ire toate f delegile i scârbele
lor?! Nu, asta mândria n-o poate face s vie de bun voie la smerenie.
De aceea ei dau de asprimea drept ii, care-i fierbe în zeama lor, pân li
se-nmoaie oasele trufiei.
Taina poc in ei sau m rturisirea e al doilea botez: botezul
lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne cur esc de toate p catele: primul,
prin care intr m în ob tea cre tin , e botezul din ap i din Duh, sau
na terea a doua, când suntem înzestra i cu darurile Duhului Sfânt, dup
atot tiin a de mai înainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repet . Al
doilea botez e botezul poc in ei sau al lacrimilor, pe care-l putem face,
i trebuie f cut, ori de câte ori ni se încarc con tiin a cu gre eli fa de
Dumnezeu, fa de oameni i fa de noi în ine. Iar al treilea e botezul
sângelui, care, dac se întâmpl s vie nec utat de noi, de asemenea ne
spal de toate p catele, mai ales dac ne-a venit din hot râta m rturisire
a lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat i a Sfintei Sale Biserici. Acesta
53
e un dar pe care-l d Dumnezeu cui i cui, din vreme în vreme, mai ales
în vreme de prigoan a credin ei cre tine dreptm ritoare. Acesta iar i
nu se mai repet , i nu atârn de noi în privin a venirii, ci numai în
privin a primirii.
Sfântul Chiril ne înva : "Dac cineva nu prime te botezul nu se
mântuie te, afar numai de mucenici, care primesc Împ ia i f de
ap . Mântuitorul, când a mântuit lumea pe cruce i când I s-a împuns
coasta, a izvorât sânge i ap , ca s se boteze cu ap , cei ce se boteaz în
vremea prigoanelor(?). Mântuitorul nume te mucenicia botez, când zice:
"Pute i s be i paharul pe care Eu îl beau i s v boteza i cu botezul cu
care eu m botez?" (Marcu 10, 38).
E lucru de mirare, c pentru pricini p mânte ti, se g sesc mii i
milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împ ia
Cerurilor abia se mai g sesc pu ini, din când în când, care s fie lini ti i
i bucuro i de moarte ...
Pentru aceasta trebuie ochii sp la i mai bine, ca s vad mai
departe decât stadia vie ii acesteia vremelnice, precum erau odat sfin ii
rturisitori ai lui Dumnezeu, ferici i s treac prin por ile focului i
ascu ul sabiei la Împ ratul sufletelor, Mântuitorul nostru.

Un tovar nev zut i bun

To i oamenii, f deosebire, suntem în aceea i vreme i fii ai

oamenilor i fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13), adic dup trup suntem
pturi p mânte ti, iar dup duh f pturi cere ti, care îns petrecem
vremelnic în corturi p mânte ti. De la Dumnezeu ie im, petrecem pe
mânt o vreme i iar i la Dumnezeu ne-ntoarcem i ajungem iar
Acas ! Fericit este cine se întoarce de bun voie.
Unii îns nu se mai întorc ... Sunt cei ce ascult de o vraj
vr jma , care îi scoate din cale i cu pofte pieritoare îi încâlce te în
lume. Vraja aceea, a p catului, cu vremea le sl be te mintea i de a a fel
le-o întoarce încât ajung s zic binelui r u i r ului bine, din fiii lui
Dumnezeu se fac vr jma ii lui Dumnezeu. Vremea li se gat , lumina
min ii li se stinge, i a a îi prinde noaptea (Ioan 9, 4) - moartea - r ma i
ci i de Dumnezeu i neîntor i Acas .
54
 Aci e toat drama omului c zut între tâlhari, pe când se pogora din
Ierusalim în Ierihon, adic a lui Adam cu to i urma ii, p sind Raiul
pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv.
El e Cel ce ne-a f cut datori s tim: ce suntem, cine ni-s p rin ii, de
unde venim, ce-i cu noi pe aici i, într-o lume cu viclene primejdii, cum
ne purt m, cine ne cheam Acas i cine ne întinde momele? - C de
la cârma min ii atârn încotro pornim i unde s ajungem.
Calea Mântuirii e chiar c rarea pe care a mers Dumnezeu Însu i ca
om adev rat, f cându-ni-Se pild întru toate i dându-ne îndr zneal . Pe
rarea mântuirii îns merg dou feluri de c tori, c ci de atunci ... un
Tovar nev zut i bun merge cu noi cu fiecare, în toate zilele, cu
fiecare rând de oameni, pân la sfâr itul veacului (Matei 28, 20)...

rarea Sfântului Pavel

Ajun i la acest loc al dep rii cuvântului, e bine s mai l murim

câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea p rerii gre ite pe care
o au unii cre tini despre "mântuirea în dar", pe care a câ tigat-o Iisus
Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmeaz c noi trebuie doar s
"credem" c suntem mântui i i cu asta am f cut totul ce-ar atârna de
noi. Iat cum a în eles Sf. Pavel pe Domnul i cum i-a urmat c rarea,
dup cuvintele Sf. Maxim: "Pavel a a se lupta împotriva dracilor, care
lucreaz în trup pl cerile, alungându-i prin neputin a trupului. El, Pavel,
ne arat cu faptele i chipul biruin ei împotriva vicleanului, care lupt s
aduc pe credincio i la u , st ruind împotriva lor (a Apostolilor) pe
oamenii mai neb tori de seam , ca, ispiti i prin ei, s -i fac s calce
porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: "Oc râ i fiind binecuvânt m;
prigoni i, noi r bd m; huli i, noi mângâiem; ca o lep tur ne-am
cut, gunoiul tuturora pân ast zi" (1 Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus
la cale hulirea i prigonirea lui, ca s -l mi te la ura celui ce-l oc te, îl
ur te i-l prigone te. El avea ca scop s -l fac s calce porunca iubirii.
Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l oc rau,
bda pe cei ce-l prigoneau i mângâia pe cei ce-l huleau, ca s
dep rteze dincolo pe dracii care lucrau aceasta, i s se uneasc cu bunul
Dumnezeu. Deci, pe potrivnicii care lucrau aceasta, îi z rnicea prin
55
acest chip al luptei, biruind pururea r ul prin bine, dup asem narea
Mântuitorului. A a a slobozit Pavel mul ime de lume de sub puterea
viclenilor i a unit-o cu Dumnezeu, el i ceilal i Apostoli, biruind prin
înfrângerile lor pe cei ce n jduiau s -i înving . Dac i tu, frate, vei
urm ri acest scop, vei putea s iube ti pe cei ce te ur sc, iar de nu, e cu
neputin ."1[1] Darul mântuirii se dobânde te chiar ca dar, cu mare lupt .
Pilda Mântuitorului, i-a prilejuit Sf. Pavel multe i adânci medita ii.
Iat de data aceasta un om p tos, întru totul asemenea nou , n zuind
spre int , f s se fi povestit, "credin a am p zit ... de-acum a tept
cununa" - unirea des vâr it cu Hristos. Deci nu mai avem motiv s
spunem, scuzându-ne lenea, c Iisus a fost Dumnezeu, i a a a biruit
puterile potrivnice i înd tnicia firii.

Despre dragoste

Nu dori s fi stimat i iubit de oameni cu deosebire, c aceasta se

cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Lui i asem nare. Nu dori a avea
întâiul loc în inima ta cuiva, c aceasta se cuvine s fie închinat numai
lui Dumnezeu; nici altul s cuprind în inima ta locul acesta ci Hristos
-l cuprind în tine i-n tot omul bun.
În vremea ispitelor s nu p se ti m stirea ta, ci sufer cu vitejie
valurile gândurilor i mai ales pe cele ale dezn dejdii i ale mole elii.
ci a a fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o n dejde i
mai înt rit în Dumnezeu. Iar de-o vei p si, te ve afla neprobat, lipsit
de b rb ie i nestatornic.
De vrei s nu cazi din dragostea cea dup Dumnezeu, s nu la i
nici pe fratele t u s se culce întristat împotriva ta, nici tu s nu te culci
scârbit împotriva lui, ci "mergi i te împac cu fratele t u" i venind adu
lui Hristos, cuno tin curat prin rug ciune st ruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaim , nici limba ta urechii
iubitorului de ponegrire, ascultând sau gr ind cu pl cere cele rele
împotriva aproapelui, ca s nu cazi din dragostea dumnezeiesc i s te
afli str in de via a ve nic .

1[1]
Sf. Maxim M rturisitorul, Cuvânt ascetic, Filocalia, Sibiu, 1947, ed. I, vol. 2, p. 10.
56
 Nu primi bârfa împotriva p rintelui t u, nici nu-l încuraja pe cel ce-
l necinste te pe el ca s nu se mânie Domnul pentru faptele tale i s te
stârpeasc din p mântul celor vii.
Închide-i gura celui ce bârfe te la urechile tale, ca s nu s vâr ti
cat îndoit împreun cu acela: pe tine obi nuindu-te cu patima
pierz toare iar pe acela neoprindu-l de a flec ri împotriva aproapelui.
S nu love ti vreodat pe vreunul din fra i, mai ales f pricin i
judecat , ca nu cumva, ner bdând jignirea, s plece i s nu mai
scapi niciodat de mustrarea con tiin ei, aducându- i (aminte) pururea
întristarea în vremea rug ciunii i r pindu- i mintea de la dumnezeiasca
îndr znire.
S nu suferi b nuieli, sau m car oameni care î i aduc sminteli
împotriva altuia. C ci cei ce primesc smintelile în orice chip, fa de
cele ce se întâmpl cu voie sau f de voie, nu cunosc calea p cii, care
duce prin dragoste la cuno tin a lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Înc nu are dragoste des vâr it cel ce se mai ia înc dup p rerile
oamenilor. De pild pe unul iubindu-l i pe altul urându-l pentru pricina
aceasta sau aceea; sau pe acela i odat iubindu-l, alt dat urându-l,
pentru acelea i pricini.
Oamenii se iubesc unii pe al ii, fie în chip vrednic de laud , fie în
chip vrednic de ocar , pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum
iube te cel virtuos pe to i, atât pe cel virtuos cât i pe cel ce înc nu este
virtuos; sau pentru fire, cum iubesc p rin ii pe copii i invers; sau pentru
slava de art , cum iube te cel sl vit pe cel ce-l sl ve te; sau pentru
iubirea de argint, cum iube te cineva pe cel bogat pentru a primi banii;
sau pentru pl cere, ca cel ce- i sluje te stomacul i cele de sub stomac.
Dragostea cea dintâi este vrednic de laud , a doua este mijlocie,
celelalte sunt p tima e.
Dac pe unii îi ur ti, pe al ii nici nu-i iube ti, nici nu-i ur ti, pe
al ii iar i îi iube ti dar potrivit, i în sfâr it pe al ii îi iube ti foarte tare,
din aceast neegalitate cunoa te c e ti departe de dragostea des vâr it
care cere s iube ti pe tot omul la fel deopotriv .
Dragostea ne face s iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor
lucrurilor, i aceasta nu se poate decât numai prin lep darea de sine i de
toate. Fiecare din voi dac se leap de tot ce are, nu poate s nu fie

57
Mie ucenic. "Iat acum ce este bun sau ce este frumos, f numai a
locui fra ii împreun ", c întru aceasta a f duit Domnul via a de veci.

De ert ciunea de ert ciunilor

Fie de-a cunoa te toat Biblia pe de rost, precum i toate pildele

în elep ilor, la ce- i folose te de n-ai dragostea lui Dumnezeu i Harul
Lui. Toate sunt de ert ciuni, afar de a iubi pe Dumnezeu i de a sluji
numai Lui.
În elepciunea de mai sus este s n zuie ti la Împ ia Cerurilor,
dispre uind lumea.
De ert ciunea este a adar, a umbla dup bog iile cele pieritoare i
a n jdui în ele; de ert ciune este a n jdui la slav i a te ridica la
locuri de frunte; de ert ciune este a merge dup dorin ele trupului - i-a
pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeaps grea î i vor aduce;
de ert ciune este a dori o via lung - i a nu te gândi ca s tr ie ti cum
se cuvine; de ert ciune este a cugeta numai la via a de acum, f s
cuge i la ceea ce va veni dup ea; de ert ciune este a te lipi la ceea ce
atât de repede trece, - i a nu te gr bi c tre bucuria, cea care sfâr it nu
are.
Fie de-a avea toat tiin a lumii, dac n-am dragoste la ce-mi
folose te aceasta în fa a lui Dumnezeu care m va judeca dup fapte.

Iubirea e c rarea

Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputin a

trupului, prin slava de art i prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste
ispite au ascunse în ele momeala pl cerii, sau acul p catului, îns în
chip felurit. Toate la un loc alc tuiesc chipul dintâi al vr jma ului, sau,
dup Sf. Maxim, ispita prin pl cere. Tot r zboiul potrivnicului acesta a
fost: ca s -L fac pe Domnul s calce dragostea c tre Dumnezeu ca
Tat . C ci tia vr jma ul c pl cerea p mânteasc , pentru cine umbl
58
dup ea, are dr ceasca putere ca s desfac pe om de dragostea lui
Dumnezeu i s i-o întoarc spre pl cerea a orice altceva afar de
Dumnezeu. Prin urmare, dac mai avem inima prins de ceva de pe
mânt, st pânitorul lumii acesteia înc ne mai ine lega i în împ ia
lui, de vreme ce dragostea noastr c tre Dumnezeu înc n-a ars i aceea.
Dup ce Domnul l-a b tut pe diavolul în Pustia Carantaniei, a venit
ca s -l bat i între oameni. Satana i-a r sculat împotriva Mântuitorului
pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, c rturarii i fariseii lumii
vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doar -doar
Iisus îi va blestema sau îi va urî, i a a va gre i m car împotriva celei
de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta e, cum zice Sf.
Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnit de potrivnicul, cu
menirea de a învr jbi pe Iisus cu oamenii i pe oameni înreolalt . Iat
cuvintele Sf. Maxim M rturisitorul despre acest numit al doilea fel de
ispit , pe care l-a avut Mântuitorul de învins:
"Dup ce a adar, prin biruin a asupra primei ispite, cea prin
pl cere, a z rnicit planul Puterilor, C peteniilor i St pâniilor celor
rele, Domnul le-a îng duit s i pun în lucrare i al doilea atac, adic s
vin i încercarea ce le mai r sese, ispita prin durere"2[2].
S urm rim deci uneltirile protrivnicului, s vedem metoda lui i
metoda lui Dumnezeu, tot dup cuvintele Sf. Maxim:
"Neputând vr jma ul s -l fac pe Domnul s calce porunca iubirii
de Dumnezeu, prin cele ce I le-a f duit în pustie, s-a str duit pe urm ,
dup ce-a venit în lume, cu ajutorul nelegiui ilor iudei, s -L fac s
calce porunca iubirii de oameni. Satana (care însemneaz potrivnic) îi
îndemna pe c rturari i farisei la felurite me te uguri împotriva lui Iisus,
ca, neputând r bda încerc rile, cum credea el, s fie adus s -i urasc pe
cei ce-I întindeau curse i a a s calce porunca iubirii de oameni. Dar
Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât
pe fariseii pu i la lucru de el (c ci cum ar fi f cut-o fiind din fire bun?)
ci, prin iubirea fa de ei, b tea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purta i
de el, nu înceta s -i sf tuiasc , s -i mustre, s -i înfrico eze, s -i plâng ,
ca pe unii ce puteau s nu se lase condu i de el. Blestemat de ei, se purta
cu îndelung r bdare. Mântuitorul, e drept, i-a mustrat i i-a certat ce

2[2]
Sf. Maxim M rturisitorul, R spunsuri c tre Talasie, Întrebarea 21, Filocalia, Sibiu, 1948,
ed. I, vol. 3, p. 65.
59
nimeni altul, îns nu i-a urât nici o clip , de vreme ce diavolul din ei îl
certa i-l umilea dându-l la iveal i arzându-l cu adev rat, iar pe ei îi
iubea i-i înv a înainte. P timea cu îndurare i le ar ta toate faptele
iubirii, îi înv a c ile vie ii i zugr vea prin fapte chipul vie uirii cere ti;
vestea învierea mor ilor i f duia via a ve nic i Împ ia Cerurilor
celor ce cred; iar necredincio ilor (ateilor) le vestea înfrico atele
pedepse ve nice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îi b tea cu iubirea
de oameni, iubindu-i i pe ei de i-i ducea acela.
O, minunat r zboi! În loc de ur Iisus arat iubirea i r pune pe
tat l r ut ii prin bun tate. În acest scop, r bdând atâtea rele de la ei -
mai adev rat vorbind, pentru ei - S-a str duit pân l-a moarte, în chip
omenesc, pentru porunca iubirii, i dobândind birui a deplin împotriva
diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a
înnoit pe cel vechi."3[3]
Tr irea acestor porunci arde pe diavol a a de cumplit, încât acesta
scoal puterile iadului i cu ele a pe oamenii lumii acesteia, care-s
birui i de el, i-i n stuie te împotriva lui Iisus i a oric rui ucenic al
Lui. Iar prin lege, prin st pânitorii lumii acesteia, prin slujitorii
templului: arhiereii Ana i Caiafa, prin Iuda vânz torul, diavolul nu-L
mai putea r bda s -i fac împ ia de jaf, i-I cere nedreapt r stignire
pe cruce, în rând cu tâlharii.
Când r zboiul nev zut între iubire i ur a ajuns aci, Iisus bate pe
diavol - tot ca om, s nu uit m - prin neputin a i nepre ul trupului, adic
prin des vâr ita lep dare de sine, sau prin primirea de bun voie a mor ii.
Pl cerea a alungat-o cu hot râre puternic , durerea îns a primit-o cu
dorire mare. Amin.

Semnul crucii

În calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acas , se mai ridic o

stavil : vr jma ul însu i, puterea r ului în persoan , sau îngerul r u.
Mândria lui nu poate r bda b taie; acesta-i chinul p catului s u, c
totu i trebuie s-o capete. Deci, dac a fost b tut când se lupta cu noi din

3[3]
Sf. Maxim M rturisitorul, Cuvânt ascetic, Filocalia, Sibiu, 1947, ed. I, vol. 2, p. 8-9.
60
afar , prin gura lumii, dac a trebuit s fug ru inat dup zeci de ani de
lupte din untru, din trup i din suflet, atunci sufletul i mintea, f cându-
se curate, îl prind în prezen a nev zut . Atunci, nemaiavând ce face,
vine în persoan s se r zboiasc cu noi. De acum începe r zboiul min ii
omului cu mintea cea viclean , sau r zboiul nev zut. Spre r zboiul
acesta îns s nu îndr zneasc nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu
cu rost de a ru ina puterea vr jma i a mai înt ri neputin a oamenilor
spre r zboi, c ci nu e un r zboi de glum . Deocamdat s ne mul umim
a ti c asupra diavolului avem acestea trei: Numele Domnului i al
Maicii Domnului, Sfânta Cruce (A întreba pe cei care nu- i fac semnul
crucii: cu ce semn v ap ra i voi de diavolul?) Ei îns n-au semn, c nu-i
las s -l fac . Iar a treia arm de ap rare este smerenia sufletului. Deci,
chiar în ceasul tulbur rii tale s zici în adâncul inimii tale: "Pentru
catele mele p timesc acestea, Doamne izb ve te-m de cel r u". i
întoarce-te cu inim bun c tre Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea,
lmuindu- i mintea, c ci vede Tat l osteneala fiului i nicidecum nu-l
las ...

În pustia Carantaniei

Dumnezeu a f cut totul pentru mântuirea noastr , aceasta

neînsemnând ca noi s ne ded m lenei, pentru c a f cut Dumnezeu
totul din partea Sa, anume: S-a mic orat pe Sine i S-a f cut om
adev rat, întru totul asem nându-se nou , afar de p cat, ca s ne arate
rarea cu lucrul i cu persoana Sa.
Deci, cei ce vrem s ne mântuim, avem a merge i noi to i aceea i
cale, toat . Din buze mul i Îl urmeaz pe Domnul, dar când s treac
prin moartea de pe cruce - des vâr ita lep dare de sine - mul i se dau
napoi. To i ace tia întârzie pe cale. R ma i în urm de fric sunt
destui în toate veacurile i vremile, dar mai ales în vremile noastre,
temându-se ca nu cumva din cauza credin ei s i primejduiasc via a
aceasta. Noi îns s zicem: unde e fericirea aceea, s c dem i noi în
primejdia în care a c zut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru
Dumnezeu e semn c nu suntem vrednici.

61
 E bine de observat c Iisus Hristos, întrupat în om adev rat, a biruit
pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; c ci cu puterea de Dumnezeu,
ca fulgerul l-a aruncat din Ceruri. Iisus a venit s se lupte cu diavolul,
ca om adev rat, întrucât numai a a ne putea împinge la toat îndr zneala
cât trebuie. Cu biruin a Sa, Mântuitorul ne-a înv at i pe noi
me te ugul r zboirii, ne-a dat cuno tin a i ne-a dat puterea. El este
modelul de lupt cât ine c rarea. Mântuitorul de aceea a venit, ca s
sf râme lucrurile satanei i s surpe st pânirea lui în care inea pe
oameni. Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca s fac din
pietre pâini, c ci fl mânzise, El, l-a b tut cu Scriptura zicând: "Scris
este c nu numai cu pâine va tr i omul, ci cu orice cuvânt a lui
Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renun at la lupt , ci L-a ispitit iar i cu
str lucirea tuturor împ iilor p mântului - cu slava puterii politice -
zicând Domnului: " ie î i voi da toat puterea i str lucirea ei, c ci mie-
mi este dat i o dau cui vreau. Deci, dac Tu te vei închina mie, (toat
puterea i str lucirea ei) toat i-o dau ie". Ci r spunzând Iisus, l-a
tut gr ind din Scriptur : "Scris este, Domnului Dumnezeului t u s I
te închini i numai pe El s -l sluje ti". Când s-a v zut diavolul b tut din
Scripturi, a luat i el Scriptura, îns diavole te, deoarece mintea lui fiind
nebun , strâmb în elesul oric rui cuvânt, de vreme ce el nu st în
adev r, ci în minciun . A a, Îl duse pe Iisus pe aripa templului din
Ierusalim, zicându-I: "Dac e ti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunc -Te în
râp , c ci este scris c Îngerilor S i va porunci pentru Tine, ca s Te
zeasc i Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva s Te izbe ti cu piciorul
de vreo piatr ". Atunci Iisus i-a t iat scurt ispita aceasta, r spunzându-i:
"Scris e în lege s nu ispite ti pe Domnul Dumnezeul t u". i dup ce
sfâr i toat ispita, diavolul se duse de la El pân la o vreme. Semn c a
mai venit i sub alt form .

Din p to i, sfin i

Mântuitorul nostru a întemeiat i are numai o Biseric cre tin i

nu opt sute. Biserica aceasta, e una, e sfânt , pentru c Sfânt este
Întemeietorul i, ca atare, r mâne mereu sfânt , ba chiar sfin te pe
to i. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt
62
sfinte pentru c sunt întemeiate de oameni robi i, r zvr ti i, i ca atare
nu sfin esc pe nimeni. Biserica lui Hristos e soborniceasc , adic st pe
temelia celor apte soboare a toat lumea i, prin furtunile istoriei, e
cârmuit nev zut de Mântuitorul Însu i, nu de vreun înlocuitor al S u,
mai presus de soboare. Biserica în care ne mântuim a apostoleasc ,
adic î i are slujitorii urmând ca dar, prin punerea mâinilor unii de la
al ii în ir neîntrerupt, suind pân la Apostoli i prin ei la Iisus Hristos.
Toate celelalte "biserici" ivite dup aceea prin chiar aceasta, sunt
al turea de cale, deci al turea de mântuire.
Prin urmare, cei ce st m sub semnul Crucii, cât vreme petrecem în
cortul p mântesc, urm m calea mântuirii în ob tea Bisericii v zute sau
lupt toare. Pe ea n-o înnegre te rugina r ut ii, produs de împrejur rile
mânte ti. Ea r mâne nemi cat i ne tirbit , deoarece, cu toate c e
ars din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor i încercat de furtunile
necontenite ale ereziilor, ea nu sufer sub povara încerc rilor nici o
sl bire în înv tur sau via , în credin sau rânduiala ei. De aceea se
înt re te prin Har, în elegerea celor ce cuget la ea cu evlavie. Ea
cheam , pe de o parte pe necredincio i, d ruindu-le lumina cuno tin ei
adev rate; pe de alt parte p store te cu iubire pe cei ce contempl
tainele ei, p zind nep tima i f bete ug ochiul în elegeri lor.
Biserica de pe p mânt se nume te lupt toare, pentru c aci, sub
pov uirea ei, in ii din ob te au de purtat o întreit lupt , care ine o
via întreag : lupta cu ei în i, cu patimile contra firii, dup trup i
dup duh; o lupt cu lumea indiferent i necredincioas ; i lupta
împotriva uneltirilor vicleanului.
P storirea Bisericii urm re te ca nici unul din fiii Tat lui s nu se
învr jbeasc în sine însu i, sau s se rup din ob te i din duhul
dragostei lui Hristos. C ci El e cel ce une te ob tea laolalt , deci nimeni
nu se mântuie te r zle indu-se de Biseric , oricât ar crede c în dânsul
luie te Duhul lui Hristos.
Iar Biserica din Ceruri se nume te biruitoare, fiindc e alc tuit
din: ob tea bunilor biruitori mucenici, a sfin ilor slujitori i cuvio i i a
tuturor sfin ilor purt tori i m rturisitori de Dumnezeu, unde sunt
tepta i to i ucenicii Domnului care vor mai fi pân la sfâr itul
veacului.

63
 Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de p mânt spre Cer, ca
pe unii ce tim c de la Dumnezeu am ie it i iar i la Dumnezeu ne-
ntoarcem i l m lumea ... Amin.

Lupta mântuirii

Pe o asemenea m rit cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va

veni mai întâi în ob tea Bisericii, ca s fie condus de mâna nev zut a
Mântuitorului prin preo i, ucenicii S i v zu i, trimi i de El în fiecare
rând de oameni. C ci au zis P rin ii de demult cuvântul acesta: Cine
vrea s se mântuiasc cu întrebarea s c toreasc ; pentru c oricine s-a
hot rât s ias din calea p catelor, sau din gâlceava f delegilor, se va
trezi c i se vor ridica împotriv trei vr jma i, unul dup altul: lumea,
trupul i diavolul.
Prin lume se în elege categoria p catului, se în elege turma
oamenilor necredincio i, cei ce din toat voia s-au unit cu sfaturile
dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului,
gura vecinului i, de multe ori, gura i faptele celor dintr-o cas cu tine.
Ace tia, sau lumea, î i iart orice tic lo ie ai face, dar nu te iart
nicidecum s le-o iei cu un pas înainte i s te faci mai bun. Oamenii
ace tia ai lumii, au o ciudat ru ine de a fi buni. Bun tatea îi arde, i se
trudesc s te scoat de vin cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul
viclean, planul oamenilor i slava de art .
Cine vrea s biruie aceast prim piedic în calea mântuirii, are la
îndemân acestea trei: r bdarea, iertarea i rug ciunea. Cu ar tarea
bd rii suntem datori în primul rând pentru c , mai înainte de a veni la
calea lui Dumnezeu, sau la ostenelile mântuirii, f ceam i noi ale lumii,
umblând în f delegi i chinuind pe al ii, i astfel ne-am b gat datori la
acelea i. Deci, acum trebuie s pl tim ale noastre cele de atunci, ca
pentru r bdare s dobândim mântuirea de la Dumnezeu. A a trebuie s
pl tim acum cu durere, ceea ce am f cut odinioar cu pl cere. Multe din
cele ce ni se întâmpl , ni se întâmpl spre îndrumarea noastr , sau spre
stingerea p catelor noastre trecute, sau spre îndreptarea neaten iei
prezente, sau spre ocolirea p catelor viitoare. Cel ce socote te a adar c
pentru una din acestea i-a venit încercarea, nu se r zvr te te când este
64
lovit - mai ales dac -i con tient de p catul s u - nici nu învinov te pe
acela prin care i-a venit încercarea, nu se r zvr te te când e lovit. Fie
prin acela, fie prin altul, el a vrut s bea paharul judec ilor
dumnezeie ti. Nebunul îns roag pe Dumnezeu s -l miluiasc ; dar
venind mila n-o prime te, fiindc n-a venit cum a vrut el, ci precum
Doctorul sufletelor a socotit c e de folos. i de aceea se face nesim itor
i se tulbur i uneori se r zboie te aprins cu oamenii, alteori hule te pe
Dumnezeu. El se arat nemul umit i nu vede decât bâta.
Cine vrea s biruie lumea e dator s ia arma rar folosit a iert rii,
oricâte necazuri ar p timi de la oamenii lumii acesteia. Cine vrea s
biruie lumea se roag Tat lui s u în ascuns sau în gând, pentru orice fiu
al lui Dumnezeu, oricât de întunecat purtare ar avea i oricâte rele i-ar
face. C ci r bdarea r ului, iertarea fra ilor i rug ciunea în ascuns au
mare putere înaintea lui Dumnezeu, c ci pentru c biruie El în ascuns
omului(?), întorcând spre bine cele pornite de la lume cu r utate.
St ruind în acestea te-ai f cut pricin de mântuire i pentru fratele
u din lume. Rug ciunea nu judec ci se smere te, aducându-ne aminte
gre alele noastre, nu ale lumii. Rug ciunea adev rat cere iertarea lumii,
nu osândirea ei. Noi nu tim tainele lui Dumnezeu; pe cine mântuie te
din lume i pe cine osânde te. Dac pe cel ce se s lb tice te asupra ta,
din pricina întunecimii sale, îl tie Dumnezeu c se va mântui,
mântuirea lui o va face-o i cu ajutorul t u, prin aceea c i d darul
bd rii, al iert rii din inim i al rug ciunii. Dac îns fratele acela mai
are de chinuit în robie str in , sau chiar î i va pierde sufletul, la purtarea
ta cea dreapt dup Dumnezeu, r utatea lui va cre te i se va s lb tici cu
totul împotriva oamenilor i împotriva lui Dumnezeu.
Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincio i, o
turm de inactivi, oricât s-ar p rea r bdarea r ului o sl biciune a binelui,
ci ei sunt osta ii Împ ratului, care prin r bdarea Crucii a biruit nu
numai lumea, ci i toat st pânirea mor ii.
Iar despre nevoin a care dore te r bdarea i credin a sfin ilor,
putem spune c e singura cale îng duit i în stare s mistuie puterea
ului i s o fac f rost i f vlag în lume.

65
Vr jma milostiv i prieten viclean

Când potrivnicul se vede b tut la prima piedic - cea mai u oar -

ce o ridic în calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mândria nu-l las s
se dea b tut, ci le stârne te piedica a doua, prin viciile trupului, sau o
iubire trupeasc de sine. Firea trupului fiind surd , oarb i mut , nu te
po i în elege cu el decât prin osteneal i foame, îns acestea trebuie
conduse dup dreapta socoteal , ca s nu d uneze s ii. Acestea îl
îmblânzesc încât nu se mai ine vr jma lui Dumnezeu. Rug ciunea i
postul scot dracii poftei i ai mâniei din trup.
Foamea îmblânze te fiarele. Cu tot dinadinsul se atrage luarea
aminte c toat lupta aceasta s nu se duc f îndrumarea unui
duhovnic iscusit care tie cump ni pentru fiecare în parte: m sura,
trebuin a i putin a ...

Puiul necurat

Sfântul Maxim M rturisitorul nume te iubirea de sine "primul pui

al diavolului". Ea e cealalt parte din piedica a doua ce ne-o stârne te
protrivnicul în noi în ine: iubirea trupeasc de sine, începutul mândriei.
Lep darea acesteia o poate face îns numai cine s-a ridicat cu mintea
mai presus de cele de arte i s-a desf cut din toat dragostea lumeasc i
i-a str mutat puterea dragostei sale, toat , c tre Dumnezeu.
Când vrei cu toat sinceritatea i t ria s birui piedica a doua a
viciilor min ii, despre care credeai c e ti tu însu i, atunci i Dumnezeu
spore te dragostea ta c tre Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât i piedica
din cale e mai mare.
Cei ce, prin darul lui Dumnezeu, se izb vesc i de leg turile
din untru ale iubirii de sine, se poart i se m rturisesc pe ei în i,
str ini i c tori pe aici pe p mânt. Sufletul are i el o parte p tima ,
care, prin negrij , n vindu-se cu via a cea trupeasc , a a se învoie te
i se leag de tare cu pl cerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea s -i
moar trupul, ci ar vrea s -i fie ve nic via a aceasta vremelnic .

66
 Deci, ca s ne mântuim, trebuie s pierdem înclinarea sufletului cea
lunecoas spre împ timirea cu lumea, cu trupul i cu avu ia, care toate
aici r mân. Iar dac nu ardem aceast înclinare a sufletului spre lume,
sufletul întreg se pierde.
i totu i n-am sc pat de curse, c ci sunt unii care- i cur esc
sufletul de patimi prin multe osteneli - i sufletul are patimile lui:
rerea, slava de art i mândria - iar dac scap de aceste bucurii
mincinoase, d ruindu-le Dumnezeu în schimb adev rate bucurii
duhovnice ti, cad în primejdia de a se îndr gosti a a de tare de propriul
lor suflet pentru faptul c se face curat, încât sufletele lor se sting i se
pierd. Bucuria neînfrânat , chiar cea pentru daruri cu adev rat
duhovnice ti, te poate face s ui i c înc n-ai ie it cu totul din împ ia
ispitelor. Sufletul îns care se mântuie te este acela care nu mai tr ie te
pentru sine, ci pentru Dumnezeu; sufletul care s-a izb vit de sine i
petrece ca un dus din lumea aceasta.

Despre îngustimi i eretinism, sectarismul

E bine s punem la punct acel "spirit sectar", spirit îngust, spirit

habotnic, zelotismul f socoteal sau mai bine zis prostia, care
încununeaz fruntea multor suficien i de sine. Nu s-a crezut c se g sesc
sectari i altundeva decât unde de obicei îi tim. Observând oamenii mai
cu aten ie, am observat c spirite sectare se g sesc oriunde, în toate
activit ile omene ti; se g sesc sectari (cârcota i) pe marginea oric rei
gândiri omene ti, nu numai în religie. E clar c spiritele sectare,
mentalit ile de orice fel, sunt spirite anarhice, sortite la f râmi area lor
pân la absurd. Sectarismul se explic prin sine, dar nu i-l poate explica
cel ce p time te de el. Adic , cel c zut în asemenea îngustimi, sus ine
cu toat t ria c a a este "Adev rul", cum îl în elege el, i nu admite o
alt p rere, a sfin ilor, a Bisericii i a ob tii în general.
Dac prostul s-ar recunoa te prost, ar înceta de a mai fi ca atare i
s-ar schimba în în elept.
Orice spirit aduce min ii i sufletului o nelini te, o tulburare, o
barier care stinghere te libertatea sufletului, senin tatea sa superioar ,
suveranitatea credin ei în conducerea prea în eleapt a Providen ei, atât
67
în directivele mari ale lumii cât i-n am nuntele vie ii noastre. C ori de
câte ori nu ii pas cu Providen a, ba din ne tiin , ba din fixarea pe
câteva idei omene ti, totdeauna putem fi strivi i, f a avea un merit
altul decât acela de a fi victim îngustimii noastre. Cine-i îngust la minte
n-are leac nic ieri. Mul i sunt mai betegi de minte decât de alte boli
fizice.
Sunt oameni care reprezint Providen a, oameni providen iali, dar
dup oarecare vreme se sectarizeaz ; se limiteaz la îngustimi, la câteva
principii fixe, i vor c dea victimele acestor îngustimi. i, întâi trebuie
se sparg capul prost ca s vie cel cuminte.
S lu m un exemplu i-un model de îngustime a oamenilor
providen iali din anii 1556-1598. În aceast perioad de vreme pe tronul
Spaniei s-a urcat regele Filip al II-lea, care din fire era un rege ipocrit,
bigot i ve nic posomorât. Se spune c n-a râs în via a lui niciodat . A
zâmbit numai o singur dat , când a auzit de m celul din noaptea Sf.
Vartolomeu. A mo tenit cel mai mare imperiu care exista pe atunci:
Spania cu America Central , America de Sud, Neapolul, Sicilia i
Sardinia, Milanul i rile de Jos, iar dup ce a cucerit Portugalia la
anul 1850 se f cu st pân i peste imperiul colonial: Brazilia, posesiunile
din Africa i Indiile. C torindu-se cu Maria Tudor a Angliei dispunea
acum i de aceasta. Aceast întindere imens , f cea ca Filip s se cread
în sine a a de tare, încât afirma, umflat de mândrie, c -n împ ia sa
soarele niciodat nu apune, iar lumea zicea c atunci când se mi
Spania se cutremur p mântul.
Filip ar fi putut fi un rege mare, dac ar fi în eles vremea în care
tr ia. Chiar de la suirea sa pe tron î i propusese ca toat via a lui s lupte
pentru stârpirea protestantismului. Fanatismul s u, între inut i de
iezui i, era a a de mare încât spunea adesea: "mai bine n-a mai fi rege,
decât s domnesc peste eretici"; într-adev r, el se purta cu atâta cruzime
contra reforma ilor, încât ace tia îl numir "Demonul de la miaz zi".
În luptele sale ce le-a avut cu flamanzii, a c utat ca s -i aduc pe
ace tia cu de-a sila la catolicism fiindc , din îng duin a lui Carol
Quintul, primiser calvinismul.
M surile regelui silir pe ace ti locuitori s fac o confedera ie,
pentru ca cu armele s i apere libertatea religioas i politic . Filip,
afumat de fumul fanatic catolic, îns rcin pe generalul s u, Ducele de
68
Alba, s se duc s supun rile r sculate. Acesta a fost cel mai crud
om al vremii de atunci i purtarea lui fu însp imânt toare. D râmând
toate fort re ele r scula ilor, 18000 de oameni au fost ar i de vii, la
30000 li s-au luat averile r mânând pieritori de foame i 100000 fur
nevoi i s p seasc ara.
Filip, pov uit de iezui i, se hot rî s cure e Spania de
necredincio i. El d du un decret prin care ordona ca to i cei care nu sunt
catolici s se boteze s-au s p seasc ara. Cei mai boga i i-au vândut
averile i-au trecut în alte ri, iar cei s raci au r mas pe mâna iezui ilor
i a inchizitorilor i-au fost ar i de vii. În urma acestor m suri Spania de
miaz zi ajunsese o paragin .
Sfâr itul vie ii lui Filip a fost acela i ca al lui Irod ucig torul
pruncilor: p duchi sub piele! iar dup dânsul Spania a dec zut mereu i
nu s-a mai ridicat niciodat .
Iat un argument destul de bun al suficien ei de sine, al
bigotismului fanatic plin de nenum rate crime i sânge, manifestat prin
ura ucig toare de oameni, bazat pe mijloacele de teroare, ca s se
impun un cre tinism for at. Întreb m Apusul: Oare a a ne-a înv at
Hristos? Unde este iubirea de oameni a Lui? i unde este r bdarea care
trebuie s-o avem pân la jertf pentru fra ii no tri mai slabi? ... Iat unde
a dus pe Filip îngustimea fanatic a suficien ei de sine. De aci reiese c
acel care este c zut în aceste extreme ale sectarismului nu- i d seama
de aceast orbire i, ascultând de-o vraj vr jma , împinge lucrurile în
îngustimea sa pân la absurd, pr bu indu-se în abisul f delegilor i
zând din cre tinism prin c lcarea iubirii de oameni.
Oricine care este afumat de-o var vr jma sectar lupt pentru ca
i fac prozelitism cât mai mare, ca prin aderen ii ce i-i câ tig s
poat azi sau mâine s produc "anarhie" prin r zbunare i ferocitate.
Sectarismul este o vraj vr jma care lupt împotriva p cii lui Hristos,
împotriva dragostei Lui, împotriva unit ii Lui care a legat pe to i
cre tinii de veacuri pân la sfâr itul veacului acestuia. Spiritul anarhic
sectar este izvor al r ut ii care ia pacea de pe p mânt i pustie te inima
de iubirea lui Hristos. Prin îngustimile lui credin a se pustie te, ateismul
se generalizeaz , drep ii se des vâr esc i "judecata cea de pe urm " se
gr be te.

69
 Ateismul este ultima faz a sectarismului. Acesta tinde s
cotropeasc tot p mântul, iar când va reu i ca to i supravie uitorii
acestei lumi, cu voie i f de voie, s afirme nega ia lui Dumnezeu,
nega ia nemuririi, nega ia Învierii i a Împ iei lui Dumnezeu, dup o
vreme foarte scurt se vor izbi de apari ia cea înfrico at a lui Iisus
Hristos ca Judec tor al lumii i Împ rat al cre tinilor. Atunci fiecare î i
va primi plata ostenelilor sale pentru o ve nicie f de sfâr it ... Amin.

Lupta dintre ateism i cre tinism

Pân la sfâr itul secolului al XVIII-lea, atât în concep ia oamenilor

de tiin cât i a maselor ne tiutoare, lumea fusese creat sau exista din
vecii vecilor, fiind guvernat de un Dumnezeu, de o putere creatoare a
toate, a a dup cum înva Biserica cre tin . Pân la sfâr itul acestui
secol toate rupturile ce s-au f cut, în num rul nesfâr it al diviziunilor
sectare, nici una n-a ajuns ca s ating treapta cea mai de jos, a nega iei
lui Dumnezeu; cu toate c toate ereziile, având pe tat l minciunii ca
conduc tor al lor, împinse pân la absurd, neag existen a lui
Dumnezeu. Oamenii deci, neb gând de seam de vraja vr jma care
prin diferite am giri i în el torii îi face s se cread întru sine mai
presus de Biseric i de cele apte soboare, încep s se taie în Scripturi
dup cum îi taie capul pe fiecare, f s in cont de ceea ce a zis
Domnul. Pentru c niciodat proorocia nu s-a f cut din voia omului, ci
oamenii cei sfin i ai lui Dumnezeu au gr it, purta i fiind de Duhul Sfânt,
iar întreaga Scriptur este dat spre tâlcuire numai Bisericii, care este
mama noastr ocrotitoare i sub aripile c reia putem s cre tem i s ne
mântuim.
Toat lucrarea antihrist a diavolului, înso it de tot felul de puteri
i semne i de minuni mincinoase, sunt îng duite de Dumnezeu pentru
fiii pierz rii fiindc n-au voit s primeasc iubirea Adev rului, ar tat de
Biseric prin Sfin ii P rin i, ca s se mântuiasc . Pentru aceea
Dumnezeu le trimite am giri puternice, ca s dea crez mânt minciunii i
ca s cad sub osând to i cei ce n-au crezut adev rului ci au îndr git
nedreptatea.

70
 Iar unitatea Bisericii noastre pe care a întemeiat-o Domnul, i al
rui cap v zut i nev zut este numai El, prin puterea Duhului Sfânt ne-
a orânduit episcopi i preo i ca s p storeasc Biserica Lui, pe care a
câ tigat-o cu Sfânt Sângele S u, deci nu exist alt Biseric decât aceea
pe care a întemeiat-o Iisus Hristos prin apostolii S i i care este una,
sfânt , soborniceasc i apostoleasc .
Iat deci c diavolul, prin am girile sale, a dezbinat pe oameni prin
ura sa, s cread în mai mul i dumnezei mincino i, al c ror tat le este
el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, noua concep ie despre
lume e dat la iveal , afirmându-se cu toat t ria cum c : "lumea a a
cum o vedem sau o cunoa tem din c i, n-a fost nici creat i nici nu
exist din vecii vecilor.
tiut este din toat lectura f cut c materialismul dialectiv e ateu;
profeseaz nega ia spiritului, nega ia lui Dumnezeu, nega ia nemuririi,
învierii i Împ iei lui Dumnezeu ... Bun. Dar cu asta înceteaz de a
mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Nu mai este înviere i
judecat ? Dar pe faptul c mul i oameni, pot fi ei milioane la un loc care
sus in p rerea de mai sus, prin aceasta înceteaz de fapt de-a mai
fiin a dogmele fundamentale ale cre tinismului? Mai pe scurt, dac a
spus Ludovic Fenerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum c :
nu religia a f cut pe om ci omul a f cut religia, iar contemporanul s u
David - Frederic Strauss a supus Evangheliile unei critici în toat regula,
iar .............. î i îndrepteaz . . . . . sale lovituri filozofice împotriva
trânelor dogme cre tine, urmeaz urmeaz de aci c omorând pe to i
oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu cu asta ai sc pat de
Dumnezeu? ...
Dar abia se dezv luie Adev rul ce trebuie scos la iveal . De aci
încolo începe s se descopere partea lucr toare i biruin a Adev rului
prin jertf . Acum când valurile însp imânt toare ale nega iei lui
Dumnezeu caut s tulbure pacea din inima celor ce cred în El, în
Biserica Lui cea adev rat i-n Evanghelia Lui. Nu u oare sunt aceste
probe, i numai acei care sunt înt ri i i care au crezut pe Iisus Hristos în
inima lor pân în vârsta maturit ii, prin iubirea Lui de oameni, pot s
reziste acestui r zboi antihrist pân la sfâr it. Iar toate sfor rile lui sunt
ca s ne fac s c dem din iubire, prin nerespectarea datoriei de-a r bda
nedes vâr irea semenului t u, i de a te l sa ca s fi condus întru toate
71
de mâna nev zut a Providen ei divine. Lupta ce o dau cei ce ascult de
vraja diavolului cum c nu este Dumnezeu i toate celelalte care
formeaz dogmele cre tinismului, love te pe fiii lui Dumnezeu,
cernându-i prin sitele suferin elor de tot felul, prin care a trecut Domnul,
împlinindu-se cuvintele Lui: "Dac pe voi lumea v ur te, gândi i-v c
M-a urât mai întâi pe Mine, i dac pe Mine M-au prigonit i pe voi v
vor prigoni". În toate aceste suferin e, puterile întunericului urm resc
dou lucruri: în primul rând s ne fac s urâm pe acei ce ne trec prin
cuptorul suferin ei i, în al doilea rând, s ne fac s ne r zbun m sub
diferite forme, ap sându-ne cu legi sau oameni. În cuptorul ispitelor,
deci, se clarific omul c ce este i unde-i este inima i n dejdea lui.
C rarea îns cea mai bun de urmat în aceste strâmtori nu este alta
decât a lui Iisus i dup El a tuturor sfin ilor care având pe Iisus în inima
i în mintea lor, au fost înarma i cu toate armele în a a fel c au tiut
cum s r spund atacului diavolului, biruindu-l cu iubirea lui Iisus. Au
tiut cum s se supun st pânirilor antihristice pân i atunci când
acestea au voit s le taie capul sau altceva s le fac , pentru c n-au voit
ca s refuze sfintele înv turi ale Mântuitorului i s le primeasc pe
ale lor.
Toate m surile lor de constrângere ce au fost f cute pentru negarea
sau t duirea Dumnezeului celui adev rat, precum i a lucrurilor Lui
care Le-a f cut pentru mântuirea noastr , n-au avut nici un efect asupra
sufletelor lor, pentru c Iisus Hristos care era în inimile lor, nu putea s
fie constrâns s fac ceva ce nu-l place pe El. Pe Domnul nu l-a putut
constrânge decât suprema Sa bun tate, des vâr irea Sa, care a biruit
îngustimea ateismului lui Iuda, dându-i votul: "Ce faci, f mai curând".
To i ceilal i apostoli n-au în eles cuvântul acesta atunci, ci credeau c
vorbe te de ceva cump turi cu Iuda, întrucât purta punga comunit ii
i praznicul era aproape. Aci se mai împline te i cuvântul proorocului:
"Iar du manii omului sunt cei din casa lui".
Tot de aci mai reiese i un alt înv mânt: tiin a cu toate termenele
ei nu- i angajeaz via a în joc niciodat , iar credin a cre tin
întotdeauna. M sura coacerii în cre tinism atunci se zice c a ajuns la
maturitate, când am ajuns i noi ca s trecem din lumea aceasta biruitori
în toate ispitele i durerile prin iubirea lui Iisus împins pân la jertf .
Aceasta este cea mai înalt virtute în cre tinism, ca s ajungi s sim i i
72
tu durerea care a sim it-o "Crinul(?) de pe cruce", plângând nemernicia
oamenilor i rugându-te pentru iertarea lor.
Apostolii n-au în eles atunci suprema ia spiritului liber a lui Iisus,
pentru c înc nu se pogorâse Duhul Sfânt peste ei, care s le dea putere
ca s bea acela i pahar i de a se boteza cu acela i botez pe care l-a
primit Iisus. Lucru sigur c dac în elegeau atunci to i se ridicau
împotriv , în frunte cu Petru, când Iisus a învoit toate consecin ele
ateismului lui Iuda "Ce faci f mai curând". Dar, dup pogorârea
Duhului Sfânt, li s-au luminat puterile min ii i-au în eles necesitatea
jertfei i lini tea deplin a Mântuitorului împotriva agresiunilor
necredin ei. De acum moartea nu mai e pedeaps a firii ci pedeaps a
catului. Ca atare trebuie primit f ov ire i reac iune.
Trebuie s accept m cu mintea i cu inima netulburat pe oricine
care, neputându-ne desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i r mâne
altceva de f cut decât de a ne omorî pur i simplu. C ci în aceste dou
tabere (cre tinism i ateism) nu poate fi pace, numai dac trece una
peste alta. Prima tab este totdeauna pa nic i senin i cu inima atât
de larg încât iart totul i vrea ca toat lumea s se mântuiasc . Cea de-
a doua îns , este plin de r utate i des vâr esc în bine pe cei din prima,
trecându-i prin cuptorul suferin elor. Nou ne-ar fi pagub suprem de-a
tr da cre tinismul de frica lor sau de frica durerilor. Nu trebuie s ne
facem de vrajb cu ei întrucât sunt st pânirea pe care ne-a dat-o
Dumnezeu pentru p catele noastre. Deci îi accept m nu de fric , nici din
diploma ie, nici urm rind vreun câ tig sau cinste de art , ci din
convingere c a a ne punem de acord cu Providen a care ni i-a adus cu
rosturi voite de Dumnezeu "pentru ca s -i adune laolalt pe fiii lui
Dumnezeu cei risipi i", pentru ca to i s fie "o turm i un P stor".
Mântuitorul nu ne-a înv at care form de stat mântuie te oamenii,
care reform monetar sau agrar ne duce la Împ ia lui Dumnezeu.
Ba chiar a spus c lipirea inimii de bog ii duce la osând . A a c s nu
ne prind mirarea când vedem c unora, boga i de aceste p mânte ti, le
vine vremea osândei înc de pe aici, pentru c pe bun dreptate vine,
fiindc n-au avut grij de laz rii de la poart . Deci, felul cum î i
chivernise te st pânirea factorul economic creator de forme istorice e
treaba st pânirii, noi trebuie s d m Cezarului ce e al Cezarului i lui
Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, indiferent ce m suri ia
73
"Cezarul" pe faptul c noi mai avem un Împ rat i-o Împ ie dincolo
de hotarele acestei lumi. Cam întotdeauna st pânirile p mânte ti au fost
în conflict cu aceea a Providen ei Divine dar Dumnezeu lucreaz
mântuirea noastr prin mâinile lor. Deci, ori de câte ori st pânirile
acestea p mânte ti i trec toare ar c uta s nege existen a lui Dumnezeu
sau a lucrurilor lui, o recunoa tem ca st pânire din ascultare de
Dumnezeu, pentru c El conduce i st pânirile vremelnice i le îng duie
pentru ca s des vâr easc pe noi prin toate suferin ele i caznele.
Nu trebuie s reac ion m împotriva st pânirilor celor ce nu cred în
Dumnezeu i în lucrurile Lui pentru ca s nu fie, c nu este st pânire
numai de la Dumnezeu, dar aceasta este o ascultare ce o aducem lui
Dumnezeu i conducerii Sale providen iale. Dumnezeu este autoritatea
superioar tuturor st pânirilor i El le îng duie pe toate cu scopuri foarte
bine definite.
Ori ice lege o ascult m deci din cauza autorit ii lui Dumnezeu.
Când legile i st pânirile sunt împotriva lui Dumnezeu nu le ascult m
tot din acela i motiv, pentru c Dumnezeu nu mai este autoritate de
spijin a unei legi sau a unei st pâniri împotriva Sa.
Reac ion m îns împotriva p catului ateismului fiindc e p cat
împotriva Duhului Sfânt, p cat împotriva Adev rului, i Dumnezeu este
Adev rul, pentru vina aceasta. Dar st pânirea poate s ne taie capul i s
fac cu noi ce va vrea c o ascult m(?). Cu aceasta suntem în câ tig i
noi i st pânirea i-a f cut datoria. Am . . . . . . . neînsemnate, dar c rora
mentalitatea îngust le d o semnifica ie absolut . Aceast balonare a
valorii minore a unui lucru sau a unui m run la valoarea major a
unui principiu fundamental e dovada unei lipse de minte care dac
refuz i sfatul cel mai luminat nu va întârzia s se arate cap de
zvr tire i izvor de suferin e zadarnice.

74