Thomas Mann

DOCTOR FAUSTUS
Via a compozitorului german Adrian
Leverkühn
povestit de un prieten
(Doktor Faustus, 1947)

Lo giorno se'n andava, e l'aer bruno toglieva gli

animai che sono in terra dalie fatiche loro, ed io
sol uno m apparecchiava a sostener la guerra i
del cammino e i della pietate, che ritrarr la
mente che non erra. O Muse, o alto ingegno, or
m'aiutate, o mente che scrivesti cid eh io vidi, qui
siparra la tua nobilitate.
DANTE, Inferno

in s afirm cu toat hot rârea c nu dorin a

de a scoate în eviden propria-mi persoan m
îndeamn s spun mai întâi câteva cuvinte
despre mine însumi i despre firea mea, pân a
nu începe s a tern pe hârtie via a celui care a
fost Adrian Leverkühn — o prim i f îndoial
provizorie biografie a prietenului iubit, genialul
muzician, atât de cumplit încercat, mai întâi
în at apoi pr lit de un destin potrivnic.
Numai presupunerea c cititorul — mai bine-zis:
viitorul cititor; deoarece pentru moment nu
exist nici cea mai modest perspectiv ca
scrierea mea s poat vedea lumina tiparului —
dau poate, dac , printr-o minune, ea ar p si
aceast fort rea amenin at din toate p ile
care este Europa noastr i ar duce oamenilor de
afar un zvon din taina solitudinii noastre; — dar
rog s mi se îng duie s iau fraza de la început:
numai gândul c , probabil, cititorul va dori s
tie câte ceva despre narator m determin s
pun înaintea acestor m rturii câteva note
referitoare la persoana mea — desigur, pe deplin
con tient c tocmai în felul acesta s-ar putea s -i
trezesc îndoielile, s -l determin s i pun
întrebarea dac se afl pe mâini bune, vreau s
spun: dac eu, prin ceea ce reprezint, sunt omul
potrivit pentru o asemenea menire la care mai
curând m îndeamn inima decât m
îndrept te vreo afinitate a firii.
Recitesc rândurile de mai sus i m v d silit
recunosc în ele o anume nelini te i o
îngreunare a respira iei, cât se poate de
caracteristic pentru starea de spirit în care m
aflu ast zi, 23 mai 1943, la doi ani dup moartea
lui Leverkühn, la doi ani dup ce dintr-o noapte
adânc el a trecut în cea f de sfâr it, i când
eu, în camera de lucru de la Freising-pe-Iser,
mic i intim , m apuc s a tern pe hârtie
povestea vie ii nefericitului meu prieten ce se
odihne te întru Domnul — o, de-ar fi a a! de s-ar
odihni întru Domnul — caracteristic zic, pentru
o stare de spirit în care nevoia plin de emo ie de
a m confesa se amestec nespus de ap tor cu
o sfial profund în fa a unei îndatoriri ce m
dep te. Sunt o fire cu totul cump tat , cred
pot spune s toas , temperat , blând ,
înclinat c tre armonie i ra iune, un c rturar i
un conjuratus1 al "armiei latine", nu lipsit de
raporturi cu artele frumoase (cânt la viola
d'amore), un fiu al muzelor în în elesul academic

1
rta credincios, membru fidel (lat).
al cuvântului, care bucuros se consider
descendent al umani tilor germani de pe vremea
faimoaselor Epistolae obscurorum virorum2,
urma al unor Reuchlin, Krotus von Dornheim,
Muzianus i Eoban Hesse. Demonicul, oricât de
pu in mi-a îng dui s t duiesc influen a lui
asupra vie ii omene ti, a fost întotdeauna
categoric str in firii mele, l-am eliminat instinctiv
din concep ia mea despre lume, f a sim i
vreodat nici cea mai mic înclinare c tre rela ii
necugetate cu for ele întunericului, nici trufia de
a le provoca s urce la mine, iar, de-ar încerca
s-o fac din propriul lor imbold, f a contribui
la aceasta, întinzându-le m car un deget. Acestei
convingeri i-am adus i jertfe, morale, i chiar în
ce prive te bun starea material , prin faptul c ,
ezitare, am renun at înainte de termen la
cariera mea în înv mânt, care mi-era atât de
drag , atunci când s-a dovedit c ea nu se putea
împ ca nici cu spiritul i nici cu exigen ele
evolu iei noastre istorice. Din punctul acesta de
vedere sunt mul umit de mine. Îns îndoiala mea
dac am într-adev r sau nu voca ia necesar
pentru misiunea pe care mi-am asumat-o aici nu
e decât înt rit de hot rârea de care am dat
dovad sau, dac vre i, de caracterul m rginit al
persoanei mele morale.
Abia luasem condeiul în mân i mi-a i
sc pat un cuvânt care m-a pus într-o anumit
încurc tur : cuvântul "genial"; vorbeam despre
geniul muzical al r posatului meu prieten. Or
cuvântul acesta, "geniu", chiar dac este
superlativ, con ine, net duit, o sonoritate i un
sens nobil, plin de armonie i umanitate
toas , i oameni de felul meu, oricât de

2
Celebr satir anonim de la începutul secolului al XVI-lea.
departe ar fi de preten ia de-a face parte ei în i
din aceast înalt sfer i de a fi fost d rui i cu
divinis influxibus ex alto3, n-ar avea nici un motiv
întemeiat de a se sim i intimida i în fa a lui i
nici n-ar avea de ce s nu vorbeasc despre el i
se comporte în fa a sa cu fruntea sus, voios i
cu o respectuoas familiaritate. A a s-ar p rea.
i totu i, nu se poate contesta, i nici nu s-a
contestat vreodat , c în aceast sfer
str lucitoare exista ceva nelini titor, ceva
ira ional i demonic, ca i cum între geniu i
for ele întunericului s-ar ese leg turi malefice, i
tocmai de aceea epitetele lini titoare: "nobil",
"uman", "armonic", pe care am încercat s i le
al tur, nu vor s i se potriveasc pe deplin i nu
se potrivesc nici m car atunci când este vorba —
i-mi pare r u c sunt nevoit s fac aceast
deosebire — de un geniu pur, autentic, d ruit de
divinitate, iar nicidecum de o crea ie artificial ,
funest , ob inut prin intermediul vreunui elixir
diavolesc, întruchipare culpabil i morbid a
unor daruri naturale, rod al unor tocmeli
abjecte...
Aici m întrerup, cu sentimentul umilitor al
unui e ec artistic i al unei lipse de cump tare.
Adrian n-ar fi introdus, într-o simfonie, de pild ,
atât de prematur o asemenea tem — cel mult ar
fi l sat-o s se întrez reasc voalat, abia
perceptibil. De altfel, poate c ceea ce am spus
s vreau îi va p rea cititorului doar o aluzie
neîn eleas , obscur , numai eu având
sentimentul unei indiscre ii i al unei nepriceperi
grosolane. Unui om ca mine îi vine foarte greu, i
se pare aproape o frivolitate s adopte, fa de un
lucru care îi e mai scump decât ochii din cap,

3
Divine inspira ii din înalt (lat).
punctul de vedere al artistului creator i s -l
trateze cu senin tatea juc a acestuia. De aci
i interven ia mea prematur asupra deosebirii
dintre geniul pur i cel impur, deosebire a c rei
existen o recunosc numai pentru ca imediat s
întreb dac e drept s existe. Într-adev r,
experien a m-a obligat s reflectez la aceast
problem cu atâta st ruin i cu atâta
intensitate, încât uneori constatam însp imântat
fusesem împins f s vreau dincolo de
limitele de gândire ce-mi erau îng duite,
cuvenite, ca i cum a fi tr it o exaltare "impur "
a facult ilor mele naturale...
Din nou m întrerup, amintindu-mi c am
ajuns s vorbesc de geniu i de natura sa supus
unei influen e demonice numai pentru a explica
îndoiala mea dac am sau nu voca ia trebuitoare
îndatoririi asumate. De-a putea m car face s
prevaleze asupra scrupulelor mele de con tiin
argumentele, bune sau rele, de care dispun. Mi-a
fost dat s tr iesc mul i ani din via în
intimitatea unui om de geniu, a eroului acestor
file, s -l cunosc din anii copil riei, s fiu
martorul evolu iei sale, al destinului s u i s
aduc modestul meu aport la opera sa creatoare.
Libretul exuberantei opere de tinere e a lui
Leverkühn, dup comedia lui Shakespeare
Zadarnicele chinuri ale dragostei, a fost scris de
mine i mi-a fost îng duit s particip într-o
oarecare m sur i la elaborarea textului suitei
lirice grote ti Gesta Romanorum, cât i la cel al
oratoriului Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
Asta pe de o parte sau, poate, asta-i totul. Dar
aflu de asemenea în posesia unor hârtii,
însemn ri nepre uite, pe care r posatul mi le-a
încredin at mie i nim nui altuia, într-un act de
ultim voin , în zilele în care era înc s tos la
minte i la trup sau — dac nu-mi este îng duit
m exprim în felul acesta — în zilele în care
rea astfel prin compara ie i în ochii legii; pe
aceste hârtii m voi întemeia în relatarea mea, ba
îmi propun ca, dup o alegere potrivit , s inter-
calez unele dintre ele chiar în acest text. În fine
sau, mai bine zis, înainte de orice — i aceast
justificare a fost dintotdeauna cea mai
întemeiat , dac nu în fa a oamenilor, m car în
fa a lui Dumnezeu — l-am iubit — cu groaz i
duio ie, cu mil i admira ie, cu d ruire — i
prea pu in m-am întrebat dac sentimentul
acesta era reciproc.
Nu era. O, nu! Faptul c îmi las , dup
moarte, schi ele de compozi ii i filele cu
însemn ri zilnice arat mai curând o încredere
amical obiectiv , aproape c a putea spune
plin de condescenden i, indiscutabil,
gulitoare pentru con tiinciozitatea, pietatea i
corectitudinea mea. Dar s iubeasc ? Pe cine s
fi iubit omul acesta? Pe vremuri, o femeie —
poate. Spre sfâr it, un copil — posibil. Pe-un
tân r u uratic, fluture seduc tor, un intim, pe
care mai târziu, tocmai pentru c sim ea o
atrac ie pentru el, l-a îndep rtat — împingându-l
în bra ele mor ii. S i deschid el inima cuiva?
lase el pe cineva s p trund în via a lui? Nu
exista a a ceva la Adrian. Devotamentul
omenesc, îl accepta — a jura: f m car s
bage de seam . Atât de mare era indiferen a lui
încât abia dac era con tient de cele ce se
petreceau în jur, abia dac î i d dea seama în
societatea cui se afl , iar faptul c numai foarte
rar se adresa vreunui interlocutor pe nume m
face s presupun c nici nu tia cum îl cheam ,
de i cel lalt era perfect îndrept it s cread
contrariul. A compara singur tatea lui cu un
abis unde se cufundau, f zgomot i f urm ,
toate sentimentele cu care era întâmpinat. Exista
în jurul lui o r ceal — i cum mi se strânge
inima când folosesc acest cuvânt, pe care i el l-a
ternut odat pe hârtie, dar în ce împrejur ri
monstruoase! Via a i experien a pot da unor
cuvinte, luate izolat, un accent ce le înstr ineaz
cu totul de semnifica ia lor obi nuit i le confer
un nimb de spaim , de neîn eles pentru cel
nedeprins s le descifreze sensul cel mai mon-
struos.

II

numesc Serenus Zeitblom i sunt doctor

în filozofie. Îmi repro ez c am întârziat în chip
atât de neobi nuit aceast prezentare, dar
desf urarea literar a însemn rilor de fa nu
mi-a dat pân acum r gazul s-o fac. Am aizeci
de ani, adic m-am n scut — primul din patru
copii — în anul 1883 de la Cristos, la
Kaisersaschern-pe-Saale, în districtul
Merseburg, unde i-a petrecut i Leverkühn anii
lui de coal , ceea ce îmi îng duie s pot amâna
descrierea mai am nun it a acestei perioade,
pân ce voi ajunge, cronologic, la ea. Cum via a
mea s-a împletit adesea cu aceea a maestrului,
va fi mai potrivit s vorbesc despre amândou o
dat pentru a nu mai c dea în p catul
anticip rii, c tre care, de altfel, e ti totdeauna
împins când i-e inima plin .
Fie spus aici doar atât, c familia în care am
venit pe lume apar inea burgheziei mijlocii, pe
jum tate înv at , c ci tat l meu, Wolgemut
Zeitblom, era farmacist — de altfel cel mai de
frunte din partea locului; mai exista o farmacie
în Kaisersaschern, dar ea nu s-a bucurat nicio-
dat de aceea i încredere din partea
cump torilor ca spi eria "La Sfântul
Arhanghel" a lui Zeitblom, i în permanen a
avut o situa ie grea. Familia noastr f cea parte
din restrânsa comunitate catolic a unui ora în
care majoritatea popula iei, fire te, era de
confesiune luteran ; mai ales mama — o
credincioas fiic a bisericii — î i îndeplinea cu
scrupulozitate îndatoririle religioase, pe când
tat l meu, probabil i din lips de timp, se
dovedea mai l tor în treburile astea, f s i
duiasc îns câtu i de pu in solidaritatea cu
coreligionarii s i, solidaritate ce- i avea, de altfel,
însemn tatea ei politic . Demn de remarcat e
faptul c saloanele de primire de la etaj,
deasupra laboratorului i farmaciei, erau
frecventate, în afar de parohul nostru,
consilierul ecleziastic Zwilling, i de rabinul
ora ului, pe nume doctor Karlbach, ceea ce cu
greu ar fi fost cu putin în cercurile protestante.
Ca înf are, reprezentantul bisericii romane
ar ta mai bine. Dar eu am r mas cu impresia,
întemeiat , poate, îndeosebi pe vorbe de-ale
tat lui meu, c talmudistul m run el, cu barb
lung i cu calot pe cap, îl întrecea cu mult în
erudi ie i perspicacitate religioas pe confratele
u de alt credin . Datorez poate acestei
experien e din tinere e, dar i receptivit ii
luminate a cercurilor evreie ti pentru crea ia lui
Leverkühn, faptul c tocmai în problema
evreiasc n-am putut fi niciodat întru totul de
acord cu felul în care Führer-ul nostru i
paladinii s i au încercat s-o solu ioneze, ceea ce
i-a avut partea de influen în chestiunea
demisiei mele din înv mânt. Fire te, mi-au ie it
în cale i unele specimene ale acestei rase — este
destul s m gândesc, de pild , la savantul
Breisacher din München — având un caracter
antipatic i iritant, asupra c rora îmi propun s
arunc oarecare lumin la locul i momentul
potrivit.
În ceea ce prive te originea mea catolic ,
se-n elege, desigur, de la sine c ea mi-a modelat
i influen at personalitatea, f îns ca aceast
latur a vie ii mele s fi intrat vreodat în
contradic ie cu concep ia umanist despre lume
i cu dragostea pentru "cele mai nobile arte i
tiin e", cum li se spunea pe vremuri. Între
aceste dou elemente componente ale
personalit ii mele a existat întotdeauna o
armonie perfect , care de altfel nu e greu de
strat dac te-ai n scut i ai crescut, ca mine,
în atmosfera unui or el str vechi, unde
amintirile i prezen a monumentelor te poart
departe în urm , c tre vremurile dinaintea
schismei, când lumea cre tin era una.
Kaisersaschern e a ezat, ce-i drept, chiar în
mijlocul regiunii de ba tin a Reformei, în inima
inutului lui Luther, înconjurat de ora e purtând
nume ca Eisleben, Wittenberg, Quedlinburg,
precum i Grimma, Wolfenbuttel i Eisenach —
ceea ce, de asemenea, este semnificativ i pentru
via a interioar a lui Leverkühn, luteranul, i
justifica orientarea ini ial spre teologie a
studiilor sale. Dar eu a vrea s compar Reforma
cu o punte care duce nu numai din vremurile
scolasticii pân în lumea noastr , a gândirii
libere, ci i înapoi, în evul mediu — i poate chiar
mai departe, pân la acea tradi ie cre tin
catolic dinaintea schismei de pasiune senin
pentru cultur . În ce m prive te, am
sentimentul c , la drept vorbind, a fi mai la
locul meu în sfera aurit în care Sfânta Fecioar
era numit Jovis alma parens4.
Ca s mai adaug strictul necesar la biografia
mea, voi spune c p rin ii mi-au dat posibilitatea
frecventez liceul din ora ul nostru, acela i
unde cu doi ani mai târziu a înv at i Adrian,
coal întemeiat în a doua jum tate a secolului
al XV-lea i care mai purta pân nu demult
numele de " coala fra ilor vie ii simple". Numai
dintr-o oarecare jen , datorit rezonan ei
învechit-istorice — pentru o ureche modern ea
putea s aib o u oar nuan de ridicol — s-a
renun at la aceast denumire, scoala fiind
rebotezat gimnaziul Bonifaciu, dup biserica
învecinat . Când am p sit liceul, la începutul
acestui secol, m-am îndreptat, f nici o ezitare,
spre studiul limbilor clasice, în care m
eviden iasem într-o anumit m sur ca elev, i
m-am consacrat lui la universit ile din Giessen,
Jena i Leipzig, iar la cea din Halle în 1904 i
1905, adic în aceea i vreme — i nu
întâmpl tor în aceea i vreme — în care studia
acolo i Leverkühn.
Ajuns aici nu m pot împiedica — lucru care
mi se întâmpl atât de frecvent! — s nu admir,
în treac t, raportul intim i aproape misterios
între interesul pentru filologia clasic i
sentimentul viu i afectuos pentru frumuse ea
omului i m re ia ra iunii lui — raport ce se ma-
nifest mai întâi prin faptul c sfera studiului
limbilor vechi poart numele de "humaniora",
apoi chiar prin faptul c o coordonare
sufleteasc a pasiunii pentru semantic i a celei
pentru disciplinele umanistice are ca fericit
rezultat ideea de educa ie, iar voca ia de
educator al tineretului se întrege te aproape

4
Sfânta mam a lui Jupiter (lat.).
inevitabil cu cea de savant filolog. Omul
cuno tin elor enciclopedice în tiin ele naturii
poate foarte bine s fie înv tor, dar niciodat
educator în sensul i în m sura în care poate fi
un adept al a a-numitelor bonae litterae5. Nici
cel lalt limbaj, mai intens poate, dar ciudat de
nearticulat, cel al sunetelor (dac ne e îng duit
calific m în acest fel muzica), nu mi se pare
ar putea fi inclus în sfera pedagogic a
disciplinelor umaniste cu toate c tiu foarte
bine c în educa ia elin i în special în via a
public a cet ilor antice a avut un rol ajut tor.
Mai degrab am impresia c , în pofida rigorii
logice i morale pe care o îmbrac uneori, acest
limbaj face parte dintr-o lume supranatural ,
pentru care n-a îndr zni s pun mâna în foc c
e sigur sub aspectul ra iunii i al demnit ii
omene ti. Faptul c sunt, cu toate acestea,
devotat muzicii din toat inima se num
printre contradic iile inerente firii omene ti, fie
le regre i, fie c î i fac pl cere.
Asta, ca o parantez în afara temei noastre. i
totu i nu chiar în afar , întrucât chestiunea,
dac între universul pedagogic plin de noble e al
spiritului i acea lume a spiritelor de care te
apropii numai cu mare primejdie se poate trasa o
linie de demarca ie net i indiscutabil , face
parte întru totul i înc peste m sur din tema
dezb tut de mine. Ce domeniu uman, fie el cel
mai pur, mai vrednic de pre uire i mai bine
inten ionat ar putea fi cu totul inaccesibil
puterilor necurate, ba, chiar se cuvine s
ad ug m, s-ar putea lipsi cu totul de rodnicul
contact cu ele? Ideea aceasta, deloc nepotrivit
chiar la un om a c rui natur intim e

5
Literatura aleas (lat).
fundamental str in de tot ce e demonic, mi-a
mas în minte din anumite momente ale unei
torii de studii de aproape un an i jum tate
în Italia i Grecia — c torie pe care bunii mei
rin i mi-au dat posibilitatea s-o fac dup ce am
luat examenul de diplom — când, de pe
Acropole, priveam de-a lungul C ii Sacre, pe
unde treceau sacerdo ii împodobi i cu e arfe de
culoarea ofranului i cu numele lui Iacchus pe
buze, iar mai apoi, pe când m aflam chiar pe
locul ini ierii, în inutul Eubuleus, pe marginea
râpei plutonice c scat între stânci. Acolo am
sim it, am intuit mai bine zis, plenitudinea
sentimentului vital ce se degaj din zelul cu care
elenismul olimpic celebreaz divinit ile abisului,
i adesea, de la în imea catedrei, am explicat
elevilor mei din ultimul an c , în fond, cultura
nu este decât integrarea prin pietate i ordine, a
spune mai adecvat, prin îmblânzire, a
monstruosului nocturn în cultul zeilor.
Înapoiat din acea c torie, tân rul de
dou zeci i ase de ani a g sit un post la liceul
din ora ul natal, aceea i scoal în care c tase
primele no iuni de educa ie tiin ific ; am
început, a adar, s predau latina, elina i istoria,
la cursul inferior, timp de numai câteva
semestre, pân când — în al patrusprezecelea an
al veacului nostru — am devenit membru al
corpului didactic al Bavariei, fiind transferat la
Freising, unde, de altfel, m-am i stabilit, i de
atunci, timp de mai bine de dou decenii, mi-am
desf urat într-un fel mul umitor activitatea de
profesor de liceu, dar i pe cea de lector la
seminarul teologic, la acelea i discipline.
De timpuriu, curând dup numirea mea la
Kaisersaschern, m-am c torit — îndemnat de
firea mea ordonat i de dorin a moral de a
intra în rândul oamenilor. Hélène, n scut
Ölhafen, admirabila mea so ie, care i ast zi înc
îmi mai ocrote te anii acum în declin, era fiica
unui coleg de facultate i de profesie, mai
vârstnic, originar din Zwickau, în Saxonia, i
chiar cu riscul de a trezi zâmbetul cititorului, voi
rturisi c numele de botez al ginga ei copile,
Hélène, aceste silabe fermec toare, au avut i ele
un rol, i nu cel mai neînsemnat, în alegerea
cut . Un asemenea nume e ca o binecuvântare
cereasc i nu te po i sustrage magiei sale pure,
chiar dac înf area celei care-l poart nu
spunde exigen elor riguroase decât într-un
sens burghez i într-o m sur modest , i chiar
i astfel numai în mod trec tor, datorându-se
doar farmecului pieritor al tinere ii. i pe fiica
noastr , care de mult i-a legat via a de un om
de treab , procurist la Banca Bavarez de Efecte
din Regensburg, tot Hélène am botezat-o.
Scumpa mea so ie mi-a d ruit, în afar de
aceast fiic , i doi feciori, astfel c , dup cum le
e oamenilor scris, mi-a fost dat s gust bucuriile
i grijile paternit ii, de i doar în limite moderate.
Copiii mei n-au manifestat, cu nici un prilej,
daruri neobi nuite. Acest lucru trebuie s -l
recunosc. Sunt cel din urm care s fi pretins
vreodat c puteau fi compara i cu fermec torul
copil care era Nepomuk Schneidewein, nepotul
lui Adrian i mai târziu bucuria ochilor lui.
Amândoi fiii mei slujesc pe Führer, unul într-un
post civil, cel lalt în for ele armate, i cum, în
linii generale, atitudinea mea oarecum
surprinz toare fa de conduc torii rii a creat
un fel de vid în jurul meu, raporturile acestor
tineri cu pa nicul lor c min p rintesc au devenit
destul de rare.
 III

Cei din neamul Leverkühn erau din tat în fiu

me te ugari i agricultori mai înst ri i, care
prop iser , parte prin inutul Schmalkalde,
parte prin Saxonia, pe valea Saalei. Familia
propriu-zis a lui Adrian se a ezase, de mai
multe genera ii, la ferma Büchel din satul
Oberweiler, aproape de Weissenfels, sta ie pân
la care f ceai, de la Kaisersaschern, trei sferturi
de or cu trenul, a a c pentru a ajunge la ferm
trebuia s i se trimit o c ru la gar . Büchel
era o r ze ie mai rotunjoar , care î i îng duia s
ii doi cai de ham i s te nume ti proprietar
agricol: m sura vreo cincizeci de pogoane de
ar tur i p une, cu acareturi, i o p durice,
exploatat în ob te; la aceasta se ad uga o cas
tihnit i înc toare din grinzi i chirpici, pus
pe temelie de piatr . Cu hambare i grajduri,
casa alc tuia trei din laturile unui p trat în
mijlocul c ruia — n-am s uit niciodat — se
în a un tei m re acoperit în iunie de flori
parfumate, i acest copac falnic era înconjurat de
o banc vopsit în verde. Se pare c st tea pu in
în drumul c ru elor din curte, i am auzit c
mereu se întâmpla ca tân rul mo tenitor s
st ruie pe lâng tat l s u s -i dea voie, din
considera iuni practice, s -l doboare, ceea ce
nu-l împiedica, mai apoi, ajuns st pân, s -l ia
sub ocrotirea sa împotriva preten iilor identice
ale propriului s u fiu.
De câte ori trebuie s fi umbrit copacul acesta
somnul u or de amiaz i joaca micului Adrian,
care s-a n scut în anul 1885, la vremea când
teiul înflorea, în catul de sus al casei de la
Büchel, ca al doilea fiu al so ilor Jonathan i
Elsbeth Leverkühn. Fratele s u, Georg, acum
îndoial gospodarul de-acolo, se n scuse cu
cinci ani mai înainte. O sor , Ursula, l-a urmat
la acela i r stimp. Cum între prietenii i
cuno tin ele pe care-i avea familia Leverkühn în
Kaisersaschern se num rau i p rin ii mei, ba
chiar între familiile noastre se legase, înc de
mult, o în elegere cordial , vara petreceam multe
dup -amieze de duminic la ei, la ar , unde ca
or eni ce eram ne bucuram din toat inima de
bun ile rustice cu care ne osp ta Frau
Leverkühn, de pâinea neagr vârtoas uns cu
unt proasp t, de fagurii aurii de miere, de
unile delicioase cu smântân , de laptele
cov sit din str chinile albastre, amestecat cu
zah r i cu buc ele de pâine de secar . În
vremea primei copil rii a lui Adrian, sau Adri
cum i se zicea, bunicii lui mai locuiau înc în
aripa b trânilor, dar gospod ria era cu totul în
mâinile celor tineri i doar seara, la cin ,
trânul, de altfel ascultat cu tot respectul, se
mai amesteca în treburi, îndrugând câte ceva cu
gura lui tirb . Imaginea acestor predecesori,
care nu mult dup aceea s-au stins, unul dup
cel lalt, mi-a r mas doar vag în amintire. Dar cu
atât mai limpede am re inut chipul copiilor lor,
Jonathan i Elsbeth Leverkühn, amintire
schimb toare îns , care de-a lungul anilor mei
de copil rie, apoi de coal i de studen ie a
alunecat, pe nesim ite, dar implacabil,
schimbându- i înf area tinereasc în alta mai
obosit .
Jonathan Leverkühn era un b rbat de cea
mai autentic ras german , un tip cum aproape
nu mai e de g sit în ora ele noastre i cu
siguran c nici printre cei ce ast zi reprezint ,
prea adesea cu o nelini titoare brutalitate,
poporul nostru în fata lumii — o fizionomie
purtând parc pecetea vremurilor trecute,
strând într-un fel i caracterul rustic i
amintirea timpurilor germanismului de dinaintea
zboiului de treizeci de ani. A a gândeam când,
mai crescând i eu, îl priveam cu un ochi ce
începuse s se deprind a vedea. Un p r cam
zburlit, de un blond-cenu iu, îi c dea peste
fruntea boltit — o frunte împ it în doua
jum i proeminente i cu vinele tâmplelor ie ite
în relief — un p r ce atârna pe ceaf , lung i
bogat, dup moda veche, prelungindu-se pe
dup urechile mici, frumoase, într-o barb
crea , ce-i acoperea f lcile, b rbia i adâncitura
de sub buza de jos. Aceasta, buza de jos adic ,
se contura plin i rotund de sub musta a
pu intel pleo tit , cu un zâmbet nespus de
atr tor, potrivindu-se de minune cu privirea
or obosit i timid a ochilor alba tri, oarecum
încordat , cu toate astea aproape surâz toare.
Nasul era sub ire i frumos arcuit, iar partea
neacoperit de barb a obrajilor p rea umbrit
de proeminen a pome ilor i chiar pu in usc iv .
Gâtul vânjos i-l purta descoperit i nu-i pl ceau
hainele obi nuite de târgove , de altfel nepotrivite
cu înf area lui, mai ales cu mâinile lui,
mâinile acelea viguroase, arse de soare, uscate,
pu in p tate de pistrui, inând bastonul când se
ducea în sat la consiliul comunal.
Un medic ar fi întrev zut, poate, în acea
oboseal i înce are a privirii, în acea
hipersensibilitate a tâmplelor, o înclinare spre
migren , de care de altfel Jonathan suferea
într-adev r, dar nu peste m sur , nu mai des de
o dat pe lun , câte o zi întreag , f s -i
stânjeneasc din cale afar treburile de
gospodar. Îi pl cea s fumeze pip , avea o pip
nu prea lung , de por elan, cu capac,
spândind o arom de tutun mult mai agreabil
decât duhoarea st tut a ig rilor de foi i
igaretelor, i îmbiba cu ea atmosfera înc perilor
de jos. Seara, înainte de culcare, îi mai pl cea s
bea, în chip de somnifer, o can bunicic cu bere
de Merseburg. În serile de iarn , când afar
mo tenirea i avutul s u se odihneau sub
pad , putea fi v zut citind, cel mai adesea
dintr-o Biblie mare, legat în piele de porc b tut
cu metal, încheiat cu cheutori de piele, p strat
în familie din tat în fiu, tip rit pe la 1700, la
Braunschweig, cu dispens ducal ; în afar de
predoslovia i marginaliile "spirituale" ale
doctorului în teologie Martin Luther, Biblia lui
mai cuprindea i fel de fel de rezumate i locos
parallelos6, iar la fiecare capitol, comentarii
istorico-morale, în versuri, ale unui domn David
von Schweinitz. Despre cartea aceasta mersese
vorba sau, mai bine zis, se transmisese din
tat -n fiu informa ia precis c fusese
proprietatea unei anume principese de
Braunschweig-Wolfenbuttel care se m ritase cu
fiul lui Petru cel Mare. Asta n-a împiedicat-o,
dup o vreme, s simuleze moartea i, pe când
avea loc ceremonia înmormânt rii, s fug în
Martinica, unde s-a c torit cu un francez. Mai
târziu, râdeam de multe ori cu Adrian, înzestrat
cu un atât de acut sim al comicului, de povestea
aceasta pe care tat l s u, ridicându- i capul din
carte, ne-o istorisea cu o privire blând , dar
trunz toare, întorcându-se apoi, câtu i de
pu in stânjenit de provenien a întrucâtva
scandaloas a sfintei tip rituri, la comentariile
versificate ale domnului von Schweinitz i la
6
Locuri paralele (trimiteri pe marginea paginii, la pasajele identice sau
similare — lat).
Cartea În elepciunii lui Solomon.
Al turi de predilec ia sa pentru lecturile
religioase, mai avea una, care în anume vremuri
mai vechi ar fi fost caracterizat drept predilec ie
pentru "specula ii asupra elementelor". Cu alte
cuvinte, f cea, într-o m sur modest i cu
mijloace restrânse, studii de tiin e naturale,
biologie i chiar de fizic i chimie, i se întâmpla
ca tat l meu s -i vin în ajutor cu substan e din
laboratorul s u. Am folosit aceast expresie
învechit i cu o nuan critic pentru astfel de
preocup ri, deoarece în ele se sim ea un anumit
substrat mistic, iar în alte vremuri, f îndoial
ar fi fost suspectate a fi practici vr jitore ti.
De altfel m simt dator s adaug c am în eles
întotdeauna foarte bine aceast neîncredere a
unei epoci de spiritualitate religioas fa de
spândirea pasiunii pentru descoperirea
tainelor naturii. Cu siguran c cei cu frica lui
Dumnezeu vedeau în ea un fel de raporturi
nepermise cu Necuratul, f s ia în seam c
se afl o contradic ie în însu i faptul de a
considera opera Creatorului, natura i viata, ca
un domeniu r u famat sub raport moral. Natura
e în sine prea plin de mistific ri ce aduc a
vr jitorie, de capricii echivoce, de aluzii numai pe
jum tate acoperite i cu stranii indica ii spre
hazard, pentru ca, oamenii credincio i, îngr di i
de canoane, s nu vad în studierea ei o ne-
cugetat c lcare a legilor divine.
Seara, când tat l lui Adrian deschidea c ile
sale cu ilustra ii în culori despre fluturi exotici i
animale marine, ne aplecam adesea cu to ii, fiii
lui i cu mine i chiar i Frau Leverkühn, peste
speteaza îmbr cat în piele i cu rezem tori
pentru cap a jil ului s u, s privim, iar el ne
ar ta cu degetul minun iile i ciud eniile
de-acolo: acele papilios i morphos ale tropicelor,
în toate culorile paletei, insecte nocturne,
str lucitoare, prinse în zborul lor leg nat,
desenate i colorate cu cel mai rafinat bun-gust
— insecte ce duc o via efemer într-o
frumuse e fantastic exagerat , unele dintre ele
socotite, de c tre indigeni, spirite rele,
aduc toare de malarie. Cea mai frumoas
culoare între toate, un albastru-azuriu, de vis,
n-ar fi deloc, ne explica Jonathan, o culoare
veritabil , ci ar lua na tere din pricina unor
ule e minuscule i al altor particularit i ale
suprafe ei aripioarei fluturelui, microstructuri
care printr-o minunat refrac ie a razelor de lu-
min i prin eliminarea unei bune p i dintre
aceste raze, f ceau s nu ajung la ochiul nostru
decât albastrul cel mai str lucitor.
— Ia te uit — o mai aud i ast zi pe Frau
Leverkühn spunând — va s zic e o în el torie?
— Albastrul cerului o în el torie? r spundea
rbatul, întorcând capul i privind în sus la ea.
Ai putea s -i spui pe nume vopselei din care-i
alc tuit?
Scriind, am într-adev r sentimentul c m
aflu înc , împreun cu Frau Elsbeth, cu Georg i
Adrian, înd tul jil ului în care edea b trânul
Leverkühn i urm resc degetul acestuia de-a
lungul imaginilor. Erau reproduse acolo
exemplare de fluturi de noapte, f nici un fel de
puf pe aripioarele lor, astfel c p reau f urite
dintr-o sticl delicat , împânzit cu vini oare
rare de culoare mai închis . Unul dintre fluturii
de felul acesta — nuditatea sa diafan se
presim ea bine în penumbra de amurg a frun-
zi ului — se numea Hetaera esmeralda. O
singur pat de culoare avea Hetaera pe aripi,
violet cu trandafiriu, i cum în zbor nu vedeai
nimic altceva din ea, putea fi asemuit cu o
petal de floare purtat de vânt. Pe urm mai era
fluturele foliaceu, cu partea de deasupra a
aripilor str lucind în cea mai armonioas
îmbinare a culorilor, iar pe dedesubt având o
uimitoare asem nare cu o frunz , nu numai ca
form i nervuri, ci i în imitarea minu ioas a
unor imperfec iuni m runte, a unor pic turi de
ap , a unor mici ciuperci parazitare i a altor
detalii de acest fel. Când o f ptur cu înf are
atât de abil întocmit se a eza undeva în frunzi ,
cu aripile ridicate i lipite, disp rea complet din
vedere, confundându-se cu mediul înconjur tor,
de nu mai putea s-o dibuiasc nici du manul cel
mai nes ios.
Jonathan încerca, i nu f succes, s ne
împ rt easc i nou emo ia sa în fa a acestui
rafinat mimetism de protec ie dus pân în
detaliile defectelor.
— Cum a izbutit gâza s realizeze acest
lucru? întreba el. Cum lucreaz natura asupra
acestei viet i? Pentru c nu po i s pui atâta
îndemânare numai pe seama spiritului de
observa ie i a capacit ii de transformare a
gâzei. Da, da, natura cunoa te bine frunza de
copac, nu numai în ce are minunat în ea, ci i în
defectele i deforma iile ei m runte, de toate
zilele, i, pozna cum e, dar f r utate, le
repet înf area în alte regnuri, pe dedesubtul
unei aripi de fluture, ca s p leasc alte
pturi. i de ce tocmai fluturele s aib parte de
avantajul ireteniei? i, fire te, dac lui îi e de
folos, ca atunci când se odihne te s semene ca
dou pic turi de ap cu o frunz — cum r mâne
cu folosul prigonitorilor lui înfometa i, opârlele,
rile, p ianjenii, c rora le e destinat drept
hran , dar nu-l pot g si oricât le-ar fi privirea de
ager ? V -ntreb eu, ca s nu m -ntreba i voi pe
mine.
Fluturele se f cea invizibil ca s se protejeze,
dar era de ajuns s mai r sfoie ti pu in cartea,
ca s dai de al ii care ajungeau la acela i rezultat
tând la ochi, de la distan , în modul cel mai
insistent, cel mai izbitor. Nu numai c erau
deosebit de mari, ci i împodobi i cu desene
extraordinar de fastuos colorate i, cum ad uga
papa Leverkühn, în ve mântul lor cu aparen
provocatoare, se mi cau pe îndelete, cu o
indiferen aproape ostentativ — nimeni îns
n-ar fi putut-o numi neobr zat , ci mai curând
truns de o oarecare melancolie — v zându- i
de drumul lor, zburând f s se ascund i
ca vreo vietate, fie ea maimu , pas re ori
reptil , s i arunce m car o privire asupra lor.
De ce? Pentru c erau gre i. i pentru c prin
înf area lor b toare la ochi i pe deasupra i
prin încetineala cu care- i fluturau aripile,
tocmai asta d deau de în eles. Lichidul din
corpul lor avea un miros i un gust atât de
resping tor, încât în cazul când erau vâna i din
gre eal , cel ce- i f cuse socoteala s savureze o
buc ic bun , scuipa îndat înghi itura,
îngre at. Întreaga natur tia c au un gust
nesuferit, i ei se sim eau în siguran — trist
siguran . În orice caz noi, cei din spatele jil ului
lui Jonathan, în loc de a o numi lini titoare, ne
întrebam dac aceast siguran nu avea mai
curând ceva dezonorant în ea. Dar care era
urmarea? C alte specii de fluturi se îmbr cau
cu acela i ve mânt str lucitor de protec ie, menit
în ele, i cu tot atâta încetineal , siguran i
intangibilitate, alunecau melancolice în zborul
lor, chiar dac erau perfect comestibile.
Molipsit de veselia lui Adrian, pe care
lucrurile acestea îl f ceau s râd în hohote
pân -i d deau lacrimile, îmi venea i mie s râd,
din toat inima. Dar papa Leverkühn ne
admonesta cu un "Ssst!", pentru c voia ca toate
aceste lucruri s fie privite cu o sfioas evlavie —
aceea i evlavie plin de mistere cu care examina
scrisul indescifrabil de pe cochiliile anumitor
scoici ajutându-se cu lupa lui mare,
dreptunghiular pe care ne-o împrumuta i
nou . Fire te, aspectul acestor f pturi, adic al
melcilor i scoicilor de mare, era la fel de
semnificativ, mai ales când treceai în revist
reproducerile, sub supravegherea lui Jonathan.
Gândul c trebuie s consideri toate aceste spi-
rale i bolte, cu orificiile lor trandafirii i
str lucirea irizat în genul faian ei pe care le
prezentau înveli urile de diferite forme —
înveli uri executate cu o superb siguran i cu
un sim al formei pe cât de îndr zne pe atât de
rafinat — gândul c trebuie s le consideri ca
fiind opera gelatino ilor lor locatari era oarecum
ciudat, în cazul c r mâneai la concep ia c
natura se creeaz pe ea îns i, c ci a recurge la
no iunea unui Creator, pe care ar fi trebuit s i-l
imaginezi ca pe un decorator plin de fantezie i
un artist plin de veleit i în ale ceramicei i
sm uirii era o idee bizar în sine, stârnind mai
puternic decât în orice alt împrejurare tenta ia
de a introduce undeva pe parcurs un me ter, un
semizeu, pe demiurg — dar, cum spuneam:
încânt toarele ghiocuri erau opera chiar a
molu telor pe care le ad posteau i le ap rau, i
tocmai asta era ceea ce ne uluia.
— Dup cum pute i u or constata i voi, dac
pip i coatele, coastele, ne spunea Jonathan,
pe din untrul vostru s-a format, pe m sur ce
i crescut, o construc ie solid , un schelet, ce
serve te de suport pentru carnea, pentru
mu chii vo tri, i pe care îl purta i cu voi în toate
ile, dac nu cumva ar fi mai bine spus c el
poart pe voi. În cazul cel lalt e pe dos.
pturile astea î i au scheletul pe dinafar , nu
ca o arm tur , ci ca o locuin , i tocmai în
faptul c este exterioar i nu l untric st ,
poate, temeiul frumuse ii lor.
Noi b ie ii, Adrian i cu mine, priveam unul la
altul pe jum tate zâmbind, dar ului i de unele
observa ii ale lui papa Leverkühn, cum erau cele
referitoare la de ert ciunea aparen elor.
Câteodat estetica de fa ad devenea perfid ;
pentru c anumi i melci conici, încânt tori în
asimetria lor, construc ii muiate într-un
trandafiriu pal, str tut de nervuri, sau într-un
ar miu cu pete albe, erau renumi i pentru
mu tura lor veninoas — i dac -l ascultai pe
st pânul fermei de la Büchel, nu puteai în
general s nu atribui acestui straniu sector al
vie ii o anumit faim rea sau o ambiguitate
fantastic . Diferitele utiliz ri, foarte variate, ce se
puteau da acestor str lucitoare creaturi fuseser
totdeauna privite cu o ciudat ambivalen . În
evul mediu ele f cuser parte din inventarul
cuhniilor vr jitore ti i al hrubelor alchimi tilor
i erau socotite drept cele mai adecvate
recipiente pentru elixiruri de dragoste i pentru
otrav . Pe de alt parte îns , în acela i timp, le
întâlneai la serviciile divine în chip de chivot
pentru agnet i pentru moa te i chiar drept
potir pentru grijanie. Câte tangen e — otrav i
frumuse e, otrav i vr jitorie dar, de asemenea,
vr jitorie i liturghie. Chiar dac nu ajungeam
pân la formularea acestor gânduri, comentariile
lui Jonathan Leverkühn, f a le preciza, ni le
sugerau.
 Cât prive te îns scrierea aceea indescifrabil
care nu-i d dea pace niciodat , o puteam vedea
pe ghiocul unei molu te de m rime mijlocie de
prin Noua Caledonie, trasat , pe un fond
albicios, cu un ro u b tând u or în cafeniu.
Literele, conturate cu pensula parc , se aliniau
tre margini într-o ornamentare pur liniar , dar
pe suprafa a convex , aranjamentul lor
complicat c ta în mod categoric aspectul unor
semne menite a comunica ceva. Dup câte îmi
amintesc, sem nau foarte bine cu o scriere
oriental primitiv , poate cu scrierea arameic
veche, i tat l meu trebui, efectiv, s aduc
amicului s u c i de arheologie aflate în
biblioteca or eneasc din Kaisersaschern, care
-i ofere posibilitatea unor cercet ri i
compara ii. Se în elege de la sine c aceste studii
nu au dat rezultate, sau dac au dat, erau atât
de confuze i de lipsite de sens, încât nu duceau
la nimic. Lucrul acesta îl recuno tea i
Jonathan, cu oarecare melancolie, când ne ar ta
enigmatica reproducere.
— S-a dovedit, zicea el, c e imposibil s se
dea de rostul semnelor stora. Din nenorocire,
dragii mei, a a stau lucrurile. Ele se sustrag
în elegerii noastre i, din p cate, situa ia a a va
i r mâne. Când spun îns "se sustrag", asta nu
înseamn decât contrariul lui "se dezv luie", dar
pe mine n-o s m conving nimeni niciodat c
natura a pictat pe ghiocul creaturii sale aceste
cifruri, c rora nu le g sim cheia, numai de
dragul frumuse ii. Totdeauna podoaba i sensul
ei au mers împreun . Scrierile vechi au slujit în
acela i timp i frumuse ea, i ideea. S nu-mi
spun cineva c aici n-avem de-a face cu un
mesaj. Iar dac în elesul lui ne r mâne
inaccesibil, a te cufunda în cercetarea acestei
contradic ii, î i are farmecul s u.
Gândea el oare c , dac într-adev r ar fi fost
vorba în cazul acesta de o scriere secret , natura
ar fi trebuit s aib un limbaj propriu, organizat,
creat de ea îns i? C ci, dintre limbajurile
închipuite de oameni, pe care i l-ar fi putut
alege ca s se exprime? Dar înc de pe atunci,
copil fiind, pricepeam foarte bine c natura
extrauman era prin îns i esen a ei ignorant ,
i tocmai acest fapt îi d dea, în ochii mei, un
caracter sinistru.
Da, papa Leverkühn era înclinat spre
specula ii, era un gânditor, i, cum am mai spus,
pl cerea lui de a cerceta — dac se poate spune
cercetare când e vorba, în fond, numai de
contemplare i visare — s-a orientat întotdeauna
într-o direc ie bine determinat , i anume cea
mistic , sau cea intuitiv , numai pe jum tate
mistic , înspre care, dup cum am impresia, se
îndreapt aproape în mod fatal gândirea
omeneasc atunci când urm re te misterele
naturii. C aceast cutezan de a supune
natura la probe de laborator, de a o incita fa
generarea de fenomene, de a o "pune la
încercare" smulgând, prin experiment ri, v lul
de pe procesele ei — c toate acestea sunt vecine
cu vr jitoria, ba chiar sunt de domeniul ei, c
sunt îns i opera "celui ce duce în ispit " era
convingerea epocilor trecute: convingere
respectabil , dup opinia mea. Tare a vrea s
tiu cu ce ochi ar fi fost privit pe vremea aceea
omul din Wittenberg, cel care, dup cum am
aflat de la Jonathan, n scocise, cu vreo sut i
mai bine de ani în urm , experien a cu muzica
vizibil , pe care uneori papa Leverkühn ne-o
ar ta i nou . Dintre pu inele aparate de fizic
ce-i st teau la dispozi ie tat lui iui Adrian f cea
parte i o plac rotund de sticl sprijinit pe un
pivot într-un singur punct, la centru — i cu ea
se petrecea miracolul. Trebuie spus c pe placa
aceasta era pres rat un nisip foarte fin c ruia,
cu ajutorul unui arcu vechi de violoncel plimbat
în sus i în jos pe marginea ei, i se imprimau
mi ri oscilatorii, astfel c nisipul începea s vi-
breze i se deplasa i se orânduia în figuri i
arabescuri multiple, de o surprinz toare precizie.
Aceast acustic vizual , în care se împleteau în
mod atr tor claritatea i misterul, firescul i
minunea, nou , b ie ilor, ne pl cea grozav, dar
nu de pu ine ori îl rugam s ne -o arate i pentru
ca s -i facem pl cere experimentatorului. O
pl cere similar îi produceau i florile de ghea ,
i, în zilele de iarn , când aceste precipita ii
cristaline acopereau ferestrele mici, ne ti, ale
casei de la Büchel, putea s stea ore întregi
adâncit în contemplarea structurii lor cu ochiul
liber sau cu lupa. Ce a vrea s spun este lucrul
urm tor: toate ar fi fost bune i frumoase i
ne-am fi putut vedea mai departe de treab , dac
aceste "produse" s-ar fi men inut, cum s-ar fi
cuvenit, în sfera figurat-simetric , riguros
matematic , i de o mare regularitate. Dar faptul
aceste cristale se apucaser , aproape f
ru ine, de scamatorii, faptul ca imitau admirabil
lumea plantelor, minunate evantaie de ferigi, fire
de iarb , calicii i stamine de flori, c f ceau, cu
mijloacele lor glaciale, incursiuni în lumea
organic , asta era ceea ce îl dep ea pe
Jonathan, i în fa a lor nu contenea s clatine
din cap, cu dezaprobare într-o oarecare m sur ,
dar i plin de admira ie. Aceste fantasmagorii,
suna întrebarea lui, sunt ele anterioare formelor
vegetale, sau sunt posterioare? Nici una, nici
alta,
 i r spundea, probabil, el însu i; erau
forma iuni paralele. Natura creator-vis toare visa
i aici i acolo acela i lucru, iar dac s-ar fi pus
problema unei imita ii, atunci f îndoial nu
putea fi vorba decât de una reciproc . Oare,
trebuiau considera i copiii autentici ai
câmpurilor drept modele, pentru c f ceau
dovada unei profunde realit i organice, iar florile
de ghea erau simple fenomene efemere? Dar
acest fenomen efemer era consecin a unor
combin ri de elemente care în nici un caz nu se
dovedeau mai pu in complicate decât cele ale
plantelor. Dac îl în elegeam bine pe Jonathan
Leverkühn, în cazul acesta, ceea ce îl preocupa
era faptul c natura însufle it i a a-numita
natur neînsufle it constituiau o unitate, era
gândul c noi p tuiam fa de aceasta din
urm , trasând cu prea mult rigoare hotarul
între cele dou domenii, deoarece în realitate el e
permeabil i nu exist , efectiv, nici o aptitudine
elementar rezervat exclusiv f pturilor
însufle ite i pe care biologul s n-o poat studia
i pe modele neînsufle ite.
Cât de tulbur tor e de fapt chipul cum aceste
imperii se întrep trund ne înva "pic tura
devorant ", c reia nu o dat papa Leverkühn îi
oferea hran sub ochii no tri. O pic tur , fie ea
de parafin , fie de ulei eteric — nu-mi aduc
aminte precis ce era, cred îns c de cloroform —
o pic tur , zic, nu-i un animal, oricât de primitiv,
nu-i nici m car o amib , i nu po i admite c ar
avea poft de mâncare, c vrea s se hr neasc ,
tie s p streze ceea ce poate mistui i s
înl ture ceea ce nu poate. Dar tocmai asta f cea
pic tura noastr . Plutea solitar într-un pahar
cu ap , în care o l sase Jonathan s cad ,
probabil cu ajutorul unei pipete. Papa Leverkühn
proceda apoi în felul urm tor: lua cu vârful unei
pensete o tij minuscul de sticl , în realitate un
firicel de sticl , pe care îl l cuise, i îl aducea în
apropierea pic turii. Asta era tot ce f cea
Jonathan Leverkühn, restul îl f cea pic tura. În
partea ei superioar ap rea o protuberant , o
umfl tur receptoare, cu care începea s
absoarb firi orul de sticl in lungime. În timpul
acesta se alungea i ea, luând forma unei pere,
ca s poat capta prada în întregime, s nu-i
mân capetele afar , i începea, v dau
cuvântul meu de cinste, s mistuie înveli ul de
lac al tijei, r spândindu-l prin trup or, i
rotunjind u-se progresiv la loc, dup ce trecea
întâi prin forma unui ou. Treaba o dat
terminat , pic tura revenea la forma sferic i
expedia piezi c tre periferie dispozitivul de
alimentare bine lins i cur at, separându-se de
el.
Nu pot sus ine c îmi f cea pl cere s privesc
a ceva, dar recunosc c eram fascinat, i la fel
i Adrian, cu toate c , a a cum se întâmpla
întotdeauna la astfel de spectacole, se sim ea
ispitit s râd i numai din considera ie pentru
gravitatea tat lui s u se st pânea. Puteai,
eventual, s g se ti c pic tura devorant are
ceva comic; dar în nici un caz nu acesta era
sentimentul meu în fa a unor fenomene naturale
neplauzibile i fantasmagorice pe care papa
Leverkühn, cu cultura lui atât de bizar , izbutise
le ob in i pe care ne îng duia i nou s le
privim. N-am s uit niciodat spectacolul acesta!
Recipientul de cristalizare în care avea loc era pe
trei sferturi plin cu un lichid cam vâscos, i
anume cu silicat de potasiu diluat; pe fundul
ternut cu nisip încerca s se înfiripe un
minuscul peisaj grotesc de ml di e divers
colorate, o vegeta ie anarhic de vl stare
albastre, verzi, cafenii, care sem nau cu alge, cu
ciuperci, polipi, chiar i cu mu chi, sau cu
molu te, ciorchini de fructe, cop cei sau
murele, i ici i colo chiar cu m dulare
omene ti — alc tuirile cele mai stranii care mi-a
fost dat vreodat s le v d în fa a ochilor: stranii
nu atât prin înf area indiscutabil uluitoare i
tulbur toare, cât mai ales prin aspectul de
indicibil melancolie. Pentru c atunci când papa
Leverkühn ne întreba ce credem c ar fi, iar noi îi
spundeam nehot râ i c ar putea fi plante, el
spunea:
— Nu, nu sunt, se prefac numai c sunt. Dar
nu înseamn c din cauza asta trebuie s le
acorda i mai pu in pre uire! Tocmai faptul c se
prefac i c î i dau silin a s simuleze cât pot
mai bine e demn de toat considera ia.
Am constatat mai târziu ca aceste plante erau
de natur absolut anorganic , fiind generate cu
ajutorul unor substan e chimice provenite din
farmacia "La Sfântul Arhanghel". Înainte de a
turna solu ia diluat de silicat de potasiu,
Jonathan pres rase pe nisipul de pe fundul reci-
pientului diferite cristale; erau, dac nu m
în el, cromat de potasiu i sulfat de cupru, i din
aceast îns mân are, oper a unui proces chimic
denumit "presiune osmotic ", se dezvolta jalnica
recolt pentru care cultivatorul revendica,
imediat i foarte insistent, simpatia noastr .
Papa Leverkühn ne demonstra anume c aceste
am râte imita ii ale vie ii erau însetate de
lumin , erau "heliotrope" cum nume te tiin a
despre via acest fenomen. El a eza, de dragul
nostru, acvariul la soare, acoperind în prealabil
— pentru a le feri de lumin — trei dintre laturile
sale, i iat c în scurt vreme, tot neamul de
ciuperci, de polipi în coloane phalice, de cop cei,
de alge i chiar de embrioane de m dulare
omene ti, începea s se aplece c tre partea
recipientului peste care c dea lumina i o f cea
cu atâta elan p tima , c ldur i bucurie, încât
pur i simplu se ag a i se lipea de peretele de
sticl .
— i cu toate astea sunt moarte, zicea
Jonathan, i îi d deau lacrimile, în timp ce
Adrian, vedeam bine, de-abia se putea st pâni s
nu izbucneasc în hohote de râs.
În ce m prive te, las în seama altora de a
stabili dac era cazul s râzi s u s plângi. Ce
vreau eu s spun e c fantasmagorii de felul
acesta sunt exclusiv o treab a naturii, i în
special a celei pe care omul o ispite te cu temeri-
tate! în domeniul plin de demnitate al studiului
antichit ii clasice e ti la ad post de asemenea
vr jitorii.

IV

Deoarece capitolul precedent a crescut în

orice caz peste m sur , e bine s încep un altul,
ca s aduc, în câteva cuvinte, omagiu i imaginii
st pânei de la Büchel, iubitei mame a lui Adrian.
S-ar putea ca mul umirea pe care fiecare o simte
la amintirea anilor copil riei, dar poate c i
gust rile savuroase cu care ne tot îmbia s fi
transfigurat imaginea ei — îns trebuie s spun
în via a mea n-am întâlnit o femeie mai
atr toare ca Elsbeth Leverkühn, iar despre
persoana ei plin de bun-sim , lipsit cu totul de
orice preten ii intelectuale, vorbesc cu respectul
insuflat de convingerea c geniul fiului datora
mult perfectului echilibru vital al acestei mame.
 Dac îmi f cea pl cere s privesc capul
frumos, specific vechi-german al so ului — ochii
nu mi se opreau cu mai mic încântare pe
înf area nespus de pl cut , bine
propor ional , remarcabil a acestei femei.
scut prin p ile Apoldei, avea tipul acela
brun pe care îl mai întâlne ti uneori prin rile
germane, f ins ca genealogia sa, atât cât
putea fi urm rit , s îng duie presupunerea
vreunui adaos de sânge latin. Dup tenul oache
i p rul negru, dup ochii cu privirea calm i
prietenoas , ar fi putut trece drept o meridional ,
dac toate acestea n-ar fi fost în contradic ie cu o
anume asprime germanic a fe ei. Obrazul avea
forma unui oval mai degrab scurt, cu b rbia
mai curând prelung , ascu it , cu un nas destul
de pu in clasic, u or turtit i vârful adus
întrucâtva în sus, cu o gur calm , lipsit de
voluptate i de relief. P rul, despre care am mai
pomenit, îi acoperea pe jum tate urechile i, pe
sur ce eu crescusem, prinsese înceti or o
nuan argintie; îl purta strâns foarte tare,
aproape c te puteai oglindi în el, iar c rarea de
deasupra frun ii d dea la iveal pielea alb a
capului. Cu toate acestea — nu totdeauna i deci
nu inten ionat — îi fluturau lâng urechi câteva
uvi e zglobii. Coada, înc groas i deas în
zilele copil riei noastre, era r sucit , dup moda
neasc , pe dup ceaf , i în zilele de
rb toare î i împletea în ea i o panglic
brodat în culori.
Era preocupat tot atât de pu in ca i
rbatul ei s umble îmbr cat or ene te; nu-i
st tea bine s fac pe cucoana, în schimb îi
venea admirabil portul pe jum tate nesc în
care o tiam dintotdeauna, fust simpl ,
confec ionat prin mijloace proprii, cum ziceam
noi, la care purta un corsaj brodat al c rui
decolteu p trat l sa s se vad partea de sus a
pieptului, i un gât ni el cam scurt, împodobit
uneori cu o bijuterie mic i simpl de aur.
Mâinile, arse de soare, deprinse cu munca,
îngrijite cu m sur , cu verigheta în dreapta,
aveau, a spune, ceva atât de sincer omenesc i
de n dejde în ele, încât î i f cea pl cere s le
prive ti, la fel ca i picioarele, de m rime po-
trivit , c lcând sigur, în pantofi comozi, cu toc
jos i ciorapi de lân verzi sau gri, întin i bine pe
ni te glezne frumos modelate. Toate astea erau
agreabile. Ce avea ea mai frumos era îns vocea,
o voce cald de mezzosopran , extraordinar de
atr toare când vorbea cu acea u oar intona ie
turingian . Nu spun: "insinuant ", pentru c
asta ar implica un element inten ional i
con tient. Farmecul glasului venea dintr-o
muzicalitate l untric , care de altminteri a
mas latent , pentru c Elsbeth nu se sinchisea
de muzic , îi era str in . Se întâmpla uneori ca,
absolut incidental, s ia din cui chitara veche,
inut în odaia de toate zilele în chip de podoab ,
i s încerce câteva acorduri, sau chiar s se
acompanieze, murmurând vreo strof g sit la
întâmplare în vreun lied, dar s se apuce a cânta
cu adev rat nu accepta niciodat , de i a fi pus
mâna în foc c era admirabil înzestrat pentru
asta.
În orice caz, n-am auzit pe nimeni niciodat
vorbind mai fermec tor, de i spusele ei
cuprindeau întotdeauna ceva simplu i practic,
i, dup p rerea mea, faptul c melodioasele
accente materne, de un bun-gust natural i in-
stinctiv, au mângâiat, înc din primele clipe,
urechea lui Adrian, î i are însemn tatea sa. Eu
consider c aceasta contribuie la explicarea
nemaipomenitului simt al sunetului care s-a
manifestat în opera lui Adrian Leverkühn, de i se
poate obiecta c i fratele s u Georg s-a bucurat
de acela i avantaj, f ca faptul amintit s fi
exercitat vreo influen asupra evolu iei vie ii
sale. De altfel Georg sem na mai mult cu tat l
u, în timp ce Adrian, ca fizic, sem na mai mult
cu maic -sa — dar nici a a nu ie im la socoteal ,
pentru c migrena tat lui Adrian o mo tenise, nu
Georg. Îns , în ansamblu, felul de a fi al
scumpului disp rut, i o mul ime de tr turi:
tenul brun, forma ochilor, a gurii i a b rbiei,
toate erau ale mamei, lucru cât se poate de
evident cât vreme, s-a purtat ras, adic înainte
de a- i fi l sat barbi onul care-i schimba
într-atâta figura — ceea ce s-a întâmplat mult
mai târziu. Negrul de smoal al irisului mamei i
azurul irisului patern se amestecaser în ochii
lui într-un albastru-cenu iu-verzui, cu scurte
sc ri metalice, iar în jurul pupilei avea un
inel ruginiu; i am avut dintotdeauna
convingerea intim c puternicul contrast al
ochilor p rinte ti cu amestecul culorilor din ochii
i a fost ceea ce a determinat, sub acest raport,
ov iala sa în aprecierea frumuse ii care l-a f cut
toat via a s nu se poat hot rî ce ochi prefer
la al ii: negri sau alba tri. Dar întotdeauna îl
atr geau extremele: negrul smoalei sau albastrul
luminos str lucind între gene.
Asupra arga ilor de la Büchel, care în
anotimpurile de calm gospod resc nu erau atât
de numero i i numai la vremea seceri ului se
mai înmul eau, c ci se angajau rani de prin
împrejurimi, Frau Elsbeth avea o influen dintre
cele mai bune i, dac am v zut bine ce-am
zut, autoritatea ei asupra oamenilor acelora
era chiar mai mare decât a b rbatului ei. Chipul
unora dintre ei îmi mai st ruie înc în minte: de
pild acela al lui Thomas, rânda ul, cel ce
obi nuia s vin s ne ia de la gara din
Weissenfels, i s ne duc , la plecare, un lungan
chior, nemaipomenit de ciol nos, dar procopsit
între umeri cu o cocoa pe care de multe ori îl
suia pe Adrian c lare i alerga cu el prin curte:
mai târziu maestrul mi-a dat asigur ri c era un
scaun foarte practic i comod. Îmi mai amintesc
apoi de o rând oaic , pe nume Hanne, o f ptur
cu sânii c zu i, cu picioarele descul e i ve nic
murdare de b legar, i cu care Adrian, copil
fiind, legase de asemenea prietenie din motive ce
se vor vedea mai târziu, sau de Frau Luder, care
avea în grij l pt ria, o v duv cu scufie pe cap
i cu o expresie plin de demnitate pe fa , poate
i ca un fel de protest împotriva numelui ei7, dar
i datorit faptului c se pricepea (era
recunoscut pentru asta) s fac o excelent
brânz cu chimion. Când nu venea gazda îns i,
ea era aceea care ne osp ta, în grajdul vacilor,
loc unde ne sim eam grozav de bine, i acolo
servitoarea, ghemuit pe un sc una , sub ele
vacii, ne mulgea de-a dreptul în pahare laptele
ldu i spumos purtând înc mireasma
folositoarei vite.
îndoial c nu m-a pierde în amintiri
zle e din lumea aceasta rustic a copil riei
noastre i a peisajului ei, simplu, cu câmpie i
dure, cu iaz i colin , dac n-ar fi fost tocmai
mediul în care a tr it Adrian — pân în al zecelea
an — casa lui p rinteasc , locul unde se n scuse
i care st tea m rturie a atâtor zile petrecute
împreun . Din acea epoc ne tutuim i cred c
pe vremea aceea îmi spunea i el pe numele de
7
Luder înseamn în german i „hoit", i „târf ", i „om f scrupule,
lepr ".
botez — în ureche nu mi-a r mas, dar este de
neînchipuit ca un copil de ase, opt ani s nu-mi
fi spus "Serenus" sau pur i simplu "Seren", a a
cum eu îl strigam "Adri". Nu pot preciza
momentul, probabil pe la începutul anilor de
coal , când el a încetat s -mi mai spun pe
numele mic i, dac îmi adresa cuvântul, atunci
folosea numai numele de familie, pe cât vreme
mie mi-ar fi fost greu, ba chiar cu neputin , s -i
spund în acela i chip. A a s-au petrecut
lucrurile — i atât ar mai lipsi, s am aerul c
plâng. Doar c mi s-a p rut demn de
men ionat faptul c eu îi spuneam "Adrian", pe
când el, când nu putea evita s rosteasc un
nume, îmi spunea "Zeitblom". S l m
ciud enia asta, cu care în fond m deprinsesem,
i s ne întoarcem la Büchel.
Prietenul lui i al meu era câinele Suso —
numele sta curios îl purta un brac, cam
nos, care atunci când îi întindeau blidul cu
mâncare râdea cu toat fa a, dar care pentru
str ini era destul de primejdios; tot timpul zilei
ducea via a obi nuit a crinilor de curte,
surghiunit i legat în lan de cote ul lui, i numai
în lini tea nop ii se plimba liber prin ograd .
Adrian i cu mine priveam la îmbulzeala i
mâzga din cocina porcilor i ne aminteam,
pesemne, de vechile pove ti ale slugilor, în care
chiria ii ace tia murdari, cu ochii lor vicleni i
genele blonde, cu pieptul gras i de culoare
omeneasc , mâncau copii mici; ne for am
gâtlejul s imite groh itul lor cavernos i ne ui-
tam la purcelu ii trandafirii care se înghesuiau la
ele scroafei. Tot împreun ne amuzam în fa a
anima iei afectate i pline de demnitate, înso ite
de sunete m surate, dar degenerând uneori în
izbucniri isterice, a g inilor închise înd tul
unei re ele de sârm , sau f ceam vizite
circumspecte i stupilor din dosul casei, pentru
ne era cunoscut durerea nu insuportabil ,
dar ame itoare pe care i-o producea câte una
din lucr toarele astea când, a ezat din gre eal
pe nasul t u, se sim ea obligat s i înfig acul
în el.
Îmi aduc aminte de agri ele din gr dina de
zarzavat, al c ror lujer îl sugeam, de m cri ul
din livad , din care gustam, de anumite flori,
rora ne pricepeam s le sorbim pic tura fin
de nectar, de ghinda pe care o ron iam culca i
pe spate în p dure, de murele cu reflexe purpurii
înc lzite de soare, culese din tufele de pe
marginea drumului i al c ror suc ne potolea
setea de copii. Eram ni te b ie i — i nu
dintr-o sensibilitate personal m emo ioneaz
privirea aceasta retrospectiv , ci din pricina lui,
cu gândul la soarta pe care a avut-o, la
ascensiunea ce i-a fost dat s-o tr iasc din valea
nevinov iei pân la în imi inospitaliere, pustii,
teribile chiar. A tr it o via de artist; i pentru
mi-a fost dat mie, om simplu, modest, s -i
stau atât de aproape, toat sensibilitatea de care
sunt capabil când e vorba de via i de soarta
omeneasc s-a concentrat asupra acestui
exemplar excep ional al umanit ii. Datorit
prieteniei mele cu Adrian, el îmi serve te drept
model al tuturor destinelor, drept motiv tipic de
emo ie în fa a a ceea ce numim devenire, des-
urare, voca ie — i poate c a a i este.
Pentru c , de i artistul poate r mâne toat via a
lui mai ata at, ca s nu spun mai fidel, copil riei
sale decât omul aplecat spre realitatea practic a
vie ii, de i s-ar putea spune c , spre deosebire de
acesta din urm , el r mâne necontenit în starea
de visare, de puritate omeneasc a copilului,
totu i calea lui de la începuturile imaculate i
pân la etapele imprevizibile de mai târziu ale
destinului s u este nesfâr it mai lung , mai
aventuroas i, pentru un spectator, mâi zgu-
duitoare decât aceea a burghezului oarecare, iar
la acesta din urm gândul c a fost i el odat
copil nu e nici pe departe atât de înl crimat.
De altminteri, rog foarte st ruitor pe cititor s
pun cele exprimate acum cu atâta emo ie, pe
seama mea, a povestitorului, i nu cumva s
cread c am vorbit în spiritul lui Leverkühn. Eu
sunt un om de mod veche, r mas la anumite
concep ii romantice care-mi sunt dragi i din
rândul c rora face parte i antiteza plin de
patetism între voca ia de artist i burghezie.
Adrian ar fi contestat glacial o declara ie ca aceea
de mai sus — dac , eventual, ar fi socotit-o
demn de osteneala de a fi contestat . Pentru c
el avea, despre art i despre chemarea artistic ,
opinii extrem de lucide, sobre, ba, prin reac ie,
ioase, i era atât de potrivnic "p vr gelii
romantice" cu care lumea g sise cu cale s le
înv luie o bucat de vreme, încât nu-i f cea
pl cere nici m car s aud cuvintele "art " i
"artist", ceea ce, de altfel, i se putea citi limpede
pe fa când se întâmpla s fie rostite. La fel i
cuvântul "inspira ie", care trebuia evitat cu totul
în prezen a sa i înlocuit, la nevoie, cu "idee
spontan ". Ura i î i b tea joc de acel cuvânt —
i nu m pot opri s ridic mina de pe sugativa
ezat în josul foilor pe care scriu i s -mi
acop r ochii cu aceast mân când m gândesc
la du nia i sarcasmul lui. Ah, prea erau
pline de suferin pentru ca s fie doar rezultatul
impersonal al transform rilor spirituale datorate
timpului. Desigur, vremea în care tr ia
contribuia i ea, i îmi amintesc c odat , fiind
înc student, îmi spunea c secolul al XIX-lea
trebuie s fi fost o er nespus de tihnit , pentru
niciodat omenirii nu i-a fost mai greu s se
rup de concep iile i deprinderile epocii
precedente decât genera iei noastre.
Despre iazul înconjurat de s lcii, aflat la zece
minute de cas , am mai pomenit, în treac t.
Locului îi zicea "vâlceaua vacilor", desigur din
cauza formei lui prelungi i pentru c aceste
animale luaser obiceiul s vin s se adape la
mal, i apa, nu tiu de ce, era surprinz tor de
rece, a a c nu aveam voie s ne sc ld m decât
în dup -amiezele zilelor în care soarele b tuse
mult vreme. În ce prive te colina, pân acolo
era o plimbare de o jum tate bun de or — pe
care o f ceam cu pl cere. În imea se numea, cu
siguran , din timpuri foarte vechi Zionsberg, i
iarna — când rareori se întâmpla s m aflu în
aceste locuri — era bun de s niu . Colina
aceasta, cu "vârful" ei împodobit de un pâlc de
ar ari umbro i ca o cunun i cu banca f cut
pe socoteala comunei, oferea vara un popas în
aer curat i o priveli te larg , de care m
bucuram adesea împreun cu familia Leverkühn,
în dup -amieze de duminic , înainte de cin .
Dar iat -m acum silit s fac urm toarea
observa ie: Cadrul familial-rural în care mai
târziu i-a statornicit Adrian via a de om matur,
vreau s spun când i-a stabilit re edin a
permanent în casa familiei Schweigestill la
Pfeiffering lâng Waldshut, în Bavaria
Superioar , avea o izbitoare asem nare i
constituia aproape o repetare a cadrului din
tinere ea sa, cu alte cuvinte, scena vie ii de mai
târziu reprezenta o ciudat copie a celei în care
i tr ise tinere ea. Nu numai c la Pfeiffering
(sau Pfeffering, ortografia înc nu era bine
stabilit ), exista o colin care, ce-i drept, nu se
numea "Zionsberg" ci, simplu, "Rohmbühel",
împodobit cu o banc pus de comun , dar se
afla acolo, tot atât de aproape de cas , un iaz ca
i "vâlceaua vacilor", numit "iazul scoabei",
având i el o ap foarte rece. Chiar i casa, i
curtea, i familia în ansamblul ei se potriveau iz-
bitor cu cele de la Büchel. În curte cre tea un
copac, care stânjenea pu in i el, i care fusese
cru at tot din considera iuni sentimentale — nu
era îns un tei, ci un ulm. Admit c între casa
Schweigestill i casa p rinteasc a lui Adrian
existau deosebiri caracteristice de stil, pentru c
cea dintâi era cl direa unei foste m stiri, cu
ziduri groase, cu ferestrele în firide boltite i
adânci, cu coridoare mirosind pu in a mucegai.
Dar aroma de tutun ce o r spândea luleaua
st pânului casei impregna i aici, ca i acolo,
atmosfera camerelor de jos, iar gazda i so ia sa
erau i ei "p rin i", adic : el, un fermier cu fa a
lung , scump la vorb , cu judecata a ezat , iar
ea, o femeie matur , la drept vorbind cam
plinu , dar p strând propor ii armonioase,
dezghe at , s ritoare, cu p rul lins i strâns, cu
mâini i picioare frumoase — i aveau i ei un
fecior mare, Gedeon (nu Georg), un tân r foarte
interesat de progresul agriculturii, preocupat de
ma inile moderne, i o fat , mai mic , pe care o
chema Clementine. Câinele de curte din
Pfeiffering tia i el s râd , chiar dac nu-l
chema Suso, ci Kaschperl, s u cel pu in a a îl
chemase la început. Despre acest "la început"
chiria ul fermei avea vederile lui proprii i am
fost martor la întâmplarea care a f cut ca, sub
înrâurirea lui, încetul cu încetul, numele de
Kaschperl s devin o simpl amintire i câinele
însu i s ajung s r spund , în cele din urm ,
mai bucuros la numele de "Suso". — Un al doilea
fiu nu exista, dar faptul acesta sporea i mai
mult asem narea în loc s-o diminueze, pentru c
cine altul ar fi putut fi acest al doilea fiu?
Cu Adrian n-am vorbit niciodat despre acest
paralelism izbitor; n-am f cut-o la început, iar
mai târziu mi-a venit greu s-o mai fac, dar de
pl cut nu mi-a pl cut niciodat fenomenul
acesta. A- i alege o locuin care s i re-
constituie trecutul, a te refugia în amintirile
trecutului desuet, în copil rie sau m car
circumstan ele ei exterioare, poate fi o dovad de
ata ament, dar î i dezv luie aspecte tulbur toare
despre via a interioar a unui b rbat. În cazul lui
Leverkühn era cu atât mai surprinz tor cu cât eu
nu remarcasem niciodat c leg turile sale cu
casa p rinteasc s fi fost deosebit de intime sau
din cale-afar de afectuoase; tiam c s-a deta at
de ea de timpuriu, f îndurerare v dit . Era
aceast "reîntoarcere" un simplu joc? Nu-mi vine
cred. Toate aceste ciud enii ale lui Adrian îmi
amintesc mai curând de un cunoscut al meu
care, de i robust i b rbos, era atât de sensibil,
încât atunci când se îmboln vea — i era cam
boln vicios — voia s fie tratat numai de un
medic specialist în boli de copii. E cazul s adaug
doctorul acesta, care-l îngrijea, p rea atât de
runt de statur , încât n-ar fi fost în m sur —
în cel mai strict în eles al cuvântului — s
trateze o clientel adult , i din pricina asta nu
putuse deveni decât medic de copii.
Socotesc nimerit s men ionez eu însumi c
aceast anecdot cu omul în toat firea i
medicul de copii constituie o digresiune, întrucât
nici imul, nici cel lalt nu vor mai ap rea
vreodat în aceste însemn ri. Dac e o gre eal
faptul pomenit — i gre eal f îndoial a fost
 i cifric, cedând înclin rii mele c tre anticipare,
am apucat s pomenesc înc de pe acum de
Pfeiffering i de familia Schweigestill —, îl rog pe
cititor s pun asemenea anomalii pe seama
emo iei care m st pâne te, i m st pâne te nu
numai în ceasurile în care scriu! ci fric de când
mi-am asumat obliga ia acestei biografii. A trecut
un num r de zile de când lucrez la aceste pagini,
dar faptul c încerc s p strez echilibrul frazelor
i s dau gândurilor o expresie mai potrivit nu
trebuie s -i ascund cititorului starea mea de
continu i febril emo ie, care se manifest în
scrisul tremurat, scris de obicei destul de sigur.
De altminteri, sper ca cei ce m citesc nu numai
în eleag cu timpul zbuciumul meu sufletesc,
dar s nu r mân , pân la urm , str ini de el.
Am uitat s pomenesc c la ferma familiei
Schweigestill, re edin a de mai târziu a lui
Adrian, exista — i cu siguran faptul nu va
constitui o surpriz — i o rând oaic , tot cu
sinii l i i cu picioarele descul e ve nic
pline de b legar, sem nând cu Hanne de la
Büchel cât poate sem na o fat de grajd cu alta,
numai c pe cea de fa o chema Walpurgis. Nu
despre ea vreau s vorbesc , ci despre modelul
originar, despre Hanne, cu care Adrian avea o
strâns prietenie, pentru c îi pl cea s cânte i
luase obiceiul s ne înve e câteodat i pe noi
copiii. Destul de ciudat: dac Elsbeth Leverkühn,
cu vocea ei atât de frumoas , se ab inea dintr-un
fel de sfial s ne cânte, aceast f ptur care
mirosea a b legar i-o îng duia f nici o jen ,
i seara, pe banc , sub tei, ne îngâna,
e-adev rat, cu o voce strident , dup ureche, dar
corect, fel de fel de cântece populare, sold ti
sau refrene de bâlci, cel mai adesea pline de
sentimentalism sau de groaz , i ale c ror
cuvinte i melodii le prindeam îndat . Dac
începeam s cânt m i noi cu ea, lua ter a,
rind apoi în cvinta i sexta inferioar ,
sându-ne nou vocea de sus pe când ea
accentua, foarte ostentativ, strident chiar,
secunda. În timpul acesta, probabil pentru ca s
ne determine s d m cuvenita pre uire pl cerilor
armoniei, î i l ea fa a într-un surâs aidoma cu
al lui Suso când i se aducea strachina cu
mâncare.
Când spun "noi" m refer la Adrian, la mine i
la Georg, care trecuse de treisprezece ani când
fratele lui avea opt, iar eu zece. Surioara Ursula
era înc prea mic pentru aceste exerci ii, dar i
dintre noi patru, unul era întrucâtva de prisos
pentru genul de muzic vocal pe care
Hanne-de-la-grajd reu ea s -l dezl uie cu
ajutorul corului nostru. Într-adev r, ne înv a
canoane — cele mai copil re ti, fire te: Ah, cât de
bine m simt seara, R sun cântecele, cel cu
cucul i cu m garul — i de aceea, ceasurile de
amurg în care ne desf tam astfel mi s-au
întip rit în minte sau, mai bine zis, amintirea lor
ac tat, cu timpul, o semnifica ie mai mare
pentru c ele au fost acelea care, pe cât poate
cuprinde m rturia mea, l-au pus, pentru prima
oar , pe prietenul meu în contact cu o "muzic "
având o mi care artistic organizat , deosebit de
ceea ce g seam în simplele cântece la unison
îngânate de noi. Întâlneam aici o împletire
imitativ , o intrare în timp, fiind îmboldi i în
clipa potrivit cu un ghiont în coaste dat de
Hanne-de-la-grajd, cântecul aflându-se în plin
desf urare, melodia cântat pân la un punct,
dar nu ajuns la cap t. Aveam aici a face cu
componente melodice diferit dispuse a c ror
interven ie se manifesta variat, dar nu se
producea nici o z ceal , ci dimpotriv ,
repetarea primei fraze de c tre un al doilea
cânt re se îmbina, punct cu punct i foarte
pl cut, în continuarea celei cântate de primul
cânt re . Iar când fraza precursoare — admi ând
era vorba de cântecul Ah, cât de bine m simt
seara — ajungea pân la "Clopotele sun " i
începea apoi ilustrarea cu "bim-bam-bum", ea
constituia mi carea basului nu numai pentru
cuvintele "Când pentru odihn ", la care se afla în
momentul acela al doilea cânt re , ci i pentru
începutul "O, cât de bine", când, la un nou
ghiont în coaste, intra în ac iune al treilea
cânt re pentru ca, atunci când ajungea în al
doilea stadiu al melodiei, s fie înlocuit de primul
cânt re , luând-o de la început, dup ce-i ceda
celui de-al doilea tonul fundamental, pitorescul
"bim-bam-bum" — i a a mai departe. Partea
celui de al patrulea dintre noi se suprapunea în
mod obligatoriu pe a altuia, dar el c uta,
e-adev rat, s învioreze pu in dublarea,
morm ind cu o octav mai jos sau începea chiar
înaintea primului, ca s zic a a, în prealabil, cu
acompaniamentul, cu "la-la-la"-ul ce înso ea
primele stadii ale melodiei i fredona neostenit
tot timpul cânt rii.
i a a, cu toate c ne urm ream ve nic
partea, prezen a melodic a fiec ruia se îmbina
fericit cu a celorlal i, i ceea ce realizam noi
constituia totu i o împletire armonioas , o
structur sonor , alta decât cântarea
"simultan "; o construc ie a c rei armonie ne
pl cea f s ne punem problema naturii i
cauzei ei. Probabil c nici Adrian, care avea opt
sau nou ani, n-o f cea. Sau poate c scurtul
hohot de râs, mai mult ironic decât surprins,
dup ce ultimul "bim-bam" se stinsese în zvonul
înser rii, i pe care i mai târziu aveam s -l
recunosc la el atât de bine — voia s lase s se
în eleag c pricepuse mecanismul foarte simplu
al acelor cântecele; începutul melodiei constituie
pentru vocea a doua o secven , iar partea a treia
poate servi amândurora drept bas. Nici unul
dintre noi nu era con tient c , dirija i de o
rând , ajunsesem la o treapt de cultur
muzicala relativ foarte înalt , într-un domeniu al
polifoniei imitative pe care trebuise s o
descopere veacul al XV-lea ca s ne putem
bucura i noi de ea. Dar dac m întorc cu
gândul la râsul acela al lui Adrian, g sesc, re-
trospectiv, c avea în el ceva de cunoa tere, de
ini iere zeflemist . A r mas pentru totdeauna cu
acest râs. Mai târziu i-l auzeam adesea, când
eram cu el la vreun concert sau la teatru i îl
frapa vreun truc artistic, unul plin de spirit,
vreun procedeu cuprins în intimitatea structurii
muzicale ce sc pa perceperii mul imii, vreo aluzie
untric subtil în dialogul dramei. Pe vremea
aceea nu se potrivea înc vârstei i p rea râsul
unui adult. O pufnire uscat a aerului pe gur i
pe nas, înso it în acela i timp de un gest al
capului, zvârlit înd t, scurt, rece, dispre uitor
chiar, care, în cel mai r u caz, parc ar fi vrut s
spun : "Bine f cut, straniu, curios, amuzant". —
Dar în timpul acesta ochii s i luau o expresie
atent , c utau în dep rt ri, i lumina lor
crepuscular cu scânteieri metalice se umbrea i
se adâncea.
i capitolul pe care tocmai l-am încheiat este,
dup gustul meu, mult prea umflat, i cred c
întrebarea cât mai poate r bda cititorul pare
întru totul justificat . Pentru mine, fiecare
cuvânt scris prezint un interes arz tor, dar
trebuie s m feresc a crede c i al ii vor
participa cu aceea i în elegere! De altfel, nu
trebuie s uit c nu scriu pentru clipa de fa i
nici pentru cititori care nu tiu înc nimic despre
Leverkühn, deci nu pot râvni s afle am nunte
despre el; ci c preg tesc aceste însemn ri pen-
tru momentul când premisele vor fi cu totul
altele — pot spune cu certitudine: mult mai
favorabile, i am nuntele acestei vie i
zguduitoare, oricât de abil sau de inabil ar fi ele
prezentate, vor fi solicitate cu o insisten lipsit
de orice discriminare de c tre opinia public .
Acest moment va veni: atunci când se va
deschide vasta, e-adev rat, dar totu i strâmta
noastr temni , sufocant de-atâta aer st tut,
adic atunci când r zboiul, în toi acum, va fi,
într-un fel sau altul, sfâr it — i cât mi-e de
groaz de acest "într-un fel sau altul", groaz fa
de mine însumi i de oribila silnicie pe care
destinul a impus-o spiritului german! Pentru c
în mintea mea nu exist decât una din cele dou
alternative; numai pe una m bizui, numai de ea
in seama, împotriva con tiin ei mele cet ene ti.
Înv tura oficial , ce nu cunoa te nici o clip de
gaz ne-a vârât adânc în con tiin consecin ele
zdrobitoare, oribile, definitive, ale unei înfrângeri
germane, astfel c n-avem încotro i ne temem
de ea mai mult decât de orice pe lume. i cu
toate astea exist ceva de care unii dintre noi, în
momente ce lor în ile le par criminale, iar al ii,
pe fa i continuu, se tem mai mult decât de
înfrângerea german , i anume: de victoria
german . Aproape c nu cutez s m întreb din
ce categorie fac parte. Poate c dintr-o a treia,
aceea care dore te neîncetat i con tient, lucid,
înfrângerea, dar nu f necontenite chinuri ale
con tiin ei. Dorin ele i speran ele mele sunt
silite s se ridice împotriva unei victorii a armelor
germane, pentru c sub ea opera prietenului
meu ar fi îngropat , anatema interdic iei i a
uit rii ar acoperi-o poate pentru o sut de ani,
încât ar fi pierdut pentru propria sa epoc i
n-ar primi decât onoruri istorice i tardive.
Acesta este motivul special al culpabilit ii mele;
îl împ rt esc cu al i câ iva oameni, risipi i, u or
de num rat pe degetele celor dou mâini. Dar
starea mea sufleteasc este numai o deriva ie
special de la cea general , care, cu excep ia
cazurilor de stupiditate monumental sau de
interese josnice, a devenit soarta întregului
nostru popor, i m simt înclinat s atribui
acestui destin un caracter tragic deosebit, cum
nu s-a mai pomenit pân azi, de i tiu c i altor
neamuri le-a fost dat s doreasc , pentru binele
lor i pentru viitorul lumii, înfrângerea propriului
lor stat. Dar, inând seama de onestitatea, de
încrederea, de nevoia de fidelitate i de supunere
înn scut în firea germanului, a vrea totu i s
admit c în cazul nostru dilema cap o
acuitate singular , i nu m pot împiedica s
simt o profund mânie împotriva celor ce au
împins un popor atât de bun într-o stare de
spirit de pe urma c reia sufer , dup
convingerea mea, mai mult decât oricare altul, i
îl rac s se simt iremediabil înstr inat de sine
însu i. N-am nevoie decât s -mi închipui c fiii
mei, printr-o împrejurare nenorocit , ar da peste
aceste însemn ri i ar fi astfel sili i, într-o
spartan ignorare a oric ror sl biciuni, s m
denun e poli iei secrete de stat — pentru ca s
pot m sura astfel, chiar cu un fel de mândrie
patriotic , insondabila pr pastie a conflictului în
care ne zbatem.
Sunt perfect con tient c prin cele de mai sus
am înc rcat din capul locului i acest nou
capitol, pe care l-a fi dorit mai scurt, ceea ce m
face s b nuiesc c în adâncul sufletului caut
pretexte de întârzieri i de ocoluri, sau c m
ag cu o grab suspect de orice ocazie de acest
fel, de teama celor ce vor urma. Fac cititorului
dovada bunei mele credin e strecurând eu
însumi supozi ia c ov i deoarece sunt în
sp imântat, în forul meu interior, de misiunea pe
care, minat de datorie i de dragoste, mi-am
asumat-o. Dar nimic nu m va putea împiedica,
nici chiar propria mea sl biciune, s continui
împlinirea ei — deci reiau firul povestirii de la
observa ia c , din câte tiu eu, cântatul acela al
nostru, al canoanelor, cu Hanne, rând a, a
fost ceea ce l-a pus pentru prima oar pe Adrian
în contact cu muzica. Desigur, tiu c dup ce
s-a mai m rit, mergea i el cu p rin ii s i la
biseric , în sat, la Oberweiler, la slujba de
duminic , unde obi nuia s vin i un tân r din
Weissenfels, care studia muzica i care
acompania corul cu câteva preludii la org i
înso ea ie irea credincio ilor din biseric cu
improviza ii timide. Am fost foarte rar de fa ,
deoarece de cele mai multe ori noi ajungeam la
Büchel dup terminarea slujbei i tot ce pot
spune e c n-am auzit niciodat de la Adrian un
singur cuvânt care s m ajute s deduc c
tân ra lui sensibilitate ar fi vibrat într-un fel
oarecare la interludiile acelui adept al muzicii
sau, dac asta n-a fost cu putin ca fenomenul
muzical în general s -i fi trezit aten ia. Din câte
îmi dau eu seama, pe atunci i chiar mul i ani
dup aceea, nu i-a acordat importan i nu i-a
rturisit nici lui însu i c ar avea ceva comun
cu lumea sunetelor. Eu v d în asta o reticen de
ordin psihologic c reia i se poate atribui i o
semnifica ie fiziologic ; pentru c , într-adev r,
ajunsese la paisprezece ani, începutul pubert ii,
epoca ie irii din stadiul nevinov iei copil re ti,
când, în casa unchiului s u din Kaisersaschern,
s-a apucat s fac muzic de unul singur,
exersând la pian. De altfel, cam asta a fost i
epoca în care migrena ereditar a început s -l
nec jeasc .
Viitorul fratelui s u Georg era clar determinat
de calitatea lui de mo tenitor al fermei, i a tr it
de la început pe deplin împ cat cu rostul s u. Ce
avea s devin al doilea r mânea pentru p rin i
o problem deschis , urmând s fie rezolvat
potrivit înclina iilor i aptitudinilor manifestate;
i e demn de remarcat cât de timpuriu s-a
precizat în mintea p rin ilor s i i a noastr a
tuturor ideea c Adrian trebuie s devin un
savant. Ce fel de savant, asta r mânea de v zut,
dar atitudinea lui moral înc de pe când era
iat, felul s u de a se exprima, siguran a sa
formal , chiar privirea sa, expresia fetei, nu
îng duiau, de pild , nici tat lui meu s aib
îndoieli c acest vl star al familiei Leverkühn era
chemat spre "ceva mai înalt" i c va fi primul
erudit din neamul lor.
La na terea i consolidarea acestei idei,
decisiv a fost i u urin a, mai bine zis:
nemaipomenita u urin cu care i-a însu it
Adrian înv mântul elementar, pe care l-a ur-
mat în cas . Jonathan Leverkühn nu- i trimitea
copiii la coala comunal . Cred c în problema
aceasta hot râtoare â fost nu atât con tiin a
superiorit ii sale sociale, cât dorin a puternic
de a le pune la dispozi ie o educa ie mai îngrijit
decât aceea pe care ar fi putut-o primi înv ând
laolalt cu copiii s racilor din Oberweiler.
Înv torul din sat, om înc tân r i delicat,
ruia îi era întotdeauna team de câinele Suso,
venea la Büchel dup -amiezele, dup ce ispr vea
cu îndatoririle sale oficiale (iarna îl aducea
Thomas cu sania) i, terminând de predat lui
Georg, care împlinise treisprezece ani, aproape
toate cuno tin ele necesare ca s i poat
continua studiile, începu înv mântul
elementar cu Adrian, care intrase în al optulea
an. i chiar el, înv torul Michelsen, fu primul
dintre primii care s declare sus i tare, i cu o
oarecare emo ie agitat , c "pentru numele lui
Dumnezeu", tân rul acesta trebuie s fie trimis
la liceu i la universitate, c nu i se întâmplase
înc , lui, lui Michelsen, s dea peste un cap atât
de studios i atât de ager, i c ar fi o ru ine s
nu se fac totul pentru a se netezi acestui elev
calea c tre culmile tiin ei. Astfel se exprima el,
sau în orice caz cam a a, intr-un limbaj de
seminarist, i pomenea chiar despre "in-genium",
în parte, desigur, ca s fac pu in parad cu
termenul acesta care, referindu-se la succese de
copil, suna destul de caraghios, dar era v dit c
observa ia izvora dintr-o inim uimit .
N-am asistat niciodat la aceste lec ii i ce
tiu în leg tur cu asta e numai din auzite, dar
mi-e u or s -mi imaginez comportarea lui Adrian
al meu în cursul lor i, pentru un preceptor, el
însu i înc un copil, deprins s vâre înv tura
în capete blegi i recalcitrante fie cu stimulentul
laudei, fie cu crâncena dojana, aceast atitudine
putea s fi p rut uneori pu in jignitoare. "Dac
tii totul, îl mai aud înc pe tinerel spunând,
nu-mi r mâne decât s plec." Fire te c nu a a
st teau lucrurile i c elevul lui înc nu " tia
totul". Dar fizionomia lui l sa, întrucâtva,
aceast impresie, pur i simplu pentru c ne
aflam în fa a unuia din acele cazuri în care o
suveran receptivitate, o putere de asimilare
stranie, anticipatoare, pe cât de sigur de sine,
pe atât de facil , îl oprea pe înv tor s folo-
seasc laudele: sim ea c pentru un asemenea
cap elogiul pune în primejdie modestia i
îndeamn la orgoliu. De la alfabet pân la
sintax i gramatic , de la num toare i cele
patru opera ii pân la regula de trei simpl i
calculul propor ional elementar, de la exerci ii de
memorizare cu mici poezii (nu era nici o
memorizare; sesiza versurile imediat, cu mare
precizie, i-i r mâneau întip rite) pân la
expunerea în scris a unor idei proprii pe teme de
geografie general i na ional — totdeauna se
petrecea acela i lucru: Adrian asculta distrat,
întorcea capul i lua o mutr ca i cum ar fi vrut
spun : "Da, bine, ani priceput, ajunge, mai
departe". Pentru sensibilitatea pedagogului era
ceva revolt tor. Tân rul înv tor se sim ea
mereu tentat s exclame: "Ce i-a venit? D i
pu in osteneal !" Dar cum s i dea vreo
osteneal când nu era cazul?
Cum spuneam, n-am asistat niciodat la
lec ii, dar sunt silit s -mi imaginez c prietenul
meu î i însu ea datele tiin ifice pe care i le
furniza domnul Michelsen exact cu aceea i
fizionomie — nu-i nevoie s o mai descriu o dat
— cu care ar fi r spuns, sub tei, constat rii c
nou m suri de melodie orizontale, dac sunt
suprapuse vertical câte trei, pot s dea un corp
de armonie muzical , înv torul lui tia ceva
latineasc , îl înv i pe el, i declar apoi c
iatul — avea zece ani — era apt dac nu
pentru clasa a treia gimnazial , dar sigur pentru
a doua. Rostul s u se terminase.
i astfel, în 1895, de Pa te, Adrian p si
casa p rinteasc i veni la ora s frecventeze
gimnaziul Bonifaciu (de fapt " coala fra ilor vie ii
simple"). Unchiul s u, Nikolaus Leverkühn,
fratele tat lui s u, cet ean de vaz în
Kaisersaschern, se oferise s -l primeasc sub
acoperi ul s u.

VI

Cât despre ora ul meu natal de pe malurile

Saalei, s afle str inul c este a ezat ceva mai la
sud de Halle, înspre partea Turingiei. Aproape
-mi vine s spun era ezat acolo — pentru c
lipsa mea îndelungat l-a proiectat departe, în
trecut. Dar turnurile lui se înal i acum în ace-
la i loc, i nu tiu ca aspectul lui arhitectonic s
fi avut de suferit, pân acum, de pe urma
zboiului aerian, ceea ce, de altminteri, ar fi fost
cât se poate de regretabil, dac te gânde ti la
farmecul s u istoric. Spun cuvintele acestea cu o
oarecare resemnare, c ci împ rt esc, cu o bun
parte din popula ia noastr , chiar cu cea mai
crunt lovit , r mas pe drumuri, sentimentul c
cele ce ni se întâmpl nu sunt decât cele ce ni se
cuvin, iar de-ar fi s isp im mai groaznic decât
am p tuit, s ne sune ve nic în ureche zicala:
Cine seam vânt culege furtun .
Deci, nici chiar Halle, ora ul lui Händel, nici
Leipzig, ora ul cantorului de la Sfântul Thomas,
nici Weimarul sau chiar ora ele Dessau i
Magdeburg nu sunt departe; dar Kaisersaschern,
nod feroviar, cu cei 27000 de locuitori ai s i, e
mul umit cum arat i, ca orice ora german, se
simte un centru cultural de valoare istoric .
Tr ie te din diferite industrii: ma ini, piel rie,
filaturi, construc ii metalice, chimicale i mbr nt,
i are muzeul s u de istorie, cu o camer de
tortur cu instrumente barbare, i o foarte
frumoas bibliotec cu 25000 de volume i 5000
de manuscrise, între care dou formule
vr jitore ti în versuri aliterate, pe care unii
înv i le socotesc mai vechi chiar decât cele de
la Merseburg, dar altminteri cu un sens destul
de inocent, simple vr ji de adus ploaie, compuse
în dialectul de la Fulda. În secolul al X-lea ora ul
fusese re edin episcopal , i apoi din nou, din
al XII-lea pân în al XIV-lea. Are castel i
catedrala în care i se arat mormântul
împ ratului Otto al III-lea, nepotul Adelaidei i
fiul Theophanei, cel care î i zicea Imperator
Romanorum i Saxonicus, dar nu pentru c se
voia saxon, ci în în elesul în care Scipio purtase
porecla de Africanus, adic pentru c -i
înfrânsese pe saxoni. Când, în 1002, dup
izgonirea sa din Roma iubit , muri în
am ciune i necaz, r ele lui fur aduse în
Germania i înmormântate în catedra de la
Kaisersaschern — cu totul împotriva dorin ei
sale, pentru c fusese prototipul germanului care
se detest ca atare, i toat via a lui suferise de
pe urma germanismului s u.
Cu privire la acest ora , despre care prefer
totu i s vorbesc la trecut, pentru c e vorba de
acel Kaisersaschern al copil riei — cu privire la
el se poate spune c p stra în atmosfera sa, ca
de altfel i în înf area sa exterioar , ceva
profund medieval. Vechile biserici, casele
bürgerilor i hambarele, conservate din respect
pentru trecut, cl diri cu grinzi de lemn aparente
i cu catul superior scos în afar , ziduri de cetate
întrerupte din loc în loc de turnuri circulare, cu
acoperi uri ascu ite, pie e umbrite de copaci pe
margini i pavate cu bolovani toci i de trecerea
anilor, o prim rie cu arhitectura oscilând între
gotic i Rena tere, cu clopotni deasupra
acoperi ului uguiat i cu loggii dedesubt, i cu
alte dou turnuri zvelte cu acoperi ul ascu it,
dou foi oare adic , prelungindu-se în relief
pân la parter — lucruri de felul acesta dau vie ii
un sentiment de neîntrerupt leg tur cu
trecutul, ba mai mult, par s poarte pe fruntea
lor faimoasa formul a atemporalului, scolasticul
nunc statur8. Identitatea locului, care dup trei
sute de ani, dup nou sute de ani a r mas ace-
la i, s-a men inut împotriva scurgerii timpului
ce-a trecut peste el, schimbând necontenit
multe, pe când altele — reprezentative i pline de
autenticitate — r mân intacte gra ie piet ii,
gra ie candidei împotriviri în fa a timpului i a
mândriei pentru aceste timpuri, ca un omagiu i
intru amintirea lor.
Atât despre aspectul ora ului. R sese îns ,
plutind în aer, ceva din starea de spirit, din
sensibilitatea ultimelor decenii ale secolului al
XV-lea, istorie a evului mediu lunecând înspre
apusul s u, ceva dintr-o epidemie sufleteasc
latent : bizar s spui asta despre un ora
modern, ra ional i lucid (dar modern nu era, era
un ora vechi, i vechimea e trecutul sub form
de prezent, un trecut peste care s-a a ternut un
strat de prezent) — ar putea suna temerar, dar î i
puteai foarte bine imagina, în cadrul acesta,
ap rând deodat o procesiune de copii, un dans
al sfântu-lui Valentin, predicile
vizionar-comuniste ale vreunui "Hänselein" cu
rugul pe care s piar pl cerile lume ti,
halucina i ai miracolului crucific rii, mul imi
colindând mistic str zile încoace i încolo. Fire te
nu se întâmpla nimic din toate acestea — cum
se fi întâmplat? N-ar fi permis politia, de

8
Acum, neclintit (lat).
coniven cu timpurile i cu ordinea lor. i
totu i! Câte n-a permis, f o vorb , poli ia, în
zilele noastre — tot de coniven cu timpurile,
care, pân la urm , îng duie iar i foarte bine
astfel de spectacole. Timpul nostru înclin el
însu i, în tain , sau f nici o tain , ci foarte
con tient, cu o con tiin de o stranie infatuare,
ce te face s pui la îndoial îns i autenticitatea
i candoarea vie ii, i care poate c d na tere
unui caracter istoric falsificat, funest — înclin
zic, timpul nostru, s se întoarc înapoi la
epocile acelea i repet cu entuziasm ac iuni
simbolice care au în sine ceva sumbru i jignesc
spiritul modern ca o palm pe obraz: arderea
ilor i altele de soiul sta, de care prefer s
nu amintesc nici cu vorba.
Semnul distinctiv al unor atare substraturi
istorico-nevrotice i al tainicelor dispozi ii
suflete ti ale unui ora sunt numero ii
"originali", specimene bizare i anodine de
semidemen i vie uind între zidurile lui, f când i
ei parte, ca i vechile cl diri, din fizionomia
locului. Replica le-o constituie copiii, " trengarii",
care se strâng alergând în jurul lor, îi cople esc
cu batjocurile sau fug de ei într-o panic
supersti ioas . Când i când, ap rea un anume
tip de "hoa ", una care f mult vorba era
nuit de vr jitorie: aceasta se datora numai i
numai înf rii ei, de un pitoresc nelini titor,
care îns se accentua, prindea contur tocmai
datorit b nuielilor, se des vâr ea, ca s îmbrace
forma dictat de fantezia popular — m runt ,
gârbov , c runt , viclean i rea dup chip, cu
ochi urduro i, cu nasul coroiat, cu buze sub iri,
i o cârj , ce se ridica adesea amenin tor,
umblând uneori cu o mâ , o bufni sau pas re
gr itoare. Kaisersaschern ad postea întotdeauna
între zidurile sale câteva specimene de genul
acesta, i între ele cea mai cunoscut , mai
urm rit i zeflemisit , cea mai temut era
"Liese-cea-din-beci", botezat astfel pentru c
locuia într-o pivni din micu ul
Gelbgiesser-Gang — o b trân a c rei atitudine
se adaptase în asemenea m sur prejudec ilor
lumii încât i omul cel mai pu in prevenit, dac o
întâlnea, mai ales când alergau în urma ei copiii
i ea îi gonea cu blestemele cele mai aprige, era
str tut de un fior de groaz atavic , de i biata
femeie nu f cea nim nui vreun r u.
Se cuvine s rostim aici un cuvânt plin de
cutezan , inspirat din experien a vie ii de ast zi.
Pentru cel ce îndr ge te lumina, cuvântul i
no iunea "popor" p streaz întotdeauna un
element de aprehensiune anacronic , i el tie c
atunci când vrei s împingi mul imea la
manifest ri reac ionare, scelerate, e de ajuns s i
te adresezi spunându-i "popor". Câte nu s-au
petrecut sub ochii no tri — sau poate c nu
chiar sub ochii no tri — în numele "poporului",
care nu s-ar fi putut cu nici un pre petrece în
numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al
drept ii! — Fapt este c poporul tot popor
mâne, întotdeauna, cel pu in în anumite
straturi ale fiin ei sale, tocmai în cele str vechi,
i c oameni i vecini de pe Gelbgiesser-Gang,
care în zilele de alegeri l sau s cad în urm un
buletin de vot pentru social-democra i, erau în
stare, în acela i timp, s vad în s cia unei
bu e am râte, ce nu- i putea îng dui ca
locuin decât o pivni , ceva demonic i, la
apari ia ei, s i apuce copiii de mân , ca s -i
fereasc de "uit tura rea", de deochiul vr jitoarei.
De-ar fi ca o astfel de femeie s fie ars pe rug —
ceea ce, modificând u or considerentele, azi n-ar
mai fi deloc în afar de domeniul posibilului — ei
s-ar gr di s ca te gura înd tul stavilelor
ezate de primar, dar nu s-ar revolta. —
Vorbesc de popor, dar stratul acela popular ana-
cronic exist în noi to i i, ca s spun întocmai ce
gândesc: consider c nu religia este mijlocul cel
mai nimerit s -l in în frâu, sub lac t sigur. La
asta ar prinde bine, dup p rerea mea, numai
literatura, tiin a umanist , idealul omului liber
i frumos.
Ca s m întorc la specimenele acelea ciudate
din Kaisersaschern, mai era între ele un b rbat,
de vârst nel murit , care ori de câte ori auzea
un strig t neprev zut, începea, f voia lui, s
danseze spasmodic, aruncând picioarele în sus,
fa a îi lua o expresie trist , hidoas , parc i-ar fi
cerut iertare, i zâmbea copiilor ce-l urm reau
huiduindu-l. Mai era apoi înc o persoan , o
chema Mathilde Spiegel, îmbr cat ca pe
vremuri, în rochie lung cu tren , garnisit cu
dantele i cu "fladus" — cuvânt caraghios, o
stâlcire a fran uzescului flûte douce, însemnând
în fond lingu ire, m gulire, dar aici indica o
ciudat coafur cu bucle — o femeie sulemenit ,
dar departe de a fi imoral , cu siguran prea
neroad pentru a a ceva i care str tea ora ul
cu nasul pe sus, înso it de câ iva mop i
împopo ona i cu h inu e de m tase. În fine, un
mic rentier, cu nasul vân t i plin de negi, iar pe
degetul ar tor cu un inel gros cu sigiliu; îl
chema de fapt Schnalle, dar trengarii îi spuneau
"Tüdelut", pentru c avea ticul de a ad uga acest
sunet f sens, îngânat dup fiecare cuvânt pe
care-l rostea. Îi pl cea s se duc la gar i, când
pleca vreun tren de marf , se adresa frânarului
coco at pe acoperi ul ultimului vagon, f cându-i
semn cu degetul inelar i strigându-i: "Vezi s nu
cazi, vezi s nu cazi, tüdelut!"
Nu pot spune c nu am un sentiment de jen
în irând aici aceste amintiri caraghioase; dar
figurile evocate, institu ii publice, ca s zic a a,
erau nespus de caracteristice portretului
psihologic al ora ului nostru, cadrului vie ii lui
Adrian pân la plecarea lui la universitate, celor
opt ani de tinere e, care au fost i ai mei i pe
care i-am tr it al turi de el; pentru c , de i eram,
datorit vârstei, cu dou clase înaintea lui, în
recrea ii, în curtea înconjurat cu zid, st team
cel mai adesea împreun , izola i de colegii no tri,
ne întâlneam i dup -amiezele, fie c venea el la
farmacia "La Sfântul Arhanghel", fie c m
duceam eu la unchiul s u, în Parochialstrasse
15, cas al c rei mezanin era ocupat de faimosul
magazin de instrumente muzicale Leverkühn.

VII

Casa lui Nikolaus Leverkühn se afla într-un

colt lini tit al ora ului, departe de cartierul
comercial din Kaisersaschern, departe de
Marktstrasse, de Grieskramerzeile, pe o str du
întortocheat , f trotuar, aproape de dom, i
era cea mai ar toas din jur. O cas de notabil,
din veacul al XVI-lea, care apar inuse înc
bunicului proprietarului de azi i avea trei caturi
s mai socote ti camerele de la mansard de
sub acoperi ul uguiat i mult ie it în afar .
Fa ada avea cinci ferestre la etajul întâi,
deasupra intr rii, i numai patru, cu obloane, la
al doilea, unde erau camerele de locuit, iar pe
dinafar , deasupra temeliei f nici un fel de
podoabe i nev ruit , începea o ornamenta ie din
lemn cioplit. Chiar i scara nu se l rgea decât
dup palierul mezaninului destul de înalt, a ezat
deasupra vestibulului de piatr , astfel c
vizitatorii i cump torii — i veneau destui,
mul i chiar de prin alte p i, de la Halle sau
chiar de la Leipzig — aveau de f cut o ascen-
siune nu lipsit de dificult i pentru ca s ajung
la inta dorin elor lor, magazinul de instrumente
muzicale pentru care, se cuvine s-o spun
imediat, merita s urci o scar cam abrupt .
Nikolaus, v duv — nevasta lui murise tân
— locuise, pân la venirea lui Adrian, singur în
toat casa, numai cu o menajer , Frau Butze,
angajat de mult, cu o servitoare i un tân r
italian din Brescia, pe nume Luca Cimabue
(purta într-adev r numele de familie al faimosu-
lui pictor de madone din Trecento), ajutorul s u
la nego i cirac în munca de construit viori; c ci
unchiul Leverkühn construia viori. Era un
rbat cu p rul c runt, ve nic zburlit, nu purta
barb i avea o fa zbârcit , dar simpatic , cu
pome i foarte proeminen i, nasul coroiat, o gur
mare i expresiv i ni te ochi c prui în care
citeai bun tatea inimii i în elepciunea. Acas îl
seai întotdeauna într-o bluz de meseria ,
încheiat pân la gât, larg i încre it , f cut
din barchet. Cum n-avea copii, cred c sim ea o
adev rat pl cere s primeasc în casa lui, mult
prea spa ioas , o tân rud de sânge. Am auzit
chiar c taxa colar îl l sa pe fratele de la
Buchet s-o pl teasc , dar c pentru cas i mas
nu voia s primeasc nimic. Îl inea pe Adrian
absolut ca pe propriul s u fiu, îl privea cu o
teptare plin de speran e nel murite i se
bucura nespus de mult c acesta completa un
loc la masa lui, la care atâta vreme se a ezaser
numai sus-pomenita Frau Butze i, dintr-un
obicei patriarhal, Luca, ucenicul s u.
 acest tân r meridional, un b iat prietenos,
care vorbea agreabil o limb stâlcit i care ar fi
putut g si la el acas cele mai bune prilejuri s
se perfec ioneze în specialitatea lui, nimerise
drumul pân la Kaisersaschern, la unchiul lui
Adrian, ar fi putut s par de mirare; dar consti-
tuia o ilustrare a rela iilor comerciale pe care le
între inea Nikolaus Leverkühn în toate p ile,
nu numai cu centrele germane unde se
construiau instrumente muzicale, ca de pild
Mainz, Braunschweig, Leipzig, Bremen, ci i cu
firme din str in tate, din Londra, Bologna, Lyon
i chiar New York. Î i aducea de peste tot
rfurile necesare muzicii simfonice, care nu
numai c erau de cea mai bun calitate, ci,
indiscutabil, constituiau i un sortiment absolut
complet, i mergea faima c la Nikolaus
Leverkühn g se ti i lucruri pe care nu le po i
afla u or prin alte p i. Nu era nevoie decât ca
undeva în ar s se organizeze un festival Bach
la a c rui execu ie m stil autentic s fie nevoie de
un oboe d'amore, oboiul acela cu tonul grav
disp rut de-atâta vreme din orchestre, pentru ca
vechea cas de pe Parochialstrasse s primeasc
vizita unui client, a unui muzician, sosit de-a
dreptul de la drum, i care dorea s mearg la
sigur, s tie la ce se angajeaz , vrând totodat
i încerce pe loc elegiacul instrument.
Magazinul, aflat în înc perile de la mezanin,
de unde, adesea, r sunau asemenea încerc ri
alunecând de-a lungul octavelor în cele mai
variate timbruri i coloraturi, oferea o priveli te
superb , ispititoare, a spune: fermec toare sub
aspectul cultural, provocând o oarecare
efervescen în fantezia auditiv . Cu excep ia
pianului, pe care tat l adoptiv al lui Adrian îl
sa în seama industriei de specialitate, era
expus acolo tot ce sun i r sun , zorn ie sau
zbârnâie, duduie sau r ie, morm ie sau
zdr ng ne — i de altfel era reprezentat,
întotdeauna, i un instrument cu claviatur , sub
înf area unui Glockenklavier, o celest .
seai, ag ate în dulapuri cu u i de sticl sau
culcate în casete care, ca ni te co ciuge de
mumii, aveau forma celui culcat în untru, viori
minunate, l cuite, unele g lbui, altele castanii,
cu arcu urile zvelte înf urate la mâner cu fir de
argint i prinse în clame de capacul casetei —
viori italiene ti, a c ror form pur putea tr da
cunosc torului originea lor cremonez , dar i
tiroleze, olandeze, saxone, de la Mittenwald, i
unele construite chiar în atelierul lui Leverkühn.
Violoncelul melodios, care-i datoreaz lui Antonio
Stradivarius forma sa des vâr it , îl aflai în
iruri întregi, dar îi g seai i predecesoarea, viola
da gamba, cea cu ase coarde, care i-acum mai
apare la loc de cinste al turi de el în lucr ri mai
vechi, precum g seai i viole i alte surate ale
viorii, viola alta, i tot din Parochialstrasse se
trage i propria mea viola d' amore, pe ale c rei
apte coarde mi-am leg nat toata via a
înduio rile. Mi-a fost d ruit de p rin i în ziua
confirma iei.
St teau rezemate acolo mai multe exemplare
de violine, viola giganta, contrabasul cel greoi la
mânuit, capabil de recitative maiestuoase, al
rui pizzicato e mai r sun tor decât al
timpanelor acordate i nici nu- i vine s -l crezi în
stare de vraja diafan a flajoletelor sale. Tot în
mai multe exemplare ii g seai i pe
corespondentul s u din rândul instrumentelor de
suflat de lemn, contrafagotul de aisprezece
picioare, adic sunând cu o octav mai jos decât
arat notele, înt rind viguros ba ii i dublu în di-
mensiuni fa de fratele s u mai mic, fagotul
scherzosso — pe care îl numesc astfel pentru c
este i el un instrument de bas, dar n-are putere
de bas adev rat, ci e bizar de sl bu la sunet,
beh it, caricatural. i totu i, cât de dr gu ar ta,
cu eava r sucit pentru suflat, sclipitor datorit
podoabei mecanismului clapelor i pârghiilor
sale! i, în general, ce fermec toare priveli te,
aceast armat de fluiere ajunse în culmea
perfec iunii tehnice, stimulând elanul virtuo ilor,
fiecare din ele: bucolicul oboi, cornul englez,
care-i atât de potrivit pentru arii triste,
clarinetele bogate în clape, cu sunet atât de
supranatural i de tenebros în registrul grav de
chalumeau, dar în cei de sus în stare s
str luceasc în scânteierea argintie a armoniei
înfloritoare, cornul bassett i clarinetul bas.
Toate acestea, culcate în a ternuturi de
catifea, erau oferite cump torului în pr lia
unchiului Leverkühn, i în afar de ele mai
seai i fel de fel de sisteme de flaute
transversale, din diferite materiale: lemn de ci-
mi ir, grenadil sau abanos, cu îmbuc turi de
filde , sau cu totul din argint, i al turi,
rubedeniile lor stridente, flautul piccolo, care în
tutti de orchestr tie s st ruie p trunz tor în
tonurile înalte i s d uiasc , asemenea unor
lumini de licurici în vraja fl rilor. i de abia
dup aceea venea corul str lucitor al al murilor,
de la eleganta trompet , care numai cât o priveai
i î i evoca semnalul r sun tor, cântul temerar,
cantilena languroas , apoi cornul spiral, favoritul
romantismului, cornul cu ventile, zveltul i
puternicul trombon cu culis , i faimosul cornet
à pistons, pân la masivitatea grav a marii
tube-bas. G seai, adesea, în magazinul lui
Leverkühn, chiar i rarit i de muzeu, ca de pild
o pereche de lure de bronz cu capetele frumos
aduse, încovoiate la dreapta i la stânga, ca ni te
coarne de taur. Dar, v zute atunci cu ochi de
copil, a a cum îmi revin ast zi în minte, ceea ce
mi se p rea mai amuzant, mai impresionant, era
bogata expozi ie de instrumente de percu ie —
tocmai pentru c lucruri pe care le cunoscusem
de timpuriu, juc riile de sub pomul de Cr ciun,
fragil tezaur al viselor copil riei, se ofereau acolo
privirilor într-o execu ie impun toare, masiv ,
pentru oameni mari. Toba mic de pild , cât de
diferit ar ta ea aici, altfel decât juc ria fragil de
lemn b at, b ic de bou i sfoar , pe care
iam la ase ani! Nu mai era f cut s-o atârni
de gât. Peste pielea de pe fa a inferioar erau
întinse strune, i era sortit s fie folosit în
orchestre, a ezat oblic i la îndemân , bine
în urubat într-un stativ de metal, iar be ele de
lemn, înfipte în inelele laterale, ar tau mult mai
grozav decât ale noastre. Mai era i carilonul, pe
care, în form de juc rie pentru copii,
încercasem i noi desigur s cânt m Iat-o pas re
vine: dar aici, în casetele elegante, cu
încuietori, se aliniau pe dou iruri, montate pe
traverse, gata s vibreze, pl cu e metalice
acordate cu mult grij , i pe interiorul capitonat
al capacului erau prinse cioc na ele de o el, tot
ce se poate mai ginga , destinate s scoat din
pl cu e sunete melodice. Xilofonul, ce pare s fie
cut ca s dea urechii iluzia dansului
scheletelor într-un cimitir, în ora de r gaz de la
miezul nop ii, se prezenta cu o cromatic din
bastona e multiple. Mai g seai i cilindrul uria ,
ferecat, al tobei mari, a c rei membran e f cut
r sune cu baghete acoperite cu pâsl , i
timpanul de aram în form de c ldare, cel din
care Berlioz a introdus aisprezece în orchestra
sa — el nu-l cunoscuse sub forma în care îl ofe-
rea Nikolaus Leverkühn, timpan mecanic, pe
care executantul îl poate regla u or, dintr-o
singur mi care a mâinii, ca s -i schimbe tonul.
Îmi aduc aminte i acum de t boiul nostru
copil resc pe care îl f ceam, Adrian sau eu —
nu, cu siguran c numai eu: r iam de zor cu
baghetele pe membran în timp ce Luca, b iat
bun, regla acordul mai sus sau mai jos, de ie ea
cel mai extraordinar glissando, un vacarm, nu
un glissando! Mai trebuie ad ugate cinelele, atât
de remarcabile, pe care tiu s le fac numai
chinezii i turcii, pentru c au p strat secret felul
cum se bate cu ciocanul bronzul înro it în foc, i
ale c ror fe e interioare, executantul, dup
lovitur , le ridic în sus, în triumf, spre auditori;
i mai erau tam-tam-ul tun tor, tamburina
ig neasc , trianglul cel cu sunet clar sub
bagheta de o el i cu unul din unghiuri deschise,
timpanele de ast zi, castanietele, scobite, care- i
pocnesc în palm . Închipui i-v toate aceste
juc rii pline de gravitate, dominate de
arhitectura somptuoas i aurit a harpei Erard
cu pedal i ve i putea în elege puterea magic
de atrac ie pe care o exercitau asupra noastr , a
ie ilor, aceste înc peri ale nego ului unchiului,
acest paradis amu it, dar prevestindu- i într-o
sut de forme armoniile sonore.
Asupra noastr ? Nu, a face mai bine s nu
vorbesc decât de mine, de vraja care m
st pânea pe mine, de încântarea mea — aproape
nu cutez s -l cuprind i pe prietenul meu,
când pomenesc de asemenea senza ii pentru c ,
fie c f cea pe fiul st pânului, pentru care toate
astea însemnau o banalitate cotidian , fie c în
felul acesta se exprima r ceala total a
caracterului s u, fapt e c : el p stra în fa a
acestei splendori o nep sare aproape dis-
pre uitoare i cel mai adesea, la exclama iile mele
de admira ie, r spundea doar cu un hohot scurt
de râs sau cu un "Da, dr gu " sau "Ce bazaconie"
sau "Câte le mai d oamenilor prin cap" sau "Tot
e mai nostim s vinzi de-astea decât c âni de
zah r". Câteodat , când din mansarda lui, care
oferea, pe deasupra puzderiei de acoperi uri ale
ora ului, o perspectiv atr toare asupra
iazului din gr dina palatului, a vechiului castel
de ap , coboram, la dorin a mea — accentuez:
totdeauna la a mea — s facem o escal nu
tocmai interzis , în magazin, ni se al tura i
tân rul Cimabue, în parte, dup cum b nuiesc,
ca s ne supravegheze i, în parte, ca s fac pe
ciceronele, pe ghidul, pe comentatorul. De la el
am auzit povestea trompetei: cum, pe vremuri,
trebuia f cut din mai multe tuburi drepte de
metal, cu leg turi articulate, pân s se fi ajuns
la deprinderea artei de a se îndoi tuburile de
alam , rar ca ele s plesneasc i anume
umplându-le la început cu catran amestecat cu
colofoniu, iar mai târziu cu plumb, care era scos
înc lzindu-l la foc. Apoi îi f cea pl cere s
discute i aser iunea unor exper i, c absolut
indiferent din ce material e întocmit un
instrument, din metal sau din lemn, el sun
dup forma i mensura lui, i dac un flaut este
din lemn sau din filde , o trompet din alam
sau din argint, n-are nici o importan . Me terul,
spunea el, unchiul lui Adrian, care, prin meseria
lui de constructor de viori, tia ce înseamn
materialul, esen a lemnului, lacul, contesta
lucrul acesta i era în stare s spun numai
dup sunetul unui flaut din ce e f cut — de
altminteri i el, Luca, era în stare. Apoi, cu
mâinile lui mici i bine pro-por ionate de italian,
ne ar ta mecanismul flautului, c ruia de o sut
cincizeci de ani încoace, de la renumitul virtuoz
Quantz i se aduseser modific ri i perfec ion ri
atât de importante: al flautului cilindric, zis al lui
Bohm, care sun mai puternic decât cel vechi,
conic, cu sunetul mai dulce. Ne ar ta digita ia
clarinetului, a fagotului cu apte orificii, cu cele
dou sprezece clape închise i patru deschise, al
rui sunet se contope te atât de u or cu al
cornului, ne înv a întinderea sonor a
instrumentelor, mânuirea lor, i câte toate de
felul acesta.
Acum, retrospectiv v zut, nu mai poate fi nici
un fel de îndoial c Adrian, con tient sau nu,
urm rise demonstra iile cel pu in cu tot atâta
aten ie ca i mine — i cu mai mult folos decât
mi-a fost mie h zit vreodat s trag din ele.
Dar nu se tr da cu nimic, i nici o clipire nu
dea în vileag sentimentul c toate acestea l-ar
fi privit câtu i de pu in i pe el, sau c îl vor privi
vreodat . Eu eram cel care trebuia s pun
întreb ri lui Luca, ba, el sta deoparte, privea la
alt obiect decât cel despre care se vorbea,
sându-m singur cu ciracul. Nu vreau s spun
se pref cea, i in seam c în vremea aceea
muzica de-abia dac avea pentru noi vreo alt
realitate decât cea pur material a arsenalului lui
Nikolaus Leverkühn. E adev rat c , superficial,
intrasem în contact cu muzica de camer ; o dat
pe s pt mân sau la dou s pt mâni se exersa
acas la unchiul lui Adrian, dar numai
întâmpl tor fiind i eu de fa , i nici prietenul
meu nu asista întotdeauna. Se întâlneau, cu
acest prilej, organistul de la catedrala noastr ,
domnul Wendell Kretzschmer, un bâlbâit, care
nu mult dup asta avea s devin profesorul lui
Adrian, apoi profesorul de muzic de la
gimnaziul Bonifaciu, i împreun cu ei unchiul
executa cvartete de Haydn i Mozart, în care el
cânta la vioara întâi, Luca Cimabue la a doua,
domnul Kretzschmer la violoncel i profesorul de
muzic la viol . Erau divertismente de b rba i,
cu halba de bere pus jos pe du umea, lâng ei,
cu igara de foi între buze, punctate frecvent de
frânturi de fraz — ce aveau un efect atât de
ciudat, rece, straniu intercalate în graiul
sunetelor —, de cioc nitul cu arcu ul în pupitru
i de num toarea m surilor ce trebuiau reluate
când — aproape totdeauna din cauza
profesorului de muzica — se ie ise din m sur .
Un concert adev rat, o orchestr simfonic , nu
auzisem niciodat i cine vrea poate g si în
faptul acesta o explica ie suficient a categoricei
indiferen e a lui Adrian fa de lumea
instrumentelor. În orice caz, era de p rere c
aceast explica ie era suficient i el însu i se
purta ca atare. Ceea ce vreau eu s spun e c se
ascundea înd tul ei, c se ferea de muzic .
Mult vreme, cu o perseveren ce era parc un
presentiment, omul acesta s-a ferit de destinul
u.
De altminteri, nimeni nu se gândea nici pe
departe s fac vreo asocia ie de idei între tân ra
persoan a lui Adrian i muzic . Gândul c era
destinat s devin un savant se înr cinase
adânc în mintea tuturor i era continuu
confirmat de str lucitele lui succese colare, de
situa ia lui de premiant întâi; numai în clasele
superioare, de printr-a aptea de liceu, când
avea vreo cincisprezece ani, situa ia aceasta
începuse s se cam clatine, i anume din cauza
migrenei care prinsese a se manifesta i îl
împiedica s i des vâr easc pu ina preg tire
de care avea nevoie. Totu i, biruia exigen ele
 colii cu u urin — termenul "biruia" nu este
tocmai bine ales, pentru c el nu depunea nici
un efort s le fac fa , i dac superioritatea lui
la înv tur nu-i câ tiga afec iunea duioas a
profesorilor — i nu i-o câ tiga, am observat
adesea c mai curând se întrevedea o anumit
iritare, i chiar dorin a de a-i preg ti insuccese —
, pricina nu se afla în faptul c era considerat
infatuat — ba da, era socotit astfel, nu îns da-
torit impresiei c e prea încrezut ca urmare a
succeselor sale, ci dimpotriv , nu era destul de
încrezut din cauza lor, i tocmai în faptul acesta
rezida trufia lui, c ci era v dit c ea se manifesta
printr-o nep sare fa de ceea ce asimila atât de
lesne, fa de materiile de înv mânt, adic
diversele discipline, a c ror predare constituia i
demnitatea, i pâinea de toate zilele a corpului
didactic, i era deci de în eles c nu le convenea
le vad ignorate de simpla indolen a unui
elev prea dotat.
În ce m prive te, eram cu profesorii în
raporturi mult mai cordiale — nici o mirare,
întrucât în scurt vreme urma s intru i eu în
tagma lor, i apucasem s fac cunoscut , cu
toat seriozitatea, aceast inten ie a mea. Mi-ar fi
fost i mie îng duit s revendic titlul de elev bun,
dar eram i puteam fi numai pentru c o
afec iune respectuoas pentru domeniul ales, în
special pentru limbile vechi, cu poe ii i scriitorii
lor clasici, îmi stimula i îmi încorda for ele, p e
când el l sa cu orice prilej s se vad — vreau s
spun: nu se ferea de mine i, team mi-e, pe
bun dreptate, c i profesorii b gaser de
seam — cât de indiferent i, ca s zic a a, cât de
accesoriu îi era tot înv mântul. Lucrul acesta
nelini tea adesea — nu din grija pentru
cariera lui care, mul umit facilit ii cu care
prindea totul, nu era periclitat , ci pentru c m
întrebam, la urma urmei ce nu-i era indiferent,
ce nu-i era accesoriu. "Esen ialul" nu-l vedeam,
i într-adev r nu era de recunoscut. La vârsta
aceea via a colar e via a îns i; îi ine locul;
interesele ei cuprind orizontul necesar oric rei
vie i ca s dezvolte valori care oricât ar fi ele de
relative, s reflecte caracterul, facult ile cuiva.
Dar, din punct de vedere omenesc, aceasta e cu
putin numai când relativitatea r mâne
nedezv luit . Credin a în valori absolute, a a
iluzorie cum e ea întotdeauna, mi se pare a fi o
condi ie vital . Darurile prietenului meu se
surau îns în valori al c ror caracter relativ
rea s -i fie evident, f ca s se întrevad
existen a altui sistem de raportare, care le-ar fi
diminuat ca valori. Elevi slabi exist destui.
Adrian constituia îns fenomenul singular al
elevului slab în situa ia de premiant întâi. Repet,
asta m nelini tea; dar, pe de alt parte, îmi
impunea, îmi p rea atr tor, îmi înt rea
devotamentul pentru el, devotament în care se
amesteca, cert — va în elege cineva de ce? —, i
un fel de durere, de dezn dejde.
Admit c exista o excep ie la regula
dispre ului ironic fa de darurile i exigen ele
colii. Era evidentul lui interes pentru o
disciplin m care eu m remarcam foarte pu in,
matematica. Sl biciunea mea în acest domeniu,
compensat într-o oarecare m sur doar de
îmbucur toare aptitudini în cel filologic, mi-a
permis s în eleg temeinic c rezultatele
excelente într-o direc ie sunt condi ionate în mod
firesc de atrac ia pentru acei domeniu, i pentru
mine a fost o binefacere s v d amintita condi ie
îndeplinit , cel pu in în aceast privin , i la
prietenul meu. Pentru c disciplina matematic ,
 a ca logic aplicat , planând în sfere de pur i
înalt abstrac iune, de ine o pozi ie intermediar
specific între tiin ele umaniste i cele realiste,
i din explica iile date de Adrian când st team de
vorb cu privire la pl cerile pe care i le ofer ,
reie ea c el considera aceast pozi ie
intermediar totodat i ca elevat , dominant ,
universal sau, cum se exprima el, "cea
adev rat ". M bucuram din toat inima s -l aud
caracterizând ceva drept "adev rat"; era o
ancor , un punct de sprijin, i nu mai p rea
chiar atât de zadarnic s te întrebi ce-nseamn
"esen ialul". "E ti un trântor, îmi spunea el
atunci, dac nu- i place asta!" Contemplarea
raporturilor de ordine e în fond tot ce poate fi
mai frumos. Ordinea este totul. Epistola c tre
Romani, capitolul treisprezece: "Iar cele ce sunt,
de Dumnezeu sunt rânduite". El a ro it, iar eu
l-am privit cu ochii mari. Reie ea c Adrian era
religios.
La el toate trebuiau "s reias ", s fie
descoperite, în toate trebuia s fie luat prin
surprindere, prins asupra faptului, descifrat —
i-atunci, ro ea, iar ie î i venea s te dai cu
capul de pere i c nu pricepuse i de mult. i
faptul c f cea algebra în afar de ceea ce era
dator i obligat, c mânuia de pl cere tablele de
logaritmi, c se cufunda în ecua ii de gradul al
doilea înainte de a i se fi cerut s identifice
car necunoscute ridicate la vreo putere
oarecare, l-am descoperit numai din întâmplare,
i la început vorbea despre asta cu dispre ;
de-abia mai târziu a consim it s -mi dea
explica iile de mai sus. În prealabil f cusem o
alt descoperire, ca s nu-i zic demascare; am
pomenit de ea i mai înainte: faptul c ,
autodidact i t inuit, explora claviatura,
acordurile, "roza vânturilor" tonalit ilor, cercul
cvintelor i faptul c , f s tie s citeasc
notele, f digita ie, folosea toate aceste
descoperiri de armonie la fel de fel de exerci ii de
modula ie i la construc ia de figuri melodice cu
o ritmic destul de nedefinit . Când am aflat
aceasta, avea cincisprezece ani. Într-o
dup -amiaz , dup ce-l c utasem zadarnic în
camera lui, l-am g sit înaintea unui mic armoniu
ruia i se f cuse loc într-un col or destul de
discret, dintr-o camer de trecere, la etajul de
locuit. Un minut poate, am r mas în picioare la
, ascultându-l; apoi m-am jenat de situa ia
asta, am intrat i l-am întrebat cu ce
se-ndeletnice te. A dat drumul burdufurilor, a
luat mâinile de pe manual i a râs, ro ind.
— Lenevia, zise el, e mama tuturor relelor. M
plictiseam. i când m plictisesc, m in de
fleacuri, cl mp nind pe-aici! Hodoroaga asta cu
foaie st p sit , dar cu tot halul de dec dere în
care se afl , nu-i lipse te nimic. E curios —
adic , fire te, nimic nu-i curios, dar când
te-apuci singur, pentru prima oar , e curios cum
toate sunt legate între ele, i vin una dup alta,
în cerc.
i f cu s r sune un acord, numai clape
negre, fa diez, la diez, do diez, ad ug apoi un mi
i dezv lui în felul acesta acordul, care ap ruse
ca fa diez major i în realitate era în i major,
anume: treapta a cincea sau dominanta ei.
— Un astfel de acord, obiect el, n-are în sine
o tonalitate. Totul este raport, iar rela ia
constituie cercul.
La-ul, c ruia i se impune o rezolvare în sol
diez, i face trecerea de la i major la mi major,
Adrian l-a dus mai departe i a ajuns astfel,
trecând peste la, re i sol major, la do major, i
în tonalit ile prev zute câ i bemoli,
demonstrându-mi în timpul acesta c pe fiecare
din cele dou sprezece tonuri ale gamei cromatice
putea fi construit o gam deosebit , major sau
minor .
— De altfel, asta-i poveste veche, zise el. E
mult de când am remarcat-o. Bag de seam ,
uite cum poate fi f cut mai bine! i începu s
execute modula ii intre tonalit i i mai
îndep rtate, folosind a a-numita înrudire de
ter , sexta napolitan . Nu c ar fi tiut s le
spun pe nume tuturor acestora; dar repeta:
Rela ia e totul! i dac vrei s le spui mai precis
pe nume, atunci numele lor e "ambiguitate".
Pentru ca s i justifice spusele, execut un
ir de acorduri într-o tonalitate nedefinit , îmi
demonstra cum un asemenea ir r mâne, din
punct de vedere al tonalit ii, plutind între do
major i sol major dac este eliminat sunetul fa,
care în sol major ar deveni un fa diez; cum ine
urechea în incertitudine, dac trebuie în eleas
ca do sau ca fa major, evitând sunetul i, care în
fa major devine si-bemol.
— tii ce constat? întreb el. Muzica este
ambiguitatea ridicat la rangul de sistem. Ia, de
pild , un sunet oarecare. Po i s -l concepi
într-un fel, dar po i s -l concepi i într-altul, luat
de jos i ridicat, sau luat de sus i coborât, i
dac e ti iste , exploatezi ambiguitatea cum î i
convine.
Pe scurt, în principiu, Adrian se dovedi
cunosc tor al schimb rii enarmonice i deloc
necunosc tor al anumitor trucuri cum s te
sustragi acestui echivoc i cum s -l folose ti, s -l
interpretezi pentru modula ie.
De ce am fost mai mult decât surprins, de ce
anume am fost mi cat i, de asemenea, pu in
speriat? Avea obrajii aprin i, cum nu avusese
niciodat când î i f cea lec iile, nici chiar la
algebr .
E-adev rat c l-am rugat s mai improvizeze
ceva, pentru mine, dar parc mi s-a luat o piatr
de pe inim când m-a refuzat morm ind:
"Fleacuri, fleacuri! în ce fel mi s-a luat o piatr de
pe inim ? Faptul acesta ar fi putut s -mi arate
cât fusesem de mândru de totala lui indiferen
i cât de l murit sim eam c în expresia lui "e
curios cum" indiferen a nu mai era decât o
masc . Am b nuit o pasiune în germene — la
Adrian, o pasiune! Era s m bucur? Nu tiu,
dar într-un fel m sim eam umilit i speriat.
Aflasem deci c atunci când se credea f
martori Adrian se îndeletnicea cu ale muzicii i,
inând seama de amplasamentul instrumentului,
de locul acela atât de expus, lucrul n-ar fi putut
mâne mult vreme secret. Într-o sear tat l
u adoptiv îi spuse:
— Ei, nepoate, nu exersai pentru prima oara
ceea ce am auzit azi cântat de mâna ta.
— Ce vrei s spui, unchiule Niko?
— Nu încerca s faci pe ne tiutorul. Ceea ce
încercai tu acolo era muzic .
— Ce expresie!
— Las , a servit i la cazuri mai proaste. Felul
cum ai trecut din fa în la major a fost destul de
rafinat. Te amuz ?
— P i, unchiule...
— Ei, e evident. Am s i spun ceva. O s
mut m l doiul, la care tot nu se uita nimeni, sus
la tine în camer . S i fie la îndemân , când ai
chef.
— E ti prea bun, unchiule, dar e p cat de
osteneal .
— Osteneala-i a a de mic , încât poate tot
pl cerea o s fie mai mare. i înc ceva, nepoate.
Ar trebui s iei lec ii de pian.
— Crezi, unchiule? Lec ii de pian? Nu tiu...
sun a "pension distins de domni oare".
— S-ar putea foarte bine s fie "distins" i s
nu fie deloc de "domni oare". Dac-ai s te duci la
Kretzschmer, i tu ai s cape i o baz pentru
castelele tale în Spania. Am s vorbesc cu el.
Adrian mi-a reprodus convorbirea, la coal ,
în curte, cuvânt cu cuvânt. i din ziua aceea, de
dou ori pe s pt mân , lua lec ii cu Wendell
Kretzschmer.

VIII

Wendell Kretzschmer, tân r înc pe vremea

aceea, s fi avut cel mult dou zeci i
cinci-treizeci de ani, se n scuse din p rin i
germano-americani, în statul Pennsylvania i î i
cuse educa ia muzical în ara de origine. Dar
luase de timpuriu drumul înapoi spre Lumea
Veche, din care bunicii s i emigraser pe
vremuri i unde î i avea r cinile i el i arta
lui, iar în peregrin rile safe, cu opriri i z boviri
rareori mai lungi de un an sau doi, ajunsese
organist la noi în Kaisersaschern — era numai
un episod, precedat de altele (pentru c înainte
ocupase posturi de ef de orchestr la mici teatre
din ar i din Elve ia) i c rora aveau s le
urmeze iar i altele. Se manifestase, de aseme-
nea, i în calitate de compozitor de piese
orchestrale i scrisese o oper , Statuia de
marmur , reprezentat pe mâi multe scene i
primit cu simpatie.
ters ca înf are, m runt, cu craniul
rotund, cu o must cioar tuns scurt, cu ochii
 prui gata la râs, a c ror privire era când
gânditoare, când sprin ar , el ar fi putut
însemna o real achizi ie pentru via a cultural
din Kaisersaschern, dac o asemenea viat ar fi
existat. Cânta la org cu mult tiin i
str lucire, dar puteai num ra pe degetele unei
mâini pe cei din comunitate capabili s -l
pre uiasc . Cu toate acestea, concertele gratuite
pe care le d dea la biseric , dup -amiaz , când
executa la org buc i de Schütz, Buxtehude,
Froberger i, fire te, Sebastian Bach, precum i
fel de fel de compozi ii de genre din epoca ce se
situa între perioadele de str lucire ale lui Händel
i Haydn, atr geau o mul ime apreciabil , i
Adrian i cu mine asistam cu regularitate la ele.
În schimb, un e ec total, cel pu in sub aspect
exterior, au însemnat conferin ele pe care un
întreg sezon le-a inut neobosit în sala "Societ ii
pentru activit i de utilitate ob teasc " i pe care
le înso ea cu exemplific ri la pian, dar i cu
demonstra ii cu creta, pe tabl . Era un insucces
în primul rând pentru
Înclina ie pentru conferin e, în al doilea,
pentru c temele acestor conferin e erau prea
pu in populare, mai curând arbitrare i insolite,
i în al treilea, pentru c bâlbâiala lui transforma
audierea într-o iritant naviga ie pe o mare
primejduit de stânci nev zute, creând o stare de
nelini te, dar provocând i râsul, adic tocmai ce
trebuia ca s abat cu des vâr ire aten ia de la
hrana spiritual oferit i s o transforme într-o
încordat a teptare a urm toarei poticneli
spasmodice.
Bâlbâiala de care suferea era foarte grav ,
de-a dreptul exemplar — era îns tragic ,
pentru c omul acesta, de o mare i zbuciumat
bog ie de gândire, avea o înclina ie p tima
 tre elocven a comunicativ . I se întâmpl
cor bioarei lui s alunece pe alocuri repede,
dansând pe suprafa a apei, cu u urin a aceea
nelini titoare în stare s t duiasc suferin a i
s-o cufunde în uitare; dar, din timp în timp,
teptat de toat lumea, venea, inexorabil ,
clipa e rii, i- i r mânea în fa a ochilor, ca
supus la cazne, cu fa a vân , congestionat : fie
se împiedica de vreo consoan uier toare,
înghi ind-o cu gura crispat i l it i imitând
un zgomot de locomotiv care las abur, fie c se
lupta cu o labial , i-atunci obrajii i se umflau,
buzele r iau ca o mitralier în explozii scurte,
nearticulate; sau, în fine, dereglându-i-se pur i
simplu respira ia, se sufoca i, cu gura deschis
pâlnie, tr gea aer ca un pe te pe uscat — cu
ochii umezi i de râs, e-adev rat, p rând c
glumea, dar asta nu era pentru toat lumea
mângâiere i în fond nu se putea lua în nume de
u publicului c evita aceste conferin e; în
asemenea unanimitate încât, într-adev r, uneori
parterul era animat doar de prezen a câtorva
ascult tori i anume, în afar de p rin ii mei, de
unchiul lui Adrian, de tân rul Cimabue i noi
doi, mai asistau înc vreo dou fete de la
pensionul de domni oare, care, fire te, aveau
grij s chicoteasc ori de câte ori vorbitorul se
poticnea.
Acesta ar fi fost dispus s acopere din
propriul s u buzunar chiria s lii i iluminatul,
pentru c în nici un caz din taxele de intrare nu
puteau fi acoperite, dar tat l meu i Nikolaus
Leverkühn ob inur de la comitetul de direc ie ca
deficitul s fie suportat de societate sau, mai
curând, s se renun e la chirie pe considerentul
acele conferin e aveau caracter educativ i
erau de interes ob tesc. Avantajul îi fu acordat
din prietenie, pentru c folosul ob tesc putea fi
contestat, ob tea lipsind, ceea ce, cum am mai
spus, trebuia atribuit, in parte, temelor prea
speciale pe care le trata. Wendell Kretzschmer
era adeptul principiului auzit de noi în repetate
rânduri din gura lui, deprins la început cu
limba englez , c nu era vorba de interesul
altora, ci de al s u propriu, i anume de a trezi
interes, ceea ce nu se putea întâmpla decât —
dar atunci se întâmpla cu siguran — când
vorbitorul era interesat personal i temeinic i,
deci, vorbind despre un lucru, ar fi fost greu s
nu comunice i celorlal i interesul s u pentru
acel lucru, s nu-i molipseasc , i s creeze
astfel un interes care nu existase, nu fusese nici
car b nuit, ceea ce era mult mai important
decât s caute s satisfac unul existent.
Era profund regretabil c publicul nostru nu-i
oferea aproape niciodat prilejul s i verifice
teoria. Cu noi, cei câ iva a eza i la picioarele
sale, în h ul vechii s li cu scaune numerotate,
teoria lui se confirma perfect, c ci el ne încânta
cu lucruri despre care n-am fi crezut niciodat c
ar putea s ne capteze aten ia în asemenea
sur i chiar i îngrozitoarea lui bâlbâial
ajunsese, pân la urm , s apar ca o expresie
mi toare i fascinant a înfl rii sale.
Adesea, când se producea calamitatea, îi f ceam
cu to ii câte un semn de încurajare, iar unul sau
altul dintre noi rostea câte un reconfortant: "Da,
da", "Nu face nimic" sau "N-are nici o
importan !" Atunci sufocarea i se dizolva într-un
zâmbet de scuz i de voio ie, i o bucat de
vreme conferin a continua într-uri ritm curg tor,
aproape lini titor.
Despre ce vorbea? P i, omul acesta era în
stare s consacre o or întreag întreb rii: De ce
nu a scris Beethoven o a treia parte la Sonata
pentru pian opus 111 — subiect incontestabil
demn de a fi dezb tut. Dar închipui i-v anun ul
acesta afi at la sediul "Societ ii pentru activit i
de utilitate ob teasc " sau inserat in
"Eisenbahnzeitung" din Kaisersaschern i
întreba i-v în ce m sur ar fi putut trezi
curiozitatea general . Pur i simplu ceilal i nu se
sinchiseau de ce opusul 111 are numai dou
i. Noi, cei care asistam la expunere, ne bu-
curam de o sear excep ional de interesant , cu
toate c pân în momentul acela ignorasem
sonata în discu ie. Dar o înv am tocmai la
aceast conferin , i înc foarte am nun it,
pentru c Wendell Kretzschmer ne-o executa
admirabil, de i cam zgomotos, la o pianin mic
ce-i st tea la dispozi ie (nu i se aprobase un pian
cu coad ), analizând în acela i timp, cu mult
perspicacitate, con inutul ei sufletesc, înf ând
împrejur rile din via a autorului în care fusese
scris — o dat cu alte dou — i amuzându-se
caustic pe seama explica iilor date chiar de
maestru, când fusese întrebat de ce a renun at la
a mai scrie o a treia parte, corespunz toare
primei. La aceast întrebare, el îi r spunsese
înv celului s u c n-a avut timp, i c a
preferat s lungeasc pu in partea a doua. N-a
avut timp! i pe deasupra se exprimase i cu o
oarecare nep sare. Dispre ul cuprins în acest
spuns trecuse, evident, neobservat de cel
ruia îi era destinat, dar întrebarea îl justifica.
i vorbitorul descrise starea sufleteasc a lui
Beethoven în jurul anului 1820, când, din cauza
auzului s u atins de o maladie incurabil ,
ajunsese într-o stare avansat de deprimare, i
se i constatase c nu mai era în stare s i
dirijeze operele. Kretzschmer ne povesti cum, în
acea vreme, zvonul c faimosul compozitor era
cu des vâr ire epuizat, capacitatea lui creatoare
secat , c , incapabil de lucr ri mai mari, se
ocup , ca i b trânul Haydn, cu notarea de
balade sco iene, zvonul acesta, zic, câ tigase din
ce în ce mai mult teren, din cauz c de câ iva
ani nu mai ap ruse pe pia nici o oper de
seam purtând semn tura sa. Numai c , toamna
târziu, întors la Viena de la Mödling, unde î i
petrecuse vara, maestrul se apucase s scrie cele
trei compozi ii pentru pian, cum s-ar zice dintr-o
suflare, f s i ridice ochii de pe portative, i
îl informase despre aceasta i pe protectorul lui,
contele Brunswick, pentru ca s -l lini teasc în
privin a facult ilor sale. i Kretzschmer vorbi
apoi despre Sonata în do minor, fire te, deloc
facil a a cum se prezenta ea, o oper organic
complet , echilibrat spiritual i care pusese pro-
bleme estetice grele criticii contemporane i
prietenilor: cum se face — a a spunea
conferen iarul — c ace ti prieteni i admiratori
pur i simplu n-au fost în stare s -l urmeze pe
multadmiratul maestru dincolo de culmile la care
ridicase, în epoca maturit ii sale, simfonia,
sonata pentru pian, cvartetul de coarde al epocii
clasice i constatau la operele din ultima
perioad , cu inima grea de mâhnire, un proces
de disolu ie, de înstr inare, de avântare în necu-
noscut i incertitudine, tocmai un plus ultra9 în
care nu erau dispu i s vad decât
degenerescen a unor vechi i latente porniri c tre
un exces de visare sumbr i specula ie, o
exacerbare a meticulozit ii i tehnicit ii
muzicale, folosite, uneori, la un material atât de
simplu cum ar fi tema arietei din formidabila

9
Mai departe (lat).
mi care a varia iilor ce constituie partea a doua a
sonatei. Da, întocmai ca tema acestei p i, care
se întrecea pe sine i, str tând zeci i zeci de
destine, zeci i zeci de lumi de contraste ritmice,
se pierdea în cele din urm în în imi ame itoare
rora le puteai spune "de dincolo" sau abstracte
— la fel i arta lui Beethoven se întrecuse pe
sine: din regiunile confortabile ale tradi iei se
în ase, sub privirile însp imântate ale oa-
menilor, în sfere unde nu subzista decât esen a
geniului s u — al unui "eu" dureros izolat în
absolut prin stingerea auzului, izolat i de cele
lume ti, principe solitar într-un regat al spiritelor
de unde, chiar i pentru contemporanii cei mai
bine inten iona i, nu r zbeau decât fiori stranii,
ale c ror mesaje de groaz ei nu le-ar fi putut
dezlega decât în frânturi, rareori.
Toate bune, pân aici, spunea Kretzschmer.
Dar bune numai relativ, i nu în m sur
suficient . C ci de ideea purei personalit i se
leag aceea a subiectivit ii nelimitate i aceea a
unei voin e radicale de expresie armonic în
opozi ie cu obiectivitatea polifonic (el insista s
ne întip rim bine în minte deosebirea:
subiectivitate armonic , obiectivitate polifonic )
— i aceast ecua ie, acest contrast, nu
func iona deloc in cazul de fa , cum de altfel nu
func ionase nici în opera ulterioar a maestrului.
În realitate Beethoven, în perioada de mijloc a
crea iei sale, fusese mult mai subiectiv, ca s nu
spunem: mai "personal" decât în cea final , fiind,
atunci, preocupat mai mult s fac s dispar
din modul s u personal de exprimare tot ce era
conven ional, formalist, toate înfloriturile retorice
de care muzica e plin i s le topeasc laolalt
în dinamica sa subiectiv . Raporturile cu
conven ionalul ale lui Beethoven din perioada de
mai târziu, de pild cea a ultimelor cinci sonate
pentru pian, sunt, cu toat unicitatea, ba chiar
ciud enia formelor de expresie, cu totul altele,
mult mai îng duitoare, mai acomodate. Neatins
de subiectivism, conven ia apare mai frecvent în
operele târzii, într-o sec tuire sau, s-ar putea
spune, o epuizare, într-o del sare a eului care
producea un efect i mai înfior tor-maiestuos
decât orice cutezan personal . În aceste
construc ii, spunea vorbitorul, între subiectiv i
conven ional se stabilea un raport nou, un raport
determinat de moarte.
La aceste cuvinte Kretzschmer fu apucat de
un bâlbâit violent; împiedicându-se în ultima
consoan rostit , limba lui izbucni pe cerul gurii
într-un fel de tir de mitralier , în care îi
tremurau i f lcile i b rbia, pân s i poat
si repaus în vocala care permitea s ghice ti ce
voia a spune. Dar cuvântul, o dat cunoscut, nu
se cuvenea parc a-l lua deodat , ci trebuia
îngânat Jovial i prietene te, cum se întâmpl
din când în când. Trebuia s o scoat singur la
cap t, i izbutea. Unde m re ia i moartea fac
cauz comun ", explic el, rezult un obiectivism
înclinat spre conven ional i acesta întrece în
suveranitate subiectivismul cei mai dominator,
pentru c în el personalitatea pur , care
înseamn totu i dep irea unei tradi ii ajunse la
culme, se mai întrecea 6 dat pe sine,
trunzând, mare, halucinant, în mit, în
supranaturalul colectiv.
Kretzschmer nu se întreba dac pricepusem,
dar nici noi nu ne puneam aceast problem .
Dac el considera c principalul este s auzim
toate acestea, împ rt eam i noi absolut acela i
punct de vedere. În lumina celor spuse, continua
conferen iarul, trebuia apreciat opera la care se
referea în mod special, Sonata opus III, apoi se
eza la pianin i ne cânta pe dinafar toat
bucata, partea întâi i imensa parte a doua, în
a fel încât s introduc în execu ie, necontenit,
toate comentariile sale i, pentru ca s ne atrag
aten ia în mod deosebit asupra facturii, din când
în când, ca s ne demonstreze, se acompania
plin de însufle ire cu glasul lui, i toate astea la
un loc constituiau un spectacol i seduc tor i
comic, iar publicul restrâns îl întâmpina adesea
cu veselie. Cum avea un tu eu foarte puternic i
la forte arja vehement, trebuia s strige peste
puteri ca s i fac auzite cât de cât digresiunile
i s cânte folosind toate resursele, spre a
sublinia i vocal interpretarea. Imita din gur
ceea ce executau mâinile. Bum, bum — vum,
vum — cium, cium, f cea el furibund la ac-
centele ini iale ale primei p i, acompaniind
într-un falsetto luat foarte sus pasajele de vraj
melodic ce însenineaz din când în când, ca
ginga e raze de lumin , cerul r scolit de furtuni
al sonatei. În cele din urm , punea mâinile pe
genunchi, î i tr gea sufletul o clip i spunea:
"Acum!" începea partea cu varia iuni, adagio
molto semplice e cantabile.
Tema arietei, sortit unor aventuri i destine
pentru care, în nevinov ia ei idilic , nu pare
deloc s fi fost n scut , intra imediat în scen i
se enun a în aisprezece m suri, putând fi
redus la un singur motiv, reliefat la finele
primei sale jum i, ca o chemare scurt i
patetic — numai trei sunete, o optime, o
aisprezecime i o p trime punctat , scandate
cam a a: " naltul cer", sau "dorul meu", sau
"r mas bun", sau " fost cândva", sau
"Wiesengrund i asta-i tot. Ce devine aceast
blajin enun are, aceast melancolic i calm
formul în succesiunea
ritm-armonie-contrapunct cu care maestrul o
binecuvânteaz i o blestem , în ce nop i de
bezn o pr bu te i la ce str luciri
supranaturale o înal , în ce sfere de cristal în
care-s totuna i gerul i c ldura, i tihna i
extazul, toate acestea, în linii mari, pot fi socotite
drept extraordinare, straniu i excesiv de
grandioase, f a li se spune pe nume pentru c
în fond nu au nume; i Kretzschmar executa, cu
mâini neostenite, toate aceste minunate
metamorfoz ri, cântându-ne din toate puterile:
"Dim-dada", i intercala, vehement: "Lan urile de
triluri! Fioriturile i caden ele! Auzi i
conven ionalul? Uite — aici — este — purificat —
de ritmic — clarificat de aparen a — domin rii
sale — subiective.— Aparen a artei — e dat -n
turi. — În cele din urm — arta — totdeauna —
va înl tura — aparen a artei. Dim-dada!
Asculta i, v rog, aici — cum melodia este
cople it de greutatea construc iei — a
acordurilor. Devine static , devine monoton —
de dou ori re, de trei ori re, unul dup altul —
acordurile determin asta. Dim-dada! Fi i, v rog,
aten i, ce se petrece acum..."
Era extraordinar de greu s ascul i în acela i
timp i r cnetele lui, i muzica teribil de
complicat în care le amesteca. Ne str duiam cu
to ii s -l urm rim, încorda i, apleca i înainte, cu
palmele strânse între genunchi, privindu-i pe
rând mâinile i gura. Caracteristica p ii este
tocmai retorica, nu limbajul cum a fost p sit
numai intervalul mare între bas i sopran, între
mâna dreapt i mâna stâng , i vine o clip , o
situa ie absolut extrem , în care s rmanul motiv
pare c planeaz , solitar i p sit, deasupra
unei pr stii c scate amenin tor, incident de-o
eleva ie ce- i înghea sângele, i e urmat,
numaidecât, de o sfiicioas chircire în sine, o
team tulbure, c i s-a putut întâmpla una ca
asta. Dar se mai petrec multe pân la final, când
ajunge îns s se sfâr easc i în timpul când se
sfâr te se petrece ceva, de o blânde e i de o
bun tate cu totul nea teptate i emo ionante,
dup atâta înver unare i persisten , îndârjire,
infatuare. Cu acest multîncercat motiv, care- i ia
mas bun i devine astfel el însu i un r mas
bun, un strig t i un gest de adio, cu acest
re-sol-sol, se petrece o u oar schimbare, o mic
extensiune melodic . Dup un do ini ial apare,
înaintea re-ului, un do diez, astfel c nu se mai
scandeaz ,, nal-tul cer" sau "Wiesengrund", ci
"o, tu, cer înalt", "Wiesengrund", "r mâi s tos";
i ad ugirea acestui do diez este tot ce poate fi
mai mi tor pe lume, mai mângâietor, mai
melancolic-potolitor. Este ca o alintare
afectuoas i plin de durere, o mângâiere pe
r, pe obraz, o ultim i mut privire în adâncul
ochilor. Binecuvânteaz obiectul, atâta
umanizare cople itoare, se apropie de auditor, de
inima lui, pentru r mas bun, pentru o desp ire
etern , cu atâta duio ie, încât îi dau lacrimile.
"Uit acum de chin!" se spune. "Mare-i Domnu-n
noi!" "N-a fost decât vis." "Gânduri dragi s -mi
por i." Apoi se întrerupe. Triolete, scurte, dure,
alearg spre un final oarecare, ce-ar fi putut
încheia i cine tie ce alte buc i.
Dup asta Kretzschmar nu se mai întorcea de
la pian la pupitru. R mânea pe taburetul
turnant, cu fa a spre noi, în aceea i pozi ie ca i
noi, aplecat înainte, cu mâinile între genunchi, i
astfel î i încheia, în câteva cuvinte, conferin a sa
referitoare la problema de ce n-a scris Beethoven
o a treia parte la Sonata opus 111. N-aveam
decât, spunea el, s ascult m bucata ca s
sim singuri r spunsul la întrebare. O a treia
parte? A o lua de la început dup acest r mas
bun? O revedere — dup aceast desp ire?
Imposibil! A a a fost s fie, ca sonata s ajung
la final cu partea a doua, aceast mi care
enorm , un sfâr it f întoarcere. Când
pronun a cuvântul "sonata" voia s spun nu
numai sonata aceasta , în do minor, ci sonata în
general, ca gen, ca form tradi ional de art : ea
îns i ajunsese aici la sfâr it, dus pân la fine,
i împlinise destinul, î i atinsese scopul, dincolo
de care nu mai avea unde merge, ajunsese la
des vâr ire i se dizolva, î i lua r mas bun —
semnul de r mas bun al motivului re-sol-sol
îmblânzit melodic de un do diez era un r mas
bun i în acest sens, m re ca i lucrarea, un
mas bun de la sonat .
i cu acestea, Kretzschmar se ridica, urm rit
de aplauze anemice dar prelungite, i plecam i
noi, destul de gânditori, împov ra i de nout i.
Cum se obi nuie te, cei mai mul i, luându- i
paltonul i p ria de la garderob i ie ind în
strad , fredonau, pe gânduri, motivul principal,
tema p ii a doua, în forma ini ial i în aceea
de r mas bun, i înc mult vreme se mai auzea
plutind i r spândindu-se în ecouri, în t cerea
nocturn i sonor a str zilor celor mai
îndep rtate de or el de provincie pe care se
împr tiau auditorii: "r -mas bun", "r -mâi
-n -tos", "ma-re-i Dom-nu -n noi".
Nu era pentru ultima oar c -l ascultam pe
gângav vorbindu-ne despre Beethoven. Nu mult
dup aceea a inut din nou o conferin despre
el, cu titlul "Beethoven i fuga". Îmi amintesc
perfect tema, o v d înc în fa a ochilor, scris pe
afi , i este de în eles c i aceasta ca i cealalt
nu era deloc de natur s determine o n val
primejdioas de public în sala "Societ ii pentru
activit i de utilitate ob teasc ". i în seara aceea
micul nostru grup se desfat , tr gând i un folos
incontestabil. i-anume, spunea conferen iarul,
totdeauna invidio ii i adversarii temerarului
novator afirmaser c Beethoven n-ar fi în stare
scrie o fug . "Pur i simplu nu-i în stare",
ziceau ei, i tiau prea bine ce însemnau vorbele
lor, pentru c pe atunci aceast onorabil form
de art era înc în mare cinste i nici un
compozitor n-ar fi aflat îndurare în fa a unei
cur i a justi iei muzicale sau în ochii potenta ilor
i domnilor împ itori de comenzi ai vremii,
dac s-ar fi dat în l turi de la a scrie o fug
perfect . Astfel prin ul Esterhazy pre uia i el în
mod cu totul deosebit aceast magistral form
de art , dar în Missa în do pe care Beethoven a
scris-o pentru el, compozitorul n-a putut trece
dincolo de unele elanuri infructuoase, ceea ce
era, din punct de vedere pur monden, cel pu in o
impolite e, iar din punct de vedere artistic, o
lips de neiertat; iar oratoriul Cristos pe Muntele
slinilor era cu des vâr ire lipsit de orice
travaliu fugat, cu toate c i în acest caz i-ar fi
avut perfect de bine locul. O tentativ atât de
pl pând ca aceea din cvartetul al treilea din
Opus 59 nu era de natur s contrazic
afirma ia c marele compozitor era un slab
contrapunctist — opinie în care lumea muzical
competent nu putea fi decât înt rit de pasajele
fugate ale Mar ului funebru din Eroica sau ale
Allegretto-ului din Simfonia în la major. i acum,
culmea, partea final din Sonata pentru violoncel
în re, opus 102, denumit i "Allegro fugato"!
Vacarmul i r zmeri a, ne povestea Kretzschmar,
fuseser grozave. I se aduseser invective c
toat opera e obscur , confuz pân la ininteli-
gibil, în cel pu in dou zeci de m suri ar domni o
ceal atât de scandaloas — în special
datorit modula iilor excesiv de colorate — încât
în urma acestora dosarul referitor la
incapacitatea acestui om de a se acomoda unui
stil sever putea fi încheiat f grij .
opresc aici în relatarea mea, numai
pentru ca s atrag aten ia asupra unui fapt:
conferen iarul vorbea despre lucruri, evenimente,
raporturi artistice pe care orizontul în elegerii
noastre nu le putea cuprinde înc ; ele se iveau,
ca ni te umbre, doar pe la margine — evocate de
nara iunea sa ve nic primejduit ; i totodat
nu-i puteam verifica spusele decât prin propriile
sale exemplific ri la pian, ceea ce ne f cea s
ascult m totul cu fantezia vie i sumbr cu care
copiii ascult basme de neîn eles pentru ei, dar
în acela i timp î i v d spiritul ginga îmbog it,
stimulat, într-un fel straniu, ca într-o visare
profetic . "Fug ", "contrapunct", "Eroica", "total
confuzie datorit modula iilor excesiv colorate",
"stil sever" — toate acestea erau pentru noi înc
un grai de basm, dar îl ascultam cu nesa , cu
ochii mari, cum ascult copiii lucrurile neîn elese
sau inaccesibile vârstei lor — i-anume cu mult
mai mult pl cere decât g sesc în lucruri mai
apropiate de ei, mai pe în elesul lor, mai pe
sura lor. Vrea cineva s cread c acesta este
cel mai intensiv, cel mai îndr zne , mai nobil,
poate cel mai progresist mod de a înv a —
înv atul prin anticipare, înv atul pe deasupra
unor vaste întinderi de ignoran ? Ca pedagog,
desigur c n-ar trebui s m pronun în favoarea
lui, dar tiu bine c tineretul îl prefer i p rerea
mea e c intervalul s rit se umple cu vremea de
la sine.
 Beethoven, va s zic , a a ni se spunea,
avusese reputa ia c nu este în stare s scrie o
fug , i se punea întrebarea cât adev r exist în
aceste vorbe r uvoitoare. Evident c el s-a
str duit s le risipeasc . În muzica de pian
scris dup aceea, a introdus fugi în repetate
rânduri, i-anume pe trei voci: în
Hammerklaviersonate, precum i în aceea care
începe în la bemol major. O dat a i men ionat:
"Cu oarecare libert i", ca s arate c regulile pe
care le c lca îi erau prea bine cunoscute. De ce le
neglijase, dac din voin arbitrar sau pentru c
nu izbutise s o scoat la cap t cu ele, r mânea
o chestiune controversat . Desigur, urmase apoi
marea Uvertur în form de fug opus 124 i
dup ea maiestuoasele fugi din Gloria i din
Credo ale Missei solemnis, ca s dovedeasc , în
cele din urm , c i în b lia cu acest
arhanghel, marele lupt tor r mânea înving tor,
chiar dac din aceast încle tare ie ise
chiop tând.
Kretzschmar ne istorisi o poveste înfior toare,
care ne-a imprimat o imagine îngrozitoare, de
neuitat, despre suferin ele infernale pe care
artistul le-a avut de îndurat. Era în miezul verii
lui 1819, pe vremea în care Beethoven, în casa
Hafner, la Mödling, lucra la Miss , disperat c
fiecare parte ie ea mult mai lung decât
prev zuse, astfel c termenul de predare, zi-ntâi
de martie anul viitor, pentru când era fixat
însc unarea arhiducelui Rudolf ca arhiepiscop
de Olmütz devenea imposibil de respectat — i
s-a întâmplat ca tocmai atunci doi prieteni i
adep i s vin s -l vad i s afle lucruri
uluitoare înc de la intrarea în cas . Anume,
chiar în diminea a aceea, amândou servitoarele
maestrului fugiser pentru c noaptea trecut ,
 tre unu, le f cuse un t boi teribil, sculând
toat casa din somn. Lucrase, de cu sear i
pân târziu în noapte, la Credo, la acel credo cu
fuga, i nu voise nici s aud de cina ce sta cald
pe vatra lâng care slujnicele, tot a teptând
zadarnic, doborâte de natura ce- i cerea dreptu-
rile, a ipiser . Când, în fine, între miezul nop ii i
ora unu, maestrul ceru de mâncare g si deci
servitoarele dormind i mâncarea ars , f cut
scrum; atunci fu cuprins de o mânie care nu
inu seama de casa cufundat în odihna nop ii,
cu atât mai mult cu cât nu- i auzea larma. "Nu
sunte i în stare s sta i un ceas treze lâng
mine?" tuna i fulgera el. Dar ceasurile fuseser
cinci, ba chiar ase, i fetele, jignite, la ivirea
zorilor î i luaser t lp a, l sând în plata
Domnului un st pân atât de sucit, care deci
n-avusese ce mânca i de fapt nu mâncase nimic
de o zi i jum tate. În schimb, încuiat pe
din untru, în camera lui lucra la Credo, la acel
credo cu fuga — discipolii îl auzeau prin u a
încuiat . Surdul cânta, urla, b tea din picior,
aplecat peste Credo-ul lui — era oribil i
impresionant s -l auzi; celor ce tr geau cu
urechea la u le înghe a sângele în vine. Pe
când, cuprin i de adânc sfial , tocmai voiau s
se îndep rteze, u a se deschise brusc i în prag
ap ru Beethoven — i în ce hal? Cum nu se
poate mai groaznic! Cu îmbr mintea în
dezordine, cu fa a r it de te însp imânta, cu
ochii apleca i spre tumultul din interiorul s u,
absen i, n uci, îi privi int , f când impresia c
ar fi ie it dintr-o lupt pe via i pe moarte cu
toate spiritele rele ale contrapunctului. Bolborosi
câteva cuvinte neîn elese întâi, apoi izbucni în
oc ri i repro uri la adresa felului cum era
gospod rit casa lui i la faptul c to i fugiser ,
 sându-l s moar de foame. Încercar s -l
domoleasc , unul îl ajut s i fac toaleta,
cel lalt alerg la birt s -i caute ceva mai hr nitor
de mâncare... Missa avea s fie gata abia dup
trei ani.
Noi n-o cuno team, de-abia atunci auzeam de
ea. Dar cine poate s conteste c este instructiv
chiar numai s auzi vorbindu-se de m re ii
necunoscute? E-adev rat, depinde mult de felul
în care i se vorbe te. Mergând de la conferin a
lui Wendell Kretzschmar spre cas , aveam sen-
timentul c auzisem Missa, iluzie la care
contribuia nu în mic m sur imaginea
maestrului înfometat, a a cum se ivise în pragul
ii, în noapte, imagine care ni se întip rise în
minte.
a a vorbit Kretzschmar despre "Beethoven
i fuga" i, într-adev r, ne-a oferit destul material
de discu ie pe drumul spre cas — dar i un
prilej de a medita laolalt , medita ie mut , vag ,
despre nou, despre dep rt ri, despre m re ie,
no iuni ce p trunseser în sufletele noastre
uneori ca ni te str fulger ri efemere, alteori ca
fraze st ruitoare, însp imânt tor de greu de
truns. Spun: sufletele noastre; dar, fire te,
numai pe al lui Adrian îl am în gând. Ceea ce îl
impresionase pe el în special, dup cum se v di
la întoarcerea spre cas i a doua zi în curtea
colii, fusese distinc ia f cut de Kretzschmar
între epoci de cult i epoci de cultur , i
afirma ia lui, c secularizarea artei, separarea ei
de serviciul divin, nu are decât un caracter
superficial i episodic. Elevul dintr-a aptea de
liceu se ar emo ionat la gândul, pe care
conferen iarul nici nu îl formulase m car, dar îl
aprinsese în mintea lui, c separarea artei de
ansamblul liturgic, eliberarea ei, ascensiunea ei
la un nivel solitar-personal unde cultura devine
un scop în sine, o împov rase cu o solemnitate
nelalocul ei, cu o gravitate absolut , cu o
suferin patetic ilustrat de apari ia
înfior toare a lui Beethoven în cadrul u ii, i care
nu trebuia s fie destinul ei permanent, continua
ei stare sufleteasc . Asculta i ce spune tinerelul
acesta! Aproape f nici o experien practic
real în domeniul artei visa, divaga, cu expresii
precoce, despre perspectiva probabil a
readucerii ei, a artei, la un rol mai modest, mai
fericit, în subordinea unei întocmiri mai înalte
care nu trebuia în mod necesar s fie, cum
fusese înainte, biserica. Care s fie, ce s fie acea
întocmire, nici el nu tia. Dar c ideea de cultur
era un fenomen istoric tranzitoriu, c i ea se va
dizolva într-altul, c nu era obligatoriu ca viitorul
-i apar in , gândul acesta, f îndoial , îl
extr sese din conferin a lui Kretzschmar.
— Dar alternativa culturii, intervenii eu, e
barbaria.
— D -mi voie, zise el. Barbaria este opusul
culturii numai în untrul ierarhiei de gândire pe
care aceasta din urm ne-o pune la îndemân . În
afara acestei ierarhii, opusul poate foarte bine fi
cu totul altceva — sau s nu-i fie opus.
Îl imitai pe Luca Cimabue rostind:
— Sfinte Isuse Cristoase! i îmi f cui semnul
crucii, la care el râse scurt.
Alt dat , spuse:
— Am impresia c se vorbe te o idee cam prea
mult despre cultur în epoca noastr pentru ca
fie într-adev r o epoc de cultur , nu crezi?
vrea s tiu dac în epoci care într-adev r
aveau o cultur , cuvântul era m car cunoscut,
folosit, rostit. Naivitate, inocen , predispozi ie
natural , astea mi se par a fi primul criteriu al
no iunii c reia îi d m acest nume. Ceea ce ne
lipse te este tocmai asta, naivitatea, i aceast
lips , dac e îng duit a se vorbi despre a a ceva,
ne fere te de o oarecare barbarie plin de
culoare, care s-ar putea împ ca foarte bine cu
cultura, ba chiar cu o cultur foarte înalt . Ce
vreau s spun: treapta noastr e treapta
civiliza iei — stare foarte l udabil , f îndoial ,
dar de asemenea nu e nici o îndoial c avem ne-
voie s devenim mult mai barbari pentru ca s
ajungem din nou capabili de cultur . Tehnic i
confort — i cu asta vorbim de cultur , dar ea nu
exist . Cum po i s m împiedici s v d în
structura omofon-melodic a muzicii noastre
altceva decât o stare de civiliza ie muzical — în
opozi ie cu vechea cultur
contrapunctic-polifonic ?
Repeta din auzite multe vorbe de felul acesta,
cu care m tachina i m irita. Dar avea un fel al
lui de a- i însu i i de a reproduce cele prinse în
zbor care f cea ca toate aceste idei culese de la
al ii s piard dac nu orice dependen
tinereasc , indiscutabil orice ridicol. Adrian co-
ment foarte mult — sau comentam amândoi,
într-un dialog agitat — o conferin a lui
Kretzschmar care se numea "Muzica i ochiul" —
o manifestare care i ea ar fi meritat un public
mai numeros. Cum arat i titlul, vorbitorul
nostru conferen ie despre arta sa în m sura în
care se adresa sim ului v zului sau, mai bine zis,
i acestuia, ceea ce muzica o i face, spunea el,
chiar numai prin faptul c este scris : prin
notare adic , prin scrierea muzical , din zilele
vechilor nume, aceste fix ri prin linii i puncte ce
indicau cu aproxima ie mi carea sunetului i
care apoi s-a realizat cu o grij mereu mai mare.
i unde mai pui c dovezile i exemplific rile lui
erau extrem de interesante — i m gulitoare pe
deasupra, pentru c ne creau iluzia unei anume
intimit i de ucenici, de ciraci sp tori de
pensule, ai muzicii — ne spunea cum multe
expresii din jargonul muzical î i aveau obâr ia
nu în auditiv, ci în vizual, în scriitura notelor;
cum se vorbea de occhiali, de ba i cu ochelari,
pentru c grafic a a-numitele basuri de tob ,
jum i de note ale c ror cozi sunt legate
perechi prin bare, dau imaginea unor ochelari;
sau cum anumite secven e banale în irate una
dup alta, în trepte, la intervale egale (ni le scria
pe tabl ) se numesc petice cizm re ti. Ne vorbi
despre simplul aspect al scriiturii muzicale, al
muzicii notate, i ne asigur c unui cunosc tor
îi e de ajuns s i arunce o privire pe o partitur
ca s i formeze o p rere bine definit despre
spiritul i valoarea compozi iei. I se întâmplase
chiar lui însu i, s -i vin un coleg în vizit i,
intrând în camer , unde tocmai st tea deschis
pe pupitru o compozi ie complet lipsit de
valoare a unui diletant, s exclame, înc din
prag: "Pentru Dumnezeu, ce-i porc ria aia de
colo?!" — Pe de alt parte, ne descria bucuria,
încântarea pe care o producea unui ochi deprins
simpla imagine optic a unei partituri de Mozart,
claritatea aranjamentului, frumoasa reparti ie a
grupelor de instrumente, conducerea spiritual
plin de varietate a liniei melodice. Un surd,
exclam el, care s nu tie ce-i sunetul, i tot
s-ar bucura la vederea acestor ginga e imagini.
Cita dintr-un sonet de Shakespeare: To hear with
eyes belongs to love's fine wit10, i sus inea c în
toate timpurile compozitorii ascunseser în
scrisul lor secrete destinate mai mult ochilor s

10
S-auzi cu ochii e însu irea subtilei agerimi a iubirii (engl).
le citeasc , decât urechii. Când, de pild ,
mae trii flamanzi ai stilului polifon, în
nesfâr itele lor artificii de împletire a vocilor,
stabileau în a a fel raporturile contrapunctice
încât o voce era identic cu alta dac o citeai
de-a-nd ratelea, faptul acesta avea prea pu in
de-a face cu sunetul în sine, i el, Kretzschmar,
era gata s parieze c pu ini au fost cei ce au
"auzit" gluma, ea fiind destinat mai curând
ochiului ini ia ilor breslei. Astfel, Orlandus
Lassus, în Nunta de la Caana folosise pentru cele
ase urcioare ase voci, ceea ce mai u or po i
descifra cu ochiul decât cu urechea; i în Patimile
dup Sfântul Ioan de Joachim von Burck, "un
servitor" care îi da lui Isus o palm are numai o
singur not , pe când în fraza urm toare, "cu al i
doi", apar dou note. Kretzschmar mai cit i alte
asemenea feste pitagoreice, destinate mai curând
ochiului decât auzului i t cute oarecum în
secret, sc pând urechii, feste cu care muzica s-a
compl cut dintotdeauna, i în cele din urm
declar deschis c , în ultim analiz , el le pune
pe seama unei lipse înn scute de senzualitate,
ba chiar a unei antisenzualit i, a unei tainice
aplec ri c tre ascetism a acestei arte. În rea-
litate, muzica ar fi cea mai cerebral dintre arte,
ceea ce se constat i din faptul c la ea, ca la
nici o alta, forma i con inutul se confund ,
sunt, pur i simplu, unul i acela i lucru.
E-adev rat c se spune: "muzica se adreseaz
urechii"; dar asta numai în anumite condi iuni i
anume, în m sura în care auzul, ca i celelalte
sim uri, este un organ de transmitere i de
recep ie al spiritualului. Probabil c , spunea
Kretzschmar, dorin a cea mai adânc a muzicii e
nu fie deloc auzit , nici m car v zut , nici
sim it , ci, de-ar fi posibil, perceput i
contemplat în stare pur spiritual , dincolo de
orice sim uri i chiar de sentimente. Numai c ,
legat de lumea sim urilor, trebuia, totu i, s
zuiasc la o senzualizare cât mai puternic ,
cât mai seduc toare, o Kundry11, care alta f cea
decât voia, i înnoda bra ele moi ale volupt ii pe
gâtul inocentului. Realizarea senzual cea mai
impun toare i-o g se te în forma muzicii
instrumentale orchestrale, când pare s
impresioneze, cu ajutorul urechii, simultan, toate
sim urile, topind deliciile opiacee ale sunetelor cu
cele ale culorilor i ale parfumurilor. Aici,
într-adev r, ea ap rea ca penitenta în ve mânt
de vr jitoare. Ar exista îns un instrument, adic
un mijloc de realizare muzical , prin intermediul
ruia muzica e cu adev rat audibil , dar la o
modalitate pe jum tate imaterial , aproape
abstract , i de aceea conform naturii sale
cerebrale, i acel instrument ar fi pianul, care nu
e deloc un instrument în sensul în care sunt
celelalte, pentru c e lipsit de orice caracter
specific. Poate fi, ce-i drept, întrebuin at i solo,
devenind un mijloc de virtuozitate, dar un
asemenea caz ar fi o excep ie i, considerat sub
un aspect mai riguros, un abuz. Just v zut,
pianul ar fi reprezentantul absolut i suveran al
muzicii îns i, în spiritualitatea ei, i acesta este
aspectul sub care trebuie studiat. Dar a înv a
cân i la pian n-ar trebui s fie, sau mai bine
zis n-ar trebui s fie în principal, în primul i
ultimul rând, un studiu de ini iere intr-o anume
aptitudine, ci un studiu de ini iere în....
— Muzic ! rostise un glas din publicul extrem
de restrâns, c ci vorbitorul nu se mai putea

Personaj din opera Parsifal de Richard Wagner. Kundry era blestemat

11

sufere ve nice remu ri, deoarece râsese de Isus, pe când acesta î i

purta crucea.
descotorosi de acest ultim cuvânt, atât de des
întrebuin at pân atunci, ci r sese împiedicat
în consoana intonat .
— Fire te! exclamase el eliberat, dup care
sorbi pu in ap i apoi plec .
Dar s nu mi se ia în nume de r u dac îl mai
fac totu i s apar o dat la ramp . Mai am de
evocat o a patra conferin pe care ne-o inuse
Wendell Kretzschmar i mai curând a putea
omite pe oricare dintre cele de pân acum, decât
pe aceasta, pentru c — s nu vorbesc nici aici
de mine — nici una nu exercitase asupra lui
Adrian o impresie atât de profund ca ultima.
Nu-mi aduc bine aminte de titlul ei. Era
"Elementarul în muzic " sau "Muzica i
elementarul" sau "Elemente muzicale" sau poate
totu i altceva. În orice caz, ideea de elementar,
de primitiv, de primar, juca rolul principal i
gândul c dintre toate artele, tocmai muzica, arta
care se în ase de-a lungul veacurilor pân la a
construi un atât de minunat edificiu de crea ie
istoric , bogat i rafinat în toat complexa lui
amploare, nu renun ase niciodat la o anumit
înclina ie pioas de a- i aminti de starea sa origi-
nar i de a o evoca solemn, într-un cuvânt, de
a-i celebra elementele. S rb torea, în felul
acesta, zicea el, alegorismul ei cosmic; c ci acele
elemente erau, într-un fel, primele i cele mai
simple materiale de construc ie din lume, un
paralelism pe care un artist cu darul filozof rii,
dintr-un trecut foarte apropiat de noi — iar i
vorbea de Wagner — l-a folosit cu abilitate,
când s coincid elementele fundamentale ale
muzicii mitului s u cosmogonic Inelul
Nibelungilor cu cele ale universului. Dup el,
începutul tuturor lucrurilor î i avea muzica sa:
muzica începutului ar fi i începutul muzicii,
acordul perfect în mi bemol major al adâncului
valnic al Rinului, cele apte acorduri primitive
cu ajutorul c rora — parc-ar fi fost blocuri
ciclopice de roc primitiv — se dureaz cetatea
zeilor. Cu o ingeniozitate în stil mare, el a
prezentat mitul muzicii o dat cu cel al lumii,
legând muzica de lucruri i dând acestora
posibilitatea s se exprime în muzic , creând
astfel un aparat de simultaneitate meditativ —
grandios i bogat în semnifica ii chiar dac , pân
la urm , prea subtil în compara ie cu anume
manifest ri ale elementarului în arta
muzicienilor puri ca Beethoven i Bach, de pild ,
în preludiul Suitei pentru violoncel a acestuia
din urm — tot o pies în mi bemol major, i
construit pe acorduri de trei sunete primitive. —
i ni-l evoc pe Anton Bruckner, c ruia îi pl cea
se desfete la org sau la pian cu simpla
în iruire de acorduri de trei sunete. "Exist oare
ceva mai intim, mai profund sim it, mai m re ,
exclamase el, decât o asemenea succesiune de
simple acorduri de trei sunete? Nu e oare ca o
baie purificatoare a sufletului?" — în opinia lui
Kretzschmar, aceste cuvinte erau i ele o
remarcabil dovad a tendin ei pe care o
manifesta muzica de a se recufunda în
elementar, de a se admira în propriile sale
principii originare.
Da, exclam conferen iarul, e în natura
acestei arte extraordinare, de a fi în stare, în
orice clip , s o ia de la început, de la zero, golit
de orice cunoa tere acumulat în decursul
istoriei sale culturale, de orice cucerire f cut
de-a lungul secolelor, ca s le descopere din nou,
le z misleasc din nou. i astfel s str bat
acelea i stadii primitive pe care le-a str tut
istoria debuturilor sale, reu ind s ating , pe o
potec mai scurt , l sând deoparte masivul
muntos principal al dezvolt rii sale, de una sin-
gur i la ad postul privirilor iscoditoare ale
lumii, culmi fantastice de o stranie frumuse e. i
ne istorisi apoi o poveste care se înscria, grotesc
i extrem de sugestiv, în considera iunile pe care
tocmai le f cuse.
tre mijlocul secolului al XVIII-lea înflorea în
ara sa natal , Pennsylvania, o comunitate
german de zelatori cucernici, din secta
anabapti tilor. Frunta ii lor, membri
bucurându-se de cea mai mare considera ie din
punct de vedere spiritual, tr iau în celibat i
erau, din pricina asta, cinsti i cu denumirea de
"fra i i surori solitari". Cei mai mul i tiuser s
împace starea de c torie cu un mod de via de
o cur ie i evlavie, o vrednicie, cuviin i un
regim igienic exemplare, o adev rat via de
renun are i castitate. Fuseser dou colonii:
una cu numele Ephrata, în comitatul Lancaster,
cealalt în comitatul Franklin, numit Snowhill;
i to i priveau cu venera ie la c petenia lor,
pastor i p rinte spiritual, întemeietorul sectei,
un b rbat pe nume Beissel, în a c rui fire se
înfr ise o fierbinte supunere fa de Dumnezeu
cu însu irile unui conduc tor de suflete i
st pânitor de oameni, o cucernicie fanatic cu o
energie de neînfrânt.
Johann Conrad Beissel se n scuse la
Eberbach în Palatinat, din p rin i foarte s raci i
sese orfan de mic. Înv ase me te ugul de
brutar i, în peregrin rile lui de ucenic, venise în
contact i se legase cu pieti tii i cu adep ii sectei
baptiste care treziser în el înclinarea latent ,
gustul pentru un cult mai aparte, pentru o
credin liber în Dumnezeu. Apropiindu-se în
felul acesta, în chip primejdios, de o concep ie
care în ara sa era socotit eretic , tân rul de
treizeci de ani hot rî s fug de intoleran a
vechiului continent i emigra în America, unde o
bucat de vreme exercit , în diferite localit i, la
Germantown, la Conestoga, meseria de es tor.
Mai târziu îns fu cuprins de un nou impuls
religios, o pasiune mistic i î i urm chemarea
untric neostoit care-l îndemna s duc în
pustiu, ca sihastru, o via absolut solitar , plin
de priva iuni, închinat numai lui Dumnezeu.
Dar se întâmpl uneori ca tocmai fuga de oameni
-l aduc apoi cu sila pe fugar între ei, i
Beissel se v zu curând înconjurat de o ceat de
admiratori, discipoli i imitatori ai sih striei sale,
a c , în loc s fi sc pat de lume, devenise, f
veste, cât ai clipi din ochi, eful unei comunit i
care ajunse repede secta independent a
"anabapti tilor de ziua a aptea", i asupra
reia exercita o autoritate cu atât mai ne tirbit
cu cât, în m sura în care era con tient de asta,
niciodat nu n zuise la conducere, ci fusese
chemat la ea împotriva dorin ei i împotriva
inten iilor sale.
Beissel nu avusese parte niciodat de o
înv tur demn s poarte numele acesta, dar,
fire dezghe at , deprinsese singur scrisul i
cititul, i cum era fr mântat de sentimente i de
idei mistice, se întâmpl s i îndeplineasc rolul
de conduc tor mai ales sub aspect de scriitor i
de poet, dând alor s i hran sufleteasc : un
potop de proz didactic i de cântece religioase
se rev rs din condeiul lui întru edificarea
fra ilor i surorilor în orele de r gaz, întru
îmbog irea slujbelor religioase. Stilul s u exaltat
i criptic, înc rcat de metafore i aluzii sumbre la
pasaje din Scriptur , con inea un gen de
simbolism erotic, începutul îl f cur un tratat
despre sabat, Mystyrion Anomalias i o culegere
de nou zeci i nou de Maxime mistice i foarte
secrete. Urmar imediat o serie de imnuri care se
cântau dup cunoscute melodii europene de
coral i fur tip rite cu titluri ca Inton ri de
iubire i slav divin , Locul de lupt i de vitejie al
lui Iacov, Muntele de t mâie al Sionului. Câ iva
ani mai târziu aceste mici colec ii ad ugite i
îmbun ite fur strânse în volum, sub titlul
duios de trist Cântul turturelei însingurate, anume
biserica cre tin care deveni cartea de cântece
oficial a bapti tilor de ziua a aptea din
Ephrata. Tip rit i retip rit , îmbog it de
fra ii entuzia ti ai sectei, atât celibatari cât i
tori i, atât b rba i cât i femei,
lucrarea-etalon î i schimb titlul i începu s se
numeasc Jocul miraculos al Paradisului.
Ajunsese s cuprind nu mai pu in de apte sute
aptezeci de imnuri, dintre care unele cu un
num r impresionant de strofe.
Imnurile erau destinate a fi cântate, dar nu
aveau note. Erau texte noi la melodii vechi, a a
ani de-a rândul fur folosite de comunitate în
felul acesta. Apoi pogorî asupra lui Johann
Conrad Beissel o nou inspira ie i revela ie.
Spiritul îi porunci ca, pe lâng rolul de poet i
profet, s -l îndeplineasc i pe cel de compozitor.
De altfel, ap ruse la Ephrata un tân r
discipol al muzicii, pe nume domnul Ludwig,
care inea o coal de cânt, i lui Beissel îi pl cea
asiste la înv mântul muzical al acestuia, ca
auditor. Trebuie s fi f cut cu acest prilej des-
coperirea c muzica oferea imperiului spiritual
posibilit i de extindere i realiz ri despre care
tân rul domn Ludwig nici nu visa. Omul
extraordinar care era Johann Conrad Beissel lu
repede hot rârea. Nu mai era în prima tinere e,
ci mai aproape de aizeci de ani decât de
cincizeci, dar se apuc s elaboreze o teorie
muzical proprie, potrivit scopurilor sale
speciale; înl tur f multe mofturi pe
profesorul de cânt i se apuc de treab cu temei
i cu un succes atât de mare, încât în scurt
vreme muzica ajunse elementul cel mai
important în via a religioas a coloniei.
Majoritatea melodiilor de coral luate din
Europa îi p reau mult prea afectate, prea
complicate i artificiale ca s fie potrivite pentru
oile sale. El voia s fac ceva nou i s fac mai
bine; alc tui deci o muzic mai conform , mai
apropiat de simplitatea lor sufleteasc ,
dându-le posibilitatea s ridice calitatea
exerci iilor lor la o perfec iune simpl i modest ,
specific . Fu stabilit , cu temerar celeritate, o
teorie a melodiei. Decret ca în fiecare gam s
existe "st pâni" i "slugi". Hot rând s considere
acordul de trei sunete drept centrul melodic al
oric rei tonalit i date, numi sunetele
constituind acest acord "mae trii", celelalte note
ale gamei r mânând "slugi". A a c , într-un text,
silabele accentuate trebuiau s fie reprezentate
de fiecare dat de un maestru, cele neaccentuate
urmând a fi reprezentate de slugi.
În ceea ce prive te armonia, recurse la un
procedeu sumar. Stabili tabele de acorduri
pentru toate tonalit ile posibile i, cu ele la
îndemân , fiecare î i putea scrie destul de lesne
melodiile sale pe patru sau cinci voci, stârnind în
felul acesta în comunitate un adev rat val de
furie componistic . În scurt vreme nu mai
exista baptist de ziua a aptea, fie el b rbat sau
femeie, care, v zând cât de u or e, s nu-l imite
pe maestru i s nu compun .
Partea de teorie care înc sc pase de
purificarea vajnicului b rbat era ritmul. Îndeplini
i aceast opera ie cu un succes dintre cele mai
categorice. Compozi ia lui urm rea cu grij
caden a cuvintelor, Beissel prev zând, pur i
simplu, silabele accentuate cu note mai lungi, iar
pe cele neaccentuate cu note mai scurte. Nu-i
trecuse prin cap s prevad un raport stabil între
valorile notelor i tocmai prin asta asigur
metricii sale o flexibilitate considerabil . C
aproape toat muzica vremii era scris în m suri
de timp de lungimi egale, ce se repet , adic
intacte, ori nu tia, ori nu se sinchisea. Aceast
ignoran îns , sau nep sare, îi folosea mai mult
ca orice, deoarece ritmul acesta plutitor d dea
unora din compozi iile sale, în special celor în
proz , un efect extraordinar.
Omul acesta puse ordine în domeniul muzicii
cu aceea i înd tnicie cu care urm rea fiecare
din elurile sale. Î i strânse laolalt ideile
privitoare la teorie i f cu din ele o prefa la
cartea despre Turturea. Muncind f
întrerupere, puse pe muzic toate poeziile din
Muntele de t mâie, unele chiar de dou sau de
trei ori, i compuse arii pentru toate imnurile
scrise de el pe vremuri, i pe deasupra i pentru
multe din cele provenite de la discipolii s i. i, ca
i cum atât n-ar fi fost de ajuns, scrise i o serie
de coruri ample, ale c ror texte erau luate direct
din Biblie. sa impresia c urm rea s pun pe
note, dup re eta sa, toat Sfânta Scriptur ; era
într-adev r omul c ruia putea s -i dea prin cap o
asemenea idee. Dac nu merse pân acolo, fu
pentru c trebuia s consacre o mare parte din
timp execut rii operelor sale, cultiv rii
interpre ilor i înv mântului vocal — i pe
acest t râm ob inu rezultate pur i simplu
extraordinare. Prea era insolit , prea era stranie
muzica de la Ephrata, ne spunea Kretzschmar,
ca s poat fi acceptat de lumea dinafar , i de
aceea, când secta bapti tilor germani de ziua a
aptea a încetat a mai înflori, se cufund ,
practic, în uitare. Dar s-a p strat totu i, prin
decenii, o vag legendar amintire a ei, i
întrucâtva se mai putea determina caracterul ei
bizar, emo ionant. Sunetele emise de cor ar fi
imitat, se zice, o delicat muzic instrumental i
ar fi trezit în ascult tori un sentiment de
blânde e i de pietate. Totul se cânta în falset i
cânt re ii aproape nu deschideau gura, nici
buzele nu le mi cau, iar efectul acustic era
minunat. Se zice c muzica se îndrepta, în felul
acesta, în sus, spre tavanul nu prea înalt al casei
de rug ciuni i p rea c de acolo se l sa în jos,
plutind angelic deasupra capetelor mul imii,
altfel decât erau oamenii deprin i, altfel în orice
caz decât orice cântec bisericesc cunoscut.
Kretzschmar povestea c tat l s u, în
tinere e, avusese adesea prilejul s asculte
aceast muzic i chiar i la b trâne e le mai
vorbea alor s i despre ea, i totdeauna i se
umezeau ochii. Petrecuse în timpul acela o var
lâng Snowhill i, într-o vineri sear , la începutul
sabatului, se dusese c lare acolo, s fac pe
spectatorul f plat în fa a casei de rug ciuni.
Dup aceea îns venise în fiecare vineri; când
soarele pornea spre asfin it, se sim ea împins de
un dor irezistibil, punea aua pe cal i str tea
cele trei mile, ca s asculte acea muzic
nemaipomenit . Era ceva de nedescris, nu putea
fi comparat cu nimic pe lume. i doar umblase,
asistase — povestea Kretzschmar-b trânul — la
opere engleze ti, fran uze ti, italiene ti; acelea
erau muzica pentru urechi, a lui Beissel avea
îns o rezonan care p trundea în suflet, adânc,
 i era, nici mai mult, nici mai pu in, decât o
cereasc anticipare.
"O art mare, fu concluzia conferen iarului, e
aceea care, ca s zicem a a, în afara i a
timpului, i a propriei sale evolu ii grandioase în
sânul lui, e în stare s i creeze în istorie o
istorie aparte, a sa, i s duc pe drumuri ocolite
i terse de vremi, la asemenea extazuri
nemaiîntâlnite!"
Îmi amintesc, parc ar fi fost ieri, cum am
plecat acas cu Adrian dup conferin a asta.
De i n-am vorbit mult, o bun bucat de vreme
nu ne-a venit s ne desp im i din fa a casei
unchiului s u, pân unde îl înso isem, m-a
condus la farmacie, dup care am mers din nou
cu el pân în Parochialstrasse. De altfel, asta se
întâmpla destul de des. Râdeam amândoi pe
seama lui Beissel, acest dictator neînsemnat, i a
amuzantei sale energii creatoare, i am c zut de
acord c reforma sa muzical aminte te mult de
pasajul din Teren iu în care se spune "Fii absurd
cu ra iune". Dar atitudinea lui Adrian fa de
ciudatul fenomen diferea de a mea într-un chip
atât de caracteristic, încât în curând m
preocup mai mult decât obiectul însu i. i
anume, spre deosebire de mine, inea ca, i
atunci când batjocorea, s i p streze libertatea
de a admira — dreptul, ca s nu zic: privilegiul,
prerogativa de a men ine o distan care s -i lase
posibilitatea unei binevoitoare toleran e, a unui
acord condi ionat, cuprinzând, laolalt cu semi-
admira ie, zeflemeaua i hilarul. În general,
aceast preten ie la ironie distant , la o
obiectivitate cu siguran mai pu in preocupat
de onoarea cauzei cât de cea a libert ii
personale, mi s-a p rut întotdeauna un semn de
trufie pu in obi nuit. La un om atât de tân r
cum era atunci Adrian, aceast atitudine avea,
mi se va concede, ceva tulbur tor i prezum ios,
de natur s inspire îngrijorare cu privire la
salvarea sufletului s u. Fire te, era i foarte im-
presionant pentru un coleg cu o structur
intelectual mai simpl , i cum mi-era tare drag,
mi-era drag i trufia lui — probabil c de dragul
ei îl iubeam. Da, a a trebuie s fi fost, aceast
arogan trebuie s fi constituit motivul principal
al afec iunii înfrico ate pe care i-am purtat-o
toat via a în inim .
— Las -mi specimenul în pace, zicea el, pe
când ne plimbam, cu mâinile înfundate în
buzunarele paltonului, prin cea a hibernal care
înv luia felinarele de gaz aerian, mi-e simpatic.
Cel pu in avea un sim al ordinii i mai bine o
ordine absurd , decât nici una.
— Doar n-ai de gând, r spundeam eu, s iei
ap rarea unei ordini arbitrare atât de absurde
cum e aceea de "st pâni i slugi". Imagineaz i
cum trebuie s fi sunat imnurile lui Beissel: pe
fiecare silab accentuat cu o not dintr-un
acord de trei sunete!
— În orice caz, nu sentimental, zicea el, ci
riguros disciplinat, i asta spre lauda lui.
Consoleaz -te, spunându- i c fanteziei — pe
care tu desigur o situezi pe o treapt mult mai
înalt decât disciplina — îi mai r mâne destul
câmp de mi care s utilizeze cu deplin libertate
"sunetele-slugi". i-i venise s râd de aceast
expresie i hohoti, aplecându-se în jos, spre
trotuarul ud. Caraghios, zisese el, foarte
caraghios. Dar un lucru trebuie s admi i: legea,
orice lege, are un efect refrigerent, i în muzic e
cuprins atâta c ldur , c ldur de grajd, c ldur
bovin a zice, încât poate c are nevoie de tot
felul de legi refrigerente — i de altfel le-a i
 utat, întotdeauna, ea îns i.
— Poate c e ceva adev rat în spusele tale,
ad ugam eu. Dar Beissel al nostru nu-i un
exemplu conving tor în sensul sta. Ui i c
ritmul lui dezordonat, l sat în seama
sentimentului, atârn cel pu in tot atât de mult
în balan . i apoi, el a inventat un fel de a cânta
— în sus, spre tavan, în a a fel, încât cântecul s
se întoarc de acolo, s pluteasc într-un falset
serafic, care trebuie s fi fost fermec tor i s fi
redat muzicii toat c ldura "bovin " pe care i-o
eliminase cu pedanta lui refrigerare.
— Cu ascetica, ar fi zis Kretzschmar, cu
ascetica lui refrigerare. i a avut perfect
dreptate tata Beissel. Muzica face, întotdeauna,
anticipat, peniten spiritual , pentru a- i isp i
senzualitatea viitoare. Vechii flamanzi i-au im-
pus, în cinstea Dumnezeului lor, artificiile cele
mai afurisite i, din câte se spune, erau f mil
în purificare, me tereau astfel încât s ias totul
absolut nesenzual, curat socoteal pe note. Apoi
îns au început s cânte aceste exerci ii de
isp ire, le-au încredin at suflului sonor al vocii
omene ti, care f îndoial c este materialul cu
cea mai mare "c ldur de grajd" ce poate fi
imaginat...
— Crezi?
— Cum s nu cred! Nici nu se poate compara,
în materie de c ldur de grajd, cu vreunul din
sunetele instrumentale anorganice. O fi ea
abstract , vocea omeneasc — omul abstract,
dac vrei. Dar e un fel de abstrac ie cam cum e
abstract un corp omenesc dezbr cat — e aproape
un pudendum12.
cui tulburat. Gândurile m purtar departe

12
Lucru de ru ine (lat).
înd t, în via a noastr , în via a lui.
— Asta-i muzica ta, zise el. (M enerva felul
lui de a se exprima, urm rind s dea de în eles
muzica ar fi mai mult preocuparea mea decât
a lui.) Asta-i, a a cum o vezi, i asta a fost
dintotdeauna. Rigoarea ei, sau ceea ce po i numi
moralismul formei ei, trebuie s in loc de
justificare pentru fascina ia realit ii sale sonore.
O clip sim ii c sunt cel mai vârstnic, mai
matur.
— Unui dar al vie ii, ca s nu zic unui dar
divin, cum e muzica, r spunsei, n-ar trebui s -i
sco i în relief cu sarcasm antinomiile, care nu
pot fi decât dovada plenitudinii sale. Ea trebuie
iubit .
— Tu consideri iubirea pasiunea cea mai
puternic ? întreb Adrian.
— tii tu vreo alta?
— Da, interesul.
— Prin asta vrei s în elegi o iubire c reia i
s-a extras c ldura animal ?
— Hai s c dem de acord asupra acestei
defini ii! spuse el râzând. Noapte bun !
Ajunsesem din nou în fa a casei Leverkühn, i
Adrian deschise poarta.

IX

Nu privesc înd t i m feresc s num r

filele care s-au strâns teanc între precedenta
cifr roman i cea pus aici, deasupra.
Nenorocirea — ce-i drept, o nenorocire cu totul
neprev zut — s-a produs, i ar fi inutil s m
pierd în tânguiri i scuze din pricina asta.
Problema de con tiin , anume, dac n-a fi
putut i dac n-ar fi trebuit s o evit, atribuind
pur i simplu cât e un capitol separat fiec reia
din conferin ele lui Kretzschmar, trebuie s o
resping. Fiecare sec iune distinct a unei opere
are nevoie de o anumit pondere, de o anumit
dimensiune semnificativ pentru întreg
ansamblul, i aceast pondere, aceast
importan dimensional , conferin ele o câ tig
numai în totalitatea lor (a a cum am vorbit
despre ele) — iar nu fiecare separat.
Dar de ce le atribui o însemn tate atât de
mare? De ce m-am v zut determinat s le redau
cu atâta bel ug de am nunte? Nu e prima oar
spun motivul. Pur i simplu pentru c Adrian
ascultase atunci aceste lucruri, c ele îi puneau
în mi care inteligen a, î i f ceau cuib în inima
lui, ofereau imagina iei sale un material care ar
putea fi numit i hran , sau poate stimulent,
ci pentru fantezie e unul i acela i lucru. În
mod necesar deci, trebuie luat martor i cititorul;
pentru c nu se scrie o biografie, nu se descrie
evolu ia unei existen e spirituale f ca i cel
pentru care este scris aceast biografie s fie
pus în situa ia de colar, de înv cel în ale vie ii
i ale artei, atent, dornic de a înv a, când
cercetând de aproape, când încercând s
trund , anticipând viitorul. Iar cât prive te
muzica în special, dorin a i str duin a mea este
de a-l pune pe cititor în situa ia* de a veni în
contact cu ea întocmai în acela i fel în care a
venit i regretatul meu prieten. Iar pentru asta
cuvintele dasc lului s u îmi par demne de luat
în seam , ba chiar indispensabile.
Iat de ce spun, în glum , c fa de acei care
la capitolul, de altfel monstruos, al conferin elor,
s-au f cut vinova i, s rind pasaje sau citind
superficial, trebuie procedat cum a procedat
Lawrence Sterne cu o auditoare imaginar , care
s-a dat de gol printr-o interpelare, s-a tr dat c a
avut momente de neaten ie, i autorul a trimis-o,
din aceast cauz , la un capitol precedent s i
completeze lacunele în cunoa terea desf ur rii
epice. Mai târziu, dup ce i-a completat
informa ia, doamna i-a reluat locul în
comunitatea narativ , primit cu binevoitoare
voio ie.
Mi-au venit în minte astea toate, pentru c
Adrian, ca elev în ultima clas de liceu, într-o
vreme deci când eu eram plecat la Giessen, la
Universitate, a început, la sugestia lui
Kretzschmar, s înve e engleze te în particular —
disciplin în afara domeniului didactic umanist
— i citea cu mare pl cere scrierile lui Steme,
dar îndeosebi operele lui Shakespeare, al c ror
profund cunosc tor i pasionat admirator era
organistul. Pe firmamentul spiritual al acestuia,
Shakespeare i Beethoven constituiau o
constela ie a Gemenilor, atotlumin toare, i
tare-i pl cea s dezv luie elevului s u afinit i i
concordan e în principiile i metodele de crea ie
ale celor doi titani — pild cât de departe mergea
influen a educativ a gângavului asupra
prietenului meu, dincolo de aceea a unui
profesor de pian. În aceast ipostaz trebuia s -i
transmit principii elementare, copil re ti, ceea
ce era într-un straniu contrast cu faptul c , în
acela i timp i, ca s zic a a, în mod accesoriu, îl
punea într-un prim contact cu lucrurile cele mai
re e, îi deschidea por ile imperiului literaturii
universale, îl ispitea cu incursiuni anticipatorii i
stimulante, în teritoriile imense ale romanului
rus, englez, francez, îl îndemna s se ocupe de
lirica lui Shelley i a lui Keats, Hölderlin i
Novalis, îi d dea s citeasc pe Manzzoni i pe
Goethe, Schopenhauer i pe Maestrul Eckhart.
Prin scrisorile sale i prin viu grai , când veneam
acas în vacan a mare, Adrian m f cea p rta la
aceste izbânzi ale sale, i nu vreau s t duiesc
, de i îi tiam iu eala i facilitatea de asimilare,
îmi f ceam griji de teama unei excesive oboseli pe
care le constituiau, desigur, aceste explor ri
premature pentru organismul s u tân r. F
îndoial c ele însemnau un exces îngrijor tor în
preg tirile lui pentru examenul de absolvire în
preajma c ruia se afla i despre care, cum era de
teptat, vorbea cu dispre . Adesea avea chipul
palid — i asta nu numai în zilele când era
ap sat, tulburat de migrena sa ereditar . Era
evident c dormea prea pu in, pentru c noaptea
citea. Nu m-am ferit s m rturisesc îngrijorarea
mea i lui Kretzschmar i s -l întreb dac nu
vedea în Adrian o fire care, din punct de vedere
intelectual, mai curând ar fi trebuit frânat decât
stimulat . Dar muzicianul, cu toate c era cu
atâ ia ani mai în vârst decât mine, s-a
manifestat ca un partizan cu trup i suflet al
tinere ii ner bd toare, înfometat de cunoa tere,
cru are de sine, i era, în general, omul unui
anume idealism dur, indiferent fa de trup i de
"s tatea" acestuia, pe care o dispre uia,
socotind-o o valoare filistin , ca s nu zic: la .
— Da, dragul meu, zicea el ( i nu mai
pomenesc de bâlbâielile pe care i le provoca
aceast polemic ), dac e ti partizanul s ii,
afl c aceasta n-a avut niciodat prea mult de-a
face cu intelectul i cu arta; se afl , mai curând,
într-un anume contrast cu ele i, în orice caz, nu
s-au sinchisit prea mult una de alta. Eu n-am
venit pe lume s fac pe "nenea doctoru " care
avertizeaz împotriva lecturilor premature pentru
simplul motiv c , în ochii lui, ele vor fi
întotdeauna premature. i cred c nimic nu e
mai lipsit de tact i mai brutal decât s vrei s
intuie ti locului tineretul înzestrat sub pretextul
"nu-i înc matur", i din trei vorbe una s fie
"asta nu-i pentru tine!" Las -l pe el s se
pronun e. S vad singur cum r zbe te, dac
zbe te. E foarte lesne de priceput c abia
teapt s se vad sc pat din g oacea
târgu orului stuia nem esc.
Îmi primisem por ia, i i-o primise i
Kaisersaschern pe-a sa. M enervai, pentru c
punctul de vedere al lui "nenea doctoru'" era
departe de a fi i al meu. Pe de alt parte,
vedeam i în elegeam foarte bine c Kretzschmar
nu se mul umea s fie numai profesor de pian i
instructor pentru o tehnic de specialitate, ci c
muzica îns i, obiectivul acestor lec ii, dac era
predat unilateral i f leg tur cu alte
domenii ale formei, ale gândirii, ale culturii, îi
ap reau mai curând ca o specializare
un toare.
i într-adev r, din câte îmi povestea Adrian, o
bun parte din lec iile de pian, din vechea
locuin de serviciu a lui Kretzschmar de lâng
catedral , se consuma în convorbiri despre
filozofie i poezie. Cu toate acestea, cât vreme
mai mergeam împreun la coal , puteam s
constat progresele de la o zi la alta.
Familiarizarea cu claviatura i cu tonalit ile, pe
care i-o însu ise singur, i-a u urat i i-a gr bit,
fire te, primii pa i. Studia gamele con tiincios,
dar, din câte tiu eu, n-au folosit niciodat o
metod de pian, ci Kretzschmar îi d dea s cânte
la pian corale simple i — oricât de bizari ar fi
rut — psalmi pe patru voci de Palestrina,
alc tui i numai din acorduri perfecte i câteva
tensiuni armonice i caden e; apoi, cu timpul,
mici preludii i fughete de Bach, inven iunile pe
dou voci ale aceluia i, Sonata facile de Mozart,
sonate într-o singur parte de Scarlatti. În afar
de asta, nu pregeta s scrie el însu i mici piese,
mar uri, dansuri, anume pentru Adrian, unele
destinate a fi executate solo, altele la patru
mâini, în care caz ponderea muzical revenea
partidei secunde, în timp ce prima, destinat
elevului, era foarte u or de executat, a a c
acesta avea chiar satisfac ia de a participa cu rol
precump nitor la o produc ie care, în întregul ei,
ap rea pe o treapt de des vâr ire tehnic
superioar alei sale.
Într-un cuvânt, aveam de-a face cu ceva care
sem na a educa ie de prin , i îmi aduc aminte
am folosit expresia asta, cu oarecare
mali iozitate, într-o convorbire cu prietenul meu,
i îmi aduc aminte, de asemenea, cum el, cu
râsul lui scurt, caracteristic, a întors capul într-o
parte, vrând parc s -mi arate c nu a auzit ce
am spus. F îndoial , îi era recunosc tor
profesorului pentru un stil de înv mânt ce
inea seama de împrejurarea c elevul, prin
nivelul general al dezvolt rii sale intelectuale, nu
se num printre debutan ii în aceast materie,
de care se apropiase cu întârziere. Kretzschmar
n-avea nimic împotriv , ci chiar îl încuraja pe
acest tân r vibrând de inteligen , s anticipeze
i în muzic , s se ocupe de lucruri pe care un
mentor mai pedant le-ar fi interzis, socotindu-le
fleacuri. C ci, abia înv ase s citeasc notele, c
se i apuc s scrie i s experimenteze cu
acorduri pe hârtie. Mania lui din acea vreme, de
a- i inventa necontenit probleme muzicale, pe
care le rezolva ca pe ni te probleme de ah,
putea s inspire îngrijorare, pentru c era imi-
nent primejdia ca el s considere aceste inven ii
i aceste rezolv ri de dificult i tehnice drept
veritabile compozi ii. Astfel, st tea ore întregi
încercând s lege, în cel mai restrâns spa iu cu
putin , acorduri care s cuprind toate sunetele
sc rii cromatice, i asta f ca acordurile s fie
deplasate cromatic, f ca prin legare s se
produc asperit i. Sau se compl cea s
construiasc disonan e foarte puternice i s
inventeze pentru ele toate solu iile imaginabile,
dar care, tocmai pentru c în acord erau atâtea
note contradictorii, nu mai aveau nimic comun,
a c sonoritatea aceea amar , asemenea unui
semnal magic, stabilea raporturi între cele mai
îndep rtate sunete i tonalit i.
Într-o bun zi, încep torul într-ale armoniei,
îi aduse lui Kretzschmar, spre hazul acestuia, o
descoperire f cut pe cont propriu, aceea a
contrapunctului dublu. Vreau s spun c îi d du
citeasc dou voci simultane, care fiecare în
parte puteau fi atât vocea de sus, cât i cea de
jos, i care deci puteau fi schimbate între ele.
— Când ai s -l descoperi pe cel triplu, zise
Kretzschmar, s -l p strezi pentru tine. Nu vreau
tiu de precipit rile tale!
Nu-i st tea în fire s spun multe despre ce
gândea i f cea, i cel mult mie, în momente de
relaxare, îmi mai dest inuia câte ceva din
specula iile lui — în special din adâncirea în
problema unit ii, a înlocuirii reciproce, a
identit ii orizontalei cu verticala. În scurt
vreme î i însu i o dexteritate — nelini titoare
pentru mine — în a inventa linii melodice ale
ror sunete s poat fi suprapuse, sincronizate,
combinate în armonii complicate — i invers, s
stabileasc acorduri cu multe sunete care s
poat fi desf urate în orizontala melodic .
În curtea colii, între o or de elin i una de
trigonometrie, rezemat de vreun ie ind al zidului
de c mid sm uit , îmi vorbea cu pl cere de
vraja acestor divertismente ale sale din orele de
gaz: transformarea intervalului în acord, adic
a orizontalei în vertical , a succesivului în
simultan, care îl preocupa mai mult decât orice.
Simultaneitatea, sus inea el, ar fi, în cazul
acesta, elementul primar, c ci sunetul însu i i
armonicele lui superioare mai apropiate i mai
îndep rtate ar însemna un acord, iar gama n-ar
fi decât descompunerea analitic a sunetului în
serie orizontal .
— Dar cu acordul propriu-zis, constituit din
mai multe sunete, e cu totul altceva. Un acord
cere s fie dus mai departe, i îndat ce-l duci
mai departe, îndat ce-l rezolvi în altul, fiecare
parte component a lui devine voce. Socotesc c
niciodat într-o înl uire de sunete în acorduri
n-ar trebui v zut altceva decât rezultatul mi rii
vocilor, iar în sunetul ce alc tuie te acordul
trebuie respectat vocea — acordul nu trebuie
îns respectat, ci desconsiderat ca subiectiv i
arbitrar, atâta vreme cât nu i se poate justifica
existen a prin desf urarea vocilor, adic
polifonic. Acordul nu este un mijloc armonic de
desf tare, ci este îns i polifonia, iar sunetele
care îl alc tuiesc sunt voci. Eu sus in c ele sunt
cu atât mai mult a a, i caracterul polifon al
acordului este cu atât mai abitir cu cât e mai
disonant. Disonan a este etalonul virtualit ii
sale polifonice. Cu cât un acord este mai diso-
nant, cu cât cuprinde în sine mai multe sunete
contrastante i ac ionând în sens diferit, cu atât
este mai polifon i cu atât mai pronun at î i are,
fiecare sunet, amprenta de voce în
simultaneitatea sonorit ii armonice.
O bun bucat de vreme îl privii dând din cap
pe jum tate cu umor, pe jum tate cople it de
fatalitate.
— Ai s ajungi departe, zisei în cele din urm .
— Eu? ripost el în felul lui, întorcându-se.
Vorbesc de muzic , nu de mine — e o mic
deosebire.
Insista chiar asupra acestei deosebiri, i
vorbea despre muzic de parc ar fi vorbit despre
o putere str in , un fenomen uluitor, dar care
nu-l privea personal, vorbea despre ea într-un
spirit critic i distant, i într-o oarecare m sur
de sus în jos — dar de vorbit, vorbea despre ea,
i avea cu atât mai mult material la dispozi ie cu
cât, în anii din urm , ultimii pe care i-am
petrecut împreun la coal i în cursul primelor
mele semestre universitare, experien a sa,
cuno tin ele sale în literatura muzical univer-
sal sporiser considerabil i cu repeziciune,
încât în scurt vreme distan a între ceea ce tia
i ceea ce era în stare conferea acestei deosebiri,
asupra c reia insista, un fel de evident . i dac
la pian exersa piesete ca Scene de copii ale lui
Schumann sau cele dou sonate mici ale lui
Beethoven opus 49, iar ca elev în ale compozi iei
armoniza plin de cumin enie teme de coral în a a
fel încât tema s figureze la mijlocul acordurilor
în ce prive te produc ia preclasic i clasic ,
romantic i postromantic -modern acumula
cu o repeziciune uluitoare, precipitat , aproape
excesiv , f cându- i o imagine general vast ,
intens , chiar dac pe alocuri incoerent —
fire te, prin Kretzschmar care prea era el însu i
cu totul îndr gostit — dar absolut cu totul — de
ceea ce se crease în materie de muzic , pentru ca
nu ard de ner bdare s ini ieze în aceast
lume plin de relief, inepuizabil de bogata în sti-
luri, în caractere na ionale, în valori de tradi ie i
în farmec personal, în modific ri individuale i
istorice ale idealului de frumuse e, un elev care
tia s asculte cum tia Adrian: se scurgeau pur
i simplu lec ii întregi, în care îi cânta la pian,
adic lec ii prelungite dincolo de orice margini, în
care Kretzschmar îi cânta tân rului, s rind de la
una la alta, comentând i intervenind la
nesfâr it, caracterizând a a cum îl tim de la
conferin ele sale de "utilitate ob teasc " — a a
încât, în realitate, nu- i puteai dori ceva mai
captivant, mai p trunz tor, mai instructiv.
Cred c nu mai e nevoie s men ionez c
pentru un locuitor din Kaisersaschern prilejurile
de a asculta muzic erau excep ional de rare.
Dac fac abstrac ie de divertismentele de muzic
de camer de la Nikolaus Leverkühn i de
concertele de org de la catedral , n-am fi avut
de fapt nici o ocazie s ascult m ceva, pentru c
prin or elul nostru se r ceau nespus de rar
vreun virtuos în turneu sau vreo orchestr
str in cu dirijorul ei. Intervenea îns
Kretzschmar i, cu exemplific rile lui atât de vii,
satisf cea, chiar dac numai trec tor i schi at,
un dor, o nevoie de cultur parte incon tient ,
parte nem rturisit , a prietenului meu — cu
atâta îmbel ugare, încât a putea vorbi de un
talaz uria de tr ire muzical , care s-a pr lit
atunci, inundând proasp ta lui receptivitate.
Dup aceea au urmat ani de t gad i
disimulare, în care a receptat mult mai pu in
muzic decât înainte, de i ocaziile ce i se ofereau
erau infinit mai prielnice.
Totul a început foarte firesc, profesorul
demonstrându-i construc ia sonatelor cu
ajutorul lucr rilor lui Clementi, Mozart i Haydn.
Dar n-a trecut mult i a ajuns la sonata pentru
orchestr , la simfonie, i atunci îi exemplific , în
reduc ie pentru pian, unui Adrian care asculta
încordat, atent, cu sprâncenele încruntate, cu
buzele întredeschise, cele mai variate
transform ri determinate de timp i persoane ale
acestei forme de manifestare a crea iei sonore
absolute, cea mai bogat , adresându-se i
sentimentului i intelectului pe cele mai diverse
i, i îi cânt din opere instrumentale de
Brahms i Bruckner, Schubert, Robert
Schumann i ale altora mai noi, i ale celor mai
noi, dintre care Ceaikovski, Borodin i
Rimski-Korsakov, Antonin Dvorjak, Berlioz,
César Frank i Chabrier, cu care ocazie îi stimula
continuu, prin comentarii f cute cu glas tare,
capacitatea lui inventiv , solicitându-l s
însufle easc orchestral silueta pianistic : "Aici
cantilena pentru violoncel!" striga profesorul.
"Aici trebuie s vezi filate sunetele! Solo de fagot!
Flautul face i el fioriturile astea! Tremolo de
timpani. Tromboanele! Aici intr viorile! Cite te
partitura! Fanfara mic de trompete o dau afar ,
n-am decât dou mâini!"
Înf ptuia ce putea cu aceste dou mâini, i
adesea ad uga i cântul glasului s u pi ig iat,
dar deloc sup tor, ba chiar seduc tor prin
muzicalitatea lui interioar i entuziasta juste e
a expresiei. S rea mereu de la una la alta, f cea
tot felul de apropieri i ajungea la tot felul de
am nunte, în primul rând pentru c avea nespus
de multe în cap i cum pomenea de una, îi fugea
gândul la alta, dar în special pentru c avea
pasiunea de a face compara ii, de a descoperi
raporturile, de a dovedi influen ele, de a dezv lui
interdependen a i împletirea fenomenelor de
cultur . Pentru el era o adev rata pl cere, i
ceasuri întregi încerca s -l fac sensibil pe elevul
u la influen a francezilor asupra ru ilor, a
italienilor asupra germanilor, a germanilor
asupra francezilor. i povestea ce luase Gounod
de la Schumann, ce avea César Franck de la
Lisz , cum Debussy se sprijinea pe Mussorgski i
unde wagnerizau d'Indy i Chabrier. Tot cu
prilejul acestor convorbiri instructive se apucase
demonstreze cum simpla contemporaneitate
stabilea raporturi reciproce în elesuri cu totul
diferite, ca de pild între Ceaikovski i Brahms,
i cânta pasaje din opera unuia, care ar fi putut
foarte bine s fi fost ale celuilalt. La Brahms, pe
care îl pre uia foarte mult, îi semnal elementele
arhaice i ale vechilor tonalit i liturgice, i cum
acest element ascetic devenea la el un mijloc de
sumbr bog ie, de întunecat plenitudine.
Atr gea aten ia elevului s u i-i l murea cum
genul acesta romantic, invocându-l v dit pe
Bach, opunea în mod serios principiul polifonic
celui al modula iei colorate i îl respingea, îl
obliga s se retrag . i totu i, asta nu însemna
înc adev rata independen a vocilor, veritabila
polifonie nu existase nici chiar la Bach, la care, e
adev rat, g sim transmise tradi iile artei
contrapunctice a capella, dar acesta, Bach, era
un armonist din n scare i nimic altceva — asta
fusese el chiar i ca om al clavecinului bine
temperat, aceast condi ie prealabil pentru
orice art armonic modulatorie mai nou , i
contrapunctul lui armonic nu avea în fond mai
mult de-a face cu vechea polifonie vocal decât
avea al fresco-ul acordic al lui Händel.
i tocmai acesta era genul de expuneri c rora
Adrian le pleca urechea cu deosebit aten ie.
Când discuta uneori cu mine, întârzia bucuros
asupra lor.
— Problema lui Bach, spunea el, st cam a a:
"Cum se poate concepe o polifonie armonic ?" La
cei mai noi întrebarea se pune oarecum mai
altfel. La ei s-ar zice mai curând: "Cum este
posibil o armonie care s creeze aparenta de
polifonie?" Ciudat, parc-ar avea con tiin a
încercat — con tiin a înc rcat a muzicii
omofon e fa de polifonie.
Nu mai e nevoie s spun c atâtea audi ii l-au
îndemnat, l-au împins c tre lectura st ruitoare a
partiturilor, împrumutate parte din colec ia
personal a profesorului, parte de la biblioteca
or eneasc . Adesea îi g seam studiindu-le sau
chiar f când exerci ii de orchestrare. Pentru c
în lec iile lui începuser s p trund cuno tin e
despre întinderea registrului fiec rui instrument
din orchestr (informa ii de altminteri de care fiul
adoptiv al negustorului de instrumente muzicale
nu mai avea deloc nevoie) i Kretzschmar
începuse s -i dea de orchestrat mici piese
muzicale clasice, fraze izolate de pian, din
Schubert sau Beethoven, i chiar i
instrumentarea acompaniamentului la pian al
liedurilor: exerci ii ale c ror imperfec iuni i erori
de sonoritate profesorul le scotea în eviden a i i
le corecta. Cam în aceast perioad avu loc i
primul contact al lui Adrian cu glorioasa tradi ie
a liedului cult german care, dup debuturi cam
seci, erupe str lucit cu Schubert, pentru a atinge
apoi, cu Schumann, Robert Franz, Brahms,
Hugo Wolf i Mahler, triumfuri na ionale absolut
incomparabile. Admirabil întâlnire! Eram fericit
puteam asista, c puteam participa la ea. O
perl , o minune cum e Noapte cu lun a lui
Schumann i sensibilitatea ginga a
acompaniamentului ei în secundo; alte
compozi ii pe versuri de Eichendorf ale aceluia i
maestru, cum e piesa evocând primejdiile i
amenin rile romantice ce pândesc sufletul i
care se încheie cu avertismentul moralizator:
"Fere te-te! Fii ager i voios!", o descoperire i un
succes ca Pe aripile cântului de Mendelssohn,
inspira ie a unui muzician pe care Adrian mi-l
uda mult, zicând" despre el c are, dintre to i,
cea mai bogat metric — ce fecunde teme de
discu ii! La Brahms, compozitorul de lieduri,
prietenul meu pre uia mai presus de orice stilul
neobi nuit de sever i de noii al celor Patru
cântece grave compuse pe texte biblice, îndeosebi
frumuse ea religioas din O, moarte, cât e ti de
amar . Geniul lui Schubert, ve nic crepuscular,
mângâiat de adierea mor ii îl afla îns cu
predilec ie acolo unde acesta confer cea mai
des vâr it expresie unui destin de solitudine
definit numai pe jum tate, dar inevitabil, ca în
minunatul i fantasticul Cobor din mun i al
fierarului din Lübeck, i în acel De ce-ocolesc
ile pe care-atâ ia merg din torie în iarn i
care începe atât de sfâ ietor:
i doar nu am f cut nimic S fiu silit s fug
de oameni..."
Aceste cuvinte, i cele care urmeaz :
"Ce neroad n zuin M -ndeamn spre
pustiu..."
l-am auzit rostindu-le, cu indica ie melodic , în
oapt , pentru sine i, spre consternarea mea
neuitat nici azi, cu lacrimi în ochi.
Natural c instrumentarea lui suferea de pe
urma lipsei de experien auditiv i
Kretzschmar socotea de datoria sa i inea mult
-l ajute. În vacan a de Sfântul Mihail i în cea
de Cr ciun îl lua cu el (având i asentimentul
unchiului) la reprezenta iile de oper sau la
concertele care se întâmpla s aib loc în ora ele
mai apropiate, la Merseburg, la Erfurt sau chiar
la Weimar, s se împ rt easc i din realizarea
sonor integral a celor cunoscute sub form de
simple extrase sau cel mult din lectura partituri-
lor. În felul acesta a putut el s adune în suflet
ezoterismul solemn i pueril in acela i timp al
Flautului fermecat, vraja irezistibila din Figaro,
demonicul clarinetelor grave din glorioasa oper
a lui Weber, Freischutz, for a personajelor
înrudite printr-o aceea i dureroas i sumbr
ostracizare în blestem ca Hans Heiling sau
Olandezul zbur tor, în fine sublima umanitate i
fraternitate din Fidelio13, cu marea uvertur în do
precedând tabloul final. Dup cum s-a putut
constata, aceasta a fost revela ia cea mai co-
ple itoare i mai acaparant din tot ce a
impresionat tân ra sa receptivitate. Zile întregi,
dup aceast sear , purta la el partitura
num rul 3 pe care o citea când i unde putea.
— Amice drag , zicea el, probabil c nu m-au
teptat pe mine s vin s constat c aceasta
este o perfec iune muzical ! Clasicism — da;
nimic rafinat, dar totul e m re . Nu spun: pentru
e mare, c ci exist i m re ie rafinat , dar
aceea este în fond mult mai accesibil .
Spune-mi, ce crezi despre m re ie? Dup mine,
stai a a, fa -n fa , ochi în ochi cu ea, e cam
dezagreabil, e o prob de curaj — în fond, i se
poate oare suporta privirea? Nu i-o po i suporta,
mâi ag at de ea. Ascult -m ce- i spun, sunt
din ce în ce mai dispus s recunosc c e ceva
straniu în muzica asta a voastr . O dovad de
suprem energie — câtu i de pu in abstract ,
dar lipsit de obiect, o energie în stare pur , în
eterul neatins — unde s-a mai pomenit a a ceva
în univers?! Noi, germanii, am luat din filozofie
expresia "în sine" i o folosim în toate zilele, f
facem mult metafizic . Dar aici nu mai
13
Uvertura Leonore nr. 3. Opera Fidelio a cunoscut trei variante, dintre
care primele dou sub numele Lenore.
merge, o asemenea muzic este energia în sine,
este energia îns i, dar nu ca idee, ci în stare
real . Te oblig s reflectezi, e aproape o definire
a lui Dumnezeu. Imitatio Dei — m mir c nu-i
interzis. Poate chiar c -i interzis. E, oricum, ceva
care te pune pe gânduri — vreau s spun: e o
tem care te oblig s reflectezi asupra ei. Uite:
cea mai dramatic , cea mai plin de peripe ii, cea
mai palpitant suit de evenimente, de mi ri,
constituite numai în timp, din fragmentarea
timpului, din împlinirea timpului, din orga-
nizarea timpului, e împins dintr-o dat , la
simplul semnal repetat al trompe ilor, din
exterior în domeniul ac iunii dramatice concrete.
Toate astea sunt foarte nobile, de mare eleva ie
moral , men inute la un nivel spiritual destul de
sobru, chiar i in pasajele "frumoase" — nici
scânteietor, nici prea fastuos, nici de un colorit
prea excitant, ci pur i simplu magistral,
magistral dincolo de orice expresie. Cum aduce i
suce te i aranjeaz toate astea, cum e introdus
o tem i cum e abandonat , cum e rezolvat ,
cum în deznod mânt se prepar , germineaz
noul, cum figura secundar devine fecund ,
astfel c nu r mâne loc de vid, de lâncezeal ,
cum ritmul alterneaz cu suple e elastic , se
accentueaz , prime te afluxuri din diferite p i,
se umfl n valnic, izbucne te într-un triumf
impetuos, triumful însu i, triumful "în sine" —
n-a vrea s le spun tuturor acestora "frumos",
cuvântul frumuse e mi-e aproape odios, are ceva
prostesc, i lumea devine lubric i bleag când
îl roste te. Dar e bine, e bine dincolo de orice
margine, poate c nici nu s-ar cuveni s fie mai
bine...
a mi-a vorbit. Era un fel de a vorbi care,
prin amestecul de st pânire de sine intelectual
cu o u oar febrilitate, avea asupra mea un efect
nespus de mi tor: mi tor, pentru c Adrian
i remarca febrilitatea i se enerva, î i d dea
seama c -i tremur glasul, înc neformat, de
ie andru, se indispunea i se îndep rta ro ind.
Via a lui era str tut atunci de un puternic
avânt de cunoa tere muzical , de palpitant
participare, pentru ca ani de zile dup aceea s
ajung , în aparen cel pu in, la o total
stagnare.
În cursul ultimului s u an colar, într-a opta
de liceu, Leverkühn începu, pe lâng toate
celelalte, studiul facultativ (pe care nu-l urmam
nici eu) al ebraicei, tr dând astfel direc ia în care
se îndreptau planurile sale privitoare la alegerea
unei profesiuni. "Reie i" (repet inten ionat
aceast vorb , pe care am folosit-o când am
vorbit despre clipa în care m-a l sat s
întrez resc printr-un cuvânt rostit întâmpl tor,
via a sa interioar religioas ) — reie i c vrea s
studieze teologia. Apropierea examenului de ab-
solvire îl obliga la o hot râre, la alegerea unei
facult i, i el declar c alegerea lui era f cut ;
du acest r spuns la întrebarea unchiului s u,
care ridic sprâncenele i exclam : "Bravo!", î i
anun din proprie ini iativ p rin ii, care
primir vestea cu i mai mult satisfac ie, i mi-o
cuse cunoscut i mie, mai dinainte, cu care
prilej m l sa s întrev d c în elegea acest
studiu nu ca o preg tire pentru rolul practic de
stor bisericesc i sufletesc, ci pentru o carier
universitar .
De bun seam c îmi spusese asta ca un fel
de consolare, i chiar consolare a fost, c ci îmi
era profund dezagreabil s mi-l imaginez
candidat la un post de predicator, de paroh, sau
chiar consilier consistorial sau episcop. De-ar fi
fost m car catolic cum eram noi! Ascensiunea
lui, u or de închipuit, pe treptele ierarhiei, pân
sus, la rangul de prin al bisericii, mi s-ar fi
rut o perspectiv mai fericit , mai adecvat .
Dar îns i hot rârea lui, de a- i alege ca profesie
înv tura despre Dumnezeu, fu un oc pentru
mine, i cred c m-am schimbat la fa când
mi-a f cut m rturisirea. De ce? Dac m-ar fi
întrebat, nu tiu dac a fi fost în stare s -i spun
ce alt meserie s i aleag . Propriu-zis nimic nu
mi se p rea destul de bun pentru el, adic :
aspectul burghez, empiric al fiec rei cariere mi se
rea c nu e de demnitatea lui, i zadarnic îmi
aruncam privirea în jur dup vreuna în a c rei
exercitare — sub aspect profesional vorbind — s
mi-l pot imagina la locul lui. Ambi ia pe care o
nutream pentru Adrian era total , dar cu toate
acestea am fost p truns de groaz pân în
duva oaselor când mi-am dat seama — i
mi-am dat perfect de bine seama — c el, în ceea
ce-l privea, f cuse alegerea din trufie.
Se întâmplase uneori s c dem de acord sau,
mai bine zis, s ne al tur m la opinia frecvent
exprimat c filozofia ar fi regina tiin elor.
Constatasem c ea ocupa, în mijlocul lor, un loc
care ar fi corespuns celui ocupat de org între
instrumente. Ea le-ar considera în ansamblu,
le-ar concentra sub aspectul moral, le-ar ordona
i ar purifica rezultatele tuturor domeniilor de
investigare, într-o cosmogonie, o sintez
imperioas i competent , chintesen a sensului
vie ii, întru determinarea explicit a pozi iei
omului în cosmos. Gândurile privitoare la viitorul
prietenului meu, la o "profesie" pentru el, m-au
dus totdeauna la concluzii asem toare.
Multitudinea aspira iilor sale, oricât nelini te
mi-ar fi produs în leg tur cu s tatea lui,
 zuin ele lui multilaterale, setea lui de
cunoa tere, de tr ire, împletit cu o critic
dinamic justificau asemenea visuri. Forma de
existen cu cel mai universal caracter, aceea a
unui erudit suveran-multilateral i filozof îmi
ruse cea mai nimerit pentru Leverkühn i —
mai departe nu m-a putut duce imagina ia mea.
i acuma trebuia s aflu c , pe t cute, în ceea
ce-l privea, mersese mai departe, c pe ascuns i,
fire te, f s aib aerul — c ci el î i formula
hot rârea în cuvinte domoale i neutre —
dep ise ambi ia mea de prieten i o f cuse de
ru ine.
Dac ii cu tot dinadinsul, exist i o
disciplin în care regina filozofie devine ea îns i
servitoare, devine tiin auxiliar , sau,
academic vorbind, "specialitate secundar ", i
aceasta este teologia. Acolo unde dragostea de
în elepciune se ridic la contemplarea esen ei
supreme, la izvorul originar al fiin ei, la
înv tura despre Dumnezeu i despre cele
dumnezeie ti, acolo, s-ar putea spune, este
culmea demnit ii tiin ifice, acolo este atins
cea mai înalt i cea mai nobil sfer de
cunoa tere, piscul gândirii; elul cel mai elevat al
intelectului înaripat. Cel mai elevat, pentru c
aici toate tiin ele profane, de pild chiar a mea,
filologia, i cu ea i istoria, i altele, devin simple
instrumente în slujba cunoa terii celor sfinte —
i chiar i acesta e un el ce trebuie urm rit cu
adânc umilin , c ci, precum spun cuvintele
Scripturii: "este mai presus de orice ra iune", iar
spiritul omului ajunge la o mai cucernic , mai
fidel supunere decât i-ar fi fost impus de orice
alt savant îngr dire profesional .
Toate acestea mi-au trecut prin minte când
Adrian mi-a împ rt it hot rârea sa. Dac i-ar fi
fost determinat de un anumit instinct de
disciplin sufleteasc , adic din nevoia de a- i
împ ca intelectul s u rece i omniprezent,
trunz tor i ager, r zgâiat de con tiin a
propriei sale superiorit i, i de a-l încovoia sub
rigoarea religiozit ii, a fost împ cat. Nu numai
ar fi domolit pu in grija mea nel murit
pentru el, ve nic treaz în ascuns, dar m-ar fi i
mi cat profund pentru c sacrificium intellectus14
presupus în mod obligatoriu în cazul cunoa terii
contemplative a celeilalte lumi trebuie pre uit cu
atât mai mult cu cât intelectul care se jertfe te
este mai puternic. Dar în fond eu nu credeam în
umilin a prietenului meu. Credeam în mândria
lui, eram, la rândul meu, mândru de ea, i în
fond nu m puteam îndoi c dintr-însa izvora
hot rârea lui. De aci amestecul de bucurie i
team , care m-a cuprins la auzul hot rârii sale.
El v zu uluiala mea i p ru s o atribuie
faptului c m gândeam la un al treilea, la
profesorul lui de muzic .
— E ti convins c Kretzschmar va fi
dezam git, zise Adrian. tiu c el ar fi dorit s
consacru în întregime polihimniei. Ciudat
cum vor oamenii s te fac s-apuci pe propriul
lor drum. Nu po i s -i împaci pe to i. Dar lui, to-
tu i, am s -i ar t c prin liturghie i istoria ei,
muzica particip la teologie — i înc într-o
manier mai practic i mai artistic decât în
domeniul fizico-matematic, în acustic .
Afirmându- i inten ia de a-i spune lucrurile
acestea lui Kretzschmar, Leverkühn mi le spunea
în fond mie, îmi d deam foarte bine seama, i,
mas singur, le-am tot cânt rit în minte.
Desigur, în raport cu tiin a despre Dumnezeu i

14
Sacrificiul intelectului (lat).
serviciul divin, artele — i muzica în special —
cap , ca i tiin ele profane, un caracter
servant, auxiliar, i aceast idee avea o leg tur
cu anumite discu ii pe care te purtasem despre
soarta, pe de o parte foarte rodnic , a artei, dar
melancolic i ap toare pe de alta, despre
emanciparea ei de cult, i laicizarea ei cultural .
Mi-am dat seama perfect: era dorin a sa, atât
personal cât i din punct de vedere al
perspectivelor lui profesionale, s coboare
muzica la rolul pe care îl ocupase pe vremuri,
dup opinia lui, mai fericite — de subaltern a
cultului, i aceast dorin contribuise de
asemenea la alegerea profesiunii. Voia s vad i
muzica, la fel cu celelalte discipline profane ale
cercet rii, supus sferei c reia i se consacra el
însu i ca adept, i involuntar îmi pluti în fa a
ochilor o concretizare a opiniei lui, un fel de
pictur baroc , o catapeteasm uria , pe care,
într-o atitudine de ofrand umil , toate artele i
tiin ele prezentau omagiul lor înv turii despre
Dumnezeu în plin apoteoz .
Când i-am vorbit despre viziunea mea, Adrian
a râs cu hohote. Era, atunci, foarte bine dispus,
gata s glumeasc — lucru u or de în eles; clipa
când î i iei zborul, a zorilor libert ii, când por ile
colii se închid în urma noastr , când g oacea în
care am crescut se sfarm i în fa ni se
deschide lumea întreag , nu-i oare cea mai feri-
cit sau, în orice caz, cea mai plin de
emo ionante n dejdi din toat via a? În excursiile
sale muzicale cu Wendell Kretzschmar prin
ora ele mai mari din vecin tate, Adrian sorbise
cu anticipa ie , de câteva ori, din via a lumeasc ;
acum Kaisersaschern, ora ul vr jitoarelor i al
nerozilor, al depozitului de instrumente muzicale
i al mormântului imperial din catedral , îi
 dea dezlegare, îl elibera definitiv, i n-avea s
se mai întoarc , s h duiasc pe str zile sale
decât ca musafir, cu zâmbetul pe buze, ca unul
care mai v zuse i altele.
a s fi fost? L-a dezlegat vreodat
Kaisersaschern de-a binelea? Nu- i lua el oare
ora ul cu sine, oriunde se ducea, i nu ora ul îi
dicta oricând credea el c dicteaz ? Ce-i
libertatea? Numai nep sarea e liber . Ce-i
caracteristic nu e liber niciodat ; poart o pecete,
e determinat, înl uit. Nu era oare
"Kaisersaschern" cel ce se exprima în hot rârea
prietenului meu de a studia teologia? Adrian
Leverkühn i acest ora — laolalt trebuiau s
duc la teologie; ulterior m-am întrebat la ce
altceva m a teptasem. S-a consacrat, mai
târziu, componisticii. Dar dac muzica scris de
el era foarte temerar — fost-a ea cumva muzic
"liber ", muzic la îndemâna tuturor? Nu, n-a
fost. A fost muzica unuia care niciodat n-a
putut evada, nu s-a putut elibera; a fost, pân în
miezul celei mai tainice împletiri de geniu i de
grotesc, pân în fiece ecou i suflu de cript ce
zbea din ea, o muzic specific , muzica din
Kaisersaschern.
Adrian era, zic, pe vremea aceea, foarte bine
dispus, i cum s nu fi fost! Dispensat de
examenul oral pe baza maturit ii lucr rilor sale
scrise, se desp ise, mul umindu-le pentru
ajutorul i încurajarea lor, de profesorii s i, la
care respectul pentru facultatea aleas îndep rta
jignirea secret produs întotdeauna de u urin a
dispre uitoare cu care înv a. Totu i, venerabilul
director* al "Doctei coli a fra ilor vie ii simple",
un pomeranian pe nume doctor Stoientin, care îi
fusese profesor de elin , german medieval i
ebraic , nu pierdu prilejul, cu ocazia audien ei
particulare de desp ire, s -i dea un avertis-
ment în aceast privin .
— Vale15, i-a zis, i Dumnezeu s te
ocroteasc , Leverkühn! Binecuvântarea mea vine
din inim i, fie c dumneata e ti de aceea i
rere, fie c nu, am sentimentul c î i poate fi
necesar . E ti un om cu multe daruri i o tii —
cum s n-o tii? tii, de asemenea, c
Cel-de-Sus, de la care vin toate, el i le-a
încredin at, pentru c lui vrei s i le închini. Ai
dreptate: meritele naturale sunt meritele
Domnului în noi, nu ale noastre. Vr jma ul lui,
cel ce din trufie s-a pr bu it, el este cel ce
încearc s ne fac s uit m asta. E un oaspe
viclean, un leu furios care umbl i caut s
înghit pe cineva. Dumneata e ti dintre aceia
care au toate motivele s se fereasc din calea
lui. E un compliment pe care i-l fac dumitale,
adic celui ce e ti din voia Domnului.
Umile te-te, dragul meu, nu înfrunta pe nimeni,
i s nu fii orgolios; nu uita c mul umirea de
sine este egal cu pr bu irea i cu ingratitudinea
fa de Cel din a c rui mil ne vin toate!
Astfel i-a vorbit vajnicul pedagog, sub
îndrumarea c ruia, mai târziu, aveam s predau
i eu la liceu. Adrian mi-a relatat surâzând
predica, într-una din multele noastre plimb ri pe
câmp i prin p dure pe care le f ceam atunci, în
vacan a de Pa te, la Büchel. A petrecut acolo
câteva s pt mâni de libertate, dup absolvire, i
bunii lui p rin i m invitaser i pe mine, s -i in
tov ie. Îmi amintesc foarte bine aceast
convorbire, între doi hoinari, pe tema cuvintelor
de avertisment ale lui Stoientin, în special asu-
pra expresiei "meritele naturale" de care se

15
Mergi s tos! (Lat)
folosise în cuvântarea de r mas bun. Adrian mi-a
demonstrat c o luase din Goethe, care se folosea
cu pl cere de ea, sau mai spunea adesea "merite
înn scute", încercând prin paradox s elimine
caracterul moral al cuvântului merit i, invers,
încerce s înal e "naturalul înn scut" la un
nivel extra-moral aristocratic. De aceea se ridica
împotriva invita iei la modestie, care vine
totdeauna din partea celor dezavantaja i de
natur , declarând: "Numai nenoroci ii sunt
mode ti!" Domnul director Stoientin folosise îns
cuvântul goethean mai curând în spiritul lui
Schiller, pentru care libertatea era totul i de
aceea, în plan moral, f cea o distinc ie între
talent i merit personal i desp ea categoric
meritul i norocul, pe care Goethe le vedea legate
indisolubil. Asta f cea i directorul când numea
natura Dumnezeu, i meritelor noastre înn scute
le spunea meritele s dite de Domnul în noi, i
care se cuvin a fi purtate cu umilin .
— Nem ii, spuse proasp tul student inând
un fir de iarb între buze, au un fel de a gândi
foarte larg i o predispozi ie inadmisibil pentru
combina ii, vor totdeauna i una i alta, vor
totul. Sunt în stare s descopere, cu mult
cutezan , la mari personalit i, principii de
gândire i de via absolut antitetice. Apoi le
încurc , folosesc formulele unuia în spiritul
altuia, le amestec toate, i î i închipuie c pot
împ ca libertatea cu noble ea, idealismul cu
ingenuitatea. Probabil c nu se poate.
— Le au pe amândou , am r spuns eu,
altminteri n-ar fi reu it s le scoat la iveal în
cei doi. Un popor înzestrat.
— Un popor confuz, st rui el, iar pentru
ceilal i, tulbur tor.
De altfel, numai rareori filozofam noi în felul
 sta, în s pt mânile acelea campestre i lipsite
de griji. În general, pe atunci el era mai dispus la
râs i la fleacuri decât la convorbiri metafizice.
Am pomenit mai demult de gustul s u pentru
comic, de nevoia de comic, i de aplecarea spre
haz, spre râsul pân la lacrimi, dar a oferi o
imagine gre it despre Leverkühn dac nu i-a
da cititorului posibilitatea s lege aceast
exuberan de caracterul lui. N-a vrea s
vorbesc de umor; în urechea mea cuvântul sun
prea tihnit i moderat ca s i se potriveasc .
Pofta sa de râs p rea mai curând un refugiu, o
evadare, o destindere u or orgiac i nu tocmai
pe placul meu, a rigorii vie ii, care este produsul
unor însu iri extraordinare. În zilele acelea,
privirile retrospective la anii de liceu l sa i în
urm , la colegii pozna i, la profesorii cu ticuri,
erau prilejuri de a-i da frâu liber, i desigur c
nu lipseau amintirile unor întâmpl ri vechi, de
pe la începutul colii, evoc rile unor reprezenta ii
de oper prin ora e mai mici de provincie care în
empirismul lor nu fuseser lipsite de incidente
burle ti ce nu lezau îns sfin enia operei în sine.
Astfel, în Lohengrin, trebuise s suporte odat un
rege Henric burtos, cu picioare strâmbe, cu o
gur neagr , rotund , i o barb ca un sac
îmbl nit, din care nea o voce tun toare de
bas. Adrian se pr dea de râs când povestea —
i acesta e numai un exemplu, poate c unul
prea concret, dintre pretextele izbucnirilor lui
nest pânite de ilaritate. Adesea motivul era mult
mai pu in consistent, simpl gaf , i m rturisesc
aveam ve nic oarecare dificult i în a-l urma.
Mie nu-mi place râsul chiar atât de mult, i când
Adrian izbucnea în hohote, îmi aminteam
totdeauna, f s vreau, de o poveste pe care tot
de la el o auzisem. Era din De civitate Dei16 a lui
Augustinus, i spunea c Ham, fiul lui Noe i
tat l lui Zoroastru, magul, a fost unicul om care
a râs la na terea sa, ceea ce nu s-ar fi putut
întâmpla f ajutorul diavolului. Amintirea
aceasta ajunsese s m obsedeze, dar desigur c
nu era decât un accesoriu al altor inhibi ii, ca de
pild aceea c privirea cu care îl scrutam în
sinea mea era poate prea sever i prea
încordat de spaim , ca s -l pot urma în
izbucnirile lui de veselie. Poate ca m f cea inapt
pentru asta i o oarecare usc ciune i rigiditate a
firii mele.
Mai târziu i-a g sit în anglistul i scriitorul
Rüdiger Schildknäpp, pe care l-a cunoscut la
Leipzig, un partener cu mult mai potrivit pentru
toanele lui, ceea ce mi-a stârnit totdeauna un pic
de gelozie.

XI

La Halle pe Saale tradi iile teologice i cele

filologico-pedagogice se împletesc strâns, mai
ales în figura istoric a lui August Hermann
Francke, patronul ora ului, ca s zic a a — acel
educator pietist care a întemeiat acolo, la
sfâr itul secolului al XVII-lea, adic la scurt
vreme dup înfiin area Universit ii, faimoasa
Funda ie Francke, ce consta din coli i
orfelinate, un om întrunind în persoana i
virtu ile sale interesul pentru devo iunea divin
cu cel pentru umanism i filologie. Iar Institutul
Biblic Kanstein, aceast prim autoritate în
Despre cetatea lui Dumnezeu, vestit lucrare teologic din secolul al
16

V-lea.
materie de revizuire a operei lingvistice a lui
Luther, nu constituie oare o leg tur între religie
i critica textelor? În afar de asta, pe atunci
activa la Halle un eminent latinist, Heinrich
Osiander, i eu ardeam de dorin a de a deveni
discipolul lui; ceva mai mult, dup spusele lui
Adrian, catedra de istorie bisericeasc a
profesorului D.17 Dr. Hans Kegel cuprindea un
num r neobi nuit de materii de istorie profan ,
fapt de care voiam s m folosesc, pentru c
inten ionam s iau istoria ca specialitate
secundar .
Era deci perfect justificat sub aspect
intelectual ca, dup studii de câte dou semestre
la Jena i la Giessen, s m hot sc s trec la
sânul Almei Mater Hallensis18, care prezenta de
altfel pe scara valorii didactice avantajul iden-
tific rii cu Universitatea Wittenberg pentru c la
redeschiderea ei, dup r zboaiele napoleoniene,
fusese contopit cu aceasta. Leverkühn era
înscris acolo de o jum tate de an când am sosit
eu i nu t duiesc c motivul personal al
prezen ei lui a influen at puternic, ba chiar
precump nitor, hot rârea mea. Scurt timp dup
sosirea sa m-a invitat, evident, dintr-un
sentiment de singur tate i p sire, s viu la el,
la Halle, i dac a mai trebuit s treac vreo
câteva luni de zile pân s pot r spunde
chem rii lui, eram preg tit pentru asta din
primul moment, ba chiar poate c nici nu ar fi
fost nevoie de invita ie. Propria mea dorin de a
fi aproape de Adrian, s v d cum o duce, ce
progrese face i cum i se dezvolt însu irile în
atmosfera libert ii universitare, aceast dorin
de a tr i în contact zilnic al turi de Leverkühn,
17
Prescurtare pentru „doctor în teologie evanghelic ".
18
Universitatea din Halle (lat.)
de a-l supraveghea, de a fi cu ochii pe el, ar fi
fost, probabil, de ajuns s m poarte într-acolo.
La asta s-au ad ugat, cum am spus, motivele
practice în leg tur cu studiile mele.
Fire te c cei doi ani de tinere e pe care i-am
tr it la Halle al turi de prietenul meu, i al c ror
curs era întrerupt de vacan ele petrecute la
Kaisersaschern i la ferma tat lui s u, nu pot fi
oglindi i decât în imagini tot atât de sumare ca i
cele din anii de coal . Fost-au ani ferici i? Da,
au fost, în sensul c au constituit sâmburele
unei perioade de via când, cu sim minte
proaspete, priveam, cercetam i asimilam —
ferici i i în sensul c mi-i petreceam al turi de
un tovar de copil rie care mi-era drag i a
rui fiin , a c rui via i problemele ei, al
rui viitor m interesau, în fond, mai mult decât
al meu propriu. Viitorul meu era simplu;
n-aveam nevoie s -i consacru prea multe
gânduri, ci doar, prin munc sârguincioas , s -i
creez premise pentru rezolvarea propus .
Viitorul lui Adrian era de alt categorie, mai
înalt , i, într-un sens, mai enigmatic , o
problem pentru a c rei urm rire, grija fa de
propriul meu viitor îmi l sa totdeauna i timp
destui, i destule puteri suflete ti; i dac ov i
recunosc acelor ani calificativul, de altminteri
totdeauna îndoielnic, de "ferici i", e pentru c ,
prin via a noastr comun , eu am fost mai mult
atras în sfera lui de studii decât Leverkühn într-a
mea i fiindc mie atmosfera teologic nu mi se
potrivea, nu-mi priia, i a tr i în ea constituia
pentru mine o ap sare, m stingherea l untric.
sim eam, la Halle — unde atmosfera
spiritual era de secole plin de controverse
religioase, vreau s spun: de acele gâlcevi i
dispute intelectuale dintotdeauna d un toare
 zuin ei spre cultura umanist — m sim eam
acolo, zic, cam a a cum se sim ise unul dintre
antecesorii mei tiin ifici, Krotus Rubianus, care
pe la 1530 fusese canonic la Halle i c ruia
Luther nu-i spunea decât "epicureanul Krotus"
sau chiar "Dr. Krote19, linge-blidele cardinalului
de Mainz". Îi mai zicea i "scroafa diavolului,
scroafa papii", i nu încape îndoial c Luther
era un b ran insuportabil, cu toate c era un
om mare. Întotdeauna am fost îndurerat gândind
la sentimentul de opresiune pe care Reforma l-a
generat în spirite de felul lui Krotus, din pricin
vedeau în ea n vala arbitrarului subiectiv în
dogmele i orânduirile bisericii. În afar de asta,
Krotus era unul dintre cei mai cultiva i iubitori
de pace, înclinat spre concesii rezonabile; nu era
nici împotriva libert ii folosirii potirului — fiind
pus, fire te, tocmai din pricina asta, în cele mai
penibile încurc turi, datorit asprimii
îngrozitoare cu care superiorul s u,
arhiepiscopul Albrecht, pedepsea împ rt irea
sub ambele forme în care se practica ea la Halle.
ap te toleran a, dragostea de cultur ,
dragostea de pace, când" nimere te între focurile
fanatismului. Halle a fost ora ul cu primul
episcop luteran: Justus Jonas, sosit acolo în
1541, unul dintre cei care, spre marea
am ciune a lui Erasmus, trecuse din tab ra
umani tilor într-a reforma ilor, cum au f cut i
Melanchton i Hütten. Mai amarnic a fost îns
pentru în eleptul de la Rotterdam ura pe care
Luther i ai s i o nutreau fa de studiile clasice,
din care reformatorul personal avea destul de
pu ine, i totu i, ele erau considerate a fi izvorul
zmeri ei spirituale. Dar ceea ce se întâmpla

19
În german Krote înseamn i „broasc râioas ".
atunci în sânul bisericii apostolice, insurec ia
arbitrarului subiectiv împotriva disciplinei
obiective îns i, avea s se repete, o sut i ceva
de ani mai târziu, chiar în sânul protestantis-
mului: sub form de revolt a sentimentelor
pioase i a divinei bucurii l untrice împotriva
ortodoxiei împietrite, de la care, fire te, nici un
milog n-ar mai fi acceptat s primeasc o bucat
de pâine; sub form de pietism deci, care a pus
st pânire, la înfiin area Universit ii Halle, pe
întreaga Facultate de teologie. i ea, facultatea —
ora ul i-a r mas apoi mult vreme citadel —
asemenea luteranismului odinioar , a însemnat
o înnoire a bisericii, o reînsufle ire reformatoare
a religiei atrofiate, c zut în indiferen general .
i câte unul ca mine se poate foarte bine întreba
dac aceste salv ri mereu repetate ale cuiva
ajuns cu un picior în groap trebuie considerate,
din punct de vedere cultural, îmbucur toare,
dac nu cumva reformatorii ar trebui privi i mai
curând ca ni te retrograzi, ca ni te emisari ai
nenorocirii. Într-adev r, nu-ncape nici o îndoial
omenirea ar fi fost cru at de nesfâr ite
rs ri de sânge i de însp imânt toare sfâ ieri
untrice, dac Martin Luther n-ar fi restaurat
biserica.
Mi-ar fi dezagreabil dac dup cele spuse mai
sus, a fi socotit ca un om cu totul nereligios. Nu
sunt nicidecum, ci am mai curând aceea i p rere
cu Schleiermacher, teolog la Halle i el, care
definea religia ca fiind "sim ul i gustul pentru
infinit" i existen a ei în om ca "o stare de fapt".
Deci, nu cu formule filozofice are a face tiin a
despre religie, ci cu un element l untric,
sufletesc, dat. Asta aminte te de dovada
ontologic a existen ei lui Dumnezeu, care mi-a
pl cut totdeauna mai mult decât toate i care,
pornind de la ideea subiectiv a unei fiin e
supreme, ajunge la concluzia existen ei sale
obiective. C în fa a ra iunii rezist tot atât de
pu in ca i celelalte, a demonstrat-o, în cuvinte
energice, Kant. tiin a îns nu se poate lipsi de
ra iune, i a voi s faci din sim ul pentru infinit
i din enigme eterne o tiin , înseamn s
constrângi la apropiere dou sfere fundamental
str ine una alteia, într-un mod care, în ochii mei,
este nenorocit i de natur s le arunce într-o
continu confuzie. Sentimentul religios, pe care
nu-l consider deloc str in inimii mele, este, cu
siguran , cu totul altceva decât religia pozitiv
cu disciplina ei confesional . N-ar fi fost oare mai
bine ca "starea de fapt" a sim ului omenesc
pentru infinit s fie l sat în seama
sentimentului de pietate, a artelor frumoase, a
liberei contempl ri, ba chiar i a cercet rilor
exacte care, sub aspectul cosmologiei, al
astronomiei, al fizicii teoretice, ar putea sluji
acestui sim cu o abnega ie absolut religioas —
în loc de a-l separa sub forma unei tiin e a spi-
ritului i a face din el un e afodaj de dogme ai
ror adep i se r zboiesc de moarte de dragul
unei conjunc ii? Pietismul, prin natura sa
exaltat , dorea, cum era i firesc, o separa ie
riguroas între devo iunea religioas i tiin i
sus inea c nici o mi care, nici o modificare în
spa iul tiin ific n-ar putea exercita vreo
influen asupra credin ei. Dar asta era o
am gire, o eroare, pentru c dintotdeauna,
vrând-nevrând, teologia a fost influen at de
curentele tiin ifice ale vremii, a vrut întotdeauna
fie un copil al vremii ei, de i vremile îi f ceau
din ce în ce mai multe greut i i o împingeau în
col ul celor anacronice. Exist oare vreo alt
disciplin care prin simpla rostire a numelui s
ne dea sentimentul c suntem purta i în trecut,
în secolul al XVI-lea, al Xll-lea? Nimic, nici o
adaptare, nici o concesie f cut criticii tiin ifice
nu mai ajut aici. Ceea ce reu esc acestea s
produc nu este decât o înfiripare hibrid )
jum tate tiin i jum tate credin în revela ie,
ea îns i pe calea abandonului. Ortodoxia îns i
a f cut gre eala de a l sa ra iunea s p trund
în sectorul religiei, prin încercarea de a
demonstra dogmele dup legile ra iunii. Sub
presiunea iluminismului, teologia n-a mai avut
aproape nimic altceva de f cut decât s se apere
de contradic iile insuportabile care i se puneau
în seam i, ca s li se sustrag , i-a asimilat
atât de mult din spiritul ostil revela iei încât a
ajuns aproape la sacrificarea credin ei. Era epoca
"ador rii lui Dumnezeu prin prisma ra iunii", i a
unei spete de teologi în numele c reia Wolf de la
Halle declara: "Totul trebuie supus verific rii
ra iunii ca unei pietre filozofale"; a unei specii
care declara c din Biblie tot ceea ce nu servea la
"des vâr irea moral " este învechit i d dea a
în elege c în istoria bisericii i studiul ei nu vede
decât o comedie a erorilor. Cum se mersese pu in
cam prea departe, ap ru o teologie conciliant
care, între ortodoxie i un liberalism mereu
înclinat s o sl beasc sub asalturile ra iunii,
încerca s stabileasc o linie de mijloc, mai
curând conservatoare. Numai c , de-atunci,
no iunile de "salvare" i de "abandon" au fost cele
care au dat via " tiin ei despre religie" —
no iuni care, amândou , au în sine un element
temporizator; i astfel teologia i-a prelungit
via a. În forma ei conservatoare ea a c utat,
mânând ferm pe pozi ia revela iei i a exegezei
tradi ionale, s "salveze" ce se mai putea salva
din elementele religiei biblice, acceptând pe de
alt parte, cu liberalism, metoda istorico-critic a
tiin ei istorice profane, iar ce era mai important
în con inutul ei, credin a în minuni, p i
importante din cristologie, învierea trupeasc a
lui Isus i mai tiu eu câte, le-a l sat "prad "
criticii tiin ifice. Dar ce fel de tiin e aceea ale
rei raporturi cu ra iunea sunt atât de precare,
atât de ap sate de constrângeri, i care e ve nic
amenin at s se pr bu easc din pricina
compromisurilor pe care le încheie? Dup ju-
decata mea, "teologia liberal " nu e nici laie, nici
laie, e o contradictio in adjecto20. Sprijinitoare a
culturii i dispus la compromisuri cu idealurile
societ ii burgheze, cum e, ea coboar elementul
religios la nivelul unei func iuni a carit ii
umane i dilueaz extaticul i paradoxul,
specifice geniului religios, pentru a-l transforma
într-un fel de etic progresist . Elementul religios
nu se dizolv numai în etic, i din cauza asta se
ajunge la o nou separa ie între gândirea
tiin ific i cea propriu-zis teologic .
Superioritatea tiin ific a teologiei liberale ar fi
incontestabil , se spune acum, dar pozi ia ei
teologic e precar , c ci moralismul i
umanismul ei nu reu esc s sesizeze caracterul
demonic al existen ei omene ti. Teologia liberal
e erudit dar pu in profund , iar tradi ia conser-
vatoare a p strat în fond mult mai mult din
adev rata în elegere pentru firea omeneasc i
tragismul vie ii, i de aceea i raporturile sale cu
cultura sunt mai adânci, mai pline de
semnifica ie decât ale ideologiei
burghez-progresiste.
Se observ aici, limpede, infiltrarea în
gândirea teologic a unor curente de filozofie

20
Contradic ie între calificare i termenul calificat (lat).
ira ional în al c ror domeniu, de mult vreme,
nonteoreticul, vitalul, voin a sau instinctul, pe
scurt, demonicul, deveniser tema principal . Se
observ în acela i timp o rena tere a studiului fi-
lozofiei catolice medievale, o orientare spre
neotomism i spre neoscolastic . În felul acesta,
teologia amenin at de liberalism poate, fire te,
prind din nou culoare, culoare chiar mai vie,
mai pronun at , mai aprins ; poate din nou s
fac fa concep iilor estetice antice involuntar
legate de numele ei. Dar spiritul de om civilizat,
calificat drept burghez sau l sat pur i simplu
nici o alt calificare, nu se poate feri de un
sentiment de nelini te. Pentru c teologia, pus
în contact cu sensul filozofiei vie ii, cu
ira ionalismul, este, prin firea ei, în primejdie s
devin demonologie.
Spun toate acestea, numai pentru ca s
muresc ce în eleg prin sentimentul de jen
resim it uneori de pe urma ederii mele la Halle
i a particip rii mele la studiile lui Adrian, la
prelegerile la care asistam al turi de el, ca
musafir, ca s audiez i eu ceea ce audia el. Nu
seam, la Adrian, nici un fel de în elegere
pentru aceast senza ie de oprimare; lui îi pl cea
discute cu mine problemele teologice ridicate
la cursuri i dezb tute în seminar, dar se eschiva
de la orice convorbire care ar fi mers la r cina
lucrurilor i s-ar fi referit la îns i pozi ia
problematic a teologiei în rândul tiin elor,
adic evita astfel tocmai ceea ce, inând seam
de sentimentele mele de nelini te, ar fi trebuit s
treac înaintea tuturor. Acela i lucru se petrecea
de altminteri i la prelegeri i tot astfel se
comporta i în raporturile cu colegii lui, membri
ai Asocia iei cre tine studen ti "Winfried", în
care se înscrisese ca s în ele aparen ele i al
 ror oaspe eram i eu din când în când. Dar
despre asta, voi vorbi, poate, mai târziu. Vreau
spun acum numai c ace ti tineri, unii palizi,
cu aer studios, al ii de o robuste e rural , parte
figuri distinse purtând însemnele originii lor —
mediul universitar mai ales — vreau s spun c
erau ceea ce erau, teologi, i c se purtau ca
atare, cu decen i pioas voio ie. Dar cum de
putuser s se fac teologi, cum, în starea de
spirit intelectual a vremurilor de azi, ajunseser
aleag aceast profesie — afar de cazul c o
cuser pentru a se supune pur i simplu unei
tradi ii de familie —, pe tema asta nu scoteau o
vorb , iar ca eu s -i trag de limb , s le iau un
interogatoriu ar fi fost, f îndoial , o încercare
lipsit de tact. Un interogatoriu atât de f i-ar
fi putut avea locul, ar fi avut o perspectiv de
succes, într-o atmosfer c reia alcoolul s -i fi
sl bit pu in frâele la vreun chef. Dar se în elege
de la sine c fra ii-asocia i de la "Winfried" aveau
privilegiul s dispre uiasc nu numai duelurile
studen ti ci i "trasul la m sea", adic : erau
inaccesibili întreb rilor critice atingând probleme
fundamentale, tiau c statul i biserica au
nevoie de func ionari pentru treburi spirituale i
se preg teau pentru aceast carier . Teologia le
rea ceva h zit pentru ei — i istorice te chiar
era.
Trebuia s m resemnez i s admit c i
Adrian o considera ca atare; m durea îns
faptul c , de i prietenia noastr î i avea
cinile în copil rie, mi-era la fel de pu in
îng duit s -i pun o întrebare pe tema asta, lui,
ca i colegilor s i. Reie ea, de aici, cât de pu in
permitea Adrian o apropiere, o înc lcare a
hotarului intimit ii sale. Dar oare nu eu sunt cel
care spuneam c am considerat, la Leverkühn,
alegerea carierei drept un eveniment important,
caracteristic? N-am definit-o eu, denumind-o
"Kaisersaschern"? Uneori, când m chinuia
problematica domeniului de studii al lui Adrian,
chemam în ajutor numele acesta. Îmi ziceam c
ne-am dovedit, amândoi, adev ra i copii ai acelui
str vechi col german în care fusesem crescu i:
eu ca umanist, el ca teolog; i dac m uitam în
jur, în cercul vie ii noastre noi, constatam c
scena, într-adev r, se l rgise, dar în esen nu se
schimbase.

XII

Chiar dac nu era un mare ora , Halle era

totu i un ora mare, cu peste dou sute de mii
de locuitori; dar, în ciuda intensei circula ii
moderne, nu- i dezmin ea, cel pu in în inima lui,
unde locuiam amândoi, amprenta unei gravit i
ce i-o conferea vechimea sa. "Chi imia" mea, cum
se spunea în limbaj studen esc, era pe
Hansastrasse, o ulicioar în spatele bisericii
Sfântul Mauriciu, care ar fi putut tot atât de bine
i poarte drumul învechit i la
Kaisersaschern; iar Adrian g sise, într-o cas de
bürger în Marktplatz, o cl dire cu mansard i
acoperi uguiat, o camer în care era un pat cu
baldachin i unde a locuit ca subchiria al unei
duve mai în vârst , fost so ie de func ionar,
timp de doi ani cât a stat la Halle. Avea vedere
spre pia a cu prim rie medieval , cu biserica
gotic a Sfintei Maria, cu dou turle, între care e
aruncat un fel de punte a suspinelor; privirea
mai cuprindea de acolo "Turnul Ro u",
construc ie cu totul remarcabil , de asemenea în
stil gotic, înfipt solitar în p mânt, apoi
monumentul lui Roland i o statuie în bronz a lui
Händel. Era o camer îngrijit i nimic mai mult,
cu o u oar urm a fastului burghez întrupat
într-o cuvertur ro ie de plu peste masa p trat
de lâng sofa unde erau a ezate c i i unde
Adrian î i lua diminea a cafeaua cu lapte. Î i
completase mobila cu o pianin închiriat , pe
care erau gr dite note, unele scrise chiar de
el. Deasupra, pe perete, prins în piuneze, o
gravur aritmetic g sit într-un anticariat,
reprezentând p tratul magic, astfel cum îl vedem
i în Melancolia lui Dürer al turi de clepsidr , de
compas, de balan , de poliedru i de alte
simboluri. Ca i acolo, figura era împ it în
aisprezece câmpuri numerotate cu cifre arabe i
anume în a a fel încât cifra 1 era în câmpul din
dreapta jos, iar cifra 16, în stânga sus; magia —
sau ciud enia — consta în faptul c cifrele
acestea, oricum le-ai fi adunat, de sus în jos, în
cruci sau în curmezi d deau totdeauna totalul
34. Pe ce principiu se baza rezultatul acesta de
egalitate magic n-am putut afla niciodat ; poate
i locul atât de vizibil, deasupra pianinei, unde
ezase Adrian gravura, era pricina c ea îmi
atr gea întotdeauna privirea i cred c nu s-a
întâmplat s intru la Leverkühn în cas , f s
verific la repezeal din ochi, fie oblic în sus, fie
vertical în jos fatidica potrivire.
Între locuin a mea i a lui era un du-te-vino,
ca pe vremuri între farmacia "La Sfântul
Arhanghel" i casa unchiului s u: atât seara,
când ne întorceam de la vreun teatru sau concert
sau de la vreo reuniune a asocia iei "Winfried",
cât i diminea a când ne luam unul pe altul s
mergem la Universitate i, înainte de plecare, ne
comparam caietele de curs. Filozofia, materie
obligatorie la examenul de anul întâi la teologie,
era domeniul în care programele noastre de
studiu veneau de la sine în contact i amândoi
ne înscrisesem la Kolonat Nonnenmacher, pe
atunci una dintre luminile Universit ii din Halle,
care ne vorbea, cu mult elan i spirit, despre
presocratici, despre filozofii naturali ti iohieni,
despre Anaximandru i, mai pe larg, despre
Pitagora — fiind puternic inspirat de Aristotel,
pentru c aproape singurul care ne informeaz
despre explica ia pitagoreic a lumii e Stagiritul.
St m i îl ascultam, luând note, i din când în
când ridicam privirea spre chipul surâzând cu
blânde e al profesorului cu coama lui alb , acest
spirit riguros i pios, care în a pasiunea sa
fundamental , matematica, propor ia abstract ,
num rul, la rangul de principiu originar al
genezei i existen ei lumii i, ridicându-se,
tiutor i ini iat, în fa a universului, îl numea, cu
un gest larg, întâi "cosmos", apoi ordine i ar-
monie, sistem de intervale sonor suprasenzorial
al sferelor. Num rul i raporturile între numere
reprezentând chintesen a constitutiv a
existen ei i a demnit ii morale — era
extraordinar de impresionant cum se grupau
aici, în mod solemn, frumosul, exactul, moralul,
în ideea de autoritate ce însufle te grupul
pitagoreic, coala esoteric a înnoirii religioase a
vie ii, a ascult rii mute i a supunerii absolute
fa de acel "autos epha"21. Trebuie s m
învinuiesc de lips de tact pentru c , la
asemenea cuvinte, f s vreau, întorceam ochii
spre Adrian, ca s -i citesc în priviri. Acest lucru
devenea lips de tact datorit stingherelii cu care
i întorcea spatele, ro ind, când b ga de seam .
Nu-i pl ceau privirile echivoce, refuza cu

21
Maestrul a spus-o (elin ).
înd tnicie s le accepte, s r spund la ele, i
este aproape de neîn eles cum eu, cu toate c îi
tiam aceast tr tur specific a caracterului,
nu puteam aproape niciodat s m st pânesc.
Îmi compromiteam astfel posibilitatea de a
discuta cu prietenul meu în chip obiectiv i firesc
despre lucruri pe care privirea mea mut i le
spusese.
Cu-atât mai bine era când rezistam ispitei i
stram discre ia solicitat . Plecând spre cas de
la cursul lui Nonnenmacher, cât de agreabil
st team de vorb , despre nemuritorul gânditor a
rui înrâurire str tea peste milenii i tiin ei
ruia îi datoram cunoa terea concep iei pi-
tagoreice despre univers! Înv tura lui Aristotel
despre materie i form ne entuziasma: despre
materie sub aspectul poten ial, ca posibilitate ce
tinde la form pentru a se putea realiza; despre
form ca întruchipare a imobilului mobil, care e
i spirit i suflet, suflet a ceea ce exist , ce
împinge la realizarea, la des vâr irea eului în
fenomen; despre entelehie deci, care, ca o parte
din eternitate, p trunde i însufle te corpul, se
manifest întruchipându-se organic, îi comand
mecanismul, îi cunoa te elul, îi ocrote te
destinul. Nonnenmacher vorbise foarte frumos i
expresiv despre aceste intuiri i Adrian ar ta ex-
traordinar de emo ionat.
— Când teologia declar c sufletul ar fi de la
Dumnezeu, din punct de vedere filozofic, faptul e
corect, spunea Adrian; ca principiu determinant
al formei individuale el este o parte a formei pure
a oric rei existen e în general, na te din
gândirea-în-sine-gânditoare pe care o numim
"Dumnezeu"... Cred c încep s în eleg ce voia
Aristotel s spun prin entelehie. Este îngerul
individului, geniul vie ii lui, în a c rui în eleapt
 uzire se încrede bucuros. Ceea ce se
nume te rug ciune e, în fond, expresia acestei
încrederi, o evocare sau o exortare. Dar pe bun
dreptate se cheam rug ciune, pentru c , în
esen , pe Dumnezeu îl invoc m.
Eu n-aveam decât un singur gând: "De s-ar
dovedi îngerul t u în elept i credincios!"
Cu cât pl cere ascultam, al turi de Adrian,
aceste cursuri! Cele de teologie, la care asistam
— de dragul lui i, de altfel, nu regulat —
constituiau pentru mine o pl cere îndoielnic ,
luam parte la ele facultativ, numai ca s nu fiu
rupt de ceea ce îl preocupa pe Leverkühn. În
planul de studii al unui student în teologie
accentul se pune, în primii ani, pe disciplinele
exegetice i istorice, adic pe tiin a Bibliei, pe
istoria bisericii i a dogmelor, pe disciplina
confesional ; anii medii sunt consacra i sis-
tematicii, adic : filozofiei, religiei, dogmaticii,
eticii i apologeticii, iar în anii ultimi vin la rând
disciplinele practice, i anume: liturgica, tiin a
predicii, catihetica, tiin a p storirii sufletelor,
ecleziastica i dreptul canonic. Dar libertatea în
ceea ce prive te cursurile universitare las mult
joc preferin elor personale i de posibilitatea
aceasta de a r sturna ordinea materiilor f cu uz
i Adrian, aruncându-se de la început asupra
sistematicii — din interes intelectual general,
desigur, deplin justificat în acest domeniu, dar i
pentru c profesorul care preda sistematica,
Ehrenfried Kumpf, era cel mai suculent vorbitor
din toat universitatea, i avea, indiscutabil, cel
mai mare num r de studen i din to i anii, chiar
i dintre neteologi. Am spus, ce-i drept, c
audiam la Kegel istoria bisericii, dar erau
prelegeri cam aride i monotone. Kegel nu putea,
în nici un caz, rivaliza cu Kumpf.
 Acest Kumpf era exact ceea ce studen ii
numeau "o figur impun toare" i nici eu nu m
puteam sustrage unei anume admira ii pentru
temperamentul s u, dar de iubit nu-l iubeam
deloc i nicicând n-am putut s cred c Adrian
n-ar fi fost, deseori, impresionat penibil de vehe-
men ele sale, de i niciodat nu-l ironiza f .
"Impun tor" era Kumpf i prin înf are: un
rbat înalt, corpolent, cu palmele dolofane, cu o
voce tun toare i buza de jos pu in ie it în
afar , de atâta vorbit, i gata s împroa te. E
adev rat c profesorul Kumpf î i prezenta de
obicei materia dup un manual imprimat, al
rui autor de altminteri era chiar el; dar faima
i-o f ceau "ora iile improvizate" pe care le
intercala p ind ap sat încoace i-ncolo pe
estrada larg a catedrei, cu pumnii înfip i drept
în jos în buzunarele verticale ale pantalonilor i
cu poalele redingotei aruncate la spate,
improviza ii care, mul umit spontaneit ii,
brutalit ii, jovialit ii s toase i, de
asemenea, pitorescului arhaic al elocven ei lui,
pl ceau extraordinar de mult studen ilor. Felul
u era, ca s -l cit m pe el însu i, s spun
lucrurilor pe nume "cu vorbe nem ti" sau "în
grai german de-al nostru, f întortocheri i
rnicii", adic limpede i de-a dreptul "s i
dai drumul frumu el într-o nem easc fain ". În
loc de "treptat" el zicea "pu intel câte pu intel", în
loc de "sper", "ar fi de n jduit" i Bibliei nu-i
zicea decât "Sfânta Scriptur ". Spunea "umbl cu
fierturi vr jitore ti", când voia s zic "lucruri
suspecte". Despre unul pe care îl socotea dup
rerea lui împotmolit în erori tiin ifice zicea
"pa te pe p unea gre alelor"; despre un stricat:
"tr ie te ca p duchele pe spinarea împ ratului",
i-i pl ceau tare mult zicalele de felul: "Ca s faci
scrob, trebuie s spargi ou le", sau: "Cui i-e scris
s-ajung scai, se usuc repede". Exclama ii ca:
"la naiba!", "carnaxi!", "ce dracu!", "afurisit s
fie!" i chiar "rahat!" nu erau o raritate în gura
lui, i mai ales ultima stârnea regulat trop ieli
entuziaste.
Din punct de vedere teologic, Kumpf era un
reprezentant al acelui conservatism mediator cu
tendin e critice liberale despre care am mai
vorbit. În tinere e fusese, dup cum povestea în
improviza iile sale peripatetice, un student
îndr gostit de lumin , de poezia i filozofia
noastr clasic , i se f lea c tiuse pe de rost
toate operele "mai de seam " ale lui Schiller i ale
lui Goethe. Apoi s-a petrecut ceva cu el, ceva în
leg tur cu mi carea de de teptare de pe la
mijlocul secolului trecut, i mesajul paulian
despre p cat i poc ire l-a ab tut de la
umanismul estetic. Trebuie s fii teolog înn scut,
ca s po i pre ui cum trebuie asemenea destine
spirituale i asemenea întâlniri la por ile
Damascului22. Kumpf se convinsese c i modul
nostru de gândire e corupt i c are nevoie de
poc ire, i tocmai pe asta se întemeia
liberalismul lui, c ci îl f cuse s vad în
dogmatism forma intelectual a fariseismului.
Ajunsese deci la critica dogmei pe calea
diametral opus celei pe care mersese Descartes,
ruia, dimpotriv , certitudinea con tiin ei
lucide, a lui cogitare, îi p ruse mai legitim decât
autoritatea scolastic . Aceasta e deosebirea între
eliberarea teologic i eliberarea filozofic . Kumpf
i-o înf ptuise pe a sa cu voio ie i trainic
încredere în Dumnezeu i o reconstituia în fa a
noastr , a auditorilor, "cu vorbe nem ti". Nu
22
Aluzie la întâlnirea lui Saul (Pavel) cu Isus în fa a por ilor Damascului i
convertirea celui dintâi la cre tinism.
era numai antifariseic, antidogmatic, ci antum i
afizic, orientat c tre etic i teoria cunoa terii,
un vestitor al idealului personalit ii fundat pe
etic , ostil categoric sciziunii pietiste dintre lume
i evlavie, mai curând un credincios laic, înclinat
spre pl ceri s toase, un pasionat de cultur —
în special de cea german c ci nu era prilej s
nu se arate un na ionalist viguros, de factur
luteran , i cea mai crâncen jignire pe care
socotea c-o poate aduce cuiva era s -i spun :
"frânc puturos", ceea ce trebuia s însemne c
acela judec i pred ca un str in. Mânios i
aprins la fa , ad uga câteodat "C ca-s-ar
dracu pe el! Amin!", ceea ce, iar i, era re-
compensat cu un trop it frenetic.
Liberalismul lui, pomenit mai sus, i care se
baza nu pe îndoiala umanist în fa a dogmei, ci
pe îndoiala religioas în încrederea pe care o
merita gândirea noastr , nu numai c nu-l
stânjenea în credin a lui neclintit în revela ie,
dar nu-l împiedica nici de a fi în rela ii destul de
intime, chiar dac , fire te, încordate, cu diavolul.
Nu pot, i nici nu vreau s cercetez în ce m sur
credea în existen a personal a celui potrivnic,
dar îmi spun c acolo unde în general e teologie
— i mai ales când ea se îmbin cu o fire atât de
suculent ca a lui Ehrenfried Kumpf — nu
lipse te nici diavolul din combina ie, i realitatea
lui se manifest complementar celei a lui
Dumnezeu. E u or de spus c teologul modern îl
prive te sub aspect de "simbol". Dup p rerea
mea teologia nu poate fi în nici un caz modern ,
ceea ce poate fi numit un mare avantaj; iar în
ceea ce prive te caracterul simbolic, nu v d de ce
iadul trebuie s fie luat într-un sens mai
simbolic decât raiul. În orice caz, poporul n-a
cut-o niciodat . Ba chiar, chipul brutal,
obscen-umoristic al diavolului îi era poporului
mai apropiat decât maiestatea suprem ; ori
Kumpf, în felul s u, era un om din popor. Când
vorbea de "gheen i de speluncile ei", ceea ce
cea cu pl cere — în forma aceea arhaizant pe
care, e-adev rat, o lua pe jum tate în glum , dar
care îi permitea s se pronun e mult mai
conving tor decât dac ar fi spus, în germana
modern "infern" — n-aveai absolut deloc
impresia c vorbea în simboluri, mai curând erai
înclinat s crezi c , hot rât, ce spunea, spunea
"în graiul nostru vechi nem esc, f întortocheri
if rnicii". Lucrurile nu st teau altfel nici cu
cel potrivnic însu i. Cum am mai afirmat, ca
savant, ca om de tiin , Kumpf f cea concesii
criticii ra ionaliste în materie de credin în
Biblie i m car din când în când, cu un aer de
probitate intelectual , "ceda" în anumite privin e,
în fond îns , el îl vedea pe impostor, duhul cel
u, îndeplinindu- i admirabil opera tocmai sub
masca ra iunii, i de aceea rareori vorbea în
numele ei f s adauge: "Si diabolus non esset
mendax ethomicida!"23 Nu-i pl cea s -i spun
necuratului pe nume, ci i-l deforma sau
schimonosea zicându-i ca în popor: "benga", sau
"ucig -L crucea", sau "ghiavol". Dar tocmai
aceast evitare i pocire, pe jum tate din
aversiune, pe jum tate în glum , con inea ceva
dintr-o recunoa tere plin de ur , a realit ii. În
afar de asta avea la îndemân i folosea o
mul ime de nume pline de miez i desuete:
"Belzebuth", "me terul Mâr oag ", domnul
Dicis-et-non-facis24" i "Ga peru l negru", care
i ele exprimau, sub o form groteasc , animo-
zitatea sa categoric fa de vr jma ul lui
23
Dac diavolul n-ar fi mincinos i uciga (lat).
24
Spune i nu face (lat).
Dumnezeu.
Cum Adrian i cu mine îi f cusem o vizit lui
Kumpf acas , profesorul ne invita, când i când,
în familie, unde luam cina împreun cu so ia lui
i cu cele dou fete, care aveau obrajii rumeni i
i udau i- i împleteau apoi atât de strâns
cozile, încât st teau epene, dep rtându-se oblic
de cap. Una dintre ele spunea* rug ciunea, în
timp ce noi ne plecam ochii discret peste farfurii.
Apoi gazda, într-o rev rsare de m rturisiri care
cuprindea i pe Dumnezeu, i lumea, biserica i
politica, universitatea i chiar i arta i teatrul —
i prin care era v dit c imita Alocu iunile rostite
la mas ale lui Luther — se apuca voinice te de
treab : de mâncare i de b utur , s fie pild
bun , în semn c n-avea nimic împotriva
bucuriei de a tr i i a desf rilor culturale
toase: ne îndemna într-una s -i urm m
pilda i s nu dispre uim darurile Domnului,
pulpa de berbec i feteasca de Mosella, i, dup
ce înghi ea i pr jitura, lua, spre desperarea
noastr , chitara din cui i, ezând picior peste
picior pe scaunul pu in îndep rtat de mas ,
începea s cânte cu glas tun tor, în zumzetul
coardelor, cântece precum: Morarului îi st bine
cu drumul sau Goana nebun a viteazului
Lutzow, Lorelei i Gaudeamus igitur, dup care
trebuia s urmeze — i urma — "Cine-n lume nu
iube te, la ce dracu mai tr ie te". Nu cânta,
cnea, prinzându- i de mijloc, în fa a noastr ,
nevasta durdulie. Apoi, î i îndrepta ar torul lui
dolofan spre vreun col mai întunecos, în care nu
mai r zbea nici o raz a l mpii cu abajur
atârnat deasupra mesei:
— Privi i! striga. Acolo-i, în col , spurcatul,
blestematul duhul jalnic i posomorât, i nu
poate r bda c ni-i inima bucuroas , întru
Domnul, de mas i de cântec! N-o s ne poat
atinge, mi elul, cu s ge ile lui otr vite i
înro ite-n foc! Apage!25 cnea el, apucând o
franzel i aruncând-o în col ul întunecat.
Dup aceast lupt imaginar ciupea din nou
strunele i cânta: Cui i-e drag drume ia.
Toate astea erau mai degrab de speriat i
sunt sigur c i Adrian avea acela i sentiment,
de i mândria lui nu-i permitea s i abandoneze
profesorul. Oricum, dup b lia cu diavolul, în
strad , era apucat de accese de râs care nu se
potoleau decât încetul cu încetul, vorbind despre
altele.

XIII

Trebuie s mai evoc, în câteva cuvinte, o

figur de profesor care, din cauza ambiguit ii
sale ce stârnea curiozitatea, s-a întip rit în
amintirea mea mai puternic decât a altora. Era
docentul Eberhard Schleppfuss care, pe vremea
aceea, a profesat la Halle, timp de dou semestre
venia legendi26, pentru ca apoi, ce-i drept, s
dispar , nu tiu unde. Schleppfuss era un om
pu intel, înv luit într-o pelerin neagr , care-i
inea loc de palton, încheiat la gât cu un
or metalic Mai purta un fel de p rie
moale, cu borurile ridicate lateral, sem nând cu
a iezui ilor, i pe care, într-un gest larg, o cobora
pân la p mânt zicând "umila dumneavoastr
slug ", când noi studen ii îl salutam pe strad .
Dup p rerea mea târa, într-adev r, pu in un
picior, dar faptul era contestat i nici eu n-am
putut dobândi certitudinea, de câte ori am
25
Pleac ! (Transcriere latin a cuvântului elin.)
26
Cu autoriza ia de a ine cursuri (lat).
încercat s verific cu ochii mei, privindu-l cum
merge, a a c n-am st ruit, i prefer s o atribui
unei sugestii subcon tiente provocate de numele
u27, presupunere înt rit într-o oarecare
sur de caracterul cursului s u ce dura dou
ore. Nu-mi mai amintesc cu precizie sub ce titlu
figura acesta în programul prelegerilor. Dup
materie, care, fire te, plutea oarecum în vag, ar fi
putut s se numeasc "psihologia religiei" — i
de altminteri foarte probabil c a a se i numea.
Avea un caracter oarecum exclusiv, nu conta la
examene, i la ea asista numai o mân de
studen i, cu o orientare mai mult sau mai pu in
revolu ionar , vreo zece-doisprezece. De altfel m
mir c nu veneau mai mul i, pentru c
prelegerile lui Schleppfuss erau destul de
atr toare ca s justifice o audien larg . Dar
s-a adeverit cu ocazia asta c i cursurile picante
i pierd din puterea de atrac ie, dac sunt de un
nivel intelectual prea ridicat.
Am mai avut prilejul s spun c teologia, prin
natura ei, înclin — i în anumite condi iuni este
obligat — s devin demonologie. Schleppfuss
era un exemplu din acest punct de vedere, chiar
dac unul de natur foarte progresist i
cerebral , deoarece concep ia lui demonic
despre lume i Dumnezeu era str tut de o
iluminare psihologic , ceea ce o f cea acceptabil
spiritului modern, tiin ific, ba chiar pl cut
acestuia. În sprijinul celor de mai sus venea i
felul lui de a se exprima, ce impunea mai ales
tinerilor. Vorbea deschis, f reticen e, clar, f
efort i f întreruperi, într-o form de
exprimare ce putea fi trimis direct la tipar, i în
formul ri cu u oar tent ironic . Nu inea

27
Schleppfuss înseamn în german „târâie-picior" sau „ chiop"
cursul de la catedr , ci din alt loc, mai lateral, pe
jum tate ezând, pe jum tate rezemat de vreo
balustrad , cu vârfurile degetelor împreunate în
poale i cu degetele mari r chirate, barbi onul
desp it în dou mi cându-i-se în sus i în jos i
sând s scânteie între el i must cioara
sucit cu vârf, din i str lucitori i ascu i.
Grosolanele rela ii cu diavolul ale lui Kumpf erau
un joc de copil în compara ie cu realitatea
psihologic cu care Schleppfuss îl îmbr ca pe
Necurat, aceast personificare a lep rii de
Dumnezeu. Într-adev r, în dialectica sa el în a,
dac îmi este îng duit s m exprim astfel, ocara
catului pân la Dumnezeu, iadul pân la
empireu, i proclama nelegiuirea ca o corela ie
necesar i congenital sfin eniei, iar aceasta, o
permanent ispit satanic , o incitare aproape
irezistibil la profanare.
Demonstra toate acestea cu ajutorul vie ii
suflete ti din epoca clasic de dominare a
existen ei de c tre religie — evul mediu cre tin,
i anume secolele lui de declin — o epoc de
perfect armonie între judec torul spiritual i
delincvent, între inchizitor i vr jitoare, cu privire
la faptul concret al tr rii fa de Dumnezeu, cu
privire la pactul cu diavolul, abjecta complicitate
cu demonii. Esen ialul, în asemenea împrejur ri,
era ispita la apostazie generat de însu i
elementul sacrosanct, era lucrul în sine, i se
manifesta, de pild , prin felul în care aposta ii îi
spuneau Sfintei Fecioare "bor oasa", i prin
exclama iile teribil de grosolane, obscenit ile
îngrozitoare pe care, împin i de diavol, le rosteau
pe ascuns în timpul liturghiei iar doctorul
Schleppfuss, cu vârfurile degetelor împreunate în
poale, le repeta textual — din considera iuni de
gust, îmi interzic s le reproduc aici, dar nu îi
fac o vin c nu inea seama de asemenea
motive, ci d dea preponderen tiin ei. Numai
era bizar s -i vezi pe studen i notându- i-le
con tiincios în maculatoarele lor cu coperte de
mu ama. Dup el, toate acestea, orice r u,
"R ul" însu i, erau o emana ie i un accesoriu
ineluctabil al chiar sfintei existen e a lui
Dumnezeu; la fel i p catul: nu avea o existen
în sine, ci pofta de p cat exista în profanarea
virtu ii, f de care n-ar fi avut din ce izvorâ; cu
alte cuvinte: consista din savurarea libert ii,
adic a posibilit ii de a p tui, care era
inerent actului facerii însu i.
Aici se manifesta o anume imperfec iune
logic a atotputerniciei i a ne rmuritei bun i
dumnezeie ti; c ci n-a izbutit s dea creaturii,
adic celui rupt din sine i care acum era în
afara lui, incapacitatea de a p tui. Aceasta ar
fi echivalat cu refuzul de a acorda creaturii li-
berul arbitru de a se întoarce cu fa a de la
Dumnezeu — ceea ce ar fi însemnat o crea iune
imperfect , ba chiar n-ar mai fi fost deloc o
crea iune i expresie a dumnezeirii. Dilema logic
în care s-a aflat Dumnezeu consta în aceea c nu
fusese în stare s acorde f pturii, omului i
îngerilor, în acela i timp independen a în alegere,
deci liberul arbitru, cât i harul de a nu putea
tui. Pietatea i virtutea însemnau a face uz
de libertatea pe care Dumnezeu a trebuit s o
acorde ca atare f pturii, adic : a nu face uz de ea
— ceea ce, fire te, dac te luai dup Schleppfuss,
reie ea c ar fi cam acela i lucru cu o anumit
diminuare existen ialist , o reducere a
intensit ii vie ii creaturii extra-divine.
Libertate. Ce straniu suna cuvântul în gura
lui Schleppfuss! Ei, da, desigur, la el avea un
accent religios, profesorul vorbea ca teolog i n-o
dispre uia deloc, dimpotriv , scotea în relief
înalta semnifica ie pe care Dumnezeu o acorda
acestei idei, preferând s lase oamenii i îngerii
expu i p catului decât s -i lipseasc de libertate.
Perfect, atunci libertatea era opusul inocen ei
înn scute, libertatea se chema putin a de a
mâne credincios lui Dumnezeu din propria ta
voin sau a te vinde demonilor i a putea oti,
la liturghie, vorbe îngrozitoare. Aceasta era o
defini ie oferit de psihologia religiei. Dar
libertatea a jucat un rol i într-o accep iune
poate mai pu in spiritual , dar nu mai lipsit de
entuziasm, în via a popoarelor lumii i în
fr mânt rile istoriei. O face i acum, când scriu
aceast biografie — în r zboiul care bântuie cu
furie în momentul de fa i, cum mi-ar pl cea,
în solitudinea mea, s cred, chiar i în sufletul i
gândurile poporului nostru german aflat sub
domnia celui mai temerar i mai abuziv bun
plac, începe, pentru prima oar în via a lui, s se
întrevad , ca începutul zorilor, ce-ar putea s
însemne libertatea. Ei, dar pe vremea aceea nu
ajunsesem înc atât de departe! În epoca
studen iei noastre problema libert ii nu era sau
nu p rea s fie arz toare, i doctorul
Schleppfuss putea s dea cuvântului în elesul
care i se potrivea în cadrul cursului s u i s
lase alte sensuri deoparte. O, de-a fi avut
impresia c le las deoparte i c , totalmente
absorbit de concep ia sa psihologico-religioas ,
nu se gândea deloc la celelalte. Dar se gândea,
nu m puteam lep da de acest sim mânt, i
determinarea teologic pe care o d dea libert ii
avea un caracter apologetic i polemic, îndreptat
împotriva defini iilor mai "moderne " , adic : mai
banale, simple idei curente, pe care auditorii lui
ar fi vrut poate s le implice. Iat , p rea c vrea
 zic , avem i noi cuvântul, ne st la dispozi ie,
nu crede i c numai în dic ionarele voastre se
se te i c ideea voastr despre el este singura
citat de ra iune. Libertatea este un lucru foarte
mare, este condi ia facerii, este ceea ce l-a
împiedicat pe Dumnezeu s ne fac invulnerabili
la apostazie. Libertatea înseamn libertatea de a
tui, iar evlavia înseamn a nu face uz de
aceast libertate, din dragoste pentru
Dumnezeu, care a trebuit s ne-o dea.
a ar ta teoria lui, pu in cam tenden ioas ,
pu in cam r ut cioas , dac nu m în elam cu
des vâr ire. Pe scurt, m irita. Nu-mi place când
cineva vrea s aib totul, când ia adversarului
cuvântul din gur , îl suce te i-l învârte te i
încurc no iunile. Asta se petrece ast zi, cu o
cutezan f margini, i de aici rezult pricina
solitudinii mele. Anumi i oameni n-ar trebui s
vorbeasc despre libertate, ra iune, umanitate,
ar trebui s renun e din considera iuni de
salubritate. Dar tocmai despre umanitate vorbea
Schleppfuss — fire te, în sensul "secolelor clasice
ale credin ei" pe a c ror mentalitate î i
fundamenta el expunerile psihologice. Se vedea
limpede c voia s dea a în elege, c umanitatea
nu este o inven ie a libert ii de spirit, c aceast
idee nu-i apar ine numai ei, ea a existat
dintotdeauna i c , de pild , activitatea
Inchizi iei era însufle it de cea mai mi toare
umanitate. Schleppfuss povestea cum în
vremurile acelea "clasice" fusese aruncat în
închisoare, judecat i ars pe rug o femeie,
pentru c timp de ase ani de zile, de trei ori pe
pt mân , dar în special de sfintele s rb tori,
ar fi avut de-a face cu un duh r u, chiar i când
se afla al turi de b rbatul ei adormit. Femeia se
duise diavolului într-atâta, încât în al
 aptelea an ar fi devenit cu trup i suflet prada
lui. Dar se n scuse într-o zodie bun , pentru c
pu in înainte de expirarea sorocului, Dumnezeu,
în bun tatea lui, a l sat-o s cad în mâinile
Inchizi iei i înc de la primele faze ale interoga-
toriului ea a f cut m rturisiri complete i pline
de c in , a a c e foarte probabil s fi avut parte
de iertare cereasc . Se dusese la moarte cu voie
bun , spunând r spicat c , i dac ar putea
sc pa, prefer rugul, numai s se poat izb vi de
puterea demonului. Atât de mult se scârbise de
via din pricina murdarului p cat ce pusese
st pânire pe ea. Ce frumoas des vâr ire a
culturii î i g sea expresia îns în acest acord plin
de armonie între judec tor i delincvent i ce
cald umanitate c ta glas din satisfac ia de a
fi smuls, prin foc, în ultima clip m car, acest
suflet din ghearele diavolului i de a-i fi prilejuit
iertarea divin !
Schleppfuss ne f cu s sim im acest lucru i
ne atrase aten ia — nu numai asupra a ceea ce
mai putea fi numit umanitate dar i asupra a
ceea ce era ea în esen . Ar fi fost absolut inutil
fi folosit aici un alt termen din vocabularul
libert ii spirituale i de a pomeni de o
dezn jduitoare supersti ie. Schleppfuss
mânuia i acest termen în numele secolelor
"clasice", c rora le fusese perfect necunoscut de
altfel. Rela iile cu duhul r u atribuite femeii
aceleia fuseser supersti ie inept , i nimic
altceva. Ea se lep dase de Dumnezeu, se
lep dase de credin i asta însemna supersti ie.
Supersti ie nu însemna: s crezi în demoni i în
duhuri rele, ci însemna s ai de-a face cu ele,
treab mai rea decât ciuma, i s a tep i de la ele
ceea ce trebuie s a tep i numai de la
Dumnezeu. Supersti ie însemna s crezi în
insinu rile i în vicleniile vr jma ului spe ei
omene ti; no iunea aceasta cuprindea deci toate
invoca iile, cântecele, exorcismele, toate
înc lc rile vr jitore ti, p catele, delictele,
flagellum haereticorum fascina-fiorum, illusiones
daemonum28. a trebuia definit no iunea de
supersti ie, a a fusese definit , i era totu i
interesant cum poate folosi omul cuvintele, cum
poate gândi cu ele!
Natural, raporturile dialectice ale r ului cu
sfin enia i cu binele jucau un rol important în
teodicee, în justificarea dat de Dumnezeu
existen ei r ului în lume, care, în cursul lui
Schleppfuss, ocupa un spa iu vast. R ul contri-
buia la perfec iunea universului; f el acesta
n-ar fi fost perfect i de aceea Dumnezeu îl
îng duia, c ci Dumnezeu era perfect i trebuia
deci s voiasc perfec iunea — nu în sensul de
bine perfect, ci în sensul universalit ii i al
cre terii reciproce a intensit ii vie ii. R ul era
mult mai r u când exist binele, binele era mult
mai frumos când exist r ul, ba, poate —
chestiunea era controversabil —, poate c r ul
n-ar fi fost r u deloc dac n-ar fi existat binele i
binele n-ar fi fost deloc bine de n-ar fi existat
ul. Augustinus mersese cel pu in atât de
departe încât s spun c func iunea r ului ar fi
permit binelui s ias mai clar în eviden i
acesta place cu atât mai mult i este cu atât
mai l udabil cu cât poate fi comparat cu r ul.
Aici, fire te, intervenea tomismul cu
avertismentul: ar fi periculos s se cread c
Dumnezeu ar vrea ca r ul s se înf ptuiasc .
Dumnezeu nu vrea nici s se înf ptuiasc , nici
nu se înf ptuiasc , ci, f s vrea sau s nu

28
pasta vr jitorilor eretici, am girile demonilor (lat)
vrea, el îng duie domnia r ului i faptul acesta
vine în ajutorul perfec iunii. Dar ar fi o r cire
se sus in c Dumnezeu va admite r ul de
dragul binelui; c ci nimic nu poate fi considerat
bun dac nu corespunde ideii de bine "în sine",
i nu de bine accidental. Oricum ar fi, spunea
Schleppfuss, aici se pune problema binelui i
frumosului în afara rela iilor cu r ul i cu urâtul
— problema calit ii în afara compara iei. Unde
nu exist compara ie, spunea el, nu poate fi
vorba nici de greu, nici de u or, nici de mare,
nici de mic. Binele i frumosul ar fi sortite atunci
la o existen în care calitatea ar fi absent , o
existen foarte asem toare unei inexisten e i
poate c nici nu ar fi de preferat.
Noi scriam toate acestea în maculatoarele
noastre cu coperta de mu ama ca s le ducem,
mai mult sau mai pu in lini ti i, acas . inând
seama de jalnica înf are a crea iunii,
adev rata justificare a lui Dumnezeu, ad ugam
noi la dictarea lui Schleppfuss, const în
aptitudinea lui de-a scoate la iveal binele din
u. Spre gloria lui Dumnezeu, aceast însu ire
tinde, în mod necesar, s se exercite, i ea nu
s-ar fi putut revela dac Dumnezeu n-ar fi f cut
crea iunea susceptibil de p cat. Altminteri
universului i-ar fi fost interzis binele pe care
Dumnezeu este în stare s -l scoat din r u, din
cat, din suferin i viciu, iar îngerii ar fi avut
i ei mai pu ine prilejuri s -i adreseze osanele. E
adev rat c se întâmpl i pe dos — istoria
ne-arat asta într-una — din bine iese mult r u,
astfel c Dumnezeu, ca s evite una ca asta, ar fi
trebuit s fi împiedicat i binele i deci, la urma
urmei, n-ar mai fi trebuit s fac lumea. Ceea ce
îns ar fi contrazis esen a lui de creator, i de
aceea a pl dit-o a a cum e, str tut de rele,
adic a trebuit s-o lase, în parte, prad
influen elor demonice.
Nu s-a tiut niciodat prea limpede dac
Schleppfuss î i expunea propriile sale opinii
doctrinare sau era numai chestiunea de a ne
familiariza cu psihologia secolelor clasice ale
credin ei. Desigur, n-ar fi fost teolog, dac nu
s-ar fi raliat, cu toat simpatia, pân la unison,
la aceast psihologie. M întrebam de ce
prelegerile lui nu atr geau mai mul i tineri,
pentru c ori de câte ori era vorba, în ele, de
puterea demonilor asupra vie ii omene ti,
sexualitatea juca un rol important, i cum oare
ar fi putut fi altfel? Caracterul demonic al acestei
sfere era unul din principalele accesorii ale
"psihologiei clasice"; ea considera acest domeniu
ca fiind arena preferat a demonilor, zona de in-
terven ie cea mai indicat pentru potrivnicul lui
Dumnezeu, Necuratul, corup torul. Pentru c
puterea vr jitoreasc pe care i-o acordase
Dumnezeu era mai mare asupra poftelor c rnii
decât asupra oric ror altor ac iuni omene ti: nu
numai din cauza obscenit ii exterioare a acestor
practici, ci mai presus de toate pentru c
depravarea primului tat se transmisese, sub
form de p cat originar, omenirii întregi. Actul
procrea iei, caracterizat prin hido enie estetic ,
era expresia i vehiculul p catului originar — nu
era deci de mirare c se l sase diavolului atâta
mân liber în treaba asta. Nu degeaba îi
spusese lui Tobias îngerul: "Cei ce se dedau
poftelor trupe ti cad în st pânirea diavolului!"
Puterea demonilor e cuib rit în coapsele omului
i despre ele era vorba când evanghelistul
spunea: "Când un om tare i întrarmat p ze te
curtea lui, avu iile lui stau în bun pace".
Acestor cuvinte, fire te, trebuia s li se dea o
interpretare sexual ; totdeauna în cuvintele
criptice trebuia c utat un astfel de în eles, i
tocmai pietatea era aceea care le asculta cu ure-
chea ciulit .
Era de mirare îns , cât de slab se dovedise,
dintotdeauna, paza îngerilor pe lâng sfin ii
Domnului, cel pu in în m sura în care se refer
la "pace". Cartea sfin ilor p rin i e plin de
relat ri din care reiese c , chiar dac
înfruntaser toate pl cerile trupe ti, fuseser
fr mânta i într-un hal de necrezut de pofta de
femeie. "Datu-mi-s-a mie un ghimpe în carne, un
înger al Satanei care s m bat cu pumnii!" Era
i asta o m rturisire f cut corintienilor, i chiar
dac autorul epistolei va fi vrut poate s
în eleag altceva, de pild epilepsia sau ceva de
felul sta — pietatea interpreta în felul ei; pe
bun dreptate probabil, pentru c instinctul s u
nu d dea gre când punea tenta iile min ii într-o
obscur rela ie cu demonul sexualit ii.
Se-n elege c ispita c reia îi rezistai nu era un
cat, ci, dimpotriv , o încercare a virtu ii. i
totu i, hotarul între ispit i p cat era greu de
tras, c ci nu-i oare cea dintâi clocotul p catului
în sângele nostru, i râvnirea nu cuprinde ea
oare destul abandon în fa a r ului? Aici ie ea din
nou la iveal unitatea dialectic a binelui i a
ului, pentru c sfin enia f ispit nici nu se
poate concepe, i ea se m soar dup groz via
ispitei, dup poten ialul unui om de a p tui.
De la cine pornea îns ispita? Cine trebuia
blestemat din pricina ei? U or de zis: vine de la
diavol. El îi era izvorul, blestemul se cuvenea
îns obiectului. Obiectul, instrumentum-ul
ispititorului, era femeia. Implicit ea era i
instrunentum-ul sfin eniei, c ci nu exist
sfin enie f clocotul poftei de p cat. Dar
mul umirea ce i se aducea devenea amar . Mai
curând p rea surprinz tor i profund
semnificativ c , de i omul era, în ambele lui
întruchip ri, o fiin sexuat , i de i localizarea
demonicului între coapse se potrivea mai curând
rbatului decât femeii, cu toate acestea
blestemul c rnii i al robiei sexuale era zvârlit
asupra femeii, a a c s-a putut ajunge la zicala:
"Femeia frumoas e ca un inel de aur în râtul
unei scroafe". Câte de felul acesta i altele
asemenea, pornite din adâncul inimii, nu i s-au
spus, din vremuri de demult, femeii! Era vorba
de pofta carnal în general, identificat cu
femeia, i de aceea s-a ajuns ca i senzualitatea
rbatului s fie trecut în socoteala femeii. De
unde i vorba: "Am aflat femeia mai amar decât
moartea, i chiar i o femeie cumsecade e roaba
poftelor trupului!"
S-ar fi putut pune întrebarea: Oare b rbatul
cumsecade nu? i b rbatul sfânt mai ales!? Da,
dar asta era opera femeii, ca întruchipare a
întregii senzualit i de pe fa a p mântului. Sexul
era domeniul s u, i-atunci cum s-ar fi putut ca
ea, care se numea femina, cuvânt ce venea în
parte de lafides, în parte de la minus, de la
credin minor , s nu se afle pe picior de
vinovat intimitate cu duhurile impure care
populeaz acest domeniu, s nu fie b nuit mai
cu seam de rela ii cu duhurile impure, de
vr jitorie? Ca pild , acea so ie ce avusese rela ii
cu un duh r u, al turi de b rbatul ei care
dormea, i asta ani de zile. În orice caz, nu
existau numai incubi29, mai existau i succubi30
i, într-adev r, un tân r nemernic din perioada
clasic tr ise cu un idol i avea s sfâr easc
29
Demon b rbat
30
Demon femel
sim ind urm rile geloziei diavole ti. Pentru c ,
dup câ iva ani se c tori, mai mult din interes
decât din adev rat iubire, cu o femeie de treab ,
dar nu reu i niciodat s o "cunoasc " în sensul
biblic, pentru c totdeauna se vâra idolul între ei.
Din pricina asta, pe bun dreptate, femeia l-a
sat, sup rat , i el s-a v zut silit, câte zile a
mai avut, s se mul umeasc cu neîng duitorul
idol.
Dup p rerea lui Schleppfuss, mult mai
caracteristic pentru starea de lucruri
psihologice fusese incapacitatea suferit de un
alt tân r din acea epoc ; c ci fusese lovit, f
nici o vin din partea lui, numai din pricina unei
vr jitorii femeie ti, i mijlocul prin care se lecuise
a fost pur i simplu tragic. În amintirea studiilor
cute împreun cu Adrian voi intercala, pe
scurt, aici, povestea, asupra c reia Schleppfuss
st ruia cu mult spirit.
La Merseburg, lâng Konstanz, tr ia, c tre
sfâr itul secolului al XV-lea, un fl u de treab ,
Heinz Klopfgeissel î i zicea, i era dogar de
meserie, bine f cut i s tos, îi pl cea o fat i
îl pl cea i fata, Bärbel, fiica unic a unui
clopotar v duv, i voiau s se c toreasc , dar
voin a tinerei perechi se izbea de împotrivirea
tat lui, c ci Klopfgeissel era s rac, iar clopotarul
îi cerea s i fac întâi un rost ca lumea în via ,
s-ajung me ter în breasla lui, i numai dup
aceea s -i dea fata. Iubirea tinerilor fusese îns
mai puternic i cei doi se unir înc înainte de
vreme. Pentru c noaptea, când clopotarul se
ducea s sune clopotele, Klopfgeissel p trundea
la Bärbel i în îmbr rile lor fiec ruia i se
rea c cel lalt e cea mai minunat f ptur de
pe lume.
a st teau lucrurile când, într-o zi, dogarul
împreun cu al i fl i plecar la Konstanz, la
hramul unei biserici, unde petrecur ziua
întreag , iar seara, bine dispu i, hot râr s se
duc la femei, într-o tavern . Treaba asta nu era
pe gustul lui Klopfgeissel, i nu vru s mearg .
Dar fl ii î i b tur joc de el, îl f cur
neispr vit, îi aruncar vorbe provocatoare i
ustur toare, dându-i s în eleag c , lipsind,
i-ar dovedi neputin a, i cum nu putu r bda
una ca asta, iar pe de alt parte nu se cru ase
nici el la b utul berii se l prostit, zicând:
"Hoho, o s v-ar t eu vou !" i intr cu toat
banda în lupanar.
Aci se întâmpl c p i o ru ine cumplit i
cu fe e-fe e. C ci, împotriva tuturor
tept rilor, când fu lâng târâtura aceea, o
unguroaic , î i d du seama c i se încuiaser
balamalele i c nu era în stare s i împlineasc
datoria de b rbat, ceea ce îl nec ji peste m sur ,
dar îl i însp imânt . i lep tura aceea, pe
lâng c i b tu joc de dogar, d du i din cap a
îngrijorare i zise c e ceva ce nu miroase a bine
în chestia asta, c nu e lucru curat; un fl u
voinic ca el s nu fie în stare s se slobozeasc ,
asta înseamn c a pus dracu gheara pe el, i se
cuser pesemne farmece — i câte i mai câte.
Fl ul o pl ti gras s tac din gur , s nu le
spun b ie ilor nimic, i se întoarse acas
ab tut.
Cât îi fu cu putin de repede, de i nu f
îngrijorare, î i d du întâlnire cu Bärbel i, în
timp ce clopotarul tr gea la clopotele lui,
petrecur împreun ceasul cel mai fericit.
Constat c onoarea lui de fl u se reparase, i
ar fi putut s fie mul umit. În afar de prima i
unica lui femeie, Heinz nu se sinchisea de nici
una, i-atunci de ce s dea importan faptului
în sine, dac nu o privea pe ea? Dar de când cu
înfrângerea aceea îi r sese o nelini te în suflet
care îl sfredelea i îl îndemna s mai încerce,
car o dat , s -i joace iubitei inimii lui o fest ,
o ultim dat . De aceea cat pe ascuns un prilej
i m soare puterile, puterile sale, dar i ale
fetei, c ci neîncrederea în sine era legat de o
oar i, ce-i drept, duioas , dar nelini tit
nuial ce se îndrepta spre fiin a iubit .
Întâmplarea f cu s fie chemat în pivni a
unui cârciumar, un burt -verde boln vicios, s
strâng doagele i cercurile sl bite la dou
butoaie i nevasta cârciumarului, o muieru
împieli at , coborî cu fl ul nostru în pivni ,
privindu-l cum lucra. Îi mângâie bra ul, i-l trase
al turi de-al ei s -l m soare i se lingu i pe
lâng el atâta, încât îi fu cu neputin s nu-i
ofere ceea ce îns carnea lui, cu toat
bun voin a spiritului, se înd tnicea s -i refuze,
a c fu silit s spun c n-are chef, c se
gr be te, c desigur b rbatul ei va coborî sc rile
îndat i sp putina r mânând dator femeii,
care râdea am rât i batjocoritoare, cu ceea ce
nici un fl u voinic nu r mâne dator.
Era cu totul uluit, nu mai tia ce-i cu el, i nu
numai cu el, c ci b nuiala care i se strecurase în
suflet înc de la prima întâmplare îl st pânea
acum cu totul i în gândul lui nu mai înc pea
nici o îndoial c picase în ghearele diavolului.
i-atunci, pentru c era în joc i mântuirea
rmanului s u suflet, i onoarea lui de b rbat,
se duse la pop i i se spovedi pe de-a întregul;
nu-i lucru curat cu el, c nu mai era în puteri
i de fiecare dat când d dea de o femeie
mânea neputincios, afar doar de una singur ,
i c nu în elegea cum se poate întâmpla una ca
asta i întreba dac nu cumva tia religia vreun
ajutor p rintesc la asemenea n past .
Numai c , pe vremea aceea i prin acele
locuri, se r spândiser cumplit nu numai
molima vr jitoriei, ci i nenum rate alte eresuri,
cate i tic lo ii izvorâte din ea, toate uneltiri
ale Necuratului, du manul spi ei omene ti,
scornite întru pâng rirea m re iei Domnului, i
storii sufletelor aveau datoria s vegheze cu
stra nic luare-aminte. Popa, cunoscând i
scunoscând asemenea tertipuri diavole ti care
prin vr ji f ceau neputincio i b rba i în toat
puterea, se duse cu spovedania lui Klopfgeissel
la mai-marii lui ierarhici i fata clopotarului fu
arestat , supus la cercet ri, i m rturisi sincer
i deschis c da, ea, temându-se pentru credin a
iubitului i ca nu cumva s se duc s mai
petreac i în alt parte pân a nu ajunge al ei în
fa a lui Dumnezeu i a oamenilor, luase de la o
muiere, o putoare, b ie de meserie, ni te
farmece, o alifie, frecat , dup câte ii spusese, cu
gr sime de copil mort nebotezat, cu care alifie
cuse, în tain , pe spinarea lui Heinz al ei,
odat , pe când îl îmbr a, un anume semn, ca
nu-i mai fie team c-o s -l piard . Luar
atunci în cercetare i pe b ie ; aceasta t dui
cu înver unare. Trebuir s o dea pe mina
autorit ilor mirene i s -o lase în seama lor, care
aveau la îndemân mijloace de interogare ce nu
se potriveau bisericii; i dup oarecare presiuni
ie i la lumin tocmai ce era de a teptat: c
putoarea de b ie încheiase de fapt o învoial
cu diavolul; el îi ap ruse odat în chip de c lug r
cu un picior de ap i o înduplecase s se lepede
de Dumnezeu i de credin a cre tineasc , rostind
ni te blesteme însp imânt toare, dar în schimb
o înv ase cum s fac nu numai leacul acela de
iubire, ci i alte dresuri de ru ine, între care i o
alifie cu care dac-ai fi uns o bucat de lemn
oarecare, aceasta se ridica i plutea în v zduh
împreun cu cel ce credea în vr ji, împrejur rile
ce pecetluiser învoiala dintre necuratul i bab
n-au putut fi scoase la iveal decât pu in câte
pu in i dup constrângeri repetate, dar i se
cea p rul m ciuc în cap când le aflai.
În ce o prive te pe Bärbel, care fusese dus în
ispit nu de-a dreptul de diavol, ci prin unealta
lui, totul depindea de m sura în care mântuirea
ei era primejduit de primirea i folosirea
leacului blestemat. Spre nenorocul fetei
clopotarului, baba m rturisi c Spurcatul o
îndemnase s -i câ tige cât mai mul i adep i, i c
pentru fiecare f ptur omeneasc atras pe calea
lui i ispitit s foloseasc vr jile, o va ap ra tot
mai mult de focul cel ve nic, a a c , dac se va
str dui cu vrednicie s -i adune prozeli i, va
ajunge s capete o pav de azbest, care s-o
fereasc cu totul de fl rile iadului.
Ceea ce curm irul zilelor fetei. Nevoia de a-i
salva sufletul de la pierzare, de a i-l sc pa din
ghearele diavolului, sacrificându-i trupul, era
evident . i cum, în afar de asta, din pricina
deprav rii, care se întindea tot mai mult, se
cuse sim it amarnic nevoia unei pilde, fur
arse, pe dou ruguri al turate, dou vr jitoare,
cea b trân i cea tân . Heinz Klopfgeissel, cel
vr jit, sta, cu capul descoperit, în gloata de
privitori i bolborosea rug ciuni. ipetele
în bu ite de fum, r gu ite i ciudate, ale iubitei
sale îi p reau glasul diavolului pe care-l scoteau
din ea cu sila i scrâ nind din din i. Din ceasul
acela sc de sub puterea vr jii ru inoase care-l
cuse neputincios, c ci nici n-apucase bine s
se r ceasc cenu a iubitei sale i era din nou în
plin tatea b rb iei, de care fusese lipsit
mi ele te.
N-am putut uita niciodat povestea asta
revolt toare, atât de caracteristic pentru spiritul
cursului lui Schleppfuss, i nu mi-am putut
lini ti nici aprehensiunile pe care mi le provoca.
Vorbisem despre asta pe-atunci între noi, Adrian
i cu mine adic , dar i cu prilejul discu iilor din
cercul "Winfried"; îns nici lui, totdeauna reticent
i taciturn când era vorba de profesorii s i i de
prelegerile lor, i nici colegilor s i de facultate,
nu reu isem s le stârnesc indignarea într-o
sur care s potoleasc oroarea ce mi-o
provocase anecdota asta i, mai ales,
comportarea lui Klopfgeissel. i ast zi înc , în
gând, îl apostrofez vehement i-i spun c -i un
gar i-un asasin în cel mai deplin în eles al
cuvântului. Ce nevoie avea, n ul, s se duc
se plâng popii? Ce nevoie avea s se duc
i încerce puterile la alte femei, când avea
una, pe care-o iubea atât de mult, încât al turi
de altele era rece i "neputincios"? Ce-nsemna, în
cazul sta, "neputin ", când lâng Bärbel era în
stare a- i ar ta dragostea? Iubirea este, f
îndoial , un mod nobil de r sf sexual i dac
nu e firesc a te da în l turi chiar i când nu e
dragoste la mijloc, nimic nu e mai nefiresc decât
s-o faci atunci când iubirea exist i- i st la
îndemân . Nici vorb c Bärbel îl prinsese pe
Heinz al ei i-l "legase", dar nu cu arcanul
diavolului, ci cu vraja dragostei, cu voin a
seduc toare de a i-l p stra i cu care-l fermeca
i-l ferea de alte femei. C acest mijloc de
protec ie î i sporea eficacitatea i influen a
asupra temperamentului fl ului, ajutat din
punct de vedere psihologic de alifia vr jit i de
credin a fetei în efectele sale, sunt dispus s
admit, cu toate c mi se pare mult mai just i
mai simplu s privesc chestiunea din punctul lui
de vedere, al fl ului, i s atribui vina
neputin ei sale, de care se speriase atât de
proste te, unei st ri de spirit preten ioase, create
de dragoste. Dar i acest punct de vedere implic
recunoa terea unei anume puteri miraculoase
naturale a sufletului, capacitatea acestuia de a
ac iona, determinant i modificator, asupra
factorului organic-trupesc — i tocmai acest
aspect, ca s zic a a magic, al chestiunii era,
se-n elege, cel pe care Schleppfuss îl scotea
inten ionat în eviden în comentariile sale
asupra cazului Klopfgeissel.
O f cea într-un sens a a-zicând umanist, ca
pun în valoare înalta idee pe care ar fi avut-o
acele secole pretins obscurantiste despre
condi ia superioar a corpului omenesc, îl
socoteau mai nobil decât toate celelalte aliaje de
substan e p mântene, iar în aptitudinea lui de a
suferi modific ri prin influen a factorului suflet
vedeau expresia superiorit ii, a rangului s u
înalt în ierarhia corpurilor. Spaima sau mânia îl
ceau s înghe e sau s se-aprind , mâhnirea îl
mistuia, la bucurie înflorea, se putea întâmpla ca
o simpl scârb imaginar s produc efectul
fiziologic al unei mânc ri alterate, ca simpla
privire aruncat pe o farfurie de fragi s acopere
cu bube pielea unui alergic, iar de pe urma unei
influen e pur psihice se putea s apar o boal
sau s se produc chiar moartea. De la p rerea
sa sufletul dispune de aptitudinea de a modifica
propria sa substan corporal nu era decât un
pas, un pas necesar spre convingerea, întemeiat
pe o bogat experien a omenirii, c i un suflet
str in ar putea, tiind i voind — deci prin
vr jitorie —, s modifice o substan corporal
str in ; cu alte cuvinte: se confirma realitatea
magiei, a influen ei demoniace, a vr jitoriei, i tot
domeniului a a-numitelor supersti ii îi fuseser
smulse anumite fenomene, ca de pild deochiul,
complex de manifest ri concentrat în legenda
despre puterea uciga a privirii unui vasilisc. Ar
fi fost neomenesc i condamnabil s se
duiasc faptul c un suflet impur ar putea,
inten ionat sau neinten ionat, s determine,
printr-o simpl privire, tulbur ri fizice nocive
asupra altora, mai ales asupra copiilor, a c ror
substan ginga este deosebit de receptiv la
veninul unei astfel de uit turi.
Astfel vorbea Schleppfuss la cursul s u
exclusiv — exclusiv prin spiritul i prin
caracterul lui îndoielnic, "îndoielnic" e un cuvânt
excelent, i-am acordat totdeauna mult pre uire
din punct de vedere filologic. Te îndeamn , în
acela i timp, s te apropii de un lucru i s -l
evi i, în orice caz deci la o foarte circumspect
apropiere, i st sub lumina echivoc a ceea ce e
demn de luat în considerare i a ceea e r u famat
într-un obiect sau într-un om.
Când îl întâlneam pe Schleppfuss pe strad
sau pe culoarele universit ii, puneam în salutul
nostru întreaga stim pe care, prelegere de
prelegere, ne-o inspira înaltul nivel intelectual al
cursului s u, dar el î i scotea p ria cu un gest
mai larg decât al nostru, rostind un: "Umila
dumneavoastr slug ".

XIV

Mistica cifrelor nu m atrage deloc, i de câte

ori constatam aceast înclinare la Adrian, la care
se manifestase dintotdeauna, discret, dar
categoric, mi se strângea inima. Faptul îns c
precedentul capitol s-a nimerit s poarte
num rul XIII, considerat în general ca nefast i
provocând o oarecare aversiune, g se te cu toate
acestea, la mine, un sentiment involuntar de
aprobare, i aproape c sunt tentat s -l consider
ceva mai mult decât o simpl întâmplare. Stând
i judecând drept este totu i vorba doar de o
coinciden , pentru c , în fond, întregul
ansamblu al celor petrecute i tr ite la
Universitatea din Halle constituie o unitate
fireasc , întocmai ca i conferin ele lui
Kretzschmar, despre care am vorbit mai înainte,
i numai din considera ie pentru cititor,
totdeauna în a teptarea unui popas, a unei
întreruperi i a unei relu ri, am divizat în mai
multe capitole o materie care, dup opinia mea, a
povestitorului, nu justific aceast
compartimentare. A a c , dac ar fi fost dup
mine, ne-am afla tot la capitolul IX, i doctorul
Schleppfuss a avut parte de cifra XIII numai
mul umit firii mele concesive. I-o las cu drag
inim — ceva mai mult chiar, a fi pus eu
însumi, cu aceea i drag inim , cifra XIII în
fruntea noianului de amintiri din anii de
studen ie de la Halle, pentru c , dup cum am
mai spus, atmosfera acestui ora , climatul lui
teologic, nu-mi priia i participarea mea ca
auditor la cursurile lui Adrian era un sacrificiu
pe care-l f ceam cu destul nepl cere, în numele
prieteniei noastre.
Prieteniei noastre? A spune mai curând, a
mea, pentru c el nu insista deloc s fim
împreun când audia cursurile lui Kumpf sau pe
Schleppfuss, mai ales c uneori îmi neglijam
pentru asta propriile mele cursuri. O f ceam de
bun voie, dintr-o dorin imperioas de a asculta
ce asculta el, de a ti ce înv a el, cu un cuvânt:
de a avea grij de el — pentru c asta mi s-a
rut totdeauna absolut necesar, chiar dac
inutil. Ce ciudat amestec de sentimente
dureroase: st ruin a neclintit i totodat
con tiin a inutilit ii ei. Îmi d deam seama c
aflam în fa a unei existen e care putea fi
supravegheat , dar nu modificat i nici
influen at , i nevoia mea, dorin a mea de a avea
ochii a inti i asupra lui, de a nu m dezlipi de el
un pas, cuprindea, în mare m sur ,
presentimentul c într-o bun zi voi fi dator s
depun m rturie biografic despre impresiile
tinere ii sale. Un lucru, cel pu in, e limpede: nu
pentru a l muri de ce nu-mi priia mie la Halle
am st ruit mai îndelung asupra celor de mai sus,
ci din acela i motiv din care am intrat în atâtea
am nunte i în privin a conferin elor de la
Kaisersaschern ale lui Wendell Kretzschmar,
anume pentru c in i chiar sunt dator s -l fac
pe cititor s asiste la experien ele intelectuale ale
lui Adrian.
Din acela i motiv l-a invita pe cititor s ne
înso easc , pe noi, tinerii fii ai muzelor, în
excursiile întreprinse în afara ora ului Halle,
când era vreme bun . To i m tiau concet ean
i prieten intim al lui Adrian i, cu toate c nu
studiam teologia, f ceam impresia c port un
interes deosebit înv turii lui Dumnezeu i m
bucuram de o primire amical în cercul
Asocia iei cre tine studen ti "Winfried", ceea ce
mi-a adus în repetate rânduri îng duin a s iau
parte la aceste plimb ri în grup, consacrate
desf rii în mijlocul naturii înverzite, crea ia
lui Dumnezeu.
Noi doi participam numai la unele dintre
excursiile organizate, pentru c , nu mai e nevoie
spun, Adrian nu era un membru prea zelos al
asocia iei, iar adeziunea i-o marca mai mult
prin acte de prezen decât i-o exercita cu
regularitate, i nu-l preocupa într-o m sur
serioas . Mai mult din polite e i ca s dea
dovad de bun voin acceptase s fie înscris la
"Winfried", dar, sub diferite pretexte, mai ales la
ad postul migrenei, asista destul de rar la
reuniunile lor care ineau locul be iilor de prin
cârciumi i cu toate c trecuse un an întreg,
raporturile lui cu cei aptezeci de b ie i care
constituiau masa asocia iei nu numai c nu
ajunseser le frère et cochon31, dar p rea i
tutuirea fr easc i se p rea deplasat i se
încurca de cele mai multe ori în ea. Cu toate
acestea se bucura din partea lor de considera ie
i aclama iile în cor cu care era întâmpinat când
i f cea — e cazul s spun: în mod excep ional
— apari ia la vreo edin în camera afumat din
fund a birtului lui Mütze, chiar dac închideau
în ele a nuan de zeflemea la adresa izol rii sale
voluntare, exprimau totu i o sincer bucurie.
ci b ie ii puneau pre pe participarea lui la
dezbaterile teologice i filozofice — c rora le
imprima, cu toate c nu le prezida, o întors tur
interesant prin interven iile sale, dar mai ales
prin aptitudinile lui muzicale, foarte utile pentru
ei, c ci tia s le acompanieze cântecele la pian,
cându-le s sune mai plin i mai însufle itor
decât izbutiser al ii care î i încercaser înaintea
lui puterile în treaba asta! Solicitat de
pre edintele asocia iei Baworinski, un brunet
de irat, cu privirea blajin voalat pu in de
pleoape i cu gura pungit de parc-ar fi vrut s
fluiere, desf ta adunarea cu piese de solist, o to-
cat de Bach, o fraz de Beethoven sau

31
Prieteni la toart (fr.).
Schumann. Dar câteodat se a eza chiar
neinvitat la pianul cu sunet înfundat din camera
asocia iei, care amintea atât de mult de
instrumentul impropriu din sala "de utilitate
ob teasc ", la care Wendell Kretzschmar ne
împ rt ea înv tura sa, i se cufunda în
improviza ii libere, încerc ri de tot felul — asta
înainte de deschiderea edin ei, pân a nu se
aduna to i membrii. N-am s uit niciodat felul
lui de a intra, salutând cu gândul aiurea i f
car s i scoat pardesiul, preocupat,
încordat, ducându-se de-a dreptul la pian, ca i
cum în fond acesta ar fi fost scopul venirii lui
acolo, i atacând viguros, sco ând în eviden cu
sprâncenele ridicate sunete de pasaj, înl uiri
de acorduri, pentru a încerca preg tiri i
rezolv ri, la care probabil c meditase pe drum.
Dezl uirile astea la pian p reau ca o nevoie de
sprijin i ad post, ca i cum l-ar fi intimidat sala
i cei ce-o populau i- i c uta acolo, adic în sine
însu i în fond, un refugiu care s -l fereasc de
ambian a str in i n ucitoare în care intrase.
Dac se-ntâmpla s cânte mai îndelung,
sându-se purtat de-un gând obsedant,
fr mântându-l, dându-i mereu alte forme, se
sea mereu câte unul s -l întrebe, de pild
micul Probst, tipul aspirantului, blond, cu p r
cam lung i pom dat:
— Ce-i asta?
— Nimic, r spundea Adrian cu o mi care
scurt din cap, ce sem na mai curând cu un
gest cu care te aperi de-o musc .
—Cum nimic, riposta Probst, când totu i
cân i?!
— Fantazeaz , îl l murea de iratul
Baworinski cu aer de cunosc tor.
— Fantazeaz ?! exclama Probst sincer
însp imântat i ochii s i alba tri, sp ci i c tau
piezi la fruntea lui Adrian, parc s-ar fi a teptat
s-o vad încins de febr .
Râsul era general; râdea chiar i Adrian,
împreunându- i mâinile pe clape i l sându- i
capul pe ele.
— Ah, Probst, mare dobitoc mai e ti! zicea
Baworinski. Improviza, nu e ti în stare s pricepi
atâta lucru? Cânta ce-i venea în cap în clipa aia.
— Cum pot s -i vin -n cap a a deodat atâtea
sunete, i la dreapta i la stânga, riposta Probst
ap rându-se, i cum poate s spun c -i nimic
ceea ce cânt chiar atunci ? Cum po i s cân i
ceva ce nu exist ?
— O, da, spunea Baworinski cu blânde e. Po i
cân i ceea ce înc nu exist .
i-l mai aud înc pe-un anume Deutschlin,
Konrad Deutschlin, unul scurt i-ndesat, cu
uvi e de p r pe frunte, ad ugând:
— A fost odat , o vreme, dragul meu Probst,
când nu era înc nimic din toate câte sunt.
— Te rog s m crezi... V rog s m crede i,
voi to i, intervenea Adrian, c , într-adev r, nu
era nimic, în deplinul în eles al cuvântului.
Trebuia s se-ndrepte de ale, din pozi ia în
care-l îndoise râsul, i i se citea pe fa c nu-i
venea la îndemân , parc-ar fi fost dat de gol. Dar
îmi aduc aminte c se înfiripase apoi o discu ie
mai lung , i interesant , socot, stimulat mai
ales de acest Deutschlin, asupra elementului
crea ie, st ruindu-se asupra îngr dirilor pe care
aceast no iune le-a avut de suportat din partea
a numero i factori preexisten i: cultur , tradi ie,
imita ie, conven ie, rutin , nu îns f a se
recunoa te în cele din urm — privind din punct
de vedere teologic — în elementul creator
omenesc o palid oglindire a fiin ei divine, un
ecou al atotputernicei chem ri la via , iar în
inspira ia creatoare propriu-zis , o indiscutabil
emana ie cereasc .
De altfel — i fie zis asta numai în treac t —
îmi f cea pl cere c i eu, cel tolerat, provenit de
la o facultate profan , puteam câteodat , când
eram solicitat, s contribui la amuzarea
asisten ei, cântând la viola d' amore. Muzica se
afla la mare cinste în cercul acesta, chiar dac
rolul ei era de un anumit fel, în acela i timp
rigid, principial i confuz: auditorii vedeau în ea
o art divin i erau datori s aib fa de ea o
"atitudine" romantic i cucernic totodat , ca i
fa de natur — muzica, natura, evlavia voioas
erau de altfel no iuni înrudite i regulamentare
în asocia ie, i dac pomeneam mai sus de "fiii
muzelor", termenul , chiar dac dup unii nu
s-ar potrivi unor studen i în teologie, î i g se te
totu i justificarea în acest amestec de
sentimente, în spiritul piet ii neîngr dite, al
contempl rii lucide a frumosului, ce d dea
na tere i acelor plimb ri în mijlocul naturii la
care revin acum.
De dou sau trei ori în cursul celor patru
semestre cât am stat noi la Halle, ele s-au f cut
in corpore: Baworinski îi convoca pe to i cei
aptezeci de studen i. La asemenea expedi ii în
mas noi doi, Adrian i cu mine, n-am participat
niciodat . Dar se formau, pentru ie iri de felul
acesta, i grupuri mai mici, închegate dup
afinit i, i a a, în compania unor colegi mai
ri i, mergeam i noi doi, destul de des.
Printre ei era chiar pre edintele asocia iei, apoi
Deutschlin cel scurt i-ndesat, i un anume
Dungersheim, un Carl von Teutleben i înc vreo
doi-trei tineri pe nume Hubmeyer, Matthäus Arzt
i Schappeler. De numele lor îmi aduc bine
aminte, i întrucâtva i de fizionomiile lor, dar
socotesc inutil s -i descriu.
l m deoparte împrejurimile imediate ale
ora ului Halle, o câmpie nisipoas , pentru c
sunt lipsite de orice farmec, dar în câteva ceasuri
trenul, urcând de-a lungul râului Saale, trenul te
duce în încânt torul inut al Turingiei i acolo,
de cele mai multe ori la Naumburg sau la Apolda,
locul de na tere al mamei lui Adrian, coboram
din tren i echipa i cu rucsac i cu gluga de
ploaie, porneam la drum apostole te, întocmai ca
ni te calfe de me te ugari de pe vremuri,
umblând zile-ntregi de diminea a pân seara,
mâncând pe la hanuri, prin sate, sau chiar pe
mântul gol, poposind la vreo margine de
crâng, i de multe ori dormeam în paie, în ura
vreunui ran, ca diminea a, când se iveau zorile,
ne sp m i s ne-nvior m la jgheabul lung
al unei ci mele cu ap curg toare. Felul acesta
interimar de via , întoarcerea în chip de
musafiri a târgove ilor i intelectualilor la
primitivismul rustic, la glia matern , cu
certitudinea îns c foarte curând ai voie, ba
chiar e ti obligat s revii în sfera "fireasc " a
confortului burghez, acest regres voluntar,
aceast simplificare se înv luia cu u urin ,
aproape în mod necesar, într-o umbr de
artificial, de condescenden , de diletantism, de
comic, pe care con tiin a noastr nu se sfiia
deloc s-o m rturiseasc i de bun seam c ei i
se datora zâmbetul îng duitor i pu in zeflemist
cu care ne m sura câte-un ran c ruia-i ceream
paie, s ne culc m. Ceea ce f cea ca acest
zâmbet s aib un oarecare aer de bun voin ,
ba chiar de încuviin are, era tinere ea noastr ; i
se poate merge pân la a spune c tinere ea este
unica punte legitim între "burghez" i "natural",
 este o stare preburghez purt toare a
romantismului studen iei i al peregrin rilor
calfelor de me te ugari, c este vârsta romantic
prin excelen . Aceasta era formula la care
Deutschlin, viguros în cele intelectuale, reducea
problema când, seara, înainte de a adormi,
st team de vorb în ur , la lumina chioar a
unui felinar de grajd, ce ardea într-un col al
ad postului de-o noapte, i ne cufundam în
analiza problematicii vie ii noastre de atunci, dar
colegul nostru nu omitea s adauge c e o total
lips de bun-gust ca tinere ea s încerce s i
explice tinere ea: O form de via care se
comenteaz i se analizeaz pe sine procedeaz
la propria sa disolu ie, i nu are existen real
decât ceea ce tr ie te direct i incon tient.
Era contrazis; îl contraziceau Hubmeyer i
Schappeler, i nici Teutleben nu era de acord.
Frumos ar fi, ripostau ei, dac numai
maturitatea ar avea dreptul s judece tinere ea,
iar aceasta s nu poat fi decât un obiect de cer-
cetare pentru al ii, ca i cum n-ar poseda spirit
obiectiv. Dimpotriv , are aceast calitate chiar i
atunci când ea îns i e în cauz , i trebuie s i
se îng duie s i spun cuvântul asupra tinere ii
în calitatea ei de tinere e. La urma urmei exist
ceva care se cheam sentimentul vie ii,
echivalent oarecum cu con tiin a de sine,
i-atunci, dac am admite c ajungând la
con tiin a de sine orice form de via se
anihileaz , ar însemna s admitem c , în
general, n-ar mai fi cu putin via a însufle it . O
simpl existen în letargie i incon tien , o
existen de ihtiosaur nu înseamn nimic, i în
zilele noastre trebuie s stai pe picioarele tale,
perfect lucid i, cu o con tiin clar , s i afirmi
forma de via care i-e proprie — c ci a durat
destul pân s se ajung ca tinere ea s fie
recunoscut sub acest aspect.
— Dar recunoa terea asta a venit mai curând
din partea pedagogiei, adic a b trânilor, i nu a
tinerilor, se auzi glasul lui Adrian. Într-o epoc în
care se vorbea i de "secolul copilului" i în care
s-a inventat i emanciparea femeilor, o epoc în
general predispus la mari concesii, tinere ea s-a
pomenit i ea gratificat cu titlul de "form de
via independent " i, natural, s-a gr bit s fie
de acord cu asta.
— Nu, Leverkühn, se împotrivir Hubmeyer i
Schappeler, i ceilal i îi sprijinir .
În chestiunea aceasta, Adrian n-avea
dreptate, cel pu in n-avea dreptate în cea mai
mare parte. Se afirmase însu i sentimentul vie ii
tineretului i, datorit trezirii con tiin ei sale, el
se impusese lumii întregi, chiar dac aceast
recunoa tere nu avusese loc într-o atmosfer cu
totul ostil .
— Nicidecum, r spunse Adrian. N-a existat
nici o ostilitate. Era de ajuns, pe vremea aceea,
spui: "Am un sentiment al vie ii care mi-e
propriu" i îndat î i scoteau p ria în fa a ta i
i f ceau o plec ciune. În cazul sta tineretul a
mers, cum se zice, ca în brânz . De altfel, nu v d
ce-ar fi de obiectat dac tineretul i vremea lui
s-ar în elege perfect.
— De ce e ti atât de acru, Leverkühn? E bine,
nu-i a a, c s-a ajuns ast zi ca societatea
burghez s admit drepturile tineretului i c se
recunoa te demnitatea acestei perioade de
dezvoltare?
— O, desigur, zise Adrian. Dar
dumneavoastr a i pornit, voi a i pornit, noi am
pornit de la ideea...
Fu întrerupt de un hohot de râs, din pricina
poticnelii lui. Cineva — cred c Mätthaus Arzt —
zise:
— Asta-i curat Leverkühn! Progresia a fost
admirabil , întâi ne zici "dumneavoastr ", apoi
reu ti s ne tutuie ti i când, în fine, ajungi s
zici "vou ", parc i în epene te limba, trebuie s
sco i vorba cu cle tele, individualist înr it ce e ti!
Adrian refuz s accepte epitetul acesta. E cu
totul nelalocul lui, zicea; nu-i câtu i de pu in
individualist, e un adept categoric al
colectivit ii.
— În teorie, poate, ripost Arzt, dar cu
condi ia s nu te înglobezi i pe tine, care-o
prive ti de sus.
De altfel, vorbind despre tineret, tot de sus îl
prive te, zise Arzt, ca i cum n-ar face i el parte
dintre ei, i ar fi cu totul incapabil s adere la
colectivitate, s i se supun , iar cât despre
umilin , nu prea tie mare lucru.
Adrian par atacul sus inând c n-a fost
vorba, aici, de umilin , ci dimpotriv , de
sentimentul con tient de a tr i. Deutschlin
interveni cerând ca Leverkühn s fie l sat s i
spun gândul pân la cap t.
— N-aveam altceva de spus, rosti Adrian. S-a
pornit de la ideea c raporturile tineretului cu
natura ar fi mai strânse decât ale burghezului
matur — cam ca femeia deci, socotindu-se c ar
fi mai apropiat de natur , în compara ie cu
rbatul. Dar nu pot fi de acord cu punctul sta
de vedere. N-am impresia c tineretul e mai intim
legat de natur . A spune mai curând c are fa
de ea o atitudine timid i reticent , în fond, de
înstr inare. Omul se deprinde cu latura sa
natural numai o dat cu vârsta, i nu- i
domole te decât cu greu nelini tea provocat de
ea. Tocmai tineretul, i m refer la elita lui,
manifest un sentiment de team în fa a naturii,
o dispre uie te, adopt o atitudine de ostilitate.
Ce înseamn natura? P duri i câmpii? Mun i,
copaci i marea, priveli ti frumoase? Dup
rerea mea, tineretul e mult mai pu in sensibil
la ele decât omul în vârst , potolit. Tân rul nu-i
câtu i de pu in înclinat s contempleze i s
guste natura. El e orientat mai mult l untric, e
preocupat mai mult de intelect, are predispozi ii
spirituale, tot ceea ce e material îi repugn .
— Quod demonstramus32, spuse cineva, poate
Dungersheim, noi drume ii de-aici din paie,
care mâine vom urca în P durea Turingiei, c tre
Eisenach i Wartburg.
— Tu spui totdeauna "dup p rerea mea",
interveni un altul. Vrei s spui, de bun seam :
"din experien a mea".
— M învinui i, r spunse Adrian, c iau
tineretul de sus i c nu m înglobez în el i iat
acum, deodat , sus ine i c m substitui lui.
— Leverkühn are despre tinere e p rerile sale
personale, interveni Deutschlin, dar este evident
i el o consider ca o form de via specific ,
i c trebuie respectat ca atare, ceea ce mi se
pare esen ial. Eu m-am ridicat împotriva
analiz rii tinere ii de c tre tineret în m sura în
care faptul acesta anihileaz caracterul direct al
raporturilor cu via a. Sub aspectul con tiin ei de
sine ea consolideaz via a, i în acest sens, vreau
spun în aceast m sur , o aprob. Ideea de
tinere e este un privilegiu i o calitate a
poporului, a poporului nostru german— celelalte
aproape c nu tiu de ea, ignor aproape cu totul
tinere ea ca sentiment în sine, sunt uimite de
comportarea plin de personalitate a tineretului

32
Ceea ce dovedim (lat.).
german, comportare încuviin at , aprobat de
clasele mai vârstnice, i sunt uimite chiar i de
îmbr mintea sa, care n-are nimic burghez. Îi
prive te! Tineretul german reprezint , tocmai
prin faptul c e tineret, însu i spiritul poporului,
spiritul german, tân r i cu un viitor str lucit
deschis înaintea sa — imatur dac vre i, dar
ce-are a face! Faptele mari ale germanilor au fost
totdeauna rodul unei enorme lipse de maturitate,
i nu degeaba suntem noi poporul Reformei. Dar
i ea a fost o oper a lipsei de maturitate. Matur
era burghezul florentin al Rena terii care, înainte
de a se duce la biseric , îi spunea so iei sale: "Ei,
hai s ne plec m în fa a r cirii populare!? Dar
Luther era destul de lipsit de maturitate, era
destul "din popor", din "poporul german", ca s
aduc credin a cea nou , credin a purificat .
Unde-ar ajunge lumea dac-ar fi ca ultimul
cuvânt s -l aib maturitatea! Noi, cu lipsa
noastr de maturitate, vom mai r spândi înc în
lume multe înnoiri, multe revolu ii.
Dup aceste cuvinte ale lui Deutschlin o
vreme se a ternu t cerea. Era evident c , în
întuneric, pe fiecare îl fr mânta sentimentul
tinere ii personale i na ionale, amalgamate
într-o patetic unitate. Incontestabil c pentru
cei mai mul i termenul "enorma lips de
maturitate" avea ceva m gulitor în el.
L-am auzit pe Adrian curmând t cerea:
— Tare-a vrea s tiu, cum se face, în fond,
suntem atât de necop i, atât de tineri, cum
spui tu — ca popor, adic . La urma urmei venim
tot de-acolo de unde au pornit i celelalte
popoare, i s-ar putea ca istoria noastr s ne fi
creat iluzia unei anume tinere i din pricin c
am întârziat pu in în a ne reg si, în a ajunge la
o con tiin a comun .
 — Bineîn eles c nu-i a a, r spunse
Deutschlin. Tinere ea, în cea mai înalt
accep iune a cuvântului, n-are nimic comun cu
istoria politic , n-are absolut nimic comun cu
istoria în general. Este o entitate metafizic , este
esen , este structur i destin. N-ai auzit
niciodat de germanismul în devenire, de
germanul în drume ie, de germanismul în etern
mi care? Dac vrei, germanul e ve nicul student,
eternul lupt tor între popoare...
— i revolu iile sale, îi t ie vorba Adrian cu
un râs scurt, sunt scamatoriile de bâlci ale
istoriei universale.
— Foarte spiritual, Leverkühn. Dar m
surprinde c protestantismul t u î i îng duie s
ai atâta haz. La nevoie, ceea ce numesc eu
tinere e poate fi luat i în serios. A fi tân r
înseamn a fi spontan, înseamn a fi r mas
aproape de izvoarele vie ii, înseamn a te ridica
i a te desc tu a de lan urile unei civiliza ii
perimate, a cuteza acolo unde altora le lipse te
curajul ac iunii, i anume, a te cufunda din nou
în elementar. Curajul tinere ii este spiritul
"devenirii prin moarte", ideea mor ii i a
rena terii.
— E oare asta atât de german? întreba
Adrian. Rena tere s-a chemat odat rinascimento
i s-a petrecut în Italia, iar "înapoi la natur " s-a
propov duit pentru prima oar pe fran uze te.
— A fost o înnoire în cultur , prima, r spunse
Deutschlin, i cealalt , sentimentalism pastoral.
— Din sentimentalismul sta pastoral, insist
Adrian, a ie it Revolu ia Francez , iar Reforma
lui Luther n-a fost decât o ml di a Rena terii, o
potec etic ocolit , aplicarea ei în domeniul
religios.
— Religios, tu singur ai spus-o. Iar domeniul
religios este, în orice caz i ori iunde, cu totul
altceva decât împrosp tare arheologic , decât
sturnare critic a unei societ i. Religiosul e,
poate, tinere ea îns i, e spontaneitatea, curajul
i profunzimea vie ii personale, e voin a i
posibilitatea de a cunoa te i tr i, cu deplin
vitalitate, firescul i demoniacul existen ei, a a
cum au ajuns din nou, prin Kierkegaard, în
con tiin a noastr .
— Tu consideri religiozitatea drept un dar
specific german? întreb Adrian.
— În sensul pe care i l-am dat eu, ca tinere e
sufleteasc , spontaneitate, credin în via ,
cavalcada lui Dürer între moarte i diavol —
indiscutabil.
— Iar Fran a, ara catedralelor, ara al c rei
rege î i zicea preacre tinul i care a dat teologi ca
Bossuet i Pascal?
— E mult de-atunci. Sunt secole de când
istoria a ales Fran a pentru misiunea de a fi for a
anticre tin din Europa. Pentru Germania e
valabil contrariul, ar trebui s tii i s sim i i
tu asta, Leverkühn, dac n-ai fi Adrian
Leverkühn, vreau s spun: prea rece ca s fii
tân r, prea inteligent ca s fii religios. În
biseric , po i s-ajungi departe cu inteligen a, în
religie, nu.
— Mul umirile mele, Deutschlin, spuse
Adrian izbucnind în râs. Cum s-ar exprima
Ehrenfried Kumpf în nem easca noastr veche i
drag , mi-ai zis-o de la obraz, f ocoli uri. Am
o vag b nuial c nici în biseric n-am s-ajung
departe, dar ce e sigur e c , în orice caz, f ea
n-a fi ajuns teolog. tiu foarte bine c cei mai
înzestra i dintre voi, care l-a i citit pe
Kierkegaard, a eaz adev rul, chiar i pe cel etic,
în subiectiv, i au oroare de existen a gregar .
Dar nu m pot ralia la radicalismul vostru —
care de altminteri n-o s d inuiasc mult
vreme; nu-i decât o licen studen easc — nu
pot ralia zic la separa ia kierkegaardian pe
care o face i între biseric i cre tinism. Eu v d
în biseric , chiar a a cum e ea ast zi, secula-
rizat i îmburghezit , o citadela a ordinii, o
institu ie de disciplinare obiectiv , de canalizare,
de îndiguire a vie ii religioase, f de care s-ar
descompune totul într-o r cire subiectivist ,
într-un haos oribil, într-un ocean demoniac. A
separa biserica de religie înseamn a renun a la
a separa religiozitatea de nebunie...
— Ia asculta i... ia asculta i! spuser câ iva.
Dar...
— Are dreptate, le-o retez scurt i sincer
Matthäus Arzt, c ruia ceilal i îi ziceau
"socialistul" pentru c factorul social era
pasiunea lui; ca socialist cre tin cita adesea
aforismul lui Goethe, dup care cre tinismul ar fi
fost o revolu ie politic , dar e uând, a devenit
una moral . i acum, spunea el, ar trebui s
devin din nou politic, i anume social, acesta ar
fi adev ratul i unicul mijloc de disciplinare a
fenomenului religios, ale c rui primejdii de
cire Leverkühn nu le formulase r u deloc.
Socialismul religios, fenomenul religios legat de
factorul social, asta era problema, a g si leg tura
potrivit , de asta depindea totul, i teonomia33
trebuia unit cu ac iunea social , cu menirea
des vâr irii societ ii, menire l sat de Dumne-
zeu. Crede i-m , zicea el, e vorba, în primul
rând, de cre terea, de dezvoltarea unui popor
industrial cu sim ul r spunderii, a unei na iuni
industriale interna ionale, care s poat construi
Teonomia afirm legarea ac iunii morale de voin a divin , spre deosebire
33

de „autonomie".
într-o bun zi o veritabil i dreapt societate
economic european . Ea va înm nunchia, va
cuprinde toate impulsurile creatoare, le cuprinde
chiar de pe acum, în germene, nu numai pentru
înf ptuirea tehnic a unei organiz ri economice
noi, a unei igieniz ri în profunzime a raporturilor
vitale fire ti, ci i pentru întemeierea unei noi
ordini politice.
Redau vorbele acestor tineri întocmai cum au
fost rostite, chiar expresiile lor, luate dintr-un
jargon savant, de a c rui pre iozitate g unoas
nu- i d deau câtu i de pu in seama; ba
dimpotriv , le f cea pl cere s -l foloseasc ,
rându-li-se comod, absolut firesc s jongleze
simplist i vioi cu no iuni complexe i
preten ioase. "Raporturi vitale naturale" i
"teonomie" f ceau parte din aceste pre iozit i;
lucrurile astea ar fi putut fi spuse i mai pu in
alambicat, dar atunci n-ar mai fi fost limba lor
savant de intelectuali.(Le pl cea s spun
"probleme cruciale", vorbeau despre "spa iul
sacru" sau despre "spa iul politic" sau "spa iul
academic", despre "principiul structural", despre
"raporturile de tensiune dialectic " sau despre
"coresponden e existen ialiste" i a a mai
departe). Cu bra ele încruci ate sub cap.
Deutschlin puse deci problema crucial a originii
genetice a societ ii economice preconizate de
Arzt. Aceast origine nu era nimic altceva decât
ra iunea economic , i o societate economic nu
poate reprezenta nici ea nimic altceva decât
aceast ra iune.
— Trebuie s fim bine l muri i, Matthäus,
zise el, c idealul social al organiz rii economice
a societ ii î i are originea în gândirea autonom
iluminist , cu un cuvânt într-un ra ionalism pe
care amploarea for elor suprara ionale i
subra ionale nu l-au p truns. Tu crezi c din
simpla comprehensiune i ra iune omeneasc
po i dezvolta o ordine echitabil i, f când
aceast judecat , pui semnul egal între "echitate"
i "utilitate social ", i mai crezi c acestea vor
da na tere unei noi ordini politice. Spa iul
economic este îns cu totul altceva decât spa iul
politic, iar între conceptul de utilitate economic
i con tiin politic implicat de istorie nu
exist c i directe de tranzi ie. Nu în eleg cum po i
face o asemenea eroare. Sistemul politic e de
resortul statului, i acesta este o putere, o form
de autoritate determinat nu de utilitate, ci ea
comport i calit i caracteristice diferite de cele
la îndemâna unui delegat patronal sau a unui
secretar de sindicat, de pild onoarea i
demnitatea. Pentru asemenea calit i, dragul
meu, lumea spa iului economic nu ofer
coresponden ele de existen necesare.
— Ah, Deutschlin, ce tot îndrugi, zise Arzt.
tim doar foarte bine, sociologi moderni cum
suntem, c i statul e determinat de func iuni
utilitare. De aci puterea lui jurisdic ional , de aci
asigurarea securit ii. i-apoi, tr im într-o er
economic , economicul a devenit pur i simplu
caracterul istoric al vremii noastre, iar onoarea i
demnitatea n-ar împinge carul statului nici cu
un pas mai departe dac n-ar dispune el însu i
de aptitudinea de a recunoa te exact raporturile
economice i de a le dirija.
Deutschlin fu de acord. Dar t dui c
func iunile utilitare ar constitui ra iunea
esen ial de a fi a statului. Legitimitatea statului
rezid în maiestatea lui, în suveranitatea lui, i
deci nu depinde de pre uirea individului, pentru
— în total contrazicere cu mofturile din
Contractul social — statul e preexistent
individului. Rela iile paraindividuale ar avea
aceea i origine spontan ca i oamenii lua i
individual, i dac un economist nu poate
în elege statul, e tocmai pentru c nu în elege
nimic din fundamentarea lui transcendental .
Von Teutleben ad ug :
— V d, indiscutabil, cu o doz de simpatie
leg tura dintre social i religios preconizat de
Arzt; în orice caz, ea e mai bun decât nimic, i
Matthäus are perfect dreptate când spune c
esen ialul problemei se reduce la a g si leg tura
necesar . Dar pentru ca acea conexiune s fie
cea necesar , s fie i religioas i politic în
acela i timp, trebuie s fie a poporului, s fie
na ional , i întrebarea pe care mi-o pun este
dac o societate economic poate genera un nou
caracter na ional. Privi i regiunea Ruhrului:
si i acolo centre de aglomerare uman , dar
n-ave i înc celule ale unui nou neam. Duce i-v
într-o zi cu personalul de la Leuna la Halle — ve i
vedea ezând gr mad muncitori care se pricep
vorbeasc foarte bine despre tarife, dar din
discu iile lor n-o s reias c activitatea în
comun a dat na tere unor oarecare for e cu
caracter na ional. În spa iul economic domne te
din ce în ce mai mult o finalitate dezb rat de
orice alt caracter...
— Dar nici na ionalul nu-i infinit, aminti un
altul, poate Hubmeyer sau Schappeler, nu-mi
mai aduc aminte bine. Noi teologii nu trebuie s
admitem ca poporul s fie considerat etern.
Capacitatea de entuziasmare pare ceva foarte
udabil, i nevoia de credin e un lucru absolut
firesc al tinere ii, dar, în acela i timp, înseamn
i o ispit , i trebuie examinat cu mare aten ie
substan a noilor leg turi care ast zi, când
liberalismul e pe moarte, ne sunt oferite din toate
 ile; se impune a le verifica autenticitatea, a
verifica dac obiectivul creator al acestor leg turi
are o existen real , sau dac nu cumva e doar
produsul, s zicem, al unui romantism de
structur , care- i f ure te obiective ideologice pe
i formale, ca s nu zic fictive, eu cred, sau mai
curând m tem, c idolatrizarea conceptului de
na iune i statul v zut utopic sunt tocmai astfel
de leg turi formale, i o m rturisire de credin
fa de ele, s zicem, de exemplu, fa de
Germania, are un caracter van, neobligator, e
str in ca substan i n-are un con inut calitativ
individualizat. Despre asemenea lucruri nu
întreab nimeni, i când cineva strig
"Germania" i declar c acesta-i leg mântul lui,
nu trebuie s fac nici o dovad i nu-l întreab
nimeni nimic despre el însu i, despre cât
germanism întruchipeaz , vreau s zic în sens
calitativ, i în ce m sur este capabil s
slujeasc afirm rii în lume a unei forme de via
germane. Asta numesc eu formalism sau, mai
bine zis, feti ismul numelor, i, dup opinia mea,
asta-i pur idolatrie ideologic .
— Nimic de zis, Hubmeyer, interveni
Deutschlin, tot ce spui tu e foarte just i, în orice
caz, recunosc c prin critica ta ne-ai apropiat de
miezul problemei. L-am contrazis pe Matthäus
Arzt pentru c nu-mi convine proeminen a
principiului utilit ii în spa iul economic; dar
sunt perfect de acord cu el când spune c
teonomia în sine, cu alte cuvinte fenomenul
religios în general, cuprinde ceva formal, ceva
abstract, c necesit o împlinire, sau o aplicare,
sau o valorificare terestr , empiric , o ma-
nifestare concret de supunere la poruncile lui
Dumnezeu. i la asta Arzt vine cu socialismul i
Carl Teutleben cu na ionalismul. Or, tocmai
acestea sunt cele dou leg turi ce ne sunt oferite
ast zi spre alegere. Contest c ar exista o
supralicitare de ideologii, de când formula goal
a libert ii nu mai tenteaz pe nimeni. Nu exist
într-adev r decât aceste dou posibilit i de
supunere religioas i de realizare religioas :
socialul i na ionalul. Nenorocirea face îns ca
ambele s implice i îndoieli, i primejdii, i chiar
foarte serioase. Despre un anume formalism
unos, atât de frecvent întâlnit, i despre lipsa
de substan a unei m rturisiri personale de
credin na ional a vorbit Hubmeyer i,
generalizând, ar trebui ad ugat c nu are nici o
ra iune s lup i pentru obiectiz ri în toare,
dac faptul în sine nu genereaz nici o reper-
cusiune i nici o însemn tate asupra concep iei
personale de via , ci se reduce la a fi numai
prilej de demonstra ii sfor itoare, printre care
consider i jertfirea exaltat a vie ii. Un sacrificiu
autentic presupune întrunirea unei duble valori
i a unui dublu con inut calitativ: al cauzei i al
sacrificatului... Or, ne-am aflat uneori în fa a
unor cazuri în care substan a personal a celui
sacrificat avea un con inut foarte bogat în, s
lu m de pild : germanism, i la care obiectivarea
ca jertf a fost total involuntar , iar m rturisirea
de adeziune la cauza poporului nu numai c
lipsea cu des vâr ire, ci era t duit în modul
cel mai categoric, a a c tragismul sacrificiului
consta tocmai în acest conflict, dintre esen a
jertfei i atitudinea individului... Dar, de ajuns
pentru ast -sear despre ata amentul fa de
na iune. Cât prive te îns no iunea de "social",
ea prezint inconvenientul c , dup ce în
domeniul economic totul a fost rezolvat în cele
mai bune condi iuni, problema împlinirii rostului
existen ei i a unei vie i duse cu demnitate
 mâne tot atât de deschis ca i ast zi. Vom
ajunge într-o bun zi s vedem instaurat
exploatarea economic universal a globului,
victoria total a colectivismului — perfect,
i-atunci, cu asta va fi disp rut i nesiguran a
relativ a omului, pe care caracterul social
catastrofic al sistemului capitalist o las înc s
inuiasc , ceea ce înseamn c va fi disp rut
chiar i amintirea ultimului vestigiu de
primejduire a vie ii omene ti, i cu asta orice
problematic spiritual în general. i te vei
întreba atunci, la ce bun s mai tr ie ti...
— Ascult , Deutschlin, întreb Arzt, ai vrea
cumva s men ii sistemul capitalist pentru c
streaz vie amintirea primejduirii vie ii
omene ti?
— Nu, dragul meu Arzt, asta nu, r spunse
Deutschlin pu in iritat. Dar poate c mi-e
îng duit s atrag aten ia asupra antinomiilor
tragice de care e plin via a.
— Nu-i nevoie s i atrag cineva aten ia
asupra lor, oft Dungersheim. Sunt o adev rat
nenorocire, i orice om cu sentiment religios e
dator s se întrebe dac lumea asta e într-adev r
opera unui Dumnezeu milostiv sau de nu-i
cumva rodul unei colabor ri... s nu mai spun
cu cine.
— Ce-a vrea eu s tiu, interveni von
Teutleben, e dac i tineretul altor popoare st
a ca noi întins pe paie i se chinuie cu
probleme i antinomii.
— Câtu i de pu in, r spunse Deutschlin cu
dispre . Sub aspectul spiritual ei o duc, cu to ii,
mult mai u or i mult mai comod.
— Tineretul revolu ionar rus ar trebui
exceptat, opina Arzt. Dac nu m în el, exist
acolo o emotivitate discursiv inepuizabil i a
naibii de mult tensiune dialectic .
— Ru ii, zise senten ios Deutschlin, au
profunzime, dar n-au form . Cei din Apus au
form , dar n-au profunzime. Numai noi,
germanii, le avem pe amândou la un loc.
— Dac nici asta nu-i un leg mânt
na ional...! râse Hubmeyer.
— E pur i simplu leg mântul cu ideea, îl
asigur Deutschlin. Este exigen a despre care v
vorbeam. Avem îndatoriri excep ionale, dar
sura în care ni le-am îndeplinit pân acum
nu-i excep ional deloc. La noi, între datorie i
împlinire, discrepan a este mult mai mare decât
la al ii, tocmai pentru c nivelul la care noi
situ m datoria este foarte înalt.
— Ar trebui totu i ca în chestiunile astea s
facem abstrac ie de aspectul na ional, avertiz
Dungersheim, i s vedem problematica legat
de existen a omului modern în genere. De fapt,
de când s-a pierdut încrederea spontan în sine,
rezultat pe vremuri din încadrarea într-o ordine
de ansamblu preexistent , m refer la o ordine
având impregnat în ea un caracter sacru, care
exercit o oarecare ac iune inten ionat asupra
adev rului revelat... de la pr bu irea ei, zic, i de
la geneza societ ii moderne, raporturile noastre
cu omul i cu lucrurile aii devenit infinit de
complexe i de dispersate, i acum nu mai exist
decât problematic i incertitudine, astfel încât
ideea de adev r amenin s sfâr easc în
resemnare i dezn dejde. Scrutarea orizontului
în c utarea unei ie iri din aceast descompunere
i a unor începuturi de ordine este general ,
chiar dac putem admite c pentru germani ea e
deosebit de grav i de st ruitoare, i c ceilal i
nu sufer chiar atât din cauza destinului lor
istoric, fie pentru c sunt mai puternici, fie
pentru c sunt mai obtuzi...
— Mai obtuzi, hot rî von Teutleben.
— A a spui tu, Teutleben. Când îns noi
facem din acuitatea i din con tiin a
problematicii istorico-psihologice o onoare
na ional i identific m c utarea unei noi ordini
globale cu germanismul, suntem pe cale s ne
formul m un mit de o autenticitate discutabil ,
dar de o indiscutabil trufie, i anume mitul
na ional cu structura romantic de tip r zboinic,
care nu-i altceva decât un p gânism naturist
garnisit cu pu in cre tinism, iar lui Cristos îi
punem pecetea de "comandant" al o tilor cere ti".
Asta îns e o atitudine indubitabil amenin at de
demonism...
— Ei i? f cu Deutschlin. Totdeauna ai s dai
peste for e demonice în spatele calit ilor bazate
pe ordine ale oric ror mi ri vitale.
— S spunem lucrurilor pe nume! interveni
Schappeler (se poate s fi fost îns Hubmeyer).
Demonicul e ceea ce pe nem te se cheam
porniri. i faptele stau astfel c , înc de pe
acum, aceste porniri au fost puse s fac propa-
gand pentru tot felul de solicit ri de
înregimentare, în acela i timp fiind înglobate
unor idealisme vetuste, c rora psihologia
instinctelor încearc s le dea o spoial nou i
creeze impresia seduc toare a unei realit i
mai consistente. Dar tocmai din pricina asta s-ar
putea ca solicitarea s fie simpl am gire...
Aici pot spune " i a a mai departe", pentru c
a venit vremea s pun cap t reproducerii acestor
discu ii — sau unei asemenea discu ii. În
realitate ele nu se ispr veau niciodat sau se
prelungeau târziu în noapte, cu expresii ca
"atitudini bipolare" i "analiz con tient a
istoriei", "calit i supratemporale", "natur
ontologic ", "dialectic logic " i "dialectic
realist ", în discu ii savante, trudnice, fantastice,
care piereau în neant, adic în somn, la care ne
îndemna mereu Baworinski, pre edintele, c
doar mâine diminea — dar era aproape
diminea — trebuia s plec m din nou la drum,
devreme. Natura milostiv avea somnul gata
preg tit, pentru ca s lase discu ia s-alunece în
el i s-o legene-n uitare, am nunt demn de
pre uit, i Adrian, care de mult nu mai spusese
nimic, o m rturisea în câteva cuvinte rostite pe
când î i potrivea culcu ul:
— Da, noapte bun . E un noroc c putem s-o
spunem. Ar trebui ca totdeauna discu iile s aib
loc înainte de culcare, la ad postul somnului
care s-apropie. Tare-i nepl cut, dup o disput
intelectual , s trebuiasc s te plimbi încoace
i-ncolo cu mintea treaz i lucid !
— P i, asta-i o atitudine evazionist , mai
morm ia vreunul dintre noi, dup care în ura
noastr r sunau primele sfor ieli sonore,
manifest ri împ cate de alunecare în vegetativ, i
minunatei noastre tinere i îi ajungeau câteva ore
ca s i se restituie tonicitatea necesar pentru a
împleti bucuria contempl rii naturii i sufletul
plin de recuno tin cu dezbaterile
teologico-filozofice de rigoare, dezbateri care nu
sfâr eau aproape niciodat , i în care ne
opuneam i ne impuneam unii altora, ne
înv am i ne provocam unii pe al ii. Cam prin
iunie, când din v unile dealurilor împ durite
ce str bat bazinul Turingiei se rev rsau
miresmele p trunz toare ale iasomiei i m linu-
lui, aveam parte de minunate zile de hoin real
prin inutul acesta destul de d ruit de natur ,
roditor, lipsit aproape cu totul de industrie, cu
satele ghemuite, prietenoase, primitoare, cu
casele din bârne i chirpici; iar dac treceam din
zona agricol pur în cea în care precump ni-
toare era cre terea vitelor, i urmam poteca
înv luit în legende a ternut pe crestele
acoperite de molif i i fagi, ale lui Kammgebirge,
potec numit i Rennsteig, perspectivele se
desf urau în adâncime pân în valea Werrei,
ineau de la Frankenwald, c tre Eisenach, i
pân la Horselstadt, i priveli tea devenea din ce
în ce mai frumoas , mai interesant , mai
romantic , iar cele spuse de Adrian despre
insensibilitatea tineretului în fa a naturii sau
despre somn, cum c e bine s -l folose ti ca
încheiere a disputelor intelectuale, nu p reau s
mai stea în picioare. Nu mai st teau în picioare
nici chiar pentru el însu i, i când migrena nu-l
cea s amu easc , participa la discu ie, asiduu,
i chiar dac natura nu izbutea s -i smulg
exclama ii extaziate (se mul umea s priveasc
cu o anumit rezerv meditativ ), nu m îndoiesc
deloc c imaginile, ritmurile, melodiile ei pline de
re ie îi p trundeau mai adânc în suflet decât
colegilor s i; iar mai târziu, unele pasaje de o
frumuse e pur , eterat , ce se reliefau în opera
lui de-o atât de cerebral tensiune, m îndemnau
m gândesc la impresiile culese atunci
împreun .
Da, au fost ceasuri, zile, s pt mâni pline de
emo ie. Via a în aer liber, oxigenul i impresiile
sate de peisaj i de istorie îi însufle eau pe
ace ti tineri i le în au spiritul pân la o
gândire în care g seai str lucirea i tr irea ri-
sipitoare caracteristice vie ii studen ti i pentru
care mai târziu, în existenta profesional seac ,
filistin — chiar dac ar fi i un filistinism
intelectual —, nu vor mai g si nici o utilizare.
Adeseori stam i m uitam la ei în toiul
discu iilor teologico-filozofice i-mi imaginam
cum, mai târziu, cândva, pentru mul i dintre ei
perioada asta din cercul "Winfried" va r mâne cel
mai important capitol din via a lor. M uitam la
ei i m uitam la Adrian — cu presentimentul
clar pân la eviden c pentru el nu va fi a a.
Dac eu, ca ne-teolog, eram un musafir între ei,
— el, de i teolog, era într-o m sur i mai mare.
De ce? Presim eam, i nu f o strângere de
inim , un abis între destinul lui i al acestui
tineret sârguincios i plin de n zuin e,
deosebirea ce exista între linia vie ii acestei medii
mul umitoare, putem spune chiar excelente,
sortite s treac în curând din via a
studen easc de peregrin ri i încerc ri în via a
burghez , i a tân rului ce purta un stigmat
nev zut, sortit s nu p seasc niciodat calea
spiritului i a problemelor, s-o urmeze cine tie
unde, cine tie cât, i a c rui privire, a c rui
atitudine, niciodat îmblânzit de o încredere
fr easc , a c rui reticen în a spune tu, voi,
noi, m f cea s simt, i probabil f cea i pe al ii
simt , c era con tient de aceast deosebire.
De la începutul celui de-al patrulea semestru
mi-am dat seama, dup unele indicii, c
prietenul meu avea s renun e la studiile
teologice înc înainte de primul examen.

XV

Raporturile lui Adrian cu Wendell

Kretzschmar nu se întrerupseser niciodat i
nici nu sl biser . Tân rul înv cel în ale tiin ei
divine î i întâlnea mentorul muzical al anilor s i
de liceu în fiecare vacan , când venea la
Kaisersaschern, îl vizita i se sf tuia cu el în
locuin a organistului de lâng catedral , îl vedea
i în casa unchiului s u Leverkühn, i îi
convinse o dat sau de dou ori pe p rin ii s i
-l invite la sfâr it de s pt mân la ferm la
Büchel, unde f ceau împreun plimb ri
nesfâr ite, ba îl înduplec pe Jonathan
Leverkühn s -i arate musafirului figurile sonore
ale lui Chladni i pic tura devorant .
Kretzschmar se în elegea de minune cu
gospodarul de la Büchel, care începuse s
îmb trâneasc ; dar cu st pâna casei, cu toate c
nu s-ar fi putut spune c în raporturile dintre ei
exista vreo tensiune, se purta ceva mai pu in de-
gajat; poate din pricin c o speria gâng vitul lui
care, în prezen a doamnei Elsbeth i tocmai din
cauza asta, se agrava, în special când trebuia s
i se adreseze direct. Lucru curios: în Germania
poporul are pentru muzic aceea i pre uire de
care se bucur în Fran a literatura i la noi
nimeni nu se simte surprins, intimidat,
impresionat nepl cut sau îndemnat la dispre , la
zeflemea, pentru faptul c cineva e muzician.
Sunt chiar convins c Elsbeth Leverkühn avea
cel mai deplin respect pentru profesiunea
prietenului mai vârstnic al lui Adrian, care, pe
deasupra, î i desf ura activitatea ca salariat al
bisericii. Totu i, odat , când am petrecut i eu
dou zile i jum tate cu el i cu Adrian la
Büchel, am putut constata o anumit
constrângere, nedisimulat în întregime de
amabilitatea ei, o rezerv , ca un fel de recuzare
în comportarea sa fa de organist, la care acesta
spundea, cum am mai spus, cu o agravare a
gâng vitului, devenit, de vreo câteva ori,
catastrofal. E greu de afirmat dac toate astea se
întâmplau numai deoarece Wendell Kretzschmar
sim ea stinghereala femeii, neîncrederea ei, sau
oricum vei vrea s-o nume ti, ori pentru c firea
acestei femei îi trezea, spontan, cine tie ce
nelini te provocat de propria sa timiditate i
stâng cie natural .
În ce m prive te, n-aveam nici o îndoial c
strania tensiune dintre Kretzschmar i mama lui
Adrian venea de la acesta din urm , el era
obiectul, i sim eam asta pentru c în lupta
mut ce se d dea aici, eu, care aveam senti-
mentele mele proprii, m ineam la mijloc între
cele dou tabere, înclinând când într-o parte,
când în cealalt . Ce voia Kretzschmar i despre
ce vorbea cu Adrian în plimb rile lor era pentru
mine foarte limpede i, nem rturisit, dorin ele
mele le sprijineau pe-ale lui. Îi d deam dreptate,
chiar i când discuta cu mine, pledând cu
hot râre, cu insisten chiar, în favoarea
chem rii artistice, de muzician, de compozitor, a
elevului s u.
— Vede muzica, spunea el, cu ochiul
compozitorului, al ini iatului, nu cu cel al
profanului, vag amator, încântat. Felul lui de a
descoperi între motive raporturi pe care un
amator nu le vede, de a discerne în structura
unui scurt pasaj, atât problema cât i r spunsul
ei, i mai ales faptul c o vede, c o vede
dinl untru, cum e construit , confirm judecata
mea. C înc nu scrie, c nu v de te un elan
creator i nu se revars în compozi ii naive de ti-
nere e e numai spre cinstea lui; e o chestiune de
mândrie, care-l împiedic s-aduc pe lume o
muzic de epigon.
Nu puteam decât s fiu de acord cu toate
acestea. Dar în elegeam în acela i timp i din
acelea i considerente i grija ocrotitoare a
mamei, i adesea m sim eam solidar cu ea
într-o m sur care mergea pân la du nie
fa de pe itor. N-am s uit niciodat o imagine,
o scen petrecut în camera de toate zilele din
casa de la Büchel, când eram împreun to i
patru, mama i fiul, Kretzschmar i cu mine,
ezând laolalt : Elsbeth vorbea cu muzicianul
care, inhibat, bolborosea i gâfâia — era o
conversa ie oarecare, f nici o leg tur cu
Adrian — i ea a tras la sine, cu un gest
neobi nuit, capul b iatului care edea al turi. Îl
cuprinsese cu bra ul, dar nu pe dup umeri, ci
pe dup cap, cu palma pe frunte, i a a, cu
privirea ochilor negri pironit asupra lui
Kretzschmar, vorbindu-i cu glasul agreabil,
sprijinise capul lui Adrian la pieptul ei.
De altfel nu numai aceste întâlniri personale
între ineau leg tura dintre maestru i elev, ci se
purta între Halle i Kaisersaschern, un schimb
de scrisori destul de sus inut, mi se pare bilunar,
despre care Adrian îmi pomenea din când în
când, i câteodat îmi i ar ta câte ceva. C
organistul trata preluarea unei clase de pian i
org la Conservatorul particular Hase de la
Leipzig, care pe atunci începuse, al turi de
faimoasa coal de stat pentru muzic din acel
ora , s se bucure de o considera ie care a sporit
necontenit în urm torii zece ani, pân la moartea
excelentului pedagog Clemens Hase adic
(acuma nu mai joac nici un rol — nici nu tiu
dac mai exist ) — aflasem înc din 1904, de
Sfântul Mihail. La începutul anului urm tor,
Wendell p si Kaisersaschern i se duse s i
ocupe noul s u post, i din acel moment
schimbul de scrisori se desf ura între Halle i
Leipzig în ambele sensuri: mesajele lui
Kretzschmar scrise pe o singur fa , cu litere
mari stângace, zgâriate i împro cate, cele ale lui
Adrian pe hârtie g lbuie, zgrun uroas , cu
caligrafia lui regulat i u or arhaizant , pu intel
înflorat , tr dând peni a rond . Ciorna uneia
dintre aceste epistole, scris foarte m runt i
înghesuit, parc-ar fi fost cifrat , plin de
interpol ri minuscule i de îndrept ri — dar eu
deprinsesem de mult cu tehnica scrisului s u
i-i puteam descifra f nici o dificultate orice ar
fi scris — ciorna unei scrisori de-a lui, ziceam,
mi-a ar tat-o i mie, i apoi i r spunsul lui
Kretzschmar. Era evident c f cuse treaba asta
pentru ca hot rârea pe care inten iona s o ia s
nu m surprind , în ipoteza c într-adev r avea
s-o pun în aplicare. Înc nu era decis, ba chiar
ezita foarte mult, i dup cum reie ea din
scrisoarea lui, se îndoia de sine, se cerceta, se
întreba, i era v dit c-ar fi dorit i sfatul meu —
dar numai Dumnezeu tie dac ar fi preferat
-ncerc a-l împiedica sau a-l stimula.
În ce m prive te, nu putea fi vorba despre o
surpriz i nici n-ar fi putui fi vorba de a a ceva,
chiar dac , într-o bun zi, m-a fi pomenit în fa a
faptului împlinit. tiam ce se punea la cale —
dac avea s se îndeplineasc , era alt poveste;
dar pentru mine devenise clar i faptul c dup
mutarea lui Kretzschmar la Leipzig ansele lui de
victorie sporiser considerabil.
În scrisoarea ce dezv luia la autorul ei o
capacitate superioar de autocritic i care m-a
mi cat nespus de mult sub aspectul s u de
spovedanie, de mâhnire zeflemisit , Adrian îi
expunea fostului s u mentor — acesta dorea
i reia rolul, i înc într-un mod mai categoric
— scrupulele sale în stare s -l împiedice s ia
hot rârea de a- i schimba cariera i de a se
arunca cu trup i suflet în bra ele muzicii.
Recuno tea pe jum tate c teologia, ca studiu
empiric, îl dezam gise — temeiurile trebuind
 utate, fire te, nu în aceast tiin demn de
toat cinstea, nici la dasc lii s i de la
universitate, ci numai i numai în el însu i.
Dovad , faptul c nu se sim ea în stare s spun
ce alt alegere, mai bun , mai cuminte ar fi
putut face. Câteodat , când se sf tuia cu sine
însu i asupra posibilit ilor de a- i schimba
profesia, se gândise, în anii din urm , s treac
la matematici, care, la coal , fuseser
întotdeauna pentru el un divertisment agreabil.
(Expresia "divertisment agreabil" este luat
textual din scrisoarea lui.) Dar vedea cu un fel de
spaim de sine însu i, c dac s-ar fi dedicat
acestei discipline, dac-ar fi fost s i-o aleag ,
-i jure credin , s se identifice cu ea, s-ar fi
dezmeticit foarte repede, ar fi început s se
plictiseasc , s oboseasc , s se sature, parc-ar
fi mâncat din ea cu linguroiul. ( i aceast
expresie baroc mi-o amintesc textual din
scrisoarea lui.) "Nu pot ascunde domniei-voastre,
scria el (c ci de i se adresa de obicei
destinatarului cu dumneavoastr , aluneca
uneori la forma arhaizant «domnia-voastr »),
nici domniei-voastre, nici mie, c afurisitele de
lucruri stau cam a a i cu al domniei-voastre
apprendista34: ele nu sunt deloc obi nuite — nu
prefac chiar în asemenea m sur — dar mai
curând te îndeamn la mil i îndurare decât te
fac s i luceasc ochii-n cap." Dumnezeu îl
înzestrase, spunea el mai departe, cu o inte-
ligen versatil , i înc din zilele copil riei
pricepuse f prea mult osteneal toate câte i
le oferise educa ia — în fond cu prea mult
urin pentru ca m car ceva din toate astea
-i poat trezi respectul cuvenit. Prea lesne ca

34
Înv cel (ital).
 -i poat face sângele i mintea s se-nfierbânte
de dragul unei discipline, datorit efortului
depus pentru ea. "M tem, scumpe prietene i
magistru, afirma el, c sunt un n u; pentru
nu am nici un dram de c ldur . Cu adev rat
st scris c blestema i vor fi, i batjocori i, cei
care nici calzi nu sunt, nici reci, ci c ldicei.
ldicel n-a putea spune c sunt; sunt
categoric rece — dar pretind c atunci când m
judec pe mine însumi, s-o fac independent de
gustul puterii care împarte binecuvânt ri i
blesteme."
i continua:
"E ridicol s-o spun, dar tot la liceu era mai
bine, m sim eam acolo mult mai la locul meu,
pentru c în cursul preparator superior înve i de
toate, una dup alta, punctele de vedere se
succed la fiecare trei sferturi de or , într-un
cuvânt: nu-i înc vorba de o profesie. Dar chiar
i aceste trei sferturi de or de materie mi se
reau lungi pân la plictiseal — cel mai rece
lucru de pe lume, plictiseala. Dup un sfert de
or , cel mult, pricepusem tot ce era de priceput,
tot ce s rmanul om trebuia s le mai
lm jeasc b ie ilor înc o jum tate de or ; la
lectura autorilor eu le-o luam înainte, de altfel
citisem înc de-acas , i dac r mâneam cumva
dator cu un r spuns, asta se întâmpla numai
pentru c eram cu gândul mult prea departe, la
ora urm toare, m aflam cu trei sferturi de or
înaintea grosului; pentru r bdarea mea pritocea
prea mult unul i acela i lucru, i ca dovad m
apuca durerea de cap (voia s spun migrena lui)
— durerea de cap nu se ivea niciodat din
oboseal în urma unui efort, ci din dezgust, din
pur plictiseal i, scumpe magistre i prieten,
de când nu mai sunt un burlac s rind din
materie în materie, ci-s cununat cu o profesie, cu
o înv tur , durerea de cap s-a agravat i ea.
Dumnezeule mare, s nu crede i cumva c
socotesc c nici o profesie nu-i destul de bun
pentru mine. Dimpotriv : ar fi p cat de oricare
dintre ele, pe care mi-a alege-o, i v rog s
vede i un omagiu, o declara ie de dragoste f cut
muzicii, o atitudine excep ional în ce-o prive te,
pentru c de ea, într-adev r, ar fi cel mai mare
cat.
ve i întreba: «De teologie n-a fost p cat?»
Ei, teologiei, m-am supus, nu numai pentru c
vedeam în ea tiin a cea mai înalt — cu toate c
i din acest motiv —, ci pentru c voiam s m
smeresc, s m încovoi, s m disciplinez, s
pedepsesc înfumurarea r celii mele, într-un
cuvânt, din spirit de mortificare. Râvneam la
rasa c lug reasc i la cing toarea cu epi care
se poart pe dedesubt. Am f cut ce f ceau al ii
înaintea mea când b teau la poarta unei
stiri cu reguli riguroase. Via a asta
monahal tiin ific î i are laturile ei absurde i
ridicole, dar v rog s m în elege i c o tainic
fric m îndeamn s nu renun , s nu arunc
Sfânta Scriptur sub banc , i s fug de arta în
care dumneavoastr m-a i ini iat i pe care a
deplânge-o atât de mult dac mi-a alege-o ca
profesie.
socoti i chemat pentru aceast art , i-mi
da i a în elege c abaterea din drum ca s-ajung
la ea n-ar fi chiar atât de mare. Luteranismul
meu e de acord, pentru c vede în teologie i
muzic sfere înrudite, iar în ceea ce m prive te,
muzica a reprezentat întotdeauna o combina ie
între teologie i atât de amuzantele matematici.
De asemenea, muzica înglobeaz mult din
opera iile i c ut rile insistente ale alchimi tilor
 i necroman ilor de pe vremuri, tot sub semnul
teologiei i ele, dar în acela i timp i sub cel al
emancip rii i al apostaziei — era apostazie, dar
nu de la credin , asta n-ar fi fost posibil, ci
înl untrul credin ei; apostazia este un act de
credin i totul este i se petrece întru Domnul,
mai ales r zvr tirea împotriva Lui."
(Citatele mele sunt aproape textuale, când nu
sunt chiar textuale. M pot bizui foarte bine pe
memoria mea, iar multe dintre ele le-am pus pe
hârtie, pentru mine, dup citirea ciornei, în
special cele despre apostazie.)
Se scuza apoi pentru digresiunea sa, care nu
era deloc o digresiune, i trecea la chestiuni
practice, i anume ce fel de activitate muzical s
aib în vedere, în ipoteza c ar da urmare
imboldurilor lui Kretzschmar. Îi demonstra c
pentru rolul de solist virtuoz, lucru tiut i
recunoscut din capul locului, era pierdut, c ci:
"Cui i-e scris s-ajung scai, se usuc repede",
scria el, i contactul lui cu instrumentul se
produsese mult prea târziu — chiar ideea îns i
a unui contact cu instrumentul îi venise prea
târziu; de unde apare clar lipsa oric rei porniri
instinctive în aceast direc ie. Ajunsese în fa a
claviaturii nu din imboldul de a deveni maestru,
ci dintr-o misterioas curiozitate pentru muzica
îns i, dar era lipsit cu totul de acel sânge de
igan al artistului concertant, care prin muzica i
sub pretextul ei se manifest în public. A a ceva
presupunea anume calit i psihice pe care nu le
întrunea: nevoia unei comunic ri afective cu
mul imea, nevoia de lauri, de ploconeli i
lingu iri, de bezele i de ropote de aplauze. Evita
expresiile care ar fi spus lucrurilor pe nume, i
anume c el, chiar dac nu ar fi fost prea târziu,
era prea sfios, prea mândru, prea rece, prea
solitar pentru o carier de virtuoz.
Acelea i considerente, continua Adrian,
st teau în calea unei cariere de dirijor. Dup
cum nu sim ea nici o chemare pentru rolul de
saltimbanc al instrumentului, tot a a nu era
atras nici de cel de primadon în frac i cu
baghet în fa a unei orchestre, în chip de
plenipoten iar, interpret i reprezentant de gal
al muzicii pe p mânt. În leg tur cu asta îi sc
totu i un cuvânt dintre cele socotite chiar
adineauri ca spunând lucrurilor pe nume:
pomeni cuvântul mizantrop. Zicea c e
"mizantrop" i c în asta nu trebuia v zut nimic
care s semene a elogiu. Aceast tr tur ,
afirma el, ar fi expresia lipsei de c ldur , de
simpatie, de dragoste — i î i punea foarte serios
întrebarea dac , asta fiind structura lui, mai
putea fi vorba de a ajunge artist, pentru c asta
însemna totu i s iube ti i s fii iubit de lume.
i dac sunt eliminate ambele ipoteze, aceea de
solist i aceea de dirijor — ce mai r mâne? Evi-
dent, muzica în sine, f duiala, i logodna cu
ea, laboratorul ermetic, oficina de alchimist,
compozi ia! Minunat! "M ve i ini ia, prietene
Albertus Magnus, în înv tura teoretic ocult ,
i cu siguran , simt, tiu de pe acum, cum tiu
pu in i din experien , c n-am s fiu un cirac
chiar nerod. Am s prind toate trucurile i
servitutile, i înc lesne, pentru c spiritul meu
le iese în întâmpinare, le preg te te terenul,
chiar poart în sine germenele. Voi înnobila
prima materia aplicându-i magisterium35 i-o voi
rafina în spirit i foc, trecând-o prin retorte i
alambice. Superb menire! Nici nu cunosc alta

Termeni din alchimie semnificând metalul de rând care, prin aplicarea

35

magisteriului, devenea aur sau argint, dup cum era un magisterium alb,
„micul magisterium", sau unul ro u, „marele magisterium".
mai pasionant , mai plin de taine, mai înalt ,
mai profund , mai bun , nici una care s aib
nevoie de mai pu in putere de înduplecare ca s
câ tige.
i totu i, de ce m previne întruna o voce
untric : O homo fuge!36 La aceast întrebare
n-a putea r spunde atât de deslu it pe cât ar
trebui. Pot spune c : Mi-e team s m juruiesc
muzicii pentru c — l sând cu totul la o parte
chestiunea dac sunt sau nu sunt înzestrat —
-ndoiesc tare de firea mea, dac -i f cut a m
ajuta s in acest jur mânt, întrucât sunt silit
-mi t duiesc acea naivitate robust care,
dup câte în eleg, este, între altele, unul dintre
atributele calit ii de artist, i nu între cele din
urm . În locul acestei naivit i v d c-am avut
parte de-o inteligen repede s tul , i de care
nu m feresc a vorbi pentru c , martor mi-e i
cerul i iadul, nici un dram de trufie nu-mi vine
de pe urma ei; i aceast inteligen , împreun
cu faptul c obosesc repede, c mi-i lesne grea
de orice (de unde i durerea de cap) sunt temeiul
mizantropiei i al grijii mele; ea m va împinge,
ar trebui s m împing , la abstinent . Vede i
dar, bunul meu maestru, c de i sunt tân r, am
aflat totu i destul de multe despre art ca s tiu
— i-ar fi trebuit s nu fi fost elevul
domniei-voastre ca s nu fi tiut — c ea
dep te cu mult schematicul, conven ionalul,
tradi ia, ceea ce se înva de la altul, trucurile,
dep te cu mult acel «cum se ticluie te», dar
nu se poate contesta c arta con ine totu i destul
de mult din toate astea i parc v d (c ci
anticiparea intr i ea, din nenorocire sau din
fericire, în felul meu de a fi), c eu, în fa a

36
Fere te-te, omule! (Lat)
searb dului care este arm tura portant , mor-
tarul care cimenteaz chiar i o oper de art
genial , în fa a a ceea ce este con inutul ei în
valori curente, cultur , în fa a procedeelor
rutinare în realizarea frumosului — m voi sim i
stingherit, voi ro i, voi obosi, m va apuca
durerea de cap, i toate astea se vor petrece
foarte repede. Cât de stupid i de preten ios ar fi
v întreb: «În elege i?» Cum s nu în elege i!
Cu pasajele frumoase se întâmpl a a:
Violoncelele atac singure o tem melancolic ,
vis toare, care, cu o filozofic i foarte expresiv
onestitate, se întreab despre absurditatea lumii
acesteia, despre «la ce bun» atâta fr mântare i
agita ie i goan , i-atâtea cazne pentru to i. O
vreme violoncelele st ruie asupra acestei enigme,
cl tinând din cap cu b trâneasc în elepciune,
inându-se, i, la un moment dat, în povestea
lor, moment bine cump nit, intervine, cu avânt,
corul instrumentelor de suflat, tr gându- i din
adânc respira ia, ceea ce face ca umerii s se
ridice i-apoi s cad iar, cu un imn, în gen de
coral mi tor i solemn, superb armonizat, i
executat de al muri cu o maiestate re inut , o
form înfrânat cu ging ie. i a a, sonora
melodie î i face drum pân în apropierea unui
punct culminant pe care îns , în conformitate cu
legea economiei, îl evit deocamdat , i se fere te
din cale; îl menajeaz , se domole te, r mâne
foarte frumoas i a a, apoi se repliaz , i las
locul unui alt subiect, în form de lied, simplu,
sprinten, dar i grav, popular, cam brutal din fire
la prima vedere, în realitate f cut îns cu mult
iste ime i acesta, amalgamat cu oarecare
ingeniozitate în analiza i coloratura orchestral ,
se dovede te uimitor de bogat în semnifica ii i
sublim ri. Un r stimp liedul este exploatat cu
inteligen i farmec, este disecat, examinat în
am nunt, transformat, una din figurile lui,
pitoare, e în at din registrul mediu pân la
culmile de nespus magie ale domeniului viorilor
i flautelor, plute te-n leg nare acolo sus înc
pu in i-n clipa în care-i irezistibil fascinant ,
chiar în clipa aceea, reintr cu ging ie
al murile, imnul în gen de coral ia din nou
cuvântul, revine în primul plan, nu cu acela i
avânt ca prima oar , i nu de la început, ci las
impresia c melodia ar fi fost acolo de-o bucat
de vreme, i începe ascensiunea c tre acel punct
culminant de care prima oar avusese
cumin enia s se fereasc , pentru ca senza ia de
«ah!», fluxul gradat al sentimentelor s fie cu-atât
mai mare, acum c -l înfrunt într-o ascensiune
glorioas , f , sprijinit cu vehemen de
notele de pasaj armonice ale tubei-bas, pentru ca
apoi, aruncând cu satisfac ie i demnitate o
privire asupra operei înf ptuite, s i duc în
cinste cântecul pân la sfâr it.
Scumpul meu prieten, de ce-s oare silit s
râd? Poate fi oare folosit cu mai mult gemu
conformismul tradi ional, pot fi mai
binecuvântate trucurile? Se poate atinge fru-
mosul cu sentimente mai bine cump nite? Iar
eu, tic lo it, trebuie s râd, i anume la sunetele
groh ite trimise-n ajutor de bombard ri — vum,
vum, vum — bang! —, poate c am lacrimi în
ochi, dar imboldul la râs e irezistibil — parc -i
un blestem, dintotdeauna îns fenomenele cele
mai bogate în mister, cele mai impresionante,
mi-au stârnit râsul, i din pricina sim ului meu
exagerat al comicului m-am refugiat în teologie,
în speran a c ea va domoli, va pune cap t
acestei sl biciuni — pentru ca s dau aici peste
un comic imens i însp imânt tor. De ce
aproape toate lucrurile trebuie s -mi par
propria lor parodie? De ce trebuie s mi se par
aproape toate, nu aproape: toate mijloacele i
artificiile artei nu mai sunt bune ast zi decât
pentru parodie? — Probleme pur retorice,
e-adev rat — n-ar mai lipsi decât s-a tept
spuns la ele. i pe un om în asemenea m sur
dezn jduit i cu mutra asta de câine plouat,
dumneavoastr îl socoti i «înzestrat», pentru
muzic i-l chema i la ea i la dumneavoastr , în
loc s -l l sa i s persevereze, smerit, în
înv tura lui Dumnezeu?"
a gl suia confesiunea i refuzul lui Adrian.
Nici r spunsul lui Kretzschmar nu-l am în
original. În hârtiile r mase de la Adrian nu l-am
sit. Probabil c l-a p strat o vreme, dar în
vreuna din mut rile sau c toriile lui, la
München, în Italia, la Pfeiffering, trebuie s se fi
pierdut. De-altminteri mi s-a întip rit în memorie
aproape cu aceea i precizie ca i expresiile lui
Adrian, chiar dac nu mi-am luat atunci note cu
privire la con inutul lui. Bâlbâitul st ruia în
apelul, în îndemnurile, în ademenirile lui. Nici un
cuvânt din epistola lui Adrian, scria
Kretzschmar, nu-l clintise o clip m car din
convingerea c soarta îl h zise pe autorul
epistolei numai i numai muzicii, dup care
tânjea i care tânjea dup el, i de care se ascun-
dea, pu in din la itate, pu in din cochet rie,
înd tul unor analize ale caracterului, ale
temperamentului s u, adev rate i acestea
numai pe jum tate, a a cum se ascunsese i
înd tul teologiei, când î i alesese profesia
pentru prima oar , alegere absurd . "Mofturi,
Adri, — i agravarea durerii dumitale de cap e
pedeapsa." Sim ul comicului cu care se f lea sau
de care se v ita se va împ ca mult mai bine cu
arta decât cu ocupa iile lui actuale, artificiale,
ci arta, spre deosebire de teologie, putea folosi
acest sim — putea în general s foloseasc , mult
mai bine decât credea el sau decât se pref cea a
crede, tr turile temperamentale resping toare
pe care i le punea în cârc , din dorin a de a se
scuza. El, Kretzschmar, l sa deschis chestiunea
de a stabili în ce m sura e vorba de
autocalomniere destinat s acopere calomnierea
artei; c ci a înf a arta sub aspectul de
comuniune cu mul imea, de bezele aruncate-n
vânt, reprezenta ii de gal , foaie pentru umflatul
sentimentelor, constituia, desigur, o u oar
denaturare, i-anume una f cut cu bun
tiin . Din întâmplare îns , Adrian folosea, ca
se sustrag , tocmai acele însu iri de care arta
are nevoie. De oameni ca el avea nevoie ast zi
arta, exact de oameni ca el — i hazul, farsa
ipocrit pe care o juca, tocmai aici se ascundea:
Adrian tia foarte bine lucrul acesta. R ceala,
inteligen a "repede s tul ", sim ul searb dului,
oboseala, tendin a spre plictiseal , grea a, toate
erau tocmai potrivite s ridice înzestrarea la
nivelul voca iei. De ce? Pentru c ele constituie
numai în parte tr turi caracteristice
individului luat în particular, iar în parte de
natur supraindividual , expresie a unui
sentiment colectiv al uzurii i epuiz rii istorice a
mijloacelor de exprimare artistic , a plictiselii
ivite din pricina lor, i a n zuin ei dup c i noi.
"Arta merge înainte, scria Kretzschmar, i anume
cu ajutorul personalit ii, este produsul i
unealta timpului, i în ea elementele obiective i
subiective se întrunesc i se contopesc pân la
confundare, pân iau unele conforma ia
celorlalte. Necesitatea vital de progres
revolu ionar i de înf ptuire a noului, inerent
artei, o împinge s recurg la vehicularea celor
mai puternice sentimente subiective, pentru care
mijloacele artistice înc în circula ie «sunt
perimate», «nu mai au nimic de spus», «sunt
imposibile», i se folose te de cele aparent
nevitale, de oboseala personal , de plictiseala
intelectual , de dezgust lucid pentru «cum se
ticluie te», de afurisita de înclinare de a vedea
lucrurile în lumina propriei lor parodii, de
«sim ul comicului» — vreau s spun: voin a de
via i de progres a artei î i pune masca acestor
caracteristici individuale lâncede i decolorate ca
se manifeste, s se obiectiveze, s se
împlineasc în ele.
Toate astea i se par prea mult metafizic ?
N-am spus decât strictul necesar, numai
adev rul — adev rul pe care în fond dumneata îl
cuno ti foarte bine. Gr be te-te, Adrian, i
decide-te! Eu a tept. Ai împlinit dou zeci de ani,
i mai sunt o mul ime de iretlicuri de-ale
me te ugului pe care trebuie s le-nve i", i ca s
te stimulez, adaug c sunt destul de grele. E mai
bine s te-apuce durerea de cap de pe urma
exers rii de canoane, fugi, contrapunct, decât de
pe urma combaterii argumentelor kantiene de
combatere a dovezilor existen ei lui Dumnezeu.
De ajuns cu celibatul dumitale teologic!
«Fecioria-i de pre mare, dar f t tot trebuie s
fac , Altfel e ca rna stearp »."
Scrisoarea se încheia cu acest citat din
Heruvimul pelerin i când mi-am ridicat ochii de
pe ea am întâlnit surâsul mali ios al lui Adrian:
— Nu-i r u parat, ce zici? m-a întrebat el.
— Nu-i r u deloc, i-am r spuns.
— tie ce vrea, a continuat Adrian, i-i destul
de ru inos pentru mine, c eu nu prea tiu.
— Cred c i tu tii, i-am spus.
 Pentru c într-adev r nu g sisem în
scrisoarea lui, nic ieri, un adev rat refuz — dar
fire te, nici nu crezusem c "f cea mofturi".
Incontestabil c nu acesta e cuvântul potrivit s
ilustreze voin a sa de a vedea dificult ile în
luarea acestei hot râri i de a aprofunda totul
prin îndoieli. Prevedeam, cu emo ie, de
pe-atunci, c hot rârea va fi luat , i în
convorbirea ce a urmat, despre viitorul nostru, al
amândurora, era ca i luat . În orice caz,
drumurile noastre se desp eau. Cu toat
miopia mea pronun at , fusesem g sit apt
pentru serviciul militar i inten ionam s -mi fac
anul de milit rie imediat, la Regimentul 3 artile-
rie de câmp de la Naumburg. Adrian, la rândul
lui, pentru nu tiu ce motive, fie din pricina
debilit ii, fie din pricina obi nuitelor lui dureri
de cap, fusese scutit pe timp nedeterminat i î i
rturisise inten ia de a petrece vreo câteva
pt mâni la ferm , la Büchel, pentru a se
sf tui, cum spunea el, cu p rin ii în privin a
schimb rii profesiei. Se putea deduce c avea de
gând s le-o prezinte ca i cum ar fi vorba de
trecerea de la o universitate la alta — într-o anu-
mit m sur , sub aspectul acesta vedea el
lucrurile. Voia — urma s le spun — "s scoat
ceva mai mult în prim plan" preocup rile sale
legate de muzic i deci s aleag ora ul în care
activa mentorul muzical al anilor lui de coal .
"Pur i simplu evita s le declare c renun la
teologie. De fapt, inten ia lui era de a se înscrie i
la universitate, s audieze cursurile de filozofie,
ca s i poat da doctoratul în aceast
specialitate.
La începerea semestrului de iarn al anului
1905 Leverkühn se duse la Leipzig.
 XVI

Nu mai e desigur nevoie s spun c

desp irea noastr a fost rece, re inut , ca
manifestare exterioar . De abia dac am ajuns
ne privim ochi în ochi i s ne strângem
mâna. De prea multe ori ne desp isem în
pu ina noastr via i iar ne întâlnisem, pentru
ca aceast strângere de mân s fi devenit între
noi un obicei. Leverkühn p si Halle cu o zi
înaintea mea, seara o petrecusem împreun ,
numai în doi, la un teatru, f b ie ii de la
"Winfried", urma s plece a doua zi diminea i
ne-am luat r mas bun pe strad , cum mai
cusem de sute de ori, fiecare apucând-o în alt
parte. Eu nu m-am putut ab ine, am accentuat
cuvintele de r mas bun rostindu-i numele —
numele de botez, cum era i firesc. El nu. N-a
spus decât "so long" — r sese cu expresia asta
de la Kretzschmar i n-o folosea decât în
zeflemea, ca citat, i avea, de altfel , pentru citat,
pentru aluzia verbal la ceva sau la cineva, o
predilec ie pronun at ; ad uga apoi o glum pe
seama episodului mar ial de via care m
tepta i î i v zu de drum.
Avea dreptate s nu ia prea în tragic
desp irea. Peste un an cel mult, dup ce va fi
expirat serviciul meu militar, tot aveam s
ne-ntâlnim undeva. i cu toate astea, într-o
anumit m sur era o cotitur , se încheia o
epoc , alta începea, i chiar dac Adrian l sa
impresia c nu-i acorda nici o importan — eu
îmi d deam seama de eveniment cu o oarecare
melancolie i tulburare. Prin faptul c fusesem
împreun la Halle prelungisem, ca s zic a a,
perioada anilor no tri de coal ; tr isem acolo
aproape la fel ca la Kaisersaschern. Nici vremea
în care eu eram student i el mai mergea înc la
liceu nu putea fi comparat cu schimbarea ce
începea acum. Atunci îl l sasem în cadrul fami-
liar al ora ului natal i al liceului, i în orice
clip tiam unde e. De abia acum, a a mi se
rea, via a noastr se schimba, fiecare dintre
noi î i începea existen a pe cont propriu, i tot
ce-mi p ruse atât de necesar (chiar dac inutil)
avea s ia sfâr it, i, repet, din acel moment n-a-
veam s mai tiu ce face i prin ce trece,
n-aveam s mai fiu lâng el, s pot avea grij de
el, s nu-l scap din ochi, ci trebuia s -l p sesc
tocmai în clipa în care observarea vie ii lui — cu
toate c n-a fi putut schimba nimic, asta e sigur
— mi se p rea i mai de dorit, i-anume în clipa
când p sea cariera tiin ific , "arunca Sfânta
Scriptur sub banc ", pentru a folosi aceast
expresie, i se azvârlea în bra ele muzicii cu trup
i suflet.
Era o hot râre important i, dup mine,
purta o stranie pecete de fatidic, anula
întrucâtva perioada de timp intermediar , înnoda
la un loc momente îndep rtate din via a noastr
în comun, momente a c ror amintire mai era
înc vie: ceasul, când îl g sisem pe b iat
încercând armoniul unchiului s u, i, mai
înainte, canoanele cântate de noi cu
Hanne-rând oaica, în curte, sub tei. Hot rârea
asta f cea s -mi creasc inima de bucurie — dar
în acela i timp mi se i strângea de team .
Senza ia ce o încercam a putea s-o compar cu
crisparea pe care, copil, o ai în tot trupul când te
dai în leag n i te-avân i prea sus, senza ie
amestecat i cu chiotul de izbând , i cu
spaima zborului. Juste ea, necesitatea,
caracterul reparator al pasului s u, faptul c
teologia fusese o eludare, o disimulare, toate as-
tea erau foarte limpezi pentru mine, i eram
mândru c prietenul meu nu mai st la îndoial
m rturiseasc adev rul s u. Fusese, fire te,
nevoie de oarecare persuasiune, ca s ajung la
aceast recunoa tere i, independent de
rezultatele extraordinare pe care mi le
promisesem de pe urma ei, în toat prieteneasca
mea nelini te socoteam lini titor s -mi pot spune
în acest proces n-am avut nici un fel de
contribu ie — cel mult poate c -i fusesem de oa-
recare ajutor printr-o anume atitudine fatalist ,
prin cuvinte cum ar fi: "Cred c tii tu singur"...
Redau mai jos o scrisoare primit de la el
dup dou luni de la încorporarea mea la
Naumburg, i pe care am citit-o cu sentimentele
încercate poate de o mam când prime te ve ti
de felul acesta de la fiul ei, numai c , bineîn eles,
unei mame cuviin a cere s -i ascunzi asemenea
lucruri. Cu vreo trei s pt mâni în urm , f s -i
fi aflat înc adresa, îi scrisesem la Conservatorul
Hase, pe numele domnului Wendell Kretzschmar,
i-i povestisem despre condi iile noi, aspre în
care tr iam, rugându-l s fie bun s -mi scrie i
el, pe scurt m car, ca s -mi pot face o idee cum
se aranjase, cum se sim ea în marele ora i cum
i organizase studiile. Anticipând, spun doar c
stilul arhaizant folosit de el în r spuns e, fire te,
o parodie, o aluzie la caraghioslâcurile de la
Halle, la elucubra iile lingvistice ale lui
Ehrenfried Kumpf — dar în acela i timp o
expresie a personalit ii sale, o revelare a
înclina iilor sale stilistice, o manifestare a
formelor i structurii sale l untrice care
recurgeau la parodie pentru a se disimula i a se
realiza, la ad postul ei, într-un mod profund
caracteristic. Scria:
 "Lipsea în vinerea de dup Intrarea în
Biseric , 1905, a 27-a cas de pe Peterstrasse

Preacinstite, preaînv ate, iubite i binevoitor

Domine Magister i Ballisticus!

Bucuros c m a v spune mul mirea

noastr pentru grija ce domnia-ta ne-arat , i
pentru r va , în care de-ale domniei-tale f loase,
i n roade, i aspre îndeletniciri i de-al
domniei-tale s punit i es lat i bu umat i
pu cat mult gr itor i tare cu haz ne-a i dat
veste. Toate aste, din suflet ne-au poftit a râdere,
mai cu osebire rohmistrul care, cu toate c
sc rm nându-te i oc rându-te, pesemne c în
mare cinstire i pre uire ine înalta domniei-tale
înv tur i isprav , dac la cantin silitu-ai
fost s -i l mure ti ale stihurilor m suri în
picioare i morae37, el ajungând a crede c ast
tiin culme a fi i s mn de noble e spiritual .
Întru aceea, de m voi învrednici, voi r spunde,
istorisindu- i o pozn i-o bazaconie de mai mare
ocara, ce mie mi s-a întâmpla , aice, spre a avea
i tu a râdere i a te minuna. Numai c
dintru-ntâi s i spun din inim prietenoas i
voitoare de bine n dejdea mea c înduri voios i
poate chiar bucuros b taia cu nuiele i c la
cuvenita vreme vei trage din ea folos în a te g ti
cu bumbi i fireturi de rohmistru la glota i.
Pe-aice merge acu o vorb : «În l-de-Sus de
te încrezi, oameni i locuri bine de vezi, nim nui
a d unat ». Pe malurile Pleissei i-ale Parthei
i-ale Elsterului, f t gad c alt via se duce
i altfel bate sângele-n vine decât pe Saale, i

37
Unitate metric alc tuit din mai multe picioare (lat).
asta pentru c mare mul ime de popor
adunatu-s-a aice, ce trece de apte sute de mii,
lucru care din capul locului îndeamn la o
anume simpatie i îng duin , i însu i profetul,
când fu vorba de p catul Ninivei, ar tatu-s-a
mi cat în inim i v dit-a în elegere aplecat
tr haz când a zis oarecum dezvinov indu-se:
«Atât de mare ora , cu o mie de sute de oameni
în el i mai bine...» Po i s i închipui cum stau
lucrurile când e vorba s ar i îng duin la
apte sute de mii i mai ales la vreme de târg,
din care gustat-am de curând o prob , ca unul
ce eram nou-venit i nimerisem la cel de toamn ,
când n desc mul imi nem surate din toate
col urile Europei, i din Persia, i din Armenia, i
din alte ri asiatice.
Nu c Ninive asta de-aice mi-ar pl cea cine
tie ce, nici vorb c nu-i l mai frumos ora al
rii mele, Kaisersaschern e mai f los, dar u or îi
e a fi frumos i vrednic, c nimica nu-i e de
trebuin pentru asta, decât doar a fi vechi i
lini tit, i f de zvâcnire. Tare cu m re ie-i du-
rat , Lipsa asta a mea, parc-ar fi zidit cu pietre
dintr-o giuc rie din cele scumpe, i norodul
gr ie te într-o limb a naibii de necioplit , din
care pricin mult ov ie omul naintea fiec rei
dughene pân a se a eza la vro tocmal — e ca i
cum blajinul i adormitul nostru grai din
Turingia s-ar fi trezit la o neobr zare i
spurc ciune cât a apte mii de sute de oameni la
un loc, ce au falca de jos pro pit înainte,
groaznic, groaznic, dar din mila Domnului, îs
gând r u, ba a zice chiar îndulcit cu câte-o
vorb de batjocur de sine, ce i-o pot r bda,
socotind c inima lor bate la fel cum bate a lumii
întregi. Centrum musicae, centrum al tiparni elor
i al leg toriilor de bucoavne, mult-luminat
universitate — ce de altminteri în tare multe
ca uri e împ it : a ezarea cea de c petenie se
afl în pia a lui August, biblioteca e lâng
Gewandhaus38, iar feluritele facult i î i au,
fiecare, zidire deosebit cum cea de filozofie la
Casa Ro ie de pe Promenad , iar cea de
înv tur pravilelor la Colegiul Sfintei Fecioare,
pe strada mea, Peterstrasse, unde, proasp t
descins de la gara a mare, i în cea dintâi
umblare prin uli ele târgului, g sit-am f
bav ad post i g zduire cuviincioas . Fiind
numai pu in dup -amiaz , îmi l sai cuf rul la
magazia g rii, pornii ca dus de mân într-acolo,
citii o idul pe-un burlan, tr sei de clopo el i
zui lesne la învoial cu propriet reasa gr sun
bine i cu grai diavolesc, pentru amândou
od ile de la catul de jos. Era înc destul de
devreme, a a c mai avui timp, împins cum eram
de pofta nou-sositului, s m preumblu i s
cutreier aproape tot ora ul — de data asta
cu-adev rat c uzit, i anume de hamalul ce se
dusese s -mi aduc de la gar cuf rul: de la el
ajung de-a dreptul la n zbâtia i spurc ciunea
despre care am pomenit, i poate c am s mai
vorbesc despre ea.
Nici în privin a clavicembalului nu s-a l sat
gr suna greu; îs obi nui i p-aice. Dar nici n-o
asurzesc cine tie ce, pentru c în timpul de fa
mai mult de laturi teoretice m in i de
bucoavne i scriptologhie, de harmonia i
punctum contrapunctum, pe de-a-ntregul dup
cum m duce capul meu, vreu s zic: sub
obl duirea i judecata lui amici Kretzschmar,
ruia tot ce-am studiat i elaborat îi supun la
fiecare dou zile spre încuviin are sau mustrare.

38
Celebr sal de concerte din Leipzig
Tare m-a mai strâns la piept b trânul i s-a
bucurat de venirea mea, v zând c nu i-am
tirbit n dejdea ce în mine i-o pusese. Nici nu
vrea s-aud de conservator în ce m prive te,
nici de cel mare, nici de cel al lui Hase, la care-i
i el dasc l; n-ar fi, dup spusa lui, atmosfera
potrivit pentru mine, ci mai curând ar trebui s
iau dup taica Haydn: el nicicând n-a avut
preceptor, ci i-a f cut rost de Gradus ad
Parnassum39 al lui Fuchs i de ceva muzic de pe
vremea d-atunci, mai cu osebire de-a lui Bach
cel din Hamburg, i s-a apucat s -nve e cu
destoinicie me te ugul dup ea. Între noi
mân vorba, înv atul armoniei tare
-ndeamn la c scat, dar cum la contrapunct
prind îndat via , sunt în stare, în acest magic
domeniu, de tot felul de pozne amuzante, i cu o
voluptate afurisit rezolv la nesfâr it probleme;
am gata un întreg morman de studii caraghioase
de canoane i fugi, pentru care magistrul mult
m-a l udat. E-o trud rodnic ce-ndeamn la
fantezie i la n scocire, în vreme ce giocul de
domino cu acordurile f tem nu-i, dup cât
duce pe mine capul, de nici un folos lumii.
Oare toate aste întârzieri, note de pasaj, mo-
dula ii, preg tiri i rezolv ri nu se înva mai
bine din practic i din auzite, din încercat i din
aflat, decât din carte? i-n afar de asta i per
aversionem40, e o nerozie ast separa ie mecanic
a contrapunctului de armonie, de vreme ce ele se
întrep trund atât de indisolubil încât nu le po i
înv a pe fiecare deosebit, pentru sine, ci numai
întregul, i-anume Muzica — dac po i, fire te.
a c -s silitor, zelo virtutii41, ba chiar
39
Trepte c tre Parnas, celebru manual de înv are a contrapunctului (lat).
40
în general (lat).
41
zuiesc cu patim c tre virtute — muncesc cu râvn (lat).
aproape prea împov rat i cople it de materii,
întrucât la coala înalt mai audiez i istoria
filozofiei la Lautensack, i enciclopedia tiin elor
filozofice precum i logica, la ilustrul Bermeter.
— Vale. Iam satis est42. Cu aste zise, te las în
seama milostivului Dumnezeu, s te ocroteasc ,
pre domnia-ta precum i toate inimile
neprih nite. «Umila dumneavoastr slug », se
zicea la Halle. — Cât despre festa i pozna i
despre cele întâmplate între mine i Satana,
i-am zgând rit prea mult curiozitatea: n-a fost
mai nimic, decât c hamalul acela, în ziua dintâi,
pe-nserat, m-a-mpins pe calea r cirii — era un
u, încins la brâu c-o funie, c-o apc ro ie
pe cap, cu pl cu a de alam , purta pelerin de
ploaie, vorba-i era diavoleasc , a a cum e la
toat lumea p-aici, i-avea falca de jos pro pit
înainte, aducea, E de departe, cred eu, cu
Schleppfuss al nostru, din pricina b rbu ei, ba
dac stau i m gândesc îi sem na chiar bine,
sau poate c numai amintirea mea l-a f cut s
semene — altminteri ar ta mai voinic i mai
împlinit, de pe urma b uturii. S-a dat i drept
uz de str ini i ca atare-l ar ta i pl cu a de
alam i cele dou -trei f râme de englezeasc i
fran uzeasc rostite ca vai de lume peautiful
puilding43 i antiquide exdremement
inderessant.44
Vorba e, am c zut la învoial , i dou ceasuri
tute n ul m-a tot purtat i mi-a tot ar tat
de toate i peste tot, biserica Sfântul Pavel cu
minunata-i galerie, biserica Sfântul Toma, în
amintirea lui Johann Sebastian, i mormântul
lui din biserica Sfântul Ioan, unde se afl i
42
mâi s tos. Atâta ajunge (lat).
43
Cl dire frumoas (engl. incorect ).
44
Antichitate foarte interesant (fr. incorect ).
monumentul Reformei, i noul Gewandhaus. Era
veselie mare pe str zi pentru c , precum mai
nainte pomenit-am, târgul de toamn se afla înc
în toi i fel de fel de flamuri i banderole, reclame
de bl nuri i de alte m rfuri atârnau de la
ferestre pe zidurile caselor, i mare omenire
furnica pe toate uli ele, mai cu osebire în miezul
ora ului, pe lâng prim ria cea veche, unde
ul mi-a ar tat re edin a regal i pivni ele
lui Auerbach i turnul cet ii Pleissenburg,
singurul care mai st înc -n picioare — aici
purtat-a Luther disputa cu Eck. i abia dup
aceea d dur m peste gloata i v lm eala de pe
ulicioarele strâmte din dosul arhaicei pie e cu
acoperi urile în povârni iute, ulicioare
legate-ntre ele cruci i curmezi , prin cur i i
ganguri acoperite, în care r spundeau magazii i
pivni e, un adev rat labirint, toate în esate cu
rfuri pân -n vârf, i oameni ce se-mbulzesc i
se uit la tine cu ochi exotici i vorbesc graiuri
din care n-ai auzit în via a ta o iot . Era, pe
drept cuvânt, emo ionant i sim eai zvâcnind în
pieptul t u pulsul omenirii.
Încetul cu încetul se l sa întunericul, luminile
începur s se aprind , uli ele se golir ; eram
ostenit i fl mând. Atunci îi zic c uzei s -mi
arate un birt, la urma urmei, s -mbuc i eu ceva.
Unul bun? face el i clipe te. Bun, zic eu, dac
nu-i prea scump. i unde m duce în fa a unei
case, pe-o ulicioar în dosul Str zii Mari — avea
parmaclâc cu marginea de alam la treptele de la
i lucea ca pl cu a lui, i deasupra u ii un
fanar ro u, ro u întocmai ca apca n ului. Îi
pl tesc, îmi ureaz poft bun , i dus a fost. Eu
trag clopo elul, u a se deschide de la sine, i
în untru îmi iese înainte o madam g tit ,
împopo onat , cu obrajii ca stafida, cu un irag
de m rgele ca de cear la culoare, pe straturi de
gr sime, i m salut cu gra ii aproape pudice,
gângurind încântat i dr la , ca unui
musafir de mult a teptat, poftindu-m , printre
perdele grele de catifea pe care le d dea la o
parte ploconindu-se, într-o înc pere sclipitoare,
bogat tapisat cu belacoz , cu un policandru
mare de cristal, cu candelabre de perete în
dreptul oglinzilor i al canapelelor de m tase,
unde-mi tronau nimfe, fecioare ale desfrâului,
vreo ase sau apte, cum s zic, ni te morfe,
ni te libelule, ni te esmeralde prea pu in
ve mântate, str veziu ve mântate, în valuri
diafane, horbote i paiete, unele cu p rul lung i
despletit, altele tunse scurt cu bucle i cârlion i,
cu sânii ca ni te emisfere, goi i pudra i, cu
br ri late pe bra e i care mi te priveau cu ni te
ochi încin i de pofte i ner bdare.
La mine se uitau, nu la tine. N ul m
gase-ntr-o cas deocheat ! Mi-ascund emo ia
încremenit, privesc în jur i v d un pian deschis,
un prieten, m reped furtun peste covor drept
la el i, din picioare, atac dou -trei acorduri, le
mai tiu i-acum pentru c aveam ideea sonor
în gând, o modula ie din si major în do major, un
interval de-un semiton luminându-se ea în ruga
sihastrului în finalul la Freischütz când intr
timpanul, trompetele i oboii pe acordul de
cvart i sext în do. Asta am tiut-o mai târziu,
atunci nu tiam, ci am atacat a a, într-o doar .
În vremea asta numai ce s-apropie de mine o
oche ic , într-o corselet spaniol , cu nasu-n
vânt, cu gura mare i ochii ca migdala,
Esmeralda, i cu bra ul mi-atinge lene obrazul.
-ntorc, zvârl scaunul deoparte cu genunchiul ,
îmi croiesc drum înd t peste covor prin iadul
desf rilor, pe lâng a flecar , trec prin
vestibul i cobor treptele in strad f s ating
car parmaclâcul de alam . Asta-i tot ce mi
s-a-ntâmplat, un moft la urma-urmei, pe care i
l-am povestit pe îndelete în schimbul celor cu
majurul cu gur mare ce- i soarbe înv tura în
ale artis metrificandi45. Aceste fiind zise, amin i
ruga i-v pentru mine! Pân acum am ascultat
doar un singur concert la Gewandhaus, cu A
Treia de Schumann ca pièce de résistance. Un
critic de pe vremea lui elogia «cuprinz toarea
concep ie despre lume» a acestei muzici, ceea ce
are un iz de p vr geal lipsit de obiectivitate
i stârne te, de altminteri, un râs grozav
clasici tilor. Dar avea totu i un oarecare sens,
pentru c ea caracterizeaz o ridicare în rang pe
care muzica i muzicienii o datoreaz
romantismului. El a emancipat muzica, a scos-o
din sfera unui specialism m rginit de fanfar
comunal i a pus-o în contact cu lumea vast a
spiritului, cu mi carea universal artistic i
intelectual a epocii — asta nu trebuie s-o uit m
niciodat . Toate acestea pornesc de la ultima
perioad a lui Beethoven i de la polifonia lui i
sesc extraordinar de Semnificativ faptul c
adversarii romantismului, adic ai unei arte ce
se te domeniul sujet muzical pentru a se
situa pe un plan cerebral general. Mul i au fost
cei care au criticat i au deplâns constant
evolu ia beethovenian târzie. Gânditu-te-ai
vreodat cât de altfel, cât de mult mai îndurerat
i mai grea de semnifica ie apare individualizarea
vocal în operele târzii ale lui Beethoven fa de
muzica sa mai veche, unde e tratat mai savant?
Exist unele sentin e care, prin grosol nia lor ce
compromite grav pe emitent, te fac s râzi.

45
Arta versifica iei (lat).
Händel spunea despre Gluck : «Buc tarul meu se
pricepe la contrapunct mai bine decât el»,
apreciere de confrate care-mi place grozav.
Cânt mult Chopin i citesc despre el. Îmi
place angelicul din f ptura lui, care-mi aminte te
de Shelley, caracterul straniu, misterios, înv luit,
impenetrabil, evaziv, deloc aventurist al
existen ei sale, acel nu-vreau-s tiu-de-ni-mic,
acel refuz al experien ei concrete, sublimul incest
al artei sale de-o fantastic delicate e i seduc ie.
Cât de elocvent se roste te în favoarea acestui
om prietenia profund atent a lui Delacroix,
care-i scria: «J'espère vous voir ce soir, mais ce
moment est capable de me faire devenir fou»46.
Totul e cu putin la acest Wagner al picturii!
Dar sunt, la Chopin, unele semne care îl
prevestesc pe Wagner i mai mult decât atât, îl
dep esc, nu numai sub aspectul armonic, ci i
psihic în general. Ia de pild Nocturna în do diez
minor opus 27 no. 2 i intermediul care se
desf oar dup schimbarea enarmonic din do
diez în re bemol major. Ele dep esc în eufonie
disperat toate orgiile din Tristan — i asta în
intimitatea pianistic , nu în marea b lie a
volupt ii, i f caracterul de corrida al unei
mistici teatrale robust în toat dec derea ei. Ia,
mai ales, ironia lui în raporturile cu tonalitatea,
felul lui de a fi vexant, reticent, negator,
divagant, felul de a zeflemisi semnele de altera ie.
Te duce departe, amuzant, emo ionant de
departe...""
Scrisoarea se încheie cu exclama ia "Ecce
epistola!"47. i e ad ugat: "C o vei distruge
imediat se în elege de la sine". Semn tura e o
46
jduiesc s v v d disear , dar clipa asta e în stare s m împing
la nebunie (fr.)
47
Iat scrisoarea (lat).
simpl ini ial , aceea a numelui de familie, L., nu
A.

XVII

Dispozi ia lui categoric de a distruge

scrisoarea asta n-am respectat-o — cine-ar putea
ia în nume de r u a a ceva unei prietenii
care-i în drept s i revendice epitetul pe care
Delacroix l-a g sit pentru prietenia sa cu Chopin,
"profund atent "? La început nu m-am supus
dorin ei lui, fiindc sim eam nevoia s citesc i
recitesc mereu hârtia pe care o parcursesem
doar în grab prima oar — ci o f ceam nu atât
pentru lectura în sine cât ca s -i studiez stilul i
psihologia, dar cu vremea am c tat
sentimentul c pierdusem clipa distrugerii; m
deprinsesem s o consider ca pe un document
din care indica ia de a-l distruge era o parte
integrant , astfel c însu i caracterul lui, ca s
zic a a documentar, o anula.
Din capul locului un lucru era cert: indica ia
final nu fusese motivat de scrisoarea întreag
ci numai de o parte, a a-numita fest i pozn ,
întâmplarea cu funestul hamal. Dar judecând
lucrurile: partea asta era toat scrisoarea; din
pricina ei fusese scris — nu pentru ca s m
amuze pe mine; nici vorb c Adrian tia c
pentru mine festa n-avea nimic amuzant; o
scrisese ca s se descarce de o impresie
zguduitoare, i eu, prietenul din copil rie, eram
singurul în stare s în eleg a a ceva. Tot restul
era adaos, înveli , pretext, t nare i , dup
aceea, o acoperire limbut cu aperçu48-uri de

48
Observa ii (fr.).
critic muzical , ca i cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Ca s folosesc un termen foarte
obiectiv, tot interesul se concentreaz asupra
anecdotei; ea se contureaz din capul locului
undeva în fundal, se anun din primele rânduri
i e mereu amânat . Nerelatat înc , ea încearc
se strecoare în gluma cu marele ora Ninive i
în vorbele sceptice i îng duitoare ale profetului.
E cât pe-aci s fie povestit atunci când
pomene te pentru prima dat de hamal — dar
iar dispare. În aparen scrisoarea se încheie
înainte de povestirea anecdotei— "Iam satis est"
— ca i cum autorul ar fi pierdut-o din vedere, ca
i cum numai citarea formulei de salut a lui
Schleppfuss i-ar fi reamintit-o, i este relatat "la
repezeal ", ca s zic a a, cu stranii aluzii la
tiin a despre fluturi a tat lui s u, dar nu
trebuia s constituie finalul scrisorii, ci i se aga
considera iuni despre Schumann, despre
romantism, despre Chopin, care v dit c
urm resc s -i scad din pondere, s-o întoarc în
uitare — sau, mai bine, poate, s lase, din
mândrie, impresia c ar urm ri acest scop; c ci
nu pot s cred c exista într-adev r inten ia ca
eu, cititorul, s trec peste miezul scrisorii.
Înc de la a doua lectur mi s-a p rut tare
ciudat c stilul, pasti a sau adaptarea personal
la germana veche a lui Kumpf ine numai pân
ce se încheie povestirea aventurii, iar apoi e l sat
balt , astfel c paginile finale sunt complet lipsite
de culoarea lui i au o inut lingvistic absolut
modern . Nu r mâi oare cu impresia c tonul
arhaizant, o dat a ternut pe hârtie povestea
ducerii în ispit , î i împlinise rostul i c dup
aceea autorul epistolei renun ase la el, nu atât
pentru c nu-i era adecvat considera iunilor
finale menite s abat aten ia în alt parte, cât
pentru c recursese la acest stil din capul locului
numai ca s -l poat folosi la relatarea pove tii,
reia îi d dea, cu ajutorul lui, atmosfera
cuvenit . i ce atmosfer ? Am s-o spun, oricât ar
rea de pu in potrivit unei farse calificativul pe
care-l am în minte. Era atmosfera religioas .
Pentru mine totul devenea limpede: datorit
afinit ii ei istorice cu problemele religiei, Adrian
alesese germana din vremea Reformei pentru o
scrisoare ce trebuia s m pun la curent cu
aceast poveste. Altminteri, f jocul acesta,
cum ar fi putut el strecura cuvintele pe care
totu i le voia scrise "Ruga i-v pentru mine!"? Nu
se poate da un exemplu mai bun de citat luat
drept acoperire, de parodie luat drept pretext, i
imediat înainte mai e o expresie care m-a
zguduit înc de la prima lectur i care nici ea
nu are nimic comun cu umorul, ci poart o
amprent categoric mistic , deci religioas :
expresia "iadul desf rilor".
Pu ini sunt cei care se vor fi l sat în ela i de
ceala analizei la care am supus, i acum i
atunci, scrisoarea lui Adrian, i- i vor da seama
de sentimentele reale cu care o citeam i o
reciteam. E necesar ca o analiz s dea aparen a
celii, chiar i atunci când are loc într-o stare de
profund emo ie. Pentru c eram emo ionat; ba
mai mult chiar, îmi ie isem din fire. Mânia mea
împotriva festei obscene pe care i-o jucase acel
Schleppfuss be iv i grosolan n-avea margini —
i rog pe cititor s nu vad în asta o tr tur a
propriei mele persoane, un semn distinctiv al
pudibunderiei mele — n-am fost niciodat un
pudibund i dac mie mi s-ar fi întâmplat s fiu
dus de nas la Leipzig, a fi tiut cum s ies cu
fa a curat ; ci îl rog s afle caracterizate în
sentimentele mele f ptura i natura lui Adrian,
pentru care, fire te, cuvântul "pudibund" ar fi de
asemenea ridicol, absolut nelalocul lui, i ar fi
trebuit s -i poat inspira i necioplitului
circumspec ie i sfial , i dorin a de a-l proteja i
menaja.
La emo ia mea contribuia, nu în mic
sur , faptul c îmi relatase aventura, i asta
la câteva s pt mâni dup ce se petrecuse, ceea
ce însemna înc lcarea unei discre ii altminteri
absolute, întotdeauna respectat de mine. Oricât
ar putea suna de ciudat, inând seama de vechea
noastr camaraderie — domeniul iubirii, al
sexului, al c rnii n-a fost niciodat atins în
convorbirile noastre într-o form cât de cât
personal i intim ; niciodat el n-a p truns în
tema discu iilor noastre altfel decât prin inter-
mediul artei i literaturii, în leg tur cu
manifest rile pasiunii în sfera spiritual , i
atunci Adrian emitea formul ri obiective i
informate care l sau persoana lui complet în
afara chestiunii. Cum s nu fi cuprins, un spirit
ca al s u, i acest element îl înglobase; despre
asta f cea dovad suficient faptul c reproducea
unele înv turi luate de la Kretzschmar despre
rolul, deloc de dispre uit, al senzualit ii în art
i nu numai în art ; apoi unele dintre
observa iile sale referitoare la Wagner, sau unele
rturisiri spontane, când vorbea, de pild ,
despre nuditatea vocii umane i despre cum era
ea compensat cerebral în formele artistice atât
de rafinate ale muzicii vocale vechi. Nimic, în
toate astea, din nevinov ia feciorelnic , era o
dovad de considerare lucid , liber i deta at a
universului poftelor. Dar iar i, nu pentru mine
era caracteristic, ci pentru el, faptul c de fiecare
dat când convorbirea lua o astfel de întors tur ,
sim eam în forul meu interior ceva ca un oc, o
consternare, o u oar crispare l untric . Era, ca
m exprim emfatic, ca i cum ai fi ascultat un
înger disertând despre p cat; nici acesta nu pu-
tea fi suspectat de frivolitate sau de neru inare i
nici c ar face, banal, haz pe socoteala temei, i
totu i, cu toat considera ia pentru dreptul s u
spiritual de a- i permite una ca asta, te-ai fi
sim it jignit i ai fi fost ispitit s -l rogi: "Taci,
dragul meu! Prea sunt pure buzele tale i severe,
pentru asemenea lucruri".
Repulsia lui Adrian fa de grosol niile lascive
era mai mult decât evident i-i cuno team
perfect expresia reticent , dispre uitoare i
dezgustat când o asemenea eventualitate doar
ap rea la orizont. La Halle, în cercul "Winfried",
aceast delicate e a lui fusese mai mult sau mai
pu in la ad post de atacuri; buna-cuviin ecle-
ziastic obliga — cel pu in în cuvinte — la
re inere. Despre neveste, femei, fete, leg turi de
dragoste, nici vorb nu era printre condiscipoli.
Nu tiu cum se comportau ei în realitate, teologii
no tri, sub acest aspect, i dac î i p strau, to i,
castitatea în vederea unei c torii cre tine ti. În
ce m prive te, m rturisesc f ov ire c
gustasem din fructul oprit i avusesem vreo
apte sau opt luni raporturi cu o fat din popor,
fiica unui dogar — leg tur pe care cu destul
greutate am încercat s-o in ascuns fa de
Adrian (cred îns c el nici n-a b gat de seam ),
i c dup acest interval am rupt-o cu bini orul
cu fata, pentru c era tare redus i incult i
tare m plictisea; nu aveam nimic s ne spunem
decât un singur lucru, mereu acela i. Nu atât
clocotul sângelui cât curiozitatea, vanitatea i
dorin a de a traduce în practic libertatea
anticilor în raporturile sexuale, care f cea parte
din convingerile mele teoretice, m-au îndemnat la
aceast leg tur .
Or tocmai acest element, al unei pl ceri
spirituale la care n zuiam, ce-i drept, pu in cam
pedant, lipsea cu des vâr ire din atitudinea lui
Adrian fa de sfera în chestiune. Nu vreau s
vorbesc de re inerea cre tineasc i nici s
folosesc, în cazul de fa , parola
"Kaisersaschern", moralist i mic-burghez i
impregnat , în parte, de medievala team de
cat. Ar satisface adev rul în prea mic m sur
i n-ar fi suficient ca s evoce grija afectuoas ,
oroarea fa de cel mai mic r u ce i s-ar putea
întâmpla pe care mi le insufla atitudinea lui.
Dac nu puteai — i nici nu voiai — s i-l
imaginezi într-o situa ie "galant ", era din cauza
armurii de inocen , de puritate, de mândrie in-
telectual i de ironie glacial în care era
îmbr cat i care-mi era sfânt — sfânt într-un
fel anume, dureros i, în tain , umilitor. Pentru
doare i umile te — nu pe cei r i, poate —
gândul c via a c rnii e lipsit de inocen , c in-
stinctul nu cru nici cea mai cerebral dintre
mândrii, c trufia, chiar i cea mai semea ,
trebuie s pl teasc naturii tributul ei, a a c
nu- i mai r mâne decât s speri c aceast
umilire întru omenesc i prin aceasta întru
animalic, ar putea, cu voia Domnului, s se
împlineasc în forma ei psihic cea mai elevat ,
cea mai frumoas , mai nobil , înv luit în
afectuoas abnega ie i sensibilitate
purificatoare.
Trebuie s mai adaug c tocmai cazurile ca
acela al prietenului meu îng duie cele mai pu ine
speran e. Înfrumuse area, înv luirea, înnobilarea
despre care vorbeam, sunt opera sufletului,
instan mediatoare, cu un puternic suflu poetic,
în care cerebralul i instinctivul se întrep trund
 i, într-un anume mod, iluzoriu, cad de acord —
un plan de via , un strat, sentimental în
adev ratul în eles al cuvântului, cu care,
rturisesc, omenia mea se împac foarte bine,
dar care nu-i f cut s mul umeasc un gust mai
preten ios. Firi ca cea a lui Adrian n-au mult
"suflet". Este un fapt asupra c ruia prietenia
mea profund atent mi-a deschis ochii, i
anume, c cea mai trufa cerebralitate este
mult mai expus s se pomeneasc absolut
dezarmat în fa a instinctului gol-golu , s -i cad
prad în condi ii pur i simplu ru inoase; i
acesta era motivul aprehensiunii c reia tem-
peramente ca al meu trebuie s -i fac fa când e
vorba de firi ca cea a lui Adrian — i din acest
motiv povestea blestematei aventuri lua în ochii
mei un caracter simbolic înfrico tor.
Mi-l închipuiam stând în pragul salonului,
pricepând numai cu încetul în timp ce privea la
avidele preotese ale desfrâului. Ca i în
atmosfera de înstr inare din birtul lui Mütze de
la Halle — aveam atât de limpede imaginea în
fa a ochilor! — îl vedeam repezindu-se orbe te la
pian, atacând acordurile, a c ror explica ie avea
-i apar retrospectiv. O vedeam pe cârn lâng
Adrian — Hetaera esmeralda — emisfere pudrate
în corselet spaniol — o vedeam mângâindu-i
obrazul cu bra ul ei gol. i am sim it, violent, un
dor s zbor acolo, prin spa iu, prin timp. Aveam
poft s -i dau tartori ei un picior, s-o gonesc de
lâng el, a a cum izbise Adrian taburetul de la
pian cu genunchiul, ca s i poat croi drum
spre libertate. Zile întregi am sim it atingerea
rnii ei pe propriul meu obraz i tiam, implicit,
cu oroare, cu spaim , c de atunci îi ardea i lui
obrazul. Din nou nu pot decât s rog s se
aprecieze faptul c nu eram în stare s v d
incidentul sub aspectul lui hilar, ceea ce era
caracteristic nu pentru mine, ci pentru Adrian.
El n-avea absolut nimic hilariant. Dac am
reu it, în cât de mic m sur , s dau cititorului
o imagine a firii prietenului meu, atunci trebuie
simt al turi de mine tot ceea ce era nespus
de înjositor, sarcastic-degradant i primejdios în
aceast atingere.
pân în momentul acela el nu se
"atinsese" de vreo femeie a fost i a r mas pentru
mine o certitudine nezdruncinat . i iat c îl
atinsese femeia — i el fugise. Nici aceast fug
nu are nimic rizibil, asta îl pot încredin a pe
cititor, dac s-ar sim i cumva înclinat s vad
a ceva. Rizibil îns , la nevoie, era încercarea
lui de evadare, în sensul amar i tragic al
rniciei acesteia. În ochii mei Adrian nu
sc pase i, cert, numai foarte trec tor trebuie s
fi avut sentimentul evad rii. Trufia cerebral
suferise ocul întâlnirii cu instinctul lipsit de
suflet. Adrian avea s se întoarc într-o bun zi
acolo unde-l mânase arlatanul.

XVIII

În fa a descrierilor i relat rilor mele cititorul

nu- i pun întrebarea de unde tiu cu precizie
toate am nuntele, de vreme ce nu totdeauna am
fost de fa , nu totdeauna am fost al turi de
posatul erou al acestei biografii. E-adev rat c
în repetate rânduri am tr it departe de el
perioade mai îndelungate: astfel în timpul ser-
viciului militar de un an de zile, dup trecerea
ruia, fire te, mi-am reluat studiile la
Universitatea din Leipzig, unde era i Adrian, i
acolo m-am familiarizat cu mediul în care tr ia.
Tot a a s-a întâmplat în r stimpul c toriei mele
de studii clasice, f cut între anii 1908 i 1909.
Reîntâlnirea noastr dup aceast c torie a
fost fugitiv , pentru c el nutrea inten ia s plece
din Leipzig, s se duc în sudul Germaniei. A
urmat apoi perioada cea mai lung a desp irii
noastre: au fost anii pe care, dup o scurt
edere la München, Adrian i-a petrecut cu priete-
nul s u , silezianul Schildknäpp, în Italia, în
timp ce eu absolveam anii de prob la gimnaziul
Bonifaciu, din Kaisersaschern, i apoi îmi
ocupam postul definitiv. De abia în 1913, când
Adrian s-a stabilit la Pfeiffering, în Bavaria
Superioar , iar eu m-am mutat la Freising, am
ajuns din nou în apropierea lui, pentru ca,
fire te, din clipa aceea i pân la catastrofa din
1930, s fiu, aptesprezece ani în ir, f nici o
întrerupere — sau aproape f nici o întrerupere
—, spectatorul vie ii sale, ce purta de atâta vreme
semnul fatidic, i al crea iei sale, mereu mai
fr mântate.
Nu mai era de mult un încep tor în studiul
muzicii, în me te ugul ei straniu i cabalistic,
glume i sobru, ingenios i profund când, la
Leipzig, se încredin a din nou îndrum rii,
sfaturilor i supravegherii lui Wendell Kretz-
schmar. Progresele sale rapide în domeniul
asimil rii tradi iei, al tehnicii compozi iei, al
studiului formelor, al orchestra iei, stimulate de
o inteligen care prindea totul din zbor i
stânjenite poate doar de o anticipare
ner bd toare, dovedeau c intermezzo-ul teologic
de doi ani de la Halle nu-i sl bise raporturile cu
muzica, nu însemnase o întrerupere efectiv a
rela iilor cu ea. Scrisoarea lui men ionase câte
ceva despre ardoarea i mul imea exerci iilor sale
contrapunctice. Kretzschmar punea accentul
aproape i mai mult pe instrumenta ie i îi cerea,
cum f cuse i la Kaisersaschern, s orchestreze
mult muzic de pian, p i de sonate i chiar i
cvartete de coarde, pentru ca apoi s le discute
cu el pe larg, s -i arate cusururile i s i le
corecteze. Mergea pân acolo încât îi încredin a
spre orchestrare extrase pentru pian ale unor
acte întregi din opere pe care Adrian nu le
cuno tea, i compararea a ceea ce încercase
elevul — care-l ascultase i citise pe Berlioz, pe
Debussy i pe postromanticii germani i austrieci
— cu ceea ce f cuser Grétry sau Cherubini
în i, d deau i magistrului i înv celului
destule motive de râs. Pe atunci Kretzschmar
lucra la propria lui oper dramatic , Statuia de
marmur , i chiar i din ea îi d dea discipolului
câte o scen oarecare din partitur s i-o
instrumenteze i apoi îi ar ta cum o rezolvase
sau cum avea de gând s-o fac — prilej de ample
discu ii, la care, de obicei, se-n elege, experien a
cople itoare a magistrului r mânea st pân pe
câmpul de b taie, dar o dat , cel pu in o dat ,
victoria fu ob inut de intui ia neofitului. O
combina ie de sunete pe care la prima vedere
Kretzschmar o respinsese ca imprudent i
dubioas , îi ap ru în cele din urma ca fiind mai
caracteristic decât ceea ce avusese el în minte,
i la întâlnirea urm toare m rturisi c vrea s i
însu easc ideea ciracului.
Adrian fu mai pu in mândru de treaba asta
decât ar fi fost de a teptat. Prin pornirile lor
muzicale i prin manifest rile lor de voin ,
profesor i elev erau în fond foarte departe unul
de altul, cum de altfel se întâmpl în art în mod
aproape necesar, c ci aspirantul se vede obligat
recurg , pentru îndrumarea în me te ug, la
un magistru de care-i pe jum tate înstr inat din
cauza deosebirii de genera ie. i înc e bine dac
acesta ghice te tendin ele ascunse ale
tineretului, le ironizeaz eventual, dar se fere te
de a se pune în calea evolu iei lor. Astfel Kretz-
schmar tr ia cu convingerea fireasc i tacit c
muzica î i atinsese culmea definitiv a formei ei
de manifestare i de ac iune în stilul orchestral
— ceea ce Adrian nu mai credea. Dar pentru cei
dou zeci de ani ai s i, spre deosebire de
înainta i, raportarea celei mai evoluate tehnici
instrumentale la concep ia de muzic armonic
era mai mult decât o descoperire istoric —
devenise la el un fel de credin , amalgamat în
trecut i în viitor; iar privirea rece aruncat pe
aparatul sonor hipertrofiat al orchestrei post-
romanticilor, nevoia de a-l condensa i de a-l
repune în rolul de slujitor pe care-l jucase în
epoca muzicii vocale prearmonice, polifonice;
tendin a c tre aceasta i deci c tre oratoriu, gen
în care mai târziu creatorul Apocalipsei Sfântului
Ioan i a Lament rii doctorului Faustus avea s
ating culmea expresiei i a cutezan ei — toate
acestea au ap rut destul de timpuriu la Adrian,
i în vorb i în fapt .
Nu era îns un motiv ca studiile lui de
orchestrare sub îndrumarea lui Kretzschmar s
nu fie continuate cu ardoare, fiind de acord cu
acesta c trebuia s st pâne ti perfect toate
cuceririle trecutului, chiar dac nu le mai so-
coteai esen iale, i la un moment dat mi-a spus:
Un compozitor care, pentru c e s tul de
impresionism orchestral, nu mai vrea s înve e
instrumenteze, mi se pare ca un dentist care
n-ar vrea s mai studieze tratarea r cinilor i
s-ar mul umi s fie asemenea b rbierilor care
scoteau din ii, numai fiindc a aflat c din ii cu
nervul mort pot provoca reumatismul
poliarticular. Aceast compara ie bizar i
insolit , dar atât de caracteristic pentru starea
de spirit a vremii, a r mas un citat cu nuan
critic frecvent utilizat între noi, i "dintele mort"
deveni termenul-simbol pentru anumite crea ii
cu palet orchestral rafinat de mai târziu —
inclusiv propria sa fantezie simfonic
Fosforescen a m rii, pe care a scris-o fiind înc la
Leipzig, sub privirile lui Kretzschmar, dup o
torie de vacan întreprins cu Rüdiger
Schildknäpp la Marea Nordului i a c rei audiere
cvasipublic a organizat-o Kretzschmar, cu un
prilej oarecare. E o pies de sonoritate pictural
utat , f când dovada unui uimitor sim pentru
alambic ri sonore fascinante, enigmatice,
aproape indescifrabile urechii la prima audi ie, i
un public avizat întrez ri în tân rul compozitor
un continuator extrem de înzestrat al liniei
Debussy-Ravel. Dar nu era, i toat via a lui a
socotit aceast demonstra ie savant de
coloratur orchestral ca fiind tot atât de pu in
opera sa proprie ca i exerci iile de ml diere ale
articula iei mâinii i de caligrafie, f cute înainte
sub supravegherea lui Kretzschmar: corurile pe
ase i opt voci, fuga cu trei teme pentru cvintet
de coarde cu acompaniament de pian, simfonia a
rei partitur i-o adusese fragmentar i la a
rei instrumentare se sf tuise cu el, sau sonata
pentru violoncel în la minor cu foarte frumoasa
mi care lent a c rei tem avea s-o reia într-unui
din cântecele sale pe versuri de Brentano. Acea
scânteietoare Fosforescen a m rii era în ochii
mei un exemplu cu totul remarcabil ce
demonstra cum un artist e în stare s pun tot
ce are el mai bun în slujba unei cauze în care,
untric, nu mai crede i st ruie s exceleze în
utilizarea unor mijloace artistice amenin ate în
con tiin a lui de perimare. "E un tratament de
rutin al r cinii, îmi spunea el. Nu r spund de
o infec ie cu streptococi." Fiecare cuvânt rostit
era o dovad c pentru el genul de "pictur
sonor ", redarea muzical a peisajului, fusese
fundamental dep it.
Dar adev rul adev rat este c aceast
capodoper de o str lucit coloratur
orchestral , lipsit de crezul l untric, înc
ascunse în sine tr turile parodiei i ironiei
intelectuale a artei în general, care aveau s se
manifeste destul de frecvent i de o manier atât
de genial i de tulbur toare în operele ulterioare
ale lui Leverkühn. Unii dintre cei mai buni, de i
nu chiar cei mai buni, g seau ceva refrigerent în
acest sarcasm, ba chiar ceva repulsiv, revolt tor.
Superficialii spuneau numai c -i spiritual i
amuzant. În realitate, parodia d dea aici un
spuns orgolios sterilit ii cu care scepticismul
i pudoarea intelectual , sentimentul unei
ucig toare expansiuni a banalului îi amenin au
un mare talent. Sper c m exprim corect:
incertitudinea i sentimentul meu de
responsabilitate sunt la fel de mari, când încerc
îmbrac în cuvinte gânduri care ini ial nu
mi-au apar inut, ci mi-au fost inspirate de
prietenia mea pentru Adrian. N-a vrea s
vorbesc de o lips de naivitate, pentru c în fond
naivitatea se substituie fiin ei înse i, indiferent
cum este ea, chiar i celei mai con tiente i mai
complicate. Conflictul aproape ireductibil dintre
inhibi ie i elanul creator înn scut al geniului
între castitate i patim — tocmai asta e
naivitatea din care î i trage seva voca ia de artist,
terenul potrivit pentru dificila i caracteristica
dezvoltare a operei sale; n zuin a incon tient ,
de a oferi "talentului", impulsului creator o
ascenden precar dar necesar asupra reti-
cen elor batjocurii, ale orgoliului, ale pudorii
intelectuale — aceast n zuin instinctiv se
treze te i devine determinant înc din clipa în
care studiile preliminare, pur tehnice, încearc
se împleteasc cu primele tentative proprii de
modelare, chiar dac sunt efemere, preg titoare
înc .

XIX

Vorbesc de clipa aceasta i, nu f s m

cutremur, nu f s mi se strâng inima, ajung
vorbesc despre întâmplarea fatidic , petrecut
cam la un an dup ce primisem, la Naumburg,
scrisoarea lui Adrian reprodus mai sus, la un
an i ceva de la sosirea sa la Leipzig i de la acea
prim vizitare a ora ului despre care îmi relatase
în scrisoare — a adar, nu mult înainte ca,
sc pând din serviciul militar, s m întâlnesc din
nou cu el i s -l g sesc în aparen neschimbat,
dar în realitate stigmatizat, lovit de s geata
soartei. Începând redarea acestei întâmpl ri, a
vrea parc s invoc muzele i pe Apolo ca s -mi
inspire cuvintele cele mai pure, mai
mângâietoare, în stare s -l cru e pe cititorul cu
sensibilitatea ginga , s cru e amintirea
prietenului trecut în nefiin i s m cru e în
cele din urm i pe mine, pentru c aceast
relatare îmi d sentimentul unei penibile
rturisiri personale. Dar însu i sensul acestei
invoc ri îmi arat cât se poate de limpede
contradic ia dintre structura mea psihic i
coloratura întâmpl rii pe care trebuie s-o relatez,
o tonalitate generat de cu totul alte straturi ale
tradi iei, absolut str ine senin ii culturii
clasiciste. Am început, de altminteri, aceste
însemn ri exprimându-mi îndoiala dac sunt
sau nu omul potrivit poverii asumate. Nu mai
repet argumentele opuse unei atari îndoieli. De
ajuns c , sprijinit pe ele, înt rit de ele, sunt
hot rât s le r mân credincios.
Adrian, cum am mai spus, s-a întors la locul
unde-l târâse hamalul neru inat. Dup cum se
vede, faptul nu s-a petrecut chiar atât de curând:
un an întreg mândria spiritului a rezistat r nii
suferite, i pentru mine a fost totdeauna un fel
de consolare c , în fa a instinctului pur care
numai folosindu-se de viclenie l-a putut atinge,
derea lui n-a fost lipsit de pudoare
sufleteasc , noble e omeneasc . C ci ea exist în
orice fixare oricât ar fi de crud , a dorin ei
asupra unui obiect determinat i individual;
exist în clipa alegerii, oricât de involuntar ar fi,
ba chiar provocat cu neru inare de obiect.
Îndat ce instinctul ia chip omenesc, fie el oricât
de anonim, de josnic, nu po i s nu vezi în el o
urm de puritate afectuoas . i de aceea trebuie
spus c Adrian s-a întors acolo de dragul unei
anume persoane: aceea la a c rei atingere îi
ardea obrazul, a "brunetei" cu corselet i cu
gura mare, femeia care se apropiase de el lâng
pian, i Leverkühn îi spusese Esmeralda; c
pentru ea s-a întors, s-o caute, i c n-o mai
sise.
Obsesia asta, funest cum era, l-a determinat
p seasc bordelul, dup a doua vizit , asta
voluntar , la fel ca i dup prima vizit , care
fusese involuntar , dar nu f s se fi interesat
de locul unde se afla femeia care-l atinsese cu
bra ul ei. Aceea i obsesie l-a mai determinat, sub
un pretext muzical, s fac o c torie destul de
îndep rtat , ca s-o g seasc pe cea mult c utat .
Anume, în mai 1906, când avu loc la Graz,
capitala provinciei Styria, sub conducerea
compozitorului, premiera austriac a Salomeei49,
la a c rei premier mondial , la Dresda, cu
câteva luni în urm , Adrian participase
împreun cu Kretzschmar i unde le spusese
profesorului s u i prietenilor din Leipzig, c
dorea s asculte din nou, cu ocazia festiv
pomenit , aceast oper revolu ionar de mare
succes, neatr toare pentru el sub aspect
estetic, dar care, fire te, îl interesa sub raportul
tehnicii muzicale i în special sub acela al
inton rii unui dialog în proz . A c torit singur
i nu se poate stabili cu certitudine dac i-a
realizat inten ia pretextat i apoi, de la Graz, s-a
dus la Pressburg, sau poate s-a dus întâi la
Pressburg i apoi la Graz, sau dac a simulat
pur i simplu vizita la Graz i s-a mul umit
numai cu vizita la Pressburg, pe ungure te
Pozsony. Într-adev r, cea a c rei atingere îi
sese întip rit pe obraz ajunsese acolo
într-o cas , dup ce fusese silit s p seasc
locul unde- i f cuse înainte meseria din pricina
unui tratament într-un spital; i acolo o
descoperi cel obsedat.
Îmi tremur mâna când scriu, dar voi a terne
pe hârtie ceea ce tiu, în cuvinte calme, re inute
— consolat totu i, pân la un anumit punct, la
gândul mai sus pomenit, la gândul alegerii, la
gândul c era dominat de ceva ce aducea cu
dragostea i d dea apropierii dintre tinere ea ne-
pre uit i nefericita f ptur o lic rire de
spiritualitate. La drept vorbind, acest gând
consolator este legat inseparabil de cel lalt,
cu-atât mai înfior tor, cu cât dragostea i otrava

49
Oper de Richard Strauss
s-au contopit aici, o dat pentru totdeauna,
într-o experien unic i cumplit : acea
unicitate mitologic pe care o întruchipeaz
geata.
S-ar p rea într-adev r c în sufletul bietei
târfe tres rise ceva, un r spuns dat
sentimentelor tân rului. F îndoial c ea i-a
amintit de vizitatorul v zut în treac t alt dat .
Contactul lor, acea mângâiere a obrazului cu
bra ul gol, se poate s fi fost, în felul ei, o
manifestare de duio ie dec zut , o expresie a
receptivit ii târfei la tot ceea ce îl deosebea pe
Adrian de clientela obi nuit . Femeia a aflat
chiar din gura lui c f cuse drumul pân acolo
de dragul ei — i îi mul umi: spunându-i s se
fereasc de a avea cu ea vreo atingere trupeasc .
tiu asta de la Adrian: îl avertizase, i nu g sim
aici oare o deosebire binef toare între omenia
superioar a acestei f pturi i persoana sa fizic
de mult c zut în mocirl , ajuns un jalnic
instrument de pl cere la cheremul oricui?
Nenorocita i-a spus celui ce-o dorea, s se
fereasc de "ea"; asta însemna un act liber de
elevare la nivel superior a jalnicei sale existen e
trupe ti, un act de renun are omeneasc la sine
însu i, un act de înduio are i — îng duie-mi-se
folosesc acest cuvânt — un gest de iubire. i,
cerule milostiv, nu era oare dragoste sau ce era
atunci , ce poft smintit , ce voin de sfidare
temerar a lui Dumnezeu, ce pornire de a
îmbr a pedeapsa în p cat, în sfâr it: ce
zuin adânc i tainic spre z mislire
demoniac , spre o modificare chimic a fiin ei
sale care ar fi putut aduce moartea s-a
manifestat atunci, de l-a f cut pe cel prevenit s
nesocoteasc prevenirea i s st ruie în dorin a
de a poseda acest trup?
 Niciodat nu m-am putut gândi f o
înfiorare religioas la îmbr area lor, în care
unul î i jertfea mântuirea, iar cel lalt i-o afla.
Nenorocita trebuie s se fi sim it purificat ,
dezvinov it , în at , fericit , când cel venit din
dep rt ri a refuzat s renun e la ea cu riscul
oric rei primejdii; i s-ar p rea c i-a oferit în
schimb toate farmecele feminit ii ei, ca s -l
pl teasc pentru cutezan a lui. Soarta a avut
grij s n-o uite; dar n-avea s-o uite niciodat
chiar de dragul ei, al celei pe care-n veci n-avea
s-o mai vad , i numele femeii — acela i dat de
la început — r ce te prin opera lui ca un
spectral semn runic, de nimeni tiut decât de
mine. Lua i-o drept vanitate — nu m pot opri de
a men iona înc de pe acum descoperirea
confirmat chiar de Leverkühn într-o bun zi,
prin t cere: Adrian nu era primul compozitor i
n-avea s fie nici ultimul c ruia s -i fi pl cut s
ascund în opera sa formule magice i vr ji
ermetice v dind pasiunea înn scut pentru
deprinderi i practici supersti ioase, pentru
mistica cifrelor i simbolica literelor. Astfel, în
es tura sonor a operei prietenului meu se
sesc, într-o frapant frecven , suite de câte
cinci sau ase note — începând cu h i), sfâr ind
cu es (mi bemol) i alternând succesiv cu e (mi)
i a (la) — un motiv tematic fundamental,
purtând amprenta unei stranii nostalgii care
reiese în multiple travestiuri armonice i ritmice,
atribuite când unei voci, când alteia, uneori
într-o ordine inversat , ca i cum s-ar învârti în
jurul propriei lor axe, astfel c , intervalele
mânând acelea i, succesiunea sunetelor apare
schimbat , ac ionând l untric — prima oar în
incontestabil cel mai frumos din cele treisprezece
cântece dup Brentano, compuse pe vremea
când era înc la Leipzig, sfâ ietorul lied O, fat
drag , cât e ti de rea, dominat cu totul de moti-
vul tematic, apoi, în special în lucr rile din
ultima perioad , în care temeritatea i disperarea
se amestecau într-un mod atât de singular , ca
Lamentarea doctorului Faustus, compus la
Pfeiffering, unde se v de te i mai bine tendin a
de a aduce intervalele melodice la o simul-
taneitate armonic .
Or acest limbaj sonor cifrat h e a e es
înseamn Hetaera esmeralda.
Adrian se înapoie la Leipzig i î i exprim
entuziasmul s u amuzat pentru impresionanta
oper pe care pretindea c o ascultase a dou
oar , sau poate c o i ascultase a doua oar .
Parc -l mai aud înc , spunând despre autorul ei:
"Ce scamator înzestrat! Revolu ionarul în
ipostaz de favorit al zeilor, cutez tor i
conciliant în acela i timp. Niciodat
avangardismul n-a fost mai intim contopit cu o
mai mare certitudine a succesului, îndr zneli i
disonan e destule — i apoi cotitura! Datul
înapoi blajin, gata s -i împace pe burjui, s -i lase
în eleag c nu-i dracu chiar atât de negru...
Da-da, o lovitur ... i ce lovitur ...!" — La cinci
pt mâni dup reluarea studiilor sale muzicale
i filozofice, o anumit afec iune local îl
determin s apeleze la îngrijiri medicale.
Specialistul la care s-a dus, doctorul Erasmi —
Adrian îi g sise adresa în anuarul medicilor —
era un b rbat corpolent, ro u la fa , cu
barbi on negru i c ruia, se vedea bine, îi venea
greu s se aplece, dar nu numai când se apleca
gâfâia, ci i altminteri, când sta drept, sufla
zgomotos printre buzele r sfrânte. Aceast
deprindere dovedea desigur o afec iune
sup toare, dar f cea totodat i impresia unei
indiferen e blazate, gata s înl ture sau s
încerce s înl ture ceva, orice, cu un simplu
"eh!". A a c în timpul consulta iei doctorul gâfâi
întruna i la sfâr it, în oarecare contradic ie cu
gâfâitul lui zgomotos i blazat, se pronun
pentru necesitatea unei medica ii energice i
destul de îndelungate, ce trebuia început
imediat. Trei zile una dup alta Adrian se duse la
el pentru continuarea tratamentului: apoi
Erasmi îi prescrise o întrerupere de trei zile i îi
spuse s vin a patra zi. Când pacientul — care
de altfel n-avea dureri, starea lui general nefiind
cu nimic afectat — se prezent la ora cuvenit ,
la patru dup -amiaza, d du peste ceva cu totul
nea teptat i însp imânt tor.
De obicei, când ajungea la casa cam
posomorit din ora ul vechi trebuia s sune la
a cu trei trepte înalte i o servitoare îi
deschidea; de data asta g si u a larg deschis , la
fel i pe cele din interiorul locuin ei; era deschis
i u a s lii de a teptare, i cea a camerei de
consulta ii, dar era deschis i u a din fa , cea
cu dou canaturi, a "salonului". Aici chiar i
ferestrele erau larg deschise i cele patru draperii
se umflau din cauza curentului când împinse în
mijlocul od ii, când înapoi, în ni a ferestrelor. În
mijlocul camerei îns , doctorul Erasmi, cu
rbu a semea , cu pleoapele l sate, îmbr cat
într-o c ma alb cu man ete, z cea pe o pern
cu ciucuri, într-un co ciug descoperit a ezat pe
dou capre.
Cum se întâmplase una ca asta, de ce era
mortul atât de singur i în b taia vântului, unde
era servitoarea, unde era doamna Erasmi, i
dac cei de la pompele funebre veni i s bat
capacul co ciugului se aflau undeva prin cas
sau plecaser pentru un moment în alt parte,
ce stranie clip îl mânase pe vizitator acolo,
nimeni n-avea s-o tie niciodat . La venirea mea
la Leipzig, Adrian n-a putut decât s -mi
zugr veasc z ceala lui când, v zând ce se
petrecuse acolo, a coborât din nou cele trei
trepte. De moartea nea teptat a doctorului nu
s-a mai preocupat, nu s-a mai interesat. Doar
i-a exprimat p rerea c ve nicul lui "eh!" fusese,
indiscutabil, dintotdeauna, un semn r u.
Cu o aversiune secret , înfrângându-mi o
groaz absurd , trebuie s relatez acum c i a
doua alegere f cut a stat sub semnul unei stele
nefaste. I-au trebuit dou zile s i revin în
urma ocului suferit. Apoi, din nou, bazându-se
numai pe consultarea anuarului, a intrat în
tratamentul unui anume doctor Zimbalist, care
locuia pe una din str zile comerciale ce dau în
Marktplatz. La parterul casei se afla un
restaurant, deasupra un depozit de piane, iar o
parte din etajul al doilea era ocupat de locuin a
medicului; firma lui de por elan b tea la ochi
înc de jos, de lâng u . Cele dou s li de
teptare ale dermatologului (una era rezervat
clientelei feminine), erau împodobite cu glastre
cu flori, cu tei i palmieri de interior. Reviste
medicale i c i pentru frunz rit, de pild o
istorie ilustrat a moravurilor, st teau
împr tiate pe mas în camera în care Adrian a
teptat o dat sau de dou ori s -i vin rândul
la consulta ie.
Doctorul Zimbalist era un b rbat m runt, cu
ochelari cu ram de baga, cu o chelie oval
rginit pe l turi de ni te p r ro u, întins de
la frunte pân la ceaf , i cu o must cioar lipit
parc sub n ri, cum se r spândise atunci moda
prin lumea bun , iar mai târziu avea s devin
atributul unei m ti intrate în istoria lumii.
Medicul vorbea murdar, licen ios, i era înclinat
fac tot soiul de calambururi. Era în stare s
dea expresiei "Rheinfall von Schaffhausen"
în elesul pe care l-ar c ta dac numele
fluviului ar fi scris f h, adic în elesul de
ghinion: în loc de "c derea Rinului de la
Schaffhausen", "c derea în capcana de la
Schaffhausen". În acela i timp îns , n-aveai
impresia c -i plac prea mult fleacurile astea. Un
tic nervos, un fel de ridicare a obrazului, care
tr gea în sus i col ul gurii i provoca i o clipire
a ochiului, îi d dea o expresie de acreal i
dispre , avea ceva prevestitor de rele ceva
stânjenitor, sinistru. A a mi l-a zugr vit Adrian
i a a îl v d în fa a ochilor. "
i iat ce s-a întâmplat. Adrian fusese de
dou ori la tratament la acest al doilea medic i
venea acum a treia oar . Urcând scara, între
etajul întâi i al doilea, se întâlni cu cel la care
tocmai se ducea; cobora între doi b rba i voinici,
cu p rii tari l sate pe ceaf . Ochii doctorului
Zimbalist erau pleca i, ca la orice om care
coboar o scar i se uit cum p te pe trepte.
Articula ia uneia dintre mâini era prins în
tu e de mâna unuia dintre înso itori. Ridicând
privirea i recunoscându- i pacientul, avu ticul
lui acru, îl salut cu capul i-i zise: "Alt dat !"
Adrian, cu spatele lipit de perete, îi l uluit s
treac pe cei trei, i dup un timp îi urm . În
fa a casei îi v zu urcând într-o tr sur care
teptase acolo i care porni imediat.
Astfel lua sfâr it continuarea curei lui Adrian
la doctorul Zimbalist, dup ce o întrerupsese o
dat . Trebuie s adaug c se preocupase de
temeiurile acestui al doilea e ec tot atât de pu in
cât i de bizareria primei experien e. De ce fusese
ridicat Zimbalist i pe deasupra tocmai la ora
când doctorul îl convocase pe el — nu-l interesa.
Dar tratamentul nu l-a reluat, speriat parc , i
un al treilea medic n-a mai consultat. Cu atât
mai mult cu cât afec iunea local s-a lecuit în
scurt vreme f nici un alt tratament,
disp rând, i pot afirma cu certitudine în fa a
îndoielii oric rui specialist c nu s-au ivit absolut
nici un fel de simptome secundare. Odat , acas
la Wendell Kretzschmar, c ruia tocmai îi
prezenta un studiu de compozi ie, Adrian fu
apucat de un puternic acces de ame eal ; nu se
mai putu ine pe picioare i trebui s se
lungeasc pe pat. Criza s-a transformat într-o
migren de dou zile i nu s-a deosebit de
celelalte decât prin violen . Când eu, redat vie ii
civile, m-am dus la Leipzig, mi-am g sit prietenul
neschimbat, i la înf are i în purt ri.

XX

Mi se p rea doar? — Dar dac în anul cât

fusesem desp i nu devenise altul, î i sem na
în mai mare m sura lui însu i, i asta era de
ajuns ca s m impresioneze, cu atât mai mult
cu cât îi uitasem întrucâtva firea. R ceala
desp irii noastre de la Halle am descris-o. Re-
vederea noastr , la gândul c reia m bucurasem
nespus de mult, n-a fost cu nimic mai bun din
acest punct de vedere, a a c eu, încremenit,
eram i amuzat, dar i întristat de faptul ca
trebuia s -mi înghit, s -mi reprim efuziunile
sentimentale gata s fie tr date. S vin s m ia
de la gar nu m a teptasem, de altfel nici nu-i
comunicasem ora exact a sosirii. A a c m-am
dus de-a dreptul la el acas , înainte de a m
îngriji s -mi g sesc un ad post. Fui anun at i
intrai în odaie strigându-l vesel.
edea la masa de scris, un birou de mod
veche cu capac rulant i cu un fel de raft
deasupra — compunea.
— Salut, f cu el, f s i ridice privirea.
Sunt gata imediat.
i continu c lucreze câteva minute înc ,
sându-m pe mine s hot sc dac vreau s
tept în picioare sau s m a ez undeva. Lucrul
acesta nu trebuie interpretat gre it, cum nici
n-am f cut-o. Constituia dovada unei intimit i
de mult consolidate, a unei vie i în comun pe
care o separa ie de un an de zile n-o putuse cu
nimic afecta. Pur i simplu parc ne desp isem
cu o zi înainte. Cu toate astea, eram pu in
dezam git, plouat, de i situa ia m i amuza
totodat , a a cum te amuz ceva caracteristic.
De mult nu m mai tol nisem într-un fotoliu
capitonat în plu , f bra e, de felul celor de
lâng masa lui de citit. Adrian î i închise tocul
rezervor i se îndrept spre mine, f m car s
priveasc drept în fa .
— Ai sosit tocmai la timp, spuse el i se a ez
la cel lalt cap t al mesei. Cvartetul Schaffgosch
cânt ast -sear Opus 132. Vii i tu?
Am dedus c vorbea despre opera de
trâne e a lui Beethoven, despre Cvartetul de
coarde în la minor.
— Dac tot sunt aici, vin, r spunsei eu. O
-mi fac pl cere s ascult din nou, dup atâta
vreme, partea tydian , "Ruga de mul umire a
unui t duit".
— Dar mai presus de toate paharul î i golea
la ori ice ospe e, i ochiu-i l crima, f cu el.
i începu s vorbeasc despre modurile
tonale biserice ti, despre sistemul muzical
ptolemeic, zis i "natural", ale c rui ase
caractere sonore diferite au fost reduse, prin
acordul temperat, adic fals, la dou , la major i
minor, i despre superioritatea modula iei gamei
juste fa de gama temperat . Leverkühn numi
asta un compromis pentru uzul casnic, cum ar
fi, zicea el, i Clavecinul bine temperat, bun
pentru uzul casnic, un fel de tratat de pace
provizoriu, n-avea nici m car o sut cincizeci de
ani vechime, i care permisese realiz ri
considerabile, oh, da, cu totul considerabile, dar
nu ne-nchipuim c -i un pact încheiat pe
vecie. Î i exprim marea sa satisfac ie c existase
un astronom i matematician, Claudius
Ptolemeus, un b rbat din Egiptul Superior, care
tr ise la Alexandria i elaborase cea mai bun
din toate gamele cunoscute, gama natural ,
adev rat .
— Asta dovede te înc o dat , zicea el,
înrudirea dintre muzic i tiin a astrelor, cum
se mai dovedise prin teoria armoniei cosmice a
lui Pitagora.
Reveni deodat iar la cvartet, la partea a treia,
la atmosfera ei stranie, peisajul selenic i
dificultatea enorm a execu iei.
— În fond, zise el, fiecare din cei patru trebuie
fie un Paganini, i pe deasupra, s fie st pân
nu numai pe partea lui ci i pe ale celorlal i trei,
altfel nu exist ie ire. Slav Domnului, pe
cvartetul Schaffgosch te po i bizui. Ast zi e cu
putin , dar e chiar la limita posibilului; pe
vremea lui îns , era pur i simplu de neexecutat.
Indiferen a necru toare fa de tehnic i de
mântesc a unei fiin e rupte de lumea asta e
pentru mine tot ce poate fi mai amuzant. Unuia,
care i se v ic rea, i-a r spuns: "Ce-mi pas mie
de blestemata dumitale de vioar !?"
Am râs amândoi — ciudat era îns numai
faptul c înc nu ne spusesem bun ziua.
— De altfel, zise Adrian, mai e i partea a
patra, finalul incomparabil, cu introducerea lui
scurt cu caracter de mar , i superbul recitativ
al viorii prime, care preg te te tema. E agasant
— dac tu n-ai s vrei cumva s -i spui
îmbucur tor — c exist lucruri în muzic — cel
pu in în muzica asta, — pentru care, cu cea mai
mare bun voin , nu g se ti epitet caracterizant
în tot cuprinsul vocabularului, i nici combina ie
de epitete nu po i face. Zilele trecute cu asta
m-am chinuit — nu g se ti nici un epitet adecvat
pentru spiritul, pentru inuta, pentru gesturile,
atitudinea acestei teme. Pentru c -i mult poz
în ea. Tragic-temerar ? Semea , emfatic ,
elanul avântându-se-n sublim? Nimic nu i se
potrive te. i, "admirabil" nu-i, fire te, decât o
capitulare stupid . Ajungi în cele din urm la
caracterizarea obiectiv , la denumirea: Allegro
apassionato i, dac vrei, tot asta-i cea mai
bun . I-am dat dreptate.
— Poate ne mai trece ast -sear ceva prin
minte, ad ugai.
— Trebuie s -l vezi pe Kretzschmar cât mai
curând, fu Adrian de p rere. Unde stai?
I-am spus c pentru ziua aceea aveam s iau
o camer la un hotel oarecare i c am s caut
pe urm ceva potrivit .
— În eleg c nu m-ai pus pe mine s -ti g sesc
ceva, zise Leverkühn. E o chestie pe care n-o po i
încredin a altuia. Am vorbit despre tine i venirea
ta b ie ilor de la "Café Central", ad ug el.
Trebuie s te duc acolo zilele astea.
Prin "b ie i" în elegea cercul de tineri
intelectuali cunoscu i prin Kretzschmar. Eram
convins c se purta cu ei cum se purtase la Halle
cu fra ii de la "Winfried", i când i-am spus cât
de bine îmi pare c i-a putut face atât de repede
leg turi potrivite la Leipzig, s-a gr bit s
spund :
— Ei, leg turi... Numai Schildknäpp, poetul i
traduc torul, ad ug el, e mai agreabil. Are îns
un fel de a fi, poate c nu-i chiar amor propriu,
nu-i un sentiment de superioritate, dar
totdeauna, îndat ce bag de seam c vrei ceva
de la el, c ai nevoie de el, c ai de gând s
recurgi la el, se sustrage. Un om cu sentimentul
independen ei foarte puternic, sau poate tocmai
nu destul de puternic. Dar simpatic, interesant,
i de altminteri st atât de prost cu banii, încât
e ve nic preocupat cum s-o scoat la cap t.
Ce-ar fi vrut Adrian de la Schildknäpp care, în
calitatea lui de traduc tor, era preocupat
îndeosebi de limba englez i, în general, un
mare admirator a tot ce era englezesc, am putut
constata din discu iile noastre, înc în aceea i
sear . Am aflat c Adrian era în c utarea unui
subiect de oper i c , înc de pe vremuri, cu
mul i ani înainte de a fi considerat serios
problema, se gândise la Love's Labour's Lost50. Ce
voia el de la Schildknäpp, priceput în ale muzicii,
era o adaptare a textului, dar cel lalt, în parte
din cauza propriilor sale lucr ri, în parte desigur
i din pricin c Adrian, pentru moment, n-ar fi
putut s -l pl teasc , nici nu voia s-aud . Mai
târziu i-am f cut eu prietenului meu acest
serviciu i îmi întorc cu pl cere gândul la prima
noastr convorbire, preliminar , avut pe tema
asta, chiar atunci, seara. Am f cut constatarea
tendin a c tre mariajul cu cuvântul, c tre
articulatul vocal îl domina din ce în ce mai mult
pe Leverkühn: era preocupat, pentru moment,

50
Zadarnicele chinuri ale dragostei — Shakespeare
numai de compunerea de lieduri, de cântece mai
scurte sau mai lungi, ba chiar de fragmente
epice, i î i culegea materialul dintr-o antologie
mediteranean care cuprindea, într-o destul de
fericit traducere german , lirica provensal i
catalan a secolelor doisprezece i treisprezece,
poeme italiene, viziuni sublime din Divina
Commedia, apoi poezie spaniol , portughez .
Dac se ine seama de momentul mondial în
muzic i de anii muzicianului, era aproape
inevitabil, ca ici i colo, s nu se perceap
influen a lui Gustav Mahler. Dar se v dea nu
mai pu in un accent, o atitudine, o sclipire, o
manier solitar manifestându- i straniu i sever
autonomia, prin care i ast zi poate fi
recunoscut maestrul grote tilor viziuni ale
Apocalipsei.
Acest accent se afirma cu mare claritate în
ciclul de cântece pe teme din Purgatoriul, i din
Paradisul, alese cu un sim judicios al afinit ii
lor cu muzica: a a, de pild , în bucata care pe
mine m sedusese enorm i pe care i
Kretzschmar o apreciase foarte mult, aceea în
care poetul vede, în lumina luceaf rului, stele
mititele — spiritele r posa ilor — rotind în hora
lor, unele mai repede, altele mai încet, fiecare
"dup felul ei de a-l contempla pe Dumnezeu", i
le compar cu scânteile z rite în fl ri, cu vocile
auzite în cântec "când se împletesc una cu alta".
Eram uimit i încântat de evocarea scânteilor în
fl ri, de vocile care se mistuie. i cu toate
astea, nu tiam singur ce s prefer, fantezia
luminilor în luminat sau pasajele de visare, mai
mult gândire decât imagine — cele în care totul
nu-i decât întrebare l sat f r spuns, lupta
pentru p trunderea nep trunsului, unde
"îndoiala încol te la temelia adev rului" i chiar
heruvimul privind profunzimea lui Dumnezeu nu
poate m sura abisul eternei sentin e. Adrian
alesese tocmai suita de versuri îngrozitor de dure
unde se vorbe te despre blestemul nevinov iei i
al ignoran ei i e pus la îndoial dreptatea
incomprehensibil ce zvârle-n iad pe cel bun i
neprih nit numai pentru c nu-i botezat, numai
pentru c nu-i atins de harul credin ei. Izbutise
exprime fulminantul r spuns în accente ce
vesteau neputin a celor buni de la natur în fa a
lui Dumnezeu, el însu i izvor al drept ii;
Dumnezeu nu poate ceda în fa a a nimic din ceea
ce în elegerea noastr omeneasc ar fi ispitit s
socoat nedrept. Aceast t gad a omenescului
în favoarea unei predestin ri abstracte, absolute
i inaccesibile m revolt cum, în general,
plecându-m desigur în fa a grandorii poetice a
lui Dante, m dezgust înclinarea lui spre
cruzime i scene de tortur , i, îmi aduc aminte,
i-am repro at lui Adrian faptul c se hot râse s
compun pe tema acestui episod atât de greu de
suportat. Am v zut atunci în ochii lui o sclipire
pe care nu i-o cunoscusem i la ea m gândeam
când m-am întrebat dac într-adev r avusesem
dreptate s afirm c -l g sisem neschimbat dup
o desp ire de un an de zile. Privirea aceea care
avea s -i devin caracteristic — chiar dac n-o
întâlneai des, ci doar din când în când, uneori
nici un motiv bine determinat — era în
realitate ceva nou: ceva mut, ascuns, distant
pân la ofens , i în acela i timp meditativ,
înv luit într-o triste e rece, înecându-se într-un
zâmbet nu neprietenos, dar ironic, exprimat de
buzele strânse i de un fel al lui de a- i întoarce
spatele, acesta f când parte din gesturile lui
vechi i familiare.
Impresia era dureroas i, voit sau nu,
jignitoare. Dar am uitat-o repede, ascultând mai
departe, sorbind emo ionantul recitativ al
parabolei cu Purgatoriul, despre omul care poart
în noapte o lumin în spinare: ea nu-i arat
drumul, dar lumineaz în urma lui ajutând celor
ce vin dup el. Îmi d duser lacrimile. i mai
mult înc îmi pl cea forma nespus de izbutit a
apostrofei poetului în numai nou versuri,
despre cântul s u alegoric, atât de sumbru i de
abscons, încât nu avea nici o perspectiv ca
omenirea s -i în eleag sensul ermetic. i-atunci,
era voia creatorului ca lumea, dac nu-i putea
în elege profunzimea, m car s -i sesizeze
frumuse ea. "Privi i cel pu in cât sunt de
frumoas !" Maniera în care compozi ia se avânta
din dificult ile, din confuzia artificial , din
strania fr mântare a primelor versuri, în lumina
diafan a clam rii finale i se dizolva înduio tor
în ea, am g sit-o minunat chiar de-atunci i
n-am f cut nici un secret din admira ia mea
entuziast .
— Cu-atât mai bine, dac -i de pe-acum bun
la ceva, mi-a spus Adrian; i din convorbirile
urm toare a reie it limpede c rostise acest "de
pe-acum" nu în leg tur cu vârsta sa, ci cu
faptul c , în ansamblu, el considera compunerea
liedurilor, oricât d ruire jertfea problemei luat
izolat, ca pe un simplu exerci iu preliminar la o
oper închis , de cuvânt i sunet; opera îi flutura
pe dinaintea ochilor, iar subiectul avea s i-l
ofere tocmai comedia lui Shakespeare. Încerca s
glorifice teoretic aceast alian cu verbul pe care
o urm rea. Muzica i vorbirea, insista el, merg
împreun , sunt în fond acela i lucru, vorba-i
muzic i muzica este vorbire i, desp ite, se
cheam una pe alta, se imit , se folosesc una de
mijloacele celeilalte, se substituie mereu una
alteia. i încerca s -mi demonstreze c muzica
putea începe prin a fi cuvânt, c putea fi conce-
put i preg tit prin cuvânt, voia s mi-o
demonstreze prin faptul c Beethoven fusese
zut compunând în cuvinte. "Ce scrie el acolo în
carnet?" suna întrebarea. — "Compune." — "P i
scrie cuvinte, nu note." — Da, era i sta un fel
de a compune. Beethoven însemna de obicei prin
cuvinte curba melodic a unei compozi ii i
pres ra cel mult câteva note. V dit sedus, Adrian
insista pe tema asta. Gândirea artistic , opina el,
constituie f îndoial o categorie spiritual
proprie i unic , dar cu greu ar fi putut d inui
prima schi a unui tablou sau a unei statui
dac ar fi fost f cut în cuvinte — ceea ce
dovede te c între muzic i vorbire exist o
anume afinitate. E absolut natural ca muzica s
ia foc la atingerea cuvântului, ca verbul s
neasc din muzic , cum se întâmpl c tre
sfâr itul Simfoniei a noua. În definitiv doar e
adev rat c toat evolu ia muzicii germane tinde
tre drama ce reune te cuvântul i sunetul a lui
Wagner, i-n ea î i afl idealul.
— Unul dintre idealuri, obiectai eu, amintind
de Brahms i de muzica absolut , venit pe
urma "luminii purtate de el în spinare", i Adrian
se declar de acord cu rezerva mea, cu atât mai
or cu cât cele de-atâta vreme pl nuite erau cât
se poate de newagneriene, de str ine de-
moniacului naturii i patosului mitic: el dorea o
înnoire a operei bufe în spiritul celui mai
artificial persiflaj i al persifl rii artificialului,
ceva de-o pre iozitate rafinat i spiritual ,
zeflemisirea ascetismului afectat i a
eufemismului, acest fruct salonard al studiilor
clasice. Îmi vorbi cu entuziasm de subiect,
bucuros c -i oferea prilej s al ture grosol nia
congenital comicului sublim i s ridiculizeze
un personaj cu ajutorul celuilalt. Eroismul
arhaic, eticheta sfor itoare r reau din epoci
defuncte în persoana lui Don Armando, pe care,
pe bun dreptate, îl decret drept o des vâr it
figur de oper ; i îmi recit , pe engleze te,
versuri din pies , p strate, se vedea bine,
ascunse în adâncul inimii sale: disperarea
spiritualului Biron, sperjurul îndr gostit de una
cu boabe de smoal în obraz în loc de ochi;
ic reala i rug min ile lui în fa a alteia, "por-
nit , z u, pe treaba asta, de i-ar fi fost însu i
Argus cerber i eunuc". Apoi îns i pedepsirea
aceluia i Biron de a- i rosti glumele un an de zile
la c tâiul bolnavilor gemând i exclama ia lui:
"Dar asta nu se poate! Nu mi gluma în suflet
în chinurile mor ii!" — "Mirth cannot move a soul
in agony", repeta Adrian, ad ugând c are
neap rat de gând s-o pun într-o bun zi pe
muzic , asta, i incomparabila discu ie din actul
al cincilea despre sminteala în eleptului, despre
inutila, oarba, umilitoarea folosire a spiritului,
când e pus s împopo oneze scufia de nebun a
patimii. i tot el zicea: Maximelor, cum sunt cele
dou versuri care spun c niciodat sângele
tinere ii nu s-aprinde cu-atâta desfrânat
nes buin ca seriozitatea lovit de sminteal ,
"as gravity's revolt to wantonness", le prie te
numai pe culmile poeziei geniale.
Admira ia, dragostea lui m f ceau fericit, cu
toate c alegerea subiectului nu m încânta
deloc, iar zeflemisirea excrescen elor
umanismului m am râse întotdeauna pentru c
pân la urm împroa i umanismul însu i cu
ridicol. Asta nu m-a împiedicat ca mai târziu s -i
scriu libretul. Dar ce l-am sf tuit din capul
locului i cu toate puterile s nu fac , a fost
ciudata i cu totul nepractica lui inten ie de a
compune pe textul în engleze te, ceea ce el
considera a fi unica solu ie just , demn i
autentic , cu-atât mai mult cu cât i se p rea
indicat i din cauza jocurilor de cuvinte, i din
pricina vechiului vers englezesc burlesc-popular,
i al rimei doggerel. Obiec iunea principal , c
printr-un text în limb str in î i rata orice per-
spectiv de a se vedea reprezentat pe o scen
german , n-o lua în seam , pentru c refuza din
principiu s i prezinte visurile sale exclusiviste,
solitare, grote ti, în fa a unui public
contemporan. Era o idee bizar , dar avea
cini adânc înfipte în fiin a sa, pl dit din
mizantropie arogant , din provincialism
vechi-german de la Kaisersaschern i din
pronun atele sale convingeri cosmopolite. Nu
degeaba era el fiul ora ului ce ad postea
mormântul lui Otto al III-lea. Aversiunea sa
pentru germanism, pe care puteai spune c o
personifica (scârb care de altfel îi apropia de
anglistul i anglomanul Schildknäpp) ap rea la
el sub cele dou aspecte, acela al unei timidit i
fat de lume, i acela al unei nevoi l untrice de
lume i de orizonturi vaste, ce-l f ceau s insiste
în a pretinde, într-o sal de concert german ,
cântece în limb str in sau, mai corect, s -i fie
ascunse sub masca unei limbi str ine. De fapt,
înc din anul petrecut de mine la Leipzig, Adrian
a dat la iveal compozi ii pe versuri originale de
Verlaine i de William Blake, pentru care avea o
afec iune special , i zeci de ani compozi iile
acestea n-au fost cântate. Cele pe versuri de
Verlaine le-am auzit, mai târziu, în Elve ia. Una
dintre ele e pe poezia cu versul final, "C'est
l'heure exquise"51; o alta, pe la fel de
fermec toarea Chanson d'automne52; o a treia,
fantastic , nostalgic i înnebunitor de
melodioas , e pe poezia în trei strofe care începe
cu: "Un grand sommeil noir / Tombe sur ma vie"53.
Erau printre ele i câteva buc i exuberante,
extravagante, din Fêtes galantes54 cum e "He!
Bonsoir, la lune!55 i mai ales macabra invita ie
"Mourons ensemble, voulez-vous?56" , la care se
spunde cu chicote de râs. — Cât despre
bizarele poezii ale lui Blake, pusese pe note
strofele despre roza a c rei via e mistuit de
dragostea sumbr a viermelui ce- i g se te calea
la patul ei de aur ro u. Mai erau cele aisprezece
versuri nelini titoare despre Poison Tree57, în
care poetul î i înnobileaz înver unarea cu
lacrimi, i-o însore te cu zâmbet i viclenii
perfide, pân ce face pomul s rodeasc un m r
ispititor; din el du manul mu pe furi i se
otr ve te: diminea a zace mort sub pom, spre
bucuria celui ce-l ura. Simplitatea plin de
utate a poeziei era perfect redat de
compozitor. O impresie i mai profund mi-a
cut, de la prima audi ie, un alt cântec pe
cuvinte de Blake: î i închipuie o bisericu de
aur, în fa a ei stau oameni plângând, oameni
îndolia i, oameni rugându-se, f s cuteze s -i
calce pragul. Se ridic atunci un arpe care cu
trud necurmat tie s i taie drum în sfântul
loca , târându- i toat lungimea b loas pe
pardoseala de pre i, ajungând la altar,

51
E ora încânt toare (fr.).
52
Cântec de toamn (fr.).
53
Un nesfâr it somn întunecat / Pogoar peste via a mea (fr.).
54
Serb ri galante (fr.).
55
Ei! Bun seara, lun ! (Fr.)
56
murim împreun , vrei? (Fr.)
57
Pomul otr vitor (engl.).
împroa pâinea i vinul cu veninul s u.
"Atunci, încheie poetul cu o logic disperat , din
pricina asta i dup ce-am v zut asemenea fapte,
m-am dus într-o cocin i m-am a ezat între
porci". Viziunea de co mar, spaima crescând ,
groaza de pâng rire i, în fine, renun area feroce
la o omenire, pe care o asemenea priveli te o
dezonora, erau redate de muzica lui Adrian cu o
uimitoare vigoare.
Dar astea sunt chestiuni de mai târziu, chiar
dac fac parte, toate, dintr-un capitol care
trateaz despre anii de la Leipzig ai lui
Leverkühn. În seara aceea a sosirii mele am
ascultat, a adar, împreun , concertul dat de
cvartetul Schaffgosch, iar a doua zi i-am f cut o
vizit lui Wendell Kretzschmar. Mi-a vorbit, între
patru ochi, despre progresele lui Adrian într-un
fel care m-a f cut i mândru i fericit. Nu se
temea câtu i de pu in, spunea profesorul, c va
trebui vreodat s se c iasc de a-l fi îndrumat
pe Leverkühn spre muzic . Un om înzestrat cu
atâta st pânire de sine i cu atâta oroare de
platitudini i de tot ce-i pe gustul publicului va
avea de înfruntat multe greut i i dinafar , i
dinl untru; dar în cazul lui era foarte bine,
pentru c numai arta poate da greutate unei vie i
pe care altminteri facilitatea ar plictisi-o de
moarte.
M-am înscris i la cursurile lui Lautersack i
la ale celebrului Bermeter, bucuros c nu mai
sunt silit s ascult, de dragul lui Adrian, atâta
teologie, iar el m-a prezentat cercului de la "Café
Central", un fel de club al boemei, st pân pe un
separeu afumat al localului, unde, dup -amiaza,
membrii citeau ziare, jucau ah i comentau
evenimentele culturale. Veneau acolo studen i de
la conservator, pictori, scriitori, tineri editori,
chiar i câ iva avoca i stagiari pasiona i de
muzic , vreo doi actori de la "Leipziger
Kammerspiele", institu ie cu intense preocup ri
literare, i al ii la fel. Rüdiger Schildknäpp, tra-
duc torul, mai în vârst decât noi, probabil
trecut pu in de treizeci de ani, f cea parte din
grup, cum am mai spus i, deoarece era singurul
de care Adrian se legase întrucâtva, m-am
apropiat i eu de el, petrecând ceasuri întregi cu
amândoi. Mi-e team c se va remarca, din
schi a încercat asupra acestui personaj, c
priveam la omul socotit de Adrian demn de
prietenia sa, cu un ochi critic, cu toate c m voi
str dui, cum m-am str duit totdeauna, s fiu
obiectiv.
Schildknäpp se n scuse într-un ora silezian,
nici mare, nici mic, ca fiu al unui func ionar la
po a c rui pozi ie de i nu era subaltern , nu
se ridica totu i la nivelul serviciilor de conducere
ce obligau la titluri universitare i ar fi permis
accesul la postul de consilier guvernamental. O
func ie ca a lui nu cerea nici diplom de
absolvire a unui liceu, nici preg tire juridic ;
ajungeai la ea dup câ iva ani de serviciu
preg titor i dup depunerea unui examen de
cuno tin e în materie de secretariat. Asta fusese
i drumul lui Schildknäpp b trânul; era un om
binecrescut i prezentabil i avea i ambi ia de
a- i face o situa ie în societate, dar ierarhia
prusac sau îl excludea, sau dac -i îng duia
uneori, excep ional, accesul, i-l scotea pe nas
prin umilin e, a a c , mânios pe soarta lui,
deveni un om acru, un taciturn, care- i v rsa
focul rat rii suferite în carier otr vind zilele alor
i. Fiul s u, Rüdiger, ne zugr vea foarte
expresiv, punând accentul mai mult pe comic,
decât pe pietate filial , cum am ciunea social
a tat lui înveninase i via a lui, i a maic -si, i a
fra ilor — i asta cu-atât mai ustur tor cu cât,
datorit educa iei sale, b trânul nu se manifesta
prin grosol nii gâlcevitoare ci printr-o resemnare
mai rafinat , printr-o autocomp timire
sâcâitoare. De pild , se a eza la mas , pentru ca
imediat, la supa de fructe, mu când cu putere
dintr-un sâmbure de cirea , s i rup un
dinte. "Da, zicea b trânul, cu o voce tun toare,
dând larg bra ele în l turi, a a-i, a a mi-e mie
sortit, parc mi-e scris, parc -i un f cut! M
bucurasem dinainte de masa asta, avusesem
chiar i pu in poft de mâncare, e cald,
teptam cu pl cere b utura asta r coritoare, i
uite ce mi se-ntâmpl , tocmai mie! Bun, vede i
prea bine, nu mi-e îng duit nici o bucurie.
Renun s mai m nânc. M duc la mine-n odaie.
Poft bun ! încheia el totdeauna cu un glas
stins, i se ridica de la mas , tiind prea bine c
n-o s mai tihneasc nim nui mâncarea i c -i
sa pe to i profund deprima i.
E u or de închipuit cât de mult îl înveselea pe
Adrian redarea cu atâta tinereasc vioiciune a
scenelor acestora tragicomice. i, în acela i timp,
trebuia s ne potolim pu in râsul i s ar m
cât de cât în elegere i menajare, pentru c , la
urma urmei, era vorba de tat l prietenului
nostru. Rüdiger ne asigura c suferin ele capului
familiei de pe urma inferiorit ii sale sociale le
împ rt iser cu to ii într-o m sur mai mare
sau mai mic ; el însu i plecase din casa
rinteasc cu un fel de fisur sufleteasc ; dar
tocmai necazul acesta p rea s fi fost unul din
motivele pentru care nu-i f cuse tat lui s u
pl cerea de a- i lua revan a în numele lui i îi
rnicise speran a de a-l vedea cel pu in pe
fiul s u ajungând consilier guvernamental, îl
obligaser s termine liceul, apoi îl trimiseser la
universitate. Dar n-ajunsese nici pân la
examenul de asesor, ci se apucase de literatur
i preferase s renun e la orice sprijin b nesc de
acas numai s nu se supun dorin ei fierbin i,
dar profund dezagreabile a tat lui s u. Scria
versuri libere, articole de critic , povestiri scurte
într-o proz cur ic , dar, parte din cauza
nevoilor materiale, parte i din cauz c
produc ia lui nu era prea abundent , î i
concentrase activitatea în domeniul traducerilor,
i anume al traducerilor din limba lui de pre-
dilec ie, engleza, i nu numai c alimenta câteva
edituri cu t lm ciri din beletristica englez sau
american , dar se angajase s traduc pentru o
editur de lux i de curiozit i din München
opere din literatura englez veche, piesele
medievale ale lui Skelton, câteva lucr ri
dramatice de Fletcher i Webster, unele poeme
didactice ale lui Pope, i îngrijise câteva
admirabile edi ii germane din Swift i
Richardson. Lucr rile de felul acesta le înso ea
de introduceri bine documentate i punea o mare
con tiinciozitate în t lm cire, un sim deosebit al
stilului, mult gust, str duindu-se pân la obsesie
redea textul cu precizie, s g seasc limbajul
cel mai apropiat, prins din ce în ce mai mult în
vraja i truda ispititoare a reproducerii. Dar toate
astea îi produceau, pe alt plan, o stare sufle-
teasc asem toare cu a tat lui s u. Pentru c
el se sim ea n scut scriitor, creator, i rostea
vorbe amare pentru munca neînsemnat de
lm citor al operelor str ine, treab care îl
cina i, socotea el, îl stigmatiza. Voia s fie el
însu i poet, i în convingerea lui chiar era, iar
faptul c de dragul unei am râte de buc i de
pâine trebuia s fac pe mijlocitorul literar îi crea
o dispozi ie critic t ioas fat de contribu iile
celorlal i i devenise obiectul ieremiadelor lui
zilnice . "De-a avea timp, obi nuia s spun , s
pot lucra, s nu trebuiasc s m chinuiesc tru-
dind, le-a ar ta eu lor!" Adrian era încântat s -l
cread , eu îns , judecând poate prea aspru,
suspectam în piedicile invocate un pretext
binevenit, cu care se am gea în lipsa unui
impuls creator autentic i fecund.
Cu toate acestea Schildknäpp nu trebuie
considerat un tip moroc nos; dimpotriv , era
foarte vesel, amuzant chiar, avea un sim al
umorului specific britanic i un caracter ce
sem na cu ceea ce englezii numesc boyish58. —
cea cuno tin imediat cu to i fiii Albionului
veni i la Leipzig ca turi ti, s hoin reasc pe
continent, pasiona i de muzic , vorbea limba lor
cu o facultate de adaptare, cu o afinitate electiv
des vâr it , era în stare de talking nonsense59
cât le poftea inima i tia s imite cu haz
încerc rile lor de a se exprima în german ,
accentul lor, neputin a lor de a nimeri expresiile
uzuale din exces de corectitudine, sl biciunea lor
de str ini pentru forma scriptic a pronumelui
"acel, aceea" i cum ziceau ei "Viziona i aceea!"
când nu voiau s spun decât "Uita i-v acolo! "
i chiar ar ta ca ei — dar nici n-am vorbit înc
de înf area lui. Era foarte prezentabil i, cu
toat îmbr mintea cam s cioas i mereu
aceea i, la care îl obligau condi iile, avea o
anume elegan , o distinc ie sportiv . Tr turile
fe ei erau pronun ate i noble ea lor nu era
atins decât de forma pu in vag i lipsit de
vigoare a gurii, lucru observat destul" de des la
silezieni. Înalt, lat în umeri, cu olduri înguste,
58
treng resc (engl.).
59
A spune baliverne (engl.).
cu picioare lungi, purta, zi de zi, aceia i
breeches, adic pantaloni bufan i, pepi i, destul
de uza i, ciorapi lungi de lân , ghete galbene cam
din topor, o c ma de pânz ordinar , al c rei
guler era descheiat, i pe deasupra o hain
oarecare de culoare incert , cu poalele prea
scurte. Mâinile îns erau distinse, cu degete
lungi, cu unghii frumos formate, ovale, bombate,
i în ansamblu imaginea oferit era incontestabil
gentlemanlike, i asta în asemenea m sur încât
i putea permite s frecventeze cu hainele lui
ponosite o societate în care inuta de sear era
de rigoare — pl cea femeilor, a a cum era, în
orice caz mai mult decât rivalii lui corect
îmbr ca i în negru i alb, i la asemenea recep ii
îl vedeai înconjurat de un cuconet care-l admira
jen .
i totu i! Totu i! Dac ve mintele lui
cioase, scuzate de banala lipsa de bani, nu
puteau d una cu nimic cavalerismului s u, care
se impune ca un adev r firesc, nu e mai pu in
adev rat c acesta se dovedea a fi o am gire i,
analizând lucrurile mai adânc, Schildknäpp era
un impostor. Sportivitatea lui aparent inducea
în eroare, pentru c nu f cea nici un sport, afar
doar de pu in schi, iarna cu englezii lui, în
"Elve ia Saxon ", când îns lesne se alegea cu
câte o inflama ie a intestinelor deloc inofensiv ,
dup a mea p rere; cu tot tenul ars de soare i
umerii largi, n-avea deloc o s tate de fier i,
mai tân r fiind, f cuse o dat o hemoptizie; era
deci predispus la tuberculoz . Din câte
observasem eu, succesul lui la femei nu co-
respundea în întregime cu succesul lor la el —
cel pu in sub aspect individual; pentru c luate
în ansamblu femeile se bucurau de toat
adora ia sa, o adora ie vag , cuprinz toare, atât
de mult închinat sexului ca atare, posibilit ilor
de fericire oferite întregii lumi, încât cazul
individual îl g sea inactiv, zgârcit, circumspect.
rea s -i fie de ajuns c putea avea câte
aventuri de dragoste ar fi vrut, c ci în fa a
oric rei treceri la fapte ov ia, ca i cum ar fi
zut în asta o irosire a posibilit ilor sale
virtuale. Virtualitatea, acesta era domeniul s u,
spa iul infinit al posibilului era regatul s u, acolo
era el poet cu-adev rat, dar numai acolo. Dup
numele60 lui tr gea concluzia c str mo ii lui
fuseser osta i c ri, escortând nobili i principi
i cu toate c nu înc lecase niciodat un cal i
nici nu n zuia s -ncalece vreodat , se sim ea
scut a fi c re . Punea faptul c se visa foarte
des c rind pe seama unei memorii atavice, a
unei eredit i transmise din tat în fiu, i era
extraordinar de conving tor când imita în fa a
noastr cât îi era de firesc gestul de a ine frâul
cu stânga i de a bate cu dreapta calul pe gât.
Expresia lui cea mai frecvent era "ar trebui".
Era formula unei nostalgice cump niri a
posibilit ilor, în fa a împlinirii c rora sta in-
capacitatea de a lua o hot râre. Ar trebui f cut
cutare i cutare lucru, sau ar trebui s fii cutare
i cutare, sau s ai cutare i cutare. Ar trebui
scris un roman despre societatea din Leipzig,
sau, ar trebui f cut o c torie în jurul lumii,
chiar i ca sp tor de vase pe vapor, sau, ar
trebui studiat fizica, astronomia, ar trebui
cump rat o mo ioar i cultivat ogorul în
sudoarea frun ii. Dac intram în vreun magazin
de coloniale s ne râ neasc pu in cafea, era în
stare, la ie irea în strad s dea din cap gânditor
spunând: "Un magazin de coloniale mi-ar

60
În german Schildknäpp înseamn „scutier".
trebui!".
Despre sentimentul de independen al lui
Schildknäpp am mai vorbit. Acesta se
manifestase i sub aspectul ororii lui pentru o
slujb la stat, al alegerii unei profesii libere. i cu
toate astea, slujea la mai mul i st pâni, i avea
ceva dintr-un argat De altminteri, de ce s nu fi
tras foloase de pe urma faptului c era
prezentabil, c era agreat în societate, dac ineai
seama cât de reduse erau mijloacele sale de
existen ? Accepta numeroase invita ii, la prânz
mânca prin diverse case din ora , chiar i în
familii evreie ti bogate, cu toate c -l puteai auzi
uneori emi ând opinii antisemite. Oamenii care
se simt desconsidera i din punct de vedere
social, care socotesc c nu li se acord aten ia
cuvenit i se bucur în acela i timp de un fizic
atr tor, î i caut uneori satisfac ia în mândria
rasial . Ciud enia, în cazul nostru, st în faptul
nu-i agrea nici pe nem i, p truns cum era de
inferioritatea lor pe t râm interna ional i mergea
pân acolo încât s explice c -i prefer , ba mai
bine-zis, c ine pur i simplu cu evreii. Ace tia
la rândul lor, de fapt nevestele de editori i cu-
coane din lumea bancherilor, îl priveau cu
admira ia profund a acestei rase pentru nobilul
sânge german i pentru picioarele lungi, i erau
încântate s -l cople easc cu daruri; ciorapii
sport, curelele, puloverele, fularele purtate erau,
de cele mai multe ori, cadouri, i nu totdeauna
neprovocate. De pild , când înso ea vreo cucoan
la shopping61 era în stare s arate un obiect
oarecare zicând: "Drept s spun, n-a da bani
pe-a a ceva! Cel mult dac l-a primi cadou!" i
îl primea cadou cu aerul unuia care tocmai

61
Cump turi (engl).
spusese c n-ar da un ban pe el. De altfel, î i
dovedea sie i i altora independen a refuzând din
principiu s fie îndatoritor — în sensul c " atunci
când într-adev r aveai nevoie de el, niciodat
nu-l g seai. Se întâmpla ca un b rbat s fie
obligat s lipseasc de la o mas i s -l roage s
umple golul — refuza cu siguran . Voia cineva
aib un tovar agreabil în vreo c torie sau
într-o vilegiatur prescris de medic — refuzul
era cu-atât mai cert cu cât era mai clar c
prezen a lui i-ar fi fost celuilalt pl cut . Tot astfel
refuzase i solicitarea lui Adrian pentru libretul
la Love's Labour's Lost. i totu i îl iubea foarte
mult pe Leverkühn, îi era sincer devotat, i
acesta nu-i luase refuzul în nume de r u, era în
general plin de r bdare fa de sl biciunile
prietenului s u, de care Schildknäpp însu i
râdea, i prea-i era recunosc tor pentru
conversa ia lui amuzant , pentru anecdotele
despre b trânul Schildknäpp, pentru neroziile lui
anglomane, ca s -i poarte pic . Niciodat nu
l-am v zut râzând cu atâta poft , râzând cu
lacrimi, ca atunci când era cu Rüdiger
Schildknäpp. Umorist autentic, tia s
stârneasc râsul cel mai irezistibil din lucrurile
cele mai improbabile. Astfel, se tie c un biscuit
bine pr jit face în urechea celui care-l m nânc
un zgomot asurzitor, îl izoleaz de lumea
înconjur toare; Schildknäpp se apuc s ne
demonstreze, la ceai, cum într-o societate în care
se m nânc biscui i oamenii nu se pot în elege
între ei i conversa ia lor trebuie s se rezume la:
"Cum, v rog?", "A i spus ceva?", "O clip , dac
sunte i bun!". i ce putea s râd Adrian când
Schildknäpp se ciorov ia în oglind cu propria s
mutr ! Asta fiindc era cam infatuat — nu o
infatuare banal , ci într-un sens poetic, legat de
infinitele posibilit i de fericire pe care le ofer
aceast lume pentru care dorea s se p streze
tân r i frumos, astfel c tendin a obrazului s u
la ofilire, la zbârcire prematur , îl mâhnea.
Oricum, gura lui avea ceva senil, i dac ineai
seama i de nasul care cobora direct spre ea i
ruia erai poate dispus s -i mai zici clasic,
puteai s prevezi fizionomia lui Rüdiger la
trâne e. La asta se ad ugau cutele de pe
frunte, zbârciturile de la nas la gur i fel de fel
de labe de gâsc . Î i apropia b nuitor obrazul de
oglind , arbora o mutr acr , î i apuca b rbia
între degetul mare i cel ar tor, î i tr gea,
scârbit, obrajii în jos i f cea, cu mâna dreapt ,
chipului s u din oglind un gest de lehamite atât
de expresiv, încât amândoi, Adrian i cu mine, ne
pr deam de râs.
Ce n-am spus înc , e c ochii lui aveau exact
aceea i culoare ca ochii lui Adrian. G seam chiar
ceva remarcabil în aceast tr tura comun :
întocmai acela i amestec de
cenu iu-albastru-verde în ochii unuia, ca i în ai
celuilalt, i la amândoi cercuri identice de
culoarea ruginei în jurul pupilelor. Oricât ar
suna de straniu, dar aveam totdeauna impresia
— o impresie în anumit m sur lini titoare
pentru mine — c prietenia lui Adrian pentru
Schildknäpp, omul care-i stârnea pofta de râs,
avea ceva comun cu aceast identitate a culorii
ochilor, ceea ce în fond echivala cu gândul c ea
se întemeia pe o tot atât de profund , pe cât de
vesel , indiferen . Aproape nu mai e nevoie s
adaug c totdeauna î i adresau cuvântul cu
numele de familie i "dumneavoastr ". Chiar
dac eu nu eram în stare s -l amuz pe Adrian în
aceea i m sur ca Schildknäpp, aveam fa de
silezian avantajul faptului c m tutuiam cu
Leverkühn din copil rie.

XXI

Azi diminea , pe când Hélène, so ia mea

drag , ne preg tea gustarea i din nelipsita
negur a zorilor începea s se deslu easc o zi
coroas de toamn , a a cum sunt cele din
Mun ii Bavariei, am citit în ziar despre reluarea
cu succes a r zboiului nostru submarin, c ruia
i-au c zut victim , în dou zeci i patru de ore,
nu mai pu in de dou sprezece vapoare, între ele
dou vase mari de pasageri, unul englezesc i
altul brazilian, cu cinci sute de c tori. Succesul
acesta îl dator m unei torpile noi, cu propriet i
fabuloase, o izbând a tehnicii germane, i nu
pot s -mi în bu o anume satisfac ie în fata
spiritului nostru inventiv, în necontenit
activitate, i a aptitudinilor noastre na ionale,
mase, în ciuda atâtor lovituri ale sor ii, înc
integral i permanent la dispozi ia regimului care
ne-a purtat în acest r zboi i ne-a pus efectiv
întregul continent la picioare, înlocuind visul
intelectual al unei Germanii europene cu
realitatea, fire te, cam nelini titoare, cam fragil ,
i, dup cât se pare, insuportabil restului lumii,
a unei Europe germane. Sentimentul involuntar
de satisfac ie face loc inevitabil gândului c
asemenea victorii incidentale cum sunt aceste
scufund ri sau lovitura, grandioas în sine, a
pirii dictatorului italian r sturnat nu mai pot
servi decât la trezirea unor speran e de arte i la
prelungirea unui r zboi care, dup opinia
oamenilor cu judecat , nu mai poate fi câ tigat.
Asta e i p rerea directorului seminarului nostru
teologic de la Freising, monseniorul
Hinterpfortner, cum mi-a m rturisit, sincer,
seara, la o bere, între patru ochi, chiar el — un
om care nu mai sem na deloc cu savantul
tima în jurul c ruia gravitase revolta
în bu it în sânge a studen ilor din München,
dar c ruia cunoa terea fenomenului mondial
nu-i permitea nici o iluzie, nici m car pe aceea
de a se ag a de distinc ia între un r zboi pierdut
i unul necâ tigat i deci a ascunde oamenilor
adev rul: adev rul c jucasem va banque62, i c
ecul opera iei noastre de cucerire a lumii va
echivala în mod obligatoriu cu o catastrof
na ional de prim m rime.
Spun toate acestea ca s amintesc cititorului
în ce împrejur ri istorice se desf oar
redactarea biografiei lui Leverkühn, ca s i
poat da seama cum tulburarea legat de munca
mea este permanent contopit , contopit pân la
anularea oric rei distinc ii, cu aceea generat de
zguduirile de fiecare zi. Nu sus in c a fi distras,
deoarece vreau s cred c evenimentele n-au
reu it s m abat de la proiectele mele
biografice. i cu toate acestea, de i personal sunt
la ad post, fie-mi îng duit s spun c aceste
vremi nu sunt deloc propice progresului constant
al unei îndatoriri ca a mea, i cum, în afar de
asta, în timpul tulbur rilor i execu iilor de la
München, am f cut o grip înso it de frisoane
puternice, care m-a intuit zece zile la pat,
afectând pentru mult vreme for ele spirituale i
fizice ale sexagenarului ce sunt, nu e de mirare
prim vara i vara au devenit toamn târzie
pân s apuc a a terne pe hârtie primele rânduri
ale relat rii. Între timp ne-a fost dat s tr im
distrugerea pe calea aerului a venerabilelor

62
Totul pe o carte (fr.).
noastre ora e, ceea ce ar fi fost strig tor la cer
dac nu ne-am fi f cut noi, victimele, cei dintâi
vinova i de asemenea fapte. Dar cum suntem
vinova i, strig tul se pierde-n vânt i, cum zice
ruga regelui Claudiu, "nu r zbe te pân -n t rii".
Ce stranie apare aceast lamentare împotriva
nelegiurilor de noi în ine provocate, clamat în
numele culturii de gura celor bare au p truns pe
scena istoriei ca vestitori i purt tori ai unei
barbarii regeneratoare înecat în tic lo ie! Nu o
dat pr dul nimicitor s-a apropiat la doi pa i
de chilia mea, de-mi st tea inima-n loc. Bombar-
damentul înfrico tor al ora ului lui Dürer i al
lui Willbald Pirckheimer nu mai era un
eveniment prea îndep rtat, i când judecata
de-apoi se ab tu i asupra Münchenului, m
si ezând în odaia mea de lucru, alb ca varul,
zgâl âit o dat cu pere ii, cu u ile i geamurile
casei — scriind cu mâna tremurând la biografia
de fa . Pentru c mâna asta tremur în orice
caz, din pricina subiectului, a a c nu m-am
sat impresionat de faptul c fenomenul era
pu in accentuat de spaima dinafar .
Cum spuneam , am urm rit, cu un fel de
speran i de mândrie pe care ni le trezesc
desf urarea for elor germane, un nou asalt al
Wehrmachtului nostru împotriva hoardelor
ruse ti, ce- i ap ara neospitalier , dar
nespus de iubit — am urm rit o ofensiv de-a
noastr transformat în câteva s pt mâni într-o
ofensiv ruseasc i, de atunci, pierderile
teritoriale nu se mai sfâr esc, nu mai pot fi
oprite, ca s nu vorbim decât de pierderi terito-
riale. Ne-a produs o profund stupoare vestea
debarc rii trupelor americane i canadiene în
sud-estul Siciliei, c derea Siracuzei, Cataniei,
Messinei, Taorminei, i am aflat, cu un amestec
de spaim i pizm , i cu sentimentul obsedant
noi n-am fi în stare de a a ceva, nici în sensul
bun, nici în cel r u, c o ar , a c rei stare de
spirit îi mai permite înc s trag lucid concluzia
logic ce se impune dintr-o succesiune de
înfrângeri i dezastre scandaloase, s-a
descotorosit de marele ei om i, la scurt vreme,
a consim it în fa a lumii întregi la ceea ce ni se
cere i nou , dar ceea ce nou ni se pare prea
sfânt i prea scump ca s fim dispu i s
accept m chiar i în cea mai profund mizerie:
capitularea f condi ii. Da, suntem un popor
cu totul diferit, cu un suflet de un imens
tragism, refractar prozaismului lucid, i
dragostea noastr e închinat sor ii, oricare-ar fi
ea, doar s fie, chiar de-ar fi o pr bu ire ce-ar
încinge cerul cu un pârjol demn de amurgul
zeilor!
Munca mea era înso it de înaintarea
moscovi ilor în viitorul nostru grânar, Ucraina, i
de replierea elastic a trupelor noastre pe linia
Niprului — sau mai bine zis, ea înso ea aceste
evenimente. De câteva zile, imposibilitatea
men inerii acestei pozi ii de baraj p rea dovedit ,
cu toate c Führerul nostru, venit în mare grab ,
puse energic frâu retragerii, rosti cuvântul
nimerit, dar de ocar , "psihoza Stalingradului", i
ordon men inerea liniei Niprului cu orice pre .
Cu orice pre ; pre ul a fost pl tit, dar în zadar; i
încotro, pân unde se va mai rev rsa înc
puhoiul ro u despre care vorbesc ziarele, r mâne
în seama imagina iei noastre, i-a a predispus
la extravagan e fantastice. C ci din domeniul
fantasticului i contrar oric rei ordini i
previziuni face parte i faptul c Germania ar
putea deveni ea îns i teatrul unuia dintre
zboaiele sale. Cu dou zeci i cinci de ani în
urm am tiut s evit m asta în ultimul moment,
dar acum starea noastr sufleteasc , cople it
din ce în ce mai mult de eroismul tragic, pare s
nu ne mai permit abandonarea unei cauze
pierdute înainte de a se fi consumat
inimaginabilul. Slav Domnului, pr dul care
le te din r rit e înc departe de ogoarele
patriei noastre, i-ar trebui s fim gata s mai
înghi im întâi câteva pierderi umilitoare pe
frontul acesta, ca s putem ap ra cu o i mai
dârz vigoare spa iul nostru vital european
împotriva occidentalilor du mani de moarte ai
ordinii germane. Invazia frumoasei noastre Sicilii
dovedea orice, dar nu posibilitatea stabilirii
inamicului pe-un cap de pod italian, continental.
Din nefericire îns lucrul a fost cu putin , i
pt mâna trecut a izbucnit la Neapole o
insurec ie comunist favorabil alia ilor, ceea ce
a f cut ca ora ul s nu mai poat fi considerat ca
o etap demn de trupele germane, a a c a fost
evacuat cu capul sus, dup distrugerea
con tiincioas a bibliotecii i depunerea unei
bombe cu explozie întârziat la po ta central .
Între timp se vorbe te despre diferite tentative
experimentale de debarcare pe coasta Canalului
Mânecii, care-ar fi plin de vapoare, i cet eanul
se întreab , cu totul ilicit desigur, dac nu
cumva ceea ce s-a întâmplat în Italia se mai
poate repeta în susul peninsulei, i nu s-ar putea
petrece, împotriva tuturor convingerilor oficiale
în invulnerabilitatea fort re ei Europa, i în
Fran a sau cine tie unde.
Da, monseniorul Hinterpfortner avea
dreptate: suntem pierdu i. Vreau s spun:
zboiul e pierdut, dar asta înseamn mai mult
decât o campanie pierdut , înseamn în realitate
noi suntem pierdu i, pierdut cauza i sufletul
nostru, pierdute credin a i istoria noastr . S-a
ispr vit cu Germania, se va ispr vi cu ea, o
pr bu ire indicibil , economic , politic , moral
i spiritual , pe scurt, începe s se contureze o
pr bu ire total — nu vreau s fi dorit ceea ce ne
amenin , c ci înseamn disperarea, nebunia.
Nu vreau s fi dorit acest lucru, pentru c prea-i
adânc mila, prea-i adânc îndurerarea mea
pentru nefericitul nostru popor, i când m
gândesc la redresarea lui, la ardoarea oarb , la
revolt , la izbucnirea, la dezl uirea, la înnoirea
lui pretins purificatoare, la rena terea "na io-
nal " de-acum un deceniu, la delirul acela sfânt
în aparen , în care, desigur, era amestecat —
semn prevestitor al falsit ii sale — mult
cruzime dezm at , mult brutalitate bestial ,
multe pofte murdare de siluire, de s lb ticie, de
înjosire, i care, pentru orice ini iat, purta în
germene r zboiul. întreg acest r zboi — mi se
strânge inima în fa a uria elor investi ii de
credin , de entuziasm, de pasionat exaltare
istoric realizate atunci i spulberate acum
într-un faliment f seam n. Nu, nu vreau s fi
dorit pr bu irea — i-a trebuit totu i s-o doresc
— i tiu c am i dorit-o, c o doresc i azi i c
saluta-o: din ur împotriva dispre ului
criminal ar tat ra iunii, din ur împotriva
nelegiuitei t gade a adev rului, împotriva
cultului ordinar i de at al unui mit de scar
de serviciu, a confund rii cu rea -credin a
deprav rii de azi cu ceea ce a fost odinioar , a
abuzului tic los i a scoaterii la mezat a tot ce-i
vechi i autentic, fidel i familiar, a tot ce-i
german din mo i-str mo i, i din care nerozii i
impostorii ne fabric un basamac otr vit ce ne ia
min ile. Aceast gigantic be ie la care noi, avizi
totdeauna s ne ame im, ne-am ad pat ani în ir
de mincinoas via a a-zis superioar , în care
am f ptuit lucruri ce treceau de marginile
abjectului — trebuie pl tit . Cu ce? Am rostit
cuvântul, i-am spus pe nume când am pomenit
de "disperare". N-am s -l repet. Nu po i s i
înfrângi de dou ori oroarea cu care, dintr-o
regretabil ie ire, am a ternut-o pe hârtie.
i asteriscurile sunt o înviorare pentru ochiul
i pentru mintea cititorului; nu-i nevoie chiar
totdeauna de o cifr roman , cu aptitudinea ei de
mai viguroas separare, de mai puternic impuls
la o nou demarare, i mi-a fost cu neputin s
dau precedentei incursiuni în actualitate, pe care
Adrian Leverkühn n-a mai apucat s-o tr iasc ,
caracterul unui capitol. Dup limpezirea imaginii
grafice prin introducerea acestui simpatic semn,
voi prefera s întregesc fragmentul cu alte câteva
am nunte din anii petrecu i de Adrian la Leipzig,
s -mi ascund c în felul acesta capitolul, ca
atare, va c ta un aspect cu totul neunitar,
constituit cum va fi din componente eterogene —
cu-atât mai mult cu cât ar fi trebuit s -mi ajung
nici cu cel precedent nu mi-a mers mai bine.
Dac recitesc toate câte-am în irat: n zuin ele i
proiectele dramatice ale lui Adrian, felul lui
îndurerat de a privi, pe care i-l însu ise în
timpul absen ei mele, frumuse ile seduc toare
sub aspect intelectual ale comediei
shakespeariene, versurile în limbi str ine puse
pe muzic de Leverkühn, timidul lui
cosmopolitism i-apoi clubul boem de la "Café
Central", de a c rui men ionare se leag
amploarea contestabil dat portretului lui
Rüdiger Schildknäpp — m întreb, pe bun
dreptate, dac din elemente atât de eteroclite
poate fi constituit un capitol cu oarecare unitate,
dar, dac -mi aduc bine aminte, înc din capul
locului am fost silit s -mi repro ez absen a unei
construc ii ordonate i coordonate în aceast
lucrare. Iar scuza mea r mâne aceea i. Prea
scump mi-e subiectul. Prea lipse te mult, de nu
cumva lipse te cu des vâr ire, orice contrast,
car o simpl deosebire, între materie i
creator. N-am spus oare, i nu o dat , c via a
despre care vorbesc mi-e mai apropiat , mai
scump , mai tulbur toare decât chiar via a mea?
Ceea ce ne este cel mai scump, cel mai
tulbur tor, cel mai apropiat înceteaz de a mai fi
"materie"; devine persoan — i nu poate fi
supus la dezmembr ri artistice. E departe de
mine gândul s contest seriozitatea artei; dar în
cazuri cu adev rat grave, nu e ti în stare s faci
art i renun i. Nu pot deci decât s repet c
paragrafele i asteriscurile din aceast carte sunt
o simpl concesie f cut ochilor cititorului i c ,
de-ar fi dup mine, a scrie-o toat dintr-o dat ,
dintr-o r suflare f nici o împ eal , f
spa ii albe, nici alineate. Numai c n-am curajul
pun sub ochii lumii o lucrare tipografic atât
de nesocotit .
*
Am stat cu Adrian la Leipzig un an de zile,
a c tiu cum i-a petrecut i pe ceilal i trei cât
a mai r mas acolo: conservatismul felului lui de
via , care adesea lua aspectul unei rigidit i
care pentru mine devenea ap toare, îmi d
aceast certitudine. Nu f rost i-a exprimat
într-o scrisoare simpatia pentru acel
"nu-vreau-s tiu-de-nimic", pentru via a lipsit
de aventuri a lui Chopin. Nici el nu voia s tie
de nimic, nu voia s vad nimic, în fond nu voia
nici s tr iasc nimic, cel pu in în sensul
manifest, exterior al cuvântului, nu inea la
schimb ri, la impresii noi, la distrac ii, la
recreere, i în ce prive te aceasta din urm în
special, se amuza copios pe seama celor ce- i
petrec cea mai mare parte a timpului
recreându-se, pr jindu-se la soare,
fortificându-se — f s se tie pentru ce.
"Recreerea, zicea el, e pentru cei c rora nu le e
bun la nimic." Punea prea pu in pre pe
torii de dragul de a privi, de a înregistra, de a
se "instrui". Dispre uia agrementul vizual i, pe
cât de sensibil era auzul s u, pe atât de pu in se
sim ise vreodat îndemnat s i formeze ochiul
cu ajutorul artelor plastice. Aproba i considera
perfect justificat categorisirea oamenilor în
vizuali i auditivi, iar pe el se socotea
incontestabil între cei din urm . În ce m
prive te, n-am considerat niciodat aceast
clasificare ca aplicabil , i nici în rezerva i
refuzul i inaptitudinea lui vizual n-am crezut
vreodat . Ce-i drept, Goethe spunea i el c
muzica este ceva cu totul înn scut, o facultate
untric i ea n-are nevoie de cine tie ce
alimentare dinafar i nici de experien a vie ii.
Dar exist o imagine interioar , o viziune, care-i
altceva, cuprinde mai mult decât simpla vedere.
i-n afar de asta, e o profund contradic ie aici,
i anume: ca un om s aib , cum avea
Leverkühn, o anume sensibilitate pentru ochiul
omenesc, care la urma urmei tot numai ochiului
omenesc îi vorbe te, i s refuze totu i s
perceap lumea exterioar prin acest organ. Mi-e
deajuns s citez nume c Marie Godeau, Rudi
Schwerdtfeger i Nepomuk Schneidewein ca s
reamintesc impresionabilitatea lui Adrian, ba
chiar sl biciunea lui pentru farmecul ochilor, al
celor negri, al celor alba tri — i-mi dau perfect
de bine seama în acela i timp c e o gre eal s -l
bombardez pe cititor cu nume cu care pentru
moment nu tie literalmente ce s fac , pentru
personificarea lor se va produce mult mai
târziu — o gre eal atât de v dit , încât ar putea
sa loc impresiei c este voluntar . Dar, la drept
vorbind, ce-i aceea voluntar? Eu am sentimentul,
con tiin a, c am introdus aceste nume, goale de
sens, premature, sub imperiul unei constrângeri.
toria lui Adrian la Graz, care nu de
dragul c toriei a fost f cut , a constituit o
sp rtur în monotonia vie ii sale. O alt
întrerupere a fost excursia cu Schildknäpp la
mare, i se poate spune c tabloul simfonic într-o
singur parte e rodul ei. O a treia constituie i ea
o excep ie: c toria la Basel, în tov ia
profesorului s u Kretzschmar, ca s asiste la
audi iile de muzic sacr baroc organizate de
corul de camer al bisericii Sfântul Martin din
Basel i la care Kretzschmar trebuia s in
partida de org . S-au dat acolo Magnificat de
Monteverdi, studii de org de Frescobaldi, un
oratoriu de Carissimi i o cantat a lui
Buxtehude. Impresia f cut de aceast "musica
riservata63" asupra lui Leverkühn — o muzic pa-
sional , care ac iona ca o ripost la
constructivismul flamanzilor i trata cuvântul
biblic cu o uimitoare libertate uman , cu
temeritate declamatorie în expresie i o îmbr ca
într-o gestic instrumental colorat i brutal
— aceast impresie a fost nespus de puternic i
de durabil ; mi-a vorbit atunci foarte mult, în
scrisori i prin viu grai, de modernitatea
mijloacelor muzicale ce- i f cea apari ia la
Monteverdi, i a stat apoi zile întregi în biblioteca
din Leipzig transcriindu- i extrase din Jephta lui
Carissimi i din Psalmii lui David de Schütz. i

63
Muzic pentru cunosc tori (fr).
cine ar fi t duit, în muzica cvasireligioas din
Apocalips i din Doctor Faustus de mai târziu,
influen a stilistic a acelui madrigalism?
Elementul unei voin e de expresie mergând pân
la extrem a fost totdeauna predominant la
Leverkühn, împreun cu pasiunea intelectual
pentru o ordine riguroas , pentru linearismul
flamand. Cu alte cuvinte: c ldura i r ceala
existau una al turi de cealalt în opera lui, i
câteodat , în clipele celei mai geniale crea ii, se
contopeau: espressivo punea st pânire pe
contrapunctul strict, obiectivul ro ea de
sensibilitate, astfel c aveai impresia unei
construc ii incandescente ce-mi sugera, mai mult
decât orice altceva, ideea demoniacului i-mi
amintea totdeauna de planul cu linii de foc
despre care legenda spune c un oarecare i l-ar fi
desenat pe nisip ov ielnicului arhitect al
domului din Köln.
Între prima c torie în Elve ia a lui Adrian i
cea anterioar , la Sylt, exista o leg tur , i
anume: ri oara asta, cu o atât de neîngr dit i
de vie activitate cultural , avea i are înc o
uniune a muzicienilor care organiza, între altele,
a-numitele lecturi cu orchestra, lectures d
orchestre — adic : prezidiul desemna un juriu i
organiza prezentarea în audi ii de prob a
operelor tinerilor compozitori de c tre una din
orchestrele simfonice din ar , sub conducerea
dirijorului ei; publicul nu avea acces, erau
admi i numai oameni de specialitate, pentru ca
autorii s aib prilejul s i asculte crea iile, s
câ tige experien , s permit fanteziei lor un
contact rodnic cu realitatea sunetelor. O
asemenea lectur , executat la Geneva de
orchestra Suisse Romande, avusese loc aproape
simultan cu concertul de la Basel, i, prin
rela iile sale, Wendell Kretzschmar reu ise s
înscrie in program Fosforescen a m rii a lui
Adrian — opera unui tân r german, ceea ce
constituia o excep ie. Pentru Adrian a fost o sur-
priz total ; pe Kretzschmar îl amuzase s nu-i
spun absolut nimic. Nici pe când c torea,
împreun cu profesorul s u, de la Basel la
Geneva, la audi ia de prob , Adrian nu b nuia
înc nimic. i deodat , sub bagheta domnului
Ansermet, r sun Tratamentul r cinii aceast
scânteietoare pies de impresionism nocturn pe
care nici el însu i n-o lua în serios, nici când o
scrisese n-o luase în serios, i tot timpul cât a
durat audi ia critic a stat ca pe j ratic. S se
tie identificat de auditoriu cu o crea ie l untric
dep it , ce nu fusese decât un joc cu ceva în
care nu credea, era, pentru artist, o tortur
comic . Din fericire, la asemenea audi ii,
manifest rile, fie de laud , fie de nemul umire,
sunt interzise. În particular a primit, i în
francez i în german , elogii, obiec ii, corect ri,
sfaturi i nu i-a contrazis nici pe cei încânta i,
nici pe cei dezam gi i. De altminteri, nu s-a
declarat de acord cu nimeni. A r mas cu
Kretzschmar vreo s pt mân , zece zile, la
Geneva, Basel, Zürich, i a stabilit unele
contacte efemere cu cercurile artistice din acele
ora e. Celorlal i, întâlnirea cu Adrian nu cred s
le fi f cut mare pl cere — nu-mi dau seama nici
car ce-au putut scoate de la el, cel pu in în
sura în care se a teptau la manifest ri de
inocen , de expansivitate, la camaraderie. Unii,
ici i colo, poate s fi privit cu în elegere i
emo ie sfiala, izolarea ce-l înconjura, dificilul
elevat al existen ei sale — cred chiar c a a s-a i
întâmplat i g sesc c faptul e concludent. Din
câte tiu eu, în Elve ia exist mult în elegere
pentru suferin , mult cunoa tere, i asta se
datoreaz , într-o m sur mai mare decât în alte
centre de înalt cultur , decât în intelectualul
Paris de pild , caracterului vechi-burghez al
trânelor ora e. Acesta constituia un tainic
punct de contact. Pe de alt parte, suspiciunea
introvertit a elve ianului pentru germanul din
Reich d dea aici peste un caz special de sus-
piciune german fa de "lume" — oricât ar p rea
de ciudat s califici drept "lume" un petic de
ri oar vecin , în compara ie cu întinsul i
puternicul Reich german, cu ora ele lui
gigantice. Cu toate acestea, termenul era in-
contestabil just: Elve ia, ar neutr , poliglot ,
cu influen e franceze primenite de adieri
occidentale, era, independent de suprafa a ei
minuscul , cu mult mai mult o "lume", cu mult
mai mult o scen european , decât colosul politic
de la nord, unde cuvântul "interna ional"
ajunsese de mult o injurie i unde un
provincialism înfumurat pervertise atmosfera, o
cuse sufocant . Despre cosmopolitismul
untric al lui Adrian am mai vorbit. Dar
cosmopolitismul german a fost dintotdeauna
altceva decât mondenitatea, i prietenul meu era
tocmai omul care se crispa în fa a a tot ce e
monden, i nu se l sa integrat în el. S-a întors —
cu câteva zile înaintea lui Kretzschmar — la
Leipzig, acest ora cu-adev rat universal, unde
îns lumea e mai degrab musafir decât la ea
acas — acest ora cu vorbirea ridicol , unde,
întâia oar mândria i-a fost atins de poft : o
zguduire profund , o r scolire din adânc, cum
n-ar fi crezut c pot exista pe lume, i care, dac
nu m în el, a contribuit considerabil la
aversiunea lui fa de aceasta.
Patru ani i jum tate, cât a stat la Leipzig,
Adrian i-a p strat aceea i locuin de dou
camere de pe Peterstrasse, lâng Collegium
Beatae Virginis, unde î i fixase din nou pe
perete, deasupra pianului, p tratul magic.
Asculta prelegeri de filozofie i istoria muzicii,
citea i f cea fi e la bibliotec , îi supunea lui
Kretzschmar, pentru critic , exerci iile sale de
compozi ie: piese pentru pian, un "concert"
pentru orchestr de coarde i un cvartet pentru
flaut, clarinet, como di bassetto i fagot —
enum r lucr rile care îmi sunt cunoscute i s-au
strat, chiar dac n-au fost cântate niciodat .
Tot ce f cea Kretzschmar era s -i atrag aten ia
asupra vreunui pasaj slab, s -i sugereze unele
corect ri ale tempourilor, s -i însufle easc pu in
un ritm cam rigid, s -i recomande o profilare mai
accentuat a temei. Îi semnala câte o voce
median pierdut pe parcurs, câte un bas care
lâncezea pe undeva în loc s evolueze. Punea
degetul pe câte un pasaj de o aparent coeren ,
care, nefiind produsul unei necesit i organice,
primejduia cursivitatea fireasc a compozi iei. Îi
spunea, la drept vorbind, doar ce i-ar fi putut
spune i propria lui pricepere artistic , a elevului
adic , i i-o i spusese. Un magistru e
personificarea con tiin ei discipolului: îi confirm
îndoielile, îi l mure te nemul umirile, îi stimu-
leaz pasiunea de perfec ionare. Dar un discipol
ca Adrian n-avea, în fond, nevoie de un
îndrum tor, de un magistru. Îi punea în fa , cu
bun tiin , lucr ri cu unele insuficien e, ca s -l
aud spunându-i ceea ce el însu i tia — i s se
amuze apoi pe seama comprehensiunii artistice,
aceea a magistrului, desigur — cu care era de
acord — comprehensiunea artistic — accentul
trebuie pus pe prima component a expresiei,
pentru c de fapt ea este mandatarul ideii
operante — nu ideea unei opere, ci ideea
opusului însu i, a pl smuirii în general, auto-
nom , obiectiv i armonioas — impresarul
acestui ansamblu, acestei unit i, a organicului
din el, în stare s cârpeasc rupturile, s astupe
urile, s pun în mi care acea "cursivitate
fireasc " inexistent la început i care deci, nu e
deloc fireasc , ci e un produs al artei — într-un
cuvânt, acest manager nu reu te s creeze
impresia de direct i de organic decât
retrospectiv i indirect. Într-o oper , în orice
oper , exist o bun parte de aparen , s-ar
putea merge chiar mai departe, pân la a spune
"opera" în sine e doar aparen . Are ambi ia
te îndemne s crezi c nu-i f cut , ci n scut ,
ap rut de-a gata ca Palas Atena din capul lui
Zeus, în plin splendoare, cu arme i podoabe
cizelate cu tot. Asta-i am gire. Niciodat o oper
n-a ap rut astfel. O oper este f cut din munc ,
munc artistic în scopul cre rii aparen ei — i
se pune întrebarea dac în stadiul de ast zi al
con tiin ei noastre, al cuno tin elor noastre, al
sim ului nostru pentru adev r, acest joc mai e
permis, dac mai e admisibil din punct de vedere
intelectual, dac mai poate fi luat în serios, dac
opera ca atare, ca pl smuire autonom i
armonic organic , mai poate sta într-un oarecare
raport legitim cu totala incertitudine, cu
problematica, cu lipsa de armonie a condi iilor
noastre sociale, dac nu orice aparen , chiar i
cea mai frumoas , ba tocmai cea mai frumoas
n-a devenit azi minciun .
Se pune întrebarea, zic, i prin asta vreau s
spun: am ajuns s -mi pun aceast întrebare
datorit contactului meu cu Adrian, a c rui
privire e perspicace sau, dac mi-e îng duit s
construiesc expresia, a c rui sim ire perspicace
în acest domeniu mergea pân la extrema limit .
Blajin din fire, nu m sim eam înclinat s -i
împ rt esc sentin ele, enun ate ca simple
reflec ii, aperçu-uri, când st team de vorb , i m
dureau nu din pricina firii mele blajine lezate, ci
pentru el; m dureau, m oprimau, m
nelini teau, c ci întrez ream în aceste reflec ii
dificult i primejdioase pentru via a lui, inhibi ii
paralizante în înflorirea darurilor lui. L-am auzit
spunând:
— Opera de art ! E-o în el torie! E ceva ce ar
vrea burghezul s mai existe. E împotriva
adev rului i împotriva seriozit ii. Autentic i
serios nu poate fi socotit decât ceea ce e foarte
scurt, momentul muzical concentrat la
maximum...
Cum s nu m fi îngrijorat a a ceva, când
tiam c el însu i aspira s creeze, pl nuia s
compun o oper .
i l-am mai auzit spunând:
— Aparen a i jocul au ast zi împotriva lor
con tiin a artei. Ea nu mai vrea s fie aparen i
joc, vrea s fie cunoa tere. Dar ceea ce înceteaz
de a mai corespunde propriei sale defini ii nu
înceteaz oare de a mai exista? i cum poate tr i
arta ca mod de cunoa tere? Îmi amintesc de cele
ce-i scrisese de la Halle lui Kretzschmar referitor
la extinderea pe care o luase domeniul banalului.
Credin a magistrului în chemarea discipolului
n-a putut fi zdruncinat . Dar atitudinea asta mai
recent , împotriva aparen ei i a jocului, adic :
împotriva formei îns i, p rea s indice o
extindere de atare amploare a domeniului
banalului, a ceea ce nu mai era admisibil, încât
amenin a s înghit arta cu totul. M întrebam,
cu profund îngrijorare, ce eforturi, ce trucuri
intelectuale, ce ocoli uri i ironii vor fi necesare
ca s-o salveze, s-o recucereasc i s ajung la o
crea ie care, sub masca inocen ei, s includ
starea de cunoa tere c reia i-a fost smuls !
rmanului meu prieten i-a fost dat, într-o
bun zi, sau noapte mai bine zis, s-aud din
gura însp imânt toare a unui complice înfior tor
lucruri mai am nun ite despre cele la care aici
mai sus s-a f cut doar aluzie. Exist o relatare
scris a celor spuse, i la vremea sa o voi
dezv lui. Frica instinctiv trezit atunci de
cuvintele lui Adrian m-a ajutat s -mi explic, s
interpretez aceast relatare. Dar ceea ce-am
numit mai sus "masca inocen ei" — de câte ori,
i cât de straniu nu s-a manifestat ea, înc de la
început, în lucr rile sale! Existau acolo, la nivelul
muzical cel mai evoluat, pe un fundal de tensiuni
extreme, "banalit i" — natural, nu în sensul
sentimental al cuvântului sau acela de elanuri
complezente, ci banalit i în sensul unui
primitivism tehnic, naivit i sau aparen e de nai-
vit i, pe care maestrul Kretzschmar le tolera,
zâmbind îng duitor excep ionalului s u cirac:
cert, pentru c nu le considera naivit i de
gradul întâi, dac mi-e îng duit s m exprim
astfel, ci drept ceva dincolo de nou i de searb d,
drept temerit i sub masca primitivismului.
Numai a a trebuie în elese i cele treisprezece
cântece pe versuri de Brentano, c rora vreau s
le mai consacru câteva cuvinte înainte de a
încheia acest capitol i care adesea d deau
impresia unor persifl ri i în acela i timp ridic ri
în slav a esen ialului, o ironizare dureroas ,
evocatoare, a tonalit ii, a sistemului temperat, a
îns i muzicii tradi ionale.
Dac în anii de la Leipzig Adrian a cultivat cu
atâta ardoare compunerea de lieduri e, f
îndoial , pentru c vedea în mariajul muzicii cu
verbul o preg tire a uniunii dramatice pe care o
avea în gând. Probabil îns c asta se datora i
scrupulelor pe care i le f cea pe tema destinu-
lui, a pozi iei istorice a artei înse i, a autonomiei
operei de art . Leverkühn punea la îndoial
forma ca aparen i joc — i-atunci, forma
scurt , liric a liedului i se p rea c poate luat
totu i drept cea mai acceptabil , cea mai
serioas , cea mai autentic ; putea s -i par ca
spunde, mai mult decât oricare alta, exigen ei
lui teoretice: scurt i concentrat. i totu i, nu
numai c multe dintre aceste cântece, ca de
pild O, fat drag , cu literele simbolice, sau
Imnul, Muzican ii veseli, Vân torul le gr i
storilor i altele, sunt destul de lungi, dar
Leverkühn pretindea c ele s fie considerate i
tratate ca un întreg, ca o singur oper , izvorât
dintr-o concep ie stilistic determinat , dup un
prototip sonor, dintr-o comuniune congenial cu
un spirit poetic de-o minunat eleva ie, profund
vis tor. Niciodat n-a permis executarea pieselor
izolat, ci numai a ciclului întreg, începând cu
introducerea demen ial i confuz cu
halucinantele versuri finale:
"O, stea i floare, spirit i ve mânt, Dragoste,
suferin , i timp, i ve nicie!"
i pân la piesa final , de-o sumbr vigoare:
Pe una tiu... Îi zice Moartea — o restric ie sever ,
care, cât timp a tr it Adrian, a stat foarte mult în
calea execut rii lor în public, mai ales c unul
dintre lieduri, Muzican ii veseli, num rul 4 din
ciclu, e scris pentru un cvintet complet de voci,
mam , fiic , cei doi fra i i un b iat ce " i-a rupt
de mic piciorul", deci pentru altist , sopran ,
bariton, tenor i-o voce de copil, care au de
cântat parte în ansamblu, parte solo, parte in
duet (cei doi fra i). A fost primul pe care l-a
orchestrat Adrian, sau mai bine zis, l-a aranjat
pentru o mic orchestr de coarde, sufl tori i
percu ie, pentru c în straniul poem e foarte
mult vorba de fluiere, de tamburin , de clopo ei,
de cimbal, de voioase triluri de vioar cu ajutorul
rora mica trup bizar i am rât , noaptea,
"când nu ne vede ochi de om", momea
îndr gosti ii din c ru a lor, petrec re ii
ame i de b utur , vreo fat singuratic , pe
poteca fermec toare a magiei. Spiritul i climatul
piesei, atmosfera halucinant de muzic de bâlci,
mângâietoare i chinuitoare totodat , e unic . i
totu i, ezit s -i decern, între cele treisprezece,
cununa de laur, pentru c unele dintre ele
provoac o muzic mult mai interiorizat , mai
intim , realizat mai în profunzime decât aceea
în care cuvintele vorbesc despre muzic . Între
cântece era i unul Bunica buc reas a
erpilor, mai era i acel "Maria, în ce odaie ai
fost?", i "Vai, doamn mam , ce nenorocire!"
care se repet de apte ori i cu o inimaginabil
art a intui iei evoca regiunile cele mai l untric
lugubre, mai cutremur toare ale cântecului
popular german. Pentru c a a se întâmpl :
aceast muzic savant , autentic ,
hiperinteligent , n zuie te neîncetat, în dureri,
i înglobeze melodia popular . Nu reu te
niciodat de-a binelea, o prinde i totu i nu,
sun fragmentar, o auzi i piere-ndat , înghi it
de-un stil muzical str in sufletului ei, i din care
mereu încearc s izvorasc . E o viziune de art
emo ionant i nu mai pu in un paradox
cultural; inversându-se procesul natural de dez-
voltare, în care elementarul evolueaz spre
rafinat, spre spiritual, aici spiritualul joac rolul
elementului originar din care naivitatea încearc
se smulg .
 "Adii, al stelelor spirit sfânt, înceti or prin z ri
pân la mine."
Acesta e zvonul aproape pierdut în spa iu,
ozonul cosmic al altei piese, în care spiritele
plutesc în cor bii de aur pe m rile cerului i
ecourile argintii ale cântecelor înv luie unduind
mântul... se-nal -n z ri.
"Unite-s toate cu blând bun tate, Mân -n
mân s-alin -ndurerate, împletite sunt stelele-n
al nop ilor sân, înfr ite sunt toate, l untric,
etern."
În toat literatura, rareori cuvântul i sunetul
s-au întâlnit i potrivit ca aici. Muzica î i
întoarce ochii spre ea îns i i î i contempl
propria sa esen . Felul acesta al sunetelor de
a- i da mâna, mângâietor, îndurerat, aceast
împletire i îmbinare în ve nic înrudire i
schimbare a tuturor lucrurilor — asta e muzica,
i Adrian Leverkühn e tân rul ei maestru.
Pân a nu p si ora ul Leipzig i a se duce
la Lübeck ca prim dirijor al Teatrului Municipal,
Kretzschmar s-a ocupat de tip rirea cântecelor
pe versuri de Brentano. Schott, de la Mainz, le-a
luat în consigna ie adic : Adrian, cu ajutorul lui
Kretzschmar i al meu (am contribuit amândoi la
treaba asta), suporta toate cheltuielile i
mânea proprietar, iar negustorul î i asigura o
participare la beneficiu de dou zeci la sut din
încas rile nete. Leverkühn a supravegheat
îndeaproape editarea reduc iei de pian, a pretins
o hârtie aspr , groas , nesatinat , în formatul
in-cvarto, cu marginea lat , i o dispozi ie grafic
a notelor nu prea înghesuit . A insistat pentru
inserarea unei men iuni care interzicea
executarea în concerte sau de c tre societ i
muzicale, f autorizarea compozitorului i altfel
decât integral, a tuturor celor treisprezece lie-
duri. Faptul acesta a fost socotit preten ios, i-a
fost luat în nume de r u i, împreun cu
îndr zneala muzicii, a stânjenit r spândirea
cântecelor în public. Au fost executate în 1922,
nu în prezen a lui Adrian, ci în a mea, la
Tonhalle la Zürich, sub bagheta excelentului
doctor Volkmar Andreae, i partea b iatului
"care i-a rupt de mic piciorul" din Muzican ii
veseli a fost cântat de un copil, din nenorocire
cu adev rat infirm, în cârje, micul Jakob Nägli,
cu o voce de o puritate cristalin nemaipomenit ,
care- i mergea drept la inim .
De altfel, fie zis cu totul în treac t, frumoasa
edi ie original a poeziilor lui Clemens Brentano
de care s-a servit Adrian în lucrarea sa era un
dar al meu: voluma ul i-l adusesem la Leipzig,
când m înapoiasem de la Naumburg. Fire te, în
alegerea celor treisprezece poezii, n-am avut
absolut nici o influen . Pot spune îns c ea
spundea, aproape bucat cu bucat ,
dorin elor, a tept rilor mele. — Un dar nelalocul
lui, va socoti, desigur, cititorul; pentru c , în
fond, ce-aveam eu, ce-aveau principiile mele
morale, cultura mea, a face cu divaga iile
romanticului care pornea de la cântul infantil i
popular ca s evadeze în sfera halucina iilor, ca
nu zic a degenerescentei vis toare? Muzica e
cea care m-a îndemnat s -i fac acest dar, asta-i
tot ce pot spune — muzica dormitând atât de
or în versurile-acestea, încât i cea mai slab
atingere a unei mâini pricepute e de ajuns ca s-o
trezeasc .

XXII

Când Leverkühn a plecat din Leipzig, în

septembrie 1910, adic în vremea când îmi
începusem cariera de profesor la gimnaziul din
Kaisersaschern, s-a dus întâi acas , la Büchel,
ca s ia parte la c toria surorii sale care toc-
mai avea loc acolo. Fusesem invitat i eu cu
rin ii mei. Ursula, ajuns la dou zeci de ani,
se c torea cu opticianul Johannes
Schneidewein din Langensalza, un om minunat,
pe care-l cunoscuse cu prilejul unei vizite la o
prieten în încânt torul or el Salza pe lâng
Erfurt. Schneidewein, cu zece-doisprezece ani
mai mare decât logodnica lui, era elve ian de
felul lui, avea sânge de ran de prin regiunea
Bernei. Meseria, lefuitor de lentile, o înv ase la
el în ar , dar o împrejurare oarecare îl purtase
prin Reich i î i cump rase acolo, la
Langensalza, un magazin de ochelari i de
aparate optice i afacerile îi mergeau bine. Era
foarte prezentabil i î i p strase vorbirea
helvetic solemn , agreabil urechii, m surat i
demn , pres rat cu expresii vechi germane,
mase neschimbate din b trâni, i Ursula
Leverkühn începuse s-o adopte de pe acum. F
fie frumoas , femeia era atr toare, sem na
ca tr turi cu tat l ei, iar ca fel de a fi, mai mult
cu maic -sa — avea ochi c prui, era zvelt i
prietenoas din fire. A a c amândoi alc tuiau o
pereche pe care privirea z bovea cu pl cere. Între
1911 i 1923 avur patru copii: Rosa, Ezechiel,
Raimund i Nepomuk, f pturi fermec toare
toate; cel mai mic îns , Nepomuk, era un înger.
Dar despre el mai târziu, abia c tre sfâr itul
povestirii mele.
La nunt n-a fost mult lume: preotul,
înv torul, primarul din Oberweiler cu so iile
lor; din Kaisersaschern, în afar de noi, familia
Seitblom, doar unchiul Nikolaus; mai erau rude
de-ale doamnei Elsbeth din Apolda, ni te prieteni
din Weissenftes cu fiica lor, apoi fratele Gerg,
agronomul, i administratoarea, Frau Luder —
asta a fost tot. Wendell Kretzschmar trimisese,
din Lübeck, o telegram de felicit ri, care sosise
la Büchel pe la vremea mesei de prânz. Seara nu
s-a petrecut. Lumea a venit înainte de amiaz ,
devreme; dup cununia care a avut loc la
biserica din sat ne-am adunat cu to ii la un
prânz excelent în sufrageria împodobit cu
frumoasa vesel de aram din casa p rin ilor
miresei, i curând dup aceea tân ra pereche a
plecat cu b trânul Thomas la gar la
Weissenfels, s ia trenul pentru Dresda, în timp
ce nunta ii au mai r mas câteva ceasuri laolalt ,
sorbind din minunatul rachiu de fructe f cut de
Frau Luder.
În dup -amiaza aceea Adrian i cu mine am
pornit într-o plimbare spre Kuhmulde, pân sus
pe Zionsberg. Aveam de vorbit despre adaptarea
la Love's Labour's Lost, pe care mi-o asumasem i
despre care st tusem destul de vorb i ne
scrisesem, de asemenea, mult. Izbutisem s -i
trimit, din Siracuza i din Atena, scenariul i
fragmente din versificarea german ; m
sprijinisem pe Tieck i pe Hertzberg, iar când
împrejur rile impuneau prescurt ri, interveneam
chiar eu, respectând cât mai mult stilul lor.
Voiam neap rat s -i ofer o versiune german a
libretului, cu toate c el st ruia în inten ia de a
compune opera pe textul englezesc.
Era v dit bucuros c se putuse sustrage de la
petrecere i s ias în aer liber. Privirea lui
înce at îmi spunea c -l chinuia durerea de
cap — i de altminteri era ciudat, dar la biseric
i la mas remarcasem i la tat l s u acelea i
simptome. C aceast afec iune de natur
nervoas ap rea tocmai la ocazii solemne, sub
influen a emo iei i agita iei, este de în eles. Cel
pu in în ce-l privea pe b trân. Cât despre fiu,
motivul psihic se g sea mai curând în faptul c
numai silit i dup mult rezisten participase
la festivitatea în care se jertfea o feciorie, i asta
cu-atât mai mult cu cât era vorba de sora lui. În
orice caz, î i masca sentimentul de stânjeneal
în cuvinte de pre uire pentru simplicitatea i
lipsa de ostenta ie cu care fusese orânduit în
cazul nostru petrecerea, pentru faptul c se
renun ase la "dansuri i datini", ca s folosesc
chiar expresia lui. Avu cuvinte elogioase pentru
faptul c totul avusese loc la lumina zilei, c
predica de cununie a b trânului paroh fusese
scurt i simpl , i c la mas nu se rostiser
cuvânt ri pline de aluzii, ba c , pentru mai
mult siguran , nu se rostiser nici un fel de
cuvânt ri. Dac-ar fi putut fi evitat i v lul,
aceast inut funerar alb a virginit ii, i
pantofii mortuari de atlaz, ar fi fost i mai bine.
În termeni nespus de c lduro i a vorbit Adrian
despre impresia pe care i-o f cuse logodnicul i
acum so ul Ursulei.
— Privire de om cumsecade, zicea el, neam
bun, b rbat de treab , întreg, curat. Avea
dreptul s-o cear de nevast , avea dreptul s se
uite la Ursula, s-o doreasc — s-o doreasc
cre tine te de so ie, cum zicem noi, teologii, pe
drept mândri de â fi sustras diavolului
împreunarea trupeasc , f când din ea o tain ,
taina cununiei cre tine. Foarte comic , în fond,
captura asta a actului de vinov ie natural în
folosul sacrosanctului, prin simpla ad ugire a
cuvântului "cre tinesc" — care în realitate nu
schimb nimic. Dar trebuie recunoscut c
domesticirea diavolului firesc, sexul, prin
 toria cre tineasc a fost un expedient
inteligent.
— Nu-mi face nici o pl cere s te v d punând
natura în seama diavolului, r spunsei eu.
Umanismul, i cel vechi i cel nou, nume te asta
def imarea izvorului vie ii.
— Dragul meu, nu-i mare lucru de def imat
aici.
— În felul sta, continuai eu f s m las
clintit, ajungi s t duie ti crea iunea, ajungi
joci rolul avocatului neantului. Cine crede-n
diavol, a i intrat în slujba lui.
Râse scurt.
— Nu tii de glum . Am vorbit în calitate de
teolog, deci necesarmente ca un teolog.
— Fie, zisei, râzând la rândul meu. Dar tu e ti
mai serios când glume ti decât când e ti serios.
St team de vorb pe o banc public , sub
ar arii de pe culmea Zionsbergului, în soarele
unei dup -amieze de toamn . S spun adev rul:
pe vremea aceea eram gata s m însor, chiar
dac nunta i chiar logodna oficial trebuiau s
mai a tepte pân la definitivarea numirii mele, i
voiam s -i povestesc despre pasul pe care Hélène
i cu mine aveam de gând s -l facem.
Considera iunile lui nu-mi prea veneau
într-ajutor.
— i fi-vor un singur trup, începu el iar. Nu-i
ciudat , binecuvântarea asta? Slav Domnului,
pastorul Schroder ne-a dispensat de citatul
amintit. S -l auzi a a, în fa a tinerei perechi, e
penibil. Dar inten ia e bun , i-i tocmai ceea ce
numesc eu domesticire. E v dit c vor, în felul
sta, s escamoteze din c torie factorul p cat,
senzualitatea, poftele rele — pentru c dorin a
exist doar când sunt dou trupuri, nu când e
numai unul, i "fi-vor un singur trup" e deci un
nonsens lini titor. Pe de alt parte, e de mirare,
foarte de mirare, ca un trup s aib poft de altul
— e un fenomen, nu? — da, desigur, fenomenul
întru totul excep ional al iubirii. Fire te, nu po i
desp i cu nici un chip senzualitatea de iubire.
Ba, dimpotriv , cea mai bun cale de a ap ra
iubirea de acuza ia senzualit ii e aceea de a
dovedi existen a elementului iubire în sen-
zualitate. Pofta de trup str in înseamn astfel o
biruin asupra unor obstacole de altminteri
existente, care se bazeaz pe înstr inarea dintre
eu i tu, dintre al meu în raport cu al t u.
Trupului — ca s p str m termenul cre tinesc —
în mod normal nu-i e sil de sine. Cu trup str in
nu vrea s aib de-a face. Dac îns trupul
str in ajunge s -i devin deodat obiect de poft ,
de dorin , atunci raportul între eu i tu se
altereaz , i înc în asemenea m sur încât
"senzualitatea" devine vorb goal . F no iunea
de iubire nu po i s-o sco i la cap t, chiar dac se
pretinde c nu intr -n joc nimic sufletesc. Orice
act senzual înseamn duio ie, înseamn d ruire
reciproc de volupt i, fericirea de a face fericit,
înseamn dovezi de iubire. "Un singur trup" n-au
fost niciodat doi îndr gosti i, i porunca asta va
goni din c snicie, o dat cu voluptatea, i
iubirea.
Cuvintele lui m-au mi cat i m-au tulburat
într-un mod straniu i m-am ferit s -mi arunc
ochii la el pe furi , dintr-o parte, cu toate c
eram ispitit s-o fac. Am pomenit mai demult de
sentimentele pe care le resim eai când Adrian
vorbea despre lucruri ce sugerau voluptatea. Dar
niciodat nu vorbise pe leau ca acum, i aveam
impresia c în felul lui de a se exprima era ceva
de o claritate stranie, o u oar lips de tact fa
de sine însu i i deci i fa de interlocutor, fapt
care, împreun cu ideea c rostise toate acestea
cu ochii tulbura i de durerea de cap, m ne-
lini tea. În acela i timp îns , eram de acord cu
spusele lui.
— Stra nic ai vorbit, fiule! i-am replicat eu pe
un ton cât mai bine dispus cu putin . Asta zic ci
eu laud Crea iunii. Nu, n-ai nimic de-a face cu
diavolul! î i dai seama, cred, c acuma ai vorbit
mult mai mult ca umanist decât ca teolog?!
— S spunem ca psiholog, mi-a r spuns el. O
pozi ie neutr , intermediar . Dar, dup p rerea
mea, ei sunt oamenii care iubesc cel mai mult
adev rul.
— i ce-ar fi, i-am propus eu, dac-am vorbi i
noi o dat simplu, deschis, omene te, despre
problemele noastre personale, ca doi cet eni de
treab ? Voiam s i spun i ie c sunt pe cale...
i i-am povestit ce aveam de gând s fac, cum o
cunoscusem pe Hélène, cum ne-am pl cut. Am
mai ad ugat c , dac prin asta pot s determin
felicit ri mai c lduroase din partea lui, îl
dispensez de pe-acum de a lua parte la "jocurile
i datinile" nun ii mele. Era foarte amuzat.
— Admirabil! exclam el. Ce b iat de treab !
Vrei s închei un contract matrimonial. Gând
plin de cinste i de onestitate! Lucrurile astea vin
totdeauna prin surprindere, cu toate c nu prea
au ceva surprinz tor în ele. Prime te
binecuvântarea mea! But, if thou marry hang me
by the neck, if horns that year miscarry!64
— Come, come, you talk greasily65, citai eu o
replic din aceea i scen 66. De-ai cunoa te fata i
spiritul leg turii dintre noi , ai ti c lini tea mea
nu-i deloc amenin at , ci dimpotriv , totul are la
64
Dar de te-nsori, s m spânzuri de-o fi lips de coarne-n acel an! (Engl.)
65
Haide, haide, vorbe ti cam grosolan (engl).
66
Din W. Shakespeare — Zadarnicele chinuri ale dragostei
temelie calmul i pacea, o fericire a ezat i
netulburat .
— Nu m îndoiesc, zise Adrian, i nu m
îndoiesc nici de reu it .
O clip se sim i tentat s -mi strâng mâna,
dar renun . Un r stimp discu ia lâncezi, iar
când ne ridicar m s pornim spre cas ,
revenir m la tema principal , opera proiectat , i
anume scena din actul patru, textul cu glumele,
i care era printre cele pe cale de a fi suprimate.
Duelul verbal era indecent de-a binelea, iar pe de
alt parte, din punctul de vedere al dramaturgiei,
deloc indispensabil. Scurt ri, în orice caz,
trebuiau f cute. O comedie nu poate s dureze
patru ore — aceasta a fost i r mâne principala
obiec iune adus "Mae trilor cânt re i"67. Dar
Adrian p rea s fi prev zut tocmai aceste "old
sayings68" ale Rosalinei i ale lui Boyet, acel
"Thou canst not hit it, hit it, hit it69 etc. anume
pentru caracterul contrapunctic al uverturii i se
tocmea i se târguia la fiecare episod, dar n-avea
încotro i râde a i el, când îi spuneam c -mi
aminte te de Beissel al lui Kretzschmar, i de
zelul lui naiv de a pune sub c lcâiul muzicii
jum tate din mapamond. De altfel, t duia c
s-ar sim i jenat de asemenea compara ie. Înc de
când auzise pentru prima oar despre ciudatul
inovator i legiuitor al muzicii, îi purtase un fel
de respect umoristic, din care mai d inuia pu in
i acum. Era absurd, dar niciodat nu încetase
cu totul de a se gândi la el, i în ultima vreme se
gândea mai mult decât oricând.
— Adu- i aminte, zise Leverkühn, cum
ap ram chiar de atunci teoria lui copil reasc i
67
Mae trii cânt re i din Nürnberg, dram muzical de Richard Wagner.
68
Vechi zicale (engl).
69
Nu po i nimeri, nimeri, nimeri (engl.).
tiranic a sunetelor-st pân i sunetelor-slugi
împotriva obiec iei tale c-ar fi ra ionalism stupid.
Ce-mi pl cea, instinctiv, la Beissel era tocmai
acel ceva instinctiv în sine i comuniunea naiv
cu spiritul muzicii: voin a, pe care o puteai g si
prevestit în chip destul de comic, de a construi
ceva în stil sever. Pe-un alt plan, mai pu in
pueril, am avea i ast zi nevoie de unul ca el,
mare nevoie, cum avea atunci nevoie de el turma
sa — nevoie de-un necontestat i neîntrecut
autor de sistem, de-un magistru al obiectivit tii
i al organiz rii, de ajuns de genial ca s poat
stabili o coeziune între ceea ce se reconstituie,
între arhaic dac vrei, i ceea ce este re-
volu ionar. Ar trebui... Îi veni s râd . Poftim, am
ajuns s vorbesc ca Schildknäpp. Ar trebui...
Câte n-ar trebui...!
— Cele ce spui tu, intervenii, despre
magistrul arhaic-revolu ionar are în sine ceva
foarte german.
— Presupun, r spunse Leverkühn, c n-ai
folosit cuvântul ca laud , ci doar în în elesul de
caracterizare critic , cum se i cuvine. Dar, ar
mai putea s exprime i o necesitate temporar ,
of duial de remediere într-o epoc a
conven iilor n ruite i a dizolv rii tuturor obli-
ga iilor, într-un cuvânt, a unei* libert i care
începe s se prind de talent ca m lura i s dea
semne de sterilitate.
Cuvântul acesta m înfrico a. Greu de spus,
de ce, dar în gura lui, mai ales în raport cu el,
avea pentru mine ceva aprehensiv, ceva în care
teama se amalgama straniu cu venera ia. Asta
din pricin c la Leverkühn sterilitatea, ne-
putin a, paralizarea crea iei nu erau de conceput
decât sub un aspect aproape pozitiv i superb,
numai împreun cu o spiritualitate înalt i
pur .
— Ar fi tragic, zisei eu, dac s-ar ajunge
vreodat ca rodul libert ii s fie sterilitatea.
Totdeauna speran a în desc tu area formelor
creatoare împinge la cucerirea libert ii.
— E drept, r spunse Adrian. i o bucat de
vreme chiar îndepline te ceea ce se a tepta de la
ea. Dar libertatea e doar un alt termen pentru
subiectivitate i vine o zi când nu mai poate,
când începe s nu mai cread în capacitatea sa
creatoare i atunci î i caut protec ie i
siguran în obiectivitate. Libertatea tinde
totdeauna la un reviriment dialectic. i se
recunoa te foarte repede în constrângere, se
realizeaz în subordonare, în subordonare la
lege, la regul , la coerci ie, la sistem — se reali-
zeaz în ele, adic : nu înceteaz de a fi libertate.
— Asta-i p rerea ei, spusei eu râzând. Asta
crede ea! în realitate, în cazul acesta, nu mai e
libertate cum nu e libertate dictatura n scut
din revolu ie.
— E ti sigur? întreb Adrian. De altfel, sta-i
un refren politic. În art , în orice caz, subiectivul
i obiectivul se împletesc pân la confundare,
unul iese din cel lalt i î i însu te caracterele
celuilalt, se cristalizeaz ca obiectiv i e trezit de
geniu la spontaneitate — e dinamizat, cum
spunem noi; vorbe te deodat în limba
subiectivului. Conven iile muzicale, ast zi
râmate, n-au fost totdeauna chiar atât de
obiective, atât de mult impuse din afar . Erau
concretiz ri din experien a vie ii i au îndeplinit,
ca atare, mult vreme o datorie de importan
vital : datoria organiz rii. Organizarea e totul.
ea nu exist absolut nimic, cu-atât mai
pu in arta. i-apoi i-a asumat aceast sarcin
subiectivitatea estetic ; ea i-a luat r spunderea
 înf ptuiasc opera din l untrul ei, în libertate.
— Te gânde ti la Beethoven.
— La el i la principiul tehnic datorit c ruia
subiectivitatea imperioas a pus st pânire pe
organizarea muzical , adic pe dezvoltare.
Dezvoltarea fusese o mic parte a sonatei, un
modest azil al lumin rii subiective i al dina-
mismului. Cu Beethoven, devine universal ,
devine nucleul formei, care, chiar i acolo unde e
impus de conven ii, e absorbit de subiectiv i
generat din nou în libertate. Varia iunea, ceva
arhaic deci, un reziduu, devine mijloc spontan al
genezei unei noi forme. Dezvoltarea cu caracter
de varia iune se extinde asupra sonatei întregi.
La Brahms, lucrul acesta se petrece într-un mod
i mai impresionant, i mai cuprinz tor, sub
aspectul de travaliu tematic. Pe el s -l iei ca
exemplu de felul în care subiectivul se
transform în obiectiv! La el muzica se descoto-
rose te de toate floricelele retorice, de cli ee, de
e, i creeaz din nou, ca s zic a a, în
fiecare clip , din libertate, unitatea operei. Dar
tocmai în felul acesta libertatea se înal la
rangul de principiu al economiei universale care
în muzic nu mai las nimic la voia întâmpl rii
i, din materiale identice i imobile, dezvolt o
diversitate extrem . Acolo unde nu mai exist
nimic care s nu fie tematic, nimic care s nu
poat fi considerat o derivare a unui mereu
acela i, acolo nu se mai poate vorbi de o
construc ie liber ...
— Dar nici de una sever , în în elesul vechi.
— Vechi sau nou. s i spun ce cred eu
despre construc ia riguroas . În eleg prin asta
integrarea absolut a tuturor dimensiunilor
muzicale, indiferen a lor reciproc , în virtutea
unei organiz ri perfecte.
 — i vezi vreo cale spre ea?
— tii, m întreb Adrian în loc de r spuns,
când am fost eu cel mai aproape de o construc ie
riguroas ?
Am a teptat. Vorbea foarte încet, de abia îl
puteam în elege; rostea cuvintele printre din i,
cum f cea când îl durea capul.
— O dat , în ciclul Brentano, zise el, cu O,
fat drag . Cântecul e derivat în întregime
dintr-o figur fundamental , o serie de intervale
variind, la nesfâr it, cinci note: h-e-a-e-es70, care
determin i domin orizontalul i verticalul, în
sura, fire te, în care un motiv fundamental cu
un num r atât de limitat de note permite un
asemenea lucru. E ca un cuvânt, ca un
cuvânt-cheie, ale c rui caractere pot fi g site
peste tot în lied i n zuiesc s -l determine în
întregime. Dar e un cuvânt prea scurt i, în sine,
nu destul de maniabil. Domeniul sonor pe care-l
ofer e prea m rginit. Pornind de aici ar trebui
mers mai departe i, din cele dou sprezece trepte
ale alfabetului temperat, format din semitonuri,
se alc tuiasc cuvinte mai mari, cuvinte din
dou sprezece litere, anumite combina ii i
raporturi reciproce ale celor dou sprezece
semitonuri, formul ri de serii, din care ar trebui
poat fi derivat riguros toat piesa, fiecare
parte luat individual, sau întreaga oper , cu
toate frazele ei. Fiecare not din compozi ia
întreag va trebui s i legitimeze, melodic i
armonic, raporturile sale cu aceast serie
fundamental prestabil . Nici unui sunet nu i-ar
fi îng duit s reapar pân nu vor fi ap rut i
toate celelalte. Nici unuia nu i-ar ti îng duit s se
manifeste dac nu i-ar îndeplini func iunea sa

70
Si-mi-la-mi-mi bemol
de motiv în ansamblul construc iei. Astfel n-ar
mai exista nota liber . Asta a numi eu
construc ie riguroas .
— Frapant idee, zisei. Ar putea fi numit o
reorganizare ra ional . S-ar ob ine, în felul
acesta, o extraordinar coeren i mobilitate, un
fel de legitate i de precizie astronomic . Dar,
dac stau i mi-o imaginez — aceast
desf urare invariabil a unei asemenea serii de
intervale, oricât de diferit ar fi ea construit i
ritmat , va duce, inevitabil, la o teribil s cie i
stagnare a muzicii.
— Probabil, r spunse Leverkühn surâzând,
ceea ce dovedea c se a teptase la astfel de
obiec ii.
Era surâsul care-i scotea puternic în relief
asem narea cu maic -sa, dar în schi area lui
zbea un efort pe care eu reu isem s -l
descifrez, tiind c numai ap sarea migrenei
izbutea s -i dea aceast expresie.
— Chiar atât de simplu nu-i. Sistemul ar
trebui s înglobeze toate tehnicile varia iunii,
chiar i cele condamnate ca artificiale, adic
mijlocul care a permis odat dezvolt rii s pun
st pânire pe sonat . M întreb de ce am exersat
atâta vreme sub controlul lui Kretzschmar
vechile practici contrapunctice i de ce am
înnegrit atâta hârtie de note cu fugi inversate,
recuren e i inversiunea recuren elor. Ei bine,
toate astea ar fi de valorificat la o modificare
ingenioas a verbului cu dou sprezece note. Ar
putea fi utilizat nu numai ca serie fundamental ,
ci i pentru înlocuirea fiec rui interval cu
intervalul în sens contrar. În afar de asta, s-ar
mai putea începe construc ia cu ultima not i
sfâr i cu prima, pentru ca i aceast form s fie
apoi inversat . Ai, în felul sta, patru moduri
care, la rândul lor, permit transpunerea pe
dou sprezece sunete ini iale ale gamei cromatice,
astfel c dispui, pentru o compozi ie, de o serie
de patruzeci i opt de forme diferite, ca s nu mai
vorbim de toate celelalte jocuri de varia iunii care
s-ar mai putea ivi. O compozi ie poate folosi ca
material ini ial i dou sau mai multe serii, în
genul fugii duble sau triple. Determinant aici e
ca fiecare sunet, f nici o excep ie, s i aib
fixat valoarea pozi iei lui în serie sau în una din
derivatele ei. Asta ar garanta ceea ce eu numesc
indiferen a armoniei i melodiei.
— Un p trat magic, zisei eu. Dar ai vreo
speran c toate astea se vor putea auzi?
— Auzi? r spunse el. Î i aduci aminte de o
conferin inut pe vremuri în afara Societ ii
pentru activit i de utilitate ob teasc din
Kaisersaschern i din care reie ea c în muzic
nu-i absolut necesar s auzi chiar totul? Dac
prin "auzit" în elegi perceperea precis a fiec ruia
din mijloacele prin care se realizeaz cea mai
înalt i mai riguroas ordine, o ordine de sistem
astral, o ordine i o legitate cosmic , nu, atunci
nu se va auzi. Se va auzi, sau s-ar putea auzi
îns i aceast ordine, i perceperea ei ar oferi o
inimaginabil satisfac ie estetic .
— Foarte ciudat, zisei eu. A a cum descrii tu
lucrurile e cam totuna cu un fel de compunere
anterioar compunerii. Toat dispunerea i
organizarea materialului ar trebui s fie gata
când s-ar începe lucrul propriu-zis, i se pune
întrebarea care-i adev rata compunere. Pentru
aceast preg tire a materialului se face prin
varia iune, iar elementul creator din varia iuni,
care ar putea fi numit compozi ia propriu-zis , ar
fi retrogradat în material — laolalt cu libertatea
compozitorului. Când acesta s-ar apuca de
lucru, n-ar mai fi liber.
— Legat de constrângerea propriei sale ordini,
deci liber.
— Da, desigur, dialectica libert ii e
insondabil . Dar în ce-l prive te pe creatorul de
armonie, nu cred c s-ar putea vorbi de libertate.
i-atunci, n-ar r mâne realizarea acordurilor la
voia întâmpl rii, a unui destin orb?
— Zi mai bine: a unei constela ii. Valoarea
polifonic a fiec rui sunet ce formeaz acordul ar
fi garantat de constela ie. Rezultatele istorice,
emanciparea disonan ei de propria-i rezolvare,
absolutizarea disonan ei, a a cum o i g sim în
unele locuri din opera târzie a lui Wagner, ar
justifica orice asociere sonor care s-ar putea
legitima în fa a sistemului.
— i dac , s zicem, constela ia ar genera o
banalitate, o consonan , armonia acordului de
trei sunete, ceva uzat, acordul de septim
mic orat?
— Ar fi o înnoire a învechitului, prin
constela ie.
— Detectez un element restaurator în utopia
ta. Este radical , dar sl be te într-o oarecare
sur interdic ia dictat consonan ei.
Revenirea la formele vechi ale varia iunii are i ea
un caracter asem tor.
— Manifest rile mai interesante ale vie ii,
spunse Adrian, au, desigur, întotdeauna,
aceast dubl fa a trecutului i viitorului, sunt
totdeauna i progresiste i regresive în acela i
timp. Ele v desc ambiguitatea vie ii înse i.
— Nu faci cumva q generalizare?
— Generalizare? în ce sens?
— Experien e na ionale domestice...
— O, f indiscre ii. i s nu ne
autofelicit m singuri! Tot ce vreau s spun e c
obiec iile tale — dac sunt obiec ii — n-ar atârna
în balan fa de împlinirea str vechii n zuin e
de a sesiza i încadra într-o ordine oarecare
esen a magic a muzicii i a o topi în ra iune
omeneasc 1.
— Vrei s m prinzi, recurgi la orgoliul meu
de umanist, zisei eu. Ra iunea omeneasc !
i-afar de asta, iart -m , dar din fiecare "trei
vorbe, una e constela ie. Asta-i mai mult
astrologie decât altceva. Ra ionalismul la care
faci tu apel are în el mult supersti ie — o
credin într-un demonism vag i insesizabil,
care-i în elementul lui la jocurile de noroc, la
datul în c i, la trasul la sor i, la cititul în
semne. Cu totul pe dos decât spui tu; mie,
sistemul t u mi se pare f cut mai curând s
topeasc ra iunea omeneasc în magie.
i duse mâna strâns pumn la tâmpl .
— Ra iunea i magia, zise el, se întâlnesc f
doar i poate i se contopesc in ceea ce se
cheam în elepciune, ini iere, în credin a în stele,
în numele...
Nu i-am r spuns; vedeam c îl chinuie
migrena. i chiar i ce spusese, sclipitor,
îmbietor ca gândire, p rea s poarte pecetea
durerii, st tea sub semnul ei. Nici el nu p rea s
mai aib chef de vorb ; ne plimbar m alene mai
departe, i oftatul i fredonatul lui indiferent,
asta dovedeau. Fire te, am t cut, uluit i dând
din cap, având de altfel în sinea mea convingerea
intim c , într-adev r, gândurile pot fi
influen ate de suferin , dar devalorizate nu pot
fi în nici un caz, chiar dac -s p trunse de ea.
Pe bucata de drum care mai r sese pân
acas n-am mai vorbit mult. Îmi aduc aminte c
am f cut un popas de câteva clipe la
"Kuhmulde"; ne-am dep rtat câ iva pa i din cale
 i am privit apa iazului, în timp ce soarele amur-
gind ne b tea în fa . Era limpede; lâng mal se
vedea rundul. Apoi se adâncea repede i se
întuneca. Era tiut c la mijloc apa e tare
adânc .
— Rece, zise Adrian f când un semn cu capul
spre ap , prea rece acum pentru sc ldat. Rece,
repet el o clip dup aceea, de data asta
str tut — vizibil — de un fior i d du s plece.
A trebuit s m întorc chiar în aceea i sear
la Kaisersaschern, la slujba mea. Adrian i-a mai
amânat cu câteva zile plecarea la München, unde
voia s se stabileasc . Parc -l v d strângând
mâna tat lui s u — pentru ultima oar , el n-o
tia — parc-o v d pe maic -sa s rutându-l i,
poate, ca atunci în odaie, când cu vizita lui
Kretzschmar, rezemându-i capul de um rul ei.
N-avea s se mai întoarc la ea. S-a dus ea la el.

XXIII

"Cine nu vrea s pun um rul , n-o poate

urni din loc", îmi scria el parodiindu-l pe Kumpf
câteva s pt mâni mai târziu, din capitala
Bavanei, ca semn c începuse s lucreze la
Love's Labour's Lost i ca s m zoreasc s -i tri-
mit ultima parte din textul adapt rii. Avea nevoie
de o vedere de ansamblu, îmi scria, i voia s
anticipeze, eventual, unele raporturi i leg turi
muzicale ulterioare.
Locuia pe Rambergstrasse, aproape de
Academie, subchiria la o v duv de senator din
Bremen, pe nume Rodde, care ocupa, împreun
cu cele dou fiice ale ei o locuin la parter,
într-o cas destul de nou . Camera lui, aflat
imediat în dreapta u ii de la intrare, d dea la
strad — strad lini tit — i-i pl cea pentru c
era curat , mobilat practic i intim, i în foarte
scurt vreme, aranjându- i lucrurile i c ile i
notele sale, se sim i în ea cât se poate de bine. Pe
peretele din stânga se afla o pies decorativ cam
stupid , r a vreunui entuziasm de mult
apus, o gravur destul de mare, în ram de nuc,
reprezentându-l pe Giacomo Meyerbeer la pian,
cu privirea inspirat pierdut în tavan, cu
degetele pe clape i, plutind în jurul lui,
personajele operelor sale. De altfel, aceast
apoteoz nu-i displ cea chiar cu totul tân rului
chiria i, în afar de asta, când edea pe
scaunul lui de r chit ia masa de lucru, o mas
simpl , extensibil , acoperit cu un postav verde,
îi întorcea spatele. A a c o l locului.
În odaie mai era i un armoniu, care-i
amintea poate de zilele de demult i-i era i de
folos. Dar cum doamna senator st tea cea mai
mare parte a timpului într-o camer din fund,
care d dea în gr din , iar fetele, diminea a, erau
i ele invizibile, avea la dispozi ie i pianul de
concert din salon, un Bechstein cam uzat, dar cu
o sonoritate destul de dulce. Mai erau, în salonul
acela, fotolii capitonate, candelabre de bronz,
scaune de trestie aurite, o mas oval cu alonje,
acoperit cu o fa de mas de brocart, i un
tablou în ulei cu o ram groas , somptuoas ,
foarte întunecat la culoare, datând din 1850 i
înf ând Cornul de Aur cu perspectiva spre
Galata71 — într-un cuvânt, lucruri prin care
puteai recunoa te vestigiile unei gospod rii de
burghez înst rit — iar seara, destul de des, se
întâlnea acolo o societate restrâns , în care se
sa atras i Adrian, la început cu oarecare

71
Golf i cartier din Istanbul.
reticen , apoi din obicei, pentru ca în cele din
urm , dup cum au evoluat lucrurile, s fac pe
fiul casei. Era o lume de arti ti sau numai pe
jum tate arti ti, o lume, ca s zic a a, de boem
cur ic , bine crescut , dar în acela i timp cam
libertin , suficient de amuzant ca s r spund
speran elor ce o determinaser pe doamna
senator Rodde s i mute re edin a de la
Bremen în capitala Germaniei de sud.
Preocup rile ei erau u or de ghicit. Cu ochi
negri, cu un p r castaniu pu in ondulat, c runt
doar pe alocuri, cu o inut plin de distinc ie,
un ten ca de filde i tr turi agreabile, înc
destul de bine p strate, î i tr ise via a întreag
într-o societate de patricieni, prezidând o cas cu
numero i servitori i nenum rate obliga ii. Dup
moartea so ului ei (al c rui portret, grav i
acoperit cu însemnele demnit ii sale, împodobea
de asemenea salonul), mijloacele sale materiale
reducându-se considerabil i, desigur, în situa ia
în care nu- i mai putea ine cum trebuie rangul
în mediul obi nuit, se dezl uise în ea o poft
nedomolit de via , ce nu fusese poate niciodat
satisf cut , n zuind la un epilog mai interesant,
într-o sfer în care domnea mai mult c ldur
omeneasc . Recep iile — a a l sa s se cread —
le d dea în interesul fiicelor sale, dar, în
realitate, cum reie ea destul de limpede, doar
pentru pl cerea proprie i ca s i se poat face
curte. Ce-o amuzau mai mult erau micile
obscenit i, nu prea cutez toare, aluziile la
moravurile cam frivole i nesocotite ale ora ului
artelor, anecdote despre chelneri e, modele,
pictori, care-i stârneau un râs ascu it, afectat i
senzual, cu buzele strânse.
Se vedea bine c fetelor ei, Ines i Clarissa,
râsul acesta nu le pl cea; î i aruncau una alteia
priviri reci, dezaprobatoare, în care se putea citi
toat irita ia copiilor adul i pentru omenescul
neconsumat din firea mamei lor. În afar de asta,
cel pu in în cazul celei mici, al Clarissei,
dezr cinarea din burghezia ei ereditar era
con tient , voit , accentuat . Blondin zvelt , cu
fa a mare, violent fardat , cu buza de jos plin i
rotund i b rbia te it , se preg tea pentru
cariera dramatic i lua lec ii de la un actor al
Teatrului Cur ii specializat în roluri de "tat plin
de noble e". Î i purta p rul auriu în coafuri
îndr zne e, sub p rii cât roata carului, i-i
pl ceau etolele excentrice din pene. De altfel,
toate astea mergeau foarte bine cu statura ei
impun toare ce-i atenua i excentricitatea. În
lumea masculin a adoratorilor înclinarea ei
tre grotescul macabru era considerat
amuzant . Avea un cotoi galben ca pucioasa, pe
care-l chema Isaak i c ruia, la moartea papei, îi
pusese doliu, legându-i de coad o fund neagr
de atlaz. În camera Clarissei semnul capului de
mort se repeta; îl g seai atât sub form de craniu
adev rat, cu din ii rânji i cât i sub aceea de
presse-papier de bronz, cu cavit ile orbitelor
simbolizând de ert ciunea omeneasc i
"lecuirea", a ezat pe un in-folio. Pe el sta scris cu
litere grece ti numele lui Hipocrate. Cartea era
goal pe din untru i fundul era prins în patru
uruburi mici, invizibile, pe care le puteai
desface numai cu un instrument foarte rin.
Când, mai târziu, Clarissa s-a sinucis cu otrava
pe care o inuse ascuns în aceast cutie,
doamna senator Rodde mi-a dat mie obiectul, ca
amintire, i-l mai p strez i ast zi.
i Ines, sora mai mare, fusese sortit unei
fapte tragice! Ea reprezenta — s spun: cu toate
acestea? — elementul conservator în aceast
mic familie, tr ia ca un protest împotriva
dezr cin rii, împotriva germanismului sudic, a
ora ului artelor, a boemei, a recep iilor date de
mama sa, categoric orientat spre vechi, spre
patern, spre rigoare i demnitate burghez . Aveai
totu i impresia c acest conservatorism nu era
altceva decât un sistem de protec ie împotriva
unor tensiuni i primejduiri ce amenin au
propria-i f ptur , dar c rora, pe de alt parte, le
acorda o oarecare pondere intelectual . Era mai
gra ioas la statur decât Clarissa, cu care se
în elegea foarte bine, pe când pe mama sa o
respingea f mult vorb i f nici un
echivoc. Un p r bogat, de-un blond cenu iu, îi
împov ra capul, pe care-l purta pu in împins
înainte i într-o parte, cu gâtul lungit i cu un
zâmbet afectat pe buze. Nasul era u or arcuit,
ochii sp ci i voala i aproape cu totul de
pleoape, avea o privire tears , duioas ,
neîncrez toare, tr dând cunoa tere i triste e,
chiar dac nu-i lipsea cu totul o lic rire de
zburd lnicie. Educa ia ei fusese cât se poate de
corect , dar nimic mai mult: doi ani într-un
distins pension de domni oare la Karlsruhe, ono-
rat de protec ia Cur ii. Nu cultiva nici o art , nici
o tiin , ci punea pre numai pe calitatea de
fiic a st pânei casei, ocupându-se de
gospod rie, dar citea mult, sena, cu o fraz
admirabil , scrisori "acas ", trecutului,
directoarei pensionului, unor foste prietene i, pe
ascuns, f cea versuri. Clarissa mi-a ar tat într-o
zi o poezie de-a ei cu titlul Minerul, a c rei prim
strof mi-o mai amintesc:
"Sunt un miner i-n a sufletului galerie
Cobor t cut în bezn f fric
i v d al suferin ei minereu de pre
Cu palide sclipiri în noapte luminând."
 Restul l-am uitat. Numai ultimul vers îl mai
in minte: " i nu râvnesc nicicând s urc din nou
spre fericire."
Atât deocamdat , despre fete, cu care Adrian
a intrat în rela ii amicale de colocatar. Ele îl
pre uiau amândou , i o determinar i pe
mama lor s -l aprecieze, cu toate c doamna
senator îl g sea prea pu in "artist". În ce prive te
oaspe ii familiei, unii dintre ei — nu totdeauna
aceia i — printre care i Adrian sau, cum i se
spunea, "chiria ul nostru, domnul doctor
Leverkühn", erau invita i la cin în sufrageria
împodobit cu un bufet din lemn de stejar mult
prea monumental pentru dimensiunile camerei i
mult prea înc rcat cu sculpturi; ceilal i veneau
pe la nou sau ceva mai târziu, s fac muzic ,
bea ceai sau s stea de vorb . Erau colegi sau
colege de-ale Clarissei, câte un tân r înfl rat
care rostea "r"-ul din gât, sau domni oare cu
glasul ascu it; apoi so ii Knoterich — el, Konrad
Knoterich, münchenez get-beget, cu înf are de
vechi aleman sau sicambru sau ubian — nu-i
lipsea decât p rul împletit într-o coad în
cre tetul capului —, cu activit i artistice
nedefinite — p rea s fi fost totu i pictor pe vre-
muri, dar acum construia, ca diletant,
instrumente muzicale i cânta la violoncel, fals i
dezordonat, forn ind în acela i timp vehement
din nasul s u de vultur — ea, Natalie, brunet ,
cu cercei i cu bucle negre cârlion ate ne obraji,
cu aer exotic, spaniol, f cea de asemenea pictur
— apoi savantul doctor Kranich, numismat,
conservatorul cabinetului de medalii, vorbind
limpede, tare, voios i rezonabil în acela i timp,
dar cu o voalare astmatic în glas; mai erau doi
pictori, prieteni, din gruparea secesionist , Leo
Zink i Baptist Spengler — unul austriac de pe
lâng Bozen i bufon în societate, clovn
insinuant, cu vorba domoal i blând ,
ironizându-se la nesfâr it pe sine i nasul s u
prea lung, un tip de faun care, cu privirea
într-adev r comic a ochilor s i rotunzi i prea
apropia i, provoca întotdeauna râsul femeilor,
ceea ce pentru început nu era r u deloc, —
cel lalt, Spengler, de prin Germania central , cu
o musta blond deas , om de lume, sceptic,
înst rit, lucrând pu in, ipohondru, citit, ve nic
zâmbitor când sta de vorb cu cineva, i clipind
des. Ines Rodde n-avea nici cea mai mic
încredere în Spengler — de ce, nu spunea, dar
lui Adrian îi afirmase c -i un om ascuns i
pref cut. Acesta m rturisi c g sea în Baptist
Spengler ceva inteligent i odihnitor, i-i f cea
pl cere s stea de vorb cu el, — dar r spundea
mult mai reticent insisten elor unui alt comesean
care depunea eforturi st ruitoare s -i înving
rezerva. Era Rudolf Schwerdtfeger, un tân r i
înzestrat violonist din orchestra Zapfenstosser
care, împreun cu cea a Cur ii, juca un rol
important în via a muzical a ora ului i unde el
cânta la vioara întâi. N scut la Dresda, dar dup
origine mai curând german din nord, un blond
de statur potrivit , bine f cut, având elegan a,
suple ea aceea seduc toare pe care o d cultura
saxon , i tot atât de amabil pe cât de doritor s
plac , Schwerdtfeger era un asiduu frecventator
al saloanelor. Se ducea în fiecare sear liber la
una, dar de cele mai multe ori la dou sau chiar
trei recep ii, consacrându-se bucuros flirtului cu
sexul frumos, fete tinere i chiar i femei mai
coapte. Raporturile lui cu Leo Zink erau reci,
chiar proaste — am remarcat c adesea
persoanele amabile se suport greu între ele, i
asta li se potrive te atât b rba ilor cuceritori, cât
 i femeilor frumoase. Eu, personal, n-aveam
nimic împotriva lui Schwerdtfeger, ba chiar îmi
era foarte simpatic, i moartea lui tragic ,
prematur , care pentru mine r mâne înc
înv luit într-o macabr i stranie oroare, m-a
zguduit pân în adâncul sufletului. Îl v d
i-acum foarte limpede înaintea ochilor, pe-acest
tân r, cu felul lui b ie esc de a- i îndrepta un
um r sub hain , tr gând în acela i timp cu un
fel de grimas col ul gurii în jos; cu deprinderea
sa naiv de a privi încordat i totodat revoltat fa
omul cu care st de vorb , ochii lui de culoarea
elului scormonind pur i simplu chipul
interlocutorului, intindu-i când un ochi când
cel lalt în timp ce î i uguia buzele groase. i
sând chiar la o parte talentul, omul acesta avea
o mul ime de calit i pe care erai tentat s le pui
în seama farmecului s u. Franche e,
bun -cuviin , lips de prejudec i, o indiferen
pentru bani i bunuri întâlnit numai la arti ti,
i nici o invidie pentru cei avu i, într-un cuvânt,
toate astea îi str luceau în ochii, repet, frumo i,
de culoarea o elului — i pe fa a lui, cam ca de
mops sau de buldog, dar atr toare, tinereasc ,
se vedea de asemenea o anumit puritate ce-i era
caracteristic . F cea destul de des muzic cu
doamna senator, o pianist remarcabil — ceea
ce, într-un fel, impieta asupra preten iilor
domnului Knoterich, care fierbea s scâr âie el la
violoncel, când lumea îl prefera v dit pe Rudolf.
Avea puritate în arcu i cânta cultivat, f
mare sonoritate, dar melodios i cu o tehnic
str lucit . Rareori auzeai o execu ie mai
irepro abil a unor anumite piese de Vivaldi,
Vieuxtemps i Spohr, a Sonatei în do minor de
Grieg, sau chiar a Sonatei Kreutzer i a unor
lucr ri de César Franck. Avea, totodat , o
sensibilitate s toas , nu era contaminat de
literatur , dar n zuia la buna opinie a oamenilor
cu înalt nivel intelectual, nu din pur vanitate, ci
pentru c , sincer, punea pre pe contactul cu ei
i dorea s se des vâr easc , s se ridice, cu
ajutorul lor. Pe Leverkühn îl descoperise de la
început, i-i f cea curte neglijând chiar i
cucoanele din cauza asta ; îi cerea opinia, îl ruga
-l acompanieze, ceea ce, pe atunci, Adrian
refuza, se ar ta avid de discu ii cu el, muzicale i
nemuzicale, i — semn de neobi nuit candoare,
dar i de o nep tore în elegere i de rafinament
înn scut — nu se l sa descurajat, intimidat,
îndep rtat de nici o r ceal , de nici o rezerv , de
nici o ciud enie. Odat , când din pricina
migrenei care-i t ia orice poft de companie
Adrian declinase invita ia doamnei Rodde i
sese la el în odaie, se pomeni pe nea teptate
cu Schwerdtfeger, în jachet i cravat -plastron,
venit s -l conving , zice-se în numele mai multor
invita i sau al tuturor, s li se al ture. Ar fi atât
de plicticos f el... O asemenea afirma ie avea
ceva uluitor, pentru c Leverkühn nu era deloc
un animator în societate. i nici nu tiu dac s-a
sat convins atunci. Dar, în ciuda b nuielii c
n-ar constitui decât obiectul dorin ei generale a
lui Schwerdtfeger de a seduce, Adrian nu se
putea sustrage unei oarecare uimiri agreabile în
fa a unei atât de inepuizabile amabilit i.
Cred c am înf at destul de complet pe
frecventatorii salonului Rodde, figuri pe care mai
târziu, ca profesor la Freising, aveam s le
cunosc personal o dat cu numeroase altele din
societatea münchenez . Cine s-a mai al turat,
dup scurt vreme, a fost Rüdiger Schildknäpp
— care descoperise, dup exemplul lui Adrian, c
via a trebuie tr it la München, nu la Leipzig, i
 sise i energia de a transforma o idee bun în
fapt . Editorul traducerilor lui din engleza veche
i avea sediul aici, la München, ceea ce pentru
Rüdiger prezenta un avantaj practic cert; în afar
de asta, Adrian îi lipsise, i cum sosi începu s -l
fac s râd cu pove tile despre tat l s u i cu
"Inspecta i, v rog, acolo!" închinase, nu departe
de locuin a lui Leverkühn, o camer la etajul al
treilea al unei case de pe Amalienstrasse i-acum
sta acolo, inând cât era iarna de lung fereastra
deschis , pentru c avea din fire o excep ional
nevoie de aer curat; îmbr cat cu paltonul, învelit
într-un pled, lupta la masa lui de lucru, pe
jum tate plin de ur , pe jum tate fr mântat de-o
pasiune înd tnic , înv luit in nori de fum de
igar i cople it de dificult i, c utând s
seasc echivalentul german riguros al
cuvintelor, frazelor, ritmurilor engleze ti. De
obicei mânca la prânz cu Adrian, la restaurantul
teatrului Cur ii sau la vreun birt mic din centru,
dar izbutise s aib , foarte repede, prin rela ii
comune de la Leipzig, acces în diverse case
particulare i, f s mai pomenim de invita iile
de sear , s i g seasc ici-colo tacâmul pus la
prânz — poate dup ce b înso ise diminea a la
shopping pe st pâna casei, fermecat de s cia
lui de mare boier. A a se întâmpla cu editorul
u, proprietarul firmei Radbruch & Co. de pe
Fürstenstrasse; tot a a i cu so ii
Schlaginhaufen, o pereche mai b trâioar ,
înst rit i f copii, b rbatul, suab de origine,
om de litere, nevasta dintr-o familie münchenez ,
care aveau pe Briennerstrasse o locuin cam
sumbr , dar fastuoas . Salonul lor, împodobit cu
coloane, era locul de întâlnire al unei societ i de
arti ti i de aristocra i, i amfitrioana, n scut
von Flausig, era încântat când" ambele categorii
se întruneau în aceea i persoan , cum se
întâmpla cu excelen a sa von Riedesel, directorul
general al spectacolelor regale, obi nuit i el al
salonului. În afar de asta, Schildknäpp mai lua
masa la industria ul Bullinger, un bogat
fabricant de hârtie, locuind la etajul întâi al unui
imobil cu apartamente de închiriat pe care i-l
construise în Wiedenmeyerstrasse, pe malul
Isarului; în familia unuia dintre directorii fabricii
de bere Pschorr, societate pe ac iuni, i în multe
altele.
La familia Schlaginhaufen, Rüdiger îl
introdusese i pe Adrian care, str in, laconic,
întâlnea acum acolo, în rela ii de suprafa i
nici un fel de urm ri, pictori cu nume mari,
înnobila i, pe eroina wagnerian Tania Orlanda,
pe Felix Mottl, pe linele doamne de onoare de la
Curtea Bavariei, pe domnul von Gleichen
Russwurm, "str nepotul lui Schiller", autor al
unor c i despre istoria culturii, sau scriitori
care nu scriau absolut nimic, ci încercau s se
fac interesan i în societate vorbind ei în i
despre ei în i. Ce-i drept, tot aici a cunoscut-o
i pe Jeannette Scheurl, persoan demn de
toat stima , cu un farmec straniu, cu cel pu in
zece ani mai mare decât el, fiic a unui
func ionar administrativ bavarez decedat i al
unei pariziene — o b trân doamn paralizat ,
intuit de fotoliul ei, dar de o mare vigoare
intelectual i care nu- i d duse niciodat
osteneala s înve e germana, pe bun dreptate,
pentru c fran uzeasca ei autentic i aleas îi i-
nea loc i de bani i de rang. Madame Scheurl
ocupa, cu cele trei fiice ale sale, Jeannette fiind
cea mai mare, în apropiere de Gr dina Botanic ,
un apartament destul de modest, în al c rui
salon, de un gust cu des vâr ire parizian, d dea
ceaiuri muzicale extraordinar de pre uite. Aici
vocile excep ionale ale cânt re ilor i cânt re elor
umpleau camerele strimte s sparg pere ii.
Adesea erau trase în fa a modestei cl diri tr suri
albastre ale Cur ii.
În ce o prive te pe Jeannette, ea era
scriitoare, romancier . Crescut în apelativele a
dou limbi, scria într-un idiom caracteristic,
fermec tor de incorect, studii specific feminine
asupra societ ii, studii pline de originalitate,
deloc lipsite de farmec psihologic i muzical i
încadrându-se incontestabil în literatura de bun
calitate. A remarcat imediat apari ia lui Adrian i
i l-a apropiat, iar Leverkühn, de asemenea, se
sim ea bine vorbind cu ea, îi f cea bine
apropierea ei. Era de o urâ enie distins , avea o
fa pocit dar fin , cu tr turi ne ti i
aristocratice amestecate, întocmai cum în
vorbirea ei s e amesteca bavareza dialectal cu
franceza; era excep ional de inteligent i în
acela i timp înv luit într-o inocen naiv ,
inchizitorial , de fat b trân . Era, în spiritul
u, o oarecare nestatornicie, ceva confuz i
pozna , de care ea îns i cea dintâi râdea din
toata inima — dar nu în felul lui Leo Zink care
încerca s se insinueze zeflemisindu-se, ci cu o
inim curat , gata s se amuze. În afar de asta,
era muzician , pianist , înfl rat dup
Chopin, avea un studiu literar despre Schubert,
era prieten cu multe dintre celebrit ile
contemporane în domeniul muzicii, i primul
contact cu Adrian a fost un schimb de vederi
asupra polifoniei lui Mozart i a rela iei sale cu
Bach, care i-a mul umit pe amândoi. Leverkühn
i-a fost i i-a r mas ani i arii de zile profund
devotat.
De altfel nimeni nu se va a tepta ca ora ul pe
care i-l alesese drept re edin s -l primeasc
cu adev rat în atmosfera sa i s -l adopte pe
vecie. Frumuse ea, rusticitatea monumental a
peisajului s u urban, str tut de un pârâu de
munte, sub un cer alpin cu albastrul purificat de
suflul föhnului, va fi mângâiat, desigur, i
privirea lui Adrian, moravurile tihnite, care aveau
ceva din licen iozitatea permanent a unui bal
mascat, îi vor fi f cut i lui via a mai u oar .
Spiritul acestui ora — sit venia verbo72! —,
mentalitatea nes buit , dar inofensiv ,
sentimentul artistic de un senzualism decorativ
i carnavalesc al acestui Capua încântat de sine
aveau, evident, s r mân str ine de sufletul
unui om profund i sobru cum era Adrian —
ambian a acestei urbe era tocmai ce trebuia ca
-i provoace privirea cunoscut mie de ani de
zile, înce at , rece, pierdut în gânduri, dup
care îmi întorcea, zâmbind, spatele.
Eu vorbesc despre Münchenul de la sfâr itul
regen ei, cu numai patru ani înainte de r zboiul
ale c rui urm ri aveau s -i transforme starea de
spirit într-o boal a spiritului i s germineze, s
pârguiasc apoi, acolo, farse macabre, una dup
alta — aceast capital cu perspective frumoase
a c rei problematic politic se m rginea la un
antagonism capricios între un catolicism popular
separatist i un liberalism sprinten de obedien
imperial — Münchenul cu concertele de parad
ale g rzii la Feldherrnhalle, cu pr liile de
obiecte de art i magazinele de art decorativ
(cât ni te palate), cu expozi iile de sezon, cu
balurile ne ti în carnaval, cu be iile crunte
cu bere de martie, cu chermeza prelungit de pe
Oktoberwiese, inând s pt mâni întregi, unde- i

72
Fie-mi îng duit vorba aceasta (lat).
pr znuia saturnalele un poporanism dârz i fidel,
totu i de mult corupt de metodele moderne de
vânzare în mas ; Münchenul cu wagnerismul lui
anchilozat i coteriile ezoterice, oficiind în spatele
Arcului de Triumf festine estetice nocturne, cu
boema sa tihnit , ce- i aflase un culcu
confortabil în toleran a general . Adrian vedea
toate astea, h duia printre ele, gust din ele în
cele nou luni petrecute de data asta în Bavaria
Superioar : o toamn , o iarn i o prim var , în
ir. La petrecerile arti tilor, unde se ducea cu
Schildknäpp, fi întâlnea, în penumbra s lilor
decorate cu stil pe membrii cercului Rodde, pe
tinerii actori, pe so ii Knoterich, pe doctorul
Kranich, pe Zink i pe Spengler, i chiar i pe
fetele gazdei, se a eza cu Clarissa i cu Ines la o
mas , la care veneau i Rüdiger, Spengler,
Kranich i, desigur, i Jeannette Scheurl;
Schwerdtfeger ap rea i el deîndat , deghizat în
fecior de ran sau îmbr cat în costum florentin
din secolul al XV-lea, c ci picioarele lui bine
cute îl avantajau i-i d deau o oarecare
asem nare cu portretul tân rului cu boneta ro ie
al lui Botticelli. Îmbujorat de atmosfera
petrecerii, uitând de data asta cu totul de nevoia
de a se des vâr i din punct de vedere intelectual,
le invita "foarte dr gu " pe fetele Rodde la dans.
"Foarte dr gu " era expresia lui preferat ; inea
foarte mult ca lucrurile s se petreac "dr gu " i
se evite omisiunile "nedr gu e". Avea multe
obliga ii i flirturi în sal , care îl presau, dar i
s-ar fi p rut prea pu in dr gu s neglijeze cu
totul pe duduile din Rambergstrasse, cu care
rela iile erau aproape fraterne, i în graba de a se
apropia, dr enia i se citea atât de bine pe
fa , încât Clarissa, arogant , îi zise odat :
— Doamne, Rudolf, dac n-ai face mutra asta
de mântuitor, când vii s ne iei la dans! Te asigur
am dansat destul i c n-avem nevoie de
dumneata.
— Nevoie? r spunse el cu vesel indignare i
cu glas ce venea din cerul gurii. i nevoile inimii
mele, de ele nu ine i socoteal ?
— Nici de doi bani, zise ea. i unde mai pui c
sunt i prea mare pentru dumneata.
i se ducea s danseze cu el ridicând mândr
rbia micu c reia îi lipsea adâncitura de sub
buz . Sau se întâmpla s fie Ines cea pe care o
invita, i ea îl urma cu privirea pierdut i buzele
uguiate. De altfel, era dr gu nu numai cu
surorile. Î i controla omisiunile. Câteodat ] când
era refuzat, i se întâmpla s cad pe gânduri i
se a eze la mas , lâng Adrian i Baptist
Spengler, acesta totdeauna în domino negru i
bând vin ro u. Clipind, cu gropi e în obraji
deasupra must ii stufoase, Spengler tocmai
citase din Jurnalul fra ilor 6oncourt sau din
scrisorile abatelui Galiani; cu aerul s u indignat,
Schwerdtfeger, atent la culme, sfredelea cu
privirea ra a interlocutorului. Comenta cu Adrian
programul viitorului concert al orchestrei
Zapfenstosser, îi cerea — ca i cum n-ar fi avut
nimic mai presant, nici alte preocup ri sau
obliga ii — l muriri i informa ii complementare
la o chestiune auzit de la Leverkühn acas la
Rodde, ceva despre muzica, sau despre starea
actual a operei, sau în fine ceva de felul sta i
ii asculta numai urechi. Îl lua de bra i-l plimba
prin jurul s lii, ferindu-l de îmbulzeal , folosind
carnavalescul tu f s se sinchiseasc de
faptul c nu i se r spundea la fel. Jeannette
Scheurl mi-a istorisit mai târziu c o dat , când
Adrian s-a întors la mas dintr-un asemenea
periplu, Ines Rodde i-ar fi spus:
 — N-ar trebui s -i faci pe plac. Ar vrea s aib
totul.
— Poate c i domnul Leverkühn ar vrea s
aib totul, interveni Clarissa, inându- i b rbia
sprijinit în palm .
Adrian ridic din umeri.
— Ce-ar vrea el e s -i scriu un concert de
vioar , pe care s -l cânte în provincie, r spunse
Leverkühn.
— S nu-l scrii! interveni din nou Clarissa.
Dac l-ai compune gândindu-te la el, nu ti-ar da
prin cap decât amabilit i.
— Ave i o p rere mult prea bun despre
docilitatea mea, ripost Adrian, i Baptist
Spengler îl aprob cu râsul lui beh it.
Dar destul despre participarea lui Adrian la
pl cerile vie ii müncheneze! Înc de cu iarn el
începuse, în tov ia lui Schildknäpp, i cel mai
adesea la îndemnul lui, mici excursii prin
împrejurimile de o frumuse e notorie, chiar dac
traficul turistic le cam bagateliza, i petreceau
împreun zile întregi în z pada tare i
scânteietoare, la Ettal, Oberammergau,
Mittenwald. O dat cu prim vara aceste excursii
devenir chiar mai frecvente i se îndreptau spre
lacurile celebre, spre castelele teatrale ale
lunatecului iubit de popor73, i de cele mai multe
ori mergeau cu bicicleta (lui Adrian îi pl cea mult
bicicleta ca mijloc de locomo ie autonom), la
întâmplare, în peisajul care începea s
înverzeasc , înnoptând unde se nimerea, în
locuri de seam sau unde n-ai fi crezut.
Pomenesc toate acestea pentru c în acest fel a
cunoscut Adrian înc de pe atunci localitatea
aleas mai târziu drept cadru pentru propria lui

73
Ludwig al II-lea, rege al Bavariei
via : Pfeiffering lâng Waldshut i ferma lui
Schweigestill.
Or elul Waldshut, de altminteri lipsit i de
farmec i de pitoresc, se afl pe linia ferat spre
Garmisch-Partenkirchen, la un ceas de
München, i prima sta ie dincolo de Waldshut, la
numai zece minute, e Pfeiffering sau Pfeffering,
unde îns acceleratele nu opresc. Ele ignor
turla cu bulb a bisericii din Pfeiffering în at
într-un peisaj înc f preten ii. Vizita lui
Adrian i Rüdiger în col orul acela pierdut a
fost o pur improviza ie, i foarte fugar de data
aceea. Nici m car n-au înnoptat la familia
Schweigestill, pentru c amândoi aveau de lucru
a doua zi diminea i voiau s apuce trenul de
Waldshut, ca s se întoarc la München. La
prânz mâncaser la un birt în pia a or elului i
cum, dup mersul trenurilor, le mai r mâneau
câteva ceasuri, au pornit, pe oseaua str juit de
copaci, spre Pfeiffering, i-au dus prin sat
bicicletele de ghidon, au întrebat un copil cum îi
zice iazului i au aflat c -i Klammerweiher, au
aruncat o privire spre colina cu o cunun de
copaci, zis "Rohmbuhel" i, în l tratul unui
câine legat în lan c ruia o servitoare descul îi
striga "Kaschperli", rugar , sub poarta conacului
împodobit cu un herb bisericesc, s li se dea
câte un pahar de limonada — nu atât din pricina
setei, cât a casei masive i interesante prin
barocul ei nesc, care le luase ochii.
Nu tiu în ce m sur "a v zut" Adrian atunci
ceva, i dac acolo, îndat , sau de abia cu
timpul, retrospectiv, prin prisma amintirilor a
recunoscut anumite st ri transpuse ce-i drept
într-o alt tonalitate, dar nu prea Îndep rtat .
Eu înclin s cred c la început descoperirea i-a
fost incon tient i c doar mai târziu, poate în
vis, i s-a luminat, izbitor. În orice caz, lui
Schildknäpp nu i-a spus o vorb , cum de altfel
nici fa de mine n-a f cut vreodat vreo aluzie la
strania potrivire. Dar, pot s m în el, desigur.
Iazul i colina, b trânul copac uria din curte —
e drept, un ulm — cu banca vopsit verde în
jurul lui, i atâtea alte am nunte asem toare,
poate c l-au frapat din primul moment, poate c
n-a mai fost nevoie de nici un vis care s -i
deschid ochii, i faptul c n-a spus un cuvânt
nu dovede te absolut nimic.
În poart , vizitatorii au fost întâmpina i de
Frau Else Schweigestill, o femeie impun toare;
i-a ascultat prietenoas i le-a amestecat
limonada cu linguri e cu coad lung în pahare
înalte. Le-a oferit b utura intr-o odaie mare i
frumoas , boltit , aproape o sal , în stânga
intr rii, un fel de salon nesc cu o mas
enorm , cu ferestrele în firide care permiteau s
se vad grosimea zidurilor, i cu o înaripat
Victorie de la Samothrake, din gips, sus, pe
dulapul pictat în multe culori. Acolo în sal era i
un pian cafeniu. Familia nu folose te sala,
spunea Frau Schweigestill a ezându-se al turi
de oaspe i: seara, ei se adun în alt odaie, mai
mic , aflat în fa a steia, piezi chiar lâng
intrare. Casa avea multe camere nefolosite; tot pe
partea asta, ceva mai încolo, mai era o înc pere
foarte ar toas , i se zicea odaia stare ului, i
probabil c i se zicea a a pentru c -i servise de
birou stare ului c lug rilor augustini care
st pâniser pe vremuri locurile astea. Ea
confirm totodat c ferma fusese proprietate
stireasc . Familia Schweigestill se a ezase
acolo de trei genera ii.
Adrian pomeni c i el e de la ar , dar c ,
fire te, st de mult vreme la ora , se interes
cât p mânt are proprietatea i afl c ar tur i
unea, una peste alta, f ceau patruzeci de
pogoane, i c mai era i p durea. Tot de ea mai
ineau i c su ele scunde cu castani în fa , de
pe locul descris de dincolo de curte. Pe timpuri
fuseser locuite de fra ii slujitori de pe p mântul
mân stirii, dar acuma erau mai toat vremea
goale, nici nu mai erau mobilate. Vara trecut
ezuse acolo cu chirie un pictor de la München
care voia s fac peisaje prin împrejurimi, prin
smârcurile de la Waldshut i prin alte p i, i
chiar a i f cut câteva, frumoase, cam triste îns ,
cenu iu pe cenu iu. Trei dintre ele au fost la
expozi ie la Glaspalast, le-a v zut i ea acolo, i
una a cump rat-o directorul Stiglmayer de ia
Banca Bavarez de Schimb. Sunt cumva pictori
i domnii?
Poate c adusese vorba despre fostul chiria
ca s aib cum s pun întrebarea, s vad cam
ce hram poart . Când afl c e vorba de un
scriitor i de un compozitor, ridic din sprâncene
cu respect, opinând c asta e ceva mai rar i mai
interesant. Pictori g se ti cât frunz i iarb . De
altfel, din capul locului, domnii i-au f cut o
impresie foarte serioas , pe când pictorii, de cele
mai multe ori, sunt ni te oameni cam dezm i,
nec tori i, f prea mult aplecare spre viata
serioas — nu voia s spun seriozitate practic ,
câ tigatul banilor i lucruri de astea, ci când
spune serios se refer la greut ile vie ii, p ile
ei mai întunecate. De altfel, n-ar vrea s fie
nedreapt cu breasla pictorilor, pentru c , de
pild , chiria ul ei fusese o excep ie, nu era deloc
petrec re , ci un om lini tit, închis, mai curând
moroc nos ai putea spune — ca ei ar tau de
altfel i tablourile lui, atmosfer de smârcuri,
poiana singuratic în cea , i chiar se i mira
cum de-a putut directorul Stiglmayer s cumpere
unul dintre ele i înc pe cel mai trist: pesemne
, de i-i om de finan e, o fi având i el vreun
dram de melancolie.
Dreapt , cu p rul castaniu piept nat cu
rare, luminat de câteva uvi e argintii, lins i
întins tare de i se vedea pielea alb a capului, cu
or ul cu p tr ele, de gospodin , cu o bro a
oval la r scroiala rotund de la gât a rochiei, se
ezase lâng ei împreunându- i pe mas
mâinile mici, bine f cute, vrednice, cu o
verighet lucind în dreapta.
Îi erau dragi arti tii, zicea ea, într-un limbaj
cu o u oar coloratur dialectal , dar care p stra
totu i o rezonant de puritate, pentru c sunt
oameni cu în elegere, i în via în elegerea e tot
ce-i mai bun i mai important — i în fond
veselia pictorilor tot pe asta se bazeaz , pentru
exist dou feluri de în elegere a vie ii, una
vesel i una serioas i înc nu s-a putut afla
reia dintre ele i se cuvine întâietatea. Poate c
mai potrivit ar fi o a treia: o în elegere lini tit .
Desigur c arti tii trebuie s locuiasc la ora ,
pentru c acolo se face cultura, i ei cu aceasta
au de-a face; dar, la drept vorbind, locul lor e
între rani, care tr iesc în mijlocul naturii, fiind
astfel mai aproape de în elegerea vie ii, i cu
ranii ei s-ar potrivi mult mai bine decât cu
târgove ii, pentru c la ace tia din urm
în elegerea s-a atrofiat sau au fost nevoi i s-o
încalce de dragul ordinii lor or ene ti, dar la
urma urmei asta tot o atrofiere a în elegerii
înseamn . N-ar vrea s se arate îns nedreapt
nici fa de or eni; exist totdeauna excep ii, i
directorul Stighmayer, ca s pomenim tot de el,
cump rând tabloul acela trist, a ar tat mult
în elegere, i nu numai artistic .
 Ajuns aici le oferi oaspe ilor cafea i brio e,
dar Schildknäpp i Adrian preferau s i
foloseasc timpul r mas aruncându- i o privire
prin cas i prin gospod rie, dac Frau
Schweigestill ar vrea s fie atât de amabil s
le-o arate.
— Cu pl cere, zise ea. P cat numai c Max al
meu (Max era domnul Schweigestill) e la câmp cu
Gedeon, b iatul nostru. Vor s încerce o ma in
nou de împr tiat b legarul pe care a adus-o
Gedeon. A a c domnii vor trebui s se
mul umeasc cu mine.
Cum adic , "s se mul umeasc ", protestar
ei, i o înso ir prin casa masiv , v zur , imediat
în fa , odaia de toate zilele a familiei, o camera
îmbibat de mirosul de tutun de pip pe care de
altfel îl sim eai pretutindeni; i apoi odaia
stare ului, o camer simpatic , de m rime po-
trivit i, fa de arhitectura exterioar , ceva mai
veche, mai curând aducând a stil 1600 decât
1700, lambrisat , cu du umea de scânduri, f
covor, i un tapet de piele presat ce pornea de
sub marginea tavanului de grinzi; cu imagini de
sfin i pe pere ii netezi ai firidei boltite în care se
afla fereastra cu geamurile prinse în plumb i
având la mijloc câte un p trat pictat de sticl
multicolor ; în zid se mai g sea o firid , cu un
lighean de aram i cu o can la fel, i un dulap
în perete prins în balamale i închis cu broa te
din fier b tut. Se putea vedea i o banc de col
cu perne de piele i, nu departe de fereastr , o
mas grea de stejar, în form de lad , cu sertare
adânci sub t blia lustruit . Masa avea la mijloc o
parte adâncit , marginile în ate, i acolo,
deasupra, fusese a ezat un pupitru de studiu,
sculptat. În dreptul mesei, prins de o grind din
tavan, atârna un candelabru uria , în care înc
mai erau înfipte resturi de lumân ri de cear , o
pies decorativ stil Renaissance împodobit ici
i colo cu fel de fel de coarne de cerb, i câte alte
pl smuiri fantastice.
Vizitatorii l udar din toat inima odaia
stare ului. Schildknäpp chiar spuse, dând din
cap gânditor, c acolo ar fi bine de stat, de tr it,
dar st pâna casei avea oarecare îndoieli,
socotind c pentru un scriitor ar putea fi prea
izolat, prea departe de via i de cultur . I-a dus
pe oaspe i i sus pe scar , la etaj, ca s le arate
câteva din camerele de dormit în irate una lâng
alta pe coridorul spoit cu var i mirosind a
mucegai. Erau mobilate cu paturi i scrinuri în
genul dulapului pictat în culori vii din sala de
jos, i numai câteva erau a ternute: pân -n
tavan aproape, cu pl pumi de fulgi dup obiceiul
nesc. "Ce multe dormitoare!" exclamar
amândoi. Da, aproape toate st teau goale,
spunse gazda. Numai din întâmplare fusese
locuit câte unul din ele. Doi ani de zile, pân în
toamna trecut , tr ise acolo o baroan von
Handschuchsheim: r cea prin toat casa, o
cucoan ale c rei gânduri, dup expresia folosit
de Frau Schweigestill, nu reu eau deloc s se
în eleag cu cele ale restului lumii, i ea c utase
acolo ad post împotriva acestei neîn elegeri.
Personal, se descurcase foarte bine cu baroana,
st tuse de vorb cu ea cu pl cere, i câteodat
reu ea s-o fac s râd chiar de ideile sale
stru nice. Dar din nenorocire aceste idei nu-i
puteau fi scoase din cap i nici m car oprit
progresul lor, a a c în cele din urm s rmana
baroana a trebuit s fie încredin at îngrijirii
unor speciali ti.
Despre asta st pâna casei le povesti pe când
începur s coboare scara, la întoarcere, i în
timp ce ie eau în curte s i arunce ochii i pe la
grajduri. Alt dat , relu ea, mai demult, unul
dintre numeroasele dormitoare fusese ocupat de
o domni oar din societatea cea mai aleas , care
scuse aici un copil — întrucât st de vorb cu
arti ti poate spune pe nume m car lucrurilor,
dac nu i persoanelor. Tat l domni oarei f cea
parte din înalta magistratur , acolo, sus, la
Bayreuth, i î i cump rase un automobil
ac ionat electric, i sta a fost începutul tuturor
nenorocirilor. Pentru c trebuise s angajeze i
un ofer, care s -l duc la birou, i tân rul
acesta, nimic deosebit la el, doar c era tare
ferche în livreaua lui galonat , a z cit-o pe
domni oar de i-a pierdut firea. I-a f cut un
copil, i când treaba a ie it la lumina zilei, pe
rin i i-au apucat furiile i disperarea, au
început s i frâng mâinile i s i smulg
rul din cap, în sfâr it, jale mare i blesteme,
cum n-ar fi crezut cineva c -i posibil, în elegere,
tocmai asta-i, n-a existat deloc în cazul acela, de
nici un fel, doar o spaim nest pânit de "ce-o s
zic lumea", i domni oara s-a aruncat pur i
simplu la picioarele p rin ilor zvârcolindu-se,
rugându-se i plângând cu sughi uri, pân când
au le inat i ea i maic -sa, amândou deodat .
Într-o bun zi a ap rut îns pre edintele de tri-
bunal aici i a stat de vorb cu ea, cu st pâna
casei: un b rbat m run el, cu barbi on c runt i
ochelari cu ram de aur, doborât de mâhnire.
S-au în eles ca domni oara s vin aici pe
ascuns i dup aceea, tot sub pretextul anemiei,
mai r mân un timp. i când m runtul înalt
func ionar a fost gata de plecare, s-a mai întors o
dat spre ea i i-a spus cu lacrimi înd tul
ochelarilor cu rame de aur: "V mul umesc,
stimat doamn , pentru în elegerea
binef toare pe care-a i ar tat-o!" Se referea la
în elegerea pentru p rin ii r u lovi i, nu pentru
fat .
A venit apoi i ea, s cu a ; inea tot timpul
gura deschis i sprâncenele ridicate; i tot
teptându- i ceasul, i-a m rturisit multe
doamnei Schweigestill, mai ales despre vinov ia
ei, i nu pretindea deloc c fusese sedus —
dimpotriv , Carl, oferul, spusese chiar: "Nu-i
bine ce facem, domni oar , s-o l m balt !" Dar
i-a fost peste puteri, i e gata i acuma s
isp easc prin moarte, cum o s se i întâmple;
când e ti gata s faci sacrificiul vie ii, i se p rea
ei, pl te ti pentru toate. A i fost foarte curajoas
când i-a venit vremea, i a adus pe lume un
copil, o feti , cu ajutorul doctorului Kürbis,
medicul de circumscrip ie, un om cumsecade,
ruia îi era totuna cum a fost f cut copilul,
numai s se nasc a a cum scrie la carte, s
nu-i pricinuiasc greut i. Dar uite, cu tot aerul
de ar i îngrijirea bun , domni oara a r mas
foarte slab i dup facere a continuat s in
gura deschis i s ridice sprâncenele, i din
pricina asta ar ta i mai ofilit în obraji, iar
când, dup un r stimp, tat l ei, m runt dar cu o
situa ie înalt , a venit s-o ia acas , v zând-o,
i-au lucit lacrimi în dosul ochelarilor cu rame de
aur. Copilul a fost dat la c lug ri ele franciscane
din Bamberg, dar din ziua aceea nici maic -sa
n-a mai fost altceva decât o c lug ri ; s-a
cinat de tot de oftic în odaia ei, al turi de un
canar i o broasc estoas pe care i le d ruiser
rin ii din mil ; de bun seam c s mân a
cuse în ea de la început. În cele din urm au
trimis-o la Davos, ceea ce, pare-se, a dat-o gata,
pentru c a murit aproape imediat — de altfel
asta a i vrut, iar dac-o fi avut dreptate în
 rerea ei c atunci când e ti gata de sacrificiul
vie ii pl te ti toate dinainte, a fost chit, i-a avut
ce-a dorit.
În timp ce gazda povestea despre domni oara
pe care o ad postise, vizitaser grajdul vacilor,
intraser la cai i se uitaser i la cocina
porcilor. S-au dus i la g ini, i în dosul casei, la
albine, dup care cei doi prieteni au întrebat cât
au de pl tit i li s-a r spuns c nimic. Mul umir
pentru toate i pornir cu bicicletele înd t spre
Waldshut, s prind trenul. Erau amândoi de
acord c ziua nu fusese pierdut în zadar i c
Pfeiffering era un col interesant.
În sufletul s u, Adrian p str imaginea
acestui loc or, dar mult vreme nu lu o
hot râre. Voia s plece, dar undeva mai departe
decât la numai o or cu trenul înspre munte. Din
muzica pentru Love's Labour's Lost scrisese pân
atunci o schi la pian pentru scenele de început,
îns lucrul lâncezea ; stilul artificial de parodie
era greu de men inut, pretindea o fantezie mereu
i excentric împrosp tat i stimula dorin a de a
respira alt aer, de a schimba locul, mediul. Era
st pânit de nelini te. Se s turase de odaia casei
Rodde de pe Rambergstrasse, care-i oferea o
izolare îndoielnic i unde oricând putea s intre
careva s -l invite cine tie un de. "Caut, îmi scria
el, întreb, în forul meu interior lumea din jur i
pândesc o indica ie, s aflu o localitate în care s
îngrop, departe de to i i nestingherit, s -mi
pot duce mai departe dialogul meu cu via a, cu
soarta..." Stranii, sinistre cuvinte! Cum s nu m
treac un fior, s nu-mi tremure mâna cu care
scriu, la gândul dialogului, întâlnirii i în elegerii
rora le c uta, con tient sau incon tient,
scena?
Se hot rî pentru Italia, i porni într-acolo
într-o perioad neobi nuit pentru turism,
tocmai la venirea verii, la finele lui iunie. Îl
convinsese i pe Rüdiger Schildknäpp s -l
înso easc .

XXIV

În 1912, în vacan a mare — locuiam înc la

Kaisersaschern — când m-am dus cu tân ra
mea so ie s -l vizitez pe Adrian i pe Schildknäpp
în cuibul pe care i-l aleseser în Mun ii Sabini,
era a doua var pe care i-o petreceau acolo:
toat iarn z boviser la Roma, i în mai, când
se înc lzise, se întorseser la munte, în aceea i
cas ospitalier unde locuiser i anul precedent
i se sim iser cât se poate de bine în cele trei
luni cât st tuser acolo.
Târgu orului îi zicea Palestrina, era locul de
na tere al compozitorului, în antichitate se
numise Praeneste, i Dante, când pomene te de
el în cântul al dou zeci i aptelea din Infernul, îi
spune Penestrino, castelul principilor Colonna —
ezare pitoreasc rezemat de un munte, la
care ajungeai pe o strad în trepte, nu tocmai
curat , ce pornea de jos din pia a bisericii i urca
în umbra caselor. Un soi de porci mici negri,
mi unau pretutindeni, i nu era mare lucru ca
trec torul neatent s fie împins în zidul caselor
de vreunul din asinii împov ra i peste m sur ,
care i ei forfoteau în sus i în jos. Dup ce ie ea
din târgu or strada devenea un fel de potec i
urca mai departe, pe lâng o m stire de
capucini pân sus în vârful colinei, unde
inuiau câteva ruine ale acropolei, între care i
vestigiile unui teatru antic. În timpul scurtei
noastre vizite, Hélène i cu mine am urcat de mai
multe ori la aceste venerabile r e, pe când
Adrian se înd tnicea s "nu vrea s vad "; i
nu trecuse, luni de zile, dincolo de gr dina
umbroas a capucinilor, locul lui de predilec ie.
Casa Manardi, unde locuiau Adrian i
Schildknäpp, era, f îndoial , cea mai
impun toare din localitate i, cu toate c familia
era alc tuit din ase suflete, ne putea g zdui i
pe noi, musafirii, f nici o greutate. A ezat pe
strada în trepte, cl direa era masiv i sever , în
gen de palazzo sau de castel, ridicat , dup
aprecierea mea, cam prin a doua treime a
secolului al aptesprezecelea, cu foarte sobre
ciubuc rii la corni a de sub acoperi ul de olane,
plat i doar pu in scos în afar , cu ferestre mici
i un portal cu ornamenta ii de pe la începutul
barocului, portal în a c rui c ptu eal de
scânduri era t iat u a de intrare propriu-zis ,
prev zut cu un clopo el. Prietenilor no tri li se
cedase un apartament cu-adev rat vast, la par-
ter, chiar la nivelul p mântului, compus dintr-o
odaie de lucru cu dou ferestre, spa ioas cât o
sal , pardosit cu piatr , ca toate înc perile
casei de altfel, umbroas , r coroas , pu in cam
întunecat , i mobilat foarte simplu cu scaune
de paie i sofale cu câl i, dar atât de vast încât
dou persoane puteau s i vad fiecare de
treab f s se stinghereasc una pe alta i
mai r mânea loc destul între ele. Din aceast
odaie d deai în dou dormitoare mari, mobilate
i ele sobru, iar un al treilea fusese deschis
pentru noi.
Odaia gazdelor se afla la catul de sus i
al turi de ea era buc ria, mult mai
înc toare, unde primeau musafirii din
târgu or; avea un horn imens deasupra vetrei,
plin pe dedesubt cu cele mai fantastice
linguroaie i cu ite i alte ustensile de buc rie,
demne de un c pc un, iar pe margine, un raft
plin cu vase de aram , tig i, oale, castroane,
tingiri, piuli e, i acolo domnea signora Manardi,
reia ai casei îi ziceau Nella — aed c o chema
Poronella —, o matroan chipe de tip roman,
cu buza de sus proeminent , — nu chiar
brunet , mai curând aten , cu ochii plini de
bun tate i cu p rul str tut de uvi e argintii,
piept nat lins, strâns, de o simplitate rustic la
înf are, voinic , plinu chiar, dar bine
propor ionat — ci adesea o vedeai proptindu- i
în oldurile bine strânse de cordonul ortului
mâinile mici, dar deprinse cu treaba i
împodobite cu inelul dublu de v duv în dreapta.
De pe urma c toriei îi r sese o fat ,
Amelia, de treisprezece sau paisprezece ani, cu
oare semne de idio ie — avea obiceiul la mas ,
mi te lingura sau furculi a încoace i-ncolo
prin fa a ochilor i s repete tot timpul, cu o
intonare interogativ , un cuvânt oarecare ce i se
întip rise în minte Dumnezeu tie cum. Cu
câ iva ani în urm locuise în casa Manard o
distins familie de ru i — tat l fiind un conte
sau un prin st pânit de vedenii i care le f cuse
celor din cas de multe ori, noaptea, sup ri,
tr gând cu pistolul în fantome când i se n rea
le vede umblând prin dormitorul lui. E natural
asemenea amintiri s fi r mas foarte vii în
mintea fetei i poate c explic de ce Amelia
întreba întruna i st ruitor lingurile ei: "Spiriti?
Spiriti74? Dar i lucruri mai m runte erau sufi-
ciente ca s -i creeze o obsesie melancolic : se
întâmplase ca un turist neam s pronun e
cuvântul "pepene", care în italiene te e de gen

74
Vedenii? Vedenii? (it.)
masculin , ca în limba german , la feminin, i de
atunci copila, urm rind mi carea lingurii, cl tina
din cap cu ochii tri ti i murmura! "La melona?
La melona?" Signora Peronella i fra ii ei se
ceau c n-aud, nu v d, încercau s lase
impresia c fata se poart normal, iar când se
întâmpla s observe uimirea musafirilor, se
rgineau s schi eze un zâmbet, mai mult
duios i iert tor, ba aproape bucuros, ca i cum
ar fi fost vorba de un gest dr gu . Hélène i cu
mine ne-am deprins destul de repede cu
apaticele medita ii ale Ameliei la mas . Adrian i
Schildknäpp nici nu le mâi observau.
Fra ii gazdei, despre care am pomenit, unul
mai mare decât Peronella i cel lalt mai mic, ea
fiind cam la mijloc între ei, erau: avocatul
Ercolano Manardi, c ruia i se zicea, cel mai
adesea, scurt i cu oarecare încântare, I
avvocato, mândria Manarzilor (familie de
altminteri de origine rural modest , f carte),
un b rbat de vreo aizeci de ani, cu musta
runt i zburlit , cu voce r gu it , chel it ,
care, pân s înceap o fraz , scotea un fel de
get de m gar — i Sor Alfonso, cel tân r, între
patruzeci i cincizeci de ani; neamurile îi
spuneau în intimitate Alfo, i era plugar; îl
întâlneam adesea, când ne întorceam din
plimb rile noastre de dup -amiaz prin
Campagna, în drumul spre cas , c lare pe micul
u urecheat, cu picioarele ajungându-i pân
aproape de p mânt, cu umbrela de soare
deschis i ochelari alba tri pe nas. Dup toate
aparentele avocatul nu- i mai exercita
profesiunea, ci se mul umea s citeasc doar
gazeta — dar asta, absolut f întrerupere, i în
zilele de z pu eal î i îng duia s r mân la el în
odaie, în izmene, cu u a deschis . Î i atr gea,
din pricina asta, dezaprobarea lui Sor Alfo, care
considera c marele jurist — quest uomo75, cum
zicea el în asemenea ocazii — întrecea m sura.
În spatele fratelui, critica vehement licen a
provocatoare i nu se l sa convins de cuvintele
de îmbunare ale surorii sale, care argumenta c
supraabunden a sangvin a avocatului i
pericolul unei apoplexii ce-l pândea când era
ldur mare ar justifica inuta lui vestimentar
sumar . Dac -i a a, quest uomo n-avea decât s
in m car u a închis , riposta Alfo, în loc s se
expun în halul sta privirilor alor s i i ale unor
distinti forestieri76. O cultur înalt nu justifica o
indolen atât de arogant . Era clar c aici î i
cea loc, sub un pretext bine ales, o anumit
animozitate a contadino-ului împotriva
rturarului familiei, cu toate c — sau, tocmai
pentru c — Sor Alfo împ rt ea i el din
adâncul inimii admira ia tuturor Manarzilor
pentru avocat, în care vedeau un fel de om de
stat. Dar i concep iile despre lume ale fra ilor
erau divergente, pentru c avocatul avea
convingeri destul de conservatoare, era solemn i
evlavios, pe când Alfonso, dimpotriv , era
liber-cuget tor, libero pensatore, i avea o
atitudine critic , r zvr tit fa de biseric , de
dinastie, i de il govemo, pe care-i socotea
trun i pân -n m duv de tic lo ie. "Ha capito,
che sacco di birbaccione?" "Ai priceput acum, ce
band de punga i?" avea el obiceiul s clameze
încheindu- i diatribele, — mult mai bun de gur
decât avocatul care, dup câteva tentative de
protest clonc nite cu greu, se retr gea mânios
înd tul ziarului.
Cei trei mai aveau i un v r, frate cu
75
Omul sta (it)
76
Str ini distin i (k). i tean (it.).
 posatul so al signorei Nella, Dario Manardi, un
om blajin, tip de ran, cu barb c runt ,
mergând în baston i locuind, împreun cu so ia
lui, o figur tears i boln vicioas , tot în casa
familiei. Ace tia î i f ceau gospod rie separat, în
timp ce pe noi apte, adic fra ii, Amelia, cei doi
oaspe i permanen i i perechea în vizit , signora
Peronella ne osp ta în romantica sa buc rie cu
o abunden cu totul dispropor ionat fa de
pre ul modest al pensiunii i nu mai contenea
îmbiindu-ne i oferindu-ne de mâncare. A a, de
pild , dup ce savurasem o minestra77
substan ial , grauri cu polenta78, scaloppini79 în
sos Marsala, o friptur de berbec sau de mistre
cu garnitur îndulcit , salat din bel ug, brânz ,
fructe, iar prietenii no tri î i aprindeau la cafea
igara, ea era în stare s întrebe, cu aerul cu care
ai face o propunere atr toare, ca i cum i-ar fi
venit o idee str lucit : "Signori, ce-a i zice acum
de pu in pe te?" — Setea ne-o astâmp ra cu un
vin local, rubiniu, pe care avocatul îl bea
gemând, în înghi ituri mari, ca apa, b utur cam
prea tare ca s fie recomandabil la mas de
dou ori pe zi, dar, iar i, ar fi fost p cat s -l
botezi cu ap . La padrona80 ne îndemna cu
cuvintele: "Be i, be i! Fa sangue il vino81. Dar
Alfonso o mustra pentru asemenea supersti ii.
Dup -amiezele ne c uzeau pa ii în plimb ri
frumoase, în care glumele anglo-saxone ale lui
Rüdiger Schildknäpp ne f ceau s râdem din
toat inima, coboram,
E drumul tivit cu tufe de mure, în vale, pe
mânturile îngrijit cultivate, cu m slini i
77
Sup (it).
78
lig (it).
79
Buc i de carne (it).
80
St pâna casei (it.)
81
Vinul face sânge (it).
ghirlande de vi , cu ogoare împ ite în loturi,
împrejmuite cu garduri de zid în care se
deschideau por i aproape monumentale. Mai e
nevoie s v spun cât m emo iona, în afar de
reîntâlnirea cu Adrian, cerul clasic, neumbrit de
nici un nor în toate s pt mânile petrecute acolo,
cât m încânta atmosfera de antichitate ce
sc lda dintotdeauna peisajul i pe care o
reg seam când i când în câte un col pitoresc,
vreun jgheab de fântân , în silueta unui p stor
sau capul demonic de Pan al unui ap?
Se-n elege, Adrian cl tina din cap surâzând, nu
ironie, la extazul inimii mele de umanist.
Arti tii nu prea dau aten ie unui mediu ambiant
lipsit de raporturi directe cu lumea crea iei lor i
în care ei nu v d, în consecin , nimic altceva
decât un cadru de via indiferent, mai mult sau
mai pu in prielnic. — Când ne întorceam acas
aveam asfin itul în fa , i în via a mea n-am
zut mai mult splendoare într-un cer în
amurg. Un strat de aur gros ca uleiul plutea la
orizont, înspre apus, înconjurat de un ro u
însângerat — de o frumuse e atât de fenomenal ,
încât priveli tea ne putea umple sufletul de
exuberan . i totu i, mi-era oarecum nepl cut
când Schildknäpp, ar tând spre superbul
spectacol, striga: "Viziona i, v rog, acelea!" i
Adrian izbucnea în râsul lui încântat pe care i-l
provocau întotdeauna caraghioslâcurile lui
Rüdiger. Aveam impresia c profita de ocazie ca
râd de emo ia mea i-a Hélènei, i chiar i de
re ia naturii.
Despre gr dina m stirii, care domina
târgu orul i unde prietenii no tri urcau în
fiecare diminea , cu mapele lor, s lucreze,
fiecare în alt parte, am mai vorbit. Solicitaser
lug rilor permisiunea, i ea le-a fost acordat
cu mult bun voin . Deseori îi înso eam i noi
în umbra cu miresme îmb toare a micului
domeniu, oarecum lipsit de îngrijirea
gr dinarilor, împrejmuit cu ziduri p ginite, dar
îi l sam netulbura i la treburile lor i f s ne
vad , f ca ei s se z reasc unul pe cel lalt,
izola i de tufele de leandru, de laur, de r muri ul
de grozame, petreceam pe seama noastr
diminea a din ce în ce mai cald : Hélène
cro etând, eu citind vreo carte, împ cat, dar i
încordat la gândul c Adrian acolo, aproape,
înainta în compunerea operei sale.
O dat — din nefericire numai o singur dat
în tot timpul ederii noastre — ne-a cântat la
pianul destul de dezacordat din odaia de toate
zilele a gazdelor câteva din fragmentele terminate
i în bun parte chiar instrumentate pentru o
orchestr de elit , ale "agreabilei, amuzantei
comedii intitulate Zadarnic truda iubirii", cum i se
zicea piesei în 1598; pasaje caracteristice i
câteva scene succesive constituind o suit : actul
întâi, inclusiv scena cu intrarea în casa lui
Armado, i alte câteva, ulterioare, pe care le
compusese fragmentar, anticipând: în special
monoloagele lui Biron, la care reflectase insistent
din capul locului — cel în versuri de la finele
actului a treilea, i cel în proz în ritm liber, din
al patrulea — they have pitched a toil, I am toiling
in a pitch, pitch, that defiles82 —, i mai izbutit,
sub raport muzical, decât primul, cu disperarea
comic , grotesc , dar cu toate acestea sincer i
profund a cavalerului când se vede prins în
mrejele suspectei black beauty83, sarcasmul s u

82
Ei au momit fiara-n plas , i eu m-am prins în momeal , momeal
care
cl ie te (engl).
83
Frumuse e întunecat (engl.).
dezm at — By the Lord, this love is as mad as
Ajax: it kills sheep, it kills me, I am sheep84.
Reu ita aceasta se datora pe de o parte prozei
sprintene, sacadate, în jocuri iu i de cuvinte,
ceea ce permitea compozitorului s fac uz de o
inventivitate bufon incomparabil , dar pe de
alta, faptului c în muzic repetarea unei teme
ajuns familiar , aluzia spiritual sau profund
este totdeauna mai elocvent , mai impresio-
nant , iar în monologul al doilea elementele
primului erau reamintite cu un haz nespus. Asta
se referea înainte de toate la amarele invective
adresate inimii sale din pricina patimii neroade
pentru "palidul diavol cu sprâncene m soase,
i-n loc de ochi, dou boabe de smoal ", i în
special la imaginea muzical a acestor blestema i
de ochi de smoal adora i: o scânteiere neagr ,
un amestec melic în care se topeau sunetele
violoncelului i ale flautului, în parte liric,
pasionat, în parte grotesc dulceg rie, care, în
text, la pasajul O, but her eye, — by this light, but
for her eye I would not love her85 revine violent
caricaturizat , cu tonalitatea profund a ochilor
accentuat , sc rarea de lumin fiind
încredin at piculinei.
Nu mai r mâne nici o îndoial c insisten a
bizar , dramatic inutil i nejustificat , de a face
din Rosaline o creatur desfrânat , infidel ,
primejdioas — imagine pl dit numai de
vorbele lui Biron, pentru c , în realitate, în
comedie, ea nu-i decât îndr znea i glumea
— nu r mâne nici o îndoial , zic, c aceast
caracterizare izvor te dintr-o nevoie a poetului,

84
Pe Dumnezeul meu, dragostea asta e o nebunie, ca nebunia lui Aiax, el
i-a ucis oile i eu m ucid pe mine, tot o oaie (engl.).
85
Ah, ochii ei... pe lumina asta, de n-ar avea asemenea ochi, n-a iubi-o
(eng.).
indiferent la eroarea artistic , de a insera o
experien personal i de a se r zbuna, cu rost
sau f , pe t râm poetic. Rosaline, a a cum nu
mai contene te îndr gostitul sa o descrie, e
doamna întunecat din sonete, din ciclul al
doilea, dama de onoare a Elizabethei, amanta lui
Shakespeare care-l în ela cu amicul tân r i
frumos; iar "poezioara melancolic " cu care Biron
apare în scen în acel monolog în proz — Well,
she has one o my sonnets already86, este unul
din cele pe care Shakespeare le-a adresat
frumoasei brunete i cu pielea alb . De altfel,
cum de-ajunge Rosaline s -i aplice lui Biron, cel
cu limba ascu it i care-i p streaz credin , o
cugetare precum:

"Nu clocote cu-atâta foc sângele tinere ii,

Cât r zvr tit de pofte e cel al b trâne ii ."

Când el este tân r i câtu i de pu in "grav",

a c nu-i nicidecum omul care s dea prilej la
considera iuni despre jalnica figur a în elep ilor
zu i în nerozie, folosindu- i toat puterea
min ii în încerc ri de a- i îmbr ca stupiditatea în
aparent de virtute. În gura Rosalindei i a
prietenelor acesteia, Biron iese cu totul din rol;
nu mai e Biron, ci Shakespeare în nefericitele lui
raporturi cu doamna întunecat ; i Adrian, care
purta întotdeauna la el, într-o edi ie englez de
buzunar, Sonetele, acel straniu trio: poetul,
amicul, iubita, se str duise de la început s
adapteze caracterul lui Biron la acest pasaj al
dialogului, la care inea, iar muzica s o scrie în
a fel încât, p strându-i caracterul burlesc,
necesar ansamblului, s înf eze totu i

86
i, iat , un sonet i-am i f cut (engl).
personajul drept "grav" i cu valoare spiritual ,
într-adev r victim a unei pasiuni ru inoase.
Era frumos, i l-am l udat mult. De altfel,
câte motive de laud i de uluire, de bucurie nu
erau în tot ce cântase?! S-ar putea foarte serios
aplica aici ceea ce înv atul i pedantul Holofern
spunea despre sine însu i: "E -un dar al meu,
simplu, simplu de tot! Un sim nebunesc,
extravagant, pentru forme, figuri, siluete, obiecte,
idei, n luciri, emo ii, transform ri. Sunt
concepute în uterul memoriei, hr nite de pia
mater87 în pântecele ei, i n scute de for a
fecund a prilejului". Delivered upon the
mellowing of occasion. Admirabil! Folosind o
împrejurare cu totul incidental , amuzant ,
poetul ne d o des vâr it , neîntrecut descriere
a spiritului de artist, i involuntar gândul te
ducea la spiritul care era pe cale, a ici, de a
transpune în sfer muzical opera satiric de
tinere e a lui Shakespeare.
trec cu totul sub t cere u oara jignire
personal , mâhnirea provocat cu acest prilej de
batjocorirea studiilor antice, prezentate în pies
drept ni te pre iozit i de asce i? Nu Adrian era
vinovat de caricaturizarea umanismului, ci
Shakespeare, i tot de la el pleac acea sucit or-
dine de idei care face ca no iunile de "educa ie" i
"barbarie" s joace un rol atât de straniu. Prima
înseamn un monahism spiritual ce
dispre uie te profund via a i natura, rafinament
savant, care vede in via i în natur , în
imediat, în omenie, în sensibilitate barbaria.
Chiar Biron, care pune o vorb bun în favoarea
firescului pe lâng conspiratorii plini de
pre iozitate din dumbrava lui Academos,

87
Substan a nobil a creierului (lat).
recunoa te c "mai mult a pledat pentru barbarie
decât pentru îngerul în elepciunii". Îngerul
acesta e f cut de râs, dar, e drept, numai de unii
ce ei în i sunt de râs; pentru c "barbaria" în
care recad conjura ii, înamorarea lor pân -n gât,
ca în sonete, înamorare care reprezint pedeapsa
dat pentru conspira ia lor nes buit , este i ea
tot o spiritual caricatur stilizat , o persiflare a
amorului, iar muzica lui Adrian avusese grij ca
pân la urm sentimentul s nu scape mai ieftin
decât îndr znea conspira ie. Muzica, prin
îns i natura ei intim , ar fi fost chemat , dup
rerea mea, s fie tocmai ea c uza evad rii
din sfera artificialului absurd, spre libertate, în
lumea naturii i a omeniei. Dar, n-o f cea. Ceea
ce cavalerul Biron nume te barbarism, barbarie,
adic tocmai spontanul, firescul, nu erau primite
în triumf în sânul ei.
Sub raport artistic, muzica esut atunci de
prietenul meu era demn de toat admira ia.
Refuzase categoric, plin de dispre , s recurg la
desf ur ri de for e, ini ial inten ionând s scrie
partitura numai pentru orchestra clasic
beethovenian , i numai de dragul figurii pom-
poase, ridicole a spaniolului Armado a mai
introdus in orchestra sa o a doua pereche de
corni, trei tromboane i o tuba-bas. Dar totul
stra un riguros stil de muzic de camer ,
lucr tur în filigran, o ingenioas arhitectur so-
nor de combina ii grote ti, bogat în inspira ii
de o subtil insolen , i un amator de muzic ,
obosit de democra ia romantic i de flec relile
moralizatoare i popu-liste, zic un amator care ar
fi aspirat la o art de dragul artei, la o art lipsit
de ambi ii sau, într-un sens exclusivist la
extrem, la o art pentru uzul arti tilor i al cu-
nosc torilor, ar fi fost captivat de acest ezoterism
centrat pe sine însu i, perfect glacial — care
îns , ca ezoterism în sine, se autozeflemisea, în
spiritul piesei, sub toate aspectele, se parodia,
exagerându-se, i asta picura, în încântare, un
strop de triste e, un gr unte de disperare.
Da, în fa a acestei muzici te cuprindea un
straniu amestec de admira ie i triste e. "Cât de
frumos!" exclama inima — cel pu in a mea a a
exclama — " i cât de trist!" C ci admira ia se
adresa unei opere de art sc toare,
melancolice, unei crea ii intelectuale ce-ar putea
fi numit eroic , unei mizerii îmbr cate în haina
trufiei, oper pe care n-a putea-o caracteriza
altfel decât numind-o un joc al artei, un joc
primejdios, pe via i pe moarte, totdeauna
încordat, totdeauna emo ionant, pe marginea im-
posibilului. Tocmai asta întrista. Dar admira ie i
triste e, admira ie i îngrijorare, nu-i aproape o
defini ie a iubirii? Îl ascultasem pe Adrian, cu o
dragoste încordat i îndurerat pentru el i tot
ce era al lui. N-am fost în stare s spun mare
lucru; Schildknäpp, care tia totdeauna s fie un
foarte bun, un foarte receptiv public, coment
lucrarea cu mult mai mult prezen de spirit,
mult mai inteligent decât mine — care i dup
aceea, la pranzo, la mas la Manardi, st team
stingherit i închis în mine însumi, tulburat de
sentimente pentru care muzica ascultat n-avea
nici un fel de în elegere. "Bevi! Bevi!" zicea în
timpul sta la padrona. "Fa sangue il vino!" i
Amelia î i plimba lingura prin fa a ochilor
murmurând: "Spiriti? Spiriti?..."
Seara aceea a fost îns una dintre cele din
urm pe care noi, so ia mea drag i cu mine,
aveam s le mai petrecem în ambian a ciudat
aleas de cei doi prieteni. Câteva zile mai târziu
trebuia s ne rupem de lâng ei, dup o edere
de trei s pt mâni, i s lu m drumul spre cas ,
spre Germania, pe când Adrian i Schildknäpp
aveau s mai r mân înc luni de zile, pân în
toamn , credincio i unei vie i de idilic
uniformitate, împ it între gr dina m stirii,
masa familial , peisajul dantelat pe margini cu
aur onctuos i camera lor pardosit cu lespezi,
unde î i treceau serile citind la lumina l mpilor.
i anul trecut o inuser a a toat vara, i nici
iarna, în ora , felul lor de via nu se schimbase
prea mult. Locuiser pe Via Torre Argentina,
aproape de Teatro Costanzi i de Panteon, la
etajul trei, la o propriet reas care d dea camere
cu chirie i le preg tea micul dejun i gustarea.
Masa o luau într-o trattoria din vecin tate,
pl tind lunar un pre forfetar. La Roma, rolul
gr dinii m stire ti din Palestrina ÎI juca vila
Doria Panfili unde prim vara i toamna, în zilele
calde, lucrau lâng o fântân impun toare, la
care veneau din când în când ca s se adape câte
o vac sau vreun cal ce p teau în voie
primprejur. Adrian lipsea rar de la concertele de
dup -amiaz ale orchestrei municipale din
Piazza Colonna. Seara, se ducea uneori la oper .
În general îns , jucau domino la un pahar cu
punci cu portocal , într-un col lini tit de
cafenea.
Nu cultivau nici o alt rela ie — sau aproape
nici una, izolarea lor fiind la Roma aproape tot
atât de strict ca i la ar . Evitau cu des vâr ire
cercurile germane — cel pu in Schildknäpp fugea
literalmente îndat ce-i ajungea la ureche o
singur vorb în limba matern ; era în stare s
coboare din autobuz, din tren, dac d dea acolo
peste Germans. Dar nici rela ii în lumea local
n-aveau cum s i fac , cu sih stria lor,
sih strie în doi, dac vre i. În cursul iernii
fuseser invita i de dou ori la o protectoare a
artei i arti tilor, o doamn de origine
necunoscut : Madame de Coniar, pentru care
Rüdiger Schildknäpp avusese o scrisoare de
recomandare de la München. În locuin a ei de pe
Corso, împodobit cu fotografii cu dedica ii în
rame de catifea sau de argint, întâlnir un
amestec interna ional de arti ti, actorime, pictori,
muzicieni, polonezi, unguri, francezi i chiar i
italieni, de care au uitat îndat ce-i pierdur din
vedere. Uneori Schildknäpp îl sa balt pe
Adrian, ca s se duc prin cârciumi cu vinuri
faimoase împreun cu tineri englezi pe care
simpatia i-i arunca în bra e, s fac excursii la
Tivoli sau la c lug rii trapi ti de la Quattro
Fontane, ca s bea rachiu de eucalipt i s
vorbeasc nonsense, se refac dup truda
epuizanta a traducerilor.
Într-un cuvânt, în ora , ca i în sih stria
târgu orului de munte, amândoi duceau via a
celor care, cufunda i în munca lor, evit cu totul
lumea i oamenii. Cel pu in asta-i formula ce
poate fi utilizat . S m rturisesc c plecarea din
casa Manardi, oricât de greu m desp eam
întotdeauna de Adrian, era înso it pentru mine
personal de un anume sentiment secret de
eliberare? A-mi exprima acest sentiment îmi
impune îndatorirea de a-l justifica, i lucrul va fi
greu de f cut f s m pun, i pe mine i p e
al ii, într-o lumin pu in ridicol . Adev rul e c
într-un anume punct, in puncto puncti88 cum le
place unor tineri de ast zi s spun , eu
constituiam, între ai casei, o excep ie oarecum
comic ; ca s zic a a, nu-mi g seam locul:
i-anume, în calitatea mea i prin felul meu de

88
în punctul punctului (lat).
via de om însurat pl team ceea ce, pe jum tate
scuz , pe jum tate laud , se nume te un tribut
"naturii". i eram singurul care f cea acest lucru
în casa ca un castel de pe strada în trepte.
Admirabila noastr gazd , signora Peronella, era
duv de ani de zile, iar fiica ei Amelia o feti
cam simplu . Fra ii Manardi, atât avocatul, cât
i plugarul, p reau a fi ni te burlaci înr i, în
a hal încât î i puteai foarte bine imagina
despre ace ti doi b rba i c nu se atinseser de o
femeie în via a lor. Mai era v rul Dario, c runt i
blajin, cu o nevast tare m run ic i
boln vicioas , o pereche pentru care via a
amoroas nu putea decât s se reduc la gesturi
de caritate. i mai erau, în fine, Adrian i
Rüdiger Schildknäpp, vie uind de luni de zile în
mediul pa nic i auster ce-l deprinsesem i noi
aproape, i ei nu tr iau altfel decât c lug rii din
stirea de pe culme. Situa ia asta nu
prezenta ea oare, pentru mine, omul de rând,
ceva uimitor, ap tor?
Despre raporturile speciale ale lui
Schildknäpp cu lumea larg a posibilit ilor sale
de fericire i despre înclinarea lui spre
gospod rirea cu zgârcenie a acestui tezaur,
zgârcenie fa a de sine însu i deci, am vorbit mai
înainte. Vedeam în asta cheia felului s u de
via , izbuteam s -mi l muresc faptul, greu de
în eles altminteri, cum de era în stare de atâta
abstinen . Cu Adrian se întâmpla altceva — de i
îmi d deam seama c aceast castitate în comun
constituia baza prieteniei lor sau, chiar dac
acest cuvânt e prea cutez tor, a vie ii lor laolalt .
nuiesc c n-am reu it s ascund cititorului o
anumit gelozie provocat de raporturile lui
Adrian cu silezianul; i el va în elege c ceea ce
determina, în ultim instan , gelozia mea, era
tocmai acest ceva în comun, tr tura de unire
constituit de abstinen a lor.
Schildknäpp tr ia — dac mi-e îng duit s
exprim astfel — ca un roui, un mecher al
virtualului, Adrian îns ducea — nu m îndoiam
deloc — de la acea c torie la Graz, adic la
Pressburg, o via de sfânt — cum dusese i
înainte. Dar ce m cutremura pe mine era c , de
atunci, de la acea îmbr are, de la îmboln virea
sa trec toare i a faptului c i pierduse medicii
în decursul ei, castitatea lui nu mai izvora din
morala purit ii, ci din patosul impurit ii.
Dintotdeauna existase în firea lui ceva
dintr-un noli me tangere89 — tiam asta;
aversiunea lui pentru apropierea fizic excesiv a
oamenilor, pentru promiscuitatea respira iilor,
pentru atingerea corporal o cuno team prea
bine! El era, în deplinul în eles al cuvântului, un
om al "repulsiei", al evit rii, al reticen ei, al
distan ei. Considera cordialit ile de natur fizic
absolut incompatibile cu firea lui; chiar i o
strângere de mân era lucru rar, i o f cea cu un
fel de grab . În cursul acestei ultime întâlniri ale
noastre ciud enia amintit se manifestase mai
limpede decât oricând i avusesem senza ia, nu
tiu dac-a putea spune de ce, c acel "Nu m
atinge!", acel "P streaz trei pa i distan !" î i
schimbaser într-o anumit m sur sensul, ca i
cum ar fi urm rit nu doar s resping un avans
al cuiva, ci mai degrab s în bu e i s evite un
avans invers — ceea ce era, evident, în leg tur
i cu fuga lui de femeie.
Numai o prietenie atât de st ruitor atent ca
a mea putea percepe sau intui o atare modificare
de semnifica ie, i l-a mânia pe Dumnezeu dac

89
Nu m atinge (lat).
as spune c sesizarea ei mi-a stricat bucuria
apropierii de Adrian! Ce se petrecea cu
Leverkühn m putea zgudui, dar nu m putea
niciodat îndep rta. Exist oameni al turi de
care e greu s tr ie ti, dar de care e imposibil s
te despar i.

XXV

Documentul la care filele acestea au f cut în

repetate rânduri aluzie, însemn rile secrete ale
lui Adrian, aflate de la moartea lui în posesia
mea, p strate ca o comoar de pre , o comoar
groaznic — iat , îl fac cunoscut. Biografic
vorbind, a sosit momentul intercal rii lui. M
opresc deci, cu povestirea, acolo unde ajunsesem
când, oarecum la figurat, întorsesem spatele
refugiului pe care de bun voie i-l alesese, unde
st tea împreun cu silezianul i unde îl
vizitasem, iar în acest al dou zeci i cincilea ca-
pitol cititorul va auzi chiar cuvântul lui
Leverkühn.
Dar e oare numai al lui? Avem în fa un
dialog. Un altul, cu totul altul, unul cumplit are,
i înc precump nitor, ini iativa cuvântului, iar
în sala pardosit cu lespezi de piatr , scrisul nu
face decât s a tearn pe hârtie cele auzite de la
acela. Un dialog? E oare într-adev r un dialog?
Ar trebui s fiu smintit s-o cred. i de aceea nu
pot s cred nici c el, Adrian, în str fundul
sufletului s u, socotea reale cele ce vedea i
auzea: nici atunci când le vedea i le auzea, nici
dup aceea, când le a ternea pe hârtie — cu tot
cinismul cu care interlocutorul s u încerca s -l
conving de realitatea prezen ei lui. Dac îns
vizitatorul acela n-a existat — i m îngrozesc la
gândul m rturisirii implicate de recunoa terea,
chiar numai condi ional i doar ca o
eventualitate, a acestei posibilit i — atunci e
însp imânt tor s crezi c acele cinisme,
sarcasme i dispute în oglind se n scuser
toate în chiar sufletul greu încercatului...
Se în elege de la sine c nici prin minte nu-mi
trece s dau pe mâna tipografului manuscrisul
lui Adrian. Îl transcriu, cuvânt cu cuvânt, cu
mâna mea, de pe hârtia cu portative acoperit cu
scrisul lui rond, m runt, cu tr turi înflorite, de
mod veche, cum l-am mai caracterizat odat ,
mai demult, în manuscrisul meu, un scris de
lug r ai zice. S-a folosit de hârtie cu portative
pentru c , probabil, în momentul acela n-avea
alta la îndemân , sau poate pentru c la
dugheana cu m run uri aflat jos, în pia a din
fa a bisericii Sfântul Agapitus, n-avea de unde
alege o hârtie de scris ca lumea. Dou rânduri
sunt a ternute totdeauna pe partea de sus a
portativului i dou jos, pe partea basului; dar i
intervalul alb dintre portative e acoperit cu câte
dou rânduri.
Documentul nu poart nici o dat , a a c nu
se poate stabili cu deplin certitudine momentul
redact rii. Dac se poate pune oarecare baz pe
convingerea mea, atunci nu a fost nicidecum
conceput dup vizita noastr în micul or el de
munte sau în timpul ederii noastre acolo. A fost
scris fie într-o perioad mai pe la începutul acelei
veri în care am petrecut i noi acolo trei
pt mâni cu prietenii no tri, fie în vara
precedent , când ei au locuit pentru prima oar
în pensiune la Manardi. C la vremea sosirii
noastre întâmplarea ce-a dat na tere
manuscrisului avusese loc, c Adrian purtase
convorbirea ce urmeaz , este pentru mine o
certitudine; de asemenea sunt convins c a
ternut-o pe hârtie îndat dup ce s-a petrecut,
probabil chiar a doua zi.
a c m apuc s copiez — i team mi-e c
nu va fi nevoie ca explozii îndep rtate s -mi
zgâl âie chilia pentru ca în timp ce scriu mâna
-mi tremure i s -mi strâmbe literele...
i de tii ceva, taci. T cea-voi, de bun
seam , dac nu de alta, m car de ru ine, i ca
-i cru pe oameni, da, voi t cea din
considera iuni sociale. Dârz i nesmintit mi-e
voin a s r mân st pân neclintit pe minte i pe
cuviin , s nu sl beasc nicicând pân la cap.
Dar de v zut, l-am v zut totu i, în sfâr it, în
sfâr it; a fost la mine, aici în sala asta, a venit s
vad , pe nea teptate i cu toate astea
de-atâta vreme a teptat; am stat îndelung cu El
de vorb i doar un singur necaz mi-a r mas de
pe urma asta, acela de a nu m fi l murit tocmai
bine din ce pricin am tremurat tot timpul, din a
frigului sau din a Lui. Mi s-a p rut ori a f cut El
mi se par c e frig, ca s m-apuc s tremur i
-mi dovedesc eu însumi c -i El, cel Unul i f
de pereche? Pentru c tiut e doar, de oricine, c
nici un smintit nu tremur de frica n lucirilor de
el scornite, ci dimpotriv , se-mpac foarte bine
cu acestea i se las -n a lor voie f ov ial i
spaim . M-a socotit oare smintit i a inut
-mi arate, prin frigul cela afurisit, c eu nu-s
smintit, dar nici El n lucire, i c tremur în fa a
Lui de team i de n rod ce sunt? Mare viclean
e.
De tii ceva, taci. Le tac pe toate, pentru
mine. Le tac aici, pe hârtia asta cu portative, în
vreme ce ortacul meu in eremo90 i-n ale râsului,

90
Întru sih strie (lat).
departe, tocmai în fundul s lii, se h rnice te s
lm ceasc din limba str in ce-o iube te într-a
noastr cea urât . Crede c eu compun i de-ar
vedea c scriu slove, ar zice c i Beethoven la fel
cea.
cusem ziua-ntreag — suferind f ptur —
cu afurisita mea de durere de cap, în bezn
cusem, i-mi venise s icnesc i s v rs de
câteva ori, cum e în boli grele, dar c tre sear
mi-am revenit pe negândite, dintr-o dat ! Am fost
în stare s m nânc supa adus de mama
Manardi ("Poveretto!"91), i chiar s beau un
pahar de vin ro u, ("Bevi, bevi!"), i m-am
pomenit deodat înzdr venit, atât de bine, c
mi-am aprins i o igar . A fi putut s i ies s
plimb, cum hot râsem cu o zi mai înainte.
Dario M. Î i pusese în gând s ne duc jos, în
târg, la clubul notabililor din Praeneste, s ne
recomande, s ne arate înc perile, sala de
biliard, sala de lectur . Nu voiam s -l jignim pe
bietul om de treab i îi f duisem s -i facem
placul — dar acu r sese asta numai în sama
lui Sch., pentru mine boala era o scuz . Îndat
dup prânz, acru, el porni al turi de Dario pe
ulicioar , la vale, c tre plugarii i pricopsi ii
târgului, iar eu r sei numai cu mine.
Singur edeam, aici în sal , cu lampa
aprins , lâng ferestrele cu obloanele trase, în
fa a mea se întindea odaia toat , i citeam ce
scrisese Kierkegaard despre Don Juan al lui
Mozart.
i deodat simt un frig t ios, ca o izbitur ,
parc-a fi stat, iarna, într-o odaie înc lzit , i
deodat s-ar fi deschis o fereastr , în afar , spre
ger. Dar nu-mi venea din spate, de unde sunt

91
Bietul de el! (It)
ferestrele, îmi venea din fat . Ridic ochii de pe
carte i privesc în sal , v d c Sch. se întorsese,
ci nu mai sunt singur: în umbra ca de amurg,
pe canapeaua de p r de cal, al turi de masa i
de scaunele din mijlocul od ii, acolo unde ne
lu m diminea a gustarea, sade cineva — sade în
col ul canapelei, picior peste picior, dar nu-i
Sch., e altcineva, mai m runt, n-are nici pe
departe prestan a lui i, mai ales, nu-i un
"domn". Dar frigul m p trunde necontenit.
— Chi i costà92? — asta-i tot ce izbutesc s
strig, cu un fel de nod în gât, proptindu-m
pu in cu mâinile în bra ele fotoliului i
ltându-m , a a încât îmi cade cartea de pe
genunchi, jos.
Îmi r spunde vocea lini tit , lent a celuilalt,
o voce oarecum cultivat i agreabil nazal .
— Vorbe te doar pe nem te! Pe nem easca
noastr veche i frumoas , f farafastâcuri i
f rnicii. O tiu i eu. E chiar limba mea
preferat . Uneori nu pricep decât nem te. De
altfel, pune- i paltonul i p ria, i ia- i un pled.
Are s i fie frig. Ai s dârdâi, chiar dac n-ai s
ce ti.
— Cine m tutuie te? întreb eu mânios.
— Eu, face el. Eu, fie cu iert ciune. Ah, asta-i
din pricin c tu nu tutuie ti pe nimeni, nici
car pe ugub ul t u de gentleman, nici pe
tovar ul t u de joac din copil rie, prietenul
credincios, care- i spune pe nume, dar tu Iui nu.
Las astea. A a cum stau lucrurile acuma între
noi, putem s ne tutuim. "Ne-am în eles? Ei, ce
s-aude? Nu te duci s i pui ceva gros pe tine?
Str pung cu ochii clarobscurul, îl fixez,
mânios, drept în ochi. E un b rbat cam pirpiriu,

92
Cine-i acolo? (It)
nici pe departe atât de voinic cât Sch., mai
runt chiar decât mine — cu o apc sport
pus pe-o ureche, iar în partea cealalt i se vede,
de sub ea, p r ro u pe lâng tâmpl ; ochii îi sunt
pu in înro i i au gene ro ii; o fa cam
brânzoas , nasul pu in adus i piezi ; peste
ma a de flanel cu dungi m diagonal poart o
hain în carouri, cu mânecile prea scurte, din
care ies mâinile, cu degete butuc noase;
pantalonii îi sunt indecent de strâns lipi i pe
picioare, i poart ghete galbene, atât de uzate
încât nici m car cur ate nu mai pot fi. Un
strizzi. Un pe te. i vocea, cu inflexiuni de actor.
— Ne-am în eles? repet el.
— Înainte de toate, r spund eu tremurând în
efortul de a m st pâni, a dori s tiu cine-i
acela care- i permite s p trund la mine i s
se a eze nepoftit.
— "Înainte de toate", repet el. Nu-i r u deloc,
acest "înainte de toate". Dar tu e ti hipersensibil
la orice vizit ce- i pare neprev zut , nedorit .
Eu nu vin s te scot în lume, sau s te lingu esc,
te fac s iei parte la vreo reuniune muzical
oarecare. Ci ca s discut cu tine afacerile
noastre. N-ai de gând s pui ceva gros pe tine?
Nu se poate sta de vorb când î i cl ne din ii.
Mai stau câteva clipe f s -l sl besc din
ochi. Iar gerul t ios ce vine dinspre el m
str punge, m face s m simt neputincios,
despuiat, în hainele mele sub iri. A a c m-am
dus. M scol pur i simplu de pe scaun i ies
prin prima u la stânga, unde e dormitorul meu
(cel lalt dormitor e pe aceea i parte, dar mai
încolo), scot din dulap paltonul, pe care-l port la
Roma în zilele când bate tramontanul i pe care
a trebuit s -l iau cu mine pentru c altminteri
n-a fi tiut unde s -l las, îmi pun p ria, apuc
 i pledul de voiaj i, astfel echipat, m întorc la
locul meu.
El e tot în acela i loc, a a cum îl l sasem.
— Mai sunte i înc aici, zic eu, ridicând
gulerul paltonului i înf urând pledul în jurul
genunchilor, chiar dup ce m-am dus i m-am
întors? M mir . Pentru c am o foarte puternic
nuial c nu sunte i aici.
— Nu? întreab el, cu voce afectat , cu
rezonan nazal . i de ce n-a fi?
Eu: Pentru c -i cu totul neverosimil ca într-o
sear s apar cineva aici, s se a eze în fa a
mea vorbind nem te i emanând r ceal , sub
pretextul c vrea s discute cu mine afaceri
despre care eu nu tiu nimic i nici nu vreau s
tiu nimic. Mult mai probabil e c s-a cuib rit în
mine vreo boal , pe cale s izbucneasc acum, i
, din cauza toropelii, atribui frigurile care m-au
cuprins i împotriva c rora m înfofolesc,
persoanei dumneavoastr , iar dac v z resc, e
pentru c vreau s v d în dumneavoastr ori-
ginea lor.
El (râzând calm i conving tor ca un actor):
Ce aiureli! Ce aiureli inteligente debitezi! E
tocmai ceea ce pe nem easca noastr veche i
frumoas se cheam o nerozie. i-atât de subtil !
O subtilitate plin de inteligen , parc-ar fi furat
chiar din opera ta! Dar noi nu facem muzic aici,
deocamdat . i-afar de asta, e curat
ipohondrie. Nu- i mai vârî prostii în cap, te rog!
Aibi un pic de mândrie i nu te pierde cu firea
atât de repede! Nu s-a cuib rit în tine nici o
boal , i nici nu e pe cale s izbucneasc , ci,
dup criza u oar prin care ai trecut, e ti acum
un tân r str lucind de s tate. Dar, iart -m ,
n-a vrea s fiu lipsit de tact, pentru c , la urma
urmei, ce-i aia s tate? i-apoi, dragul meu, nu
 a izbucne te o boal . N-ai nici urm de febr ,
i nu-i nici un motiv s ai.
Eu: Înc ceva, din trei vorbe pe care le rosti i,
una d în vileag inexisten a dumneavoastr . Nu
spune i decât lucruri ce sunt în mine i din mine
ies, nu din dumneavoastr , îl maimu ri i pe
trânul Kumpf, în felul lui de a se exprima, dar
cu toate astea n-ave i aerul de a fi frecventat
cândva vreo universitate, vreo coal înalt , nici
fi fost pus la col , acolo, al turi de mine.
Vorbi i despre gentlemanul nevoia , vorbi i
despre cel pe care-l tutuiesc, chiar i despre cei
ce m tutuiesc f s le r spund cu-aceea i
moned . i mai vorbi i i despre opera mea. De
unde le ti i pe toate?
El (râzând din nou afectat i dând din cap, ca
în fa a unei delicioase copil rii): P i, de unde s
le tiu? Vezi doar bine c le tiu, i pentru c le
tiu, vrei, spre necinstea ta, s tragi concluzia c
nu vezi bine?! Asta-nseamn s -ntorci cu
fundu-n sus toat logica, a a cum se-nva ea la
colile înalte. Când vezi c tiu câte tiu, în loc
-ncerci s deduci c eu nu exist, mai bine-ai
deduce nu numai c exist, în carne i oase, dar
sunt chiar acela drept care m iei de
la-nceputul începutului.
Eu: i drept cine v iau?
El (cu un ton de politicoas imputare): Ei,
-o-ncolo, tii foarte bine! i n-ar trebui s te
prefaci chiar în halul sta; te por i ca i cum nu
m-ai fi a teptat de-atâta vreme. tii tot atât de
tine ca mine c raporturile dintre noi trebuie s
fie odat limpezite. Dac exist — i cred c
acuma admi i i tu asta — atunci nu pot fi decât
unul. Când întrebi Cine sunt, vrei s spui: Cum
cheam ? P i tu tii pe dinafar toate
poreclele caraghioase, le tii înc de prin colile
înalte prin care-ai umblat, de pe când începuse i
înv tura i n-aruncase i înc sub lavi Sfânta
Scriptur . Le tii pe toate pe de rost i po i alege
— toate numele mele cam a a sunt, aproape
numai porecle cum s-ar zice, ni te nume cu care
parc m-ar apuca cineva de b rbie cu dou
degete, ca-n joac : Asta pentru c -s foarte
popular, o popularitate autentic nem easc . Îi
face omului pl cere s fie popular, nu-i a a,
chiar dac nu caut asta, chiar dac -i convins,
în fond, c se datoreaz unei gre ite în elegeri.
Totdeauna-i m gulitoare, totdeauna te unge la
inim . i-atunci, dac vrei s -mi spui pe nume
— de i, cel mai adesea nu vrei deloc s le spui
oamenilor pe nume, nici nu tii cum îi cheam ,
nici nu-ti pas cum îi cheam — alege- i unul,
alege- i-l dintre numele b ne ti, oricare.
Unul singur nu-mi place i nu vreau s -l aud
pentru c , hot rât lucru, e o bârf veninoas i
nu mi se potrive te câtu i de pu in. Cel ce-mi
zice domnul Dicis et non facis e-un dobitoc ce
pa te pe ima urile ne tiin ei. Ar vrea s fie
chipurile tot o mângâiere, ca i cum m-ar apuca
de b rbie cu dou degete, da-i o def imare. Eu,
ce spun, fac, îmi in f duielile pân la cel mai
neînsemnat am nunt, tocmai sta-i principiul
meu în afaceri, tot a a cum evreii sunt oamenii
cei mai de n dejde în negustorie, i când ajung
lucrurile la în el torie, p i, se tie, c eu, care
cred în cinste i-n corectitudine, eu sunt
totdeauna cel p lit...
Eu: Dicis et non es.93" ine i neap rat s ede i
colo pe canapea, în fa a mea, i s -mi vorbi i,
dinafar , nu din mine, rupând-o pe nem easca
veche a lui Kumpf? i veni i s m vizita i unde,

93
Spui, dar nu exi ti (lat).
tocmai aici în Italia, unde nu v tie nimeni i
unde nu v d nimeni ascultare? Ce lips
absurd de stil! La Kaisersaschern, da, ar mai fi
mers. La Wittenberg, sau sus pe Wartburg, sau
chiar la Leipzig, a i fi fost oarecum credibil. Dar
aici, sub cerul acesta p gân i catolic!?
El (dând din cap i plesc ind cu limba,
mâhnit): T , t , t , ve nic aceea i nevoie de
îndoial , ve nic aceea i lips de încredere în
sine! Dac-ai avea curajul s spui: "Unde-s eu,
acolo-i Kaisersaschern!", nu-i a a, dintr-o dat
s-ar potrivi toate, dintr-o dat dominus
aestheticur94 n-ar mai avea de oftat din pricina
lipsei de stil. Carnaxi! Ai avea dreptul s vorbe ti
astfel, dar asta-i, c n-ai curajul, sau te por i ca
i cum nu l-ai avea. Te subestimezi, amice, i m
subestimezi i pe mine dac m reduci în a a
hal, daca vrei s faci din mine un m runt neam
de provincie. Sunt german, e-adev rat, sunt
german pân -n m duva oaselor, dac vrei, dar
de-o vi veche, de-un neam mai bun, cu inim
de cosmopolit. Îmi t duie ti dreptul de-a m
afla i eu aici, dar nu iei în seam vechiul dor
german de peregrin ri romantice c tre frumoasa
ar a Italiei! Admi i c sunt german, dar c-a
putea i eu s tremur dup-un pic de soare, a a,
în legea lui Dürer, asta nu vrea cona ul s
admit — nici chiar atunci când, l sând la o
parte soarele, am aici treburi mari i grabnice, cu
o f ptur aleas ...
În clipa aceea m cuprinse o grea nespus ,
de m trecur fiorii. Mi-era îns greu s
deslu esc pricina tremurului; putea tot atât de
bine s fie produs i de frig, pentru c gerul
emanat de el se înte ise într-atât, încât m înjun-

94
Domnul estetician (lat).
ghia, prin palton, pân -n m duva oaselor. Îl
întrebai mânios:
— N-a i putea face s înceteze oroarea asta,
frigul acesta glacial?
La care, El: Din nefericire, nu. Îmi pare r u c
nu- i pot fi pe plac, în privin a asta. A a-s eu:
glacial. Altminteri cum a putea rezista, cum a
putea s m simt la mine acas , acolo unde
locuiesc?
Eu (involuntar): Vre i s spune i în gheen
i-n speluncile ei?
El (râzând, parc l-a fi gâdilat): Stra nic!
Mi-ai zis-o verde-n fa , i nem te, i cu haz!
Mai sunt ele o mul ime de nume frumoasei de-un
patetism savant, pe care domnul doctor
ex-theologus le tie, desigur, pe toate, cum ar fi
carcer, exitium, confutatio, pernicies,
condemnatio95 i a a mai departe. Dar tot cele
profund nem ti, pline ce umor, îmi sunt cele
mai dragi, n-am ce-i face. S l m îns ,
deocamdat , locul i chiverniseala lui. Î i citesc
pe fa c te preg te ti s -mi pui întreb ri. Mai e
timp pentru asta, nu-i deloc o chestiune
arz toare — iart -mi gluma, când zic c nu-i
arz toare! — e timp pentru asta, timp berechet,
timp ne rmurit — timpul e tot ce-i mai bun, tot
ce-i esen ial din ceea ce d m noi, i clepsidra,
darul nostru, e-atât de frumoas , atât de fin e
orificiul prin care se scurge nisipul ro u, i
firi orul atât de firav, c ochiul nici nu bag de
seam cum acesta scade din cavitatea
superioar ; i numai la urm ai impresia c
merge repede, c a mers repede — dar e atât de
mult vreme de când a mers repede, printr-un
orificiu atât de fin, c nu mai merit s vorbe ti

95
Închisoare, moarte, respingere, pierzanie, pedeaps (lat).
 i nici s te gânde ti la ce-a fost. i tocmai
despre asta, despre clepsidr , c a fost
sturnat i c nisipul, oricum, a început s
curg , despre asta mi-ar face pl cere s i
vorbesc, dragul meu, i s ne în elegem.
Eu (destul de sarcastic): Mare v e aplecarea
în a gr i precum gr it-a Dürer — întâi "s tremur
dup-un pic de soare" i-acum clepsidra
"melancoliei". Nu vine la rând acum "p tratul
magic"? M-a tept la orice i m deprind cu toate.
deprind i cu neru inarea dumneavoastr de
a m tutui i de a-m i spune "dragul meu", ceea
ce-mi stârne te o nespus scârb . Dar, la urma
urmei, m tutuiesc pe mine însumi — i-a a se
explic , probabil, faptul c-o face i i
dumneavoastr . Dac-ar fi s v cred spusele, ar
însenina c stau de vorb cu negrul Kesperlin —
Kesperlin, adic nimeni altul decât Kaspar,
Ga per, i-a a Ga per i Samiel ajung s fie unul
i-acela i lucru.
El: Iar începi?
Eu: Samiel. S râzi nu alta! Unde i-e oare
fortissimo-ul în do minor cu tremoloul din arcu ,
lemnele i tromboanele care — ingenioas i
pueril spaim , destinat publicului romantic —
sare din fa diez minorul abisului, cum r ri
tu din stânca ta? Tare m mir c nu-l aud!
El: Ei, las , las ! Avem noi instrumente mult
mai onorabile i-ai s le-auzi, n-avea grij . Or
i cânte ele, când ai s fii copt s le-ascul i.
Totul e o chestiune de maturizare i de timp.
Tocmai despre asta a vrea s stau de vorb cu
tine. Dar Samiel — e o form prosteasc . Sunt,
e-adev rat, un adept al graiului din popor, dar
Samiel prea e vulgar, e vorbirea lui Johann
Ballhorn de la Lübeck, care, dând s-o dreag ,
mai r u a stricat. Va s zic Sammael. i
Sammael, ce va s zic ?
Eu (tac, înd tnic).
El: De tii ceva, taci. Pre uiesc discre ia cu
care m la i pe mine s t lm cesc în nem te.
"Înger al otr vii" va s zic .
Eu (printre din ii pe care abia de-i pot ine
strân i): Da-da, hot rât lucru, chiar a a ar ta i!
întocmai ca un înger! Vre i s ti i cum ar ta i?
Ordinar n-ar fi tocmai cuvântul potrivit. Ca o
lep tur obraznic , ca un depravat, ca un
codo sângeros ar ta i, asta-i înf area sub
care a i socotit nimerit s m vizita i — nu a
unui înger!
El (privindu-se, în jos, i inându- i bra ele
dep rtate în l turi): Cum? Cum? Cum ar t?
Nu-nu, faci foarte bine c m -ntrebi dac tiu
cum ar t, pentru c , sincer, nu tiu. Adic nu
tiam, tu mi-ai atras aten ia. Po i s fii sigur, nu
dau nici o importan înf rii mele, o las, ca
zic a a, în seama ei. E o pur întâmplare felul
cum ar t, sau, mai bine zis, este rezultatul
împrejur rilor, ele îl determin , f ca eu s m
sinchisesc m car. Adaptare, mimetism, le tii tu
toate astea, mascaradele i vr jitoriile cumetrei
Natur care, dup aceea, are totdeauna un surâs
batjocoritor în col ul buzelor. Dar tu, dragul
meu, n-ai s -mi socote ti aceast adaptare,
despre care tiu tot atât de mult sau tot atât de
pu in cât tie i fluturele foliaceu despre a lui,
n-ai s-o socote ti, zic, drept o referire la tine, n-ai
mi-o iei în nume de r u. Trebuie s admi i c
dintr-un anumit punct de vedere e destul de
potrivit — din punctul de vedere din care te-ai
dus s cape i tii tu ce, i înc dup ce-ai fost
prevenit, din punctul de vedere al liedului t u
frumos cu simbolul criptografic — o, într-adev r,
foarte ingenios, aproape inspirat:
 Când datu-mi-ai, o dat ,
În noapte, r coroasa b utur ,
Viata mi-ai otr vit-o..."
Admirabil.
"Din rana mea mu cat-a
arpele, i suge..."

Sincer, plin de har. E, de altminteri, ceea ce

noi am recunoscut din capul locului, i de aceea
am fost cu ochii pe tine înc de la început —
zusem c erai un caz demn de interes, un caz
ce se prezenta într-o form cât se poate de
favorabil : era de ajuns s -i pui dedesubt numai
pu in din focul nostru, numai pu in s -l
înc lze ti, s -l a i, s -l stârne ti, ca s sco i din
el ceva str lucit. Parc i Bismarck a spus ceva
în felul sta; cum c neam ul are nevoie de o
jum tate de sticl de ampanie ca s se ridice la
nivelul s u firesc. Am impresia c-a spus ceva în
sensul sta. i pe bun dreptate. Dotat, dar bleg,
a-i neam ul — destul de dotat îns ca s -l irite
propria sa amor eal i s-o înving prin
iluminare, chiar dac-ar fi s -l stârneasc pe
diavol din pricina asta. Tu, dragul meu, ai tiut
prea bine de ce aveai nevoie i ai f cut întocmai
ce trebuia când ai pornit la drum s i cau i
salva venia96, frân ia.
— Taci!
— Taci? Ia te uit , ai f cut progrese.
Te-ncingi. În sfâr it, ai l sat i tu o dat balt
pluralul polite ii i-mi spui Tu, cum se i cuvine
între oameni pe cale s încheie o-nvoial pe
vecie.
— T ce i din gur !

96
Cu voia ta (lat).
 — S t cem? P i iat , se fac aproape cinci ani
de zile de când t cem, i trebuie totu i
s-ajungem odat s st m de vorb i s ne
sf tuim ca lumea despre toat t enia asta i
despre circumstan ele atât de interesante în care
te afli. Fire te, asta-i o treab asupra c reia
trebuie p strat t cere, dar nu între noi i nu la
nesfâr it — pentru c , la urma urmei, clepsidra a
fost întoars , prin orificiul fin-finu nisipul ro u
a început s curg — oh, de abia a început! E o
nimica toat , cât s-a strâns jos, în compara ie cu
cantitatea care a mai r mas sus — noi d m timp,
m din bel ug, timp nesfâr it, n-ai nevoie s te
gânde ti ce e la cap tul lui, mai e pân-atunci,
mai e mult chiar pân la clipa când ai putea în
fond s -ncepi s te gânde ti la sfâr it, când s-ar
putea spune: "Respice finem97, i cu-atât mai
vârtos nu-i nevoie s chibzuie ti dinainte, cu cât
clipa aceea nu-i statornicit , e l sat -n seama
arbitrarului i a firii omului i nimeni nu tie
unde s -i fac loc, i cit de departe o poate
împinge, c tre sfâr it. E o glum foarte reu it ,
un aranjament excelent: caracterul incert,
facultativ al clipei când î i vine vremea s te
gânde ti la sfâr it înce eaz amuzant clipa
sfâr itului predestinat.
— Palavre!
— D -o-ncolo, ie nu- i poate fi nimeni pe
plac. E ti b ran chiar fa de psihologia mea
— când tu însu i, pe Zionsbergul t u natal, ai
numit psihologia o stare median pl cut i
neutr , iar pe psihologi oamenii cei mai iubitori
de adev r. Eu nu spun vorbe de clac niciodat ,
i mai ales nu atunci când vorbesc despre timpul
care e scris cuiva, i despre sfâr itul h zit, ci

97
Gânde te-te la sfâr it (lat).
spun necl tinat ce i cât trebuie. Oriunde-i vorba
întoarcem clepsidra i s hot râm timpul, un
timp incalculabil de lung, dar oricum, un timp
limitat, i s h zim un sfâr it, suntem în
elementul nostru, acolo-i de noi. Timp, asta
vindem noi — s zicem de pild dou zeci i patru
de ani — î i convine? i se pare destul? Dou zeci
i patru de ani poate omul trai ca p duchele
pe-mp rat, poate ului o lume-ntreag , ca un
mare necromant, cu lucru diavolesc i str lucit;
i cu cât trece vremea, cu-atât uit mai mult de
amor eal , de blegeal i, iluminat nespus, î i
iese din sine, se-nal deasupra sa, f s i
par schimbat lui însu i, este i r mâne acela i,
numai c e ridicat la în imea sa fireasc ,
datorit unei jum i de sticl de ampanie, i-i
e îng duit, beat de încântare, s guste toate
volupt ile aproape insuportabile ale inspira iei,
i s-ar putea s ajung a se încredin a, cu mai
mult sau mâi pu in temei, c asemenea
inspira ie n-a mai existat de mii de ani i în
unele clipe de uitare, s se simt pur i simplu
zeu. Cum s-ajung unul ca sta s mai tie c
vine i o vreme când trebuie s te gânde ti i la
sfâr it? Numai c , sfâr itul al nostru-i, la sfâr it
el e-al nostru, treaba asta trebuie bine în eleas ,
i nu numai prin t cere, oricât s-ar trece restul
sub t cere, ci de la om la om, i înc limpede.
Eu: Va s zic vre i s -mi vinde i timp?
El: Timp? Pur i simplu timp? Nu, dr gu ule,
asta nu-i marf s-o vând diavolul. Pentru atâta
lucru nu am primi pre ul pe care îl cerem: ca
sfâr itul s ne apar in . Ce fel de timp, asta-i
socoteala! Timp m re , o nebunie de timp, timp
îndr cit, în care- i merge str lucit i arhistr lucit
— iar dup aceea î i merge i ni el mai r u,
fire te, ba chiar al naibii de r u, asta nu numai
 recunosc, ci chiar accentuez cu mândrie,
pentru c a a-i drept i-a a se i cuvine, a a-i
felul i firea de artist. Artistul, se tie,
înclin -ntotdeauna spre excese, excese în ambele
sensuri; e foarte normal s întreac pu in
sura. La el pendula bate totdeauna cu
oscila ii ample între veselie i melancolie, dar
asta-i ceva obi nuit, arat , ca s zic a a, mai
cump tat i mai burghez i mai de târgove în
compara ie cu ceea ce d m noi. Pentru c , în
aceast materie, noi furniz m superlative:
furniz m avânturi i revel ri, tr iri, i eliber ri,
i dezl uiri, libertate, i siguran , i u urare,
sentimente de for i de triumf, c-ajunge omul
nostru s nu- i mai cread sim urilor — unde
mai pui la socoteal , pe deasupra, admira ia
nem surat pentru propria sa crea ie, care lesne
îl poate face s renun e la orice alt admira ie,
din afar — fiorul cultului propriei sale f pturi,
deliciile i oroarea de a se vedea ca un fel de
portavoce cu har divin, o dihanie dumnezeiasc .
i, între timp, din când în când, se produce i
câte o pr bu ire în adâncuri, de o profunzime
respectabil — nu numai în gol i-n pustiu
i-ntr-o neputincioas melancolie, ci i în dureri
i bole ni — cu care de altminteri e deprins,
le-a avut întotdeauna, ele f când parte din firea
lui, numai c ridicate de iluminare, de be ia
con tient de care pomenisem, ajung la un
fortissimo de toat frumuse ea. Sunt dureri pe
care omul le accept bucuros cu mândrie, pentru
desf rile f seam n gustate, dureri despre
care nu tia decât din basme, durerile micu ei
sirene, t ioasele junghieturi de cu it în
frumoasele picioare omene ti cump rate în locul
cozii de pe te. O tii doar pe micu a siren din
pove tile lui Andersen. Ar fi o minune de iubit
pentru tine! (o vorb numai s spui, i i-o aduc
în pat.
Eu: N-ai de gând s taci odat , neroad
ptur !
El: Ei, ei, de ce r spunzi îndat cu grosol nii?
Vrei mereu s tac din gur . Dar eu nu fac parte
din familia Schweigestill98. i, de altfel, cum tr
Else, cu toat discre ia ei perfect în eleg toare,
i-a îndrugat vrute i nevrute despre oaspe ii ei
ocazionali. Eu îns n-am venit la tine, în ar
str in i p gân , ca s tac din gur , ci ca s
ob in confirmarea expres , între patru ochi, i un
contract în toat regula cu privire la presta ii i
la plat . i-am mai spus-o, au trecut mai bine de
patru ani de când t cem — i în timpul sta totul
a mers ca pe roate, cât se poate de frumos, cu
cele mai ispititoare perspective, încât se poate
zice c treaba-i pe jum tate f cut . Vrei s i
spun cum stau lucrurile i ce mai e pus la cale?
Eu: Dup cum s-arat , trebuie s ascult.
El: Ba o i dore ti, e ti, f îndoial , foarte
încântat s po i asculta. Tare m tem c ai chiar
mare poft s-ascul i i de cumva m-a codi, te-ai
tângui i zbârli. Pe bun dreptate. E doar atât de
intim , de familiar , lumea asta în care ne afl m,
tu i cu mine — suntem amândoi la noi acas în
ea, un adev rat Kaisersaschern, cu aerul lui
curat vechi german, de pe la una mie cinci sute
sau cam a a ceva, scurt vreme înainte de a se
ivi Doctorul Martinus, cu care de altfel m-am
împ cat foarte bine, chiar dac nu ne-am purtat
cu m nu i unul cu cel lalt — n-a aruncat el o
dat o franzel , ba nu, cu o c limar , dup mine,
va s zic înainte de petrecerea cu R zboiul de
treizeci de ani. Adu- i aminte cât de vesel i cât

98
Taci-din-gur (germ.).
de însufle it era poporul la voi, în Germania de
mijloc, i pe malurile Rinului i peste tot, cât de
plin de via i de chef, i chiar cam fr mântat,
destul de fr mânta t, prevestitor de r zbun ri, de
nelini ti — pelerinaje la Sfântul Sânge din
Niklashausen în Faubertal, procesiuni de copii,
sfinte moa te sângerânde, foamete, r scoale
ne ti, r zboiul i ciuma din Köln, stele
toare, comete i semne prevestitoare,
lug ri e stigmatizate, cruci ap rând pe hainele
oamenilor, c ma a de fecioar cu ciudatul semn
al crucii pe ea, cu care, purtând-o drept
stindard, voiau s porneasc împotriva turcilor.
Frumoase timpuri, ale dracului de nem ti! Nu
te unge la inim când te gânde ti la ele?
Se-ntâlneau, pe-atunci, în zodia Scorpionului,
întocmai a trii potrivi i, a a precum
multânv atul me ter Dürer închipuitu- i-a pe
foaia lui de leacuri; atunci venit-au în ara
nem easc micu ii cei ginga i, spirilii cei vii,
oaspe ii scumpi din Indiile Asfin itului, flagelan ii
— ia te uit , ciule ti urechea? Ca i cum a vorbi
de tagma poc ilor, de tagma flagelan ilor, ce- i
puneau spinarea la b taie pentru isp irea p ca-
telor lor i-ale tuturor. Eu vorbesc îns de-un alt
soi de flagelan i, cei ce sunt nev zu i de mici, i
au codi , ca palida noastr venera, spirochaeta
pallida, sta-i soiul despre care vorbesc. Dar ai
dreptate, sun familiar la ureche, lini titor, a
miez de ev mediu i a flagellum haereticorum
fascinariorum. Da-da, se poate-ntâmpla adesea
ca h mesi ii tia de care vorbesc s se
dovedeasc fascinam99, în cazuri mai de soi, cum
ar fi al t u. De altminteri, s tii, sunt
binecrescu i i domestici i, de mult -mult

99
Vr jitori (lat).
vreme, i-n ri b trânei unde-s cuib ri i de
veacuri i veacuri, nu mai fac feste prea
deocheate, ca pe timpuri, cu pl gi deschise i
duhoare i nasuri mâncate. Pictorul Baptist
Spengler nu arat deloc ca unul care ar trebui
i zorn ie zurg i de alarm i pe unde trece
i pe unde sta, cu le ul învelit în giulgiul
isp irii.
Eu: în halul sta e Spengler...?
El: De ce nu? Vrei s fii numai tu în halul
sta? tiu, da, tu ai vrea s fii unicul, ce ai tu s
nu mai aib nimeni, nimeni s nu mai fie ca tine,
i orice compara ie te sup . Dragul meu, omul
tr ie te totdeauna în mul ime! Fire te c
Spengler e-un Esmeraldus. Nu degeaba clipe te
el mereu din ochi, ru inat i viclean totodat , i
nu degeaba Ines Rodde spune despre el c -i un
arnic iret i ascuns. A a merg lucrurile, Leo
Zink, faunus ficarius100, a sc pat pân acum
nev mat, pe când cur elul i de teptul de
Spengler s-a pricopsit de tân r. De altfel, fii
lini tit, cru -ti gelozia, nu-l pizmui. E-un caz
banal, neinteresant, din care n-o s ias absolut
nimic. Nu-i Python, balaurul fabulos, cu care s
facem ispr vi senza ionale. Poate c s-a mai lu-
minat pu intel la minte de pe urma molipsirii, i
poate c n-ar fi ciut cu tot atâta pl cere Jurnalul
fra ilor Goncourt i pe abatele Galiani, dac n-ar
fi existat leg tura lui cu sferele superioare, dac
n-ar fi fost posesorul tainicului talisman.
Psihologie, dragul meu. Boala, mai ales boala
ru inoas , discret , inut ascuns , creeaz un
anumit conflict critic cu lumea, cu mediocritatea
vie ii, creeaz o dispozi ie de r zmeri , de
sarcasm fa de ordinea burghez , i-l face pe

100
Faun pervers (lat).
om s i caute ocrotire în libertatea spiritului, în
i, în cugetare. Dar dincolo de asta, Spengler
nu trece. Timpul cât îi mai este dat pentru citit i
citat, pentru b ut vin ro u i trând vit, nu noi i
l-am vândut, nu-i absolut deloc timp
-nmugureasc geniu. Un monden consumat,
istovit, ters, interesant i nu prea, asta e, i ni-
mic altceva. Î i macin înceti or ficatul, rinichii,
inima i ma ele i într-o bun zi, peste vreo
câ iva ani, lovit de afazie sau de surzenie, cu-o
glum sceptic pe buze, are s dea ortul popii —
i cu asta, basta. N-a contat, n-a fost niciodat
iluminare, eleva ie, inspira ie, pentru c n-a fost
la creier, n-a fost cerebral, m -n elegi — mititeii
no tri, spiroche ii, nu se sinchisesc, în asemenea
cazuri, de ceea ce-i nobil, înalt; evident c nu-i
seducea a a ceva, nu se ajunsese la metastaze
metafizice, metaveherice, metainfec ioase...
Eu (cu ur ): Cât o s mai trebuiasc s stau
aici s dârdâi i s v-ascult p vr geala
insuportabil ?
El: vr geal ? S trebuiasc s-ascul i?
Parc-ai fi o fla net . Dup a mea p rere ascul i
cu foarte mare aten ie i tare e ti ner bd tor s
afli mai multe i de toate, Nu mai departe decât
adineauri te interesai de amicul Spengler de la
München, i dac nu i-a fi t iat vorba, m-ai fi
întrebat lacom, întruna, despre gheen i
speluncile ei. Nu mai face, te rog, pe plictisitul!
Am i eu amorul meu propriu, i tiu c nu sunt
un musafir nepoftit. În dou vorbe,
metaspirochetoza este procesul meningean; ci te
asigur, s-ar p rea c unii dintre mititeii no tri au
o deosebit predilec ie pentru p ile superioare,
o pasiune pentru regiunea capital , pentru
meninge, dura mater, i pentru pia mater, care
ocrote te în interior ginga ul parenchim, i c
din primul moment al contagiunii generale
lesc într-acolo, p tima i.
Eu: Portul v e cum vi-i vorba. S-ar p rea c
domnul codo a studiat medicina.
El: Nu mai mult decât ai studiat tu teologia,
adic fragmentar i pe specialit i. Vrei cumva s
duie ti c ai studiat doar ca specialist i
amator cea mai bun din arte i tiin e? Ce te
interesa pe tine... eram eu. Î i sunt foarte
îndatorat. Dar cum ai vrea tu ca eu, prietenul i
pe tele Esmeraldei, a a cum m vezi în fa a ta,
nu manifest un interes special pentru acel
domeniu al medicinei care ni se potrive te, ne
este tangent, înrudit, i s nu m simt în
specialitatea asta ca la mine acas ? Într-adev r,
urm resc în domeniul respectiv, cu perseveren ,
cu cea mai mare aten ie, ultimele progrese ale
cercet rilor. În chestia asta unii doctores sus in
i jur sus i tare c printre spiroche i trebuie s
existe speciali ti ai creierului, amatori ai sferei
cerebrale, scurt, un virus nerveux. Dar zi ii
doctores pasc pe ima uri despre care-am mai
pomenit. Lucrurile stau tocmai pe dos. Creierul
este cel ce tânje te dup ei i le a teapt vizita
plin de ner bdare, cum b a teptai tu pe a mea, îi
invit , îi atrage, ca i cum n-ar mai putea r bda
teptarea. Î i mai aduci aminte? Zice filozoful în
De anima101: "Activitatea factorului activ se
exercit asupra unui subiect predispus în
prealabil s suporte activitatea". Vezi? Totul e în
func ie de predispozi ie, de receptivitate, de
solicitare. C exist unii mai înzestra i, mai ap i
pentru practicarea vr jitoriei i c noi ne
pricepem s -i alegem, asta au aflat-o i demnii
autori ai Malleus-ului.

101
Despre suflet (lat).
 Eu: Calomniator ordinar! Nu te cunosc! Nu
te-am poftit aici!
El: Ah, ah, nevinovatul de el! Multc toritul
client al spirililor mei nu-fusese prevenit? Nu? i
medicii, tot cu instinctul t u cel f r-de-gre i i-ai
ales, nu?
Eu: I-am luat din anuar, la întâmplare. Pe
cine s fi întrebat? i cine mi-ar fi putut spune
m vor l sa încurcat? Ce-a i f cut cu cei doi
medici ai mei?
El: I-am cur at, i-am cur at. Oh, fire te,
i-am cur at în interesul t u, pe cârpacii ia. i
chiar la momentul potrivit, nici prea devreme, i
nici prea târziu; îndat ce, cu argintul lor viu i
cu injec iile lor, au pus lucrurile pe calea cea
bun i când, dac le-am fi dat mân liber , n-ar
fi putut decât s fe teleasc frumosul caz. Le-am
permis s ne desfid — i cu asta, basta, afar
cu ei! Îndat ce au îngr dit, a a cum trebuia,
prin tratamentul lor specific, prima infiltrare
general pronun at în zona cutanat , dând, în
felul acesta, un puternic impuls accesului metas-
tazelor la zona superioar , rolul lor era îndeplinit
i trebuiau înl tura i. Nerozii nu tiu — i dac
ar ti, tot n-ar avea ce face — c prin
tratamentul general procesele superioare,
procesele metavenerice, sunt considerabil acce-
lerate. Sunt promovate destul de frecvent,
într-adev r, i prin lipsa de tratament în stadiile
incipiente. Într-un cuvânt, oricum faci, tot prost
iese. În nici un caz îns noi nu puteam tolera
prelungirea provoc rii cu argint viu. Regresul
infiltr rii generale trebuia l sat în voia lui, pen-
tru ca propagarea spre partea superioar s se
poat desf ura pe îndelete, s i se asigure ani,
decenii întregi de necroman ie frumoas o
întreag clepsidr de timp diabolic i genial.
Ast zi, patru ani dup ce te-ai molipsit, colo sus
în capul t u e un loc or, mititel i frumu el, cir-
cumscris cu precizie — mic, dar exist — care-i
focarul, laboratorul spiroche ilor, ajun i acolo pe
calea licorii, ca s zic a a: pe cale navigabil ,
tocmai la punctul ilumin rii incipiente.
Eu: Vezi c te-am prins, zevzecule?! Te-ai
tr dat singur i mi-ai dest inuit locul din
creierul meu, focarul febrei care mi te
pl smuie te i f de care n-ai exista niciodat !
Mi-ai dezv luit c excita ia m face s te v d i
te-aud, dar c în realitate nu e ti decât o
lucire în fa a ochilor mei!
El: Of, ce logic ! E tocmai pe dos, z citule!
Nu eu sunt un produs al focarului din capul t u,
din pia mater, ci acel focar te face în stare s
percepi prezen a mea, în elegi? — f el, fire te,
nu m-ai putea vedea. i vrei ca din pricina asta
existen a mea s fie legat de aiureala ta
incipient ? Din cauza asta s fiu înglobat în
con tiin a ta subiectiv ? S avem iertare! Te rog!
Aibi un pic de r bdare i-ai s vezi c ceea ce-i în
curs de formare i de desf urare acolo sus te va
face capabil de multe altele înc , î i va da pu-
terea s înfrângi cu totul alte obstacole, s i
învingi blegeala i neputin a. A teapt pân -n
Vinerea Mare, c Pa tele-i aproape! A teapt un
an, zece, doisprezece, pân ce iluminarea,
str lucirea ame itoare, va face s p leasc toate
scrupulele paralizante i îndoielile, i-atunci vei
ti pentru ce pl te ti, pentru ce te-ai dat cu trup
i suflet în puterea noastr . i-atunci, î i vor
germina i ie, sine pudore102, din semin ele
laborantului, plante osmotice...
Eu (s rind în sus): Tine- i botul la împu it! Î i

102
ru ine (lat).
interzic s pomene ti de tat l meu!
El: Oh, tat l t u nu-i chiar atât de nelalocul
lui în botul meu. E mai iret decât arat ,
totdeauna i-a pl cut specula ia cu elementele.
Migrena, punctul de plecare pentru dureroasele
junghiuri ale micu ei sirene, tot de la el o ai... De
altfel, am avut perfect dreptate când m-am
exprimat astfel, pentru c în toat vr jitoria asta
e vorba de osmoz , de difuziunea unei licori, de
un proces de proliferare. E sacul lombar cu
coloana de lichid ce pulseaz în interior, ajunge
pân în regiunea cerebral , la meninge, în al
rui esut insinuanta meningit veneric
lucreaz înceti or, pe t cute. Dar în interior, în
parenchim, oricât s-ar sim i ei atra i i cu oricât
dor ar fi ei atra i, micu ii no tri de spiroche i
n-ar putea p trunde — f ajutorul difuz rii
licorii, al osmozei cu seva celular a piei mater,
care o irig , dizolv esutul i deschide
flagelan ilor calea spre interior. Totul Vine de la
osmoz , amice, ale c rei mistificatoare
manifest ri le-ai admirat de mic.
Eu: Tic lo ia dumitale are haz. As fi vrut s se
fi întors Schildknäpp, s am cu cine râde. l-a
povesti i eu istorii paterne. I-a povesti cum îl
podideau lacrimile pe tat l meu când spunea: " i
cu toate astea îs mor i!"
El: Carnaxi! Ai avea dreptate s râzi de
lacrimile lui de înduio are — f s mai punem
la socoteal c totdeauna sentimentele unuia
care are a face cu Cel-ce-duce-în-ispit sunt
altminteri decât cele ale lumii: se simte tentat s
râd când lumea plânge i s plâng când ea
râde. i ce-nseamn oare "mort", când vegeta ia
cre te i se-nmul te nebun , nenum rat , în
fel de fel de forme, ajungând pân i heliotrop ?
Ce-nseamn oare "mort", când pic tura
manifest un apetit atât de s tos? Tinere
drag , e mai bine s nu la i in seama unui
burt -verde s hot rasc ce-i aceea bolnav i ce-i
tos. Dac un asemenea om se pricepe chiar
atât de bine la via , r mâne de v zut. Ce-i
scut din moarte sau din boal î i însu te de
multe ori cu poft via a, crescând i în ându-se
de pe urma lor. Uitat-ai ce-ai înv at la colile
înalte, c Dumnezeu poate schimba r ul în bine ,
i c nu trebuie s -l stânjenim când i se ive te
asemenea prilej? i iar i, e necesar totdeauna
fi fost careva bolnav i nebun, ca s nu mai
trebuiasc s fie ceilal i. Iar pe de alt parte,
unde începe nebunia s devin boal , nimeni nu
afl chiar atât de u or. S-apuc unul, c zut în
extaz, i scrie undeva, ca pentru sine: "Sunt
fericit! Mi-am ie it din fire! Asta zic i eu c -i nou
i grandios! Ah, voluptate arz toare a inspira iei!
îmi dogoresc obrajii ca fierul topit! Sunt înnebu-
nit, i-o s înnebuni i i voi, cu to ii, când ve i
sim i ce simt eu! i-atunci, Dumnezeu s aib în
paz s rmanele voastre suflete!" — ce-i asta,
tate nebun , nebunie curat , sau i s-a urcat
la meninge? Burghezul e cel din urm în stare s
stabileasc acest lucru; în orice caz, mult vreme
nu i se pare nimic ciudat, pentru c a a-s
arti tii, totdeauna au câte o p ric . i dac a
doua zi unul s-apuc s strige: "Ah, singur tate
stupid ! Via de dine, când nu po i crea nimic!
De-ar izbucni m car un r zboi, pe-undeva, s
se-ntâmple odat , ceva! S pot cr pa i eu, cu
capul sus, c-un pic de demnitate! Lua-m-ar
dracu s m ia, c-al iadului sunt!" — îi iei de
bune spusele? Când vorbe te despre iad, roste te
adev ru-adev rat sau nu-s decât metafore ce
înso esc un pic de melancolie fireasc a la
Dürer? In summa103, noi v punem la dispozi ie
doar cele pentru care poetul clasic, cel mai
presus de to i vrednic, mul ume te atât de
frumos zeilor s i:

"Zeii, nem rgini ii, de toate dau,

Cu totul, ale ilor lor: Bucuriile, nem rginite,
Durerile, nem rginite, cu totul!"

Eu: Hulitor mincinos! Si diabolus non esset

mendax et homicida! Dac -s silit s te-ascult, cel
pu in nu-mi vorbi de m re ie s toas i de aur
pur! tiu eu c aurul f cut la foc i nu la soare,
nu-i aur adev rat!
El : Cine-a spus una ca asta? E mai bun focul
din soare decât cel din buc rie? M re ie!
Numai când aud de ea...! Crezi tu c exist una
ca asta, uningenium care s n-aib de-a face cu
infernul? Non datur!104 Artistul e frate cu
criminalul i cu nebunul. Î i închipui tu c s-a
putut crea vreodat o oper care s plac f ca
pl smuitorul ei s fi avut de-nv at ce-i aceea o
existen de criminal i de nebun? Bolnav,
tos, ce-s astea? F un element morbid,
n-ar fi r zbit via a, câte zile-ar fi avut! Autentic,
neautentic, ce-nseamn astea? Ce suntem noi,
scamatori? Scoatem lucruri de pre din nasul
neantului? De unde nu-i, nici dracu nu ia, i nici
o Venera palid nu poate face ceva ca lumea. Noi
nu cre m lucruri noi — asta-i treaba altora. Noi
doar desc tu m, eliber m. D m dracului
blegeala i timiditatea, scrupulele preacurate i
îndoielile. Cu un pic de hiperemie spulber m,
suprim m oboseala — i cea mic i cea mare, i
103
În concluzie (lat).
104
Nu exist (lat).
cea a oamenilor i cea a vremii. Tocmai asta-i, tu
nu te gânde ti la circumstan e, nu gânde ti
istoric, când te plângi c cutare i cutare au avut
o tr ire integral , bucurii i dureri infinite , f
ca s li se fi a ezat dinainte clepsidra, f s li
se fi pus, la urm , socoteala în fa . Ceea ce-au
putut, eventual, s aib unii ca tia în evul
clasic, ast zi numai noi putem oferi. i noi
oferim ceva mai bun, noi i numai noi oferim ce-i
drept i potrivit i-adev rat — ce- i permitem noi
afli, dragul meu, nu-i deloc clasicul, e
arhaicul, e arhiprimitivul, e ceva ce de mult n-a
mai fost gustat. Cine mai tie ast zi, cine mai
tia chiar în evul clasic ce-i aceea inspira ie, ce-i
aceea autenticul, str vechiul, primitivul entu-
ziasm, entuziasmul nev mat de nici o critic ,
de nici o chibzuire paralizant , de nici un control
ucig tor al ra iunii — cine mai tie ce-i aceea
divinul extaz? Am chiar impresia c diavolul
trece azi drept omul criticii dizolvante. Calomnie,
dragul meu — i de data asta. Carnaxi! Dac
diavolul detest ceva, dac exist în toat lumea
asta ceva ce el nu poate s înghit , e critica
dizolvant . Ceea ce vrea, ceea ce promoveaz el e
tocmai triumful împotriva ei, nechibzuin a
irupând str lucitoare!
Eu: arlatan de bâlci!
El: Fire te! Se putea altfel?! Când cineva
mure te, rectific cele mai grosolane
neîn elegeri ce circul pe seama sa, i asta mai
mult de dragul adev rului decât de dragul
persoanei sale, e-un palavragiu. N-am de gând s
îng dui ca mironoseala ta sup cioas s -mi
vâre c lu ul în gur , i tiu foarte bine c nu faci
decât s i st pâne ti emo ia, c m-ascul i cu tot
atâta pl cere cu cât ascult o fat , duminica, la
biseric , oaptele fl ului... S lu m, de pild ,
"ideea" asta "original , cum îi zice i voi de vreo
sut sau dou de ani încoace — pentru c
înainte vreme nici vorb s existe o asemenea
categorie, cum nu exista nici dreptul de
proprietate muzical i toate astea. Ideea asta
original , va s zic , e o chestie de trei, patru
suri, nu-i a a, altceva nimic. Tot restul e
elaborare, o oper de rutin , nu-i a a? Buun.
Dar noi suntem acum cu to ii cunosc tori,
suntem exper i în materie i observ m c ideea
asta original nu e nou , c aminte te, i înc
pu in cam prea mult, de ceva... de un pasaj
întâlnit pe undeva, pe la Rimski-Korsakov sau pe
la Brahms... Ce te faci? O modifici, n-ai încotro.
Dar o idee original modificat , mai e oare
original ? Ia caietele de ciorne ale lui Beethoven!
Nu g se ti o singur concep ie tematic pe care
s-o fi l sat a a cum a dat-o Dumnezeu. O tot
fr mânt i o modeleaz i adaug apoi:
"Meilleur105. Slab -i încrederea în inspira ia
divin , modest respectul pe care-l m rturise te
fa de ea acest meilleur lipsit de orice entuziasm!
O inspira ie într-adev r fermec toare, imediat ,
absolut , indiscutabil i autentic , o inspira ie
în fa a c reia nu mai exist alegere, modelare,
ameliorare, la care totu-i ca un mesaj divin de- i
face pasul s ov ie, s se-mpleticeasc , te
str bate din cre tet pân -n t lpi cu sublimul fior
al harului divin i- i stoarce iroaie de lacrimi de
fericire din ochi — o atare inspira ie nu-i de la
Dumnezeu, care prea las multe în seama
ra iunii, e numai de la diavol, adev ratul domn i
st pân al entuziasmului.
Cu individul din fa a mea se petrecuse între
timp, pe când vorbea, mai c tre sfâr it, o

105
Mai bine (fr.).
schimbare pe nesim ite: dac m uitam bine la
el, îmi ap rea cu totul altfel decât înainte; nu
mai ar ta a pe te i codo , ci, cu voia dumnea-
voastr , a ceva mai de soi, purta guler alb,
cravat , pe nasul lui coroiat o pereche de
ochelari cu ram de baga, înd tul c rora
luceau doi ochi umezi întuneca i, înro i pu in
— fa a-i era un amestec de duritate i moliciune :
nasul ascu it, buzele sub iri, b rbia îns moale i
cu gropi , gropi e, de asemenea, i în obraji —
fruntea palid i boltit , din care p rul pornea
bogat dat pe spate, stufos pe la tâmple, des,
negru i lânos, i o f cea s par mai înalt —
un intelectual care scrie la gazetele de toat
mâna despre art , despre muzic , un teoretician
i critic, compunând el însu i când activitatea-i
de gânditor îi d r gaz. Î i trecea uneori delicat
peste p rul de la tâmple sau de la ceaf mâinile
vlag , sub iri, înso ind cuvintele cu gesturi
de o distins stâng cie. A a ar ta acum
vizitatorul din col ul canapelei. Ca în ime, era
acela i, i vocea, nazal , clar , cultivat ,
agreabil , r sese neschimbat ; asigura
continuitatea identit ii apari iei pe cale de
transformare, îl aud spunând i-i v d gura mare,
cu col urile strânse, cu buza de sus prost
rbierit , cum se mi articulând:
— Ce-i ast zi arta? Adev rat echilibristic .
În ziua de azi, ca s intri-n joc, î i mai trebuie i
altceva decât o pereche de cizme ro ii i nu e ti
tu singurul care-i dai diavolului b taie de cap.
Uit -te la ei, la colegii t i — tiu prea bine c nu
te ui i la ei, tu cultivi iluzia unicit ii, i vrei totul
numai i numai pentru tine, tot blestemul tim-
pului în care tr ie ti. Dar prive te-i cel pu in ca o
consolare, pe p rta ii t i la instaurarea muzicii
noi, vreau s zic pe cei cinsti i, pe cei serio i,
care trag consecin ele situa iei! Nu vorbesc de
folclori tii i de neoclasicii sorti i azilului de
trâni, al c ror modernism const în faptul
i interzic orice izbucnire muzical , c i
înve mânteaz , cu mai mult sau mai pu in
demnitate, opera în costume de epoc din evuri
preindividualiste. Încearc s se conving pe ei,
încearc s conving i pe al ii c ce-i plictisitor
a devenit interesant, pentru c ce-i interesant a
început s plictiseasc ...
Am râs, n-am avut încotro; de i frigul
continua s se înte easc , trebuie s m rturisesc
, de când î i schimbase înf area, m
sim eam mai bine în compania lui. Surâse i el,
pur i simplu strângându- i i mai puternic
col urile gurii închise i închizând pu in ochii.
— i mai sunt, pe deasupra, i neputincio i,
continu interlocutorul meu, dar cred c tu i cu
mine prefer m neputin a decent a celor care nu
se coboar la a camufla îmboln virea general
sub masca demnit ii. Boala este îns general ,
i cei sinceri îi constat simptomele atât la ei cât
i la antecesorii lor. Nu-i oare produc ia
amenin at s se sleiasc ? i-apoi din câte ajung
fie a ternute pe hârtie, cele care mai merit s
fie luate în serios v desc trud i dezgust. Motive
din afar , motive sociale? — Sc derea cererii —
i depinde oare posibilitatea produc iei ca i în
era preliberal în primul rând de bun voin a
incidental a unui Mecena? Da, îns ca expli-
ca ie nu-i suficient. Compunerea în sine a
devenit prea grea, dezesperant de grea. Când
opera nu mai suport autenticitatea, cum s mai
poat lucra cineva? Dar, amice drag , lucrurile
a stau: capodopera, pl smuirea de sine
st toare, face parte din arta tradi ional , arta
emancipat o reneag . R ul începe cu faptul c
voi nu ave i în nici un caz dreptul de a dispune
de toate combina iile de sunete folosite cândva.
Imposibil un acord de septim mic orat ;
imposibile, anumite note de pasaj cromatice.
Oricare dintre compozitorii mai r ri i poart în
sine un canon al interzisului, al
de-sine-însu i-interzisului, care pân la urm
ajunge s cuprind toate mijloacele de tonalitate,
deci ale întregii muzici tradi ionale. Ce-i fals, ce-i
cli eu uzat, canonul hot te. Acorduri tonale,
acorduri de trei sunete într-o compozi ie pi
orizontul tehnicii de ast zi ar dep i orice
disonan . În orice caz, ele ca atare trebuie
folosite — dar cu mult circumspec ie i numai
in extremis, pentru c produc un oc mai penibil
decât cea mai teribil discordan de pe vremuri.
Totul se refer la orizontul tehnic. La începutul
opusului 111, acordul de septim mic orat este
corect i foarte expresiv. Corespunde, nu-i a a,
nivelului tehnic general al lui Beethoven,
tensiunii între disonan a maxim admisibil
dup el i consonan . Principiul tonalit ii i
dinamica sa conferea acordului ponderea sa
specific . A pierdut-o — printr-un proces istoric
ireversibil. Ascult acordul fosilizat — chiar a a,
scos din contextul lui, el reprezint o pozi ie
tehnic de ansamblu opus celei autentice.
Fiecare sunet poart în sine întregul, propria sa
poveste. Dar de aceea aptitudinea urechii de a
distinge ce e corect i ce e fals este direct i
indisolubil legat de el, de acest unic acord, care
în sine nu e fals, i nu are absolut nici un raport
abstract cu nivelul tehnic general. Preten ia asta
la juste e formulat de noi i impus artistului
de pl smuirea sa e pu in cam sever — n-ai
impresia? C ci, nu se epuizeaz oare capacitatea
lui de lucru prin simpla respectare a celor
cuprinse în condi iile obiective de produc ie? În
fiecare m sur pe care cineva cuteaz s o
gândeasc , stadiul tehnic îi apare ca o problem .
În fiecare clip tehnica în ansamblul ei îi
pretinde s -i dea satisfac ie, s -i dea unicul
spuns just autorizat de ea în acel moment. Cu
alte cuvinte, compozi ia lui ajunge s fie
constituit din nimic altceva decât din asemenea
spunsuri, solu ii la rebusuri tehnice. Arta
devine critic — ceva foarte onorabil, cine o
contest ? Mult nesupunere se cere într-o
supunere riguroas , mult independen , mult
curaj. i pe urm , primejdia sterilit ii — ce-ai de
zis? Mai e ea doar o primejdie, sau e pur i
simplu o situa ie de fapt?
i acord un r gaz. Cu ochii umezi, înro i,
privi prin lentilele ochelarilor, ridic delicat
mâna i î i mângâie p rul cu cele dou degete de
la mijloc. Spusei:
— La ce v a tepta i? S v admir sarcasmul?
Nu m-am îndoit niciodat c sunte i în stare
-mi spune i ceea ce tiu i eu. Modul de a le
prezenta e bogat în inten ii. Vre i s -mi
demonstra i, prin toate astea, c nimeni altul nu
mi-ar putea fi mai de folos i mai de ajutor, în
proiectele i opera mea, decât diavolul. i totu i
nu pute i exclude posibilitatea teoretic a unei
armonii spontane între propriile nevoi i clip ,
posibilitatea "juste ii" — a unei armonii
naturale," care s permit cuiva s creeze f
constrângeri i f efort.
El (râzând): O posibilitate, într-adev r, foarte
teoretic ! Amice drag , prea e critic situa ia ca
i se poat face fa prin lipsa de critic ! De
altminteri, resping imputarea c a prezenta
lucrurile într-o lumin tenden ioas . N-avem
nevoie s mai facem risip de dialectic în
raporturile noastre cu tine. Ceea ce nu
duiesc îns e o anumit satisfac ie, de ordin
cu totul general, pe care mi-o ofer situa ia
"operei" tale. În linii mari, sunt împotriva
operelor. Cum s nu-mi fac oarecare pl cere
caducitatea de care-i lovit ideea operei
muzicale!? Nu încerca s-o pui în seama
condi iilor sociale! tiu, asta ai vrea, i
obi nuie ti s spui c aceste condi ii nu permit
nimic suficient de obligatoriu i de stabil ca s
garanteze armonia unei opere prezum ioase.
E-adev rat, dar n-are importan . Dificult ile
prohibitive ale operei zac adânc în ea îns i.
Mi carea istoric a materialului muzical s-a
întors împotriva operei înscrise. Ea se sfrije te cu
timpul, dispre uie te extinderea în timp, care e
spa iul operei muzicale, i îl las gol. Nu din
neputin , nu din incapacitatea de a crea forme.
Ci dintr-un inexorabil imperativ al densit ii care
interzice ceea ce-i de prisos, neag fraza,
zdrobe te ornamentul, se ridic împotriva
expansiunii în timp, forma de via a operei.
Oper , timp i iluzie, sunt unul i acela i lucru,
cad laolalt victim criticii. Ea nu mai tolereaz
aparen a, nici jocul, fic iunea, autoglorificarea
formei, care cenzureaz pasiunile, suferin ele
umane, le repartizeaz în roluri, le transpune în
tablouri. Îng duit e numai ceea ce nu-i fic iune,
nu-i joc, nu-i deghizare, expresia netransfigurat
a suferin ei în îns i clipa în care se produce.
Neputin a, mizeria sa sunt atât de profund
înr cinate, încât nu mai e îng duit cu ele nici
un joc al aparen elor.
Eu (cu mult ironie): Emo ionant, emo ionant.
Diavolul devine patetic. Face moral , s rmanul
diavol. Îl doare inima de suferin a omeneasc . D
târcoale artei, ceea ce-i face cinste, de altfel. Mai
bine-ar fi fost s nu-mi fi amintit de antipatia
ce-o purta i operelor dac a i fi vrut s nu v d în
deduc iile dumneavoastr altceva decât
înfumurate b ini diavole ti, întru ocara i
gubirea operei.
El (f s se supere): Fie i-a a. Dar în fond
ti de acord cu mine c a- i da seama de
realitatea momentului e un fapt ce nu poate fi
numit nici sentimentalism, nici r utate. Anumite
lucruri nu mai sunt cu putin . Sentimente
simulate inând locul operei de art
componistic , simularea, încântat de sine, a
muzicii îns i, au devenit imposibile, nu mai pot
fi sus inute — m refer la no iunea perimat
potrivit c reia elemente prestabilite, elaborate
dup formule dep ite, trebuie introduse ca i
cum ar reprezenta o necesitate inexorabil al
respectivului caz. Sau invers: cazul particular
încearc s arate ca i cum ar fi identic cu
formula prestabil , de mult tiut . De patru sute
de ani încoace toat muzica mare s-â compl cut
în a pretinde c aceast unitate era realizat în
perfect continuitate — s-a compl cut în a
confunda propriile ei deziderate cu legile
conven ionale generale c rora le era
subordonat . Amice, nu mai merge. Critica
ornamentului, a conven ionalului, a
generalit ilor abstracte este unul i acela i
lucru. Ce d râm ea e ceea ce-i iluzoriu, factice
în opera de art burghez , din care face parte i
muzica, chiar dac nu creeaz imagini. Desigur,
ea are, fa de celelalte arte, acest privilegiu, de a
nu crea imagini, dar prin neobosita conciliere a
dezideratelor sale specifice cu domnia
conven iilor a participat, pe cât i-au îng duit
puterile, la în el toria aceasta subtil . Includerea
expresiei printre generalit ile conciliatorii este
cel mai intim principiu al simul rii muzicale. S-a
terminat cu asta. Preten ia de a considera
generalul cuprins armonic în particular se dez-
minte de la sine. S-a ispr vit cu conven iile
impuse prin constrângere, care asigurau
libertatea divertismentului.
Eu: S-ar putea ca tiind toate acestea, ele s
fie din nou admise, trecându-se dincolo de orice
critic . S-ar putea ridica nivelul divertismentului
jonglând cu forme din care, dup cum se tie, a
disp rut orice urm de via .
El: tiu, tiu. Parodia. Ar fi vesel de n-ar fi
atât de lugubr în nihilismul ei aristocratic.
Te-a tep i la mult succes i glorie de pe urma
unor asemenea mecherii?
Eu (mânios): Nu!
El: Scurt i ritos! Dar de ce ritos? Pentru c î i
pun, prietene te, între patru ochi, probleme de
con tiin ? Pentru c i-am dezv luit
dezn dejdea din inima ta i i-am pus în fa a
ochilor, cu p trundere i în elegere de expert,
dificult ile absolut insurmontabile de care se
izbe te compozi ia în ziua de azi? Ai putea s m
pre uie ti m car ca expert. S-o fi pricepând el,
diavolul, cât de cât, i la muzic . De nu m -n el,
citeai adineauri cartea unui cre tin îndr gostit
de estetic . tia bine cum stau lucrurile i
în elesese raporturile mele speciale cu aceast
frumoas art — cea mai cre tineasc dintre
arte, dup opinia lui — cu semnul minus înainte,
fire te, pentru c introdus i dezvoltat de
cre tinism, a fost apoi t duit i exclus ,
socotit drept domeniu diavolesc — a a stau lu-
crurile. E o chestiune de teologie înalt , muzica
— a a cum e i p catul, cum sunt i eu.
Pasiunea cre tinului stuia pentru muzic e o
pasiune sincer , ca una ce întrupeaz revela ia i
pr bu irea laolalt . Pentru c nu exist pasiune
sincer decât în ambiguu i ironie. Suprema pa-
siune se adreseaz suspectului absolut... A a c ,
fii lini tit, m pricep la muzic . Iar dac-am jucat
rolul s rmanului Iuda, e din pricina dificult ilor
în care-a ajuns muzica, cum de altfel au ajuns
toate în ziua de ast zi. S n-o fi f cut? Dar n-am
cut-o decât ca s i atrag aten ia c vei avea s
le birui, aceste dificult i, c va trebui s te ridici
deasupra lor într-o ame itoare autoadmirare i
s vâr ti lucruri la gândul c rora s te
cuprind sfânta groaz .
Eu: Alt Bun -vestire. Am s cultiv plante
osmotice.
El: Ce mi-i una, ce mi-i alta! Flori de ghea
sau de scrobeal , de zah r sau de celuloz —
toate, tot natur sunt, i te-ntrebi pentru care
din ele trebuie natura mai mult l udat .
Înclinarea ta, amice, de a c uta obiectivul,
a-zisul adev r, de a stigmatiza ca nedemn
subiectivul, tr irea pur , e sincer mic-burghez ,
i-ar trebui s-o-nfrângi. M vezi, a a c , pentru
tine, sunt. Mai are rost s te-ntrebi dac sunt
real, dac exist efectiv? Nu-i oare efectiv ceea ce
are efect, i experien a, senza ia nu sunt adev r?
Ceea ce te-nal , ceea ce î i spore te sentimentul
de putere i vigoare i dominare, ce naiba, sta-i
adev rul — chiar dac v zut din punctul de
vedere al moralei ar fi de zece ori minciun . Ce
vreau s spun este c un neadev r de natur a
produce o sporire a puterii se poate m sura cu
orice adev r virtuos dar sterp. i vreau s mai
spun c boala, boala creatoare i generatoare de
geniu, care sare c lare peste obstacole, sare,
cu-o temeritate nebun , din stânc -n stânc , îi e
vie ii de-o mie de ori mai drag decât o s tate
pedestr trop ind agale. N-am auzit în via a mea
prostie mai mare decât c morbidul nu poate da
decât ceva morbid. Via a nu-i mofturoas , i pe
moral nu d doi bani. Ea pune mâna pe rodul
temerar al bolii, îl înghite, îl diger i, pe m sur
ce-l asimileaz , îl preface în s tate. Sub
ac iunea vie ii, dragul meu, orice deosebire între
boal i s tate se spulber . O gloat -ntreag ,
o genera ie de tineret receptiv i s toas tun
se-arunc asupra operei geniului bolnav, a celui
pe care boala l-a genializat, îl admir , îl laud , îl
înal -n slav , îl asimileaz , îl transform , îl las
mo tenire culturii, care nu se hr ne te numai cu
pâine de cas , ci în aceea i m sur i cu daruri
i otr vuri de-ale farmaciei "La Sfântul
Arhanghel". Asta i-o spune Sammael pe numele
lui adev rat. El î i garanteaz nu numai c spre
sfâr itul anilor m sura i de clepsidr
sentimentul t u de for i de splendoare va
dep i din ce în ce mai mult durerile ginga ei
sirene i c in cele din urm se vor exalta pân la
un superlativ triumf al sentimentului de
satisfac ie, la o senza ie euforic de s tate, la o
senza ie de via dumnezeiasc — acesta este
aspectul subiectiv al chestiunii, tiu, tu nu te-ai
mul umi cu atât, i s-ar p rea nesubstan ial. A a
, afl : Noi î i st m cheza i pentru succesul în
via a celor ce vei crea cu ajutorul nostru. Tu vei
conduce, tu vei bate, în viitor, m sura mar ului,
numelui t u i se vor închina b ie ii, care
mul umit nebuniei tale nu vor mai avea nevoie
fie ei nebuni. Vor digera, s to i, nebunia ta,
i în ei tu vei fi s tos. În elegi? Nu numai c
vei birui dificult ile paralizante ale timpului —
vei sf râma i birui timpul însu i, epoca de
cultur , vreau s zic cultura epocii i cultul ei, i
vei avea cutezan a barbariei, a unei duble
barbarii, pentru c urmeaz umanismului,
urmeaz celor mai inimaginabile tratamente
dentare i rafinamente burgheze. Crede-m ,
chiar i la teologie se pricepe mai bine, barbaria
asta, decât o cultur ce s-a dep rtat de cult, ce
nici în fenomenul religios nu vede altceva decât
tot cultur , tot umanism, iar nu excesul, nu
paradoxul, nu patima mistic , aventura
totalmente neburghez . Sper totu i s nu te
minunezi c tocmai Necuratul î i vorbe te despre
fenomenul religios. Carnaxi! Cine altul, as vrea
-mi spui, s -ti vorbeasc ast zi despre el?
Teologul liberal cumva? boar sunt de bine de r u
singurul custode al teologiei! Cui vrei tu s -i
recuno ti existen a teologic , dac nu mie? i
cine poate duce-o existen teologic f aju-
torul meu? Fenomenul religios e, cert, resortul
meu cum tot atât de cert nu e resortul culturii
burgheze. De când cultura s-a lep dat de cult i
i-a f cut cult din sine îns i, nu mai e nici ea
altceva decât o lep tur , i dup numai cinci
sute de ani lumea e-atât de ostenit i de s tul
de parc , salva venia, ar fi mâncat din ea cu
polonicul...
Acum, rostind aceste cuvinte, ba chiar ceva
mai devreme, înc de pe când, volubil i
profesoral, pomenise ororile acelea dezgust toare
despre el, custode al vie ii religioase, i se
pronun ase asupra existen ei teologice a
diavolului, mi-am dat seama: individul din fa a
mea iar se schimbase; nu mai ar ta a
intelectualul muzician cu ochelari sub care
înf are îmi vorbise o vreme i nici nu mai
edea în col ul canapelei, ci înc lecase
légèrement106 pe bra ul ei rotunjit, cu mâinile
prinse pe genunchi i degetele mari epene i

106
urel (fr.).
 schirate. B rbia îi era acoperit de o b rbu
despicat în dou ale c rei vârfuri se agitau în
sus i-n jos când vorbea; în gura deschis i se
puteau vedea din i mici i ascu i, iar deasupra
st tea epoas o must cioar r sucit , cu vârf.
Încoto nat cum eram din cauza frigului,
nu m-am putut împiedica s zâmbesc v zând
metamorfoza ce-l întorcea la trecutul familiar.
— Umila dumneavoastr slug ! f cui eu.
Mi-era deci scris s v cunosc, i socot c-a fost
tare frumos din parte-v s ine i aici, în ast
sal , o prelegere anume pentru mine. A a
precum v-arat în clipa de fa mimetismul, trag
dejde c sunte i dispus s -mi astâmp ra i
setea de a ti i s -mi dovedi i conving tor
prezen a dumneavoastr de sine st toare,
vorbindu-mi nu numai despre lucruri i de mine
tiute, ci, în sfâr it, despre lucruri pe care abia
acum s le aflu. M-a i instruit îndelung despre
timpul clepsidrei, marfa negu torit de
dumneavoastr , cum i despre pre ul în dureri
ce urmeaz a fi pl tit, în timp, pentru via a
superioar , dar n-a i pomenit nimic despre
sfâr it, despre ce vine dup , despre tergerea pe
vecie a datoriei. Curiozitatea mea într-acolo
se-ndreapt îns , i de-atâta vreme de când sta i
aici, chircit în fa a mea, n-a i c tat, în vorbirea
dumneavoastr , a r spunde întreb rii mele.
-nchei un târg i s nu tiu negru pe alb
ce-am de pl tit? R spunde i! Cum se vie uie te
în casa diavolului? Ce-i a teapt , în spelunc , pe
cei ce v-au jurat credin ?
El (pufnind într-un râs pi ig iat): Despre
pernicies, despre confutatio ai poft s afli?
Indiscret curiozitate, a zice eu, nesocotin
de-nv cel! Mai e atât de ne rmurit de mult
vreme pentru asta, i-apoi sunt atât de multe
lucruri pasionante pân-atunci, încât vei avea
destule altele de f cut, decât s te gânde ti la
sfâr it sau m car s iei în seam clipa când
poate c va fi venit timpul s te gânde ti la
sfâr it. Dar nu refuz s i r spund i nici nu-i
nevoie s înfloresc r spunsul, pentru c nu v d
cum te-ar putea îngrijora în chip serios un lucru
atât de îndep rtat. Numai c , u or nu e, la urma
urmei, s vorbe ti despre asta — adic : de fapt
nu po i vorbi despre asta absolut deloc, pentru
vorbele nu pot cuprinde realitatea; po i folosi
i f uri multe cuvinte, dar toate la un loc nu fac
decât s suplineasc , s in locul unor nume
înc inexistente, ce nu pot avea preten ia s
caracterizeze ceva ce în vecii vecilor nu va putea
fi caracterizat, nu va putea fi formulat prin
cuvinte. Tocmai asta-i tainica voluptate i
siguran a infernului, c nu poate fi descris,
-i la ad post de vorbire, c exist pur i
simplu, dar nu poate fi dat la gazet , nu poate
deveni public, nu poate fi, prin nici un cuvânt,
expus cunoa terii critice, i tocmai de aceea
expresiile "subp mântean", "hrub ", "ziduri
groase", "t cere nep truns ", "pierdut în uitare",
"pierdut f sc pare" nu sunt decât simboluri
insuficiente. Când vorbe ti despre infern, dragul
meu, trebuie s te mul ume ti cu simboluri,
pentru c acolo sfâr esc toate — nu numai
cuvântul care desemneaz , ci absolut totul —,
aceasta este chiar caracteristica principal , tot ce
se poate îndeob te spune despre el i, în acela i
timp, tot ceea ce nou-venitul afl acolo din capul
locului i ceea ce, la început, cu bunul s u sim
tos, ca s zicem a a, nici nu poate cuprinde,
nici nu vrea s în eleag , pentru c ra iunea sa,
cât rmurit pricepere va fi având, îl împiedic ,
scurt, pentru c -i de necrezut, într-atâta de
necrezut c i fuge tot sângele din cap, de
necrezut în pofida salutului explicit i scurt cu
care e întâmpinat când i se deschide: "Aici totul
înceteaz ", orice mil , orice îndurare, orice
cru are, pân i orice urm de considera ie în
fa a protestului implorat i în care nu crede nici
el, "Nu pute i, vai, nu pute i totu i face a a ceva
unui suflet!" Se poate, se face, ba chiar f s
aib de dat socoteal cuvântului, în beciuri de
unde nu r zbate nici un sunet, departe, în
adâncuri, sub auzul Domnului, i-anume: în
eternitate. Nu, e greu de exprimat asta, e al turi,
e-n afara vorbirii, n-are nimic a face cu ea, nici
un raport, pentru care motiv ea nici nu tie ce
timp gramatical s foloseasc , i încercând s
ias din încurc tur se ajut cu un fel de viitor,
futurum; pentru c st scris: " i fi-vor urlete i
scrâ niri din din i". Bun, astea-s câteva silabe,
culese dintr-o foarte marginal zon a limbajului,
dar nu-s decât simboluri palide i f un raport
real cu cele ce "fi-vor" acolo unde nu se d
socoteal , dup ziduri groase, cufundate în
uitare. E-adev rat c acolo, între zidurile f
ecou, va fi g gie mare, nem surat , mult mai
mare decât poate cuprinde urechea; uier turi i
uguieli, urlete i gemete, r cnete i horc ieli,"
ipete i morm ieli, zbierete i milogeli în extazul
schingiuirilor, încât nimeni nu- i va mai auzi
propriul s u cântec pentru c va fi în bu it în al
tuturor, în chiotele dense, groase ale iadului, în
trilurile ru inii stoarse din eterna rev rsare a
celor ce nu-s de crezut i-a celor pentru care
n-au a r spunde. S nu uit m monstruosul
geam t de voluptate, ce se-amestec i el, pentru
un chin f sfâr it e, care nu d suferin ei
gaz, n-are sincop , nici le in s -i pun hotar,
începe s degenereze într-o savoare a ru inii,
ceea ce-i îndeamn pe unii, cu oarecare tiin a
intui iei, s vorbeasc chiar despre "o voluptate a
infernului". De ea se leag un element de sar-
casm i o ignominie f de margini, iar
amândou la un loc fac parte din cazne, pentru
aceast voluptate infernal e cam acela i
lucru cu o batjocorire profund lamentabil a
incomensurabilei suferin e îndurate i-i înso it
de dispre ul ar rii cu degetul i de râsete
nechemate: de unde teoria c osândi ii la cazne
au parte i de batjocur i de ru ine, da, da,
teoria c iadul trebuie definit ca o monstruoas
împletire de suferin e i deriziune, literalmente
insuportabile, dar care, totu i, trebuie îndurate
la infinit. Limba i-o vor mu ca în nesfâr it
agonie, dar din atât nu vor deveni o colectivitate
ci, plini de sarcasm i de dispre unii fa de al ii,
i vor arunca, între urlete i vaiete, injuriile cele
mai murdare, iar cei rafina i i mândri, c rora în
toat via a lor nu le-a sc pat de pe buze o vorb
de ocar , vor fi sili i s le foloseasc pe cele mai
odioase. Parte din chinul i din voluptatea ru inii
lor tocmai asta va fi, s le n scoceasc pe cele
mai scabroase.
Eu: Da i-mi voie, acesta-i primul cuvânt pe
care mi-l spune i despre categoria de suferin e ce
au a le îndura osândi ii. ine- i seama, v rog, c
în realitate prelegerea nu s-a referit decât la
efectele infernului, iar nu la ceea ce-i a teapt ,
obiectiv i efectiv, pe osândi i acolo.
El: Curiozitatea ta e copil reasc i indiscret .
Asta în primul rând, dragul meu, dar îmi dau
perfect de bine seama ce se ascunde înd tul
curiozit ii. Încerci s m des-co i ca s
te-nsp imân i singur, s te însp imân i de
infern. Pentru c în tine ghidul de a da înd t i
a te salva, gândul la a a-numita mântuire a
sufletului, la revenirea asupra promisiunii,
mocne te, st la pând , i n zuie ti s i treze ti
o attritio cordis107, i vâri groaza-n inim la
gândul celor ce se petrec acolo, pentru c se
poate foarte bine ca tu s fi auzit c prin ea, prin
groaza asta, omul poate ajunge la a a-zisa
fericire cereasc . Îng duie-mi s i spun c asta-i
o teologie cu totul i cu totul perimat . Teoria
poc in ei e, tiin ific vorbind, dep it . Ce s-a
dovedit a fi necesar e contritio108, autentica i
reala c in protestant în fa a p catului, care
nu înseamn numai isp irea prin team , dup
rânduiala bisericeasc , ci conversiunea
untric , religioas — i întreab -te pe tine
însu i dac e ti capabil de a a ceva, mândria ta
va avea grij s i r spund . Cu cât va trece
timpul, cu atât te vei sim i mai pu in în stare i
mai pu in dispus s consim i la contritio, cu-atât
mai mult cu cât existen a extravagant ce-o vei
duce va fi un mare r sf , i din el nu g se ti
a, cu una cu dou , drumul înapoi în
mediocritatea salutar . De aceea, fie zis întru
lini tirea ta, nici iadul nu- i va oferi ceva
esen ialmente nou — nimic cu care s nu fii mai
mult sau mai pu in deprins, cu care s ai
mândria de a fi deprins. Infernul nu este, în
fond, decât o prelungire a existen ei
extravagante. În dou cuvinte: chintesen a sau,
dac vrei, hazul lui e c locatarilor nu le e l sat
alegerea decât între frigul infinit i infinita
dogoare, în stare s topeasc i granitul — ei fug
necontenit, urlând, dintr-o parte într-alta, pentru
ca ajun i la una, cealalt s li se par balsam
ceresc, dar devine imediat, în cea mai infernal
accep ie a cuvântului, absolut intolerabil .
107
Spaima inimii (lat.).
108
in (lat).
Excesivul acesta trebuie s fie ceva pe gustul
u.
Eu: Chiar i e. A vrea îns , în prealabil, s v
previn împotriva unui sentiment de prea mare
siguran pe care-l manifesta i în ceea ce m
prive te. O anume superficialitate a teologiei
dumneavoastr v-ar putea induce în eroare. V
bizui i pe faptul c orgoliul meu m-ar putea
împiedica de la necesara c in întru mântuire,
dar nu ine i seama c exist i o mândrie a
in ei. C in a lui Cain, care avea neclintita
convingere c p catul s u îi era prea mare ca
-i poat fi vreodat iertat. Contritio lipsit de
orice speran , de orice credin în posibilitatea
unei îndur ri, a unei iert ri, neclintita
convingere a p tosului c a întrecut orice
sur i c nici nesfâr ita bun tate nu-i de
ajuns s -i fac iertat p catul — abia aceasta-i
adev rata c in , i v fac atent asupra faptului
se afl în imediata vecin tate a mântuirii i c
în ochii nesfâr itei bun i e una dintre cele mai
irezistibile. Trebuie s admite i c p tosul
banal, de toate zilele, ofer prea pu in interes
îndur rii. În cazul lui, elanul actului de gra ie e
destul de modest, e mai mult un gest de rutin .
Mediocritatea n-are statut teologic. P to enia,
to enia iremediabil , pân la a- i face omul
dispere definitiv în ce prive te mântuirea sa,
e, într-adev r, calea teologic spre mântuire.
El: mechere! i de unde s aib un de-alde
tine simplista nevinov ie, naiva sinceritate a
dezn dejdii, care ar fi condi ia prealabil i
necesar pentru aceast cale f de n dejde
spre mântuire? Tu nu pricepi, c a specula cu
bun tiin farmecul exercitat asupra bun ii
de-un mare p cat împiedic , pân în absolut,
înf ptuirea actului de gra ie?
 Eu: i totu i, de abia prin acest non plus ultra
existen a dramatic-teologic poate ajunge la
paroxism, adic : la cea mai tic loas vinov ie, i
prin aceasta la suprema i absolut irezistibila
provocare a ne rmuritei bun i.
El: Nu-i r u deloc. Într-adev r ingenios.
i-acum î i voi spune c tocmai capete de soiul
u alc tuiesc popula ia iadului. Nu-i chiar atât
de lesne s p trunzi în el; am fi suferit de mult
de criz de spa iu, dac ar fi putut p trunde
acolo ni te Stani i Brani oarecari. Dar tu, tip
teologic prin excelen , rafinat i spumos, dedat
la specula ii asupra specula iei pentru c ai
specula ia-n sânge, mo tenit de la tat l t u —
ai fi de dat dracului, de n-ai fi dinainte al
dracului.
i pe când spunea vorbele astea, chiar i ceva
mai devreme, individul se schimb iar i, a a
cum fac norii; p rea c nici el nu- i d seama:
nu mai edea pe bra ul canapelei din fa a mea, ci
din nou în col , un proxenet, un pe te cu apc ,
cu ochii înro i. i îmi spune, cu voce lent ,
nazal , de actor:
— Î i va fi, desigur, agreabil s-ajungem, în fine
la cap t, la concluzie. Ti-am consacrat destul
timp i r gaz s discut m treaba pân la sfâr it
— i trag n dejde c recuno ti asta. De
altminteri e ti un caz interesant, i-o m rturisesc
bucuros. Am fost, din capul locului, cu ochii pe
tine, i-am pândit capul ager, trufa , excelentul
u ingenium, des vâr ita ta memoriam. Te-ai
pus s -nve i tiin a divin , dup cum i se
rise în înfumurarea ta, dar n-a trecut mult
i n-ai mai vrut s te intitulezi teolog, ci ai zvârlit
Sfânta Scriptur sub lavi i n-ai mai vrut s
tii decât de-ale muzicii figuris, characteribus i
incantatationibus, ceea ce ne-a pl cut nespus.
 ci în trufia ta râvneai la elementar, i gândeai
i-l însu ti în forma în care î i p rea mai
nimerit , de-a colo de unde vraja algebric se
cunun cu inteligen a i cu socoteala, cu toate
se ridic , totodat , cu mult temeritate,
împotriva ra iunii i a cumin eniei. Dar nu tiam
noi oare, dintotdeauna, c prea e ti de tept i
rece i pur pentru elementar, i nu tiam noi c
din pricina asta te nec je ti i te plictise ti
cumplit cu ru inoasa- i de ept ciune?
i-atunci, cu sârguin i vrednicie, am potrivit
lucrurile în a a fel ca s pici în bra ele noastre,
adic ale minusculilor, ale Esmeraldei, s i
cape i acolo iluminarea, acel aphrodisiacum al
creierului pe care cu-atâta disperare îl cereau i
trupul, i sufletul, i spiritul t u. Pe scurt, între
noi nu-i nevoie nici de-o r spântie de patru
drumuri, ca-n codrul de la Spessart, i nici de
cercul fermecat. Noi am încheiat un contract, o
afacere — ai isc lit cu sângele t u i ni te-ai
duit nou i te-ai botezat în legea noastr —
vizita mea de-acum are drept rost confirmarea,
i-atât. Ai c tat de la noi timp, timp genial,
în tor, dou zeci i patru de ani b tu i pe
muchie, ab dato recessi109, pe care i-i punem
drept limit . Odat trecu i, împlini i, ceea ce nu-i
de prev zut, pentru c atâta timp e i el o
eternitate — vei fi luat. În schimb, pân atunci,
i vom fi în toate supu i i ascult tori, i te vei
bucura de infern, de te vei lep da de tot ce-i
ptur vie, de toate ostile cere ti i de to i
oamenii, pentru c a a trebuie.
Eu (înjunghiat de o suflare îngrozitor de rece):
Cum? Asta-i ceva nou. Ce-nseamn clauza asta?
El: Renun are înseamn . Ce alt s -nsemne?

109
De când te-ai retras în singur tate (lat).
Crezi c numai pe cuhni s luie te gelozia, iar
în str funduri nu? A noastr e ti, f ptur aleas
i creatoare, cu noi e ti legat i cununat. A iubi
nu i-e îng duit!
Eu (trebuind într-adev r s râd): S nu
iubesc?! S rmane diavol! Vrei oare s confirmi
faima propriei tale prostii i cu mâna ta s i
atârni zurg i, ca unei mâ e, de câ i s i
întemeiezi afaceri i conven ii pe o no iune atât
de ductil , atât de în el toare ca iubirea?
Pusu- i-a diavolu-n gând s prohibe voluptatea?
Dac nu vrea, ar trebui s rabde simpatia, ba
chiar i caritas110, altminteri se p le te, cum
st scris la Scriptur . Cele ce mi le-am adus pe
cap i pentru care sus ii c i sunt f duit —
unde î i au oare izvorul, spune-mi, dac nu în
dragoste, fie ea chiar, cu îng duin a Domnului,
otr vit de tine? Pactul care, dup spusa ta, ne
leag are i el a face cu dragostea, zevzecule.
Pretinzi c eu am vrut-o i c de dragul operei
m-am dus în codru, la r spântie de patru
drumuri. Dar se spune, nu-i a a, c opera îns i
are de-a face cu dragostea.
El (râzând pe nas): Do, re, mi! N-avea grij , la
mine nu prind iretlicurile tale psihologice cum
n-au prins nici cele teologice! Psihologia —
Doamne, Dumnezeule, mai e ti înc la
psihologie? P i sta-i secolul al nou sprezecelea,
i burghez, i de proast calitate pe deasupra!
Epoca noastr -i s tul pân peste cap, n-o s
treac mult i oamenii or s vad ro u numai
când i se va pomeni numele, iar cel ce-ncurc
via a sco ându-i în cale psihologia se va trezi cu
una zdrav peste sc fârlie. Tr im vremuri,
dragul meu, care nu admit s fie icanate cu

110
Dragostea (în sens cre tin) (lat).
psihologie... Astea fie zise în treac t. Condi ia
mea a fost limpede i f ocol, determinat de
zelul legitim al infernului. i-e interzis iubirea,
pentru c înc lze te. Viata ta trebuie s fie rece
— de aceea n-ai voie s iube ti pe nimeni. Ce- i
închipui oare? Iluminarea î i las puterile
spirituale absolut intacte, ba chiar i le
stimuleaz uneori, încât ajung la clarviziuni
extatice — i de unde s fie stoarse, la urma
urmelor, dac nu din scumpul t u suflet i din
nepre uita- i via sentimental ? O deta are
general a vie ii tale i a raporturilor tale cu
oamenii e în firea lucrurilor — mai mult, e
cuib rit în firea ta, noi suntem departe de-a- i
impune ceva nou, minusculii nu fac nimic nou,
nu fac din tine altceva, ei accentueaz i
exagereaz ingenios i spiritual tot ceea ce e ti
tu. R ceala, la tine, nu-i oare un antecedent,
precum migrena patern din care aveau s se
nasc durerile micu ei sirene? Rece te vrem,
pentru c dogoarea fl rilor crea iei abia-abia
s-ajung s te-ncing întru crea ie. În sânul ei î i
vei g si refugiul pentru r ceala vie ii tale...
Eu: i din pârjol, înapoi la gheat . S-ar p rea
-i un infern anticipat, ceea ce-mi preg ti i înc
pe p mânt.
El: Este o existent extravagant , unic , pe
sura unui spirit mândru. Trufia ta nu va
admite, probabil, niciodat s-o schimbe pe una
banal . Batem palma? Vei avea parte de-o viat
de om cât o eternitate, plin de crea ii. Când
nisipul din clepsidr se va fi scurs, a mea va fi
puterea de-a mânui f ptura aleas , creatoare, voi
porunci i-orândui, voi face i voi drege în felul
meu i dup gustul meu — cu ori ice, trup sau
suflet, carne, sau sânge, sau avere, în vecii
vecilor...
 Iar m n di oribila grea , care m apucase
i mai devreme, i m zgâl âi, o dat cu valul de
frig devenit glacial, ce iradia dinspre proxenetul
cu pantaloni strân i pe capse. Îmi pierdui firea
din cauza unui dégoût111 teribil, ca un le in.
i-atunci auzii glasul lui Schildknäpp, care edea
tihnit în col ul canapelei i-mi spunea:
— Fire te c n-ai pierdut mare lucru.
Giornali112, dou piese de biliard, câte-un pahar
de marsala i, cum burt -verde ai no tri n-aveau
treab , au trecut il governo prin ciur i prin
dârmon.
edeam îmbr cat tot în hainele mele de var ,
lâng lamp , iar pe genunchi, cartea cre tinului!
în indignarea mea se vede treaba c -l izgonisem
pe proxenet i îmi dusesem hainele înd t în
camera de al turi, înainte de întoarcerea
prietenului meu. Alt explica ie nu poate fi.

XXVI

E o consolare s -mi pot spune c nu mie

mi-ar putea put cititorul lungimea
extraordinar a capitolului precedent, care
dep te considerabil chiar i îngrijor torul
num r de pagini al celui despre conferin ele lui
Kretzschmar. Abuzul n-are leg tur cu
spunderea mea de autor i n-ar trebui s m
preocupe. Nici un considerent are s " aib în
vedere menajarea capacit ii de recep ie a
publicului — susceptibil de oboseal , desigur —
nu m-ar fi putut determina s supun
manuscrisul lui Adrian unei redact ri facile, s
divizez adic "dialogul" (s se remarce ghilimelele
111
Dezgust (fr.).
112
Ziare (it).
de protest în care încadrez cuvântul, f ca de
altfel s -mi ascund c ele nu-i pot înl tura decât
în parte oroarea) — aceast convorbire, zic, s o
diluez în paragrafe numerotate. Aveam datoria s
redau cu îndurerat pietate un lucru dat, s -t
transpun de pe hârtia de note a lui Adrian în
manuscrisul meu, i am f cut asta nu numai
cuvânt cu cuvânt ci, pot spune: liter cu liter —
sând uneori condeiul din mân ,
întrerupându-m ca s prind puteri, s m plimb
prin odaie împov rat de gânduri sau, cu mâinile
împreunate pe frunte, s m arunc pe divan, a a
într-adev r, oricât ar suna de bizar, un capitol
pe care nu trebuia decât s -l copiez, n-a putut fi
scris de mâna mea uneori tremur toare mai
repede decât atâtea altele elaborate de mine.
O transcriere la care participi cu sentimente
i gânduri este o realitate (cel pu in pentru mine;
dar i monseniorul Hinterpfortner este de aceea i
rere), o ocupa ie tot atât de intens , tot atât de
îndelungat , ca i a ternerea pe hârtie a
propriilor tale gânduri, i tot a a cum la unele
pasaje cititorul ar fi putut subestima num rul de
zile i de s pt mâni consacrate istorisirii vie ii
posatului meu prieten, la fel i de ast dat el
poate socoti înc departe în urma
momentului în care scriu aceste rânduri. Chiar
dac pedanteria mea l-ar face s surâd ,
consider util s -i ar t c s-a scurs aproape un an
de zile de când am început aceste însemn ri i
, o dat cu sfâr itul ultimului capitol, am
intrat în aprilie 1944.
Fire te, în eleg prin aceasta data la care îmi
desf or activitatea — nu aceea pân la care am
ajuns cu povestirea mea, adic toamna lui 1912,
dou zeci de luni înainte de izbucnirea r zboiului
trecut, când Adrian se întorsese cu Rüdiger
Schildknäpp de la Palestrina la München i se
instalase singur, într-o pensiune pentru str ini
din cartierul Schwabing ("Pensiunea Gisella"). Nu
tiu de ce sunt atât de obsedat de aceast dubl
cronologie i de ce m simt tentat s atrag
aten ia asupra ei: cea personal i cea obiectiv ,
timpul în care evolueaz naratorul i cel în care
se petrece nara iunea. E i asta o stranie
întret iere a dou epoci în desf urarea lor,
sortite de altminteri s se întâlneasc într-o
bun zi cu o a treia: anume cu aceea considerat
de cititor propice s primeasc relatarea mea,
a c el va avea a face cu o tripl cronologie: a
sa proprie, aceea a cronicarului i cea istoric .
Nu vreau s m pierd în specula ii care, chiar
i în ochii mei, poart pecetea inutilit ii, ci
vreau numai s adaug c termenul "istoric" se
potrive te cu o mult mai sumbr vehemen
timpului în care scriu decât celui despre care
scriu. în zilele din urm au avut loc lupte
crâncene pentru Odesa, o b lie sângeroas , cu
mari pierderi, terminat cu c derea în mâinile
ru ilor a faimosului ora de pe malul M rii
Negre, fire te îns , f ca inamicul s fi putut
stânjeni opera iile noastre de desprindere. Cu
siguran c el n-o s reu easc nici la
Sevastopol, alt z log pe care du manul, v dit
superior numerice te acum, ar p rea c vrea s
ni-l smulg , filtre timp, spaima stârnit de
atacurile aeriene aproape zilnice asupra
fort re ei Europa, complet împresurat , întrece
orice m sur . Mul i dintre ace ti mon tri
aduc tori de distrugeri din ce în ce mai mari cad
jertf eroicei noastre ap ri, dar la ce bun? Ei
întunec literalmente cu miile cerul
continentului cu-atâta îndr zneal unificat, i
ora ele noastre se pr bu esc în ruine unul dup
altul. Leipzigul, care joac un roi atât de
important în dezvoltarea l untric a lui
Leverkühn, în tragedia vie ii lui, a fost lovit,
recent, cu toat puterea: renumitul s u cartier
editorial este — a a mi se spune — un morman
de d râm turi i un incomensurabil patrimoniu
literar i utilitar a c zut prad distrugerii —
pierdere dintre cele mai grele nu numai pentru
noi germanii, ci în general pentru toat lumea
iubitoare de cultur care îns , orbit sau cu
bun tiin — nu îndr znesc s m pronun —
pare s le accepte ca pe un r u necesar.
Da, team mi-e c ne va duce la pieire faptul
o funest inspira ie politic ne-a pus în
conflict cu puterea cu cea mai mare popula ie,
animat totodat de un spirit revolu ionar i
dispunând în acela i timp de cea mai formidabil
capacitate de produc ie, — i s-ar p rea chiar c
aceast ma in de produc ie american nu are
nevoie nici m car s lucreze la tura ie maxim ca
ne poat cople i sub o mas zdrobitoare de
material de r zboi. C democra iile mole ite sunt
în stare, totu i, s fac uz de aceste mijloace
însp imânt toare, este o constatare ce ne
uluie te, provoac un fenomen de dezmeticire
care, zi de zi, ne tirbe te câte pu in din
convingerea eronat c r zboiul este o
prerogativ german i c în arta for ei ceilal i ar
trebui s se dovedeasc ni te diletan i, ni te
ageamii. Am început (nici monseniorul
Hinterpfortner, nici eu nu mai constituim
excep ii sub acest raport), s ne a tept m la
absolut orice din partea tehnicii de r zboi
anglo-saxone i tensiunea invaziei cre te: atacul
citadelei noastre europene, din toate p ile, cu
material superior în toate privin ele, cu milioane
de solda i — sau, în loc de citadel , s spun mai
bine: în închisoarea noastr , s spun: azilul
nostru de aliena i? — este a teptat, i numai cele
mai impresionante descrieri ale m surilor luate
împotriva debarc rii inamice, ce par într-adev r
fie formidabile — m suri destinate s ne pun
la ad post, pe noi i continentul nostru, de
pierderea actualilor no tri conduc tori —, numai
aceste descrieri mai pot oferi o contrapondere
psihic groazei generale în fa a celor ce ne
teapt .
Desigur, timpul când scriu se afla sub
imperiul unui avânt istoric de alt valoare decât
cel despre care scriu, timpul lui Adrian, ce l-a
purtat numai pân în pragul incredibilei noastre
epoci, i am sentimentul c-ar trebui s i se strige,
c-ar trebui s li se strige tuturor celor ce nu mai
sunt al turi de noi, i n-au fost niciodat al turi
de noi, când toate astea au început, un "Bine de
voi!", s li se strige din toat inima "Odihni i-v
în pace!". E o mare mângâiere pentru mine c
Adrian a fost cru at de a tr i în zilele noastre i
faptul c sunt con tient, c pot fi con tient de
lucrul acesta m face s îndur bucuros groz viile
timpului în care eu continui s d inuiesc. M
simt ca i cum a tr i i lupta pentru el, în locul
lui, ca i cum eu a purta povara de care umerii
lui au fost cru i, într-un cuvânt, ca i cum i-a
face un serviciu prietenesc scutindu-l de a tr i; i
aceast idee, oricât de fantasmagoric i de
stupid ar fi ea, îmi face bine, îmi m gule te
dorin a dintotdeauna, de a-i fi util, de a-l ajuta,
de a-l ocroti — aceast nevoie, atât de modest
împlinit , în cursul vie ii lui.
Pentru mine r mâne demn de remarcat faptul
Adrian n-a locuit în pensiunea din cartierul
Schwabing decât pu ine zile i c n-a f cut nici o
încercare de a- i g si în ora o locuin
convenabil , permanent . Schildknäpp scrisese
înc din Italia fostei sale gazde din
Amalienstrasse i ob inuse din nou vechea lui
locuin . Adrian nici gând n-avea s se întoarc
la doamna senator Rodde, i nici s r mân în
München. Hot rârile lui p reau s fi fost
îndelung chibzuite, în t cere — i anume pân
într-atâta, încât nici n-a mai f cut m car o
torie preliminar la Pfeiffering, lâng
Waldshut, s reia leg turile i s se învoiasc , ci
s-a mul umit cu o simpl convorbire telefonic ,
i înc una destul de scurt . A chemat de la
"Pensiunea Gisella", casa Schweigestill, i i-a
spuns chiar Frau Else; s-a prezentat ca unul
dintre cei doi bicicli ti c rora ea le îng duise
odat s viziteze casa i gospod ria i întreb
dac i cu ce pre ar fi dispus s -i închirieze un
dormitor la catul de sus i ca odaie de lucru
camera stare ului de la catul de jos! Doamna
Schweigestill spuse c va fixa mai târziu pre ul,
incluzând i masa i serviciul, pre ce se dovedi a
fi foarte convenabil; întâi vru s afle despre care
dintre cei doi vizitatori de pe vremuri era vorba,
de scriitor sau de muzician i dup ce i se
spunse c e muzicianul, încerc , vizibil, s i
rememoreze impresiile de-atunci, f cu unele
obiec iuni interlocutorului, dar numai în propriul
u interes, din punctul lui de vedere — de altfel
i asta numai de form , pentru c , spunea Frau
Else, el trebuie s tie mai bine ce-i convine i ce
nu. Ei, familia Schweigestill, mai spunea femeia,
nu închiriau în mod curent, de dragul câ tigului,
ci primeau ocazional, ca s zic a a, de la caz la
caz, câte un oaspete, cu pensiune; asta ar fi
putut domnii s în eleag înc de atunci, din ce
le povestise ea, i dac interlocutorul intra în
categoria acestora, r mânea în seama lui s
hot rasc . La ei va fi destul de lini tit i de
monoton, de altfel i destul de primitiv în ce
prive te confortul: baie nu aveau, nici W.C., în
locul lor exista ceva cam rustic, undeva în curte,
i chiar se minuna c un domn care, dac a
în eles bine, n-are nici treizeci de ani i se ocup
cu artele, voia s se instaleze la ar , atât de
departe de localurile de cultur . Poate c a se
"minuna" n-ar fi cuvântul potrivit, nu intra în
felul ei de a fi, i nici în al b rbatului ei, s se
minuneze, i dac tocmai asta e ceea ce caut
interlocutorul, pentru c , într-adev r, cei mai
mul i prea se minuneaz de toate celea, atunci
poate foarte bine s vin . Interlocutorul ar trebui
chibzuiasc , mai ales c Max, b rbatul ei, i
chiar i dânsa, ineau ca raporturile de felul
acestora s nu fie izvorâte dintr-un simplu
capriciu, la care s renun e dup scurt vreme,
ci s fie gândite pentru o anumit bucat de
vreme, nu-i a a, nu-i drept? i a a mai departe.
Venea s r mân , r spunsese Adrian, i de
gândit, se gândise mult. Examinase, în sinea lui,
via a pe care avea s-o duc , o socotea potrivit , îi
pl cea. Cu pre ul, o sut dou zeci de m rci pe
lun , era de acord. Alegerea dormitorului, sus, o
sa în seama ei, i se bucura de pe acum de
odaia stare ului. Peste trei zile avea s se
instaleze.
i a a s-a i întâmplat. Adrian a folosit scurta
sa edere în ora ca s se în eleag cu un copist,
ce-i fusese recomandat (cred c de Kretzschmar
îi fusese recomandat) primul fagotist al
orchestrei Zapfenstosser, îl chema Griepenkerl,
i mai scotea câ iva bani cu aceast ocupa ie
accesorie — i-i l o parte din partitura la
Love's Labour's Lost. La Palestrina, Leverkühn nu
terminase complet opera, mai avea de orchestrat
la ultimele dou acte, nici uvertura în form de
sonat nu era chiar pus la punct, pentru c
inten ia sa ini ial fusese mult alterat de
introducerea unei teme secundare, foarte
frapant , cu totul str in operei în sine, jucând
un rol atât de spiritual în repriza din allegro-ul
final, în afar de asta, pierduse mult timp i
osteneal cu transcrierea indica iilor de interpre-
tare i de tempo, pe care omisese pe pasaje
întregi s le noteze în timpul compunerii. De
altfel, pentru mine era clar c nu întâmpl tor
sfâr itul ederii lui în Italia nu coincidea cu
terminarea operei. Chiar dac ar fi urm rit în
mod con tient s realizeze aceast coinciden ,
ea nu s-ar fi produs dintr-o inten ie t inuit . Era
prea mult omul lui semper idem113 i al impunerii
sale în pofida circumstan elor, pentru a
considera de dorit ca o schimbare de decor în
via a sa s se produc simultan cu sfâr itul
activit ii sale de pân atunci. Era mai bine, de
dragul continuit ii l untrice — chiar el spunea
— s aduc în noua situa ie o r din
vechea preocupare i s încerce s conceap
ceva nou numai dup ce decorul cel nou va fi
devenit rutin .
Cu bagajul s u, niciodat prea greu,
incluzând i o serviet în care pusese partitura,
i cu o cad de cauciuc ce-i servise drept baie i
în Italia, se urc în gara Starnberg într-unui din
personalele care opresc nu numai la Waldshut ci
i, zece minute mai târziu, chiar la Pfeiffering,
inta c toriei sale, dup ce expediase prin
colet rie dou l zi cu c i i obiecte diverse. Era
sfâr it de octombrie, vremea înc uscat , dar
rece i trist . Frunzele c deau. Fiul familiei,

113
Mereu acela i (lat).
Gedeon, cel cu introducerea noii ma ini de
împr tiat gunoiul de grajd, un tân r fermier
destul de pu in amabil, scump la vorb , îns
dit sigur în privin a treburilor sale, îl a tepta
pe oaspete în fa a micii g ri, pe capra unui char
à bancs114 înalt i cu arcurile tari, i pe când
hamalul înc rca valiza, mângâie cu vârful
biciului spinarea cailor, doi murgi musculo i. Pe
drum au schimbat doar câteva cuvinte. Adrian
rev zuse înc din tren dealul Rohmbuhel cu
cununa sa de copaci i oglinda cenu ie a iazului;
acum ochii lui le contempla din apropiere.
Curând ap ru i casa Schweigestill, cu barocul ei
stiresc; în careul deschis al ogr zii
vehiculul descrise o curb ocolind b trânul ulm
din mijlocul cur ii cu frunzele c zute acoperind
în bun parte banca dimprejur.
Frau Schweigestill cu Clementine, fiica ei, o
fat de ar cu ochi c prui, în sobru port
nesc st teau în fata por ii împodobite cu
armoariile biserice ti. Cuvintele de bun venit se
pierdur în l tratul câinelui din lan , care de
enervare intr cu labele în strachina dinaintea-i,
smulgându- i aproape din loc cote ul acoperit cu
paie. În zadar încercar s -l domoleasc i
mama, i fiica, i fata de la grajd, Waltpurgis,
venit s ajute la desc rcatul bagajului, cu un:
"Hai, Kaschperl, stai locului!" strigat într-o veche
expresie dialectal medieval , p strat peste
timpuri, însemnând i "cuminte" i "nemi cat".
Câinele continua s se agite ca un turbat i
Adrian, care o vreme privise totul zâmbind, de
departe, se apropie de el. F s ridice vocea,
rosti "Suso, Suso!", cu o anume intona ie uimit ,
de repro , i iat minunea: sub influen a doar a

114
ru cu b nci (fr.).
acestor silabe murmurate, calmante, animalul se
potoli aproape f tranzi ie i tolera ca
magicianul s întind mâna i s -l mângâie
blând pe capul lui plin de cicatricele
mu turilor, în timp ce- i ridica spre el ochii
galbeni plini de gravitate.
— Ave i curaj, n-am ce zice! Tot respectul!
cu Frau Else, pe când Adrian se întorcea spre
. Multora le e fric de dobitoc, i când îl
apuc , cum a fost adineaori, nici c le-o po i lua
oamenilor în nume de r u. Înv torul l tân r
din sat, pe care l-am avut mai înainte la copii —
maic , ce fricos! — zicea de câte ori venea:
"Clinele sta, doamn Schweigestill, a b gat
groaza-n mine!"
— Da, da, râse Adrian dând din cap, i
intrar în cas , în mirosul de tutun, urcar la
catul de sus i gazda îi conduse pe coridorul
ruit, mirosind a închis, în dormitorul h zit
lui, cu dulapul b at i cu a ternutul stivuit
înalt pe pat.
Îi aduseser i ceva în plus, un fotoliu verde,
i la picioarele lui, pe du umeaua de brad, îi
ezaser un covora f cut din petice. Gedeon i
Waltpurgis urcar bagajele în odaie.
Apoi, coborând, începur s vorbeasc despre
felul cum va fi servit chiria ul i despre modul
cum î i va organiza via a, i o dat ajun i în
odaia stare ului, cu pronun atul ei caracter
patriarhal, odaie de mult luat în st pânire în
forul s u interior de Adrian, continuar discu ia,
ajungând s stabileasc urm toarele: diminea a
o cof cu ap cald i o cafea tare în dormitor,
orele de mas — Adrian n-avea s ia masa cu
familia, nici nu se a teptaser la asta, ar fi fost
prea devreme pentru el; el va mânca la unu
jum tate i la opt, mai bine în odaia mare din
fa (sala neasc , cu Victoria de la
Samothrake i cu pianul p trat), fu de p rere
Frau Schweigestill, i de altminteri înc perea îi
st tea i a a la dispozi ie, oricând ar avea nevoie.
i îi promise mânc ruri u oare, lapte, ou , pâine
pr jit , sup de legume, un biftec bun în sânge
cu spanac la prânz i pe deasupra o omlet nu
prea mare cu marmelad de mere, într-un
cuvânt, lucruri hr nitoare i totodat potrivite
pentru un stomac delicat ca al lui.
— Stomacu', domnule drag , de cele mai
multe ori nici nu-i stomacu', e capu' belaliu i
prea obosit, i are tare mare putere asupra
stomacului, chiar dac sta n-are nici un cusur,
cum se-ntâmpl cu r ul de mare sau cu
migrena...
Aha, domnu sufer câteodat de migren ?
Chiar r u? B nuise ea. Se gândise la asta când îl
zuse, sus în dormitor, cercetând atent
obloanele, cum se închid i cum s-ar putea face
întuneric în odaie; pentru c întunericul, statul
în întuneric, noaptea, bezna, nici un fel de
lumin care s supere ochii, asta-i tocmai ce
trebuie, cât inea mizeria de migren , i un ceai
tare, acru, cu mult l mâie. Frau Schweigestill
tia i ea ce-i aia migren : adic ea personal nu,
dar Max al ei suferise periodic în tinere e; cu
anii, r ul disp ruse. Nici nu vru s-aud de
scuzele locatarului, pentru infirmit ile sale i
pentru faptul c introdusese, o dat cu persoana
sa, ca s zic a a prin contraband , un bolnav
periodic în cas ; doar ad ug : "Vai, dar se
poate?!" Fire te, se gândise din capul locului la
ceva de felul sta: dac un om ca el vine,
de-acolo de unde se pritoce te cultura, i se
stabile te la Pfeiffering, e cât se poate de limpede
are motivele lui, i cu siguran c -i vorba de
un caz în care e vorba de în elegere, nu-i a a,
domnu Leverkühn? Dar, dac n-o s g seasc
cultur aici, în elegere cu siguran c va g si. i
câte toate nu mai îndrug femeia asta
cumsecade.
Umblând dintr-un loc într-altul, între ea i
Adrian s-au f cut atunci aranjamentele care —
poate f ca nici unul dintre ei s se fi a teptat
la una ca asta — aveau s -i rânduiasc via a
exterioar timp de nou sprezece ani. A fost
chemat un tâmplar din sat s m soare, în odaia
stare ului, locul de lâng u i s fac ni te
rafturi acolo, pentru c ile oaspetelui, care s
nu fie îns mai înalte decât vechea c ptu eal de
lemn care mergea pân la tapetul de piele; de
asemenea, la candelabrul din tavan, în care mai
erau înfipte mucurile lumin rilor de cear , a fost
introdus lumina electric — asta s-a f cut de
îndat . Cu timpul s-au mai adus i alte
modific ri în odaia destinat s vad geneza
atâtor capodopere, azi înc , mai mult sau mai
pu in, ferite de cunoa terea i de admira ia
publicului. Un covor aproape cât toat înc perea
— atât de necesar iarna — acoperi curând
pardoseala uzat ; i, pe lâng jil ul Savonarola
de la masa de lucru, i în afar de banca din
col , unicele obiecte pe care te-ai fi putut a eza,
ap rur ! câteva zile mai târziu, un fotoliu mare i
adânc, pentru citit i odihn , îmbr cat în m tase
cenu ie, de la Bernheimer din München, f
nici o preten ie de stil, dar Adrian nu se
sinchisea de asta, o pies onorabil care,
împreun cu taburetul ce-i slujea s i in
picioarele întinse, merita mai curând numele de
chaise-longue decât obi nuitul divan, fiindu-i de
mare folos posesorului timp de aproape dou zeci
de ani.
 Pomenesc despre aceste achizi ii (covorul,
fotoliul) f cute la Palatul Mobilierului din
Maximilliansplatz, în parte cu scopul de a stabili
leg turile cu ora ul erau înlesnite de
numeroase trenuri, cele mai multe accelerate,
parcurgând distan a în mai pu in de o or , i c ,
spre deosebire de ce ar fi putut l sa s se
în eleag spusele doamnei Schweigestill, prin
stabilirea la Pfeiffering, Adrian nu se
înmormântase cu totul în solitudine i nici nu
rupsese contactul cu "via a cultural ". Chiar i
când se ducea, în vreo sear , la un concert al
Academiei sau al orchestrei Zapfenstosser, sau la
o reprezenta ie de oper , la vreo recep ie — se
întâmpla i a a ceva — g sea un tren de
întoarcere la ora unsprezece. Fire te, atunci nu
mai putea conta pe c ru a gazdelor ca s -l ia de
la gar ; în asemenea cazuri recurgea la un
aranjament cu o firm de la Waldshut unde se
puteau închiria tr suri, i de altfel, în nop i de
iarn senine îi pl cea s str bat drumul pe jos,
de-a lungul iazului, pân la ferma adormit ,
acolo având grij s -i dea de departe un semnal
lui Kaschperl sau Suso (la o asemenea or
câinele nu mai era în lan ), ca s nu înceap a
tra. F cea asta cu un fluier de metal, pe care îl
putea regla cu un urub, i tonurile lui
superioare aveau vibra ii atât de rapide încât
urechea omeneasc nu le putea percepe, nici
chiar de aproape. Dimpotriv , timpanul câinelui,
întocmit cu totul altfel, îl prindea cu acuitate i
de la o distan uimitor de mare, i Kaschperl
cea chitic îndat ce semnalul secret, neauzit de
nimeni altul, ajungea prin noapte pân la el.
i curiozitatea, dar i puterea de atrac ie
exercitat asupra multora de personalitatea rece
i rezervat a prietenului meu, de timiditatea lui
orgolioas , au f cut ca nu dup mult vreme s
înceap a fi vizitat în refugiul s u când de unul,
când de altul dintre cunoscu ii s i din ora . I-am
sat lui Schildknäpp întâietatea, la care avea i
dreptul: fire te c a fost primul sosit s vad
cum o ducea Adrian în cuibul descoperit
împreun , iar mai târziu, mai ales vara, venea
adesea s stea la sfâr it de s pt mân cu el la
Pfeiffering. O dat au picat Zink i Spengler, cu
bicicletele; Adrian, ducându-se la ora pentru
cump turi, trecuse i pe la Rodde, în
Rambergstrasse, a a c cei doi pictori aflaser de
la fete c se întorsese i unde se stabilise. Dup
toate probabilit ile, ini iativa vizitei la Pfeiffering
o avusese Spengler, pentru c Zink, mai dotat ca
pictor i mai dinamic decât cel lalt, era, sub
aspect uman, mai pu in rafinat, n-avea nici un
fel de afinitate cu firea lui Adrian, i cu siguran
îl înso ise pe prietenul s u numai în calitatea
sa de inseparabil — un lingu itor cum sunt de
felul lor austriecii, cu "s rut-mâna" i cu acel
arnic-admirativ "Doamne Isuse Cristoase!" i
altele de soiul sta, la tot ce i se ar ta, dar în
fond, ostil. Maimu relile lui, efectele comice
scoase pe seama nasului prea lung, a ochilor
prea apropia i, a hipnotiz rii ridicole i femeilor,
nu prindeau deloc la Adrian, oricât de receptiv
era el la comic, i oricât de fericit era s râd .
Dar sentimentul comicului nu suport vanitatea;
i-apoi, acest Hink faunesc avea un fel plicticos
de a c uta, în fiecare cuvânt rostit, un subîn eles
obscen de care s se poat ag a — manie, care,
se vedea foarte bine, nu-l încânta câtu i de pu in
pe Adrian.
La fiecare incident de felul acesta, Spengler
cea ochii mici i gropi e în obraji, râzând cu
râsul lui c presc, lin toat inima. Pornografia îl
amuza în sens literar; lup opinia lui, sexul i
spiritul erau strâns legate între ele — ceea ce în
sine nu-i deloc gre it. Cultura lui (noi tim prea
bine), sim ul s u pentru rafinament, spirit, cri-
tic î i aveau originea în raporturile lui
accidentale i nefericite cu sfera sexual , în
caren a sa trupeasc , un adev rat ghinion, dar
temperamentul lui, lipsa lui de pasiune în
aceast privin a f ceau ca lucrurile acestea s
nu aib mare importan . Zâmbind, comenta
dup moda sporii aceleia de cultur estetizant
care ast zi ni se pare atât de profund dep it
evenimente artistice, ultimele apari ii literare,
ultimele apari ii de edi ii bibliofile, colporta
bârfelile citadine ale Münchenului i insista
amuzant asupra pove tii cu marele duce de
Weimar i dramaturgul Richard Voss, care,
torind împreun prin mun ii Abruzzi,
fuseser ataca i de ni te bandi i veritabili — ceea
ce cu siguran c trebuie s fi fost regizat de
tre Voss. Lui Adrian îi spunea amabilit i
inteligente despre cântecele pe versuri de
Brentano, pe care le cump rase i le studiase la
pian. Emise, cu acest prilej, opinia c studiul
acestor cântece constituie o categoric i aproape
primejdioas blazare: pentru c nu-i va fi deloc
or cuiva, dup aceea, s mai îndr geasc alte
lucr ri din aceea i categorie. i continu s
spun multe alte lucruri judicioase despre
blazare — privitoare în primul rând la artistul
exigent c ruia ea îi poate deveni nefast . Pentru
, o dat cu fiecare oper realizat , via a lui
devine mai grea i în cele din urm ajunge
insuportabil , pentru c aceast blazare de
propria sa oper , prin excep ionalul crea iei i
prin toate celelalte, corupe gustul, duce, trebuie
duc în cele din urm la descompunere, la
irealizabil, la imposibilitatea înf ptuirii. Pentru
artistul cu însu iri superioare problema ce se
pune este de a se men ine în domeniul
realizabilului, oricât s-ar accentua blazarea,
oricât ar sim i c -l n de te dezgustul.
Spengler era capabil de asemenea
subtilit i — se datora numai caren ei sale
specifice, fapt indicat i de clipitul i beh itul
u. — Dup ei au venit într-o zi la ceai
Jeannette Scheurl cu Rudi Schwerdtfeger, s
vad cum s-a instalat Adrian.
Jeannette i Schwerdtfeger f ceau câteodat
muzic împreun , fie în fa a musafirilor b trânei
Madame Scheurl, fie numai ei doi i cu un
asemenea prilej puseser la cale i c toria la
Pfeiffering, urmând ca Rudi s anun e telefonic
vizita. Dac i ini iativa fusese a lui sau pornise
de la Jeannette nu s-a putut stabili. Au avut
chiar o discu ie, în prezen a lui Adrian, fiecare
încercând s i atribuie meritul aten iei la adresa
lui. Vioiciunea impulsiv i amuzant a
Jeannettei pleda în favoarea ei: dar ideea se
potrivea foarte bine i cu uluitoarea familiaritate
a lui Schwerdtfeger. El, Rudi, era de p rere c , în
urm cu doi ani, se tutuise cu Adrian, în
realitate îns faptul avusese un caracter cu totul
incidental, se petrecuse în timpul carnavalului,
i chiar i atunci numai unilateral: din partea lui
Schwerdtfeger. Acum el relua tutuirea, plin de
încredere, i nu renun — de altminteri f nici
un fel de susceptibilitate — decât dup ce Adrian
se sustrase la dou , trei tentative succesive. i
ru s nu-l deranjeze câtu i de pu in faptul c
Jeannette Scheurl f cu haz f nici o reticen
de aceast înfrângere a afabilit ii sale. Nici o
umbr de jen nu trecu peste albastrul ochilor
i, capabili s se cufunde cu atâta naiv
insisten , s scormoneasc în ochii oricui era în
stare s spun un lucru inteligent, erudit,
rafinat. i ast zi înc îmi întorc adesea gândul la
Schwerdtfeger i m întreb cât în elegea el din
solitudinea lui Adrian i deci din nevoile iscate de
ea, din ispitele unei asemenea singur i i dac
nu încerca s i valorifice talentele sale de
cuceritor sau, ca s m exprim mai pe leau,
dac nu încerca s -l capteze. Indiscutabil c
Schwerdtfeger era f cut s capteze, s
cucereasc , dar m-a teme c -l nedrept esc
dac l-a socoti numai ca atare. Era, în fond, un
iat de treab , un artist, i n-a vrea s
consider faptul c mai târziu Adrian i cu Rudi
aii ajuns într-adev r s se tutuiasc i s i
spun pe numele de botez, ca un meschin succes
al pasiunii lui Schwerdtfeger de a pl cea, ci a
prefera s -l atribui unei reale i oneste
cunoa teri a valorii omului neasemuit, s cred
-i era sincer devotat lui Leverkühn i c acest
sentiment l-a ajutat s extrag din el uluitoarea,
deconcertanta lui siguran cu care, în cele din
urm , a învins r ceala i melancolia — victorie
fatal , de altminteri. — Dar, dup vechea i incu-
rabila mea deprindere, iar anticipez.
s i fi scos p ria aceea mare de pe ale
rei boruri o voalet fin c dea pân pe vârful
nasului, Jeannette Scheurl cânt Mozart la
pianul din salonul nesc al familiei
Schweigestill, iar Rudi Schwerdtfeger o
acompanie fluierând, cu o dexteritate atât de
amuzant încât devenea aproape comic : mai
târziu l-am auzit f când acela i lucru la Rodde i
la Schlaginhaufen, i chiar el mi-a povestit cum,
copil fiind, înc înainte de a fi înv at s cânte la
vioar , începuse s deprind me te ugul sta i
reproducea f gre eal orice muzic ascultat ,
oriunde ar fi fost, iar cu timpul se perfec ionase.
Era extraordinar — putea s execute la perfec ie
un num r de cabaret, impresionând mai mult
decât atunci când cânta la vioar , lucru pentru
care avea totu i aptitudini organice absolut
remarcabile. Cantilena era deosebit de agreabil ,
inea mai mult de vioar decât de flaut, frazarea
magistral , i notele mici se succedau, fie
staccato, fie legate, niciodat , sau aproape
niciodat false, cu o încânt toare precizie.
Într-un cuvânt, era excelent, i împletirea acelei
tr turi treng re ti care, n-ai ce-i face, e a
me te ugului, cu seriozitatea artistic stârnea o
ilaritate neobi nuit . F s vrei aplaudai i
râdeai, i chiar i Schwerdtfeger râdea ca un
copil, s ltându- i um rul sub hain i schi ând,
din col ul buzelor, o mic grimas .
Va s zic , ace tia au fost primii musafiri ai
lui Adrian la Pfeiffering. i c urând dup aceea
am început s viu i eu, duminicile, i ne
plimbam pe lâng iaz, sau sus, pe Rohmbuhel.
Numai în iarna de dup întoarcerea lui din Italia
am tr it mai departe de el; în 1913, pe la Pa ti,
ob inusem numirea mea la liceul din Freising,
lucru la care a contribuit i confesiunea catolic
a familiei mele. Am p sit Kaisersaschem i
m-am instalat, cu nevast i copil, pe malul
Isarului, în aceast respectabil localitate,
multisecular re edin episcopal unde, având
leg turi destul de lesnicioase cu capitala i deci
i cu prietenul meu, mi-am petrecut — cu
excep ia câtorva luni de r zboi — toat via a, i
am asistat, cu o afec iune chinuit , la
zguduitoarea tragedie a vie ii sale.

XXVII
 Fagotistul Griepenkerl f cuse treab foarte
bun cu copiatul partiturii fa Love's Labour's
Lost. Aproape primul lucru aflat de la Adrian
când ne-am rev zut a fost tirea despre copia
aproape impecabil , zicea el i, era tare bucuros.
Îmi ar chiar o scrisoare primit pe când omul
era la mijlocul muncii sale epuizante i în care î i
exprima, inteligent, un fel de entuziasm îngrijorat
pentru obiectul trudei sale. Nici nu-i putea
spune, îl informa Griepenkerl pe autor, cât de
mult îl pasionase opera aceasta, prin temeritatea
i noutatea ideilor ei. Nu putea admira îndeajuns
subtilitatea rafinat a facturii, suple ea ritmului,
tehnica instrument rii, prin care es tura adesea
complicat a vocilor r mânea totdeauna perfect
clar , i în special fantezia componistic
manifestat în multiple varia iuni la fiecare din
teme: de pild felul cum utiliza muzica frumoas ,
i în acela i timp aproape comic , legat de
figura Rosalindei, sau exprimând, poate, mai de-
grab disperatul sentiment ce i-l purta Biron, în
elementul central al bourri-ul tripartit din actul
final, aceast spiritual înnoire a vechii forme de
dans francez, despre care se putea spune c este
în cel mai înalt grad ingenioas i supl . i
ad ug : Acest bourri caracterizeaz perfect
elementul arhaic, perimat al constrângerilor so-
ciale, contrastând fermec tor, dar i provocator
cu "modernul", cu p ile libere i arhilibere,
rebele ale operei, dispre uind pân i raporturile,
leg tura tonal a p ilor def imate ale lucr rii,
i, ajuns aici, ad uga c trebuie s i
rturiseasc teama ca nu cumva aceste zone
ale partiturii, cu tot insolitul, cu toat fronda i
erezia lor, s nu fie aproape mai accesibile
audi iei decât cele ortodoxe i severe. Acestea din
urm alunecau adesea într-o specula ie pe note,
rigid , mai mult cogitativ decât artistic , un
mozaic de tonuri aproape f eficacitate
muzical , ce-ar putea p rea destinat mai curând
lecturii decât audi iei — i a a mai departe.
Am râs amândoi.
— Când aud vorbindu-se de audi ie! f cu
Adrian. Dup mine e absolut suficient s auzi
ceva o dat , i-anume, când o concepe
compozitorul.
Dup o vreme ad ug :
— Ca i cum oamenii ar auzi ceea ce a auzit
el atunci. S compui înseamn s dai s i
execute orchestra Zapfenstosser un cor îngeresc.
De altminteri consider corurile îngere ti o
specula ie dus la extrem.
În ce m privea, nu-i d deam dreptate lui
Griepenkerl când f cea o atât de categoric
distinc ie între elementele "arhaice" i cele
"moderne" ale operei! Acestea se îmbin , se
întrep trund, spuneam eu, i Adrian nu
contest , dar se ar prea pu in înclinat s
explice opera terminat ; p ru mai curând s vrea
scape de ea, s o ignore ca fiind total lipsit de
interes. L în seama mea s v d dac e de
cut ceva cu ea i ce anume, unde s o trimit ,
cui s o prezinte. inea mult îns ca partitura s
ajung a fi citit de Wendell Kretzschmar. I-o
trimise la Lübeck, unde bâlbâitul mai profesa
înc , i un an mai târziu — r zboiul izbucnise —
el reprezenta opera într-o versiune german — la
care mi-am avut i eu contribu ia — cu rezul-
tatul c în timpul spectacolului dou treimi din
public a p sit sala, întocmai cum se spune c
se întâmplase la München, cu ase ani înainte,
la premiera lui Debussy, cu Pelleas i Melisande.
Numai dou reprezenta ii s-au mai dat, i pentru
moment lucrarea n-avea s treac hotarul
ora ului hanseatic de pe Trave. Critica local s-a
raliat aproape în unanimitate la verdictul
auditoriului profan i zeflemisi "muzica
decimant " promovat de domnul Kretzschmar.
Numai în "Lübischer Borsen Kurier", un b trân
profesor de muzic , pe nume Jimmerthal,
desigur ast zi de mult r posat, vorbi despre o
eroare judiciar pe care timpul o va repara i
declar , în felul francon vechi i bizar de a potrivi
cuvintele, c opera ar fi o lucrare plin de viitor,
de mare profunzime muzical al c rei autor este,
desigur, un sarcastic, îns "d ruit de
Dumnezeu". Aceast mi toare formulare, pe
care n-o mai auzisem, nici n-o citisem undeva
vreodat i nici mai târziu n-aveam s-o mai
întâlnesc, mi-a f cut cea mai stranie impresie i
a cum eu n-aveam s-o uit niciodat , dup cum
nici pe savantul ipochimen care se slujise de ea
n-aveam s -l uit, tot astfel, cred, nu trebuie
uitat , ci folosit întru cinstirea lui de c tre
posteritatea la care apelase împotriva colegilor
i în ale scrisului, blegi i obtuzi.
Pe vremea sosirii mele la Freising, Adrian era
preocupat de compunerea câtorva lieduri i
cântece, în german i în limbi str ine, anume în
engleze te. În primul rând, se întorsese la
William Blake i pusese pe note un foarte straniu
poem al acestui autor atât de drag lui, Silent,
Silent Night115, faimoasele patru strofe de câte
trei versuri cu aceea i rim fiecare, ultima
sunând destul de surprinz tor:

"But an honest joy

Does itself destroy

115
cut , t cut noapte (engl.)
 For a harlot coy.116"

Pentru versurile acestea, în a c ror indecen

se ti o nuan de mister, compozitorul a scris
armonii foarte simple care, în raport cu limbajul
muzical al întregului, sunau mai "fals", mai
iritant, mai tulbur tor decât cele mai cutez toare
tensiuni, te f ceau s tr ie ti efectiv evolu ia spre
monstruos a unui acord de trison. — Silent,
Silent Night e scris pentru pian i voce. Pe de alt
parte, Adrian compusese dou imnuri de Keats,
Ode to a Nightingale117, în opt strofe, i unul mai
scurt, Od melancoliei, cu acompaniament de
cvartet de coarde, ceea ce, natural, l sa no iunea
originar de acompaniament mult în urm i la
un nivel evident inferior. Pentru c aici era vorba,
în realitate, de o form extrem de savant a
varia iunii, în care nici un singur sunet al vocii
sau al vreunuia dintre cele patru instrumente nu
era netematic. Aici, între voci, domne te, f
nici o întrerupere o leg tur dintre cele mai
strânse, a a c propriu-zis nu exist raporturi
între melodie i acompaniament, ci o alternan
continu i perfect riguroas a vocilor principale
i secundare.
Sunt buc i superbe — l sate aproape în
sire pân ast zi, din vina limbii. Ce mi s-a
rut ciudat, i m-a f cut s zâmbesc, a fost
expresia profund cu care compozitorul ajunge
i m rturiseasc , în Nightingale, nostalgia
pentru dulcea a vie ii meridionale, trezit în
sufletul poetului de cântecul pentru "the
immortal bird"118 — de i în Italia Adrian nu l sase
116
Dar o bucurie sincer
Se nimice te singur
De dragul unei târfe ru inoase (engl.).
117
Od c tre o privighetoare (engl.).
118
Nemuritoarea pas re (eng.).
niciodat s se întrez reasc prea mult
gratitudine, nici entuziasm pentru savoarea
mângâietoare a vie ii într-o lume însorit care te
face s ui i " The weariness, thefever, and the fret
— Here, where men sit and hear each other
groan119. îndoial îns c , sub aspect muzi-
cal, tot ce putea fi mai de pre i mai ingenios e
deznod mântul i risipirea visului, acest:

"Adieu! the fancy cannot cheat so well

As she is fame'd to do, deceiving elf.
Adieu! adieu! thy plaintive anthem fades
Fled is that music: «Do I wake or sleep?» ".120

În eleg prea bine provocarea emanat de

frumuse ea de amfor a acestor ode ce solicit
muzicii încununarea: nu pentru a des vâr i o
perfec iune — perfecte, ele erau deplin — ci
pentru a articula cu mai mult putere farmecul
lor mândru i melancolic, a-l scoate în relief, a da
clipelor pre ioase ale detaliilor o mai plin
inuire decât e îng duit cuvântului optit:
clipe de o concentrat plasticitate cum e în strofa
a treia din Melancolie pasajul despre "sovereign
shrine"121, st pânit de triste e voalata în chiar
Templul Încânt rii — de nimeni v zut , fire te,
decât de cel a c rui limb cutez toare a tiut s
striveasc de cerul rafinat al gurii boaba de
strugure a volupt ii — ceea ce e pur i simplu
str lucit i de abia dac mai l sa muzicii ceva de
spus. Eventual, tot ce-ar putea face ar fi s nu-i

119
Osteneala, febra i fr mântarea — aici, unde oamenii stau i s-aud
unul pe altul gemând (engl.).
120
Adio! Închipuirea nu poate s tri eze cu atâta îndemânare / Pe cât îi
merge faima c-ar face-o — spiridu viclean. / Adio! adio! plâng re ul t u
imn se spulber /... / Disp rut e acea muzic : „Treaz sunt, ori dorm?"
(engl)
121
Altarul suprem (engl.).
strice, mul umindu-se cu o îngânare lent . Am
auzit de multe ori afirmându-se c nu e nevoie
ca o poezie s fie bun pentru a da un cântec
bun. Muzica s-ar pricepe foarte bine s poleiasc
mediocritatea. A a, de pild , virtuozitatea
artistului dramatic str luce te mai orbitor în
piesele proaste. Dar prea era trufa i critic
atitudinea lui Adrian fa de art , ca s -i convin
ca lumina lui s str luceasc -n întuneric.
Pre uirea spiritual cuvenit celor pe care se
sim ea chemat s -i evoce în muzica sa trebuia s
fie într-adev r mare, i poezia german c reia i
s-a consacrat era chiar dintre cele mai bune, de i
n-avea distinc ia intelectual a liricii lui Keats. În
aceast selec ie literar sever , Leverkühn se
opri la ceva monumental, la patosul preten ios,
ame itor al imnului religios de glorificare cu
invoc rile i imaginile sale de maiestate i indul-
gen care ofereau muzicii mai mult, îi ie eau în
întâmpinare mai sincer decât noble ea elin a
acelor z misliri anglo-saxone.
Ce a ales Leverkühn a fost oda lui Klopstock,
rb toarea prim verii, celebrul cântec despre
Pic tura din g leat i t ind foarte pu in din text,
a scris-o pentru bariton, org i orchestr de
coarde — zguduitoarea oper care, datorit unor
dirijori curajo i i devota i muzicii moderne, a
ajuns s fie cântat în timpul primului r zboi
mondial i câ iva ani dup aceea în mai multe
centre muzicale germane, precum i în Elve ia, în
adeziunea entuziast a unei minorit i, dar
stârnind fire te i opozi ie ordinar , meschin ; i
ea, opera aceasta, a contribuit, în mare m sur ,
ca destul de curând, prin anii dou zeci s
înceap s se formeze în jurul numelui
prietenului meu o aureol de glorie ezoteric .
Vreau s spun îns lucrul urm tor: oricât de
profund a fi fost mi cat — chiar dac nu
propriu-zis surprins — de aceast izbucnire de
sentiment religios, efectul ob inut era cu atât mai
pur i mai pios cu cât dispre uise mijloacele
ieftine (nu folosea sunete de harp , la care,
muzica versurilor ar fi invitat, nici timpane în
redarea tunetelor Domnului); oricât îmi mergeau
la inim unele frumuse i, realizate f nici o re-
curgere la o palet sonor perimat , sau
grandioasele adev ruri ale imnului, ca de pild
oprimant de lenta alunecare a norului negru,
îndoitul "Iehova!" pe care-l strig tunetul
(impresionant pasaj!), când "fumeg p durea, ni-
micit ", acordul, atât de nou i transfigurat, al
registrului superior al orgii cu corzile din final,
când divinitatea nu mai apare în furtun
dezl uit , ci e fream t u or i se pleac sub
"arcul p cii" — n-am reu it, atunci, zic, s v d
adev rul spiritual al operei, dezn dejdea i
inten ia sa tainic , spaima sa, c utând în laud
îndurare. Oare tiam atunci de documentul pe
care acum îl cunosc i cititorii mei, relatarea
"dialogului" din sala pardosit cu piatr ? Numai
cu aceast condi ie m-a fi putut numi în fa a lui
"a partner in your sorrow's mysteries", cum st
scris odat în Ode on Melancholy: numai
prevalându-m de o nedefinit grij pentru
mântuirea sufletului s u, pe care i-o purtasem
înc din copil rie, iar nu din o cunoa tere real a
adev rului adev rat. De abia mai târziu am
izbutit s în eleg, s v d, în rb toarea
prim verii ceea ce era ea: o jertf de poc in i
solicitare a lui Dumnezeu: o oper de attritio
cordi, creat , cum presupun acum
cutremurându-m , sub amenin rile vizitatorului
ce st ruia în respectarea "hârtiei dat la mân ".
Dar nici într-un alt sens nu în elesesem
atunci temeiurile t inuite, personale i spirituale,
ale acestei opere fundate pe poezia lui Klopstock.
Ar fi trebuit s fac o leg tur între ea i
convorbirile avute cu Adrian pe vremea aceea,
sau mai bine zis ale lui cu mine, când îmi po-
vestea, plin de vioiciune, cu multe am nunte,
despre studii i cercet ri care nu-mi treziser
niciodat curiozitatea, r seser totdeauna
str ine caracterului meu înclinat spre erudi ie:
emo ionante îmbog iri ale cuno tin elor lui
despre natur i cosmos, ceea ce m îndemna
-mi aduc aminte de tat l s u i de mania lui
ingenioas de a "specula cu elementele".
Celui care compusese rb toarea prim verii
nu i se potrivea m rturisirea poetului care
spunea c n-are de gând "s se arunce în
oceanul tuturor lumilor" i c nu voia altceva
decât s pluteasc în jurul "pic turii din
leat ", adic în jurul p mântului, i s -l adore.
Adrian se arunca, fire te, în infinitul pe care
tiin a astrofizica încearc s -l m soare, numai
ca s ajung astfel la m suri, cifre, ordini de
rimi f nici un raport cu omenirea i se
pierd în teoretic, în abstract, în imaterial, ca s
nu zic în absurd. De altfel, nu vreau s uit: i
Adrian începuse prin a pluti în jurul "pic turii",
reia numele i se potrive te foarte bine, pentru
e alc tuit în cea mai mare m sur din ap ,
din apele m rilor, i "tot din mâna Domnului pi-
case, când f cuse lumea" — începuse tot cu
cercet ri despre pic tur i despre obscurele ei
ascunzi uri i pref torii; pentru c minunile
adâncului m rilor , extravagan ele vie ii din
str funduri, unde nu r zbe te raz de soare, au
fost primul lucru despre care mi-a vorbit el —
i-anume într-un fel cu totul deosebit, minunat,
care m i amuza dar m i n ucea, vorbea ca i
cum ar fi fost de fa , ca i când ar fi v zut cu
ochii lui.
Natural, tot ce tia el despre lucrurile astea
era numai din citit, cump rase c i cu acest
subiect i î i hr nise fantezia cu ele: dar, acuma,
fie pentru ca era atât de pasionat, încât asimilase
admirabil imaginile, fie din cine tie ce capriciu,
se comporta ca i cum ar fi p truns în acel me-
diu, ca i cum s-ar fi cufundat, specifica anume
unde, în regiunea Insulelor Bermude, la câteva
mile marine de Saint George, i mai spunea c
toate minun iile naturale ale abisului i le
ar tase un coleg, precizând c ar fi fost savant
american, c se numea Capercailzie, i c b tuse
cu el chiar un nou record de adâncime.
Mi-a r mas o amintire foarte vie despre
aceast convorbire. Îmi f cuse pl cere: venisem
la Pfeiffering la un sfâr it de s pt mân , eram
dup o cin simpl servit de Clementine
Schweigestill în odaia mare cu pian. Apoi,
amabil , fata sobru îmbr cat ne adusese,
fiec ruia, în odaia stare ului, câte o halb de lut
ars plin cu bere, i edeam acolo fumând ig ri
de foi Zechbauer, u oare i bune. Era c tre ora
la care Suso, Kaschperl adic , fusese scos din
lan i se plimba liber prin curte.
Pe Adrian îl amuza s -mi povesteasc ,
extraordinar de explicit, în imagini clare, cum a
intrat cu Mr. Capercailzie într-un batiscaf sferic
cu diametrul interior de numai un metru
dou zeci, echipat ca un balon stratosferic, i
cum au fost coborâ i cu vinciul vasului de
înso ire în apa m rii, de o însp imânt toare
adâncime în punctul acela. Fusese mai mult
decât emo ionat — cel pu in pentru el dac nu i
pentru mentorul, pentru ciceronele s u, pe care-l
convinsese la aceast aventur , c ci omul,
nefiind la prima coborâre, lua lucrurile mai rece.
Pozi ia lor în interiorul sferei de dou tone numai
comod nu fusese, în schimb îi desp gubea
pentru acest neajuns con tiin a absolutei
securit i a habitaclului lor: era o construc ie
perfect etan , capabil s reziste unor presiuni
fantastice, prev zut cu o rezerv ampl de
oxigen, cu telefon, proiectoare alimentate la
înalt tensiune, ferestre de cuar asigurând
vizibilitate în toate direc iile. Cu totul i cu totul,
au stat sub oglinda m rii trei ore i ceva i
timpul parc-ar fi zburat, atât de repede trecuse,
datorit celor v zute, într-o lume a c rei t cere, a
rei ciud enie fantastic explica, justifica într-o
oarecare m sur , totala, congenitala lips de
contact cu lumea noastr .
Oricum, fusese stranie clipa, îi st tuse
inima-n loc, când, într-o diminea la ora nou ,
a blindat , grea de dou sute de kilograme, se
închisese în urma lor i, întâi leg na i în gol de
pe vapor, fur apoi cufunda i înceti or în
elementul lichid. La început îi înconjurase o ap
cristalin , luminat de soare. Dar lumina de sus
trunde în interiorul "pic turii noastre din
leat " numai pân la vreo cincizeci i apte de
metri; dup aceea totul dispare sau, nai bine zis,
începe o lume nou , f nimic comun cu valah ,
în care nu te mai sim i acas , i în ea Adrian i
uza lui au p truns pân la o adâncime de
aproape paisprezece ori mai mare, adic pân pe
la opt sute de metri, i au r mas acolo cam o
jum tate de or , el fiind con tient, în fiecare
clip , c asupra ad postului lor se exercit o
presiune de cinci sute de mii de tone.
Treptat, pe m sur ce coborau, apa luase o
culoare cenu ie — adic era un întuneric
amestecat cu resturi tenace de lumin . Greu
renun a lumina s p trund mai departe; natura
i rostul ei era s lumineze, i chiar asta f cea
pân la ultima limit , colorând parc i mai
impresionant ultimele etape ale epuiz rii ei: prin
ferestrele de cuar , c torii priveau acum
într-un negru-albastru greu de descris,
comparabil poate cu orizontul sumbru al unui
cer bântuit de vijelie. Dup aceea, fire te, cu
mult înainte e a se citi pe batimetru 750, apoi
763 de metri, domnea jur-împrejur un negru
absolut, tenebre în care din vecii vecilor nu
trundea nici cea mai mic urm de raz de
soare a spa iului interstelar, noapte etern calm
i virgin , are trebuia acum s suporte s fie
str luminat de o rutin artificial , necosmic ,
adus din lumea de sus.
Adrian îmi vorbi despre obsesia pasiunii de a
cunoa te i care i-o provoca vederea a ceea ce nu
mai fusese v zut niciodat , a ceea ce era sortit s
nu fie v zut niciodat , a ce nu era nici m car de
prev zut c va fi v zut vreodat . Sentimentul de
indiscre ie n scut astfel — mai degrab unul de
culpabilitate — nu putea fi minimalizat cu totul,
nici compensat de patetismul tiin ei, c ruia
trebuie s i se îng duie s p trund cât de
departe permite priceperea. Era îns perfect
evident c incredibilele excentricit i, unele
înfior toare, altele grote ti, pe care i le oferiser
aici natura i via a, luau forme i fizionomii ce iu
mai aveau parc nici urm de înrudire cu lumea
terestr , p rând s fie din alte planete, produsul
disimul rii, al vie ii palpitând în înveli ul beznei
eterne. Sosirea unui vehicul spa ial omenesc pe
Marte, sau s zicem mai bine pe fa a etern
neluminat de soare a lui Mercur, n-ar fi putut
rea eventualilor locuitori ai acelui corp
"apropiat" mai senza ional decât apari ia aici,
jos, a clopotului-scafandru capercailzian.
Curiozitatea general cu care in-
comprehensibilele viet i ale abisului
înconjuraser habitaclul musafirilor fusese
indescriptibil — i indescriptibil , de asemenea,
i s getarea lor n uc pe fa ferestrele gondolei:
mutre misterioase, înnebunite din lumea
organic , guri rapace, f lci fioroase, ochi
telescopici, pe ti ca ni te b rcu e de hârtie, ca
ni te seceri de argint, cu ochii holba i îndrepta i
în sus, pe ti cu aripioare ca ni te derive, lungi de
aproape doi metri; chiar i mon trii vâsco i, ten-
taculari, plutind nehot râ i în voia apei," rechinii
maiestuo i, polipii, meduzele de tot felul p reau
fi fost cuprinse de o agita ie spasmodic .
De altfel se poate foarte bine ca to i ace ti
"indigeni" ai adâncului s fi considerat musafirul
cu proiectoare ce coborâse în str funduri drept
un soi supradimensionat al unuia de-ai lor,
pentru c erau i printre ei unii în stare s
înf ptuiasc ceea ce înf ptuia oaspetele, adic s
lumineze prin propriile puteri. Vizitatorii,
povestea Adrian, n-au avut decât s sting
lumina, ca s li se înf eze un spectacol de-un
alt gen, cu totul aparte. Cât vedeai cu ochii,
bezna m rii era iluminat de licurici alergând în
cerc, fulgerând ca s ge ile, fosforescen a cu care
erau înzestra i foarte mul i dintre pe ti, unii pe
tot corpul, al ii doar pe câte un singur organ, ca
un fel de lantern electric , servindu-le, probabil,
nu numai ca s i lumineze calea în noaptea
etern , ci ca s atrag i prada sau s transmit
chem ri amoroase. Unii mai mari radiau într-a-
dev r o lumin alb atât de intens încât îi
orbeau pe intru i. Ochii proeminen i în form de
tij ai unora dintre pe ti aveau probabil rostul s
perceap , de la o cât mai mare dep rtare
posibil , cele mai slabe lic riri de lumin , fie ca
avertisment, fie ca momeal .
Naratorul regreta c nici vorb nu putuse fi
prind câteva dintre aceste viet i ale
adâncului, cel pu in pe cele mai necunoscute, ca
le aduc la suprafa . Pentru asta ar fi trebuit
dispun , în primul rând, de o instala ie în
stare s p streze formidabila presiune
atmosferic în care erau deprinse s tr iasc
trupurile lor, mediul lor aclimatizat — aceea i
presiune, însp imânt tor, dac te gândeai, care
ap sa pe pere ii gondolei. O compensau printr-o
la fel de mare presiune interioar în esuturile i
cavit ile corpului lor, a a c , la o diminuare de
presiune dinafar ele trebuiau, în chip necesar,
explodeze. Unele, din nenorocire, a a i
iser de la prima întâlnire cu batiscaful — o
ondin mare, de culoarea c rnii, de o form
aproape nobil se pulverizase în mii de buc i la
simpla atingere a gondolei...
i a a, fumându-ne igara, Adrian îmi
povestea cu aerul c el însu i fusese cel ce
coborâse în adâncuri i c lui îi fuseser ar tate
toate câte le în irase — un gen de glum pe care,
cu un zâmbet doar schi at, o urm rea cu atâta
consecven , încât nu m puteam împiedica,
râzând i minunându-m , s nu-l privesc totu i
i cu pu in uimire. Surâsul lui era, desigur, i
expresia tachin rii amuzate fa de acea u oar
împotrivire cu care întâmpinam relat rile sale i
care nu-i sc pase neperceput ; pentru c el
cuno tea foarte bine totala mea lips de interes
pentru misterele i mistific rile de orice fel ale
naturii, pentru "natur " în general, i înclinarea
mea c tre sfera filologic i umanist . Evident,
i d dea seama de asta, ceea ce îl stârnea i mai
mult, i îl îndemna s m in pân seara târziu
cu relatarea investiga iilor sale sau, cum se
compl cea s lase impresia, cu descoperirile din
domeniul monstruozit ilor extraumane i s se
arunce, antrenându-m i pe mine, în "oceanul
tuturor lumilor".
Aceast trecere i-a fost înlesnit de imaginile
lui anterioare. Grotescul insolit al vie ii din
adâncuri creând impresia c nu mai face parte
din planeta noastr fusese unul din punctele de
plecare. Un altul fusese întors tura de fraz a lui
Klopstock despre "pic tura din g leat ", expresie
a c rei smerenie admirabil era mai mult decât
justificat de caracterul cu totul secundar, izolat,
de insignifian a obiectului, de pozi ia aproape
imperceptibil în marele tot, nu numai a
mântului, ci a întregului nostru sistem
planetar, adic a soarelui cu to i cei apte sateli i
ai lui, în vârtejul C ii Lactee din care face parte
anume Calea "noastr " Lactee — ca s nu mai
pomenim de milioanele de alte c i. Cuvântul
"noastre" d imensit ii la care se refer o
anumit doz de intimitate, amplific într-un fel
aproape comic no iunea de "la tine acas ",
conferindu-i o extindere ame itoare, iar noi
trebuie s ne sim im cet enii ei, mode ti, dar
pu i la ad post. În acest ad post, în acest
sentiment profund, intim, de protec ie, ar p rea
natura î i impune propensiunea sa c tre sfe-
ric — i acesta era uri al treilea punct al
expunerii cosmice a lui Adrian: în parte, ajungea
aici în urma straniei lui c torii în interiorul
unei sfere goale pe din untru, adic batiscaful
capercailzian, în care sus inea c ar fi coabitat i
el câteva ore. Noi to i tr im, zi de zi , într-o
cavitate sferic , asta fusese înv tura tras de
el, deoarece, cu spa iul galactic, în care undeva
într-un col , mai deoparte, ni se f cuse i nou
un loc or, lucrurile stau cam a a:
Are aproximativ forma unui ceas de buzunar
plat, adic rotund i mult mai pu in înalt decât
lat — un disc, nu incomersurabil, dar desigur
imens, un vârtej concentrat de mase de stele, de
grupe de stele, de mul imi de stele, de stele duble
descriind orbite eliptice una în jurul celeilalte, de
zone de nebuloase, de nebuloase fosforescente,
de nebuloase inelare, de a tri nebulo i i a a mai
departe. Acest disc seam cu sec iunea plan
ob inut când tai o portocal la mijloc; jur
împrejur ea este cuprins într-o pulbere de alte
stele, c reia, de asemenea, nu i se poate spune
incomensurabil , dar trebuie numit imens la o
foarte mare potent i în cuprinsul ei, cu
nenum rate viduri, obiectele sus-pomenite sunt
astfel r spândite, încât întreaga alc tuire
constituie o sfer . Adânc în untrul acestei
nes buit de spa ioase cavit i sferice, f când
parte adic din discul de furnicare de gr mezi de
lumi, se afl cu totul i cu totul lipsit de
important , greu de g sit i parc nici m car
meritând s fie pomenit, se afl zic, o stea fix în
jurul c reia, al turi de alte tovar e, mai mari
sau mai mici, graviteaz i p mântul cu
luni oara lui. "Soarele", c ruia i se cuvine atât de
pu in articolul definit, o minge de gaze cu o
temperatur de ase mii de grade la suprafa ,
cu un diametru de vreun milion i jum tate de
kilometri, e situat fa de centrul sec iunii plane
a galaxiei la o distan egal cu grosimea ei,
i-anume la treizeci de mii de ani-lumin .
Cultura mea general îmi permitea s leg
acest cuvânt, "an-lumin ", de o no iune
aproximativ . Era, se în elege, o no iune spa ial ;
cuvântul însemna distan a parcurs de lumin
în decursul unui întreg an terestru — cu viteza
care-i e proprie i despre care nutream o vag
nuial , dar Adrian o avea în cap cu precizie,
297600 kilometri pe secund . A a c un
an-lumin avea aproximativ nou trilioane i
jum tate de kilometri, ceea ce însemna c excen-
tricitatea sistemului nostru solar se cifra la de
treizeci de mii de ori pe atât, iar diametrul
general al cavit ii sferice a galaxiei noastre
sura dou sute de mii de ani-lumin .
Nu, incomensurabil nu era, clar de m surat,
numai astfel îl puteai m sura. Ce s spui în fa a
unei asemenea agresiuni împotriva capacit ii de
în elegere a min ii omene ti? M rturisesc c sunt
a fel f cut încât hiperimpozantul irealizabil
nu-mi provoac decât o ridicare din umeri, de
renun are i poate i de pu in dispre . Admira ie
în fa a m re iei, entuziasm pentru ea, sentiment
de cople ire, satisfac ie pur sufleteasc , f
îndoial , nu sunt posibile decât în raporturi
mânte ti, conceptibile, omene ti. Piramidele
sunt m re e, vârful Mont-Blanc i interiorul
cupolei Sfântului Petru sunt m re e, dac nu se
prefer s se p streze acest atribut numai pentru
lumea moral , spiritual , pentru distinc ia
sufleteasc , intelectual . Datele crea iei cosmice
nu sunt nimic altceva decât un asurzitor
bombardament asupra inteligen ei noastre,
efectuat cu cifre împodobite cu o coad de
comet de trei duzini de zerouri i care vor s
lase impresia c mai au ceva comun cu m sura
i cu ra iunea. Nu g se ti, în acest monstru,
nimic în stare s poat fi numit de semenii mei
bun tate, frumuse e, m re ie i niciodat n-am
în eleg osanalele în ate de anumite spirite în
fa a a a-ziselor "crea iuni ale lui Dumnezeu",
atâta vreme cât fac parte din fizica universal i
sunt susceptibile a fi transformate. Poate fi
considerat opera lui Dumnezeu un fenomen în
fa a c ruia spui tot aut de bine "Ei, i?" ca i
"Osana!"? Mie personal mi se pare c primul
spuns e mai la locul lui decât al doilea, când ai
în fa dou duzini de zerouri cu un unu înainte
sau cu un apte, ceea ce la urma urmei e exact
acela i lucru, i nu v d nici un motiv s -mi plec
fruntea în rân , prosternându-m , în fa a unui
cvintilion.
Caracteristic era i faptul c poetul celor
înalte, Klopstock, se m rginise s exprime i s
stârneasc o entuziast venera ie pentru cele
mânte ti, pentru "pic tura din g leat ", i
sase cvintilioanele deoparte. Cum spuneam,
compozitorul imnurilor sale, prietenul meu
Adrian, se extinsese i asupra cvintilioanelor, dar
fi nedrept dac a vrea s dau impresia c ar
fi f cut lucrul acesta cu o urm de emo ie, de
emfaz m car. Vorbea despre aceste
extravagante, rece, cu nep sare, cu o u oar
not de amuzament fa v dita mea recalcitran ,
dar i cu o oarecare intimitate de ini iat în aceste
raporturi, vreau s spun: fic iunea necurmat ,
cum c toate aceste cuno tin e, nu din citite, pe
sub mân i le însu ise, ci predate de cineva,
înv ate, demonstrate, din experien personal ,
ajutat oarecum i de mentorul sus-men ionat,
profesorul Capercailzie care, a a reie ea,
navigase cu el nu numai în adâncimile apelor ci
i printre constela ii. Adrian voia s lase impresia
toate astea erau jum tate-jum tate: înv ate
i de la profesor, dar, mai mult sau mai pu in, i
din constat ri proprii, el sus inea c universul
fizic — termenul acesta luat în în elesul lui cel
mai cuprinz tor, înglobând i cele mai
îndep rtate elemente, n-ar putea fi numit nici
finit, dar nici infinit, pentru c ambele expresii
au întrucâtva un caracter static, pe când
realitatea e de natur totalmente dinamic — i
cosmosul, cel pu in de o bun bucat de vreme,
mai precis, de o mie nou sute milioane de ani,
s-ar afla într-o stare de extensiune frenetic ,
adic în stare de explozie în aceast privin ,
evolu ia spre ro u a luminii provenind de la
numeroase galaxii â c ror dep rtare de noi este,
mai mult sau mai pu in, cunoscut , nu mai
permite nici o îndoial — cu cât alterarea culorii
acestei lumini spre cap tul ro u al spectrului
este mai pronun at , cu atât nebuloasa se afl la
o dep rtare mai mare de noi. E v dit c
nebuloasele tind s fug de noi, i la complexele
cele mai îndep rtate, aflate la o sut cincizeci de
milioane de ani-lumin , viteza centrifug este
aproape egal cu aceea dezvoltat de particulele
alfa dintr-o substan radioactiv , i anume de
dou zeci i cinci de mii de kilometri pe secund ,
vitez fa de care aceea a unei schije de bomb
explodând ar avea un ritm de melc. Deci, dac
toate sistemele C ii Lactee ar fugi unele de altele
într-un tempo exagerat la extrem, atunci
cuvântul "explozie" n-ar putea decât s
caracterizeze un cosmos în miniatur , într-un
stadiu de dilatare, sau nici atât chiar, nici pe
departe atât. Poate c vreodat acest univers s
fi fost static i s fi avut un simplu diametru de
un miliard de ani-lumin . În starea actual a
lucrurilor îns , se putea vorbi, desigur, de
extensiune, dar despre o extensiune constant ,
"finit " sau "infinit ", nu putea fi vorba. Dup cât
se p rea, Capercailzie îl putuse asigura pe
Adrian doar c suma tuturor sistemelor C ii
Lactee era de ordinul de m rime a sutelor de
miliarde, iar telescoapele noastre de ast zi, "abia
dac " puteau percepe un modest milion.
 a a gr it Adrian, fumând i zâmbind. Am
cut atunci apel la con tiin a lui, i-am cerut s
admit c toat vr jitoria cu cifre ce se pierd în
neant nu putea, era cu neputin s trezeasc
un sentiment de m re ie divin , de în are
moral . Dac toate astea sem nau a ceva, atunci
mai curând a bazaconie diavoleasc .
— Recunoa te, i-am spus, c aceste
enormit i luate din universul fizic nu sunt defel
productive în domeniul religiei. Ce respect i ce
în are moral n scut din respect pot izvorî din
imaginea unui haos incomensurabil cum e acel
al universului explodând? Absolut nici una!
Pietate, respect, cuviin sufleteasc , sentiment
religios sunt posibile numai în om, prin om, prin
limitarea la omenesc i p mântesc. Rodul lor ar
trebui s fie, ar putea fi, i va fi, un umanism cu
nuan religioas , determinat de sentimentul
pentru taina transcendent a omului, de
con tiin a mândr c nu-i doar o f ptur pur
biologic , ci c particip , cu o por iune esen ial
a fiin ei sale, la o lume spiritual ; c ii e dat
absolutul, conceptul de adev r, de libertate, de
dreptate, c are îndatorirea s se apropie de
perfec iune. În patetismul acesta, în aceast
îndatorire, în acest respect al omului pentru sine
însu i, se afl Dumnezeu; într-o sut de miliarde
de C i Lactee eu, unul, nu-l g sesc.
— Va s zic , e ti împotriva crea iunii, mi-a
spuns Adrian i împotriva naturii fizice,
originea omului i, q dat cu ea, a spiritului s u,
care, în definitiv, se mai afl i prin alte p i ale
cosmosului. Crea iunea fizic , acest monstru de
organizare universal , este, incontestabil, pre-
misa fenomenului moral, f de care nu i-ar
avea baz , i poate c ar trebui s numim binele
floarea r ului — une fleur du mal. Homo Dei122 al
u e, la urma urmei — sau nu la urma urmei,
îmi cer iertare, ci înainte de toate.— o bucat de
natur hidoas , înzestrat cu o cot , nu tocmai
din bel ug dimensionat , de posibilit i de
spiritualizare. De altfel, e amuzant de constatat
cât de mult înclin umanismul t u, ca de altfel
oricare alt umanism, c tre geocentrismul
medieval — evident în chip necesar. În general se
consider c umanismul e filo tiin ific; dar nu e,
pentru c nu po i considera obiectele tiin ei
drept scule ale diavolului f ca s consideri i
tiin a îns i la fel. Asta înseamn ev mediu.
Evul Mediu era geocentric i antropocentric.
Biserica, în care a supravie uit, când s-a ridicat
împotriva cuno tin elor astronomice, în spirit
umanist s-a ridicat, i le-a afurisit i le-a interzis
sub pretextul cinstirii omului, a st ruit în
ignoran sub pretextul omeniei. Vezi bine,
umanismul t u e ev mediu pur. El ap o
cosmologie de bisericu , de Kaisersaschern,
care duce la astrologie, la citirea pozi iilor
trilor, a constela iilor, cu prorocirile lor de
fericire i de nenorocire — foarte firesc i pe
bun dreptate; pentru c dependen a intim a
corpurilor unui grup or cosmic atât de strâns
legat, atât de coerent cum e sistemul nostru
solar, raporturile lor de intim vecin tate, sar în
ochi.
— Am mai vorbit noi odat de conjunctura
astrologic , i-am replicat eu. E mult de-atunci,
ne plimbam pe la Kuhmulde i discutam despre
muzic . Atunci ai luat ap rarea constela iei.
— O ap r i ast zi, mi-a r spuns. Se tiau
foarte multe pe vremea astrologiei. Se tiau, sau

122
Omul lui Dumnezeu (lat).
se b nuiau, lucruri la care ast zi încep s i
întoarc privirea i tiin a cea mai evoluat . C
bolile, molimile, epidemiile au de-a face cu
pozi ia a trilor era, în vremile acelea, o
certitudine intuit . Ast zi am ajuns atât de
departe încât a început s se discute dac nu
cumva germenii, bacteriile, organismele care
provoac pe p mânt o epidemie, s zicem de
grip , nu- i au cumva obâr ia pe alte planete, pe
Marte, Jupiter sau Venus.
Bolile molipsitoare, molimile, ca ciuma sau
moartea neagr cum i se mai zicea, probabil c
nu erau de pe planeta asta, mai ales c nici via a
îns i i în special începuturile ei nu pe p mânt
i avuseser originea, ci imigraser . tia din
surs foarte sigur , spunea Adrian, provin din
tri vecini, înv lui i într-o atmosfer mult mai
propice, omi ând mult metan i amoniac, ca de
pild Jupiter, Marte i Venus. De la ei, de la unul
dintre ei — îmi l sa mie alegerea — venise odat
via a, purtat de proiectile cosmice, sau pur i
simplu prin presiune radiat , i nimerise pe ne-
vinovata noastr planet , mai mult sau mai
pu in steril . Homo Dei umanist al meu, aceast
încununare a vie ii, cu îndatorirea lui spre
spiritual cu tot, nu e, probabil, decât produsul
unor gaze de putrefac ie ale unei constela ii
vecine...
— Floarea r ului, am repetat eu, dând din
cap.
— i înflorind adesea în r utate, a ad ugat el.
a m tachina, nu numai pe tema concep iei
mele mai omenoase despre lume, ci i cu
inexplicabilul lui capriciu de a st rui în fic iunea
unei anumite inform ri personale speciale,
directe , asupra st rii de lucruri între cer i
mânt. Nu tiam, dar ar fi trebuit s -mi dea
prin cap, c avea de gând s foloseasc toate
astea într-o lucrare, i anume în muzica
exprimând cosmosul, care-l preocupa pe vremea
aceea, dup episodul cu noile lieduri. A fost sur-
prinz toarea simfonie sau fantezie pentru
orchestr , într-o singur parte, compus în
ultimele luni ale anului 1913 i în primele ale lui
1914, numit Minunile Universului — cu totul
împotriva dorin ei i propunerii mele. M speria
frivolitatea titlului i-i propusesem Symphonia
cosmologica. Dar Adrian, zâmbind, persist i
men inu cealalt denumire, ironic ,
pseudopatetic , care, desigur, preg te te mai
bine pe cunosc tor pentru caracterul total
glume , grotesc, chiar dac uneori grav, festiv,
ceremonios-matematic al descrierii acestei
imensit i inimaginabile. Muzica din Minunile
Universului n-avea nimic comun cu spiritul din
rb toarea prim verii, cu toate c , într-un
anumit sens, constituia, desigur, o preg tire,
vreau s zic, n-avea nimic comun cu spiritul
glorific rii smerite, i dac anumite indicii
personale în scriitura muzical nu l-ar fi tr dat
pe autor, n-ai fi crezut c acela i suflet le-ar fi
putut concepe pe amândou . Caracterul i
substan a portretului orchestral al Universului,
ducând vreo treizeci de minute, e sarcasmul —
un sarcasm ce nu face decât s confirme din plin
opinia mea exprimat în cursul convorbirii, i
anume: gândurile despre incomensurabilul
extrauman nu sunt o hran pentru pietate; o
utate satanic , elogii ambigui de farsor, p rând
a se adresa nu numai însp imânt torului
mecanism de orologerie universal ci i mediului
în care acest univers se reflect , se repet : în
muzic , în cosmosul sunetelor, i faptul acesta
i-a avut partea lui de contribu ie, deloc
neglijabil , la învinuirea adus artei prietenului
meu, de a fi, în fond, o virtuozitate antiartistic ,
o blasfemie, o nelegiuire nihilist .
Dar de ajuns despre toate astea. Urm toarele
dou capitole am inten ia s le consacru
experien elor mondene din anii 1913 — 1914,
sfâr it de epoc , ultimul carnaval la München
înainte de izbucnirea r zboiului, pe care le-am
împ rt it cu Adrian Leverkühn.

XXVIII

Am mai spus c locatarul familiei

Schweigestill nu se înmormântase cu totul în
solitudinea monahal str juit de
Kaschperl-Suso, ci frecventa totu i anumite
cercuri mondene din ora , chiar dac o f cea
sporadic i reticent. Iar faptul c , oricum, era
obligat — i toat lumea tia asta — s plece
devreme, din cauza trenului de la ora un-
sprezece, îl lini tea i-i f cea chiar pl cere. Ne
întâlneam la familia Rodde, în Rambergstrasse,
i în scurt vreme ajunsesem în rela ii destul de
cordiale cu cei din cercul lor, cu so ii Knoterich,
cu doctorul Kranich, cu Zink i Spengler, cu
Schwerdtfeger, violonistul care tia s fluiere atât
de frumos; ne mai întâlneam în casa
Schlaginhaufen, la Radbruch, din
Furstenstrasse, editorul lui Schildknäpp, sau în
elegantul apartament de la etajul întâi al
fabricantului de hârtie Bullinger (de altminteri
renan de origine), unde tot Rüdiger ne
prezentase.
i în casa Rodde, i în salonul cu coloane al
so ilor Schlaginhaufen eram primit cu pl cere s
cânt la viola d amore ceea ce de altminteri era
singura contribu ie monden mai de seam în
stare s-o aduc un simplu c rturar i dasc l ca
mine, incapabil a str luci vreodat în
conversa ie. În Rambergstrasse, imboldul îmi
venea mai mult de la astmaticul doctor Kranich
i de la Baptist Spengler: unul din curiozitate de
numismat i amator de antichit i (sta bucuros
de vorb cu mine despre istoricul familiei viorii în
limbajul lui bine articulat i clar, cel lalt din
simpatie pentru tot ce ie ea din comun, pentru
deosebit). Trebuia îns , în casa asta, s in
seama de pofta nes ioas a lui Konrad
Knoterich dea se auzi cum cânta gâfâind la
violoncel, precum i de preferin a, de altfel per-
fect justificat , a acelui public restrâns pentru
felul captivant de a interpreta la vioar al lui
Schwerdtfeger. M sim eam cu atât mai m gulit
în vanitatea mea (n-o t duiesc nicicum) de
solicit rile venite din cercul mult mai vast i mai
select pe care ambi ia doamnei doctor
Schlaginhaufen, n scut von Plausig, tiuse s -l
formeze în jurul ei i al so ului s u înzestrat cu
un pronun at accent vab i destul de tare de
ureche, solicit ri foarte insistente , ce m sileau
aproape totdeauna s -mi aduc instrumentul în
Briennerstrasse, ca s le cânt, eu care nu
cultivam aceast art decât ca un amator, o
chaconn , o saraband , din secolul al XVII-lea,
un plaisir d'amour din al XVIII-lea, sau o sonat
a lui Ariosti, prietenul lui Händel, sau una de
Haydn, scris pentru viola di Bordone (dar se
putea cânta i la viola d amore).
Ini iativa nu pornea totdeauna de la
Jeannette Scheurl, ci i de la excelen a sa von
Riedesel, intendentul general al teatrelor, a c rui
binevoitoare protec ie acordat vechilor
instrumente i muzicii vechi nu- i avea originea
într-o înclinare de savant i de amator de
antichit i, ca la Kranich, ci mai curând într-o
tendin conservatoare. Ceea ce se-n elege, e o
mare deosebire. Acest om de Curte, fost colonel
de cavalerie, fusese numit în postul s u actual
numai i numai pentru c -i mersese vorba c
tie s cânte pu in la pian (câte secole par s ne
despart ast zi de vremea când deveneai
intendent general al teatrelor pentru c erai nobil
i pe deasupra tiai s cân i pu in la pian!) — va
zic baronul Riedesel vedea în tot ce-i vechi,
istoric, un zid de ap rare împotriva modernului
i revolu ionarului, un fel de polemic feudal
împotriva for, i în acest sens le sprijinea, f ca
în realitate s priceap ceva. Pentru c , a a cum
nu po i în elege ce-i nou i tân r dac nu e ti
profund p truns de tradi ie, tot atât de fals i
de steril r mâne dragostea de trecut, dac res-
pinge noul ce na te din el ca o necesitate
istoric . A a de pild , Riedesel pre uia i patrona
baletul, pentru c ar fi "gra ios". Epitetul
"gra ios" era pentru baron un cuvânt de ordine
conservator prin care polemiza împotriva mo-
dernismului revolu ionar. Nici nu b nuia
existen a acelei lumi de tradi ie artistic a
baletului ruso-francez, tradi ie reprezentat de
un Ceaikovski, un Ravel, un Stravinski. i era cu
des vâr ire str in de ideile pe care acest din
urm muzician rus avea s le formuleze mai
târziu despre baletul clasic: c ar fi triumful
ac iunii chibzuite asupra sim urilor dezl uite,
al ordinii asupra hazardului, model de con tient
ac iune apolinic , pild exemplar de art . Ce
reu ea baronul s vad în balet erau doar
tutu-urile de tifon, umblatul pe poante i bra ele
"gra ios" ridicate deasupra capului, sub privirile
unei societ i de curteni propov duitoare a
"idealului", prohibind detestabila îndoial ,
patronând din loji o burghezie bine inut în
frâu, admis în staluri.
În casa Schlaginhaufen, fire te, se cânta mult
Wagner, pentru c soprana dramatic fonia
Orlanda, o femeie zdrav , i tenorul eroic
Harald Kjoejelund, b rbat voinic, obez cu
pince-nez i voce de bronz, erau foarte frecvent
oaspe ii acestei familii. Dar Herr von Riedesel
înglobase opera lui Wagner — f de care de
altfel teatrul lui nu s-ar fi putut men ine — a a
zgomotoas i violent cum era, o înglobase zic,
mai mult sau mai pu in, în domeniul
"gra iosului" feudal i-i ar ta respect, cu-atât mai
bucuros cu cât începuser s existe i lucruri
mai noi, care o dep eau, i pe acestea le putea
respinge numai manevrând împotriv -le, la
modul conservator, pe Wagner. Astfel c s-a
ajuns pân acolo încât excelen a sa acompania
personal la pian pe cânt re i, ceea ce îi m gulea,
cu toate c talentele sale pianistice greu puteau
spunde exigen elor dificilei reduc ii pentru pian
i nu o dat periclitau efectele. Mie nu-mi pl cea
deloc s -l aud pe Kjoejelund cânt re ul Cur ii,
trâmbi ând interminabilele i nes ratele arii din
potcov rie ale lui Siegfried cu atâta vehemen ,
încât în salon cristalele, piesele decorative ceva
mai ginga e începeau s se agite, zgâl âindu-se
i zorn ind. Dar m rturisesc c rezist cu greu
emo iei produse de o voce feminin eroic de
felul celei â Taniei Orlanda. Masivitatea
persoanei, puterea organului, coala accentelor
dramatice d deau iluzia unui suflet regesc de
femeie în plin pasiune, iar când cânta de pild
aria Isoldei: "N-o tiai tu pe Frau Minne?" pân la
extaticul "De-ar fi f clia asta a ochilor lumin ,
n-a ov i s-o ating, zâmbind" ( i cânt rea a î i
completa ac iunea dramatic cu un gest energic
al bra ului repezit în jos, ca i cum ar zdrobi
ceva), nu lipsea mult s -ngenunchez cu lacrimi
în ochi în fa a celei care, cople it de aclama ii,
surâdea triumf toare. De altfel, o dat , dup ce
Adrian se oferise s-o acompanieze, zâmbi i el,
când, ridicându-se de la pian, a dat cu ochii de
fa a mea zguduit de emo ie.
Când te afli sub imperiul unor asemenea
impresii, î i face pl cere c aduci o contribu ie
artistic , un divertisment, celor de fa , i de
aceea m-a mi cat gestul excelen ei-sale von
Riedesel, imediat confirmat i de eleganta
amfitrioan cu picioare lungi i zvelte, de a m
îndemna, e-adev rat, într-un limbaj de
coloratur sud-german , dar impregnat de tonul
ios, ofi eresc, peremptoriu, s mai cânt o dat
andantele i menuetul de Milandre (1770) as-
cultat recent tot acolo pe cele apte coarde ale
mele. Ah, slab e omul! i eram recunosc tor,
uitasem cu des vâr ire aversiunea pe care mi-o
inspira fizionomia lui plat , goal , de o
inepuizabil impertinen de aristocrat, cu
musta blond r sucit i pom dat , cu obrajii
rotofei i bine b rbieri i, cu monoclul sclipindu-i
în ochi sub b sprincean ce-ncepuse s
înc run easc . Pentru Adrian, tiam, figura
acestui cavaler se situa dincolo de orice apre-
ciere, dincolo de ur i dispre , ba chiar dincolo
de batjocur ; dup el, Riedesel nu merita nici
car un gest din umeri i, în fond, astea erau i
sentimentele mele. Îns în momente ca acelea,
când eram solicitat s m manifest, s contribui
la recrearea asisten ei cu ceva "gra ios", bun s-o
ajute s i revin dup asaltul
revolu ionar-arivist, nu m puteam împiedica
-mi fie drag.
 Era ceva foarte ciudat, pe de o parte penibil,
dar pe de alta comic, când, dup
conservatorismul lui Riedesel, d deai peste altul,
la care nu era chiar atât vorba de d inuit "înc ",
ci mai curând de dat "iar i" înapoi, de un
conservatorism post i contrarevolu ionar, de un
spirit de frond împotriva ierarhiei de valori
burgheze liberale, v zute de pe cealalt pozi ie,
nu legat de "înainte" ci de "dup ". Spiritul
vremii prezenta acum, în fine, prilejul unei
asemenea întâlniri, încurajatoare, dar i
uluitoare pentru vechiul conservatorism simplist,
i chiar i în ambi iosul salon, pestri cum nu se
mai poate, al doamnei Schlaginhaufen se oferea
un asemenea prilej: anume în persoana
literatului doctor Haim Breisacher, un tip cu ca-
racterul rasial extrem de pronun at, foarte
preg tit din punct de vedere intelectual, de o
nemaipomenit temeritate i de o urâ enie
fascinant , i care juca în acest mediu, cu o
dit satisfac ie r ut cioas , rolul corpului
str in, rolul de ferment. Amfitrioana pre uia
dialectica lui debitat din abunden , cu un
viguros accent din Palatinat de altfel,
promptitudinea paradoxurilor lui, stârnind
cucoanele s bat din palme cu un fel de veselie
factice. În ce-l privea pe oaspete, se compl cea în
cercul acela, f îndoial din snobism, dar i din
nevoia de a ului o lume de elegante prostu e cu
idei ce-ar fi provocat, la cafeneaua litera ilor,
desigur, mult mai pu in senza ie. Nu-l puteam
suferi, totdeauna am v zut în omul acesta un
intelectual intrigant, i eram convins c i lui
Adrian îi era antipatic, cu toate c , din motive
inexplicabile, n-am ajuns niciodat cu el la un
schimb de opinii mai insistent pe tema asta.
Darul lui Breisacher, îns , de-a adulmeca i
stabili contacte cu mi carea spiritual a
timpului, flerul s u pentru cele mai recente
schimb ri de orientare nu le-am contestat
niciodat , i unele dintre ele le aflam pentru
prima oar de la el sau din conversa iile lui prin
saloane.
Era un om cu o cultur multilateral , capabil
vorbeasc despre toate i orice, un filozof al
culturii, a c rui orientare îns era întrucâtva
împotriva culturii, deoarece el sus inea c nu
vede în toat istoria ei decât un proces de
descompunere. În gura lui cuvântul "progres"
ta un iz de indicibil dispre ; avea un fel
nimicitor de a-l rosti, i sim eai foarte bine c
omul acesta considera sarcasmul reac ionar
aruncat progresului în fa drept veritabilul s u
permis de vedere în respectiva societate,
atributul aptitudinii lui mondene. Denigra cu
spirit — dar spiritul lui nu era simpatic —
evolu ia picturii, de la stadiul primitiv al celor
dou dimensiuni, pân la apari ia perspectivei.
Este o culme a arogan ei i stupidit ii moderne,
declara el, s consideri drept incapacitate,
inaptitudine sau primitivism stângaci refuzul
artei anterioare perspectivei de a accepta iluzia
optic a perspectivei i s ridici din umeri la
aceasta, într-un gest de mil . Refuzul,
renun area, dispre ul, opina Breisacher, n-ar fi
neputin , ne tiin , n-ar fi certificat de
indigen . Ca i cum iluzia n-ar fi principiul artei
de cea mai proast calitate, care se potrive te cel
mai mult plebei, ca i cum a nu voi s tii nimic
despre el n-ar fi, în realitate, un indiciu de
noble e a gustului! A nu voi s tii nimic despre
anumite lucruri, aceast capacitate de a te
apropia de în elepciune, sau mai curând, de a fi
o p rticic din ea, este o deprindere care, din
nefericire, a început s fie uitat , i acum
înfumurarea ordinar î i zice progres.
Obi nui ii salonului doamnei n scute von
Plausig se sim eau oarecum atra i, solidari cu
aceste puncte de vedere, dar, cred eu, mâi
curând aveau sentimentul c nu Breisacher era
chiar cel mai îndrept it s le reprezinte, cu toate
s-ar fi putut ca nu ei s fie cei mai indica i s
le aplaude.
Tot astfel st teau lucrurile, mai spunea
Breisacher, i în muzic ; se gr besc s considere
trecerea de la monodie la polifonie, la armonie,
drept un progres al culturii, când în realitate, era
tocmai dimpotriv , o cucerire a barbariei.
— Cum adic ... pardon... a barbariei? f cea
Herr von Riedesel, deprins s vad în barbarie o
form — e-adev rat, pu in cam compromi toare
— a conservatorismului.
— Desigur, excelen . Originile muzicii
polifonice, adic a cântecului în cuvinte i cvarte
simultane, trebuie c utate foarte departe de
centrul civiliza iei muzicale, de Roma, unde
frumuse ea vocii i cultul ei erau la ele acas ;
aceste origini se afl în Nordul cel cu gâtlejurile
gu ite, unde pare s fi constituit o compensa ie
a acestei r gu eli. Se afl în Anglia i Fran a, mai
ales în s lbatica Bretagne,
cea dintâi introducând ter a în armonie.
a-numita în are pe o treapt superioar ,
complicarea, progresul, sunt uneori opera
barbariei. Las în seama altora s hot rasc dac
pentru asta li se cuvin elogii...
Era limpede ca lumina zilei c Breisacher se
amuza pe seama excelen ei sale i a întregii
asisten e, pozând în acela i timp în om cu opinii
conservatoare. i nu se sim ea bine cât vreme
mai r mânea cineva care s tie ce trebuie s
cread . Se-n elege, muzica vocal polifonic ,
aceast inven ie a barbariei progresiste, deveni
obiectul binevoitoarei sale protec ii conservatoare
îndat dup ce s-a produs istorica ei trecere la
principiul armonic al acordurilor i astfel la
muzica instrumental a ultimelor dou secole.
Acum, aceasta devenea dec derea, i anume
dec derea marii i singurei arte autentice a
contrapunctului, jocul sacru i rece al cifrelor
care, slav Domnului, n-apucaser înc s aib
nimic a face cu prostituarea sentimentelor, cu
nelegiuita dinamic ; i în aceast dec dere, în
chiar miezul ei, e cuprins i marele Bach din
Eisenach, despre care Goethe spusese, pe bun
dreptate, c -i un simplu armonist. Nu po i fi
inventatorul clavecinului temperat, deci al
posibilit ii unor interpret ri multiple a fiec rui
sunet, i apoi s -l schimbi enarmonic, deci în
modula ia armonic mai nou , romantic , i s
nu- i meri i calificativul aspru pe care-l aplicase
expertul de la Weimar. Contrapunct armonic?
a ceva nu exist ! Nu-i nici cal, nici m gar. Mo-
dificarea, efeminarea i falsificarea,
st lm cirea polifoniei vechi i autentice, care
era o interpenetrare de voci diferite, într-o
construc ie de acorduri armonice, a început înc
din secolul al XVI-lea, i oameni ca Palestrina,
cei doi Gabrieli i Orlando di Lasso al nostru,
omul acela cumsecade, i-au avut i ei partea lor
ru inoas de vin . Domnii ace tia ne-au
familiarizat "omene te" cu no iunea de art
vocal-polifonic , da-da, i de aceea ne apar drept
cei mai mari me teri ai stilului. Dar asta se
datore te pur i simplu faptului c se
compl ceau, de cele mai multe ori, într-o
scriitur pur de acorduri, i felul lor de a trata
stilul polifonic, i-a a destul de lamentabil, pen-
tru c inea seama de acordul armonic, mai era
dezlânat i de raporturile dintre consonan i
disonan .
To i se minunau i se pr deau de râs,
tându-se cu palma pe genunchi ; în timpul
acesta eu c utam s întâlnesc privirea lui
Adrian, s -i v d reac ia la peror rile enervante,
dar el se eschiva. În ce-l privea pe Riedesel, era
prad unei confuzii totale.
— Pardon, încerca el, da i-mi voie... Bach,
Palestrina...
Pentru baron numele acestea purtau o
aureol de autoritate conservatoare i acum se
pomenea cu ele aruncate pe maidanul
putrefac iei moderniste. În fond ar fi vrut s fie
de acord — dar era cuprins în acela i timp de un
sentiment straniu, care-l f cea s i scoat
monoclul, i gestul acesta r pea fe ei sale i
ultima urm de inteligen . Nu-i merse mai bine
nici când Breisacher, continuându- i diatriba
împotriva culturii, p trunse pe domeniul
Vechiului Testament, evolua adic în sfera sa
originar personal , se referi la neamul, la
poporul iudeu i la istoria lui spiritual ,
manifestând i aici un conservatorism nu numai
veninos, dar i profund echivoc i grosolan. Dac
st teai s -l ascul i, descompunerea,
îndobitocirea, pierderea oric rui contact cu
vechiul, cu autenticul, începuser s se
manifeste înc de timpuriu în acest atât de ve-
nerabil i nevisat domeniu. Tot ce pot spune e c
omul era de un comic nebun. În concep ia lui,
personaje biblice, venerabile pentru orice suflet
de cre tin, ca regele David sau Solomon, profe ii,
cu sporov ial lor despre bunul Dumnezeu din
ceruri, erau ni te simpli reprezentan i dec zu i ai
unei teologii decolorate i învechite, tardive, care
nici idee nu mai avea despre realit ile iudaice
vechi i autentice ale poporului lui
Elohim-Jehova, iar în ritualul cu care, la vremea
lui, acest Dumnezeu na ional fusese cinstit
într-un adev rat spirit popular, sau mai curând i
se impusese o prezen corporal , nu mai vedea
decât o "tain a vremilor str bune". Mai ales
împotriva "în eleptului" Solomon avea el ce-avea,
i îl maltrata în a a hal, încât domnii uierau
printre din i, iar cucoanele chicoteau uluite.
— Pardon, f cea iar von Riedesel. Sunt, ca s
zic a a... Regele Solomon, în toat splendoarea
lui... N-ar trebui poate...
— Nu, excelen , n-ar trebui, r spundea
Breisacher. Omul acela a fost vin estet sec tuit
de pl ceri erotice, iar sub aspect religios un
zevzec progresist, tipic pentru regresul cultului
unui Dumnezeu na ional prezent i activ, ce
însuma în sine for a metafizic a poporului ,
sacrificându-l pentru ni te predici adresate unui
Dumnezeu în ceruri, abstract, comun omenirii
întregi, a trecut adic de la o religie na ional la
una interna ional . Ca s ne convingem, n-avem
decât s citim scandaloasa cuvântare inut
dup terminarea primului templu, i în care
punea întrebarea: "S fie oare cu putin ca
Dumnezeu s aib loca pe p mânt?" — ca i
cum singura i unica mare datorie a poporului
lui Israel n-ar fi fost aceea de a ridica un
ad post, un cort, Dumnezeului lui i de a se
îngriji, din toate puterile, s -i asigure prezen a
permanent . Lui Solomon îns nu-i e ru ine s
declame "Vezi, cerul i cerurile cerurilor nu sunt
în stare s te cuprind , cu atât mai mult acest
templu pe care eu l-am zidit!" Astea-s vorbe
goale, începutul sfâr itului, i-anume a
reprezent rii degenerate a lui Dumnezeu,
propov duit de poe ii psalmi ti, care-l exileaz
definitiv pe Dumnezeu în ceruri, i-acolo, în
ceruri, îi cânt ve nic osanele, când Pentateuhul
nu tie nimic de ceruri ca l ca al dumnezeirii.
Altceva spune el: c Elohim p te în fruntea
poporului, într-o coloan de foc, c vrea s
locuiasc în mijlocul poporului, s se amestece
printre rândurile lui i s i aib acolo
jertfelnicul — ca s evite cuvântul inconsistent i
omenesc de mai târziu, "altar". Este oare
admisibil ca psalmistul s pun în gura lui
Dumnezeu cuvintele: "M nânc eu carnea
taurilor, beau eu sângele apilor?" A pune a a
ceva în gura lui Dumnezeu e pur i simplu
nemaipomenit, e-o palm a impertinen ei
ra ionaliste pe obrazul Pentateuhului, care
nume te sacrificiul în mod explicit "pâinea",
adic hrana adev rat a lui Dumnezeu. De la
aceast întrebare, ca i de la cuvintele
în eleptului Solomon nu mai e decât un pas pân
la Malmodnide, despre care se spune c ar fi fost
cel mai mare rabin al evului mediu, un adept, un
asimilant al adev rului lui Aristotel, i care
merge pân acolo încât reu te s "explice"
jertfa ca o concesie f cut de Dumnezeu
instinctelor p gâne ale poporului. Ha, ha, s
explice! Bun, jertfa de sânge i de gr sime de pe
vremuri, dat prin sare i condimentat cu
arome excitante care i se oferea drept hran lui
Dumnezeu, care-i d dea un trup, îl p stra în
prezent, e pentru psalmist doar un "simbol" (mai
am înc -n urechi accentul de indescriptibil
dispre cu care doctorul Breisacher rostea acest
cuvânt) — nu se mai jertfe te o vit , ci, s nu- i
vin s crezi, se aduce prinos de mul umire i
smerenie. "Cine mul ume te, jertfe te", se zice
acum, " i m cinste te". Iar alt dat "Un suflet
plin de c in e-o jertf adus Domnului".
Într-un cuvânt, popor, sânge, realitate religioas
s-au dus de mult, s-au pr dit; ce-a mai r mas
e-o zeam lung i umanitar ...
Astea toate ca o mostr a elucubra iilor
ultraconservatoare ale lui Breisacher. Era, pe cât
de amuzant, pe atât de dezgust tor. Nu mai
contenea explicând ritualul autentic, cultul
realului i nicidecum al universalului abstract, i
în consecin deloc "atotputernic" i nici
"omniprezent", al unui Dumnezeu popular, ca o
tehnic magic , o manipulare dinamic , din care
nu lipseau primejdiile corporale, i cu care u or
se ajungea la accidente, la scurtcircuite
catastrofale, rezultate din erori, din mi ri
gre ite. Fii lui Aron muriser pentru c
aduseser fa ei "foc str in" de neamul lor. Tot un
accident tehnic nenorocit, consecin a fireasc a
unei gre eli. Unul, pe nume Uza, apucase cu
nesocotin o lad , sau cum i se zicea pe-atunci
"chivotul legii", i lada fusese cât pe-aci s
alunece pe când era transportat într-un car, iar
omul c zuse mort. Era i asta o desc rcare
dinamic transcendental , provocat de
neglijen a regelui David care prea mult cânta la
harf i nu mai era în toate min ile, i ca un
filistin poruncise s se transporte lada cu carul
in loc s respecte prescrip iile bine întemeiate ale
Pentateuhului, unde st scris s se poarte l zile
pe targa. Tocmai asta-i: David nu era în mai
mic m sur înstr inat de obâr ie i îndobitocit,
ca s nu zic abrutizat, decât era Solomon.
Despre primejdiile dinamice ale recens mântului
u nu i-a dat seama nici un moment, i
organizarea lui a provocat o grav como ie
biologic , o epidemie, o mortalitate, care nu erau
decât reac ia u or previzibil a for elor metafizice
ale poporului. Pentru c un popor autentic pur i
simplu nu putea suporta astfel de înregistr ri
mecaniciste, dizolvarea prin num toare a unui
tot dinamic în unit i uniforme.
Lui Breisacher îi f cu, desigur, pl cere când o
cucoan îl întrerupse spunând c ea n-ar fi
crezut c un recens mânt al popula iei s fie un
atât de mare p cat.
— P cat? r spunse el, exagerând tonul
interogativ. Nu, într-o religie autentic , la un
popor autentic, asemenea no iuni teologice terse
cum e "p cat" i "isp ire" nu apar nici m car în
raporturile etice cauzale. Aici era vorba de
cauzalitatea erorii i de accidentul func ional.
Religia i etica n-aveau comun decât faptul c
aceasta din urm reprezenta degenerescenta
celei dintâi. Tot ce e moral nu e decât deformarea
"pur spiritual " a ritualului. i, exist oare ceva
mai uitat de Dumnezeu, decât "pur spiritualul"?
Religiile universale, lipsite de orice specific, au
mas s transforme ruga, sit venia verbo, într-o
cerere de îndurare, într-o cer etorie: "Ah,
Doamne, Dumnezeule, fie- i mil " sau "Doamne,
îndur -te" sau "Ajut -m , Doamne" sau "D -mi"
sau "Bun tatea Ta, Doamne". Asta-i, a a-zisa
rug ...
— Pardon, f cu von Riedesel, de data asta cu
real vehemen . Ce e drept, e drept, dar în ce
prive te, comanda "Pentru rug ciune,
descoperi i!" a fost întotdeauna...
— Rug ciunea, continu Breisacher
neîndur tor, este forma tardiv vulgarizat i
diluat în ra ionalism a ceva foarte energic, activ
i forte: invocarea magic , constrângerea lui
Dumnezeu.
Mi-era sincer mil de baron. S i vad
conservatorismul lui de cavaler t iat de cartea
atavismului jucat cu diabolic abilitate de un
radicalism al conserv rii care nu mai avea nimic
cavaleresc, ci mai curând ceva revolu ionar,
creând o stare de spirit mai dizolvant decât
orice liberalism i având totu i, parc în
derâdere, un farmec conservator l udabil, toate,
desigur, c -l tulburau pân în adâncul sufletului
— m i gândeam la viitoarea sa noapte de
insomnie, dar în privin a asta poate c mergeam
prea departe cu comp timirea. Pe de alt parte,
nici Breisacher nu st tea chiar atât de str lucit;
ar fi fost cel mai u or lucru s -l contrazici, s -i
atragi aten ia c dispre uirea din punct de vedere
spiritual a jertfei nu apare pentru prima oar la
profe i, ci poate fi g sit chiar in Pentateuh,
i-anume la Moise, care spune de-a dreptul c
jertfa este un lucru secundar i pune toat
greutatea pe ascultarea lui Dumnezeu, pe
respectarea poruncilor lui. Dar omul cu o
sensibilitate mai delicat se sfiie te s tulbure; îi
repugn s n ruie cu contraargumente o
succesiune de idei preelaborat , i menajeaz
spiritul chiar în antispirit. Ast zi se vede prea
bine c asta a fost sl biciunea civiliza iei noastre,
menajarea i respectarea cu prea mult
rinimie a altora — când la partea advers nu
întâlneai decât obr znicie curat i cea mai
crâncen intoleran .
La toate lucrurile acestea m gândeam când,
chiar la începutul acestor relat ri, îngr deam
rturisirea mea de credin filosemit cu
observa ia c întâlnisem în cale i specimene
destul de iritante din aceast ras i numele li-
teratului Breisacher îmi sc pase prematur din
condei. De altfel, po i oare lua în nume de r u
spiritului iudaic faptul c receptivitatea sa
trunz toare pentru ceea ce reprezint viitorul
 i noul d inuie te chiar i în situa iile cele mai
complicate, când avangardismul se împlete te cu
reac ionarismul? în orice caz, eu, atunci, în casa
Schlaginhaufen, d deam pentru prima oar , prin
acest Breisacher, peste lumea nou a
antiumanismului, de care, cu firea mea blajin ,
nici nu auzisem pân atunci.

XXIX

Carnavalul din 1914, la München,

pt mânile acelea de înfr ire i voie bun , de
obraji îmbujora i datorit petrecerilor dintre
Boboteaz i Miercurea Cenu ii, cu feluritele lor
serb ri publice i particulare la care, tân r
profesor la liceul din Freising, participam singur
sau în tov ia lui Adrian, mi-au l sat o
amintire foarte vie, sau mai bine a zice:
prevestitoare de nenorociri. Avea s fie ultimul
carnaval înainte de izbucnirea celor patru ani de
zboi, c tând acum, în perspectiva noastr
istoric i în groaza zilelor de ast zi, caracterul
unei epoci: a a-nu mi-tul prim r zboi mondial,
cel ce a pus cap t pentru totdeauna inocen ei
estetice a vie ii din ora ul de pe Isar, tihnei lui
dionisiace, dac mi-e îng duit s m exprim ast-
fel. Avea s fie i timpul în care s-au desf urat,
sub ochii mei, unele evenimente fatale câtorva
persoane din cercul cuno tin elor noastre,
evenimente ce au trecut, se-n elege, aproape
neobservate de restul omenirii, i care au dus la
catastrofele povestite în aceste file, povestite
pentru c ele au influen at, într-o anumit
sur , via a i destinul eroului meu, Adrian
Leverkühn, ba am chiar profunda certitudine c
într-una din ele a fost implicat în mod obscur dar
activ i aduc tor de moarte.
Nu m refer la soarta Clarissei Rodde, acea
blondin zvelt , mândr i zeflemist , amatoare
de jocuri macabre, care pe vremea aceea mai era
înc printre noi, mai locuia în casa mamei sale,
i a participat la petrecerile carnavalului, de i se
preg tea s plece din ora , s accepte un anga-
jament de prim -amorez pe o scen din
provincie, post procurat de profesorul ei,
interpretul rolurilor de tat nobil la Teatrul
Cur ii. Ce-a urmat a fost o nenorocire, dar
mentorul ei artistic — se numea Seiler — n-a
avut nici cea mai mic vin . Într-o zi el scrisese
doamnei senator Rodde, spunându-i c eleva sa
era excep ional de inteligent i plin de
entuziasm pentru teatru, dar c talentul ei nativ
nu era suficient pentru a-i asigura pe scen o ca-
rier str lucit ; îi lipsea baza elementar a
oric rei arte dramatice, instinctul de comedian ,
sângele de artist cum se spune, i se sim ea
dator s o sf tuiasc a nu persevera pe calea
apucat . Când a aflat Clarissa, a f cut o criz de
lacrimi, o izbucnire de dezn dejde, fapt care a
mi cat inima mamei, i actorul Seiler — prin
scrisoarea sa el se desc rcase de r spundere —
primi dispozi ii s duc la bun sfâr it
înv mântul i s o ajute, prin rela iile sale, pe
tân s capete undeva un post de debutant .
S-au scurs dou zeci i patru de ani de la
sfâr itul lamentabil al Clarissei, i în relatarea
lui voi urma ordinea cronologic . Spunând
acestea m gândesc i la destinul sorei sale Ines,
ptura delicat i îndurerat , înclinat spre
cultul trecutului i al suferin ei — i la cel al
rmanului Rudi Schwerdtfeger, la amintirea
ruia m înfiorasem adineauri, când nu m
putusem împiedica de a pomeni, în treac t,
implicarea solitarului Adrian Leverkühn în aceste
evenimente. Cititorul s-a deprins, sper, cu aceste
anticip ri ale mele i n-a vrea s vad în ele
dezordine i z ceal scriitoriceasc ! Pur i
simplu anumite lucruri, pe care în cutare i
cutare moment tiu c va trebui s le povestesc,
îngrijoreaz , m însp imânt cu mult vreme
înainte, m obsedeaz , i încerc s -mi mai
urez povara f când anticipat aluzie la ele,
într-o form accesibil numai mie, desigur —
cum s-ar zice, le scot din traist doar pe
jum tate. În felul acesta îmi las impresia c -mi
înlesnesc relatarea în perspectiv , c scot
ghimpele groazei, c -i diluez oroarea. Astea, ca
-mi scuz tehnica "eronat " a expunerii i ca s
poat fi în elese greut ile mele. E inutil, cred, s
spun c Adrian era cu des vâr ire str in de
începuturile evenimentelor expuse aici, c nu le
acorda nici m car o privire, i numai eu, având
mai mult curiozitate monden sau, mai
bine-zis, îndemnat de mai mult participare
omeneasc decât el, numai eu, zic, am fost cel
care i-am atras, într-o anumit m sur , aten ia
asupra lor. Iat despre ce este vorba:
Cum am mai l sat s se întrevad , cele dou
surori Rodde, atât Clarissa cât i Ines, nu se
în elegeau chiar atât de bine cu mama lor,
doamna senator, i nu rareori se putea deduce
boema facil i cam frivol a salonului ei,
existen a lor de dezr cina i, mobilat cu
resturi de patriciat burghez, le c lca pe nervi.
Amândou se str duiau s se smulg din starea
aceasta hibrid , fiecare în alt direc ie: mândra
Clarissa spre o carier pur artistic , dar pentru
care, dup cum fusese silit s constate la un mo-
ment dat maestrul ei îi lipsea chemarea sângelui;
iar melancolica i rafinata Ines, cu o înn scut
team de viat , înapoi spre ad postul, spre
scutul sufletesc al burgheziei a ezate i
asigurate, iar drumul c tre ea ducea printr-o
torie respectabil , dac se putea din
dragoste, dac nu, cum o da Dumnezeu, chiar i
dragoste. Ines apuc , fire te, cu
asentimentul cordial i sentimental al mamei
sale, pe acest drum — i naufragie cum
naufragiase i sora sa pe drumul ei. Ajunse la
tragica încheiere c , personal, acest ideal, al
toriei, nu i se potrivea, i nici epoca de
fr mânt ri i r sturn ri nu mai permitea rea-
lizarea lui.
Pe vremea aceea începuse s se apropie de ea
un anume doctor Helmut Institoris, estet, istoric
de art , docent la coala Politehnic , unde,
când uz de fotografii pe care le trimitea s
circule din mân în mân în sala de cursuri,
inea prelegeri despre teoria frumosului i arhi-
tectura Rena terii, dar avea foarte serioase anse
într-o bun zi s fie solicitat de Universitate,
ajung profesor, ef de catedr , membru al
Academiei etc., mai ales dac , burlac cum era,
dintr-o familie bine înst rit din Würzburg, în
perspectiva unei frumoase mo teniri, i-ar fi
consolidat pozi ia social prin întemeierea unui
min chemat s devin i un centru monden al
lumii lui. Se hot rî deci s se însoare; i nu avea
nevoie s se preocupe de situa ia financiara a
celei alese, dimpotriv , f cea parte dintre oamenii
care urm resc ca în c torie s fie ei cei ce in
ierile pungii, i s i tie nevasta cu totul la
mâna lor.
Faptul acesta nu era o dovad a t riei de
caracter i Institoris nici nu era, în realitate, un
om tare — ceea ce se putea deduce i din
admira ia estetic m rturisit pentru tot ce era
viguros i exuberant peste m sur . Era un
dolihocefal blond, mai curând m runt, de-o
elegan c utat , cu p rul lins, dat pu in cu
briantin , i piept nat cu c rare. Gura era u or
umbrit de o musta g lbuie, iar înd tul
ochelarilor auri i ochii alba tri priveau cu o ex-
presie de noble e delicat , ceea ce f cea greu de
în eles — sau poate dimpotriv , tocmai de aceea
era de în eles — cum de admira brutalitatea,
fire te, numai când era frumoas . Apar inea
tipului format de deceniile trecute care, dup
cum se exprimase odat foarte potrivit Baptist
Spengler, "le arde oftica-n pome i, dar ei strig
preget: Vai, ce puternic i frumoas -i
via a!"
Ce-i drept, Institoris nu striga, el vorbea încet,
mai mult murmura, chiar când evoca Rena terea
italian ca vestind o epoc "aburind de sânge i
frumuse e". i nici ofticos nu era; cel mult dac ,
la fel cu toat lumea aproape, în fraged tinere e
cuse i el o u oar tuberculoz , în schimb, era
pl pând, nervos, avea o afec iune a marelui
simpatic, a plexului solar, generator de frecvente
anxiet i i de presentimente funebre premature,
fiind pacient obi nuit al unui sanatoriu pentru
oameni boga i, la Merano. Desigur c se a tepta
i medicii s i îl asiguraser c i ei se a teptau —
o via conjugal echilibrat i confortabil
-i consolideze s tatea.
a c în iarna 1913—1914 el se apropie de
Ines Rodde a noastr într-un fel ce permitea s
prevezi o logodn . Aceasta se l îns a teptat
destul vreme, pân în prima perioad a
zboiului: sfiala i scrupulozitatea ambelor p i
au determinat o examinare mai îndelung , mai
atent a problemei dac , într-adev r, erau f cu i
unul pentru cel lalt. Dar când, fie în salonul
doamnei senator Rodde, unde Institoris î i
cuse intrarea cum cerea cuviin a, fie la
festivit i publice, "tân ra pereche" era adesea
zut vorbind retras într-un col or izolat,
aveai impresia c tocmai aceasta era problema în
discu ie — pe fa sau în aluzii — i observatorul
îng duitor care vedea înfiripându-se ceva ca un
fel de preliminarii, un fel de tentativ de logodn ,
se sim ea, f s vrea, îndemnat s ia i el
parte, în forul s u interior, la aceast discu ie.
Helmut î i aruncase ochii tocmai pe Ines
ar fi putut s par de mirare, pentru ca pân la
urm s se constate c era foarte de în eles. O
femeie a Rena terii nu era — fragilitatea ei
sufleteasc , privirea ei voalat plin de o distins
triste e, gâti orul împins oblic înainte, gura-i
uguiat gata la o u oar treng rie, f
gravitate, toate puteau însemna orice, numai
asta nu. Dar pretendentul nostru nici n-ar fi
tiut cum s tr iasc cu idealul s u estetic;
superioritatea sa masculin s-ar fi dovedit cu
totul neîndestul toare — n-aveai decât s i-l
imaginezi al turi de trepidanta i debordanta
Orlandaca s te convingi, i s ai i de ce râde.
Pe de alt parte Ines nu era deloc lipsit de
farmec feminin; nimic mai explicabil ca un
rbat care privea în jur s se îndr gosteasc de
rul s u greu, de mâinile fine, de gropi e, de
tinere ea distins i re inut . S-ar fi putut foarte
bine ca Ines s fie ceea ce-i trebuia. Conjunctura
îl atr gea; i-anume, originea patrician , pe care
ea punea accentul, de i condi iile actuale,
transplantarea, o declasau pu in, a a c
suprema ia lui nu era amenin at de o
diminuare; cel mult* putea s -i dea sentimentul
luând-o în c torie, o reabiliteaz , ridicând-o
între ai s i. O mam v duv , pe jum tate
 cit , i cam avid de pl ceri, o sor dornic
fac teatru, un cerc de rela ii mai mult sau
mai pu in boem — acestea erau circumstan ele,
i chiar dac se gândea la demnitatea sa, nu-i
displ ceau, cu-atât mai mult cu cât nu-i d unau
nici sub aspect monden, nici nu-i periclitau întru
nimic cariera i putea fi sigur c Ines, înzestrat
cu un trusou convenabil de sentimental
senatoare i poate i cu argint rie, va fi o
amfitrioan impecabil i plin de prestan .
Astfel mi se prezenta situa ia, privit din
punctul de vedere al lui Institoris. Dac încercam
îns s-o analizez cu ochii fetei, lucrurile p reau
nu se mai potriveasc tot atât de bine. Oricât
fi f cut eu uz de resursele mele imaginative,
nu-l puteam vedea pe omul acesta scund, pre-
ocupat de sine însu i, rafinat, e drept, i bine
crescut, dar fizice te total lipsit de orice
prestan (de altminteri avea un mers m runt i
pripit), nu-l vedeam, zic, oferind vreun fel de
atrac ie pentru cel lalt sex — pe când Ines, cu
toat severitatea ei auster i feciorelnic , avea
nevoie, în fond, de o asemenea chemare. La
aceasta se ad uga antagonismul pozi iilor lor
filozofice, concep iile lor de via — care puteau fi
considerate diametral opuse i absolut
caracteristice. Era, ca s folosesc cea mai scurt
form de exprimare, antinomia dintre estetic i
moral , antinomie ce domina de altfel în bun
parte dialectica culturii epocii i, într-o anumit
sur , se personifica în ace ti doi tineri:
conflictul dintre glorificarea doctrinar a "vie ii"
în superba ei lips de discern mânt — i cultul
pesimist al suferin ei, cu profunzimea i
în elepciunea lui. S-ar putea spune c la obâr ia
sa, aceast fecund antitez se întrupase într-o
singur persoan i c numai cu timpul s-a
scindat în dou segmente antagonice. Institoris
era — i-aici î i vine s adaugi: Doamne,
Dumnezeule! — pân -n m duva oaselor un om
al Rena terii, iar Ines Rodde, indiscutabil, copilul
moralei pesimiste. Pentru ea, o lume "aburind în
sânge i frumuse e" n-avea literalmente nici un
în eles, iar în ceea ce prive te "via a", tocmai asta
era chestiunea: fata c uta ocrotire împotriva ei,
într-o c torie strict burghez , distins , bine
ptu it b ne te, în stare s amortizeze, pe cât
posibil, orice lovitur . Ironia soartei a vrut ca
omul — sau omule ul — ce p rea c vrea s -i
ofere acest ad post, s se-n nebuneasc dup
tic lo iile frumoase i otr virile Rena terii
italiene.
îndoiesc c atunci când erau singuri, cei
doi alunecau în controverse asupra concep iei
despre lume. Vorbeau, foarte probabil, despre
lucruri mai apropiate i încercau, pur i simplu,
vad cum ar fi dac s-ar logodi. Filozofia f cea
mai curând obiectul conversa iilor mondene mai
înalte, i îmi aduc aminte de câteva ocazii când,
într-un cerc mai larg, la bufet sau în vreo ni la
un bal, opiniile lor se ciocniser în cadrul
discu iei generale: se întâmpla ca Institoris s
sus in c numai oameni cu instincte puternice
i brutale sunt capabili de opere mari, i atunci
Ines protesta, demonstrând c foarte adesea
caracterele profund cre tine cople ite de povara
con tiin ei lor, rafinate în suferin i cu
sentimente sumbre fa de via , d duser ceea
ce era mare în art . Mie, asemenea antiteze mi se
reau sterile i efemere, nu ineau seama de
realitate, de echilibrul care rareori izbutea,
echilibru cel mai adesea precar, între vitalitate i
infirmitate, ce constituie, indiscutabil, geniul.
Dar în aceast disput una din p i sus inea
ceea ce era, i-anume o stare vital maladiv ,
cealalt ceea ce adora, i-anume for a, a a c
amândou trebuiau l sate s i spun cuvântul.
Îmi amintesc c odat , când st m cu to ii
laolalt (erau de fa i so ii Knoterich, Zink i
Spengler, Schildknäpp i editorul s u Radbruch),
disputa amical se isc nu între cei doi
îndr gosti i, cum am putea începe s -i numim,
ci, destul de amuzant, între Institoris i Rudi
Schwerdtfeger care, îmbr cat foarte elegant în
vân tor, se afla i el printre noi. Nu mai tiu bine
despre ce anume era vorba; în orice caz,
divergen a de opinii fusese generat de o foarte
nevinovat remarc a lui Schwerdtfeger, acesta
din urm neacordându-i mare importan . Se
referea la un "merit", dup câte tiu, la ceva
cucerit prin lupte, realizat prin putere de voin ,
prin înfrângerea propriului eu, i Rudolf,
udând evenimentul din toat inima, îl numea
meritoriu, neîn elegând deloc ce-i venise lui
Institoris s refuze a recunoa te orice merit unui
fapt pentru care trebuia s transpiri în a a hal.
Din punctul de vedere al frumuse ii, zicea
Institoris, nu voin a ar fi demn de laud , ci
ruirea, i numai ei i s-ar cuveni calificativul de
meritoriu. Eforturile sunt plebee, iar nobil, i de
aceea singur meritoriu, e numai ceea ce se face
din instinct, involuntar, f efort. La drept
vorbind, bietul Rudi nu era nici erou, nici omul
capabil s treac peste sine, i toat via a nu
cuse nimic care s nu-i fi fost lesnicios, ca de
pild cântatul lui admirabil la vioar . Dar ceea ce
spusese Institoris îl c lcase pe nervi; sim ind,
vag, c era în joc ceva mai "înalt", ceva ce-i
sc pa, i r mânea inaccesibil, nu voi totu i s se
dea b tut. Umflându- i iritat buzele, îl privi pe
Institoris drept în fa , i ochii lui alba tri îi
sfredeleau pe rând pe-ai celuilalt.
— P i cum asta? E-absurd, zise el, mai mult
încet i ap sat, de unde s-ar fi putut deduce c
nu se sim ea sigur pe pozi ie. Meritul e merit i
ruirea nu-i nici un merit. Vorbe ti mereu de
frumuse e, doctore, dar e foarte frumos când
cineva se-nfrânge pe sine i face ceva mai bine
decât îi îng duie natura s-o fac . Tu ce spui,
Ines? i se adres el în c utare de ajutor,
întrebare ce exprima totala lui naivitate, pentru
nici idee n-avea cât de fundamental opus era
Ines Rodde, în asemenea lucruri, p rerilor lui
Helmut.
— Ai dreptate, r spunse ea, i o ro ea fin i
se ivi în obraji. În orice caz, eu î i dau dreptate."
ruirea e agreabil , dar cuvântul "merit1
cuprinde în sine o doz de admira ie, care nu se
cuvine nici d ruirii i nici instinctivului.
— Ai v zut?! exclam Schwerdtfeger
triumf tor, i Institoris r spunse râzând:
— Fire te. Ai tiut la ce u s ba i.
Dar, în totul, era ceva straniu, c ruia nimeni
nu i se putea sustrage, fiecare avu, m car o
clip , sentimentul acesta, confirmat i de ro ea a
din obrajii fetei (pentru c nu se stinsese
imediat). Era absolut genul ei s nu-i dea
dreptate lui Institoris, în cutare sau cutare
chestiune. Dar ca s dea dreptate junelui Rudi,
nu era în felul ei de-a fi. Schwerdtfeger nu tia c
exist ceva numit imoralism, i nu po i s dai
dreptate cuiva care nu pricepe teza opus — cel
pu in nu înainte de a i-o fi explicat. Cu toate c
logic era foarte natural i justificat, verdictul
pronun at de Ines avea ceva surprinz tor, ciudat
i, pentru mine, acest lucru fusese subliniat de
hohotul de râs cu care întâmpinase victoria
nemeritat a lui Schwerdtfeger, Clarissa, sora lui
Ines — f ptura mândr , cu b rbia prea scurt ;
ei, cert, nu-i sc pa niciodat nimic când su-
perioritatea — din motive ce n-aveau nimic a face
cu superioritatea — ie ea pu in compromis ,
dar, tot atât de cert, era convins c nu ie ise cu
nimic înjosit .
— Hai, exclam ea, Rudolf, hop! Spune
frumos mul umesc, scoal -te-n picioare, b iete,
i pleac -te în fa a doamnei! Adu salvatoarei tale
o înghe at i invit-o la primul vals!
a f cea ea întotdeauna. inea, plin de
mândrie, cu sora ei, i oricând era vorba de
demnitatea lor striga "hop!". i lui Institoris,
pretendentul, îi striga "hopa sus!" când se
dovedea mai lent în galanteriile obligatorii sau
când nu-i intra ceva în cap. Din mândrie era
totdeauna al turi de ceea ce se dovedea superior,
îi purta de grij , i se ar ta uimit în cel mai
înalt grad când nu i se pl tea imediat tributul
cuvenit. "Când el vrea ceva de la tine, p rea
Clarissa s spun , ce mai a tep i, sari!" îmi
amintesc foarte bine cum i-a spus o dat "Hop!"
lui Schwerdtfeger din pricina lui Adrian; acesta
i exprimase o dorin oarecare în leg tur cu
un concert al orchestrei Zapfenstosser (cred c
era vorba de un bilet pentru Jeannette Scheurl)
i Schwerdtfeger g sise cu cale s fac mofturi.
"Hai, Rudolf, hopa sus! a strigat ea. Ce
Dumnezeu, n-ai de gând s-o iei din loc?!"
— Ba da, nu, nu asta voiam... a îng imat el.
Desigur, dar...
— Nici un "dar", i-a retezat Clarissa scurt, cu
un aer de sus, jum tate glumind, pe jum tate
îns destul de serios.
i Adrian, ca i Schwerdtfeger de altfel,
râdeau — acesta din urm cu gestul lui obi nuit,
cu strâmb tura lui b ie easc în col ul gurii i
cu um rul împins înainte, promise c va aranja
totul.
Era ca i cum Clarissa ar fi v zut în Rudi un
fel de pretendent care trebuia s "sar "; în
realitate acesta se str duia necontenit i în
maniera cea mai naiv , încrez tor i neobosit, s
câ tige bun voin a lui Adrian. Clarissa încerca
de multe ori s m descoas , s afle ce gândesc
despre adev ratul pretendent, cel ce f cea curte
surorii sale — de altfel i Ines încerca, într-un fel
mai delicat, mai sfios, tres rind i retractând
aproape imediat, întocmai ca i cum ar fi vrut i
afle i s nu afle, s n-aud nimic. Amândou
surorile aveau încredere în mine: adic p reau
-mi atribuie o anume aptitudine, s m
socoteasc în stare i în drept s pre uiesc pe
al ii, ceea ce, oricum, dac era vorba s inspiri o
încredere total , te obliga, într-un fel, s r mâi în
afara jocului, s p strezi o neutralitate
irepro abil . Rolul de confident este totdeauna i
agreabil, dar i dureros, pentru c îl joci plecând
de la premisa c tu, personal, nu intri în
socoteal . Dar de câte ori nu mi-am spus c e
mult mai bine s inspiri oamenilor încredere,
decât s le stârne ti pasiuni! E mult mai bine s
le pari "de treab ", decât s le pari "frumos"!
În ochii lui Ines Rodde, un om "bun", un om
de treab , era probabil cel care vedea lumea
numai din unghiul raporturilor morale, nu i din
al celor stimulate estetic; de unde i încrederea ei
în mine. Trebuie s m rturisesc îns c purtarea
mea fa de surori nu era aceea i i c , într-o
oarecare m sur , opiniile mele referitoare la
Institoris variau dup persoana care m întreba.
Când st team de vorb cu Clarissa spuneam
mult mai deschis ce gândeam, m exprimam, ca
psiholog, asupra motivelor ce determinau
ezitarea lui de a se pronun a — ezitare, de
altminteri, nu unilateral — i nu m jenam s
fac ni elu haz, de convenien cu ea, pe seama
pirpiriului c zut în admira ia "instinctelor
brutale". Era cu totul altceva când m întreba
Ines. Atunci menajam sentimentele pe care ea,
pro forma, trebuia s le nutreasc , f ca în fond
cred în ele, menajam adic motivele de ra iune
pentru care, dup toate probabilit ile, avea s
se m rite cu Institoris, i vorbeam cu o stim
re inut despre însu irile lui solide, despre
tiin a, despre omenia lui curat , i despre
excelentele sale perspective. Era o problem
delicat s dau cuvintelor mele suficient
ldur — dar nici prea mult , pentru c mi se
rea c îmi angajez la fel de mult r spunderea,
fie c i-a fi confirmat fetei îndoielile i a fi dez-
gustat-o de refugiul mult râvnit, fie c a fi
încercat s-o conving s i înfrâng aceste
îndoieli; ba, uneori, din anumite pricini, tentativa
de a o convinge mi se p rea mai riscant decât
aceea de a îndemna s renun e.
Adev rul e c Ines se satur repede de
opiniile mele despre Helmut Institoris i î i l rgi
sfera confiden elor, o generaliza întrucâtva,
cerându-mi p rerea i despre alte persoane din
cercul nostru, de pild despre Zink i Spengler
sau, ca s mai dau un exemplu, despre
Schwerdtfeger. Voia s tie cam ce gândeam
despre felul cum cânta la vioar , despre
caracterul s u, dac aveam stim pentru el i
cât , i în stima asta, ce era seriozitate i ce
umor. I-am r spuns cât m-am priceput mai bine,
cu toat echitatea de care eram în stare, a a cum
am vorbit despre Rudolf în filele astea, i ea m-a
ascultat cu aten ie pentru ca apoi s întregeasc
elogiile mele amicale, dar i delimitate, cu ob-
serva ii proprii; n-am putut decât s m raliez
acestora, de i poate c m-au frapat pu in, prin
insisten a lor: o insisten pasiv care, dat fiind"
caracterul fetei, neîncrederea ei în lume, în via ,
nu putea surprinde, dar raportat la acest caz
anume, avea totu i ceva straniu.
La urma urmei nu era nici o minune c Ines,
ca i sora ei, care-l cunoscuser pe simpaticul
tân r cu-atâta vreme înaintea mea i erau cu
acesta în raporturi aproape de frate i sor , s -l
fi privit cu mai mult aten ie decât mine i s fi
tiut despre Schwerdtfeger mai multe lucruri
confiden iale. P rea un om f vicii, spusese
Ines (nu folosise termenul acesta, ci unul mai
blând, dar era clar c asta voise s spun ), un
om curat — de unde i felul lui de a fi încrez tor
i familiar, pentru c puritatea este încrez toare.
(Cuvânt mi tor în gura fetei, pentru c în ce o
privea nu era deloc încrez toare, chiar dac ,
excep ional, în mine avea încredere.) Nu bea —
numai ceai cu pu in zah r i f fri ca, dar asta
de trei ori pe zi —, nici nu fuma — decât în ocazii
cu totul rare, i nu- i f cuse nicidecum un obicei
din asta. Tuturor acestor stupefiante masculine
(dac -mi amintesc bine, a a se exprimase),
acestor narcotice, le substituia flirtul, lui îns i
se d ruia cu trup i suflet, p rea n scut pentru
el — nu pentru dragoste i prietenie care prin
firea lui i, ca s zic a a, în mâinile lui, ar fi
devenit flirt. Era un u uratic? Da i nu.
Categoric nu, în sensul banal, vulgar. N-aveai
deci s -l pui al turi de Bullinger, fabricantul,
umflat în pene pân nu mai putea, din pricina
bog iei lui, omul care obi nuia s fredoneze,
ironic:

"O inim voioas i-un sânge s tos

 Mai bune-s decât banii i-averea cât de
mare..."

Asta a a, ca s fac lumea i mai invidioas

pe averea lui — i î i puteai da seama de
deosebire. Dar era greu s te gânde ti mereu la
valoarea sa, s i în bu i sentimentul c nu
totdeauna te po i bizui pe el, i asta din pricina
lui, din pricina amabilit ii, a cochet riei, a
filfizoneriei lui, a nem suratei pasiuni pentru
mondenit i, care, la urma urmei, era ceva
însp imânt tor. Ines m întrebase dac nu
seam i eu c aceast viat de artist, în
petreceri i g teli, sau elegantul festival
Biedermeyer de la Cococello-Club, unde fusesem
de curând i noi, ar fi într-un dureros contrast
cu triste ea i dezam girile vie ii. Dac nu m
încercase i pe mine groaza vidului spiritual i a
nimicniciei ce domnea în mediocritatea
"reuniunilor" obi nuite, în opozi ie strident cu
agita ia febril produs de vin, de muzic , de
curentele nem rturisite ale rela iilor dintre
oameni. Uneori vedeai cu ochii cum cineva, vor-
bind cu un altul, p stra mecanic toate formele
mondene, dar era cu des vâr ire absent, cu
gândul la o alt persoan , pe care o fixa... i-
apoi, debandada, deranjul, resturile r spândite
peste tot in salon c tre sfâr itul "reuniunii". Ines
rturisi c uneori, dup o asemenea
"petrecere", plângea în pat un ceas întreg...
Continu s vorbeasc în felul acesta,
exprimând mai mult griji i critici cu un caracter
general, i p rea s fi uitat de Rudolf. Dar când
reveni la el, nu mai aveai nici o îndoial c între
timp nu-i ie ise nici o clip din minte. Când
vorbea despre filfizoneria lui monden , spunea
fata, avea în gând ceva cu totul inofensiv, ceva
doar de luat în râs, dar uneori lucrul acesta o
întrista. A a de pild , în societate, Rudi venea
totdeauna ultimul, din nevoia de a se l sa
teptat, de a fi el cel a teptat. Apoi, inea seama
de rivalit i, avea gelozii mondene: se apuca s
povesteasc c a fost ieri la cutare i la cutare, la
so ii Langewiesche, sau cum i-o mai fi chemând
pe prietenii lui, la so ii Rollwagen, cei cu dou
fete teribil de rasate. (Când aud cuvântul "rasate"
cutremur.) Dar totdeauna le povestea cu
aerul c se scuz , c încearc s împace pe
cineva, cam în sensul: "Din când în când tot
trebuie s mai trec i pe la ei" — i puteai fi sigur
acela i lucru îl spune i acolo, pentru c ar
vrea s -i lase pe to i s se legene în iluzia c
persoana cu care st de vorb îi e cea mai drag
— ca i cum fiecare ar trebui s acorde cea mai
mare importan acestui lucru. Dar convingerea
lui Rudi c în felul acesta îi face fiec ruia o
pl cere deosebit are ceva contagios. Vine
undeva la ceai la cinci, i spune c a promis s
fie la cinci jum tate sau la ase în alt parte, la
Langewiesche sau la Rollwagen, ceea ce se poate
foarte bine s nu fie deloc adev rat. Apoi r mâne
pân la ase i jum tate, ca s arate c aici se
simte mai bine, c îl atrage atât de mult, încât
ceilal i pot s a tepte — i-i atât de convins c
asta trebuie s i fac pl cere, încât sincer î i
face pl cere.
Am râs amândoi, eu îns cu oarecare rezerv ,
pentru c i-am citit am ciunea pe chip. Vorbea
ca i cum ar fi socotit necesar — sau poate c
într-adev r socotea necesar? — s m previn s
feresc de amabilit ile lui Schwerdtfeger,
adic s m feresc de a le acorda prea mare
importan . Ele nu însemnau nimic. Ines povesti
se întâmplase odat s aud , de la oarecare
distan , cuvânt cu cuvânt, cum ruga pe cineva
despre care tia precis c -i e perfect indiferent,
mai r mân — îi vorbea cu accente intime,
conving toare; "Hai z u, fii dr gu , te rog eu, nu
pleca!" — i când s-a întâmplat apoi s -i spun
i ei acelea i cuvinte, cum s-ar putea întâmpla s
mi le spun i mie. acestea, natural, nu mai
aveau absolut nici o valoare!
Într-un cuvânt, fata m rturisea o dureroas
neîncredere în seriozitatea lui, în dovezile lui de
simpatie i de aten ie: dac se întâmpla s fie
cineva bolnav, i Rudi se ducea s -l vad , totul
se întâmpla, cum de altfel aveam s constat pe
seama mea, "foarte dr gu ", pentru c socotea c
a se cuvine, c a a se poart lumea în
societate, nu dintr-un impuls l untric; deci nu
trebuia luat în serios. Te puteai a tepta de la el i
la unele lucruri de prost-gust, cum a fost de
pild exclama ia înfior toare: "Ei, sunt i-a a
atâtea nenorocite!" Asta auzise Ines cu urechile
ei. Cineva îl prevenea odat , în glum , s nu
nenoroceasc o fat , sau poate c fusese vorba
chiar despre o femeie m ritat , i Rudi, plin de
arogan , îi r spunsese: "Ei, sunt i-a a atâtea
nenorocite!" Nu puteai decât s i spui în gând:
"S m fereasc Dumnezeu de înjosirea de-a m
num ra printre asemenea oameni!"
De altminteri nu voia s fie prea dur — poate
"înjosire" era un termen tare. Nu trebuia s-o
în eleg gre it: lui Rudolf nu-i puteai contesta un
anume fond nobil. Uneori în societate, printr-un
cuvânt optit, printr-o singur privire mut i
rece, puteai s -l smulgi din dispozi ia lui
obi nuit , g gioas , s -l readuci într-o
oarecare m sur la sentimente mai serioase. O,
de multe ori i se p rea c într-adev r l-ai
recâ tigat, influen abil la extrem cum era. Atunci
Langewiesche i Rollwagen i cum i-o mai fi
chemând nu mai însemnau pentru el decât
umbre i fantome. Dar, fire te, îi ajungea s
respire alt aer, s se expun altor influen e,
pentru ca în locul încrederii i în elegerii
reciproce s apar o total înstr inare, o
nep sare f n dejde. Apoi sim ea, pentru c
avea o sensibilitate foarte fin , încerca, plin de
in , s dreag ce stricase. Era ridicol, dar te i
mi ca; ca s împace lucrurile, s reintre în
gra ie, repeta vreo vorb mai mult sau mai pu in
de duh rostit i în alt împrejurare sau vreo
fraz dintr-o carte citat cine tie când — ca
dovad c nu uitase i c putea face fa i în
sferele superioare. Era ceva lamentabil. i, în
fine, venea momentul desp irii — atunci se ve-
dea c era dispus s se c iasc i s se îndrepte.
Se apropia s i ia r mas bun, cu glume ieftine,
în dialect, primite cu mutre acre poate i din
cauza oboselii. Apoi, dup ce d dea mâna
tuturor celorlal i, mai venea o dat i spunea
bun seara simplu, din toat inima, la care,
fire te, puteai s -i r spunzi mai omene te. A a
pleca victorios, pentru c era obligatoriu s
plece victorios. Probabil c i la celelalte dou
reuniuni unde se mai ducea în seara aceea, pro-
ceda la fel...
E suficient atât? Acesta nu-i un roman, unde
autorul dezv luie cititorului inimile personajelor
sale indirect, prin ac iunea povestit . Ca narator
biograf, am datoria de a spune lucrurilor pe
nume, de a constata pur i simplu realit ile
suflete ti care au avut vreo repercusiune asupra
desf ur rii vie ii relatate de mine. Dar dup
ciudatele expresii dictate de memorie condeiului,
expresii de o intensitate ce-a numi-o specific ,
nu mai r mâne nici un fel de îndoial asupra
faptului ce trebuia dezv luit. Ines Rodde îl iubea
pe tân rul Schwerdtfeger i se punea o dubl
întrebare: întâi, dac ea tia, i al doilea, când, în
ce moment raporturile fraterne cu violonistul
luaser acest caracter mai ardent, mai dureros.
La prima întrebare r spund: da. O fat atât
de citit ca Ines, s-ar putea chiar spune: cu
forma iune psihologic , supraveghindu- i
sentimentele cu acuitate de poet, trebuia,
indiscutabil, s fie con tient de evolu ia
propriilor sentimente — oricât de suprinz toare,
de incredibile chiar vor fi p rut acestea la
început. Aparenta naivitate cu care î i dezv luise
inima în fa a mea nu însemna deloc o dovad de
ignoran ; pentru c , pe de o parte, ceea ce avea
aerul a fi candoare era expresia unei nevoi
irezistibile de a se m rturisi, iar pe de alta, era
încrederea în mine, o încredere deghizat destul
de ciudat: deoarece, într-o anumit m sur , fata
se f cea c m consider destul de simplu ca s
nu fi observat nimic, ceea ce ar fi fost, i asta, un
fel de încredere, dar tia c adev rul nu-mi
sc pase, i în fond asta i voia; pentru c socotea
— spre cinstea mea — c la mine secretul va fi
bine p strat. i asta, incontestabil, a a era. Se
putea bizui pe discre ia i pe simpatia mea
omeneasc , oricât i-ar veni de greu unii b rbat,
este îns i firea lucrurilor, s simt ceea ce simte
o femeie pârjolit de dragostea pentru un alt
rbat. E mult mai u or, se-n elege, s urm re ti
sentimentele unui b rbat pentru o femeie —
chiar dac ea te las cu totul rece — decât s fii
în situa ia unei femei îndr gostite de alt b rbat,
în fond, nu o "în elegi", o accep i numai, a a cum
trebuie s fac orice om bine crescut, cu un
respect obiectiv în fa a legii firii — i desigur,
rbatul are de obicei o atitudine mai tolerant
 i mai binevoitoare decât femeia care, de cele mai
multe ori, arunc priviri piezi e prietenei ce-i
rturise te c-a pus pe j ratic o inim de
rbat, chiar când aceast inim îi e perfect
indiferent .
a c de bun voin prietenoas nu eram
deloc lipsit, chiar dac de la natur mi-era
închis calea spre o în elegere subiectiv a
sim mintelor ei. Dumnezeule, junele
Schwerdtfeger! La urma urmei, mutra lui avea
ceva de mops, glasul îi era gutural, ar ta mai
mult a b iat decât a b rbat — dar e drept,
trebuia s recuno ti, c avea ochi de un albastru
frumos, o statur impozant i un fel captivant
de a cânta la vioar i de a fluiera i, nu mai
pu in, o amabilitate nedezmin it ." Va s zic , În
es Rodde îl iubea, nu orbe te, dar asta nu
înseamn c nu suferea profund; iar atitudinea
mea l untric era aceea i cu a sorei sale,
zeflemista Clarissa, totdeauna fudul când era
vorba de b rba i; i eu a fi avut poft s -i spun:
"Hei, b iete, hopa sus f Ce- i închipui? Drept cine
te iei?"
Dar, acuma, chestia asta cu "hopa" nu era
chiar atât de simpl , chiar dac Rudolf ar fi
recunoscut c e obligat s-o fac . Pentru c mai
era i Helmut Institoris, mirele, mirele in spe,
Institoris pretendentul — i cu asta m întorc la
întrebarea mea, anume: de când se
transformaser în pasiune rela iile fr ti dintre
Ines i Rudolf? Posibilit ile mele de intui ie
omeneasc îmi spun: atunci când Helmut s-a
apropiat de ea ca b rbat de femeie i a început
-i fac curte. Am fost i r mân convins c Ines
nu s-ar fi îndr gostit niciodat de Schwerdtfeger,
interven ia lui Institoris, pretendentul, în
via a ei. Helmut încerca s-o câ tige, dar încerca
pentru altul, dac se poate spune a a. Pentru c
rbatul mediocru putea, prin solicit rile lui,
într-adev r s trezeasc femeia din ea — dar
numai atât. Ins nu pentru el o putea trezi, chiar
atât de mult nu era în stare, cu toate c , din
motive de ra iune, Ines ar fi fost dispus s -l
urmeze. Feminitatea, o dat trezit , se îndrept
imediat c tre altul, c ruia, în con tiin , nu-i
strase pân atunci decât calde sentimente
semifraterne i acum i se desc tu au cu totul
altele. Nu c l-ar fi socotit "omul potrivit", demn
de ea, nici vorb de asta. Dar melancolia sa, în
utare de nefericire, se fix asupra celui pe
care, dezgustat , îl auzise rostind: "Ei, sunt
i-a a atâtea nenorocite!"
i, de altfel, un lucru ciudat! în pasiunea ei
pentru cel lalt î i însu i într-o oarecare m sur
admira ia nepotrivitului pretendent pentru
"via a" instinctiv , lipsit de spiritualitate, atât
de contrar caracterului ei, îl în ela slujindu-se
de propriile lui convingeri. Nu reprezenta oare
Rudolf, pentru triste ea ei clarv toare, ceva ce
sem na cu bucuria dulce de a tr i?
Fa de Institoris, un simplu conferen iar în
ale frumosului, Schwerdtfeger avea avantajul
aftei adev rate, irigând cu seva sa pasiunea,
transfigurând omenescul. Pentru c nu e decât
natural ca persoana iubitului s fie în at ,
înnobilat , i afec iunea pentru el s i afle me-
reu hran proasp , când individualitatea lui e
asociat cu farmecul cuceritor al artei sale. În
fond, Ines dispre uia traficul estetic al acestui
ora dedat pl cerilor, unde o transplantase
zuin a matern c tre o via mai frivol , dar,
de dragul securit ii oferite de burghezie,
participa la petrecerile unei societ i, ce nu era
altceva decât o vast i unic asocia ie artistic 1,
 i tocmai faptul acesta era primejdios pentru
lini tea c utat de ea. Mi-au r mas în minte
imagini impresionante, tulbur toare din vremea
aceea. Parc v d i acum, familia Rodde, poate i
so ii Knoterich, i eu, dup o excep ional
execu ie a uneia dintre simfoniile lui Ceaikovski,
fa sala Zapfenstosser, în primele rânduri,
amesteca i în mul ime i aplaudând. Dirijorul
cuse semn orchestrei s se ridice în picioare ca
primeasc împreun cu el mul umirile
publicului pentru str lucita performant .
Schwerdtfeger, pu in la stânga primului violonist
(al c rui loc avea s -l ocupe în curând), cu vioara
sub bra , aprins la fa , radios, se uita spre sal
i ne salut cu un semn din cap de o intimitate
exagerat , în timp ce Ines asupra c reia nu m
putusem împiedica s -mi arunc privirea o clip ,
inea gâtul întins înainte, pu in piezi , gura
uguiat treng re te, dar într-un chip silit, ochii
fixa i cu înd tnicie într-un alt punct, undeva,
acolo, sus, la dirijor, sau nu, undeva dincolo de
el, spre harpe. Sau, alt dat , îl v d pe Rudolf,
entuziasmat de recitalul str lucit al unui
violonist în turneu; era în picioare, în primul
rând, în sala aproape golit , aplaudând nepotolit
spre scena, pe care virtuosul se întorcea pentru a
zecea oar s mul umeasc înclinându-se. La doi
pa i, printre scaunele în dezordine, se afl Ines,
care în seara asta, ca i noi de altfel, nu
comunicase deloc cu Schwerdtfeger, îl prive te i
teapt s ispr veasc odat , s se întoarc s
o vad i s vina s-o salute. Rudi îns nu
ispr ve te i nu-i acorda aten ie. Ceva mai mult,
o urm re te cu coada ochiului, sau poate c
asta-i prea mult spus: privirea ochilor lui alba tri
nu cat chiar neclintit spre erou, colo, sus, ci
alunec u or într-o parte, chiar dac nu pân la
coada ochilor, spre locul unde Ines st i
teapt , dar agita ia sa entuziast nu înceteaz .
Câteva secunde înc , i ea se întoarce-n loc, alb
la fa , cu sprâncenele încruntate de mânie i
pleac în grab . Pe dat Schwerdtfeger renun
tot recheme pe artist i pleac dup Ines. La
o ajunge. Cu o min glacial , cu aerul c -i
surprins s -l vad i pe el acolo, s -l tie c
exist pe lume m car, nu-i întinde mâna, nu-i
accept privirea i iese gr bit .
Recunosc, n-ar fi trebuii s consemnez aici
aceste fleacuri, f râme de constat ri. Ele nu
merit cinstea tiparului, pot p rea, în ochii
cititorului, searbede i le-ar putea socoti simple
preten ii plictisitoare. Dar trebuie s in seama
cel pu in de "faptul c am suprimat sute de alte
observa ii asem toare, recep ionate cu
antenele mele de prieten omenos i plin de
simpatie, fapte ce nu-mi ies din minte, pentru c ,
din noianul lor s-a n scut o nenorocire. De ani
de zile vedeam cum se apropie o catastrof ,
neînsemnat , ce-i drept, în perspectiva
evenimentelor mondiale, i n-am scos o vorb
despre constat rile i temerile mele. Numai lui
Adrian i-am spus atunci, la început, la Pfeiffering
— cu toate c în general eram prea pu in
înclinat, ba chiar m feream s -i vorbesc despre
incidente mondene de felul sta lui, care se inea
într-o monahal deta are în ce prive te
preocup rile de dragoste. Totu i, am f cut-o,
i-am povestit, cu titlu confiden ial, c Ines
Rodde, de i pe cale s se m rite cu Institoris,
rea, dup câte b gasem eu de seam ,
iremediabil i nebune te îndr gostit de Rudi
Schwerdtfeger.
Ne aflam în odaia stare ului i jucam ah.
— Ei, asta-i ceva nou! exclam ei. Vrei s fac
o mi care gre it i s pierd tura? Apoi zâmbi,
du din cap, i ad ug : Vai de sufletul lui! Iar
dup ce mai reflectase la mi care, cu pauz între
fraze, zise: De altfel, nu-i glum pentru el.
Trebuie s bage de seam s scape teaf r din
povestea asta.

XXX

Primele zile de ar din august 1914 m-au

sit schimbând un tren în esat cu altul,
teptând prin g ri mi unând de omenire, pe
peroane pline cu gr mezi de bagaje l sate în
sire, gr bindu-m s ajung de la Freising la
Naumburg în Turingia, la regimentul meu, unde
trebuia s m prezint de urgen , în calitate de
sergent-major în rezerva.
zboiul izbucnise. Soarta, care de-atâta
vreme mocnea amenin toare deasupra Europei,
se dezl uise, i în ora ele noastre, capetele i
inimile oamenilor erau r ite de spaim , de
exaltare, de patetismul durerii, de înduio are în
fa a destinului, de sentimente de for i sa-
crificiu deghizate într-o disciplinat "potriveal "
"la comand " a tuturor celor prev zute, exersate
i înv ate. Se prea poate, i sunt foarte dispus
s-o cred, ca prin alte p i, in ri du mane i
chiar i în cele aliate, acest scurtcircuit al soartei
fi fost resim it mai curând ca o catastrof , un
grand malheur123, cum am auzit de atâtea ori în
timpul campaniei din gura femeilor franceze
care, bineîn eles, aveau r zboiul la ele-acas , în
od ile, în buc riile lor: Ah, monsieur, la guerre,
quel grand malheur!124 În Germania noastr , nu
123
O mare nenorocire (fr.).
124
Vai, domnule, ce mare nenorocire e r zboiul! (Fr.)
se poate t dui, precump neau aspectele de
exaltare, sentimentul istoric de mândrie,
izbucnirea de bucurie, evadarea din banalitatea
de toate zilele, eliberarea din stagnarea mondial
care nu mai putea continua în felul acesta,
precump nea entuziasmul fa de viitor, apelul
la datorie i b rb ie, într-un cuvânt, aspectul de
festivitate eroic ." La Freising, elevii mei din
ultima clas a liceului aveau obrajii îmbujora i i
le scânteiau ochii de câte se întâmplau în jur.
Pasiunea tinereasc pentru risc i aventur se
împletea acum, amuzant, cu avantajele unui
examen de bacalaureat luat la repezeal . D deau
val la cercurile de recrutare, i eram bucuros
nu trebuia s fac pe "învârtitul" în fa a lor.
Nu vreau în nici un caz s contest c
participam din plin la entuziasta efervescen
popular , pe care mai adineauri m str duiam
s-o caracterizez, chiar dac aspectul de exaltare
manifestat de oameni nu se potrivea firii mele i
înfrico a într-o oarecare m sur . Con tiin a
mea — utilizez aici termenul acesta într-un sens
general — nu era chiar atât de curat . O astfel de
"mobilizare" pentru r zboi, oricât ar vrea s i ia
aerul unei datorii mai presus de toate, inflexibil ,
implacabil , are totdeauna în sine ceva dintr-un
început de dezl uire s lbatic , de vacan , de
desconsiderare a tuturor regulilor, de chiul, de
rev rsare a instinctelor violente — are prea mult
din toate astea pentru ca un om a ezat cum sunt
eu s se poat sim i bine; i la rezisten ele
temperamentale personale de ase -menea natur
se ad uga îndoiala dac , la urma urmei,
moralmente, meritele de pân acum ale na iunii
îng duie aceste oarbe dezl uiri. Acum
intervine îns tema jertfirii de sine, acel "gata de
a- i da via a" care te-ajut s treci peste multe i,
ca s zic a a, este un "ultim cuvânt", împotriva
ruia nu se mai poate articula nimic. Dac , mai
mult sau mai pu in clar, sim i r zboiul ca pe o
încercare colectiv c reia individul, dar i fiecare
popor luat individual, este gata s -i fac fa i
isp easc cu sângele s u sl biciunile i
catele vremii, în care-s cuprin i i ai t i, dac
ai sentimentul c aceast plecare la r zboi este
ca o plecare la sacrificiu, prin care te lepezi de
str bunul Adam i vrei s cucere ti, cu to i
într-un cuget, o viat superioar , atunci morala
de toate zilele e dep it , amu te în fa a
extraordinarului. i, nu vreau s uit: am pornit
la r zboi cu inima relativ curat , nu ne gândeam
pe vremea aceea c pân atunci, acas , ne
purtasem în a a fel, încât o catastrof mondial
sângeroas trebuia s fie considerat drept o
consecin logic inevitabil a structurii noastre
untrice. A a a fost, din nenorocire, acum cinci
ani, dar nu acum treizeci. Dreptul i legea,
habeas corpus, libertatea i demnitatea
omeneasc se aflau, în tara noastr , la un loc de
cinste. E-adev rat c rodomontadele belicoase
ale acelui saltimbanc i comedian de pe tronul
imperial, care în fond n-avea nimic ost esc în el
i, dac-o fi fost bun la ceva, în orice caz nu la
zboi era bun, aveau un efect penibil asupra
oric rui intelectual — iar atitudinea lui fa de
cultur era a unui dobitoc arierat. Î i irosise
influen a asupra oamenilor de cultur în gesturi
diriguitoare goale de con inut. Cultura fusese
liber , se situase la nivel onorabil i de mult
vreme luase deprinderea unei totale
independen e fa de autoritatea guvernant , de
aceea poate c tinerii ei stâlpi vedeau tocmai
într-un mare r zboi al întregului popor, cum era
cel ce izbucnise acum, un mijloc de ridicare la o
nou form de via , în care statul i cultura s
constituie un singur tot. Domnea, fire te, în
problema asta, ca întotdeauna la noi, un
complex obsedant de sfial , un egoism de o
total naivitate; nimeni nu s-a îndoit niciodat ,
ba s-a considerat chiar de la sine în eles c
pentru procesul german de devenire ( i noi
suntem întotdeauna într-un proces de devenire),
o întreag lume, mai evoluat decât noi, i deloc
înclinat c tre dinamismul cataclismului,
trebuia s i verse sângele o dat cu noi.
Omenirea ne-o ia în nume de r u, i nu f o
oarecare doz de dreptate, pentru c , din punct
de vedere moral, calea unui popor c tre o form
superioar de via colectiv — dac e neap rat
necesar s ne sângeroas — nu trebuie s fie
zboiul în afar , ci r zboiul civil. Dar aceasta ne
repugn , peste m sur , pe când, dimpotriv ,
faptul c unitatea noastr na ional — i înc
una numai par ial , o unitate de compromis —
ne costase trei r zboaie grele, ni se p rea ceva
stra nic. Eram mare putere de prea mult vreme;
ne deprinsesem cu situa ia asta, i nu ne mai
umplea de încântare cum contasem.
Sentimentul, m rturisit sau nu, c nu
câ tigasem mare lucru, c rela iile noastre cu
lumea mai curând se înr ut iser decât se
amelioraser , se cuib rise adânc în con tiin e.
Venise sorocul unei noi str pungeri: aceea c tre
o hegemonie mondial — care, fire te, nu putea
fi ob inut numai pe c ile morale ale unor
str duin e în limitele patriei. i-atunci: r zboi;
iar dac nu se putea altfel, r zboi împotriva
tuturor, pentru a-i convinge pe to i i a-i câ tiga
pe to i, lumea-ntreag , asta era, a a hot râse
"soarta" (cit de "german", acest cuvânt, arhaic
rezonan precre tin , motiv muzical-dramatic
de tragedie mitologic !) i într-un entuziast elan
(care numai pe noi ne însufle ea) porneam —
st pâni i de certitudinea c pentru Germania
tuse ceasul-de-veacuri-a teptat; c istoria ne
pusese mâna-n cap, c dup Spania, Fran a,
Anglia, veneam noi la rând, s imprimam lumii
pecetea noastr i s o conducem; c secolul al
XX-lea al nostru era i c , dup scurgerea unei
epoci burgheze inaugurate cu vreo sut dou zeci
de ani în urm , omenirea avea s apuce pe calea
înnoirii sub semnul germanic, sub semnul unui
socialism militarist ce înc nu izbutise s se
defineasc pân la ultimele lui consecin e.
Aceast imagine, ca s nu spun idee, st pânea
min ile într-o armonic în elegere cu convingerea
eram sili i s facem r zboiul, c o datorie
sfânt ne chema, neap rat, la arme, la ni te
arme, e-adev rat, foarte bine f urite i preg tite
i a c ror perfec iune constituise din-totdeauna o
tainic ispit de a face uz de ele — al turi, de
asemenea, i de spaima de a fi cotropi i din toate
ile, i c numai uria a noastr putere ne
putea feri de una ca asta, adic : aptitudinea de a
muta r zboiul imediat pe p mântul altora. În
cazul nostru atacul i ap rarea erau unul i
acela i lucru: alc tuiau împreuna patetismul
încerc rii, al chem rii, al ceasului cel mare, al
sfintei necesit i! Popoarele celelalte n-aveau
decât s ne socoteasc uzurpatori ai dreptului i
nimicitori ai p cii, insuportabili du mani ai vie ii
— noi st pâneam mijloacele de a lovi lumea-n
cap pân i va schimba p rerea (despre noi pân
va ajunge nu numai s ne admire, ci s ne i
iubeasc .
nu cread nimeni c glumesc! N-am nici
un motiv de glum , în primul rând, deoarece nu
pot în nici un caz pretinde c m-am sustras
sentimentelor generale. Oricât mi-ar fi interzis
cumin enia mea de c rturar, tr iam sincer
uralele zgomotoase; ba, drept s spun, erau clipe
în care m cuprindeau chiar u oare ov ieli de
natur critic ce se agitau în subcon tientul meu
i-mi produceau o oarecare jen la constatarea
faptului c gândeam i sim eam cum gândeau i
sim eau to i. Oamenii de felul meu, natural, se
cam îndoiesc c gândurile unui ins de rând pot fi
cele cuvenite. i, cu toate acestea, pentru
individul superior e uneori o pl cere s se
cufunde o dat — i unde s fi g sit el acel o
dat , dac nu aici i acum? — din cre tet pân -n
lpi, în mul ime.
M-am oprit dou zile la München ca s -mi iau
mas bun de la unul i de la altul i s -mi
completez echipamentul cu câteva m run uri.
Ora ul era agitat de-un fel de s rb toare febril
i s umbr , dar i de crize de panic , de spaim
mânioas , la vreun zvon smintit, c re eaua de
ap ar fi fost infectat sau c s-ar fi descoperit
un spion sârb strecurat în mul ime. Ca s nu fie
luat drept un asemenea spion i ucis din
gre eal , doctorul Breisacher (l-am întâlnit pe
Ludwigstrasse), î i acoperise pieptul cu cocarde
i stegule e ro -alb-negre. Starea de r zboi,
trecerea puterii supreme din mâna civililor în a
militarilor, în a unui general care emitea
proclama ii, fu primit cu un fior de încredere.
Era lini titor s tii c membrii familiei regale,
pleca i la cartierele lor generale în chip de
comandan i de o ti, vor fi flanca i de efi de
stat-major capabili, i c n-or s poat face cine
tie ce serenisime erori. Erau înso i de ova ii
voioase. Vedeam regimente ie ind în mar pe
poarta caz rmii, solda ii cu buche ele de flori la
eava armei, i înso i de femei cu batistele la
ochi, în aclama iile unui public de civili adunat
la repezeal , c ruia fl ii de la ar avansa i la
rangul de eroi îi r spundeau zâmbind cu un aer
de mândrie prosteasc i ru inat . Am v zut un
ofi er, tinerel de tot, în inut de campanie, care,
stând pe platforma din spate a unui tramvai,
privea înapoi, cu ochii în gol, i i se putea citi pe
fa c se gândea la soarta fragedei sale vie i —
dar i-a revenit brusc i a c tat, cu un zâmbet
fugar, în jur, s va d dac nu l-a observat
cineva.
i iar i, eram bucuros s m tiu în aceea i
situa ie cu el, c nu r mâneam în spatele celor
ce-acopereau cu pieptul hotarele. În fond, cel
pu in deocamdat , din cercul nostru de
cunoscu i eu eram singurul mobilizat: ne
sim eam destul de puternici i de numero i ca s
ne putem permite s alegem, s inem seama de
interesele culturale, s acord m numeroase
scutiri, s nu arunc m în foc decât tineretul i
rba ii perfect ap i. Aproape to i din cercul
nostru se dovediri a avea un bete ug oarecare, pe
care înainte nici nu li-l b nuiai m car, dar acum
le d dea dreptul la dispens . Sicambrul
Knoterich avea un început de tuberculoz .
Pictorul Zink suferea de un fel de crize de astm
convulsiv, i pentru ca s se calmeze obi nuia s
se retrag din societate, iar prietenul s u Baptist
Spengler suferea, tiam cu to ii, ba de una, ba de
alta. Industria ul Bullinger, tân r înc , se p rea
e indispensabil la fabrica lui, iar în via a
artistica a capitalei orchestra Zapfenstosser
constituia un element prea important pentru ca
membrii ei, i implicit i Rudi Schwerdtfeger, s
nu fi fost scuti i de mobilizare. De altfel, cu acest
prilej s-a aflat cu o efemer uimire c , mai
demult, Rudi fusese nevoit s se supun unei
opera ii cu care prilej i se scosese un rinichi. Ie i
la iveal c tr ia numai cu unul — destul de bine
de altfel, dup cum ar ta, i cucoanele uitar
foarte repede de treaba asta.
putea continua astfel s citez numeroase
cazuri dezgust toare de protec ie, de învârti i, în
cercurile celor ce frecventau pe Schlaginhaufeni
i pe doamnele Scheurl de lâng Gr dina
Botanic — cercuri, principial, îndeajuns de
ostile fa de acest r zboi, ca i fa de cel prece-
dent de altfel, cercuri animate de amintiri de pe
vremea Confedera iei renane, de francofilie, de
antipatie catolic fa de prusaci i a a mai
departe. Jeannette Scheurl era profund
nenorocit , aproape c -i d deau lacrimile.
Vâlv taia brutal a antagonismului dintre cele
dou na iuni din care se tr gea, Fran a i
Germania, ce-ar fi trebuit, dup opinia ei, s se
întregeasc , în loc s se înfrunte o ducea la
disperare. "J'en ai assez jusqu'à la fin de mes
jours!125 izbucni ea mânioas , plângând cu
suspine. Cu toate sentimentele mele potrivnice,
nu i-am putut refuza o oarecare simpatie de om
instruit.
Adrian personal era cu totul impasibil la
toate cele ce se petreceau mi se p rea lucrul cel
mai firesc, cel mai de la sine în eles din lume, i
ca s -mi iau r mas bun de la el m-am dus la
Pfeiffering, de unde Gedeon, fiul proprietarului,
trebuise s plece imediat, cu câ iva cai, la centrul
de încorporare. L-am g sit acolo pe Rüdiger
Schildknäpp, nemobilizat înc , i petrecându- i
week-end-ul la prietenul nostru. F cuse serviciul
militar la marin , i mai târziu a fost luat i el,
pentru ca dup câteva luni s fie l sat din nou la

125
M-am s turat pentru toat via a! (Fr.)
vatr . i cu mine, parc s-a petrecut altfel? Spun
de pe acum c n-am r mas pe front decât un
singur an, pân la luptele din Argonne din 1915,
dup care am fost transportat acas cu Crucea
de fier pe piept, acordat doar pentru c
suportasem inconfortul i c m -nvârtisem de un
tifos.
Atât, ca anticipare. Opinia lui Rüdiger despre
zboi era condi ionat de admira ia lui pentru
Anglia, tot a a cum cea a Jeannettei era
determinat de sângele ei francez. Indiscutabil c
declara ia de r zboi a Angliei îi d duse o grea
lovitur i îl indispunea teribil. Pentru nimic în
lume, sus inea el, n-ar fi trebuit ca ea s fie
provocat prin c lcarea tratatelor i invadarea
Belgiei. Fran a i Rusia — în fine, puteai, la
nevoie, s te masori cu amândou . Dar Anglia!
Era o nesocotin cumplit . A a c , înclinat c tre
un realism acrit, el nu vedea în r zboi decât
spurc ciune, putoare, groz via amput rilor,
dezm sexual i p duchi, i î i b tea joc cu
sarcasm de ideologia de foileton ce decreta aceste
orori drept vremuri mari. Adrian nu-l
contrazicea, iar eu, oricât participam la emo ii
mai profunde, înclinam s admit c spusele lui
con ineau o doz de adev r.
Am cinat to i trei în odaia cu statuia Victoriei
de la Samothrake i intr rile i ie irile
Clementinei Schweigestill care, amabila, ne
servea masa, m îndemnar s -l întreb pe Adrian
ce mai face sora lui, Ursula, de la Langensalza.
toria ei era dintre cele mai fericite, iar din
punctul de vedere al s ii se restabilise
destul de bine dup o oarecare debilitare a
pl mânilor, un u or catar al vârfurilor, provocat
de trei sarcini ce se succedaser foarte repede,
1911, 1912 i 1913, când v zuser lumina zilei
cele trei vl stare Schneidewein: Rosa, Ezechiel i
Raimund. Pân la apari ia fermec torului
Nepomuk mai erau, în seara aceea care ne
adunase laolalt , înc nou ani.
La mas , i dup aceea în odaia stare ului,
s-a vorbit mult despre politic i despre
problemele morale, despre natura mitica a
caracterelor na ionale care se manifest în
asemenea momente istorice, i eu participam cu
o oarecare pasiune, ca s înclin pu in balan a, în
fa a concep iei categoric empirice despre r zboi
pe care Schildknäpp o considera unica posibil ;
vorbeam despre rolul tradi ional al Germaniei i,
de asemenea, despre violarea neutralit ii Belgiei
amintind atât de bine de brutalitatea ac iunilor
lui Frederic cel Mare împotriva unei Saxonii in-
discutabil neutre, despre vehemen a protestelor
lumii întregi în fa a acestui gest, despre
cuvântarea filozofului nostru cancelar cu
recunoa terea premeditat a vinov iei, a acelui
dicton german intrat în vorbirea poporului:
"Necesitatea nu cunoa te legi", despre dispre ul,
vânturat pân i-n fa a lui Dumnezeu, pentru un
vechi tratat, "un petic de hârtie", când e pus în
fa a unui imperativ imediat al vie ii. Rüdiger ne-a
cut s i râdem pe chestia asta, pentru c , de i
accepta obiec iile mele oarecum emo ionate, el
ridiculiza cu un comic irezistibil toat bru-
talitatea sentimental , poc in a plin de trufie,
onesta râvn la crim , parodiindu-l pe lunganul
filozof ce- i drapa în poezie moral planuri
strategice de mult i îndelung puse la cale —
ridiculiza i mai comic înc r getele de virtute
buimac ale unei omeniri care aflase de mult
vreme despre acest plan de campanie elaborat cu
cinism; i deoarece vedeam c lui Adrian voio ia
asta îi pl cea, c ne era recunosc tor pentru
râsul ce i-l stârneam, m-am al turat bucuros la
veselia lor, nu f s constat c tragedia i
comedia cre teau pe acela i trunchi i c era
de-ajuns s schimbi pu in lumina, ca s dai din
una în cealalt . În fond, nu îng duiam ca sim ul
i sentimentul meu pentru necesit ile
imperioase ale Germaniei, pentru izolarea ei
moral i dispre ul public, care — a a cel pu in
mi se p rea mie — nu erau decât expresia fricii
generale în fa a puterii ei i a avansului în
preg tirea de r zboi (prilej ce m obliga s
recunosc c acestea, puterea i avansul în
preg tirea de r zboi, constituiau o consolare
grosolan pentru starea noastr de proscri i) —
în fond, zic, nu îng duiam ca înduio area mea
patriotic , cu mult mai greu de justificat decât a
celorlal i, s -mi fie tulburat prin satirizarea
caracteristicilor na ionale i, plimbându-m în
camer încoace i-ncolo, îi d dui glas, în timp ce
Schildknäpp î i fuma pipa lui de mahorc , iar
Adrian se nimerise s stea la masa lui de lucru,
aceea în stil german vechi, cu t blia pu in
adâncit în mijloc i cu un pupitru de scris i de
citit a ezat deasupra. Pentru c , lucru curios,
Leverkühn chiar a a scria, ca Erasmus al lui
Holbein, pe o suprafa înclinat . Pe mas se
aflau câteva c i: un voluma de Kleist, cu un
semn de carte la eseul despre marionete, apoi
inevitabilele sonete ale lui Shakespeare i înc
un volum din operele marelui poet — Cum v
place, Mult zgomot pentru nimic i, dac nu m
în el, Doi tineri din Verona. Pe pupitru se afla
opera la care lucra atunci — foi volante,
concepte, începuturi, not ri, schi e în diferite
stadii de dezvoltare; uneori nu era notat decât
primul rând, vioara sau instrumentele de lemn
i, jos de tot, basurile, dar între ele spa iul era
gol; în alte p i func iunile armonice i gruparea
instrumental ap reau limpede din notarea
celorlalte partide ale orchestrei; cu igara în
col ul buzelor, Adrian se oprise în fata lor, s i
arunce o privire, întocmai ca un juc tor de an
examinând situa ia partidei pe masa cu
tr ele, de care compozi ia muzical aminte te
atât de mult. Ne sim eam, împreun , atunci, atât
de lipsi i de griji, încât el, ca i cum ar fi fost
singur, lu chiar un condei, ca s noteze undeva
o figur de clarinet sau corn, atunci n rit .
Nu tiam mare lucru despre cele ce îl
preocupau în momentul acela, dup ce muzica
lui cosmic ap ruse la Mainz în editura Schott &
Fiii, în acelea i condi iuni în care ap ruser
liedurile pe versuri de Brentano. Era vorba de o
suit dramatic grotesc , ale c rei subiecte —
aflasem din auzite — erau luate dintr-o carte
veche de povestiri i anecdote, Gesta
Romanorum; cea diverse încerc ri, f s tie
înc bine dac o s ias ceva i dac o s se
opreasc ia ele. În orice caz, pentru reprezentare
nu se gândea la oameni ci la p pu i articulate.
(De aici Kleist!) — în ceea ce prive te Minunile
Universului, aceast lucrare solemn , trufa a* se
aflase în preajma unei premiere în str in tate,
dar acum, din cauza izbucnirii r zboiului, c zuse
totul balt . La mas vorbisem despre asta.
Reprezentarea la Lübeck a Zadarnicelor chinuri
ale dragostei, a lipsit de succes cum fusese,
precum i publicarea Cântecelor pe versuri de
Brentano î i produseser , pe nev zute, prin
simpla existen , efectul lor i începuser s
creeze numelui lui Adrian, în cercurile de art
mai preten ioase, un anume ecou ezoteric, e
drept, cu un caracter oarecum dubitativ — i
asta nu în Germania, i cu atât mai pu in la
München, ci în alte locuri, cu mai mult
sensibilitate. Primise, cu câteva s pt mâni
înainte, o scrisoare de la domnul Monteux,
directorul "Baletului rus" de la Paris, fost
membru în orchestra Colonne, scrisoare în care
acest dirijor amator de experien e î i f cea
cunoscut inten ia de a prezenta Minunile
Universului împreun cu câteva fragmente
orchestrale din Love's Labour's Lost într-o form
pur concertant . Manifestarea aceasta urma s
aib loc la "Théâtre des Champs-Elysées" i îl
invita pe Adrian s vin la Paris ca s repete i
i dirijeze în persoan operele. Nu l-am
întrebat pe Adrian dac în alte împrejur ri ar fi
dat urmare invita iei. În orice caz, circumstan ele
erau acum de asemenea natur încât nu mai
putea fi vorba de nimic.
mai v d înc , plimbându-m de colo pân
colo pe covorul i pardoseala vechii od i, sub
policandrul cu bra ele lungi i pe lâng pere ii
îmbr ca i in dulapuri, pe lâng banca din col cu
perne turtite de piele, lâng firida adânc a
ferestrei, perorând despre Germania mai mult
pentru mine i, în orice caz, pentru Schildknäpp,
decât pentru Adrian — nu m a teptam ca el
câtu i de pu in s ia aminte. Deprins cum s rit
predau lec ii i s vorbesc, dac se întâmpl
ca în prealabil s -mi stimulez pu in dispozi ia,
pot fi un orator destul de acceptabil; nu-mi dis-
place s -mi ascult glasul, ci g sesc chiar o
anumit satisfac ie în felul în care sunt capabil
mânuiesc cuvintele. Cu gesturi agitate, îi
spuneam lui Rüdiger c n-avea decât s adauge
i vorbele mele la belicismul de foileton, izvor al
marii sale irita ii, dar dup a mea p rere, putina
participare afectiv la structura caracteristica —
deloc lipsit de tr turi emo ionante — pe care
clipa istoric o d dea acum firii germane
altminteri multiform , ar fi foarte la locul ei i in
ultim analiz , aici era vorba tocmai de
psihologia str pungerii.
— La un popor ca al nostru, explicam eu,
elementul sufletesc e totdeauna primordial i, in
fond, determinant; ac iunea politic e de ordin
secundar: un reflex, o expresie, un instrument.
Str pungerea noastr la hegemonia mondial ,
chemarea destinului nostru, e, sub aspectul ei
mai profund, str pungerea spre lume — dintr-o
izolare de care suntem con tien i, pentru care
suferim, i care n-a putut fi sf râmat , de la
întemeierea Reichului, prin nici o angrenare,
oricât de masiv , în economia mondial . Mai
amar e îns faptul c sub forma fenomenului
empiric al r zboiului se exprim ceea ce în
realitate e o nostalgie, o sete de uniune...
— Dumnezeu s i binecuvânteze înv tura,
l-am auzit pe Adrian zicând cu glas sc zut i cu
un hohot scurt de râs. F s i fi ridicat îns
privirea de pe notele lui.
M-am oprit locului, a intindu-mi ochii asupra
lui, dar el nu s-a sinchisit.
— Dup opinia ta, i-am r spuns, ar trebui
ad ugat în cazul sta: "Din noi nimic nu s-alege,
aleluia!"
— Poate c-ar fi mai bine: "Din asta nu s-alege
nimic", mi-a ripostat el. Iart -m , cad în limbajul
studen esc, pentru c tirada ta mi-a amintit de
disputele noastre de pe vremea când dormeam
pe-un bra de paie, prin anul nu- tiu-cât — cum
îi chema pe b ie i? Constat c -ncep s -mi piar
din memorie vechile nume. (Avea dou zeci i
nou de ani, atunci.) — Deutschmeyer?
Dungersleben?
— Vrei s zici Deutschlin, l scurt i-ndesat,
am spus eu, i unul Dungersheim. Mai era i
unul Hubmeyer, i unul von Teutleben... Tu n-ai
avut niciodat tinere de minte pentru nume.
Erau b ie i buni, sârguincio i.
— i înc ce buni! Crezi cumva c nu-l
ascultam i eu pe "dasc l" , i mai era unul, un
socialist, îi zicea "doctoru ". Ce zici? În fond, tu
n-ai fost cu ei, ai fost la alt facultate. Dar azi,
când te-aud pe tine, parc -i aud pe ei. Ap de
ploaie — vreau s zic: dac-ai fost odat student,
student tân r. Via a universitar te ine tân r i
ager.
— Tu ai fost la aceea i facultate cu ei, dar în
fond erai mai musafir ca mine. Categoric, Adri.
Eu n-am fost decât un simplu student, i poate
ai dreptate când spui c asta am i r mas.
Dar cu-atât mai bine, dac via a universitar te
streaz tân r, adic : p streaz fidelitate
spiritului, gândirii independente, interpret rilor
subtile a faptelor brute...
— E vorba aici de fidelitate? m-a întrebat el.
Dup câte am în eles eu, Kaisersaschern vrea s
devin metropol . Asta hu-i chiar fidelitate.
— Las , las , nu asta ai în eles tu; ai priceput
foarte bine ce-am vrut s spun prin str pungerea
german în lume.
— N-ar ajuta la mare lucru dac-a în elege,
mi-a r spuns Adrian, pentru c deocamdat cel
pu in, faptele brute n-or s fac decât s
des vâr easc totala noastr izolare, i-n untru,
i-n afar chiar dac voi, neamul sta de
zboinici, ve i n li pân cine tie unde în
Europa. Vezi doar: nu m pot duce la Paris.
Merge i voi în locul meu. E bine i-a a! între noi
fie vorba, eu tot nu m-a fi dus. Voi m-ajuta i s
ies dintr-o încurc tur ...
— R zboiul va fi scurt, i-am spus eu cu voce
sugrumat , pentru c vorbele lui m duruser .
Nici nu poate s dureze mult. Str pungerea asta
fulger toare o pl tim cu o vinov ie, pe care o
recunoa tem, ne declar m gata s-o isp im.
Trebuie s-o lu m asupra noastr ...
— i ve i ti s-o purta i cu demnitate, m-a
întrerupt el. Germania are spinarea lat . i-apoi,
cine contest c o str pungere ca asta, atât de
justificat , nu merit ceea ce lumea bleaga
nume te o crim ? Nu crezi, sper, c resping
ideea cu care- i place s jonglezi când dormi în
paie. În fond, pe lume, nu exist decât o singur
problem i-i zice: Cum s r zbe ti?! Cum
s-ajungi la larg? Cum sf rmi gogoa a i-ajungi
fluture?! De întrebarea asta-i dominat situa ia
general . i-aici, a ad ugat el, tr gând semnul
ro u de carte din volumul Kleist de pe mas , tot
despre str pungere e vorba, i-anume în
admirabilul eseu despre marionete, autorul
spune pe leau: "ultimul capitol din istoria
lumii". Dar vorbe te numai despre estetica,
despre farmec, despre har, rezervat în fond
pu ii articulate i lui Dumnezeu, adic
incon tientului i infinitei con tiin e, pe când
orice reflec ie între zero i infinit ucide harul.
Con tiin a ar trebui, spune scriitorul, s str bat
infinitul ca s poat reg si harul, iar Adam ar
trebui s se mai înfrupte o dat din pomul
în elepciunii ca s recad în stadiul nevinov iei.
— Ce bine-mi pare c-ai citit asta tocmai
acum! am exclamat eu. E gândit superb, i faci
foarte bine c introduci astea toate în ideea
str pungerii. Dar n-ai dreptate când spui: e
vorba numai de estetic , n-ai dreptate când spui:
numai. E profund gre it s se vad în estetic un
domeniu delimitat, îngust, al omenescului. E
mult mai mult decât atât. În fond, e totul, tot ce
atrage sau respinge, întocmai ca la poetul
nostru, la care cuvântul "har" are în elesul cel
mai vast posibil. Mântuirea sau osândirea,
astea-s soarta, ea hot te dac vei fi fericit sau
nefericit, dac pe p mânt te vei sim i la
tine-acas sau blestemat i izolat, chiar dac
într-o izolare orgolioas , i nu-i nevoie s fii mare
filolog ca s tii c ur ti urâ enia. N-ai decât
-mi spui cât vrei c -i ap de ploaie pofta de-a
ne smulge din constrângere, din claustrarea în
urâ enie, dar o simt, întotdeauna am sim it-o, i
voi sus ine împotriva multor aparen e grosolane,
pe nem te asta se cheam Katexochen, -i
profund german , c -i defini ia germanismului
însu i, a unei st ri suflete ti generate de ame-
nin area înc tu rii, de otrava solitudinii, de
timida stâng cie provincial , de o nevroz
sufocant , de un satanism mut...
Am t cut. Adrian s-a uitat la mine, i am avut
impresia c -i fugise tot sângele din obraji.
Privirea îndreptat spre mine era privirea,
privirea tiut , care m f cea nefericit i când nu
mi se adresa mie, ci altuia: mut , înce at ,
rece i distant pân la jignire, urmat de
zâmbetul cu buzele strânse i cu n rile zvâcnind
de sarcasm — i de gestul de a- i întoarce fa a în
alt parte. S-a dep rtat de mas , nu c tre
Schildknäpp, ci c tre firida ferestrei, pe ai c rei
pere i cu lambriuri era ag at o imagine de
sfânt. Rüdiger a mai îndrugat câteva cuvinte,
zicând c dup starea de spirit manifestat eram
de felicitat, c puteam pleca imediat pe front, ba
chiar c lare. N-ar trebui s se plece pe front
decât c lare, sau dac nu, mai bine deloc. i a
schi at gestul de a bate o mâr oag pe gât. Am
râs, i desp irea noastr , la plecarea mea la
gar , a fost u oar i voioas . Bine c n-a fost
sentimental ; s-ar fi dovedit nelalocul ei. Dar
amintirea privirii lui Adrian am luat-o cu mine în
zboi — poate c ea a fost, i numai în aparent
duchii i tifosul exantematic, cea care m-a
adus atât de repede înapoi acas , al turi de el.

XXXI

"Merge i voi în locul meu", spusese Adrian.

Dar n-am ajuns pân acolo! S m rturisesc c ,
din cauza asta, sim eam, cu totul în t cere i
independent de punctul de vedere istoric, o
ru ine personal , intim ? S pt mâni în ir
trimisesem acas tiri laconice, anun ând într-o
formulare afectat lapidar i rece victorii, ca ni te
lucruri de la sine în elese. Liège c zuse de mult,
învinsesem în b lia din Lorena, aruncasem,
dup un plan magistral, de mult vreme
rumegat, cinci armate peste Meuse, luasem
Bruxelles, Namur, câ tigasem victoriile de la
Charleroi i Longwy, o a doua serie de lupte la
Sedan, Rethel, Saint-Quentin, i ocupasem
Reims. Înaintasem atât de departe parc plutind,
a cum visasem, favoarea zeului r zboiului,
confirmarea destinului ne d duser aripi.
rb ia noastr ne cerea, ca o datorie, s
îndur m f ov ial i crâcnire viziunile de
moarte i pârjol inseparabil legate de asemenea
fapte, era suprema încercare a curajului nostru
eroic. i azi îmi mai amintesc, cu o u urin io
claritate remarcabile, imaginea unei femei de gal
cu un chip usc iv, pe-o coam de deal ocolit de
bateria noastr i la picioarele c ruia mai
fumegau r ele unui sat bombardat. "Doar
eu am mai r mas!" ne striga ea cu gesturi tragice
cum nu-i e dat unei femei germane s poat face.
"Je suis la dernière!" i amenin ând cu pumnii
ridica i arunca blestemul asupra capetelor
noastre, repetând de trei ori: "Méchants!
Méchants! Méchants!126
Ne-am întors privirile în alt parte; trebuia
-nvingem, i asta era meseria aspr a victoriei.
i faptul c m sim eam nenorocit c rind pe
murgul meii, chinuit de-o tuse rea i de-un
reumatism afurisit de pe urma înnoptatului în
umezeal i-a dormitului în cort, parc m mai
lini tea.
Am mai bombardat înc multe sate, purta i
ca pe aripi, apoi se produse ceva cu totul de
neîn eles, cu totul absurd: ordinul de retragere.
Cum s -l fi în eles? F ceam parte din grupul de
armate al lui Hausen, care se afla în plin
înaintare spre Paris, pe la sud de
Châlons-sur-Marne, a a cum armata lui von
Kluck înainta pe alt cale. Nu tiam c undeva,
dup cinci zile de lupt , francezii zdrobiser
aripa dreapt a lui Bulow — temei suficient
pentru con tiinciozitatea timorat a unui
comandant suprem, ridicat la postul s u de
umerii unchiului, s i retrag toate trupele.
Trecur m din nou prin acelea i sate fumegânde
pe care le l sasem în urm , i pe lâng coama de
deal pe care ne ap ruse tragica femeie. Nu mai
era acolo. Aripile ne în elaser . N-a fost s fie.
Nu ne-a fost dat s câ tig m r zboiul într-un
asalt fulger tor — i nici noi nu pricepeam mai
mult decât cei de-acas ce însemna asta. N-am
în eles nici frenezia jubil rii de care fusese
cuprins lumea întreag dup rezultatul b liei
de pe Marna, nici faptul c r zboiul scurt,
condi ie a mântuirii noastre, devenise dintr-o

126
ilor! R ilor! R ilor! (Fr.)
dat unul lung, i nu l-am putut suporta,
înfrângerea noastr nu mai era decât o chestiune
de timp pentru noi i de bani pentru ceilal i —
dac-am fi priceput, am fi putut depune armele,
î-am fi putut sili pe conduc torii no tri s încheie
pace imediat; i printre ei, ie abia câte unul", ici,
colo, dac izbutea s i dea seama. În fond,
conduc torii no tri aproape nu în elegeau c
epoca r zboaielor localizate trecuse, i c orice
campanie în care ne vedeam implica i devenea,
în mod obligatoriu, o conflagra ie mondial .
Într-un asemenea caz, liniile de comunica ie
interioare, combativitatea fanatic a trupelor,
gradul lor înalt de preg tire, într-un stat
puternic-autoritar, temeinic organizat, p reau s
ofere posibilitatea unei victorii fulger toare. Dac
aceast tentativa e ua — i era scris c trebuie
e ueze — atunci orice am fi izbutit noi s
realiz m ani în ir, cauza noastr era pierdut în
principiu i în prealabil — de data asta, data
viitoare i-ntotdeauna.
N-o tiam. Încet, chinuitor, adev rul î i f cu
drum în noi, i r zboiul, un r zboi rânced,
degradant, mizerabil, chiar dac din când în
când l sa s lic reasc speran a de art a unor
vremelnice jum i de victorii — acest r zboi,
despre care i eu spusesem c trebuie s fie
scurt, a durat patru ani. S mai amintesc aici în
am nunt despre dezorientare i deprimare,
despre m cinarea for elor i a materialului,
despre uzura i meschin ria i lipsurile vie ii de
toate zilele, insuficien a aliment rii, dec derea
moral de pe urma priva iunilor, aplecarea spre
furt, iar pe de alt parte despre dezm ul
grosolan al profitorilor vulgari? Mi s-ar putea
repro a c încalc cu nesocotin hotarele
îndatoririi mele, al c rei obiect e biografic i
personal. Eu am trecut prin toate astea, de la
începutul începutului i pân la amarul
sfâr itului, în spatele frontului, întâi în permisie,
apoi ca reformat, redat carierei mele didactice la
Freising. Asta din pricin c pe frontul de la
Arras, în a doua perioad a luptelor date în jurul
fort re ei, lupte ce au durat de la începutul lui
mai i pân aproape de finele lui iulie 1915,
serviciul de deparazitare fusese categorie
necorespunz tor: contaminarea m-a inut
pt mâni întregi m baraca de izolare, apoi o alt
lun am fost trimis în Mun ii Taunus, într-un
min de convalescen pentru combatan i
bolnavi, i, în cele din urm , nu m-am mai
împotrivit gândului c îmi îndeplinisem datoria
fa de patrie i c a face mai bine s slujesc, în
târgu orul meu, cauza înv mântului.
Asta am i f cut i mi-a fost dat s fiu iar i
so i tat în c minul nostru modest, ai c rui
pere i i lucruri, sortite poate pieirii prin
bombardament aerian, i cu care eram obi nuit
i r sobi nuit, mai constituie i ast zi cadrul
existentei mele retrase i de arte. Fie zis înc o
dat , desigur nu într-un sens de l ud ro enie, ci
ca simpl constatare, c mi-am dus via a, n-a
vrea s spun chiar neglijând-o dar, în orice caz,
s -i acord toat aten ia, ca pe un lucru
secundar, f cut cu mâna stâng , i c principala
mea preocupare, nelini tea, grija mea erau
închinate prietenului din copil rie, iar faptul c
aveam s fiu din nou în apropierea lui m
bucura tare mult — dac termenul acesta
"bucurie" mai e potrivit când te gânde ti la fiorul
de ghea , la u oara strângere de inim pu in
speriat , la felul lui dureros de a te l sa f
spuns, mereu mai frecvent de când cu
accentuarea solitudinii lui creatoare. "S nu-mi
scape din ochi", s veghez asupra vie ii lui
extraordinare i enigmatice, mi se p rea a fi în
permanent problema real , imperativul
existen ei mele; era adev rata ei substan i de
aceea vorbeam de de ert ciunea, de golul zilelor
mele actuale.
La el acas — un "acas " tulbur tor într-un
anume sens de similitudine, i nu chiar admisibil
— se sim ea destul de bine, alegerea fusese
fericit , slav Domnului , i în anii dezastrului i
ai lipsurilor din ce în ce mâi crâncene, familia
Schweigestill, la ferma sa, îl îngrijise mai bine
decât i-ar fi putut dori, f s i dea seama de
asta i f s-o pre uiasc a a cum trebuie,
aproape neatins de schimb rile ustur toare la
care era supus o ar blocat i împresurat ,
chiar dac din punct de vedere militar înc
viguroas . Adrian accepta toate astea ca pe un
lucru de la sine în eles i nu le comenta, ca i
cum de la el emanau, generate de natura lui, a
rei for de iner ie i fixare în semper idem
învingea circumstan ele exterioare individuale.
Necesit ile lui dietetice, foarte simple, au putut
fi totdeauna satisf cute de gospod ria
Schweigestill. În afar de asta, la întoarcerea
mea de pe front, I-am g sit sub ocrotirea a dou
pturi femeie ti care se apropiaser de el cu
totul independent una de cealalt i se instituise,
fiecare în parte, în chip de protectoare grijulie.
Erau Meta Nackedey i Kunigunde Rosenstiel —
cea dintâi profesoar de pian, cealalt
coproprietar a unei întreprinderi de ma e, adic
a unei instala ii care producea înveli uri pentru
cârna i. E într-adev r curios: o glorie incipient ,
ezoteric , cu totul departe de marile mase, cum
era cea care începuse s încununeze numele lui
Leverkühn, î i avea nucleul într-o sfer de
ini ia i, pe culmi ale cunoa terii, i invita ia la
Paris fusese un indiciu; dar în acela i timp ea se
repercuta în zone mai modeste i mai profunde,
în s rmane suflete nesatisf cute care, dintr-o
sensibilitate iscat din solitudine i din suferin
i drapat în "aspira ii spre mai sus", se izolau
de mas , g sindu- i mul umirea într-un cult
celebrat fa de valori având cel pu in meritul
rarit ii. C f pturile acestea sunt femei, i-
anume femei nem ritate, s nu ne prind
mirarea; deoarece resemnarea omeneasc este,
incontestabil, izvor de intui ie profetic , i care
nu e mai pu in pre ioas oricât i-ar fi de modeste
originile. Indiscutabil c elementul personal
direct juca aici un rol considerabil,
precump nitor în raport cu cel spiritual care, în
ambele cazuri, nu putea fi în eles i apreciat
decât în linii vagi, mai mult ca sentiment, ca
intui ie. Dar eram oare îndrept it eu, b rbatul
care de timpuriu am fost supus, cu trup i suflet,
fascina iei exercitate de Adrian, de existen a lui
glacial , enigmatic , ermetic închis în sine —
aveam eu cel mai mic drept de a ironiza
fascina ia exercitat asupra celor dou femei de
solitudinea, nonconformismul felului lui de
via ?
Meta Nackedey, o f ptur tears , ro ind
ve nic, le inând de ru ine în fiecare clip , avea
vreo treizeci de ani, i când î i vorbea sau i te
adresai, clipea din ochi spasmodic i prietenos
înd tul ochelarilor, dând din cap i
încre indu- i nasul — Meta Nackedey, zic, se
pomenise într-o bun zi, când Adrian era în ora ,
al turi de el pe platforma din fat a unui tramvai
i când f cu descoperirea asta î i pierdu capul i
fugi prin tramvaiul în esat pe platforma*
dind t, de unde, dup câteva clipe de recule-
gere, se întoarse s -i vorbeasc , s -i spun pe
nume, s -i mai spun , rând pe rând, ro ind i
lind, cum o cheam , s mai adauge câte ceva
despre ea , i despre faptul c adora muzica lui,
iar el ascult toate astea mul umind. De atunci
data cuno tin a lor, pe care Meta n-o provocase
ca s-o lase s se r ceasc : dup câteva zile,
urm o vizit omagial , cu flori, la Pfeiffering, i
dup aceea continu s -l cultive — într-o
competi ie liber , stimulat din partea
amândurora de gelozie, într-o competi ie zic, cu
Rosenstiel, care începuse în alt fel.
Kunigunde Rosenstiel era o evreic
ciol noas , cam de aceea i vârst cu Nackedey,
cu un p r lânos, ciufulit, aspru, i cu ni te ochi
în c pruiul c ruia sta scris o infinit triste e
pentru c Fiica Sionului fusese ras de pe fa a
mântului i poporul ei ajunsese turm
citoare. Era o negustoreas voinic , într-o
bran nu tocmai rafinat (pentru c , cert, o
fabric de ma e n-are nimic rafinat în sine), dar
cu toate astea luase obiceiul elegiac s i
înceap , când vorbea, toate frazele cu un "ah".
Spunea "Ah, da", "Ah, nu", "Ah, crede-m ", "Ah,
cum s nu", "Ah, plec mâine diminea la
Nürnberg", cu o voce profund , aspr i
tânguitoare, cu ecouri de pustiu, i chiar i
atunci când o întrebai ce mai face, r spundea:
"Ah, destul de bine". Era cu totul altceva îns
când scria — ceea ce f cea cu o deosebit
pl cere. Deoarece Kunigunde, ca aproape to i
evreii, nu numai c era foarte muzical dar, de i
nu avea lecturi prea vaste, raporturile ei cu limba
german erau mult mai pure, mai îngrijite decât
ale mediei na ionale, ba chiar ale majorit ii
rturarilor, i drumul spre cuno tin a cu
Adrian, c reia, din proprie ini iativ , îi spunea
totdeauna "prietenie" ( i de altminteri, cu
vremea, nu devenise cu adev rat?) i-l
deschisese cu o admirabil scrisoare, lung , bine
adus ", nu chiar uimitoare prin cuprins, dar ca
stil, un excelent exemplu de epistol omagial
dintr-o Germanie mai veche, umanist , pe care
destinatarul a citit-o cu o oarecare surprindere i
peste care, datorit inutei ei literare, i-a fost
imposibil s treac în t cere. Kunigunde a
continuat s -i scrie la Pfeiffering, destul de
frecvent i f ca asta s prejudicieze asupra
numeroaselor ei vizite: scria am nun it, nu prea
substan ial, nici prea interesant, dar într-o limb
îngrijit i pur — de altfel nu cu mâna, ci la
ma ina ei de scris de la birou, cu semnul & în loc
de " i", ca negustorii — manifestând o admira ie
a c rei definire sau motivare o evita, fie din
modestie, fie pur i simplu pentru c nu era în
stare s-o dea — era, tocmai, o admira ie izvorât
din instinct, confirmat de ani de venera ie
fidel , i pentru care, independent de toate
celelalte calit i meritorii ale ei, remarcabila
persoan trebuia profund stimat . Eu, cel pu in,
o f ceam, i m str duiam s pl tesc acela i
tribut al pre uirii i sfioasei Nackedey, chiar dac
Adrian accepta omagiile i ofrandele acestor
zelatoare cu toat nep sarea proprie firii sale. i
la urma urmei era oare soarta mea atât de
diferit de a lor? Fie-mi îng duit s socotesc ca
pe o tr tur frumoas bun voin a mea fa de
aceste femei (pe când ele, ca ni te primitive, nu
se puteau suferi i când se întâlneau se m surau
una pe alta cu priviri în epate), s o socotesc
spre cinstea mea, zic, pentru c , într-un anume
sens, f ceam parte din tagma lor i aceste replici
virginale i la scar redus a raporturilor mele cu
Adrian ar fi putut fi motiv de iritare.
 adar, cele dou , ve nic cu mâna plin ,
aduceau, în anii de foamete, în afar de alimente
de prim necesitate, toate delicatesele
imaginabile, procurate pe sub mân : zah r, ceai,
cafea, ciocolat , pr jituri, conserve i tutun t iat
fin pentru r sucit ig ri, a a c ne mai înfruptam
i noi din ele, eu, Schildknäpp i chiar i Rudi
Schwerdtfeger, cu invincibilul lui familiarism, i
deseori binecuvântam între noi numele acestor
femei milostive. La ig ri, Adrian nu renun a
decât silit, adic în zilele în care migrena, ca un
fel de grav r u de mare, îl obliga s stea culcat în
camer cu obloanele trase, lucru ce se întâmpla
cam de dou -trei ori pe lun , dar restul timpului
folosea cu pl cere aceast distrac ie stimulant ,
care-i devenise destul de târziu obicei, de abia la
Leipzig, dar acum nu se mai putea lipsi de ea, în
special când lucra, i ne asigura c , f
interludiul r sucitului i al trasului adânc în
piept, ar fi rezistat mult mai pu in. Pe vremea
reintr rii mele în via a civil lucra mult, asiduu
— dar aveam impresia c nu atât de dragul
obiectului în sine, i-anume suita Gesta, sau nu
numai de dragul acesteia, cât mai ales ca s
termine cu ea, s fie gata s r spund noilor
exigente ale geniului s u. La orizont, sunt sigur,
se profila opera lui viitoare, probabil c înc de la
începutul r zboiului care, pentru o putere de
divina ie ca a lui, constituia o fisur profund , o
discontinuitate, un început de er nou în
istorie, tumultuoas , r scolitoare, plina de
aventuri i suferin e înnebunitoare — la orizon-
tul vie ii lui creatoare, zic, se afla de pe acum
Apocalipsis cum figuris, opera ce avea s dea
acestei vie i un impuls ame itor i pân la care —
cel pu in eu astfel v d procesul — î i cheltuia
perioada de gesta ie cu sclipitoare fantezii
grote ti pentru marionete.
Adrian aflase despre aceast veche carte, ce
trebuie considerat sursa majorit ii miturilor
romantice ale evului mediu, traducere din
latine te a celor mai vechi culegeri de basme i
legende cre tine, prin Schildknäpp — i sunt
gata s recunosc favoritului cu ochii de aceea i
culoare meritul, în deplin echitate. O citiser
seri de-a rândul împreun i ea l-a captivat pe
Adrian datorit sim ului lui pentru ridicol, a
poftei lui de râs, da, poftei de-â râde pân la
lacrimi, pe care firea mea cam seac nu se prea
pricepea s-o alimenteze, fiind împiedicat i de o
anumit inaptitudine proprie mie, o stare de
spirit speriat pu in de disolu iile astea în veselie
la o fiin iubit cu un fel de încordare i de
team . Rüdiger, omul cu ochii aidoma cu-ai lui,
nu împ rt ea deloc aprehensiunea mea, de
altfel p strat numai pentru mine, i ea nu m
împiedica, atunci când se ivea prilejul, s
particip i eu din toat inima. Silezianul,
dimpotriv , încerca o v dit satisfac ie s scoat
vizibil în relief când izbutea s -l fac pe Adrian
râd cu lacrimi, ca i cum asta i-ar fi fost
menirea i i-ar fi îndeplinit o îndatorire, iar
cartea cu snoave i basme fusese, sub acest
aspect, incontestabil, un succes dintre cele mai
remarcabile, rodnic i eficace.
rerea mea este c aceste Gesta, cu
ignoran a lor în ale istoriei, cu didacticismul lor
cre tinesc i morala lor naiv , cu cazuistica lor
excentric despre paricide, adultere, incesturi
complicate, cu împ ra i romani absen i din
documente i fetele lor p zite cu formidabil
str nicie, pentru ca apoi s fie scoase la mezat
în condi ii extravagant elaborate — net duit,
zic, ca, prezentate în traducerea latinizant ,
solemn , indescriptibil , toate aceste pove ti
naive despre cavaleri porni i în pelerinaj spre
ara F duin ei, despre neveste lascive i
dezm ate, despre proxenete iste e i clerici
deda i magiei negre, aveau un efect dintre cele
mai ilariante, erau, în cel mai înalt grad,
adecvate s stimuleze la Adrian sim ul lui acut al
parodiei, i gândul de a dramatiza muzical, într-o
form concentrat , câteva din aceste istorii,
pentru un teatru de marionete, începu s -l
preocupe din ziua în care d duse peste ele. A a,
de pild , fabula profund imoral , anticipare a
Decameronului, Despre nelegiuita viclenie a
babelor, unde o codoa , c reia îi mergea numele
-i o sfânt , izbute te s conving o nobil i
chiar excep ional de onest i respectabil so ie,
al c rei so încrez tor se afla plecat la drum, s
tuiasc cu un tân r ce se pr dea de dor
dup ea. Vr jitoarea, dup ce î i inu dou zile
eaua înfometat , îi d du s m nânce pâine
uns cu mu tar, i bietul animal începu s
crimeze groaznic. Baba lu atunci c eaua i se
duse cu ea la virtuoasa so ie care, ca toat
lumea, o socotea o sfânt . Când nobila doamn
zu c elu a în lacrimi, se minun i întreb
despre pricina acestei nemaipomenite întâmpl ri,
drept care b trâna se f cu c preget s
spund , pentru a m rturisi, dup multe
st ruin e, ca s rmana c elu nu-i decât
mult-prea-cumintea-i fiic : aceasta refuzase cu
înd tnicie s r spund pasiunii înfocate a
unui tân r aprins dup ea, ceea ce l-a împins pe
nefericit în bra ele mor ii, iar drept pedeaps ,
fata a fost preschimbat în c ea, i acuma,
fire te, v rsa ve nic lacrimi de c in . i în timp
ce spunea minciunile bine chibzuite, codoa a
rsa i ea lacrimi; dar nobila doamn se
însp imânt la gândul potrivirii dintre cazul ei i
al pedepsitei, i îi povesti babei despre tân rul în
suferin din pricina sa, la care proxeneta îi
ar limpede ce ireparabil nenorocire ar fi dac
s-ar metamorfoza i dânsa în c ea; i primi,
într-adev r, sarcina s se duc s -l aduc pe cel
ce tânjea de dor, ca s -i potoleasc , în numele
Domnului, pofta, i a a, cei doi, printr-o
nelegiuit viclenie, celebrar cel mai dulce dintre
adultere.
i-acum îl mai invidiez pe Rüdiger pentru c
lui i-a fost h zit s citeasc cel dintâi
prietenului nostru, în odaia stare ului, aceast
poveste, de i trebuie s recunosc c citit de
mine n-ar mai fi avut acela i haz. De altfel,
contribu ia lui la viitoarea oper la atât s-a
rginit, la aceast ini iativ . Când a fost vorba
de prelucrarea fabulelor pentru scena de p pu i,
de punerea lor în dialog, s-a eschivat, fie din
lips de timp, fie, poate, din cauza firii lui
refractare, a sentimentului de libertate ce-i era
necesar, i Adrian, f s îi ia în nume de r u,
s-a descurcat singur cât am lipsit, schi ând vagi
scenarii i dialoguri aproximative, dar eu am fost
cel ce i-am dat, în orele mele de r gaz, destul de
repede, o form definitiv , un amestec de proz
i de versuri rimate. Adrian voia s plaseze
cânt re ii care aveau s dea glas p pu ilor la un
loc cu orchestra, o orchestr foarte restrâns ,
alc tuit din vioar i contrabas, clarinet, fagot,
trompet i trombon, al turi de percu ia i
clopotele, l sate în seama unui singur om, plus
recitatorul care, ca i un testis127 într-un
oratoriu, rezum intriga nara iunii i
recitativului.

127
Martor (lat.).
 Acea st form lacunar apare mai fericit
pus în valoare în a cincea fabul — nucleul
întregii suite — Na terea preafericitului pap
Grigore, o na tere p tat de-un cumplit p cat,
din care s-au tras alte multe lucruri groaznice,
ceea ce n-a fost îns nicidecum o piedic la
ridicarea lui final în scaunul de loc iitor al lui
Cristos pe p mânt, ci, dimpotriv , mila
nep truns a Domnului l-a ales anume i l-a uns
pentru asta. Lan ul complica iilor e lung, dar eu
nu voi face decât s reiterez aici povestea celor
doi orfani rege ti, un b iat i o fat ; fratele î i
iubea sora peste m sura cuvenit i,
pierzându- i capul, o pune într-o pozi ie mai
mult decit interesant de pe urma c reia ajunge
mama unui b iat de o neasemuit frumuse e. În
jurul acestui b iat, copil din frate i sor , în cel
mai r u în eles al cuvântului, se învârte te toat
povestea. În timp ce tat l porne te într-o
cruciad , în ara F duin ei, ca s isp easc
i- i g se te acolo moartea, copilul e împins
tre o soart tulbure! Pentru c regina, hot rât
nu îng duie botezul unui copil z mislit pe-o
cale atât de monstruoas , îl a ez , cu leag nul
u princiar cu tot, într-un butoi gol i-l
încredin a valurilor m rii, nu f s fi avut mai
întâi grija de a pune în leag n o tabl pe care s
fie scrise cele trebuitoare, precum i aur i argint
pentru cre terea lui, iar valurile, "în a asea zi de
rb toare" îl scoaser la mal în apropierea unei
stiri, p storite de un stare tare cucernic.
Acesta îl g se te, îl boteaz dup numele s u,
Grigore, i pune s i se dea o înv tur cu
rezultate minunate la copilul foarte înzestrat atât
la minte, cât i la trup. Nu mai povestesc cum,
între timp, mama p toas , spre dezn dejdea
poporului ei, jur s nu se mai c toreasc
niciodat — v dit nu numai pentru c se
considera o pâng rit , nedemn de c toria
cre tineasc , ci i pentru c mai p streaz înc o
condamnabil fidelitate fratelui disp rut; cum un
puternic duce dintr-o ar str in îi cere mâna,
iar ea îl refuz , ceea ce îl mânie atât de cumplit
pe duce, încât cotrope te ara cu r zboi i o cu-
prinde toat , afar doar de o singur cetate,
unde se retr sese regina; cum atunci, tân rul
Grigore, care, l murindu-se despre felul cum
fusese adus pe lume, se gândise s plece în
pelerinaj la Sfântul Mormânt, nimere te în ce-
tatea mamei sale unde afl de nenorocirea
domnitoarei, cere s fie dus în fa a ei i aceasta,
a ne spune povestea, "îl prive te cu mare
luare-aminte", dar nu-l recunoa te, iar Grigore îi
ofer serviciile, îl ucide în lupt pe crâncenul
duce; elibereaz ara, i cum curtenii prin esei
salvate o îndeamn s -l ia de so ; cum ea face
mofturi întâi i cere o zi de gândire — numai una
— dup care, împotriva jur mântului, se
învoie te; cum apoi, in aclama iile i bucuria
întregii ri se face cununia, gr dindu-se, din
ne tiin , monstruozitate peste monstruozitate,
fiul n scut din p cat urcând în patul nup ial cu
mama sa — toate astea zic, n-am s le mai
povestesc. Tot ce-a vrea e doar s amintesc
momentele emotive culminante din ac iunea
operei de marionete, scoase în relief într-un chip
atât de surprinz tor i de minunat totodat :
astfel, chiar la început, fratele î i întreab sora
de ce e atât de palid i de ce "ochii i-au pierdut
negrul lor", iar ea îi r spunde": "Nu-i de mirare,
pentru c am r mas grea i-s plin de c in !"
Sau, când vine vestea despre moartea celui cu-
noscut în p cat i izbucne te în strania
lamentare: "S-a dus n dejdea mea, s-a dus
puterea mea! fratele meu, al doilea eu al meu!" i
acoper apoi mortul cu s rut ri din t lpile
picioarelor i pân -n cre tetul capului, încât
cavalerii s i, mi ca i, dar i stânjeni i de-o jale
atât de f -de-m sur , se v d sili i s
îndep rteze cu de-a sila pe domnitoarea lor de
ele p mânte ti ale fratelui. i când
regina, dându- i seama cu cine tr ie te în cea
mai tandr dintre c torii, îi spune: "O, fiul meu
scump, tu e ti unicul meu copil, e ti b rbatul i
st pânul meu, e ti fiul meu i-al fratelui meu, o,
copilul meu scump, i tu, Dumnezeule, de ce-ai
sat s m mai nasc pe lumea asta!" C ci a a e:
prin tabla scris de ea îns i, pe care o g sise
ascuns într-o c ruie a so ului, afl cu cine
împ ea culcu ul — slav Domnului, f s -i fi
scut lui un frate, i fratelui ei un nepot; i din
nou vine vremea pentru Grigore s porneasc în
pelerinaj de isp ire, la care chiar purcede de
îndat , descul . Ajunge la un pescar, acesta
vede, "dup ging ia mâinilor i picioarelor", c
nu are de-a face cu un c tor de rând, i cei doi
se învoiesc c unicul lucru potrivit pentru pelerin
este singur tatea cea mai deplin . Pescarul îl
duce cu barca la aisprezece mile departe de
rm, unde se afla o stânc b tut de valuri, i
acolo, dup ce a pus s lege c tu e la picioare
i-a aruncat departe, in mare, cheia c tu elor, a
petrecut Grigore aptesprezece ani de poc in ,
la sfâr itul c rora avea s -l a tepte o mântuire
uluitoare, dar, pe cât se pare, pe el nu l-a uimit
aproape deloc. Pentru c moare papa de la
Roma, i cum a închis ochii, din cer pogoar un
glas: "C ta i pe omul lui Dumnezeu Grigore i
eza i-l loc iitor al meu!" Pornesc soli în toate
cele patru vânturi i-ajung i la pescarul acela, i
omul î i aminte te. Prinde atunci un pe te, i în
pântecele lui g se te cheia c tu elor ce fusese
aruncata în mare. Pescarul îi duce pe soli cu
barca la stânca isp irii i ace tia strig : "O,
Grigore, om al lui Dumnezeu! coboar de pe
stânc i vino la noi, c ci e voia Domnului s fii
loc iitorul lui pe p mânt!" i ce r spunde el?
"Dac sta-i placul Domnului, fac se voia lui",
spunde. Iar când ajung la Roma i vor s trag
clopotele, clopotele n-a teapt i sun singure —
toate clopotele sun singure, din toate puterile,
vesteasc omenirii c un asemenea pap , atât
de pios, atât de înv at, n-a mai fost pe lume.
Faima i-a mers pân la mama sa, care, dup o
dreapt chibzuin , hot te c nim nui nu-i
putea încredin a mai bine taina vie ii, decât
acestui Ales, i ia drumul Romei s se
spovedeasc Sfântului P rinte; acesta, auzindu-i
rturisirea, o recunoa te i-i spune: "O,
scumpa mea mam , sor i so ie. O, prietena
mea. Diavolul a vrut s ne mâne în iad, dar
puterea Domnului a fost mai mare". i i-a zidit o
stire i a f cut-o stare acolo, dar numai
scurt vreme. C ci Domnul s-a milostivit de
amândoi i i-a chemat la el.
Pe amintita poveste, doldora de nesfâr ite i
cumplite p cate, de naivitate i de milostenie
cereasc , î i concentrase Adrian toat priceperea
i spaima sa, entuziasmul s u copil resc, paleta
muzical plin de fantastic i solemn, i de bun
seam c acestei piese, sau în special acestei
piese i se potrivea epitetul straniu rostit de
trânul profesor de la Lübeck, cuvintele "are
pe Dumnezeu în el. Aceste amintiri îmi sunt mai
vii pentru c Gesta reprezint , într-adev r, ceva
care seam cu o întoarcere c tre stilul muzical
din Loves's Labour's Lost, pe cât vreme limbajul
muzical" din Minunile Universului i îng duie s
presim i Apocalipsa i chiar i pe Doctor Faustus.
Asemenea anticip ri i reveniri se produc destul
de frecvent într-o via de crea ie, dar eu îmi
explic foarte u or atrac ia artistic pe care
asemenea subiecte o prezentau pentru prietenul
meu: era un farmec intelectual, nu lipsit de un iz
de r utate, de travestire dizolvant , pentru c
izvora ca ripost critic la patetismul umflat al
unei epoci artistice pornit pe panta dispari iei.
Materialul dramei muzicale fusese luat din
legendele romantice, din lumea miturilor
medievale, l sând astfel s se în eleag c numai
ele sunt demne de muzic , potrivite naturii ei.
Acestei indica ii i se d duse pesemne ascultare
aci, dar într-un fel de-a dreptul distructiv, pentru
în locul moralismului sacerdotal apare
grotescul, farsa erotic ; sunt respinse mijloacele
de prezentare pompoase, umflate, i ac iunea e
încredin at scenei de p pu i, grotesc prin
îns i esen a ei. În perioada în care a lucrat la
Gesta, Adrian i-a dat osteneala s studieze i
posibilit ile specifice acestei scene, dar gustul,
catolic i baroc, pentru teatru al poporului în
mijlocul c ruia î i ducea via a sa de sihastru îi
oferea uneori i prilejuri s-o fac . În vecin tate,
la Waldshut, era un drognist care cioplea p pu i
i le îmbr ca, i Adrian l-a vizitat în repetate
rânduri. â-a dus chiar i la Mittenwald, sus pe
valea Isarului, în satul de viori ti, unde era un
farmacist cu aceea i sl biciune; cu ajutorul
nevestei i al iste ilor s i fii, organiza la el în sat
adev rate spectacole de p pu i, dup Pocci i
Christian Winter, atr gând mult lume din
apropiere i str ini. Leverkühn a asistat la ele i,
dup cât am putut s -mi dau seama, a studiat i
literatura jocului de p pu i i de umbre la
javanezi.
 Se întâmpla uneori s ne cânte, vreau s
spun mie, lui Schildknäpp i câteodat i lui
Rudi Schwerdtreger (acesta continua s apar
din când în când), i atunci serile se însufle eau
de voio ie: se a eza la vechiul pian p trat din
odaia cu ferestrele în firide adânci i cu statuia
Victoriei de la Samothrake, i ne cânta
fragmentele cele mai recente din strania
partitur în care o armonie impun toare, un ritm
labirintic uluitor sunt puse în slujba unei teme
dintre cele mai naive, într-un gen de muzic de
trompete de copii, într-un stil, iar i,
extraordinar. Revederea dintre regin i omul, un
sfânt acum, n scut din leg tura cu fratele ei i
pe care-l îmbr ase ca so , ne storcea ni te la-
crimi cum nicicând nu mai picaser din ochii
no tri, lacrimi de râs, dar i de înduio are în fa a
fantasticului de-o sensibilitate unic ; i
Schwerdtfeger, într-o dezl uire de intimitate,
sesiz momentul de licen i-l îmbr a pe
Adrian, îi strânse capul la piept spunând: "Ai fost
extraordinar!" Am v zut gura lui Rüdiger,
totdeauna umbrit de o umbr de zâmbet amar,
crispându-se de dispre , i nici eu nu m-am
putut împiedica de a murmura un "Destul!"
întinzând mâna într-un gest ce voia s -l re in
pe nere inut, s -l domoleasc pe nedomolit.
Poate c a avut unele dificult i în a urm ri
discu ia înfiripat în odaia stare ului, dup
prezentarea aceea intim . S-a f cut constatarea
avangarda i folclorul se întâlnesc la un
moment dat, c abisul dintre art i accesi-
bilitate, dintre nivel înalt i nivel sc zut, s pat,
într-un anume sens, cândva, de romantism în
literatur i în muzic , dispare — pentru ca s
ias la iveal o sciziune i o înstr inare mai
profund decât oricând, aceea între bun i facil,
între merituos i amuzant, între evoluat i banal,
segregare i înstr inare ce-au devenit destinul
artei. Era oare sentimentalism, a spune c
muzica — i ea vorbea în numele tuturor —
solicit , cu o stare crescând de con tient , s
ias din mândra-i izolare, s g seasc un teren
comun, f s devin ea îns i comun , s
vorbeasc o limb de în eles i pentru cel f
cultur muzical ? În orice caz nu
sentimentalismul era calea spre acest el, ci cu
mult mai adecvate erau ironia, sarcasmul, care
purific atmosfera i se unesc cu obiectivul i
elementarul împotriva romantismului, a
patetismului i profetismului, a be iei de sunete
i de literatur , ceea ce însemna redescoperirea
muzicii îns i ca sistem organizator al timpului.
Precar debut! Pentru c nu era decât un pas
pân la falsul primitivism, pân la un nou
romantism deci. A te men ine pe culmile
spiritului, a reduce la o form clar i accesibil
rezultatele cele mai rafinate dezvoltate de muzic
european , astfel ca fiecare s fie capabil s
seziseze noul, a fi st pân pe ea, pe muzic ,
folosind-o nestânjenit ca material de construc ie,
sând tradi ia s fie doar întrez rit ,
remodelând-o în ceva opus epigonicului, a
reduce tehnica, din hipertrofiat cum era, la un
rol discret prin excelen i a face s dispar
toate artificiile contrapunctului i in-
strumenta iei ca s se amalgameze într-un efect
de simplicitate foarte departe de simplism, o
simplicitate înaripat cerebral — asta p rea s
fie problema, n zuin a artei.
Vorbise mai mult Adrian, secondat doar în
foarte mi m sur de noi ceilal i. Stârnit de
faptul c ne cântase mai înainte, vorbea cu
obrajii încin i, cu ochii arzând, i de altfel nu
întruna, curg tor, ci mai mult zvârlea cuvintele,
sacadat, dar mi cându-se atât de mult, încât
aveam impresia c niciodat , nici în prezen a
mea, nici în a lui Rüdiger nu se exteriorizase cu
asemenea elocven . Schildknäpp î i exprimase
îndoiala cu privire la deromantizarea muzicii.
Aceasta ar fi atât de profund, de esen ial legat
de romantism, încât nu l-ar putea renega f
grave daune în natura ei. La acestea Adrian
spunse:
— As fi bucuros de acord cu dumneata, dac
prin romantism în elegi o anumit c ldur
sentimental , de care ast zi muzica, în slujba
spiritualit ii tehnice, se leap . E, probabil,
renegare. Dar ceea ce am numit noi distilarea de
la complicat la simplu, este în fond acela i lucru
cu recuperarea vitalit ii i a puterii de sim ire.
Dac-ar fi posibil— dar cui s -i izbuteasc ? — tu
cum ai zice? spuse el întorcându-se c tre mine,
i complet singur: str pungere ai zice. Cel
ruia i-ar izbuti o str pungere, din r ceal
spiritual într-o lume temerar a noilor
sim minte, acela ar trebui numit eliberatorul,
mântuitorul artei. Mântuirea, continu el cu un
gest nervos din umeri, cuvânt romantic; i
cuvânt de armonizator, termen tehnic pentru
perfec iunea caden ei în muzica armonic . Nu-i
de râs ca muzica s se fi considerat o vreme ca
mijloc de eliberare, când ea îns i, ca toate
artele, avea nevoie de eliberare, i-anume de
eliberarea din izolarea solemn , rod al
emancip rii culturii, al ridic rii culturii la rangul
de surogat al religiei — dintr-o solitudine
în untrul unei elite instruite zis "public", care
în curând nu va mai exista, de fapt nici nu mai
exist , a a c în curând arta va fi cu des vâr ire
singur , într-o singur tate de moarte, dac nu- i
va g si într-un fel drumul spre "popor" ceea ce
înseamn , ca s m exprim neromantic: drumul
spre om?
Rostise toate astea, i întrebarea, dintr-o
suflare, cu jum tate glas, pe un ton de
conversa ie, dar cu un tremur ascuns ce nu l-am
putut în elege decât dup ce a ad ugat:
— Crede i-m , toat tonalitatea vital a artei
va evolua, i-anume spre voio ie i modestie — e
inevitabil, i e un noroc c -i a a. Va arunca peste
bord mult din ambi ia ei melancolic i va c ta
o nou inocen , va deveni inofensiv . Viitorul va
vedea în muzic , muzica îns i va vedea în ea
slujitoarea unei colectivit i care va avea mult
mai mult "instruc iune" i nu va avea cultur ,
dar poate c va fi o cultur . Afumai cu greu ne
putem închipui una ca asta, i totu i a a va fi, i
va fi a a în mod natural; o art f suferin ,
toas suflete te, lipsit de solemnitate, de
triste e, dar nu de încredere, o art per tu cu
omenirea...
Se întrerupse, i to i trei t cur m emo iona i.
E dureros i în acela i timp în tor s auzi
solitudinea vorbindu- i de colectivitate, individul
distant despre încredere în om. Cu toat
înduio area, în adâncul sufletului meu eram
nemul umit de spusele lui, nemul umit de el.
Cele afirmate nu i se potriveau lui, mândriei,
orgoliului s u dac vre i, care mi-era drag i la
care arta îi d dea dreptul. Arta e spirit i spiritul
nu trebuie s se simt deloc obligat fa de
societate, fa de colectivitate — i asta, dup
opinia mea, de dragul libert ii, de dragul
noble ei sale. O art substituindu-se nevoilor
omului m runt, ale min ilor m rginite, e ueaz
în mizerie, i a-i impune ca datorie, s zicem din
interes de stat, de a nu admite decât o form ac-
cesibil i omului m runt, este cea mai odioas
dintre meschin rii, crim împotriva spiritului.
Dup convingerea mea, acesta din urm , cu
toate îndr znelile i încerc rile lui cele mai
temerare, mai nesocotite, poate avea certitudinea
, într-un mod indirect, superior, poate fi util
omului — i pân la urm , oamenilor.
îndoial c asta era i opinia fireasc a
lui Adrian. Dar îi f cea pl cere s o nege, i cu
siguran c m în elasem cu totul când o
socotisem ca o lep dare de orgoliu. Probabil c
era mai mult o tentativ de sociabilitate —
dintr-un exces de orgoliu. De n-ar fi fost
tremurul acela în glas, când vorbise despre
nevoia de eliberare a artei, despre tutuirea ei cu
omenirea — aceast emotivitate, care m f cea
totu i s vreau s -i strâng mâna pe furi ! Dar
n-am f cut-o, ci st m cu ochii pe Rudi
Schwerdtfeger, îngrijorat, s nu-i dea prin gând
-l îmbr eze din nou, la sfâr it.

XXXII

toria între Ines Rodde i profesorul

doctor Helmut Institoris a avut loc pe la
începutul r zboiului, în prim vara lui 1915,
când condi iile în ar erau înc bune, speran ele
înc frumoase, iar eu m aflam pe front, i s-a
celebrat dup toate regulile dictate de protocolul
burghez, cu cununie civil i religioas , cu un
dineu la hotelul "Vier Jahreszeiten", urmat de
plecarea tinerei perechi în c torie de nunt la
Dresda i în Elve ia saxon — c torie care era
concluzia unor îndelungate examin ri reciproce,
ce duseser , de bun seam , la încheierea c ,
desigur, cei doi se potriveau. Cititorul simte
ironia pus , de altminteri f absolut nici o
utate, în acest "de bun seam "; c ci un
asemenea rezultat sau nu exist , sau existase
din capul locului, iar în raporturile dintre cei doi
nu se produsese nici o schimbare de când
Helmut se apropiase de fiica decedatului senator.
Argumentele pledând in favoarea c toriei
pledaser tot atât de mult, sau tot atât de pu in,
i atunci ca i acum, i nimic nou nu se pro-
dusese. Dar se d duse, formal, ascultare
adagiului clasic: "Întâi chibzuie te, i apoi te
hot te", iar durata acestor chibzuiri p rea s
pretind , în cele din urm , o solu ie pozitiv — la
care venea s se adauge i o anumit nevoie de
uniune, marcat de r zboi: e-adev rat, r zboiul
accelerase, chiar de la început, i maturizarea a
o mul ime de alte raporturi de prea mult timp
ov itoare. Pentru Ines îns , care, din motive
suflete ti — sau mai bine zis: din motive
materiale, adic de ra iune, dac vre i — de
mult vreme era mai mult sau mai pu in
preg tit " s spun da, mai atârna foarte greu în
balan i un alt factor: c tre sfâr itul anului
trecut, Clarissa încheiase primul angajament i
plecase din München la Celle pe Aller, a a c
Ines r sese singur cu o mam ale c rei
înclina ii spre via a boem , potolite a a cum
erau, fata le dezapro6a categoric. De altfel,
pentru doamna senator fusese o adev rat i
mi toare bucurie, "a ezarea" fiicei sale la casa
ei, dup tipicul burghez, i la care contribuise
substan ial prin recep iile mondene date cu o
grij matern . Î i avusese i ea, cu acest prilej,
micile foloase, î i astâmp rase pu in din setea
"sud-german " de via cam "lejer , iscat din
dorul de recuperare a timpului pierdut, i
frumuse ea ce aluneca pe drumul asfin itului
mai g sise admiratori printre b rba ii invita i:
Knoterich, Kranich, Zink i Spengler, tineri elevi
de la conservator etc. Nu, nu merg prea departe,
poate c de abia ajung acolo unde trebuie, când
spun c , la ad postul travestiului unor raporturi
mam -fiu, cocheta pân i cu Rudi
Schwerdtfeger, i-l tachina, i c foarte des, în
conversa iile lor r suna chicotitul ei afectat i
uguit, atât de binecunoscut. Dup toate câte am
dat s se în eleag sau chiar le-am spus pe fa
despre fr mânt rile vie ii suflete ti ale fetei, las
în seama cititorului s i imagineze dezgustul,
jena, ru inea ei în fa a acestor frivolit i. S-a
întâmplat chiar în prezen a mea , ca în cursul
unei scene de soiul acesta, Ines s p seasc ,
cu obrajii ro ii, salonul mamei i s se retrag în
propria-i odaie — la u a c reia, a a cum poate
sperase, se a teptase, avea s bat peste un sfert
de or Rudolf, ca s se intereseze de motivul
dispari iei, pe care-l tia, desigur, dar, fire te,
nu-l putea m rturisi — i s -i spun cât de mult
le lipsea dincolo, s-o roage, s insiste, pe toate
tonurile, inclusiv pe cel al duio iei fraterne, s-o
conving s se întoarc . i nu înceta pân ce
nu-i promitea s se întoarc , e adev rat, nu cu el
o dat , nu, asta nu, dar ceva mai târziu.
mi se ierte aceast intercalare tardiv a
unui incident care mie mi se gravase în memorie,
dar se tersese lesne din cea a doamnei senator
Rodde, dup ce logodna i c toria fiicei sale
Ines devenise fapt împlinit. Nu numai c
celebrase c toria cu toat pompa cuvenit i
, în lipsa unei dote în numerar demn a fi
men ionat , inu s -i fac o zestre bogat în
ruf rie i argint rie, dar îi ced i unele piese din
mobilier, autentice, anumite sipete sculptate,
câteva scaune aurite, care s confere pu in fast
noii locuin e închiriate de tân ra pereche în
Panzregentenstrasse, la etajul al doilea, cu
camerele din fa dând spre o gr din
englezeasc . Da, ca i cum ar fi vrut s do-
vedeasc i altora i sie i c sociabilitatea sa,
petrecerile din salonul ei nu fuseser destinate
decât s deschid perspective de fericire i
tuire celor dou fiice, ea manifest acum o
dorin hot rât de abdicare, d du la iveal o
tendin de a se retrage din lume, nu mai primea
i, la vreun an dup c toria fetei, lichid
apartamentul din Rambergstrasse, ca s duc ,
cu totul pe alt picior, o via de v duv , la ar :
se mut la Pfeiffering i se instala, aproape f
ca Adrian s fi b gat de seama, în cl direa
scund de pe terenul viran din fa a casei
Schweigestill, aceea din spatele castanilor, unde
locuise pe vremuri pictorul, autor al
melancolicelor peisaje înf ând smârcurile de la
Waldshut.
Col orul modest i pitoresc exercita o putere
de atrac ie remarcabil asupra resemn rilor
distinse sau a sensibilit ilor r nite: nu i-o
puteai explica decât atribuind-o caracterului
proprietarului i în special celui al propriet resei,
al robustei Else Schweigestill i darului ei de a
dovedi i "în elegere", dar i o clarviziune
impresionant , cum fusese, de pild , cazul când,
întâmpl tor, îi povestise lui Adrian despre
doamna senator, c ar avea de gând s se mute
peste drum. "E foarte simplu de-nf at toate
astea, zicea, exprimându-se în felul sau, în
dialectul în care oamenii, asimilând pe n cu f
scot un m, e foarte simplu de-nf at i de-
eles, domnul Leverkühn, mi-am dat seama
imediat. E s tul de ora i de lume, de primiri,
de domni i de cucoane cu fasoanele lor, pentru
 i d seama de vârst , i asta te acre te.
Depinde, ti i, sunt unele care nu se sinchisesc,
se aranjeaz ele i-a a, i se-ntâmpl uneori s
le stea chiar bine. Î i iau, cu vremea, un aer...
re , i treng resc, î i potrivesc bucle albe,
nu-i a a? i chestii de-astea, i tot ce-au fost în
stare s f ptuiasc la tinere e, acuma doar te
las s b nuie ti, i asta le face i mai picante,
pentru c acu-s pline de demnitate, nu? — i
pare-mi-se c b rba ilor le cam place soiul sta,
le place mai mult decât ai crede. Da sunt i
altele, la care nu merge, nu tine, i de îndat ce
încep obrajii s se scofâlceasc , i gâtul s
se-ncre easc , s se-ngroa e, i nici din ii nu-i
mâi po i ar ta, când e vorba de râs, atunci "le
cuprinde ru inea, acreala când se uit -n oglind ,
i-ncep s se fereasc de ochii oamenilor, se
treze te-n ele-un instinct, ca la orice fiin
bolnav , s se-ascund . i când nu-i gîtu' i
nu-s din ii, atunci p ru-i l de le pune crucea i
le face de ru ine. i la doamna senator, am v zut
eu, imediat, e p ru . Altminteri ar fi înc destul
de nostim , da p ru', ti i, s-a r rit r u pe la
frunte, e mâncat la r cin , i cu fieru', poate
ea s -ncerce cât o vrea, nu mai merge, nu mai e
nimic de f cut, i-atunci o apuc disperarea pe
biata femeie, c asta-i nenorocire mare,
crede i-m , i renun la lume, renun la tot, i
se mut la Pfeiffering : e foarte simplu, nu?"
Astfel gr i mama, cu p rul u or argintat, lins,
piept nat cu c rare, de i se vedea pielea alb la
mijloc. Cum am mai spus, pe Adrian îl
stingherea prea pu in apari ia noii chiria e de
peste drum; atunci când vizitase pentru prima
oar gospod ria, doamna Rodde fusese adus de
gazd , doar ca s -l salute, dar dup aceea, din
grij pentru munca lui, pentru firea lui reticent ,
îi r spunse cu aceea i moned . i nu-l avu
oaspete la ea la ceai decât o singur dat , la
început — în înc perile acelea scunde de la
parter, v ruite simplu, ascunse înd tul
castanilor, pline acum cu r e elegante din
vechea ei gospod rie patrician , candelabre,
fotolii, Cornul de Aur cu rama lui masiv , pianul,
cu o cuvertur de brocart deasupra, un amestec
eteroclit i înghesuit. De atunci, ori de câte ori se
întâlneau prin sat sau pe vreun drum de câmp,
se salutau amabil sau se opreau câteva minute
de vorb , discutând despre situa ia grea din ar ,
despre lipsurile alimentare din ce în ce mai mari,
sim ite aici mult mai pu in decât la ora , a a c
retragerea doamnei senator începea s capete o
aparen de justificare, câ tiga prestigiul unei
suri de prevedere, permi ându-i s trimit ,
de-acolo, de la Pfeiffering, fiicelor ei i chiar i
fo tilor prieteni ai casei, cum erau so ii
Knoterich, de pild , alimente, ou , unt, cârna i i
in . Când lipsurile se agravar i mai r u, ea
i f cu din expedierea acestor pachete o
veritabil meserie.
Ines Rodde, bogat acum, la casa ei, ferit de
grijile vie ii, culesese din mica ceat de oaspe i ce
frecventa odinioar salonul mamei pe so ii
Knoterich, i împreun cu ei pe numismatul
doctor Kranich, pe Schildknapp, pe Rudi
Schwerdtfeger i pe mine — dar nu i pe Zink i
Spengler, nici omenirea aceea m runt din
lumea teatrelor, colegi de studii ai Clarissei —
pentru a- i face un cerc al ei i al so ului s u,
cerc pe care îl întregise cu câteva elemente din
cadrul universitar, docen i mai tineri sau mai
vârstnici, de la cele dou institute de înv mânt
superior, cu so iile lor. Cu doamna Knoterich,
Natalia, având o înf are hispano-exotic , era
chiar în rela ii amicale, aproape intime, de i
aceast femeie, realmente atr toare, avea
reputa ia neîndoielnic de morfinoman — zvon
confirmat de propriile mele observa ii: str lucirea
elocvent i seduc toare a ochilor la începutul
unei reuniuni mondene i eclipsele ocazionale,
destinate s împrosp teze vioiciunea în declin.
Faptul c Ines — care punea atâta pre pe
demnitatea patrician , pe respectabilitatea
conservatoare, care se c torise tocmai pentru
ca s i poat satisface aceste n zuin e —
prefera rela iilor cu so iile colegilor lui Institors
— femei a ezate, tipul nevestelor de profesor
german — pe cele cu Natalia, c o vizita în
particular, c o primea la ea între patru ochi, îmi
dovedea ambiguitatea firii ei, îmi dovedea cât de
ubrede erau, în fond, temeinicia, legitimitatea
nostalgiei ei pentru o via patrician .
nu- i iubea b rbatul, acest savant în ale
frumosului, meschin i încântat de sine, era un
lucru de care nu m îndoisem niciodat . Ines îi
oferea o afec iune pur formal , i e foarte
adev rat c î i îndeplinea rolul de so ie cu o
prestan , o distinc ie des vâr it , c reia o
anume expresie de ginga i dificil treng rie îi
dea o nuan de rafinament in plus.
Meticulozitatea cu care se ocupa de gos-
pod rie, cu care preg tea primirile, putea fi
considerat o pedanterie aproape maladiv — i
asta în ni te condi ii economice de natur s
fac an de an mai obositoare men inerea unui
standard de via a burghez corect. Ca ajutoare la
între inerea elegantei i costisitoarei locuin e, cu
covoare persane pe parchete str lucitoare, avea
doua servitoare bine stilate, îmbr cate comme il f
aut128, cu bonet i or ule cu bretele scrobite,
dintre care una, fata în casa, f cea i oficiul de
camerist personal . Pasiunea ei era s o sune
pe aceast Sofia. O f cea necontenit, din
pl cerea de a se sim i servit boiere te, dar i din
nevoia de a se asigura c într-adev r dispunea
de protec ia i de îngrijirea cump rate prin
torie. Tot Sofia era aceea care împacheta
nenum ratele cufere i valize pe care le lua cu ea
când pleca cu Institoris la ar , la Tegernsee sau
la Berchtesgaden, chiar când n-avea de stat
decât câteva zile. Mun ii de bagaje înc rca i la
cea mai mic evadare din cuibul lor confortabil
erau i ei, pentru mine, un simbol al nevoii de
protec ie i al fricii ei de via . Trebuie s mai
spun câte ceva despre locuin a de opt camere de
pe Prinzregentenstrasse, ferit de cel mai mic
firicel de praf. Era, împreun cu cele dou
saloane — unul, mobilat mai intim, servind drept
camer de toate zilele —, cu sufrageria spa ioas
din lemn de stejar sculptat, cu fumoarul aranjat
confortabil cu fotolii de piele, cu dormitorul
conjugal unde deasupra celor dou paturi
al turate, din lemn de p r galben l cuit, plana
ceva ca un fel de baldachin, iar pe masa de
toalet a doamnei scânteiau flacoane i ustensile
de argint, în irate riguros dup m rime — era,
zic, un model de c min burghez german cultivat,
care avea s mai reziste câ iva ani dezagreg rii,
i la crearea acestei atmosfere contribuiau poate
destul de mult i "c ile bune" în irate peste tot
în camerele de locuit, în cele de primire, i in fu-
moar i, fie pentru a face impresie, fie pentru a
nu jigni unele sensibilit i, la achizi ionarea lor
se evitaser subiectele iritante sau tulbur toare,

128
Cum se cuvine (fr.).
 a c g seai volume instructive prestigioase,
studiile istorice ale lui Leopold von Ranke,
scrierile lui Gregorovius, lucr ri de istoria
artelor, clasici germani i francezi, într-un
cuvânt, fondul era constituit din opere cu o
reputa ie bine stabilit , general confirmat . Cu
anii locuin a deveni i mai frumoas , sau, mai
plin , mai colorat , pentru c Institoris era în
rela ii amicale cu câ iva dintre arti tii
münchenezi din grupul mai moderat de la
Glaspalast (cu toat violen a lui teoretic ,
gusturile artistice ale acestui grup erau destul de
conformiste) în special cu un anume Nottebohm,
originar din Hamburg, însurat, cu obrajii sup i,
cu o b rbi ascu it , amuzant, tiind s imite cu
talent i cu haz actori, animale, instrumente
muzicale, profesori, un veritabil stâlp al
petrecerilor de carnaval, care, se-n elege, erau
a-cum pe cale de dispari ie, ins abil în tehnica
achizi ion rii comenzilor de portrete mondene,
iar ca artist, îmi îng dui s spun, omul unei
picturi plate, inferioare. Institors, familiarizat sub
aspect profesional i tiin ific cu capodoperele,
fie c nu era în stare s fac o deosebire între ele
i mediocritatea me te ugit , fie c se socotea
dator s dea comenzi doar în virtutea prieteniei,
nu cerea pentru pere ii s i altceva decât lucruri
cumin i, decente, distinse, lini titoare, i g sea la
so ia sa adeziune, dac nu din considera iuni de
gust, din motive sentimentale. De aceea, pe bani
buni, Nottebohm le f cu amândurora portretul,
foarte asem tor, foarte inexpresiv, fiec ruia
separat i altul împreun , iar mai târziu, când
venir copiii, farsorul fu chemat s execute un
tablou de familie în m rime natural , o colec ie
de p pu i epene i rumene, pe o pânz imens ,
pe care se consumase o cantitate enorma de
culori în ulei i de lac i, pus într-o ram somp-
tuoas , luminat electric i de sus i de jos,
constituia o podoab a camerei de primire.
Când venir copiii, am spus. Pentru c au
venit i copii, i cu ce meticuloas aten ie, cu ce
dârz , a zice aproape eroic ignorare a
circumstan elor, din ce în ce mai pu in propice
burgheziei patriciene, au fost îngriji i i crescu i
— pentru o lume aidoma celei care fusese, nu ce-
lei care venea. Înc pe la sfâr itul lui 1915, Ines
îi d rui so ului ei o fiic , Lukrezia, venit pe
lume în patul galben, l cuit, sub baldachin,
aproape de obiectele din argint rânduite simetric
pe cristalul mesei de toalet , i Ines declar
imediat c vrea s fac din ea o fat perfect
educat , une jeune fille accomplie, cum se
exprimase în fran uzeasca ei de la Karlsruhe. Doi
ani mai târziu îi urm o pereche de gemeni,
iar i fete, botezate Annchen i Riekchen într-o
ceremonie domestic , urmând acela i fast corect,
cu ciocolat , vin de Porto, bomboane, i o
cristelni de argint ornat cu flori pe margine.
Erau trei f pturi de lux, albe, alintate cu
tandre e, gângurind dulce, preocupate de ro-
chi ele i dantelu ele lor, v dit cople ite de mania
pentru impecabil a mamei, trei plante de ser ,
deplorabil preocupate de ele însele, care- i
petrecuser începutul vie ii în leag ne scumpe
cu perdelu e de m tase, în bra ele unei doici
(pentru c , dup cum b sf tuise medicul, Ines
nu- i al ptase copiii"), o femeie din popor g tit
ca în zi de Pa ti, sau plimba i pe sub teii de pe
Prinzregentenstrasse în c rucioare scunde de cel
mai elegant model, cu cauciuc la ro i. Mai târziu
s-a ocupat de ele o guvernant experimentat i
cult . Odaia luminoas în care cre teau, unde- i
aveau p tu urile i unde le vizita Ines ori de câte
ori ii îng duiau treburile gospod riei i exigen ele
îngrijirii propriei sale persoane, era o înc pere cu
pere ii decora i cu o friz , reprezentând scene din
basme, cu mobilier pitic, tot dup basme i
ternut pe jos cu un linoleum pestri , i cu o
lume întreag de juc rii bine ordonate, ursule i,
oi cu roti e, paia e, p pu i Kathe Kruse129 i
trenule e pe la marginea pere ilor, în fine, un
model de camer de copii, un paradis al copiilor,
întocmai a a cum scrie la carte.
Trebuie oare s spun, sau s repet, c toat
aceast corectitudine nu era în fond
corectitudine, c se întemeia pe un artificiu de
voin , ca s nu zic pe minciun , c era nu
numai din ce în ce mai mult contestat dinafar ,
dar c un ochi mai ager, cu agerimea ascu it de
un sentiment de simpatie, vedea i mocirla
untric , c aceast via factice nu numai c
nu-i d ruia fericirea, dar c , în sufletul ei, Ines
nici m car nu credea în ea i poate c în realitate
nici nu i-o dorise cu adev rat? Mie, toat
fericirea asta conformist mi-a f cut totdeauna
impresia de escamotare con tient a problemei,
de spoial a adev rului; contrasta prea acut cu
cultul ei pentru suferin , i Ines era prea in-
teligent ca s se fi putut în ela, s nu- i fi dat
seama c idealizarea în ce prive te cre terea
acestei genera ii de odrasle burgheze, cum îi
pl cea ei s afecteze, falsificând adev rul,
constituia expresia i exagerarea faptului c nu
le iubea, c vedea în ele rodul unei leg turi
contractate c lcându- i pe con tiin a de femeie i
care, carnal, îi repugna.
O, Doamne, fire te, c pentru o femeie, nu era
o voluptate îmb toare s se culce cu Helmut

129
Kathe Kruse (1883 —1968), artist , creatoare de p pu i
Institoris! Atâta lucru pricep i eu din visele i
preten iile femeie ti, i totdeauna m-am v zut
silit s -mi imaginez c Ines i-a conceput copiii
cu el dintr-un spirit al datoriei i, ca s zic a a,
cu fa a întoars într-o parte. C erau ai lui, nu
înc pea nici o îndoial , sem nau cu el, to i trei,
mult mai mult decât cu ea, poate i pentru c
participarea ei sufleteasc la z mislirea lor
fusese atât de redusa. Dar, în nici un caz n-as
vrea s jignesc în vreun fel onoarea înn scut a
runtului domn. Era, desigur, un om întreg,
chiar dac de statura unui omule , i prin el Ines
ajunsese s cunoasc pofta — o poft lipsit de
fericire, pe-al c rei ogor s cios pasiunea ei se
spândi necultivat .
Am mai spus c atunci când începuse s-o
curteze pe feciorelnica Ines, Institoris lucra în
realitate pentru altul. A a c , i ca so , nu f cea
decât s trezeasc dorin i vagabonde, jum i de
experien , în fond jignitoare, pentru c aceast
nevoie de voluptate se cerea întregit , verificat ,
satisf cut , i ceea ce fusese suferin i din
pricina lui Rudi Schwedtfeger, suferin a
dezv luit în strania noastr convorbire,
izbucnise acum într-o pasiune. E foarte limpede:
în timp ce era curtat , începuse s se gândeasc
la Rudi cu nelini te, dar odat femeie tiutoare,
se îndr gosti de el de-a binelea, perfect
con tient , cu toat puterea sim urilor i
dorin elor ei. i nu încape nici o îndoial c
tân rul nu se putea eschiva s r spund acestui
sentiment, a c rui chemare insistent venea de
la o fiin superioar spiritualice te — n-a lipsit
mult s spun: "mai frumos" ar fi fost s nu fi
spuns chem rii, i în ureche îmi r sunar
vorbele Clarissei: "Hei, omule, ce-i cu tine,
hopa-sus, cop cel!" înc o dat : eu nu scriu un
roman i nu pretind c am p trunderea
atot tiutoare a unui scriitor când relatez
episoadele dramatice ale unor întâmpl ri intime
ce s-au desf urat ferite de ochii lumii. Un lucru
e îns sigur, c Rudolf, prins la strâmtoare, s-a
supus mândrei injonc iuni absolut involuntar i
spunând parc "Ce s fac?" — i-mi pot foarte
bine imagina cum pasiunea lui pentru flirt, cu
pl cerile ei anodice la început, l-a atras într-o
situa ie din ce în ce mai palpitant , mai
înfierbântat , într-o aventur pe care, dac n-ar
fi avut tendin a de a se juca cu focul, ar fi putut
or s-o evite.
Cu alte cuvinte: La ad postul perfectei
corectitudini burgheze la a c rei protec ie râvnise
cu atâta maladiv nostalgie — Ines Institoris
tr ia în adulter cu un b rbat care, dup
structura sufleteasc i chiar dup comportare,
nu era decât un adolescent alintat de femei, i
acesta îi f cea necazuri i-i trezea îndoieli
întocmai cum o femeie u uratic face necazuri i
treze te îndoieli b rbatului ce-o iube te cu
adev rat, i î i s tura în bra ele lui dorin ele
trezite de o c snicie f dragoste. A tr it astfel
ani de zile, dac nu m în el, chiar din primele
luni de dup c torie, pân c tre sfâr itul
deceniului, i dac n-a mai tr it cu el i dup
aceea, â fost pentru c Rudi, cu toate c Ines
încercase din toate puterile s i-l re in , i s-a
sustras. F când pe gazda exemplar i pe mama
irepro abil , ea o dirija, leg tura lor, ea o
manevra i o disimula, un artificiu cotidian
magistral, o via dubl , care, fire te c -i m cina
nervii i, spre marca-i spaim , îi amenin a
farmecul precar al chipului — de pilda îi
accentua, printr-un fel de tic, de manie, cele
dou riduri de la r cina nasului, între
sprâncenele blonde. i totu i, în ciuda pruden ei,
în ciuda ireteniei i discre iei de virtuos puse în
joc pentru a ascunde de ochii lumii aceste
ciri, voin a de t inuire nu era chiar
totdeauna perfect cert i neînfrânt , nici de o
parte, nici de cealalt : nici la b rbat, pe care
desigur îl m gulea m car s i se b nuiasc
norocul ce-a dat peste el, i nici la femeie, al
rui orgoliu sexual, în ascuns, tocmai la asta
zuia, s se tie c nu e obligat s se limiteze
numai la mângâierile unui so c ruia nimeni
nu-i atribuia prea mari virtu i în acest domeniu.
De aceea cred c nu m în el deloc când
presupun c în cercurile müncheneze drumurile
turalnice b tute de Ines Institoris erau mai
mult sau mai pu in bine cunoscute, cu toate c
niciodat n-am schimbat cu cineva vreo vorb pe
tema asta, în afar de Adrian Leverkühn. Ba
merg chiar atât de departe, încât s iau în
considerare i eventualitatea ca Helmut însu i s
fi cunoscut adev rul: exista, la el, un anume
amestec de bun tate cultivat , de îng duin cu
nuan e de blânde e i regret — dorin a, nevoia
lui de pace ar pleda în acest sens — i nu sunt
deloc rare cazurile când societatea socote te pe
rbat ca fiind singurul orb, în timp ce el crede
în afara lui nimeni nu tie nimic. Astea-s
observa iile unui b trân care a v zut multe în
via .
N-aveam impresia c Ines s-ar fi sinchisit
prea mult de eventuale indiscre ii. F cea tot ce
putea ca sa le evite, dar asta mai mult pentru a
stra aparen ele — cine inea neap rat, n-avea
decât s afle, numai s-o lase pe ea în pace.
Pasiunea e prea absorbit de ea îns i ca s i
mai poat imagina c i-ar putea sta cineva
într-adev r împotriv . Cel pu in în materie de
dragoste, unde sentimentul revendic toate
drepturile din lume i, contrar tuturor in-
terdic iilor i indecen elor, se bizuie, involuntar,
pe în elegere. Cum ar fi putut Ines, dac s-ar fi
socotit În afar de orice b nuial , s considere ca
un lucru de la sine în eles faptul c eu tiam? i
cu toate astea a a s-a comportat, aproape f
nici o reticen — doar c n-a fost pronun at
numele unei anumite persoane — într-o sear
când am stat amândoi de vorb — trebuie s fi
fost prin toamna lui 1916 — i cred c sim ea
atunci nevoia s i descarce sufletul. Îmi
închiriasem pe vremea aceea o c ru în
Schwabing, nu departe de Arcul de Triumf, pe
Honenzollernstrasse, pentru c , spre deosebire
de Adrian, care, dac venea în câte o sear Ia
München, inea mor s se întoarc acas la
Pfeiffering cu trenul de unsprezece, eu voiam s
fiu oarecum independent i, la nevoie, s pot s
trag undeva, în ora . Astfel, invitat fiind ca bun
prieten, seara, la cin la Institutoris, am putut s
accept cu pl cere când Ines, împreun cu
rbatul ei m-au rugat înc din timpul mesei s
mân s -i in gazdei de urât, pentru c Helmut
avea inten ia s se duc la club, la "Allotria", la o
partid de c i. El a plecat îndat dup ora
nou , urându-ne conversa ie pl cut . i-atunci
amfitrioana i musafirul au r mas singuri în
odaia de toate zilele, cu mobila de trestie
capitonat cu perne, unde, pe o consol cu
coloane, st bustul în alabastru al lui Ines,
lucrat de un sculptor prieten — foarte
asem tor, foarte picant, sensibil mai mic decât
rimea natural , dar extraordinar de expresiv,
cu p rul ei greu, cu privirea voalat , cu gâti orul
ginga întins pu in înainte, cu buzele uguiate în
semn de treng rii dispre uitoare.
 Iar eu devenisem iar i confidentul, "omul de
treab ", cel ce nu stârne te emo ii spre deosebire
de lumea ispitelor, întruchipat , probabil, pentru
Ines, în tân rul despre care sim ea nevoia s -mi
vorbeasc . A spus-o ea îns i: lucrurile,
întâmpl rile, experien a tr it , fericirea, dragos-
tea, chinul, n-ajungeau la des vâr ire dac
mâneau mute, doar savurate, suferite. Nu- i
seau îndestularea în noapte i t cere. Cu cât
erau mai tainice, cu-atât mai mult se sim ea
nevoia unui al treilea, a confidentului, a omului
de treab , c ruia-i puteai m rturisi, cu care
puteai vorbi — i-acela eram eu; am priceput, i
mi-am luat rolul în primire.
Dup plecarea lui Helmut, o bucat de vreme,
cât ne-ar mai fi putut auzi, am vorbit despre
lucruri indiferente. Apoi, deodat , aproape f
veste, ea zise:
— Serenus, m osânde ti, m dispre uie ti,
ridici piatra asupra mea?
N-avea rost s m prefac c nu pricep.
— Absolut deloc, Ines, am r spuns. S m
fereasc Dumnezeu! N-am uitat niciodat spusa
Lui: "C ci a mea este r zbunarea i eu voi pl ti!"
tiu, Domnul pogoar pedeapsa înc în p cat,
i-o amestec în el cu totul, de nu mai po i
deosebi una de cealalt , i fericirea i pedeapsa
sunt totuna. Suferi mult, de bun seam . A sta
aici, dac a face pe judec torul moralist? C
mi-e team pentru dumneata, asta nu
duiesc. Dar nici atât nu i-a fi spus, în
cazul c nu m-ai fi întrebat dac te condamn.
— Ce-i suferin a, ce-i teama i umilin a
primejdiei, zise ea, în compara ie cu triumful,
triumful unic, dulce, indispensabil, f de care
n-ai vrea s mai tr ie ti: s fixezi, la un frivol, la
un evaziv, la un monden care are totu i o real
valoare uman , dar te chinuie cu farmecul lui in-
constant, s fixezi, zic, la el tot ce are mai bun,
-l schimbi din u uratic în serios, s legi de
tine, s st pâne ti aceast for evaziv i s -l
vezi, în sfâr it, în stare demn de valoarea lui,
-l aduci la devo iune, la pasiune profund ,
mistuitoare, nu numai o dat , ci, ca s i
confirmi, ca s te asiguri, mereu, necontenit,
niciodat îndestul.
Nu vreau s spun c Ines s-a servit exact de
aceste cuvinte, dar s-a exprimat în termeni foarte
asem tori. Era o femeie citit i deprins s
nu- i duc în t cere via a l untric , ci s -i dea
glas, i ca fat f cuse i pu in poezie. Cuvintele
ei aveau o precizie de om instruit i ceva din te-
meritatea ce izvor te totdeauna când limbajul
trunde i red cu gravitate sentimentele i
via a, le face s tr iasc autentic, s i epuizeze
con inutul. Asta nu-i ceva de toate zilele, ci
produsul unei emo ii, în m sura în care senti-
mentul i intelectul sunt înrudite, dar i în
sura în care intelectul este emo ionant. În
timp ce vorbea, asculta numai vag eventualele
mele interven ii; cuvintele ei, o spun deschis,
debordau de o fericire atât de senzual , încât îmi
fac scrupule din a le reproduce aidoma. M
împiedic discre ia i compasiunea i respectul
fa de om, i, poate, jena aceea de mic-burghez
care te-ndeamn s nu comunici cititorului
lucruri penibile. Se repeta frecvent, într-un efort
de a respune, mai bine, lucruri care i se p reau
insuficient luminate, de a le aduce la o formulare
mai adecvat . i mereu revenea la acea stranie
ecua ie a valorii i pasiunii senzuale, acea idee
fix i ciudat , îmb toare, c valoarea
untric se putea împlini numai în voluptate
carnal , numai în ea se putea realiza i c ,
judecind serios, aceasta, voluptatea, ar fi egal
"valorii", c suprema i totodat indispensabila
fericire consta în a le p stra unite. E pur i
simplu imposibil s redau accentul fierbinte i
melancolic de satisfac ie, totu i incert , ce-l
ta în gura ei acest amestec de no iuni,
valoare i voluptate; aceast voluptate ap rea ca
un element profund grav, opus cu înd tnicie
elementului detestat, "societatea", o societate în
care valoarea se murd rea în cochet rii afectate,
în care elementul tr tor, inuman al
amabilit ii de suprafa trebuia smuls, sfâ iat
pentru ca s -l ai gol, singur, totalmente singur,
singur în cel mai riguros sens al cuvântului.
Domesticirea, dresarea amabilit ii pân f ceai
din ea iubire, asta era problema care se punea;
dar în acela i timp i alta, mai abstract , ceva în
care gândirea i sim irea s se contopeasc ,
tulbur tor, într-un singur element: ideea c
antinomia dintre frivolitatea petrecerilor de
societate i triste ea unei vie i de suspiciuni se
anihila în îmbr are i g sea în ea cea mai
dulce r zbunare.
Despre cele spuse de mine atunci nu-mi mai
aduc aminte aproape de nimic în am nunt, afar
doar de-o întrebare, pus desigur cu inten ia de
a scoate în relief supraestimarea erotic a
obiectului afec iunii ei i de a afla cum de era
posibil acest lucru: am f cut aluzie, cu destul
rezerv , la împrejurarea c f ptura c reia i se de-
vota nu era, la urma urmei, chiar un prototip de
vitalitate, un specimen superb, ispititor la culme,
capabil s stârneasc pasiuni irezistibile; c ,
atunci când se prezentase la revizia mondial , la
începutul r zboiului, se stabilise c are o
deficient în func iunile fiziologice i c i se
extirpase un organ. Din r spunsul ei reie ea c
amintita deficien nu f cea decât s -l apropie pe
cei iubit de sufletul îndurerat, c , de n-ar fi fost
defectul, ea n-ar mai fi avut nici o n dejde, c
mul umit lui flu turaticul devenise accesibil la
chemarea suferin ei mai mult înc , i chiar
revelator: faptul c acest defect i-ar fi putut
scurta via a, constituia, pentru nevoia ei de
posesiune, mai curând o consolare i o
asigurare, decât un îndemn la modera ie... De
altfel, îmi repeta acum toate detaliile ciudate i
tulbur toare din prima noastr convorbire, când
îmi m rturisise dezn dejdea ei, numai c de data
asta dizolvate într-o satisfac ie aproape
ut cioas : se întâmpl i ast zi ca Rudi s
spun , cu un aer de îmbunare, c va trebui s
fac act de prezen la familia Langewiesche sau
la Rollwagen — lume pe care Ines nu o cuno tea
personal — tr dându-se c acolo vorbea în
acela i fel, zicând c trebuie s fac act de
prezen la ea — dar acum asculta toate astea cu
un sentiment de triumf. Când st teau lipi i unul
de altul, silueta "rasat " a fetelor Rollwagen nici
n-o mai durea, nici n-o mai speria, iar
rug min ile i amabilit ile acelor indivizi
indiferen i, care insistau s nu plece înc , nu-i
mai f ceau sânge r u. La acel oribil "Sânt i a a
atâtea nenorocite!" — un suspin rupea ghimpelui
vârful de ignominie. Era v dit, c pe Ines o
st pânea gândul apartenen ei sale neîndoielnice
la o lume de luciditate i de suferin , dar în
acela i timp era femeie i poseda, în feminitatea
ei, mijlocul de a smulge pentru sine via i feri-
cire, de a frânge arogan a la sânul ei. Înainte
vreme, printr-o privire, printr-un cuvânt spus pe
un ton mai grav, nerozia putea fi, cel mult, pus
pe gânduri, omul, recâ tigat pentru o clip ,
putea fi silit s vin înapoi ca s înlocuiasc un
 mas bun neobr zat cu unul corect, serios.
Acum aceste victorii efemere erau consolidate,
confirmate prin posesie, prin uniune — în
sura în care posesia i uniunea pot fi posibile
în dualitate, în m sura în care o feminitate
sumbr i gânditoare era capabil s le asigure.
Tocmai în aceast asigurare, Ines n-avea
încredere i ea î i d du pe fa îndoiala în
fidelitatea iubitului. "Serenus, zise ea, tiu, e
inevitabil, m va p si". i vedeam cutele dintre
sprâncene adâncindu-se intr-o expresie de
încrâncenare. "Dar atunci, vai de el! i vai de
mine!" continu ea cu un glas f timbru, i f
vreau mi-am adus aminte de vorbele lui
Adrian, când îi povestisem pentru prima oar
despre leg tura asta: "S bage de seam s scape
teaf r!" Pentru mine convorbirea fusese un
veritabil sacrificiu. Durase dou ore, i mi-a
trebuit mult abnega ie, mult simpatie
omeneasc i bun voin amical s pot rezista.
Ines p rea s fie i ea con tient de treaba asta
dar, lucru ciudat, trebuie s-o spun: gratitudinea
ei pentru r bdarea, timpul, nervii pe care i-i
consacrasem, se amesteca indubitabil cu o
satisfac ie r ut cioas , un fel de bucurie v zând
paguba altuia, bucurie ce se tr dase printr-un
fugar zâmbet enigmatic. i nici azi nu m pot
gândi la ea f s m minunez cum de am putut
bda atât. i am stat a a pân la întoarcerea lui
Institoris de la "Allotria", unde jucase taroc cu
domnii de acolo. G sindu-ne înc împreun , pe
fa i se citi o expresie de b nuial jenat . Îmi
mul umi pentru amabilitatea de a-i fi inut locul;
dup ce ne-am salutat, eu nu m-am mai a ezat
pe scaun. Am s rutat mâna amfitrioanei i, sleit,
pe jum tate iritat, pe jum tate mi cat i
comp timitor, am pornit, pe str zile pustii, spre
cas .

XXXIII

Vremea despre care scriu a fost pentru noi,

germanii, o er de pr bu ire na ional , de
capitulare, de r scoal din cauza epuiz rii, de
abandon neputincios în mâinile str inilor.
Vremea în care scriu, i trebuie s -mi slujeasc
a tern pe hârtie, în t cere i solitudine, aceste
amintiri, poart în pântecele ei — un pântece
oribil umflat — o catastrof na ional în
compara ie cu care înfrângerea de odinioar n -a
fost decât un e ec oarecare, o lichidare rezo-
nabil a unei întreprinderi neizbutite. Altceva,
mai normal, oricum, e un sfâr it ru inos, i
altceva sanc iunea ce plute te acum deasupra
capetelor noastre, ca pe timpuri deasupra
Sodomei i Gomorei, i de care data trecuta iz-
butisem, totu i, s sc m.
se apropie, c -i de mult inevitabil — nu
cred c mai exist cineva s aib o cât de mic
îndoial . Monseniorul Hinterpfortner i cu mine
nu mai suntem de mult singurii care, dându-ne
seama de realitate, s nu ne înfior m de groaz
dar, în acela i timp — o, Doamne, Dumnezeule,
ajut -ne! — s nu fim cuprin i i de o tainic
în are sufleteasc . Faptul c toate astea trebuie
r mân înv luite în t cere e, in sine, ceva
destul de halucinant. Dac e chinuitor s tii c ,
într-o mul ime imens i oarb , e ti unul dintre
pu inii cu ochii deschi i, dar silit s i in gura,
groaza e ne rmurit îns — cei pu in a a mi se
pare mie — când tii c în fond to i tiu, dar sunt
condamna i la t cere, cu toate c fiecare cite te
adev rul în ochii încremeni i de spaim ai
celorlal i.
În timp ce, zi de zi, m str duiam cu credin ,
într-o continu i st pânit emo ie, s fac fat
obliga iilor mele de biograf", s dea elementelor
personale i intime o form demn , evenimentele
dinafar , inerente timpului, le l sam s i
urmeze cursul. Debarcarea în Fran a, de mult
vreme o probabilitate, se înf ptuise — opera ie
tehnic i militar preg tit cu o prevedere
perfect , o ac iune de primul rang sau, mai bine
zis, de un rang cu totul nou, i pe care cu-atât
mai pu in am fi putut-o interzice du manului, cu
cât nou nu ne era permis s ne concentr m
efectivele defensive într-un singur punct de
debarcare, ne tiind dac el trebuia sau nu
considerat drept unul dintr-o serie i dac nu
erau de a teptat i alte atacuri, în puncte im-
previzibile. Zadarnica i funest a fost ezitarea;
acela fusese punctul ales. i repede de tot fur
debarcate trupe, tancuri, tunuri i alte materiale,
cu mult mai multe decât am fi fost noi în stare s
azvârlim în mare. Cherbourg — al c rui port
eram îndrept i s -l socotim definitiv inutili-
zabil, mul umit priceperii" geni tilor germanii —
a capitulat pur i simplu, dup eroicele
radiograme c tre Führer ale
generalului-comandant ca i ale amiralului, i de
zile-ntregi luptele crâncene n-au contenit în
regiunea ora ului normand Caen — b lii care,
dac în îngrijorarea noastr vedeam bine, se
deau pentru deschiderea drumului spre
capitala Fran ei: acel Paris c ruia "noua ordine"
îi rezervase rolul de Luna Park i de cabaret
european i unde acum for ele unite ale poli iei
noastre i ale colabora ioni tilor francezi de abia
mai puteau face fa Rezisten ei, ce- i ridica,
îndr znea , capul.
 Da, multe s-au mai întâmpla , i au influen at
activitatea mea solitar , f ca eu s fi b gat de
seam ! Numai la câteva zile dup uluitoarea
debarcare din Normandia a ap rut pe teatrul de
zboi occidental noua noastr arm de
represalii, men ionat anticipat de Führer în
repetate rânduri, cu mare bucurie l untric :
bomba robot, arm demn de admira ie, cum
numai sfânta nevoie e-n stare s scoat dintr-un
geniu inventiv — mesageri înaripa i ai mor ii,
echipaj, lansa i în num r mare de pe coasta
Fran ei i explodând în sudul Angliei, ei au
devenit curând, dac toate indica iile nu în al , o
adev rat calamitate pentru inamic. Fi-vor în
stare ace ti robo i s împiedice esen ialul?
Soarta n-a vrut ca instala iile necesare s fie gata
la vreme, s stânjeneasc debarcarea cu aceste
proiectile zbur toare i s-o juguleze. Intre timp
citim c a c zut Perugia, aflat , ce mai
calea-valea, la jum tatea drumului între Roma i
Floren a; circul chiar zvonuri despre un plan
strategic de evacuare a întregii peninsule a
Apeninilor — poate pentru a degaja trupele
necesare luptelor paralizante din est, unde
solda ii no tri nu mai vor cu nici un pre s fie
trimi i. Un val de atacuri ruse ti e în continu
rostogolire, a trecut peste Vitebsk i acum
amenin Minsk, capitala Bielorusiei, dup a
rei c dere, spune serviciul nostru de zvonuri,
nu vor mai fi oprite nici în r rit.
Nu va mai fi oprire! Suflete, nu-ncerca s duci
gândul pân la cap t! Nu te-ncumeta s m sori
ce-ar însemna acest caz extrem, unic i
înfior tor, aceast pr bu ire a z gazurilor — a a
cum e pe cale s se întâmple — i n-ar mai exista
stavil în fa a urii nem rginite pe care am tiut
s-o aprindem la popoarele din jurul nostru!
E-adev rat c prin distrugerea unui v zduh a
ora elor noastre, Germania a devenit i ea, de
mult, un teatru de r zboi; dar gândul c ar putea
deveni unul în adev ratul în eles al cuvântului ni
se pare de neconceput, inadmisibil, iar pro-
paganda noastr are chiar un fel al ei, ciudat, de
a preveni pe du man împotriva atingerii
mântului nostru, a sfântului nostru p mânt
german ca împotriva cine tie c rei crime
groaznice... Sfântul nostru p mânt german! Ca i
cum i-ar mai fi r mas ceva sfânt, ca i cum
mul imea f num r de crime nu l-ar fi profanat
i r sprofanat, de mult, ca i cum nu l-ar fi
expus, i la propriu i la figurat, judec ii i
sanc iunii! Vin i ziua aceea! Nu mai r mâne
nimic altceva de sperat, de voit, de dorit. Apelul
de pace adresat anglo-saxonilor, oferta de a duce
singuri mai departe lupta împotriva potopului
sarmat, preten ia de a se reduce pu in din
capitularea f condi ii — dar asta ar însemna a
trata, i a trata cu cine? — nu-s decât demen
furibund , pofta unui regim care nu vrea s
priceap — nici azi pare-se c nu pricepe — c -i
judecat i condamnat, c nu-i r mâne decât s
dispar , purtându- i povara blestemului de a se
fi f cut insuportabil lumii întregi, i o dat cu el,
i pe noi, Germania, Reichul, i merg chiar mai
departe i spun: germanismul, tot ce-i german...
Acesta-i fundalul pe care se desf oar
activitatea mea biografic în clipa de fa . Aveam
sentimentul c eram dator s -i schi ez cititorului
o imagine. Cât despre fundalul nara iunii mele,
punctul pân la care am adus-o, l-am
caracterizat la începutul capitolului, când
spuneam: "în mâinile str inilor". "E îngrozitor s
cazi în mâinile str inilor", la fraza aceasta i la
adev rul ei amar m gândeam adesea i m
chinuiam mult din cauza lui în zilele pr bu irii i
ale capitul rii; pentru c , german fiind, cu toat
tonalitatea universalist c tat de concep ia
mea despre via , datorat tradi iei catolice a
familiei mele, nutresc un viu sim mânt pentru
particularit ile na ionale, pentru caracterul
specific propriu t rii mele, pentru aceast
no iune ca s zic a a, pentru felul în care se
afirm c o r sfrângere a omenescului în raport
cu manifest rile similare ale altora, f îndoiala
la fel de îndrept ite, i care nu se pot realiza
decât dac se bucur de un anumit respect
dinafar , sub protec ia unui stat valid. Oroarea
seam n constituit de o înfrângere militar
decisiv e faptul c ea cople te aceast
no iune, o r stoarn , o contrazice fizic, impune o
ideologie str in , în primul rând pentru c -i
legat de limb , de felul de exprimare, c e ti
supus cu totul imperiului ei, al acestei ideologii
str ine, de la care, prin îns i faptul c e str in ,
nu te po i a tepta la nimic bun pentru propria ta
fiin . Experien a asta înfior toare au gustat-o i
francezii, învin i rândul trecut, când negociatorii
lor taxau, ca s îmblânzeasc condi iile
înving torilor, la un pre , foarte ridicat, la gloire,
faima intr rii trupelor noastre în Paris, iar
rbatul de stat german le-a r spuns c acest
cuvânt, gloire, sau vreun echivalent oarecare al
lui, nu se întâlne te m vocabularul nostru. În
1870 s-a vorbit despre asta, cu glas sc zut de
spaim , în Camera francez , încercau, îngri-
jora i, s priceap ce însemna s stai la mila i
discre ia unui du man în a c rui lume de idei nu
intra no iunea de gloire...
M-am gândit de multe ori la asta, în cei patru
ani în care jargonul virtu ii iacobine i puritane
luptase împotriva propagandei de r zboi a unei
"p ci convenite", pân când a ajuns s fie glasul
autentic al victoriei. Am f cut de asemenea
constatarea, confirmat , c de la capitulare nu
mai e decât un pas pân la abdicarea pur i
pân la propunerea ca înving torul s aib
bun tatea s preia el însu i, dup ideile sale,
administra ia rii învinse, incapabil , dup
propria m rturisire, s-o scoat singur la cap t.
Fran a cunoscuse asemenea st ri de spirit cu
patruzeci i opt de ani înainte, i acum, când
vorbesc, nici nou nu ne erau str ine. Dar
propunerea a fost respins . Cel c zut r mânea
constrâns s vad singur, într-o form sau alta,
de treburile sale, iar tutelarea lui dinafar avea
loc numai cu scopul de a preîntâmpina ca
revolu ia, care umplea vidul creat de dispari ia
vechiului regim, s nu mearg prea departe i s
primejduiasc ordinea burghez chiar la
înving tori. A a c , în 1918, continuarea
blocadei i dup depunerea armelor în fa a
puterilor occidentale a servit la controlarea
revolu iei germane, la men inerea ei pe f ga ul
democra iei burgheze i la împiedicarea dege-
ner rii sale într-una proletar , dup modelul
rusesc. Chiar i a a, imperialismul burghez,
încununat cu laurii victoriei n -avea destule
cuvinte s avertizeze împotriva "anarhiei", nu
putea fi mai categoric în a refuza orice tratative
cu sfaturile de muncitori i de solda i i alte
organiza ii de felul acesta, nici s asigure
îndeajuns c pacea se va încheia numai cu o
Germanie solid , stabil , i c numai o astfel de
Germanie va c ta de mâncare. Cât guvern mai
aveam pe-atunci, se supuse acestor îndrum ri
rinte ti, se al tur Adun rii Na ionale
împotriva dictaturii proletariatului, i respinse,
cuminte, ofertele sovietice, chiar când se refereau
la livr ri de cereale. Nu spre satisfac ia mea
deplin , fie-mi îng duit s adaug. Ca om
moderat ce sunt, copil de oameni cu carte, am o
fireasc oroare de revolu ie i de dictatura clasei
de jos, pe care înc din casa p rinteasc nu mi-o
puteam imagina altfel decât întruchipând
anarhia i tirania plebei, într-un cuvânt,
nimicirea civiliza iei. Dar când îmi amintesc de
snoava ridicol , cu cei doi salvatori ai civiliza iei
europene, stipendia ii marelui capital, cel
german i cel italian, cum p eau împreun prin
Galeriile Uffizi din Floren a, unde într-adev r c
n-aveau ce c uta, asigurându-se reciproc c , de
n-ar fi avut cerul în elepciunea s -i înalte acolo
unde se aflau, toate aceste ^str lucite comori de
art " ar fi c zut prad distrugerii de c tre
bol evism — când îmi aduc aminte, zic, de asta,
no iunile mele despre plebe cap un colorit mai
rezonabil i dictatura clasei de jos îmi apare mie,
burghezului german, drept o condi ie ideal în
compara ie cu ceea ce a devenit acum posibil, cu
domnia lep turilor. Dup câte tiu eu,
bol evismul niciodat n-a distrus opere de art .
Astfel de acte au intrat, dimpotriv , în sfera de
activitate a celor care pretindeau c vor s ne
apere împotriva lui. Lipsit-a oare mult ca poftei
lor de a c lca intelectul în picioare — poft care
e, orice caz, str in a a-zisei tiranii a plebei —
-i fi c zut victim i opera eroului acestor
pagini, Adrian Leverkühn? Victoria lor i
plenipoten a istoric implicit de a organiza
lumea dup bunul lor plac bestial n-ar fi distrus
i opera lui i nemurirea ei?
Acum dou zeci i ase de ani aversiunea
provocat de infatuarea fariseic a
burghezului-retor i "fiu al Revolu iei", se dovedi
în sufletul meu mai puternic decât frica de
dezordine i m împinse s -mi doresc tocmai
ceea ce nu dorea el: apropierea între tara mea
învins i sora ei întru suferin e, Rusia — gata
fiind s accept r sturn rile sociale care ar fi
rezultat dintr-o asemenea întov ire i s le
aprob. Revolu ia rus m zguduise, i
superioritatea istoric a principiilor ei fa de
cele ale puterilor care ne puseser c lcâiul pe
grumaz era, în ochii mei, neîndoielnic .
De atunci încoace istoria m-a înv at s
privesc cu al i ochi fo tii, i în curând viitorii
no tri înving tori — dar de data asta înving tori
al turi de revolu ia din R rit. E-adev rat:
anumite p turi ale democra iei burgheze p reau,
i par i ast zi, coapte pentru ceea ce numisem
domnia lep turilor — dispuse la alian cu ele
ca s i prelungeasc privilegiile. Dar s-au ivit,
totu i, din sânul ei, conduc tori care, la fel cu
mine, fiu al umanismului, au v zut în aceast
domnie tot ce era, tot ce putea fi mai josnic, i au
convins lumea lor la o lupt pe via i pe moarte
împotriva ei. Nu putem mul umi îndeajuns
acestor b rba i, i ace tia ne dovedesc c
democra ia rilor occidentale, cu toate
institu iile lor anacronice , dep ite, cu toat
rigiditatea înd tnic , m rginit în a- i ap ra
no iunea despre libertate împotriva r ului i
inevitabilului, se mai afl înc pe linia
bun voin ei pentru îmbun irea societ ii, a
des vâr irii, a întineririi ei.
Astea toate, marginal. Ceea ce vreau eu s
trezesc aici în amintire, biografic, e pierderea de
autoritate a statului monarhic militarist —
de-atâta vreme forma de via i deprinderea
noastr , pierdere tot mai mare pe m sura apro-
pierii înfrângerii i definitivat o dat cu ea —
pr bu irea i abdicarea, permanentizarea foamei
 i a infla iei, relaxarea discursiv i libertatea de
specula ie, o anumit învi-orare a neatârn rii
burgheziei, deplorabil în sine i nemeritat ,
disolu ia unui etatism, în care atâta vreme dis-
ciplina fusese factorul de coeziune, în turme
disparate de supu i cert re i i f st pân. Un
spectacol prea reconfortant nu era, i mai e cazul
renun la termenul "penibil" Iac vreau s
caracterizez impresiile l sate de adun rile
anumitor "Sfaturi ale muncitorilor intelectuali"
etc., ce începuser s ia fiin atunci prin s lile
hotelurilor din München i la care asistam ca
simplu observator pasiv. Dac a fi romancier
i-a descrie cititorului o edin de felul acesta,
unde venea, de pild , un literat oarecare i
vorbea pe tema "Revolu ia i iubirea de oameni",
nu f farmec, cu un aer de sibarit, cu gropi e
în obraji când zâmbea, declan ând o discu ie
liber , prea liber , difuz , confuz , purtat de
ipi întâlni i numai în asemenea împrejur ri,
ap rând în lumin într-o clip : caraghio i,
maniaci, fantome, intrigan i venino i, filozofi de
duzin — i-a descrie, zic, foarte plastic d
edin a unui astfel de "sfat", steril i
scandaloas , din amintirile mele chinuite. Se
ineau cuvânt ri pentru i contra iubirii de oa-
meni, pentru i contra lor, pentru i contra
poporului. O feti a recitat o poezie; un fost
combatant a putut cu greu fi împiedicat s
purcead la lectura unui manuscris începând cu
"Dragi cet eni i cet ene" i care, dup cum
ar ta, f îndoial c ar fi inut toat noaptea;
un student furios s-a lansat într-uri rechizitoriu
nemilos împotriva tuturor interlocutorilor s i,
s învredniceasc îns adunarea cu o
singur opinie pozitiv — i a a mai departe.
Auditoriul turbulent, pueril i s lb ticit se
compl cea în întreruperi grosolane, conducerea
era incapabil s conduc , aerul irespirabil, iar
rezultatul absolut nul. Rotindu- i ochii în jur te
întrebai mereu dac într-adev r erai singurul
care se chinuia, i la sfâr it te sim eai bucuros
s-ajungi, în noaptea de iarn , în strada pe care
tramvaiele nu mai circulau de ceasuri întregi,
dar r sunau împu turi, rar i probabil f
nici un rost.
Leverkühn, c ruia îi relatam aceste impresii
ale mele, era foarte suferind, pe atunci bolnav
într-un fel umilitor i chinuitor, avea senza ia de
a fi ciupit, c znit cu ni te cle ti înro i în foc,
ceva care nu-i punea propriu-zis viata în pericol,
dar i-o reducea pân aproape de anihilare, îl
diminua în a a hal încât de abia î i mai ducea
zilele, vegeta de la o zi la alta. Mai suferea i de o
boal de stomac, pe care nici cea mai sever
diet nu reu ea s i-o calmeze; începea cu o
durere de cap extrem de puternic , durând
câteva zile, revenea frecvent, cu v rs turi pe
stomacul gol, ce ineau i ele ceasuri, zile întregi,
o adev rat calamitate, degradatoare,
tracasant , dezgust toare, i dup criz urma o
sfâr eal profund , înso it de o vie sensibilitate
la lu-min . Nici vorb nu putea fi de a atribui
ul acesta unor cauze psihice, torturantelor
experien e ale vremii, înfrângerii rii i
circumstan elor dezolante ce i-au urmat, în
solitudinea lui monahal-rural , departe de ora ,
chestiunile astea aproape c nu-l atingeau, cu
toate c era inut în curent, nu prin ziare — nu
le citea — ci de c tre Else Schweigestill, placida
lui gazd , care-l îngrijea cu atâta tragere de
inim . Pentru un om perspicace evenimentele
n-aveau nimic surprinz tor în ele, ci ap reau ca
simple concluzii fire ti, de mult a teptate, lui
îns nu-i trezeau nici m car o ridicare din umeri,
iar tentativa mea de a-i scoate în relief unele
avantaje ce s-ar fi putut degaja din catastrof , îi
ru la fel de anodin ca i divaga iile mele de la
începutul r zboiului — i asta m f cu s m
gândesc la expresia lui neîncrez toare: "Domnul
i binecuvânteze înv tura!" cu care-mi
spunsese atunci.
i totu i! Oricât de pu in posibil ar fi fost s
stabile ti o leg tur " între înr ut irea st rii sale
i nenorocirea rii — tendin a mea de â vedea o
rela ie obiectiv între una i cealalt , un
paralelism simbolic, tendin determinat poate
numai de faptul c amândou se petreceau si-
multan, r mânea nediminuat de nep sarea lui
pentru contingen ele exterioare, chiar dac eu
îmi ascundeam cu grij gândurile i m feream,
în fa a lui, de cea mai mic aluzie.
Adrian nu ceruse s i se aduc un medic
pentru c el vedea în maladia sa ceva profund
intim, o simpl agravare acut a migrenei lui
ereditare. În cele din urm , Frau Schweigestill a
fost cea care a insistat s fie chemat medicul de
circumscrip ie de la Waldshut, doctorul Kurbis,
acela i care asistase pe vremuri în durerile
facerii pe domni oara din Bayreuth. S rmanul
om nici n-a vrut s-aud de migren , cu-atât mai
mult cu cât durerile, adesea excesive, nu se
manifestau totdeauna în aceea i zon a capului,
într-o parte, cum a fi trebuit s fie la migren , ci
îl sfredeleau in regiunea ochilor i în zona de
deasupra lor, a a c medicul le consider
simptome cu un caracter secundar. Diagnosticul
lui, formulat de altminteri cu rezerv , indica o
forma de ulcer al stomacului i, avertizând pe
pacient cu privire la o eventual hemoragie, care
de altfel nu s-a produs, îi prescrise o solu ie de
nitrat de argint pe cale bucal . Remediul
dovedind u-se ineficace, trecu la un tratament cu
doze masive de chinin , de administrat de dou
ori pe zi; ele aduser efectiv o oarecare
ameliorare trec toare. La intervale de dou
pt mâni crizele reap reau îns , ineau dou
zile întregi, luau o form foarte asem toare
unui r u de mare pronun at i Kurbis începu s
se clatine în diagnosticul s u sau, mai bine zis,
se fixeze la un altul: credea acum c boala
prietenului meu putea s fie atribuit cu
certitudine unui catar cronic al stomacului,
afectat i de o accentuat dilatare a acestui
organ, în partea dreapt , i mai detectase i
unele tulbur ri circulatorii, vasoconstric ie,
stânjenindu-i alimentarea cu sânge a capului. Ii
prescrise acum s ruri efervescente de Karlsbad
i o diet urm rind în special reducerea
volumului de alimente, astfel c lista de bucate
cuprindea doar carne fraged i interzicea
lichide, supe, legume, f inoase i pâine. Regimul
acesta era destinat s reduc i exasperanta
aciditate de care suferea Adrian; Kurbis îi
atribuia, cel pu in în parte, o origine nervoas ,
deci efect al sistemului nervos central, al
creierului, ce începuse acum, pentru prima oar ,
joace un rol în specula iile diagnostice. Dup
ce fu vindecat dilatarea stomacului, f ca prin
aceasta s se elimine durerile de cap i celelalte
dezagremente grave, medicul începu, din ce în ce
mai mult, s pun pe seama creierului
manifest rile maladive — înt rit în aceast
convingere i de insistenta dolean a
pacientului de a fi ferit de lumin : chiar când nu
sta culcat în pat, petrecea câte o jum tate de zi
în camera cufundat în întuneric profund,
pentru c o diminea însorit era de-ajuns ca
 -i oboseasc nervii în asemenea m sur , încât
soarb întunericul cu sete — s -l savureze ca
pe un element binef tor. Eu însumi am
petrecut, în zilele acelea, multe ceasuri stând cu
el de vorb m odaia stare ului, unde întunericul
era atât de mare, c de abia dup un r stimp
mai lung de acomodare începeai s distingi
conturul mobilei i în palid luciu pe pere i.
În perioada aceea medicul prescrisese pungi
cu ghea i du uri reci la cap diminea a, i
acestea îi priir mai bine decât tratamentul
anterior, chiar dac numai ca paliativ, al c rui
efect calmant nu permitea s vorbe ti de
vindecare: starea nelini titoare nu fusese
înl turat , crizele reveneau cu intermitent , i
Adrian spunea c le-ar fi putut suporta, dac
n-ar fi fost în acela i timp i durerea
permanent , presiunea constant pe frunte, pe
ochi, greu de descris, o senza ie general ca de
paralizie din cre tet pân în degetele picioarelor,
a c debitul verbal al pacientului — nu tiu
dac el era con tient sau nu de asta — devenise
pu in greoi, iar din cauza restrângerii mobilit ii
buzelor, articularea era defectuoas . Cred mai
curând c nu- i d dea seama, pentru c nu se
sa stingherit în vorbire; dar, pe de alt parte,
aveam uneori impresia c , dimpotriv , el se fo-
losea de stânjenire i se compl cea în ea, ca s
poat rosti lucruri destinate s fie în elese numai
pe jum tate, parc-ar fi fost spuse în vis, i
pentru a a ceva modul s u de exprimare i se
rea potrivit. Mi-a vorbit, de pild , despre mica
siren din basmul lui Andersen, care-i pl cea
foarte mult, îl admira, în special îi pl cea
descrierea într-adev r extraordinar a
domeniului înfior tor al vr jitoarei m rii, aflat
dincolo de vârtejurile turbate din p durea de
polipi în care se aventurase copila cuprins de
dor, ce c uta s i schimbe coada de pe te în
picioare omene ti i, prin dragostea prin ului cu
ochii negri — ochii ei erau "alba tri ca adâncul
cel mai adânc al m rii" — s-ajung , poate, s
aib i ea un suflet nemuritor ca oamenii. Adrian
jongla cu compara ii între durerile ca ni te
înjunghieri de cu it pe care frumoasa f glas se
declarase gata s le îndure la fiecare pas al
albelor ei picioare, i cele ce el însu i trebuia s
le suporte neîntrerupt, o numea sora lui de sufe-
rin i, într-un fel familiar i umoristic, formula
reale critici la adresa comport rii sirenei, a
bizareriei, a sentimentalismului ei nostalgic
pentru lumea omenirii bipede. — De la cultul
statuii de marmur ajuns pe fundul m rii i s-a
tras, zicea Adrian, de la b iatul acela, sculptat
probabil de Thorwaldsen, care i-a pl cut
nepermis de mult. Bunic -sa ar fi trebuit s ia
statuia de-acolo, în loc s-o lase pe micu s mai
i planteze în nisipul albastru o salcie
plâng toare din coral trandafiriu. Prea i s-au
permis multe când era mic , i mai târziu nu i-a
mai putut fi înfrânat n zuin a c tre o lume de
deasupra, aberant supraestimat , i-u n "suflet
nemuritor". Un suflet nemuritor, dar la ce bun?
Dorin absolut stupid ! E mult mai lini titor s
tii c dup moarte ai s fii spuma marii, cum îi
era micu ei dat de la natur . O adev rat nimf
l-ar fi sedus pe zevzecul acela de prin , care nici
car nu era în stare s-o pre uiasc cum trebuie
i se însurase cu alta chiar sub ochii ei — l-ar fi
sedus, zic, înc de pe treptele de marmur ale
palatului i l-ar fi tras cu ea în ap , l-ar fi înecat
cu duio ie, nu i-ar fi legat soarta de prostia lui,
a cum a f cut ea. Probabil c prin ul ar fi
iubit-o cu mult mai mult pasiune, dac micu a
ar fi r mas cu coada ei de pe te, a a cum se
scuse, decât cu picioarele acelea omene ti,
care o dor...
i, cu o obiectivitate care nu putea fi decât
glum , dar cu sprâncenele încruntate, cu buzele
mi cându-se reticent, articulând cuvintele doar
pe jum tate, vorbi despre avantajele estetice ale
formei de siren în compara ie cu corpul
omenesc bifurcat, despre farmecul trupului de
femeie când de la coapse linia fui alunec supl
i viguroas , într-o coad de peste cu solzi
lucitori, minunat la spintecatul abil, rapid al
apei. Respingea ideea monstruozit ii, inerent
altminteri combina iilor mitologice de om cu ani-
mal, f cându-se a nu admite c no iunea de
fic iune mitologic i-ar g si aci aplicare: sirena
ar avea deplin i seduc toare realitate organic ,
frumuse e, inerent , cum putea oricine s i dea
seama din lamentabila dec dere a micu ei nimfe
dup ce î i cump picioare — gest pentru care
nu s-a g sit nimeni s -i mul umeasc — era
indiscutabil un fenomen natural, natura ne
sese datoare o siren — dac ne r sese,
ceea ce el nu credea, ci, dimpotriv , tia el mai
bine, i a a mai departe.
Parc -l mai aud înc vorbind, sau mai bine
zis morm ind, cu un umor sinistru i eu îi
spundeam glume , dar în suflet, ca de obicei,
cu o u oar aprehensiune, cu toat admira ia
mut pentru capriciile prin care încerca s i
ureze povara ap rii. Asta a fost ceea ce m-a
cut s m declar de acord cu el când a respins
propunerea f cut de con tiinciosul doctor
Kurbis: acesta recomanda, sau, mai curând
sugera, consultarea unei somit i medicale: dar
Adrian s-a eschivat, nu voia s-aud de asta . În
primul rând, sus inea pacientul, avea deplin
încredere în Kurbis i, în afar de asta, era
convins c , mai mult sau mai pu in, va veni
singur de hac bolii, cu puterile lui i ale naturii.
Asta corespundea i propriilor mele sentimente.
As fi fost mai curând înclinat c tre o schimbare
de ambian , o cur undeva — de altfel medicul
o propusese f ca s poat s i conving
pacientul, ceea ce de altfel era de prev zut. Prea
se sim ea legat de cadrul ales de el însu i i cu
care se deprinsese, cu casa i curtea, cu turnul
bisericii, cu iazul i colina, era mult prea legat de
odaia veche de lucru, cu jil ul de plu , ca s se
poat împ ca în vreun fel cu gândul de a le
schimba, fie chiar i numai patru s pt mâni,
pentru oroarea unei existen e într-o sta iune de
cur , cu meniu fix, promenad i orchestr .
Invoca, înainte de orice, considera ia fat de
Frau Schweigestill, pe care nu voia s-o jigneasc "
preferându-i o îngrijire în afar , la rând cu toat
lumea — pentru c numai la ea, cu în elegerea,
cu placida ei pricepere la oameni, cu prevederea
ei matern , se sim ea în mâini bune. Într-adev r,
te puteai întreba unde ar mai fi dus-o ca aci,
unde acum, dup ultimele recomand ri, i se
aducea de mâncare la fiecare patru ore: la opt un
ou, cacao i pâine pr jit , la dou sprezece un
biftec mic sau un cotlet, la patru sup , carne i
pu ine legume, la opt seara friptur rece i ceai.
Regimul îi f cea bine. Îi evita digestiile febrile ale
meselor copioase.
Meta Nackedey i Kunigunde Rosenstiel
ap reau i ele, pe rând, la Pfeiffering. Aduceau
flori, compoturi, bomboane de ment sau orice
permitea penuria general . Nu totdeauna, doar
rareori puteau s -l vad , ceea ce nu descuraja pe
nici una dintre ele. În asemenea cazuri Kuni-
gunde se consola cu scrisori foarte frumos aduse
din condei, în cea mai pur i mai impresionant
limb german . Meta Nackedey era, fire te,
lipsit de aceast consolare.
Eram totdeauna bucuros când îl tiam pe
Rüdiger Schildknäpp, cel cu ochii alba tri ca ai
lui Adrian, la prietenul nostru. Prezen a lui avea
un efect lini titor, învior tor — de i-ar fi fost
car acordat mai des *! Dar boala lui Adrian
era una dintre acele împrejur ri care paralizau
amabilitatea lui Rüdiger — am ar tat doar cum
sentimentul de a se ti insistent solicitat,
necesar, îi trezea o înd tnicie, îl f cea zgârcit
cu acordarea prezentei sale. Scuze, vreau s
spun posibilit i de a- i acoperi plauzibil aceast
ciudat tr tur sufleteasc , nu-i lipseau:
înh mat la mijlocul s u literar de existen ,
aceast pacoste a traducerilor, e-adev rat c
greu avea timp disponibil i, în afar de asta,
chiar s tatea lui suferea din cauza condi iilor
proaste de hran ; f cea frecvent catare
intestinale, i când ap rea la Pfeiffering —
oricum, de bine de r u, tot mai venea din când în
când — purta un brâu de flanel sau chiar un
bandaj umed acoperit cu gutaperc — surs de
glume amare i de sarcasme anglo-saxone
pentru el, i de amuzament pentru Adrian, care
cu nimeni nu trecea atât de u or peste torturile
trupului spre atmosfera liber a glumei, a
râsului, cum o f cea cu Rüdiger.
Din timp în timp, venea, se-n elege, i
doamna senator Rodde, din refugiul ei
supraînc rcat cu mobil patrician , s se
intereseze la Frau Schweigestill de starea lui
Adrian, chiar dac nu putea s -l vad personal.
Când o primea, sau de se întâmpla s se
întâlneasc undeva pe-afar , atunci ea îi
povestea despre fiicele sale, având grij s
zâmbeasc cu buzele strânse, ca s nu i se vad
lipsa din ilor din fa ; pentru c i în privin a
asta avea acum necazuri, ca i cu p rul de pe
frunte, necazuri care o f cuser s fug de lume.
Clarissa, îi relata ea, î i iubea foarte mult cariera
artistic i nici primirea, mai curând rece a
publicului, nici meschin riile criticilor, nici
cruzimile impertinente ale cut ror sau cut ror
regizori, care încercau s -i strice dispozi ia
strigându-i din culise " Tempo! tempo!130" tocmai
în momentul când se preg tea s atace cu
pasiune un monolog, nu o puteau abate din
calea ei. Primul angajament, la Celle, expirase,
iar urm torul nu o dusese mult mai departe:
juca roluri de tinere amoreze la Elbing, în fundul
Prusiei Orientale, dar avea perspectiva unui
contract în vestul rii, i-anume la Pforzheim, de
unde saltul pân la scenele din Karlsruhe sau
Stuttgart n-ar fi fost, la urma urmei, prea mare.
Esen ialul, în aceast carier , era s nu r mâi
împotmolit undeva în provincie, ci s ajungi la
timp la un teatru de stat mai mare sau s pui
piciorul pe o scen particular cu faim , într-una
din metropole. Clarissa spera s se afirme. Dar
din scrisorile ei, cel pu in din cele c tre sora sa,
reie ea c succesele repurtate erau mai mult de
natur personal , adic erotica, decât artistic .
Era expus la nenum rate capcane, pe care
trebuia s le evite cu o r ceal zeflemitoare, i
asta-i consuma bun parte din energie. Nu chiar
direct mamei sale, dar sorei sale Ines îi scrisese
un comerciant bogat, proprietarul unui
magazin universal, de altfel un b rbat
prezentabil cu b rbu alb , i care se inea
destul de bine, îi propusese s -i fie metres , s-o

130
Mai încet! mai încet! (LAT)
între in , cu locuin , ma ina, toalete — ceea ce,
desigur, ar fi redus la t cere neru inatul "
Tempo! tempo!" al regizorului i ar fi modificat cu
siguran i dispozi iile criticii. Dar era mult prea
mândr pentru a- i pune via a pe o astfel de
temelie. Era în joc personalitatea, nu persoana
ei; marele negustor î i primise pa aportul i
Clarissa plecase la Elbing, s -nceap acolo o
nou b lie.
Cu privire la fiica ei Ines Institoris de la
München, doamna Rodde era mult mai pu in
locvace: superficial privit , via a acesteia p rea
mult mai pu in agitat , mai pu in temerar , mai
normal , mai asigurat — i desigur c doamna
Rodde superficial voia s vad , adic , ea consi-
dera c toria fiicei sale Ines fericit , ceea ce,
desigur, reprezenta o bun doz de
superficialitate confortabil . Tocmai veniser
gemenii pe lume i doamna senator vorbea cu
emo ie discret despre eveniment — despre cei
trei iepura i alinta i, despre cele trei
Alb -ca-Z pada pe care se ducea din când în
când s le vad în camera lor ideal de copii.
uda insistent, cu mândrie, pe fiica sa mai
mare, pentru intransigenta cu care, în ciuda
dificult ilor materiale, tia s i conduc
impecabil gospod ria. Era imposibil s i dai
seama dac într-adev r doamna senator nu tia
nimic despre povestea cu Schwerdtfeger, despre
care vorbea tot târgul, sau dac numai se
pref cea. Dup cum tie cititorul, Adrian fusese
pus la curent de mine. Într-o bun zi i se spovedi
chiar Rudolf — ciudat treab .
În perioada acut a bolii prietenului nostru,
violonistul se ar tase foarte mi cat, fidel, devotat,
rea c vrea s foloseasc prilejul pentru a-i
demonstra cât de mult pre punea pe simpatia i
bun voin a lui — mai mult înc : impresia mea
era c socotea indicat s foloseasc starea de
suferin , de diminuare a for elor i cum probabil
credea el, de neputin a lui Adrian, ca s -i ofere
inepuizabila sa amabilitate, al turându-i i
farmecul s u personal, ca s înfrâng rezerva,
ceala, ironica reticen , care, din motive mai
mult sau mai pu in serioase, îl durea sau îl
nea, sau îi afecta orgoliul, sau îi jignea
sentimente reale — Dumnezeu tie ce-or fi fost!
Dac vorbim despre firea instabil a lui Rudolf —
i s vorbim despre ea trebuie — risc m u or s
rostim un cuvânt de prisos. Dar nu e bine nici
unul mai pu in, ci, în ce m prive te, felul acesta
de a fi, manifest rile lui, mi-au ap rut totdeauna
prin prisma unui demonism absolut naiv, pueril,
de iazm rea i uneori aveam impresia c -i v d
reflexul râzând în ochii lui alba tri, atât de
frumo i.
De-ajuns, cum spuneam, c Schwerdtfeger
fusese serios preocupat de boala lui Adrian. Se
interesa adesea telefonic la Frau Schweigestill de
starea bolnavului, i se oferea s vin îndat ce
vizita lui ar fi putut fi suportat , ar fi fost
agreat , ca un mic divertisment. A a c , de
îndat , dup ce lui Adrian începu s -i mearg
mai bine putu s vin , manifest cea mai
mi toare bucurie în clipa revederii i la
începutul vizitei i se adres de dou ori lui
Adrian cu "tu" pentru ca a treia oar , în fa a
rezervei întâmpinate, s se corecteze, s r mân
la prenume i la "dumneata". Întrucâtva pentru
consolare, i cu titlu experimental, i Adrian i se
adres de câteva ori pe numele de botez, nu sub
forma lui intim de diminutiv, care era uzual în
raporturile cu Schwerdtfeger, ci pe numele
întreg, simplu, adic Rudolf, dar renun foarte
repede. Îl felicit , de altfel, pentru frumoasele
succese pe care violonistul le repurtase în ultima
vreme. D duse, la Nürnberg, un recital, i f cuse
senza ie, în fa a publicului i a presei, printr-o
remarcabil interpretare a Partitei în mi major de
Bach (pentru vioar solo). Urmarea a fost
apari ia lui ca solist la unul din concertele de la
Odeon ale Academiei din München, unde l-a
interpretat pe Tartini cu o puritate, o suavitate i
tehnic des vâr ite, ce au pl cut enorm. S-a
trecut peste tonul s u mic. Oferea, în schimbul
lui, compensa ii de natur muzical ( i chiar
personal ). Avansarea lui în postul de
concertmaistru al orchestrei Zapfenstosser, al
rui titular de pân acum se retr sese pentru a
se consacra exclusiv înv mântului era, cu
toat tinere ea lui — i ar ta sensibil mai tân r
decât în realitate, ba, lucru ciudat, mai tân r
chiar decât în epoca la care îl cunoscusem —
aceast avansare, zic, era fapt împlinit.
Cu toate astea, Rudi p rea deprimat, din
cauza unor anumite împrejur ri din via a sa
particular , din cauza leg turii lui cu Ines
Institoris , despre care i se confesa pe larg lui
Adrian între patru ochi de altfel, expresia asta,
"între patru ochi", nu este chiar potrivit sau,
mai bine zis, suficient , pentru c lucrul s-a
întâmplat în odaia cufundat în întuneric i cei
doi nici nu se vedeau, sau î i vedeau numai
umbrele — ceea ce a constituit o încurajare, o
urare, f îndoial , pentru Schwerdtfeger, în
rturisirile sale. Se întâmplase s fie o zi
extraordinar de luminoas , de senin i însorit
de ianuarie — eram în 1919 — i, îndat dup
sosirea lui Rudolf i dup salut rile schimbate,
afar , în aer liber, pe Adrian îl apucaser dureri
de cap atât de violente încât î i rug musafirul
 -i împ rt easc , cel pu in un timp, remediul
verificat al obscurit ii. A a c au trecut din
odaia cu Victoria de la Samothrake, unde
st tuser la început, în odaia stare ului i au
blindat-o cu obloane i perdele pân a ajuns a a
cum tiam i eu: la început tenebre totale, apoi,
încetul cu încetul , ap reau indistinct
amplasamentele mobilei i mai apoi, pere ii
începeau s radieze o u oar paloare, datorit
celor câteva raze de lumin care, totu i, mai
reu eau s se strecoare de-afar . Adrian în jil ul
u, de plu , în bezn , se scuz de câteva ori c -i
ceruse acest lucru, dar Schwerdtfeger, care se
ezase în scaunul Savonarola de la masa de
scris, spunea ca n-are absolut nimic de obiectat.
Dac lui Adrian îi f cea bine — i î i d dea
perfect seama cât de bine trebuia s -i fac —
atunci i el se sim ea excelent. Vorbeau cu vocea
sc zut , chiar foarte încet, în parte din cauza
st rii lui Adrian, care incita la asta, în parte i
din cauz c , în întuneric, involuntar, glasul
scade. Mai izvor te din întuneric i o anumit
tendin spre t cere, spre încetarea discu iei, dar
educa ia lui Schwerdtfeger, f cut la Dresda, i
rutina lui monden nu-i permiteau pauze, a a c
arunca pun i de volubilitate peste punctele
moarte ale conversa iei, în ciuda incertitudinii in
care-l l sa bezna în privin a reac iei asupra
interlocutorului. Au trecut în revist situa ia
politica, o adev rat aventur , luptele din
capitala Reichului, ajunser la ultimele nout i
din crea ia muzical i Rudolf îi fluier , cu mult
puritate, câte ceva din Nop i în gr dinile Spaniei
ale lui De Falia i din Sonata pentru flaut, vioar
i harp de Debussy. I-a fluierat i bourr6e-ul
din Love's Labour's Lost, exact în tonalitatea
indicat , i imediat dup aceea tema comic a
 elu ei plângând, din suita pentru marionete
Nelegiuita viclenie, ca s poat s i dea
seama dac lui Adrian îi f cea pl cere sau nu.
Apoi, oftând, spuse c , în fond, n-are nici o poft
de fluierat, c -i e inima tare grea, sau poate c
nu chiar grea, dar c era indispus, am rât, f
bdare, în fine, încurcat i îngrijorat, a a c , tot
prost era. De ce? Nu-i venea u or s r spund ,
lucru firesc, i nu se cuvenea s -i fie u or, numai
între prieteni, discre ia nu prezint atâta
importan i nu e ti obligat la atâta fereal în
chestii de femei, cu toate c el respecta, de
obicei, codul omului de onoare, i nu p vr gea.
Dar nici un simplu cavaler nu era, lumea se
în ela foarte mult dac -l vedea sub acest aspect
— un b iat de via superficial, un amoroso, asta
ar fi rost oribil. Era om, era artist, pu in îi p sa
de discre ia cavalereasc — i Adrian tia
probabil la ce se refera, tia desigur tot atât de
bine ca i restul lumii. Într-un cuvânt, era vorba
de Ines Rodde, Institoris mai bine zis, i de
leg turile lui cu ea, de care nu era cu nimic
vinovat. "Nu-s eu de vin , Adrian, crede-m !
N-am sedus-o eu, ea m-a sedus pe mine, i
coarnele micului Institoris, ca s întrebuin ez i
eu expresia asta prosteasc , sunt exclusiv opera
ei, nu a mea. Ce po i s faci când o femeie se
cramponeaz de tine ca o naufragiat i te vrea
de amant? Po i s i la i surtucul în mâinile ei i
fugi? Nu, azi nu se mai poate a a ceva, sunt i
pe chestia asta reguli cavalere ti c rora nu li te
po i sustrage, mai ales când, pe deasupra ,
femeia e i nostima, chiar dac pu in fatal i
melancolic . Dar dac -i vorba, fatal i melancolic
era i el, un artist surmenat i adesea chinuit;
nu era un descreierat, un vagabond sau cum i
l-o mai fi închipuind lumea. Ines î i imagina pe
seama lui fel de fel de lucruri, toate false, i" asta
cea ca raporturile dintre ei s fie i ele
falsificate, ca i cum asemenea raporturi n-ar fi
fost în sine destul de false i n-ar fi comportat
necontenit atâtea situa ii stupide, atâta nevoie de
precau ii sub toate aspectele. Ines trecea peste
toate astea mult mai u or, pentru simplul motiv
îl iubea cu pasiune — i el putea spune lucrul
acesta cu-atât mai mult, cu cât dragostea ei se
întemeia pe imagini false. Din acest punct de
vedere era cel dezavantajat, c ci nu o iubea:
"N-am iubit-o niciodat , m rturisesc foarte
sincer; am avut totdeauna pentru Ines
sentimente fr ti, camaradere ti, i dac m-am
încurcat în halul sta, dac m-am l sat târât în
aceast leg tur absurd de care ea se cram-
poneaz e, din partea mea, o simpl obliga ie
galant ". Trebuia s -i mai spun , confiden ial,
un lucru: E ceva scabros, chiar degradant, când
pasiunea, o pasiune devorant , vine de la femeie,
în timp ce b rbatul nu- i îndepline te decât o
obliga ie cavalereasc . E un fel de intervertire a
raporturilor de posesiune i duce la o prioritate
jenant a femeii în dragoste, încât a ajuns s fie
silit a m rturisi i f ocol c Ines face uz de
persoana lui, de corpul lui a a cum s-ar cuveni
fac un b rbat cu o femeie — la care se mai
adaug i gelozia ei morbid , crispat i, natural,
total nejustificat , urm rirea posesiunii
exclusive, nejustificat , dup cum spusese,
pentru c -i era de ajuns, ba era chiar s tul de ea
i de îmbr rile ei, i interlocutorul s u
invizibil nici nu- i putea da seama de balsam
însemna pentru el, în special în asemenea împre-
jur ri, apropierea unui b rbat ca Adrian, pe
care-l pre uia atât de mult, ambian a lui,
schimbul de idei cu un astfel de om. În general,
lumea îl judeca gre it: îi era mult mai agreabil a
convorbire serioas , exaltant , stimulatoare, cu
un b rbat ca Adrian, decât s se culce cu femei;
dac-ar fi s se caracterizeze el însu i, crede c ,
dup o examinare mai atent , ar trebui s se
considere o fire platonic .
i imediat, ca i cum ar fi vrut s ilustreze
cele rostite, începu s vorbeasc despre
concertul pentru vioar i orchestr pe care
dorea atât de mult s i-l scrie Adrian, s i-l scrie
lui, pe m sur i, dac s-ar fi putut, cu drepturi
exclusive de execu ie; sta era visul lui! "Am
nevoie de dumneata, Adrian, pentru ridicarea
mea, pentru des vâr i-rea, pentru ameliorarea i
chiar pentru purificarea mea, într-o anumit
sur , de toate celelalte pove ti. Pe cuvântul
meu, a a stau lucrurile, niciodat o problem , o
necesitate nu m -a st pânit mai serios. Concertul
pe care mi-l doresc de la dumneata vreau s fie
expresia cea mai concentrat , a spune: simbolul
acestei necesit i, i-ai face minunat, mult mai
bine decât Delius, decât Prokofiev, cu o prim
tem nemaipomenit de simpl i de cantabil în
partea principal , revenind dup caden —
acesta-i totdeauna momentul optim în concertul
pentru vioar clasic, când, dup acroba iile
solistului, reintr prima tem . Dar dumneata
n-ai nevoie s -l faci a a, n-ai nevoie s -i scrii nici
o caden , astea-s zorzoane învechite, po i
sturna toate conven iile i po i trece chiar i
peste ordinea p ilor — nu-i nevoie deloc s aib
i; dac-ar fi dup mine, Allegro molto ar putea
sta foarte bine i la mijloc, un veritabil tril al
diavolului la care ai jongla cu ritmul cum numai
dumneata tii s-o faci, iar Adagio ar putea
ap rea foarte bine la sfâr it, ca o apoteoz — cu
cât mai neconven ional, cu-atât mâi bine i, in
orice caz, voiam s-o spun de pe-acum, am de
gând s cânt astfel, încât s -i podideasc
lacrimile pe oameni. A vrea s mi-l însu esc
organic, s -l pot cânta i în somn, s -i alint
fiecare hot ca o mam iubitoare; ce mam i-a
fi, iar dumneata, tat — ar fi ca un copil al
nostru, un copil platonic — da, concertul nostru
ar fi atât de mult împlinirea tuturor celor ce
în eleg eu prin platonic..."
a gr it-a, atunci, Schwerdtfeger. Am vorbit
de mai multe ori bine despre el în filele acestea,
i la fel i ast zi; trecându-le toate în revist , am
pentru el un sentiment de îng duin , mi cat
poate într-o bun m sur i de sfâr itul lui
tragic. Dar acum cititorul va în elege poate mai
bine anumite expresii folosite de mine cu privire
la Rudolf, acea "naivitate de iazm rea", sau
"demonism pueril". În locul lui Adrian — dar,
natural, e absurd s m situez în locul lui Adrian
— multe dintre expresiile lui Rudolf nu le-a fi
tolerat. Abuzase de întuneric. Nu numai c a
mers, în repetate rânduri, prea departe cu
sinceritatea în privin a raporturilor lui cu Ines —
a mers prea departe i în alt sens, culpabil i
diabolic de departe — ispitit de întuneric a zice,
dac no iunea de ispit i-ar avea aici locul i
n-ar fi mai bine de spus o îndr znea
incursiune a familiarismului în solitudine.
Acesta-i, în realitate, numele raporturilor lui
Rudi Schwerdtfeger cu Adrian Leverkühn.
Incursiunea s-a prelungit ani de zile, i nu i se
poate t dui un anume succes, trist succes: cu
timpul solitudinea s-a dovedit vulnerabil în fa a
solicit rii, dar, e drept, a dus la pieirea so-
licitatorului.
 XXXIV

În perioada în care starea s ii sale

ajunsese cât se poate de proast , Leverkühn î i
comparase chinurile nu numai cu junghiurile ca
de cu it sim ite de micu a siren : mai folosise,
într-o convorbire, i o alt imagine, intuit cu o
impresionant exactitate, i de care mi-am
amintit câteva luni mai târziu, în prim vara lui
1919, când povara bolii pierise ca prin farmec i
spiritul s u, ca o pas re fenix, atingea culmile
libert ii cu o for fecund uluitoare,
neîngr dit , ca s nu zic: dezl uit , în orice
caz neîntrerupt , tumultuoas , care- i t ia
respira ia — i tocmai acea imagine îmi dezv lui
nu exista între cele dou st ri ale lui, cea
depresiv i cea exaltat , un antagonism l untric
bine conturat, care s le disting categoric una
de cealalt , c nu erau lipsite chiar de o oarecare
coeren ci, dimpotriv , c una se preg tise în
cealalt i, într-o anumita m sur , era cuprins
în ea — precum la fel de adev rat era, pe de alt
parte, c înflorirea perioadei de s tate i
crea ie n-a fost deloc a epoc de tihn ci, în felul
ei, tot una de tribula ii, de fr mântare, de
dureri... Ah, tare prost mai scriu! N zuin a de a
spune toate deodat face ca frazele mele s se
reverse, s se dep rteze de ideea la a c rei
formulare porniser i ajung sa se lase impresia
r cesc în ne tire. Fac bine c o iau înaintea
cititorului cu aceast critic . Dar pripeala, faptul
ideile îmi sunt r ite, toate astea se
datoreaz emo iei trezite de amintirea timpului
despre care scriu, epoca de dup pr bu irea
statului german autoritar, dezm ul ei discursiv
cu-atât de profunde, de r scolitoare consecin e,
care atr sese i gândirea mea în vârtejul ei,
 dind cu tot soiul de nout i concep ia mea
cuminte despre lume, i pe care nu-mi era deloc
or s le prelucrez. Sentimentul c se sfâr ea o
epoc ce îngloba nu numai secolul al XIX-lea, ci
mergea mult în urm , pân la lichidarea evului
mediu, la sfâ ierea leg turilor scolastice, la
emanciparea individului, la na terea libert ii, o
epoc ce trebuia, la drept vorbind, considerat ca
o extensiune a sferei mele spirituale, într-un
cuvânt, o epoc a umanismului burghez; —
sentimentul, zic, c -i b tuse ceasul, c în via
se petrecuse o muta ie, c lumea intra sub
semnul unei alte constela ii, f nume înc —
acest sentiment ce m incita la cea mai atent
receptivitate era, în fond, produsul nu al
sfâr itului conflagra iei, ci al izbucnirii ei, la
paisprezece ani de la na terea unui nou secol,
era sentimentul ce st tuse la baza panicii, a
îngrozirii în fa a destinului, încercat atunci de
oamenii de categoria mea. Nici o minune, a adar,
înfrângerea i dezagregarea îl amplificau pân
la paroxism, nici o minune, totodat , c într-o
ar pr bu it ca Germania, el s fie mai
categoric st pân pe spirite decât la popoarele
înving toare, unde starea sufleteasc , tocmai
mul umit victoriei, era mult mai conservatoare.
Ele nu resim eau nicidecum r zboiul ca pe o
imens , profund incizie istoric separatoare,
a cum ne ap rea nou , ci vedeau în el mai
curând o tulburare fericit rezolvat dup
sfâr itul c reia via a avea s-o apuce iar i pe
vechiul f ga . Le invidiam din cauza asta.
Invidiam îndeosebi Fran a, pentru c victoria îi
asigurase, cel pu in aparent, justificarea i
confirmarea mentalit ii burgheze conservatoare;
pentru c i putea permite, prin triumful ei,
sentimentul de a se sim i in securitate în
ra ionalismul clasic. Incontestabil c pe vremea
aceea mai bine i mai la mine acas m-a fi
sim it dincolo de Rin decât dincoace, unde cum
spuneam, multe elemente noi, distructive,
nelini titoare, pe care totu i, dintr-un spirit de
echitate încercam s mi le explic, veneau s
impieteze asupra concep iei mele despre lume —
i spunând acestea m gândesc la serile de
nesfâr ite discu ii confuze din locuin a din
cartierul Schwabing a unui anume Sixtus
Kridwiss, întâlnit în salonul familiei
Schlaginhaufen (voi reveni îndat asupra lui,
spunând acum, în trecere, doar c întâlnirile i
consf tuirile de intelectuali ce aveau loc la el, i
la care am participat de mai multe ori, dintr-un
pur spirit de con tiinciozitate, însemnau pentru
mine un adev rat sacrificiu — i c , pe de alt
parte, asistam în acela i timp, dintr-o apropiere
plin de profund prietenie, cu tot sufletul,
emo ionat i adesea îngrozit, la geneza unei
opere, nu lipsit de anumite rela ii, temerare i
profetice, cu acele dezbateri, confirmându-le i
realizându-le pe un plan superior, creator...).
Dac mai adaug c pe lâng toate astea mai
aveam de îndeplinit i îndatoririle mele didactice
i c nu-mi puteam permite s -mi neglijez
obliga iile de cap de familie, se va în elege u or
eram supus la un efort excesiv care, împreun
cu o alimentare s rac în calorii, mi-au redus
greutatea corporal într-o m sur destul de
apreciabil .
Amintesc acestea tot ca s caracterizez
vremurile de-atunci, schimb toare, pline de
primejdii, nu ca s trezesc comp timirea
cititorului pentru neînsemnata mea persoan ,
reia nu i se cuvine, în aceste memorii, decât
un loc în ultimul plan. Mi-am mai exprimat
regretul c , în zelul meu de povestitor, las, pe ici,
pe colo, impresia c gândurile îmi sunt
împr tiate. E îns o impresie eronat , pentru c
urm resc irul lor cu mult rigoare i n-am uitat
voiam s ajung la o a doua compara ie,
impresionant , revelatoare, folosit de Adrian în
timpul durerilor sale chinuitoare, pe lâng aceea
cu "micu a siren ".
Cum m simt? îmi spunea el atunci. Cam ca
Ioan Mucenicul în cazanul cu ulei. Întocmai a a
trebuie s m vezi în închipuirea ta: Stau
ghemuit în c ldare ca un martir pios i dedesubt
pâlpâie i trosne te vesel un foc de bu teni a at
sârguincios, cu ni te foaie mici, de mân , de-un
biet om de treab ; sub ochii maiest ii sale
imperiale trebuie s tii c acel împ rat e Nero —
un sultan m re , trufa , care poart pe spinare o
bucat de brocart italienesc — i prive te cum
sluga c ului, cu or mic de piele i pelerin
scurt pe umeri, îmi toarn pe ceaf cu un
linguroi cu coada lung din uleiul clocotind în
care-s ghemuit cu evlavie. M unge cum se unge
friptura cu sosul ei, o friptur infernal , lucru
demn de v zut, i e ti i tu poftit s te amesteci
în asisten a sincer interesat , s prive ti de dup
zaplaz, printre magistra i, public poftit anume,
unii cu turbane, al ii cu tichii de-ale noastre
vechi nem ti i cu p rii pe deasupra,
târgove i cumsecade, veni i s vad — i pofta lor
de privit e pus sub protec ia halebardierilor, î i
arat unul altuia ce p te cel ajuns friptur
infernal . Stau cu dou degete pe obraz i dou
sub nas. Un burtos ridic mâna, parc-ar vrea s
spun : "Fereasc Dumnezeu pe oricine de-a a
pacoste!" Pe fe ele femeilor se cite te convingerea
neroad . Vezi? Suntem cu to ii strân i gr mad .
E o scen familiar , plin de figura ie. C elu ul
st pânitorului Nero a venit i el, s nu r mân
cumva vreun loc or gol. Are o mutr de grifon
furios. În fund se v d ziduri de cetate, turnuri
uguiate, coame de acoperi din
Kaisersaschern...
Fire te, ar fi trebuit s spun din Nürnberg.
Pentru c ceea ce descria Adrian, cu aceea i
evident cunoa tere intim cu care descrisese
sirena, cum trupul ei de femeie sfâr te în
coad de pe te, era, recunoscusem de mult,
înainte de a- i fi încheiat el descrierea, era, zic,
prima fil din seria de gravuri a lui Dürer
dedicat Apocalipsului. Cum s nu-mi fi revenit
în minte aceast compara ie, ce-mi p ruse
stranie i destul de vag , atunci, dar îmi stârnise
totu i anumite b nuieli mai târziu când mi se
dezv lui cu încetul inten ia lui Leverkühn, opera
sa viitoare, pe care era st pân, dar totodat îl
domina i în vederea c reia î i adunase puterile
în timp ce z cea chinuit, zdrobit? N-aveam eu
dreptul s spun c la artist st rile depresive i
cele elevate, fecund-creatoare, boala i
tatea, nu sunt câtu i de pu in riguros
distincte? C , mai curând, în timp de boal i,
cum s-ar spune, la ad postul ei, elementele de
tate ac ioneaz , mai mult chiar, s tatea
preia unele elemente morbide i le transform în
ferment de geniu? A a stau lucrurile, i numai
unei prietenii care mi-a adus multe griji i
spaime, dar mi-a i umplut inima de mândrie
datorez faptul de a fi în eles c geniul este o
form de for vital profund înr cinat i
încercat în boal , din boal creând i prin ea
devenind creatoare.
Ideea oratoriului apocaliptic, preocuparea lui
nem rturisit de pe atunci data, din vremea
epuiz rii aparent depline a for elor lui vitale, iar
vehemen a, rapiditatea cu care mai târziu l-a pus
— în câteva luni — pe hârtie, m-a f cut
întotdeauna s m gândesc c perioada lui de
prostra ie îi fusese un fel de refugiu, de
ascunz toare, unde se retr sese dintr-un impuls
firesc, pentru ca nev zut, neauzit, neb nuit de
nimeni, complet separat, dureros izolat de via a
noastr de oameni s to i, s nutreasc i s
dezvolte proiecte c rora s tatea banal , co-
mun nu le era deloc mediu propice, nu le d dea
curajul aventurii, proiecte ce i ele trebuiau
smulse, furate din lumea subteran , aduse
de-acolo la suprafa , la lumin . C inten iile lui
mi se dezv luiau numai pas cu pas, câte pu in la
fiecare vizit , am mai spus. Scria, schi a,
culegea, studia i combina; lucrurile astea nu mi
le putea ascunde, i f ceam constatarea cu o
profund satisfac ie l untric , întreb rile,
dibuirile mele se izbeau, s pt mân dup
pt mân , de un fel de fereal , jum tate glum ,
jum tate mister nu chiar lipsit de suspiciune
necurat , o discre ie ca o protec ie, o ap rare,
sfioas i enervant , un râs cu sprâncenele
încruntate, expresii ca": "Mai las -te de-atâta
curiozitate indiscret , p streaz i puritatea
sufle elului!" Sau: "Nu te gr bi, dragul meu,
oricând vei afla, tot prea devreme va fi!" Sau, mai
limpede, i ceva mai dispus la m rturisiri: "Da,
da, dospesc aici sfinte orori. Nu-i chiar a a u or
scapi de virusul teologic din sânge. Când nu
te-a tep i, atunci te pomene ti cu-o afurisit de
recidiv !"
Aluzia confirma b nuieli trezite de lecturile
lui. Z risem pe masa de lucru o carte veche
extraordinar , o traducere francez în versuri, de
prin secolul al XIII-lea, a viziunii Sfântului Pavel
(originalul grecesc data din secolul al IV-lea). La
întrebarea cum ajunsese la el, mi-a r spuns:
— Rosenstiel mi-a adus-o. Nu-i prima raritate
de care-mi face rost. E o femeie descurc rea . A
sim it c am un fel de sl biciune pentru oamenii
coborâ i. Vreau s spun: coborâ i în infern. Asta
creeaz o familiaritate între personaje altminteri
foarte disparate, cum sunt Pavel i Enea al lui
Virgil. i-aduci aminte cum îi citeaz Dante
înfr i, ca doi in i ce-au fost împreun "acolo,
jos"!
Îmi aduceam aminte.
— Din nefericire, filia hospitalis131 a ta nu i-o
poate citi.
— Nu, râse el, la fran uzeasca veche trebuie
m folosesc de ochii mei.
Pentru c , într-adev r, pe vremea când nu se
putea folosi de ochii s i, când ap sarea
chinuitoare pe ei i în adâncul lor îi f cea cititul
imposibil, Clementine Schweigestill trebuise s -i
citeasc adeseori i se-ntâmpla s dea peste
lucruri ce puteau l sa impresii destul de ciudate
unei fete cumsecade de la ar — dar care, la
urma urmei, nu erau chiar atât de nelalocul lor
când ie eau de pe buze. Am întâlnit-o i eu pe
copila aceasta de treab , la Adrian, în odaia
stare ului, el lungit în fotoliul cump rat la
Bernheim, ea ezând cu spinarea eap în
jil ul Savonarola, la masa de scris, i citindu-i,
cu glas tare — cu accentul acela mi tor, greoi,
afectat, de nem easc literar de coal primar
— citindu-i, zic, extaticele întâmpl ri ale
Mechthildei de la Magdeburg dintr-o carte veche,
muceg it , cu scoar e de carton — ajuns acolo
desigur tot mul umit iste ei de Rosenstiel. M-am
ezat în t cere pe banca din col , ascultând o

131
Fiica gazdei (lat.).
vreme cu uimire aceast pioas , insolit i
excentric lectur bâlbâit .
i a a am aflat c treaba asta se întâmpla
frecvent. În portul ei nesc pur, v dind
supravegherea religioas , adic : o bluz din stof
de lin verde ca m slina, încheiat sus la gât cu
sturei metalici de i, unul lâng altul, corsajul
ap sându-i bustul tân r i sfâr ind într-un vârf
ca de inim adus în jos peste o fusta foarte
crea , lung pân la c lcâie, iar ca unic
podoab , sub panglicu a de la gât, un l or
din monede vechi de argint, tân ra fat cu ochii
prui edea lâng bolnav i îi citea, cu tonul ei
de col rit , ca o litanie, din c i împotriva
rora desigur c domnul p rinte n-ar fi avut
nimic de obiectat: literatur
[necre tin i medieval de viziuni i
specula ii asupra lumii celeilalte. Când i când,
Frau Schweigestill mai vâra capul pe u , s
vad ce-i face fata, de care, oricum, ar fi avut
nevoie în cas , dar încuviin a îndat bucuroas ,
cu un semn din cap, i se retr gea. Sau se
întâmpla s se a eze i ea pe un scaun lâng u
vreo zece minute, s asculte, disp rând apoi f
zgomot. Dac fata nu-i citea din r cirile
Mechthildei, atunci din cele ale Hildegardei de la
Bingen. i dac nici astea nu erau, atunci
desigur o Historia Ecclestastica gentis
Anglorum132 lm cit în nem te, a înv atului
lug r Beda Venerabilis, oper ce p streaz o
bun parte din fanteziile celtice despre lumea
cealalt , viziuni din timpurile primitive irlandeze
i anglo-saxone. Toat literatura asta extatic ,
vestitoare a Judec ii de Apoi, a ând pedagogic
spaima de pedeapsa etern a escatologiei

132
Istoria bisericeasc a poporului englez (lat)
precre tine i a cre tinismului primitiv,
constituia o es tur de tradi ii extrem de dens ,
mi unând de repet ri, in care Adrian se înv luia
ca o crisalida, pentru a- i crea starea de spirit
necesar unei opere ce concentra toate
elementele ca într-un focar, înm nunchindu-le
apoi într-o sintez artistic unic , monstruoas ,
prezentând-o —asta-i era doar menirea
neînduplecat — ochilor omenirii ca pe-o oglind
a revela iei, s vad ce-o a teapt i cât de
curând.
"S-apropie sfâr itul, iat -l, sfâr itul,
s-apropie, vine! R sare, se pr vale peste tine, tu
ce locuie ti acest p mânt!" Cuvintele puse de
Leverkühn în gura tesiis-ului, martorul, într-o
melodic spectral construit din succesiuni de
cvarte perfecte i cvinte mic orate bazate pe
armonii str ine sus inute, ce dau apoi textului
acel responsorium temerar-arhaic, repetat, de
neuitat — în dou coruri pe patru voci în
antifonie — aceste cuvinte, zic, nu fac câtu i de
pu in parte din Apocalipsa Sfântului Ioan; ele î i
au originea într-un alt strat al profe ilor exilului
babilonic, în viziunile i lament rile lui Ezechiel,
i se afl , de altfel, într-o foarte ciudat rela ie de
dependen cu misterioasa Epistol din Patmos
din timpul lui Nero. A a, de pild , înghi itul c ii,
pe care Albrecht Dürer are temeritatea s o ia ca
tem a uneia din gravurile sale în lemn, este
împrumutat aproape cuvânt cu cuvânt din
Ezechiel, afar de am nuntul c ea, cartea (sau
"sulul" pe care sunt scrise lament rile i vaietele
i blestemele) cap în gura docilului mestec tor
gustul dulce al mierei. La fel i cu faimoasa
curv , femeia c lare pe dobitoc, pe seama c reia
nürnberghezul se amuzase când a desenat-o,
folosindu-se de un studiu de portret al unei
curtezane vene iene adus cu sine din Cetatea
Dogilor — este i ea descris de Ezechiel, foarte
pe larg i cu acelea i întors turi de fraz . Exist ,
într-adev r, o tradi ie a Apocalipsului care furni-
zeaz acestor extatici viziuni i aventuri într-o
anumit m sur gata elaborate — oricât ar
rea, din punct de vedere psihologic privind,
ciudat ca un om s aiureze azi dup acela i tipic
dup care a aiurat altul înaintea lui, i s po i
dea în extaz nu dup capul t u, ci
împrumutând de la al ii, dup ablon. i totu i,
a stau lucrurile. i m refer la ele în leg tur
cu constatarea c Leverkühn, în
incomensurabila sa lucrare coral nu s-a limitat
deloc, în ce prive te textul, la Apocalipsa
Sfântului Ioan, ci a folosit, pot spune, întreaga
pomenit mo tenire de izvoare vizionare
anterioar i a cuprins-o în opera sa, astfel c se
poate vorbi despre crearea unui Apocalips nou,
al lui, într-o oarecare m sura un rezumat al
tuturor vestirilor despre sfâr itul lumii. Titlul,
Apocalipsis cum figuris, este un omagiu adus lui
Dürer, destinat s scoat în relief vizualul i
întruchiparea în real, minu ia grafic , totala
saturare a spa iului cu detalii fantastice i
precise, comune ambelor opere. Dar fresca
gigantic a lui Adrian era departe de a urma
programatic cele cincisprezece desene ale
nürnberghezului. E-adev rat, rezonanta sa
cople itoare de oper de art des vâr it se
reazem pe multe din cuvintele misteriosului
document ce-l inspirase i pe cel lalt, pe Dürer;
dar Adrian a l rgit domeniul posibilit ilor
muzicale, ale corurilor, ale recitativelor, ale
ariilor, incluzând în compozi ia sa unele din
pasajele sumbre ale psaltului, de pilda acel
sfâ ietor "C ci plin e sufletul meu de jale, iar
via a mea-i aproape de infern", precum i cele
mai expresive imagini de groaz , clam ri, din
scripturile apocrife, i de asemenea unele
fragmente din lament rile lui Ieremia, ce-ar avea
ast zi un efect de indicibil atrac ie, precum i
multe altele, mai vechi, mai uitate, toate la un
loc trebuind s contribuie la a crea impresia c
se casc o alt lume, c a venit ziua socotelilor,
-ncepe pogorârea în infern, i aici el insera i
dezvolta reprezent rile lumii celeilalte, în stadii
succesive, demonismul, antichitatea, i
cre tinismul pân la Dante, prelucrându-le în
mod vizionar. Paleta sonor a lui Leverkühn are
mult din poezia lui Dante, i mai mult înc din
acel tablou mural în care îngerii sufl în
trâmbi ele ce-anun sfâr itul lumii, corabia lui
Caron î i r stoarn înc rc tura, mor ii învie,
sfin ii se închin , m ti diabolice a teapt doar
semnul lui Mirios cel încol cit de erpi, dar
osânditul, cu c rnuri voluptuoase, prins, smuls,
luat pe sus de fiii rânji i ai iadului, începe
sfâ ietoarea coborâre, acoperindu- i un ochi cu
palma i cu cel lalt privind plin de oroare
pierzania etern ; iar nu departe de-acolo, mila
Domnului sco ând spre mântuire dou suflete de
to i — într-un cuvânt, e vorba de
construc ia de grupuri i scene de la Judecata de
Apoi.
Ierte-se omului de cultur care pân la urm
totu i sunt, dac atunci când încearc s
vorbeasc despre o oper ce-i este atât de
tulbur tor apropiat , o pune al turi, o compar
cu anumite monumente bine cunoscute. O fac
pentru lini tirea mea, de care i ast zi mai am
nevoie când vorbesc despre ea, cum aveam în
zilele când, cu spaim , uimire, consternare, cu
mândrie, asistam la geneza sa, sentimente
datorate, presupun, devotamentului i iubirii
mele pentru creatorul ei, dar în realitate opera
dep ea capacitatea mea psihic de în elegere i
tulbura pân la zguduire. Dup acea prim
perioad de t inuire i fereal îns , Adrian
permise prietenului s u din copil rie accesul la
toat activitatea i preocup rile sale, a a c la
fiecare vizit la Pfeiffering — i, fire te, m
duceam cât mai des îmi era cu putin , aproape
în fiecare sâmb i duminic — îmi era
îng duit s ascult noi fragmente, pe m sur ce
se n teau: ad ugiri i concepte de-o amploare
uneori de necrezut, de la o s pt mân la alta,
a c , mai ales dac ineai seama de
complexitatea spiritual i tehnic a facturii,
supus unor legi severe, cineva deprins cu un
proces de crea ie burghez, moderat i ponderat,
avea de ce p li însp imântat. Da, m rturisesc, în
spaima mea poate pu in cam naiv , spaim de
fiin muritoare, în fa a acestei opere, factorul cel
mai important era repeziciunea pur i simplu
tulbur toare cu care se înfiripa — grosul lucr rii
fusese elaborat în patru luni i jum tate, un
interval de timp de abia suficient pentru simpla
scriere mecanic , pentru simpla copiere.
Era evident, Leverkühn însu i recuno tea:
tr ise atunci într-o tensiune care era orice numai
agreabil nu, o stare de inspira ie, chinuitoare,
tiranic , în care str fulgerarea unei probleme,
enun area ei, îns i elaborarea compozi iei, ce-l
preocupa în permanen , erau unul i acela i
lucru cu rezolvarea, o iluminare ce nu l sa timp
niciodat ideilor, în goan una dup alta, s -l
înrobeasc : de abia dac putea s le urm reasc
fugar, s le noteze cu condeiul, cu creionul. Cu
toate c s tatea-i era cât se poate de ubred
înc , lucra zece ore pe zi i chiar mai mult, doar
cu o scurt întrerupere la prânz i, când i când,
cea câ iva pa i în aer liber, pe lâng iaz sau pe
Zionstiel — mici excursii gr bite, sem nând mai
mult a încerc ri e evaziune decât a plimb ri de
recreare, i puteai recunoa te dup mersul lui,
ba precipitat, ba ov itor, c plimbarea nu era
decât o alt form de neostenit agita ie. De
multe ori, în serile de sâmb , petrecute în
tov ia lui, v zusem cât de pu in era st pân pe
sine, cât de pu in era în stare s se men in
într-o oarecare destindere, vorbind cu mine
dinadins despre chestiuni de toate zilele, lucruri
importan . Parc -l v d cum se încorda
deodat , privirea îi încremenea cercet toare,
buzele i se desprindeau u or una de alta i în
obraji îi ap rea, brusc, o îmbujorare neli-
ni titoare pentru mine. Ce era asta? S fi fost
oare una din acele ilumin ri melodice c rora le
era, pe vremea aceea, a zice: expus, i prin care
for ele misterioase, cu hot râre ignorate de mine,
i respectau angajamentul — încol irea in
spiritul s u a uneia din acele teme de o plastici-
tate magistral , abundând în opera sa
apocaliptic , pentru ca s fie imediat dominat ,
temperat , ca s zic a a, apucat de z bale, pus
în frâu i la focul ei, aliniat , devenind pies
component a compozi iei? Îl mai v d i acum
trecând la masa lui de lucru, murmurând
"Spune", spune, vorbe te mai departe!" i
deschizând schi a de orchestra ie cu atâta
vehemen , c uneori sfâ ia câte o fil prea
brutal întoars i, cu o grimas , un amestec de
expresii pe care nu încerc s -l definesc, dar care
în ochii mei desfigura frumuse ea inteligent i
mândr a chipului s u, oprindu- i privirea acolo
unde, poate, era notat acel cor de groaz al unei
omeniri fug rite ce alerga împleticindu-se,
pr lindu-se în rân , c lcat în picioare de cei
patru cavaleri, sau poate sinistra chemare
"Vaietul p rii" încredin at m itului
batjocoritor al fagotului, sau poate chiar acel
cântec alternat antifonic ce mi-a sfâ iat inima
din prima clip — fuga coral aspr pe cuvintele
lui Ieremia:
"De ce oare murmur oamenii cât sunt în
via ? Murmure oricine, împotriva p catului s u!
Iar noi s ne cercet m, s ne p trundem firea
noastr i s m rturisim credin Domnului!

Noi, noi am p tuit

i ne-am r zvr tit;
De-aceea pe bun dreptate nu ne-ai cru at;
Ci peste noi i-ai rev rsat mânia
i ne-ai urm rit i f îndurare ne-ai
sugrumat.
i-ai f cut din noi gunoiul i scârn via
neamurilor."

Eu numesc piesa aceasta o fug i chiar las

impresia de fug , f îns ca tema s fie
repetat , a a cum se cuvenea, ci se desf oar i
ea pe m sur ce se desf oar întregul, astfel ca
rigoarea stilului se descompune i duce, ca s zic
a, ad absurdum, pare s se supun ea artistu-
lui — ceea ce nu poate s nu- i poarte gândul
înapoi la forma arhaic de fug ale unor anumite
canzoni i ricercari din perioada dinainte de
Bach, în care tema de fug nu era întotdeauna
clar definit i riguros p strat .
Se uita într-o parte sau alta, punea mâna pe
condei, îl zvârlea deoparte, murmura: "Bine, s
mân pe mâine", i se întorcea spre mine cu
fruntea înc înro it . Dar eu tiam, sau m
temeam, c n-o s-o lase "pe mâine" i c dup ce
 voi fi desp it de el, se va apuca de lucru i
va duce la cap t ceea ce-i venise în minte atât de
intempestiv pe când st team de vorb — pentru
ca dup aceea, cu dou tablete de luminai, s
dea somnului s u profunzimea necesar s -i
compenseze durata scurt i, o dat cu zorile, s
se apuce iar de lucru. Îmi cit :
"Haide i, psaltule i harp , Vreau s m
trezesc devreme."
Asta deoarece tr ia cu teama c starea de
iluminare cu care fusese d ruit sau blestemat
i-ar putea fi luat înapoi prematur i,
într-adev r, avu o recidiv cu pu in timp înainte
de finalul operei, acel însp imânt tor final ce-i
solicita întreg curajul, final cu totul departe de
muzica romantic a mântuirii, confirmând cu
atâta neînduplecare caracterul teologic negativ i
neîndurat al întregului — avu, zic, într-adev r, o
recidiv chiar când se preg tea s pun la punct
acea n val policrom de sunete ale masei de
al muri rostogolindu-se din toate p ile i
producând impresia unei pr bu iri
dezn jduite într-un abis f fund — o recidiv
ce-a durat trei s pt mâni, cu acelea i dureri i
gre uri ca i prima oar , o stare, dup cum spu-
nea chiar Adrian, în care nu mai inea minte nici
ce-i aceea compozi ie, nici ce-nseamn s
compui. A trecut i asta; la începutul lui august
1919 lucra din nou i, pân a se sfâr i aceast
lun cu multe zile însorite i dogoritoare, totul
era gata. Cele patru luni i jum tate pomenite ca
perioad de crea ie a operei sunt socotite pân la
începutul perioadei de epuizare. Dac inem
seama i de ea, i de perioada de lucru final , a
avut nevoie, fapt foarte surprinz tor, de ase luni
ca s scrie prima versiune a Apocalipsei.
 XXXIV (continuare)

Asta s fie oare tot ce am de spus în biografia

prietenului disp rut, despre lucrarea lui, oper
atât de detestat , privit cu oroare, dar i atât de
îndr git i ridicat în sl vi? Nu. De loc. Mai am
înc multe pe suflet în leg tur cu ea, i îmi
propusesem chiar ca despre unele din tr turile
sale caracteristice, care — se-n elege, în
ne tirbita admira ie — m fr mântau i m
deprimau, mai bine zis: m preocupau i-mi
tulburau mintea, îmi propusesem, zic, s încerc
stabilesc o leg tur între ele i specula iile ab-
stracte înregistrate cu prilejul mai
sus-pomenitelor discu ii din casa domnului
Sixtus Kridwiss. Nu ezit s m rturisesc c
experien a, nou pentru mine, a acestor seri,
împreun cu participarea mea la opera solitar a
lui Adrian, efortul cerebral pe care mi-l cerea
acest fel de via , m-au f cut s sl besc apte
kilograme.
Kridwiss, grafician, artist ilustrator de c i i
colec ionar de xilogravuri colorate i ceramic
din Asia de est, specialitate în care, invitat de
cutare sau cutare asocia ie, inuse conferin e
destul de documentate i inteligente în diferite
ora e ale Reichului sau chiar în str in tate, era
un domn m runt, f vârst , cu un pronun at
accent hesso-renan în vorbire, de o neobi nuita
vioiciune intelectual , urm rind, f vreo
leg tur spiritual bine determinat , din pur
curiozitate, evenimentele timpului, iar tot ce-i
ajungea la ureche c ta, pentru el, "o
importan enorm ". Îi pl cea s fac din
locuin a sa de pe Martiusstrasse în cartierul
Schwabing, al c rei salon era împodobit cu fer-
mec toare stampe chineze ti în tu i culoare
(din epoca Sung), un punct de întâlnire al
persoanelor conduc toare sau cel pu in
marcante din via a spiritual a Münchenului —
câte mai g zduia pe-atunci între zidurile sale
vrednica noastr urbe — i organiza acolo
reuniuni serale numai între b rba i, cam
discursive, un fel de edin e intime ale unei mese
rotunde, cu nu mai mult de opt pân la zece
personalit i unde te duceai dup cin , pe la
nou , ele rezumându-se , f mari eforturi de
ospitalitate din partea amfitrionului, la
schimburi libere de idei, într-un cadru lipsit de
constrângere. De altfel, nu totdeauna domnea
aceea i înalt tensiune intelectual , deseori se
aluneca în conversa ii agreabile, dar banale,
dac nu pentru altceva, pentru motivul c
mul umit înclin rilor i leg turilor sociale ale
lui Kridwiss, nivelul intelectual a l participan ilor
era totu i inegal. A a, de pild , luau parte la
edin e* doi membri ai familiei ducale de
Hessen-Nassau, studen i la München, tineri
amabili pe care Kridwiss îi numea cu o oarecare
emfaz "frumo ii prin i", i prezen a lor, dac
n-ar fi fost decât faptul c erau cu-atât de mult
mai tineri decât noi, impunea oarecare rezerv în
discu ii. Nu vreau s spun îns c ne-ar fi
stânjenit. Deseori o discu ie mai înalt evolua,
nestingherit , mult deasupra capetelor lor, tinerii
strându-se într-o t cere surâz toare sau
când pe auditorii serio i i uimi i. Pentru mine
personal, mai iritant era prezen a amatorului de
paradoxuri cunoscut cititorului nostru, doctorul
Chaim Breisacher, pe care, dup cum am
rturisit-o de mult, nu puteam s -l suf r, dar
perspicacitatea, flerul lui p reau s -l fac
indispensabil în asemenea ocazii. M indispunea
 i faptul c dintre invita i f cea parte i
fabricantul Bulliriger; prezen a lui era legitimat
doar de categoria de contribuabili din care f cea
parte, ceea ce-i îng duia s p vr geasc
zgomotos pe tema celor mai dificile probleme de
cultur .
Merg acum mai departe i recunosc c în fond
nu m pr deam dup nici unul dintre cei de la
mas , nici unul nu-mi inspira o încredere
autentic — exceptându-l întrucâtva pe Helmut
Institoris, fidel frecventator al cercului i el i de
care m legau rela ii amicale stabilite prin so ia
fui — numai c , fire te, persoana lui trezea
asocia ii de idei îngrijor toare sub alt aspect. De
altfel e de discutat ce a fi putut obiecta unor
oameni, ca de pild doctorul Unruhe, Egon
Unruhe, un filozof paleozoolog care, în scrierile
sale, pornind de la perioadele geologice i de la
tiin a fosilelor, proceda, cu mult subtilitate, la
o verificare a tezaurului de legende primitive,
astfel c în înv tura lui — un darwinism
sublimat dac vre i — devenea autentic i real
tot ceea ce omenirea evoluat încetase de mult s
mai ia în serios. Da, m întreb, de unde
neîncrederea mea în acest savant de
necontestat probitate intelectual ? De unde
neîncrederea în profesorul Georg Vogler, istoricul
literar, autor al unei foarte stimate istorii a
literaturii germane v zut din punctul de vedere
al originii etnice, in care scriitorul era evaluat i
discutat nu în calitatea lui de scriitor, de spirit
de forma ie universal , ci ca un autentic produs
autohton al mediului real, concret, specific, al
unui anumit col or de tar , de el caracterizat i
în acela i timp caracterizându-l? Toate astea
erau doar foarte oneste, curajoase, clare,
întemeiate i, din punct de vedere critic, foarte
 udabil. Un alt invitat, profesorul Gilgen
Holzschuher, critic de art i erudit cercet tor în
problema Dürer, mi-era i el suspect, de i pentru
considera iuni ce mi-ar fi fost foarte greu s le
justific; i acela i lucru se potrivea perfect i
poetului Daniel Zurriohe, deseori prezent i el,
un b rbat de vreo treizeci de ani, de irat, cu
profil de pas re de prad , îmbr cat de sus pân
jos numai în negru, i încheiat pân sus la gât,
ceea ce-i d dea o înf are ecleziastic , vorbind
cu un debit sacadat: "Da-da, da-da, desigur, nu-i
u, fire te, s-ar putea spune!", în timp ce b tea
nervos cu talpa în podea, li pl cea s i
încruci eze bra ele pe piept sau s i vâre,
napoleonian, mâna în încheietura vestei, iar
visurile sale poetice gravitau în jurul unei lumi
dominate de campanii sangvinare în numele
spiritului pur, terorizat , mu truluit de el, a a
cum o descrisese în Proclama ii, opera sa, unica
sa oper mi se pare, ap rut înc înainte de
zboi, pe hârtie velin , scump , o izbucnire
lirico-retoric de terorism de at, c ruia nu
puteai s nu-i recuno ti îns oarecare for a de
expresie. Semnatarul acestor proclama ii era o
entitate care- i zicea Christus imperator maximus
, un onergumen poruncitor, care strângea
armate gata s moar pentru cucerirea globului
mântesc, emitea mesaje ca ni te ordine de zi,
dicta condi ii de-o sadic neînduplecare,
propov duia s cia i castitatea, i nu se mai
tura, b tând sacadat cu pumnul în mas ,
pretinzând supunere, supunere necondi ionat i
nelimitata. Poemul se încheia cu: "Solda i, v
dau spre jefuire... lumea!"
Toate astea erau "frumoase" i aveau i o
profund con tiin de-a fi "frumoase";
"frumoase" într-un mod crud, de un estetism
absolut, în spiritul acela degajat pân la
neru inare, obraznic, lipsit de sim ul
spunderii, pe care i-l permit uneori poe ii —
cea mai pr stioas aiureal estetic ce mi-a
fost dat s-aud vreodat . Helmut Institoris, fire te,
îl aprecia cu simpatie, dar i altminteri autorul i
opera se bucurau de o considera ie deosebit , i
antipatia mea i pentru poet i pentru volum, nu
era atât de sigur de sine, tiind c era generat ,
în parte, de iritarea provocat de grupul lui
Kridwiss i de pozi iile lui preten ioase de critic
a culturii, chiar dac socoteam ca pe o datorie
spiritual a mea s iau cuno tin de ele.
Voi încerca, într-un spa iu cât mai restrâns
cu putin , s schi ez esen ialul acestor pozi ii,
pe care amfitrionul nostru, pe bun dreptate, le
sea de "o importan enooorm " i pe care
Daniel Zur Hohe le înso ea de stereotipul lui "O,
da, desigur, fire te, s-ar putea spune!", cu toate
nu era vorba de jefuirea lumii întregi de c tre
o sold ime ce jurase credin lui Christus
imperator maximus133. Acelea erau, se-n elege,
numai simboluri poetice, pe cât vreme
consf tuirile se preocupau de perspectivele
realit ilor sociologice, de definirea zilei de azi
i-a zilei de mâine, ceea ce, evident, avea câte
ceva comun cu ascetismul i ororile estetice ale
lui Daniel. Am f cut eu însumi, din proprie
ini iativ , ceva mai sus, observa ia c zguduirea
i distrugerea provocate de r zboi a valorilor
vitale aparent consolidate au fost resim ite
deosebit de viu, în special în rile învinse, care
în felul acesta au f cut, sub aspect spiritual, un
pas înainte. Se resim ea crunt i se constata
obiectiv imensa pierdere de valori suferit de in-

133
Cristos, împ ratul suprem (lat).
divid ca atare prin simpla existen a r zboiului,
nep sarea cu care via a trecea ast zi peste omul
solitar i se încuiba în sufletele oamenilor sub
forma unei indiferen e generale fa de suferin e
i pr bu iri. Aceast nep sare, aceast
indiferen în fa a destinului individului ar fi pu-
tut fi considerat produsul celor patru ani de
sângeroas chermes care tocmai se încheiaser ;
dar aparen ele nu puteau în ela: ca i în alte
domenii, i aici r zboiul nu f cuse decât s
des vâr easc , s limpezeasc , s traduc în
experien drastic un proces de mult vreme în
curs de evolu ie, s pun bazele unui nou
sentiment al vie ii. Nu era cazul nici de elogii,
nici de blam, ci mai curând de percepere i
constatare obiectiv , i cum într-o cunoa tere
nep rtinitoare a realit ii, în îns i bucuria
cunoa terii, exist totdeauna o doz de
încuviin are — cum s nu fi fost atras , de
considera iuni de felul acesta, o critic
multilateral , atotcuprinz toare chiar, a
tradi iilor burgheze, i prin asta în eleg: valorile
culturii, iluminismul, umanismul, visuri cum ar
fi ridicarea popoarelor cu ajutorul civiliza iei
tiin ifice? C persoanele care exercitau aceast
critic erau oameni de cultur , savan i, profesori
— i c o f ceau zâmbind, adeseori râzând, cu
îng duin fa de ei în i — d deau lucrului un
anume farmec, picant i tulbur tor, sau poate
or pervers i e, desigur, inutil de ad ugat c
forma de stat h zit nou , germanilor, de
înfrângere, libertatea ce ne picase în poal , cu un
cuvânt republica democratic , n-a fost nici
car o clip socotit cadru demn de luat în
serios pentru noul la care visau ei, ci, cu
con tiin a unanim c fac lucrul cel mai firesc, o
înl turau ca j)e-u n fapt efemer, lipsit din capul
locului de orice influen a asupra situa iei, o
simpl glum proast i-atât; nu puteai decit s-o
ignori.
Îl citau pe Tocqueville (Alexis de), care
spusese c din revolu ie niser , ca dintr-un
izvor comun, dou curente: unul ducându-i pe
oameni la institu ii liberale, cel lalt la puterea
absolut . Dintre domnii care îl frecventau pe
Kridwiss nu mai credea nimeni în "institu ii
liberale", cu-atât mai mult cu cât conceptul de
libertate însu i cuprindea o contradic ie
untric întrucât, pentru propria sa instaurare
ea, libertatea, era silit s i îngr deasc ad-
versarul, ceea ce însemna s se anuleze pe sine
îns i. Asta era soarta ei, dac patetismul
libertar al drepturilor omului nu era cumva din
capul locului aruncat peste bord, cum se
întâmpla de cele mai multe ori i la care lucru
epoca ar ta i acum mai mult înclinare, decât la
a se angaja într-un proces dialectic, f când din
libertate dictatura partidului ei. La dictatur , la
violen duceau, în orice caz, toate, pentru c
prin d râmarea de c tre revolu ia francez a
formelor politice i sociale tradi ionale, r rise o
er nou i, con tient sau nu, m rturisit sau ba,
mânuia cârma c tre o stâpânire despotic
asupra unor mase nivelate, pulverizate, izolate i
tot atât de neputincioase ca i individul.
— Foarte bine! Foarte bine! O, da, desigur,
s-ar putea spune! afirma cu convingere Daniel
Zur Hohe, b tând insistent din picior.
Fire te c se putea spune, numai c , fiind
vorba, la urma urmei, despre descrierea
barbariei în ascensiune, ar fi trebuit spuse cu
ceva mai mult team , cu groaz , iar nu cu acea
satisfac ie amuzat în fa a c reia nu- i mai
mânea decât speran a c veselia se adresa
numai recunoa terii lucrurilor, nu lucrurilor în
sine. Voi încerca s redau o imagine cât mai
plastic a acestei bune dispozi ii ap toare
pentru mine. Nu se va minuna nimeni când voi
ar ta c în dezbaterile acestei avangarde pornit
la critica culturii juca un rol de frunte o carte
ap rut cu apte ani înainte de r zboi, Reflexions
sur la violence a lui Sorel. Prognoza lui inflexibil :
zboi i anarhie, caracterizarea Europei ca fiind
solul cataclismelor r zboinice, teoria lui c
numai o singur idee poate uni popoarele acestui
continent: ideea de a purta r zboi — toate
acestea îndrept eau numirea ei drept carte a
"timpului nostru". Ceea ce accentua i mai mult
aceast îndrept ire era opinia autorului,
trâmbi at sus i tare: c în evul maselor,
dezbaterea parlamentar avea s se dovedeasc
total inadecvat f uririi unei voin e politice; c în
locul ei, în viitor, va ac iona alimentarea maselor
cu fic iuni, cu mituri capabile, sub form de
strig te de lupt , s dezl uie energiile politice.
În realitate, profe ia cras i tulbur toare a c ii
spunea urm toarele: c de-acum înainte miturile
populare sau mai bine zis potrivite mul imilor vor
fi vehiculul mi rii politice: basme, himere,
luciri, care nu trebuie s aib absolut nimic de
a face cu adev rul, cu ra iunea, cu tiin a pentru
a fi totu i creatoare, pentru a determina via a i
istoria, pentru a se dovedi realit i dinamice. Se
vedea foarte bine c nu degeaba purta cartea un
titlu amenin tor: trata despre violen ca
antitez triumf toare a adev rului. Te l sa s
în elegi c destinul adev rului era înrudit de
aproape cu cel al individului, ba chiar era
identic, i-anume cu devalorizarea. S pa o
pr pastie batjocoritoare între adev r i for ,
între adev r i via , între adev r i colectivitate.
Implicit i se d dea s în elegi c acesteia,
colectivit ii, i se cuvenea o considerabil
prec dere în fa a adev rului, c el trebuie s -i fie
subordonat, i c cel ce voia s fac parte din
colectivitate trebuia s fie dispus la reduceri ma-
sive de adev r i tiin , s fie gata la sacrificium
intellectus.
i acum (cu asta ajung la "imaginea cât mai
plastic " promis ): imagina i-vi-i pe domnii
ace tia, ei în i savan i, profesori universitari,
Vogler, Unruhe, Holzschuher, Institoris i pe
deasupra i pe Breisacher, savurând o stare de
lucruri pentru mine profund însp imânt toare,
i pe care ei o considerau fie fapt împlinit, fie
necesitate în curs de instaurare. Se amuzau
i înf eze un tribunal în edin , dezb tând
unul din acele elanuri politice, un mit pentru
mul ime, slujind la subminarea ordinii sociale
burgheze. Protagoni tii trebuiau s se apere
împotriva acuza iilor de "minciun " i
"falsificare", dar, lucru ridicol, cele dou p i,
acuza i i acuzatori, nu numai c nu reu eau s
ajung la atacuri reciproce, dar nu izbuteau nici
car s priceap argumentele adversarilor, care
deau astfel în gol. Efectul grotesc era produs
de formidabilul aparat de documentare
tiin ific , invocat cu profund futilitate, ca s
denun e moftul drept moft, ultraj scandalos adus
adev rului, pentru c dinamica fic iune
creatoare de istorie, a a-zisa falsificare sau, cu
alte cuvinte, credin a capabil a da na tere unei
colectivit i era pur i simplu inaccesibil pe
acest front, i campionii ei î i luau aere de-un
dispre cu-atât mai infatuat cu cât se f ceau mai
st ruitoare eforturile de a-i combate pe un teren
pentru ei str in i irelevant, anume pe cel
tiin ific, terenul adev rului onest, obiectiv. Ah,
Dumnezeule, tiin a, adev rul! În spiritul i tonul
acestei exclama ii r bufnea imaginea dramatic
a interlocutorilor. Nu se mai saturau
amuzându-se la spectacolul asaltului disperat pe
care critica i ra iunea îl d deau împotriva
credin ei cu totul de neatins , cu totul
invulnerabile, i reu eau, cu for e unite, s pun
tiin a într-o situa ie de atât de ridicol
neputin , încât pân i "frumo ii prin i" se
distrau copios în telul lor copil resc Radio ii
participan i la masa rotund nu ezitau s
atribuie i justi iei — ea avea de spus ultimul
cuvânt, avea de pronun at sentin a — aceea i
renun are la sine pe care o practicaser i ei. O
jurispruden animat de voin a de a se sprijini
pe sentimentul poporului i de a nu se izola de
colectivitate nu trebuie sa- i îng duie a- i însu i
punctul de vedere al a a-numitului adev r
teoretic, anticomunitar; ea trebuie s se
comporte într-un spirit atât modern, cât i
patriotic, în în elesul cel mai modern, respectând
falsul profitabil, achitându-i pe apostolii lui i
sând adev rul s plece cu coada între picioare.
"O, da, desigur, s-ar putea spune. Cioc, cioc." Cu
toate c mie-mi venea r u, sim eam ca un gol în
stomac, nu se cuvenea s fac pe cel care stric
cheful, i nu l sam s se vad nimic din
dezgustul meu, ci trebuia s m asociez, pe cât
se putea, la veselia general , cu-atât mai mult cu
cât asta nu însemna chiar consim ire ci, cel
pu in pentru moment, o simpl constatare
amuzat , pur spiritual , a imediatului sau a
inevitabilului. Odat chiar am f cut propunerea:
"Hai s fim o clip serio i", s reflect m asupra
problemei dac un gânditor preocupat profund i
sincer de nevoile colectivit ii n-ar proceda mai
bine luându- i ca obiectiv adev rul, nu
colectivitatea, întrucât, indirect i v zut în timp,
aceasta din urm ar fi mai bine ajutat
cunoscând adev rul, chiar dac ar fi un adev r
amar, decât de sistemul de a gândi c trebuie
slujit în detrimentul adev rului i c , în
realitate, printr-o asemenea t gad se
distrugeau, dinl untru, i in modul cel mai
sinistru, înse i bazele unei colectivit i autentice.
Dar în via a mea nu f cusem o remarc al c rei
ecou s fi fost atât de totalmente nul. Recunosc,
era, ce-i drept, lipsit de tact, era neadecvat
st rii de spirit, era îmbibat de un idealism
cunoscut i arhicunoscut, ajuns aproape de
prost-gust, ambarasant pentru spiritul nou.
Bine-ar fi fost, din partea mea, ca, al turi de
volubilii membri ai mesei rotunde, s examinez
acest spirit nou i s -l aprofundez în loc s -i fac
o opozi ie steril i în fond plicticoas , s -mi
adaptez concep iile la evolu ia dezbaterilor i în
cadrul lor s -mi imaginez lumea de mâine, care,
în subteran, ajunsese într-un stadiu de devenire
— indiferent de senza iile mele în regiunea
stomacului.
Era o veche lume nou , o lume
revolu ionar-reac ionar , în care valorile legate
de ideea de individ, cum ar fi: adev rul,
libertatea, dreptul, ra iunea erau complet golite
de substan , recuzate sau, în cel mai bun caz,
acceptate într-un în eles cu totul altul decât li-l
atribuiser secolele trecute, erau desp ite
brutal de palida teorie i, relativizate, alimentate
din bel ug cu sânge proasp t erau atribuite unei
instan e superioare de violen , de autoritate, de
dictatur a credin ei — dar nu era un
reac ionarism anacronic, de ieri sau de alalt ieri,
ci unul nou, echivalând cu o reîntoarcere a
omenirii, de-o manier cu totul inedit , la st rile
 i condi iile teocratice medievale. Era tot atât de
pu in reac ionar cât puteai numi regresiv o
curs în jurul unui glob , care, fire te c te
aducea înapoi, acolo de unde plecase i. Tocmai
asta era: regresul i progresul, vechiul i noul,
trecutul i viitorul deveneau unul i acela i
lucru. Lipsa de postulate în cercetare, libertatea
gândirii, nu numai c nu reprezentau progresul,
ci f ceau mai curând parte din lumea celor
ma i în urm , lumea plictiselii. Gândului i se
duse libertatea de a justifica violen a, a a cum
apte secole înainte i se permisese ra iunii s
discute credin a, s -i demonstreze dogmele:
acesta îi fusese rostul, i acesta era rostul
gândirii azi, sau acesta îi va fi mâine. Cercetarea
avea, desigur, postulate, i ce postulate! Erau
violen a, autoritatea colectivit ii i lucrul acesta
li se p rea atât de "de la sine în eles", încât
tiin ei nici nu-i trecea prin cap c s-ar putea s
nu fi fost liber . F îndoial , subiectiv era
liber — în limitele unei anumite constrângeri
obiective, atât de încarnat i de natural îns ,
încât nu l sa deloc sentimentul înc tu rii. Ca
-ti dai seama limpede de cele ce te a teptau i
ca s scapi de frica prosteasc pe care i-o
inspirau, trebuia doar s i aminte ti c
imperativul anumitor postulate, anumitor
condi iuni sacrosancte nu constituise niciodat o
piedic pentru fantezia i cutezan a gândirii
individuale. Dimpotriv : tocmai pentru c omului
medieval îi fusese impus, din capul locului, de
tre biseric , un cadru spiritual uniform i
circumscris ca un lucru absolut de la sine
în eles, el d duse dovad de mult mai mult
fantezie decât burghezul evului individualist, se
sase cu mult mai mult calm i siguran de
sine în voia imagina iei personale.
 O, da, violen a î i constituia un teren solid
sub picioare, era antiabstract , i am procedat
foarte bine imaginându-mi, al turi de prietenii
lui Kridwiss, cum vechiul spirit nou va
transforma metodic via a în cutare sau cutare
domeniu. Pedagogul, de pild , tia c înc de
atunci în înv mântul elementar exista tendin a
de a se renun a la înv area literelor una câte
una i a le rosti, i se mergea c tre d metod a
înv rii de cuvinte, c tre conectarea scrisului la
viziunea concret a lucrurilor. Asta însemna,
într-o anumit m sur , o abatere de la scrierea
universal , abstract , cu ajutorul semnelor
independente, însemna, într-o anumit m sur ,
întoarcerea la ideografia popoarelor primitive.
În untrul meu gândeam: la urma urmei, la ce
bun cuvinte, la ce bun scriere, la ce bun vorbire?
O obiectivitate radical trebuia s se rezume la
lucruri i numai la ele. i mi-am amintit de o
satir a lui Swift: ni te înv i ahtia i dup
reforme hot rau, în vederea menaj rii pl mânilor
i evitarea vorb riei goale, s se desfiin eze cu
totul vorba, rostirea, iar în elegerea între oameni
se fac prin ar tarea îns i a obiectelor, din
care, natural, vor trebui purtate în spinare cât
mai multe, în interesul unei cât mai bune
în elegeri reciproce. Pasajul e foarte comic, mai
ales pentru c femeile, plebea i analfabe ii sunt
cei ce se ridic împotriva reformei novatoare,
insistând s p vr geasc mai departe în
cuvinte. Ce-i drept, interlocutorii mei nu
mergeau cu propunerile lor atât de departe ca
înv ii lui Swift. Ei se erijau mai curând în
observatori dezinteresa i i considerau ca având
o "enooohrm importahn " tendin a general ,
destul de r spândit , de a se renun a pur i
simplu la ceea ce se numea cuceririle noastre
culturale, de dragul unei simplific ri socotit
necesar i adecvat vremilor, i pe care dac
voiai, puteai s o califici drept o rebarbarizare in-
ten ionat . S -mi cred urechilor? Ar fi trebuit s
râd, dar am r mas pur i simplu siderat când
domnii prezen i acolo ajunser s vorbeasc , în
leg tur cu toate astea, despre medicina dentar
i efectiv despre "dintele mort", simbolul lui
Adrian i al meu în critica muzical ! Cred c ,
într-adev r, m-am înro it ca un rac, râzând i eu
când, în ilaritatea general i cu satisfac ie
spiritual , s-a discutat despre tendin a mereu
mai mare a denti tilor de a extrage f mult
vorb orice dinte cu nervul mort, întrucât se
ajunsese la hot rârea s fie considerate corpuri
str ine, infec ioase — asta, dup o lung ,
trudnic i rafinat tehnic a tratamentului
cinilor, din secolul al XIX-lea. Bineîn eles,
chiar doctorul Breisacher fusese cel ce f cuse o
atât de subtil observa ie, întrunind aprobarea
general : punctul de vedere igienic se manifest
în cazul acesta, mai mult sau mai pu in, ca o
form ra ional împotriva tendin ei primare spre
del sare, renun are, evadare i simplificare — la
motiv rile în materie de igien era perfect
justificat s suspectezi o baz ideologic .
Indiscutabil c atunci când se va ajunge la
eliminarea în stil mare a bolnavilor, la uciderea
inap ilor i a debililor mintali, când într-o bun
zi se va recurge la aceste m suri, zic, ele vor fi
fundamentate pe considera iuni de igien a
poporului, a rasei, când în realitate — nu
duia nimeni, ci, dimpotriv , se accentua —
erau hot râri mult mai profunde: era abdicarea
de la orice moliciune uman , oper a epocii
burgheze, era o autopreg tire instinctiv a
omenirii pentru conjuncturi dure i sinistre,
pline de dispre pentru umanitate, era o epoc de
mari r zboaie care, probabil c ne vor duce mult
înd tul civiliza iei cre tine a evului mediu, mai
curând în epoca întunecat a z mislirii ei, dup
pr bu irea culturii antice...

XXXIV (fine)

Va în elege oare cineva c la asimilarea unor

asemenea nout i omul poate pierde apte
kilograme? Cu siguran c nu le-a fi pierdut
dac n-a îi luat în serios rezultatele edin elor
de la Kridwiss , dac a fi fost convins c domnii
aceia spuneau prostii. Dar nu eram câtu i de
pu in convins. Nici un moment nu mi-am ascuns
ei puneau degetul pe pulsul vremii cu o
acuitate demn de laud , i pe baza acestui puls
profetizau. Numai c le-as fi fost — trebuie s
repet — infinit recunosc tor, i a fi pierdut
poate numai jum tate din cele apte kilograme,
dac domnii ace tia s-ar fi ar tat ei în i ceva
mai îngrijora i în fa a constat rilor lor i le-ar fi
opus o oarecare critic de ordin moral. Ar fi
putut, de pild , s spun : "Din nenorocire,
lucrurile par s apuce pe cutare i cutare drum.
În consecin , trebuie s recurgem la m suri
pentru prevenirea lumii, iar fiecare s fac tot
ce-i st în putin pentru a împiedica producerea
lor". Dar ce spuneau ei, ca s zic a a, era:
"Evenimentul s-apropie, s-apropie, i când se va
produce, ne va g si la în imea lui. E interesant,
e chiar bine c vine — prin simplul fapt c
viitorul se apropie; a-l recunoa te constituie atât
o isprav în sine, cât i o satisfac ie. Nu e treaba
noastr s ne opunem cu ceva. — A a cu
savan ii tia, în particular. Dar socoteala cu
satisfac ia recunoa terii în sine era o pung ie; ei
simpatizau cu obiectivul recunoscut, i f
aceast simpatie nu l-ar fi recunoscut, a a
st teau lucrurile, i de aci am ciunea, i
enervarea, i pierderea mea în greutate.
i cu toate astea, nu tot ce spun e absolut
just. N-as fi sl bit nici apte kilograme, nici
jum tatea lor, numai datorit vizitelor mele din
pur con tiinciozitate în cercul Kridwiss i
eforturilor cerebrale c rora de bun voie m
supuneam acolo. Niciodat nu mi-a fi pus la
inim vorb ria din jurul mesei rotunde, dac ea
n-ar fi fost comentariul de o impertinent
glacialitate intelectual la o pasionant
experien de art i amici ie — vreau s spun
experien a genezei unei opere de art apropiate
— apropiat prin creatorul ei, nu prin ea îns i,
asta nu mi-e îng duit s-o spun, pentru c prea
mult din ce cuprindea mi-era str in, intimidant
— o oper ce se z mislea în col ul acela atât de
tihnit i de rural, cu o febril repeziciune, oferind
o stranie înrudire, un paralelism spiritual cu cele
auzite la Kridwiss.
Oare nu se pusese acolo, la masa rotund , la
ordinea zilei, o critic a tradi iei, ca rezultat al
distrugerii valorilor vitale, socotite mult vreme
inviolabile, i nu se formulase acolo, în mod
expres, remarca — nu mai tiu de c tre cine,
Breisacher, Unruhe, Holzschuher? — c era
necesar ca aceast critic s intervin împotriva
formelor i categoriilor de arta mo tenite, de
pild împotriva teatrului estetic, care se
compl cuse în sferele burgheziei i fusese unul
dintre mijloacele ei de cultur ? Da. i iat , chiar
sub ochii mei avea loc dizolvarea formei
dramatice în cea epic , drama muzical devenea
oratoriu, drama de oper devenea cantat de
oper — i toate astea într-un spirit, într-un
sentiment general ce coincidea perfect cu sen-
tin ele t ioase ale interlocutorilor mei din
Martiusstrasse, despre situa ia individului i a
întreg individualismului de pe lume; un
sentiment general adic , pe care aspectul psi-
hologic nu-l mai intereseaz , care împinge la
obiectiv, la un limbaj exprimând absolutul,
coerci ia, obligatoriul i, în consecin , î i
impune cu predilec ie constrângerea pioas
exercitat de formele rigide preclasice. De câte
ori, observând, încordat, munca lui Adrian nu-mi
aminteam de ideile pe care ni le întip rise în
mintea noastr de b ie i, profesorul lui, limbutul
acela bâlbâit: opozi ia între "subiectivismul
armonic" i "obiectivismul polifonic"! Drumul în
jurul sferei, despre care fusese vorba în discu iile
chinuitor de subtile de la Kridwiss, acest drum,
în care regresul i progresul, vechiul i noul,
trecutul i viitorul ajung s se confunde — îl
vedem aici înf ptuit, printr-un regres plin de
noutate, pân înapoi, dincolo de art , ajuns
armonic , a lui Bach i Händel, în trecutul
îndep rtat al autenticei polifonii.
Am p strat o scrisoare pe care mi-a scris-o
Adrian la Freising, de la Pfeiffering, unde lucra la
imnul închinat "mul imii nesfâr ite, ce nimeni nu
era în stare s-o numere, din to i p gânii, i
neamurile i limbile, stând în fa a jil ului i-a
mielului (vezi a aptea fil a lui Dürer) — o scri-
soare ce m chema s vin la el, semnat
"Perotinus Magnus". Glum bogat în
semnifica ii, o juc identificare, plin de
sarcasm fat de sine însu i, c ci acest Perotinus
fusese, în veacul ai XII-lea, conduc torul muzicii
liturgice de la Notre-Dame i un maestru al
cântului ale c rui indica ii componistice au
contribuit la o înalt dezvoltare a tinerei arte
polifonice. Gluma aceasta cu semn tura îmi
amintea foarte mult de una similar a lui
Richard Wagner care, odat , pe vremea când
compunea Parsifal, a pus sub numele s u, în
josul unei scrisori, titlul de "consilier
consistorial". Cineva, nu un artist, î i poate
pune, foarte intrigat, întrebarea: câ e de serios
artistul în ceea ce ar trebui s fie, i pare a fi,
preocuparea lui cea mai grav i mai presant ,
cât se ia el în serios pe sine însu i în aceast
treab , i cât e deziluzie obosit , mascarad i
fars . Dac n-ar fi fost justificat întrebarea cum
ar fi putut marele maestru al teatrului muzical
i dea, tocmai când lucra la opera sa de
consacrare, o asemenea porecl ? La vederea
semn turii lui Adrian, m rturisesc c am avut i
eu un sentiment analog; da, întrebarea, grija,
teama mea puneau în cump îns i
legitimitatea activit ii sale, dreptul lui asupra
sferei în care se cufund i la a c rei re-creare
lucra cu mijloace extreme, perfec ionate la
maximum, cu un cuvânt îl b nuiam, afectuos i
îngrijorat, de estetism, ceea ce punea pe tapet,
chinuitor, vorba prietenului meu: antiteza i
succesoarea culturii burgheze nu era barbaria, ci
comunitatea.
Aici nu m poate în elege nimeni dac n-a
tr it, ca mine, în propriul s u suflet, cum am
tr it eu, învecinarea estetismului cu barbaria,
estetismul deschiz tor de c i barbariei — cum
am tr it eu, care am avut de îndurat aceast
mizerie, fire te, nu pornit din mine însumi, ci
prin prisma prieteniei pentru un spirit artist ce
mi-era drag i se afla în mare primejdie.
Reînvierea muzicii culte a epocilor profane î i
avea pericolele ei. Ea slujise scopurilor bisericii,
nu-i a a? dar înainte slujise i altora, mai pu in
civilizate, vracilor, magicienilor, i asta în timpuri
în care gestionarul treburilor cere ti, preotul, era
înc vraci i magician. Se poate oare contesta c
aceasta era o stare precultural , barbar a
cultului în art — i, de în eles sau nu,
reînvierea recent a cultului în art recurge la
mijloace ce apar in nu numai stadiului civiliza iei
biserice ti, ci i studiului primitiv? Dificult ile
uria e prezentate de repeti iile i reprezenta iile
Apocalipsei lui Leverkühn sunt direct legate de
faptul acesta. i aici ansambluri începând sub
forma de coruri vorbite, i numai în etape, prin
tranzi ii dintre cele mai extraordinare, devin
muzic vocal de-o mare bog ie; deci coruri ce
str bat toate nuan rile, de la murmurul gradat,
vorbirea antifon , de la recitativ pân la cântul
cel mai polifonic — acompaniate de sonorit i
pornind de la un simplu zgomot, o b taie de tob
magic-fantastic , negroid , un duduit de gong, i
ajungând la muzica suprem . De câte ori aceast
oper intimidant prin nevoia sa insistent de a
dezv lui m limbaj muzical lucrurile cele mai
misterioase, atât bestia din om cât i n zuin ele
lui sublime, n-a avut de îndurat acuza ia de
barbarism sângeros, dar i de intelectualism
anemiat! Zic: de îndurat, pentru c ideea de a
lua, într-un fel, istoria vie ii muzicii, de la st rile
ei elementare, premuzicale, magice i ritmice i a
o duce pân la des vâr irea ei atât de
complicat , o expune acestei acuza ii poate nu
numai par ial, ci i în întregul ei.
Voi cita un exemplu care a fost totdeauna
inta sarcasmelor i urii unei critici du noase
i de aceea, totdeauna, îmi trezea sentimente de
îndurerare i team omeneasc . Dar pentru asta
trebuie s m întorc pu in înd t: tim cu to ii
 prima n zuin , prima cucerire a artei
muzicii, a fost denaturarea sunetului, cântecul
— care la originea vremurilor i a omului trebuie
fi fost un glissando de urlete pe mâi multe
tonuri — i de a-l fixa pe o singur gam , de a
smulge din haos un sistem tonal. Cert i de la
sine în eles e c o reglementare normativ a
sunetelor era condi ia prealabil i prima
automanifestare a ceea ce în elegem noi ast zi
prin muzic . A r mas s d inuiasc în ea, ca un
atavism naturalist, ca un rudiment barbar din
vremi premuzicale, alunecarea sunetului,
glissando-ul — un element ce, din considera iuni
profund culturale, urmeaz s fie folosit cu cea
mâi mare circumspec ie, i în care eu am fost
întotdeauna dispus s disting un demonism
anticultural i chiar antiuman. Ce m preocup
pe mine e, fire te, n-a putea spune predilec ia,
dar o excep ional de frecvent folosire de c tre
Leverkühn a acestui glissando, cel pu in în
aceast oper , în Apocalips , ale c rei imagini de
teroare constituie, desigur, prilejul cel mai
ispititor, dar totodat i cel mai legitim, de
folosire a s lbaticului element. Cât de
însp imânt tor este efectul acestor glissando de
tromboane, enun ând tema, acolo unde cele
patru voci ale altarului ordon s se dea drumul
celor patru îngeri ai r zbun rii, care secer cal i
re , pap i împ rat i o treime din omenire
— aceast alunecare devastatoare prin cele apte
pozi ii ale instrumentului! Urletul, luat ca tem
— ce oroare! i ce panic acustic na te din
repetat prescrisele glissando de timpane, un efect
muzical sau sonor facilitat de mobilitatea pe
diferite trepte a timpanului mecanic —
manipulat aici în tremolo. Efectul este pur i
simplu sinistru. Dar ceea ce te înfioar pân -n
 duva oaselor e utilizarea glissando-ului la
vocea omeneasc , cu toate c , nu-i a a? ea e
totu i primul obiectiv al ordon rii sunetelor,
eliberarea din starea primitiv a urletului i
trecerea lui în note succesive — a adar înseamn
întoarcerea la aceast stare primitiv , cum se
întâmpl în corul din Apocalips la ruperea celui
de al aptelea sigiliu, când soarele se înnegre te,
luna sângereaz i cor biile naufragiaz , toate
reprezentate de voci omene ti ipând sfâ ietor.
Rog s -mi fie îng duit s spun aici dou
vorbe despre felul în care este tratat corul în
opera prietenului meu, despre disjungerea, de
nimeni încercat înainte, a corpului de voci în
grupe divizate i încruci ate, opuse, într-un
dialog dramatic i în strig te solitare, ce- i
sesc indiscutabil prototipul clasic în r spunsul
tun tor "Barrabam!" din Patimile dup Matei,
Apocalipsa renun la interludii orchestrale; în
schimb nu o dat corul însu i cap un caracter
categoric orchestral, uluitor; a a, de pild ,
varia iunile corale care reproduc imnul celor o
sut patruzeci i patru de mii de ale i ce umplu
cerurile i unde partea coral propriu-zis const
numai din cele patru voci evo-luând în acela i
ritm, în timp ce orchestra li se al tur sau li se
opune în ritmuri contrastante de-o mare bog ie.
Asperit ile extrem-polifonice ale acestei piese ( i
nu numai ale acestei piese) au dat prilej la multa
batjocur i ur . Dar nici nu se putea altfel,
trebuie s le accep i, i eu unul le accept cu
resemnare i uimire: întreaga opera e dominat
de paradoxul (dac e paradox) c disonan a e
folosit s exprime tot ce-i elevat, grav, pios,
spiritual în timp ce armonicul i tonalul sunt
rezervate lumii infernului i, în acest context,
banalit ii, locului comun.
 Dar eu voiam s spun altceva. Voiam s scot
în relief strania substituire sonor ce are loc
adesea între partea vocal i partea
instrumental a Apocalipsei. Corul i orchestra
n-au aici o pozi ie clar distinct , ca simboluri ale
lumii umane i lumii materiale, ci sunt dizolvate
unul în cel lalt: corul e instrumentalizat,
orchestra e vocalizat , i asta în m sura i cu
inten ia c hotarul dintre om i lucru s apar
nelalocul lui, ceea ce, desigur, vine în avantajul
unit ii artistice, cu toate c — cel pu in acesta e
sentimentul meu — în acest avantaj e ceva
oprimant, periculos, malign. Ca s dau numai
câteva detalii: partea curvei din Babilon, femeia
lare pe fiar , cu care s-au destr lat regii
mântului, este încredin at — bizar la culme
— celei mai gra ioase soprane de coloratur i
vocalizele ei de mare virtuozitate trec uneori în
orchestr cu un des vâr it efect de flaut. Pe de
alt parte, trompete cu diferite surdine redau o
vox humana134 absolut grotesc , i acela i lucru
îl face i saxofonul, care î i are i el un rol în mai
multe din grupele orchestrale mici ce
acompaniaz litaniile diavolului sau jocul de
cântece ru inoase ale fiilor iadului. Aptitudinea
lui Adrian de a imita batjocoritor, aptitudine
ce- i avea r cinile în melancolia sa înn scut ,
devine aici fecund , parodiind cele mai diferite
stiluri muzicale, impregnate de insipida infatuare
a infernului: acorduri impresioniste fran uze ti
redate burlesc, ca i muzica de salon burghez ,
Ceaikovski, music-hallul, sincopele, tumbele
ritmice ale jazului — ca o hor cu zurg i,
se-nvârte, se-nvârte zorn ind i scânteind vioi în
jur, pe rostirea grav a orchestrei sumbr ,

134
Voce omeneasc (lat).
sever , greoaie afirmând cu gravitate
fundamental rangul spiritual al operei.
continu m! Mai am înc atâtea pe inim
privitoare la testamentul de abia deschis al
prietenului meu, dar gândesc c a face mai bine
-mi exprim opiniile de pe o
Pozi ie mai mult sau mai pu in critic , pe care
o consider plauzibil , cu toate ca a prefera s
mi se taie limba decât s admit c -i întemeiata:
imputarea de barbarie. I-a fost adus din cauza
împletirii r sînvechitului cu ultra-noul ce-i
caracterizeaz opera, fapt deloc arbitrar, ci în fi-
rea lucrurilor: se reazem , a spune, pe curbura
lumii, care face ca în final s reg se ti începutul.
a, de pild , vechea art muzical nu cuno tea
ritmul, a a cum l-a în eles muzica mai târziu.
Metrica unui cântec se supunea legilor vorbirii,
nu se desf ura articulat în tacte i perioade de
timp, ci asculta mai curând de spiritul recit rii
libere. Cum st m cu ritmul în muzica noastr
cea mai recent ? Nu s-a apropiat i el de
accentul vorbirii? Nu s-a dizolvat într-un exces
de mobilitate de-o extrem varia ie? Înc de la
Beethoven g se ti fraze de o libertate ritmic
ce- i permite s b nuie ti cele ce vor veni. La
Leverkühn libertatea ritmic ar fi fost total ,
dac n-ar fi p strat împ irea în tacte. i a
strat-o din ironie fa de conven ional, fa de
conservatorism. Dar schimb ritmul de la tact la
tact, f nici o considera ie pentru simetrie,
adaptându-se integral accentului vorbirii.
Pomenisem de întip riri memorabile. Sunt unele
care, sc pând intelectului, ac ioneaz
neîntrerupt asupra psihicului i exercit în
adânc o influent hot râtoare. A a i aici: figura
i activitatea muzical despotic i incon tient a
acelui specimen curios de peste Ocean, despre
care ne povestise în tinere ea noastr un alt
specimen curios, profesorul lui Adrian, i pe care
îl aprobase cu atâta arogan tovar ul meu, în
drumul nostru spre cas — amintita poveste a
lui Johann Conrad Beissel, tot o astfel de
întip rire era. De ce s încerc s las impresia c
nu m gândisem, de mult vreme, adesea, la
dasc lul riguros i la inovatorul în arta
cântecului de-acolo de peste Ocean, de la
Ephrata? O lume-ntreag desparte pedagogia lui
naiv i inimoas de hotarul operei lui
Leverkühn, împins pân la limitele erudi iei
muzicale, ale tehnicii, ale celebralit ii. i cu
toate astea, pentru mine, ca prieten ini iat,
spiritul descoperitorului sunetelor "st pân i
sunetelor "slug " i al recit rii muzicale a
imnurilor plute te în opera lui Adrian ca o
fantom .
Contribui eu oare, cu aceste incursiuni
intime, la înl turarea învinuirii, atât de
dureroas pentru mine, i pe care încerc s-o
interpretez f ca s -mi îng dui cea mai
runt concesie, anume: învinuirea de
barbarie? În aceast oper de viziune religioas ,
ea are mai curând de-a face cu un anumit
modernism al maselor cu efect glacial, f când loc
elementului teologic aproape numai sub aspectul
judec ii i al groazei — o tr tur , a zice, de
stream-line, de linie aerodinamic , iart -mi-se
termenul insult tor. S -l lu m de pild pe testis,
pe martorul i naratorul înfior toarelor
întâmpl ri: "Eu Ioan", va s zic , cel ce descrie
fiarele infernului cu capete de leu, de vi el, de
om, de vultur — aceast partid cuvenit prin
tradi ie unui tenor, unui tenor îi este dat i aici,
desigur, dar scris la un registru acut, un
registru de castrat aproape, al c rui beh it rece,
obiectiv, reportericesc e în contrast înfior tor cu
con inutul catastrofalelor lui relat ri. În 1926,
când a avut loc la Frankfurt pe Main prima i
deocamdat ultima reprezentare a Apocalipsei
(sub bagheta lui Klemperer) în cadrul festivalului
"Societ ii interna ionale pentru muzica nou "
partea aceasta excesiv de grea a fost cântat de
un tenor cu înf are de eunuc — îl chema Erbe
— ale c rui p trunz toare "vestiri" sunau
realmente ca "ultimele tiri despre sfâr itul
lumii". Era perfect în spiritul operei i artistul
sesizase lucrul acesta cu mult inteligen —
Sau s lu m un alt exemplu de facilitate tehnic
în redarea ororii: efectul de difuzor (într-un ora-
toriu!), indicat de compozitor în diferite locuri, ca
ob in o gradare acustic i spa ial
irealizabil pe alte c i , a a încât, prin
intermediul amplificatoarelor, anumite pasaje
sunt aduse în prim-plan, altele, un cor, o
orchestr , sunt împinse departe. Dac ne mai
amintim i de efectele de jaz, de altfel folosite
absolut incidental i numai pentru a sugera
elemente pur infernale, nu mi se va lua în nume
de r u expresia t ioas stream-line despre o
oper care, dup dispozi ia ei fundamental ,
intelectual i psihologic , are mai mult de-a
face cu Kaisersaschern decât cu linia modern
zvelt i, i-a zice — cu un termen îndr zne —
de un arhaism exploziv.
suflet! tiu foarte bine, în fond asta vor
spun cei ce au pe buze cuvântul "barbarie",
când vorbesc despre opera lui Adrian.
Ascultat-au ei vreodat , sau m car parcurs-au
partitura cu privirea, anumite p i lirice — s
spunem doar "momente"? — ale Apocalipsei,
pasaje din cântece acompaniate de orchestr de
camer , care pot stoarce lacrimi i unuia mai dur
decât mine, pentru c sunt n zuin e pline de
ardoare dup suflet? S mi se ierte polemica
asta, îndreptat mai mult sau mai pu in în vânt,
dar eu v d barbarie, neomenie tocmai în a numi
lips de suflet o asemenea n zuin — n zuin a
micu ei sirene — dup suflet.
Scriu aceste rânduri într-o autoap rare
emo ionat — i m cuprinde alt emo ie:
amintirea acelui pandemoniu al râsului, râs
infernal, scurt, dar hidos, constituind finalul
primei p i a Apocalipsei. Îl ur sc, mi-i drag, i
tem de el, pentru c — iart -mi-se acest prea
personal "pentru c " — totdeauna mi-a fost
team de înclinarea lui Adrian la râs, la care,
spre deosebire de Rüdiger Schildknäpp, eram
atât de stângaci în a-l seconda — i aceea i
team , aceea i timid i îngrijorat
neîndemânare o simt i în fa a dezm ului de
veselie gheenic , fastuoas , târât pe vreo
cincizeci de tacte, începând cu chicotul unei
singure voci i câ tigând repede teren în toate
direc iile, cuprinzând cor, orchestr ,
umflându-se înfior tor într-un tutti-fortissimo
sincope i contratimpi ritmici, rev rsare
sardonic debordant , o salv fioroas de h uliri
i l tr turi, zbierete, m ituri, mugete, urlete i
nechez ri amalgamate în râsete sarcastice i
triumfale — râsetele gheenei. Atâta oroare îmi
produce acest episod luat în sine, scos i mai
mult în relief prin pozi ia lui în ansamblu, acest
uragan de ilaritate infernal , încât nu mi-a fi
putut înfrânge repulsia de a pomeni de el dac ,
pe de alt parte, nu mi s-ar fi dezv luit,
indu-mi r suflarea, cel mai profund mister al
muzicii, misterul identit ii.
Fiindc infernala ilaritate de la sfâr itul
primei p i î i are replica în incomparabil
fermec torul cor de copii, care, acompaniat de o
parte din orchestr , deschide partea a doua — o
bucat de muzic a sferelor, cosmic , glacial ,
limpede, de o transparen sticloas , cu
disonan e casante, desigur, dar, a spune, de o
seduc iune sonor inaccesibil , supraterestr ,
nefireasc , umplându- i inima de-un dor f
speran e. i aceast bucat care a cucerit, a
emo ionat, a transformat pân i pe refractari,
este, pentru cel ce are urechi de auzit i ochi de
zut, prin îns i substan a sa muzical , râsul
demonic luat de la început! Adrian Leverkühn e
totdeauna mare în a face s nu semene cele
se-aseam . E tiut maniera lui de a modifica
ritmic o tem de fug înc de la primul r spuns,
în a a fel încât cu toat stricta respectare a
tematicii, la repetare ea nu mai e de recunoscut.
Acela i lucru i aici — dar nic ieri cu atâta
profunzime, tain , grandoare! Fiecare cuvânt pus
trezeasc sonor ideea "lumii celeilalte", a
metamorfozei în în elesul mistic, adic a
transfigura iei, este reprodus aici cu mare
precizie. Pasajele de oroare ascultate imediat
înainte sunt transpuse în indescriptibilul cor de
copii într-un cu totul alt registru, cu
instrumenta ia complet schimbat , cu ritmul
total transformat; dar în muzica suav , susurat
a sferelor i îngerilor nu e o singur not care s
nu- i aib riguros coresponden a în râsul
diabolic.
sta-i Adrian Leverkühn, întreg. Asta-i
muzica pe care o reprezint el i în acest caracter
de voci st semnifica ia ei profund , calculul
în at la rang de mister. A a m-a înv at o
prietenie dureros de discriminatorie s în eleg
muzica sa, cu toate c eu, cu firea mea simpl ,
fi fost poate mai bucuros s v d în ea altceva.
 XXXV

Noul num r st în fruntea unui capitol care

va avea de relatat o moarte petrecut în cercul
din jurul prietenului meu, o catastrofa
omeneasc — dar, Dumnezeule, ce fraz , ce
cuvânt scris de mine, aici, n-a fost prevestitor de
catastrofe, devenite pentru noi to i atmosfera
ambiant ? Ce cuvânt nu tremur -n ascuns, cum
tremur i mâna care-l scrie, nu numai la
gândul catastrofei c tre care se îndreapt
povestirea mea, ci în acela i timp, i la al celei
sub semnul c reia st ast zi lumea — cel pu in
lumea omeneasc , lumea burghez ?
Aici este vorba despre o catastrof intim ,
omeneasc , aproape neb gat -n seam de lumea
dinafar , generat de mul i factori: tic lo ie de
rbat, sl biciune i mândrie de femeie, e ecuri
profesionale. S-au împlinit dou zeci i doi de ani
de când s-a pr dit, aproape sub ochii mei,
Clarissa Rodde, actri a, sora nu mai pu in
primejduitei Ines; dup închiderea stagiunii de
iarna 1021—1922, în mai, la Pfeiffering în casa
mamei sale, i f s in prea mult seama de
ea, repede i hot rât , Clarissa i-a luat via a cu
o otrav preg tit " de mult vreme tocmai pentru
clipa în care mândria nu va mai putea suporta
via a.
Voi relata, în câteva cuvinte, evenimentele
care au dus la gestul nefast, atât de zguduitor,
pentru noi to i; în fond, el nu este condamnabil;
i voi ar ta i împrejur rile ce l-au produs. Am
mai spus c îngrijor rile i avertismentele
profesorilor ei din München se dovediser
întemeiate i prea întemeiate; în cursul anilor de
carier artistic , Clarissa nu s-a putut smulge
din fundul de provincie, unde debutase, spre
în imi mai demne, mai respectabile. De la
Elbing în Prusia Oriental , a nimerit la Pforzheim
în Baden — cu alte cuvinte nu avansase deloc
sau, în orice caz, prea pu in; teatrele mari ale
Reichului nu o luau în seam ; era un e ec sau,
în fine, n-avea succes, i n-avea pentru motivul
binecuvântat, dar greu de admis când e ti tu
însu i în cauz , c talentul nu reu ea s se ridice
la nivelul ambi iilor ei, n-avea în vine sânge de
actor autentic, care s ajute tiin ei i putin ei,
s-o duc la izbând , s -i cucereasc de pe scen
sim urile i inimile publicului înd tnic. Era
lipsit de fundamentul primitiv — hot râtor în
orice art , dar în special a actorului — fie c
asta-i spre cinstea sau spre necinstea artei, cu
osebire a actoriei.
La asta se mai ad uga i un alt factor din
pricina c ruia sporea confuzia în via a Clarissei.
Observasem de mult, i-mi p rea r u, dar ea nu
cea o distinc ie categoric între scen i viat ;
era actri i în afara teatrului, poate tocmai din
cauza c nu era o actri autentic ; natura
personal i concret a acestei arte, a scenei, o
ispitea s i fabrice i in via a particular o
personalitate din farduri i cosmetice, din coafuri
postise i p rii extravagante —
autodramatizare absolut inutil i eronat , care
impresiona penibil pe cei cu dispozi ii amicale,
constituia o provocare pentru burghezi i
încuraja licen ele b rba ilor — cu totul pe
nedrept i împotriva oric ror inten ii; deoarece
Clarissa era f ptura cea mai nobil , mai cast ,
mai rece i sarcastic-reticent — chiar dac
aceast armur f urit din arogan putea foarte
bine s fi constituit pentru ea un mecanism de
ap rare împotriva dorin elor propriei sale
feminit i, ce o f ceau sora Dun a lui Ines
Institoris, amanta — sau ci devant — amanta lui
Rudi Schwerdtfeger.
În orice caz, dup acel sexagenar bine
conservat ce se oferise s-o fac metresa lui, mai
uaser f glorie în tentativele lor pe lâng ea
diver i fan i cu inten ii mai pu in serioase, unul
sau doi dintre ace tia cu acces în pres , oameni
care i-ar fi putut fi utili, dar, fire te, acum î i
zbunau înfrângerea prin denigrarea
batjocoritoare a crea iilor ei. În cele din urm îi
sun i ei ceasul i soarta îi d du peste nas
lamentabil; zic "lamentabil", deoarece biruitorul
fecioriei Clarissei nu era deloc demn de victoria
sa i îns i tân ra femeie nu-l socotea câtu i de
pu in demn de ea: un chefliu de provincie,
obi nuit al culiselor, vân tor de fuste, o mutr
pseudomefistofelic , cu barbi on, exercitând la
Pforzheim profesia de avocat penalist, înarmat
pentru cuceririle sale cu nimic altceva decât cu o
elocin ieftin i cinic , lenjerie fin i mult p r
negru pe dosul palmelor. Într-o sear , dup
spectacol, probabil c i pu in ame it de vin,
în epat i n zuroas virtuoas , în fond ins
lipsit i de experien i de ap rare, a sucombat
în fa a rutinei seduc torului profesionist — spre
marea sa mânie i furibundul ei dispre pentru
într-adev r seduc torul tiuse s -i fure
sim urile o clip , dar fata nu avea pentru acest
om alt sentiment decât ura trezit de triumful lui
i o anume uimire sincer c fusese în stare s-o
prind -n capcan , pe ea, Clarissa Rodde. De
atunci i se refuz dispre uitoare — dar cu
spaima în suflet ca nu cumva acesta s "
povesteasc în lume c îi cedase, amenin are de
altfel folosit ca mijloc de antaj.
 În timpul acesta i se deschiser fetei,
chinuit , dezam git , umilit , perspective
salvatoare, omene ti i sociale. Cel care i le
oferea era un tân r industria alsacian; omul
venea uneori pentru afaceri de la Strassburg la
Pforzheim i, întâlnind-o într-un cerc mai larg, se
îndr gostise nebune te de blonda bine f cut i
ve nic cu zeflemeaua pe buze! Clarissa nu era
chiar f angajament în acea perioad ; avea,
pentru a doua oar , un contract, e-adev rat,
numai pentru roluri episodice, ingrate, la Teatrul
Comunal din Pforzheim, datorat simpatiei i
interven iei unui dramaturg mai în vârst ,
robotind i el pe ogorul literaturii i care, dac
nu credea chiar în chemarea scenic a Clarissei,
tia s pre uiasc nivelul ei spiritual i uman ce
dep ea cu mult, i uneori atât de sup tor, pe
cel al mediului lor de cabotini. Cine tie, poate o
i iubea, dar era el însu i prea mult omul
dezam girilor i al resemn rii ca s mai poat
si curajul m rturisirii.
adar, la începutul noii stagiuni, Clarissa îl
întâlni pe tân r; el îi promitea s-o salveze din
naufragiul carierei i îi oferea, în schimb, dup
ce va deveni so ia lui, o existen lini tit i ferit
de griji, înst rit chiar, într-o ambian , ce-i
drept, str in , dar înrudit cu a ei prin originea
social . Se vedea c -i bucuroas în speran ele
sale, recunosc toare, duioas chiar (duio ia era
fructul recuno tin ei), scrise sorei sale i chiar i
mamei despre cererea în c torie a lui Henri i
pomeni i despre obstacolele de care dorin a lui
se împiedica, la el acas . Era cam de aceea i
vârst cu aleasa lui, fiu de familie bun — fiu
alintat, adoratul mamei, colaboratorul în afaceri
al tat lui i el î i pleda cauza cu c ldur i chiar
cu energie — dar poate c ar fi fost nevoie de
ceva mai mult energie ca s înfrâng
prejudec ile clanului s u burghez împotriva
unei actri e, a unei vagaboande, pe deasupra i
nem oaic .( Henri în elegea foarte bine
preocuparea familiei sale de a- i p stra neatinse
fine ea i puritatea, precum i teama lor c s-ar
putea "încurca" cu cineva. Nu era u or deloc s -i
convingi c , aducând-o pe Clarissa în casa lor,
nu putea fi vorba de una ca asta. Cel mai bun
lucru ar fi fost s o prezinte personal p rin ilor
care-l iubeau atât, fra ilor i surorilor geloase i
tu ilor cu limba ascu it , s 6 cunoasc cu
to ii i s 6 examineze, i pentru autorizarea i
organizarea un ei asemenea întrevederi lucra el
de s pt mâni de zile; prin scrisorile expediate cu
promptitudine i în repetatele lui vizite la
Pforzheim, o inea la curent pe draga lui cu
progresele realizate.
Clarissa era sigur de succes. Egalitatea
social doar umbrit de profesia ei — era îns
gata s renun e la aceasta — avea s devin
clar pentru neamul sperios al lui Henri, de la
prima întâlnire. În scrisori i verbal, cu prilejul
unei vizite la München, ea considera cert
logodna oficial i viitorul ce i se deschidea.
Ar ta cu totul altfel, viitorul acesta, decât i-l
visase dezr cinata copil de patrician cu
aspira ii intelectuale i artistice, dar era limanul,
fericirea — o fericire burghez — ce-i p rea acum
acceptabil prin farmecul nout ii — alt ar ,
alt mediu în care urma s fie transplantat : î i i
imagina ciripitul fran uzesc al viitorilor ei copii.
Atunci spectrul trecutului, un spectru stupid,
insignifiant, infam, dar insolent i nemilos, se
ridica împotriva speran elor ei i, cinic, le
spulber , o încol i pe s rmana f ptura i o
împinse la moarte. Canalia cunosc toare de legi,
 reia-i cedase într-un ceas de sl biciune, o
antaja cu victoria lui precar . Va avea el grij ca
familia lui Henri, Henri însu i s fie informa i
despre leg tura lor, dac nu-i va ceda din nou.
Dup toate câte am putut afla mai târziu, trebuie
se fi petrecut scene disperate între uciga i
victim . Zadarnic l-a implorat biata fat — pân
i în genunchi — s-o cru e, s-o lase-n pace, s
n-o sileasc s i pl teasc lini tea vie ii cu
tr darea b rbatului care-o iubea i pe care-l
iubea la rândul ei. Tocmai aceast m rturisire â
stârnit cruzimea bestiei. N-a mai f cut nici un
secret din faptul c , cedându-i, nu- i pl tea
decât un scurt r stimp de lini te, c toria la
Strassburg, logodna. De l sat în pace n-b s-o
lase niciodat , i-o va constrânge s fie a sa ori
de câte ori va avea poft , 6 va sili s i se dove-
deasc recunosc toare pentru t cerea lui i va
rupe aceast t cere când ea nu- i va manifesta
recuno tin a. Va trebui s tr iasc în adulter —
asta va fi justa pedeaps pentru filistinismul ei,
pentru ceea ce canalia numea la itatea de a se
cuib ri la ad postul societ ii burgheze. i dac
totu i n-ar fi mers, dac i f ajutorul
antajistului, tân rul ar fi prins de veste despre
pasul ei gre it, tot îi mai r mânea o ultim
solu ie care aranja totul, substan a, de-atâta
vreme p strat în obiectul acela ornamental, car-
tea cu cap de mort. Cel pu in nu în zadar se va fi
lit, semea , cu posesiunea leacului hipocratic
ce-i d dea o superioritate asupra vie ii, îi
permitea acel sarcasm macabru mai potrivit ei
decât pacea burghez pe care se preg tea s-o
încheie cu via a.
Dup p rerea mea, tic losul, în afar de
satisfacerea poftelor voia, cu bun tiin , s-o
împing la moarte. Vanitatea-i infam cerea un
cadavru de femeie în calea sa, avea poft ca o
rman copil s moar , s putrezeasc , dac
nu pentru el, cel pu in din cauza lui. Ah, i
tocmai Clarissa s fie aceea care s -i fac pe
plac! N-a avut încotro, în situa ia în care se afla,
trebuia, îmi dau seama, noi to i a trebuit s ne
m seama. I-a mai cedat o dat , ca s câ tige
un r gaz, dar prin asta a c zut i mai mult în
mâna lui. Ea socotea, de bun seam , c odat
torit cu Henri, acceptat de familie ( i înc
la ad post în ar str in ), va g si c i i mijloace
in piept antajistului. Lucrurile n-au ajuns
pân acolo, fratele hot râse s n-o lase s ajung
la c torie, asta era evident. La familia din
Strassburg sosi o scrisoare anonim , vorbind
despre amantul Clarissei la persoana a treia, i
ea î i f cu efectul, chiar i asupra lui Henri. El îi
trimise textul — spre justificare, dac era
posibil justificarea. Rândurile care-l înso eau
nu implicau o credin nezdruncinat în dragos-
tea ce i-o purta.
Clarissa primi scrisoarea recomandat la
Pfeiffering, unde, dup închiderea stagiunii
teatrale din Pforzheim, petrecea câteva
pt mâni la mama sa, în c su a ascuns
înd tul castanilor. Era dup -amiaz , devreme.
Doamna senator î i v zu fata întorcându-se
gr bit de la plimbarea ce-o f cuse, singur ,
dup mas . În vestibulul îngust al casei,
Clarissa, cu un zâmbet fugar i r cit, trecu pe
ling doamna Rodde aproape alergând i se
închise la ea in odaie; cheia se r suci scurt i
energic de dou ori în broasc . De al turi, din
dormitorul ei, b trâna doamn î i auzi dup o
vreme fiica gargarisindu-se cu ap la lavoar —
ast zi tim c f cuse asta ca s i domoleasc
pu in arsurile pe care teribilul acid i le produsese
în gât. Apoi se a ternu lini tea — o lini te
sinistr , care inu pân când, dup vreo
dou zeci de minute, doamna senator b tu la u a
Clarissei strigând-o pe nume. Î i repet
chemarea, cu insistent , dar nu primi nici un
spuns. Biata femeie, cuprins de spaim , cu
tot p rul zburlit de pe frunte i dintele lips din
gur , alerg peste drum, i in câteva cuvinte
sugrumate o încuno tin pe propriet reas .
Frau Schweigestill, trecut prin multe, se
întoarse cu ea, dup ce, mai întâi, aduse un
argat i acesta, dup alte chem ri i b i în u ,
sparse broasca. Clarissa z cea întins , cu ochii
deschi i, Ia picioarele patului, pe o canapea, o
mobil de prin 1870—1880, cu speteaz i
rezem tori de bra (o tiam din Rambergstrasse),
pe care se aruncase în grab ," surprins de
moarte pe când î i cl tea gâtul.
— Nu cred s mai fie ceva de f cut, scump
doamn senator, zise Frau Schweigestill, dând
din cap i cu un deget proptit în obraz, la
vederea corpului pe jum tate culcat, pe jum tate
ezat.
Acela i tablou, mai mult decât conving tor,
mi se înf a i mie ochilor, înc în aceea i
sear , târziu, dup ce, sosit în grab la chemarea
telefonic a gazdei, îmbr ând mi cat, în
calitate de vechi amic al familiei, pe mama numai
bocete, m opream la c tâiul moartei
împreun cu Else Schweigestill i cu Adrian,
veni i i ei de peste drum. Pete vinete de
congestie pe frumoasele mâini ale Clarissei i pe
obraz indicau o moarte rapid prin sufocare, o
paralizie a centrilor respira iei, provocat de o
doz de cianur suficient s ucid o întreag
companie de solda i. Pe mas , golit, cu fundul
de urubat, z cea recipientul de bronz în form
de carte, cu numele lui Hipocrat în litere grece ti
i cu un cap de mort deasupra. Al turi, scris în
grab cu creionul, un bilet adresat logodnicului,
având urm torul text:
"Je t'aime. Une fois je t'ai trompé, mais je
t'aime135".
Tân rul asist la înmormântare, a c rei
organizare c zuse în seama mea. Era
inconsolabil, sau mai curând desolé, cuvânt ce,
pe nedrept, desigur, las o impresie mai pu in
serioas , pare mai mult o expresie formal . N-a
vrea s s desc îndoial cu privire la durerea lui
când a exclamat:
— Ah, monsieur, o iubeam destul ca s -i fi
iertat! Totul s-ar fi putut repara. Et maintenant...
comme ça136!
Da, comme ça! Desigur, totul ar fi putut s
ias altfel, dac el n-ar fi fost "odrasla mamei"
atât de bleag i ar fi constituit pentru Clarissa
un sprijin mai de n dejde."
În noaptea aceea, în timp ce doamna senator,
în jale i vaiete, veghea r ele p mânte ti
în epenite ale copilei sale, Adrian, Frau
Schweigestill i cu mine redactam anun ul
mortuar ce urma s fie publicat sub semn tura
rudelor apropiate ale Clarissei i c ruia trebuia
i se dea o form pe cât posibil lipsit de
echivoc. C zur m de acord asupra unui text
afirmând c defuncta decedase în urma unei
afec iuni grele i incurabile a inimii. Îl citi i
pastorul din München, c ruia m prezentasem
-i cer autorizarea bisericii pentru slujba
înhum rii, insistent dorit de doamna Rodde. La
început n-am prea fost diplomat, recunoscând
din capul locului, într-o naiv bun -credin ,
135
Te iubesc. Te-am în elat, o dat , dar te iubesc (fr.).
136
i acum... a a (fr.).
faptul c fata preferase moartea, unei vie i în
dezonoare, lucru despre care vajnicul slujitor al
lui Dumnezeu, tip autentic de luteran, nici nu
vru s-aud . M rturisesc ca a durat o vreme pân
pricep c , pe de o parte biserica nu voia s se
vad ignorat , dar pe de alta nu era dispus s
binecuvânteze o sinucidere m rturisit , oricât de
onorabil ar fi fost ea — într-un cuvânt, voinicul
pastor nu voia nimic altceva decât s -i spun o
minciun . i-atunci am schimbat macazul cu o
promptitudine aproape ridicol , declarând c în
fond totul era foarte confuz, c fusese o gre eal ,
o nenorocire, un flacon schimbat din neaten ie
probabil, ba chiar foarte posibil, i c posul,
gulit, în numele sfintei firme în slujba c reia
lucra, de ponderea acordat particip rii ei, se
declar gata s celebreze serviciul funebru.
Acesta avu loc al Waldfriedhof, la München,
în asisten a întregului cerc de prieteni ai familiei
Rodde. N-au lipsit nici Rudi Schwerdtfeger, nici
Zink i Spengler, i nici chiar Schildknäpp. To i
erau sincer îndurera i, pentru c tuturor le
fusese drag s rmana Clarissa, sarcastica i
mândra Clarissa. Ines Institoris, toat numai
luri negre i dese, reprezentând i pe mama ei,
care nu se ar , pruni condolean ele cu o
delicat demnitate i cu gâti orul întins pu in
înainte i într-o parte. Nu puteam s nu v d, în
tragicul sfâr it pe care-l avusese începutul de
via al surorii sale, un semn r u pentru propria
ei soart . De altfel, stând de vorb , am avut
impresia c mai curând o invidia pe Clarissa în
loc s o plâng . Veniturile so ului ei sufereau din
ce în ce mai sim itor de pe urma infla iei
progresive, voit i provocat de anumite cercuri.
Meterezele luxului, aceast ap rare a sa
împotriva vie ii, amenin au cu pr bu irea, i se
pusese problema dac somptuoasa locuin cu
vedere spre gr dina englezeasc va mai putea fi
strat . În ce-l privea pe Rudi Schwerdtfeger, el
depusese Clarissei, buna sa camarad , ultimele
onoruri, dar p sise cimitirul de îndat ce-i
fusese cu putin — dup ce exprimase celei în
drept condolean ele de rigoare cu o sobrietate
asupra c reia n-am putut s nu-i atrag aten ia
lui Adrian.
Era probabil pentru prima oar c Ines î i
revedea iubitul dup ce acesta rupsese leg tura
lor — team mi-e c nu f oarecare brutalitate,
pentru c o cale "amabil " nu v d deloc cum ar fi
fost posibil , dat fiind dârzenia ei disperat în a
se crampona. A a cum st tea la mormântul sorei
sale, al turi de so ul ei fragil, ar ta ca o f ptur
abandonat i, dup toate probabilit ile, teribil
de nenorocit . Se adunase în jurul ei un grup de
femei, relativ restrâns, care, în parte cel pu in,
participa la ceremonia funebr , mai mult ca s
fie al turi de Ines decât pentru cinstirea
Clarissei. Din acest grup mic i unit, asocia ie,
corpora ie, acest club al prieteniei sau nu tiu
cum s mai spun, f cea parte, în calitate de
confidenta cea mai intim a lui Ines, i exotica
Natalia Knoterich, dar mai erau i altele, o
scriitoare, românc din Transilvania, desp it
de b rbatul ei, autoarea unor comedii i
amfitrioana unui salon boem în Schwabing, apoi
Rosa Switscher, actri a de la Teatrul Cur ii,
manifestând, deseori, în rolurile sale o mare
intensitate nervoas — i alte câteva figuri
feminine inutil de enumerat aici, cu atât mai
mult, cu cât nu am deloc certitudinea particip rii
lor active la acest grup.
Liantul pentru asigurarea coeziunii era — nici
o surpriz pentru cititor — morfina: un liant
excep ional de puternic, deoarece membrii
confraternit ii nu numai c se ajutau reciproc
cu drogul ce le aducea i fericire i ruin , ci, sub
aspect moral, acesta creeaz , între sclavii
aceleia i patimi i sl biciuni, o trist dar
dubioas solidaritate impregnat de respect
mutual, iar în cazul nostru p toasele mai erau
unite i printr-o anumit filozofie, ni te maxime,
pornind de la Ines Institoris, i însu ite de toate
cele cinci sau ase prietene ale ei, filozofia
propriei lor justific ri. Ines sus inea — am avut
eu însumi prilejul s-aud din gura ei — c
durerea este omene te nedemn , c a suferi este
o ru ine. Dar în afar de asta i cu totul in-
dependent de orice înjosire concret ,
determinat , derivând din dureri fizice sau din
suferin e suflete ti, via a în sine, luat ca atare,
simplul fapt de a fi, existen a animalic , era un
jug josnic, o povara degradant , i a reteza, ca s
zic a a, acest lan , a scutura povara, a cuceri
libertatea, facilitatea, o euforie imaterial , doar
dând c rnii substan a binecuvântat ce permitea
o asemenea emancipare de suferin , nu putea fi
decât un gest de noble e i mândrie.
aceast filozofie admitea implicit
consecin ele funeste, morale i fizice, ale acestei
deprinderi de r sf , f cea parte, evident, din
noble ea ei; i probabil ceea ce îndemna pe
membrii acestei confraternit i la atâta tandre e,
ba chiar la atâta afectuoas venera ie mutual
era con tiin a prematurului sfâr it comun.
Nu-mi puteam reprima o senza ie de dezgust
când vedeam str lucirea plin de încântare în
privirile lor, îmbr rile i s rut rile lor
emo ionate când se întâlneau în societate.
rturisesc, sim eam chiar o oarecare iritare
untric fa de aceste manifest ri f e de
abandon — i o m rturisesc cu anumit uimire,
pentru c , de obicei, n-am nici un fel de încli-
na ie pentru rolul de fariseu moralist i de cenzor
de moravuri. Poate c duplicitatea aceea
dulceag , rod al viciului, sau poate o inerent
imanen , îmi inspira repulsia de neînfrânt. Ceva
mai mult, luam în nume de r u indiferen a cras
manifestat de Ines fa de copiii ei prin însu i
faptul comport rii sale scandaloase, care d în
vileag i toat minciuna dragostei ei pentru cele
trei albe f pturi inute-n lux. Într-un cuvânt,
femeia m dezgustase de când tiam i vedeam
ce- i îng duia; ea observase destul de bine c o
tersesem din inima mea i-mi r spundea
printr-un surâs a c rui isteric treng rie
ut cioas îmi aminti de cel de pe vremuri,
când dou ceasuri întregi exploatase simpatia
mea omeneasc pentru suferin ele i desf rile
ei amoroase.
Desigur, n-avea de ce fi vesel , pentru c era
o jale s -i vezi descompunerea. Probabil c
exagera dozele, a a c , în loc de a g si înviorare,
i accentua starea de prostra ie i nu mai putea
apar între oameni. Faimoasa Rosa Switscher
juca genial sub efectul drogului, Natalia
Knoterich î i sporea farmecul monden. Dar
rmanei Ines i se întâmpla de multe ori s vin
la mas pe jum tate incon tient , cu ochii
sticlo i, cu capul b nindu-i-se i s se a eze,
între fiica ei mâi mare i meschinul, m rginitul i
am râtul ei b rbat — o mas înc perfect
aranjat , str lucind de bog ia cristalelor. Un
singur lucru vreau s mai m rturisesc: câ iva ani
mai târziu Ines avea s comit o crim capital
care a stârnit oroarea tuturor i a pus cap t
existen ei ei sociale. Dar, oricât m-a înfiora în
fata acelei nelegiuiri, am fost totu i, din veche
prietenie, aproape mândru, nu aproape,
categoric mândru de ea, pentru c în toat
dec derea ei g sise puterea, energia nebun a
împlinirii gestului.

XXXVI

O, Germanie, tu te pr bu ti, i mie mi-e

gândul la speran ele tale! M gândesc la acele
speran e trezite de tine (poate f a le
împ rt i): dup trecuta ta pr bu ire, relativ
destul de blând , dup abdicarea Kaiserului,
când lumea mai voia înc s i le pun în tine,
cu toat comportarea ta nes buit , cu toat
"umflarea" complet dement , disperat ,
ostentativ i isteric a mizeriei tale, cu toat
infla ia n ucitoare, pân la cer, speran e pe care,
totu i, câ iva ani, într-o anumit m sur , p reai
le justifici.
E drept, haosul fantastic de atunci, adev rat
tentativ de a- i bate joc de tot restul lumii, avea
ceva incredibil de monstruos, fantastic,
demen ial, ceva cum n-ai fi crezut niciodat cu
putin , ceva din comportarea noastr de la 1933
încoace, i mai ales de dup 1939. Be ia
miliardelor, aceast mizerie bombastic , lu
într-o bun zi sfâr it i pe mutra schimonosit a
vie ii noastre economice reveni o expresie de
cumin enie, i pentru germani p ru s mijeasc
o epoc de convalescen sufleteasc , de progres
social, de pace i de libertate, de str duin e
culturale mature, cu perspective s toase de
adaptare voluntar a sentimentelor i gândirii
noastre la cele ale lumii normale. Cu toat
sl biciunea sa congenital i antipatia
înn scut , acesta era, f nici un fel de îndoial ,
rostul, speran a republicii germane — spun i
repet: speran trezit str inilor. Era o încercare,
o încercare nu total lipsit de perspective (a
doua, dup tentativa e uat a lui Bismarck i
scamatoria lui cu unificarea), de a normaliza
Germania în sensul europeniz rii ei, sau chiar al
unei "democratiz ri", a încadr rii ei spirituale în
via a social a popoarelor. Cine va t dui c în
celelalte ri se n scuse o vie i onest credin
în posibilitatea acestui proces — i cine va
contesta c printre noi, în Germania, peste tot în
ar , cu excep ia nimii înd tnice i
rginite, se putea efectiv constata o mi care
plin de speran e în acest sens?
Vorbesc despre anii dou zeci ai secolului al
XX-lea, în special, fire te, de a doua jum tate a
intervalului, ani care au marcat cu toat
seriozitatea o deplasare a focarului cultural din
Fran a în Germania i consider caracteristic i
elocvent în cel mai înalt grad faptul c , a a cum
am mâi spus, în aceast perioad a avut loc
premiera sau, ca s fiu mai precis, prima
reprezentare integral a oratoriului apocaliptic al
lui Adrian Leverkühn. Desigur, cu toate c locul
unde s-a desf urat, Frankfurt, era unul dintre
ora ele cu mentalitatea cea mai în eleg toare i
mai evoluat din Reich, reprezentarea n-a trecut
a trezi i obiec iuni furibunde, f a ridica
amarnice acuza ii de denigrare a artei, de
nihilism, de crim împotriva muzicii sau, ca s
folosesc insulta cea mai la mod atunci, învinui-
rea de "bol evism cultural". Dar opera i actul
temerar al reprezent rii ei i-au g sit ap tori
inteligen i, capabili a mânui cuvântul cu vigoare,
iar curajul generos de a privi prietene te lumea i
libertatea, ajuns prin 1927 la un punct
culminant, manifestându-se ca adversar al
reac iunii na ionaliste, wagneriene, romantice,
care la München se mai sim ea înc la ea acas ,
era, indiscutabil, înc din prima jum tate a
deceniului, un element care conta în viata
noastr public — i vorbind despre asta, m
gândesc la evenimente culturale cum au fost
Festivalul muzicienilor de la Weimar, în 1920, i
primul Festival muzical de la Donaueschingen
din anul urm tor. În ambele ocazii — din
nefericire în absen a compozitorului — al turi de
alte manifest ri muzicale reprezentând o nou
atitudine intelectual în fa a unui public deloc
lipsit de receptivitate i, a zice, cu sentimente
"republicane" din punct de vedere artistic, au
fost executate i opere ale lui Leverkühn: la
Weimar Simfonia cosmic , sub conducerea de o
incontestabil competen , în special ritmic , a
lui Bruno Walter, iar la festivalul de pe malul
Dun rii, în colaborare cu celebrul Teatru de
marionete al lui Hans Platner, cele cinci piese
dup Gesta Romanorum — un eveniment care- i
gonea f r gaz sentimentele între emo ia
pioas i un râs cum nu se mai pomenise pân
atunci.
Dar a vrea s pomenesc i despre rolul jucat
de arti tii i amatorii de art germani la
întemeierea "Societ ii interna ionale pentru
muzica nou " în 1922, i despre spectacolele
date de aceast asocia ie doi ani mai târziu la
Praga, unde fragmente corale i instrumentale
din Apocalipsis cum figuris al lui Adrian au
sunat în fa a unui public foarte numeros,
alc tuit din cele mai mari celebrit i ale rilor
muzicale. La vremea aceea lucrarea era gata
tip rit , ap ruse, i nu ca operele anterioare ale
lui Adrian, la Schott, la Mainz, ci în "Universal
Edition", la Viena, al c rei director, doctorul
Edelmann, înc tân r (nu împlinise nici treizeci
de ani), dar jucând un rol foarte influent în
lumea muzical a Europei Centrale, î i f cuse
într-o bun zi, pe nea teptate, apari ia la
Pfeiffering, i anume în perioada în care
Apocalipsa nu era înc terminat (în s pt mânile
de întrerupere din cauza recidivei bolii), ca s
ofere chiria ului familiei Schweigestill oficiile sale
editoriale. Era evident c vizita fusese
determinat de un articol consacrat crea iei lui
Adrian, ap rut recent în publica ia muzical
radical-progresist "Der Anbruch"137, datorit
penei unui muzicolog i filozof al culturii, ungur,
Desidenus Fehdr. Acesta comentase înaltul nivel
intelectual i con inutul religios, mândria i
disperarea, inteligen a diabolic în at pân la
inspira ie, cu o profund sensibilitate,
sentimentul de jen , am ciunea m rturisit a
autorului, de a nu fi ajuns singur la descoperirea
acestei excep ional de interesante i mi toare
opere, datorit propriei sale c ut ri, ci c uzit
tre ea din afar sau, cum spunea el, de sus,
dintr-o sfer mai înalt decât erudi ia, sfera
iubirii i a credin ei, sfera eternului feminin,
într-un cuvânt, articolul amesteca analiza i
lirismul de o manier adecvat obiectului, l sa
se întrevad , în contururi foarte vagi,
e-adev rat, silueta unei femei sensibile, culte,
în elepte, activând pentru ceea ce tia i credea,
i care, în fond, inspirase articolul. Cum vizita
doctorului Edelmann se dovedea a fi fost
determinat de articolul publicat la Viena, se
putea spune foarte bine c indirect ea era un rod
al acelei delicate, discret ascunse energii i
afec iuni.

137
Zorile.
 Numai indirect? Nu sunt chiar atât de sigur.
Cred c nu-i exclus ca unele imbolduri, indica ii,
instruc iuni ale "sferei" s fi ajuns direct la
tân rul om de afaceri muzicale, i sunt înt rit în
aceast presupunere de faptul c el tia mai
multe decât i-ar fi permis articolul înv luit în oa-
recare mister: el tia numele i l-a i rostit — nu
imediat, de-a dreptul, ci, în cursul convorbirii,
tre sfâr it. La început riscase s i se refuze
accesul; apoi, dup ce reu i s fac s fie primit,
îl rug pe Leverkühn s -i vorbeasc despre
lucr rile în curs, i afl despre oratoriu — pentru
prima oar ? M îndoiesc! — dar ob inu ca
Adrian, bolnav, aproape s cad jos de
sl biciune, s -i cânte în odaia cu Victoria de la
Samothrake, fragmente ample dup manuscrisul
partiturii, i pe loc Edelmann îi cump opera
pentru "Edition"; contractul avea s -l primeasc
a doua zi de la hotelul "Bayerischer Hoff din
München. Înainte de plecare îns , îl întrebase pe
Adrian, folosind formula vienez de polite e,
luat dup francezi:
— Maestre, cunoa te i... — cred chiar c a
spus: Maestrul cunoa te — pe doamna von
Tolna?
Sunt pe cale s fac, în nara iunea mea, un
lucru pe care, dac l-a face într-un roman, ar fi
în evident contrazicere cu regulile artei i cu
canoanele romanului: s introduc un personaj
invizibil. Doamna von Tolna este o figur
invizibil . N-o pot înf a ochilor cititorului, nu
pot da despre chipul s u nici cea mai mic idee,
pentru c n-am v zut-o niciodat , nici nu mi-a
descris-o cineva, deoarece nici una din
cuno tin ele mele n-a v zut-o. R mâne o
problem deschis dac doctorul Edelmann, sau
car acel colaborator la "Der Anbruch",
compatriotul ei, se pot f li c ar cunoa te-o. În
ce-l prive te pe Adrian, la întrebarea de atunci a
vienezului r spunsese negativ. N-o cunoa te pe
doamna, zicea — dar nici n-a întrebat cine era,
ceea ce l-a determinat pe Edelmann s se ab in
de la l muriri i s r spund :
— În orice caz, n-ave i — sau, maestrul n-are
— o admiratoare mai fervent !
Era evident c el considera r spunsul negativ
drept un adev r limitat, înv luit în discre ie, i
a era. Adrian putea r spunde a a cum f cuse
pentru c în raporturile sale cu aristocrata
maghiar nu se produsese nici un contact
personal i — a a adaug eu — printr-un acord
tacit, n-avea s se produc niciodat . C de ani
de zile erau în coresponden i c în scrisorile
sale ea se dovedea cea mai inteligent , mai
informat , mai priceput cunosc toare i
admiratoare a operei lui i, în afar de asta, o
prieten i b sf tuitoare plin de grij , ajutându-l
totdeauna, f preget i f condi ii, i c , la
rândul s u, el mergea pân la limita
expansivit ii i încrederii de care e capabil un
suflet solitar — asta-i alt poveste. Am mai vorbit
despre acele s rmane femei ce- i cuceriser , prin
abnega ie dezinteresat , un loc or în via a, f
îndoial nemuritoare, a acestui b rbat, lat
acum o a treia, cu totul altfel pl dit , nu
numai egalându-le în devotament pe cele dou
mai modeste, ci dep indu-le: prin renun area
ascetic la orice apropiere direct , prin tiranica
respectare a solitudinii, a rezervei, a invizibilit ii
permanente — i nu, desigur, dintr-o stâng cie
sfioas , pentru c aici era vorba de o femeie de
lume, reprezentând, pentru sihastrul de la
Pfeiffering într-adev r lumea — a a cum îi pl cea
lui, cum îi sim ea el nevoia, o lume la distan , a
 rei apropiere o împiedicau inteligen a, tactul,
dorin a de menajare.
Despre f ptura asta extraordinar spun doar
ce-am aflat. Madame de Tolna era v duva bogat
a unui nobil stricat, mort de altfel nu din cauza
patimilor sale, ci într-un accident la curse de cai
i care o l sase, f copii, proprietar a unui
palat la Pesta, a unei imense mo ii senioriale
ezat la câteva ceasuri la sud de capital ,
aproape de Szkesfehórvár, între lacul Balaton i
Dun re, i o vil cât un castel pe malul aceluia i
lac Balaton. Mo ia , cu un superb conac din
secolul al XVIII-lea, c ruia i se introdusese tot
confortul modern, cuprindea în afar de
suprafe e imense de grâu, i culturi vaste de
sfecl de zah r ale c ror recolte erau prelucrate
în rafin rii proprii pe mo ie. Nici una din aceste
re edin e, palatul din ora , conacul de la mo ie,
vila estival , nu erau folosite de st pâna lor timp
mai îndelungat. În cea mai mare parte a
timpului, s-ar putea spune: aproape totdeauna,
ea c torea, l sându- i re edin ele, de care se
vedea bine c nu era legat i de unde o goneau
nelini tea, sau amintiri penibile, în grija
administratorilor i intenden ilor. Tr ia la Paris,
la Neapole, în Egipt, în Engadin, umbla din loc în
loc, înso it de o camerist , de un func ionar,
ceva între secretar i agent de c torii, i un
medic personal în serviciul ei exclusiv, ceea ce
sa s se deduc o s tate ubred .
Mobilitatea ei nu p rea s aib de suferit din
pricina asta, i combinat cu un entuziasm
alimentat de instinct, intui ie, sensibilitate
instruit — Dumnezeu mai tie — receptivitate
misterioas , afinit i suflete ti, î i f cea cele mai
surprinz toare apari ii. S-a putut stabili c
femeia asta fusese de fa , amestecat discret în
public, peste tot unde cineva avusese curajul s
prezinte ceva din muzica lui Adrian: la Lübeck (la
hulita premier de la oper ), la Zürich, la
Weimar, la Praga. De câte ori fusese în apropie-
rea lui, a locuin ei lui adic , la München, f s-o
vad nimeni, nu tiu. Dar fusese la Pfeiffering,
s-a aflat asta întâmpl tor — cunoscuse, pe
ne tiute, peisajul în care tr ia Adrian,
împrejurimile imediate, se oprise, dac nu m
în el, sub fereastra od ii stare ului — i tot
nev zut plecase. E destul de fascinant faptul
acesta, dar mi se pare mai straniu, mai
emo ionant, aerul de pelerinaj c tat de
toria f cut de ea la Kaisersaschern — cum
am aflat mult dup aceea, tot a a, din
întâmplare — i vizita în satul Oberweiler, i la
ferma de la Büchel, adic faptul c se
familiarizase cu paralelismul — care pe mine
totdeauna m-a tulburat întrucâtva — dintre
scena copil riei lui Adrian i cadrul vie ii lui de
mai târziu.
Uitasem s amintesc c nu omisese nici
târgu orul din Mun ii Sabini, Palestrina, c
locuise câteva s pt mâni în casa Manardi i,
dup câte se pare, se împrietenise repede i
sincer cu signora Manarai. Când, în scrisorile
sale, jum tate în nem te, jum tate în
fran uze te, pomenea de ea, spunea "Mutter
Manardi" sau "Mère Manardi". La fel i când
vorbea despre Frau Schweigestill, pe care, dup
cum reie ea din vorbele ei, o v zuse f ca s fie
zut sau m car z rit . i ea? Voia s se
al ture acestor figuri materne, s le spun
"sor "? Ce nume i se potrivea, în raporturile ei cu
Adrian Leverkühn? Ce nume î i dorea, ce
pretindea? Pe acela de zei protectoare, de
Egerie, de amant fantomatic ? Prima scrisoare
(din Bruxelles), era înso it de un dar omagial,
un inel, un inel cum nu mai v zusem niciodat
— ceea ce nu înseamn mare lucru, pentru c
cel ce a scris aceste rânduri nu v zuse, într-a-
dev r, decât foarte pu ine lucruri de pre de pe
lumea asta. Era un giuvaer de o valoare —
pentru mine — inestimabil , i de o mare
frumuse e. Era un inel cizelat, vechi, lucru din
vremea Rena terii ; piatra, un exemplar superb
de smarald de Ural, de-un verde-deschis, î i lua
ochii. i-l puteai foarte bine imagina, pe vremuri,
în mâna unui prin al bisericii — inscrip ia
gân purtat nefiind o dovad prea puternic
împotriv , m berilul dur, pe fa a lui exterioar ,
era gravat, in foarte fine caractere eline, dou
versuri care, traduse, ar suna cam a a:
"Ce tremur str bate al lui Apollon templu!
Tremur grinzile toate! Afar , profani! Fugi i!"
Nu mi-a fost greu s identific în aceste versuri
începutul imnului închinat de Callimah lui
Apolo. El descrie cu o sfânt spaim semnul
botezului Domnului în l ca ul s u. Scrisul, cu
toate c era nespus de mic, p strase o claritate
des vâr it . Ceva mai pu in clar era un semn
distinctiv gravat dedesubt, în form de viniet ,
dar sub lup se distingea bine un monstru cu
chip de arpe înaripat i cu limb în form de
geat . Mie, aceast fantasmagorie mitologic
îmi amintea de Filoctet Criseianul i de rana lui
pricinuit de s geat sau de mu tur , cum i
de numele pe care Eschil îl da o dat s ge ii:
arpe uier tor i înaripat, dar îmi amintea i de
leg tura dintre s ge ile lui Phoebus i razele
soarelui.
Pot s certific c Adrian s-a bucurat ca un
copil de pre iosul dar venit din dep rt ri str ine
i afectuoase, c -a primit f nici un fel de
 nuial , precum e-adev rat c niciodat nu s-a
ar tat altora cu el; dar î i f cuse obiceiul, a zice
mai bine ritualul, de a-l purta în ceasurile de
lucru: tot timpul cât a scris Apocalipsa a purtat,
dup câte tiu, acest giuvaer la mâna stâng .
Gânditu-s-a el c inelul e simbolul leg turii,
înc tu rii, al înrobirii chiar? Era limpede c
nu-i trecuse prin minte, ci vedea în pre iosul
obiect ochiul unui lan invizibil; îl punea în deget
când voia s compun ; atâta tot, o punte între
solitudinea sa i lume — o lume f chip, f
contur, i ale c rei tr turi individuale îl pre-
ocupau foarte probabil mult mai pu in decât pe
mine. Exist oare, în înf area acestei femei,
întrebam, ceva în stare s explice principiul
raporturilor ei cu Adrian, absen a, evitarea,
hot rârea de a nu-l întâlni niciodat ? Era oare
slut , schiload , pipernicit , desfigurat de vreo
boal de piele? N-aveam impresia, ci cred mai
curând c dac exist o ran , era o ran
sufleteasc , care o înv ase s în eleag c
oamenii simt tot felul de nevoi de a fi menaja i.
De altfel partenerul ei nu încercase niciodat s
scuture jugul acestei legi i accepta în t cere
imperiul ei: men inerea raporturilor lor în
domeniul spiritualit ii pure.
Nu-mi face pl cere s folosesc aceast
formul : spiritualitate pur . Are ceva incolor,
moale, se împac greu cu o anume vigoare
pragmatic proprie acestei griji protectoare,
acestui devotament înv luit, din dep rt ri. O
foarte serioas cultur muzical i cultura ei
general de factur european d deau
coresponden ei lor, a a cum era ea purtat în
perioada preg tirii lucr rii apocaliptice i în
timpul redact rii ei, un cadru absolut obiectiv.
Pentru elaborarea textului, prietenul meu primea
sugestii, documente greu accesibile — cum se
dovedi mai târziu c fusese cazul i cu acea
traducere în franceza veche a viziunii Sfântului
Pavel, primit i ea de la "lume". "Lumea" aceasta
activa cu st ruin i energie în folosul lui, chiar
dac pe c i ocolite i prin persoane interpuse. Ea
provocase apari ia inteligentului articol din
"Anbruch" — de altfel unicul loc unde s-ar fi
putut scrie atunci cu admira ie despre muzica
lui Leverkühn. C "Universal Edition" î i
asigurase drepturile pentru oratoriul în devenire
se datora, de asemenea, unor discrete sugestii
ale ei. În 1921, tot ea, din umbr i f
dezv luirea sursei, oferise Teatrului de marionete
ai lui Platner importante mijloace financiare
pentru punerea în scen , costisitoare, iar din
punct de vedere muzical, perfect , a Gestei, la
Donaueschingen.
vrea s insist pu in asupra acestei
expresii, aceast "punere la dispozi ie" i a
gestului larg ce-o înso ise. Desigur, Adrian nu
putea avea nici o îndoial asupra faptului c -i
st tea la dispozi ie tot ceea ce mondena lui ad-
miratoare avea de oferit solitudinii lui — bog ia
ei, care, dup cum reie ea limpede, constituia,
din considera iuni critice, o povar pe con tiin ,
cu toate c o via f bog ie nu tr ise i cu
siguran c nici n-ar fi fost în stare. Dorin a ei
net duit era s depun pe altarul geniului cât
de mult, cât de mult putea cuteza s jertfeasc ,
i dac Adrian ar fi vrut, tot felul lui de via s-ar
fi putut schimba de la o zi la alta, dup chipul i
înf area giuvaerului, cu care numai pere ii
od ii stare ului îl vedeau împodobit. tia asta la
fel de bine ca i mine. Nu-i nevoie s adaug c
nici o clip n-a luat în serios aceast posibilitate.
Altfel f cut decit mine, pentru care gândul c o
avere uria st la picioarele mele i c n-ar
trebui decât s întind mâna ca s -mi creez o
via princiar avusese dintotdeauna ceva
îmb tor, cu siguran c la el gândul acesta
n-a g sit niciodat azil. i totu i, o dat , când
prin excep ie î i p sise cuibul din Pfeiffering, în
torie fiind, i-a aruncat o privire, a gustat o
sorbitur din via a aproape regeasc , pe care, în
tain , nu m-am putut niciodat împiedica de a fi
dorit s fie ve nic a sa.
Asta s-a petrecut acum dou zeci de ani, când
duse urmare unei vechi invita ii a doamnei
von Tolna r mas permanent în vigoare, de a
locui, cât va voi, într-una din re edin ele ei,
natural, când va fi absent . În 1924, în
prim var , Adrian era la Viena i Rudi
Schwerdtfeger execut cu mare succes în Sala
Ehrbar, în cadrul uneia din a a-numitele "serate
Anbruch", în prim audi ie, Concertul pentru
vioar scris în fine pentru el — succes mare i
pentru Rudi însu i. Zic " i" dar trebuie s spun
"în special", pentru c o anumit concentrare a
interesului asupra artei interpretului face
incontestabil parte din inten ia lucr rii; cu toate
factura nu permite nici o îndoial în privin a
manuscrisului, lucrarea nu se înscrie printre
cele mai str lucite i mai trufa e ale lui
Leverkühn, ci are, cel pu in în parte, ceva
îndatoritor, condescendent, a spune mai
curând: afabil, ceea ce-mi amintea de-o veche
prevestire f cut de buze azi amu ite. — La
sfâr it publicul aplaud entuziast, dar Adrian
refuz s apar la ramp i, când fu c utat, se
constat c plecase. Mai târziu, l-am g sit,
organizatorul concertului, cu Rudi, radiind de
fericire, i cu mine, în restaurantul micului hotel
de pe Herrengasse unde tr sese, Schwerdtfeger
socotindu-se dator s descind într-unul din
hotelurile de pe Ring.
rb torirea fu scurt , pentru c Adrian avea
dureri de cap. Dar clipele de relaxare pe care i le
acorda în disciplina sa de via mi-au permis s
în eleg, a doua zi, hot rârea lui de a nu se
întoarce imediat la Schweigestill, ci de a face o
vizit la mo ia din Ungaria, spre bucuria
mondenei sale amice. Condi ia, absen a ei, era
împlinit , pentru c madame de Tolna se afla —
invizibil — la Viena. Adrian î i anun telegrafic
scurta sa vizit direct la mo ie, urmat ,
nuiesc, de un grabnic schimb de comunic ri i
instruc iuni între conac i un anumit hotel din
Viena. Plec i tovar ul lui de c torie; din
nefericire, nu eu am fost (eu de abia reu isem s
eliberez de obliga iile mele profesionale ca s
asist la concert), n-a fost, de data asta, nici
Rüdiger Schildknäpp, cel cu ochii de-acela i
albastru ca ai lui Adrian, i care nici m car nu se
ostenise s vin la Viena (probabil c nici
mijloace n-ar fi avut), ci a fost, foarte explicabil,
Rudi Schwerdtfeger, la îndemân acolo, de fa ,
pentru aceast escapad , dup o atât de fericit
colaborare pe plan artistic cu Leverkühn,
elaborare ce încununase cu succes — funest
succes — inepuizabila sa familiaritate.
adar, în tov ia lui petrecu Adrian
dou sprezece zile, primit ca un boier întors din
torie, în castelul Tolna, cu saloanele i
apartamentele sale somptuoase în stil
dixhuitième138, precum i în plimb ri cu tr sura
pe mo ia mare cât un principat sau pe malurile
zâmbitoare ale lacului Balaton, îngrijit de o lume
de slugi obsecvioase, în parte turci, i având la

138
Secolul al XVIII-lea (fr.)
dispozi ie o bibliotec în cinci limbi, dou
admirabile piane cu coad , pe o estrad în
salonul de muzic , o org de cas i tot luxul
imaginabil. Adrian îmi spunea c în satul ce
inea de conac g sise domnind cea mai crâncen
cie, c era într-un stadiu de evolu ie total
arhaic, prerevolu ionar. C uza lor, admi-
nistratorul mo iei, le-a povestit el însu i, dând
din cap cu mil , i ca un fapt între altele, c
locuitorii m nânc numai o dat pe an carne, la
Cr ciun, i c nu au nici m car o fe til s se
lumineze, ci, literalmente, se culc o dat cu
inile. A schimba ceva din aceste condi ii
ru inoase, la care oamenii deveniser nesim itori
din deprindere i din ne tiin , de pild a încerca
termini cu murd ria de ne-descris a drumului
din mijlocul satului, cu totala lips de igien din
bordeie, ar fi fost un act revolu ionar, i nimeni
nu s-ar fi încumetat singur la atari ini iative, cu
atât mai pu in o femeie. Dar se poate presupune
aspectul satului se num ra printre elementele
ce-i f ceau insuportabil vie uirea pe mo ie
prietenei nev zute a lui Adrian.
De altfel, nu eu sunt omul care s poat trasa
altceva decât o simpl schi a acestui episod cu
o u oar not de excentricitate din viata auster
a prietenului meu. N-am fost al turi de el i n-a
fi putut fi chiar dac m-ar fi rugat. A fost
Schwerdtfeger, el ar putea povesti. Dar e mort.

XXXVII

face mai bine s procedez cu acest capitol

cum am procedat i cu altele, s nu-l numerotez
separat, ci s -l consider 6 continuare a celui
precedent, ca f când corp comun cu el. Corect ar
fi s merg mai departe f o ce-sur mai
profund , pentru c tot un capitol despre "lume"
e, un capitol despre raporturile sau lipsa de
raporturi, ale decedatului meu prieten cu
aceast lume — o lume renun ând, în cazul de
fa , natural, cu totul la discre ia plin de
mistere, i care nu mai ia chip de zei
protectoare drapat în valuri dese, d ruind
simboluri de mare pre , ci întrupeaz un tip de-o
indiscre ie naiv , risipind cu profuziune
promisiuni, neintimidat de nici o rezerv ,
superficial, desigur, dar pentru mine simpatic:
domnul Saul Fitelberg, impresar muzical
interna ional i organizator de concerte, care,
într-o frumoas dup -amiaz de sfâr it de var ,
când tocmai se întâmplase s fiu i eu acolo,
adic într-o sâmb dup -mas (a doua zi
diminea a voiam s m întorc acas pentru c
rb toream ziua de na tere a so iei mele), sosi
la Pfeiffering i ne amuz teribil, pe Adrian i pe
mine, un ceas întreg, i, f s fi f cut vreo
isprav — în m sura în care fusese vorba de
isprav , de oferte adic —, plec perfect împ cat
cu sine.
Era în anul 1923. Nu se poate spune c omul
se trezise prea devreme. Oricum îns nu
teptase concertele de la Praga, de la Frankfurt
— acestea mai f ceau înc parte din viitorul
îndep rtat. Dar Weimar trecuse, trecuse i
Donaueschingen — las complet deoparte audi iile
din Elve ia cu operele de tinere e ale lui
Leverkühn — a a c nu mai era nevoie de o
uimitoare intui ie profetic pentru ca s po i
nui c aveai de-a face cu ceva demn de pre uit
i de promovat. Ceva mai mult, Apocalipsa fusese
imprimat , publicat , i eu nu socotesc deloc
improbabil ca monsieur Saul s fi avut
posibilitatea s studieze lucrarea. Dar, în orice
caz, omul sim ise filonul, voia s dea lovitura, s
lanseze o glorie, s descopere un geniu i, în
calitate de impresar al lui, s -l introduc în
societatea monden , avid de nout i, în care
evolua. Asta urm rise el s pun la cale prin
vizita sa, prin intruziunea indiscret în refugiul
suferin ei creatoare. Iat cum s-au petrecut
lucrurile:
Eu sosisem la Pfeiffering imediat
dup -amiaz , i la întoarcerea dintr-o plimbare
la câmp pe care Adrian i cu mine o f cusem
îndat dup ceai, adic dup ora patru, ni se
oferi uimirii noastre priveli tea unui taximetru
teptând în curte, lâng ulm — nu un
taximetru de rând, ci un vehicul cu aspect mai
particular, din acelea închiriate de unele garaje
cu ora sau cu ziua, cu ofer cu tot. Acesta,
oferul, într-un fel de uniform sem nând a
livrea, sta fumând lâng ma in i când
trecur m pe lâng el î i ridic apca cu cozoroc,
zâmbind satisf cut, pesemne la gândul farsei
cute aducându-l pe n stru nicul vizitator. În
poarta casei ne ie i înainte Frau Else
Schweigestill cu o carte de vizit în mân ,
vorbind pripit, cu glas speriat i sc zut. A venit
un domn, zicea ea, un "om de lume" — expresia
asta, mai ales astfel cum ne era optit , un fel de
caracterizare rapid a unui ins care tocmai
sosise în casa ei, avea pentru mine ceva de
lucire stranie, ceva sibilin. Poate c
eufemismul s devin mai u or de în eles dac
amintesc c Frau Else ad ugase, despre domnul
care a tepta, c -i "pu in într-o ureche". Întâi i se
adresase cu "chère madamme139, apoi trecuse la

139
Drag doamn (fr. incorect ).
"petite maman"140, iar pe Clementine o ciupise de
obraji. A încuiat copila în odaie deocamdat ,
pân o pleca omul de lume. S -l expedieze, nu
putea, dup ce f cuse drumul de la München cu
automobilul. A teapt în odaia cea mare.
Ne întinser m unul altuia, cu ni te mutre
nuitoare, cartona ul oferind despre titularul
lui toate deslu irile dezirabile: "Saul Fitelberg.
Arrangements musicaux. Représentant de
nombreux artistes proéminents"141. Eram bucuros
fiu de fa , pentru a-l feri pe Adrian. Mi-ar fi
fost nepl cut s -l tiu prad , singur, acestui
"reprezentant". Ne duser m în odaia cea mare.
Fitelberg sta în picioare, aproape de u , i cu
toate c Adrian m l sase pe mine s intru
primul, toat aten ia omului se îndrept imediat
asupra lui: dup ce, prin ochelarii s i cu ram de
baga, î i trecu u or c ut tura peste mine, î i
întoarse trupul rotofei într-o parte ca s
priveasc , dincolo de mine, la cel ce-l f cuse s
ri te cheltuiala a dou ore de c torie cu
automobilul. Natural, nu-i mare isprav s
distingi între un om cu pecetea geniului i un
profesor de liceu: dar promptitudinea orient rii,
rapiditatea cu care i-a dat seama de importan a
mea accesorie (cu toate c eu intrasem primul) i
s-a adresat celui vizat, aveau, totu i, ceva
impresionant.
— Cher maître, începu el cu zâmbetul pe buze
i cu un accent dur, dar cu o volubilitate rar
întâlnit , comme je suis heureux, comme je suis
ému de vous trouver! Même pour un homme gaté,
endurci comme moi, c'est toujours une expérience
touchante de rencontrer un grand homme. —

140
icu (fr.).
141
Impresariat muzical. Reprezentant a numero i arti ti proeminen i (fr.).
Enchanté, monsieur le professeur142, ad ug el
întinzându-mi, moale, mâna (pentru c Adrian
prezentase), i se întoarse imediat c tre cel în
drept. Vous maudirez l'intrus, cher monsieur
Leverkühn143, zise el punând accentul pe a treia
silab a numelui, ca i cum s-ar fi scris Le
Vercune. Mais pour moi, étant une fois à Münich,
c'etait tout à fait impossible de manquer144... O,
vorbesc i nem te, se întrerupse el, cu aceea i
pronun are dur i destul de pl cut urechii. Nu
bine, nu impecabil, dar destul ca s m pot face
în eles. Du reste, je suis convaincu145 st pâni i
franceza perfect — compozi iile domniei-voastre
pe versuri de Verlaine sunt cea mai bun
dovad . Mais après tout146, sunte i pe p mânt
german — cât de german, cât de intim, cât de
expresiv! Sunt fermecat de peisajul idilic în care,
maître, i avut în elepciunea s v încadra i...
Mais oui, certainement, lu m loc, merci, mille
fois merci147!
Era un b rbat de vreo patruzeci de ani, gras
s fie burtos, cu membrele moi, cu mâinile
albe cu perni e, musta a ras , obrazul rotund,
gu , sprâncenele pronun ate, arcuite i
înd tul ochelarilor cu ram de baga, ochi
râz tori, migdala i, plini de email mediteranean.
rul i se r rise, dar avea din i s to i, albi, ce
luceau într-una, pentru c zâmbea într-una. Era
într-o inut estival , elegant , un costum din
flanel cu dungi sub iri alb strui, croit pe talie, cu
pantofi din pânz alb i piele galben . Epitetul
142
Drag maestre... cât de fericit, cât de mi cat sunt s v întâlnesc! Chiar
pentru un ins r sf at, obi nuit, ca mine, este o experien emo ionant
întâlneasc un om mare! Încântat, domnule profesor (fr.).
143
O s -l blestema i pe intrus, drag domnule Leverkühn (fr.).
144
Dar de vreme ce eram la München, mi-era cu neputin s pierd... (fr.).
145
De altfel, sunt convins... (fr.).
146
Dar, la urma urmei... (fr.).
147
Da, desigur... mul umesc, mul umesc foarte mult... (fr.).
 ruit de Frau Schweigestill c ta o amuzant
justificare prin dezinvoltura manierelor sale, prin
facilitatea lui învior toare, prin vorbirea sa
pripit , u or estompat , cu glasul totdeauna
ridicat, uneori aproape în discant, prin toat
comportarea lui, într-un anume contrast cu
masivitatea persoanei sale cu toate c , în fond,
exista, totu i, i o oarecare armonie între ele. Îi
spun învior toare, acestei facilit i intrate în
carne i-n sânge pentru c , într-adev r, î i
inspira sentimentul comic i consolator în acela i
timp c tu luai via a mult prea în serios, i c era
absolut inutil. Ve nic p rea a- i spune: "Dar de
ce nu? Ei, i-apoi? N-are nici o importan ! Noi
fim mul umi i!" i f s vrei te str duiai s
te pui la unison.
nu era deloc un imbecil, nu va mai
mâne nici urm de îndoial , dup ce voi relata
câte ceva din spusele lui, p strate proaspete în
amintire. Cel mai bun lucru va fi s -i las lui
cuvântul, pentru c , în orice caz, r spunsurile
sau interven iile lui Adrian sau ale mele n-aveau
aproape nici o importan . Luaser m loc la unul
din capetele mesei masive i lungi, principala
pies de mobilier din odaia neasc : Adrian i
cu mine al turi, musafirul în fa a noastr . Acesta
n-a f cut pe misteriosul ci a vorbit f ocol:
— Maître, zise el, în eleg perfect cât de mult
trebuie s ine i la izolarea plin de distinc ie pe
care v-a i ales-o ca re edin — o, am v zut
totul, colina, iazul, satul i biserica, et puis, cette
maison pleine de dignité avec son hôtesse
maternelle et vigoureuse, madame Schweigestill!
Mais ça veut dire: "Je sais me taire. Silence,
silence!" Comme c'est charmant!148 De când
148
i apoi, casa aceasta plin de demnitate, i st pâna ei atât de matern
i viguroas , doamna Schweigestill! Dar asta înseamn : „ tiu s tac.
locui i aici? De zece ani? F întrerupere?
Aproape f întrerupere? C'est étonnant!149 O,
dar e de-n eles! i cu toate astea, figurez-vous150,
am venit s v r pesc, s v ispitesc la o
infidelitate trec toare, s v port pe mantia mea
prin v zduhuri, ca s v-ar t împ iile lumii
steia i splendorile ei, mai mult chiar, s le
tern la picioarele domniei-voastre... Ierta i-mi
rog maniera asta pompoas de a m exprima!
Este realmente ridiculement exagerée151, mai ales
în ce prive te "splendoarea". Nu-i chiar atât de
mare lucru — nu-i deloc atât de palpitant ,
aceast splendoare — i asta o spun eu, copil de
oameni de jos, din oameni foarte-foarte mode ti,
ca s nu zic de jos de tot — i-anume, din
Lublin, din mijlocul Poloniei, din ni te p rin i
evrei într-adev r s raci — eu sunt evreu, trebuie
ti i: Fitelberg, un nume eminamente de om
de jos, un nume nem esc de ovrei polonez —
numai c eu am f cut din el numele unui
protagonist cu vaz al culturii de avangard , pot
spune chiar, al unui prieten al marilor arti ti.
C'est la vérité pure, simple et irrefutable152. i asta
pentru c de tân r am tins c tre ceva mai înalt,
tre cerebral i amuzant — c tre nou mai
presus de toate, c tre noul senza ional, dar un
senza ional respectabil i plin de viitor, moda cea
mare de mâine, cea rentabil , arta. A qui le
dis-je? Au commencement c'était le scandale153.
Slav Domnului, Lublinul a r mas mult în
urm ! Tr iesc la Paris de mai bine de dou zeci
de ani — i nu tiu dac m ve i crede, dar am

Lini te, lini te!" Ce încânt tor e! (Fr.)

149
Uluitor! (fr.).
150
Închipui i-v (fr.).
151
Ridicol de exagerat (fr.).
152
Adev rul gol-golu , simplu i de net duit (fr.)
153
Cui îi spun eu toate astea? La început a fost scandalul (fr.).
ascultat, odat , un an întreg prelegeri de filozofie
la Sorbona. Dar à la longue154 m-au plictisit. Nu
n-ar putea i filozofia s fie senza ional . O,
poate foarte bine. Dar e prea abstract pentru
mine. i în afar de asta, mai am i sentimentul
obscur c metafizica ar trebui mai curând
studiat în Germania. Poate c în chestiunea
asta onoratul meu vis- à-vis, domnul profesor,
-mi dea dreptate... Dup aceea am condus un
mic teatru bulevardier, foarte mic, un creux, une
petite caverne155, nici o sut de locuri, foarte
exclusiv, îi zicea "Théâtre des fourberies
gracieuses"156. Nu-i fermec tor numele sta?
Dar, ce vre i, economice te nu se putea ine.
Locurile erau atât de limitate, încât trebuiau
vândute foarte scump, a a c eram sili i s le
distribuim gratuit. Aveam spectacole destul de
îndr zne e, je vous assure157, dar prea erau, cum
zic englezii, high-brow158. Numai cu James Joyce,
Picasso, Ezra Pound i la duchesse de
Clermont-Tonnere ca public, nu po i s-o sco i la
cap t. En un mot159, dup o foarte scurt
stagiune, "Le s fourberies gracieuses" au trebuit
i închid por ile, dar pentru mine experien a
n-a fost steril ; în orice caz, m pusese în
contact cu somit ile vie ii artistice pariziene,
pictori, muzicieni, poe i — i ast zi, pulsul lumii
vii la Paris bate, fie-mi îng duit s afirm lucrul
acesta chiar aici — iar în calitatea mea de
director, mi se deschiseser u ile câtorva saloane
aristocratice frecventate de arti ti...
Poate c-o s v mira i. Poate c v ve i spune:
154
În cele din urm (fr.).
155
O gaur , o cavern mic (fr.).
156
Teatrul vicleniilor gra ioase (fr.).
157
asigur (fr.).
158
Snob (engl.).
159
Într-un cuvânt (fr.).
Cum de-a reu it, cum a f cut puiul sta de ovrei
din fundul Poloniei de-a ajuns s se-nvârteasc
în cercurile cele mai preten ioase, în contact cu
la crème de la crème? Ah, domnii mei, nimic mai
or! Foarte repede înve i s legi nodul la o
cravat de smoching, s intri într-un salon cu
perfect nonchalance, chiar când pentru asta
cobori câteva trepte, i s ui i complet c s-ar
putea s nu tii ce s faci cu propriile tale mâini.
În afar de asta, nu faci decât s spui întruna
madame. "Ah, madame, Oh, madame, Que
pensez-vous, madame? On me dit, madame, que
vous êtes fanatique de musique?160 Cam asta-i
totul. De la distan lucrurile astea sunt enorm
exagerate.
Enfin, rela iile datorate "Fourberie-ilor s-au
dovedit utile i s-au i multiplicat dup ce mi-am
deschis apoi un birou pentru organizarea de
audi ii de muzic contemporan . Important era
m descoperisem pe mine însumi, c ci a a
cum m vede i în fa a domniilor-voastre, eu sunt
un impresar, impresar n scut, iar nu f cut,
n-am încotro, sta sunt — i-i bucuria i
mândria mea j'y trouve ma satisfaction et mes
délices, pun în valoare talentul, geniul, un
personaj interesant, s bat toba pentru el, s
entuziasmez societatea pentru el, sau, dac nu
s-o entuziasmez, m car s-o stimulez — pentru c
asta-i tot ce vrea, tot ce-i trebuie, et nous nous
rencontrons dans ce désir161 — societatea vrea
-i fie oferite emo ii, s fie provocat , s fie
divizat în tabere pro i contra; pentru nimic
nu-i ea atât de recunosc toare cât pentru acest

160
Ah, doamn , Oh, doamn , Ce p rere ave i, doamn ? Mi s-a spus,
doamn , c sunte i o fanatic a muzicii? (Fr.)
161
i vin în întâmpinarea acestei dorin e (fr.).
tumult amuzant, qui fournit le sujet162
caricaturilor din ziare i alimenteaz nesfâr ite,
nesfâr ite comentarii — la Paris , drumul spre
glorie trece prin discreditare — o veritabil
premiere trebuie s se desf oare în a a fel, încât
de mai multe ori în cursul serii tot publicul s
sar -n picioare, i majoritatea s urle: "Insulte!
Impudence! Bouffonerie ignominieuse!163, în timp
ce ase sau apte ini ia i, Erik Satie, câ iva
suprareali ti, Virgil Thompson, s strige din loji:
"Quelle précision! Quel esprit! C'est divin! C'est
suprème!164 Bravo! Bravo!. "
Mi-e team s nu v fi însp imântat,
domnilor — dac nu pe maître Le Vercune,
atunci pe domnul profesor. Dar, în primul rând,
gr besc s adaug c pân acum nici un
concert n-a trebuit s fie suspendat prematur —
în fond nici cei ce vocifereaz mai vehement n-ar
dori a a ceva, dimpotriv , nu vor decât s
continue s vocifereze, asta-i, pentru ei, savoarea
serii, iar pe de alt parte, lucru cu totul
remarcabil, micul num r de cunosc tori are o
autoritate covâr itoare. În al doilea rând, nu e
nic ieri scris c la fiecare manifestare cu un
caracter mai progresist lucrurile trebuie s se
petreac exact a a. Cu o suficient preg tire
publicitar , cu o oarecare intimidare prealabil a
prostiei, se poate garanta o desf urare absolut
onorabil , i ast zi, tocmai la prezentarea unui
artist dintr-o ar fost inamic , a unui german,
se poate conta pe o comportare perfect amabil a
publicului...
Tocmai asta e baza s toas a specula iei de
la care pleac propunerea, invita ia mea. Un
162
Care ofer subiect (fr.).
163
Insult ! Neobr zare! Caraghioslâc josnic! (Fr.)
164
Cât precizie! Cât spirit! E dumnezeiesc! E des vâr it! (Fr.)
german, un boche qui par son génie appartient au
monde et qui marche à la face du progres
musical165! În ziua de ast zi, e o extrem de
picant provocare a curiozit ii, a snobismului, a
lipsei de prejudec i, a bunei-cre teri a
publicului — cu-atât mai picant , cu cât acest
artist reneag mai pu in amprenta sa na ional ,
germanismul s u, cu cât ofer mai mult prilejul
de-a exclama: "Ah, ça c'est bien allemand, par
exemple166?! Pentru c domnia-voastr asta
face i, cher maître, pour-quoi pas le dire167?
Domnia-voastr oferi i acest prilej la fiecare pas
— nu chiar atât în debuturi, în perioada acelei
Phosphorescence de la mer i în opera comic ,
dar mai târziu, din ce în ce mai mult, de la
lucrare la lucrare. Desigur, v gândi i c m refer
mai ales la impecabila disciplin , et que vous
enchaînez votre art dans un système de règles
inexorables et néoclassiques168, constrângându-le
evolueze în aceste chingi de fier — dac nu cu
gra ie, totu i cu spirit i temeritate. Asta-i ce
vreau s spun, dar în acela i timp vreau s spun
i ceva mai mult când vorbesc despre votre
qualité d'Allemand169 — adic nu tiu cum s m
exprim — exist un ce col una , un ritm pu in
greoi, o lips de mobilitate, une grossièreté170,
specific vechi-germane pe care — en effet, entre
nous171 — le g se ti i la Bach. Îmi ve i lua
critica în nume de r u? Non, j'en suis sûr172.

165
Un „neam " care datorit geniului s u apar ine lumii ce p te în
fruntea progresului muzical! (Fr.)
166
Ah, e ceva specific german, nu-i a a? (Fr.)
167
Drag maestre, de ce s n-o spunem? (fr.).
168
v înl ui i arta într-un sistem de reguli inexorabile i neoclasice
(fr.).
169
Calitatea dumneavoastr de german (fr.).
170
Grosol nie (fr.).
171
Într-adev r, între noi fie vorba (fr.).
172
Nu, sunt sigur! (Fr.)
Sunte i prea mare pentru a a ceva. Temele
domniei-voastre — ele sunt construite aproape
exclusiv din doimi, p trimi, optimi; sunt, e drept,
sincopate i legate, dar cu toate astea r mân
ancorate într-un fel de lips de suple e, de
inelegant ac ionând mecanic. pisând, cioc nind.
C'est "boche" dans un degré fascinant173. nu
crede i cumva c -i un repro ! E pur i simplu
enormément caractéristique, i în seria de
concerte de muzic interna ional preg tite de
mine, nota aceasta e absolut indispensabil ...
Vede i, acuma îmi desf or mantia mea
fermecat . V voi purta la Paris, la Bruxelles,
Anvers, Vene ia, Copenhaga. Ve i fi primit cu un
intens interes. V pun la dispozi ie cele mai bune
orchestre, cei mai buni soli ti. Ve i dirija La
Phosphorescence, fragmente din Love's Labour's
Lost, Simfonia cosmologic . Ve i acompania la
pian liedurile pe versuri de poe i francezi i
englezi i toat lumea va fi încântat c un
german, un du man de ieri, manifest aceast
larghe e de orizont în alegerea textelor sale — ce
cosmopolitisme généreux et versatile174! Madame
Maja de Strozzi-Pecic, prietena mea, o croat ,
ast zi poate cea mai frumoas voce de sopran
de pe cele dou emisfere, va socoti o cinste
pentru ea s cânte lucrurile astea. Pentru partea
instrumental la imnurile pe versuri de Keats voi
angaja Cvartetul Flonzaley din Geneva, sau
Cvartetul Pro Arte din Bruxelles. Tot ce-i mai
bun între cei buni — sunte i mul umit?
Cum? Ce-aud? Nu dirija i? Nu? i nici la pian
nu vre i s cânta i? Refuza i s v acompania i
liedurile? V -n eleg. Cher maître, je vous

173
E „nem esc" într-un chip care te fascineaz (fr.).
174
Acest cosmopolitism generos i schimb tor! (Fr.)
comprend à demi mot175! Nu e genul
dumneavoastr s mai st rui i asupra lucrurilor
terminate. Pentru dumneavoastr o oper este
executat când este compus , i odat scris ,
s-a terminat cu ea. N-o cânta i, n-o dirija i,
pentru c ar însemna s modifica i, s-o dizolva i
în variante i varia iuni, s-o dezvolta i în conti-
nuare i, poate, s-o strica i. Cât v -n eleg de
bine! Mais c'est dommage pourtant176. Concertele
vor pierde astfel considerabil prin absen a
farmecului personal. Ah, bon177, ne vom descurca
noi! Vom c uta, pentru interpretare, dirijori de
valoare mondial — se rezolv repede! Acompa-
niamentul va fi inut de colaboratorul permanent
al doamnei de Strozzi-Pecic, i dac
dumneavoastr , maître, accepta i s veni i, doar
asista i, s v prezenta i publicului, nimic nu
va fi pierdut, b lia va fi câ tigat .
Aceasta îns , în orice caz, e o condi ie
esen ial — ah, non! Nu trebuie s m pune i în
situa ia de a va executa operele in absentia178!
Prezen a dunmeavoastr personal este
indispensabil , particulièrement179 la Paris, unde
gloria muzical o fac trei-patru saloane. Ce v
cost s spune i de câteva ori: " Tout le monde
sait, madame, que votre jugement musical est
infaillible180"? Nu v cost nimic i v va face
enorm pl cere. Ca valoare modern spectacolele
mele vin imediat dup premierele baletului rus al
domnului Djaghilev — dac vin dup ele. În
fiecare sear ve i fi invitat undeva. Nimic mai

175
Drag maestre, v în eleg chiar i din frânturi de cuvinte! (Fr.)
176
Dar e p cat, totu i (fr.).
177
Ei, las (fr.).
178
În lips (lat).
179
Îndeosebi (fr.).
180
Toat lumea tie, doamn , c aprecierile dumneavoastr în materie de
muzic sunt f gre (fr.)
dificil decât s p trunzi în societatea distins a
Parisului. Pentru un artist, îns , nimic mai u or
— chiar dac s-ar afla numai în anticamera
gloriei, a reputa iei senza ionale. Curiozitatea
înl tur orice bariere, doboar orice drepturi
exclusive...
Dar de ce vorbesc eu atât despre societatea
distins i despre curiozitatea ei! V d bine, cher
maître, nu reu esc s v trezesc cu ea
curiozitatea. i cum a putea, de altfel? Tentativa
mea nici n-a fost serioas . Ce v intereseaz
societatea distins ? Entre nous — parc pe mine
intereseaz ? Din punct de vedere afaceri —
a i a a. Dar personal? Nici atâtica, m car!
Mediul acesta, acest Pfeiffering i prezen a
dumneavoastr , maître, i au o contribu ie deloc
modest în a m face con tient de indiferen a, de
dispre ul meu pentru acea lume frivol i su-
perficial . Dites-moi donc181: Nu sunte i originar
din Kaisersaschern pe Saale? Ce obâr ie sever ,
plin de demnitate! Ei, eu sunt din Lublin — i
sta un cuib înc run it de veacuri, de unde pleci
în via cu un fonds de sévérité, un état d'âme
solennel et un peu gauche182... Ah, sunt cel din
urm în stare s vrea s v laude înalta socie-
tate. Dar Parisul v va da prilejul s face i cele
mai interesante, cele mai stimulante cuno tin e
printre fra ii dumneavoastr întru Apolo, fii ai
muzelor i ei, pictori, scriitori, stele de balet i,
mai presus de toate, muzicieni. Toate somit ile
experien ei i experimentelor artistice europene
sunt prietenii mei i sunt gata s fie i ai
dumneavoastr . Poetul Jean Cocteau, maestrul
de balet Massine, compozitorul Manuel de Falia,
181
Spune i-mi, v rog (fr.).
182
Un bagaj de severitate, o stare sufleteasc solemn i pu in stângace...
(fr.).
Les Six, cei ase mari ai muzicii — toat aceast
înalt i amuzant sfer a cutezan ei i a
agresivit ii v a teapt , locul dumneavoastr e
printre ei, numai s vre i...
Se poate oare s citesc pe chipul
dumneavoastr o anumit rezisten împotriva
acestora? Dar aici, cher maître, într-adev r, orice
sfial , orice embarras este absolut nelalocul s u
— oricât i-ar avea uneori asemenea sentimente
de izolare temeiul lor. Departe de mine gândul de
a încerca s p trund aceste temeiuri; mi-e
perfect suficient s constat, plin de respect i,
mi-a îng dui s adaug, ca om cultivat, existen a
lor. Acest Pfeiffering, ce réfuge étrange et
érémitique183 — trebuie s existe undeva ceva, o
cauz proprie, interesant , sufleteasc desigur,
cu acest Pfeiffering. Nu întreb, consider doar
toate posibilit ile, le cânt resc, chiar i pe cele
mai fantastice, cu toat bun -credin a. Eh bien,
i apoi? E aici vreun motiv de embarras fa de o
sfer complet lipsit de prejudec i? O lips de
prejudec i care i ea î i are motivele ei bine
determinate. Oh, la la! Un asemenea cerc de
arbitri ai elegan ei i de corifei ai artei e-alc tuit
de obicei din demi-fous excentriques184, din
estropia i psihici, din avortoni învechi i în rele.
Un impresar, c'est une espèce d'infirmier, voilà!185
i-acum, vede i cât de prost îmi pledez cauza,
de quelle maniere tout à fait maladroite186? Faptul
c-o m rturisesc eu însumi e tot ce se mai poate
spune în favoarea mea. Cu inten ia de a v
încuraja, nu fac decât s v irit mândria i lucrez
cu ochii deschi i împotriva intereselor mele. Pen-

183
Refugiul acesta ciudat, sih stria aceasta (fr.).
184
Excentrici, pe jum tate nebuni (fr.).
185
Un impresar e un soi de infirmier, asta-i (fr.).
186
Într-o form cât se poate de stângace (fr.).
tru c , natural, îmi spun c oameni ca
dumneavoastr — dar eu n-ar trebui s vorbesc
despre asemenea oameni, ci numai despre
dumneavoastr — consider via a lor, destinul
lor, drept ceva unic, f pereche, i-l socotesc
prea sfânt ca s -l amestec cu-al altora. Alte
destinées nu v intereseaz , ci numai al
dumneavoastr , fenomenul f precedent —
tiu, în eleg. Ave i oroare de orice generalizare,
încadrare, subordonare, ca de o derogare de la
demnitate. Insista i asupra incomparabilului
prezentat de cazul personal. Pl ti i tribut trufiei
izol rii, cu toate c , în fond, ar putea fi o
necesitate. "Tr ie ti, oare, când mai tr iesc i
al ii?" Am citit întrebarea asta undeva, nu mai
tiu bine unde, dar sunt sigur c apar ine cuiva
de frunte. În public sau în particular, to i v
pune i aceea i întrebare, i lua i not unul de
altul — dac lua i not — din pur polite e, mai
mult de form . Wolf, Brahms, Bruckner au tr it
ani de zile în acela i ora , adic la Viena, i s-au
evitat reciproc tot timpul, a a c , dup câte tiu,
nu s-au întâlnit niciodat . Ar fi fost chiar pénible,
dup câte au spus fiecare despre ceilal i. Nu
erau deloc opinii critice colegiale, ci neg ri totale,
des anéantissements, nu r mân decât "el".
Brahms nu d dea doi bani pe simfoniile lui
Bruckner; spunea despre ele c -s ni te erpi
monstruo i i diformi. i invers, opinia lui
Bruckner despre Brahms era foarte modest .
sea prima tem din Concertul în re minor
destul de bun , dar f cea constatarea c Brahms
n-a mai scris dup aceea nimic capabil s se
apropie m car de aceasta, sub aspectul valorii.
Nu vre i s ti i unul de altul. Pentru Wolf,
Brahms era du dernier ennui187. i a i citit cumva
critica lui la A aptea a lui Bruckner, în
"Salonblatt" de la Viena? Ai acolo opinia lui
despre însemn tatea omului Bruckner, în
general. Îi repro a "lipsa de inteligen " — avec
quelque raison188, pentru c Bruckner, nu-i a a?,
era ceea ce se cheam un spirit simplu, pueril,
scufundat cu totul în muzica sa maiestuoas de
bas general, i un idiot total în materie de
cultur european . Dar dac întâmplarea face s
dai peste anumite formul ri epistolare ale lui
Wolf despre Dostoievski, qui sont simplement
stupéfiants189, ti obligat s te întrebi ce va fi
avut în cap. El numea libretul la opera sa
neterminat Manuel Venegas, scris de un
oarecare doctor Hornes, o minune, o valoare
shakespearian , o culme a poeziei i devenea de
un prost-gust incisiv dac vreun prieten î i ex-
prima oarecare îndoieli. Nu i-a fost de ajuns c a
compus un imn pentru cor de b rba i închinat
Patriei, a vrut s -l dedice Kaiserului. Cum vi se
pare gestul? Solicitarea i-a fost respins ! Tout
cela est un peu embarrassant, n'est-ce pas? Une
confusion tragique190.
Tragique, messieurs. O numesc astfel pentru
, dup p rerea mea, nenorocirea lumii se
bazeaz pe inegalitatea spiritual , pe prostie, pe
lipsa de în elegere ce separ sferele unele de
altele. Wagner def ima impresionismul în pictura
vremii sale, îi spunea "mâzg leal colorat " —
era de un conservatism riguros în materia asta.
Dar propriile sale produc ii armonice au foarte
mult comun cu acest impresionism, îl mânau la

187
Plicticos de moarte (fr.).
188
Cu oarecare dreptate (fr.).
189
Care sunt pur i simplu uluitoare (fr.).
190
Toate astea te cam pun în încurc tur , nu-i a a? O confuzie tragic
impresionism, iar disonan ele lui îl dep eau
chiar. Mâzg litorilor de la Paris, el le opunea pe
Tizian; acolo ar fi adev rul, zicea. A la bonne
heure191. Dar în realitate gustul lui se afla
undeva între Piloty i Makart, inventatorul
buchetului decorativ, iar Tizian era mai mult
chestia lui Lehnbach, care la rândul s u
pricepea din Wagner atât cât s -l determine s
spun — i i-a spus-o maestrului în fa — c
Parsifal e muzic de antan. Ah, ah, comme c'est
mélancolique, tout ça192!
Domnii mei, m-am ab tut îngrozitor de la
subiect. Asta înseamn : m-am ab tut de la
scopul urm rit. V rog s lua i volubilitatea mea
drept expresie a faptului c am renun at la
planul care m-a adus aici! M-am convins c -i
irealizabil. Nu ve i zbura, maître, pe mantia mea
fermecat . Nu v voi purta prin lume în calitate
de impresar. Refuza i, i asta ar trebui s
însemne pentru mine o dezam gire mai mare
decât e în realitate. Sincérement, întreb dac
în fond e chiar o dezam gire. Se poate foarte bine
vii la Pfeiffering cu un scop concret — dar
acesta e chip necesar de importan secundar .
Vii, chiar când e ti impresar, pour saluer un
grand homme193. Nici un e ec obiectiv nu poate
diminua aceast satisfac ie, i nu poate mai ales
atunci când la baza e ecului se afl îns i satis-
fac ia. A a stau lucrurile, cher maître, i
inaccesibilitatea dumneavoastr îmi d i ea,
între altele, o satisfac ie, mul umit în elegerii i
simpatiei pe care involuntar i le port". O fac
împotriva interesului meu, dar o fac — a spune:
o fac ca om, dac aceast categorie n-ar fi prea

191
Fie i-a a, (fr.).
192

193
Pentru a saluta un mare om (fr.).
vast — poate c ar trebui s caut o formul mai
personal .
Nici nu ti i, maître, cât de german e aceast
répugnance194 a dumneavoastr care, dac îmi
da i voie s m exprim en psychologue195, e
constituit dintr-un amestec caracteristic de
arogan i sentimente de inferioritate, din
dispre i fric — este, as spune, resentimentul
seriozit ii împotriva salonului monden. Eu, eu
sunt evreu, asta trebuie c-o ti i — Fitelberg e-un
nume ip tor evreiesc. Vechiul Testament îl am în
sânge i acesta nu-i un lucru mai pu in
important decât germanismul — în fond e ceva în
stare s nu-ti lase nici o dispozi ie pentru sfera
dominat de valse brillante. De altfel, e o erezie
german , c dincolo, afar , nu-i decât valse
brillante i c seriozitate e numai în Germania. i
cu toate astea, ca evreu, e ti în fond destul de
sceptic fa de lume, înclini c tre germanism, cu
primejdia, natural, s cape i ni te lovituri de
picior undeva pentru aceast înclina ie. German,
asta înseamn înainte de toate na ional — i
cine-i dispus s cread în caracterul na ional al
unui evreu? Nu numai c nu-i crezut — îi mai
dau i câteva pe sc fârlie dac are neru inarea
încerce s dovedeasc . Noi evreii n-avem decât
ne temem de caracterul german, qui est
essentiellement antisémitique196 — motiv suficient
pentru noi s ne inem de partea lumii, c reia îi
aranj m divertismente i senza ii, f ca asta s
însemne c suntem ni te fluier -vânt sau c zu i
în cap. tim foarte bine s facem deosebirea între
Faust al lui Gounod i cel al lui Goethe, chiar
dac vorbim fran uze te, da-da, chiar i atunci...
194
Sil (fr.)
195
Ca un psiholog (fr.).
196
Care e funciarmente antisemit (fr.).
 Domnii mei, spun toate astea din pur
resemnare, aspectul "afacere" a fost lichidat,
sunt ca i plecat, cu mâna pe clan a u ii, de
mult ne-am sculat în picioare, mai tr nc nesc,
doar pour prendre congé197. Faust al lui Gounod,
domnii mei, cine s strâmbe din nas la el? Eu
nu, i nici dumneavoastr , cum v d, spre marea
mea satisfac ie. O perl — une marguerite, plin
de cele mai încânt toare inven ii muzicale.
Laisse-moi, laisse-moi contempler198 — fer-
mec tor! i Massenet e fermec tor, lui aussi199.
Cât de încânt tor trebuie s fi fost ca pedagog —
ca profesor la Conservatoire, se povestesc despre
el o mul ime de anecdote. Elevii lui la compozi ie
trebuiau stimula i înc de la început la lucr ri
proprii, indiferent dac aveai suficiente
cuno tin e tehnice ca s poat scrie o mi care
gre eli. Foarte uman, nu? German nu-i, dar
e uman. A venit la el un tân r cu un lied
proasp t compus — plin de candoare, i
dovedind oarecare înzestrare. "Tiens200 Ia te uit
(fr.)., zise Massenet, e într-adev r foarte dr gu .
Ascult , cu siguran c ai i tu o fat , pe care o
iube ti. Cânt -i-l, o s -i plac , i mai departe o
v descurca i voi." Nu este înc stabilit ce tre-
buie în eles prin "mai departe" — foarte probabil
orice i despre dragoste, i despre art ... Ave i
elevi, maître? Cu siguran c lor nu le-ar fi mers
atât de u or, da-da. Dar n-ave i, n-ave i, deloc.
Bruckner avea câ iva. El a trebuit s lupte chiar
de la început cu muzica i cu sfintele ei difi-
cult i, ca Iacob cu îngerul, i cerea studen ilor
i exact acela i lucru. Ani de zile trebuiau s
exerseze sfântul me te ug, elementele de baz
197
Ca încheiere (fr.).
198
Las -m , las -m s contemplu (fr.).
199
i el (fr.).
200
ale armoniei, ale stilului sever, i numai dup
aceea li se permitea s cânte un lied, iar despre
leg turi între aceast pedagogie muzical i-o
schi scump i iubit , nici vorb nu putea fi.
Cineva poate avea o fire simpl i pueril , dar
muzica e revela ia plin de taine a în elepciunii
supreme, un serviciu divin, ar profesorul de
muzic , un preot...
Comme c'est respectable! Pas précisément
humain, mais extrèmement respectable201!
i-atunci, noi, evreii, popor sacerdotal, chiar
dac facem fasoane prin saloanele Parisului, s
nu ne sim im noi atra i spre germanism, s iu ne
m, sub influen a lui, împin i spre oarecare
ironie fa de lume i fa de arta pentru o feti
scump ? A manifesta un sentiment na ional ar
însemna, din partea noastr , impertinen ,
provocare la pogrom. Suntem interna ionali —
dar suntem progermani cum nu mai e nimeni pe
lume, dac n-ar fi decât pentru c nu putem
evita Ie a constata înrudirea rolurilor
germanismului i iudaismului pe p mânt. Une
analogie frappante202! i unii i ceilal i, sunt la
fel de urâ i, sunt dispre ui i, sunt invidia i. Se
orbe te despre epoca na ionalismului. Dar în
realitate sunt numai dou na ionalisme, cel
german i cel iudeu. Calicismul b tina al lui
Anatole France e pur mondenitate... France, un
nom de guerre203 na ionalist. Un scriitor german
nu s-ar putea numi "Deutschland". Po i s
lume ti astfel cel mult un vapor de r zboi. Un
scriitor ar trebui se mul umeasc cu
"Deutsch" — i-atunci ar fi un nume ovreiesc...
Oh, là, là!
201
Ce respectabil! Nu chiar omenesc, dar cât se poate de respectabil! (fr)
202
O asem nare izbitoare! (Fr.)
203
Un pseudonim (fr.).
 Domnii mei, acum într-adev r pun mâna pe
clan , am i plecat. Un singur lucru vreau s
mai spun. Germanii ar trebui s ne lase nou ,
evreilor, grija de a fi progermani. germanii ar
trebui s permit evreului s fac pe medialul
între ei i societate, s fac pe managerul, pe
impresarul, pe antreprenorul de germanism, este
exact omul necesar, n-ar trebui dat afar , e
interna ional i e progerman... Mais c'est en vain.
Et c'est très dommage204! Dar la ce mai vorbesc?
Sunt plecat de mult. Cher maître, j'étais
enchanté. J'ai manqué ma mission, dar sunt
încântat. Mes respects, monsieur le professeur.
Vous m'avez assisté trop peu, mais je ne vous en
veux pas. Mille choses à madame Schweigestill.
Adieu, adieu205...

XXXVIII

Cititorii mei au aflat c , în cele din urm ,

Adrian îi împlinise lui Rudi Schwerdtfeger
dorin a ani de zile nutrit i m rturisit , de a-i
scrie un concert de vioar , pe m sura lui, ba,
ceva mai mult, îi i dedicase aceast sclipitoare
pies , extraordinar de propice punerii în valoare
a virtuozit ii violonistului, i chiar îl înso i la
Viena, s asiste la prima audi ie. La momentul
potrivit voi vorbi i despre faptul c , dup câteva
luni, adic spre finele lui 1924, a asistat i la
relu rile de la Berna i Zürich. În prealabil îns ,
dori s discut, mergând pân la cele mai grave
implica ii, caracterizarea, poate impertinent ,

Dar e zadarnic. i e tare p cat! (Fr.)

204

Drag maestre, sunt încântat. Misiunea mea a dat gre ... Respectele
205

mele, domnule profesor. Nu m-a i ajutat deloc, dar nu v port pic . Mii de
lucruri bune doamnei Schweigestill. Adio, adio... (fr.).
poate improprie pe buzele mele, ce mi-am
permis-o asupra acestei compozi ii, spunând c
duse dovad , în inuta muzical , de o anumit
îng duitoare complezen pentru virtuozitatea
concertant , sco ând-o pu in din cadrul de
impecabil rigoare, de total refuz la concesiuni,
specific întregii opere a lui Leverkühn. Sunt
obligat s cred, nu pot s nu cred c posteritatea
va fi de acord cu aceast "judecat " a mea — ah!
Doamne, cât ur sc cuvântul acesta! — i aici nu
fac altceva decât s -i dau, acestei posterit i,
muriri de ordin sufletesc la un fenomen la care
altminteri i-ar lipsi cheia.
Piesa aceasta prezint o particularitate: e
scris în trei p i, f semne de altera ie la
cheie, i totu i, dac mi-e îng duit s m exprim
astfel, sunt împletite în ea trei tonalit i: i bemol
major, do major i re major — dintre care (un
muzician î i va da seama imediat) re major
formeaz un fel de dominant de gradul doi, i
bemol major o sub-dominant , i do major
streaz exact mijlocul. Între aceste tonalit i
lucrarea evolueaz deci cu o extraordinar
ingeniozitate; cea mai mare parte a timpului nici
una din ele nu domin , ci fiecare e doar indicata
printr-o participare propor ional la ansamblu.
Implicate în perioade ample, toate trei se
suprapun, pân când, în cele din urm , de o
manier de altminteri triumfal , capabil s
electrizeze orice public de concert, do major se
afirm categoric. Exist , în prima parte, notat cu
"andante amoroso", un acord conduc tor, suav,
tandru, dar evoluând neîntrerupt la hotarul
sarcasmului; pentru urechea mea, acordul
acesta are ceva specific fran uzesc: do— sol—
mi— si-bemol— re— fa-diez— la, o sonoritate
armonic ; aceasta cu fa-ul acut al viorii
deasupra, cuprinde în sine, dup cum se poate
vedea, acordurile de trison tonice ale celor trei
tonalit i principale. În ele zace, ca s zic a a,
sufletul lucr rii, i distingi în ele i sufletul temei
principale a acestei p i, reluate în a treia într-o
succesiune colorat de varia iuni. E, în felul ei, o
lovitur , o minune de inven ie melodic , o
cantilen ame itoare, de mare respira ie,
îmb toare pentru sim uri, care, hot rât, e în
sine ceva ostentativ, pompos, iar pe de alt parte
i melancolie nu lipsit de gra ie, dac
interpretul vrea s o vad a a. Ceea ce-i
fermec tor la aceast inven ie, specific ei, e
maniera nea teptat i subtil accentuat a
ascensiunii liniei melodice care, dup ce atinge
un anume punct culminant, se dep te, mai
urc o treapt , de pe care, dup aceea, cu un
gust incomparabil, excesiv chiar, alunec înapoi,
scade, se stinge.
Nici o alt art , numai muzica e în stare de
manifest ri exprimând în gesturi efecte de
frumuse e trupeasc , în ându-se pân la
hotarul "cerescului". i glorificarea, în tutti, a
chiar acestei teme la finele mi rii varia iunilor
declan eaz explozia pe fa în do major. E
precedat de o îndr znea fioritur , un parlando
dramatic — reminiscen clar din recitativul
viorii prime în ultima parte a Cvartetului în la
minor de Beethoven — numai c la titan fraza
grandioas e urmat de altceva decât de o
petrecere melodic , de o parodie a pasiunii
tulbur toare, devenind pân la urm pasiune
foarte serioas , de unde un oarecare efect de
stinghereal .
tiu c Leverkühn, înainte de a compune
bucata, studiase foarte minu ios stilul violonistic
la Bériot, Vieux-temps i Wieniawski i
respectuos în parte, dar în parte caricatural, îl
folose te — supunând îns , mai ales în partea
median , de un brio dezl uit, nebunesc, de o
virtuozitate acrobatic , un scherzo în care-i
intercalat i un citat din sonata Trilul Diavolului
de Tartini, supunând zic, tehnica interpretului la
asemenea eforturi, încât s rmanul Rudi
Schwerdtfeger trebuia s stoarc tot ce putea din
el ca s fac fa acestor exigen e: de câte ori
ie ea triumf tor din aceste dificult i, scânteiau
la r cina cârlion ilor lui blonzi i zbârli i
pic turi de sudoare, iar pe albul ochilor lui de-un
albastru de cianur erpuiau firi oare ro ii. Dar,
fire te, ce r splat , ce prilej de "flirt", într-un
în eles mai înalt al cuvântului, îi acorda opera
calificat , chiar în fa a maestrului, drept
"apoteoza muzicii de salon" convins fiind dinainte
nu mi-o va lua în nume de r u, ci c va primi
surâzând aceast apreciere.
Nu m pot gândi la acest produs hibrid f
-mi amintesc de o convorbire ce a avut loc în
locuin a fabricantului Bullinger de pe
Widenmayerstrasse din München, la primul etaj
al unei case cu apartamente de închiriat
construite de el i sub ale c rei ferestre Isarul, în
albia-i frumos îngrijit , î i frem ta torentul
imaculat i rece de ap de munte. Se cinase —
fusesem cincisprezece la masa bog ta ului — pe
la apte: inea cas deschis , avea un personal
stilat condus de o cucoan , un fel de dam de
companie cu maniere afectate, urm rind s fie
luat în c torie, i de cele mai multe ori
societatea era alc tuit din oameni de finan e i
afaceri. Se tie c lui Bullinger îi pl cea s se
amestece, s fac pe grozavul în via a
intelectual i asta permitea ca în apartamentul
u confortabil s se întâlneasc , în unele seri,
personalit i artistice i tiin ifice — i nimeni,
nici eu, nu vedeam vreun motiv de a dispre ui
agrementele culinare ale recep iilor sale, nici
cadrul elegant oferit de saloanele sale unor
discu ii interesante.
De data asta participau Jeannette Scheurl,
domnul i doamna Knoterich, Schildknäpp, Rudi
Schwerdtfeger, Zink i Spengler, numismatul
Kranich, editorul Radbruch cu so ia, actri a
Zwitscher, o autoare de comedii din Bucovina,
Binder-Maiorescu dup nume, i eu, cu scumpa
mea so ie; dar venise i Adrian, dup multe
insisten e, la care ni se al turaser Schildknäpp
i Schwerdtfeger. Nu încerc s cercetez la a cui
rug minte cedase i nu vreau deloc s -mi
închipui c la a mea. Cum la mas sta lâng
Jeannette, a c rei apropiere îi f cea totdeauna
pl cere i cum în jurul lui avea numai figuri
familiare, p rea s nu regrete c cedase
st ruin elor noastre, ci l impresia, cele trei
ore cât r mase între noi, c se sim ea foarte bine,
cu atât mai mult cu cât i de data asta
observasem, amuzându-m în t cere,
involuntara aten ie prevenitoare, respectul
oarecum timid ce i se ar ta lui, om de abia de
treizeci i opt de ani, de c tre oaspe i, c ci dintre
ace tia numai pu ini posedau suficiente
cuno tin e muzicale care s dea atitudinii lor o
justificare ra ional . Fenomen amuzant, zic —
dar îmi i crispa inima de îngrijorare ap toare,
pentru c oamenii tia se comportau cum se
comportau din cauza atmosferei indescriptibile
de înstr inare, de solitudine ce-l înv luia într-o
sur din ce în ce mai mare — mereu mai
accentuat în anii din urm — putând trezi cuiva
sentimentul c Adrian vine dintr-o lume unde nu
mai tr ia nimeni altul.
 În seara aceea, cum spuneam, se sim ea
foarte bine, era în verv , lucru la care contribuise
atât cocteilul cu ampanie agrementat de
Bullinger cu câ iva stropi de angostura, cât i
excelentul vin de Palatinat. A stat de vorb cu
Spengleri c ruia îi mergea prost — boala îi
atinsese inima — i râdea, ca noi to i, la
clovneriile lui Leo Zink r sturnat in scaun, la
mas , cu uria ul ervet damasat tras pân sub
nasul lui grotesc, ca un cear af, i cu mâinile
încruci ate pa nic deasupra. Mai mult înc îl
amuza spontaneitatea bufonului: când Bullinger
— pictor amator în orele sale libere — ne
prezent o natur static , plin , s raca, de bune
inten ii, iar Zink, pentru a se sustrage obliga iei
unei aprecieri, i a ne scuti i pe noi, izbucni în
mii de exclama ii, "Doamne Isuse Cristoase" — i
a mai departe, putând însemna literalmente
orice, i o privi din toate p ile, întorcând-o
chiar i pe dos. De altfel, sistemul de a se lansa
în exclama ii de uluiri echivoce neangajând la
absolut nimic, constituia tehnica acestui om, în
fond dezagreabil, de a participa la discu ii ce
dep eau orizontul lui de pictor i de petrec re
de carnaval, i o bucat de vreme f cu uz de ea
i în discu ia angajat în domeniul estetic i
moral la care m voi referi.
Totul pornise de la muzica de gramofon
oferit de gazd dup cafea, în timp ce lumea
mai fuma sau sorbea dintr-un pahar de lichior.
Pe vremea aceea pl cile de gramofon începuser
se perfec ioneze i Bullinger ne prezent , la
aparatul s u scump, în form de mobil mare,
câteva piese reu ite: întâi, dac -mi aduc bine
aminte, valsul din Faust de Gounod, bine cântat,
ruia Baptist Spengler nu-i g si de repro at
decât c , pentru un dans popular într-o paji te,
era mult prea distins i salonard. S-a c zut de
acord c stilul acesta era mai la locul lui în
fermec toarea muzic de bal din Simfonia
fantastic a lui Berlioz, i s-a cerut placa. N-o
avea. În schimb, Schwerdtfeger fluier ,
impecabil, melodia, într-un timbru de vioar ,
pur, admirabil, i râse când fu aplaudat,
ridicând în felul lui um rul sub hain i
strâmbând din col ul gurii. S-au cerut atunci,
spre a fi comparate cu muzica francez , melodii
vieneze, Lanner, Johann Strauss-tân rul, i
gazda noastr , amabil , se gr bi s ni le ofere,
când o cucoan — nu mai tiu bine dac n-a fost
cumva doamna Radbruch, so ia editorului —
puse cu glas tare întrebarea dac nu cumva
toate aceste lucruri lejere nu plictiseau pe marele
compozitor de fa . Fu întâmpinat cu
asentiment i îngrijorare, la care Adrian f cu
ochi mari, pentru c nu sesizase întrebarea.
Când îi fu repetat protest insistent. Pentru
Dumnezeu, nu, deloc, era o neîn elegere.
Nim nui aceste lucruri, magistrale în felul lor,
nu-i puteau face mai mult pl cere.
— Subestima i cultura mea muzical , zise el.
În frageda mea tinere e am avut un profesor ( i
i îndrept spre mine frumosul s u surâs fin i
adânc), un om în care era îndesat toat tiin a
muzical din lume, un om clocotind de
entuziasm, care prea era îndr gostit de orice
zgomot organizat, da, chiar a a, de orice zgomot
organizat, pentru ca un elev al lui s poat
strâmba din nas la ceva din ale muzicii, s
considere c nu i se potrivesc. Un om perfect
con tient de ce-i înalt, sever. Dar pentru el
muzica era muzic , numai s fi fost, iar vorbei
lui Goethe: "Arta se ocup cu ce-i greu i bun", îi
obiecta c i ce-i u or e greu, dac -i bun i poate
fi bun tot a a de bine ca i ce-i greu. Mi-au
mas i mie câteva din aceste idei, i de la el
mi-au r mas. În orice caz, totdeauna am fost de
acord cu profesorul meu, c trebuie s te ii bine
în a în cele grele i bune, ca s te po i apuca de
cele u oare.
În camer se a ternu t cere. În fond, spusese
numai el avea dreptul s se bucure de muzica
amuzant ce ne fusese oferit . Încerca, fiecare,
în eleag altminteri, dar b nuiala c asta
voise c spun d inuia. Schildknäpp i cu mine
ne uitam unul la altul. Doctorul Kranich morm i
un "hm". Jeannette rosti în oapt : "Magnifique!"
De la Leo Zink r zbi un "Isuse Cristoase!"
triumf tor, dar, în fond, nerod.
— Adrian Leverkühn gol-golu ! exclam
Schwerdtfeger, cu fa a ro ie de-atâta p ru e de
Vieille Cure, dar nu numai din cauza lor. Eu
tiam c în forul s u interior se sim ea jignit.
— N-ave i din întâmplare aria în re bemol
major a Dalilei din Samson de Saint-Saëns în
colec ia dumneavoastr ? continu Adrian.
Întrebarea îi fusese adresat lui Bullinger, i
acesta fu fericit s poat r spunde:
— Eu? S n-am aceast arie? Domnul meu,
cum pute i crede una ca asta despre mine? Iat-o
— i nu "din întâmplare", pot s v-asigur!
La care Adrian zise:
— Ah, bine. Mi-a venit în minte pentru c
Wendell Kretzschmar — acesta era profesorul
meu, un organist, un pasionat al fugii, trebuie s
ti i — f cuse o pasiune pentru bucata asta,
avea o adev rat sl biciune pentru ea. Se
întâmpla s i râd când o auzea, e drept, dar
asta nu-i diminua cu nimic admira ia, datorat ,
poate, perfec iunii exemplare a lucrului în sine.
Silentium206.
Acul atinse placa. Bullinger coborî capacul
greu deasupra ei. Prin difuzor se rev rs o voce
mândr de mezzo-sopran ce nu- i f cea
probleme din dic iune; distingeai "Mon coeur
s'ouvre à ta voix207, dar dup aceea aproape ni-
mic, aria îns , acompaniat , din nenorocire, de o
orchestr lacrimogen , era minunat în c ldura,
în duio ia, în sumbra lamentare a fericirii, ca i
melodia, care în cele dou strofe identic
construite începe s i desf oare întreaga
frumuse e de-abia pe la mijloc, i sfâr te într-o
încântare, mai ales a doua oar , când vioara, de
data asta sonor din plin, scoate savuros în
eviden voluptatea liniei vocale i o repet în
final, într-un postludiu suav i melancolic.
Eram to i emo iona i. O cucoan î i tampona
ochii cu o batist micu , toat numai broderie.
— Absurd de frumos! exclam Bullinger
folosindu-se de-o expresie de mai mult vreme
curent printre este i, menit s tempereze prin
oarecare brutalitate de cunosc tor
sentimentalismul calificativului "frumos". Se
putea foarte bine spune c expresia era aici
perfect la locul ei chiar etimologic vorbind, i
poate c asta era ceea ce-l înveselea pe Adrian.
— Ei bine, iat ! exclam el râzând. Acuma
pricepe i de ce un om în toat firea e în stare s
adore bucata asta. Frumuse e spiritual n-are,
e-adev rat, e tipic senzual . Dar, pân la urm ,
nu trebuie s ne temem de senzual, i nici s ne
ru in m de el.
— Poate c totu i, se auzi glasul doctorului
Kranich, directorul Cabinetului numismatic. Ca
de obicei, rostea cuvintele extraordinar de
206
cere (lat).
207
Mi-e inima plin de glasul t u (fr.).
distinct, puternic, dar articulate, inteligibil, cu
toate c i se sim ea în respira ie uieratul
astmului. În art , poate c totu i. Pe acest t râm
putem, sau chiar trebuie, s ne temem de ceea
ce-i senzual i numai senzual, s ne ru in m,
pentru c -i josnic, dup cum spune i poetul: "E
josnic tot ce nu vorbe te spiritului i nu treze te
alt interes decât pe cel pur senzual".
— Nobile cuvinte, r spunse Adrian. E bine s
le ascul i un timp ecoul, pân a te încumeta s
ridici vreo obiec ie.
— i cam ce-a i avea de obiectat? vru s tie
savantul.
Adrian ridic , din umeri i schi un gest al
buzelor ce-ar fi putut s însemne: "N-am ce le
face faptelor". Dup care zise:
— Idealismul nu ine seama de faptul c
spiritului nu i se adreseaz numai intelectul, ci
el poate fi profund emo ionat de melancolia
animal a frumuse ii senzuale. El, spiritul, a
adus omagii chiar i frivolit ii. La urma urmei
Philine nu-i decât o simpl curvuli , dar
Wilhelm Meister, care seam destul de bine cu
autorul s u, o respect i asta neag f
caracterul vulgar al nevinov iei senzuale.
— Afabilitatea, r bdarea fa de ce-i dubios,
echivoc, n-au fost niciodat considerate drept
tr turile exemplare ale caracterului
olimpianului nostru, r spunse numismatul. De
altfel, faptul c spiritul trece cu vederea, ba chiar
face cu ochiul vulgarului i senzualului, poate
foarte bine fi considerat ca o primejdie pentru
cultur .
— E v dit c-avem concep ii diferite în ce
prive te primejdia.
— Spune-mi atunci în fa c -s un fricos!
— Fereasc Dumnezeu! Un cavaler f team
 i prihan nu-i un la , e-un cavaler, asta e.
Singurul lucru pentru care a vrea eu
-ncruci ez o spad , ar fi pentru o oarecare
amploare generoas de orizont, în chestiuni de
moral în art . Ea se permite, se acord , mi se
pare mie, mai lesne în alte arte decât în muzic .
Asta ar putea fi foarte onorabil, desigur, dac
n-ar îngusta îngrozitor domeniul vital. Ce mai
mâne din tot ta-ram-tam-tam-ul, dac -l
sur m cu m sura riguroas a spiritului i
moralei? Câteva adev rate fantome, de la Bach.
Poate c nimic demn de auzit.
Intr servitorul aducând sticle de whisky,
bere i sifon pe o tav mare.
— Cine s vrea s strice cheful oamenilor!
mai zise Kranich, i, la vorbele astea, Bullinger îl
tu pe um r strigând "Bravo!" Pentru mine, i
desigur i pentru al i doi-trei dintre oaspe i,
schimbul de cuvinte fusese un duel iscat pe
nea teptate între mediocritatea intratabil i ex-
perien a intelectual profund i dureroas . Am
introdus aceast scen monden aici nu numai
pentru c simt o strâns leg tur între ea i
concertul la care lucra Adrian în momentul
acela, ci i pentru c atât concertul cât i dis-
cu ia îmi atr seser aten ia asupra tân rului la a
rui înd tnic st ruin fusese scris; pentru
el, concertul reprezenta un succes, o realizare,
nu doar sub un singur aspect.
Pesemne c asta e soarta mea, s -mi fie dat
scriu numai searb d, sec, analitic, despre
fenomenul caracterizat într-o zi de Adrian ca o
alterare uimitoare i întrucâtva nefireasc a
raporturilor dintre eu i non-eu — fenomenul
iubirii.
Re ineri, din respect, pentru mister în
general, i din profund respect pentru persoan
în special, m oblig s -mi in gura sau, în orice
caz, s -mi cânt resc bine fiecare cuvânt, când
ajung s vorbesc despre transformare, totdeauna
sub semnul demonicului, fenomen aproape mi-
raculos în sine, de anihilare a izol rii unui suflet
solitar. Cu toate astea, nu voi ascunde c
mul umit unei anume ascu imi a aptitudinilor
mele, realizat prin studiul filologiei clasice — o
meserie deci, mai curând apt s le toceasc , s
prosteasc în fa a vie ii — am fost în stare s v d
i s în eleg câte ceva — atât cât m-am priceput
— din cele ce se petreceau.
Nu mai r mâne nici o îndoial — i spun asta
cu tot calmul i st pânirea de sine — c
familiaritatea perseverent , neostenit , hot rât
nu dea înapoi în ra a nici unui obstacol,
izbutise în cele din urm s înfrâng cea mai
sperioas solitudine — i fa de polaritatea
deosebit a partenerilor — insist asupra acestui
cuvânt: polaritate — f de antiteza lor
spiritual , aceast victorie nu putea s aib
decât un caracter bine determinat, parc inspirat
de-un spirit r u, i c tre asta intise
dintotdeauna. Sunt perfect convins: la natura
frivol a lui Schwerdtfeger, dorin a de a învinge
solitudinea prin familiaritate d duse, din capul
locului, con tient sau nu. raporturilor lor, acest
anume în eles, aceast coloratur — ceea ce nu
trebuie s însemne c era lipsit de motive mai
nobile. Dimpotriv , solicitatorul era foarte sincer
când spunea cât îi era de necesar prietenia lui
Adrian întru des vâr irea firii sale, cât îi stimula
progresul, o în a, o ameliora; numai c , pentru
a- i câ tiga aceast prietenie, Schwerdtfeger era
destul de lipsit de logic ca s recurg la
mijloacele flirtului — i ca apoi s se simt jignit
când înclinarea la melancolie pe care o trezea nu
evita unele semne de ironie erotic .
Pentru mine, lucrul cel mai ciudat i cel mai
mi tor în toate acestea era s v d cu ochii mei
cum victima nu- i d dea seama c era vr jit, ci
i atribuia sie i o ini iativ în întregime a
celuilalt, i era fantastic de uimit la avansurile
care, cu bun -credin , nu ineau seama de
nimic, i c rora li s-ar fi cuvenit mai curând
numele de ademenire. Da, Adrian vorbea despre
miracolul unei totale, neclintite, posibilit i de a
nu se l sa influen at, de a nu se l sa în elat de
melancolie, de sensibilitate, i nu m îndoiesc c
aceast "minunare" începuse înc din seara
aceea îndep rtat când Schwerdtfeger ap ruse în
odaia lui ca s -l determine s se întoarc în
societate, care ar fi fost atât de anost f el. i
totu i, în acest a a-numit miracol, ap reau
întotdeauna cu-adev rat calit ile de atâtea ori
udate ale s rmanului Rudi, noble ea lui,
independen a artistic , decent . Exist o
scrisoare scris de Adrian lui Schwerdtfeger cam
în perioada reuniunii de la Bullinger, pe care,
desigur, Rudi ar fi trebuit s-o distrug , dar o
strase, poate din pietate, dar cu siguran i
ca trofeu. Refuz s citez din ea; m mul umesc
o caracterizez drept un document omenesc,
ce- i d senza ia smulgerii pansamentului de pe
o ran , i a c rei dureroas lips de rezerv pe
care o v de te trebuie s fi fost socotit de autor
o mare cutezan . Nu era. Dar a fost totu i
frumos felul în care s-a v zut c nu-i. Imediat
dup primirea scrisorii, f cea mai mic
întârziere chinuitoare, Rudi a sosit la Pfeiffering,
i-a dat explica ii, l-a asigurat de cea mai adânc
gratitudine — a avut o comportare simpl , cu-
rajoas , sincer , delicat , str duindu-se atent s
înl ture orice jen ... M simt obligat s -l laud,
pentru asta, n-am încotro. i b nuiesc — iar
într-o oarecare m sur chiar aprob — c acesta
a fost momentul când Adrian s-a hot rât s -i
scrie i s -i dedice Concertul pentru vioar .
Concert care i-a dus pe Adrian la Viena. Dup
aceea, împreun cu Rudi Schwerdtfeger, la
conacul de pe mo ia din Ungaria. La întoarcerea
de acolo Rudi se bucura de o prerogativ care din
copil rie i pân atunci fusese exclusiv a mea: el
i Adrian î i spuneau unul altuia tu.

XXXIX

rmane Rudi! Scurt a fost triumful

demonismului t u pueril, pentru c a fost prins
în câmpul de for al altuia, mai profund, cu un
destin mai înc rcat, i ce repede l-a frânt, l-a
cinat, l-a zdrobit. Nefericit "t i"! Nu era
potrivit mediocrit ii cu ochi alba tri care-l
ob inuse, dar cel ce coborâse a-l acorda nu putea
ierta umilirea, inerent accept rii — oricât i-ar fi
fost ea, eventual, chiar agreabil . R zbunarea a
fost involuntar , prompt , rece i misterioas .
Dar, l sa i-m s povestesc.
În ultimele zile ale anului 1924, Concertul
pentru vioar atât de bine primit fu reluat la
Berna i la Zürich în cadrul a dou manifest ri
organizate de Orchestra de camer elve ian , al
rei dirijor, domnul Paul Sacher, îl invitase pe
Schwerdtfeger în condi ii foarte atr toare, nu
a- i exprima i dorin a de a-f vedea pe
compozitor acordând, prin prezen a sa, o
deosebit str lucire manifest rilor. Adrian
rezist ; dar Rudolf tiu cum s insiste, i
proasp tul "tu" mai avea înc suficient for ca
deschid calea celor ce aveau s vin .
 Concertul, în mijlocul unui program
cuprinzând muzic german clasic i rus
contemporan , î i reconfirm în ambele ora e
calit ile, intelectuale i fascinatorii, datorit
totalei d ruiri de sine a solistului, la Berna, în
sala Conservatorului i la Zürich, la Tonhalle.
Critica înregistr o anumit lips de unitate în
stil, ba chiar i în nivelul compozi iei, i chiar
publicul se ar ceva mai n zuros decât cel
vienez, dar pe de alt parte nu numai c -l
ova iona îndelung pe interpret ci, în ambele seri,
chem la ramp pe compozitor, i Leverkühn îi
cu solistului pl cerea de a ap rea, de mai
multe ori, mân în mân cu el, mul umind
pentru aplauze. Acest eveniment unic, repetat,
aceast expunere personal a solitudinii în fa a
mul imii, mi-a sc pat. Fusesem exclus. Cea care
a asistat, la Zürich, la cea de a doua manifestare,
i mi-a povestit i mie, a fost Jeannette Scheurl,
aflat din întâmplare în ora ; ea l-a întâlnit pe
Adrian chiar în casa în care locuia ca invitat
împreun cu Schwerdtfeger.
Era locuin a de pe Mythenstrasse aproape de
lac, a domnului i doamnei Reiff, o pereche
bogat , mai în vârst , f copii, mari iubitori de
art , c rora totdeauna le f cea deosebit pl cere
ofere g zduire excelent arti tilor de frunte în
trecere prin ora i s organizeze pentru ei mici
recep ii. So ul, un fost fabricant de m suri
acum retras din afaceri, elve ian de vi veche,
democrat convins, avea un ochi de sticl , ceea ce
dea tr turilor sale de domn cu barb un aer
oarecum rigid — impresie în el toare, pentru c
era o fire vesel i generoas , i nimic nu-i
producea mai mare pl cere decât s fie amabil i
curtenitor, în salonul s u, cu actri e, fie c
interpretau roluri de prim mân , fie de subrete.
Uneori, la recep iile oferite, cânta el însu i la
violoncel, destul de bine de altfel, acompaniat la
pian de so ia sa, originar din Reich i care
pe vremuri se dedicase canto-ului. N-avea
umorul lui, era în schimb o burghez energic i
gospodin , absolut de acord cu so ul s u în a- i
si o mare satisfac ie prin g zduirea oamenilor
cu faim i în a da salonului o atmosfer de
virtuozitate artistic degajat . În budoarul ei era
o mas întreag de fotografii dedicate de
celebrit i europene omagiind ospitalitatea
familiei Reiff.
Perechea îl invitase pe Schwerdtfeger înc
înainte de a-i fi ap rut numele în gazete pentru
, mecena cu mân larg , b trânul industria ,
era informat înaintea tuturor despre
evenimentele muzicale în perspectiv ; i nu
întârziaser s -l cuprind în invita ia lor i pe
Adrian, îndat ce aflar despre venirea lui.
Locuin a era vast , cu spa iu din bel ug pentru
musafiri, i de fapt la sosirea lor de la Berna, cei
doi o g sir pe Jeannette Scheurl instalat ;
venea în fiecare an s stea câteva s pt mâni cu
prietenii ei. Dar la supeul ce întruni dup
concert un cerc restrâns de intimi ai casei nu
lâng ea fu a ezat Adrian.
În capul mesei edea amfitrionul,
îmb rb tându-se cu b utur dezalcoolizat ,
dintr-un pahar de cristal minunat lefuit,
glumind, cu chipul s u încremenit, cu soprana
Iramatic a Teatrului or enesc, a ezat al turi
de el, o femeie viguroas , care în cursul serii se
izbi mereu cu pumnul în piept. Mai era i un alt
artist de oper , primul bariton, n scut prin
inuturile baltice, un b rbat înalt, cu tun toare,
spunând totu i lucruri inteligente. Mai erau,
se-n elege, organizatorul concertului, dirijorul
Sacher, apoi doctorul Andreae, dirijorul
permanent al orchestrei de la Tonhalle, i
excelentul cronicar muzical la "Neue Züricher
Zeitung", doctorul Schuh — to i ace tia cu
nevestele lor. La cel lalt cap t al mesei edea
energica doamn Reiff, între Adrian i
Schwerdtfeger; la rândul lor aveau i ei în stânga
i dreapta, unul, o fat tân , sau înc tân ,
activând într-o profesiune oarecare mademoiselle
Godeau, o elve ianc de limb francez , i
cel lalt, pe m tu a ei, o b trân doamn
deosebit de amabil i agreabil , cu aer de
rusoaic , cu must cioar , c reia Marie (acesta
era pronumele domni oarei Godeau) îi spunea
"ma tante" sau "tante Isabeau i care, dup
toate probabilit ile, locuia cu nepoata ei, f când
pe dama ie companie, pe gospodina casei i pe
dama de onoare.
Am, desigur, competen a de â f uri o imagine
a acestei nepoate pentru c , ceva mai târziu, din
motive binecuvântate, mi-a fost dat s-o examinez
îndelung i pe îndelete. Dac vreodat termenul
"simpatic" a fost indispensabil în caracterizarea
unei persoane, atunci a fost la descrierea acestei
pturi, care din cap pân -n picioare, cu fiecare
tr tur , cu fiecare vorb , cu fiecare surâs, cu
fie-are expresie a chipului, împlinea, r spândea
climatul deplin, de echilibru, de estetic moral
presupus de acest avânt. C avea cei mai
frumo i ochi negri din lume, e primul lucru ce
trebuie spus — negri ca t ciunele, ca smoala, .
murele coapte, ni te ochi nu chiar mari, dar cu o
str lucire deschis , pur , izvorând din adâncul
întunericului lor, sub sprâncene a c ror linie
fin , egal , avea tot atât de pu in a face cu
cosmeticele, cât i ro ul potolit i natural al
buzelor ei delicate. Nimic artificial la fata asta,
nici un machiaj capabil s sublinieze, s
accentueze, s -i împrumute culoare. O gra ie
fireasc , autentic — de pild , felul cum î i
strângea, pe dup urechi, p rul greu,
castaniu-închis, c tre ceaf , degajând fruntea i
tâmplele delicate, î i punea amprenta i pe
mâinile ei — frumoase, se-n elege, nu foarte mici,
dar fine, cu oasele sub iri, strânse simplu la
încheieturi în man etele unei bluze albe, de
tase. Tot a a, prins într-un guler scrobit, i
gâtul, zvelt i rotund ca o coloan , ai fi zis
modelat de un sculptor, încununat de ovalul
frumos profilat al unei fe e de culoarea filde ului,
cu un n suc fin, bine f cut, înviorat de n ri
palpitânde i deschise. Nu zâmbea des, i râsul
ei, i mai rar, îi provoca parc o tensiune a
tâmplelor, aproape str vezii, i îi scotea la
lumin smal ul din ilor de i i regula i.
Lumea va în elege c îmi dau silin a s evoc
cu afec iune i sârguin imaginea femeii cu care
Adrian se gândise, un scurt r stimp, s se
toreasc . Am v zut-o i eu pe Marie în bluza
aceea de sear din m tase alb ce-i punea în
valoare, poate cu bun tiin , tipul de brunet ,
dar mai târziu mi s-a înf at mai ales în inuta
mai simpl , de toate zilele sau de c torie,
venindu-i i mai bine, din stof ecosez în culori
închise, cu un cordon de lac i nasturi de sidef —
sau într-un halat lung pân la genunchi, tras pe
deasupra când lucra la plan et cu creioanele ei
de grafit sau colorate. Pentru c era desenatoare
— Adrian fusese informat în prealabil de c tre
doamna Reiff — era creatoare de modele pentru
scene pariziene mai mici, ca "Gaîté lyrique" sau
vechiul "Théâtre du Trianon", concepea figurine,
costume, decoruri, pe baza c rora lucrau apoi
croitorii i decoratorii. Asta fiindu-i ocupa ia,
fata, n scut la Nyori, pe malul lacului Geneva,
locuia cu tante Isabeau în od ele unui
apartament din Île-de-Paris. Reputa ia capacit ii
ei ca desenatoare, a spiritului inventiv, a
competen ei în materie de istoria costumelor i a
gustului ei delicat, era în ascensiune i prezen a
sa la Zürich nu numai c nu era lipsit de
temeiuri profesionale, ci ea îi povesti vecinului de
mas din dreapta c peste câteva s pt mâni
avea s vin la München, pentru c teatrul de
acolo inten iona s -i încredin eze crearea
costumelor i decorurilor unei comedii moderne
de stil.
Adrian î i împ ea aten ia între dânsa i
amfitrioan , în timp ce în fa , obositul dar
fericitul Rudi glumea cu "ma tante" c reia repede
îi d deau lacrimile din cauza râsului i se pleca
adesea peste mas spre nepoat , s -i repete, cu
iroaie pe obraji, câte ceva din palavrele vecinu-
lui, considerând, pesemne, c trebuia neap rat
afle i ea. Marie d dea din cap, zâmbea
bucuroas , v dit satisf cut c m tu a se distra
atât de bine, i privirile i se opreau cu o not de
recuno tin asupra celui ce stârnise aceast
veselie, care, la rândul s u, credea nimerit s
fac tot posibilul ca s o provoace mereu pe
trâna doamn la repetarea glumelor sale.
spunzând amabil întreb rilor lui Adrian,
Marie Godeau îi povesti despre activit ile ei
pariziene, despre ultimele realiz ri ale baletului
francez i ale operei, cunoscute lui numai în
parte, despre lucr ri de Poulenc, Aurie, Rieti.
S-au însufle it când au început s schimbe
impresii despre Daphnis i Chloe de Ravel i
despre Jocuri de Debussy, despre muzica lui
Scarlatti la piesa lui Goldoni Femeile bine
dispuse, despre toria secret a lui Cimarosa
 i despre Educa ia gre it a lui Chabrier. Pentru
cutare sau cutare dintre piesele acestea, Marie
crease decoruri noi i-i explica, schi ând cu
creionul pe invita ie, unele solu ii scenice
imaginate de ea. Pe Saul Fitelberg, o, da, desigur
-l cuno tea — fire te! i smal ul din ilor ei
str luci, i un râs din toat inima ii contract
încânt toarele tâmple. Vorbea nem te cu u u-
rin , cu un u or, fermec tor accent str in;
glasul ei avea un timbru cald, captivant, glas de
cânt rea , avea indiscutabil "stof " — ca s fiu
precis, ca registru i o coloratur nu numai c
sem na cu vocea mamei lui Adrian, ci uneori
credeai realmente c o auzeai pe Elsbeth
Leverkühn.
De obicei o societate de aproximativ
cincisprezece persoane cum era aceasta, când se
ridica de la mas , se r spânde te în grupuri mai
mici, ca s mai schimbe partenerii. Dup supeu,
Adrian de abia dac mai schimb un cuvânt cu
Marie Godeau. Domnii Sacher, Andreae, Schuh,
împreun cu Jeannette Scheurl îl antrenar
într-o discu ie mai lung despre evenimentele
muzicale din Zürich i de la München, în timp ce
parizienele i cânt re ii de oper edeau în jurul
mesei, a ternute cu un pre ios serviciu de
Sèvres, împreun cu amfitrionii i cu
Schwerdtfeger, privind cu uimire la b trânul
domn Reiff cum golea una dup alta ce ti cu
cafea neagr tare, declarând, cu accentul lui
helvetic, ap sând pe cuvinte, c procedeaz
astfel dup sfatul medicului, pentru înt rirea
inimii i stimularea somnului. Cei trei oaspe i,
locuind la gazd , se retraser îndat dup
plecarea invita ilor. Mademoiselle Godeau locuia
cu m tu a ei la hotelul "Eden au Lac" i mai
mânea câteva zile în ora . La desp ire, când
Schwerdtfeger care, împreun cu Adrian, pleca a
doua zi la München, î i exprim dorin a de a
reîntâlni doamnele la München, Marie a tept o
clip pân ce Leverkühn repet solicitarea,
pentru ca apoi s accepte prietenoas .
Trecuser câteva s pt mâni din anul 1925,
când am citit în ziar c seduc toarea tovar de
mas a prietenului meu sosise la München i c
— nu întâmpl tor, pentru c Adrian îmi spusese
-i recomandase adresa — tr sese la aceea i
pensiune din Schwabing, "Pensionul Gisella",
unde locuise i el câteva zile, la întoarcerea din
Italia. tirea, destinat s sporeasc interesul
publicului pentru premiera în perspectiv , fusese
lansat din cercurile teatrului i confirmat
aproape imediat de o invita ie a familiei
Schlaginhaufen de a petrece sâmb ta urm toare
la ei împreun cu faimoasa decoratoare.
Nu pot s v descriu tensiunea cu care
teptam aceast întâlnire. Speran e, curiozitate,
bucurie, nelini te, toate se amestecau în starea
mea sufleteasc , m tulburau. De ce? Nu — sau
nu numai — pentru c Adrian, dup înapoierea
sa din Elve ia, îmi povestise, între altele, despre
întâlnirea cu Marie, i în descrierea f cut intra,
ca o simpl afirma ie, asem narea vocii ei cu cea
a mamei sale, ceea ce pe mine m-a îndemnat s
ciulesc imediat urechea. Cert, nu era deloc un
portret entuziast, dimpotriv : cuvintele-i erau
domoale, luate la întâmplare, fa a impasibil ,
privirea întoars -ntr-o parte, r cind în gol. Dar
îl impresionase noua cuno tin , reie ea
luminos din faptul c -i r sese familiar i
numele i pronumele fetei — v-am mai spus c
într-o societate mai mare rareori tia numele
interlocutorilor — i aici relatarea lui dep ea cu
mult o simpl men ionare.
 Dar nu numai asta f cea ca inima s -mi bat
atât de straniu, de bucurie i îndoial . Pentru c ,
la urm toarea mea vizit la Pfeiffering, Adrian
îmi spuse, într-o doar , c trecuse, poate,
destul vreme de când locuia acolo, c ar trebui,
poate, introduse unele schimb ri în genul lui de
via , c cel pu in existen ei de sihastru ar trebui
-i pun cap t, i c reflecteaz chiar la a a
ceva etcetera — într-un cuvânt, vorbe care
însemnau nici mai mult, nici mai pu in, decât c
are de gând s se c toreasc . Am avut curajul
-l întreb dac aluziile lui nu sunt cumva în
leg tur cu un anume eveniment monden
determinat de prezen a lui în Zürich, i mi-a
spuns:
— Cine te poate împiedica s presupui ce
vrei? în orice caz, odaia asta strimt nu-i scena
potrivit pentru asta. Dac nu m -n el, când tu
mi-ai f cut cinstea unor revela ii similare, eram
acas , pe Zionsberg. Ar fi trebuit s ne urc m
acum pe Rohmbuhel pentru conversa ia noastr .
Imagina i-v uluiala mea!
— Dragul meu, zisei, e senza ional i
emo ionant!
sf tui s -mi st pânesc reac iile. Faptul c
se apropia de patruzeci de ani era în fond un
avertisment destul de serios c nu e cazul s mai
tergiverseze. S nu-l mai întreb, îmi mai spuse,
am s v d eu singur. În forul meu interior nu-mi
puteam ascunde bucuria c inten ia lui însemna
i solu ia raporturilor necurate dintre Adrian i
Schwerdtfeger i a fi vrut bucuros s v d în ea
un mijloc con tient în acest sens. Ce atitudine
avea s ia violonistul i fluier torul era o
chestiune secundar , nu un lucru nelini titor,
pentru c Schwerdtfeger atinsese limanul am-
bi iilor sale puerile i î i ob inuse concertul.
Credeam c dup acest triumf va fi gata s reia,
în via a lui Adrian Leverkühn, un loc mai
rezonabil. Ce nu-mi ie ea îns din cap era felul
straniu al lui Adrian de a-mi vorbi despre in-
ten ia sa, ca i cum realizarea ei ar fi depins
numai de el, de voin a lui, iar consim mântul
fetei n-ar fi constituit o preocupare. Eram mai
mult decât dispus s aprob un sentiment al
propriei valori atât de puternic, încât s consi-
dere c n-avea decât s-aleag , s i rosteasc
alegerea! i, cu toate astea, în inima mea d inuia
o îndoial , o team , din cauza naivit ii acestei
încrederi, mai mult expresie a solitudinii, a vie ii
într-o alt lume, ce-i f ceau aureol , i-mi trezea,
voie, întrebarea dac lui Adrian îi era oare
sortit s provoace dragostea femeilor. Când eram
sincer cu mine însumi mergeam pân la a m
îndoi c el însu i crede în aceast posibilitate i
trebuia s lupt împotriva sentimentului c
inten ionat poza c ar considera succesul
demersului s u ca im lucru de la sine în eles.
Dac aleasa lui avea deocamdat m car idee de
gând urile i inten iile ce le nutrea în privin a ei,
mânea o chestiune nel murit .
A r mas nel murit , pentru mine, chiar i
dup reuniunea monden din Briennerstrasse,
unde am cunoscut-o pe Marie Godeau. Cât de
mult mi-a pl cut se poate deduce din felul cum
am descris-o mai sus. M-au cucerit nu numai
noaptea blinda a privirilor ei, de care
sensibilitatea lui Adrian se sim ea atât de
puternic atras , zâmbetul ei r pitor, vocea sa ca
o muzic , ci i rezerva plin de gra ie, amabil i
inteligent , pragmatismul cu care ignora orice
mici cochet rii de femeiu , precizia, chiar
laconismul de femeie activ i independent .
Eram fericit s mi-o imaginez ca tovar de
via a lui Adrian i eram convins c în eleg
sentimentul ce i-l inspira. Nu g sea el oare în ea
acea "lume" care-i intimida solitudinea — i sub
aspect muzical i artistic ar fi putut fi
considerat "lumea" exterioar Germaniei —
ie ind în întâmpinare, grav i prietenoas ,
trezind încredere, f duind împlinire,
des vâr ire? N-o iubea el oare pornind dintr-o
lume de oratorii, de teologie muzical , de vraj
matematic a numerelor? Eram emo ionat, plin
de speran , s tiu cele dou f pturi între
pere ii aceleia i înc peri, cu toate c nu i-am
zut decât foarte fugar împreun . Odat , într-o
reuniune, când întâmplarea ne-a adus laolalt
pe Marie, Adrian, pe mine i pe înc cineva,
m-am îndep rtat aproape imediat în n dejdea c
i al patrulea va avea destul minte ca s pro-
cedeze la fel, s i vad de drum.
La Schlaginhaufen, în seara aceea, n-a fost
dineu, ci un bufet rece la ora nou , în sufrageria
de lâng salonul cu coloane. De la r zboi încoace
mediul se schimbase considerabil. Nu mai era
nici un baron Riedesel care s pledeze pentru
"gra ios"; cavaleristul pianist amator disp ruse
de mult, târât în pr bu irile istoriei, i chiar i
str nepotul lui Schiller, domnul von
Gleichen-Russwurth nu mai exista, pentru c i
se descoperise o tentativ — e uat — de
escrocherie imaginat cu o ingeniozitate de
nerod, dar care l-a m turat din societate i a
cut din el un de inut cvasivoluntar pe mo ia sa
din Bavaria de Jos. O afacere, aproape s nu-ti
vin * s crezi. Pare-se c baronul expediase,
perfect ambalat i asigurat mult peste valoarea
sa, un giuvaier, unui bijutier din str in tate,
pentru a fi transformat — i la destina ie nu s-a
sit în cutie decât un oarece mort. Acest
 oarece se dovedise incapabil s împlineasc
misiunea ce -i fusese încredin at de expeditor.
Probabil c acesta pornise de la ideea c
roz torul î i va deschide cu din ii drum prin
pere ii cutiei i va evada — l sând în loc
supozi ia c bijuteria c zuse prin gaura
provocat Dumnezeu tie cum, i se pierduse,
ceea ce ar fi f cut exigibil suma asigurat . Dar
animalul î i d duse sfâr itul f s fi efectuat
orificiul menit s fac plauzibil pierderea
colierului care niciodat nu fusese pus în cutie
— i autorul arlataniei se pomeni demascat in
mod ru inos. Se prea poate ca el s fi g sit
aceast idee în vreo carte de istoria culturii, i s
nu fi fost decât o victim a lecturilor sale. Dar se
mai poate ca vina nes buitei sale inspira ii s-o fi
purtat haosul moral al timpului.
În orice caz, gazda noastr , n scut von
Plausig, trebuise s se resemneze la multe
renun ri i s abandoneze aproape cu totul
idealul ei de a înfr i nobilimea de sânge cu arta.
De vremurile de demult mai aminteau unele foste
doamne de onoare de la Curte, vorbind
fran uze te cu Jeannette Scheurl. Altminteri,
printre vedetele de teatru, mai vedeai pe cutare
sau cutare politician catolic-populist i chiar i
un parlamentar a a-zis social-democrat, câ iva
nal i sau foarte înal i func ionari ai statului nou
(printre ei se mai g seau i trei oameni de familie
aleas ), între al ii un foarte jovial domn von
Stengel, capabil de orice — dar i anumite
elemente categoric ostile republicii "liberaliste",
rora inten ia de a r zbuna ru inea i în tiin a
de a reprezenta lumea de mâine le era pecetluit
pe frunte cu neru inare.
Oricum îns , a a cum st teau lucrurile, un
observator m-ar fi v zut mai degrab pe mine cu
Marie i cu m tu ica ei decât pe Adrian, de i f
îndoial c pentru ea venise, i înc din primul
moment o salutase cu v dit bucurie, pentru ca
apoi s stea de vorb îndeosebi cu scumpa lui
Jeannette i cu deputatul social-democrat, un
foarte priceput admirator al lui Bach, dup cum
se putu constata ulterior. Independent de
agrementul în sine aten ia acordat de mine fetei
se putea foarte bine justifica ca urmare
rturisirilor lui Adrian. Rudi Schwerdtfeger
venise i el. Tante Isabeau era încântat c -l
întâlnea din nou. Ca i la Zürich, o f cu deseori
râd — i pe Marie s surâd —, dar f s
stânjeneasc o convorbire mai a ezat , evoluând
în jurul evenimentelor artistice de la Paris i
München, atingând pu in politica european ,
rela iile franco-germane i, c tre sfâr it, când
i ia r mas bun, particip la ea i Adrian, în
picioare, câteva clipe. Ca întotdeauna, trebuia s
prind trenul de unsprezece pentru Waldshut, i
participarea lui la soirée nu inuse mai mult de o
or i jum tate. Noi ceilal i am mai r mas pu in.
Acestea s-au petrecut, cum spuneam, într-o
sâmb sear . Câteva zile mai târziu, joi, mi-a
telefonat.

XL

M-a chemat la telefon la Freising, ca s -mi

cear , cum zicea el, o favoare. (Glasul sc zut i
pu in monoton era un indiciu c -l chinuiau
durerile de cap.) Avea sentimentul, spunea, c-ar
trebui s li se fac doamnelor de la "Pensionul
Gisella" onorurile Münchenului. Se pl nuise s li
se propun o excursie prin împrejurimi, i
vremea frumoas îmbia la a a ceva. N-avea
preten ia c -i ideea lui, era a lui Schwerdtfeger.
Dar o acceptase i apoi reflectase asupra ei. Se
gândise la Fussen, cu Neu-Schwanstein. Dar
poate c-ar fi totu i mai bine Oberammergau i o
plimbare cu sania de acolo la m stirea Ettal,
care lui, personal, îi pl cea foarte mult, cu o
oprire în drum, la castelul Linderhof, în orice caz
o curiozitate meritând s fie v zut . Ce p rere
aveam?
I-am spus c g sesc ideea în sine foarte bun
i Ettal un obiectiv foarte nimerit.
— Fire te, trebuie s veni i i voi, zise el, tu i
so ia ta. O vom face într-o duminic — din câte
tiu, tu sâmb n-ai ore, semestrul sta — s
zicem atunci, de poimâine într-o s pt mân ,
dac nu se moaie vremea prea tare. I-am spus i
lui Schildknäpp. El e pasionat dup chestii
de-astea, i vrea s vin cu schiurile, s se lege
de sanie.
seam totul admirabil.
Ce m roag el acum, a ad ugat, e s în eleg
bine urm torul lucru: Ideea, cum spunea, fusese
a lui Schwerdtfeger, dar desigur c-am s fiu de
acord cu dorin a lui, a lui Adrian adic , de a nu
sa aceast impresie celor de la "Pensionul
Gisella". N-ar vrea ca Rudolf s prezinte invita ia,
ci inea s fac el acest lucru — chiar dac nu de
o manier prea direct . Daca n-a vrea s fiu
atât de bun s aranjez eu lucrurile — i-anume
în a a fel încât înainte de viitoarea mea vizit la
Pfeiffering, poimâine adic , s trec în ora pe la
doamnele în chestiune, i în calitate de emisar al
lui Adrian, de i, natural, numai aluziv în aceast
calitate, s le transmit invita ia.
— M-ai obliga foarte mult dac mi-ai face
acest serviciu amical, încheie el, neobi nuit de
protocolar.
 Voiam s -i mai pun câteva întreb ri, dar
m-am st pânit i i-am r spuns c voi face a a
precum dore te, asigurându-l c m bucuram
pentru el i pentru noi to i de cele în perspectiv .
i chiar a a era. M întrebasem foarte serios,
înc dinainte, cum aveau s fie promovate in-
ten iile m rturisite, cum aveau s fie urnite din
loc lucrurile! G seam c nu era recomandabil s
las prilejurile de întâlnire cu aleasa lui la voia
întâmpl rii. Împrejur rile nu d deau anse prea
mari întâmpl rii. Era nevoie de un ajutor, de
ini iativ , i iat-o, se produsese. S fi fost, într-a-
dev r, Schriwerdtfeger ini iatorul sau Adrian i-o
punea numai în seam de ru ine s nu joace
rolul îndr gostitului, rol opus cu totul firii i
concep iei lui despre via , i care-l împingea
deodat la mondenit i i la plimb ri cu sania?
Mi se p rea, într-adev r, c asemenea lucruri ar
fi atât de mult sub demnitatea lui, încât doream
fi spus adev rul atunci când îi atribuise
violonistului ideea — cu toate c nu-mi puteam
scoate din cap îndoiala dac nu cumva acest
platonic de pe Elba n-avea în fond un interes în
toat afacerea.
pun întreb ri? N-aveam în realitate decât
una de pus, i anume: De ce Adrian, dac voia ca
Marie s tie c el face proiecte menite s -i
permit a o vedea, de ce, zic, nu i se adresa
direct, nu-i telefona, sau chiar de ce nu lua
trenul s se duc la München, s se prezinte la
acele doamne i s le propun excursia. Nu
tiam pe-atunci c aici era vorba de o anumit
socoteal , d idee, într-o oarecare m sur un fel
de repeti ie a ceva ce-avea s vin , c era vorba
de o înclinare c tre a trimite pe cineva iubitei —
pentru c astfel trebuia s o numesc pe fat —,
de a pune pe altul s -i vorbeasc în numele lui.
 Primul c ruia i s-a încredin at un mesaj am
fost eu, i m-am achitat bucuros de misiunea
mea. Atunci am v zut-o pe Marie în halatul alb
de lucru, tras peste bluza ecosez f guler ce-i
venea atât de bine. Am g sit-o la plan et , o
plac mare de lemn, groas , a ezat oblic, având
în urubat la o margine o lamp electric , i de
acolo se ridic s m primeasc . Am stat de
vorb vreo dou zeci de minute în mica locuin
închiriat de cele dou doamne.
Amândou se ar tar foarte bucuroase de
aten ia ce li se acord i acceptar cu însufle ire
proiectul de excursie, despre care le-am spus
doar atât: c nu era ideea mea —. dup ce
strecurasem ca din întâmplare c m aflam în
drum spre prietenul meu Leverkühn. Doamnele
recuno teau c f o asemenea escort , poate
n-ar fi apucat niciodat s vad ceva din
faimoasele împrejurimi ale Münchenului i nici
Alpii bavarezi. Am stabilit cu ele ziua i ora
plec rii. I-am putut duce lui Adrian un r spuns
mul umitor i i-am raportat minu ios, f s
omit un elogiu pentru Marie în halatul de lucru,
spunându-i cât era de dr gu . Îmi mul umi,
zicând — pe cât am putut s -mi dau seama —
ironie:
— Ei, vezi, e bine totu i s ai prieteni de
dejde.
Linia ferat ce duce la Passionsdorf e, în cea
mai mare parte, aceea i cu cea pentru
Garmisch-Partenkirchen — se ramific aproape
de cap t — i trece pe la Waldshut i Pfeiffering.
Adrian locuia cam la jum tatea drumului ce
constituia inta c toriei noastre, a a c numai
noi ceilal i, adic Schwerdtfeger, Schildknäpp,
doamnele de la Paris, so ia mea i cu mine
ne-am întâlnit în ziua hot rât , c tre orele zece,
la tren, în gara mare din München. F Adrian
deocamdat , prima or a trecut str tând un i-
nut de es înc , i înghe at. Am mai în elat
timpul cu o gustare, sandvi uri i vin ro u
tirolez, aduse de so ia mea, iar Schildknäpp ne
cu s râdem, manifestând cu umor un zel
deosebit în a- i feri de ciupeli integritatea por iei.
"Nu ciupi i, f cea el, nu ciupi i din por ia
lunganului!" Mima i sublinia pofta lui fireasc
de mâncare, respectabil dintotdeauna, i era de
un comic irezistibil. Î i d dea ochii scânteietori
pe te cap, exclamând i plesc ind, mestecând un
sandvi cu limba. i, indubitabil, glumele sale
erau destinate în primul rând domni oarei
Godeau, care cu siguran c -i pl cea i lui tot
atât de mult cât i nou tuturor. Mafie ar ta de
minune în costumul de iarn de culoare verde
slinie cu benzi sub iri de blan maro i,
printr-o anumit asocia ie de idei — pur i
simplu pentru c tiam ce avea s urmeze —
sim eam o încântare privind f s m satur
ochii ei negrii de-un negru de smoal , de
rbune, i sclipirea vioaie de sub genele-i
sumbre.
La Waldshut, când Adrian se urc în tren,
salutat cu o exuberan de oameni bine dispu i,
am fost cuprins de o spaim stranie — dac
termenul spaim e totu i potrivit pentru
sentimentele mele. În orice caz, în ceea ce
sim eam era i spaim . De-abia acum îmi
deam seama c în compartimentul nostru
(chiar dac nu era propriu-zis un compartiment,
ci o sec iune a unui vagon de clasa a doua cu
culoar), adic într-un spa iu restrâns, ochii
negri, ochii alba tri i ceilal i ochi alba tri,
identici, adic seduc ia i indiferen a, emo ia i
sângele rece, se aflau laolalt sub ochii i i
laolalt vor r mâne toat ziua asta de excursie
care, deci, într-o anumit m sur , sta sub
semnul acestei constela ii, trebuia s stea poate,
pentru ca ini iatul s i dea seama, dac-o vrea,
de scopul adev rat al excursiei.
Printr-o coinciden a naturii, oportun de
altfel, dup venirea lui Adrian, peisajul începu s
capete m re ie i ap rur scânteind, fire te înc
în dep rtare, culmi înz pezite. Schildknäpp se
puse în valoare spunând pe nume cut rei sau
cut rei coame profilate la orizont. Alpii bavarezi
nu se pot f li cu gigan i superbi printre vârfurile
lor, dar, între pr stii împ durite i dep rt ri,
noi str team, p trundeam într-o splendoare
hibernal trufa i grav , înv luit în z pada
imaculat . Cerul îns era acoperit, amenin a a
ger i ninsoare i de abia c tre sear se lumin .
Aten ia noastr era absorbit mai mult de peisaj,
cu toate c Marie vorbea despre amintiri comune
de la Zürich, de la Tonhalle, despre Concertul de
vioar . Îl observam pe Adrian stând de vorb cu
fata. Luase loc în fa a ei, a ezat cum era între
Schildknäpp i Schwerdtfeger, în timp ce
tu ica, afabil , volubil , vorbea cu Hélène i
cu mine. Vedeam bine cum privindu-i ochii,
chipul, se str duia s nu fie indiscret. Albastrul
ochilor lui Rudolf înregistra aceast cufundare în
fascina ie, apoi dominarea, întoarcerea într-o
parte. Era o consolare, o desp gubire, faptul c
Adrian îl l ud dup aceea pe violonist, în fa a
Mariei, cu atâta insisten ? Cum ea se ab inea,
cu modestie, de la orice judecat asupra muzicii
în sine, nu s-a vorbit decât despre execu ie, i
Adrian declar cu emfaz c prezen a solistului
nu putea s -l împiedice a califica interpretarea
ca magistral , des vâr it , pur i simplu unic
— dup care mai ad ug , cu mult c ldur ,
câteva considera iuni, ba chiar cuvinte de
pre uire pentru evolu ia artistic a lui Rudi în
general i pentru viitorul lui, f îndoial
glorios.
Omagiatul se f cea c nu poate suporta s
asculte asemenea cuvinte i striga: "Hei, hei,
opre te-te!" asigurându-ne c maestrul
exagereaz îngrozitor, dar se f cuse ro u de
pl cere. Desigur c -i era agreabil s fie astfel
elogiat în fa a fetei, dar bucuria c laudele erau
rostite de-acele anume buze era v dit i ea, i
recuno tin a se manifest în m rturisiri de
admira ie pentru felul de a se exprima al lui
Adrian. Marie Godea îl auzise i citise despre
prezentarea fragmentar a Apocalipsei la Praga i
se interes de oper . Adrian se eschiv .
— S nu mai vorbim de aceste p cate ale
pio eniei, zise el.
Ceea ce trezi entuziasmul lui Rudi.
— P cate ale pio eniei! repet el, extaziat.
L-a i auzit? Ce limbaj! Cum tie s mânuiasc
vorbele! E formidabil, maestrul nostru.
i îl strânse pe Adrian de genunchi, cum îi
sta în obicei. F cea parte dintre oamenii ve nic
gata s ating ceva, s apuce de bra , de cot, de
um r. La fel proceda i cu mine i chiar i cu
femeile, c rora de multe ori gestul nu le p rea
dezagreabil.
La Oberammergau grupul nostru s-a plimbat
aproape peste tot prin mica i îngrijit localitate,
cu bizarele ei case rustice frumos împodobite cu
cioplituri în grinzi i la balcoane, casele
apostolilor, a Mântuitorului i a Sfintei Fecioare.
M-am desp it de prietenii no tri când ei por-
nir s urce pe Kalvarienberg din apropiere, i
m-am dus s închiriez, la un negustor cunoscut,
o sanie pentru plimbarea noastr . I-am reg sit,
pe cei ase, la prânz, la mas , la o osp rie cu
mesele a ezate în jurul unui ring de dans din
sticl luminat pe dedesubt, care în timpul
sezonului, în perioada reprezent rii Patimilor, cu
siguran c trebuia s fie în esat de str ini.
Acum, spre mul umirea noastr , nu era aproape
nimeni, numai dou mese ocupate, în afar de
cea la care edeam noi, i acelea ceva mai
departe, la marginea ringului de dans: La una,
edea un domn suferind, cu îngrijitoarea lui, o
lug ri din ordinul diaconeselor, iar la alta,
un grup venit pentru sporturi de iarn . Pe o
estrad scund , o orchestr de cinci persoane
cânta piese de salon, cu pauze mari, spre binele
tuturor. Ce cântau era prost, cum cântau, de
asemenea prost, a a c dup friptura de pas re,
Rudi Schwerdtfeger nu mai putu rezista i hot rî
s-arate ce poate, sau, cum scrie la Scriptur ,
i dezv luie steaua. i lu vioristului vioara
din mân , i dup ce o r suci pe toate fe ele s -i
stabileasc originea, se lans în câteva
improviza ii pe teme din concertul "lui", ca s ne
amuze. Muzican ii r seser cu gura c scat .
Îl întreb apoi pe pianist, un tân r cu privirea
obosit (desigur c i visase alt viitor decât
meseria lui de acum), dac poate acompania
Humoresca de Dvorak, i ne cânt pe scripca
omului încânt toarea bucat cu nenum ratele ei
diatonice, cu apogiaturile fermec toare, cu
elegantele duble-corzi, cu-atâta îndr zneal i
str lucire, încât literalmente smulse aplauzele
tuturor celor din local, ale noastre, ale meselor
vecine, ale muzica trilor stupefia i i chiar ale
celor doi chelneri.
În fond era o glum banal , ceea ce de altfel
Schildknäpp, gelos, se gr bi s -mi opteasc la
ureche, dar dramatic , fermec toare sau, într-un
cuvânt, "dr gu " în cel mai pur stil Rudi
Schwerdtfeger. Am stat mai mult decât avusesem
de gând, r sesem singuri în cele din urm , la
cafea i la un p ru de rachiu de gen ian , ba
chiar s-a i dansat pu in pe platoul de sticl ;
Schildknäpp i Schwerdtfeger le invitau pe rând
pe domni oara Godeau i pe draga mea Hélène la
Dumnezeu mai tie ce fel de dans, sub ochii
binevoitori a trei absten ioni ti. Afar ne a tepta,
de mult, sania, o sanie înc toare, cu doi cai i
cu destule cuverturi îmbl nite. Cum eu îmi
alesesem locul de lâng birjar, iar Schildknäpp
i puse în aplicare inten ia de a se l sa remorcat
pe schiuri (adusese vizitiul schiuri), ceilal i cinci
înc pur destul de comod. A fost partea cea mâi
reu it a programului zilei, dac facem abstrac ie
de faptul c ideea b rb teasc a lui Rüdiger a
sfâr it prost. B tut de vântul glacial provocat de
goana cailor, hurducat de asperit ile drumului,
primind în fa z pada spulberat , s-a ales cu o
ceal a abdomenului, unul din catarele lui in-
testinale epuizante, care l-au inut la pat zile
întregi. Dar asta a fost o nepl cere constatat de
abia mai târziu. În ce m prive te, ador s m
simt alunecând, bine încoto nat. în sunetul
înfundat al clopo eilor, prin aerul pur, tare,
înghe at, i pare-se c gustul meu era împ rt it
de to i. S -i tiu pe Adrian i pe Marie în spatele
meu, privind unul în ochii celuilalt, f cea s -mi
bat inima într-un amestec de curiozitate,
bucurie, grij i o n dejde fierbinte, adânc .
Linderhof, micul castel rococo al lui Ludwig al
II-lea, e a ezat între mun i i p duri, într-o
solitudine de o mare frumuse e. Mizantropia
monarhic nu i-ar fi putut g si un refugiu mai
feeric. Natural, cu tot entuziasmul generat de
magia peisajului, gustul manifestat de goana
constructiv a prin ului ce fugea de lume —
expresie a nevoii sale imperioase de a- i glorifica
propria regalitate — ne punea în oarecare
încurc tur . Am f cut o halt i, c uzi i de
cineva din personalul castelului, am str tut
"camerele de locuit", somptuos înc rcate, ale
acestei locuin e fanteziste, în care dementul î i
trecea zilele obsedat de ideea propriei sale
maiest i, ascultând muzica dirijat de von
Bülow i glasul vr jit al lui Kainz. În palatele
prin ilor, camera cea mai mare e de obicei sala
tronului. Aici nu exist . În schimb, se poate
vedea un dormitor ale c rui dimensiuni sunt
uria e în compara ie cu micimea camerelor de zi
i al c rui pat monumental, în at pe o estrad
i l sând impresia c -i scurt din cauza l imii
exagerate, e flancat de candelabre de aur, ca un
catafalc.
Am privit totul cu interesul cuvenit, chiar
dac uneori, când nu ne vedea cineva cl tinam
din cap, i ne-am continuat, sub un cer limpezit,
toria spre Ettal, care se bucur de o
frumoas reputa ie arhitectonic , datorit
stirii benedictinilor i a bisericii ei baroce.
Îmi amintesc c în timpul c toriei i dup
aceea, la hotelul cur el, a ezat peste drum de
sfântul a ez mânt, unde am cinat, s-a vorbit
îndelung despre persoana, cum se zice, a
"nefericitului" (de ce, la urma urmei, nefericit?)
rege, prin a c rui excentric atmosfer tocmai
trecusem. Discu iile n-au fost întrerupte decât de
vizitarea bisericii, i se reduceau în fond la o
controvers între Rudi Schwerdtfeger i mine
asupra a a-numitei nebunii, asupra incapacit ii
de guvernare, a detron rii lui Ludwig i punerii
lui sub curatel , ac iuni pe care eu, spre cea mai
mare surprindere a lui Rudi, le socoteam
nejustificate, o brutalitate filistin , explicabil i
prin anumite interese politice i de succesiune.
El, Rudi adic , împ rt ea opinia nu atât
popular , cât burghez i oficial , c regele
fusese, dup expresia lui, "tr snit de-a binelea",
iar darea lui pe mâna psihiatrilor i a gardienilor
i instituirea unei regen e cu mintea s toas ,
o necesitate inexorabil pentru ar — i nu
concepea cum ar mai putea exista controverse pe
chestiunea asta. Dup obiceiul s u, în asemenea
cazuri, adic atunci când se afla pus în fata unui
punct de vedere cu totul nou, îmi sfredelea cu
ochii lui alba tri, uguiindu- i indignat buzele,
tot timpul cât vorbeam," când ochiul drept, când
cel stâng. Trebuie s spun îns c , spre
surprinderea mea, îmi constatam o oarecare
locvacitate în materie, cu toate c pân atunci
nu m preocupase. G seam, în acela i timp, c
îmi formasem, f s -mi dau seama, o opinie
destul de hot rât asupra acestui subiect.
Demen a, explicam eu, ar fi o no iune destul de
neprecizat în sine, mânuit de micul burghez
dup plac, dup criterii dubioase. El stabile te
foarte lesne hotarul comport rii rezonabile în
imediata sa vecin tate, la marginea meschin riei
sale, i ceea ce trece pu in dincolo, e sminteal
curat . Or, felul de via regal, suveran,
înconjurat de devo iune, ferit aproape cu totul de
critic i r spundere, desf urându-se într-o
re ie ce justific un stil interzis particularului,
oricât de bogat, ofer înclina iilor spre fantastic,
nevoilor i fobiilor nervoase, pasiunilor i poftelor
stranii ale celui în cauz un teren de desf urare
a c rui folosire mândr i total cap u or
aspectul demen ei. C rui muritor, sub acest nivel
regesc, i-ar fi fost îng duit s i creeze pentru
sine, cum i-a fost lui Ludwig, solitudini aurite în
cele mai fermec toare col uri de splendoare a
naturii! Aceste palate sunt monumente ale
mizantropiei regale, e drept. Dar dac nu ne
poate fi îng duit s consider m simptom de
cire mintal faptul c un om de rând î i
evit , în general, semenii, de ce ne-ar fi acordat
aceast permisiune când mizantropia vrea s se
manifeste sub aspecte regale?
Dar ase savan i i faimo i doctori de nebuni
au stabilit oficial totala demen a regelui i au
declarat internarea lui necesar !
Au f cut-o, acei savan i docili, pentru c
tocmai în acest scop fuseser chema i, i ar fi
cut-o i f s -l fi v zut m car pe Ludwig, f
s -l fi "examinat" dup "metodele" lor, f s fi
schimbat o vorb cu el. De altfel, chiar i-o
discu ie cu regele despre muzic i poezie ar fi
fost, pentru acei burt -verde, dovada de nebunie.
Pe baza verdictului lor, l-au lipsit pe s rmanul
om, care f îndoial c nu era chiar în toate
min ile, dar nu era în nici un caz nebun, l-au
lipsit, zic, de dreptul de a dispune de sine, l-au
coborât la rangul de pacient psihiatric, l-au
închis într-un palat în mijlocul lacului, cu
clan ele u ilor de urubate i cu ferestrele prinse
în gratii. C n-a putut suporta asemenea via , ci
i-a c utat libertatea i moartea, târând cu el i
pe medicul temnicer, e un argument în favoarea
sentimentului lui de demnitate, iar nu un
diagnostic de nebunie. Un argument în favoarea
lui e i comportarea suitei sale, mergând cu
devotamentul pân la a fi gata s se bat pentru
el, i tot argument în favoarea lui e i iubirea
fanatic a popula iei rurale pentru "Kini" al ei,
dac ranii tia l-ar fit v zut, noaptea, singur,
învelit în bl nurile sale, în lumina tor elor,
zburând în sania de aur cu surugiii înainte, prin
mun ii s i, nu un nebun ar fi v zut, ci dup
inimile lor dârze, dar vis toare, un rege, iar dac
Ludwig ar fi izbutit s -noate peste lac, cum e
dit c avusese inten ia, l-ar fi ap rat cu furcile
i coasele împotriva medianei i a politicii.
Dar risipa lui extravagant era categoric
maladiv , i n-ar mai fi putut fi suportat ,
incapacitatea lui de a guverna reie ea limpede
din lipsa de voin de a guverna; regalitatea lui,
el i-o visa, dar refuza s o exercite dup norme
rezonabile, i în asemenea condi ii un stat nu
poate tr i.
Fleacuri , Rudolf, fleacuri! Un prim-ministru
ca lumea poate guverna un stat federal modern
chiar când regele-i prea sensibil ca s -i poat
suporta mutra lui i-a colegilor lui. Nu s-ar fi
pr dit ea, ara asta a Bavariei, chiar dac i
s-ar fi îng duit lui Ludwig micile lui fantezii de
solitar, iar extravaganta, la un rege, nu-nseamn
absolut nimic, sunt vorbe goale, pretexte,
în el torii. Banii au r mas tot în tar doar, i din
palatele lui de basm s-au îngr at zidarii i
poleitorii. i-afar de asta, castelele lui s-au
pl tit i parapl tit de mult, din taxele de intrare
încasate de la curio ii romantici ai celor dou
lumi. i noi am contribuit, ast zi, s
transform m sminteala lui într-o afacere bun ...
— Nu v în eleg, Rudolf! exclamai eu în
continuare. R mâne i cu gura c scat de mirare
la apologia mea, dar cel care are dreptul s se
mire sunt eu, s m mir de dumneata, i s nu
în eleg cum tocmai dumneata... vreau s spun ca
artist, într-un cuvânt, tocmai dumneata...
Îmi c utam cuvintele, s explic de ce trebuie
m mir tocmai de el, dar nu le g seam. M
încurcasem în propria mea locvacitate, pentru c
tot timpul aveam sentimentul c nu mi se
potrivea s sus in un punct de vedere în
prezen a lui Adrian. Ar fi trebuit s intervin el
— i cu toate astea era mai bine c-o f ceam eu,
pentru c m chinuia grija c-ar fi fost în stare
-i dea dreptate lui Schwerdtfeger. Trebuia s
evit un asemenea lucru, vorbind în locul lui, pen-
tru el, în spiritul lui cel adev rat, i dup toate
aparen ele Marie Godeau în acest sens în elesese
interven ia mea i m considera pe mine, cel
trimis de Leverkühn la ea în vederea zilei de azi,
drept purt torul lui de cuvânt. Pentru c , în timp
ce eu m montam, ea privea mai mult la
Leverkühn decit la mine — întocmai ca i cum
l-ar fi ascultat pe el, nu pe mine, a c rui
înfl rare trezea pe chipul lui un zâmbet
enigmatic, amuzat, departe de a m confirma ca
reprezentant incontestabil al lui.
— Ce-i aceea adev rul? f cu el în cele din
urm .
i repede Rüdiger Schildknäpp îi s ri în
ajutor, demonstrând c adev rul are aspecte
multiple i c într-un caz ca acesta aspectul
practic, medical-naturalist nu reprezenta poate
nivelul cel mai înalt, dar nici nu putea fi
înl turat ca lipsit de valabilitate. În concep ia
naturalist a adev rului, ad ug el, platitudinea
se amestec în mod straniu cu melancolia —
vorbele astea nu trebuiau luate ca un atac la
Rudolf "al nostru", el în orice caz nu-i un
melancolic, dar poate foarte bine caracteriza o
întreag epoc , aceea a secolului al XIX-lea,
epoc manifestând o clar tendin spre trist
platitudine. Adrian izbucni în râs — fire te, nu
pentru c era surprins. În prezen a lui aveai
totdeauna senza ia c toate ideile i punctele de
vedere care c tau glas în jurul s u erau
dinainte acumulate în el i c , ascultându-le
ironic, l sa fiec ruia obliga ia de a le formula i
ap ra. Se exprim speran a c tân rul secol al
XX-lea avea s dezvolte o stare de spirit mai ele-
vat , de o intelectualitate mai luminoas . Apoi
discu ia începu s lâncezeasc , s se f râmi eze
în specula ii pe seama eventualelor simptome în
acest sens. Începu s se lase o oboseal
general , urmarea atâtor ceasuri de mi care în
aerul înghe at de munte. Mersul trenurilor î i
spuse i el cuvântul, chemar m vizitiul, i pe un
cer superb înstelat, sania ne duse pân la gara
mic pe al c rei peron a teptar m trenul de
München.
toria spre cas a fost lini tit , în parte i
din considera ie pentru somnolen a m tu icii.
Din timp în timp, Schildknäpp conversa, cu glas
domol, cu nepoata; eu, de vorb cu
Schwerdtfeger, c utam s m asigur c nu se
sup rase, iar Adrian vorbea cu Hélène despre
lucruri obi nuite. Împotriva tuturor prevederilor
— dar pe mine faptul m-a mi cat i m-a bucurat
— el n-a coborât la Waldshut, n-a vrut s fie
lipsit de pl cerea de a conduce doamnele din
Paris înd t la München, i apoi pân acas . La
gara mare, noi ceilal i ne-am luat r mas bun de
la ei i ne-am v zut de drum, în timp ce Adrian a
condus pe m tu i nepoat cu un taximetru
pân la u a pensiunii din Schwabing — act
curtenitor, denotând pentru mine dorin a lui de
a petrece ultimele clipe ale zilei numai în
tov ia ochilor negri.
S-a înapoiat în modesta lui sih strie de abia
cu obi nuitul tren de unsprezece,
încuno tin ându-l de departe, cu fluierul lui
supraacut, pe Kaschperl-Suso, care se învârtea
vigilent prin curte.
 XLI

Dragi cititori i prieteni plini de simpatie, —

merg mai departe cu povestirea mea. Germania
se n ruie, se pr de te, sub mormanele de
ruine ale ora elor ei obolanii se-mbuib din
cadavre, bubuitul tunurilor ruse ti se rosto-
gole te spre Berlin, trecerea Rinului de c tre
anglo-saxoni a fost un joc de copii; i pare-se,
aici, la voin a du manului s-a unit i voin a
noastr , tocmai ca s u ureze treaba; s-apropie
sfâr itul, sfâr itul s-apropie, r sare, se-nal , se
pr vale peste tine, locuitor al p mântului stuia
— dar eu merg mai departe cu povestirea mea.
Ce s-a întâmplat între Adrian i Rudolf
Schwerdtfeger la numai dou zile dup excursia
relatat i r mas memorabil pentru mine, ce
s-a întâmplat i cum s-a întâmplat — eu tiu,
chiar dac mi s-ar obiecta de zece ori c nu se
poate s * tiu pentru c n-am fost de fa . Nu,
n-am fost de fa . Dar ast zi este o realitate
sufleteasc , a a c am fost de fa , deoarece pe
cel care a tr it i a retr it o asemenea poveste,
a cum am tr it-o i retr it-o eu pe asta,
intimitatea însp imânt toare implicat îl face
martor ocular i auditiv chiar i al celor mai
inuite faze.
Adrian i-a telefonat tovar ului s u din
toria în Ungaria s vin la Pfeiffering. Îl rug
vin cât se poate de repede, chestiunea ce
urma s o discute cu el fiind urgent . Rudolf
totdeauna venea imediat. Chemarea îi fusese
cut la zece diminea a — în orele de lucru ale
lui Adrian, eveniment excep ional în sine — i la
patru dup -amiaza violonistul era acolo. În
aceea i sear urma s cânte într-un concert în
abonament al orchestrei Zapfenstosser, fapt
care-i sc pase complet lui Adrian.
— Porunca! f cu Rudolf. Ce s-a întâmplat?
— Da, da, î i spun, r spunse Adrian.
Principalul e c ai venit. M bucur s te v d, mai
mult chiar decât de obicei. S nu ui i asta.
— Va fi un fundal de aur pentru tot ce vei
avea a-mi spune, replic prompt Rudolf, cu o
surprinz tor de dr gu întors tur de fraz .
Adrian propuse o plimbare, se vorbe te mai
bine mergând. Schwerdtfeger se declar de
acord, m rturisindu- i regretul c nu-i r mâne
mult timp disponibil, trebuind s fie la gar la
trenul de ase, s nu lipseasc de la datorie.
Adrian se b tu cu palma peste frunte i se scuz
de nesocotin a lui. Poate c -l va în elege mai
or, dup ce va asculta ce are a-i spune.
Vremea se muiase. Z pada aruncat cu
lopata la marginea drumului se topea i se
scurgea, noroiul era ca un terci. Cei doi prieteni
purtau galo i. Rudolf nici nu apucase s i
scoat scurta de blan , iar Adrian î i îmbr case
paltonul din p r de c mil , cu cordon. Se
îndreptar spre iaz i apucar de-a lungul
malului. Adrian se interes de programul din
seara aceea. Tot întâia de Brahms ca pièce de
résistance? Iar Simfonia a zecea? Ei, bucur -te,
în Adagio ai de spus lucruri care te pun în
valoare. Apoi îi povesti cum el, ca b iat, cu mult
înainte de a fi aflat despre existen a lui Brahms,
imaginase un motiv aproape identic cu tema
profund romantic a cornului din ultima parte,
e-adev rat, f artificiul ritmic, optimea
punctat dup aisprezecime, dar melodic exact
în acela i spirit.
— Interesant, zise Schwerdtfeger.
Ei, i excursia de sâmb ? Se amuzase?
Ceilal i, ce credea, se amuzaser i ei?
— Nici c-ar fi putut s ias mai bine, declar
Rudolf. E sigur c to i vor p stra despre ziua
aceea o amintire încânt toare, cu excep ia lui
Schildknäpp, care se îmboln vise i era la pat. E
totdeauna prea ambi ios în compania doamnelor.
De altfel, el, Rudolf, n-avea nici un motiv de
îng duin , pentru c Rüdiger fusese destul de
impertinent în ce-l prive te.
— tie c -n elegi de glum .
— Chiar a a i e. Dar nu trebuia s m mai
frece i el, dup ce Serenus m cople ise cu
fidelitatea lui regalist .
— E profesor, las -l s dea lec ii i s
corecteze.
— Cu cerneal ro ie, da. Dar amândoi îmi
sunt acum perfect indiferen i din moment ce eu
sunt aici i tu ai ceva s -mi spui.
— A a-i. i pentru c vorbim despre excursie,
suntem chiar în tem — o tem în care ai putea
acum s m îndatorezi foarte.
— S te îndatorez? Da?
— Spune-mi, ce p rere ai despre Marie
Godeau?
— Despre Godeau? C place tuturor, c e
cut s plac . I i place i ie, nu?
— Îmi place nu-i chiar cuvântul potrivit.
Trebuie s i m rturisesc c , înc de la Zürich,
preocup destul de serios, c -mi va fi greu s
consider întâlnirea cu ea drept un simplu episod,
gândul s-o las în curând s plece i s n-o
mai rev d poate niciodat mi-e greu de suportat.
Am sentimentul c-a vrea, c-ar trebui s-o v d
întruna, s-o am întruna lâng mine.
Schwerdtfeger se opri i-l privi pe cel ce
rostise aceste cuvinte, întâi într-un ochi, apoi în
cel lalt.
 — Cu-adev rat? zise el, reluând mersul i
plecând capul.
— Cu-adev rat, confirm Adrian. Sunt
convins c tu nu te superi de încrederea
acordat . Tocmai în asta const încrederea, c
simt sigur de ea.
— Po i fi sigur, murmur Rudolf. i Adrian
relu :
— Prive te lucrurile omene te. Sunt aproape
un om în vârst , am aproape patruzeci de ani.
Tu, ca prieten, po i oare s -mi dore ti s -mi
petrec tot restul vie ii în sih stria asta? Zic,
socote te-m o simpl fiin omeneasc , c reia i
s-ar putea întâmpla — nu f oarecare
îngrijorare la gândul c-ar fi putut sc pa
momentul, c s-ar putea s fie prea târziu — s
simt nevoia unui c min mai cald, a unei
tovar e de via cu care s se potriveasc , în
în elesul cel mai des vâr it al cuvântului, într-un
cuvânt, s simt nevoia unei ambian e mai
omene ti, — nu de dragul tihnei i al unui
ternut mai moale, ci* mai presus de toate, pen-
tru c sper s g seasc , în felul acesta, mari
posibilit i pentru pofta lui de lucru, pentru
puterea lui de lucru i pentru con inutul uman
al viitoarei sale opere.
Schwerdtfeger t cu vreme de câ iva pa i, apoi
rosti deprimat:
— De cinci ori ai spus cuvântul om i
omenesc. Am num rat. Vorbe ti deschis, î i
spund deschis: Mi se strânge inima când
pronun i cuvântul acesta, când îl folose ti în
raport cu tine. E de necrezut cât de nepotrivit, da
— i cât de ru inos sun , ie it din gura ta.
Scuz -m c ti-o spun! A fost inuman , muzica
ta, pân acum? Atunci î i datoreaz m re ia
inumanit ii ei. Iart -mi naivitatea observa iei!
N-a vrea s-aud muzic de-a ta din inspira ie
omeneasc .
— Nu? N-ai vrea, n-ai vrea deloc? Dar de
cântat, i-a pl cut s-o cân i, de trei ori, în fa a
lumii? i-a pl cut s i fie dedicat ? tiu c n-ai
avut inten ia s -mi spui lucruri crude. Dar nu
se ti c -i crud s m faci s aflu c eu numai
din neomenie sunt ceea ce sunt, i c omenia
nu-mi st bine? Crud i nesocotit — nu din
nesocotin vine oare totdeauna cruzimea? C
n-am nimic de-a face cu omenia, c nici nu
trebuie s am, vine s mi-o spun unul care, cu
o r bdare demn de admira ie, m-a convertit la
omenie i la tutuire, unul la care, pentru prima
oar în via a mea, am g sit c ldur omeneasc .
— Se pare c a fost o solu ie temporar .
— S presupunem c a fost. S presupunem
a fost un fel de încercare prealabil , implicit o
treapt de acces spre omenie, ar pierde cu asta
ceva din valoare? A fost în via a mea unul a c rui
inimoas perseverare a triumfat — s-ar putea
zice: a triumfat împotriva mor ii, a eliberat
omenescul din mine, m-a înv at fericirea. Poate
nu se va afla nimic despre asta, nu va sta
scris în nici o biografie. Dar înseamn oare c
meritul s u va fi diminuat, c i se va mic ora
cinstea ce i se cuvine?
— Tu tii s -ntorci lucrurile, s le faci
gulitoare pentru mine.
— Nu-ntorc nimic, le spun a a cum sunt.
— În fond nu e vorba de mine, ci de Marie
Godeau. Pentru ca s-o vezi întruna, ca s-o ai
întruna lâng tine, cum zici, trebuie s-o iei de
nevast .
— Asta-i dorin a, speran a mea.
— Ah! Ea tie ceva?
— Mi-e team c nu. Mi-e team c nu
dispun de mijloacele de expresie necesare s -i
comunic sentimentele i n zuin ele mele — mai
ales în societatea altora, în fa a c rora m jenez
fac pe curtezanul, pe amorezul ridicol".
— De ce nu-i faci o vizit ?
— Pentru c -mi repugn s dau peste ea f
veste cu m rturisiri i propuneri despre care
Marie, din cauza stâng ciei mele, probabil c
n-are nici cea mai mic idee. În ochii ei nu sunt
înc decât solitarul interesant. Mi-e team s
nu- i piard cump tul, mi-e team s nu
spund — poate prematur, dar negativ.
— De ce nu-i scrii?
— Pentru c scriindu-i, a pune-o, probabil,
i mai r u în încurc tur . Ar trebui s -mi
spund , dar nu tiu dac -i om de condei. Cât
osteneal ar trebui s i dea ca s m menajeze,
dac-ar trebui s spun nu. i cât m-ar durea
menajamentele ei trudite! M sperie i caracterul
abstract al unei asemenea coresponden e — m
gândesc c-ar putea deveni periculos pentru
fericirea mea. Nu mi-e agreabil s mi-o imaginez
pe Marie, singur , numai cu ea îns i,
neinfluen at de prezen a nim nui — a vrea s
spun mai bine: de mijloace personale de
persuasiune —r spunzând în scris rândurilor
mele. Vezi bine, mi-e team de atacul direct, dar
i de varianta epistolar mi-e team .
— i-atunci, ce variant vezi?
— i-am spus doar c în aceast chestiune
grea tu mi-ai putea face un mare serviciu. A
vrea s te duci tu la ea.
— Eu?
— Tu, Rudi. i s-ar p rea chiar atât de
absurd dac marele serviciu f cut — sunt tentat
spun: pentru mântuirea mea sufleteasc —
l-ai întregi, serviciul acesta, pe care posteritatea
îl va ignora sau poate c nu-l va ignora, luând
rolul de mediator, de t lmaci între mine i via ,
de mijlocitor între mine i fericire? Asta-i o idee
de-a mea, o inspira ie ce vine numai
compunând. Totdeauna trebuie s presupui, din
capul locului, c o astfel de inspira ie nu-i chiar
cu totul i cu totul nou . Ce poate fi absolut nou
când e vorba de note? Dar a a cum apare aici, în
locul sta, în acest ansamblu, în aceast lumin ,
s-ar putea totu i ca uri lucru existent s par
nou, s fi c tat via nou , ca s zic a a,
original , unic .
— Nu de noutate îmi pas mie. Ce spui tu e
destul de nou ca s m uluiasc . Dac te-n eleg
bine, trebuie s-o pe esc pe Marie pentru tine, s -i
cer mâna în numele t u?
— M-ai în eles bine — nici n-ai fi putut s
gre ti. Faptul c-ai priceput u or dovede te c
lucrul e firesc.
— G se ti? De ce nu-l trimi i pe Serenus al
u?
— Vrei, desigur, s faci haz pe spinarea lui
Serenus. Te amuz , pesemne, s i-l imaginezi pe
Serenus al meu în ipostaza de mesager al iubirii.
Nu mai mult decât adineaori vorbisem despre
anume impresii personale — presiuni personale
— care n-ar trebui s lipseasc din jurul fetei în
momentul când ar fi s ia o hot râre. Nu te mira
dac -mi închipui c mai u or ar apleca urechea
la vorbele tale decât la ale unui mesager atât de
grav i de ponderat ca Serenus.
— Nu glumesc, Adri, i nici nu-mi arde de
glume, dac nu de altceva, atunci pentru c
treaba asta m mi , îmi d un oarecare
sentiment de solemnitate, din cauza rolului ce
vrei s m faci s -l joc în via a ta, i chiar în fa a
posterit ii. Am întrebat de Serenus pentru c -i
prietenul t u de mult mai mult vreme decât
mine...
— Da, de mai mult vreme.
— Bun, va s zic numai de mai mult vreme.
Dar nu te gânde ti c tocmai acest "numai" îi
ureaz lui sarcina, îl face mai potrivit?
— Ascult , ce-ar fi dac-am termina odat de
vorbit despre el? în ce m prive te, eu nu-l v d
amestecându-se în chestiuni de dragoste. Eu ie
i-am f cut confiden e, nu lui, tu e ti cel ce tie
tot, c ruia, cum se spunea pe vremuri, i-am
deschis cartea inimii mele la paginile marilor se-
crete. Dac tu porne ti acum spre ea, las-o s le
citeasc , poveste te-i despre mine, vorbe te-m
de bine, dezv luindu-i cu grij sentimentele mele
pentru ea i n zuin ele vie ii mele, atât de strâns
legate de aceste sentimente! Cu blânde e i
voio ie, cu dr enia ta obi nuit , încearc s
afli de la Marie dac — ei, da, dac-ar putea s
iubeasc ! Vrei? Nu-i nevoie s -mi ob ii
asentimentul ei definitiv, o, nu, deloc. Dac i
închei misiunea aducându-mi pu in speran ,
mi-e de-ajuns. Dac la întoarcere îmi po i spune
gândul de a- i împ i via a cu mine nu-i e
chiar insuportabil, nu i se pare oribil — atunci
vine rândul meu, atunci m duc eu însumi s
vorbesc cu ea i cu m tu ica ei.
saser Rohmbuhel în stânga lor i treceau
printr-o p durice de molif i, dincolo de deal, i de
pe ramuri picura. Apucar pe drumul de la
marginea satului, care-i aducea înapoi, acas .
Când i când întâlneau câte-un gospodar sau
ran care-l saluta pe chiria ul de-atâ ia ani al
casei Schweigestill, adresându-i-se pe nume.
Merser o vreme în t cere, apoi Rudolf relu
vorba:
— C are s -mi vin u or s te vorbesc de
bine acolo, po i s m crezi. Cu-atât mâi u or,
Adri, cu cât tu ai vorbit atât de frumos despre
mine în fa a ei. Dar vreau s fiu foarte sincer cu
tine — sincer cum ai fost i tu cu mine. Când
m-ai întrebat ce cred despre Marie Godeau, i-am
spuns de îndat c , desigur, place, trebuie s
plac , tuturor. Vreau s i m rturisesc acum c
în r spuns exista mai mult decât se pare la
prima vedere. N-a fi f cut-o niciodat , dac tu,
cum te-ai exprimat cu-atâta poezie vetust , nu
m-ai fi pus s citesc în cartea inimii tale.
— Sunt sincer ner bd tor s i aud
rturisirea.
— De fapt ai i auzit-o. Fata — ie nu- i place
termenul sta — tân ra atunci, Marie, nu mi-e
nici mie indiferent — i când spun c nu mi-e
indiferent , iar i nu spun tot ce trebuie. Fata
asta-i, cred, tot ce mi-a fost dat s v d mai
dr la , mai seduc tor ca femeie. Înc de la
Zürich — cântasem — pe tine te cântasem, i-am
fost cald i receptiv — m fermecase. i aici — tu
tii foarte bine, excursia eu am propus-o, i între
timp, asta n-o tii, am i v zut-o, am fost la ceai
la ele, la "Pensionul Gisella", ne-am amuzat
teribil... Repet, Adri, î i pomenesc de astea numai
din cauza convorbirii noastre de azi, numai de
dragul sincerit ii reciproce...
O vreme Leverkühn t cu. Apoi, cu o voce
vibrând ciudat, echivoc, cu subîn elesuri, zise:
— Nu, asta n-am tiut. N-am tiut nici de
sentimentele tale i nici de ceai. E ridicol, dar
s-ar p rea c am uitat c i tu e ti f cut din
carne i sânge, c nu e ti protejat printr-un
înveli de azbest împotriva farmecului, gra iei i
frumuse ii. Va s zic , o iube ti i tu sau, s
spunem, e ti îndr gostit de ea. S te întreb îns
un singur lucru. A a cum stau lucrurile,
inten iile noastre se ciocnesc? Vrei s-o rogi s i
fie so ie?
Schwerdtfeger p ru s reflecteze. Zise:
— Nu. La asta nu m-am gândit înc .
— Nu? Te-ai gândit cumva s-o seduci?
— Cum vorbe ti, Adrian! Nu vorbi a a! Nu,
nici la asta nu m-am gândit.
— Ei, atunci, d -mi voie s i spun c
rturisirea ta sincer i l udabil nu numai c
nu m va determina s renun la rug mintea
mea, ci m face s st rui i mai mult.
— Ce vrei s spui?
— Uite ce vreau s spun. M-am gândit la tine
pentru aceast solie a dragostei, pentru c vei fi
mult mai in elementul t u decât, s zicem,
Serenus Zeitblom. Pentru c din tine eman ceva
ce lui îi lipse te, un element pe care eu îl
consider favorabil dorin elor i speran elor mele.
Asta, în orice caz. Dar, într-o anumita m sur ,
împ rt ti sentimentele, f îns , dup câte
spui, s -mi împ rt ti i inten iile. Tu vei da
glas propriilor tale sim iri — pentru mine i
pentru inten iile mele. E imposibil s -mi
imaginez un emisar mai potrivit, mai de dorit.
— Dac-o iei sub aspectul sta...
— S nu crezi c o iau numai sub aspectul
sta! O v d i sub aspectul sacrificiului, i ai
într-adev r dreptul s -mi pretinzi s-o v d astfel
Pretinde-o! Pretinde-o cu toat insisten a! Pentru
ar însemna c iei sacrificiul drept sacrificiu, i
-l vei face! îl vei face în spiritul rolului ce-l joci
în via a mea, al meritelor câ tigate,
dezv luindu-mi propria-mi fire omeneasc , i
lucrul acesta poate c v r mâne o tain pentru
posteritate, dar poate c nu. Promi i?
Rudolf r spunse:
— Da, m voi duce, i m voi str dui pentru
tine cât voi putea mai bine.
— O s i strâng mâna la plecare, f cu
Adrian. Ajunseser acas i lui Schwerdtfeger îi
mai r mase
timp s ia, împreun cu prietenul s u, o mic
gustare în odaia cu Victoria de la Samothrake.
Gedeon Schweigestill înh mase i, cu toat
rug mintea lui Rudolf s nu se deranjeze, Adrian
lu loc în bri aceea cu arcurile tari, s -l
conduc la gar .
— Nu. A a se cuvine, mai ales de data asta,
a se cuvine, neap rat, zisese Leverkühn.
Trenul, un personal destul de cumsecade ca
opreasc i la Pfeiffering, intr în sta ie, i
prin fereastra deschis a vagonului î i strânser
mâna!
— Nici o vorb , zise Adrian. F cât po i mai
bine! Dr gu !
Înainte de a se îndrepta spre ie ire, ridic
mâna. Pe c torul de care se desp ea n-avea
-l mai vad niciodat . Mai primi de la el o
scrisoare — i nu-i r spunse.

XLII

Zece, unsprezece zile mai târziu, când m-am

dus din nou la Leverkühn, scrisoarea îi ajunsese
în mân i îmi împ rt i hot rârea categoric de
a o l sa f r spuns. Era palid, f cea impresia
unui om care primise o grea lovitur — impresie
accentuat de faptul c o tendin mai veche a
lui, de a merge cu capul i torsul pu in aplecat
într-o parte, devenise mai pronun at . Era
totu i, sau se f cea c este, perfect calm, rece
chiar, i aproape c p rea s simt nevoia de a
se scuza fat de mine de faptul c privea de sus
aceast tr dare, cu degajare, cu gestul lui de a
ridica din umeri.
— Cred c nu te-ai a teptat de la mine la
izbucniri de indignare moral i de furie. Un
prieten necredincios. Bun, ei i? Asta-i lumea, nu
pot revolta împotriva ei. E-amar, într-adev r,
i te-ntrebi in cine s mai crezi, când dreapta ta
se-ntoarce i te love te-n inim . Dar, ce vrei,
a-s prietenii în ziua de azi. Cu ce m-am ales eu
e ru inea — i sentimentul c merit o b taie.
L-am întrebat de ce trebuia s -i fie ru ine.
— De comportarea mea atât de neroad încât
îmi aminte te de b ie elul care de bucurie c
sise un cuib de p rele i-l arat unui coleg de
coal , i acesta se duce i î-l terpele te.
Ce-i puteam r spunde alta decât:
— Doar n-ai vrea s spui c încrederea-i un
cat i o ru ine. Ho ului s -i fie ru ine!
De-a fi putut r spunde cu mai mult
convingere re-
pro urilor pe care i le f cea! La drept vorbind
îns , în forul meu interior eram de acord cu el,
pentru c atitudinea lui, cu toat acea punere în
scen , cu trimiterea unui mesager, cu pe irea
prin interpus i alegerea acestuia tocmai în
persoana lui Rudolf, mi se p rea c utat , artifi-
cial , reprobabil , i n-aveam decât s m
imaginez trimi ând Hélènei mele, în loc de a-i
vorbi eu însumi, un prieten seduc tor, s -i
spun el ce-i în inima mea, pentru ca s -mi dau
seama de toat enigmatica absurditate a pro-
cedeului s u. Dar la ce bun s -i mai zgând r
remu rile — dac remu ri erau în ceea ce
zbea din cuvintele sale, din gesturi ? Pierduse
dintr-o dat i prieten, i iubit , din vina lui, nu
se putea spune altfel — dac-ar fi existat
certitudinea, dac-as fi avut eu certitudinea c
aici era vorba de o vin în în elesul unui pas
gre it f cut incon tient, o nesocotin cu urm ri
fatale! Dac nu mi s-ar fi insinuat în minte, din
ce în ce mai insistent, b nuiala c , într-o
oarecare m sur , el prev zuse cele ce aveau s
se întâmple i c , toate, din voia lui se
împliniser ! îi puteai atribui lui, încercând s
râma serios totodat , gândul c ceea ce "emana"
Rudolf, incontestabilul s u farmec erotic, va
putea fi f cut s ac ioneze, s cucereasc , pentru
el, pentru Adrian? i-era îng duit s crezi c
Leverkühn construise pe o asemenea temelie?
Uneori se înfiripa în mine b nuiala c Adrian,
care l sase impresia c cere celuilalt un
sacrificiu, se alesese pe sine drept veritabil
jertf — c din dorin a de renun are, de repliere
în sih stria sa, cu bun tiin al turase cele ce
se cuveneau s stea al turea. Dar o asemenea
idee îmi sem na mai mult mie decât lui. Mie mi
s-ar fi potrivit una ca asta, i pre uirii mele
pentru el; o aparent gre eal , o a a-zis prostie,
cum e cea atribuit lui, pornit numai din
abnega ie, din duio ie, din durere! Evenimentele
aveau s m pun fa -n fa cu un alt adev r,
mai dur, mai rece, mai fioros decât e-n stare firea
mea blajin s suporte f s -ncremeneasc de
groaz — un adev r f martor i dovad , mut,
doar z rit de mine în privirea lui fix i care în
mu enie va r mâne pecetluit, pentru c nu eu
sunt omul s -l pot rosti.
Sunt convins c Schwerdtfeger, în m sura în
care î i putea da seama, se dusese la Marie
Godeau cu cele mâi bune i cinstite inten ii. Dar
tot atât de cert e c aceste inten ii se rezemau pe
un fundament fragil, c erau amenin ate,
dinl untru, de ubrezire, de disolu ie, de total
transformare. Ceea ce-i vârâse Adrian în cap,
despre importan a pe care el, Rudolf, o avea în
via a prietenului s u i omenescul ei, nu era de
natur s r mân f efect asupra vanit ii lui;
o stimula chiar, i acceptase interpretarea, abil
insinuat , c actuala lui misiune în aceast
importan î i avea r cina. Dar, împotriva
acestor inten ii, ac ionau acum gelozia jignit de
schimbarea de sentimente la cel cucerit, cât i
faptul c acum nu-i mai era bun decât drept
mijloc i instrument, i eu cred c în ascuns
Rudolf se sim ea liber, vreau s spun c nu se
socotea legat s r spund cu credin unei
necredin e egoiste i exigente. Pentru mine,
lucrul acesta era destul de clar. Tot atât de clar
îns era c a umbla pe c rile dragostei pe
seama altuia era o treab plin de ispite — mai
ales la un fanatic al flirtului, la care con tiin a c
era vorba de flirt sau de ceva asem tor trebuia
aib un efect de relaxare a constrângerilor
morale.
Se îndoie te cineva c a fi în stare s
reproduc cuvânt cu cuvânt cele ce s-au petrecut
între Rudolf i Marie Godeau, a a cum am
reprodus dialogul de la Pfeiffering? Se îndoie te
cineva "c-am fost de fa "? Gândesc c nu. Dar
mai gândesc c o expunere am nun it a
evenimentului nu mai e nim nui necesar , sau
car de dorit. Toat lumea va fi, cred, de acord
sfâr itul funest, oricât de amuzant va fi fost
începutul — pentru al ii, nu pentru mine — n-a
fost rodul unei singure întrevederi. A fost ne-
cesar i o a doua, inevitabil chiar, dat fiind
maniera în care Marje îl concediase pe Rudolf
dup prima. La intrarea în micul vestibul al
pensiunii, Rudolf a dat cu ochii întâi de tante
Isabeau. A întrebat de nepoata ei i a rugat-o s -i
îng duie s schimbe cu ea câteva cuvinte intre
patru ochi, misiune primit din partea unui al
treilea. B trâna doamn , cu un zâmbet iret,
tr dând îndoiala în ce prive te existen a acelei
ter e persoane, îi f cu semn s intre în salonul ce
servea i de camer de lucru. Rudi intr la Marie,
i ea îl primi voioas , dar i surprins , avu aerul
vrea s-o anun e pe m tu a sa, ceea ce
oaspetele, spre surprinderea ei i mai mare,
pu in amuzat chiar, declar c -i de prisos.
Tante Isabeau tia de prezen a lui i va ap rea i
ea îndat ce va fi terminat cu expunerea unei
foarte importante, serioase i frumoase
probleme. Ce-i r spunse ea? Desigur, formula
cea mai banal . "Sunt într-adev r curioas s
aflu" sau cam a a ceva. i c -l roag s fie atât
de amabil s ia loc.
Trase un scaun al turi la plan et i se
ez . Nimeni nu va putea spune c i-a c lcat
cuvântul. i l-a inut. Cinstit. A vorbit despre
Adrian, despre importan a lui, despre valoarea
lui impresionant i cum publicul numai cu greu
i d dea seama de acest lucru, despre admira ia
i devo iunea lui, a lui Rudolf, pentru omul
extraordinar. i vorbi despre Zürich, despre
întâlnirea din casa Schlaginhaufen, despre
excursia din mun i. Îi dezv lui c prietenul s u o
iube te — dar cum se face a a ceva? Cum te
por i când vrei s dezv lui unei femei dragostea
altui b rbat ? Te apropii de ea? O prive ti în
adâncul ochilor? Îi iei mâna rug tor, spunându-i
c-ai fi fericit s-o încredin ezi unui al treilea? Eu,
unul, nu tiu.
Ce-am avut eu de transmis n-a fost decât o
invita ie la o excursie, nu o propunere de
torie. Tot ce tiu e c Marie i-a tras repede
mâna din strânsoarea lui, sau poate din poal
unde i-o l sase în voie, c o ro ea fugar i-a
aburit un moment paloarea meridional a
obrajilor, i c râsul din tenebrele ochilor ei
disp ruse. Îl întreb dac în elesese bine, dac
Rudolf venise s-o cear în c torie din partea
domnului doctor Leverkühn. Da, r spunsese
Rudolf, a a era, o f cea din datorie i din
prietenie. Îl rugase Adrian, dintr-un sentiment de
delicate e, i el socotise c nu-i era îng duit s
refuze. R spunsul ei, v dit rece, ironic, n-a fost
de natur s -i mic oreze încurc tura. De abia
acum î i d du Schwerdtfeger seama cât de neo-
bi nuit era situa ia, rolul s u, i interveni i
teama ca nu cumva demersul f cut s implice i
ceva jignitor pentru ea. Atitudinea fetei,
comportarea sa absolut stranie, îl însp imânt ,
dar în acela i timp îi d dea i o bucurie ascuns .
Se mai str dui, uri r stimp, bâlbâind s i
justifice comportarea. Nu putea ti, îi spusese
Rudi, cât era de greu a refuza ceva acestui om.
i-n afar de asta, se sim ise, într-o oarecare
sur , responsabil de cotitura produs de
acest sentiment în via a lui Adrian, pentru c el,
Rudolf, fusese cel care-l determinase la c toria
în Elve ia i prilejuise deci întâlnirea cu Marie.
Lucru destul de bizar, Concertul pentru vioar îi
fusese dedicat lui, dar finalmente servise drept
mijloc de a-l pune pe compozitor în prezen a ei.
O rug s -l în eleag , s vad c sentimentul
acela de responsabilitate contribuise în mare
sur la a-l convinge s accepte dorin a lui
Adrian.
i din nou mâna ei se retrase brusc când
Schwerdtfeger încerc s-o ia într-a sa, în timp ce
o ruga s -l în eleag . Marie îi r spunse cele ce
urmeaz . Îi r spunse s nu se mai osteneasc ,
pentru c nu era deloc important ca ea s
în eleag rolul ce i-l asumase. Îi p rea r u c
trebuie s dezam geasc speran ele sale amicale,
dar dac , bineîn eles, nici ea nu r sese
neimpresionat de personalitatea celui ce-l
trimisese, sentimentele de respect pe care i le
purta n-aveau nimic comun cu sentimentele
ce-ar fi trebuit s constituie fundamentul unei
uniuni în favoarea c reia Rudolf pledase cu atâta
elocven . Cuno tin a cu doctorul Leverkühn
fusese o cinste i o pl cere dar, din nefericire,
spunsul pe care trebuia s i-l dea acum
excludea, desigur, orice viitoare întâlnire —
pentru c întâlnirea ar fi fost penibil . Regreta
sincer c aceast schimbare în starea de lucruri
îl include i pe mesagerul i mandatarul unor
dorin e irealizabile, F îndoial c dup cele
întâmplate va fi mai bine, le va fi mai u or, s nu
se mai vad . i acum trebuia s -i spun
prietene te r mas bun: "Adieu, monsieur!"
El o implor : "Marie!" Dar ea avu doar o
expresie de uimire auzindu-se chemat pe nume,
i repet cuvintele de r mas bun, a c ror
inflexiune parc o am i eu în ureche: "Adieu,
monsieur!"
Schwerdtfeger plec — plouai în aparen ,
dar l untric exaltând de fericire. Ideea lui Adrian
cu c toria se dovedise a fi exact ceea ce fusese
din capul locului, o absurditate, i Marie îi luase
lui, lui Rudolf, în nume de r u c admisese s i-o
transmit — fusese fermec tor de susceptibil în
problema asta. Nu se gr bi s -l informeze pe
Adrian despre rezultatul demersului — bucuros
m rturisindu-i cinstit atrac ia ce o sim ea
pentru farmecele fetei, se salvase! Ce se apuc
Rudi s fac , fu s ia o fil de hârtie i s
ticluiasc o scrisoare domni oarei Godeau,
spunându-i c "Adieu, monsieur!" al ei nu-l l sa
nici s tr iasc , nici s moar i c trebuia, era o
chestiune de via i de moarte, s-o mai vad o
dat , s -i pun întrebarea pe care i-o adresa de
pe acum din adâncul sufletului: Nu în elegea
oare c un b rbat, din pre uire pentru altul, î i
poate sacrifica propriile sale sentimente, poate
trece peste ele, devenind avocatul dezinteresat al
dorin elor celuilalt? i iar i, nu în elegea ea c
sentimentele, dominate din fidelitate, sugrumate,
trebuiau s izbucneasc liber, triumf toare,
îndat ce se v dea c celuilalt nu-i r sese
absolut nici o perspectiv ? i î i cerea iertare
pentru tr darea comis împotriva nim nui altuia
decât a lui. Nu putea regreta, era fericit, fericit
peste orice margini, c acum nu mai însemna
tr dare fa de nimeni dac -i spunea c — o
iube te.
Cam în genul sta. Destul de abil. Înaripat de
entuziasmul s u pentru flirt, scrisese, cred eu,
s i fi dat seama bine c dup ce solicitase
toria în numele lui Adrian, aceast
declara ie de dragoste implica i o propunere de
torie, care altminteri nu i-ar fi trecut nicio-
dat prin capul lui de cuceritor. Marie refuz s
deschid scrisoarea; i-a citit-o cu glas tare tante
Isabeau. Rudolf n-a primit r spuns la ea. Când,
dou zile mai târziu, se anun b trânei doamne,
prin jupâneasa "Pensiunii Gisella", nu i s-a
refuzat primirea. Marie era în ora . Sub o form
glumea m tu ica îi repro a lui Rudolf c dup
ultima vizit Marie v rsase la pieptul ei o
cr mioar . Ceea ce, dup opinia mea, era pur
inven ie. Ea îns i insistase asupra mândriei
nepoatei sale. Era, zicea ea, 6 fat profund
sensibil , dar mândr . Speran e formale în
privin a unei noi întrevederi nu-i putea da. bar
fie sigur c nu va pregeta s încerce a o
convinge pe Marie de onestitatea conduitei lui.
 Dup alte dou zile se prezent din nou.
Madame Ferblantier — acesta era numele
tu ii, era v duv — intr la nepoata sa.
mase acolo destul vreme, dar în fine ap ru i,
cu un semn din ochi, îi spuse s intre. Fire te,
adusese flori.
Ce s mai spun? Sunt prea b trân i prea
trist s mai descriu o scen ale c rei am nunte
nu mai pot interesa pe nimeni. Rudolf repet
propunerea lui Adrian — de data asta pe seama
sa, cu toate c flu turaticul f cea de însur toare
cât f ceam eu de Don Juan. Dar e inutil s emi i
specula ii asupra anselor de fericire viitoare ale
unei c torii sortite s n-aib nici un viitor, s
fie distrus de un destin brutal. Marie se
hazarda s iubeasc în "tonalitate redus " pe
ul inimilor, pentru a c rui valoare artistic i
perspective în carier primise asigur ri dintre
cele mai c lduroase. Se socotea în stare s -l
streze, s i-l ata eze, s domesticeasc
vânatul capturat; îi l mâinile, îi primi s rutul,
i nici dou zeci i patru de ore nu trecuser ,
când tot cercul nostru aflase c Rudi c zuse în
capcan , c prim-concertmaistrul Schwerdtfeger
i Marie Godeau se logodiser . În completare se
mai spunea c el va rezilia contractul cu
orchestra Zapfenstosser, c se vor c tori la
Paris i c î i va pune serviciile sale la dispozi ia
unei forma iuni muzicale în curs de constituire,
"Orchestre symphonique".
îndoial c era binevenit acolo, i tot
atât de cert e c celor din München plecarea lui
nu le f cea nici o pl cere i tratativele pentru
desfacerea contractului se t nau. Cu toate
acestea, participarea lui la urm torul concert al
orchestrei Zapfenstosser — primul dup cel la
care se întorsese în ultimul moment de la
Pfeiffering — c caracterul unei reprezenta ii
de adio. Cu atât mai mult cu cât dirijorul,
doctorul Edschmidt, alc tuise pentru seara
aceea un program Berlioz-Wagner, program de
succes, a a c a asistat, cum se spune, tot
ora ul. În staluri, foarte multe figuri cunoscute,
i când m ridicam în picioare trebuia s salut în
toate p ile: cei doi Schlag-in-haufen i
obi nui ii recep iilor lor, so ii Radbruch cu
Schildknäpp, Jeanette Scheurl, doamnele
Zwitscher, Binder-Maiorescu, i mul i al ii,
veni i, f îndoial , s -l vad pe Rudi
Schwerdtfeger la pupitrul s u, în prim-plan în
stânga, în ipostaza de logodnic. De altminteri,
logodnica lui nu era de fa — se întorsese la
Paris, dup câte se spunea. Ines Institoris venise
i ea, i m înclinai i în fa a ei. Era singur ,
adic în compania perechii Knoterich, f so ul
ei, amuzical, preferând s i petreac seara la
"Allotria". Ines edea destul de departe, spre
fundul s lii, purta o rochie a c rei sobrietate era
vecin cu s cia — cu gâti orul întins pu in
oblic i înainte, cu sprâncenele ridicate, gura
micu uguiat treng re te, inocent i totu i
mali ioas , i la r spunsul ei la salut nu mi-am
putut re ine impresia enervant c înc mai
zâmbea cu gândul la triumful r ut cios de dup
convorbirea aceea lung , seara, în camera lor de
toate zilele, când exploatase cu atâta succes
bdarea i simpatia mea.
Cât despre Schwerdtfeger, tiind prea bine
câte perechi de ochi curio i ar întâlni, aproape c
nu- i întoarse privirea spre sal toat seara. În
momentele când ar fi putut s-o fac , î i acorda
instrumentul sau frunz rea notele. Concertul se
încheia, natural, cu uvertura la Mae trii
cânt re i, executat cu larghe e i voio ie, i
aplauzele, i a a destul de tumultuoase, devenir
explozie când Ferdinand Edschmidt f cu semn
orchestrei s se ridice, iar el strânse mâna
concertmaistrului, mul umindu-i. Când se
desf ura scena aceasta, eu ajunsesem pe la
mijlocul traveei, preocupat de garderob , unde
afluen a nu era înc prea mare. Aveam inten ia
ca o parte, cel pu in, din drumul spre cas , adic
spre c ru a închiriat în Schwabing, s o fac
pe jos. În fa a cl dirii am întâlnit pe unul dintre
domnii din cercul lui Kridwiss, profesorul Gilgen
Holzschuher, specialistul în Dürer, ie ind i el de
la concert. M încurc într-o discu ie început
cu o critic a programului serii: Aceast
al turare Berlioz-Wagner, virtuozitate romanic
i m iestrie germanic , ar fi o lips de gust, i-n
afar de asta, nu reu eau s ascund decât
prost o tendin politic . Prea ar ta a în elegere
germano-francez i a pacifism, i de altminteri
domnul Edschmidt sta era cunoscut ca
republican, ca suspect din punct de vedere
na ional. Gândul acesta îi stricase toat seara.
Din nefericire îns , acum politica p trunsese
peste tot, nu mai exista puritate intelectual .
Pentru reinstaurarea ei ar trebui, mai presus de
toate, ca în fruntea orchestrelor s se afle oameni
ale c ror sim iri germane s nu poat fi puse la
îndoial .
Nu i-am spus c tocmai el era cel care politiza
totul, c termenul "german" nu mai era în nici un
caz, ast zi, sinonim cu puritate intelectual , ci
ajunsese o parol de partid. I-am ar tat
numai c i în arta lui Wagner, destul de
acceptat pe plan interna ional, intra o bun
parte de virtuozitate, fie ea romanic sau nu —
dup care, am deviat salutar discu ia, aducând
vorba despre un articol al lui pe tema unor
probleme de propor ii în arhitectura gotic ,
publicat recent în revista "Kunst und Kunstler".
Amabilit ile debitate de mine l-au f cut fericit,
l-au muiat, l-au topit, devenise apolitic, vesel, i
am folosit acest moment de ameliorare ca s m
despart de el i s-o iau la dreapta, pentru c el
mergea la stânga.
Am ajuns repede, prin Türkenstrasse, în
Ludwigstrasse, i de acolo am apucat pe
Monumental-Chaussee (asfaltat acum, fire te
de ani de zile), pe partea stânga, spre Arcul de
Triumf. Era înnourat, seara era blând , paltonul
începuse s -mi par greu, i la sta ia de la
Theresienstrasse m-am oprit s a tept un
tramvai oarecare, s m duc în Schwabing. Nu
tiu de ce, dar a durat neobi nuit de mult pân
vin . Se întâmpl uneori bloc ri, întârzieri în
circula ie. În cele din urm ap ru unul, de pe
linia 10, foarte potrivit pentru mine. Îl mai v d
înc , îl mai aud, apropiindu-se dinspre
Feldherrnhalle. Vagoanele astea de tramvai din
München, vopsite în albastru bavarez, sunt, prin
construc ia lor, foarte grele i fac, din cauza
greut ii sau poate a naturii solului, un zgomot
considerabil. De sub ro ile vehiculului sc rau
mereu fl ri, iar sus, la troleu, aceste fl ri
albastre se transformau repede într-o ploaie de
scântei uier toare.
Vagonul se opri i, de pe platforma din fa ,
pe unde m urcasem, am intrat în untru. Chiar
lâng u a glisant , în stânga mea cum intram,
am g sit un loc liber, probabil tocmai p sit de
cineva. Toate celelalte locuri erau ocupate, iar în
cap tul cel lalt, lâng u , doi domni st teau in
picioare, pe interval, inându-se de mânere.
Majoritatea c torilor p reau s fie spectatori de
la concert întorcându-se acas . Printre ei, pe la
mijlocul b ncii din fa a mea, edea
Schwerdtfeger inând cutia viorii între genunchi.
Cu siguran c m v zuse intrând, dar evit
-mi întâlneasc privirea. Sub palton purta un
fular alb care-i acoperea cravata de frac, dar
dup obiceiul s u n-avea p rie. Ar ta dr gu i
tân r, cu buclele-i blonde zburlite, cu obrajii
pu in aprin i dup l udabilul efort, îns ro ea a
asta f cea ca ochii s -i par pu in umfla i. Dar
i a a îi st tea bine, ca i buzele u or
proeminente, cu care tia s fluiere atât de
minunat, n-am prea mult promptitudine în
observa ie, numai cu încetul mi-am dat seama c
în vagon mai erau i al i cunoscu i. Schimbai un
salut cu doctorul Kranich a ezat pe aceea i parte
cu Schwerdtfeger, mai spre cap t, lâng u a din
fund. Aplecându-m din întâmplare pu in înainte
am v zut-o, spre marea mea surprindere, pe Ines
Institoris, pe aceea i parte cu mine, la câteva
locuri dep rtare, c tre mijloc, oblic fa de
Schwerdtfeger. Zic: spre marea mea surprindere
pentru c nu sta era drumul ei spre cas . Dar
cum, iar i, cu alte câteva locuri mai încolo o
observai pe prietena ei, doamna
Binder-Maiorescu, care locuia afar , în
Schwabing, departe, dincolo de "Grosser Wirt",
am presupus c Ines inten iona s se duc s ia
ceaiul la ea.
Începeam s pricep acum de ce Schwerdtfeger
i inea frumosu-i cap întors mai mult spre
dreapta, a a c nu-i vedeam decât un profil
destul de efilat. Nu era numai dorin a de a m
ignora pe mine, omul pe care-l considera al
doilea eu al lui Adrian; în forul meu interior îi
repro am c se urcase tocmai în vagonul sta —
repro nejustificat probabil, pentru c nu era
scris nic ieri c se urcase o dat cu Ines. Se
putea foarte bine ca ea s se fi urcat, ca i mine,
dup Rudi, sau, dac-ar fi fost invers, n-ar fi
putut s-o tearg dup ce d duse cu ochii de ea.
Treceam prin fata Universit ii i taxatorul, în
cizme de pâsl , era tocmai în dreptul meu, gata
-mi ia cei zece pfenigi i s -mi întind biletul,
când se întâmpl ceva de necrezut, la început
absolut inexplicabil, ca tot ce-i nea teptat. În
vagon r sunar împu turi, detun turi seci,
scurte, zguduitoare, una dup alta, trei, patru,
cinci, cu o repeziciune s lbatic , asurzitoare, i
de partea cealalt , în fa , Rudi se frânse, c zu,
cu vioara în mâini, întâi pe um rul, apoi în poala
unei cucoane ezând în dreapta lui i care, ca i
cea din stânga, se feri îngrozit , în timp ce în
vagon se produse un tumult general, mai mult
goan însp imântat , panic i ipete, decât vreo
interven ie cu prezen de spirit, iar în fa ,
vatmanul, Dumnezeu tie de ce, b tea cu
piciorul în clopot ca un turbat — poate ca s
cheme un poli ist. Natural, nu era nici unul prin
apropiere, s poat auzi. Se isc o înghesuial
aproape periculoas în vagonul oprit acum,
pentru c unii c tori voiau s ias , s fug , pe
când al ii, de pe platforme, curio i sau dornici s
se afle în treab , încercau s intre. Cei doi domni
care st tuser în picioare i cu mine ne
repezir m la Ines — mult prea târziu, fire te. N-a
fost nevoie s -i "smulgem" revolverul din mân ; îl
sase s cad , sau mai bine zis îl aruncase,
i-anume chiar în direc ia victimei sale. Fa a îi
era alb ca o foaie de hârtie, cu pete ro ii bine
conturate pe pome ii obrajilor. Ochii îi erau
închi i i zâmbea dement, cu gura uguiat .
O ineau de bra e, iar eu m-am repezit de
partea cealalt la Rudolf, întins acum pe banca
ce se golise complet. Pe cealalt , z cea le inat ,
plin de sânge, doamna peste care c zuse
Schwerdtfeger, r nit i ea, f gravitate, dup
cum s-a putut constata mai târziu, o simpl
zgârietur la bra . Ling Rudolf se adunaser
câteva persoane, între ele i doctorul Kranich,
care-i inea mâna.
— Ce fapt oribil , nesocotit , lipsit de orice
ra iune! exclam el, palid, cu felul lui de a vorbi,
clar, didactic, se-parând cuvânt de cuvânt, dar
pu in astmatic, pronun ând cuvântul "oribil"
cum e auzit uneori chiar i pe scen : "oribil".
Ad ug c niciodat nu regretase mai mult ca
acum c -i doctor în numismatic i nu în
medicin , i într-adev r, în momentul acela,
tiin a monedelor mi s-a p rut cea mai inutil
dintre tiin e, mâi inutil chiar decât filologia,
ceea ce în nici un caz nu se poate sus ine.
Adev rul era c nu se afla nici un medic de fa ,
nici un medic din toat lumea aceea care se
întorcea de la concert, cu toate c medicii au
reputa ia a fi amatori de muzic , dac nu pentru
alta, pentru c num atâ ia evrei printre ei.
M-am plecat deasupra lui Rudolf. Mai d dea
semne de via , dar era lovit groaznic. Sub ochi îi
sângera o ran . Alte gloan e nimeriser în gât, în
pl mân, în vasele coronariene, în capul,
încerc s spun ceva, dar imediat îi ap ru
spum însângerat pe buzele a c ror rotunjime
plin mi se p rea acum mi tor de frumoas ,
ochii i se rostogolir i capul îi c zu cu zgomot
înapoi pe banc .
Nu pot s spun cât mil i jale m-a cuprins,
aproape m-a cople it, pentru omul acesta.
Sim eam c , intr-un anume fel, totdeauna îmi
fusese drag, i trebuie s m rturisesc c
sentimentele mele, de compasiune erau mult mai
puternice pentru el decât pentru nefericita
 ptur într-adev r demn de mil , preg tit
pentru abominabila-i fapta prin suferin e, vicii,
imoralitate i stupefiantele cu care- i în elase
suferin ele. Am spus celor din jur c sunt un
buh cunoscut al amândurora, i am recomandat
ca muribundul s fie transportat peste drum, la
Universitate, unde portarul ar putea telefona la
Salvare i la poli ie i unde, dup tiin a mea, se
afla i un mic post de prim-ajutor. Am aranjat c
i f pta a s fie dus acolo, în acela i timp.
a s-a i procedat. Împreun cu un tân r
ritor, ce purta ochelari, l-am ridicat pe
rmanul Rudolf i l-am scos din vagonul în
urma c ruia se mai strânseser dou , trei
tramvaie. Din unul din ele ap ru totu i,
alergând, un medic, cu geanta lui cu
instrumente, i dirija transportarea r nitului —
lucru absolut inutil acum. Se ivi i un reporter,
culegând informa ii. M chinuie i-acum
amintirea trudei cheltuite s -l pot trezi pe portar,
în locuin a lui de parter, tot sunând. Medicul, un
rbat tinerel, începu prin a se prezenta tuturor,
apoi încerc , dup ce r nitul, f cuno tin ,
fusese întins pe canapea, s -i dea primele aju-
toare! Automobilul Salv rii sosi surprinz tor de
repede. Rudolf muri, a a cum m prevenise
medicul, îndat dup ce-l examinase, în drum
spre spitalul or enesc.
În ce m prive te, m-am al turat organelor
poli iene ti sosite ceva mai târziu, i arestatei —
care plângea acum cu sughi uri — ca s -l pun la
curent pe comisar cu unele particularit i ale
vie ii ei i s recomand s fie internat într-o
clinic psihiatric ! Pentru noaptea aceea îns , nu
se mai putea.
Se auzea b tând miezul nop ii la biserici
când, ie ind din biroul acela, c utam un
automobil, s -mi mai îndeplinesc o ultim
obliga ie amar : s m duc în
Prinzregentenstrasse. Socoteam c era de datoria
mea s -l informez despre cele întâmplate pe
runtul so , cu câte menajamente voi fi în
stare. Când am g sit o ma in nu merita s-o mai
iau. U a casei era încuiat , dar dup ce-am
ap sat pe butonul soneriei s-a f cut lumin pe
scar i Institoris a coborât el însu i — pentru ca
în u , în locul so iei sale, s dea de mine. Avea
un gest al lui de a deschide gura s trag aer,
întinzând în acela i timp buza de jos strâns
peste din i.
— O, dar ce s-a întâmplat? îng im el.
Dumneata...? Ce te-aduce...? Ce s-a întâmplat...?
Pe scar n-am spus aproape nimic. Sus, în
odaia de toate zilele, acolo unde Ines îmi f cuse
dest inuirile tulbur toare, i-am povestit, dup
câteva cuvinte preg titoare, cele ce v zusem.
Ascultase în picioare, dar dup ce am terminat
de vorbit, s-a a ezat repede într-un fotoliu de
trestie, manifestând îns st pânirea de sine a
unui b rbat ce tr ia de mult vreme într-o
atmosfer ap toare i amenin toare.
— Atunci, a a... rosti Institoris, a a avea s se
întâmple... i se putea în elege clar c a teptase
cu team s vad "cum" se va întâmpla. M duc
acolo, spuse ridicându-se. Sper c-o s m lase s
vorbesc cu ea... (voia s spun , în arestul
poli iei).
Pentru noaptea aceea nu puteam s -i dau
mari speran e, dar cu vocea slab el r spunse c
datoria lui era s încerce, î i arunc paltonul pe
umeri i ie i în fug .
mas singur în odaia în care bustul ei,
distins i sinistru, privea de pe soclu, gândurile
mele apucar pe drumul luat, sper c m crede i,
de multe ori în ultimele ore, la care se opriser
îndelung chiar. Mai aveam de împ rt it o dat
dureroasa tire, a a mi se p rea. Dar un fel de
amor eal stranie puse st pânire pe m dularele
mele, pe mu chii fe ei chiar, i m împiedic s
ridic receptorul telefonului i s cer leg tura cu
Pfeiffering. Nu-i adev rat, l-am ridicat , l-am
inut în mâna care-mi atârna moale în jos, i
auzeam vocea înfundat , submarin , a
operatoarei din central . Dar o intui ie, n scut
poate din surmenajul meu, gândul c sunt pe
cale s alarmez inutil în miez de noapte casa
Schweigestill, c nu e necesar s -i povestesc lui
Adrian întâmplarea prin care trecusem, da, da,
într-un fel m voi face ridicol, mi-a z rnicit
inten ia, i am pus receptorul la loc în furc .

XLIII

Povestea mea s-apropie de sfâr it, repede —

cu toate lucrurile se petrece la fel, ast zi. Toate
se gr besc, se precipit spre sfâr it, lumea st i
ea sub semnul sfâr itului — cel pu in pentru noi
germanii, a c ror istorie milenar , dezmin ita,
dus ad absurdum, s-a dovedit, prin rezultatele
sale, un e ec funest, lamentabil, o cale gre it
sfâr ind în neant, în disperare, într-un faliment
pereche, o adev rat c torie infernal
printre fl ri i bubuituri. De-i adev rat vorba
noastr nem easc c oric rui drum la int
dreapt , dreapt -i e orice bucat , trebuie
recunoscut c drumul care ne-a dus la aceast
pierzanie — i folosesc cuvântul în în elesul lui
cel mai riguros, cel mai religios — nelegiuit a fost
peste tot pe unde ne-a purtat, în toate punctele,
la toate cotiturile, oricât de amar i-ar fi iubirii s
accepte aceast logic . A recunoa te infamia
când nu se poate altfel nu înseamn t gad de
iubire. Mie, om de rând i c rturar german, mi-a
fost tare drag ce-i german, ba chiar, neînsemnata
mea via , capabil îns de entuziasm i de
abnega ie, a fost închinat iubirii, unei iubiri
uneori însp imântate, totdeauna îngrijorate, dar
etern fidele unui om de seam i mare artist
german, a c rui culpabilitate misterioas , al
rui sfâr it înfior tor n-au putut influen a cu
nimic dragostea mea i, cine tie, ea nu e, poate,
decât o oglindire a harului.
Retras, izolat, în a teptarea destinului, a
pr bu irii finale, dincolo de care omul nu-i în
stare a trece cu gândul, stau în chilia mea din
Freising i evit priveli tea Münchenului groaznic
devastat, cu statui r sturnate, cu fa ade privind
prin orbitele goale ale ferestrelor, mascând
neantul ce se casc înd tul lor, dar pe de alt
parte p rând c vor s -l scoat în eviden ,
înmul ind gr mezile de d râm turi de pe str zi.
Mi se strânge inima de mil când m gândesc la
sminteala fiilor mei, care-au crezut cu masa
poporului împreun , au crezut i-au jubilat, au
luptat i s-au sacrificat, iar acum, de-atâta
vreme, cu privirile r cite ca milioane de teapa
lor, gust rodul amar al deziluziei, sortit s se
pârguiasc , s-ajung la dezorientarea total , la
disperare f ie ire. Pe mine, care n-am putut
crede în credin a lor, n-am putut împ rt i
bucuriile lor, agonia sufletelor lor nu m va
apropia de ei. Dar ei vor face ca povara lor
s-apese i asupra mea — ca i cum lucrurile ar fi
ie it altfel dac-a fi visat i eu visul lor infam.
Vie-le Domnul într-ajutor f Eu sunt singur, cu
trâna mea Hélène; ea se îngrije te de via a mea
de toate zilele, i uneori îi citesc fragmente,
potrivite simplit ii ei, din scrierea al c rei sfâr it
e unica mea grij , în mijlocul acestei n ruiri.
Apocalipsis cumfiguris, cum numise el aceast
profe ie a sfâr itului lumii, a r sunat,
trunz tor i grandios, în februarie 1926 la
Frankfurt pe Main, cam la un an dup
groaznicul eveniment relatat în capitolul anterior,
i poate c în parte i din cauza depresiunii
provocate, Adrian nu i-a putut înfrânge
reticen a lui obi nuit i nu a asistat la
evenimentul într-adev r senza ional, chiar dac-a
fost întrerupt uneori de vocifer ri du noase
sau de râsete insipide. N-a auzit niciodat
aceast oper , unul din cele dou monumente
ale mândrei i austerei sale vie i — lucru ce n-ar
trebui deplorat chiar atât, dac inem seama de
toate câte obi nuia s spun el despre "auzit". În
afar de mine — avusesem grij s -mi fac timp
pentru c torie — a mai fost, din cercul nostru
de cuno tin e, numai scumpa noastr Jeannette
Scheurl care, cu toate c dispunea de mijloace
atât de modeste, a venit la Frankfurt, apoi s-a
dus la el, la Pfeiffering, s -i povesteasc totul, în
dialectul ei atât de personal, un amestec de
bavarez i francez . Pe atunci, Adrian a tepta
cu real pl cere vizitele acestei rustice
aristocrate; prezen a ei avea asupra lui un efect
calmant, binef tor, un fel de for ocrotitoare,
i i-am v zut cu ochii mei, într-un col din odaia
stare ului, ezând unul lâng altul, mân în
mân , f s scoat o vorb , parc feri i de rele.
Acest mân -în-mân nu-i sem na deloc lui, se
produsese o schimbare în el, i constatarea
aceasta m emo iona, m bucura chiar, totu i,
nu f o urm de îngrijorare.
Tot pe vremea aceea îi pl cea, mai mult decât
oricând, s -l aib lâng el pe Rüdiger
Schildknäpp, amicul cu ochi ca ai lui.
E-adev rat, acesta se cam codea, cum îi fusese
obiceiul dintotdeauna dar, gentleman des vâr it,
dac se întâmpla s vin , era gata s fac
împreun plimb ri nesfâr ite pe câmp, care-l
încântau atât de mult pe Adrian, în special când
nu mai era în stare s lucreze, i Rüdiger îl
amuza cu umorul lui amar i grotesc. S rac lipit,
avea multe necazuri cu din ii, neglija i i strica i,
i nu povestea decât despre denti ti incorec i,
care la început se ofereau s -l trateze din
prietenie i deodat formulau preten ii
exorbitante, pretextau condi ii de plat
nerespectate, rate neachitate la termen, ceea ce-l
obliga s apeleze la un alt binef tor, tiind
dinainte c nici acesta nu va putea sau nu va voi
-i fac treaba, i altele de felul sta. II
chinui-ser montându-i o punte pe ni te r cini
dureroase, singurele r mase, i în scurt vreme,
din cauza eforturilor la care erau supuse,
începur s se clatine i ele, a a c se putea
prevesti, în toat lini tea, pr bu irea macabrei
construc ii artificiale, urmarea fiind c va trebui
contracteze noi datorii, ce nu le va putea pl ti
niciodat . "Se n ruie, se duce naibii", profe ea el
lugubru, dar nu se sup ra deloc când Adrian
râdea cu lacrimi de toat aceast mizerie a lui,
ci, ca i cum nici nu urm rise altceva, râdea i el
se frâng , ca un copil.
Umorul macabru era, în acele momente,
foarte potrivit pentru solitarul nostru prieten, i
eu, lipsit din nefericire de talent la comic rii,
ceam tot ce puteam s -l îndemn pe acest
Rüdiger, foarte adesea recalcitrant, s se duc la
Pfeiffering. Pentru c în tot anul acela, viata lui
Adrian a fost goal , steril : intrase într-o
perioad de lips de idei, de lenevie cerebral ,
foarte chinuitoare, umilitoare, îngrijor toare
pentru el, cum reie ea din scrisorile sale, i
constituise — cel pu in a a spunea — principalul
motiv al absen ei sale de la Frankfurt. E cu
neputin s te mai gânde ti la lucruri gata
cute când nu e ti în stare de ceva mai bun.
Trecutul e suportabil numai când sim i c -i e ti
superior, nu când, con tient de neputin a
actual , trebuie s c ti gura la el ca un nerod.
"Pustie, aproape de nerozie" era starea lui de
spirit, îmi spunea în scrisorile pe care mi le
trimitea la Freising. "O via de dine", o
"existen vegetal , f trecut i f viitor,
de-un idilism insuportabil", i tot ce-i mai salva,
jalnic, onoarea, era c-o înjura; i-l va împinge
pân-acolo încât s doreasc un r zboi, o
revolu ie sau ceva, un cataclism zgomotos, s -l
smulg din stupiditatea asta. Despre a compune
nu mai tia literalmente nimic, n-avea nici cea
mai slab idee, nici cea mai palid amintire cum
e i cum se face, i era ferm convins c -n via a
lui nu va mai scrie o singur not . "Îndur -se
iadul de mine!", "Roag -te pentru bietul meu
suflet!", expresii de felul sta reveneau des în
scrisorile ale i m mâhneau profund, dar
constituiau i o mângâiere, pentru c -mi
spuneam c eu i numai eu , tovar ul de joac
din copil rie, i nimeni altul pe lume, puteam fi
depozitarul unor asemenea confesiuni.
În r spunsurile mele c utam s -l consolez,
ar tându-i cât de greu trece omul cu gândul
dincolo de starea sa imediat pe care — din
sentiment, nu din ra iune —, e înclinat s-o
cread ve nic , incapabil, ca s zic a a, s vad
Jup primul col — i asta, foarte probabil, se
potrive te mai mult la cele rele decât la cele
bune. Deprimarea lui nu era decât prea
explicabil , dup groaznicele dezam giri suferite
de curând. i am fost destul de slab i de "poetic"
-i s compar în elenirea lui cerebral cu
"hibernarea p mântului în sânul c ruia via a
frem ta necontenit, împingând la germinare
vl stare noi — imagine nepermis de blând , îmi
deam seama foarte bine, deloc potrivit
extremele la care- i tr ia el via a, cu salturile
între dezl uiri creatoare i peniten e
paralizante. Pe de alt parte, o dat cu stagnarea
for elor sale creatoare se manifest o diminuare
ias ii, mai mult efect decât cauz : în
iarna lui 1926 accese puternice de migren
alternar cu atare ale stomacului, bronhiilor,
faringelui, i ar fi fost, numai ele, suficiente s -i
interzic voiajul la Frankfurt — cum i-au interzis
o alt c torie, omene te judecând mult mai
urgent , mai evident imperativ , dar medicul s-a
opus categoric.
Într-adev r, aproape în aceea i zi — stranie
coinciden — c tre sfâr itul anului, i-au dat
sfâr itul Max Schweigestill i Jonathan
Leverkühn, amândoi în vârst de aptezeci i
cinci de ani — tat l i st pânul casei din Bavaria
de Sus, de-atâ ia ani gazda lui Adrian, i
adev ratul lui tat , la ferma de la Büchel.
Telegrama mamei anun ându-l "speculatorul"
elementelor se stinsese lin din via îl ajunse
lâng co ciugul marelui fum tor, i acela un
taciturn ve nic pe g înduri, cu alt dialect, care i
el l sase din ce în ce mai mult pe umerii de
mo tenitor ai lui Gedeon povara gospod riei,
cum cel lalt pesemne c o l sase în seama lui
Georg, pentru ca acum s i-o încredin eze de-a
binelea. Adrian putea fi sigur c Elsbeth
Leverkühn va îndura pierderea cu aceea i mut
resemnare, cu aceea i în eleg toare acceptare a
soartei omene ti, dovedit de Else Schweigestill.
Despre o c torie în Turingia saxon , la
înmormântare, nici gând nu putea fi, în starea
lui de atunci. Dar, cu toate c duminic f cuse
febr i c se sim ea f puteri, insista,
împotriva sfatului medicului, s ia parte la
solemnitatea înmormânt rii gazdei sale, în ci-
mitirul din curtea bisericii de la Pfeiffering, unde
venise lume mult din toate împrejurimile. I-am
adus i eu r posatului ultimul omagiu, având
sentimentul c în acela i timp i-l aduc i
celuilalt, i ne-am întors pe jos, amândoi, acas
la Schweigestill, cuprin i de o emo ie ciudat la
constatarea c , de i b trânul se stinsese, din
odaia de toate zilele, a c rei u era deschis ,
ie ea înc mirosul de mahorc al pipei sale, ce
îmbiba puternic i pere ii coridorului, i întreaga
atmosfer a casei, acum la fel ca i-nainte.
— Persist , zise Adrian. Mult vreme; poate
cât i casa. i la Büchel la fel. Timpul, mai scurt
sau mai lung, cât d inuim noi dup el, se
cheam nemurire.
Era dup Cr ciun — b trânii, cu fa a pe
jum tate întoars de la via , înstr ina i de cele
lume ti, mai petrecuser s rb toarea între ai for.
Când ziua începu s se m reasc , îndat dup
Anul Nou, starea lui Adrian se amelior v zând
cu ochii, seria de afec iuni chinuitoare i
demoralizante lu sfâr it, suflete te p ru s se fi
ref cut dup e uarea proiectelor sale de via
nou i dup suferin ele îndurate din pricina ei,
for ele cerebrale începur s rodeasc — acuma
trebuia s fac eforturi pentru a domina, a
cumin i n vala furtunoas a ideilor, i anul
acesta, 1927, deveni anul de prodigioas
fecunditate în muzic de camer de-o mare
eleva ie; întâi ansamblul pentru trei instrumente
de coarde, trei lemne i pian, o pies , a zice,
discursiv cu teme foarte lungi, improviza ii pline
de fantezie lucrate în nenum rate combina ii i
rezolv ri, dar niciodat revenind cu claritate. Cât
de drag mi-e nostalgia vijelioas , cople itoare,
alc tuind nota caracteristic a acestei buc i,
tonul ei romantic! — cu toate c e scris cu cele
mai riguroase mijloace moderne — tematic, desi-
gur, dar cu transform ri atât de pronun ate,
încât efectiv nu mai exist "reprize". Prima parte
este intitulat în mod expres Fantezie, a doua e
un adagio ridicându-se la un puternic crescendo,
iar a treia, un finale începând destul de u or,
juc aproape, concentrându-se progresiv
contrapunctic, evoluând c tre un caracter grav,
tragic, pentru a sfâr i într-un sumbru epilog ca
de mar funebru. Pianul nu-i întrebuin at
niciodat ca umplutur armonic , partea lui e
tratat solistic, ca într-un concert pentru pian —
probabil o reminiscen a Concertului pentru
vioar . Admira ia mea cea mai profund îns e
pentru m iestria lui în a rezolva problema
combina iilor de sunete. Nic ieri lemnele nu
acoper coardele, ci totdeauna le menajeaz în
spa iu, alterneaz , i numai în foarte pu ine
locuri coardele i instrumentele de suflat se
întâlnesc în tutti. i dac-ar fi s sintetizez
impresia: e ca i cum dintr-un punct de plecare
ferm i familiar ai fi momit în regiuni mereu mai
dep rtate — totul se întâmpl altfel decât te
teptai. "N-am vrut s scriu o sonat , ci un ro-
man", mi-a spus Adrian.
Tendin a aceasta spre "proza" muzical î i
atingea culmea în Cvartetul pentru coarde, poate
cea mai ezoteric oper a lui Leverkühn,
compus imediat dup Septet. Dac în general
muzica de camer este o aren a travaliului
motivic-tematic, aici este evitat într-un mod de-a
dreptul provocator. Pur i simplu nu exist
corela ii motivice, nici dezvolt ri, nici varia iuni,
nici o singur repetare; elementele noi se succed
întrerupere i aparent f coeren , inute
laolalt prin similitudinea sunetului, sau
acordului, sau, mai mult înc , prin contraste. De
forme tradi ionale, nici urm . E ca i cum în
aceast lucrare, aparent anarhic , maestrul î i
tr gea adânc respira ia pentru cantata lui Faust,
cea mai coerent dintre operele sale. În Cvartet
s-a bazat doar pe ureche, pe logica l untric a
inspira iei. În acela i timp, polifonia este dus la
un maximum, iar fiecare voce e, în fiecare clip ,
cu totul independent , întregul este articulat pe
tempo foarte clar contrasta i, cu toate c p ile
trebuie cântate f întrerupere. Prima, purtând
indica ia moderato, are aerul unei convorbiri
profund meditative, intens cerebrale, patru in-
strumente consf tuindu-se între ele, un schimb
de opinii calm i grav, aproape f varia ii
dinamice. Urmeaz o parte presto, parc oapte
în delir, toate cele patru instrumente în surdin ,
apoi o parte lent , mai scurt , unde vocea
principal e inut de vioar , acompaniat de
interjec iile celorlalte instrumente, i totul te face
te gânde ti la o scen cântat . În fine, în
allegro con foco, polifonia se desf oar în linii
ample. Nu cunosc nimic mai emo ionant decât
finalul, i se pare c din toate patru p ile
pâlpâie fl ri, o combina ie de tirade i de triluri
sându- i senza ia c ascul i o întreag
orchestr . Într-adev r, prin dispunerea corzilor
la intervale mari i prin folosirea registrelor
optime ale fiec rui instrument se ob ine o
sonoritate ce spulber îngr dirile uzuale ale mu-
zicii de camer i nu m îndoiesc c , în general,
criticii vor repro a Cvartetului c e o pies
orchestral deghizat . Vor gre i. Studiul
partiturii va ar ta c au fost valorificate cele mai
subtile resurse în materie de construc ie a
cvartetului de coarde. Desigur, Adrian îmi
spusese în repetate rânduri c vechile grani e
dintre muzica de camer i stilul orchestral nu
mai pot fi p strate i c , de la emanciparea
culorii, cele dou domenii se suprapun. Tendin a
lui spre ceea ce-i hibrid, amestec, substituire era,
dup cum s-a v dit înc de la tratarea
elementelor vocale i instrumentale în
Apocalips , în continu cre tere. Zicea: "La
cursul de filozofie am înv at c a stabili limite
înseamn a le fi i c lcat. Cu mine, sta a fost
cazul totdeauna." El se referea la critica f cut
de Hegel lui Kant, i cuvintele lui demonstreaz
cât de profund cerebrale izvoare avea for a sa
creatoare i cât de mult era ea determinat de
impresii timpurii.
Aceasta-i întru totul adev rat pentru Trioul
pentru vioar , viol i violoncel, aproape
inexecutabil, de fapt n-ar putea fi st pânit din
punct de vedere tehnic decât de trei virtuo i, i-i
uluitor atât prin fanatismul constructiv, prin
poten ialul cerebral mobilizat, cât i prin
amestecurile sonore neb nuite pe care o fantezie
combinatorie f pereche, o ureche avid de
nemaiauzit le poate scoate din cele trei
instrumente. "Inexecutabil, dar de efect", spunea
Adrian când era bine dispus, despre piesa, pe
care începuse s-o scrie înc de pe când concepea
muzica pentru Septet, i o purtase în gând, o
dezvoltase, pe când era împov rat cu lucrul la
Cvartet, când ai fi putut gândi c numai el îi
absorbise toate for ele organizatorice, pe mult
vreme, c i le m cinase, pân la urm , complet.
Era o împletitur exuberant de inspira ii,
exigen e, realiz ri, retract ri pentru biruirea de
noi teluri, cu tumult de probleme ivindu-se cu
solu iile lor deodat — "o noapte în care nu se
mai face întuneric din cauza fulgerelor", zicea
Adrian.
— Cam brutal i spasmodic iluminare,
ad uga tot el. i-apoi ce, spasmodic sunt i eu,
m-a încol it al dracului, tremur carnea toat pe
mine . Inspira iile, prietene drag , sunt o specie
afurisit , au obrajii fierbin i i i-i înfierbânt i
pe-ai t i, dar într-un fel deloc pl cut. Când e ti
prieten intim cu un umanist ar trebui s fii
oricând în stare s deosebe ti limpede fericirea
de tortur ...
i mai preciza c uneori nu tia dac lini tea
neputincioas a vie ii tr ite nu demult nu era
preferabil , în compara ie cu caznele de acum.
L-am învinuit de ingratitudine. Uluit, cu
lacrimi de bucurie în ochi, dar i cu o team
afectuoas ascuns în adâncul sufletului, citeam
i ascultam, s pt mân de s pt mân , ce
pusese pe hârtie — cu o caligrafie a notelor
impecabil , precis , delicat , f urme de
"spasme" — cel ce-i suflase i-i pretinsese cum
spunea el, demonul s u, Furia sa (el scria Furfa).
Dintr-o r suflare sau, mai bine zis, f s
sufle, scrise cele trei piese, când una singur
ar fi fost de ajuns s fac memorabil anul
compunerii, i efectiv începu s scrie la Trio înc
în aceea i zi în care termina lento din Cvartetul
compus anterior. ,,Merge, parc-a fi studiat la
Cracovia", îmi scria o dat , când nu trecusem pe
la el dou s pt mâni — expresie în eleas numai
dup ce mi-am amintit c Universitatea din
Cracovia introdusese, în secolul al XVI-lea,
oficial, studiul magiei.
 Îmi pot asigura cititorii c eram foarte atent
cu expresiile lui arhaice, bogate în aluzii, dragi
lui dintotdeauna, dar acum ap reau mai frecvent
ca oricând — sau, s zic i eu ca el, "adesea
foarte"? — în scrisori sau chiar în nem easca lui
oral . În curând avea s se vad de ce. O prim
indica ie am c tat-o când, într-o zi, privirea
mi-a c zut pe o foaie de note de pe masa lui de
lucru, pe care scrisese cu o pan groas : "Iar
ast triste e tare îndurera pe doctor Faustus, i-i
fu îndemn a- i a terne cu slove tânguirea".
El v zu ce v zusem i-mi trase hârtia de sub
nas cu vorbele: "Ce fapt indiscret la domnul
frate al meu!" Ce-avea în gând, ce pl nuia i nu
spunea o vorb nim nui mi-a ascuns i mie înc
mult vreme. Dar din clipa aceea tiam ce tiam.
Nu mai r mâne nici o îndoial c anul muzicii de
camer , 1927, a fost i anul când a conceput
Lamentarea doctorului Faustus. oricât ar p rea de
necrezut, dar în lupta cu probleme atât de
complicate încât nu- i puteai închipui dominarea
lor decât într-o concentrare exclusiv , absolut ,
spiritul s u prevedea, încerca, tatona, sub
semnul celui de al doilea oratoriu — chinuitorul
strig t de durere, de la care avea s -l abat , un
timp, un episod din via a lui, pe cât de plin de
gra ie, pe-atât de sfâ ietor.

XLIV

Ursula Schneidewein, sora lui Adrian, de la

Langensalza, dup ce în 1911,1912 i 1913
scuse unul dup altul primii trei copii,
avusese unele sup ri cu s tatea, cu
pl mânii i trebuise s stea câteva luni într-un
sanatoriu din Mun ii Harz. F cuse un catar al
vârfurilor, care p rea s se fi vindecat îns , i în
deceniul scurs pân la venirea pe lume a celui
mai mic, a lui Nepomuk, Ursula a fost pentru ai
i o so ie i mam f griji, activ , cu toate c
perioada de foamete din timpul r zboiului i de
dup el n-a permis s ii sale s r mân în
floare, r cea des, începea cu un simplu guturai,
dar cobora totdeauna în bronhii, a a c ar ta,
dac nu suferind , m car palid , pl pând — cu
toate c figura ei amabil , voioas i atent
putea induce în eroare.
Sarcina din 1923 p ru mai curând s -i fi
sporit vitalitatea în loc de a i-o diminua. Fire te,
dup na tere se restabili destul de greu, i
tulbur rile febrile, care cu zece ani în urm o
duseser la sanatoriu, reap rur . Din nou fu
vorba de întreruperea activit ii gospod re ti i
de un tratament specific, dar simptomele
disp rur , i am certa convingere c fericirea de
a fi mam , bucuria de a avea înc un b ie el —
cel mai lini tit i mai prietenos i mai dr la
bebelu de pe lume, un copila cuminte — au
avut o influent psihic binef toare, decisiv ,
i ani de zile vrednica femeie s-a inut bine,
voinic — pân în 1928, când Nepomuk, ajuns la
vârsta de cinci ani, a f cut un pojar stra nic i
îngrijirea zi i noapte, spaima pentru copila ul
adorat constituir o povar prea grea pentru pu-
terile ei. Din cauza asta avu o recidiv ,
fluctua iile în temperatur i tu ea nu voiau s
cedeze deloc, astfel c medicul curant insist
asupra unei intern ri în sanatoriu, apreciat ,
fals optimism, la o jum tate de an.
Ceea ce îl aduse pe Nepomuk Schneidewein la
Pfeiffering. Sora lui, Rosa, de aptesprezece ani,
care împreun cu Ezechiel, cu un an mai mic,
lucrau în pr lia de articole optice a tat lui lor
(iar Raimund, de cincisprezece ani, mai mergea
înc la coal ), avea acum i îndatorirea fireasc
de a îngriji de gospod rie, în absen a mamei sale,
a c nu mai putea s ia asupra ei i
supravegherea fr iorului. Ursula îl pusese la
curent pe Adrian, îi scrisese cum medicul ar fi
considerat ca foarte fericit solu ia de a-l trimite
pe copila ul convalescent, pentru o bucat de
vreme, la aer de munte, în Bavaria de Sus, i îl
rugase s încerce s ob in asentimentul gazdei
sale de a ine, o anumit perioad de timp, loc de
mam sau de bunic micu ului. Else
Schweigestill accept bucuroas , ca s nu mai
vorbim de entuziasmul Clementinei, a a c pe la
mijlocul lui iunie al aceluia i an, pe când
Johannes Schneidewein î i conducea so ia în
Mun ii Harz, la acela i sanatoriu de lâng
Süderode unde se mai înzdr venise odat , Rosa
torea cu fr iorul ei c tre sud i-l aduse
unchiului s u, în casa unde acesta se sim ea ca
între ai lui.
N-am fost de fa la sosirea lor, dar mi-a
povestit Adrian cum to i: mama, fata, Gedeon,
servitoarele i arga ii, încânta i, râzând de
bucurie, se gr diser în jurul mititelului i nu
se mai s turau de dr enia lui. Mai ales
femeile, natural, i dintre ele slujnicele, mai
simple, erau cele mai expansive, î i pierduser
capul aproape, se plecau, cu mâinile împreunate,
spre omule , se a ezau la p mânt lâng el,
admirând minunea de copil i nu mai conteneau
exclamând: "Isuse Cristoase! Sfânt Fecioar !" —
sub surâsul indulgent al surorii lui mai mari,
reia i se putea citi pe fa c nici nu se
teptase la altceva i c era deprins cu
asemenea manifest ri în ce-l prive te pe mezinul
casei.
 Nepomuk, sau "Nepo", cum îi ziceau ai lui,
sau "Echo", cum î i spunea el înc de pe când
începuse s gângureasc , printr-o amuzant
confuzie de consoane, era îmbr cat foarte simplu
i v ratic, aproape deloc or ene te: o bluzi
alb de bumbac cu mânecile scurte, pantalona i
foarte scur i de pânz , i pantofiori de piele cu
lcâiele tocite, f ciorapi. i totu i, dac -l
priveai, parc vedeai un prin or dintr-o poveste
cu zâne. Ginga a perfec iune a micii f pturi, cu
picioru e zvelte, frumoase, indicibilul farmec al
orului, mai mult oval, cu un ciuf inocent de
r blond zburlit, cu tr turi care, cât ar fi fost
ele de fragede, aveau ceva pronun at, finit,
definitiv, i chiar ridicarea, de-o nespus gra ie i
cur enie a ochilor de cel mai senin albastru,
umbri i de gene lungi — nu, nici chiar toate
astea nu erau ceea ce l sa impresia de basm, de
oaspete descins dintr-o alt lume, minuscul i
rafinat . Trebuia ad ugat atitudinea, inuta
copilului în mul imea de "oameni mari" care-l
înconjurau râzând, suspinând de emo ie,
exclamând de admira ie, ad ugat surâsul lui, nu
lipsit, fire te, de oarecare cochet rie, sim ind
vraja ce-o emana, r spunsurile i reflec iile lui,
care aveau ceva de înv tur , de solie,
gl sciorul de argint din micul lui gâtlej i debitul
gl sciorului, cu deform rile de copil, încurcând
consoanele, schimbându-le între ele, cu intona ie
helvetic ap sat , mo tenit de la tat i pe care
mama i-o însu ise atât de repede, pu in lent ,
solemn t nat , cu r-ul rotunjit peste limb i
cu sacadarea amuzant a silabelor, cum ar fi
"pe -te" sau "floar-re" i, lucrul ce nu-l v zusem
niciodat la copii, omule ul î i înso ea cuvintele
cu gesturi vagi, dar expresive, din bra e,
destinate s explice, dar uneori lipsite de orice
leg tur cu în elesul spuselor sale nel murite i
destul de stranii, pline îns de gra ie.
Atât, deocamdat , ca descriere a lui Nepo
Schneidewein sau "Echo", dup cum îi spuseser
to i, urmându-i pilda — dac admitem c vorbe
stângace îl pot înf a cuiva care nu L-a v zut
niciodat . Câ i scriitori înaintea mea nu vor fi
deplâns inaptitudinea limbajului de a realiza o
vizualizare, de a produce un portret într-adev r
exact al individului! Cuvântul a fost creat pentru
laud i omagiere, îi e dat s uimeasc , s
admire, s binecuvânteze i s defineasc un
fenomen prin sentimentul pe care-l treze te, dar
nu s -l evoce i s -l reconstituie. În loc de a
încerca imposibilul cu aceast tentativ de
portret, a face probabil mai mult pentru
adorabilul meu model, m rturisind c i ast zi,
dup aptesprezece ani împlini i, m podidesc
lacrimile când îmi amintesc de el, i totu i,
aceast amintire îmi treze te i un straniu
sentiment, nep mântesc aproape, de senin tate.
spunsurile, înso ite de gesturi
fermec toare, pe care le d dea la întreb rile
despre mama sa, despre c torie, despre
ederea în ora ul cel mare, München, aveau,
cum am mai spus, un pronun at accent helvetic
i v deau, cu tot timbrul argintiu al gl sciorului,
un amplu element dialectal — spunea de pild
"c i" în loc de "case," i "pu ân" în loc de
"pu in". De asemenea, te izbea la el o predilec ie
pentru "va s zic ", în expresii cum ar fi "va s
zic a fost tare bine" i altele de felul acesta. Mai
ap reau, în vorbirea lui, r e de venerabile
arhaisme, spunea, de pild , când nu- i mai
putea aduce aminte de ceva: "Mi-a fugit din
minte", i tot a a rosti în cele din urm : "Alte
nout i nu mai am". Dar el spusese vorbele astea
pentru c voia s sparg sindrofia, c ci îndat
dup aceea complet :
— Echo zice c nu-i frumos s mai stea afar .
E mai bine s mearg în cas s spun
unchiului bun ziua.
i cu vorbele astea întinse mânu a într-a
surorii sale ca s -l duc în untru. În clipa aceea
îns , Adrian, care se odihnise i ispr vise cu
îmbr catul, ap ru în curte s ureze bun venit
nepoatei sale.
— i dumnealui, f cu el, dup ce spuse cele
de cuviin fetei, minunându-se de asem narea
cu Ursula, dumnealui este noul membru al
familiei noastre?
Lu mâna lui Nepomuk i repede privirea i se
pierdu în lumina dulce a zâmbetului de azur din
ochii înstela i, larg deschi i, în sus, spre el.
— Da-da, da-da, ad ug Adrian, i asta fu tot
ce spuse, dând încet din cap c tre fat , apoi i-l
întoarse din nou la copil.
Emo ia lui nu putea sc pa nim nui, nici
iatului, i când Echo îi vorbi unchiului s u —
era pentru prima oar c i se adresa — nu-i
vorbi cu îndr zneal , cuvintele lui aveau ceva
circumspect, lini titor, conciliant, sincer, i at-
mosfera se descarc atunci când rosti simplu:
— Se vede, te bucuri, c-am venit, nu-i a a?
To i râser , râse i Adrian.
— Cred i eu! r spunse. i sper c i tu te
bucuri s faci cuno tin cu noi to i.
— Sunt tare bucuros s v -ntâlnesc, sun
bizarul r spuns al b ie elului.
Cei din jur erau gata s izbucneasc din nou
în râs, dar Adrian, dând din cap, duse degetul la
buze:
— Nu trebuie s z cim copilul cu râsul
nostru. i nici nu v d vreun motiv de râs,
dumneata ce zici? spuse el întorcându-se c tre
Frau Schweigestill.
— Absolut nici unul! r spunse ea, cu o
energie pu in exagerat în glas, ducând col ul
or ului la ochi.
— Atunci s intr m în cas , hot rî Adrian, i
lu din nou mâna lui Nepomuk, s -l conduc .
Desigur c-ai preg tit musafirilor o gustare.
Preg tise. În odaia cu statuia Victoriei de la
Samothrake, Rosa fu osp tat cu cafea i
micu ul cu lapte i cozonac. Unchiul sta i el la
mas i-l privea cum m nânc delicat i îngrijit.
Adrian mai schimb câteva cuvinte cu nepoata
sa, dar asculta distrat r spunsurile, ocupat cum
era s -l priveasc pe micul F t-Frumos, i
preocupat s i domine emo ia, s-o p streze în
limitele discre iei, s nu fac din ea o povar
pentru ceilal i — grij de altminteri de prisos,
pentru c Echo de mult nu se mai l sa impre-
sionat de admira ie mut i de priviri fascinate.
De altfel ar fi fost p cat s pierzi m car una din
privirile lui suave ridicate s mul umeasc
pentru o bucat de cozonac sau pu in dulcea !
În cele din urm omule ul rosti cuvântul
"'turat". Asta, explic Rosa, e o expresie de-a lui
de când era mic de tot, i trebuia s însemne c i
se d duse îndeajuns, c nu mai voia, o
prescurtare pentru, "m-am s turat", care-i
sese pân -n ziua de azi, iar când Frau
Schweigestill, din amabilitate de gazd , îl
îndemn s mai ia, micu ul declar cu o anumit
chibzuial matur :
— Echo vrea mai bine s nu trebuie s ia.
i frec ochii cu pumni orii, semn c -i era
somn. Îl culcar i, cât dormi, Adrian st tu de
vorb cu Rosa în odaia lui de lucru. Fata r mase
numai pân a treia zi, îndatoririle ei la
Langensalza o chemau acas . Nepomuk plânse
pu in la plecarea ei, dar promise s fie totdeauna
"dr gu ", pân se va întoarce s -l ia acas .
Doamne, ca i cum nu s-ar fi inut de cuvânt! Ca
i cum i-ar fi fost posibil s nu se in de cuvânt!
Adusese cu el ceva ca un fel de fericire, o veselie
i o tandre e care- i înc lzea totdeauna inima, i
asta nu numai la ferm , ci i în sat, chiar i în
ora , la Waldshut — unde Else i Clementine
Schweigestill, doritoare s fie v zute cu copilul,
trezeasc peste tot aceea i încântare, îl luau
cu ele i-l ar tau, la farmacist, la b can , la
cizmar, i Nepomuk, cu gesturile lui fer-
mec toare, cu intona ia lui expresiv , lent ,
ap sat , le spunea poezii din cartea cu pove ti a
lui Peter-ciufulici, despre micu a Pauline care
luase foc, sau despre Jochen cel ce se-ntorsese
de la joac atât de murdar încât doamna "ra "
i domnul "r oi" se minunar foarte, i chiar i
porcul r sese cu gura c scat . Preotul din
Pfeiffering, în fa a c ruia, cu mâinile împreunate
— le inea la în imea obrazului, dar la oarecare
dep rtare, înainte —, spuse o rug ciune — i
anume o rug ciune ciudat , din vechime, care
începea cu cuvintele: "Nimic nu poate-mpiedica o
moarte timpurie" — fu atât de emo ionat încât nu
reu i s spun decât: "Ah, copila ul lui
Dumnezeu, f de seam n!", îl mângâie pe
or cu mâna lui alb de p stor de suflete i-i
du îndat o poz colorat cu Mielul Domnului.
Înv torul, cum m rturisi mai târziu, se sim ise
i el "nu tiu cum" când st tuse de vorb cu
Nepo. La pia , pe strad , din trei oameni unul
cu siguran se oprea s afle de la "domni oara
Clementine", sau de la Mutter Schweigestill când
le picase din cer. Oamenii ului i opteau: "Ia te
uit ! Ia te uit !" sau al ii, care nu izbuteau s
spun mai mult decât p rintele: "Ah, Doamne, ce
minune de copil!", iar la femei puteai remarca un
impuls de a îngenunchea lâng Nepomuk.
Când am ajuns s trec i eu pe la ferm se
împliniser dou s pt mâni de la sosirea lui, se
aclimatizase i era cunoscut în tot inutul. La
început l-am z rit de departe: Mi l-a ar tat
Adrian, de la col ul casei, cum edea singur în
gr dina de zarzavat, jos printre straturi de
uni i legume, cu un picioru întins înainte,
cel lalt cu genunchiul în sus, cu uvi ele de p r
sfirate pe frunte i, dup cât p rea, privind cu
pl cere degajat într-o carte cu poze d ruit de
unchiul s u. O inea pe genunchi cu dreapta, de
margine. Bra ul stâng îns , cu care întorsese o
fil , întârziase, se oprise incon tient din mi carea
de r sfoire, într-un gest de inimaginabil gra ie,
cu mânu a deschis în aer, lâng carte, i-mi
deam seama c -n via a mea nu v zusem un
copil atât de fermec tor (alor mei nici în vis nu le
era dat s ofere ochilor o asemenea imagine), i
îmi spuneam, în gând, c probabil a a întorceau
i îngerii , sus, foile caietelor de coruri cere ti.
Ne-am dus într-acolo, s fac cuno tin cu
omule ul minune. Mi-am luat un aer de
severitate pedagogic , cu inten ia ca toate s se
desf oare în modul cel mai firesc, hot rât s nu
devin sentimental i, în orice caz, s nu las nimic
mi se citeasc pe fa . În scopul sta cu o
mutr încruntat i cu voce groas , cu ton
protector, am rostit cuvintele: "Ei, b ie ? Cum
merge, suntem cuminte? Ce treburi mai
învârtim?" atât de banal, încât m sim eam
perfect ridicol înc din prima clip i, lucru mai
grav înc , el observase, împ rt ind incontestabil
acela i sentiment i, ru inat de ru inea mea, î i
înclin c orul, col urile gurii se traser în jos,
ca unul care î i mu buzele s nu râd , ceea
ce m f cu s -mi pierd cump tul în asemenea
hal, încât un r stimp n-am mai putut scoate o
singur vorb .
Nu era înc la vârsta la care tinerii trebuie s
se ridice în picioare în fa a oamenilor mari i s
fac o plec ciune, i dac i se cuvenea cuiva,
atunci lui mai mult decât oricui i se cuvenea
acea adorare tandr , direct , simpl , d ruit pe
mânt numai noului, înc str in, înc
nedeprins. Ne spuse, a a cum se obi nuia în
vorbirea helvetic , "a eza i-v pe jos", i chiar
a f cur m, luându-l pe micul F t-Frumos între
noi, în iarb , i am r sfoit împreun cu el cartea
cu poze, probabil tot ce s-a putut g si mai ca
lumea în materie de literatur pentru copii la
pr lia din sat: scene dup gustul englezesc, un
fel de stil Kate Greenaway, i câteva poezioare,
deloc rele, pe care Nepomuk (eu nu-i spuneam
Echo pentru c eram destul de idiot ca s -mi
închipui c -i un sentimentalism poetizant) le
înv ase aproape toate pe de rost i ni le "citi",
urm rind cu degetul, natural, cu totul în alt
parte.
Ciudat e c i ast zi înc mai tiu pe dinafar
aceste versuri, numai pentru c le-am auzit o
dat — sau poate, totu i, de mai multe ori —
recitate de gl sciorul lui, cu pronun area-i
încânt toare. Mai tiu înc foarte bine poezioara
despre cei trei fla netari care se întâlnesc la un
col de strad i, sup ra i fiind între ei, nici unul
nu vrea s se dea în l turi. A putea s-o recit
chiar acum, oric rui copil, dar nici pe departe
atât de bine cât o f cea Echo, mai ales în ce
prive te t boiul sonor la care trebuiau s
reziste vecinii. oriceii ineau post, obolanii o
luau din loc! Sfâr itul suna astfel:
 "Concertul tot-tot-tot
L-a ascultat un c elu ,
i-acas când ajunse
Era bolnav de tot!"
Trebuia s -l fi v zut pe micu dând din cap
îngrijorat, coborând trist vocea, când reda
indispozi ia c elului. Sau s -i observi minuscula
grandezza208, când povestea cum doi tineri
cocona i se salutau la malul m rii:
"Bun ziua, preastimate,
Baie, azi, nu prea se poate."
i asta din mai multe motive: întâi, pentru c
apa-i prea ud , i n-are decât cinci grade
Räumur, i-apoi, pentru c "trei oaspe i din
Suedia", se-nvârt primprejur:
"O xifie i doi rechini pleca i la vân toare
înoat prin împrejurimi..."
Era atât de comic când rostea aceste
avertismente, când f cea ochii mari
enumerându-i pe cei trei oaspe i nepofti i i când
lua o înf are de spaim amuzat la ad ugirea
ei înotau prin apropiere, încât Adrian i cu
mine izbucnir m în râs. Ne privi în fa pe
amândoi , examinând veselia noastr cu o
curiozitate de trengar — atent mai ales la a mea
dup cât aveam impresia —, pentru c , desigur,
voia s vad , în propriul meu interes, dac
absurda i searb mea solemnitate pedagogic
nu se dizolvase cumva în acest râs.
Dumnezeule, desigur c se dizolvase, i acea
prim tentativ prosteasc nu s-a mai repetat,
cu singura excep ie c totdeauna m adresam
acestui mic ambasador din lumea copiilor i-a
basmelor spunându-i, cu glas ferm, Nepomuk,
folosind Echo numai când vorbeam despre el cu

208
re ie (it).
unchiul s u, care adoptase numele acesta, ca i
femeile de altfel. Cititorul m va în elege, când
spun c educatorul i dasc lul din mine erau
pu in îngrijora i, nelini ti i, încurca i chiar în
fa a farmecului irezistibil, demn, desigur, de
orice adora ie dar, totu i, prad timpului, i
ruia-i era sortit s se pârguiasc i
-mp rt easc soarta tuturor celor
mânte ti. N-avea s treac mult vreme i
azurul celest i zâmbitor al acestor ochi avea
i piard puritatea din alte lumi; acest chip
angelic cu stranie aureol candid , cu b rbia
or despicat , cu gura fermec toare i din i de
lapte scânteind la lumina zâmbetului, cu buze
rotunjindu-se în somn i c tre colturile c rora
alunecau dou tr turi moi, dulci, pornind de la
sucul fin, delimitând obrajii, va deveni obrazul
unui b iat mai mult sau mai pu in comun,
urmând a fi tratat lucid, prozaic, i care nu va
mai avea nici un temei s -ntâmpine o asemenea
comportare cu ironia de care a dat dovad Nepo
cu prilejul ie irii mele pedagogice. i totu i, era
aici ceva — i zeflemeaua lui de spiridu p rea s
fie expresia con tiin ei acestui ceva — ce- i
interzicea s crezi în timp i în ac iunea lui
josnic , în imperiul lui asupra acestei ginga e
apari ii, î i l sa o impresie de stranie, extraordi-
nar perfec iune de ansamblu, î i inspira
convingerea în autenticitatea lui ca apari ie a
copilului pe p mânt, sentimentul c-a fost
"pogorât de sus" i, repet, acela de purt tor de
solie, leg nându- i ra iunea într-o lume de vis,
alogic , cu sclipiri de teologie cre tin . Ea,
ra iunea, nu putea contesta faptul inevitabil al
cre terii, dar i se sustr gea, refugiindu-se în
sfera mitului i atemporarului, a simultaneit ii
i paralelismului, în care existen a Mântuitorului
cu chip de matur nu intr în contradic ie cu
Pruncul din bra ele Sfintei Fecioare, ci-i de
asemenea Mântuitorul, de-a pururi El, ridicând
mânu a-i s fac semnul crucii deasupra
sfin ilor îngenunchea i în adorare.
Ce exaltare, se va spune! Dar eu nu pot face
altceva decât s redau cele tr ite i s recunosc
profunda dezorientare provocat de existen a
cvasieterat a micu ului. Ar fi trebuit s iau
exemplu — i am i încercat s iau — din
comportarea lui Adrian, care nu era dasc l, era
artist, i privea lucrurile a a cum ar tau, f
i fac nici un fel de gânduri despre
nestatornicia lor. Cu alte cuvinte, pentru el
necontenita devenire avea caracterul perma-
nen ei — credea în imagine, credin lini titoare,
i permitea o anumit senin tate (cel pu in mie
a mi se p rea) i, deprins cu ceea ce vedea, nici
imaginile cele mai ireale nu-l scoteau din fire.
Venise Echo, prin orul din pove ti — foarte
bine, trebuia s te por i cu el dup firea lui, i
atâta tot. Acesta mi se p rea a fi punctul de
vedere al lui Adrian. Natural, era departe de
mutrele încruntate i familiarit ile banale de
felul: "Ce face b iatul ? E cuminte?" Pe de alt
parte, l sase i extazele: "Ah! Doamne, ce
minune de copil!" pe seama oamenilor simpli din
curte. Atitudinea lui fa de micu era delicat ,
zâmbitoare, cald , sau chiar i grav , f
alint ri, f cânt ri în strun , chiar f
tandre e. De fapt nu l-am v zut niciodat
mângâind copilul, în nici un fel, rareori dac -i
atingea u or p rul cu mâna. Numai c -i pl cea
se plimbe cu el pe câmp, mân -n mân , asta-i
adev rat.
Dar oricum s-ar fi purtat, nu m putea în ela:
observasem c i iubea nepotul cu mult
duio ie, înc din prima zi, c apari ia micu ului
în via a sa însemnase zorii unei epoci luminoase.
Era evident c micul F t-Frumos, suav, dulce, cu
mersul lui imaterial, cu vorbirea-i plin de
expresii din b trâni, îl preocupa profund, cu
pasiune, îi umplea zilele, îl f cea fericit, chiar
dac nu-l avea pe lâng sine decât din când în
când, pentru c , se-n elege, îngrijirea b ie elului
era în seama femeilor i cum acestea, i mama i
fata, aveau i multe alte treburi, Nepo trebuia
adesea s se joace singur, într-un col ferit. Dup
pojar r sese cu o mare nevoie de somn, cum
au copiii mici, i se întâmpla ca, în afar de orele
obi nuite de odihn , s a ipeasc pe unde apuca.
Când sim ea c -l cuprinde somnul, obi nuia s
zic ,, Noapte bun ", cum spunea seara când se
ducea la culcare, dar de fapt aceasta era expresia
lui de r mas bun întotdeauna, o rostea la orice
or , când pleca el sau altcineva — în loc de
"adio" sau "la revedere", el zicea "pte bun " —
formul pereche lui " turat", pe care-l spunea ori
de câte ori se s turase de ceva. Când, înainte de
a adormi, în iarb sau pe vreun sc una , ad uga
"'pte-bun ", î i întindea i mânu a, i o dat l-am
sit pe Adrian, în curtea din dos, ezând pe o
banc mic , îngust , numai trei scânduri
tute-n cuie, p zindu-l pe Nepo care dormea la
picioarele lui. "Îmi întinsese mânu a, ca s
doarm ", mi-a spus când, ridicând ochii, d du
de mine. Nu sim ise c m apropiasem.
Else i Clementine Schweigestill îmi
povesteau c Nepomuk era cel mai cuminte, mai
docil, mai pu in sup cios copil pe care-l
zuser — ceea ce de altminteri se potrivea cu
ceea ce tiam dinainte despre el. L-am v zut,
e-adev rat, plângând când se lovea i-l durea,
dar niciodat scâncind, zbierând, urlând, cum
fac al i copii, recalcitran i, nedisciplina i. O
asemenea comportare era de neimaginat la el.
Dac îi mustra cineva, sau i se interzicea, de
pild , s se duc într-un moment nepotrivit cu
argatul la cai sau cu Walpurgis, la vaci, accepta
conciliant, prevenitor chiar, spunând i câteva
cuvinte mângâietoare: "Poate intei mai târziu,
poate alt dat , mâine", rostite parc nu atât
pentru propria lui lini tire, cât pentru consolarea
celor mari care, desigur, nu cas -l indispun îi
refuzaser cererea, ci pentru c n-aveau încotro.
Ba chiar îl mângâia pe bra pe cel ce-i pricinuise
dezam girea, cu aerul c spune: "N-o pune la
inim ! Mai târziu, odat , poate c n-ai s fii
obligat s-o faci, i-mi vei putea da voie".
La fel, când n-avea voie s intre la Adrian, în
odaia stare ului. Unchiul era o mare atrac ie
pentru b ie ; înc de când îl cunoscusem, la
dou s pt mâni de la sosire adic , era limpede
inea enorm la el, c -i pl cea i dorea s fie
mereu împreun , de bun seam i pentru c
acest lucru însemna ceva aparte, interesant, pe
cit vreme viata al turi de femeile care-l îngrijeau
era ceva obi nuit. i de altfel cum s -i fi sc pat
, printre plugarii din Pfeifferring, omul acesta,
fratele mamei sale, ocupa o pozi ie unic , era
onorat, crea o senza ie de sfial , de intimidare
chiar! Tocmai aceast atitudine a celorlal i putea
fi, pentru orgoliul lui de copil, imboldul dea dori
fie împreun cu unchiul s u. Dar nu se putea
spune c Adrian îi f cea toate voile. Se întâmpla
treac zile întregi i s nu-l vad , s nu-i
îng duie s intre la el în odaie, p rea s -l evite,
i interzic lui însu i contemplarea micu ului,
îndoial , atât de drag. Dup care, se-n elege,
iar i petreceau ceasuri întregi împreun , îl lua
de mânu , cum spuneam, i f ceau plimb ri
pân departe, atât cât îng duiau puterile micului
tovar de drum, hoin rea cu el într-o t cere
mutual agreabil , sau schimbând câteva vorbe în
limbajul pueril al copilului, prin anotimpul
saturat de umiditate al sosirii lui Echo, în
miresmele m linului i ale liliacului sau ale
iasomiei, de pe marginile drumului; sau, pe
potecile înguste, îl l sa pe nepo el s mearg
înaintea sa cu pasul lui u or, printre ziduri de
grâu galben, pârguit, gata de coas , cu spicul
greu i aplecat pe tulpini cât Nepomuk de-nalte.
Când trebuia s se duc în ora , la întoarcere
îi aducea b ie elului daruri: fel de fel de animale,
o cutie cu un pitic în untru, care s rea când
ridicai capacul, un tren cu semnale luminoase
clipind la curbe, o cutie magic cu mul ime de
minun ii, dar dintre ele, tezaurul cel mai de pre
era un pahar cu vin ro u care nu se v rsa când îl
sturnai. Echo se bucura de toate, natural, dar
dup ce se juca pu in spunea: " turat!" i prefera
ca unchiul s -i arate obiectele lui personale i
-i explice la ce-i foloseau — mereu acelea i
obiecte i mereu acelea i explica ii, c ci
nesfâr it -i st ruin a i nevoia de repetare a
copiilor, în materie de distrac ii. Un cu it de
birou lefuit dintr-un dinte de elefant, globul
mântesc cu p mânturile sfârtecate pe margini,
cu golfuri adânci i p ienjeni ul fluviilor, cu
masa albastr a oceanelor, toate r sucindu-se în
jurul unei axe oblice, pendula cu picior, b tând
armonios ceasurile, cu greut i alunecate în
adânc, pe care le ridica din nou la vedere cu
ajutorul unei manivele; acestea erau câteva
dintre ciud eniile pe care micu ul ar fi poftit s
le examineze atunci când, fin, zvelt, ap rea în
a posesorului lor, rostind cu gl sciorul lui:
— Faci mutr acr c-am venit?
 — Nu, Echo, nu chiar atât de acr . Dar
greut ile pendulei nu-s decât la jum tatea
drumului.
În cazul acesta se putea întâmpla s -i vin
poft de cutia cu muzic , un dar al meu: o
caset cafenie cu mecanismul pus în mi care pe
dedesubt. Atunci începea s se învârteasc un
cilindru metalic cu multe lamele mici pe
suprafa a lui, care izbeau anumi i din i ai unui
pieptene i cântau, fa început sprinten, gra ios,
apoi, dup ce oboseau, mai încet, trei melodii
dr gu armonizate in gen Biedermeyer, i Echo le
asculta totdeauna cu aceea i încântare
încordat , totdeauna cu acela i amestec de
neuitat în priviri: uimire, desf tare i reverie
profund .
i manuscrisele unchiului îl interesau, îi
cea pl cere s contemple semnele acelea
runice, goale sau negre, r sfirate pe ni te sisteme
de linii, împodobite cu stegule e i pene mititele,
legate cu arcuri sau cu drugi gro i, i punea s i
se explice despre ce vorbeau toate acele semne —
între noi fie zis, despre el vorbeau i mult a vrea
tiu dac din explica iile maestrului el intuia
ceva, dac s-a putut citi în ochii iui c intuise un
asemenea lucru. Copilul acesta a avut privilegiul,
înaintea noastr a tuturor, de a- i arunca ochii
pe schi a de parti ie a cântecelor lui Ariel din
Furtuna, la care Leverkühn lucra în secret pe
vremea aceea: le-a compus condensând prima
arie, "Come into these yellow sands"209, fo net
spectral de glasuri ale firii, cu cea de a doua,
"Where the bee sucks, there suck210" , de-un
farmec inocent, într-o unitate pentru sopran ,
celest , vioar cu surdin , un oboi, o trompet
209
Vino în nisipurile astea galbene (engl.).
210
De unde albina î i culege nectarul, de-acolo i culeg i eu (engl).
cu surdin i flajeolete ale harpei, i într-adev r,
cine aude aceste accente de-o "gra ie necurat ",
fie chiar numai cu urechea spiritului, citind u-le
adic , se poate întreba ca i Ferdinand din pies :
"Unde-i muzica asta? În v zduhuri? Pe p mânt?"
Pentru c acel ce-o f cuse nu numai c prinsese
în es tura fin ca o pânz de p ianjen a
oaptelor u urin a aerian pueril-suav i
tulbur toare a lui Ariei — of my dainty Ariel211 —
ci întreaga lume de zâne ale colindelor, izvoare-
lor, dumbr vilor, a a cum o descrie Prospero, cu
spiridu i, maistora i pl pânzi, pe jum tate
pu i, i micile lor petreceri în lumina lumi,
când r sucesc nutre ul oii, ca s nu-l m nânce,
i culeg ciuperci în miez de noapte.
Echo voia totdeauna s mai vad o dat locul
printre note unde câinele face "ham-ham" i
coco ul "cucurigu". Iar Adrian îi mai povestea i
despre Sycorax, vr jitoarea cea rea, i despre
robul ei cel mititel pe care, pentru c era un
spiridu prea delicat s-asculte de toate poruncile
ei grosolane, îl prinsese în cr tura unui molift
i st tuse acolo doisprezece ani ori am râ i i
chinui i, pân a venit vr jitorul cel bun i i-a dat
drumul. Nepomuk ar mai fi poftit s tie câ i ani
avea spiridu ul când l-a prins baba în cr tur
i câ i, doisprezece ani mai târziu, când sc pase;
dar unchiul îi spuse c spiridu ul n-avea vârst ,
i înainte de captivitate i dup , fusese acela i
copila pl pând i ginga al v zduhului, r spuns
ce p ru s -l satisfac pe Echo.
Magistrul din odaia stare ului îi mai povestea
i alte basme, pe cât se pricepea i pe cât î i mai
amintea: despre Rumpfestilzchen, despre Fallada
i despre Rapunzel, despre Loweneckerchen,
ciocârlia cea sprin ar i cânt toare, i când
211
Ginga ul meu Ariel (engl.)
asculta, fire te, Echo voia s stea pe genunchii
unchiului, într-o parte, i uneori î i trecea bra ul
micu pe dup gâtul lui. "Susur " atât de ciudat,
i se duce...", spunea când se sfâr ea o poveste,
dar, de obicei, adormea înainte, cu c orul
sprijinit de pieptul povestitorului. Acesta
mânea mult vreme nemi cat, cu b rbia
rezemat în p rul b ie elului adormit, pân
venea vreuna dintre femei i-l lua pe Echo s -l
culce.
Cum spuneam, Adrian evita câteodat zile
întregi s i vad nepo elul, pentru c avea de
lucru, sau îl silea migrena s stea în lini te i
întuneric, sau pentru cine tie ce alt motiv. Dup
o astfel de zi, în care nu-l v zuse pe Echo, îi
pl cea, seara, când copilul se ducea la culcare,
intre înceti or, aproape neobservat, în odaia
lui, f s tie micu ul, s -l asculte spunând,
culcat pe spate, cu minutele împreunate în
dreptul pieptului, lipite, rug ciunea, de fa fiind
i una dintre femei sau amândou , Frau
Schweigestill i fiica ei. Erau stranii rug ciunile
lui, recitate nespus de expresiv, cu albastrul
ceresc al ochilor îndreptat spre tavan, i tia
multe, foarte multe, niciodat nu rostea aceea i
doua seri de-a rândul. De remarcat, iar i, c
spunea "Dumnnezeu" în loc de "Dumnezeu", iar
uneori înzestra anumite cuvinte cu un accent
ini ial.

"Cel ce tr ie te-n legea lui Dumnezeu mereu

E Dumnezeu într-însul i el în Dumnezeu.
Supunerea mea toat spre el mi se îndreapt .
va-nlesni s aflu odihna mea, cea dreapt .
Amin."

Sau:
 "Nelegiuirea noastr oricât ar fi de mare
E mai prejos de mila ce Dumnezeu o are.
catul meu atârn în palma lui pu in,
În mila-i mare Domnul surâde-a a blajin.
Amin."

Sau, deosebit de semnificativ pentru

evidenta nuan preluat din înv tura
protestant a predestina iei:

"O mie de p cate dac-ar avea oricine,

i totu i se întâmpl s fac i un bine.
Oricare fapt bun nu poate s se piard ,
Decât a celui care menit e-n iad s ard .
Dea Domnul ca eu însumi i to i cei îndr gi i
fie fericirii de-a pururea sortit.
Amin."

Sau, câteodat :

"Chiar soarele pe diavol oricât l-a luminat,

Când spre apus coboar , apune tot curat.
Curat m ine Doamne în lumea p mânteasc
Pân ce clipa mor ii va fi s m r peasc .
Amin."

Sau, în fine:

"Ia seama: ori icine se roag pentru altul,

Lui însu i mântuire i-aduce Preaînaltul.
Echo se roag pentru întreaga omenire,
Ca Dumnezeu s -l strâng în bra e cu iubire.
Amin."

Eu însumi — foarte emo ionat — l-am auzit,

rostind versetul acesta, f s tie, cred, c sunt
de fa .
— Ce-ai de spus la toate specula iile astea
teologice? m întreb Adrian afar . Se roag
pentru întreaga crea iune, anume pentru a fi
cuprins i el. Oare tie, credinciosul, c
rugându-se pentru al ii î i sluje te lui?
Altruismul se anuleaz , dac se vede c -i util la
ceva.
— Aici ai dreptate, i-am r spuns. i totu i,
ac iunea lui e altruist , pentru c ar putea s se
roage numai pentru sine, dar se roag pentru noi
to i.
— Da, pentru noi to i, f cu Adrian încet.
— De altfel noi vorbim ca i cum toate astea
ar fi fost gândite de el. L-ai întrebat vreodat de
unde le tie? De la tat l s u, sau de la cine?
spunsul sun :
— O, nu, prefer s las întrebarea nepus i s
presupun c n-ar fi în stare s -mi r spund .
rea c cele dou Schweigestill, i mama i
fata, împ rt eau acela i sentiment. Din câte
tiu, nici una nu l-a întrebat pe copil de unde a
înv at rug ciunile de sear . Iar eu, cele pe care
nu le-am auzit direct, le-am aflat de la ele. Le-am
rugat s mi le spun la o vreme când Nepomuk
nu mai era printre noi.

XLV

Ne-a fost luat dintre noi, mica f ptur

straniu-serafic a fost luat de pe p mânt — ah,
Doamne, la ce s mai caut cuvinte blânde pentru
cea mai incomprehensibil cruzime ce mi-a fost
dat s v d vreodat , i care i ast zi înc îmi
îndeamn inima la învinuiri amare, la revolt
chiar. Cu o s lb ticie, cu o furie oribil , a fost
prins, smuls în câteva zile, de o boal ce de
mult vreme nu mai atinsese pe nimeni prin
împrejurimi, dar despre care doctorul Kürbis,
încremenit de violen a manifest rii, ne spunea c
se poate uneori ivi în reconvalescen a copiilor
dup pojar sau tuse convulsiv . Dac punem la
socoteal i primele simptome anun ând c nu-i
e bine copilului, totul n-a durat decât dou
pt mâni, iar dintre ele prima n-a l sat pe
nimeni — cred c absolut pe nimeni — s
nuiasc oroarea ce-avea s vin . Ajunsesem pe
la mijlocul lui august, seceri ul era în toi i
ceruse mân de lucru suplimentar . Dou luni
de zile Nepomuk fusese bucuria casei. Un gu-
turai tulburase pu in puritatea suav a
ochi orilor lui — i desigur tot aceast afec iune
sup toare îi t iase pofta de mâncare, îi stricase
dispozi ia i îi accentuase somnolen a c tre care
înclina de când venise. Zicea "'turat" la tot ce i se
oferea s m nânce, s se joace, s se uite la
poze, s asculte basme. Zicea "'turat" cu o
grimas de durere pe chipul tras, i întorcea
capul. De la o vreme interveni o intoleran la
lumin i la sunet, i mai nelini titoare decât
indispozi ia de pân atunci. P rea s perceap ,
amplificat peste m sur , zgomotul c ru elor care
intrau în curte, vocile oamenilor. "Vorbi i încet!"
se ruga, optind el însu i, parc-ar fi vrut s ne
dea un exemplu. Nici m car melodiile delicate de
clopo el ale aristonului nu voia s le mai aud ,
spunea repede un "'turat" chinuit, îl oprea cu
mânu a lui, i începea s plâng amarnic. Tot
a, fugea de soarele acelor zile de miez de var ,
de curte i gr din , se ascundea în odaie, se
ghemuia acolo frecându- i ochii. Te durea inima
-l vezi cum, c utându- i alinare, se ducea de la
unul la altul la cei ce-l iubeau, îi lua de gât pe
fiecare i-i îmbr a pentru ca îndat s se
dep rteze, tot neconsolat. A a se încle ta de
Mutter Schweigestill, de Clementine, de
Waltpurgis, servitoarea, i acela i impuls îl
împingea mereu spre unchiul s u. I se lipea de
piept, strâns, î i ridica ochii sus spre el, s -i
aud vorba blând , încerca un surâs pl pând, î i
pleca înceti or capul, din ce în ce mai mult,
murmura un "'pte-bun " l sându-se s-alunece
pe picioarele lui Adrian i ie ea, încet,
cl tinându-se, din odaie.
Veni medicul s vad de el. Îi d du pic turi
de pus în nas, îi prescrise un tonic, dar nu- i
ascunse teama c aceste manifest ri ar putea fi
simptomele unei maladii mai serioase. Î i
exprim aceast îngrijorare i în fa a vechiului
u pacient din odaia stare ului.
— Crede i? f cu Adrian, p lind.
— Lucrul nu mi se pare tocmai curat, opin
doctorul.
— Nu vi se pare tocmai curat?
Fusese atât de însp imântat, expresia atât de
însp imânt toare, încât doctorul Kürbis se
întreb dac nu cumva mersese prea departe.
— Cum s spun... În sensul în care m
exprimasem, r spunse doctorul. Chiar i
dumneavoastr , stimate domn, a i putea ar ta
mai bine. Sunte i foarte ata at de b ie ,
desigur...?!
— O, fire te. E o r spundere, doctore. Copilul
a fost trimis în grija noastr , aici, la ar , s i
refac s tatea...
— Aspectul clinic, dad poate fi vorba de a a
ceva, zise medicul, nu ofer în momentul de fa
nici un motiv pentru un diagnostic nelini titor.
Voi trece mâine din nou.
a f cu, i de data asta fu în m sur s
pun diagnosticul, cu prea mult certitudine
chiar. Nepomuk avusese un acces de vom ,
violent, ca o erup ie, i o dat cu febra, e drept,
nu prea mare, ap rur i dureri de cap ce
devenir , în r stimp de câteva ore, literalmente
insuportabile. La sosire, medicul g si copilul
culcat în pat; î i inea c orul cu amândou
mâinile i scotea ni te ipete, o adev rat tortur
pentru to i cei ce le auzeau — i to i le auzeau, în
toat casa — ipete prelungite, expirând cu
ultima r a fiec rei respira ii. Între ipete
întindea mânu ele c tre cei din jur strigând:
— Capu', capu', ah, m doare capu'!
Apoi, un nou acces violent, zbuciumat, de
vom , dup care c dea pe spate în convulsiuni.
Kürbis examina ochii copilului, ale c ror
pupile, foarte contractate, manifestau o tendin
la strabism. Pulsul, foarte ridicat. Se puteau
constata contrac ii musculare i un început de
rigiditate a cefei. Era meningit cerebro-spinal ,
inflama ia meningelui — s rmanul om pronun
numele cu o mi care dezam git din cap spre
um r, cu speran a c poate, totu i, nu- i vor da
seama de totala neputin a tiin ei medicale în
fa a acestei fatale lovituri. O indica ie era i
sugestia lui ca, oricum, s fie informa i,
telegrafic, i p rin ii copila ului. Cel pu in pre-
zen a mamei ar avea, probabil, un efect lini titor
asupra micului pacient. În afar de asta, solicit
aducerea unui internist din capital , dorind s
împart r spunderea acestui caz, din nefericire
grav. "Eu sunt un om simplu", zicea el. "Aici ar fi
locul unuia cu mai mult autoritate." Cred c în
cuvintele lui era o not de ironie mâhnit . În
orice caz, pentru punc ia în ira spin rii,
necesar de urgen , atât pentru confirmarea
diagnosticului cât i pentru c era singurul
mijloc de a aduce bolnavului o u urare, se socoti
perfect competent i proced f nici o ov ire.
Frau Schweigestill, alb ca varul, dar curajoas
i s ritoare la nevoie ca totdeauna, inea copilul
ce gemea în pat cu spinarea îndoit de aproape
atingea genunchii cu b rbia, i în intervalul creat
între vertebre Kürbis introduse acul pân în
canalul m duvei spin rii, de unde începu s
picure lichidul. Aproape imediat durerile de cap
înnebunitoare p rur s cedeze. Dac vor reveni,
zise doctorul — tia c dup câteva ceasuri
trebuie s revin , c ci numai atât dura
reducerea presiunii ob inute prin extragerea de
lichid cefalo-rahidian — în afar de punga cu
ghea , absolut necesar , s i se dea copilului
din medicamentul cu cloral prescris atunci i
pentru procurarea c ruia trimiser în ora .
Din somnul epuiz rii, ce-l cuprinsese dup
punc ie, copilul fu trezit de un nou acces de
vom , de convulsiunile trupu orului fragil, de
dureri de cap în stare s -i sparg easta i î i
relu tânguirile sfâ ietoare, ipetele ascu ite —
era , ip tul hidrocefal tipic, c ruia numai calmul
medicului îi poate întrucâtva rezista, tocmai
pentru c îl consider tipic. Ceea ce e tipic las
rece, numai ce-i individual scoate din fire. Acesta
e calmul tiin ei. Ceea ce nu l-a împiedicat pe
discipolul ei rural s treac de la preparatul cu
bromur i cloral al primei sale re ete, la mor-
fin , cu rezultate ceva mai bune. Poate c luase
aceast decizie tot atât de mult din considera ie
pentru ai casei — i m gândesc în special la
unul dintre ei — cât i din mil pentru copila ul
martirizat. Punc ia nu poate fi repetat decât o
dat în dou zeci i patru de ore, iar u urarea
produs nu dura decât dou . Dou zeci i dou
de ore de tortur ale unui copil urlând i
zvârcolindu-se de durere, ale acestui copil,
care- i împreuna mânu ele tremurânde bol-
borosind: "Echo o s fie cuminte, Echo o s fie
cuminte!" Ce vreau s adaug e c , pentru cei ce-l
vedeau pe Nepomuk, un lucru era îngrozitor,
oribil, un simptom secundar: strabismul
progresiv al ochi orilor lui dumnezeie ti. Faptul
se explica prin paralizia mu chilor optici
provocat de rigiditatea cefei. Ea îi altera oribil
chipul lui dulce, i-l f cea de nerecunoscut, i
copilul scrâ nea din din i aproape f încetare,
încât l sa impresia unui posedat.
A dou zi dup amiaz sosi de la München
profesorul von Rothenbuch, autoritatea chemat
pentru consult, adus de la Waldshut de Gedeon
Schweigestill. Adrian îl alesese — dintre cei
propu i de Kürbis — pentru renu-mele s u
necontestat. Era un b rbat înalt, cu maniere
mondene, înnobilat personal în vremea
regalit ii, cu clientel mare, cu onorarii i mai
mari, i inea totdeauna un ochi pe jum tate
închis, ceea ce-i d dea aerul c examineaz în
permanen . Ridic obiec ii la folosirea morfinei,
pentru c ar fi putut crea iluzia unei come "care
nu se produsese înc " i nu autoriz decât
codein . Se vedea bine c ceea ce-l preocupa în
principal era o corect evolu ie clinic a cazului,
evitându-se confuzia fazelor. Dup examen
confirm dispozi iile obsecviosului s u confrate
rural: va s zic , reducerea luminii, capul
men inut într-o pozi ie ridicat , cu pung de
ghea , mult circumspec ie în atingerea
bolnavului, fric iuni cu alcool pe corp, ali-
menta ie concentrat , a c rei introducere prin
sond pe cale nazal va deveni, probabil,
necesar . Cuvintele lui de consolare au fost
sincere i lipsite de echivoc — poate i pentru c
nu se afla în casa p rin ilor copilului. Avertiza
totu i c o tulburare, o reducere a con tiin ei,
legitim , nu datorit morfinei, va interveni f
se lase mult a teptat i se va accentua destul
de repede. Copilul va suferi mai pu in, iar în cele
din urm deloc. Din acest motiv, nici
simptomelor mai violente nu trebuie s li se
acorde prea mare importan . Dup ce avu
amabilitatea s procedeze personal la a doua
punc ie, urm un r mas bun plin de demnitate,
i asta fu tot. N-a mai venit.
În ce m prive te, eram inut telefonic la
curent cu tristele evenimente, în fiecare zi, de
Mutter Schweigestill, dar de-abia într-o sâmb ,
la patru zile de la declararea bolii, am putut
ajunge i eu la Pfeiffering, i am g sit copilul
intrat în com , în convulsiuni groaznice,
rmanul trup or parc era supus la cazne
pe-un aparat de tortur , ochii i se d deau peste
cap, ipetele amu iser , dar scrâ netul din din i
persista. Frau Schweigestill, cu fa a supt de
nop ile nedormite, cu ochii umfla i ce plâns, m
primi din poart i îmi recomand insistent s
duc imediat la Adrian. Pe bietul copil, lâng
care de altfel de ieri noapte se aflau i p rin ii,
voi avea timp destul s -l v d. Dar domnul doctor
avea nevoie de un cuvânt de-al meu; între noi fie
spus, nu st tea bine deloc, uneori ea avea
impresia c vorbea într-aiurea.
M-am dus la Adrian alarmat. edea la masa
de lucru; la intrarea mea î i ridic numai în
treac t privirea dispre uitoare. Era
însp imânt tor de palid, avea ochii ro ii, cum îi
aveau de altfel to i în cas , i î i plimba în
ne tire limba prin gura închis , încoace i încolo,
lateral pe sub buza inferioar .
— Tu e ti, omule? rosti, dup ce, ajuns lâng
el, îi pusesem mâna pe um r. Ce cau i aici? sta
nu-i loc pentru tine. F i cel pu in o cruce mare,
de la frunte pân la umeri, cum te-au înv at
când erai mic, s te fereasc de rele!
i cum încercam s -i spun câteva cuvinte de
consolare, de încurajare, m întrerupse brutal:
— Nu te mai osteni, las palavrele astea de
umanist. Mi-l ia! M car de l-ar lua repede! Dar,
cu nenorocitele lui de mijloace, pesemne c nici
de-a a ceva nu-i în stare mai repede.
i s ri în picioare, se rezem de perete i- i
ap ceafa de lambriu:
— Ia-l, monstrule! strig el, cu un glas ce m
trunse pân -n m duva oaselor. Ia-l, tic losule,
dar zore te-te, câine, zore te-te cât po i, dac
nici asta n-ai vrut s -mi îng dui! Gândeam, f cu
Adrian cu voce sc zut , confiden ial ,
întorcându-se brusc spre mine, înaintând un pas
i fixându-m cu o privire r cit pe care n-am
s-o uit niciodat , credeam c atâta lucru-mi va fi
îng duit, atât m car, dar nu, de unde s aib
mil cel ce nu tie ce-i mila, i tocmai asta
trebuia s calce în picioare, în furia lui
porceasc . Ia-l, lep tur ! r cni, dându-se
înapoi, parc r stignindu-se. Ia-i trupul, e-n
puterea ta! Dar sufletul lui scump ai s mi-l la i,
va trebui s mi-l la i, n-ai s ai ce face, i
eternit i întregi am s -mi bat joc de neputin a
ta, am sa te fac de râs! i de vor fi vecii
gr dite-ntre locul unde va sta el i cei unde
voi nimeri eu, voi ti totu i c Echo e-acolo de
unde tu, otreap , ai fost gonit, i asta va fi un
balsam pentru limba mea ars , va fi osana întru
hulirea ta de pe ultima treapt a blestemului!
i acoperi fata cu palmele, se întoarse i î i
rezem fruntea de lemnul lambriului.
Ce s spun? Ce s fac? Cu ce s r spund
unor asemenea cuvinte? "Dragul meu, pentru
numele lui Dumnezeu, lini te te-te, i-ai ie it din
fire, te-a n ucit durerea...", lucruri cam de felul
sta roste ti de obicei, mai ales când e vorba de
un om ca Adrian i din respect, pentru valoarea
lui sufleteasc nu po i recurge la calmante fizice,
umilitoare, la sedativele ce se g sesc prin cas .
Tentativelor mele de consolare, implor rilor
mele, el le r spunse din nou:
— Cru -te. Nu te mai osteni, f i mai bine
cruce! Ce se petrece sus! F i i pentru mine,
pentru vinov ia mea, nu numai pentru tine. Ce
gre eal , ce crim ... — edea din nou la masa lui
de scris, cu tâmplele strânse în palme — ce
crim c l-am l sat s vin aici, c l-am primit în
apropierea mea, c l-am privit! Tu trebuie s tii,
copiii-s pl di i dintr-un aluat nespus de
ginga , sunt foarte receptivi la influen e
pernicioase...
De data asta eu am fost cel care-am izbucnit,
am strigat la el într-adev r indignat i i-am
interzis s mai scoat o vorb .
— Taci, Adrian! De ce te chinui, de ce- i aduci
învinuiri absurde din cauza unui destin orb, care
l-ar fi putut lovi, oriunde-ar fi fost, pe copilul
sta scump, prea scump poate pentru lumea
noastr ?! Ne poate sfâ ia inimile, dar nu trebuie
ne ia i min ile. Tu l-ai iubit, nu i-ai vrut decât
binele...
Îmi f cu semn s tac. Am mai r mas cu el
poate vreun ceas, spunând din când în când câte
ceva, i r spunsurile de-abia i le în elegeam. Apoi
am vrut s m duc s v d bolnavul.
— Du-te, zise el, i ad ug imediat, dur: Dar
nu-i mai vorbi ca atunci: Ce face b iatu , e
cuminte, i-a a mai departe, în primul rând c
nu te va auzi, i-apoi, ar fi cu totul lipsit de gust
din partea unui umanist.
Voiam s ies, când m opri strigându-m pe
numele de familie: "Zeitblom!" ceea ce, de
asemenea, avu un ecou foarte dur, i
întorcându-se spre mine, zise: Am g sit. Nu-i dat
fie!
— Ce s nu fie, Adrian?
— Ce-i bun i nobil, îmi r spunse, ceea ce se
nume te omenesc, cu toate c -i bun i nobil.
Cele pentru care oameni au luptat, citadele au
fost luate cu asalt, profe i au proclamat
triumf tori, asta nu-i dat s fie. Trebuie revocat.
Voi revoca.
— Nu te-n eleg bine, dragul meu. Ce vrei s
iei înapoi?
— Simfonia a noua, r spunse.
i n-a mai scos o vorb , de i am a teptat.
cit, mâhnit, m-am dus sus, în odaia
nefericirii. Domnea o atmosfer grea de camer
de bolnav, cu miros de medicamente, curat ,
searb , cu toate c ferestrele erau deschise.
Obloanele îns erau trase aproape complet,
sese numai o cr tur între ele. În jurul
patului lui Nepomuk st teau mai multe
persoane, c rora le-am întins mâna cu ochii
îndrepta i la copila ul muribund. Z cea pe o
parte, ghemuit, cu coatele i genunchii strân i
gr mad . Avea obrajii ro ii, încin i, respira o
dat adânc i apoi a teptai mult a doua
respira ie. Ochii nu-i erau de tot închi i, între
gene îns nu-i puteai z ri albastrul irisului,
vedeai numai negru. Erau pupilele, care pro-
gresiv se dilataser enorm, dar inegal, i aproape
înghi iser culoarea. Bine, totu i, c se mai
vedeau înc reflexele de oglind ale negrului .
Pentru c uneori ap rea albul; atunci bra ele
pl pânde se crispau mai strâns de trup or i
convulsia, înso it de scrâ nind din din i,
zguduia spasmodic, înfior tor la vedere, micile
dulare, chiar dac , poate, nu-l mai dureau.
Mama plângea cu suspine. Îi strânsesem o
dat mâna, i-am mai strâns-o din nou. Da, ea
era, Ursula, fata cu ochi c prui de la ferma
Büchel, sora lui Adrian, i din tr turile
ite ale femeii, ajuns acum la treizeci i opt
de ani, îmi ap rur , spre marea mea înduio are,
mai puternic decât pe vremuri, tr turile
paterne, germanice, ale lui Jonathan Leverkühn.
Al turi de ea sta i so ul ei, Johannes
Schneidewein; depe a, lui îi fusese trimis , i el
trecuse întâi pe la Süderode, s o ia: era un
rbat voinic, frumos, simplu, purta o barb
blond , avea ochii alba tri ai lui Nepomuk i
vorbirea sobr , ap sat , însu it de Ursula din
capul locului, cu ritmul remarcat în timbrul vocii
lui Echo, micul F t-Frumos.
Mai era în odaie, în afar de Frau
Schweigestill ve nic intrând i ie ind, i
Kunigunde Rosenstiel, cu p rul ei lânos, care îl
cunoscuse pe b ie cu prilejul uneia dintre
vizitele ce-i fuseser îng duite i, cu inima ei
mâhnit , prinsese o mare dragoste pentru el. Îi
scrisese atunci lui Adrian, la ma in , pe hârtie
cu prozaicul en-tête al firmei sale i cu
comercialul semn & în loc de " i", într-o
nem easc impecabil , o lung scrisoare cu
impresiile ei. Acum izbutise s-o înl ture pe
Nackedey de pe teren i s i se permit s fac de
gard , în schimburi, cu Ursula, la c tâiul
copilului, îi împrosp ta punga cu ghea , îl
frec iona cu alcool, încerca s -i dea doctoria, s -i
strecoare printre buze pu in suc nutritiv, iar
noaptea nu ceda decât cu greu, amant , altcuiva
locul de lâng patul bolnavului...
 Familia Schweigestill, Adrian, rudele lui,
Kunigunde i cu mine am luat împreun cina în
sala cu Victoria de la Samothrake, o cin s rac
în vorbe i în cursul c reia mereu se ridica
cineva, cel mai adesea o femeie, ducându-se s
vad ce face copilul. Duminic , înc înainte de
prânz, oricât mi-a venit de greu, a trebuit s plec
din Pfeiffering. Mai aveam de corectat, pentru
luni diminea , un teanc întreg de extemporale la
latin . M-am desp it de Adrian cu speran e
mângâietoare pe buze, dar desp irea mi-a
pl cut mai mult decât primirea f cut cu o zi
înainte. Cu un fel de zâmbet, îmi spuse, pe
engleze te:
— Then to the elements. Be free, and fare thou
well!212
Apoi se întoarse repede, dep rtându-se.
Nepomuk Schneidewein, copilul, Echo, ultima
iubire a lui Adrian, s-a stins dou sprezece ore
mai târziu. P rin ii luar cu ei micul co ciug
acas .

XLVI

Timp de aproape patru s pt mâni n-am putut

ad uga nimic la aceste însemn ri; pe de o parte
nu m l sa o anumit epuizare sufleteasc , dup
amintirea scenelor descrise în capitolul
precedent, dar pe de alta, am fost împiedicat i
de evenimentele zilnice, ce se precipit acum
orbe te, unele dup altele, în desf urarea lor
logic , evenimente prev zute, desigur, i într-un
anume sens dorite chiar, dar trezind, cu toate
acestea, o oroare uluit , i nefericitul nostru
212
ne întoarcem la simplitatea primar . Fii liber, i vezi- i s tos de
drum! (Engl.)
popor, epuizat de jale i spaim , incapabil s
în eleag , le las s se rostogoleasc peste el
într-un fatalism n uc, iar sufletul meu, ostenit
de am ciuni vechi, de vechi nedrept i, le
îndur neputincios.
Înc de la sfâr itul lui martie — ast zi
suntem în 25 aprilie, în anul nenorocirii 1945 —
rezisten a noastr în vest e în evident , în total
disolu ie. Ziarele, cu botni a pe jum tate scoas ,
înregistreaz adev rul; zvonurile, alimentate de
emisiunile de radio ale inamicului, de povestirile
refugia ilor, nu vor s tie de nici un fel de
cenzur i poart detaliile catastrofei ce se
întinde cu repeziciune în toate inuturile înc
necotropite, înc neeliberate ale Reichului, peste
tot, pân i în chilia mea. Nu mai exist stavil ;
totul se pred , totul se destram . Ora ele
noastre, zdrobite, sf râmate, cad ca prunele
coapte. Darmstadt, Würzburg, Frankfurt, s-au
dus, Mannheim, Kassel, chiar Munster i Leipzig
sunt în mâna str inului. Într-o bun zi englezii
au intrat în Bremen, americanii în Franconia su-
perioar . Nürnberg, ora ul festivit ilor de stat ce
umfla de elan inimile neroade, s-a predat. Printre
grangurii regimului, ce s-au l it în putere,
bog ie, abuzuri, bântuie, f când dreptate,
sinuciderea.
Corpuri de armat ruse ti, devenite prin
derea Königsbergului i a Vienei disponibile
pentru for area Oderului, o armat de milioane
de oameni înainteaz împotriva capitalei
Reichului, morman de ruine, evacuat de toate
autorit ile i, executând acum cu artileria grea o
sentin de mult pronun at , aplicat pân mai
ieri de avia ie, se apropie de centrul ora ului.
Barbarul, care anul trecut sc pase cu via din
atentatul unor dispera i, unor patrio i preocupa i
de viitor i de salvarea a ceea ce se mai putea
salva — e drept, cu o via ce de abia mai
pâlpâia, ov itoare — ordonase solda ilor s i s
înece asaltul Berlinului într-un ocean de sânge i
împu te pe orice ofi er care ar pomeni de
predare. Ordinul acesta a fost respectat într-un
considerabil num r de cazuri. În acela i timp,
prin eter r ceau mesaje radiofonice în limba
german , nici ele tocmai lucide: unele
recomandând bun voin ei înving torilor
popula ia dar i pe zbirii Gestapoului, pe seama
ruia s-ar fi r spândit multe calomnii; altele
vorbeau despre o mi care de eliberare botezat
"Werwolf"213: o hait de b ie andri turba i
ascuns prin p duri, de unde ie ea noaptea i,
prin câteva asasinate împotriva ocupan ilor,
socotea c i câ tigase merite la recuno tin a
patriei. Ah, jalnic caraghioslâc! În felul acesta,
pân în ultimul moment, primitivismul basmelor,
sedimentul de cruzime al legendelor era
rechemat în sufletul poporului, trezind ecouri i
reverber ri familiare.
Între timp, un general de dincolo de Atlantic
pune popula ia din Weimar s defileze prin fa a
crematoriilor lag rului de concentrare de acolo i
îi declar — po i oare spune: pe nedrept? — îi
declar pe ace ti bürgheri, ce- i v zuser , sub
aparen e de onestitate, de afacerile lor i
încercaser s nu voiasc a ti de nimic, cu toate
vântul le suflase-n nas putoarea de carne
omeneasc ars — îi declar , zic, complici la
ororile acum date în vileag i îi sile te s ca te
ochii la ele, s priveasc ... Privesc i eu cu ei, m
las târât, în gând, cu ei o dat , în rândurile lor,
uce, sau poate chiar îngrozite. Zidurile groase

213
Pricolici (germ.), cel mai ades omul care ia înf area unui lup.
ale beciului de tortur , în care o dictatur sortit
din capul locului neantului transformase
Germania, au fost sparte, i ignominia noastr
dezv luit , târât în fa a lumii, a comisiilor
str ine de anchet , i acestea vor ar ta peste tot
incredibilele imagini; ajunse la ele acas , vor
raporta: cele v zute întrec în oroare tot ce
puterea omeneasc de închipuire ar fi putut
concepe. Zic: ignominia noastr . Pentru c e oare
pur ipohondrie a- i spune c tot ce e german,
chiar i spiritul german, gândirea german ,
cuvântul german, totul este târât în aceast
dezonorant demascare i, totul, expus aceleia i
profunde suspiciuni? înseamn oare doar
sentiment morbid de poc in a- i pune
întrebarea: Cum va mai putea oare, în viitor,
"Germania", sub orice form , s deschid gura în
probleme omene ti?
le zicem celor date la iveal sinistre
virtualit i ale firii omene ti în general — nu
mâne mai pu in adev rat c germanii, fiin e
omene ti, au s vâr it cu zecile de mii, cu sutele
de mii fapte în fa a c rora omenirea-ntreag
se-nfioar i tot ce-a fost german pe lume pân
acum e ar tat ast zi cu degetul, cu scârb i
oroare, drept pild a r ului. Cum te vei sim i,
când parte dintr-un popor a c rui istorie
poart în sânul ei acest abject e ec, un popor
dezorientat, r cit, pârjolit i sterp suflete te,
rturisindu- i nesilit de nimeni inaptitudinea
de a se guverna, socotind c -i mai bine s-ajung
colonie a puterilor str ine; f când parte dintr-un
popor care va trebui s tr iasc claustrat, închis
în sine însu i ca evreii în ghetto, pentru c ura
îngrozitoare, de el însu i s dit jur-împrejurul lui
nu-i va permite s ias din propriile sale grani e;
— cum te vei sim i f când parte dintr-un popor
ce nu- i poate ar ta fa a în lume?
Blestema i, blestema i fie corup torii ce-au
dus un neam de oameni cumsecade, tem tori de
lege, mult prea docili, mult prea apleca i s
tr iasc numai în teorii, l-au dus, zic, la coala
crimei! Ce bine- i face blestemul, ce bine i-ar
face, dac-ar izbucni dintr-un piept liber,
neînc tu at! Dar un patriotism ce-ar afirma
cutez tor c statul sanguinar a c rui agonie-n
horc ieli o tr im cu to ii acum, un stat, ca s
vorbim în limba lui Luther, "ce-a luat pe
grumazul s u" f delegi incomensurabile i,
urlându- i proclama iile, c lcând în picioare
drepturile omului, a aruncat mul imile într-un
delir de fericire, a purtat în mar uri tineretul
nostru cu ochi scânteietori, cu mândria nobil i
credin a dârz — c acest stat ar fi întrucâtva
str in firii poporului nostru, c i-ar fi fost impus,
n-ar avea r cini — un asemenea patriotism
mi s-ar p rea mai curând m rinimos decât
scrupulos. Fost-a acest despotism, în vorbele i
faptele sale, altceva decât simbolul diform,
de at, monstruos al unor st ri de spirit, al
unor concep ii asupra problemelor mondiale,
trebuie s-o recunoa tem, caracteristice i
autentice într-adev r, i nu trebuie oare
cre tinul, umanistul, s se cutremure de groaz
când le reg se te amprenta întip rit pe chipul
celor mai puternice întruchip ri ale esen ei
germanismului? întreb — întreb oare prea mult?
Ah, nu mai e deloc o întrebare faptul c acest
popor înfrânt st acum, cu priviri r cite, pe
buza pr pastiei, pentru c ultima sa încercare,
ultim i disperat , de a- i g si o form politic
proprie, a e uat, s-a n ruit atât de lamentabil.
Cât de straniu se leag timpurile între ele,
timpul în care scriu cu cel ce constituie cadrul
biografiei pe care o scriu! Pentru c anii din
urm ai vie ii spirituale a eroului meu, 1929 i
30, cei doi ani urm tori proiectului s u e uat de
torie, pierderii prietenului i r pirii
minunatului copil ce venise la el, fac parte din
perioada de ascensiune i de întindere a relelor
ce-au pus apoi st pânire pe ar i-acum o
pr bu esc în sânge i fl ri.
Au fost, pentru Adrian Leverkühn, ani extrem
de agita i, de activitate creatoare imens — e ti
tentat s spui monstruoas — care, prin
simpatie, antrenase pân i pe cei din jurul lui,
ca într-un fel de vârtej, i era imposibil s te
sustragi impresiei c tr ia o compensare, c era
desp gubit pentru lipsa de fericire, pentru c
nu-i fusese îng duit s iubeasc . Eu spun doi
ani, dar gre esc: numai o parte a fost de-ajuns, a
doua jum tate a primului i câteva luni din al
doilea, pentru ca ultima sa oper , ultima i,
într-un sens oarecum istoric, o culme i o
încununare, s ajung la maturitate: cantata
simfonic Lamentarea doctorului Faustus,
conceput , cum am mai spus, înainte de apari ia
lui Nepomuk Schneidewein la Pfeiffering, i ei
vreau s -i dedic acum slabele mele puteri.
Înainte, s nu omit îns , de a arunca pu in
lumin asupra st rii personale a creatorului (în
vârst , la acea vreme, de patruzeci i patru de
ani), asupra înf rii, asupra felului s u de
via , a a cum se prezentau ele ochiului meu
cercet tor, totdeauna deosebit de atent. Primul
lucru ce-mi vine sub condei, pomenit înc de
mult în aceste file, e faptul c fa a lui, care
sem na vizibil cu a mamei sale cât vreme se
purtase b rbierit, se schimbase de când l sase
-i creasc barb , mai mult un fel de barbi on
brun cu uvi e c runte, mai des c tre b rbie,
acoperindu-i, totu i, i obrajii, dar nici cioc nu-i
puteai spune, pentru c la vârf era mai rar decât
pe l turi — iar de pe buza de sus îi atârna o
must cioar firav . Te împ cai cu aceast
înf are str in , n scut din acoperirea
par ial a tr turilor, pentru c , împreun cu
tendin a lui de a- i purta capul înclinat pe um r,
barba conferea chipului s u un aer de
spiritualitate îndurerat , un aer de Cristos, a
spune. Expresia mi-era drag oricum, i-aveam
sentimentul c -mi puteam permite aceast
simpatie, cu-atât mai mult cu cât ea nu se
referea în nici un caz la o sl biciune, ci,
dimpotriv , se adresa unei energii excesive i
unei s i excep ionale, invulnerabile, dup
cum se f lea neîncetat prietenul meu. O f cea
vorbind lent, uneori ov itor, u or monoton, fel
de a vorbi constatat de curând Ia el, i eram
bucuros s -l interpretez ca un semn al preo-
cup rilor creatoare, al unei domin ri de sine
lucide în mijlocul unui vârtej de inspira ii.
Mizeriile fizice, a c ror victim fusese atât de
mult vreme, catarele intestinale, afec iunile
gâtului, chinuitoarele crize de migren ,
disp ruser , acum era st pân pe ziua lui, pe
munca lui, el însu i declara c s tatea sa e
perfect , e splendid , i-n fiecare diminea când
se a eza la lucru, îi puteai citi în ochi o energie
de vizionar ce m umplea de mândrie, dar îmi
stârnea i teama unor eventuale reac iuni subite
— o citeai în ochii lui, care înainte, cel mai
adesea, erau pe jum tate acoperi i de pleoapa de
sus, dar acuma luminau larg-deschi i, aproape
exagerat deschi i, încât deasupra irisului ap rea
o fâ ie de alb. Asta ar fi putut avea darul de a m
alarma, cu-atât mai mult cu cât în privirea
ampl se remarca o fixitate, sau mai curând o
nemi care, a c rei natur m-a nedumerit mult
vreme, pân când mi-am dat seama c se datora
pupilelor, nu perfect rotunde ci pu in alungite, o
form de alungire neregulat i ele nu- i modi-
ficau deloc m rimea, ca i cum ar fi r mas
neinfluen ate de varia iile în intensitate a
luminii.
Vorbesc despre o fixitate întrucâtva secret ,
untric , i trebuia s fii un observator foarte
scrupulos ca s o po i percepe. O alt
manifestare, mult mai evident , mai izbitoare,
contrastant — fusese remarcat i de Jeannette
Scheurl, i, dup o vizit la Adrian, mi-a atras
aten ia asupra ei, în mod absolut inutil de altfel.
Era vorba de obiceiul recent de a- i mi ca
uneori, de pild când cugeta, ochii încoace
i-ncolo, destul de mult, cum se zice, de a-i
"juca", i te-ai fi putut teme s nu-i sperie pe unii
oameni. De aceea, chiar dac mie mi-ar fi fost
or, i am impresia c într-adev r mi-a fost
or s pun asemenea excentricit i pe seama
activit ii sale, sub a c rei extraordinar ten-
siune se afla, m sim eam totu i mai lini tit prin
faptul c în afar de mine nu -l vedea aproape
nimeni — tocmai pentru c m temeam c lumea
s-ar putea speria. Renun ase, de fapt, la orice
rela ii sociale i la vizitele în ora . Invita iile erau
refuzate, la telefon, de fidela sa gazd , sau
mâneau — se întâmpla i asta — f r spuns.
Renun ase i la scurtele vizite la München
pentru cump turi, a a c cele f cute pentru
juc riile copila ului decedat pot fi numite
ultimele. Hainele pe care le purta înainte, când
ie ea seara în ora invitat sau la spectacole,
st teau ag ate în dulap, inutile, iar în cas se
îmbr ca extrem de simplu — în nici un caz îns
în halat, nu-i pl cea, nu-i pl cuse niciodat , nici
chiar diminea a; doar noaptea se întâmpla s -l
foloseasc , când cobora din pat i edea un ceas
sau dou în fotoliu. Dar purta un surtuc larg, un
fel de suman, încheiat pân -n gât, ca s n-aib
nevoie de cravat , i, de asemenea, o pereche de
pantaloni largi, nec lca i, în carouri mici; iat
îmbr mintea lui permanent în aceast
perioad , i a a mergea i în obi nuitele,
indispensabilele plimb ri pentru ca s i
aeriseasc pl mânii. S-ar fi putut vorbi chiar
despre neglijen în înf area exterioar , dac o
asemenea impresie n-ar fi fost interzis de
distinc ia lui fireasc , de natur cerebral .
i-ntr-adev r, pentru cine s i fi dat el
osteneal ? O vedea pe Jeannette Scheurl,
parcurgeau împreun o anumit muzic din
secolul al XVII-lea, adus de ea (cred c o
chacona de Jacopo Melani, extraordinar
anticipare a unui pasaj din Tristan), îl vedea, din
timp în timp, pe Rüdiger Schildknäpp, cel
cu-aceea i culoare de ochi ca ai s i, care-l f cea
râd , i-atunci nu-mi puteam re ine reflec ia,
trist i de art , c acum nu mai r seser
decât ochii de-aceea i culoare, deoarece
disp ruser i cei negri, i cei alba tri... M
vedea, în fine, pe mine, când" veneam la el la
sfâr it de s pt mân — i asta era tot. De
altminteri erau pu ine ceasurile când ar fi putut
sim i nevoia s vad pe cineva, pentru c , f a
excepta duminica (niciodat n-o "sfin ise"), lucra
câte opt ore pe zi, cu o întrerupere dup prânz,
un repaus în întuneric, a a c în timpul vizitelor
mele la Pfeiffering, r mâneam destul de mult
vreme singur. Dar nu-mi p rea r u deloc! Eram
aproape de el, aproape de opera lui iubit —
iubire plin de durere i fiori — i se împline te
un deceniu i jum tate de când acest tezaur zace
înmormântat, proscris, t inuit, iar resurec ia lui
nu poate veni decât prin distrugerile liberatoare
ce le-ndur m acum. Au fost ani în care noi, copiii
temni ei, visam un imn al triumfului, Fidelio,
Simfonia a noua, care s celebreze zorii eliber rii
Germaniei — a eliber rii ei de c tre ea îns i.
Acum nu ni se mai poate potrivi decât un altul i
pe-acesta îl vom cânta din adâncul sufletului:
lamentarea fiului iadului, omeneasc i divin
lamentare, izvorând din subiectiv, dar
extinzându-se necontenit, cuprinzând întregul
cosmos, cea mai însp imânt toare lamentare
ce-a fost vreodat cântat pe-acest p mânt.
Lamentare, lamentare! Un de profundis214
seam n, dac-ar fi s las s vorbeasc zelul i
iubirea mea, i cu toate acestea, din punctul de
vedere al crea iei, sub aspectul istoriei muzicii ca
i sub acel al des vâr irii personale, nu este oare
legat , opera asta, biruitor, total triumf tor
legat , de înfior torul dar al r splatei i al
desp gubirii? Nu are ea semnifica ia acelei
"str pungeri" despre care vorbeam între noi când
discutam sau încercam s p trundem destinul
artei, starea ei, momentul ei, ori de câte ori
dezb team o anumit problem , o posibilitate
paradoxal — reconstituirea, n-a fi vrut s
spun, dar o fac totu i de dragul exactit ii:
reconstruc ia expresiei, cea mai înalt i mai
profund sugerare a sentimentului, pe o treapt
de cerebralitate i de rigoare formal ce trebuie
fie atins pentru ca aceast transmutare a
celii calculatorii s devin realitate în armonie
sufleteasc expresiv i c ldur omeneasc
încrez toare?
Îmbrac în întreb ri ceea ce nu-i alta decât

214
Din adâncuri (lat); cuvintele de început ale Psalmului 130.
expunerea unei st ri de fapt care î i g se te
explica ia atât în obiectul în sine cât i în forma
lui artistic . Lamentarea adic — i aici cu o
lamentare avem a face, cu o necontenit , inepui-
zabil , la nesfâr it accentuat lamentare înso it
de acel dureros ecce homo215 — lamentarea, zic,
este îns i expresia, s-ar putea spune cu curaj
orice expresie este în fond lamentare, întocmai
ca muzica, pentru c muzica, îndat ce ajunge la
con tiin a de sine ca mijloc de expresie, la
începutul istoriei sale moderne, devine
lamentare, devine lasciatemi morire216, devine
lamentarea Ariadnei i cântecul de durere al
nimfelor cu ecoul pierzându-se u or. Nu
întâmpl tor cantata lui Faustus se leag ,
stilistic, atât de puternic, învederat, de
Monteverdi i secolul al XVII-lea, a c ror muzic
— de asemeni, nu întâmpl tor — manifesta
pentru efectul de ecou o predilec ie ce merge
uneori pân la manier : ecoul, restituirea
glasului omenesc sub form de sunet natural, i
relevarea lui ca sunet natural este, în esen , o
lamentare, e durerosul "Ah, da!" al naturii la
adresa omului, tentativa lui de a- i comunica
solitudinea — precum i invers, lamentarea
nimfelor, la rândul ei, e înrudit cu ecoul. În cea
din urm crea iune a lui Leverkühn, i cea mai
rea , ecoul, artificiul acesta favorit al
barocului, e utilizat deseori cu un indicibil efect
de triste e.
O lamentare de propor iile gigantice ale
acesteia este, zic, necesarmente o oper
expresiv , o oper de exprimare, i prin aceasta o
oper de eliberare, întocmai cum muzica
215
Iat omul (lac); exclama ie a lui Pilat din Pont când l-a ar tat mul imii
pe Isus purtând coroana de spini.
216
sa i-m s mor (it).
primar , de care se leag peste secole, voise s
fie libertate de a se exprima. Numai c , la treapta
de evolu ie atins de aceast oper , procesul
dialectic se îndepline te prin trecerea de la
constrângerea cea mai riguroas la exprimarea
liber a sentimentelor, libertate n scut din
constrângere, proces infinit mai complicat, mai
emo ionant, mai miraculos în logica lui decât în
epoca madrigali tilor. A vrea acum s -l întorc pe
cititor la o convorbire a mea cu Adrian, la
Büchel, e mult de atunci, în ziua nun ii surorii
sale, cu prilejul unei plimb ri la Kuhmulde,
când, ap sat de durerile lui de cap, mi-a
dezvoltat ideea sa despre "o construc ie
riguroas ", derivat din felul cum melodia, i
armonia, ca în liedul O, fat drag , cât e ti de
rea, sunt determinate de transform rile unui
motiv fundamental compus din cinci note, o
anagram muzical , h—e—a—e—es ( i—mi—la—
mi—mi bemol). Mi-a permis s întrez resc
"p tratul magic" al unui stil, al unei tehnici ce
dezvolt , plecând de la elemente identice i de-
terminate, o multiplicitate extrem , i în care nu
exist nimic netematic, nimic s nu se poat
dovedi a fi varia iuni ale unui ve nic "acela i".
Acest stil, aceast tehnic , zicea, nu permite*
nici o not , nici m car o singur not , f
func iune motivic în ansamblul construc iei —
not liber nu mai exist .
Dar, încercând s dau o imagine a oratoriului
apocaliptic al lui Leverkühn, n-am sugerat oare o
identitate de substan între puritate imaculat
i oroare, identitatea l untric a corului angelic
de copii cu hohotele infernale de râs? Cel ce bag
de seam e cuprins de o spaim mistic , pentru
ca acolo este realizat o utopie formal de o
inocen înfior toare, iar în cantata lui Faust
aceasta devine general , p trunde opera în
întregime i, dac mi-e îng duit s m exprim
astfel, este mistuit cu totul de gândirea
tematic . Acest uria "lamento" (dureaz o or i
un sfert) este, incontestabil, lipsit de dinamism,
de evenimente, de dramatism, seam cu
cercurile concentrice produse de o piatr
aruncat în ap , formându-se unul dup altul,
rgindu-se, dep rtându-se, f dram , ve nic
acelea i. O lamentare gigantic , cu varia iuni —
înrudit ca atare, negativ, cu finalul Simfoniei a
noua i varia iunile ei pe tema bucuriei — inele
ce se l rgesc, fiecare tr gând f încetare altul
dup sine, p i, varia iuni de mare amploare,
corespunzând unit ilor de text sau capitolelor
ii, nefiind, ele în ile, altceva decât serii de va-
ria iuni. Dar, ca tem , toate revin la o figur de
sunete fundamental , extrem de supl , inspirat
de un anumit pasaj din text.
Ne amintim c din cartea popular veche, cu
povestea vie ii i mor ii marelui vr jitor,
Leverkühn luase unele capitole i, prin câteva
interven ii curajoase, le adaptase, f când din ele
baza desf ur rii operei sale; acolo, doctorul
Faustus, când vede ispr vindu-se nisipul din
clepsidr , î i invit prietenii i cunoscu ii mai
apropia i, "magistros, baccalaureos i al i
studen i" în satul Rimlich, aproape de
Wittenberg, îi osp teaz din bel ug ziua întreag ,
mai bea i seara cu ei un pahar de vin, un
"Johannstrunk" cum se zice, i apoi, într-o
cuvântare plin de c in , dar rostit cu
demnitate, le înf eaz destinul s u i
împlinirea lui, în al c rei prag se afl . În aceast
Oratio Fausti ad studiosor217, el îi roag ca atunci

217
Cuvântarea lui Faustus c tre studen i (lat).
când îi vor g si trupul mort, sugrumat, s aib
îndurarea s -l înmormânteze, pentru c moare,
spunea el, ca un cre tin i r u i bun; bun, pe
temeiul c in ei sale, i pentru c el mai
jduie te din toat inima la mântuirea
sufletului s u; r u, pentru c tie c -l a teapt
un sfâr it groaznic, c diavolul vrea s -i ia trupul
i c i-l va lua. Aceste cuvinte: "Pentru c mor ca
un cre tin i r u i bun" constituie tema
general a varia iunilor. Dac numeri silabele,
sunt dou sprezece, i sunt folosite toate cele
dou sprezece sunete ale gamei cromatice, cu
toate intervalele imaginabile. Muzical, tema e de
mult prezent , activ , chiar înainte de-a ap rea
la locul ei în text recitat de un grup coral
reprezentând solistul — în Faustus nu exist
solist —, ia amploare în prima jum tate, apoi
descre te, în spiritul i cu inflexiunea
lamento-ului lui Monteverdi. St la baza a tot ce-i
muzic — mai bine-zis: st , aproape ca o cheie,
înd tul întregului, creând identitate în varia ia
multiform — identitate ce domin totul, de la
corul angelic cristalin, pân la hohotele infernale
din Apocalips , devenit acum, aici,
atotcuprinz toare: o organizare formal
riguroas în ultimul grad, nemaiacceptând nimic
netematic; în ea ordinea materialului e total i
în untrul s u ideea unei fugi apare ca o
absurditate, tocmai pentru c nu mai exist not
liber . Acum îns sluje te unui scop mai înalt,
pentru c — o, minune, sarcasm profund
diavolesc! — tocmai în virtutea purit ii formale,
absolute, muzica î i cap libertatea în calitate
de limbaj. Într-un anume sens, mai concret, i
sub aspectul materialit ii sunetelor, munca e
încheiat înc înainte de a fi început compozi ia,
i aceasta poate acum s se desf oare
nestingherit , adic se poate consacra
exprim rii, degajat astfel, ridicat deasupra
elementului structural sau într-o comuniune
untric intim cu rigoarea constructiv cea mai
absolut , dar, oricum, recuperat . În materialul
în prealabil organizat, creatorul Lament rii lui
Faustus se poate l sa f grij , în voie,
subiectivismului, nestingherit de construc ia
gata ridicat i, astfel, aceast oper , tehnice te
cea mai riguroas , calculat pân la ultima
limit , este, în acela i timp, pur expresiv .
Întoarcerea la Monteverdi i la stilul vremii lui
înseamn tocmai ceea ce eu numisem
"reconstruc ia expresiei" — a expresiei în apari ia
ei prim i originar a expresiei ca lamentare.
Sunt întrebuin ate, exploatate acum toate
mijloacele de exprimare ale unei epoci de
emancipare, între ele i efectul de ecou, de
curând amintit — adecvat în special unei opere
bazate în întregime pe principiul varia iunilor i
deci, într-o mare m sur , autonom , întrucât
fiecare transformare este implicit ecoul formei
precedente. Nu lipsesc nici continu rile cu
caracter de ecou, repetarea în prelungire, pe un
plan superior, a frazei finale a temei. Apar u oare
reminiscen e din accentele lament rii orfeice,
înfr indu-i pe Faust i pe Orfeu, amândoi
vr jitori în imperiul umbrelor, de pild episodul
când Faust o cheam pe Elena la el, i ea îi va
na te un fiu. Aluzii, în ton i în spirit de
madrigal, mi un cu sutele, i o întreag
mi care, cuvântarea rostit în fa a prietenilor la
cina ultimei nop i, e scris în form strict de
madrigal.
Sunt folosite, tocmai în sens de sintez ,
momente muzicale cu cele mai mari posibilit i
de expresie ce-ar putea fi imaginate: nu ca o
imitare mecanic i un regres, se-n elege, ci ca o
perfect con tient putere de st pânire a tuturor
modalit ilor de expresie decantate în toat isto-
ria muzicii, i care aici, într-un fel de proces de
distilare alchimist , se precipit , se cristalizeaz
în prototipuri de semnifica ii emo ionale. Iat , de
pild , oftatul pornit din adânc la cuvinte precum:
"Vai, Faust, inim de cutez tor nemernic, vai,
vai, ra iune, înfumurare, neastâmp r, voin
dezl uit ..." sau multiplele întreruperi, chiar
dac folosite numai ca procedeu ritmic,
cromatismul melodic, t cerea general , grea de
spaim , înaintea unui început de fraz , repet ri,
ca în acel lasciatemi, extinderea silabelor,
intervale coborând abrupt, declama ii
descrescând — cu uria e efecte de contrast, ca
intrarea tragic a corului a capella care are
maximum de for dup coborârea lui Faust în
infern, pies orchestral în forma de muzic pen-
tru grand-ballet i un galop de o fantastic
multiplicitate ritmic — o cople itoare explozie de
lament ri dup o infernal orgie de veselie.
Ideea aceasta extravagant de a face din
coborârea silnic a lui Faust în infern un dans
furioso e totu i ceea ce aminte te cel mai mult de
spiritul dominant din Apocalipsis cumfiguris —
i, în afar de ea, poate i oribilul nu ezit s spun
chiar cinicul scherzo coral în care "Necuratul îl
tot împunge pe multmâhnitul Faust cu glume de
batjocur i zic tori ciudate", — acele
însp imânt toare cuvinte: "Ci taci i-ndur , te
fere te i le rabd , de-a ta nenorocire nu om
-nvinuie ti; e prea târziu, în Domnul tu nu te
mai încrede, ci-n ziua-ntreag ceasuri doar rele
vei avea!" Altminteri îns , opera final a lui
Leverkühn are pu ine lucruri comune cu cea
scris la treizeci de ani. Stilul ei e mai pur,
tonalitatea general e mai sumbr , lipsit de pa-
rodie, nimic conservator în revenirile la trecut, e
mai blând , mai melodic , mai mult contrapunct
decât polifonie — i cu asta vreau s spun c , în
independen a lor, vocile secundare in mai mult
seama de vocea principal , evoluând adesea în
vaste arcuri melodice al c ror sâmbure, nucleul
central, e tocmai acel dodecafonic. "Pentru c
mor ca un cre tin i r u i bun." De mult am
spus, în aceste pagini ca i în Faustus literele
simbolice, figura Hetaera-Esmeralda, acel h—e—
a—e—es, domin Frecvent melodia i armonia,
i-anume peste tot unde e vorba de angajament
solemn, de f duin , de pactul sângelui.
Ce deosebe te cantata lui Faust de Apocalips
sunt, mai ales, marile sale interludii orchestrale,
uneori exprimând atitudinea operei fata de
obiectul ei numai în linii generale, aluziv, ca un
fel de "A a stau lucrurile", alteori îns , ca în
înfior toarea muzic de balet a coborârii în
infern, constituind fragmente de ac iune.
Instrumenta ia acestui dans al groazei folose te
numai sufl tori i un acompaniament persistent
care, compus din dou harfe, clavecin, pian,
celest , glockenspiel i instrumente de percu ie,
str bate ca un fel de continuo, aproape f
întrerupere, întreaga oper . Unele piese corale au
numai acest unic acompaniament. Altora li se
adaug sufl tori, altora instrumente de coarde,
precum altele, iar i, se bucur de un
acompaniament complet de orchestr . Pur
orchestral, e finalul: o parte de adagio simfonic
în care, dup galopul infernal, corul lament rilor
i face o intrare puternic pentru ca apoi s se
piard cu încetul — este drumul invers parcurs
de oda bucuriei, negativul congenial al acestei
treceri a simfoniei în jubilare vocal , este
revocarea...
rmanul meu, marele meu prieten! De câte
ori nu m-am gândit, citindu-i opera postum ,
opera sfâr itului s u, anticiparea profetic a
atâtor sfâr ituri, de câte ori nu m-am gândit, zic,
la vorba îndurerat rostit c tre mine la moartea
copilului: Nu trebuia s fie, bun tate, bucurie,
speran , toate astea nu trebuiau s fie, astea nu
erau îng duite, nu trebuiau îng duite! Ca o
prescrip ie aproape, ca o indica ie muzical ,
acest "Ah, nu trebuie s fie!" domin mi rile
corale i instrumentele din Lamentarea doctorului
Faustus, trunde în fiecare m sur , în fiecare
not a acestei "Ode a durerii!" Nici vorb c-a fost
scris cu ochii pe A Noua a lui Beethoven, s -i fie
pereche, în cel mai melancolic în eles al
cuvântu-lui. Dar nu numai c -i ia forma i i-o
st lm ce te — i asta nu o singur dat —, c
i-o îmbrac în nega ie, d negativitate îns i
religiei — f s pot spune cu asta c o neag . O
opera care vorbe te despre ispit , despre aposta-
zie, despre damna ie, ce poate fi ea altceva decât
o oper religioas ! Vreau s spun c aici v d o
st lm cire, o întoarcere pe dos a în elesului,
brutal i trufa , cum g sesc de pild c este*
"rug mintea amical " f cut de doctorul Faustus
prietenilor s i în ceasul din urm , s aib
bun tatea s se duc la culcare, s doarm în
pace, i s nu se sinchiseasc de nimic. E greu,
în cadrul cantatei, s nu recuno ti în aceast
invita ie, inversarea con tient , voit , a lui
"Veghea i cu mine! de la Ghetsemani. i de
asemenea, acel "Johannestrunk", paharul de vin,
ciocnit, seara, de cel ce- i d sufletul, cu
prietenii s i, are o amprent perfect ritual , este
o alt cin de tain . Dar, legate de toate astea, e
i o r sturnare a ideii de ispit , concretizat în
faptul c Faustus respinge gândul mântuirii ca
fiind ispit — nu numai din fidelitate formal
fa de pact i pentru c e "prea târziu", ci pentru
dispre uie te din tot sufletul caracterul pozitiv
al lumii pentru care ar urma s fie mântuit,
minciuna piet ii ei. Lucrul acesta devine mult
mai clar, este scos în relief mult mai viguros în
scena cu b trânul medic i vecin cumsecade,
care-l invit pe Faustus la el pentru o pioas
tentativ de convertire: în cantat , el apare
inten ionat i categoric conturat ca un
personaj-ispit . La fel de clar este sugerat i
ispitirea lui Isus de c tre Satana, la fel de clar
acel "în l turi!", acel "Nu", mândru i disperat,
opus conformismului religios burghez, fals i
lânced.
Dar se cuvine s ne gândim i la o alt , o
ultim , într-adev r ultim , idee r st lm cit , s
ne gândim profund la o r sturnare, la sfâr itul
acestei opere de infinit lamentare, vorbind,
blând ca o adiere, mai presus de ra iune, senti-
mentelor, cu-acea elocven nerostit de care
numai muzica-i în stare. M refer la partea
orchestral final a cantatei, când corul se pierde
cu încetul, ca o lamentare a lui Dumnezeu
zând cum i se pr bu te în abis crea iu-nea,
un îngrijorat "Nu asta am vrut eu! l rostit de
Creator cu durere. Aici, c tre sfâr it, sunt atinse,
dup p rerea mea, culmile extreme ale triste ii,
aici î i g se te expresia disperarea suprem , i
— n-am s-o spun, ar însemna s jignesc
intransigen a operei, durerea ei iremediabil ,
dac a insinua c exist un singur sunet
oferind o consolare , alta decât aceea a expresiei
în sine, a permisiunii de exprimare — într-un
cuvânt, c s-ar fi dat f pturii glas s i poat
rturisi durerea. Nu, acest sumbru poem al
sunetelor nu admite, pân la ultima not , nici o
consolare, nici o împ care, nici o transfigurare.
Ce-ar fi dac al turi de paradoxul artistic,
construc ia riguroas generând expresia —
expresia ca o lamentare — am admite, în paralel,
paradoxul religios, impietatea cea mai profund
ger-minând speran , fie chiar ca o u oar
întrebare, otit ? Ar fi speran dincolo de
dezn dejde, transcenden a disper rii — mi
tr dare, ci minunea dep ind credin a. Asculta i
finalul, asculta i-l o dat cu mine: Un grup de
instrumente se stinge dup altul, iar tot ce mai
inuie când opera se sfâr te e un sol înalt al
unui violoncel, ultimul cuvânt, ultimul sunet
plutind, stingându-se lent într-un pianissimo
inut. Apoi, nimic — t cere i noapte. Iar sunetul
acela, vibrând, planând în t cere — nu mai
exist , dar spiritul îl mai percepe înc —
expirarea îndolierii nu mai e aceea i, i-a
schimbat în elesul, lic re te ca o lumin în
noapte.

XLVII

"Veghea i cu mine!" — Adrian putea foarte

bine, în cantata lui, s întoarc strig tul de
agonie uman i divin într-unui de mândrie
viril i solitar , în acel "Dormi i în pace i nu v
sinchisi i!" al lui Faustus al s u — omenescul tot
mâne, n zuin a aceea instinctiv , dac nu
dup ajutor, m car dup o prezen omeneasc
al turea, rug mintea: "Nu m p si i! R mâne i
în jurul meu când îmi va bate ceasul!
De aceea, când anul 1930 ajunsese aproape
la jum tate, în luna mai, Leverkühn invit la el
la Pfeiffering, pe diferite c i, o întreag societate,
to i prietenii i cunoscu ii i chiar i pe unii mai
pu in cunoscu i, sau deloc, o mul ime de lume,
cam vreo treizeci: pe unii prin scrisori, pe al ii
prin mine, iar unii invita i erau la rândul lor
ruga i s transmit invita ia i altora, precum au
fost i unii care, din pur curiozitate, s-au invitat
singuri, adic m-au rugat pe mine sau pe vreun
alt intim al cercului, s le procur m o invita ie.
Pentru c în scrisorile sale Adrian spusese c
dore te s dea, unui grup de prieteni binevoitori,
o imagine â operei sale coral-simfonice pe care
tocmai o terminase, executându-le la pian câteva
fragmente caracteristice; de aceea dovedeau
interes i unele persoane a c ror invitare nu
fusese prev zut , ca de pild soprana dramatic
Tania Orlanda i tenorul Kjoejelund, admi i cu
ajutorul so ilor Schlagänhaufen, sau editorul
Radbruch cu so ia veni i la remorca lui
Schildknäpp. De altfel, Adrian îl invitase printr-o
scrisoare scris cu propria lui mân i pe Baptist
Spengler, cu toate c el — Adrian ar fi trebuit s-o
tie — de vreo lun i jum tate nu mai era
printre cei vii. B rbatul acesta, plin de spirit, nu
trecut de patruzeci i cinci de ani, murise de
inim .
În ce m prive te, m rturisesc, toat
socoteala asta nu-mi era pe plac. De ce, e greu
de spus. Gestul lui de a chema un num r mare
de oameni, în majoritate destul de str ini, atât
suflete te cât i din punct de vedere social, la
locul refugiului s u, în scopul de a-i ini ia în cea
mai intim dintre operele sale, nu i se potrivea în
fond deloc; îmi displ cea nu atât gestul în sine,
cât pentru c îmi ap rea ca un procedeu ce-i era
str in — dar m indispunea i inten ia ca atare.
Oricare va fi fost motivul — i cred c l-am
indicat, acest motiv — m sim eam mai bine
când îl tiam singur în refugiul s u, în grija
numai a gazdelor sale, f pturi omenoase,
ar tându-i un respect plin de afec iune, i a
noastr a câtorva, Schildknäpp, scumpa noastr
Jeannette, adoratoarele lui, Rosenstiel i
Nackedey, i eu — decât s tiu ochii unei
adun turi amestecate, nedeprins cu el,
îndrepta i asupra lui, dezv at, la rândul s u, i
el de lume. Dar ce alta aveam de ales decât s
ofer o mân de ajutor la ceea ce se apucase s
fac , i f cuse chiar, destul de mult singur, s
urmez adic instruc iunile lui i s dau
telefoanele necesare? Nu s-a eschivat nimeni;
dimpotriv , cum am mai spus, s-au ivit doar
cereri suplimentare de invita ii.
Nu numai c toat socoteala asta nu-mi f cea
pl cere: vreau s merg cu m rturisirea mai
departe i s pun pe hârtie c avusesem chiar
inten ia de a m ine deoparte. Dar i se opunea,
acestei inten ii, un sim al datoriei, o nelini te,
sentimentul c , vrând-nevrând, trebuia neap rat
fiu de fa , s supraveghez totul. A a c în
dup -amiaza aceea de sâmb m-am dus cu
Hélène la München, de unde am luat personalul
de Waldshut-Garmisch. În acela i compartiment
cu noi mai erau Schildknäpp, Jeannette Scheurl
i Kunigunde Rosenstiel. În celelalte vagoane
erau r spândi i restul invita ilor, cu excep ia
so ilor Schlaginhaufen, b trânul rentier cu
accent besc i so ia sa n scut von Plausig,
împreun cu prietenii lor cânt re ii, folosind
pentru c torie automobilul. Acesta, ajuns la
Pfeiffering înaintea noastr , a fost foarte util,
când naveta între gar i ferma Schweigestill ca
transporte în grupuri pe acei dintre invita i ce
nu agreau s mearg pe jos — timpul
men inându-se frumos, cu toate c la orizont
amenin a o furtun care î i rostogolea înfundat
tunetele. C ci pentru transportul de la gar
acas nu fusese prev zut nimic — Else
Schweigestill, pe care Hélène i cu mine ne-am
dus s-o vedem în buc rie unde preg tea de zor,
ajutat de Clementine, o gustare pentru toat
aceast omenire, cafea, felii de pâine cu unt i
suc de mere rece, ne spuse consternat c
Adrian n-o prevenise nici m car cu un singur
cuvânt despre aceast invazie.
Între timp afar , în fa a cote ului, cu lan ul
zdr ng nind, b trânul Suso sau Kaschperl nu
mai contenea cu l tratul lui furios i s-a lini tit
de-abia dup ce a sosit i ultimul oaspe i toat
lumea s-a adunat în odaia cu Victoria de la
Samothrake, în care servitoarea i argatul mai
aduseser scaune din odaia gazdelor i chiar de
prin dormitoarele de sus. În afar de cei
pomeni i, mai amintesc la întâmplare i din
memorie pe Bullinger cel bogat, pe pictorul Leo
Zink (în fond nici Adrian, nici eu, nu-l puteam
suferi, dar fusese invitat împreun cu r posatul
Spengler), pe Helmut Institoris, acum un fel de
duv, pe doctorul Kranich, cel cu vorbirea clar
i ap sat , pe doamna Binder-Maiorescu, pe
Knoterich, pe portretistul Nottebohm, cel cu
obrajii sup i i glumele ieftine, împreun cu
so ia, adu i de Institoris. La ace tia se mai
ad ugau Sixtus Itridwiss i cei din cercul lui,
adic paleontologul doctor Unruhe, profesorii
Vogler i Holzschuher, poetul Daniel Zur Hohe
cu haina neagr încheiat pân la gât i, spre
necazul meu, cârcota ul palavragiu Chaim
Breisacher. Elementul muzical profesionist era
reprezentat de cânt re ii de oper i de
Ferdinand Edschmidt, dirijorul orchestrei
Zaprenstosser. Spre totala mea surprindere, i
desigur nu numai a mea, i-a f cut apari ia i
baronul Gleichen-Russwurm care, dup câte
tiam eu, de la povestea cu oarecele, se ar ta
pentru prima oar în societate, al turi de so ia
sa, o austriac planturoas , dar elegant ! Am
aflat mai târziu c Adrian îi trimisese invita ia Ia
castel cu opt zile înainte i probabil c
descendentul lui Schiller fusese destul de
bucuros de prilejul de a reînnoda rela iile
mondene, dup ce fusese compromis într-un
mod atât de fantastic.
Ei, toat lumea asta, cam vreo treizeci de
persoane, cum spuneam, st tea deocamdat în
odaia mare neasc , în
plin a teptare, f când prezent rile de rigoare
i întrebându-se unii pe al ii ro i de curiozitate.
Îl vedeam pe Rüdiger Schildknäpp, în eternul lui
costum de sport, înconjurat de femei, de fa în
num r mare. Auzeam vocile sonore i agreabile
ale cânt re ilor de oper , vorbirea astmatic i
clar pronun at a lui Kranich, fanfaronadele lui
Bullinger, asigurarea lui Kridwiss c aceast
reuniune i promisiunile ei au o "impohrtant
enoohrm !", iar Zurtiohe îl aproba trop ind cu
talpa in pardoseal , repetând ca un maniac "O
da, desigur, s-ar putea spune!". Baroana
Gleichen umbla de colo pân colo în c utare de
comp timire pentru încurc tura nenorocit
care-i lovise, pe so ul ei i pe ea. " ti i i
dumneavoastr , nu, ennui218-ul pe care l-am
avut...", zicea ea când ici când colo. Înc de la
început f cusem constatarea c mul i nici nu-l
observaser pe Adrian, aflat de-o bun bucat de
vreme în odaie, i din felul cum evoluau
discu iile se vedea c -l a teptau, c pur i simplu

218
Necazul (fr.).
nu-l recunoscuser . edea la masa grea, oval ,
la care ezusem pe vremuri cu Paul Fitelberg, cu
spatele la fereastr , îmbr cat ca în toate zilele.
Mai mul i dintre invita i m întrebar cine era
domnul de colo, i fa r spunsul meu la început
uluit, exclamau un "Ah, da e ca i cum li s-ar fi
deschis deodat ochii, dup care se gr beau s
se duc s -l salute pe amfitrion. Cât de mult
trebuia s se fi schimbat chiar sub ochii mei, ca
se poat petrece una ca asta! Contribuia mult,
desigur, i barbi onul, i asta le i spuneam
celor c rora nu le venea s cread c-ar fi el. Ung
scaunul lui st tuse o vreme, dreapt i
nemi cat ca o santinel , lânoasa Rosenstiel, i
acesta era motivul pentru care Meta Nackedey se
ascunsese în col ul cel mai îndep rtat al od ii.
Kunigunde avu îns loialitatea de a p si dup
un r stimp locul, pentru ca s -l vad imediat
ocupat de cel lalt suflet aflat in adorare. Pe
pupitrul pianului, lâng perete, sta deschis
partitura Lamentarea doctorului Faustus.
Cum nici când vorbeam cu unul sau altul
dintre musafiri nu-mi luam ochii de la Adrian,
nu mi-a sc pat semnul din cap i sprâncene
însemnând s poftesc invita ii s i ia locurile.
M-am supus f întârziere, pe cei din apropierea
mea rugându-i direct, pe cei mai îndep rta i
îndemnându-i prin semne i am mers chiar pân
la a bate din palme, s se fac lini te i s le
spun ca doctorul Leverkühn dorea s i înceap
expunerea. Omul simte când p le te: o anume
împietrire, o înghe are a tr turilor i i permite
i dai seama, i-apoi pic turile de sudoare
ce- i apar pe frunte sunt i ele reci ca ghea a.
team din palme f putere, ov ind, mâinile
îmi tremurau cum îmi tremur i-acum când m
preg tesc s a tern pe hârtie amintirea
insuportabil .
Asisten a se supuse cu destul
promptitudine. Se f cu lini te i ordine foarte
repede. La mas , al turi de Adrian, se nimerir
trânii Schlaginhaufen, apoi Jeannette Scheurl,
Schildknäpp, so ia mea i cu mine. Ceilal i erau
spândi i prin odaie, nu intr-o ordine anumit ,
ci a eza i care pe unde apucase, pe scaune de
lemn rustice pictate, pe fotolii capitonate, pe
canapea, iar câ iva domni st teau n picioare
rezema i de perete. Adrian nu l sa înc impresia
ar avea de gând s împlineasc dorin a
tuturor, chiar i a mea, i s se a eze la pian
pentru a ne cânta. edea, cu mâinile
împreunate, cu capul plecat pu in într-o parte,
cu privirea a intit înainte, numai pu in ridicat
în sus i, în lini tea des vâr it a ternut acum,
cu vocea lui monocord i chiar pu in ov itoare
cum o constatasem în vremea din urm , se
adres adun rii cu un fel de cuvânt de bun sosit,
cum avusesem la început impresia, i, la început
chiar asta a fost. Îmi vine greu s adaug c în
aceast cuvântare f cu de mai multe ori gre eli
de vorbire i — pentru mine era un chin, îmi
înfigeam unghiile în podul palmei — când
încerca s se corecteze avea un nou lapsus, a a
mai târziu nu le mai lua în seam , trecându-le
cu vederea. De altfel n-ar fi trebuit s m
nec jesc prea tare din cauza expresiilor lui cu tot
felul de abateri de la reguli, pentru c lui îi
pl cuse totdeauna s le foloseasc , nu numai în
vorbire, ci i în scris, le lua dintr-o german mai
veche, cu lipsurile, cu felul ei de a l sa
construc iile de fraz neîncheiate, deprindere
discutabil , dar explicabil , pentru c , la urma
urmei, cât e de când limba noastr a ie it din
barbarie i a introdus o oarecare ordine în gra-
matic i ortografie?!
A început cu glasul foarte sc zut,
murmurând, a a c numai prea pu ini îi
în elegeau spusele, dar nici nu se sinchiseau,
sau poate le luau drept o glum , pentru c vor-
bele sunau cam astfel:
— Cinstite fe e, fra i i surori ce-mi sunte i
deosebit de dragi.
Dup aceea a t cut o vreme, parc s-ar fi
gândit inându- i obrazul rezemat în mân i
cotul pe mas . Ce a urmat a fost de asemenea
primit ca 6 predoslovie hazoas îmbiind la veselie
i, cu toate c imobilitatea tr turilor, oboseala
din privire i paloarea lui t duiau o asemenea
eventualitate, odaia fu din nou str tut de
râsete amabile, pufniri pe nas sau chicoteli
de-ale cucoanelor.
— În primul rând, in s -mi ar t vou
mul umirea pentru favoarea i prietenia,
necuvenite mie, pe care vrut-a i s mi-o
rturisi i c lcându-mi pragul, venind care cu
piciorul, care în caret , c eu din singur tatea
acestei viziuni scrisu-v-am sau chematu-v-am,
poftitu-v-am prin gura celui din inim credincios
famulus219 i prieten deosebit, ce tie de tinere e
a-mi aminti i de mersul nostru la coal pentru
împreun am studiat la Halle, dar despre asta
i despre cum trufia i alte orori s-au strecurat
în acele studii, vorbi-voi mai departe în homelia
mea.
La aceste cuvinte mul i privir surâzând spre
mine; de emo ie nu puteam zâmbi; nu era în
firea scumpului meu prieten s i aminteasc de
mine cu atâta duio ie. Dar tocmai faptul c ochii
mi se umeziser îi f cu pe cei mai mul i s râd

219
Ucenic (lat).
din nou, i îmi amintesc plin de sil cum Leo
Zinle i-a suflat zgomotos într-o batist nasul lui
mare i mult zeflemisit, caricaturizând v dita
mea emo ie, ceea ce a stârnit alte câteva râsete.
Adrian p rea s nu fi b gat de seam .
— Nevoit sunt înainte de toate, continu el,
-mi cer iertale (se corect , spunând "iertare",
dar apoi din nou pronun "iertale") i s v rog a
nu ne lua în nume de r u dac Prestigiar, canele
nostru, c ruia i se zice Suso, numele lui adev rat
fiind totu i Prestigiar, a f cut atât grozav t boi
i în urechile voastre diavole te l trat-a i-a
chel it, când voi, de dragul meu, atâta mult
osteneala i sup rare v-a i f cut. Ar îi trebuit s
înmân m, fiec ruia dintre domniile voastre, câte
un fluier-ultraacut, pe care numai câinele s -l
poat auzi, i pe care el de departe înc l-ar fi
în eles i-ar fi tiut c vin aici numai buni
prieteni, pofti i i ruga i, s-asculte cu bucurie
ce-am înf ptuit eu sub paza lui i cum am dus-o
în to i anii ace tia mul i.
Din câteva p i se auzi râs politicos când a
pomenit despre fluier, chiar dac suna mai
ciudat. Dar Adrian urm , spunând:
— Vreau acum s v fac o rug , prieteneasc
i cre tineasc , homelia mea s nu mi-o primi i
i interpreta i cu r utate, ci s mi-o în elege i
numai spre bine, pentru c eu am în mine
dorin a sincer s v fac, vou , cei buni i
nevinova i, i dac nu f p cate, cu p cate
doar obi nuite i de iertat, pentru care v
dispre uiesc din inim , dar tot din inim v
pizmuiesc, s v fac, zic, o m rturisire de la om
la om ca unul c ruia-i st clepsidra-n fa a ochi-
lor, trebuind s m a tept, când i ultimul
gr unte de nisip se va fi strecurat prin strunga
timpului, s vin s m ia El, cel cu care m-am
legat, pl tind atât de scump i isc lind cu
sângele meu, al lui s fiu, cu trup i suflet, i
prad s -i r mân când în clepsidr nisipul se va
fi scurs i timpul — marfa lui — se va fi ispr vit.
Iar se auzi, pe ici pe colo, câte un râs forn it,
dar i câte un plesc it de limb pe cerul gurii, o
dat cu cl tin ri din cap a dezaprobare, ca o
lips de tact, i unii începur s-arunce priviri
sumbre, cercet toare.
— Afla i, a adar , voi prieteni buni i pio i,
zise cel de la mas , voi ce cu p catele voastre
runte v bizui i în lini te pe mila i îndurarea
lui Dunezeu (se corect i zise "Dumnezeu" îns
reveni la cealalt form ) ceea ce eu de atâta
vreme am ascuns în mine, dar voi da la lumin
acum: c de la dou zeci i unu de ani înc ,
m-am împreunat cu Satana, cu tiin a
primejdiei, cu bine-chibzuit curaj, din trufie i
cutezan , pentru c voiam s-ajung la faim pe
lumea asta; m-am legat i m-am f duit lui; a a
tot ceea ce în r stimpul de dou zeci i patru
de ani am dat din mine i ceea ce oamenii pe
bun dreptate au privit cu neîncredere, numai
cu ajutorul Lui s-a înf ptuit, e opera diavolului,
pritocit de îngerul veninului. Pentru c m-am
gândit bine: Cine vrea s m nânce nuca, trebuie
-i sfarme coaja i ast zi trebuie s -l cinsteasc
cineva pe diavol, pentru c la mare zidire, la
mare oper , nimeni alt nu te poate ajuta decât
El!
În odaie domneau o lini te i o tensiune
penibile. Erau pu ini cei ce mai ascultau lini ti i,
pe îndelete; în schimb, vedeai pe mul i cu
sprâncenele ridicate, cu fe e pe care puteai citi:
Dar ce-nseamn toate astea? Unde vrea
s-ajung ? Dac-ar fi surâs o dat , dac-ar fi clipit
din ochi s dea cuvintelor sale aerul unei
mistific ri artistice, s-ar mai fi putut repara
lucrurile, m car pe jum tate. Dar nimic. edea
locului, palid, grav. Unii îndreptar priviri
întreb toare spre mine, ne tiind ce trebuiau s
în eleag din toate astea i ce-aveam eu de spus;
poate c-ar fi trebuit s intervin, s dizolv
adunarea — dar cu ce pretext? Toate ar fi fost
umilitoare, ar fi însemnat tr darea, jertfirea lui,
i sim eam c trebuie s las lucrurile s i
urmeze drumul m speran a c va începe curând
cânte câte ceva din opera sa, s ne dea note în
locul vorbelor. Niciodat n-am sim it mai
puternic avantajul pe care-l are, în fa a
cuvântului explicit, muzica — ea spune totul f
spun nimic; ba chiar lipsa de r spundere a
artei în general, o proteguire în fond; în
compara ie cu goliciunea i cruditatea
rturisirii directe. Dar nu numai c a întrerupe
aceast spovedanie era împotriva sentimentului
meu de respect, ci sim eam din tot sufletul
nevoia s -l ascult chiar dac printre cei care
auzeau împreun cu mine prea pu ini o meritau.
ine i-v bine, asculta i, le spuneam în gând
celorlal i, pentru c doar ca pe semenii lui v-a
poftit!" Dup un r stimp de gândire, prietenul
începu iar: — S nu crede i, iubi i fra i i surori,
pentru f duin i pentru pecetluirea
leg mântului a fost nevoie de-d r spântie de
drumuri în p dure, de mult ocol i de invoc ri
impure; chiar i sfântul Toma ne înva c
pentru pr bu ire nu-i nevoie de cuvinte ca s
invoci, ci-i de ajuns un simplu fapt, chiar f a
rosti formule de supunere. Pentru c n-a fost
decât un fluture, o gâz b at , Hetaera
Esmeralda, ea m-a vr jit, printr-o simpl atin-
gere, vr jitoare alb ca laptele, i m-am dus dup
ea în umbra frunzi ului, în amurg, umbr c reia
îi e drag goliciunea-i str vezie, i-acolo am
prins-o, petal de floare purtat -n zbor pe-o
adiere, am prins-o i ne-am dr gostit, nesocotind
fereala ei — a a s-a întâmplat. Pentru c , a a
cum m-a fermecat i m-a vr jit i mi-a iertat în
iubire — a a am fost ini iat i a a a fost legat
leg mântul.
Am tres rit, pentru c din public a r zbit o
voce — a poetului Daniel Zur Hohe, în haina lui
de pastor, dând din picior i boc nind, rostind
senten ios:
— E frumos. E plin de frumuse e. Foarte bine,
foarte bine, da ,da, se poate spune!
Câ iva au sâsâit. i eu m-am întors,
nemul umit c tre el, cu toate c în tain îi eram
recunosc tor pentru vorbele sale. Erau destul de
stupide, e-adev rat, dar deplasau cele auzite, le
punea sub un alt punct de vedere, anume sub
cel estetic, care, oricât ar fi fost de nelalocul lui i
oricât m-ar fi iritat, crea, îmi crea chiar mie, un
oarecare sentiment de lini tire. Am avut un
moment impresia c printre cei prezen i ar fi
circulat un "ah!", ca un fel de u urare, i o
cucoan , doamna Radbruch, so ia editorului, s-a
sim it încurajat de cuvintele lui Zur Hohe s
exclame:
— Ai zice c ascul i poezie.
Nu s-a zis mult vreme; oricât de oportun
oferit , interpretarea estetic nu putea rezista,
n-avea nimic comun cu bazaconiile pr stioase
ale poetului Zur Hohe despre obedien , violen ,
sânge i jefuirea omenirii; aici era gravitate
sobr , rece, crunt , era adev rul, spovedania
unui om în culmea disper rii, care- i chemase
semenii s-o asculte — gest, oricum, de încredere
fantastic , pentru c semenii nu-s sorti i i nici
cu i s primeasc atari adev ruri altfel decât
cu o rece oroare i, când nu s-a mai putut crede
poate fi vorba de o fic iune poetic , s ros-
teasc apoi o sentin unanim .
N-aveai deloc impresia c întreruperile
zbiser pân la amfitrionul nostru. Felul cum
mânea pe gânduri când se întâmpla s se
opreasc din homelia lui, ar ta c e v dit
inaccesibil la ele.
— Remarca i numai, osebit de respecta i i
dragi prieteni, relu el firul, c ave i în fa a
voastr un om p sit de Dumnezeu, un
dezn jduit, al c rui cadavru nu-i sortit s zac
într-un loc sfin it, al turi de cre tini mor i în
credin , ci zvârlit în groapa de stârvuri, al turi
de hoituri de vite." Pe n lie, v spun vou
dinainte, îl ve i g si totdeauna cu fa a-n jos, i de
l-a i r suci de zece ori, tot sucit îl ve i g si.
Pentru c , mult înainte de a fi mângâiat fluturele
otr vit, sufletul meu, în mândria i trufia lui,
apucase pe drumul c tre Satana, i am urmat
ce-mi era scris, deoarece din tinere e n zuiam
tre el, i omul, trebuie s ti i, e f cut, e
predestinat pentru fericire sau pentru infern, iar
eu pentru infern am fost n scut. De aceea mi-am
hr nit arogan a cu zah r studiind teologia la
Halle, la coli înalte, dar nu de dragul Domnului,
ci din pricina Celuilalt, i înv tura mea în ale
dumnezeirii era începutul leg mântului, era un
pas mascat, nu spre cele sfinte ci spre marele
religiosus. Iar cine vrea s se duc la diavol nu se
las nici împiedicat, nici oprit, i n-a fost decât
un pas de f cut, de la facultatea celor divine
pân dincolo, la Leipzig i la muzic , c reia
m-am consacrat cu totul i cu totul, cufiguris,
characteribus, formis conjurationum i cum s-ar
mai fi chemând incanta iile i celelalte vr ji.
i-a a, inima mea disperat mi-a jucat festa.
Aveam minte istea i daruri primite de sus, ce
le-a fi putut folosi cu cinste i modestie, dar
sim eam prea bine: Tr im o vreme în care cu
cinste i credin sor nu po i dura o oper
mare, nu mai po i face arta f sprijinul
diavolului i f s i pâlpâie focul iadului sub
cazan... Da, i iar i da, scumpii mei, c arta s-a
împotmolit, c-a ajuns povar i c ea îns i se
hule te, c toate astea prea sunt greu de dus i
bietul om, f ptur a lui Dumnezeu, nu mai
tie, în mizeria lui, încotro s-o apuce, astea-s,
doar i poate, vina timpului. Dar daca
cineva i-l pofte te pe diavol musafir, ca s -l
scoat el din împotmoleal la lumin , î i
împov reaz sufletul i-ncarc povara timpului
pe grumazul s u, ajunge-un blestemat. C ci st
scris: Fi i treji i veghea i! Dar unora treaba asta
nu le place i, în ioc s se îngrijeasc cu
în elepciune de cele ce-s de nevoie pe p mânt, ca
mearg lucrurile mai bine, i cu chibzuin s
se str duiasc i ei ca s se a eze între oameni o
atare orânduire, ca din nou s fie via a în care s
rodeasc frumuse e i s i se preg teasc loc în
care ea s se potriveasc cinstit, omul s-apuc
de chiul, s-apuc de be ie infernal , i-a a î i
pierde sufletul i-ajunge în groapa de hoituri.
adar, iubi i fra i i surori ce-mi vre i binele,
sta-mi fu drumul, i alta treaba i dorin decât
necroman ia, carmina, incantatio, veneficium sau
cu ce fel de cuvinte sau nume li se va mai fi
spunând, n-am avut. i n-a trecut mult i-am
ajuns s stau de vorb cu El, cu Necuratul, cu
Lep tura; în odaia din Italia am stat de vorba
pe-ndelete i l-am f cut s -mi spun multe
despre calitatea, i bazele, i substan a
infernului. Mi-a vândut i timp, dou zeci i patru
de ani lungi s nu-i po i cuprinde cu mintea, i
mi-a f duit lucruri mari pentru r stimpul sta
i foc bun sub cazan, s fiu în stare s -mi
vâr esc opera, cu toate c devenise mai
anevoioas din pricina capului meu, prea lucid i
prea sarcastic. Numai c , fire te, în schimb
trebuia s îndur înc în timpul vie ii junghiurile
durerii, la fel cum le îndurase micu a siren ,
ce-mi fu surioar i scump mireas ,
numindu-se Hyphialta. C ci El mi-o aduse în pat
-mi fie femeia cu care s m culc, i
început-am s-o iubesc, mereu mi-era mai drag ,
i d e venea cu coada de pe te, i de venea cu
picioare de om. Mai ades venea cu coad , pentru
durerile ce-i înjunghiau picioarele erau mai
tari decât pofta, i mult îmi pl cea felul în care
trup orul ginga se sub ia în coad solzoas . Dar
încântare mai mare-mi d dea f ptura curat
omeneasc i voluptatea mi-era mai deplin când
venea cu picioare de om.
Dup aceste cuvinte se produse o nelini te
printre cei prezen i. B trânii Schlaginhaufen se
ridicaser de la masa noastr i, f s
priveasc nici la dreapta nici la stânga, pe vârful
picioarelor, so ul sprijinindu- i consoarta de cot,
se strecurar printre scaune pân la u i
ie ir . Nu trecur nici dou minute i se auzi din
curte larm mare — puf ia motorul
automobilului lor — i lumea în elese c
plecaser .
Pentru mul i era o treab sup toare, se
vedeau lipsi i de un vehicul care s -i duc înapoi
la gar . Dar nu s-a observat printre oaspe i nici o
tendin de a-i imita. edeau to i fascina i i
când afar se l lini tea, r sun glasul
peremptoriu al lui Zur Hohe:
— Frumos! O, da, desigur, e frumos!
i eu eram tocmai pe cale s deschid gura,
 -mi rog prietenul s pun cap t introducerii i
ne cânte ceva din opera sa, când el, indiferent
cu totul la incident, continu :
— Între timp, Hyphialta r mase grea i-mi
rui un fiu de-mi r mase sufletul la el, un
ie el ca un sfânt, minunat cum nu s-a mai
zut, parc-ar fi fost din alt ar , din alt neam.
Dar copilul era f cut din carne i sânge, i cum
învoiala era c nu-mi e îng duit s iubesc
ptur omeneasc , mi l-a ucis f mil ,
slujindu-se pentru asta de chiar ochii mei.
Pentru c voi trebuie s ti i, desigur, c atunci
când un suflet e-mpins cu putere la R u,
cap -n privire venin ca de viper , cu osebire
otr vitor la copii. i a a, în luna lui august,
mi-am pierdut copila ul cu guri a lui numai
vorbe scumpe, de i gândisem c-asemenea
ging ie mi-era îng duit . Mai gândisem, înc
dinainte, c mie, c lug r diavolesc, îng duit
mi-era s iubesc fiin de carne i sânge, ce nu
era femeie, ci unul ce se str dui f margini s
dobândeasc tutuitul meu. De aceea trebuit-a
-l ucid, i l-am trimis la moarte dup cum am
fost silit i mi s-a poruncit. B gase seama, acel
magisterul220, -mi pusesem în gând s -nchei
torie, i fu plin de mânie pentru c în
snicie vedea lep dare de El, uneltind pentru
împ care cu cel sfânt. De aceea m sili s
folosesc tocmai aceast inten ie a mea ca s -l
ucid pe cel ce credea în mine, i m rturisesc
c-a a cum stau azi aici în fata voastr a tuturor,
stau i ca uciga .
La vorbele astea un alt grup de oaspe i p si
odaia i-anume: m runtul Helmut Institoris,
protestând în t cere, alb la fa , mu cându- i

220
Maestora (lat.).
buza de jos, i prietenii lui pictorul lustruit
Nottebohm i preaburgheza lui nevast cea cu
piept proemiment, c reia-i ziceam "sânul matern"
i ei au plecat în t cere. Dar pesemne c afar
nu i-aici mi-am inut gura; la câteva clipe dup
ie irea lor a intrat încet Frau Schweigestill, cu
or , cu p rul c runt i lins, i a r mas în
picioare lâng u , cu mâinile împreunate. L-a
auzit i ea pe Adrian spunând:
— Dar, prieteni, atât cât eram de p tos,
uciga , du man al omului, dedat la desf ri cu
diavolul, de muncit totdeauna am muncit, f
in seama de nimic, am creat f hodin (din
nou p ru c i d seama i se corect zicând
"odihn ", dar se întoarse la "hodin "), f somn
am trudit ca s f ptuiesc opere grele, dup
cuvântul Apostolului: "Cine lucruri grele cat ,
greu îi va veni!" Pentru c a a cum Domnul nu
face lucruri mari cu noi, f s ne ung ,
asemenea nici Cel lalt. El n-a f cut decât s
fereasc ru inea i batjocura spiritului din calea
operei mele, i s -nl ture piedicile vremii, dar tot
restul singur a trebuit s -l fac, chiar dac-am
avut parte de stranii inspira ii. Adeseori se
întâmpla s-aud sunet suav de instrument: org
sau pozitiv, apoi harf , l ute, viori, tromboane,
flaute, corni r suci i, fluiere pitice, fiecare au
câte patru voci, încât a fi putut crede c -s în
ceruri de n-a fi tiut c -i altminteri. Multe din
ele le-am notat. Adesea ap reau anumi i copii la
mine în odaie, b ie i i fete, i-mi cântau un
motet dup note, zâmbindu- i cu un aer
treng resc, iret, ciudat, i schimbând priviri
între ei. Erau copii dr gu i. Câteodat li se
zburlea p rul ca de un suflu cald, i ei i-l
netezeau cu mânu ele lor frumoase, cu gropi e i
cu pietre de rubin. Din n ri le ie eau câteodat
viermi ori galbeni care li se târau pân pe piept,
apoi disp reau...
Cuvintele acestea fur i ele semnul de
plecare pentru câ iva: savan ii Unruhe, Vogeler i
Holzschuher ie ir ap sându- i tâmplele cu
cina palmelor. Sixtus Kridiss îns , în casa
ruia aveau loc discu iile lor, r mase la jocul
u, ar tându-se foarte interesat i, inând
seama de câ i plecaser , tot mai r mâneau vreo
dou zeci, chiar dac mul i dintre ei în picioare i,
dup toate aparen ele, gata s fug . Leo Zink, cu
utatea pe fa , r sese cu sprâncenele
ridicate, în a teptare, i exclam :
— Cristoase, ie-te! Întocmai cum obi nuia
când trebuia s judece tabloul altuia.
În jurul lui Leverkühn se gr diser , toate
cu acelea i inten ii protectoare, câteva femei:
Kunigunde Rosenstiel, Meta Nackedey i
Jeannette Scheurl, toate trei. Else Schweigestill
sese la distan .
i auzir m:
— i Necuratul s-a inut cu credin i t rie
de cuvântul s u, dou zeci i patru de ani; totul e
gata, pân la cel din urm lucru; le-am
des vâr it prin omor i desfrâu i, poate, ce a
ptuit R ul, Mila s îndrepte — nu tiu. S-ar
putea ca Domnului s i se par , s vad c eu
nu m-am ferit de greu i am trudit din toate
puterile... poate, poate c mi se va lua în seam ,
mi se va socoti spre bine faptul c m-am silit
cu înd tnicie s duc totul la bun sfâr it — nu
tiu, n-am curajul s n jduiesc. P catul meu e
mai mare decât unul ce-ar putea fi iertat, iar eu
l-am f cut i mai mare, l-am dus la culme,
pentru c în capul meu speculam, mergeam cu
gândul pân acolo încât socoteam c o
necredin — chiar cople it sub povara c in ei
— necredin în posibilitatea de îndurare i ier-
tare, ar putea fi, pentru bun tatea etern , tot
ce-i mai ispititor, îns acum îmi dau seama c o
socoteal atât de neru inat face îndurarea
absolut cu neputin . Pornind de aici, am mers
mai departe cu speculatul i am chibzuit c cea
mai de pe urm tic lo ie ar trebui s fie cel mai
puternic imbold bun ii, pentru a- i dovedi
ne rmurirea ei. i a a mai departe, încât am
ajuns la un fel de nelegiuit întrecere cu
bun tatea de colo de sus, care dintre ele ar fi mai
inepuizabil , eu sau speculatul meu — a a c ,
vede i i voi, sunt osândit, pierdut, pentru mine
nu mai poate fi îndurare, toat cât -ar mai fi am
spulberat-o dinainte, prin specula ii. Cum îns
timpul cump rat i pl tit cu sufletul meu scurs,
v-am chemat, dragi fra i i surori ce mi-a i vrut
binele, v-am chemat, zic, la mine, înaintea
sfâr itului, pentru c n-am vrut s v-ascund
moartea mea spiritual . V mai rog ca, dup
aceea, s v gândi i la mine cu bun tate. Pe al ii,
de cumva uitat-am s -i poftesc, fr te saluta i-i
din partea mea, i nimeni i nimic s nu-mi lua i
în nume de r u. Toate astea spuse i aflate, v
voi cânta, întru desp ire, câte ceva din cele
urite dup ce-am ascultat fermec torul
instrument al Satanei, lucruri cântate, în parte i
de copila ii zâmbitori.
Se ridic , palid ca moartea.
— Omul acesta, rupse t cerea glasul clar,
chiar dac astmatic, al savantului doctor
Kranich, omul acesta e nebun. De mult nu mai
poate exista nici o îndoial , i e regretabil c în
cercul nostru tiin a aliena iei mintale nu e
reprezentat . Eu, ca numismat, m simt aici cu
totul incompetent.
i spunând acestea, ie i.
 Leverkühn, înconjurat de cele trei femei, de
Schildknäpp, Hélène i de mine, se a ezase la
pian i cu mâna dreapt netezea foile partiturii.
Vedeam lacrimile alunecându-i pe obraji i
picurând pe clapele pe care, a a ude cum erau,
ataca acorduri puternic disonante. Deschise
gura, parc-ar fi vrut s cânte ceva, dar nu se
auzi decât o tânguire, r mas pentru totdeauna
în urechi; aplecat peste instrument, î i întinse
bra ele, ca i cum ar fi vrut s -l îmbr eze i,
deodat , ca izbit, se pr bu i la p mânt, lâng
scaun.
Frau Schweigestill, care st tuse totu i ceva
mai departe, ajunse lâng el mai repede decât
noi; nu tiu de ce, ov isem o clip înainte de a
ne repezi. Ea înal capul s rmanului le inat în
bra ele-i materne i, inându-i pieptul la pieptul
ei, strig într-o parte, în odaie, c tre cei ce mai
st teau cu gura c scat :
— Hai, terge i-o de-aici, cu to ii! N-ave i nici
un pic de-n elegere în voi, târgove i ce sunte i,
i-aici, de-n elegere-i nevoie! Vorbea de mil
cereasc , bietul om, i nu tiu, z u, dac -i
de-ajuns. De-n elegere-omeneasc , crede i-m pe
mine, asta-i de-ajuns oricând!

EPILOG

S-a s vâr it. Un b trân gârbov, aproape frânt

de ororile vremilor în care a scris i de cele care
au f cut obiectul scrisului s u, prive te, cu o
satisfac ie dubioas , la teancurile de hârtie
însufle it , opera sârguin ei sale, crea ia acestor
ani înc rca i de amintiri, dar i de evenimente.
Am dus la cap t o munc pentru care eu," dup
firea mea, nu eram omul potrivit, nu eram
 scut pentru ea, dar m chemau iubirea,
credin a i calitatea mea de martor ocular. Cât
pot acestea da, cât poate face devotamentul, s-a
cut — trebuie s m mul umesc cu atât.
Când am început s a tern pe hârtie aceste
amintiri, biografia lui Adrian Leverkühn, nu
exista, atât din cauza autorului, cât i din cauza
artei eroului, nici cea mai mic perspectiv de
publicare. Dar acum, când monstruoasa tic lo ie
na ional , ce strângea atunci în tentaculele sale
continentul i mai mult decât continentul, i-a
ut pân i drojdia orgiilor sale, când matadorii
ei î i pun medicii s -i otr veasc , s toarne
benzin peste ei i s le dea foc, ca s nu mai
mân de pe urma lor absolut nimic — acum,
zic, a devenit posibil s te gânde ti la publicarea
acestei opere de devotament. Dar Germania, din
voia acelor mi ei, a fost distrus pân -n temelii,
i înc în asemenea hal încât nu cutezi s speri
va mai fi atât de curând capabil de vreo
activitate legat de cultur , m car de tip rirea
unei c i, a a c uneori m-am gândit,
într-adev r, la c ile i mijloacele ce-ar putea fi
folosite pentru ca aceste file s ajung în
America, spre a fi puse acolo pentru prima oar ,
sub ochii publicului, în traducere englez . Cred
asta n-ar fi displ cut cu totul disp rutului
meu prieten. Desigur, te duce gândul la impresia
de "esen ialmente str in" ce-o va trezi aceast
carte în climatul cultural de acolo, la perspectiva
descurajant c traducerea în engleze te, cel
pu in a anumitor p i specific i radical
germane, se va dovedi imposibil .
Mai prev d o anume senza ie de gol ce va
pune st pânire pe mine dup ce voi fi descris, în
câteva cuvinte, sfâr itul vie ii marelui compozitor
i voi trage ultima linie sub manuscrisul meu.
Munca la acest manuscris, tulbur toare i
mistuitoare cum a fost, îmi va lipsi, pentru c
aceast continu îndeplinire a datoriei mi-a dat
posibilitatea s str bat în ir ani ce-ar fi fost
mult mai greu de suportat în inactivitate, i
zadarnic caut acum în jurul meu o îndeletnicire
cu care s-o înlocuiesc. E-adev rat: cauzele ce-au
determinat plecarea mea din înv mânt, acum
unsprezece ani, se n ruie în tunetele istoriei.
Germania e liber , în m sura în care o ar
nimicit i pus sub interdic ie mai poate fi
numit liber , i ar fi posibil ca în curând s nu
mai stea nimic în calea reintegr rii mele în
corpul didactic. Monseniorul Hinterpfortner a
cut chiar ca din întâmplare, unele aluzii în
acest sens. Avea-voi oare iar i de ini iat elevii
ultimei clase de liceu în ideile de cultur
umanist în care respectul zeit ilor adâncului
se amalgameaz cu cultul moral al ra iunii i
clarit ii olimpiene într-o pietate unic ? Vai,
team mi-e c în acest deceniu s lb ticit s-a
ridicat o genera ie ce în elege limba mea tot atât
de pu in cât eu pe a ei, team mi-e c tineretul
rii mele mi-a devenit prea str in ca s -i mai pot
fi profesor — i mai mult înc . Germania îns i,
nefericit , mi-e str in , cât se poate de str in
tocmai prin aceea c eu, con tient de sfâr itu-i
groaznic, m-am inut departe de crimele sale,
m-am ascuns în singur tate! Nu sunt oare dator
m întreb dac am f cut bine sau nu? i
iar i, f cut-am într-adev r ceva? M-am legat de
un om de seam , un om chinuit, pân la moarte,
i am povestit via a lui, via a ce n-a încetat
niciodat s -mi inspire o team plin de
afec iune. Am sentimentul c aceast fidelitate a
mea r scump , oarecum, vina de a fi fugit,
îngrozit, de vinov ia t rii mele.
 Pietatea îmi interzice s st rui asupra
condi iilor în care i-a revenit Adrian, atunci, din
le inul de dou sprezece ore ce a urmat atacului
de paralizie, suferit la pian. Nu i-a revenit, ci
i-a g sit un nou eu, în realitate înveli ul
carbonizat al personalit ii sale, f nimic
comun cu cel ce se numise Adrian Leverkühn.
De altfel, la origine, cuvântul "demen " n-a
însemnat altceva decât aceast abatere de la eul
propriu, aceast r cire de sine.
Spun doar atât, c la Pfeiffering n-a r mas.
Rüdiger Schildknäpp i cu mine ne-am luat
greaua îndatorire de a transporta bolnavul, bine
preg tit i drogat cu calmante de c tre doctorul
Kurbis pentru aceast c torie, la Kvlunchen, în
ez mântul particular de boli nervoase al
doctorului von Hosslin, de pe Nymphenburg,
unde Adrian a stat trei luni de zile. Din capul
locului experimentatul specialist a diagnosticat o
boal nervoas cu evolu ie progresiv . În cursul
acestei evolu ii se va produce o domolire a
simptomelor violente i, printr-un tratament
adecvat, se va ajunge la faze mai calme, dar
numai la atât, alte speran e nefiind îng duite.
Tocmai aceast l murire a fost ceea ce ne-a
determinat, pe Schildknäpp i pe mine, dup
oarecare chibzuial , s nu d m înc de veste
mamei, doamnei Elsbeth Leverkühn, la ferma de
la Büchel. Era cert c aflând de catastrofa
petrecut în via a fiului ei, s rmana va alerga la
el, i dac se putea spera într-o oarecare lini tire,
nu era decât omene te s o scute ti de
zguduitoarea, insuportabila priveli te a st rii
înc neameliorate de tratamentul în a ez mântul
de boli mintale a copilului ei.
Copilul ei! Pentru c Adrian Leverkühn asta
ajunsese, din nou, i nimic altceva, când într-o
bun zi — se apropia toamna — b trâna femeie
sosi la Pfeiffering s i-l ia cu ea înapoi în patria
lor turingic , locurile copil riei lui, cu care de
mult vreme cadrul exterior al vie ii sale sem na
atât de straniu: un copil neputincios, neajutorat
ce nu mai p stra amintirea mândrelor elanuri ale
rb iei, sau, poate, doar una sumbr ,
ascuns , îngropat în adâncurile fiin ei sale, în
timp ce se inea de or ul mamei, ca pe vremuri,
i ea, tot ca pe vremuri, putea — sau trebuia —
-l îngrijeasc , s -l p zeasc , s -l mângâie, s -l
certe ca s "fie cuminte". Nimic nu-i mai sfâ ietor
de dureros, mai lamentabil decât s vezi un spirit
temerar, emancipat pân la trufie, pr bu it în
poala mamei, dup ce atinsese în imi
ame itoare. Convingerea mea îns , întemeiat pe
impresii indubitabile, e c , oricât ar fi de tragic
i de jalnic o asemenea întoarcere, sentimentul
acesta matern resimte, totu i, o oarecare
satisfac ie, împ care, mul umire. Pentru o
mam , zborul de Icar al eroicului ei fiu,
vertiginoasa aventur b rb teasc a celui
crescut sub privegherea ei este, în fond, o
cire, pe cât de nelegiuit , pe-atât de
neîn eleas ; în inima ei aude i- i ascunde
jignirea acelor vorbe austere: "Femeie, ce-am eu
de-a face cu tine!" i-l prime te înapoi în poal pe
cel pr bu it, pe cel nimicit, pe "s rmanul,
scumpul copila ", iertându-i totul, gândind doar
mai bine-ar fi fost s nu se fi desp it de ea
niciodat .
Am motive s cred c în adâncul nop ii
spirituale a lui Adrian mai d inuise înc o urm
de oroare în fa a acestei blajine înjosiri, o
repulsie instinctiv împotriva ei, o r de
mândrie, pân când ced în trista satisfac ie a
confortului pe care un suflet sleit trebuie s -l
afle, în cele din urm , în abdicarea min ii.
Aceast revolt instinctiv , impulsul lui de a fugi
de mama sa, sunt confirmate, cel pu in în parte,
de tentativa de sinucidere comis , dup ce i-am
dat s în eleag c Elsbeth Leverkühn fusese
informat despre indispozi ia lui i c s-ar afla în
drum spre el. Iat cum s-au petrecut lucrurile:
Dup un tratament de trei luni de zile în
ez mântul lui von Hosslin, unde n-aveam voie
-mi v d prietenul decât rar, i-atunci numai
câteva minute, se ob inuse o oarecare calmare —
nu spun ameliorare, spun calmare, ceea ce
permise medicului s i dea asentimentul ca
tratamentul s fie continuat în particular, în
lini tea de la Pfeiffering. Erau i considera iuni
financiare ce pledau în acest sens. A a c
bolnavul se întoarse în mediul s u obi nuit. La
început a trebuit s mai suporte supravegherea
îngrijitorului care-l înso ise la înapoiere.
Comportarea sa p ru s justifice îns renun area
i la aceast precau iune, a a c din acel
moment îngrijirea lui fu din nou cu totul în
mâinile oamenilor de la ferm , mai ales în cele
ale Elsei Schweigestill care, de când Gedeon îi
adusese în cas o nor voinic (Clementine
devenise între timp so ia efului de gar de la
Waldshut), locuia numai în aripa b trânilor i
avea r gazul s i consacre omenia pentru
chiria ul ei de-atâ ia ani, de mult socotit ca un
fiu de-o esen superioar . Adrian avea în femeia
aceasta o încredere ca în nimeni altul. Pentru el,
starea cea mai mul umitoare — lucru care i se
citea pe fa — era s ad mân -n mân cu ea,
în odaia stare ului sau în gr dina din spatele
casei. A a l-am g sit i eu când m-am dus s -l
d, pentru prima oar , la Pfeiffering. Privirea cu
care m fix la sosire avea ceva arz tor într-însa,
 cit, i, spre durerea mea, se transform în
mânie posomorât , poate c recuno tea în fine
pe tovar ul s u de via lucid , i nu-i pl cea
i se aminteasc de ea. Când b trâna îl
îndemn , cu precau iune, s -mi r spund cu o
vorb ca lumea, se întunec i mai mult la fa ,
deveni amenin tor, a a c nu-mi r mase decât
plec, cu sufletul îndurerat.
Venise momentul când trebuia conceput
scrisoarea ce-avea s-o pun pe mama sa la
curent cu cele întâmplate, natural, cu toate
menajamentele posibile. A o fi amânat mai mult
ar fi însemnat s i se tirbeasc drepturile, i te-
legrama anun ând sosirea ei nu se l a teptat
nici o zi m car. Cum am mai spus, i s-a
comunicat i lui Adrian sosirea iminent a
mamei, de altfel f a se ob ine certitudinea c
în elesese despre ce este vorba. Dar o or mai
târziu, când îl credeau mo ind, se furi
neobservat din cas i fu ajuns de Gedeon cu un
argat, la iaz, dup ce- i scosese haina i c ma a
i intrase, pân la gât aproape, în apa cu fundul
atât de abrupt. Era cât pe ce s dispar când
argatul se arunc dup el i îl trase la mal. Pe
când era adus înapoi la ferm , pomeni de mai
multe ori de apa iazului, c -i foarte rece,
ad ugând c -i greu s te-neci într-o ap în care
te-ai sc ldat i-ai înotat adeseori. Dar niciodat
Adrian nu se sc ldase i nu înotase în
Klammerweiher, ci numai în iazul de-acas , în
Kuhmulde, pe vremea când era copil.
Dup b nuiala mea, aproape o certitudine,
înd tul acestei tentative e uate de evadare era
tot o idee mistic de mântuire bine cunoscut în
teologia mai veche, în aceea a începuturilor
protestantismului: anume, presupunerea c acei
ce se vânduser diavolului puteau eventual s i
salveze sufletul "dând în schimb trupul". Poate
Adrian, între altele, era mânat i de acest
gând în ac iunile lui, i dac bine s-a f cut c
n-a fost l sat s i-l duc pân la cap t, numai
Dumnezeu, unul, tie. Nu tot ce se petrece în
nebunie trebuie neap rat împiedicat, i datoria
de a salva via a omeneasc n-a fost înf ptuit ,
aici, decât în folosul mamei — ea f îndoial c
prefera s i reg seasc un fiu iresponsabil decât
unul mort.
Sosi, în fine, v duva cu ochi c prui a lui
Jonathan Leverkühn, cu p rul alb, lins, hot rât
i ia copilul r cit înapoi în copil rie. Când
se rev zur , Adrian r mase îndelung, tremurând,
la pieptul celei c reia îi zicea mam i tu, pe
când celeilalte, de aici, ezând acum mai
deoparte, îi zicea mam i dumneata, i ea îi
vorbea cu o voce înc melodioas , c reia toat
via a îi interzisese s cânte. În timpul c toriei
îns , spre nord, spre Germania central , în
cursul c reia, din fericire, îngrijitorul cunoscut
lui Adrian de la München îi înso ea pe cei doi, se
ajunse, f un motiv aparent, la o izbucnire de
mânie a fiului împotriva mamei, un acces
furibund la care nimeni nu se a teptase, a a c
Frau Leverkühn fu silit s fac restul c toriei,
adic aproape jum tate, într-un alt
compartiment i s lase bolnavul singur cu
îngrijitorul.
A fost un incident unic. Nu s-a mai repetat
niciodat . Chiar la sosirea la Weissenfels, când
ea se apropiase din nou de el, îi r spunse cu
manifest ri de afec iune i bucurie, urmând-o
apoi, acas , pas cu pas, cel mai docil dintre copii
pentru aceea ce se consacra îngrijirii lui cu o
abnega ie de care numai o mam e în stare. În
casa de la Büchel, unde cârmuia de asemenea,
de ani de zile, o nor , i cre teau i doi nepo i, el
locui în aceea i camer de la etaj unde locuise,
ca b iat, cu fratele s u mai mare, i acum iar
vedea în locul ulmului, b trânul tei ale c rui ra-
muri i se leg nau sub fereastr i, în anotimpul
când se na te minunatul parfum al florilor lui,
du semne de receptivitate. R mânea îndelung,
somnolent, lini tit, printre oamenii de la ferm ,
sat în voia lui, la umbra copacului, pe banca
rotund , acolo unde pe vremuri Hanne — femeia
de la grajd cânta canoane cu noi, copiii. Mama
avea grij ca fiul s fac pu in exerci iu fizic i
pornea cu el la bra în plimbare, pe câmpul
lini tit. Adrian obi nuia s întind mâna celor
întâlni i în drum, la care gest cel salutat i Frau
Leverkühn se priveau cu un semn de îng duin .
În ce m prive te, l-am rev zut pe prietenul
meu drag în 1935, când, profesor emerit de-o
bucat de vreme, venisem la Büchel s -l felicit —
triste felicit ri — cu prilejul împlinirii a cincizeci
de ani. Teiul era în floare, el edea la umbra lui.
rturisesc c -mi tremurau picioarele când
m-am apropiat împreun cu mama sa, cu un
buchet de flori în mân . Aveam impresia c se
cuse mai mic, poate i din cauz c edea
pu in aplecat într-o parte; ridic spre mine o fa
supt , un chip de Ecce homo cu toat culoarea
toas de om tr ind la ara, cu gura dureros
deschis , privindu-m cu ochi f privire. Dac
ultima oar , la Pfeiffering, nu voise s m
recunoasc , acuma nu mai era nici o îndoial c
apari ia mea, cu toate încerc rile mamei sale,
nu-i mai amintea de nimic. Din cuvintele mele
referitoare la însemn tatea zilei, la rostul venirii
mele, p rea s nu în eleag nimic. Numai florile
i-au trezit o clip interesul, apoi le-a l sat
deoparte, uitate.
 L-am mai v zut o dat , în 1939, dup
cucerirea Poloniei, un an înainte de moartea sa,
pe care maic -sa a mai apucat-o, octogenar .
trâna m-a condus pe scar , sus, în odaia lui,
trunzând în untru cu încurajarea: "Intr , n-o
bage de seam !" în timp ce eu, profund
mi cat, r sesem în pragul u ii. În fundul
od ii, pe un ezlong, cu picioarele îndreptate
spre mine, astfel c -i puteam vedea fa a, edea
acoperit cu o cuvertur sub ire de lân cel ce
fusese odat Adrian Leverkühn i a c rui
nemurire poart acum acela i nume. Mâinile lui
albe, a c ror form mi-a pl cut dintotdeauna,
erau încruci ate pe piept, ca la figurile funerare
din evul mediu. Barba, mai c runt , accentua
tr turile prelungi ale fe ei, încât acum
asem narea cu un chip de nobil al lui El Greco
era izbitoare. Ce joc i ce batjocur a naturii, s
realizeze imaginea supremei spiritualit i acolo
unde spiritul disp ruse cu totul! Ochii erau
cufunda i adânc în orbite, sprâncenele deveni-
ser mai stufoase, i de sub ele se îndrept spre
mine fantoma unei priviri de-o indicibil
gravitate, atât de scormonitoare, încât p rea o
amenin are, m cutremur , dar dup o secund
se frânse, ochii i se rotir în sus, acoperi i în
parte de pleoape, r cind necontenit, încoace
i-ncolo. N-am fost în stare s urmez îmbierile
repetate ale mamei de a m apropia, ci am plecat
în lacrimi.
La 25 august 1940 am primit, aici, la
Freising, tirea c se stinsese i ultima lic rire
din via a ce d duse vie ii mele con inutul ei
esen ial, în iubire i efort, în spaim i mândrie.
În fa a mormântului deschis din micul cimitir de
la Oberweiler erau al turi de mine, în afar de
rude, Jeannette Scheurl, Rüdiger Schildknäpp,
Kunigunde Rosenstiel i Meta Nackedey, i mai
era o str in , de nerecunoscut sub v lurile dese;
când începu s se aud râna c zând pe
co ciug, ea disp ruse.
Germania, cu ro ul ofticii în obraji, se cl tina
ame it pe culmile triumfurilor sale s lbatice, pe
cale de a cuceri lumea mul umit unui pact
semnat cu sângele ei, pe care era hot rât s -l
in . Ast zi se pr bu te, sugrumat de
demoni, acoperindu- i un ochi cu palma, iar cu
cel lalt privind, r cit , ororile, rostogolindu-se
din dezn dejde-n dezn dejde. Când va ajunge
oare în fundul abisului? Când oare, din
paroxismul unei disper ri f sc pare, vor miji
— miracol incredibil — zorile speran ei? Un om
însingurat î i împreuneaz mâinile i roste te:
Fie-i Domnului mil de s rmanele voastre
suflete, prietenul meu, patria mea.
FINE

Cred c nu e inutil s informez pe cititor c

genul de compozi ie expus în capitolul XXII, numit
dodecafonic sau serial, este în realitate
proprietatea spiritual a unui compozitor i
teoretician contemporan, Arnold Schonberg, i a
fost atribuit de mine, într-un context ideal, unui
personaj fictiv, eroul tragic al romanului meu. De
fapt, pasajele din aceast carte cuprinzând teorie
muzical datoreaz numeroase am nunte lucr rii
Tratat de armonie a lui Schönberg.
THOMAS MANN