JOHN GALSWORTHY

FORSYTE SAGA

Volumul 1

PROPRIETARUL

Dedic so iei mele FORSYTE SAGA în întregime,

socotind c , din toat opera mea, aceasta este
singura demn de ea. F încurajarea, simpatia
i critica ei, niciodat n-a fi devenit un scriitor,
nici car a a cum sunt.

"...Ve i r spunde
Sclavii sunt ai no tri..."
Negu torul din Vene ia

Dedicat lui EDWARD GARNETT

 PARTEA ÎNTÂI

Capitolul I
ACAS LA B TRÂNUL JOLYON

Privilegia ii care au luat parte la o s rb toare

familial a neamului Forsyte au putut vedea un
tablou fermec tor i plin de înv minte: o
familie din marea burghezie în toat str lucirea
ei. Dar dac vreuna din aceste persoane
privilegiate ar fi avut darul analizei psihologice
(talent care nu are valoare b neasc i este cu
des vâr ire dispre uit de neamul Forsyte) ,
putea fi martorul unui spectacol, nu numai
încânt tor în sine, dar i revelator pentru o
tainic problem uman . Cu alte cuvinte,
dintr-o adunare a acestei familii — în care nici o
ramur nu este atras c tre cealalt , în care nu
exist nici trei membri lega i între ei de un
sentiment care ar merita denumirea de simpatie
— ar fi v zut deslu it dârzenia misterioas i
concret care face din familie o unitate atât de
puternic în societate, o imagine atât de limpede
a unei societ i în miniatur . Ar fi întrez rit
anevoioase c i ale progresului social, ar fi în eles
ceva din via a patriarhal , din invazia hoardelor
barbare, din în area i decaden a na iunilor.
Ar fi avut senza ia celui ce urm re te cre terea
unui arbore de când a fost s dit i care —
simbol al dârzeniei, izol rii i izbânzii — tr ie te
în mijlocul a sute de alte plante care mor, fiind
mai pu in fibroase, cu mai pu in sev i
rezisten . i într-o bun zi arborele îi apare
înfloritor, cu coroana-i verde, cu frunzi ul bogat,
într-o izbucnire de prosperitate aproape
sup toare, în culmea m re iei sale.
În ziua de 15 iunie a anului 1886, în jurul
orei patru dup amiaz , observatorul, care ar fi
avut norocul s se afle în casa b trânului Jolyon
Forsyte din Stanhope Gate, ar fi putut vedea
neamul Forsyte în culmea înfloririi sale.
Se întruniser pentru a s rb tori logodna
domni oarei June Forsyte, nepoata b trânului
Jolyon, cu domnul Philip Bosinney. To i membrii
familiei erau de fa , g ti i cu m nu i de culoare
deschis , jiletci g lbui, p rii cu pene i rochii
bogate. Chiar i M tu a Ann venise, cu toate c
în ultima vreme î i p sea rar col ul preferat
din salonul verde al fratelui ei Timothy, unde, la
ad postul unui buchet de ierburi din Pampas,
uscate i vopsite, a ezate într-un vas de flori
albastru, înconjurat de portretele a trei
genera ii din neamu Forsyte, edea toat ziua
citind i tricotând. Chiar M tu a Ann era de
fa , cu spatele ei eap n, cu obrazul b trân,
lini tit i demn, întruchiparea statorniciei
neclintite a sim ului de proprietate, ideea de
baz a familiei.
 Când un Forsyte se logodea, se c torea sau
se n tea, tot neamul Forsyte era prezent. Când
un Forsyte murea — dar pân acum nu murise
nici un Forsyte; ei nu mureau, moartea fiind
contra principiilor lor — ei luau precau iuni fa
de ea, precau iunile instinctive ale unor oameni
cu mare vitalitate, care se ap de orice tirbire
a propriet ii lor.
În ziua aceea, membrii familiei Forsyte,
amesteca i în mul imea celorlal i oaspe i, erau
mai g ti i ca de obicei. Toat înf area lor voia
arate o mare încredere în sine, provocatoare,
precum i un aer de respectabilitate
str lucitoare — parc to i ar fi sfidat o primejdie.
Arogan a obi nuit de pe fa a lui Soames
Forsyte se r spândise pe fe ele întregii familii:
to i erau cu ochii în patru.
Adversitatea subcon tient a atitudinii lor a
cut din reuniunea de la b trânul Jolyon un
"moment psihologic" al istoriei familiei, moment
care constituie preludiul dramei lor. Ceva îi
nemul umea pe membrii neamului Forsyte, nu
individual, ci în ceea ce privea familia. Aceast
nemul umire se manifesta printr-o i mai mare
des vâr ire în îmbr minte, o cordialitate
familiar exuberant , o exagerare a importan ei
pe care o d deau familiei i arogan . Neamul
Forsyte sim ea plutind în aer primejdia — factor
atât de necesar pentru a scoate la iveal
calitatea fundamental a oric rei societ i, grup
sau individ! Presim irea unei primejdii d du
armelor lor str lucire. Pentru prima dat , ca
familie, ei sim eau, instinctiv, c sunt în atingere
cu ceva ciudat i periculos.
Dincolo, lâng pian, st tea un b trân gras i
înalt, purtând dou jiletci pe pieptul s u lat.
Avea dou jiletci i un ac cu rubine, în loc de
una singur i ac cu diamante, cum purta în
ocazii mai obi nuite. Iar obrazul s u ras, p trat,
trân, cu pielea palid i ochii decolora i,
deasupra cravatei de satin, avea o expresie de
înalt demnitate. Acesta era Swithin Forsyte.
Chiar lâng fereastr — unde putea respira aer
proasp t mai mult decât îi trebuia — st tea
James, fratele s u geam n. B trânul Jolyon îi
numea pe ace ti fra i "grasul" i "slabul". James
era la fel de înalt ca Swithin cel gras, dar foarte
slab, ca i cum din na tere ar fi fost sortit s
fac un echilibru, stabilind o medie. Cu trupul
aplecat înainte, ca de obicei, privea spectacolul
ce se desf ura. Ochii s i cenu ii p reau
absorbi i de o nelini te ascuns , întrerupt doar
de câte o privire iute i piezi care cuprindea
tot ce se petrecea în jurul lui. Obrajii sub ia i de
dou cute paralele, cu buza de sus lung i
complet ras , erau încadra i de favori i ca ai
lordului Dundreary. În mâini inea un vas de
por elan chinezesc, pe care-l învârtea într-o
parte i în alta. Nu departe de el, Soames —
unicul s u fiu — asculta ceea ce spunea o
doamn îmbr cat în cafeniu. Era palid, complet
ras, cu p rul negru cam r rit, cu b rbia în at
i sucit într-o parte, cu nasul în vânt, plin de o
îngâmfare con tient , parc mirosea în sil un
ou pe care tia c nu-l poate mistui. În spate,
rul lui, George cel înalt, fiul lui Roger, al
cincilea Forsyte, cu o privire r ut cioas pe fa a
rnoas , preg tea una din glumele sale
ustur toare.
To i sim eau o ap sare, care era legat de
rb torirea acestei logodne.
ezate în rând, una lâng alta, erau trei
doamne — M tu ile Ann, Hester (cele dou fete
trâne din familia Forsyte) i Juley (diminutiv
de la Julia) care, de i nu în prima tinere e,
mersese atât de departe cu uitarea de sine, încât
se m ritase cu Septimius Small, un b rbat cu
tatea ubred . Juley îi supravie uia de
mul i ani. Acum, împreun cu sora ei mai mare
i cu cea mai mic , locuia în Bayswater Road, în
casa celui de-al aselea i cel mai mic frate al ei,
Timothy. Toate aceste doamne ineau în mân
evantaie i onorau caracterul solemn al
reuniunii printr-o culoare strident , vreo pan
neobi nuit sau o bro deosebit .
În mijlocul camerei, sub candelabru, a a
cum se cuvine s stea gazda, era b trânul
Jolyon, capul familiei. Avea optzeci de ani; p rul
alb m sos, fruntea boltit , ochii mici de un
cenu iu-închis i imensa musta alb care
 dea i se r sfira pe b rbia sa puternic îi
deau un aer patriarhal. În ciuda obrajilor
sup i, a gropilor din tâmple, p rea a se bucura
de tinere e f b trâne e. Se inea foarte drept,
iar ochii p trunz tori i fermi nu pierduser
nimic din limpezimea str lucirii lor. Astfel, fa
de îndoielile i grijile oamenilor de rând, el p rea
a se g si deasupra. i avea dreptul la aceast
superioritate, c ci mul i ani de-a rândul, totul se
desf urase dup vrerea lui. Niciodat nu i-ar fi
trecut prin minte b trânului Jolyon c ar fi
necesar s par ov itor sau neîncrez tor.
Între el i cei patru fra i ai s i, James,
Swithin, Nicholas i Roger — cu to ii prezen i
acolo — era i mult deosebire, dar i mult
asem nare. Fiecare dintre ace ti fra i se
deosebea de cel lalt i totu i to i sem nau între
ei. Dincolo de tr turile i expresia diferit de
pe cele cinci fizionomii, se putea observa o
anumit fermitate a b rbiei, ascuns sub
deosebirile superficiale, care le d dea un fel de
pecete a neamului. Aceast tr tur comun
era prea veche pentru a fi urm rit , i de prea
mult vreme statornicit pentru a mai putea fi
discutat , dar era adev rata m rturie i chez ie
a bog iei lor.
Genera ia tân — George mare ca un taur,
Archibald palid i viguros, tân rul Nicholas
blând i îndr zne în înc ânarea sa, Eustace
grav, hot rât i conven ional — purta aceea i
pecete, poate mai pu in accentuat , dar totu i
deslu it , semn de neînl turat din spiritul
familiei.
Pe toate aceste fe e, atât de asem toare i
atât de diferite s-a furi at, într-un moment sau
altul din aceast dup -amiaz , o expresie de
neîncredere. Iar obiectul acestui sim mânt era,
îndoial , omul pe care l-au cunoscut azi,
pentru care se întruniser aici.
tiau c tân rul Philip Bosinney nu avea
avere, dar s-au mai cunoscut cazuri în care fete
din familia Forsyte s-au logodit cu asemenea
oameni, ba chiar s-au i c torit cu ei. Nu
acesta era motivul propriu-zis al îngrijor rii lor.
Nici ei nu ar fi putut spune de unde pornise
aceast neîncredere, c ci izvorul ei era înv luit
în negura clevetirilor familiale. Negre it, cu to ii
auziser povestea c a fost s fac vizita de
rigoare la M tu ile Ann, Juley i Hester, purtând
o p rie moale, cenu ie... o p rie moale,
cenu ie... nici m car una nou ... ci veche, plin
de praf, turtit i f form . "Ceva atât de
neobi nuit, draga mea, ceva atât de ciudat!"
tu a Hester, trecând prin vestibulul mic i
întunecat, cum era cam mioap , crezuse c e o
pisic str in i murdar , c ci Tommy — pisicul
ei — avea prieteni atât de ordinari! încerc s-o
alunge de pe scaun. i mare îi fu mirarea când
zu c nu se mi !
Întocmai cum artistul caut întotdeauna
detaliul semnificativ care întruchipeaz
caracterul esen ial al unei scene, priveli ti sau
persoane, membrii familiei Forsyte, arti ti f
tie, s-au legat, instinctiv, de aceast p rie.
Acesta era pentru ei detaliul caracteristic, fleacul
în care z cea miezul întregii chestiuni. Fiecare
se întreba: "Oare m-a fi dus eu la o vizit de
rigoare cu asemenea p rie?" i fiecare î i
spundea: "Nu!"; iar unii, cu mai mult
imagina ie, ar fi ad ugat: "A a ceva nici nu mi-ar
fi trecut prin minte!"
George, auzind aceast poveste, zâmbi.
ria aceea a fost, f îndoial , pretext pentru
o glum ! El însu i era me ter în a a ceva!
— Foarte îndr zne ! Stra nic "pirat"!
i vorba lui George, "piratul", trecu din gur
în gur , devenind, în cele din urm , porecla
favorit pentru Bosinney.
Dup aceea, m tu ile au dojenit-o pe June
pentru p rie, spunând:
— Noi socotim c tu, dr gu , n-ar fi trebuit
-i îng dui a a ceva.
June le r spunse cu aerul ei poruncitor i
viu, ca o mic întruchipare a voin ei ce era:
— Oh! Dar ce importan are? Phil nu tie
niciodat cu ce e îmbr cat!
Nimeni nu s-a a teptat la un r spuns atât de
jignitor. Un b rbat care s nu tie cu ce e
îmbr cat? Nu, nu se poate!
Dar cine era acest tân r care i-a purtat atât
de bine de grij logodindu-se cu June,
mo tenitoarea recunoscut a b trânului Jolyon?
O fi el arhitect, îns asta nu-l îndrept ea s
poarte asemenea p rie. Din întâmplare, nici
un membru al familiei Forsyte nu era arhitect,
unul dintre ei îns cuno tea doi arhitec i, care
n-ar fi pus niciodat pe cap asemenea p rie
pentru o vizit de rigoare i în plin "sezon"
londonez. Primejdios — ah, primejdios!
June, fire te, nu vedea nici un soi de
primejdie. Ea — cu toate c nu avea înc
nou sprezece ani — î i crease reputa ia de
femeie original . Doar ea era aceea care îi
spusese doamnei Soames — întotdeauna atât de
bine îmbr cat — c penele sunt ceva vulgar. Iar
acum, doamna Soames renun ase s mai poarte
pene; c ci June, draga de ea, era însp imânt tor
de îndr znea !
Aceste temeri, îngrijor ri i des vâr ita,
sincera lor neîncredere n-au împiedicat neamul
Forsyte s se adune, când b trânul Jolyon i-a
poftit. O recep ie la Stanhope Gate era o raritate;
de doisprezece ani nu mai avusese loc nici una,
într-adev r chiar nici una, de când a murit
trâna doamn Jolyon.
Niciodat nu se întruniser în num r atât de
mare; de data aceasta îns , în ciuda tuturor
deosebirilor dintre ei, s-au unit în mod
misterios, i au pus mâna pe arme împotriva
unei primejdii comune. Întocmai ca o cireada în
fa a unui câine care le intr în p une, ei
st teau cap la cap i um r la um r, gata s se
pusteasc asupra du manului i s -l calce în
picioare pân îl vor r pune. Veniser , f
îndoial , i pentru a- i da seama ce fel de daruri
de nunt trebuie s dea. Cu toate c problema
darurilor se dezb tea cam astfel — "Tu ce dai?
Nicholas d linguri!" — darurile depindeau de
mire. Dac acesta era fin, spilcuit, ar tos,
trebuia s -i dea lucruri alese: pe care el le i
tepta din partea lor. În cele din urm flecare
dea întocmai ce se cuvenea, potrivind darurile
printr-o învoial familial care sem na cu
procedeul stabilirii pre urilor la burs . Iar
detaliile se hot rau în casa de c mid ro ie,
unde locuiau M tu ile Ann, Juley i Hester,
comoda re edin a lui Timothy, ale c rei
ferestre d deau spre Park.
Întâmplarea cu p ria era un temei pentru
nelini tea familiei Forsyte. Ar fi fost cu neputin
i nelalocul ei dac o familie din marea
burghezie, cu atâta grij pentru aparen e
(caracteristica etern a acestei clase), nu s-ar fi
sim it îngrijorat .
Cel ce provocase aceast nelini te st tea de
vorb cu June în partea cealalt a camerei,
lâng u . Nici el nu p rea s se simt în largul
lui, p rul buclat îi era r it, dar în acela i
timp avea aerul c se distreaz de unul singur.
George, vorbind pe optite cu frate-s u,
spuse:
— Parc ar vrea s-o ia din loc — îndr zne ul
"Pirat"!
Acest "b rbat cu aspect foarte ciudat", dup
cum îl defini mai târziu doamna Small, era de
statur mijlocie, robust, cu fa a palid , smead ,
o musta de culoarea prafului, pome ii
proeminen i i obrajii sup i. Fruntea, te it spre
cre tetul capului i cu dou ie ituri puternice
deasupra ochilor, sem na cu frun ile leilor din
cu ca Gr dinii Zoologice. Iar ochii, de culoarea
chihlimbarului, aveau o privire pierdut ,
uluitoare. Vizitiul b trânului Jolyon, dup ce-i
dusese la teatru pe June i Bosinney, spusese
majordomului:
"Nu tiu ce s mai zic de el! Mi se pare, pe
legea mea, c e ca un leopard pe jum tate
îmblânzit!"
i, din când în când ap rea câte un Forsyte,
începea s -i dea târcoale i se uita la el cu coada
ochiului.
June st tea în fa a lui, înfruntând aceast
curiozitate van . Era o buc ic de om "numai
r i spirit", cum spusese odat cineva, cu ochi
alba tri îndr zne i, b rbie ferm i obraji
rumeni; fa a i corpul p reau prea ginga e
pentru cununa ei de p r ro u-auriu.
O femeie înalt , cu un trup minunat — pe
care cineva din familie a asemuit-o odat cu o
zei p gân — st tea privind pe cei doi cu un
zâmbet întunecat.
Înm nu ate în gris-perle, mâinile ei erau
încruci ate una peste alta, iar obrazul grav i
fermec tor înclinat într-o parte; ochii tuturor
rba ilor din apropiere erau a inti i asupr -i.
Trupul ei ml dios p rea leg nat de adierea
aerului din preajm . Obrajii, de i palizi, aveau
mult c ldur , iar ochii ei mari i negri aveau o
privire suav . B rba ii îns îi priveau buzele
care, cu acela i zâmbet melancolic, puneau
întreb ri, d deau r spunsuri; erau buze
sensibile, senzuale i dulci, care emanau
ldur i mireasm ca o floare.
Cei doi logodnici nu b gar de seam c
cuta zei îi privea îndelung. Bosinney fu cel
care o z ri primul i întreb cum o cheam .
June î i conduse logodnicul la femeia cu trup
minunat i spuse:
— Irene este cea mai bun prieten a mea; v
rog s fi i i voi doi prieteni buni!
La porunca micii f pturi surâser to i trei; i
în timp ce surâdea, Soames Forsyte ap ru t cut
din spatele femeii cu trup minunat, care îi era
so ie, i spuse:
— Prezint -m , te rog, i pe mine!
Chiar când era în lume, Soames se dep rta
rareori de Irene, iar dac cerin ele sociale îi
desp eau, se vedea cum o urm re te din ochi,
cu o privire stranie, plin de grij i dorin .
Tat l s u, James, lâng fereastr , continua
cercetarea m rcii de pe por elanul chinezesc.
— M mir c Jolyon a permis aceast
logodn , spuse el M tu ii Ann. Dup cum aud,
abia peste câ iva ani de zile se vor putea
tori. Acest tân r Bosinney (f cu un dactil
din acest cuvânt, punând "o" lung în loc de "o"
scurt, cum se pronun de obicei) nu are nici un
fel de avere. Când Winifred s-a m ritat cu
Dartie, l-am silit s pun totul pe numele so iei;
i bine am f cut, c ci altfel n-ar mai avea nimic
acum!
tu a Ann, a ezat în fotoliul de catifea,
ridic privirea. Zulufi argintii îi înconjurau
fruntea; zulufi care, neschimba i de zeci de ani,
stinseser în familie orice no iune de timp. Nu
spunse, c ci vorbea rar, cru ându- i glasul
trân; dar pentru James, care nu era cu
con tiin a împ cat , privirea ei fu cât un
spuns.
— Da, zise el, dar n-am fost eu de vin c
Irene era s rac . Soames era atât de gr bit;
chiar sl bise de atâta curte cât i-a f cut.
Puse mânios por elanul pe pian i- i plimb
privirea peste grupul de lâng u .
— Dup p rerea mea, spuse el, în mod cu
totul nea teptat, e foarte bine a a cum este.
tu a Ann nu ceru nici o explica ie la
aceast ciudat declara ie. Ea tia la ce se
gânde te el. Irene, neavând bani, n-o s fie atât
de smintit s i fac de cap; c ci se zice — se
zice — c a cerut dormitor separat; dar, fire te,
Soames nu a...
James îi întrerupse visarea, întrebând:
— Dar unde e Timothy? N-a venit i el cu voi?
Un zâmbet cald î i croi drum printre buzele
lipite ale M tu ii Ann.
— Nu, a socotit c nu e prudent s vin , cu
epidemia asta de difterie din ora , el care e atât
de predispus la contaminare.
James îi r spunse:
— A a e! Mare grij mai are de persoana lui!
Eu nu-mi pot permite s m îngrijesc ca el.
Nu e u or de spus dac în aceast remarc
predomina admira ia, invidia sau dispre ul.
Într-adev r, Timothy ap rea rar. Cel mai mic
copil din familie, de meserie editor, prev zuse
acum câ iva ani — când afacerile mergeau în
plin — o stagnare care, dac nu se produsese
înc , dup p rerea tuturor nu va întârzia, în cele
din urm , s vin . A a c Timothy î i vânduse
partea social dintr-o întreprindere care edita
mai ales c i religioase, iar suma realizat ,
destul de mare, o investise în rente de stat cu
trei la sut . Prin acest fapt luase o pozi ie izolat
în familie, c ci nici un alt Forsyte nu se
mul umea cu o dobând mai mic de patru la
sut . Iar aceast izolare i-a subminat încet, dar
sigur, sufletul, c ci era din fire mai prev tor
decât ceilal i. Devenise aproape un simbol — un
fel de întruchipare a securit ii averii, care
constituie temelia universului pentru neamul
Forsyte. Timothy nu s vâr ise niciodat
impruden a de a se c tori sau de a- i încurca
via a cu copii. James, pocnind u or cu unghia în
por elanul chinezesc, continu :
— sta nu-i veritabil por elan vechi de
Worcester. Pare-mi-se c Jolyon i-a spus câte
ceva despre acest tân r. Din tot ce am aflat,
pricep c n-are nici slujb , nici avere, nici
leg turi sau înrudiri de seam . Dar, de altfel, eu
nu tiu nimic... mie nu-mi spune nimeni nimic.
tu a Ann d du din cap. Un fior îi
cutremur obrazul b trân, cu b rbia p trat i
nasul acvilin. Î i strânse palmele, încle tându- i
degetele uscate, ca de p ianjen; pe aceast cale
i încorda parc voin a.
Fiind cea mai b trân din familia Forsyte,
avea o situa ie deosebit fa de ei. To i laolalt
i fiecare în parte — ca to i semenii lor — erau
oportuni ti i egoi ti, dar î i pierdeau piuitul în
fa a obrazului ei neînduplecat. Iar când situa ia
era prea grav , nu le r mânea altceva decât s
se fereasc din calea ei.
James î i încruci picioarele lungi i sub iri,
continuând:
— Jolyon merge pe calea lui. El nu are
copii... i se opri, aducându- i aminte c fiul
trânului Jolyon era înc în via . Tat l lui
June, tân rul Jolyon, i-a irosit via a i pe sine,
sindu- i so ia i copilul pentru a fugi cu
guvernanta aceea str in . i apoi, la urma
urmei, continu el în grab , dac îi place s fac
a ceva, b nuiesc c poate s i-o permit .
Oare ce zestre îi d ? Eu cred c -i va da o mie pe
an, doar n-are pe nimeni cui s -i lase mo tenire
banii lui.
Întinse mâna pentru a o strânge pe aceea a
unui b rbat vioi, cu obrazul ras, câteva fire de
r în cap, nasul lung, coroiat, buzele c rnoase
i ochii cenu ii, reci, sub ni te sprâncene
dreptunghiulare.
— Ei, Nick, ce mai faci? morm i James
Forsyte, iute ca o pas re.
Avea privirea unui elev de coal din
cale-afar de cuminte (Nick adunase o avere
mare pe cale absolut cinstit , prin societ ile al
ror director era); î i l în palma rece a lui
James degetele lui i mai reci, retr gându-le
apoi în grab .
— Nu mi-e bine, spuse el bosumflat, mi-a
fost r u toat s pt mâna. Nu dorm noaptea.
Doctorul nu tie care e pricina. E b iat de
treab , c ci altfel nu l-a consulta, dar nu pot
scoate de la el decât note de plat .
— Doctori! spuse James t indu-i aspru
vorba. Eu am consultat to i doctorii din Londra
pentru unul sau altul dintre ai mei. Dar nici un
folos! î i spun numai baliverne. Iat -l pe Swithin!
I-au f cut ceva? Uite-l aici, mai gras ca oricând.
E enorm! i nu-l pot face s sl beasc .
Prive te-l!
Swithin Forsyte, înalt, lat, aproape p trat, cu
dou jiletci de culoare deschis , ca un porumbel
umflat în pene, venea an spre ei.
— Ce mai face i? le zise pe tonul s u afectat,
accentuând lung litera "f". Ce mai face i?
Fiecare din cei trei fra i lu un aer grav,
uitându-se la ceilal i doi, tiind din experien
fiecare la rândul s u va încerca s mic oreze
importan a necazurilor personale.
— Tocmai vorbeam c n-ai sl bit deloc, zise
James.
Swithin holb la ei ochii s i decolora i,
str duindu-se s -i aud .
— S sl besc? M simt foarte bine! spuse el
aplecându-se u or înainte. Doar n-oi fi vrând s
fiu scoab ca voi!
Dar de team s nu piard ceva din m re ia
pieptului s u, d du capul pe spate, se îndrept
i st tu a a, nemi cat, c ci, mai mult ca orice,
pre uia o înf are distins .
tu a Ann trecea cu privirea de la unul la
altul. C ut tura ei era îng duitoare i totodat
sever . Cei trei fra i se uitar i ei la Ann. Se
cam ubrezise. Minunat femeie! Are optzeci i
ase de ani, mai poate tr i înc vreo zece, cu
toate c niciodat n-a fost robust . Swithin i
James, gemenii, aveau abia aptezeci i cinci.
Nicholas — un adev rat copila — avea cam
aptezeci. Cu to ii erau viguro i, deci
perspectivele erau îmbucur toare. Dintre toate
aspectele propriet ii, s tatea îi preocupa cel
mai mult.
— Eu m simt foarte bine, spuse James, dar
cu nervii stau cam prost. Cel mai mic fleac m
sup de moarte. Va trebui s m duc la Bath.
— Bath! spuse Nicholas. Eu am încercat la
Harrogate. Dar nu mi-a f cut bine. Ceea ce
doresc eu acum e aerul de mare. Nimic nu e ca
Yarmouth. Când m duc acolo, cel pu in dorm...
— Mie îmi merge prost cu ficatul, îl
întrerupse înceti or Swithin. Puse mâna pe
partea dreapt , zicând: am dureri grozave aici.
— Lips de mi care, morm i James cu ochii
la por elanul chinezesc. Apoi ad ug în grab : i
pe mine m doare tot acolo.
Swithin ro i, obrazul s u b trân c
deodat aerul unui curcan bosumflat.
— Mi care! Eu fac destul , nu iau niciodat
liftul la club.
— N-am tiut! se repezi James. Eu nu tiu
despre nimeni nimic. Mie nu-mi spune nimeni
nimic.
Swithin holb ochii la el i întreb :
— Ce faci tu contra durerilor acelora? James
se lumin .
— Iau un amestec de...
— Ce mai faci, unchiule?
i iat-o pe June în fa a lui, cu mâna întins
i obrazul ridicat pân la în imea capului s u.
 Lumina din obrazul lui James se stinse.
— Ce mai faci tu! îi zise el îngândurat. Adic
mâine pleci la Wales, la m tu ile logodnicului
u? O s ai parte de ploaie acolo! Pocni din nou
cu degetul în cupa de por elan. Asta nu-i
Worcester vechi autentic. Nu, dar serviciul pe
care i l-am d ruit mamei tale când s-a m ritat
era veritabil.
June d du mâna, rând pe rând, cu cei trei
unchi ai s i, apoi se întoarse spre M tu a Ann.
În ochii b trânei doamne ap ru o dulce lic rire;
ea s rut obrazul fetei cu o cald cutremurare,
zicând:
— A a, scumpa mea, pleci pentru o lun
întreag !
Fata trecu mai departe, iar M tu a Ann nu- i
lu ochii de pe trupul ei mic i zvelt. Ochii
trânei doamne, rotunzi i cenu ii ca o elul,
peste care începea s se a tearn , încetul cu
încetul, o pieli sub ire ca la p ri, o urm rir
îngândura i prin mul imea g gioas . Lumea
începea s i ia r mas bun. Iar vârfurile
degetelor ei sub iri i încle tate se strânser din
nou, parc încercând iar i un efort de voin
împotriva acelei ultime i inevitabile desp iri.
"Da", se gândea ea, "to i au fost foarte
dr gu i. O mul ime de lume a venit s -i ureze
noroc. Trebuie s fie foarte fericit ."
La u se înghesuiau numai oameni bine
îmbr ca i. Din familii de avoca i, medici, oameni
de Burs i din toate nenum ratele ocupa ii ale
marii burghezii abia dou zeci la sut dintre ei
erau din neamul Forsyte; dar pentru M tu a
Ann to i p reau a fi Forsyte i, desigur, nu era
mare deosebire între ei i ceilal i. Ea nu vedea
decât propria ei carne i propriul ei sânge.
Aceast familie era lumea ei, ea nu cuno tea
alta, i poate c pentru ea nici n-a existat alta.
Toate m runtele lor secrete, boli, logodne,
torii, felul în care r zb teau ei în via , câ i
bani câ tigau — toate acestea constituiau
proprietatea ei, bucuria ei, via a ei. Iar dincolo
de acestea, nu mai era decât o cea groas ,
care înv luia în umbr evenimente i oameni
însemn tate pentru ea. De acestea toate va
fi silit s se despart când îi va suna ceasul
mor ii, de lucrurile acestea care îi d duser
atâta importan , atâta pre uire tainic de sine,
de care nici un om nu i-ar putea duce
zilele; de lucrurile acestea ea era legat cu o sete
care cre tea pe zi ce trecea. i chiar dac via a îi
sc pase printre degete, aceste comori le va
stra pân în ultima clip .
Se gândi la tat l lui June, tân rul Forsyte,
care fugise cu fata aceea str in . Vai, ce trist
lovitur a fost pentru tat l lui i pentru ei to i!
Un tân r care promitea atâta! Trist lovitur , cu
toate c n-a fost scandal public; din fericire,
so ia lui Jo n-a cerut divor ul! E mult de atunci!
Acum ase ani, când mama lui June muri, Jo
s-a c torit cu femeia aceea i acum aveau doi
copii — dup cum auzise. Totu i el i-a pierdut
dreptul de a fi aici, i astfel i-a r pit bucuria de
a vedea familia în des vâr irea ei, i-a luat
îndrept it ei pl cere de a-l vedea, de a-l
ruta, pe el, tân rul care promitea atâta i de
care fusese a a de mândr . Gândul acesta îi
rodea inima b trân i dârz , cu am ciunea
unei lovituri de mult consumate. Ochii i de
umezir . Cu o batist de cel mai fin linon, î i
terse pe furi lacrimile.
— Ei, M tu Ann! se auzi o voce din spate.
Era Soames Forsyte; cu umerii c zu i, cu fa a
complet ras , obrajii c zu i, pântecele c zut,
rea rotund i cu ceva dubios în f ptura lui.
Privi în jos, piezi , spre M tu a Ann, de parc
încerca s vad prin propriul s u nas, i o
întreb :
— i ce crezi dumneata despre logodn ?
Ochii M tu ii Ann se oprir cu mândrie
asupra lui. Acum, de când tân rul Jolyon a
sit cuibul p rintesc, el era cel mai mare
dintre nepo i, favoritul ei, c ci reg sea în el
paznicul de n dejde al sufletului familiei, pe care
foarte curând poate, îl va p si.
— Foarte bun logodn pentru tân rul
acesta, spuse ea. De altfel e destul de chipe ,
dar eu m îndoiesc c e b rbatul potrivit pentru
scumpa noastr June.
Soames atinse marginea unui candelabru
poleit cu aur i zise:
— O s -l îmblânzeasc ea. Î i umezi pe furi
degetele i începu s frece bulbii col uro i ai
candelabrului. Asta e adev rat poleial de pe
vremuri. Azi nu mai g se ti a a ceva. Ar avea
pre bun la o licita ie de la Jobson. Vorbea cu
elan, parc sim ise c o învioreaz pe b trâna
tu . Rareori era atât de comunicativ. Mi-ar
pl cea s fie al meu, c ci poleiala veche are
întotdeauna pre bun.
— E ti atât de priceput în lucrurile acestea!
zise M tu a Ann. i ce mai face Irene?
Zâmbetul lui Soames pieri.
— Destul de bine, r spunse el. Se plânge de
insomnie, dar doarme mult mai bine decât mine;
i se uit la so ia sa, care vorbea cu Bosinney,
lâng u .
tu a Ann oft i spuse:
— Poate c ar fi mai bine s nu fie atât de
mult împreun cu June. Are un caracter atât de
hot rât, scumpa mea June!
Soames ro i; valul de ro ea trecu iute peste
obrajii lui c zu i i se a ez apoi între orbite,
unde se opri, pecete a unor gânduri
tulbur toare.
— Nu tiu ce a g sit la acest mic pierde-var !
izbucni el, dar observând c nu mai sunt
singuri, se întoarse i începu s examineze din
nou candelabrul.
— Aud c Jolyon i-a mai cump rat o cas ,
 sun vocea tat lui s u, care era chiar lâng el.
Trebuie s aib o groaz de bani — trebuie s
aib atâ ia bani, de nu mai tie ce s fac cu ei!
Pare-se c e în Montpellier Square, chiar lâng
Soames. Mie nu mi-au spus nimic — Irene
nu-mi spune niciodat nimic!
— Pozi ie central , nici dou minute de la
mine, se auzi vocea lui Swithin. Iar eu — cu
tr sura — fac opt minute de acas pân la club.
ezarea caselor avea o importan vital
pentru familia Forsyte. Nici nu e de mirare, c ci
întregul sens al reu itei lor era întruchipat în
asta.
Tat l lor, de obâr ie neasc , plecase din
Dorsetshire pe la începutul acestui veac.
Prietenii lui îi spuneau "Superior Dorset
Forsyte"; fusese de meserie zidar, dar pân la
urm se ridicase la rangul de antreprenor. C tre
sfâr itul vie ii s-a mutat la Londra, unde a zidit
case pân a murit. A fost înmormântat la
Highgate. Celor zece copii ai s i le-a l sat o
mo tenire de peste treizeci de mii de lire sterline.
Dac vreodat b trânul Jolyon vorbea despre el,
spunea c fusese: "Un b rbat dur, puternic i
nu prea distins". Adev rul este c a doua
genera ie Forsyte sim ea c nu se prea poate
uda cu el. Singura însu ire aristocratic pe
care o putur descoperi în firea lui era obiceiul
de a bea vin de Madera.
tu a Hester, o "autoritate" în materie de
istorie a familiei, îl descria în felul urm tor:
— Eu nu-mi aduc aminte s -l fi v zut
muncind; cel pu in în vremea mea. Era-a-a...
proprietar de case, draga mea! P rul îl avea cam
ca al unchiului Swithin, era bine cl dit, cu
umeri la i. Înalt? Nu-u-u-u prea înalt; (în
realitate avusese o în ime de cinci picioare i
jum tate i fa a p trat ); un b rbat cu culori vii
în obraz. Îi pl cea s bea vin de Madera; dar mai
întreba i-o i pe M tu a Ann. Ce fusese tat l
u? Hm-m-m-m... se ocupa cu p mântul, acolo
jos în Dorsetshire, lâng mare.
James s-a dus o dat s vad cu ochii lui
locul de unde se tr geau. Afl acolo dou ferme
vechi, un f ga s pat în p mântul c miziu de
ro ile carelor care mergeau la vale spre o moar
de lâng malul m rii, o mic biseric cenu ie, cu
zidul dinafar proptit, i o capel i mai mic i
mai cenu ie. Apa care mâna moara cobora
spumegând într-o duzin de pârâia e, iar în
jurul locului unde se rev rsa în mare, p teau
ni te porci. Priveli tea era înv luit în cea . Aici
au tr it primii Forsyte, mul umindu-se s
coboare duminic de duminic aceast râp , cu
picioarele înglodate în tin , cu privirea
îndreptat spre mare, vreme de sute de ani.
Nu se tie dac nu cumva James a tras
dejde la vreo mo tenire de prin partea locului
sau la cine tie ce rang de boierie; a a c se
întoarse în ora cam plouat, str duindu-se din
 sputeri s scoat maximum de folos dintr-o
afacere nereu it .
— N-am aflat mare lucru, zise, un mic cuib
de ar , vechi ca mun ii.
Singura mândrie i mângâiere era vechimea
acelor a ez ri. B trânul Jolyon, în care se trezea
din când în când o cinste aprig , vorbea despre
str mo ii s i astfel:
— Mici proprietari... Repeta cuvintele "mici
proprietari"... cred c de condi ie foarte modest .
Aceasta îi aducea parc oarecare u urare.
Dar neamul Forsyte s-a str duit cum a putut
mai bine i acum to i au ajuns ceea ce se
cheam "oameni bine situa i". Aveau ac iuni în
fel de fel de afaceri, dar nu în rente de stat — cu
excep ia lui Timothy — c ci nu cuno teau
groaz mai mare în via decât aceea de a c ta
numai trei la sut dobând pentru banii lor.
Erau i colec ionari de tablouri, sprijineau i
unele institu ii de binefacere, mai ales pe cele
care puteau fi de folos servitorilor când se
îmboln veau. De la tat l lor, zidarul,
mo teniser o deosebit pricepere la c mizi i
mortar. Se prea poate c la început fuseser
membri ai unei secte oarecare, dar acum —
urmând desf urarea fireasc a lucrurilor —
erau membri ai Bisericii Anglicane i ineau
mult ca so iile i copiii lor s frecventeze regulat
cele mai distinse biserici din Capital . Ar fi fost
deopotriv sup ra i i surprin i dac cineva ar fi
pus la îndoial credin a lor cre tin . Unii dintre
ei î i pl teau chiar locuri în stran , ar tându- i
astfel, în cea mai concret form , simpatia lor
fa de înv turile lui Christos.
Casele lor, a ezate la intervale anumite de
jur-împrejurul parcului, p reau santinele
veghind ca nu cumva aceast nobil inim a
Londrei, înl uit de dorin ele lor, s le scape
din mân , înjosindu-i în propriii lor ochi.
trânul Jolyon locuia în Stanhope Place;
James în Park Lane, Swithin în m re ia
singuratic a saloanelor portocalii i albastre din
Hyde Park Mansions — nici el nu se c torise
niciodat ! — Soames în cuibul lor de la
Knightsbridge, Roger în Prince's Gardens (Roger
a fost acel remarcabil Forsyte care a hot rât i
izbutit s dea celor patru fii ai s i profesiuni noi.
El spunea de obicei: "Investi i-v banii în case —
nimic nu e mai rentabil! Eu niciodat n-am
procedat altfel").
Apoi familia Hayman — doamna Hayman era
singura c torit dintre surorile Forsyte —
locuia sus, pe Campden Hill, într-o cas care
sem na cu o giraf ; era atât de înalt , încât cine
o privea î i scrântea gâtul; Nicholas locuia în
Ladbroke Grove, o cas înc toare, cump rat
de chilipir; i cel din urm — dar nu cel mai
neînsemnat — Timothy, în Bayswater Road,
unde, sub ocrotirea lui, locuiau Ann, Juley i
Hester.
 James medita toat dup -amiaza i, în cele
din urm , întreb pe gazda i fratele s u cât a
dat pe casa din Montpellier Square. El însu i
pusese ochii de vreo doi ani de zile pe o cas de
acolo, dar îi cereau un pre prea mare.
trânul Jolyon îi povesti cu de-am nuntul
toat afacerea.
— Contract de închiriere în curs pe înc
dou zeci de ani? repet James. Asta e chiar casa
pentru care m tocmeam i eu... Ai dat prea
mult pe ea!
trânul Jolyon se încrunt .
— Nu c a tânji dup ea, spuse James
repede; la un asemenea pre afacerea nu m
interesa. Soames cunoa te bine casa — i î i va
spune i el c e prea scump — face s -i ceri
rerea.
— N-am nevoie. Nu dau nici doi bani pe
rerea lui, r spunse b trânul Jolyon.
— Bine, morm i James, tu mergi întotdeauna
pe calea ta, dar s tii c p rerea lui e demn de
încredere! La revedere! Noi mergem cu tr sura
lui Hurlingham. Aud c June pleac în Wales.
Mâine ai s fii singur. Ce-ai s te faci toat ziua?
Ar fi bine s vii la cin la noi!
trânul Jolyon refuz . Îi conduse pân la
a de la intrare, îi privi cum se urc în tr sur
i le f cu semn cu mâna, c ci uitase de îndat
necazul. Doamna James edea în fundul
tr surii, înalt i maiestuoas , cu p r
castaniu-deschis; la stânga ei Irene, iar în fa a
lor, cu spatele la vizitiu, cei doi so i, tat l i fiul,
apleca i înainte, ca i cum ar fi a teptat ceva.
trânul Jolyon îi urm ri din ochi cum se
dep rtau în razele soarelui ce apunea, cum se
ltau încoace i încolo pe pernele lor cu arcuri,
cu i, leg nându-se împreun cu tr sura.
Pe drum, so ia lui James întrerupse t cerea:
— A i mai v zut vreodat a a o adun tur de
neispr vi i?
Soames o privi pe sub pleoape încuviin ând
din cap i o v zu pe Irene aruncându-i pe furi
una din acele priviri de nep truns. Nu încape
îndoial c fiecare ramur a familiei Forsyte f cu
aceea i remarc în drum spre cas de la
"recep ia" b trânului Jolyon.
Al patrulea i al cincilea frate, Nicholas i
Roger, fur printre ultimii musafiri care plecar .
Mergeau împreun de-a lungul Hyde Park-ului,
tre sta ia metroului de la Praed Street. Ca de
altfel to i membrii familiei Forsyte de la o
anumit vârst , aveau tr surile lor i nu luau
birje decât atunci când nu aveau încotro.
Era o zi frumoas , copacii din parc ap reau
în toat splendoarea frunzi ului lor de la început
de var ; cei doi fra i nu prea luau seama la
natura din jurul lor, de i contribuia la vioiciunea
plimb rii i convorbirii lor.
— Da, frumoas femeie, nevasta aceea a lui
Soames! Aud c nu prea se împac bine, spuse
Roger.
Fratele acesta avea fruntea înalt i obrajii
cei mai rumeni din neamul Forsyte; cu ochii lui
cenu ii, deschi i, m sura fa ada fiec rei case pe
lâng care trecea i din când în când ridica
umbrela pentru a m sura "orbita" — cum zicea
el — diferitelor în imi.
— N-a avut bani, r spunse Nicholas.
El luase zestre mare i deoarece în epoca
aceea de aur, când se c torise, nu exista înc
"Legea privitoare la bunurile femeii m ritate",
putuse folosi cu mare câ tig banii de zestre.
— Ce a fost tat l ei?
— Dup câte am auzit îl chema Heron i era
profesor.
Roger cl tin din cap zicând:
— Asta nu-i meserie b noas .
— Pare-se c tat l mamei ei f cea afaceri cu
ciment.
Fa a lui Roger se lumin .
— Dar a dat faliment, ad ug Nicholas.
— Ah! exclam Roger. Soames o s aib de
furc cu ea! ine minte vorbele mele, o s aib
de furc ... Femeia asta are o privire atât de
ciudat !
Nicholas î i linse buzele.
— Da, frumoas femeie! i f cu semn cu
mâna unui m tur tor de strad s se dea la o
parte.
— Cum a pus mâna pe ea? întreb Roger.
Trebuie s -l coste o groaz de bani toaletele ei!
— Ann spune c era îndr gostit nebun de ea.
L-a refuzat de cinci ori. James e sup rat din
pricina asta, se vede cât de colo.
— Ah! relu vorba Roger; îmi pare r u c
James a avut necazuri cu Dartie. Datorit
mersului pe jos fa a lui deveni i mai rumen ,
rea i mai s toas , iar umbrela era ridicat
mai des ca oricând la nivelul ochilor. i fa a lui
Nicholas se mai învior .
— E prea palid , dup gustul meu. Dar are
un trup minunat.
Roger nu r spunse.
— Eu o g sesc distins , spuse el în cele din
urm ... Aceasta era cea mai înalt laud din
vocabularul neamului Forsyte. Tân rul acela,
Bosinney, n-o s fac mare isprav . La familia
Burkitt am aflat c este unul din acei tipi cu
preten ii de artist, care i-au pus în gând s
îmbun easc arhitectura englezeasc . De aici
nu ies bani! Mi-ar pl cea s tiu ce-ar spune
Timothy despre asta!
Intrar în sta ia metroului.
— Cu ce clas mergi? Eu iau a doua.
— A doua nu-i de mine. Nu tii niciodat ce i
se întâmpl , spuse Nicholas.
i scoase un bilet de clasa întâi pân la
Notting Hill Gate; Roger unul de a doua pân la
South Kensington. Peste un minut trenul sosi,
cei doi fra i se desp ir i intrar în
compartimentele respective. Fiecare dintre ei era
sup rat pe cel lalt c nu i-a schimbat obiceiul
pentru ca s mai fi r mas câtva timp împreun .
Roger î i zise în gând:
"Nick a fost totdeauna un trengar
înc ânat!"
Iar Nicholas î i spuse:
"Totdeauna a fost Roger un b iat ar gos!"
Cei din neamul Forsyte nu erau prea
sentimentali. Dar în acest mare ora al Londrei,
pe care l-au cucerit i cu care s-au contopit,
când aveau ei vreme s fie sentimentali?

Capitolul II
TRÂNUL JOLYON SE DUCE LA OPER

A doua zi, la ora cinci dup amiaz , b trânul

Jolyon edea singur, cu o igar în gur i cu o
cea de ceai pe masa de lâng el. Era obosit i
ipi înainte de a- i termina igara. O musc i se
ez pe p r, r suflarea-i suna greu în lini tea
adormit , iar buza superioar — sub musta a-i
alb — se ridica în sus i se l sa în jos. igara
lunec dintre degetele mâinilor sale vânoase i
zbârcite, c zu în c minul gol i continu s
ard .
Mica lui odaie de lucru era întunecoas —
geamurile ferestrelor erau colorate, îns opace —
i înc rcat cu o mobil verde-închis. Despre
acest mobilier b trânul Jolyon spunea de obicei:
"Nu m-a mira dac într-o bun zi s-ar oferi un
pre bun pe el!"
Îi f cea pl cere s i închipuie c , dup ce va
muri, lucrurile lui vor valora mai mult decât
pre ul cu care le cump rase.
În aceast atmosfer de bog ie, predomina
culoarea cafeniu-închis, caracteristic tuturor
camerelor de locuit din casele familiei Forsyte.
Efectul rembrandtian pe care-l f cea capul
mare, cu p r alb, al lui Jolyon, rezemat de
fotoliul cu speteaz , era tulburat de musta a ce
dea fe ei lui un oarecare aspect militar. Un
orologiu vechi — îl avea dinainte de a se
tori, de mai bine de patruzeci de ani —
tic ia neîncetat, semnalând cu gelozie secundele
care treceau pentru totdeauna din via a
trânului s u st pân.
El nu se ocupase niciodat de aceast
camer , abia de intra în ea din an în pa te, doar
atunci când venea s i ia ig ri din dulapul
japonez din col , iar acum camera se r zbuna.
Tâmplele lui se curbau ca indrila de pe
acoperi , în adânciturile de sub ele, umerii
obrajilor i b rbia i se ascu iser mai mult în
somn, i parc toat înf area lui m rturisea
e un om b trân.
Se de tept . June plecase! James îi spusese
se va sim i singur. James fusese întotdeauna
rac cu duhul. Î i aminti cu satisfac ie c a
cump rat casa aceea de sub nasul lui James.
a-i trebuie! S se înve e minte! A a-i dac ine
prea mult la pre ; singurul lucru la care se
gândea erau banii! Dar oare, totu i, n-o fi dat
prea mult pe ea? Îi mai trebuia o sum frumoas
pentru... Era convins c avea nevoie de to i banii
lui pentru a rândui chestiunea aceasta a lui
June. N-ar fi trebuit s îng duie niciodat
logodna. L-a întâlnit pe acest Bosinney în casa
lui Baynes — "Baynes i Bildeboy, Arhitec i".
Pare-se c Baynes, pe care-l cuno tea — leit o
bab sfrijit — era unchiul prin alian al lui
Bosinney, c ci so ia lui era sora tat lui acestuia.
De atunci June se inuse tot timpul dup el, i
când ea î i punea ceva în gând nu mai era chip
s-o opre ti. De altfel întotdeauna avea de-a face
cu neajutora i de un soi sau altul. B iatul acesta
n-avea franc dar, zor-nevoie, a trebuit s se
logodeasc cu el; un z natic, care habar n-are
cum se câ tig banii i care nu va sc pa
niciodat de greut i.
Într-o zi June venise la el, cu îndr zneala de
totdeauna, i-i spusese ce are de gând,
ad ugând drept mângâiere:
— E un b iat minunat, de multe ori s-a
hr nit o sapt mân întreag numai cu cacao!
— i dore ti s te hr neasc i pe tine tot cu
cacao?
— A, nu; acum a început s dea din mâini i
se va descurca.
 trânul Jolyon î i scosese igara de sub
must ile albe, p tate cu cafea pe la vârfuri, i o
surase pe June, pe aceast buc ic de om
care pusese atâta st pânire pe inima lui. El tia
mai multe despre "a da din mâini" i "a se
descurca" decât nepo ica lui. Dar ea,
sprijinindu- i mâinile pe genunchii lui, î i freca
rbia de el, torcând ca o pisic . Iar Jolyon,
scuturându- i scrumul de igar , strigase nervos
i dezn jduit:
— To i sunte i la fel: nu v potoli i pân nu
ob ine i ceea ce vre i. Dac ii cu orice pre s fii
nefericit , vei fi! Eu îmi sp l mâinile.
Astfel, el nu mai avea nici o r spundere;
pusese îns condi ia s nu se c toreasc pân
când Bosinney nu va câ tiga cel pu in patru
sute de lire pe an.
— Eu n-am s v pot da prea mult, spusese
el; era o formul cu care June era obi nuit .
Poate c acest "Nu tiu cum îi zice" va putea
câ tiga cele necesare pentru cacao.
De când începuse aceast poveste, abia o mai
vedea pe June. Urât treab ! N-avea de gând
-i dea o gr mad de bani, pentru ca acest om
— pe care nu-l cuno tea deloc — s tr iasc
trând vind. Mai v zuse el a a ceva i niciodat
nu ie ise bine. Ceea ce era îns cel mai grav era
nu avea nici o n dejde s -i schimbe
hot rârea; era înc ânat ca un catâr! A a a
fost de când era copil. Cum se va sfâr i aceast
poveste, nu tia nici el. Vor trebui s se întind
cât le va ajunge plapuma. El n-o s cedeze pân
nu-l va vedea pe tânârul Bosinney cu un venit
propriu. C June o s aib parte de necazuri cu
acest tip, era limpede ca lumina zilei, pentru c
el habar n-avea de bani: întocmai ca un vi el. i
graba asta de a pleca în Wales pentru a vizita
tu ile tân rului, ni te b trâne scorpii,
desigur!
Nemi cat, b trânul Jolyon se uita fix la
perete; de n-ar fi fost cu ochii deschi i, ai fi
putut crede c doarme... Auzi ce idee! Mânzul
acela de Soames s -i dea lui sfaturi! întotdeauna
a fost un caraghios cu nasul în vânt! în curând
i va lua aere de om bogat, cu cas la ar ! Un
proprietar! Hm! Ca i tat l s u, întotdeauna
umbl dup chilipir, o haimana f inim .
Se ridic , se duse la dul pior i începu s i
umple tabachera cu ig ri proaspete. Nu erau
rele fa de pre ul lor, dar în ziua de azi nu mai
se ti o igar bun . Nici una nu se mai
compar cu "Superfinos" de la "Hanson and
Bridger", de pe vremuri. Acelea erau într-adev r
ig ri!
Acest gând, ca adierea unei miresme, îl duse
înapoi la acele minunate nop i din parcul
Richmond când seara, dup mas , edea
fumând pe terasa de la "Crown and Sceptre" cu
Nicholas Treffry, Traquair, Jack Herring i cu
Anthony Thornworthy. Ce bune erau ig rile lui
pe atunci! Bietul Nick! — mort, i Jack Herring
— mort, i Traquair — mort, nevast -sa i-a
mâncat zilele, i Thornworthy — îngrozitor de
ramolit (nici nu-i de mirare cu un asemenea
apetit)!
Din tot grupul de odinioar pare s fi r mas
numai el singur, în afar de Swithin, fire te,
care s-a îngr at atât de înfior tor, încât nu-i
nimic de f cut cu el.
E de necrezut c toate acestea s-au petrecut
cu atâta timp în urm ; el se sim ea înc tân r.
Dintre toate gândurile ce-i trecur prin minte în
timp ce- i num ra ig rile, acesta fu cel mai
sfâ ietor, cel mai amar. P rul i-a albit i e singur
de tot, dar el tot tân r a r mas, inima lui e plin
de via . Iar în dup -amiezele acelea de
duminic , la Hampstead Heath, când se ducea
la plimbare cu tân rul Jolyon, treceau prin
Spaniard's Road spre Highgate, la Child's Hill i
se întorceau peste Heath pentru a lua masa la
"Jack Straw's Castle" — ce bune erau ig rile lui
atunci! i ce timp frumos! Acum nu mai e timp
frumos!
i când June era feti de cinci ani o lua, la
fiecare a doua duminic , de la cele dou femei
de treab — mama i bunica ei — i o ducea la
Gr dina Zoologic , iar când ajungea în fa a
cu tii cu ur i înfigea în vârful umbrelei cornuri
cu care hr nea ur ii ei favori i — ce dulci erau
ig rile lui pe atunci! ig rile! Nici m car nu i-a
pierdut gustul, acel faimos gust pe care se
bizuiau b rba ii prin anul cincizeci. Când
vorbeau despre el, spuneau: "Forsyte are cerul
gurii cel mai rafinat din Londra!" Într-un fel,
cerul gurii lui i-a f cut averea — averea
renumi ilor negustori de ceai "Forsyte and
Treffry", al c ror ceai, cu o arom romantic i
un farmec de o originalitate nemaiîntâlnit , era
neîntrecut. În jurul firmei "Forsyte and Treffry"
din City pluteau zvonuri misterioase cu privire la
spiritul întreprinz tor al conduc torilor ei, la
sursele de aprovizionare deosebite, la
transporturile pe vapoare deosebite, din porturi
deosebite, cu negustori deosebi i din Orient.
El a muncit mult în aceast întreprindere! Pe
vremuri oamenii munceau din greu; tinerii din
ziua de azi nici nu tiu ce înseamn cuvântul
"munc ". El s-a ocupat de toate am nuntele,
tia tot ce se petrece, i uneori muncea toat
noaptea acolo. Întotdeauna i-a ales el însu i
reprezentan ii, i era mândru de ei. Era un bun
cunosc tor de oameni, i deseori spunea c în
asta const secretul reu itei sale. Singura parte
din munca lui care-i f cea cu adev rat pl cere
era selec ionarea oamenilor, pe care o f cea cu o
pricepere des vâr it . De fapt, aceasta n-a fost o
carier pentru un om cu capacitatea lui. Chiar
azi, când întreprinderea era transformat în
Societate Anonim i se afla în declin (el î i
retr sese de mult partea lui social ), resim ea o
durere sfâ ietoare când se gândea la acele
timpuri. Ar fi putut ajunge cu mult mai sus! Ar
fi putut avea mari succese în barou! i se
gândise chiar s intre în Parlament. De câte ori
nu-i spusese Nicholas Treffry: "Jo, tu ai putea
face orice, dac n-ai fi atât de grijuliu cu
persoana ta!" B trânul meu Nick! Ce b iat de
treab ! Dar prea era u uratic! Renumitul Treffry!
El n-a fost niciodat grijuliu cu persoana lui.
a a i murit. B trânul Jolyon î i num
ig rile cu o mân sigur , i îi trecu prin minte
întrebarea dac nu cumva, totu i, a fost prea
grijuliu cu el însu i.
Puse tabachera în buzunarul hainei, î i
încheie haina i urc scara interioar spre odaia
lui de culcare, sprijinindu-se când pe un picior
când pe altul i inându-se de rampa sc rii.
Casa era prea mare. Dup c toria lui June,
dac vreodat se va m rita cu individul acesta
— i el crede c da — o va închiria i se va muta
într-un apartament. La ce bun s in o
jum tate de duzin de servitori care s stea
degeaba toat ziua?
Sun . Ap ru majordomul. Era un b rbat
mare, cu barb , cu pasul foarte u or i cu o
deosebit capacitate de t cere. B trânul Jolyon
porunci s -i preg teasc fracul; se ducea s
cineze la club.
— De când s-a întors tr sura care a dus-o pe
domni oara June la gar ? De dou ore? Atunci
spune-i s trag la scar la ora ase i jum tate.
Clubul în care intr b trânul Jolyon în clipa
când b tea ceasul apte era una din acele
institu ii politice, care a v zut i zile mai bune,
ale marii burghezii. Cu toate c s-a vorbit mult
despre club, ba poate tocmai pentru c s-a
vorbit atât despre el, avea în ultima vreme o
vitalitate nea teptat . Se spunea despre Clubul
"Union", zis "Disunion", c i tr ie te ultimele
zile. Chiar i b trânul Jolyon o spunea, îns
faptul nu-l sup ra atât cât ar fi fost firesc la un
om c ruia clubul îi intrase în sânge.
"De ce mai r mâi membru în clubul acela?" îl
întreba adeseori Swithin, profund nemul umit.
"De ce nu intri la «Polyglot»? Nic ieri în Londra
nu g se ti, sub dou zeci de ilingi sticla,
ampanie mai bun decât Heidsieck-ul nostru."
Apoi cu vocea mai joas , ad uga: "Nu mai sunt
decât cinci mii de duzini. Eu o beau sear de
sear ."
"Am s m gândesc", r spundea b trânul
Jolyon; dar când se gândea, se punea
întotdeauna problema celor cincizeci de guinee
— taxa de intrare — i a faptului c poate ar
dura patru sau cinci ani pân s fie primit. A a,
încât, el se tot gândea...
Era prea b trân pentru a fi liberal, nu mai
credea demult în p rerile politice ale clubului
u, ba se tia chiar c , vorbind despre ele,
spusese c sunt "prostii". Dar îi f cea pl cere s
 mân i mai departe membru, cu toate c
rerile lui erau diametral opuse principiilor
clubului. El dispre uise întotdeauna aceast
institu ie în care intrase cu mul i ani înainte,
atunci când membrii de la "Hotch Potch"
refuzaser s -l accepte printre ei, sub motiv c
"f cea comer ". Ca i cum el n-ar fi fost tot atât
de bine ca oricare dintre ei. Dispre uia, fire te,
clubul în care fusese primit. Membrii acestuia
erau oameni de rând, majoritatea lucrau în City
— agen i de schimb, avoca i, oameni de burs i
a mai departe! Ca mul i dintre cei cu caracter
ferm, dar nu cu prea mult originalitate,
trânul Jolyon punea pu in pre pe clasa din
care f cea parte. De i credincios obiceiurilor ei
pe t râm social, ca i în alte privin e, îi socotea
îns — în fundul sufletului s u — pe membrii ei
"oameni de rând".
Anii care au trecut i filozofia la care
ajunsese cu timpul au mai ters din amintirea
înfrângerii suferite la clubul "Hotch Potch"; dar
în mintea lui acesta era i acum "Regele
Cluburilor". În to i anii care se scurseser , ar fi
putut în cele din urm deveni membru, dar
datorit neglijen ei lui Jack Herring,
propun torul s u, nici membrii clubului nu
tiau cum s-a întâmplat de a r mas pe dinafar .
De altfel Jo, fiul s u, fusese primit f vorb , la
prima candidatur , i poate c mai e i azi
membru; acum opt ani primise o scrisoare
expediat de acolo.
De luni de zile n-a mai dat pe la "Disunion",
iar casa fusese renovat alandala, a a cum
repar oamenii casele sau vapoarele vechi, ca s
le dea "fa ", pentru a le vinde. "Ce urât au
zugr vit fumoarul!" gândi el. "Sufrageria arat
bine." Pere ii cafeniu-închis, ca ciocolata, stropi i
cu verde deschis, erau pe placul lui.
Comand cina i se a ez în acela i col ,
poate la aceea i mas (lucrurile nu prea
progresau la "Disunion", cu toate c era un club
cu principii radicale) la care se a eza de obicei
cu tân rul Jolyon, acum dou zeci i cinci de
ani, când îl lua în vacan la teatrul "Drury
Lane".
Copilul adora teatrul, i b trânul Jolyon î i
reamintea cum, dup spectacol, edea aici în
fa a lui, cu un aer de indiferen impus , sub
care se ascundea emo ia ce d inuia înc .
Comand meniul pe care b iatul lui îl alegea
întotdeauna: sup , pe te, cotlete i o tart . Ah!
Ce bine ar fi s ad i acum în fa a lui!
Nu s-au v zut de paisprezece ani. i nu o
dat , de-a lungul acestor paisprezece ani, s-a
întrebat Jolyon dac nu cumva gre ise fa de
fiul s u. O nefericit poveste de dragoste cu
teribila cochet Danae Thornworthy, acum
Danae Pellew, fiica lui Anthony Thornworthy, l-a
aruncat, în desperarea lui, în bra ele mamei lui
June. Poate c ar fi trebuit s se opun la
 toria lor; erau prea tineri; dar dup
întâmplarea aceea, care a dezv luit
sensibilitatea lui Jo, el a fost bucuros s -l tie
însurat. i peste patru ani a venit catastrofa!
Fire te, era cu neputin s aprobe purtarea
fiului , s u în aceast nenorocire; ra iunea i
educa ia — ace ti factori puternici care formau
baza principiilor lui de via — îi spuneau c
este de neîng duit, dar inima lui gemea.
Cruzimea s lbatic a acelei situa ii nu cuno tea
mil . i apoi o avea pe June, feti a cu p rul ca
flac ra, ce depindea de el i-i înl uise toat
fiin a i inima, devenit juc ria i refugiul ales al
micii f pturi neajutorate. Cu discern mântul
u firesc, el pricepu c trebuie s se despart
de unul sau de cel lalt, c în asemenea situa ie
nu se poate lucra cu jum i de m sur . Asta
era tragedia lui. Iar mica feti neajutorat a
biruit. i cum nu avea de ales, î i lu r mas bun
de la fiul s u.
Acest r mas bun d inuie te înc i azi.
Îi oferise o mic rent tân rului Jolyon, dar
acesta o refuzase, i poate c acest refuz l-a
durut mai mult decât orice, c ci îi r pea
singurul mijloc de a- i ar ta iubirea z zuit în
inima lui; aici era m rturia concret a
des vâr itei rupturi, pe care numai o afacere
neasc — prin refuz sau acceptare — o putea,
într-un fel sau altul, statornici.
Masa nu i-a prea pl cut. ampania era seac
 i amar , nu era ca Veuve Clicquots de
odinioar .
În timp ce- i bea cafeaua, îi veni ideea s
mearg la oper . C ut în Times — în celelalte
ziare nu avea încredere — i v zu c în
programul din acea sear era Fidelio.
Slav Domnului c nu se reprezint vreuna
din pantomimele alea noi nem ti ale
individului aceluia, Wagner!
i puse vechiul s u clac cu boruri turtite de
atâta purtat, care p rea emblema unor zile mai
bune, scoase din buzunar o pereche de m nu i
din piele foarte sub ire, de culoarea lev ichii,
cu miros tare de ig ri, din pricin c le inea
totdeauna lâng tabacher , i se urc într-o
birj .
Tr sura o porni vesel de-a lungul str zilor, i
trânul Jolyon fu surprins de forfota lor
neobi nuit !
"Desigur, hotelurile fac afaceri
nemaipomenite!" se gândi el. Acum câ iva ani nu
exista nici unul din aceste mari hoteluri. Î i
aminti cu pl cere de cele câteva imobile pe care
le avea prin apropiere. Valoarea lor trebuie s se
urce vertiginos! Ce circula ie!
Apoi se l dus de gânduri spre specula ii
ciudate i impersonale — atât de str ine unui
Forsyte — în care z cea o bun parte din taina
superiorit ii lui fa de ei. Oamenii sunt doar
ni te atomi, dar vai cât sunt de mul i! i oare
ce-o s se aleag de ei to i?
La coborârea din tr sur se poticni pu in;
du birjarului exact costul cursei, nici un ban
mai mult, i se duse la cas pentru a- i
cump ra biletul. St tea acolo cu punga de bani
în mân — î i inea întotdeauna banii în pung ,
niciodat nu i-a pl cut s i-i in prin
buzunare, cum fac mul i tineri din ziua de azi.
Casierul scoase capul afar , ca un b trân câine
dintr-o cu .
— Cum? spuse suprins, s fie domnul Jolyon
Forsyte? Da, dumneavoastr sunte i! Nu v-am
zut de ani de zile, domnule! Vai de mine! Nu
mai sunt vremurile de odinioar !
Dumneavoastr i fratele dumneavoastr i
agentul de burs , domnul Traquair, i domnul
Nicholas Treffry, re inea i câte ase sau apte
locuri pentru tot sezonul. i ce mai face i
dumneavoastr , domnule Forsyte? Nu întinerim!
Lumina din ochii b trânului Jolyon se
aprinse; pl ti guineea. Nu-l uitaser . Înaint în
sal în acordurile uverturii, cu pa ii unui b trân
cal de lupt care intr pe câmpul de b taie.
i închise clacul, se a ez , î i scoase
nu ile cu acelea i gesturi de totdeauna, î i
puse ochelarii i î i plimb îndelung privirea în
jurul s lii. Apoi îi scoase, îi a ez pe clacul s u
închis i î i a inti privirea asupra cortinei. Sim i
mai sfâ ietor ca oricând c totul se sfâr ise, c
era un om sfâr it! Unde erau toate femeile,
femeile acelea frumoase care umpleau sala?
Unde era emo ia lui de odinioar , care-i strângea
inima când a tepta s intre în scen vreunul din
marii cânt re i? Unde era setea aceea frenetic
de via i puterea de a se bucura de tot i de
toate?
Pe vremea lui era cel mai mare amator de
oper ! Asta de acum nu e oper . Individul acela,
Wagner, a ruinat totul; n-a mai r mas melodie i
nici voci care s-o cânte. Ah! Ce cânt re i
minuna i! S-au dus! Urm ri scen cu scen
opera pe care o cuno tea atât de bine, cu o
senza ie de amor eal în inim . De la bucla de
argint de deasupra urechii, pân la ghetele de
lac cu elastic în cele dou p i, nimic nu era
uzat sau sl bit la b trânul Jolyon. Se inea
drept, aproape la fel de drept, ca pe vremea când
venea în fiecare sear la oper ; vederea o avea
bun — aproape bun . Dar cât oboseal i
dezam gire sim ea în inim !
Avusese toat via a obiceiul s se bucure de
tot i de toate, chiar i de lucruri ce nu erau
des vâr ite — i au fost multe care nu erau
des vâr ite — dar se bucurase de toate cu
cump tare, tocmai pentru a se p stra tân r. Dar
acum puterea de a se bucura îl p sise, ca i
filozofia lui, l sându-i în loc acest groaznic
sentiment c totul s-a sfâr it. Nici chiar corul
de inu ilor, nici aria lui Florestan nu avur
puterea de a risipi am ciunea singur ii
sale.
car de ar fi Jo cu el! B iatul trebuie s
aib acum patruzeci de ani. Irosise paisprezece
ani din via a unicului s u fiu. i Jo nu mai era
un "paria" în societate. Era c torit. B trânul
Jolyon nu se putuse opri de a-i ar ta pre uirea
pentru acest gest i îi trimisese un cec de 500 de
lire. Cecul îi fusese trimis înapoi într-o scrisoare
expediat de la "Hotch Potch", cu urm torul
con inut:

"Iubitul meu tat ,

Darul t u m rinimos a fost o binevenit
dovad c nu mai e ti chiar atât de sup rat pe
mine. i-l restitui, dar dac socote ti c e bine,
depune-l pe numele b ie elului meu (noi îi
spunem Jolly), care poart numele nostru de
botez i, cu respectul cuvenit, numele nostru de
familie; a fi foarte fericit.
jduiesc, din tot sufletul, c e ti s tos
ca totdeauna.
Cu tot dragul, fiul t u, Jo."

Scrisoarea era întocmai ca b iatul.

Întotdeauna a fost un copil dr gu . B trânul
Jolyon îi trimisese acest r spuns:

"Dragul meu Jo,

Suma (500 de lire) este înscris în conturile
mele pe numele fiului t u Jolyon Forsyte, i va
primi dobânda cuvenit de cinci la sut la
termen. Deocamdat sunt s tos.
Cu tot dragul ,tat l t u,
Jolyon Forsyte."

i în fiecare an, la 1 ianuarie, ad uga la

suma depus 100 de lire i dobânzile. Capitalul
cre tea — în ziua de Anul Nou va fi de 1500 i
câteva lire. Nu se poate descrie cât pl cere îi
cea b trânului Jolyon aceast tranzac ie de
fiecare an. Dar coresponden a luase sfâr it.
În ciuda dragostei pe care o purta fiului s u,
în ciuda unui instinct, în parte firesc, în parte
produs de preocuparea lui neîncetat de a pune
la cale i urm ri tot felul de afaceri — ca mii i
mii de oameni din clasa lui — care-l f cea s
judece faptele mai mult dup rezultate decât
dup principii, avea în fundul sufletului o
oarecare nel murire. În împrejur rile date, fiul
u trebuia s se duc de râp ; aceast lege
st tea scris în toate romanele, predicile i
piesele de teatru pe care le-a citit, auzit sau
zut vreodat .
Dup ce i se întorsese cecul, i se p ruse c ,
undeva, ceva nu e tocmai cum trebuie. Cum de
nu se dusese de râp fiul s u? Dar cine s -l
mureasc ?
Fire te c auzise — adic a f cut tot ce a
putut pentru a afla — c Jo locuia în St. John's
Wood, c avea o c su cu gr din în Wistaria
Avenue i c ie ea în lume cu so ia lui — o lume
foarte ciudat , f îndoial — i c aveau doi
copii; un b iat pe care-l chema Jolly ( inând
seama de împrejur ri, numele acesta i se p ru
cam cinic, iar b trânul Jolyon nu putea suferi
cinismul i se i temea de el) i o fat numit
Holly, n scut dup c torie. Dar cine
cuno tea cu adev rat starea material a fiului
u? Capitalizase venitul mo tenit de la bunicul
u dinspre mam i intrase la Lloyd's ca agent
de asigurare; picta i tablouri — acuarele.
trânul Jolyon tia acest lucru, deoarece, din
când în când, cump ra pe ascuns câte un
tablou, dup ce din întâmplare v zuse, în vitrina
unui negustor de tablouri, numele fiului s u,
semnat în col ul de jos al unui tablou
reprezentând Tamisa. Le g sea proaste i nu le
punea pe perete din pricina semn turii; le
stra încuiate într-un sertar.
În sala cea mare a operei fu cuprins de un
teribil dor s i vad fiul. Î i aminti de zilele în
care b iatul, îmbr cat într-un costum olandez
cafeniu, trecea încoace i încolo pe sub arcul
format de picioarele lui; de vremea când îl înv a
c reasc i fugea al turi de poneiul
înc lecat de Jo; de ziua în care îl dusese prima
dat la coal . Era un copil dr la i
atr tor. Dup ce înv ase la Eton, î i însu ise
poate pu in cam prea multe din acele deprinderi
alese, pe care b trânul Jolyon tia c nu le poate
dobândi decât acolo i cu mare cheltuial ; dar
iatul era totu i comunicativ fa de el. Chiar i
dup ce fusese la Cambridge, r maser buni
camarazi — de i era pu in cam distant, poate
din pricina privilegiilor pe care le avusese acolo.
rerile b trânului Jolyon despre colile de stat
i universit ile din Anglia nu s-au schimbat
niciodat ; avea o atitudine de admira ie i de
neîncredere fa de un sistem accesibil numai
celor "sus-pu i" din ar , sistem de care el nu
avusese norocul s se bucure... Acum c June
plecase i îl p sise, adic îl va p si foarte
curând, ar fi fost o mângâiere s i revad fiul.
Se sim ea vinovat de tr dare fa de familia sa,
de principiile sale, de clasa sa. Î i a inti privirea
asupra cânt re ei de pe scen . Nu-i nimic de
capul ei — într-adev r, cânta mizerabil! Iar
Florestan era ca un lemn!
Spectacolul se sfâr i. Publicul din ziua de azi
se mul ume te cu foarte pu in!
În strada aglomerat lu o birj de sub nasul
unui domn corpolent, mult mai tân r, care
rea convins c o va lua el. Drumul s u era
prin Pall Mall, dar la col , în loc s treac prin
Green Park, birjarul coti i o lu prin St. James
Street. B trânul Jolyon scoase mâna prin
fereastra tr surii pentru a face semn birjarului
(nu-i pl cea s mearg pe alt drum decât cel
obi nuit), dar cum acesta coti dup col , se
aflar în fa a clubului "Hotch Potch", i dorul,
care mocnise în sufletul lui toat seara, birui.
Porunci birjarului s opreasc . Voia s intre i
întrebe dac Jo mai e înc membru al acelui
club. Intr . Holul era întocmai ca pe vremea
când cina acolo cu Jack Herring, i clubul
acesta avea cel mai bun buc tar din Londra;
înconjur sala cu privirea lui direct i
trunz toare, care l-a ajutat s fie, toat via a,
mai bine servit decât ceilal i oameni.
— Domnul Jolyon Forsyte e înc membru
aici?
— Da, domnule; e chiar acum în club.
Numele dumneavoastr ?
trânul Jolyon fusese luat prin surprindere.
— Tat l s u, r spunse, i se opri cu spatele
la c min.
Tân rul Jolyon pleca tocmai de la club. Î i
pusese p ria pe cap i trecea prin hol, când
portarul îl întâmpin . Nu mai era tân r, p rul
începuse a-i înc run i, iar obrazul, cu musta a
mare i r sfirat pân la b rbie, sem na, în mai
mic m sur cu al tat lui s u; se vedea bine c
e ostenit. P li. Aceast întâlnire, dup atâ ia ani,
era teribil i nimic pe lume nu i se p rea atât
de teribil ca o "scen ". Pornir unul c tre altul i
i strânser mâna f nici o vorb .
Apoi, cu o voce tremur toare, tat l spuse:
— Ce mai faci, b iete?
Fiul r spunse:
— Ce mai faci, tat ?
 Mâna b trânului Jolyon tremura în m nu a-i
sub ire, de culoarea lev ichii.
— Dac ai acela i drum cu mine, pot s te
duc o bucat cu tr sura.
i ca i cum în fiecare sear ar fi avut
obiceiul s plece acas împreun , ie ir în
strad i se urcar în birj .
trânului Jolyon i se p ru c fiul s u a mai
crescut. "În orice caz, a devenit mai b rbat", î i
zise. Peste fa a fiului s u, pl cut din fire, se
ternuse parc o masc de duritate, ca i cum
împrejur rile vie ii l-au silit s se înarmeze în
fa a ei. Tr turile erau, fire te, acelea ale unui
Forsyte, dar tân rul Jolyon avea un aer
interiorizat, ca de savant sau de filozof. Nu
înc pea îndoial c , de-a lungul acestor
cincisprezece ani, a fost deseori silit s priveasc
în untrul s u.
În prima clip tân rul Jolyon se sperie de
înf area tat lui s u — p rea atât de ostenit i
trân! Dar în birj îl g si aproape neschimbat,
cu aceia i ochii p trunz tori, cu privirea lini tit
pe care i-o amintea atât de bine. Se inea drept
de tot.
— Ar i bine, tat .
— A a i a a, r spunse Jolyon.
O grij îi ardea sufletul, grij pe care trebuia
s-o a tearn în vorbe. Dac i-a reg sit în sfâr it
fiul, trebuia negre it s afle care e starea lui
material .
 — Jo, a vrea s tiu cam cum o duci. Îmi
închipui c ai datorii!
Puse întrebarea în felul acesta, pentru ca fiul
u s poat m rturisi mai u or.
Tân rul Jolyon r spunse cu vocea lui ironic :
— Nu! N-am datorii!
trânul Jolyon tia c l-a sup rat i îi
atinse mâna. A fost un act de îndr zneal , dar
nu-i p rea r u; de altfel Jo n-a fost niciodat
ranchiunos fa de el. Cei doi nu mai scoaser
nici o vorb , iar tr sura îi duse la Stanhope
Gate. B trânul Jolyon îl pofti în untru, dar
tân rul Jolyon d du din cap, în semn c "nu".
— June nu-i aici, spuse iute tat l s u. A
plecat azi, s fac o vizit . Sper c tii c s-a
logodit.
— A a de repede? murmur tân rul Jolyon.
trânul Jolyon coborî din tr sur i, pl tind
cursa, d du birjarului din gre eal — pentru
prima oar în via a lui — un sovereign1 în loc de
un iling.
Birjarul puse banul de aur în gur , trase pe
furi un stra nic bici calului i plec în goan .
trânul Jolyon r suci înceti or cheia în
broasc , deschise u a i îl pofti s intre. Fiul îl
privea cum î i aga , grav, pardesiul, având pe
fa expresia unui b iat care are de gând s fure
cire e.
a spre sufragerie era deschis , lampa cu
1 Moned englezeasc de aur, valorând 25 de ilingi
gaz ardea cu flac mic ; o ma in de spirt
uiera pe tava de ceai, iar lâng ea, pe masa de
sufragerie, dormea o pisic cu mutr cinic .
trânul Jolyon o alung de îndat ,
vânturindu- i clacul în urma ei. Acest incident
fu pentru el o u urare.
— Are purici, spuse, urm rind-o pân la
ie ire. La u a vestibulului mic, ce ducea în
subsol, mai strig de câteva ori "Hssst!", ca i
cum voia s o conduc pân la plecare, pân
când — printr-o ciudat coinciden —
majordomul ap ru jos la scar .
— Po i s te culci, Parfitt, îi zise b trânul
Jolyon. Am s încui eu u a i am s sting
luminile.
Când se întoarse în sufragerie, pisica, din
cate, p ea înaintea lui, cu coada ridicat în
aer, parc declarând c de la început pricepuse
scopul manevrei lui era s -l împiedice pe
majordom de a intra în odaie.
Ghinionul l-a pândit toat via a pe b trânul
Jolyon în iretlicurile lui domestice.
Tân rul Jolyon nu se putu opri s
zâmbeasc . Avea un deosebit sim al ironiei i
tot ceea ce se petrecea în acea sear i se p rea
comic. Întâmplarea cu pisica; vestea c fiica lui
s-a logodit. Va s zic el nu avea mai mult drept
asupra ei, decât avea asupra pisicii! i dreptatea
poetic a acestui fapt îl amuz .
— Cum arat June acum? întreb .
 — E micu , r spunse b trânul Jolyon.
Lumea zice c seam cu mine, dar nici vorb !
Mai degrab seam cu mama ta, aceia i ochi
i acela i p r!
— Ah! i e frumoas ?
trânul Jolyon era prea Forsyte pentru a
uda ceva f înconjur, mai ales ceva ce
admira din tot sufletul.
— Nu arat r u — are o b rbie de adev rat
Forsyte. Jo ,o s fie pustiu aici dup ce va pleca
ea.
Expresia fe ei lui d du tân rului Jolyon un
fior ca acela din clipa reîntâlnirii.
— Ce ai s te faci, tat ? Îmi închipui c e
îndr gostit la nebunie!
— Ce-am s m fac? repet b trânul Jolyon
cu un sughi mânios în glas. O s fie oribil s
tr iesc aici singur. Nu tiu cum o s se
sfâr easc . Dea domnul s ... Dar deodat î i
înghi i vorba i ad ug : Problema este ce-am s
fac cu casa asta?
Tân rul Jolyon î i plimb privirea în jurul
camerei. Era din cale-afar de mare i mohorât ,
împodobit cu imense naturi moarte pe care le
inea minte de când era copil — câini dormind
cu boturile pe leg turi de morcovi, de cepe i
struguri a ezate unele lâng altele într-o t cut
mirare. Casa era prea mare, dar nu i-l putea
închipui pe tat l s u locuind întruna mai mic ;
i cu atât mai crud era ironia situa iei.
 În fotoliul s u larg, cu pupitru pentru citit,
edea b trânul Jolyon, des vâr it reprezentant
al familiei, clasei i crezului s u; cu capul alb,
fruntea boltit , simbol al cump rii, al ordinii i
al iubirii fa de proprietate. i nu era în Londra
un om b trân mai singur decât el!
edea aici, în camera comod i trist , ca o
marionet st pânit de for e uria e i
însp imânt toare, care nu ineau seama de
familie, clas sau crez, c ci se desf urau
mecanic, spre eluri de nep truns. Aceasta fu
ceea ce îl izbi pe tân rul Jolyon, care privea totul
cu obiectivitate.
rman, b trân tat ! Iat sfâr itul, iat
pentru ce a tr it el cu atâta m rea cump tare!
Pentru ca acum s fie singur, din zi în zi mai
trân, tânjind dup un suflet de om cu care s
poat sta de vorb !
La rândul s u, b trânul Jolyon î i privi fiul.
Sim ea nevoia s -i povesteasc multe lucruri
despre care nu-i putuse vorbi în to i ace ti ani.
Era cu neputin s -i încredin eze lui June
convingerea lui ferm c valoarea terenurilor din
cartierul Soho va cre te; îngrijorarea lui fa de
acea însp imânt toare t cere a lui Pippin,
directorul lui "New Colliery Company", al c rui
pre edinte era el de atâta vreme; c derea
continu a ac iunilor americane "Golgotha",
dup cum nu putea discuta cu ea nici cum s
evite plata taxelor de succesiune dup moartea
lui. Totu i, cu ajutorul unei ce ti de ceai în care
amesteca f încetare, începu, în cele din urm ,
vorbeasc . O nou perspectiv de via i se
deschisese, intrase în ara f duin ei, putea în
sfâr it vorbi, î i putea afla limanul de unde s se
apere de valurile presim irilor i regretelor,
unde- i putea alina sufletul cu opiumul
planurilor; putea vorbi despre modul în care
i m reasc averea i cum s perpetueze
singura parte din fiin a lui care va r mâne i
dup ce va muri.
Tân rul Jolyon tia s asculte; aceasta era
marea lui calitate. St tea cu ochii a inti i la fa a
tat lui s u, punând din când în când câte o
întrebare.
Ceasul b tu unu înainte ca b trânul Jolyon
fi ispr vit vorba, dar sunetul b ii îi reaminti
principiile sale. Scoase ceasul din buzunar i îl
privi mirat:
— Trebuie s m duc la culcare, Jo, spuse.
Tân rul Jolyon se ridic i întinse mâna
pentru a-l ajuta pe tat l s u s se scoale. Chipul
trân îi ap ru din nou ostenit i supt; dar ochii
lui îl ocoleau.
— La revedere, b iete; ai grij de tine!
Peste o clip tân rul Jolyon se întoarse i ie i
pe u . Ochii îi erau împ ienjeni i i zâmbetu-i
tremura. Acum cincisprezece ani descoperise c
via a nu e treab u oar , dar niciodat n-a tiut
e chiar atât de grea.
 Capitolul III
MAS LA SWITHIN

În sufrageria lui Swithin, tapetat în

portocaliu i albastru, cu ferestrele dând spre
parc, masa rotund era a ternut pentru
dou sprezece persoane.
Deasupra mesei, un candelabru de cristal
lefuit, plin cu lumân ri aprinse, ca o uria
stalactit , î i arunca razele peste oglinzile mari
cu rame poleite, peste pl cile de marmur
ezate pe console i peste fotoliile masive i
aurite, cu tapiserie. Totul dovedea acea dragoste
de frumos, adânc înr cinat în fiecare familie
care, pornit din p tura de jos a burgheziei, i-a
croit singur drumul în Societate. Într-adev r,
Swithin nu putea suferi simplitatea; lui îi
pl ceau aurul i lucrurile pompoase, de aceea
semenii lui l-au socotit întotdeauna un om cu
gust ales, chiar dac era prea fastuos. Iar
convingerea lui c oricine intra în aceste
înc peri trebuia s i dea de îndat seama c se
afla în casa unui om bogat îi d dea o adev rat
i trainic fericire, pe care nimic altceva în via
nu i-o producea.
De când se retr sese din misitia de imobile,
ocupa ie josnic , dup p rerea lui, mai ales în
ceea ce prive te vânz rile la licita ie, se dedase
la obiceiuri cu adev rat aristocratice.
Spre sfâr itul vie ii se a ternuse pe un lux
ostentativ, i se sim ea ca o musc în zah r, iar
în mintea lui — în care se petreceau destul de
pu ine lucruri de diminea i pân seara — se
ciocneau dou emo ii contradictorii: satisfac ia
puternic i profund c el singur i-a croit
drumul în via i tot el singur i-a adunat
averea, care se opunea convingerii sale c un om
atât de distins ca el n-ar fi trebuit s se
înjosesc muncind.
St tea rezemat de bufet, purta o vest alb
cu nasturi mari de aur i onix, i- i urm rea din
ochi valetul care înfunda mai adânc trei sticle de
ampanie în g le ile cu ghea . Între col urile
gulerului s u înalt, pe care nu l-ar fi schimbat
pentru nimic în lume — de i îl împiedica la
mi ri — carnea palid a b rbiei duble edea
eap . Ochii s i treceau de la o sticl la alta.
Socotea în gând, zicându- i: "Jolyon bea un
pahar, poate dou , el e atât de grijuliu cu
persoana lui! James nu mai poate bea vin deloc,
Nicholas... Fanny i cu el vor bea ap ! Soames
nu conteaz ; nepo ii tia tineri — Soames avea
treizeci i unu de ani — nu tiu s bea! Dar
Bosinney? Când ajunse la numele acestui
str in, care nu intra în vederile lui, Swithin se
opri. O nelini te se n scu în el. Nu se poate ti
cât va bea! June nu-i decât o feti , i mai e i
îndr gostit ! Lui Emily (doamna James) îi place
un pahar bun de ampanie. Pentru Juley era
prea seac , biata b trân nu se pricepea la
utur ! Dar în ceea ce o privea pe Hatty
Chessman! Când ajunse cu gândul la aceast
trân prieten , limpezimea ochilor s i se
înnoura: N-ar fi de mirare s bea chiar o
jum tate de sticl !
Când trecu la ultimul musafir, peste obrazul
lui b trân se a ternu, pe furi , expresia unei
pisici care începe s toarc : Doamna Soames! Ea
n-o s bea mult, dar tie s pre uiasc b utura;
e o pl cere s -i oferi un vin bun! "Frumoas
femeie — i atât de amabil cu mine!" Numai cât
se gândea la ea, i se sim ea ca i cum ar fi b ut
ampanie! "E o pl cere s oferi un vin bun unei
femei tinere atât de ar toase, care tie s se
îmbrace, care are maniere fermec toare i e atât
de distins — e o pl cere s ai asemenea
musafiri!" Între col urile gulerului, gâtul s u
cu prima mic mi care dureroas din seara
aceea.
— Adolf, zise, mai pune o sticl .
Iar el o s bea bine, c ci gra ie re... re etei lui
Blight, se simte foarte bine i avusese grij s nu
nânce la prânz. De câteva s pt mâni nu se
mai sim ise atât de bine. Umflându- i buza de
jos, d du ultimele porunci:
— Adolf, s dai un pic de West India când
ajungi la unc .
 Trecu în anticamer i se a ez pe marginea
unui fotoliu; î i inea genunchii dep rta i, iar
trupul s u mare i corpolent p rea încremenit;
tepta într-o stranie i primitiv nemi care. Era
gata s se ridice în orice moment. De luni de zile
nu mai avusese musafiri. Aceast mas , dat în
onoarea logodnei lui June, i se p ruse la început
o povar (în familia Forsyte obiceiul de a
rb tori solemn, prin ospe e, logodnele era
respectat cu sfin enie), dar dup ce ispr vise cu
partea nepl cut , adic cu trimiterea invita iilor
i comandarea mânc rurilor, ideea mesei începu
-i fac chiar pl cere.
i ezând a a, cu ceasul în mân , gras,
rotofei i auriu, ca un bulg re de unt bine
netezit, nu se gândea la nimic.
Un b rbat înalt, cu favori i, care fusese pe
vremuri în serviciul lui Swithin, dar acum era
negustor de fructe, intr i anun :
— Doamna Chessman, doamna Septimus
Small.
Dou doamne intrar . Prima, îmbr cat toat
în ro u, cu dou pete mari, de aceea i culoare,
pe amândoi obrajii i cu o privire aspr i
îndr znea , veni spre Swithin întinzându-i o
mân acoperit cu o m nu lung , de culoarea
brându ei:
— Bun ziua, Swithin, nu te-am v zut de un
veac. Ce mai faci? Dar vai, dragul meu, în ce hal
te-ai îngr at!
 Numai fixitatea privirii îi tr da lui Swithin
emo ia. O mânie mut , clocotitoare se ridic în
el. A fi gras era un lucru ordinar, iar a vorbi
despre gr sime, de asemenea; avea doar pieptul
lat, nimic mai mult. Se întoarse c tre sora lui,
spunându-i cu ton poruncitor:
— Ce mai spui, Juley!
Doamna Septimus Small era cea mai înalt
dintre cele patru surori; obrazul ei b trân, bun,
rotund, devenise cam acru. Nenum rate cute îi
br zdau fa a, care p rea s fi fost închis într-o
masc de sârm pân în seara aceea când,
scoas brusc, l sase în urm mici umfl turi de
carne, mobile. Chiar i ochii îi erau umfla i.
Astfel î i ar ta ea necurmata p rere de r u
pentru pierderea lui Septimus Small.
Era renumit c spune întotdeauna exact
ceea ce nu trebuie i, dârz ca tot neamul ei,
inea mor la cele ce spusese, ad ugând înc
ceva nepl cut i a a mai departe. O dat cu
moartea so ului, înc ânarea i spiritul
practic al familiei nu mai avur ecou în fiin a ei.
Foarte vorb rea ; când avea cu cine, era în
stare s vorbeasc ceasuri întregi f cea mai
mic anima ie, povestind, cu epic monotonie,
despre nenum ratele prilejuri în care Soarta
fusese nedreapt cu ea. i, fiind bun la suflet,
nu b ga de seam niciodat c cei care o
ascultau erau de partea Soartei.
ezuse, biata femeie, mult vreme lâng
patul lui Small (un b rbat cu s tatea ubred )
i prinsese obiceiul de a îngriji bolnavii. De
aceea, în nenum rate rânduri, g si prilej s
petreac vreme îndelungat la c tâiul
bolnavilor, copii sau alte persoane infirme; i
niciodat n-a putut sc pa de convingerea c
lumea p mânteasc este cel mai ingrat loc în
care poate tr i cineva. Duminic de duminic
edea la picioarele acelui foarte subtil
predicator, Reverendul Thomas Scoles, care avea
mare înrâurire asupra ei; dar ea reu ea s
conving pe toat lumea c i aceasta era o
nenorocire. Ajunsese proverbial în familie, i
când unul dintre ei era din cale-afar de am rât,
i se spunea "leit Juley". Starea ei de spirit ar fi
pus pe ori icine — în afar de un Forsyte — la
patruzeci de ani; dar Juley avea aptezeci i doi,
i niciodat nu ar tase mai bine ca acum. Dac
o priveai, sim eai c în ea z ceau înc germeni
de bucurie, care mai puteau încol i. Avea trei
canari, un pisic — Tomy — i o jum tate de
papagal — în indiviziune cu sora ei Hester; iar
aceste biete f pturi (p zite cu grij din calea lui
Timothy, pe care animalele îl enervau)
recuno teau c nu e vina ei c e întunecat i
nenorocit — lucru pe care oamenii nu-l f ceau
— i o iubeau cu pasiune.
În acea sear era de o sumbr m re ie; purta
o rochie de m tase neagr , cu un decolteu mic,
în form de triunghi, în care era aplicat m tase
mov, prins în jurul gâtului ei sub ire cu o
panglic de catifea neagr . Aproape tot neamul
Forsyte socotea c aceast combina ie de negru
cu mov e foarte nimerit pentru rochiile de
sear .
Se bosumfl i spuse lui Swithin:
— Ann a întrebat de tine. N-ai dat pe la noi
de un veac!
Swithin, vârându- i cele dou degete mari în
scroiala vestei, r spunse:
— Ann e cam sl bit ; ar trebui s-o vad un
doctor!
— Domnul i doamna Nicholas Forsyte!
Nicholas Forsyte, ridicându- i sprâncenele
dreptunghiulare, intr zâmbind. În ziua aceea
reu ise s i se accepte planul s u de a folosi un
trib din India de Nord în minele de aur din
Ceylon. inea mult la acest plan, care fusese
acceptat cu mare greutate; avea de ce fi
mul umit. Productivitatea minelor sale se va
dubla, i, a a cum argumentase el adeseori cu
atâta putere de convingere, experien a dovedise
omul este muritor. Deci era prea pu in
important dac omul murea de b trâne e în
patria lui, sau înainte de vreme din pricina
umezelii din fundul unei mine dintr-o ar
str in . Important era ca aceast schimbare în
modul lui de via s fie în folosul Imperiului
Britanic.
Negre it, Nicholas era un om foarte iscusit.
Ridicând nasul s u coroiat în fa a ascult torilor,
obi nuia s spun :
"Lipsa câtorva sute din ace ti indivizi
împiedic societatea noastr de ani de zile s
pl teasc dividende; iar în ceea ce prive te
pre ul ac iunilor, nu iau nici zece ilingi pe ele!"
Fusese în vilegiatur la Yarmouth, de unde
se întorsese cu sentimentul c i-a prelungit
via a cu cel pu in zece ani. Strânse mâna lui
Swithin exclamând, cu voce jovial :
— În sfâr it, iat -ne din nou împreun !
O femeie sfrijit , doamna Nicholas, cam
speriat i cu un zâmbet for at pe buze, venea în
urma lui.
— Domnul i doamna James Forsyte!
Domnul i doamna Soames Forsyte!
Swithin pocni din c lcâie; inuta lui era
întotdeauna des vâr it .
— Bun ziua, James! Bun ziua, Emily! Ce
mai faci, Soames? Dar dumneata?
Strânse mâna lui Irene i holb ochii.
Într-adev r, frumoas femeie — poate pu in prea
palid , dar trupul ei, ochii ei, din ii ei! Mult prea
bine pentru copilandrul de Soames!
Zeii d duser lui Irene ochi c prui-închis i
r de aur, acea stranie îmbinare ce atrage
privirile b rba ilor i despre care se zice c e
semnul unui caracter slab. Iar gâtul i umerii
plini, de o paloare suav , în contrast cu rochia
de culoarea aurului, d deau fiin ei ei o vraj
deosebit .
Soames venea în urm , privind int în ceafa
so iei lui. Swithin inea înc ceasul deschis în
mân , iar ar toarele trecuser de ora opt; el
mânca de obicei cu o jum tate de or mai
devreme, în ziua aceea îns nici nu prânzise, i o
ner bdare ciudat , primitiv se trezi în el.
— Jolyon de obicei nu întârzie, se adres el
tre Irene, neputându- i ascunde mânia. Cred
-l re ine June!
— Oamenii îndr gosti i întârzie întotdeauna,
spunse Irene.
Swithin holb ochii la ea, sângele îi n li în
obraji i îi color fa a în portocaliu-închis.
— N-au nici un motiv serios! Dar a a e moda!
În dosul acestei izbucniri, mârâia i cârtea
violen a ascuns a instinctelor primare.
— Spune, unchiule Swithin, cum î i place
noua mea stea? zise Irene cu duio ie.
Pe dantela de pe pieptul ei str lucea o stea
cu cinci raze, f cut din unsprezece diamante.
Swithin se uit la stea. Se pricepea la pietre,
nici o alt întrebare nu-l putea distrage mai
bine.
— Cine i-a dat-o? întreb .
— Soames.
Pe fa a ei nu se produse nici o schimbare,
dar ochii palizi ai lui Swithin ie ir din orbite,
parc ar fi fost izbit de o brusc revela ie.
— Cred c te cam plictise ti acas , îi spuse.
Oricând î i face pl cere s dejunezi cu mine, e ti
binevenit , i am s i ofer o sticl de vin cum
nu mai e altul în Londra.
— Domni oara June Forsyte — domnul
Jolyon Forsyte!... Domnul Bosinney!...
Swithin ridic bra ul i zise cu o voce grav :
— La mas ! Acum la mas !
O lu pe Irene de bra i o conduse la mas ,
deoarece nu mai fusese oaspetele lui de pe
vremea logodnei. Locul lui June era lâng
Bosinney, care edea între Irene i logodnica lui.
De cealalt parte a lui June edea James cu
doamna Nicholas, apoi b trânul Jolyon cu
doamna James, Nicholas cu Hatty Chessman,
Soames cu doamna Small, iar cu Swithin se
închidea cercul.
Mesele familiale ale neamului Forsyte
respectau anumite tradi ii. De pild , nu se
serveau aperitive. Pentru ce anume? Nu se tie.
Membrii din genera ia tân a familiei
pretindeau c din pricina pre ului enorm al
stridiilor. Dar este foarte probabil c acest obicei
se datora pornirii lor de a merge la esen ial i
bunului lor sim , spiritului lor practic care
hot râse c aperitivele sunt fleacuri.
Numai familia lui James c lca din când în
când obiceiul unanim admis în Park Lane.
Dup ce se a ezar pe locurile lor, se f cu
lini te; to i erau posaci i nu- i b gau în seam
vecinii. T cerea dur pân la primul fel, apoi
urmar mici întreruperi ca: "Tom iar i nu se
simte bine, nu tiu ce e cu el!" "Cred c Ann nu
se mai d jos din pat înainte de amiaz ." "Cum îl
cheam pe doctorul t u, Fanny? Stubbs? E un
arlatan!" "Winifred? Are prea mul i copii. Patru,
nu-i a a? E slab ca o scândur !" "Cât pl te ti
pe sticla de sherry, Swithin? E prea sec pentru
mine!"
O dat cu al doilea pahar de ampanie, se
auzi în jurul mesei un murmur care, analizat în
elementele lui componente, era format din
convorbiri accidentale, dar sunetul dominant
mânea vocea lui James care istorisea ceva.
Povestea lui fu atât de lung , încât inu chiar
pân la ceea ce toat lumea recuno tea drept
moment culminant al unui osp Forsyte:
"Spinarea de berbec".
Nici un Forsyte n-a dat vreodat o mas f
a servi i spinare de berbec. Friptura aceasta are
o consisten suculent , atât de potrivit pentru
oamenii "bine situa i"! E hr nitoare i gustoas ,
un fel dup care sim i c ai mâncat. Are un
trecut i un viitor, întocmai ca banii depu i la
banc ; i, în sfâr it, este ceva care merit s fie
comentat.
Fiecare ramur a familiei inea mor la un
anumit soi de berbec, dup locul de ba tin al
animalului. B trânul Jolyon jura c la Dartmobr
e cel mai bun, James la Welsh, Swithin la
Southdown, Nicholas sus inea c , spun oricine
ce-o vrea, nic ieri nu g se ti berbeci ca în Noua
Zeeland . În ceea ce-l prive te pe Roger, cel mai
"original" dintre fra i, el fu silit s descopere o
localitate a lui proprie, i cu o inventivitate
demn de un om care a putut g si noi meserii
pentru fiii s i, descoperise o m cel rie în care se
vindea berbec din Germania. Când ceilal i îl
comb tur , el î i sus inu punctul de vedere
sco ând din buzunar nota de plat a
celarului, din care se vedea c pl tise carnea
mai scump decât to i ceilal i. Cu acest prilej,
trânul Jolyon se întorsese spre June,
spunându-i într-unul din accesele lui filozofice:
— Crede-m pe mine, feti o, cei din neamul
Forsyte sunt cam tr sni i. Ai s te convingi i tu,
când ai s mai îmb trâne ti.
Numai Timothy era de alt p rere, c ci, de i
îi pl cea mult spinarea de berbec, spunea c se
teme de ea.
Oricine urm re te psihologia neamului
Forsyte g se te în "spinarea de berbec" o
tr tur covâr itor de însemnat . Ea nu
dezv luie numai dârzenia lor colectiv sau
individual , ci arat c structura i instinctele
lor îi pecetluiesc ca f când parte din acea mare
clas de oameni care crede în mâncare, se
bucur de gustul bucatelor i nu cedeaz în fa a
cerin elor sentimentale de frumos.
E adev rat c printre membrii mai tineri ai
familiei, erau unii care ar fi preferat în locul
spin rii de berbec friptur de pas re sau salat
de homar — ceva mai pu in hr nitor, dar cu mai
mult fantezie — dintre ace tia majoritatea erau
femei; iar dac erau b rba i, fuseser corup i de
nevestele sau mamele lor care, fiind silite s
nânce mereu spinare de berbec, de când se
ritaser , aveau o du nie ascuns fa de
acest fel, du nie trecut , pe nesim ite, i în
gustul fiilor lor.
Dup ce se sfâr i marea controvers asupra
spin rii de berbec, urm unca de Tewkesbury,
înso it de o pic tur de vin de West India.
Swithin se opri atât de mult la acest fel, încât
ritmul mesei lâncezi. Pentru a degusta totul mai
bine, Swithin nu mai scoase nici o vorb .
Soames, a ezat lâng doamna Septimus
Small, veghea. Îl urm rea pe Bosinney; avea
motivele lui bine întemeiate, c ci f cuse un plan
frumos. Arhitectul îi putea fi de folos la
construirea casei lui. A a cum edea sprijinit de
speteaza scaunului, dus pe gânduri, f când mici
metereze din firimituri de pâine, p rea de tept.
Soames b de seam c hainele lui erau bine
iate, dar cam strâmte, parc i le-ar fi f cut
acum câ iva ani.
Îl v zu întorcându-se c tre Irene i
spunându-i ceva; fa a ei se lumin , a a cum —
adeseori se lumina pentru al ii — i niciodat
pentru el. Încerc s trag cu urechea la ceea ce
vorbeau, dar m tu a Juley îi spuse:
 — Soames, spune i tu, nu e extraordinar?
Numai cu o duminic înainte bunul reverend
Scoles a fost atât de plin de duh în predica lui,
atât de sarcastic: "Ce-i va folosi omului s i
mântuiasc sufletul, dac î i va pierde toat
averea?" Aceasta este, a spus el, deviza clasei
mijlocii. Ce-o fi vrut s spun prin asta? Fire te,
poate c a a gândesc oamenii din clasa mijlocie
— eu nu m pricep. Dar tu ce crezi, Soames?
Acesta îi r spunse distrat:
— De unde vrei s tiu eu? Totu i Scoles e
un farseur! Nu-i a a?
Bosinney î i plimb privirea în jurul mesei,
parc scruta particularit ile fiec rui musafir în
parte. Soames era curios s tie ce-i spusese lui
Irene: negre it c — dup cum îi zâmbea — era
de acord cu observa iile lui. Irene p rea a fi
întotdeauna de acord cu ceilal i.
Ochii i se întoarser c tre el; Soames î i l
de îndat privirea în jos. Zâmbetul de pe buzele
ei se stinse.
Farseur? Ce vrea oare s spun Soames prin
asta? Dac domnul Scoles — un pastor — e un
farseur, atunci to i oamenii sunt farseuri! E
îngrozitor!
— i chiar a a sunt! spuse Soames.
tu a Juley, consternat , t cu o clip , iar
el prinse câteva cuvinte rostite de Irene, care
sunau cam a a: "l sa i orice speran , voi ce
intra i aici!"
 Între timp, îns , Swithin ispr vise unca.
— Unde cumperi ciupercile? zise curtenitor
tre Irene; du-te la Snileybob, i le d
întotdeauna proaspete. Negustorii tia m run i
nu- i dau osteneal !
Irene se întoarse c tre el spre a-i r spunde,
iar Soames v zu cum Bosinney o urm re te,
zâmbind. Tipul avea un zâmbet ciudat. Simplu,
natural, ca un copil care zâmbe te când îi place
ceva. Iar în ceea ce prive te porecla pe care i-o
duse George — "Piratul" — n-o g sea prea
reu it . Când îl v zu c se întoarce spre June,
Soames zâmbi i el, dar cam r ut cios — lui
nu-i pl cea June — i fata p rea cam
nemul umit .
Nici nu era de mirare, c ci abia sfâr ise
urm toarea convorbire cu James:
— Unchiule, în drum spre cas m-am oprit
pe malul Tamisei i am v zut un teren minunat
pentru cas !
James, care de obicei mânca încet i mesteca
bine, se opri din mestecat i zise:
— Ei! i unde l-ai v zut?
— Chiar lâng Pangbourne.
James introduse o bucat de unc în gur ,
iar June a tepta.
— Îmi închipui c tu nici nu tii dac
terenurile de pe acolo sunt de vânzare. Dar
despre pre urile p mântului din partea locului
tii ceva? îi spuse el în cele din urm .
 — Da! r spunse June. M-am informat. Fa a
ei mic i hot rât , sub coroana-i de aram , era
îngrijor tor de str lucitoare i ner bd toare.
James o privi cu aerul unui judec tor de
instruc ie.
— Ce? Doar n-oi avea de gând s cumperi
mânt?! strig el, sc pând furculi a din mân .
June prinse curaj, v zând c stârne te atâta
interes. De mult ticluise ea acest frumos plan,
din care s profite i unchiul ei i Bosinney, prin
construirea câtorva case de ar .
— Fire te c nu! îi r spunse. Dar m-am
gândit c e un loc minunat unde... tu... sau al ii
i-ar putea construi o cas de ar .
James o privi piezi i introduse o a doua
bucat de unc în gur .
— Pe acolo terenurile trebuie s fie foarte
scumpe, zise.
Ceea ce i se p ru lui June a fi un interes
personal nu era decât preocuparea fiec rui
Forsyte de a nu sc pa din mân o afacere bun .
Dar ea nu voia s admit c pierduse orice
ans i continu s i urm reasc inta.
— Ar trebui s te mu i la ar , unchiule
James. Dac eu a avea mul i bani, o zi n-a
mai sta la Londra!
James fu cutremurat pân în adâncul fiin ei
sale lungi i sub iri; nu b nuise c nepoata lui
putea avea p reri atât de îndr zne e.
— De ce s nu te mu i la ar ? i-ar face
foarte bine! repet June.
— Cum? începu James mârâind. S cump r
mânt? Ce folos a putea avea cump rând
mânt i construind case? Nici patru la sut
n-a c ta pe banii mei!
— Nu asta e important. Ai nevoie de aer
curat!
— Aer curat! strig James. Ce s fac cu aerul
curat...
— Eu credeam c toat lumea e bucuroas
respire aer curat, spuse June cu dispre .
James se terse cu ervetul pe toat gura.
— Tu nu cuno ti valoarea banului, îi zise,
ferindu-se de privirea ei.
— Nu, i sper s n-o cunosc niciodat ! i
biata June, mu cându- i buzele, t cu, învins i
dezam git .
De ce oare rudele ei erau a a de bogate, pe
când Phil nici nu tia de unde s scoat bani
pentru tutunul de mâine? De ce nu f ceau ceva
pentru el? Erau atât de egoi ti! De ce nu- i
construiesc case la ar ? Ea era plin de acel
dogmatism naiv, patetic, care poate duce la
realiz ri atât de mari. În dezam girea ei se
întoarse spre Bosinney, dar acesta vorbea cu
Irene. Un fior rece o cutremur . De mânie,
privirea ei deveni fix , ca ochii b trânului Jolyon
atunci când cineva se opunea voin ei lui.
James, de asemenea, era foarte tulburat. Se
sim ea ca i cum cineva i-ar fi contestat dreptul
de a- i investi banii cu cinci la sut . Jolyon o
sf ase prea mult. Nici una din fetele lui n-ar fi
spus a a ceva. James fusese i el întotdeauna
foarte îng duitor cu copiii lui i, con tient de
acest fapt, sim i i mai profund gre eala lui
June, care întrecuse m sura. Îngândurat, se
juca cu fragii, apoi, acoperindu-i cu o lingur de
smântân , începu s -i m nânce iute, ca nu
cumva s -i scape vreunul.
Nu e de mirare c i ie ise din fire. De
cincizeci i patru de ani (fusese admis în barou
la vârsta minim prev zut de lege), se ocupa cu
împrumuturi ipotecare, investi ii cu dobânzi
mari i sigure; condusese negocieri
uzindu-se de principiul c trebuie s scoat
maximum de la partea advers , în favoarea
clien ilor s i i a lui, calculase exact valoarea
pecuniar a tuturor împrejur rilor posibile din
via , a a c ajunsese s nu mai poat gândi
decât în termeni monetari. Banii erau acum
lumina lui, vedea numai prin ei, f ei nici nu
putea privi, nu mai pricepea nici un fenomen.
Iar auzul acestor vorbe, "Sper s nu cunosc
niciodat valoarea banului!", spuse drept în fa ,
îl întrista i îl indigna. tia c e o prostie, altfel
s-ar fi speriat. Spre ce mergea lumea asta?
Deodat , reamintindu- i povestea tân rului
Jolyon, se sim i pu in mai lini tit; c ci la ce te
po i a tepta de la o fat cu un asemenea tat !
Dar gândurile lui pornir pe o cale i mai
nepl cut . Ce-o fi cu toate zvonurile acelea pe
care le auzise despre Soames i Irene?
Ca în orice familie care se respect , se
instituise i la ei o pia unde se negociau
secretele familiale i se pre uia averea fiec rui
membru. La "Bursa Forsyte" se tia c Irene
regreta c toria ei. To i dezaprobau regretul ei.
Ar fi trebuit s tie ce vrea; o femeie serioas nu
face asemenea gre eli.
James se gândi, cam mâhnit, c aveau o cas
frumoas (poate cam mic ), într-un loc
admirabil, c n-aveau nici copii i nici griji
materiale. Soames nu prea vorbea despre
treburile lui, dar st , desigur, foarte bine cu
banii. Avea un venit mare din întreprindere, c ci
Soames, ca i tat l s u, era membru în acel
binecunoscut birou de avoca i — "Forsyte,
Bustard and Forsyte" — i a fost întotdeauna
foarte chibzuit. Câ tigase foarte bine din câteva
tranzac ii ipotecare, printr-o mic executare
silit , cump rând bunurile respective la pre uri
foarte mici. Câteva lovituri izbutite!
Nu era nici un motiv ca Irene s nu fie
fericit ; totu i, se spune c a cerut dormitor
separat. James tia spre ce duce a a ceva. i
doar Soames nu era be iv!
James se uit la nora lui. Privirea lui furi
era rece i b nuitoare. Cuprindea mustrare,
team i adânc mâhnire. De ce s fie el oare
atât de chinuit? Foarte probabil c totul e o
prostie; femeile sunt atât de nebune! Ele
exagereaz lucrurile în a a m sur , încât nu tii
ce s mai crezi. i apoi, lui nu-i spune nimeni
nimic, el trebuie s descopere totul singur. Privi
din nou, pe furi , la Irene, apoi în cealalt parte
a mesei, la Soames. Acesta, ascultând ce spune
tu a Juley, se uita pe sub sprâncene spre
Bosinney.
tiu c e îndr gostit de ea, gândi James. Tot
mereu îi face cadouri."
Iar gândul c Irene nu avea nici un temei s
nu-l iubeasc pe Soames, c atitudinea ei era cu
des vâr ire neîndrept it îi sfredeli inima i mai
tare. Era p cat, c ci ea era o femeiu
atr toare i el, James, ar fi iubit-o cu adev rat
dac i-ar fi dat prilejul. În ultima vreme Irene se
împrietenise cu June: lucrul acesta nu-i putea
prii, nu putea decât s -i strice! De altfel a i
început s aib p reri proprii. i James nu
pricepea ce are de gând aceast femeie. Avea un
min frumos, lini tit, i tot ce dorea. El socotea
trebuie s i se aleag prieteni potrivi i. Calea
pe care o apucase era primejdioas .
June, într-adev r, cu obiceiul ei de a ocroti
pe cei nenoroci i, smulsese de la Irene o
rturisire i, în schimb, îi vorbise despre
nevoia de a se opune r ului, chiar prin divor
dac e necesar. Dar în fa a acestor îndemnuri,
Irene r mânea t cut i vis toare, ca i cum
gândul de a porni cu sânge rece pe-o asemenea
cale zbuciumat o îngrozea. Soames nu va
renun a niciodat la ea, îi spusese Irene lui
June.
i ce- i pas ! Las -l s fac ce-i place — tu
trebuie s fii hot rât !" strigase June. Nu se
sfiise s spun vorbele acestea în casa lui
Timothy. Iar James, când auzi, fu cuprins de o
mânie i o spaim fireasc .
i ce ar fi dac lui Irene îi intr în cap s —
cu greu sfâr i aceast idee — s -l p seasc pe
Soames? Gândul era atât de insuportabil, încât
îl înl tur imediat, împreun cu imaginile
întunecate pe care le provoca; glasul clevetirilor
familiale îi bâzâia în urechi. Îl chinuia spaima
unei întâmpl ri atât de urâte, ce s-ar putea
produce a a de aproape de el, în casa unuia
dintre copiii s i! Îns , din fericire, ea nu avea
bani — doar un venit mizer de cincizeci de lire
pe an. i se gândi cu dispre la decedatul Heron,
care nu-i l sase nici o mo tenire. Privea gânditor
paharul din fa a lui, ezând cu picioarele-i lungi
încruci ate sub mas , i uit chiar s se ridice
când doamnele p sir sufrageria. Trebuie s
vorbeasc cu Soames. Trebuie s -i atrag
aten ia; a a nu mai putea continua, mai ales
acum c aflase lucruri atât de nea teptate. i
de seam , cu acr nemul umire, c June
i l sase paharele pline cu vin.
"Micu a aia poart toat vina! Lui Irene nu
i-ar fi trecut niciodat astfel de lucruri prin
minte!", gândea el; James era un om cu
imagina ie.
Vocea lui Swithin îl trezi din visare.
— Am dat pe ea patru sute de lire. E,
bineîn eles, o adev rat oper de art .
— Patru sute! Hm! O groaz de bani!
Obiectul în chestiune era o statuie
reprezentând un grup sculptat în marmur
italian , a ezat pe un soclu înalt, tot din
marmur , i care d dea o atmosfer
preten ioas întregii înc peri. Figurile
secundare, ase la num r, nuduri de temei,
împodobite cu multe ornamente, inteau toate
cu degetul spre figura central , i ea tot un nud
de femeie, care se ar ta i ea pe sine, cu degetul;
iar toate acestea la un loc d deau observatorului
pl cuta senza ie a unei mari valori. M tu a
Juley, a ezat aproape în fa a statuii, suferise
toat seara pentru c n-o putuse privi pe
îndelete.
Bâtrânul Jolyon continu :
— Patru sute de draci! Nu-mi spune c ai dat
patru sute de lire pe asta!
Între col urile ridicate ale gulerului s u,
rbia lui Swithin f cu a doua mi care
dureroas din seara aceea.
— Patru... sute... lire, moned englezeasc ;
nici o b ncu mai pu in. Dar nu-mi pare r u.
Nu e o sculptur englezeasc obi nuit : e o
autentic lucrare modern italian !
 Soames ridic col ul buzei într-un zâmbet i
se uit peste mas la Bosinney. La ad postul
fumului de igar , arhitectul rânjea. Acum,
într-adev r, sem na cu un "Pirat".
— Trebuie s se fi muncit mult la ea! spuse
James în grab ; el fusese cu adev rat mi cat de
rimea statuii. S-ar putea lua pre bun pe ea
la Jobson.
— Nenorocitul acela de italian care a f cut-o,
continu Swithin, îmi ceruse cinci sute — i-am
dat patru. Face opt. Bietul b iat, p rea pe
jum tate mort de foame!
— Ah! îl întrerupse Nicholas cu vocea lui
sun toare; vai de capul lor, arti tii tia sunt
ni te pârli i; m mir cum de mai tr iesc. Iat -l,
de pild , pe tân rul Flageoletti, pe care Fanny i
fetele îl aduc s le cânte la vioar ; dac
realizeaz o sut de lire pe an, e maximum ce
poate câ tiga!
James d du din cap i spuse:
— Ah, eu nu tiu cum pot tr i!
trânul Jolyon se ridic , cu igara de foi în
gur , i se duse s examineze statuia mai de
aproape.
— N-a fi dat nici dou sute pe ea! spuse în
cele din urm .
Soames v zu cum tat l s u i Nicholas
schimbau priviri înfrico ate; iar de cealalt parte
a mesei, ling Swithin, edea Bosinney înv luit
în fum.
 "Mi-ar pl cea s tiu ce crede el despre
statuie", gândi Soames. Era convins c acest
grup era iremediabil vieux jeu2 ; sculptur dup
gustul genera iei trecute. Nici la Jobson nu se
mai vindeau la licita ie asemenea obiecte de
art .
În sfâr it, veni r spunsul lui Swithin:
— Tu nu te-ai priceput niciodat la statui. Tu
ai cump rat tablouri i atâta tot.
trânul Jolyon se întoarse, puf ind din
igar , la locul lui. Nu prea era dispus s
înceap o discu ie cu Swithin, acest caraghios
înc ânat, m rginit ca un catâr, care n-a tiut
deosebeasc niciodat o statuie... de o p rie
din pai. Nu spuse decât:
— Stuc!
Mult vreme Swithin nu avu puterea s -i
spund ; dar b tu cu pumnul în mas .
— Stuc! A vrea s v d la tine în cas un
obiect m car pe jum tate atât de frumos!
Iar în dosul vorbelor lui r suna din nou
violen a genera iilor primitive. James salv
situa ia:
— Dar p rerea dumitale care e, domnule
Bosinney? Dumneata e ti arhitect; trebuie s te
pricepi la statui i alte lucruri asem toare!
Ochii tuturor se îndreptar asupra lui
Bosinney; a teptau cu to ii r spunsul lui, cu o
privire ciudat , b nuitoare.
2 Demodat (fr.).
 Iar Soames, vorbind pentru prima dat în
aceast sear , întreb :
— Da, Bosinney, care e p rerea dumitale?
Bosinney r spunse rece:
— Este o oper remarcabil .
Cuvintele lui erau adresate lui Swithin, dar
ochii s i zâmbeau iret b trânului Jolyon;
numai Soames r mase nesatisf cut i întreb :
— Remarcabil ? Prin ce?
— Prin naivitatea ei.
spunsul fu urmat de o t cere gr itoare.
Swithin era singurul care nu pricepuse nimic,
credea c poate voise s -i fac un compliment.

Capitolul IV
SOAMES PL NUIE TE S I CL DEASC O
CAS

Trei zile dup cina de la Swithin, Soames

Forsyte ie i pe poarta verde a casei sale, trecu
scuarul, ajunse de cealalt parte, se întoarse i
privi casa. Convingerea lui c trebuia revopsit
se înt ri.
O l sase pe so ia sa a ezat pe canapeaua
din salon, cu mâinile încruci ate în poal ,
desigur ner bd toare s -l vad plecat. Faptul nu
era neobi nuit; în fiecare zi se întâmpla la fel.
Nu pricepea deloc ce nu-i pl cea la el. Doar
nu era be iv! Ce? f cea datorii, juca c i, înjura,
era brutal, avea prieteni u uratici, pierdea
nop ile? Nu! Dimpotriv !
Aversiunea profund pe care o sim ea
mocnind în so ia lui era pentru el un mister i
izvorul celei mai cumplite fr mânt ri. C femeia
gre ise când se m ritase cu el, c ci nu-l iubea,
încercase s -l iubeasc i c nu izbutise s -l
iubeasc nu erau pentru el motive suficiente.
rbatul care ar fi putut accepta o scuz atât
de vag i neobi nuit pentru a- i explica
neîn elegerea dintre el i so ia lui n-ar fi fost un
Forsyte.
Soames fu silit, de aceea, c pun toat vina
pe seama so iei lui. Nu întâlnise niciodat o
femeie capabil s stârneasc atâta interes în
jurul ei ca Irene. Nu putea merge nic ieri cu
so ia lui, f s vad cum to i b rba ii sunt
atra i de ea; privirile, vocile lor tr dau vraja pe
care ea o r spândea asupra lor; i cu toate c
era atât de admirat , inuta ei r mânea
des vâr it . Lui, desigur, nu-i trecuse prin
minte c Irene era una dintre acele femei — nu
prea obi nuite în rasa anglo-saxon — n scute
pentru a fi iubite i pentru a iubi, care dac nu
iubesc, nu tr iesc. Socotea puterea ei de atrac ie
ca o parte din valoarea intrinsec a acestui bun
din patrimoniul lui. Totu i, se n scu în el
nuiala c Irene, a a cum prime te iubirea, ar
putea s-o i dea; dar lui nu-i d dea nimic!
"Atunci de ce s-a m ritat cu mine?" se întreba el
mereu. Uitase cât îndelung vreme îi f cuse
curte, uitase c timp de un an i jum tate a
urm rit-o pas cu pas, a asediat-o, f când fel de
fel de planuri pentru a-i fi pe plac, dându-i
daruri i cerând-o din când în când în c torie;
i c , prin prezen a lui neîntrerupt , îndep rtase
pe to i ceilal i admiratori ai ei. Uitase ziua aceea
când, profitând cu iscusin de o criz a lui
Irene, care avea nepl ceri familiale, str dania lui
fu încununat de succes. Dac i mai aducea
aminte de ceva, era doar purtarea, delicat i
capricioas , pe care fata cu p rul de aur i ochii
întuneca i o avusese fa de el. Desigur c nu- i
mai amintea expresia ciudat , pasiv , resemnat
de pe fa a ei când, într-o zi, pe nea teptate,
acceptase i spusese c se c tore te cu el.
Soames îi f cuse curte cu d ruirea i
perseveren a pe care c ile i oamenii le
pream resc; în care b rbatul bate fierul atât de
mult, încât îl face maleabil, iar în cele din urm
se vede r spl tit pentru str dania lui; iar de aici
încolo noii c tori i trebuie s fie ferici i,
ducând o via armonioas , ca sunetul
clopotelor din ziua cununiei.
Îngândurat, Soames porni spre r rit,
mergând pe trotuarul din umbr .
Casa trebuia reparat , dac nu se va decide
i contruiasc una la ar i s se mute
acolo. De o lun încoace se gândea pentru a
suta oar la lucrul acesta. N-avea motiv s se
pripeasc ! Îi mergea foarte bine, venitul s u
cre tea mereu, ajunsese pân la trei mii de lire
pe an; dar capitalul investit nu era chiar atât de
mare pe cât credea tat l s u. James avea
tendin a s i cread copiii mai boga i decât
erau în realitate. "Eu pot cheltui cu u urin opt
mii", se gândi el, "f s mai împrumut de la
Robertson sau Nicholl".
Nu putuse afla ce fel de case construise
Bosinney, nici care erau pre urile lui. Ajunsese
la concluzia c i va putea impune condi iile. Cu
cât se gândea mai mult, cu atât mai mult îi
pl cea aceast idee. Astfel afacerea va r mâne în
familie — gând care, la un Forsyte, e instinctiv.
Apoi el va putea beneficia de drepturile "na iunii
favorizate", chiar dac nu-i va face un pre
derizoriu — cu toate c a a ar fi drept, deoarece
el va da lui Bosinney prilejul s i arate talentul,
ci casa lui nu va fi un edificiu obi nuit.
Soames se gândi cu bun voin la comenzile
pe care tân rul Bosinney le va c ta dup
aceea, c ci, ca orice Forsyte, era din cale-afar
de optimist când putea profita de pe urma cuiva.
Biroul lui Bosinney era în Sloane Street,
foarte aproape de el, a a încât putea urm ri
neîncetat planurile.
Poate c Irene nu se va opune s se mute din
Londra, din moment ce logodnicul celei mai
bune prietene a ei va construi casa. Poate c
îns i c toria lui June depinde de aceast
lucrare. Irene nu poate sta în calea c toriei lui
June; nu, nu ar face niciodat a a ceva, el o
cunoa te prea bine pe so ia lui. i June se va
bucura; iat înc un avantaj pentru Soames.
Bosinney p rea de tept, dar mai avea — ceea
ce îl f cea i mai atr tor — aerul c nu- i
cunoa te prea bine interesele. Va fi u or s
tratezi cu el chestiunile b ne ti. Soames f cu
aceast reflec ie nu cu inten ia de a-l p gubi;
aceasta era o atitudine fireasc a min ii lui —
mintea oric rui bun om de afaceri — a tuturor
miilor de oameni de afaceri pricepu i, întâlni i de
el în Ludgate Hill.
Astfel el împlinea legile de nep truns ale
marii clase din care f cea parte — ale firii
omene ti îns i — când se gândea cu v dit
pl cere c Bosinney e un om cu care te descurci
or în chestiunile b ne ti.
În timp ce- i croia drum prin mul imea ce
forfotea pe strad , ochii s i care, de obicei, erau
fixa i pe trotuar, în fa a picioarelor lui, fur
atra i în sus, spre cupola catedralei Sfântului
Paul. Aceast biseric str veche îl atr gea în
mod cu totul deosebit i nu o dat , ci de
dou -trei ori pe s pt mân , Soames se oprea
din drumul s u cotidian, intra în untru,
oprindu-se pentru cinci sau zece minute în
vreuna din aripile laterale, cercetând numele i
epitafurile de pe monumente. Atrac ia pe care
aceast mare biseric o exercita asupra lui era
greu de t lm cit: poate c îi d dea prilejul s i
concentreze gândurile asupra treburilor din ziua
aceea. Dac îl preocupa vreo afacere important
sau care îi cerea o iscusin deosebit , el intra
întotdeauna în biseric i trecea, atent ca un
oarece, de la un epitaf la altul. Ie ea apoi cu
aceia i pa i înceti ori i pornea înainte spre
Cheapside, cu mersul mai ferm i mai hot rât,
parc decis s cumpere un obiect pe care-l
zuse.
În aceast diminea intr iar în catedral ;
dar în loc s se furi eze de la un monument la
altul, î i ridic privirea spre coloanele i arcadele
pere ilor i r mase nemi cat.
Fa a lui ridicat în sus, cu privirea pioas i
emo ionat , a a cum o au oamenii în biseric ,
devenise, sub imensa cupol , alb ca varul.
inea mâinile înm nu ate în fa a lui, încruci ate
pe mânerul umbrelei. Apoi le ridic . Parc îl
cuprinsese o sacr inspira ie.
"Da", gândi el, "trebuie s am spa iu pentru
a-mi atârna tablourile".
În aceea i sear , la întoarcerea din City, se
duse la biroul lui Bosinney. Îl g si pe arhitect în
ma , fumând pip i tr gând linii pe un plan.
Soames refuz paharul de whisky ce i-l oferi i
intr de-a dreptul în subiect.
— Dac nu ai ceva mai bun de f cut
duminic , vino cu mine la Robin Hill s -mi spui
 rerea dumitale asupra unui loc de cas .
— Vrei s construie ti ceva?
— Poate, spuse Soames, dar nu spune
nim nui. Deocamdat vreau s tiu p rerea
dumitale.
— Foarte bine, r spunse arhitectul.
Soames f cu ochii roat prin camer .
— Locuie ti cam sus, observ el.
Orice informa ie putea culege cu privire la
natura i obiectul activit ii lui Bosinney îi era
de folos.
— Deocamdat e destul de bine pentru mine,
spunse arhitectul. Dumneata e ti înv at cu
birourile elegante!
i scutur pipa i o puse între din i goal ;
probabil c îl ajuta s duc conversa ia. Soames
zu pe fa a lui dou adâncituri, ca i cum i-ar
fi supt obrajii.
— Cât chirie pl te ti pentru biroul sta?
— Cu cincizeci mai mult decât face, r spunse
Bosinney.
Acest r spuns f cu impresie favorabil
asupra lui Soames.
— Cred c e mult, îi zise. Vin s te iau
duminic pe la unsprezece.
Duminica viitoare veni cu o birj i-l duse pe
Bosinney la gar . Ajun i la Robin Hill, nu g sir
tr sur i merser pe jos o mil i jum tate,
pân la locul de cas .
Era ziua de întâi august — o zi minunat , cer
 nori i soare dogoritor — iar pe poteca
dreapt i îngust care ducea spre vârful
dealului, picioarele lor ridicau un praf galben.
— Teren nisipos, remarc Soames,
uitându-se peste um r la haina pe care o purta
Bosinney. În amândou buzunarele avea vârâte
suluri de hârtie, iar sub bra ducea un baston
de form ciudat . Soames observ i alte
ciud enii.
Numai un om de tept sau cu adev rat "Pirat"
poate s i permit libertatea de a se prezenta
astfel. Dar cu toate c aceste excentricit i îl
revoltau pe Soames, ele îi d deau i o oarecare
satisfac ie, c ci erau semnele unor însu iri din
care negre it, va trage foloase. Dac tipul tie s
construiasc o cas , ce importan are
îmbr mintea lui?
— i-am spus c doresc ca aceast cas s
fie o surpriz , deci nu vorbi nim nui despre ea.
Eu nu vorbesc niciodat despre treburile mele
pân ce nu le des vâr esc.
Bosinney d du din cap.
— Dac amesteci i femei în planurile tale,
nu tii niciodat unde ajungi, continu Soames.
— Ah, femeile sunt ni te diavoli! spuse
Bosinney.
Aceast convingere d inuia de mult vreme
în fundul sufletului lui Soames, dar n-o
lm cise înc niciodat în vorbe.
— Oh, morm i el, începi i dumneata s ...
dar se opri, ad ugând apoi iute, cu o pornire de
nest pânit mânie: June are un temperament...
l-a avut întotdeauna.
— Temperamentul nu e lucru r u la un
înger.
Soames nu spusese niciodat c Irene e un
înger. El n-ar fi trecut niciodat peste instinctele
lui cele mai profunde, îng duind altor oameni s
trund în taina valorii pe care i-o atribuia
so iei lui; el nu se dezv luia în fa a altora. Nu
spunse.
Apucar pe un drum nou deschis i înc
neispr vit, care trecea peste un teren de
vân toare. Un drum ce ducea în unghi drept
spre o carier de pietri , în dosul c reia se
în au co urile unei c su e de ar , în mijlocul
desi ului de copaci de la marginea unei p duri
dese. Smocuri de iarb m soas acopereau
mântul gloduros, iar din ele ciocârliile î i luau
zborul în boarea soarelui. În zarea îndep rtat ,
peste nenum rate livezi i tufi uri, se profila un
ir de dealuri.
Soames o porni înainte pân ajunser la
cel lalt cap t al terenului de vân toare i acolo
se opri. Era locul pe care-l alesese; dar acum
când trebuia s dest inuiasc i altcuiva pe ce
pusese ochii, se sim ea cam stingherit.
— Administratorul locuie te în c su a aceea,
spuse el: ne va da ceva de mâncare — cred c e
mai bine s mânc m ceva înainte de-a intra în
subiect.
Apoi porni din nou i îl conduse pe Bosinney
spre c su unde îi întâmpin administratorul,
un b rbat înalt, numit Oliver, cu obrazul greoi i
barba înc run it . În timpul prânzului, din care
Soames abia gust , îl privi neîncetat pe
Bosinney i o dat sau de dou ori î i trecu, pe
furi , batista de m tase peste frunte. În cele din
urm masa se sfâr i i Bosinney se ridic .
— Cred c ave i de discutat unele lucruri
împreun , spuse el; eu am s m duc s dau o
rait pe afar ; i f a a tepte r spunsul, ie i la
plimbare.
Soames era avocatul acestui domeniu i
petrecu aproape un ceas în tov ia
administratorului, privind planurile terenului i
discutând ipotecile lui Nicholl i ale altora; iar
problema terenului de construc ie care-l interesa
pe el o puse ca i cum ar fi fost vorba de o idee
venit întâmpl tor.
— efii dumitale, zise el, ar trebui s -mi fac
un pre mai mic, având în vedere c sunt primul
care voi construi aici.
Oliver d du din cap.
— Locul pe care l-a i ales, domnule, este cel
mai ieftin din câte avem. Terenurile de pe vârful
dealului sunt mult mai scumpe.
— De altfel, spuse Soames, înc nu m-am
decis. Se prea poate s nu construiesc deloc.
Pre ul e foarte mare.
 — Bine, domnule Forsyte, mi-ar p rea r u
dac a i renun a i cred c face i o gre eal . Nu
exist în apropiere de Londra nici un petic de
mânt cu o priveli te ca aceasta, i nici mai
ieftin, dac inem seama de toate condi iile. N-ar
trebui decât s facem pu in reclam , i
cump torii ar veni buluc.
Se uitar unul la altul. Fe ele lor spuneau
deslu it: "Te respect ca om de afaceri; a a c nu
te a tepta s cred un cuvânt din ceea ce spui!"
— Bine, repet Soames, eu nu m-am hot rât
înc : se prea poate s nu se fac nimic din toat
afacerea. Dup aceste cuvinte î i lu umbrela,
puse mâna lui rece în aceea a administratorului,
retr gând-o f s i-o fi strâns, i ie i la soare.
Se întoarse la terenul ales mergând încet,
îngândurat. Instinctul îi spunea c ceea ce
gr ise administratorul era adev rat. Terenul era
ieftin. Dar frumuse ea lucrului consta în aceea
Soames tia c administratorul nu-l g sea cu
adev rat ieftin; i a a c pre uirea pe care el o
cuse intuind era o victorie asupra aceleia a
administratorului.
"Ieftin ori ba, vreau s fie al meu", gândi el.
Ciocârliile se în au în zbor, aerul era plin de
fluturi, o dulce mireasm se ridica din ierburile
lbatice. Mirosul ferigilor pline de sev adia
or dinspre p dure unde, ascun i în desi ,
uguiau porumbeii; iar de departe, pe aripile
vântului cald, plutea sunetul ritmat al clopotelor
unei biserici.
Soames p ea cu ochii în p mânt, buzele i se
deschideau i închideau ca i cum ar fi gustat în
gând o mâncare bun . Dar când ajunse la teren,
Bosinney nu era nic ieri. Dup ce a tept pu in
str tu terenul de vân toare i porni spre deal.
Ar fi strigat, dar se temea de sunetul vocii sale.
Terenul de vân toare era p sit i pustiu ca
o prerie, lini tea nu era tulburat decât de
fo netul iepurilor care s reau înspre vizuinile lor
i de cântecul ciocârliilor.
Soames, pionier frunta al marii armate a
neamului Forsyte, mergând înainte pentru a
civiliza aceste inuturi s lbatice, sim i c
singur tatea, cântecul nev zut, aerul cald i
dulce îi mole esc elanul. Tocmai d du s
porneasc înapoi când, în sfâr it, îl z ri pe
Bosinney.
Arhitectul era întins sub un uria stejar, al
rui trunchi — încununat de o imens coroan
de crengi i frunze — zdren uit i noduros, de
trâne e, se în a la marginea culmii.
Soames trebui s -l bat pe um r pentru a-l
face s ridice privirea.
— Hallo, Forsyte! Am g sit locul potrivit
pentru casa dumitale! Iat -l!
Soames se opri, apoi spuse, rece:
— Poate c e ti foarte de tept, dar locul
acesta m cost o dat i jum tate cât cel lalt.
— D -l încolo de pre , domnule, uit -te la
priveli te!
Chiar de la picioarele lor se întindea un lan
de grâu copt, care sfâr ea într-o mic p durice
întunecat de l stari. Ar turile i gardurile vii se
întindeau pân la brâul de dealuri
albastre-cenu ii din dep rtare. În dreapta, într-o
fâ ie de argint, curgea râul.
Cerul era atât de albastru, soarele atât de
str lucitor, c parc peste tot inutul acesta
domnea o var ve nic . Puful scaie ilor zbura în
jurul lor, vr jit de senin tatea zilei eterice. Aerul
cald juca deasupra lanurilor, i totul era cuprins
de un zumzet suav, nedeslu it, ca murmurul
unor clipe str lucitoare care unesc, în bucurie,
cerul i p mântul.
Soames privea. F s vrea, ceva cre tea în
pieptul s u. S tr ie ti aici, în fa a atâtor
minun ii, s le po i ar ta prietenilor, s po i
vorbi despre ele, s fie proprietatea ta!
Obrajii i se îmbujorar . C ldura, str lucirea,
ar a puser st pânire pe sim urile lui a a cum,
cu patru ani în urm frumuse ea lui Irene
pusese st pânire pe sim urile lui f cându-l s-o
doreasc . Arunc pe furi o privire spre
Bosinney ai c rui ochi, ochi de "leopard pe
jum tate îmblânzit", dup cum spusese vizitiul,
reau a hoin ri, s lbatici, în zare. Razele
soarelui c deau pe proeminen ele obrazului s u,
pe pome ii ie i în afar , pe vârful b rbiei, pe
brazdele verticale dintre sprâncene; iar Soames
urm rea aceast fa aspr , entuziast
nep toare, cu un sentiment de nepl cere.
O adiere îndelung , suav , trecu peste lanul
de grâu i aduse un val de aer cald pe obrajii lor.
— A putea s i construiesc aici ceva
extraordinar! îi spuse Bosinney în sfâr it,
curmând t cerea.
— Cred i eu! r spunse Soames, sec. Nu
dumneata dai banii!
— Cu aproximativ opt mii de lire î i pot cl di
un palat.
Soames deveni foarte palid — în el se d dea o
lupt . L ochii în jos i spuse cu hot râre:
— Nu pot cheltui atât.
Apoi porni încet, cu pasul u or, înapoi c tre
primul teren. Petrecur cât va vreme acolo,
vorbind despre detaliile casei pe care urma s-o
construiasc , apoi Soames se duse din nou la
administrator.
Ie i cam dup o jum tate de or , îl lu pe
Bosinney i pornir spre gar .
— Ei, zise el, abia deschizând buzele, în cele
din urm am cump rat terenul acela al
dumitale.
Apoi t cu din nou; se gândea, încurcat, nu
tia cum se f cuse c acest individ, pe care-l
dispre uia profund, putuse r sturna hot rârea
pe care o luase mai înainte.
 Capitolul V
SNICIA UNUI FORSYTE

Ca mii de oameni lumina i din clasa i

genera ia sa, din acest mare ora , Londra, care
nu mai pre uiesc fotoliile ro ii de catifea i tiu
statuile moderne de marmur italian sunt
vieux jeu, Soames Forsyte locuia într-o cas
necorespunz toare cerin elor lui. La intrare avea
un cioc nel de aram de form ciudat ,
ferestrele fuseser transformate pentru a se
deschide în afar , iar în fa a lor erau vase de
flori suspendate, pline cu cercelu i; în spatele
casei (foarte distins) se afla o curte mic ,
pardosit cu c mid verde-jad, împrejmuit cu
hortensii roz în ghivece albastre ca pana de
un. Aici, la ad postul unui umbrar de
culoarea pergamentului, care acoperea tot
fundul cur ii, st pânii casei sau musafirii
puteau edea feri i de privirile curio ilor, în timp
ce- i beau ceaiul sau se uitau la ultimele cutii
de argint cump rate de Soames.
În untru domina mobiliarul în stil Empire i
William Morris. Pentru m rimea ei, casa era
comod ; avea nenum rate ni e asemeni unor
cuiburi, i obiecte mici de argint erau r spândite
peste tot, ca ni te ou de pas re, în aceast
des vâr ire general se r zboiau dou gusturi
greu de împ cat. Aici tr ia o st pân a casei
care i într-o insul pustie i-ar fi creat o
atmosfer pl cut , i un st pân pentru care
atmosfera pl cut era o investi ie f cut de el
spre a- i spori venitul cu fiecare obiect pe care-l
cump ra, conform legilor întrecerii cu semenii
i. Aceast întrecere în elegan îl f cuse pe
Soames, pe când era la coal la Marlborough,
fie primul b iat care purta vest alb vara i
vest de catifea în dungi iarna; ea îl f cu s nu
apar niciodat în public cu cravata trecând
peste guler i tot ea îl f cu s i lustruiasc
ghetele de lac pe estrad . În fa a unei mul imi de
oameni care se adunaser acolo pentru serbarea
de fine de an i pentru a-l auzi recitind din
Molière.
Soames, ca i mul i al i londonezi, era
întotdeauna ca scos din cutie. Era cu neputin
ca un fir de p r s nu fi fost la locul lui, cravata
-i fi fost deplasat cu o optime de centimetru
din pozi ia perpendicular , sau ca gulerul s u s
nu fie bine scrobit. Pentru nimic în lume n-ar fi
ie it din cas f s fi f cut baie — era moda s
faci baie zilnic — i cât amar dispre avea pentru
oamenii care omiteau acest lucru! Iar pe Irene
ne-o putem închipui ca pe-o nimf ce face baie
în râuri ascunse, pentru a se bucura de
prospe imea apei i de frumuse ea propriului ei
trup.
În conflictul care mocnea în untrul acestei
case, fu învins femeia. Ca în lupta dintre saxoni
 i cel i, care se duce înc în sânul na iunii,
temperamentul mai impresionabil i mai
receptiv a fost silit s primeasc o
suprastructur conven ional .
Astfel, casa lor sem na aidoma cu sute de
alte case care aveau acelea i aspira iuni înalte,
devenind: "Acea fermec toare c su a lui
Soames Forsyte, atât de original , draga mea —
cu adev rat elegant !"
Dac în loc de Soames Forsyte, citim James
Peabody, Thomas Atkins sau Emmanuel
Spagnoletti, adic oricare nume al unui englez
din înalta burghezie londonez cu oarecare
preten ie de bun-gust, chiar dac stilul
mobilierului difer , fraza va r mâne aceea i.
În seara de 8 august, o s pt mân dup
expedi ia de la Robin Hill, în sufrageria acestei
case — "atât de original , draga mea — cu
adev rat elegant !", Soames i Irene era a eza i
la mas . Cina cald duminica era un mic lux,
dar cel obi nuit în aceast cas ca i în multe
altele. Chiar la începutul c sniciei lor, Soames
stabilise regula: "Servitorii trebuie s ne dea i
duminica seara mas cald — doar n-au nimic
de f cut decât s cânte la armonic ".
Acest obicei n-a produs nici un fel de reac ie.
ci — semn r u, mai ales pentru Soames —
servitorii erau devota i lui Irene, care, în ciuda
tuturor tradi iilor, p rea s le recunoasc i lor
dreptul de a avea sl biciunile naturale firi
omene ti.
Fericita pereche edea, nu fa în fa , ci în
unghi drept la frumoasa mas de lemn de
trandafir; mâncau f fa de mas — semn de
deosebit elegan — i pân acum nu
schimbaser nici o vorb .
Lui Soames îi pl cea s vorbeasc în timpul
mesei: despre afaceri, sau despre ceea ce a mai
cump rat, i atâta vreme cât vorbea, t cerea lui
Irene nu-l chinuia. Dar în aceast sear îi fu cu
neputin s vorbeasc . Hot rârea de a construi
casa îi ap sase sufletul toat s pt mâna, i se
decise s -i împ rt easc i so iei lui.
Nervozitatea lui — ar tat cu prilejul acestei
dest inuiri — îl sup ra profund. N-ar trebui s -l
aduc în asemenea stare, femeia i b rbatul
sunt doar o singur fiin . Irene nu se uitase la
el niciodat de când se a ezaser la mas , i
Soames se întreba la ce oare se putea gândi ea
în tot acel timp. Era greu, când un b rbat
muncea atât cât muncea el câ tigând bani
pentru ea — da, i cu durere în inim — ca ea
ad acolo privind — privind ca i cum pere ii
camerei ar întemni a-o. Atât i ar fi fost destul
pentru ca b rbatul s se ridice i s plece de la
mas .
Lumina l mpii cu abajur roz c dea peste
gâtul i bra ele ei. Lui Soames îi pl cea c Irene
îmbr ca la masa de sear rochii decoltate, lucrul
acesta îi d dea un sentiment de superioritate
fa de prietenii s i ale c ror so ii se
mul umeau, când cinau acas , cu rochii închise
la gât sau o simple rochii de dup -amiaz . Sub
lumina trandafirie a l mpii, p rul ei de culoarea
chihlimbarului i pielea alb , f ceau un minunat
i straniu contrast cu ochii c prui-închis.
Poate avea un om ceva mai frumos decât
aceast mas de sufragerie cu nuan ele ei
întunecate, cu trandafirii ace tia proaspe i i
suavi, cu paharele de culoare rubinie i cu
atâtea obiecte de argint? Poate avea un b rbat
ceva mai frumos decât femeia care edea cu el la
mas ? Recuno tin a nu era o virtute a celor din
neamul Forsyte care, ve nic în întrecere i plini
de spirit practic, nu aveau prilejul s fie
recunosc tori. Soames nu încerca decât o
dezn dejde, care ajunsese pân la durere, c nu
poseda femeia în m sura dreptului pe care îl
avea în calitate de proprietar, c nu putea
întinde mâna ca dup trandafirul acela, s-o rup
i s -i soarb toate tainele sufletului.
Toate celelalte bunuri ale lui, lucrurile pe
care i le-a adunat, argint ria, tablourile, casele,
banii investi i îi d deau o tainic pl cere; numai
ea nu-i d dea nimic.
Pe to i pere ii acestei case, proprietatea lui,
era scris acest lucru. Temperamentul s u de om
de afaceri se împotrivea misterioasei amenin ri
femeia aceea nu era f cut pentru el. Se
torise cu aceast femeie, o cucerise, i-o
însu ise, i i se p rea c este împotriva celui mai
elementar drept, a dreptului de proprietate,
faptul c nu-i putea poseda decât trupul. Dar nu
se tie — Soames avea mari îndoieli — dac va
mai putea poseda chiar i atâta. Dac cineva
i-ar fi spus c vrea s posede sufletul ei, i s-ar fi
rut ridicol i sentimental. i totu i asta dorea,
dar îi era h zit s nu izbuteasc niciodat .
Irene era întotdeauna t cut , pasiv , de-o
blând du nie; parc se temea ca nu cumva
printr-o vorb , mi care sau semn s -l fac s
cread c l-ar iubi; i Soames se întreba:
"Trebuie s fie mereu a a?"
Ca mul i cititori de romane din genera ia sa
i Soames era un mare cititor de romane), avea
o concep ie de via influen at de literatur i
se leg na cu gândul c totul era o chestiune de
timp. Pân la urm b rbatul cucerea
întotdeauna inima so iei sale. Chiar i în
cazurile când — o categorie de c i care nu-i
prea pl ceau — sfâr itul era tragic, so ia î i
dea întotdeauna sufletul cu amarnice regrete
pe buze, sau dac so ul era cel care murea —
nepl cut idee — ea se arunca asupra trupului
u neînsufle it prad unor remu ri
chinuitoare.
Adeseori o ducea pe Irene la teatru, alegând
instinctiv piese cu teme sociale, sau tratând
unele probleme conjugale ale societ ii moderne
care, din fericire, erau atât de diferite de
problemele c sniciilor din via a tr it . El
constatase c i acestea se terminau tot ca
romanele, chiar dac în pies ap rea i un
amant. În timp ce urm rea jocul, Soames avea
adeseori simpatie pentru amant, dar la
întoarcerea acas , venind în tr sur cu Irene, î i
dea seama c a a ceva nu se face, i se
bucura c piesa se termina a a cum trebuie.
Tocmai atunci era la mod un gen de b rbat
puternic, mai degrab aspru, foarte serios, care
biruia întotdeauna la sfâr itul piesei. Soames nu
avea nici un fel de simpatie pentru acest
personaj, dac nu s-ar fi gândit la situa ia lui
personal , i-ar fi exprimat dezgustul fa de
acest tip de b rbat. Dar tia prea bine cât de
important este pentru el s fie un b rbat
victorios, chiar "puternic", i de aceea nu
pomenise niciodat despre acest dezgust n scut
poate — ciud enie pervers a naturii — din
brutalitatea ascuns în str fundul firii lui. Dar,
în aceast sear , t cerea lui Irene era
neobi nuit . Nu mai v zuse niciodat o
asemenea expresie pe fa a ei. i deoarece
întotdeauna neobi nuitul sperie, Soames era
speriat. Mânc pr jitura i zori jupâneasa care
aduna firimiturile de pe mas cu peria de argint.
Dup ce aceasta ie i din sufragerie, î i umplu
paharul cu vin i spuse:
— A fost cineva azi dup amiaz ?
— June.
 — Ce voia?
Pentru neamul Forsyte era o axiom c
oamenii nu mergeau undeva decât dac vor
ceva.
— A venit s vorbeasc despre logodnicul ei,
nu-i a a?
Irene nu r spunse.
— Mi se pare, continu Soames, c e mai
îndr gostit ea de el decât el de ea. Se ine tot
timpul dup dânsul.
Privirea lui Irene îl f cu s se simt
stingherit.
— Cum î i permi i s spui a a ceva?! exclam
ea.
— De ce nu? Se vede cât de colo! Oricine
poate vedea.
— Ba deloc. Iar dac se vede, nu se cuvine
s-o spui.
Soames î i pierdu cump tul.
— E ti o nevast dr gu ! îi spuse.
Dar în ascuns se mir de c ldura
spunsului ei; de obicei nu era atât de
însufle it .
— E ti moart dup June! Dar pot s i spun
un lucru: acum, c l-a luat la remorc pe "Pirat",
n-o s -i mai pese de tine nici de doi bani, i ai
i dai seama i tu. Dar în viitor n-ai s-o mai
vezi mult, c ci ne mut m la ar .
Era bucuros c i-a putut spune noutatea la
ad postul acestei izbucniri de enervare. Se
 tepta la un strig t de spaim ; lini tea cu care
fusese primit declara ia îl îngrijora.
— Am impresia c nu prea te intereseaz , fu
silit s adauge.
— tiam dinainte!
El o privi drept în fa .
— Cine i-a spus?
— June.
— De unde tia ea?
Irene nu r spunse. Iar el, mirat i încurcat,
spuse:
— Pentru Bosinney e o afacere foarte bun :
casa aceasta îl va lansa. Cred c June i-a spus
totul despre ea.
— Da.
Urm o nou t cere, apoi Soames ad ug :
— B nuiesc c nu dore ti s te mu i la ar ?
Irene nu r spunse.
— Nu tiu ce vrei. Aici niciodat nu pari
mul umit .
— Ce importan au dorin ele mele?
Lu vasul cu trandafiri i p si camera.
Soames r mase pe loc. Pentru asta semnase el
contractul? Pentru atâta lucru va cheltui el
aproape zece mii de lire?
Vorbele lui Bosinney îi venir în minte:
"Femeile sunt diavoli!"
Dar în curând se lini ti. Putea fi i mai r u.
S-ar fi putut întâmpla ca ea s se înfurie. Se
teptase la mai mult decât ceea ce s-a petrecut.
În definitiv, a avut norocul ca June s sparg
ghea a din calea lui. Desigur c ea l-a descusut
pe Bosinney: era de prev zut.
Aprinse o igaret . La urma urmei, Irene n-a
cut o scen ! Va consim i — aceasta era cea
mai bun însu ire a ei; era rece, dar nu purta
ranchiun . i, suflând fumul igaretei pe o
buburuz care se a ezase pe masa lucioas , se
dus de gânduri la casa pe care o visa.
N-avea rost s i fac sânge r u; chiar acum se
va duce la Irene i va împ ca lucrurile. Probabil
edea afara, sub umbrarul japonez, în
întuneric, i tricota. Ce noapte minunat ,
cald ...
Într-adev r June venise în acea dup -amiaz ,
cu ochii str lucitori, spunând:
— Bun b iat, Soames! Pentru Phil, e
nemaipomenit — tocmai ceea ce îi trebuia!
Fa a lui Irene r sese întunecat i
nedumerit . Atunci continu :
— Noua voastr cas de la Robin Hill, fire te!
Ce? Nu tii?
Irene nu tia.
— Ah! Mi se pare c n-ar fi trebuit s i spun.
Privindu- i ner bd toare prietena, strig : Te ui i
ca i cum nici nu i-ar p sa! Nu- i dai seama c
este tocmai ceea ce doream eu — este adev ratul
noroc pe care-l a tepta de atâta vreme. Acum
ve i vedea i voi ce poate el! i apoi spuse toat
povestea.
 De când se logodise, p rea c n-o prea
intereseaz necazurile bunei ei prietene: în
ceasurile pe care le petrecea cu Irene, vorbea
mai ales despre preocup rile ei i, din când în
când, cu toat mila ei profund , nu- i putea
terge din zâmbet acea nuan de dispre
comp timitor fa de femeia care s vâr ise o
asemenea gre eal în via a ei — o atât de grav ,
ridicol gre eal .
— Tot el o s fac i decora ia interioar — va
avea mân liber . E perfect — June începu s
râd , micul ei trup frem ta de bucurie; ridic i
lovi perdeaua de muselin . tii doar c l-am
întrebat chiar pe unchiul James. Dar amintirea
acestui incident îi era atât de nepl cut , încât se
opri brusc. Apoi, v zând c prietena nu particip
deloc la entuziasmul ei, plec . Din strad se mai
întoarse o dat i v zu c Irene st tea în pervaz.
Ca r spuns la semnele pe care i le f cea June,
ea duse mâna la frunte i, întorcându-se încet,
închise u a...
Soames trecu acum în hol i se uit prin
fereastr .
Afar , sub umbrarul japonez, Irene edea
foarte lini tit , dantela de pe umerii ei albi se
mi ca în ritmul ginga al r sufl rii care-i ridica
i cobora sânii.
Dar în preajma acestei f pturi t cute, care
edea acolo nemi cat , în întuneric, plutea
parc un val de c ldur , un fream t ascuns de
sim ire, ca i cum întreaga-i fiin era
cutremurat de o schimbare ce se producea în
adâncuri.
Soames se furi , pe nesim ite, înapoi în
sufragerie.

Capitolul VI
JAMES INTR ÎN AC IUNE

Nu trecu mult vreme i hot rârea lui

Soames de a construi o cas f cu înconjurul
familiei, producând agita ia cuvenit în neamul
Forsyte, ca de altfel orice hot râre în leg tur cu
ideea propriet ii.
N-a fost vina lui, c ci el era hot rât s nu
spun nim nui. Dar June, în marea ei fericire, îi
spuse totul doamnei Small. Îng duindu-i s
povesteasc numai M tu ii Ann — credea c-o s
se bucure biata b trân adorabil ! Mai ales c
tu a Ann nu mai ie ise din camera ei de
câteva zile.
Doamna Small îi povesti de îndat M tu ii
Ann care, cu spatele sprijinit pe perne, zâmbi i
spuse cu vocea ei limpede, tremurând de
trâne e:
— E foarte bine pentru scumpa mea June;
dar sper c vor fi prev tori — mie mi se pare
cam primejdios!
 Dup ce r mase singur , o umbr îi înv lui
fa a, ca un nor ce preveste te ploaia pentru a
doua zi.
De câteva zile z cea în pat, str duindu-se
mereu s i încordeze voin a; aceast
preocupare i se a ternu i pe obraz, iar col urile
buzelor ei se strângeau mereu.
Smither, fata în cas , care era de copil în
serviciul ei, i despre care se spunea: "Smither
— bun fat — dar atât de înceat !", îndeplinea
în fiecare diminea , i cu cea mai des vâr it
con tiinciozitate, ceremonia final a acestei
str vechi toalete. Sco ând dintr-o cutie alb ,
imaculat , acele bucle plate, cenu ii — însemnul
demnit ii personale a M tu ii Ann — le a eza
cu grij în mâna st pânei ei i se întorcea cu
spatele.
În fiecare zi, M tu ile Juley i Hester erau
chemate pentru a-i da ve ti despre s tatea lui
Timothy; pentru a-i spune ce mai e nou pe la
Nicholas, dac mititica June a reu it s -l
conving pe Jolyon s mai scurteze durata
logodnei, acum c domnul Bosinney cl de te o
cas pentru Soames; dac , într-adev r, nevasta
lui Roger a teapt un copil; cum a reu it
opera ia lui Archie; cum a descurcat Swithin
afacerea aceea cu casa goal din Wigmore
Street. Oare Irene — tot mai cere dormitor
separat? Iar în fiecare diminea , i se spunea lui
Smither: "Azi dup mas am s cobor, Smither,
cam pe la ora dou . Va fi nevoie s m sprijin de
bra ul dumitale, dup atâtea zile de stat în pat!"
Dup ce îi povesti M tu ii Ann, doamna
Small îi vorbi despre cas în mare secret, i
doamnei Nicholas; aceasta, la rândul ei, o
întreb pe Winifred Dartie, presupunând, fire te,
, fiind sora lui Soames, e la curent cu toate
lucrurile acestea. De la ea, vestea ajunse în
scurt timp la urechile lui James. Acesta fu din
cale-afar de tulburat.
— Nimeni nu mi-a spus nimic, zise el. i în
loc s se duc de-a dreptul la Soames, a c rui
cere îl însp imântase, î i lu umbrela i porni
spre Timothy.
Acolo o g si pe doamna Septimus i pe
Hester (care tia totul — dar p stra secretul,
ci obosea tare când vorbea) gata, ba chiar
gr bite, s discute ultimele tiri. P rerea lor era
e foarte frumos din partea dragului lor
Soames c -i d de lucru domnului Bosinney, dar
nu era oare cam riscant? Cum i-a zis George?
"Piratul"! Ce caraghios! Dar George a fost
întotdeauna glume ! În orice caz, a a totul
mâne în familie — ele socoteau c domnul
Bosinney face parte din familie, cu toate c li se
rea atât de ciudat.
Aici James le întrerupse:
— Nimeni nu tie nimic despre el. Nu tiu ce
vrea s fac Soames cu un tân r ca acesta. Nu
m-a mira s fie mâna lui Irene aici. Am s
vorbesc eu cu...
— Soames, interveni M tu a Juley, i-a spus
domnului Bosinney c dore te s nu afle nimeni.
Sunt sigur c nu i-ar face pl cere s tie c se
vorbe te despre treburile lui, iar dac Timothy ar
ti, ar fi foarte sup rat. Eu...
James duse mâna în dosul urechii.
— Ce? Am asurzit de-a binelea. Mi se pare c
nu mai aud ce se vorbe te. Pe Emily o doare un
deget de la picior. N-o s putem pleca în Wales
decât pe la sfâr itul lunii. Totdeauna intervine
ceva! i, dup ce afl ceea ce dorise, î i lu
ria i plec .
Era o dup -amiaz frumoas . Trecu prin
parc îndreptându-se spre Soames, unde avea de
gând s cineze, c ci Emily era bolnav în pat, iar
Rachel i Cicely erau plecate într-o vizit la ar .
O lu pe Row, pe c rarea dinspe Bayswater, spre
Knightsbridge Gate, peste o p une cu iarb
runt , pârlit de soare, pe care p teau, ici i
colo, oi negre; pe b nci edeau perechi, iar pe
iarb oameni prip i, culca i cu fa a la p mânt,
ca ni te cadavre pe un câmp de lupt peste care
a trecut valul b liei.
Mergea iute, cu capul în jos, i nu se uita nici
la dreapta, nici la stânga. Priveli tea acestui
parc, centrul câmpului s u de b taie, în care a
luptat toat via a, nu-i trezi nici un gând, nici o
închipuire. Aceste trupuri culcate la p mânt,
strivite de înv lm eala luptei, aceste perechi de
îndr gosti i ezând lipi i unul de altul, care
petreceau un ceas de paradis, smuls din
monotonia vie ii lor chinuite, nu trezir nici o
imagine în mintea lui. Acest soi de imagini nu-l
mai interesau; nasul lui, ca nasul unei oi, era
îndreptat spre p unea pe care p ea.
Unul din chiria ii s i nu- i pl tea în ultima
vreme chiria la timp, i se punea problema grav
dac e mai bine s -l dea afar imediat sau s
mai a tepte, c ci acum, înainte de Cr ciun, risca
r mân cu casa neînchiriat . Swithin a
it-o r u de tot, dar a a-i trebuie, prea a
teptat mult!
La aceasta se gândea, mergând drept înainte
i inându- i umbrela cu grij , de cârligul
mânerului, astfel ca vârful ei s nu ating
mântul i nici m tasea s nu se toceasc . i
cu umerii slabi, înal i, pleca i înainte, cu
picioarele lungi ce se mi cau iute, cu precizie
mecanic , trecea prin parc, unde soarele
str lucea cu razele lui luminoase peste atâta
trând vie — peste atâ ia oameni, martori vii ai
luptei nemiloase pe care proprietatea o
dezl uie sub razele lui; iar mersul lui James
era ca zborul unei p ri c toare deasupra
rii.
Când porni spre Albert Gate, cineva îi atinse
bra ul.
Era Soames, care se întorcea de la birou pe
Piccadilly i care trecu numaidecât de pe
trotuarul umbrit pentru a- i întâmpina tat l.
— Mama ta e în pat, zise James; tocmai
veneam spre tine, dar poate ai alt program...
Raporturile exterioare dintre James i fiul
u nu erau deloc sentimentale, lucru
caracteristic pentru neamul Forsyte, cu toate c
cei doi erau foarte lega i unul de altul. Poate c
se socoteau, reciproc, drept o investi ie; în orice
caz erau preocupa i s le mearg bine i le f cea
pl cere s fie împreun . Niciodat nu
schimbaser dou vorbe despre problemele
intime ale vie ii i nici nu dezv luiser , unul în
fa a celuilalt, prezen a vreunui sentiment adânc
pe care l-ar fi încercat.
Ceva ce nu se poate t lm ci în vorbe îi lega
unul de altul, ceva ascuns adânc în urzeala
na iunilor i a familiilor — c ci sângele, se
spune, ap nu se face — i nici unul din ei nu
era rece. Negre it, lucrul de c petenie în via a lui
James era acum dragostea pentru copiii s i.
Aceste f pturi, trup din trupul lui, c rora putea
le lase banii pe care-i strângea, erau temeiul
spiritului de economie. Iar la aptezeci i cinci
de ani, ce pl cere mai putea avea el, decât aceea
de a strânge bani? Sensul vie ii lui consta în a
face economii pentru copiii s i.
Apoi James Forsyte, cu toate c mereu se
plângea de ceva, era un om s tos (în m sura
în care s tatea însemneaz instinct de
conservare, instinct exagerat la Timothy) i nu
era om mai s tos decât el în toat Londra; în
aceast Londr c reia îi datora atât de mult i
pe care o iubea cu atâta dragoste mut , pentru
era locul unde î i agonisea averea. El avea
acea minunat s tate instinctiv a burgheziei.
Mai mult decât în Jolyon, cu voin a lui
atotputernic i cu momentele lui de blânde e i
filozofie — mai mult decât în Swithin, martirul
fanteziilor sale — mai mult decât în Nicholas,
care suferea din pricina iscusin ei sale — i mai
mult decât în Roger, victima spiritului s u
întreprinz tor — într-însul b tea pulsul
adev ratului compromis. Dintre to i fra ii, el era
cel mai pu in str lucitor ca minte i ca
personalitate, i de aceea avea anse s tr iasc
pe veci.
Pentru James, mai mult decât pentru to i
ceilal i, "familia" era important i scump .
Atitudinea lui fa de via a avut întotdeauna
ceva primitiv i odihnitor. El iubea c minul
familial, îi pl cea bârfeala, îi pl cea s mârâie.
Toate hot rârile lui erau f cute din smântâna pe
care o aduna de pe mintea familiei; i, prin
intermediul ei, de pe min ile a mii de alte familii
de acela i soi. An de an, s pt mân de
pt mân , se ducea la Timothy, i în salonul
fratelui s u — cu picioarele unul peste altul, cu
favori ii s i lungi i albi r sfira i peste gura-i
complet ras — urm rea cum fierbe cazanul
familial, cum se ridic smântâna la suprafa ; i
apoi pleca înt rit, împrosp tat i lini tit, cu un
sentiment de încredere ce nu se poate descrie.
Sub pav za instinctului s u de conservare, în
James era mult blânde e. O vizit la Timothy
era pentru el ca un ceas petrecut în poalele
mamei; iar acea dorin arz toare de a se sim i
ocrotit de aripa familiei influen a, la rândul ei,
sentimentele pe care le avea fa de copiii s i;
gândul c ace tia ar putea fi expu i la
comentariile lumii în ceea ce prive te banii,
tatea sau reputa ia era un co mar. Când
fiul vechiului s u prieten, John Street, se
înscrisese voluntar în armat pentru a fi trimis
în colonii, d du din cap mânios i se mir c
John Street i-a dat consim mântul; iar când
tân rul Street c zu r pus de suli , fu atât de
nec jit, încât se duse pe la to i prietenii anume
pentru a le spune: " tiam dinainte ce-o s se
întâmple — oamenii ace tia m scot din fire!"
Când ginerele s u, Dartie, trecu printr-o criz
financiar , din pricina unei specula ii cu ac iuni
petroliere, James se îmboln vi de necaz. I se
rea c clopotele mor ii sunaser pentru
bun starea lor. I-au trebuit trei luni de zile i o
edere la Baden-Baden pân s i revin ;
gândul c f banii lui, ai lui James, numele lui
Dartie ar fi ap rut pe lista fali ilor era îngrozitor
pentru el.
Era atât de s tos la trup, încât, dac îl
durea o ureche, se temea ca nu cumva s
moar , iar orice boal trec toare a so iei sau a
copiilor s i erau necazuri personale ale lui,
interven iile Providen ei pentru a distruge
lini tea lui sufleteasc ; dar nu-l impresionau
deloc durerile altor oameni — în afar de cercul
strict al familiei lui — sus inând c orice boal
provenea din neîngrijirea ficatului.
Întotdeauna spunea: "Ei i ce? Nu-i de
mirare. i eu p esc la fel când nu bag de
seam !"
În seara asta, în drum spre Soames, sim ea
via a apas greu asupra lui: Emily z cea
acas cu dureri la un deget de la picior, Rachel
hoin rea pe undeva pe la ar i de el nu-i p sa
nim nui. Iar Ann era bolnav — se temea c o
se piard înainte de sfâr itul verii; în ultima
vreme fusese de trei ori pe la ea i niciodat nu
l-a putut primi! Apoi i ideea lui Soames de a- i
cl di o cas , alt lucru care trebuia urm rit
îndeaproape! În ceea ce prive te necazul cu
Irene, nu tia cum o s se sfâr easc — dar
multe încurc turi pot ie i de aici.
Intr la num rul 62, Montpellier Square, cu
cele mai bune inten ii de a fi nenorocit.
Era ora apte i jum tate; Irene, îmbr cat
pentru masa de sear , edea în salon. Purta
rochia ei aurie — c ci dup ce ap ruse cu ea la
un dineu, o serat i un bal, o îmbr ca acum
acas — pieptul îi era împodobit cu o cascad de
dantel , asupra c reia se oprir de îndat ochii
lui James.
— Unde- i cumperi tu lucrurile? zise cu voce
grav . Rachel i Cicely nu sunt nici pe jum tate
atât de bine îmbr cate. Dar dantela aceea cu
trandafiri broda i... Nu e veritabil !
Irene se apropie, pentru a-i dovedi c se
în al .
i, în ciuda voin ei lui, James sim i
înrâurirea farmecului ei, a parfumului u or
insinuant , pe care-l emana. Nici un Forsyte care
se respect nu se d b tut de la prima lovitur ,
de aceea spuse în treac t:
— Nu m pricep — dar îmi închipui c
cheltuie ti sume frumoase pentru toalete!
Gongul sun i Irene î i trecu bra ul ei alb pe
sub bra ul socrului i-l conduse în sufragerie. Îl
pofti s se a eze pe locul obi nuit al lui Soames,
la stânga ei, pe cealalt latur a mesei, în partea
aceea venea pu in lumin , a a încât razele
soarelui ce apunea nu-l sup rau: James începu
-i vorbeasc despre el însu i.
În curând sim i o schimbare în fiin a lui, o
dulcea ca aceea pe care o simte poate un fruct
în b taia soarelui; parc îl mângâia cineva, îl
uda, îl r sf a, i toate acestea f un singur
gest de mângâiere, f vreun cuvânt de laud
din partea ei. Sim ea c tot ceea ce m nânc îi
prie te; acas la el nu avea aceast senza ie;
nu- i mai aducea aminte când îi mai pl cuse
atât de mult un pahar de ampanie; întrebând
de marc i pre , se minun c e aceea i
ampanie pe care o avea i el, în mari cantit i,
dar pe care n-o putea bea niciodat . Imediat lu
hot rârea de a spune furnizorului s u de vinuri
-l p lise.
Ridicând ochii din farfurie, zise:
— Ave i o mul ime de lucruri frumoase aici.
Cât a i dat pe zaharni a asta? Nu m-a mira s fi
costat o groaz de bani!
Tabloul de pe peretele din fa a lui îi pl cea
foarte mult. Era un dar de-al lui.
— Nu tiam c e chiar atât de bun! spuse
James.
Se ridicar de la mas i merser în salon.
James tot lâng Irene.
— Iat ce numesc eu o mas stra nic , opti
el, aplecându-se curtenitor peste umerii ei.
Nimic greu — i nici prea fran uzit. Acas nu-i
chip s m nânc a a. Pl tesc buc resei aizeci
de lire pe an, dar nu e în stare s -mi dea o mas
ca asta!
Nu spuse nici o vorb despre construirea
casei i nici chiar când Soames, scuzându-se c
are de lucru, se duse în odaia de la etaj, unde î i
inea tablourile, nu pomeni vreun cuvânt.
James r mase singur cu nora lui. C ldura
provocat de ampanie i de un lichior excelent
pâlpâia înc în el. Avea mult afec iune pentru
Irene. Era, într-adev r, o f ptur atr toare; te
asculta cu luare-aminte i în elegea tot ce-i
spuneai. Iar în timp ce vorbea, îi examina toat
fiin a, de la pantofii de culoarea bronzului, pân
la valurile de aur din p rul ei. Era a ezat
într-un fotoliu Empire i numai umerii i se
sprijineau de marginea de sus a scaunului —
trupul ei drept i flexibil se leg na ca i cum
n-ar fi fost legat de olduri; de parc , prin fiecare
mi care, s-ar fi d ruit bra elor unui iubit. Buzele
ei zâmbeau, ochii îi erau pe jum tate închi i.
Poate c descoperirea primejdiei ce z cea în
farmecul profund al acestei fiin e, sau vreo
tulburare de digestie, f cur ca, deodat , James
amu easc . Nu inea minte s fi fost vreodat
singur cu Irene. i, privind-o a a, fu cuprins de
un sim mânt ciudat, ca i cum s-ar fi aflat în
fa a unei f pturi ciudate i necunoscute.
Oare la ce se gândea ea, ezând a a,
rezemat de fotoliu?
Când reîncepu s vorbeasc , vocea lui era
mai aspr , ca i cum s-ar fi de teptat dintr-un
vis frumos.
— Ce faci tu toat ziua? întreb el. Nu vii
niciodat pe la Park Lane!
Ea se scuz cu stâng cie, dar James nu se
uita la ea. Nu voia s cread c într-adev r se
fere te de ei — nu, i-ar fi fost prea greu.
— Îmi place s cred c n-ai vreme. E ti tot
timpul cu June. Îmi închipui cât o aju i, o
înso ti când e cu tân rul acela i-i dai fel de fel
de sfaturi. Aud c nu mai e niciodat acas în
ultima vreme: sunt convins c unchiului Jolyon
nu-i place s fie l sat atât de mult singur. Aud
June se ine mereu dup acest Bosinney;
probabil c vine aici în fiecare zi. Dar, ia
spune-mi, ce p rere ai dumneata despre el?
Crezi c tie ce vrea? Mie mi se pare c nu e cine
tie ce de capul lui! A putea spune c ea va ine
urile!
Obrajii lui Irene se înro ir ; iar James se uit
la ea b nuitor.
— Poate c nu-l în elegi prea bine pe domnul
Bosinney, spuse ea.
— Nu-l în eleg! se r sti James. Cum s -l
în eleg? Se vede doar cât de colo c e unul din
ie ii aceia cu preten ii de "artist". Se zice c -i
de tept — dar to i se cred de tep i! Dar tu tii
mai multe despre el decât mine, îi zise
îndreptându- i din nou privirea iscoditoare
asupra ei.
— El face planurile pentru casa lui Soames,
spuse ea blând, cu inten ia de a potoli lucrurile.
— Tocmai aici voiam s ajung, continu
James; nu pricep ce are de gând Soames cu un
tân r ca sta; de ce nu se duce la un arhitect de
prima mân ?
— Poate c domnul Bosinney e de prima
mân !
James se ridic i, inându- i capul aplecat,
cu înconjurul od ii.
— A a e, spuse el. Voi tinerii sunte i solidari
 i crede i c ti i totul mai bine decât ceilal i.
Trupul s u înalt, uscat, se opri în fa a ei;
James ridic un deget, apoi îl îndrept spre
pieptul lui Irene, acuzând-o parc de frumuse ea
ei.
— Tot ce pot s spun este, c ace ti indivizi
cu preten ii de arti ti, sau oricum i-ar spune ei,
nu sunt deloc oameni de n dejde; iar sfatul pe
care i-l dau eu ie este s nu- i prea faci de
lucru cu el!
Irene zâmbi; iar mi carea buzelor ei era o
ciudat provocare. Parc nu mai era atât de
respectuoas fa de el. Sânii ei se ridicau i
coborau ca p trun i de o mânie ascuns ; î i
ridic mâinile de pe bra ele fotoliului i le
apropie una de alta, pân ce vârfurile degetelor
se atinser , în timp ce ochii ei întuneca i priveau
spre James cu o c ut tur de nep truns.
Acesta, posomorât, scruta podeaua.
— S i spun p rerea mea: p cat c n-ai un
copil, s ai la ce te gândi i cu ce te ocupa!
Fa a lui Irene se întunec deodat , i chiar
James î i d du seama c întregul ei trup
încremenise sub îmbr mintea u oar de
tase i dantel .
Se insp imânt de efectul pe care-l
produsese i, ca mul i b rba i lipsi i de curaj,
încerc s se scuze, f când pe îndr zne ul.
— Mi se pare c nu- i prea place s ie i din
cas . De ce nu vii cu noi la Hurlingham? De ce
nu te duci din când în când la teatru? La vârsta
ta ar trebui s te distrezi mai mult! Doar e ti
femeie tân !
Fa a ei îngândurat se întunec ; James se
enerv .
— Ei! eu nu tiu nimic; mie nu-mi spune
nimeni nimic. Soames trebuie s i poarte
singur de grij , s nu a tepte de la mine —
asta-i tot...
Mu cându- i col ul degetului ar tor,
arunc pe ascuns o privire rece i aspr c tre
nora sa.
Ochii ei, fixa i asupra lui, îl întâmpinar cu o
ut tur atât de întunecat i profund , încât
glasul i se opri i îl trecur sudorile.
— Acum trebuie s plec, spuse el dup o
scurt t cere, i peste un minut se ridic , pu in
cam mirat, ca i cum se a tepta s fie re inut.
Strânse mâna lui Irene i primi s fie condus
pân la u ; i-o deschise i-l l s ias . Nu lu
birj , voia s mearg pe jos; Irene o s -i spun
lui Soames noapte bun din partea lui, iar dac
avea poft de pu in distrac ie, foarte bine, el,
James, o va duce cu tr sura la Richmond.
Merse pe jos pân acas , urc sc rile i o
trezi pe Emily din primul somn — nu închisese
ochii de dou zeci i patru de ore — pentru a-i
spune c , dup p rerea lui, treburile merg r u la
Soames. Dezb tu o jum tate de or aceast
problem i, în sfâr it, declarând c nu putea
dormi deloc, se întoarse pe o parte i începu s
sfor ie.
La Montpellier Square, Soames, ie ind din
odaia cu tablouri, se oprise la cap tul de sus al
sc rii, ferindu-se s fie v zut, i se uita la Irene
care cerceta scrisorile venite cu ultima po . Ea
trecu în salon; dar peste un minut se întoarse,
oprindu-se în loc: parc asculta ceva; apoi urc
înceti or scara, cu o pisic în bra e. Soames îi
vedea fa a aplecat spre micul animal, care
torcea lipit de gâtul ei. De ce oare la el nu se uita
niciodat cu o asemenea privire?
Deodat îl z ri, i chipul i se schimb .
— A sosit vreo scrisoare pentru mine? o
întreb el.
— Trei.
Soames se d du la o parte, iar ea, f a mai
spune o vorb , trecu spre camera de culcare.

Capitolul VII
MICA GRE EAL A B TRÂNULUI JOLYON

În aceea i dup -amiaz , b trânul Jolyon

si terenul de cricket de la Lord, cu inten ia
de a merge acas . Înainte de-a ajunge la
Hamilton Terrace, î i schimb p rerea, f cu
semn unui birjar, i îi d du adresa în Wistaria
Avenue. Se hot râse.
 În s pt mâna aceea June abia d duse pe
acas ; de mult vreme nu mai st tuse cu el, de
fapt, de când s-a logodit cu Bosinney. Nu-i
ceruse niciodat s stea lâng el. Nu era în
obiceiul lui s cear oamenilor ceva! June îns
nu mai avea decât un singur gând: Bosinney i
treburile lui. Iar pe el îl p sise, singur în casa
aceea mare, cu o mul ime de servitori, unde din
zori i pân -n noapte nu g sea un suflet de om
cu care s schimbe o vorb . Clubul lui era
închis pentru cur enie; edin ele Consiliilor de
Administra ie erau suspendate pentru vacan ,
deci nu avea pentru ce merge în City. June ar fi
dorit ca b trânul s plece în vilegiatur ; ea nu
putea pleca, c ci Bosinney era la Londra.
Dar unde era s plece? în str in tate nu
putea merge singur; marea îi obosea ficatul; nu
putea suferi via a de hotel. Roger mergea într-o
sta iune de hidroterapie, dar el nu putea risca
un nou tratament la vârsta lui. De altfel toate
sta iunile la mod acum erau curat arlatanie!
Cu asemenea gânduri î i crea singur
desperarea care-i cuprinsese sufletul. Brazdele
din obraji i se adânceau, ochii îi deveneau din zi
în zi mai melancolici, dând un aer atât de
neobi nuit acestei fe e, puternic i senin pân
atunci.
Astfel în aceast dup -amiaz porni din St.
John's Wood, în lumina aurie ce sc lda
coroanele rotunjite ale salcâmilor verzi din fa a
caselor m runte, în str lucirea soarelui de var
ce p rea c s rb tore te micile gr dini. Privea în
jurul s u cu luare-aminte, c ci se afla într-un
cartier unde nici un Forsyte nu intra f un
dit dezgust i o curiozitate ascuns .
Birja se opri în fa a unei c su e de culoare
galben-deschis, nezugr vit de mult vreme.
Avea un gard exterior i p rea cam rustic .
Coborî din tr sur cu o înf are foarte
lini tit ; capul masiv, cu musta a r sfirat în jos
i cu aripi de p r alb, ap rea drept de tot pe sub
borurile late ale p riei. Privirea lui era ferm ,
pu in cam mânioas . Iat unde l-a adus via a!
— Domnul Jolyon Forsyte e acas ?
— Da, domnule! Pe cine s anun , v rog?
trânul Jolyon nu se putu st pâni, i zâmbi
pu in când îi spuse micii servitoare numele s u.
Parc era o broscu caraghioas !
Str tu în urma ei un vestibul întunecos i
ajunse într-un mic salon format din dou
ru e, cu mobila îmbr cat cu cint; mica
servitoare îl pofti s ia loc.
— Sunt cu to ii în gr din , domnule; dac
sunte i bun, lua i loc, m duc s -i chem.
trânul Jolyon se a ez în fotoliul acoperit
cu cint i privi în jurul s u. Toat casa i se p ru
cam s cioas . Era un fel de — nici nu tia
exact cum s -i zic — jerpeleal , sau mai
degrab încropeal , peste tot. Din tot ce vedea
el, nici o mobil nu valora cinci lire. Pere ii,
nevopsi i de mult vreme, erau împodobi i cu
schi e în acuarel ; de-a curmezi ul tavanului
erpuia o lung cr tur .
Aceste c su e erau toate vechi, locuin e de
categoria a doua. Chiria nu putea fi mai mare de
o sut de lire pe an. Îl durea peste m sur c un
Forsyte — ba înc fiul s u — locuia într-o
asemenea cas .
Servitoarea se întoarse. "Dore te domnul s
pofteasc în gr din ?"
trânul Jolyon ie i prin u a cu geamlâc.
Coborând sc rile, de seam c totul ar
trebui vopsit din nou.
Tân rul Jolyon, so ia sa, cei doi copii i
câinele Balthazar erau cu to ii în gr din ,
eza i sub un p r.
Pa ii pe care-i f cu spre ei au constituit actul
cel mai curajos din via a b trânului Jolyon; dar
nici un mu chi de pe obrazul s u nu se clinti,
nici un gest de nervozitate nu-l tr da. Ochii s i,
adânci i în orbite, erau îndrepta i cu hot râre
asupra inamicului.
În aceste dou minute b trânul Jolyon d du
cea mai des vâr it dovad c poseda în mod
incon tient vigoarea, echilibrul i vitalitatea care
cuser din el, i din atâ ia al ii din clasa lui,
seva na iunii. Simplitatea cu care î i conduc
treburile, l sând la o parte tot ceea ce nu-i
prive te direct, este simbolul individualismului
firesc, n scut în fiecare englez, datorit izol rii
naturale a rii.
Câinele Balthazar adulmeca de jur-împrejur
marginile pantalonilor s i. Aceast corcitur
prietenoas i cinic — fructul unei leg turi
dintre un pudel rusesc i un foxterier — mirosea
se întâmpl ceva neobi nuit.
Dup ce se salutar în mod curios, b trânul
Jolyon se a ez într-un fotoliu de r chit ; cei doi
nepo i, sprijini i fiecare de câte un picior de-al
lui, îl priveau t cu i, c ci nu mai v zuser
niciodat un om atât de b trân.
Copiii nu sem nau între ei; parc se vedea c
se n scuser în împrejur ri diferite. Jolly,
copilul p catului, cu obrazul durduliu, p rul de
culoarea cânepii, piept nat în sus, cu gropi în
rbie, avea un aer de ging ie înd tnic i
ochi de Forsyte. Mica Holly, copilul c toriei,
brunet , cu ochii cenu ii, gânditori, ai mamei
sale, avea un aer solemn.
Câinele Balthazar, dup ce înconjur cele trei
mici straturi de flori, în semn de dispre
des vâr it pentru toat lumea, se a ez i el în
fa a b trânului Jolyon i, dând din coada-i
încol cit deasupra spatelui, se uita în sus f
a clipi din ochi.
Chiar i în gr din , aceea i impresie de
cie îl chinui pe b trânul Jolyon. Scaunul de
chit scâr âi sub greutatea lui; straturile de
flori p reau pr dite, iar în fund, lâng peretele
rnânjit de funingine, pisicile î i f cuser potec .
 În timp ce el i nepo ii se priveau
cercetându-se cu luare-aminte, curio i dar
încrez tori, a a cum se petrec lucrurile între
oamenii foarte b trâni i cei foarte tineri, tân rul
Jolyon nu- i lu ochii de la so ia sa.
Obrazul ei sub ire i oval, cu sprâncene
drepte i cu ochi mari, cenu ii, se împurpurase.
rul piept nat spre spate, în bucle mari,
începuse a înc run i — ca i al tân rului Jolyon
— i aceast culoare cenu ie d dea obrajilor ce i
se aprinseser brusc un patetism dureros.
Expresia de pe fa a ei — a a cum nu o
zuse niciodat , c ci o ascundea întotdeauna
de el — tr da resentimente ascunse, dorin e i
temeri. Ochii ei sub sprâncenele tremurânde
priveau îndurera i. T cea.
Doar Jolly vorbea; el poseda multe lucruri i
dorea din suflet ca i acest necunoscut prieten,
cu must i nemaipomenit de mari, cu mâinile
acoperite de vine albastre, care edea picior
peste picior ca i tat l s u (obicei pe care i el
încerca s i-l însu easc ) s afle despre ele; dar
fiind un Forsyte — de i nu împlinise înc opt ani
— nu pomeni de lucrul care, în acel moment, îi
era cel mai scump: o tab de solda i din
vitrina unei pr lii, pe care tat l s u îi
duise c i-o va cump ra. Nu încape îndoial
i se p rea ceva prea pre ios ca s vorbeasc
despre ea, temându-se s nu ispiteasc astfel pe
zei.
 Iar razele soarelui se jucau printre frunze,
deasupra acestui grup format din reprezentan ii
a trei genera ii, aduna i aci lini ti i, sub p rul
care de mult nu mai d duse rod.
Pe obrazul zbârcit al b trânului Jolyon
ap rur pete ro ii, a a cum ro esc de obicei
obrajii oamenilor b trâni la soare. Lu una din
mâinile lui Jolly i o strânse într-a lui; b iatul i
se urc pe un genunchi, iar micu a Holly, uluit
de acest tablou, s ca pe cel lalt; câinele
Balthazar se sc rpina cu zgomote ritmice.
Deodat , tân ra doamn Jolyon se ridic i
intr gr bit în cas . Peste un minut, so ul ei
morm i o scuz i o urm . B trânul Jolyon
mase singur cu nepo ii.
Natura, cu neînchipuita-i ironie, urmându- i
legile ciclice, începu s produc una din straniile
ei revolu ii în str fundul sufletului lui. i acea
duio ie pentru copiii mici, acea pasiune pentru
via a ce începe, care-l f cuse s i p seasc
fiul pentru a o urma pe June, lucra acum în
firea lui, împingându-l s o p seasc pe June
i s se lege de ace ti copila i mici. Tinere ea a
ars întotdeauna ca o flac în pieptul s u, i
acum tot spre tinere e se întorcea. Spre aceste
mici f pturi, atât de nep toare, care cereau
îngrijire; spre ace ti mici obr jori rotunzi care
treceau atât de u or de la sup rare la voio ie,
spre glasurile lor cristaline i râsul ascu it, spre
mânu ele acestea care tr geau de el în toate
 ile i spre trupurile acestea mici, care se
atingeau de picioarele lui, spre tot ceea ce era
tân r, tân r i iar i tân r. i ochii lui se
îmblânzir , vocea i mâinile sale slabe i
vânoase se îmblânzir i inima din el se
îmblânzi. Iar pentru acele mici fiin e el deveni
deodat un loc pl cut, un loc unde se sim eau
ap ra i, unde puteau vorbi, râde, unde se
puteau juca; pân când, de pe scaunul de
chit al b trânului Jolyon, des vâr ita voio ie
a trei inimi str lucea ca lumina soarelui.
Dar tân rul Jolyon, care î i urmase so ia,
sim ea altceva.
O g si a ezat în fa a m su ei ei de toalet ,
cu obrajii în mâini. Umerii i se cutremurau de
plâns. Pasiunea cu care aceast femeie î i c uta
suferin e era de neîn eles pentru el. O v zuse de
sute de ori în asemenea st ri i nu pricepea cum
de a putut r bda: de fiecare dat crezuse c
sunt st ri de neînvins, i c ceasul cel din urm
al c toriei lor sunase.
La noapte, desigur, o s -l strâng în bra e i
o s -i spun :
"Ah! Jo, cât suferi tu din pricina mea!", a a
cum mai f cuse de sute de ori pân atunci.
Întinse mâna, i, pe nesim ite, î i strecur
trusa de b rbierit în buzunar.
"Nu pot r mâne aci", gândi el; "trebuie s
cobor!" F a spune o vorb , ie i din camer i
se întoarse pe paji te.
 trânul Jolyon o inea pe genunchi pe
micu a Holly, care pusese st pânire pe ceasul
lui; Jolly, foarte ro u în obraji, încerca s -i arate
tie s stea în cap. Câinele Balthazar venise
cât se poate de aproape de masa de ceai i
st tea cu ochii a inti i la pr jitur .
Tân rul Jolyon sim i pornirea r ut cioas de
a le t ia scurt petrecerea.
Ce nevoie a avut tat l s u s vin aici i s -i
tulbure so ia în halul acesta? A fost un oc,
dup atâ ia ani! Ar fi trebuit s tie; ar fi trebuit
-i dea de veste. Dar oare când i-ar fi putut
închipui un Forsyte c purtarea lui tulbur pe
cineva? i în gândurile lui, îl condamna pe
nedrept pe b trânul Jolyon.
Vorbi aspru cu copiii i le spuse s i bea
ceaiul. Copiii, foarte mira i, c ci nu-l mai
auziser niciodat vorbind atât de sever, plecar
inându-se de mân ; mica Holly se întoarse i
mai privi o dat peste um r.
Tân rul Jolyon turn ceaiul, spunând:
— So ia mea nu se prea simte bine azi; dar
tia c tat l s u p trunsese pricina acestei
retrageri subite i aproape îl ura pe bâtrân
pentru c edea acolo atât de lini tit.
— Ai o c su dr gu aici, zise b trânul
Jolyon, cu o privire ascu it . Cred c ai luat-o cu
chirie!
Tân rul Jolyon d du din cap.
— Nu-mi plac vecinii! continu b trânul
Jolyon, prea sunt oameni de rând.
Tân rul Jolyon r spunse:
— Da, suntem oameni de rând!
cerea nu mai era întrerupt decât de
sc rpinatul câinelui Balthazar.
trânul Jolyon spuse simplu:
— Mi se pare ca n-ar fi trebuit s vin aici, Jo;
dar am r mas atât de singur!
La aceste cuvinte, tân rul Jolyon se ridic i
puse mâna pe um rul tat lui s u.
În casa vecin , cineva cânta f încetare la
un pian dezacordat La donna e mobile; i mica
gr din c zu în umbr , soarele nu mai atingea
decât peretele din fund lâng care edea o pisic
ghemuit , cu ochii galbeni i somnoro i
îndrepta i spre câinele Balthazar. Se auzea un
zumzet u or, de forfoteal foarte îndep rtat ;
plantele ag toare dimprejurul gr dinii
acopereau orice vedere în afar de cer, de cas i
de p rul cu crengile din vârf înc aurite de
soare.
Mai ezur cât va vreme acolo, vorbind
destul de pu in. Apoi b trânul Jolyon se ridic
pentru a pleca, i nici un cuvânt nu fu rostit
despre vreo revenire a lui.
Plec foarte trist. Ce s cioas , mizer
cas ! i se gândi la casa mare din Stanhope
Gate, re edin potrivit pentru un Forsyte, cu
enorma camer de biliard i cu salonul acela
mare, în care nu intra nimeni cu s pt mânile.
 Femeia aceea, a c rei fa îi pl cea destul de
mult, era prea pu in preg tit pentru via ; îi
cea zile grele lui Jo, tia el! Iar copiii aceia
încânt tori! Ah! ce soart nebun i groaznic !
Mergea spre Edgware Road, între iruri de
case mici, care toate îi trezeau în minte (cu totul
neîntemeiat, desigur, dar prejudec ile unui
Forsyte sunt sfinte) întâmpl ri sumbre de un fel
sau altul.
Societatea, adic baborni ele i maimu ele
clevetitoare s-au pus s -l condamne pe fiul lui,
carnea i sângele lui! O gr mad de femei
trâne! Lovea cu umbrela în p mânt, ca i
când ar fi vrut s str pung inima acestui
blestemat organism social ce îndr znise s -i
ostracizeze fiul acesta din care el ar fi putut
sorbi via !
Lovea cu umbrela plin de mânie; dar el însu i
acceptase verdictul Societ ii vreme de
cincisprezece ani — i abia azi îi tr dase.
Se gândi la June, la mama ei moart i la
întreaga poveste, cu toat am ciunea din
trecut. Nenorocit întâmplare!
Trecu mult vreme pân ajunse la Stanhope
Gate, c ci, cu înc ânarea-i înn scut , de i
era foarte obosit, merse totu i pe jos tot drumul.
Dup ce se sp pe mâini la toaleta de la
parter, trecu în sufragerie pentru a a tepta cina;
era singura înc pere în care st tea când June
nu era acas — aici se sim ea mai pu in p sit.
Jurnalul de sear nu venise înc ; ispr vise de
citit Times-ul, i deci nu mai avea nimic de f cut.
Camera era foarte lini tit , d dea spre o
strad dosnic , zgomotul circula iei nu ajungea
pân aici. Nu-i pl ceau câinii, dar acum chiar i
un câine i-ar fi putut ine de urât. Privirea lui,
hoin rind pe pere i, se opri la un tablou cu
titlul: "Grup de b rci pesc re ti olandeze la
apusul soarelui", capodopera colec iei sale. Nu-i
cu pl cere. Închise ochii. Era singur! N-ar
trebui s se plâng , tia prea bine, dar n-avea
încotro: era un biet om — întotdeauna a fost un
biet om — n-a avut curaj! Acestea erau
gândurile lui.
Majordomul veni s a tearn masa pentru
cin i, p rându-i-se c st pânul s u doarme, se
mi cu b gare de seam . Acest b rbat purta
pe lâng barb i o musta , fapt care isca grave
îndoieli printre membrii familiei — mai ales între
cei care, ca Soames de pild , frecventaser coli
publice3, i erau obi nui i cu corectitudine în
aceast materie. Poate fi acesta un adev rat
majordom? Glume ii îi spuneau: "Neconformistul
unchiului Jolyon": iar George, recunoscutul
ugub , l-a poreclit "Mironositul".
Se mi ca încoace i încolo, între bufetul cel
mare i lucios i masa lustruit , într-o
nemaipomenit t cere.

3Înv âmântul special pe care nu-l frecventau decât tinerii din

aristocra ie.
 trânul Jolyon îl urm rea, pref cându-se c
doarme. Individul acesta era un om ascuns —
a îl socotise întotdeauna — singura lui grij
fiind s i fac iute treaba, cum o fi, pentru a
pleca apoi la curse, la familia lui ori cine tie
unde. Un trântor! Mai era i gras! i pu in îi
sa de st pânul s u!
Dar pe urm , f s vrea, îl cuprinse unul
din acele momente de filozofare care-l deosebea
de ceilal i membri ai familiei Forsyte.
"Dar, la urma urmei, de ce s -i pese de
st pânul s u? El nu-i pl tit ca s -mi poarte mie
de grij ; atunci, de ce s i-o cer? În lumea
aceasta omul nu poate pretinde afec iune, dac
nu d ceva în schimb." Poate c în lumea de
dincolo e alttel — nu se tie, nu putea spune ce
va fi dincolo! i închise din nou ochii.
oprire i umblând tiptil, majordomul î i
vedea de treab , sco ând lucrurile din diferitele
sertare ale bufetului. Pe cât putea, s vâr ea
totul cu spatele spre b trânul Jolyon, c ci i se
rea c astfel nu comite necuviin a de a lucra
în prezen a st pânului. Din când în când sufla
pe furi pe câte o pies din argint rie, frecând-o
apoi cu o bucat de piele de c prioar . P rea c
toat aten ia lui era îndreptat asupra
cantit ilor de vin din carafe, pe care le ridica cu
grij destul de sus, a ezându-le apoi pe mas ,
iar barba lui protectoare c dea asupra lor. Când
ispr vi, se opri o clip pentru a- i privi st pânul,
 i în ochii lui verzui era o lic rire de dispre .
La urma urmei, st pânul nu era decât un
mo neag, cu care nu prea aveai ce face!
urel, ca un pisoi, trecu în cealalt parte a
înc perii i trase clopotul. Ordinul pe care-l
primise era: "Masa la ora apte!" i ce-i dac
st pânul doarme? S se de tepte! Noaptea
doarme omul! Avea i el doar treburile lui; la ora
opt i jum tate trebuia s fie la club.
Ca r spuns la clopot, ap ru un valet cu o
supier de argint. Majordomul i-o lu din mân
i o puse pe mas , apoi, stând în picioare, în
cadrul u ii deschise, ca i cum ar fi avut
musafiri de anun at, spuse cu o voce solemn :
— Masa e servit , domnule!
Încet, b trânul Jolyon se ridic i se a ez la
mas pentru a cina.

Capitolul VIII
PLANURILE CASEI

Este îndeob te cunoscut c to i cei din

neamul Forsyte au o carapace, întocmai ca
scoicile, aceste mici animale atât de folositoare;
cu alte cuvinte, nu-i po i vedea, iar dac -i vezi
nu-i recuno ti f carapacea lor, format din
condi ii de trai, avere, rela ii sociale i neveste,
lucruri care-i înso esc de-a lungul drumului ce-l
parcurg prin lumea compus din mii i mii de
al i Forsyte, fiecare cu carapacea lui. F
carapace nu se poate concepe un Forsyte — ar fi
un lucru imposibil, ca un roman f intrig , un
nonsens.
În ochii neamului Forsyte, Bosinney nu avea
scoic ; ei îl socoteau drept unul dintre acei
oameni rari i f noroc, care trec prin via
înconjura i de condi ii de trai, avere, rela ii
sociale i neveste, care îns nu le apar in.
Locuin a lui din Sloane Street, la ultimul
etaj, pe u a c reia era o plac cu numele —
"Philip Baynes Bosinney, Arhitect" — nu sem na
cu locuin a unui Forsyte. El nu avea o camer
de locuit în afar de biroul lui, ci un mare
paravan care desp ea cele necesare pentru
nevoile lui personale — un divan, un fotoliu
confortabil, pipele, un dul pior cu b uturi,
romane i papuci. Partea camerei care-i servea
drept birou avea mobilierul obi nuit: un dulap
cu rafturi i compartimente, o mas rotund de
stejar, un sp tor cu capac, câteva scaune tari
i un pupitru la care se scrie stând în picioare,
acoperit cu desene i planuri. June fusese aici
de dou ori, la ceai, înso it de m tu a ei.
Se b nuia c undeva, în dos, avea i o
camer de culcare.
Din câte putuse afla familia, venitul s u
anual se compunea din dou salarii de câte
dou zeci de lire pe an, primite în calitate de
arhitect consultant la dou întreprinderi, la care
se ad uga, desigur, vreun onorariu întâmpl tor
i — ceva mai serios — o rent personal de o
sut cincizeci de lire pe an, pe care i-o l sase
tat l s u prin testament.
Ceea ce putur afla despre tat l s u nu era
prea lini titor. Pare c fusese medic de
circumscrip ie la Lincolnshire; era originar din
Cornish, avea o înf are frapant i înclin ri
byroniene — f îndoial o personalitate bine
cunoscut în comitatul lui. Unchiul prin alian
al lui Bosinney, Baynes — din firma "Baynes
and Bosinney" — era un Forsyte prin instinct
dac nu prin nume: avea destul de pu in de
povestit despre cumnatul s u.
"Un tip ciudat!" spunea el; "vorbea
întotdeauna despre cei trei fii mai mari ai s i:
«B ie i buni, dar atât de ton i!»; cu toate c to i
trei au reu it stra nic în Administra ia Colonial
din India! Philip era singurul copil pe placul s u.
L-am auzit vorbind în cele mai ciudate feluri; o
dat mi-a spus: «Dragul meu, nu-i spune
niciodat bietei tale neveste ce ai de gând s
faci!» Dar eu n-am urmat sfaturile lui; chiar
deloc. Un om excentric! Lui Phil îi spunea: «Fie
tr ie ti ca un gentleman ori nu, bag de
seam , b iete, s mori ca un gentleman»; iar el a
cerut s fie îngropat în redingot , cu cravat de
satin i ac cu diamante. Da, foarte original! Asta
pot s v-o spun!"
 Despre Bosinney, Baynes vorbea c lduros, cu
oarecare comp timire: "A mo tenit tr tura
byronian a tat lui s u. Privi i, v rog, cum a
dat cu piciorul în noroc p sind biroul meu,
pentru a pleca pentru ase luni cu rani a în
spinare! i toate astea pentru ce? Pentru a
studia arhitectura str in — auzi, str in ! Ce
folos putea avea de aici? i iat -l acum: b iat
de tept — dar care nu câ tig nici o sut de lire
pe an! Negre it aceast logodn este cel mai bun
lucru pe care l-a f cut vreodat — acum se va
eza. El este unul dintre aceia care dorm ziua
i vegheaz noaptea, i asta pur i simplu
pentru c nu au disciplin . Dar n-are nici un
viciu — nu, nu e deloc vicios. Iar b trânul
Forsyte e om bogat!"
Domnul Baynes se purta foarte curtenitor cu
June, care în ultima vreme venea deseori în casa
lui din Lowndes Square.
"Casa aceasta a domnului Soames — ce
stra nic om de afaceri — este tocmai ceea ce îi
trebuia lui Philip", îi spunea. "Nu te po i a tepta
stea prea mult cu dumneata acum, scumpa
mea domni oar . Motive serioare — motive
serioase! Tân rul trebuie s i croiasc drumul!
Când eram de vârsta lui, munceam zi i noapte!
Scumpa mea so ie îmi spunea mereu: «Bobby,
nu mai munci atât, gânde te-te la s tatea ta!»;
dar eu nu m-am cru at niciodat ."
June se plângea c logodnicul ei nu g se te
vreme s vin la Stanhope Gate.
Ultima oar când fusese acolo, abia st tuser
împreun un sfert de ceas, i, printr-una din
coinciden ele care o urm reau întotdeauna,
sosise i doamna Septimus Small. Atunci, dup
cum se învoiser dinainte, Bosinney se ridic i
se ascunse într-un mic birou, unde a tept
plecarea ei.
— Scumpa mea, zise M tu a Juley, e atât de
slab! Am observat adesea acest lucru la oamenii
logodi i, dar nu trebuie s -l la i s mai
sl beasc . Extractul de carne al lui Barlow e
foarte bun; unchiului Swithin i-a f cut foarte
bine.
June, mititic cum era, st tea în picioare în
fa a c minului; fa a ei mic tremura de
enervare, c ci socotea aceast vizit nepotrivit
a m tu ii sale drept o insult personal .
spunse cu dispre :
— E slab pentru c munce te. Oamenii care
pot face ceva ce merit s fie f cut nu sunt
niciodat gra i.
tu a Juley se îmbufna. Ea fusese
întotdeauna slab , dar singura pl cere pe care o
avea din acest fapt era dorin a ei permanent de
a se îngr a.
— Eu cred, zise ea cu mâhnire, c n-ar trebui
îng dui s i se spun "Piratul". Oamenilor li
se poate p rea ciudat acum, când construie te o
cas pentru Soames. Sper c i va da toat
osteneala; este atât de important pentru el!
Soames are atâta bun-gust!
— Gust! strig June, s rind ca ars ; eu nu
dau nimic pe gustul lui i nici pe al vreunui alt
membru din familie!
Doamna Small r mase uluit .
— Unchiul t u Swithin a avut întotdeauna
un gust admirabil! Iar c su a lui Soames este
încânt toare; sper c n-ai de gând s spui c
ti de alt p rere!
— H-m-m-m! r spunse June; e a a pentru c
e acolo Irene!
tu a Juley încerc s spun ceva pl cut:
— i cum o s -i plac scumpei Irene s
tr iasc la ar ?
June î i a inti privirea asupra m tu ii sale, o
privire în care n lise parc toat con tiin a ei;
apoi, o privire fix îi lu locul, ca i cum
alungase gândurile care o n diser adineauri.
spunse pe un ton r stit:
— Fire te c-o s -i plac ; de ce s nu-i plac ?
Doamna Small, din ce în ce mai enervat ,
zise:
— Eu nu tiu; credeam c o s -i par r u s
se despart de prietenii ei. Unchiul t u James
pretinde c n-are destul bucurie de via . Noi
credem — adic , vreau s spun c Timothy e de
rere — c-ar trebui s ias mai mult în lume.
Cred c ie o s i lipseasc foarte mult!
June î i împreun mâinile la ceaf i se r sti:
 — A dori mult ca Unchiul Timothy s nu
vorbeasc despre lucrurile care nu-l privesc!
tu a Juley se ridic , îndreptându- i trupul
înalt, i spuse:
— El nu vorbe te niciodat despre lucrurile
care nu-l privesc.
June regret îndat cele spuse; se repezi la
tu a ei i o s rut .
— Îmi pare foarte r u, m tu ico, dar tare a
vrea s-o lase pe Irene în pace!
tu a Juley, care nu mai g sea nimic
potrivit de spus asupra acestui subiect, t cu. Se
preg ti de plecare, î i încopcie pelerina neagr
de m tase peste piept i î i lu po eta verde în
mân .
— i ce mai face bunicul t u drag? întreb ea
în vestibul. Îmi închipui cât de singur se simte
acum, de când toat vremea i-e r pit de
domnul Bosinney. Se aplec i- i s ruta nepoata
lduros, apoi plec cu pa ii ei m run i i
afecta i.
Ochii lui June se umplur de lacrimi; alerg
în micul birou, unde Bosinney edea la o mas
i desena p ri pe dosul unui plic, se pr bu i
lâng el i strig :
— O, Phil! Totul e atât de urât!
Inima îi era încins ca i culoarea p rului ei.
Duminica urm toare, diminea a, în timp ce
Soames se r dea, fu anun at c domnul
Bosinney e jos, i c ar dori s -l vad .
Deschizând u a spre camera so iei sale, zise:
— Bosinney e jos. Du-te, te rog, i stai pu in
de vorb cu el pân termin cu b rbieritul.
Într-un minut cobor i eu. Desigur, a venit
pentru planuri.
Irene îl privi f a spune o vorb , dar î i
netezi rochia i coborî.
Soames nu putuse afla ce p rere are Irene
despre aceast cas . Nu rostise nici o vorb de
împotrivire, iar în ceea ce îl privea pe Bosinney,
rea destul de binevoitoare.
De la fereastra camerei lui de toalet îi putea
vedea cum vorbesc împreun în curtea cea mic
de jos.
Se rase în graba mare, t indu- i b rbia de
dou ori. Îi auzi râzând i gândi: "Ia te uit ce
bine se învoiesc!"
Dup cum b nuise, Bosinney venise s -l ia
pentru a-i ar ta planurile.
i lu p ria i plec .
Planurile erau a ternute pe masa de stejar
din camera arhitectului; iar Soames, palid,
lini tit, scrut tor, st tu mult vreme aplecat
asupra lor f a spune o vorb .
În cele din urm , cu o voce cam nesigur ,
zise:
— Ciudat gen de cas !
Desenele îi ar tau o cas dreptunghiular , cu
dou etaje i cu o curte interioar de form
trat .
 Aceast curte, înconjurat de o galerie de la
primul etaj, avea acoperi de sticl , sus inut de
opt coloane care porneau chiar de jos.
Negre it c , pentru ochii lui Forsyte, era o
cas ciudat .
— Se pierde foarte mult spa iu, continu
Soames.
— Principiul acestei case, spuse arhitectul,
este s ai spa iu pentru a respira — ca un
gentleman.
Soames desf cu degetul ar tor i pe cel
mare, ca i cum ar fi vrut s m soare boieria pe
care o va dobândi, i r spunse:
— Ah, da! Am în eles.
Pe fa a lui Bosinney ap ru o expresie
deosebit , care dezv luia tot entuziasmul ce-l
cuprinsese.
— Am încercat s i proiectez aici o cas cu
oarecare prestan . Dac nu- i place, e mai bine
-mi spui pe fa . Desigur c , dac vrei s ai o
cas cu prestan , nu i-e îng duit a cere s i se
mai înghesuie pe undeva o toalet cu lavabou.
Puse deodat degetul pe partea stâng a
dreptunghiului din centru: Aici ai spa iu s te
mi ti! Asta este pentru tablourile dumitale,
desp it de curte prin perdele; dac le dai la o
parte, cape i un spa iu de cincizeci i unu pe
dou zeci i trei de picioare. Soba asta de la
mijloc are dou fe e, una d spre curte i alta
spre camera de tablouri. Peretele acesta este tot
din geamlâc, prin el î i vine lumin de la
sud-est, iar din curte ai lumin de la nord.
Tablourile ce- i mai r mân, le po i atârna de
jur-împrejurul galeriei de sus sau în celelalte
înc peri. În arhitectur — continu el, i cu
toate c se uita la Soames p rea c nu-l vede,
lucru care-i d du lui Soames o senza ie
nepl cut — ca i în via , nu po i avea
prestan f simetrie. Oamenii spun c asta-i
de mod veche. În orice caz, e curios c
niciodat nu reu im s întruchip m în
construc iile noastre principiul de c petenie al
vie ii. Înc rc m casele cu decora ii, arcade,
fleacuri i alte asemenea, pentru a ne distrage
ochiul. Când, dimpotriv , ochiul se odihne te
tocmai pe câteva linii drepte. Toat problema st
în simetrie — f ea nu exist prestan .
Soames, ironic f s vrea, î i a inti privirea
asupra cravatei lui Bosinney, care era departe
de a fi perpendicular mai era i neb rbierit,
hainele nu erau nici ele tocmai cum ar fi trebuit.
Se p rea c arhitectura tr sese din el tot sim ul
de simetrie.
— N-o s arate oare ca o cazarm ? îl întreb .
Nu primi de îndat r spuns.
— Am priceput despre ce e vorba. Dumneata
vrei o casa dintr-acelea pe care le face
Littlemaster — o cas comod i dr gu , în care
servitorii locuiesc la mansard , iar u a de la
intrare e situat ceva mai jos, a a încât în untru
trebuie s urci câteva trepte. În orice caz,
încearc -l pe Littlemaster; îl vei g si stra nic, îl
cunosc de când lumea!
Soames se sperie. Într-adev r, planurile l-au
izbit, dar î i ascunsese satisfac ia aproape
instinctiv. Îi venea greu s fac un compliment.
El dispre uia oamenii care erau darnici cu
laudele.
În momentul acela se afla în situa ia
nepl cut a omului care, dac nu face un
compliment, risc s piard o afacere bun .
Bosinney era tipul care e în stare s rup toate
planurile i s refuze de-a mai lucra pentru el;
era un copil mare!
Aceast copil rie matur , care îi d dea o
senza ie de superioritate, avea o înrâurire
ciudat i aproape magnetizant asupra lui
Soames, c ci el nu sim ise niciodat ceva
asem tor.
— Bine, îngân în cele din urm : f
îndoial , este... este foarte original .
Având o profund neîncredere i chiar oroare
de cuvântul "original", sim ise c , de fapt, nu
riscase mare lucru prin observa ia f cut .
Bosinney p rea mul umit. Asemenea
observa ii pl ceau unui tip ca el. Iar acest
succes îi d du curaj lui Soames.
— Este... o cas mare, zise.
— Spa iu, aer, lumin , îl auzi murmurând pe
Bosinney. Dumneata nu po i tr i ca un
gentleman într-o cas f cut de Littlemaster... el
construie te pentru industria i.
Soames f cu un gest de protest i de scuz în
acela i timp; adineauri fusese asemuit cu un
gentleman i pentru nimic în lume n-ar fi
acceptat s fie socotit drept industria . Dar
neîncrederea lui înn scut fa de principiile
generale se trezi din nou. La ce dracu îi servea
vorbeasc despre simetrie i prestan ? Se
temea ca nu cumva casa s fie rece.
— Irene nu poate suporta frigul, îi zise.
— Ah! spuse Bosinney batjocoritor. So ia
dumitale? Nu-i place frigul? O s am grij . N-o
-i fie frig. Uit -te aici! i îi ar patru semne,
la distan e egale, în pere ii cur ii interioare.
i-am pus aici evi de ap cald , cu înveli de
aluminiu. Le po i procura, i au forme foarte
potrivite.
Soames se uit b nuitor la aceste semne.
— Toate bune i frumoase, dar cât va costa?
Arhitectul scoase o foaie de hârtie din
buzunar.
— Casa, fire te, ar trebui construit toat din
piatr , dar cum tiu c i-ar veni prea scump,
am f cut un compromis. Ar fi trebuit s aib
acoperi de aram , dar eu l-am f cut de ardezie
verde. A a cum o vezi, inclusiv fier ria, te va
costa opt mii cinci sute de lire.
— Opt mii cinci sute? Doar î i fixasem limita
maxim la opt mii!
 — Nu se poate construi nici cu un penny mai
pu in, r spunse Bosinney rece. Ori accep i, ori
renun i la ea!
Era, pesemne, singurul mod de a face o
asemenea propunere lui Soames. Era încol it.
Con tiin a îi spunea s abandoneze toat
afacerea. Dar planurile erau bune i î i d dea
seama c e ceva des vâr it; casa avea demnitate
i locuin ele servitorilor erau, de asemenea,
excelente. Creditul lui va cre te dac va tr i
într-o cas ca aceasta — cu înf are atât de
original i totu i bine împ it .
El se uit mai departe la planuri, în timp ce
Bosinney disp ru în odaia de culcare pentru a
se rade i a se îmbr ca.
Amândoi se întoarser la Montpellier Square
în t cere; Soames îl urm rea îns cu coada
ochiului. "Piratul" arat destul de bine — gândi
el — când e îmbr cat cumsecade.
Irene era aplecat asupra florilor ei când cei
doi b rba i intrar .
Propuse s trimit s o cheme pe June.
— Nu, nu! r spunse Soames; avem înc de
discutat afaceri!
La mas fu aproape prietenos i îl îmbia
mereu pe Bosinney s m nânce. Îi f cea pl cere
-l vad pe arhitect atât de bine dispus, i îl
toat dup -amiaza cu Irene, în timp ce el se
duse sus, la tablourile lui, a a cum obi nuia
duminica. La ora ceaiului coborî în salon i îi
 si vorbind, dup cum afirma el, "cu prea
mult verv ".
Se opri în u i se felicit c lucrurile
luaser o întors tur atât de bun . Norocul lui
era c Irene i Bosinney se în elegeau; ea p rea
se fi împ cat cu ideea casei celei noi.
Medita ia lini tit în mijlocul tablourilor lui îl
convinsese s scoat înc cinci sute de lire, dac
e nevoie; dar el tr gea n dejde c aceast
dup -amiaz a mai redus din preten iile lui
Bosinney. Era doar limpede c Bosinney putea
face i mai ieftin dac voia; trebuie s existe o
mul ime de c i pentru a sc dea costul unei
cl diri f a-i strica efectul.
tept deci un prilej favorabil; îl g si în
momentul când Irene îi oferi arhitectului prima
cea de ceai. O frântur de soare, str tând
prin dantela perdelelor, îi înc lzea obrazul,
str lucea în aurul p rului ei i în ochii blânzi.
Poate c aceea i raz împurpurase i obrajii lui
Bosinney, dându-i o expresie de uluire.
Soames ura razele soarelui; deodat se ridic
i închise obloanele. Apoi lu cea ca de ceai din
mâna so iei sale i spuse, mai rece decât
avusese de gând:
— Nu po i g si o modalitate s-o faci cu opt
mii, la urma urmei? Trebuie s fie o mul ime de
detalii pe care le po i schimba.
Bosinney goli cea ca dintr-o înghi itur , o
puse pe mas i r spunse:
 — Nici unul!
Soames î i d du seama c propunerea lui
atinsese una din coardele de neîn eles din
vanitatea arhitectului.
— Bine, r spunse cu resemnare mânioas ,
mi se pare c vrei s faci totul a a cum ai
hot rât dumneata!
Peste câteva minute Bosinney se ridic s
plece, iar Soames se ridic i el, pentru a-l
conduce. Arhitectul p rea absurd de bine
dispus. Dup ce îl privi cum se dep rteaz cu
pa i leg na i, Soames se întoarse posomorât în
salon. Irene strângea notele; îmboldit de o
curiozitate pe care nu i-o putea st pâni,
întreb :
— Ei, ce crezi despre "Pirat"?
Se uit la covor, a teptând r spunsul. Avu de
teptat cât va vreme.
— Nu tiu, spuse ea în cele din urm .
— G se ti c arat bine?
Irene zâmbi. Soames avu impresia c i bate
joc de el.
— Da, îi r spunse, foarte!

Capitolul IX
MOARTEA M TU II ANN

Sosi o diminea , c tre sfâr itul lui

septembrie, când M tu a Ann n-a mai fost în
stare s ia din mâinile lui Smither însemnul
demnit ii ei personale. Doctorul, chemat în
grab , dup ce arunc o privire asupra
obrazului ei b trân, anun c domni oara
Forsyte s-a stins din via în timpul somnului.
tu ile Juley i Hester fur cople ite de
lovitur . Ele nu- i închipuiser niciodat c Ann
va avea un asemenea sfâr it. Se prea poate c
ele nici nu au crezut vreodat c va veni un
sfâr it. În fundul sufletului, nu pricepeau cum a
putut Ann s le p seasc f o vorb , f
lupt ; a a ceva nu sem na cu ea.
Le durea profund gândul c un Forsyte a
putut abandona atât de u or via a. i dac a
cut-o unul, de ce nu to i?
Trecu un ceas întreg pân ce deciser s -i
spun i lui Timothy. Ce bine ar fi s -i ascund
totul! M car de i s-ar putea spune cu bini orul.
Statur mult vreme în fa a u ii, otind. i
dup ce o deschiser înc mai oteau.
Le era team c , cu cât va afla mai târziu, cu
atât îl va durea mai mult. Dar el primi vestea
mai u or decât se a teptau. Fire te, va trebui s
mân în pat.
Se desp ir plângând încet.
tu a Juley r mase în camera ei, doborât
de durere. Fa a-i decolorat de lacrimi era
împ it în compartimente de mici fâ ii de
carne proeminente, umflate de emo ie. Era cu
neputin s conceap via a f Ann; tr iser
împreun aptezeci i trei de ani, întrerup i doar
de scurtul interludiu cât fusese m ritat , vreme
ce i se p rea acum ireal . La intervale egale de
timp, se ducea la scrinul ei i scotea de sub
cule ii cu lev ic o batist proasp . Inima
ei cald nu putea suporta gândul c Ann zace
acolo atât de rece.
tu a Hester, t cut , r bd toare, acest "lac
de baraj" al energiei familiale, edea în salon, cu
obloanele închise; i ea plânsese la început, dar
lini tit, f efecte vizibile pe fa . Principiul ei
uzitor, economia de energie — nu o p sise
nici la jale. edea slab , nemi cat , uitându-se
la gr tarul din c min, cu mâinile c zute în poala
rochiei de m tase neagr . M tu a Hester era
convins c în curând o va scula cineva pentru
a-i cere s fac ceva. Parc ar mai fi de vreun
folos! Orice ar face, pe Ann tot n-o va mai aduce
înapoi! De ce-o mai nec jesc?
La ora cinci sosir trei dintre fra i: Jolyon,
James i Swithin. Nicholas era plecat la
Yarmouth. Roger avea un grav atac de gut .
Doamna Hayman fusese acolo mai devreme i
dup ce o v zu pe Ann plec , l sându-i vorb lui
Timothy — mesaj care nu i-a fost transmis — c
ar fi trebuit s-o fi în tiin at mai din vreme. De
fapt, to i aveau senza ia c ar fi trebuit s fie
anun i mai din vreme, ca i cum — între timp
— ar fi pierdut ceva; James zise:
 — tiam dinainte ce-o s se întâmple; v-am
spus eu c nu apuc sfâr itul verii!
tu a Hester nu r spunse; era aproape
octombrie, dar ce rost mai avea s discute; unii
oameni nu sunt mul umi i niciodat .
Trimise sus pentru a anun a pe sora ei c au
venit fra ii. Doamna Small coborî îndat . Î i
corise obrazul cu ap , dar era înc umflat , i
cu toate c se uita cu severitate la pantalonii lui
Swithin, de un albastru-deschis — el venea de-a
dreptul de la club, unde primise vestea — pe
fa avea o expresie mai vesel ca de obicei, c ci
instinctul ei de a face toate lucrurile pe dos nu
se dezmin ea nici acum.
Apoi to i cinci se urcar sus, pentru a privi
trupul neînsufle it al lui Ann. Sub cear aful alb,
curat, se a ternuse o plapum pentru c acum,
mai mult ca oricând, Ann avea nevoie de
ldur . Pernele fuseser scoase, spatele i
capul îi erau întinse pe acela i plan, cu aparen a
aceea de inflexibilitate pe care o avuseser toat
via a. Bone ica, ce pornea de deasupra
sprâncenelor, era tras pân în dreptul
urechilor; iar între bone ic i cear af obrazul,
aproape tot atât de alb, era întors, cu ochii
închi i, c tre fe ele fra ilor i surorilor ei. În
pacea lui extraordinar , obrazul îi era mai
puternic ca oricând, aproape numai oase sub
pielea de pergament abia zbârcit — obrajii i
rbia p trat , umerii obrajilor ie i, fruntea cu
gropi în tâmple, nasul sub iat — fort rea a
unui duh de neînvins, care fusese totu i doborât
de moarte. i, în aparenta lui neputin , p rea
încearc s i redobândeasc duhul, s
cucereasc puterea i armele pe care tocmai le
depusese.
Swithin abia arunc o privire spre acel obraz
ip si odaia; chipul ei — povesti el dup
aceea — i-a trezit un sim mânt foarte curios.
Coborî atât de iute, încât se cutremur toat
casa i, luându- i p ria, s ri în cupeul lui f
dea vreo porunc vizitiului. Acesta îl duse
acas , i el ezu toat seara în fotoliul lui,
nemi cat.
La cin nu putu înghi i nimic, în afar de o
potârniche i de o sticl mic de ampanie.
trânul Jolyon r mase la cap tul patului cu
mâinile încruci ate. El singur, dintre cei ce erau
în camer , î i aminti de moartea mamei lui, i
cu toate c se uita la Ann, se gândea la
maic -sa. Ann era o femeie b trân , i în cele
din urm moartea a venit i la ea — a a cum
vine la toat lumea! Obrazul lui nu se clintea,
iar privirea p rea a-i sosi de foarte departe.
tu a Hester st tea lâng el. Acum nu mai
plângea, lacrimile secaser , firea ei nu îng duia
o nou risip de for e; î i încruci mâinile
privind, nu la Ann, ci într-o parte i alta,
utând un mijloc de a evita efortul realiz rii cu
adev rat a ceea ce se întâmplase.
 Dintre to i fra ii i surorile, James manifest
cea mai mare emo ie. Lacrimile îi curgeau de-a
lungul brazdelor paralele de pe obrazul lui slab.
Unde va merge de-acum înainte s i
povesteasc necazurile, nu tia; Juley nu era
bun de a a ceva, Hester nu-i era de nici un
folos, ba chiar mai r u decât atâta! Moartea lui
Ann l-a cutremurat mult mai mult decât a
crezut el vreodat ; i aveau s treac multe
pt mâni pân s i se potoleasc tulburarea.
tu a Hester ie i pe furi , iar M tu a Juley
începu a umbla de colo-colo prin camer ,
preg tind "cele necesare", izbindu-se de câte
dou ori de acela i lucru. B trânul Jolyon, trezit
din visare, din reveria trecutului îndep rtat, se
uit la ea cu severitate, apoi plec . James
mase singur la marginea patului; se uit pe
furi în jurul s u, i când se încredin a c -l nu-l
vede nimeni, îndoindu- i trupul slab, depuse o
rutare pe fruntea moartei; apoi, în grab ,
si camera. Pe sal o întâlni pe Smither i
începu s-o descoas despre înmormântare, dar
zând c nu tie nimic, se plânse amarnic c ,
dac nu vor avea grij , totul va merge pe dos.
Cel mai potrivit ar fi s trimit dup domnul
Soames — el se pricepe bine la asemenea
lucruri; st pânul ei era probabil prea tulburat —
ar trebui s se ocupe cineva i de el; dar
st pânele ei nu erau bune de nimic — nu erau
pricepute deloc. N-ar fi de mirare s se
îmboln veasc i ele. Ar fi bine s cheme de pe
acum doctorul; e mai bine s iei lucrurile din
prip . De altfel, el socotea c sora lui, Ann, n-a
avut îngrijirea cea mai bun ; dac ar fi c utat-o
Blank, ar mai fi înc în via . Smither poate
trimite în Park Lane oricând are nevoie de un
sfat. Fire te, tr sura lui st la dispozi ia lor
pentru înmormântare. Oare nu are la îndemân
ceva, un pahar de Bordeaux, i un biscuit, de
pild — nu luase înc micul dejun...
Zilele dinaintea înmormânt rii trecur în
lini te. Se tia de mult, fire te, c M tu a Ann
i va l sa mica ei avere lui Timothy. Deci, nici
cea mai mic agita ie nu- i avea rostul. Soames
— singurul executor testamentar — s-a ocupat
de întreaga organizare a înmormânt rii,
trimi ând la timp urm toarea invita ie tuturor
rba ilor din familie:

Domnului ..........................................
Sunte i rugat a lua parte la înmormântarea lui
MISS ANA FORSYTE, care va avea loc în Cimitirul
Highgate, la 1 octombrie, ora 12. Echipajele se
vor aduna la "The Bower". Bayswater Road, la
ora 10,45. Rug m a nu aduce flori.

Sosi diminea a înmormânt rii, rece, cu cer

londonez i cu nori cenu ii, înal i de tot. La ora
zece i jum tate trase la scar prima tr sur ,
aceea a lui James. În ea se g seau James i
ginerele s u Dartie, un b rbat elegant, cu
pieptul p trat, cu redingota foarte strâns ,
închis pân sus, cu obrazul galben, grav,
împodobit cu o musta brun , bine r sucit , i
un început de favori i care cer evitarea atingerii
briciului, lucru remarcat în special la oamenii ce
gândesc profund.
Soames, în calitate de executor, primea
oaspe ii, c ci Timothy era tot în pat; se va ridica
abia dup înmormântare: iar M tu ile Juley i
Hester nu vor coborî decât dup ce totul se va
sfâr i i când, bineîn eles, va avea loc masa
pentru cei ce doresc s se întoarc , dup
ceremonie, la casa moartei. Dup James sosi
Roger, înconjurat de trei dintre fiii s i — tân rul
Roger, Eustace i Thomas — chiop tând înc
din pricina gutei. Iar George, al patrulea fiu, sosi
aproape imediat în urma lor, cu o birj , i se
opri în vestibul pentru a-l întreba pe Soames
cum se simte în func ia de organizator de pompe
funebre.
Cei doi veri nu se puteau suferi.
Apoi sosir cei doi Hayman — Giles i Jesse
— în des vâr it t cere, foarte bine îmbr ca i,
cu dungile proasp t c lcate la pantalonii negri
de sear . Apoi b trânul Jolyon singur. Dup
aceea Nicholas, cu o s toas culoare în obraji,
re inându- i cu grij vioiciunea mi rilor
capului i ale corpului. Unul din fiii lui îl urma
blând i supus. Swithin Forsyte i Bosinney
sosir în acela i moment, i se oprir oferindu- i
reciproc întâietatea, dar când se deschise u a,
încercar s intre deodat ; gesturile de polite e
reîncepur , iar Swithin, a ezându- i cravata ce
se deranjase de atâtea plec ciuni, urc foarte
încet sc rile. Urma cel lalt Hayman i joi din fiii
tori i ai lui Nicholas, împreun cu
Tweetyman, Spender i Warry, so ii fetelor
Forsyte i Hayman. Adunarea era complet ,
dou zeci i unu la num r: nu lipsea nici un
rbat din familie, în afar de Timothy i de
tân rul Jolyon.
Salonul ro u cu verde forma un fond colorat
prea viu pentru ve mintele lor neobi nuite;
fiecare încerca, nervos, s i g seasc un scaun,
dornic s i ascund negrul atât de exagerat al
pantalonilor. Contrastul dintre acest negru i
nu ile lor albe era aproape indecent — un fel
de exagerare a sentimentelor; i mul i aruncau
priviri indignate, cu invidie ascuns , spre
"Pirat", care nu avea mânu i i purta pantaloni
gri. Un zumzet u or se auzea în salon, nimeni
nu vorbea despre defunct , ci fiecare întreba
cum îi merge celuilalt, ca i cum, în felul acesta,
i exprimau, pe ocolite, condolean e pentru
evenimentul care îi adusese acolo.
Deodat James spuse:
— Cred c putem porni.
Coborâr i, doi câte doi, în ordinea în care li
se comunicase dinainte, se urcar în tr suri.
 Dricul porni la pas; tr surile îl urmau încet.
În prima era b trânul Jolyon cu Nicholas; în a
doua gemenii Swithin i James, în a treia Roger
i tân rul Roger; Soames, tân rul Nicholas,
George i Bosinney urmar în a patra. Fiecare
din celelalte tr suri — opt în total — cuprindea
trei sau patru membri de ai familiei; dup
acestea venea cupeul doctorului, apoi, la
distan a cuvenit , erau câteva birje cu diver i
salaria i i servitori ai familiei; iar la sfâr it, o
tr sura care nu ducea pe nimeni, dar completa
cortegiul pân la num rul total de treisprezece
tr suri.
Atâta vreme cât cortegiul merse pe Bayswater
Road, se men inu la pas, dar de îndat ce intr
în str zi mai pu in importante, o pornea în trap,
încetinind iar când trecea pe str zi mai elegante,
pân când ajunse la cimitir. În prima tr sur ,
trânul Jolyon i Nicholas vorbir despre
testamentele lor. În a doua, gemenii, dup o
singur încercare de a sta de vorb , c zur
într-o des vâr it t cere; erau amândoi cam tari
de ureche i efortul pentru a se face auzi i era
prea mare.
O singur dat , James întrerupse t cerea:
— Trebuie s -mi caut i eu pe undeva un loc
de mormânt. Tu cum te-ai aranjat, Swithin?
Iar Swithin, fixându-l cu o privire
însp imântat , r spunse:
— Nu-mi vorbi despre asemenea lucruri!
 În a treia tr sur conversa ia se ducea în
frânturi; se uitau din când în când pe fereastr
pentru a vedea cât de departe ajunseser ;
George remarc :
— Ce s -i faci, era tocmai vremea ca s rmana
trân s se duc !
El nu credea c exist oameni care tr iesc
peste aptezeci de ani. Tân rul Nicholas
spunse, sfios, c dup cât se pare aceast
regul nu se aplic la cei din neamul Forsyte.
George declar c , în ceea ce-l prive te pe el, are
de gând s se sinucid la aizeci. Tân rul
Nicholas, zâmbind i mângâindu- i b rbia
lung , se gândea c tat lui s u nu i-ar pl cea
aceasta teorie, c ci câ tigase o mul ime de bani
dup ce împlinise aizeci de ani. Fie, dar
aptezeci este limita extrem ; la vârsta asta e
momentul — spuse George — s se duc i s
lase banii la copii. Soames, care pân atunci
cuse, interveni; nu uitase observa ia cu privire
la "pompe funebre" i, ndicându- i aproape
imperceptibil pleoapele, spuse c este foarte
or de vorbit pentru oamenii care n-au câ tigat
bani niciodat . În ceea ce-l prive te pe el, avea
de gând s tr iasc cât se poate de mult.
Aceasta fu o lovitur în plin pentru George,
despre care toat lumea tia c o duce greu cu
banii. Bosinney mârâi distrat:
— Auzi! Auzi!
George c sc i conversa ia se închise. Ajun i
la cimitir, co ciugul fu dus în capel i îndolia ii,
doi câte doi, îl urmar . Aceast gard de b rba i,
to i înrudi i cu defuncta, forma un tablou
impresionant i bizar în marele ora al Londrei,
cu via a lui atât de variat , cu nenum ratele lui
voca iuni, pl ceri i datorii, cu teribila lui
duritate i cu acea însp imânt toare chemare
spre individualism.
Familia s-a reunit pentru a birui toate
acestea, pentru a dovedi unitatea ei dârz ,
pentru a ar ta în mod glorios lumii acea lege a
propriet ii care st la baza arborelui familial din
care încol esc i cresc trunchiul, ramurile i
frunzele, seva care curge în ei to i i care ajunge
în deplin dezvoltare la soroc. Spiritul b trânei
care- i dormea somnul de veci i-a chemat s
depun aceast m rturie. Era ultimul ei apel la
unitate — t ria lor — iar faptul c murise pe
când arborele era înc s tos i întreg era
victoria ei final .
A fost cru at de viziunea crengilor frânte sau
zute dincolo de linia de echilibru. Ea nu mai
putea vedea ce se afl în inimile celor care o
urmau. Aceea i lege care ac ionase în ea,
când-o dintr-o feti can lung i slab femeie
puternic i matur , dintr-o femeie matur ,
femeie b trân , col uroas i uscat ca o
vr jitoare, cu o individualitate din ce în ce mai
accentuat pe m sur ce izolarea ei de lume
cre tea — aceea i lege va lucra i lucra chiar i
acum în familia pe care a vegheat-o ca o mam .
Ea o v zuse tân i crescând, o v zuse
puternic i sigur , iar înainte ca ochii ei b trâni
fi avut timpul sau puterea de-a vedea mai
mult, murise. Poate c a încercat, poate c ar fi
reu it s o men in înc tân i puternic cu
degetele ei b trâne, cu s rut rile ei ov ielnice.
Dar, vai! Nici chiar M tu a Ann nu se putuse
lupta cu Natura!
"Trufia înflore te înaintea c derii!" În
conformitate cu aceast lege, cea mai mare
ironie a naturii, familia Forsyte se adunase
pentru un ultim alai grandios înainte de a se
pr bu i. Fe ele lor, în iruite la dreapta i la
stânga, erau îndreptate spre p mânt, paznici
neîndupleca i ai gândurilor lor; dar ici i colo
câte unul î i ridica privirea, cu o brazd între
sprâncene, de parc pe zidurile capelei ar fi z rit
o vedenie prea cumplit pentru el, parc ar fi
auzit ceva ce-l îngrozea. Iar rug ciunile
morm ite de ei încet, cu voci în care vibra un
glas unic, glasul lan ului familial nev zut,
sunau magic, murmurate într-o repeti ie
neîncetat , ca de o singur persoan .
Dup ce serviciul divin din capel se sfâr i,
cortegiul b rba ilor se form din nou, pentru a
conduce trupul neînsufle it la mormânt. Cavoul
era deschis i în jurul lui a teptau câ iva oameni
îmbr ca i în negru.
Din acest loc înalt i sfânt, unde mii de
membri ai marii burghezii î i dormeau somnul
de veci, ochii b rba ilor din familia Forsyte
trecur peste mul imea celorlalte morminte.
Dincolo — întins pân departe, era Londra,
nici o raz de soare, plângând pierderea
fiicei ei, plângând împreun cu aceast familie,
atât de pre ioas , pierderea aceleia care fusese
mama i str juitoarea ei. Sute de mii de turnuri
i case, topite în marele nor cenu iu al
propriet ii, z ceau îngenuncheate cu evlavie în
fa a mormântului aceleia care fusese cea mai
trân din neamul Forsyte.
Câteva cuvinte, câ iva bulg ri de p mânt, i
co ciugul fu introdus la locul lui. M tu a Ann
trecuse la ve nica ei odihn .
În jurul cavoului, paznici ai acestei plec ri în
lumea de apoi, st teau cei cinci fra i, cu capetele
albe plecate; voiau s vad dac Ann e bine
ezat acolo unde s-a dus. Mica ei avere
sese aici, dar ei î i vor împlini toat datoria
fa de cea care fusese M tu a Ann.
Apoi se d dur cu to ii la o parte, î i puser
riile i se întoarser pe rând pentru a citi
noua inscrip ie de pe marmura cavoului familial:

Închinat memoriei lui

ANN FORSYTE
fiica numi ilor
Jolyon i Ann Forsyte,
care a plecat din aceast via la 27
septembrie 1886, în vârst de optzeci i apte de
ani i patru zile.

Poate c în curând un alt nume va trebui

înscris aici. Era straniu i intolerabil, c ci ei
nicicum nu se gândiser c un Forsyte poate
muri. i fiecare în parte, ca i to i împreun ,
doreau s p seasc locul acesta al mâhnirii,
ceremonia aceasta care le-a reamintit lucruri cu
neputin de gândit — s plece cât mai iute,
i vad de treburi i s uite.
Era i frig; vântul b tea dinspre deal peste
morminte, ca o for înceat de descompunere,
lovindu-i cu suflarea lui înghe at . Începur a se
risipi în grupuri, i pornir cât putur mai iute
pentru a ocupa locurile din tr surile ce-i
teptau.
Swithin spuse c el se întoarce la Timothy, i
se oferi s ia pe cineva în cupeul lui. Privilegiul
de a merge cu Swithin era cam îndoielnic,
cupeul lui nefiind prea înc tor; nimeni nu
accept invita ia, i plec singur. James i Roger
îl urmar ; i ei mergeau tot acolo, la mas .
Ceilal i se risipir încetul cu încetul. B trânul
Jolyon lu cu el trei nepo i, pentru a umpli
tr sura; sim ea nevoia acestor fe e tinere.
Soames, mai având ceva de rânduit la
administra ie cimitirului, plec împreun cu
Bosinney. Avea multe de vorbit cu el i, dup ce
ispr vi treaba, pornir agale spre Hampstead.
Mâncar împreun la Spaniard's Inn, petrecând
mult vreme în discu ii detaliate, practice,
privitoare la construc ia casei; apoi luar
tramvaiul i merser împreun pân la Marble
Arch, unde Bosinney coborî. Se ducea spre
Stanhope Gate, pentru a o întâlni pe June.
Soames era foarte bine dispus i acas , la
cin , povesti lui Irene c avusese o pl cut
convorbire cu Bosinney care, într-adev r, pare
iat cumsecade; au f cut împreun o stra nic
plimbare, binef toare pentru ficat — c ci de
mult vreme nu mai mersese destul pe jos —
deci, pe scurt, fusese o zi satisf toare. Dac
n-ar fi fost moartea bietei m tu i Ann ar fi mers
cu Irene la teatru, dar având în vedere acest
doliu, vor c uta s i fac o cât mai pl cut
sear la ei acas .
— "Piratul" a întrebat de tine de mai multe
ori, spuse el deodat . i, mânat de o dorin
inexplicabil de a- i afirma dreptul de
proprietar, se ridic din fotoliu i s rut um rul
so iei sale.

PARTEA A DOUA

Capitolul I
CASA SE RIDIC
 Iarna fusese u oar . Afacerile lâncezeau; i,
dup cum se gândise Soames înainte de a fi luat
hot rârea, fusese un timp potrivit pentru a cl di.
Astfel, spre sfâr itul lui aprilie, casa de la Robin
Hill era la ro u.
Mergea acolo o dat , de dou , ba chiar i de
trei ori pe s pt mân , umblând încoace i încolo
prin moloz, atent s nu- i murd reasc hainele,
trecând înceti or prin u ile neterminate, de
mid , sau plimbându-se în jurul coloanelor
din curtea interioar , ca s vad ce se realizase
pentru banii lui.
St tea încremenit minute de-a rândul, vrând
parc s p trund adev rata calitate a
materialului din care era f cut casa.
Stabilise cu Bosinney ca la 30 aprilie s
verifice cheltuielile, i, cu cinci minute înainte de
ora fixat , intr în cortul pe care arhitectul i-l
întinsese chiar lâng stejarul cel b trân.
Conturile erau gata preg tite pe o mas
pliant i Soames, dup ce d du din cap,
salutând astfel pe Bosinney, se a ez pentru a le
cerceta. Trecu cât va vreme pân i în
capul.
— Eu nu pricep nimic, zise în cele din urm :
fac cu apte sute de lire mai mult decât ar fi
trebuit!
Dup ce arunc o privire spre fa a lui
Bosinney, continu gr bit:
 — Dac numai o dat le-ai ine piept
antreprenorilor, le-ai veni de hac. Dac nu e ti
cu ochii în patru, te fur unde i cu ce pot.
Trebuie s reduci peste tot cu zece la sut . N-are
importan dac treci cu o sut i ceva peste
plan.
Bosinney d du din cap.
— Am redus pân la penny4 tot ce-am putut.
Soames împinse masa cu o mi care
mânioas , a a încât toate hârtiile cu socoteli
zburar pe jos.
— Tot ce- i pot spune este c ai f cut o
frumoas isprav ! se r sti el furios.
— i-am spus de nenum rate ori, r spunse
ap sat Bosinney, c vor fi cheltuieli neprev zute.
i-am atras aten ia în mai multe rânduri!
— tiu, mârii Soames; n-a fi f cut nici o
obiec iune la zece lire ici i colo, dar de unde era
tiu eu c prin "cheltuieli neprev zute"
dumneata în elegi apte sute de lire?
Caracterul celor doi b rba i a contribuit la
aceast grav neîn elegere. Pe de o parte
arhitectul, devotat ideii sale, imaginii casei
create de el — ideal de art în care el credea —
era sup rat c e împiedicat în munc sau obligat
recurg la expediente; iar pe de alta, Soames
era tot atât de sincer i cu des vâr ire devotat
ideii c pentru banii lui trebuie s cumpere
marfa cea mai bun dar îi convenea s cread c
4 1A dou sprezecea parte dintr-un iling
un lucru care valoreaz treisprezece lire poate fi
cump rat cu dou sprezece.
— Îmi pare r u c m-am apucat de casa
dumitale, spuse Bosinney pe nea teptate.
Dumneata vii aici s -mi otr ve ti via a. Vrei,
pentru banii dumitale, de dou ori pe atâta cât
ar vrea oricare altul i acum, c ai o cas mare
cum nu mai e alta în toat regiunea, nu vrei s o
pl te ti. Dac crezi c e prea scump, î i declar c
iau asupra mea suma care trece peste deviz, dar
fiu al dracului dac mai mi c un deget pentru
dumneata.
Soames î i recap calmul. tiind c
Bosinney nu avea capital, socoti propunerea lui
drept nebunie sfruntat . Î i d dea seama, de
asemenea, c aceast cas , în care î i pusese tot
sufletul, va r mâne mult vreme neterminat i
se afla tocmai în momentul crucial, când grija
personal a arhitectului e mai important ca
oricând. Apoi trebuia s se gândeasc i la Irene!
În ultima vreme fusese foarte ciudat .El era
convins c ea acceptase ideea acestei case
fiindc era la mijloc Bosinney. Nu era bine s
intre în conflict cu ea
— N-ai de ce te înfuria, îi spuse. Dac eu
sunt dispus s pl tesc, cred c nu-i nevoie s
strigi! Dar sunt de p rere c atunci când îmi
spui c un lucru va costa atâta, îmi place — da
— îmi place s tiu cum stau!
— Ascult , spuse Bosinney, iar Soames fu i
sup rat i mirat de asprimea privirii lui.
Dumneata pl te ti serviciile mele la un pre
ru inos de mic. Pentru calitatea muncii pe
care-am depus-o la casa asta i pentru timpul
pe care l-am cheltuit, ar fi trebuit s -i dai lui
Littlemaster sau oric rui alt nebun, de patru ori
pe atâta. Ceea ce vrei dumneata e un arhitect de
prima mân pentru un onorariu de mâna a
patra, i acest lucru l-ai realizat întocmai.
Soames v zu c Bosinney crede cu adev rat
ceea ce spune, i, cu toate c era mânios,
consecin ele unei rupturi i se dezv luir viu în
minte. Î i v zu casa neterminat , so ia furioas
i pe sine însu i batjocorit de toat lumea.
— Ia s examin m lucrurile, zise el îmbufnat,
i s vedem pe ce s-au dus banii.
— Foarte bine, consim i Bosinney. Dar dac
nu ai nimic împotriv , s ne gr bim. Trebuie s
întorc la timp în ora , pentru a o duce pe
June la teatru.
Soames îi arunc o privire piezi i spuse:
— B nuiesc c vii pe la noi ca s-o întâlne ti
pe June, nu? Bosinney venea mereu pe la ei.
Noaptea trecut plouase — ploaie de
prim var i p mântul mirosea a sev i ierburi
lbatice. Briza cald , suav , leg na frunzele i
mugurii de aur ai b trânului stejar, iar în
lumina soarelui mierlele fluierau din tot sufletul.
Era una din zilele acelea de prim var care
umple sufletele oamenilor cu o duio ie nespus ,
cu o dulcea dureroas , cu un dor ce-i face s
stea nemi ca i, privind la frunze sau la iarb , i
i deschid bra ele pentru a îmbr a... nici
ei nu tiu ce. Din p mânt ie ea o c ldur blând
ce se strecura prin ve mântul rece cu care îl
înv luise iarna. Era îndelunga i mângâietoarea
lui chemare, ca oamenii s se a eze pe iarb , în
bra ele lui, s i rostogoleasc trupurile pe el,
i lipeasc buzele de pieptul lui.
Într-o zi ca aceasta primise Soames de la
Irene încuviin area pe care i-o ceruse de atâtea
ori. A eza i pe trunchiul unui copac c zut, îi
duise pentru a dou zecea oar c dac nu
va fi fericit c toria lor, ea va fi liber , ca i
cum niciodat nu s-ar fi c torit cu el!
"Juri?" îi spusese ea. Acum câteva zile i-a
reamintit de acest jur mânt. El îi r spunse:
"Prostii! Cum era s jur eu a a ceva!" O fatalitate
nefericit îi reamintea acum scena aceea din
trecut. Pe ce lucruri ciudate jur b rba ii de
dragul femeilor! Oricând ar fi jurat astfel pentru
a o cuceri! i acum ar jura din nou dac astfel
ar putea-o atinge — dar nimeni nu se putea
atinge de ea, era o femeie rece.
i amintirile îl n dir cu mireasma
proasp , dulce a vântului de prim var —
amintiri din vremea când îi f cea curte.
În prim vara anului 1881, f cuse o vizit
fostului s u coleg de coal i client, George
Liversedge, din Branksome, care, având inten ia
 exploateze p durile din apropiere de
Bournemouth, îi încredin ase lui Soames
organizarea societ ii necesare pentru
înf ptuirea planului s u. Doamna Liversedge,
care tia prea bine ce se cade pentru a primi un
oaspete, d du în onoarea lui un ceai muzical.
Spre sfâr itul audi iei muzicale pe care Soames,
nefiind amator de muzic , o suport ca o
corvoad , privirea îi fu atras de obrazul unei
fete îmbr cate în doliu, care st tea singur .
Liniile trupului ei înalt, înc firav, ap reau prin
faldurile suple ale rochiei negre; mâinile,
înm nu ate în negru, i le inea încruci ate,
buzele u or întredeschise, iar ochii ei mari,
negri, r ceau de la un obraz la altul. P rul
strâns jos, pe ceaf , str lucea peste gulerul
negru ca un rulou de metal scânteietor. i
Soames s tea nemi cat, privind-o, iar fiorul pe
care mul i b rba i l-au sim it m car o dat în
via îl str tu i pe el pe nesim ite — o stranie
îndestulare a sim urilor, o stranie certitudine pe
care romancierii i doamnele b trâne o numesc
"iubire la prima vedere". O urm ri pe furi , tot
timpul, apoi se duse lâng st pâna casei i st tu
îngândurat, a teptând cu ner bdare s înceteze
muzica.
— Cine e fata aceea cu p rul blond i ochii
negri?
— Aceea? Oh! Irene Heron. Tat l ei,
profesorul Heron, a murit anul trecut. Tr ie te
cu mama ei vitreg . Dr gu fat , frumu ic
fat , dar f un ban.
— Prezint -m , te rog! rosti Soames.
Abia g si s -i spun câteva cuvinte, iar ea
nu-l prea încuraja. Dar Soames plec cu
hot rârea de a o revedea; întâmplarea f cu s i
poat împlini planul, c ci o întâlni la
debarcader, unde avea obiceiul s se plimbe cu
mama ei vitreg înainte de amiaz , de la ora
dou sprezece la unu. Soames f cu imediat
cuno tin cu aceast doamn , i nu trecu
mult vreme pân s descopere în ea aliatul pe
care-l c uta. Sim ul s u rafinat pentru latura
comercial a vie ii de familie îi deslu i curând c
Irene o cost pe mama ei vitreg mai mult decât
cele cincizeci de lire pe an pe care i le aducea;
dup cum pricepu de îndat c doamna Heron,
femeie înc în prima tinere e, dorea s se
rec toreasc . Frumuse ea deosebit , care abia
înflorea, a fetei sale vitrege, st tea în calea
dorin elor ei. i Soames, cu dârzenia lui
ascuns , î i f cu planurile.
Plec din Bournemouth f a se dest inui,
dar peste o lun reveni i atunci st tu de vorb
nu cu fata, ci cu mama vitreg . El era hot rât, îi
spuse; i va a tepta cât va vreme.
i avu mult de a teptat, urm rind cum
înflore te Irene, cum liniile trupului ei tân r se
împlinesc i cum sângele, mai n valnic, îi
intensific str lucirea ochilor i îi înc lze te
obrazul palid. i la fiecare vizit o cerea în
torie, iar când vizita se sfâr ea, pleca cu
refuzul ei; se întorcea înapoi la Londra mâhnit în
inim , dar statornic ca un mormânt. Încerc s
trund în tainicele izvoare ale rezisten ei ei;
dar numai o singur dat avu o lic rire de
lumin . Era la unele din acele baluri care ofer
locuitorilor din sta iunile de la malul m rii
unicul prilej de manifestare a pasiunilor lor.
edea cu ea în pervazul unei ferestre, dup un
vals, cu sim urile biciuite Irene se uita la el pe
deasupra evantaiului pe care-l leg na u or; i el
i pierdu capul. O prinse de încheietura mâinii
ce se leg na i î i ap buzele pe bra ul ei gol.
Iar ea se cutremur — nici pân azi n-a uitat
acea înfiorare — i nici privirea aceea de
du nie p tima pe care i-a aruncat-o.
Peste un an, Irene ced . Ce o f cuse s
cedeze n-a putut afla niciodat ; iar de la doamna
Heron, femeie cu oarecare talent diplomatic, cu
atât mai pu in. O dat , dup ce se c toriser ,
Soames a întrebat-o: "Ce te-a f cut s m refuzi
de atâtea ori?" R spunsul a fost doar o stranie
cere. O enigma a fost Irene pentru el din ziua
în care a v zut-o pentru prima oar i enigm a
mas pân în ziua de azi...
Bosinney îl a tepta la u ; pe fa a lui aspr ,
pl cut , avea o expresie ciudat , chem toare,
dar fericit , ca i cum ar fi v zut o promisiune
de bucurie în cerul de prim var , parc sim ea
 i el fericirea care vine pe aripile aerului de
prim var . Soames îl privi, a teptându-l. Ce s-o
fi petrecut cu omul acesta de pare atât de
fericit? Ce-o fi a teptând el cu zâmbetul acela pe
buze i în ochi? Soames nu putu vedea ce
teapt Bosinney stând acolo i sorbind adierea
vântului sc ldat în mireasm de flori. i înc o
dat se sim i încurcat în prezen a acestui b rbat
pe care, instinctiv, îl dispre uia. Porni gr bit
spre cas .
— Singura culoare potrivit pentru aceste
igle, îl auzi el pe Bosinney spunând, este
rubiniul amestecat cu urme de cenu iu, pentru
a face efect de transparen . A vrea s tiu
rerea lui Irene. Voi comanda perdele de piele
ro ie pentru portalul dinspre curte, i dac pui
în salon tapet sidefiu, vei avea o perspectiv de
vis. Prin decora ia interioar trebuie s
urm re ti ceea ce eu numesc farmec.
Soames spuse:
— Vrei s spui c so ia mea are farmec?
Bosinney evit r spunsul.
— În mijlocul acestei cur i va trebui s pui
un m nunchi de iri i.
Soames zâmbi dispre uitor.
— Am s trec într-una din zile pe la Beech,
zise, s v d ce g sesc mai potrivit.
Abia mai aveau ce vorbi, dar în drum spre
cas Soames întreb :
— Cred c dumneata g se ti c Irene are
mult sim artistic, nu?
— Da. R spunsul acesta scurt era o dojan
atât de deslu it , ca i cum i-ar fi spus: "Dac
vrei s vorbe ti despre ea, caut i pe altcineva"!
Iar mânia mut , mohorât , pe care o sim ise
Soames toat dup -amiaza, se aprinse i mai
tare în el.
Nici unul dintre ei nu mai spuse nici o vorb
pân la gar ; atunci Soames întreb :
— Când crezi c termini?
— Spre sfâr itul lui iunie, dac dore ti cu
adev rat s -mi încredin ezi mie i decora ia
interioar .
Soames d du din cap.
— Dar trebuie s în elegi bine c aceast
cas m-a costat mult mai mult decât
prev zusem eu. Vreau s tii, de asemenea, c
fi renun at la ea, dar n-am f cut-o pentru c
eu n-am obiceiul s renun la ceea ce mi-am pus
în gând.
Bosinney nu r spunse. Iar Soames îi arunc
peste um r o privire de hot rât antipatie — în
ciuda aerului s u mândru i a laconismului s u
trufa i plin de îngâmfare. Soames, cu buzele-i
strânse i b rbia p trat , sem na cu un buldog.
Când, la ora apte, în aceea i sear , June
sosi în Montpellier Square 62, fata din cas ,
Bilson, îi spuse c domnul Bosinney e în salon;
doamna, ad ug ea, se îmbrac i va coborî
peste un minut. O va anun a c-a sosit
domni oara June.
June o opri.
— Foarte bine, Bilson. Am s intru. Nu
trebuie s-o zore ti pe doamna Soames.
i scoase pardesiul, dar Bilson, cu o privire
plin de în elegere, nici m car nu-i deschise u a
spre salon, ci coborî în goan sc rile.
June se opri o clip pentru a se privi în mica
oglind de argint, antic , ce atârna deasupra
scrinului de stejar — trup tân r, zvelt i energic,
cu o fa mic , hot rât , într-o rochie alb , cu
un decolteu oval care descoperea un gât prea
delicat pentru coroana ei împletit din p r
ro u-auriu.
Deschise u or u a dinspre salon pentru a-i
face o surpriz . Camera era plin de o mireasm
dulce i cald , de azalee înflorit .
Inspir adânc parfumul din odaie i auzi
vocea lui Bosinney, nu în camer , ci al turi,
zicând:
— Ah! S-au întâmplat atâtea lucruri despre
care voiam s i vorbesc, dar acum nu avem
vreme!
Vocea lui Irene r spunse:
— De ce nu la mas ?
— Cum s po i vorbi...
Primul gând al lui June fu s plece imediat,
dar în loc de asta, str tu salonul pân la u a
care d dea spre curtea cea mic . De acolo venea
parfumul de azalee i, cu spatele la ea, cu fe ele
înv luite în florile de aur trandafiriu, st teau
logodnicul ei i Irene.
cut dar f sfial , cu obrajii înfl ra i i
ochii mânio i, fata îi urm rea.
— Vino duminic singur — putem merge
împreun la cas ...
June o v zu pe Irene ridicând privirea prin
perdeaua de flori. Nu era privirea unei cochete ,
ci — mult mai r u pentru fata care spiona — a
unei femei care se temea c privirea ei spune
prea mult.
— Am promis c m duc la plimbare cu
unchiul...
— Cu gr sanul! Convinge-l s te conduc el
acolo; sunt numai zece mile — tocmai bine
pentru caii lui.
— Bietul unchi Swithin!
Un val de parfum de azalee lovi obrazul lui
June; se sim i bolnav i ame it .
— Te rog, vino! Ah, te rog s vii!
— Dar de ce?
— Trebuie s te întâlnesc acolo — credeam
vrei s m aju i...
Lui June i se p ru c r spunsul a venit duios
i tremur tor printre flori:
— A a i vreau!
June ie i în pervazul u ii.
— Ce z pu eal e aici! spuse, nu pot suporta
mirosul acesta!
Ochii ei, mânio i i îndr zne i, scrutar fe ele
celor doi.
— Vorbea i despre cas ? ti i c nici eu n-am
zut-o înc — vre i s mergem cu to ii acolo
duminic ?
Culoarea din obrajii lui Irene disp ru.
— Eu m duc cu unchiul Swithin la plimbare
cu tr sura, r spunse.
— Unchiul Swithin! Ce-are a face? Spune-i c
nu po i!
— N-am obiceiul s nu-mi in cuvântul fa
de oameni.
Se auzi zgomot de pa i i June îl v zu pe
Soames stând în spatele ei.
— Acum, dac sunte i gata cu to ii, spuse
Irene privind de la unul la altul cu un zâmbet
ciudat, i masa e gata!

Capitolul II
JUNE PETRECE

Masa începu în t cere; cele dou femei

edeau fa în fa i b rba ii de asemenea.
În t cere î i ispr vir i supa — foarte
gustoas , de i pu in cam groas ; pe tele fu
servit în t cere.
Bosinney îndr zni:
— E prima zi de prim var .
— Prim var ! zise June; nu e nici cea mai
mic adiere de vânt.
 Nimeni nu r spunse.
Pe tele fu luat de pe mas , un excelent sol
proasp t de la Dover. Apoi Bilson aduse
ampanie, o butelie înf urat cu alb în jurul
gâtului.
Soames spuse:
— S nu fie prea sec pentru voi.
Se servir cotlete, fiecare înf urat, la os, în
foi trandafirie. June refuz i t cerea se l
din nou. Soames zise:
— Ai face bine s iei un cotlet, June; nu mai
avem nimic altceva.
Dar June refuz din nou, a a c fur luate de
pe mas . Apoi Irene întreb :
— Phil, ai auzit mierla mea?
Bosinney r spunse:
— Fire te — cântecul ei te urm re te. Când
am venit, am auzit-o din scuar.
— E a a de dr la !
— Salat , domnule?
Puii frip i fur lua i i ei de pe mas . Dar
Soames vorbea:
— Sparanghelul e cam sub ire. Bosinney, un
pahar de sherry la pr jitur ? June, tu nu bei
nimic!
June spuse:
— Tu tii c eu nu beau niciodat . Am oroare
de vin.
O arlot cu mere ap ru pe o tav de argint.
Iar Irene spuse, zâmbind:
 — Azaleele sunt atât de frumoase în anul
acesta.
Bosinney murmur :
— Minunate! Parfumul lor e nemaipomenit!
June interveni:
— Cum v poate place mirosul acesta?
Zah r, te rog, Bilson!
Zah rul îi fu dat, iar Soames spuse:
— arlota e bun !
arlota fu luat de pe mas . Urm o t cere
îndelungat . Irene f cu un semn, spunând:
— Bilson, du azaleele afar . Domni oara
June nu suport mirosul.
— Nu, las -le aici, zise June.
sline din Fran a, cu icre negre din Rusia,
fur servite pe farfurii mici. Soames remarc :
— De ce nu sunt din Spania?
Dar nimeni nu r spunse. M slinele fur luate
i ele de pe mas . June, ridicând paharul, ceru:
— D -mi, te rog, pu in ap !
I se d du ap . Sosi o tav de argint cu prune
din Germania. Urm o lung t cere. În cea mai
des vâr it lini te, mâncar cu to ii din ele.
Bosinney num sâmburii:
— Anul acesta... anul ce vine... cândva...
Irene încheie înceti or:
— Niciodat . A fost un apus de soare
minunat. Cerul e înc rubiniu — e atât de
frumos!
Bosinney r spunse:
 — i dedesubt e întuneric.
Ochii lor se întâlnir , iar June strig
dispre uitor:
— Un apus londonez!
Se servir igarete egiptene într-o cutie de
argint. Soames, luând una, spuse:
— La ce or începe spectacolul vostru?
Nimeni nu-i r spunse i urm cafea
turceasc în ce ti emailate.
Irene, zâmbind lini tit, spuse:
— Numai dac ....
— Numai dac ... ce? zise June.
— Numai dac ar putea fi întotdeauna
prim var !
Se servi coniacul; era palid i vechi.
Soames zise:
— Bosinney, ia pu in coniac.
Bosinney lu un pahar; to i se ridicar de la
mas .
— Dori i o birj ? întreb Soames.
June r spunse:
— Nu. Haina mea, te rog, Bilson.
I se aduse haina. Irene, de la fereastr ,
murmur :
— Ce frumoas noapte! Apar stelele!
Soames ad ug :
— A a! Sper c-o s petrece i bine împreun !
De la u , June r spunse:
— Mul umesc. Haide, Phil!
Bosinney strig :
 — Vin îndat !
Soames zâmbi batjocoritor i zise:
— Î i urez succes!
Din u , Irene îi urm rea cum pleac .
Bosinney strig :
— Noapte bun !
— Noapte bun ! r spunse ea înceti or.
June rug pe logodnicul ei s-o urce pe
imperiala unui omnibus, spunând c simte
nevoia de aer, i ezu acolo t cut , cu fa a în
taia vântului.
Birjarul se întoarse o dat sau de dou ori cu
inten ia de-a intra în vorb cu ei, dar se
zgândi. Doar erau o pereche tân ! Prim vara
trunsese i în sângele lui; sim ea nevoia s i
dea drumul i plesc ia din limb , pocnea din
bici iu indu- i caii, i chiar i ace tia, biete
pturi, sim eau prim vara i b tur , vreme de o
jum tate de or , caldarâmul cu copite fericite.
Ora ul întreg era plin de via ; crengile
copacilor, ridicate în sus, cu ve mântul lor de
frunze proaspete, a teptau un dar pe care
adierea vântului li-l aducea. Felinarele, abia
aprinse, începur a domina strada, fe ele
oamenilor p reau palide în lumina lor, în timp
ce sus, nori mari, alburii, alunecau u or i iute
pe fa a purpurie a cerului.
rba ii în fracuri, cu pardesiele desf cute,
urcau veseli sc rile clubului lor; muncitorii
umblau agale; i femeile — acele femei care sunt
singure la ore înaintate din noapte — se
pierdeau în mul ime plimbându-se încet i
leg nat pe str zi cu a teptarea în priviri, visând
la un vin sau la o mas bun sau poate, într-o
clip rar , la s rut ri date din iubire.
Aceste nenum rate f pturi, urmându- i
drumul lor sut felinare i sub cerul schimb tor,
primiser , fiecare în parte i to i laolalt , ceva
din binecuvântarea tulbur toare a prim verii. i
fiecare în parte i to i împreun , asemeni
obi nui ilor cluburilor cu pardesiele fâlfâind, î i
lep daser ceva din cast , crez i obiceiuri; i
prin felul cum î i purtau p ria, v deau un soi
de înrudire sub cerul p tima .
Bosinney i June intrar t cu i în sala de
teatru i urcar la locurile lor, într-o loj de
rangul al doilea. Piesa tocma începuse i sala, în
semiobscuritate, cu rândurile de oameni care
priveau to i în aceea i direc ie, sem na cu o
mare gr din de flori cu fe ele îndreptate c tre
soare.
June nu fusese niciodat într-o loj de
rangul al doilea, pe la vârsta de cincisprezece
ani, îl înso ise în mod obi nuit pe bunicul ei în
staluri, i nu în orice staluri, ci în cele mai bune
locuri din sal , spre mijlocul rândului al treilea,
rezervate de b trânul Jolyon la Grogan i Boyne
pe când se întorcea acas din City, cu câteva zile
înainte de spectacol. Biletele le punea în
buzunarul pardesiului, împreun cu tabachera
 i m nu ile lui vechi din piele de c prioar ; apoi
i le încredin a lui June s le p streze pân în
seara respectiv . i în acele fotolii — un b rbat
drept, b trân, cu capul alb i senin, împreun
cu ea, mic , energic i vioaie, cu p rul
ro u-auriu — edeau privind fel de fel de piese.
Iar în drum spre cas , b trânul Jolyon spunea
despre actorul principal: "Oh, e un biet cabotin!
-l fi v zut tu pe micul Bobson!"
June a teptase seara aceasta cu deosebit
bucurie; venea pe ascuns, c ci cei din Stanhope
Gate — crezând c se g se te la Soames — nici
nu b nuiau c e f înso itoare. Spera o
splat pentru aceast îndr zneal inventat
de dragul logodnicului ei. N jduia c va
sparge norul gros, înghe at, f când rela iile
dintre ei — care în ultima vreme fuseser atât de
chinuitoare i de neîn eles — iar i simple i
însorite, a a cum fuseser înainte de venirea
iernii. Venise aici în inten ia de-a spune ceva
precis; cu mâinile încle tate pe genunchi, cu o
cut între sprâncene, se uita spre scen f s
vad nimic. B nuieli geloase roiau în ea i o
chinuiau, o chinuiau...
Bosinney nu ar prin nimic c i-ar da
seama de tulburarea ei.
Cortina c zu. Actul întâi se sfâr ise.
— E îngrozitor de cald aici! spuse fata. A
vrea s ies.
Era foarte palid i tia — c ci, cu nervii ei
atât de încorda i, sim ea totul — c el e nelini tit
i c avea mustr ri de con tiin .
În spatele teatrului era un balcon deschis
spre strad ; June se instal acolo i st tu
sprijinit cu spatele de perete f a spune o
vorb , a teptând s înceap el.
În cele din urm nu mai putu r bda.
— Vreau s i spun ceva, Phil!
— Da?
Tonul de ap rare din vocea lui îi ridic
sângele în obraji, iar buzele ei agitate
murmurar :
— Tu nu-mi dai prilejul s fiu dr gu cu
tine; de un veac...
Bosinney se uita jos, în strad . Nu-i
spunse.
June strig , p tima :
— tii c sunt gata s fac orice pentru tine...
vreau s fiu totul pentru tine...
Din strad se în a un zgomot monoton, de
forfoteal ; sunetul ascu it al gongului, anun ând
ridicarea cortinei, îl str punse. June nu se clinti.
O lupt dezn jduit se d dea în ea. S pun
totul la încercare? S vorbeasc f ocol despre
influen a aceea, despre atrac ia aceea care îl
îndep rtase de ea? Firea ei era provocatoare, a a
încât spuse:
— Phil, ia-m duminic s v d casa!
Cu un zâmbet care tremura i se stinse pe
buzele ei i încercând — ah! cu cât greutate ! —
 nu arate c -l urm re te, îi c uta fa a, o v zu
înfiorându-se, ezitând, v zu i cuta de
îngrijorare a ezându-se între sprâncenele lui i
sângele care-i n lise în obraz. El r spunse:
— Nu duminic , draga mea; într-alt zi!
— De ce nu duminic ? N-o s te încurc
duminic !
Îl v zu c face un efort i c apoi spune:
— Am o întâlnire!
— Te duci cu...
Ochii lui se umplur de mânie; ridic din
umeri i r spunse:
— O întâlnire care m împiedic s te duc s
vezi casa!
June î i mu buzele pân îi d du sângele
i se întoarse la locul ei f a mai spune o
vorb , dar nu putu opri lacrimile de furie care-i
curgeau pe fa . Din fericire, sala se întunec
din pricina unei scene culminante din pies , i
nimeni nu-i putu vedea tulburarea.
Dar în aceast lume a neamului Forsyte,
nimeni s nu spere c scap nev zut.
Cu trei rânduri în urma lor, Euphemia, cea
mai mic fat a lui Nicholas, împreun cu sora
ei m ritat , doamna Tweetyman, îi urm reau.
Ele povestir lui Timothy c au v zut pe June
i pe logodnicul ei la teatru.
"În staluri?" "Nu, nu în..." "Oh! la balcon,
desigur. A a pare a fi la mod acum, printre
tineret!"
 Da... nu chiar a a. În orice caz, logodna
aceasta nu va ine mult. Ele nu v zuser
niciodat priviri atât de mânioase i fulger toare
ca la micu a June! Cu lacrimi de bucurie în
ochi, ele povestir cum June d duse jos p ria
unui domn când s-a întors la locul ei, în mijlocul
actului al doilea, i cum s-a uitat la ea b rbatul
acela. Euphemia avea un râs renumit, încet la
început, terminându-se apoi în modul cel mai
nea teptat, cu ipete ascu ite; i când doamna
Small, ridicând mâinile, spuse: "Draga mea! A
dat jos o p rie!" Euphemia scoase asemenea
ipete, încât au trebuit s -i dea s ruri de mirosit
pentru a o potoli. Când plec , spuse doamnei
Tweetyman: "A dat jos o p rie! Oh! S mori, nu
altceva!"
Pentru "micu a June" aceast sear , care
trebuia s fie "pl cerea ei", a fost cea mai
îngrozitoare pe care o tr ise pân acum. Martor
îi e Dumnezeu c-a încercat s i în bu e
mândria, b nuiala, gelozia!
Se desp i de Bosinney la casa b trânului
Jolyon f a- i pierde firea. Sentimentul c
trebuie s i recucereasc logodnicul a fost
destul de puternic pentru a o sus ine pân când
pa ii lui ce se dep rtau îi dezv luir toat
intensitatea nenorocirii.
"Mironositul" îi deschise t cut. Ar fi trebuit s
se strecoare în odaia ei, dar b trânul Jolyon,
auzind-o intrând, ie i în u a sufrageriei.
 — Vino s i bei laptele! L-am inut la cald
pentru tine. Ai întârziat. Unde ai fost?
June st tea lâng c min, cu un picior pe
gr tar i cu bra ul pe sob , a a cum st tuse i
bunicul ei în noaptea aceea, când se întorsese
de la oper . Gata s i piard firea, nu mai inu
seama de ceea ce spune:
— Am luat masa la Soames.
— Hm! La "proprietar"! Cu so ia lui... i cu
Bosinney?
— Da!
Ochii b trânului Jolyon erau a inti i asupra
ei cu o lic rire p trunz toare în fa a c reia era
greu s te ascunzi. Dar ea nu-l privi, i când
totu i î i întoarse fa a spre el, b trânul fu acela
care-i evit privirea. V zuse destul i chiar prea
mult. Se aplec pentru a ridica cea ca de lapte
de pe c min i, uitându-se în alt parte,
morm i:
— N-ar fi trebuit s întârzii atât! Nu i-e de
nici un folos!
Apoi se f cu nev zut în dosul ziarului pe
care-l citea, întorcând foile cu zgomot, mânios;
iar când June veni s -l s rute, îi zise:
— Noapte bun , scumpa mea! cu un glas atât
de tremur tor i nea teptat, încât tot ce a mai
putut face June a fost s ias din camer pentru
a izbucni apoi în hohote de plâns, care inur
pân târziu în noapte.
Când u a se închise, b trânul Jolyon l
gazeta jos i privi îndelung i însp imântat
înaintea lui.
"Tic losul!" gândi el. "Am tiut întotdeauna
va avea necazuri cu el!"
Îndoieli i b nuieli îl n dir , i acestea
erau cu atât mai dureroase, cu cât se sim ea
mai neputincios în fa a lor, c ci nu le putea
st vili i nu putea opri nici mersul
evenimentelor.
O fi având de gând s-o p seasc , individul?
Ar fi vrut s se duc la el i s -i spun : "Ascult ,
domnule! Vrei s-o p se ti pe nepoata mea?"
Dar cum s fac el una ca asta? tia prea pu in
sau poate nimic i totu i era sigur, cu
perspicacitatea lui care nu-l în ela, c se petrece
ceva. Îl b nuia pe Bosinney; se ducea prea des
la Montpellier Square.
"B iatul acesta", gândi el, "nu pare a fi
sec tur ; fa a lui nu e rea, dar e-un tip ciudat.
Nu-mi dau seama ce-i cu el! Niciodat n-am s
tiu ce-i cu el! Se zice c munce te ca un negru,
dar eu nu v d s ias ceva ca lumea. Nu are
spirit practic, nu are metod . Când vine aici,
ade posomorât ca un maimu oi. Dac -l întreb
ce vin dore te, îmi spune: «Mul umesc,
indiferent!» Dac -i ofer o igar , o fumeaz ca i
cum ar fi o oarecare igar german de doi bani.
Nu-l v d niciodat uitându-se la June a a cum
ar trebui s se uite; i uite, nu umbl dup banii
ei. Dac ea ar face un singur semn, ar desface i
mâine logodna. Dar ea nu vrea... nu vrea ea! Se
va ine de el! E înc ânat ca destinul... nu va
renun a niciodat !"
Oftând, întoarse ziarul; poate c în coloanele
lui va g si mângâiere.
Iar sus, în camera ei, June edea în fa a
geamului deschis unde vântul de prim var ,
dup ce cutreierase parcul, venea s -i
coreasc obrajii fierbin i i s -i pârjoleasc
inima.

Capitolul III
PLIMBARE CU SWITHIN

Dou versuri dintr-un cântec ce se afl într-o

veche, renumit carte de coal cu cântece,
sunau:

Ce frumos luceau nasturii pe haina lui

albastr , tra-la-la!
Ce frumos fluiera i cânta, ca o pas re!....

Swithin nu fluiera i nici nu cânta ca o

pas re, dar se sim ea atât de bine, încât era gata
fredoneze o melodie când ie i din Hyde Park
Mansions i î i privi caii tra i la scar .
Dup -amiaza era blând ca o zi de iunie, i
pentru a completa imaginea din vechiul cântec,
se îmbr cu o redingot albastr renun ând la
pardesiu, dup ce îl trimisese pe Adolf de trei ori
jos s se asigure c nu sufl nici cea mai mic
adiere dinspre est. Redingota închis cu nasturi
era atât de strâns pe corpul s u masiv, încât
chiar dac nasturii nu luceau, nu mai aveau
mult pân s scoat scântei. A tepta maiestuos
pe trotuar, punându- i o pereche de m nu i de
piele de câine. Cu p ria lui în form de clopot
i cu boruri late, cu statura lui mare i
corpolent , p rea prea primitiv pentru un
Forsyte. P rul s u bogat i alb, pe care Adolf îl
unsese cu pomad , mirosea a parfum de
opoponax i tutun — tutunul renumitelor ig ri
ale lui Swithin pe care le pl tea cu o sut
patruzeci de ilingi suta i despre care b trânul
Jolyon spusese, atât de r ut cios, c nu le-ar
fuma nici dac i le-ar da de poman ; pentru
asemenea ig ri trebuie s ai stomac de cal!...
— Adolf!
— Domnule!
— Pledul cel nou!
Niciodat n-o s -l înve e pe b iatul acesta s
fie dichisit; i era convins c doamna Soames se
pricepe la a a ceva!
— D jos co ul tr surii: c ci merg s plimb...
o .... doamn !
O femeie frumoas va dori s i arate rochia;
i — mergea s se plimbe în tr sur cu o
doamn ! Era ca i cum ar începe din nou zilele
bune de odinioar .
Trecuser veacuri de când n-a mai plimbat o
femeie!
Ultima dat , dac i mai aduce aminte,
fusese cu Juley; biata b trân fusese nervoas
ca o pisic tot timpul i l-a scos într-atâta din
fire, încât ajuns acas la Bayswater Road, îi
spusese: "Ei bine, s fiu al dracului dac te mai
duc vreodat la plimbare!" i, într-adev r, n-a
mai dus-o niciodat . Nu!
Trecu la capetele cailor i le examin
balele, numai ca s arate cum c se pricepe la
cai i z bale — doar îl pl tea pe vizitiu cu aizeci
de lire pe an, nu era nevoie s fac el treaba
acestuia, a a ceva nu intra în principiile lui! De
fapt, reputa ia lui de cunosc tor de cai se
întemeia numai pe faptul c o dat , într-o zi de
derby, zuse pe mâna unor arlatani. Dar
cineva de la club, dup ce-l v zuse mânând caii
i cenu ii pân în fa a intr rii — el avea
întotdeauna cai cenu ii, c ci credea c au cel
mai des vâr it stil — l-a denumit "Forsyte cel cu
patru cai". Denumirea ajunsese la urechile lui
prin Nicholas Treffry, fostul asociat al lui Jolyon,
mare amator de cai — renumit prin cele mai
multe accidente de tr sur din regat — i
Swithin socoti c trebuia s fie demn de acest
nume. Numele îi pl cu, nu pentru c ar fi mânat
vreodat patru cai sau pentru c ar fi avut de
gând s-o fac ci pentru c suna distins. "Forsyte
cel cu patru cai!" Nu era r u! N scut prea
devreme, Swithin i-a gre it cariera. Dac ar fi
ap rut în Londra cu dou zeci de ani mai târziu,
n-ar fi ratat prilejul de-a deveni agent de schimb
la burs , dar în vremea când fusese el obligat
i aleag o meserie, aceast înalt ocupa ie
nu devenise înc suprema glorie a marii
burghezii. El a fost literalmente silit s se fac
vânz tor de case la licita ie.
De îndat ce se urc pe capr i h urile îi
fur înmânate î i plimb încet privirea în jur,
clipind din ochi în soarele puternic care b tea
peste obrajii lui b trâni i palizi. Adolf se urcase
pe scaunul de la spate; feciorul, cu cocarde la
rie, st tea în fa a cailor, gata s dea
pornirea; totul era preg tit pentru semnal i
Swithin îl d du. Echipajul î i lu zborul i,
înainte de-a num ra pân la trei, se opri, cu
zgomot triumfal, la poarta lui Soames.
Irene ie i imediat i s ri în tr sur — mai
târziu povesti el la Timothy — "atât de u oar ,
huum-m-m, ca Tagliani5, f nici un moft, f
nici o preten ie"; i mai ales asupra acestui
lucru se opri Swithin, privind fix spre doamna
Septimus într-un mod care a scos-o peste
sur din fire; "nici cea mai mic nervozitate"!
tu ii Hester îi descrise p ria lui Irene. "Nici
una din acele pl cinte mari i moi care se
apleac încoace i încolo i care prind praful, pe
5 Marie-Sophie Taglioni (1804-1884), celebr dansatoare francez
care le poart cu atâta pl cere femeile de azi, ci
una mic , dr gu ...", f cu o mi care circular
din mân . "cu voal alb... stra nic gust!" "Din ce
era f cut ?" întreb M tu a Hester, care la orice
problem de toalet intra într-o stare de u oar
dar durabil iritare.
"Din ce era f cut ?" r spunse Swithin; "dar
de unde vrei s tiu eu?" i c zu într-o t cere
atât de profund , încât M tu a Hester se sperie,
crezând c-a le inat. Nu încerc s -l trezeasc ,
nu era în obiceiul ei. "A vrea s vin cineva",
gândi ea: "mie nu-mi place cum arat !"
Dar, deodat , Swithin se întoarse la via :
"Din ce era f cut ?" spuse încet gâfâind: "Din ce
fi fost f cut ?"
Nu merser nici patru mile i Swithin avu
impresia c lui Irene îi place s se plimbe cu el
în tr sur . Fa a ei era atât de suav sub v lul
acela alb i ochii ei întuneca i erau atât de
str lucitori în lumina soarelui de prim var ; i
ori de câte ori vorbea, ea îi ridica spre el i
zâmbea.
Sâmb diminea a Soames o g sise la masa
ei de scris întocmind un bilet pentru Swithin,
prin care amâna plimbarea. Pentru ce s-o
amâne? o întrebase. N-are decât s i amâne
neamurile ei cât o pofti, dar el nu admite s se
poarte a a cu ai lui.
Ea se uit îndelung la el, rupse biletul i
spuse: "Foarte bine!"
 Apoi începu c scrie altul. Soames arunc o
privire întâmpl toare asupra biletului i v zu c
era adresat lui Bosinney.
"Ce-ai s -i scrii i lui?" întreb .
Irene, uitându-se la el cu aceea i privire
atotgr itoare, r spunse lini tit: "Despre ceva ce
m-a rugat s fac pentru el!"
"Hmmm!" f cu Soames. «Comisioane! Nu te
apuca de a a ceva, c nu mai scapi de ele!" i nu
mai ad ug nimic.
Swithin deschise ochii mari când auzi de
Robin Hill. Era drum lung pentru caii lui i el
lua masa de sear întotdeauna la ora apte i
jum tate, înainte de a începe înghesuiala la
club; noul buc tar- ef era mai atent cu cei care
mâncau mai devreme... o pu lama lene !
În orice caz, i-ar fi pl cut s vad casa. O
cas e interesant pentru oricare Forsyte i mai
ales pentru unul care a fost vânz tor de case la
licita ie. În cele din urm spuse c distan a nu
are importan . Când era mai tân r, locuise ani
de-a rândul la Richmond; î i inea tr sura i caii
acolo i venea în fiecare zi cu ei la birou i
înapoi. Doar i se zicea: "Forsyte cel cu patru cai"!
Tr sura i caii lui erau cunoscu i de la Hyde
Park Corner pân la Star and Garter. Ducele de
Z... ar fi vrut s pun mâna pe ei, era dispus
-i dea pre ul dublu, dar el i-a p strat. Când ai
un lucru bun, nu-l dai din mân . Nu-i a a? Un
aer de solemn trufie îi cuprinse obrazul ras,
 trat i b trân; a a cum î i rotea capul în
mijlocul gulerului s u înalt i tare p rea un
curcan umflat în pene.
Irene era, într-adev r, o femeie fermec toare!
Despre rochia ei vorbi pe larg, mai târziu,
tu ii Juley care, ascultându-l, ridic mâinile
spre cer.
Era potrivit pe ea, ca o piele întins pe o
tob ; a a îi pl ceau lui femeile, dintr-o bucat ,
nu ca astealalte, ni te sperietori, ni te gâ te
jumulite! Se uit fix la doamna Small, care
sem na cu James — lung i slab .
"Are stil", continu el. "Demn de un rege! i
cu toate acestea, nu face caz de frumuse ea ei!"
"Pare-mi-se c pe tine te-a cucerit de-a
binelea", spuse dintr-un col M tu a Hester, cu
voce t nat .
Swithin auzea extrem de bine când se lega
cineva de el.
"Ce vrei s zici? Eu tiu ce înseamn o femeie
frumoas , eu m pricep; i tot ce pot spune e c
nu cunosc nici un b rbat tân r potrivit cu ea;
dar poate...cunoa te i... voi... mai tii? Poate
.... voi... cunoa te i!"
"Oh!", murmur M tu a Hester; "întreab-o pe
Juley!"
Dar cu mult înainte de-a ajunge la Robin
Hill, aerul proasp t cu care nu era obi nuit îl
cu foarte somnoros; mân caii cu ochii închi i
i numai inuta lui impecabil , de o via
întreag , i-a împiedicat trupul mare i greoi s
cad într-o parte.
Bosinney îi a tepta. Ie i în întâmpinarea lor
i to i trei intrar în cas : Swithin în frunte,
jucându-se cu un baston solid de trestie de
Malacca, cu mâner de aur, pe care i-l înmânase
Adolf, c ci genunchii lui se resim eau dup atâta
vreme de stat în aceea i pozi ie. Î i puse pe
um r haina c ptu it cu blan pentru a se feri
de curen ii de aer din casa neterminat .
Scara — zise el — e frumoas ! Stil boieresc!
Aici vor trebui câteva statui! Se opri în loc, între
coloanele intr rii spre curtea interioar , i
întinse bastonul în semn de întrebare.
Ce-o fi însemnând asta — vestibul sau cum
i-or fi zicând ei? Dar când v zu luminatorul
deasupra capului s u, îi veni o inspira ie:
— Ah, sala de biliard!
Când i se spuse c era o curte pardosit cu
mid i cu plante la mijloc, se întoarse spre
Irene:
— S pierzi locul acesta pentru plante?
Ascult sfatul meu i pune aici o mas de
biliard!
Irene zâmbi. Î i ridicase voalul, legându-l
peste frunte ca o bonet de c lug ri , iar
zâmbetul ochilor ei întuneca i, sub voalul
strâns, i se p ru lui Swithin mai fermec tor
decât fusese vreodat .. D du din cap. Vedea el
bine c îi va urma sfatul.
 Avu pu ine de spus despre sufragerie i
salon, pe care le descria drept "spa ioase": dar
zu în extaz, în m sura în care îi era îng duit
unui b rbat de demnitatea lui, când intr în
pivni a de vinuri, coborând pe sc rile de piatr
în urma lui Bosinney, care mergea înainte cu o
lumânare.
— Aici ve i avea spa iu, spuse, pentru ase
sau apte sute de duzini — dr gu pivnicioar !
Bosinney î i exprim dorin a s le arate casa
în perspectiv , din p duricea din vale; Swithin
se opri.
— E frumoas priveli tea i de aici, remarc
ei; n-ave i pe-aici ceva pe care s se poat sta?
I se aduse un scaun din cortul lui Bosinney.
— Voi duce i-v jos, spuse el înceti or: voi
doi! Eu am stau aici s privesc peisajul!
Se a ez lâng stejar, în soare: p trat i
drept, cu o mân întins , sprijinit pe mânerul
bastonului s u, iar cealalt genunchi, cu haina
de blan desf cut i p ria cu calot joas
ad postindu-i fa a p trat i palid ; cu privirea
fix , foarte goal , îndreptat spre priveli te.
Binevoitor, le f cu semne din cap când îi
zu plecând peste câmp. Într-adev r, nu era
sup rat c l-au l sat singur; avea un moment de
lini te s se gândeasc . Aerul era dulce, soarele
nu prea fierbinte, priveli tea splendid , splen...
Capul îi c zu pu in într-o parte; îl ridic brusc i
gândi: "Ciudat! Ah, da!" Ei îi f ceau semne de
jos, din vale! Ridic i el mâna i o mi de mai
multe ori. Ei erau vioi... priveli tea era splen...
Capul îi c zu spre stânga, dar îl smuci din nou;
apoi c zu spre dreapta. R mase locului;
adormise.
i dormind a a, santinel pe vârful dealului,
rea c domin toat priveli tea — splendid —
ca un chip cioplit în piatr , de un artist anume,
al primilor Forsyte din vremuri p gâne, pentru a
ar ta st pânirea min ii asupra materiei.
i toate nenum ratele genera ii de rani,
str mo ii s i, obi nui i s stea duminicile cu
bra ele încruci ate supraveghindu- i micile
petice de p mânt cu ochii lor cenu ii, nemi ca i,
ce ascundeau instinctul lor cu tainice r cini
de violen , instinctul de proprietate care
excludea tot restul lumii — nenum rate
genera ii p reau a edea acum acolo, în vârful
dealului, întruchipate în el.
Dar din el, dormitând a a, spiritul s u gelos
de Forsyte c torea departe, în Dumnezeu tie
ce jungl a închipuirii, cu acei doi tineri, pentru
a vedea ce fac acolo, jos în crâng — în crângul în
care zburda Prim vara cu miros de sev i
muguri ce se deschideau, în cântecul p rilor
num r, pe un covor de zambile i tinere
ierburi pl pânde, unde soarele se prindea ca
aurul de cre tetul copacilor. Îi urm rea pentru a
vedea ce fac umblând atât de aproape unul de
altul pe poteca prea îngust ; umblând acolo atât
de apropia i, încât p reau c se ating; pentru a
veghea asupra ochilor lui Irene, ho i negri care
furau inima Prim verii. Mare paznic nev zut,
spiritul s u era acolo, oprindu-se cu ei pentru a
privi cadavrul catifelat al unei cârti e, moart
nici de-un ceas, în haina-i cafenie stropit cu
argint, neatins de ploaie sau rou . Veghea la
capul plecat al lui Irene i la privirea suav a
ochilor ei plini de mil ; i la capul tân rului care
o privea atât de intens, atât de ciudat. Mergând
mai departe cu ei, trecu prin lumini ul unde
muncise un t ietor de lemne, unde zambilele
fuseser c lcate în picioare i unde un trunchi
de copac se plecase i c zuse jos de pe
cina-i crestat . Se ca pe el împreun cu
ei i merse înainte pân la marginea crângului
unde se întindea un inut ce nu fusese înc
descoperit i unde de departe se auzea cântec:
"Cucu... cucu!"
cut, st tu cu ei acolo, i t cerea lor îl
tulbur ! Foarte ciudat, foarte straniu!
Apoi porni cu ei înapoi, parc s-ar fi sim it
vinovat de ceva; trecur prin p dure — ajunser
la lumini tot t când, în mijlocul cântecului
rilor care nu mai contenea i în mireasma
aceea s lbatic — hmmm, cu ce sem na oare?
— cu iarba care se pune în... — i se întoarser
la triunchiul culcat de-a curmezi ul potecii.
Apoi nev zut, nelini tit, plutind deasupra lor,
încercând s fac zgomot, spiritul lui de Forsyte
o urm ri pe Irene care se urc pe buturug ,
ml diindu- i frumosul trup în timp ce privea
zâmbind în jos, la tân rul care se uita la ea, în
sus, cu ochi atât de stranii, atât de str lucitori,
apoi, o v zu alunecând — a-ah! a c zut, o-oh! se
lipe te de pieptul lui; trupul ei ginga , cald e
strâns în bra e, capul ei se pleac pe spate,
ferindu-se de buzele lui; o s rut ; ea se retrage;
el strig : "Trebuie s tii — te iubesc!" Trebuie s
tie — într-adev r, o frumoas iubire! Ha-a!
Swithin se de tept ; î i pierduse din vlag .
Avea un gust r u în gur . Unde se afla? A
dracului treab ! Adormise! Visase ceva despre o
nou sup , cu gust de ment . Tinerii aceia — pe
unde-or fi? Piciorul stâng îl furnica, sim ea ni te
în ep turi ca de ac.
— Adolf! Pu lamaua nu era acolo; sec tura o
fi adormit pe undeva.
Se ridic , înalt, p trat, masiv, cu blana pe
umeri; privi îngrijorat în vale peste câmpuri, i
iat c -i v zu venind.
Irene venea înainte, tân rul acela — cum îl
porecliser oare — "Piratul"? — venea în urma ei
ca un câine b tut; n-ar fi de mirare s fi primit o
"lec ie"! A a-i trebuie, cine l-a pus s-o duc atâta
drum pân în vale, pentru a privi casa! Locul
potrivit pentru a privi casa era paji tea aceasta.
Îl z rir i ei. Întinse bra ul i f cu semne
agitate pentru a-i zori. Dar ei se oprir . De ce-or
fi stând oare acolo, vorbind — vorbind? Pornir
iar i. I-a dat o lec ie, nu avea nici cea mai mic
îndoial , a a i se i cuvenea. Ce cas anapoda!,-
oh baie pocit , un gen de cas cu care el,
Swithin, nu era obi nuit.
Cu privirea lui tears , nemi cat , se uit cu
gare de seam la fe ele lor. Tân rul acesta
avea o expresie foarte ciudat !
— N-o s ias niciodat nimic din ea! îi spuse
acru, ar tând spre cas ; e prea modern !
Bosinney c sc ochii mari, ca i cum n-ar fi
auzit nimic; mai târziu Swithin i-l descrise
tu ii Hester în felul urm tor:
"Un tip extravagant — cu un fel foarte curios
de-a se uita la om — un golan necioplit!"
N-ar fi tiut m rturisi ce îi provocase aceste
nea teptate considera ii psihologice. Poate
fruntea, umerii obrajilor ori b rbia lui Bosinney,
toate proeminente, sau expresia aceea de om
însetat de pe fa a lui, care se ciocnea cu
concep ia lui Swithin, c o îndestulare calm
trebuie s caracterizeze pe un gentleman
des vâr it.
Când i se oferi un ceai, fa a lui Swithin se
lumin . El dispre uia ceaiul — fratele s u
Jolyon, care se ocupase cu nego ul de ceai,
câ tigase o mul ime de bani — dar acum îi era
atât de sete i avea un gust atât de r u în gur ,
încât era gata s bea ori ice. Ar fi vrut s -i
vorbeasc lui Irene despre gustul r u ce-l avea
în gur — ea era atât de plin de în elegere! —
dar a a ceva nu era distins; î i învârti limba,
plesnind-o u or de cerul gurii.
Într-un col îndep rtat al cortului, Adolf î i
aplecase must ile de pisic asupra unui
ceainic. Îl p si apoi pentru a scoate dopul unei
sticle mici de ampanie. Swithin zâmbi i, dând
din cap, îi spuse lui Bosinney:
— Ia te uit ! Dumneata e ti un adev rat
Monte Cristo! Acest roman celebru — unul din
jum tatea de duzin pe care o citise el —
produsese o extraordinar impresie asupra lui.
Luându- i paharul de pe mas , îl ridic spre
a-i privi culoarea; însetat cum era, n-avea poft
bea po irc ! Apoi îl duse la buze i gust .
— Foarte bun, spuse în cele din urm ,
trecându-l prin fa a nasului; dar nu e ca
Heidsieck-ul meu!
Acesta fu momentul când îi veni ideea pe
care, mai târziu, o împ rt i i lui Timothy,
deghizat în felul urm tor: "Nu m-a mira deloc
dac acest tân r arhitect ar fi îndr gostit de
doamna Soames!"
i din acest moment, ochii s i decolora i,
rotunzi, n-au încetat nici o clip de-a studia, cu
interes, aceast descoperire.
"Individul", îi spuse el doamnei Septimus, "o
urm rea din ochi ca un câine — un golan
necioplit! Nu m mir deloc... e o femeie
fermec toare i, a spune, culmea discre iei!"
Senza ia aceea vag de parfum ce plutea în jurul
lui Irene, ca mireasma unei flori cu petalele pe
jum tate închise i cu inima p tima , îl inspir
la crearea acestei imagini. "Dar n-am fost sigur
de asta", spuse, "decât în clipa când l-am v zut
ridicându-i batista."
Ochii doamnei Small fierbeau de agita ie.
i i-a dat-o înapoi?!" întreb .
"S i-o dea înapoi?" spuse Swithin; "l-am
zut tergându- i cu ea balele când credea c
eu nu m uit într-acolo!"
Doamna Small se sufoca — era prea iritat
pentru a putea vorbi.
"Dar ea nu l-a încurajat", continu Swithin;
se opri i timp de un minut sau dou se uit în
gol, fix, cu acea privire care o speria atât pe
tu a Hester. Apoi brusc, î i reaminti c ,
urcându-se în tr sur , Irene i-a întins a doua
oar mâna lui Bosinney i i-a l sat-o s întârzie
într-a lui.
Tr sese un bici zdrav n în cai, sperând ca
astfel s -i atrag aten ia numai spre el, dar ea se
uit înapoi i nici nu-i r spunse la prima
întrebare; fa a nu i-o putea vedea — c ci era cu
capul plecat în jos.
Exist undeva o pictur , pe care Swithin n-a
zut-o, i care reprezint un b rbat ezând pe o
stânc i lâng el, cufundat într-o ap lini tit ,
o nimf a m rii culcat pe spate, cu mâna pe
sânu-i gol. Pe fa a ei un zâmbet u or — zâmbet
de total d ruire i de tainic bucurie. ezând
lâng Swithin, Irene zâmbea cam tot a a.
Apoi, înc lzit de ampanie, având-o pe Irene
numai pentru el, începu s i verse necazurile;
du nia lui ascuns fa de noul buc tar- ef
de la club; grijile în leg tur cu casa din
Wigmore Street, unde pu lamaua aceea de
chiria a dat faliment pentru c i-a ajutat
cumnatul — ca i cum "caritatea n-ar trebui s
înceap de acas "; apoi despre surzenia lui i
despre durerea pe care o are câteodat în partea
dreapt . Ea asculta, ochii îi erau umezi sub
pleoape. Swithin credea c particip din tot
sufletul la necazurile lui, i îi fu o nespus mil
fa de el însu i. Totu i, cu haina lui de blan
cu brandenburguri pe piept, cu p ria într-o
parte, plimbând aceast splendid femeie, se
sim ea mai distins ca oricând.
Dar un zarzavagiu, care ie ise i el la
plimbarea de duminic împreun cu iubita lui,
rea a avea aceea i bun impresie despre sine
însu i. Acest individ d du bici mâr oagei sale i
galop al turi de Swithin, ezând an , ca o
pu de cear , în tr surica lui de forma unei
alupe, cu b rbia pompos a ezat deasupra
unui batic ro u, ca i cea a lui Swithin pe
cravata lui bogat ; în timp ce iubita
zarzavagiului, cu capetele unei bl ni jerpelite
fluturând în urma ei, maimu rea elegan a unei
femei de lume. Amorezul ei vântura în mân un
la cap tul c ruia atârna o sfoar zdren uit ,
imitând întocmai mi rile circulare ale biciului
lui Swithin, întorcându- i capul spre doamna lui
cu o uit tur ce sem na grozav de bine cu
privirea primitiv a lui Swithin.
De i la început nu luase în seam prezen a
acestui mitocan, la un moment dat îi trecu prin
minte c î i bate joc de el. i Swithin trase un
bici peste pulpa iepei. Cele dou vehicule îns ,
printr-o nenorocit fatalitate, r maser tot
al turi. Fa a galben i buh it a lui Swithin
ro i; ridic biciul pentru a trage în zarzavagiu,
dar o interven ie special a providen ei îl p zi
i uite pân într-atâta demnitatea. O alt
ru , ie ind dintr-o curte, sili atât echipajul
cât i tr surica s se apropie una de alta i s se
ciocneasc ; ro ile scâr âir . Tr surica, fiind mai
oar , se împiedic i se r sturn .
Swithin întoarse capul. Pentru nimic în lume
nu s-ar fi oprit pentru a-l ajuta pe mitocan.
a-i trebuie, dac i frânsese gâtul!
Dar chiar dac ar fi vrut, tot nu s-ar fi putut
opri. Surii lui intraser în panic . Tr sura zbura
dintr-o parte într-alta i oamenii î i ridicau fe ele
însp imântate când îl vedeau trecând ca vântul
pe lâng ei. Bra ele puternice ale lui Swithin,
întinse cât erau de lungi, ineau h urile. Obrajii
îi erau buh i, buzele strânse, iar fa a, umflat
de furie, avea o culoare de un ro u-închis.
Irene inea mâna pe marginea tr surii, i la
fiecare zdruncin tur o strângea i mai tare.
Swithin auzi întrebarea ei:
— O s avem un accident, Unchiule Swithin?
Acesta îi r spunse gâfâind:
— Nu-i nimic; mergem pu in... mai repede!
— Eu n-am avut niciodat un accident.
— Nu te mi ca! îi arunc o privire. Ea
zâmbea, cu o des vâr it lini te. Stai lini tit ,
repet el. Nu- i fie team , am s te duc acas .
i în mijlocul acestor teribile eforturi îl mir
spunsul ei, optit cu o voce care nu sem na
cu vocea ei:
— Nu-mi pas dac nu ajung niciodat
acas !
Tr sura f cu o teribil s ritur i exclama ia
lui Swithin i se înnod în gât. Caii, osteni i de
urcu , î i încetinir pasul i, în cele din urm ,
se oprir de bun voie.
"Când" — povesti mai târziu Swithin la
Timothy — "i-am oprit, era calm ca i mine.
Doamne, Dumnezeule! S-a purtat ca i cum
pu in îi p sa dac i va frânge gâtul ori ba!
Ce-au fost vorbele acelea: «Nu-mi pas dac nu
ajung niciodat acas !»"
Sprijinit în mânerul bastonului s u spuse,
gâfâind din greu, spre marea indignare a
doamnei Small: " i nici nu m mir, când are un
rbat atât de sclifosit ca tân rul Soames!"
Nici nu-i trecu prin gând s se întrebe ce-o fi
cut Bosinney dup ce l-au l sat singur; s fi
hoin rit peste câmp ca un câine, a a cum îl
sf tuise Swithin; s fi alergat la vale, în crângul
acela în care prim vara înc zburda i cucul
cânta în dep rtare? Poate c a coborât în vale cu
buzele lipite de batista ei, al c rei parfum se
îmbina cu mirosul de ment i de cimbri or! A
coborât acolo cu o durere atât de s lbatic , dar
atât de plin de desf tare, încât ar fi putut-o
striga în mijlocul copacilor. Sau, într-adev r,
ce-o fi f cut b iatul acela? Dar de fapt, pân
când a ajuns la Timothy, Swithin uitase complet
de existen a lui.

Capitolul IV
JAMES VREA S SE CONVING CU
PROPRIII S I OCHI

Cine nu cunoa te "Bursa Forsyte" nu poate

prevedea, fire te, toat furtuna pe care a
dezl uit-o vizita lui Irene la cas .
Dup ce Swithin istorisise la Timothy
întreaga poveste a memorabilei lui plimb ri,
totul i-a fost comunicat întocmai i lui June; cu
o mic urm de curiozitate, cu o infim nuan
de r utate i cu o adev rat dorin de a face
bine.
— i ce lucru îngrozitor a spus, draga mea!
încheie M tu a Juley. S nu se mai întoarc
acas ! Ce-o fi vrut s zic ?
 A fost o poveste stranie pentru June. O
ascult ro ind de durere i, deodat , îi strânse
mâna scurt i plec .
— Aproape nepoliticoas , îi spuse doamna
Small M tu ii Hester, dup plecarea lui June.
Adev rata gravitate a situa iei s-a v zut din
modul în care a primit June ve tile. Era
tulburat . Aici se petrecea ceva foarte grav.
Curios! Ea i Irene erau doar atât de prietene!
Totul se potrivea de minune cu zvonurile i
aluziile care circulaser de la o vreme încoace.
i-au reamintit ceea ce povestise Euphemia
despre scena petrecut la teatru — iar domnul
Bosinney era mereu pe la Soames. Oh, fire te!
Da, desigur, era — pentru cl direa casei. Nimic
. "Bursa Forsyte", acest motor, era prea bine
pus la punct; o aluzie, cea mai mic vorb de
regret sau îndoial , aruncat la întâmplare, era
suficient pentru a pune în mi care sufletul
familiei, atât de sensibil la durerile celorlal i
membri ai s i.
Nici unul nu dorea ca aceste zvonuri s
produc vreun r u — nici vorb de a a ceva. Ei
se puneau în mi care cu cele mai bune inten ii,
cu sentimentul c fiecare din ei ocup un loc
bine definit în sufletul familiei.
La temeiul clevetirilor z cea mult
bun voin , care se manifesta deseori prin vizite
de condolean e, conform bunelor maniere din
"Societate", vizite de real folos celor ce sufer i
care aduc mângâiere celor ce sunt îndurera i. Le
dea bine ori de câte ori suferea altul i nu ei.
De fapt, nimic altceva în afar de dorin a de-a
vântura bine întâmpl rile, dorin care
însufle te i rubrica faptelor diverse din presa
public , era aceea care îl pusese acum pe James
în leg tur cu doamna Septimus, pe doamna
Septimus cu copiii lui Nicholas, pe copiii lui
Nicholas cu cine tie cine, i a a mai departe.
Acea înalt clas social la care se ridicaser i
din care f ceau acum parte le cerea o anumit
candoare i, mai mult decât atâta, un anumit fel
de discre ie. Îmbinarea acestor dou însu iri era
chez ia c fac parte din ea.
Mul i dintre membrii mai tineri ai familiei
Forsyte î i d deau seama de asta i, negre it, ar
fi fost gata s spun f c doresc ca nimeni s
nu se amestece în treburile lor; dar curentul
acela invizibil, magnetic, al clevetirilor familiale,
era atât de puternic, încât pentru nimic în lume
nu puteau sc pa de el. Se tia totul despre
fiecare. Sim eau c orice împotrivire e zadarnic .
Unul dintre ei (tân rul Roger) f cu o
încercare eroic pentru eliberarea tinerei
genera ii, spunând despre Timothy c e un
"cotoi b trân". Dar str dania se întoarse
împotriva lui; vorbele lui f cur "turul" i, în cel
mai delicat mod, ajunser la urechile M tu ii
Ann care le repet , cu vocea plin de indignare,
doamnei Roger, de unde ele se întoarser înapoi
la tân rul Roger.
Dar, la urma urmei, din pricina asta nu
sufereau decât r uf torii; ca de pild George,
când i-a pierdut to i banii jucând biliard; sau
chiar tân rul Roger, când fusese cât pe-aci s se
însoare cu fata aceea cu care — se spune în
oapt — se i c torise dup legile firii; sau
chiar Irene, despre care se credea, mai mult
decât se spunea, c e în pragul primejdiei. Toate
aceste clevetiri erau nu numai pl cute, ci i
binef toare. Datorit lor se petreceau atâtea
ceasuri agreabile la Timothy, în Bayswater Road;
atâtea ceasuri care, altfel, ar fi fost pustii i
ap toare pentru cei trei de acolo. Dar casa lui
Timothy era doar una din sutele de asemenea
case din acest ora al Londrei — c minele unor
oameni neutri care se g seau în afara luptei i
care trebuie sa- i g seasc în luptele altora
ra iunea propriei lor existen e.
dulcea a clevetirilor familiale, via a din
casa Timothy ar fi fost pustie. Zvonuri i pove ti,
ri de seam i presupuneri... nu erau ace tia
copiii casei, tot atât de dragi i de pre io i ca i
copila ii gânguritori pe care acest frate i
surorile lui nu i-au avut în c toria lor prin
via ? A vorbi despre ceilal i membri ai familiei
era ca i cum to i ace ti copii i nepo i, dup
care inimile lor blânde jinduiau, ar fi fost ai lor.
ci, cu toate c e îndoielnic dac inima lui
Timothy îi dorea cu adev rat, e de net duit c ,
ori de câte ori se n tea un nou copil Forsyte, el
era foarte tulburat
Degeaba îi spunea tân rul Robert "cotoi
trân" — degeaba ridica Euphemia mâinile
strigând: "Oh! ia trei!", pentru a da drumul
râsului ei molcom, cu chiot ascu it la urm .
Degeaba i lipsit de polite e.
Situa ia, care în stadiul acela p rea, mai ales
în ochii neamului Forsyte, stranie — ca s nu
zicem "imposibil " — nu era, de fapt, atât de
stranie, inând seama de anumite fapte.
Câteva lucruri fuseser pierdute din vedere.
În primul rând, sentimentul de certitudine al
atâtor c snicii lini tite. Oamenii au uitat c
Iubirea nu e floare de ser , ci o plant s lbatic ,
scut dintr-o noapte umed , n scut dintr-un
ceas de soare; r rit din s mân s lbatic ,
aruncat pe drum de un vânt s lbatic. O
lb ticiune care, dac înflore te din întâmplare
în interiorul gr dinilor noastre, o numim floare;
iar dac înflore te afar , o numim buruian ,
dar, floare sau buruian , mireasma i culoarea
ei sunt totdeauna s lbatice!
Apoi — deoarece faptele i socotelile vie ii lor
se opuneau la recunoa terea acestui adev r —
neamul Forsyte nu admitea în unanimitate c
acolo unde încol te aceast plant s lbatic
rba ii i femeile nu sunt decât fluturi în jurul
bobocului palid ce seam cu o flac .
Trecuse mult vreme de la aventura
tân rului Jolyon — i era cât pe-aci s renasc
tradi ia c oamenii ajun i la situa ia lor social
nu sar niciodat gardul pentru a culege aceast
floare; c se prea poate ca unul din ei s sufere
de iubire, ca de pojar, o dat , la timpul cuvenit,
dar c se vindec pentru totdeauna — ca de
pojarul îngrijit cu o mixtur de unt i miere — i
intr lini tit în bra ele c sniciei.
Dintre to i cei la care ajunsese zvonul acesta
cu privire la Bosinney i doamna Soames, James
fu cel mai impresionat. Uitase de mult cum se
inea dup Emily, tânjitor i palid, cu favori ii
castanii, în zilele când îi f cea curte. Uitase de
mult c su a de pe lâng Mayfair, unde i-a
petrecut zilele de la începutul c toriei sau,
mai bine zis, uitase de mult acele zile, dar nu i
su a — un Forsyte nu uit niciodat o cas —
pe care a vândut-o dup aceea cu un beneficiu
net de patru sute de lire.
Uitase de mult zilele de n dejdi i temeri,
uitase de îndoielile lui, c ci nu tia dac e
cuminte s se însoare cu Emily (care, de i
frumu ic , nu avea nimic; iar el, în vremea
aceea, abia câ tiga o mie de lire pe an); dar acea
atrac ie c reia nu i se putuse împotrivi îl dusese
atât de departe, încât sim ea c moare dac n-o
ia de nevast pe fata cu p rul b lai, bine strâns
pe ceaf , cu bra e frumoase ce-i ie eau din
rochia strâns pe corp, cu trup fermec tor, bine
ad postit de malacov, o colivie cu circumferin
uimitor de mare.
James trecuse prin foc, dar trecuse i prin
fluviul anilor ce stinge focul; el tr ise cea mai
trist dintre toate experien ele — uitase ce
înseamn s iube ti! Uitase! Uitase de atâta
vreme, încât uitase chiar i c a uitat.
i acum acest zvon ajunsese i la el; acest
zvon despre so ia fiului s u; foarte vag, o umbr
furi at între aparen ele abia palpabile, abia
deslu ite ale situa iei; era nereal i de
neîn eles, ca o n luc , dar purtând cu ea, i tot
ca o n luc , o groaz ce nu se poate t lm ci.
Încercase s l mureasc totul, dar nu
reu ise, întocmai cum îi era cu neputin de-a
raporta la persoana lui vreuna din tragediile
acelea pe care le citea în jurnalul de sear . Nu
putea i pace! Nu putea fi adev rat! Nu era decât
o nebunie de-a lor. E drept c Irene nu se
împ ca prea bine cu Soames, dar era fat bun
— o fat bun !
Ca marea majoritate a b rba ilor, James se
desf ta când auzea de câte o mic bârf , i ai fi
spus i acum, pe un ton foarte natural,
lingându- i buzele; "Da, da — ea i tân rul
Dyson; se zice c tr iesc împreun la Monte
Carlo!"
Dar semnifica ia unei întâmpl ri de soiul
acesta — trecutul, prezentul sau viitorul ei — nu
l-a izbit niciodat . El nu s-a gândit la durerea i
fericirea din care era împletit , nici la destinul
 cut i atotputernic, ce se ascundea în dosul
faptelor foarte goale, câteodat sordide, dar în
general picante, ce i se relatau. El nu avea
obiceiul s condamne, s laude, s trag
concluzii sau s fac considera ii de ordin
general în asemenea chestiuni. Le asculta cu
oarecare l comie, apoi repeta cele auzite i
aceast îndeletnicire îi f cea tot atâta pl cere ca
i un pahar de sherry sau de bitter înainte de
mas .
Totu i acum, când o asemenea întâmplare —
sau mai bine zis zvon, o adiere de zvon — se
apropiase de persoana lui, se sim ea ca într-o
cea care îi umplea gura de am ciune i îi
îngreuia respira ia.
Un scandal! Posibilitatea unui scandal!
Repetarea acestui cuvânt în sinea lui era
singura cale de a deveni con tient sau de a
cugeta asupra acestui lucru. El uitase cum se
desf oar asemenea întâmplare, sensul ei îi
sc pa; c ci el, pur i simplu, nu mai în elegea c
oamenii pot risca totul de dragul unei pasiuni.
Între toate persoanele din rela iile sale, care
mergeau în City zi de zi i î i vedeau acolo de fel
de fel de treburi, iar în momentele lor de r gaz
cump rau ac iuni ori case, mergeau la dineuri i
jucau c i — dup cum tia el — i s-ar fi p rut
ridicol s presupun c vreunul ar risca ceva de
dragul unui lucru atât de absurd i de efemer ca
pasiunea.
 Pasiune! Da, parc , într-adev r, auzise
despre a a ceva; fraze ca: "Un b rbat tân r i o
femeie tân nu trebuie l sa i de capul lor",
fraze care erau întip rite în mintea lui dup cum
paralelele sunt tip rite pe o hart (c ci to i cei
din neamul Forsyte au un sim ascu it al
realit ii când este vorba de factorii de temei ai
vie ii); dar dincolo de acestea, el nu era în stare
conceap nimic în afar de însp imânt torul
termen "scandal".
Ah! dar nu era nimic adev rat în aceste
zvonuri, nu putea fi nimic adev rat. Nu era
speriat: Irene era cu adev rat o fat bun . Dar
a te tulburi când un gând ca acesta î i intr în
cap. Iar James era i nervos din fire — unul
dintre acei b rba i chinui i de obsesii, b nuial
i nehot râre. Se temea s nu scape vreun
câ tig, dar era, fizice te, incapabil s se
hot rasc pân în momentul în care era absolut
convins c , dac nu se decide, pierde.
Dar via a îl pusese de multe ori în fa a unor
împrejur ri în care sarcina de a decide nu-i
apar inea. Acum se afla într-una din acele
situa ii.
Ce putea face el? S -i vorbeasc lui Soames?
Aceasta n-ar face decât s înr ut easc
lucrurile. i, la urma urmei, nu era nimic
adev rat — era convins.
Totul se trage de la casa aceea. El n-a avut
nici o încredere în aceast idee de la bun
început. Pentru ce voia Soames s se mute la
ar ? i, dac cheltuie te atât amar de bani
pentru a- i face o cas , de ce n-a angajat un om
de prima mân , în locul acestui tân r Bosinney,
despre care nu tie nimeni nimic? El îi spusese
ce are s p easc . Apoi, mai auzise i c
aceast cas îl cost pe Soames mult mai mult
decât ceea ce fusese dispus s cheltuiasc .
Acest fapt, în special, de tept în James
sensul adev ratei primejdii. Întotdeauna dai de
nepl ceri când î i faci de lucru cu ace ti a a-zi i
"arti ti"; un om cu bun-sim n-are ce vorbi cu ei.
De altfel, el o prevenise i pe Irene. i iat ce-a
ie it! i, deodat , îi veni ideea c ar fi bine s se
duc acolo, sa vad cu ochii lui despre ce e
vorba. În mijlocul acestei neguri de nelini te ce-i
înv luise mintea, gândul de a merge i de a
vedea casa îi d du o satisfac ie inexplicabil .
Poate c simpla hot râre de a face ceva — dar,
mai probabil, faptul c se duce s vad o cas —
îl u ura.
Sim ea c dac se va uita cu b gare de
seam la edificiul din c mizi i mortar, din
lemn i piatr , construit de individul pe care-l
nuia, va p trunde chiar în miezul acestui zvon
în leg tur cu Irene.
Deci, f a-i spune cuiva o vorb , lu o birj
pân la gar i plec cu trenul la Robin Hill.
Ajuns acolo — conform obiceiului din partea
locului nu erau tr suri — se v zu silit s mearg
pe jos.
Porni încet s urce dealul cu ochii a inti i la
picioare, cu genunchii ascu i i umerii înal i
care se aplecau de greutate. Cu toate acestea
ar ta foarte bine cu ilindrul pe cap i redingota
lui, pe care o grij des vâr it le p strase noi i
nep tate. Emily se ocupa de îngrijirea lor; adic ,
fire te, nu ea vedea de ele — oamenii cu bun
stare material nu se ocup singuri de nasturi,
iar Emily era o femeie înst rit — ci avea doar
grij ca majordomul s i vad de treab .
De trei ori a fost necesar s i se arate
drumul; de fiecare dat repeta ce i se spusese,
cerea apoi iar omului s -l l mureasc i repeta
i el din nou, c ci era vorb re din fire, i apoi
nu po i fi niciodat destul de prev tor într-o
regiune necunoscut .
De i le spunea tuturor c e în c utarea unei
case noi, numai când i-au ar tat acoperi ul
printre copaci fu cu adev rat convins c nu-l
îndrumaser cu totul gre it.
Cerul era înnorat i parc acoperea lumea
întreag cu cea a-i alburie, ca un tavan spoit cu
alb. Nu era prospe ime i nici mireasm în aer.
Într-o zi ca aceea nici chiar muncitorii nu- i
deau osteneal ; f ceau numai strictul necesar
i î i vedeau de treab f a vorbi despre ale
lor, f flec reala ce le mai u ureaz chinurile
muncii.
Prin spa iile casei neterminate oamenii în
 ma , cu mânecile suflecate, munceau încet:
se auzeau zgomote — b i ritmice de ciocan,
scâr âit de metale, fer straie t ind lemne, i
huruitul roabelor pe scânduri; din când în când
câinele efului de antier, legat cu o sfoar de o
grind de stejar, gemea încet, cu un glas care
sem na cu uier tura unui ceainic.
Geamurile puse de curând, mâzg lite fiecare
cu câte o pat alb la mijloc, se uitau fix la
James, ca ochii unui câine orb.
i corul antierului cânta mai departe,
strident i f bucurie, sub cerul de cenu
alburie. Iar sturzii, pleca i la vân toare dup
viermii din p mântul proasp t s pat, amu iser
cu des vâr ire.
James î i c uta drum printre gr mezile de
pietri — se t ia tocmai drumul pentru tr suri
— pân ajunse în fa a intr rii. Aici se opri i- i
ridic ochii. Era pu in de v zut din acest punct,
dar pu inul acesta îl prinse dintr-o dat ; se opri,
nemi cat, câteva minute, i cine tie la ce se
gândi...
Ochii s i alba tri ca por elanul, sub
sprâncenele-i albe, proeminente, ca dou mici
coarne, nici nu clipeau. Buza de sus, lung ,
deasupra gurii mari, în mijlocul favori ilor albi,
frumo i, tres ri o dat sau de dou ori. Expresia
lui uluit explica de unde-i vine aerul de ap sare
pe care-l avea câteodat fa a lui Soames. Poate
James î i zicea acum " tiu i eu — via a nu-i
treab u oar !"
În aceast atitudine îl surprinse Bosinney.
James î i coborî ochii, de la cine tie ce cuib
de pas re pe care-l c uta în largul cerului, la
fa a lui Bosinney, plin de un dispre
batjocoritor.
— Ce mai face i, domnule Forsyte? A i venit
vede i cu ochii dumneavoastr ?
Dup cum tim, tocmai pentru aceasta
venise James i, surprins, se sim i foarte
stingherit. Întinse totu i mâna, zicând:
— Ce mai faci? f a se uita la Bosinney.
Acesta îl pofti s i continue drumul, cu un
zâmbet ironic. James sim ea ceva suspect în
aceast polite e.
— A vrea s înconjur mai întâi cl direa pe
dinafar , spuse el, ca s v d ce-ai f cut!
O teras pavat cu pietre rotunjite, înclinat
cu câ iva centimetri, împrejmuia casa spre
sud-est i sud-vest i se termina cu o margine
piezi în p mântul ce urma s fie acoperit cu
gazon; James înainta de-a lungul acestei terase.
— i cât a costat asta? întreb el, când v zu
terasa trece i dincolo de cote .
— Cât crede i dumneavoastr ? zise Bosinney.
— De unde vrei s tiu? r spunse James cam
scos din s rite; cred c vreo dou -trei sute!
— Exact atâta!
James îi arunc o privire aspr , dar
arhitectul p ru a nu b ga de seam , de aceea
James crezu c n-a fost auzit.
Ajuns la intrarea gr dinii, se opri pentru a se
uita la priveli te.
— Acela va fi doborât, nu-i a a? spuse el,
ar tând spre stejar.
— Crede i? Socoti i c dac copacul st
acolo, nu ve i avea destul vedere pentru banii
dumneavoastr ?
Din nou îl privi James b nuitor — tân rul
acesta punea în mod ciudat problemele.
— Da, zise el încurcat, cu un accent plin de
nervozitate; nu v d la ce-i bun aici un copac.
— Mâine va fi t iat, zise Bosinney.
James se sperie.
— Oh! Nu te apuca s spui c-am zis eu s -l
dobori. Pe mine nu m prive te nicidecum.
— Nu?
James continu n ucit:
— Cum adic ? De ce s m amestec? Nu m
prive te deloc! O faci pe r spunderea dumitale.
— Îmi îng dui i s men ionez numele
dumneavoastr ?
James era din ce în ce mai speriat.
— Nu pricep pentru ce vrei s amesteci
numele meu, mârâi el; ai face mai bine s la i
copacul în pace. Nu e copacul dumitale.
Scoase din buzunar o batist de m tase i- i
terse fruntea. Intrar în cas . Ca i Swithin,
James fu impresionat de curtea interioar .
— Trebuie s fi cheltuit o groaz de bani aici,
zise, dup ce se uit o vreme la coloane i la
galerie. Ia spune, cât a costat s ridici aceste
coloane?
— Nu pot spune a a, pe dinafar , dar tiu c
s-au dus o groaz de bani!
— Cred i eu, spuse James. Eu a fi... Întâlni
privirea arhitectului i se opri brusc. Iar dup
aceea, ori de câte ori ajungeau la ceva al c rui
pre ar fi dorit s -l afle, î i înfrâna curiozitatea.
Bosinney p rea hot rât s -i arate tot ceea ce
era de v zut, i dac James n-ar fi avut spiritul
de observa ie pe care-l avea, s-ar fi trezit ocolind
pentru a doua oar casa. Arhitectul p rea atât
de dornic s i se pun întreb ri încât James
sim ea c trebuie s bage de seam . Începu s
se resimt din pricina eforturilor pe care le
cuse c ci, cu toate c era destul de solid, avea
aptezeci i cinci de ani.
Era dezam git; nu deslu ise nimic, inspec ia
nu-i d duse nici o l murire din cele a teptate.
Nu reu ise decât s i m reasc antipatia i
neîncrederea fa de acest tân r, care l-a
cople it cu o fals polite e i a c rui purtare, î i
du el seama, nu fusese decât b taie de joc.
Individul era mai afurisit decât crezuse el i
mai chipe decât sperase. Avea aerul unui om
ruia îi place riscul, aer pe care James nu-l
admira deoarece, dup p rerea lui, lucrul cel
mai de neîng duit în via era riscul. Avea i un
zâmbet neobi nuit, care ap rea când te a teptai
mai pu in, i ni te ochi foarte ciuda i. Arhitectul
sem na — dup cum povesti mai târziu James
— cu un pisoi fl mând. Aceasta a fost cea mai
potrivit compara ie g sit în timpul
conserva iei lui cu Emily, pentru a-i descrie acea
stranie îmbinare de exasperare, polite e
catifelat i b taie de joc, pe care o sim ise în
purtarea lui Bosinney.
În sfâr it, dup ce v zuse tot ceea ce era de
zut, ie i pe u a pe care intrase i, sim ind c
i-a irosit degeaba timpul, energia i banii, î i
lu curajul s u de Forsyte în mâini, i privind
aspru la Bosinney, spuse:
— Pare-mi-se c-o vezi destul de des pe nora
mea; ei, ea ce crede despre cas ? Dar te
pomene ti c nici n-a v zut-o?
Vorbi astfel, de i tia totul despre vizita lui
Irene — vizita n-avea însemn tate, important
era doar declara ia aceea extraordinar : "Nu-mi
pas dac nu ajung acas !" — i despre felul în
care primise June aceste ve ti.
Dup ce se sf tui cu el însu i, hot râse s
pun întrebarea în acest fel, sperând c -i d lui
Bosinney prilejul s vorbeasc .
Trecu mult vreme pân când Bosinney
spunse, cu ochii a inti i asupra lui James care
se sim ea stingherit.
— A v zut casa, dar nu v pot spune ce crede
despre ea.
De i nervos i uluit, firea lui James nu-i
îng duia s abandoneze taton rile.
— Oh! spuse, a v zut-o! Probabil c Soames
a adus-o aici!
Bosinney r spunse zâmbind:
— Oh, nu!
— Cum? A venit singur ?
— Oh, nu!
— Atunci cine a adus-o?
— Eu, z u, nu tiu dac se cuvine s v spun
cine a adus-o aici!
Lui James, care tia c venise cu Swithin,
spunsul acesta i se p ru de neîn eles.
— Adic , cum? se bâlbâi el, dumneata tii
... dar se opri, dându- i deodat seama c e în
primejdie.
— Bine, dac nu vrei s -mi spui, nu vrei i
pace! Mie nu-mi spune nimeni nimic!
Spre uimirea lui, Bosinney îi puse o
întrebare!
— Apropo! Pute i s -mi spune i dac mai
sunt i al ii dintre dumneavoastr care vor s
vin aici? Mi-ar pl cea s fiu la post.
— i al ii? spuse James uluit. Cum s mai
fie? Eu nu tiu pe nimeni. La revedere!
Privind în p mânt, întinse o mân a c rei
palm abia o atinse pe aceea a lui Bosinney, i
apucându- i umbrela exact pe deasupra
sii, plec de-a lungul terasei.
Înainte de a trece col ul, se uit înapoi i îl
zu pe Bosinney venind încet în urma lui —
"alunecând de-a lungul peretelui", dup cum i se
ru lui James, "ca un pisoi uria ". Se f cu a nu
ga de seam când tân rul î i ridic p ria.
Dup ce ie i de pe drumul croit pentru
tr suri i se pierdu din vederea lui Bosinney, î i
încetini pasul i mai mult. Foarte încet, mult
mai încovoiat decât la venire, slab, d râmat i
dezam git, se întoarse la gar .
"Piratul" îl urm rea mergând atât de trist
spre cas , i poate c regreta modul cum se
purtase cu acest om b trân.

Capitolul V
SOAMES I BOSINNEY ÎN
CORESPONDEN

James nu spuse nimic fiului s u despre

vizita lui la cas ; dar, într-o diminea , avu
prilejul s mearg la Timothy, din pricina unui
proiect de canalizare pe care autorit ile sanitare
i-l impuseser fratelui s u, i acolo povesti totul.
Nu era — zise el — o cas rea. Î i d duse
seama c-o s ias ceva din ea. Individul acela e
priceput în meseria lui, dar câ i bani o s -l mai
coste pe Soames pân va fi gata, asta nu tia.
Euphemia Forsyte se afla în camer —
trecuse pe acolo pentru a împrumuta ultimul
roman al Reverendului Scoles, Pasiunea i
înfrângerea ei, care era la mod pe atunci — i
interveni:
— Am v zut-o ieri pe Irene la Magazinul
universal; ea i domnul Bosinney au avut o mic
convorbire în raionul de coloniale.
Astfel, în termeni simpli, povesti o scen care
a impresionat-o profund i i-a dat mult de
gândit. Se dusese în grab mare la raionul de
suri din Magazinul universal — institu ie
admirabil cu sistemul ei de-a nu servi decât
persoane de încredere, cerând plata înainte de
livrarea m rfii, a a c nu era în Londra magazin
mai potrivit pentru neamul Forsyte — s
cumpere o bucat de m tase vi inie pentru
mama ei, care a tepta afar în tr sur .
Trecând prin raionul de coloniale, ochiul ei a
fost în mod nepl cut atras de o siluet minunat
ce st tea cu spatele la ea. Era atât de
fermec toare, atât de bine propor ionat i de
supl , i cu atâta gust îmbr cat , încât sim ul ei
instinctiv de bun -cuviin fu de îndat
tulburat. tia, mai mult din intui ie decât din
experien , c asemenea siluete rareori sunt
legate cu virtutea. Nu era cazul ei, c ci trupul îi
era destul de greu de îmbr cat.
nuielile ei, din fericire, fur confirmate. Un
tân r domn venind dinspre raionul de drogherie
i smulse p ria din cap i acost pe doamna
necunoscut , care st tea cu spatele spre ea.
Atunci v zu Euphemia cu cine are de-a face;
doamna era, f îndoial , doamna Soames, iar
tân rul, domnul Bosinney. Se ascunse repede,
cump rând o cutie de curmale tunisiene, c ci
nu-i pl cea s întâlneasc lume cunoscut la
ora cump turilor de diminea , când avea
pachete în mân . Astfel c , f s vrea, a fost o
martor foarte atent a micii lor convorbiri.
Doamna Soames, de obicei cam palid , avea
obrajii îmbujora i; iar purtarea domnului
Bosinney era stranie, totu i atr toare
(Euphemia îl g sea chiar distins, iar porecla pe
care i-o d duse George, "Piratul", avea ceva
romantic, chiar fermec tor). El p rea s cear
ceva. Într-adev r, vorbeau atât de serios — sau,
mai bine zis, el vorbea atât de serios, c ci
doamna Soames nu spunea nimic — încât, f
i dea seama, împiedicau circula ia. Un
general b trân i simpatic, care se îndrepta spre
raionul de ig ri, fu silit s fac un adev rat ocol
din pricina lor i când, din întâmplare, v zu fa a
doamnei Soames, î i ridic p ria, prost nacul!
a sunt b rba ii!
Dar ceea ce-a tulburat-o pe Euphemia au
fost ochii doamnei Soames. Aceasta nu i-a
ridicat nici un moment privirile la domnul
Bosinney pân la plecare, dar când dânsul se
îndep rt se uit în urma lui. i, vai, cu ce
privire!
Asupra acestei priviri Euphemia gândi mult
i cu spaim . Nu e mult spus, dac ar pretinde
 a durut-o suavitatea aceea întunecat i
mistuitoare c ci, într-adev r, p rea c femeia ar
fi vrut s -l cheme înapoi i s dezmint ceea ce îi
spusese.
Dar, bineîn eles, nu avu vreme s p trund
problema în adâncime chiar atunci, cu bucata
de m tase vi inie în mâini: era îns foarte
intrigat — foarte. Salut pe doamna Soames
înclinând din cap, pentru a-i ar ta c o v zuse;
i, dup cum m rturisi ea, povestind mai târziu
prietenei sale Francie (fiica lui Roger): "Se vedea
bine pe fa a ei c fusese prins asupra
faptului....!"
James nu era deloc dispus s asculte vorbe
care s -i înt reasc b nuielile chinuitoare, a a
o întrerupse imediat:
— Oh, desigur, au fost s cumpere hârtiile
pentru tapetat pere ii!
Euphemia zâmbi.
— În b nie? spuse cu un aer inocent i,
luând de pe mas Pasiunea i înfrângerea ei,
ad ug : Nu-i a a c mi-o împrumu i, m tu ica
drag ? La revedere! Apoi ie i.
James plec imediat dup ea: era în
întârziere.
Când ajunse la biroul "Forsyte, Bustard and
Forsyte" îl g si pe Soames ezând pe scaunul
u rulant, preg tind o pledoarie. Acesta î i
salut tat l cu un scurt "Bun diminea a" i,
tr gând din buzunarul s u un plic, zise:
 — Poate te intereseaz s cite ti asta. James
citi cele ce urmeaz .

"309, Sloane Street, 15 mai

Drag Forsyte,
Construc ia casei dumitale fiind terminat ,
sarcinile mele în calitate de arhitect s-au sfâr it.
Dac urmeaz s duc mai departe munca de
decora ie interioar pe care, la cererea dumitale,
am i început-o, a dori s pricepi deslu it c
trebuie s am mân liber .
Dumneata nu vii niciodat la cas f a
propune ceva ce este împotriva planurilor mele.
Am aici trei scrisori de la dumneata, i în fiecare
îmi recomanzi un articol pe care nici nu visez
-l pun în cas . Ieri dup amiaz a venit i tat l
dumitale acolo, dându-mi câteva pre ioase
sfaturi.
Te rog, deci, s te hot ti: ori vrei s i fac
eu aceast decora ie, ori vrei s m retrag, lucru
pe care, de altfel, l-a prefera.
Dar trebuie s în elegi c dac fac eu
decora ia interioar , atunci o fac singur, f
nici un fel de amestec.
Dac fac aceast munc , vreau s-o fac
temeinic, dar pentru asta trebuie s am mân
liber .
Al dumitale, Philip Bosinney."
 Nu se poate spune, fire te, care a fost
mobilul exact i imediat al acestei scrisori; totu i
nu e pu in probabil ca Bosinney s fi fost împins
de o subit revolt împotriva pozi iei sale fa de
Soames — eterna pozi ie a Artei fa de Avere —
care este atât de bine reprezentat pe reversul
celor mai multe aranjamente ale vie ii moderne
în formula urm toare, care se poate compara cu
cele mai bune sentin e ale lui Tacit:

THOS. T. SORROW
61

Inventator
BERT. M. PADLAND7
Proprietar

— i ce ai de gând s -i spui? întreb James.

Soames nici nu întoarse capul.
— Înc nu m-am hot rât, îi r spunse i
continu s lucreze la pledoarie.
Un client al s u construise ni te cl diri pe un
teren care nu-i apar inea i, pe nea teptate i
într-un mod foarte grav, fu solicitat s le
râme. Totu i, dup o examinare atent a
faptelor, Soames g sise o modalitate pentru a
dovedi c de fapt clientul s u are ceea ce se
nume te dreptul de ocupa ie i c , de i terenul
nu-i apar ine, are dreptul s -l p streze i s i

6 Sorrow înseamn sup rare

7 Padland poate fi interpretat ca "îmbuibare".
afirme acest drept. Soames lucra acum la
întocmirea acestei pledoarii i la m surile ce
trebuiau luate pentru a valorifica dreptul
clientului s u.
Era renumit pentru justele sale consulta ii
juridice; se spunea: "Du-te la tân rul Forsyte —
e un om cu mintea ascu it !", iar Soames era
foarte mândru de aceast reputa ie.
Era t cut din fire i aceasta îi era de folos;
nimic nu era mai potrivit pentru a da oamenilor,
i în special oamenilor boga i (Soames nu avea
decât asemenea clien i), impresia c e ti un om
de n dejde. i el era om de n dejde. Tradi ie,
obiceiuri, educa ie, deprinderi mo tenite,
pruden înn scut , toate se adunau pentru a-l
învesti cu o cinste profesional des vâr it , care
rezista oric rei ispite, din pricin c era cl dit
pe o aversiune înn scut fa de orice risc. Cum
ar fi putut c dea el, când sufletul s u avea
oroare de împrejur rile care fac posibil c derea
— un om nu poate c dea când st cu picioarele
pe p mânt!
i acea mul ime de Forsyte care, de-a lungul
nenum ratelor lor tranzac ii privitoare la
proprietatea în toate formele ei (de la neveste
pân la dreptul riveran), aveau nevoie de
serviciile unui om de n dejde, socoteau c e bine
încredin eze lui Soames afacerile lor; a a erau
lini ti i i siguri. Atitudinea lui u or
dispre uitoare, combinat cu talentul de a folosi
precedentele, era de asemenea în favoarea lui —
un om nu devine dispre uitor decât dac tie
ceva!
De fapt el era eful biroului. Cu toate c
James venea înc aproape în fiecare zi pentru a
vedea ce este de f cut, acum nu mai f cea nimic.
Se a eza în fotoliul lui, picior peste picior,
încurca pu in unele chestiuni ce fuseser
murite, i apoi pleca; iar cel lalt asociat,
Bustard, era un biet om muncitor, dar a c rui
rere nu era cerut niciodat .
a c Soames î i vedea lini tit de treab .
Totu i, ar fi gre it s spunem c se sim ea în
largul lui. Suferea de o tulburare amenin toare,
care îl chinuia de mult vreme, încercase s-o
pun pe seama unor factori de ordin fizic —
starea ficatului s u — dar tia c pricina e alta.
Se uit la ceas. Peste un sfert de or trebuia
fie la Adunarea General a Societ ii "New
Colliery Company" — unul din concernele
unchiului Jolyon; acolo îl va întâlni pe unchiul
Jolyon i îi va vorbi despre Bosinney — nu
hot râse înc ce anume îi va spune, dar îi va
spune ceva — în orice caz nu va r spunde la
aceast scrisoare pân ce nu-l va vedea pe
unchiul Jolyon. Se ridic i î i a ez , ordonat,
foile pledoariei. Apoi intr într-un mic cabinet
întunecos, aprinse lumina, se sp pe mâini cu
o bucat de s pun cafeniu de Windsor i se
terse cu un prosop pus pe un rulou. Î i perie
 rul, f cându- i c rarea cu toat grija, stinse
lumina, î i lu p ria i, spunând c se va
întoarce la ora dou i jum tate, ie i.
Birourile Societ ii "New Colliery Company"
din Ironmonger Lane nu erau departe, i acolo
se inea întotdeauna adunarea general , spre
deosebire de societ ile mai ambi ioase, care- i
ineau adunarea general la Cannon Street
Hotel. B trânul Jolyon fusese, de la început,
împotriva presei. "Ce-l privesc pe Public afacerile
mele!", zicea el.
Soames sosi exact la timp i- i ocup locul la
masa consiliului unde erau în ira i, cu câte o
limar în fa i privind spre ac ionari, to i
directorii.
În mijlocul acestui ir de oameni edea
trânul Jolyon, remarcabil în redingota sa
neagr , încheiat strâns, cu must ile lui albe,
rezemat de speteaza scaunului; vârfurile
degetelor le inea încruci ate pe o copie din
"Darea de seam a conducerii i Bilan ul".
La dreapta lui, pu in mai gras decât era
normal, edea Hemmings, secretarul Societ ii,
cu o triste e prea vizibil lic rind în ochii s i
mici; barba lui cenu ie ca o elul p rea îndoliat ,
iar cravata de sub ea prea neagr .
Într-adev r, edin a era melancolic ,
deoarece abia trecuser ase s pt mâni de când
sosise acea telegram de la Scorrier, expert în
mine, trimis în misiune special la minele
Societ ii, prin care îi în tiin a c Pippin,
administratorul lor delegat — dup o t cere
extraordinar de doi ani — s-a sinucis, l sând o
scrisoare c tre Consiliul de Administra ie.
Aceast scrisoare se afla pe masa Consiliului
i urma s fie citit ac ionarilor care, fire te, vor
fi pu i la curent cu toate cele petrecute.
Hemmings spusese deseori lui Soames, stând
în fa a c minului, cu aripile redingotei
desf cute:
"Ceea ce ac ionarii no tri nu tiu despre
afacerile noastre, nici nu merit s fie cunoscut.
tii asta de la mine, domnule Soames!"
Soames î i amintea o mic întâmplare
nepl cut prin care trecuse o dat , când
trânul Jolyon fusese de fa la o asemenea
conversa ie. Unchiul s u ridicase o privire aspr
i spusese: "Nu vorbi prostii, Hemmings!
Pas mite, vrei s spui c ceea ce ei tiu nu
merit s fie cunoscut!" B trânul Jolyon detesta
vr geala.
Hemmings, cu ochi furio i, zâmbind ca un
câine dresat, r spunsese printr-o ditiramb de
fals aprobare: "Da, a a este, bine, domnule...
este foarte bine. Unchiul dumitale trebuie s
fac întotdeauna o glum !"
Data urm toare când îl v zu pe Soames,
prinse momentul s -i spun : "Pre edintele a
îmb trânit tare — nu-l mai pot face s priceap
anumite lucruri; e atât de voluntar — dar la ce
te po i a tepta cu o b rbie ca a lui?"
Soames d duse aprobativ din cap.
Toat lumea tia c b rbia b trânului Jolyon
era o garan ie. În ziua aceea p rea nec jit, cu
toate c î i luase un aer special în vederea
Adun rii Generale. Soames era decis s -i
vorbeasc despre Bosinney.
La stânga b trânului Jolyon edea micul
domn Booker care arborase, de asemenea, un
aer special în cinstea Adun rii Generale, i
rea a c uta în sal vreun ac ionar din
cale-afar de binevoitor. Lâng el era directorul
cel surd, cu fruntea încre it ; apoi, dup
directorul cel surd venea b trânul domn
Bleedham, foarte blând, cu un aer de virtute
con tient — de i el era purt torul pachetului
aceluia învelit în hârtie cafenie, pe care-l aducea
întotdeauna în sala de edin e, ascuns în dosul
riei sale (una din acele p rii- ilindru, cu
boruri plate, care se potrivesc atât de bine cu
cravatele foarte bogate, buze rase cu perdaf,
obraji proaspe i i favori i mici, frumo i i albi).
Soames era întotdeauna de fa la Adun rile
Generale Consiliul socotea c e mai bine a a,
pentru eventualitatea c s-ar ivi vreo "dificultate
neprev zut ". Cu aerul s u închis i îngâmfat,
se uita de jur-împrejur la pere ii s lii, unde erau
atârnate câteva planuri ale minei i portului,
împreun cu fotografia mare a unei galerii a
rei exploatare s-a dovedit a fi cu totul
nerentabil . Aceast fotografie — m rturie a
eternei ironii ce st la baza întreprinderilor
comerciale — î i men inea înc locul pe perete,
efigia copilului favorit, dar mort, al directorilor.
trânul Jolyon se ridic pentru a prezenta
"Darea de seam i Bilan ul".
Ascunzând sub senin tatea-i jovial
antagonismul profund înr cinat în sufletul
fiec rui director fa de ac ionarii s i, îi
întâmpin cu lini te. Tot a a îi privea i Soames.
Pe cei mai mul i îi cuno tea din vedere. Între
ace tia era i b trânul Scrubsole, marinarul,
care venea întotdeauna, dup cum spunea
Hemmings, "pentru a se face antipatic"; un tip
trân cu o expresie cert rea , cu obrazul ro u,
lcos, i cu o enorm p rie- ilindru, cu calota
joas , a ezat pe genunchi. Era i Reverendul
Boms, care propunea întotdeauna un vot de
mul umire pentru Pre edinte exprimându- i,
invariabil, n dejdea c Consiliul de
Administra ie nu va uita s se ocupe de
ridicarea nivelului moral al salaria ilor, punând
un deosebit accent pe cuvântul "moral". Mai
avea i bunul obicei de a opri dup edin pe
unul din directori i, inându-l de-o butonier ,
-l întrebe dac anul care vine va fi bun sau
u; i, dup cum era r spunsul, în urm toarele
dou s pt mâni cump ra sau vindea trei
ac iuni.
Mai era acolo i un militar, maiorul O'Bally,
care nu se putea ab ine de-a nu lua întotdeauna
cuvântul, dac nu pentru altceva, m car pentru
a sus ine realegerea cenzorului. Adeseori
producea o adev rat consternare prin
discursurile lui — propuneri mai degrab —
scrise pe buc ele mici de hârtie, propuneri ale
celorlal i ac ionari, care-l îns rcinau pe el s le
sus in .
Aceasta era cam toat adunarea. Împreun
cu patru sau cinci ac ionari serio i, t cu i, pe
care Soames îi simpatiza — oameni de afaceri
care- i vegheau personal i f vâlv treburile
— oameni serio i, cumsecade, care se duceau în
fiecare zi în City i se întorceau seara acas la
nevestele lor serioase, cumsecade.
Neveste serioase, cumsecade! Era în acest
gând ceva ce trezi din nou, în Soames, acea
nelini te f nume.
Ce s -i spun oare unchiului s u? Ce
spuns s dea la acea scrisoare?
— ...Dac vreunul dintre ac ionari are ceva
de întrebat, sunt gata s -i r spund.
Un zgomot surd. B trânul Jolyon l s
cad pe mas "Darea de seam i Bilan ul" i
mase în picioare, învârtindu- i ochelarii
înr ma i cu aur între degetul mare i cel
ar tor.
Pe fa a lui Soames ap ru umbra unui
zâmbet. Ar face mai bine s se gr beasc cu
întreb rile lor! Cuno tea bine metoda unchiului
 u (ideal de altfel), care spunea îndat :
"Propun deci ca «Darea de seam i Bilan ul» s
fie adoptate". Niciodat nu trebuie s -i la i s
prind glas — e bine cunoscut c ac ionarii te
fac s i irose ti vremea degeaba!
Un b rbat înalt, cu barba alb , cu fa a
jig rit i nemul umit , se ridic :
— Cred c am dreptul, domnule Pre edinte,
pun o întrebare cu privire la suma aceea de
cinci mii de lire, din bilan — "Pentru v duva i
familia" (se uit acru în jurul s u) "fostului
nostru administrator-delegat" care — care, atât
de pu in în elept (spun — pu in în elept) — s-a
sinucis într-un moment în care serviciile lui
erau extrem de pre ioase pentru Societatea
noastr . A i declarat c contractul pe care, în
mod atât de nenorocit, l-a desf cut cu propriile-i
mâini, fusese încheiat pentru o perioad de cinci
ani, din care n-a trecut decât unul — eu...
trânul Jolyon f cu un gest de ner bdare.
— Cred c am dreptul, domnule Pre edinte,
întreb dac aceast sum care i se pl te te
sau se propune s i se pl teasc ... de...
decedatului... este recompensa pentru serviciile
pe care i le-ar fi putut aduce Societ ii dac nu
s-ar fi sinucis?
— Este în semn de recuno tin pentru
serviciile aduse în trecut, despre care noi to i —
dumneavoastr ca i fiecare dintre noi — tim c
au fost de-o covâr itoare importan .
 — Atunci, domnule, tot ce am de spus este
, fiind vorba de serviciile aduse în trecut,
suma este prea mare.
Ac ionarul se a ez .
trânul Jolyon a tept o secund , apoi zise:
— Acum propun ca "Darea de seam i...
Ac ionarul se ridic din nou.
— Pot s întreb pe membrii Consiliului
dac i dau seama c nu sunt banii domniilor
lor acei care — nu ezit s spun, dac ar fi banii
domniilor lor...
Un al doilea ac ionar, cu un obraz rotund,
âfnos, în care Soames recunoscu pe cumnatul
fostului administrator-delegat, se ridic i spuse
cu mult c ldur :
— Dup p rerea mea, domnule, suma este
prea mic ! Pastorul Boms se ridic în picioare.
— Îndr znesc s -mi exprim i eu p rerea.
Vreau s spun c faptul c de... decedatul s-a
sinucis trebuie s apese foarte greu.... foarte
greu în judecata scumpului nostru Pre edinte.
Eu nu m îndoiesc c a cânt rit bine lucrurile,
ci — o spun în numele meu i, cred, i în
numele celor prezen i (a a este, a a este) —
domnia-sa se bucur de cea mai des vâr it
încredere a noastr . Îmi place s cred c noi to i
dorim s fim caritabili. Dar sunt convins (se uit
cu severitate la cumnatul fostului
administrator-delegat) c pe o cale oarecare, fie
printr-o adres scris , fie poate, i mai bine,
prin reducerea sumei, domnul Pre edinte va
exprima profunda noastr dezaprobare c o
via atât de promi toare i pre ioas a fost
curmat cu atâta nelegiuire din lumea aceasta,
în care atât interesele lui cât i — fie-mi îng duit
spun — ale noastre cereau atât de imperios
continuarea ei. Noi nu trebuie — nu, nou nu ne
este îng duit — s sprijinim asemenea
abandonare a tuturor îndatoririlor fa de
oameni i fa de Dumnezeu.
Pastorul se a ez . Cumnatul fostului
administrator se ridic din nou:
— Eu men in ceea ce am spus. Suma nu este
suficient . Primul ac ionar interveni:
— Eu contest legalitatea pl ii. Dup p rerea
mea, aceast plat nu este legal . Jurisconsultul
Societ ii este de fa ; socot c am dreptul s -i
pun aceast întrebare.
To i ochii se îndreptar asupra lui Soames.
Acest "ceva neprev zut" se ivise.
Se ridic . Buzele îi erau strânse i reci; pe
din untru nervii îi tremurau, c ci aten ia îi
fusese smuls din contemplarea norilor ce
acopereau orizontul sufletului s u.
— Problema, spuse el cu o voce ciudat i
sub ire, nu este deloc limpede. Deoarece nu
exist posibilitatea ca în schimbul acestei sume
se presteze servicii viitoare, legalitatea acestei
pl i este îndoielnic . Dac dori i, putem cere
avizul tribunalului.
 Cumnatul administratorului-delegat î i
încrunt fruntea i spuse pe un ton plin de
subîn elesuri:
— Nu încape îndoial c trebuie s cerem
avizul tribunalului. Dar pot s întreb care-i
numele domnului care ne-a dat aceast
suprinz toare informa ie? Domnul Soames
Forsyte? Da, fire te! Î i plimb privirea
provocatoare de la Soames la b trânul Jolyon.
Obrajii palizi ai lui Soames ro ir , dar aerul
u de superioritate nu se clinti. B trânul
Jolyon î i fix ochii asupra vorbitorului i spuse:
— Dac cumnatul fostului
administrator-delegat nu mai are nimic de spus,
propun ca "Darea de seam i Bilan ul"...
În acest moment îns se ridic unul din cei
cinci ac ionari t cu i i cumsecade, care se
bucurau de simpatia lui Soames, i zise:
— Eu resping propunerea în întregime. Ni se
cere s fim caritabili fa de so ia i copiii
acestui om care — dup cum ne spune i — erau
între inu i de el. Or fi fost, pe mine nu m
prive te dac erau ori ba. Eu protestez din
principiu împotriva întregii chestiuni. A venit
vremea s punem cap t acestui umanitarism
sentimental. ara întreag e mâncat de el. Eu
opun ca banii mei s fie da i acestor oameni
despre care nu tiu nimic i care n-au f cut
nimic pentru a-i câ tiga. Eu m opun in toto;
asta nu este o afacere. Propun deci ca "Darea de
seam i Bilan ul" s fie respinse i modificate
prin suprimarea întregii sume prev zute în acest
scop.
trânul Jolyon st tu în picioare tot timpul
cât b rbatul puternic i t cut vorbi. Discursul
acestuia de tept ecou în inimile tuturor, c ci
preconiza încrederea în oamenii dârzi i
reac iunea împotriva generozit ii care tocmai
luase na tere în membrii cei mai integri ai
comunit ii.
Cuvintele "nu e o afacere" au mi cat chiar i
Consiliul de Administra ie; c ci în sinea lui
fiecare sim ea c , într-adev r, nu era o afacere.
Dar ei cuno teau i firea voluntar a
Pre edintelui, i dârzenia lui. Desigur c i
acesta sim ea în sinea lui c nu era o afacere,
dar el era legat de propunerea pe care o f cuse.
dea înapoi? Nimeni nu credea c e cu
putin .
To i a teptau încorda i. B trânul Jolyon
ridic mâna; ochelarii cu rame de aur, ce
atârnau între degetul mare i cel ar tor,
tremurau u or, în semn de amenin are.
Se adres ac ionarului viguros i t cut:
— Cunoscând, a a cum cunoa te i cu to ii,
str daniile fostului nostru administrator cu
prilejul exploziei din mine, dore ti cu adev rat
fac acest amendament, domnule?
— Da, doresc.
trânul Jolyon enun amendamentul.
 — Mai este cineva care îl sus ine? întreb ,
privind lini tit în jurul s u.
Soames, uitându-se spre unchiul s u, sim i
puterea voin ei care era în acest b trân. Nimeni
nu se clinti. Apoi, privind drept în ochii
ac ionarului viguros i t cut, b trânul Jolyon
spuse:
— Acum propun ca "Darea de seam i
Bilan ul pentru anul 1886" s fie primite i
aprobate. Sunte i de acord? Cei ce sunt de acord
i dea consim mântul ca de obicei. E cineva
contra? Nimeni! S-a aprobat. S trecem atunci la
problema urm toare, domnilor...
Soames zâmbi. Desigur, unchiul Jolyon avea
metoda lui.
Dar brusc, î i reaminti de Bosinney. Curios,
acest individ îi chinuia mintea chiar i în orele
de munc .
Vizita lui Irene la cas — dar aceasta nu
însemna nimic, dac i-ar fi vorbit m car despre
cas ; dar, la urma urmei, ea nu-i spunea
niciodat nimic. Din zi în zi devenea mai t cut
i mai susceptibil . Soames se ruga lui
Dumnezeu s fie gata casa, s se instaleze în ea,
departe de Londra. Ora ul nu-i pria; nervii ei nu
erau destul de rezisten i. Nebunia aceea cu od i
de culcare separate începuse din nou!
Adunarea General se sfâr ise. Sub fotografia
minei nerentabile, Hemmings era inut de
butonier de reverendul Boms. Micul domn
Booker zâmbea mânios, mi cându- i
sprâncenele stufoase, cu prilejul discu iei de
mas bun pe care-o avea cu b trânul
Scrubsole. Cei doi se urau de moarte din pricina
unei afaceri în leg tur cu un transport de
cur , pe care micul domn Booker o luase de la
Consiliul de Administra ie pentru un nepot al
u peste capul b trânului Scrubsolo. Soames
auzise povestea de la Hemmings, amator de
bârfeal , mai ales când era vorba despre
directorii s i, exceptând, fire te, pe b trânul
Jolyon, de care îi era fric .
Soames a tepta momentul potrivit. Dup
plecarea ultimului ac ionar, Soames se apropie
de unchiul s u, care î i punea p ria.
— Pot s i vorbesc un minut, unchiule
Jolyon?
Nu se tie ce spera Soames din aceast
întrevedere.
Cei din neamul Forsyte nutreau fa de
trânul Jolyon o team înso it de respect,
datorit înclin rii sale spre filozofie sau poate —
cum ar fi spus Hemmings — datorit b rbiei lui.
Dar între tân rul Soames i b trânul Jolyon a
existat întotdeauna oarecare animozitate.
Aceasta se ascundea în dosul salutului sec ce- i
adresau, al aluziilor vagi pe care i le f ceau
reciproc, i provenea poate din dârzenia calm
pe care b trânul Jolyon o sim ea în nepotul s u
(socotind-o mai degrab "înc ânare"). Se
îndoia c ar putea proceda i cu Soames ca i cu
ceilal i.
Ace ti doi Forsyte, în multe privin e opu i
unul altuia ca cei doi poli, aveau într-un fel —
chiar în mai mare m sur decât restul familiei
— acel instinct al afacerilor, tenace i
prev tor, adev rat m sur toare de nivel în
marea lor clas social . Amândoi, cu pu in
noroc i împrejur ri potrivite, ar fi putut face o
carier str lucit ; amândoi ar fi putut deveni
mari oameni de finan e sau mari oameni de stat.
Cu toate acestea, b trânul Jolyon, în anumite
st ri de spirit — sub influen a unei ig ri bune
sau a frumuse ilor naturii — ar fi fost în stare
dac nu s dispre uiasc , m car s pun la
îndoial înalta sa situa ie social , în timp ce
Soames, care nu fuma ig ri i nici nu admira
natura, era incapabil de asemenea deta are.
Apoi, în sufletul b trânului Jolyon mai era i
necurmata durere ascuns c Soames, fiul lui
James — al lui James, pe care întotdeauna l-a
socotit un prost nac — merge înainte pe c ile
succesului, în timp ce propriul s u fiu...!
Dar nici el, Jolyon, nu sc pa de s ge ile
clevetirilor familiale, care atingeau pe fiecare
Forsyte. Auzise despre zvonul acela sinistru,
vag, dar nu mai pu in tulbur tor, în leg tur cu
Bosinney, i mândria lui era r nit la sânge.
Dar trebuie subliniat c indignarea lui nu era
îndreptat împotriva lui Irene, ci împotriv lui
Soames. Ideea c so ia nepotului s u a cucerit
pe logodnicul lui June îl umilea peste m sur .
Cum n-a putut b iatul acesta s aib mai mult
grij de so ia lui? Oh! Ce sfruntat nedreptate!
Ca i cum Soames ar fi putut avea mai mult
grij ! i, v zând primejdia, el nu proced ca
James, cocolo ind-o într-o nervozitate excesiv ;
ci firea lui de larg perspectiv sim i c
povestea ar putea fi posibil ; Irene era,
într-adev r, o femeie foarte atr toare!
trânul presim i despre ce voia s -i
vorbeasc Soames. P sir împreun sala de
edin e i ie ir în zgomotul i forfota din
Cheapside. Merser împreun mai mult de un
minut f a scoate-o vorb ; Soames cu pa ii s i
ori, m run i, iar b trânul Jolyon drept,
folosindu- i când i când umbrela în chip de
baston.
Ajunser într-o strad relativ mai lini tit ;
trânul Jolyon mergea la o a doua Adunare
General în Moorgate Street.
Atunci Soames, f a ridica ochii, începu:
— Am primit aceast scrisoare de la
Bosinney. Iat ce spune. Socotesc c trebuie s
fii pus la curent i dumneata. Am cheltuit cu
aceast cas mai mult decât avusesem de gând,
i a vrea ca situa ia s fie limpede.
trânul Jolyon parcurse cu sila scrisoarea
i zise:
— Ceea ce spune el e destul de limpede.
 — Vorbe te despre "mân liber ", r spunse
Soames.
trânul Jolyon se uit la el. Mânia i
animozitatea ce mocneau de mult vreme în
sufletul s u izbucnir fa de acest tân r ale
rui încurc turi începeau s -l ating i pe el.
— Ei bine! Dac n-ai încredere în el, de ce
l-ai angajat? Soames îi arunc o privire furi :
— E prea târziu s vorbim despre asta. Eu
vreau doar s m în elegi c dac îi dau mân
liber , nu m mai las s spun nici un cuvânt.
Credeam c dac ai vorbi dumneata cu el,
spunsul meu ar avea mai mult greutate!
— Nu, spuse b trânul Jolyon scurt i ap sat:
nu vrea m amestec deloc în aceast afacere.
Cuvintele amândurora, atât ale unchiului cât
i ale nepotului, d deau impresia c în dosul lor
se ascund p reri nerostite, mult mai importante;
iar privirea pe care o schimbar ar ta deslu it
fiecare din ei era con tient de acest fapt.
— Bine, spuse Soames: credeam c e în
interesul lui June. Voiam s i aduc asta la
cuno tin : atâta tot. Credeam c e mai bine s
tii c nu admit nici un capriciu!
— i ce m prive te pe mine? îl întrerupse
trânul Jolyon.
— Oh! Nu tiu! spuse Soames, i, z cit de
privirea aspr a lui Jolyon, nu fu în stare s -i
mai spun nimic.
— S nu spui c nu te-am prevenit, zise, în
cele din urm , îmbufnat, dup ce- i reg si
calmul.
— Prevenit! rosti b trânul Jolyon. Nu pricep
ce vrei s spui. Pentru ce m plictise ti cu
asemenea chestiuni? Nu vreau s aud despre
afacerile tale; trebuie s i le descurci singur!
— Foarte bine, spuse Soames hot rit. A a voi
face!
— Atunci, bun ziua, spuse b trânul Jolyon
i se desp ir .
Soames se întoarse, intr într-un restaurant
renumit i ceru o por ie de somn afumat i un
pahar de Chablis. Mânca rareori lucruri grele în
timpul zilei, de obicei gusta ceva u or, stând în
picioare, g sind c aceast pozi ie e prielnic
ficatului s u, foarte s tos de altminteri, dar
pe seama c ruia ar fi vrut s pun toate
indispozi iile sale.
Dup ce termin masa, merse încet înapoi la
birou, cu capul plecat, f a b ga de seam
miile de oameni care roiau pe trotuare i care, la
rândul lor, nu-l b gau nici ei în seam .
Po ta de sear duse urm torul r spuns lui
Bosinney:

"Forsyte, Bustard and Forsyte Avoca i,

2001, Brach Lane Poultry, E. C , 17 mai, 1887

Drag Bosinney,
Am primit scrisoarea dumitale al c rei
con inut m-a mirat îndeajuns. Eu am avut
impresia c dumneata ai, i ai avut întotdeauna
"mân liber "; c ci, dup cum îmi amintesc, n-ai
primit nici una din propunerile pe care am avut
nefericita inspira ie s i le fac. Conform dorin ei
dumitale, î i dau aceast "mân liber ", dar
doresc s în elegi deslu it c întregul cost al
casei — pe care mi-o vei preda cu decora ia
interioar complet — inclusiv onorariul
dumitale (a a cum ne-am învoit), nu trebuie s
dep easc suma de 12.000 de lire. Aceast
cifr î i d o marj suficient i, dup cum tii,
dep esc cu mult suma pe care o prev zusem la
început.
Al dumitale, Soames Forsyte."

În ziua urm toare, el primi un bilet de la

Bosinney.

"Philip Baynes Bosinnex Arhitect,

309, D, Sloane Street, S W 18 mai

Drag Forsyte,
Dac î i închipui c într-o chestiune atât de
delicat , ca o decora ie interioar , m pot
rgini la o sum fix , m tem c gre ti.
Dup câte v d, pari a fi obosit de întreaga
afacere, ca i de mine. i deci, cred c e mai bine
-mi declin orice competen .
Al dumitale, Philip Baynes Bosinney."
 Soames cump ni îndelung i cu mult grij
spunsul ce urma s -l dea i, noaptea târziu, în
sufragerie, dup ce Irene se duse la culcare,
scrise urm toarele:

"62, Montpellier Square, S W 19 mai, 1887

Drag Bosinney,
Socotesc c nu este deloc în interesul
vreunuia din noi ca lucrarea s fie p sit în
stadiul actual. N-am spus c dac dep ti
suma men ionat în scrisoarea mea cu zece,
dou zeci sau chiar cincizeci de lire, o s se i te
vreo neîn elegere între noi. Astfel stând lucrurile,
doresc s i reconsideri r spunsul. Ai "mân
liber " în termenii acestei coresponden e, i sper
vei reu i s des vâr ti decora ia interioar ,
problem în care tiu c este greu s te limitezi
la o sum absolut exact .
Al dumitale, Soames Forsyte."

spunsul lui Bosinney, care veni cu po ta

de a doua zi, suna în felul urm tor:

Drag Forsyte,
Foarte bine.
"20 mai
Ph. Bosinney."
 Capitolul VI
TRÂNUL JOLYON ARE O ÎNTÂLNIRE ÎN
GR DINA ZOOLOGIC

trânul Jolyon lichid în grab a doua

edin — o edin obi nuit . Era atât de
dictatorial, încât codirectorii s i formar o clic
împotriva spiritului de domina ie — mereu în
cre tere — al b trânul Forsyte, pe care nu aveau
de gând s -l mai suporte, dup cum spuneau.
Merse cu metroul pân la Portland Road
Station, de unde lu o birj care îl duse la
Gr dina Zoologic .
Avea o întâlnire acolo, una din acele întâlniri
care în ultima vreme deveniser din ce în ce mai
frecvente, provocate de îngrijorarea din ce în ce
mai mare pentru June i "schimbarea care se
produsese în ea", dup cum se exprima el.
June se ferea de el i sl bea mereu; dac îi
vorbea, nici nu-i r spundea, ci se r stea la el
sau numai îl privea, gata s izbucneasc în
hohote de plâns. Era schimbat peste m sur , i
totul din pricina lui Bosinney. i nici prin gând
nu-i trecea s -i povesteasc i bunicului ceva!
Iar el edea vreme îndelungat îngândurat,
cu ziarul necitit în fa , cu o igar stins între
buze. June îi fusese o atât de bun tovar
înc de când avea trei ani! i o iubea atât de
mult!
 For e care nu ineau seama de familie, clas
sau obiceiuri înl turaser ocrotirea lui;
evenimente amenin toare, asupra c rora el nu
avea putere, î i aruncaser umbrele întunecate
peste capul lui. Enervarea omului obi nuit s
fac ceea ce vrea se de tept împotriva
necunoscutei amenin ri.
Bomb nind c birja merge prea încet, ajunse
la intrarea Gr dinii Zoologice; cum firea lui
senin prindea, instinctiv, ceea ce era bun din
fiecare clip , mergând spre locul de întâlnire, î i
uit sup rarea.
De pe terasa pietruit din fa a arcului cu
ur i, fiul s u i cei doi nepo i coborâr în grab ,
când îl v zur pe b trânul Jolyon venind, i îl
conduser spre cu ca leilor. Copiii îl luar între
ei, fiecare inându-l de câte o mân , în timp ce
Jolly, trengar ca i taic -s u, ducea umbrela
bunicului în a a fel, încât ag a picioarele
oamenilor în mânerul ei.
Tân rul Jolyon mergea în urm .
Era o adev rat scen de teatru, s i vad
tat l cu nepo ii, dar o scen care provoac
zâmbet i aduce lacrimi în ochi. Un om b trân i
doi copii mici mergând împreun pot fi v zu i la
orice or din zi; dar b trânul Jolyon, cu Jolly i
Holly, erau pentru tân rul Jolyon un spectacol
ce-i r scolea cele mai profunde sim iri.
Des vâr it d ruire a acestui falnic b trân fa
de cele dou mici f pturi care-l ineau de câte o
mân era atât de dureros de cald , încât tân rul
Jolyon sim i c i se taie respira ia. Scena pe care
o avea în fa îl mi din cale-afar i într-un
mod nepotrivit unui Forsyte care, dac nu tie
i înfrâng sentimentele, nu merit nici o
considera ie.
Astfel ajunser la cu ca leilor.
În Gr dina Botanic avusese loc de
diminea , o serbare, i nenum ra i Forsyte —
adic oameni bine îmbr ca i, care aveau
echipajele lor proprii — veniser i în Gr dina
Zoologic pentru ca, pe cât posibil, s profite cât
mai mult de banii lor, înainte de a se întoarce la
Rutland Gate sau Bryanston Square.
"Hai s mergem la Gr dina Zoologic ", î i
ziser ei; "o s facem mare haz!" Era o zi cu taxa
de intrare un iling; a a c nu riscau s
întâlneasc prea mul i oameni de rând.
În fa a irului lung de cu ti erau în ira i i ei,
urm rind fiarele g lbui din dosul gratiilor care- i
teptau unica pl cere din cele dou zeci i patru
de ore ale zilei. Cu cât animalele erau mai
înfometate, cu atât mai mare era i pl cerea
spectatorilor. Tân rul Jolyon î i pusese
întrebarea: de ce oare? Fie c ace tia le invidiau
apetitul, fie c — mai umani — se bucurau c
animalele vor fi în curând satisf cute. Auzea
observa ii ca acestea:
— Ia te uit la tigrul acela, ce brut
urâcioas !
 Sau:
— Oh, ce adorabil! Uit -te la guri a lui!
— Da, e chiar dr gu ! Nu te duce a a de
aproape, mam !
i adeseori, unul sau altul î i pip ia
buzunarele de la spate, temându-se ca nu
cumva tân rul Jolyon sau alt spectator, pe care
nu-l pasionau animalele, s -l fure.
Un domn bine îmbr cat, cu jiletc alb ,
spuse încet printre din i:
— Nu e decât l comie; n-au de ce fi
fl mânde. Doar nu fac deloc mi care!
În aceea i clip , un tigru în fac o bucat de
ficat însângerat, iar domnul cel gras începu s
râd . So ia lui, îmbr cat cu o rochie de la Paris
i purtând ochelari cu rame de aur, îl dojeni:
— Cum po i râde, Harry! E un spectacol
oribil!
Tân rul Jolyon se încrunt .
Împrejur rile vie ii lui, cu toate c de la o
vreme încoace nu le mai privea prin prisma
intereselor subiective, îl f cuser oarecum
dispre uitor; iar clasa din care f cuse el parte —
clasa echipajelor — îi înt rât îndeosebi
sarcasmul.
A închide un tigru sau un leu în cu era,
desigur, o barbarie f seam . Nici un om cu
adev rat cultivat n-ar îng dui a a ceva.
Ideea c era o barbarie s închizi animalele
lbatice în cu nu trecuse probabil niciodat
prin mintea tat lui s u. Acesta f cea parte din
vechea coal , care credea c este i uman i
educativ s închizi în cu ti maimu e i pantere
socotind, f îndoial , c oamenii, cu încetul,
vor putea convinge aceste f pturi s nu moar
—a af nici un rost — de triste ea i durerea
prizonieratului lor, obligând astfel societatea la
cheltuiala de a cump ra mereu alte animale!
Dup p rerea tat lui s u, de altminteri p rerea
tuturor celor din neamul Forsyte, pl cerea de a
strivi aceste minunate f pturi în captivitate era
mult mai mare decât nepl cerea ferec rii fiarelor
pe care Dumnezeu, atât de neprev tor, le-a
ezat în des vâr it libertate! Era doar spre
binele animalelor s le îndep rtezi, în acela i
timp, i de nenum ratele primejdii la care erau
expuse în aer liber i hoin real , i s le dai i
prilejul de a- i exercita func iunile în izolarea
ferit de primejdie a unei celule separate!
Într-adev r, e îndoielnic dac nu cumva
animalele s lbatice au fost create anume pentru
a fi închise în cu ti!
Dar tân rul Jolyon, care înclina din fire spre
impar ialitate, gândi c e nedrept s considere
drept barbarie un lucru care, în realitate, nu era
decât o lips de imagina ie; c ci nimeni dintre
cei care aveau aceste p reri nu fusese pus
vreodat într-o situa ie asem toare cu a
animalelor pe care le întemni a, a a c nu i se
putea cere s p trund sim mintele lor.
 Abia când se preg teau s plece din Gr dina
Zoologic — Jolly i Holly în culmea fericirii —
si b trânul Jolyon prilejul de a vorbi fiului s u
despre grija care-i ardea sufletul.
— Nu tiu ce s m fac; dac starea în care
se afl June acum ine mult, nu tiu unde o s
ajung . Am încercat s-o duc la un doctor, dar nu
vrea. Nu seam deloc cu mine. E leit
maic -ta. Înc ânat ca un catâr! Când nu
vrea s fac un lucru, nu vrea i pace!
Tân rul Jolyon zâmbi; ochii îi r cir spre
rbia tat lui s u. "Perechea ta", gândi el, dar
nu spuse nimic.
— Apoi, continu b trânul Jolyon, mai este i
acest Bosinney. Îmi vine s -l dau cu capul de
pere i, dar nu pot totu i, eu cred... nu v d de ce
n-ai putea s faci tu asta, ad ug el ezitând.
— Ce-a f cut? Ar fi mai bine s se despart
dac nu se în eleg!
trânul Jolyon se uit la fiul s u. Acum, c
trebuia s discute cu el problema raporturilor
dintre b rbat i femeie, era cam neîncrez tor.
Jo, desigur, are p reri foarte liberale în aceast
privin .
— Da, eu nu tiu ce crezi tu, te pomene ti c
ti de partea lui — nu m-a mira deloc. Dar eu
socot c se poart din cale-afar de r u, i
dac -mi iese în drum, am s i-o spun pe fa !
Apoi abandonar acest subiect.
Era cu neputin s discute cu fiul s u
despre adev ratul sens i gravitatea gre elii lui
Bosinney. Nu f cuse fiul s u acela i lucru (ba
chiar mai grav) cu cincisprezece ani în urm ? i,
pare-se, consecin ele acestei nebunii nu se pot
prevedea!
Tân rul Jolyon t cea i el; p trunsese
imediat gândurile tat lui s u c ci, declasat, scos
din rândul neamului Forsyte, care privea
lucrurile simplist i deslu it, devenise i
perspicace i subtil.
Atitudinea pe care o luase el fa de problema
sexual acum cincisprezece ani era, fire te,
foarte diferit de aceea a tat lui s u. Pr pastia
dintre ei nu se putea trece.
Spuse cu r ceal :
— B nuiesc c s-a îndr gostit de alt femeie,
nu?
trânul Jolyon îi arunc o privire nesigur .
— Nu tiu; a a mi-au spus!
— Atunci, probabil e adev rat, spuse tân rul
Jolyon, spre uimirea tat lui s u; i cred c i-au
spus i cine e femeia!
— Da, r spunse b trânul Jolyon, so ia lui
Soames!
Tân rul Jolyon nu clipi. Împrejur rile
propriei lui vie i îl înv aser s nu fac nici un
fel de comentarii la asemenea subiect. Se uit la
tat l s u, i pe fa a lui zbur umbra unui
zâmbet.
fi observat b trânul Jolyon? Nu- i d du
seama.
— Ea i June erau prietene foarte bune,
morm i el.
— S rmana June! Mititica de ea! zise tân rul
Jolyon cu duio ie. El se gândea la fiica lui ca la
o feti de trei ani.
trânul Jolyon se opri brusc i zise:
— Nu cred nici o vorb din toat povestea.
Trebuie s fie vreo tr nc neal de-a babelor.
Opre te-mi o tr sur , Jo, sunt mort de oboseal !
Se oprir la un col în a teptarea unei birje
libere, în timp ce echipaje dup echipaje treceau
prin fa a lor, ducând spre cas "Forsyte" de toate
soiurile, care fuseser în Gr dina Zoologic .
Hamurile, livrelele, caii es la i str luceau i
scânteiau în razele soarelui de mai; i fiecare
echipaj, landou, calea sau cupeu, p rea a
cânta, mândru, din ro ile ce se învârteau pe
caldarâm:

ti i c eu, caii i servitorii mei,

Adic toat garnitura, au costat bani frumo i.
Dar pentru noi nimic nu e prea scump,
Privi i-mi st pânul i pe doamna lui cât sunt
de umfla i în pene!
Via u oar i s fii pus la ad post —
Da! a a s tot tr ie ti!

i — toat lumea tie — acesta este refrenul

potrivit unui Forsyte care iese la plimbare.
 Între aceste tr suri se afla o calea , tras
de doi murgi str lucitori, care mergeau în trap
mai iute decât celelalte. S lta pe arcurile-i înalte,
iar cele patru persoane care edeau în ea p reau
a se hâ âna ca într-un leag n.
Calea ca atrase aten ia tân rului Jolyon; i
deodat , pe scaunul din spate, îl recunoscu pe
Unchiul James care, cu toate c avea favori ii
mult mai c run i, r sese neschimbat. În fa a
lui, cu spatele ap rat de umbrele, era Rachel
Forsyte i sora ei mai mare, c torit , Winifred
Dartie, în toalete irepro abile, cu capetele
ridicate f los, ca dou p ri din cele v zute mai
înainte în Gr dina Zoologic . Lâng James,
comod l sat pe spate, edea Dartie, într-o
redingot ca scoas din cutie, închis strâns de
tot pe trunchiul lui p trat, cu câte o man et
lat de oland scrobit care se ivea cu grij de
sub fiecare mânec .
Acest vehicul era caracterizat printr-o
str lucire special , de i mai discret , printr-o
nuan de lustru rafinat, care-l deosebea de
toate celelalte. Avea o extravagan provenit din
inspira ie i elan — ceea ce deosebe te "opera de
art " de un "tablou" oarecare — i era ca o
tr sur simbolic , adev ratul tron al
Forsyte-ismului.
trânul Jolyon nu-i v zu trecând; el o
mângâia tocmai pe micu a Holly, care era
obosit ; dar cei din tr sur se uitar bine la
micul grup. Capetele doamnelor se întoarser
brusc, apoi f cur câteva mi ri repezi cu
umbrelele, pentru a se ascunde în dosul lor;
James, cu gura c scat , ridic naiv capul, ca o
pas re cu gâtul lung. Umbrelu ele, a ezate în
form de scut, devenir din ce în ce mai mici,
apoi disp rur .
Tân rul Jolyon v zu c fusese recunoscut
chiar i de c tre Winifred, care avea abia
cincisprezece ani pe vremea când el î i pierduse
dreptul de a mai fi socotit un Forsyte.
Nu se schimbaser mult! Î i aducea bine
aminte cum ar tau echipajele lor pe vremuri:
caii, servitorii, tr sura — fire te, erau acum al ii
— dar purtau acee i pecete ca i acum
cincisprezece ani. Aceea i trufie discret , aceea i
arogan bine m surat — bun stare i
siguran ! Acela i avânt al tr surii, aceea i
inut a umbrelelor, acela i spirit plutea în jurul
lor.
i în b taia soarelui, ap rate de scuturile
mândre ale umbrelu elor, treceau echipaje dup
echipaje.
— Unchiul James a trecut chiar acum cu
fetele lui, zise tân rul Jolyon.
Tat l s u întoarse capul.
— Ne-a v zut? Da? Hm! Ce i-o fi venit s
treac prin p ile astea?
În aceea i clip trecu o birj liber i
trânul Forsyte o opri.
 — Nu va trece mult i ne vom vedea din nou,
iete! Nu da nici o importan celor ce i-am
spus despre tân rul Bosinney — eu nu cred nici
o vorb din toat povestea!
rut copiii, care încercar s -l mai re in ,
apoi se urc în birj i plec .
Tân rul Jolyon, care o luase în bra e pe
Holly, r mase nemi cat în col ul str zii, privind
în urma birjei.

Capitolul VII
O DUP -AMIAZ LA TIMOTHY

Dac la urcarea în birj b trânul Jolyon ar fi

spus: "Nu vreau s cred nici o vorb din toat
povestea!", ar fi exprimat mai sincer
sim mintele sale.
Ideea c James i fetele lui îl v zuser
împreun cu fiul s u trezi în el mânia pe care o
sim ea când cineva se împotrivea voin ei lui, cât
i acea du nie ascuns , fireasc între fra i.
cinile acestei rivalit i mijesc chiar din
frageda copil rie, iar pe m sur ce via a se
desf oar , ele se în spresc i se adâncesc i,
de i ascunse, nutresc o plant care, la vremea
ei, e în stare s dea cele mai amare roade.
Pân acum, între ace ti ase fra i nu existase
alt sentiment ostil în afar de acela pricinuit de
 nuiala fireasc i ascuns c , poate, ceilal i
sunt mai boga i. Sentimentul curiozit ii cre tea
pe m sur ce se apropia moartea — sfâr itul
tuturor întrecerilor — la care se ad uga marea
"discre ie" a omului lor de afaceri care, cu
oarecare perspicacitate, îi spunea lui Nicholas c
nu tie nimic despre venitul lui James, lui
James c nu cunoa te pe acela al b trânului
Jolyon, lui Jolyon c habar n-are de Roger, lui
Roger c nu tie ce bani posed Swithin, în timp
ce lui Swithin îi spunea ceva i mai enervant:
convingerea lui era c Nicholas trebuie s fie un
om foarte bogat. Timothy singur f cea excep ie,
ci el avea hârtii garantate în aur.
Dar acum, între doi dintre ei, lu na tere un
conflict cu totul deosebit. Din clipa în care
James a avut obr znicia s i vâre nasul în
treburile lui Jolyon — a a pretindea acesta —
trânul Jolyon nu mai voia s dea crezare
pove tii aceleia în leg tur cu Bosinney. Nepoata
lui umilit de o membr din familia "acelui
individ"! Hot rât c tot ceea ce se spune despre
Bosinney este def imare! Purtarea lui trebuie s
aib i alt pricin .
June s-o fi pornit împotriva lui sau cine tie
ce-o fi f cut; era din cale-afar de sup cioas !
Totu i, se va duce la Timothy s i spun
rerea i va vedea el dac dup aceea vor mai
cleveti! Nu e bine s t neze lucrurile, va
merge acolo îndat i va avea grij s pun totul
la punct în a a fel încât s nu mai fie nevoie s
fac înc un drum în aceea i chestiune.
Tr sura lui James st tea pe caldarâm în fa a
casei lui Timothy, "The Bower". Iat c ei
ajunseser înaintea lui i acum, desigur,
tr nc neau despre ceea ce v zuser adineauri!
Al turi, surii lui Swithin st teau bot în bot cu
murgii lui James, parc erau în conclav, ca i
vizitiii de pe capre, care ineau sfat tot despre
familie.
trânul Jolyon î i l p ria în vestibulul
îngust, tocmai pe fotoliul pe care, mai demult,
ria lui Bosinney fusese confundat cu o
pisic . Î i trecu violent mâna slab peste obrazul
cu musta a alb , r sfirat , ca i cum ar fi vrut
tearg orice urm de expresie, i porni în
sus pe sc ri.
Salonul dinspre strad era ticsit. De altfel
salonul acesta era plin chiar când nu erau
musafiri, când nu era nici un suflet de om acolo,
ci Timothy i surorile lui, urmând tradi ia
genera iei lor, socoteau c o camer nu era
"frumoas " dac nu era mobilat "cumsecade".
De aceea, cuprindea unsprezece fotolii, o
canapea, trei mese, dou scrinuri, nenum rate
bibelouri i un mare pian cu coad . Iar acum
fotoliile erau ocupate de doamna Small, M tu a
Hester, Swithin, James, Rachel, Winifred,
Euphemia — care adusese înapoi Pasiunea i
înfrângerea ei pe care o citise în timpul
prânzului — i de prietena ei cea mai bun ,
Frances, fiica lui Roger (muziciana familiei
Forsyte, care compunea cântece); mai era un
singur fotoliu liber — în afar de cele dou pe
care nu se a eza nimeni niciodat — iar singurul
spa iu în care se mai putea sta în picioare era
ocupat de o pisic pe care — f s ezite —
puse piciorul b trânul Jolyon.
În ultima vreme, în mod obi nuit, la Timothy
veneau mul i oaspe i. Familia întreag i fiecare
în parte avuseser un profund respect pentru
tu a Ann i acum, c plecase dintre ei,
veneau mult mai des i st teau mai mult.
Primul sosit a fost Swithin care se a ez ,
toropit, într-un fotoliu ro u cu speteaz aurit ,
având aerul c vrea s supravie uiasc tuturor.
Cu statura lui mare, corpolent , p rul alb i
bogat, obrazul buh it, nemi cat i complet ras,
el simboliza întocmai porecla pe care i-o d duse
Bosinney, "Gr sanul"; i p rea mai primitiv ca
oricând în aceast camer atât de înc rcat cu
mobile i perdele de catifea.
Dup cum avea obiceiul în ultima vreme,
începu a vorbi îndat despre Irene, i nu trecu
mult pân le spuse m tu ilor Juley i Hester
rerea lui cu privire la zvonurile care — auzise
el — circulau. Poate c avea i ea un mic flirt —
o femeie frumoas trebuie s se i distreze
pu in; dar el nu credea c e mai mult decât atât.
Nimic nu era dovedit; de altfel ea avea prea mult
bun-sim , prea era con tient de îndatoririle fa
de pozi ia ei social i de familia din care face
parte! Nici vorb de sc... — voia s pronun e
cuvântul "scandal"; dar ideea în sine era atât de
absurd , încât f cu un semn cu mâna ca i cum
ar fi zis: "S nu mai vorbim despre asta!"
Aceast familie în care atâ ia membri au
ajuns a a de departe prin propriile lor mijloace,
i în situa ii atât de frumoase, avea anumite
preten ii! Swithin privea situa ia din punctul de
vedere al unui burlac; dac în momentele lui de
întunecare i pesimism ar fi auzit
pronun ându-se cuvintele "mic agricultor" i
"condi ii foarte modeste" în leg tur cu originea
lui, le-ar fi dat oare crezare?
Nu! în sufletul s u era un gând ascuns, pe
care-l îndr gise i la care inea mor , c
undeva, printre str mo ii lui, trebuie s fi fost i
un om distins.
"Negre it c-a fost!" îi spusese el o dat
tân rului Jolyon, înainte ca acesta s fi pornit
pe c i gre ite. "Uit -te la noi, to i am ajuns
departe! Trebuie s curg sânge de soi în vinele
noastre!"
Îl iubise mult pe tân rul Jolyon. B iatul avea
prieteni ale i pe vremea când era la Cambrigde,
i cuno tea pe fiii acelui bandit b trân, Sir
Charles Fiste — unul din ei a i ajuns o
stra nic pu lama! Tân rul Jolyon avea stil —
ce p cat c-a fugit cu fata aceea str in — cu o
guvernant ! Dac i-a fost dat s i p seasc
familia, de ce n-a c utat m car o femeie care s
le fac cinste? i acum, ce ajunsese el?
Func ionar la Lloyd. Se spune c picteaz i
tablouri — tablouri! A dracului treab ! Când
i-ar fi putut încheia via a ca Sir Jolyon Forsyte,
baronet8, cu un loc în Parlament i un castel la
ar !
Swithin fu acela care — mânat de o pornire
ce se na te mai devreme sau mai târziu în
sufletul vreunui membru al unei familii mari —
se duse la Oficiul Heraldic unde primi asigur ri
,f nici un fel de îndoial , face parte din
renumita familie Forsite (cu numele scris cu "i"),
al c rei blazon era "trei scuturi a ezate în
dreapta unui câmp de email ro u". Informatorii,
interesa i, sperau s -l conving s le cumpere.
Dar Swithin nu d du nici un ban, îns , dup
ce se convinse c emblema acestei vechi familii
era de fapt un fazan i deviza "Pentru Forsite",
puse s i se graveze un fazan pe tr sur i pe
nasturii vizitiului; iar pe hârtia lui de scrisori î i
puse i fazanul i deviza. Blazonul întreg îl
stra în sufletul s u, pe de o parte pentru c
nu-l pl tise i socotea c e prea ostentativ s -l
pun pe tr sur — iar el detesta ostenta ia —
iar pe de alt parte pentru c el, ca mul i oameni
cu sim practic din ara sa, avea o oarecare
scârb i dispre pentru lucrurile pe care nu le
8 itlu de noble e, care conferea denumirea de Sir
pricepea. I se p rea, ca i semenilor s i, cam
greu s se împace cu cele "trei scuturi a ezate în
dreapta unui câmp de email ro u".
Totu i n-a uitat niciodat c la Oficiul
Heraldic i se spusese c , dac pl te te, are
dreptul s poarte blazonul. Astfel, convingerea
lui c era un gentleman se înt ri. Pe nesim ite,
ceilal i membri ai familiei i-au însu it i ei
fazanul, iar unii dintre ace tia, mai serio i decât
ceilal i, au adoptat deviza; b trânul Jolyon îns
o respinse, spunând c e un caraghioslâc care,
dup p rerea lui, nu înseamn nimic.
Membrii b trânei genera ii tiau prea bine ce
eveniment istoric de seam zace la temelia
blazonului lor. Iar dac cineva insista prea mult
asupra acestui subiect, m rturiseau doar c
Swithin a descoperit undeva blazonul, c ci ei nu
min eau.
Tân ra genera ie, pe cât posibil, inea sub
cere aceast tem . Nu voia s jigneasc
sentimentele celor mai b trâni, nu voia nici s
fie ridicol ; dar purta înainte blazonul...
— Nu, spuse Swithin, eu am avut prilejul s
d cu ochii mei, i ceea ce pot s spun este c
în purtarea ei fa de acel tân r "Pirat", sau
Bosinney, ori cum vre i s -i zice i, nu era nici o
deosebire fa de modul cum se purta cu mine,
ba a putea spune c , mai degrab ...
Dar aici, intrarea celor dou tinere fete,
Frances i Euphemia, puse, din nefericire, cap t
acestei conversa ii care nu putea fi dus fa de
tineret.
i cu toate c Swithin era cam sup rat c
fusese întrerupt tocmai în momentul când
spunea ceva atât de interesant, foarte curând î i
relu polite ea obi nuit . El o iubea pe Frances
— Francie, cum i se zicea în familie. Era vioaie i
câ tigase o sum frumu ic de bani de buzunar
cu cântecele ei. Swithin aprecia aceast
tr tur de caracter.
Era destul de mândru de atitudinea lui
liberal fa de femei, nu vedea pentru ce ele
n-ar putea picta tablouri, compune melodii sau
chiar scrie c i. C ci în afar de faptul c le
scoate g rg unii din cap, mai câ tigau i un
ban. Altceva ar fi dac ar fi fost b rba i!
"Micu a Francie", dup cum i se zicea de
obicei în familie, cu un dispre binevoitor, era un
personaj important; era o reprezentant a
neamului Forsyte în lumea Artelor. Francie nu
era deloc "micu ", ci mai degrab mare; avea
rul prea închis pentru o Forsyte i ochii
cenu ii caracteristici pentru ceea ce se cheam
un "tip celtic".
Compunea cântece cu titluri ca: Suspine line
sau rut -m , mam , înainte s mor, cu un
refren de imn religios:

rut -m , mam , înainte s mor;

rut -m , mam , s rut -m , oh!
 rut -m , ah! S rut -m înainte s ...
rut -m , mam , înainte s m-m-mor!

Cuvintele cântecelor le scria tot ea, ca i alte

poezii. În momente de veselie compunea valsuri,
dintre care unul, Dansul de la Kensington,
devenise aproape popular în Kensington, c ci
avea un motiv dulce.
Era foarte original. Compunea apoi Cântece
pentru copii, educative i vesele în acela i timp,
precum Pe ti orul Bunicu ei sau balada Trage-i
un pumn în ochi or, aproape profetic în tonul ei
imperialist.
To i editorii erau gata s i le publice, iar
reviste ca Via a Aleas sau Îndrum torul
Doamnelor, încântate, scriau: "înc un cântec
nou, spiritual i patetic al domni oarei Francie
Forsyte. Chiar i noi am fost mi ca i de la râs
pân la lacrimi. Domni oara Forsyte va ajunge
departe."
Cu instinctul f gre al neamului ei,
Francie tia s i aleag oamenii — îi cultiva pe
aceia care vor scrie despre ea, vor vorbi despre
ea, ca i pe oamenii din înalta Societate. tia
precis fa de cine s fie fermec toare, i nu
pierdea din vedere ca pre urile cântecelor ei s
fie în continu cre tere. Acestea reprezentau
pentru ea viitorul. Astfel tiuse s se fac
respectat de toat lumea.
Odat , emo iile fiindu-i biciuite de un amor
— stilul vie ii lui Roger, care nu f cea decât s
cumpere case, trezi în unica lui fiic o înclinare
spre sentimentalism — se apuc de lucruri mai
serioase i profunde, i încerc o sonat pentru
vioar . A fost singura crea ie a ei care i-a
îngrijorat pe to i cei din neamul Forsyte.
Sim iser de la început c n-o s ia pre bun pe
ea.
Roger era destul de încântat c are o fat
de teapt , i vorbea deseori de banii de buzunar
pe care i-i câ tiga singur ; dar acea sonat
pentru vioar îl scosese din fire.
"O nimica toat !" spusese. Francie îl ceruse
pe tân rul Flageoletti de la Euphemia, pentru a-i
cânta sonata în salonul casei din Prince's
Gardens.
De fapt, Roger avusese dreptate. Nu era nici o
scofal de capul sonatei — dar ceea ce era mai
sup tor era faptul c a a ceva nu se poate
vinde! C ci, dup cum tie orice Forsyte, "un
nimic" ce se vinde nu mai este "nimic", ci
dimpotriv !
Totu i, în ciuda bunului-sim s tos care
stabile te valoarea artei în raport cu
productivitatea ei, unii din familia Forsyte — de
pild M tu a Hester, care a fost muzical
întotdeauna — nu mai conteneau cu regretele c
muzica lui Francie — ca i poeziile — nu erau
"clasice". i-apoi, dup cum spunea M tu a
Hester, ast zi nu mai exist poezie, toate sunt
"mici buc i u oare". Azi nu mai e nimeni în
stare s scrie un poem ca Paradisul pierdut9 sau
ca Childe Harold10, pe care, dup ce le cite ti,
sim i c , într-adev r, ai citit ceva. Totu i era
frumos c Francie are o preocupare: în timp ce
alte fete alearg prin magazine s cheltuiasc
banii, ea câ tig ! i amândou , atât M tu a
Hester cât i M tu a Juley, ascultau
întotdeauna cu satisfac ie pe Francie, care
povestea cum i-a m rit din nou pre ul
cântecelor.
Ascultau împreun cu Swithin, care
pretindea c nu aude nimic, deoarece tineretul
acesta vorbea atât de repede, înghi indu- i
cuvintele, încât nu putea pricepe niciodat ceea
ce spunea.
— Eu nu în eleg cum izbute ti. Eu n-a fi
avut niciodat atâta îndr zneal !
Francie zâmbi u or.
— Îmi place mult mai mult s am de-a face
cu b rba ii. Femeile sunt atât de afurisite!
— Draga mea, strig doamna Small. Sunt
convins c noi nu suntem a a.
Euphemia porni cu râsul ei încet, ce se
termina apoi într-un chiot:
— Oh, m tu ico, într-o bun zi am s mor de
râs!
Swithin nu g sea motiv de râs; avea oroare

9 Celebru poem al poetului englez John Milton (1608--l674).

10 Poem de Byron (1788-1824).
de oamenii care râd atunci când el nu vede unde
e gluma. De altfel n-o putea suferi defel pe
Euphemia, i vorbea despre ea cam astfel: "Fata
lui Nick, cum o cheam ...? Aia palid !" Era cât
p-aci s -i fie na , dac nu s-ar fi opus cu
îndârjire la acest nume cu rezonan str in . În
general, nu-i pl cea s fie na .
Se adres lui Francie pe un ton plin de
demnitate:
— Frumoas zi pentru un început de
prim var , nu-i a a?
Dar Euphemia, care tia prea bine c
refuzase s -i fie na , se întoarse c tre M tu a
Hester i începu a-i povesti cum a întâlnit-o pe
Irene — doamna Soames — în Magazinul
universal.
— Era i Soames cu ea? întreb M tu a
Hester, c reia doamna Small nu avusese înc
prilejul s -i povesteasc întâmplarea.
— Soames cu ea? Fire te c nu!
— Dar cum, era singur în Londra?
— Oh, nu; era cu ea domnul Bosinney. Era
admirabil îmbr cat .
Dar Swithin, auzind numele lui Irene, se uit
cu severitate la Euphemia care, ce-i drept, nu
era niciodat bine îmbr cat , orice ar fi pus pe
ea, i spuse:
— Nu m îndoiesc c era îmbr cat ca o
doamn . E o pl cere s te ui i la ea!
În acela i moment fur anun i James i
fiicele lui. Dartie, sim ind o poft nebun de a
bea ceva, pretext c are or re inut la dentist,
coborî din tr sur la Marble Arch, s ri într-o
birj , i iat -l acum a ezat la fereastra clubului
u din Piccadilly.
Le povestise tocmai prietenilor s i c so ia lui
voia s -l duc la vizite. Dar a a ceva nu-i era pe
plac — nu, chiar deloc. Ei i!
Chem chelnerul i-l trimise în holul
clubului, pentru a vedea cine a câ tigat cursa de
ora 4,30. Spunea c e zdrobit de oboseal , i era
adev rat; c ci toat dup -ami za so ia lui îl
purtase pe la expozi ii. În cele din urm sc pase.
rbatul trebuie s i tr iasc via a lui.
În acela i moment, uitându-se pe fereastr —
lui îi pl cea locul acesta de unde vedea toat
lumea care trece pe strad — din nefericire, sau
poate din fericire, d du cu ochii de Soames care,
cu pa ii s i m run i, trecea trotuarul dinspre
Green Park, cu inten ia v dit de a intra în club.
i el era membru la "The Iseeum".
Dartie s ri în picioare, î i lu paharul,
morm ind ceva despre ora 4,30, i se retrase în
sala de joc, unde Soames nu intra niciodat .
Aici, izolat complet în sala aproape întunecoas ,
i tr i el via a pân la ora apte i jum tate, or
la care tia precis c Soames p se te clubul.
Ori de câte ori îl r zbea pofta de a edea la
taifas cu prietenii s i la fereastra clubului, î i
zicea c nu e bine, nu, nu e deloc prudent sa
ri te o ceart cu Winifred, mai ales acum, când
st atât de prost cu banii i când "b trânul"
(James) e înc tot "burzuluit" din pricina afacerii
aceleia cu ac iunile petroliere, în care el nu avea
nici o vin .
Dac Soames îl vedea la club, era sigur c
vestea va trece din gur -n gur , i c Winifred va
afla c nu fusese la dentist. El n-a mai întâlnit o
familie ca asta, în care totul se descoper . edea
stingher printre mesele acoperite cu postav
verde, picior peste picior, în pantaloni cadrila i i
ghete de lac cu elastic str lucind în întunericul
ce se l sa, cu fa a lui m slinie încruntat .
Mu cându- i degetul ar tor, se gândea de
unde dracu' va mai scoate bani dac "Erotic" nu
câ tiga Cupa Lancashire!
Gândurile-i se întoarser , moroc noase,
împotriva neamului Forsyte. Ce oameni! Nu
puteai scoate nimic de la ei — i dac d deau
ceva, vai! cu ce greut i! Erau al dracului de
strân i în materie de bani! în toat familia nu
era nici un sportsman, în afar de George. De
pild individul acela, Soames, ar avea un atac de
cord dac ai încerca s -i ceri cu împrumut o
hârtie de zece lire; i chiar dac n-ar avea un
atac, s-ar uita la tine cu zâmbetul acela plin de
îngâmfare, ca i cum ai fi un suflet pierdut dac
n-ai bani.
Dar nevasta lui Soames! (Lui Dartie îi l
gura apa f s vrea); încercase s se pun bine
cu ea, ca orice om care vrea s fie în termeni
buni cu o cumnat frumoas ! Dar s fie al
dracului dac ... aceea (zise în gând o vorb
urât ) îi d dea vreo aten ie. Se uita la el ca i
cum ar fi fost o lep tur , i cu toate astea ar fi
cut prinsoare c ea se pricepea i c putea s
mearg chiar departe în asemenea pove ti. El
cunoa te femeile, nu degeaba aveau ele ochi
dulci i trupuri minunate ca Irene; iar individul
acela, Soames, î i va da foarte curând seama de
acest lucru, dac este ceva adev rat în zvonurile
care circul în leg tur cu "Piratul".
Dartie se ridic din fotoliu, f cu câ iva pa i în
camer i se opri în fa a oglinzii de deasupra
minului de marmur . St tu mult vreme
privindu- i imaginea în oglind . Chipul lui
caracteristic i altor b rba i — cu must i negre
lucioase, cu mici favori i distin i, care abia
mijesc, p rea s fi fost înmuiat în ulei de in.
Constat , cu îngrijorare, c pe o parte a nasului
u pu in coroiat i unsuros se anun a un co .
În acela i timp b trânul Jolyon descoperi
fotoliul r mas liber în salonul confortabil al lui
Timothy. Sosirea lui întrerupse brusc
conversa ia, i în locul ei se l o penibil
cere. M tu a Juley, cu binecunoscuta ei
bun voin , se gr bi a restabili atmosfera
pl cut de mai înainte.
— Da, Jolyon, vorbeam tocmai c n-ai mai
fost pe la noi de mult vreme; dar nu e de
mirare. Desigur, e ti foarte ocupat. Nu-i a a?
James tocmai spunea c e un sezon agitat în
afaceri...
— A a a spus? zise b trânul Jolyon,
uitându-se cu asprime la James. Ar fi numai pe
jum tate atât de agitat, dac i-ar vedea fiecare
numai de treburile lui.
James edea îngândurat într-un fotoliu
scund, din care genunchii i se ridicau în sus; î i
mi deodat nervos picioarele i puse unul din
ele peste pisica neprev toare care, alungat de
tre b trânul Jolyon, se refugiase lâng el.
— Ia te uit ! Ave i aici i o pisic ! zise el
mânios, retr gându- i brusc piciorul, dup ce-l
ap sase bine de tot pe trupul moale i îmbl nit.
— Mai multe! zise b trânul Jolyon,
plimbându- i privirea de la o fa la alta. Chiar
acum am c lcat i eu pe una.
Urm o t cere.
Apoi doamna Small, încruci ându- i degetele
i privind în jurul ei cu o senin tate patetic ,
întreb :
— i ce mai face June? Draga de ea!
O lic rire de umor trecu prin ochii severi ai
trânului Jolyon. Extraordinar bab , Juley!
Nu mai e alta pe lume care s spun tocmai
ceea ce nu trebuie!
— Prost! Londra nu-i prie te; prea mult
lume în jurul ei, prea mult bârfeal i
vr geal !
 Puse un deosebit accent pe ultimele vorbe,
uitându-se din nou la James. Nimeni nu scoase
o vorb .
To i fuseser cuprin i de teama c orice
mi care, orice cuvânt putea fi primejdios. Ceva
din amenin area pe care o simte orice spectator
de tragedie greac p trunse în aceast înc pere
ticsit de mobile. Sentimentul unui sfâr it de
tragedie îi cuprinsese i pe ace ti b trâni cu
rul alb, îmbr ca i în redingote, i pe femeile
cu toalete elegante, to i de acela i sânge i între
care exista o asem nare de nep truns.
Nici unul din ei nu era con tient de acest
lucru — c ci prezen a duhurilor rele,
blestemate, e sesizat doar de subcon tient.
Apoi Swithin se ridic . Nu voia s mai
mân aici, sim ea c el nu e om s se lase
intimidat de nimeni. i, f când înconjurul
camerei, mai maiestuos ca de obicei, strânse
mâna fiec ruia.
— Spune i-i lui Timothy din partea mea, c
se cocolo te prea mult. Apoi, întorcându-se
tre Francie, pe care o g sea "nostim ",
ad ug : într-una din zilele astea am s te iau la
plimbare cu tr sura.
Dar aceste cuvinte evocar viziunea acelei
plimb ri memorabile atât de mult comentate; se
opri, siderat, pentru o clip , cu ochii sticlo i, ca
i cum a tepta el însu i s priceap semnifica ia
celor spuse; apoi brusc, dându- i seama c
n-are de ce se teme, se întoarse c tre b trânul
Jolyon:
— Ei! La revedere, Jolyon! N-ar trebui s
umbli a a, f pardesiu! Po i c ta o sciatic
sau ceva asem tor.
Apoi, cu vârful ascu it al ghetei sale de lac cu
elastic împinse u or pisica, i statura lui enorm
disp ru.
Dup ce se închise u a în urma lui, cei
ma i se uitar pe furi unul la altul, pentru a
vedea ce efect a produs cuvântul plimbare —
cuvânt devenit celebru i de covâr itoare
importan , fiind singurul cuvânt oficial, ca s -i
zicem a a, în leg tur cu zvonul vag i sinistru
care preocupa întreaga familie.
Euphemia, cedând unei porniri interioare,
spuse cu un râs scurt:
— M bucur c unchiul Swithin nu m-a
poftit pe mine la plimbare!
Doamna Small, pentru a se lini ti i a netezi
eventuala asperitate produs de acest subiect,
spunse:
— Draga mea, lui îi place s se plimbe cu
femei bine îmbr cate, ca s se poat f li pu in!
N-am s uit niciodat plimbarea pe care am
cut-o cu el! N-a fost lucru de ag ! Iar obrazul
ei b trân, buc lat, fu înv luit pentru o clip de o
stranie satisfac ie; apoi se îmbufn deodat , i
ochii i se umplur de lacrimi. Se gândea la acea
plimbare lung , pe care o f cuse odinioar cu
Septimus Small.
James, în micul lui fotoliu, edea tot
îngândurat i nervos, deodat se ridic :
— Curios tip mai e i Swithin! spuse el cu
jum tate de gur .
cerea b trânului Jolyon, ochii lui severi
parc îi paralizaser pe to i. El însu i era uluit
de efectul propriilor lui vorbe. I se p rea c a
înt rit importan a zvonului pe care venise s -l
înl ture. De aceea mânia lui nu contenea.
Dar nu ispr vise cu ei! Nu, deloc! Trebuie s
le mai trânteasc una sau dou !
Cu nepoatele lui n-avea nimic de împ it,
n-avea de ce le dojeni. O femeie tân ,
ar toas , se bucura totdeauna de bun voin a
trânului Jolyon. Dar individul acela, James, i
poate în mai mic m sur i ceilal i, meritau din
plin ceea ce le preg tise. Întreb i el de
Timothy.
tu a Juley, ca i cum ar fi sim it c îl
amenin o primejdie pe fratele ei mai mic, oferi
trânului Jolyon un ceai.
— Pofte te — ceaiul te a teapt în cel lalt
salon. S-a r cit i nu mai e bun, dar Smither î i
face imediat unul proasp t!
trânul Jolyon se ridic .
— Mul umesc, îi spuse, uitându-se drept la
James: eu n-am vreme de ceai, de... bârfeal i
de alte asemenea; la revedere, Hester; la
revedere, Winifred!
 i, f a- i lua r mas bun de la ceilal i,
plec .
ezat din nou în tr sur , furia i se risipi.
a era el totdeauna la mânie; dup ce- i v rsa
focul, se potolea. Dar îl cuprinse triste ea. Le-a
închis gura, se prea poate, dar cu ce pre ! Cu
pre ul convingerii lui c zvonul, c ruia el
hot râse s nu-i dea crezare, era adev rat. June
era p sit din pricina so iei fiului acelui
individ. Sim ea c e adev rat i se str duia s
nu cread . Dar durerea pe care o ascunse sub
aceast str danie începu a prinde putere încet,
temeinic i se pref cu într-o mânie oarb
împotriva lui James i a fiului acestuia.
Cele ase femei i singurul b rbat r ma i în
salonul cel mic începur a vorbi lini tit, pe cât
era posibil dup o asemenea întâmplare. Fiecare
în parte tia c — el sau ea — nu clevetea, dar
fiecare era convins c ceilal i ase o fac. De
aceea erau sup ra i i buim ci i cu to ii. Numai
James t cea; era tulburat pân în adâncul
sufletului.
Deodat Francie zise:
— S ti i c mie mi se pare c Unchiul
Jolyon s-a schimbat enorm în anul din urm .
Dumneata ce crezi, M tu Hester?
tu a Hester f cu o mic mi care de
ap rare:
— Întreab-o pe M tu a Juley! Eu nu m
pricep! Nici unul din cei de fa nu s-a temut s-o
aprobe, iar James mârâi îngândurat, cu ochii în
mânt:
— Nu e nici jum tate din ce-a fost!
— Eu am b gat de seam de mult vreme, a
îmb trânit vertiginos, continu Francie.
tu a Juley d du din cap; fa a ei se
bosumfl din nou.
— Bietul Jolyon! Dragul de el! Ar trebui s se
ocupe cineva de el!
Urm din nou t cere; apoi, ca i cum fiecare
s-ar fi însp imântat la gândul c va r mâne
dup aceea singur aici, to i cei cinci musafiri se
ridicar deodat i- i luar r mas bun.
Doamna Small, M tu a Hester i pisica lor
maser iar i singure, iar zgomotul îndep rtat
al unei u i ce se deschide anun apropierea lui
Timothy.
În seara aceleia i zile, M tu a Hester tocmai
adormise în odaia care fusese a M tu ii Juley
înainte ca aceasta s fi ocupat camera M tu ii
Ann. U a se deschise i doamna Small, cu
bonet de noapte roz pe cap, i cu o lumânare în
mân , intr :
— Hester! Hester!
Cear afurile M tu ii Hester fâ âir u or.
— Hester! repet M tu a Juley, pentru a fi
sigur c a de teptat-o. Sunt foarte îngrijorat
de bietul Jolyon. Ce crezi tu c trebuie f cut? îi
zise, punând un deosebit accent pe cuvântul
"ce".
 tu a Hester fo ni din nou cear afurile, i
vocea ei slab , plâng rea , abia se auzi:
— De f cut? Dar de unde vrei s tiu eu?
tu a Juley plec mul umit , i vrând s
închid u a cu deosebit grij , pentru ca nu
cumva s -i tulbure somnul scumpei sale Hester,
degetele îi alunecar pe clan i u a se trânti
zdrav n.
Întoars în odaia ei, se opri în fa a ferestrei i
privi luna de deasupra copacilor din Park. Se
uit printr-o mic deschiz tur dintre perdelele
de muselin pe care le strânse bine, ca nu
cumva s-o vad cineva de afar . i acolo, cu
obrazul ei rotund i buc lat, cu bone ica roz pe
cap, cu ochii umezi i de lacrimi, se gândi la
"bietul Jolyon", atât de b trân i atât de singur,
întrebându-se cum i-ar putea fi de folos, cum ar
putea face ca el s-o iubeasc mai mult, a a cum
n-a mai iubit-o nimeni de când — de când s-a
pr dit s rmanul Septimus.

Capitolul VIII
BAL LA ROGER

Casa lui Roger din Prince's Gardens era

iluminat str lucitor. Nenum rate lumân ri de
cear fuseser a ezate în candelabrele de cristal
lefuit, i se reflectau ca stelele pe parchetul
celor dou saloane. Prin mutarea tuturor
mobilelor pe culoarele etajului întâi, se realizase
la parter un spa iu imens, pe care îl
înconjuraser cu acele stranii anexe ale
civiliza iei, cunoscute sub numele de "fotolii de
bal".
Într-un col izolat, ascuns în dosul unor
palmieri, era o pianin , i partitura Dansul de la
Kensington deschis pe pupitru.
Roger s-a opus la angajarea unei orchestre.
Nu vedea rostul orchestrei, nu voia s
cheltuiasc bani i problema nu se mai puse.
Francie (c ci mama ei, pe care Roger o adusese
în stare de dispepsie cronic de mai mult
vreme, se vâra în asemenea ocazii în pat) a
trebuit s se mul umeasc numai cu un pianist
i cu un tân r care cânta din corn. De aceea a
acoperit totul cu palmieri în a a fel, încât cine
nu se uita cu prea mare b gare de seam putea
crede c sunt mai mul i muzican i ascun i
acolo. Hot rî s le spun s cânte tare — un
corn poate da mult muzic , dac omul sufl în
el din toat inima. Dup cum ar spune un
american mai cultivat, în cele din urm ea se
"descurc "...în acest labirint de trucuri pe care
fusese silit a-l str bate pân ce reu i s
combine o primire distins , cum se cuvine, cu
economia s toas a unui Forsyte. Era cam
slab , dar ar ta admirabil în rochia ei galben
ca porumbul, cu umerii înv lui i în mult voal;
punându- i m nu ile, trecea dintr-o parte
într-alta pentru a revizui totul înc o dat .
Cu valetul special angajat (c ci Roger nu
inea decât servitoare) discut despre vin. Îl
întreb dac a priceput c domnul Forsyte a
dispus s scoat o duzin de sticle de ampanie
Whiteley. Dar dac se consum acestea (lucru
imposibil, c ci cele mai multe doamne vor bea,
desigur, ap ), exist ni te champagne cup11, cu
care trebuie s se descurce cum o ti mai bine.
Nu-i pl cea deloc — nu era de demnitatea ei
— s discute asemenea lucruri cu un chelner,
dar ce era s fac dac tat l ei o punea în
asemenea situa ii? Totu i Roger, care a pus be e
cât a putut în ro ile acestui bal, în curând va
coborî, cu obrajii îmbujora i i cu fruntea
bombat , ca i cum el ar fi organizat totul. Va
zâmbi la toat lumea i, desigur, va oferi bra ul
celei mai frumoase doamne, pentru a o conduce
la mas . Iar la ora dou , când balul va fi în toi,
se va duce pe ascuns la muzican i i le va
porunci s cânte Imnul Regal i s-o tearg .
Dar în adâncul sufletului ei, Francie tr gea
dejde c tat l ei va obosi foarte curând i se
va retrage discret la culcare.
Cele trei sau patru prietene intime ale ei, care
veniser mai devreme, pentru a-i da o mân de
ajutor la preg tirea balului, mâncar împreun
cu ea, într-o mic od p sit de la etaj,
11 Cru on cu ampanie
friptur rece de pui i ceai, servite în grab . Pe
rba ii casei i-a trimis s cineze la "Eustace's
Club", ca s se sature cum trebuie.
Când ceasul b tu nou , doamna Small sosi
singur . Prezent toate scuzele cuvenite pentru
absen a lui Timothy, trecând-o sub t cere pe
tu a Hester care, în ultimul minut, declar c
n-are poft s vin . Francie o primi c lduros i o
ez pe un fotoliu mic, aurit, unde o l ,
bosumflat i singur , în rochia ei de satin de
culoarea lev ichii. De la moartea M tu ii Ann,
azi pusese pentru prima oar o rochie colorat .
Prietenele intime ale lui Francie coborâr din
od ile lor, în rochii de culori diferite, dar având
fiecare câte o garnitur bogat de voal pe umeri
i piept. Printr-o curioas întâmplare, toate erau
prea uscate. Fur prezentate doamnei Small, dar
nici una dintre ele nu r mase mai mult de
câteva secunde cu ea, pentru ca apoi s se
strâng laolalt , vorbind i r sucindu- i
carnetele de dans, cu privirile furi ate spre u ,
pentru a pândi apari ia primului b rbat.
Sosi în grup o parte din familia Nicholas;
totdeauna punctuali — dup cum era moda la
Landbroke Grove. Imediat dup ei, Eustace i
prietenii s i, posomorâ i i mirosind a tutun.
În fine, ap rur , unul dup altul, trei sau
patru din curtezanii lui Francie, c rora le
ceruse, fiec ruia în parte, promisiunea de a veni
devreme. To i erau ra i proasp t i vioi, cu acea
vioiciune în inut i purtare la mod în ultima
vreme la tinerii din Kensington, fiecare p rea a
nu se sinchisi de prezen a celuilalt; purtau
cravate mari, bufante, veste albe i ciorapi
rga i. To i aveau batiste vârâte în man ete. Se
foiau încoace i încolo cu armura lor de veselie
impus , ca i cum ar fi venit aici pentru a
vâr i cine tie ce fapte mari. Când dansau,
fe ele lor, departe de expresia solemn a unui
englez care danseaz , erau senine, zâmbitoare,
blajine. S ltau, învârtindu- i partenerele în pa i
mari, f a ine prea mult seama de ritmul
muzicii. Pe ceilal i dansatori îi priveau cu dispre
suveran, c ci ei — "Brigada u oar "12, eroii a
sute de baluri din Kensington — i numai ei
puteau ar ta lumii zâmbetul i pasul cuvenit.
Dup aceea lumea veni valuri-valuri.
Înso itoarele domni oarelor se a ezar în rând,
de-a lungul peretelui din fa a intr rii, în timp ce
tineretul m rea vârtejul dansului din salonul cel
mare.
rba i erau cam pu ini, iar domni oarele
care nu erau prea c utate st teau cu expresia
lor patetic , un zâmbet resemnat, acru, ce
spunea parc : "Oh, nu! Nu m confunda! tiu c
nu vii spre mine. Nici nu pot spera a a ceva!" Iar
Francie convingea cu greu pe câte unul din
curtezanii ei sau pe câte un tân r f

12The light Brigade, Brigada u oar , unitate din armata britanic , despre
care Tennyson a scris o celebr poezie.
experien : "Te rog, f -mi pl cerea, d -mi voie s
te prezint domni oarei Pink, e atât de dr gu ,
u!" i reu ea chiar s -l duc pân la ea,
zicând: "Domni oara Pink — domnul Gathercole.
Mai ai vreun dans liber pentru el?" Atunci
domni oara Pink zâmbea cu zâmbetul ei for at,
ro ea pu in i r spundea: "Oh! Cred c da!" i
deschizând carnetul ei gol, înscria rar i cu
însufle ire numele lui Gathercole pe locul propus
de el, la al doilea extra tour.
Dar când tân rul morm ia c e cald i pleca,
domni oara rec dea în atitudinea de a teptare
dezn jduit , cu zâmbetul r bd tor i acru.
Mamele î i f ceau u or vânt cu evantaiele,
urm rindu- i fetele, iar în ochii lor se citea
povestea ursitei fetelor. În ceea ce le privea pe
ele, n-avea nici o importan dac edeau acolo
ceasuri întregi, moarte de oboseal , t cute sau
vorbind din când în când — principalul era ca
fetele s petreac bine. Dar când le vedeau
neb gate în seam i trecute cu vederea! Ah!
Mamele zâmbeau, dar ochii lor aveau priviri
ucig toare, asemenea lebedei r nite! Fiecare din
ele ar fi avut poft s -l prind pe tân rul
Gathercole de coada redingotei lui elegante i
-l târasc spre fata ei. Pu lamalele astea de
tineri!
i astfel, pe câmpul de b taie al acestui bal
din Kensington, erau prezente toate cruzimile i
greut ile vie ii, pateticul ei i inegalitatea
 anselor, nedreptatea, abnega ia i r bdarea.
Ici i colo erau i îndr gosti i — nu ca ai lui
Francie, care f ceau parte dintr-o specie ciudat
— ci îndr gosti i adev ra i, care, emo iona i,
ro ii în obraji, t cu i, c utau cu priviri furi e
fata pe care o iubeau, iar în timpul dansului
erau ferici i s o ating . Din când în când câte
un privitor era izbit de lumina din privirile lor.
La ora zece fix, nici o secund înainte, sosi
familia lui James — Emily, Rachel, Winifred
(Dartie r sese acas pentru c odat , într-o
asemenea ocazie, la Roger, b use prea mult
ampanie) i Cicely, cea mai mic dintre fete,
care ie ea azi pentru prima oar "în lume". În
urma lor, Soames i Irene venir într-o birj de
la casa p rinteasc , unde fuseser la cin .
Toate aceste doamne aveau umerii goi, f
nici un fel de voal — ar tând, prin decolteurile
lor mari i îndr zne e, c vin din partea cea mai
distins a parcului13.
Soames, ferindu-se de vârtejul dansului, se
rezem de perete. Armat cu zâmbetul s u vag,
st tea în picioare i privea. Vals dup vals
începea i se sfâr ea; perechi-perechi, dansatorii
treceau în zbor prin fa a lui cu surâsul pe buze,
râzând sau vorbind ceva; unii cu buzele strânse
i cu ochii scrutând mul imea, iar al ii, cu
buzele u or întredeschise, t cu i i ochi în ochi.
i în atmosfera aceasta de s rb toare, mireasma
13 Este vorba de Hyde Park, cartier al aristocra iei engleze
florilor i parfumul din p rul femeilor se
spândeau, sufocante, în c ldura nop ii de
var .
cut, cu o urm de dispre în zâmbet,
Soames avea aerul c nu vede nimic deosebit.
Dar din când în când ochii s i descopereau ceea
ce c utau, se a inteau asupra unui punct din
mul imea în continu mi care i zâmbetul de pe
buzele lui murea.
El nu dansa cu nimeni. Unii b rba i dansau
cu so iile lor, dar el g sea c nu e "distins" s
dansezi cu so ia ta i de aceea, de când se
torise cu Irene, nu o invitase niciodat la
dans. i numai Dumnezeul neamului Forsyte
tia dac aceast purtare era pentru el o
mângâiere ori ba.
Irene trecea, dansând cu al i b rba i, iar
rochia, de culoarea stânjeneilor, îi flutura în
jurul picioarelor. Dansa frumos; iar Soames , se
turase s tot aud femeile spunându-i, cu un
zâmbet acru: "Ce frumos danseaz so ia
dumitale, domnule Forsyte... e o adev rat
pl cere s-o prive ti!" Ostenise de atâtea
spunsuri pe care le d dea peste um r:
"G si i?"
Chiar lâng el, o tân pereche î i f cea,
rând pe rând, vânt cu evantaiul, trimi ându-i un
curent de aer nepl cut. Francie i unul din
curtezanii ei st teau aproape. Vorbeau despre
amor.
 Auzi în spatele lui vocea lui Roger, dând
dispozi ii servitorului cu privire la mas . Totul
era de proast calitate! îi p ru r u c-a venit! O
întrebase pe Irene dac dore te s-o înso easc ,
i ea, cu acel zâmbet al ei care te scoate din
min i, îi r spunsese: "Oh, nu!"
Atunci de ce a venit? În ultimul sfert de ceas
nici m car n-o z rise. Iat -l pe George,
înaintând spre el cu fa a lui mali ioas ; era prea
târziu s -l ocoleasc .
— L-ai v zut pe "Pirat"? spuse acest mucalit
autorizat; e pe câmpul de b taie — p rul tuns i
perfect pus la punct!
Soames îi r spunse c nu l-a v zut i,
trecând prin înc perea pe jum tate goal , între
dou dansuri, ie i în balcon i privi în strad .
Sosi o tr sur cu musafiri întârzia i; în jurul
intr ri st teau câteva din acele haimanale de pe
str zile Londrei, care se adun la chemarea
caselor luminate sau a muzicii. Fe ei lor palide,
ridicate în sus, deasupra siluetelor negre i
grosolane, aveau un aer de a teptare plin de
curiozitate, care îl sup pe Soames. De ce li se
îng duie s stea a a gur -casc ? De ce nu-i
alung sergentul?
Dar sergentul nu-i b ga în seam . St tea cu
picioarele cr nate, pe covorul ro u, întins pe
trotuar; obrazul lui, sub coif, avea aceea i privire
de a teptare plin de curiozitate.
Peste drum Soames vedea, prin z brele, în
lumina felinarelor de pe strad , frunzele
copacilor leg nate u or de adierea vântului. Mai
departe, erau luminile de la etajul caselor de pe
cealalt parte a str zii, iar jos, întunecimea
lini tit a gr dinii. Deasupra tuturor, acel
minunat cer londonez pe care se rev rsau
reflexele nenum ratelor l mpi; bolta pres rat
cu stele, în care se oglindesc toate nevoile i
iluziile oamenilor — uria oglind a str lucirii
i a mizeriei care, noapte de noapte, î i a terne
blânda ironie peste întinderi nesfâr ite de case i
gr dini, palate i cocioabe, peste acei Forsyte
purtând fel de fel de nume, peste sergen i de
strad i peste haimanalele care casc gura pe
str zi.
Soames se întoarse i, ascuns în firid , se
uit în camera luminat . Aici, afar , era mai
coare. V zu pe noii sosi i: June i bunicul ei,
care tocmai intrau. De ce oare au venit atât de
târziu? St teau în u . P reau osteni i. Ce
curios, unchiul Jolyon s ias din cas la o or
atât de înaintat ! De ce nu venise June la Irene,
cum venea de obicei? Dar deodat , î i d du
seama c de mult vreme nu mai venise June pe
la ei.
Urm rind cu oarecare r utate fa a ei, o v zu
cum se schimb , i c p le te deodat în a a
sur , încât crezu c va c dea la p mânt; apoi
se aprinse ca flac ra. Se întoarse s vad la ce
se uita June, i o v zu pe so ia sa la bra ul lui
Bosinney, venind dinspre sera din fundul
salonului. Ochii ei priveau în sus c tre el, ca i
cum r spundeau la o întrebare pe care i-o
pusese, iar Bosinney o sorbea din ochi.
Soames se uit din nou la June. inea mâna
pe bra ul b trânului Jolyon, parc îl ruga ceva.
zu o privire mirat pe fa a unchiului s u;
amândoi se întoarser , u a se închise în urma
lor, i du i au fost.
Muzica începu din nou — un vals — i
Soames, tot în firid , cu fa a nemi cat , dar f
zâmbet pe buze, a tept . În aceea i clip , la doi
pa i de balconul întunecat, trecu so ia lui cu
Bosinney. Sim i parfumul gardeniilor pe care le
purta, v zu palpita ia sânilor ei, dorin a ce-i
str lucea în ochi, buzele u or întredeschise; fa a
ei avea o expresie pe care el nu o cuno tea.
Treceau dansând în ritm încet, leg nat, i i se
ru c erau lipi i unul de altul; o v zu cum
ridic ochii ei suavi i negri spre Bosinney, i
cum se uit apoi iar i în jos.
Foarte palid, se întoarse în balcon i,
sprijinindu-se de balustrad , privi în scuar.
Acelea i siluete, în aceea i pozi ie, st teau cu
ochii în sus spre casa iluminat , cu o
persisten posomorât . Sergentul, tot a a,
st tea cu fa a în sus; dar Soames nu-i mai
vedea. Jos, o tr sur trase la scar , dou siluete
se urcar în ea i plecar ...
În ziua aceea, la micul dejun, June îi spusese
 trânului Jolyon despre balul de la unchiul
Roger la care dorea s mearg . Dar a fost atât de
proast , ad ug ea, încât nu s-a gândit s roage
pe cineva s-o conduc . Acum era prea târziu.
trânul Jolyon ridic ochii s i p trunz tori.
June mergea de obicei la baluri cu Irene!
Uitându-se drept la ea, o întreb : "De ce n-ai
aranjat cu Irene?"
Nu! June nu voise s-o roage pe Irene! Nu
mergea decât dac — dac bunicul ei voia s
mearg i el o dat cu ea — o s stea foarte
pu in!
zând-o atât de dornic i atât de chinuit ,
trânul Jolyon consim i, bomb nind. Nu prea
în elegea el ce caut June la un asemenea bal;
era gata s fac prinsoare c nu e nimic
deosebit. Iar în ceea ce o privea pe June, socotea
nu e nimerit s se duc ! Ea avea nevoie de
aer de mare, i dup Adunarea General de la
"Globular Gold Concessions" voia s plece cu ea
în vilegiatur . Ah! de ce nu vrea s plece? A a,
are s se distrug . Aruncându-i pe furi o privire
trist , î i continu micul dejun.
June ie i devreme i hoin ri în ne tire pe
str zile încinse. Mica ei siluet , care în ultima
vreme abia se mai clintea pentru treburile de
toate zilele, era în aceast diminea vie ca
flac ra. Î i cump ni te flori. Dorea — voia s
arate cât se poate de bine. El, desigur, va fi
acolo! June tia c primise o invita ie. Îi va ar ta
 nu-i pas de el! Dar în str fundul inimii,
hot râse ca în aceast sear s -l recucereasc .
Se întoarse acas cu obrajii îmbujora i, vorbind
vioi în tot timpul prânzului; i astfel îl p li pe
trânul Jolyon.
Dup amiaz , o criz de plâns cu sughi uri o
di în dezn dejde. Î i înec hohotele în
pernele din pat, dar când, într-un târziu, se opri,
zu în oglind o fa umflat i ni te ochi ro ii,
cu cearc ne violete în jurul lor. R mase în
camera întunecat pân la vremea cinei.
În seara aceea, la ora obi nuit , June i
trânul Jolyon se a ezar la mas . Fata purta
rochia ei închis pân în gât, ca de obicei, dar
trânul Jolyon nu- i schimbase hainele pentru
masa de sear .
Masa a decurs în t cere, dar în sufletul ei se
dea o lupta aprig . Era atât de palid i sleit
de puteri, încât b trânul Jolyon porunci
"Mironositului" s contramandeze tr sura, c ci
nu-i d voie lui June s ias desear . Trebuie s
se odihneasc . June nu se opuse. Se urc în
camera ei i ezu acolo, în întuneric. La ora zece
sun dup jupâneas .
— Adu-mi ni te ap cald i du-te jos de-i
spune domnului Jolyon c m simt perfect
odihnit . Spune-i c dac e prea obosit, pot s
merg i singur la bal.
Jupâneasa îi arunc o privire peste um r, iar
June se întoarse c tre ea, spunându-i pe un ton
poruncitor:
— Du-te, i adu-mi repede ap cald ! Rochia
ei de bal era întins pe canapea. O îmbr în
grab , cu mare grij , lu florile în mân i
coborî, ridicând seme capul, cu fe oara ei
încoronat de cununa p rului bogat. Trecând
prin fa a camerei b trânului Jolyon, auzi
mi care.
Uluit i mânios, se îmbr . Trecuse de ora
zece, nu vor ajunge acolo înainte de unsprezece;
June a înnebunit! Dar nu îndr znea s i se
opun — expresia pe care o v zuse pe fa a ei, la
cin , îl însp imântase.
i lustrui p rul cu ni te perii mari de ebonit
pân când str luci ca argintul sub lumina
mpii; apoi coborî i el pe scara întunecoas .
June îl întâmpin jos, i, f vorb , se
urcar în tr sur .
Drumul cu tr sura i se p ru c nu se mai
sfâr te niciodat . Când, în cele din urm ,
intr în salonul lui Roger, fa a ei purta o masc
de hot râre sub care se ascundea o adev rat
tortur de nervozitate i emo ie. Senza ia de
ru ine c "alearg dup el" era în bu it de
groaza c s-ar putea s nu fie acolo, c poate
nu-l întâlne te deloc, i de acea hot râre
nezdruncinat c trebuie s -l recucereasc — în
ce fel, nici ea nu tia.
Când v zu sala de bal, cu parchetul
str lucitor, avu un sentiment de bucurie, c ci îi
pl cea s danseze i când dansa, zbura, era
oar , ca un spiridu sprinten i vioi. El o va
invita desigur la dans, i dac va dansa cu ea,
totul va fi ca mai înainte. Privi încordat în jur.
Dar apari ia lui Bosinney, venind cu Irene
dinspre ser , cu acea expresie stranie de total
ruire pe fa a lui, o izbi prea puternic. Ei nu
zur — i nimeni nu trebuie s vad , nici
chiar bunicul ei — durerea care o încol i.
Puse mâna pe bra ul b trânului Jolyon i
spuse foarte încet:
— Trebuie s m întorc acas , bunicule, mi-e
u.
Plec gr bit cu ea, mârâind în sinea lui, c ci
tia dinainte ce-o s se întâmple.
Dar nu-i spuse nimic; numai dup ce se
ezar în tr sura care, printr-o fericit
întâmplare se mai afla înc în apropierea por ii,
o întreb :
— Ce ai scumpa mea?
Sim ind întregul ei trup firav zguduit în
hohote de plâns, se sperie din cale-afar . Mâine
îl va chema pe doctorul Blank. Trebuie,
neap rat! Nu poate s-o mai lase în starea asta...
Nu se mai poate! Nu!
June î i st pâni hohotele i, strângându-i
mâna, ezu rezemat în col ul tr surii, cu fa a
înv luit într-un al.
El nu-i putea vedea decât ochii, larg deschi i,
privind în întuneric, iar cu degetele lui slabe, îi
mângâia necontenit mâna.

Capitolul IX
SEAR LA RICHMOND

În afar de June i Soames, v zur i al i

ochi pe "cei doi" (cum i începuse a-i numi
Euphemia), venind dinspre ser : observar i
al i ochi expresia de pe fa a lui Bosinney.
Sunt clipe în care Natura dezv luie brusc
patima ascuns sub lini tea senin a
cotidianului banal — prim vara violent care,
prin norii purpurii, arunc un fulger alb peste
muguri de migdali; un pisc acoperit cu z pad ,
în b taia lunii, ce se înal spre o singur stea,
plutitoare pe albastrul cerului p tima ; ori în
vâlv taia soarelui de foc, un b trân copac de
tis , stând paznic întunecat al unei taine
arz toare.
Sunt, de asemenea, momente în care un
tablou dintr-o galerie de pictur , pe care un
spectator oarecare îl califici drept "x x x Ti ian —
excep ional de frumos", sparge pav za vreunui
Forsyte, care poate a mâncat un prânz mai
copios decât semenii s i, i îl ine fermecat,
într-o stare de extaz. Simte i el c exist lucruri
— c exist lucruri care — da, lucruri care
înseamn ceva. Îl cuprinde un sentiment ce nu
se poate descrie, nici t lm ci. Când încearc s -l
analizeze cu precizia omului practic, îi scap , îi
alunec printre degete, a a cum dispare i
aroma vinului pe care l-a b ut, l sându-i gura
acr i con tiin a c are ficat. Simte c a fost
necump tat, ca a risipit ceva; c are ceva mai
pu in putere. El nu voia s simt ceea ce
semnalau cele trei stele din catalogul galeriei de
tablouri, doamne fere te! Nu vrea s tie nimic
despre for ele Naturii! Dumnezeu s -l p zeasc
de a admite m car o clip c exist a a ceva pe
lume! Dac o singur dat admite a a ceva,
unde ar ajunge? Omul pl tea un iling tax de
intrare i alt iling pentru catalog.
Privirea pe care o v zuse June i o v zuser
i al ii din neamul Forsyte era ca lic rirea
nea teptat a unei lumân ri prin ruptura unei
perdele imaginare, în dosul c reia ardea — era
izbucnirea nea teptat a unei str luciri vagi,
efemere, înv luite i ame itoare. Cei ce v zuser
privirea î i d dur seama c for e primejdioase
intraser în ac iune. Pentru moment priviser cu
pl cere, cu interes, apoi sim iser c e periculos
înregistreze chiar totul.
Totu i, aceast privire explica pentru ce June
venise atât de târziu i disp ruse îndat , f a
dansa, chiar f a da mâna cu logodnicul ei. Se
spunea c era bolnav — nici nu era de mirare.
Dar acum to i se uitau unii la al ii, cu
senza ia c erau vinova i de ceva. Nu doreau s
 spândeasc zvonuri scandaloase, nu voiau s
fie r ut cio i. Cine poate dori a a ceva?
Str inilor nu li s-a suflat nici o vorb , o lege
nescris impunea fiec rui Forsyte t cere.
Apoi veni vestea c June a plecat la mare cu
trânul Jolyon.
A dus-o la Broadstairs, sta iune ajuns la
mod ; Yarmouth î i mai pierduse din renume,
spre regretul lui Nicholas. De altfel nici un
Forsyte nu mergea la mare f convingerea c
pentru banii lui trebuie s respire un aer care,
într-o s pt mân , îl va îmboln vi de ficat. Acel
blestemat obicei aristocratic al primului Forsyte
de a bea vin de Madera le-a l sat tuturor
descenden ilor s i o sensibilitate hepatic .
Deci, June plecase la mare. Membrii familiei
teptau desf urarea evenimentelor. Altceva nu
le r mânea de f cut. Dar cât de departe — cât de
departe au mers "cei doi"? i cât de departe vor
merge? Au oare într-adev r de gând s ajung
undeva? Din povestea asta — desigur — nu
poate ie i nimic, c ci unul din ei nu are nici un
ban. Cel mult un flirt, ce se va sfâr i, ca toate
flirturile, la momentul cuvenit. Sora lui Soames,
Winifred Dartie, tr ind în climatul din Mayfair —
ea locuia în Green Street — avea principii mai
moderne cu privire la via a conjugal decât cele
general admise, ca de pild în Ladbroke Grove;
de aceea râse la ideea c ar fi ceva serios în
toat povestea. "Mititica" — Irene era mai înalt
decât ea, dar acest calificativ era m rturia valorii
reale ce- i atribuia fiecare Forsyte, astfel c
Irene a r mas pân la urm "mititica" — mititica
se plictisea. De ce s nu se distreze i ea?
Soames era destul de obositor; iar în ceea ce-l
prive te pe domnul Bosinney — numai bufonul
acela de George l-a putut porecli "Pirat" —
Winifred sus inea c e un b rbat foarte chic.
Aceast declara ie — c Bosinney ar fi chic —
a produs mare senza ie. Dar n-a reu it s
conving pe nimeni. To i erau dispu i s admit
, în felul lui, arat destul de bine; dar s spui
este chic un b rbat cu pome ii proeminen i,
cu ochii stranii, i care poart p rii moi, era
înc o extravagan de a lui Winifred, care
alearg dup tot ce e nou.
Totul se petrecea în acea faimoas var în
care extravagan a era la mod , când chiar i
mântul era extravagant; castanii erau
înc rca i cu flori, florile erau înecate în parfum
cum nu fuseser niciodat ; trandafirii înfloreau
în toate gr dinile; iar roiurile de stele nu- i mai
seau loc în noapte; când în fiecare zi, din zori
i pân seara, soarele, în plin putere, î i în a
scutul de aram deasupra parcului, iar oamenii
aveau purt ri ciudate, mâncau diminea a i la
amiaz în aer liber. Niciodat nu s-au mai v zut
atâtea birje i echipaje, trecând valuri-valuri
peste podurile Tamisei str lucitoare, pentru a
duce mii i mii de oameni, toat marea
burghezie, spre raiul înverzit de la Bushey,
Richmond, Kew i Hampton Court. Aproape
fiecare familie care pretindea a face parte din
casta proprietarilor de echipaje, m car o dat în
acest an i tot vizitase castanii înflori i din
Bushey sau f cuse o plimbare cu tr sura printre
castanii spanioli din Richmond Park. Tr surile
zburau lin pe aleile pr fuite, în norii de praf pe
care chiar ele îi ridicau, iar cei din untrul lor
priveau distins spre capul încornonat pe care
vreun cerb mare i lini tit îl în a din p durea
de ferig ce promitea îndr gosti ilor — pentru la
toamn — un ad post cum nu mai v zuser
niciodat . i, ici-colo, când mireasma arz toare
a florilor de castan venea prea aproape,
trec torii î i spuneau "Draga mea! Ce parfum
admirabil!"
Iar florile de tei erau în acel an neobi nuit de
frumoase, aveau aproape culoarea mierei. În
col urile scuarurilor londoneze, când soarele
apunea, ele r spândeau un parfum mai dulce
decât nectarul supt de albine — parfum ce
trezea dorin e f nume în inimile neamului
Forsyte i ale semenilor lor care, dup masa de
sear , veneau s se r coreasc în aceste parcuri,
la por ile c rora numai ei aveau chei.
i acest dor îi f cea s tânjeasc în mijlocul
straturilor de flori, abia vizibile în lumina ce
sc dea mereu; acela i dor f nume îi f cea s
se întoarc , s se întoarc mereu acolo, ca i
cum dragostea i-ar fi chemat — i s a tepte ca
ultima raz de lumin s moar sub umbra
crengilor.
O oarecare vag simpatie, trezit de
mireasma teilor, sau poate sentimentul de sor
care îi d dea dorin a de a vedea cu ochii ei ceea
ce se petrece, sau poate c ambi ia de a dovedi
afirma ia ei "nu este nimic serios în toat
povestea" era adev rat , sau poate numai pofta,
reia în anul acesta nimeni nu i se putea
opune, de a face o plimbare la Richmond, a
îndemnat-o pe mama micilor Dartie (a micilor
Publius, Imogen, Maud i Benedict) s scrie
urm torul bilet cumnatei sale:

"30 iunie

Drag Irene,
Aud c Soames pleac mâine la Henley i c
mâne peste noapte acolo. M-am gândit c ar fi
foarte pl cut s facem un mic grup i s mergem
cu tr sura la Richmond. Pofte te-l tu pe domnul
Bosinney, eu am s -l iau pe tân rul Flippard.
Emily (ele îi ziceau mamei lor pe nume, Emily
— fiind mai chic) ne va împrumuta tr sura. Trec
v iau, pe tine i pe tân rul t u cavaler, pe la
ora apte.
Cu tot dragul, cumnata ta, Winifred Dartie.

Montague crede c la «Crown and Sceptre»

masa e foarte gustoas ."
Montague era al doilea i cel mai des
întrebuin at nume al lui Dartie — primul fiind
Moise. Un om de lume ca el trebuia s
întrebuin eze, deci, numele cel mai distins.
Planul ei a întâmpinat din partea Providen ei
mai mult opozi ie decât meritau inten iile
binevenite care-l inspirar . În primul rând,
tân rul Flippard scrise:

"Drag doamn Dartie,

Îmi pare nespus de r u. Sunt de mult angajat
în alt parte. Nu m pot face liber.
Al dumitale, Augustus Flippard."

Era prea târziu s înceap a c uta alt b rbat.

Ghinion i pace! Cu promptitudinea i iscusin a
unei bune mame de familie, Winifred f cu apel
la so ul ei. Avea o fire hot rât i tolerant , ce se
potrivea atât de bine cu profilul ei marcant,
rul blond i ochii verzui. Rareori, poate
niciodat nu suferise vreun e ec: i chiar dac
se întâmpla s aib vreunul, tia s -l întoarc în
folosul ei.
Dartie era i el foarte bine dispus. "Erotic" nu
câ tigase Cupa Lancashire. Celebrul animal,
proprietatea unuia din stâlpii hipodroamelor —
pariase în ascuns multe mii de lire contra lui —
nici m car n-a alergat. Urm toarele patruzeci i
opt de ore dup aceast zguduitur au fost cele
mai întunecate din via a lui Dartie.
Fantoma lui James îl urm rea zi i noapte.
Gândurile negre în leg tur cu Soames se
împleteau cu foarte vagi speran e. Vineri
noaptea fusese atât de am rât, încât s-a
îmb tat. Dar sâmb diminea a instinctul lui
de adev rat juc tor de burs birui. Împrumut
câteva sute de lire, pe care nicicum nu le va
putea restitui, se duse în ora i puse to i banii
pe "Concertina" în Handicapul Saltown Borough.
Dejunase la "Iseeum" cu maiorul Scrotton,
ruia îi spusese: "Micul evreu Nathans mi-a dat
ideea. Acum nu-mi mai pas de nimic. Nu mai
am încotro. Dac «Concertina» nu iese prima —
atunci, fir-ar al dracului, b trânul va trebui s
pl teasc !"
O sticl de Pol Roger, numai pentru sufle elul
lui, îi trezi un nou dispre pentru James.
Reu i. "Concertina" câ tig cursa — dar la
limit ! îns Dartie era mul umit i spuse: "Totul
e s ai îndr zneal !"
Ideea escapadei de la Richmond nu-i
displ cu deloc. Ba chiar hot rî s pl teasc el
totul! Avea mare admira ie pentru Irene i dorea
fie în termeni cât mai amicali cu ea. La ora
cinci i jum tate feciorul din Park Lane veni s
anun e c doamna Forsyte regret foarte mult,
dar unul din cai tu te!
Winifred nu se descuraj nici de aceast
lovitur i trimise de îndat pe micul Publius
(care avea apte ani) cu guvernanta la
Montpellier Square pentru a o vesti pe Irene c
vor pleca cu birja i c se vor întâlni la "Crown
and Sceptre" la ora 7,45.
Dartie fu destul de mul umit de acest
aranjament. Era mult mai bine cu birja, decât s
fac tot drumul cu spatele la cai! N-avea nimic
împotriva plimb rii cu Irene. Spera c vor lua o
birj , vor merge la Montpellier Square i acolo
domnii vor schimba locurile.
Când afl c întâlnirea este la "Crown and
Sceptre" i c pân acolo va face drumul cu
so ia lui, g si c plimbarea e plictisitoare al
dracului!
La ora apte pornir . Dartie puse r ag cu
birjarul pe o jum tate de lir c nu ajunge acolo
în trei sferturi de ceas.
Tot drumul, so ii î i adresar cuvântul de
dou ori.
Dartie spuse:
— Maestrul Soames va face o mutr când va
afla c nevasta lui a mers într-o birj cu
Maestrul Bosinney!
Winifred r spunse:
— Nu vorbi prostii, Monty!
— Prostii! repet Dartie. Nu cuno ti femeile,
distinsa mea doamn !
A doua oar întreb doar:
— Cum ar t? Pu in cam buh it? ampania
aceea care-i place lui George e prea spumoas !
 Luase dejunul cu George Forsyte la
"Haversnake".
Bossiney i Irene sosiser înaintea lor.
St teau în cadrul unei u i mari, cu geamlâc, ce
dea spre râu.
În vara aceea ferestrele i u ile erau deschise
zi i noapte; zi i noapte intra mireasma florilor
i a pomilor, parfumul fierbinte al ierbii pârlite i
mirosul rece al pic turilor mari de rou .
Ochii iscoditori ai lui Dartie observar c cei
doi musafiri ai s i nu p reau prea entuziasma i;
st teau acolo în u , unul lâng altul, f a
spune o vorb . Bosinney p rea mereu nes tul —
nu-i mare lucru de capul lui!
pe Winifred cu musafirii i se duse s
comande masa.
Un Forsyte cere mâncare bun , chiar dac
nu e prea fin , dar un Dartie tie s pre uiasc
tot ce "Crown and Sceptre" are mai bun. Tr ind
cum tr ie te el, de azi pe mâine, nimic nu este
prea scump pentru el i m nânc numai lucruri
alese. B utura trebuie, de asemenea, aleas cu
grij ; în ara asta e b utur mult , dar nu-i
"destul de bun " pentru un Dartie; lui îi trebuie
ceva i mai bun. Pl tind totul cu banii altuia,
n-avea nici un motiv s se restrâng . Economia
pecetluie te un prost, nu un Dartie.
Tot ce e mai bun! Nu exist principiu mai
tos pe care i-ar putea a eza via a un
rbat al c rui socru are un venit mare i atâta
sl biciune pentru nepo ii s i.
Cu ochii lui iscusi i, Dartie descoperi aceast
sl biciune a lui James pentru nepo i chiar în
primul an dup na terea — din gre eal — a
micului Publius. Perspicacitatea i-a fost de folos.
Acum, patru mici Dartie erau un fel de asigurare
perpetu .
Felul principal din meniu a fost, f
îndoial , mrean ro ie de mare. Acest delicios
pe te, adus de la mare dep rtare, conservat
aproape în perfect stare, întâi se preg te te i
abia dup aceea i se scot oasele; apoi se serve te
în ghea , cu punch de Madera în loc de sos,
dup o re et pe care pu ini oameni din lume o
cunosc.
Totul a decurs normal, nimic excep ional nu
s-a petrecut, în afar de faptul c Dartie a pl tit
nota.
A fost deosebit de curtenitor tot timpul mesei;
privirea sa îndr znea , admirativ , a p sit
rareori fa a i trupul lui Irene. Dar — dup cum
fu silit s i m rturiseasc lui însu i — n-a
reu it s -i schimbe atitudinea — a fost cât se
poate de rece; rece cum p reau a fi i umerii ei
sub voalul de dantel alb . Tr sese n dejdea s
prind ceva din rela iile ei cu Bosinney; dar nici
vorb ! S-a inut cât se poate de bine. Iar în ceea
ce-l prive te pe bietul arhitect, era posac ca un
urs cu capul r nit — Winifred abia dac-a putut
scoate câte o vorb de la el. N-a mâncat nimic,
dar a b ut cât i s-a dat, i fa a lui devenea din
ce în ce mai alb , iar ochii priveau din ce în ce
mai straniu.
Totul a fost foarte distractiv.
Dartie era foarte bine dispus, vorbea degajat,
cu oarecare picanterie, c ci nu era prost. Spuse
vreo dou -trei anecdote u or necuviincioase.
Aceasta a fost o concesie f cut societ ii, c ci
anecdotele lui erau de obicei foarte
necuviincioase. Ridic paharul în s tatea lui
Irene i inu un mic discurs cam provocator.
Nimeni n-a ciocnit cu el, iar Winifred îi zise:
— Nu face pe caraghiosul, Monty!
La propunerea ei, dup mas se duser cu
to ii pe terasa public de pe malul râului.
— Mi-ar pl cea s v d oameni de rând
îndr gosti i, e atât de amuzant! zise ea.
i erau mul i oameni de rând care se
plimbau pe r coare, dup o zi atât de cald , iar
aerul frem ta de sunetul vocilor, r gu ite i
greoaie, sau dulci de parc ar fi optit taine.
Nu trecu mult vreme pân când Winifred,
mai istea — era singura Forsyte din grup — le
si o banc liber . Se a ezar to i în rând. Un
arbore mare întinse un baldachin gros de frunze
peste capul lor, iar negura de peste râu se
întuneca din ce în ce.
Dartie edea la margine, lâng el Irene, apoi
Bosinney, iar la cel lalt cap t Winifred. Abia
înc peau patru persoane, iar "omul de lume"
sim ea bra ul lui Irene lipit de al s u. tia c ea
nu-l poate retrage f a p rea nepoliticoas , i
asta îl distra; din când în când mai f cea câte o
mi care pentru a se apropia i mai mult de ea.
i î i zicea în gând: "Caraghiosul acesta de
«Pirat» n-o va avea numai pentru el! Ce e drept,
suntem cam înghesui i!"
De departe, de jos, de pe râul întunecat
venea, plutind, un zdr ng nit de mandolin , i
voci ce cântau un cântec vechi.

A boat, a boat, unto the ferry,

For we'll go over and be meny,
And laugh, and quaff, and drink brown
sherry14!

Deodat , ap ru luna; dulce r rea, din

dosul unui pom; i parc r suflarea ei r ci
aerul, dar sub adierea proasp d inuia
mireasm cald de tei.
Prin fumul ig rii lui, Dartie îl urm rea pe
Bosinney, care edea cu bra ele încruci ate, cu
ochii a inti i în gol. Expresia fe ei lui era a unui
rbat chinuit.
Apoi Dartie arunc o privire spre Irene. Era
atât de înv luit în umbra baldachinului
înfrunzit, încât p rea doar o pat mai luminoas
în întunericul ce-i împrejmuia, umbr ce avea
14O barc , o barc , pân la podul plutitor,
trecem dincolo i s petrecem.
râdem, s chefuim i s bem sherry!
form i r suflare; suav , misterioas ,
ispititoare.
Acum t cerea cuprinse g gioasa teras , ca
i cum to i cei ce se plimbau pe ea ar fi fost
preocupa i de taine prea mari pentru a putea fi
rostite.
Iar Dartie gândi: "Ah! Femeile!"
Amurgul se stinse deasupra apei, cântecul
amu i; secera lunii se ascunse în dosul unui
pom i totul se întunec . Se lipi mai strâns de
Irene.
Nu-l sperie cutremurarea ce trecu ca un fior
peste trupul atins, nici privirea tulburat ,
dispre uitoare, din ochii ei. Sim i cum încearc
se fereasc de el, i zâmbi.
Trebuie s m rturisim c "omul de lume"
use mai mult decât era îng duit.
Cu buzele-i groase, întredeschise, sub
musta a neagr bine r sucit , cu ochii s i
îndr zne i ce o priveau piezi , avea expresia
ut cioas — a unui satir.
Pe cerul care se întrez rea printre vârfurile
pomilor, stelele se adunau roiuri-roiuri, ca i
muritorii de pe p mânt; p reau c se mi , se
apropie, c otesc. Apoi zumzetul glasurilor se
auzi din nou, i Dartie î i zise: "Vai de capul lui
Bosinney! Biet drac înfometat!", i se înghesui
mai tare în Irene.
Mi carea merita mai mult succes. Ea se
ridic , i to i o urmar .
 "Omul de lume" era mai hot rât ca niciodat
vad ce zace în ea. Tot drumul, de-a lungul
terasei, se inu lipit de bra ul ei. B use prea
mult vin bun. Avea în fa a lui drumul lung pân
acas , drumul lung i întunecimea cald ,
pl cuta intimitate din birj — care te separ de
toat lumea. Mare i bun om a fost inventatorul
birjei! Caraghiosul acela de arhitect fl mând va
merge cu Winifred — din suflet îi dorea petrecere
frumoas cu ea! Î i d dea seama c vocea lui nu
era prea sigur ; de aceea avu grij s nu scoat
nici o vorb ; dar pe buzele lui groase se întip ri
un zâmbet.
Merser agale pân la birjele care îi a teptau
la cap tul terasei. Planul s u avea meritul
tuturor planurilor m re e: o simplicitate aproape
brutal . Se va ine de bra ul ei pân ce se va
urca în birj , apoi, iute, va s ri dup ea.
Dar când Irene ajunse lâng birj , nu se
urc , ci se furi spre capul calului. În acea
clip Dartie nu se sim i destul de st pân pe
picioarele lui ca s-o urmeze. Ea se oprise i
mângâia botul calului i, spre sup rarea lui
Dartie, Bosinney ajunse primul lâng ea. Irene
se întoarse i, cu voce joas , îi spuse ceva în
grab . Dartie n-a prins decât "omul acela". Se
oprise, înc ânat, la scara birjei, a teptând-o
se întoarc . tia el un truc care face to i
banii!
Astfel, în lumina felinarului, cu silueta lui (de
talie mijlocie), bine marcat în vesta alb de
sear , cu pardesiul de culoare deschis aruncat
neglijent peste bra , cu floare stacojie la
butonier , iar pe obrazul lui m sliniu cu acea
expresie de insolen plin de încredere în sine
i bun dispozi ie, era un des vâr it om de
lume, într-o excelent form .
Winifred se urcase în birj . Dartie se gândea
Bosinney o s se cam plictiseasc în bri
aceea, dac nu e cu ochii în patru! Deodat
primi un ghiont, care era cât p-aci s -l dea peste
cap, iar vocea lui Bosinney îi uier în ureche:
— Eu am s-o conduc pe Irene acas . Ai
în eles?
zu o fa alb ca varul, p tima , i doi
ochi a inti i asupra lui cu str lucirea ochilor
unei pisici s lbatice.
— Ce? bâlbâi el. Ce? Nici vorb ! Te duci cu
nevast -mea!
— Pleac de-aici! uier glasul lui Bosinney;
de nu, te trântesc pe osea!
Dartie se d du înapoi; c ci pe cât putea el
pricepe, individul era în stare s înf ptuiasc
cele spuse. Prin spa iul liber ce-l l sase, Irene se
strecur în birj , iar rochia ei se atinse de
picioarele lui. Bosinney se urc dup ea.
— D -i drumul! îl auzi pe "Pirat" strigând.
Birjarul d du bici calului. Pornir .
Dartie se opri un moment, uluit; apoi se
repezi la tr sura în care edea so ia lui i se
urc .
— Mân ! strig birjarului, i ine-te mereu
dup cei dinainte!
Dup ce se a ez lâng so ia sa, izbucni în
sudalme. În cele din urm , cu un efort suprem,
se opri i ad ug :
— Frumoas isprav ai f cut! Auzi, s -l la i
pe "Pirat" în tr sur cu ea. Cum naiba n-ai
putut pune mâna pe el? E îndr gostit nebun, se
vede cât de colo!
spunsul lui Winifred fu în bu it de un nou
val de înjur turi din care Dumnezeu nu lipsea.
Abia când ajunser în Barnes se sfâr i
ieremiada în care a oc rât-o, fire te pe ea, pe
tat l ei, pe fratele ei, pe Irene, pe Bosinney,
numele de Forsyte, pe propriii lui copii,
blestemând chiar ziua în care s-a însurat.
Winifred, femeie st pânit , îl l s i verse
focul, i dup ce ispr vi, Dartie fu cuprins de o
cere mohorât . Ochii lui, furio i, nu se
dezlipeau de birja care, simbol al unei anse
ratate, sfâ ia întunericul din fa a lui.
Din fericire, Dartie nu putea auzi rug mintea
fierbinte a lui Bosinney — implorarea pe care
purtarea "omului de lume" o dezl uise ca un
torent; n-o putea vedea pe Irene tremurând
înfiorat , ca i cum cineva i-ar fi smuls haina de
pe ea, nici ochii ei întuneca i i tri ti, ca ochii
unui copil b tut. Nu-l putea auzi pe Bosinney
implorând, implorând neîncetat; nu putea auzi
plânsul ei nea teptat, încet, i nu-l putea vedea
nici pe acel biet om, cu aer de fl mând, cum
tremur însp imântat, atingându-i umil mâna.
La Montpellier Square birjarul lor, urmând
întocmai porunca lui Dartie, se opri chiar în
spatele birjei din fa . Cei doi Dartie îl v zur pe
Bosinney s rind, pe Irene coborând, apoi urcând
în grab , cu capul în p mânt, sc rile casei.
Trebuie s fi avut cheia în mân , c ci disp ru
îndat . Nu se putea ti dac i-a spus vreo vorb
lui Bosinney.
Acesta trecu pe lâng birja lor; i atât so ul
cât i so ia îi putur vedea deslu it fa a,
luminat de un felinar. Era chinuit de o emo ie
cumplit .
— Noapte bun , domnule Bosinney! strig
Winifred.
Bosinney, n uc, î i smuci p ria din cap i
goni mai departe. Negre it, uitase de existen a
lor.
— Poftim! spuse Dartie. Ai v zut obrazul
bestiei?! Ce i-am spus? Frumoas isprav !
Scena îi fusese de mare folos.
Era atât de limpede c în birja aceea se
petrecuse ceva important, încât Winifred nu- i
mai putu sus ine teoria i zise:
— N-am s povestesc nim nui nimic. Nu v d
la ce-ar servi zarva!
Dartie era de acord cu aceast atitudine.
Pentru el, James era o rezerv personal i, deci,
nu trebuia tulburat cu grijile altora.
— Foarte bine. Las -l pe Soames s i vad
de treburi. E în stare s se descurce i singur!
Dup aceste vorbe, familia Dartie intr în
casa lor din Green Street (chiria o pl tea James)
i merse la o odihn binemeritat . Era miezul
nop ii i nici un Forsyte nu r sese pe strad
pentru a urm ri hoin reala lui Bosinney: pentru
a-l vedea revenind la grilajul gr dinii din
Montpellier Square, pentru a-l vedea stând acolo
în umbra pomilor, pândind casa ce ascundea în
întunericul ei femeia pentru care ar fi dat lumea
întreag , numai s-o z reasc o singur clip .
Acum, pentru el, ea era mireasma teilor, rostul
luminii i al întunericului, b taia inimii lui.

Capitolul X
DIAGNOSTICUL UNUI FORSYTE

Nici un Forsyte nu tie c face parte din

specia Forsyte; cu excep ia tân rului Jolyon. În
fraged tinere e nu tiuse nici el, dar dup pasul
decisiv care f cuse din el un proscris, con tiin a
e un Forsyte nu l-a mai p sit. O sim ea în
via a conjugal , în toate rela iile cu a doua lui
so ie care nu era — câtu i de pu in — Forsyte.
tia c dac n-ar fi avut acea ferm
certitudine a ceea ce dore te, dârzenia de a
urm ri mor scopul, con tiin a c ar fi o
prostie s piard ceva ce pl tise atât de scump
— cu alte cuvinte c , dac n-ar fi avut "sim ul de
proprietate" — n-ar fi putut-o p stra pe so ia lui
(poate n-ar fi avut nici dorin a de a o p stra),
n-ar fi r mas lâng ea, trecând prin toate
greut ile financiare, umilin ele i neîn elegerile
din ace ti cincisprezece ani; n-ar fi putut-o
convinge niciodat s se c toreasc cu el,
dup moartea primei lui so ii; n-ar fi putut
dep i toate greut ile i n-ar fi biruit, a a cum
biruise el, strâmtorat, dar cu zâmbetul pe buze.
El era unul din acei oameni care, ezând ca
miniaturile idolilor chineze ti, cu picioarele
încruci ate, mediteaz asupra propriei lor inimi,
zâmbindu- i ov ielnic, acel zâmbet atât de
intim i etern. Ac iunile lui, ca i b rbia i
caracterul s u, erau un amestec neobi nuit de
blânde e i hot râre.
În munca lui, de asemenea, sim ea c este
un Forsyte. Acuarelele lui, c rora le consacra
atâta timp i energie, nu-i r pir obiectivitatea,
tia c nu trebuie s ia prea în serios o ocupa ie
atât de pu in practic , i sim ea mereu o ciudat
nelini te pentru c nu-i produceau mai mul i
bani.
Aceast cunoa tere a stilului Forsyte îl f cu
primeasc , cu simpatie i totu i cu oarecare
revolt , urm toarea scrisoare de la b trânul
Jolyon:
 "Scheldrake Home,
Broadstaire,
1 iulie

Dragul meu Jo.

(Scrisul tat lui s u se schimbase foarte pu in
în cei treizeci de ani de când îl ine minte.)
Suntem de paisprezece zile aici, i am avut în
general vreme bun . Aerul e tonifiant, dar
ficatului meu nu-i prie te i abia a tept s m
întorc în ora . Despre June nu- i pot da ve ti
prea bune; s tatea i starea ei sufleteasc nu
s-au îmbun it, i nu tiu ce-o s fie cu ea. Nu
spune nimic, dar este limpede c-o macin
aceast logodn , care e logodn i nu e logodn
i — Dumnezeu tie ce-o mai preocup . Am
grave îndoieli în ceea ce prive te revenirea ei la
Londra, dat fiind actuala stare de lucruri; dar
ea e atât de voluntar , încât în fiecare moment
poate decide s se întoarc . Problema e ca
cineva s vorbeasc cu Bosinney, pentru a afla
ce are de gând. M tem s-o fac eu însumi c ci,
sunt sigur, l-a repezi; dar m-am gândit c tu,
cunoscându-l de la club, po i intra în vorb cu
el, i astfel s afli ce inten ii are individul.
Bineîn eles, vei avea grij s n-o pui pe June
într-o situa ie penibil . M-a bucura s primesc
peste câteva zile ve ti despre informa iile pe care
le-ai ob inut. Situa ia m îngrijoreaz foarte
mult, toat noaptea m chinuie te.
 Îmbr ez pe Jolly i Holly
Cu tot dragul, al t u tat ,
Jolyon Forsyte."

Tân rul Jolyon cânt ri atât de serios i

îndelung aceast scrisoare, încât so ia sa,
zându-l atât de preocupat, îl întreb care-i
pricina. Îi r spunse:
— Nimic.
Avea principiul ferm de a nu pomeni
niciodat numele lui June. So ia lui s-ar fi
alarmat, i nu tia nici cum ar fi putut ea
interpreta lucrurile, de aceea se str dui s
alunge în grab orice aparen de îngrijorare.
Dar str dania lui avu aproape acela i succes pe
care l-ar fi avut i taic -s u în asemenea
împrejur ri, deoarece mo tenise toat lipsa de
dib cie a acestuia în chestiuni de diploma ie
conjugal . Astfel, tân ra doamn Jolyon î i v zu
de treab , dar toat ziua umbl cu buzele
strânse, aruncându-i priviri de nep truns.
Dup mas plec la club, cu scrisoarea în
buzunar, f s fi decis ceva. Nu-i pl cea deloc
iscodeasc un om despre "ce are de gând", iar
situa ia lui anormal nu mic ora aceast
nepl cere. Era atât de firesc pentru familia sa i
pentru oamenii pe care ace tia îi cuno teau i
frecventau s i exercite drepturile asupra unui
om, obligându-l s ia o hot râre! Li se p rea atât
de firesc s aplice principiile lor economice în
via a privat !
Iar fraza din scrisoare: "Bineîn eles, vei avea
grij s n-o pui pe June într-o situa ie penibil ",
era tipic pentru felul lor de a gândi.
Era, într-adev r, firesc din partea tat lui s u
-i scrie aceast scrisoare, cu triste ea lui, cu
îngrijorarea pentru June, cu furia contra lui
Bosinney! Nu e de mirare c voia s tie ce are
de gând Bosinney, nu e de mirare c era mânios!
Era greu s -l refuze! Dar de ce i-a dat tocmai
lui aceast îns rcinare? Negre it, procedeul nu
era prea cuviincios; dar atâta vreme cât un
Forsyte urm re te un scop precis, mijloacele
pu in import . Aparen ele s fie salvate.
Cum s pun lucrurile la cale sau cum s
refuze? Ambele alternative p reau imposibile.
a c , tinere Jolyon, n-ai încotro!
La ora trei sosi la club, i primul om de care
du fu chiar Bosinney. edea într-un col ,
uitându-se absorbit pe fereastr .
Tân rul Jolyon se a ez nu departe de el i,
enervat, începu s reconsidere situa ia în care
era pus. Se uit pe ascuns la Bosinney, cum
edea la locul lui, neb nuind nimic. Nu-l
cuno tea prea bine, de aceea îl urm ri cu b gare
de seam , poate pentru prima dat de când îl
zuse: îmbr mintea, expresia, purtarea lui
ar tau c nu era ca toat lumea, nu sem na cu
ceilal i membri ai clubului. Tân rul Jolyon, cu
toate c se schimbase mult în purtare i
caracter, î i men inuse totu i aparen a
exterioar , îngrijit i distins , a unui Forsyte.
Din tot neamul Forsyte, el era singurul care nu
cuno tea porecla lui Bosinney. B rbatul acesta
ie ea din comun, nu era excentric, ci neobi nuit;
rea desfigurat, n uc, cu obrajii sup i sub
pome ii mari, proeminen i, totu i f s aib
înf are de om bolnav; avea o statur
viguroas , iar p rul s u ondulat era semnul
vitalit ii unui trup s tos.
Ceva din fa a i atitudinea lui îl impresiona
pe tân rul Jolyon. El tia ce înseamn suferin a
i omul acesta p rea c sufer .
Se ridic i îl atinse pe bra .
Bosinney tres ri, dar nu p ru stingherit când
zu cine l-a atins.
Tân rul Jolyon se a ez .
— Nu te-am v zut de mult vreme. Cum
merg treburile la casa v rului meu?
— Cam peste o s pt mân e gata.
— Felicit rile mele!
— Mul umesc — nu prea cred c e cazul s
fiu felicitat.
— Nu? întreb tân rul Jolyon. Credeam c
ti încântat s scapi de o lucrare atât de mare.
Dar probabil încerci i dumneata acela i
sentiment pe care-l am eu când m despart de o
acuarel . Nu i se pare c i p se ti un copil?
Se uit blând la Bosinney.
— Da, spuse acesta mai prietenos; se rupe
din tine i apoi totul se sfâr te. Nu tiam c
pictezi.
— Numai acuarele. Nu pot spune c sunt
mul umit de ceea ce fac!
— Nu e ti mul umit? Atunci cum po i munci?
Munca nu are rost decât dac i d satisfac ie!
— Ai dreptate. Este exact ceea ce am spus eu
întotdeauna. De altfel, poate ai observat i
dumneata c ori de câte ori omul zice "ai
dreptate" adaug i "este exact ceea ce am spus
eu întotdeauna"! Dar dac m-ai întreba pentru
ce pictez totu i, i-a r spunde: pentru c sunt
un Forsyte.
— Un Forsyte! Niciodat nu te-am socotit ca
atare.
— Un Forsyte, r spunse tân rul Jolyon, nu
este un animal rar. Sunt sute printre membrii
acestui club. Cu sutele sunt i afar , pe str zi: îi
întâlne ti oriunde te-ai duce!
— D -mi voie s te întreb: dup ce îi
recuno ti? spuse Bosinney.
— Dup sim ul lor de proprietate. Un Forsyte
prive te lucrurile prin prisma spiritului practic
— s-ar putea spune cu bun-sim — dar un
punct de vedere practic se întemeiaz pe
instinctul de proprietate. Un Forsyte, dup cum
vei vedea, nu se d de gol niciodat .
— Glume ti?
Tân rul Jolyon clipi din ochi.
— Nu prea. Fiind eu însumi un Forsyte, n-am
dreptul s vorbesc. Eu sunt un fel de corcitur ;
dar în ceea ce te prive te pe dumneata, nu se
poate face nici o confuzie. Între dumneata i
mine este aceea i deosebire ca între mine i
Unchiul James, care este specimenul perfect al
unui Forsyte. El are un instinct de proprietate
extrem de dezvoltat, în timp ce dumitale î i
lipse te cu des vâr ire. Dac n-a fi eu între
dumneavoastr , a i p rea fiecare dintr-o specie
cu totul diferit . Eu sunt tr tura de unire.
Suntem cu to ii, fire te, sclavii propriet ii, i
admit c este vorba numai de puterea cu care
suntem lega i de ea. Eu numesc "Forsyte" omul
care, în mod manifest, este în mai mare m sur
decât al ii sclavul propriet ii. El tie ce este un
lucru bun, tie ce este sigur, iar ata amentul lui
fa de proprietate — fie c e vorba de neveste,
case, bani sau reputa ie — este pecetea lui
caracteristic .
— Ah, murmur Bosinney, ar trebui s
brevetezi acest cuvânt.
— Mi-ar pl cea s in o conferin despre
"Însu irile i concep iile unui Forsyte! Acest mic
animal este scos din fire dac vreunul din spe a
lui îl g se te ridicol, dar nici nu-i pas dac râde
de el o f ptur str in (dumneata sau eu). Cu
miopia lui ereditar , nu recunoa te decât
persoanele din specia lui, cu carapacele lor
respective, în mijlocul c rora î i duce traiul
lini tit bazat pe concuren ."
 — Vorbe ti despre ei ca i cum ar constitui
jum tate din locuitorii Angliei, spuse Bosinney.
— A a i este. Ei sunt jum tate din Anglia, i
înc jum tatea cea mai bun , jum tatea sigur ,
jum tatea cu trei la sut , jum tatea pe care te
po i bizui. Gra ie averii i certitudinii lor exist
restul lumii; jum tatea aceasta face posibil arta
dumitale, literatura, tiin a, chiar i religia. F
ace ti Forsyte, care nu cred în nici unul din
aceste lucruri, dar profit de toate, unde am
ajunge? Dragul meu domn, ace ti Forsyte sunt
mijlocitorii, negustorii, stâlpii societ ii, pietrele
de temelie ale conven iilor sociale, ei reprezint
tot ceea ce este admirabil!
— Nu tiu dac am prins ideea dumitale dar,
pare-mi-se, exist i în meseria mea Forsyte cu
duiumul, a a cum îi concepi dumneata! spuse
Bosinney.
— Negre it, r spunse tân rul Jolyon. Marea
majoritate a arhitec ilor, pictorilor sau a
scriitorilor nu au principii ferme, ca i ceilal i
din specia Forsyte. Arta, literatura, religia
supravie uiesc gra ie câtorva excep ii care cred
cu adev rat în asemenea lucruri i gra ie
nenum ra ilor Forsyte care profit negustore te
de pe urma lor. Dup o modest apreciere, trei
trimi din academicienii no tri, apte optimi
din romancieri i o mare parte din gazetarii
no tri sunt tot Forsyte. Despre oamenii de
tiin nu pot vorbi, dar în religie sunt
reprezenta i în mod grandios. În Camera
Comunelor, probabil c sunt mai numero i ca
oriunde, iar despre aristocra ie nici nu mai
vorbesc. S tii c nu e de râs! E primejdios s
mergi împotriva majorit ii — i înc ce
majoritate! î i a inti privirea asupra lui
Bosinney: E primejdios s te la i furat de ceva,
fie de o cas , un tablou sau o... femeie!
Se uitar unul la altul. Tân rul Jolyon f cuse
ceva ce nici un Forsyte n-ar face; î i dezv luise
gândurile ascunse. Dar dup aceea se retrase
din nou în carapacea lui. Bosinney rupse
cerea:
— De ce iei drept prototip tocmai pe rudele
dumitale?
— Rudele mele nu reprezint extrema. Au i
ele particularit ile lor, ca orice alt familie, dar
posed într-o considerabil m sur dou
însu iri care formeaz adev rata pecete a unui
Forsyte: puterea de a nu se d rui cu trup i
suflet pentru nimeni i nimic i apoi sim ul de
proprietate.
Bosinney zâmbi:
— Cum st m, de pild , cu "gr sanul"?
— Vrei s spui, Swithin? întreb tân rul
Jolyon. Ah! Swithin are înc ceva primitiv în el.
Ora ul i via a burghez nu l-au asimilat înc .
Toate secolele acelea de munc agricol i for a
brut a str mo ilor no tri s-au înr cinat în el
i zac depozitate în fiin a lui, cu toate c e atât
de distins.
Bosinney p rea c zut pe gânduri; deodat
zise:
— Da, pe v rul dumitale, Soames, l-ai prins
foarte bine în caracterizarea pe care ai f cut-o.
El nu- i va zbura niciodat creierii.
Tân rul Forsyte îi zvârli o privire
trunz toare.
— Nu, nu i-i va zbura niciodat . Iat pentru
ce Soames nu se d b tut. P ze te-te de
ghearele lor! E u or s râzi, dar te rog, nu lua în
glum ceea ce- i spun. Nu e bine s dispre uie ti
un Forsyte; nu e bine s -i subestimezi!
— Totu i, dumneata ai f cut-o?
Tân rul Jolyon confirm lovitura,
pierzându- i zâmbetul.
— Dumneata ui i, îi zise cu o stranie trufie,
eu tiu s fiu dârz, c ci i eu sunt un Forsyte.
Noi to i suntem du i de for e uria e. Omul care
se te zidul ap tor — da — în elegi ce
vreau s spun. În ceea ce m prive te. Încheie el
cu voce joas , ca i cum ar fi rostit o
amenin are, eu n-a sf tui pe oricine s ... fac ...
ceea ce... am f cut eu. Nu pe oricine.
Sângele se urc în fa a lui Bosinney, dar se
retrase repede i obrajii îi devenir palizi ca mai
înainte. Izbucni într-un râs scurt, dup care
buzele lui r maser încremenite într-un zâmbet
straniu, s lbatic. Privirea lui îl sup pe
tân rul Jolyon.
 — Mul umesc, îi spuse. E ti din cale-afar de
binevoitor. Dar dumneavoastr nu sunte i
singurii care tiu ce e dârzenia.
Se ridic .
Tân rul Jolyon se uit în urma lui i, cu
capul sprijinit în mân , oft .
În sala adormit , aproape goal , singurul
zgomot ce se auzea era fo netul ziarelor i
hâr âitul chibriturilor ce se aprindeau. R mase
mult vreme nemi cat, retr ind zilele acelea
când i el edea ore i ore întregi, uitându-se la
ceas, a teptând s treac minutele — ore
îndelungate, pline de fr mântarea incertitudinii
i de o durere s lbatic , dar dulce. i suferin a
mut , mângâietoare, din vremea aceea, îi reveni
cu intensitatea de odinioar . Vederea lui
Bosinney, cu fa a r cit , cu ochii ce nu aveau
astâmp r, uitându-se mereu la ceas, trezi în el
mil , amestecat cu o stranie invidie, pe care nu
o putea înfrânge.
Tân rul Jolyon cuno tea prea bine
simptomele. Încotro merge oare acest om? Ce
destin îl a teapt ? Ce fel de femeie este aceea
care-l atrage spre ea cu asemenea for
magnetic , încât nu mai ine seama de onoare,
principii, interes; din care singura sc pare ar fi
fuga!
Fuga! Dar de ce s fug Bosinney? Un b rbat
fuge când e în pericol s i distrug c minul i
rostul, când are copii, când calc în picioare un
ideal, când distruge ceva. Dar aici, dup cum
auzise el, totul era gata distrus.
Nici el n-a fugit i n-ar fugi dac ar fi s mai
tr iasc o dat totul. Cu toate c el mersese mai
departe decât Bosinney, el a distrus nefericitul
u c min, nu pe al altcuiva. i vechiul dicton îi
ri în minte: "Destinul omului zace în inima
lui". În inima lui! Cozonacul se încearc
mâncând din el — Bosinney abia de acum
înainte î i va mânca cozonacul.
Gândurile lui se îndreptar c tre femeie,
tre femeia aceea pe care n-o cuno tea, dar a
rei poveste, în linii mari, o auzise.
Oc torie nefericit ! Nimeni nu se purta
u cu ea — dar era chinuit de acea durere ce
nu se poate descrie, acel pârjol care ucide tot
ceea ce e dulce sub cer, zi de zi, noapte de
noapte, s pt mân de s pt mân , an de an,
pân când moartea îi pune cap t.
Dar tân rul Jolyon, a c rui am ciune
fusese potolit de anii care trecuser , privi
problema i din punctul de vedere ai lui Soames.
De unde s ia un b rbat ca v rul s u —
îmbâcsit de toate prejudec ile i crezurile clasei
sale — sensibilitatea sau inspira ia necesar
pentru a desface aceast c torie? Aici se cere
imagina ie, omul trebuie s se proiecteze în
viitor, s treac peste bârfelile, zeflemeaua i
tr nc nelile atât de nepl cute care urmeaz
dup asemenea desp iri; trebuie s înfrunte
durerile trec toare pricinuite de lipsa femeii,
precum i grava dezaprobare a morali tilor. Dar
pu ini b rba i, i mai ales în clasa din care face
parte Soames, au destul imagina ie pentru o
astfel de înf ptuire! Atâ ia muritori pe lume, dar
câ i au destul imagina ie pentru a tr i? i,
Doamne, Dumnezeule! Cât deosebire e între
teorie i practic ! Mul i b rba i, poate chiar i
Soames, sus in idei cavalere ti despre acestea,
dar când îl strânge gheata pe unul din ei,
se te un motiv special pentru a se sustrage.
Apoi, chiar el se îndoia de judecata lui. El
însu i a f cut aceast experien , a b ut pân la
fund drojdia amar a unei c torii nefericite;
cum ar putea p trunde el vederile largi i
lini tite ale oamenilor care nu cuno teau nici pe
departe viitoarea patimii, a iubirii? Judecata lui
era prea subiectiv ... Întocmai dup cum
rerile unui soldat care a fost mult timp în
serviciul activ se deosebesc, în chestiuni
militare, de acelea ale civililor, care nu au avut
nepl cerea de-a vedea lucrurile de aproape.
Majoritatea oamenilor socotesc c o c torie ca
a lui Soames i Irene e destul de reu it ; el avea
avere, ea frumuse e, deci ar putea fi un
compromis satisf tor. Nu era nici un motiv
care s -i împiedice de a o duce a a mai departe,
chiar dac se urau reciproc. N-avea nici o
importan faptul c fiecare mergea pe calea lui,
tr indu- i via a lui, dac convenien ele sunt
decent respectate: taina sfânt a c toriei i
minul comun. Jum tate din c toriile
claselor superioare d inuiau în baza acestor
principii: Nu atinge susceptibilit ile Societ ii,
nu c lca poruncile Bisericii!
Asemenea p cate trebuie evitate chiar cu
pre ul sacrific rii celor mai intime sentimente
personale. Avantajele unui c min stabil sunt
vizibile, tangibile, c ci i c minul este o form de
proprietate; nu exist nici un risc în statu quo.
Distrugerea unui c min este, în cel mai bun caz,
o încercare primejdioas i care, pe deasupra,
mai este i egoist .
Aceasta era teza ap rii. Tân rul Jolyon
oft , gândind: "Miezul întregii chestiuni este
proprietatea. Dar sunt mul i care nu pun
problema astfel. Pentru ei este vorba de «sfânta
tain a c toriei», dar sfin enia tainei c toriei
se bizuie pe sfin enia familiei, iar sfin enia
familiei depinde de sfin enia propriet ii. i
totu i ace ti oameni sunt urma ii aceluia care
n-a avut niciodat nici un fel de avere. Ce
curios!" i tân rul Jolyon oft din nou.
"Dac , mergând spre cas , poftesc pe to i
racii ce-i întâlnesc în drum s împart cu ei
cina mea, mie nu-mi r mâne mai nimic, iar
so iei mele poate nici atâta. Iar ea îmi este
necesar pentru s tatea i fericirea mea. Se
prea poate c , la urma urmei, Soames are
dreptate, când î i sus ine i exercit principiul
sfânt al propriet ii, care este spre folosul nostru
al tuturor, cu excep ia acelora care au de
suferit." Apoi se ridic din fotoliu, î i croi drum
prin gr mada de scaune goale, î i lu p ria i
porni agale pe str zile calde, fumegânde de
praful ridicat de nenum rate tr suri. Mergea
spre cas .
Înainte de a ajunge la Wistaria Avenue,
scoase din buzunar scrisoarea b trânului
Jolyon, o rupse cu grij în buc i mici de tot i o
arunc în praful de pe strad .
Descuie u a cu cheia lui, intr i strig
numele so iei sale. Dar ea nu era acas , plecase
la plimbare cu Jolly i Holly.
Casa era goal . Numai câinele Balthazar
prindea mu te în gr din .
Acolo, tân rul Jolyon se a ez într-un fotoliu,
sub p rul care nu mai d dea rod.

Capitolul XI
BOSINNEY I SOAMES

A doua zi dup seara de la Richmond,

Soames se întoarse de la Henley cu un tren de
diminea . Cum sporturile nu-l interesau deloc,
vizita lui fusese mai mult o vizit de afaceri
decât de pl cere: se dusese numai pentru c un
client de oarecare importan îl poftise.
 De la gar merse direct în City, dar neg sind
nimic urgent, plec din birou la ora trei, bucuros
se poate întoarce lini tit i mai devreme
acas . tia c Irene nu-l a tepta. Nu dorea s-o
spioneze, dar nu era r u s soseasc pe
nea teptate.
Dup ce se schimb în inut de ora , coborî
în salon. Ea edea în locul ei favorit, din col ul
canapelei i nu f cea nimic. În jurul ochilor avea
cearc ne, ca dup o noapte nedormit .
Soames întreb :
— Cum se face c e ti acas ? A tep i pe
cineva?
— Da — adic nu e sigur.
— Pe cine?
— Domnul Bosinney a spus c poate trece pe
aici.
— Bosinney. Ar trebui s i vad de lucru. La
aceast observa ie Irene t cu.
— De altfel, a vrea s vii cu mine s facem
câteva cump turi, apoi vom merge în parc.
— Nu vreau s ies; m doare capul.
Soames r spunse:
— Ori de câte ori î i cer eu ceva, te doare
capul. i-ar face bine s ie i i s te a ezi pe o
banc , sub pomi.
Ea nu r spunse. Soames t cu câteva minute,
apoi ad ug :
— Nu tiu ce idei ai tu despre datoria unei
so ii. N-am tiut niciodat !
 Nu se a tepta s -i r spund , dar Irene zise:
— Am încercat s fac ceea ce dore ti; nu e
vina mea dac n-am putut s-o fac din suflet.
— Atunci a cui e vina? Soames o urm rea
peste um r.
— Înainte de-a ne c tori, mi-ai f duit c
dac nu va fi fericit c toria noastr , m vei
sa s plec. G se ti c e fericit ?
Soames se încrunt .
— Fericit , îngân el; ar fi fost fericit , dac
te-ai fi purtat cum se cuvine!
— Am încercat, spuse Irene. M la i s plec?
Soames întoarse capul. Era speriat i încerc
i ascund spaima prin violen .
— S te las s pleci? Habar n-ai ce vorbe ti.
te las s pleci? Cum s te las s pleci?
Suntem ori nu suntem c tori i? Atunci, de ce
mai spui a a ceva? Pentru Dumnezeu, s nu
mai aduci vorba despre asemenea nebunii!
Haide, pune- i p ria i vino s ne a ez m în
parc.
— De ce nu m la i s plec?
Sim i privirile ei a intite asupra lui, cu o
ut tur stranie, cutremur toare.
— S te las s pleci! Dar ce te-ai face tu pe
lumea asta, dac te-a l sa s pleci? Doar n-ai
bani!
— M-a descurca eu într-un fel!
Soames înconjur cu pa i gr bi i camera,
apoi veni i se opri în fa a ei.
 — Trebuie s în elegi o dat pentru
totdeauna c nu vreau s te mai aud vorbind
asemenea lucruri. Du-te i pune- i p ria!
Ea nu se clinti.
— B nuiesc c nu vrei s -l scapi pe
Bosinney, dac vine!
Irene se ridic încet i p si salonul. Apoi
coborî cu p ria pe cap.
Când ajunser în parc, trecuse ceasul la care
str inii i marele public î i f ceau plimbarea de
dup amiaza, cu tr sura sau pe jos, crezând c
astfel sunt distin i. Venise ceasul potrivit,
vremea când într-adev r este frumos în parc.
Soames i Irene se a ezar pe o banc lâng
statuia lui Achile.
De mult nu mai avusese pl cerea de-a edea
cu ea în parc. Aceasta era una din bucuriile
trecute ale primelor dou prim veri dup ce se
torise. Atunci fusese el fericit, c ci în fa a
întregii Londre se sim ea proprietarul acestei
pturi ginga e, i cu toate c nu o m rturisea,
era mândru de ea cum nu era de nimic altceva
pe lume. Câte dup -amieze nu ezuse aici lâng
dânsa, din cale-afar de elegant, cu m nu i
gri-deschis, cu zâmbetul s u u or, arogant,
înclinând capul la cuno tin e, iar din când în
când ridicând p ria! M nu i gri-deschis purta
i acum pe mâini, iar pe buze avea acela i
zâmbet ironic; dar unde era bucuria din inima
lui?
 ncile se goleau în grab , dar el o inea înc
acolo, t cut i palid , isp ind parc o
pedeaps nepronun at . O dat sau de dou ori
Soames spuse ceva, iar ea d du din cap sau
spunse "da" cu un zâmbet ostenit.
De-a lungul grilajului, un b rbat mergea atât
de iute, încât oamenii se opreau, c scând ochii,
când trecea pe lâng ei.
— Uit -te la m garul acela! spuse Soames.
Trebuie s fie nebun de gone te a a pe c ldura
asta!
i se întoarse; Irene f cu o mi care brusc .
— Ia te uit ! prietenul nostru, "Piratul"!
ezu lini tit, cu zâmbetul ironic pe buze,
dându- i seama c i Irene edea lini tit , i tot
zâmbind.
"Oare îl va saluta?" gândi el.
Dar Irene nu f cu nici o mi care.
Bosinney ajunse la cap tul grilajului i se
întoarse printre b nci, scrutând terenul ca un
copoi. Când îi v zu, se opri încremenit i- i
scoase p ria.
Zâmbetul de pe fa a lui Soames nu se clinti;
ridic i el p ria.
Bosinney veni spre ei. P rea istovit, ca dup
un mare efort fizic. Sudoarea îi st tea în
broboane pe frunte, iar zâmbetul lui Soames
rea a zice: "Treci printr-o grea încercare,
amice!"
— Ce cau i dumneata prin parc? îl întreb .
Noi credeam c dispre uie ti asemenea distrac ii
ieftine!
Bosinney p rea a nu-l auzi i îi r spunse lui
Irene:
— Am trecut pe la dumneata; speram s te
sesc acas .
Cineva, venind de la spate, îl b tu pe um r
pe Soames, spunându-i ceva. În timp ce
schimb cu acesta câteva vorbe goale, rostite
peste um r, neputând auzi r spunsul ei, lu o
hot râre.
— Noi tocmai ne întoarcem acas . Ar fi bine
vii i dumneata i s iei masa cu noi, îi zise
lui Bosinney.
Invita ia aceasta cuprindea o stranie sfidare,
dar o i mai stranie durere. Privirea i glasul lui
reau a spune: "Pe mine nu m induci în
eroare — dar iat , eu am încredere în dumneata
— mie nu mi-e fric de dumneata!"
Pornir cu to ii spre Montpellier Square,
Irene între ei. Pe str zile înghesuite Soames
mergea înainte. Nu trase cu urechea la
conversa ia lor. Strania hot râre pe care o luase,
de a le acorda încredere, p trunsese pân în
adâncul atitudinii lui intime. Ca un juc tor, î i
spunea: "Am o carte pe care nu trebuie s-o scap
— trebuie s-o joc la pre ul ei. Nu am prea multe
anse."
Se îmbr încet, o auzi pe Irene ie ind din
odaia ei i coborând; vreme de cinci minute,
cinci minute lungi î i f cu de lucru prin camera
lui de toalet . Apoi trânti u a cu zgomot, pentru
a-i anun a c sose te, i porni în jos pe sc ri, îi
afl stând lâng c min; poate vorbeau, poate
ceau; nu- i putea da seama.
Seara fu lung , dar el i-a jucat rolul. A fost
mai prietenos decât fusese vreodat cu vreun
musafir i la sfâr it, când Bosinney plec , îi
spuse:
— Trebuie s mai vii, i cât de curând! Lui
Irene îi face pl cere s vorbeasc cu dumneata
despre cas !
Glasul lui avu din nou o stranie sfidare i o i
mai stranie durere; dar mâna lui era rece ca
ghea a.
Fidel hot rârii luate, se întoarse cu spatele
când cei doi se desp ir , întoarse capul de la
so ia sa, care st tea sub candelabru luându- i
mas bun de la el — nu se uit la p rul ei de
aur ce str lucea sub lumin , la buzele ei ce
zâmbeau îndurerate; nici la ochii lui Bosinney,
care priveau spre ea ca un câine la st pânul
u.
i se duse la culcare cu certitudinea c
Bosinney era îndr gostit de so ia lui.
Noapte de var . Era cald, atât de cald i
pu eal , încât prin ferestrele deschise intra
aer mai cald decât cel din cas . Ceasuri de-a
rândul Soames, întins, nemi cat, ascult
suflarea ei.
 Irene putea dormi, dar el st tea treaz. i,
cum veghea a a, hot rârea lui de a juca rolul
so ului senin i încrez tor se o eli.
În zorii zilei se ridic încet din pat i trecu în
camera lui de toalet , unde se rezem de
fereastra deschis .
O noapte de acum patru ani îi veni în minte
— noaptea din ajunul c toriei lui; era tot atât
de cald i în bu itoare ca i aceasta.
i reaminti cum edea întins pe un scaun de
chit , în fereastra salonului s u din Wistaria
Street. Jos, într-o strad lateral , un b rbat
tuse cu pumnul într-o u i o femeie ipase.
i amintea totul, de parc s-ar fi petrecut acum;
cearta r sun toare, trântirea u ii i t cerea
mortal ce urm . Apoi veni un camion-cistern
pentru a cura i praful de pe str zi,
apropiindu-se sub lumina felinarelor ce se
îngâna f rost cu zorile; i se p ru c aude
iar i zgomotul ro ilor, aproape, mai aproape,
pân ce trecu pe lâng el i disp ru bini or.
Se aplec mult peste fereastra camerei lui de
toalet , privi în curticica de jos i v zu primele
raze de lumin . Conturul zidurilor i
acoperi urilor întunecate era înc ters, apoi
începu s apar mai limpede ca înainte.
i aduse aminte cum, în noaptea aceea de
demult, urm rise cum p leau felinarele pe
Wistaria Street; cum se îmbr case în goan i
coborâse în strad , cum trecuse pe lâng case i
scuaruri pân în strada în care locuia Irene; i
cum st tuse acolo, privind c su a cenu ie i
cut , ca fa a unui om mort.
i deodat , ca halucina ia unui om bolnav,
un gând îi str tu mintea: oare ce face el? —
omul acela care m tulbur pe mine, care a fost
aici asear , care o iube te pe so ia mea — poate
hoin re te pe undeva, c utând-o ca ieri dup
amiaz : te pomene ti c i acum pânde te casa
mea!
Ie i pe coridor i se strecur spre una din
camerele dinspre strad : pe furi , d du la o
parte o perdea i deschise fereastra.
În preajma pomilor din scuar plutea o lumin
sumbr , ca i cum Noaptea, uria fluture
cenu iu, i-ar fi atins în zbor cu aripile ei.
Felinarele, înc aprinse, ardeau palid. Nimic nu
se mi ca — nici o f ptur vie nu se vedea!
Dar deodat , foarte slab, departe, într-o
lini te de mormânt, auzi un ip t dureros, ca
glasul unui suflet c tor izgonit din cer, ce
strig dup fericirea lui. i înc o dat — înc o
dat acela i ip t! Soames închise fereastra, în
fiorat.
Apoi gândi: "Ah! Nu sunt decât p unii, pe
cel lat mal al râului!"

Capitolul XII
 JUNE FACE CÂTEVA VIZITE

trânul Jolyon, la Broadstairs, st tea în

micul hol respirând mirosul de mu ama i
heringi cu care sunt îmbibate toate pensiunile
respectabile de pe malul m rii. Pe un fotoliu
îmbr cat cu piele lucioas , din care, printr-o
ruptur din col ul stâng de sus ie ea p rul de
cal, z cea o geant neagr de piele în care erau
hârtii, ziarul Times i o sticl cu ap de colonie.
În ziua aceea trebuia s plece la Londra; avea
edin la "Globular Gold Concessions" i la
"New Collien Company, Limited". Nu lipsea
niciodat de la vreun Consiliu de Administra ie.
Absen a de la un Consiliu ar fi putut fi socotit
drept semn de b trâne e, iar spiritul s u gelos
de Forsyte n-ar fi putut r bda a a ceva.
În timp ce- i umplea geanta neagr de piele,
ochii s i p reau a fi în orice clip gata s arunce
scântei de furie. A a str lucesc ochii unui colar
tut de un grup de colegi, dar care- i
st pâne te mânia, însp imântat de
superioritatea adversarilor. A a se st pânea i
trânul Jolyon, înfrângându- i, cu deosebita
lui putere de voin — care sl bea încet-încet —
revolta împotriva greut ilor aduse de via .
Primise de la fiul s u o scrisoare vag . Prin
generalit i lipsite de sens, b iatul încerca s
ocoleasc r spunsul la întrebarea precis pe
care i-o pusese. "L-am v zut pe Bosinney", îi
scria; "nu-i un criminal. Cu cât cunosc mai mult
oamenii, cu atât sunt mai convins c ei nu sunt
niciodat buni sau r i — ci doar comici sau
patetici. Probabil c dumneata nu e ti de
rerea mea."
trânul Jolyon nu era de aceea i p rere.
Cine se exprim astfel e cinic. El nu ajunsese
înc la acel grad de b trâne e, când chiar i un
Forsyte î i pierde iluziile i principiile între inute
cu grij pentru a trage foloasele practice în care
niciodat n-a crezut. Nu era înc atât de b trân
încât, lipsit de orice bucurie trupeasc , lovit
pân în adâncul sufletului de faptul c nu i-a
mai r mas nici o n dejde — s rup z gazurile
st pânirii de sine i s spun lucruri pe care
niciodat nu s-ar fi crezut în stare a le rosti.
Se prea poate c nici el nu credea mai mult
decât fiul s u în "Bun tate" i "R utate"; dar el
ar fi spus c nu tie — c nu se poate pronun a
— c poate totu i va izbuti s afle ceva. De ce
i manife ti îndoiala când nu e necesar,
lipsindu-te astfel de un eventual avantaj?
De obicei î i petrecea vacan a în mun i, pe
care îi iubea cu patim , dar (ca un adev rat
Forsyte) niciodat n-a întreprins vreo excursie
prea grea sau primejdioas . Iar când, dup un
urcu greu, se a ternea în fa a lui priveli tea
minunat (despre care în Baedeker scria —
"obositoare, dar merit osteneala"), sim ea
într-adev r existen a unei for e uria e,
atotputernice, plutind deasupra str daniilor
haotice, deasupra neîn elegerilor meschine i a
micilor abisuri întunecate ale vie ii omene ti. În
asemenea momente sim mintele lui se apropiau
de religie. Spiritul s u practic nu-i îng duise
niciodat s mearg mai departe.
Dar trecuser mul i ani de când n-a mai fost
la munte.
Dup moartea so iei sale, s-a dus cu June
doi ani de-a rândul, dar a fost silit s
recunoasc , cu toat am ciunea, c vârsta
nu-i mai îng duia s umble mult pe jos.
Astfel încrederea într-o for suprem ce
cârmuie te lumea, pe care i-o d deau mun ii, îi
devenise de mult str in . tia c e b trân, i
totu i se sim ea tân r; aceasta îl tulbura. Îl
tulbura i îl îngrijora i gândul c tocmai el, care
fusese întotdeauna atât de prev tor, era tat l
i bunicul unor f pturi n scute parc pentru
dezastru. N-avea nimic de spus împotriva lui Jo
— cine se poate sup ra pe b iatul acesta, atât
de bun? — dar situa ia lui era de plâns, iar
întâmplarea aceasta cu June era aproape tot
atât de nefericit . P rea a fi o fatalitate i
fatalitatea e ceva pe care un om cu caracterul lui
n-o poate în elege i nici îndura.
Când i-a scris fiului s u, într-adev r nu se
tepta la prea mare isprav . De când a fost la
balul de la Roger, vedea limpede cum stau
lucrurile — el tia mai bine decât mul i oameni
 doi i cu doi fac patru — i având în fa
pilda vie a fiului s u, tia mai bine decât oricare
Forsyte c flac ra pasiunii pârle te aripile
oamenilor independent de voin a lor în zilele
premerg toare logodnei lui June, când ea i
doamna Soames erau tot timpul împreun , o
zuse destul de des pe Irene, pentru a sim i
vraja pe care o exercita asupra b rba ilor. Nu
era "flirt", nici m car "cochet " — cuvinte atât de
scumpe genera iei lui c reia îi pl cea s
defineasc lucrurile printr-un termen
convenabil, vag i nepotrivit — ci era
periculoas . Nu tia s spun nici el pentru ce.
Dac cineva i-ar fi vorbit despre o însu ire
înn scut în câte o femeie — o putere de
seduc iune care nu e supus voin ei ei, ar fi
spuns: "Fleacuri!" Era periculoas — i pace!
Ar fi vrut s nu se mai gândeasc deloc la
aceast poveste. Dac s-a întâmplat, s-a
întâmplat. Nu mai voia s aud nimic despre ea
— ceea ce dorea, îns , era s salveze situa ia lui
June i lini tea ei sufleteasc . El înc spera ca
ea s redevin mângâierea b trâne ilor lui.
De aceea i-a scris lui Jo. R spunsul nu l-a
satisf cut .Singurul rezultat practic al
întrevederii tân rului Jolyon era fraza aceea
bizar : "Mi-am dat seama c e dus de valuri!"
Valuri! Ce fel de valuri? Ce înseamn aceast
mod nou în vorbire?
Oft i puse ultimele hârtii în geant . tia
prea bine ce vrea s spun Jo.
June ie i din sufragerie i îl ajut s i pun
pardesiul. Dup îmbr minte i dup expresia
de pe fa a ei mic , hot rât , pricepu îndat ce va
urma.
— Plec cu dumneata! îi zise.
— E o prostie, scumpa mea. Eu m duc de-a
dreptul în City. Nu te pot l sa a a, f rost, pe
acolo!
— Trebuie s m duc pe la b trâna doamn
Smeech.
— Oh! mereu cu neajutora ii t i! morm i
trânul Jolyon. N-a crezut în pretextul invocat
de ea, dar nu s-a mai opus. Nu te puteai pune
cu înc ânarea ei.
La gara Victoria o urc în tr sura pe care i-o
comandase pentru el — ac iune caracteristic ,
trânul Jolyon nu cuno tea egoismul meschin.
— Bag de seam , scumpa mea, nu te obosi
prea mult, îi zise i lu o birj spre City.
June se duse mai întâi pe o ulicioar din
Paddington, unde locuia doamna Smeech,
"neajutorata" ei — o persoan vârstnic , fost
muncitoare zilier ; dar dup ce vreme de o
jum tate de or ascult plângerile ei obi nuite, îi
spuse câteva vorbe de mângâiere i plec la
Stanhope Gate. Casa cea mare era închis i
întunecat .
Hot râse c trebuie cu orice pre s afle ceva.
E mai bine s prive ti r ul în fa i s treci
peste el. Planul ei era s mearg mai întâi la
tu a lui Phil, doamna Baynes, i dac acolo
nu afl nimic, s se duc chiar la Irene. Nici ea
nu tia prea deslu it ce a teapt de la aceste
vizite.
La ora trei sosi în Lowndes Square. Cu
instinctul femeii care trebuia s înfrunte o
durere, se îmbr case cu cea mai frumoas
rochie a ei, i pornise la lupt cu o privire
curajoas , ca a b trânului Jolyon. Temerile ei se
transformaser în ner bdare.
Doamna Baynes, m tu a lui Bosinney
(Louisa era numele ei), era în buc rie când i-a
fost anun at June: tocmai d dea dispozi ii
buc resei, c ci era o excelent gospodin . De
altfel domnul Baynes spunea întotdeauna: "O
mas bun e mare lucru". El lucra cel mai bine
dup mas . Baynes e cel care construise irul
minunat de case mari din c mid ro ie, care
ar putea concura cu atât de multe alte case
pentru premiul "cea mai urât cas din Londra".
Când auzi numele lui June, doamna Baynes
se duse în grab în odaia ei, descuie sertarul
unui scrin, scoase dintr-o cutie ro ie de piele
dou br ri de aur i le puse la încheieturile
mâinilor ei albe. "Sim ul de proprietate" care,
dup cum tim, e pecetea forsyte-ismului i
temelia moralei adev rate, era foarte dezvoltat la
ea.
i privi statura de în ime mijlocie,
corpolent i cu tendin de îngr are, în
oglinda dulapului ei de lemn de tupilan. Era
îmbr cat cu o rochie cusut dup gustul ei,
dintr-un material în culori terse, ca pere ii
murdari de pe coridoarele hotelurilor mari.
Ridic mâinile spre p rul piept nat à la
Princesse de Galles, îl a ez ici i colo,
potrivindu-l. F s i dea seama, ochii ei erau
plini de for a necesar pentru a privi drept în
fa realit ile meschine ale vie ii i a scoate
maximum de profit din ele. În tinere e obrajii ei
fuseser albi ca spuma i trandafirii, dar acum
erau p ta i de vârst ; i când î i atinse u or
fruntea cu puful de pudr , în ochii ei reap ru
acea privire calculat , aspr i urât . Puse puful
jos i se opri nemi cat în fa a oglinzii, pentru
a- i potrivi un zâmbet pe fa a cu nasul
proeminent. B rbia (care niciodat nu fusese
mare) acum se sub ia din ce în ce mai mult, din
pricina gâtului ce se îngro a, iar buzele-i sub iri
i col urile gurii se l sau în jos. În grab mare,
ca nu cumva s piard efectul, î i strânse
fustele cu amândou mâinile i coborî.
De cât va vreme se a tepta la aceast vizit .
Zvonurile c rela iile dintre nepotul ei i
logodnica lui nu mergeau tocmai bine îi
ajunseser la urechi. Nici unul din ei nu o mai
vizitase de câteva s pt mâni. În mai multe
rânduri îl poftise pe Phil la mas , dar r spunsul
fusese mereu acela i: "Sunt prea ocupat".
 Instinctiv, era alarmat , i în asemenea
chestiuni instinctul acestei stra nice femei nu
dea gre . Ea ar fi trebuit s fie o Forsyte; dup
defini ia tân rului Jolyon, avea dreptul
neîndoielnic la acest privilegiu, i merita s fie
clasat ca atare.
i m ritase cele trei fete în mod miraculos;
ci toate trei erau urâte. Numele ei figura în
nenum rate comitete de societ i de binefacere
dependente de biseric . Organiza baluri,
reprezenta ii teatrale, bazaruri, dar nu- i d dea
numele decât dup ce se convingea c reu ita
era asigurat .
Adeseori spunea c totul trebuie pus pe baze
comerciale. Adev ratul rost al bisericii, al
carit ii i al tuturor faptelor era s înt reasc
organizarea "Societ ii". În consecin , orice
ac iune individual era imoral . Singurul lucru
tos era organizarea, c ci numai prin
organizare ai certitudinea c dobânde ti ceva în
schimbul banilor t i. Organizare i iar i
organizare! i, într-adev r, dup cum o numise
trânul Jolyon, era "o personalitate", dar el
mersese cu analiza mai departe, decretând dup
aceea c e o "mistificatoare".
Ac iunile girate de ea erau atât de bine
organizate, încât beneficiile ajungeau s fie
distribuite s racilor când ar tau ca un lapte fiert
de pe care se scosese toat smântâna bun ii
omene ti. Adeseori declara, i atât de just, c
sentimentalismul trebuie lep dat. Era i
academic .
Aceast mare i stra nic femeie, atât de
pre uit în cercurile clericale, era una din
principalele preotese ale templului
forsyte-ismului. Ea inea aprins zi i noapte
flac ra sfânt a Zeului Propriet ii, pe al c rui
altar sunt înscrise aceste cuvinte de însufle ire;
"Nimic pentru nimic i foarte pu in pentru o
jum tate de iling".
Când intra pe u se sim ea c ceva
substan ial a ap rut în camer , i poate c de
aceea avea ea atât succes când prezida vreo
serbare de binefacere. Oamenii care- i d deau
obolul voiau s primeasc ceva substan ial în
schimbul banilor lor. Înconjurat , la balurile
societ ilor de binefacere, de doamnele ei din
comitet, cu nasul impozant i cu trupul p trat,
corpolent, înve mântat într-o rochie brodat cu
paiete — p ea ca un general.
Singurul lucru în defavoarea ei era acela c
nu avea un nume mare. Ea era o for a înaltei
burghezii, cu sutele ei de clici i cercuri, care
toate se întreceau pe câmpul de b lie comun:
organiza iile de binefacere. i pe acest câmp de
lie fustele lor se atingeau în mod pl cut cu
acelea ale doamnelor din Societate, din cea mai
înalt Societate, care se scrie cu "S" mare. Ea
era o for a societ ii cu "s" mic, în acest corp
mai vast, mai însemnat i mai puternic, în care
institu iile, maximele, principiile comerciale
cre tine, pe care le întruchipa doamna Baynes,
erau sânge d tor de via , ce curgea din plin
în vinele oamenilor, valori economice palpabile,
în timp ce în vinele Societ ii mai pu in
numeroase, aceea care se scrie cu "S" mare, nu
curgea decât imita ia sterilizat a sângelui
societ ii cu "s" mic. To i cei care au cunoscut-o
au sim it c e o femeie de n dejde, care — pe cât
posibil — niciodat nu d dea nimic din ea sau
din avutul ei.
Nu se împ case niciodat cu tat l lui
Bosinney, care nu rareori î i b tuse joc de ea în
chip cu totul neîng duit. Acum, c murise,
spunea despre el: "S rmanul, iubitul,
necuviinciosul meu cumnat".
O salut pe June cu entuziasmul acela
surat în care era me ter , pu in cam
intimidat de ea — în m sura în care o femeie
de importan a ei în lumea cre tin i comercial
se putea intimida — c ci de i June era o
feti can m run ic , avea mult demnitate, pe
care i-o d dea privirea neînfricat din ochii ei.
De asemenea, viclean cum era, doamna Baynes
pricepuse c în dosul purt rii directe, f
compromis a lui June, zace mult din spiritul
unui Forsyte. Dac fata n-ar fi fost decât sincer
i îndr znea , doamna Baynes ar fi socotit-o
"aiurit " i ar fi dispre uit-o; dac ar fi fost o
simpl Forsyte, ca de pild Francie, ar fi luat-o
sub aripa ei ocrotitoare — pentru valoarea ei
neasc . Dar June, cu toate c era atât de
mititic — doamna Baynes admira, în general,
cantitatea — îi trezea un sim mânt de nelini te;
de aceea o a ez într-un fotoliu cu spatele la
lumin .
Respectul ei pentru June mai avea înc un
motiv — pe care doamna Baynes, prea devotat
fiic a Bisericii, nu l-ar fi recunoscut niciodat ,
ci era prea lumesc: auzise adeseori pe so ul ei
vorbind despre averea mare a b trânului Jolyon,
deci avea cele mai s toase argumente pentru
a fi extrem de curtenitoare fa de nepoata lui.
Ast zi sim ea aceea i emo ie pe care o
împ rt im la citirea unui roman în care este
vorba de un erou i de o mo tenire, temându-ne
cu înfrigurare ca nu cumva printr-o nefericit
sc pare a romancierului, tân rul s piard pân
la urm mo tenirea.
Purtarea ei era din cale-afar de cald ;
niciodat nu v zuse atât de limpede cât de
distins i pl cut era aceast fat . O întreb
despre s tatea b trânului Jolyon. Minunat
rbat pentru vârsta lui; pare atât de tân r, se
ine atât de drept; i câ i ani are? Optzeci i unu!
N-ar fi crezut niciodat ! Au fost la mare! Ce
pl cut trebuie s fi fost! Probabil c June a avut
ve nic ve ti de la Phil. Ochii ei gri-deschis ie ir
pu in din orbite când puse aceast întrebare dar
fata întâmpin privirea ei f a clipi.
 — Nu, îi zise, el nu scrie niciodat !
Ochii doamnei Baynes privir în p mânt; nu
avusese inten ia s-o fac , dar nu se putu
st pâni. De îndat î i ridic privirea.
— Fire te c nu. Acesta e Phil — întotdeauna
a fost a a!
— Într-adev r? spuse June.
spunsul scurt al lui June d du o clip de
ezitare zâmbetului prietenos al doamnei Baynes.
i ascunse stinghereala printr-o mi care brusc
i, a ezându- i din nou fusta, zise:
— Da, scumpa mea! E omul cel mai z cit
pe care l-am cunoscut. Nu trebuie s dai nici o
importan la ceea ce face el!
Deodat , June î i d du seama c i irose te
vremea degeaba. Chiar dac i-ar pune o
întrebare pe leau, tot nu va scoate nimic de la
aceast femeie.
— Vine pe la dumneavoastr ? o întreb
ro ind.
Pe fruntea doamnei Baynes, peste pudr ,
ap rur broboane de n du eal .
— O, da! Nu-mi aduc aminte când a fost
ultima dat pe aici — în orice caz, nu l-am v zut
de mult. E atât de ocupat cu casa v rului
dumitale! Dup cum am auzit, azi-mâine o
ispr ve te. Va trebui s organiz m o mic mas
pentru a s rb tori evenimentul. Vino, te rog, i
mâi s dormi noaptea la noi!
— Mul umesc, zise June. Apoi, gândi din
nou: "Îmi pierd vremea, de la femeia asta nu voi
afla nimic".
Se ridic s plece. Fa a doamnei Baynes se
schimb . Se ridic i ea; buzele îi tremurau, î i
freca mâinile. Era limpede c se petrece ceva r u
i nu îndr znea s-o întrebe pe fata care st tea
acolo, cu trupul ei zvelt, drept, micu , cu obrazul
hot rât, cu b rbia ferm i ochii plini de mânie.
De obicei doamna Baynes nu se temea s pun
întreb ri — doar orice organizare avea la temelie
punerea de întreb ri!
Dar aici era vorba de ceva atât de grav, încât
nervii ei, solizi din fire, fuseser puternic
zdruncina i. Chiar în diminea a acelei zile, so ul
ei îi spusese: "B trânul Forsyte e om de peste o
sut de mii de lire!"
i fata aceasta st tea aici, cu mâna întins —
cu mâna întins !
Se temea c scap prilejul — nu putea spune
precis — norocul de a o avea în familia ei! i
totu i, nu îndr znea s scoat nici o vorb .
Ochii ei o urmar pe June la u . U a se
închise în urma fetei.
Apoi o strig i, fugind dup ea, leg nându- i
trupul greoi încoace i încolo, redeschise u a.
Prea târziu! Auzi trântindu-se poarta i se
opri. Pe fa i se citea adev rat furie i
dezn dejde.
June trecu prin scuar sprinten ca o pas re.
Acum n-o mai putea suferi pe aceast femeie pe
care, în zilele fericite din trecut, o g sea atât de
bun . Pân când o s -i ascund toat lumea
adev rul? Trebuie s îndure mereu chinul
incertitudinii?
Se va duce chiar la Phil i îl va întreba ce are
de gând. Avea dreptul s tie. Merse în goan pe
Sloare Street, pâna ajunse la casa în care locuia
Bosinney. Trecu prin u a cu arcuri de la intrare
i fugi iute în sus pe sc ri. B ile inimii o
dureau.
La cap tul etajului trei se opri s respire i,
inându-se de ramp , st tu s asculte. De sus
nu se auzea nici un zgomot.
Cu fa a alb ca varul, urc ultimul etaj. V zu
a cu placa pe care era scris numele
logodnicului ei. Hot rârea care o adusese pân
aici se risipi.
Abia acum î i d du seama de însemn tatea
gestului ce-l s vâr te. Tot trupul ei era
fierbinte; palmele-i erau ude sub m nu ile
sub iri de m tase.
Se întoarse spre sc ri, dar nu coborî.
Rezemându-se de balustrad , încerc s scape
de senza ia c se în bu ; i cu ochii larg
deschi i, privi u a cu un curaj însp imânt tor.
Nu! Nu va coborî! Ce importan are ce va crede
lumea despre ea? Nu se va afla niciodat ! Dac
nu se ajut singur , nimeni n-o va ajuta!
Trebuie s mearg pân la cap t!
cu o sfor are pentru a se dezlipi de peretele
de care se sprijinea i trase clopotul. U a nu se
deschise, i deodat toat ru inea i teama ei se
topir . Sun înc o dat i înc o dat , ca i
cum, cu toate c nimeni nu era în cas , ar fi
putut smulge un r spuns din acea înc pere
încuiat , drept r splat pentru atâta ru ine i
team cât o costase aceast vizit . U a nu se
deschise. Renun s mai sune i, a ezându-se
pe ultima treapt de sus, î i ascunse fa a în
mâini.
Apoi coborî în vârful picioarele i ie i afar , la
aer. Se sim ea ca dup o boal grea i nu avea
alt dorin decât s ajung cât mai repede
acas . Oamenii pe care-i întâlnea p reau a ti
unde fusese ea, ce f cuse ea; i deodat — pe
partea cealalt a trotuarului, întoreându-se
acas dinspre Montpellier Square — îl v zu
chiar pe Bosinney.
cu o mi care pentru a trece prin
înv lm eala str zii, pe cealalt parte. Ochii lor
se întâlnir i el ridic p ria. Trecu un
omnibus, care îi desp i, i nu se mai v zur .
Apoi, stând pe marginea trotuarului — printr-un
spa iu liber între tr surile ce treceau — îl v zu
îndep rtându-se.
i June r mase nemi cat , privind în urma
lui.
 Capitolul XIII
TERMINAREA CASEI

"O dat sup de cap de vi el simpl , o dat

sup de vac i dou pahare de Porto".
În sala de la etajul restaurantului "French",
unde un Forsyte mai poate g si o mâncare
englezeasc consistent , James i fiul s u se
ezar la mas .
Dintre toate restaurantele, acesta îi pl cea
cel mai mult lui James. Era f preten ii,
mâncarea gustoas i s ioas i, cu toate c
într-o anumit m sur se l sase corupt de
necesitatea de a fi la mod i de a- i schimba
deprinderile, pentru a ine pasul cu venitul s u
care cre tea necontenit, în momentele de r gaz
din City, inima îl tr gea spre gustoasele mânc ri
din zilele tinere ii sale. Aici era servit de chelneri
cu barb i or uri albe, aici era rumegu de
lemn pe jos, i trei oglinzi cu rame aurite
atârnau destul de sus pentru a nu te putea
vedea în ele. Abia de curând au desfiin at boxele
în care î i puteai savura costi a de berbec sau
excelenta friptur de vac , cu cartofi f ino i, ca
un gentleman, f a- i vedea vecinii.
Vârî col ul ervetului în a treia butonier a
jiletcii, obicei pe care de ani de zile fusese silit
-l p seasc acas la el, în West End. Sim ea
o s -i cad bine supa — c ci toat diminea a
o petrecuse descurcând socotelile unui vechi
prieten.
Dup ce- i umplu gura cu pâine de cas
veche, începu:
— Cum merg treburile la Robin Hill? O iei i
pe Irene când te duci acolo? Ai face bine s
mergi cu ea. Cred c sunt o mul ime de lucruri
de controlat.
a ridica privirea, Soames r spunse:
— Nu vrea s mearg .
— Nu vrea s mearg ? Ce înseamn asta?
Doar ea o s -locuiasc în casa aceea! Nu-i a a?
Soames nu r spunse.
— Nu tiu ce le-a apucat pe femeile din ziua
de azi, morm i James, eu niciodat n-am avut
necazuri cu ele. Are prea mult libertate. E
sf at .
Soames ridic privirea.
— Nu vreau s se vorbeasc nimic împotriva
ei, spuse cu totul pe nea teptate.
Lini tea nu mai era întrerupt decât de
zgomotul cu care James î i sorbea supa.
Chelnerul aduse dou pahare de Porto, dar
Soames îl opri.
— Vinul de Porto nu se serve te în felul
acesta; ia-le înapoi i adu sticla.
James se trezi din visarea în care- i sorbea
supa i arunc una din privirile lui agere asupra
celor ce se petreceau în jurul lui.
— Mama ta e bolnav în pat, po i lua tr sura
v duc acolo. Cred c plimbarea i-ar face
pl cere lui Irene. Probabil c tân rul Bosinney e
acolo, pentru a v primi.
Soames d du din cap.
— i mie mi-ar pl cea sa m duc s v d cu
ochii mei ce treab a f cut pân la urm ,
continu James. Am s trec cu tr sura s v iau
pe amândoi.
— Eu merg cu trenul, r spunse Soames.
Dac vrei s treci, poate c Irene vrea s mearg
cu dumneata, nu- i pot spune nimic precis.
cu semn chelnerului s aduc nota, pe
care o pl ti James.
La catedrala St. Paul se desp ir ; Soames
porni spre gar , iar James lu omnibusul spre
West End.
Ocup locul din col , de lâng conductor,
unde picioarele lui lungi încurcau pe to i cei care
se urcau; iar pe to i cei ce treceau prin fa a lui îi
privea cu mânie, ca i cum ace tia n-ar fi avut
dreptul s consume aerul lui.
Avea de gând s g seasc un prilej pentru a
vorbi chiar în dup -amiaza asta cu Irene. O
vorb spus la vreme face cât nou ! i acum, c
se mut la ar , a sosit momentul fericit de a
întoarce o pagin în cartea vie ii ei! El observase
Soames nu va îng dui mult vreme purt rile
ei!
Nu i-a trecut prin gând s defineasc ce
în elegea el prin "purt rile ei"; expresia era
cuprinz toare, vag i tocmai potrivit pentru
un Forsyte. Iar James, dup dejun, avea mai
mult curaj ca în restul zilei.
Ajuns acas , porunci s trag calea ca la
scar , cu dispozi ia special ca i valetul s -l
înso easc . Dorea s fie gentil cu ea,
sf ând-o.
Când se deschise u a de la Montpellier
Square nr. 62, o auzi deslu it pe Irene cântând.
Se gr bi s spun femeii de serviciu acest lucru,
ca nu cumva femeia s inventeze vreun motiv
pentru a-i refuza intrarea.
Da, doamna Soames era acas , dar
jupâneasa nu tia dac prime te musafiri.
James, mi cându-se cu o iu eal care uluia
întotdeauna pe cei care-i priveau silueta lung i
expresia preocupat a fe ei, ajunse într-o clip
în salon, f a mai a tepta s i se permit
intrarea. O g si pe Irene a ezat la pian, cu
mâinile pe clape, ascultând fire te vocile din
vestibul. Îl salut f a zâmbi.
— Soacra ta e bolnav în pat, începu el,
sperând s -i cucereasc simpatia. Am venit cu
tr sura. i acum, fii fat dr gu , pune- i
ria i vino s faci o plimbare cu mine. O
i fac bine!
Irene se uit la el, ca i cum era cât p-aci s -l
refuze, dar apoi î i schimb p rerea; se duse sus
i coborî cu p ria pe cap.
— Unde vrei s m duci? îl întreb .
— Mergem pân la Robin Hill, bolborosi
foarte iute James; caii au nevoie de mi care i
mie mi-ar face pl cere s v d ce s-a mai f cut pe
acolo.
Irene ezit o clip , apoi din nou se r zgândi i
porni spre tr sur , cu James aplecat asupra ei,
ca s fie mai sigur c vine cu el.
cuser mai mult de jum tate din drum,
când el începu:
— Soames te iube te foarte mult — nu
permite s se spun nici o vorb împotriva ta; de
ce nu-i ar i mai mult afec iune?
Irene ro i i zise cu o voce joas :
— Nu pot ar ta ceea ce nu simt.
James o privi aspru; sim ea c acum o avea
în tr sura lui proprie, cu caii i servitorii lui,
deci era cu adev rat st pânul situa iei. Ea nu-i
va putea ascunde adev rul i nici nu putea face
o scen în public.
— Nu pricep ce se petrece cu tine. Doar
Soames e un so foarte bun!
spunsul lui Irene fu atât de încet, încât
abia se auzi în zgomotul tr surii. El prinse doar
vorbele:
— Nu dumneata e ti c torit cu el!
— Ce are a face? i-a dat tot ce- i dore ti. E
gata oricând s te duc unde vrei, iar acum i-a
cl dit aceast cas la ar . i tu nu ai nici o
avere personal .
— Nu am.
James se uit din nou la ea; nu pricepea
expresia de pe fa a ei. P rea c va izbucni în
hohote de plâns, i totu i...
— Nu încape îndoial c noi to i am f cut tot
ce-am putut pentru a fi buni cu tine, opti el în
grab .
Buzele lui Irene tremurau i, spre groaza lui,
James v zu o lacrim rostogolindu-se pe obrazul
ei. Sim i c ceva îi strânge gâtlejul.
— Noi to i te iubim mult, numai dac tu, voia
spun , "ai ti s te por i", dar se r zgândi i
zise: numai dac tu ai fi o so ie mai cald fa de
el.
Irene nu r spunse i nici James nu mai
vorbi. În t cerea ei era ceva ce-l îngrijora; nu
cea cu înc ânare, mai degrab p rea a fi de
acord cu tot ceea ce spunea el. i totu i sim ea
nu el fusese acela care a spus ultimul cuvânt.
Nu pricepea nimic.
Totu i, nu se sim i în stare s p streze mult
vreme t cerea.
— Cred c tân rul Bosinney se va c tori
acum cu June. Nu-i a a?
Irene se schimba la fa .
— Nu tiu, trebuie s-o întrebi pe ea.
— Î i scrie?
— Nu.
— Dar cum se poate una ca asta? Credeam
sunte i foarte bune prietene.
Irene se întoarse c tre el.
— i despre asta tot pe ea trebuie s-o întrebi!
 — Bine, spuse n ucit James, speriat de
privirea ei. E foarte ciudat c la o întrebare
limpede, nu pot primi un r spuns precis. Dar
a este i pace!
i r mase rumegându- i nereu ita, apoi în
cele din urm izbucni:
— Fie! Eu te-am prevenit. Tu nu vrei s
prive ti mai departe. Soames nu spune multe,
dar dup cum v d eu, nu va mai r bda mult
vreme aceast situa ie. Nimeni altul în afar de
tine nu e vinovat i, mai mult decât atâta,
nimeni nu va fi de partea ta.
Irene d du din cap zâmbind u or.
— Mul umesc. Î i sunt foarte recunosc toare.
James nu tia deloc ce s -i r spund .
Diminea a senin , cald , se schimb cu
încetul într-o dup -amiaz cenu ie, ap toare.
O fâ ie de nori grei, pe care furtuna ce se
apropia o vopsise în g lbui, se ridicase la
miaz zi i se întindea din ce în ce. Crengile
copacilor atârnau nemi cate peste osea, f
cea mai mic adiere printre frunze. Dinspre caii
înc lzi i venea un miros vag de clei care plutea
în z pu eal . Vizitiul i feciorul vorbeau în
oapt pe capr , dar nu întoarser niciodat
capul.
În sfâr it, spre marea u urare a lui James,
ajunser la cas . T cerea de nep truns a acestei
femei de lâng el, pe care o socotise întotdeauna
atât de dulce i blajin , îl însp imânta.
 Tr sura îi duse în fa a u ii. Intrar .
Vestibulul era rece i atât de t cut, încât i se
ru c intr într-un mormânt. Un fior str tu
ira spin rii lui James. Iute, d du la o parte
perdelele grele de piele dintre coloanele care
desp eau vestibulul de curtea interioar .
Nu- i putu re ine o exclama ie de aprobare.
Decora ia interioar era, într-adev r, de un
bun-gust des vâr it. C mizile rubinii, mate, ce
se întindeau de la baza pere ilor pân la un strat
rotund de iri i mari, care împrejmuiau un bazin
adânc de marmur alb , plin cu ap , erau,
desigur, de cea mai bun calitate. James admira
mai ales perdelele de piele purpurie, care
acopereau o întreag latur a cur ii, încadrând o
uria sob de teracot alb . Ferestrele din
mijlocul luminatorului erau date la o parte i
aerul cald de afar p trundea pân în inima
casei.
Se opri în picioare, cu mâinile la spate, cu
capul aplecat peste umerii lui înal i i îngu ti,
urm rind cu de-am nuntul ornamentul de pe
coloane i motivul frizei care se întindea sub
galerie, de jur-împrejurul pere ilor de culoarea
filde ului. Se vedea cât de colo c nu s-a
precupe it osteneala. Aceasta era cu adev rat o
cas pentru un gentleman. Se duse pân la
perdele i, dup ce descoperi cum erau lucrate,
le trase la o parte i deschise galeria de tablouri,
terminat cu o mare fereastr ce ocupa tot
peretele din fundul înc perii. Pardoseala era de
stejar negru, iar pere ii erau tot albi, ca filde ul.
Merse mai departe, deschizând u ile i
aruncând priviri peste tot. Totul era în
des vâr it ordine, gata de locuit.
Când, în sfâr it, se întoarse spre a vorbi cu
Irene, o v zu stând la intrarea în gr din cu
so ul ei i cu Bosinney. Cu toate c James nu
avea o deosebit sensibilitate, sim i c ceva nu
era în ordine. Se îndrept c tre ei i, de i cam
speriat, ne tiind de ce natur e neîn elegerea,
încerc s dreag lucrurile.
— Ce mai faci, domnule Bosinney? îi zise
întinzându-i mâna. Pot s i spun c ai cheltuit
mul i bani aici!
Soames întoarse spatele i plec . James î i
plimb privirea de la fa a încruntat a lui
Bosinney la aceea a lui Irene i, fiind enervat,
spuse cu voce tare ceea ce gândea:
— Ei bine, eu nu pricep ce se petrece aici.
Nimeni nu-mi spune nimic!
i, pornind dup fiul s u, auzi râsul scurt al
lui Bosinney i vorbele:
— Ei bine! Slav Domnului. Ar i atât de...
Din nefericire, nu a putut auzi mai mult.
Ce s-o fi întâmplat? Se uit înapoi. Irene
st tea foarte aproape de arhitect, iar fa a ei
sem na cu aceea pe care o cuno tea el. Se duse
în grab la fiul s u.
Soames m sura cu pa i mari galeria de
tablouri.
— Ce s-a întâmplat? Ce înseamn asta? zise
James.
Soames îl privi cu obi nuitul s u calm
arogant, dar James tia bine de tot c era foarte
mânios.
— Prietenul nostru a trecut din nou peste
dispozi iile mele! Atâta tot! Dar de data asta va fi
cât se poate de prost pentru el!
Se întoarse i porni spre u . James îl urm
în grab i i-o lu înainte. O v zu pe Irene
luându- i degetul de pe buze, o auzi spunând
ceva cu vocea ei obi nuit ; începu s vorbeasc
înainte de a ajunge la ei:
— Se apropie o furtun . Ar fi mai bine s
plec m acas . Cred c nu po i merge cu noi,
domnule Bosinney? Nu-i a a c nu? Atunci la
revedere!
Întinse mâna. Bosinney nu i-o strânse ci,
întorcându-se râzând, spuse:
— La revedere, domnule Forsyte. Vezi s nu
te prind furtuna! i plec .
— Ia te uit ! începu James. Eu nu pricep.
Dar v zând fa a lui Irene, se opri. O prinse de
bra pe nora lui i o conduse pân la tr sur .
Era convins, foarte convins, c ace tia doi î i
duser o întâlnire sau a a ceva...
Nimic pe lume nu scoate mai mult din fire pe
un Forsyte decât descoperirea c un lucru,
pentru care prev zuse s cheltuiasc o anumit
sum , a costat mai mult. i aceasta se în elege
de la sine, c ci întreaga organizare a vie ii lui
este întemeiat pe preciziunea socotelilor ce- i
face. Dac nu se poate bizui pe valori precise în
proprietate, busola lui arat gre it i se treze te
aruncat în voia apelor amare, f cârm .
Dup ce îi scrisese lui Bosinney în termenii
scrisorilor mai sus relatate, Soames nu s-a mai
gândit la costul casei. El credea c spusese atât
de r spicat ce sum a fost fixat pentru costul ei
final, încât posibilitatea de a fi dep it nici nu-i
trecea prin gând. Când afl de la Bosinney c
limita de dou sprezece mii de lire a fost dep it
cu vreo patru sute de lire, p li de furie. La
început socotise c aceast cas , complet
terminat , va costa zece mii de lire, i adeseori
i f cuse repro uri c se l sase ispitit în
major ri repetate. Dar prin aceast ultim
dep ire, Bosinney gre ise r u de tot. Soames
nu pricepea cum poate un om face asemenea
neghiobie. Dar o f cuse — i toat ranchiuna i
gelozia ascuns împotriva lui Bosinney, care-l
mistuia de atâta vreme, se transformase acum
în furie fa de aceast nebunie care pusese
cap t la toate. Atitudinea so ului încrez tor i
prietenos disp ruse. O luase pentru a- i p stra
o proprietate — nevasta — dar acum o p sea
pentru a- i ap ra o proprietate de alt natur .
"Oh!" îi spusese lui Bosinney dup ce-i
revenise graiul, "îmi închipui c e ti foarte
mul umit de dumneata. Dar trebuie s i spun
de pe acum c — în ceea ce m prive te — nu
i-ai ales bine omul!"
În acel moment nici el nu tia exact ce voia
spun prin aceste vorbe, dar dup cin
revizui coresponden a dintre el i Bosinney,
pentru a fi sigur de ceea ce va face. Problema nu
putea fi interpretat în dou chipuri — individul
s-a f cut r spunz tor pentru un plus de patru
sute de lire sau, în orice caz, de trei sute
cincizeci lire, pe care va trebui s le pl teasc .
Când ajunse la aceast concluzie, se uit la
so ia lui. Era a ezat în locul ei obi nuit, de pe
canapea, schimbând dantela unui guler. Toat
seara nu-i adresase nici m car o vorb .
Se duse pân la c min i, privindu- i fa a în
oglind , zise:
— Prietenul t u, "Piratul", a f cut o mare
prostie: dar o va pl ti!
Ea se uit dispre uitor la el i r spunse:
— Nu tiu despre ce vorbe ti!
— Vei afla îndat . Un fleac, ceva ce tu
dispre uie ti profund — patru sute de lire!
— Vrei s spui c îl vei pune s pl teasc
banii tia pentru casa aceea blestemat ?
— Da.
— De i tii c nu are nici un ban?
— Da.
— Atunci e ti mai josnic decât credeam.
Soames se întoarse din fa a oglinzii i, f
 i dea seama, lu de pe c min o cup de
por elan chinezesc i î i împreun mâinile în
jurul ei, ca pentru rug ciune. V zu cum sânii lui
Irene se ridicau i coborau, cum ochii i se
întunecau de mânie; dar ne inând seama de
insulta primit , întreb lini tit:
— Ia spune, cochetezi cu Bosinney?
— Nu. Nu cochetez cu el.
Ochii ei întâlnir pe ai lui, dar Soames
întoarse privirea. N-o credea, dar nu era nici
convins c minte; tia, în orice caz, c a gre it
punându-i aceast întrebare. El n-a tiut
niciodat , i nu va ti niciodat , ce gândea ea.
Uitându-se la fa a-i de nep truns, îi venir în
minte toate acele sute i sute de seri în care o
zuse ezând aici, blând i pasiv , dar atât de
greu de în eles, atât de greu de cunoscut — i
gândul acesta îl înfurie peste m sur .
— Cred c e ti f cut din piatr , îi zise,
încle tându- i degetele atât de tare, încât sparse
cupa fragil .
Cioburile c zur pe gr tarul c minului. Dar
Irene zâmbi.
— Se pare c-ai uitat c aceast cup nu e din
piatr ! zise ea.
Soames o prinse de bra .
— O b taie bun e singurul lucru care te-ar
aduce în toate min ile, îi zise, i, întorcându-se
pe c lcâie, p si odaia.
 Capitolul XIV
SOAMES ST PE TREPTE

În seara aceasta Soames se urc pe sc ri cu

senza ia c mersese prea departe cu Irene. Era
gata s -i cear iertare pentru vorbele rostite.
Stinse lampa cu gaz care înc mai ardea pe
culoarul din fa a od ii lor de culcare. Z bovi
pu in cu mâna pe clan a u ii, încercând s i
formuleze scuzele, c ci nu voia ca Irene s vad
e nervos.
Dar u a nu se deschise, nici chiar când o
zgâl âi, ap sând puternic pe clan . Probabil c
a încuiat-o dintr-un motiv oarecare i a uitat s-o
descuie.
Intr în camera lui de toalet , unde gazul era
de asemenea aprins, arzând cu o flac mic , i
se duse repede la cealalt u . i aceasta era
încuiat . Atunci observ c patul de campanie
pe care-l folosea uneori era a ternut, iar lenjeria
de noapte întins pe el. Î i puse mâna pe frunte
i o retrase ud . Se f cu lumin în mintea lui i
pricepu c a fost dat afar . Se duse iar i la u
i, zgâl âind u or clan a, strig :
— Descuie u a! Auzi? Descuie u a!
Se auzi un fo net slab, dar nici un r spuns.
— Auzi? Deschide imediat u a — insist s fiu
sat s intru!
 Soames o auzea respirind, lipit de cealalt
parte a u ii. Era respira ia unei f pturi
amenin ate de primejdie.
Aceast t cere neînduplecat , neputin a de a
trunde la ea erau îngrozitoare. Se întoarse la
cealalt u i, împingând-o cu toat greutatea
corpului s u, încerc s-o sparg . U a era nou
— chiar el pusese s-o schimbe la întoarcerea din
toria lor de nunt . Într-un acces de furie
ridic piciorul pentru a izbi t blia u ii, dar
gândul c servitorii l-ar putea auzi îl opri. Sim i
e învins.
Se trânti pe patul din camera lui de toalet i
lu o carte.
Dar în loc de tip ritur , i se p rea c-o vede pe
Irene — cu p rul ei de aur despletit peste umerii
goi i cu ochii mari, negri — ca un animal
încol it din toate p ile. Abia acum pricepu el
întreaga semnifica ie a actului ei de r zvr tire; îl
vâr ise o dat pentru totdeauna.
Nu putea sta lini tit i se duse din nou la
. O auzea mi cându-se, i strig :
— Irene! Irene!
Glasul îi suna patetic f voie. Drept
spuns, de prost augur, chiar i sunetele vagi
încetar . Se opri cu pumnii încle ta i,
îngândurat.
Apoi, în vârful picioarelor, ie i pe furi din
camer i, strângându- i toate puterile, se repezi
la cealalt u , pentru a o sparge. U a scâr âi,
dar nu ced . Se a ez pe scar i- i cuprinse
obrazul în mâini.
Vreme îndelungat ezu acolo, în întuneric;
prin luminatorul de pe acoperi , luna arunca o
fâ ie palid de lumin ce se întindea încet pe
sc ri, ajungând pân la el. Încerc s filozofeze.
Încuind u ile camerei, Irene i-a pierdut
drepturile de so ie. O s se consoleze cu alte
femei!
Dar gândurile lui nu f cur decât o c torie
de n luc în lumea acestor pl ceri — nu avea
poft de asemenea aventuri. Niciodat nu l-au
atras prea mult, iar acum pierduse obiceiul.
Sim ea c niciodat nu-l va reg si. Foamea lui
nu putea fi astâmp rat decât de so ia lui,
neînduplecat i însp imântat , pitit în dosul
acestor u i încuiate. Nici o alt femeie n-o poate
înlocui.
Acolo, afar , în întuneric, aceast convingere
li asupra lui cu o for cople itoare.
Filozofia îl p si i o mânie sumbr îi lu
locul. Purtarea ei era imoral , de neiertat,
demn de orice pedeaps ce ar sta în puterea
lui. El nu dorea nici o alt femeie, numai pe ea,
iar ea îl respingea!
Desigur c -l ur te cu adev rat. Pân acum
nu crezuse niciodat acest lucru. Nici acum nu
era de tot convins. I se p rea de necrezut. Avea
impresia c i-a pierdut pentru totdeauna
puterea de discern mânt. Dac ea, pe care o
socotise mereu atât de blând i supus , a fost
în stare s fac acest pas hot râtor — ce nu se
poate întâmpla pe lumea aceasta?
Apoi, din nou î i puse întrebarea dac era
ceva între ea i Bosinney. Nu credea c ar fi; nu
îndr znea s admit c , purtarea ei are o
asemenea cauz — acest gând era de
neconceput pentru el.
Ideea c va fi silit s dea în vileag rela iile lui
conjugale era de neîndurat. Atâta vreme cât nu
avea dovezi deplin conving toare, avea datoria
nu cread , doar nu voia s se pedepseasc
singur. Dar, în acela i timp, în adâncul
sufletului — credea.
Lumina lunii îi înv luia într-o pat cenu ie
trupul rezemat de peretele sc rii.
Bosinney era îndr gostit de ea. Soames îl ura
pe acest individ i de data aceasta nu-l va cru a.
El are dreptul s refuze orice penny peste cele
dou sprezece mii cincizeci de lire, i a a va i
face, c ci aceasta era limita extrem a
cheltuielilor stabilite prin coresponden . Sau,
mai bine, va pl ti totul i apoi îl va urm ri în
justi ie pentru daune. Se va duce la "Jobling and
Boulter" i le va încredin a lor chestiunea. Îl va
ruina pe acest golan s ntoc! i deodat — oare
prin ce asocia ie de idei? — î i aduse aminte c
nici Irene nu are bani. Amândoi erau s raci
lipi i. Acest gând îi d du o stranie satisfac ie.
Un u or zgomot de dincolo de perete
întrerupse t cerea. Irene se culcase în cele din
urm . Ah! Somn u or i vise pl cute! Chiar dac
ar deschide larg u ile, tot n-ar mai intra la ea!
Dar buzele lui, strânse într-un zâmbet amar,
tremurau; î i acoperi ochii cu amândou
mâinile...
A doua zi, târziu dup amiaz , Soames st tea
în fereastra sufrageriei, privind mohorât spre
scuar.
Razele soarelui sc ldau înc platanii, iar
frunzele lor late, netede, str luceau i se
leg nau în ritmul cântecului unei fla nete din
col . Cânta un vals, un vals vechi care nu mai
era la mod , cu un ritm grav în melodie. i
fla neta cânta, cânta mereu, cu toate c în afar
de frunze, nimic nu dansa la muzica ei.
Femeia care învârtea manivela fla netei nu
rea prea vesel , era ostenit ; iar din casele
mari, nimeni nu-i azvârlea un gologan. Plec mai
departe cu fla neta ei i peste trei case reîncepu.
Era valsul care se cântase la Roger, când
Irene dansa cu Bosinney. i pe aripile acestei
muzici r scolitoare se întoarse la Soames
parfumul gardeniilor pe care le purtase ea
atunci, parfumul care îl înv luise când lunecase
pe lâng el, cu p rul str lucitor i ochii atât de
dulci, dansând cu Bosinney în nesfâr ita sal de
bal.
Femeia învârtea încet manivela fla netei; de
altfel cânta aceea i melodie toat ziua. O
cântase în vecini i poate chiar în Sloane Street,
sub ferestrele lui Bosinney.
Soames se întoarse, lu o igaret din caseta
cizelat i se duse iar i la fereastr . Cântecul îl
ame ise cu des vâr ire, i iat c în fa a ochilor
i ap ru Irene, cu umbrela închis , venind
acas în grab , dinspre scuar. Purta o bluz
supl , de culoare trandafirie, cu mâneci largi, pe
care el nu o mai v zuse. Se opri în fa a fla netei,
scoase portmoneul i d du femeii bani.
Soames se retrase i se opri într-un loc de
unde putea vedea în vestibul.
Irene deschise u a cu cheia ei, intr , puse jos
umbrela i se opri privindu-se în oglind . Obrajii
îi erau rumeni, ca ar i de soare, iar buzele
întredeschise într-un zâmbet. Întinse bra ele ca
i cum ar fi vrut s se îmbr eze, i râse în a a
fel încât oricine ar fi auzit-o ar fi zis c e un
suspin.
Soames îi ie i înainte.
— Foarte dr gu ! îi zise.
Dar ea se întoarse ca din pu i încerc
-l ocoleasc pentru a urca sus, pe sc ri.
Soames i se a ez în cale.
— De ce atâta grab ? îi zise, iar ochii s i se
fixar asupra unei bucle de p r c zute peste
ureche.
Soames abia o mai recuno tea. P rea a fi
toat o flac , atât de profunde i intense erau
culorile din obrajii ei, ochii, buzele i bluza —
necunoscut lui Soames.
Ea ridic mâna i- i a ez bucla desf cut .
sufla iute i adânc, ca dup o fug , i cu
fiecare suflare din p rul i trupul ei ie ea parc
un parfum, ca mireasma unei flori ce se
deschide.
— Nu-mi place bluza asta, îi zise el încet: e
prea u oar i lipit de trup!
Soames f cu un semn cu degetul spre pieptul
ei, dar Irene îl împinse la o parte.
— Nu te atinge de mine! strig .
El o prinse de încheietura mâinii, dar ea i-o
smulse.
— i unde ai fost, m rog? o întreb .
— În ceruri — afar din casa asta! Cu aceste
cuvinte zbur sus pe sc ri.
Afar — drept recuno tin pentru banii
primi i — chiar în fa a por ii, femeia cu fla neta
cânta mereu valsul.
Soames r mase nemi cat. Ce l-a oprit? De ce
nu s-a dus dup Irene? Oare din pricina
vedeniei ce i se n lucise? În minte îi ap ru
Bosinney, uitându-se în jos prin fereastra lui de
la etajul de sus al casei din Sloane Street,
ascu indu- i privirea pentru a mai z ri o dat
trupul lui Irene care disp rea; îl v zu
corindu- i obrajii încin i, visând la clipa în
care ea i se aruncase la piept — în timp ce în
preajm -i plute te înc parfumul ei i sunetul
râsului ei care seam a suspin.
 PARTEA A TREIA

Capitolul I
RTURIA DOAMNEI MACANDER

Nu încape îndoial c mul i oameni, printre

care i editorul revistei Ultra Vivisec ionist —
care pe atunci era în floarea primei tinere i — ar
fi spus c Soames nu s-a purtat ca un adev rat
rbat. Ar fi trebuit s scoat broa tele din u ile
camerei so iei sale, s -i trag o sfânt de b taie
i apoi s i reia drepturile, fericirea conjugal .
Ast zi omenia nu mai combate brutalitatea în
sura în care o f cea odinioar . Totu i, o bun
parte din oameni sunt înc atât de sentimentali,
încât se vor sim i u ura i citind c Soames n-a
cut nimic din toate acestea. C ci brutalitatea
efectiv nu este în obiceiul neamului Forsyte; ei
sunt prea prev tori i, în general, sunt blânzi.
Iar Soames avea i o oarecare mândrie, nu
destul pentru a-l determina s fac un gest cu
adev rat generos, dar suficient pentru a-l
împiedica s s vâr easc unul din cale-afar de
josnic. Fire te, clipele de furie în care- i pierdea
min ile fac excep ie. Dar mai presus de toate
astea, un Forsyte adev rat se ferea s fie ridicol.
i cum nu- i putea bate so ia, nu-i r mânea
nimic de f cut în situa ia actual ; de aceea o
accepta f voie.
Toat vara i toamna — Soames i le petrecu
mergând la birou, rânduindu- i tablourile i
invitând prieteni la mas — nu p si ora ul,
ci Irene refuza s plece. Casa de la Robin Hill,
de i terminat , r sese goal i nelocuit .
Soames îl d du în judecat pe "Pirat", cerându-i
daune în valoare de trei sute cincizeci de lire.
Avoca ii din biroul "Freak and Able" erau
ap torii lui Bosinney. Situa ia de fapt nu se
punea în discu ie, dar în ceea ce privea
coresponden a se puteau face unele obiec iuni.
Întâmpinarea avoca ilor, în afar de frazeologia
juridic inert , cuprindea în esen urm toarele:
A vorbi despre "mân liber în termenii acestei
coresponden e" este o contradic ie cu totul
lipsit de sens.
Printr-o întâmplare neprev zut , dar nu
nemaiauzit în cercul restrâns al juri tilor,
informa ii importante despre motivarea ap rii
ajunser la urechile lui Soames. Ele fuseser
aduse de c tre harnicul s u coleg Bustard care,
fiind poftit la mas la Walmisley, avocat,
îns rcinatul baroului pentru fixarea taxelor,
ezuse tocmai lâng tân rul avocat Chankery,
din biroul afacerilor civile.
Nevoia de a vorbi despre ceea ce se cheam
"afaceri", care cuprinde pe to i juri tii de îndat
ce doamnele se ridic de la mas , îl determin
pe Chankery, un tân r avocat c ruia i se
prevedea o carier str lucit , s -i vorbeasc
vecinului s u despre fel de fel de procese. Nu-i
cuno tea numele c ci, a a cum era inut
întotdeauna în umbr , Bustard era un nume cu
totul necunoscut.
Chankery îi spuse c are un caz care va veni
foarte curând pe rol, cu "o problem foarte
delicat ". Apoi, p strând tot secretul profesional,
relat punctul litigios din cazul lui Soames. De
altfel, îi spuse, to i speciali tii cu care a vorbit
sesc c problema e foarte delicat . Din
nefericire, obiectul procesului era derizoriu, cu
toate c dup p rerea lui, era o chestiune "al
dracului de serioas "! ampania lui Walmisley
era rea, dar din bel ug... Se temea doar ca nu
cumva judec torul s bagatelizeze chestiunea.
El avea de gând s fac un mare efort — c ci
spe a era delicat . Care era p rerea vecinului
u?
Bustard, un model al discre iei, nu spuse
nimic. Totu i relat lui Soames aceast
întâmplare, cu oarecare r utate, c ci acest om
lini tit avea i el sentimente omene ti. Iar la
sfâr itul expunerii sale, anun ând p rerea lui
personal , încheie spunând c problema e,
într-adev r, "foarte delicat ".
Conform hot rârii luate, Soames Forsyte
încredin a ap rarea intereselor lui biroului
"Joblind and Boulter". Dar chiar în clipa când îi
angaja, regret c nu se ap singur. Dup ce
primise o copie dup ap rarea lui Bosinney, se
duse la biroul avoca ilor s i.
Joblind murise cu câ iva ani înainte, a a c
Boulter se ocupa acum singur de procesul lui.
Acesta îi spuse c , din punct de vedere juridic,
problema era destul de delicat , i, deci, ar fi
bine s mai consulte un mare jurist.
Soames îl rug s fac apel la un om de
prima mân i se duser la Waterbuck, Q.C.15,
pe care amândoi îl considerau foarte priceput.
Acesta re inu dosarul vreme de ase s pt mâni,
dup care scrise urm toarele:
"Dup p rerea mea, interpretarea just a
acestei coresponden e depinde în foarte mare
sur de inten ia p ilor i se va deslu i din
probele ce se vor aduce la dezbatere.
Opinia mea este c trebuie s se tind spre o
declara ie a arhitectului, prin care acesta s
recunoasc cum c a în eles c nu avea voie s
cheltuiasc mai mult de dou sprezece mii
cincizeci de lire sterline. În ceea ce prive te
expresia «mân liber în termenii acestei
coresponden e», spre care se îndreapt toat
aten iunea mea, problema este delicat . Dar eu
sunt de p rere c în aceast spe se poate
aplica jurispruden a din procesul «Boileau
15 Q.C, Consilier regal, titlu onorific acordat celor mai de seam avoca i.
contra The Blasted Cement Co., Ltd.»."
Procedar conform acestui sfat, determinar
interogatoriile cuvenite dar, spre necazul lor,
domnii "Freak and Able" r spunser într-un
mod atât de abil, încât nu recunoscur nimic i
nici una din declara ii nu era în defavoarea lor.
În ziua de 1 octombrie, în sufragerie, înainte
de mas , Soames citi avizul lui Waterbuck. Era
enervat; nu atât din pricina cazului "Boileau
contra The Blasted Cement Co., Ltd.", ci pentru
, în sfâr it, chiar i lui începu s i se par
problema "delicat ". În jurul ei plutea acea
arom pl cut de subtilitate, atât de atr toare
pentru cele mai rafinate gusturi de jurist. i nu
e om care s nu fie tulburat, când î i vede
rerea proprie astfel confirmat de Waterbuck,
Q.C.
edea preocupat de aceast afacere, cu ochii
fixa i pe gr tarul c minului gol, c ci cu toate c
era toamn , în anul acesta vremea se men inea
atât de frumoas , de parc era înc în mijlocul
lui august. Nu era pl cut s fie atât de tulburat,
dar prea era p tima în dorin a de a-i da o
lovitur lui Bosinney.
Cu toate c nu-l mai v zuse pe arhitect din
acea memorabil dup -amiaz de la Robin Hill,
niciodat n-a putut sc pa de senza ia prezen ei
lui — nici o clip n-a putut uita chipul lui supt,
cu umerii obrajilor ie i, i ochii arzând de
entuziasm. i nu exager m dac spunem c
niciodat n-a sc pat de senza ia pe care o
avusese în acea noapte de veghe când, în zori,
auzi strig tul p unului — senza ia c Bosinney
dea târcoale casei lui. i orice siluet de
rbat care trecea în întunericul serii i se p rea
este a aceluia pe care George îl poreclise atât
de nimerit, "Piratul".
Era convins c Irene se mai întâlnea cu el.
Cum i unde, nu tia i nici nu întreba, îl
re inea o team vag i ascuns ca nu cumva s
afle prea multe. De la o vreme încoace i se p rea
totul se petrece subteran.
Câteodat , când o întreba pe so ia lui unde a
fost — lucru pe care-l f cea din principiu, a a
cum procedeaz orice Forsyte — ea îl privea
foarte straniu. Se st pânea într-un mod
admirabil, dar totu i erau momente în care, prin
masca ei, masc pe care Soames n-o p trunsese
niciodat , r zb tea o expresie cu totul nou .
Mai luase i obiceiul de a prânzi în ora ; i
când el o întreba pe Bilson dac st pâna ei a
luat masa acas , de cele mai multe ori
spunsul era: "Nu, domnule".
Soames nu era deloc de acord cu aceste
hoin reli pe cont propriu, i i-o i spuse. Dar
Irene nici nu-l lu în seam . Calmul cu care ea îi
dispre uia dorin ele avea ceva ce-l mânia, îl
uluia i aproape îl distra. Într-adev r, se purta
ca i cum ideea de a-l birui îi f cea o deosebit
pl cere.
 si studiul avizului dat de Waterbuck,
Q.C., se ridic , urc la etaj i intr în odaia ei;
Irene nu încuia u ile decât când se culca. Avea
decen a ca servitorii s nu observe. Irene î i
peria p rul i se întoarse c tre el cu o stranie
înver unare.
— Ce dore ti? îi zise. Te rog s ie i din odaia
mea!
El r spunse:
— Vreau s tiu cât timp va mai dura aceast
stare de lucruri între noi. Am r bdat-o destul.
— Vrei, te rog, s ie i din odaia mea?
— Vrei s te por i cu mine cum se cuvine s
te por i cu so ul t u?
— Nu.
— Atunci voi lua m surile cuvenite pentru a
te obliga.
— Ia-le!
Soames deschise ochii mari i se uit fix la
ea. Era uluit de lini tea cu care îi r spunsese.
Buzele ei erau strânse într-o linie sub ire; p rul
de aur îi c dea în bucle bogate peste umerii goi
i f ceau un straniu contrast cu ochii ei negri —
ochii ei în care lic rea fric , ur , dispre i
biruin ciudat , chinuitoare.
— i acum, te rog s p se ti odaia mea.
Soames se întoarse i ie i furios.
tia prea bine c nu avea de gând s ia nici
un fel de m suri i î i d duse seama c i ea
tia acest lucru — era con tient c lui îi este
fric .
Soames avea obiceiul s -i povesteasc tot ce
cuse în timpul zilei: cum venise s -l vad
cutare i cutare client, cum a aranjat o ipotec
pentru Parkes; în ce stadiu a ajuns procesul
acela vechi, "Fryer contra Forsyte", care luase
na tere din pruden a supranatural cu care
unchiul s u, fratele bunicului s u, Nicholas, a
dispus asupra averii lui. Testamentul pe care l-a
cut era atât de încurcat, încât nimeni nu-l
poate descurca i se prea poate ca averea lui s
mân o surs de venituri pentru nenum ra i
avoca i pân în ziua Judec ii de Apoi.
Îi povestea despre vizita f cut la Jobson,
unde v zuse tablou de Boucher16 pe care îl
sc pase nu demult, când a vrut s -l cumpere de
la "Talleyrand i Fiii", în Pall Mall.
El admira pe Boucher, Watteau17, i toat
coala lor. Vechiul lui obicei de a-i povesti lui
Irene despre toate lucrurile acestea îl p strase
înc i acum. Astfel inea monologuri lungi în
timpul mesei, ca i cum prin, volubilitatea
graiului i-ar fi putut ascunde durerea din
inim .
Adeseori, dac erau singuri, încerca s o
rute când îi zicea noapte bun . Poate c
tr gea n dejde c , într-o bun zi, îi va îng dui
16 Boucher, François (1703-1770), pictor francez, reprezentant al unei
maniere academice, conven ionale.
17 Watteau, Antoine (1684-1721), unul dintre cei mai mari pictori i
decoratori din Fran a.
 o s rute, sau poate c f cea gestul numai
pentru c socotea c un so trebuie s i s rute
so ia. Chiar dac îl ura, el nu s vâr i gre eala de
a renun a la acest vechi ritual.
i oare de ce îl ur te? Nici acum nu credea
asta cu adev rat. E foarte ciudat s te sim i urât
de cineva! Ura e un sentiment prea exagerat,
totu i el îl ura pe Bosinney, pe acel "Pirat", acel
vagabond s rac lipit, acea haimana a nop ii.
ci, în închipuirea lui, Soames îl vedea
întotdeauna stând la pând — hoin rind. Dar
vai, în ce hal trebuie s fie acum! Tân rul
Burkitt, arhitectul, îl v zuse ie ind dintr-un
restaurant de categoria a treia i p rea foarte
râmat.
St tea ceasuri de-a rândul în pat f s
închid ochii i se gândea mereu la situa ia în
care se afla, din care parc nu exista ie ire —
dac nu cumva într-o bun zi, brusc, Irene î i va
veni în fire. C ci niciodat nu i-a trecut prin
minte, în mod serios, gândul de a se desp i de
Irene...
Dar neamul Forsyte?! Ce rol jucau în aceast
faz a tragediei mute pe care o tr ia Soames?
La drept vorbind, rolul lor era mic sau
inexistent, c ci to i erau la mare.
Locuiau la hoteluri, sanatorii sau pensiuni i
mergeau zilnic la baie, str duindu-se s i fac
rezerve de ozon pentru toat iarna.
Fiecare ramur a familiei î i alesese o vie
dup placul ei, în care cultiva, culegea, storcea
i punea la sticl roadele aerului de mare
preferat.
Spre sfâr itul lui septembrie, începur s se
întoarc , rând pe rând, acas .
to i, robu ti, cu obrajii rumeni soseau
zilnic, în omnibuze mici, din diferite sta iuni. A
doua zi diminea a fiecare î i relua munca.
În duminica urm toare, casa lui Timothy fu
plin de lume, de la amiaz pân seara.
Între alte cleveteli, prea numeroase i
interesante pentru a putea fi relatate, doamna
Septimus Small men iona c Soames i Irene nu
fuseser pleca i nic ieri.
Urm toarea m rturie interesant i-a fost dat
s-o fac unei persoane relativ str in de familie.
Într-o dup -amiaz de pe la sfâr itul lui
septembrie, doamna MacAnder, cea mai bun
prieten a lui Winifred Dartie, întov it de
tân rul Augustus Flippard, pornise s se plimbe
cu bicicleta prin parcul Richmond, a a cum
prescriau regulile igienei; întâmplarea f cu s -i
întâlneasc pe Irene i Bosinney, care veneau
dinspre p durea de ferig i mergeau spre Sheen
Gate.
Se prea poate ca biata femeie s fi fost
însetat , c ci pedalase pe un drum lung, tare i
uscat. i, toat Londra tie c o plimbare cu
bicicleta, înso it de o conversa ie cu tân rul
Flippard, pune la grea încercare chiar i cel mai
robust organism. Sau poate c viziunea acelui
desi r coros de ferig , din care coborau "cei
doi", îi trezi curiozitatea. P duricea aceea
coroas de ferig , din vârful colinei, cu bolt
din ramuri de stejar, în care porumbeii cântau
nesfâr ite mar uri nup iale, i-n care toamna
fredona în oapt o melodie îndr gosti ilor din
desi , în timp ce un cerb trecea pe furi pe lâng
ei; acea p durice de ferig , cuib de pl ceri
nemaiîntâlnite, al clipelor de aur în nesfâr ita
împreunare dintre cer i p mânt! P duricea de
ferig , sfânt pentru cerbi i pentru faunii care
salt de pe o buturug de stejar pe alta, în jurul
unui trunchi de mesteac n ce pare o nimf alb ,
argintie, în crepusculul zilelelor de var .
Aceast doamn cuno tea întreaga familie
Forsyte i, cum fusese poftit la logodna lui
June, nu i-a fost greu s i dea seama cu cine
are de-a face. C toria acestei biete femei nu
fusese reu it dar avusese bunul-sim i
abilitatea necesar de a- i for a b rbatul s i
recunoasc gre eala. Astfel c trecuse prin toat
procedura cuvenit unui divor f ca reputa ia
ei s fi suferit.
De aceea avea competen în asemenea
chestiuni. Locuia într-una din casele acelea
mari, cu apartamente mici, unde erau aduna i
neînchipuit de mul i semeni de-ai neamului
Forsyte care, ca principal recrea ie în orele
libere de la slujb , discutau treburile altora.
 Biata femeie, poate c îi era sete, dar în mod
cert era epuizat , c ci Flippard era un om de
spirit. De aceea întâlnirea cu "cei doi", într-un
loc atât de neobi nuit, i-a f cut o deosebit
pl cere.
Pentru doamna MacAnder, ca pentru toat
Londra, Timpul st pe loc.
Aceast mic , dar remarcabil femeie merit
aten ie. Ochii ei atotv tori i limba ei ascu it
erau, neîndoielnic, instrumente puse în slujba
Providen ei, pentru ajungerea elurilor Ei.
Cu aerul c acum-acum î i d sufletul, avea
totu i o for uimitoare de a- i purta de grij . Pe
cât i-a fost cu putin , f cuse mai mult decât
oricare alt femeie pentru a distruge sensul
cavalerismului care st în calea civiliza iei. Era
vie i destoinic , iar lumea o r sf ase
numind-o: "mica MacAnder".
Purta rochii strâmte i bine t iate; f cea
parte dintr-un club feminin, dar nici pe departe
nu avea tipul acela nevrotic i posac al femeilor
care nu se gândeau decât la drepturile lor. Ea î i
afirma drepturile pe nesim ite, le cucerise în
mod firesc, i se pricepea s le foloseasc la
maximum. Cu toate acestea nu stârnea altceva
decât admira ie în mijlocul acestei mari clase de
care era legat nu atât prin purtarea ei, cât prin
na tere, educa ie i prin adev rata, tainica
tr tur caracteristic : sim ul de proprietate.
Tat l ei fusese avocat în Bedford, mama, fiic
de preot; ea se c torise cu un pictor modest,
care iubea Natura cu pasiune exagerat i care o
sise pentru o actri . În ciuda experien elor
dureroase din via a ei, doamna MacAnder
niciodat n-a pierdut leg tura cu cerin ele,
convingerile i sentimentele intime ale Societ ii.
Astfel, de îndat ce i-a recâ tigat libertatea, f
efort, i-a f cut loc în miezul forsyte-ismului.
Întotdeauna bine dispus i "plin de
informa ii", era ori iunde binevenit . Fie c o
întâlneai pe Rin sau Zermatt, singur , sau
torind cu o doamn i doi domni, ea nu
provoca nici mirare, nici dezaprobare. Se sim ea
era cu des vâr ire capabil s i poarte de
grij , i inimile tuturor celor din neamul Forsyte
se înc lzeau în fa a acestui minunat instinct,
datorit c ruia ea se bucura de tot ceea ce via a
îi ofer , f a cheltui pasiune. Toat lumea era
de acord c doamna MacAnder este cel mai
reu it tip de femeie, spre a c rei perpetuare i
des vâr ire trebuie s se tind . Nu avusese
niciodat copii.
Dac exista ceva ce nu putea suferi, erau
femeile acelea suave, care aveau ceea ce b rba ii
numesc "farmec". De aceea, pentru doamna
Soames nutrise totdeauna o deosebit antipatie.
Nu încape îndoial c , f s i dea seama,
sim ea c dac "farmecul ei" e admis drept
criteriu de apreciere, vigoarea i destoinicia î i
pierd valoarea i trebuie date la o parte. De
aceea ura — cu atât mai profund cu cât acest
a-numit "farmec" p rea a r sturna câteodat
toate socotelile — subtila for de atrac ie pe
care o avea Irene i pe care nici ea nu o putea
contesta.
Totu i, spunea c ea nu g se te nimic în
aceast femeie — nu avea via — niciodat nu
va fi în stare s stea pe propriile ei picioare —
era limpede c oricine poate profita de ea — de
fapt, ea nu pricepea ce g sesc b rba ii de
admirat la Irene!
În fond nu era r ut cioas , dar, pentru a- i
sus ine pozi ia social dup toate încerc rile
grele ale vie ii sale conjugale, socotea c este
foarte necesar s fie "plin de informa ii", astfel
nici nu i-a trecut prin gând s nu povesteasc
întâlnirea ei cu "cei doi" în parc.
Din întâmplare, chiar în acea sear fusese
poftit la mas la Timothy. Mergea din când în
când pe la ei, "pentru a mai descre i frun ile
bie ilor b trâni", cum avea obiceiul s spun ,
întotdeauna aceia i musafiri erau invita i
împreun cu ea: Winifred Dartie i so ul ei;
Francie, pentru c f cea parte din lumea
arti tilor, i se tia c doamna MacAnder scrie
articole despre mod la revista The Ladies'
Kingdom Come18; iar pentru a-i face curte, erau
pofti i cei doi b ie i Hayman care, dac erau
disponibili, primeau invita ia. Ace tia, cu toate
18 Vie împ ia femeilor
 nu scoteau nici o vorb , treceau drept
oamenii cei mai bine informa i, fiind la curent cu
tot ce se petrecea în "lumea bun ".
La ora apte i dou zeci i cinci stinse
lumina electric din micul ei vestibul i,
îmbr cat cu haina de sear cu guler de in ila,
ie i pe sal , unde se opri un moment pentru a
controla dac are cheile la ea. Aceste mici
apartamente mobilate erau comode; pentru a fi
bine p zit , nu avea nici lumin i nici aer, dar
i încuia casa ori de câte ori dorea, i putea
pleca f grij . Nu avea b taie de cap cu
servitorii i nu se sim ea legat de îndatoriri
casnice ca pe vremea când bietul, dragul ei Fred,
aiurit ca un lunatic, se foia mereu de colo-colo.
Nu avea nici o ranchiun fa de bietul, dragul
ei Fred, era doar atât de nebun! Dar când se
gândea la acea actri , chiar i acum, pe buzele
ei ap rea un zâmbet u or, amar i ironic.
Trânti u a tare i trecu prin coridorul cu
pere ii galbeni, mohorâ i, pe lâng nenum rate
i cafenii, numerotate. Liftul tocmai cobora, iar
ea a tept , nemi cat , s se opreasc la etajul
ei. Era înfofolit în gulerul hainei ridicat pân la
urechi, dar nici un fir din p rul ei
castaniu-deschis nu se deplasase de la loc. U ile
din grilaj de fier se deschiser cu un zgomot
ascu it, iar ea intr în lift. În untru erau trei
persoane: un domn cu jiletc mare, alb , cu fa a
lat , neted ca a unui sugaci, i dou doamne
 trâne, îmbr cate în negru, cu mitene19 negre.
Doamna MacAnder le zâmbi; ea cuno tea pe
toat lumea; cei trei, care pân atunci
straser o t cere des vâr it , începur a
vorbi. Acesta era secretul succesului doamnei
MacAnder. tia s provoace conversa ia.
În timp ce coborâr cele cinci etaje vorbir
mereu: b iatul de la lift st tea întors cu spatele,
cu obrazu-i cinic vârât printre z brelele u ii.
Ajun i la parter se desp ir ; b rbatul cu jiletca
porni cu pl cere spre sala de biliard, doamnele
trâne la mas , zicându- i: "Ce femeie dr gu !
E atât de plin de via !"; iar doamna MacAnder
se urc într-o birj .
Când doamna MacAnder lua masa la
Timothy (cu toate c niciodat nu l-au putut
convinge pe Timothy s ia parte la mas ),
conversa ia se ducea pe un ton mai amplu, mai
distins, ca la oamenii din lumea bun . În
general cei din familia Forsyte aveau stilul
oamenilor de lume, dar acum meritul era al
doamnei MacAnder, i acesta, f îndoial , era
secretul pre uirii de care se bucura.
Pentru doamna Small i M tu a Hester masa
luat cu ea însemna un divertisment foarte
pl cut. Ele spuneau: "Ce bine ar fi dac i
Timothy ar întâlni-o!" Dup p rerea lor, i-ar face
bine i lui. Ea î i putea povesti, de pild ,

19 nu i cu un singur deget, pentru degetul mare, i acoperind numai

prima falang a celorlalte degete.
ultimele ve ti despre fiul lui Sir Charles Fiste
care se afla la Monte Carlo; cine era adev rata
eroin din romanul lui Tynemouth Eddy, foarte
la mod , i de care toat lumea era încântat ;
care era tendin a, la Paris, în ceea ce privea
portul pantalonilor bufan i. Ea putea discuta cu
ei i chestiunea aceea atât de mult dezb tut —
pe care de altfel o cuno tea temeinic — dac e
mai bine ca cel mai mare fiu al lui Nicholas s
intre în marin , a a cum dorea mama lui, sau
devin contabil, îmbr ând o meserie pe
care tat l lui o socotea mai sigur . Doamna
MacAnder pleda din r sputeri împotriva marinei.
Dac nu e ti excep ional de str lucit sau dac
nu ai rela ii excep ionale, te dau la o parte în
mod ru inos. i, la urma urmei, la ce te po i
tepta? Chiar dac ajungi amiral — o biat
leafa! Un contabil are mult mai multe anse, mai
ales dac intr la o firm serioas , unde — chiar
de la începutul carierei — s nu aib nici un
risc!
Uneori le d dea i idei în leg tur cu Bursa;
nu c doamna Small sau M tu a Hester le-ar fi
luat vreodat în seam . De fapt ele nu aveau
bani de investit, dar discu ia le aducea în
contact mai strâns cu realit ile vie ii. Era un
eveniment. Spuneau c o s -l întrebe pe
Timothy, dar niciodat nu o f ceau, tiind
dinainte c l-ar enerva. Totu i, dup vizita ei,
pt mâni de-a rândul ele c utau, pe ascuns, în
gazet — la care erau abonate pentru c îi
pre uiau tendin ele cu adev rat moderne —
pentru a vedea dac ac iunile societ ii "Bright
Rubie" sau "The Woollen Makintosh Company"
erau în cre tere sau în sc dere. Câteodat
numele societ ii nu ap rea deloc în gazet ; în
asemenea cazuri a teptau pân venea James,
Roger sau chiar Swithin i cu vocile tremurând
de curiozitate îi întrebau cum stau ac iunile
"Bolivia Lime and Speltrate" — c ci nu le g seau
în ziar.
Iar Roger r spundea: "Dar de ce v
intereseaz ? Fleacuri! O s v frige i degetele
dac v investi i banii în calcar i afaceri la care
nu v pricepe i! Cine v-a vorbit despre ele?"
Dup ce afla cele spuse de doamna MacAnder,
pleca în City, se informa i nu rareori investea
chiar el bani în combina ia respectiv .
Erau cam pe la mijlocul mesei, tocmai în
momentul când Smither servea spinarea de
berbec — i iat c doamna MacAnder, privind
mul umit în jurul ei, spuse:
— Ah! i cu cine crede i c m-am întâlnit azi
în Richmond Park? N-o s ghici i niciodat !... cu
doamna Soames i... domnul Bosinney. Probabil
trecuser s vad casa!
Winifred Dartie tu i. Nimeni nu spuse o
vorb . Aceasta era m rturia peremptorie pe care
—f s tie — o a teptau cu to ii.
Trebuie s fim drep i cu doamna MacAnder;
ea fusese plecat cu un grup de trei persoane în
Elve ia i la lacurile din nordul Italiei, i nu
auzise nimic despre conflictul dintre Soames i
arhitect. De aceea nu putea prevedea impresia
profund pe care o vor produce vorbele ei.
Cu capul sus, cu sângele în obraji, î i plimba
ochii mici, ire i, în jurul mesei, de la o fa la
alta, încercând a cânt ri efectul celor spuse. La
dreapta i la stânga ei edea câte unul din
ie ii Hayman, cu fe ele lor trase, t cute i
înfometate. Se aplecar deasupra farfuriilor i
începur s m nânce cu st ruin friptura de
berbec.
Ace ti doi tineri, Giles i Jesse, sem nau
foarte mult între ei i erau atât de nedesp i,
încât li se zicea "Siamezii". Nu vorbeau niciodat
i p reau întotdeauna din cale-afar de ocupa i
în a nu face nimic. Toat lumea credea c înva
în vederea unui examen important. Ei umblau
ceasuri de-a rândul în parcul din jurul casei lor,
p rie pe cap, inând câte o carte în mân ,
cu un foxterier în urma lor, totdeauna t cu i i
fumând încontinuu. În fiecare diminea , cam la
cincizeci de metri dep rtare unul de altul, o
porneau c lare pân la Campden Hill pe doi cai
slabi, cu picioare tot atât de lungi ca i ale
re ilor, i în fiecare diminea , cam dup un
ceas, se întorceau acas în trap u or, tot la
distan de aproape cincizeci de metri unul de
altul. În fiecare sear — oriunde ar fi luat masa
— îi puteai vedea, pe la ora zece i jum tate,
apleca i peste balustrada promenadei de la
Alhambra.
Niciodat nu-i puteai vedea altfel decât
împreun . Astfel î i petreceau via a i p reau cu
des vâr ire mul umi i.
În acest moment penibil, mâna i de un
neastâmp r ivit din sentimentele lor de
gentlemeni, se întoarser amândoi spre doamna
MacAnder, întrebând-o cu exact acela i glas:
— A i v zut dumneavoastr pe...?
La auzul acestor vorbe ea fu atât de
surprins , încât puse furculi a jos, iar Smither,
care tocmai trecea pe lâng ea, îi ridic farfuria.
Dar doamna MacAnder, cu prezen de spirit,
spuse imediat:
— Trebuie s mai iau pu in din acest delicios
berbec. Mai târziu, în salon, se a ez lâng
doamna Small, hot rât s l mureasc pe
deplin chestiunea. i începu:
— Ce femeie încânt toare e doamna Soames!
ce fire simpatic are! Soames e într-adev r un
rbat norocos!
Era atât de dornic de informa ii, încât
pierduse din vedere pav za interioar a fiec rui
Forsyte, care refuz s împ rt easc str inilor
necazurile sale. Doamna Septimus Small î i
îndep rt trupul, scâr âind i fo nind din toate
încheieturile, i tremurând de demnitate, zise:
— Draga mea, acesta este un subiect despre
care noi nu vorbim!

Capitolul II
NOAPTE ÎN PARC

Cu instinctul ei infailibil, doamna Small

spusese exact ceea ce trebuia pentru a înt râta
la maximum curiozitatea doamnei MacAnder;
totu i e greu de spus cum s-ar fi putut exprima
altfel, r mânând în acela i timp i sincer .
Acesta era un subiect despre care cei din
neamul Forsyte nu vorbeau nici chiar când
mâneau numai ei între ei .Chestiunea era
"subteran ", termen pe care Soames îl inventase
pentru a- i caracteriza lui însu i situa ia.
Totu i, dup o s pt mân de la întâlnirea
doamnei MacAnder în Richmond Park, to i — în
afar de Timothy, fa de care au p strat cel mai
des vâr it secret — chiar i James, cu prilejul
drumurilor sale obi nuite de la Poultry la Park
Lane, ba i n stru nicul de George, în goana lui
zilnic de la virtutea clubului "Haversnake" spre
sala de biliard de la "Red Pottle", aflar c "cei
doi" au întrecut m sura.
George (el era creatorul multor expresii
sugestive care circul în lumea monden ) a
exprimat mai deslu it decât oricare membru al
familiei sentimentele lor, spunând fratelui s u
Eustace c "«Piratul» nu se las " i c Soames
era "lichidat".
Cu to ii sim eau c lucrurile, într-adev r,
st teau astfel: i totu i ce s-ar fi putut face?
Poate c Soames ar fi trebuit s ia m suri, dar e
nepl cut s iei m suri.
În afara unui scandal public, pe care
nicidecum nu i-l recomandau, era greu de
conceput ce m suri s-ar mai putea lua! În acest
impas tot ce puteau face era s nu-i spun
nimic lui Soames i s nu vorbeasc nici între ei
despre acest subiect; într-un cuvânt, s -l treac
sub t cere.
Ar tându-i lui Irene r ceala cuvenit , poate
c-o vor impresiona în oarecare m sur , dar în
ultima vreme o vedeau rar i era cam greu s o
caute pentru a-i ar ta r ceala lor. Adesea —
când James edea lini tit cu Emily în camera lor
de culcare — î i m rturiseau cât de mult sufer
din pricina nefericii fiului lor.
— Eu, ce s spun! îmi m nânc zilele; o s
ias un scandal nemaipomenit. Eu n-am s -i
spun nici o vorb . Poate c nu e nimic grav în
toat povestea. Tu ce crezi?
Iar Emily r spundea:
— Aud c are puternice înclin ri artistice.
— Ce? Ah, e ti leit Juley! În orice caz, nu
tiu; dar m a tept la tot ce poate fi mai r u.
a se întâmpl când oamenii n-au copii. Am
tiut de la început c i se va întâmpl a a. Ei nu
mi-au spus niciodat c nu vor s aib copii —
mie nu-mi spune nimeni nimic.
Îngenuncheat la marginea patului, cu ochii
mari deschi i i încremeni i de am ciune,
suspina. Îmbr cat în c ma de noapte, cu gâtul
întins înainte, cu spatele încovoiat, sem na cu o
pas re alb , lung .
— Tat l Nostru, repeta el, dar în mintea lui
se învârtea neîncetat ideea acestui scandal
posibil.
i el, ca i b trânul Jolyon, punea în fundul
sufletului, vina provoc rii acestei tragedii pe
seama amestecului familiei. Ce interes au avut
oamenii aceia — începu el, referindu-se la
ramura familiei din Stanhope Gate, inclusiv
tân rul Jolyon i fiica sa — s introduc în
familie o persoan ca acest Bosinney? (Auzise i
el porecla pe care i-o d duse George, "Piratul",
dar nu-i vedea rostul — din moment ce tân rul
era arhitect.)
În el începu a se na te sentimentul c fratele
u Jolyon, pe care el îl pre uise întotdeauna i
la a c rui p rere inea atât de mult — de data
aceasta nu era la în imea a tept rilor.
Neavând t ria de caracter a fratelui s u mai
mare, era mai degrab trist, decât mânios.
Marea lui mângâiere era s se duc la Winifred,
-i ia pe micu ii Dartie în tr sura lui i s -i
plimbe în Kensington Gardens. Adeseori îl puteai
vedea plimbându-se în jurul lacului, cu ochii
îngrijora i a inti i la barca cu pânze în leg tur
cu care pariase pe un penny cu micul Publius
Dartie, c nu se va mai întoarce la mal. În
timpul acesta micu ul Publius — despre care
James spunea, cu satisfac ie, c nu seam
deloc cu tat l s u — încerca s -l conving s
fac prinsoare pe înc un penny barca nu se
va întoarce niciodat : c ci pu tiul descoperise c
barca vine întotdeauna la mal. Iar James f cea
agul i întotdeauna pierdea. Câteodat
pl tea câte trei sau patru penny într-o singur
dup -amiaz , c ci micul Publius p rea a nu se
plictisi niciodat de acest joc. Dar de fiecare dat
când pl tea, îi zicea:
— Iat , aceasta este pentru pu culi a ta.
Azi-mâine devii un om bogat!
Gândul c averea micului s u nepot cre te îi
cea o adev rat pl cere. Dar micul Publius
cuno tea o pr lie de dulciuri i tia ce s fac
cu banii!
Apoi se întorceau pe jos, prin parc, acas .
James, cu umerii ridica i, cu obrazul ostenit i
îngrijorat, ocrotitor, înalt i slab, mergea al turi
de trupul robust al lui Imogen i al micufului
Publius care, în mod dureros, nici nu-l b gau in
seam .
Dar gr dinile i parcul nu erau proprietatea
exclusiv a lui James. Zi de zi, noapte de noapte,
edeau i hoin reau prin ele oameni ca cei din
neamul Forsyte, cât i haimanale, copii i
îndr gosti i ce- i c utau cu to ii odihn dup
munc i sc pare din praful i zgomotul
str zilor.
Frunzele îng lbeneau încet, lâncezind în
soarele i nop ile calde de var .
O sear de sâmb , 5 octombrie. Cerul care
fusese albastru toat ziua se întunec dup
apusul soarelui pân la culoarea strugurilor
purpurii. Nu era lun i un întuneric senin
înv luia ca un ve mânt de catifea pomii, ale
ror crengi sub iate, asemenea unor pene, nici
nu se clinteau în aerul lini tit i cald. Întreaga
Londr se rev rsase în parc, pentru a sorbi
potirul verii pân la ultima pic tur .
Perechi-perechi, prin toate intr rile, oamenii
se rev rsau în valuri pe alei i peste iarba pârlit
de soare i unii dup al ii se retr geau din
locurile luminate, furi ându-se la ad postul
copacilor ce mai aveau frunze i unde, rezema i
de trunchiul unui pom sau ascun i în umbra
unui tufi , uitau de toat lumea i tr iau numai
pentru ei, în inima acestei nop i dulci.
Pentru noii sosi i de-a lungul c rilor, cei ce
trecuser înaintea lor p reau topi i în acest
întuneric p tima , din care se în a un murmur
straniu, ca b ile a nenum rate inimi. Dar
când acel murmur ajungea la urechile perechilor
din lumina felinarelor glasurile lor tremurau,
apoi amu eau; cu bra ele înl uite, ochii lor
începeau a c uta, a scruta i a iscodi bezna.
Deodat , ca i cum ni te mâini nev zute i-ar fi
atras, i ei, la rândul lor, s reau peste micul
gard i t cu i, ca umbrele, se mistuiau în
întuneric.
Lini tea, izolat de vuietul îndep rtat i
nedomolit al ora ului, era însufle it de
nenum ratele pasiuni, n dejdi i iubiri ale unei
mul imi de atomi umani care se zbat pentru
via . C ci în ciuda dezaprob rii Consiliului
Municipal, aceast puternic institu ie format
din ginta Forsyte — care de mult vreme socotea
, dup Problema Canaliz rii, cea mai grav
primejdie pentru comunitate este Iubirea — în
acest parc i în sute de alte parcuri se petrecea
totu i ceva f de care mii de fabrici, biserici,
pr lii, percep ii i canaliz ri pe care Consiliul
Municipal le administra ar fi fost ca ni te vine
golite de sânge, ca un om f inim .
Instinctele uit rii de sine, ale pasiunii i ale
iubirii, se desf tau în ascuns, pe sub copaci,
departe de împuternici ii du manului lor
nemilos — sim ul de proprietate — iar Soames,
care mâncase în acea sear f Irene, la
Timothy, se întorcea din Bayswater. Mergea
agale pe malul apei, preocupat de procesul ce se
apropia; sim i deodat c inima i se opre te în
loc — auzise un râs dulce i sunetul unor
rut ri. Se gândi s scrie a doua zi de
diminea la ziarul Times, pentru a atrage
aten ia redac iei asupra celor ce se petrec în
parcurile noastre. Totu i n-a scris, c ci avea
oroare s i vad numele tip rit în ziar.
Dar cum era mistuit de dor, murmurul
oaptelor din lini tea nop ii, formele trupurilor
pe care abia le z rea avur efectul unui excitant
morbid asupra lui. P si c rarea de pe malul
apei i se furi sub copaci, intrând în umbra
adânc a tufi urilor, unde ramurile castanilor se
aplecau i frunzele lor mari atârnau pân jos de
tot; acolo, în întuneric, era la ad post i putea
înconjura, f s fie v zut, scaunele de lâng
trunchiul arborilor, pe care edeau îmbr i
îndr gosti ii ce tres reau la apropierea lui.
i iat -l oprit pe colin , privind în jos spre
lac, unde în plin lumin a felinarului, un
contur negru se profila în fa a apei argintii. Era
o pereche ce edea nemi cat ; fa a femeii, lipit
de gâtul b rbatului — un singur trup, ca un
simbol sculptat în piatr al pasiunii t cute i
lipsite de sfial .
Soames, izbit de aceast imagine, înaint i
mai adânc în umbra copacilor.
Cine tie ce gânduri îl mânau i ce c uta el în
aceast cercetare? Pâine pentru foamea lui —
lumin în întuneric? Cine tie ce spera el s
descopere — o cunoa tere obiectiv a sufletului
omenesc sau sfâr itul propriei sale tragedii
subterane, c ci cine tie dac nu cumva în
fiecare dintre perechile f nume, nedeslu ite,
din întuneric, nu erau el i ea?
 Dar nu, nu se poate s fi c utat el a a ceva
— so ia lui Soames Forsyte, ezând în parc ca o
femeie de rând! Gândul acesta era de
neconceput! Cu pa ii s i u ori, f zgomot,
trecu înceti or de la un pom la altul.
O dat auzi o sudalm la adresa lui; alt dat
o voce care opti: "Ah, dac ar fi întotdeauna ca
acum!" f cu s i se opreasc sângele în vine;
mase locului i a tept acolo, cu r bdare i
înc ânare, pân când cei doi plecar . Dar nu
era decât o biat f ptur firav , o mic
vânz toare, cu o rochie tocit , ag at de bra ul
iubitului ei.
Sute de al i îndr gosti i opteau aceea i
dorin în lini tea pomilor, sute de al i
îndr gosti i se îmbr au.
Dar Soames, deodat , se scutur cu dezgust
i se întoarse pe alee, renun ând la urm rire,
ci nu tia nici el ce anume c uta.

Capitolul III
ÎNTÂLNIRE ÎN GR DINA BOTANIC

Tân rul Jolyon nu avea condi iile de trai ale

unui Forsyte de aceea uneori îi era greu s i
strâng banii necesari pentru a face excursii la
ar sau studii în mijlocul naturii, f de care
nici un acuarelist nu- i poate atinge pensula de
hârtie.
Astfel, era adeseori obligat s i poarte cutia
cu vopsele în Gr dina Botanic i acolo, a ezat
pe scaunul s u pliant, la umbra unui pin de
Chili sau la ad postul vreunei plante
produc toare de cauciuc, de origine indian ,
petrecea ceasuri întregi f când schi e.
Un critic de art , care-i v zuse nu demult
lucr rile, se pronun ase astfel:
— Într-un fel, picturile dumitale sunt foarte
bune. Au colorit i nuan e, unele dintre ele
dovedesc c , într-adev r, sim i natura. Dar uite
ce este: sunt prea diverse. Niciodat nu vei
putea prinde publicul s le priveasc cu
adev rat. Pe când, dac ai alege un subiect
precis, ca de pild "Londra în timpul Nop ii" sau
"Palatul de Cristal în Prim var " i ai picta,
sistematic, serii de acuarele cu aceste teme,
publicul ar ti de îndat ce se afl în fa a lui. Nu
pot accentua îndeajuns acest lucru. To i oamenii
care i-au f cut renume în Art , ca de pild
Crum Stone sau Bleeder, au reu it pentru c
s-au ferit de lucr ri nea teptate. Ei s-au
specializat într-un anumit domeniu, picturile lor
erau toate din aceea i categorie, i astfel
publicul tia deslu it despre ce este vorba. De
altfel a a este i logic, c ci dac cineva e
colec ionar de tablouri, nu-i place ca oamenii s
miroas pânzele pentru a descoperi de cine sunt
pictate; el vrea ca cei care le v d s spun
dintr-o dat : "Un stra nic Forsyte!" Iar pentru
dumneata este i mai important s i alegi cu
grij un anumit subiect, prin care publicul s te
poat identifica de la prima vedere, deoarece
stilul dumitale nu are o originalitate deosebit .
Tân rul Jolyon, stând rezemat de micul pian
unde pe o bucat de damasc decolorat era
ezat un vas cu petale de trandafir uscate,
singurul produs al gr dinii lui, asculta cu
zâmbetul s u vag.
Întorcându-se c tre so ia lui, care se uita la
critic cu o expresie de mânie pe fa a-i îngust ,
zise:
— Ai v zut, scumpa mea?
— Nu sunt de acord, r spunse ea cu vocea ei
în staccato, care înc mai avea un accent str in;
stilul lui are originalitate!
Criticul î i întoarse privirea spre ea, zâmbi
politicos i nu mai spuse nimic. Ca toat lumea
de altfel, i el cuno tea povestea lor.
Vorbele lui îns d dur roade bune la
tân rul Jolyon. Ceea ce îi spusese era contrar
tuturor convingerilor sale, se opunea la tot ceea
ce, în mod teoretic, pre uia el în arta sa. Dar un
oarecare instict straniu, profund, în ciuda
voin ei lui, îl f cu s i însu easc sfatul
criticului.
Astfel c , într-o bun diminea , îi veni ideea
de a face câteva serii de acuarele care s
reprezinte Londra. Nu tia s spun nici el cum
îi venise aceast idee; dar peste un an seria era
complet i dup ce- i vându tablourile cu pre
bun, într-unul din momentele sale de reflec ie î i
aduse aminte de criticul de art i descoperi în
aceast realizare a sa înc o dovad c era un
Forsyte.
Hot rî s înceap cu Gr dina Botanic , unde
mai f cuse nenum rate studii, i se fix asupra
micului lac artificial pe care toamna îl pres rase
cu ploaia ei de frunze ro ii i galbene. Cu toate
gr dinarii se str duiau s le cure e, greblele
lor nu erau destul de lungi pentru a le aduna pe
toate. Restul gr dinii fusese despuiat de tot, c ci
în fiecare diminea strângeau ploaia de frunze
pe care o a ternea natura; le f ceau gr mezi, iar
focul aprins mocnea încet, sco ând fumul acela
dulce, acri or, care este simbolul real al
toamnei, întocmai cum cântecul cucului este
solia prim verii, iar parfumul teilor semnul verii.
Sufletul gr dinarilor disciplina i nu putea
suporta desenul de aur, cu verde i ro u, de pe
iarb . Aleile cu pietri trebuiau s fie nep tate,
rânduite dup prescrip ii, ele nu trebuiau s
cunoasc Realit ile vie ii, nici acea înceat i
minunat moarte care arunc coroanele la
mânt, pres rându-l ca aurul gloriilor ve tejite,
de unde, prin desf urarea ciclurilor firii, va
rena te din nou s lbatica prim var .
Astfel, soarta fiec rei frunze ce c dea era
pecetluit chiar din clipa când se desprindea de
pe crac , optind un bun r mas, în timp ce se
învârtea încet spre p mânt.
Dar pe acest mic lac frunzele pluteau în pace,
i prin culorile lor sc ldate de soare sl veau
cerurile.
a le g si tân rul Jolyon.
Într-o diminea , pe la mijlocul lui octombrie,
venind aici se sim i dezam git v zând c banca
de lâng locul lui obi nuit era ocupat . Avea o
adev rat oroare s fie v zut de cineva în timp
ce lucreaz .
O doamn îmbr cat cu o jachet de catifea
edea acolo, cu ochii pleca i spre p mânt. Cum
între ei se afla un pom de dafin înflorit, tân rul
Jolyon se ad posti în dosul lui i î i preg ti
evaletul.
Preg tirile le f cea pe îndelete; ca orice
adev rat artist, profita de orice pretext care
amâna cât de pu in efortul muncii sale, i iat -l
privind-o pe furi pe aceast doamn
necunoscut .
Ca i tat l s u, se pricepea la fe ele
oamenilor. Iar aceast fa era fermec toare.
Vedea o b rbie rotund , cuib rit într-un
guler de dantel ca spuma, un obraz delicat, cu
ochi mari, negri, i buze suave. O p rie mare,
neagr , îi acoperea p rul; trupul ei se rezema
or de speteaza b ncii; edea picior peste
picior; iar de sub fusta ei ie ea vârful unei ghete
de lac. În preajma acestei doamne plutea, f
îndoial , o ging ie de nedescris, dar aten ia
tân rului Jolyon se îndrept mai ales asupra
expresiei de pe fa a ei, care i-o amintea pe aceea
a so iei lui. Se vedea limpede c femeia era
prad unor for e ce o dep eau. Tân rul Jolyon
era tulburat, sentimente vagi de atrac ie i
cavalerism se trezir în el. Oare cine e? i ce
cea acolo singur ?
Doi domni tineri, din soiul acela special ce
frecventeaz Regent's Park, care sunt în acela i
timp îndr zne i i timizi, trecur prin fa a ei,
mergând la tenis. Tân rul Jolyon înregistra cu
dezaprobare privirile lor de admira ie aruncate
pe furi . Un gr dinar r cit pe acolo se opri
pentru a atinge, f nici un rost, o tuf de
ierburi de pampas; i el c uta un pretext s se
uite la ea. Un domn b trân care, dup p ria pe
care o purta, p rea s fie profesor de
horticultur , trecu de trei ori prin fa a ei pentru
a o privi îndelung, dar pe furi , având o expresie
ciudat pe buze.
Tân rul Jolyon, împreun cu to i ace ti
rba i, încerca aceea i vag emo ie. Ea nu se
uita la nici unul din ei, totu i fiecare b rbat care
trecea îi arunca acelea i priviri.
Fa a ei nu era a unei seduc toare, care prin
fiecare privire ofer b rba ilor ispita pl cerii; nu
avea acea "frumuse e diabolic " atât de pre uit
de cercurile Forsyte din marea burghezie; nu
avea nici tipul acela, nu mai pu in adorabil,
care- i amintea portretul de pe cutia cu
bomboane de ciocolat ; nu era nici genul acela
spiritual p tima , sau p tima spiritual,
caracteristic în arta decorativ i poezia
modern ; i nici nu p rea a promite autorilor
dramatici material pentru crearea eroinei
interesante i neurastenice, care se sinucide în
ultimul act.
Prin tr turile i coloritul ei, prin pasivitatea
ei suav i conving toare, prin puritatea ei
senzual , fa a acestei femei îi reamintea tabloul
lui Titian, Iubirea Cereasc , a c rui reproducere
atârna pe peretele de deasupra bufetului din
sufrageria lui. Iar ceea ce o f cea atr toare
rea a fi acea pasivitate suav , impresia pe
care o d dea c era silit s cedeze în fa a unor
for e ce o dep eau.
Pe cine a tepta ea oare aici, sub lini tea
pomilor din care se desprindea, rar, câte o
frunz i printre sturzii umfla i în pene care
veneau aproape de ea pe iarba str lucitoare de
prima promoroac a toamnei?
Apoi, fa a ei fermec toare tres ri, iar tân rul
Jolyon, aproape cu gelozia unui îndr gostit, privi
în jurul lui i îl v zu pe Bosinney venind cu pa i
mari peste paji te. Urm ri plin de curiozitate
întâlnirea, privirea din ochii lor, strângerea
prelung de mân . Se a ezar foarte aproape
unul de altul, lipindu-se strâns, în ciuda
discre iei pe care ar fi vrut s-o p streze. Auzi
murmurul conversa iei lor gr bite; dar nu putu
prinde nimic din ceea ce vorbeau.
Vâslise i el pe-o asemenea corabie! tia bine
ce înseamn ceasurile lungi de a teptare i
minutele scurte ale unor întâlniri pe jum tate
publice; torturile ner bd rii care chinuie te pe
îndr gostitul nelegiuit.
Totu i era de ajuns s arunci o singur
privire asupra celor dou fe e, pentru a vedea c
aici nu este vorba de una din acele aventuri
trec toare cu care se distreaz b rba ii i femeile
prin ora ; nu era nici una din acele pofte
capricioase care se treze te cu s lb ticie i peste
ase s pt mâni, satisf cut , adoarme din nou.
Aici era ceva grav! A a i se întâmplase i lui!
Multe se pot trage din a a ceva!
Bosinney voia parc s o conving , iar ea,
atât de lini tit , atât de suav i nemi cat în
pasivitatea ei, edea privind peste paji te.
Deci Bosinney era b iatul care cucerise
aceast f ptur dulce i pasiv , care n-avea
puterea s fac un pas singur ? Deci lui i se
ruise ea cu totul, pentru el era gata s moar ;
dar poate incapabil s fug vreodat cu el!
Tân rul Jolyon o auzi parc spunând: "Dar,
dragul meu, aceasta te va ruina!" i el tr ise din
plin frica aceea chinuitoare din fundul sufletului
fiec rei femei, care crede c este o povar pentru
rbatul iubit.
Apoi, nu se mai uit la ei; dar vorbele lor
 optite iute veneau la urechile lui asemenea
cântecului ciripit de vreo pas re ce încerca s
reg seasc ariile de prim var : Bucurie —
tragedie? Care dintre ele — care dintre ele?
i încetul cu încetul, glasurile lor se stinser ;
urm o lung t cere.
i Soames, ce reprezint el aici?" gândi
tân rul Jolyon. "Oamenii cred c ea e
fr mântat de p catul ce s vâr te
în elându- i b rbatul! Ce pu in cunosc ei
femeile! Ea nu face decât s se îndestuleze dup
ce a fost înfometat — acum se r zbun ! i
Dumnezeu s-o ajute — c ci i Soames se va
zbuna."
Auzi un fo net de m tase i, sco ând capul
de sub pomul de dafin, îi v zu plecând, cu
mâinile împreunate pe ascuns.
Spre sfâr itul lui iulie, b trânul Jolyon o
duse pe nepoata lui la munte: i în aceast
vilegiatur (ultima pe care o petrecur
împreun ), June î i ref cu în mare m sur , atât
tatea cât i starea sufleteasc . În hotelurile
pline cu nenum ra i Forsyte britanici — c ci
trânul Jolyon nu putea suporta "banda de
nem i", a a cum numea el pe to i str inii —
toat lumea o privea cu respect — fiind unica
nepoat a acestui b trân atât de distins i,
desigur, bogat domn Forsyte. Nu se amestecase
la întâmplare cu lumea — June nu avea obiceiul
se împrieteneasc cu fel de fel de oameni, dar
legase în Valea Rhonului câteva prietenii dintre
care una mai însemnat cu o tân
fran uzoaic bolnav , pe moarte, de tuberculoz .
Hot rî brusc c prietena ei nu trebuie s
moar i, în lupta ei împotriva Mor ii, June î i
uit o bun parte din durere.
trânul Jolyon privea noua prietenie cu
urare, dar i cu mâhnire; c ci aceast nou
dovad c June era sortit s i petreac via a
printre neajutora i îl îngrijora. Oare niciodat nu
va lega o prietenie adev rat , niciodat nu va
avea interes pentru ceva cu adev rat folositor?
"Iar te-ai legat cu o gr mad de str ini", îi
zicea el. Totu i adeseori chiar îi aducea la hotel
struguri sau un buchet de trandafiri pe care îi
oferea acestei "Mam'zelle", zâmbindu-i
binevoitor.
Spre sfâr itul lui septembrie, împotriva
dorin ei lui June, Mademoiselle Vigor î i d du
sufletul în micul hotel din St Luc, unde fusese
transportat . Pentru June acesta a fost un e ec
care a durut-o atât de mult, încât b trânul
Jolyon a dus-o la Paris. Aici, admirând pe Venus
din Milo i biserica La Madeleine, depresiunea îi
trecu i când, spre mijlocul lui octombrie, se
întoarser la Londra, bunicul ei credea c a
vindecat-o.
Totu i, abia se instalaser la Stanhope Gate,
i b trânul Jolyon b de seam — spre
dezam girea lui — c June rec zuse în starea ei
de odinioar , fiind ve nic absorbit i
îngândurat . Din nou edea cu privirea fixat în
gol i cu b rbia sprijinit în mâini, ca o mic
fantom din legendele scandinave, întunecat i
cufundat în gânduri, în timp ce în jurul ei, în
lumina electric instalat chiar atunci, str lucea
marele salon tapisat cu brocart pân la friza
tavanului, plin cu mobile de la "Baple and
Pullbred's". Iar în enorma oglind cu ram
aurit se reflectau statuile de por elan de Saxa,
reprezentând b rba i tineri cu pantaloni scur i i
strâm i, a eza i la picioarele unor doamne cu
sâni voluptuo i, care mângâiau mielu eii inu i
în poal . B trânul Jolyon le cump rase înc
înainte de a se c tori i le pre uia mult, mai
ales în zilele acelea, când gustul oamenilor
degenerase. El era un om cu mintea receptiv la
tot ceea ce era nou i, mai mult decât oricare
Forsyte, inuse pasul cu vremea, dar nu putusa
uita niciodat c le cump rase de la Jobson i
d duse mul i bani pe ele. Adeseori îi spunea
lui June, cu un fel de dispre plin de
dezam gire:
— Tu nu faci mare caz de ele! Nu sunt
fleacuri dintr-acelea care- i plac ie i prietenilor
i! Dar m-au costat aptezeci de lire! El nu era
omul care s îng duie ca gustul s -i fie pus la
îndoial , mai ales când avea motive serioase s -l
socoteasc bun.
Unul din primele lucruri pe care le-a f cut
June dup ce se întoarse acas a fost s treac
pe la Timothy. Se convinsese c era de datoria ei
fac o vizit unchiului i m tu ilor pentru a
le înveseli povestindu-le toate c toriile ei, dar
în realitate se duse acolo pentru c era singurul
loc în care, printr-o convorbire întâmpl toare
sau o întrebare pus pe ocolite, ar putea afla
ve ti despre Bosinney.
O primir foarte c lduros: i ce face scumpul
ei bunic? Nu fusese pe la ei din luna mai.
Unchiul Timothy o duce destul de prost, a avut o
mul ime de plictiseli cu un co ar, în odaia lui de
culcare; prostul acela a zvârlit o gr mad de
funingine din co , drept în soba lui! Iar unchiul
i-a ie it din fire.
June ezu mult vreme acolo, tremurând de
fric , dar sperând cu înver unare c , totu i, vor
spune ceva despre Bosinney.
Dar doamna Septimus Small, paralizat de o
discre ie neobi nuit , nu sc nici o vorb i
nici nu o întreb pe June despre el. În cele din
urm June, exasperat , întreb dac Soames i
Irene erau la Londra — c ci ea nu fusese înc la
nimeni în vizit .
tu a Hester a fost cea care i-a r spuns:
— Oh, da, sunt în ora . N-au fost pleca i
deloc. Pare-se c este o mic încurc tur cu
casa. Desigur, trebuie s fi auzit i June ceva!
Dar e mai bine s-o întrebe pe M tu a Juley!
June se întoarse c tre doamna Small, care
 edea dreapt în fotoliu, cu mâinile încruci ate,
cu fa a acoperit de nenum rate cre uri. Drept
spuns la privirea întreb toare a fetei, ea p str
o t cere stranie. Apoi, când începu a vorbi, o
întreb pe June dac dormea cu osete în
hotelurile acelea de pe munte, unde trebuie s fi
fost tare frig noaptea.
June îi r spunse c nu, deoarece nu putea
suferi osetele de noapte, i se ridic s plece.
cerea doamnei Small, p strat cu atâta
fermitate, fu pentru June de mult mai prost
augur decât orice i-ar fi putut spune.
Nu trecu o jum tate de or , i June aflase tot
adev rul din gura doamnei Baynes, în Lowndes
Square. tia deci c Soames îl d duse în
judecat pe Bosinney pentru decora ia interioar
a casei.
În loc s-o tulbure, ve tile o lini tir într-un
mod cu totul, curios; ca i cum perspectivele
acestui conflict i-ar fi dat speran e noi. Aflase, de
asemenea, c procesul va avea loc cam peste o
lun , i c ansele de câ tig ale lui Bosinney
sunt mici, ba aproape inexistente.
— i nu tiu deloc ce-o s se fac , spuse
doamna Baynes; e groaznic pentru el, c ci tii i
dumneata — nu are nici un ban — o duce foarte
greu. Iar noi, desigur, nu-l putem ajuta. Se zice
nici c tarii nu- i dau bani cu împrumut
dac n-ai garan ie i el nu are nimic — absolut
nimic.
 În ultima vreme doamna Baynes se mai
îngr se: acum era în plin agita ie a sezonului
de toamn , masa ei de scris era literalmente
acoperit cu meniurile festivit ilor pe care le
organiza. Cu ochii ei rotunzi i cenu ii, ca de
papagal, se uit la June cu o privire plin de
subîn elesuri.
Brusc, obrazul încordat al tinerei fete se
îmbujor — probabil c întrez rise o mare
speran pentru ea — zâmbetul ei se îndulci
dintr-o dat . Ani de zile dup aceea, expresia lui
June revenea în memoria lui Lady Baynes
(Baynes a fost înnobilat dup ce construise acel
Muzeu de Art unde atâ ia func ionari au g sit
de lucru, iar clasa muncitoare, c reia îi fusese
destinat, atât de pu in pl cere).
Amintirea acelei schimb ri, impresionant
prin vivacitatea ei, ca un boboc de floare ce se
deschide, sau ca prima raz de soare dup o
iarn lung , precum i amintirea a tot ceea ce a
urmat dup aceea o obseda adeseori pe Lady
Baynes, în mod cu totul inexplicabil i
inoportun, în momentele în care era preocupat
de chestiuni foarte importante.
Acestea se petrecur tocmai în dup -amiaza
în care tân rul Jolyon fusese martor la
întâlnirea din Gr dina Botanic , i tot în aceea i
zi, b trânul Jolyon f cu o vizit la avoca ii s i
"Forsyte, Bustard and Forsyte", în Poultry.
Soames nu era în birou, plecase la Somerset
House; Bustard, înfundat în dosare pân peste
cap, era în camera aceea dosnic , unde fusese
înadins a ezat, pentru a munci cât mai mult; iar
James edea în biroul din fa , mu cându- i
degetul, în timp ce r sfoia, îngrijorat, dosarul
"Forsyte contra Bosinney".
Acest jurist s tos nu- i f cea prea mari
griji pentru "punctul delicat" din proces, pentru
nu reprezenta decât un mic chi ibu ,
suficient pentru a trezi curiozitatea oamenilor.
Sim ul s u practic, atât de dezvoltat, îi spunea
dac el ar fi judec tor, nu i-ar da prea mare
aten ie. Ceea ce îl îngrijora era faptul c
Bosinney va fi declarat falit i c Soames nu va
avea de unde lua banii, iar pe deasupra va mai
pl ti i cheltuielile de judecat . Dar în dosul
acestei temeri concrete plutea neîncetat — ca un
co mar — acea îngrijorare nedeslu it , înv luit
în incertitudine, complicat i sumbr , iar
procesul nu era decât un semn exterior al
fr mânt rii ascunse.
Când b trânul Jolyon intr , James î i în
capul i mârâi:
— Ce mai faci, Jolyon? Nu te-am v zut de un
veac. Am auzit c ai fost în Elve ia. Acest tân r
Bosinney s-a vârât într-o afacere proast . Am
tiut de la început c se va întâmpla a a! îi
întinse dosarul i se uit nervos i îngrijorat la
fratele s u.
trânul Jolyon citea t cut, iar James se
uita în p mânt i- i rodea unghiile.
În sfâr it, b trânul Jolyon trânti dosarul,
care c zu cu zgomot pe mas , în mijlocul unui
morman de documente privitoare la dosarul
"Buncombe, decedat", una din nenum ratele
deriva ii ale acelei afaceri complicate i rentabile,
"Fryer contra Forsyte"!
— Eu nu tiu ce are de gând Soames. De ce
face atâta zarv pentru câteva sute de lire?
Credeam c e om bogat.
Buza de sus a lui James tres ri de mânie; nu
putea suporta ca fiul s u s fie atacat în acest
punct.
— Nu e vorba de bani — începu el; dar când
întâlni privirea fratelui s u, direct ,
trunz toare i critic , se opri.
Se f cu lini te.
— Am venit s -mi iau testamentul, zise în
cele din urm b trânul Jolyon, r sucindu- i
musta a.
Curiozitatea lui James se trezi. Pare-se c
pentru el nimic pe lume nu era mai interesant
decât un testament. În ochii lui acesta era
supremul act de dispozi ie asupra propriet ii,
ultimul inventar al bunurilor unui om, ultima
evaluare a averii lui. Sun .
— Adu-mi testamentul domnului Jolyon, zise
el unui func ionar brun, speriat.
— Ai de gând s faci oarecari modific ri? i,
ca fulgerul, îi trecu prin minte întrebarea: "Oare
sunt i eu tot atât de bogat ca el?"
trânul Jolyon puse testamentul în
buzunarul de la piept iar James, plin de regret,
i încruci a picioarele lui lungi.
— Am auzit c ai f cut câteva achizi ii bune
în ultima vreme, îi zise.
— Nu tiu de unde î i culegi tu informa iile, îi
spunse t ios b trânul Jolyon. Când se judec
procesul acesta? Luna viitoare? Nu-mi dau
seama ce ave i de gând. Fire te c trebuie s v
vede i voi în iv de treburile voastre; dar dac
mi-ai cere sfatul, eu a zice s v învoi i între
voi, f tribunal. La revedere! Îi strânse mâna
cu r ceal i plec .
James, cu ochii s i alba tri-cenu ii, cu
privirea fix începu a sfredeli o imagine ascuns
i însp imânt toare mu cându- i din nou
degetul.
trânul Jolyon merse cu testamentul s u la
"New Colliery Company", se a ez în Sala de
Consiliu, goal , i îl reciti. Secretarul Hemmings,
zându-l pe pre edinte ezând acolo, veni s -i
prezinte primul raport al noului inspector
general, dar b trânul Jolyon îi r spunse atât de
neprietenos, încât se retrase demn, dar jignit.
Secretarul trimise dup unul din func ionarii de
la transporturi i se r sti la el cu atâta violen ,
încât bietul b iat r mase aiurit.
Cum î i închipuie un copilandru ca el c se
vine la birou a a cum vine el, i-apoi crede c e
Dumnezeu atotputernic! O s -l înve e minte el,
Hemmings! El e în conducerea acestei societ i
de atâ ia ani, încât un tân r ca el nici nu-i poate
num ra, i dac i închipuie c dup ce- i
ispr ve te treaba poate s stea a a, cu bra ele
încruci ate, atunci înseamn c nu-l cunoa te
pe el, Hemmings, i a a mai departe.
De cealalt parte a u ii capitonate cu postav
verde, b trânul Jolyon edea la masa de
consiliu, lung , de lemn de mahon, acoperit cu
piele; ochelarii s i cu sticle groase i rame de
aur erau prin i la r cina nasului; cu creionul
de aur în mân urm rea, una dup alta,
clauzele testamentului s u.
De altfel era un act simplu, c ci nu
cuprindea nici un fel de legate m runte i
dona ii pentru societ ile de binefacere, care
râmi eaz averea omului i stric efectul m re
pe care îl produce micul articol din gazetele de
diminea , consacrat unui Forsyte care moare
sând în urma o avere de o sut de mii de lire
sterline.
O chestiune simpl . O mo tenire de dou zeci
de mii de lire pentru fiul s u, i "în ceea ce
prive te restul averii mele, de orice natur ar fi
ea, mobil sau imobil , bunuri care fac parte din
ambele categorii — fideicomisul meu va pl ti
toate veniturile, rentele anuale, dividendele sau
dobânzile cuvenite, nepoatei mele, June Forsyte,
sau succesorilor ei legali, desemna i din timpul
vie ii ei, spre folosin a i beneficiul ei propriu,
etc, iar de la i dup moartea sau decesul
ei, sus-men ionatele terenuri, cl diri, depozite
bancare, ac iuni sau orice fel de bunuri care au
luat locul celor sus-enumerate sau le reprezint
în ziua mor ii ei, fideicomisul le va transmite sau
va dispune de ele în favoarea persoanei sau
persoanelor desemnate de sus-numita mea
nepoat , June Forsyte, f tirbirea drepturilor
succesorale ale so ului ei, conform ultimelor ei
dorin e, testamentului, oric rui act scris sau
oric rei alte dispozi ii testamentare, pe care ea
le-a întocmit i isc lit în mod valabil i care
spund tuturor cerin elor legale, pentru a trece
în folosin a i beneficiul integral sau par ial al
persoanelor desemnate — toat averea sau
numai o parte din ea. Iar în lipsa unei asemenea
etc, inând seama negre it de..." i a a mai
departe, apte pagini de frazeologie scurt i
simpl .
Testamentul fusese redactat de James în
zilele lui de glorie. Prev zuse aproape toate
clauzele posibile.
trânul Jolyon ezuse mult vreme citind
acest testament, în cele din urm lu o jum tate
de coal de hârtie din rastel i f cu o lung not
suplimentar , scris cu creionul, apoi puse
testamentul în buzunar, trimise s i se aduc o
birj i se duse la biroul avoca ilor "Paramor and
Herring", din Lincoln's Inn Fields. Jack Herring
murise, dar nepotul s u lucra înc la aceast
firm . B trânul Jolyon se retrase cu el în birou
pentru o jum tate de ceas.
Re inuse birja i, când ie i, spuse birjarului
-l duc în Wistaria Avenue, num rul 3.
Sim ea o satisfac ie stranie, lini titoare, ca i
cum ar fi repurtat o victorie asupra lui James i
a "proprietarului". De azi înainte ace tia nu- i
vor mai vârî nasul în treburile lui; le ridicase
chiar atunci calitatea de executori ai
testamentului s u; va retrage toate afacerile sale
din mâinile lor i le va încredin a tân rului
Herring, i va proceda la fel i cu afacerile
Societ ilor pe care le conduce. Dac tân rul
Soames era un om chiar atât de bogat, nu va
resim i lipsa sumei de aproximativ o mie de lire
din venitul s u anual, i pe sub musta a lui
mare, alb , b trânul Jolyon zâmbi cu r utate.
Sim ea c ceea ce f cuse era în acord cu justi ia
imanent , satisf cut din plin.
Încet i sigur ca ac iunea tainic ce lucreaz
în interiorul unui arbore b trân pentru a-l
distruge, astfel i otrava din r nile care se
deschiseser în fericirea, voin a i mândria lui
cinase frumosul edificiu al filozofiei sale.
Via a a distrus o parte din fiin a lui iar acum, la
fel cu familia a c rei c petenie era, î i pierduse
i el echilibrul.
În timp ce birja îl ducea spre miaz noapte,
spre casa fiului s u, se gândea la noile dispozi ii
asupra averii lui, luate chiar atunci, i totul îi
ap rea sub lumina vag a unei pedepse care
love te aceast familie i aceast Societate ai
rei reprezentan i p reau a fi James i fiul s u.
L-a repus în drepturile lui pe tân rul Jolyon, i
aceast repunere în drepturile lui de fiu îi
satisf cea dorin a ascuns de r zbunare —
zbunare împotriva Timpului, a triste ii i a
amestecului str inilor în treburile lui, împotriva
nenum ratelor critici i condamn ri pe care
oamenii le-au pronun at împotriva unicului s u
fiu, vreme de cincisprezece ani. Aceasta era
singura cale prin care putea afirma înc o dat
atotputernicia voin ei sale, for ând astfel pe
James, pe Soames, familia i întreaga mul ime
ascuns de Forsyte — marele torent ce curge
împotriva unui singur dig, al înc ân rii lui —
recunoasc o dat pentru totdeauna c el
este st pân. Inima i se îndulcea la gândul c , în
sfâr it, a f cut din fiul s u un om mult mai
bogat decât acel fiu al lui James, acel
"proprietar". i ce pl cut îi era s -i dea lui Jo,
ci b trânul Jolyon îl iubea mult pe fiul s u.
Nu era acas nici Jo i nici so ia lui (tân rul
Jolyon nu se întorsese înc din Gr dina
Botanic ), dar mica servitoare îi spuse c i
teapt st pânul dintr-un moment într-altul.
— Întotdeauna se întoarce la vremea
ceaiului, domnule, pentru a se juca cu copiii.
trânul Jolyon spuse c îl va a tepta, i se
 ez destul de calm în micul salon s cios,
decolorat, în care abia acum, dup ce husele de
var , din cint, fuseser scoase, se putea vedea
cât de jerpelite i tocite erau fotoliile i
canapelele vechi. I-ar fi f cut pl cere s trimit
dup copii, pentru a-i avea lâng el, pentru a
sim i trupurile lor suple rezemate de genunchii
lui, pentru a auzi pe Jolly: "Hallo, bunicule!" i
a-l vedea zburând c tre el, i a sim i mânu a
dulce a lui Holly mângâindu-i u or obrazul. Dar
nu-i chem . Ceea ce f cuse el era un act solemn,
i pân ce nu i-l comunic i lui Jo, nu e cazul
se joace. Se distra singur, gândindu-se cum,
cu dou tr turi din condeiul lui, ar putea reda
acestei c su e atmosfera de lux a castei sale,
care lipsea cu total des vâr ire din tot ceea ce îl
înconjura: cum ar putea umple aceste od i sau
altele, dintr-o cas mai mare, cu opere de art
de la "Baple and Pullbred's"; cum ar putea
trimite pe micul Jolly la Harrow i Oxford (nu
mai avea nici o încredere în Eton i Cambridge,
ci fiul s u înv ase acolo); cum ar putea face
ca Holly s ia lec ii cu cei mai distin i profesori
de muzic ; feti a avea un deosebit talent.
Toate aceste viziuni roiau în închipuirea lui,
i inima îi cre tea de emo ie. Se ridic i se duse
în fa a ferestrei, de unde privi jos, în peticul de
gr din împrejmuit cu zid, în care p rul golit de
frunze înainte de vreme st tea cu crengile-i
ple uve întinse în cea a ce se îndesa încet în
aceast dup -amiaz de toamn . În fundul
gr dinii, câinele Balthazar, cu coada r sucit
deasupra spatelui s u b at i flocos, umbla
agale, mirosind plantele i, din când în când,
sprijinindu- i laba de perete.
Iar b trânul Jolyon visa.
Ce alt pl cere îi mai r sese lui, în afar
de aceea de a da? Era o pl cere s dai, dac
seai pe cineva care s i fie recunosc tor
pentru ceea ce-i dai — unul din carnea i
sângele t u! Nu ai aceea i satisfac ie când dai
cuiva care nu-i de-al t u, cuiva care nu are nici
o preten ie de la tine! Asemenea danii ar fi
însemnat o tr dare fa de convingerile i
ac iunile individualiste ale întregii lui vie i, fa
de munca lui i de tot ceea ce întreprinsese; ar fi
dezmin it cump tarea sa, precum i m rea a
realitate de care era atât de mândru, c el —
întocmai ca zeci de mii de Forsyte înaintea lui,
ca zeci de mii de contemporani i zeci de mii de
Forsyte ai viitorului — i-a f cut singur averea i
singur i-a p strat-o.
În timp ce st tea acolo, privind frunzele de
dafin p tate de funingine, peticul de iarb
mânjit cu negru, plimbarea câinelui Balthazar,
toat suferin a acestor cincisprezece ani, în care
fusese frustrat de bucuria la care avea dreptul,
i rev rs fierea pentru a omorî dulcea a
clipelor ce se apropiau.
În sfâr it, sosi i tân rul Jolyon, mul umit de
ceea ce lucrase i împrosp tat de atâtea ceasuri
petrecute în aer liber. Aflând c tat l s u se
se te în salon, întreb în grab dac doamna
Forsyte era acas i, auzind c nu era, suspin
urat. Apoi î i ascunse cu grij , în micul dulap
de haine din vestibul, instrumentele de lucru i
intr .
Cu hot rârea sa caracteristic , b trânul
Jolyon intr direct în subiect:
— Jo, mi-am modificat testamentul. În viitor
vei putea s i croie ti o plapum mai lung —
de azi înainte î i dau un venit de o mie de lire pe
an. Dup moartea mea, June va avea cincizeci
de mii, iar tu vei primi restul. Câinele vostru
distruge gr dina. Eu s fiu în locul t u, n-a mai
ine câine!
Câinele Balthazar, a ezat în mijlocul paji tii,
i examina coada.
Tân rul Jolyon se uit la animal, dar îl v zu
cam ters, deoarece ochii i se umeziser .
— Partea ta va fi aproape o sut de mii de lire
sterline, b iete. Am socotit c e mai bine s tii
de pe acum. La vârsta mea nu mai am mult de
tr it. Dar despre asta, nu mai vreau s vorbesc.
Ce face so ia ta? i... transmite-i salut ri din
partea mea.
Tân rul Jolyon puse mâna pe um rul tat lui
u i, cum nici unul din ei nu vorbi, episodul
se încheie.
Dup ce-l v zu pe tat l s u urcat într-o birj ,
tân rul Jolyon se întoarse în salon, se opri pe
locul în care st tuse b trânul Jolyon i privi în
gr din . Încerc s realizeze tot ceea ce aceast
schimbare însemna pentru el i, fiind un
Forsyte, perspectivele pe care le d averea se
deschiser în mintea lui. Anii de s cie prin
care trecuse nu-i secaser instinctele
înr cinate în fire. Într-un mod foarte practic
se gândi la c torii, la îmbr mintea so iei lui,
la educa ia copiilor, la un ponei pentru Jolly i
la mii de alte lucruri. Dar pe lâng acestea se
gândi i la Bosinney, la iubita lui i la cântecul
sacadat al sturzului. Bucurie — tragedie! Care
dintre ele? Care dintre ele?
Trecutul de odinioar — trecutul dureros,
plin de suferin , de pasiune, trecutul minunat,
pe care nu-l po i cump ra cu bani, pe care nimic
nu-l poate reînvia cu toat dulcea a lui fierbinte
— revenise în fa a lui.
Când se întoarse so ia sa, merse de-a dreptul
la ea i o prinse în bra e. St tu mult vreme a a,
a spune vreo vorb ; cu ochii închi i, o
strângea la pieptul s u, în timp ce ea îl privea cu
lic riri de mirare, adora ie i îndoial în ochi.

Capitolul IV
TORIE ÎN INFERN
 În diminea a ce urm dup o anumit noapte
în care, în sfâr it, î i afirmase drepturile de so
i se purtase ca un b rbat, Soames î i lua micul
dejun singur, în sufragerie.
Dejuna cu lumina de gaz aprins , c ci cea a
de sfâr it de noiembrie înv luise ora ul într-un
fel de p tur monstruoas ; chiar i pomii din
scuar abia se z reau din fereastra sufrageriei.
Mânca lini tit, dar din când în când avea
senza ia c nu mai poate înghi i. Oare f cuse
bine cedând poftei sale nedomolite din noaptea
trecut , zdrobind rezisten a pe care o r bdase de
prea mult vreme din partea acestei femei, so ia
lui legitim i consoarta lui consacrat prin
ceremonie religioas solemn ?
Amintirea expresiei de pe fa a ei îl urm rea în
mod straniu; acea fa de pe care încercase s -i
trag mâinile, pentru a o mângâia. Nu putea
sc pa de acele groaznice hohote în bu ite, cum
nu mai auzise niciodat , i care acum p reau a-i
suna în urechi. i înc îl mai urm rea acea
stranie, intolerabil senza ie de remu care i
ru ine pe care o încercase când, la lumina unei
singure lumân ri, înainte de a ie i pe furi , în
cere, din camera ei, se oprise s-o priveasc .
Iar acum, dup ce procedase astfel, era
oarecum uluit de sine însu i.
Cu dou seri înainte, la Winifred Dartie,
st tuse la mas lâng doamna MacAnder.
Aceasta, privindu-l drept în fa , cu ochii ei
verzui p trunz tori, îi zise: "Deci so ia dumitale
este foarte bun prieten cu acel domn
Bosinney?"
Soames nu s-a înjosit întrebând-o ce voia s
spun , dar vorbele ei îl r scoliser profund.
Ele trezir în el o gelozie s lbatic , din care,
datorit perversit ii naturale inerente acestui
instinct, se n scu o poft i mai s lbatic pentru
Irene.
Poate c , f incitarea vorbelor doamnei
MacAnder, n-ar fi f cut niciodat ceea ce f cuse.
Dac n-ar fi existat aceast a are i
întâmplarea de a fi g sit u a od ii so iei sale
neîncuiat , nu s-ar fi putut furi a la ea în timp
ce dormea.
Somnul îi risipise îndoielile, dar diminea a se
sim i din nou cuprins de ele. Un singur gând îl
mângâia. Nimeni nu va afla — ceea ce se
petrecuse era de o calitate care interzicea orice
dest inuire.
i, într-adev r, când motorul activit ii
zilnice — ale c rui ro i cereau atât de imperios
fie mi cate de puterea unei min i limpezi i
practice — se puse din nou în mi care, iar el
porni s i citeasc coresponden a, fr mânt rile
lui începur a mai pierde din intensitate, i
trecur pe al doilea plan. În fond, incidentul nici
nu era prea important; doar în romane femeile
fac mult caz de astfel de pove ti! În schimb, dac
prive ti cazul cu judecata rece a b rba ilor cu
mintea s toas , a b rba ilor din lumea bun ,
a acelora care — dup cum î i amintea el —
adeseori erau l uda i de Instan a de Divor uri,
i dai seama c el a procedat cât se poate mai
bine pentru a sus ine sfânta tain a c toriei,
pentru a- i feri so ia de înc lcarea îndatoririlor
ei — c ci poate ea continua s se întâlneasc cu
Bosinney — pentru a o... Nu, nu regreta deloc
ceea ce f cuse.
Acum, c primul pas spre împ care fusese
cut, restul va fi relativ... relativ...
Se ridic i merse la fereastr . Nervii îi erau
zdruncina i. Sunetul acelor hohote în bu ite îi
reveni în urechi. Nu putea sc pa de el.
Îmbr haina îmbl nit i ie i în cea .
Trebuia s mearg în City; lu metroul din sta ia
Sloane Square.
Se a ez într-un col din compartimentul de
clasa întâi, plin cu oameni care lucreaz în City,
dar hohotele în bu ite îl urm reau neîncetat.
Deschise ziarul Times, ale c rui foi f cur un
zgomot amplu, dominând toate sunetele mai
slabe, i, ascuns în dosul lui, începu s citeasc
ultimele ve ti.
Citi c în ziua precedent un judec tor de
instruc ie a îns rcinat instan ele penale s
judece un num r mult mai mare de infrac iuni
ca de obicei. Citi despre trei furturi, cinci
omucideri, apte incendieri i, nici mai mult nici
mai pu in decât unsprezece — num r
impresionant de mare — violuri; în afar de
acestea mai erau o mul ime de crime
necalificate, care urmau s vin curând în fa a
instan elor penale. Privirile lui treceau repede de
la o tire la alta, iar fa a îi era bine acoperit de
gazet .
Dar lectura era înso it f încetare de
chipul lui Irene, cu obrazul sc ldat în lacrimi, i
de amintirea hohotelor ei dezn jduite.
Ziua a fost înc rcat , c ci în afar de
treburile profesionale obi nuite, a trecut i pe la
biroul agen ilor lui de schimb, domnii Grin i
Grinning, pentru a le da dispozi ia de a vinde
ac iunile sale din "New Colliery Co., Ltd.";
Soames mai degrab b nuia decât tia c
afacerile acestei societ i erau în stagnare
(într-adev r, mai târziu aceasta intr în declin
i, în cele din urm , fu vândut pe nimic unui
sindicat american). Mai avu i o lung
consf tuire în birourile lui Waterbuck, Q.C., la
care lu parte jurisconsultul Boulter, Fiske,
tân rul s u asociat, i chiar domnul Waterbuck,
Q.C., în persoan .
Cazul "Forsyte contra Bosinney" urma s fie
pus pe rol mâine, spre a fi dezb tut în fa a
domnului judec tor Bentham.
Domnul judec tor Bentham era mai degrab
un om cu bun-sim , decât un mare jurist, dar
dup p rerea lor, era omul cel mai potrivit
pentru a judeca aceast pricin . Era un
judec tor "forte".
Waterbuck, Q.C., fu aproape nepoliticos fa
de Boulter i Fiske, pe care nu-i prea b în
seam , dar în schimb îi d du o deosebit aten ie
lui Soames. Instinctiv, sau mai degrab din
zvonurile auzite, sim ea c se afl în fa a unui
om bogat.
i men inu cu fermitate opinia pe care o
exprimase în scris, sus inând c rezultatul
depinde în mare m sur de m rturiile ce se vor
aduce în instan i, prin câteva observa ii bine
cugetate, îl sf tui pe Soames s nu fie prea
delicat în depozi ia pe care o va face. "Pu in
duritate, domnule Forsyte", îi zise, "pu in
duritate". i, dup ce vorbi, râse satisf cut, î i
strânse tare buzele, se scarpin în cap pe sub
peruca pe care o ridic pu in, întocmai ca un
fermier gentleman, cum de altfel îi pl cea s fie
socotit. Era considerat cel mai mare specialist în
materie de abuz de încredere.
Soames lu din nou metroul pentru a se
întoarce acas . Cea a era mai deas ca oricând
în sta ia Sloane Square. În abureala lini tit ,
dens , oamenii intrau i ie eau orbec ind:
femeile, foarte pu ine de altfel, cu gen ile strânse
la piept, î i ineau batistele în dreptul gurii; din
când în când ap rea câte o birj , înv luit într-o
lumin vag de felinar, ce p rea a se
descompune în vapori înainte de a ajunge pe
caldarâm, iar birjarii, pe capr , aveau contururi
fantastice. Ici i colo se oprea câte o birj , care
abia se deslu ea în cea , i cet eni ter i
coborau repezindu-se, ca iepurii spre vizuin ,
tre sta ia de metrou.
Iar aceste siluete, ca ni te umbre, înv luite
fiecare în giulgiul lor de cea , nu se b gau în
seam una pe alta. În mijlocul marelui teren de
vân toare, fiecare iepure se ocup numai de el,
în special cei îmbr ca i în bl nurile cele mai
scumpe, care, înfrico i s umble pe cea în
tr sur , circul numai pe sub p mânt.
Totu i, nu departe de Soames, st tea,
nemi cat , o siluet , a teptând la ie irea din
sta ie.
Trebuie s fi fost vreun "Pirat" sau vreun
îndr gostit, despre care fiecare Forsyte zicea:
"Vai de capul lui! Se vede c o duce greu!"
Inimile lor bune b teau pu in mai tare în fa a
acestui biet îndr gostit ce a tepta, speriat, în
cea ; dar treceau iute pe lâng el, tiind prea
bine c nu au nici timp i nici bani de cheltuit
pentru suferin ele altora.
Numai un sergent de strad , ce patrula pe
acolo, se uita din când în când la acest om care
tepta. Borurile moi ale p riei îi ascundeau
pe jum tate fa a înro it de frig, slab i n uc .
Când i când î i trecea mâna pe fa , fie pentru
a- i alunga teama, fie pentru a- i reînnoi
hot rârea care-l pironea aici, în a teptare. Dar
îndr gostitul (dac era îndr gostit) a tepta. Se
înv ase cu privirile sergentului sau poate c era
prea absorbit de îngrijorarea lui, c ci nu se
clintea din loc. Se vede c era obi nuit cu
tept rile îndelungi, cu teama, cu cea a, cu
frigul; numai de i-ar veni pân la urm iubita!
Nebun îndr gostit! Cea a ine pân la
prim var ; mai vine i z pad i ploaie; nic ieri
nu e pl cut. Te roade frica dac îi dai întâlnire în
strad , te roade frica dac o rogi s stea acas !
"N-are decât! Alt dat s i aranjeze
treburile mai bine!"
a ar gândi orice Forsyte care se respect .
Dar dac acest cet ean s tos ar fi putut
asculta b ile inimii acelui îndr gostit ce
tepta, aici afar , în cea i în frig, ar fi spus
din nou: "Da, vai de capul lui! Trebuie c o duce
greu!"
Soames lu un cupeu i, cu perdelele l sate,
trecu pe Sloane Street, apoi de-a lungul str zii
Brompton. La ora cinci ajunse acas .
So ia lui era plecat . Ie ise acum un sfert de
ceas. A ie it, la ora aceasta, pe întuneric i într-o
asemenea cea ! Ce-o fi însemnând una ca asta?
Se a ez în fa a c minului din sufragerie cu
a deschis , tulburat pân în adâncul
sufletului, i încerc s citeasc ziarul de sear .
Pentru fr mântarea care-l mistuia nu era bun o
carte, numai ziarele cotidiene îi puteau da un
oarecare narcotic. Într-adev r, citind reportajele
faptelor diverse, se mai lini ti pu in. Sinuciderea
unei actri e — Boala grav a unui om de stat
(acest bolnav cronic) — Divor ul unui ofi er din
armat — Foc într-o min — le citi pe toate. Îl
ajutar pu in — era un tratament recomandat
de cel mai mare medic, gustul s u natural.
Era aproape ceasul apte când o auzi
intrând.
Incidentul din noaptea trecut pierduse mult
din importan sub ap sarea spaimei lui
Soames fa de plecarea ei atât de ciudat , în
cea a aceasta mare. Dar acum, c Irene venise
acas , amintirea hohotelor ei sfâ ietoare îi
reveni, i sim ea cum se enerveaz la gândul c
va da ochii cu ea.
Irene urca sc rile; haina de blan gri îi
ajungea pân la genunchi, gulerul ridicat îi
ascundea aproape toat fa a, care era acoperit
cu un voal gros.
Nici nu se uit la el, i nici nu spuse vreo
vorb . O fantom sau un str in n-ar fi putut
trece în mai mare t cere. Bilson veni s a tearn
masa i îi spuse c doamna Forsyte nu coboar ;
i va lua supa în odaia ei.
De data aceasta Soames nu- i schimbase
hainele pentru masa de sear ; poate c , pentru
prima oar în via a lui, se a ez la mas cu
man etele murdare. Dar f s le dea vreo
aten ie, ezu mult vreme, uitându-se îndelung
la paharul cu vin. Apoi porunci lui Bilson s
aprind focul în camera lui cu tablouri i se
duse sus.
Aprinse lampa de gaz, oft adânc, a teptând
g seasc , în mijlocul acestor comori a ezate
în vrafuri, cu fa a la perete, de jur-împrejurul
micii înc peri, în sfâr it lini tea sufleteasc . Se
duse de-a dreptul la cea mai mare comoar
dintre toate, un Turner20 autentic, îl întinse pe
evalet i îl întoarse cu fa a spre lumin . Nu
demult, pânzele lui Turner fuseser foarte
utate, dar el nu s-a putut decide s se
despart de el. St tu mult vreme a a, privind
tabloul, cu obrazul palid, complet ras, aplecat
înainte peste gulerul s u tare, parc i-ar calcula
valoarea. Privirile lui devenir gânditoare, poate
ajunsese la concluzia c pre ul tabloului nu
era destul de mare. Îl lu de pe evalet i îl puse
la loc, cu fa a spre perete. Dar, trecând prin
camer , se opri, c ci i se p ru c aude hohote de
plâns.
Nu era nimic — aceea i obsesie care îl
urm rise de diminea . i, curând dup aceea,
puse paravanul în fa a sobei i coborî u urel.
Gândul lui era: "Trebuie s fiu odihnit pentru
ziua de mâine". Dar mai trecu mult vreme pân
adormi...
Dar iat c povestea se desf ur în a a fel,
încât amintirea ei a r mas vie pentru totdeauna
în mintea lui George. Cea a l-a silit pe Bosinney
se opreasc , i atunci George auzi câteva
20 Turner, William (1775-1851), celebru pictor i gravor englez
vorbe care aruncar brusc lumin asupra celor
petrecute. Ceea ce doamna Soames îi spusese în
metro lui Bosinney nu mai era un mister. Din
morm iala auzit , George a în eles c Soames
i-a exercitat drepturile asupra so iei sale, care
se înstr inase de el, siluind-o împotriva voin ei
ei, f când uz de cel mai mare — de supremul act
de proprietate.
Fantezia lui George hoin rea pe plaiurile
acestei situa ii i era impresionat. Sim ea i el
ceva din mâhnirea i oroarea din sufletul lui
Bosinney, provocat de acest conflict sexual.
"Da, e o lovitur dur ! Nu m mir c bietul b iat
e pe jum tate smintit!"
i urm ri prada pân când — sleit de puteri
— îl v zu pe Bosinney a ezându-se pe o banc
sub unul din leii din Trafalgar Square, sub un
sfinx monstruos r cit ca i ei în acest abis de
bezn , rigid i t cut; iar în spatele lui, st tea
George, a c rui r bdare avea o nuan de stranie
fraternitate. El nu era lipsit de oarecare ging ie
— un anumit sim de bun -cuviin îl oprea s
trund brusc în aceast tragedie: de aceea
tepta lini tit, întocmai ca leul de deasupra
capului s u, cu gulerul de blan ridicat peste
urechi, care-i acoperea obrajii c rno i i ro ii,
care acoperea totul în afar de ochii s i cu
privirea ironic dar plin de mil . Prin fa a lui
treceau b rba i care se întorceau de la lucru, în
drum spre cluburile lor — oameni a c ror siluet
era înv luit într-o gogoa de cea ap reau ca
o n luc i disp reau apoi tot ca o n luc . Dar
de i George era cuprins de mil , umorul lui
nedomolit izbucni deodat ; îi veni poft s apuce
de pulpana hainei toate aceste n luci i s le
zic :
"Hei! Z ci ilor! Nu v e dat s vede i adesea
un asemenea spectacol! Aici e un nenorocit a
rui iubit tocmai i-a povestit o istorioar
dr la despre b rbatul ei; veni i mai aproape!
Veni i încoace! Dup cum vede i, e scos din
min i!"
i închipui cum to i ar r mâne cu gura
scata înconjurându-l pe îndr gostitul torturat,
i zâmbi la gândul ca una din aceste n luci ar
putea fi un om de treab , c torit de curând,
care, datorit sentimentelor lui, ar putea pricepe
car în parte ceea ce se petrece în sufletul lui
Bosinney, i în închipuirea lui îl v zu cum
deschide gura mare, tot mai mare, i cum cea a
intr din ce în ce mai adânc în ea. C ci George
nutrea pentru burghezi — în special pentru
burghezii c tori i — acel dispre caracteristic
tinerilor neserio i i sportivi printre care se
num ra i el.
Dar începu plictiseala. A teptarea aceasta
nu-i convenea.
"În definitiv", gândi el, "bietul b iat va trece i
peste asta. Nu e prima oar c se întâmpl o
asemenea fapt în acest mic or el!" Dar
Bosinney începu a bolborosi din nou vorbe de
ur i furie s lbatic . Cedând unei porniri
spontane, George îl atinse pe um r.
Bosinney f cu ochii roat .
— Cine e ti? Ce vrei cu mine?
George i-ar fi p strat calmul, dac toate
acestea s-ar fi petrecut la lumina banal a unui
felinar sau la lumina vie ii cotidiene, într-o lume
pe care o cuno tea atât de bine; dar în cea a
aceea, în care totul era întunecat i ireal, în care
nimic nu avea o valoare precis , legat de
mânt, a a cum orice Forsyte concepe lumea, îl
cuprinse o nelini te neobi nuit i, încercând s
se uite în ochii acestui obsedat, gândi:
"Dac v d un sergent de strad i-l dau în
primire. În starea în care se afl , nu poate fi
sat în voia lui!"
Dar f s a tepte r spuns, Bosinney porni
cu pa i mari prin cea , iar în urma lui, George,
inându-se pu in mai departe, dar mai hot rât
ca oricând s nu-l piard din ochi.
"A a nu mai poate umbla mult vreme",
gândi el, "e o minune a lui Dumnezeu c nu l-a
lcat vreun omnibuz". Nu se mai gândea la un
sergent de strad , flac ra sfânt din sufletul s u
de sportsman se aprinsese din nou.
Într-o cea mai groas ca oricând, Bosinney
gonea înainte cu acela i pas furios; dar
urm ritorul s u b de seam c , în toat
nebunia lui, p stra o direc ie anumit . Era
limpede c se îndreapt spre apus.
"Într-adev r, mergea la Soames", se gândi el.
Ideea nu-i displ cu. Vân toarea lui promitea un
sfâr it distractiv. Niciodat nu l-a putut suferi
pe v rul s u.
Oi tea unei tr suri care trecea îi atinse
um rul, silindu-l s se dea la o parte. N-avea de
gând s se lase ucis pentru "Pirat" i nici pentru
altcineva. Totu i, cu dârzenia lui înn scut , se
inea mor dup dâr , prin aburii aceia care
tergeau totul, în afar de urma b rbatului dup
care se inea i de lumina celui mai apropiat
felinar, ce sem na cu o lun întunecat .
Apoi, deodat , cu instinctul s u de
pierde-var londonez, George î i d du seama c
se afl în Piccadilly. Aici tia s umble i legat la
ochi! De îndat ce sc de orice nedumerire de
ordin geografic, tulburarea lui Bosinney îl
acapar din nou.
De-a lungul irului de amintiri din experien a
sa de om de lume, o întâmplare din tinere e,
rupt de murd ria amorurilor sale îndoielnice,
prinse via . O amintire care i acum era
dureroas , care aducea în aburii i întunecimea
acestei ce i londoneze, miros de fân, str lucirea
lunii, vraja unei nop i de var . Era amintirea
unei nop i în care, întins pe paji te, în cea mai
întunecat umbr a unui frunzi , aflase, din
întâmplare, de pe buzele unei femei c nu era
numai a lui. i, pentru o clip , George nu mai
mergea în întunericul din Piccadilly, ci se afla
din nou întins pe paji te, cu focul iadului care-i
mistuia inima, cu fa a îngropat în iarba cu
miros dulce, umezit de rou , în umbra lung a
plopilor care ascundeau luna.
Deodat îi trecu prin gând s cuprind
umerii "Piratului" i s -i spun : "Ascult -m pe
mine, b iete! Timpul vindec totul. Hai s bem
ceva, s ne înec m amarul!"
Dar o voce url la el, i s ri înapoi. Din bezn
veni o birj i tot în bezn disp ru. Deodat
George observ c -l pierduse pe Bosinney. Fugi
înainte, apoi înapoi, inima i se strânse de fric ,
de spaima aceea întunecat care se ascunde sub
aripi de cea . Broboane de sudoare îi ap rur
pe frunte. Se opri, nemi cat, cu urechile ciulite.
— Apoi, dup cum îi povesti în aceea i sear
lui Dartie, în timpul unei partide de biliard la
"Red Pottle", l-am pierdut.
Dartie î i r suci satisf cut musta a neagr .
Tocmai tr sese o stra nic lovitur de dou zeci
i trei, cât p-aci s dea una i mai grozav .
— i cine era femeia? întreb .
George se uit pe sub sprâncene la fa a
gr sulie, g lbejit a "omului de lume" i v zu un
mic zâmbet hidos, ascuns sub obrajii s i, sub
pleoapele grele.
"Nu, nu, distinsul meu prieten!" gândi el.
"N-am s i spun!" C ci cu toate c avea rela ii
destul de strânse cu Dartie, îl socotea o lichea.
 — Oh, o dam oarecare, îi r spunse,
frecându- i tacul cu cret .
— O dam ! exclam Dartie — de fapt folosi o
expresie mult mai sugestiv . Eu sunt convins c
era so ia prietenului nostru Soa...
— Z u? zise George t ios; atunci te în eli
amarnic!
du o lovitur gre it . Avu grij s nu mai
vorbeasc despre acest subiect pân înspre
ceasurile unsprezece când, ca s ne exprim m
în termenii s i poetici, "uitându-se la sticla cu
whisky îi v zu fundul", d du la o parte perdelele
i privi în strad . Felinarele de la intrare abia
str teau întunecimea ce ii, i nu se vedea
ipenie de om, sau vreun obiect.
— Nu-mi iese din minte bietul "Pirat", zise.
Poate c înc mai hoin re te prin cea . Dac la
ora asta nu e cadavru, ad ug George cu o
stranie îngrijorare.
— Cadavru! spuse Dartie, în care se trezi din
nou înfrângerea suferit în parcul Richmond.
N-ai nici o grij ! Fac prinsoare unu la zece c e
tun, zdrav n! George se întoarse c tre el i v zu
pe fa a lui mare o expresie cu adev rat
formidabil , de o s lb ticie însp imânt toare.
— Taci din gur ! Nu i-am spus c era ca
ie it din min i?
 Capitolul V
PROCESUL

În diminea a zilei când se judeca procesul, al

doilea pe rol, Soames trebui s plece de acas
iar i f s o fi întâlnit pe Irene; dar îi i
convenea, c ci înc nu hot râse ce atitudine va
lua fa de ea.
I se spuse s fie la tribunal la ora zece i
jum tate, pentru a se g si acolo în cazul c
primul proces (un abuz de încredere) nu ar fi
dezb tut. Dar, dimpotriv , ambele p i : d dur
dovad de un curaj care-i prilejui lui Waterbuck,
Q.C., s i înt reasc reputa ia de mare
specialist în aceast spe . Adversarul s u era
Ram, alt maestru renumit în chestiuni de abuz
de încredere. A fost o lupt între gigan i. Curtea
pronun sentin a tocmai înainte de ora
suspend rii edin ei, pentru prânz. Juriul p si
sala de edin e, i Soames ie i pentru a mânca
ceva. În fa a barului din bufetul tribunalului îl
întâlni pe James, care st tea în picioare ca un
pelican r cit în galeriile nesfâr ite, aplecat
asupra unui sandvi i cu un pahar de sherry în
fa . În spa iul pustiu al s lii celei mari din
mijlocul cl dirii, tat l i fiul st teau îngândura i
unul lâng altul; lini tea era întrerupt din când
în când, pentru o clip , de avoca i cu peruc i
rob , care treceau gr bi i prin sal , de vreo
doamn b trân sau de vreun b rbat cu haine
tocite, cu priviri speriate, i de dou persoane
mai îndr zne e decât cele din genera ia lor, care,
ezate într-o arcad , vorbeau agitat. Sunetul
glasurilor lor plutea împreun cu un miros de
pu uri p site care, amestecat cu miasma ce se
degaja de prin coridoare i s li, d dea o
combina ie ce sem na cu emana iile
brânzeturilor fermentate, miros legat indisolubil
de administrarea justi iei britanice.
Nu trecu mult vreme i James îi zise fiului
u:
— Când vine rândul procesului t u?
— Sper c îndat dup pauz . Nu m-a mira
deloc dac Bosinney va spune cine tie ce.
Trebuie s încerce orice. Dac pierde procesul,
va fi ruinat. Mu o îmbuc tur bun din
sandvi i î i umplu gura cu sherry. Mama
dore te s veni i desear la noi la mas , tu i cu
Irene.
Un zâmbet glacial trecu peste buzele lui
Soames; întoarse capul i se uit la tat l s u.
Oricine ar fi v zut aceast privire rece,
schimbat pe furi între tat i fiu, ar fi avut
dreptul s se în ele asupra profundei în elegeri
care exista între ei; James ispr vi paharul de
sherry dintr-o înghi itur .
— Cât am de pl tit? întreb .
Întor i în sala de edin e, Soames ocup
îndat locul ce i se cuvenea, pe banca din fa ,
lâng ap torul s u. Cu o privire piezi , pe
care nimeni nu o putea deslu i, descoperi locul
în care edea tat l s u.
James se a ezase la cap tul b ncii din
spatele avocatului în a a fel încât s poat pleca
imediat dup sfâr itul dezbaterii. Cu mâinile
încruci ate pe mânerul umbrelei sale, cu spatele
rezemat de banc , c zuse pe gânduri. În orice
caz, el socotea c Bosinney se purtase din cale
afar de ru inos, dar nu dorea s dea ochii cu
el; sim ea c o întâlnire ar fi nepl cut .
Dup instan a de divor uri, aceasta era poate
cea mai preferat scen a justi iei, c ci aici se
dezb teau procesele de def imare, abuz de
încredere i alte afaceri comerciale. Câteva
persoane care nu aveau nici o leg tur cu
dezbaterile erau r sfirate pe b ncile din fundul
lii, iar la balcon se vedeau una sau dou
doamne cu p rie.
Cele dou rânduri de scaune din fa a lui
James fuseser ocupate, încetul cu încetul, de
avoca i cu peruc ; dup ce se a ezar , începur
fac însemn ri cu creionul, s stea de vorb
sau s i scobeasc din ii. Dar aten ia lui James
se îndep rt curând de la aceste personalit i
minore ale justi iei, c ci intr Waterbuck, Q.C.
Aripile robei sale de m tase fo neau, fa a lui
ro ie, impresionant , era încadrat de doi
favori i bruni. Faimosul Consilier Regal —
James a recunoscut-o îndat — era într-adev r
portretul unui b rbat care poate încurca un
martor.
Întâmplarea a f cut c , de i lucra de atât de
mul i ani, James nu-l v zuse niciodat pledând
pe Waterbuck, Q.C. i ca orice Forsyte care
activa într-o ramur inferioar a acestei meserii,
avea o nem surat admira ie pentru un bun
avocat pledant. Cutele lungi i triste de pe
obrajii s i se destinser pu in dup ce îl v zu,
mai ales acum, când b de seam c Soames
era singurul care avea ap tor în rob de
tase.
Waterbuck, Q.C, tocmai se întoarse într-o
parte pentru a spune ceva secretarului s u i
iat c ap ru domnul judec tor Bentham: un
rbat slab, ce sem na cu o g in , pu in adus
de spate, ras complet i cu peruc alb ca
pada. Ca toat sala de altfel, Waterbuck se
ridic i r mase în picioare pân când
judec torul se a ez . James se ridic i el, dar
foarte pu in; prea edea confortabil la locul lui i
apoi nu avea cine tie ce respect pentru
Bentham; de dou ori fuseser pofti i împreun
la Bumley Tomm, doar o persoan îl desp ea
de el la mas . Bumley Tomm era un om destul
de neînsemnat, cu toate c a avut atâta succes.
Chiar el, James, îi d duse primul proces. James
era agitat i pentru c tocmai descoperise c
Bosinney nu era în instan .
"Ce-o mai fi însemnând i asta?" se întreb
el.
 Dup ce p ile au fost strigate, Waterbuck,
Q.C, d du la o parte dosarul pe care-l avea în
fa cu un gest amplu, î i a ez roba peste
um r, arunc o privire semicircular în jurul
u, i, ca un b rbat care porne te la lupt , se
ridic i se adres cur ii.
Faptele, spuse el, nu sunt puse în discu ie.
Tot ceea ce domnia-sa domnul judec tor avea de
cut era interpretarea coresponden ei care
avusese loc între clientul s u i pârât, un
arhitect, cu privire la decora ia interioar a unei
case. Totu i, el vrea s arate c aceast
coresponden nu poate avea decât un în eles
foarte deslu it. Dup ce a expus pe scurt
istoricul casei din Robin Hill, pe care a descris-o
drept un palat, precum i cheltuielile f cute
pân la data actual , continu dup cum
urmeaz :
— Clientul meu, domnul Soames Forsyte,
este un gentleman, un om bogat, care nu ar fi în
stare i despre care nu se poate presupune c ar
pune în discu ie vreo preten ie legitim , dar în
chestiunea acestei case, în care, dup cum
domnia-voastr a auzit, a investit pân acum
aproximativ dou sprezece mii de lire sterline, o
sum care dep te în mod considerabil suma
pe care o prev zuse la început — a întâmpinat o
asemenea atitudine din partea arhitectului s u,
încât din punct de vedere principial — i nu
poate accentua îndeajuns acest lucru — din
punct de vedere principial i în interesul
colectivit ii, s-a sim it constrâns s intenteze
aceast ac iune. Teza sus inut în ap rarea
arhitectului — îndr znesc s spun onoratei
instan e — nu rezist nici o clip la un examen
temeinic. Apoi d du citire coresponden ei.
Clientul s u, "un om a c rui situa ie social
este unanim recunoscut ", este gata s vin în
fa a instan ei i s jure c niciodat nu a
aprobat i niciodat n-a avut de gând s aprobe
cheltuirea unui ban peste limita extrem de
dou sprezece mii i cincizeci de lire, pe care a
stabilit-o în mod expres; i pentru a nu mai r pi
timpul instan ei, cheam de îndat pe domnul
Forsyte.
Atunci Soames p i în fa a judec torului.
Întreaga lui înf are te izbea prin calmul ei.
Fa a lui purta chiar i acum o expresie destul de
sfid toare; palid i complet ras, avea între
sprâncene o mic brazd , i buzele strânse. Era
îmbr cat elegant, dar discret, o mân
înm nu at cu îngrijire, cealalt nu. La
întreb rile care i se puneau, r spundea cu voce
cam joas , dar vorbea r spicat. Declara iile pe
care le-a f cut cu prilejul interogatoriului fur
destul de laconice.
— N-a folosit expresia "mân liber "?
— Nu.
— Poate, totu i!
Expresia pe care o întrebuin ase el era "mân
liber în termenii acestei coresponden e".
— Vrea s sus in în fa a instan ei c
aceasta era o formul uzitat în Anglia?
— Da.
— Ce pretinde c însemneaz ea?
— Ceea ce exprim .
— Era dispus s conteste c este o
contradic ie în termeni?
— Da.
— Nu era domnia-sa oare irlandez?
— Nu.
— Era un om cu înv tur de carte?
— Da!
— i totu i persist în aceast afirma ie?
— Da.
În tot timpul acestui interogatoriu i al
celorlalte întreb ri i r spunsuri, care se
învârtir iar i i iar i în jurul "chestiunii
delicate", James ezu cu palma în dosul urechii,
cu ochii a inti i asupra fiului s u.
Era mândru de el! Sim ea c dac ar fi el în
locul lui Soames ar fi fost tentat s dea
spunsuri mai lungi dar, instinctiv, î i d dea
seama c acum laconismul este mult mai
nimerit. Când Soames se întoarse încet i, f
cea mai mic schimbare a expresiei pe fa a lui,
reveni în banc , James suspin u urat.
Veni rândul avocatului lui Bosinney pentru a
lua cuvântul. Aten ia lui James se încord i
mai tare, neîncetat î i rotea privirile prin sala de
 edin e, spre a vedea dac nu cumva Bosinney
era ascuns pe undeva.
Tân rul Chankery începu nervos; absen a lui
Bosinney îl punea într-o situa ie nepl cut . De
aceea, încerc , pe cât era cu putin , s
interpreteze aceast lips în favoarea lui.
Nu se putu ab ine de a- i exprima temerea ca
nu cumva clientul s u s fi suferit un accident.
El fusese convins c domnia-sa va veni aici
pentru a face declara ii. De diminea trimisese
pe cineva atât la biroul domnului Bosinney cât
i la locuin a sa (de i tia c ambele se aflau în
acela i loc, socoti c nu e bine s o spui
deslu it), dar nimeni n-a putut spune unde era.
Acest fapt, dup p rerea avocatului, era un
semn îngrijor tor, deoarece tia cât de mult
inea domnul Bosinney s fac declara ii în fa a
instan ei. Dar cum nu fusese împuternicit s
cear o amânare, i cum nu era în posesia nici
unei dispozi ii de aceast natur , socote te c
este de datoria lui s intre în fondul chestiunii.
Argumentul pe care el î i întemeiaz ap rarea i
pe care clientul s u — dac printr-o întâmplare
nefericit n-ar fi fost împiedicat s apar în fa a
instan ei — l-ar fi sus inut în depozi iile sale, era
: o expresie ca "mân liber " nu poate fi
rginit , îngr dit sau golit de sensul firesc,
prin nici un fel de frazeologie care i s-ar putea
ad uga. Ba va merge i mai departe, sus inând
din aceast coresponden rezult —
indiferent de cele declarate de domnul Forsyte în
depozi ia sa — c în fapt, domnia-sa niciodat
n-a avut de gând s refuze plata vreunei lucr ri
comandate sau executate de arhitectul s u. Este
de la sine în eles c pârâtul n-a conceput
niciodat o asemenea situa ie, c ci — dup cum
o dovedesc scrisorile lui — nici n-ar fi acceptat
continue lucrarea, o lucrare extrem de
delicat , executat cu mare grij i dib cie, a a
dup cum se cuvenea, pentru a satisface
cerin ele unui om cu gust ales, preten ios, un
om bogat, un om atât de avut. Tân rul avocat
spuse c este ferm convins de juste ea acestei
teze i, fiind convins de greutatea ei, folosi
cuvinte poate cam tari, sus inând c ac iunea
reclamantului era cu totul neîntemeiat ,
neîndrituit , ba chiar nemaiîntâlnit . Dac
domnia-sa domnul judec tor ar fi avut prilejul
de a vizita aceast splendid cas — lucru pe
care el l-a socotit de datoria lui s -l fac — ar fi
zut cu cât m iestrie executase clientul s u
acea decora ie interioar , atât de frumoas i
aleas — c ci clientul s u era artist în
respectabila lui meserie; el este convins c
domnia-sa domnul judec tor n-ar admite nici
car o clip aceast ac iune, pe care, nevoind
foloseasc o expresie mai dur , o clarific
drept încercare de sustragere de la îndeplinirea
unor îndatoriri necontestabile.
Trecând apoi la textul scrisorilor lui Soames,
avocatul atinse în treac t cazul "Boileau contra
The Blasted Cement Company, Limited" i
spuse:
— Hot rârea dat de acea instan este
îndoielnic ; de aceea eu sus in c sentin a poate
fi interpretat atât în favoarea mea, cât i în
aceea a confratelui meu. Apoi începu
argumentarea strâns în jurul "chestiunii
delicate". Cu tot respectul cuvenit, a afirmat c
expresia domnului Forsyte se anula de la sine.
Clientul s u nefiind un om bogat, pentru el
chestiunea este foarte grav . Este un arhitect de
mare talent, a c rui reputa ie profesional este,
îndoial , pus în joc. Încheie cu un fel poate
personal, c tre judec tor, adresându-i-se ca
unui iubitor de art , cerându-i s se dovedeasc
a fi un protector al arti tilor, fa de aceast
ocazional — accentua cuvântul "ocazional " —
mân de fier a capitalului.
— Care va fi situa ia arti tilor, dac oameni
ca acest domn Forsyte refuz — i i se îng duie
refuze — a- i îndeplini obliga iunile care îi
revin în urma împuternicirilor pe care le-au
dat?... Acum, va mai chema înc o dat pe
clientul s u, în cazul c , în ultimul moment, ar
fi izbutit s vin în fa a instan ei.
Aprozii strigar de trei ori numele Philip
Baynes Bosinney, ecoul numelui s u r sun cu
melancolie stranie prin sala de edin e i galerii.
Strigarea acestui nume, la care nu veni nici
un r spuns, avu un efect ciudat asupra lui
James: era ca i cum ar striga pe str zi dup un
câine pierdut. i ideea c un om a disp rut îi
du o senza ie de nelini te, care îi tulbura
confortul i siguran a — lini tea lui. Cu toate c
n-ar fi putut spune pentru ce anume, era
îngrijorat.
Se uit la ceas — ora trei f un sfert! Peste
un sfert de ceas totul va fi ispr vit. Dar oare
unde era tân rul acela?
Când domnul judec tor Bentham pronun
sentin a, James uit total de îngrijorarea ce-l
cuprinsese.
În dosul pupitrului de scândur care-l
desp ea de muritorii de rând, înv atul
judec tor se aplec înainte. Luminile electrice,
aprinse tocmai deasupra capului s u, c deau
peste fa a lui i înv luiau într-o nuan
portocalie coroana alb ca neaua a perucii sale.
Faldurile robei cre teau parc v zând cu ochii;
i toat fiin a lui, privit din sala relativ
întunecat , str lucea ca o f ptur sfânt , plin
de maiestate. Tu i u or pentru a- i preg ti
glasul, lu o înghi itur de ap , rupse vârful
peni ei ap sând-o în pupitru i, împreunându- i
mâinile osoase, începu.
Deodat , lui James îi ap ru mult mai mare
decât ar fi crezut el vreodat c e Bentham. Era
maiestatea pe care i-o d dea justi ia. i orice
alt persoan care nu tr ie te cu picioarele pe
 mânt ca James, ar fi fost scuzat pentru
faptul c n-a reu it s str pung aceast
aureol , dezv luind din mijlocul ei pe acest om
ca toat lumea, un Forsyte oarecare, ce umbla i
vorbea în via a de toate zilele sub numele de Sir
Walter Bentham.
Pronun sentin a în urm toarele cuvinte:
— În acest caz, faptele nu sunt puse în
discu ie. La data de 15 mai a anului trecut,
pârâtul a scris reclamantului cerându-i s
primeasc declinarea oric rei competen e în
ceea ce prive te decora ia interioar a casei
reclamantului, dac nu i se d "mân liber ".
Reclamantul a r spuns în scris, la data de 17
mai, dup cum urmeaz : "Î i dau, conform
dorin ei dumitale, aceast mân liber , dar
doresc s în elegi deslu it, costul total al casei —
pe care mi-o vei preda cu decora ia interioar
complet — inclusiv onorariul dumitale (a a
dup cum ne-am învoit), nu trebuie s
dep easc suma de dou sprezece mii de lire".
La aceast scrisoare, pârâtul a r spuns la data
de 18 mai: "Dac crezi c într-o chestiune atât
de delicat ca decora ia interioar , pot s m
rginesc la o sum fix , m tem c gre ti".
În ziua de 19 mai reclamantul a scris
urm toarele: "N-am vrut s spun c dac
dep ti suma men ionat în scrisoarea mea cu
zece, dou zeci sau chiar cincizeci de lire, o s fie
vreo dificultate între noi. Ai mân liber în
termenii acestei coresponden e i sper c vei
reu i s des vâr ti decora ia interioar ". La
data de 20 mai, pârâtul a r spuns scurt, astfel:
"Foarte bine!"
Executând aceste lucr ri de decora ie
interioar , pârâtul a contractat obliga ii i a
cut cheltuieli care au ridicat costul total al
acestei case la suma de dou sprezece mii patru
sute de lire sterline, pe care reclamantul le-a
achitat integral. Aceast ac iune a fost intentat
de reclamant pentru a recupera de la pârât
suma de trei sute i cincizeci de lire cheltuit de
acesta peste suma de dou sprezece mii i
cincizeci de lire pe care reclamantul pretinde c
a fixat-o — în coreponden a sa — drept sum
maxim pe care îl împuternicea pe pârât s o
cheltuiasc .
Pentru mine se pune problema de a decide
dac pârâtul este sau nu obligat s restituie
reclamantului aceast sum . Dup p rerea mea,
el este obligat s o restituie.
În fond, ceea ce reclamantul spusese
pârâtului însemneaz : "Î i dau mân liber
pentru a des vâr i aceast decora ie interioar ,
cu condi ia ca costul total al casei s nu treac
de dou sprezece mii de lire sterline. Dac
dep ti aceast sum cu cincizeci de lire, eu
nu te fac responsabil pentru ele; dar dincolo de
aceast limit nu mai e ti împuternicitul meu i
eu nu-mi mai iau nici o obliga ie". Nu sunt
tocmai convins c dac , în fapt, reclamantul nu
ar fi respectat obliga iunile contractate de
împuternicitul s u — având în vedere situa ia
dat — ar fi procedat just. Dar el nu a adoptat
aceast atitudine. El i-a asumat toat
spunderea fa de ter i, întorcându-se apoi
împotriva pârâtului, pentru a recupera ceea ce i
se cuvenea pe drept, conform angajamentului pe
care acesta i-l luase.
Dup aprecierea mea, reclamantul este
îndrituit s pretind aceast sum de la pârât.
În ap rarea pârâtului s-a încercat s se arate
, prin aceast coresponden , nu s-a fixat i
nici nu a fost în inten ia reclamantului s fixeze
o limit la cheltuielile respective. Dac ar fi fost
a, nu v d motivul pentru care reclamantul a
men ionat în coresponden a sa suma de
dou sprezece mii de lire sterline i apoi cele
cincizeci de lire adi ionale. Dac teza sus inut
de ap rare ar fi just , aceste cifre ar fi cu totul
lipsite de sens. Pentru mine este limpede c prin
scrisoarea sa de la data de 20 mai, pârâtul a
acceptat o propunere foarte deslu it , în
termenii c reia el este legajmente obligat.
În baza acestor temeiuri, pârâtul este
condamnat la plata sumei reclamate i a
cheltuielilor de judecat .
James oft adânc, se aplec pentru a- i
ridica umbrela care c zuse cu zgomot în
momentul când judec torul rostea cuvintele
"reclamantul a men ionat în coresponden a
sa...", î i întinse picioarele încruci ate sub banc
ip si în grab sala de edin e. F s -l
tepte pe fiul s u, opri o birj (era o
dup -amiaz senin , cu cerul cenu iu) i merse
de-a dreptul la Timothy, unde îl g si pe Swithin.
Apoi povesti acestuia, doamnei Septimus Small
i M tu ii Hester toate dezbaterile; f s se fi
oprit din vorb , mânc i dou brio e.
— Foarte bine a procedat Soames, încheie el,
are minte b iatul sta, nu glum ! Treaba asta
n-o s -i prea plac lui Jolyon. Proast afacere
pentru tân rul Bosinney! Nu m-a mira dac ar
da faliment; i apoi, dup o lung pauz , în
timpul c reia î i fix privirea îngrijorat în focul
din c min, ad ug : El n-a fost acolo — oare de
ce?
Se auzi zgomotul unor pa i. În salonul din
dos ap ru silueta unui b rbat corpolent, brun,
cu obrazul rumen de s tate. Degetul s u
ar tor se desena în fa a redingotei negre. Cu
voce mânioas , spuse:
— Bun ziua, James. Nu pot — nu pot s m
opresc deloc. i, întorcându-i spatele, ie i.
Era Timothy.
James se ridic din fotoliu.
— Ia te uit ! zise, ia te uit ! tiam eu c ceva
nu e în or... Se opri i t cu, cu ochii pironi i în
gol, parc ar fi v zut o piaz rea.
 Capitolul VI
SOAMES ADUCE VESTEA

Plecând de la tribunal, Soames nu se duse

de-a dreptul acas . N-avea poft s mearg în
City; era dornic s vorbeasc , dornic de simpatie
dup acest triumf al s u. Porni i el, dar încet i
pe jos, spre Timothy, în Bayswater Road.
Tat l s u tocmai plecase; doamna Small i
tu a Hester, perfect informate despre cele
petrecute, îl salutar c lduros. Erau sigure c
dup o asemenea dezbatere lui Soames îi este
foame. Smither îi va aduce îndat câteva brio e
proaspete, c ci scumpul s u tat le mâncase pe
toate. Trebuie s se întind pe canapea i s ia
neap rat un pahar de brandy de prune. E atât
de reconfortant!
Swithin era înc acolo, întârziase mai mult ca
de obicei, c ci sim ea nevoia de pu in mi care.
La auzul acestei propuneri, exclam "a a
u". Ce preten ii pe tinerii din ziua de azi! Nu se
sim ea tocmai bine cu ficatul i nu putea
suporta ideea ca cineva s bea brandy de prune
în preajma lui.
De îndat se ridic s plece, spunându-i lui
Soames:
— i ce mai face so ia ta? Transmite-i din
partea mea c , dac e plictisit i îi face pl cere,
 vin s ia masa la mine, în tihn . Am s -i
ofer o sticl de ampanie cu totul aparte. Apoi,
de la în imea lui, coborî privirea fix asupra lui
Soames, î i strânse pumnul ca i cum ar fi vrut,
cu palma lui gras , c rnoas i galben , s
sugrume toat aceast genera ie i, umflându- i
pieptul, plec încet, leg nându-se an .
Doamna Small i M tu a Hester r maser
indignate. Ce caraghios e Swithin!
i ele, la rândul lor, aveau poft s -l întrebe
pe Soames cum va primi Irene sentin a
procesului, dar tiau c nu se cuvine. Poate c ,
totu i, va spune i el ceva, a a, de bun voie
pentru a aduce pu in lumin în aceast
chestiune, actualmente cea mai arz toare din
via a lor. i ceea ce le tortura peste m sur era
cerea care li se impunea. C ci acum aflase
chiar i Timothy, iar efectul acestor ve ti asupra
ii lui era aproape alarmant. i apoi, ce se
va face June? Iat înc o întrebare foarte
interesant i chiai primejdioas !
N-au uitat nici pân azi vizita aceea a
trânului Jolyon; de atunci n-a mai venit
niciodat pe la ei. N-au uitat nici sentimentul pe
care l-au avut to i cei ce fuseser de fa , c
familia nu mai era ceea ce fusese — c familia se
destram .
Dar Soames nu le veni în ajutor, edea picior
peste picior i le vorbea despre pictorii din
 coala de la Barbizon21, pe care tocmai acum o
descoperise. Ace tia sunt oameni de viitor, le
spuse; el nu se va mira dac se vor câ tiga bani
mul i cu picturile lor. El pusese ochii pe dou
pânze ale unuia cu numele Corot22,
fermec toare lucr ri! Dac le poate ob ine la un
pre convenabil, le va cump ra — i, dup
rerea lui, într-o bun zi va lua bani mul i pe
ele.
Oricât le-ar fi interesat problema, nici
doamna Septimus Small i nici M tu a Hester
nu puteau accepta a a, cu una cu dou , ca
Soames s ocoleasc subiectul care le stârnise
curiozitatea.
Era interesant — foarte interesant — i apoi
Soames era atât de de tept încât, ele erau
convinse, dac cineva pe lume poate face o
afacere cu acele tablouri, apoi Soames o va face,
dar pe ele le preocup cu totul altceva. Ce
planuri are el acum, dup ce a câ tigat
procesul? Se mut din Londra i se instaleaz la
ar ? Sau ce are de gând s fac ?
Soames r spunse c nu tie, c poate în
curând se vor muta. Se ridic i le s rut pe cele
dou m tu i. În M tu a Juley, de cum primi
aceast pecete de bun r mas, se produse o
schimbare, de parc ar fi cuprins-o brusc un
curaj însp imânt tor: fiecare pungu de carne
21 coal peisagistic realist care a luat na tere în Fran a la jum tatea
secolului al XlX-lea
22 Corot Camille (1796-1875), celebru pictor peisagist francez
de pe obrazul ei tremura de parc încerca s
scape dintr-o masc nev zut care o strângea.
Se ridic în toat lungimea staturii ei mijlocii
i spuse:
— Scumpul meu, de mult vreme am avut de
gând, i dac nimeni nu i-o spune, eu m-am
decis s i...
tu a Hester o întrerupe gâfâind:
— Bag de seam Juley, o faci pe
spunderea ta!
Doamna Small continu ca i cum n-ar fi
auzit-o:
— Eu cred c trebuie s tii, dragul meu, c
doamna MacAnder a v zut-o pe Irene
plimbându-se cu domnul Bosinney în Richmond
Park.
tu a Hester, care se ridicase i ea, c zu în
fotoliul ei i întoarse fa a. Într-adev r, Juley era
din cale-afar de... n-ar fi trebuit s spun
asemenea lucruri când ea... M tu a Hester era
în odaie. i, cu r suflarea t iat , a tept
spunsul lui Soames.
Acesta ro i, cu ro ea a lui obi nuit , care
totdeauna se a eza între sprâncene. Ridic
mâna, alese un anumit deget, i mu u or din
unghie. Apoi, sco ând degetul, r mase cu buzele
strânse i zise:
— Doamna MacAnder e o scorpie!
a a tepta vreun r spuns, p si camera.
În drum spre Timothy, hot râse cum va proceda
odat ajuns acas . Se va duce sus, la Irene, i îi
va spune:
"Am câ tigat procesul i chestiunea s-a
sfâr it! Nu vreau s fiu dur cu Bosinney; am s
caut s ajung la un aranjament; n-am s -l
constrâng. i acum, hai s începem o via
nou ! O s închiriem aceast cas i plec m din
cea a aceasta. Ne mut m imediat la Robin Hill.
Eu... eu niciodat n-am vrut s fiu brutal cu
tine! Hai s d m mâna i..." Poate c îi va
îng dui s o s rute i apoi va uita totul!
Când ie i de la Timothy, planurile lui nu mai
erau atât de simple. Gelozia i b nuiala care
mocneau în el de luni de zile, se aprinser în
sufletul s u. Va pune cap t o dat pentru
totdeauna acestei pove ti! Nu-i va îng dui lui
Irene s târasc numele lui în noroi! Dac ea nu
vrea sau nu poate s -l iubeasc , cum era de
datoria ei i cum avea dreptul s -i pretind el —
n-o s-o lase s -l batjocoreasc cu un altul! El îi
va explica r spicat acest lucru i o va amenin a
cu divor ul! Aceasta o va potoli; c ci niciodat
nu va accepta a a ceva. Dar... dar... dar dac
accept ? Era buim cit; la aceasta nu se gândise
niciodat .
Dac accept divor ul? Dac îi face
rturisiri? Ce se face el atunci? Va fi obligat s
divor eze!
Divor ! Atât de aproape de el, cuvântul acesta
avea un efect paralizant. Era atât de opus
tuturor principiilor care-l c uziser pân acum
în via ! Imposibilitatea oric rui compromis în
aceast situa ie îl însp imânta. Se sim ea ca un
pitan de vapor care se duce la marginea
vasului i, cu propriile lui mâini, arunc peste
bord cel mai scump balot din înc rc tura lui.
Aceast distrugere a averii lui, f cut cu
propriile lui mâini, îi p ru cu totul nes buit lui
Soames. O s -i aduc prejudicii în meseria lui.
Va trebui s renun e la casa de la Robin Hill,
pentru care cheltuise atâ ia bani, atâta a teptare
i — atâtea sacrificii. Iar ea! Ea nu-i va mai
apar ine nici m car cu numele. Ea va disp rea
din via a lui i el nu o va mai vedea niciodat !
Tr sura trecu de-a lungul unei str zi, dar
Soames nu putea sc pa de gândul c s-ar putea
nu o mai vad niciodat !
Dar poate c nu avea nimic de m rturisit.
Este chiar foarte probabil c nu are nimic pe
con tiin . E oare în elept s împing lucrurile
atât de departe? Era oare cuminte s ia o
atitudine care l-ar obliga s retracteze mai târziu
ceea ce spusese? Sentin a procesului îl va ruina
pe Bosinney; un om ruinat ajunge la desperare,
dar — ce-ar putea face? Poate pleca în
str in tate, oamenii ruina i pleac în
str in tate. Ce ar putea face ei — dac totu i
erau "ei" — f bani? E mai cuminte s a tepte,
pentru a vedea ce întors tur vor lua lucrurile.
La nevoie, o poate pune pe Irene sub urm rire.
Tortura geloziei (ascu it ca durerea de m sele)
îl cuprinse din nou, i geam tul i se f cu
aproape r cnet. Dar înainte de a ajunge acas ,
trebuie s ia o hot râre, trebuie s ia o
atitudine. Când birja se opri în fa a u ii, nu
hot râse nimic.
Intr palid, cu mâinile ude de n du eal ,
speriat de întâlnirea cu ea, arzând de dorin a de
a o întâlni, ne tiind nici ce va face i nici ce va
spune.
Bilson, jupâneasa, era în vestibul i ca
spuns la întrebarea lui: "Unde e doamna?" îi
spuse c doamna Forsyte a plecat de acas cam
pe la ora amiezii, luând cu ea un geamantan i o
geant . Servitoarea pusese mâna pe haina lui
îmbl nit pentru a-l ajuta s o dezbrace.
Deodat Soames se smuci i se întoarse cu fa a
spre ea, strigând:
— Ce! Ce-ai spus? Dar, venindu- i în fire, î i
du seama c trebuie s i ascund orice
emo ie i ad ug : A l sat vreo vorb pentru
mine? — i, cu o spaim ascuns , Soames
observ privirea încremenit din ochii
servitoarei.
— Doamna Forsyte n-a l sat nici o vorb ,
domnule.
— Nici o vorb . Foarte bine. Mul umesc, e
bine. Desear m nânc acas .
Fata coborî în subsol, iar el r mase pe loc,
îmbr cat cu haina îmbl nit i distrat; învârtea
 ile de vizit din platoul de por elan de pe
scrinul de stejar sculptat din vestibul.

Domnul i doamna Bareham Culcher

Doamna Septimus Small
Doamna Baynes
Domnul Solomon Thornworthy
Lady Bellis
Domni oara Hermione Bellis
Domni oara Winifred Bellis
Domni oara Ella Bellis

Cine dracu erau to i ace ti oameni? Parc

uitase toate lucrurile curente. Cuvintele "nici o
vorb — un geamantan i geant " se jucau de-a
v-a i ascunselea în creierul lui. Era de necrezut
nu l sase nici o vorb i, tot cu blana pe el,
fugi pe sc ri s rind dou trepte deodat , ca un
rbat c torit de curând, care alearg spre
odaia so iei sale.
Totul era delicat, proasp t, în des vâr it
ordine, sc ldat într-un parfum dulce. Pe patul
mare, învelit cu o cuvertur de m tase mov, era
sacul pentru rufele de noapte pe care-l cususe i
brodase cu mâna ei, papucii preg ti i la
picioarele patului, iar cear afurile pu in îndoite,
ca i cum ar a tepta-o. Pe mas erau în irate
periile de cap cu mânere de argint, precum i
restul garniturii din trusa de toalet , pe care i-o
ruise el. Deci, aici e o neîn elegere. Ce fel de
geant a luat cu ea? Se duse la sonerie pentru a
o chema pe Bilson, dar î i aduse aminte din
vreme c trebuia s se poarte în a a fel, încât s
se cread c el tie unde a plecat Irene, c era
firesc s plece. Numai el singur trebuie s
dezlege sensul acestei plec ri. Încuie u ile i
încerc s se gândeasc , dar sim i c -i vine
ame eala i deodat lacrimile îi n lir în ochi.
Cu un gest violent î i arunc blana de pe el i se
privi în oglind .
Era din cale-afar de palid i parc tot
obrazul îi devenise cenu iu. Turn ap în
lighean i începu s se spele, agitat, pe fa .
Periile de cap, montate în argint, emanau
înc parfumul lo iunii cu care d dea ea pe p r,
i acest miros îi aprinse din nou v paia geloziei
care-l ardea dureros.
Cu mare greutate î i puse din nou blana,
coborî în goana i ie i în strad .
Cu toate acestea nu- i pierduse complet
st pânirea de sine i de aceea, mergând în jos pe
Sloane Street, n scoci o poveste pe care o va
spune, dac nu o g se te pe Irene la Bosinney.
Dar dac , totu i, o g se te acolo? Din nou se
sim i incapabil de a lua o hot râre. Ajunse în
dreptul casei, f a ti ce va face dac o va g si
acolo.
Era dup orele de birou i u a de la intrare
era închis . Femeia care îi deschise nu-i putu
spune dac domnul Bosinney era acas sau nu.
Ea nu-l v zuse în ziua aceea, ba chiar de dou
sau trei zile nu d duse ochii cu el. Acum nu mai
face serviciu la el, nu mai are femeie de serviciu,
ci... Soames îi t ie vorba, spunându-i c va
urca singur s -l caute. Se duse sus, cu fa a
crispat , alb ca varul.
Ultimul etaj nu era luminat. U a lui Bosinney
era închis . Nimeni nu r spunse la sonerie.
Din untru nu se auzea nici un zgomot. Soames
fu silit s coboare, tremurând ca varga în haina
lui de blan , cu un fior de ghea în inim . Opri
o birja i spuse birjarului s -l duc la Park
Lane.
Pe drum încerc s i aduc aminte când îi
duse lui Irene ultimul cec. Nu mai putea avea
decât trei sau patru lire, dar avea bijuterii! i, cu
o neînchipuit tortur , se gândi c ar putea lua
foarte mul i bani pe ele; chiar destul pentru a
pleca cu Bosinney în str in tate; destui pentru a
tr i câteva luni din ei! Încerc s fac socoteal ;
birja se opri, i el coborî cu socoteala nef cut .
Majordomul îl întreb dac doamna e în
tr sur , c ci domnul James îi spusese c îi
teapt pe amândoi la mas . Soames r spunse:
— Nu, doamna Forsyte e r cit .
Majordomul îi spuse c îi pare r u.
Lui Soames i se p ru c se uit întreb tor la
el. Atunci îi veni în minte c nu era în intit de
sear i întreb :
— Cine mai vine la mas , Warmson?
 — Nimeni în afar de domnul i doamna
Dartie, domnule.
Apoi din nou i se p ru lui Soames c
majordomul se uita curios la el. Î i pierdu
cump tul.
— Ce te ui i a a? Ce-oi fi v zut la mine?
Majordomul ro i, puse pe cuier blana i
mârâi ceva, care suna cam a a: "Nimic,
domnule, chiar nimic, domnule", i disp ru pe
nesim ite.
Soames urc la etaj. Trecu pe lâng salon
a arunca o singur privire i merse de-a
dreptul în camera de culcare a p rin ilor s i.
James st tea din profil în dreptul u ii, iar
liniile concave ale trupului s u înalt i slab se
dezv luiau net. Era îmbr cat în c ma i vest
de sear , cu capul aplecat, un cap t al cravatei
sale albe ie ea piezi de sub un favorit alb, ca al
lordului Dundreary, cu privirea fix i
concentrat , i cu buzele împinse înainte;
tocmai închidea copcile de sus de la rochia so iei
sale. Soames se opri; parc sim ea c se sufoc ,
fie pentru c urcase sc rile prea iute, fie din alte
motive. El... el... nu fusese niciodat ... nu fusese
niciodat rugat s ...
Auzi glasul tat lui s u care, vorbind ca i
cum avea un ac între buze, zise:
— Cine e? Cine e acolo? Ce vrei?
Iar vocea mamei sale:
— Vino Felice, vino de-mi închide copcile.
Domnul nu mi le va încheia niciodat !
Soames î i duse mâna la gât i spuse r gu it:
— Eu sunt... Soames!
Observ , cu recuno tin , mirarea i c ldura
din glasul lui Emily: "Tu e ti, scumpul meu?" i
din al lui James care sc copcile din mâini:
— Ce e cu tine, Soames? Ce te-a f cut s urci
sus? Nu te sim i bine?
El r spunse mecanic:
— M simt foarte bine! i se uit la ei. Sim i
îi este cu neputin s le spun ceea ce se
întâmplase.
James, gata s se sperie, începu:
— Nu ar i bine. Cred c ai r cit — sau poate
e de la ficat, nu m-a mira deloc. Las' c-o s i
dea mama...
Dar Emily interveni lini tit:
— Ai adus-o i pe Irene?
Soames d du negativ din cap.
— Nu, bâlbâi el, m-a... m-a p sit.
Emily se întoarse cu spatele la oglinda în fa a
reia st tea. Trupul ei înalt i plin î i pierdu
inuta maiestuoas i deveni foarte uman în
timp ce p ea iute spre Soames.
— Scumpul meu! Scumpul meu b iat!
James, de asemenea, se întoarse c tre fiul
u; parc îmb trânise dintr-o dat .
— Te-a p sit? zise. Ce vrei s spui? Cum
te-a p sit? Niciodat nu mi-ai spus c are de
gând s te p seasc .
 Soames r spunse moroc nos:
— Cum s i fi spus? Ce-i de f cut?
James m sura cu pa i mari camera; sem na
cu un cocostârc; era atât de ciudat f hain .
— Ce-i de f cut! mârâia el. De unde s tiu
eu ce-i de f cut? La ce bun s m întrebi pe
mine? Mie nimeni nu-mi spune nimic i apoi
veni i s m întreba i ce-i de f cut? Mi-ar pl cea
i mie s tiu cum a putea s r spund la
aceast întrebare! Iat-o pe mama ta, uite-o cum
st aici, i ea nu spune nici o vorb . Tot ceea
ce- i spun eu este s te duci dup ea.
— Nu tiu unde s-a dus, zise el.
— Nu tii unde s-a dus! spuse James; ce vrei
spui? Cum nu tii unde s-a dus? Nu
nuie ti unde s-a dus? S-a dus dup acel
tân r, Bosinney! Da, acolo s-a dus! tiam eu c-o
se întâmple a a!
În lunga t cere ce urm , Soames sim i cum
mama lui îl strânge de mân . i înregistra tot ce
se petrecea în jurul lui într-un fel ca i cum
puterea lui de gândire sau ac iune ai fi adormit.
Fa a tat lui s u se înnegrise de ro ie ce era,
i tres rea de parc era s izbucneasc în plâns;
cuvintele pe care le rostea p reau a fi smulse din
sufletul s u printr-un spasm.
— O s ias un scandal! Am spus-o
întotdeauna. Apoi, cum nici unul nu r spundea
nimic, strig : i uite cum sta i aici! i tu i
mama ta!
 Apoi Emily, cu o voce calm , cam
dispre uitoare, zise.
— Lini te te-te, James! Soames va face tot
ce-i va sta în putin .
Iar James, cu privirea fix în podea, zdrobit,
zise:
— Asta este. Eu nu te pot ajuta. Am
îmb trânit. Ceea ce pot s spun este s nu fii
prea pripit, b iete.
Din nou glasul mamei sale:
— Soames va face tot ce poate pentru a o
aduce înapoi. S nu mai vorbim despre asta. Eu
cred c totul se va aranja
Apoi James:
— Da! Eu nu prea v d cum o s se aranjeze.
Dar dac n-a fugit undeva cu acel tân r
Bosinney, p rerea mea este s nu iei seama de
ce spune; du-te dup ea i adu-o acas .
Din nou sim i Soames c mama lui îi
mângâia mâna, în semn de aprobare, i parc ,
repetând o formul dintr-un leg mânt sacru,
mârii printre din i:
— A a voi face!
Coborâr to i trei în salon, unde se
strânseser cele trei fete i Dartie. Dac ar fi
venit i Irene, ar fi fost familia întreag .
James se pr bu i în fotoliul s u i în afar de
un salut rece, adresat lui Dartie — pe care îl
dispre uia i în acela i timp îl evita, c ci
întotdeauna ducea lips de bani — nu spuse nici
o vorb pân când masa fu servit . Soames, la
rândul lui, t cea i el. Numai Emily, femeie cu
sânge rece, sus inea conversa ia cu Winifred,
despre lucruri indiferente. Niciodat nu fusese
mai calm , în purtare i-n vorb , decât în seara
aceasta.
Deoarece luaser hot rârea de a nu vorbi
despre fuga lui Irene, nici unul din membrii
familiei nu i-a dat p rerea asupra atitudinii ce
trebuie adoptat . Dar, judecând dup atmosfera
general cu care a fost primit desf urarea
ulterioar a evenimentelor, este aproape
neîndoielnic c sfatul lui James: "Nu lua în
seam ce spune, ci du-te dup ea i adu-o
acas ", era socotit drept s tos — afar de câte
o excep ie ici i colo — nu numai în Park Lane,
ci i la Nicholas, la Roger i la Timothy. De altfel
aceast atitudine ar fi fost aprobat i de c tre
marea categorie social format din nenum ra ii
Forsyte londonezi, care nu s-au putut pronun a
numai pentru c nu cuno teau povestea.
În ciuda str daniei lui Emily, masa servit de
Warmson i de fecior a decurs aproape în t cere.
Dartie era prost dispus i a b ut cât a putut.
Fetele abia vorbeau între ele din când în când.
James a întrebat la un moment dat unde era
June i cu ce- i petrecea vremea. Nimeni nu i-a
putut r spunde. Din nou c zu pe gânduri.
Numai când Winifred a povestit cum micul
Publius a dat un penny fals unui cer etor,
James se învior .
— Ah! De tept b iat! Nu tiu ce-o s ias din
el dac merge a a mai departe. E inteligent,
trengarul! N-am ce zice!
Dar nu fusese decât o lic rire trec toare.
Felurile s-au servit de-a rândul cu
solemnitate, sub lumina electric ce str lucea
peste mas , abia ajungând pân la principalul
ornament de pe perete, un tablou de Turner,
intitulat Pies marin , care reprezenta aproape
numai funii i oameni care se îneac . S-a servit
ampanie i apoi o sticl cu preistoricul vin de
Porto al lui James, dar parc era servit de mâna
înghe at a unui schelet.
La ora zece Soames plec . R spunzând la
întreb ri, spuse de dou ori c Irene nu se
sim ea bine; iar el nu mai putea rezista la
încordarea nervilor s i. Mama lui îl s rut pe
frunte cu c ldur i blânde e, iar el îi strânse
mâna în timp ce un val de c ldur îi înro ea
obrajii. Porni pe jos. B tea un vânt rece,
uierând dezn jduit pe la col urile str zilor,
sub un cer limpede, albastru ca o elul —
pres rat cu stele. Dar Soames nu lu în seam
nici salutul înghe at al stelelor, nici trosniturile
frunzelor uscate de platan, nici femeile de strad
care treceau gr bite în hainele lor de blan
tocit , nici fe ele jig rite ale vagabonzilor de pe la
col ul str zilor. Venise iarna! Iar Soames se
întorcea gr bit acas ; era buimac. Când scoase
ultimele scrisori din cutia de sârm aurit în
care fuseser aruncate printr-o deschiz tur
iat în u a de la intrare, mâinile îi tremurau
Nici o scrisoare de la Irene.
Intr în sufragerie; focul ardea cu fl ri
mari, fotoliul s u era tras în fa a c minului,
papucii preg ti i, iar pe mas se aflau b uturi i
cutia de ig ri sculptat . Dup ce se uit pierdut
un minut sau dou la ele, stinse lumina i se
urc sus. În camera lui de toalet ardea focul,
dar în odaia ei era întuneric i frig. Soames,
totu i, intr în aceast înc pere.
cu lumin mare, aprinzând toate
lumân rile, i mult vreme m sur cu pa i mari
spa iul dintre pat i u . Înc nu se obi nuise
cu gândul c ea îl p sise cu adev rat. i ca i
cum înc ar fi c utat un semn din partea ei, o
explica ie, o t lm cire a misterului din via a lui
conjugal , începu a deschide fiecare sertar,
fiecare dulap.
Rochiile ei erau la locul lor. Lui Soames i-a
pl cut întotdeauna, ba chiar a insistat, s fie
bine îmbr cat . Plecase cu pu ine rochii — cel
mult dou sau trei, i cum deschise de-a rândul
sertar dup sertar, v zu c erau pline cu lenjerie
din linon i de m tase, neatins .
Te pomene ti c totul a fost doar un capriciu
de-al ei i o fi plecat la mare pentru a schimba
câteva zile atmosfera. Oh! numai de-ar fi a a,
numai de s-ar întoarce acas ; n-ar mai face
niciodat ceea ce f cuse în noaptea fatal de
alalt ieri. Niciodat n-ar mai risca o asemenea
încercare — cu toate c era datoria ei, datoria ei
de so ie, c ci doar era a lui. Nu, niciodat nu va
mai risca. De altfel e limpede c nu e tocmai
zdrav la minte!
Se aplec asupra sertarului în care î i inea
bijuteriile. Nu era încuiat i se deschise cum
trase de el. Caseta de bijuterii era cu cheia în ea.
La început fu mirat, dar se gândi c , desigur,
caseta e goal . O deschise.
Departe de a fi goal ! Toate lucrurile pe care i
le d ruise el erau a ezate, în diferite
compartimente îmbr cate cu catifea verde, chiar
i ceasul pe care-l purta la mân ; iar în
împ itura în care era ceasul, se afla un bilet
împ turit în form de triunghi, pe care era scris
de mâna lui Irene "Soames Forsyte".
"Cred c n-am luat nimic din ceea ce tu sau
ai t i mi-a i dat." i aceasta era totul.
Se uit la bro ele i br rile de diamante i
perle; la micul ceas plat de aur împrejmuit de
safire, la coliere i inele, fiecare în cuibu orul
u. Lacrimile îi n dir ochii, c zând în
pic turi mari peste bijuterii.
Nimic din ceea ce ar fi putut s vâr i, nimic
din ceea ce s vâr ise, n-ar fi putut revela mai
bine semnifica ia profund a actului ei. Poate c ,
pentru moment, Soames în elesese tot ceea ce
era de în eles — în elesese c îi era sil de el, c
de ani de zile nu-l putea suferi, c în toate
ac iunile i elurile lor erau doi str ini care
tr iau în dou lumi diferite, c pentru el nu a
existat i nu exist nici o speran ; a în eles
chiar c ea a suferit — i c trebuie s -i fie mil
de ea.
Emo ia din acele clipe îl f cu s i tr deze
sufletul de Forsyte — uitase de sine, de
interesele lui, de averea lui — era capabil de
ori ice. Se în ase în atmosfera neprih nirii,
unde nu este nici egoism, nici sim practic.
Asemenea clipe trec îns iute.
i, de parc lacrimile i-ar fi sp lat
sl biciunea, se ridic , încuie caseta cu bijuterii
i, înceti or, aproape tremurând, o duse în
camera lui.

Capitolul VII
VICTORIA LUI JUNE

June î i pândea norocul, i în fiecare

diminea i sear parcurgea — cu o
perseveren care îl uimea pe b trânul Jolyon —
cele mai plicticoase coloane ale ziarelor; iar când
i se p ru c a sosit momentul, porni la ac iune
cu toat promptitudinea i dârzenia caracterului
ei.
Cât va avea zile nu va uita diminea a aceea
când, în sfâr it, v zu în ziarul Times, în lista
proceselor ce urmeaz a se judeca, sub titlul:
Sala XIII, Domnul Judec tor Bentham, procesul:
"Forsyte contra Bosinney".
Ca un juc tor care- i joac ultimul ban, se
preg tise s ri te totul în aceast lovitur . Firea
ei nu-i îng duia s accepte înfrângeri. Numai
instinctul ei de femeie îndr gostit i-a putut
spune c Bosinney va pierde acest proces. În
orice caz, pe aceast presupunere i-a cl dit ea
toate planurile, ca pe o certitudine.
La ora unsprezece i jum tate era la pând în
balconul S lii XIII, i acolo r mase pân la
sfâr itul procesului "Forsyte contra Bosinney".
Absen a lui Bosinney n-o nelini ti, ea sim ea
instinctiv c el nu se va ap ra. Dup
pronun area sentin ei, coborî în goan sc rile,
ie i în strad lu o birj i se duse la locuin a
lui.
Trecu prin u a de la strad care era
deschis , urc cele trei etaje f a fi b gat în
seam de cei de prin birouri: dar când ajunse la
etajul patru, începur i greut ile ei.
Sun . Nu primi r spuns. Acum trebuia s ia
o hot râre: ori coboar în subsol i roag pe
intendent s -i deschid u a pentru a-l a tepta
pe Bosinney, ori r mâne frumu el în fa a u ii,
sperând c nimeni nu va urca sus pentru a o
vedea a teptând.
Se hot rî pentru a doua formul .
 Petrecu un sfert de ceas stând în fa a u ii,
teptând înfiorat , când deodat îi veni în
minte c Bosinney avea obiceiul s pun cheia
sub pre ul de ters picioarele din fa a u ii.
Ridic pre ul i g si cheia. Câteva minute nu se
putu decide s se foloseasc de ea. În cele din
urm descuie, intr în untru i l u a
deschis , pentru ca, dac ar veni cineva, s vad
avea treab aici.
Nu mai era aceea i June care venise aici
tremurând, acum cinci luni. Lunile acestea de
suferin i st pânire de sine o f cuser mai
pu in sensibil ; pl nuise de atâta vreme aceast
vizit , tr ind-o în închipuirea ei pân în cele mai
mici detalii, încât toat spaima fusese
consumat dinainte. De ast dat nu avea voie
scape ocazia, c ci dac nu f cea nici o
isprav , nimeni pe lume nu o mai putea ajuta.
Întocmai ca o leoaic ce- i vegheaz puiul,
nu st tu locului nici o clip în aceast înc pere.
Umbla încoace i încolo, de la un perete la altul,
de la fereastr la u , pip ind când un obiect
când altul. Peste tot era praf, se vedea c odaia
nu fusese cur it de s pt mâni întregi, iar
June, care prindea orice semn ce i-ar putea
înt ri speran a, v zu în aceast del sare o
dovad c fusese silit s renun e la femeia de
serviciu din motive de economie.
Arunc o privire în odaia de culcare; patul
era a ternut ca vai de lume, se vedea c era
 cut de mân de b rbat. Ascult cu b gare de
seam dac nu cumva e un zgomot prin
apropiere, apoi se repezi în untru i cercet
dulapurile. Câteva c i i gulere, o pereche de
ghete murdare — nici haine nu mai erau în
cas .
Intr pe furi în camera de lucru i de data
aceasta b de seam c lipseau toate micile
obiecte la care inea el. Ceasul care fusese al
mamei lui, ocheanul care era atârnat deasupra
canapelei, dou gravuri vechi care reprezentau
Harrow — unde tat l s u î i f cuse coala —
piese cu adev rat valoroase, ba chiar i — ceea
ce e destul de important — vasul de por elan
japonez pe care i-l d ruise ea — nimic nu mai
era aici. i cu toate c în sufletul ei, gata de
lupt , se trezi furia împotriva lumii care l-a adus
în starea aceasta, dispari ia acestor obiecte era
un semn bun pentru reu ita planului ei.
În timp ce fixa locul în care st tuse vasul de
por elan japonez pe care i-l d ruise ea, sim i, cu
o stranie acuitate, c o prive te cineva. Se
întoarse i o v zu pe Irene în pervazul u ii
deschise.
Cele dou femei se privir în t cere un
minut. Apoi June înaint spre ea i îi întinse
mâna. Irene nu f cu la fel.
Dup ce Irene refuz s -i strâng mâna,
June î i duse mâna a spate. Privirea ei
încremeni de mânie; a tepta ca Irene s
orbeasc . i în timp ce a tepta a a, Dumnezeu
tie ce furie, ce gelozie, b nuial i curiozitate o
cu s observe fiecare detaliu din fa a,
îmbr mintea i inuta prietenei sale.
Irene era îmbr cat cu blana ei lung , gri, iar
de sub p ria de voiaj c zuse pe frunte o bucl
de p r auriu. În blana cea ampl i supl ,
obrazul ei mic p rea ca de copil.
Spre deosebire de obrajii lui June, ai lui Irene
erau f culoare, albi ca sideful, încremeni i de
frig. În jurul ochilor avea cearc ne întunecate.
Într-o mân inea un buchet de violete.
Se uit i ea la June; nici o urm de zâmbet
pe buzele ei. i cum st tea a a, cu ochii aceia
mari i negri a inti i asupra ei, tân ra fat , în
ciuda furiei nedomolite, sim i ceva din vraja ei
de odinioar .
În cele din urm tot ea începu vorba:
— Pentru ce ai venit aici? Dar, dându- i
seama c aceast întrebare i s-ar putea pune i
ei, ad ug : Oribil proces. Am venit s -i spun...
l-a pierdut.
Irene nu rosti nici o vorb i ochii ei erau tot
inti i supra fe ei lui June. Iar fata strig :
— Nu sta aici ca o stan de piatr !
Irene râse:
— Dar-ar Domnul s fiu stan de piatr !
Dar June întoarse capul.
— Taci! strig ; nu-mi spune nimic! Nu vreau
aud nimic! Nu vreau s tiu pentru ce ai venit
aici. Nu vreau s tiu nimic!
i, ca o fantom care nu- i g se te locul,
începu s umble iute încoace i încolo. Deodat
izbucni:
— Eu am fost prima aici. Nu putem r mâne
amândou !
Pe fa a lui Irene trecu un zâmbet, care se
stinse ca v paia unei scântei. Nu se mi . Dar
atunci June observ c în suavitatea acestei
fiin e nemi cate se ascundea dezn dejde i
hot râre. Sim ea ceva ce nu putea fi dat la o
parte, ceva primejdios. Îi smulse p ria i
punându-i mâinile pe frunte, împinse spre spate
masa de bronz a p rului ei. O privi în fa .
— N-ai nici un drept aici! strig cu hot râre.
Irene r spunse:
— Eu nu am nici un drept nic ieri.
— Ce vrei s spui?
— L-am p sit pe Soames. Tu mi-ai spus
întotdeauna s-o fac!
June î i astup urechile cu amândou
mâinile.
— Taci! Nu vreau s aud nimic — nu vreau
tiu nimic. E cu neputin s lupt cu tine! Ce
te face s stai a a, aici? De ce nu pleci?
Buzele lui Irene se mi car . Parc spuneau:
"Unde s m duc?"
June se întoarse la fereastr . De acolo vedea
cadranul unui ceas de jos, din strad . Era
aproape ora patru. În orice moment, el poate
veni acas ! Arunc o privire înapoi, peste um r,
fa a ei era schimonosit de mânie.
Dar Irene tot nemi cat st tea. Cu mâinile
înm nu ate, învârtea i se juca cu buchetul de
violete.
Lacrimi de furie i dezam gire se rostogoleau
pe obrajii lui June.
— Cum ai putut veni aici? Ai tr dat prietenia
noastr !
Irene râse din nou. June î i d du seama c
joac o carte gre it i î i pierdu controlul.
— De ce ai venit? spuse în hohote de plâns.
Mi-ai distrus via a i acum vrei s-o distrugi i pe
a lui!
Buzele lui Irene tremurau; ochii ei întâlnir
privirile lui June care, v zând expresia lor atât
de trist , în mijlocul hohotelor ei strig :
— Nu, nu!
Dar capul lui Irene se aplec pân se atinse
de piept. Se întoarse i ie i iute, ascunzându- i
buzele sub buchetul de violete.
June se repezi la u . Auzi pa ii ei coborând
din ce în ce mai jos. Strig :
— Vino înapoi, Irene! Vino înapoi!
Pa ii nu se mai auzir ...
uc i cu inima sfâ iat , fata se opri la
cap tul sc rii. De ce a plecat Irene, l sând-o pe
ea st pân pe situa ie? Ce înseamn aceasta?
Oare, într-adev r, renun ase la el în favoarea ei?
Sau poate...? i o cumplit îndoial începu s o
mistuie... Bosinney nu mai venea...
În aceea i dup -amiaz , b trânul Jolyon se
întoarse acas din Wistaria Avenue unde, de la o
vreme încoace, petrecea aproape în fiecare zi
câteva ceasuri. Întreb dac nepoata lui era
acas . Aflând c sosise adineauri, trimise în
odaia ei rugând-o s coboare pentru a sta de
vorb cu el.
Hot râse s -i spun c s-a împ cat cu tat l
ei. De acum înainte trecutul era trecut. Nu mai
vrea s tr iasc singur, sau ca i singur, în
aceast cas mare. Va renun a la ea i va
închiria alta la ar , pentru fiul s u, unde se vor
putea instala cu to ii, i vor locui împreun .
Dac lui June nu-i convine, îi va da un venit
personal din care î i va putea organiza via a
dup placul ei, singur dac vrea. Pentru ea nu
e o mare schimbare, c ci trecuse atât amar de
vreme de când nu-i mai ar tase nici un pic de
afec iune.
Dar când June coborî, fa a ei era atât de
tras , de- i f cea mil , iar ochii ei aveau o privire
încordat i chinuit . Se coco pe bra ul
fotoliului s u, în pozi ia ei obi nuit de
odinioar , iar ceea ce îi spuse b trânul Jolyon
sem na foarte pu in cu declara ia limpede,
autoritar i mâhnit , pe care i-o preg tise cu
atâta grij . Inima lui era trist , trist , ca inima
unei p ri mume ce- i vede puiul zburând i pe
care o doare când acesta î i r ne te aripa.
Vorbele lui se poticneau, ca i cum cerea iertare
pentru c , pân la urm , se ab tuse de pe calea
virtu ii, pentru c , tr dând principiile s toase,
cedase instinctelor sale fire ti.
Îl enerva i gândul c , anun ând astfel
inten iile lui, îi d nepoatei sale un exemplu
prost; iar acum, când a ajuns la punctul
principal, când trebuia s -i spun c dac
planul f cut de el nu-i convine, poate tr i
singur dup bunul ei plac, îi f cu propunerea
cu o delicate e extrem .
— i dac cumva, scumpa mea, vei vedea c
nu te învoie ti cu ei, eu pot aranja cum e mai
bine. Tu vei putea tr i a a cum vrei. Vom g si
un mic apartament în Londra, în care te vei
instala i unde eu a putea veni mereu s te
d. Dar copiii aceia, ad ug el, sunt
încânt tori!
Apoi, în mijlocul acestei declara ii grave,
destul de naive, prin care expunea schimbarea
politicii sale, începu a clipi din ochi.
— Asta va zgudui ni el nervii slabi ai lui
Timothy. Fac prinsoare pe ori ice c acest tân r
preten ios va face comentarii.
June nu spusese înc nici o vorb . Coco at
acolo, pe bra ul fotoliului, cu capul aplecat pe
um rul s u, nu i se vedea fa a deloc. Dar
deodat sim i obrazul ei cald lipit de al lui i î i
du seama c , în orice caz, atitudinea ei nu
tr da nimic alarmant fa de ve tile pe care i le
 duse. Atunci b trânul Jolyon prinse curaj.
— O s i plac tat l t u. E un om
cumsecade. Niciodat n-a prea tiut s dea din
coate, dar e u or s te învoie ti cu el. Ai s vezi
are i înclin ri artistice.
i b trânul Jolyon î i aduse aminte de cele
dou sprezece sau mai multe acuarele pe care le
inea încuiate cu grij în camera lui de culcare.
Acum, c fiul s u era pe cale de a deveni un om
bogat, nu le mai socotea atât de neînsemnate ca
pân acum.
— Iar în ceea ce prive te pe... mama ta
vitreg , spuse el rostind ultimele cuvinte cu
oarecare greutate, eu o socotesc o femeie
distins ... mi se pare c are ceva din doamna
Gummidge23... dar îl iube te foarte mult pe Jo.
Iar copiii, repet el — i aceste cuvinte sunau ca
o melodie în mijlocul autojustific rii lui solemne
— sunt încânt tori!
Dar June nu tia c acele cuvinte
întruchipau ginga a lui iubire pentru copiii mici,
pentru cei tineri i pl pânzi, care îl împinsese în
trecut s i p seasc fiul pentru firava fiin
care era ea, iar acum — cum roata vie ii
se-nvârte — îl f cea s o p seasc pe ea.
cerea lui June începu s -l sperie, i o
întreb ner bd tor:
— Ei, i ce ai de spus?
June coborî, alunecând, pe genunchii lui
23 Personaj din David Copperfleld, de Ch. Dickens
 i- i începu povestea. Dup p rerea ei totul va
reu i foarte bine; ea nu vede nici un impediment
i pu in îi pas de ce spune lumea.
trânul Jolyon nu mai avea astâmp r. Hm!
adic ce va spune lumea! El crezuse c poate,
dup atâ ia ani, oamenii nu vor mai avea nimic
de zis! Dar n-ai ce s faci! Totu i el nu putea fi
de acord cu modul în care nepoata lui privea
lucrurile. Oricum, ea trebuie s in seama de
ceea ce zice lumea!
Dar b trânul Jolyon nu spuse nimic.
Sentimentele lui erau prea complexe, prea
confuze pentru a le t lm ci în vorbe.
Nu — spuse mai departe June — ei nu-i pas
de lume. Ce-i privesc pe oameni treburile lor?
Apoi, cu obrazul lipit de genunchiul lui, începu
spun c se pune o problem — b trânul
Jolyon sim i deodat c nu e lucru de ag —
dac are de gând s cumpere o cas la ar , nu
cumva ar vrea s -i fac i ei pl cerea de a
cump ra acea splendid cas a lui Soames de la
Robin Hill? Era terminat , era într-adev r
minunat i — în situa ia actual — nu va locui
nimeni în ea. Ar fi cu to ii atât de ferici i acolo!
Imediat b trânul Jolyon ciuli urechile. Cum
adic , nu se mut "proprietarul" în casa cea
nou ? De la o vreme încoace nu mai vorbea
despre Soames decât dându-i aceast denumire.
— Nu, zise June, nu se mut . tiu c nu se
mut în casa aceea!
 Dar de unde tia?
Nu-i putea spune, dar tia. tia aproape
precis! Pare de necrezut; totu i situa ia s-a
schimbat! în mintea ei r sunau înc vorbele lui
Irene: "L-am p sit pe Soames! Unde s m
duc?"
Dar nu pomeni nimic despre asta.
Numai dac bunicul ei ar vrea s cumpere
casa, achitând implicit i preten ia aceea
blestemat pe care Soames n-ar fi trebuit s-o
ridice niciodat în contra lui Phil! Ar fi cel mai
bun lucru pentru toat lumea i totul — totul
s-ar mai putea aranja!
i June î i lipi buzele de fruntea lui,
rutându-l îndelung.
Dar b trânul Jolyon se scutur din
îmbr rile ei, i pe fa a lui ap ru acea
expresie grav pe care o avea când trata afaceri.
O întreb ce vrea s spun . Aici se ascunde ceva
— oare l-a întâlnit pe Bosinney?
June r spunse:
— Nu; dar am fost la el acas .
— Cum? Ai fost la el acas ? Cu cine te-ai dus
acolo?
June îl privi cu îndr zneal drept în ochi.
— M-am dus singur . A pierdut procesul
acela. Nu-mi pas dac a avut dreptate sau nu.
Vreau s -l ajut i îl voi ajuta!
trânul Joylon întreb din nou:
— L-ai v zut? Privirea lui p rea a str punge
ochii fetei, p trunzând pân în inima ei.
June r spunse din nou:
— Nu, nu era acas . L-am a teptat, dar n-a
venit.
trânul Jolyon f cu un gest de u urare.
June se ridicase în picioare i se uita la el. Atât
de firav , atât de tân , dar atât de energic i
atât de hot rât ! Cu toate c era tulburat i
sup rat, nu se putu împotrivi acelei priviri
energice. Era st pânit de sentimentul c a fost
înfrânt, c h urile i-au sc pat din mâini, c
este b trân i ostenit.
— Ah! zise în cele din urm . V d eu bine c
într-o bun zi ai s intri într-un bucluc. Dar tu
faci întotdeauna numai ceea ce vrei.
Fiind cuprins de una din acele stranii accese
de filozofie, ad ug :
— A a te-ai n scut i a a ai s fii pân la
moarte!
Iar el, care în raporturile sale cu oamenii de
afaceri, în consilii de administra ie, cu tot soiul
de Forsyte, precum i cu oameni care nu erau
din tagma Forsyte, î i impusese întotdeauna
voin a, se uit mâhnit la aceast nepoat
nedomolit — sim ea în ea acea însu ire pe care,
s i dea seama, o pre uia mai presus de
ori ice.
— Tu tii ce zice lumea despre ei? spuse
încet.
June ro i pân în vârful urechilor.
 — Da... nu. tiu i... nu tiu... dar nu-mi
pas ! i b tu cu piciorul în podea.
— Eu cred, spuse b trânul Jolyon cu privirea
în p mânt, c ai vrea s fie al t u, chiar dac ar
fi i mort!
Urm o t cere îndelungat , apoi ad ug :
— Iar în ceea ce prive te cump rarea acelei
case... tu nu tii ce vorbe ti!
June r spunse c tie prea bine. tia c dac
vrea, o poate avea. Bineîn eles, va trebui s
pl teasc atât cât a costat.
— Cât a costat! Tu habar n-ai. Eu nu vreau
m duc la Soames — nu vreau s mai am
nimic de-a face cu acel tân r.
— Dar nu trebuie s te duci la el. Po i s
mergi la unchiul James. Dar dac nu po i
cump ra casa, vrei s pl te ti m car preten ia
aceea a lui Soames? tiu c o duce foarte greu
— am v zut-o cu ochii mei. N-ai decât s re ii
suma din banii mei.
În ochii b trânului Jolyon ap ru o lic rire.
— S re in din banii t i ! Frumoas solu ie!
i, spune-mi te rog, ce te faci tu f banii t i?
Dar în adâncul sufletului, începu a-l
preocupa gândul c ar putea smulge casa aceea
de la James i fiul s u. Auzise la "Bursa Forsyte"
multe comentarii, majoritatea lor erau laude
cam îndoielnice. Era "prea artistic ", dar o cas
frumoas . A lua de la "proprietar" casa la care
acesta inea din tot sufletul ar însemna o victorie
suprem asupra lui James i ar fi o dovad
concret c face din Jo un om bogat, c îl
repune în situa ia care i se cuvine i c i-o
consolideaz . Astfel se va r zbuna el, o dat
pentru totdeauna, pe to i aceia care au vrut s -l
considere pe fiul s u un proscris s rac lipit
mântului!
Se va mai gândi, se va mai gândi! Poate c
nici nu se pune problema. Nu avea de gând s
pl teasc un pre exorbitant, dar dac afacerea
se poate face, de ce nu, s-ar putea s cumpere
casa!
Iar în adâncul sufletului s u tia c pe June
nu o poate refuza.
Dar nu promise nimic. Îi spuse c va mai
reflecta.

Capitolul VIII
PLECAREA LUI BOSINNEY

trânul Jolyon nu era omul hot rârilor

pripite; i dac n-ar fi citit pe fa a lui June c
nu-i va da pace pân nu porne te la înf ptuire,
poate c ar mai fi reflectat mult vreme la
cump rarea casei din Robin Hill.
A doua zi diminea , la micul dejun, ea îl
întreb pentru ce or s comande tr sura.
— Tr sura! zise el, cu un aer nevinovat;
pentru ce tr sura? Eu nu ies!
Ea îi r spunse:
— Dac nu ie i devreme, nu-l mai prinzi pe
unchiul James. Pleac în City.
— James! Dar ce am eu cu unchiul James?
— Casa, îi zise cu o asemenea voce, încât
trânul Jolyon nu se mai putea preface c nu
tie despre ce este vorba.
— Nu m-am hot rât, îi zise.
— Trebuie s te hot ti! Trebuie! Oh!
Bunicule, gânde te-te la mine!
trânul Jolyon mârâi:
— S m gândesc la tine — eu m gândesc
neîncetat la tine, dar tu, tu nu te gânde ti la
tine; tu nu te gânde ti la aventura în care te
azvârli acum. Fie! Porunce te s trag tr sura la
scar , la ora zece!
La ora zece i un sfert î i punea umbrela în
suportul din vestibulul casei lui James din Park
Lane — p ria i paltonul nu le-a depus; îi
spuse lui Warmson c vrea s -l vad pe domnul
i, f a a tepta s fie anun at, intr în biroul
lui James i se a ez .
James era înc în sufragerie i st tea de
vorb cu Soames, care trecuse pe aici înainte de
micul dejun. Auzind cine era musafirul s u,
mârâi enervat:
— Ce-o fi vrând de la mine?
Apoi se ridic i-i spuse lui Soames:
— Va s zic , bag de seam , nu lua nici o
 sur în prip . Primul lucru ce-l ai de f cut
este s afli unde este — eu m-a adresa lui
Stainer; ei sunt cei mai indica i, i dac ei nu
dau de ea, nu i-o mai g se te nimeni. Apoi,
deodat , mi cat de o ciudat blânde e, mârâi ca
pentru el: "Biata femeie! Nu tiu z u ce i-a trecut
prin minte!" i ie i suflându- i nasul.
trânul Jolyon nu se ridic v zându-l pe
fratele s u, ci întinse mâna i o strânse pe a lui
James dup obiceiul Forsyte.
James se a ez pe un alt scaun de lâng
mas i î i sprijini capul într-o mân .
— Ce mai faci? De la o vreme încoace nu te
mai vedem!
trânul Jolyon nu lu în seam observa ia
lui.
— Ce face Emily? întreb i, f a a tepta
spunsul continu : Am venit s vorbesc cu tine
în chestiunea aceea cu tân rul Bosinney. Am
auzit c noua cas construit de el e un elefant
alb.
— Eu nu tiu nimic despre un elefant alb,
zise James; tii c a pierdut procesul i cred c
va fi declarat falit.
trânul Jolyon prinse de îndat momentul
prielnic.
— Nu m-a mira deloc! îi spuse cu ton
aprobativ; i dac va fi declarat falit,
"proprietarul" — adic Soames — va fi p gubit.
Iat la ce m-am gândit eu: dac nu se mut
acolo...
zând în ochii lui James atât mirare cât i
nuial , vorbi mai departe:
— Nu vreau s tiu nimic; presupun c Irene
a pus piciorul în prag — dar pe mine nu m
intereseaz . Iar eu am de gând s -mi cump r o
cas la ar , nu prea departe de Londra, i dac
mi-ar conveni, nu spun c n-a cump ra-o, dac
pre ul nu e prea mare.
James ascult aceast declara ie cu un
sentiment ciudat, compus din îndoial , b nuial
i u urare, care se topea în teama c în dosul
acestei propuneri zace ceva; dar totul era
înv luit în vechea i nestr mutata lui încredere
în buna-credin i judecata fratelui s u mai
mare. Era i cam îngrijorat. Oare b trânul
Jolyon aflase de plecarea lui Irene? i cum
anume aflase? În acela i timp avea i o oarecare
dejde c ci, gândea el, dac leg tura dintre
June i Bosinney ar fi rupt definitiv, bunicul ei
nu s-ar fi ocupat s -l ajute pe tân rul arhitect.
Deci, cam încurcat i nevrând s se dea pe fa
i nici s dea vreun r spuns precis, spuse:
— Am auzit c i-ai modificat testamentul în
favoarea fiului t u.
De fapt, nimeni nu-i spusese nimic; ci f cuse
singur leg tura între faptul c îl v zuse pe
trânul Jolyon, cu fiul s u i cu cei doi nepo i
la Gr dina Zoologic i retragerea testamentului
u din biroul "Forsyte, Bustard and Forsyte".
Lovitura izbi în plin!
— Cine i-a spus? întreb b trânul Jolyon.
— Z u c nu mai tiu, zise James; nu mai
am memoria numelor — tiu c cineva mi-a
spus, Soames a cheltuit o mul ime de bani cu
casa aceasta, i foarte probabil c nu va renun a
la ea dac nu ia un pre bun.
— Bine, spuse b trânul Jolyon; dac crede
am s -i dau un pre fabulos, se în al . Eu
n-am atâ ia bani de aruncat câ i pare a avea el.
N-are decât s încerce s-o vând la licita ie
public i atunci va vedea el ce ia pe ea. Dup
câte am auzit, nu e o cas care ar conveni
ori icui.
James, f a m rturisi, era de aceea i
rere cu el. R spunse:
— E o cas pentru un gentleman. Soames e
chiar acum aici, dac vrei po i vorbi cu el.
— Nu, zise b trânul Jolyon; n-am ajuns înc
atât de departe; i nici nu mi se pare c voi
ajunge... o v d prea bine dup felul cum a fost
întâmpinat ideea mea.
James era cam încurcat; cu toate c ori de
câte ori era vorba de cifrele precise ale unei
tranzac iuni comerciale, adic atunci când avea
de-a face cu realit i concrete i nu cu oameni,
era sigur de el; negocierile acestea preliminare
îns îl enervau — nu tia niciodat cât de
departe poate merge.
— În definitiv, eu nu tiu nimic despre
aceast afacere. Soames nu-mi spune nimic.
Totu i, cred c s-ar putea s fie de acord — e
vorba numai de pre .
— Oh! zise b trânul Jolyon, s nu cread
cumva c -mi face o favoare! Cu un gest mânios
i puse p ria pe cap.
a se deschise i Soames intr .
— Afar e un agent de poli ie, spuse cu
zâmbetul s u vag; îl caut pe Unchiul Jolyon.
trânul Jolyon se uit mânios la el, iar
James zise:
— Un agent de poli ie! Eu nu am nimic de-a
face cu poli ia. Dar probabil c tu tii despre ce
este vorba, ad ug , privindu-l b nuitor pe
trânul Jolyon. Cred c e mai bine s vorbe ti
cu el!
În vestibul st tea un inspector de poli ie care,
pe sub pleoapele grele ale ochilor s i alba tri,
sp ci i, privea mirat frumoasele mobile
engleze ti, antice, pe care James le cump rase
la faimoasa licita ie Mavrojano din Portland
Square.
— Fratele meu este aici, intr te rog, zise
James.
Inspectorul salut respectuos, ridicând
degetele în dreptul cozorocului chipiului s u
înalt, i intr în birou.
— Acum, îi zise lui Soames, cred c trebuie
a tept m s vedem ce dore te. Unchiul t u a
venit aici pentru cas ! Se întoarse împreun cu
Soames în sufragerie, dar nu- i g sea locul.
— Da' ce-o fi vrând? mârii din nou.
— Cine? r spunse Soames. Inspectorul? L-au
trimis aici de la Stanhope Gate, asta e tot ce
tiu. Nu m-a mira deloc dac "Mironositul"
acela al Unchiului Jolyon ar fi f cut vreun
furti ag!
Dar, în ciuda aparen ei lui calme, era
nelini tit i el.
Peste zece minute, b trânul Jolyon intr .
i pân în dreptul mesei, apoi se opri în
des vâr it t cere, r sucindu- i must ile albe
i lungi. James, cu gura c scat , ridic privirea
fix c tre el. Nu mai v zuse niciodat o
asemenea expresie pe fa a fratelui s u.
trânul Jolyon ridic mâna i spuse încet:
— Tân rul Bosinney a fost c lcat de o
tr sur , în cea . Este mort.
Apoi, stând în picioare în fa a fratelui i
nepotului s u, cu ochii lui p trunz tori privi în
jos spre ei:
— Se vorbe te... despre... sinucidere, le
spuse.
James plec fa a.
— Sinucidere! Dar oare de ce s-o fi sinucis?
trânul Jolyon r spunse aspru:
— Dac tu cu fiul t u nu ti i, apoi numai
Dumnezeu tie!
Dar James nu r spunse.
Pentru oamenii b trâni, chiar i pentru cei
din neamul Forsyte, via a are încerc ri
amarnice. Trec torul care îi vede ad posti i în
ve mintele tradi iei, bog iei i confortului nu
nuie te niciodat c umbre negre s-au putut
abate i în calea lor. Fiec rui om vârstnic —
chiar i lui Sir Walter Bentham — ideea
sinuciderii i-a ap rut cel pu in o dat în
anticamera sufletului s u. Acolo, în prag,
tepta s intre, i numai vreo întâmplare
fericit sau vreo vag team sau poate vreo
dejde dureroas a oprit-o s p trund în
miezul sufletului s u. Pentru un Forsyte,
aceast ultim renun are la proprietate e grea.
Oh! foarte grea! Câteodat — poate niciodat —
o pot înf ptui; i totu i, uneori, au fost foarte
aproape de ea!
Chiar i James! Apoi, în vâltoarea gândurilor
ce-l n dir , izbucni:
— Da! Am v zut ieri în ziar: "C lcat de
tr sur în cea ! Nu i se cunoa te numele!" Era
foarte tulburat; privirile lui treceau de la un
obraz la altul; dar tot timpul, instinctiv,
respingea b nuiala de sinucidere. Nu îndr znea
admit acest gând atât de potrivnic
intereselor lui, intereselor fiului s u, chiar
fiec rui Forsyte. S-a luptat împotriva lui; i cum
îns i firea lui refuza în mod instinctiv tot ceea
ce nu putea accepta cu siguran , încetul cu
încetul i-a biruit frica. A fost un accident!
Trebuie s fi fost un accident!
 trânul Jolyon i-a întrerupt visarea.
— Moartea a fost fulger toare. Ieri l-au inut
toat ziua la spital. Nu avea asupra lui nici un
act, dup care s -l fi putut identifica. Acum m
duc eu acolo. Ar fi bine s vii i tu i fiul t u.
Nici unul din ei nu s-a opus poruncii
acesteia. Ie ir în urma lui.
Era o zi lini tit , senin i însorit ; b trânul
Jolyon venise cu co ul tr surii l sat, de la Park
Lane pân la Stanhope Gate. ezuse rezemat de
pernele capitonate i, tr gând ultimele fumuri
din igara lui de foi, observase cu pl cere
prospe imea aerului rece, forfoteala tr surilor i
a oamenilor; vioiciunea neobi nuit , aproape
parizian , pe care prima zi frumoas o aduce pe
str zile Londrei, dup o perioad de cea sau
ploaie. i se sim ise atât de fericit, cum nu mai
fusese de luni de zile. Uitase de m rturisirea pe
care trebuia s i-o fac lui June; acum avea
perspectiva de a tr i în viitor cu fiul s u i mai
ales cu nepo ii lui (chiar în acea diminea avea
întâlnire cu tân rul Jolyon la clubul "Hotch
Potch" pentru a rediscuta planurile); i apoi mai
era i emo ia pl cut pe care i-o d dea întâlnirea
cu James, viitoarea victorie asupra lui i asupra
"proprietarului" în chestiunea cump rii casei.
Porunci s se ridice co ul tr surii. Inima lui
nu era dispus s vad veselie, i apoi nu se
cuvenea ca membrii familiei Forsyte s fie v zu i
în tr sur cu un inspector de poli ie.
 În tr sur inspectorul vorbi din nou despre
moarte:
— Cea a nici nu era prea deas în locul
acela. Vizitiul spune c domnul ar fi avut timp
vad încotro merge, c ci venea drept înspre
el. Se pare c o ducea foarte greu; în locuin a lui
am g sit mai multe bilete de amanet, contul pe
care-l avea la banc era dep it, i apoi mai este
i procesul acela din ziarele de azi. Ochii lui reci,
alba tri, î i plimbau privirea de la unul la altul
din cei trei Forsyte din tr sur .
trânul Jolyon, din col ul lui, urm rea
totul. V zu cum fa a fratelui s u se schimb ,
cum se adânce te pe ea expresia aceea
îngândurat i nelini tit . La cuvintele rostite de
inspector reînviar fire te toate îndoielile i
temerile lui I James. O ducea... greu, bilete de
amanet... contul dep it!
Toat via a lui, aceste cuvinte au reprezentat
un co mar de care s-a inut departe; de aceea,
nuiala de sinucidere devenea din ce în ce mai
valabil — acea primejdioas b nuial care nu
trebuie admis cu nici un pre . C uta privirea
fiului s u dar Soames, cu ochii lui de linx,
taciturn, nemi cat, nu-i r spunse. Iar b trânul
Jolyon, care îi urm rea, ghici c cei doi sunt
lega i între ei pentru ap rarea reciproc .
Deodat îl cuprinse dorin a covâr itoare de a
avea pe fiul s u al turi de el, ca i cum aceast
vizit la trupul neînsufle it al acelui om ar fi fost
ob lie pe care ar trebui s o duc singur
împotriva acestor doi. În creierul lui fr mânta
neîncetat gândul cum ar putea scoate din cauz
numele lui June. James avea drept sprijin pe
fiul s u! De ce n-ar trimite i el dup Jo?
Scoase portofoliul i scrise cu creionul
urm toarele:
"Vino imediat. Am trimis tr sura s te ia".
La coborâre d du cartea de vizit vizitiului,
spunându-i s mearg cât poate de iute la
clubul "Hotch Potch", iar dac domnul Jolyon
Forsyte este acolo, s -i dea biletul i s -l aduc
îndat aici. Dac n-a sosit înc la club, s -l
tepte pân va veni.
Urc sc rile încet, în urma celorlal i,
sprijinindu-se în umbrel , apoi se opri un
moment pentru a r sufla. Inspectorul zise:
— Aceasta este morga, domnule. Dar nu v
gr bi i.
În înc perea pustie, cu pere ii spoi i în alb, în
care nu p trundea decât o raz de soare ce se
întindea de-a lungul podelei f praf, z cea o
form de om acoperit cu un cear af. Cu o mân
mare i sigur , inspectorul apuc marginea
cear afului i îl d du la o parte. O fa , f
vedere, privea în sus spre ei, i de fiecare parte a
acestei fe e f vedere, sfid toare, cei trei
Forsyte î i ineau privirile a intite în jos. În
fiecare dintre ei se ridicau i coborau valuri de
emo ii ascunse, temeri i mil , întocmai cum se
înal i coboar valurile vie ii, ale c ror lovituri
nu-l mai pot atinge pe Bosinney, izolat pe veci
între ace ti pere i albi. i pornirile firii fiec ruia
dintre ei — acest izvor ciudat i puternic, care
face ca fiecare clip omul s simt i s
gândeasc altfel decât to i semenii s i — le-au
impus atitudini interioare diferite. Astfel fiecare
st tea desp it de cel lalt, de i atât de aproape
unul de altul — singur în fa a mor ii, t cut, cu
ochii în p mânt.
Inspectorul întreb în oapt :
— Îl identifica i, domnule?
trânul Jolyon î i în capul i f cu semn
de aprobare. Se uit la James care st tea în fa a
lui, înalt i slab, aplecat asupra mortului, cu
obrazul aproape negru de înro it ce era, cu ochii
cenu ii încorda i, i la Soames, cu obrazul alb ca
varul, t cut, al turi de tat l s u. i tot ceea ce
sim ise el împotriva acestor doi b rba i se risipi
ca fumul în fa a chipului livid i prelung al
Mor ii. De unde vine, cum vine... Moartea?
Brusc r sturnare a tot ce fusese înainte: te
împinge orbe te pe o cale care duce, unde? Se
stinge focul în întuneric! To i oamenii trebuie s
treac prin aceast grea i nemiloas nimicire,
iar ochii lor trebuie s fie limpezi i plini de curaj
pân la sfâr it! De i nu sunt decât ni te insecte
mici i neînsemnate! Iar ochii b trânului Jolyon
avur o lic rire c ci Soames, dup ce spuse
încet câteva vorbe inspectorului, ie i tiptil. Dar
brusc, James ridic ochii. În privirea lui
nuitoare i tulburat era o stranie rug minte,
parc spunea: " tiu c nu-mi pot m sura
puterile cu tine". i, c utându- i batista, o
scoase i î i terse fruntea; apoi, se aplec trist
i zdrobit în fa a mortului, se întoarse i ie i cu
pa i gr bi i.
trânul Jolyon st tea stan de piatr , cu
ochii a inti i asupra trupului neînsufle it. Cine
poate spune la ce se gândea? S-o fi gândit la el
însu i, la vremea când era tot atât de tân r ca
acest mort din fa a lui? La el însu i când
începuse lupta, acea lupt lung , lung , pe care
a dus-o cu atâta drag; pentru acest tân r lupta
se sfâr ise înainte de a începe cu adev rat! La
nepoata lui cu n dejdile zdrobite? La cealalt
femeie? La întâmplarea aceasta stranie i
nefericit ? La ironia profund i amar a acestui
sfâr it? Dreptate! Nu exist dreptate pentru
oameni, c ci tr iesc pe veci în întuneric!
Sau poate, cu filozofia lui, gândea: "Mai
bine-i s scapi de toate! Mai bine-i s pui cap t
vie ii, ca acest biet tân r..."
Cineva îl atinse pe bra .
O lacrim izvorî i îi ud geana.
— Tu e ti? Nu mai am ce face aici. E mai
bine s plec. Vino la mine, Jo, cât po i de
repede, îi zise i, cu capul plecat, ie i.
Acum era rândul tân rului Jolyon s stea
lâng mort. În jurul acestui trup întins pe jos, i
se p ru c vede întreg neamul Forsyte,
prosternat, f suflare. Lovitura c zuse prea
nea teptat.
For ele care stau la baza fiec rei tragedii —
for e neînduplecate ce ac ioneaz pe c i
întortocheate pentru îndeplinirea scopului final
— s-au întâlnit i contopit într-o lovitur de
tr snet care a doborât victima i a întins la
mânt pe to i cei din preajma ei.
i tân rul Jolyon p rea c îi vede pe to i, a a,
culca i la p mânt în jurul trupului lui Bosinney.
Rug pe inspector s -i spun tot ceea ce se
întâmplase, iar acesta, ca omul care nu are în
fiecare zi o asemenea ocazie, povesti din nou, cu
am nunte, faptele care se cuno teau.
— Totu i, domnul meu, aici este mai mult
decât se vede cu ochii. Eu, în ceea ce m
prive te, nu cred în sinucidere i nici într-un
accident propriu-zis. Mie mi se pare mai degrab
omul era sub st pânirea unei emo ii
puternice, care l-a f cut s nu in seama de
nimic din ceea ce se petrece în jurul lui. Poate c
dumneavoastr pute i deduce ceva din acestea.
Scoase din buzunar un mic pachet pe care-l
puse pe mas . Îl desf cu cu grij i scoase o
batist de dam , îndoit i prins cu un ac
decolorat, de aur vene ian, cu piatra c zut din
montur . Un parfum de violete uscate umplu
rile tân rului Jolyon.
— Am g zit-o în buzunarul de sus al hainei,
spuse inspectorul: numele fusese t iat!
Tân rul Jolyon r spunse încurcat:
— Cred c nu- i pot fi de nici un ajutor! Dar
în mintea lui ap ru fa a acelei femei din Gr dina
Botanic , care se luminase, tremurând de
bucurie, la venirea lui Bosinney. Se gândea la ea
mai mult decât la fiica lui, mai mult decât la
oricare altul — la ea, cu privirea ei suav i
întunecat , la fa a ei ginga i pasiv ,
teptându-l pe acest om mort, a teptându-l
poate chiar i în clipa aceea, lini tit i senin ,
pe o banc însorit .
Plec trist de la spital i, în timp ce mergea
spre casa tat lui s u, se gândea c moartea
aceasta va dezbina familia Forsyte. În ciuda
ap rii lor, aceast lovitur izbise drept în
miezul arborelui lor. Poate c , aparent, va înflori
ca i pân acum, p strându- i chipul îndr zne
în ochii Londrei, dar trunchiul era mort, uscat
de acela i tr snet care l-a doborât pe Bosinney.
Iar acum îi vor lua locul vl stare tinere care vor
fi, fiecare la rândul lui, un paznic al sim ului de
proprietate.
Frumoas p dure aceasta, a neamului
Forsyte! gândea tân rul Jolyon — cel mai
tos lemn din ara noastr !
În ceea ce prive te cauza acestei mor i — nu
încape nici o îndoial c familia va respinge din
sputeri orice b nuial de sinucidere. Prea era
compromi toare. O vor lua drept un accident, o
lovitur a soartei. Iar în sufletul lor o vor socoti
chiar drept o interven ie a Providen ei, în
favoarea lor, o pedeaps pentru Bosinney. C ci
el a pus în primejdie cele mai scumpe bunuri ale
lor; punga i c minul! i vor pomeni poate
despre "acel nefericit accident al tân rului
Bosinney" dar, mai degrab , nici nu-l vor
pomeni — t cerea e mai bun !
În ceea ce îl privea pe el, socotea c
referin ele date de birjarul omnibuzului nu au
prea mare valoare. C ci nici un îndr gostit nu se
sinucide pentru ca nu are bani. i apoi Bosinney
nu era omul care s fac atâta caz de o criz
financiar . Astfel, în timp ce i el respingea
teoria sinuciderii, chipul lui Bosinney mort
ap ru limpede de tot în fa a lui. S-a dus când
vara vie ii lui era în toi — i gândul c un
accident îl doborâse pe Bosinney în plin avânt al
pasiunii sale îl întrista pe tân rul Jolyon mai
mult ca orice.
Apoi, în închipuirea lui ap ru c minul lui
Soames, a a cum era în momentul acela i a a
cum va fi de acum înainte. Str lucirea limpede
i nemiloas a tr snetului i-a aruncat lumina
peste oase goale, ce rânjesc pustii: carnea ce le
învelea s-a dus...
trânul Jolyon edea singur în sufrageria
din Stanhope Gate. Fiul s u intr . edea în
fotoliul lui cu speteaza înalt , p rea ostenit.
Ochii îi r ceau de jur-împrejur, pe pere i, la
naturile moarte, i la capodopera colec iei sale,
rci pesc re ti olandeze în apusul soarelui; dar
parc privea propria lui via cu n dejdile,
reu itele i înf ptuirile ei.
— Ah, Jo! Tu e ti! I-am spus s rmanei June!
Draga de ea! Dar înc nu s-a terminat, durerea
celeilalte abia începe. Te duci la Soames? Sunt
convins c i-a f cut-o cu mâna ei; totu i, nu
pot suporta gândul c e închis acolo — singur
de tot. i, ridicându- i mâna slab , plin de
vine, strânse pumnul.

Capitolul IX
ÎNTOARCEREA LUI IRENE

Dup ce i-a l sat pe James i pe b trânul

Jolyon la morga spitalului, Soames porni cu pa i
mari, n uc, de-a lungul str zilor.
Evenimentul tragic al mor ii lui Bosinney
schimba fa a întregii situa ii. Nu mai avea
sentimentul c orice clip pe care o pierde îi
poate deveni fatal ; iar pân nu se termin
ancheta, nimeni nu trebuie s afle despre
plecarea lui Irene; era primejdios.
În diminea a aceea se sculase devreme,
înainte s fi trecut factorul po tal, de aceea
scoase el însu i coresponden a din cutia de
scrisori. Cu toate c nu era nici o veste de la
Irene, profit de ocazie i-i spuse lui Bilson c
doamna e plecat la mare i c , probabil, va
pleca i el de sâmb pân luni. Astfel, avea
timp s se reculeag i s nu cru e nici o
str danie în c utarea ei.
Dar acum, moartea lui Bosinney — aceast
moarte stranie, la a c rei amintire sim ea parc
un fier ro u sfredelindu-i inima, dar care, în
acela i timp, îi ridica parc i o mare greutate de
pe suflet — îl împiedica s fac demersuri; nu
tia deci cum s i petreac ziua. Hoin ri
încoace i încolo pe str zi, uitându-se la fa a
fiec rui trec tor: sute de temeri îl chinuiau.
i cum hoin rea a a, se gândi la acela pentru
care hoin reala i goana s-au sfâr it, la acela
care niciodat nu va mai da târcoale casei lui.
Chiar în dup -amiaza aceea trecu pe lâng
afi ele ziarelor care anun au identitatea omului
mort în accident, i cump ziarele pentru a citi
ceea ce spuneau. Dac ar fi putut, le-ar fi închis
gura tuturor. Se duse în City i petrecu mult
vreme acolo, sf tuindu-se cu Boulter.
În drum spre cas , trecând pe la ora patru i
jum tate prin fa a lui Jobson, se întâlni cu
George Forsyte, care îi întinse un ziar de sear ,
zicând:
— Iat ! Ai v zut ce scrie despre s rmanul
"Pirat"?
Soames r spunse, rece ca piatra:
— Da.
 George se uit fix la el. Niciodat nu-l iubise
pe Soames, iar acum îl socotea r spunz tor de
moartea lui Bosinney. Soames l-a r pus — l-a
pus prin actul s u de proprietate, din pricina
ruia "Piratul" i-a pierdut min ile i a alergat,
în ne tire, în dup -amiaza aceea fatal .
"Bietul b iat", gândea el, "era atât de nebun
de gelozie, atât de înnebunit de dorin a de
zbunare, încât n-a auzit omnibuzul venind
prin cea a aceea infernal ".
Soames l-a r pus! Iar în ochii lui George se
putea citi aceast sentin .
— tia vorbesc despre sinucidere, zise în
cele din urm . Dar nu mi se pare verosimil.
Soames d du din cap i mârâi:
— Un accident.
George strânse ziarul în pumnul încle tat i
îl vârî în buzunar. Nu s-a putut re ine de a nu
mai da o lovitur de adio.
— Hm? Totul e în ordine acas ? A tep i oare
vreun mic Soames?
Cu fa a alb ca treptele din fa a pr liei lui
Jobson, cu o buz ridicat de parc ar fi vrut s
mu te, Soames ni de lâng el i disp ru.
Ajuns acas , deschise u a cu cheia lui i
intr în micul vestibul, în care lumina era
aprins . Ochii lui se oprir imediat asupra
umbrelei cu mâner de aur a so iei sale, a ezat
pe scrinul negru de stejar. Smulse blana de pe el
i fugi în salon.
 Perdelele erau trase ca pentru sear , în
min ardeau, cu o flac vie, bu teni de cedru
i în lumina lor o v zu pe Irene ezând în col ul
ei obi nuit, pe canapea. Închise u a înceti or i
merse spre ea. Ea nu se clinti: parc nici nu-l
vedea.
— Te-ai întors? îi zise. De ce stai în
întuneric?
Apoi z ri obrazul ei, atât de alb i nemi cat,
de parc sângele nu-i mai curgea în vine. Iar
ochii p reau enormi, ca ochii cafenii, mari,
holba i de spaim , ai unei buhne.
Înv luit în blana ei cenu ie, lipit de pernele
canapelei, era stranie, sem na cu o buhn , lipit
cu penele ei moi de gratiile cu tii în care era
închis . inuta ei semea i supl disp ruse, ca
i cum ar fi fost sleit dup o mare osteneal ; ca
i cum nu mai avea pentru ce s fie frumoas ,
supl i semea .
— Deci, te-ai întors, repet el.
Ea nu ridic ochii, nu scoase nici o vorb , iar
lumina fl rilor din c min se juca peste obrazul
ei încremenit.
Deodat încerc s se ridice, dar el o opri;
abia atunci a în eles Soames totul.
Se întorsese ca un animal r nit de moarte,
ne tiind încotro s-o apuce, ne tiind ce face. Era
destul s te ui i la fa a ei ascuns în blan .
Atunci s-a convins c Bosinney a fost
amantul ei; atunci a priceput c citise i ea
anun ul mor ii lui — poate c , întocmai cum
cuse i el, a cump rat chiar la un col de
strad , b tut de vânturi, un ziar i l-a citit. Deci,
s-a întors de bun voie în cu ca din care atât a
dorit s scape — i realizând însp imânt toarea
semnifica ie a acestei reveniri îi veni s strige:
"Pleac din casa mea, cu trupul acesta pe care-l
ur sc, pe care-l iubesc! Scoate din casa mea
aceast fa alb i chinuit , atât de dur i atât
de suav . Du-te de aici pân ce nu le zdrobesc.
Piei din ochii mei; pleac s nu te mai v d
niciodat !"
i, la acele cuvinte nerostite, i se p ru c o
vede ridicându-se i plecând ca o femeie care se
lupt s se trezeasc dintr-un vis îngrozitor —
ridicându-se i ie ind afar , în întuneric, în frig,
a se gândi la el, ba chiar f a b ga de
seam c el e de fa .
Atunci strig dezmin ind ceea ce nu rostise:
— R mâi aici, nu pleca!
Apoi, întorcându-se cu spatele la ea, se a ez
în fotoliul s u obi nuit, de cealalt parte a
minului.
ezur în t cere.
Soames se gândea: "Pentru ce toate acestea?
De ce trebuie s suf r eu atât? Ce-am f cut eu
oare? Nu e vina mea!" Apoi se uit din nou la ea,
ghemuit ca o pas re lovit de un glonte, o
pas re care trage s moar , al c rei s rman
piept gâfâie pe m sur ce aerul îl p se te, i
care te prive te cu s rmanii ei ochi, pe tine cel
care ai tras în ea, cu o c ut tur lini tit ,
blând , f vedere, luându- i r mas bun de la
tot ce este bun — de la soare, de la aer i de la
perechea ei.
ezur un timp, în lumina focului, în t cere,
de o parte i de alta a c minului.
Iar mirosul bu tenilor de cedru, care-i pl cea
atât de mult lui Soames, p rea c -l strânge de
gât. Nu-l mai putea suporta i ie i în vestibul,
unde smuci u a i o deschise larg, pentru a
înghi i aerul rece care intra. Apoi a a, f
rie sau palton, ie i în scuar.
Pe lâng z brelele gr dinii se târa o pisic pe
jum tate moart de foame, care se frec de el,
iar Soames gândi: "Suferin ! Când o s înceteze
oare suferin a mea?"
Peste drum, la o poart , un b rbat pe care-l
cuno tea, cu numele de Rutter, î i tergea
picioarele i parc zicea: "Aici eu sunt st pân".
Soames trecu înainte.
De departe, prin aerul curat, r sunau
clopotele bisericii în care se cununase cu Irene.
Iar cântecul lor, care chema pe credincio i la
slujba de advent, plutea deasupra zgomotului
str zii. Sim ea nevoia s bea o b utur tare,
ceva care s -l amor easc în indiferen sau s -i
aprind furia. Numai de s-ar putea rupe de sine
însu i, numai de-ar putea sc pa din aceast
plas pe care, pentru prima dat în via , o
sim ea în jurul lui. Numai de-ar putea ceda în
fa a acestui gând: "Divor eaz — d -o afar ! Ea
te-a uitat. Uit-o i tu pe ea!"
Numai de-ar putea ceda ideii: "Las-o s plece
— a suferit destul!"
Numai de-ar putea ceda dorin ei: "F din ea o
sclav — doar e la cheremul t u!"
Numai dac-ar putea ceda m car gândului
ce-i venise pe nea teptate: "Ce importan au
toate acestea?" De-ar putea uita de sine numai o
clip , de-ar putea uita c ceea ce f cuse avea
importan , de-ar putea uita c , oricum ar
proceda, va trebui s sacrifice ceva.
Ah, m car de-ar putea s vâr i un act
necugetat!
Nu putea uita nimic; nu putea ceda nici unui
gând, nici unei închipuiri, nici unei dorin e.
Totul era prea grav; o cu ce nu se poate
sparge i în care st strâns legat.
Mai departe, la marginea scuarului,
vânz torii de ziare î i ofereau marfa, i strig tele
lor îndr cite se amestecau, ascu ite, cu sunetul
clopotelor de la biseric .
Soames î i astup urechile. Ca fulgerul îi
trecu prin minte gândul c dac , din întâmplare,
nu Bosinney, ci el ar z cea mort, Irene, în loc s
ad acolo, ghemuit , ca o pas re lovit de
glonte, cu ochii aceia care trag s moar , ar...
Ceva moale se atinse de picioarele lui, pisica
se freca de el. Un hohot de plâns izbucni din
pieptul lui Soames atât de puternic, încât îl
scutur din cre tet pân -n t lpi. Apoi din nou se
cu lini te în întunericul în care parc fiecare
cas se uita fix la el, fiecare cas cu un st pân i
o st pân a ei, i cu o tainic poveste de fericire
sau durere.
i deodat , v zu c u a casei lui e deschis
i c în lumina u ii de la vestibul se contureaz
silueta neagr a unui b rbat ce st tea cu spatele
spre el. Iar i i se strânse inima; merse tiptil
pân lâng el.
zu blana lui azvârlit peste scrinul de
stejar, covoarele persane, vasele de argint, irul
de por elanuri rezemate de perete i acest
necunoscut care st tea în u .
Întreb pe un ton aspru:
— Ce dore ti, domnule?
Str inul se întoarse. Era tân rul Jolyon.
— U a era deschis , îi zise. Pot s-o v d un
minut pe so ia ta? Am s -i spun ceva.
Soames îi arunc peste um r o privire
ciudat .
— So ia mea nu poate primi pe nimeni, mârâi
mânios.
Tân rul Jolyon îi r spunse politicos:
— N-o re in decât un minut.
Soames trecu prin fa a lui i îi închise calea.
— Nu poate primi pe nimeni, îi zise din nou.
Tân rul Jolyon privi peste el, înspre salon,
iar Soames se întoarse. În u a salonului st tea
Irene, cu ochii s lbatici, arz tori, cu buzele
întredeschise i bra ele întinse. Când îi v zu pe
cei doi b rba i, lumina de pe obrazul ei se
stinse, bra ele îi c zur ; r mase împietrit .
Soames se întoarse, întâlni ochii oaspetelui
u i v zând privirea lor, f s vrea, mârâi.
Apoi schi din buze o urm de zâmbet.
— Aceasta este casa mea, îi zise: eu îmi v d
singur de treburile mele. i-am spus o dat — î i
spun înc o dat : nu primim pe nimeni.
i trânti u a în fa a tân rului Jolyon.
—--------------------------

PREFA A AUTORULUI

Forsyte Saga e titlul pe care-l hot râsem

pentru partea denumit "Proprietarul"; dar l-am
adoptat apoi pentru întreaga colec ie de cronici a
familiei Forsyte, din pricina dârzeniei forsyteiene
care se afl în noi to i. În ceea ce prive te
cuvîntul Saga, se poate obiecta c el cuprinde
un element eroic i c în aceste pagini lipse te
eroismul. Dar eu îl folosesc cu ironia cuvenit i
chiar dac în aceast lung povestire descriu o
epoc de aur, cu oameni îmbr ca i în redingot
i falbal , totu i focul conflictelor puternice
exist . Trecând peste staturile uria e i setea de
sânge a vremurilor str vechi, a a cum au
str tut ele pân la noi în basme i legende,
oamenii din vechile Saga erau, f îndoial ,
asemeni celor din neamul Forsyte. Aveau acela i
instinct de proprietate i erau tot atât de
dezarma i în fa a tulbur rilor pe care le produc
Frumuse ea i Pasiunea, ca i Swithin, Soames,
sau chiar ca tân rul Jolyon. Iar dac în zilele
care au fost odat ca niciodat par s fi r rit
din lumea legendar figuri eroice care nu
seam aidoma cu un Forsyte din Epoca
Victorian , putem totu i fi convin i c i atunci,
ca i acum, instinctul de trib a fost for a
primordial , c no iunile "familie", "c min" i
"proprietate" aveau aceea i însemn tate pe care
o au i azi, în ciuda tuturor str daniilor actuale
de "a le înl tura".
Atât de mul i au scris i pretins c familiile
lor au fost modelul dup care am descris
neamul Forsyte, încât se poate crede c acesta e
o specie tip. Obiceiurile se schimb , moda
evolueaz , iar "Casa lui Timothy din Bayswater
Road" devine un cuib în care, în afar de cele
esen iale, se petrec lucruri de necrezut pentru
noi; i niciodat nu ne va fi dat s vedem cu
ochii no tri a a ceva, dup cum nu vom mai
întâlni nici oameni ca James sau b trânul
Jolyon. i totu i, d rile de seam ale societ ilor
de asigurare i sentin ele judec tore ti ne
conving, pe zi ce trece, c paradisul nostru
mântesc nu este decât un domeniu bogat în
care se furi eaz aceia i intru i s lbatici,
Frumuse ea i Pasiunea, r pindu-ne de sub nas
tot ceea ce ni se pare ferm i a ezat. Dup cum e
sigur c un câine va l tra la o muzic de fanfar ,
tot atât de sigur este c ceea ce e esen ial în
Soames, ca i în fiecare dintre noi, se va r zvr ti
împotriva destr rii care plute te în preajma
societ ii.
"L sa i Trecutul mort s i îngroape mor ii",
ar fi o zical mai potrivit dac trecutul ar muri
vreodat ... D inuirea Trecutului este una din
acele binecuvânt ri tragicomice, pe care fiecare
Nou Epoca o reneag , sus inând neîndoielnicul
ei drept de a fi cu des vâr ire nou . Dar nici o
epoc nu a fost destul de nou pentru a avea
dreptul s fie numit nou ! Firea omeneasc ,
sub cerin ele i ve mintele ei schimb toare, este
i va r mâne foarte asem toare cu aceea a
unui Forsyte i, la urma urmei, omul ar putea fi
un animal chiar i mai r u decât este.
Dac privim în urm la Epoca Victorian , al
rei apogeu, declin i "c dere" sunt oarecum
înf ate în Forsyte Saga, vedem azi, c , de fapt,
am c zut din lac în pu . Ar fi greu s motiv m
afirma ia c starea Angliei era mai bun în anul
1913 decât în 1886, când neamul Forsyte se
reunise la b trânul Jolyon pentru a s rb tori
logodna lui June cu Philip Bosinney. Iar în anul
1920, când clanul s-a adunat din nou, pentru a
binecuvânta c toria lui Fleur cu Michael
Mont, Anglia, falit , se g sea, desigur, într-o
stare de lâncezeal , dup cum în al optulea
deceniu al veacului trecut, starea ei era prea
rigid i d dea procente prea mici. Dac aceste
cronici ar fi fost un studiu cu adev rat tiin ific
al trecerii de la o epoc la alta, atunci ar fi
trebuit s insist mai mult asupra unor factori
ca: inven ia bicicletei, automobilului, avionului,
apari ia ziarelor ieftine, declinul vie ii rurale,
dezvoltarea ora elor sau na terea
cinematografului. Fapt este c oamenii nu sunt
în stare s domine propriile lor inven ii, ci caut
se adapteze cât se poate mai bine la noile
condi ii create de aceste inven ii.
Dar aceast lung povestire nu este un
studiu tiin ific al unei epoci, ea este mai
degrab o descriere am nun it a tulbur rii pe
care Frumuse ea o produce în vie ile oamenilor.
Figura lui Irene — dup cum probabil va
observa cititorul — nu apare decât prin
impresiile pe care le produce asupra celorlalte
fiin e. Ea întruchipeaz Frumuse ea
tulbur toare, care se ciocne te de o lume
preocupat de avere.
Cititorii, care au trecut cu anevoie prin apele
rate ale acestei Saga, înclin s aib din ce în
ce mai mult mil pentru Soames i cred c
astfel vor ajunge în conflict cu fantezia
creatorului s u. Dar nici vorb de a a ceva! Si
autorului îi este mil de Soames, tragedia vie ii
lui este foarte simpl , independent de voin a
omului, tragedia de a nu putea fi iubit i de a
avea, în acela i timp, obrazul destul de sub ire
pentru a- i da seama de acest fapt. Nici chiar
Fleur nu-l iube te pe Soames a a cum simte el
ar trebui s fie iubit. Iar comp timind pe
Soames, se prea poate ca cititorii s fie porni i
împotriva lui Irene. Ei socotesc c , la urma
urmei, Soames nu era b iat r u, nu era vinovat
cu nimic, c ea ar fi trebuit s -l ierte i a a mai
departe! Dar prin aceast p rtinire, ei pierd din
vedere cel mai simplu adev r care st la baza
întregii povestiri: c într-o leg tur în care unuia
dintre parteneri îi lipse te cu des vâr ire i în
mod absolut atrac ia sexual , nu exist mil ,
ra iune, sim al datoriei sau vreun alt sentiment
care s poat înfrânge o repulsie natural . Dac
ar trebui s-o înfrâng ori ba, este îrt afara
discu iei, c ci în realitate ea n-o înfrânge
niciodat . Iar când Irene pare dur i nemiloas
— ca în Bois de Boulogne sau "Goupenor
Gallery" — ea este doar în eleapt i realist ,
tiind c cea mai mic concesie nu este decât
cea din urm treapt care preced repulsia
covâr itoare, cu neputin de trecut.
Criticând ultima faz din Saga, cititorul poate
obiecta c Irene i Jolyon — cei doi r zvr ti i
împotriva propriet ii — exercit dreptul lor de
proprietate asupra fiului lor Jon. Dar,
într-adev r, aceasta ar fi hipercriticism fa de
povestire. C ci nici un tat i nici o mam n-ar fi
îng duit fiului lor s se c toreasc cu Fleur
a cunoa te realitatea, iar realitatea îl face pe
Jon s decid , nu convingerea p rin ilor s i. Ba,
mai mult decât atâta, convingerea lui Jolyon nu
e a lui proprie, ci a lui Irene, pe care ea o
exprim repetând mereu cuvintele: "Nu te gândi
la mine, gânde te-te la tine însu i!" Faptul c
Jon, cunoscând realitatea, în elege sim mintele
mamei sale, poate fi socotit cu greu o m rturie
aceasta, totu i, face parte din neamul
Forsyte.
Dar, cu toate c Forsyte Saga are ca tem
principal impetuozitatea cu care Frumuse ea i
dorin a de Libertate lovesc într-o lume
preocupat de avere, nu i se poate t dui rolul
de a conserva, îmb ls mând-o, marea
burghezie. A a dup cum vechii egipteni a ezau
împrejurul mumiilor cele necesare pentru o via
viitoare, m-am str duit i eu s pun, al turi de
figurile M tu ilor Ann, Juley i Hester, ale lui
Timothy i Swithin, a b trânului Jolyon, a lui
James i ale fiilor lor, ceva care s le asigure o
râm de via în viitor, pu in balsam în via a
zbuciumat a unui "Progres" care destram
totul.
Dac marea burghezie, împreun cu alte
clase, este sortit a "merge înainte" spre
amorfism, iat-o conservat în aceste pagini,
expus sub sticl , pentru ca to i cei care se
perind prin marele i prost organizatul muzeu
al Literaturii s-o poat privi. Aici odihne te
marea burghezie conservat în propria ei zeam :
Instinctul de Proprietate.

1922
JOHN GALSWORTHY