Lui Antoine i se p ruse dintotdeauna c are vîrsta

clinilor. Cînd avea apte ani, se sim ea obosit ca un om

de patruzeci i nou ; la unsprezece, avea deziluziile unui
trîn de aptezeci i apte. Acum, la dou zeci i cinci de
ani, spe-rînd într-o via ceva mai blinda, Antoine a luat
hot rîrea s a tearn peste creierul lui giulgiul prostiei.
Constatase de prea multe ori c inteligen a este cuvîntul
care desemneaz prostii bine ticluite i frumos
pronun ate, c este atît de pervertit , încît de multe ori
ti mai avantajat fiind prost, decît intelectual consacrat.
Inteligen a te face nefericit, singuratic, s rac, pe cînd
deghizarea inteligen ei î i confer o imortalitate de hîrtie
de ziar i admira ia celor care cred în ce citesc.
Ceainicul începu s scoat un iuit anemic. Antoine
turn apa care bolborosea într-o cea albastr
împodobit cu o lun înconjurat de doi trandafiri ro ii.
Frunzele de ceai se deschiser învolburîndu-se,
spîndindu-si culoarea i mirosul, în timp ce aburii se
în au i se amestecau cu masa de aer. Antoine se a ez
la birou, în fa a singurei ferestre a garsonierei lui
ite.
i petrecuse noaptea scriind. Într-un caiet mare de
colar, dup numeroase taton ri, dup pagini de ciorne,
reu ise în fine s dea o form manifestului s u. Înainte de
asta, se istovise s pt mîni în ir c utînd o porti de
sc pare, ni te subterfugii conving toare. Dar sfîr ise prin
a recunoa te groaznicul adev r: cauza nefericirii lui era
propria-i minte. În aceast noapte de iulie, Antoine
consemnase a adar argumentele care urmau s explice
renun area lui la gîndire. Caietul avea s r mîn ca
rturie a proiectului s u, în caz c nu va ie i teaf r din
aceast experien periculoas . Dar f îndoial c
reprezenta în primul rînd un mijloc de a se convinge pe
sine însu i de valabilitatea ac iunii lui, c ci aceste pagini
justificative aveau seriozitatea unei demonstra ii
ra ionale.
Un m leandru b tu cu ciocul în geam. Antoine î i
ridic privirea de pe caiet i, parc spre a r spunde, b tu
în el cu stiloul. Lu o înghi itur de ceai, se întinse i,
trecîndu- i o mîn prin p rul cam gras, se gîndi c-ar
trebui s fure ampon de la Champion, magazinul din
col . Antoine nu se considera un ho , nu era suficient de
neserios pentru a a ceva i de aceea subtiliza doar ce-i
trebuia: ampon cît o alun presat discret într-o cutiu
de bomboane. La fel proceda pentru past de din i,
pun, crem de ras, boabe de struguri, cire e; astfel,
luîndu-si dijma, ciupea zilnic de prin marile magazine i
supermarketuri. Neavînd destui bani nici ca s i
cumpere toate c ile pe care le dorea, i constatînd acui-
tatea supraveghetorilor i a por ilor de securitate de la
F.N.A.C., fura c ile pagin cu pagin i le reconstituia
la ad post, în apartamentul s u, ca un editor clandestin.
Fiecare pagin , fiind cî tigat print-un delict, c ta o
valoare simbolic mult mai mare decît dac ar fi fost
lipit i pierdut printre suratele ei; desprins dintr-o
carte, terpelit , pe urm legat la loc cu r bdare, ea
devenea sacr . Biblioteca lui Antoine num ra astfel vreo
dou zeci de c i reconstituite în pre ioasa lui edi ie
particular .
Pe cînd se lumina de ziu , epuizat de noaptea alb ,
se preg tea s dea o încheiere proclama iei lui. Dup o
clip de ov ial cu cap tul stiloului între din i, începu s
scrie, cu capul aplecat aproape de caiet, trecîndu-si limba
peste buze:

„Nimic nu m enerveaz mai mult decît pove tile în

care eroul, la final, va ajunge în situa ia lui de la început,
dup ce a cî tigat ceva. Si-a asumat riscuri, a tr it
aventuri, dar, la sfîrsit, va c dea tot în picioare. Nu pot s
particip la aceast minciun : s m prefac c nu cunosc
deja cum se încheie totul. tiu c aceast c torie în
prostie se va transforma într-un imn al inteligen ei. Va fi
mica mea Odisee personal , iar dup multe încerc ri i
aventuri primejdioase voi sfîr i prin a ajunge înapoi în
Ithaca. Simt deja mirosul acela de ouzo i de foi de vit
umplute. Ar fi o ipocrizie s n-o spun, s nu spun c , înc
de la începutul pove tii, se tie c eroul va sc pa, ba chiar
va ie i înnobilat de atîtea încerc ri. Un deznod mînt
construit în mod artificial pentru a p rea firesc va
proclama o lec ie de genul: «E bine s gînde ti, dar
trebuie s profi i de via .» Orice am
spune, orice am face, exist întotdeauna o moral care
paste pe ima ul personalit ii noastre. Este miercuri 19
iulie, soarele se hot te în sfîr it s ias din
ascunz toare. A vrea s pot spune, la încheierea acestei
aventuri, precum personajul Joker din Full Metal Jacket:
«Sînt într-o lume de rahat, dar sînt viu i nu mi-e
team .»"

Antoine puse jos stiloul i închise caietul. B u o

gur de ceai; dar lichidul se r cise, î i dezmor i oasele i
înc lzi ni te ap pe micul re ou de camping pus direct pe
podea. M leandrul cioc ni cu pliscul în geam. Antoine
deschise fereastra i puse un pumn de semin e de floa-
rea-soarelui pe pervaz.

Pe jum tate, familia lui Antoine se tr gea din

Birmania. Bunicii lui din partea tat lui veniser în Fran a
prin anii treizeci, pe urmele lui Shan, ilustra lor
str moa , care, cu opt secole în urm , descoperise
Europa. Shan era o aventurier botanist ; o pasionau
artele, leacurile, încerca s schi eze o cartografie a
regiunii. Dup fiecare expedi ie se întorcea la Pagan,
ora ul ei natal, î i reg sea familia i le împ rt ea alor ei
i înv ilor descoperirile f cute. Anawratha, primul
mare suveran birman, a auzit de pasiunea ei pentru
cercetare i aventur i i-a oferit mijloacele materiale i
financiare pentru a descoperi vasta lume necunoscut .
Luni în ir, Shan i echipajele ei au c torit pe uscat, pe
mare, si s-au r cit destul cît s g seasc drumul spre
Lumea Nou , Europa. Traversînd Mediterana, au
debarcat în sudul Fran ei i au ajuns pîn la Paris. Au
oferit m rgele de sticl i haine din m tase proast
indigenilor din inuturile europene i au încheiat acorduri
de nego cu efii acestor triburi palide, înapoindu-se
acas , Shan a avut parte, pentru descoperirea ei, de o
primire triumfal ; a fost s rb torit i i-a sfîr it zilele în
glorie. În mijlocul tulbur rilor si violen elor din secolul
XX, bunicii lui Antoine au hot rît s plece pe urmele
str moa ei lor, cu speran a de a g si o fericire pe potriv .
Se instalaser a adar în Bretania, la începutul anilor
treizeci; în 1941 au fost chiar întemeietorii celebrei
celule de rezisten i F.T.P. Birmania. Se integraser
treptat, înv aser bretona i, ceva mai greu, s le plac
stridiile.
Inspectoare a litoralului din partea Ministerului
Mediului, mama lui Antoine era breton ; tat l lui,
birman, î i împ ea timpul între pasiunea de buc tar i
activitatea de pescar pe un trauler. La vîrsta de
optsprezece ani, Antoine î i p sise p rin ii grijulii i
nelini ti i, plecînd în capital , dornic s i croiasc aici
un drum propriu, în copil rie, ambi ia lui fusese s
devin Bugs Bunny, iar mai tîrziu, cînd s-a mai copt, voi-
se s fie Vasco da Gama. Dar consiliera de orientare
colar i-a cerut s aleag ni te studii care figurau în
documentele ministerului. Parcursul lui universitar avea
forma labirintic a pasiunilor sale, i nu înceta s i
descopere altele noi. Antoine nu pricepuse niciodat
separarea arbitrar a materiilor: asista la cursurile care-1
interesau, indiferent de disciplin , i le neglija pe cele la
care profesorii nu erau la în ime. i reu ea s ob in
validarea unor diplome oarecum la întîmplare, datorit
cumul rii unit ilor valorice i modulelor.
Avea pu ini prieteni, c ci suferea de acel soi de
asociabilitate care se trage din prea mult toleran i
în elegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl
excludeau din grupurile care se formeaz pe baza
dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia
du noas a mul imilor, iar curiozitatea i pasiunea lui,
care ignorau frontierele si clanurile, f ceau din el un
apatrid în propria lui ar . Intr-o lume în care opinia pu-
blic este îngr dit în r spunsul la sondaje între da, nu i
opinie, Antoine nu voia s bifeze nici o rubric . A fi
pentru sau împotriv era pentru el o insuportabil
limitare a unor întreb ri complexe, în plus, avea o u oar
timiditate la care inea ca la un vestigiu al copil riei.
Avea impresia c o fiin omeneasc este atît de vast i
de bogat , încît nu exist vanitate mai mare pe lumea asta
decît s fii prea sigur pe tine fa de al ii, fa de
necunoscut i de incertitudinile pe care le reprezint
fiecare. La un moment dat, îi fusese team s nu- i piard
stropul de timiditate si s intre în tagma celor care te
dispre uiesc dac nu-i domini; dar, cu o voin îndîrjit , a
izbutit s o p streze ca pe o oaz a personalit ii lui.
Chiar dac încasase r ni multe si adînci, asta nu-i
în sprise cu nimic caracterul; î i p stra intact
sensibilitatea foarte mare, care, asemeni unui fenixian
trup de m tase, ren tea mai pur ca niciodat de cîte ori
era ifonat i lovit . În fine, dac , în mod rezonabil,
credea în el însu i, se str duia s nu se cread prea
de tept, s nu accepte prea u or ceea ce gîndea, c ci tia
cît de mult le place vorbelor min ii noastre s ne fie pe
plac i s ne încurajeze p lindu-ne.
Înainte de a lua hot rîrea ce avea s -i schimbe
existen a sub multe aspecte, deci înainte de a deveni
prost, Antoine încercase i alte c i, alte
solu ii pentru a rezolva dificultatea pe care o avea de a
lua parte la via .
Iat prima lui tentativ , pe care am putea-o considera
stîngace, dar care a fost plin de o speran sincer .

Antoine nu se atinsese niciodat de vreo pic tur de

alcool. Chiar dac se r nea u or, se zgîria, refuza, ca un
bun abstinent, s se dezin-fecteze cu alcool de aptezeci
de grade, preferind Betadina sau Mercurocromul.
Acas , nu exista vin, nici aperitive. Mai apoi, a
dispre uit utilizarea unor artificii fermentate sau distilate
care s suplineasc o lips de imagina ie sau s fac s
dispar efectele unei depresii.
Constatînd cît de vag i desprins de orice
preocupare pentru realitate era gîndirea persoanelor
ute, cît de incoerente puteau fi frazele lor si, ca s
încununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita
adev ruri remarcabile, Antoine s-a decis s adere la
aceast filozofie promi toare. Be ia i se p rea mijlocul
de a suprima orice veleitate reflexiv a inteligen ei lui.
Beat, n-ar mai avea nevoie s gîndeasc , n-ar mai putea:
ar fi un declamator de aproxima ii lirice, elocvent i
volubil, în sînul be iei, inteligen a nu ar mai avea sens;
odat sl bite parîmele, ar putea s naufragieze sau s fie
devorat de rechini f ca lui s -i pese. Rîsete f
motiv, exclama ii absurde, în stare de ebrietate ar iubi pe
toat lumea, ar fi dezinhibat. Ar dansa, ar face piruete!
Ei, bineîn eles c nu uita partea sumbr a alcoolului:
mahmureala, vomele, ciroza la orizont. i dependen a.
Se gîndea serios s devin alcoolic. E o preocupare.
Alcoolul ocup gîndurile în întregime i d un scop în
disperare: s te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile
Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi
sus inut i în eles de fiin e asemeni lui aplaudîndu-i
curajul i voin a de a se l sa. Ar fi un alcoolic, adic
cineva care are o boal recunoscut pe plan social. Pe
alcoolici lumea îi deplînge, îi îngrije te, ei se bucur de
considera ie medical , uman . Pe cînd pe oamenii
inteligen i nimeni nu se gînde te s -i plîng : „El studiaz
comportamentele umane, cred c asta îl face foarte
nefericit", „Nepoata mea e inteligent , dar e o fat foarte
în regul . Vrea s scape", „La un moment dat, mi-a fost
team c-o s devii inteligent." Iat genul de cuget ri
binevoitoare, pline de compasiune, care i s-ar fi cuvenit
daca lumea ar fi fost dreapt . Dar nu, inteligen a e de
dou ori rea: te face s suferi i nimeni nu se gînde te s
o considere ca pe o boal .
Prin compara ie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar
suferi de un r u vizibil, cu o cauz cunoscut i
tratamente prev zute; nu exist cur de dezintoxicare
pentru inteligen . Dac gîndirea conduce la o anume
excludere, prin distan a observatorului fa de lumea
observat , în schimb a fi alcoolic ar fi un mijloc de a g si
un loc. Iar a fi perfect integrat în societate, în caz c asta
nu s-a realizat firesc, nu poate fi decît dorin a unui
alcoolic. Datorit alcoolului, nu ar mai avea aceast
re inere fa de jocurile omene ti si ar putea lini tit s se
lase în voia lor.
Neavînd nici un fel de cuno tin e în domeniu,
Antoine nu tia cum s debuteze în noua carier . Trebuia
-nceap prin a o ine într-o be ie, sau, dimpotriv , s
avanseze pas cu pas în smîrcul spirtoaselor?
Nu putuse s se ab in . Curiozitatea lui vie l-a
împins s se repead la biblioteca municipal din
Montreuil, la doi pa i de cas : voia s devin alcoolic în
mod inteligent, constructiv i cultivat, s cunoasc
secretele otr vii care avea s -l salveze. Antoine a scotocit
prin rafturi, a ales c ile care i se p reau cele mai
interesante, sub privirea condescendent a
bibliotecarului, convins în sinea lui c este inteligent
fiindc e prost îmbr cat. Îl cuno tea bine pe Antoine, de
patru ani la rînd era desemnat „cititorul anului". În ciuda
protestelor lui Antoine fat de acest exhibi ionism
cultural, bibliotecarul afi ase o fotocopie a legitima iei
lui de bibliotec cu inscrip ia în caractere grase:
„Cititorul anului." Era ridicol.
Antoine s-a prezentat la pupitru cu Dic ionarul
uturilor alcoolice din lumea întreag , Ghid istoric al
uturilor alcoolice, B uturi alcoolice i Vinuri, Cele
mai faimoase b uturi alcoolice, Abecedarul b uturilor
alcoolice... Bibliotecarul a înregistrat împrumutul i i-a
spus:
— Iar i! O s v dep i recordul de anul trecut,
felicit ri. Face i cercet ri istorice despre b uturile
alcoolice?
— Nu, de fapt, eu... încerc s devin alcoolic. Dar
înainte de a m apuca de b ut, as prefera s cunosc
subiectul.
 Bibliotecarul i-a petrecut urm toarele zile
întrebîndu-se dac asta era o glum , iar apoi a murit,
sufocat în mod misterios sub un grup de turi ti germani,
aproape de turnul Eiffel.

Dup trei zile petrecute citind pe ner suflate aceste

i, luînd noti e i f cînd fi e de lectur , considerînd c
st pîne te oarecum subiectul, Antoine s-a apucat s caute
printre cuno tin ele lui un alcoolic care ar putea s -l
înve e metoda. O persoan care s aib stof de profesor
în materie de vinuri i alcooluri albe, un Platon al lichio-
rului, un Einstein al calvadosului, un Newton al votc i,
Yoda al whiskyului. Printre apropia ii s i, rude
îndep rtate, colegi i vecini, a g sit i a descoperit
psihotici, catolici, un baron, o integramist , un pîr oman,
un heroinoman, aderen i la partide politice... i multe alte
tare. Dar nici un alcoolic.
La cincizeci de metri, pe trotuarul de peste drum de
apartamentul lui, se afla un bistrou numit C pitanul
Elefant. S-a decis s prospecteze acolo.
Antoine î i lu c ile, precum i un caie el ca s -si
noteze viitoarele experien e i toate cuno tin ele noi pe
care spera s i le însu easc . U a f cu s clinc ne un
clopo el, dar nimeni nu întoarse capul la intrarea lui. Se
uit la clien i, îi m sur din priviri pentru a-l alege pe cel
care avea s -i fie profesor. Nu era decît opt i jum tate
diminea a, dar to i beau deja vîrtos. Nu se aflau acolo
decît b rba i, unii tineri, majoritatea peste patruzeci de
ani; aveau vîrsta aceea patinat , incert , a alcoolicilor.
Vie ile lor am rîte nu putuser s le dea gustul si for a
pasiunilor s toase, de aceea î i cheltuiau micile salarii
pe substitutele de fericire i de frumuse e care sînt
uturile alcoolice.
 Barul sem na cu o mie de alte baruri: tejghea
acoperit cu tabl de zinc, sticle aliniate precum solda ii
unei armate secrete, cîteva mese, un tonomat vechi. i,
mai ales, cocktailul acela de mirosuri de ig ri, de cafea,
de alcool i de detergent, care impregna amintirile.
A ezat la tejghea, un b rbat, cu o apc pe cap,
aliniase unsprezece pahare umplute cu lichide diferite.
Antoine v zu în el un specialist. ov ind, î i puse c ile
pe tejghea. B rbatul nu-i acord nici o privire i goli
primul pahar. Pe baza fotografiilor din enciclopedia lui,
Antoine deduse care sînt diferitele b uturi i le spuse pe
nume ar tîndu-le cu degetul:
— Porto, gin, vin ro u, calvados, whisky, coniac,
bere blond , Guinness, bloody mary, iar aceea, f -
ndoial , ampanie. Vinul ro u ar putea fi bordeaux, iar
dumneata tocmai ai b ut un pastis.
Omul cu apc îl privi pe Antoine cu un aer
suspicios. Apoi, v zînd aspectul inofensiv al acestui tîn r
cu p rul ciufulit, zîmbi.
— Nu-i r u, recunoscu el. E ti dotat, pu tiule. D du
pe gît paharul de whisky dintr-o înghi itur .
— Mul umesc, domnule.
— E ti un fizionomist al alcoolului? E o art
original , chiar dac n-am nici cea mai vag idee la ce
folose te, în general, exist o etichet pe sticl .
— Nu, spuse Antoine întorcînd capul ca s evite
discret r suflarea înc rcat a b rbatului. Citesc c i
despre b uturile alcoolice ca s înv cum sînt fabricate,
ce materiale se folosesc... Vreau s tiu totul despre
alcool.
— La ce o s i foloseasc ? replic b rbatul
zîmbind, dup ce goli paharul cu gin.
— Vreau s devin alcoolic.
 rbatul închise ochii i strînse paharul în mîn ;
încheieturile i se albir , paharul se sparse. Se auzeau
zgomotele str zii, ale ma inilor, ale conversa iilor
animate ale negustorilor. B rbatul inspir adînc i sufl
or. Redeschise ochii i-i întinse mîna lui Antoine.
Zîmbea iar i.
— Pe mine m cheam Léonard.
— Încîntat. Eu sînt Antoine.
i strînser mîna. Léonard îl privea atent pe
Antoine, intrigat i amuzat. Strîngerea de mîn se
prelungea. Antoine sfîrsi prin a- i retrage mîna.
— Vrei s devii alcoolic... murmur Léonard. Acum
dou zeci de ani, a fi crezut c e ti o halucina ie, dar a
trecut ceva vreme de cînd alcoolul nu-mi mai ofer drept
miraj decît realitatea. Vrei s devii alcoolic, i de-asta ai
toate c ile astea. E logic.
— C ile astea sînt ca s ... Nu vreau s devin
alcoolic oricum. M intereseaz asta cu-adev rat,
diferitele feluri de alcool, alcoolurile albe, lichiorurile,
vinurile, e a a o bog ie! Am descoperit c alcoolul este
legat de istoria omenirii i c num mai mul i adep i
decît cre tinismul, budismul i islamismul la un loc.
Tocmai citesc un eseu pasionant al lui Raymond Dumay
pe tema asta...
— Dac cite ti prea mult, n-o s ajungi niciodat
alcoolic, remarc Léonard impasibil. E o activitate care
necesit o anumit angajare, trebuie s i te dedici mai
multe ceasuri pe zi. E o disciplin , cum s-ar zice,
olimpic . Nu cred c e ti bun de a a ceva, pu tiule.
— Ei bine, nu vreau s par lipsit de modestie, dar...
în fine, vorbesc limba aramaic , am înv at s repar
motorul avioanelor de vîn toare din Primul R zboi
Mondial, s recoltez miere, s schimb scutecele cîinelui
vecinei mele, iar cînd aveam cincisprezece ani am
petrecut o lun de vacant la unchiul Joseph i m tu a
Miranda. A adar, cu ajutorul dumitale, cred s sînt în sta-
re s devin alcoolic. Am voin a necesar .
— Cu ajutorul meu? întreb mirat i jovial Léonard.
Se uit în cupa de ampanie — bule mici se ridicau la
suprafa — i chicoti.
— Da. Eu, eu cunosc teoria, dar n-am pic de
practic . Dumneata, dumneata ai aerul unui specialist.
Antoine ar spre irul de pahare de pe tejghea.
Léonard aspir coniacul i-l inu cîteva clipe în gur .
Obrajii începeau s i se rumeneasc . Patronul barului
terse tejgheaua cu o cîrp si lu paharele goale. Léonard
încrunt din sprîncene.
— i cine- i spune c ai aptitudini pentru asta?
Crezi c devii alcoolic a a...? C ajunge s vrei i s bei
cîteva pahare? Cunosc oameni care i-au petrecut toat
via a bînd, dar n-au reu it niciodat s devin alcoolici.
Nu aveau predispozi ie pentru asta. A a c tu... tu crezi
ai harul? Vii lini tit i declari c vrei s devii alcoolic,
ca i cum ar fi ceva ce i s-ar cuveni! La-s -m s i spun
o chestie, tinere: alcoolul e cel care alege, alcoolul
hot te dac e ti apt s devii be ivan.
Antoine ridic din umeri, dezam git: nu avusese
niciodat preten ia s cread c va fi ceva u or, de aceea
si venise s caute un antrenor în acest bistrou. Léonard
reac ionase cu n duful care-i caracterizeaz pe b trînii
lupi de mare atunci cînd un tîn r, lipsit de experien i
naiv, declar c vrea s plece pe mare. Dat fiind c i
petrecuse copil ria prin mici porturi bretone, Antoine
cuno tea bine acest sentiment i-l în elegea: me te ugarii
sînt mîndri de arta lor si gelo i.
— Nu vreau s dau aceast impresie, domnule
Léonard. Îmi m rturisesc ignoran a i nu tiu dac sînt
dotat pentru asta. V rog s m accepta i ca elev. Pute i
m înv i.
— Sînt dispus s -ncerc, b iete, r spunse Léonard,
flatat, dar nu- i pot garanta nimic. Dac n-ai ce trebuie...
Nu oricine poate deveni alcoolic, asta e cert, exist o
selec ie; e trist, dar asta-i via a. A a c s nu-mi por i
ranchiun dac r mîi pe chei. Mai sînt i alte vapoare.
— În eleg.
Léonard ov i între bloody mary i paharul de
Guinness. Alese berea, îi r mase lipit de perii b rbii
sure ni te spum , pe care o terse cu mîneca scurteicii
groase bleumarin.
— Bun. Trebuie s i pun cîteva întreb ri. Un soi de
examen prealabil.
— Un concurs de admitere?
— Ei, pu tiule, în elege c exist unele condi ii
pentru exercitarea alcoolismului, e treab serioas ...
— Dar nu trebuie chiar un permis, spuse Antoine
zîmbind i ridicînd din umeri.
— Ar trebui, totu i. Unii nu rezist la alcool, î i
stîlcesc în b taie nevasta i plozii, conduc aiurea i
voteaz ... Statul ar trebui s se ocupe de formarea
alcoolicilor, ca s i cunoasc limitele, schimb rile în
modul cum percep timpul i spa iul si în personalitatea
lor... La fel ca pentru înot, e mai bine s te asiguri c tii
îno i înainte de a te arunca în bazinul cel mare.
— În cazul de fa , remarc Antoine, va trebui s te
asiguri mai degrab dac voi fi în stare s m duc la fund.
— Exact, pu tiule. Vreau s tiu dac ai înot toarele
necesare ca s te duci la fund. Ia s vedem... Prima
întrebare: de ce vrei s devii alcoolic? Mi se pare esen ial
i cunosc motiva ia.
 Frecîndu- i fruntea, Antoine cuget , îi privi pe
ceilal i clien i ai barului i constat c se potriveau
perfect cu decorul. Aveau un fel de aer familial c ci, i
dac nu sem nau între ei, erau f cu i cu to ii din aceea i
materie trist .
— „Alcoolismul are drept cauz urî enia, derutanta
sterilitate a existen ei a a cum ne este ea vîndut ."
— E un citat? întreb Léonard dup ce d du peste
cap bloody mary-ul.
— Da, din Malcolm Lowry.
— O întrebare, pu tiule: cînd te duci s cumperi
pîine, îi citezi brut resei din Shakespeare? „A cump ra
cornuri cu unt sau chifle cu ciocolat , aceasta-i
întrebarea." A prefera s vorbe ti tu însuti, nu s invoci
un mare scriitor tîmpit. Dac vrei p rerea mea, cu citatele
scapi prea u or, fiindc -s atî ia scriitori mari care au spus
atîtea lucruri, încît nici n-ar mai fi nevoie ca cineva s
exprime o opinie personal .
— Atunci, s zicem c sînt s rman, f nici un
viitor... i mai ales gîndesc prea mult, nu m pot ab ine
nu analizez i s nu încerc s -n e-leg cum rezist i
func ioneaz toat harababura asta, m întristeaz enorm
v d c nu sîntem liberi i c fiecare gînd, fiecare act
liber se face cu pre ul unei r ni care nu coaguleaz .
— Pu tiule, tu e ti poet: vrei s spui c e ti
deprimat...
— Asta e starea mea natural , suf r de o depresie de
dou zeci i cinci de ani.
Léonard îl b tu prietene te pe um r pe Antoine. Un
client intr i se a ez la o mas unde se desf ura o
partid de c i. Comand o cafea i un pahar de
calvados. Patronul deschise radioul ca s asculte tirile de
la ora nou .
 — Dar, s tii, alcoolul nu o s te vindece. Nu
trebuie s crezi asta. î i va alina r nile, dar o s i fac
altele, poate chiar mai rele. N-o s te mai po i lipsi de
alcool si chiar dac , la început, o s sim i o euforie, o
bucurie s bei, or s dispar repede i n-o s mai r mîn
decît tirania dependen ei i a priva iunii. Via a ta nu va fi
decît ce uri, st ri de semicon tien , halucina ii, paranoia,
crize de delirium tremens, violen împotriva anturajului
u. Personalitatea ta se va dezagrega...
— Asta i vreau! spuse hot rît Antoine, lovind cu
pumnul lui mic tejgheaua. Nu mai am t ria s fiu eu
însumi, nu mai am curaj, nici chef s am ceva de genul
unei personalit i. O personalitate, sta-i un lux care m
cost prea scump. Vreau s fiu un spectru banal. M-am
turat de libertatea mea de gîndire, de toate cuno tin ele
mele, de blestemata mea de con tiin !
Dup ce goli paharul de porto, Léonard f cu o
grimas . R mase dus pe gînduri, cu paharul ridicat,
privindu-se în oglinda din fa a lui, ascuns par ial de
sticle. Pe m sur ce golea paharele, se l sa tot mai mult
peste tejghea, ochii i se mic orau i, în acela i timp,
gesturile îi deveneau mai pu in tremur toare, mai largi si
mai fluide. Ca ultim întrebare de „examen", Léonard îl
puse pe Antoine s ghiceasc de ce aliniase pe tejghea
unsprezece pahare cu b uturi diferite.
— Ca s nu existe gelozii? r spunse pe loc Antoine.
— Ca s nu existe gelozii... murmur Léonard
zîmbind i cioc nind u or cu un pahar în tejghea. Po i fi
mai clar?
— Poate c în felul acesta aduci un omagiu, la
egalitate, tuturor acestor soiuri de alcool. Dumneata nu
ti un amator de bere sau de whisky sco ian, nu de ceva
atît de sectar: î i place alcoolul în toate formele lui. E ti
un îndr gostit de Alcool cu A mare.
— Nu m-am gîndit niciodat la asta a a, dar... da,
sînt de acord. Antoine, Antoine...
Îmi pari a avea aptitudinile, natura în marea ei
milostivenie poate c i-a dat harul. Dar trebuie s te pun
la curent cu toate nepl cerile la care vei avea dreptul. O
vomi i des, stomacul î i va fi încordat i acid, o s ai
tot felul de migrene, oftalmice, cerebrale, dureri
cervicale, în mu chi i în oase, o s ai des diaree, ulcere,
tulbur ri de vedere, insomnii, bufeuri de c ldur , crize de
angoas . Pentru un pic de c ldur si de alinare, alcoolul
i va oferi toate astea, trebuie s fii con tient.
Intrar doi clien i noi. D dur mîna cu patronul, îl
salutar pe Léonard. Se a ezar la o mas din fundul
barului, î i aprinser pipa i b ur bere împ ind între ei
paginile Monde-ului. Antoine se uit la Léonard cu
privirea lui franc ; ca întotdeauna, era foarte calm, foarte
sigur pe decizia lui. î i trecu mîna prin p r, zburlindu-1.
— Asta e ceea ce vreau, vreau alte chinuri, un r u
real, manifest ri fizice ale unui comportament precis.
Cauza r ului meu va fi alcoolul; nu adev rul, alcoolul.
Prefer o boal care încape într-o sticl , mai degrab decît
o boal imaterial i atotputernic c reia nu pot s -i dau
un nume. îmi voi cunoa te cauza durerilor. Alcoolul îmi
va ocupa toate gîndurile, îmi va umple toate clipele ca pe
ni te p rele...
— Accept, spuse Léonard dup ce- i mîngîie barba.
O s fiu profesorul t u de alcoolism. O s fiu sever, o s
te pun la treab . E o ucenicie pe termen lung, aproape o
ascez .
— Mul umesc, mul umeasc din tot sufletul, spuse
lini tit Antoine strîngînd mîna uscat i aspr a
alcoolicului.
 Léonard ridic mîna i pocni din degete ca s -1
cheme pe patronul care citea Le Parisien la cel lalt cap t
al tejghelei, lîng casa de marcat:
— Roger, o bere la halb pentru pu ti! (Patronul
puse berea în fa a lui Antoine.) Mul umesc. O s o lu m
cu-ncerul. E bere de cinci grade, alunec de la sine,
trebuie s i obi nuie ti cerul gurii, s i deprinzi ficatul
juvenil. Nu devii alcoolic tr gînd o be ie în fiecare
sîmb seara, e nevoie de perseveren i constan . S
bei tot timpul, nu neap rat chestii tari, dar s faci asta cu
seriozitate, cu sîrguin . Majoritatea oamenilor devin
alcoolici f metod , beau whisky, votc în cantitate
uria , li se face r u, i o iau de la cap t cu b utura. Dac
vrei p rerea mea, Antoine, sînt ni te cretini. Cretini i
amatori! Po i foarte bine s devii alcoolic într-un mod
mai inteligent, printr-o utilizare savant a dozelor i a
gradelor alcoolului.
Antoine privea paharul mare de bere încununat cu
spum alb ; prin prisma asta, totul era auriu. Léonard î i
scoase apca i o îndes peste p rul lui Antoine.
— Haide, omule, nu trebuie s i fie team , nu în
sta o s te îneci.
— Trebuie s beau totul deodat , întreb Antoine,
pu in intimidat, sau cu înghi ituri mici?
— Asta tu va trebui s vezi. Dac i place gustul i
dac nu vrei s te îmbe i prea repede, bea cu înghi ituri
mici, degust acest nectar de hamei. Dac nu, dac i se
pare prea gre oas , d paharul peste cap dintr-una.
Dup ce adulmec lichidul i- i puse spum pe nas,
Antoine începu s bea. Trase o strîmb tur , dar continu
goleasc paharul.
Cinci minute mai tîrziu, o ambulan oprea derapînd
pe trotuarul din fata C pitanului Elefant. Doi infirmieri
înarma i cu o targa intrar gr bi i în bar i-l luar cu ei pe
Antoine, aflat în plin com etilic . Pe tejghea, paharul
lui de bere era înc pe jum tate plin.

Din cauza unei sensibilit i fiziologice deosebite,

Antoine nu putuse s fie alcoolic. Ca remediu de
substitu ie, a luat hot rârea s se sinucid . S fie alcoolic
fusese ultima lui ambi ie de integrare social , a- i lua
via a era ultimul mijloc pe care-1 vedea de a adera la
lume. Personaje pe care le admira avuseser curajul s i
aleag momentul mor ii: Hemingway, draga lui Virginia
Woolf, dragul lui Seneca, Debord, Cato din Utica, Sylvia
Plath, Demostene, Cleopatra, Lafargue...
Via a nu mai era decît un chin nesfîrsit. Nu mai
sim ea nici o pl cere s vad c se face ziu , toate clipele
lui erau acide i stricau gustul a ceea ce-ar mai fi putut fi
înc pl cut. Cum nu avusese niciodat cu-adev rat
impresia c tr ie te, nu-i era fric de moarte. Ba chiar era
fericit s g seasc în moarte singura dovad tangibil c
a fost în via . Calitatea incredibil de proast a mînc rii
ce i se servea de cînd era în spital a sfîr it prin a-l
convinge s i pun cap t zilelor.
Antoine fusese internat la sec ia de urgen e a
spitalului La Pitie-Salpetriere, în pofida actului plastifiat
din portofelul s u, în care spunea
î i doneaz organele în caz de moarte cerebral i c
prefer s agonizeze pe trotuar, decît s fie îngrijit la
Pitie. Motivul pentru care nu voia s ajung la acest
spital este c risca s -i întîlneasc aici pe unchiul s u
Joseph i pe m tu a Miranda. Antoine era o fire pa nic ,
dar nu îi putea suporta, de altfel nimeni nu-i suporta. Nu
ar fi fost periculo i, doar c se v itau tot timpul,
protestau i f ceau un caz din orice fleac. Ni te budi ti
fermec tori au intrat într-o mili ie paramilitar dup ce i-
au frecventat prea mult. La fiecare c torie a lor în
str in tate, creau incidente diplomatice. De aceea, aveau
interdic ie de sejur în mai multe ri: în Israel, în Elve ia,
în Belgia i Olanda, în Japonia, în Statele Unite. I.R.A.,
E.T.A., Hezbollah-ul publicaser comunicate în care
afirmau c vor executa acest cuplu dac mai calc pe
teritoriul lor. Autorit ile rilor respective n-au f cut i
n-au spus nimic care s dea de în eles c s-ar opune.
Poate c într-o bun zi armata va avea curajul s folo-
seasc poten ialul distructiv al acestui cuplu i îl va folosi
cînd bombele atomice se vor fi dovedit prea ineficace.
Unchiul Joseph i m tu a Miranda î i petreceau via a în
spital de ani de zile; se mutau de la o sec ie la alta, de la
un etaj la altul, în func ie de opera ii, de bolile reale sau
inventate de ipohondria lor ar goas . F ceau turul
tuturor serviciilor, treceau de la urologie la alergologie,
încercau angiologia, gastroenterologia, oto-rino-
laringologia, stomatologia, dermatologia, diabetologia...
toreau astfel prin spitalele capitalei ca prin ni te
inuturi exotice, evitînd mereu cele dou servicii care ar
fi putut face ceva pentru ei i pentru restul lumii: psihia-
tria i medicina legal .
succes, Antoine a încercat s conving ni te
infirmiere s -i tearg numele din registrul spitalului ca
nu primeasc vizita unchiului si m tu ii sale.
Revenindu- i încet-încet dup com , a luat hot rîrea s se
sinucid , ezînd în patul lui de spital, cu o linguri
gat într-un borc na de gem de mere, rozaliu i cu
gogoloaie.
Prietenii lui — Ganja, Charlotte, Aslee i Rodolphe
— au venit s -l viziteze. Ganja, un fost codiscipol de la
facultatea de biologie, omul cel mai destins din lume,
bun tatea întruchipat , avea obiceiul s -l îmb rb teze pe
Antoine preg tindu-i ceaiuri din plante medicinale
extraordinare care le înveseleau serile. Jucau ah de mai
multe ori pe s pt mîn , sus pe observatorul de la
Sorbona, si hoin reau pe str zi sporov ind. Antoine n-
avea idee ce meserie are Ganja, iar acesta era foarte
misterios în privin a asta, dar avea destul de mul i bani si
prin urmare de multe ori el lua nota de plat .
Traduc toare la o editur , Charlotte era o fost vecin a
lui Antoine. Marele ei vis era s aib un copil, dar fiind
lesbian nu dorea cîtu i de pu in s reu easc pe c i
naturale. De aceea, cu regularitate, datorit complicit ii
prietenei ei care era medic, se ducea la inseminare.
Pentru a- i spori ansele, dup fiecare inseminare,
Antoine o înso ea la tîrgul de la Trone sau la orice
serbare cîmpeneasc i, dup -amieze întregi, se d deau în
roata mare. Nu era o tehnic foarte tiin ific , dar
Charlotte credea c for a centrifug a acestor ma in rii
putea s propulseze acolo unde trebuie spermatozoizii
recalcitran i. Rodolphe, un coleg de facultate, era
indispensabilul opozant. Era cu doi ani mai mare ca
Antoine, i inea un curs de filozofie intitulat „Kant sau
domnia absolutei gîndiri". Pur produs al sistemului de
înv mînt, Rodolphe putea spera s ob in un post de
conferen iar peste doi ani, s ajung profesor universitar
peste apte ani i s moar complet uitat peste aizeci de
ani, l sînd o oper care va influen a genera ii de termite.
Punctul lor comun, ceea ce îi apropia pe Antoine i pe
Rodolphe, era c nu c deau niciodat de acord în nici o
privin . Ultima lor disput fusese pe tema gîndirii,
Rodolphe afirmînd, ca un bun filozof, c produce acte de
gîndire pur prin simpla func ionare a voin ei lui
atotputernice i a perfectului s u liber arbitru. Antoine îl
luase peste picior, amintindu-i de contingen e i de
multiplele determinisme care apas asupra fiin elor
umane. Dar Rodolphe nu p rea a crede c un profesor de
filozofie este atins de aceea i ploaie ca un muritor de
rînd. Pe scurt, Antoine era dilema, Rodolphe certitudinea,
i putem spune c fiecare î i exagera înclina ia în felul
lui. în fine, Aslee era cel mai bun prieten al lui Antoine,
dar vom vorbi despre el mai fîrziu.
La prima lor vizit la spital, Ganja a adus ceai,
Charlotte flori, Aslee un palmier pitic de un metru
cincizeci, în ghiveci, iar Rodolphe a regretat c Antoine
nu era legat la un respirator artificial pe care l-ar fi putut
debran a.
Solicitudinea prietenilor lui nu a schimbat decizia
cut a lui Antoine: hot rîse, o dat în via , s fie egoist
i s nu mai tr iasc doar ca s nu-i am rasc pe prietenii
lui.
Antoine avea ca vecin de camer o fiin uman , e
cert, dar n-ar fi putut fi mai precis. Nu tia dac e femeie
sau b rbat, n-avea idee de vîrsta acestei persoane, pentru
simplul motiv c era înf urat în bandaje precum
mumiile egiptene. Dar aceast form alb nu ad postea
corpul neînsufle it al unui faraon, c ci articula cu o voce
feminin , f urm de accent din Valea Regilor:
— Nu- i face griji, o s scap. Înc o dat , o s scap.
— Poftim? întreb Antoine ridicîndu-se în pat.
— Dumneata de ce e ti aici?
— Com etilic .
— Aha, am încercat deja asta, spuse femeia pe un
ton degajat Nu e r u. Ce ai b ut? Votc ? Whisky?
— Bere.
— Cî i litri?
 — O jum tate de pahar.
— O jum tate de pahar? Ai stabilit un record în
materie. Coma etilic este o chestie clasic .
— Nu sta era scopul meu, eu voiam s fiu alcoolic,
dar n-a mers. Acum, sinuciderea mi se pare solu ia cea
mai abordabil . Acolo, cel pu in, am toate ansele.
— Te-n eli: nimic nu e mai greu decît s te
autosuprimi. E mai u or s iei bacul, concursul de
inspector de poli ie sau diploma în litere, decît s te
sinucizi. Rata de reu it e sub opt la sut .
Antoine se a ez pe marginea patului. Soarele palid
trundea prin transperante imprimîndu- i lumina pe
pere ii de o culoare boln vicioas ai camerei. Prietenii lui
Antoine trecuser cu cîteva ore în urm pe-acolo, dar nu
venea nimeni, niciodat , s se intereseze de femeie.
— Dumneata te-ai sinucis? întreb Antoine.
— Dup cum se vede, r spunse ea pe un ton
ut cios, am dat gre .
— Nu e ti la prima tentativ ?
— Nici nu le mai num r, c m-ar deprima. i totu i,
am încercat tot ce se putea. Dar, de fiecare dat , ceva sau
cineva se punea în calea mor ii mele. Cînd am încercat s
înec, un imbecil curajos m-a salvat. De altfel, a murit
dup cîteva zile de o pneumonie. E oribil, nu-i a a? Cînd
m-am spînzurat, s-a rupt funia. Cînd mi-am tras un glon
în tîmpl , glon ul a traversat craniul f s -mi ating
creierul, f s produc vreo daun serioas . Am înghi it
dou cutii de somnifere, dar laboratorul gre ise dozele,
a c n-am avut dreptul decît la o siest de trei zile.
Acum trei luni am angajat chiar un uciga pl tit ca s m
împu te, dar imbecilul s-a în elat i a omo-rît-o pe vecina
mea! Pur i simplu nu am noroc, înainte, voiam s m
sinucid din disperare, acum, principala cauz a disper rii
mele este c nu reu esc s m sinucid.
Sem nînd cu ni te smaralde într-o caset c ptu it
cu pînz alb , doar ochii ei verzi se z reau printre
bandaje. Antoine c ut în ei o urm de triste e, dar nu
si decît nemul umire.
— Vrei s tii de ce sînt în halul sta? întreb ea
întorcînd ochii spre Antoine. Nu te jena, e normal s te
întrebi de ce sînt ambalat a a. M-am aruncat de la etajul
trei al turnului Eiffel. Ar fi trebuit s fie imposibil s dau
gre , nu-i a a? Ei bine, a trebuit ca, exact în clipa aia, un
grup de turi ti germani în sort s se strîng la baza tur-
nului pentru o poz suvenir.
— Ai c zut peste nem i?
— I-am strivit, da. Mi-au amortizat c derea. Ba
chiar am fost aruncat în sus. De mai multe ori.
Rezultatul: am aproape toate oasele din corp rupte dar,
dup imbecilul la de doctor, voi fi pe picioare i în plin
form peste ase luni.
cerea î i întinse aripile de fluture, largi si delicate,
în înc pere. Soarele disp ruse, l sînd locul ploii i
cenu iului. Era o lun iulie care interpreta partitura de
martie.
— Poate c ar fi mai bine s te la i de sinucideri, se
va sfîr i prost, încearc ... nu tiii... s întîlne ti lume, s
ascul i un album cu Clash, s te îndr goste ti...
— Nu în elegi! se r zvr ti ea. Din cauza dragostei
vreau s m omor, a a încît, dac m -ndr gostesc iar i
i iese prost, îmi voi dori s fiu de dou ori moart . Si
apoi, sinuciderea e voca ia mea; de cînd eram mic de
tot, este pasiunea mea. Ce o s se zic despre mine dac
mor la nou zeci de ani din cauze naturale?
— Nu tiu, doamn , nu tiu.
— Dar asta nu se va-ntîmpla, nu voi suferi aceast
umilin . M nînc orice, o mul ime de chestii pr jite, tone
de carne, beau prea mult, fumez dou pachete pe zi...
Crezi c asta ine, ca mod de a te sinucide?
— Da, o încuraja Antoine. Ceea ce conteaz e
scopul pentru care faci toate astea. Dar, în acela i timp,
nu cred c , dac mori de un cancer la
pl mîni, va fi omologat ca sinucidere în statistici, chiar
dac sta era obiectivul vizat.
— Nu- i face griji, n-o s mai dau gre .
Atunci femeia îi povesti lui Antoine c descoperise
pe panoul de afi aj al asocia iilor din prim ria
arondismentului al XVIII-lea, printre cursurile de yoga i
de ol rit, un curs de sinucidere. Antoine, care n-avea pic
de experien în acest domeniu i nu voia s piard ani
pre io i de moarte încercînd f succes s se omoare, o
ascult cu aten ie pe vecina lui de camer . Aceasta îi
expuse planul ei: de-ndat ce se va reface, se va prezenta
la acest curs i, cu asiduitate, va înv a s se sinucid
corect. Îi dict lui Antoine num rul de telefon pentru
curs.
Brusc, u a se deschise i doi diavoli tasmanieni
dur buzna într-un vîrtej de exclama ii i de gesturi
violente: unchiul Joseph i m tu a Miranda se n pustir
asupra bietului Antoine. Îl întrebar ce mai face, ce mai
face familia lui, dar revenir curînd la ale lor, adic
presupusele lor nenorociri. Unchiul Joseph îi povesti lui
Antoine, precum i vecinei lui de camer — care
probabil c regreta mai mult decît oricînd prezen a
turi tilor germani —, c tocmai f cuse o opera ie de
splin i era convins c chirurgul îi schimbase splina cu a
altcuiva. Insist ca Antoine s -i pip ie abdomenul.
— Sim i splina, Antoine? opti el cu din ii încle ta i.
Acolo, o sim i? Nu e splina mea, n-o s m las p lit
 a, nu e splina mea!
—Dar bine, unchiule Joseph, de ce s i fi schimbat
splina?
— De ce?! exclam unchiul. De ce? Spune-i,
Miranda, eu nu pot. Spune-i, Miranda!
— De ce? continu m tu a Miranda. Traficul cu
organe!
— Nu a a tare! ip unchiul Joseph. Nu a a tare, o
te aud , i Dumnezeu tie ce o s ne fac . Sînt în stare
de orice, de orice. Oamenii care schimb spline sînt în
stare de orice!
— Noi credem c e un complot, oti m tu a
Miranda apucîndu-1 pe Antoine de bra , am adunat mai
multe indicii i prezum ii despre un important trafic cu
organe în cadrul acestui spital.
— Ce v face s crede i asta? întreb Antoine.
— Splina! exclam unchiul Joseph. Splina mea! Ce,
asta nu-i o dovad ? Au luat splina mea frumoas ca s-o
vînd pe bani grei i mi-au pus una jig rit i moale...
— Am observat semne, afirm m tu a Miranda,
priviri furi e din partea infirmierilor i a medicilor, care
spun multe despre conspira ie.
Unchiul Joseph i m tu a Miranda vizitau astfel toate
camerele pentru a pip i abdomenul pacien ilor. Plecar în
fine, ca doi detectivi mojici, în c utare de m rturii i
dovezi despre acest trafic.
Bucuros s reg seasc lini tea camerei sale, Antoine
s-a întors spre femeia sinuciga . Dar ochii ei erau
închi i. Intr un medic i, pe un ton de garajist, îl anun
pe Antoine c poate s p seasc spitalul.

Au trecut cîteva zile pîn ce Antoine s-a ho-t rît s

arunce o privire pe hîrtiu a unde era notat num rul de
telefon de la cursul de sinucidere, în sfîr it, deasupra
Parisului str lucea soarele. Tobele de e apament î i
difuzau poluan ii precum polenurile unei noi ere,
îns mîn înd în pl mînii parizienilor i ai turi tilor flora
viitoare a unei civiliza ii bolnave. Agonia vegeta iei, a
arborilor i plantelor, atît de t cut i invizibil ochilor
care nu v d decît ceea ce mi , devenea standardul de
via . Automobilele continuau s inventeze omul nou,
care nu va mai avea picioare ca s se plimbe în visele lui
asfaltate, ci ro i.
Antoine nu avea telefon, a a c s-a dus la cabina de
la col ul str zii. Aceasta se afla în fa a unei brut rii; un
miros de brio e tergea mirosurile mai pu in pl cute din
cartier. Antoine a trebuit s a tepte pu in ca s se
elibereze cabina.
— S.P.T.P.T.M., Sinucidere pentru to i i prin toate
mijloacele, bun ziua! r spunse o tîn cu glas
melodios.
— Bun ziua, , am primit coordonatele
dumneavoastr de la o pieten , i m-ar interesa cursurile
dumneavoastr .
Un vagabond se lipise de grila de aerisire a
brut riei. Desf cu o bucat de pîine veche ambalat într-
o oset i o degust aspirînd pl cutele miresme dulci ale
specialit ilor vieneze, amestecîndu-le în gur cu pîinea
cu gust de carton.
— În acest caz, domnule, v sf tuiesc s veni i
direct s ne vizita i. Nu e nici un curs s pt mîna asta, ca
urmare a minunatei spînzur ri a profesorului Edmond,
dar, de luni, doamna profesoar Astanavis va preda
cursurile. V dau programul. Ave i cu ce nota?
— A tepta i, a tepta i... Da, v ascult.
— De luni pîn vineri, de la orele optsprezece la
orele dou zeci, în pia a Clichy, la num rul 7. Trebuie
doar s suna i la interfon, e la parter. Scrie unde.

Lunea urm toare, Antoine se afla în fa a imobilului

din pia a Clichy. Printre pl cu ele cu medici, cursuri de
teatru, o sec ie a Alcoolicilor anonimi, o trup de
cerceta i, un partid politic, g si o pl cu de aram pe
care era gravat: „S.P.T.P.T.M., asocia ie înfiin at în
1742." Antoine ap pe butonul care comanda
deschiderea por ii grele a imobilului. Urmînd pista
pancartelor, dup ce str tu un coridor, p trunse prin-tr-
o u dubl într-o înc pere lung , luminat de ferestre
mari.
Erau deja prezente vreo treizeci de persoane. Unele,
ezînd, citeau sau a teptau, majoritatea discutau în mici
grupuri r spîndite. Un cvartet cînta o oper de Schubert.
O femeie înalt îmbr cat în smoking negru p rea a fi
responsabila. Ea îl primi pe Antoine cu amabilitate i se
prezent ca Prof. Astanavis. Participan ii erau tineri,
trîni, de toate condi iile sociale, de toate stilurile.
reau destin i; scotoceau prin geant , discutau,
schimbau hîrtii. începur s se a eze. Cei mai mul i
aveau un blocnotes sau un caiet. A teptau s înceap
cursul, cu stiloul în mîn , otind, în bu indu- i hohote
de rîs.
Înc perea era umplut cu vreo zece rînduri de cîte
cincisprezece scaune; în fund, pe o estrad , se g sea
pupitrul la care se instala Prof. Astanavis. To i elevii erau
acum a eza i. Cei patru pere i ai s lii erau acoperi i cu
portrete sau fotografii ale unor sinuciga i celebri: Gérard
de Nerval, Marilyn Monroe, Gilles Deleuze, tefan
Zweig, Mishima, Henri Roorda, Ian Curtis, Romain
Gary, Hemingway i Dalida.
 Publicul frem ta de vorbe i rîsete ca înainte de
începerea oric rui curs sau conferin e. Antoine se a ez
pe unul din rîndurile din mijloc, între un b rbat elegant
cu chip inexpresiv i dou tinere zîmbitoare. Profesoara
tu i în pumn. Se f cu lini te.
— Doamnelor, domni oarelor, domnilor, întîi i-
ntîi, permite i-mi s v anun , chiar dac unii sînt deja la
curent, sinuciderea izbutit a profesorului Edmond. A
cut-o!
Profesoara Astanavis lu o telecomand i se
îndrept spre peretele acoperit cu un tablou alb. Pe el se
imprim imaginea unui b rbat spîn-zurat într-o camer
de hotel, în plus, avea venele de la încheieturile mîirulor
deschise, sîngele f cuse dou cercuri ro ii, mari, pe
mocheta bej. Cînd fusese f cut fotografia, probabil c
trupul se leg na u or, c ci chipul era neclar. Spectatorii
din jurul lui Antoine aplaudar i f cur , între ei,
comentarii elogioase despre acesta sinucidere combinat .
— A f cut-o! i dup cum pute i vedea, pentru a nu
da gre , pentru siguran , în caz c s-ar fi rupt funia, i-a
deschis venele. Cred c asta mai merit cîteva aplauze!
Elevii aplaudar din nou, se ridicar în picioare,
strigar , fluierar . Antoine r mase a ezat, observînd,
uimit, manifestarea bucuriei care celebra moartea unui
om.
— Avem un prieten nou în seara asta, spuse
profesoara, ar tînd spre Antoine. îl voi ruga s se
prezinte.
Toat lumea se întoarse spre Antoine. Acesta, pu in
intimidat la ideea de a lua cuvîntul în public, se ridic în
picioare sub privirile binevoitoare i încuraj rile mute ale
asisten ei.
— M cheam Antoine, eu... am dou zeci i cinci
de ani.
— Bun , Antoine! r spunser în cor participan ii.
— Antoine, interveni profesoara, po i s ne spui de
ce te afli aici?
— Via a mea e un dezastru, explic Antoine stînd
tot în picioare, mi cînd nervos din mîini. Dar nu asta e
cel mai grav. Adev rata problem este c sînt con tient...
— Tu ai ales s te sinucizi, murmur profesoara
punîndu- i mîinile pe pupitru, pentru a te cufunda în
neantul lini titor.
— De fapt, sînt atît de pu in dotat pentru a tr i, încît
poate c m voi realiza prin moarte. Am f îndoial
mai multe aptitudini s fiu mort decît viu.
— Sînt convins , Antoine, aprob profesoara, c vei
fi un mort foarte mare. Iar eu pentru asta sînt aici: ca s
te înv , ca s înv s termina i cu via a asta care ne
atît de pu in i ne ia atît de mult. Teoria mea... teoria
mea este c e mai bine s mori cît vreme nu i-a luat
via a totul. Trebuie s p strezi muni ii, energie pentru
moarte i s nu ajungi acolo complet golit, ca b trînii
tia acri i i neferici i. Prea pu in m intereseaz dac
sînte i credincio i, atei, agnostici sau diabetici, nu e
treaba mea. Eu cred unele lucruri i o s v vorbesc
despre ele, dar nu m aflu aici ca s v conving s muri i
sau s v spun ce pot s fie via a i moartea. Sînt
experien ele voastre, motivele voastre, op iunile voastre.
Punctul nostru comun este c via a nu ne satisface i c
vrem s termin m cu ea, atîta tot. V voi înv a cum s
sinucide i în mod eficace, ca s nu da i gre , într-un
mod frumos, original, înv tura mea se refer la
modalit ile de a te omorî, nu la motive. Nu sîntem o
Biseric sau o sect , în orice clip , ve i putea s plîn-ge i,
p si i acest curs, s ipa i: toate astea ave i dreptul s
le face i. Pute i chiar s v îndr gosti i de vecinul vostru
i s reg si i gustul pentru via ... De ce nu, asta v va
face s pe-treceti clipe pl cute, chiar dac risc m s ne
revedem peste ase luni. Dac , din nefericire, voi mai fi
înc aici.
Cî iva dintre vecinii lui Antoine rîser . Profesoara
vorbea calm, nu ca un tribun politic sau religios, ci cu
dezinvoltura unei profesoare de literatur în fa a unui
amfiteatru atent. Cu mîinile în buzunarele hainei de
smoking, era atît de sobru sclipitoare încît nu avea nevoie
foloseasc efecte exagerate, scenice sau retorice,
pentru a crea în mod artificial o emfaz .
— Exist o cenzur împotriva sinuciderii. Politic ,
religioas , social , chiar i natural , c ci doamnei Naturi
nu-i place ca cineva s i aroge drepturi în privin a ei,
vrea s ne in în les pîn la cap t, vrea s hot rasc în
locul nostru. Cine hot te moartea oamenilor? Am
delegat aceast libertate suprem bolii, accidentelor,
crimei. Asta se nume te hazard. Dar e fals. Acest hazard
este voin a subtil a societ ii care încet-încet ne
otr ve te prin poluare, ne masacreaz prin r zboaie i
accidente... Societatea hot te astfel data mor ii noastre
prin calitatea alimenta iei, periculozitatea ambientului
cotidian, a condi iilor noastre de munc i de via . Noi
nu alegem s tr im, nu ne alegem limba, ara, epoca,
gusturile, nu ne alegem via a. Singura libertate este
moartea; a fi liber înseamn s mori.
Profesoara b u pu in ap . R mase cu bra ele
sprijinite pe marginea pupitrului. Se uita atent la to i
participan ii din sal , d dea din cap, complice, ca si cum
i-ar fi legat o intimitate în eleg toare.
— Dar toate astea sînt baliverne. Ajungi la asta mai
tîrziu, s gînde ti astfel, s g se ti o anumit noble e, o
sublimare, o legitimare, o transcenden ... ce tiu eu...
iluzia unui absolut numit moarte sau libertate pe care ai
vrea s le faci s coincid la egalitate perfect . Adev rul.
.. adev rul meu — s fie clar, eu vorbesc despre mine —
este c sînt bolnav . Un cancer a considerat c trupul
meu ar fi o pl cut insul paradiziac , a a c i petrece
aici vacan ele, cu picioarele în oceanul sîngelui meu,
bron-zîndu-se la soarele inimii mele... Nu are nevoie de
umbrel , pu in îi pas de insola ie. Concediul lui pl tit
este pentru a m face pe mine s mor. Suf r cumplit...
ti i cu to ii despre ce vorbesc. Ca s nu m zvîrcolesc de
durere sînt obligat s -mi fac injec ii cu morfin , s m
îndop cu calmante... (Din buzunarul interior al hainei,
scoase o cutiu de medicamente i o agit .) Asta are un
pre , pre ul con tiin ei mele. Mai am înc mintea
întreag , dar asta risc s nu dureze, a a c prefer s m
suprim fiind înc „eu", decît s ajung s fiu debran at de
un medic, z cînd incon tient pe un pat de spital. Este o
mic libertate, o libertate jalnic . Dac v afla i aici este
pentru c , i voi, ave i f îndoial can-cere organice sau
cancere la suflet, tumori sentimentale, leucemii amoroase
si metastaze sociale care v rod. i ele sînt cele care ne
dicteaz op iunea, cu mult înainte de orice idee m rea
despre libertatea noastr . S fim sinceri: dac am fi
to i, dac am fi iubi i a a cum merit m, lua i în
seam , cu un loc bun la soare, în societate, sînt sigur c
aceast sal ar fi goal .
Profesoara î i încheie prezentarea, întreaga asistent
o aplaud ; cele dou vecine ale lui An-toine se ridicar în
picioare, impresionate i tulburate. Profesoara î i scoase
floarea ro ie de la butonier i o puse în paharul cu ap
de pe pupitru.
În urm toarea or i jum tate, profesoara a inut
cursul. A predat mai multe metode eficace de sinucidere.
i-a înv at auditoriul cum s fac un nod culisant
adev rat, elegant i solid, ce medicamente trebuie alese,
cum se dozeaz i se combin pentru a muri în mod
pl cut. A dat i a preg tit re ete de cocktailuri letale fru-
mos colorate, asigurîndu-i c sînt delicioase. A prezentat
în detaliu diferitele arme de foc i efectele lor asupra
oaselor craniene i a anatomiei creierului, în func ie de
calibru i distan a de tragere; i-a sf tuit ca, înainte de a se
apuca s i trag un glon în cap, s i fac o radiografie
a craniului pentru a stabili unde s pun eava ca s nu
dea gre . Cu ajutorul unor diapozitive cu scheme
descriptive, le-a ar tat elevilor ei aten i ce vene de la
încheietura mîinii s i taie, cum i cu ce s le taie. I-a
sf tuit s nu recurg la mijloace aproximative cum ar fi
gazul. A povestit sinuciderea lui Mishima, a lui Cato, a
lui Empedocle, a lui Zweig... Toate aceste sinucideri
circumstan iale care confer un sens lumii, în fine, a
încheiat cursul cu un omagiu adus Prof. Edmond,
amintind c este preferabil s conciliezi dou for e letale
pentru a nu da gre : medicamente i spînzurare, vene i
revolver...
Odat cursul terminat, Antoine p si înc perea
înainte s încerce cineva s discute cu el. Cvartetul
reîncepuse s cînte. Ie ind, trecu prin fa a micului chio c
al asocia iei, unde se vindeau, într-un fermec tor decor
de cas de p pu i, funii ar toase, bro uri, c rti, arme,
otr vuri, ciuperci otr vitoare uscate, precum i cele ne-
cesare pentru a înso i o moarte frumoas : vinuri, bucate
alese, muzic . O lu pe bulevardul Clichy pîn la sta ia
de metrou La Fourche; ora ul îi plutea în fa a ochilor ca
si cum ar fi fost beat. Acum c tia cum s se omoare,
dup ce pierduse inocen a amatorului i poseda cuno -
tin ele profesionistului, nu îl mai tenta.
Antoine nu voia s tr iasc , e cert, dar nici nu voia
moar .

- Nu tiu dac a i remarcat, dar cu dimensiunile,

circumferin a i greutatea unei baghete se poate ob ine
num rul de aur. F -ndoial c nu e ceva întîmpl tor.
Brutarul aprob i îi d du o pîine integral .

Antoine locuia în Montreuil, la marginea Parisului.

Ceea ce-l f cea pe Aslee s spun c locuie te în zari tea
Parisului. Aslee era cel mai bun prieten al lui. Antoine
nu-i spunea aproape niciodat pe numele complet, ci pe
abrevierea As. Acest lucru îl amuza mult, pentru c în
limba samoan — iar Aslee era samoan — As înseamn
„ap de la munte".
As avea probabil peste doi metri în ime, dar se
mi ca cu fluiditatea unui cetaceu prin ap . i era înzestrat
cu o calitate uimitoare. I se tr gea din copil rie.
Nestle are obiceiul s -si testeze noile produse,
înainte de a le pune pe pia , pe un e antion de
consumatori. P rin ii lui Aslee fiind foarte s raci, îl
înscriseser la teste în schimbul unor bonuri de
achizi ionare de alimente. La momentul respectiv, Nestle
voia s lanseze un nou sor-
timent de hran pentru bebelu i, cu adaos de vitamine i
fosfor, în doze infinitezimale, fosforul face bine la
tate, dar a fost o eroare de dozare la fabric , un
inginer confundînd microgramele cu kilogramele. Ca
urmare a acestei gre eli industriale, nu chiar to i copiii
supu i testelor au murit: supravie uitorii au suferit de
diferite forme de cancer i alte boli grave. Aslee a avut
 ansa relativ de a nu avea decît tulbur ri mentale, care
au deviat dezvoltarea lui cerebral . Nu avea o deficien
intelectual propriu-zis , numai c mintea lui o lua pe c i
deosebite, ra iunea lui urma o logic pe care nimeni
altcineva nu o împ rt ea. O alt consecin a acestui ali-
ment pentru bebelu i supradozat în fosfor era c Aslee
str lucea în întuneric. Era foarte frumos. Cînd hoin reau
noaptea pe str zi, As, al turi de Antoine, p rea un licurici
uria care le lumina calea pe str du ele f felinare.
Pentru a-i fi tratate afec iunile, As î i petrecuse
copil ria într-o institu ie specializat . Ani în ir, r sese
mut, nici o reeducare clasic nereu ind s -1 scoat din
cere. Pe urm , o ortofonist amatoare de poezie a
descoperit c singurul mijloc pentru ca As s poat vorbi
era s-o fac în versuri. Limbajul lui handicapat avea
nevoie de picioare: versurile era cîrje pentru cuvintele
lui. Pu in cîte pu in, a putut s revin la o via aproape
normal si a p sit spitalul la vîrsta de aisprezece ani.
De atunci, în pofida firii lui placide, care-1 f cea s
semene mai mult cu un urs mare de plu decît cu un
gardian, ocupa posturi de paznic; se presupunea c
statura lui impun toare îi va speria pe eventualii ho i.
Mai
avea înc dou calit i care au avut un oarecare efect
asupra pu inilor sp rg tori cu care s-a confruntat: în
primul rînd, luminozitatea lui îl f cea s semene cu un
spectru, cu o apari ie supranatural ; apoi, dac ho ul nu
le inase sau nu o luase la goan , faptul c Aslee vorbea
în versuri sfîr ea prin a-l îngrozi. Era de doi ani i
jum tate paznic la Muzeul na ional de istorie natural din
Jardin des plantes.
Acolo îl întâlnise Antoine. Lui As îi pl cea mult s
se plimbe, dup orele de serviciu, pe etajele galeriei mari
a Evolu iei. E un loc uimitor, populat cu mii de animale
împ iate, care-i d vizitatorului impresia c se plimb
printr-o arc a lui Noe încremenit în timp. Acest loc slab
luminat degaj o atmosfer de mister; penumbra, prin
contrast cu lumina a intit asupra animalelor, îi înv luie
pe curio i, care murmur i otesc de team s nu
trezeasc elefan ii, fiarele i p rile, într-o diminea ,
Antoine vizita pentru prima oar galeria, se plimba cu o
uimire i o ner bdare intacte, admira animalele în posturi
nea teptate i panourile care le descriau via a si habitatul.
Mergînd agale, spiritul lui nes ios se hr nea cu toat
aceast cultur oferit . O form vag , luminat ciudat, i-a
atras aten ia. S-a gîn-dit la început c reprezint un fel de
om de Ne-andertal sau un exemplar rarisim de yeti spîn
ruia i-au pus haine i înc ri. Antoine a l sat ochii în
jos în c utarea unei etichete explicative, a unei note
tiin ifice despre originea i epoca acestui specimen
straniu. S-a uitat la picioarele creaturii, dar nu a g sit
nimic. A ridicat privirea:
creatura i-a zîmbit i i-a întins o mîn uria . A a au
devenit prieteni.
Erau mereu împreun . As nu vorbea mult, dar asta îi
convenea lui Antoine, care avea mintea i vorba agitate.
As întrerupea ve nicele lui întreb ri cu alexandrini care
umpleau cu cele dou sprezece picioare ale lor arii de
sens mai vaste decît prolixitatea lui Antoine. Acestuia îi
pl ceau sinteza i poezia vorbelor lui As, iar As, la rîndul
lui, iubea vînzoleala, jungla cuvintelor lui Antoine.
Charlotte, Ganja, Rodolphe, As i Antoine se
întîlneau seara în micul bar islandez din strada
Rambuteau, Gudmundsdottir. Jucau ah, discutau
ingurgitînd b uturi i feluri de mîncare cu denumiri de
nepronun at i compozi ii misterioase. Nu tiau ce înghit,
dac e carne sau pe te, ce legume imposibile sînt astea,
dar savorile inedite îi amuzau. Micul bar-restaurant era
locul de întîlnire al islandezilor expatria i, a a încît to i
ceilal i clien i debitau aceea i limb stranie. Antoine
constatase c aici, cel pu in, exista un motiv logic ca s
nu în elegi ce spun oamenii, în acest loc nea teptat, mai
multe seri pe s pt mîn , împreun cu prietenii lui, se ju-
cau de-a portretul chinezesc, de-a inventatul unor inuturi
noi, i de-a jocul pe care-1 numeau „jocul de-a lumea
care se împarte în dou ". Este un joc care const din a
si adev ratele mari diviziuni ale lumii, cele care sînt cu
adev rat pertinente, c ci, infailibil, lumea se împarte în-
totdeauna în dou : cei c rora le place s se plimbe cu
bicicleta i cei care gonesc cu ma ina; cei care poart
ma a peste pantalon i cei care
i-o bag în pantalon; cei care beau ceaiul f zah r i
cei care îl beau cu zah r; cei care cred c Shakespeare
este cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor i cei care
cred c e Andre Gide; cei c rora le place Familia
Simpson si cei c rora le place South Park; cei c rora le
place Nutella i cei c rora le place varza de Bruxelles. Cu
o veritabil preocupare antropologic , compuneau astfel
lista diviziunilor fundamentale ale omenirii.
Cu ocazia uneia din întîlnirile lor secrete, la o
pt mîn dup ie irea lui din spital, pe 20 iulie, Antoine
le-a comunicat prietenilor inten ia lui de a deveni prost.

Restaurantul se umplea. Un viking în miniatur ie i

din ceasul ag at pe perete i, cu barda, b tu de zece ori
într-un scut. Zgomotul conversa iilor în islandez i al
muzicii tradi ionale transforma în insuli masa lui
Antoine i a prietenilor s i. Mirosurile de buc rie i de
bere se amestecau i formau un fel de cea în suspensie
în mica sal a restaurantului. Mon tri i zei din mitologia
islandez transforma i în lampioane str luceau deasupra
clien ilor. Chelneri ele cople ite f ceau slalom printre
mesele înghesuite i pline. Din geant , Antoine scoase
caietul mare în care î i notase profesiunea de credin . Le
ceru prietenilor s nu-1 întrerup i, cu un glas crispat i
emo ionat, începu s citeasc :

„ Exist oameni c rora lucrurile cele mai bune nu le

reu esc. Pot s fie îmbr ca i într-un costum din ca mir,
tot ca ni te vagabonzi o s arate; s fie boga i i
datornici; s fie înal i i nuli la baschet, îmi dau seama
ast zi, eu apar in speciei celor care nu izbutesc s i
rentabilizeze avantajele, pentru care aceste avantaje sînt
chiar ni te inconveniente.
Adev rul iese din gura copiilor. La coala primar ,
o insult josnic era s fii tratat de „telectual"; mai tîrziu,
a fi intelectual devine aproape o calitate. Dar e o
minciun : inteligen a este o tar . A a cum cei vii tiu c
vor muri, dar cei mor i nu tiu nimic, eu cred c s fii
inteligent este mai r u decît s fii prost, pentru c un
prost nu- i d seama ce-i cu el, pe cînd cineva inteligent,
chiar dac -i umil i modest, tot o tie.
În Ecclesiastul scrie «c cel ce î i înmul te tiin a
i spore te suferin a»; dar, neavînd niciodat fericirea s
merg la catehism cu ceilal i copii, nu am fost prevenit de
pericolele studiului. Cre tinii au mare noroc c sînt de
foarte tineri pu i în gard împotriva riscului inteligen ei;
ei vor ti, toat via a, s se fereasc de ea. Ferici i cei
raci cu duhul.
Cei care cred c inteligen a are vreo noble e, cu
siguran c n-au destul pentru a- i da seama c nu e
decît un blestem. Anturajul meu, colegii mei de clas ,
profesorii mei, toat lumea m-a considerat întotdeauna
inteligent. N-am priceput niciodat prea bine de ce i
cum ajungeau la acest verdict despre persoana mea. Am
suferit de multe ori din cauza acestui rasism pozitiv, al
celor care confund aparen a inteligen ei cu inteligen a i
te condamn , dintr-un prejudiciu fals favorabil, s
reprezin i o figur cu autoritate. A a cum opinia public
se extaziaz în privin a tân rului sau tinerei de o mare
frumuse e, pentru a-i umili tacit pe ceilal i mai pu in
înzestra i de natur , eu eram creatura inteligent i
cultivat . Cît uram edin ele alea în care participam, f
voia mea, la r nirea i înjosirea b ie ilor i fetelor
considera i mai pu in str luci i.
N-am fost niciodat foarte sportiv; ultimele
competi ii importante care mi-au obosit mu chii au fost
concursurile de bile din coala primar , din curtea de
recrea ie. Bra ele mele slabe, lipsa de suflu, picioarele
încete nu-mi permiteau s fac eforturile necesare pentru a
lovi o minge cu eficacitate; nu aveam decît for a s
explorez lumea cu mintea mea. Prea pl pînd pentru sport,
nu-mi r mîneau dec t neuronii pentru a inventa jocuri cu
mingea. Inteligen a inea loc de altceva mai bun.
Inteligen a este un rateu al evolu iei, îmi imaginez
perfect, pe vremea primilor oameni preistorici, în sînul
unui mic trib, to i copiii alergînd prin h uri, fug rind
opîrle, culegînd fructe pentru cin ; treptat, în contact cu
adul ii, înv ând s devin b rba i i femei des vîr i:
vîn -tori, culeg tori, pescari, t cari... Dar, privind mai
atent via a acestui trib, observ c unii copii nu particip
la activit ile grupului: r mîn a eza i lîng foc, la
ad post, în interiorul pe terii. Ei nu vor ti niciodat s se
apere în fa a tigrilor cu din i de sabie, nici s vîneze;
 sa i singuri, nu ar supravie ui nici o singur noapte.
Dac i petrec zilele nef cînd nimic, nu e din lene, nu, i-
ar dori s zburde cu camarazii lor, dar nu pot. Natura,
aducîndu-i pe lume, a dat un rateu, în tribul sta, exist o
feti oarb , un b ie el chiop, un altul neîndemînatic i
neatent... Ei stau toat ziua în tab , i cum nu au nimic
de f cut iar jocurile video nu au fost înc inventate, sînt
nevoi i s reflecteze i s i lase gîndurile s
vagabondeze. i î i petrec timpul gîndind, încercînd s
decripteze lumea, scornind pove ti i inven ii. A a s-a
scut civiliza ia: pentru c ni te copilandri imperfec i nu
aveau nimic altceva de f cut. Dac natura n-ar fi mutilat
pe nimeni, dac tiparul ar fi fost de fiecare dat f
cusur, omenirea ar fi r mas o specie de proto-hominizi,
fericit , f nici o inten ie de progres, tr ind foarte bine
Prozac, f prezervative i reader dolby digital de
DVD.
A fi curios, a vrea s în elegi natura i oamenii, a
descoperi artele ar trebui s fie tendin a oric rei min i.
Dar, dac a a ar sta lucrurile, cu organizarea actual a
muncii, lumea ar înceta s mearg mai departe, pentru
simplul fapt c asta ia timp i dezvolt spiritul critic.
Nimeni nu ar mai munci. De-asta oamenii au gusturi i
dezgusturi, lucruri care îi intereseaz i altele care nu;
pentru c , altfel, nu ar exista societate. Pe cei pe care îi
intereseaz prea multe lucruri, îi intereseaz chiar i
subiecte care nu-i interesau a priori — i care vor s
în eleag motivele lipsei lor de interes — pl tesc un pre
printr-o anumit singur tate. Pentru a sc pa de aceast
ostracizare, este necesar s te dotezi cu o inteligen care
are un rol, care serve te o tiin sau o cauz , o meserie;
pur i simplu o inteligen care serve te la ceva.
Presupusa mea inteligen , prea independent , nu
serve te la nimic, adic nu poate fi recuperat pentru a fi
folosit de c tre universitate, o întreprindere, un jurnal
sau un cabinet de avocatur .
Eu am blestemul ra iunii; sînt s rac, celibatar,
deprimat. De luni de zile reflectez la boala mea de a
reflecta prea mult, i am stabilit cu certitudine corela ia
dintre nefericirea mea i incontinen a ra iunii mele. S
gîndesc, s încerc s în eleg nu mi-a folosit la nimic, ci
mi-a adus numai neajunsuri. S reflectezi nu este o ope-
ra ie fireasc , r ne te, ca i cum ar scoate la iveal
cioburi de sticl i buc i de sîrm ghimpat amestecate
cu aerul. Nu reu esc s -mi opresc creierul, s -i încetinesc
ritmul. M simt ca o locomotiv , o locomotiv veche
care se n puste te pe ine i care nu se va putea opri
niciodat , c ci carburantul care-i d puterea vertiginoas ,
rbunele ei, este lumea. Tot ceea ce v d, simt, aud, d
buzna în cuptorul min ii mele, o ambaleaz i o face s
mearg cu vitez maxim . A încerca s în elegi este o
sinucidere social , înseamn s nu mai gu ti via a f s
te sim i, în pofida voin ei tale, ca o pas re de prad i tot-
odat devoratoare de cadavre, care î i sfîrtec obiectele
de studiu. De multe ori, ucizi ceea ce vrei s în elegi,
ci, asemeni medicului ucenic, nu exist cunoa tere
adev rat f disec ie: descoperi venele i circula ia
sîngelui, organizarea scheletului, nervii, func ionarea
intim a corpului. i, într-o noapte de groaz , te treze ti
într-o cript umed i întunecoas , cu un scalpel în mîn ,
mînjit de sînge, suferind de gre uri permanente, cu un
cadavru rece i inform pe o mas de metal. Dup aia, po i
încerca s faci pe Prof. Frankenstein i s îns ilezi totul
la loc ca s faci o fiin vie, dar riscul este s fabrici un
monstru uciga . Am tr it prea mult prin morgi; ast zi
simt apropiindu-se pericolul cinismului, al acrelii i al
triste ii nesfîr ite; ajungi repede înzestrat pentru
nefericire. Nu po i s tr ie ti fiind prea con tient, prea
meditativ. De altfel, s observ m natura: toate cele ce
tr iesc în fericire pîn la adînci b trîne i nu sînt foarte
inteligente. Broa tele estoase tr iesc secole, apa e
nemuritoare iar Milton Friedman* mai e înc în via , în
natur , con tiin a este excep ia; se poate chiar postula c
ea este un accident fiindc nu garanteaz nici o
superioritate, nici o longevitate deosebit , în cadrul
evolu iei speciilor, ea nu este semnul unei mai bune
adapt ri. Insectele sînt cele care, ca vîrst , num r i
teritoriu ocupat, sînt adev ra ii st pîni ai planetei. Or-
ganizarea social a furnicilor, de exemplu, este mult mai
performant decît va fi vreodat a noastr , i nici o
furnic nu de ine catedr la Sorbona.
Toat lumea are ceva de spus despre femei, b rba i,
poli ti, asasini. Noi generaliz m pornind de la propria
noastr experien , de la ceea ce ne convine, de la ceea ce
putem în elege cu slabele mijloace ale re elelor noastre
de neuroni i în func ie de perspectiva viziunii noastre.
Este o înlesnire care ne permite s gîndim rapid, s
emitem judec i i s ne pozi ion m. Dar asta nu are
valoare în sine, sînt ni te semnale, ni te stegule e pe care
le flutur fiecare. i toat lumea ap adev rul
avantajelor sale, ale sexului s u, ale averii sale.
Într-o dezbatere, generalit ile ofer avantajul
simplit ii i al fluidit ii ra ionamentelor, al în elegerii
lor u oare i deci al unui mai mare impact asupra
auditoriului. Pentru a traduce acest lucru în limbaj
matematic, discu iile pe baz de generalit i sînt adun ri,
opera ii simple, care, prin caracterul lor evident, te fac s
crezi în pertinen a lor. în vreme ce o discu ie serioas ar
sem na mai degrab cu o serie de in-ecua ii cu mai multe
necunoscute, de integrale i de jongl ri cu numere
complexe.
Într-o discu ie, o persoan în eleapt va avea
întotdeauna impresia c simplific , i unica ei dorin ar
fi s tearg cîte ceva din text, s aplice asteriscuri unor
cuvinte, s pun note de subsol i comentarii la sfîr itul
volumului pentru a- i exprima cu adev rat gîndirea. Dar,
într-o conversa ie la un col de coridor, la o cin animat
sau în paginile unui ziar, acest lucru nu e cu putin : nu
se pune problema rigorii, impar ialit ii, onestit ii.
Virtutea este un handicap retoric, nu e eficace într-
_________________
* Milton Friedman — economist american, n scut în
1912.

o dezbatere. Anumite min i str lucite, v zînd vacuitatea

inevitabil a oric rei conversa ii, au ales s fie glume e i
sugereze complexitatea prin paradox i un umor
deta at. De ce nu, la urma urmelor, e un mod de a
supravie ui.
Oamenii simplific lumea cu ajutorul limbajului i
al gîndirii, i astfel au certitudini; iar a avea certitudini
este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare
decît banii, sexul i puterea luate împreun . Renun area
la inteligen a veritabil este pre ul care trebuie pl tit
pentru a avea certitudini, i este întotdeauna o cheltuial
invizibil la banca con tiin ei noastre, în sensul sta, îi
prefer pe cei care nu se-nv luie în
mantia ra iunii i recunosc caracterul fictiv al credin ei
lor. Precum un credincios care accept c credin a lui nu
este decît p rere i nu pre-emp iune asupra adev rului
lucrurilor reale.
Exist un proverb chinezesc care spune, apro-
ximativ, c un pe te nu tie niciodat cînd face pipi. Asta
se potrive te perfect intelectualilor. Intelectualul este
convins c e inteligent, fiindc se folose te de creierul
lui. Zidarul se folose te de mîinile lui, dar i el are un
creier care îi poate spune «Hei! Zidul sta nu e drept i,
în plus, ai uitat s pui ciment între c mizi». Exist un
du-te-vino permanent între munca i ra iunea lui.
Intelectualul care munce te cu ra iunea nu are acest du-
te-vino, mîinile lui nu se învioreaz ca s -i spun «Hei,
omule, gre ti! P mîn-tul este rotund». Intelectualului îi
lipse te acest decalaj, de aceea se crede în stare s aib o
opinie documentat despre orice subiect. Intelectualul
este asemeni unui pianist care, fiindc î i folose te
mîinile cu virtuozitate, crede c posed aptitudini pentru
a fi, desigur, juc tor de poker, boxer, neurochirurg i
pictor.
Evident c intelectualii nu sînt singurii pe care îi
prive te inteligen a, în general, cînd cineva începe prin a
spune: «Nu c a vrea s fiu demagog, dar...», este
tocmai ca s fie demagogic. Prin urmare, nu prea tiu
cum s spun ce anume ar putea fi interpretat drept
condescenden . Sînt convins c inteligen a este o virtute
împ rt it de ansamblul popula iei, f distinc ie
social : exist acela i procent de oameni inteligen i
printre profesorii de istorie i pescarii bretoni, printre
scriitori i dactilografe...
Asta tiu din experien a mea, din frecventarea unor
brain-builders, unor gînditori, profesori, intelectuali
simpli i, totodat , a unor oameni normali, inteligen i f
certificat de inteligen , f aura institu ional . Nu pot
spune altceva. Este cu atît mai contestabil, cu cît un
studiu tiin ific este imposibil. S consideri c cineva este
inteligent, cu judecat , nu depinde de diplom ; nu exist
test de I.Q. pentru a dezv lui ceea ce am putea numi
bunul sim . M gîndesc iar i la ce spunea Michael Herr,
scenaristul de la Full Metal Jacket, în splendida carte a
lui Michel Ciment despre Kubrick: «Prostia oamenilor nu
se trage din lipsa lor de inteligen , ci din lipsa lor de
curaj.»
Un lucru pe care putem s -1 recunoa tem este c
frecventarea marilor opere, folosirea min ii proprii,
citirea lucr rilor unor genii, chiar dac nu te face cu
certitudine inteligent, face riscul mai probabil. Desigur,
exist oameni care au citit Freud, Platon, care tiu s
jongleze cu cuarci i s deosebeasc un oim-c tor de
un vinde-reu, i care s fie ni te imbecili. Cu toate
acestea, poten ial, în contact cu o multitudine de stimuli
i l sîndu- i spiritul s frecventeze o atmosfer
stimulatoare, inteligen a g se te un teren favorabil
dezvolt rii ei, exact la fel ca o boal . C ci inteligen a este
o boal ."

În fine, Antoine citi concluzia, închise caietul i î i

privi prietenii cu aerul unui savant care a f cut
demonstra ia implacabil a unuia din marile mistere ale
tiin ei în fa a unei adun ri de distin i colegi r ma i cu
gura c scat .

Granja izbucni într-un rîs care nu 1-a mai p sit

toat seara; un islandez, a ezat la masa din spate, i-a
întins pachetul lui de ig ri: pare-se c rîsul beh it al lui
Ganja însemna în islandez ceva de genul „N-ave i
cumva o igar ?". A a încît, de cîte ori rîdea, un islandez
amabil îi oferea o igar . Rodolphe f cu observa ia c
An-toine nu ar trebui s se for eze prea mult ca s fie
prost; Charlotte îl apuc de mîn cu afec iune; As îl privi
cu ochii lui mari de uimire.
Cu o simplitate emo ionant , Antoine le-a explicat
nu se poate împiedica s gîndeasc , s încerce s
în eleag , i c asta îl face nefericit. Dac cel pu in
studiul i-ar fi dat bucuria c ut torului de aur... Dar aurul
pe care îl g sea avea culoarea i greutatea plumbului.
Mintea lui nu-i d dea nici un r gaz, îl împiedica s
doarm cu întreb rile ei neîncetate, îl trezea în toiul nop-
ii cu îndoielile i indign rile ei. Antoine le-a povestit
prietenilor lui c , de mult vreme, nu mai avea nici
visuri, nici co maruri, într-atît ideile îi umpleau spa iul
somnului. Din cauz c gîn-dea prea mult, c avea o
con tiin în stare permanent de turgescen , Antoine
tr ia prost. Acum dorea s fie incon tient un pic, s
ignore mult cauzele, adev rurile, realitatea... Se s turase
de acea acuitate a observa iei care îi d dea o imagine
cinic asupra raporturilor umane. Voia s tr iasc , nu s
tie realitatea vie ii, doar s tr iasc .
Le-a reamintit prietenilor lui tulbura i, de tentativa
de a deveni alcoolic i de proiectul de sinucidere e uat.
Prostia era ultima lui ans de salvare, înc nu tia cum
procedeze, dar a promis s i consacre toat voin a
pentru a deveni prost. Spera s pun pu in ap în vinul
lui f alcool, s devin mai maleabil, s se debaraseze
de prejudec ile pe care le numim adev ruri. Antoine nu
dorea s fie un imbecil perfect, ci s i dilueze inteligen a
în aliajul vie ii, s renun e la a mai analiza mereu totul, la
a decortica totul. Spiritul lui fusese întotdeauna un vultur
cu privirea sigur , cu gheare i cu cioc ascu ite. Acum
voia s -1 înve e s fie un cocor falnic, s planeze i s se
lase purtat de vînt, s profite de c ldura soarelui i de
frumuse ea peisajului.
 Nu se punea problema s renun e în mod gratuit la
ra iune: scopul era s ia parte la via a în societate. El
încerca întotdeauna s g seasc motorul motivelor care
anim fiecare fiin uman , tia cît de pu in loc de ine
liberul arbitru în alegerea opiniilor. O parte din
nefericirea lui se tr gea din faptul c tr ia sub imperiul
tragediei enun ate de Jean Renoir, anume c „nenorocirea
pe lumea asta este c toat lumea are motivele ei".
Precum un sacerdo iu, el aplica formula lui Spinoza: „S
nu deplîngi, s nu rîzi, s nu dete ti, ci s -n elegi",
încerca întotdeauna s nu judece, nici m car ceea ce voia
-1 r neasc i s -1 subjuge. Antoine era genul de suflet
care ar fi putut fabrica un aparat dentar pentru rechini si
ar fi fost în stare s încerce s -1 instaleze în bot. Dar,
de i încerca s în eleag , nu o f cea la modul religios,
care const din a ierta totul cu condescenden . Poate c
exagera, îns el vedea sub poleiala libert ii i a op iunii
necesitatea i mecanismul unei ma in rii care se hr ne te
cu suflete omene ti. In acela i timp — c ci încerca s fie
la fel de obiectiv cu sine însu i cum era i cu ceilal i —,
constatase c încercînd s în eleag totul înv ase s nu
tr iasc , s nu iubeasc , i c probitatea lui intelectual
extremist putea fi interpretat ca o team de a se angaja
în via i de a ocupa acolo un loc bine definit. Era
con tient de acest lucru i asta a contribuit la hot rîrea
lui.
— Dar, ad ug el, adev rul, precum Ianus, are dou
fe e, iar eu pîn acum nu am tr it decît pe fa a lui
întunecat . M voi plimba pe fa a lui luminoas . S uit s
în eleg, s m pasioneze cotidianul, s cred în politic , s
cump r haine frumoase, s urm resc evenimentele
sportive, s visez la ultimul tip de automobil, s m uit la
tirile de la televizor, s îndr znesc s detest unele
chestii... Eu am ignorat toate astea, inte-resîndu-m de
toate, dar nepasionîndu-m nimic. Nu spun c este bine
sau r u, numai c o s încerc, i voi participa, da, voi
participa la acel spirit larg care se nume te „opinie
public ". Vreau s fiu cu ceilal i, nu s îi în eleg, ci s fiu
ca ei, printre ei, s împ rt esc acelea i lucruri...
— Vrei s spui, pronun rar Ganja mestecînd boabe
medicinale, vrei s spui c ai fost prost încercînd s fii
atît de inteligent, c era pe de l turi de drum, i c s
devii pu in prost, asta ar fi o treab inteligent ...
— Nou , spuse Charlotte, nou ne placi a a, e ti
pu in complicat, dar... e ti un tip super. Dac a fi
hetero...
— Iar eu, Charlotte, r spunse Antoine, dac a fi
danez , te-a cere în c torie. Asculta i. O oarecare
asocialitate mi se pare în continuare lucrul cel mai
normal din lume, ba chiar este bine s ai probleme cu
societatea. Nu vreau s fiu complet integrat, dar nici nu
vreau s fiu dezintegrat.
— Trebuie s g se ti un echilibru, spuse Ganja.
— Da, continu Charlotte, sau un dezechilibru
echilibrat.
Chelnerul le-a adus boluri cu o sup groas si
verzuie i pahare pline cu un lichid tulbure la suprafa a
rora se ridicau mici bobite ro ii. Cei cinci prieteni se
aplecar circumspec i asupra mînc rii. Chelnerul scoase
din adîncul gîtleju-lui un ghem de consoane care probabil
însemnau ceva de genul „Poft bun ". Sub forma unui
haiku, As 1-a întrebat atunci pe Antoine dac nu exista
pericolul s fie definitiv pierdut i s ajung într-o bun
zi animator la televiziune. Antoine i-a r spuns c este o
aventur , iar marile aventuri umane nu sînt lipsite de
primejdii: Ma-gellan, Cook, Giordano Bruno sînt doar
cîteva exemple. Pîn în prezent, tr ise în ochiul ciclo-
nului, care este un loc lini tit i solitar înconjurat de
furtuna cea mai cumplit . Voia s p seasc acest cuib
blestemat, s traverseze perdeaua de vîrtejuri
distrug toare ca s se al ture lumii laice.
Îngrijora i i întrista i pentru Antoine, prietenii l-au
îmb rb tat, l-au pus s promit c nu va face prostii i au
reu it s -l conving s mearg s -i cear sfatul medicului
i confidentului s u, Edgar.

Cabinetul doctorului Edgar Vaporski se g sea la

etajul al treilea al unui frumos imobil din arondismentul
al XX-lea, pe strada Pirineilor, foarte aproape de pia a
Gambetta. Antoine îl consulta de cînd avea doi ani i nu
avusese niciodat alt medic decît pe el.
Era pediatru, dar nimeni nu îl cuno tea pe Antoine
ca el. Dat fiind c se tiau de dou zeci i trei de ani,
exista între ei o oarecare intimitate: î i spuneau pe nume
i, din cînd în cînd, ie eau împreun , c ci aveau o
pasiune comun pentru Brady, un cinematograf vechi de
pe bulevardul Strasbourg.
Dup vîrsta de dou zeci de ani, începuse s se simt
foarte jenat s fie singurul adult care st tea în sala de
teptare neînso it de un copil. P rin ii se uitau la
Antoine discret, pe deasupra revistelor lor, copiii se
zgîiau la el. Chiar dac se a eza lîng femeile singure,
faptul c nu avea copii sfîr ea prin a ie i la iveal . Iat de
ce îl lua cu împrumut de fiecare dat pe nepo elul vecinei
lui, sau orice alt pu ti disponibil. În ziua aceea o c rase
cu el pe Coralie, fiica portarului blocului s u, care nu se
ar ta prea entuziast s -i furnizeze un alibi.
Edgar a deschis u a s lii de a teptare, cu o masc de
chirurg pe fa . I-a chemat în cabinet pe Antoine i
Coralie. Înc perea sem na cu oricare alt cabinet de
medic, cu diplomele lui ag ate pe pere ii crem, cu
biblioteca cu volume groase legate superb în pielea unei
vaci care probabil p scuse aur. Ca i cum pl cu a de
alam de la intrare n-ar fi fost de ajuns, cabinetul emana
o garan ie de competen ; culorile i mobilierul inspirau
seriozitate. Oricine intra aici era asaltat de atmosfera
aceasta de solemnitate, sim ea domnia medicinei
atotputernice i nu avea alt alegere decît s se supun .
Deseori, mersul la medic te sile te s renun i la orice
suveranitate asupra ta: nu î i mai apar ii cu adev rat, î i
ruie ti trupul i disfunctiile lui vr jitorilor tiin ei
bolilor. Similitudinea între m run urile care îmbrac
orice cabinet medical i cele care compun misterul unui
cabinet de prezic toare sau de vraci este uimitoare. Un
spirit critic i glume ar putea s repro eze acestor dou
puneri în scen faptul c în simplul miros de produse
medicale i în mirosul de t mîie se reg se te aceea i
inten ie, aceea i influen asupra psihologiei clientului.
Dar cabinetul lui Edgar sc pa pu in de toate astea, c ci pe
pere i erau afi ate desene de copii, iar pe jos i pe birou
erau împr tiate mîz-g leli, juc rii i plastilin . Un
Power Ranger* ro u pus pe un teanc de re ete dezamorsa
puterea simbolic a naturii lui medicale.
Fereastra era deschis , în camer plutea un u or
miros de gaz lacrimogen. Asta era explica ia pentru
masca lui Edgar. Acesta o scoase, aerul fiind din nou
respirabil. Antoine îi atrase aten ia asupra mirosului, în
timp ce Coralie se strîmba i se inea de nas.
— Un pu ti de zece ani pu in prea turbulent; a
încercat s -mi fure re etele.
— i pentru asta 1-ai împro cat cu gaz lacrimogen?
se indign Antoine.
— Avea un nunchaku, r spunse Edgar ridi-cînd
bra ele spre cer. Un nunchaku, Antoine!
— Dumnezeule, i se întîmpl des?
— Nu, din fericire. Bun , Coralie, spuse Edgar dup
ce se instala la birou. E pentru tine sau pentru Antoine?
— E pentru el, r spunse Coralie pe un ton de repro .
La vîrsta lui, tot mai sînt obligat s -1 înso esc la medic!
— Te pl tesc, Coralie, spuse Antoine. i destul de
bine.
— Dou cornuri cu ciocolat i Premiere... Ar
trebui s -mi revizuiesc tarifele i s le m resc. In fond,
infla ia trebuie s afecteze i raporturile umane.
— Coralie, mama ta te las s cite ti pagina
financiar a ziarelor? E de necrezut.
— Trebuie s te obi nuie ti, e noua genera ie. Ei
bine, Antoine, ce s-a întîmplat?
___________
* Power Rangers — film serial pentru copii.

Dup ce scotoci printr-un talme -balme de c i,

ziare i hîrtii diverse, Antoine scoase din geant un desen
reprezentînd creierul uman în sec iune i-1 puse pe birou.
Lu Mont Blanc-ul lui Edgar i indic anumite zone ale
creierului.
— Func iile cognitive superioare sînt asigurate de
cortexul neo-cerebrum-ului, sîntem de acord?
— Da... Acum ce ai mai n scocit? Unde vrei s
ajungi? Te-ai decis s fii neurochirurg?
— Lobii frontali, aici, continu Antoine în-cercuind
zonele respective, asigur comunicarea între structurile
eului i func iile cognitive...
— Este foarte bine, Antoine. Sînt medic, nu-mi spui
nimic nou. Toate astea sînt cunoscute.
— Bun, spuse Antoine cu ochii tot pe desen, m
gîndeam c ai putea s -mi sco i o parte a cortexului, sau,
dac preferi, s suprimi un lob frontal, a a...
Edgar se uita perplex la Antoine care încercuia pe
creierul lui p ile de înl turat, încrunt din sprîncene,
privindu-l atent pe prietenul i pacientul lui. Coralie î i
citea revista de cinema pe canapeaua din fundul
cabinetului.
— Despre ce vorbe ti, Dumnezeule mare? spuse
Edgar ridicîndu-se brusc de pe scaun. Nu pricep. Ai luat-
o razna, te-ai prostit de tot, sau ce naiba?
— A vrea eu, r spunse Antoine foarte serios, sta e
scopul. Eu...
— Vrei s practic asupra ta o lobotomie? îl
întrerupse Edgar, îngrozit.
— Da fapt, cred c o semilobotomie ar fi suficient :
vreau s mai fiu în stare s scap r un chibrit i s deschid
frigiderul; s nu ajungem pîn la un remake dup Zbor
deasupra unui cuib de cuci... în fine, tu e ti medicul, f
ce crezi c e mai bine.
— Cel mai bun lucru ar fi s te închid într-un azil.
Ce te-a apucat?
—Nu, nu este ceea ce crezi... î i cer asta avînd
mintea perfect s toas , în deplin tatea facult ilor. Î i
voi da un act de justificare. M-am gîndit mult. Iau
hot rîrea asta cu mîna pe suflet. Nu e prima mea alegere,
ca s tii, înainte am vrut s devin alcoolic i s m
sinucid, dar n-a mers.
— Ai vrut s te sinucizi?
— O catastrof . S nu vorbim despre asta. Edgar
ocoli biroul i se a ez al turi de Antoine. Îi puse o mîn
pe um r, plin de solicitudine pentru pacientul lui cel mai
familiar, cel mai apropiat, prietenul lui.
— E ti deprimat? E ceva ce nu merge? întreb el,
nelini tit.
— Nimic nu merge, Edgar. Dar nu- i f probleme,
sînt pe cale s caut o solu ie. Cea mai bun mi se pare s
devin prost...
— Ce?
— Po i s -mi faci un serviciu? Descrie-m . Dac ar
trebui s -i vorbe ti cuiva despre mine, ce ai spune?
— Nu tiu... C e ti str lucit, inteligent, cultivat,
curios în ambele sensuri ale termenului, simpatic,
amuzant, pu in prea împr tiat i indecis, nelini tit...
Pe m sur ce pediatrul în ira calificativele ce-l
caracterizau pe prietenul s u, chipul acestuia se întuneca
de parc asta ar fi fost o list a bolilor grave de care
suferea.
— Este extrem de m gulitor, în fine, ar trebui s fie,
dar via a mea e un iad. Cunosc o mul ime de oameni
idio i, incon tien i, plini de certitudini i de prejudec i,
ni te imbecili perfec i, i care sînt ferici i! Eu unul o s
fac ulcer, am deja cîteva fire de p r alb... Nu mai pot s
tr iesc a a, nu mai pot. Dup un studiu minu ios al cazu-
lui meu, am dedus c inadaptarea social mi se trage de
la inteligen a mea vitriolant . Nu-mi d niciodat pace,
n-o pot îmblînzi, m transform într-un castel bîntuit,
întunecos, primejdios, nelini titor, posedat de spiritul
meu chinuit. M bîntui pe mine însumi.
— Chiar dac inteligen a ta este cauza problemei,
nu pot s fac ceea ce-mi ceri. Ca medic, nu pot, este
contrar oric rei etici. Iar ca prieten, nu vreau.
— Nu mai pot de cît gîndesc, Ed, trebuie s m
aju i. Creierul meu alearg ca la maraton toat ziua, toat
noaptea, se învîrte neîncetat ca o roat pentru hamsteri.
 — Îmi pare r u, nu pot. Nu te în eleg: e ti fantastic,
original, nu- i dai seama ce noroc ai. Va trebui s -nve i
tr ie ti fiind tu însuti. Pentru o vreme, pîn î i revii,
pîn dep ti starea asta, vom g si o solu ie de depanare
ca s -ti amelior m via a.
— Ameliorarea vie ii mele ar fi s fiu stupid.
— Este stupid.
— Deci sînt pe calea cea bun . N-am putea scoate o
parte din neuronii mei? Exist b nci de organe, b nci de
sînge, b nci de sperm , ar trebui s existe i b nci de
neuroni, nu? În felul sta, cei care au prea mul i neuroni
pot s le dea tuturor celor care au o caren în privin a
asta. în plus, ar fi un gest umanitar.
— Nu, nu exist a a ceva, Antoine. îmi pare foarte
u.
— Atunci ce pot s fac, Ed? Ce-o s se aleag de
mine? De ce sînt deosebit? Doresc banalitatea vie ii,
vreau s fiu asemeni celorlal i. Doar
o furnic printre furnici.
În timp ce vorbea, Antoine mîzg lea pe desenul
creierului în sec iune; desen furnici de jur împrejurul
desenului, i o furnic mare care-ar fi trebuit s -i semene.
— ii minte cartea pe care mi-ai f cut-o cadou cînd
am împlinit zece ani?
— Domnul Badabum?
— Da, Domnul Badabum. În aventurile lui, nu i se
întîmpl decît necazuri: cînd iese pe-afar , plou , se
love te peste tot cu capul, uit pr jitura în cuptor, î i
pierde toate lucrurile, pierde mereu autobuzul... De ce?
Fiindc este Domnul Badabum! Edgar, am sentimentul
sînt pe cale s devin Domnul Badabum... Domnul
Badabum sînt eu!
Pe obrajii lui Antoine se prelinser lacrimi. Edgar îl
strînse în bra e i îl b tu u or pe um r, ceea ce îi provoc
o criz lung de tuse. Edgar scoase dintr-un sertar ni te
sirop; îi d du dou linguri e, apoi îi propuse un Twix.
Antoine mu cu l comie din batonul îmbr cat în
ciocolat , cu ochii acum usca i, rec tîndu- i pu in cîte
pu in calmul.
— Te-ai gîndit s te duci la un psihiatru?
— Am fost la un psihiatru, spuse Antoine, ridicînd
bra ele a neputin .
— i?
— Dup p rerea lui, toate astea sînt perfect
normale: nu am o patologie psihic , nici... tii ce mi-a
spus? „Profit de via , tinere, destinde-te. Nu- i mai bate
capul." Ce coal de psihanaliz a frecventat ca s -mi
spun asta? coala cauzei tomjonesiene?
— Bun. Ceea ce pot s i propun, spuse medicul,
este s i dau Heurozac. În general sînt împotriva genului
stuia de medicamente, dar tentativele tale de sinucidere
i de alcoolism, starea ta m determin s iau în
considerare acest mijloc. Dar asta nu rezolv nimic, nu e
un tratament.
— Vreau numai s gîndesc mai pu in, Ed.
— Heurozac are o ac iune tranchilizant i
antidepresiv . Este exact ce- i trebuie. Nu e lipsit de
riscuri, de asta va trebui s vii s m vezi în fiecare lun ,
ca s i reînnoiesc, sau nu, tratamentul.
— Nu e lipsit de riscuri? Cum adic ?
— Micile efecte secundare obi nuite ale me-
dicamentelor: uscarea mucoaselor, posibile vertijuri,
oboseal ... i, mai ales, o foarte agreabil dependen .
Va trebui neap rat s cite ti modul de administrare i s
respec i dozele.
— Cu sta, întreb Antoine, plin de speran , voi
gîndi mai pu in?
— Vei fi aproape un zombie, i-o garantez. Via a i
se va p rea mai simpl , mai frumoas . Ceea ce va fi fals,
bineîn eles, dar nu vei fi con tient de acest lucru. Trebuie
tii c asta nu poate fi decît temporar.
— E foarte bine, îl asigur Antoine, în fond, ai
dreptate, mai bine s nu fie ceva definitiv. M-am cam
ambalat. V d asta ca pe un colac de salvare, tii, m va
ajuta un timp, pe urm voi putea s m descurc singur.
Au mai discutat cîteva minute, despre familiile lor,
despre prieteni, despre cinema. Antoine avea deseori
întreb ri de pus lui Edgar, întreb ri pe care le considera
ca inînd de competen a lui medical : de ce b uturile
gazoase te fac s rîgîi, de ce cresc unghiile, de ce
str nut m, de ce sughi m, de ce, atunci cînd creta zgîrie
tabla sau o furculi farfuria este ceva nepl cut? Dup ce
a trecut recomandarea în registru i a scris re eta, Edgar i-
a strîns mîna lui Antoine cu c ldur . Ca de obicei,
Antoine a vrut s pl teasc consulta ia i, tot ca de
obicei, Edgar a refuzat. Coralie i Antoine au ie it din
cabinet.

Garsoniera iui se afla la etajul opt al unui imobil

vechi din Montreuil. La colegiu i la liceu, Antoine
suferise umilirea institu ionalizat — al turi de al i colegi
care nu prea erau f cu i pentru practicarea activit ilor
fizice — de a fi ales întotdeauna printre ultimii la
formarea echipelor de fotbal i de volei. Trebuise
întotdeauna s îndure repro urile i zeflemeaua colegilor
pentru care cursurile de educatie fizic nu aveau nimic
de-a face cu înv atul, ci mai degrab cu competi ia. De
aceea lui Antoine nu îi pl cea sportul. Dar nu-i convenea
 se supun acestei experien e negative i s nu fac
mi care, a a c se hot rîse s închirieze o garsonier la
un etaj superior, ceea ce-l va obliga s se serveasc de
ipoteticii lui mu chi, în practic , acest lucru s-a dovedit
repede prea epuizant. Vecinul lui de la etajul apte era un
campion de catch, foarte dr gu , pe nume Vlad. Cum el
trebuia s se antreneze tot timpul, s ridice haltere, s
fac execi ii pentru mu chi, i-a propus lui Antoine s -1
care pîn la el. Prin urmare, Antoine încerca s ajung la
aceea i or cu el la baza sc rilor, pentru ca Vlad s -l
duc pe um rul lui pîn la etajul apte. Dup spusele lui
Vlad, Antoine nu cînt rea mai mult decît un prosop, a a
atîta timp cît nu încerca s se tearg cu el dup du ...
Vlad avea un metru optzeci i aproape sigur cînt rea o
sut dou zeci de kilograme; era atît de puternic, încît o
dat îl uitase pe Antoine pe um rul lui, intrase la el în
cas i se apucase s i preg teasc cina.
Nu era o garsonier foarte ic, ba era chiar
nat : caloriferele, izola ia, instala iile, lumina,
nimic nu func iona cum trebuie. i totu i, era mult peste
posibilit ile lui Antoine. La început, putea pl ti chiria
datorit ajutorului de cazare pentru studen i i muncii lui
de traducere în aramaic a c ii În c utarea timpului
pierdut. Dar de cînd proiectul fusese abandonat, datorit
falimentului nea teptat al editorului, finan ele sale erau
extrem de reduse, în fa a agoniei portofelului s u, se
gîndise la un spital financiar unde ar putea fi puse la
perfuzie conturile bancare anemiate. Antoine îi vorbise
despre asta bancherului lui, dar acesta p rea s considere
banca drept o clinic privat .
În c utarea unui clasament al umanit ii, Antoine
stabilise un barem universal care determina gradul de
bog ie pornind de la etalonul oset . Prima categorie,
cei mai s raci, cei care nu au osete; a doua categorie, cei
mediu s raci, cei care au osetele g urite; a treia
categorie, cei mai boga i, care au osete f g uri.
Antoine f cea parte din a doua categorie. Veniturile lui
constau în principal din onorariile de lector la Paris V,
care variau, în func ie de lun , între o mie i dou mii de
franci. La asta se ad ugau banii de la R.M.I.*, pe care îi
încasa total ilegal datorit unei confuzii în privin a
prenumelui s u: în documentele de la universitate, el era
Antoine Arakan, în vreme ce pentru A.S.S.E.D.I.C.** era
înscris sub prenumele lui birmanez, Sawlu, pe care nu-1
folosise niciodat în via a de toate zilele, în plus, mai
lucra din cînd în cînd la negru. Astfel, de curînd, dublase
ipetele unei familii de girafe într-un documentar despre
animale ale c rui benzi audio se pierduser . Din
Bretania, p rin ii îi trimiteau ceva bani i mîncare. Era un
amestec delicios de specialit i asiatice i bretone, în
fiecare lun , primea o cutie frigorific grea, con inînd
nem-uri cu pe te i scoici, pache ele de prim var cu
flori de brînc , ravioli cu cochilii Saint-Jacques, pl cinte
din f in de hri cu nuoc-mam, flambate, umplute cu
orez c lit... Îl mai ajuta i prietenul lui Ganja, i 1-ar fi
ajutat i mai mult, dac Antoine nu ar fi refuzat s fie
între inut.
Antoine tr ia lun de lun dintr-o sum mai mic
decît salariul minim. Cu toate astea, r mî-nea în
garsoniera lui. Cum? Nu mai pl tea chirie. De ce?
Fiindc proprietarul, dl. Brallaire, suferea de Alzheimer.
Antoine nu era foarte sigur c era într-adev r boala
Alzheimer. În orice caz, dl. Brallaire nu- i mai amintea
nimic. La început de septembrie, Antoine trebuia s -1
înso easc la spital pentru ni te controale suplimentare.
Domnul Brallaire nu avea familie, a a încît Antoine avea
grij de el. Î i d duse seama de amnezia lui cu totul
întîmpl tor. Neputînd s -i dea banii de chirie în fiecare
lun , Antoine se strecura încet pe lîng pere i, încercînd
fie cît mai discret cu putin . Cu toate astea, într-o zi,
dl. Brallaire a pus gheara pe el. Antoine se a tepta s -i
spun s i fac bagajele. Uitîndu-se la el parc f s -l
vad i inîndu-1 de bra , acesta murmur :
— Locui i aici?
— Da, domnule. La etajul opt. As vrea s m scuz,
luna asta, am probleme... am uitat...
— A i uitat ceva? îl întreb acesta, cu o solicitudine
naiv i mirat .
De obicei, dl. Brallaire pretindea plata chiriei la întîi ale
lunii; diminea a, la ora apte fix, plicul trebuia s -i fie
gat pe sub u . Erau de-ajuns
__________
* Ajutor de omaj
** Asocia ie profesional .

cîteva ceasuri de întîrziere pentru ca dl. Brallaire s -i

bat cu pumnii în u i s -l amenin e cu port reii.
, nu, r spunse Antoine, trecîndu-1 trans-
pira iile. Am uitat s v spun bun ziua. Bun ziua.
— Bun ziua, murmur acesta. Locui i aici?
— Da, domnule. La etajul opt.
Aici s-a ivit un caz de con tiin delicat. Antoine
putea l sa boala omului s i fac mendrele si s
continue astfel s stea în garsoniera lui. Sau putea s se
ocupe de acest proprietar alt dat clon os, niciodat
amabil, i lipsit de mil . Bun tatea lui nativ a cî tigat.
Antoine s-a gîndit cu triste e c ar trebui s i dezvolte
egoismul i amoralitatea pentru a supravie ui în lumea
asta.
L-a dus la medic. Acesta nu a dat un diagnostic clar:
era nevoie de timp i de un noian de analize pentru a
stabili cu certitudine boala dlui Brallaire.
— i are anse s se vindece?
— E greu de spus, r spunse medicul. Memoria lui e
ferfeni . Trebuie s ave i grij de el. Are mintea
întreag , dar e incapabil s i aminteasc trecutul recent.
Antoine se ocupa de el ca de un unchi b trîn. Îl
ducea înapoi la apartamentul lui atunci cînd se r cea pe
culoare; îi f cuse un cartona cu adresa, pe care i-l
strecurase în portofel, în caz c se pierdea prin ora . Îi
cea cump turile, strîngea banii de la ceilal i locatari
si îi depunea în contul bancar al b trînului. Domnul
Brallaire mai avea înc perioade de luciditate în care î i
amintea unele lucruri, în special c Antoine nu- i mai
pl tea chiria; dar asta nu dura mult. Antoine citise un
articol în Le Monde despre progresele cercet rilor
medicale privind bolile degenerative ale creierului:
Parkinson, Alzheimer... Se bucura pentru dl. Brallaire i
în acela i timp era îngrozit de ideea c aceste progrese
tiin ifice vor duce probabil la evacuarea lui. Savan ii nu
sînt con tien i c descoperirile lor pot avea i alte
consecin e decît cele medicale. Dac se ajungea în cele
din urm ca boala proprietarului lui s fie vindecat , An-
toine nu putea conta pe recuno tin a acestuia: din
registrele contabile b trînul avea s constate toate chiriile
nepl tite, dar nu- i va aminti deloc de ajutorul dat de
Antoine.

A doua zi dup consulta ia la cabinetul lui Edgar, joi

25 iulie, Antoine a început s ia medicamentul care
trebuia s -i asigure o protec ie împotriva propriei lui
min i, Heurozac. Doza era de un comprimat pe zi.
Antoine a luat ini iativa s o dubleze. Dorea un efect
palpabil i rapid, nu un balsam pentru o ac iune de supra-
fa . Efectul avea s se fac sim it dup cîteva zile, exact
cît îi trebuia lui Antoine pentru a- i preg ti noua via cu
toat candoarea de care era capabil voin a lui.
Prima etap . A trimis o scrisoare de demisie la
universitatea Paris V Rene-Descartes. De doi ani, inea
un curs s pt mînal de o or i jum tate despre
Apocoloczntova divinului Claudius (adic
„metamorfozarea în dovleac"), o pies satiric a lui
Seneca. În plus, asigura din cînd în cînd supliniri la
materiile în care avea cuno tin e temeinice: biologie,
lepidoptere, retoric aramaic , cinema. Cuno tin ele lui
de specialitate în privin a multor subiecte erau suficiente
pentru a putea înlocui pe nepus mas un profesor
bolnav, dar r mîneau mult prea fragmentare ca s -i
confere o st pînire veritabil a unei materii universitare
i speran a unui post.
A doua etap . S-a descotorosit de tot ce ar fi putut
risca s -i stimuleze mintea. i-a pus c ile în cutii de
carton, sutele de romane, de lucr ri teoretice, de
dic ionare i enciclopedii, discurile, kilogramele de
cursuri, de cuno tin e, de reviste tiin ifice, istorice,
literare... A dat jos de pe pere ii singurei lui camere
afi ele de cinema, portretele eroilor lui i reproducerile
dup picturi de Rembrandt, Schiele, Edward Hopper i
Miyazaki. As, Charlotte, Vlad si Ganja 1-au ajutat s
transporte cutiile la Rodolphe, care s-a bucurat s
recupereze, temporar spusese Antoine, aceste comori
culturale.
A treia etap . Garsoniera fiind goal , Antoine se întreba
cum putuse s depoziteze atîtea într-un spa iu a a mic.
Trebuia acum s -l umple cu lucruri inofensive, care s -i
lase spiritul în pace. Dup vizite din interes la cî iva
vecini ale c ror protec ii imunitare împotriva inteligen ei
le considera excelente, a constatat care ar fi decorul
perfect pentru noua lui via . Un cuplu de vecini format
dintr-un profesor, Alain, i o jurnalist , Isabelle, i se
rea exemplul cel mai elocvent pentru o via întreag
dedicat renun rii la inteligen , îi studia de mult vreme
i, în adîncul sufletului s u, îi admira: erau atît de
ancora i în via , posedau atît de complet toate nuan ele
unei prostii sclipitoare, ale unei stupidit i pure, pline de
inocen , fericite i împlinite, o stupiditate pl cut pentru
ei i anturajul lor, cîtu i de pu in r ut cioas sau
primejdioas . Alain i Isabelle, cu o seriozitate grijulie,
de un ridicol absolut fermec tor, l-au sf tuit cum s i
umple garsoniera. A recuperat un televizor vechi, pe care
1-a pus în mijlocul camerei, ca simbol manifest al
hot rîrii lui. A lipit cu scotch pe pere i afi e cu Regele
Leu, cu ma ini sport i tinere voluptuoase, fotografii de
actori i actri e care- i luau un aer preocupat, de genii
universale, fotografii cu personalit i intelectuale nemu-
ritoare precum Alain Mine i Alain Finkielkraut. La
început, a fost ocat, s-a sim it prost în mediul sta steril.
S-a autolini tit spunîndu- i c , datorit chimiei
Heurozacului, în curînd totul i se va p rea formidabil.
Alain si Isabelle i-au recomandat discuri inofensive
pentru calmul lui sinaptic, muzic modern pe baz de
lovituri de ciocane electronice pe piane compresate,
albume de folclor interna ional.
I s-a p rut, în fine, c garsoniera lui era perfect
inofensiv pentru creierul s u pe cale de a deveni flasc.
Antoine tia îns c , i dac lumea exterioar urma
aceea i tendin , tot nu putea spera s eradicheze complet
slabele pericole culturale i intelectuale ale societ ii.

Antoine i-a poftit pe Charlotte, Ganja, As i

Rodolphe la o gustare irlandez în noul lui decor. Masa
era acoperit cu delicii nordice: ceai cu unt, buc ele de
rahat cu pinguin, gogo i cu ierburi confiate, pr jite în
gr sime de foc ... Antoine i-a reafirmat hot rîrea de a fi
prost, m car pentru un timp, pentru a încerca s i
dilueze con tiin a mult prea concentrat . Considerînd
acest proiect ca fiind un r u mai mic, amicii lui i-au
acordat, cu regret, sprijinul lor. Antoine i-a invitat s nu
provoace discu ii pe teme majore, ci s stea la taclale
despre una i alta, despre vreme, despre acele lucruri
anodine i frivole pe care el le neglijase pîn acum.
— B nuiesc, îi spuse Ganja, c partidele noastre de
ah sînt de domeniul trecutului?
— Pentru moment, da. Dar î i propun s le înlocuim
cu partide dintr-un alt joc, pe care 1-am descoperit
datorit vecinilor mei. Se cheam Monopoly. Scopul
jocului e simplu: trebuie s cî tigi bani, s fii abil, s te
compor i ca un bun capitalist imbecil. Este fascinant. O
virtute a acestui joc este c el ar trebui s m înve e, i
poate chiar s m converteasc , prin latura sa ludic , la
morala liberal . Voi adera la ceea ce ast zi condamn, ca
un simplu joc, f s m preocupe consecin ele chiriilor
mult prea mari care arunc atîtea familii în strad . Voi
deveni un zgîrie-brîn-z , egoist, f alt grij decît
banul, f alt fr mîntare i întrebare existen ial major
decît modul în care s cî tig cît mai mult cu putin .
— Atunci, ri ti s devii un adev rat imbecil,
remarc Charlotte.
— S fiu un adev rat imbecil ar fi un bun remediu
pentru boala mea. Am nevoie de un tratament radical: s
fiu imbecil, asta va fi chi-mioterapia pentru inteligen a
mea. E un risc pe care mi-l asum f ov ire. Dar dac ,
peste ase luni, vede i c m complac pu in prea mult în
calitatea de... tîmpit, interveni i. Scopul meu nu este s
devin stupid i cupid, ci s las s circule molecule din
astea prin corpul meu, pentru a-mi cur a mintea prea
dureroas . Dar s nu interveni i mai devreme de ase
luni.
Într-un sonet magnific, As îi spuse lui Antoine c
risc s i piard personalitatea, s fie contaminat de
aceste otr vuri pe care le va l sa s p trund în el.
— i sta e un risc. Cu atît mai mult cu cît faptul de
a fi idiot aduce mult mai mult pl cere decît acela de a
tr i sub jugul inteligen ei. A a e ti mult mai fericit, e
cert. Nu va trebui s p strez sensul prostiei, ci elementele
benefice care înoat prin ea ca ni te oligo-elemente: fe-
ricirea, o anumit deta are, capacitatea de a nu mai suferi
de empatia mea, o lejeritate în via , în spirit. Lips de
griji!
— În eleg, interveni Rodolphe. Eu numesc asta
teoria rechinului. La fel precum curara sau amanitele
faloide, rechinul este mortal de primejdios i, totu i, în
esuturile lui se g sesc compu i chimici care vor servi la
fabricarea medicamentelor pentru tratarea cancerului,
pentru a salva vie i. La urma urmelor, devenind prost, s-
ar putea ca, de data asta, s dai dovad de o inteligen
uimitoare. M considera i perfid?
— sta este i principiul vaccinului, continu
Charlotte. Poate c o s reu ti s te tratezi i s te
imunizezi.
— Dac nu mor din asta, spuse Antoine ducîndu- i
mîna la ceaf i zîmbind, vag nelini tit.
— Sau dac nu devii iremediabil stupid, spuse
Charlotte. Ceea ce ar fi mai r u decît moartea.
În naivitatea lui disperat , Antoine privea prostia ca
pe un univers infinit care avea s ofere vie ii lui un spa iu
lipsit de orice rezisten fa de atmosfer : avea s
pluteasc printre stele i planete pe elipsa speciei lui.

Pentru Antoine, marea problem a fost s descopere

minele miraculoase care, printre roci i minereuri, pot
ad posti diamantele de stupizenie. S ar i cu degetul
cîtiva imbecili, prostia general i ambiant , asta ar fi
or, dar este cel mai adesea camuflajul unei judec i de
valoare. Dac am spune c fotbalul, jocurile televizate,
mass-media sînt intrinsec stupide, ar fi simplu. Dar,
pentru Antoine, era limpede c stupiditatea se g sea mai
mult în modul de a face lucrurile, decît în lucrurile înse i.
In acela i timp, s ai prejudec i era stupid, a a c
Antoine a considerat c sta putea fi un bun început
pentru noua lui via .
Heurozacul începea s i fac efectul. Antoine era
mai relaxat, îndoielile i angoasa îl p siser . Alchimia
care avea loc în creierul lui i în sistemul lui nervos
transforma plumbul realit ii într-un praf luminos, auriu
i colorat.
Înainte, toate întreb rile, toate principiile care se
încîlceau în mintea lui îl împiedicau s tr iasc . De
exemplu, verifica provenien a tuturor hainelor pe care le
cump ra, ca s nu contribuie la exploatarea copiilor în
uzinele din Asia ale firmei Nike si ale altor
multina ionale. Cum publicitatea era o lezare a libert ii,
o lovitur de stat aplicat consumatorului, imaginarului i
incon tientului acestuia, î i f cuse un caiet cu numele
tuturor m rcilor i produselor care participau la acest
 zboi psihologic, i nu le accepta în co ul lui de
cump turi. De asemenea, inea un registru cu toate
întreprinderile care investeau în activit i condamnabile
din punct de vedere moral, poluante, în ri
nedemocratice, sau care f ceau concedieri cînd
beneficiile lor cre teau brusc. Nu cump ra nici alimente
chimice, alimente con inînd conservan i, coloran i, anti-
oxidan i i, atunci cînd i-o permiteau mijloacele
financiare, prefera s cumpere produse rezultate din
agricultura biologic . Nu c ar fi fost ecologist, pacifist,
interna ionalist, f cea pur i simplu ceea ce considera
con tiin a lui ca fiind drept; comportamentul lui în via
era rodul ideilor morale, mai degrab decît al
convingerilor politice, în privin a asta, Antoine avea
anumite caracteristici ale unui martir al societ ii de
consum. De altfel, î i d dea foarte bine seama cît de mult
sem na atitudinea lui intransigent cu mortificarea
cre tin . Acest lucru îl deranja, fiinc era ateu, dar nu
putea s se comporte altfel decît ca un soi de Cristos laic
i apostat, încercînd s nu- i ascund nimic în ce-l privea,
Antoine î i zisese c poate c acest rigorism dureros, ba
chiar dolo-rist, era modul lui de a- i exprima
culpabilitatea de mascul-occidental-exploatator-al-lumii-
a-treia. Ca orice cleric abstinent, avea principii cam
rigide: refuza s cad în capcana noilor tehnologii care îi
oblig pe consumatori s se redoteze periodic cu
materiale dup ultima mod . Astfel, respingea discurile
laser i se mul umea, pe bun dreptate, cu excelenta
tehnic a celor de 33 de tura ii i cu vechiul lui picup.
Din p cate, o atitudine de consumator responsabil
i umanist avea un pre . Antoine pl tea totul mai scump.
Rezultatul moralei sale i al sim ului s u de r spundere
ascu it era c avea pu ine haine i de multe ori îi era
foame. Dar nu se plîngea niciodat .
Sub soarele chimic al Heurozacului, Antoine a
descoperit lumea. A v zut-o a a cum nu o mai v zuse
niciodat , înainte, peisajele, aerul, str zile, oamenii, toat
realitatea era afectat de violen a r zboaielor, de omaj,
boli, nefericirea cotidian a majorit ii fiin elor omene ti.
Nu putea s admire soarele f s se gîndeasc la cei
pentru care, în Africa, aceast m re ie str lucitoare era
sinonim cu recoltele pîrjolite, cu foametea. Nu putea
aprecia ploaia, c ci tia cî i mor i i cîte distrugeri aduce
musonul în Asia. Mul imea ma inilor desena în mintea
lui sensibil imaginile miilor de r ni i i de mor i de pe
osele. Titlurile ziarelor cu litaniile lor de catastrofe, de
crime i de nedrept i — asta era ceea ce d dea culoarea
cerului lui, temperatura zilei, calitatea aerului pe care îl
respira.
De cînd lua micile pastile ro ii, între lume i
consecin ele ei profunde se crease o etan eitate
salvatoare.
Nu c nu i-ar mai fi p sat de soarta speciilor în pericol,
nu l-ar mai fi impresionat mizeria din lume, atentatele,
zboaiele, inegalit ile sociale — a c ror victim era el
însu i —, dar devenise realist. G sea întrist toare s cia,
violen ele de tot soiul, era într-adev r groaznic, dar... asta
e! ce putea s fac ? Nu avea cum s schimbe ceva, pe
cont propriu. O sincer compasiune luase locul empatiei
lui dureroase.
Antoine se plimba, gusta bucuria simpl de a umbla
si a vedea, sim ea pl cerea vibrant de a constata c îi
bate inima i c respir . Inspira aerul dimine ii în parcul
din Montreuil, cu ochii mari închi i asupra realit ii
lumii, admira m leandrii f s -i treac prin minte
sc derea vertiginoas a longevit ii lor din cauza polu -
rii. Profita de spectacolul tinerelor fete în inut de var ,
s se întrebe dac au c i în geant , lua lumea a a
cum este, cum se prezint , f s caute mai departe,
profitînd de pl cerile ei gratuite.
Pentru a avea comportamentul unui individ normal
în societate, Antoine i-a invitat pe vecinii lui la cin , s
se uite împreun la meciuri de tot soiul de sporturi, în
cursul c rora s-a ar tat entuziasmat de oamenii de afaceri
în ort. El care avea mereu îndoieli, s-a str duit s emit
judec i p rtinitoare i s nu in cont de preferin ele
altora. Era pe cale s s instaleze încet-încet în
normalitate, cînd s-a decis s treac testul suprem care s
dovedeasc succesul integr rii lui: McDonald's-ul.
Înainte, nu i-ar fi venit nicicînd ideea s p trund în acest
la al capitalismului imperialist, furnizor de gr simi, de
zaharuri, simbol al uniformiz rii modurilor de via . Dar
se schimbase mult.
A ales McDonald's-ul din Montreuil, la cîteva
minute de cas . În era precedent a existen ei sale —
adic cu o eternitate de patru luni în urm —, Antoine î i
zisese c , dac nu ar fi fost împotriva oric rei violen e, i-
ar fi pl cut s pun o bomb aici. Dar, obiectase tot el de-
ndat , aici lucrau studen i i angaja i exploata i, ar fi ne-
drept s îi r neasc i s îi bage în omaj.
Cl direa era vast i înalt , colorat , cu afi e care te
invitau s iei via a u or i pentru o sum modic . Un M
mare ro u trona pe zidul fast-food-ului. Un clovn
simpatic din plastic l-a întîmpinat în fa a u ii de la
intrare, cu mîna ridicat , cu zîmbetul spontan. Antoine a
intrat i i-a salutat înclinînd pu in capul pe cei doi
paznici, prezen i f -ndoial pentru a-i proteja pe clien i
de atacurile puternicelor bande de ho i de cartofi pr ji i.
A ajuns la tejghea:
 — Bun ziua! îi spuse el tinerei din fa a lui.
— Ce vre i?
Antoine era fermecat de aceast economie
rela ional : nu mai era nevoie s lansezi o formul de
polite e mecanic . A a c se va ab ine. Era mai deschis,
mai onest la urma urmelor. Se uit la meniuri.
— Un meniu Best of McDeluxe, descifra el pe
panoul luminos, sedus de f duiala de a mînca pentru
treizeci i doi de franci un aliment cuprinzînd cuvîntul
„lux" în denumirea lui.
— De b ut?
— Da, bineîn eles. E perfect.
— Ce b utur vre i? întreb tîn ra, pu in iritat .
— Coca, da, s -ncerc m o Coca.
Pentru a se supune cutumelor acestei noi realit i, a
avut reflexul s se ab in de la orice mul umiri. S-a
instalat la o mas bej i s-a apucat s -si m nînce cartofii
pr ji i, golind treimea de litru de lichid brun i cu bule.
Cu o privire curioas , a studiat un cartof pr jit, l-a muiat
într-un amestec de ketchup, mu tar i maionez i l-a
ron it. Cu cîteva zile în urm , Antoine nu s-ar fi putut
împiedica s se gîndeasc , doar mîncînd un cartof pr jit,
la istoria sîngeroas a cartofului, la sacrificiile umane pe
care le-a f cut în numele lui civiliza ia aztec . Faptul c
acest tubercul simplu avea atî ia mor i pe con tiin l-ar fi
împiedicat f îndoial s -l aprecieze pe de-a-ntregul.
Neîndemînatic, i-a înfipt din ii în sandvi ; o parte din
garnitura vîscoas a c zut pe tav . A trebuit s admit c
îi pl cea chestia asta. Precis c nu era foarte bun pentru
tate, ambalajele probabil c nu erau biodegradabile,
dar era ceva simplu, nu prea scump, foarte caloric i cu o
savoare lini titoare. Gustul îi d dea impresia c a g sit o
familie f frontiere, c s-a al turat miilor de persoane
care mestecau în acela i moment un sandvi identic. Ca
într-o coregrafie interna ional , el executa acelea i
gesturi de cump rare, ducere a t vii, supt de Coca i
ingerare a cartofilor pr ji i i a sandvi ului precum al i
dansatori-consumatori din temple extrem de
asem toare. A sim it o oarecare pl cere, o încredere, o
for nou în a fi la fel cu ceilal i, împreun cu ceilal i.
Pe Antoine nu-1 preocupase niciodat cum arat .
Avea haine rezistente, suficient de vechi ca s fie deja
uzate, dar nu avea nici mijloacele, nici chef s -si
cumpere haine noi; magazinul lui favorit era second-
hand-ul Guerrisold de pe bulevardul de Rochechouart.
Cît despre „coafura" lui, ea consta dintr-un tuns simplu
cu ma ina, pe care i-1 f cea Ganja la fiecare dou luni.
I-a cerut unui frizer s -i fac o tunsoare. Într-un
magazin de confec ii, a copiat alegerile unui tîn r care se
comporta ca i cum ar fi fost sigur pe gusturile lui, f
-l intereseze s afle dac hainele pe care le alege sînt
fabricate de copii. A cump rat o pereche de Nike, ni te
jeans Levi's i un sweat-shirt Adidas. Asta avea s fie
inuta lui de recreere. A comis apoi o vizit la Galeriile
Lafayette, delict inimaginabil cu ceva timp în urm . A
truns în aceast ograd burghez , parfumat cu moscul
superiorit ii sociale. La sfaturile unui vînz tor care
lungea toate cuvintele, a cump rat un pantalon de stof , o
ma i un sacou, într-un stil elegant „dar foarte foarte
cooool, v asigur...".
Pentru a încheia ziua, i-a oferit o partid de jocuri
video într-o sal specializat . O, nu a ales unul din
jocurile alea intelectuale în care trebuie s g se ti
obiecte, s rezolvi enigme, nu, s-a jucat de-a ucis mon tri
veni i din spa iul intersideral. Asta l-a derulat, a eliminat
tensiunea unei zile pe care o spera tipic . A sim it chiar o
oarecare pl cere s -i extermine pe extraterestrii tia;
angajat în lupt , era implicat ca i cum viitorul omenirii
ar fi depins cu adev rat de agilitatea încheieturii mîinii
lui i de precizia degetelor lui. Era, în sfîr it, un erou.
I-a telefonat Charlotte. Fusese din nou la inseminare
i voia s o înso easc la o serbare cîmpeneasc . Au
vorbit ca i cum nimic nu s-ar fi întîmplat, despre vara
care î i d duse drumul atît de tîrziu anul acesta, despre
guvernul atît de ineficace, despre via a atît de frumoas .
La un moment dat, ea a încercat s -i vorbeasc despre
angajarea lui în echipa care î i asumase sarcina s
traduc toat opera lui Christopher Marlowe. Dup dou
ture cu ma inu ele care f ceau optul mare în aceast
fericire însorit , Antoine a vomitat în înaltul cerului. Cele
dou pastile ro ii, nedigerate înc , au c zut în mijlocul
unei b ltoace de cartofi pr ji i i ketchup. i-a cl tit gura
i a înghi it alte dou pastile. S-au desp it f s i ia
mas bun.
La un chio c, uitîndu-se la copertele revistelor
pentru tinere, la revistele u oare de informare pentru
rba i, la publicitatea pentru parfumuri i produse de
înfrumuse are masculine, la actorii sex-simbol, Antoine
i-a dat seama c el nu corespunde imaginii b rbatului
ideal. Un num r din Elle cuprindea o anchet despre
caracteristicile masculine care le provoac fantasme
femeilor i, oarecum dezam git, a constatat c el nu
poseda nici una. Cu ceva timp în urm , pu in i-ar fi p sat,
i-ar fi spus c era vorba de corespondentul firesc al
fantasmelor masculine i c el are calit i mai profunde.
Dar, sub imperiul pastilelor ro ii, s-a sim it umilit fiindc
nu putea stîrni o dorin imediat . Pentru a sem na cu
conformitatea viselor pe hîrtie lucioas , s-a înscris la o
sal mare de exerci ii pentru dezvoltarea musculaturii,
luminoas i modern , cu plante exotice atîrnate de
tavan. Spera astfel s ia forma dorin elor epocii i s
accead la existen a sexual .
O or pe zi, a ridicat greut i cu picioarele, cu
bra ele, cu umerii, a f cut serii de mi ri repetitive.
Epuizat, Antoine uita de sine în efort; durerea,
transpira ia, muzica scrî netelor de metal i a loviturilor
ca de tampon ale greut ilor pe aparate îl transformau
într-un mecanism, o roti a acestei s li de ma ini umane
vîrîte în ma ini de fier.
Seriozitatea celorlal i clien i ai s lii l-a convins pe
Antoine de importan a activit ii lui. Muzica zvîcnitoare
i hipnotic d dea caden a loviturilor de vîsl ale
condamna ilor pe galera mu chilor. Nimeni nu se uita
deschis la ceilal i, plutea un soi de jen , de jen de a nu
avea un trup splendid i de a fi obligat s i-1 fabrici prin
aceast chirurgie de transpira ie.
Trupul lui Antoine dobîndea substan a neted i
dur a obiectelor industriale; linii clare au luat locul
liniilor nedefinite ale vechiului s u trup. Pe pîntecul lui
au ap rut desene, reliefuri. Devenea mai puternic i, chiar
dac nu tia cum s foloseasc aceast for nou , se
bucura s vad ie ind o elul din carnea lui moale, î i ad-
mira mu chii incipien i ca pe ni te stigmate ale
normalit ii, simboluri vizibile ale conformit ii lui cu un
ideal de frumuse e omologat. Era puternic, era cineva, î i
dea bine seama c , fiind pl pînd i slab, fusese aproape
un nimeni. Precum un Lego, trupul lui se îmbina perfect
în recunoa terea lumii. Avea de-acum aceea i fluiditate
cu a rechinilor în ap , nimic nu se mai ag a de el;
transformarea fizic urma transformarea lui psihic .
Mintea i trupul nu îi mai erau dureroase, ca i cum ar fi
apar inut în sfîr it acelei specii uimitoare de pe ti c rora
nu le este fric de înec. Nici m car nu i-a dat seama c
delicata si pre ioasa timiditate î i luase zborul din sufletul
lui asemeni unui fluture.
Antoine nu mai era ie it din comun, se recuno tea
pe sine în ceilal i ca în ni te oglinzi vii; ceea ce îl scutea
de multe eforturi.

Imperturbabil de fericit, Antoine avea impresia c

trupul lui este umplut cu pene mici si moi de gî te tinere,
care îi circul prin vene, îi umplu organele; inima i
creierul îi erau pline de bomboane chamallows
multicolore. Mar i 1 august, a primit o scrisoare de la
banc prin care era informat c are descoperire de cont.
Atunci a avut prima angoas de cînd începuse
tratamentul. Mult prea nep tor, uitase s g seasc o
surs de venituri, cump rînd cu o voluptate nou lucruri
care i s-ar fi p rut inutile cu cîteva s pt mâni în urm .
Trebuia s fac rost de bani: via a este un animal care se
hr ne te cu cecuri i cu c i de credit.
Cu masteratul de aramaic , licen a de biologie i
masteratul de cinematografie cu teza despre Sam
Peckinpah i Frank Capra, precum i cu multitudinea de
fragmente de diplome, nu putea spera s g seasc o
slujb calificat care s corespund forma iei lui. ocul
acestei reveniri la realitate neutralizase efectele
Heurozacu-lui, a a c Antoine s-a prezentat la Oficiul
for elor de munc din cartierul lui dureros de con tient.
Dup o a teptare de trei ore, în picioare, împreun cu al i
omeri, într-o sal climatizat cu feromonii stresului, un
rbat de la un ghi eu a strigat numele lui, stîlcindu-l f
nici o ezitare. Antoine s-a a ezat în fa a b rbatului în cos-
tum, care butona pe computer. Au trecut cinci minute
 ca omul s ia cuno tin de prezen a lui. În sfîr it, i-a
pus cîteva întreb ri, f s i ia ochii de pe ecranul
computerului. Antoine i-a m rturisit diplomele lui
exotice.
— Las-o balt , îi spuse b rbatul. E ti nebun, nu-i
a? De ce oi fi ales s studiezi chestiile astea...
— M interesau. O, i era cît pe ce s fac o licen
în...
— Asta e sinucidere profesional , dumneata ai f cut
studii ca s fii omer!
— Bun, spuse Antoine ridicîndu-se în picioare, la
revedere i mul umesc pentru ajutor si sprijin.
— Stai, nu te da b tut a a u or. Ai permis?
— Nu.
— Nu ai permis... Incredibil.
— De fapt, conform unui studiu, explic Antoine
ironic, rezervele de petrol ale planetei ar trebui s se
epuizeze peste patruzeci de ani. Nu merit s stric bani
pe asta.
— Nu trebuie s fii prea preten ios. E ti de mîna a
doua. A teapt , a teapt .
Omul, care nu privea decît ecranul computerului, i-a
propus lui Antoine stagii, preg tire pentru meserii care
nu îl interesau i care erau pl tite de s cie. Antoine i-a
dat seama c se afl în postura cer etorului: nu avea de
ales, trebuia s accepte ce i se pune în p rie, monede
galbene, tichete de metrou, Ticket-Restaurant, nasturi de
izmene, chewing-gum-uri deja mestecate. .. B rbatul se
str duia s îi g seasc ceva, adic orice; îl înjosea cu o
bun voin profesionist . Antoine s-a ridicat i a plecat
ca b rbatul s observe.

Antoine i-a amintit de un coleg de liceu care f cuse

avere, Raphael. Scotocind prin cutia unde î i arunca claie
peste gr mad arhivele, a dat de numele lui de familie si
de telefonul lui. Bineîn eles, Raphael nu mai locuia cu
rin ii. Ace tia, adorabili sau ramoli i, n-ar fi fost în
stare s spun care din dou , i-au dat num rul lui de
telefon.
Antoine spera ca Raphi, sta era diminutivul lui
ridicol, s i aminteasc de el i de rolul pe care îl jucase
în alegerea carierei lui, cu ocazia unei discu ii la sfîr itul
ultimei clase.
Foarte sigur pe sine, Raphi se sim ea în largul lui cu
toat lumea; avea contactul deschis i direct al celui care
nu se îndoie te c este iubit. Con tiin a lui aerodinamic
nu avea ansa dureroas de a se ag a de asperit ile
realit ii i de a se r ni: ea aluneca prin lume. Raphi îl
aprecia pe Antoine, îl g sea nostim, în principal fiindc
nu sim ea critica ascu it din cuvintele lui; i, mai ales, îl
intriga acest personaj care nu era c zut în admira ia lui.
Antoine, pentru Raphi, era exotic, nu îl în elegea. Cît
despre Antoine, s m nînce la aceea i mas cu Raphi era
un prilej de a nu trebui s asculte o conversa ie pentru a
ti dinainte c nu va fi interesant . Raphi poseda
egocentrismul celor care vorbesc despre ei în i la
persoana întîi: vorbea despre el, despre al ii în raport cu
el, despre ce spuneau despre el etc.
Raphi era pe cale s taie în buc ele un col de pîine,
îl rupea, îl fr mînta, semn de nervozitate neobi nuit la el.
i-a apropiat capul de urechea lui Antoine si i-a optit, de
parc ar fi fost doi spioni americani la cantina K.G.B.-
ului:
— Am o problem . Po i s m aju i?
— Ba chiar o s lansez o mare opera iune
umanitar , r spunse laconic Antoine, nu foarte convins
 aceste aptezeci de kilograme de perfec iune ar putea
avea cu-adev rat o problem important .
— Este extrem de important, tiu c e ti bun la
chestia asta.
— Desigur, sînt centur neagr la ontologie.
— Uite. Trebuie s aleg unde-mi continui studiile,
sînt acceptat la cele mai bune clase preparatorii. .. A
putea urma calea succesului: tiin e Politice, înalte Studii
Comerciale, coala Politehnic , poate coala Na ional
de Administra ie, pe urm s intru într-un mare grup pe
un post important i s sfîr esc prin a-l conduce, sau a
putea face carier ca înalt func ionar public...
— Ai putea ajunge pre edinte... spuse Antoine,
sarcastic.
— Da, sigur. A putea avea un astfel de viitor
str lucit, dar îmi doresc altceva. Vreau s -mi asum
riscuri i s fac ceea ce m pasioneaz . Nu vreau ca, la
sfîr itul vie ii, s -mi spun c am avut succes în tot ce-am
întreprins, c sînt bogat i iubit i a a mai departe, dar c
nu mi-am rea-
lizat pasiunea. Nu le-am spus nimic p rin ilor mei,
fiindc nu vreau s -i nelini tesc, dar îmi vine s dau cu
piciorul la tot i s fac ce-mi dicteaz inima. Am nevoie
de aventur , s ies de pe c rile b torite, simt c am
ceva original în mine. Am un vis tainic, Antoine, o
pasiune complet smintit ...
— E foarte bine, Raphael, spuse Antoine, mirat c
colegul lui de clas se las antrenat de o pasiune aparent
atît de pu in ra ional . E foarte bine, trebuie s i
rturisesc c m-ai surprins, te credeam mai cu
picioarele pe p mînt, mai arivist.
— Asta e latura mea de poet, Antoine, simt c am
suflet de artist. Crezi c ar trebui s merg înainte i s m
 ruiesc total pasiunii mele?
— Da, e limpede, d -i b taie. Rupe lan urile. O s ai
nevoie de curaj i r bdare, s te cramponezi pentru a- i
realiza visul, îns tr ie te- i pasiunea.
Raphi era în al nou lea cer. Emo ionat, i-a strîns
mîinile lui Antoine, cu ochii sclipind de recuno tin .
Drept mul umire, l-a servit cu un pahar de ap .
— De fapt, Raphael, nu mi-ai spus care este visul
u nebunesc...
— Îmi voi înfiin a propria societate de brokeraj.
— Poftim?
— Ac iuni, obliga iuni, consultan pentru
plasamente financiare... O voi face, Antoine, mul umit
ie o s ajung un tip de milioane!
Pîn la urm , p rin ii lui Raphael nu au luat
lucrurile foarte în tragic, ba chiar i-au oferit un milion ca
ajute firma s demareze. De atunci, Antoine avea pe
con tiin aceast crim imbecil : fabricase un nou
capitalist. Ridicase din umeri cînd Raphi îi spusese c va
fi oricînd acolo ca s -1 ajute la nevoie, dar, acum, contul
lui din banc era lihnit i nu mai vedea nici o barier
moral care s -l împiedice s fac orice pentru a cî tiga
bani. Cînd consta i c e ti unul dintre pu inii care mai
respect ni te principii morale în raporturile umane,
poate fi tentant s cazi în amoralitate, nu din convingere
sau de pl cere, ci pur i simplu pentru a nu mai suferi,
ci nu exist durere mai mare decît s fii un înger în iad,
în timp ce un diavol este oriunde la el acas . Antoine se
va inspira din acest comportament care const în
integrare, oferind drept sacrificiu idealurile sale;
damnarea permite orice, iart orice.

Nu a putut vorbi direct cu Raphi: o secretar s-a

interpus i i-a cerut s i lase num rul de telefon. O or
mai tîrziu, telefonul din cabina de lîng brut rie a sunat.
Era Raphi, surescitat i bucuros s vorbeasc cu cel care-
l încurajase s i ia destinul în propriile mîini.
— Antoine! De-ai tii cît m bucur c te aud. Ce
vremuri bune am tr it noi, tu si cu mine! Ce mai faci?
Trebuie neap rat s vii la noi la mas , împreun cu so ia
ta, s -mi vorbe ti despre munca ta, ar fi grozav!
— Sînt celibatar i omer.
La cel lalt cap t al firului a fost o clip de t cere.
Raphael nu se gîndise niciodat c succesul lui personal
nu instaurase fericirea pentru toate fiin ele umane de pe
rnînt.
— Nu e o problem , tu e ti guru-ul meu, Antoine, o
i g sesc eu ceva. Este cel mai m runt lucru pe care i-
l datorez. Trebuie s ne vedem!
Au stabilit o întîlnire în cl direa din Saint-Germain-
des-Pres care ad postea societatea lui Raphi. Acesta l-a
primit pe Antoine în biroul lui mare, decorat cu afi e
mari de cinema. Chestiunea a fost rezolvat rapid: Raphi
voia s -1 angajeze pe Antoine.
— Nu m pricep deloc la Burs ...
— Tocmai de-aia, e ti nou în mediul sta, nu va
exista riscul s fii influen at de tîmpenii. Am încredere în
tine.
— Ce va trebui s fac?
— E u or: ajunge s vinzi i s cumperi ac iuni în
lumea-ntreag . La momentul potrivit. S sim i cursul
ror ac iuni va creste sau va sc dea, s fii pe faz , s te
la i în voia instinctului. i în privin a asta nu am de ce
-mi fac griji: toate astea, succesul meu, ie i se
datoreaz .
Foarte mîndru, Raphi l-a dus pe Antoine s viziteze
birourile luxoase ale societ ii, 1-a prezentat colegilor lui
i automatului de cafea. Atmosfera era laborioas i
electrizant , dar destins ; rela iile de munc erau
flexibile, ca înrr-o comunitate egalitar . Pre edintele
Clinton îi cere presei disciplinate s -i spun Bill, nu pe
numele complet, William; este mai simpatic, îi confer
imaginea unui prieten, a cuiva apropiat, c ruia e u or s -i
ier i anumite lucruri; în plus, asta face posibil atenuarea
imaginii negative legate de func ia lui. Urmînd aceea i
strategie afectiv ,
pentru to i din firm , Raphael era Raphi. U or accesibil,
deschis i amabil, acest lucru îi servea pentru a exercita
asupra colaboratorilor lui presiuni binevoitoare, pentru a
le cere, amical, o productivitate mai mare i ore de lucru
prelungite.
Lui Antoine i s-a dat un box în imensa sal care îi
ad postea pe cei aptezeci de agen i de burs ai societ ii.
Acesta era dotat cu dou micro-computere, un mic birou
de fier cenu iu cu o serie de sertare, i o cea de cafea.
Pe pere ii s lii defilau cursurile diferitelor tranzac ii ale
celor mai mari Burse mondiale. Timp de o s pt mîn ,
Antoine a studiat ce fac colegii lui; i s-au dat sfaturi; a
cump rat c i ca s i însu easc termenii i
mecanismele financiare: O.P.A., Nas-daq, O.P.E.,
F.E.D., C.O.B., Stoxx, F.T.S.E. 100, DAX 30...
Incomparabil mai simpl decît aramaica, aceast nou
limb nu a mai avut curînd nici un secret pentru el.

Via a lui s-a schimbat si mai mult. Salariul fix, care

i-ar fi ajuns din plin ca s tr iasc , era completat de un
comision pentru rezultate. i-a abandonat mica
garsonier gratuit pentru un atelier transformat în
locuin , lîng Bastilia, pe strada Roquette. Cum domnul
Brallaire tot nu î i revenise, Antoine l-a rugat pe Vlad,
vecinul lui catchist, s se ocupe de el.
Nu se mai vedea cu Rodolphe. Acesta voia s -l
atrag spre subiecte intelectuale i polemici pentru care
i pierduse orice interes; f liantul discu iei si al
contradic iei, rela ia lor s-a dezagregat. Antoine continua
o înso easc pe Charlotte s se dea în roata mare, dar
nu mai st teau de vorb . Ganja, atît de calm de obicei, s-
a sup rat i a declarat c nu se vor revedea decît dup ce
va renun a la proiectul lui prostesc de a deveni prost. As
i-a dedicat un catren în care constata c nu mai respirau
acela i aer i c , f s se fi mutat în alt ar , î i deveni-
ser str ini unul altuia. S-au desp it într-o sear , dup o
întîlnire t cut la cartierul lor general, Gudmundsdottir.
Antoine i-a privit pe prietenii lui îndep rtîndu-se în
noapte, lumina i de str lucirea corpului lui As. Acest
lucru nu îl întristase foarte tare: nu mai aveau nimic s -si
spun . Antoine era ocupat cu noua lui meserie, cu
ambi ia de a deveni ambi ios i de a dori s i doreasc
haine de marc . Avea prieteni noi, care aveau o p rere
despre orice, cu care mergea la concerte, la serate. Tr ia
astfel via a normal a tuturor tinerilor care au mjloace s
tr iasc . Antoine a cî tigat amici de consum,
preambala i, amici de serie, care nu ar ov i s nu îi vin
în ajutor, în caz de nevoie.
Din afar , l-ai fi putut crede complet integrat în
aceast cast de prin i, jucînd f probleme rolul
costumului s u Hugo Boss. Dar, dac priveai mai atent,
i-ai fi dat seama c mai avea o oarecare re inere, în tot
cazul, nu î i punea niciodat întreb ri despre moralitatea
rela iilor lui, nu emitea niciodat o opinie care ar fi putut
rea original . Antoine se l sa purtat de aceast lume
nou i sim ea o pl cere cert : pl cerea libert ii
încadrate, a l rii în voia curentului care urmeaz forma
fluviului.
Banii, succesul, integrarea într-un mediu recunoscut
ca avînd baze solide, to i ace ti factori contribuie la o
economisire de sine. Nu mai ai nevoie s te gînde ti la
dorin ele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii t i,
la via a ta, nu mai ai nevoie s în elegi, s cau i: mediul
i ofer toate astea la cheie. Antoine a primit trusoul s u
de c torie cu societatea. Este o chestiune de economii
de energie; este categoric mai pu in obositor, mai pu in
stresant decît s încerci s g se ti totul tu însu i, sau s
inventezi. Nu, nu merit osteneala, i se vor pune la
dispozi ie emo ii prefabricate, gînduri preasamblate.
Fiin ele umane seam frapant de mult cu
automobilele lor. Unii au o via f op iuni, care doar
merge, nu prinde vitez prea mare, caleaz i are deseori
nevoie de repara ii; este o via în partea de jos a gamei,
pu in solid , care nu- i protejeaz ocupan ii în caz de
accident. Alte vie i au toate op iunile posibile: banii, dra-
gostea, frumuse ea, s tatea, prietenia, succesul, precum
airbag-ul, A.B.S.-ul, scaunele tapisate cu piele,
servodirec ia, motorul cu 16 supape i aerul condi ionat.

La jum tatea lui august, grefa lui Antoine la noua

lui profesie reu ise bine, era un agent de burs la fel ca
ceilal i, munca lui era corect . Urm rea pie ele, reac iona
dup un amestec de instinct i de logic , dar nu reu ise
marea lovitur care l-ar fi f cut s intre în cenaclul milio-
narilor din firm . A uitat s se mai gîndeasc la
consecin ele specula iei i ale jocurilor lui cu cifre asupra
unei lumi reale care nu mai exista cu-ade-v rat în sfera
con tiin ei lui v tuite.
Exista totu i o tr tur care îl deosebea pe Antoine
de colegii lui: nu suporta cafeaua, încercase s bea o
cea la începuturile sale în societate. Rezultatul: nu
putuse s închid ochii dou nop i la rînd. De atunci,
consuma ziua întreag cafea decofeinizat . Cea ca de
cafea este o chestiune de standing, un bun agent de burs
are întotdeauna în mîn sau pe biroul lui o cea de
cafea. Exact a a cum un poli ist are arm , un scriitor,
stilou, un juc tor de tenis, rachet , agentul de burs
lucreaz cu cafeaua lui; este instrumentul lui de lucru,
picamerul lui, Smith & Wes-son-ul lui.
Apoi, deodat , f nici o premeditare, Antoine a
devenit bogat. Tasta ca de obicei pe cele dou computere
în micul lui box în mijlocul agita iei unei zile normale:
cre teri, sc deri, strig te, sonerii de telefon continue,
sinucideri, clinchete, urlete, uierat sacadat al celor zece
cafetiere aliniate la perete... Tasta lini tit, cu un telefon
fixat între ureche i um r, vindea yeni, î i lansa undi a i
momeala în hazardul tranzac iilor, cînd, vrînd s apuce
cea ca de cafea pentru a- i umezi mucoasa labial uscat ,
a v rsat-o pe tastatura computerului s u principal. Au
ie it cîteva scîntei, pu in fum, sfîrîituri, ecranul compu-
terului s-a întunecat, a clipit, dar totul a reintrat în ordine
într-o clip . Cu excep ia faptului c din conturile lui
reie ea c realizase o fructuoas opera iune a c rei sum
se ridica la mai multe sute de milioane. Scurtcircuitul
provocase o reac ie în lan , care a dus la opera iuni
financiare geniale.
— Am tiut eu c e o idee bun s te angajez, îi
spuse Raphi. Cum ai f cut ca s prevezi lovitura asta?
— Intui ia, r spunse Antoine, l sînd ochii în jos.
— Iar asta nu se înva . Dar tot a trebuit s munce ti
pe tema asta, ai st pînit perfect evenimentele, nu te-ai
speriat, ai tiut ce urm re ti. Asta, prieteni, numesc eu
sînge rece.
Toat sala l-a aplaudat pe Antoine, colegii i-au dat
palme zdravene pe spinare, au zburat confeti, s-au
deschis sticle de ampanie, iar Raphi i-a întins cecul cu
comisionul lui. Antoine a privit suma de pe cec i, pe
nea teptate, s-a sim it emo ionat. Atît de emo ionat de
parc tocmai i s-ar fi n scut mai mul i copii. Avea de ce
fie, c ci poseda sextupli: dup o cifr oarecare, pe cec
erau desenate ase zerouri.
În clipa aceea, Antoine nu i-a amintit c pe vremuri
tia c cel mai u or de corupt este propria ta persoan . O
pastil ro ie l-a scutit de gîn-dul c putuse în acela i timp
se vînd i s se cumpere cu o bog ie care nu se va
fosiliza în nici un vis.

Pentru a palpa realitatea averii lui, Antoine i-a

încasat prima în bancnote mici. A ie it din banc cu dou
valize pline de bani i a pus pachetele în teancuri, pe
masa mare din lemn de m slin, din salonul lui. Aceste
mii de dreptunghiuri de hîrtie erau atomii succesului lui.
S-a l sat pu in prad be iei a ceea ce focaliza dorin a
omenirii, l-a luat ame eala; f s vrea, a zîmbit. Era
bogat; adic îndeplinise o parte a contractului s u,
realizînd o fantasm împ rt it de mii de persoane.
Dar acest sentiment, pe care l-a botezat „fericire",
nu a inut mult. Ce va face cu bog ia asta? Dac voia s
fie un milionar perfect normal, nu se putea mul umi cu
strarea acestor bani. A fi bogat nu e un scop în sine;
trebuia ca societatea, oamenii de pe strad , prin admira ia
i invidia lor, s fie oglinda succesului s u. Antoine i-a
dat seama c , devenind bogat, nu parcursese decît
jum tate de drum: acum era necesar s i doreasc
lucrurile pe care i le doresc cei boga i. Iar asta i s-a p rut
partea cea mai dificil . Pentru a deveni bogat, fusese de-
ajuns s verse o cea de cafea pe tastatura
computerului; pentru a- i folosi bog ia, va trebui s i
bat capul.
sfoind reviste, a întocmit lista lucrurilor pe care
trebuia s i le doreasc . i s nu le doreasc : a avut grij
nu cad în p catul celor proasp t îmbog i, categorie
de oameni boga i pare-se demn de dispre , care nu are
decît poleiala cea mai pu in important a bog iei, adic
banii.
Ca i cum ar fi devenit propriul s u Mo Cr ciun,
Antoine a f cut cump turi cu co ul lui mare din r chit
i cu sania tras de reni. Pentru a- i decora apartamentul
i a- i înve mînta reputa ia, a cump rat art
contemporan . Din-tr-o prestigioas galerie parizian , a
ales pînze ale unui pictor care probabil c era un geniu,
dat fiind num rul de zerouri aplicate sub semn tura lui.
Proprietarul galeriei 1-a descris drept noul Van Gogh.
„De altfel, îi spuse el lui Antoine pentru a-1 convinge, a
avut oreion." Antoine a mimat admira ia, a scos un „o!",
din mil pentru tîmpenia venal a negustorului de art , i
i-a deschis geanta. Pe urm , s-a decis s cumpere o
ma in de lux. Nu tia s conduc , nu avea cîtu i de pu in
inten ia s înve e, dar asta nu i-a afectat cu nimic
hot rîrea de a se conforma acestui ritual esen ial.
Aproape toat lumea cump o ma in , alegerea fiind
limitat pentru cei mai mul i de ra iuni financiare.
Antoine nu trebuia s i fac astfel de griji, a a c avea în
fa o ofert inimaginabil de m rci, modele i motoare.
A constatat c diversele automobile de lux corespundeau
de multe ori unui anumit tip de avere: milionarii din
societatea lui Raphi aveau to i ma ini sport pentru cei
mai tineri i Mercedes-uri sau BMW-uri pentru cei mai
în vîrst , trecu i de treizeci de ani. Antoine a cump rat
ma ina care s afirme c este tîn r, str lucit i agent de
burs milionar: un Porsche ro u. Concesionarul a livrat
ma ina în fa a apartamentului lui, i acolo a r mas, ca o
firm luminoas ce-i prem rea succesul i puterea.
În magazine p zite de dispre ul cerberic al
vînz torilor împotriva celor care nu posedau mijloacele
necesare pentru a- i face cump turile acolo, Antoine a
fost primit ca un prin , atunci cînd i-au v zut coroana
plasrifiat : cartea de credit aurie. A cump rat costume
elegante care vor face s rîd genera iile viitoare, i care,
pentru moment, difuzau superioritatea lui asupra po-
porului de rînd care nu are posibilit i s afi eze un gust
atît de prost cu o ostenta ie atît de fireasc .
pîrlirea, la mue (defini ie din Petit Robert) este o
„schimbare par ial sau total care afecteaz carapacea,
coarnele, pielea, penajul, blana etc. anumitor animale, în
anumite anotimpuri sau în perioade determinate din
existen a lor". Antoine n pîrlise. Renun ase la vechile lui
oale pentru ni te haine elegante; î i parfuma pielea cu
arome exorbitante, o ungea, o între inea cu uleiuri i
lapte, se ducea pentru masaj, îngrijiri i ultraviolete în
institute de înfrumuse are i î i între inea s pt mînal
frizura într-un salon ic. Acest cuvînt înseamn , în
francez , i modificarea timbrului vocii umane în
momentul pubert ii. De aceea, lui Antoine i s-a p rut c
devenise subit, în doar cîteva s pt mîni, adult.
Înainte de epoca succesului, vocea lui nu era atît de
eficace în via a de toate zilele, cînd trebuia s -i cear
ceva unui vînz tor, cînd avea de a face cu func ionari de
pe la administra ii, ori pur i simplu într-o conversa ie: se
întîmpla s nu fie auzit, de i avea un glas limpede. Dar
acum, f ca el s fi constatat o schimbare de timbru,
Antoine era de-ndat auzit, ascultat i servit.
Cu toate pove tile astea despre n pîrlire, am putea
spune c Antoine devenise un fel de arpe. Nu mai avea
mare lucru în comun cu fiin a uman ce fusese, ca i cum
i-ar fi schimbat specia.
Bugetul lui explodase. Pe lîng achizi iile im-
portante de tablouri, ma in , haine, i-a oferit pentru
standingul lui aparate electrocasnice, hi-fi, video i
informatice. De fapt, nu folosea aceste aparate
perfec ionate i exorbitante. Tot a a cum nu mînca nici
cantit ile uria e de alimente rafinate pe care le îndesa în
fiecare sear în giganticul s u frigider american. Mintea
lui era în faza de cump rare, nu înc în cea de consum.
Antoine î i p strase gusturile simple. Apartamentul lui
sem na cu un muzeu de minun ii ale tehnicii moderne,
cu un cimitir de aparate noi.
Pentru ca contul lui din banc s continue s -i
alimenteze lucr rile practice de consum, Antoine a
rsat, iar i, o cea de cafea decofei-nizat pe
tastatura computerului. i de data asta, a fost un jackpot:
banul este un animal domestic, un bun cîine credincios
care începea s cunoasc drumul spre contul lui bancar.
Era la sfîr itul zilei. To i agen ii de burs se
preg teau s plece, cînd Raphi 1-a chemat pe Antoine la
el în birou. Raphi era încadrat de dou tinere în rochii de
sear sexy.
— Antoine! exclam Raphi. E ti minunat, prietene.
Iat prima ta.
— Mul umesc, spuse Antoine b gînd milioanele în
buzunarul interior al hainei. Bine, bun seara...
— Cum „bun seara"? Petrecem seara împreun . Ca
i s rb torim genialitatea. i-o prezint pe Sandy.
 — Încîntat , spuse una dintre tinere zîmbind i
întînzîndu-i mîna ei delicat .
— i Severine, continu Raphi, care va fi partenera
ta în seara asta, b ftosule.
Antoine s-a uitat la Severine, la trupul ei superb,
chipul atr tor, ochii plini de dorin cînd îl privea, i
i-a spus c era o problem . Sim ind cum caninii
personalit ii lui încep s se i easc din hipogeul
con tiin ei, ar fi înghi it bucuros una sau dou pastile de
Heurozac pentru a preveni acest pericol, dar le uitase
acas . L-a întrebat pe Raphi dac pot s vorbeasc o clip
între patru ochi. Raphi le-a rugat pe fete s îi a tepte la
ma in . Acestea au ie it din birou cu un aer de provocare
concupiscent .
— Nu pot s cred c -mi faci una ca asta, spuse
Antoine pe un ton de repro .
— Ca asta? Ce vrei s spui?
— Îmi pl te ti o prostituat ... Credeam c m
cuno ti mai bine, Raphael. M dezam ge ti.
— O tîrf ? Raphi izbucni în rîs. Crezi c Severine e
o tîrf ?
— Mi se pare evident.
— Ar trebui s ai mai mult încredere în poten ialul
u de seduc ie, Antoine. Nu, Severine nu este o tîrf .
— Atunci de ce vrea s ias cu mine? i, mai ales,
de ce are aerul sta pofticios cînd se uit la mine. Ai zice
se uit la Brad Pitt.
— I-am vorbit despre tine, c e ti un magician al
finan elor, i a a mai departe. Crede-m , ai farmec.
— A a deci. i Sandy asta ce este? Raphael, tu ai o
so ie senza ional ...
— O, nu, n-o s te apuci s -mi faci moral !
— Nu, nu vreau asta, dar... Ba da, o s i fac moral ,
pentru c ...
— O s m torni? Nu e frumos s torni. Turn torii
merg în iad. E ti pu in cam încuiat, Antoine. Relaxeaz -
te.
— So ia ta va fi nefericit , nu po i s faci asta.
— So ia mea nu va ti nimic, deci nu va suferi, prin
urmare nu e nimic r u.
— De ce faci asta? Ai un amor...
— În via nu exist numai amorul. Exist i
dorin a. La naiba, Antoine, sîntem în anul 2000,
emanciparea sexual a avut deja loc, treze te-te.
Dispunem de trupul nostru, fetele sînt emancipate.
Raphi avea morga unui principe plebeu care
confund privilegiile cu drepturile pe care le are, i
justificarea lor cu adev rul. Antoine s-a a ezat într-un
fotoliu în fa a biroului. Freca o gum pe o agend , cu
privirea în gol. A r mas a a un minut întreg, în timpul
sta, Raphi î i punea ni te hîrtii în serviet . Antoine a
întors ochii spre Raphi:
— Apropo de emancipare sexual ...
— Vrei ni te lec ii? Severine î i va da lec ii... dac
pricepi ce vreau s spun.
— Una dintre colegele mele î i împ rt te p rerea,
voteaz pentru tine.
— Bineîn eles, lucrurile s-au schimbat, trebuie s fii
mai pu in încuiat. Ea profit de sex i are dreptate.
— Nu tiu dac o cuno ti, o cheam Melanie.
— Melanie? rosti Raphi p lind. Melanie, cea de la
Nasdaq?
Sprijinindu-se de birou, Antoine r suci scaunul cu rotile.
Se uita la Raphi, îi urm rea reac ia, cu un zîmbet în col ul
buzelor, i parc o anume melancolie îi ap ruse în ochi.
S-a ridicat în picioare si 1-a apucat pe Raphi de um r.
 — Da. Ea este de acord i, ca s spun totul, este gata
se culce cu oricine, atît este de emancipat . Nu-i
grozav? Dar problema e c nimeni nu vrea s se culce cu
ea. A a c ... mi-am zis c , dat fiind c i tu e ti
emancipat, poate c ai putea s -i faci acest serviciu...
— Dar, Melanie... ea este într-adev r... în fine, vezi
tu... ea nu are nimic...
— Este cu siguran mai amuzant , mai inteligent
decît toate aceste Sandy, nu încape discu ie în privin a
asta. Asta vrei s -spui?
— Este nasoal , Antoine, îmi pare r u, dar sta e
adev rul, seam cu un schelet. Este un antidot pentru
Viagra.
— i?
— Si ce? Ce vrei s i spun? Asta e natura: nu toat
lumea poate s alerge suta de metri. Exist inegalit i
naturale, eu nu pot s fac nimic. Nu are corpul pentru a a
ceva. Dar mai sînt i alte sporturi. Ar fi mai bine s i
concentreze for ele asupra dragostei, numai sentimentele
pot s fac acceptabil un fizic ca al ei. Dragostea e oarb .
tii proverbul: e o fat f cut pentru prietenie, nu pentru
pat.
— Asta e tot? Dar... Raphael, nu în elegi... Ea î i
dore te sex, vrea s se dezl uie. La fel ca tine, ca
Sandy.
— Pot s m interesez, s -i g sesc tipi orbi. Ascult ,
Antoine, mîine, o s -i propun ca prin asigur rile
facultative firma s -i pl teasc o opera ie de pus
silicoane la sîni. Asta ar trebui s limiteze pagubele.
— E ti cu-adev rat milostiv. Dac tot faci asta, n-ai
decît s pui s -i grefeze o put în mîn ...
— Treze te-te, Antoine, nu po i avea fantasme pe
motive de personalitate. Nu asta te face s i se scoale.
Poate c e p cat, dar asta e. Nu pot face nimic.
— Kirk Douglas a zis: „Ar ta i-mi o femeie
inteligent , o s v spun «Iat o femeie sexy.»"
— Hei, Antoine, doar nu vrei s m culc cu ea
numai pentru a fi coerent?
— Ar fi fost bine.
Melanie.era genul de persoan c reia îi place ceea
ce i se refuz , precum s racii care îi admir pe cei boga i;
a cum Raphi nu o dorea fiindc era urît , ea îl dorea
fiindc era chipe . O s pt mîn mai tîrziu, ea a sosit la
serviciu cu un decolteu peste noii ei sîni, voluminosi i
tari. Pentru unii b rba i, asta a fost de-ajuns ca s o fac
vizibil . Nu mai era un spectru în ochii colegilor: cu sînii
ei, ea intra în sfîr it în tiparul privirii b rba ilor.
Raphi era mul umit de magnanimitatea lui, dar î i
cea griji pentru Antoine din pricina „robespierrismului
lui sentimental" dup cum s-a exprimat el. Printr-o
uire amical , l-a convins s merg s consulte o
prieten care conducea o firm de intermediat întîlniri.
I-a dat toate garan iile de seriozitate, l-a asigurat c
asta nu îl angaja cu nimic, l-a implorat s aib m car o
întrevedere cu prietena lui. Antoine a capitulat pentru ca
Raphi s -l lase în pace cu catehismul lui libertin i
predicile moralizatoare. Cu câteva s pt mîni în urm ,
mai avea înc o idee despre dragoste ca fiind o form de
art , sau cel pu in de me te ug artistic; acum intra tot mai
adînc în noua lume, categoric mai real , în care amorul
este o form de consum i un loc de segrega ie.
La etajul cincizeci al unui imobil de birouri care
ad postea sediile sociale ale unor întreprinderi high-tech,
Antoine a p truns în incinta plin de forfot a firmei
matrimoniale. Nu existau pere i; angaja ii umblau
încoace si-ncolo, telefoanele sunau f încetare; r itul
tastaturilor de computer distila o muzic ce ar fi putut fi
cîntat la Institutul de Cercet ri i Coordonare pentru
Acustic /Muzic . Antoine a fost introdus într-un birou în
stil englezesc, izolat de agita ie. A a teptat cîteva
secunde singur, în picioare, înc perea era luminoas i
ordonat . Cîteva c i pe etajere, plante lîng pere i,
obiecte de art discrete, un Apple bleu, o fereastr mare.
O femeie de vreo patruzeci de ani a intrat în pas vioi, l-a
invitat s ia loc i a trecut în spatele biroului. Purta un
taior elegant, destul de larg pentru a nu o jena în mi ri
i poate i pentru a ascunde cîteva kilograme presupuse a
fi în plus.
— Veni i din partea lui Raphi, nu-i a a? Bun, o s
g sim ceva. Nu trebuie s fiti prea dificil, nu sînte i de
prim mîn . Ave i preten ii speciale?
— Adic ?
— Blond , brun , ro cat , în ime, categorie
profesional . Exist o mul ime de criterii. Nu v pot
promite s v aranjez o întâlnire cu cineva care s
semene leit cu ce v dori i, dar putem g si ceva pe-
aproape.
Femeia d du drumul la calculator, deschise fi iere, tast
cîteva cuvinte. P rea epuizat , de parc ar fi fost la
cap tul puterilor, i în acela i timp nervoas i încordat .
Se uita int la Antoine, a teptînd lista criteriilor lui.
— Nu vreau s intru în detalii, în fine... cred c am
gre it venind aici. Scuza i-m , v rog.
— V ocheaz ? Dar a a merg lucrurile, numai c
în locul filtrelor incon tiente, noi folosim filtre tiin ifice.
Rezultatul este acela i. Nu întâmpl tor avem gradul cel
mai mare de reu it dintre toate agen iile matrimoniale:
noi ne ocup m de afaceri, nu de sentimente. De afaceri
cu sentimente, dac vre i. S relu m. Deci f profil
prestabilit.
Degetele ei lovir violent tastele. A sunat telefonul,
dar nu 1-a ridicat. Soneria s-a oprit. Ea 1-a privit pe
Antoine, scrutîndu-l cu un ochi de expert, ca i cum ar fi
cut o evaluare.
— Oricum, cineva cam de vîrsta mea...

— Splendid. Ascult , b iete, f un efort. Vom

alc tui un dosar despre tine i, pornind de la acesta,
clientele poate c se vor interesa de tine. A a c ar fi bine
te prezin i.
— Adic s v vorbesc despre pasiunile mele?
— Da. O s punem asta la sfîr it. Dar mai întîi,
trebuie s punem pe primul plan situa ia ta social .
— A prefera, nu vreau s ...
— Î i ba i joc de mine? Nu am timp de pierdut cu
tipi care vor s fie iubi i pentru personalitatea lor. Dac ai
fi frumos, ai g si f mare greutate fete care s te
iubeasc pentru umorul i dr enia ta. Dar a a...
Tinere, nu sîntem aici ca s facem moral , ca s spunem
e bine sau e u, numai c a a func ioneaz lumea, fie c -
i place sau nu, a a c atrage- i toate ansele de partea ta.
Machiavelli a spus despre politic lucruri care pot p rea
cinice, dar nu sînt mai pu in adev rate. Noi sîntem
Machiavelli ai dragostei. Nu spun c oamenii iubesc
pentru bani, pentru culoarea p rului, circumferin a
pieptului, dar statisticile ne arat c toate astea au o
importan hot rîtoare. Meseria, musculatura, în imea,
vîrsta, banii, greutatea, ma ina, hainele, culoarea ochilor,
na ionalitatea, marca de corn flakes pe care o m nînci
diminea a... Nici nu- i închipui cî i factori au o influen .
tiai c blondele au cu dou zeci i patru la sut mai mul-
te raporturi sexuale decît brunele? Exist adev ruri în
dragoste i în sex, i tii ceva? Aceste adev ruri nu
intereseaz pe nimeni, fiindc toat lumea e convins c
mica sa poveste este ceva deosebit. Am tone de statistici
care-mi spun contrariul.
— Generaliza i, spuse Antoine, pe un ton lini titor.
Personalitatea conteaz dup p rerea mea, nu în aceea i
sur pentru toat lumea, dar... Cunosc oameni pentru
care conteaz . Poate c exagera i pu in.
— Crezi? S-ar putea. Sînt nefericit , a a c am
dreptul s exagerez i s am o viziune pesimist despre
toate astea. Totu i cred c sînt obiectiv , dar în dragoste
adev rul înseamn f îndoial cinism. De fapt, m
enerveaz c sînt atît de obiectiv , c în eleg c toate
astea nu sînt lipsite de cauz si c nu sîntem r spunz tori
de nimic. A vrea s încetez s mai fiu obiectiv , ca s
las în voia urii i s reu esc, în fine, s -l detest pe
so ul meu care m-a p sit pentru o fat de dou zeci de
ani.
A trîntit mouse-ul pe birou, a ap sat pe o tast i s-a
ridicat în picioare. Zîmbea cu o r utate trist . S-a întors
spre etajere, a mutat cîteva c i, a r sturnat statueta unui
koala, care s-a spart pe podea. A adunat cioburile.
— Îmi pare foarte r u... murmur Antoine ridicîndu-
se i ajutînd-o s strîng buc ile statuetei.
— De ce î i pare r u? spuse femeia încruntînd din
sprîncene. Î i interzic s i par r u i s -l critici pe so ul
meu. Cine te crezi?
— Voiam doar... V-a p sit pentru o fat mai
tîn ...
— Ei i? Te în eli inîndu-mi partea. Eu, eu n-a fi
putut niciodat s m îndr gostesc de un b rbat ca tine.
— Fiindc nu sînt destul de dr gu ?
 — Nu, mai ales din cauz c e ti mai scund decît
mine.
— Doar pentru atît?
— E important, în tot cazul, pentru mine. Nu m
întreba de ce. Dar trebuie s recunosc c probabil ine de
acelea i motive pentru care idiotul de b rbatu-meu
prefer o tîn . În dragoste nu exist inocen i, nu exist
decît victime.
— Nu crede i c este o atitudine cam calculat , s
alege i genul sta... de criterii...
— Nu, te în eli. Nimic nu este calculat, toat lumea
e sincer în dragoste. So ul meu este cu adev rat
îndr gostit de toarfa aia. Nu i-a spus: „Ei, nevast -mea
are patruzeci de ani, sî-nii încep s i se lase, pielea nu o
mai are la fel de frumoas , începe s se îngra e, a a c o
voi înlocui." sta e adev rul, dup p rerea mea, dar el nu
i-a spus asta. Numai c toate s-au întîm-plat în aceste
condi ii. Numai dup aceea po i s ra ionalizezi i s
analizezi în am nunt un comportament. Eu, te-a fi
adorat, poate c ai fi fost cel mai bun prieten al meu, dar
nu m-a fi îndr gostit de tine, sincer. Cînd aud oameni
spunînd c nu tiu de ce s-au îndr gostit de o anumit
persoan , îmi vine s zîmbesc. Poate c nu vor s tie,
dar, pe lîng motivele legate de întîlnirea a dou
personalit i, exist motive psihologice, sociale,
genetice... Dragostea i seduc ia sînt lucrurile cele mai
incon tiente i totodat cele mai ra ionale din cîte exist .
A spune c nu exist motive, asta- i permite s nu m r-
turise ti c nu sînt foarte glorioase, c ci cine are interes
cunoasc adev rul? Cînd l-am întrebat pe so ul meu de
ce m p se te pentru fata aia, tîn , fin , blond , sexy,
cu sîni superbi, plin de via , mi-a spus: „Nu tiu, draga
mea, nu tim de ce ne îndr gostim, se întîmpl , atîta tot."
 i tii ce-i mai r u în toate astea? C era sincer, fiul de
ea credea sincer în tîmpeniile astea. Nemernicul era
sincer. tii ce a spus Mme de Stael? „În domeniul
sentimentelor, nu este nevoie s min i ca s spui
minciuni.”A a c , da, exagerez. .. dar am dreptate s
exagerez, fiindc ... sînt b trîn , fac parte din plebe,
acum.
Plîngînd, femeia continua s vorbeasc , î i repro a
se vait , îl blestema pe so ul ei i pe noua lui
logodnic . Nu i-a dat seama cînd An-toine s-a retras
discret, întristat.
Într-o rodnic zi de disperare, î i spusese c a crede
în aceste adev ruri care te silesc s pleci capul înseamn
te supui realit ii care le produce: oricine va vrea s
seasc dovezi ale nefericirii sale va g si, c ci în
chestiunile omene ti g se ti întotdeauna ceea ce cau i.
Hot rîse atunci c orice adev r care îl f cea s sufere era
o moral , c realitatea îns i era o moral i c el putea
-i opun închipuirea lui. Dar, ie ind din imobil, în
pofida tulbur rii, nu i-a amintit de asta. Mai exact, nu a
avut nevoie s i aminteasc : a luat dou pastile de
Heurozac i spectrul cuvintelor deziluzionate ale femeii a
disp rut. Antoine 1-a sunat pe Raphi, i-a povestit
episodul i 1-a sf tuit s aib grij de prietena lui.
În timpul întrevederii, pe lîhg con tiin a lui trecuse
plutind o umbr , dar a disp rut de îndat ce a reintrat în
ritmul de via în care zilele se reproduc între ele.
Pentru cei care sînt perfect integra i în societate, nu
exist decît un singur anotimp, o var ve nic , care le
bronzeaz spiritul sub un soare care nu apune peste
somnul lor: au vise în care nu e niciodat noapte. Antoine
tr ise dou zeci i cinci de ani de toamn ploioas ; de-
acum încolo, fie c va fi iarn , prim var , toamn , pentru
con tiin a lui nu va exista decît domnia nedisputat a
verii.

Începea luna septembrie. Soarele mai avea înc

putere i mîngîia cu mîinile vîntului pielea trec torilor, în
seara aceea, Antoine r sese în fa a televizorului,
zapînd, uitîndu-se la emisiuni interesante, amuzante. Nu
conta, de fapt, ce face, la ce se uit : singurul lucru care-l
interesa erau efectele tranchilizante i anxiolitice ale
televiziunii, aceast radia ie solar are înc lzea i um-
plea pe tera con tiin ei lui. Cu telecomanda în mîn ,
zapa. O acoperise cu o es tur m soas i plin i o
dotase cu un motora ce producea un zgomot pl cut, de
tors, atunci cînd trecea mîna pe deasupra ei. Era
telecomanda-pisic . Cu degetul ar tor, alegea
emisiunile care, prin subiectul lor, s -i furnizeze un
pretext pentru aceast dependen . In ciuda celor patru
pastile de Heurozac, Antoine nu se sim ea bine. Asta de
cînd g sise în fa a u ii lui, cu cîteva ceasuri în urm , la
întoarcerea de la serviciu, un pachet. Era un mic colet
po tal anodin, a a c Antoine nu avusese nici o re inere
atunci cînd 1-a desf cut, în buc rie. Smulsese hîrtia,
scotchul, iar cînd 1-a desf cut, o explozie 1-a proiectat
pîn în frigider. R sese holbîndu-se la micul pachet
deschis care con inea o edi ie de buzunar a
coresponden ei lui Flaubert. Inima lui i-a reluat încet-
încet ritmul regulat. Plînsese, f s se poat opri, ca si
cum lacrimile ar fi încercat s fac s dispar imaginea
ii de pe mas sau s sting incendiul pe care ea îl
provocase explodînd în memoria lui. Nu o atinsese, nu
îndr znise. Coresponden a lui Flaubert era una dintre
ile preferate ale lui Antoine, înainte de transformarea
lui. O adorase, se reg sise deseori în taton rile,
deziluziile i dificult ile lui Flaubert de a tr i pur i
simplu i de a- i suporta epoca. Aceast carte care
reap rea brusc în fa a lui era ca i cum ar fi mu cat dintr-
un m r otr vit ce tulbura un organism i o gîndire pe care
le crezuse securizate. B nuia c acest atentat era opera
vechilor s i prieteni, care, r nindu-l, încercau s îl
recupereze, î i concentrase voin a ca s lupte împotriva
acestei bombe de hîrtie care risca s deranjeze mersul lin
i f surprize al vie ii lui. De team s nu se
contamineze, l sase cartea pe mas i î i conectase
con tiin a la televizor, cu telecomanda care torcea în
mîn .
Culorile nop ii p trundeau în apartamentul lui
Antoine. Luna se bronza ostentativ pe plaja de nisip
negru a spa iului. Antoine încerca s se hipnotizeze în
ochiul ciclopului televizual, cînd, dintr-o dat , un harpon
s-a înfipt în ecran. Scîntei, pu in fum negru, cuvintele
unui prezentator care se distorsioneaz , apoi nimic, nimic
decît acest harpon înfipt chiar în mijlocul ecranului.
Antoine s-a întors brusc, telecomanda a c zut, în
apartament nu era aprins nici o lumin , a a c nu a
reu it decît s disting forma uman a celui care aruncase
harponul. Nu putea fi un extraterestru, i-a spus Antoine,
lini tit. A constatat cu surprindere c nu îi era fric , în
mod sigur datorit supradozei de Heurozac. S-a silit s
tremure i i-a muscat buza de jos. Cît despre siluet , era
un b rbat de talie normal , aprioric lipsit de aripi de
liliac.
Pe strad , se aprinseser felinarele. Acum, Antoine
îl putea vedea pe b rbatul din fa a lui.
— Dany Briliant... murmur el. E ti Dany Briliant.
Dany Briliant este un sp rg tor. O s m omori? E ti un
gen de uciga în serie?
Antoine îl cuno tea vag pe acest cînt re care p rea
fi r mas blocat în anii cincizeci; mai multe dintre
cîntecele lui i se p ruser pl cute i pline de farmec.
Totul începea s capete sens: Dany Briliant cu
piept tura lui â la Elvis, cu costumele lui excentrice i
cîntecele dintr-o alt epoc , tipul sta era un psihopat.
Dany Briliant rîse. Era îmbr cat într-un costum negru, cu
o c ma alb , deschis peste piept i pantofi negri de
lac. O inut pe care ar fi putut s-o poarte Jerry Lee
Lewis.
— Fals, fals, fals. Tot ce spui e fals, Tony. Nu sînt
Dany Briliant, nici un sp rg tor, i mai pu in un serial
killer. Ce, un uciga în serie s-ar îmbr ca cu atîta clas ?
— Nu tiu, dar cineva normal nu s-ar îmbr ca cu
genul sta de costum. E ti Dany Briliant. Vorbe ti ca el,
ai acela i zîmbet, acela i p r, dat cu briantin . E ti Dany
Briliant.
— Gre it, Tony: sînt fantoma lui Dany.
— Dany Briliant a murit?
— Nu.
— Atunci cum po i fi fantoma lui?
— Sînt o fantom n scut prematur. Se mai
întîmpl . Nu apar decît atunci cînd Dany Briliant cel în
via doarme.
— Glume ti.
— Ba deloc, Tony. Atinge-m .
Dany Briliant, sau fantoma lui, se apropie de
Antoine cu un pas exagerat de relaxat, cu privirea
mali ioas , pocnind din degete.
— Am priceput, spuse Antoine dîndu-se înapoi, e ti
un pervers.
— Sînt o fantom ! spuse Dany rîzînd. Atinge-m i
o s vezi c mîna ta trece prin corpul meu.
i, într-adev r, mîna lui Antoine travers corpul lui
Dany. Asta 1-a amuzat mult pe Antoine.
— Hei, ajunge! Jos labele! Nu sînt un joc, Tony.
— Ai putea s nu mai îmi spui „Tony"?
— Nici o problem , Tonio.
— Foarte bine, continu s -mi spui „Tony", e mai
pu in oribil.
—Nici o problem , Tony. îmi permi i s arunc o
privire în frigiderul t u?
s -i a tepte r spunsul, Dany a intrat în
buc rie. A deschis u a frigiderului, luminînd înc perea.
Antoine a venit lîng el. Dany a r mas cu gura c scat în
fa a frigiderului deschis, a c zut în genunchi, cu bra ele
ridicate, în adora ie, ca în rug ciune în fa a bog iei de
alimente. S-a ridicat i i-a umplut bra ele cu Nutella,
foie gras, un cîrn cior, blini, tot soiul de provizii. i-a
depus comoara pe masa mare din buc t rie, s-a a ezat pe
un scaun înalt i a început s înfulece.
— Fantomele m nînc ? întreb Antoine in-stalîndu-
se pe un taburet în afa a lui.
— Tofada, spuse Dany cu gura plin de blini unse
cu foie gras i Nutella. În plus, ce e bine, e c nu ne
îngr m. Putem mînca hamburgeri toat ziua, s bem
Cola cît poftim, nu lu m un kilogram. S fii fantom , e
grozav, e via a dulce, omule, îmi dai o Coca?
— Ascult , Dany, pari foarte simpatic, cîn i cîntece
frumoase, dar eu mîine lucrez, a a c n-ai putea s te duci
bîntui pe altcineva?
— Nu pot, spuse Dany dup ce a golit jum tate din
sticla de Coca i a rîgîit f sfial . Am o misiune, de-
asta sînt aici.
— A, i misiunea ta este s -mi gole ti frigiderul?
 —Nu, dar asta face misiunea i mai simpatic .
— N-ai putea s te opre ti o clip din mîncat i s -
mi dai o explica ie f s scuipi firimituri peste tot? Eu
fac curat.
— Calmeaz -te, Tony. Am fost desemnat s fiu
îngerul t u p zitor.
— Ca s m previi de riscurile colesterolului? Cine
te-a desemnat?
— Nu mai tiu, eram full. În orice caz, sînt aici ca s
te scot din tot rahatul sta.
Dany a f cut un gest larg cuprinzînd apartamentul.
A rîgîit si a scormonit în muntele de alimente. Era
evident c fantoma lui Dany Briliant avea mai pu in
clas decît originalul.
— Ei, a adar e minunat? remarc Antoine, ironic.
— A a s-ar zice, aprob Dany, atacînd un pachet de
chips. Bun, Tony, cum e via a ta? E ti fericit?
— Nu sta e cuvîntul pe care l-a folosi, dar nici
nefericit nu sînt.
— Nici fericit, nici nefericit? Mai r u nici c se
poate. Via a ta, e un rahat.
— Mul umesc, e ti foarte delicat. Ca s fii înger
zitor, nu trebuie s ai o oarecare preg tire psihologic ?
— Nu, se înva la locul de munc . Tu e ti pentru
mine primul, Tony, my f ir st one.
— Fantastic, cu-adev rat fantastic.
Antoine s-a apucat s adune resturile de mîncare i
ambalajele. Dany a ters masa cu mîinile, a ridicat hîrtiile
unse, buc ile de pr jitur , feliile de somon i, în sfîr it, a
sit obiectul c ut rii sale: edi ia de buzunar a
coresponden ei lui Flaubert. A tamponat-o cu un erve el
i a ters gr simea de pe copert , a r sfoit-o i a deschis-
o la o pagin c reia i-a îndoit col ul.
 — Uite. Ai un microfon, Tony?
— În salon, Dany, murmur Antoine, tot mai obosit.
Sub combina muzical .
Dup ce a ingurgitat un borc nel de caviar cu un pai
cu cap de Mickey, Dany a trecut în salon. A scos
microfonul din amabalaj, l-a pus pe un stativ i 1-a
racordat la combina muzical . A izbucnit un zgomot
ascu it de distorsiune.
— Ai putea s -mi dai Best of-ul meu, Tony?
— Nu am Best of-ul u, Dany. De altfel, nu am nici
un disc.
— Nu e grav, spuse Dany sco înd un CD din
buzunar, prev zusem chestia asta. Combina ta cu op iune
karaoke e genial .
A pus CD-ul în compartimentul lui si a ap sat pe
cîteva taste, în mîna sting inea deschis cartea cu
coresponden a lui Flaubert. Ab tut u or în microfon, a
ap sat pe „play" si din difuzoare au nit primele note
ale hit-ului s u Redonne-moi ma chance, cuvinte.
Mi ca din cap în ritmul muzicii, apoi a început s cînte
un extras dintr-o scrisoare c tre dra Leroyer de
Chantepie, datat 18 mai 1857, urmînd exact forma
cîntecului lui i ad ugind exclama ii ceva mai personale:

Oamenii superficiali, încuia i, min ile

înfumurate si entuziaste vor
ca orice s aib o concluzie;
Ei caut rostul vie ii,
ei da, si dimensiunea infinitului, ehe!
Iau în mîna lor,
mmm, în biata lor mînu ,
un pumn de nisip,
i îi spun oceanului:
 „O s num r firele de nisip de pe malurile tale",
yeah!
Dar cum firele le curg printre degete, daaa,
si num toarea e lung ,
Dau din picioare si plîng,
da, plîng.
tii ce trebuie s faci pe malul oceanului?
Trebuie s îngenunchezi sau s te plimbi, da!
Plimb -te.
Plimb -te, Tony! Da, plimb -te!
Mmm plimb -te!
Tony!

Cufundat în canapea, Antoine s-a l sat leg nat, f

voia lui, de ritmul agreabil al cîntecului. Cuvintele îl
aruncaser într-un vîrtej. Strîngea în bra e perna. La
sfîr itul cîntecului, Dany s-a a ezat lîng el. L-a apucat
pe dup umeri i l-a zgîl îit prietene te.
— Nu- i mai bate atîta capul, Tony. Cîte pu in, e
bine, dar marele Gustave are dreptate: plimb -te pe malul
rii! Trebuie s termini cu prostiile, tu nu e ti un
golden boy, nu e ti tu sta. D -le cu utul la toate astea,
umpitului de Raphi, reg se te- i prietenii i inventeaz i
via a. Da, inventeaz i via a, Tony.
— Tot ce spui seam cu ni te cuvinte de cîntec...
murmur Antoine, str duindu-se s zîmbeasc .
—Deforma ie profesional , recunoscu Dany.
Noaptea se preg tea de culcare, pe firele stîlpilor
electrici ciripeau i op iau p rele. Dany s-a ridicat în
picioare i i-a scuturat costumul.
— Acum trebuie s plec: mai sînt i al i ipi jalnici
care au nevoie de sfaturile mele. Dar voi continua s
veghez asupra ta pîn cînd î i rezolvi problemele. O s le
rezolvi, Tony. tii ce spunea Nietzsche? „Inteligen a e un
cal s lbatic, trebuie s înve i s -i ii frîiele, s -l hr ne ti
cu ov z bun, s -l esali i, uneori, s folose ti crava a."
Ciau, Tony.
Fantoma lui Dany Briliant a traversat salonul i a
disp rut în bezna culoarului f ca Antoine s fi auzit
a deschizîndu-se. A adormit pe canapea cîteva ceasuri,
care i s-au p rut secole.

În s pt mîna ce a urmat vizitei fantomei, Antoine nu

a vorbit cu nimeni. P rea preocupat. I-a ignorat pe Raphi,
pe prietenii lui agen i de burs i ie irile pe care le
puseser la cale în localuri la mod . Vineri seara, plecînd
de la serviciu, a f cut semn unui taxi, ca s mearg acas .
O camionet neagr cu geamuri fumurii, pe care era
pictat o femeie c rind un balaur, a oprit chiar în fa a
lui într-un scrî net de ro i. oferul s-a întors spre
Antoine, amenin îndu-1 cu un pistol. Pe fa avea o
masc de Albert Einstein. U a camionetei a culisat, al i
doi Einsteini l-au apucat fiecare de cîte un bra i l-au
gat în ma in . Antoine nu a reac ionat; era atît de
ostenit, de plictisit, c nu mai avea putere s se opun
unor voin e contrare. Einsteinii i-au pus un c lu , l-au
legat la ochi i l-au f cut fedele . Antoine a încercat s
înregistreze mental traseul, momentele cînd coteau la
stînga, la dreapta, semafoarele, dar, dup cinci minute, a
pierdut irul. Dup o curs plin de derapaje i de cal ri
ale motorului, camioneta s-a oprit. Einsteinii 1-au scos
afar pe Antoine. Aerul blînd al serii de septembrie era
pl cut, de parc ar fi fost esut din m tase. Au intrat într-
un loc închis, un imobil, dup cîte i s-a p rut lui Antoine.
Cineva l-a apucat de talie i 1-a s ltat pe um rul s u. În
pozi ia asta, a fost transportat mai multe etaje, pe care nu
a reu it s le numere, c ci începea s aib ame eli. S-a
deschis o u . Ni te bra e l-au instalat pe un scaun.
Kidnapperii i-au desf cut leg turile, bandajul de pe ochi,
i 1-au legat de scaun. I-au l sat c lu ul. Cîteva secunde,
a v zut tulbure, a ghicit siluete în jurul lui, o fereastr , în
sfîr it, imaginile au devenit clare, a putut s observe cele
patru persoane îmbr cate în negru, purtînd în continuare
ti de Albert Einstein. St teau în fa a lui, în semicerc,
s scoat o vorb . Antoine a încercat s vorbeasc ,
dar c lu ul l-a împiedicat s articuleze ceva. A privit
atent camera, c utind indicii, ceva care s explice r pirea
lui. Peste pere i i în fa a ferestrei fuseser puse
cear afuri mari albe. In spatele r pitorilor s i era aprins
o lamp cu halogen, ceea ce îi f cea s par mai mari i
mai impresionan i decît erau în realitate; umbrele lor
uria e se întindeau în toat înc perea i treceau peste An-
toine, legat de scaun. Ridurile din plastic ale m tilor de
Einstein ie eau în relief în contraste înfrico toare,
coamele de p r alb str luceau ca ni te coline de fl ri
lipsite de culoare.
L-au tras pe Antoine cu scaun cu tot i l-au pus cu
spatele la fereastr , lîng el, au instalat un aparat de
proiectat diapozitive. Atunci a început cea mai
formidabil edin de exorcism care a avut loc vreodat .
Dintr-o pung de plastic de la Champion, un Albert
Einstein a scos vreo zece capete i rîcîitoare de pui. Le-a
ezat în cerc în jurul scaunului, iar lui Antoine i-a legat
de gît un cap de coco cu penele lui frumoase. Un alt
Albert Einstein a luat o sticl plin cu sînge i 1-a mînjit
pe fa . Cei patru Albert Einstein s-au a ezat pu in mai în
spate decît Antoine; lumina s-a stins; proiectorul de
diapozitive a început s mearg .
În timp ce aparatul difuza diapozitive cu mari spirite
ale omenirii, cu opere de art , inven ii i descoperiri, cei
patru Einstein citeau, precum ni te incanta ii, texte
menite, conform unei alopatii naive, s combat letargia.
To i patru aveau în mîn cîte un exemplar din Medita ii
metafizice a lui Descartes, în colec ia cu copert ro ie de
la P.U.F., i parc ar fi inut o carte de rug ciuni, în cor,
au citit prima medita ie, cu glas tare i sonor, în timp ce
chipurile de arti ti, de oameni de tiin , de umani ti i
cele ale membrilor Familiei Simpson defilau pe cear af.
Au continuat declamînd pasaje din Cuget rile lui Pascal,
din Comentariile unui îndr gostit de Gracian i de vinul
de Burgundia i momentele cele mai amuzante din Trei
într-o barc , de Jerome K. Jerome.
edin a de exorcism a durat ceva mai mult de o or .
În fine, p nitul diapozitivelor s-a oprit. R pitorii i-au
încheiat melopeele erudite. Au aprins lampa i au smuls
cear afurile care acopereau înc perea. Antoine a
recunoscut vechea lui garsonier din Montreuil.
Kidnapperii s-au demascat: au ap rut chipurile asudate
ale lui As, Charlotte, Ganja i Rodolphe. P reau sa-
tisf cu i de munca lor, dar a fost nevoie de gesticula iile
lui Antoine de pe scaunul lui, ca s -l elibereze.
— Ce-i cu voi, v-a i pierdut min ile? întreb
Antoine cît putu de calm, sco înd cu scîrb capul de
cocos ag at de gîtul lui.
— Nu am vrut decît s te scoatem de sub vraj ,
Antoine, explic Ganja. Devenise i un tip destul de
infect.
— Eu am o m tu care e putin vr jitoare voodoo,
continu Charlotte, ea ne-a explicat cum s te sc m de
farmecele astea pe care i le-ai f cut singur.
— Te-am salvat, perora Rodolphe cu arogan a-i
obi nuit . Devenise i un zombie. Te-am dezombifiat.
Misiune îndeplinit .
As l-a luat pe Antoine în bra e i l-a strîns tare,
lipindu-1 de uria ul lui trup luminos, în octosilabi, i-a
spus cît de mult se bucur s îl revad . Antoine a
renun at la ideea de a se înfuria: inten ia prietenilor lui
fat de el fusese generoas i, chiar dac o f cuser cu
nepricepere i cu riscul de a-1 traumatiza, ei voiser s -1
salveze.
Antoine le-a povestit — f a men iona vizita
nocturn a fantomei lui Dany Briliant ca s nu-i
nelini teasc în privin a s ii lui mentale — c
încetase de o s pt mîn s mai ia pastile i î i preg tise o
retragere cu surle i trîmbi e: introdusese un virus în
sistemul informatic al societ ii lui Raphi, care, conectat
la re eaua mondial , trebuia s provoace, la redeschiderea
pie elor, la începutul s pt mînii, ceva de genul unei
vesele harababuri financiare.

În acea noapte de eliberare, au dormit cu to ii întin i

pe cear afurile albe din garsoniera lui Antoine, ca ni te
copii într-o caban construit într-un stejar din mijlocul
unei p duri fermecate.
Trecur cîteva zile, în care Antoine i-a petrecut
timpul împreun cu prietenii lui, distrîndu-se i reg sind
bucuria de a fi dependen i unii de al ii.
Într-o diminea , la u a lui au sunat ni te poli ti i
l-au arestat. Raphi rugise în Elve ia cu cîteva economii.
Considerînd c exilul helvetic era o pedeaps suficient de
crud , Justi ia nu a cerut extr darea lui. Foarte rapid, a
avut loc un proces. Antoine a pl tit o amend care a
înghi it to i banii pe care reu ise s -i cî tige; toate bunu-
rile lui inutile, tablourile, ma ina, au fost sechestrate; si,
cum nu fusese nimeni r nit, nu a fost condamnat decît la
 ase luni de închisoare cu suspendare. Antoine a
considerat c e un pre cinstit pentru exilul lui Raphi i
pentru c f cuse s dispar cîteva miliarde.

Era una din acele dimine i din pragul toamnei, cînd

luna reu te s supravie uiasc zilei. Soarele nu se ar ta
pe cer: r zb tea delicat în toate individualit ile naturale
i urbane, picura din petalele florilor, din cl dirile vechi
i din chipurile obosite ale trec torilor, în holocaustul
fecund al timpului ce trece, înfloresc pentru ochii
traumatizabili singurele edenuri veritabile, acelea a c ror
arhitectur este o senza ie.
În aceast diminea de duminic , Antoine s-a trezit
la ora opt. În valurile ce se-ncalec desp ind somnul de
trezie, i se p ruse c aude un cîntec.
S-a sculat, întinzîndu-se. Dup ce a pus ap la
înc lzit, a f cut un du . Cînd infuzia de ceai a fost gata, a
bovit o clip în fa a ferestrei, ui-tindu-se la lichidul
verde i aburind. Pe o ramur , un m leandru ro u p rea
pozeze pentru amintirea lui Antoine; soarele de var
spîndea un flash permanent în atmosfer . F s bea o
pic tur din ceai, a l sat cea ca în fa a ferestrei i a ie it
din garsonier .
A luat-o pe jos pîn la parcul din Montreuil,
strecurîndu-se printre ma ini i trec tori. A gr bit pasul,
cu ireturile desf cute, cu p rul ciufulit i înc umed. La
ora asta, parcul era aproape pustiu: cî iva b trînei se
plimbau, cîteva femei î i scoseser copiii la aer, un pictor
cu o p rie larg î i ridicase evaletul pe iarb .
Antoine mergea f nici o direc ie, parc pierdut în
acest spa iu neted i tihnit. S-a a ezat pe o banc , lîng
un b trîn sprijinit în bastonul lui cu m ciulie de argint.
 trînul purta o p rie de fetru gri cu o band de m tase
neagr ; a întors pu in capul spre Antoine, apoi i-a reluat
pozi ia de santinel ostenit . Antoine s-a uitat în aceea i
direc ie i, o clip , nu a v zut nimic, dar, strîngînd din
ochi, privind cu aten ie, chiar în fa a lui se ivi o tîn . L-
a scrutat cu privirea pe Antoine, a înclinat capul, s-a
aplecat s -l studieze de parc ar fi fost o sculptur , apoi i-
a întins mîna. El a vrut s vorbeasc , dar tîn a dus un
deget la buze i i-a f cut semn s se ridice i s-o urmeze.
S-au îndep rtat de banc i de b trîn.
— Caut ni te prieteni, spuse fata uitîndu-se la
Antoine, pe urm de jur-împrejur.
— Cum arat ?
— Poate seam cu tine. Cum aveai aerul c e ti o
persoan interesant , ezînd acolo pe banca aia, mi-am
zis c poate vrei s fii unul din prietenii mei. Pari a fi de
bun calitate. De calitate superioar .
— De calitate superioar ... Parc ai vorbi de unc .
— Nu, nu de unc , eu nu m nînc carne.
— i î i m nînci prietenii?
— Nu mai am prieteni, tu trebuie s -mi dai replica.
adar, cînd eu spun lucruri într-adev r uimitoare, tu
trebuie s m întrebi de ce.
— Impresarul meu a uitat s -mi trimit continuarea
scenariului. Deci... de ce?
— De ce, ce? întreb ea, mimînd foarte conving tor
uimirea.
— De ce nu mai ai prieteni?
— Au muceg it. Nu remarcasem c au o dat de
expirare. Trebuie s fii atent la asta. Prietenii mei au
început s aib urme de putregai, pete verzi destul de
scîrboase. Ceea ce spuneau începea cu-adev rat s
miroas r u...
 — Asta poate fi periculos.
— Da, ar fi putut s -mi dea salmoneloz .
— I-ai pus în lada de gunoi?
— Nu, n-a fost nevoie, s-au aruncat singuri în via a
lor f vlag .
— E ti aspr .
— Scuze, sta nu e textul t u: ar trebui s spui: „E ti
grozav ."
— Au fost unele modific ri de ultim minut în
scenariu.
— Eu aflu întotdeauna ultima!
Fata se opri brusc i- i d du o palm peste frunte. Se
puse în fa a lui Antoine, un pic panicat , cu ochii larg
deschi i.
— Am uitat scena prezent rilor! Am uitat scena
prezent rilor! Trebuie s relu m totul de la început.
Haide, ne întoarcem la banc .
— tii, r spunse Antoine oprind-o, vom putea face
un racord. Pentru asta exist montajul.
— Ai dreptate. S facem cî iva pa i f s spunem
nimic i s ne prezent m. Motor.
Se plimbar pe aleile înguste ale parcului, pe peluze,
privind copacii, p rile. Vremea era blînd , aerul avea o
culoare limpede i aproape sclipitoare. Nicicînd nu mai
fusese o lun septembrie atît de pl cut ; ignora cu
candoare apropierea toamnei, st tea mîndr , în picioare,
ardea ultimele for e ale verii ca i cum ar fi fost
nesfîr ite.
— O, spuse fata cu spontaneitate, pe mine m
cheam Clémence.
— Încîntat, r spunse Antoine pe un ton vesel. Pe
mine m cheam Antoine.
— Încîntat s te cunosc, spuse ea strîngîndu-i
mîna, apoi, dup cîteva secunde de t cere, continu :
acum, Antoine, s relu m de acolo de unde spuneai c
sînt grozav .
— Spuneam c e ti sever .
— E ti foarte nedrept. Tu nu judeci pe nimeni?
— Încerc, dar e greu.
— Teoria mea este c po i s în elegi i s judeci.
Judec m tocmai pentru a ne proteja, fiindc pe noi cine
încearc s ne în eleag ? Cine îi în elege pe cei care
încearc s în eleag ?
— Lacenaire spunea c singurii care au dreptul s
judece sînt condamna ii.
— Atunci e în regul , noi sîntem condamna ii, spuse
Clémence desf cînd bra ele. Eu am fost dintotdeauna
condamnat , de cînd eram mic am fost judecat cu
sentin e t cute. E frumos ce spun, nu-i a a?
— Exemple?
— De exemplu: totul. Toat societatea e o judecat
împotriva mea. Munca, studiile, muzica modern , banii,
politica, sportul, televiziunea, manechinele, ziarele,
ma inile. sta e un bun exemplu, ma inile. Nu pot s
merg cu bicicleta, s m plimb pe unde vreau, s profit
de ora : ma inile îmi restrîng libertatea. i put, sînt pe-
riculoase...
— Sînt de acord. Ma inile sînt o calamitate. Au
cump rat o vat de zah r. Ciugulind, rupînd v tuci roz,
au înghi i-o repede, lingîndu-se pe buze i pe degete.
— Înc o chestie, spuse Clémence. Dup p rerea
mea, marea diviziune a lumii, bun, în afar de toat
chestia cu clasele sociale, marea diviziune este între cei
care mergeau la petreceri i cei care nu mergeau. Iar
aceast diviziune a omenirii, care dateaz din colegiu,
persist toat viata sub alte forme.
 — Eu nu eram invitat la petreceri.
— Nici eu. Le era team , fiindc spuneam ceea ce
gîndesc, i gîndeam multe lucruri rele despre colegii mei.
Detestam pe aproape toat lumea. Era colosal. Dar acum,
fiindc i-au dat seama cît sîntem de grozavi, ar vrea s
ne invite la petrecerile de adul i i s se poarte ca i cum
nimic nu s-ar fi întîmplat, ca i cum totul ar fi uitat. Dar,
nu, noi nu vom merge.
— Sau numai pentru a terpeli fursecuri i sticle de
Orangina.
— Si ca s le d m la to i indivizii ia lovituri cu bîta
de baseball peste craniu, spuse Clémence mimînd gestul.
— i o s -i lichid m cu be e de golf, e mai elegant.
— Cu clas , cu gra ie!
În timp ce discutau, au ie it din parc. Mergeau unul
lîng altul, Clémence op ia, culegea flori, u uia p rile
tînd din palme. Era cam de vîrsta lui Antoine; în unele
momente foarte serioas i, în clipa urm toare,
dezinvolt si destins , personalitatea ei se schimba
neîncetat. Cu un aer nevinovat, a exclamat deschizînd
bra ele:
— De ce s nu avem dreptul s critic m, s -i
consider m pe unii tîmpi i i s raci cu duhul, sub pretext
am p rea acri i gelo i? Toat lumea se comport ca i
cum am fi cu to ii egali, ca i cum am fi cu to ii boga i,
educa i, puternici, albi, tineri, masculi, ferici i, s to i,
cu o ma in mare... Dar asta nu e adev rat. A adar, am
dreptul s fac scandal, s fiu prost dispus , s nu zîmbesc
fericit tot timpul, s -mi dau p rerea cînd v d lucruri
anormale i nedrepte, i chiar s insult oamenii. E dreptul
meu s protestez.
— De acord, dar... e obositor. Poate avem ceva mai
bun de f cut, nu-i a a?
 — Ai dreptate, accept Clémence. E o idio enie s i
cheltuie ti energia pentru chestii care nu merit . Mai bine
ne p str m for ele ca s ne distr m.
— i s ne plimb m pe malul m rii.
— S ne plimb m pe malul m rii... Asta nu e dintr-
un cîntec?
Clémence a început s fredoneze o melodie vag .
Mergeau pe trotuar prin mul imea de lucr tori i de
omeri, de studen i, de b trîni i de copii. Magazinele,
brut riile, b ncile nu se mai goleau de aceste globule
divers colorate care sînt fiin ele omene ti în aparatul
circulator al
ora ului. O ma in a trecut prin fa a lor claxonînd. S-a
oprit cu zece metri mai încolo, la semafor. Clémence l-a
luat pe Antoine de bra .
— Închide ochii, i-a cerut ea. Am o surpriz pentru
tine.
Antoine a închis ochii. Un vînt u or i cald ciufuli p rul
celor doi tineri. Clémence îl conduse pe Antoine
tr gîndu-1 de bra ; îl duse în mijlocul str zii. La o sut de
metri, se apropia o ma in neagr .
— Bun, po i s deschizi ochii.
— Clémence, vine o ma in , constat lini tit
Antoine.
— Ai promis s ai încredere în mine.
— Nu, cîtu i de pu in, n-am spus niciodat asta.
— A, am uitat s i cer. Ai încredere în mine, de
acord?
— Clémence, ma ina...
— Jur c ai încredere în mine, i nu te mai v ic ri,
fricosule. Nu trebuie s te mi ti, e foarte important. Jur .
— Bine, jur. Nu o s m mi c, nu... o s m mi c...
Ma ina era la numai treizeci de metri, claxonul urla
pentru ca cei doi tineri s plece din drum. Antoine i
Clémence tot nu se mi cau, trec torii se uitau la ei. în
penultimul moment, Clémence îl trase pe Antoine de bra
i c zur pe trotuar. Ma ina neagr trecu mîrîind furioas
i ar tîndu- i col ii.
— i-am salvat via a, spuse Clémence. Sînt eroina
ta! (Se scul i îl ajut i pe Antoine s se ridice în
picioare.) Asta înseamn c sîntem
lega i pe via . De acum încolo r spundem unul de
cel lalt. Ca la chinezi.
— Cred c am avut destule emo ii pentru azi.
— Ai un num r de emo ii pe care nu trebuie s -l
dep ti?
— Da, a a e, altfel risc o supradoz . S nu-mi spui
supradozele de emo ii sînt geniale, nu sînt obi nuit cu
ele.
Înfometa i de via a lor atît de aventuroas ,
Clémence i Antoine au convenit s se duc s ia masa la
Gudmundsdottir împreun cu As, Rodolphe, Ganja,
Charlotte i prietena ei. Dar, cum mai erau cîteva ore
pîn la prînz, s-au hot rît s se joace de-a fantomele.
Clémence i-a explicat lui Antoine în ce consta jocul:
urmau s se poarte ca ni te fantome, s -i priveasc pe oa-
menii de pe terasele cafenelelor din toate p ile, s se
plimbe pe str zi si prin magazine zgomoto i, s ipe ca
bufni ele, s hoin reasc profitînd de invizibilitatea lor,
se poarte ca i cum ar fi disp rut din ochii lumii.
Zorn indu- i lan urile i ridicînd bra ele înfrico tor,
Clémence i Antoine au început s bîntuie ora ul.