INTRODUCERE

Starea mediului înconjurător este cel mai important factor pentru susținerea vieții pe planetă. În
decursul anilor omenirea, prin progresele tehnologice, a realizat tot mai mult impactul produs asupra
ecosistemului și motivele pentru care sunt influențate procesele naturale ale planetei. În ultimul secol
amprenta umanității este una din ce în ce mai profundă, efectele activităților umane au ajuns la un prag
vizibil asupra climatului, faunei, biodiversității la nivel global. Din aceste motive au for adoptate directive
și programe pentru monitorizarea efectelor, dar și pentru determinarea unor proceduri de prevenire. Pe
măsură ce monitorizarea mediului devine mai precisă crește și posibilitatea dezvoltării unei societăți
sustenabile.
Monitorizarea este procesul de supraveghere sau observare a evoluției globale a mediului nepoluat
sau a calității mediului în legătură cu factorii poluanți si efectele lor asupra componentelor biotice din
ecosisteme [1] în vederea conștientizării acestora de către părțile implicate pentru dezvoltarea de strategii
de prevenție și ameliorare impactului cauzat de utilizarea resurselor planetei.
Monitorizarea mediului cuprinde, în momentul de față, numeroase programe precum UNEP –
Programul Națiunilor Unite Pentru Mediu, GEMS – Sistemul Global de Monitoring al Mediului, IGBM
Monitoringul de fond global integrat al poluării mediului, INFOTERRA – Sistemul internațional de
informații privind mediul, sistem cu ramuri în 177 de locații.
Acestea au alcătuit în decursul timpului baze de date esențiale pentru observarea și gestionarea
poluanților si resurselor planetei precum: GRID – Baza de date a informațiilor privind resursele globale,
ENRIN – Rețeaua de informații privind resursele naturale și de mediu și IRPTC – Registrul Internațional
Privind Substanțele Potențial Toxice. [1]
Managementul substanțelor toxice constituie una din prioritățile la nivel global atât din punctul de
vedere al remedierii efectelor în urma unor erori cat mai ales al prevenției acestora.
Datorită programelor menționate și a bazelor de date generate de acestea se oferă posibilitatea de a
monitoriza starea și schimbările produse atât din cauze naturale cât și antropice. Monitorizarea eficientă
oferă acces la informații zilnice cu privire la climă, presiune atmosferică, umiditate, viteza vântului, etc.
Monitorizările climatice au dus în decursul vremii la observații asupra schimbărilor produse în
ciclurile climatice și în evoluția climei, aducând în discuție, în ultimele decenii, încălzirea globală.
Efectele încălzirii globale se resimt din ce în ce mai accentuat, punând în discuție tot mai mult
impactul antropic asupra planetei. Deși un proces natural, încălzirea globală, este accentuată în urma
activităților industriale, agricole si de exploatare a resurselor naturale. Echilibrul planetei este evident

1
influențat de poluare (industrială, agricolă, etc.), defrișări forestiere, exploatare de resurse naturale și
utilizarea acestora în excesul capacității de regenerare a planetei.
Proiectul de față îşi propune să analizeze efectele încălzirii globale asupra stratului de gheață al
planetei, pentru perioada 1970-2015, precum şi starea actuală şi nivelul de gheață la nivel global.

2
 CAPITOLUL I. GHEAȚA PLANETEI TERRA

O implicație majoră a încălzirii globale este creșterea nivelului mărilor și oceanelor. Nivelul mării
este înălțimea medie a oceanului raportată la uscat între flux și reflux. Creșterea temperaturii globale
determină atât topirea gheții terestre cât şi a celei de mare. Gheața terestră și de mare nu sunt la fel, ele se
formează diferit, iar consecințele topirii afectează planeta în moduri diferite.
I.1. Clasificarea gheții globale
Ghețarii, rafturile de gheață și foile de gheață reprezintă gheața terestră. Acestea sunt toate masele
de apă dulce congelate și sunt numite în funcție de diferitele lor dimensiuni și locații.
Ghețarii sunt corpuri de gheață formate din zăpadă acumulată și compactată pe perioade lungi de
timp. Se formează în zone muntoase și latitudini mari. Ghețarii se găsesc pe toate continentele, cu excepția
Australiei.
Rafturile de gheață sunt masele de gheață glaciară groasă care se extind de la coaste și plutesc pe
mare, acestea se găsesc numai în Antarctica, Groenlanda și Arctica.
Foile de gheață sunt mase mari de gheață glaciară pe uscat care acoperă mai mult de 50,000 km 2,
acestea se găsesc numai în Antarctica și Groenlanda.
Pentru a pune totul în context, există mai mulți ghețari care alcătuiesc Raftul de gheață din Ross,
care face parte din Foaia de gheață vestică din Antarctica.

Fig. nr. 1 Foi de gheață antarctice (alb) și rafturi de gheață (gri)

3
 I.2. Gheața de mare
Gheața de mare este apa de mare înghețată. Se formează, crește și se topește în mare. Gheața de
mare se formează mai încet decât gheața de apă dulce datorită unei combinații de factori. În primul rând,
punctul de îngheț al apei sărate este mai scăzut decât al apei dulci. Temperatura apei de mare trebuie să
scadă la -1,8°C. Deseori durează mai mult pentru a atinge această temperatură deoarece în timp ce
temperatura coboară apa de mare se scufunda, astfel este necesar ca primi 100 - 150 m de apă de mare să
se răcească la -1,8°C pentru formarea gheții.
Gheața de mare se găsește atât în regiunea arctică, cât și în cea antarctică, iar unele zone sunt
acoperite de gheață pe tot parcursul anului. Gheața de mare se formează în timpul iernii, o parte se topește
în timpul verii, fiind acoperită de zăpadă.

I.3. Topirea gheții și creșterea nivelului mării

Topirea gheții terestre duce la creșterea nivelului mării, în timp ce topirea gheții de mare are un
impact minim. Deși topirea gheții de mare nu provoacă creșterea nivelului mării, aceasta are și alte
implicații asupra climatului global . Gheața de mare are o suprafață de culoare deschisă și reflectă o parte
din lumina soarelui care care ajunge la suprafaţa ei. Când gheața de mare se topește, ea expune suprafața
mării, care absoarbe energia solară (căldura ). Acest lucru determină creșterea temperaturii și provoacă
topirea unei cantităţi mai mari de gheață.[2]
I.4. Expansiunea termică și creșterea nivelului mării
Încălzirea apelor de mare provoacă, de asemenea, creșterea nivelului mării. Apa se extinde când se
încălzește - energia termică face ca moleculele să se deplaseze mai mult și să ocupe mai mult spațiu.
Deoarece moleculele sunt mai răspândite, densitatea scade. [2]
Extinderea teritorială, concentrația și grosimea gheții din Oceanul Arctic și a mărilor adiacente au
scăzut puternic în ultimele decenii, cu o pierdere anuala de 21.500 km 2 înregistrat între 1979 și 1996 până
la 50.500 km2 între 1996 și 2013, însă iernile bogate în zăpadă au fost comune în zonele de latitudine
medie începând cu anul 2005.

4
 CAPITOLUL II. STUDIUL FENOMENELOR METEOROLOGICE
EXTREME. STAREA STRATULUI DE GHEAȚĂ LA NIVEL GLOBAL
II.1. Stratul de gheață din Arctic
Schimbările climatice din Arctic au fost cel puțin de două ori mai rapide decât media globală. Unul
dintre cei mai dramatici indicatori ai încălzirii arctice a fost declinul stratului gheții de mare, manifestat ca
o scădere a extinderii gheții, a grosimii acesteia și a lungimii sezonului de gheață.
Datorită disponibilității datelor de teledetecție prin satelit cu microunde pasive, schimbările în
domeniul extinderii gheții au fost bine documentate încă din 1979. Schimbarea a fost cea mai dramatică
vara și toamna, cu o scădere de aproximativ 50% de la începutul înregistrării prin satelit. În ceea ce
privește dimensiunea scăzută a gheții, perioada de acoperire cu gheață marină a devenit remarcabil mai
scurtă pe suprafețe mari. Deși datele disponibile cu privire la grosimea gheții sunt mai puțin exacte decât
cele ale extinderii gheții, primele semne de alertă ale declinului gheții de pe coasta Arcticului au fost din
cauza subțierii stratului de gheață.
Din 1980, grosimea gheții de iarnă din arcul central a scăzut cu aproximativ 1,8 m, adică cu 50%.
Pe baza experimentelor modelului cuplat, realizate în 18 centre climatice, se estimează că, în jurul anului
2050, se va produce un Ocean Arctic fără gheață în luna septembrie.[4]

Sursa imagine: NSIDC

Fig. nr. 2 Stratul de gheață din Arctic între 1984 - 2013

Cu toate acestea, acoperirea cu gheață din Arctic nu este doar un indicator sensibil al schimbărilor
climatice, gheața are și efecte puternice de reacție asupra celorlalte componente ale sistemului climatic.
5
Concomitent cu scădere gheții, temperatura medie anuală de a crescut pe aproape toate stațiile
meteorologice la nord de 60oN, cu cea mai puternică încălzire în zonele de coastă și arhipelagul din jurul
Oceanului Arctic.
Începând cu sfârșitul anilor '80, valorile negative ale temperaturii aerului în timpul iernii au
predominat pe porțiuni mari din nordul Eurasiei, iar din 2005 mai multe regiuni de latitudine mediană au
experimentat ierni bogate în zăpadă . De exemplu, în iarna 2005 - 2006 a fost foarte frig în multe părți ale
Europei și nordului Asiei. Iarna 2009 - 2010 a fost extrem de frig în majoritatea părților de nord a
latitudinilor medii, cu cel mai mic indice de oscilație nord - atlantică (ONA) din iarna 1824. De asemenea,
iarna 2010 - 2011 a fost extrem de rece în cea mai mare parte a Europei, de exemplu, decembrie 2010 a
fost cel mai rece de peste 100 de ani în Regatul Unit. În plus, martie 2013 a fost deosebit de frig în Europa
de Nord, de fapt cea mai rece în ultimii 50 de ani din Marea Britanie. În plus față de iernile excepționale,
părți mari din Europa Centrală și de Nord au experimentat veri umede consecutive. Câteva studii au
abordat potențialele legături dintre declinul gheții și precipitațiile în Europa, Marea Mediterană și Asia de
Est.
Condițiile de gheață din Marea Barents și Marea Kara au beneficiat de o atenție deosebită, iar
experimentele modelului cu acoperirea cu gheață din aceste zone au sugerat că declinul gheții din Marea
Moartă tinde să genereze ierni mai reci în Europa și Orientul Îndepărtat. [4]
Efectele probabile ale declinului gheții din regiunea arctică și sub-arctică asupra precipitațiilor
europene de vară au fost demonstrate fiind sugerate diferite mecanisme care leagă musonul de vară din
Asia de Sud-Est de declinul gheții de pe coasta Arcticii, dând rezultate diferite și indicând necesitatea
studiilor ulterioare.
Gheața de mare prezintă interes din cauza diferitelor schimbări care au avut loc în Antarctica (în
special în Pacificul de sud care înconjoară Antarctica), unde acoperirea cu gheata de mare a crescut mai
degraba decât a scăzut de la sfârșitul anilor 1970, ajungând la un maxim record în septembrie 2012 și un
nou maxim în luna septembrie 2014.
Creșterea acoperirii cu gheață în Antarctica nu au a fost la fel de mare ca și gheața de scăderea în
Arctica și nu au fost la fel de răspândite din punct de vedere geografic. În fapt, canitatea de gheață de mare
a scăzut substanțial în regiunile Bellingshausen și Amundsen Seas, imediat la vest de Peninsula Antarctica
unde a existat o pronunțată încălzire, în ciuda creșterii globale în Antarctica. De asemenea, este în
conformitate cu o subțiere observată a gheții și o serie completă de modificări suplimentare în Arctica,
cum ar fi înghețarea permafrostului, creșterea eroziunii de coastă, tundra ecologică și fluxul crescut de apă
caldă din Pacificul de Nord și Atlanticul de Nord în Arctic.
Acumularea de gheață din Marea Antarctică nu a fost explicată cu ușurință, deși unele explicații
includ legături cu schimbări în circulația atmosferică și gaura de ozon din Antarctica și posibilitatea care a
6
 suprimat răsturnarea convectivă și / sau a crescut raftul de gheață și au îmbunătățit creșterea de gheața de
mare. Indiferent de cauza creșterii gheții în marea Arctică, contrastul dintre scăderea acoperirii cu gheață
în Marea Arcticului și a creșterii gradului de acoperire cu gheță în Antarctica a dus uneori la o confuzie
inutilă. Graficul prezentat în fig. nr. 3 arată variaţia nivelului de gheață global, în perioada 1978 - 2017.

Acoperirea
cu gheață
106 Km2

Fig. nr. 3 Variaţia Nivelului de gheață global, în perioada anii 1978-2017

II.2 Ghețarii și efectele lor asupra schimbărilor climatice

Ghețarii sunt trăsături distinctive ale multor zone geografice înalte și de latitudine înaltă.
Răspunsul lor geometric la schimbările în condițiile atmosferice este suficient de lent pentru a observa
fenomenul de variație a vremii și a climatului de înaltă frecvență, dar suficient de rapid pentru a furniza
informații cu aspect vizibil ale schimbări sistematice a mediului, fără necesitatea unor instrumente tehnice
sau statistice. [3]
Pentru a putea înțelege schimbarea nivelului mării, cunoașterea schimbărilor în masa critică a
ghețarilor este esențială . Ca o recunoaștere a acestei relevanțe, ghețarii au fost identificați ca variabilă
esențială a schimbărilor climatice (ECV) în componenta terestră Sistemul de Observare a Climatului
Global (GCOS) în sprijinul Convenției - cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările climatice
(CCONUSC). [3]

7
 Observările ghețarilor sunt organizate în cadrul Rețelei Terestre Globale pentru Ghețari (GTN-G),
cu activitatea corespunzătoare coordonată între Serviciul Mondial de monitorizare a Ghețatilor (WGMS,
responsabil, în principal, pentru observații terestre), inițiativa măsurători Globale ale Gheții Terestre din
Spațiu (GLIMS) și Centrul Național de Date despre Zăpadă și Gheață de la Boulder / Colorado (NSIDC,
gestionarea datelor și colectarea fotografiilor).
O nouă cercetare publicată în 2014 a indicat că, începând cu sfârșitul anilor 1970, ghețarii "au
traversat o linie invizibilă" către o stare de declin care nu poate fi atribuită cu ușurință cauzelor naturale.
Studiul este bazat pe multiple modele climatice globale pentru a simula echilibrul masiv al ghețarilor din
întreaga lume, cu excepția Antarcticii, între 1851 și 2010. Autorii au concluzionat că pentru întreaga
perioadă, doar 25 ± 35% din pierderea de masă a ghețarului ar putea fi atribuită cauzelor antropice , dar
din 1991 până în 2010, pierderea de masă a ghețarului a crescut la 69 ± 24%. Studiul a constatat că
impactul antropic din 1991 până în 2010 a fost detectabil. Un alt studiu recent a determinat retragerea
ghetarului centenar ca dovadă categorică a schimbărilor climatice regionale.
Un studiu al seturilor de date observaționale furnizate de Serviciul Mondial de Monitorizare a
Ghețarilor (WGMS) a concluzionat că "ratele pierderii de masă la începutul secolului XXI nu au
precedent la scară globală, cel puțin pentru perioada de timp observată și, probabil, și pentru istoria
înregistrată". Buletinul Societății Meteorologice Americane "Starea climatului în 2015" a raportat că
pierderea cumulată de masă între anii 1980 și 2015 este "echivalentul tăierii unei felii de 20,5 m grosime
de pe ghețarul mediu". Figura 4 prezintă balanța de masă pentru 41 ghețari de referință monitorizați de
WGMS. Bara indică soldul mediu anual al ghețarului, iar linia indică soldul anual cumulat. Figura 5
prezintă schimbarea medie anuală și cumulată a grosimii ghețarilor, măsurată în metri verticali, pentru
perioada 1961-2005. Erupțiile explozive vulcanice, care contribuie cu praf la stratosferă și răcesc climatul
Pământului, pot afecta, de asemenea, echilibrul maselor ghețari. Patru erupții semnificative cu impact la
nivel mondial sunt arătate pe acest grafic și sunt în general asociate cu perioade de creștere a balanței de
masă datorate temperaturilor scăzute. (http://nsidc.org/cryosphere/sotc/glacier_balance.html)

8
Soldul Soldul
mediu mediu
anual cumulat
(mm) (mm)

Sursa grafic: http://nsidc.org/cryosphere/sotc/glacier_balance.html

Fig. 4 Schimbări în masa ghețarilor (mm)

9
 Schimbare
Schimbare cumulată de
anuala de grosime
grosime (Metri
(Metri verticali)
verticali)

Sursa grafic:
http://nsidc.org/cryosphere/sotc/glacier_balance.html

Schimbare anuala Schimbare cumulată

Fig. 5 Schimbări in grosime ale ghețarilor globali

II.3. Schimbări în grosimea gheții din Arctic

10
 De asemenea, grosimea gheții de mare a înregistrat un declin substanțial în a doua jumătate a
secolului XX. Folosind date din navele submarine, Rothrock și colaboratorii săi au stabilit că pescajul
mediu de gheață (gheața care se extinde sub suprafața apei) la sfârșitul sezonului de topire din Arctica a
scăzut cu aproximativ 1,3 metri între anii 1950 și 1990.
Un studiu din 2009 a examinat înregistrările privind grosimea stratului de gheață din submarine și
observațiile ICES din 1958 până în 2008. Examinând 42 de ani de înregistrări submarine și cinci ani de
înregistrări ICES (2003-2008), autorii au stabilit că grosimea medie a gheții Arctic a scăzut de la 3,64
metri în 1980 la 1,89 metri în 2008 - un declin de 1,75 metri. Un studiu publicat în 2013 a comparat
volumul de gheață de mare între două perioade: 2003-2008 și 2010-2012. Cercetătorii au folosit date de la
ICESat, sistemul de modelare si asimilare Pan-Arctic Ice-Ocean (PIOMAS) si misiunea CryoSat-2 a
Agenției Spațiale Europene si au constatat ca volumul gheții marin a scăzut cu 4.291 de kilometri cubi la
sfarsitul verii si 1.479 kilometri cubi la sfârșitul iernii. CryoSat-2 continuă să monitorizeze grosimea
stratului de gheață în timp ce cercetătorii perfecționează metodele de studiu. Figurile 6 și 7 compară
observațiile privind grosimea stratului de gheață din înregistrările submarine și observațiile ICESat în
timp. Diagrama barei (Fig.6) compară grosimea stratului de gheață pentru șase regiuni arctice. Seria de
timp (Fig.7) prezintă măsurători sonare submarine compilate în studiile publicate în 2008 și 2009 și
observațiile ICES. Clasele de eroare privind măsurătorile februarie-martie apar ca bare verticale.

Grosime
(m)

Sursa grafic: http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html

Fig. 6 Grosimea stratului de gheață 1958-2007

11
 Grosime
(m)

Sursa grafic: http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html

Fig. 7 Schimbări în grosimea stratului de greață

Grosimea gheții de mare și vârsta nu sunt același lucru, dar vârsta oferă un indicator pentru
grosime. Un studiu publicat în 2007 a identificat o schimbare dramatică a vârstei gheții de mare în bazinul
central al Arcticii de la mijlocul anilor 1980. În 1987, 57% din pachetul de gheață avea cel puțin cinci ani,
iar un sfert din acea gheață avea cel puțin nouă ani. Până în 2007, doar 7% din pachetul de gheață avea cel
puțin cinci ani. Acoperirea de gheață pe straturi multiple a crescut de fapt între martie 2013 și martie 2014,
datorită cantității mai mari care au supraviețuit sezonului de topire de vară spre deosebire de vara anului
2012. În general, gheața de mare continuă să scadă în regiunea arctică.
(http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html)

Vârstă Gheață de mare (ani)

Martie 1990 Martie 2016

Sursa imagini: http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html

Fig. 7 Diferențe în vârsta stratului de gheată în anii 1990 și 2016

12
Bibliografie

[1] Onofrei, A. G. (2008). Monitorizarea și diagnoza calității mediului. Arad: Editura Universității "Aurel
Vlaicu".
[2] https://www.sciencelearn.org.nz/resources/2277-climate-change-melting-ice-and-sea-level-rise (2017, Mai
04). Preluat de pe https://www.sciencelearn.org.nz/
[3] Marzeion B, Champollion N, Haeberli W, Langley K, Leclercq P, Paul F. Observation-Based Estimates of
Global Glacier Mass Change and Its Contribution to Sea-Level Change. Surveys in Geophysics.
2017;38(1):105-130. doi:10.1007/s10712-016-9394-y.
[4] Vihma, T. (2014). Effects of Arctic Sea Ice Decline on Weather and Climate: a review. Surveys in
Geophysics.
[5] Garner, R. (2017, August 7). https://www.nasa.gov/content/goddard/nasa-study-shows-global-sea-ice-
diminishing-despite-antarctic-gains. Preluat de pe https://www.nasa.gov/.
[6] http://nsidc.org/cryosphere/sotc/glacier_balance.html. (2017, Decembrie 06). Preluat de pe
http://nsidc.org/: http://nsidc.org/cryosphere/sotc/glacier_balance.html
[7] http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html. (2017, August 21). Preluat de pe http://nsidc.org:
http://nsidc.org/cryosphere/sotc/sea_ice.html

13