Publicaţie lunară de informaţie,

editată de
Căminul Cultural Pietrari
Director Constantin Diaconu Mai/2010
 Mai/2010

Din nou la Pietrari, de Florii...

Constantin Diaconu Pag 3
Biblionet la Biblioteca Pietrari
Crina Popescu Pag 4-5
“Şcoli pentru un viitor verde”
Cecilia Călinescu Pag 6-7
Sistemul de învăţământ din Finlanda
Anamaria Săndulescu Pag 8-10
Gib Mihăescu – 116 ani de la naşterea sa
Cecilia Călinescu Pag 11
Utilizarea eficientă a limbii ca mijloc de comunicare,
gândire şi creaţie
Georgiana Mărăcinescu Pag 12-13
Influenţa televizorului asupra educaţiei copilului
Tatiana Sima Pag 14-15
Moment poetic
Popescu Andreea, Paraschivoiu Ion, Pag 16
Cecilia Călinescu
Şcoala, biserica şi comunitatea locală – împreună pentru viitor
Paraschivoiu Ion Pag 17
Folosirea şi simbolismul materiilor cultice (II)
Viorel Diaconu Pag 18-20
O bogăţie a comunei Pietrari – Plantele medicinale (II)
Livia Mureşan Pag 21-23
Trovanţii – un fenomen care fascinează lumea
Ionela Dima Pag 24-25
Turism rural, ecologic şi cultural (I) - Bărbăteşti
Georgiana Mărăcinescu Pag 26-28
April Fool’s Day
Diana Alexandrescu Pag 29
Games for English Language Learning and Teaching
Gabriela Ciochină Pag 30-31
Zâmbetul (I)
Diana Alexandrescu Pag 32-33
Teatrul la sat – utopie sau educaţie?
Bogdan Popian Pag 34
22 aprilie- Ziua Mondială a Pământului
Eliza Diaconu Pag 35
Mai/2010
Din nou la Pietrari, de Florii…
După cum scriam în numărul trecut al revistei,
speram ca şi în acest an, de Florii, să organizăm
manifestarea culturală dedicată costumului popular
vâlcean, „Hora costumelor”. Am sperat, ne-am
preocupat şi am organizat, şi de această dată
manifesterea, chiar dacă anumite persoane o ignoră şi o
critică din toate puterile şi ori de câte ori au prilejul. Dar
este un proverb:” nu mor caii...”.
Este regretabil că mulţi dintre intelectualii noştri
nu se preocupă şi de altceva în afară de specialitatea
strictă, de ceva care să îi facă să participe şi altfel la
viaţa de zi cu zi a comunităţii în care trăiesc, aducând
astfel încă un mic aport la dezvoltarea spirituală a celor
care cred în ei şi îi respectă.
Dacă aceste lucruri sunt regretabile, sunt şi
multe care ne aduc bucurii şi satisfacţie. Se observă,
după cum spuneam şi în numărul trecut, o mai mare şi
însemnată participare a localităţilor din sudul judeţului,
şi, de asemenea, din nord. Au venit de la Brezoi şi de la
Ghioroiu, de la Copăceni, de la Mihăeşti, Tomşani,
Vaideeni, Păuşeşti, Stoeneşti, Frânceşti, Costeşti,
Măldăreşti, Lungeşti, Pietrari.
Tot în acest an s-au făcut şi schimbările atât de
necesare în organizarea manifestării, adică au fost
premiate atât toate reprezentativele participante, ca un
semn de mulţumire, cât şi creatorii individuali, care au
meritat cu adevărat. S-a renunţat la orchestra de muzică
populară a Consiliului Judeţean, din lipsă de fonduri.
3
Am preferat să premiem, începând cu acest an,
pe cei care contribuie cu adevărat la realizarea
manifestării şi mai puţin pe cei care sunt puţin în afara
subiectului principal. Aşa cum am afirmat, în afară de
premiile pentru participare s-au acordat şi premii
individuale cretorilor de costum. Aceştia au fost:
Gârban Eleonora (Stoeneşti), Moghină Elena (Pietrari),
Giurcă Alexandra (Pietrari), Coman Daniela (Pietrari),
Banu Elena (Rm. Vâlcea), Veţeleanu Silvia (Pietrari),
Paraschivoiu Elena (Bărbăteşti), Avramescu Ioana
(Bărbăteşti).
A fost o zi plină de satisfacţii pentru noi
organizatorii, mai puţin timpul a ţinut cu noi.
Ţin să mulţumesc pe această cale celor care au
participat la manifestare: doamnei Elena Stoica, director
al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Vâlcea,
reprezentanţilor Consiliului Judeţean, ai celor al
localităţilor şi creatorilor populari.
O menţiune specială pentru doamna profesoară
Cecilia Călinescu, din localitatea noastră, care s-a
ocupat pentru prima dată de organizarea expoziţiei şi
concursului, împreună cu d-şoara profesoară, Eliza
Diaconu.
Director al Căminului Cultural Pietrari,
Constantin Diaconu.
Mai/2010
Biblionet la Biblioteca Pietrari
Ce este Biblionet?
Biblionet este un program naţional ce se va
desfăşura pe o perioadă de cinci ani, care le va facilita
românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea
unui sistem de biblioteci publice moderne în România.
Acest program este finanţat de Fundaţia „Bill &
Melinda Gates”, cu sediul în Seattle - SUA şi este
implementat de IREX Bucureşti.
Prin cursurile de formare şi tehnologia
furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure
servicii în comunităţile locale, sub forma unui
parteneriat între IREX, Asociaţia Naţională a
Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România,
autorităţile locale şi naţionale şi bibliotecile din ţară.
Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Biblionet se va
concentra pe şase componente principale ale
programului. Prima componentă constă în facilitarea
accesului public la informaţie, ce prevede înfiinţarea
unei reţele de biblioteci cu calculatoare cu acces public,
în cadrul căreia Biblionet va sprijini cu precădere acele
biblioteci care îşi stabilesc ca prioritate accesul public
la informaţie şi demonstrează disponibilitatea de a-şi
asuma o parte din costurile implicate în amenajarea
unor noi centre cu calculatoare publice şi internet.
Deoarece va dota peste 1.500 de biblioteci din
România cu calculatoare printr-un proces competitiv de
selecţie, Biblionet va facilita accesul gratuit la
informaţie pe întreg teritoriul României.
4
A doua componentă vizează pregătirea
bibliotecarilor din bibliotecile publice şi are ca obiectiv
furnizarea de servicii de formare pentru bibliotecari.
Partenerii Biblionet vor elabora materiale de formare şi
vor crea un sistem de pregătire profesională care să îi
ajute pe bibliotecari să introducă noi servicii şi să
dezvolte inovaţia în sistemul de biblioteci publice.
Celelalte componente ale programului Biblionet sunt:
promovarea valorii bibliotecilor pentru comunităţi,
asistenţă oferită bibliotecarilor în dezvoltarea şi
organizarea de conţinut local, în beneficiul tuturor
utilizatorilor bibliotecii, asigurarea sprijinului
guvernamental şi implicarea administraţiei în vederea
adaptării politicilor publice şi, de asemenea, vor avea
loc cursuri de formare în utilizarea calculatorului pentru
bibliotecarii români.
La nivelul judeţului Vâlcea, în afară de
Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, au mai fost
admise în program şi au primit dotările
corespunzătoare, în această primă etapă, un număr de
20 de biblioteci publice din localităţile: Pietrari,
Grădiştea, Călimăneşti, Scundu, Dăeşti, Diculeşti,
Ocnele Mari, Tetoiu, Glăvile, Stăneşti, Nicolae
Bălcescu, Horezu, Cernişoara, Voineasa, Băbeni,
Tomşani, Vaideeni, Muereasca, Popeşti şi Şirineasa.
Mai/2010
În 2010 vor mai fi incluse în program încă 18
biblioteci din judeţul nostru.
De asemenea, s-au desfăşurat primele cursuri
de pregătire pentru toţi bibliotecarii cuprinşi în proiect,
urmând ca în vara acestui an să se organizeze alte
cursuri de perfecţionare profesională a bibliotecarilor la
Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul.
Prima inaugurare, cea naţională a avut loc la
Biblioteca Orăşenească Ocnele Mari, urmată de cea de
la Biblioteca A.E.Baconsky, din Călimăneşti. În data de
10 decembrie 2009 se inaugura şi Biblionet-ul de la
Pietrari, deschizând o altă pagină în istoria acestei mici
biblioteci care astfel se alătură “suratelor” lor din judeţ
şi din ţară...
Ce servicii poate să vă ofere Biblioteca Pietrari odată
cu includerea în acest program?
Este vorba, în primul rând, de:
- servicii de formare şi educare, cum ar fi cursuri
gratuite de utilizare a calculatorului pentru adulţi (în
colaborare cu Agenţia Locală de Formare Profesională
Horezu) şi pentru elevi (care deja se desfăşoară la
bibliotecă în zilele de duminică, în serii de câte o oră);
- servicii de informare, putând găsi la bibliotecă o
colecţie de adrese, de link-uri din diferite domenii, de la
site-uri ale administraţiei publice naţionale şi judeţene,
legislaţie europeană şi naţională, servicii medicale on-
line, găsirea unui loc de muncă în ţară sau în străinătate,
servicii turistice, achitarea taxelor şi impozitelor on-
line, obţinere de finanţări pentru diverse proiecte,
obţinerea unui împrumut bancar, dezvoltarea şi
promovarea unei afaceri, etc.
5
- servicii de comunicare cu persoanele aflate în
străinătate, dar şi în cadrul reţelelor de socializare
- servicii de recreere (muzică, divertisment,etc)
Pe data de 25 noiembrie 2009, IREX anunţa
oficial lansarea Rundei a 2-a a programului Biblionet,
pentru toate bibliotecile judeţene interesate. În cadrul
acestei runde, IREX a selecţionat 18 biblioteci judeţene,
cu reţele de câte cel puţin 10 şi cel mult 20 de biblioteci
publice locale (la nivelurile municipal, orăşenesc şi/sau
comunal). În total, peste 300 de biblioteci publice
locale vor deveni partenere ale programului
Biblionet.
Runda 1 a programului Biblionet în cifre
REZULTATE: .. 12 judeţe .. 235 biblioteci ..
994 computere .. 12 formatori tehnici certificaţi .. Peste
600.000 USD investiţi în furnizarea de acces la Internet
şi a unor servicii moderne în biblioteci. .. Sprijin din
partea Ministerului Culturii, al Consiliilor Judeţene, şi
din partea a sute de primari. • Judeţul Constanţa: 17
biblioteci; 91 computere. • Judeţul Brăila: 20 biblioteci;
83 computere. • Judeţul Bacău: 20 biblioteci; 89
computere • Judeţul Suceava: 20 biblioteci; 103
computere • Judeţul Iaşi: 20 biblioteci; 99 computere •
Judeţul Galaţi: 20 biblioteci; 97 computere • Judeţul
Vâlcea: 20 biblioteci; 103 computere • Judeţul Bihor:
19 biblioteci; 84 computere • Judeţul Sălaj: 20
biblioteci; 91 computere. • Judeţul Maramureş: 20
biblioteci; 100 computere • Judeţul Neamţ: 20
biblioteci; 99 computere. • Judeţul Harghita: 19
biblioteci; 87 computere.
Bibliotecar, Crina Popescu
Mai/2010
“Şcoli pentru un viitor verde”
• un proiect-concurs în care sunt angrenate toate unităţile şcolare din comuna Pietrari
Proiectul educaţional şi concursul naţional
„Şcoli pentru un viitor verde” este realizat începând
cu 5 ianuarie 2010, în ţara noastră, de către
Organizaţia internaţională WWF (World Wide Fund
for Nature) şi Editura CD PRESS.
Proiectul a plecat de la ideea că şcoala trebuie
să fie un loc în care toată lumea se gândeşte la binele
celorlalţi şi la un viitor cât mai bun şi mai curat, pe o
planetă în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.
În afară de cifre şi litere, şcoala trebuie să livreze
copiilor bazele unui simţ civic dezvoltat, ale unei
responsabilităţi faţă de mediul şi comunitatea în care
trăiesc.
Şcoli pentru un viitor verde se adresează
tuturor şcolilor şi grădiniţelor din România şi
urmăreşte realizarea de activităţi instructiv-educative,
cu scopul de a informa preşcolarii, elevii, cadrele
didactice, părinţii şi comunităţile locale în legatură cu
problemele actuale de ecologie, dar şi de a dezvolta
în rândul copiilor responsabilitatea faţă de
comunitatea şi mediul în care aceştia trăiesc şi învaţă.
Şi, pentru că Scoala cu clasele I-VIII Pietrari
nu se lasă niciodată mai prejos, a răspuns pozitiv
acestei noi provocări.
6
Prin urmare, Şcoala Pietrari s-a implicat în
proiectul “Şcoli pentru un viitor verde” în cadrul
căruia s-au desfăşurat activităţi pentru trei categorii
de vârstă: preşcolar – la secţiunea Pipo, primar – la
secţiunea Doxi şi gimnazial – la secţiunea Terra.
Dar, pentru că ideea organizării unor acţiuni
cu caracter ecologic se pare că a plăcut foarte mult
colectivului didactic al şcolii, dar mai ales copiilor,
la acest concurs, Şcoala Pietrari participă cu 7
grupe, după cum urmează: la secţiunea Pipo sunt
înscrise în concurs 3 grupe de preşcolari coordonaţi
de doamnele educatoare: Mereş Mihaela, Diaconu
Livia şi Apostolescu Elena; la secţiunea Doxi
participă 2 grupe de elevi coordonate de doamnele
învăţătoare Moghină Camelia şi Năstasie Raluca, iar
la Secţiunea Terra avem, de asemenea, două grupe
de elevi coordonaţi de domnişoara profesoară
Săndulescu Anamaria şi subsemnata.
Mai/2010
Necesar de menţionat este faptul că cei numiţi
anterior sunt doar coodonatorii grupelor care participă
la acest concurs, însă la proiect şi-au dat concursul
aproape toate cadrele didactice şi am menţiona aici pe
profesorii, învăţătorii şi educatoarele: Mureşan Livia,
Diaconu Eliza, Butoieru Marian, Dima Ionela, Ocroteală
Elena, Mărăcinescu Georgiana, Ceprăzaru Irina, Sobolu
Marius, Tudosescu Adrian, Botoşan Elena.
Fiecare dintre grupele înscrise în concurs şi-au
ales câte o temă prin care urmăresc realizarea,
întreținerea şi actualizarea unui „cabinet verde” (o
încăpere special amenajată) sau a unui „colț verde”
(exemplu: un panou montat pe un perete într-o zonă
cu vizibilitate din incinta școlii), unde elevii să se
poată informa în legătură cu problemele locale sau
globale ale mediului. De asemenea, fiecare echipă
verde a realizat un „Cod al micului ecologist”, care să
conțină minimum 10 reguli, un cod verde de conduită
şi comportament prietenos față de mediu.
7
Până în prezent, fiecare dintre cele şapte
echipe verzi ale unităţii noastre au desfăşurat fiecare
câte trei acţiuni cu caracter ecologic, câte una
pentru fiecare lună.
Aceste activităţi au vizat realizarea de afişe
şi pliante pentru informarea comunităţii despre
importanţa activităţilor de protecţie a mediului; s-au
creat obiecte din materiale reciclabile (flori,, floarea
soarelui, fluturi, păsări din hârtie, harta României,
lacul cu nuferi, machete oraşului omuleţilor verzi,
jucării, ornamente etc.); s-au plantat flori şi pomi
fructiferi în gradina şcolii; s-a desfăşurat acţiunea de
ecologizare a albiei pârâului Otăsău şi a zonei din
jurul şcolii.
Chiar dacă vremea nu a prea ţinut cu noi şi
nu ne-a permis să realizăm fiecare activitate atunci
când ne-am planificat, în desfăşurarea lor pe mai
multe etape, toate aceste activităţi au angrenat pe
toţi copiii şi cadrele didactice care-şi desfăşoară
activitate în unitatea noastră şcolară, de la cel mai
mic şi până la cel mai mare, absolut toţi participând
cu deosebit entuziasm, bucurie şi dăruire la fiecare
dintre activitaţile desfăşurate.
Nu ne-am propus neapărat să câştigăm
concursul, dar ne bucurăm că în urma acestei
provocări ne simţim mai buni şi mai generoşi cu
mediul natural ce ne înconjoară.
Prof. Cecilia Călinescu
Mai/2010
Sistemul de învăţământ din Finlanda
Profesorul trebuie să fie în materia sa ca un cunoscător pasionat ...Competenţa lui să fie
incontestabilă, desăvârşită.
De mai bine de 20 de ani, România caută
cheia care să deschidă calea spre un sistem de
educaţie echilibrat, apropiat de ideal. După un
nenumărat şir de reforme, ne aflăm astăzi mai
aproape de un dezastru decât de perfecţiune. Spre
deosebire de noi, se pare că finlandezii au
descoperit secretul, atâta vreme cât absolvenţii lor
au rezultatele cele mai bune la testele
internaţionale, întrecând sisteme de învăţământ
cum sunt cele din SUA, Franţa, Italia, Germania
etc. Care este secretul ?
Povestea începe pe la mijlocul secolului al
XIX-lea, când filosoful finlandez Johan Vilhelm
Snellman mobiliza masele în jurul ideii că numai
educaţia poate duce la bunăstare şi punea bazele a
ceea ce avea să devină cel mai performant sistem
educaţional din Europa. Ideile sale au prins rapid şi
populaţia finlandeză a început să investească, mai
întâi efort şi apoi bani, în educaţie.
Primul lucru care s-a decis, a fost ca şcoala
elementară să fie formată din nouă clase. De la
nord la sud, Finlanda a început să se umple de
şcoli.
Cadrul legal pentru sistemul de învăţământ
este creat de Opetusministeriö (Ministerul
Educaţiei). Opetushallitus (Consiliul Naţional al
Educaţiei), un corp de experţi, este responsabil
pentru metodele de învăţare, conţinuturi şi scopuri.
În cadrul fiecărei autorităţi locale există cel puţin
un comitet, nominalizat de consiliu, care este
responsabil pentru şcolile de nivel primar sau
secundar, subordonate autorităţilor locale.
8
Nicolae Iorga
Autorităţile locale garantează accesul la
învăţământul general pentru toţi copiii din aria
lor. La nivel local, consiliile locale sunt
responsabile pentru administrarea sectorului de
învăţământ. Obiectivele principale sunt :
asigurarea unui nivel înalt de educaţie şi
formare pentru toţi cetăţenii,
promovarea creşterii spirituale a
naţiunii pentru a da posibilitatea populaţiei de a
face alegeri independente.
Sistemul educaţional finlandez
surprinde pe toată lumea; el este cu adevărat
centrat pe elev şi pe nevoile acestuia: fiecare
copil învaţă în ritmul lui propriu, fără a intra în
competiţie şi fără a fi comparat cu ceilalţi,
progresul măsurându-se în relaţie cu dezvoltarea
personală. Învăţământului îi revine un procent de
14% din bugetul de stat, bani în care intră
transportul elevilor, prânzul zilnic servit în şcoli
şi, pentru primii nouă ani de şcoală, tot ce
înseamnă rechizite, de la radieră până la
manuale. Sunt interzise ierarhizări ale elevilor
sau ale şcolilor. Scopul educaţiei îl reprezintă
dezvoltarea integrală a personalităţii copilului,
adică nu numai cunoştinţe, ci şi atitudini,
deprinderi şi valori. Se pune accentul pe
formarea caracterului şi pregătirea tânărului
pentru viaţă, şi nu pe acumularea de cunoştinţe.
Copiii nu au teme decât foarte rar,
eventual pentru a termina ceea ce au început în
clasă, nu primesc note până în clasa a VII-a, nu
cară acasă cărţi, caiete sau ghiozdane, pentru că
studiul se face la şcoală, unde au totul la
dispoziţie gratuit, începând de la radieră,
rechizite şi continuând cu caiete, manuale, masa
de prânz şi transport, excursii şi vizite de studiu,
adică tot ceea ce are nevoie un şcolar.
Mai/2010
Scolile au o finanţare de aproximativ
8500 euro/copil/an.
Elevii nu au uniforme, nu sunt
încorsetaţi de reguli şcolare, umblă în şcoală în
şosete, au voie să se deplaseze prin clasă în
timpul orelor, desfăşoară foarte multe ore în
afara şcolii, le spun profesorilor pe nume şi îi
pot înlocui la catedră când aceştia lipsesc.
Spaţiul de clasă este mobilat şi echipat
în aşa fel încât copiii să se simtă ca acasă. În
general, se lucrează în echipă sau în grupe de
câte doi copii, elevii dotaţi ajutându-i pe cei care
întâmpină dificultăţi. Noţiunea de „repetenţie” a
fost desfiinţată; în cazul în care se constată
rămâneri în urmă la învăţătură ale unui copil, o
„armată” de adulţi se mobilizează: profesorul
clasei apelează la unul sau mai mulţi profesori
asistenţi şi, dacă nu este suficient, ia legătura cu
psihologul sau cu „super-profesorul”/ profesorul
specializat în remediere (o categorie didactică
pregătită special printr-un an suplimentar la
facultate pentru a putea oferi ajutor specializat
în diferite situaţii) sau cu alţi specialişti, în
funcţie de nevoile copilului.
Sistemul de învăţământ finlandez este în
totalitate descentralizat: şcolile pot folosi
bugetul alocat după cum consideră că este mai
bine pentru copii, directorii angajează resursa
umană, fiecare şcoală decide structura anului
şcolar, cadrele didactice au autonomie totală în
ceea ce priveşte alcătuirea orarului, manualele
folosite, metodele de predare şi de evaluare,
desfăşurarea orelor în şcoală sau în afara ei, etc.
Învăţământul obligatoriu durează 9 ani (de la 7
la 16 ani) şi poate fi împărţit în ciclul inferior
(de la 7 la 12 ani), în care un singur cadru
didactic predă majoritatea obiectelor de
învăţământ, şi ciclul superior (13-16 ani), la
care predau profesori de diferite specialităţi.
După finalizarea studiilor obligatorii, elevii pot
opta pentru învăţământul liceal sau învăţământul
profesional, care durează 3 ani.
9
Nu există testări la nivel naţional decât
la sfârşitul liceului, când absolvenţii susţin un
examen final, care le va permite intrarea la
universitate. Absolvenţii de învăţământ
profesional nu susţin o testare naţională, dar
primesc certificate de competenţe, pe baza
cărora se pot angaja sau pot fi admişi în
învăţământul superior.
Elevii sunt motivaţi de lecţiile
accesibile, modul interactiv de predare şi relaţia
foarte apropiată cu profesorii. Sistemul a fost
gândit astfel încât şcoala să fie o a doua familie
în care copiii şi dascălii să se cunoască foarte
bine. Anul şcolar începe la 15 august şi se
încheie în 30 mai, cuprinzând 5 module, în
timpul cărora se predau intensiv 4 sau 5 materii.
Fiecare modul se încheie cu lucrări finale de
evaluare. Şcolile sunt deosebit de curate,
fiecare profesor având un cabinet echipat cu
mijloacele audio-video corespunzătoare pentru
a asigura un învăţământ de calitate. Statul
finlandez e preocupat de asigurarea unui
învăţământ viabil, capabil să motiveze elevii şi
să răspundă comenzii sociale.
Se lucrează foarte mult în clasă,
materiile sunt aerisite şi marea majoritate a
materiilor se bazează pe multă practică-exerciţii,
studii interactive, munca în grup, dezbateri-
decât pe teorie. Relaţia părinţi-elevi-profesor
(implicit şcoala) e foarte strânsă, primim
săptămânal o scrisoare de la profesoară cu ce a
lucrat cu copiii, copiii au un jurnal săptămânal
în care scriu fiecare ce a lucrat şi părinţii trebuie
să citească şi să semneze, acolo pot scrie ce
doresc să fie altfel...sau ce plângeri au. Şi
oricând pot merge să asiste la ore, fără a ne
anunţa în prealabil. Părerile părinţilor chiar
contează în ceea ce face profesorul cu elevii la
clasă.
Mai/2010
Copiii nu sunt forţaţi să ajungă la nivelul
clasei, sunt evaluaţi individual, notele nu se
cunosc decât de profesor, copil şi părinte, nu
există competiţie între copii din acest motiv,
doar competiţia cu el însuşi. La matematică,
spre exemplu, se lucrează într-o clasă pe 2
nivele: cei mai slabi şi cei mai buni. Au manuale
diferite. Copiii care nu au reuşit să ţină pasul
nici cu cei mai slabi, merg şi studiază
matematica cu cei din clasa a 4-a sau a 5-a.
Profesorii care au participat la schimburi
de experienţă în Finlanda au menţionat că
primul lucru care te frapează când pătrunzi în
şcolile elementare de aici este atmosfera
relaxată, ca de joacă, privirile vesele pe care le
schimbă profesorii cu elevii şi conversaţiile
permanente adult-copil, ridicate la nivel de artă.
Vezi geamurile largi, lumina generoasă,
tablourile care acoperă pereţii şi simţi căldura pe
care o degajă locul. De fapt, eşti ca acasă. E
materializarea unui concept pus pe hârtie în
urmă cu aproape 40 de ani, atunci când a
început reforma în sistemul de învăţământ din
Finlanda. În şcoală, atmosfera e de colaborare.
Profesorii şi elevii iau inclusiv masa împreună
la cantina liceului, unde mâncarea este gratuită
şi conversaţiile sunt libere. Profesorii sunt atât
de deschişi, încât, până şi lecţiile de dirigenţie
sunt date uneori pe mâna elevilor, ca să înveţe
să se organizeze. În lipsa profesorului ora este
ţinută de un elev, în cea mai mare linişte, ultima
oră este mai scurtă decât restul, pentru că elevii
sunt obosiţi. Toţi elevii şi cadrele didactice au
asigurată masa de prânz în şcoală, gratuit.
Punctul forte al educaţiei în sistemul
finlandez e probabil exact această libertate. Pe
de o parte, ea îi oferă profesorului ocazia de a
lucra în cunoştinţă de cauză cu fiecare elev în
parte, iar pe de altă parte, tinerii învaţă de
timpuriu că trebuie să suporte consecinţele
deciziilor luate.
Profesorii ies de pe băncile
facultăţii după o admitere foarte severă: anual se
înscriu la facultatea pentru profesori peste 1.000
de candidaţi. Orice cadru didactic, indiferent la
ce nivel predă, trebuie să urmeze cursurile unei
facultăţi; şi mai mult, nu poţi ajunge la catedră
dacă nu ai obligatoriu un masterat în specialitate
sau psihologie şi un an modulul de pedagogie;
după terminarea facultăţii, toţi viitorii dascăli
trebuie să facă un an de practică neplătită,
activitatea lor fiind monitorizată şi analizată de
ceilalţi colegi şi de către profesorul mentor.
10
În Finlanda, profesorii care predau în
învăţământul elementar (clasele 1-9) urmează
obligatoriu o facultate de 5 ani (toţi aceeaşi
facultate), în care învaţă toate materiile studiate
în clasele 1-9 şi, în plus, pedagogie, psihologie,
istoria educaţiei. Admiterea este dură (1000 de
candidaţi pe 100 de locuri) şi constă într-o
combinaţie de teste (unele de lucru în echipă),
plus interviu. Sunt destui care intră de-abia a
doua sau a treia oară. După terminarea facultăţii,
au dreptul să predea de-abia după un an de
practică suplimentară (fac multă practică şi în
timpul facultăţii, dar ei consideră că este
necesară o perioadă în care să nu mai fi nici elev,
nici profesor, o perioadă în care să poţi analiza
detaşat meseria asta).
Meseria de profesor este foarte căutată şi
foarte apreciată. Profesorii reprezintă o categorie
admirată şi respectată în societate, cu un salariu
de 2.700 de euro pe lună pentru un debutant şi
creşteri cu 15% la fiecare cinci ani, iar salariul
unui director începe de la 3.700 de euro pe lună.
Dacă admiterea în facultatea care
pregăteşte cadrele didactice este foarte dură, la
fel este şi angajarea pe un post pe care, de
obicei, sunt cam 40 de candidaţi; angajarea se
face de către conducerea şcolii, pe baza unui
concurs care presupune analiza CV-ului, interviu
şi o probă practică. Sunt foarte apreciate calităţi
precum creativitatea, inventivitatea, energia şi
abilităţile de comunicare şi de relaţionare.
Observând toate aceste aspecte,
constatăm încă o dată că un sistem de
învăţământ bine gândit poate face dintr-un elev
obişnuit, unul excepţional.
Prof. Anamaria Săndulescu
Mai/2010
Gib Mihăescu – 116 ani de la naşterea sa
Gib Mihăescu a fost un scriitor interbelic
(1894-1935). A scris nuvele extraordinare, precum ''La
Grandiflora'' şi romanele ''Zilele şi nopţile unui student
întârziat'', “'Rusoaica'' sau ''Donna Alba''. În scrierile lui
Gib MihĂescu întâlneşti uneori descrieri superbe ale
bolţii cereşti, iar acest lucru nu este întâmplător. Gib
iubea bolta înstelată,el a fost şi astronom amator.
Gib Mihăescu a fost un prozator foarte apreciat
de public şi stimat de critici, indiferent de orientarea lor.
A fost unul dintre întemeietorii revistei
neotradiţionaliste Gîndirea, dar a fost comentat cu
obiectivitate şi, în general, favorabil, inclusiv de critica
modernistă a vremii. Era privit şi ca un om bun, generos
şi dezinteresat, iar sfârşitul său prematur (la doar 41 de
ani) şi trist, de tuberculoză, undeva într-o clinică a
Poliţiei din Bucureşti, a fost deplâns de toată lumea.
Avea şi unele ciudăţenii simpatice - spre
exemplu, îşi construise la Drăgăşani un observator
astronomic de uz personal, era pasionat de astronomie...
Era preocupat, apoi, de problematica morală şi
religioasă în situaţii-limită, de criză, şi, în general, făcea
figură de idealist intratabil. Proza lui conţine destul de
puţin din biografia exterioară a autorului şi foarte mult
din biografia sa interioară.
Cred că Gib Mihăescu e, în registrul lui, unic
într-un fel în literatura noastră interbelică. Nu e un
inovator în materie de tehnică narativă, ci un bun
scriitor al obsesionalului, îndeosebi al obsesiei erotice
care destabilizează psihic şi moral. Opera sa este destul
de inegală, dar, parţial subevaluată, mai ales nuvelistica.
"Rusoaica" - incontestabil capodopera lui Gib - dar şi
"Donna Alba" s-au bucurat în schimb şi de succes, şi de
elogii meritate din partea criticii. "Braţul Andromedei",
"Femeia de ciocolată", "Zilele şi nopţile unui student
întârziat" şi "Semnele lui Dănuţ" sunt reuşite parţiale,
rămânând totuşi interesante ca încercări. Din nefericire,
în ultimele decenii, scriitorul pare să fi intrat într-un con
de umbră al criticii, deşi succesul său de public pare să
fi rămas constant.
11
Nuvelele lui Gib Mihăescu aduc o atmosferă
apăsătoare de halucinaţie, par şi sunt opera unui
febricitant.
Oraşul vieţii sale a fost Drăgăşani, unde există o
casă memorială care păstrează amintirea lui Gib
Mihăescu. Printre obiectele rămase de la el se număra şi
o lunetă franţuzească. In prezent, casa este locuită de
nepoata scriitorului, Daciana Floroiu, cea care ne-a fost
gazda ospitalieră cu prilejul vizitei elevilor şcolii noastre
în oraşul Drăgăşani, pe 23 aprilie 2010, dată la care se
marchează 116 ani de la naşterea scriitorului.
Trebuie să menţionăm că vizita noastră nu a
fost întâmplătoare cu această ocazie, ci a fost prilejuită
de participarea elevilor noştri la simpozionul omagial
interjudeţean cu tema “Gib I. Mihăescu, un puternic şi
original talent epic”, organizat de Şcoala cu clasele I-
VIII “Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani, în cadrul
parteneriatului interjudeţean “Frumuseţea cărţilor”.
Promotorii acestui parteneriat interjudeţean sunt
• Şcoala cu clasele I-VIII Tudor Vladimirescu din
Drăgăşani, reprezentată prin domnul director Gheorghe
Vieru şi doamnele profesoare Nuşa Floroiu, Elena
Popescu şi Paula Deniţoiu: • Colegiul Gib Mihăescu, prin
d-na profesoară Mihaela Radu, • Scoala Ştefan
Protopopescu, Slatina, prin D-na Elena Păun şi Şcoala
Poganu, reprezentată de d-na Ramona Chelu.
Parteneri în acest proiect sunt mai multe unităţi
şcolare din judeţele Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinţi şi
Teleorman. Printre cele 9 unităţi şcolare din judeţul
Vâlcea se numară şi Şcoala cu clasele I-VIII Pietrari,
Şcoala Anton Pann din Rm. Vâlcea, Grupul Şcolar
Brătianu din Drăgăşani, Scoala I. Didicescu, Voiceşti,
Scoala Valea Mare, Scoala Mădulari şi Liceul Băbeni.
În cadrul primului schimb de experienţă a
scolilor participante în proiect, elevii ce au reprezentat
unităţile şcolare au participat la momentele evocatoare în
cinstea marelui scriitor, după care au vizitat casa
memorială Gib Mihăescu din imediata vecinătate a şcolii
gazdă, apoi au depus flori la bustul marelui scriitor şi au
vizitat Muzeul Viei şi Vinului din Drăgăşani.
Prof. Cecilia Călinescu
Mai/2010

Utilizarea eficientă a limbii ca mijloc de

comunicare, gândire şi creaţie
• studiu de specialitate
Învăţătorul este cel care dăruieşte fiecărui
om, la pornirea lui pe drumul spre lumină, primele Din perspectiva noului Curriculum
elemente, călăuzindu-i paşii spre marele titlu de Naţional, obiectul central al predării – învăţării
“OM”. limbii şi literaturii române în învăţământul primar
El este acela care modelează materialul cel este “dezvoltarea componentelor elementare de
mai de preţ, copilul, tinzând ca din fiecare bloc de comunicare orală şi scrisă ale copiilor, precum şi
marmură brută să realizeze o fiinţă înzestrată cu familiarizarea acestora cu texte literare şi
cele mai frumoase trăsături, un om care să nonliterare, semnificative din punctul de vedere al
înmănuncheze calităţile morale cele mai înalte. El vârstei cuprinse între 6/7 – 10/11 ani”.
este acela care îl ajută pe fiecare copil să descopere Prin studierea limbii în ciclul primar se
“tainele naturii”. Toate acestea au făcut ca urmăreşte atât cultivarea limbajului oral şi scris al
activitatea să fie socotită «Profesiunea de aur». elevilor, cunoaşterea şi folosirea corectă a limbii
Învăţătorul exercită o profesie şi nicidecum o materne, cât şi învăţarea unora din instrumentele
meserie. Funcţiile sale sunt cu totul intelectuale, cu esenţiale ale activităţii intelectuale (cititul, scrisul,
totul morale, iar relaţiile, totdeauna sociale. exprimarea corectă), acumularea unor informaţii
Pornind de la premisa că învăţătorul are din diferite domenii ale cunoaşterii, cultivarea în
rolul hotărâtor în a păstra limba, în a cultiva rândul elevilor a calităţilor moral–cetăţeneşti.
vorbirea corectă şi îngrijită, el este factorul Curriculum pentru limba şi literatura
dinamizator în influenţarea exprimării elevilor – română la clasele I-IV propune o mutaţie
determinată de componenta cu care acţionează în fundamentală la nivelul studierii limbii române, în
această direcţie, stăpânirea mijloacelor de fixare şi sensul că, în locul compartimentării artificiale a
activare a cuvintelor însuşite. disciplinei în: citire, lectură, gramatică, compunere,
se realizează o predare integrală.
“Limba, spune marele om de cultură
Lucian Blaga, este întâiul mare poem al unui
neam”. În limba neamului ne naştem şi murim, în
limba neamului nostru ne plângem durerile şi ne
cântăm “bucuria şi amarul”.
De aceea, predarea–învăţarea limbii
române capată conotaţii profunde, chiar şi numai
din perspectiva faptului că este suportul predării –
învăţării altor discipline de învăţământ. Cum ar
putea un copil rezolva o problemă la matematică
dacă n-ar putea citi enunţul problemei? Cum ar
putea învăţa la istorie, geografie, ştiinţe, dacă nu ar
şti să citească?

12
Mai/2010

De aceea, lecţia de limba română nu mai
este specializată pe citire–comunicare, pentru că
citirea înseamnă şi lectură, explicarea cuvintelor
noi ţine de gramatică – sensul cuvintelor,
semantică, redarea conţinutului pe bază de
întrebări, orale sau scrise, înseamnă de fapt
compunere după un plan de întrebări. Rolul
învăţătorului este ca, prin mult tact pedagogic, pe
baza textelor literare studiate, să poată atinge toate
aceste componente, deoarece fiecare dintre ele are
un rol hotărâtor în educaţia copilului.
De exemplu, lecţia care constituie unul
dintre cele mai importante obiective ale actului
citirii, în sensul larg al cuvântului, cu semnificaţia
sinonimă lecturii la ciclul primar, îl reprezintă
formarea şi dezvoltarea gustului pentru a citi,
pentru lectură, în aşa fel încât cartea să devină
prieten fidel şi nedespărţit al copilului. Lectura
cărţilor angajează în mintea şi în sufletul copiilor
valori formativ–educative, reprezentând una dintre
cele mai complexe şi importante activităţi ale
omului modern.
Compunerile realizează o sinteză a tot ceea
ce învaţă eleviii la gramatică, citire, la celelalte
obiecte de învăţământ, sub raportul corectitudinii
exprimării, ale corectitudinii prilejuite de:
-valorificare a experienţei de viaţă a elevului;
-manifestare a imaginaţiei şi fanteziei creative.
Gramatica se învaţă prin mijlocirea
limbii. Obiectivul principal al studiului gramaticii
este de a contibui la dezvoltarea flexibilităţii
gândirii, la formarea unor capacităţi intelectuale.
Acestea solicită realizarea caracterului formativ,
activ şi euristic al studiului limbii române. Toate
textele literare constituie un mijloc important de
formare a limbajului elevilor. Sarcina dezvoltării
corecte şi clare îi revine învăţătorului.
Munca creatoare a dascălului, desigur, va
găsi în practica şcolară numeroase posibilităţi de
realizare a acestor obiective.
Instit. Georgiana Mărăcinescu

Prin lectură, unii elevi sunt conduşi spre

a-şi forma şi dezvolta capacitatea de a surprinde,
de a descoperi conţinuturi şi realităţii exprimate
într-o multitudine de modalităţi de expresie, de a
asocia unele cu altele, ceea ce le permite să-şi
extindă astfel aria cunoaşterii.
În cadrul lecţiilor de citire, învăţătorul
trebuie să urmărească în permanenţă, să nu se
oprească la dezbateri liniare de tipul: “Despre ce
este vorba în fragmentul… lectura?”, la a dezvolta
sau sintetiza doar conţinutul unor opere sub
aspectul acţiunii, ci să reflecteze “cum se
comunică“ un conţinut, fructificând textele sub
aspectul expresivităţii, valenţelor educative,
raportului dintre operă şi realitate.

13
Mai/2010

Influenţa televizorului asupra educaţiei copilului

Televizorul poate fi comparat cu dulciurile
sau cu zahărul, adică, copilul trebuie să se bucure Ni se întâmplă adesea, când ajungem acasă,
de aroma seductivă a acestora, fără a face însă, să dăm imediat drumul la televizor, să îi lăsăm pe
excese. Specialiştii recomandă un anumit program copii să se uite la un canal pentru ei - desene
de privit la televizor, fiind indicată petrecerea a cel animate - şi să ne vedem, în linişte, de treburile
mult două ore pe zi în faţa acestuia. casei. Este un lucru neadecvat, efectele desenelor
Cu toate acestea, majoritatea copiilor îşi animate sunt în totalitate negative asupra
petrec 3-4 ore zilnic în faţa televizorului. Copiii cu comportamentului copiilor. Pe zi ce trece, noi,
vârste mai mici de doi ani nu ar trebui să se uite adulţii, constatăm cât de influenţaţi suntem de ceea
deloc la televizor, spun specialiştii pediatri şi ce vedem la televizor. Acelaşi lucru se întâmplă şi
psihologi. cu copiii noştri, dar ceea ce este cel mai grav, este
Limitarea timpului petrecut în faţa că, spre deosebire de noi, ei nu fac distincţia între
televizorului este o datorie a părinţilor, care ar „bine” şi „rău”. Ar trebui să reflectăm mai mult
trebui să ia anumite măsuri, chiar din prima zi în asupra educaţiei pe care le-o oferă televizorul.
care copilul e tentat să se uite la televizor.
Educarea şi stabilirea unui program fix, în acest La ora actuală, sunt câteva canale numai cu
scop, este foarte importantă, deoarece, odată desene animate. Nu este nimic rău în asta, dar ceea
obişnuit cu un anumit lucru, va fi foarte greu să se ce văd şi aud copiii noştri este un motiv mare de
facă o schimbare. îngrijorare pentru toţi părinţii.
O cercetare efectuată pe o perioadă de 26
de ani arată că orele petrecute în faţa televizorului
scad probabilitatea de a urma o facultate. Şansele
de a obţine o diplomă universitară scad odată cu
creşterea timpului petrecut în faţa televizorului, în
copilărie şi în adolescenţă. Aceasta reiese dintr-un
studiu realizat în Noua Zeelandă, aplicat pe 1027
de copii, dintre care 18 au decedat şi alţii au
dobândit boli mintale. Principalul mod în care
vizionarea excesivă influenţează negativ educaţia
este faptul că timpul petrecut în faţa micului ecran
fură din cel acordat activităţilor legate de studiu şi
oboseşte creierul copilului.
Copiii mici pot avea mai târziu deficienţe
de atenţie, datorită faptului că imaginile se schimbă
foarte repede; fiecare oră petrecută de copil în faţa
televizorului creşte cu 10% posibilitatea ca mai
târziu să apară aceste deficienţe. La 7 ani, pot
apărea şi alte probleme, cum ar fi impulsivitatea,
agitaţia crescută, confuzia în perceperea unor
informaţii.

14
Mai/2010
Desenele animate actuale sunt pline de
violenţă şi nu mai au nimic din poveştile cu care noi
am crescut şi ne-am format.
„Boule, idiotule, handicapatule, să-ţi rup
picioarele” este una din expresiile pe care copiii noştri
o aud zilnic, în timpul emisiunilor lor preferate: desene
animate. Imaginile şi limbajul folosit pe posturile
televiziunilor pentru copii îi îngrijorează pe părinţi, dar
şi pe specialişti, prin modul în care pot influenţa
comportamentul acestora.
Desenele animate au o foarte mare
concentraţie de violenţă, ce are, ca rezultat, efecte
negative, reacţii, atitudini, credinţe, devieri
comportamentale, care duc la apariţia şi intensificarea
sentimentului de frică.
Cum reacţionăm în faţa efectelor negative ale
desenelor animate asupra copilului?
Interzicerea desenelor animate nu este o
soluţie. Să ne punem în locul lor şi să ne amintim ce
făceam noi la vârsta asta, când ni se interzicea ceva.
Cea mai bună decizie este să discutăm cu ei, să
comentăm împreună ceea ce vad ei pe aceste canale.
Astfel, îi putem face să devină conştienţi de efectele
negative ale acestora şi să discearnă mai uşor binele de
rău. Urmărind un program de desene animate, ceea ce
pare inofensiv, copilul de azi trăieşte într-o lume
imaginară, plină de violenţe, asistă la crime, distrugeri,
cunoaşte eroi fabuloşi şi monştri. Deşi sunt la vârsta la
care ar trebui să fie îndrumaţi spre plimbări în aer
liber, spre cărţi formative şi lecturi uşoare, spre jocuri
constructive, ei nu-şi doresc decât să cucerească lumea
asemeni personajelor de la televizor.
15
Veronica, Sandy Bell, Broscuţele Ninja,
desenele animate cu prinţese Disney, cu Popey, cu Tom
şi Jerry simbolizează poveşti pline de morală, trăiri
pozitive, însă pentru copiii de azi, ele nu spun nimic. În
schimb, Dexter, Bravo, Powerpuff Girls reprezintă un
univers negativ, în care copiii noştri trăiesc, iar pentru
noi, părinţii, motive de îngrijorare.
Efectele negative nu se înregistrează numai la
nivel psihic, ci şi din punctul de vedere al relaţiilor cu
ceilalţi copii, şi cu familia. Privitul în exces duce la
probleme oculare (miopie), obezitate, pentru că cei mici
renunţă uşor la mişcare în favoarea statului în fotoliu, la
televizor, consumând alimente intezise lor (snaksuri).
Este adevărat că televizorul poate avea influenţe
pozitive; poate ajuta copilul să înveţe alfabetul, să
cunoască plante, animale, etc., dar părinţii trebuie să
controleze „ consumul” de televiziune şi să-i înveţe pe
copii că televizorul este pentru o distracţie ocazională,
nu pentru evadare constantă.
Televizorul poate fi un bun educator şi foarte
distractiv atunci când priveşti împreună cu copilul tău,
dar, în ciuda avantajelor, prea mult televizor poate fi
dăunător. Prof. Tatiana Sima
 Moment poetic
Întrebare...
O, tu, lume care esti!!!
Ce-ai apărut din tot şi din nimic!
O, tu, lume care eşti,
Ce-ai fost, şi ce-ai să fii!
Eu nu mai am puterea de a merge mai departe
De-a merge să descopăr ale tale taine...
Nu mai am puterea de-a pune întrebări
Şi de-a găsi răspunsul
peste mări şi ţări...
Am obosit şi nu mai pot
şi nu mai pot ...deloc,
să stau pe-această lume.
Plec....dar unde?
Aştept, aştept, aştept...
Prof. Popescu Andreea,
Grup Şcolar „ C-tin Brâncoveanu”, Horezu
Mamei
Ai adunat atâţia ani în spate,
Ducând cu tine fel de fel de vise
Şi ai ascuns atâtea lacrimi înecate,
Zăgăzuind vâltorile deschise.
De-atâtea ori ai strâns din dinţi,
Ne-ai strâns la piept şi ne-ai ţinut,
Şi-ai rătăcit în tainele fierbinţi
Ori te-ai lăsat furată de-un sărut.
Şi când răpuşi de oboseală ne-am culcat
Te ridicai încet, mătănii ca să faci.
Căci Domnului cereai iertare de-un păcat,
Apoi cu acul împungeai cămăşile cu maci.
În amintirea anilor fremătători,
Nepoţii şi copiii-ţi stăruie în prag
Ţi-aduc lumină-n ochii zâmbitori
Privindu-le în smirnă şi cu drag.
Iar cum de Sus se face o minune
Un vis frumos ţi se-nfiripă-acum.
Aşa cum naşte focul din tăciune.
Ai adunat o viaţă-ntr-un album.
Înv. Paraschivoiu Ion,
Şcoala cu cls. I-VIII Bărbăteşti
16
Ce scurtă-i viaţa!
Stau singură şi mă gândesc,
Şi văd, pe zi ce trece, cum cresc,
nu mai sunt un mic copil
am crescut şi eu...am stil!
Ce scurtă poate fi o viaţă,
E o mare, mare hoaţă,
noi nu ştim să preţuim
nici nu ştim ca să ghicim.
Hai acum să ne distrăm,
Şi în cor noi să cântăm,
nu vom ştii noi, niciodată,
când se duce viaţa toată.
Prof. Popescu Andreea,
Grup Şcolar „ C-tin Brâncoveanu”, Horezu
Dilema existentială
Călător efemer prin timpuri paralele
mă-ntreb cine sunt?...
de unde vin?... şi-ncotro mă-ndrept?
Dilema existentială e acută.
Şi voi v-aţi întrebat adesea
Cine sunteţi, aşa-i?
Cu certitudine...
Nimeni nu a găsit soluţia acestei probleme.
De unde venim?!
De pretutindeni sau de nicăieri?
Unde ne ducem?!
Desigur, ne pierdem în eternitate.
Contează doar să ştim
Pentru ce, cât şi cum să trăim.
De noi depinde dacă cei ce vin
Ne vor uita sau îşi vor aminti
Împiedicându-se de ce-am lăsat.
Cine suntem?!
Frunze trecătoare ale unui arbore genealogic
Ce putrezesc în tina vremii
Ori capătă luciri de chihlimbar...
Suntem bieţi oameni trecători...
Prof. Cecilia Călinescu
Mai/2010
Şcoala, biserica şi comunitatea locală –
împreună pentru viitor
„Nu există artă mai frumoasă decât arta
educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără
viaţă, educatorul creează un chip viu; uitându-se la
el, se bucură şi oamenii şi Dumnezeu”. (Sfântul
Ioan Gură de Aur)
Marea artă a unui educator constă în
cizelarea manierelor şi în formarea minţii. El
trebuie să sădească în copilul său bunele obiceiuri,
principiile virtuţilor şi ale înţelepciunii, să-i dea
treptat o viziune asupra omenirii şi să dezvolte în el
tendinţa de a iubi şi de a imita tot ceea ce este
excelent şi demn de laudă.
Misiunea Bisericii de a învăţa a fost dată de
însuşi Mântuitorul apostolilor Săi, când a zis:
„ Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile...
învăţându-le să păstreze toate câte v-am poruncit
vouă” ( Matei, XXVIII, 19-20).
La această chemare a Mântuitorului
răspunde şi şcoala care, datorită obiectivelor sale,
este chemată şi trimisă pentru a lucra la
”restaurarea chipului lui Dumnezeu în om”.
Şcoala trebuie să fie o instituţie autonomă,
un laborator de format caractere demne şi
conştiinţe responsabile, care vor lua ele însele cele
mai bune hotărâri. Este incontestabil faptul că
educaţia este atât ştiinţă, cât şi artă.
Ca ştiinţă, educaţia pretinde raţiune, iar ca
artă pretinde implicaţie afectivă.
Pedagogia inimii îşi propune o înnoire a
şcolii, prin crearea, în jurul copilului, a unei
ambianţe de armonie şi încredere reciprocă –
climat adecvat dezvoltării omului. „Spre a creşte
oameni, înainte de orice ştiinţă şi de orice metodă,
trebuie să ai o inimă”, spunea Pestalozzi.
17
Dragostea faţă de copil reprezintă cerinţa
esenţială, condiţia de nelipsit în asigurarea
eficienţei, calităţii şi progresului în întregul şi
complicatul demers instructiv – educativ, în
realizarea optimului pedagogic. Cunoaşterea
copilului, înţelegerea, respectul, încrederea,
prietenia, exigenţa rezonabilă, terapia diferenţiată
şi diversificată, altruismul pedagogic au drept
piatră de căpătâi dragostea pentru copii.
„Educaţia este aceea care determină mari
deosebiri între oameni”, spunea John Locke.
Religia vine în ajutorul şcolii, în regăsirea
raţiunii, demnităţii şi responsabilităţii elevilor.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, nu poţi acţiona
decât prin iubire. El este resortul care nu-ţi permite
să gândeşti rău, să acţionezi în detrimentul său sau
al aproapelui tău. Nu cu frică de Dumnezeu, ci cu
credinţă se poate corecta orice atitudine antisocială
manifestată în şcoală sau în afara ei. În religie,
copilul învaţă că viaţa are un sens, că există un
Dumnezeu Atotbun, Atotperfect. Religia îl
formează pe om pentru sine şi pentru societate, el
fiind conştient că toată activitatea Bisericii se
îndreaptă spre binele obştesc, sub formă de slujire.
Mântuitorul însuşi se face nouă pildă, căci n-a veit
în lume să I se slujească, ci El să slujească (Matei
XXII, 28). Părintele D. Stăniloae afirmă că slujirea
semenilor nu este numai o poruncă divină, ci şi o
necesitate a fiinţei noastre, creştinul fiind
răspunzător de slujirea semenilor săi. Prin slujire
suntem colaboratori şi slujitori ai lui Dumnezeu
(Iubire şi proexistenţă). Aceasta pentru că slujirea
în sens creştin îşi are izvorul în iubire şi dreptate,
cele două virtuţi fundamentale ale moralei creştine.
Educaţia religioasă are o mai mare
importanţă în plan social, ea contribuie la formarea
omului în comunitate şi pentru comunitate. Sfântul
Vasile cel Mare zice: „Dumnezeu Creatorul a
hotărât că noi avem nevoie unii de alţii pentru a fi
uniţi unii cu alţii. Să trăim în înfrăţire şi dragoste,
căci toţi suntem fii ai Tatălui Ceresc, care ne-a dat
în dar şi în dar trebuie să dăm.
„Iubirea este acea forţă creatoare care
uneşte familia”. Şcoala, Biserica şi Comunitatea
locală trebuie să acţioneze în acelaşi sens.
Înv. Ion şi Ioana Paraschivoiu,
Şoala. cu cls. I -VIII Bărbăteşti,
Prof. Drăghicescu Ionela,
Şcoala „Anton Pann”, Rm. Vâlcea
Mai/2010
Folosirea şi simbolismul
materiilor cultice
Vinul este material de jertfă, care se foloseşte
aproape zilnic la săvârşirea Sfintei Liturghii, în timpul
căreia, la rugăciunea expresă a preotului sau episcopului,
numită epicleză, prin pogorârea Sfântului Duh, se
transformă în Sfântul Sânge al lui Iisus Hristos.
Vinul, însă, în cult, se foloseşte şi la Paşte, în
anafura care se prepară în noaptea de Înviere a Domnului.
El se mai întrebuinţează atunci când se sfinţeşte o biserică
nouă sau când se resfinţeşte o biserică; de asemenea, la
Sfânta Taină a Cununiei, când mirii trebuie să guste
amândoi din acelaşi pahar; la săvârşirea slujbei numită
Litie. În cadrul slujbelor pentru adormiţi, vinul se
foloseşte împreunat cu untdelemn la stropirea lor, la
spălarea şi stropirea osemintelor celor adormiţi, asa cum
samariteanul milostiv din parabola cu acelaşi nume a
spălat pe cel căzut în mâinile tâlharilor pe drumul de la
Ierihon.
Din cele mai vechi timpuri, în Orient, vinul a fost
considerat şi aliment şi întăritor pentru om, şi medicament
prin multitudinea de macro - şi microelemente, vitamine
şi minerale pe care le conţine. Mai nou, vinul curat este şi
un puternic antioxidant în organism, vindecând unele boli
şi anemia.
Cunoaştem din Sfânta Scriptură că Însuşi
Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos S-a asemănat
cu viţa – rădăcinile şi tulpina –, iar pe ucenicii Săi şi pe
cei credincioşi i-a asemănat cu mlădiţele vieţii – adică
noi, oamenii, trebuie să rămânem tot timpul în comuniune
(în legătură) cu El, aşa cum mlădiţa este în legătură cu
butucul, tulpina, viei, iar ruptura noastră din comuniunea
cu Hristos este ca ruptura mlădiţelor care, nemaiavând
legătură cu tulpina, se usucă din lipsă de sevă. La fel şi
oamenii care se lipsesc de Dumnezeu sunt uscaţi la suflet
şi se îndreaptă numai spre fapte rele.
Vinul folosit pentru Impărtăşanie (Cuminecătură
sau Euharistie), adică Sfântul Sânge al Domnului şi
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos,
trebuie să fie neapărat făcut din struguri crescuţi fără
îngrăşăminte chimice, din vii orientate în partea de sud,
18
cu cel mai “bun” soare, a cărui căldură dă gust dulceag
şi plăcut vinului.
El trebuie să fie curat, adică în procesul de
vinificare să nu se atingă de metale oxidate şi oxidante,
de lucrători neigienizaţi, să nu se folosească substanţe
chimice ori zahăr şi nici alte culori sau arome, chiar nici
naturale. Trebuie ţinut şi transportat în recipiente curate,
deoarece trebuie să fie pur ca şi Însuşi Sângele
Mântuitorului. Cel care îl duce la biserică pentru a fi
folosit în cult are obligaţia de a fi curat cu sufletul prin
Mărturisire (Spovedanie) şi cu trupul prin îmbăiere.
Numai aşa, jertfa lui va fi bineprimită de către
Dumnezeu, iar donatorul bucuros de donaţia sa. Vinul
care a început să se oxideze, să se oţeţească, să se
altereze nu trebuie să fie făcut jertfă, chiar dacă este
curat din celelalte puncte de vedere.
Vinul de jertfă nu se amestecă cu nimic, numai
săvârşitorul sfintei proscomidii va turna apă puţină în
potir, spre a aminti de sângele şi apa ce s-au scurs din
coasta Mântuitorului aflat pe cruce şi împuns cu lancea
de soldatul roman ce păzea crucificarea.
Mai târziu, pe la mijlocul Sfintei Liturghii, în
timpul rugăciunii numite “Epicleza”, săvârşitorul (preot
sau episcop) mai adaugă în sfântul potir şi căldura, după
prefacerea Sfintelor Daruri în Cinstitul Trup şi Sfântul
Sânge al Domnului.
Căldura este apă curată, încălzită în Sfântul
Altar pe un reşou sau altă sursă de căldură, într-un vas
curat care să nu oxideze. Cu acest amestec, Sfântul Trup
şi Sânge, şi cu căldura la temperatura corpului uman,
aproximativ 37 grade Celsius, se împărtăşesc
credincioşii care au postit, şi-au curăţit sufletul de toate
păcatele prin
Mai/2010
Mărturisire (Spovedanie), s-au angajat să nu mai
păcătuiască în viitor şi şi-au făcut canonul dat de către
duhovnic la Sfânta Taină a Spovedaniei. Nu numai
postul, adică abţinerea de la toate relele (gânduri, fapte,
vorbe etc) şi de la mâncărurile aşa-zise de dulce, ci şi
curăţia trupească este obligatorie pentru cel ce se
împărtăşeşte.
Astfel, orice credincios care voieşte Sfânta Taină a
Cuminecăturii, (Împărtăşirii, Euharistiei) trebuie să se
îmbăieze, să se tundă, să se bărbierească, să-şi
rotunjească (potrivească) mustaţa, să fie spălat pe dinţi,
adică şi curăţire trupească, apoi, dacă nu a mâncat sau
băut ceva (apă, cafea etc.) se poate împărtăşi. Se înţelege
că nici alte vicii (fumatul, alcoolismul) nu sunt acceptate
celor ce se cuminecă. De asemenea, nici celor care nu-şi
“fac” canonul dat de duhovnic nu li se îngăduie
euharistia. Canonul este un “fel” de pedeapsă dată cu
blândeţe de către duhovnic (cel ce are dreptul să
spovedească), penitentului (cel ce se spovedeşte), ca
urmare a păcatelor săvârşite de către acesta de la o
mărturisire la alta sau pe viaţă.
19
El constă în oprirea de la fapte rele a
penitentului sau îndemnul de a se schimba în bine,
rugăciuni mai multe, metănii de pocăinţă. Pentru păcate
grele se dau şi canoane mai grele precum oprirea de la
împărtăşanie pe diferite perioade.
Aceste canoane au fost votate în sinoadele din
vechime ale Bisericii de către participanţii (episcopii) la
ele, mulţi dintre ei astăzi fiind trecuţi în rândul sfinţilor.
Apa este un element care stă la baza serviciilor
religioase în toată biserica. Prin sfinţirea ei, Aghiazma
Mare sau Aghiazma Mică, se foloseşte la sfinţirea
întregului pământ, a pomilor, grădinilor, vitelor, dar mai
ales a omului, a sfintelor biserici, troiţe, cărţi, veşminte
cultice, obiecte cultice de toate felurile, vase (Sfântul
Potir, Sfântul Disc), cununii, epitafuri etc.
Apa se foloseşte la săvârşirea Sfintei
Împărtăşanii, mai întâi la Sfânta Proscomidie, şi apoi
căldura după Epicleză, cum am arătat mai sus.
Sfânta Taină a Botezului foloseşte tot apa care
se va sfinţi în timpul săvârşirii slujbei de către preot sau
episcop.
Dacă are apă sfinţită (Aghiazmă) şi moaşa,
asistenta sau medicul, ori alt credincios poate să boteze
un nou născut la spital sau oriunde, dacă acesta s-a
născut prematur, este slăbit şi există suspiciunea că va
muri.
Mai/2010
Decât să moară nou-născutul nebotezat, mai bine
să-l boteze cineva care este botezat creştin ortodox şi este
tot creştin ortodox. Acesta va folosi numai formula “Se
botează robul lui Dumnezeu (aici i se pune şi i se rosteşte
prenumele, neapărat creştin şi de sfinţi), în numele
Tatălui, Amin, al Fiului, Amin, al Sfântului Duh, Amin”,
turnând pe creştetul copilului puţină apă sfinţită de trei
ori, la rostirea fiecăreia dintre cele trei Persoane ale
Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
De aici înainte se consideră că pruncul este
botezat creştin ortodox, iar dacă nu va trăi, va merge la
cer şi nu în iad ca nebotezaţii. Dacă va trăi, părinţii
pruncului vor duce pruncul la biserică la împlinirea
vârstei normale, pentru a fi botezat ortodox, adică la 40
de zile de la naştere. Aici, preotul sau episcopul
(săvârşitorii sfintei Taine a Botezului) vor oficia toată
slujba, în afară de formula rostită de către laicul care a
botezat copilul.
Apa, în cult, este foarte folositoare creştinilor.
Încă din perioada Vechiului Testament era socotită ca
simbolul curăţeniei, dar şi al împăcării. Puţurile erau rare
şi pe proprietatea cuiva, de aceea comunităţile care nu
aveau izvoare trebuiau să stea într-o deplină linişte şi
pace cu cei care aveau apa. În Orient, apa se găseşte rar
şi la distanţe mari, pe care oamenii le străbăteau mergând
pe picioare sau cu asinii.
20
Deşertul înconjura izvoarele (oazele) care erau
îngrijite şi respectate. Căldura mare, lipsa apei era o
mare grijă a locuitorilor de atunci. Cunoaştem din
Sfânta Scriptură a Vechiului Testament fântâni (puţuri
celebre) legate de evenimentele istorice desosebite,
precum puţul lui Iacob, cel ce acoperă şi Vechiul şi
Noul Testament, puţ care există şi astăzi.
În Noul Testament, Domnul nostru Iisus
Hristos, prin Botezul Său în râul Iordan a sfinţit firea
apelor, adică întreg pământul. Apa se găseşte în aer
(atmosferă) sub formă de nori, aburi, particule, în
scoarţa terestră ca artere şi vene ale pământului, în
lacuri, râuri, fluvii, mări, oceane. Toate s-au sfinţit la
Botezul Domnului şi toate se sfinţesc în fiecare an la 6
ianuarie, când creştinii adevăraţi prăznuiesc Boboteaza
sau Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare a
Întregii Sfinte Treimi, Teofania Domnului.
Nimic nu rămâne nesfinţit, deoarece apa este
oriunde, ca element de compunere al întregii Terre.
Alături de pâine (hrana), apa este un element
natural (creat de Dumnezeu), original şi originar,
indispensabil tuturor făpturilor lui Dumnezeu.
Toate făpturile, dar şi vegetaţia au nevoie de ea.
Nimic nu se poate plămădi, să crească sau să trăiască
fără apă. Ea astâmpără setea (nevoia de apă celulară),
întăreşte, fortifică şi dezintoxică organismul, fluidizează
schimburile celulare întărind puterea de muncă a
trupului, spală necurăţia, substanţele moarte care sunt
eliminate din organism împreună cu tot ce este
nefolositor. Pentru toate acestea, apa este simbolul cel
mai bun al curăţeniei spirituale şi material de bază al
curăţeniei trupeşti.
Deci, apa, ca şi aerul şi celelalte materii
fundamentale, necesare vieţii, este de neînlocuit în toată
viaţa şi în toate locurile.
De aceea, apa este atât de mult întrebuinţată în
cultul nostru, ea fiind binecuvântată prin diferite slujbe
de sfinţire, ierurgii pentru trebuinţele omului, precum la
începutul săpării unor fântâni, la terminarea lor, când se
face binecuvântarea şi sfinţirea apei (din fântână),
slujbă unde se foloseşte şi sarea de bucătărie; în luna
martie, se stropesc ogoarele, seminţele, plantele pentru
însămânţare şi plantare.
În vremuri de secetă se fac slujbe (ierurgii) la
fântâni, pentru a se umple cu apă, slujbe pentru ploi
îmbelşugate care să nu producă pagube. (Va urma)
Preot, Viorel Diaconu
Mai/2010
O bogăţie a comunei Pietrari -
Plantele medicinale (II)
Dacă am avea timp să studiem natura
înconjurătoare şi să privim cu luare aminte tot ceea
ce ne înconjoară, vom putea observa că toate
florile, buruienile, copacii, gâzele, păsările,
freamăta de viaţă au ceva de oferit, mai ales acum,
primăvara. Să încercăm să uităm de grijile zilnice
şi să ne bucurăm, precum copiii, de parfumul
suav al florilor, de zumzetul albinelor, de ciripitul
păsărelelor, de susurul izvoarelor şi de zefirul
vântului cu petale de corcoduş. Natura îşi vede de
drum şi noi vom putea să o urmăm, să ţinem pasul
cu ea şi să luăm şi pentru noi ce ne place, pentru că
este foarte darnică. O veche vorbă înţeleaptă spune
că natura nu cunoaşte probleme, ci numai soluţii.
Această serie de articole trebuie privită ca
un îndemn la a cunoaşte şi a înţelege mai bine
natura, cu multele sale soluţii, pentru a avea
sănătate şi o viaţă mai frumoasă. Folosirea
plantelor medicinale are un avantaj mare, acela că
planta poate conţine o paletă largă de fitonutrienţi,
într-o proporţie perfectă şi poate aduce echilibrat
organismului componenta necesară, iar, dacă nu
este nevoie, fiind naturală, se elimină. Datorită
complexităţii compoziţiei chimice, unele principii
active măresc acţiunea altui principiu, care se
găseşte în aceeaşi plantă, deci, au acţiuni sinergice.
(fitonutrient = gr. phyton - plantă şi lat.
nutrire - a hrani).
21
Flora spontană a zonei noastre este foarte
bogată, şi, dacă în numărul trecut al revistei am
putut evidenţia câteva, în continuare o să vă
povestesc despre altele şi o să încerc să vă aduc în
atenţie şi câteva reţete de preparate pe care eu le
folosesc.
Cine nu a admirat poienile galbene cu
păpădie ?
Păpădia sau Taraxacum officinale este una
dintre cele mai cunoscute plante. Ea are numeroase
utilizări, de la medicină, la jocul copiilor, deşi
acum, numeroase persoane depun eforturi
importante, în fiecare an, pentru a le înlătura din
grădinile lor. Clasificată de mulţi ca fiind o
buruiană, ca şi multe alte lucruri bune în viaţă, ea
este aruncată. Întrebaţi totuşi un doctor înainte de a
o utiliza.
O găsim peste tot, de primăvara devreme,
până toamna târziu, şi ne bucură ochii cu florile ei.
Păpădia este o sursă importantă de potasiu,
sodiu, calciu, fosfor şi fier. Frunzele conţin o
cantitate mai mare de vitamina A decât morcovii,
de asemenea vitaminele B, C şi D.
Specialiştii o folosesc cu succes în tratarea
diverselor boli ale ficatului. Rădăcinile plantei sunt
deseori prăjite şi se folosesc în prepararea unei
băuturi similare cafelei sau ceaiului.
Sucul făcut din frunzele păpădiei este un
tonic puternic, foarte util în cazurile de constipaţie,
în creşterea secreţiei bilei. Ceaiul din frunze uscate
de păpădie este, de asemenea, un bun laxativ.
Este, de altfel, utilizată pentru
Mai/2010
afecţiunile pancreasului, stomacului, splinei şi
rinichilor. Păpădia este o sursă importantă de
potasiu şi poate completa pierderile acestei
substanţe datorate utilizării altor plante diuretice.
Aceasta face ca păpădia să fie un diuretic sigur în
cazurile de retenţie de apă şi un bun depurativ.
Această plantă este utilizată şi în cazurile de
anemie şi hepatită, şi poate ajuta la scăderea
tensiunii arteriale. De asemenea, poate alina
durerile reumatismale şi artrita.
Partea verde a păpădiei se poate folosi în
diferite reţete.
Păpădia se foloseşte şi în salate. Este bine
ca frunzele să fie culese dimineaţa devreme, înainte
ca floarea să se deschidă. Dacă sunt culese după
înflorire, în timpul zilei, frunzele pot fi foarte
amare. După ce sunt culese, acestea se spală bine în
apă rece, la fel ca salata. Odată curăţate, ele trebuie
zvântate prin scuturare sau aşezându-le pe o hârtie
curată. Plantele de primăvară sunt mai bune la
salată decât cele din vară (sunt mai puţin amare).
Iată o minunată reţetă de salată:
Folosiţi două mâini de frunze proaspete de
păpădie, adăugaţi salată verde, castraveţi, ceapă,
puţin oţet de mere cu miere, sare şi un strop de ulei
de măsline.
În afară de salată, frunzele verzi se pot
folosi şi ca ingrediente ale sandvişurilor, împreună
cu puţină sare, ca substituent al salatei. Valoarea
nutritivă a păpădiei constă în conţinutul ridicat de
vitaminele A, B şi C.
Ceaiul de păpădie
Ceaiul de păpădie s-a dovedit un bun
remediu şi pentru cei care erau predispuşi să
formeze pietre la vezica biliară. În astfel de situaţii,
ceaiul se prepară din frunze şi rădăcini uscate şi
tăiate foarte mărunt. Într-un vas cu apă fiartă (200
ml) punem două linguriţe din acest amestec.
Acoperim vasul, şi ceaiul trebuie să se limpezească
timp de 5 minute. Se bea după masă.
Mai mult, s-a constatat că planta este şi o
sursă valoroasă de lecitină.
22
Combinată cu urzici, grâu încolţit, nuci
măcinate, seminţe de in, mac, sub forma unei
supe, păpădia este benefică pentru creier, în boala
Alzheimer.
Unele persoane folosesc şi tijele (tulpinile)
de la florile de păpădie. Se mestecă înainte de
masă câte o tulpină bine spălată.
Numeroase superstiţii se leagă de florile
păpădiei :
- Se zice că, dacă o păpădie rămâne
deschisă toată noaptea, a doua zi va ploua ;
- Dacă, mirosind o păpădie, vi se
îngălbeneşte nasul, cineva e îndrăgostit de
dumneavoastră ;
- Se crede că, adăugând buchetului de
nuntă două - trei păpădii, veţi avea noroc,
căsătoria va aduce prosperitate, sănătate, iar
copiii vor fi frumoşi.
- Este, de asemenea, de bun augur pentru o
tânără să poarte un colier de păpădii făcut de ea.
În cazurile de ulcer şi gastrită, este bine
ca păpădia să fie folosită cu precauţie, deoarece
poate cauza o supraproducţie de acid gastric.
Sucul, care se găseşte în tulpini, poate
provoca celor sensibili alergii.
Cei care au probleme de retenţie de apă
trebuie să consulte un medic înainte de a utiliza
această plantă pentru a verifica nivelul de potasiu.
Cine nu s-a urzicat măcar o dată ?
Urzica (Urtica dioica) apare în prag de
primăvară, ca să ne ofere o adevărată farmacie
verde.
La sate, urzica e buruiana cea mai
apreciată. O dată cu venirea primăverii, e culeasă
şi consumată ca remediu, cu efecte spectaculoase.
Cine recurge acum la urzici, când vremea lor e in
toi, se va încărca cu energie. Ca să nu mai vorbim
că, mica plantă, care înţeapă la atingere, este un
leac extraordinar pentru anemie, probleme
respiratorii, boli de rinichi, genitale, de piele,
reumatism şi multe altele. Aşa că, în loc s-o
călcaţi, mai bine culegeţi-o şi luaţi-o acasă.
Mai/2010
Urmând reţetele naturiste cu urzică, puteţi
renunţa la medicamente şi vă veţi revigora
organismul secătuit de vlagă în timpul iernii.
Urzica este o plantă universală. Creşte pe tot
globul, supravieţuieşte până la altitudinea de 2.000
de metri. Încă din antichitate, i s-au descoperit
proprietăţile curative.
‘‘Uzina’’ de substanţe benefice :
Urzica are carotenoide (provitamine A) cu
acţiune de regenerare a pielii şi mucoaselor şi rol
antioxidant, clorofilă, vitaminele B2, C, K, acid
folic, acid pantotenic, amine (histamină,
acetilcolină, serotonină ), flavone şi taninuri cu
efect cicatrizant, lectine cu efect antiinflamator, ulei
volatil cu cetone, esteri, fenoli. Frunzele tinere, care
nu conţin substanţe vezicante, au un bogat conţinut
în minerale: acid silicic, săruri de fier, magneziu,
mangan, sodiu, potasiu, fosfor, sulfaţi. Perii
urzicători conţin răşini şi o substanţă vezicantă
(acid formic, o enzimă şi o toxalbumină) care se
distruge prin uscare. În scopuri medicinale, se
folosesc frunzele sau toată partea aeriană, care se
recoltează de la exemplarele tinere, înainte de
înflorire, şi se usucă la umbră, la temperatura
ambiantă. Şi rădăcinile sunt bune. Se recoltează
toamna târziu şi se usucă la soare.
Are şi proprietăţi hemostatice (favorizează
oprirea sângerărilor) datorită prezenţei de vitamina
K şi taninuri. Este antidiareică prin tanin, contribuie
la o mai bună eliminare a acidului uric. Urzica este
hipoglicemiantă, datorită capacităţii de a stimula
secreţia de insulină de la nivelul pancreasului.
Stimulează secreţia lactată la femeile care alăptează
şi este antialergică, expectorantă, antitusivă,
stimulează circulaţia sanguină.
Cele mai recente studii arată că este bun
remediu în afecţiunile prostatei. Are şi proprietăţi
antivirale. Ca aplicaţie externă, urzica, sub formă de
cataplasme cu macerat sau băi, ajută la tratarea
plăgilor superficiale, eczemelor, urticariei. Extern,
în combinaţie cu rădăcina de brusture şi frunzele de
mesteacăn, fiertura de urzici tratează mătreaţa şi
întăreşte rădăcina firului de păr.
Inainte de a fi cunoscută ca plantă
medicinală, urzica a fost utilizată ca un gustos şi
sănătos aliment. Se folosesc vârfurile de la urzicile
tinere care apar primăvara şi sunt sărace în
substanţe vezicante, dar foarte bogate în minerale.
Se pot pregăti ca piure şi ciorbă, constituind unul
dintre alimentele ideale în curele de dezintoxicare
de primavară. Sucul se prepară cu ajutorul unui
storcător electric, din frunzele de urzici proaspete,
bine spălate. Se pot consuma în fiecare zi una până
la trei linguriţe din acest suc, diluat cu puţină apă
plată sau de izvor.
23
Pentru macerat, se pune apa într-un vas,
peste urzicile proaspete, tăiate mărunt, atât cât să
le acopere şi se lasă timp de 7 ore, apoi se scurg
bine. Din lichid, se ia câte o lingură, de trei ori pe
zi, diluată cu puţină apă. Poate fi ţinut la rece 1-2
zile, dar, pentru a-şi păstra integral proprietăţile, e
bine să fie băut în ziua în care se prepară.
Cel mai bun pentru curăţirea sângelui este
ceaiul obţinut dintr-un amestec de frunze uscate
de urzică şi păpădie, peste care se toarnă o cană
de apă fierbinte. Se lasă la infuzat 10 minute, se
strecoară şi se beau 1-2 ceşti/zi. Pentru anemici,
ca întăritor, foarte bun e amestecul din frunze
uscate de urzică şi mentă. Ceaiul de urzică cu
frunze de dud, nuc şi teci uscate de fasole
contribuie la scăderea zahărului din sânge.
Ceaiul de urzici trebuie evitat de către cei
care suferă de inimă sau de rinichi.
Reţete populare : • Contra reumatismului:
frunzele de urzică proaspăt culese se aplică direct
pe articulaţie, se leagă cu un bandaj de tifon, 5-15
minute. Imediat va apărea urzicarea, care va pune
sângele în mişcare şi va produce o încălzire a
întregii zone. Articulaţiile se dezumflă şi se
elasticizează, durerile se estompează.
In unele sate, era obiceiul ca, atunci când
ieşeau primele urzici fragede, să se meargă pe ele
desculţ, pentru a pune sângele în mişcare, pentru a
alunga durerile de spate.
• Contra constipaţiei: se administrează
câte un păhărel de decoct dimineaţa sau 5-10
picături de extract alcoolic de 2-4 ori pe zi, timp
de 5-15 zile pe lună.
• Pentru gură: decoctul vă scapă de herpes,
afte, stomatite sau depunerile albicioase de pe
limbă. Întăreşte gingiile sensibile şi luptă cu
paradontoza.
Sunt sigură că bunicii noştri mai ştiu şi
alte lucruri despre aceste plante ( transmise din
generaţie în generaţie ), şi s-ar bucura să ni le
arate şi nouă, astfel petrecând mai mult timp în
mijlocul naturii alături de cei dragi!
Prof. Mureşan Livia
Mai/2010

Trovanţii – un fenomen care fascinează lumea

Din România şi până în Noua Zeelandă, din
Antarctica și până în Groenlanda, trovanţii stârnesc
uimire și admirație. Deşi sunt uşor de recunoscut chiar Procesul însă, nu este foarte bine explicat și
și de nespecialiști, ei diferă mult ca dimensiune, culoare mulți recunosc că nu știu cu exactitate despre ce este
și consistență, și pot avea forme din cele mai diverse. vorba. Stranietatea acestor pietre rezidă în formele
aproape identice pe care le au.
În comuna Costești, din județul Vâlcea, stranii
formaţiuni construite predominant din siliciu pietrificat În natură, este aproape imposibil să găsești
stau răspândite prin văi și dealuri. „Muzeul” trovanţilor două pietre care să semene perfect una cu cealaltă.
se găsește la aproximativ 38 km față de orașul Râmnicu Pe dealurile de la Costești se întâlnesc mii de
– Vâlcea și la 10 km de oraşul Horezu, chiar pe "indivizi" asemănători. Firește, atunci când, alături de o
marginea DN 67. piatră vei găsi câteva pietricele mici, identice ca formă,
dar foarte fragile, uşor de sfărâmat, nu te poți gândi
Ţăranii din zonă le-au numit "pietrele care decât la o matrice care repetă aceeași structură, și asta
cresc". Aproape aceeași formă, asemănătoare unor nu întâmplator.
tuberculi, se repetă de la dimensiunea de câțiva
milimetri până la formaţiuni care ating 6-10 metri. Cele
mai mari pietre de acest fel au fost adunate la "Muzeul
trovanţilor" - denumirea științifică a rocilor.
Geologii afirmă că ele ar fi rezultatul unor
cimentări care s-au produs cu milioane de ani în urmă.

24
Mai/2010
"Pietrele care cresc" au fost găsite mai ales în
perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt sfărâmicioase
și prezintă chiar niște excrescenţe ce sugerează
rădăcinile. Cele mari au un miez dintr-o rocă extrem de
dură, în timp ce zona lor periferică păstrează caracterul
nisipos.
Dacă sunt tăiate, secțiunile seamănă cu un
trunchi de copac, prezentând "inele" de dimensiuni,
culori și specificități particulare.
O altă bizarerie a locului este aceea că, în
urma unei ploi, de pildă, nisipul ud începe să prezinte,
cam în 30-40 de minute, mici elemente în formare,
asemănătoare cu pietrele mari din preajmă, care te duc
automat cu gândul la o "înmulţire" și "creştere".
Ele au două forme de bază: sferică și
elipsoidală. Ea se poate complica atunci când se unesc
într-un singur punct, obţinându-se aspectul cifrei opt.
25
Cele mai frumoase pietre găsite în zonă sunt
formate din mai multe elemente.
Asociaţia Kogayon, cu sediul în comuna
Costești, din Județul Vâlcea, a luat în custodie aria
naturală protejată “Muzeul Trovanților”. Rezervaţia a
fost înfiinţată pe baza avizului Academiei Române, în
aprilie 2005, și se extinde pe o suprafață de 1,1 hectare.
Se presupune că trovanţii au vârsta miocenului
timpuriu și sunt alcătuiţi din siliciu pietrificat. Trovanții
au fost descoperiți de un grup de arheologi în anul
1994. Din cauza faptului că muzeul nu este păzit în
permananță, ci doar delimitat de o barieră, la orice oră
din zi și din noapte acesta este jefuit.
Mulți oameni intră în incinta „muzeului” și iau
aceste pietre, fără stăpân, pentru a le pune în fața
caselor.
Prof. Ionela Dima
Mai/2010

Turismul rural, ecologic şi cultural (I)

• Comuna Bărbăteşti
Stimaţi cititori,
Ne-am propus ca începând din acest număr al revistei noastre să pornim într-un maraton turistic rural
prin împrejurimile comunei Pietrari, încercând să vă prezentăm locurile, oamenii, obiceiurile şi principalele
atracţii turistice ale zonei, în dorinţa de a promova turismul rural local. Şi, pentru că ne caracterizează
modestia, am ales să purcedem în periplul nostru din comuna Bărbăteşti, comună cu care Pietrarii se
învecinează la nord (n.r.).

Atât în practica turistică internaţională, cât şi în Frumuseţile acestui pământ, binecuvântat de

literatura de specialitate, se constată o îndreptare a
populaţiei oraşelor spre recreere către mediul rural. În
acelaşi timp se remarcă faptul că formele de turism
organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe,
rigide, monotone, cu deplasări dintr-un mediu
aglomerat în altul (adeseori mai aglomerat şi mai
trepidant) nu mai satisfac aspiraţiile, motivaţiile,
opţiunile turiştilor, ale unei însemnate părţi din rândul
populaţiei urbane, ca urmare căutarea mediului rural
pentru odihnă şi recreare este o tendinţă generală în
practica mondială a turismului şi în ultimii ani şi în
România.
Treptat, însă, turismul rural a început să fie
privit ca o posibilitate concretă de dezvoltare a
perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi şansă reală
pentru zonele rurale defavorizate, dar şi pentru
regiunile rurale: valorificarea unui bogat potenţial
natural şi cultural, descongestionarea zonelor turistice
aglomerate, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei
acestor perimetre, stabilizarea forţei de muncă locală
prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul
serviciilor, construcţiilor, creşterea rapidă
echipamentelor de cazare datorită cheltuielilor mici
necesare dotării lor, accesul unor categorii sociale
defavorizate la aceste oferte de petrecerea concediului,
etc.
Plai mirific şi etnofolcloric, satul românesc,
oferă comori de frumuseţe ale artei populare cu adânci
rădăcini în milenii de vieţuire românească.
Dumnezeu, sunt dublate de frumuseţea fizică şi
înţelepciunea oamenilor, în bunul lor simţ, având
ceva din măreţia blândă a naturii ce-l înconjoară, din
aerul curat şi sănătos ce-l respiră, prin dărnicia largă
a pământului, pentru care au fost necesare atâtea
jertfe de sânge.
Satul a fost şi va rămâne un monument al
istoriei şi al fiinţei naţionale, leagăn al etnogenezei,
al romantismului, al credinţei în Dumnezeu, al
existenţei şi trăiniciei noastre milenare.
Pe drept cuvânt Lucian Blaga spunea: „eu
cred că veşnicia s-a născut la sat”.
AŞEZARE GEOGRAFICĂ
În partea central–vestică a judeţului Vâlcea,
pe traseul şoselei naţionale ce străbate zona
subcarpatică de la poalele munţilor Căpăţânii de la
Râmnicu–Vâlcea spre Târgu–Jiu, printre dealuri
înalte acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi şi
păşuni naturale ce încântă ochiul şi dezmiardă
a privirea cu imagini ca de basm, se află situată
comuna Bărbăteşti, una din cele 78 de comune ale
judeţului Vâlcea, care în ultimele decenii a cunoscut
o amplă dezvoltare economică şi socială şi se afirmă
continuu cu un rol tot mai important în cadrul
judeţului, dar şi pe linie de interes cultural şi turistic
al ţării.
În cadrul marilor unităţi de relief ale ţării,
teritoriul comunei Bărbăteşti face parte din zona
Subcarpaţilor Getici. Se află situată în partea de
nord–est a Olteniei, la vest de Olt, delimitată fiind la

26
Mai/2010
est de dealul Drogului (Dobricenilor), ce formează
cumpăna apelor între bazinul hidrografic al pârâului
Govora şi cel al pârâului Otăsău, iar la vest de dealul
Costeştilor ce formează cumpăna apelor între bazinul
hidrografic al râului Bistriţa Vâlcii şi cel al Otăsăului.
Acest teritoriu face parte din bazinul hidrografic al
Oltului, întrucât toate apele ce străbat această zonă,
inclusiv Otăsăul care reprezintă axa hidrografică
principală a comunei, sunt afluenţi ai Oltului.
Hidrografic vorbind, comuna Bărbăteşti este
situată pe cursul superior al Văii Otăsăului, Otăsăul fiind
afluent indirect pe partea dreaptă a Oltului.
În ceea ce priveşte flora (vegetaţia), teritoriul
comunei face parte din zona pădurilor cu frunze
căzătoare, la interferenţa dintre etajul pădurilor de stejar
cel al pădurilor de fag.
Coordonatele geografice care intersectează acest
teritoriu sunt paralela de 45º şi 10 minute latitudine
nordică şi meridianul de 24º şi 2 minute longitudine
estică.
Altitudinea medie a reliefului ce formează vatra
localităţii din comună oscilează între 450–500 m.
Din punct de vedere geografic se mai poate
spune că această comună este la 32 km vest de oraşul
Râmnicu–Vâlcea, pe traseul D.N., Râmnicu–Vâlcea –
Târgu–Jiu, la 12 km est de oraşul Horezu şi tot la 12 km
vest de staţiunea balneoclimaterică Govora – Băi.
27
Aşezarea geografică îi este favorabilă comunei
sub toate aspectele. Fiind aşezată în plină zonă
subcarpatică, are un relief uşor accidentat, dar un subsol
bogat în roci de construcţii (pietriş, nisip, argilă, calcar),
iar în zona înaltă a Munţilor Căpăţânii, se găseşte un filon
de marmură neexploatată.
Zona este bine împădurită pe suprafeţe mari
(păduri de foioase amestecate), iar în rest tot pe suprafeţe
mari sunt păşuni şi fâneţe naturale, livezi de pomi
fructiferi în care predomină prunul şi mărul, dar şi
suprafeţe cu diverse culturi agricole între care predomină
cartoful şi porumbul.
Din punct de vedere climatic, comuna Bărbăteşti
beneficiază de un climat blând cu o medie anuală a
temperaturilor de 8 - 9ºC, cu o durată anuală de peste
1800 ore de strălucire a soarelui, cu o medie anuală a
precipitaţiilor de cca. 800 mm. Este o zonă ferită de
vânturi puternice, care are un climat sănătos şi propice
vieţii şi activităţii umane sub toate aspectele.
Din punct de vedere economic, fiind aşezată la
mică distanţă municipiul Râmnicu – Vâlcea, oraşul
Horezu, centrul muncitoresc Bistriţa, centru minier
Berbeşti – Alunu, cât şi de staţiunea Govora – Băi,
comunei i-a favorizat valorificarea produselor agricole şi
meşteşugăreşti în pieţele comerciale ale acestor localităţi,
captarea forţei de muncă disponibilă în localitate, lucru ce
a adus în prezent la un navetism permanent între comună
şi aceste centre.
În concluzie, putem spune că, din punct de
vedere geografic, teritoriul comunei se impune atenţiei
călătorului prin peisaje minunate: dealuri subcarpatice
împădurite sau terasate cu întinse livezi de pomi fructiferi,
mari suprafeţe cu păşuni şi fâneţe naturale, case frumoase
construite în stilul arhitectonic popular românesc, curţi şi
grădini pline cu flori, gospodari harnici şi pricepuţi ce
poartă şi păstrează cu mândrie costumul naţional, tradiţii
şi obiceiuri din străbuni. Toate acestea, împreună cu
monumentele istorice cele ale naturii fac ca întregul
teritoriu să aibă un potenţial turistic ridicat, iar localitatea
să fie bine cunoscută.
Mai/2010
Cu toate localităţile din jur, comuna Bărbăteşti
are numai hotare naturale, marcate de cumpăna apelor ce
formează bazinele hidrografice ale râului Bistriţa, Govora
şi Cheia. Astfel, la vest culmea dealului, numit mai la
nord Dealul Bărbăteştilor şi mai la sud Dealul Costeştilor,
formează hotarul între cele două comune Bărbăteşti şi
Costeşti.
La sud, culmea dealului Chicirla formează
hotarul cu comuna Pietrari. La est dealul numit, la nord
dealul Dobricenilor şi mai la sud Dealul Drogului cu
culmea sa, formează hotarul cu comuna Stoeneşti. În
partea de nord, hotarul comunei este în zona muntoasă a
munţilor Căpăţânii, respectiv munţii Piatra şi Albul, a
căror culme delimitează comuna de zona administrativă a
oraşului Băile Olăneşti.
Aceste hotare sunt uşor de identificat în teren,
dar în realitate sunt relative, deoarece proprietăţile de
teren ale locuitorilor din aceste localităţi nu ţin cont de ele
şi se intersectează. Lungimea totală a acestora este în jur
de 75 km, iar parcurgerea lor este greoaie şi de durată.
Deşi hotarele comunei stabilite pe culmea
dealurilor ce formează cumpăna apelor între bazinele
hidrografice ale râurilor din zonă sunt relative, totuşi
stabilesc bine vecinii localităţii. Astfel, Bărbăteştii au
vecini la vest, comuna Costeşti cu satele Costeşti şi
Pietreni.
La sud se învecinează cu comuna Pietrari cu
satele Pietrarii de Sus şi Pietrarii de Jos, iar la est comuna
Stoeneşti, cu satele Dobriceni, Budurăşti şi Mogoşeşti. La
nord se află satul Cheia din zona administrativă a oraşului
Băile Olăneşti.
Cu localităţile comunelor din partea de sud, vest
şi est, comuna are legături bune de circulaţie, asigurate
prin şosele, drumuri de tarla şi poteci ce traversează prin
înşeuări culmea dealurilor a căror înălţime este de peste
600 m. Acestea sunt dese, bine întreţinute şi relativ intens
circulate. Între locuitorii comunei Bărbăteşti şi cei ai
localităţilor din jur, de asemenea sunt legături
permanente, diverse şi trainice. Aceste legături sunt de
rudenie, de prietenie, de hotărnicie, de natură comercială,
de întrajutorare la muncile agricole sau de altă natură
Cu locuitorii din oraşul Olăneşti şi satul
Cheia, legăturile sunt foarte puţine şi numai
ocazionale.
28
Aceasta datorită distanţei mari între cele două
localităţi, datorită reliefului muntos şi greu accesibil, cât şi
căilor de comunicaţie directe inexistente.
În cadrul hotarelor şi limitelor teritoriale pe care
le are comuna cu localităţile învecinate, are o suprafaţă de
41,25 kmp, fiind a şaptea ca mărime în judeţul Vâlcea,
situându-se printre cele mai mari ca suprafaţă în cadrul
acestuia.
Suprafaţa este mare deoarece cuprinde partea
sudică a culmei muntoase Buila–Vânturariţa din Munţii
Căpăţânii, având în proprietate munţii: Piatra, Albu, Buila
şi o parte din Vânturariţa.
Suprafaţa reală însă, folosită de locuitorii
comunei ca teren arabil, păşuni, fâneţe, păduri,
neproductiv, etc. este de 9.412 ha, cea arabilă fiind de
2.974 ha, restul reprezintă păduri şi păşuni alpine în raza
comunei, dar aparţin de Ministerul Economiei Forestiere.
Denumirea comunei de Bărbăteşti, provine de la
satul cel mai mare ca suprafaţă şi număr de locuitori din
componenţa sa. Acesta s-a generalizat în urma contopirii
celor două foste comune Bodeşti şi Bărbăteşti, în urma
ultimei reorganizări administrativ–teritoriale a ţării în anul
1968, prin care s-a hotărât ca denumirea comunei să fie
Bărbăteşti, iar sediul administrativ al acesteia să fie la
Bodeşti.
Cu privire la numele satului Bărbăteşti sunt mai
multe ipoteze şi păreri. Prima susţine că întemeietorii
satului Bărbăteşti ar fi descendenţi (urmaşi din luptătorii
lui Bărbat, ce a fost conducătorul uneia din formaţiunile
statale de tip feudal din secolul al XIII-lea).
A doua ipoteză cu tradiţie orală ne oferă o
explicaţie pe baza unei legende ce ne spune că 4 fraţi
veniţi dinspre câmpie Barbu, Bodea, Dobre şi Costea s-au
stabilit în zonă, iar urmaşii lor au întemeiat satele de azi,
respectiv: Bărbăteşti, Dobriceni, Costeşti şi Bistriţa.
Satul Bârzeşti şi-a luat denumirea prin
generalizarea numelui de „Bârzescu” purtat de numeroase
familii, atât în trecut cât şi în prezent.
Asupra originii denumirii satului Negruleşti
tronează tot o singură legendă, susţinută într-o lucrare
monografică a satului, de fostul învăţător Nicolae
Dumitrescu. Conform acesteia numele satului derivă de la
un oarecare Ion Negru, ce ar fi fost primul locuitor şi
proprietar ala suprafeţei satului de azi. Urmaşii lui au fost
numiţi Negruleşti adică urmaşi ai lui Negru, iar satul
întemeiat de ei tot Negruleşti, adică satul Negruleştilor,
denumire sub care a fost cunoscut de la început şi până
astăzi. (va urma)
Instit. Georgiana Mărăcinescu
Mai/2010
April Fool’s Day
Unlike most of the other nonfoolish
holidays, the history of April Fool's Day,
sometimes called All Fool's Day, is not totally
clear. There really wasn't a "first April Fool's Day"
that can be pinpointed on the calendar. Some
believe it sort of evolved simultaneously in several
cultures at the same time, from celebrations
involving the first day of spring.
The closest point in time that can be
identified as the beginning of this tradition was in
1582, in France. Prior to that year, the new year
was celebrated for eight days, beginning on March
25. The celebration culminated on April 1. With the
reform of the calendar under Charles IX, the
Gregorian Calendar was introduced, and New
Year's Day was moved to January 1.
However, communications being what they
were in the days when news traveled by foot, many
people did not receive the news for several years.
Others, the more obstinate crowd, refused to accept
the new calendar and continued to celebrate the
new year on April 1. These backward folk were
labeled as "fools" by the general populace. They
were subject to some ridicule, and were often sent
on "fools errands" or were made the butt of other
practical jokes.
This harassment evolved, over time, into a
tradition of prank-playing on the first day of April.
The tradition eventually spread to England and
Scotland in the eighteenth century. It was later
introduced to the American colonies of both the
English and French. April Fool's Day thus
developed into an international fun fest, so to
speak, with different nationalities specializing in
their own brand of humor at the expense of their
friends and families.
29
In Scotland, for example, April Fool's Day
is actually celebrated for two days. The second day
is devoted to pranks involving the posterior region
of the body. It is called Taily Day. The origin of the
"kick me" sign can be traced to this observance.
Mexico's counterpart of April Fool's Day is
actually observed on December 28. Originally, the
day was a sad remembrance of the slaughter of the
innocent children by King Herod. It eventually
evolved into a lighter commemoration involving
pranks and trickery.
Pranks performed on April Fool's Day
range from the simple, (such as saying, "Your
shoe's untied!), to the elaborate. Setting a
roommate's alarm clock back an hour is a common
gag. Whatever the prank, the trickster usually ends
it by yelling to his victim, "April Fool!"
Practical jokes are a common practice on
April Fool's Day. Sometimes, elaborate practical
jokes are played on friends or relatives that last the
entire day. The news media even gets involved. For
instance, a British short film once shown on April
Fool's Day was a fairly detailed documentary about
"spaghetti farmers" and how they harvest their crop
from the spaghetti trees.
April Fool's Day is a "for-fun-only"
observance. Nobody is expected to buy gifts or to
take their "significant other" out to eat in a fancy
restaurant. Nobody gets off work or school. It's
simply a fun little holiday, but a holiday on which
one must remain forever vigilant, for he may be the
next April Fool!
Prof. Diana Alexandrescu
Mai/2010

Games for English Language

Learning and Teaching
• studiu de specialitate
There is a common perception that all Here are some stimulating games that can
learning should be serious and that if one is having be used with secondary school students:
fun and there is laughter, then it is not really ●Ladders: The teacher draws two separate
learning. This is a misconception. It is possible to ladders on the blackboard - one for team A and the
learn a language as well as enjoy oneself at the other for team B – and writes two different words
same time. One of the best ways of doing this is (one for each team) on the bottom rung. Team
through games. Games add diversion to the regular members take turns filling in different words on
classroom activities, they break the ice, but at the each rung, each word beginning with the last letter
same time they can be used to introduce new ideas. of the previous word. The first team to reach the
There are teachers who are enthusiastic about using top is the winner.
games as "a teaching device," yet they often
perceive games as mere time-fillers. They must ●Find the Stranger: Within a specified time
have in mind that games can provide more than limit, different members of each team attempt to
just "a break from the monotony of drilling" or circle the stranger ( the word that doesn’ t fit ) in a
frivolous activities. group of four words. There are 10 sets of four
There are many advantages of using games words in the game. The first team to complete this
in the classroom. Well-chosen games are correctly is the winner.
invaluable as they give students a break and at the ●What's the Meaning?: The teacher
same time allow students to practice language chooses a word which is long, difficult, and
skills. Games are highly motivating since they are unknown to the students, a good word to begin
amusing and at the same time challenging. with is: warmonger.
Furthermore, they employ meaningful and useful
language in real contexts. They also encourage and
increase cooperation. The learners want to take part
and in order to do so must understand what others
are saying or have written, and they must speak or
write in order to express their own point of view or
give information. These are some of the reasons
why teachers must be encouraged to find games
which are suitable for his/her students or develop
his/her own. Many specialists agree that in the
easy, relaxed atmosphere which is created by using
games, students remember things faster and better.

30
Mai/2010
Without using a dictionary, your students
write down a definition. (They can work out the
definition in groups of three).
Allow them a few minutes to think and
write. Collect the definitions and read them aloud.
When you have finished reading, they will have to
vote which of those is the correct one. (It doesn't
matter if none of them is the correct one) After
they have voted and none of the groups guessed the
meaning you read the correct one aloud. The idea
of this game is to let students be creative and
practice writing skills.
●You’ re Next: This is a game used for
practicing adverbs. Teams A and B face each other.
One player gives a sentence, for example. “Andrew
speaks English beautifully! “
31
A member of the other team responds by
substituting a different adverb beginning with the
next letter in the alphabet, for example “ Andrew
speaks English correctly! “ and so on. A team
loses when it can not provide the next adverb
within a certain time limit.
●Who am I?: This game lends itself to a
large variety of forms. A pupil may have the name
of a famous actor or historical figure pinned to his
back. He then asks members of the class various
questions till he manages to guess the name of the
person, for example “ Is it male or a female?,” “Is
he dead or living?”.
The name of one of the pupils could be
used, or perhaps an animal, fruit, or vegetable,
instead of a famous person’ s name.
As a conclusion, teachers must not
overlook the fact that in a relaxed atmosphere
created by using games, real learning takes place,
and students use the language they have been
exposed to and have practiced earlier. Thus games
are worth paying attention to and implementing in
the classroom since they motivate learners,
promote communicative competence, and generate
fluency.
Prof. Gabriela Ciochină
Mai/2010
Zâmbetul (I)
„Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se
poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
De foarte multe ori, gura este partea
corpului care poate trăda adevărata stare de spirit a
unei persoane. Un zâmbet fals poate fi uşor
detectat.
Un zâmbet nesincer se observă rapid din
pricina asimetriei. Acesta poate să pară adesea
exagerat şi, de obicei, este menţinut într-o poziţie
fixă mai multă vreme. Se poate observa că buza
inferioară este mai puţin mobilă decât cea
superioară, iar expresia ochilor nu se “mulează”
după mimica buzelor.
Astfel, zâmbetul cu gura închisă apare
atunci când suntem cu gândul departe şi zâmbim în
sinea noastră şi, de aceea, uneori poate părea
nesincer.
Zâmbetul cu buzele strânse poate să indice,
de asemenea, mânie sau durere reprimată. Este
bine de ştiut că zâmbetul larg este simetric, iar în
jurul gurii şi a ochilor apar ridurile de expresie.
Zâmbetul care dezveleşte întreaga dantură,
mai ales în cazul în care dinţii sunt strânşi, poate
părea ostil.
Un zâmbet fericit şi sincer este cel care te
face să te 'luminezi' la faţă, să îti 'sclipească' ochii,
să ai riduri de expresie şi muşchii maxilarului
relaxati.
Un zâmbet autentic pune în mişcare şi
muşchii obrajilor, iar aceştia se ridică şi strâng
pielea din jurul ochilor.
Zâmbetul are un impact puternic asupra
noastră. Simpla mişcare a muşchilor feţei ne face
să ne simţim mai bine. Gândurile plăcute provoacă
zâmbete. De aceea, nu trebuie reprimate acele
gânduri care îţi aduc un surâs pe buze.
32
Gabriel José García Márquez
Oamenii sunt atraşi involuntar de feţele
zâmbitoare şi au tendinţa să răspundă cu un
zâmbet la rândul lor Astfel, concluzia este una
cât se poate de simplă: zâmbiţi cât mai des, dar
din suflet!
„Zâmbetul durează doar o clipă, dar
amintirile lui o viaţă întreagă.”
Din nou îmi pun o întrebare:
“Cum ştim noi să zâmbim? Cum omul
din primele luni ale vieţii ştie să zâmbească atât
de pur, fără să fie învăţat ?“
Cred că zâmbetul e darul lui Dumnezeu,
prin care să ne reînviorăm mintea, trupul şi
sufletul.
Mereu am considerat că adevăratul
zâmbet se află în privire. Fără valoare în privire,
zâmbetul e doar o schiţare a feţei, un exerciţiu
banal, fără conţinut. De multe ori exercităm un
astfel de zâmbet nepreţios şi nu conştientizăm
cât de goi suntem.
Să zâmbim unoeri e uşor, alteori e foarte
greu. Printr-un simplu zâmbet poţi exprima atât
fericire, cât şi durerea sufletului. Cred că
zâmbetul celui care suferă e mai dureros decât
lacrima celui care plânge.
Aşa cum după furtună apare curcubeul pe
cer, aşa şi zâmbetul apare după lacrima ce se
prelinge pe obraz. Zâmbetul îţi îndulceşte
fiinţa… îţi calmează starea, îţi încetineşte ritmul
alert. Stai puţin în momentul acesta, închide
ochii, trage aer în piept şi zâmbeşte… eu unul
simt o raportare la Creatorul meu… îmi accept
natura cu care m-a binecuvântat, mă simt
împlinit .
Mai/2010
Cineva mi-a spus că nici zâmbetul nu ne
aparţine… adevărat… El a pus un strop de
puritate pe buzele noastre.
Zâmbetul e exprimarea purităţii
sufletului, râsul e o reacţiune a simţurilor , iar
rânjetul o batjocură a minţii, o pervertire a
zâmbetului.
Zâmbetul e comunicarea, comunicarea
e un instinct…
Zâmbetul este un instinct – a zâmbi nu
presupune un efort pentru noi. Unii cercetători
se jură că şi fetuşii zâmbesc când aud vocea
mamei, iar bebeluşii născuţi orbi încep să
reacţioneze la vocea mamei prin zâmbet, în
jurul vârstei de două luni.
Zâmbetul este un instinct pentru că a
evoluat dintr-un alt instinct, acela al avertizării
duşmanului că a intrat unde nu trebuia, adică pe
teritoriul tău. Felinele, canidele şi primatele îşi
avertizează duşmanii să o ia la sănătoasa,
dezgolindu-şi dinţii. Probabil că prin evoluţia
înspre bine şi (mai) arătos a danturii, am început
şi noi să zâmbim, înlocuind sensul de avertizare
cu cel de chemare.
Zâmbetul este o parte grozav de
importantă a comunicării. Acest truism a fost
pus aici special pentru tine, ca să zambeşti. Pe
scări, în lift sau pe culoare, îi zâmbeşti vecinului
sau colegului, încă de dinainte de a-l saluta.
Prietenii sau membrii unei familii îşi zâmbesc,
şi, fără a schimba vreun cuvânt, ştiu în ce stare
de spirit se află celălalt. Zâmbetul poate înlocui
pe termen scurt comunicarea verbală.
Al doilea tip de zâmbet e zâmbetul
Duchenne (numit astfel după neurologul francez
din secolul al XIX-lea care a descoperit cum
lucrează muşchii feţei pentru a-l forma) –
mişcarea de sus, plus ochii semi-deschişi, pielea
se încreţeşte în jurul lor, colţurile sprâncenelor
coboară puţin.
33
În cazuri de extremă încântare, capul se
lasă puţin pe spate.
„Zâmbetul durează doar o clipă, dar
amintirile lui o viaţă întreagă.”
Poţi zâmbi de nevoie şi pentru că situaţia
o impune. Iţi contracţi muşchii din jurul buzelor,
un alt muşchi îţi va trage în sus colţurile gurii
şi… gata. I se mai spune şi zâmbet Pan Am (o
companie aeriană americană). Este un semn de
amabilitate şi curtoazie socială. Va fi repetat în
exact aceeaşi formă pentru încă o mie de
persoane. Un zâmbet Pan Am se observă, se
simte şi nici nu dă prea bine în poze.
Zâmbetul Duchenne
Este irezistibil. Nu poate fi dictat de
creier, ca zâmbetul Pan Am, de aceea este o
expresie a unei stări profunde şi sincere de bine,
de mulţumire, de fericire.
Este contagios. Foarte rar se întamplă ca
atunci când zâmbeşti unei persoane să nu ţi se
răspundă cu un zâmbet cel puţin la fel de larg.
Explicaţia e simplă: zâmbetul e un semn de
acceptare şi apreciere. Zâmbetul vine deci în
întâmpinarea unor nevoi umane cruciale.
Se aude. Creierul nostru preia şi
prelucrează mesaje subliminale din felul în care
sună vocea cuiva. Tocmai pentru că zâmbetul se
simte în voce, secretarelor şi agenţilor care fac
vânzări prin telefon li se recomandă să
zâmbească înainte să ridice receptorul. Probabil
ştii pe cineva pe care parcă îl vezi zâmbind în
timp ce vorbeşte cu tine la telefon. Zâmbetul, ai
observat, face vocea mai caldă şi crează o
senzaţie de apropiere.
Nu poate fi ascuns. Dacă încerci în mod
conştient să-ţi reprimi zâmbetul, închizând gura,
ochii te vor trăda că eşti fericit în acea clipă.
(va urma)
Prof. Diana Alexandrescu
 Teatrul la sat, utopie sau educaţie?
Un “ oarecare” Voltaire ne-a lăsat o definiţie
unică: “ Teatrul este tot ceia ce spiritul uman a putut să
inventeze mai nobil şi mai util pentru formarea şi poleirea
moravurilor”.
O definiţie excelentă, dar care, la prima vedere,
nu se prea leagă coerent de viaţa satului; după unii mult
prea simplă şi practică, muncă şi somn, animale şi lemne
de foc, ţuică şi copii.
Promotorii acestor definiţii, în spiritul unei
“tradiţii” prost înţelese, condamnă de fapt satul, şi mai
ales pe locuitori, la bezna cunoaşterii. Probabil mult mai
uşor de manevrat.
Acum o sută de ani, în întreaga Oltenie s-a
desfăşurat un fenomen unic şi amplu, nu numai în
România, putând spune cu mândrie, în Europa. Europa
este cea care ne dă nouă azi cultura la kilogram, cultura
gumei şi a jeanşilor. Pentru prima dată, repet, în lume, s-au
înfiinţat trupe de teatru săteşti, care nu se limitau la mici
divertismente locale, ci executau turnee prin regiune şi
prin ţară.
Repertoriul era de invidiat, nici măcar teatrele
bucureştene nu se puteau mândri cu atâtea premiere şi cu
atâţia autori.
34
Probabil, jocul, regia, interpretarea nu erau
printre cele mai perfecte, dar prin mesajul lor au luminat
mulţi fii de ţărani, ajunşi mai târziu universitari,
politicieni, ingineri, oameni mari ai ţării noastre.
Prin bunăvoinţa unor inimoşi cărturari, Ion şi
Ghe. Dumitrescu, fraţii Geantă, tenorul Mircea Buciu,
dar mai ales episcopul Vâlcii, Vartolomei, precum şi
maestrul Constantin Popian – nea Costică, au înfiinţat şi
au luminat trupe de teatru la Bistriţa – Costeşti, Pietrari,
Bărbăteşti, Govora, Zăvideni, etc.
Demn de luat în seamă este faptul că la
realizarea unui spectacol de teatru participau laolaltă
preotul, dascălii, negustorii, elevii şi chiar târgoveţi. Pe
scenă dispăreau diferenţele sociale, toţi erau fraţi artişti.
Şi uite aşa, satele au avut parte de Voltaire, de Mollière,
Shakespeare, Caragiale, Delavrancea, Eftimiu, Ibsen,
Cehov, etc.
Mărturii sunt sutele de afişe, fotografii şi
programe tipărite (anii 1904- 1945) aflate în colecţia C.
Popian. Deci, prejudecată idioată că la sat teatrul este
neacceptabil, atât social, cât şi tradiţional, nu-şi are locul.
Cultură nu există fără teatru şi nici invers.
Dacă am început cu Voltaire, închei cu un citat
din maestrul Constantin Popian (atenţie dascăli, preoţi,
politicieni): “…Azi, mai mult ca oricând, el (teatrul)
contribuie la opera de refacere morală şi materială a
satelor, este de datoria preoţilor şi a invăţătorilor
săteşti, ca, alături de Biserică şi Şcoală, să dea toată
cinstea cuvenită scenei” – C.C. Popian, maestru
secundar, 1918, ianuarie, Rm. Vâlcea
P. S. Cât de actual este mesajul fondatorului
teatrului oltenesc… (va urma)
Bogdan Popian
 22 aprilie- Ziua Mondială a Pământului
Joi, 22 aprilie 2010, milioane de oameni din
peste 170 de ţări au sărbătorit 40 de ani de când O sărbătorim să ne aflăm şi noi „ în vorbă”
americanii au ieşit, pentru prima dată în stradă, toţi la sau chiar ne pasă?
un loc, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu Majoritatea şcolilor din lume au sărbătorit
care se confruntă mediul înconjurător. joi această zi, prin plantarea de copaci, prin sădirea
Prima ediţie a Zilei Pământului s-a vrut un de flori, prin curăţarea spaţiului verde sau prin
eveniment dedicat protejării mediului înconjurător. La expoziţii, prin aceste lucruri mărunte, care înseamnă
fel s-au vrut şi ediţiile următoare, şi ediţia de anul mult. Dar oare cât vor rezista aceste frumoase
acesta, dar, se pare că, în ciuda acestui fapt, Pământul gesturi atâta vreme cât mai bogaţii ţării noastre
este din ce în ce mai expus atât pericolelor naturale, construiesc din ce în ce mai multe fabrici şi uzine
cât şi artificiale. Printre acestea, atât schimbările pentru ca în viitor, cu profitul obţinut de pe urma lor
climatice, cât şi nefasta influenţă a omului reprezintă ei să îşi cumpere aer să respire, în timp ce noi ne
cea mai mare provocare din toate timpurile. vom sufoca?
Ziua Mondială a Pământului nu reprezintă Haideţi cu toţii să ne gândim un pic mai
altceva decât o luptă împotriva poluării şi a mult la aerul pe care îl respirăm şi să încercăm,
problemelor climaterice. Marea greşeală a omului măcar o dată pe an, de Ziua Pământului, să fim mai
dintotdeauna a fost că nu s-a adaptat la natură, ci a atenţi la ce facem şi să dăm o mână de ajutor celor
încercat în permananţă să adapteze natura la nevoile care iubesc într-adevăr natura!!!
sale, să o „modeleze” după bunul plac, fără să ţină Prof. Eliza Diaconu
cont de modul neprielnic în care aceasta e afectată. În
ultimii ani, deşi se pare că omul a devenit conştient de
aceste efecte negative pe care le are asupra mediului,
efecte ce vor duce implicit la dispariţie, într-un viitor
relativ îndepărtat a speciei umane, omul nu a încetat
să-şi desfăşoare acţiunile necontrolate. Gândim că
dacă aruncăm o pungă, o hârtie într-o pădure nu este
mare lucru. Ne înşelăm însă amarnic! Pentru oamenii
de astăzi acest lucru necugetat a devenit o plăcere sau
o obişnuinţă. Şi atunci, nu ar trebui să ne întrebăm de
ce mai sărbătorim Ziua Pământului?

Publicaţie lunară de informaţie Redactor şef: Cecilia Călinescu

editată de Secretar de redacţie: Eliza Diaconu
Căminul Cultural Pietrari Tehnoredactare computerizată
Prof. Cecilia Călinescu
Director Constantin Diaconu
Corectură: Prof. Eliza Diaconu
E-mail: realitatea_info_pietrari@yahoo.com Colectivul redacţional:
Camelia Moghină, Crina Popescu,
Anamaria Săndulescu,
Tipărit de Viorel Diaconu, Gh. Giurcă, Eliza Diaconu,
OFFSETCOLOR Gabriela Ciochină, Ionela Dima, Georgiana
Mărăcinescu, Livia Mureşan
 ISSN 2067 - 9769

Pietrari