septembrie/2010

Publicaţie lunară de informaţie,

editată de
Căminul Cultural Pietrari
 Septembrie /2010

„Zilele culturii vâlcene”

Constantin Diaconu Pag 3

Ziua Pietrarilor – Intâlnire cu fiii satului

Constantin Diaconu Pag 4-5

Mânăstirile din judeţul Vâlcea: Mânăstirea Cozia

Dima Ionela Pag 6-7

Parcul National Cozia

Cecilia Călinescu Pag 8-10

O bogăţie a comunei Pietrari – Plantele medicinale (IV)

Livia Mureşan Pag 11-13

Turism rural, ecologic şi cultural (III) - Bărbăteşti

Georgiana Mărăcinescu Pag 14-16

Modalităţi de formare a unor comportamente responsabile faţă de

mediul înconjurător Cecilia Călinescu Pag 17-19

Poluarea mediului înconjurător în comuna Pietrari

Anamaria Sandulescu Pag 20-21
Parcuri şi rezervaţii naturale din Grecia
Cecilia Călinescu Pag 22-24

Dascălul- etalon de personalitate

Înv. Ion şi Ioana Paraschivoiu, Bărbăteşti
Prof. Drăghicescu Ionela Pag 25-26

Mai există bunele maniere?

Eliza Diaconu Pag 27-29
Moment Poetic
Înv. Anica David Pag 30

Personalităţi de seamă ale Pietrarilor

Col(r) profesor Ion I. Scurtu Pag 31
Septembrie/2010
„ Zilele Culturii Vâlcene”
Între manifestările la care a participat
Căminul Cultural Pietrari în ultima perioadă se
numără şi cea organizată la Sibiu, la Muzeul Astra,
de către Consiliul Judeţean Vâlcea şi centrul
Judeţean pentru Păstrarea şi Promovarea Culturii
Populare Vâlcea.
Au fost invitate formaţii culturale ale
localităţilor din Vâlcea, localităţi care au răspuns în
număr mare, înţelegând că prin aceasta vor susţine
ideea de tradiţie populară, menţinerea
meşteşugurilor populare, a dansului popular, a
cântecului popular în vetrele folclorice ale Vâlcii.
Au venit mulţi, după cum spuneam, cu ce
au avut, cu ce au putut, cu transport propriu, cu
mâncarea în „ traistă” şi plini de entuziasm să arate
ardelenilor altceva, să arate că la Vâlcea folclorul
n-a murit. Au făcut-o atât de bine încât toţi am fost
apreciaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă de cei
prezenţi; au făcut-o ca pentru un mare spectacol, ca
să arate că tradiţiile acestui popor nu sunt în criză
economică.
3
A lipsit totuşi ceva: organizatorii! Cât ar
încerca doamna director a Consiliului Judeţean al
Creaţiei Populare să estompeze acest adevăr prin
munca enormă pe care o depune pentru a nu lăsa să
pierdem ce mai avem, lipsa este totuşi prea mare.
Am rămas mulţi dintre noi cu un gust amar,
gust pe care sunt sigur că îl vom avea mult timp.
Ştiu de altfel că mulţi dintre organizatorii care sunt
cap de listă nici nu ştiu că în data de 4 iulie s-au
organizat la Sibiu „ Zilele Culturii Vâlcene”, dar cu
siguranţă ştiu că 4 iulie este Ziua Naţională a
Statelor Unite ale Americii.
Probabil această lipsă se datorează şi
faptului că suntem la jumătatea unui ciclu şi tihna
este prea plăcută să se deranjeze acum; poate peste
un an sau cu siguranţă doi va interveni un nou
deranj pentru o altă tihnă de patru ani.
Ca simplu participant îi felicit pe toţi cei
prezenţi la Sibiu şi le doresc în continuare mult
succes!
Constantin Diaconu,
director al Căminului Cultural
Septembrie /2010

ZIUA PIETRARILOR
ÎNTÂLNIRE CU FIII SATULUI
După cum spuneam în numărul trecut al
revistei, printr-o hotărâre a consilierilor comunităţii În programul manifestării au fost atinse trei
noastre s-a stabilit ca în ultima duminică a lunii iunie puncte mai importante şi anume: prezentarea
a fiecărui an să fie organizată şi sărbătorită ziua monografiei localităţii, ediţie revizuită şi
localităţii – ziua comunei Pietrari. completată, prezentarea revistei Realitatea Info - 5
Anul acesta s-a organizat şi sărbătorit în ani de la apariţie şi întâlnirea cu fiii satului.
duminica din data de 27 iunie, prilej folosit şi pentru
a se organiza o întâlnire cu fiii satului.
Manifestarea a fost organizată tot sub semnul
suspiciunii, ca şi Hora Costumelor, ca deh!, aşa este
la noi, de nu s-ar mai face nimic, să putem să arătăm
cu degetul unii către alţii. Important este că pasul
începător s-a făcut, cu cei puţini care au fost hotărâţi
să-l facă, cu cei care au înţeles că este necesar să fie
făcut, cu cei care au lucrat efectiv să fie făcut şi cu
cei care au venit în ziua amintită să tragă foloasele,
unele necuvenite. Acestora le amintim că nici nu
aşteptăm sprijinul lor, dar uneori ei abuzează de
bunătatea celorlaţi, şi chiar de prea multe ori.

În programul manifestării au fost atinse trei puncte mai importante şi anume: prezentarea
monografiei localităţii, ediţie revizuită şi completată, prezentarea revistei Realitatea Info- 5 ani de la
apariţie şi întâlnirea cu fiii satului.
Asupra primelor două n-am să mă mai opresc, pentru că am mai facut-o şi altă dată şi am să mă
opresc mai mult asupra celui de-al treilea moment – întâlnirea cu fiii satului.
La intrarea acestora în sala căminului cultural am avut un moment deosebit de trăire emoţională,
întrucât au fost în sală câţiva pe care eu, care locuiesc de cinci decenii în Pietrari, nu i-am cunoscut
niciodatăa – aici îi amintesc pe Domnul Vlajniţă, pe domnul Scurtu, domnul Veţeleanu, etc.
Între cei prezenţi au fost domnii Veţeleanu, dl. Scurtu, dl.dr. Longin Popescu, dl.prof. C.Catrina, dl.
Vlajniţă, dna. Veţeleanu, dna. Prof. Univ. Ileana Smeu şi mulţi alţii, nu am să amintesc acum şi
personalităţile locale, care au participat în număr mare la manifestare.
S-a luat cuvântul de către cei prezenţi, s-au evocat amintiri, întâmplări, s-au prezentat realizări în
localitate ale unora dintre invitaţi ( col.r. Giurcă), totul într-o atmosferă destinsă, de afecţiune şi respect.
Manifestarea a continuat cu programul artistic prezentat de formaţiile Căminului cultural: grupul vocal
bărbătesc „Moştenitorii”, formaţia de dansuri adulţi şi invitaţii noştri, Taraful de la Ioneşti şi formaţia de
dansuri de la Păuşeşti – Otăsău.
După programul artistic a urmat protocolul, unde s-au depănat alte şi alte amintiri, acompaniate de
muzica tarafuli de la Ioneşti.
Astfel, la Pietrari, se mai scrie o pagină în cronica existenţei localităţii, o pagină importantă care va
constitui poate, într-o zi, un model pentru generaţiile care vor urma, şi va duce pe mai departe încercările
noastre de a nu rămâne nişte simpli anonimi ai existenţei noastre.
Constantin Diaconu, director al Căminului
Cultural

4
Septembrie /2010
Asupra primelor două n-am să mă mai
opresc, pentru că am mai facut-o şi altă dată şi am să
insist asupra celui de-al treilea moment – întâlnirea
cu fiii satului.
La intrarea acestora în sala căminului cultural
am avut un moment deosebit de trăire emoţională,
întrucât au fost în sală câţiva pe care eu, care
locuiesc de cinci decenii în Pietrari, nu i-am
cunoscut niciodată – aici îi amintesc pe Domnul
Vlajniţă, pe domnul Scurtu, domnul Veţeleanu, etc.
Între cei prezenţi au fost domnii Veţeleanu,
dl. Scurtu, dl.dr. Longin Popescu, dl.prof. C.Catrina,
dl. Vlajniţă, dna. Veţeleanu, dna. Prof. Univ. Ileana
Smeu şi mulţi alţii, nu am să amintesc acum şi
personalităţile locale, care au participat în număr
mare la manifestare.
S-a luat cuvântul de către cei prezenţi, s-au
evocat amintiri, întâmplări, s-au prezentat realizări în
localitate ale unora dintre invitaţi ( col.r. Giurcă),
totul într-o atmosferă destinsă, de afecţiune şi
respect.
5
Manifestarea a continuat cu programul
artistic prezentat de formaţiile Căminului cultural:
grupul vocal bărbătesc „Moştenitorii”, formaţia de
dansuri adulţi şi invitaţii noştri, Taraful de la Ioneşti
şi formaţia de dansuri de la Păuşeşti – Otăsău
După programul artistic a urmat protocolul,
unde s-au depănat alte şi alte amintiri, acompaniate
de muzica tarafului de la Ioneşti.
Astfel, la Pietrari, se mai scrie o pagină în
cronica existenţei localităţii, o pagină importantă
care va constitui poate, într-o zi, un model pentru
generaţiile care vor urma, şi va duce pe mai departe
încercările noastre de a nu rămâne nişte simpli
anonimi ai existenţei noastre.
Constantin Diaconu,
director al Căminului Cultural
Septembrie /2010

Mânăstirile din judeţul Vâlcea – Mânăstirea Cozia (I)

Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mănăstirea Cozia trăieşte
şi va dăinui în istoria poporului român deopotrivă prin însemnătatea ei artistică şi spirituală, cât şi prin
vechimea ei.
Mânăstirea se află pe drumul național
Rm.Vâlcea – Sibiu, la 22 km de Rm.Vâlcea şi 75
km față de Sibiu, pe malul drept al Oltului, fiind
una dintre cele mai importante ctitorii ale
domnitorului Mircea cel Bătrân, zidită între anii
1386-1388 şi 1393. O primă descriere a mânăstirii
o datorăm lui Gavriil Protul care, în 1520 scria:
„ Acea mânăstire avea locuri fără gâlceavă şi
alese, de petrecere călugărească, departe de lume şi
era plină de toate bunătățile, de munți mari şi cu
văi, îngrădită şi ocolită cu un râu mare şi izvoare
mari şi munte împrejurul ei.
Vechile fresce ale mânăstirii au păstrat
chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe
zidul din dreapta, în înfățişarea sa de ctitor,
îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval
apusean, alături de fiul său, Mihail.
În hrisovul dat de Mircea cel Bătrân
Mânăstirii Cozia, în anul 1406, se pot vedea
titulatura voievodului român şi granițele stăpânite
de el: „ Eu cel întru Hristos Dumnezeu,
binecredinciosul şi de Hristos iubitorul, Io
Mircea, Mare voievod şi domn, din mila lui
Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată țara
Ungrovlahiei şi a părților de peste munți, încă şi
către părțile tătăreşti şi Hațeg al Almaşului şi
Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului,
încă şi până la Marea cea Mare şi stăpân Cozia
Veche, Schitul Sf. Ioan de Piatră este denumirea
ruinelor unei foste bisericuțe ale cărei ziduri
năruite se mai puteau vedea până în 1986 pe Valea
Oltului, la distanță de 1 km de la Mânăstirea
Cozia spre Sibiu”.
În documente se consemnează că schitul a
fost vizitat de Macarie, Patriarhul Antiohiei şi
însoțitorul său, Paul de Alep la 29 iunie 1657. În
anul 1670 Mitropolitul Teodosie al Țării
Româneşti reface această bisericuță, şi în acelaşi

6
Septembrie /2010
an, la 24 iunie, o sfințeşte. În 1802, la „cutremurul
cel mare” şi în 1838 la un alt cutremur, această Structura bisericii Cozia posedă o serie de
aşezare monahală s-a ruinat şi nu a mai fost caracteristici de construcție ingenios concepute
refăcută multă vreme. Ultima atestare documentară încă de la prima zidire, care i-au asigurat
despre viața schitului este la data de 8 septembrie rezistența, stabilitatea şi durabilitatea timp de
1837. peste şase secole, la aceasta contribuind şi
excelentele condiții de teren şi fundație. Biserica
Construrea hidrocentralei de pe Olt a Mânăstirii Cozia este construită din blocuri mari
determinat o serie de lucrări în perimetrul Coziei. de piatră, alternând cu cărămidă aparentă –
În timpul lucrărilor, pe malul Oltului, s-au găsit îmbrăcămintea obişnuită a bisericilor bizantine.
obiecte datând din diferite epoci (neolitic, daco- La exterior se remarcă o bogată şi variată
roman). Pe malul stâng, au fost descoperite urme de sculptură din piatră.
construcții din diferite perioade istorice. Pe muntele
de vis-a-vis se găsesc ruinele unui turn roman, iar la Prin anul 1929 s-au înlăturat tencuielile
poalele lui, în apa lacului, se mai poate zări o stâncă executate pe exteriorul bisericii, tencuieli care
ce poartă numele de Masa lui Traian. ascundeau o parte din bogățiile artistice ale
mânăstirii, redându-se astfel ornamentația ei
exterioară, unică între mânăstirile României.
Biserica de la Cozia Veche a fost restaurată (Va urma)
în anul 1670 şi resfințită de Mitropolitul Teodosie Prof. Dima Ionela
al Ţării Româneşti, fost călugăr şi stareț în
Mânăstirea Cozia, hramul schitului fiind în 24
iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. În
anul 1832, când se face catagrafia Mânăstirii Cozia,
se constată că biserica este stricată. Această stare de
stricăciune a fost provocată de cutremurele din anii
1828 şi 1832, astfel, frumosul lăcaş a devenit ruină.
Ruinele schitului au fost mutate pe actualul
amplasament al lacului de acumulare al
Hidrocentralei Turnu, înainte de umplerea acestuia.

7
Septembrie /2010

Parcul Naţional Cozia

Parcul Naţional Cozia se află în zona centrală a României, în Carpaţii Meridionali. Parcul Naţional
Cozia este traversat, de la nord la sud, de râul Olt. Totodată, este străbătut de drumul european E81, aflându-se
la aproximativ 200 de kilometri de Bucureşti. Calea principală de acces este drumul european E 81, pe sectorul
Rm. Vâlcea – Sibiu şi drumuri judeţene modernizate şi nemodernizate, pe traseele Călimăneşti – Sălătrucel –
Cabana Cozia - 27 Km. Călimăneşti –pr. Lotrişor- Naratu-20 Km.
Acest tărâm muntos este alcătuit din masivul
Cozia, aparţinând Munţilor Făgăraş, o parte a Munţilor Parcul Naţional Cozia concentrează o
Căpăţânii, denumită Naratu şi a Munţilor Lotrului, cu diversitate de microforme de relief pe care le putem
masivul Doabra, Călineşti, Brezoi. admira pe oricare din traseul ales pentru a pătrunde în
Arealul Parcului Naţional Cozia se circumscrie arealul ei. „Chipuri de piatră", ce apar ca stânci izolate,
aproape în întregime masivului Cozia şi se prelungeşte au dimensiuni variabile, de la câtiva metri la câteva zeci
la vest de Olt, în culmea Narutu din Munţii Căpăţânii. de metri. Tocmai datorită multitudinii acestor chipuri,
Este uşor accesibilă doritorilor de drumeţie şi unii geografi susţin că Muntele Cozia nu este altul decât
admiratorilor de frumuseţi naturale, căci este situată în străvechiul „Kogeonon" al geto-dacilor, căci şi
imediata vecinătate a complexului balneoclimateric denumirea de Cozia pare să sugereze acest nume
Călimăneşti-Căciulata. amintit încă de Herodot. Denumirile formelor
antropomorfe sau zoomorfe din rezervaţia Cozia—
In spaţiul biogeografic din zonele Cozia, Narutu amintesc de tradiţiile pastorale din acest masiv,
Naratu, Doabra şi Călineşti se găsesc elemente naturale în care locuitorii depresiunilor din jur găseau un
cu o valoare deosebită sub aspect geologic, fizico- adăpost sigur în timpurile tulburi.
geografic, floristic, faunistic şi hidrologic, care oferă Astfel, întâlnim aici „Sfinxul Coziei",
posibilitatea cercetării ştiinţifice, desfăşurării unor „Ciobănaşul", „Baba Coziei", „Haiducul", „Dochia fără
activităţi educative, recreative şi turismului. cojoace", „Ursul", „Capul dintre brazi", „Tătarul",
Din punct de vedere geologic, prezintă ca „Animale preistorice", „Înţelepţii" etc. Formelor
substrat roci cristaline, precum gnaisul ocular de Cozia, antropomorfe sau zoomorfe li se pot adăuga portalurile
care are o mare extindere şi o configuraţie aparte de piatră ori coloanele create prin dizolvarea şi alterarea
pentru masivele Cozia, Naratu, Foarfeca şi într-o mai rocilor. Pot fi admirate: „Poarta Omului", „Poarta
mică măsură formaţiuni sedimentare, puse în evidenţă Mioarelor", „Poarta Stânişoarei", „Poarta Vulturilor",
pe versanţii sudici (gresii sau alternante de marne şi „Turnul lui Ţepeş", „Acul Pustnicului din Sălbaticu",
argile). De semnalat relieful deosebit de spectaculos „Vârful Bulzu" etc. De fapt, păstorii numesc în Munţii
modelat în gnaisul de Cozia (chei, „bulzuri”, forme Cozia „bulz" orice rocă izolată, lipsită de vegetaţie, cu
antropomorfe, porţi de piatră, colţi, grote, cascade, un microrelief particular. Multă vreme s-a vehiculat
etc.). ideea că aceste forme se datorează activităţii oamenilor
Datorită importanţei sale ştiinţifice deosebite, din neolitic sau geto-dacilor. Ele sunt însă rezultatul
reprezentată prin numeroase endemisme şi rarităţi unor procese fizico-chimice, petrecute în natură şi la
floristice şi faunistice pe care le adăposteşte, Rezervaţia baza cărora au stat gnaisele oculare.
din Munţii Cozia a fost propusă să devină din anul 1981
„Parcul Naţional Cozia", cu o suprafaţă de 21 400 ha.

8
Septembrie /2010
Stâncile au aici şi un aspect ciuruit, rezultat al
proceselor de gelivaŢie ce le-au afectat în pleistocen, în
vremea când în Făgăraş domneau gheţarii şi la care s-a
adăugat acţiunea ulterioară de alterare, dizolvare şi
spălare a lentilelor de feldspat de către apele de
infiltraţie din ploi ori pâraie. Aceste forme au uneori
dimensiuni mai mari (1—3 m) şi aspectul unor grote;
asa sunt „Peştera din Cale", pe drumul spre Mânăstirea
Stânişoara, „Grota Haiducului" din „Colţii lui
Damaschin", „Grota Urşilor de sub vârful Ciobanu" etc.
Nu lipsesc din Cozia nici cheile şi cascadele, rezultat al
acţiunii de veacuri a pâraielor ce-şi află obârşia în
centrul masivului. Sunt demne de admirat cascada
„Gardului" de pe valea Gardului, cu înălţimi de circa 20
m, cascada „De sub încuietori", pe mai multe trepte, pe
pârâul Bulzului, cascada „Pateştiului" pe pârâul Pateşti
etc. Între cele mai frumoase chei, reţin atenţia Cheile
Bulzului, Cheile Ciuhei Mari şi Cheile Roşiei.
Multitudinii microformelor de relief din
Parcul Naţional Cozia—Narutu li se adaugă covorul
multicolor al plantelor şi spectaculozitatea arborilor.
Aceştia din urmă fie că sunt pini singuratici de pe
poliţele înguste al bulzurilor, ce apar ca vajnici
apărători ai microformelor din apropiere, fie că sunt
molizi, fagi sau goruni seculari, aflaţi pe climele
mai domoale şi cu expuneri sudice şi sud-vestice
ale muntelui.
9
Ca rezultat al topoclimatului specific Coziei,
semnalăm faptul că pe versanţii sudici ai acestui masiv,
pădurea de stejar urcă pâna la 1300 m, reprezentând cea
mai înaltă limită a ei din ţară. Tot în Cozia trebuie
subliniată existenţa unei fâşii de trecere între pădurile
de fag şi de molid, reprezentată prin mesteacăn.
Covorul vegetal al Coziei concentrează o diversitate de
plante aparţinând speciilor central-europene, endemice,
termofile, subalpine, alpine, caucaziene.
Parcul Naţional Cozia include ecosisteme
nealterate efectiv de către activitatea umană, cu specii
de animale şi plante, care necesită o protecţie strictă,
precum şi endemisme specifice masivului Cozia sau
României. Masivul Cozia se constituie ca una dintre
cele mai reprezentative zone şi se poate considera ca un
adevărat muzeu în aer liber.
Dintre speciile forestiere gorunul realizează, pe
versantul sudic, cel mai înalt ecart altitudinal – 1350
m.- caz unic în ţară, fiind o interesantă inversiune de
aşezare a etajelor de vegetaţie, bradul şi fagul coborând
până la 300-400 m., aproape de altitudinea la care se
situează râul Olt în defileu. In unele locuri din Naratu şi
Foarfeca coexistă, într-un amestec aproape intim,
bradul cu gorunul, iar printre pâlcurile de molid, apar
exemplare de anin de munte, mesteacăn de Cozia, salcie
pitică, etc.; amestecurile şi asocierile de tot felul fiind
deosebit de interesante şi insuficient studiate.
In Parcul Naţional Cozia temperaturi de peste
0°C se înregistrează în prima decadă a lunii martie, iar
primele îngheţuri apar la începutul lui octombrie.
Cantităţile anuale de precipitaţii sunt în jur de 1200 mm
pe culme şi numai de 800 mm la baza muntelui. Stratul
de zapadă durează 120 —140 zile pe culme, iar la poale
el dispare mult mai repede, în aceste condiţii climatice,
vom găsi plante alpine cu precădere în partea centrală şi
cea mai înaltă a masivului — piscul Cozia (1668 m);
între acestea, amintim: cărbunele de munte, clopoţeii de
stâncă, unghia ciutei, creasta cocoşului. Lor li se
adaugă, dintre speciile subalpine, omagul, firuţa,
rusuliţa, amăreala, luceafărul. Aici trebuie să amintim şi
două dintre plantele declarate monumente ale naturii, şi
anume: floarea de colţ sau albumiţa şi iedera albă. Lor li
se adaugă, în răriştile pădurii, laleaua pestriţă, element
pontico-balcanic.
Septembrie /2010

Vegetaţia din Parcul Naţional Cozia este impusă Defileul Oltului, parte integrantă a Parcului
de relief şi climă, etajul pădurilor de foioase fiind cel Naţional Cozia se constituie într-un coridor ecologic,
mai extins. Pădurea de gorun formează un brâu continuu deschis păsărilor în migraţia lor spre şi dinspre Europa
până la altitudini ce depăşesc 800 m pe versanţii cu Centrală şi de Nord şi continentul african. Dintre păsări
expunere sudică. au fost identificate un număr de 68 specii, iar dintre
amfibieni şi reptile, tritonul cu creastă, salamandra,
şopârla cenuşie, guşterul.
La fel de interesantă şi
insuficient studiată se prezintă şi
fauna de nevertebrate, dintre care
amintim fauna de Aranaee,
Oligochaete, fauna de Izopode,
Diplopode, Chilopode,
Colembole, Coleoptere.
Drumeţind spre Parcul
Naţional Cozia, avem ocazia să
admirăm în primul rând
complexul arhitectonic Cozia,
construit în anii 1387 —1388 de
Spre valea Bălaşului, în Mircea cel Bătrân şi catre domnitorul
întregit cu pridvor de Constantin
Parcul Naţional Cozia apar Brâncoveanu (1706-1707). Alături de acesta din urmă,
suprafeţe destul de extinse, pe ruinele castrului roman Arutela stau mărturie peste timp
care vegetează fagul, în amestec a prezenţei omului în peisajul Munţilor Cozia şi al zonei
cu gorunul. din jurul său.
Pădurile de amestec cu
fag şi molid apar între 800—1000
m, dar sunt restrânse ca suprafaţă.
La peste 1200 m apar molidişurile pure, cu
arbori seculari, pe versantul nordic.
Invelişului vegetal bogat
din Parcul Naţional Cozia şi
atâtor curiozităţi şi varietăţi
floristice li se adaugă numeroase
elemente faunistice, la fel de
diversificate zoo-geografic.
Elementele europene
sunt reprezentate de pisica
sălbatică, jderul de copac, lupul,
cerbul, căprioara, dintre
mamifere, şi alunarul, gaiţa,
bufniţa mare - dintre păsări.
Ca elemente eurasiatice,
amintim: râsul, mistreţul, dintre
mamifere, şi coţofana, cinteza
ş.a. dintre păsări.
Dintre numeroasele
specii de animale, menţionăm pe
cele care aparţin faunei strict In lungul văii Oltului, dintre Munţii Căpăţânii şi
protejate: ursul brun, lupul, râsul, cei ai Coziei, pe malul drept al Oltului, la altitudinea de
pisica sălbatică, sau rare cum 280 m, se află situată staţiunea balneo-climaterică
sunt capra neagră, cocoşul de Călimăneşti — Căciulata, recunoscută prin izvoarele sale
munte, corbul, etc. minerale şi termale încă de pe vremea romanilor, pentru
O menţiune specială pentru fauna calitatea apelor sulfuroase, clorurate, bromurate, sodice,
mediteraneană, reprezentată prin vipera cu corn şi calcice, magneziene, în majoritatea lor hipolone. Noile
scorpionul carpatic, întâlnită mai ales în stâncăriile cu modificări antropice în peisajul defileului atrag atenţia
expoziţie sudică din zona Turnu şi Basarab. prin barajele de acumulare Turnu şi Călimăneşti.
Prof. Cecilia Călinescu
10
Septembrie/2010
O bogăţie a comunei Pietrari -
Plantele medicinale (IV)
Îmi amintesc cu multă bucurie drumeţia
făcută la sfârşitul acestui an şcolar împreună cu alţi
colegi (profesori) şi cu elevii claselor a V-a şi a
VIII-a, pe frumoasele plaiuri ale Pietrarilor, prin
pădurea de fag, până la hotarul cu ţinutul
Tomşanilor. A fost minunat: am stat la poveşti, ne-
am jucat, ne-am distrat, am făcut fotografii, am
cules flori, am mâncat frăguţe, am admirat
peisajul…Copiii veneau la mine cu tot felul de
bucheţele, care mai de care mai parfumate şi mai
frumoase.
La un moment dat am primit o plantă
plăpândă, ramificată, roşietică, cu miros
pătrunzător, de capră. Era un fir de năprasnic
înflorit. Mărturisesc că ani la rândul am trecut pe
lângă această plantă fară să-i acord o atenţie prea
mare, fără să bănuiesc ce putere vindecătoare stă
ascunsă în ea.
M-am bucurat foarte mult deoarece acum,
când o vedeam proaspătă, în mijlocul naturii
aflasem că are alese proprietăţi terapeutice. Se
spune că Dumnezeu a lăsat pentru fiecare boală şi
suferinţă câte o plantă de leac. Iată de ce, acum, în
miezul verii, când noua recoltă de plante
medicinale umple lumea de miresme şi de culori, e
cazul să ne întoarcem privirea asupra lor.
Năprasnicul (Geranium robertianum).
Denumirea în limba latină vine de la
Sfântul Robert : În anul 1000 după Hristos, într-o
mică mănăstire din Franţa, la Molesme, trăia un
preot despre care se ştia că poate vindeca orice
boală. Acesta, cu smerenie, punea toate miracolele
terapeutice în seama lui Dumnezeu, pe care-l
chema în ajutor, prin rugăciuni fierbinţi şi posturi
îndelungate.
11
De asemenea, folosea plante pe care le
cultiva în grădina mănăstirii, ori le culegea din
pădurile din apropiere. Blândeţea şi puterea
duhovnicească a preacuviosului Robert, precum şi
harul său tămăduitor, cu adevărat ieşit din comun,
au făcut ca miile de credincioşi pe care i-a ajutat,
să-l privească, încă din timpul vieţii, ca pe un
sfânt. După moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut
înălţimea spirituală şi morală, trecându-l oficial în
rândul sfinţilor. Sfântul spunea despre această iarbă
că redă tinereţea şi puterea, vindecă fără greş
tumorile, ajută trupul şi spiritul să lupte împotriva
răului din interior şi din exterior. De atunci, în
limba franceză, la fel ca şi în engleză, această
plantă a fost denumită ‘’Iarba Sfântului Robert’’.
Năprasnicul creşte în pădurile umbroase de
molid, de fag, în locuri umede şi numai la umbră.
Planta are tulpina fragedă, înaltă de 25-40 cm,
frunze acoperite pe ambele feţe de perişori şi flori
roz, de nuanţă violacee, cu miros specific
pătrunzător. După ce floarea se scutură, rămâne
fructul, în formă de cioc de barză, plin de seminţe
mărunte.
Locul in care o plantă alege să crească arată
multe aspecte privind calităţile sale. Plantele
sălbatice vor prospera acolo unde găsesc condiţii
care să susţină şi să răspundă naturii lor specifice.
Septembrie/2010
Găsim pelinul sau diferite specii de ciulini
cu valenţe medicinale în zone mai aride, expuse
temperaturilor ridicate. Ele posedă totodată
proprietăţi depurative şi purificatoare remarcabile.
Ienupărul şi rododendronul cresc în regiunile aspre
ale păşunilor alpine, deasupra liniei copacilor. Ele
concentrează proprietăţi aparte pentru dobândirea
forţei interioare şi a rezistenţei sufleteşti.
Una dintre aceste plante, care lucrează şi
asupra fizicului dar şi asupra sufletului este
năprasnicul. In limbaj popular, îl regăsim şi cu alte
denumiri: ciocul cucoarei, inchegătoare, priboi.
Planta se rupe uşor de la bază,(sau cu foarfeca), fară
a fi smulsă din rădăcină (să-i dăm şansa
regenerării). Uscarea ei se face în strat subţire, în
poduri umbroase şi foarte bine aerisite. Se păstrează
în pungi de hârtie. Planta uscată poate fi folosită un
an pentru uz intern şi maxim doi ani pentru uz
extern.
La ce foloseşte iarba de năprasnic? Se
utilizează numai partea aeriană: frunze, tulpină,
flori. Este o plantă cu toxicitate redusă, ea putând fi
folosită practic fără risc.
Datorită taninurilor ce le conţine este un
balsam pentru tubul digestiv, cicatrizând leziunile,
reducând inflamaţiile, inactivând focarele de
infecţie.
Năprasnicul este un vitalizant de exceptie,
poate că de aceea secretul puterii sale de tămăduire
să fie acesta. O altă trăsătură importantă este
acţiunea sa reglatoare hormonală deosebită, el
având un efect asemănător progesteronului.
Cum se prepară?
Ca orice plantă, şi năprasnicul se poate
prepara ca un ceai - infuzie sau decoct , dar există şi
reţete pentru suc, vin şi pulbere. Atentie! Pentru
ceaiul de năpraznic nu se foloseste apa de la
robinet, ci doar apa plată sau, mai bine, apa de izvor
care nu trebuie să fie mai veche de 48 de ore.
Ceaiul se bea înghiţitură cu înghiţitură (unii
terapeuţi recomandă să se bea cu lingura).
12
Pentru tratarea curgerii sângelui din nas
(epistaxis) se ia într-o cană de ceai concentrat de
năprasnic şi se pune o linguriţă de sare, se
amestecă bine. Din această soluţie se pune puţin
câte puţin în nas, cu ajutorul unei pipete sau al
unui tampon de vată.
Extern, se fac spălături cu acest ceai.
Pulberea de năprasnic se obţine
măcinând fin planta uscată (fie cu râşniţa
electrică, fie într-o piuliţă, apoi se cerne printr-o
sită deasă). Din pulberea fină rezultată se iau 1-2
linguriţe de trei ori pe zi. Pulberea se ţine sub
limbă vreme de un sfert de oră, după care se
înghite cu apă.
Sucul : O mână de frunze şi tulpini
proaspăt culese se pun într-un mojar şi se pisează
bine până devin ca o pastă. Apoi se filtrează
printr-un tifon, iar sucul rezultat se combină
imediat cu lapte sau se consumă ca atare. O
metodă mai modernă foloseste mixerul de
bucătărie cu care se mărunţesc fin, frunzele
muiate în putină apă, după care stoarcerea se face
mai uşor. Se administrează 6 linguri de suc de
năpraznic pe zi, de obicei diluat cu tot atâta lapte
proaspăt.
Cu aceste remedii s-au obtinut rezultate
foarte bune în cancer.
Septembrie/2010
Vinul de năpraznic Se pun 20 de linguri de
năpraznic uscat şi mărunţit (sau două mâini de
năpraznic proaspăt) într-un litru de vin roşu. Se lasă
vreme de două săptămâni la macerat, după care
amestecul se filtrează. Se administrează cate 3
linguri pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Are
efecte tonice digestive, antispastice, afrodisiace,
antidepresive.
Aşa cum s-a afirmat anterior, o calitate
foarte importantă a năprasnicului este efectul său
revigorant. Din vremea dacilor, el este folosit contra
sterilităţii feminine şi masculine, contra impotenţei,
pentru reîntinerire. Un terapeut austriac, Rudolf
Breuss, povesteşte că a tratat simultan opt cupluri,
care nu puteau avea copii şi încercaseră toate
tratamentele hormonale posibile. Dupa o cură cu
ceai de năprasnic timp de patru luni, toate cele opt
femei au rămas însărcinate. Recent, am auzit de un
caz de sterilitate masculină vindecat spectaculos cu
ajutorul acestei plante. Pacientul, în vârstă de 30 de
ani, a ţinut mai întâi un regim de dezintoxicare
(alimentaţie fără carne, fără aditivi sintetici, fără
zahar, fără alcool şi tutun) de 45 de zile, după care a
trecut la o cură cu ceai de năprasnic de trei
săptămâni.
În medicina populară românească există
nenumărate leacuri pe bază de năpraznic : În
Vrancea, bărbaţii fără putere erau îmbrăcaţi mai
multe zile la rând cu cămăşi muiate în fiertură de
năpraznic.
13
In Bistriţa, sucul proaspăt de năpraznic era
combinat cu lapte (de capră, mai ales) şi era băut
de femeile sterpe şi de barbaţii fără vigoare; în
Neamt, din năpraznic era făcut un decoct băut de
femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlaga ori care
răceau uşor la rinichi. In mânăstirile din Moldova,
năpraznicul era folosit mai ales ca ceai pentru
bolile intestinelor, pentru bolile organelor genitale
şi contra cancerului uterin. In unele zone de
munte, cu decoct concentrat de năpraznic aplicat
extern, se vindeca herpesul, în timp ce sucul era
folosit pentru întremarea tuberculoşilor. Fiertura
se mai bea, în credinţa că opreste orice scurgere
de sânge şi alungă orice fel de junghi.
Cine nu poate să recolteze plantele, dar e
interesat, le poate procura de la farmacii, sau
magazine naturiste! De asemenea, tot acolo, puteţi
găsi şi comprimate, dozate şi frumos ambalate.
Important: Năprasnicul este contraindicat
în sarcină şi în cazul copiilor. În tratament este
indicat să nu se depăşească doza recomandată de
terapeut. Şi nu uitaţi că orice remediu este bine să
îl luaţi după ce aţi consultat un specialist în
domeniu (eu vreau doar să vă stimulez setea de
cunoaştere).
Prof. Mureşan Livia
Septembrie /2010

Turismul rural, ecologic şi cultural (III)

• Comuna Bărbăteşti
Atmosferă tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor, obiceiurilor şi ospitalitatea sătenilor măresc
atractivitatea pentru comuna Bărbăteşti. Satele din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale. Deşi
construcţiile moderne le-au înlocuit, într-o anumită măsură, pe cele tradiţionale, totuşi atmosfera a rămas
aproape neschimbată. (n.r.).

Sub aspect turistic, teritoriul comunei
Bărbăteşti este o zonă dintre cele mai importante.
Aceasta rezultă din prezenţa a numeroase monumente
ale naturii şi antropice cu mare valoare documentară,
artistică şi ştiinţifică. Cu toate acestea, se încadrează
armonios în zona turistică a Olteniei din partea de nord,
una dintre cele mai reprezentative ale ţării.
Venind în teritoriu dinspre Horezu, se intră în
satul Negruleşti, unde, în centrul său, la umbra şi
răcoarea unei păduri de brazi, un popas mai lung sau
mai scurt pentru odihnă este oricând binevenit, iar
satisfacţia acestuia este amplificată de puritatea aerului
cu aromă de răşină şi cetină, specific pădurilor de
conifere, de liniştea pădurii şi a localităţii, de ciripitul
păsărilor şi murmurul izvoarelor ce formează Valea
Bună, cât şi de ospitalitatea localnicilor.
Tot aici, pot admira Monumentul Eroilor din
piatră şi marmură, ridicat în anul 1946, în memoria
celor din sat, morţi în războiul de independenţă, în
războiul balcanic şi în cele două războaie mondiale. Cei
care vor să cunoască şi istoria satului, pot face o mică
deplasare pe cel mult 1 km, în vatra veche a satului de
sub dealul Piatra Corbului, unde au fost primele
locuinţe ale celor colonizaţi de mânăstirea Bistriţa aici,
unde o legendă spune că în timpul stăpânirii otomane,
turcii ar fi întreţinut o crescătorie de şoimi, unde a fost
şi o primă bisericuţă din lemn şi unde se mai văd şi
astăzi urmele vechiului cimitir al localnicilor.
Din satul Negruleşti, pe acelaşi traseu al şoselei
naţionale, la numai 1,5 km se intră în al doilea sat al
comunei, Bârzeşti, unde un popas de scurtă durată se
poate face la unul din numeroasele baruri şi bufete ce
sunt aici şi funcţionează non - stop.
De aici, pe traseul şoselei comunale Bârzeşti –
Bărbăteşti, se pot vizita toate obiectivele cu importanţă
mai deosebită din comună până în zona montană.
Astfel, la numai 300 m de centrul satului
Bârzeşti, pe acest traseu, pe partea stângă a şoselei,
se oferă privirii panorama celor două clădiri
impunătoare ale sălii de sport şi Şcolii Generale
Bodeşti. Aici se poate vizita o sală muzeu, în incinta
şcolii, cu o bogată colecţie etnografică făcută în
decursul a mai multor ani, de către elevii şcolii,
îndrumaţi de profesoara Dorela Economu. Colecţia
cuprinde costume populare, diverse cusături de râuri
pe pânză, obiecte de uz casnic, acte vechi, monede, o
gospodărie ţărănească în miniatură, etc. Tot aici,
pentru relaxare, călătorul poate face sport după
preferinţă în impunătoarea sală de sport a şcolii, sau
pe terenul de sport în aer liber, din curtea sa.
În centrul civic al satului Bodeşti, călătorul
poate vedea şi vizita măreaţa clădire a Căminului
Cultural, construită în stilul arhitecturii populare
româneşti, cu o faţadă în stâlpi de lemn sculptaţi
după cum s-au priceput mai bine meşterii satului. Tot
aici, în spatele primăriei, pe un boţ de deal, se află
biserica Schit – monument istoric – fost metoc al
mânăstirii celei din sudul Olteniei, construită în anul
1732, iar puţin mai la nord, biserica Drăgăneşti, tot
monument istoric şi renumită atât ca vechime, cât şi
prin prin fresca de la intrare, în stil bizantin vechi,
printre cele mai rare din ţară.

14
Septembrie /2010
Mai spre nord şi tot pe traseul şoselei
comunale se ajunge în centrul civic al satului
Bărbăteşti, unde obiectivul de vizitat cu cel mai
mare interes este punctul muzeistic al satului, în aer
liber, compus dintr-o casă veche de aproape 200 de
ani, cu toate obiectele şi mobilierul caracteristic
acelei epoci, iar lângă ea o moară şi un gater pe apă
ce au funcţionat odată pe firul Otăsăului.
Alte puncte de interes turistic în raza acestui
sat sunt bisericile Iernatic, Măleni, Vătăşeşti,
Mierleşti şi Poieni, toate renumite prin vechimea lor,
după anul de construcţie, prin pictura veche ce o au
pe pereţi şi ce se mai menţine încă bine şi prin
istoricul legat de tradiţia satului.
În incinta Căminului Cultural al satului, mai
stă la dispoziţia vizitatorului o expoziţie permanentă
cu obiecte de îmbrăcăminte din portul popular, mai
vechi şi mai noi, dar de mare fineţe şi măiestrie
artistică ale meşterilor artizani din acest sat. Între
acestea, mai numeroase şi de mare atractivitate sunt
frumoasele cojoace, ilice şi căciuli din piei de oi şi
miei, costume populare de bărbaţi şi femei,
cuverturi, pături şi perine ca lenjerie de pat şi obiecte
diverse din lemn pentru uzul casnic.
15
Din satul Bărbăteşti în amonte, dacă turiştii
îşi continuă drumul pe firul Văii Otăsăului, folosind
drumul forestier şi apoi o potecă de picior marcată
turistic cu semn de cruce, va ajunge după circa trei
ore de mers, în mijlocul unor suprafeţe cu păşuni şi
fâneţe naturale, la poalele masivului muntos Buila –
Vânturariţa, numite „Poienile Pătrunsei”, unde, pe
un mic platou se află schitul mânăstiresc „Pătrunsa”.
Ajuns aici, călătorul află după vizita sa,
istoria construirii lui şi a locurilor din împrejurimi ce
erau puncte de refugiu pentru oamenii satelor din
împrejurimi, când în ţară năvăleau turcii sau activau
cete de haiduci. Vizitează apoi arcada de piatră ce
este monument al naturii, cunoscut sub numele de
„Casa de Piatră”, trenele de grohotiş pe partea
sudică a muntelui Albu, iar în momente de repaus,
admiră din plin grandoarea muntelui şi frumuseţea
naturală a peisajului său alpin.
Tot aici, dacă drumeţul nostru este obosit, se
poate caza la casa de oaspeţi a schitului, ce are multe
camere de locuit cu două paturi şi un confort sporit.
Cazarea se poate face pentru odihnă de 1 – 2
zile sau un sejur cu timp nelimitat şi fără taxă de
cazare. În acest timp se pot face deplasări în
împrejurimi de 2 – 3 ore, la stânele din Piatra şi
Albu, la cele din Dos, în vârful Vânturariţa cu
altitudinea de 1848 m, la izvorul Otăsăului, sau la
Schitul Pahomie ce se află la o oră de mers pe o
potecă şi un drum forestier, marcat turistic cu
semnul „cruce”, dar de culoare albă. În aceste
deplasări, călătorul întâlneşte des şi poate vedea în
stare naturală rarităţi ale florei alpine din care nu
lipsesc floarea de colţ, bujorul de munte, laricele,
etc.
Septembrie /2010
Pe culmea munţilor Piatra şi Albul, acelaşi
călător poate vedea lacul „Văcaria”, numit aşa
deoarece din apa sa se adapă toate bovinele ce
păşunează vara pe acest munte, poate cerceta
numeroase grote şi peşteri din stânca calcaroasă a
acestor munţii încă necercetaţi, sau poate admira din
plin panorama Văii Otăsăului, până la linia
orizontului.
Vizitarea acestor valoroase obiective
turistice din raza comunei, dacă se face primăvara,
când toate plantaţiile de pomi fructiferi şi de salcâmi
sunt în floare, sau vara, când fâneţele naturale sunt
în plină vegetaţie, impresiile şi amintirile sunt de
neuitat în memoria fiecăruia, imprimate în mirosul
pătrunzător al florilor, zumzetul albinelor ce zboară
din floare în floare, ciripitul păsărilor, sonor şi
felurit, murmurul şi clipocitul izvoarelor de pe toţi
versanţii, cât şi panorama ce se oferă privirii, ce
încântă ochiul, dezmiardă privirea, te predispune la
cântec şi joc, te fortifică şi te întinereşte.
Sub acest aspect, comuna Bărbăteşti este în
partea sa sudică o frumoasă grădină, iar în partea sa
nordică un minunat parc natural, ce trebuie mai mult
apreciat şi folosit din plin la valoarea şi potenţialul
său. Pentru aceasta sunt deja multe amenajări şi
înlesniri. Astfel, şoseaua comunală Bârzeşti –
Bărbăteşti este modernizată, drumul forestier pe firul
Văii Otăsăului până la piciorul Pătrunsei este bine
întreţinut, iar drumul de tarla şi potecile de picior
sunt practicabile, iar unele indicate prin marcaj
turistic.
16
Pentru cazare, la schitul Pătrunsa sunt deja
două corpuri de clădiri cu camere de oaspeţi ce au un
confort sporit la care s-ar mai adăuga încă 100 de
locuri de cazare ce ar putea fi amenajate în spaţiile
disponibile din incinta dispensarului comunal şi al
celor două şcoli generale, iar masa, în spaţiul actual
de care dispun bufetele cooperativei, tot la acelaşi
număr de persoane. Prin intermediul instituţiilor
judeţene, în comună s-ar putea practica cu succes
turismul rural, întrucât mulţi săteni au locuinţe mari,
cu multe camere – dormitor, bine mobilate şi cu mult
confort, pe lângă faptul că pot asigura şi masa cu un
meniu variat şi specific satului. Prin aceasta, s-ar
cunoaşte mai bine valoarea turistică a monumentelor
naturii şi istorice din satele comunei, ospitalitatea
sătenilor, cadrul natural al zonei şi importanţa ce o
prezintă potenţialul său turistic.
În ceea ce priveşte turismul practicat de
sătenii comunei, de la început se poate spune că este
dezvoltat, dar neorganizat, făcut la întâmplare şi
numai pe cont propriu. El constă în deplasări de
scurtă durată pentru activităţi comerciale, pelerinaj
religios la unele mânăstiri în zilele de hram şi vizite
la rude, prieteni şi cunoscuţi. Deplasările pe perioade
mai mari de timp ce cuprind câteva săptămâni sau un
anotimp al anului, se fac pentru odihnă şi tratament
în staţiunile balneoclimaterice, pentru lucrările
agricole sau prestări servicii în zonele de câmpie, în
schimb de cereale sau în zona montană, la culesul
fructelor de pădure (zmeură şi afine), ciuperci de
pădure, răşină de brad, plante medicinale sau lucrări
de împădurire, de întreţinere a plantaţiilor sau de
exploatare a masei lemnoase. Deplasările zilnice şi
permanente sunt ale sătenilor ce lucrează ca angajaţi
permanenţi la unităţi industriale din Râmnicu –
Vâlcea, Berbeşti – Alunu, Bistriţa – Costeşti şi alte
localităţi din apropiere prin navetism. Deplasări
turistice organizate nu sunt decât cele ale Şcolii
generale Bodeşti, ce se fac cu elevii în scop didactic
în judeţ şi în afara acestuia, prin oficiile de turism,
sub organizarea profesorilor de geografie din şcoală.
Prin toate aceste deplasări, sătenii comunei îşi cunosc
judeţul şi unele zone ale ţării destul de bine. În afara
hotarelor ţării, se fac deplasări de către unii săteni
mai mult în scop comercial.
Instit. Georgiana Mărăcinescu
Septembrie/2010
Modalităţi de formare a unor comportamente
responsabile faţă de mediul înconjurător
• studiu de specialitate •
„Cruzimea naşte cruzime şi blândeţea blândeţe. Copiii cărora nu li se arată dragoste faţă de natură,
ajung să nu mai iubească niciodată verdele firului de iarbă sau zborul liniştit de rândunică!”
Înconjurat de sticlă şi beton, omul modern s-
a îndepărtat de natură şi şi-a creat o falsă impresie
de atotputernic asupra a tot ceea ce-l înconjoară. Iată
de ce este momentul ca fiecare să capete conştiinţa
că nu ocupă o situaţie privilegiată în natură ci, ca
oricare altă fiinţă, depindem de tot ceea ce ne
înconjoară; dacă aerul, apa, pădurea – adică Planeta
noastră dragă – este sănătoasă, şi noi vom fi sănătoşi
fizic, dar şi psihic. Trebuie să-i conştientizăm pe
copiii noştri că Pământul este mama noastră şi tot ce
i se întâmplă Pământului, ni se întâmplă şi nouă.
Mediul înconjurător, aşa cum ni se prezintă
el astăzi, este în mare parte o creaţie a omului, dar el
poate influenţa, la rândul său, evoluţia societăţii
umane.
Degradarea continuă a mediului
înconjurător, care se petrece sub ochii noştri, este un
element major al unei crize de civilizaţie şi se
datorează tocmai intervenţiei omului în natură.
Pericolul este foarte mare. De aceea, trebuie
conştientizată necesitatea protecţiei sale, a ocrotirii
vieţii în cele mai variate forme ale sale. În acest
context, educatorilor le revine obligaţia de a-i învăţa
pe copii să înţeleagă şi să iubească natura, să-i
pătrundă tainele şi să o protejeze, să urmărească
formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice a
copiilor.
17
- H. Spencer -
Conştiinţa ecologică a responsabilităţii faţă
de existenţa altor forme ale vieţii şi pentru calitatea
superioară a mediului înconjurător este, în ultimă
instanţă, o manifestare esenţială a spiritualităţii
umane, un act de cultură pe care se întemeiază în
mod necesar grija faţă de noi înşine.
Educaţia copilului trebuie să urmărească
dezvoltarea respectului faţă de mediul natural.
Dezvoltarea spirituală a personalităţii în
societatea contemporană devine tot mai vulnerabilă
drept consecinţă a interacţiunii dezarmonioase
dintre om si natură, urmare a dezastrului ecologic
declanşat de intervenţia nocivă a omului în natură.
Condiţia de depăşire constă în schimbarea
conştiinţei oamenilor, formarea unei atitudini faţă
de natură, astfel devine necesară elaborarea unor
noi viziuni asupra interacţiunii societăţii cu natura,
a unui sistem de instruire şi educaţie, a armonizării
relaţiilor omului cu mediul, care ar viza formarea
atitudinii de responsabilitate faţă de natură.
Educaţia ecologică constituie unul din
obiectivele care se regăseşte la toate disciplinele de
învăţământ.
Interdisciplinaritatea ne oferă posibilitatea
de a prezenta copiilor obiecte şi fenomene într-o
relaţie de intercondiţionare şi a-i face să înţeleagă
pericolul dezechilibrului natural determinat de
influenţa omului.
Septembrie /2010
Pentru a ne convinge şi a convinge că este
posibilă şi necesară educaţia ecologică, încă de la
grădiniţă şi mai apoi la clasa I, este indicat să
derulăm o multitudine de activităţi pe această temă.
Educaţia ecologică a copiilor se realizează
indirect prin tot ceea ce reprezintă relatarea unor
aspecte care interesează şi sensibilizează copilul.
Imaginea incită copilul la analiză, iar completările
lacunelor sprijină însuşirea de cunoştinţe şi formarea
de priceperi şi deprinderi. Credem că unul din cele
mai importante aspecte în educaţia ecologică a
preşcolarilor îl reprezintă modul în care este
descrisă lumea vie. Copilul învaţă că totul este
important în această lume a plantelor şi animalelor,
că merită să fie cunoscute şi protejate toate
„vietăţile”. Acestea nu sunt „bune” sau „rele”, ci
atitudinea lor faţă de om este diferită. Şi ele au pui
pe care îi iubesc ( la fel ca oamenii), şi ele se
sacrifică pentru hrana acestora, pentru ocrotirea
vieţii lor. Ele merită să fie protejate tocmai pentru a
asigura echilibrul vieţii, al naturii.
Multe aspecte legate de educaţia ecologică
sunt cunoscute de copii pentru început în familie,
dar ele vor fi aprofundate la grădiniţă, unde procesul
instructiv- educativ se realizează în mod organizat şi
planificat. Aici educatoarea, prin activităţi specifice,
ştie să le cultive copiilor dragostea şi respectul
pentru tot ceea ce îi înconjoară, urmând dictonul:
„Cel ce culege o floare, deranjează o stea!” -
Francis Thomson.
18
În activităţile ecologice desfăşurate cu
copiii, consider că este necesar să le dezvăluim: •
pericolul dispariţiei unor specii de plante şi
animale; • efectele nocive ale vânătorii de animale
sau păsări rare, care sunt pe cale de dispariţie; •
pericolul în care se află atât oamenii, dar şi
animalele şi plantele în urma poluării apei şi
aerului; • urmările dezastruoase ale unor acţiuni
nefaste ale omului (defrişarea pădurilor sau
distrugerea vegetaţiei); • pericolul transformării
unor trasee turistice, a popasurilor în imense lăzi de
gunoi.
Paralel cu dezvăluirea pericolului ecologic,
am înfăţişat copiilor şi pasionanta lume a păsărilor,
viaţa lor în colectivitate, ingenioasele lor mijloace
de comunicare, taina migraţiilor, importanţa
pădurilor, care constituie sistemul ecologic de cea
mai mare însemnătate, precum şi contribuţia
plantelor la menţinerea şi existenţa vieţii pe
pământ.
Consider că trebuie subliniat şi raportul
educaţie ecologică – educaţie morală, deşi între ele
există o atât de strânsă interdependenţă, încât
ordinea pare că nu mai contează. Aceasta în
condiţiile în care în practica educativă există o
intercondiţionare între cunoştinţe, convingeri,
atitudini, concepţii şi comportament, care se
constituie unitare într-un singur tot.
Dar natura are legile ei, pe care toţi sperăm
să le înţelegem şi să le desluşim, ca să putem locui
în Univers cu seninătate. Ea poate să ne înveţe ce
este hărnicia, bunătatea, grija, prietenia,
colaborarea, delicateţea şi curajul în afirmarea
propriilor identităţi.
Studierea mediului înconjurător de către
copii presupune perceperea unitară a aspectelor
biologice, fizice şi tehnologice. În activităţile cu
caracter ecologic noi am utilizat observarea
nemijlocită a naturii, a diferiţilor reprezentanţi ai
florei şi faunei, experimentarea practică a copiilor,
jocuri şi exerciţii didactice cu caracter ecologic.
Septembrie /2010
Folosind observaţia ca tip de activitate
pentru realizarea educaţiei ecologice am urmărit
să formez copiilor o gândire intuitivă în raport
cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi
respectul faţă de natură, dorinţa de a ocroti.
In practică, în desfăşurarea activităţilor în
şcoală, am aplicat variate procedee şi modalităţi.
Una din modalităţile la care am obţinut rezultate
deosebite a fost observarea plantelor puse la
germinat în cadrul temei ,,De la sămânţă la
plantă’’. Acest procedeu este pentru copii un
mijloc palpabil, concret.
Observând plantele în dezvoltarea lor, ei
îşi însuşesc cunoştinţe, le stimulează curiozitatea
şi de aici dorinţa de cunoaştere care la ei se
manifestă prin întrebări. Prin acestea ei dovedesc
că vor să înţeleagă mecanismul şi legătura dintre
om-plante-apă–lumină.
Activitatea ecologică începe în şcoală şi
trebuie continuată toată viaţa. Instituţiile de
învăţământ au obligaţia de a organiza o vie şi
susţinută mişcare de ocrotire a mediului, iar
copiii pot să formeze marele val de apărători ai
naturii. Adevărata educaţie în materie de ecologie
îşi va atinge scopul când se va reuşi ca tânăra
generaţie, viitorul de mâine, să fie convinsă de
necesitatea ocrotirii naturii şi va deveni factorul
activ în acţiunea de împăcare a omului cu natura.
19
Educaţia cu privire la mediu trebuie să
dezvolte la nivelul întregii populaţii atitudini de
respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale
în vederea ocrotirii lor.
Pentru atingerea acestui ţel, o importanţă
deosebită o are sistemul educaţional. Acest sistem
este menit să dezvolte conştiinţa ecologică a
oamenilor, în aşa fel încât fiecare membru al
societăţii să devină conştient de locul şi rolul său în
natură şi societate.
Educaţia în domeniul ocrotirii naturii
trebuie să înceapă din fragedă copilărie şi să fie
continuată în tot timpul anilor de şcoală, cât şi în
afara şcolii. Ceasul de faţă ne cere stăruitor să
convertim nostalgia vagă într-o conştiinţă generală
fermă, activă, de comuniune cu structura şi
dinamica naturii, a cărei ocrotire nu mai este o
problemă a naturaliştilor, ci a omului însuşi.
Este vital pentru omul modern, copleşit de
griji şi stres, să ştie să trăiască în comuniune cu
natura, să se bucure de darurile şi binefacerile ei, să
găsească resurse de primenire a spiritului şi a
întregii sale fiinţe în mijlocul naturii.
Omul este cel mai bun prieten al naturii: el
este cel care o cântă, cel care o ocroteşte şi
îngrijeşte, dar poate să-i fie, uneori fără voia sa, cel
mai mare duşman.
Prof. Cecilia Călinescu
Septembrie /2010
Poluarea mediului înconjurător în comuna Pietrari
Comuna Pietrari este aşezată în partea central
nordică a judeţului Vâlcea, în zona treptelor
înalte ale dealurilor Subcarpaţilor Getici, pe
ambele părţi ale cursului mijlociu al Otăsăului
(afluent al Bistriţei vâlcene, în cadrul
depresiunii Otăsău, depresiune ce se
încadrează în Depresiunea Subcarpatică
Olteană). Relieful comunei este deluros,
profilul economic dominant este agricultura,
cu ramurile de bază: cultura plantelor
(pomicultură), apicultură şi creşterea
animalelor, dar sunt şi buni cunoscători ai
plantelor medicinale.
Presiunea activităţii omului asupra mediului
natural creşte foarte rapid. De asemenea, se accelerează
dezvoltarea industrială, schimburile, circulaţia
mărfurilor, spaţiul ocupat, parcurs si utilizat pentru
activităţile umane este din ce în ce mai vast. Această
evoluţie îşi pune amprenta în mod nefavorabil asupra
mediului si a componentelor sale. Un alt factor care
dăunează mediului este modernizarea transporturilor,
accesibilitatea lejeră în spaţiile verzi.
Comportamentul individului poluează mediul
într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma
activităţii cotidiene, fie a turismului. Am înţeles că
şcoala are un rol esenţial în formarea unor cetăţeni
responsabili, buni locuitori ai acestui pământ.
Astfel, am încercat în permanenţă să includem
printre activităţile şcolii şi orele petrecute în natură sau
în care le-am arătat elevilor pericolele la care ne
expunem zi de zi.
Am încercat amenajarea curţii şi a grădinii şcolii
într-un mod care să le transforme loc de joacă sigur
pentru cei mici, care să vină aici însoţiţi de părinţi sau
bunici.
20
Pentru păstrarea curăţeniei în curtea şcolii i-am
educat pe elevi şi le-am explicat importanţa colectării
diferenţiate, iar copiii au fost educaţi de membri
Asociaţiei Kogayon, ONG ce vizează educaţia
ecologică, în spiritul colectării selective a deşeurilor.
Participarea copiilor şi părinţilor lor la aceste
activităţi a contribuit la dezvoltarea responsabilităţii cu
privire la protejarea şi păstrarea mediului, la creşterea
spiritului de colaborare şi de prietenie.
Elevii şcolii noastre au participat şi participă la
diferite activităţi extraşcolare ce se desfăşoară atât în
incinta şcolii, cât şi în alte locaţii. Timpul liber ni-l
petrecem în cadrul cercurilor de lectură, de ecologie, în
pregătirea serbărilor şcolare, la biblioteca publică, la
pregătirea diferitelor concursuri şi proiecte ce se
derulează în şcoală.
La iniţiativa cadrelor didactice s-au organizat
diferite excursii tematice, care ne-au ajutat să
cunoaştem locuri noi şi să fim încântaţi de peisajele
minunate ale ţării.
Pentru încurajarea educaţiei ecologice a fost
înfiinţat în şcoală cercul de ecologie. Acesta a stat la
baza derulării unui proiect intitulat “Să călcăm uşor pe
Pământ” finanţat de Banca Mondială care a contribuit la
recondiţionarea unei săli, dotarea acesteia cu mobilier şi
aparatură, dar şi la participarea membrilor cercului la
drumeţii în Parcul Buila Vânturariţa şi în tabăra de la
Arieşeni, din Munţii Apuseni. Subproiectul se
incadrează in Proiectul pentru Invăţământ Rural şi a
fost aplicat incepand cu luna ianuarie 2007.
Scoala Pietrari a fost parteneră a Asociaţiei
Kogayon în proiectul "Ranger Junior” al Parcului
Naţional Buila-Vânturariţa - Sit Natura 2000", proiect
finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi implementat
de Asociaţia Kogayon şi Administratţa Parcului
Naţional Buila-Vânturariţa.
De asemenea, am participat la proiectul
"Protecţia liliecilor - o soluţie pentru păduri sănătoase",
proiect cu finantare PHARE implementat de Fundaţia
de Speologie ''Club Speo Bucovina" în parteneriat cu
Federaţia Română de Chiropterologie.
Noi preţuim frumuseţile naturii şi am încercat
să arătăm că, respectând mediul înconjurător, ne
respectăm pe noi înşine!
Septembrie /2010
In perioada aprilie-octombrie 2009 Şcoala
Pietrari a participat alături de Biblioteca Pietrari şi de
alte şcoli din judeţ, la proiectul "Trasee turistice prin
şcolile din Carpaţi" ce are ca scop elaborarea unui traseu
didactic/tematic propriu ce va evidenţia valorile locale,
naturale, culturale şi economice ale localităţii Pietrari.
Pe baza informaţiilor culese la nivel local au fost
selectate 9 puncte-cheie (obiective turistice culturale,
economice şi naturale de pe teritoriul localităţii) şi a fost
elaborată harta locală ce cuprinde traseul propus. Copiii
au fost antrenaţi în diferite activităţi - determinări de
floră şi faună, identificări de roci, concurs de desene,
concurs de poveşti de groază, elaborarea unui poster
promoţional. La încheierea proiectului, datele traseului
creat au fost încărcate pe internet la site-ul programului
european CASALEN creându-se astfel posibilitatea
participării Şcolii Pietrari la activităţi viitoare ce vor fi
organizate pe plan european, la un schimb de experienţa
cu ţările Convenţiei Carpatice în domeniul educaţiei
pentru dezvoltare durabilă.
In cadrul activităţilor de educaţie ecologică, se
organizează Săptămâna Curăţeniei, în perioada 6-10
aprilie.
In anul 2010 Şcoala Pietrari s-a implicat în
proiectul Şcoli pentru un viitor verde în cadrul căruia s-
au desfăşurat activităţi pentru trei grupe: preşcolar,
primar şi gimnazial.
Acestea au vizat realizarea de afişe şi pliante
pentru informarea comunităţii despre importanţa
activităţilor de protecţie a mediului; s-au creat obiecte
(flori, harta, jucării, ornamente etc.) din materiale
reciclabile; s-au plantat flori şi pomi fructiferi în grădina
şcolii; s-a desfăşurat acţiunea de ecologizare a albiei
pârâului Otăsău şi a zonei din jurul şcolii.
Obiectivul nostru permanent a fost formarea
unei atitudini responsabile şi active pentru gestionarea şi
21
ocrotirea mediului înconjurător prin amenajarea
spaţiului verde din curtea Scolii cu cls. I-VIII Pietrari ce
este situată în centrul civic al localităţii, căci am
considerat că înfrumuseţând acest spaţiu, înfrumuseţăm
localitatea.
Din păcate, de foarte multe ori a trebuit să
înfruntăm o cruntă realitate: indiferenţa localnicilor
pentru curăţenia comunei, o ignoranţă totală în ceea ce
priveşte pericolul răspândirii bolilor prin aruncarea
deşeurilor menajere, şi nu numai, în albia pârâului
Otăsău; la aceasta se adaugă şi agenţii comerciali de pe
raza comunei, dar şi din zonele învecinate, ce distrug
mediul prin aruncarea deşeurilor fără a ţine cont de
existenţa unui loc special amenajat pentru depozitarea
lor. Săptămânal, se organizează un târg comunal în urma
căruia rămân munţi de gunoaie, care ajung pe cursul
apei.
Locuitorii comunei Pietrari nu au o educaţie
ecologică bine structurată şi poluează zonele prin
aruncarea gunoaielor la întâmplare, prin defrişare şi prin
arderea resturilor menajere fără ca focurile să fie
supravegheate.
În urma defrişărilor necontrolate, au loc
alunecări de teren ce afectează atât locuinţele
cât şi zonele agricole.
În ciuda acestor obstacole, cadrele
didactice din Şcoala Pietrari continuă să
asigure educaţia pentru dezvoltare durabilă,
sperând că viitorii adulţi, locuitori ai comunei,
vor fi mult mai respectuoşi cu mediul în care
trăiesc.
Calendarul verde la şcoala noastră
1. Săptămâna curăţeniei – cea mai curată clasă! (26 -30
aprilie)
2. Ziua Pământului – ziua noastră! (22 aprilie)
3. Activităţi de informare a populaţiei comunei – răspândire
de pliante şi afişe (30 aprilie)
4. Igienizarea pădurii şi a albiei pârâului Otăsău (30 aprilie)
5. Plantare de pomi şi flori în grădina şcolii (aprilie –mai )
Anamaria Săndulescu
Septembrie /2010

La pas prin Europa…

Parcuri şi rezervaţii naturale din Grecia

Grecia este o zonă montană, cu terenuri
neregulate şi diverse formaţiuni geomorfologice,
elemente ce sunt în conjunctură cu locurile
geografice şi climatul mediului înconjurător, care
creează condiţii favorabile pentru creşterea şi
proliferarea pădurilor.
În pădurile Greciei există frumoase şi
importante conifere (brad, pin) şi foioase (stejar,
fag, arţar şi altele), acoperind zone mari (34
milioane ha.), adică 25% din suprafaţa Greciei, în
mare parte în zonele montane din :Taygetos, Vitina,
Ossa, Olymp, Pindos, Gramos, Vermion şi Rodopi.
Aceste păduri constituie o moştenire naturală
importantă nu doar pentru Grecia, ci şi pentru
întreaga Europă. Fiind teritorii nealterate, ele oferă
habitatul necesar pentru evoluţia şi supravieţuirea
unui mare număr de specii de animale sălbatice şi
plante. A fost estimat faptul că, în funcţie de
varietatea biologică, flora naturală din Grecia este
una din cele două de acest fel, pe lângă cea din
Peninsula Iberică din Europa, în timp ce viaţa
sălbatică din această ţară ocupă şi ea o poziţie de
invidiat, atât prin mamiferele de aici, cât şi prin
păsări, indiferent dacă ele vieţuiesc în pădurile
Greciei sau migrează aici.
Reţeaua de regiuni protejate este
completată de cele marcate cu un rol special în
conservarea şi dezvoltarea mediului înconjurător
în Grecia. Acestea includ Pădurea Dadia de pe
malurile Evrosului, unde un număr mare de specii
rare de păsări de pradă care sunt pe cale de
dispariţie (vulturul pescar, vulturul negru, etc.),
găsesc aici refugiu şi protecţie în calea dispariţiei.
Parcul Naţional Parnitha (Attica) se
întinde pe o suprafaţă de 3.800 ha., a fost înfiinţat
în 1961 şi conţine păduri de brad şi pin, ca de
altfel şi tufărişuri, care sunt specifice vegetaţiei
mediteraneene (gorunul, arbuşti, rodia, copacul
lui Iuda, etc.). Aici sunt zone răcoroase şi fertile,
cu un microclimat specific, care sunt acoperite de
plante aeriene, sălcii şi păduri de foioase.
Parcul are un număr mare de specii
diferite de animale, dar populaţia lor este mică.
Sunt incluse animale precum căprioara, bursucul,
dihorul, nevăstuica şi veveriţa şi, mai nou, a
apărut aici vulturul auriu. Dintre insectele care
există în zonă, sunt câteva care reprezintă o
ameninţare pentru pădurile de pin.

O reţea de păduri protejate a fost fondată în

parcurile forestiere din: Parnitha, Sounion,
Parnassos, Ainos, Iti, Prespa, Samaria, Vikos –
Aoos, Olymp, care ocupă un loc promiţător. În plus,
pe lângă rolul lor protector, acestea constituie
puncte de atracţie pentru vizitatorii care vin aici cu
diferite scopuri. Pitoreştile păduri ale Greciei
(Pădurea Haidou din Xanthi, pădurile veşnic verzi
din Insula Sapientza, etc.) joacă un rol important în
conservarea mediului înconjurător.

22
Septembrie /2010
Parcul Naţional Parnassos (Grecia
Centrală) a fost înfiinţat în 1938 şi are o suprafaţă de
3.600 ha., predominând aici speciile vegetale de brazi
şi pini, şi de asemenea, mai există o varietate de
plante rare. Principala specie de plantă care creşte pe
crestele însorite, este iarba „fescue”, alături de alte
tipuri de plante sălbatice.
Fauna zonei cuprinde specii de animale
sălbatice comune, cum sunt: vulpea, iepurele,veveriţa
şi şacalul. Mai există câteva specii rare de păsări,
cum sunt şoimul şi vulturul, numărul mare de vrăbii
şi diferite familii de ciori. Aici mai întâlnim şi o
varietate largă de şerpi şi insecte.
Parcul Naţional Iti (Grecia Centrală) este
situat în sudul văii râului Sperchios şi a luat fiinţă în
1966. O parte din teritoriu este acoperit de păduri de
brad şi pin negru. Printre aceste păduri întâlnim
exemple de Iily Lilicum Cholcedonium alpin, în timp
ce pădurile de stejari, arbuşti, oleandru cresc pe
pantele joase.
Fauna Munţilor Iti este bogată în special în
căprioare şi cerbi, capre sălbatice şi mistreţi sălbatici.
Mai este aici şi o largă varietate de păsări, incluzând
vulturi, ulii, şoimi, bufniţe, potârnichi şi pupeze. Alte
specii care prezintă interes sunt broasca şi broasca
ţestoasă, dar şi reptilele şi numeroasele tipuri de
insecte.
23
Parcul Naţional
Vikos – Aoos (Epir). Zona
Pindului, care are o suprafaţă
de 12.600 ha. şi include
Strâmtoarea Vikos şi Ravena
Aoos, a fost declarată Parc
Naţional în 1973. Pădurile
sale sunt alcătuite din arţari,
stejari, sălcii, dar include şi
păduri de ulm, tei şi alun,
brad cedru şi pin cu scoarţa
albă şi neagră.
Fauna din regiune este
foarte bogată în specii de
mamifere, cum ar fi: urs, lup, căprioară, capră
sălbatică, mistreţ sălbatic, faţă de animalele mai mici
cum sunt pisica sălbatică, iepurele de câmp, dihorul
şi veveriţa; mai multe specii de peşti care vieţuiesc în
apele râurilor, de asemenea, şi vidre şi numeroase
insecte de apă interesante.
Parcul Naţional Olympos (Tesalia).
Acesta a fost primul Parc Naţional al Greciei
(1937), care are o suprafaţă de 5.000 ha. şi este
unul dintre cele mai lungi din lume, iar din 1982 a
devenit Rezervaţie a Biosferei. „Reşedinţa zeilor”
mitologiei greceşti, Muntele Olimp (2917 m.) este
brăzdat de trecători adânci deasupra cărora se
înalţă piscuri de peste 2900 m.- Myticas (2950 m.),
Stefani, Dios, Skala, Pantheon, ai căror versanţi
sunt îmbrăcaţi de codrii de stejar, platan, ulm, fag,
brad, pin, ienupăr, măslin şi fistic. Cuprinde
aproximativ 1700 de specii de plante, incluzând
câteva specii rare şi chiar exemplare unice de flori
sălbatice. Pantele joase sunt acoperite de specii
mediteraneene de maquis, gorun, cedru, rodii
amestecate cu alte specii de foioase şi conifere .
Dintre speciile de animale, mamiferele sunt
cele mai numeroase: lup, vulpe, şacal, căprioară,
mistreţ, capra sălbatică, şi mamifere mai mici, cum
sunt bursucul, dihorul, nevăstuica, iepurele sălbatic
şi veveriţa. Dintre păsările care vieţuiesc aici,
amintim: uliul, vulturul, alte păsări de pradă,
ciocănitori, mierla de zăpadă,etc.
Septembrie /2010
Parcul Naţional de pe Muntele Ainos
(Insula Kefallinia) situată în Marea Ionică,
constituie singurul loc din Grecia în care pot fi
observaţi cai, care trăiesc în sălbăticie.
Pădurea Dadia (Evros – Tracia). Zona
protejată a pădurii Dadia este rezervaţie naturală
unică în Europa, pentru păsările de pradă de aici, din
38 de specii din Europa, 36 pot fi găsite aici. Zona
include rezervaţii extinse de păduri de stejar şi pin, în
care vieţuiesc păsări de pradă.
Valea Fluturilor (Insula Rhodos) este situată
în partea de vest a insulei, la aproximativ 5 km. sud-
est de satul Tholos. Valea este despicată de râul
Pelican şi este în derivă cu mănăstirea Kolopetra.
24
Iată o clasificare a speciilor de fluturi din
Insula Rhodos: Clasa: Lepidoptera.* Grupa:
Heterocera.* Subdiviziunea: Noctuoidea. *
Diviziunea: Arctiida. * Subdiviziunea:
Callimorphonae. * Genul: Panaxia. * Specia:
Quadripunctaria Poda, care în realitate aparţine de
familia moliilor.
Insula Rhodos poate fi mândră de
fenomenele remarcabile de conservare a speciei într-
un număr aşa de mare, dar nu se poate bucura de o
existenţă unică a acestei specii, deoarece mai există
şi în alte părţi ale Greciei şi în alte ţări.
Valea Fluturilor, care este principalul habitat,
conţine milioane de fluturi în timpul verii, în
special, în luna august, când migraţia de insecte este
completă.
Muntele Diriys (Insula Evia) este cel mai
înalt munte din această zonă (1743 m.), foarte
aproape de mare şi la 35 km de Chalkis, capitala
insulei. Pădurea este alcătuită din brad, în timp ce
pantele dinspre satul Steni sunt acoperite de păduri
inestetice de castani. La poalele muntelui este
Strâmtoarea Agali, dintre satele Loutsa şi Ayios
Athanasios.
Insula mai cuprinde în teritoriul său şi
următoarele rezervaţii: Pădurea de castani din
Metochi şi Platoul Veromonerei, de lângă satele
Metochi şi Androniano; Pădurea Platania, din
nordul Eviei, de lângă satul Prokopi; Pădurea
ameţitoare din Keresea, din nordul Eviei;
Strâmtoarea Dimosari, din sudul Eviei, care este
distribuită de la sud spre nord.
Prof. Cecilia Călinescu
Septembrie /2010
Dascălul- etalon de personalitate
• studiu de specialitate •
„ Nu există o altă misiune mai nobilă sub soare decât cea de educator.”
Trăim într-o lume care striveşte mereu
„corola de minuni a lumii”, o lume a tehnologiilor
din ce în ce mai avansate, o lume în care umanitatea
pare tot mai pierdută, încorsetată în betoanele
civilizaţiei, cu ochii urmărind halucinant ecranele
computerelor şi ale televizoarelor.
Părem că ne pierdem de noi înşine, că trăim
într-o realitate virtuală, hipnotică, rătăciţi de esenţa
divină a sinelui nostru.
Tagore spunea că „omul îşi poate lua
cunosştinţe de la alt om, focul se aprinde cu alt foc,
iar sufletul omului se modelează datorită sufletului
altui om”.
Învăţătorul este acela care dă informaţiei un
înveliş pe înţelesul copiilor şi găseşte calea către
percepţia lui, folosindu-se de minte, suflet, două
mâini, trup, umor, zâmbet şi vise.
Modelul reprezintă o metodă puternică în
educaţie.
Dascălul, prin statutul şi rolul pe care îl are în
ochii şcolarilor săi este o persoană importantă pentru
copil şi familia acestuia.
Astăzi, mai mult ca oricând, comunicarea stă
la baza tuturor demersurilor pe care omul le
întreprinde.
O bună comunicare alimentează un bun
succes. Numai un dascăl cu o voinţă puternică şi un
caracter ferm, consecvent şi perseverent în fapte şi
acţiuni poate servi un ideal de urmat pentru elevii
săi. El poate forma într-adevăr oameni.
Victor Hugo spune că: „A modela o statuie şi
a-i da viaţă e, fără îndoială, un lucru frumos;
25
- Comenius -
a modela o inteligenţă, sădind în ea adevărul, e un
lucru cu adevărat nemaipomenit”.
Inteligenţa şi iscusinţa didactico – educativă
trebuie dovedite atât în abordarea şi utilizarea
diferitelor strategii, cât şi în stilul de muncă şi în
relaţiile cu elevii. Animat de altruism, de devoţiune
şi de optimism pedagogic, dascălul pasionat de
profesia sa va vibra alături, cu şi pentru elevii săi. El
va combina optim diferitele principii, metode,
procedee, forme de organizare, va crea un climat de
cooperare, de întrajutorare în colectivul pe care-l
îndrumă şi conduce.
Învăţătorul trebuie să formeze la elevi
convingerea că el nu poate trăi izolat, rupt de
colectivitate, ci în colaborare cu colegii săi, cu care
învaţă şi se joacă.
Una dintre calităţile care duce la o activitate
fructuasă a educatorului este răbdarea. Ea se
dovedeşte o adevărată piatră de încercare pentru
dascălul cu vocaţie. Nimic nu e mai greu decât să-ţi
păstrezi răbdarea atunci când toate strategiile,
metodele par a da greş şi trebuie să o iei de la capăt,
când bunele intenţii par a se nărui în faţa unor copii
neînţelegători, agresivi şi negativişti.
Răbdarea face parte, alături de încredere, din
trăsăturile dascălului dintotdeauna. Încrederea în
forţa hotărâtoare a educaţiei e subliniată şi de
teoreticianul empirismului, John Locke, în secolul al
XVIII-lea, care conchidea că „ nouă zecimi dintre
oamenii pe care îi cunoaştem sunt ceea ce sunt, buni
sau răi, utili sau inutili, datorită educaţiei pe care au
primit-o”.
Septembrie /2010
Este vorba, deci, despre încrederea în forţa
educaţiei, dar şi de încrederea în capacitatea omului
de a fi educat. Toţi marii pedagogi şi gânditori
umanişti ai lumii şi-au exprimat încrederea în om, în
capacităţile lui cognitive, morale, de a surmonta
dificultăţile, de a se mobiliza astfel încât să triumfe
adevărul, binele, credinţa, dreptatea, frumosul.
Dascălul, conştient de zestrea „ candidatului
la umanitate”, va decanta strategiile capabile să să
valorifice aceste date, va supune la efort intelectual,
moral, fizic pe elevii săi, asigurând astfel efectele
calitative şi proxologice care se impun.
Bunătatea este o altă trăsătură a dascălului
valoros. Cine nu şi-ar dori să fie înconjurat numai de
oameni şi elevi buni? Elevul bun este acela care se
fereşte să facă rău semenului său, dar şi cel care se
străduieşte să-i aducă pe cei răi pe calea cea bună. O
bună educaţie cere ca dascălul să inspire elevului
stima şi respectul, care nu se pot realiza prin
nimicirea imaginii de sine.
A face educaţie fără sancţiune sau pedeapsă
este o utopie, deoarece a nu sancţiona greşeala
înseamnă a o încuraja. Pedeapsa este necesară şi are
rol educativ, aşa cum afirma pedagogul Komenski:
„ uneori este necesar să aplici şi o pedeapsă pentru
ca exemplele şi învăţăturile să fie primite cu mai
multă atenţie”.
26
„Însuşirile care dau distincţie unui învăţător
– arată I. Cerghit (1986) – sunt: stăpânirea
disciplinei de predat, avans în informaţie,
competenţă pedagogică, muncă de pregătire,
măiestria şi tactul pedagogic, stilul de predare
(educaţional), devotamentul şi exigenţa,
personalitatea”.
Ştim că „omul sfinţeşte locul”. Noi, dascălii,
am pus şi punem întotdeauna suflet în tot ce am
făcut şi facem pentru a asigura succesul. Ştim că
numai prin muncă şi dăruire reuşeşti. Influenţa
educativă hotărâtoare pe care o exercită dascălul
asupra elevilor săi se păstrează ani de zile, uneori
chiar toată viaţa. Figurile luminoase ale unor dascăli
din trecut au fost evocate cu căldură de marii noştri
clasici. Amintim duioşia şi evlavia marelui Creangă
pentru venerabilul său educator, Bădiţa Vasile, I.L.
Caragiale pentru mentorul său Basil Drăgoşescu,
patetismul cu care M. Sadoveanu îl evocă pe
dascălul său, Domnu’ Trandafir: „Ca dânsul poate-
au fost mai mulţi şi totuşi, dragă prietene, când te
gândeşti mai bine au fost nişte apostoli, care au
îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un
vifor de nemulţumiri şi vorbe rele, care totuşi au
izbutit să-şi îndeplinească cu bine menirea.” (M.
Sadoveanu, Domnu’ Trandafir, în Clasici români
despre viaţa de odinioară, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1966).
Secretul bucuriei educaţiei este dat de darul
de a convinge, de a se adresa inimii, nu numai
minţii. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi
cu simţul dreptăţii, care îl ascultă cu bunăvoinţă,
care-i ajută, care le insuflă sentimente morale este
dascălul a cărui autoritate rezistă în timp.
Asemenea dascăli îşi fac simţită influenţa în
întreaga viaţă ulteriaoră a copilului. Învăţatul
Democrit afirma că: „ Educaţia copiilor este un
lucru gingaş. Când duce la rezultate bune, ea n-a
fost decât o luptă şi grijă; când nu reuşeşte, durerea
nu mai cunoaşte margini.”
Înv. Ion şi Ioana Paraschivoiu, Bărbăteşti
Prof. Drăghicescu Ionela,
Şc. „Anton Pann”, Rm. Vâlcea
Septembrie /2010

Mai există bunele maniere?

„Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi”.
N. Steinhardt - „ Jurnalul fericirii „

În zilele noastre bunele maniere au cam
început să fie uitate, la fel ca şi respectul faţă de
ceilalţi şi în primul rând respectul de sine. Am uitat
ce este politeţea dar, culmea, ne simţim deranjaţi
când semenii noştri ne plătesc cu aceeaşi monedă.
Există, bineînţeles şi persoane cărora nu li
se poate reproşa nimic din acest punct de vedere,
însă numărul lor este cu mult depăşit de cealaltă
categorie. O concepţie greşită este aceea că
individul de la ţară este mai puţin „manierat” decât
cel de la oraş. Un om de la ţară, care face parte
dintr-o comunitate bine definită, nu va fi niciodată
necioplit. Poate greşeşte uneori un pic la formula
de salut, dar respectă regulile de politeţe.
În acest număr al revistei vă voi împărtăşi
câteva reguli pe care ar trebui să încercăm măcar
să le respectăm, prin care să ne recunoştem
respectul faţă de semeni şi faţă de noi.
SALUTUL
Niciun om nu este atât de neînsemnat încât
să nu merite un salut din partea persoanei pe lângă
care trece sau cu care stă la o masă. Pe de altă
parte, cei care stau cu privirea fixă şi cu buzele
strânse aşteptând să fie salutaţi ca eventual să
răspundă nu dau dovadă decât de rea credinţă.
Salutul, ca de altfel toate regulile bunului
simţ diferă de la caz la caz. Începem cu situaţia în
care un bărbat este pus în situaţia de a saluta.
Când întâlneşte o doamnă, el este primul
care salută. În trecut, era la modă pălăria.
Nemaipurtându-se astăzi, este suficient un salut
verbal din partea lui. La rândul ei, doamna va
răspunde la salut printr-un surâs care va dovedi
persoanei că este bucuroasă de întâlnire sau doar
că l-a recunoscut. Regula este simplă: domnul
salută, doamna răspunde, doamna mai tânără o
salută pe cea mai în vărstă, două doamne de
aceeaşi vărstă se salută simultan.
Am spus mai sus că există situaţii în care
unele persoane preferă să nu salute sau să
„ tragă” un salut din partea persoanei pe lângă
care trece. Există totuşi unele împrejurimi în
care am prefera să ne facem că nu observăm
unele persoane, pentru a le saluta, deoarece am
avut un conflict cu ele. Dacă distanţa ne permite
să ocolim, o vom face, dar dacă întălnirea este
inevitabilă, nu ne rămâne decât să salutăm scurt.

27
Septembrie /2010
În restaurante şi în toate locurile publice,
regula este ca cel care intră să salute şi cel
dinăuntru să răspundă. Dacă întâlnim un prieten
însoţit de un grup, este necesar să salutăm tot
grupul, care la rândul lui va saluta, fără a cere
date despre noi pe loc.
Trebuie să aducem în discuţie şi sărutul
mâinii. Este el un gest demodat sau un gest de
considerabilă stimă? În general, numai femeilor
respectabile li se sărută mâna, dar nu pe stradă
sau în aer liber, ci numai într-o încăpere. Sărutul
mâinii peste masă este o altă gafă.
De asemenea, se mai pune întrebarea
dacă tinerii îndrăgostiţi pot să se sărute sau să se
îmbrăţişeze pe stradă. Ei pot, dar din punctul de
vedere al bunelor maniere acest fapt este interzis
în plină stradă.
CONVORBIREA TELEFONICĂ
Buna educaţie este necesară şi atunci
când vorbim la telefon, mai ales în zilele noastre
când telefonia mobilă ne ocupă mare parte din
timp. Codul bunelor maniere spune că atunci
când sună telefonul trebuie să răspundem cel
mai târziu după cel de-al cincilea apel. De
asemenea, când chemăm pe cineva la telefon, nu
vom lăsa apartul să sune mai mult decât în
cazuri speciale.
28
La noi s-a stabilit regula ca cel care sună
să se prezinte, după ce obligatoriu a spus „Bună
ziua!”, „Mă scuzaţi că vă deranjez, sunt Ion
Popescu, pot să vorbesc cu fiul
dumneavoastră?”. Dacă este vorba de o
conversaţie pe teme de serviciu, nu ne vom
spune doar numele, ci şi profesia: „Sunt
profesorul Popescu şi aş dori să vorbesc cu tatăl
dumneavoastră.”
Toate aceste reguli ar trebui aplicate
pentru a nu ne afla în situaţia neplăcută de a fi
chestionaţi:” Dar cine întreabă? Să vad dacă
este...”, şi în final să ne dăm seama că suntem
evitaţi.
Regula generală este ca cel care a sunat
să pună capăt conversaţiei, exceptând situaţiile
în care interlocutorul are motive serioase să
închidă.
O altă problemă se pune atunci când
avem pe cineva în vizită şi sună telefonul. Vom
răspunde, primim informaţiile sau oferim
informaţiile într-un timp cât mai scurt şi apoi ne
cerem scuze atât faţă de musafir cât şi faţă de
persoana care a sunat. Este exclusă folosirea „ te
sun eu peste 10 minute”, căci nu am face decât o
gafă. În acest caz, persoana de faţă are
prioritate.
Se întâplă uneori, ca fără voia noastră, să
asistăm la o convorbire confidenţială urgentă.
Dacă persoana care a vorbit nu deschide o
conversaţie pe această temă, nu o vom face nici
noi.
Septembrie /2010
O perosoană bine educată nu vede ceea
ce nu trebuie să vadă şi nu aude ceea ce nu
trebuie să audă. De asemenea, atunci când
începem o conversaţie este de preferat să nu
începem cu un reproş: „ Unde umbli? De ce nu
răspunzi?”, căci este supărător.
CADOUL
Cadoul este o manieră simplă, dar
pretenţioasă. În Japonia, cunoscută drept Ţara
politeţii, se fac cursuri de specialitate cu privire
la modul în care dăm şi primim cadouri.
Prima regulă atunci când oferim un
cadou este ca acesta să fie dat din inimă. Mit am
putea spune căci puţine sunt situaţiile în care
oferi ceva cu drag, cele mai multe sunt oferite
pentru a beneficia de anume privilegii. A oferi
un cadou profesorului la care copilul tău riscă să
rămână corijent sau medicului de familie pentru
o adeverinţă de concediu la are nu ai dreptul nu
este un act de politeţe, ci dimpotrivă.
Dacă am rugat pe cineva să ne cumpere
un obiect oricât de mic, ne interesăm de preţ şi îl
achităm. Dar dacă persoana care ne-a făcut
serviciul insistă să ni-l ofere, nu mai prelungim
discuţia la nesfîrşit. Mulţumim, acceptăm şi
ţinem minte.
Un cadou trebuie gândit, cumpărat,
ambalat, oferit. Tocmai aceste lucruri îi dau
valoare, nu preţul lui. Acesta a fi înlăturat de la
bun început.
29
Excepţie fac discurile şi cărţile, de pe
acestea preţul nu se şterge. Dedicaţii şi autografe
pot fi date doar de autor, nouă ne rămâne doar să
aşezăm între filele ei o hârtie elegantă pe care să
ne aşternem gândurile.
Cel care primeşte un dar îl va deschide în
faţa musafirului şi nu-i va strica plăcerea
protestând că e prea scump, că nu trebuia. Va
mulţumi şi se va bucura. Dacă dorim să ne
arătăm recunoştinţa faţă de cineva care ne-a
făcut un bine: medic, profesor, avocat, vom avea
mare grijă la alegerea cadoului.
Este bine să ne rezumăm la albume de
artă, băuturi fine sau bomboane. Sunt de evitat
cadourile voluptoase, sau mai rău cele de
vestimentaţie.
Florile au şi ele un rol important. Regula
spune că acestea se oferă fără ambalajul în care
le cumpărăm, oricât de frumos ar fi el. Se oferă
cu codiţele în jos.
Un obicei care s-a uitat, şi foarte frumos
de altfel, pe care florăriile încă îl mai prestează,
este acela de a trimite flori prin comisionar. Este
folositor un astfel de sericiu atunci când vrei să
trimiţi un buchet de flori, spre exemplu, a doua
zi după o vizită, unor persoane în casa cărora te-
ai simţit foarte bine.
Avem dreptul să refuzăm un cadou?
Nu!!! Chiar dacă nu ne place, cadoul este cadou
şi un refuz nu înseamnă altceva decât o jignire la
adresa celui ce ţi-l oferă. Există şi cazuri în care
un cadou este oferit drept „mită”; în acest caz da,
el trebuie refuzat.
Reamintindu-ne aceste reguli, haideţi să
încercăm să le respectăm un pic mai mult şi să
dăm dovadă că suntem un popor ce poate ajunge
la nivelul celui japonez.
-va urma-
Prof. Eliza Diaconu
Septembrie /2010

FIII SATULUI
Pietrarii de pe Otăsău sunt azi în sărbătoare!
O sărbătoare sfântă! O zi mare.
Azi au sosit la vatra cea străbună,
Mulţi fii ai satului, acum comună.
Ei au venit să soarbă roua dimineţii,
Să-şi simtă iar, vigoarea tinereţii,
Să-şi strângă-n braţe consătenii;
Părinţii, fraţii, rudele, oltenii....
Bine-aţi venit! Aici v-aţi botezat,
Cu numele de Floare, Gheorghe şi Mărie!
Aici, aţi spus şi „DA” la cununie
Şi v-aţi legat de VATRĂ, pe vecie!
Aici aţi învăţat încet, încet, încetul,
Cititul, scrisul, respectul, alfabetul....
Aici aţi avut dascăl, sau bună-nvăţătoare,
Aţi învăţat aici şi SFÂNTA muncă salvatoare.
Acasă, la Pietrari veniţi la Sfânta Înviere
Apoi ACASĂ aţi degustat o ţuică în tăcere!...
Iar mama, mama în SACRA dăruire
V-a binecuvântat rugându-se-n SMERIRE!
- Doamne Sfânt! Păzeşte-i pe copii de RĂTĂCIRE!
Vatra satului e vatră sacră!
Vă cheamă azi, pe negrăite căi,
În Otăsău, păcatele, le mai spălaţi o dată!
Să vă păzească EL de toţi cei răi!
Să nu uitaţi că voi sunteţi de aici!
Că BUNII au purtat iţari şi bete şi opinci!
Sunteţi ai noştri! Vedeţi, nu v-am uitat!
Dar vă rugăm: Veniţi mai des în sat....
Nu vă lăsaţi părinţii să tot plângă
Şi gardul şi fânarul într-o dungă.
S-a-împădurit ogorul...Azi nu mai e arat,
Iar cumpăna fântânii ...s-a plecat,
S-au pustiit şi lunca şi grădina,
Livada se usucă, ne mai fiind stropită
Şi-ntreaga bătătură, apare pustiită,
Acolo, unde UNII au uitat
Că au lăsat părinţii bătrâni în sat
Veniţi dragi fii ai satului, pe-acasă!
Din când în când, în când...
Faceţi părinţilor şi rudelor o zi frumoasă!
S-ar bucura nespus, plângând, râzând...
Iar nouă! Nouă să ne spuneţi doar de BINE.
Ne spuneţi ce este nou, acum prin lume
Şi dacă SATUL mai este astăzi pentru voi
Oază plăcută vatră! O MUNUNE!
Dar nu uitaţi şi ţineţi seama:
Acasă, înseamnă SIGUR: ŢARA- VATRA
Veşnicia, iubirea, pământul, mormintele ŞI
Acasă, înseamnă BUNICII şi TATA
Înseamnă scumpa, SFÂNTA, MAMA-MAMA.
Inv. Anica David
30
 Personalităţi de seamă ale Pietrarilor
• Col(r) profesor Ion I. Scurtu
S-a născut în ziua de 6 ianuarie 1936, în
comuna Pietrari, satul Manta – Paţârăşti. Şcoala
primară şi gimnaziul le- a urmat în satul natal. Între
anii 1950- 1954 urmează cursurile Şcolii Tehnice
Metalurgice din Sibiu, pentru ca apoi ( 1954 – 1955)
să lucreze ca tehnician la Uzinele Vasile Tudose-
Colibaşi- Piteşti ( actualul U.A.P.). În anii următori,
august 1955 – 1958 s-a înscris la Şcoala de ofiţeri a
M.A.I., pe care a absolvit-o cu gradul de locotenent.
Urmează cursurile Facultăţii de Drept, doar un an,
pentru ca din anul 1959 să studieze la Facultatea de
Filologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1967.
au urmat apoi studii postuniversitare: experţi
instructori în programe şi perfecţionare ale pregătirii
profesionale şi de specialitate, între 1967-1977.
Activitate publicistică
1. Redactor – şef al unor „ Buletine interne” cu care a
obţinut premiul I timp de 4-5 ani.
2. Colaborări cu articole şi traduceri la revistele
„ Pentru Patrie”, „ Poliţia română” şi „Europa”.
3. A tradus din limba italiană şi au fost publicate
cărţile:
a) Colecţia „Romantic”: • „Dragoste misterioasă”
de A. Broadrick; • „ Puntea suspinelor” de E. O’
Brien; • „Întoarcerea la viaţă” de J. Jefries.
Publicaţie lunară de informaţie
editată de
Căminul Cultural Pietrari
Director Constantin Diaconu
ISSN 2067 - 9769
E-mail: realitatea_info_pietrari@yahoo.com
Camelia Moghină, Crina Popescu,
Tipărit de Viorel Diaconu, Gh. Giurcă, Eliza Diaconu,
OFFSETCOLOR Gabriela Ciochină, Ionela Dima, Georgiana
b) Colecţia „El şi ea”: • „Puterea dragostei” de E.
Strother; • „Şoimul de argint” de J. Whital.
Colecţia „ Roz”: • „Viaţa învinge” de Peta
Cameron; • „Din nou împreună” • „Bărbatul fără
chip” • „Scăpat din infern” • „De la ură la iubire” •
„Dragoste rebelă”.
Toate aceste cărţi au apărut la Editura „Alcris”,
între anii 1991-2000.
Traduceri din italiană pentru uz intern al M.A.I.:
• „Cum am devenit spion” de James Estwood; • „În
Infernul întunericului” de Ellery Queen
1. Cărţi documentare (Compilaţii) – Concepţii
personale publicate: • „Povestioare şi curioazităţi din
lumea animalelor (1997), Editura ALMAROM, Rm-
Vâlcea; • „ Despre infractori şi trucurile lor( 1998),
la editura Paco; • „ Minunile lumii antice. Fenomene
şi monumente ale naturii şi unele superlative
geografice universale”, Editura Athena, 1999.
2. „Aprecierea şi exploatarea informaţiilor în
activitatea organelor speciale”, lucrare de uz intern.
3. Mape cu lucrări nepublicare: • „Perle la salba
vieţii”; • „Weekend inteligent”; • „Italia – Un Po’ Di
Tutto (limba italiană).
Col(r) profesor Ion I. Scurtu
Redactor şef: Cecilia Călinescu
Secretar de redacţie: Eliza Diaconu
Tehnoredactare computerizată
Prof. Cecilia Călinescu
Corectură: Prof. Eliza Diaconu
Colectivul redacţional:
Anamaria Săndulescu,
Mărăcinescu, Livia Mureşan
 ISSN 2067 - 9769

Pietrari