Universitatea Babeş-Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Specializarea: Teologie Pastorală

DESPRE
SUFLET, LA
ORIGEN
Coordonator: Student:

Pr. Asist. Univ. Dr. Adrian Podaru Cîmpean Ilie-Rareş

Cluj-Napoca

2014

1
 CUPRINS

INTRODUCERE……………..............................................................................3

ORIGEN ÎMPOTRIVA CONCEPȚIILOR GREȘITE DESPRE SUFLET….…4

CONCEPȚIA LUI ORIGEN DESPRE SUFLET…….........................................5

CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM, ÎN CONCEPȚIA LUI ORIGEN…….......7

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................9

2
 INTRODUCERE

Marele filozof creștin, Origen a avut o activitate teologică foarte interesantă și în

același timp, foarte vastă. În larga lui activitate, Origen s-a ocupat să scrie despre suflet
relativ putin. Nu a scris un tratat complet despre suflet, ci doar și-a exprimat opinia despre
această temă în diferitele tratate pe care de-a lungul timpului le-a scris (Omilii la Cartea
Proorocului Ieremia; Despre Principii; Convorbiri cu Heraclide; Exortație la martiriu). În
tratatul Peri Arhon sau Despre Principii, Origen a scris concret despre suflet într-un mini-
tratat de vreo câteva pagini. Totuși, el nu consideră că cele prezentate de el au caracter
dogmatic. Origen le prezină ca pe niște subiecte de discuție.

Dacă analizăm puțin teoria sa cu privire la suflet vom observa că Origen ne prezintă o
teorie greșită cu caracter soteriologic universal. Această teorie, numită apocatastază, Origen a
prezentat-o ca avand, totuși, o importanță mai mare pe scara ierarhică a valorii dogmatice.

Este foarte interesant faptul că Origen, pe de-o parte consideră că la sfârșitul lumii
toată creația Lui Dumnezeu va fi mântuită, chiar și diavolul, iar pe de altă parte Origen spune
că dupa ce omul moare sufletul primește ceea ce i se cuvine. Cu alte cuvinte, în expunerea lui
Origen exista o contradicție.

Aceasta contradicție poate sa reflecte marea influență pe care filozofia grecească a

avut-o asupra lui Origen, stiut fiind că opinii asemănătoare despre lume aveau și filozofii
greci.

Cu toate acestea importanța lui Origen în teologia creștină rămâne aceeași, iar nouă
nu ne rămâne decât să cercetăm în amănunt, iar cele ce sunt bune să le primim si celelalte,
care nu sunt bune să nu le primim.

3
 ORIGEN ÎMPOTRIVA CONCEPȚIILOR GREȘITE DESPRE SUFLET

În marea sa operă, neobositul alegorist1 Origen, așa cum îl numește Stelianos

Papadopoulos, și-a expus destul de sumar concepția sa despre suflet, în sensul că nu a scris un
tratat concret referitor la suflet. Defapt, chiar spune că cele prezentate de el referitoare la
suflet sunt numai niște ipoteze puse în discuție și nicidecum dogme2.

Origen a luptat într-o oarecare măsură împotriva celor ce susțineau teze greșite despre
suflet folosindu-se chiar de materialul dușmanilor săi. Din cultura grecească și din diferitele
sisteme ale gândirii filozofice, Origen preia multe idei și le transpune în creștinism
combătându-le, cum face, de exemplu, cu teza platonică despre suflet și despre
caracteristicile acestuia. După Origen sufletul este o substanță creată, pe când Platon nici
măcar nu cunoaște ideea de substanță creată. Mai mult, în opinia lui Origen sufletul este
nemuritor, iar această nemurire este dată de Dumnezeu. În această privință Platon era de
părere că nemurirea este un principiu de mișcare. Mai sunt și alte idei pe care luându-le de la
filozofii greci, Origen le transpune în creștinism și în același timp le combate.

Filozofia greacă susținea că sufletul este compus din două elemente: unul capabil să
cugete, iar celalalt incapabil să cugete, acesta din urmă fiind împărțit la rândul său în alte
două înclinări: una de dorință și alta de respingere. Origen combate această învățătură greșită
despre suflet foarte simplu, spunând că nu există argument pentru trihotomismul antropologic
în Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel, când spune „cuvantul Lui Dumnezeu este viu și
lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura
sufletului și duhului”(Evr. 4, 12) se referă la faptul că „sufletul se află între carne și trup”3,
spune Origen, iar nu la faptul că omul ar avea trei părți care alcătuiesc ființa sa.

Alții, tot în acel timp, spuneau că omul are două suflete: unul dumnezeiesc, iar altul
inferior, carnal. Acestora, Origen le răspunde că „Dumnezeu n-a creat două feluri de suflete,

1
Stylianos Papadopoulos, Patrologie, vol. I, trad. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 373.
2
Origen, Origen, Scrieri Alese, Partea a III-a, vol. 8 (Părinţi şi Scriitori Bisericeşti), trad. Teodor Bodogae și
Constantin Galeriu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p.
158.
3
Nicolae C. Buzescu, „Despre suflet, la Origen”, Mitropolia Olteniei 2 (1986), p. 44.

4
dumnezeiesc și trupesc”4, ci un singur suflet. Bineînțeles, cei ce susțineau că omul are două
suflete numeau trupul material drept suflet carnal.

Mai erau și alții care spuneau, pe baza unor texte scripturistice ca: „De aceea am zis
fiilor lui Israel: Să nu mâncați sângele nici unui trup, pentru că viața oricărui trup este în
sângele lui”(Lev. 17, 14), că sufletul și-ar avea sediul în sângele omului. Origen este în acest
caz este deosebit de ferm și de tranșant și respinge total această teorie greșită spunând că nu
se poate ca sângele să fie sediul sufletului pentru că această opinie nu mai stă în picioare când
este vorba de insectele mici, cum sunt albinele sau furnicile5. Iar despre ființele care au sânge
se poate spune că sângele lor este energia vitală, „care zace în sângele roșu”6 și are în el
„substanță purtătoare de viață”7, iar deosebirea dintre energia vitală și sufletul vital este foarte
mare, energia vitală fiind expresia naturii materiale, iar sufletul vital reprezentând natura
spirituală, duhovnicească a omului8.

Mai erau și unii care susțineau că sufletul omului este în dușmănie și în opoziție cu
trupul și fiind astfel, sufletul este automat atras spre rele. Origen le răspunde acestora în
următorul fel: deși sufletul este legat de trup și primește influențe de la stimulii vitali, totuși
nu este subordonat în mod automat acestora.

De asemenea, el respinge total teoria reîncarnării (metempsihoza), argumentând că

sufletul este nemuritor și că la Înviere își va relua trupul în care locuise odinioară, doar că
acest trup va fi unul nestricăcios, nesupus legilor firii. Deși acest argument este foarte clar,
Origen nu formulează o teză de combatere fermă a reîncarnării9, ci doar are din nou opinii.

CONCEPȚIA LUI ORIGEN DESPRE SUFLET

Pe lângă opinia pe care Origen și-a exprimat-o cu privire la suflet când a combătut
teoriile greșite, își exprimă și propria teorie despre latura spirituală a omului fără ca să fie
provocat în vreun fel sau altul.

4
Ibidem.
5
Origen, Origen, Scrieri Alese, Partea a III-a, vol. 8, pp. 153-154.
6
Ibidem, p. 154.
7
Ibidem.
8
Nicolae C. Buzescu, „Despre suflet, la Origen”, p. 41.
9
Stylianos Papadopoulos, Patrologie, vol. I, p. 382.

5
 Referitor la suflet, Origen susține că acesta este nematerial și închis în trup10, este „o
virtus sensibilis et mobilis”11, care se trduce din limba latină, un principiu de sensibilitate și
de mișcare, avându-și originea în Dumnezeu, care l-a creat după chipul său, sufletul uman
având nevoie de cunoaștere sensibilă a tot ceea ce vede și aude12. Fiindcă Dumnezeu l-a creat
pe om după chipul Său, Origen vorbește de o înrudire a sufletului cu Dumnezeu, nu este ca și
cum sufletul uman ar fi deoființă cu Dumnezeu, ci se referă la faptul că natura sufletului este
ca și a îngerilor și a Lui Dumnezeu, adică spirituală.

Origen pune și problema existenței sufletului la îngeri respectiv la Mântuitorul Iisus

Hristos. Despre persoana teandrică a Lui Iisus Hristos spune următoarele: Hristos a avut
suflet, dar numai ca persoană umană, cu alte cuvinte „pe cât este de adevărat că a avut trup,
pe atât de adevărat este că a avut și suflet”13. Despre îngeri, Origen credea că nu sunt toți la
fel, sunt în diferite locuri pe pământ14, fiecare popor este vegheat de catre un înger și chiar și
ei, spune Origen, vor trebui să dea seama la Judecata de Apoi15. Tot despre acestia spune că
sunt de aceeași substanță cu sufletul omului, atât aceia, cât și sufletul caracterizându-se prin
libertate și prin sensibilitate rațională. Origen numește această libertate a sufletului, liberul
arbitru, care este și cauza căderii omului în păcat, dar și cauza care l-a îndemnat pe
Dumnezeu să creeze lumea materială, aceasta apărând în urma utilizării greșite a liberului
arbitru16. Pe lângă Origen, mai recunosc existența liberului arbitru Sfântul Vasile cel Mare și
Fericitul Augustin, dar ca libertate a omului de a alege între posibilitațile ce i se oferă17. Pe
când la Origen acest liber arbitru, deși este liber, el reprezintă mai mult o tendință de
apropiere a sufletului de Dumnezeu18.

Deși Origen are câteva opinii relativ corecte din punct de vedere dogmatic cu privire
la suflet, are tot atâtea, poate și mai multe, care sunt apreciate de Sfântul Ioan Damaschin
drept „aiureli”19

10
„Origene”, Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Origene&oldid=8042419, data accesării: 9
mai 2014.
11
Origen, Origen, Scrieri Alese, Partea a III-a, vol. 8, p. 153.
12
Nicolae C. Buzescu, „Despre suflet, la Origen”, p. 55.
13
Ibidem, p. 41.
14
Moreschini Claudio, Istoria filosofiei patristice, trad. Cheșcu Alexandra et al., Polirom, Iași, 2009, p. 153.
15
Ibidem, p. 154.
16
Cf. Ibidem, p. 143.
17
„Liber arbitru”, Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Liber_arbitru&oldid=8491182, data
accesării: 13 mai 2014.
18
„Origene”.
19
Nicolae C. Buzescu, „Despre suflet, la Origen”, p. 62.

6
 Una dintre aceste „aiureli” ale lui Origen este teoria preexistenței sufletelor. Această
teorie, deși el nu a apreciat-o ca dogmă, este cel puțin deplasată, asta cu atât mai mult cu cât
vine din partea unui filozof creștin, prin intermediul ei văzându-se marea influență pe care
filozofia grecească a avut-o asupra lui Origen. Prin această teorie Origen vrea să spună că
sufletele oamenilor au fost create înainte de facerea lumii, iar lumea a fost facută spre a
îmbrăca cu trup material sufletele care au cazut. Teoria preexistenței sufletelor înainte de
creație este apropiată de cea a gnosticilor despre facerea lumii.

Altă mare eroare a lui Origen este apocatastaza (ἀποκατάστασις), care se traduce din
grecește prin restaurare sau restabilire. Este o teorie cu caracter soteriologic conform căreia la
sfârșitul lumii toată creația va fi restabilită de Dumnezeu în starea în care se afla inițial, adică
în bine, deci o mântuire universală (ἀποκατάστασις τῶν πάντων)20. Cu alte cuvinte, cei din
iad vor fi izbăviți, moartea va fi zdrobită definitiv, chiar și diavolul va fi mântuit21, iar acest
lucru va fi posibil datorită marii iubiri și neasemănatei milostiviri a Lui Dumnezeu față de
creația Sa, dar și datorită harului Lui Hristos.

CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM, ÎN CONCEPȚIA LUI ORIGEN

Cu ajutorul acestei teorii, Origen combate cu succes unele teorii greșite despre
originea sufletului. Aceste teorii greșite susțineau că sufletul este un eon, o emanație din
Dumnezeu, dar Origen spune că sufletul nu este ceva ce este emanat sau ieșit din Dumnezeu,
ci este ceva creat de Dumnezeu pentru că dacă ar fi emanat din Dumnezeu ar însemna ca
sufletul să fie de aceeași ființă cu Dumnezeu22, iar noi știm că Dumnezeu a creat sufletul
dupa chipul Său.

Origen susține că în actul de creare a omului au existat două etape: prima etapă a fost
crearea omului după chipul Lui Dumnezeu, adică atunci Dumnezeu a creat sufletul, iar a
doua etapă a fost crearea din țărână, asta însemnând crearea trupului material. După Origen,
chipul Lui Dumnezeu din om reprezintă suma de însușiri sau complexul de virțuti (dreptate,

20
Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă: A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1994, p. 28.
21
Marin M. Braniște, „Eshatologia în concepția lui Origen”, Studii Teologice 7-8 (1958), p. 448.
22
Nicolae C. Buzescu, „Despre suflet, la Origen”, p. 48.

7
înțelepciune, dorul după Dumnezeu, curaj) care în Dumnezeu există în mod substanțial, dar în
om pot fi dobândite treptat prin asceză. Aici iese din nou în evidență acea înrudire a sufletului
uman cu Dumnezeu de care am mai vorbit, această înrudire nefiind o înrudire de esență,
precum deoființimea Tatălui cu Fiul, ci asemănarea naturii spirituale a lui Dumnezeu cu a
omului.

De asemenea, Origen crede într-o creștere și descreștere a chipului Lui Dumnezeu din
om23. Dacă omul este virtuos chipul Lui Dumnezeu va crește în om, iar dacă omul va fi
păcătos, chipul Lui Dumnezeu din om se va micșora, iar omul va îmbrăca chipul diavolului.
Bineînțeles, această fluctuație a chipului Lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu se
mărește sau se micșorează, ci înseamnă că doar chipul Său din om se deformează, dacă omul
păcătuiește, deci nu este vorba de nici o schimbare în Dumnezeu, știut fiind faptul că
Dumnezeu este neschimbabil.

23
Ibidem, p. 49.

8
 BIBLIOGRAFIE

Braniște, Marin M., „Eshatologia în concepția lui Origen”, Studii Teologice 7-8 (1958).
Bria, Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă: A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
Buzescu, Nicolae C., „Despre suflet, la Origen”, Mitropolia Olteniei 2 (1986).
Moreschini Claudio, Istoria filosofiei patristice, traducere de Cheșcu Alexandra, Chirilă
Mihai-Silviu și Cernica Doina, Polirom, Iași, 2009.
Origen, Origen, Scrieri Alese, Partea a III-a, vol. 8 (Părinţi şi Scriitori Bisericeşti), traducere
de Teodor Bodogae și Constantin Galeriu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.
Papadopoulos, Stylianos, Patrologie, vol. I, traducere de Adrian Marinescu, Editura
Bizantină, Bucureşti, 2006.
„Origene”, Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Origene&oldid=8042419,
data accesării: 9 mai 2014.
„Liber arbitru”, Wikipedia,
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Liber_arbitru&oldid=8491182, data
accesării: 13 mai 2014.