1. Noţiunea şi conceptul de dezvoltare durabilă.

Evoluţia geopolitică şi social-economică din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului

XXI a pus omenirea în faţa unei probleme vitale: cum să se dezvolte civilizaţia în continuare, fără a
distruge echilibrul planetei.
Preocupările tot mai accentuate privind dezvoltarea economică durabilă sau viabilă, la nivelul
fiecărei ţări şi la scară mondială, sunt legate de un complex de probleme cu care se confruntă, în prezent
omenirea, şi anume: sărăcia în mijlocul belşugului; degradarea mediului înconjurător, care ameninţă
omenirea cu o catastrofă ecologică; extinderea necontrolată a urbanizării; nesiguranţa ocupării unui loc de
muncă; înstrăinarea tineretului; înlăturarea valorilor tradiţionale; inflaţia, şomajul, crize monetare,
economice şi geografice etc.
Această situaţie s-a creat în rezultatul activităţii economice necompatibile cu legităţile ecologice şi
cerinţele protecţiei mediului. În rezultat au loc schimbări globale ale mediului. În atmosferă creşte
concentraţia unor gaze nocive, care cauzează efectele de seră, duc la distrugerea stratului de ozon sau
generează ploi acide. Calitatea apelor dulci degradează într-un ritm accelerat, creşte concentraţia de metale
grele şi alţi poluanţi în sol şi scade fertilitatea lui. Astfel, resursele care cîndva erau considerate
regenerabile devin neregenerabile. Schimbările influenţează negativ sănătatea omului, durata vieţii, au un
impact negativ asupra dezvoltării economice. Toate acestea demonstrează că societatea umană a ajuns la un
nivel critic, după care pot urma procese ireversibile ce ar pune în pericol existenţa omenirii. Întru evitarea
acestei perspective sumbre şi asigurarea supravieţuirii şi prosperării umanităţii, tot mai mulţi reprezentanţi
ai societăţii, ajung la convingerea, că este necesar ca problemele protecţiei mediului şi dezvoltării
economice să fie rezolvate în corelare reciprocă în interesul întregii societăţi umane contemporane şi a
generaţiei viitoare.
Reforma tuturor domeniilor economiei naţionale a condiţionat necesitatea schimbării atitudinii faţă
de folosirea resurselor naturale, a promovării unei dezvoltări economice şi sociale compatibile cu mediul
înconjurător. Negocierile şi discuţiile care au avut loc la nivel mondial din momentul, cînd omenirea a
conştientizat această problemă, au cristalizat treptat un nou concept – “Dezvoltarea Durabilă”, care pare a
fi o soluţie viabilă de alternativă.
Conceptul de dezvoltare durabilă exprimă procesul de lărgire a posibilităţilor prin care generaţiile
prezente şi viitoare îşi pot manifesta pe deplin opţiunile în orice domeniu – economic, social, cultural sau
politic, omul fiind aşezat în centrul acţiunii destinate dezvoltării.
Dezvoltare economică durabilă presupune existenţa unor condiţii economice, culturale şi de mediu
favorabile. Dacă din perspectiva istorică, condiţiile economice au avut un rol covârşitor în evoluţia speciei
umane, celelalte condiţii nu mai pot fi, astăzi, ignorate, componenţa economică reprezentînd factorul
esenţial al dezvoltării.
Exista mai multe definiţii ale noţiunii de dezvoltare durabilă, dar toate accentuează interdependenţa
dintre factorii sociali, economici şi ecologici. In Raportul Brundtland, intitulat „Viitorul nostru comun”
elaborat de Comisia Mondială Independentă pentru Mediu şi Dezvoltare, prezentat la Conferinţa Naţiunilor
Unite de la Rio de Janeiro, din iunie 1992, dezvoltarea economică durabilă este concepută în viziunea
reconcilierii dintre om şi natură în sensul stabilirii unui nou parteneriat între cele doua entităţi, a
echilibrului şi armoniei dintre ele, „pe o noua cale de dezvoltare, care să susţină progresul uman nu numai
în câteva locuri şi pentru cîţiva ani, ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor mai îndelungat”.
Astfel, dezvoltarea economică durabilă reprezintă acea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se
urmăreşte ca satisfacerea cerinţelor prezente, de consum, să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale
generaţiilor viitoare.
 2. Istoricul apariției conceptului de dezvoltare durabilă
Conceptul de dezvoltare durabila a luat naştere cu aproximativ 40 de ani in urma, ca răspuns la
apariţia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie.
Astfel, în 1972, la Stokcholm are loc Conferinţa Naţiunilor Unite, în care cele 113 de naţiuni
prezente îşi manifestau îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umana influenţează mediul. Sunt
subliniate problemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării mediului, pericolul dispariţiei unor specii
si nevoia de a creste nivelul de trai al oamenilor si se accepta legătura indisolubila între calitatea vieţii si
calitatea mediului pentru generaţiile actuale si viitoare.
Cativa ani mai tarziu, in 1983, Naţiunile Unite înfiinţează Comisia Mondiala de Mediu si
Dezvoltare (WCED) care îşi începe activitatea, având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului si
oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societaţii umane. Comisia a fost prezidata de
Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei, la acea data. Comisia Brundtland a subliniat
existenţa a doua probleme majore: - o dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari si standarde mai
înalte de trai pentru un mic procent din populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor; - o dezvoltarea nu
ar trebui sa implice distrugerea sau folosirea nesăbuita a resurselor noastre naturale, nici poluarea mediului
ambiant;
În 1985, a fost descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Convenţia de
la Vienna a început căutarea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratul
protector de ozon care înconjoară Planeta.
In 1987, la un an după catastrofa de la Cernobîl, apare aşa-numitul Raport Brundtland, al WCED,
cu titlul “Viitorul nostru comun” care dă si cea mai citata definiţie a dezvoltării durabile (“sustainable
development”): “Dezvoltarea durabila este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Totodată, Raportul admitea ca dezvoltarea
economica nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel incît sa se potrivească cu limitele
ecologice oferite de mediul înconjurător si de resursele planetei. In finalul raportului, comisia susţinea
necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale asupra dezvoltării durabile.
La Summitul Mondial de la Rio de Janeiro din vara anului 1992, la care au participat 120 de şefi
de stat, sunt din nou aduse în centrul atenţiei problemele privind mediul si dezvoltarea. Dezvoltarea
durabila reprezintă: "o noua cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru întreaga planeta si
pentru un viitor îndelungat". Scopul declarat al Conferinţei secolului a fost stabilirea unei noi strategii a
dezvoltării economice, industriale si sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabila,
"sustainable development".Un eveniment de importanta centrala a fost elaborarea Agendei 21, un
program extrem de cuprinzător privind dezvoltarea durabila in secolul XXI. Aici sunt tratate aproape toate
aspectele relevante din punct de vedere al dezvoltării:
· combaterea sărăciei;· egalitatea intre sexe;· respectarea intereselor popoarelor indigene; ·
participarea grupărilor sociale la procesul politic; · protejarea climei; · protejarea speciilor; · protejarea
rezervelor de apa potabila etc.
La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, în 2002 are loc Summitul privind dezvoltarea durabila de
la Johannesburg, Africa de Sud, în care se studiază progresul făcut spre dezvoltarea durabila si se reafirmă
angajamentul ţarilor participante. Principalele probleme discutate au fost: reducerea numărului celor care
nu au acces la rezerve de apa potabila, de la peste 1 miliard la 500 milioane pîna în anul 2015;
înjumătăţirea numărului celor ce nu au condiţii de salubritate corespunzătoare, la 1,2 miliarde; creşterea
folosirii surselor durabile de energie si refacerea efectivelor de peste secătuite;
La nivelul Uniunii Europene, în cadrul Consiliul European de la Goteborg, iunie 2001, a fost
adoptata Strategia Europeana de Dezvoltare Durabila (SDD) si a fost propus Setul de Indicatori de
Dezvoltare Durabila, având drept scop monitorizarea SSD.
În iunie 2006 aceasta a fost revizuita si un nou model de guvernare a fost adoptat.
 3. Problemele existente pe calea spre o dezvoltare durabilă
Probleme care au apărut pe calea spre o dezvoltare durabilă sunt de natură principială.
Piedicile în calea adoptării unui comportament ecologic ar fi:
- Probleme la nivelul conştientizării: problemele de mediu nu pot fi aflate în mod direct;
- Probleme la nivelul informării: relaţiile cauzale sunt greu de realizat;
- Probleme la nivelul emoţional: temeri, suprimări, scuze;
- Probleme la nivelul mediatizării: lipsa informaţiilor şi imaginilor clare;
- Bariere antropologice: Civilizarea ecologică se află într-un conflict clar cu modelele elementare de
comportament;
- Bariere socio-culturale: Comportamentul ecologic nu este decât cu greu compatibil cu valorile
existente;
- Problema cauzată de pasarea responsabilităţilor: dilema socio-ecologică (Allmende-Klemme);
- Problema privind perspectiva temporală: indivizii nu percep de regulă consecinţele unui
comportament precaut.
O alta problema pe calea spre o dezvoltare durabila este globalizarea.
Globalizarea reprezintă extinderea la nivel global al capitalismului şi comerţului liber. Economia mondială
a depăşit graniţele statelor naţionale şi puterea lor de reglementare politică. Astfel a apărut o relaţie
fundamental denaturată între spaţiile politice şi cele economice.
Provocările Dezvoltării Durabile
Constrîngerea demografică:
- Numărul populaţiei (7,5 mld.în 2015; 11,5mld în 2150 conduc la cifra 30-150mld) ;
- Structura populaţiei (socio-profesională, gradul de instruire, calitatea populaţiei);
- Repartiţia populaţiei pe cele 2 mari zone (urban, rural).
Constrîngerea tehnică
- Nivelul maxim al producţiei ce se poate realiza în condiţiile date ale progresului tehnic fără
modificarea calităţii mediului;
Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii
- Între generaţii şi în interiorul aceleiaşi generaţii se manifestă un spirit asociativ, de toleranţă,
asociativitate şi grijă reciprocă, binele şi bunăstarea unuia nu trebuie, în nici un fel sa afecteze fericirea
altuia.
Probleme actuale ale omenirii:
Suprapopulare; Stresul urban;
Penurie de hrană; Sistem sanitar inadecvat;
Poluarea mediului înconjurător; Analfabetism;
Schimbări climaterice; Instabilitatea economică
Epuizarea resurselor naturale; Instabilitatea socială şi politică;
Dispariţii de specii; Creşterea criminalităţii;
Gestiune deficitară a apei potabile Pericolul unui război nuclear.
 4. Principiile și obiectivele dezvoltării durabile. Standarde le dezvoltarea durabilă
Cum au fost enuntate in 1992, in Declaratia de la Rio de Janeiro:
Principiul 1: Oamenii stau in centrul preocuparilor dezvoltarii durabile. Ei au dreptul la o viata sanatoasa
si productiva, in armonie cu natura.
Principiul 2: Statele, in acord cu Carta Natiunilor Unite si cu principiile dreptului international, au dreptul
suveran de a-si exploata propriile resurse ca urmare a politicilor lor de mediu si de dezvoltare, si
responsabilitatea de a asigura faptul ca activitatile desfasurate sub jurisdicţia sau controlul lor nu cauzeaza
daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de limitele jurisdictiei nationale.
Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie indeplinit astfel incat sa intruneasca nevoile de dezvoltare si de
mediu ale generatiilor prezente si viitoare.
Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltarii durabile, protectia mediului trebuie sa constituie parte integranta
a procesului de dezvoltare si nu poate fi considerata izolata de acesta.
Principiul 5: Toate statele si toti oamenii trebuie sa coopereze in scopul esential al eradicarii saraciei, ca
cerinta indispensabila a dezvoltarii durabile, pentru a diminua inegalitatile intre standardele de viata si
pentru a satisface mai bine nevoile majoritatii oamenilor lumii.
Principiul 6: Situatiei speciale si nevoilor tarilor in curs de dezvoltare, in deosebi a celor mai putin
dezvoltate si a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie sa li se acorde prioritate speciala. Actiunile
internationale in domeniul mediului si dezvoltarii trebuie, de asemenea, sa se adreseze intereselor si
nevoilor tuturor tarilor.
Principiul 7: Statele trebuie sa coopereze intr-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea, protectia
si refacerea sanatatii si integritatii ecosistemului Pamantului. Data fiind contributia diferita la degradarea
mediului la nivel global, statele au responsabilitati comune dar diferentiate. Tarile dezvoltate recunosc
responsabilitatea pe care o poarta in atingerea dezvoltarii durabile la nivel international, avand in vedere
presiunile pe care societatile lor le au asupra mediului global si tehnologiile si resursele financiare pe care
le detin.
Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabila si o caliate mai buna a vietii pentru toti oamenii, statele
trebuie sa reduca si sa elimine modelele nesustenabile de productie si consum si sa promoveze politici
demografice potrivite.
Principiul 9: Statele trebuie sa coopereze pentru a-si intari capacitatea administrativa interna pentru
dezvoltarea durabila, prin cresterea nivelului de intelegere stiintifica prin schimburi de cunostinte stiintifice
si tehnologice si prin intensificarea dezvoltarii, adaptarii, raspandirii si transferului tehnologiilor, inclusiv a
tehnologiilor noi si inovatoare.
 Obiectivul fundamental: Bunăstarea, sănătatea şi educaţia societăţii în corelare cu cerinţele de
conservare şi regenerare a resurselor naturale, precum şi cu garanţiile pentru generaţiile viitoare.
 Obiective principale: Formarea unui potenţial competitiv pentru relansarea şi stabilizare creşterii
economice, a dezvoltării umane durabile; Formarea capitalului uman în corespundere cu exigenţele
ştiinţifice, tehnologice, informaţionale şi morale; Reformarea sistemului de securitate socială;
Consolidarea structurală a sistemului socio – economic pe baze durabile, în conformitate cu
criteriile de integrare în Uniunea Europeană; Monitorizarea şi ajustarea continuă a parametrilor
dezvoltării la performanţele economice, sociale şi cele din domeniul protecţiei mediului.
Standarde:
 Un sistem politic care să asigure participarea cetăţenilor la luarea deciziilor;
 Un sistem economic care să fie capabil să creeze surplusuri de cunoştinţe tehnice durabile bazate pe
propriile forţe;
 Un sistem social care să ofere soluţii pentru tensiunile rezultate dintr-o dezvoltare ne-armonioasă;
 Un sistem de producţie care să respecte obligaţia prezervării mediului în scopul dezvoltării;
 Un sistem de proceduri care poate căuta mereu noi soluţii;
 Un sistem administrativ care să fie flexibil şi să aibă capacitatea de auto-corecţie.
 5. Prioritățile ale dezvoltării durabile pentru Republica Moldova. Strategia natională de
dezvoltare Moldova 2020
O analiză diagnostică a constrîngerilor pentru dezvoltarea economică scoate în evidenţă problemele
critice, altfel spus, domeniile în care Republica Moldova este cel mai puternic devansată de ţările
comparabile. Pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a ţării, este necesar să fie înlăturate, în mod
prioritar, barierele care împiedică activitatea investiţională
Au fost identificate 4 probleme critice: educaţia, drumurile, accesul la finanţe şi mediul de afaceri. Ca
urmare a procesului consultativ, Guvernul a stabilit problemele majore, a căror soluţionare ar contribui
semnificativ la asigurarea creşterii economice şi la reducerea sărăciei. Astfel, existenţa unui sistem judiciar
ineficient pune în pericol dezvoltarea tuturor domeniilor, afectînd grav atît mediul de afaceri din ţară, cît şi
procesul investiţional. Alte două priorităţi, a căror soluţionare este posibilă în orizontul de timp oferit
pentru implementarea prezentei Strategii şi care au impact direct asupra populaţiei sărace, sînt: consumul
de resurse energetice şi sistemul de pensii. Sănătatea a fost identificată ca una din problemele critice care
conduce la reducerea forţei de muncă şi a productivităţii muncii, iar soluţionarea acesteia este posibilă prin
includerea aspectelor de sănătate în toate priorităţile de dezvoltare pe termen lung. Sub aspectul
obiectivelor strategice pe termen lung, Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020” este focalizată pe
următoarele priorităţi de dezvoltare:
1) Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă, în scopul sporirii
productivităţii forţei de muncă şi majorării ratei de ocupare în economie;
2) Sporirea investiţiilor publice în infrastructura de drumuri naţionale şi locale, în scopul diminuării
cheltuielilor de transport şi sporirii vitezei de acces;
3) Diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi dezvoltarea
instrumentelor de management al riscurilor;
4) Ameliorarea climatului de afaceri, promovarea politicii concurenţiale, optimizarea cadrului de
reglementare şi aplicarea tehnologiilor informaţionale în serviciile publice destinate mediului de afaceri şi
cetăţenilor;
5) Diminuarea consumului de energie prin sporirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor
regenerabile de energie;
6) Asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii pentru garantarea unei rate adecvate de
înlocuire a salariilor;
7) Sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi de combatere a corupţiei în vederea asigurării
accesului echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii.
Optica prezentei Strategii este de a produce un impact economico-social pe fiecare dintre dimensiunile
nominalizate mai sus. Efectul cumulat al soluţionării problemelor vizate constă în eliminarea barierelor
critice care împiedică valorificarea optimă a resurselor. Această abordare face posibilă prioritizarea
domeniilor de intervenţie ale statului şi supunerea acestora unui obiectiv bine definit al Strategiei:
asigurarea dezvoltării economice calitative şi, implicit, reducerea sărăciei.
Republica Moldova va întreprinde toate eforturile necesare pentru asigurarea tranziţiei spre o
dezvoltare economică verde, care promovează principiile dezvoltării durabile şi contribuie la reducerea
sărăciei, inclusiv prin asigurarea unei guvernări mai bune în domeniul dezvoltării durabile, prin integrarea
şi fortificarea aspectelor protecţiei mediului în toate domeniile de dezvoltare social-economică a ţării.
Un factor determinant pentru realizarea cu succes a priorităţilor identificate şi atingerea obiectivului
principal îl constituie existenţa unor instituţii ale statului eficiente şi moderne. Accelerarea reformelor
instituţionale şi consolidarea capacităţilor autorităţilor publice vor viza fiecare prioritate identificată.
Sporirea calităţii serviciilor publice prin modernizare, creşterea transparenţei şi accesibilităţii acestora sînt
inerente procesului de implementare a Strategiei.
6. Etapele procesului din Agenda Locală XXI
A fost elaborată şi adoptată la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992;
În 2002, al doilea Summit de la Johannesburg promovează AL21 ca principal instrument de realizare a
bunăstării populaţiei lumii;
AL21 este dedicată administraţiei locale şi stabileşte prin participare publică un echilibru între
dezvoltarea economică, echitatea socială şi protecţia mediului.
Agenda Locală 21conţine
 Un diagnostic multi-sectorial, care identifică problemele prioritare economice, sociale şi de mediu cu
care se confruntă o comunitate locală;
 Direcţii strategice, obiective, politici şi strategii de dezvoltare durabilă, identificate cu participarea
grupurilor comunitare, sectorului privat, tinerii, ONG-uri;
 Un plan Local de Acţiuni de lungă durată orientat spre realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă;
 Acţiuni implementate prin consens şi parteneriate dintre toate sectoriale.
Trăsăturile tipice ale unei Agende 21 Locale (ideale) ar putea fi:
 participarea administraţiei locale;
 participarea populaţiei şi în special a femeilor şi tinerilor, a ONG-urilor şi economiei;
 un proces de planificare şi de discuţii de durată, care să urmărească o linie integratoare, cuprinzând
aşadar aspecte de ordin ecologic, economic şi social;
 obiectivul este realizarea unui program de acţiune, asupra căruia toţi participaţii să fie de acord
(consens) şi care să se orienteze după principiul dezvoltării durabile;
 acesta va fi un proces de cunoaştere reciprocă pentru toţi participanţii;
 dezvoltarea unei noi accepţiuni a politicii (cooperare şi consens);
 felul în care vor fi urmărite obiectivele va fi verificat permanent prin intermediul unor indicatori cât
se poate de clari.
Agenda Locala se concentreaza asupra problemelor de ordin social, economic si de mediu si
propune solutii la problemele existente prin incurajarea unor practici mai eficiente. Se constientizeaza
faptul ca dezvoltarea durabila poate fi realizabila fara a face rabat de la calitatea vietii, prin insusirea unei
gandiri creatoare si practicarea unui comportament sustenabil.
Dupa Summitul Pamantului de la Rio, campanii de succes Agenda Locala 21 au avut loc in Bolivia, China,
Suedia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, pentru a numi doar cateva state angajate in acest proces. Romania
este, de asemenea, considerata drept un exemplu de succes in implementarea Agendei Locale 21.
Fazele proceselor incluse în Agenda 21 Locală patru faze ale unui proces ideal cuprins în Agendă.
- Etapa iniţială – prin deciziile consiliilor, sunt stabilite regulile formale de desfăşurare a procesului şi
sunt stabilite accentele pentru etapa lucrativă;
- Etapa lucrativă – participarea populaţiei la procesul din Agendă, proiectarea şi elaborarea
programului de acţiune;
- Etapa de evaluare – verificarea continuă a stadiului transpunerii, întroducerea unor contra-măsuri în
cazul nerespectării prevederilor, alinierea şi continuarea programelor;
- Etapa de implementare – adoptarea programului de acţiune către consilii, stabilirea obiectivelor cu
caracter obligatoriu şi a indicatorilor de verificare.
 7. Politica națională în domeniul protecției mediului pentru sigurarea dezvoltării durabile
Dezvoltarea durabilă a ţării şi a întregii societăţi este posibilă numai prin asigurarea unor factori de
mediu calitativi care să contribuie la menţinerea calităţii vieţii şi sănătăţii. Calitatea mediului are o legătură
directă şi cu performanţa economică a ţării, afectînd producţia agricolă şi dezvoltarea economică rurală.
Esenta DD consta in faptul ca problemele dezvoltarii economice sa fie solutionate numai tinanduse cont de
cerintele de mediu si de necesitatile asigurarii sociale.
Scopurile DD:
 asigurarea dreptului populatiei la un mediu favorabil de viata;
 revizuirea politicii de utilizare extensive a resurselor naturale, folosirea acestora in limitele
capacitatilor de regenerare;
 asigurarea populatiei cu minimul necesar de munca, alimentatie, energie, apa, servicii comunale si
asistenta medicala;
 integrarea cerintelor ecologice in toate deciziile economice si sociale;
 crearea accesului la informatia de mediu si participarea publicului la luarea deciziilor de mediu
Imperativele realizarii scopurilor milenare in contextul DD
 realizarea unor scopuri sa nu se efectueze in detrimentul altora;
 necesitatea integrarii cerintelor de mediu in strategia si actiunile de reducere a saraciei si
solutionarii problemelor sociale;
 scopurile milenare necesita a fi puse la baza strategiile nationale de DD sau/si in cele sectoriale
Scopurile generale ale Politicii de mediu in RM
 Asigurarea unui mediu favorabil pentru populatia tarii;
 Prevenirea poluarii mediului inconjurator;
 Asigurarea securitatii ecologice;
 Consevarea patrimonilui natural;
 Utilizarea durabila a resurselor naturale;
 Regenerarea resurselor naturale si ameliorarea calitatii mediului;
 Contributia la solutionarea problemelor ecologice globale si respectarea angajamentelor
internationale
Obiectivele de mediu: Asigurarea cu apa potabila calitativa; Extinderea suprafetelor impadurite;
Extinderea ariilor naturale protejate de stat; Ponderea populatiei cu acces imbunatatit de salubrizare,
Distrugerea POP (pesticide); Reducerea deseurilor: (Implementarea tehnologiei de neutralizare a deseurilor
vinicole cu continut de ferocianura; Reutilizarea intreprinderilor vinicole prin substituirea utilajului
metalic cu utilaj fabricat din inox, sticla, lemn in vederea diminuarii regenerarii deseurilor cu continut de
ferocianura; Utilizarea cenusii de la CETuri la producerea articolelor din beton armat); Utilizarea
deseurilor organice compostate in calitate de ingraminte;Producerea materialelor de constructie in baza
deseurilor de la întreprinderile si organizatiile de extractie a zacamintelor; Implementarea colectarii
separate a deseurilor menajere; Ameliorarea faunei cinegetice; corespunderea probelor din apeductele
comunale urbane la indicii microbiologici; Reducerea consumului energiei si a pierderilor de apa din
retelele de distribuire; Restaurarea si extinderea suplimentara a zonelor umede; Reducerea consumului
si scoaterea din uz a clorofluorocarburilor (CFC) reglementate de Protocolul de la Montreal.
Politica de mediu va fi implementată prin implicarea activă a autorităţilor publice locale în sistemul
de gestionare a resurselor naturale. În acest sens vor fi întreprinse măsuri pentru delimitarea clară a
competenţelor între autorităţile centrale şi locale, pentru sporirea capacităţilor autorităţilor publice abilitate,
precum şi pentru creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind efectele negative ale unor
activităţi asupra calităţii mediului înconjurător.
Implementarea politicii de mediu este costisitoare şi va necesita contribuţii din partea bugetului de
stat şi bugetelor locale, din partea Fondului Ecologic Naţional şi din partea surselor externe de finanţare. În
acest sens, sînt importante acţiunile ce încurajează participarea sectorului privat la activitatea de protecţie a
mediului (cum ar fi aprobarea standardelor de calitate ecologică), precum şi descentralizarea unor măsuri la
nivel de comunitate (cum ar fi crearea sistemelor autonome de aprovizionare cu apă în localităţile unde
conectarea la o ţeavă centralizată este prea costisitoare
 8. Convenția de la Arhus și rolul ei în dezvoltarea durabilă.
CONVENŢIA PRIVIND ACCESUL LA INFORMAŢIE, PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA
DECIZIEI ŞI ACCESUL LA JUSTIŢIE PE PROBLEME DE MEDIU (AARHUS)
Locul şi data adoptării: Aarhus, 1998
Scopul şi obiectivele Convenţiei:
Convenţia de la Aarhus reprezintă un nou model de acord multilateral, care se concentrează asupra
interacţiunii dintre autorităţile publice şi cele private. Semnatarii acestui document deosebit de important
şi-au luat astfel obligaţia de a asigura accesul cetăţenilor la informaţia de mediu, la participarea publică şi
la justiţie.
Tema Convenţiei îşi are originea în relaţia dintre guvern şi cetăţeni. Acest tratat nu este doar un acord
pentru protecţia mediului, ci este o Convenţie despre responsabilitatea, transparenţa şi receptivitatea
guvernelor.
Convenţia de la Aarhus prevede drepturi pentru public şi impune obligaţii Părţilor şi autorităţilor publice în
ceea ce priveşte accesul la informaţii şi participarea publicului, precum şi accesul la justiţie.
Pentru a contribui la protejarea drepturilor oricărei persoane din generaţiile actuale şi viitoare de a trăi într-
un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale, fiecare Parte garantează drepturile privind accesul la
informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, conform
prevederilor Convenţiei.
Pana in prezent, 40 de state, au semnat Convenţia de la Aarhus, iar 17 state sunt Părţi la Convenţie.
Organismele Convenţiei sunt:
 Secreatriatul – este asigurat de către Secreatiatul Executiv al Comisiei Economice pentru Europa;
 Conferinţa părţilor.
Prin Convenţia de la Aarhus, înţeleasa în contextul sistemului de drepturi şi libertăţi fundamentale ale
omului, se asumă un nou gen de responsabilitate a autorităţilor publice prin recunoaşterea rolului
fundamental al dreptului la un mediu sănătos. Acest drept este corelat cu principiile dezvoltării durabile, în
sensul că resursele trebuie să fie exploatate astfel încât şi generaţiile viitoare să poată beneficia de ele. Pe
scurt, Convenţia de la Aarhus aduce o noutate fundamentală în dreptul internaţional prin faptul că face
pentru prima dată o legătură între drepturile omului şi dreptul mediului.
Convenţia este structurată pe trei principii.
Primul se referă la dreptul publicului de a avea acces la informaţia de mediu. Aceasta presupune
asimilarea de cunoştinţe şi formarea de atitudini. Primul aspect se corelează cu reforma curriculum-ului
şcolar şi cu implementarea strategiilor de educaţie permanentă astfel încât elevii şi cetăţenii adulţi să
cunoască şi să înţeleagă ce se întâmplă în mediul inconjurator. Al doilea aspect vizează conştientizarea
cetăţenilor pentru problemele de mediu şi creşterea interesului lor, ca oameni educaţi, pentru acestea. Pe de
altă parte, se presupune că autorităţile vor propune mijloace eficiente astfel încât informaţia de mediu să fie
transparentă şi să poată fi obţinută de public.
Al doilea se referă la dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor. Aceasta înseamnă că
autorităţile trebuie să fie deschise astfel încât publicul interesat (informat) să poată influenţa conţinutul
final al deciziei. Prin public întelegem persoanele fizice, dar şi persoanele juridice din societatea civilă.
Al treilea principiu are doua componente: pe de o parte, garantează dreptul publicului de a se adresa
justitiei în cazul în care primele două drepturi sunt încălcate; pe de altă parte, considerat independent,
garantează dreptul publicului de a se adresa justiţiei în cazurile în care legislaţia de mediu este încălcată.
 9. Dimensiunea socială și economică de dezvoltare durabilă.
Dezvoltarea durabilă este un concept complex, care a pornit de la preocuparea faţă de mediu şi s-a
extins în timp către o dimensiune economică şi una socială.
Dimensiunea ecologică se referă la :
- consumul şi producţia durabile, conservarea şi managementul resurselor naturale, schimbările climatice şi
energia curată
Dimensiunea economică se referă la:
- dezvoltarea socio-economică (prosperitate economică) şi transportul durabil
În cadrul dimensiunii economice a dezvoltării durabile sunt incluse următorii indicatori : PIB
regional, câştigul salarial nominal mediu net lunar, cifra de afaceri a unităţilor locale active, rata şomajului,
ponderea persoanelor cu venituri din pensie şi salarii în populaţia totală.
 Diversificarea bazei economice şi viabilitatea financiară;
 Reinvestirea resurselor în economia locală;
 Susţinerea businessului local;
 Oportunităţi semnificative de angajare în cîmpul muncii a tuturor cetăţenilor;
 Oferirea instruirii şi educaţiei pentru a asista forţa de muncă la ajustarea necesităţilor pieţii
muncii;

Dimensiunea socială se referă la:

- incluziunea socială, schimbările demografice şi sănătatea publică
Dimensiunea socială a dezvoltării durabile cuprinde indicatorii: rata mortalităţii infantile, speranţa
medie de viaţă la naştere, rata abandonului în învăţământul preuniversitar, ponderea populaţiei de 15 ani şi
peste fără nici o şcoală absolvită sau doar cu şcoala primară absolvită, rata sărăciei, ponderea localităţilor
cu acces la apă potabilă, ponderea localităţilor cu acces la canalizare publică.
 Securitate alimentară;
 Servicii medicale adecvate;
 Accesul la educaţie pentru toţi membrii comunităţii;
 Asigurarea protecţiei de la crime şi agresiuni;
 Cultivă spiritul comunitar care crează un sens de proprietate şi de valorificare;
 Protecţia şi îmbunătăţirea spaţiilor publice şi resurselor istorice;
 Adaptarea la circumstanţele şi condiţiile schimbătoare.
10. Conservarea și managementul resureselor naturale în procesul de dezvoltare durabilă.
Esenţa DD a societăţii umane este data de modul de gestionare, actuală si viitoare, a resurselor sale
naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu obiectivele cresterii economice si asigurarea
unei calitati din ce in ce mai bune a vietii si a mediului.
Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea nevoilor materiale de baza, ci si pentru a
furniza resursele de imbunatatire a calitatii vietii in directii ca sanatatea, educatia si un mediu bun. Multe
forme de dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca ele folosesc resursele naturale, energetice,
materiale si informationale si genereaza produse poluante si deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp
exista multe cai prin care anumite tipuri de activitate economica pot proteja sau imbunatati mediul
inconjurator. Acestea includ masurile de eficientizare a utilizarii resurselor naturale, energiei, materialelor,
informatiilor, tehnologii si tehnici imbunatatite de management, o mai buna proiectare si marketing pentru
produse, minimizarea deteriorarilor produse mediului ( tehnologii nepoluante, tehnologii mici
consumatoare de materiale si energie, tehnologii de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.), practici
agricole prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si constructiilor, eficienta
imbunatatita a transporturilor etc. Una din provocarile majore ale DD este de a gasi cai de incurajare a
activitatilor economice prietenoase pentru mediul inconjurator si de a descuraja activitatile care provoaca
deteriorari ale mediului (poluarea aerului, apelor si solului, respectiv subsolului).
In ceea ce priveste resursele naturale si energetice, activitatile se desfasoara pe 2 directii principale :
utilizarea rationala a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economica (reducerea si reciclarea
deseurilor), respectiv reducerea consumului si folosirea unor surse neconventionale de energie.
In prezent, aceentul se pune pe utilizarea rationala a resurselor naturale si energetice, devenit astfel
un imperativ al prezentului. Alaturi de acestea, resursele materiale si informationale completeaza
ansamblul resurselor DD.
11 . Rolul autorităților publice locale în dezvoltarea durabilă a comunității.
Îmbunătăţirea performanţei administraţiei publice la nivel central şi local reprezintă o condiţie
importantă pentru dezvoltare durabilă. Sporirea competitivităţii economiei naţionale nu poate avea loc în
condiţiile unei administraţii publice ineficiente, cu structură depăşită şi personal necalificat. Dimpotrivă,
crearea condiţiilor pentru sporirea competitivităţii, în situaţia unei economii marcate de dezechilibre
serioase şi resurse interne limitate, în contextul concurenţei acerbe pe pieţele regionale şi mondiale,
reprezintă o provocare serioasă şi pentru o administraţie publică bine pregătită şi eficientă.
Necesitatea desfăşurării unei reforme complexe a administraţiei publice derivă din trei raţionamente
fundamentale:
Economic. Promovarea reformei prin optimizarea numărului de instituţii şi funcţionari publici va
contribui la reducerea cheltuielilor administrative şi direcţionarea acestora pentru prestarea unor servicii
publice de o calitate superioară.
Social. Drept rezultat al reformei va fi îmbunătăţită calitatea serviciilor publice prestate cetăţenilor,
precum şi fortificată interacţiunea dintre societatea civilă şi administraţia publică. O mai bună transparenţă
a procesului decizional va spori credibilitatea societăţii faţă de autorităţi şi va fortifica colaborarea lor în
implementarea unor programe de importanţă naţională.
Politic. O administraţie publică modernizată în baza celor mai bune practici internaţionale va contribui la
îmbunătăţirea imaginii Republicii Moldova atît în ţară, cît şi în exterior. Edificarea unei administraţii
publice eficiente, lipsite de corupţie, cu un personal calificat sporeşte şansele ţării de cooperare/integrare
cu/în structurile europene şi internaţionale.
Sinergia dintre eficientizarea procesului decizional, a activităţii funcţionarilor publici, a interacţiunii
dintre instituţiile publice şi a corelării dintre planificarea strategică şi procesul bugetar va sprijini şi
dinamiza implementarea întregului spectru de politici şi reforme promovate de Guvern.
Experienţa precedentă de implementare a programelor de dezvoltare naţională demonstrează că
implicarea insuficientă a APL în procesul de elaborare şi implementare a politicilor contribuie la creşterea
disparităţilor teritoriale în dezvoltarea social-economică a ţării. În acest sens, sporirea rolului administraţiei
publice locale presupune atît sporirea competenţelor acesteia prin creşterea gradului de descentralizare, cît
şi fortificarea capacităţilor de implementare a politicilor şi de prestare a serviciilor publice.
Sporirea rolului şi consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale se va realiza în contextul
implementării Strategiei de dezvoltare regională. În acest sens, pe parcursul perioadei de implementare a
Strategiei, se va urmări realizarea următoarelor obiective:
i) îmbunătăţirea cadrului instituţional şi încorporarea principiilor dezvoltării durabile în politicile
locale;
(ii) delimitarea mai clară a funcţiilor şi responsabilităţilor între autorităţile centrale şi cele locale, cu
sporirea autonomiei celor din urmă;
(iii) consolidarea autonomiei locale a autorităţilor administraţiei publice locale prin continuarea
procesului de descentralizare fiscală şi financiară;
(iv) fortificarea capacităţilor autorităţilor locale de planificare, elaborare a bugetelor, implementare,
monitorizare şi evaluare participativă a activităţilor la nivel local;
(v) implementarea Strategiei naţionale de instruire a funcţionarilor publici şi aleşilor locali şi crearea
condiţiilor pentru îmbunătăţirea managementului resurselor umane.
Reieşind din obiectivele expuse, este necesar de a spori autonomia şi capacităţile administraţiilor publice
locale, în special de nivelul întîi, în asigurarea localităţilor cu venituri proprii, gestionarea eficientă a
resurselor şi stimularea dezvoltării potenţialului economic al localităţilor.
APL
 Reprezintă comunitatea locală şi lucrează în numele ei;
 Au un rol planificator important;
 Desfăşoară, deleagă sau influenţează multe dintre serviciile de care depinde calitatea vieţii locale;
 Administrează/posedă părţi importante din mediul construit sau natural;
 Pot influenţa populaţia prin educaţie, sfaturi, informaţii şi exemplu propriu
 Pot cataliza parteneriatele cu alte organizaţii;
 Au un impact semnificativ în calitate de consumatori, achiziţionatori şi patroni.
12. Misiunea comunității în procesul de dezvoltare durabilă.
 Mobilizarea eforturilor şi resurselor locale spre activizarea societăţii în rezolvarea treburilor
comunitare, atragerea partenerilor din afara localităţii, păstrarea şi cultivarea valorilor locale,
promovarea modului de viață sănătos.
Obiective strategice:
 crearea oportunităţilor de utilizare eficientă a resurselor pentru revitalizarea economiei locale;
 asigurarea unui habitat ecologic sănătos;
 promovarea culturii şi dezvoltării multilaterale a populaţiei; realizarea serviciilor sociale calitative
şi suficiente
Obiective operaţionale:
 crearea cadrului instituţional pentru afaceri;
 dezvoltarea sectorului micului business şi a infrastructurii de afaceri;
 îmbunătăţirea calităţii apei potabile;
 implicarea societăţii civile în gestionarea treburilor publice;
 acordarea asistenţei pentru populaţia social-vulnerabilă ş.a..
Orice comunitate pentru a porni pe calea dezvoltarii duurabile trebuie sa-şi dezvăluie potentialul sau
şi să-1 dezvolte multilateral respectind anumite cerinte:
Resursele sunt folosite eficient, iar deşeurile sunt minimalizate prin aplicarea ciclurilor de materiale
închise;
Poluarea este limitată la un nivel, care permite sistemelor naturale să o anihileze, fără a fi afectate;
Diversitatea naturală este protejată;
Dacă este posibil, necesităţile locale sunt satisfăcute din resursele locale;
Fiecare este asigurat cu hrană, apă, adăpost şi carburanţi la preţuri rezonabile;
Fiecare are posibilitatea să găsească o ocupaţie pe măsură în diverse domenii. Valoarea muncii
neplătite este recunoscută, iar remunerarea muncii este echilibrată;
Sănătatea oamenilor este protejată prin asigurarea unui mediu sigur, curat şi plăcut, şi a unor
servicii medicale, care ar preveni apariţia bolilor şi ar asigura tratarea adecvată a bolnavilor;
Oamenii trăiesc fără frica violenţei de origine criminală sau a persecuţiilor în legătură cu opiniile
personale, religie, rasă, sex;
Fiecare om are acces la deprinderile, cunoştinţele şi informaţiile necesare pentru a-i permite să se
încadreze în societate;
Toate grupurile comunităţilor au dreptul să participa la luarea deciziilor;
Posibilităţile culturale, de recreare şi odihnă sunt accesibile tuturor;
Locurile, spaţiile şi obiectele din comunitate reprezintă o îmbinare a utilului cu frumosul. Aşezările
sunt “ umane” ca dimensiune şi formă. Diversitatea şi specificul local sunt preţuite şi protejate;
Toate acţiunile locale sunt privite din punctul de vedere al perspectivei lor globale.

Acţiuni în sfera întregii comunităţi

 Conştientizare şi educaţie;
 Consultarea şi implicarea întregii comunităţi;
 Acţiuni de parteneriat;
 Elaborarea unei strategii locale de dezvoltare durabilă sau a unui plan de acţiuni;
 Evaluare, monitorizare, raportare
13. Planificarea strategică și misiunea ei pentru dezvoltarea durabilă.
Planificarea strategică reprezintă un plan, un model, un set de direcții și abordări pe care managerii le
aplică pentru conducerea organizatiei. Ea reprezintă o modalitate de a construi un consens, bazat pe o
viziune comună întregii comunități, în vederea asigurării prosperității generațiilor viitoare.
Planificarea strategică este o modalitate complexă de influențare a viitorului unei comunități, un proces
prin intermediul căruia se determină ce anume intenționează organizația (comunitatea) să facă și cum își va
atinge scopurile propuse. Complexitatea procesului de planificare strategică derivă din analiza inițială a
condițiilor existente la nivel local, a interacțiunilor specifice din cadrul comunității și a factorilor externi
care influențează comunitatea. Pe de alta parte, schimbările ce urmează a fi făcute trebuie să influențeze
întreaga comunitate. Sunt, astfel, combinate perspectivele pe termen lung cu acțiunile pe termen scurt.
14. Rolul cetățenilor în DD a comunității. Metode de participare și beneficii.
Rolul:
 Să conştientizeze drepturile şi obligaţiunile care le revin pentru a participa la luarea deciziilor la
nivel local, decizii care le pot influenţa viaţa;
 Să fie pregătiţi să lucreze onest şi constructiv pentru a susţine administraţia publică locală în
rezolvarea problemelor.
Implicînd cetăţenii , autorităţile publice locale au posibilitatea
 De a împărtăşi cu cetăţenii responsabilitatea pentru planurile de dezvoltare;
 Să sporească înţelegerea de către cetăţeni a nevoilor comunităţii;
 Să sporească sprijinul acordat de către cetăţeni;
 Să ridice nivelul de trai al populaţiei;
 Să i-a decizii mai calitative şi eficiente, avînd la dispoziţiei mai multe informaţii
Intrucît locuitorii urmeaza sa ia parte activa la realizarea acţiunilor de dezvoitare durabila la nivel
local, ei trebuie sa inteleaga bine problemele, pentru a gasi solutiile corecte. Deseori problemele locale cum
ar fi gunoiul sau parcarea masinilor, sunt un bun punct de plecare, insa oamenilor trebuie să li se explice ca
acestea, de fapt, sunt doar simptome ale unor probleme mai mari. In acest sens se recomanda de a fi
organizate companii de constientizare a populafiei vis-a-vis de aceste probleme, care ar putea fi asociate cu
diverse modalitati de economisire a banilor (de ex., prin economisirea energiei).
Alte metode cuprind:
 organizarea unor competitii.
 oferte speciale pentru procurarea unor produse care contribuie la promovarea dezvoltarii durabile,
cum ar fi becuri electrice cu consum redus, izolatori pentru rezervoarele de apa fierbinte, lazi etc.,
 amenajarea de standuri in librarii şi la festivaluri locale etc.,
 utilizarea presei scrise §i a radioului local pentru propagarea subiectelor importante.
Alt domeniu de activitate este folosirea scolilor si a altor insitufii de invajamint pentru propagarea
conceptului de dezvoitare durabila nu numai in cadrul programului de studiu, ci şi prin administrarea
ecologică a scolilor, amenajarea terenurilor etc. Discutiile cu elevii despre comportamentul lor general,
despre cum vin la scoala, ce arunca la gunoi, cum isi petrec timpul liber, pot fi de asemenea utile.
Un rol aparte in ceea ce priveste constientizare si educafie pentru o dezvoitare durabila revine
institutiilor universitare de invatamint precum si programelor de instruire a adultilor

Beneficii:
 Creşterea nivelului de informare;
 Provocarea schimbului de opinii şi experienţă;
 Stabilirea unor canale de comunicare permanente;
 Detensionarea disputelor publice;
 Creşterea eficacităţii în luarea deciziilor;
 Promovarea cooperării;
 Dezvoltarea credibilităţii autorităţilor locale;
 Delegarea autorităţii şi responsabilităţii;
 Asigurarea unui sistem eficient de monitorizare şi control al implementării politicilor;
 Schimbarea mentalităţii şi comportamentelor
15. Rolul administrației publice în asigurarea durabilității.
Rolul statului
 Crearea unui mediu social şi economic sigur, stabil şi echitabil pentru populaţie;
 Utilizarea oportunităţilor pentru creşterea producţiei, comerţului şi veniturilor oferite de
globalizare;
 Participarea la numeroasele structuri şi standarde internaţionale;
 Asigurarea principiului respectării libertăţii individuale şi iniţiativei private, precum şi cel al
concurenţei şi mecanismelor de piaţă;
 Identificarea problemelor concrete şi determinarea căilor practice de soluţionare a lor;
 Statul trebuie să ofere servicii publice şi sisteme de securitate pentru cei ce nu - şi pot asigura
existenţa;
 Elaborarea politicilor şi regulamentelor cu privire la investiţiile străine;
 Asigurarea protecţiei mediului înconjurător;
 Guvernarea trebuie să devină un proces ce depăşeşte cadrul unor simple reguli şi instituţii ce
contribuie la gestionarea schimbărilor;
Rolul APC
 Elaborarea politicilor şi regulamentelor cu privire la investiţiile străine;
 Asigurarea protecţiei mediului înconjurător;
 Guvernarea trebuie să devină un proces ce depăşeşte cadrul unor simple reguli şi instituţii ce
contribuie la gestionarea schimbărilor;
Rolul APL
 Reprezintă comunitatea locală şi lucrează în numele ei;
 Au un rol planificator important;
 Desfăşoară, deleagă sau influenţează multe dintre serviciile de care depinde calitatea vieţii locale;
 Administrează/posedă părţi importante din mediul construit sau natural;
 Pot influenţa populaţia prin educaţie, sfaturi, informaţii şi exemplu propriu
 Pot cataliza parteneriatele cu alte organizaţii;
 Au un impact semnificativ în calitate de consumatori, achiziţionatori şi patroni.
 16. Schimbări impuse de dezvoltare durabilă (în domeniul economic, social, politic, protecția
mediului.
Dezvoltarea durabilă este conceptul care a schimbat viziunea asupra modului de folosire a resurselor
naturale. Ea se referă la satisfacerea nevoilor de resurse ale generaţiilor prezente, fără însă a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. În acest context, durabilitatea nu se poate
realiza uşor, ci presupune o serie de schimbări în plan economic, social şi politic.
În plan economic, trebuie introduse noi forme de administrare care să ţină mai mult cont de factorul
natură ca factor de producţie.
 Diversificarea bazei economice şi viabilitatea financiară;
 Reinvestirea resurselor în economia locală;
 Susţinerea businessului local;
 Oportunităţi semnificative de angajare în cîmpul muncii a tuturor cetăţenilor;
 Oferirea instruirii şi educaţiei pentru a asista forţa de muncă la ajustarea necesităţilor pieţii muncii;
În domeniul social se impun revendicări noi în ceea ce priveşte principiul echităţii de distribuţie a
resurselor intra şi inter-generaţii, constând în găsirea unui echilibru între necesităţile prezentului şi cele ale
viitorului.
 Securitate alimentară;
 Servicii medicale adecvate;
 Accesul la educaţie pentru toţi membrii comunităţii;
 Asigurarea protecţiei de la crime şi agresiuni;
 Cultivă spiritul comunitar care crează un sens de proprietate şi de valorificare;
 Protecţia şi îmbunătăţirea spaţiilor publice şi resurselor istorice;
 Adaptarea la circumstanţele şi condiţiile schimbătoare.
În plan politic, problemele sunt cu atât mai complexe cu cât sistemul politic actual este programat pe
termen scurt.
 Posibilităţi egale pentru toţi cetăţenii de a participa şi influenţa deciziile care afectează interesele
lor;
 Acces adecvat la informaţia publică;
 Încurajarea indivizilor de toate vîrstele, genuri, etnii, confesiuni şi abilităţi fizice de a prelua
responsabilitatea care se bazează pe viziuni comune;
 Stabilitate politică;
 Nu compromite dezvoltarea durabilă a altor comunităţi.
Pentru ca dezvoltarea durabilă să devină o realitate e nevoie de o implicare mai activă a cetăţenilor în
problemele ecologice şi participarea la luarea deciziilor.
 Satisfacerea principalelor necesităţi umane pentru aerul şi apa curată, nutriţie necontaminată etc.;
 Protecţia şi îmbunătăţirea ecosistemelor locale şi regionale, a diversităţii biologice;
 Conservarea resurselor de apă, soluri, energie şi resurse neregenerabile, incluzînd reducerea maxim
fezabilă, recuperabil şi reutilizarea sau reciclarea deşeurilor;
 Utilizarea strategiilor de prevenire şi a tehnologiilor adecvate pentru a minimiza emisiile poluării.

În contextul provocărilor externe ale globalizării, cît şi ale celor interne, obţiunea pentru dezvoltarea
durabilă este, pentru Republica Moldova, o şansă de a evita marginalizarea și de a se integra în familia
statelor civilizate
 17. Dezvoltarea durabilă a agriculturii în Republica Moldova
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial în perioada anilor 2008 – 2015 (în
continuare – Strategie) reprezintă un document de coordonare strategică la nivel naţional a principalelor
acţiuni politice, economice şi sociale pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial
Obiectivul General al strategiei rezidă în asigurarea creşterii durabile a sectorului agroindustrial, precum
şi o consecventă ameliorare a calităţii vieţii în mediul rural, prin sporirea competitivităţii şi productivităţii
sectorului.
Necesitatea elaborării şi implementării Strategiei este condiţionată de influenţa negativă a mai multor
factori de ordin social şi natural, ca:
 vulnerabilitatea excesivă a sectorului agrar faţă de condiţiile naturale, manifestată prin
micşorarea bruscă a roadelor în anii însoţiţi de diferite calamităţi naturale;
 dezvoltarea lentă şi instabilă a sectorului privat din agricultură cu o orientare insuficientă spre
piaţă;
 simplificarea structurii de producţie în sectorul agrar autohton, creşterea sporită a volumelor
relative şi absolute a produselor agroalimentare de import;
 deficienţe organizatorice şi instituţionale în sistemul de management agricol, precum şi
incapacitatea de autoadministrare eficientă a sectorului agrar privatizat.
Strategia prevede realizarea Obiectivului General prin următoarele acţiuni, mecanisme şi instrumente:
 identificarea direcţiilor prioritare de modernizare, în baza argumentărilor ştiinţifice, economice,
precum şi a consultărilor publice;
 modernizarea sectorului agrar în baza consolidării exploataţiilor agricole private;
 valorificarea componenţei naţionale a lanţului valoric prin orientarea producţiei şi a vînzărilor
către produse primare şi de procesare;
 susţinerea cooperării şi integrării producătorilor agricoli cu industria de prelucrare şi sfera de
comercializare, în cadrul structurilor asociative republicane şi regionale;
 promovarea unei politici de subvenţionare bine argumentate şi justificate, cu utilizarea
mecanismelor clare şi transparente de distribuire a subsidiilor;
 suportul accesului producătorilor agricoli la sursele financiare;
 intensificarea procesului de formare a capitalului uman calificat, precum şi de pregătire a
cadrelor de înalt nivel profesional;
 asigurarea ştiinţifică a procesului de modernizare;
 armonizarea cadrului legislativ autohton cu cel al UE;
 implementarea legislaţiei elaborate pentru acest sector, întru consolidarea sistemului de control
prin măsuri suplimentare menite să supervizeze organismele de inspecţie şi certificare, pentru creşterea
calităţii produselor exportate;
 promovarea şi crearea unui sistem corespunzător de producţie, procesare şi marketing pentru
produse agroalimentare ecologice şi genetic nemodificate, menit să satisfacă cerinţele pieţelor interne şi
externe;
 coordonarea acţiunilor, întreprinse în cadrul prezentei Strategii, cu alte documente naţionale
strategice;
 evaluarea şi managementul riscurilor de implementare a Strategiei;
 monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a Strategiei.
Fiind un document de planificare strategică de rang naţional, prezenta Strategie este implementată în
baza programelor sectoriale, regionale şi de altă natură, elaborate şi realizate conform Planului de acţiuni.

18. Rolul parteneriatului pentru o dezvoltare durabilă

19. Pașii de soluționare a problemelor în scopul asigurării dezvoltării durabile.

20. resursele necesare pentru asigurarea unei dezvoltări durabile

21. Elementele elaborării unui plan de actiuni pentru dezvoltarea durabilă a unei localități.
22. Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene:
Unele dintre aceste provocari sunt foarte asemanatoare cu problemele intalnite de o alta strategie a
Uniunii, agenda de la Lisabona.
Cu toate ca UE a stabilit ca dezvoltarea durabila este principiul atotcuprinzator al tuturor politicilor
europene, in realitate problema competitivitatii economice a ajuns sa domine agenda politica.
Cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona (competitivitate economica, incluziune sociala si protejarea
mediului inconjurator) au fost comparati cu trei copii, dintre care unul – competitivitatea economica – are
nevoie de mai multa atentie. In acest proces, Strategia de Dezvoltare Durabila este, uneori, redusa numai la
pilonul mediu – al Strategiei de la Lisabona. Mai multi comisari europeni au declarat, cu diferite ocazii,
referitor la aceste probleme, ca UE are nevoie in primul rand de crestere economica, inainte de a putea
actiona pentru protejarea mediului ori implementarea unor politici de protectie sociala.
Pentru ca dezvoltarea durabila este un concept atat de vast, uneori prea multe probleme diferite sunt puse
sub umbrela Strategiei de Dezvoltare Durabila a UE, indepartand atentia de la adevaratele directii de
dezvoltare non-durabila (lipsite de sustenabilitate).
Scopul declarat al Strategiei reinnoite este acela de actiona pentru o imbunatatire continua a calitatii
vietii atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Dar acest lucru nu se poate obtine decat in
cadrul unor comunitati capabile sa utilizeze resursele in mod rational si eficient si sa descopere potentialul
ecologic al economiei, asigurand prosperitate, protectia mediului si coeziune sociala.
Strategia de Dezvoltare Durabila reinnoita priveste intreaga Europa si de aceea propune mijloace de
imbunatatire a cooperarii cu nivelul guvernamental si ceilalti factori de decizie, cu ONG-uri si cu cetatenii,
entitati care trebuie sa isi uneasca eforturile pentru dezvoltare durabila.
Cooperarea pentru o dezvoltare durabila trebuie sa fie o preocupare atat pentru UE, cat si pentru statele
membre. Politica comunitara de dezvoltare durabila trebuie sa fie complementara politicilor derulate de de
statele membre.
Obiective generale
 limitarea schimbărilor climatice, a costurilor şi a efectelor negative pentru societate şi mediu
 asigurarea unui sistem de transport care să poată satisface nevoile economice, sociale şi de mediu
ale societăţii, minimizând impactul nedorit asupra acestora
 promovarea modelelor de producţie şi consum durabile
 îmbunatăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscând
valoarea serviciilor ecosistemelor
 promovarea unei bune sanatăţi publice în mod echitabil şi îmbunătăţirea protecţiei împotriva
ameninţărilor asupra sănătăţii
 promovarea incluziunii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii între şi în cadrul generaţiilor,
asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, ca o precondiţie pentru păstrarea
bunăstării individuale
 promovarea activă a dezvoltării durabile pe scară largă, pentru a asigura concordanţa între politicile
interne şi externe ale UE şi angajamentele internaţionale ale Uniunii privitoare la dezvoltarea
durabilă.