UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT INTERNAȚIONAL

Lucru individual la disciplina drept instituțional al uniunii europene:

Tema: Aspecte comparative cu privire la

proiectul tratatului constituțional al UE și
tratatul de la Lisabona

A realizat:Șcerbatîi Adriana, gr.1606

Conducător științific: Buruiana Mihail

Chișinău, 2016
 Cuprins
1. Generalizari
2. Originea Tratatului Constituțional
3. Structura Tratatului Constituţional
4. Prevederile tratatului
5. Ce s-a păstrat din Constituţie şi a fost preluat în Tratatul de la Lisabona?
6. Ce nu s-a păstrat din Constituţie în Tratatul de la Lisabona?

1
Generalizări

Tratatul care instituie Constituția Europeană (TCE), în mod obișnuit denumit Constituția
Europeană, este un tratat internațional care are ca scop crearea unei Constituții pentru Uniunea
Europeană. Acest Tratat a fost semnat în 2004 de către reprezentanți ai Statelor Membre, dar
două dintre acestea l-au respins ulterior prin referendum. Principalele sale scopuri au fost
înlocuirea suprapunerilor existente în actualele tratate (vezi Tratatele Uniunii Europene) care
alcătuiesc actuala "constituție" a Uniunii, să dea o formulă comprehensivă drepturilor omului pe
teritoriul UE, și să fluentizeze procesul de luare a deciziilor în actuala organizație de 25 de State
Membre. TCE a fost semnat de către reprezentanți ai Statelor Membre pe 29 Octombrie 2004, și
a fost supus procesului de ratificare de către Statele Membre până când, în 2005, votanții
francezi (29 Mai) și olandezi (1 Iunie) l-au respins în cursul referendumurilor. Eșecul înregistrat
de constituție în a câștiga sprijinul popular în aceste două țări a făcut ca și alte țări să amâne sau
să oprească procedura de ratificare, iar actualmente viitorul Constituției este foarte incert. Dacă
ar fi fost ratificat, Tratatul ar fi intrat în vigoare pe 1 Noiembrie 2006. Începând din Mai 2006
Tratatul Constituției Europene este ratificat în următoarele țări: Austria, Belgia, Cipru, Estonia,
Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia și
Spania.
Obiectivele proiectului de constituție sunt, în principal, cel de a simplifica seriile de Tratate
și Protocoale ce dau în prezent constituția legală a Europei, și cel de a spori funcționarea viitoarei
Uniuni când 10 până la 12 țări din Europa de Est se vor alătura celor 15 state membre pe 1 mai
2004 respectiv 1 ianuarie 2007. Tratatul acorda personalitate juridică UE în dreptul internațional
(fiind subiect de drept internațional), în dreptul comunitar și în dreptul intern al statelor membre.
Instituțiile UE vor fi conform Constituției Europene: Parlamentul European, Consiliul European,
Consiliul, Comisia Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea prevede și
izvoarele dreptului comunitar: legea europeană (înlocuiește regulamentul), legea-cadru
(înlocuiește directiva), regulamentul - act non-legislativ edictat pentru aplicarea unor acte sau
prevedri specifice Constituției, decizia, recomandarea și avizul. Tratatul va înlocui Tratatul de la
Roma instituind Comunitatea Europeană, Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene și
tratatele care le amendează pe acestea. Tratatul Euroatom rămâne în vigoare. Carta drepturilor
fundamentale ale UE este introdusă în tratat; se deschide astfel posibilitatea aderării UE la
CEDO. Noul tratat prevede posibilitatea dezvoltării apărării europene și introduce o clauză de
solidaritate a UE în fața unui atac extern. Înființează un Parchet European competent în lupta
contra fraudelor, dar și împotriva criminalității grave.

2
 Originea Tratatului constitutional
În urma aprobãrii Declaraţiei de la Laeken la 15 decembrie 2001, Consiliul European
hotãrãşte înfiinţarea unei Convenţii Europene care sã pregãteascã procesul de reformã al Uniunii
Europene. Rezultatul dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constituţiei Europene.
Noua Constituţie integreazã şi raţionalizeazã diferitele tratate care stau la baza Uniunii
Europene. Proiectul de tratat constituţional este adoptat la 29 octombrie 2004 la Roma, în acelaşi
local unde s-a semnat în 1957 Tratatul Comunitãţii Economice Europene. Este validatã de
Parlamentul European în ianuarie 2005 şi ratificatã de statele membre.
Adoptarea unei Constituţii europene reprezintã un pas important pentru ca Uniunea
Europeanã sã devinã un actor global. În condiţiile în care adoptarea Constituţiei este de naturã sã
aprofundeze în mod decisiv integrarea politicã la nivelul Uniunii prin dispariţia „tradiţionalilor”
piloni, un astfel de instrument va servi ca un adevãrat „catalizator” pentru consacrarea Uniunii ca
un actor internaţional prin rang la nivelul societãţii internaţionale.
Tratatul constituţional consacrã dublã majoritate: ideea dublei majoritãţi în cazul votului cu
majoritate calificatã marcheazã desprinderea de sistemul „Nisa”, evitându-se posibilitatea
constituirii unei „minoritãţi de blocaj” constituitã dintr-un numãr redus de state mari. Sistemul de
majoritate dublã se aplicã din anul 2009. România dispune de 14 voturi.
Majoritatea calificatã, respectiv menţinerea influenţei asupra deciziilor de cãtre anumite
state, a fost depãşitã prin votul cu dublã majoritate – de state şi populaţie – respectiv 55% state şi
65% populaţie, cu introducerea elementului de control suplimentar, reprezintã una din mizele
acestei Constituţii Europene.

3
 Structura Tratatului Constituţional este una cvadripartitã (cele patru pãrţi fiind
precedate de un Preambul), la care s-au adãugat o serie de Protocoale. De asemenea, Carta
Drepturilor Fundamentale, care a fost transpusã ca parte a II a a Tratatului, are un preambul
propriu. Aspectele cele mai importante sunt prezentate în Pãrţile I şi II.
Partea I reglementeazã aspectele fundamentale ale Uniunii Europene: definiţie, obiectiv,
structurã, competenţe.
Partea a II a înglobeazã Carta Drepturilor Fundamentale, adoptatã la Nisa în 2000.
Dispoziţiile prezentei Carte se adreseazã instituţiilor, organismelor şi agenţilor Uniunii, cu
respectarea principiului subsidiaritãţii, precum şi statelor membre, atunci când acestea pun în
aplicare dreptul Uniunii.
Partea a III a reglementeazã politicile şi funcţionarea Uniunii Europene, având un conţinut
cu caracter tehnic ridicat, care în cea mai mare parte reia prevederile Tratatului instituind
Comunitatea Europeanã şi Tratatul asupra Uniunii Europene.
Partea a IV a conţine dispoziţiile finale ale Tratatului, inclusiv procedura de adoptare şi
revizuire a Constituţiei.
Un aspect important este faptul cã Tratatul Constituţional oferã pentru prima datã un
instrument juridic unic, mult mai uşor de utilizat decât multitudinea de tratate constitutive şi
modificatoare ale Uniunii Europene.
Tratatul Constituţional se va caracteriza prin natura juridicã multiplã. Astfel, acesta
reprezintã:
Tratat internaţional – supus regulilor dreptului internaţional public;
Izvor al dreptului comunitar european;
Text constituţional – document ce constituie fundamentul unei ordini juridice, cea
comunitarã.
Cu ocazia Consiliului European de la Laeken, şefii de stat şi de guvern au luat decizia
de a constitui o Convenţie al cărei rol a fost acela de a găsi soluţii pentru a face faţă noilor
provocări cu care Uniunea Europeană se confrunta. Noile circumstanţe ce trebuiau luate în
considerare se situau atât pe plan intern (nevoia de a aduce Uniunea şi Instituţiile sale mult
mai aproape de cetăţeni), cât şi pe plan internaţional (fenomenul globalizării, în principal).
Sarcina esenţială a acestei Convenţii a fost aceea de a redefini Uniunea Europeană,
în sensul creşterii rolului său atât faţă de cetăţenii săi (în sensul apropierii faţă de aceştia),
cât şi pe plan mondial.
Convenţia şi-a început activitatea în martie 2002 şi reprezintă o metodă nouă (a mai
fost utilizată cu ocazia elaborării Cartei drepturilor fundamentale a UE) de revizuire a
tratatelor, metodă mai deschisă şi mai transparentă.
4
Au fost constituite zece grupuri de lucru, fiecare având de dezbătut o anumită temă
considerată importantă pentru clarificarea viitorului Uniunii Europene. Pe parcursul anului
2002 toate aceste grupuri de lucruri şi-au prezentat în faţa adunărilor în plen ale Convenţiei
raporturile finale, sinteză a concluziilor la care s-a ajuns.
În decembrie 2002, a fost constituit ultimul Grup de lucru având ca temă Europa
Socială, ca urmare a necesităţii de a aprofunda această temă, după cum a reieşit din
discuţiile Grupului de lucru privind guvernanţa economică. Acest Grup şi-a prezentat la
rândul său raportul, la începutul lunii februarie 2003.
Un prim proiect, conţinând primele 16 articole ale Tratatului, a fost prezentat de
Convenţie la 7 februarie 2003.
În iunie 2003, în conformitate cu calendarul stabilit, Convenţia a prezentat Consiliului
European de la Salonic textul integral al Proiectului de Tratat Constituţional. Un proiect
revizuit şi completat al Tratatului a fost publicat la 18 iulie 2003.
Pe baza lucrărilor Convenţiei privind viitorul Europei, în toamna anului 2003 au
demarat lucrǎrile Conferinţei Interguvernamentale. Aparentul eşec al acesteia, din cadrul
Consiliului European de la Bruxelles din 17 decembrie 2003 ar fi pǎrut a amâna cu cel puţin
doi ani dezideratul Uniunii de a avea un text fundamental unic. Cu toate acestea, dorinţa
realǎ a statelor şi cetǎţenilor Uniunii de a ajunge la un compromis s-a reflectat în rezultatul
pozitiv al Summit-ului din 17-18 iunie 2004, în urma cǎruia a fost adoptat textul final.
Semnarea Tratatului, dupǎ operarea ajustǎrilor necesare şi realizarea traducerii în toate
limbile oficiale ale Uniunii, a fost stabilitǎ pentru 29 octombrie 2004, la Roma – loc simbolic
din perspectiva semnǎrii primelor tratate institutive ale Comunitǎţilor Europene.

5
6
Prevederile tratatului
Textul Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Treaty Establishing a
Constitution for Europe) (Tratat Constituţionalsau Constituţie, pe scurt) a fost adoptat prin
consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi 10 iulie 2003.
Constituţia (Europeană) uneşte cele trei tratate existente la acea dată (Tratatul privind
Uniunea Europeană, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice şi Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice) într-un singur document; ea mai include şi Carta
Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Constituţia are un preambul, 448 articole
împărţite în patru părţi (209 pagini), la care se adaugă 36 de protocoale şi două anexe şi 50 de
declaraţii (30 de declaraţii privitoare la prevederile Constituţiei, 11 declaraţii privitoare la
protocoale şi 9 declaraţii ale unor state membre), în total 482 de pagini.
Constituţia propune – şi lumea nu realizează uşor acest lucru – înlocuirea Uniunii
Europene existente cu o Uniune Europeană complet nouă, total diferită şi mult mai puternică, în
forma constituţională a unui Stat Federal European, fără să schimbe numele de “UE”. Acest Stat
UE nu are încă toate puterile unui stat, pentru că nu poate (încă) să colecteze taxe şi impozite şi
să forţeze statele membre să meargă la război împotriva voinţei lor. Constituţia propune să dea
UE forma constituţională a unui Stat în patru paşi:
(1) Ea înlocuieşe tratatele existente ale UE şi ale CE şi aboleşte UE şi CE existente (Art.
IV-437);
(2) Ea stabileşte în locul lor ceea ce constituţional, legal şi politic va fi o nouă Uniune
Europeană, fondată ca oricare Stat pe Constituţia sa, proprie (Art. I-1);
(3) Ea afirmă prioritatea acestei Constituţii şi a legilor făcute sub ea asupra legislaţiei
statelor membre (Art. I-6);
(4) Ea dă acestei noi Uniuni Europene personalitate juridică astfel că ea poate să se
comporte ca un Stat în comunitatea internaţionala a Statelor (Art. I-7).
Constituţia propune de asemenea schimbări importante în regulile de funcţionare ale UE.
Alte circa 60 de domenii ale politicii naţionale sunt transferate Bruxelles-ului. Ea determină paşi
decisivi către militarizarea UE.
Constituţia a fost semnată la Roma, pe 29 octombrie 2004, de cele 25 state membre ale UE
la acel monent. La 12 ianuarie 2005, Parlamentul European a votat o rezoluţie care sprijinea
Constituţia, cu 500 voturi pentru şi 137 împotrivă, cu 40 absenţi.

7
 Zece state membre au anunţat că vor ţine referendum pentru ratificarea Constituţiei:
Spania, Franţa, Olanda, Luxemburg, Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Polonia, Portugalia şi
UK.
Spania a fost prima ţară care a organizat referendum pentru Constituţie, pe 20 februarie
2005, aprobândConstituţia cu 76,73% voturi pentru, 17,24% împotrivă, 6,03% voturi albe,
prezenţa la urne fiind de 42,32%.
Franţa a organizat referendum pe 29 mai 2005, rejectândConstituţiacu 54,68% din voturi,
contra 45,32%, prezenţa la urne fiind de 69,34%!
Olanda a organizat referendum pe 1 iunie 2005, rejectândConstituţia cu 61,54% din voturi,
contra 38,46%, cu o prezenţă la urne de 63,3%!
Luxembourg a organizat referendum pe 10 iulie 2005, aprobând Constituţia cu 56,52% din
voturi, contra 43,48%, prezenţa la urne fiind de 87,77%. A fost ultimul referendum organizat,
celelalte nemaiavând loc.
Constituţia a fost ratificată în paralel de parlamentele naţionale din Lituania, Ungaria,
Slovenia, Italia, Austria, Grecia, Malta, Cipru, Letonia, Belgia, Estonia, Slovacia, Germania şi
Finlanda, în intervalul 11 noiembrie 2004 – 5 decembrie 2006. Votul în Suedia nu a mai avut
loc.
România a semnat aderarea la UE, “la pachet” cu Bulgaria, oficial la 25 aprilie 2005,
Tratatul de aderare al României şi Bulgariei (care face referiri numeroase la Constituţia
Europeană) intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. În Avizul Comisiei Comunităţilor Europene
din 22 februarie 2005 privind cererile de aderare la Uniunea Europeană prezentate de Republica
Bulgaria şi România se precizează că: “prin aderarea la Uniunea Europeană, Republica Bulgaria
şi România acceptă, fără rezerve, tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa …”.
După ce francezii şi olandezii (amintim că Franţa şi Olanda sunt printre cele şase state
fondatoare ale UE) au respins Constituţia, liderii europeni au decis că este necesară o “perioadă
de reflecţie” pentru a vedea ce urmează să facă. Atât statele membre care au susţinut Constituţia,
cât şi cele care au contestat-o s-au înţeles cu privire la decizia de a adopta rapid, tăcut şi fără
dezbateri un tratat similar. A fost alcătuit un “grup de înţelepţi” care să stabilească ce-i de făcut
ca să se iasă din impas. Acest grup, cunoscut ca Grupul Amato, format din politicieni europeni
de nivel înalt (foşti prim-miniştri, miniştri şi membri ai Comisiei Europene), s-a întâlnit pentru
prima dată pe 30 septembrie 2006, la Roma.
Grupul Amato şi-a prezentat raportul la Summit-ul European din 4 iunie 2007. El a propus
o nouă Conferinţă interguvernamentală, care să scrie un nou tratat care să înlocuiască Constituţia
respinsă. Noul tratat trebuia să preia multe dintre schimbările propuse în Constituţie (în prima
parte şi în partea a patra a ei), formulate însă ca amendamente la Tratatul de la Roma. El trebuia
8
să rescrie Tratatul Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeană) (1993), să amendeze
Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunităţii Europene) (1958) şi să dea Cartei
Drepturilor Fundamentale ale UE un statut legal.
Lucrările au fost terminate la sfârşitul lui 2007. Noul tratat, numit iniţial Tratatul pentru
Reformă(Reform Treaty), devenit Tratatul de la Lisabona (Tratatul de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene), a fost semnat la
Lisabona, pe 13 Decembrie 2007.
Tratatul de la Lisabona a rezultat deci “în urma unui proces accelerat, eminamente politic,
în care au fost implicate numai statele membre şi instituţiile comunitare, fără consultări publice,
deschiderea şi transparenţa cu care procesul de elaborare a Constituţiei şi a Cartei drepturilor
fundamentale ne obişnuiseră.”
“Rapiditatea cu care s-a ajuns la un acord asupra Tratatului de la Lisabona se explică prin
aceea că textul său a preluat în mare textul Constituţiei, lucru asupra căruia nu s-a insistat în mod
public, tocmai pentru a nu redeschide chestiuni sensibile.”
Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (după ratificările “nelipsite
de emoţii” din statele membre), subliniind astfel “natura dinamică şi lipsită de predictibilitate a
integrării europene.”
Tratatul de la Lisabona, valabil şi astăzi, este un tratat de modificare, similar cu Tratatul de
la Amsterdam (1999) sau cu Tratatul de la Nisa (2003), dar modificările structurale impuse sunt
de mai mare amploare. Are deci înfăţişarea unei liste lungi de indicaţii privind înlocuirea unor
texte cu altele, abrogarea unora sau adăugarea altora noi. “Nu poate fi citit decât de către cei mai
entuziaşti, opacitatea sa fiind notorie.” Ceea ce interesează este versiunea oficială consolidată a
fostelor tratate, cu modificările aduse de noul tratat, de la Lisabona.
Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 de cei 27 de şefi de stat sau de
guvern ai statelor membre ale Uniunii, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acesta modificã
cele douã tratate fundamentale, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeanã şi Tratatul de
instituire a Comunitãţilor Europene, noua denumire a acestuia fiind „Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene” (TFUE).
Tratatul de la Lisabona aduce modificãri în ceea ce priveşte organizarea şi competenţele
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Uniunea Europeanã, dotatã acum cu personalitate juridicã, se substituie Comunitãţilor
Europene. Astfel, structura pe piloni dispare şi Uniunea dispune de un nou cadru instituţional. În
consecinţã, astfel cum şi alte instituţii îşi schimbã denumirea, sistemul jurisdicţional al Uniunii,
în ansamblu, se va numi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, aceasta fiind compusã din trei
instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul, Tribunalul Funcţiei Publice.
9
 Tratatul de la Lisabona nu schimbã fundamental structura instituţionalã Uniunii, care se va
baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie.
Cu toate acestea, Tratatul introduce câteva elemente noi menite sã amelioreze eficienţã,
coerenţã şi transparenţã instituţiilor, astfel încât acesta sã poatã rãspundã mai bine exigenţelor
cetãţenilor europeni. De acum înainte vor exista şapte instituţii: Parlamentul European, Consiliul
Europei, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,
Banca Centralã Europeanã şi Curtea de Conturi.
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:
 Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea
Europeană avea);
 funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una
permanentă de „Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept
primul președinte a fost ales belgianul Herman Van Rompuy.
 va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima
ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton, Marea Britanie.
 numărul de comisari va fi redus cu o treime;
 se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în
Tratatul de la Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.

10
 Ce s-a păstrat din Constituţie şi a fost preluat în Tratatul de la Lisabona?
Multe schimbări propuse în Constituţie au fost păstrate, ca de exemplu:
1. Consiliul (de Miniştri) trebuie să se întrunească în şedinţă publică atunci când
deliberează şi votează un proiect de act legislativ: Art.I-24 (6) din Constituţie a devenit Art. 16
(8) din TUEşi Art. 15 (2) din TFUE.
2. Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte juridice. Dacă cel
puţin o treime din parlamentele naţionale au obiecţii, Comisia trebuie să-şi revizuiască
propunerea, dar poate hotărî să-şi menţină proiectul: “2. PROTOCOL ON THE APPLICATION
OF THE PRINCIPLES OF SUBSIDIARITY AND PROPORTIONALITY” la Constituţie a
devenit “Protocolul (No.2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii” la
TUEşi TFUE. Conform ,David Heathcoat-Amory MP, unul din cei doi reprezentanţi ai Camerei
Comunelor din UK la Convenţie, a spus despre această prevedere: „Nu este nouă, puteam deja
face obiecţii. Nu este cu siguranţă o putere, deoarece noi putem obiecta oricât, iar Comisia poate
să ne ignore la nesfârşit. Tot ceea ce obţinem în această Constituţie este un drept nou de a fi
ignoraţi” („This is not new; we can object already. It is certainly not a power, as we can object
all we like, and the Commission can go on ignoring us. All that we get in this Constitution is a
new right to be ignored.”)
3.Cel puţin un milion de cetăţeni ai UE pot adresa o petiţie Comisiei în care o invită să facă
o propunere legislativă dorită de ei: Art.I-47 4. din Constituţie a devenit Art. 11 (4) din TUE şi
Art. 24 din TFUE.
4.Un stat membru poate să se retragă din UE, deşi condiţiile pentru retragere tind să
descurajeze retragerea: Art.I-60 din Constituţiea devenit Art. 50 din TUE.
5. Personalitatea juridică a Uniunii, afirmată de Art. I-7 din Constituţie (Legal personality-
The Union shall have legal personality), a devenit Art. 47 din TUE (Uniunea are personalitate
juridică).
6. Simbolurile Uniunii enumerate de Art. I-8 din Constituţie (The symbols of the Union-
The flag of the Union shall be a circle of twelve golden stars on a blue background. The anthem
of the Union shall be based on the ‘Ode to Joy’ from the Ninth Symphony by Ludwig van
Beethoven. The motto of the Union shall be: ‘United in diversity’.The currency of the Union
shall be the euro. Europe day shall be celebrated on 9 May throughout the Union.) sunt preluate
în Declaraţia nr. 52 a statelor membre referitoare la simbolurile Uniunii Europene.
7. Preşedinţia Consiliului European nu mai este exercitată prin rotaţie, o dată la şase luni,
ca până acum, ci avem un preşedinte al Consiliului European ales cu majoritate calificată pentru
un mandat de 2 ani şi jumătate, care poate fi reînnoit o dată: Art. I-22 din Constituţie a devenit

11
Art. 15 (15) din TUE. Modificarea avantajează statele mari, statele mici pierzând practic dreptul
de a da preşedintele.
8. Ajutoarele de stat compatibile cu piaţa internă (excepţia pentru Germania) se pot sista
după cinci ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei (Art. III-167 (2) (c)), respectiv după cinci
ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (Art. 107 (2) (c) din TFUE).

Ce nu s-a păstrat din Constituţie în Tratatul de la Lisabona?

Puţine lucruri, ca de exemplu:
Articolul I-6(Union law – The Constitution and law adopted by the institutions of the
Union in exercising competences conferred on it shall have primacy over the law of the Member
States.) din Constituţie, care specifică pentru prima dată într-un tratat al UE că legislaţia UE va
avea prioritate faţă de legislaţiile statelor membre, a dispărut, nu mai apare nici în TUE, nici în
TFUE, dar este inclus în Declaraţia nr. 17 cu privire la supremaţie, ataşată Tratatelor.
Este foarte probabil ca, în timp, tot ceea ce puternicii din UE, marile corporaţii, îşi doresc
să reuşească să impună. Cum? “Vom schimba sistemul puţin câte puţin, ca nimeni să nu
observe”, cum spune o parodie după The Red Flag. Pe româneşte, “prin iuţeala lor de mână şi
nebăgarea noastră de seamă”.

12