NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE ORL

VERTIJ: reprezintă senzaţia de rotaţie a obiectelor în raport cu persoana sau a persoanei în

raport cu obiectele. Vertijul este o senzatie subiectivă, descrisă adesea prin cuvântul
„ameţeală".
Cauze:
- viroze banale
- traumatism cranian
- boala Meniere
- anxietatea
- labirintita
- jocurile pe calculator

ANOSMIE: lipsă a simţului mirosului.

HIPOSMIA: diminuarea simţului mirosului.
Tulburarile de miros pot avea numeroase cauze:
- de la un episod recent de viroza respiratorie superioara (gripa)
- traumatism cranio-facial
- inflamatii (rinitele acute sau cronice, rinitele alergice, ozena, rinosinu zitele), -
- polipoza nazala,
- deviatii septale inalte.
- persoanele care lucreaza în medii toxice sau în industria textila sunt expuse riscului de
a dezvolta hiposmii sau chiar anosmii.
- mai exista tulburari de miros de cauza tumorala sau neurologica (ateroscleroza
cerebrala, Parkinson, Alzheimer).

RINONEE: secreţie nazală abundentă.

Cauze:
- Cel mai frecvent rinoreea are cauza alergica (praf, polen sau orice alte substanţe cu
potenţial alergen ce ajung în contact cu mucoasa nazală).
Alte cauze frecvente ale rinoreei:
- infecţii virale sau bacteriene: rinovirusuri, v. gripale, sinuzite infecţioase
- aerul neumidificat
- intreruperea utilizării decongestionantelor nazale (apare un fenomen de rebound
congestiv) - situaţia se numeşte, in termeni medicali de specialitate „rinita
medicamentoasă”
Cauze rare sunt:
- polipoza nazala (ce apare ca rezultat al unor alergii şi inflamaţii cronice)
- scurgeri de LCR (apar de obicei după traumatismele cranio-cerebrale violente care
presupun ruperea meningelui, situaţie care permite scurgerea LCR spre cavitatea nazală)
- rinita vasomotorie (boală nonalergică şi noninfecţioasă).

DISFONIE: alterare a vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni
sau ale unor centri nervoşi superiori.
Cauze:
Printre cele mai frecvente cauze de disfonie se numara:
- laringita acută şi cronică
- ganglioni limfatici inflamaţi ce apasă pe corzile vocale
- hipotiroidism
- traumatisme ce include corzile vocale sau laringele
 - paralizie de corzi vocale
- edemul laringian
- stresul psihic
- papilomatoza laringiana (boala ce apare ca urmare a infectiei cu virusul HPV,
localizata la nivelul gatului)
- boala de reflux gastro-esofagian
- miastenia gravis
- sinuzita
- cancer laringean, pulmonar
- inhalarea de substante cu actiune iritanta asupra aparatului fonator
- consum excesiv de tutun, alcool
- alergii, bronsite
- vorbit / cantat excesiv
- tuse permanenta
- plans prelungit (in cazul copiilor)
- infectii virale.
Alte acuze de disfonie, mai putin frecvente, includ:
- amigdalita
- stare generala alterata ca urmare a unor boli consumptive
- ingestie de lichide caustice
- prezenta de corpi straini in esofag si trahee
- mononucleoza infectioasa
- rinoree
- bronhoscopie
- pubertatea.

AFONIE: imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia,

pierderea vocii
Principalele cauze ale afoniei sunt:
- tuse puternică;
- scurgeri postnazale;
- reflux gastroesofagian;
- respiraţie pe gură;
- stres;
- înghiţirea unor lichide caustice;
- astm cronic;
- alergii;
- amigdalită;
- tratamente medicamentoase precum cele pentru tiroida sau antihistaminicele;
- fumat; alcoolism;
- laringita, bronsita, sinuzita;
- orice inflamaţii virale care afectează tractul respirator superior;
- cancer laringian;
- polipi pe corzile vocale;
- paralizia corzilor vocale;
- cancer pulmonar.

PARESTEZIILE FARINGIENE (PF) aparţin tulburărilor de sensibilitate ale faringelui. PF

reprezintă o entitate complexă din punct de vedere clinic.
 Sunt definite ca „senzaţii exagerate”, pe care bolnavul le localizează la nivelul
faringelui şi limbii. Aceste manifestări nu pot fi explicate prin prezenţa obiectivă a unor
fenomene patologice buco-faringo-laringiene.
O altă definiţie pentru PF este aceea de „senzaţii persistente” descrise mai mult ca o
jenă decât ca o durere, resimţită în regiunea buco-faringiană.
Simptomatologia subiectivă este complexă, slab definită, polimorfă, bolnavul putând
face diferite comparaţii:
– simpla jenă descrisă la nivelul gâtului, senzaţie de arsură, sau senzaţie de corp străin
(unii bolnavi descriu chiar o senzaţie de „fir de păr”)
– durere de intensitate diferită, uneori insuportabilă, manifestată fie difuz, fie în punct
fix. Durerea poate prezenta chiar iradiere în ureche (falsa otalgie), spre regiunea posterioară a
nasului şi mai frecvent iradiere în limbă.

HIPOACUZIE: reprezinta diminuarea acuitatii auditive (cu cel mult 20 decibeli).

SURDITATE: acuitatea auditiva este diminuata foarte mult sau dispare complet,
După mecanismul de producere, diminuarea acuităţii auditive poate fi:
- de tip transmisie: există o afectare a transmisiei undei sonore la nivelul urechii externe
şi/sau medii.
- de tip neurosenzorial: există o afectare a urechii interne sau o transmisie incorectă a
influxului nervos de la urechea internă spre cortex sau o integrare corticală
necorespunzătoare.
- de tip mixt: mecanism mixt.
Hipoacuzia de percepţie:
- Vârsta
- Tumori cerebrale:neurinomul acustic
- Traumatisme sonore
- Variaţii bruşte de presiune
- Leziunea cohleei
Hipoacuzia de transmisie:
- Colesteatom(tu benignă situată în urechea medie cauzată de o infecţie)
- Otita medie seroasă
- Perforaţia timpanului
Presbiacuzia: reprezintă deficitul auditiv asociat cu vârsta înaintată.
Surditate de transmisie:
- cerumen
- resturi de corp străin
- neoplasm al conductului auditiv intern
- perforaţia membranei timpanice
- otoscleroză
Surditate de percepţie:
- zgomot intens
- infecţii virale
- medicamente ototoxice
- otoscleroza
- îmbătrânirea

TINITUS: reprezintă percepţia unui sunet în ureche atunci când în mediul înconjurător nu
există nici un sunet. Poate avea caracter pulsatil.
Cauze:
- otita seroasă medie
 - leziuni stenotice arteriale
- tumori vasculare

OTOREE: este scurgerea unei secreţii din ureche.

Tipuri:
- lichid clar (“ca apa de stâncă”) – este LCR = otolicvoree
- mucoasă sau mucopurulentă
- sânge = otoragia
Cauze:
- furunculoza
- otita externa.
- colesteatomul.
- otita medie.
- traumatisme craniene
- meningita

EPISTAXIS = hemoragie nazală.

Prin termenul de "epistaxis" se defineşte scurgerea de sânge prin nas (rinoragia), picatură cu
picatură. Epistaxisul este întâlnit adeseori în practica medicală, fie sub forma uşoară (cantitate
mică, oprit spontan), fie sub o formă gravă, care pune viaţa bolnavului în pericol.

Etiopatogenie:
Cauzele care pot provoca apariţia unei sângerări nazale pot fi: locale, generale, traumatice.
a) Cauzele locale
- sunt numeroase: cea mai obişnuită cauză constă dintr-o eroziune a capilarelor zonei
Kisselbah, care este supusă microtraumatismelor (zgârietură cu unghia, inhalaţie de
pulberi şi substanţe volatile corozive în industria chimică);
- inflamaţiile acute şi cronice ale mucoasei nazale: coriza acută epidemică, sinuzitele,
rinita pseudomembranoasă, rinita atrofică;
- ulcerul trofic perforant al septului, datorită insuficienţei nutriţiei locale, rezultată din
tulburările de motricitate ale capilarelor
- tumorile cavităţilor nazale sau ale sinusurilor paranazale, corpii străini ai foselor
nazale, rinolitiaza.
b) Cauzele generale:
- hipertensiunea arterială reprezintă cea mai frecventă cauză de sângerare, fiind întâlnită
la vârstnici
- arteroscleroza
- hepatita virală, ciroza hepatică
- insuficienţa renală acută sau cronică
- bolile infecto-contagioase
- bolile sângelui: hemofilia, leucemia, agranulocitoza, anemiile grave;
- bolile carenţiale - avitaminozele, scorbutul;
- tratament cu anticoagulante (heparină, trombostop);
- bolile profesionale - intoxicaţiile cu oxid de carbon, arsenic, fosfor, plumb)
c) Cauzele traumatice generatoare de hemoragii nazale pot fi:
- fractura bazei craniului, fractura piramidei nazale, a lamei ciuruite a etmoidului,
intervenţiile chirurgicale asupra foselor nazale şi a sinusurilor paranazale.

Factorii favorizanţi ai epistaxisului ţin de congestia cefalică la cei ce practică exerciţii fizice,
ascensiuni, băi de soare prelungite, excese gastronomice şi alcoolice, la cei care muncesc la
temperaturi înalte sau la mare adâncime (chesonieri, scafandri, lucrători subterani).

Tablou clinic:
În funcţie de durata sângerării şi de cantitatea de sânge pierdută apar modificari ale stării
generale, traduse prin scăderea tensiunii arteriale, paliditatea tegumentelor şi mucoaselor,
transpiraţii, sete.

Tratamentul
Tratamentul urmăreşte oprirea hemoragiei, vindecarea afecţiunii cauzale şi combaterea
anemiei secundare.
În formele uşoare (esenţiale şi o parte din cele inflamatorii) se va proceda la
compresiunea digitală a aripii nazale pe sept sau aplicarea în fosa nazală sângerândă a unui
tampon de vată îmbibată în apă oxigenată. Pentru prevenirea recidivelor se face cauterizarea
chimică a petei vasculare sângerânde cu perlă de nitrat de argint sau electric
(electrocoagulare), după prealabila anestezie locală.
În formele mijlocii (leucemii, insuficienţa renală) se încearcă aplicarea locală de
tampoane biologice (bucăţi de fibrină, peliculă de trombină, fragmente de gelaspon, gelfoam)
sau meşe rezorbabile (surgicel, merocel) care în contact cu sângele formează o masă
gelatinoasa ce asigură hemostaza. Dacă nu se stăpâneşte sângerarea, se practică
tamponamentul anterior, sub protecţie de antibiotice, hemostatice pe cale generală, timp de
48ore. Dacă tamponamentul anterior este insuficient, atunci când sângerarea îşi are sediul
posterior, se recurge la tamponamentul posterior completat cu tamponamentul anterior, care
se menţine 72 ore, sub protecţie de antibiotice, hemostatice. Sângerarea posterioară este
specifică hipertensiunii arteriale. După efectuarea tamponamentului posterior se efectuează
tratamentul afecţiunii cauzale hipotensor, care este indispensabil.
Dacă şi după efectuarea tamponamentului posterior sângerarea continuă şi starea
generală a bolnavului se agravează se practică ligaturi arteriale - ligatura arterei carotide
externe şi ligatura arterei etmoidale anterioare.
Se pot practica embolizări arteriale selective.