Drept concurential european

1. Enumerati trasaturile concurentei - 1p

2. Enumerati functiile concurentei
3. Incompatibilitatea ajutoarelor de stat cu piata comuna – 3p
4. Interdictia de favorizare a intreprinderilor publice si acelor dotate cu drepturi exclusive
5. Sanctionarea unei practici anticoncurentiale
6. Individualizarea sanctiunii
7. Tipuri de intelegeri monopolitiste in functie de criteriul formei de manifestare a vointei
agentiilor economici
8. In ce consta comportamentul monopolist prin abuzul de pozitie dominanta in
reglementarea legii 21/1996

9. Forme de realizare a concentrarilor economice

Potrivit prevederilor art. 3 din Regulamentul CE nr. 139/2004 și art. 9, alin (1) din Legea
concurenței, se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în
urma:
a) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părți ale unor
întreprinderi sau
b) dobândirii, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere
ori de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie
prin contract ori prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor
întreprinderi sau părți ale acestora.
Suntem în prezența unei fuziuni sau a unei concentrări atunci când o societate obţine controlul
exclusiv asupra unei altei socoetăți sau asupra unei societăţi pe care o controlează împreună cu o altă
societate, sau atunci când câteva societăţi preiau controlul uneia existente ori creează o societate nouă.
Comisia Europeană va putea să examineze fuziunile înainte ca acestea să aibă loc, pentru a hotarî
dacă aceasta este compatibilă sau nu cu normele de concurenţă pe piaţa internă. Notificarea prealabilă
este de aceea obligatorie. Această procedură presupune definirea pieţei relevante pentru fuziunea în
cauză, definirea întinderii geografice a pieţei respective şi evaluarea compatibilităţii fuziunii cu piaţa
internă pe baza principiului poziţiei dominante. Investigaţiile Comisiei Europene se aplică societăţilor
comerciale din toate sectoarele economice atunci când acestea propun o concentrare prin fuziune,
achiziţie sau prin crearea unei societăţi comerciale mixte ca şi entitate economică independentă,
concentrare ce are dimensiune europeană (afectează piaţa europeană).
Dimensiunea europeană a unei societăţi poate fi determinată fie prin definirea unui prag la nivel
european, fie prin definirea unor praguri naţionale separate.
Prima ipoteză a fost acoperită de Regulamentul CEE nr. 4064/1989, care a introdus drept criterii:
- o cifră de afaceri combinată la nivel internaţional a societăţilor comerciale în cauză de cel puţin
5 miliarde euro;
- cel puţin două din societăţile comerciale să aibă o cifră de afaceri la nivel european de minim
250 milioane euro;
- fiecare dintre aceste societăţi să genereze nu mai mult de două treimi din cifra de afaceri
combinată la nivel european într-un stat membru.
Cea de-a doua ipoteză a fost introdusă ulterior în acelaşi Regulament prin Regulamentul nr.
1310/1997 şi fixa drept criterii: o cifră de afaceri combinată la nivel internaţional de minim 2,5 miliarde
euro şi o cifră de afaceri de peste 100 milioane euro în fiecare din cel puţin trei state membre, precum
şi, individual, pentru cel puţin două dintre societăţile comerciale respective o cifră de afaceri de minim
25 milioane euro în fiecare din cele trei state membre şi peste 100 milioane euro în întreaga Comunitate.
Regula celor două treimi se menţine şi pentru această variantă.
Societăţile comerciale ce propun fuziuni încadrate în parametrii menţionaţi mai sus, trebuie să
informeze Comisia Europeană, care va hotărî în termen de o lună dacă propunerile creează sau
consolidează o poziţie dominantă pe piaţa relevantă pentru fuziunea în cauză. Dacă este cazul, Comisia
interzice fuziunea respectivă; dacă nu, ea va confirma compatibilitatea acesteia cu piaţa internă şi va
autoriza fuziunea, eventual în anumite condiţii.
Termenul de o lună, pentru luarea unei decizii, poate fi prelungit cu încă patru luni în cazul în
care Comisia se hotărăşte să efectueze o investigaţie detaliată.
Deciziile de admitere sau respingere sunt definitive. Comisia poate, înainte de a lua o decizie
favorabilă, să ceară întreprinderilor în cauză, luarea unor angajamente care constau cel mai adesea în
vânzarea unor active. Negocierea cu întreprinderile în cauză reprezintă un aspect important al
controlului concentrărilor.
Dacă o concentrare nu i-a fost notificată, Comisia poate lua o decizie în vederea restabilirii unei
concurenţe efective, putând să ordone separarea activelor întreprinderilor care au efectuat operaţiunea
de concentrare, fie poate să ordone încetarea controlului.
Fuziunile pot avea loc prin :
• Contopire - atunci când două întreprinderi se reunesc într-o nouă întreprinderi şi încetează să
mai existe ca persoane juridice distincte;
• Absorbţie – atunci când o întreprindere este înglobată (înghiţită) de o întreprindere, aceasta din
urmă păstrându-şi personalitatea juridică, în timp ce prima încetează să mai existe ca persoană juridică;
• Fuziune de facto - atunci când două sau mai multe întreprinderi independente, deşi îşi păstrează
personalitatea juridică, îşi combină activităţile, creând un grup care se manifestă concurenţial ca o
singură entitate economică, în absenţa unui act juridic legal.
Fuziunile se sprijină pe diferite raţiuni, spre exemplu, creşterea eficienţei economice sau
dobândirea puterii de piaţă, diversificarea, extinderea pe diferite pieţe geografice, promovarea
mecanismelor financiare şi de cercetare - dezvoltare. Fuziunile sunt clasificate în trei categorii:
- fuziuni orizontale;
- fuziuni verticale;
- fuziuni conglomerate.
Fuziunea orizontală se referă la asocierea între întreprinderi concurente (care produc şi
comecializează aceleaşi produse pe piaţa relevantă). Dacă sunt reprezentative ca mărime, fuziunile
orizontale pot reduce concurenţa pe piaţă, fiind deseori sub supravegherea autorităţilor de concurenţă.
Concentrările orizontale sunt cele care au cele mai mari şanse de succes cât priveşte câştigurile
de eficacitate productivă, dar şi cele care induc cele mai mari pierderi de eficacitate alocativă.
Fuziunea verticală are loc între întreprinderi care operează la nivelul diferitelor stadii de
producţie, de la materiile prime până la produsele finite, aflate în faza de distribuţie.
Efectul acestora se concretizează, de obicei, în creşterea eficienţei economice, deşi uneori pot
avea un impact anticoncurenţial. Ele presupun creşterea dimensiunii întreprinderii-nucleu prin
achiziţionarea sau crearea de întreprinderi în amonte, care-i furnizează de regulă materii prime, energie
etc, şi/sau în aval, care utilizează sau comercializează produsele sale.
Concentrările verticale sunt privite cu mai multă îngăduinţă de dreptul concurenţei, întrucât se
consideră că pot reprezenta un factor de progres economic.
Fuziunea conglomerată se prezintă sub forma unei asocieri de întreprinderi aflaţi în sectoare
neînrudite.
Între elementele care alcătuiesc un conglomerat există totuşi o legătură de conexitate. Aceasta
este dată de rentabilitatea sau profitul global, mai puţin afectat în cazul unei conjuncturi nefavorabile
într-un anume domeniu de producţie sau într-un anume spaţiu geografic, în condiţiile în care alte ramuri
economice sau alte spaţii sunt rentabile.
Concentrările conglomera pot fi împărţite în următoarele subtipuri:
 concentrări conglomerat prin extinderea gamei de produse, grupând societăţi care realizează
produse diferite, dar înrudite;
 concentrări conglomerat prin extinderea ariei geografice, între întreprinderi care realizează
acelaşi produs, dar în spaţii distincte;
 concentrări conglomerat pure, reunind întreprinderi care acţionează pe pieţe ale produsului şi
geografice complet deosebite.
 O fuziune poate crea sau consolida puterea de piaţă sau poate înlesni exercitarea ei numai dacă
ea sporeşte semnificativ gradul de concentrare a pieţei şi dacă are ca efect o piaţă concentrată, definită
şi măsurată corect.
Deşi rezultatele obţinute prin aplicarea Regulamentului nr. 4064/89 pot fi considerate în general
pozitive, experienţa dobândită în ultimii doisprezece ani din aplicarea regulamentului şi dezbaterile
suscitate de publicarea Cărţii verzi 2001 demonstrează că acest sistem poate fi îmbunătăţit.
Regulamentul din 1989 privind fuziunile se baza pe principiul ghişeului unic, care îi conferea
Comisiei control exclusiv asupra tuturor fuziunilor transfrontaliere importante. Cu toate acestea, noul
Regulament nr. 139/2004, în timp ce evită ca aceeaşi fuziune să fie notificată către mai multe autorităţi
de concurenţă din Uniunea Europeană, adoptă principiul subsidiarităţii, potrivit căruia o fuziune este
examinată de către autoritatea judiciară cel mai bine plasată pentru a proceda astfel.
Acest regulament se aplică tuturor concentrărilor care au o dimensiune europeană. O
concentrare se realizează în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:
 fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor
întreprinderi;
 preluării, de către una sau mai multe persoane (care controlează deja cel puţin o
întreprindere) sau de către una sau mai multe întreprinderi, a controlului direct sau indirect
asupra uneia sau mai multor alte întreprinderi.
Operaţiunile multiple care sunt subordonate printr-o legătură condiţională sau care sunt strâns
legate între ele sunt considerate ca fiind o singură concentrare.
O concentrare dobândeşte o dimensiune europeană în cazul în care:
 cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate
depăşeşte 5 miliarde EUR; şi
 cifra totală de afaceri realizată în UE de către fiecare din cel puţin două întreprinderi
implicate depăşeşte 250 de milioane EUR, cu excepţia cazurilor în care fiecare dintre
întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la
nivelul UE într-un singur stat membru.
Dacă pragurile sus-menţionate nu sunt atinse, o concentrare are totuşi dimensiune europeană
dacă:
 cifra totală de afaceri combinată realizată la nivel mondial de toate întreprinderile
implicate depăşeşte 2,5 miliarde EUR;
 în fiecare din cel puţin trei state membre, cifra totală de afaceri combinată realizată de
toate întreprinderile implicate depăşeşte 100 de milioane EUR;
 în fiecare din cel puţin trei state membre, cifra totală de afaceri combinată realizată de
către fiecare din cel puţin două dintre întreprinderile implicate depăşeşte 25 de milioane EUR;
 cifra totală de afaceri realizată în UE de către fiecare dintre cel puţin două dintre
întreprinderile implicate depăşeşte 100 de milioane EUR, cu excepţia cazurilor în care fiecare
dintre întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri
la nivelul UE într-unul şi acelaşi stat membru.