Poveștile Bloggerilor - Update 04.mar.2017

Sold to
dclaudiu@hotmail.com

Povestile bloggerilor este un e-book în care îți sunt prezentate
perspectivele adunate, ale câtorva bloggeri ce activează pe plan local
sau național, la nivelul României.
Mi-am dorit ca acest e-book să fie o sursă de motivație și inspi-

rație pentru aceia care doresc să-și deschidă un blog sau sunt la înce-
put de drum și nu sunt atât de optimiști în ceea ce privește următorii
pași pe care trebuie să-i facă.
În cele ce urmează o să aflii poveștile unor bloggeri care sunt

deja în top și au succes, însă și povești ale bloggerilor care sunt în pro-
ces de dezvoltare și își costruiesc, pas cu pas, drumul către succes.
Îmi doresc ca de la fiecare din acești bloggeri să ai ceva de învă-

țat, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Până la urmă, suntem diferiți
și unici și transmitem ideile într-un mod diferit și unic. Acest lucru îl
vei putea observa încă din scurtele rânduri pe care urmează să le ci-
tești, ce au fost scrise în scopul de a te inspira și a te face să vezi poziti-
vitatea și beneficiile din spatele unui blog.
Îți urez mult succes în tot ceea ce faci, și-mi doresc ca cel puțin
unul din bloggerii ce urmează să-i descoperi să te atragă atât de mult
încât să-ți faci curaj să-l contactezi și să îi ceri măcar câteva sfaturi.
Te salut cu mult optimism și entuziasm,

David Mitran.
Ioana Radu
www.IOANARADU.com
1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?
N-o să uit niciodată cât de mult am urât să fiu blogger la început. Vrei
sinceritate, nu? Ei bine, mi-am deschis blogul în 2008, la insistenţele
unui amic care se zbătea în acest domeniu şi care avea nevoie de alţi
bloggeri care să-l susţină. Pentru că nu ştia foarte mulţi bloggeri, s-a
gândit să convingă o mână de oameni să facă primii paşi în blogosfe-
ră. Eu, desigur, printre aceştia. Am refuzat în nenumărate rânduri, mi
se părea mult prea complicat să îmi deschid cont, să mă ocup de as-
pectul blogului, să fac ceva într-un domeniu atât de străin la vremea
respectivă... şi totul doar ca să sprijin un amic de pe net. Dar am ce-
dat, să scap de gura lui, şi am făcut acest pas. Uşor, uşor a început să-
mi placă. Atât de mult încât am citit zeci sau sute de tutoriale HTML
care să mă ajute să am control deplin asupra blogului meu şi să nu de-
pind de nimeni. Trei ani mai târziu (în 2011) am început să primesc
felicitări în comentariile de pe blog şi în mailuri. Habar nu aveam des-
pre ce e vorba sau cine şi în ce fel râde de mine. Totul până când o
prietenă mi-a trimis link-ul către o revistă. Am citit un pic pe diago-
nală până când am ajuns la partea cu „Top 10 cei mai influenţi blog-
geri din Muntenia”. Eram acolo. Eu. O mucoasă care habar nu avea că
o citesc alte persoane în afară de vreo 5-6 bloggeri. Cred că ăsta a fost
secretul, faptul că scriam deschis, fără să mă simt un blogger cu moţ.
2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

ajuns să continui să scrii până în ziua de astăzi?
Aproape am renunţat. Am trecut şi prin etapa asta. După fericitul eve-

niment din 2011 au apărut câteva materiale pe unele bloguri, articole
despre cât de neînsemnată sunt şi faptul că e ruşinos că mă aflu în-
tr-un top atât de râvnit şi că nu îmi permit să investesc într-un dome-
niu propriu. Adevărul era că... eu chiar nu-mi permiteam. Şi mi-a fost
ruşine (iar astăzi, privind în urmă, realizez căt de mult am greşit sim-
ţindu-mă astfel). Am vrut să renunţ. Am făcut greşeala de a mă privi
prin ochii altora, chiar dacă erau oameni cu care nu schimbasem două
vorbe vreodată. Înainte de a-mi închide blogul, un băiat s-a oferit să
mă ajute cu hosting. Stăteam atât de prost cu banii încât nici de dome-
niu nu îmi ajungeau. Dar m-am împrumutat şi... roţile au
continuat să se învârtă.
3. Care sunt cele mai mari trei oportunități de care ai avut parte
de-a lungul activităților blogosferice?
- Oameni. Am cunoscut atât de mulţi oameni grozavi încât sunt în

stare săfac o plecăciune. Mă simt un om norocos că am avut pe cineva
care să mă „oblige” să intru în blogosferă şi că, în timp, am avut şansa
de a lega prietenii atât de puternice încât încă ne suntem alături nu
doar la bine ci şi în momentele de cumpănă.
- Am împuşcat un job bun, fără pic de experienţă. Am lucrat ca repor-

ter, redactor, prezentator şi realizator de emisiune timp de 1 an şi ju-
mătate. Şi încă mai cred că lucrul care m-a ajutat să ajung acolo a fost
faptul că de câţiva ani îmi tot dezvoltam această pasiune pentru scris.
Blogul mi-a dezvoltat aptitudini pe care nu ştiam că le am.
- Parteneriate. Dacă vreme de peste 6 ani m-am încăpăţânat să nu

scriu articole publicitare şi să nu postez bannere enervante, uite că în-
tre timp am acceptat să fac şi asta. Şi o consider o oportunitate. Pe de
o parte îmi scot investiţia anuală (domeniu şi hosting) şi mă aleg din
când în când şi cu diverse produse (de care mă bucur ca un copil ai
cărui părinţi n-au bani de jucării). Pe de altă parte sentimentul care
mă încearcă atunci când cei cu care colaborez sunt mulţumiţi de ma-
teriale... Priceless! Indiferent de subiect, fie că e vorba de teme uzuale
sau chestii ieşite din comun, îmi dau silinţa ca articolele să fie exact
aşa cum şi le doresc clienţii. Poate-s de modă veche, dar eu încă mai
funcţionez după ideea „Clientul meu, stăpânul meu”.
Un sfert seriozitate, un sfert amuzament şi 50% pasiune. După grama-

jele ăstea funcţionez în prezent :D
Anca Pintilii
www.PINTILII.ro
Primul articol a fost un blogpost pe pandutzu.com în martie 2014. Mă

dusese la Heidi Chocoworld și abia când am plecat de acolo mă anun-
țase ca „ah, vezi că vei face un blogpost despre asta, sper că-ți amin-
tești ce s-a întâmplat acolo”. Dar mi-a plăcut să-l scriu, să mă docu-
mentez, să scriu, să sterg și apoi să scriu din nou, pentru ca materialul
final ce trebuia predat „clientului” să fie cât mai bun.
După acest episod, mă tot gândeam să-mi fac și eu blog, dar nu aveam
nicio idee. Voiam să găsesc ceva mișto și, mai ales, să aduc ceva nou,
ceva ce nu exista deja în sutele de bloguri românești. Și așa m-a izbit
inspirația: să scriu despre ce se mai întâmpla prin Popești-Leordeni
(abia mă mutasem acolo). Așa că acum un an (finalul lui iunie 2014),
am desfăcut șampania întrucât Buletin de Mordor era online. Inițial
pe wordpress, iar apoi a devenit pintilii.ro. Dar pentru că mi-am dat
seama că orașul e cam plictisitor, m-am hotărât să-l
generalizez cu subiecte din cât mai multe domenii.

Hai să-ți spun o chestie. Dacă voiam să-mi fac un blog doar pentru
mine, scriam articolele în Word și aia era. Dar l-am făcut și pentru cei
din jurul meu. Să aiba și ei la ce râde cand își beau cafeaua, să afle ce
chestii mișto, ori ba, se mai întâmplă prin lume sau doar să fie la cu-
rent cu ce nebunii se mai petrec prin Popești. Iar când mă opresc di-
versi amici pe strada cu „băăă, ce-am mai râs la ultimul tău articol!”
sau „să știi că mi-am dat subscribe la blogul tau” îmi crește inima în
mine. Fiind doar amici, cu care n-am musai o legătură super strânsă,
dacă nu le place ce scriu, ar putea foarte bine să nu spună nimic.
Scriu de doar un an, deci nu-ți imagina că am dat peste 100 de opor-
tunități până acum, dar îți las 3 dintre cele mai importante mai jos:
1. Știu că probabil majoritatea vor spune asta, dar e adevarul și mi se

aplică: am cunoscut multă lume mișto, am citit din ce în ce mai multe
bloguri, am încercat să învat câte puțin de la fiecare.
2. Fiind o iubitoare a feedback-ului sincer (chit că-i bun, chit că-i rău),
am cerut păreri de la majoritatea prietenilor. Și am băgat la bibilică ce
tip de informații și ce anume din stilul meu de scris trebuie să păstrez
și la ce anume trebuie să renunț. Și astfel am mai crescut puțin.
3. De mult timp voiam să am ceva al meu, ceva facut doar de mine, un
proiecțel personal. Și așa a apărut pintilii.ro. E o idee ce, dacă o imple-
mentez cum trebuie, se poate transforma în business și să mă poată
ajuta și pe plan financiar.
Mihnea Socol
MIHNEASOCOL.blogspot.ro
Îmi aduc aminte și acum, eram în decembrie 2012. Pe 29, mai exact.
Atunci când băieții făceau lista pentru cumpărăturile de revelion, eu
stăteam în fața calculatorului și scriam de zor primul articol.
Cum m-am apucat de blogging? Consider că facultatea - student la

Jurnalism fiind - a contribuit foarte mult pentru că, la cursuri, am au-
zit-o pe o doamnă profesoară că tot ne dădea exemple de jurnaliști
și ne spunea să le mai citim, din când în când, blogul. Așa că, după
ce l-am citit pe Moise Guran am hotărât să-mi fac și eu blog. Mi-am
spus că, dacă el poate, pot și eu.
Am început să scriu pe blog, așa, pentru că voiam eu să spun lumii

ce-mi trece prin cap, ce cred despre un anumit lucru sau cum ar tre-
bui să faci anumite chestii. Cu timpul, am înțeles că blogul nu este
doar un loc unde poți să scrii ce vrei.
Nu am renunțat pentru că îmi place maxim să scriu. Îmi place să văd

o groază de locuri și să aflu o mulțime de povești pe care le zic pe
blog. Să nu mai spun despre rubrica de muzică unde postez o dată pe
săptămână, de obicei în weekend, o melodie electronică, un remix.
Sau poveștile de la policlinică. Sau din autobuz. Îmi place ceea ce fac
și ăsta-i cel mai bun motiv pentru care scriu și o să continui să scriu
pe blog.
Ai, într-adevăr, multe oportunități cu blogul. Mie îmi place tare mult
că am avut ocazia să cunosc jurnaliști pe care îi vezi doar la televizor,
foști jurnaliști care s-au orientat pe partea de antreprenoriat și oameni
din online cărora doar le citești blogul sau, în cel mai bun caz, vezi ce
mai postează pe rețelele de socializare. Nu uit nici de accesul la eveni-
mentele la care oamenii obișnuiți, spre exemplu, nu ar putea participa.
Bineînțeles că, mai ai și oportunitatea să câștigi bani. Dar cel mai im-
portant este că poți să cunoști o mulțime de oameni mișto.
Florin Grozea
www.FLORINGROZEA.com
Am început să scriu pe blog în 2006. Am fost primul artist român cu

blog și de atunci am depășit 7000 de articole. De bloguri am auzit prin
intermediul presei care începuse să citeze din diferite surse, inclusiv
din bloguri.
O știre de pe Hotnews mi-a atras atenția pentru că spunea „Orlando

Nicoară a declarat pe blogul personal”. Am intrat pe blogul lui Orlan-
do și am descoperit o nouă lume: articole personale, aproape intime,
discuții cu cititorii prin comentarii, link-uri între bloggeri. Apoi am
găsit blogul lui Moby (jurnalul online), care este unul dintre artiștii
mei preferați. Tonul și subiectele articolelor lui erau foarte diverse și
nu semănau deloc cu comunicatele de presă reci și impersonale pe
care le știam în industria muzicală. Mi-a plăcut mult acest nou con-
cept și mi-am deschis blogul.
Pe vremea aceea blogul era ca un jurnal zilnic, povesteam la ce piese
lucrez, de ce probleme mă lovesc în trafic, ce idei am, ce cărți citesc și
ce oameni întâlnesc. Uite cum arăta un articol la început: http://www.
floringrozea. com/2006/07/05/la-si-new-york/.
Între timp blogul s-a dus într-o direcție mai mult profesională, cu re-
cenzii de melodii, videoclipuri, emisiuni și site-uri, cu educație și isto-
rie muzicală. Uite un articol extins de mare succes scris în luna iulie a
acestui an: http://www.floringrozea.com/2015/07/01/music-artisti-an-
treprenori/.

Îmi place să scriu! În 2012 am lansat o carte intitulată „Hit Yourself ”

și lucrez la a doua carte. Cred că acesta a fost motivul pentru care nu
m-am oprit din scris pe blog. Îmi place să scriu, îmi place să dau for-
mă gândurilor mele, îmi place cum mă organizez pentru a exprima o
idee în scris, astfel ca publicul/cititorii/presa să înțeleagă ce am în cap.
Blogul mi-a adus multe beneficii! În primul rând de imagine: fanii

trupei Hi-Q, colegii mei din industria muzicală, presa - toți au des-
coperit mai multe laturi ale artistului Florin Grozea. Cred că a fost o
surpriză pentru multă lume și e firesc să fie așa. În general persoanele
publice sunt văzute printr-o lentilă distorsionată (se numește „mass
media”) și într-o dimensiune unică („brunetul de la Hi-Q”, „blonda
aia care s-a însurat cu X”, „fiul lui Y”, „ăla care a scris scrisoarea des-
chisă Președintelui României” etc.). Imaginea mea a avut de câștigat.
Blogul mi-a adus, de asemenea, foarte mulți oameni de valoare, din

afara industriei muzicale. Aceștia mi-au dat inspirația (și sfaturile,
uneori și banii) să pornesc proiecte online, cum a fost site-ul eOk.ro
- primul site LEGAL de muzică gratuită din România. Sunt recunos-
cător inspirației de a porni un blog și oamenilor care au venit în viața
mea datorită lui!
Andra Nicula
www.ANDRANICULA.ro
Încă mă-ntreb ce-nseamnă să faci blogging. Toată lumea care are do-
meniu pe .ro sau nu numai, se numește blogger? Cum și când știi că
poți să-ți atribui „titlul” ăsta? Revenind la întrebare, de scris efectiv aș
spune că m-am apucat prin facultate, când îmi dădeam teme de scri-
ere cu o prietenă, fiecare pe blogul ei. Nu a rezistat mult treaba asta,
nu-mi amintesc din ce motiv l-am șters.
Apoi am revenit cu un altul, cu care am câștigat prin 2012 o sumă de

bani cu un articol despre un brand pentru un concurs. Blogul era pe
platforma WordPress, dar în link nu era numele meu. La finalul lui
2013, cu ajutorul unui blogger (Mulțumesc, Cristian Florea!), mi-am
cumpărat domeniu .ro, care să conțină și numele meu. Atunci aș pu-
tea spune că am devenit mai serioasă și mai implicată în toată treaba
asta cu bloggingul.
Îmi amintesc că am avut și mai am săptămâni în care mă blochez, în

care nu știu de unde să-ncep să scriu, iar dacă pun ceva „pe foaie” mi
se pare mult prea banal, șterg și renunț. E mai greu când revii la scris
după o perioadă în care nu ai făcut asta, pentru că apoi ți se pare că
nu mai reușești să redai nimic de calitate. Și ca blogger e foarte impor-
tant să faci asta. Un alt motiv pentru care m-am gândit să renunț este
și cearta asta care se mai dă din când în când în online. Chiar dacă nu
ești implicat direct, uneori tot te obosește să vezi cum se mai înțeapă
unul pe celălalt. Motivații pentru a scrie pe blog poți găsi oricând, mai
greu e să le pui în practică.
Aș spune, fără să mă refer la trei momente anume, că prima și cea mai

mare oportunitate pe care am avut-o cu blogul a fost să cunosc oa-
meni. Dincolo de mersul la concerte, evenimente, de socializarea cu
agenții, am cunoscut oameni de-a lungul celor 2 ani (aici intră și peri-
oada din 2013, înainte de domeniul .ro) cu care am reușit să consoli-
dez relații de prietenie, oameni pe care i-am cunoscut dincolo de me-
diul online și pe care-i apreciez sincer pentru ceea ce reușesc să facă.
Alte două oportunități ar fi colaborarea cu bloggerii în cadrul eveni-
mentelor și călătoria în Amsterdam de anul ăsta, pe care am câștigat-o
în urma scrierii unui articol.
Diana Duca
www.DIANADUCA.ro
M-am apucat de blogging atunci când bloggingul însemna să scrii

compuneri și să le dai învățătoarei, iar ea le promova prin cancelarie.
Apoi, blogul actual, dianaduca.ro, a apărut atunci când am simțit că
pot livra texte care să producă ceva în cititorii mei: un zâmbet (în zile-
le bune, chiar râsete), bucurie, entuziasm, ba chiar suspans.
Pe măsură ce confirmările că fac o treabă bună au început să apăra,

mi-am dat seamă că tre’ să iau blogul în serios. Și asta fac, săptămână
de săptămână.

Nu cred că s-a pus vreodată problema de renunțat. Mai degrabă, de

lenevit. Cum instrumentul meu e inspirația și pâinea-mi vine din
scris și din comunicare, e important să nu scrii doar ca să bifezi ceva.
Și atunci, scriu doar când am descoperit ceva grozav ori cred în ceva
anume. Și cel mai important, scriu pentru că asta-mi place cel mai
mult să fac.
În primul rând, am avut oportunitatea să întâlnesc oameni grozavi,

cărora nu le-aș fi putut privi ochii, în realitate, fără să mă învârt în
blogosferă. În frunte cu Chinezu.
Apoi, tot el e vinovat de platforma cu ajutorul căreia am câștigat multe

premii frumoase: o excursie la Lisabona, un PS4, o tabletă etc. Și le-
am câștigat cu articole jurizate și apreciate de clienți. Asta mi-a dat un
plus de încredere că ceea ce fac e bine.
A treia oportunitate ivită prin intermediul blogului a fost cea de a fi

partener sau invitat la evenimente, pe care le-am putut privi cumva
din spatele scenei iar ăsta-i cel mai tare unghi: să vezi și strălucirea,
dar să și știi de unde vine.
Florin Roșoga
www.FLORINROSOGA.ro
De blogul actual, florinrosoga.ro, m-am apucat în 2010. De fapt, a fost

un alt blog înainte, unul gratuit, iar apoi a continuat pe actualul do-
meniu. Am mai scris pe alte bloguri românești, printre care tophabits.
ro, împreună cu alte câteva. Și am avut și în limba engleză, undeva
acum 10 ani, câteva site-uri pe care am scris.
Am început să scriu pe florinrosoga.ro pentru că pur și simplu citeam

lucruri din zona de dezvoltare personală și, ulterior, de antreprenoriat
și mi s-au părut interesante. Așa că mi-am zis că mi-ar folosi la plani-
ficarea ideilor să scriu despre acele subiecte. În general, și florinroso-
ga.ro și celelalte bloguri, le-am păstrat pe anumite subiecte – nu am
fost atras de ideea de bloguri generaliste. Mie mi-au plăcut blogurile
de nișă, chiar dacă uneori am abordat mai multe nișe pe același blog,
însă acolo-i o altă poveste.
Nu știu de ce nu am renunțat, pentru că dacă aș fi știut ce mă așteap-

tă, sincer îți zic că aș fi renunțat. Nu mă băgam în chestia asta în rup-
tul capului. Totul e mai bine așa, că n-am știut, pentru că am învățat
enorm și chiar mi-a plăcut, indiferent de dificultățile sau situațiile
problematice care au apărut pe parcurs.
Acum continui pentru că îmi este ușor și, ca să fiu drept, în momentul
de față sunt foarte atras de zona de podcasting. Scriu în continuare pe
blog, dar mă atrage mai mult zona de podcasting. Probabil că sunt în-
tr-o perioadă a vieții în care simt nevoia să mă schimb, să mă reinven-
tez, și îmi place mai mult zona aceasta audio-video.
În primul rând, am avut satisfacția și bucuria că am ajutat alți oameni.

Am primit o cantitate imensă de mesaje de-a lungul anilor în care oa-
menii îmi scriau că apreciau materialele si spuneau cum i-a ajutat.
În al doilea rând, am avut ocazia să cunosc oameni foarte interesanți,

atât din zona de blogging, cât și din zona de antreprenoriat online, dar
și oameni simpli cu care am interacționat pe parcurs.
În al treilea rând, există și un aspect de business, evident financiar, ce

îți poate asigura întreținerea din blogging.
Cam acestea cred că au fost, pe scurt, iar dacă ar fi să dau o recoman

dare cuiva care este interesat de blogging, i-aș recomanda să înceapă
chiar dacă nu are foarte mare habar cum să meargă mai departe pen-
tru că, sincer, este o experiență care te transformă. Dacă te ții de ea,
evident.
Și te transformă nu doar din perspectiva faptului că scrii, ci și din per-

spectiva faptului că te expui, ca și om. Ajungi să dai celor din jur o
parte din tine și asta te schimbă pe parcurs.
Livia Iușan
www.LIVIAIUSAN.ro
M-am apucat când eram în liceu, în clasa a 10-a, respectiv pe 18 apri-

lie 2011. A fost o provocare pentru mine, deoarece nu mai scriesem
pe nicăieri, în online, până atunci. Ideea a pornit de la curiozitatea de
a avea şi de a întreţine un „jurnal online”, aşa cum este de multe ori
descris blogul. Pentru că îmi plăcea să ascult muzică şi eram la zi cu
tot ce apărea, am început să postez şi pe blog (asta fac şi acum, însă
mai rar, dar mult mai documentat şi nu doar piese).
Am avut timp de trei luni adresă pe WordPress.com, după care am

avut domeniu .com, iar acum am www.liviaiusan.ro şi îndemn pe ori-
cine să-şi ia domeniu, pentru că site-ul, în general, este al tău. Poţi să
pui orice pe el, faţă de reţelele de socializare, care chiar dacă sunt tot
online, sunt deţinute de alte persoane şi te poţi trezi fără conturile re-
spective de pe o zi pe alta.
Principalul motiv este acela că-mi place să scriu. De acum patru ani
de când am început, mi-am dat seama că vreau să lucrez în industria
muzicală, să ajut artiştii fie că este vorba de conţinut sau de promova-
re, dar nu numai. Şi m-a ambiţionat mult blogul. Mi-a deschis multe
oportunităţi: am cunoscut oameni pe care-i ştiam de la televizor, de
prin reviste, din online. Am fost redactor la un site de hip-hop (ge-
nul meu de muzică preferat) şi sunt PR la o revistă online de muzică.
În general majoritatea proiectelor în care m-am implicat au avut ca
punct de plecare blogul.
Contează mult să faci ceea ce-ţi place, iar blogul cu siguranţă ajută în
acest sens. Este un mijloc care te ajută să-ţi fructifici dorinţa de cu-
noaştere, pentru că trebuie să oferi informaţii relevante din domeniul
care te pasionează şi care-i interesează şi pe cititori, pentru că ăsta este
motivul pentru care te citesc.
Prima este cu siguranţă legată de crearea brandingului personal. Lu-

mea vine să te citească pentru valorile pe care le expui.
A doua este faptul că mi-am făcut noi cunoştinţe din domenii variate.
Şi nu, nu doar în online, ci şi în offline, la conferinţe. Pe lângă faptul
că înveţi lucruri noi, acolo te duci şi să socializezi (ştiţi vorba aia, că la
o bere se leagă cele mai frumoase prietenii?).
Ultima oportunitate pe care o enumăr, dar nu cea din urmă, este le-
gată de colaborări. Atât cu branduri, cât şi la nivel profesional (multă
lume mă cunoaşte în urma accesării postărilor pe care le-am scris).
Depinde foarte mult ce vrei să faci cu blogul, însă oportunităţi sunt
cu carul. Trebuie doar să fii cât se poate de implicat în activitatea asta,
dar şi deschis la propuneri.
Scrie, scrie şi scrie din nou!

Cristian Florea
www.CRISTIANFLOREA.ro
M-am apucat de blogging în 2008. În acea perioadă învățam să fac de

web design și am vrut să văd dacă sunt în stare să creez designul unui
blog. După ce a fost gata, m-am gândit că ar fi o idee bună să mă apuc
și de scris. Până la urmă am lăsat-o mai moale cu web designul și am
rămas cu scrisul, care mi-am dat seama că-mi place mult mai mult.

N-am renunțat pentru că îmi plăcea la nebunie să scriu. Și pentru că

am observat că se ivesc o mulțime de beneficii de pe urma blogului:
învățam să scriu și să mă exprim mai bine, cunoșteam o mulțime de
oameni, simțeam că fac parte dintr-o comunitate și, dacă vrei, sim-
țeam că eram diferit de ceilalți adolescenți de vârsta mea (aveam vreo
14 ani când m-am apucat de scris).
N-aș putea face o listă cu cele mai mari trei oportunități, pentru că au
fost foarte multe și foarte interesante. Am avut ocazia să merg prin
anumite tururi de ale unor județe (#prinSibiu, #prinNeamț, #prinMe-
hedinți, #prinHunedoara), unde am reușit să ajung în locuri în care
un turist nu ajunge în mod normal, locuri știute doar de localnici.
Sau, mai mult de-atât, am avut ocazia să vizitez niște fabrici în care se
fac produse pe care le consumăm cu țoții zilnic și să văd cu ochii mei
cum arată acele produse încă din stadiul de concept, până în stadiul în
care sunt trimise pe raft.
Laurențiu Mihai
www.LAURENTIUMIHAI.ro
Bloggingul a apărut în mintea mea acum vreo 4-5 ani. La început am

citit foarte multe bloguri şi am încercat să-mi dau seama cum funcţio-
nează.
În România sunt mulţi care vorbesc de blogging, dar nu mulţi îţi spun
ce să faci exact. Tot în acea perioadă mi-am luat şi domeniul pe care
scriu acum (laurentiumihai.ro), însă din anumite motive (de motiva-
ţie mai mult) nu am reuşit să mă apuc chiar atunci.
Sunt pasionat de multe domenii şi nu am ştiut să aflu care îmi este

nişa exactă şi despre ce scriu cu pasiune şi am amânat inevitabilul.
Până la urmămi-am dat seama că bloggingul înseamnă pasiune. După
ce ai pasiunea necesară, ai nevoie de multă muncă.
În urmă cu 3 ani mi-am luat inima în dinţi şi am început să scriu

primele mele 3 articole care nu cred că au fost citite de mai mult de
30-40 de oameni în acele zile.
Domeniul de educaţie financiară l-am ales pentru că îmi este foarte

drag. Pasiunea pe care o am faţă de cum funcţionează sistemul finan-
ciar mi-a redat şi pasiunea de a scrie pe blog. Practic am legat 2 pasi-
uni între ele. Şi acum simt că nu aş putea scrie ceva mai bine despre
altceva decât o fac despre educaţie financiară.
3 sfaturi pe care le am dacă te gândeşti să-ţi deschizi un blog chiar

acum:
1. Alege-ţi foarte bine domeniul/nişa pe care vrei să scrii. Sunt
mult prea multe bloguri generaliste ca să intri în joc. Încearcă să vii cu
idei şi concepte foarte bune dintr-un anumit domeniu de care, cu si-
guranţă, trebuie să fii pasionat.
2. Scrie conţinut unic, de calitate şi personal. Până la urmă un blog
trebuie să fie personal şi să te adresezi cititorilor ca şi cum ar fi priete-
nii tăi. Conţinutul unic şi de calitate îţi va aduce în timp o comunitate
care te va ajuta să creşti.
3. Nu scrie pentru bani. Toţi cred că din blogging se câştigă o gră-
madă de bani. Sincer, din blog câştigi bani, dar mai mult câştigi satis-
facţie şi imagine personală. Banii ar trebui să fie pe ultimul loc. Dacă
scrii ceea ce trebuie, iar comunitatea ta apreciează, vor veni şi banii.

Puţini ştiu, dar am renunţat după o lună de când mi-am lansat blogul.
Am scris vreo 10-15 articole şi ca orice începător am văzut că nu am
trafic şi m-am lăsat. Am zis că ceea ce fac nu este bine şi că nimeni nu
mă citeşte (în afară de prietenii mei apropiaţi).
După vreo 2 luni de pauză, plus câteva discuţii cu câţiva bloggeri,
m-am reapucat de treabă şi de atunci am scris 350 de articole cu o
medie de 2 pe săptămână. (A se înţelege faptul că bloggingul nu este
activitatea mea principală).
Am ajuns la un trafic frumuşel, dar nu asta contează. Contează sutele

de mesaje/emailuri de la oameni care au nevoie de un sfat/îndrumare
într-o problemă personală. Asta mă ajută pe mine să continui.
Simt că domeniul pe care scriu este aşa de la început în România, în-

cât este nevoie de multă traspiraţie, multe cuvinte şi multe idei ca să
schimbi puţin comportamentul.
Fiind un blog care are ca scop educaţia, iar prin educaţie, schimbarea
comportamentelor, este nevoie de timp ca să vezi rezultate. Nu m-am
mai oprit din scris pentru că mi-am dat seama că nu scriu pentru tra-
fic sau pentru bani. Scriu pentru că îmi place, scriu că am ceva de zis
şi scriu pentru că asta mă ajută pe mine să evoluez.
Un blog îl ajută în primul rând pe blogger să crească. Cred că blogge-

rul este principala persoană care se dezvoltă. Un articol reuşit şi bun
în domeniul educaţiei se scrie după câteva ore de documentaţie, după
ce citeşti cărţi, după ce experimentezi anumite idei. Primul impact al
articolului se se concentrează asupra bloggerului.
Şi asta m-a făcut pe mine să continui şi să scriu în fiecare săptămână.
Un blog, pe lângă faptul că te ajută foarte mult să evoluezi şi să creşti
la nivel personal, te ajută şi să ieşi din carapacea ta şi să-ţi faci noi pri-
eteni. Câteva mici oportunităţi pe care le-am avut eu cu ajutorul blo-
gului şi aici o să elimin varianta de bani. Pentru mine nu banii contea-
ză când vine vorba de blog. Banii contează când vine vorba de afacere.
Nu consider blogul ca pe o afacere, însă mă ajută foarte mult professi-
onal.
Trei oportunităţi:
• Blogul m-a ajutat să-mi clădesc o imagine la nivel online. Nu
sunt o persoană publică, însă am început să cunosc extrem de mul-
te persoane prin intermediul blogului. Blogul este unealta cu cel mai
mare impact asupra brandului personal, iar eu vreau să mă ajut enorm
de mult de ea.
• Blogul m-a ajutat să merg la evenimente şi să intru în contact
cu persoane pe care le-aş fi cunoscut altfel. Da, iar unele persoane mi-
au devenit prieteni şi colaboratori.
• Blogul m-a ajutat şi în afaceri. Sunt persoane care mi-au citit
blogul iar după au ajuns să lucreze cu mine.
Iar oportunităţile pot continua. Contează mult ca fiecare blogger la în-

ceput de drum să şi le stabilească cât se poate de clar. În funcţie de ele,
trebuie făcut un plan de articole şi de activităţi. După acest plan con-
tează munca depusă.
Pe final îţi spun că a fii blogger nu înseamnă să stai toată ziua pe inter-
net şi să scrii din când în când, a fii blogger înseamnă să citeşti foarte
mult, să analizezi și să munceşti la articole.
Succes!
Raluca Cincu
ROMANIISTIUROMANESTE.wordpress.com
Doişpe. Două mii doişpe.
A fost odată că niciodată (că dacă n-ar fi fost, ce bine era) o duduie,
subsemnata, care avea obiceiul (bun sau prost, acum nu ştiu ce să zic)
să corecteze ignoranţii (n.a. ignorantul ăla care nu ştie ce înseamnă
cuvântul „ignorant”). Romaniistiuromaneste punct wordpress punct
com a apărut ca BMW-ul unui meltean de pe o stradă semnalizată cu
„cedează trecerea”, adică brusc.
Scopul a fost acela de a împărtăşi cu alţii ceea ce am învăţat, la rândul

meu, de la alţii mai deştepţi decât mine. E greu cu gramatica limbii
române pe scări (arză-l-ar pe maţe pe-ăla de-a scornit-o!), dar eu am
demonstrat că se poate domestici. E adevărat şi ce zic agramaţii zilelor
noastre, că limba este un instrument adaptabil, care ţine pasul cu evo-
luţia (a se citi: „dacă n-am fi existat noi, acum v-aţi fi scrântit toţi
limba şi aţi fi făcut clăbuci la gură vorbind latină savantă, comunişti-
lor!), dar evoluţie egal progres, nu egal regres.
Felul în care scrii sau vorbeşti arată nivelul tău cultural şi intelectual
din momentul în care slobozeşti cuvintele în spaţiul public. N-ar fi
mişto să nu te mai faci de râs în teze şi extemporale, în articolele re-
dactate, în CV-uri, în mailurile trimise, în discuţiile „dupe” Facebook
şi să avansezi mai uşor în diferite etape ale vieţii? N-ar fi mişto să fii
un model pozitiv pentru cei din jur şi pentru copiii tăi?
Cam despre asta e vorba în propoziţiile simple, dezvoltate şi-n subor-

donatele, şi regentele care alcătuiesc blogul deţinut „pă persoană fizi-
că”.

Dacă aş fi fumat vreodată, poate aş fi găsit mai multe scuze pentru a

nu renunţa. La scrisul pe blog nu renunţ pentru că:
a mic. sunt pe jumătate olteancă;

be mic. respect membrii fan clubului meu. Bine, mă, cititorii care
vor să se informeze! Na!
ce mic. îmi place procesul tehnologic.
Şi mai e ceva: nu mă tem. Nu mă tem de situaţiile conflictuale, nu mă

tem de eşec şi nici de repercusiunile negative (bătaie din cauza unei
virgule buclucaşe n-am luat până acum, da’ poţi să ştii?).
Numai trei? Păi e simplu şi perfect: invitaţii în emisiuni culturale, in-

vitaţia de a fi speaker anul acesta la evenimentul Craiova 2.0nline şi
solicitări frecvente de recenzii sau advertoriale.
Da’ sa vezi realizări! Dar cine a mai văzut oltean care să se laude doar
cu trei realizări importante? Mă rog, fie!...
1. Sunt partener al competiţiei SuperBlog începând din 2013;

2. N-am mai plătit un bilet la film sau la teatru de doi ani (în voca-
bularul argotic al bloggerilor, fenomenul poartă numele de „pişcotăre-
ală”);
3. Am fost invitată, până acum, de două ori în studioul Radio Ro-
mânia Cultural.
Aplauze!
Ianolia Marina
www.IANOLIA.ro
De ce mi-am făcut un blog? Ei bine, ideea primului blog mi-a venit

acum 6 ani. Sinceră să fiu, habar nu aveam ce trebuia să fac. Am pos-
tat 3 citate luate de pe internet şi acolo au rămas până la începutul lui
2013. Scriam texte şi mă mulţumeam să le arăt prietenilor şi familiei.
Un prieten bun, pasionat de lectură la fel ca mine, primul care citea pe

nerăsuflate, fiecare nou gând sau idee, pe care mintea mea le „debita”
în nopţi pline de zbucium interior, mi-a pus în vedere ideea publicării
textelor într-un blog, la îndemâna oricui ar fi curios sau interesat.
Exact în data de 3 a lunii ianuarie 2013, am publicat primele texte pe

blogul care mă cunoaşte cel mai bine, ca om, ca gândire. De ce scriu?
Scriu pentru mine, pentru că am nevoie să-mi ţin un jurnal al minţii,
pentru anii în care nu voi mai fi capabilă să-mi amintesc. Mult mai
important, scriu pentru sufletele care trec prin aceleaşi stări, prin care
am trecut eu, înaintea lor. Scriu pentru cititorul răbdător ce are nevoie
de un om care să-l cunoască fără să-l fi întâlnit vreodată.

Sinceră să fiu, nu ştiam mai nimic despre blogging la început şi am

continuat să nu ştiu nimic multe luni după aceea. Mă mulţumeam să
scriu ceea ce scriam de obicei şi eram recunoscătoare celor care ci-
teau. Sinceră să fiu, totuşi, m-am ambiţionat să devin mai bună şi con-
tinui să învăţ din momentul în care, fiind într-o relaţie toxică şi fiin-
du-mi interzise bucuriile care mă defineau, am fost pusă în situaţia de
a renunţa la blog şi la blogging. Atunci am ştiut că trebuie să continui
şi să învăţ să îmi aranjez viaţa pentru că ceea ce le scriu cititorilor, tre-
buie să fie crezurile mele sincere. Aici se aplică foarte bine o zicală “În
spatele oricărei femei de succes a stat, cândva, un bărbat care i-a spus
că nu va reuşi niciodată!”.
Foarte bună întrebare. În primul rând am învăţat să mă cunosc mai

bine şi să ştiu exact ce vreau să fac în viaţă şi cum mă pot dezvolta
ca om. De la a scrie pe blog am ajuns să scriu prima mea carte ceea
ce este, în acest moment, cea mai mare reuşită profesională a omului
care sunt azi.
În al doilea rând, am plăcerea de a cunoaşte continuu oameni care au

reuşit să facă un adevărat business din blogging sau să îmbine profesia
din viaţa de zi cu zi cu bloggingul de la care am ce învăţa şi cu ajutorul
cărora învăţ zi de zi să fiu mai bună. Pentru că bloggerii sunt oameni
faini cu care poţi împărtăşi pasiuni comune, poţi sta de vorbă despre
absolut orice şi faptul că vin din medii diferite, îi face să fie persoane
extrem de interesante.
În al treilea rând, bloggingul şi blogul personal, m-au ajutat să călăto-

resc mai mult pentru că evenimentele dedicate bloggingului se desfă-
şoară în toată ţara şi e o placere fantastică, în viaţă, să îmbini utilul cu
plăcutul. Chiar şi Cristian China Birta, unul dintre cei mai de succes
bloggeri, ne învaţă cu ocazia fiecărui seminar să facem ceea ce iubim
şi să iubim ceea ce facem, altfel ce rost ar avea viaţa dacă faci întot-
deauna ce vor alţii să faci şi îţi îngropi visurile sub stâncă neîmplini-
rii?
Cristian Toaxen
www.CRISTIANTOAXEN.ro
Primele articole le-am scris în urmă cu 7 ani. Atunci am descoperit,

din întâmplare, că Google îți oferă posibilitatea de a crea un blog. Mă
jucam pe calculator și am deschis o pagină numită Blogger. Așa a apă-
rut primul meu blog.
Eram trainer, încă nu m-am vindecat, și îmi doream să gasesc o plat-

formă prin care să pot continua ceea ce discutam cu participanții la
cursurile mele și după ce aceștia se întorceau în orașele lor. Ideile,
gândurile, principiile și metodele discutate în cursuri puteau fi citite
de oriunde. A fost prima experiență blogosferică. Nu era foarte elabo-
rată și nici prea fatoasă, dar servea scopului pe care mi l-am propus.

Păi… mai am înca de zis. Ideile bune, indiferent daca sunt ale mele,
originale sau sunt preluate din alte surse, merită transmise mai depar-
te. N-am pretenția de a fi un inovator și nici nu imi propun să fiu cel
care descoperă ceva ceea ce nimeni altcineva n-a mai descoperit. Am
dorința de a putea să mă apropii de oameni și în acest fel.
Ca profesionist, privesc blogul ca pe un instrument util în crearea

unui brand. Astfel, scriind continuu, numele meu, reputația și expe-
riențele mele ajung la mult mai mulți oameni decât dacă m-aș limita
la a-mi face meseria și… atât. Mai mult, mi se pare că aș fi depășit de
timpurile pe care le trăim dacă nu m-aș ocupa serios, cu aceeași serio-
zitate cu care mă ocup de viața profesionala, de prezența mea online.
a. Am cunoscut oameni la care altfel ar fi fost imposibil să ajung

vreodată;
b. Am învățat extraordinar de mult despre social media și despre
cum să trăiești online;
c. Mi-am întărit Brandul personal fiind prezent, cu articolele mele,
în spațiul virtual.
Cristi Ștefan
www.CRISTISTEFAN.com
Nu mă consider a fi blogger. Pentru că nu scriu despre restaurante

sau gumă de mestecat și nu primesc promovări pentru produse (ori-
ce primesc, refuz în proporție de 99,99%). Mă consider scriitor. Am
scris două cărți până acum care au ajuns la mii de persoane. Scriu de
trei ani, pe site-ul principal www.crististefan.com sute de articole, mo-
mentan fiind una din cele top 3 cele mai citite comunități de dezvol-
tare personală din România (am trecut de 1,2 milioane de cititori pe
această perioadă de 3 ani).
Povestea mea este că sunt foarte pasionat de economie și psihologie,

am terminat facultatea și masterul și în timpul facultății pe cand nu
aveam mai multe de 50 de lei în buzunar, am decis să-mi încep un
proiect, acest site unde să îi ajut pe ceilalți, în niciun caz cu sfaturi fi-
nanciare, dar cu obiceiuri pe care eu reușisem să le implementez în
viața mea, idei despre viață, lucruri la care nu prea ne gândim.
Pentru că nu am simțit nevoia, iubesc ceea ce fac, sunt plătit pentru a

sta toată ziua să citesc și să scriu, este ca și cum ai mânca ciocolată și
ți-ar da cineva mulți bani pentru asta (și nu ai face carii, ci lumea mai
bună).
Pentru că eu am o stransa legatură cu cititorii. Primesc zeci, poate sute

de mesaje, și le răspund tuturor în parte. Mulți nu fac asta. Consider
că fiecare cititor îmi este aproape, am un fel de responsabilitate să îi
scriu lucruri din ce în ce mai interesante și să-l ajut nu doar 1 luna, ci
toata viața. Îmi face plăcere să ajut, mă simt mai bine, e o chestie de
egoism benefic.
Iar între a alege să mă uit la episoade tv toata ziua și să fac ceea ce fac,
am ales asta.
Oameni absolut geniali, de unde au izvorât oportunități și de unde a

intervenit o creștere uriașă emoțională, spirituală, intelectuală și fi-
nanciară pentru mine. Oamenii sunt totul.
David Mitran
www.DAVIDMITRAN.ro
Povestea mea începe undeva prin august 2009, pe un blog pe Wor-

dPress, ce era mai mult un jurnal pentru că acolo-mi treceam gân-
durile intime și știau decât câțiva prieteni de el, prieteni foarte buni.
N-aveam foarte multe postări și scriam cam o dată la două luni, însă
acei câțiva prieteni care mă citeau îmi ziceau de fiecare dată să-mi fac
blogul cunoscut.
Având în vedere insistențele lor, pe ziua de 24 aprilie 2012 a apărut

blogul fiioptimist.ro, și am tot scris pe el, până recent când am luat de-
cizia de a mă trece de la nume de produs, la numele meu.
Între timp am avut guest posturi și pe alte bloguri, însă tot ce am scris
pe blogurile pe care le-am avut de-a lungul timpului am avut grijă să
fie și astăzi pe internet, toate sub același nume, și anume davidmitran.
ro.
Îmi place să scriu. Iubesc să scriu. Consider că a scrie nu înseamnă

doar a pune câteva cuvinte pe o foaie astfel încât să facă sens, ci mai
degrabă înseamnă a reuși să faci ca mesajul pe care-l gândești să ajun-
gă la fiecare cititor în parte, într-un mod personal.
Nu am renunțat pentru că, pe lângă pasiunea mea pentru scris, am

observat că informația pe care o ofer ajută foarte mult, iar cei care au
apreciat ce am scris fie mi-au trimis mesaje de mulțumire, fie mi-au
spus-o când ne-am întâlnit. Însă și mai mult de atât, scriu pentru că
oamenii îmi cer ajutorul. Nu de puține ori se întâmplă ca oamenii să
pună o întrebare în legătură cu un articol și să-și dorească să știe mai
multe.
Cred că unul din motivele principale pentru care am continuat să

scriu sunt cititorii.
De-a lungul anilor am tot avut parte de oportunități, foarte multe

oportunități. Însă, toate aceste oportunități pentru mine s-au transfor-
mat în beneficii, așa că în continuare voi prezenta 3 beneficii mari și
tari de care am avut și o să am parte în continuare.
1. Beneficii pe plan personal.

Din momentul în care m-am făcut public ca blogger, au început să
apară în jurul meu tot felul de oameni ( bloggeri, antreprenori sau
chiar oameni simpli ) care făceau ceea ce fac și eu. O parte din ei sunt
prin acest e-book și sunt oameni cărora am putut mereu să le cer un
sfat atunci când am avut nevoie. Și de fiecare dată când m-au ajutat,
nu mi-au cerut nimic la schimb.
2&3. Beneficii profesionale și financiare.

Totul începe cu oamenii! Datorită oamenilor pe care i-am cunoscut
am ajuns să am parte și de aceste două beneficii. De-a lungul anilor
am ajuns să fiu speaker la evenimente precum 11even Experiences și
TEDxYouth și să colaborez pe tot felul de proiecte, din diferite dome-
nii.
Pe lângă asta, pentru mine blogul a fost mereu un portofoliu, ceea ce

înseamnă că atunci când aplicam la un job sau pe un anumit proiect,
puneam și link către blog, iar angajatorul putea să vadă felul în care
gândesc și stilul în care mă exprim.
Daniel Zărnescu
www.CONSTRUIMIMPERII.ro
Povestea de „dragoste” între mine și blogging începe din copilărie.

Chiar dacă nu exista internet pe atunci și nu știam ce este acela blog-
ging, îmi plăcea să citesc și să scriu. Încă de la vârste fragede (până în
10 ani) citeam biblioteci intregi de beletristrică și îmi făceam mâna de
„scris” cu poezioare, proza scurtă și chiar începuturi de romane.
Făcusem rost în generală și liceu de o masină de scris pe care îmi

„transpuneam” lucrările atât de frecvent încat vecinii îmi băteau în
calorifere și îmi spuneau că fac prea multă gălăgie. A trecut timpul, a
aparut toată nebunia cu tehnologia - și aici pot spune că nu eram ne-
apărat o persoană tehnică. Eu știam doar să scriu și nimic mai mult.
Nu știam să instalez site-uri, să fac design sau programare, cum au în-
ceput alți bloggeri în piața românească.
Eu m-am rezumat la scris și nimic mai mult.

În 2004 mi-a picat pe mână un site pe nume „www.artaseductiei.ro”
- dedicat bărbaților și care consta mai degraba într-un forum, decât
într-un blog efectiv. De la câteva sute de persoane în 2-3 ani, am dus
comunitatea respectivă la peste 10 000 de membri. Atunci mi-am dat
seama că fac lucrul ăsta destul de bine: scriam articole de dezvoltare
personală dedicate bărbaților, scriam newsletterele, eram activ pe fo-
rumul comunității, organizam întâlniri ale comunității, tabere etc.
M-am ocupat de blog și de comunitate pâna în 2006-2007, când mi-

am deschis o afacere - agenție de producție publicitară. Ironic a fost
că și în acest caz, deși era o afacere „clasică” mai degrabă, am mers
pe aceleași principii aplicate pe artaseductiei.ro. Site-ul afacerii era
de fapt un blog, scriam articole dedicate clienților mei (articole prin
care îi educam pe acest domeniu în care căpătasem expertiză), făceam
campanii și promoții ale produselor și serviciilor mele.
În 2011 am lansat propriul blog - ConstruimImperii.Ro, cel pe care

scriu și astăzi, un blog care la început s-a vrut a fi un jurnal de antre-
prenor. Îmi scriam acolo în timp real experiențele antreprenoriale pe
care eu le aveam cu afacerea mea. Mișcarea s-a dovedit câștigatoare,
pentru că m-am trezit cu peste 15 000 de abonați în mai puțin de doi
ani. De aici a fost o evoluție fantastică - am început să scriu cărti de
leadership și de antreprenoriat vandute în mii de exemplare, am des-
chis o școală de business, la început offline, sub formă de tabără, apoi
online, sub formă de platformă cu lecții video - și câteva mii de cur-
sanți, am deschis o școala de coaching, am făcut tabere și diverse wor-
kshopuri pe teme de antreprenoriat, leadership, marketing, time ma-
nagement, am înfiintat o editură de carte nonficțională, probabil una
dintre cele mai avangardiste din România în prezent.
Iar bloggingul mi-a adus ceva ce fostele afaceri nu puteau să îmi dea
- ceea ce eu numesc “lifestyle business”. Timp de trei ani aproape am
gestionat toate afacerile mele de pe un laptop și am avut libertatea să
mă scol când vreau eu, să călătoresc unde vreau eu și să mă ocup și de
alte aspecte importante din viața mea - în special personale.
În perioada 2013 - am trecut printr-un șoc, am avut pe unul dintre

părinți bolnav de cancer iar eu am stat alături de el pânâ la capăt, fără
să fiu presat de un loc de muncă sau de o afacere care să rupă de o ex-
periență necesară pentru mine la momentul respectiv, dar pe care nu
o doresc nimanui.
În 2014 a venit pe lume și primul meu copil, am regândit toată strate-

gia și am repus pe picioare afacerile la care visasem - acele afaceri care
să îmi aducă libertatea financiară, cu echipe foarte performante, dar
care să nu depindă de mine 100%. Blogging-ul, din punctul ăsta de
vedere, a rămas o dragoste la aceeași intensitate pe care o aveau șerve-
țele pe care scriam idei de romane când aveam 10 ani.
Scrisul pe blog este o formă de artă pentru mine și un mod prin care
schimb viețile abonaților care îmi citesc materialele săptămânal.

Pentru că la asta mă pricep și pentru că atunci când scriu un articol

sau un newsletter, timpul se oprește pentru mine, la propriu. Doctorul
Martin Seligman definea această experiență drept “engagement life”
și o atribuia oamenilor care duc o viață împlinită și fericită (între alte
două tipuri de viață fericită - “Pleasant Life” și “Meaningful Life”).
Din punctul ăsta de vedere sunt o persoană norocoasă. Trăiesc făcând
ce îmi place și las ceva în urmă prin ceea ce fac. Scopul meu personal,
pe lângă afacerile pe care le pun pe picioare și care îmi aduc, în con-
tinuare, libertatea de a crea, este ca până la finalul vieții să văd cum
fiecare român are cel puțin un exemplar din cărțile scrise de mine în
biblioteca personală.
Am avut oportunitatea de a primi un site deja construit într-o peri-

oadă în care nu mă priceam la nimic altceva decât să scriu. Asta m-a
adus acolo unde sunt acum, motiv pentru care și eu, mai departe, am
dat altora diverse site-uri construite de mine.
De asemenea, am avut oportunitatea și provocarea, în același timp, să

fiu blogger într-o perioadă în care, atunci când oamenii spuneau „in-
ternet” se gândeau la țepe. Noi am vândut cărti pe internet într-o pe-
rioadă în care nimeni nu își imagina că poți cumpăra cărți din alt loc
decât dintr-o librărie clasică. Asta ne-a obligat, cumva, să educăm pia-
ța românească pe ceea ce înseamnă internet, dar și să creștem odată
cu piața în sine.
Și ultima oportunitate pe care mi-a dat-o activitatea de „blogger” (deși

eu mă consider mai degrabă un autor, decât un blogger în sensul pro-
priu al cuvântului) - constă în oamenii pe care mi i-a pus în față. Am
întâlnit oameni extraordinari de la care am avut constant ce învăța și
care m-au ajutat să evoluez. Dintre acești oameni mi-am ales cu grijă
partenerii, astfel încât să transform copilul timid, introvertit, rațional
și ușor antisocial - într-un om matur de afaceri care îmbină clasicul
afacerilor cu ceea ce înseamnă internetul în ziua de azi.
Alexandru Ion
www.MALAEZU.ro
De blogging m-am apucat în toamna lui 2013, deci acum doi ani; dar
înainte de asta, am avut un blog încă de prin 2011. Aveam doi colegi
la liceu care-și făcuseră blog: unul pentru bani, altul pentru distrac-
ție, și m-au corupt să-mi fac și eu. Aveam deja „brandul”, cu ghilimele
de rigoare: colegii mă știau drept Malaezu, nu Alex, și-am zis să merg
mai departe cu el. Ceilalți doi au renunțat rapid, eu mi-am descoperit
pasiunea, ca să spun așa.
Am făcut o pauză de la scrisul în online apoi, m-am orientat către be-

letristică și am publicat un roman. Cum ziceam, de blogging m-am
apucat în toamna lui 2013 și tot atunci mi-am dat seama că indiferent
ce-o să fac în viață, blogul o să rămână o parte din mine, din prezen-
tul și din viitorul meu. M-am apucat să citesc bloguri multe și, văzând
ce treabă faină fac ceilalți, am zis că vreau și eu!
Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată să renunț. Sunt mulțumit că

am un blog unde, întâi de toate, pot să scriu ce vreau, când vreau.
Apoi vin și restul aspectelor, partea profesionistă a bloggingului. Cred
că majoritatea celor tineri renunță de frică: e gândul ăla că există deja
comunități formate și că n-ai cum să ajungi în vârf, că n-ai prins tre-
nul și că e prea târziu. Când m-am apucat eu, blogosfera românească
avea deja o istorie, dar am zis că nu-i deloc târziu să încerc să-mi fac
loc și eu prin ea.
Oricum, indiferent de aspectul ăsta, de trafic sau de influența pe care

ai putea-o avea, principalul motiv pentru care nu ar trebui niciodată
să renunți la ceva (nu doar în blogging, ci în orice domeniu) e pasiu-
nea: dacă faci ce-ți place, fă-o până la capăt.
Vai, dar câte sunt! Și fac asta de doar doi ani. O să aleg eu trei, dar
nu-i neapărat un top, un clasament, ci mai degrabă niște idei fulger
care m-au marcat:
- Oamenii; cei care nu fac parte din lumea asta nu-și pot imagina
cât sunt de frumoase blog meeturile, evenimentele social media sau
pur și simplu o discuție într-un pub cu câțiva bloggeri. Prima mea
ieșire cu bloggerii a fost întâmplătoare, câștigasem un concurs și am
mers la un meci pe Național Arena cu Manafu, Chinezu și Cabral
(printre alții); un România – Ungaria 3 - 0; nu pot să descriu cât de
fain a fost!
- Comunitatea din jurul blogului; una e să vorbești cu niște colegi

și să faceți schimb de păreri, însă atunci când cineva te caută să te în-
trebe ceva, să îți ceară un sfat, o părere în urma unui articol pe care
l-ai scris, e o cu totul altă senzație. Nimic nu se compară cu momentul
acela în care cineva îmi spune „să știi că ți-am citit articolul ăla!”
- Am un job fantastic; trec anul II la facultate, nu-mi permit eu să

fac prea multe, dar îmi dedic cât de mult timp pot activităților de blo-
gging și social media. Blogul, cu toată pânza asta a lui care se dezvoltă
în online, m-a ajutat să cunosc o mulțime de oameni și să am acces la
o groază de oportunități.
Una dintre ele e aceea c-am realizat că, da, se poate trăi din asta, poți
face o carieră cu asta și poți fi fericit făcând ceea ce-ți place. Cu mun-
că, evident, ca-n orice alt domeniu, însă ideea că pot face toată viața
doar ceea ce-mi place, fără să am remușcări, e superbă.
Cătălin Ionașcu
www.ROMANIANCOPYWRITER.ro
Povestea mea de blogger a început înainte să aud de existența cuvân-

tului „blogger”. Încă din clasele primare am fost pasionat de scris și
anul 2004 a fost cel în care am trecut de la a scrie offline la scrisul on-
line.
Mi-am publicat online primul text în octombrie 2004 pe un portal de

literatură. Mare mi-a fost bucuria să văd că fusese citit de câteva sute
de persoane în primele luni de la postare și m-a încurajat să public
texte pe acel site timp de mai mulți ani. Între timp, am zis să am și un
spațiu online al meu, așa că mi-am creat un blog pe .blogspot.com,
cum se obișnuia în acei ani. Eram în liceu atunci. Am folosit blogul
timp de 5 ani, până când am intrat la o facultate tehnică și am încercat
să abandonez această veche pasiune de-a mea, scrisul.
Totuși, nu am reușit așa bine. În 2010 mi-am mai creat un blog pe

care l-am folosit ca pe un jurnal pe timpul unei călătorii de trei luni
în India. Am folosit acel blog doar pe durata călătoriei mele. Fiind un
jurnal de călătorie, am considerat că l-am încheiat odată ce am reve-
nit.
În 2012, la finalul facultății, eram convins că tot pe drumul scrisului

vreau să o apuc; așadar, mi-am creat o comunitate online dedicată co-
pywriterilor români – un blog colectiv pe care îl folosesc cu drag și as-
tăzi. De asemenea, dețin și un blog personal, creat recent, dar pe care
din păcate l-am cam neglijat în ultima vreme.

Motivul meu principal e simplu: pasiunea pentru scris. Lucrez în mar-

keting online, mai exact în content marketing, iar crearea de conținut
este pâinea mea de zi cu zi. De aceea, scrisul pentru blogurile clienți-
lor m-a format astfel încât să scriu zilnic și să monitorizez zilnic blo-
guri.
Scriu și astăzi și, după experiențele din trecut, m-am învățat minte și
nu îmi voi mai abandona blogurile niciodată.
Datorită activității în comunitatea Romanian Copywriter am avut zeci

de oportunități importante de-a lungul ultimilor 3 ani de când am în-
ceput.
În primul rând, nu cunoșteam pe nimeni din domeniul publicității
/ marketing- din România, domeniu în care doream să intru. Blogul
meu a fost cheia intrării în acest domeniu și, mai mult decât atât, acti-
vitatea de unde am învățat cele mai multe lucruri legate de marketing
online și blogging.
În al doilea rând, blogul m-a ajutat să îmi creez o imagine de specialist

în domeniu, pe care am întărit-o prin crearea unui portofoliu consis-
tent de clienți de-a lungul ultimilor ani, portofoliu pe care tot cu aju-
torul blogului îl pot promova mai mult.
În al treilea dar nu ultimul rând, pot spune că blogul m-a adus mai
aproape de mulți oameni minunați care mi-au oferit oportunități de
diverse feluri: de a participa la evenimente în calitate de speaker sau
partener, de a primi produse sau recompense financiare în urma ac-
tivității mele, de a colabora cu diverse companii sau de a avea parte
de promovare și susținere din partea agențiilor sau organizațiilor din
zona comunicării.
Așadar, dacă ar fi să merg în trecut și să îmi retrăiesc ultimii ani, cu

siguranță aceeași cale aș urma-o: mi-aș crea blogul cu același nume și
aș dedica probabil și mai mult timp pentru creșterea acestuia.
Luca Dezmir
www.MILIONARULMIORITIC.com
Mi-am deschis blogul personal în octombrie 2007, utilizând platfor-

ma gratuită wordpress.com. În acel moment a fost primul blog româ-
nesc dedicat în întregime finanțelor personale și investițiilor. După câ-
teva luni mi-am cumpărat un nume de domeniu, milionarulmioritic.
com, și mi-am luat hosting pe un server american.
Totul a fost un impuls de moment. Făceam investiții imobiliare din

2001 și investiții la bursă din 2003 și simteam nevoia să ofer din expe-
riența mea, să spun celor interesați de aceste subiecte că fiecare dintre
noi, oameni obisnuiți, pot să faca bani și altfel decât mergând la un
job sau având o firmă. Ulterior, această inițiativă personală s-a trans-
format într-un business educațional.
Au trecut mai bine de opt ani de când scriu pe blog. Dacă la început
motivația de a scrie a fost legată de un imbold personal, cu trecerea
timpului am primit feedback pozitiv și am înțeles ca informațiile pre-
zentate de mine erau importante pentru cititori. Ulterior, după porni-
rea businessului educațional, blogul a devenit principalul magnet care
aducea clienți noi și, în mare parte, o face și astăzi.
Au fost mai multe, dar trei dintre ele sunt:
a. mi-am facut o mulțime de prieteni, dintre care unii s-au trans-

format în parteneri de afaceri.
b. blogul m-a propulsat spre redescoperirea vocației mele, scrisul.

În adolescență și tinerețe am scris literatură SF, pentru ca după 20 de
ani să reîncep să scriu, de data aceasta literatură non-fiction (cărti de
educație financiară). Până astăzi am publicat 4 cărți.
c. popularitatea blogului a dus la cereri, din partea cititorilor, de a

crea materiale educaționale de finanțe personale și investiții. Așa s-a
născut business-ul educațional, care îmi aduce mari satisfacții, inclu-
siv financiare.
Aș putea să continui lista. Ce pot să spun este ca bloggingul mi-a adus

numeroase oportunități, care altfel nu ar fi apărut în viața mea.
Lorand Soares Szasz
www.LORAND.biz
Pentru mine blogging-ul nu a început ca și o pasiune, ci mai mult ca și

o necesitate.
Fiind foarte cunoscut în mediul off-line, și organizând sute de eveni-

mente în fiecare an, la care participă zeci de mii de persoane, blogul a
fost un „must”. Era încă un canal prin care să educ piața și să țin legă-
tura cu cei care mă urmăresc.
Dintr-un „must” a devenit o pasiune și a contribuit enorm la explozia

brandului personal în mediul on-line și nu numai. Ulterior, realizând
potențialul extraordinar care există în acest canal de comunicare, am
hotărât să schimbăm blogul și să-l îmbunătățim.
În acest moment am zeci de mii de persoane care mă urmaresc pe

blog unde le ofer idei și sfaturi despre afaceri, vânzări, marketing,
echipă, finanțe, dezvoltare personală.

Niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunț.
Responsabilitatea față de cei care mă urmăresc este mare. Trebuie să le

ofer conținut valoros în continuare și să contribui în acest fel la succe-
sul lor personal și profesional. Renunțarea nu este o opțiune.
Cum spuneam la prima întrebare, blogul a contribuit la explozia bran-

dului personal în mediul on-line. Numărul clienților a crescut semni-
ficativ înurma blogului și implicit și vânzările companiei.
Dacă ar trebui să aleg trei aspecte pozitive la care a contribuit blogul,

ar fi:
1. Creșterea numărului de fani din comunitatea Lorand Soares Szasz,
2. Creșterea vânzărilor de evenimente și produse,
3. Accesarea pieței internaționale.
Consider că în acest moment, un blog nu mai este un moft sau ceva

care este „la modă”, ci este o necesitate. Orice afacere care dorește să
creeze o comunitate în jurul brandului/produsului/serviciului, trebuie
să aibe un blog.
Mihaela Chirac
www.MIHAELACHIRAC.ro
Într-o vacanță de vară, înainte de a intra în clasa a-XI-a, deci acum

șase ani. Ce repede a trecut timpul! Primul meu text a fost despre re-
cunoștința față de părinți și amendam odraslele care credeau că li se
cuvine totul, fără să ofere nimic în schimb. Apoi, scriam mereu când
eram tristă, iar după… mă simțeam mai bine. Era un mod de a mă
descărca, deci.
Nu îmi fixasem în minte ideea de a face blogging, nici nu știam ce în-

seamnă. Pur și simplu scriam, puneam link-ul sub status-ul de la mess
și eram fericită când oamenii rezonau cu poveștile mele.
Plus că în vremea aia începusem să o citesc pe Ileana Vulpescu și cre-

deam că înțelegeam cu ce se mănâncă viața. Mai târziu, aveam să mai
primesc niște lecții…
Nu am renunțat pentru că a început să-mi placă. Și nu mai scriam

doar când eram tristă, ca să-mi vărs frustrările, am început să poves-
tesc și faze amuzante prin care am trecut. Apoi, au urmat fotografiile,
am încărcat din ce în ce mai multe. Și înregistrările. Iar blogul a căpă-
tat în timp haine noi, a strâns mai multe categorii, mai multe povești
despre oameni, locuri, mașini, fashion, cărți etc. Și implicit, mai mulți
musafiri. Nu consider că fac blogging. Cred că www.mihaelachirac.ro
este o exteriorizare a mea, sunt eu în online, la fel cum sunt și în reali-
tate, doar că semnez condica și acolo.
Sunt două motive pentru care am continuat să scriu până astăzi. Pri-
mul, ca să fiu puțin egoistă, sunt eu. Este un hobby care îmi place al
naibii de tare și mă ajută să mă relaxez, să trăncănesc și despre altceva
după ce mă întorc de la radio, unde stau cu nasul în știri politice, eco-
nomice și sociale.
Al doilea motiv sunt musafirii despre care vorbeam mai sus. Atunci
când Google Analytics îmi arată că oamenii ăștia intră pe blog chiar și
într-o zi în care nu am pus nimic nou, asta mă face să deschid o nouă
filă…
Sincer, principala oportunitate a fost să mă cunosc pe mine mult mai

bine, să mă înțeleg și să-mi demonstrez că sunt capabilă de lucruri pe
care nu mă credeam în stare să le fac. Și pe același loc, aș spune că blo-
gul este prima realizare pe care am avut-o cu omul drag, pentru că el a
zugrăvit fiecare pagină, înainte să vin eu cu textul și cu pozele.
Apoi, am o bucurie mare când cineva îmi spune că s-a regăsit într-o
poveste. Spre exemplu, tocmai ajunsesem la o nuntă. La intrare, erau
mirii, părinții și nașii, cu paharele de șampanie în mână, pentru a în-
tâmpina invitații. După ce i-am salutat pe miri, am ajuns la nași, iar
nașa mi-a spus că abia aștepta să mă cunoască, pentru că-mi citește
blogul și îi place mult. Astfel de reacții sunt cele mai mari satisfacții pe
care le poți avea.
O altă oportunitate este aceea de a testa produse la care, de-altminteri,

nu aș fi avut acces înainte de a le cumpăra.
Gabriela Deleanu
www.GABRIELADELEANU.ro
Am început să scriu online în văzul tuturor prin 2008, când profa de

română ne-a sugerat să facem un blog al clasei și eu mă oferisem să
mă ocup de el, postând și materialele colegilor. Însă pentru că acolo
nu puteam să scriu critic despre orice aș fi vrut (profesori, școală și
altele), în primăvara lui 2009 mi-am făcut cont separat pe wordpress.
com și de-atunci tot scriu.

M-am gândit de câteva ori să renunț, să știi. Când nu mai aveam timp
și de scris, când eram supărată din cauza unor reacții, când nu mi se
părea că scriu despre ceva relevant. Însă se mai întâmpla și ca unele
informații din articole să-i ajute pe alții. Apoi, tot scriind despre
diferite subiecte, am ajuns să cunosc și alți oameni care gândesc ca
mine, iar atunci nu m-am mai simțit chiar atât de outsider.
Cred că cea mai mare oportunitate pe care o ai cu un blog este să vor-

bești întregii lumi și să cunoști oamenii grozavi ai acestei lumi. Lucru-
rile celelalte vor veni apoi de la sine.
Andrei Roșu
www.ANDREIROSU.org
M-am apucat în 2010, mai precis 26 ianuarie 2010, atunci am avut

primul articol și mi-am adus aminte data pentru că asta era ziua lui
Ceaușescu și preteni-mi ziceau că am lansat blogul ca să-l omagiez pe
Ceaușescu.
L-am lansat în momentul în care am luat decizia că voi merge la Po-

lul Nord, pentru primul maraton din viața mea, și o prietenă care lu-
crează în zona de marketing mi-a zis că dacă vreau să atrag sponsori
trebuie să am un blog ca să știe lumea ce fac. Iar apoi, am menținut
blogul pentru că am văzut că mă ajuta nu neapărat pentru a-mi face
cunoscute proiectele, dar ceea ce spuneam era un angajament față de
propria persoană și față de ceilalți.
Totodată, a fost un fel de cerc motivațional. Pe măsură ce scriam, oa-

menii mă susțineau, îmi ofereau mai multă energie să merg mai
departe, eu ajungând să-i inspir și tot așa.

Inițial blogul a fost folosit mai mult ca un jurnal online, ci nu ca un

mediu de informare. Însă ulterior, după ce numărul de cititori a cres-
cut și întrebările au fost din ce în ce mai specifice, la multe dintre ele
probabil neavând răspuns, am început să caut pe site-uri de specialita-
te din afară articole relevante pentru cititorii mei și le-am tradus, inte-
gral sau parțial, pe blog.
Astfel, blogul a devenit un mix între jurnalul meu și un blog de infor-

mare pe temă sportivă.
Prima oportunitate a fost cea de a cunoaște oameni noi, chiar dacă nu

am ajuns să-i cunosc față-n față, cu mulți am devenit prieten pe face-
book, ajungând să primesc ajutor nesperat de la unii dintre ei, nu doar
încurajări. De exemplu, am fost abordat în felul următor „dacă ur-
mează să pleci în Argentina, vezi că compania aeriană X are niște bile-
te foarte ieftine în perioada asta”.
În al doilea rând, dacă tot îmi doresc să devin cea mai bună versiune
a mea, și versiunea mea de blogger s-a îmbunătățit cu fiecare articol,
având în vedere că am depășit 1000 de articole scrise. Asta contează
foarte mult pentru mine deoarece, când voi reciti articolele peste 20 -
30 de ani, voi reciti exact ceea ce am simțit în momentele în care am
participat la maratoane, ceea ce am trăit acolo.
În al treilea rând, crescând numărul de cititori am putut să-mi

răsplătesc și partenerii mei de aventuri și firmele care mă susțin.
Bianca Ceică
www.BIANCACEICA.ro
M-am apucat de blogging, dintr-o joacă, prin 2011. La început, aveam

toate postările private pentru că blogul de atunci era mai mult un jur-
nal, unde scriam eu ce aveam chef și nu îmi doream să îl vadă alte
persoane. Mai dădeam acces amicilor, din când în când, și ei apreciau
textele mele, dar – fiind foarte critică la adresa propriei persoane -
credeam că cei care mă citesc sunt doar politicoși. Pe atunci, ideea de
a scrie ceva public, era departe de a se adeveri.
Tocmai în 2013 mi-am luat inima în dinți și am împărtășit cu alți oa-

meni stilul meu neconvențional și jucăuș de a transmite lucruri prin
scris. Așa s-a născut „Aberații serioase”, blogul pe care m-am jucat un
an de zile cu texte scrise în rime, povești despre descoperirea de sine,
fericire, tristețe, iubire și viață. Nu urmăream ceva precis cu acel blog,
doar îmi plăcea enorm să fiu cea care îl scrie. A fost o nebunie, nu
dormeam noaptea pentru că simțeam nevoia să mai aștern câteva
rânduri acolo. Și oamenii l-au apreciat, am primit felicitări, mesaje cu
„Ador aberațiile tale serioase”, colegii de facultate îmi ziceau cât de
multă plăcere le face să mă citească, necunoscuți îmi distribuiau pos-
tările sau îmi lăsau comentarii, deși niciodată nu am urmărit asta scri-
ind. Am făcut-o din pură pasiune. Și a fost minunat!

După ce ți-am descries perioada mea de glorie, probabil te aștepți să

îți ziccă nu am avut vreun motiv să renunț. Dar adevărul este că, o pe-
rioadă de timp, am renunțat. Din 2014 și până recent, m-am confrun-
tat cu o perioadă de confuzie legată de scris. Nu știu de ce, dar nu am
mai simțit nevoia să aberez serios. Am crescut puțin, dar nu în sensul
ăla rău al cuvântului.
Vreau doar să ofer mai mult cititorilor mei și încerc să îmbin pasiunea
aia nativă pentru scrisul pasional cu profesionalismul pe care l-am
descoperit de când m-am angajat la Kooperativa 2.0 și de când Chine-
zu s-a pricopsit cu mine pe blogul lui. Așa că m-am mutat provizoriu
pe Bianca Ceică – Blog, o platformă intermediară, pe care foarte cu-
rând o voi transforma în biancaceica.ro.
Motivele pentru care continui să scriu? Am doar unul pe care o să ți-l

spun așa: Scrisul nu are nevoie de Bianca Ceică pentru a exista, dar
Bianca Ceică nu va exista niciodată fără scris.
Activitățile mele blogosferice sunt la început. Ți-aș detalia despre
campanii și oamenii pe care îi cunoști, despre ieșitul din zona de con-
fort și surprizele oferite de lumea asta minunată, dar nu ți-aș spune
nimic nou sau diferit față de colegii care ți-au răspuns deja, nu e așa?
Ce pot totuși să îți spun, e că am luat-o de la zero și mă aflu pe un

drum vechi, pe care l-am mai bătut cândva, dar pe care îl privesc de
data asta dintr-o nouă perspectivă. E vorba de regăsire. Se pune ca
oportunitate? Că pentru mine e cea mai mare dintre toate și singura
importantă. Iar bloggingul îmi oferă asta din plin.
Diana Gherghiță Mihăilă
www.DIYBAZAAR.ro
De blogging la modul serios m-am apucat în martie 2015, când, în

urma unor discuții cu câțiva specialiști în online, am aflat că traficul
pe care îl făceam era unul foarte bun și că ar fi trebuit de ceva vreme
să încep să mă gândesc să câștig și bani din activitatea asta. Cronolo-
gic am lansat diybazaar. ro în ianuarie 2013, dar nu m-am grăbit să îl
promovez până când nu am simțit că are suficient conținut cât să fie
relevant pentru agenții și companii.
Sunt jurnalist de profesie și după vreo zece ani de televiziunea am vrut

să îmi încerc abilitățile antreprenoriale. Am ales bloggingul pentru că
am mai avut câteva tentative încă de prin 2008-2009, dar pe atunci nu
aveam o idee clară despre ce înseamnă asta și ce aș putea să fac eu în
domeniu să fie relevant. Fiind pasionată de amenajări interioare și ex-
terioare și de proiectele de do it yourself (DIY) am început să fac tot
felul de postări despre home decor, bricolaj și sfaturi practice. Astăzi
am aproape 1.000 de articole publicate!
Diybazaar.ro este un proiect pe care l-am dezvoltat de la zero, singură,

începând cu textele și ajungând până la layout. Am făcut multe expe-
rimente din care am învățat cum se comportă un site, cum se admi-
nistrează și cum se optimizează. Dar ca să ajung la nivelul următor,
am apelat la servicii specializate. Așa că în curând vor urma schimbări
menite să îmbunătățească cu precădere experiența utilizatorilor. Pen-
tru că dacă un site se încarcă greu, nu are un layout atractiv și are tot
felul de funcții complicate există șanse mari ca un vizitator să nu își
dea silința să mai acceseze un nou articol, oricât de interesant crezi tu
că este conținutul. Iar cititorii sunt cei care te fac
pe tine ca blogger să fii relevant.
Anul acesta mă pregătesc să lansez împreună cu o prietenă un nou

proiect online. Se numește ShopMyCloset.ro și este o plaformă de
e-commerce ce își propune să scoată la lumină produse de firmă uita-
te de fiecare prin dulapurile casei. Va avea, în mod evident, și un blog
atașat.

Scriu pe diybazaar.ro pentru că treaba asta îmi provoacă o bucurie pe

care nu o găsesc în alte lucruri. Scriu pentru că îmi place starea pe
care mi-o dau ideile, mai ales atunci când ele prind formă. Scriu pen-
tru că mă relaxează.
Am propria trusă de unelte încă de pe la 4 ani, cochetez cu ideea de

design de prin liceu, iar la facultate am ales să fac jurnalism. Deci
despre ce puteam să scriu mai bine dacă nu despre toate aceste pasi-
uni?
Multe articole sunt despre lucruri pe care le documentez temeinic

înainte. Altele le scriu din ceea ce am învățat, din experiențe practice
sau din specializări în design pe care le-am făcut (multe dintre ele on-
line!). Și mai este și o a treia categorie, a proiectelor proprii, pe care le
fac și le povestesc în vorbe și imagini. Acestea din urmă îmi plac cel
mai tare și sper ca pe viitor să am cât mai multe postări originale.
Ah, și poate cel mai frumos lucru pe care îl trăiesc din povestea asta și
care mă face să scriu cu și mai mare sârg este că, de ceva vreme, când
spun DIY Bazaar se întâmplă să fie în preajmă măcar o persoană care
să îmi spună că îmi citește articolele și că știe că DIY înseamnă do it
yourself, nu vreo prescurtare a prenumelui meu.
Îmi vine greu să numesc doar trei mari oportunități ce derivă din
faptul că ești blogger sau jurnalist online (spune-i cum vrei), pentru
că sunt atât de multe. Ca și în alte activități și profesii de altfel. Ca să
fii blogger trebuie să îți placă să comunici, să cunoști oameni, să fii
printre oameni. Nu poți să scrii doar uitându-te pe geam și văzând ce
se întâmplă exclusiv pe strada ta. Trebuie să ai habar măcar de ce se
întâmplă prin cartier. Metaforic vorbind, în cartier sunt companiile,
agențiile de PR și ceilalți bloggeri, cu care poți lega prietenii, cu care
poți face proiecte în colaborare, cu care te poți susține să pui în prac-
tică tot felul de inițiative. Și comparațiile cu cei pe care nu îi
placi sau care nu te plac pe tine sunt bune, pentru că pun lucrurile
într-o perspectivă deloc de neglijat.
Dacă ar fi să dau un sfat celor care vor să se apuce de blogging este

să nu o facă exclusiv pentru produsele pe care le-ar putea primi sau
pentru evenimentele la care ar putea merge. Astea sunt bonus! Să o
facă pentru că îi pasionează scrisul și comunicarea, pentru că sunt
convinși că ceea ce publică poate fi relevant și interesant și pentru
alții.
Astăzi, dacă vrei să te numești cu adevărat blogger, trebuie să te ra-

portezi la asta ca la o profesie, să îți cunoști produsul în cele mai mici
detalii și să fii capabil să îl prezinți cu subiect și predicat în orice mo-
ment! Pentru că dacă tu nu știi despre ce e vorba în propoziție, cu
siguranță nu vor ști nici publicul, nici agențiile, nici companiile.
Loredana Vlăescu
CULORE.blogspot.ro
Primul articol scris pe blog a fost în toamna lui 2013. În acea vreme,
blogul meu se încadra fără dubii în nișa de beauty. Între timp... lu-
crurile s-au mai schimbat. Plănuiesem de ceva vreme să fac acest pas,
dar la început mi-am ”prins urechile” în partea tehnică. Și totuși i-am
dat de cap. M-a surprins feedback-ul pozitiv încă de la primul articol,
deși, acum când mai răspoiesc prin arhivă, nu știu dacă eu mi-aș fi lă-
sat comentarii atât de grozave.
Povestea mea? Să spunem că am vrut un blog de beauty, dar să nu fie

un alt blog de beauty. Eu zic că mi-a ieșit.

Niciodată nu m-am gândit să renunț. De ce aș renunța la ceva ce fac
din pură pasiune, care nu mă obosește? Nu am avut niciodată pauze
între articole mai mari de o săptămână. La rândul meu sunt cititoare
de bloguri și dacă intru pe un blog și văd același articol pe prima pagi-
nă de acum o lună, îmi piere interesul.
Am văzut mereu blogul ca un loc al meu, unde mă pot retrage în orice

moment. E un hobby care nu îmbătrânește. Din contră, îl poți rein-
venta oricând. Tocmai de aceea de ceva vreme mi-am luat inima-n
dinți și am început să postez articole din zona de fashion.
Și partea financiară poate fi un motiv important care nu m-a lăsat să

renunț, însă aș continua cu sau fără beneficiile materiale.
De-a lungul timpului am avut parte de foarte multe beneficii datorită

faptului că am un blog. Printre cele mai impotante sunt:
1.Popularitatea. Categoric, nu vorbesc de un grad de popularitate uri-

aș precum au bloggerițele din afară, cu milioane de abonați, însă am
început să fiu mai cunoscută atât în online, cât și în offline. Prin in-
termediul blogului meu îmi pot forma o imagine, citindu-mă mă poți
cunoaște mai bine. E de ajuns să cauți numele meu pe Google și poți
ajunge la sute de articole sau fotografii din care să îți creezi părerea
despre mine. Bineînțeles că acest aspect îți aduce beneficii reale, ca
atunci când aplici la un job. Tot în această categorie pot încadra invi-
tațiile la diverse evenimente, unde am cunsocut oameni minunați; ni-
mic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără popularitate.
2.Relaxarea. Deși nu mai tratez blogul ca pe o joacă, încă îl consider
un prilej extraordinar de relaxare. Mă simt bine când scriu, când po-
zez, când apăs butonul ”Publică” și când apar primele comentarii. Blo-
gul este modul meu de a uita de griji, de examene, de problemele cu
banii sau de cele din viața personală. Nu m-am oprit în nicio perioadă
dificilă din viața mea, scrisul pe blog este pentru mine o terapie fără
niciun cost.
3.Colaborările. În această perioadă de blogging am adunat lângă mine

brand-uri din țară și din afară cu care, în trecut, nici nu speram să co-
munic vreodată. Beneficiile materiale apar odată cu „îmbătrânirea”
blogului, dar trebuie să fii serios și pasionat. Secretul e să fii original,
să ieși din linie, cititorii să își amintească de blogul tău și să îl asocieze
cu ceva. Preferabil, nu cu un conflict.
Luciana Corlan
www.ALUCIANNA.ro
Mi-a plăcut mereu să scriu. De când am învățat alfabetul. Așa că profii

mi-au încurajat pasiunea, iar mama mi-a dat apă la moară, cumpărân-
du-mi cărți. Asta până la facultate, când nu am mai avut unde să-mi
exersez latura asta creativă. Așa că am decis să încerc și eu un blog din
ăla, cum tot citeam pe net, în Blogspot. Asta se întâmpla prin 2009.
Aveam vreo 19 ani.
Pe vremea aia lumea avea pseudonime. Așa că blogul meu se numea

Printre fluturi, iar pe mine mă chema Luana. Am trecut la numele
meu adevărat în câteva luni, desigur.
Cu timpul, am descoperit că oamenii din jur mă citesc. Îmi mai spu ea

câte o prietenă că a citit nu știu ce carte, după ce am recomandat-o eu.
Iar la facultate, mi se zâmbea cu subînțeles dacă cineva pronunța „flu-
turi”.
Am renunțat la un moment dat. Jumătate de an, nu am scris nici mă-

car un cuvințel. Și nu aveam stare. Mă mâncau palmele. Aveam tot
felul de idei, pe care simțeam nevoia să le scriu. Așa că am luat-o de
la capăt. De data asta pe Wordpress. Între timp, îmi făcusem cont de
Facebook. Și m-au găsit bloggerii. Am descoperit că mai există Blo-
gOlteni de București. De la ei am aflat cu ce se mănâncă un domeniu
și mi-am dorit să am și eu unul.
Și apoi, sunt cei din jur. Ai crede că lumea nu prea te citește în unele
zile. Și apoi o colegă de muncă îți dă share la postare. Iar în altă zi, ci-
neva se oprește la biroul tău și-ți zice „Auzi? Trebuie să scrii mai des!”
Iar în altă zi, cineva te întreabă dacă poate dona sânge dacă are tatuaj,
că a văzut pe blog că tu susții chestiile astea. Și peste vreo săptămână,
bloggerul tău preferat comentează la o postare.
Sau îți povestește cineva că a văzut niște autocolante cu fluturi, din

alea pentru clapeta de laptop și te roagă să-i zici ce device folosești, să-
ți cumpere un set când are drum pe acolo.
a. Știu, repet ce au spus alții, dar am cunoscut foarte mulți oameni

faini din toate punctele de vedere. Mergând pe la tot felul de eveni-
mente, am interacționat atât cu bloggeri, cât și cu oameni din diferite
domenii. La prezentări am învățat lucruri noi iar în pauze am
cunoscut oameni cu aceleași pasiuni ca mine. Oameni de la care am
ce învăța și pe care îi pot folosi drept model. Astfel de oameni nu gă-
sești așa, peste tot. Nu cresc în copaci.
b. Am evoluat foarte mult, ca om. Nu știu dacă se observă asta și

din exterior, la cei care mă cunosc. Dar ies mai des din casă, îmi pla-
ce foarte mult să cunosc oameni noi. Am învățat să-mi pun ordine în
idei și sunt mai atentă la ceea ce transmit. Acum știu că o primă im-
presie contează foarte tare și am grijă ca felul în care mă manifest să se
plieze cât mai bine pe imaginea pe care eu o am despre mine. Vreau
ca cei din jur să vadă un om optimist, creativ și gata să ajute. Și vesel.
c. Am început să fiu invitată la teatru sau film, evenimente și să

primesc lucrușoare și cărți. Mi-a sărit inima din piept de bucurie în-
tr-o seară, când am fost invitată la teatru pentru prima data, după ce
scrisesem o recenzie pentru o piesă. Când cineva te invită undeva
pentru că îi place munca ta, senzația este unică. Sau când poți merge
gratis la un eveniment la care înscrierea costă zeci de euro, pentru că
ai blog.
E munca ta acolo. Și e multă. E fain să te simți apreciat.

Adrian Anghel
www.ADISPUNE.ro
Sincer să spun, habar n-am ce perioadă era, în mod exact. Să fi fost

toamnă? Anul, în orice caz, știu sigur că era 2007. Atunci m-am apu-
cat să scriu primele articole pe Wordpress.Com. Mad Dog era pseu-
donimul pe atunci, dar nu a ținut mult. Scriam constant la început.
Scriam tot ce-mi trecea prin cap. Țin minte că după pseudonimul
acesta, am trecut la Jokker cu care am făcut „performanță” până la în-
ceput de 2009. La Jokker.HaiPa.Ro am avut blogul unde m-am remar-
cat puțin.
Cel mai amuzant articol a fost cel în care am povestit cum am făcut
curat în casă și am dus gunoiul. Da, cam asta se scria pe atunci. Nu
aveam subiectele complexe de azi, nu vânam motive de scris. Tot la
adresa asta am scris și despre blogul Elenei Udrea, articol care a fost
cel mai comentat și accesat de pe vremea aia pentru mine. Din 2009
lucrurile s-au schimbat. Am schimbat domeniul, pseudonimul, am
ajuns AdiSpune cel de astăzi. Mă rog, ca pseudonim, că bloggerul de
azi am ajuns parcurgând tot acest drum de până acum. Pot spune că
am crescut odată cu blogging-ul din România. Am prins faza incipi-
entă, dar și cea dezvoltată de astăzi și mă bucur să văd că încă fac par-
te din comunitate.
Ca motive, pasiunea mea pentru poveste și povestit, pentru așternut

cuvinte, este cea care m-a îndreptat spre blogging și cea care încă mă
ține conectat la trebușoara asta. Nu știu dacă mai o pot numi pasiune
cât o datorie. O datorie față de cititori, față de mine ca scriitor în de-
venire, față de ideea aceea de a „face ceea ce-ți place”.
Blogging-ul este ceva frumos, este un business frumos. Dacă știi că

scrii bine, că aduni o comunitate în jurul tău și că prin ale tale cuvinte
atingi țelurile propuse, atunci e cazul să treci la next level. E cazul să
faci asta profesionist. Orice pasiune odată devenită serioasă, nu mai e
pasiune. E business (fiindcă poți scoate bani din așa ceva).

Nu pot să spun că nu am renunțat. Cred că am avut la un moment dat

vreo două articole în care mi-am anunțat plecarea. Și o perioadă de
două luni sau nițel mai mult în care nu am scris (asta după unul din-
tre acele articole de bye-bye). Am revenit fiindcă am simțit că asta tre-
buie să fac. Ieșeam în oraș și mă loveam de oameni și evenimente care
necesitau a fi povestite. De ce? Fiindcă asta era viziunea mea, asta pu-
team eu să fac.
Mulți eram prezenți într-un loc, dar nu toți capabili să povestească ce

era acolo. Cum spuneam, vorba de datorie. Când vezi că ești citit, că ai
mesaje de la oameni, că ai o comunitate strânsă lângă și legi atâtea pri-
etenii prin blog, e foarte greu să mai renunți. E ca un microb. Ca un
drog. Odată prins, nu-l mai poți lăsa. Cel puțin așa îmi place mie să
cred; că mai sunt oameni care se pot desprinde ușor de comunitatea
pe care au stat ani s-o clădească, e partea a II-a.
O, oau... asta-i o întrebare nițel mai dificilă. Am avut plăcerea să cu-

nosc oameni destul de celebri fără să fi zis că are să se întâmple prea
curând. Oameni de calitate, pasionați și de succes. Mai apoi, am ajuns
în o groază de locuri cu blogul, de la tabără de fotografie până la una
de schi. Și experiențe nenumărate și de neuitat. Acces la festivaluri și
așa mai departe. Oamenii, locurile și experiențele sunt cele trei mari
oportunități pe care ți le oferă blogul. Eu aș pune banii mai pe la sfâr-
șit, căci nu fac blogging full-time la un nivel profi.
Scriu destul de des, dar nu încât să emit non-stop pretenții financia-

re. Am luat parte la foarte multe campanii de care sunt mândru și vor
mai fi. Vor mai fi astfel de oportunități mult timp de acum înainte.
Important este ca, oricând, să ai un plan. Să urmezi planul respectiv și
nu vei avea cum să dai greș.
E un drum cu suișuri și coborâșuri, dar contează să ai coloană verte-

brală și să-ți urmezi planul.
Paul Duțu
www.PAULDUTU.eu
Pentru mine, momentul în care am paşit în lumea bloggingului a co-

incis cu momentul terminării unui program de master („Surse de
energie regenerabilă şi alternative” - un domeniu mult prea tehnic
pentru mine în care nu mă vedeam activând) şi a unui workshop efec-
tuat în cadrul unei reviste online pentru femei. În septembrie 2013,
căci de atunci îmi aştern gândurile pe „hârtia electronică”, eram unul
din tinerii proaspat ieşiţi de pe băncile şcolii şi încercaţi de tot felul de
întrebări: „să plec?”, “să rămân?”, „dacă rămân, încotro ...?”.
Am decis să rămân şi totodată să nu stau cu mâinile în sân asteptând

marea schimbare în bine”, ci să particip activ la o lume mai calitati-
vă, iar blogul mi s-a părut mijlocul potrivit în încercarea mea de a mă
face auzit.
Iniţial am scris pe pauldutu.wordpress.com însă după aproximativ

9 luni de teste, în iunie 2014 am decis că este momentul să iau lucruri-
le mai în serios şi mi-am mutat activitatea pe www.pauldutu.eu dome-
niu pe care scriu şi astăzi . Despre ce? Despre cărţi interesante, eveni-
mente de calitate, piese de teatru bune, muzică, filme, locuri şi oameni
frumoşi.

Sincer, nu ştiu … De ce aş fi făcut-o? În blogosferă atmosfera este

foarte frumoasă. La scurt timp după ce am început să scriu a venit şi
prima colaborare (am devenit blogger invitat la spectacolele susţinu-
te la Teatrul Roşu) şi o dată cu aceasta şi primul contact cu oamenii
din spatele unor bloguri interesante. Pentru că impărtaşeam pasiuni
comune oamenii aceia mi-au devenit în scurt timp prieteni, m-au în-
drumat şi m-au sfătuit în mod necondiţionat. La invitaţia lor am mers
la tot felul de evenimente interesante, piese de teatru, vizionări de pre-
să ale celor mai noi filme, etc. Mi-au arătat partea frumoasă a bloggin-
gului şi m-au pus în contact cu foarte multe persoane cu care mai târ-
ziu am început să colaborez.
Cu timpul a venit şi recunoaşterea oamenilor din afara cercului meu

de cunoscuţi. Mi s-a întâmplat (şi am avut un super sentiment de
bine) să fiu oprit la ieşirea dintr-o sală de teatru şi să mi se mulţu-
mească pentru că recomandasem pe blog şi pe diverse reţele de soci-
alizare acea piesă. Sau să fiu sunat pentru a mă alătura unui anumit
proiect deoarece fusesem recomandat de alţi colaboratori.
Întâmplările de genul acesta mi-au dat ceritudinea că deşi sunt la în-

ceput de drum într-ale bloggingului, paşii mici pe care i-am făcut sunt
siguri şi că nu trebuie să mă opresc. Cu toată modestia, cred că sunt
pe drumul cel bun.
Pentru mine, blogging-ul în sine este o mare oportunitate.
De când m-am apucat de scris sunt într-o continuă cautare de a mă

dezvolta pe plan personal. Am învăţat să privesc altfel, să ascult mai
atent, să nu mai cataloghez aşa uşor. Făcând ceea ce îmi place, desco-
păr în fiecare zi în mine un nou EU.
Oamenii cu care intru tot mai des în contact sunt pentru mine o altă
oportunitate de care probabil nu m-aş fi bucurat în lipsa blogului. Cu-
nosc foarte mulţi oameni interesanţi (oameni frumoşi - cum îmi place
mie să-i numesc) de la care învăţ o mulţime de chestii faine.
Evenimentele la care particip în calitate de blogger reprezintă de ase-

menea o oportunitate foarte tare din punctul meu de vedere. Ca blo-
gger, mă bucur atât de evenimentul propriu-zis, cât şi de reuşita sa
organizatorică. Îmi plac foarte mult momentele de la sfârşitul eveni-
mentelor în care rămân organizatorii şi colaboratorii să discute despre
„cum a fost“. Discuţiile acelea sunt foarte interesante de fiecare dată şi
mă ajută ca la urmatoarele evenimente să-mi aduc un aport mai mare
şi să fiu mai bun, mai profesionist.
Claudia Predoană
www.CLAUDIAPREDOANA.ro
Îmi place să cred despre mine că am o capacitate de relaționare foarte

mare. Așadar, mai întâi a fost dragostea pentru comunicare. Ideea de
a-mi face un blog nu m-a urmărit foarte multă vreme. A venit într-o
zi în care citisem câteva bloguri și mă gândeam că trebuie să fie dră-
guț să știi că undeva, în spatele unui monitor cineva „ascultă ce ai de
spus”. A fost atunci un gând impulsiv că vreau și eu, că trebuie și pot
să fac asta. Mi-am setat obiectivul ca în termen de 2 luni să îmi fac un
blog (după ce prima încercare eșuase). În mai puțin de 2 luni a apărut
blogul, în martie 2015 și ușor ușor deveneam constantă, iar de atunci
îmi setez în continuare obiective pe care să le duc la îndeplinire în le-
gătură cu blogul. A devenit cea mai mare pasiune pe care am avut-o
vreodată și poate cea mai inspirată decizie din viața mea.
Am făcut asta, când mi-a venit prima oară ideea. Mi-am făcut blog pe
blogspot și nu mă descurcam deloc cu partea tehnică. Pentru că nu
voiam să renunț așa ușor, a apărut timpul limită pe care mi l-am dat
despre care scriam mai sus. După ce am făcut blogul pe wordpress nu
am mai putut să renunț.
E foarte ușor să îți urmărești evoluția când ai un blog. Mie mi s-a pă-
rut că am crescut într-un timp destul de scurt și nu măsor asta în vi-
zualizări, abonări, etc., ci în experiențe și reacții. Am cunoscut pe
acest traseu oameni extraordinari. Unii dintre ei m-au inspirat să
scriu prin poveștile lor, alții mă felicitau și mă încurajau să merg mai
departe și poate un rol foarte mare l-au avut cei care m-au ajutat să
mă dezvolt, cu sfaturi și propuneri de colaborări.
Blogosfera e un spațiu frumos unde oamenii sunt mereu gata să te

ajute și îmi place să cred că iau parte la lumea asta.
Am cunoscut mulți oameni minunați, bloggeri pe care îi citeam și ad-

miram. Cred că sună deja clișeic, e un răspuns pe care îl dăm toți, dar
este, după părerea mea, oportunitatea care dă naștere în continuare la
multe alte experiențe frumoase.
Am intrat în contact cu persoane publice, lucru ce nu mi l-a adus nea-

părat statutul de blogger, pentru că poți să te întâlnești și la mall cu
cineva și să faceți poze și altele. Ideea e că eu nu sunt genul de fan al
nimănui, dar apreciez oamenii care au muncit să ajungă ca tu să vrei o
poză cu ei. Cum ziceam, partea interesantă nu e că am făcut cunoștin-
ță o dată, o poză și am schimbat câteva cuvinte. Partea frumoasă când
ești blogger vine când poți să le propui un interviu, când vă mai întâl-
niți și la alte evenimente și constați că își amintesc cine ești.
Sunt la început, așa că trăiesc foarte intens fiecare invitație pe care o

primesc la evenimente, ateliere, conferințe ce nu sunt deschise unui
public foarte larg. Cel mai frumos eveniment la care am participat
anul acesta a fost petrecerea Lipton, care s-a nimerit fix de ziua mea.
Cristian China Birta
www.CRISTIANCHINABIRTA.ro
În 2007 lucram în marketing politic. Și căutam pe net ceva tehnici de

scriere a discursului politic. Și am găsit ceea ce atunci credeam că e un
site (auzisem despre bloguri, dar nu știam exact cu ce se mănâncă).
Era al unui tip. Care scria foarte relaxat, într-o notă personală foarte
mișto despre un subiect, altfel foarte sec și cam tehnic. Și am văzut că
omul zicea că e blogul lui.
Mi-a plăcut așa de mult acest tip de new journalism încât am căutat
mai multe. Și am tot căutat. Și am citit. Și, pe măsură ce tot citeam,
îmi plăcea și mai tare toată tărășenia asta cu blogurile. Simțeam că mă
regăsesc în așa ceva și că mă reprezintă. Și, brusc, mi-am dat seama
„măh, asta trebuie să fac!”.
Și uite-mă acum, la 8 ani de atunci, când încă prestez :D Bine, e drept

că nu m-am apucat de blogging ca de o joacă, ci am făcut o analiză
serioasă a ceea ce urmează să fac, mi-am făcut o strategie, am investit,
adică am avut un mind-set de business. Oricum, dincolo de cuvintele
astea de mare manager de management, ce am făcut a fost un pariu.
Pe care, cu voia dumneavoastră, l-am câștigat :D
Partea nașpa la toată povestea este că atunci nu mi-am dat seama că

omul acela o să îmi schimbe viața, așa că nu i-am reținut numele.
Unul din regretele teribile ale vieții mele 2.0 ...

Cum să renunț la așa ceva, când asta este ce mă reprezintă cel mai
bine?! Sigur, dacă m-aș fi gândit la blogging doar ca hobby, cel mai
probabil că închideam șandramaua de multă vreme. Cum, din păcate,
am văzut că s-a întâmplat cu mulți alții, unii mai talentați decât mine,
alții mai deștepți, alții mai frumoși :)) Doar că eu, cum ziceam, am în-
ceput aventura mea blogosferică având un mind-set de business. Iar
asta a contat. Pentru că atunci când intri în acest mind-set știi să îți
ajustezi așteptările în funcție de obiectivul pe care ți l-ai stabilit. Adică
nu mergi în orb, așa, pe principiul „hai că merge și așa, vedem mai în-
colo ce se întâmplă”.
Faptul că m-am ținut de strategie, că am investit în ceea ce fac (nu

există business din care să scoți ceva dacă nu bagi ceva), asta m-a
ajutat să ajung unde mi-am propus. Și, desigur, multă încăpățânare
că este bine (spre foarte bine :D) ce fac. Asezonată masiv cu răbda-
re. Căci, vorba unui mare înțelept (nu mai știu care...), succesul peste
noapte durează de regulă vreo 10 ani. Dar hai să enumăr motivele (ca
să respect brieful tău :D) pentru care fac blogging în continuare: îmi
place de foioioi, mi se potrivește, îmi aduce beneficii, mă provoacă la
modul constant, mă face să mă simt bine cu mine însumi :)
Când m-am apucat de blogging, în strategia mea figura că, la un mo-

ment dat, o să dau drumul unor proiecte adiacente blogului. Dar nu
mi-am imaginat niciodată că o să ajung la nivel la care am ajuns cu
minunata Kooperativa 2.0.
De ce încadrez asta la oportunități? Pentru că, după capul meu, opor-

tunitatea în sine nu valorează mare lucru, modul în care valorifici
această oportunitate face toți banii, ca să zic așa. Iar eu am văzut o
oportunitate în piață pentru a crea Kooperativa 2.0 și am acționat pe
cale de consecință.
Tot pe același principiu de sesizat o oportunitate și de marșat la greu

pe ea a fost partea de speaker pe zona de social media. M-am uitat la
ce se întâmplă pe piață și am văzut că există nișa de vorbitori mai pe
stil de peluză, pe sistem de stand-up, dacă vrei. Și am zis „asta este a
mea!”. Și cam așa a fost :) Așa, ca un efect secundar, au venit propune-
rile de a fi MC pe la diverse evenimente. Oportunitate pe care nu am
ratat-o, firește :))
O altă oportunitate de care am profitat a fost să fac o emisiune la TV,

Brandu lu Chinezu. Zic oportunitate pentru că atunci eram în perioa-
da în care căutăm să îmi declin brandul și în alte medii decât cel onli-
ne. Și oportunitatea a venit. Iar eu am prins-o strâns și am prestat co-
respunzător cu beneficiile aferente corespunzătoare :D
Daniela „Ciocolată” Bojincă
www.DANIELABOJINCA.ro
M-am apucat de blog în 2006. Noiembrie-Decembrie 2006. Am

început pe un blogspot care avea adresa URL cu pseudonimul
„crash4crantz” - sau orice ar fi el. Știu și de la ce a pornit ideea asta cu
„crash4crantz”. Ningea afară. Și, în mintea mea de copil de 12 ani, abia
împliniți, am asociat căderea fulugului de zăpadă cu „crash” și crantz
de la faptul că mâncam biscuiți. Asocierea lor încă n-am găsit-o.
Îmi plăcea, pe vremea aia, să scriu un fel de compuneri care, spre sur-
prinderea mea, erau citite. L-am avut vreo 2-3 luni, după care l-am
șters. Mă plictisisem. Apoi, peste vreo câteva luni, sau chiar un an, să-
mi deschid unul, cu același nume, pe wordpress. Și pe acela l-am tot
închis și tot redeschis după un timp. Asta până în clasa a IX-a, când
m-am apucat, relativ, serios de treabă. Pe atunci îmi publicam comen-
tariile pe care mă punea profa să le fac în clasă, până când, ușor-ușor,
am început să scriu despre tot felul de chestii din varii domenii și l-am
transformat într-un blog generalist destul de citit. Singura problemă a
fost că nu mă ocupam cum trebuia de el, mereu și îl lăsam și cu lunile
fără vreun articol.
De vreun an însă, am renunțat la „crash4crantz” și scriu acum pe da-

nielabojinca.ro. Nu l-am șters. L-am lăsat acolo căci, din câte am vă-
zut, are destule vizualizări pe comentariile din liceu și nu numai. Așa
că am zis să-l las acolo și să încep un proiect nou. Total nou, în care
știu cu adevărat ce vreau de la blogging.

Ei bine, deși nu mă ocupam mai mereu de el, am ajuns să țin la co-

munitatea pe care am strâns-o în jurul lui și asta mă motiva să scriu.
De obicei, când nu scriam cu lunile, intram să văd ce mai e pe acolo
și, când vedeam câteva comentarii, mă apucam de scris. Mă gândeam
eu că poate oamenilor chiar le place să mă citească. Așa că de ce să
nu scriu? În plus, parcă îmi era ciudă pe mine să renunț și îmi ziceam
mereu că abandonarea cursei nu-i o soluție.
Apoi, cu timpul, mi-am dat seama că scrisul e un hobby care mă li-

niștește și, implicit, îmi face bine. Așa că ăsta a fost un al doilea motiv
pentru care nu am renunțat la blogging. Îmi plăcea să fac asta, încă
îmi mai place enorm de mult și, când îți place ceva, e bine să încerci
să nu pierzi lucrul ăla și să nu te debarasezi de el din varii motive pe
care, dacă vrei, ca să scapi de anumite obligații, le găsești. Sau le in-
ventezi.
Eu am fost tipul ăla de persoană care nu le găsea, așa că le inventa.

Totuși, de fiecare dată ajungeam să nu renunț.
Pentru mine, în primul rând, au contat oamenii pe care i-am cunoscut

și prieteniile pe care le-am legat cu aceștia, fie că sunt ei cititori, sau
chiar colegi de breaslă, ca să zic așa.
Spre exemplu, cea mai faină întâmplare pe care am avut-o cu o cit toa-
re, la Webstock 2015, a for următoarea: eram într-un grup, unde apare
o tipă care, uimită că eu sunt Daniela Bojincă, îmi zice că-i place tare
mult ceea ce scriu și că mă citește cu plăcere. A fost un sentiment tare
plăcut. Nici n-are cum să fie altfel, când oamenii îți spun că le place
ceea ce faci, că te urmăresc și că te susțin. E încurajarea aceea de care
ai câteodată nevoie ca să mergi mai departe.
Pe lângă oamenii pe care i-am cunoscut datorită blogului, am avut

oportunitatea de a merge și la diverse evenimente, precum Webstock,
Social Media Summit, ateliere de improvizație și altele, unde am învă-
țat o grămadă de chestii noi care mi-au fost folositoare pe mai depar-
te. Din fiecare experiență am avut câte ceva din învățat, iar treaba asta
i-o datorez blogului. Dacă nu exista el, cu siguranță nu aveam parte de
lucrurile pe care le-am descoperit.
Și, desigur, în timp, blogul a reprezentat pentru mine o oportunitate

financiară. La început îmi câștigam bănuții de cheltuială pe o ieșire în
oraș cu colegii, apoi pe mai multe, până am ajuns să câștig și bani de
câte o haină, sau chiar două, ca mai apoi să-mi plătesc excursiile prin
străinătate. Bineînțeles, i-am strâns ca să am bani de plecat și de
cheltuit. Iar dacă te întrebi cât câștig chiar în ziua de azi, ei bine câștig
atât cât să-mi plătesc chiria, mâncarea, să mai cumpăr una alta și să
ies să mă distrez. Pentru unii nu e o sumă colosală, însă pentru mine e
suficientă deocamdată.
Acum, să nu te aștepți ca toate astea să le faci bătând din degete. Tre-

buie să muncești. Să-ți construiești cât de cât o comunitate și să fii
perseverent. Beneficiile vor veni de la sine. Eu, spre exemplu, n-aș fi
crezut vreodată că un blog îmi va aduce o grămadă de beneficii, chiar
și financiare. Am început din plictiseală, ca să o continui ca pe o pasi-
une.
DAVID despre DANIELA:

Acest blogger mănâncă multă ciocolată. Dacă vrei să te împrietenești cu ea, oferă-i ciocolată. Multă ciocolată!
Marcel Eremia
www.4000DPI.ro
Motivul inițial datorită căruia m-am apucat de blogging (în iulie

2009) a fost să promovez firma pe care o am, AME design, o firmă
de print digital de mari dimensiuni și mari rezoluții în tehnologie fo-
tografică tradițională. Însă primul articol care se referea explicit la
această firmă (și asta doar pentru că exista o prezentare a firmei în
comunicatul oficial al evenimentului pe care l-am sponsorizat) a fost
abia peste aproape un an și jumătate!
La scurt timp după ce scrisesem primul articol (în care îmi etalasem
un album de fotografii făcute la Șirnea) am constatat că aveam de
gând să prezint mult mai multe subiecte interesante, din mai multe
domenii decât cel în care făceam o simplă referire la o firmă, fie ea și a
mea. Având ca pasiune fotografia, IT-ul cu tot ce implică (soft & hard
& echipamente), natura & știința, muzica, etc, mi-am propus să dez-
volt de fapt un blog generalist dar cu accent mai puternic în zona
fotografică, cu tot ce înseamnă ea.
Nu-mi propusesem să scriu în fiecare zi, nici măcar în fiecare săptă-

mână, însă doream ca măcar de câteva ori pe lună să adaug câte un
articol, încercând să ofer mai degrabă calitate, nu cantitate și doar
atunci când simțeam nevoia să mă exprim. De fapt, dorința mea a fost
să încep să mă exteriorizez, să-mi exprim sentimentele, opiniile, pro-
priile idei, cu toate că această acțiune însemna și să mă expun public,
să-mi afișez pe lângă unele calități și defecte inerente, cu alte cuvinte
să risc critici de orice natură. A fost o acțiune asumată de la început,
așa cum a fost și cea de a-mi învinge teama de a înfrunta lumea.

Într-adevăr, probabil ca la mulți alți bloggeri care nu trăiesc din aceas-

tă activitate, de multe ori a apărut dorința de a mă opri, timpul petre-
cut cu conceperea articolelor fiind tot mai evident că este invers pro-
porțional cu timpul liber avut la dispoziție. Motivele pentru care nu
am renunțat până acum au fost mai mult decât evidente, ele dezvol-
tându-se pe mai multe paliere.
Unul dintre ele, probabil cel mai important, este dat de un cumul de
experiențe de viață și profesionale, care ar fi fost păcat, am considerat
eu, să fie păstrate doar pentru cel care le poseda, adică pentru mine.
Am ajuns la o anumită etapă a vieții în care consider că pot fi furnizor
de sfaturi, opinii, păreri, idei, atitudini, etc care se pot constitui în mo-
dele de urmat sau cel puțin de dezvăluit, pentru ca cei care consumă
aceste informații să nu le mai experimenteze, să reinventeze apa caldă
și mersul pe jos, putând astfel economisi mult timp și multă energie
prin beneficierea directă a experiențelor trăite de mine sau de alții, dar
repovestite de mine.
O categorie aparte a articolelor de pe blogul pe care scriu o constitu-

ie cea numită „Amintiri din copilărie”, în care se găsesc articole cu un
puternic caracter personal, un jurnal intim dar lăsat deschis în același
timp pentru toți care mă citesc. Din când în când, în momentele în
care simt că energiile îmi sunt diminuate sau poate am o zi mai proas-
tă, le recitesc și efectiv mă revigorează prin amintirile plăcute pe care
le redau, combinate cu ascultarea unei selecții de muzică în consonan-
ță cu subiectele dezbătute.
În ansamblul lor, practic acele articole constituie memoriile mele, pro-

prii și personale :) și care trebuie să fie actualizate permanent, atâta
timp cât mai pot gândi sau mai pot avea amintiri. O motivație mai pu-
ternică decât asta nici nu poate fi.
Prima mare oportunitate o consider aceea că am la dispoziție o exce-

lentă platformă de comunicare publică prin care pot împărtăși cunoș-
tințele mele dobândite până acum. O împărtășire pe care o gestionez
în mod personal ca mod de prezentare, așa cum îmi doresc, așa cum
consider eu că este optim din punct de vedere didactic și pedagogic,
așa cum cred eu că mă reprezintă cel mai bine. Faptul că am o liber-
tate de exprimare deplină, fără a fi constrâns de eventualele restricții
impuse de vreun client sau altul (așa cum spuneam, nu-mi câștig exis-
tența de pe urma blogului) mă ajută să fiu detașat de anumite situații,
să fiu așa cum sunt eu de fapt. Ai un sentiment de satisfacție extraor
dinar atunci când vezi că informația pe care poate ai dobândit-o pe
parcursul unor ani de experiență este extrem de folositoare altora, aju-
tându-i în mod evident. Poți primi chiar și mulțumiri! :)
O altă mare oportunitate este cea de a cunoaște persoane noi, fie prin
comunicarea avută prin intermediul blogului (care se poate desfășura
și pe rețelele de socializare pe care distribui articolele de pe blog), fie
prin participarea la diverse acțiuni de care sunt informat tocmai prin
prezența mea online. Este fantastic să te întâlnești și să comunici ul-
terior, „pe viu”, cu cei pe care i-ai cunoscut doar online. Este o expe-
riență inedită de cunoaștere a semenilor noștri, aș spune „completă”,
atunci când îi știi în ambele ipostaze și cele din „online” dar și cele din
realitate.
Nu pot să nu recunosc că blogul mi-a oferit și o a treia oportunitate,

cea datorită căreia am avut inițial dorința de a crea acest blog, de a
promova firma AME design, dar nu prin articole de tip „advertorial”,
ci doar prin prezentarea evenimentelor la care firma a contribuit cu o
sponsorizare totală sau parțială. Am devenit astfel mai credibil iar ar-
ticolele în cauză sunt și ele citite și nu „sărite”.
Ar mai fi și alte oportunități, de exemplu cele de învățare și chiar de

perfecționare în gestionarea platformei Wordpress cu tot ce implică
ea (acum gestionez cam șase bloguri/site-uri construite în Wordpress)
sau cele de dezvoltare personală pe care le dobândești datorită modu-
lui în care percepi diferit totul atunci când te expui în mod public și
când trebuie să ai o anumită responsabilitate în furnizarea informații-
lor. Mai sunt multe altele dar mă opresc aici. S-au cerut doar trei! :)
Ariel Constantinof
www.ARIELU.ro
O s-o zic pe foarte fast-forward: septembrie 2006, după ce am luat Ca-

pacitatea și am intrat în clasa a 9-a, mi-am deschis un blog. Dacă-mi
amintesc bine exista o platformă: nimic.org. Așa că aveam we3d.
nimic.org. Erau foarte puține bloguri în România atunci (dar și în
lume). Nici nu știam alți bloggeri, nu mă interesa lumea asta. Aveam
un blog ca să pun pe el chestii amuzante și apoi să-mi țin linkul spre
blog la statusul de pe Yahoo! Messenger. În scurt timp aveam 100 de
unici pe zi. După 4-5 luni de blogging am făcut 300 de dolari din Go-
ogle AdSense. Ce vremuri!
În aprilie 2007 directoarea școlii a aflat de blog, desi el nu fusese ni-

ciodată un secret. Pe blog scriam despre ce se întâmpla la școală, mo-
mente amuzante din ore etc. Luam poze și filmulețe de la colegii mei
ce aveau smartphone-uri pe vremea aia. Să ai un smartphone în 2007
era mare lucru! Eram într-o școală privată și aveam colegi bogați.
Hehe...
Am devenit popular în liceu și apoi în toată România, căci când am

ajuns acasă, exmatriculat fiind, am scris pe blog că-s exmatriculat.
Toată blogosfera m-a susținut și în câteva zeci de minute a început să-
mi sune telefonul. Presa voia să preia povestea. Presa în 2007 era încă
tipărită, sub formă de ziar. Internetul era tânăr. A doua zi dimineața,
la școală, unde m-am dus cu mama, eram certați că „ne-am dus în
presă”.
Pe scurt... am fost VIRAL.
De acolo lucrurile s-au dus foarte departe iar eu, ca om, m-am schim-
bat radical. Povestea e lungă, complexă și adesea o spun la conferințe.
Este o poveste ce inițial părea tristă, dar s-a dovedit a fi un super-șut
în fund.

N-am o explicație. Îmi place să scriu, îmi place să zic ce-am pe suflet
în scris și-mi place, ce mai mult, să zic povești. Mai mult în scris... dar
îmi place și vorbit, mai ales dacă-s pe scenă și am un public. Cred că
am un stil „diferit” de umor și chestia asta mă definește.
Bloggingul mi-a adus multe lucruri frumoase și, mai mult decât atât,
cred că mă definește per-total - definește cine sunt, cum sunt, ce și
cum gândesc ... N-am niciun motiv să renunț la blogging, pe care eu îl
văd ca pe un super-exercițiu de dezvoltare personală. :)
Fix trei și fix în ordinea mărimii nu cred că știu să le spun. DAR:
1) Am cunoscut și cunosc constant oameni deștepți cu care apoi

colaborez. Bloggingul mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște oameni
și din aceastăoportunitate se nasc o infinitate de alte oportunități...
2) Mi-am făcut un business și l-am crescut - fără puterea bloggi-

nului mi-ar fi fost probabil mult mai greu să fac acest lucru.
3) Am scris o carte și am reușit s-o public strângând bani în avans

de la cititorii blogului meu - lucru ce acum câțiva ani ar fi părut și ar fi
și fost imposibil.
Dar îmi place să spun și să cred că TOT ce sunt eu azi este, de fapt,
modul în care bloggingul mi-a schimbat viața. Blogginul m-a și dez-
virginat. Și nu glumesc.
Deci ... oameni buni, apucați-vă de blogging. :)

Bogdan Daradan
www.PRESAINBLUGI.com
„Presa în blugi” s-a născut în 2009 ca un proiect colectiv, un fel de re-

vistă online de youth activism. La început nu era un blog, ci mai cu-
rând un portal de știri, unde tinerii experimentau condeiul jurnalistic.
Presa în blugi s-a transformat dintr-o „chestie online” în blog în 2013.
Atunci am început primele proiecte de restructurare, proiecte care au
ținut până în martie 2015, perioada în care am început să-l transform
în blog, să-l fac să arate a blog, să-l monetizez, să fiu mult mai impli-
cat în zona de Social Media. Dar povestea lui începe mult mai devre-
me, cel puțin povestea brandului.
Până să ajung, în 2007, în București, am lucrat, în perioada 2003-

2007, pentru cotidianul piteștean „Argeșul” și am coordonat singurul
supliment de tineret din județ, „Argeșul în blugi”.
De ce „Argeșul în blugi”? Pentru că directorul de atunci, Mihai

Golescu, a rămas nostalgic după generația în blugi a lui Adrian Pău-
nescu și așa s-a născut „Argeșul în blugi”. Suplimentul apărea în fieca-
re joi. Inițial a avut 8 pagini, format tabloid alb-negru, apoi a avut pa-
tru pagini, dintre care paginile din mijloc policrome. În patru ani am
luat sute de interviuri, cu olimpici, scriitori, pictori, tineri, sculptori,
profesori, evenimente pentru tineri, baluri de boboci, am organizat
„Miss Argeș”, „Miss Culorile Toamnei” și multe alte competiții.
Cum spuneam, nostalgic din fire, am ajuns în Capitală și, în 2008, am

început un proiect cu Primăria Capitalei, proiect în urma căruia am
predat noțiuni de comunicare și jurnalism elevilor de liceu.
O parte dintre ei deja au cariere conexe în Marea Britanie, alții sunt în

PR, alții sunt în publicitate, IT, programare, software. Dacă inițial am
fost nouă persoane, în ultimii șase ani, colectivul s-a mai schimbat și,
astăzi, „Presa în blugi” are doi studenţi de la FJSC în internship – Ioa-
na Bibita şi Vladimir Adrian Costea.
Am ales numele „Presa în blugi” pentru că vorbesc de o presă evergre-

en, materiale care vor rămâne fresh mereu, ca şi blugii, care încă sunt
la modă, după zeci de ani de când au apărut.
„Presa în blugi” înseamnă gândire pozitivă, filme văzute altfel, campa-

nii, advertoriale creative, poezii, emoţii, înseamnă atât generaţia 18-
25, dar şi cea de 35-50 de ani, înseamnă TOT iar tagline-ul cuprinde
ceea ce e esențial într-o singură fraza - „Pe curând, pe orice rând”.

Pentru că blogul „Presa în blugi” face parte din mine, e ca mine, e viu,
cu gânduri, cu emoții, cu momente, cu greșeli, cu bucurii. Nu pot să
mă opresc din scris la fel cum nu mă pot opri din respirat. Diferența
se vede doar în cantitatea de materiale pe care le public zilnic. Dacă în
urmă cu patru ani scriam un articol la 2-3 zile, chiar o săptămână sau
doua, azi am ajuns să scriu și 15-20 de articole PE ZI. Concret, blogul
creşte în fiecare zi într-un ritm care mă uimeşte şi pe mine şi n-are le-
gătură neapărat cu indicii măsurabili, gen trafic, relevanţă, SEO sau
alţi indicatori de tracking, ci mai curând cu awareness-ul offline gene-
rat datorită lui.
Nu credeam, în urmă cu 6 ani, că voi avea bannerul „Presa în blugi”

la evenimente naţionale şi internaţionale (Conferinţa Jurnaliştilor de
Pretutindeni, de la Cernăuţi), că voi pleca la Roma pur şi simplu, doar
cu un smartphone şi o hartă, că voi viziona filme. Practic, datorită
blogului, viaţa mea e ca un film şi încă se filmează.
Cred că ți-am anticipat puțin această întrebare. În primul rând, călă-

toria la ROMA. Să plec ca și blogger, să am totul asigurat, pentru mine
a fost fabulos. Timp de 5 zile m-am plimbat pe strazile Cetății Eterne
și am făcut pe puțin 1000-1500 de fotografii cu mobilul.
Ca și idee, pentru mine, Roma a fost, este și va fi un oras care sfideaza

logica timpului, un loc unde anticul de acum mii de ani se completea-
ză firesc cu biserici din Evul Mediu, castele din perioada Renașterii,
clădiri ale posterității și modernității. Aici vezi copii cu iPhone cum se
joacă lângă Columna lui Traian și o pizzerie cochetă apare dupa colțul
unui palat din epoca Medici, asta e Roma.
Pentru cazare am ales un hotel din zona de nord a Romei – HOTEL

RIVOLI situat pe VIA TARAMELLI. În apropiere de hotel am avut un
parc splendid cu obiective mai puțin promovate precum: Villa Bor-
ghese, Galleria Borghese e Museo, Tempio di Esculapio, Piazza di Vi-
lla Giulia, Piazzale M Cervantes.
A doua oportunitate a fost colaborarea cu Terra Incognita pe proiecte

de travel cu autocarul în țări precum Bulgaria, Serbia si Ungaria. Cel
mai mult mi-a placut calatoria din Bulgaria cand am vizitat, ca blog-
ger oficial, Castelul Reginei Maria de la Balcik și capul Kaliakra.
Castelul Reginei Maria nu impresionează prin opulență. E atat de

mic, de discret, încat nu îți vine să crezi că acolo a locuit o regină. În
schimb are cele mai frumoase grădini din calcar alb și cele mai spec-
taculoase panorame. Te gândești cum arăta marea în urmă cu sute de
ani, cu veliere care îi tăiau marginile, cu corăbii de pirați și furtuni is-
cate din senin.
Kaliakra este pur și simplu de poveste. Practic ai senzația că privești

la două mări. O mare zgomotoasă, gălăgioasă, plină de spume care se
lovește cu frenezie de stânci și modelează haotic și o mare liniștită, de
culoarea smaraldului cu nuanțe de blue ciel și auriu, care șopteste atât
de ușor și încet încât crezi că-i suspendată și înghețată în timp.
Kaliakra e un fel de peninsulă, cap Kaliakra mai poartă denumirea și

de ceva nefiresc de intens. Stâncile, un amestec de roșu sângeriu și ar-
gintiu din cauza silicaților, ai impresia că se sfărâmă la cea mai mică
adiere și atingere.
A treia oportunitate constă în colaborarea cu Manafu și cu clientul
Vodafone, o colaborare spectaculoasă care se afla în plină desfășurare.
Ar mai fi de menționat Festivalul de Film Dracula unde am fost invi-

tat ca și blogger oficial, călătoria la Bran alături de FreeMan pe platou-
rile de filmare ale peliculei românești „Alt Love Building”, experiența
moto de la Ciolpani când am condus un tractor și am fost pasager pe
o motocicleta de enduro, webstock 2014-2015, vizionările de filme,
evenimente de teatru plus clienții pe care îi am în portofoliu în pre-
zent precum: Metro, Samsung, Xerox, Philips, Starbucks, Jameson și
lista e mult mai lungă.
Iubesc ceea ce fac, sincer! Și am descoperit că dacă ești cu adevărat

pasionat, chiar și distanta Pământ-Lună o să ți se pară infimă dacă ești
suficient de determinat și ambițios.
Maria Mazilu
www.MAZY.ro
Iubitoare de provocări fiind, am luat în 2011 calea Suediei, pentru-a

mă integra în sistem. Din considerente personale, am dat cu proiec-
tul de gard și când m-am trezit în mijlocul unei experiențe limită, era
deja prea târziu pentru-a mai putea face ceva. Drept care, în 2013, a
trebuit să spun „Hej då, Sverige” (n.a. La revedere, Suedia) și să mă-n-
torc în țară.
M-am foit pe toate părțile, căutându-mă; eram sigură doar de numele

meu. Citisem că-n momente din astea e bine să faci ce-ți aduce plă-
cere, așa că mi-am luat lumea-n cap. Întâi prin jurul casei, în Europa,
apoi mai departe, pentru 2 luni, în Asia. În Khanom, într-un sat de
pescari din Thailanda, într-un bungalow la 20m de mare, lângă gazde-
le care mi-au devenit ca o familie, am început să mă simt în siguranță
și să-mi iau reperele-napoi.
Am dat peste pasiunea mea veche, cea de-a scrie, iar în scurt timp,
în Malaezia și peste cea pentru natură. Peste mine-am dat abia după
ce m-am întors în țară și-am decis să fiu Mazy. Pe 3 martie 2015 mi-
am lansat blogul personal, un spațiu virtual cu povestiri din realitate:
despre experiențe, oameni și locuri. Și mai ales despre călătorii. Am
convingerea că orice este o călătorie, fie el și drumul până la piață. Dar
pentru asta, sufletul și mintea trebuie să fie deschise!
Primele crize literare s-au declanșat în adolescență, pe la 14 ani, într-o

vacanță de vară. La bunica fiind, am trăit o dramă când prietena mea
cea mai bună a trebuit să plece de la mine că-i venea în vizită verișoa-
ra, iar pe mine nici nu mă chemase. Am luat un creion și-un caiet de
matematică, din cele cu foile în pătrățele și-am început să scriu. Nu
mai știu ce, parcă era o poezie, dar îmi aduc perfect aminte că am ui-
tat de mine și nici n-am realizat că ajunsesem să scriu pe orbecăite:
soarele apusese. M-a trezit Mamaie:
- Ce faci, mamă aici, că nu se mai vede aproape nimic?
Am ridicat capul zâmbind plină de satisfacție, de parcă terminasem
un roman:
- Scriu, Mamaie, scriu!
Atunci am scris pentru prima dată. În perioada ce-a urmat am tot

scris; de fiecare dată am simțit aceeași căldura care venea pe dinăun-
tru și mă ducea departe.
Călătoria scrisului am mai încercat-o și când aveam 19 ani: printr-o

întâmplare fericită, aflând de înclinațiile mele literare, redactorul unei
emisiuni de la postul România Tineret, mi-a cerut să scriu un eseu pe
tema „Eva la 18 ani”, spunându-mi că voi participa în direct.
Nu mai știu de ce, Doamna Geta Adam, așa o chema, nu a mai avut
timp să-mi verifice eseul și-am intrat cu el în direct, făcut după ca-
pul meu. L-au auzit cu toții atunci pentru prima oară. După ce-am
pronunțat ultimul cuvânt, ridicând privirea din foaie și privind-o pe
doamna redactor, am primit semnul că reușisem. Toți cei de față erau
mai mult decât impresionați. Au urmat două-trei asemenea partici-
pări. Timp de câteva luni de zile, am primit pe adresa redacției scri-
sori din toată țara; oamenii mi-au trimis poveștile lor de suflet cerând
un sfat.N-am putut să continui, era anul în care învățam pentru a
doua încercare de admitere la Facultatea de Drept.
La mai bine de 1 an, când am ajuns în câmpul muncii și-am intrat și-n
lumea justiției, cred c-am fost tare mișcată, că s-a trezit iar spiritul li-
terar și s-a manifestat o vreme. Dintre toate revistele la ușa cărora am
bătut atunci, “Plai cu boi” a Dlui. Mircea Dinescu mi s-a deschis. Și
mi-a publicat fix articolul meu satirico-ironic despre justiție. După,
m-am oprit într-o pauză lungă, până în 2014.
Apoi m-a luat pe neanunțate, în încercările mele de regăsire după o

perioadă dificilă. După 14 ani de meserie în ale dreptului, m-am în-
tors tot la scris. Probabil că o fi ceva de revin ciclic în același loc: să
termin ce-am început de-atâtea și să mă iau în seamă mai atent.

Sunt la început de drum, nu am cum și de ce să renunț. Întotdeauna

când mi-am propus ceva, nu am renunțat înainte de-a realiza. De data
aceasta mi-am propus să scriu și să cresc mare și frumos acest copil de
suflet, blogul Mazy.ro, așa că a renunța nu este o opțiune. Scrisul este
o pasiunea mea, iar la pasiuni nu se renunță; ele se cultivă, sunt parte
din fericire.
O-ntâmplare scriitoricească mi-a fost imbold decisiv în a lansa blogul

și apoi încurajare pe acest drum. După încheierea călătoriei de 2 luni
în Asia, Brad Florescu, autorul Tedoo.ro, cel care mi-a ghidat pașii
în Asia, m-a întrebat dacă nu vreau să scriu un articol pentru site-ul
său, despre ce-am trăit, văzut, simțit? Am răspuns „da!” Rezultatul a
depășit așteptările tuturor. Articolul „Două luni în Asia. Ieșirea din
labirint” a avut mare succes, ceea ce s-a văzut în like-urile și com-
ment-urile adunate în doar câteva ore de la publicare, dar și în cele so-
site la luni de zile după.
Îmi place să scriu. Este singurul lucru care, atunci când îl fac, mă um-
ple de căldură. Ca o sobă interioară în care, din când în când bagă ci-
neva lemne, iar ea dogoare plăcut: cât durează și scrisul. De când mă
știu e așa, nici măcar pauza de peste zece ani n-a schimbat nimic.
Aroganță s-o numi faptul că nu mă înspăimântă neștiința mea. E net-

ul plin de oameni talentați și cu imaginație, ce și-au educat aplecarea
literară, librăriile sunt doldora de cărțile scriitorilor vechi și noi. Încli-
națiile mele literare au o savoare fragilă, sunt necultivate și nici talen-
tul nu-mi sare din taste, așa că nu mă paște succesul după colț. Nu știu
să scriu povestiri, nu pot țese din imaginație, nu văd decât realitatea.
Dar tot nu mă sperii și nici nu mă gândesc la ce pot alții.
Eu, de cum închid ușa casei dimineața, încep să scriu în capul meu
aproape fremătând. Mecanic, sunt atentă la semafoare, introduc car-
tela la metrou și validez călătoria în autobuz, dar cu mintea sunt la
ideile și rândurile care curg ca o cascadă. Când ajung la birou, scoto-
cindu-mă în buzunardupă chei, fac recapitularea ideilor ca să las un
semn acolo unde am rămas, înainte de-a mă confrunta cu altele.
Ca Hansel și Gretel, pun urme pe unde- am trecut ca să știu unde să
mă-ntorc. Apoi, pe parcursul zilei, apar întâmplări mici, care mă in-
spiră și-mi zic “să nu uit să scriu despre”, dar nu mai apuc. Că tot tim-
pul rămân restantă. Iar când încep să aștern negru pe alb ce-am scris
în cap, nu se mai leagă nimic, cuvintele nu se lasă scoase, abia le trag,
ideile care curgeau sunt secate. “N-am exercițiu”, îmi zic, asta e
treabă de antrenament. Și iau laptop-ul în brațe și-ncep să zgândăresc.
Îmi aduc aminte ideea principală și-o dată cu ea, încep să apară și ce-
lelalte. Și încet, povestirea din cap prinde contur pe hârtie.
Când nu mai îmi găsesc ideile, mi le-nchipui ca piesele de la un puzz-

le, împrăștiate pe-o masă: le iau și combin între ele până se potrivesc
într-o imagien coerentă. Între mine și scris e o poveste care crește-n
timp, cum aș putea să mă opresc?
După lansarea blogului, în lipsa legăturilor cu lumea media (de pro-

fesie sunt jurist și am activat doar în domeniul acesta), am început să
mă promovez singură. Alegându-mi destinatarii pe criteriul prieteni-
lor comuni și ai domeniului de activitate, am început să trimit mesaje
de prezentare-a blogului, însoțite de-un articol, mostră de stil. Scopul
acestor demersuri a fost să mă fac remarcată în lumea imensă a blo-
gging-ului, în condițiile în care fiecare are deja preferințele sale, iar
timpul este limitat.
Urmările au fost invitații la info-trip-uri organizate pentru promova-

rea unor locuri din țară (info-trip-ul #prinMehedinți a avut ca scop
promovarea locurilor județului), la evenimente culturale (Festivalul
Haferland, eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din
Transilvania) și de participare la emisiuni tv în direct: la TVR Praho-
va, “Generația lui John” și TVR 2, emisiunea de știri prezentată de Mi-
hai Rădulescu.
Cu toate acestea, cred că oportunitatea cea mai mare este cea pe care
Mazy.ro mi-o oferă existând online, de a intra în contact cu oameni și
de a împărtăși experiențe, impresii, locuri.
Marius Simion
www.NLPMANIA.ro
Prin 2009 am avut un accident de mașină, urât de tot. M-am dat cu

masina peste cap și am căzut într-un șanț, cu mașina întoarsă peste
mine. Am avut noroc, am ieșit din mașină pe picioarele mele, fără nici
o zgârietură. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că ceea
ce făceam nu îmi plăcea. Mergeam la o întalnire cu oameni de afaceri
să le vorbesc despre fonduri europene. Aveam o firmă de consultanță
și eram mai tot timpul stresat și agitat. Câștigam mai mulți bani de-
cât puteam să cheltui, dar nu îmi plăcea deloc ce făceam. Simțeam că
fac efort, că nu e o activitate care vine natural. Eram bun să fac rost
de contracte, eram convingător, dar nu îmi plăcea să lucrez munca de
rutină ce urma după ce semnam contractele. Acel accident mi-a salvat
viața.
Cam la 6 luni după accident am cunoscut un tip pe nume Pera Nova-

covici, care a devenit unul dintre partenerii mei cei mai apropiați.
Stăteam la masă cu Pera în Piata Unirii din Timișoara și discutam psi-
hologie și dezvoltare personală. El era deja activ pe internet pe acest
domeniu al dezvoltării personale așa ca îmi povestea din experiența
lui. Îmi amintesc că am comandat doua cupe mari cu înghețată și nici
nu am gustat din ea. S-a topit fără ca noi nici macar să observăm că
ne-a venit comanda, așa de prinși eram în discuție. Eu îi povesteam
lui Pera cum foloseam NLP-ul ca metodă de comunicare și negociere,
cum foloseam tehnicile de NLP și psihologie ca să ajut oamenii, dar
nu îmi trecuse prin minte sa îmi fac blog.
Dupa aceea discuție a luat naștere NLP Mania. A mai durat 3 luni
până când a fost blogul activ. Știam din NLP ce înseamnă Modelarea,
așa că l-am pus pe Pera în fața unui „interogatoriu” și am aflat cum
gândește el când scrie pe blog, cum își organizează timpul, cum își
construiește strategia de lucru cu luni de zile în avans, etc.
Am început să scriu câte 2 articole pe săptămână timp de un an. Asta

a fost rețeta mea de succes! Toate articolele erau din experiența mea,
iar primele articole erau înca scrise fără o structură foarte corectă, așa
că erau super plictisitoare și academice. Dupa o lună deja scriam com-
plet diferit, începeau să vină reacții, articole cu sute de comentarii, mii
de vizualizări. Timp de un an de zile nu am avut altceva de făcut decat
să scriu. Simțeam că m-am regăsit, scriam despre ceva ce stăpâneam
foarte bine, scriam pentru oameni care îmi răspundeau și îmi spuneau
că îi ajută munca mea.
Am fost doar blogger timp de un an de zile. Apoi am primit un email.

Un cititor îmi scrie “Marius, unde pot să mă înscriu la cursul tău de
NLP?”
Dar eu nu organizam nici un curs! Nici macar nu îmi trecuse prin cap
așa ceva. Însă sămânța a fost plantată! Așa ca în următorii ani m-am
împarțit între organizarea de cursuri de NLP și blogging. Ceea ce fac
și în prezent și o să fac și în viitor!

În acești ani de când scriu pe NLP Mania cred că o singură dată m-am
gândit să renunț. Cred că eram obosit în aceea zi. Dar mi-a trecut re-
pede de tot. Ideea este ca NLP Mania nu este doar un blog de dezvol-
tare personală, ci este un manifest pentru folosirea cu cap a tehnicilor
de NLP. Viziunea mea pentru NLP Mania este să ofer oamenilor cla-
ritate în ceea ce înseamna tehnicile de dezvoltare personală, dar și să
distrug miturile New Age legate de gândirea pozitivă ca fiind sufici-
entă ca să îți schimbi viața. Nu pot sa renunț la blogging pentru că aș
renunța la mine. E memoria mea acolo, e tot ceea ce gandesc eu pus
online.
Atunci când scriu intru în stare de flux și pierd complet noțiunea tim-
pului. De fapt, ceea ce scriu este mult mai deștept decât sunt eu. E ca
și când ceva din mine, mult mai inteligent, îmi conduce atunci gân-
durile. La final îmi dau seama că dacă gândeam rațional, nu eram ca-
pabil să fac acele corelații și să dau acele explicații pe care le-am scris
în articole. Știu cât de importantă este relația pe care o am cu propriul
meu subconștient și cum se manifestă creativitatea și inovația în ceea
ce fac, așa că exersez tot timpul această stare de flux în care ceea ce
creez depășeste propriile mele capacități.
Cred că scrisul este „drogul” meu. Cumva, prin scris, scot la suprafață
latura mea creativă. Nu mă pricep să cânt, să pictez sau să dansez. Mă
pricep să scriu, de fapt scrisul este doar un mijloc de comunicare. Mă
pricep să înțeleg mintea oamenilor, iar prin scris doar exprim acest
lucru.
Să scriu și să vorbesc îmi place cel mai mult, așa că nu mă văd făcând
altceva. Acum am timp foarte puțin pentru a mai face și sedințe de
coaching, dar lucrez să construiesc o echipă de coach și traineri care
să duca mai departe ceea ce am început. Sincer, faptul că îmi place
ceea ce fac este suficient ca să merg înainte. Sunt însa atent la a nu îmi
strica plăcerea. Știu că dacă lucrez prea mult, mă plictisesc, așa că sunt
atent să fac pauze tocmai ca să îmi doresc să lucrez și mai mult. Ni-
ciodată nu ajung la epuizare, nici nu fac ceva ce nu imi place, tocmai
pentru că vreau să rămân cu acest „gust” plăcut al activităților
mele.
Cred că sunt multe asemenea oportunități. Cum îți ziceam, scopul

inițial a fost să dau oamenilor o viziune cât mai clară despre exerci-
ții și metode din dezvoltarea personală. Când am început să scriu nu
mi-am imaginat niciodată că o să ajung să ma plimb prin Barcelona
în concediu și sa fiu oprit de oameni pe stradă să îmi zică „tu ești de la
NLP Mania” în condițiile în care pe tot internetul aveam și eu o singu-
ra poză mai clară. :)
O să îți vorbesc despre cea mai importantă oportunitate pe care mi-a

adus-o bloggingul. E vorba despre faptul că mi-a dat libertatea pe care
nu o aveam înainte. Ca să îți faci o idee îți spun că programul meu de
lucru este de 2 zile pe saptamana în care țin cursuri, apoi de maxim
înca o zi în care să scriu.
În afară de cele două zile de weekend, pot să scriu și să răspund la

emailuri din orice parte a lumii. Iar asta pentru mine este fantastic.
Nu am ora la care trebuie să mă trezesc, iar dacă azi nu am chef să lu-
crez nimic, pur și simplu nu o fac. Această oportunitate de a îți face tu
programul cum dorești este pentru mine cel mai mare câștig pe care îl
am datorită bloggingului.
Cealaltă oportunitate pentru mine a fost că bloggingul mi-a dat liber-

tate financiară. Nu știu când am trecut de la hobby la business în blog-
ging, dar s-a întâmplat. Împreună cu partenerii mei avem o editura și
un shop care vinde cărți online, am participat la înfințarea unei școli
de Coaching la care predau, am pus bazele unei școli de NLP unde
sunt co-trainer împreună cu Simona, soția mea. Bloggingul ne-a oferit
un stil de viață autonom, un bussines construit pe structura noastră
de personalitate, foarte flexibil, lipsit de rutină, bazat pe creativitate.
Nu mai știu cum este să lucrezi la program. Cred că munca cu pro-

gram fix este o crimă împotriva creativității. Există două categorii de
oameni, unii se simt bine în rutina, iar alții preferă flexibilitatea. Am-
bele categorii sunt necesare, dar când ai identificat din ce categorie
faci parte, ai nevoie să îți adaptezi stilul de viață după acel tipar care se
potrivește mai bine pentru tine, altfel vei avea tot timpul sentimentul
că nu ești fericit și implinit.
Acum trăiesc exact așa cum îmi doresc. În timpul săptămânii sunt
acasă la Timișoara cu Simona și avem timp pentru noi. În weekend
iau avionul și zbor la București sau Iași sau pe unde mai am cursuri.
În timp ce scriu aceste randuri sunt plecat cu Simona la Sibiu și aștep

tam să nască o fetița, primul nostru copil. Am plecat din Timișoara
de o luna, am închiriat un apartament în Sibiu și ne-am plimbat. Ne-a
venit ideea ca putem face asta în fiecare oraș din țară sau din Europa.
Oriunde există internet ca să fiu în contact cu cititorii mei și un aero-
port cu zbor spre țară putem să ne „mutam” câteva săptămâni și totuși
să fim la distanță de 1-2 ore de sala de curs.
Ce îmi aduce constant bloggingul este contactul permanent cu oa-

meni noi, oameni de valoare de la care am de învățat. Una din cele
mai importante valori ale bloggingului pentru mine este că nu mă
lasă să mă plafonez. Bloggingul este un domeniu foarte dinamic și îmi
prinde bine asta pentru că sunt în compania unor oameni care caută
provocarea. Permanent sunt înconjurat de oameni care tind să creas-
că, de oameni care vor mai mult, de oameni care caută excelența, iar
asta mă inspiră și mă motivează.
Mulțumesc pentru oportunitatea de a scrie aceste rânduri!

Cu drag, Marius Simion - NLP Mania.
Raluca Cîrjan
www.STUDENTALADREPT.ro
Mi-am descoperit devreme pasiunea pentru scris. În clasa a V-a sco-

team poezii pe bandă rulantă, iar mama avea răbdare să mi le citească.
Răbdarea aia de fier, specifică părinților. Calitativ, erau numai bune
de aruncat, știu asta pentru că mi le-a păstrat, dar mereu îmi spunea
„fugi și mai scrie una”. Nu știu dacă voia să scape de mine sau să mă
încurajeze. Poate ambele. Poate nici n-are importanță.
Relația mea cu bloggingul a apărut natural, fiind fascinată de faptul

că există un spațiu nelimitat în care pot așeza pe rafturi virtuale volu-
me întregi de gânduri. Am avut două bloguri înainte să-l încep pe cel
unde scriu de 5 ani, dar le-am considerat mai degrabă experimente.
Studentă la drept a apărut la sfârșitul clasei a XII-a, când am căutat un
blog asemănător și nu am găsit.
Hotărâtă să dau la drept, îmi doream mult să găsesc informații din

interior de la un student mai mare, o persoană care să-mi comunice
fără să mă cunoască tot ce e de știut despre examene și profi, care să-
mi spună cu sinceritate dacă în sesiune te simți într-adevăr arestat la
domiciliu.
Pentru că un asemenea blog nu exista, am decis să încep eu să scriu

un fel de jurnal de studenție, pe care să-l citească generațiile urmă-
toare. La început m-am ascuns sub umbrela anonimatului. Am scris
„sunt blondă dacă mă vrei blondă și grasă, dacă te-ar face să te simți
mai bine. N-o să scriu că mă cheamă cum vrei tu, că sună a replică de
prostituată. Numele meu e Raluca”. Câteva zile mai târziu am auzit co-
legi de an spunând că studenta cu blogul e una, Raluca, blondă și gra-
să.

Nu m-am gândit nici măcar o clipă să renunț. Nici în primele luni,

când îmi puteam număra cititorii pe degetele de la o mână. Mi s-a pă-
rut genial că la sfârșitul facultății o să mă pot uita în urmă și o să re-
citesc tot ce-am gândit în cei patru ani. N-o să mint că am scris doar
pentru mine, dar nici nu m-a interesat promovarea. Am vrut să am
cititori ca mine, care să ajungă la blog doar dacă sunt interesați de
cum e la drept. Știam că e un blog de nișă, deci m-am gândit că-n cel
mai bun caz ar putea ajunge să fie citit de câteva sute de persoane din
facultate. Am continuat să scriu, iar după vreo doi (!) ani am decis să-i
fac o pagină de Facebook.
Atunci am pierdut o noapte stalkuindu-mi cititorii. Câteva sute. Mă

gândeam la cel mai mare amfiteatru din facultate, mi-l imaginam plin
și-mi spuneam „Raluco, atâția oameni sunt interesați de ce scrii tu”.
Mi se părea incredibil. He, he. Am devenit mai motivată să particip

la conferințe și stagii de practică, să citesc mai mult, să mă dezvolt.
Scrisesem de la început că eu nu reprezint studenţii ai căror părinţi
s-au îmbolnăvit de diabet din cauza sentimentelor dulci de satisfacţie
şi mândrie, însă m-am străduit să le cresc glicemia alor mei în fiecare
sesiune, din punctul ăsta de vedere. Nu mi-am dat seama că cei mai
mulți studenți se regăseau în descrierea mea.
Au trecut cinci ani de când am plecat din Rm.Vâlcea pentru a studia

la Universitate. Am terminat atât facultatea, cât și masterul și m-am
angajat. Asta e povestea pe scurt. Pe blog, în schimb, lumea a urmărit
evoluția mea altfel. Am pus acolo toate crizele existențiale, întâmplări-
le amuzante, depresiile din sesiune, fericirea de a fi acceptată la diver-
se internshipuri, problemele din familie, eșecurile, interviurile de an-
gajare, discrepanța dintre teorie și realitate. Jurnalul ăsta de studenție,
cu o tentativă de umor și sinceritate în formă continuată a ajuns să-mi
ofere mai multe oportunități decât mi-aș fi
imaginat.
Am avut ocazia să intru în contact cu foarte mulți oameni care sunt

pe aceeași lungime de undă ca și mine. Am putut să ajut și să fiu aju-
tată. Prima oportunitate a constat în invitația de a scrie pentru cel mai
cunoscut site de știri juridice din țară. Am crezut că e o glumă proastă
de-a vreunui coleg, așa că am ignorat mesajul câteva zile, apoi am des-
coperit că era pe bune. Datorită echipei care se ocupă de acel site, am
învățat multe despre organizarea unor conferințe care aveau ca invitați
profesori, diplomați și politicieni. Într-o zi, m-a sunat tata șocat să-mi
spună că i-a zis nu știu ce vecin că m-a văzut la televizor, lângă preșe-
dinte. Participasem la o conferință pe tema revizuirii Constituției și
mă băgasem în fața tuturor jurnaliștilor, ca să-mi iasă niște fotografii
clare pentru articolul pe care urma să-l scriu.
Mai târziu, am realizat interviuri cu avocați și magistrați, apoi am fost

numită project manager al unui site dedicat timpului liber al profe-
sioniștilor dreptului. Am cunoscut oameni foarte faini. Pentru unul
dintre interviuri, de exemplu, am ieșit la un ceai cu o avocată pentru
a-mi povesti despre cum a plecat câteva luni în Africa să facă volunta-
riat, predând engleză copiilor dintr-un sat numit Msaranga.Recent am
realizat pentru blogul meu câteva interviuri cu tineri ambițioși, care
și-au urmat pasiunea. Având în vedere că în prezent am aproximativ
7.600 de cititori, majoritatea tineri, mi-am dorit să îi inspir cu povești
de succes.
Cea mai importantă oportunitate de care am avut parte de-a lungul

activității blogosferice a fost însă oferta de a scrie o carte, venită din
partea unei edituri conduse de fosta mea profă de drept fiscal, ca-
re-mi citea blogul de ceva timp. Așa a apărut „Jurnalul unei studente
la drept”. Mi-am dorit să folosesc cuvintele ca mijloc de transport cu
care să trimit cititorul într-o călătorie în timp: va păși cu emoție pe
treptele Facultății de Drept a Universității din București pentru în-
scriere și, odată admis, va urmări dansul neuronilor studenților, care
joacă Ciuleandra la fiecare seminar, va bâjbâi prin întunericul nopți-
lor albe dinaintea examenelor și se va plimba pe drumul pavat cu în-
doieli, speranță și extaz. Mi-am dorit să scriu o carte cu personaje și
întâmplări reale, o carte în care voi rămâne centrul Universului mult
timp după ce voi fi aflat pe propria-mi piele că tinerii sunt naivi.
Rahela Petrescu
www.RAHELAPETRESCU.com
M-am apucat de blogging în 2009, în luna noiembrie. Practic, anul

acesta am făcut 6 ani de când scriu online. Născusem de aproxima-
tiv jumătate de an și am simțit că e timpul să îmi reiau jobul. Plecam
în fiecare dimineață cu Vlad în mașină, îl duceam la bonă și apoi la
muncă. Nu știu dacă era vorba de dorința de a oferi o lume mai bună,
mai frumoasă, mai curată pentru copilul meu, dar eram foarte ner-
voasă pe șoferii care aruncau pe geamul mașinii semințe, chiștoace,
chiar pahare goale de cafea și am început să îi atenționez că au scăpat
ceva pe jos.
Am rămas uimită de reacția lor. Mă gândeam că vor fi rușinați, că își

vor cer scuze, că vor arăta măcar un semn de jenă pentru ceea ce făcu-
seră. Nu a fost cazul în nici una dintre situațiile în care am atras aten-
ția. Așa am început să adun nemulțumiri și supărări și iritări și s-au
tot adunat vreo 2-3 luni până am zis că nu e ok. Că e nevoie de cineva
să spună oamenilor că trebuie să se civilizeze, să se educe. Eram con-
știentă că vor citi foarte putine persoane blogul meu, ca lumea nu ma
stie si ca va dura până să citească destui ce scriu eu.

De fapt, cred că am fost foarte aproape să renunț să scriu pe blog. Via-

ța se complică de multe ori și parcă nu mai ai timp să faci ceea ce își
place, parcă totul se precipită și nu mai ai timp să respiri. O perioa-
dă mare am avut pauze mari între postări, dar nu m-am lăsat. Parcă
mă agățam de o vestă de salvare. Și de multe ori cred că așa a și fost
blogul. Poate pentru că mi se pare că mă exprim mai coerent în scris
decît prin vorbire. Poate am mai mult curaj în scris decât atunci când
sunt față în față cu oamenii. Poate că sunt lașă. Dar lașitatea asta m-a
ținut aproape de blog. Așa că... să fii laș în sensul ăsta nu poate fi ceva
rău, nu? :)
Mereu am simțit că am ceva de zis, că trebuie să spun și altora în ce

cred, ce mă face să vibrez, ce se întâmplă în jurul meu, ce gândesc eu
și ce gândesc alții. De multe ori pe blog am scris despre ce mi s-a în-
tamplat mie. Alteori am ales să exprim supărarea legată de ce li se în-
tâmplă altora. Poate ăsta a fost felul meu de a fi alături de cei care tre-
ceau prin momente mai dificile.
Aș putea scrie despre mai mult de 3 oportunități, dar aleg să vorbesc

doar despre una: aceea de a cunoaște oameni minunați. Iubesc oame-
nii. Mi se par creaturi magice, extraordinare, cu un potențial uriaș.
Oamenii pot să fie surse magnifice de inspirație și te pot învăța atât de

multe lucruri despre tine, despre viață și despre cum poți să trăiești
viața în așa fel încât să fii tu la rândul tău o inspirație pentru ceilalți.
De aceea, încerc să cunosc cât mai multe persoane și mă străduiesc să

fiu atentă la cum se comportă, cum vorbesc, ce vorbesc, cum gândesc.
Oamenii sunt frumoși. Toți. Trebuie doar să îți iei timp să îi cunoști,
să îi asculți, să fii interesat de ce spun. Am cunoscut oameni de care
sunt mândră că îi cunosc și aș vrea să continui cu această aventură a
cunoașterii.
Desigur, este minunat când te întâlneşti cu oameni pe care îi respecţi

şi îi admiri şi îţi spun că te citesc şi că le place foarte mult ce şi cum
scrii. Şi parcă prinzi mai mult curaj să mergi mai departe.
Bianca Teodorescu
BIANCATEODORESCU.blogspot.ro
Mereu mă gândeam cum ar fi să mă apuc de blogging, dar nu reuşeam

să şi pun în practică. Într-o seară de ianuarie 2015, la insistenţele unui
prieten am considerat că este momentul să îmi deschid blog, dar sub
alt nume. Cred că îmi era teamă să îmi expun gândurile şi consideram
că dacă toată lumea scrie, eu de ce aş mai face asta?
Nu am promovat blogul şi doar prietenii apropiaţi ştiau de existenţa

lui. Cu timpul am observat că sunt îndemnată să scriu mai mult şi am
decis că a venit vremea să îmi şi asum gândurile scrise. Aşa că am re-
nunţat la acel blog şi mi-am deschis altul, de data aceasta cu numele
meu. Am început să îl promovez pe Facebook, iar reacţiile tuturor au
fost mult peste aşteptările mele. Imediat am început să primesc fee-
dback pozitiv chiar şi de la persoane pe care nu le cunoşteam, iar cei
care mă ştiau au rămas mai mult decât surprinşi să descopere şi aceas-
tă latură a mea.
Pe scurt: îi mulţumesc lui D. pentru că nu s-a lăsat până nu m-a con-
vins să îmi deschid blog.

Nu m-am gândit nicio clipă să renunţ, îmi place mult să scriu! Mă re-
laxează. Am o regulă întotdeauna când scriu pe blog: ascult Lana del
Rey. A scrie pentru mine este ca şi cum mi-aş desface sufletul în mii şi
mii de bucăţi creând un fascinant univers al imaginaţiei mele.
Cred că cea mai importantă oportunitate a fost posibilitatea să cu-

nosc mulţi oameni frumoşi. Socializez, particip la evenimente cu ei
şi îi simt de parcă i-aş cunoaşte de mult timp. De asemenea, consider
că participarea la evenimente reprezintă iarăşi o oportunitate pentru
mine. Am început să mă implic mai mult în activităţile culturale şi
cred că aş putea spune că m-am transformat: sunt mai sociabilă.
A treia oportunitate este reprezentată de libertatea mea de a îmi aşter-
ne gândurile pe blog. Am învăţat să fiu mai răbdătoare cu mine şi să
îmi acord timp atunci când sufletul îmi plânge.
Marian Buzărnescu
www.COMENTARIIBARBOASE.com
Povestea mea nu este deloc una plină de motivație, sentimente sau

mai știu eu ce. Nup, povestea mea, sau mai exact a blogului meu, este
una stupidă:
Îmi amintesc și acum de parcă s-ar fi întâmplat pe 6 martie 2015.Toc-

mai mă certasem cu prietena mea de pe-atunci, o roșcată nebună cu
curu’ mare. De obicei când se întâmpla asta, obișnuiam să mă descarc
la vreun prieten, că să nu îi stric tipei feng shui-ul, că e nasol să fii
burlac. Dar în ziua aia (ne)fericită, toți prietenii mei erau ocupați din
diferite motive. Aparent viețile lor nu se învârteau în jurul meu.
Anyways, nu aveam cui să-i zic cât de nebune sunt femeile. Atunci
mi-am amintit că o amică de-a mea avea un blog și își scria gânduri-
le acolo. Din fericire nu-i luasem consoartei mele cadoul de 8 martie,
încă. Așa că am cheltuit banii pe hosting și domeniu. Probabil printre
cele mai inteligente decizii luate în relația aia. Apoi toate chestiile ălea
inutile despre Web Design și editare grafică pe care le-am învățat în
liceu au fost dintr-o dată de folos. Îmi mai trebuia doar un nume, dar
asta nu a fost greu de găsit. Așa se face că a doua zi, totul era deja pus
la punct, iar articolul scris cu o seară înainte într-un notepad a fost
publica
Articolul purta titlul “Ce NU vor femeile”, și era mai mult un rant
despre cât de nebune sunt femeile, presărat cu o grămadă de glume
proaste și misogine. Cu toate astea am primit feedback pozitiv, sur-
prinzător de la amice și colege, așa că firește mi-a crescut încrederea
în abilitățile mele creative și am decis să scriu în continuare. Din nefe-
ricire articolul ăla, alături de multe altele din vremurile acelea, nu mai
există.Dar într-o bună zi, sper să găsesc o altă tipă nebună care să mă
inspire în a scrie poveste semi-amuzante și rant-uri despre relații, că
aparent ălea aveau mai mult succes.

Pentru că maica-mea nu m-a crescut pierzător. Sau ceva remarcă din

asta motivațională.
Păi cine a zis că nu am renunțat? Am renunțat de câteva ori, că na...

Prima dată am renunțat când mi-am pierdut toate articolele scrise
din cauza unor probleme tehnice cu hostingul. Hey, uită-te mai sus, a
fost o chestie spontană, nu mi-am făcut temele înainte. Dar da, prin
octombrie 2015 mi-am pierdut toate articolele. Și scrisesem vreo 120.
Am fost descurajat când nu le-am putut recupera, așa că am renunțat
pentru câteva luni.
Apoi am reînceput, probabil din plictiseală. Nu mai știu exact când.
Nu mai avea același farmec. M-am chinuit puțin, am văzut că nu prea
merge. Am mai luat pauze. Nu e la fel fără o “muză”. Apoi m-am luat
cu altele, am neglijat pentru o perioadă. Dar la fel că și cu fumatul, de
fiecare dată când mă las, mă apuc iar. Așa și cu blogul, acum m-am
apucat iar de ceva timp, încep să îmi reintru în mână, deși nu mai am
nici timpul nici răbdarea de la început. Dar sunt încrezător că pot
să revin la gloria mea inițială, cu blogul și cu emisiunea, că da, am și
emisiune, mă respect.
Nu știu exact de ce nu am renunțat de tot, sincer să fiu. Cred că-mi

place să scriu. E ca și cum aș purta o discuție cu mine însumi. Și asta
e foarte mișto, că sunt cea mai inteligentă persoană pe care o cunosc.
V-am zis cât de modest sunt? Oricum, momentan e un hobby, deci nu
pot spune că depun un efort exorbitant în a scrie, deci nu am la ce să
renunț. Pe măsură ce mă voi afunda și mai mult în chestia asta, proba-
bil îmi va fi din ce în ce mai greu să renunț, că doar m-am obișnuit cu
atenția. Da, ce, nu știați? De asta scrie lumea, pentru atenție. Urmă-
toarea întrebare...
Cum adică, nu ai văzut merțanul cu care am venit la interviu? Ah

stai, ăsta nu e un interviu, am primit niște întrebări pe mail. Cred că
ar trebui să nu mai vorbesc singur, o să credeți că sunt ciudat. Lăsând
glumele proaste pentru blogul meu, cuvântul “oportunități” este foar-
te ambiguu și poate fi interpretat prin prisma fiecăruia. Eu personal,
sunt mai materialist, deci m-aș gândi la oportunități financiare. Dar
cum nu prea am avut din astea până acum, bănuiesc că pot să fac apel
la latura mea umanitară și să găsesc câteva beneficii.
Aș începe cu oamenii. Blogul m-a ajutat să cunosc o grămadă de oa-

meni, oarecum interesanți aproape la fel de ciudați ca mine. Da, știu,
vă flatez. Și bloggerii nu sunt doar un alt grup cu care merg la “degus-
tări de vin”. Câteodată mergem și la biliard. Aaa, adică voiam să zic, că
sunt oameni minunați cu care ai ce vorbi și care se implică activ în so-
cietate. Și e frumos să faci parte dintr-un astfel de grup. Aș putea chiar
spune că este o... oportunitate.
Un alt beneficiu, cel puțin pentru mine, este faptul că pot să îmi fac
ordine în gânduri. Cum ziceam și mai sus, pot să mă descarc fără să
îi plictisesc pe prietenii mei. Îmi pot scrie gândurile, chiar dacă nu le
public mereu ca sunt perfecționist și stau cu zeci de articole netermi-
nate sau nepublicate. E un exercițiu bun. Apoi pot reveni la articole
mai vechi, uneori dau peste chestii pe care nu mi le aminteam, alte-
ori îmi dezgrop trăiri și sentimente puternice. Bănuiesc că depinde
de starea pe care o aveam când am scris. De cele mai multe ori totuși
când citesc ceva mai vechi îmi vine să îmi dau palme la cât de idiot
eram. Și nu știu sigur dacă e un semn că mă maturizez sau sufăr de
personalități multiple.
Și dacă stau să mă gândesc, am avut și ceva beneficii materiale. Când

ești blogger te mai cheamă lumea pe la filme, pe la teatru, pe la des-
chideri și inaugurări. Deci da, e benefic și să îți dai cu părerea, unii
chiar vor să ți-o audă. Ce ar trebui să învățați din toate asta? Că și stu-
denții de la Automatică pot avea bloguri, că tre’ să pui pasiune în asta
ca să ai succes și că puteți găsi Comentarii Bărboase ™ și pe YouTu-
be. Asta ultima a fost reclamă mascată, dar trebuia să o fac. Anyways,
chemați următorul invitat ca eu am aberat destul.
Maria Larisa Mustață
SACALATORIM.wordpress.com
M-am apucat de blogging din dorința de a face ceva constructiv pen-

tru mine și să împărtășesc oamenilor informații pe care găsesc foarte
ușor în mediul online sau nu știau deloc. În anul 2 de facultate do-
ream să plec cu o bursă ERASMUS, dar din păcate costurile erau mai
mari decât mă așteptam, așa că am renunțat. Totuși voiam să fac ceva.
Înainte de am crea un blog, am creat o pagină de Facebook, cu temati-
că de travel care se numește ”Să Călătorim” , în care postam informa-
ții și fotografii din anumite zone din țară pe care le-am vizitat și cum
și-ar putea organiza turiștii singur o excursie de o zi două.
Când am început anul 3 de facultate am început să mai scriu ocazio-

nal la revista ”Cronica Studentului FEAA Craiova” și am aflat că sunt
studenți, profesori care au blog și scriu ocazional. M-am gândit să îmi
fac și eu blog. Câteva lucuri știam despre activitatea de blogging dar
nu mi-am făcut nici unul. Pentru a-mi face un blog, trebuia să îmi
aleg un subiect pe care îl stăpânesc destul de bine și cititorii să fie inte-
resați. Mi-am adus aminte că am o pagină de facebook pe care o peri-
oadă nu am mai postat nimic și pentru a ”reînvia” activitatea, am zis
să îmi fac un blog pe același subiect.
Prima dată am încercat să îmi fac blog-ul pe domeniul celor de la

Blogspot dar nu mă regăseam și mi-am creat blog-ul pe WordPress.
Primul articol pe care l-am scris a fost despre Castelul Corvinilor din
Hunedoara, pentru care am o mare pasiune.
Între timp am început să desfășor un intership la o agenție de turism

din Craiova și acest lucru m-a determinat să scriu și despre locuri în
care nu am fost. Pe perioada sesiunii am părăsit un pic blog-ul, pos-
tam uneori fotografii pe pagina de facebook, reîntorcându-mă la el cu
ocazia primei ediții a Târgului de Turism din Oltenia.

La una din întâlnirile Cercului de Marketing din cadrul FEAA Craio-

va, am aflat că există o competiție la nivel național pentru bloggeri, se
numește SuperBlog, și care m-a atras foarte mult. La acel moment,în
primăvară, competiția a luat sfârșit urmând să înceapă o nouă ediție
în toamna aceluiași an. Abia am așteptat să înceapă competiția pentru
a-mi pune ”mintea la contribuție”. Au fost unele probe unde nu aveam
nici o idee despre ce să scriu. Mă gândeam să renunț dar pentru a
face parte din finaliști, trebuia să scriu la toate probele. Și în timp ce
scriam la probele respective, mă gândeam la următorul lucru: ”Dacă
ceilalți pot, eu de ce nu?”. Pe parcursul competiției mi-am dat seama
că blocajul la anumite probe, era de la mine și am încercat pe cât de
mult să îl depășesc.
Odată cu înscrierea în competiția SuperBlog am descoperit foar-

te multe grupuri de pe Facebook dedicate blogging-ului. Unele sunt
pentru concursuri, altele pentru sfaturi și ajutor între bloggeri etc.
M-am înscris și eu în aceste grupuri și am cunoscut bloggeri pe care
i-am regăsit și în Gala SuperBlog. Urmărind blog-urile altora, am ob-
servat cum își aranjează ei articolele în pagină, ce fel de poze adaugă și
cum abordează unele subiecte. Am început și eu să îmi postez anumi-
te articole și am observat că primeam aprecieri. Am văzut mai bine ce
fel de articole scriu bloggerii și cine sunt cititorii.
Până la finala competiției SuperBlog, nu m-am considerat a fi un blo-

gger, iar după această competiție mi-am dat seama de rolul pe care îl
are un blogger în mediul online. Poate a fost un laitmotiv, competiția
Superblog, dar m-a ajutat să mă descopăr mai bine ca blogger.
Un alt motiv pentru care pentru care nu am renunțat este faptul că

multe site-uri oferă informații false, incomplete sau fac site-uri pentru
clickbait și aș vrea ca prin articolele mele să ofer informații utile citi-
torilor.
Având blog-ul de puțin timp peste un an, nu pot spune că am avut

foare multe oportunități, dar pe cele pe care le-am avut am încercat să
profit cât mai mult cu putință. Cunoscând mai bine activitatea blogo-
sferică, am descoperit că nu trebuie să ai un domeniu pe blog-ul tău
pentru a atrage cititori și colaboratori. Tot ce trebuie este să scrii
cum știi tu mai bine, și la momentul potrivit, oportunitatea va bate
la ușă. Profilul pe care îl am la facultate, Marketing și Comunicare în
Afaceri, m-a ajutat în activitatea de blogging și viceversa.
Pe unul dintre grupurile dedicate bloggerilor, am descoperit că sunt

companii care oferă gratuit din produsele lor în schimbul unor recen-
zii pe blog. O companie pe care am descoperit-o a fost o editură care
îmi oferea gratuit cărți, iar după ce le citeam, să le făceam o recenzie.
Acest lucru mi-a ”retrezit” dorința de a citi și a cumpăra mai multe
cărți.
O altă oportunitate pe care am avut-o, a fost să îi cunosc pe membrii

Asociației Bloggerilor Olteni și să fac parte din această asociație. Față
de cei mai mulți dintre membri sunt de foarte puțin timp, dar acest
lucru nu diferențiază recruții de veterani. Au proiecte interesante pe
care abia aștept să le pună în practică. Este o comunitate care sprijină
blogging-ul și îmi doresc să contribui și eu.
Iar ultima dar nu cea din urmă, competiția SuperBlog. Pot spune că a
avut un impact major pentru mine deoarece prin această competiție
am avut parte de oportunitățile enumerate mai sus. Am cunoscut blo-
ggeri în mediul offline, sponsorii competiției și am simțit că fac parte
dintr-o comunitate.
Blogging-ul m-a ajutat să mă dezvolt și să descopăr de ce sunt capa-

bilă. Cred că acest lucru este valabil și pentru alți bloggeri, fie că scriu
din plăcere sau fac advertoriale.
Daniel Botea
www.DANIELBOTEA.ro
Sunt 2 subiecte diferite. Blogul l-am facut în 2008, dar de blogging se-
rios m-am apucat în 2010, când m-am decis să scriu în fiecare zi.
Inițial am gândit blogul ca pe o modalitate de mediatizare și bran-

ding personal. Eram implicat în politică și m-am gândit că e bine să
fiu cunoscut și online. Am candidat în 2008 pentru Consiliul Local și
Primăria Craiova, dar n-am mai avut timp să scriu pe blog. În schimb
am avut un site de campanie. După alegeri (am iesit pe locul 5 din 15
candidați la Primărie) am uitat de blog și mi-am amintit de el abia în
2010.
Motivul din 2010 a ținut de o experiență personală pe care m-am gân-

dit s-o împărtășesc. Încheiasem conturile cu politica și eram după o
problemă de sănătate care m-a chinuit timp de 7 ani. Am reușit s-o re-
zolv cu o detoxifiere pe bază de Aloe Vera și am zis că s-ar putea să
mai fie și alții ca mine. După ce am povestit despre Aloe Vera m-a
prins bloggingul și am început să abordez și alte subiecte: dezvoltare
personală, sport, cultură, evenimente și altele.
Inițial blogul s-a numit Natural ca Aloe Vera și a fost găzduit pe plat-
forma Blogger/Blogspot. În 2016 am trecut pe domeniu propriu Dani-
elBotea.ro după ce am depășit 4000 de articole scrise.
Blogul este un jurnal online bazat pe evenimentele la care particip și

pe experiențele personale. Și bineînțeles pe părerile mele despre eve-
nimentele importante care ne afectează vrând-nevrând.

Să știi că nu m-am gândit niciodata să renunț. Nu duc lipsă de subiec-

te, mai degraba n-am destul timp să scriu cât aș vrea :) Lipsa de timp
vine din faptul că eu percep bloggingul ca un mix de online și offli-
ne. Adică nu stau în spatele monitorului și scriu ce-mi trece prin cap.
Ceea ce scriu are legatură directă cu evenimente offline la care parti-
cip, cu persoanele cu care interactionez și cu realitatea care ne afectea-
ză.
Probabil că asta este și motivul pentru care am scris și scriu în conti-

nuare. Offline-ul nu se „termină” nici când nu este curent, nici când
nu mai e baterie sau inspirație. Offline-ul este inspirația :)
Motivul principal cred însă că este faptul că scriu din plăcere. Scriu pen-
tru mine, pentru a nu uita anumite evenimente, întâmplări sau oameni.
Scriu și pentru cititori încercând să-i informez despre chestiuni pe care
le consider utile. Nu în ultimul rând, percep bloggingul ca pe o mo-
dalitate de dezvoltare personalp. Dar aceasta fațetă o dezvolt la ultima
întrebare :)
În primul rând, am învățat să scriu mai bine. Înainte de blogging nu

foloseam corect “doar”-”decât”, “din cauza”-”datorită” și altele. Ca să
nu mai zic de fineturi gen “înainte de etc. nu se pune virgulă”.
În al doilea rand, am avut posibilitatea să cunosc persoane noi. Și

când zic persoane noi nu mă gândesc neapărat la blogosferă, deși de-
aici a început. Inițial nu cunoșteam offline niciun blogger. Citeam câ-
teva bloguri și mai vorbeam cu bloggerii pe Facebook. Apoi am înce-
put să particip la Blog Meet-uri, la conferințe dedicate social-media și
la concursuri de blogging online. Așa am ajuns să cunosc offline foar-
te mulți bloggeri, atât din Craiova cât și din țară. Și când zic să-i cu-
nosc mă refer la faptul că i-am intâlnit offline.
De exemplu, în Craiova am interacționat cu vreo 70 de bloggeri. La

nivel național n-am făcut un recensămant dar sunt mai mulți :)
În calitate de blogger, am participat și la evenimente culturale, sporti-

ve, gastronomice, educaționale și așa mai departe. Cu aceste ocazii am
cunoscut alte persoane din afara blogosferei iar experiențele m-au îm-
bogățit. De-asta spun că percep bloggingul ca pe o modalitate de dez-
voltare personală.
Nu în ultimul rand, cu ajutorul bloggingului am avut ocazia să iau parte

la proiecte noi. Miercurea fără carne, Craiova2Online, Blogal Initi-
ative Craiova, Brânzeturi cum se... cuVin și Asociația Bloggerilor
Olteni sunt doar câteva exemple.
Am să detaliez cu Miercurea fără carne pentru că... azi e Miercuri și

pentru că este cel mai vechi proiect. Spuneam la început că am avut
probleme de sănătate. Până atunci nu conștientizam importanța unui
stil de viață sănătos. Dar dupa 7 ani de suferință m-am lecuit :) Și am
observat că mâncam prea multă carne. Adică la fiecare masă. Așa că
m-am hotărât ca măcar o zi pe săptămână să nu mănânc carne.
Așa a apărut Miercurea fără carne și pe blog și-n viața mea. Blogul
m-a ajutat să mă disciplinez și să mă gândesc în avans ce pregătesc
pentru zilele de Miercuri. Inițial mi-a fost foarte greu, pentru că nu
concepeam o masa fără carne. Treptat m-am obișnuit și am trecut la 2
zile fără carne în fiecare săptămână. Per total de la 99% mese cu car-
ne, acum am ajuns la un echilibru iar vara mesele fără carne scad sub
50%.
Am experimentat chiar și Săptămână fără carne, plecând de la o pro-

vocare online. Nu mi s-a mai părut greu iar faza cea mai frumoasă a
fost că pe baza multelor zile de Miercuri fără carne am avut materi-
al suficient pentru a câștiga greutatea mea în brânzeturi Delaco. Am
participat la SuperBlog și provocarea fiind să demonstrez că sunt Fan
Brânză, am dovedit cu vârf și îndesat cu articolele de Miercuri :) Iar
de la greutatea mea în brânzeturi până la... Brânzeturi cum se... cuVin
n-a fost decât un pas :)
Va doresc și vouă să faceți pasul spre blogging!

Iulian Fira
www.IULIANFIRA.ro
Am fost tot timpul pasionat de publicistică şi, într-un fel sau altul, am
activat în cadrul ei. La un moment dat, părăseam o revistă la care lu-
crasem destul timp şi ştiam, cumva, că îmi va rămâne un gol în suflet.
Acea vulnerabilitate a mea a fost speculată de un coleg, mare pasio-

nat de online (se întâmpla acum aproape zece ani, când interesul meu
pentru această lume era minim), care, în ciuda multor tentative nere-
uşite, nu renunţase la ideea de a mă convinge să îmi fac un blog. Am
cedat insistenţelor lui, m-am lăsat ghidat prin paşii succinţi necesari şi
m-am pomenit cu propria-mi revistă virtuală.
Primele articole au fost mai mult de încercare, ca să văd cum funcţio-

nează această nouă (pentru mine) unealtă de comunicare şi am con-
statat că pofta de a scrie mi se înteţeste. Unde mai pui că, prin comen-
tarii, aveam parte de interacţiunea pe care am încurajat-o tot timpul
în ceea ce priveşte domeniile mele de interes: cărţile, filmele şi alte
forme de artă. Ce a urmat de aici e, de fapt, răspunsul la întrebarea ur-
mătoare.

Dacă stau şi mă gândesc, nu văd motive pentru care aş fi renunţat. Nu

numai că beneficiam de un spaţiu unde puteam să exprim după pofta
inimii, ferit de cerinţa restrictivă de a avea o publicaţie tipărită care îmi
accepte textele, dar mă şi bucuram de suprema libertate de a-mi alege
subiectele, de a le trata în ce stil găseam de cuviinţă la acel moment, cel
mai spectaculos avantaj fiind, însă, că nu îmi impunea nimeni un pro-
gram şi puteam sa mă ocup de blog în limitele timpului pe care mi-l lă-
sau alte activităţi.
La început m-a ţinut în viaţă orgoliul de a fi citit şi lăudat pentru une-

le idei sau exprimări, dar, pe măsură ce timpul trecea şi narcisismul
mi se ofilea, am constatat că scrisul îmi oferă un fel de terapie inedită:
când mă aplec pe un articol, simt că restul preocupărilor pălesc, chiar
dacă sunt mai importante în sens absolut. Iar după ce dau ultimul
click, acela care consfinţeşte publicarea unui material, simt că mă pot
întoarce în lumea reală, palpabilă, mai senin şi mai liniştit.
Mai mult de-atât, când sunt supus acelui efort de a-mi transpune idei-
le, forme larvare ale gândirii, în cuvinte, fraze şi paragrafe, parcurg un
proces de limpezire intelectuală, pentru că nu este suficient că ştiu eu
ce am în cap, mai e nevoie să înţeleagă şi celălalt. Iar aceasta este esen-
ţa comunicării, acel proces a cărui degradare o deplânge omenirea,
fără a-şi da seama că are toate uneltele pentru a o combate.
Există satisfacţii materiale de care nu m-aş fi bucurat, dacă nu aş fi

avut acest blog, cele mai importante fiind şi acelea pe care îmi este şi
cel mai drag să le amintesc. Am încheiat parteneriate cu firme specia-
lizate în comercializarea cărţilor, pe care le primesc gratuit. Nu exage-
rez când spun că una dintre micile plăceri ale vieţii este să deschizi un
colet nou şi să simţi mirosul de pagini proaspete.
Ceva similar s-a întâmplat şi în cazul parteneriatului cu Teatrul Naţio-

nal din Craiova, care îmi aduce invitaţii la piese de foarte bună calita-
te. În felul acesta, mă văd nevoit să îmi consum mai des pasiunea pen-
tru arta dramaturgică, iar asta nu poate decât să îmi folosească.
Evenimentele colective care îi implică şi pe alţi blogger-i au fost şi

sunt o ocazie nepreţuită de a înţelege de ce termenul de „comunica-
re” vine de la „cuminecare”, adică „împărtăşire”. A schimba păreri, a le
compara cu ale altora, a face glume şi a fi ţinta lor, a învăţa de la alţii,
indiferent că sunt mai vârstă sau mai tineri, sunt beneficii pe care greu
le poţi cuantifica.
Dincolo de toate, a avea un blog este o şansă de a te exprima, de a fi o

voce in oceanul vast al omenirii, de a te manifesta şi a intra în comu-
niune cu semenii tăi.
Alexandra Călinoiu
www.ALEXANDRACALINOIU.ro
Povestea mea începe în vara anului 2015, când am plecat de acasă

pentru diverse proiecte timp de o lună. Aceea a fost cea mai lungă de-
plasare a mea. Mi-am ales și un hashtag aferent #OlteancăînDeplasare.
Aveam un bagaj după mine de ai fi zis că mă mut. Mă tot întâlneam

cu prieteni din țară (Iași, Cluj, Brașov, București, Constanța) cu care
am și colaborat și mă întrebau ”Ce faci, olteanco? Tot în deplasare, tot
în deplasare?”. Începuseră să mă asocieze cu hashtag-ul. Simțeam că
pot să fac ceva util pentru comunitatea studențească.
Plănuisem să îmi fac un blog atunci când voi ajunge acasă pen-
tru a promova proiectele și evenimentele locale și naționale pentru
a nu mai participa singură, ci împreună cu colegii și prietenii mei.
Mă săturasem de singurătate în deplasare și mă gândeam eu ca anul
următor, după ce o să le arăt un articol despre cât de șmecher a fost la
evenimentul X, voi găsi pe cineva care să mă însoțească. Și chiar așa a
fost. Pe 22 sepembrie 2015, am apărut pe wordpress cu primul articol.
Un an mai târziu, plecam la Școlile de Vară cu un grup de colegi de la
FEAA.
La început, scriam câte un articol pe săptămână, apoi am avut o lună

moartă întrucât eram împlicată în organizarea celui mai mare festival
cultural pentru studenți din țară - uniFEST și nu am mai avut timp de
nimic altceva. La scurt timp după, a început sesiunea. și eram din ce
în ce mai tentată să scriu despre sesiune, motivație sau ce fac studenții
în sesiune decât să învăț.
De atunci, martore în sunt nopțile albe că nu am mai lăsat să treacă

vreo săptămână fără vreun articol. Și am devenit blogger de noapte.
Încă mai cred că, în timpul nopții, creativitatea atinge cote maxime.

Bună întrebare. Nu m-am gândit deloc până acum să renunț. Simt că

ceea ce fac mă definește. Vibrația cititorilor mă determină să public iar
și iar, dorința lor de a afla noi povești, mesajele lor de admirație și încu-
rajare îmi confirmă faptul că sunt pe drumul cel bun.
Faptul că oamenii mă citesc este o dovadă de respect pentru ceea ce

scriu, pentru timpul meu și îmi dau seama că toate nopțile albe nu au
fost în zadar. Având un blog pe care sunt liberă să mă desfășor, am înce-
put să abordez și alte subiecte, precum călătoriile și prezentare diverse-
lor locuri, sfaturi și diverse postări utile, am dezbătut teme precum iubi-
rea, dorul, nostalgia.
Cred că postările acestea de suflet sunt preferatele mele. În august
2016, m-am mutat pe domeniu propriu ca să fiu blogger cu acte în
regulă pentru că mi-am dat seama că bloggingul este cele ce voi face
pentru totdeauna.
Când scriu, simt că mă eliberez și, mai presus de toate, modul în care
alții rezonează cu postările mele mă face nu doar să cred, ci și să fiu
convinsă că nu scriu doar pentru mine și pentru binele meu. Altfel,
îmi făceam un jurnal secret pe care îl țineam ascuns sub pernă.
Motivația mea principală este ”pentru că vreau și pentru că pot” și nu

e o dovadă de aroganță, pur și simplu pasiunea mă îndeamnă să tră-
iesc la superlativ și să am încrederea că pot să depășesc orice obstacol.
Scriu pentru că simt. Scriu pentru că mă face fericită. Scriu pentru că
asta mă apropie de cititorii mei. Scriu pentru că am ce să împărtășesc
cu ceilalți. Scriu pentru a da sens nopților albe. Scriu pentru că am în
minte idei și nu pot să adorm până nu le scriu. Scriu pentru oamenii
minunați care așteaptă cu nerăbdare un nou articol.
Scriu pentru că am curajul să împărtășesc cu ceilalți greșelile, nepu-

tințele, durerile și fricile mele și prin acest lucru le prezint lecțiile pe
care eu le-am învățat și le transmit curajul de a merge mai departe și a
nu se lăsa doborâți de greutăți.
Cred că cel mai important lucru este faptul că am avut parte de expe-
riențe inedite și am avut curajul să încerc multe chestii, uneori și doar
pentru a scrie despre ele. A fost grozav să trăiesc mai intens și să
mă străduiesc să îmi îndeplinesc fiecare vis.
Un alt aspect important este faptul că am cunoscut oameni minunați

care m-au inspirat și care au crezut în mine. Anul trecut, am coordo-
nat departamentul de PR & Comunicare din cadrul Asociației Stu-
denților Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Cra-
iova - ASFEAA, iar de anul acesta sunt blogger la ASFEAA.
Am avut atât de multe de învățat din această experiență și am avut

ocazia de a-mi trăi studenția la superlativ. Aș vrea să punctez și co-
laborările cu Ciprian Ogarcă, câștigătorul MasterChef care m-a con-
tactat să îl ajut cu conținutul site-ului pizzeriei sale și cu Ionuț Dincă,
hair stylist la ID Studio, a cărui pagină de facebook o administrez și,
în prezent, lucrăm la site-ul salonului. ”Ești cea mai potrivită persoa-
nă pentru a-mi face descrierea asta.
Puteam să o fac și eu, dar nu suna la fel. Și puteau să încerce multe

persoane, dar nu văd pe altcineva care s-o facă mai plăcută decât o
faci tu. Și spun asta pentru că ți-am citit toate articolele de pe blog.”
(Ionuț Dincă, hair stylist și manager la ID Studio).
Contează foarte mult pentru mine să știu că ceilalți prețuiesc munca

mea. E o dovadă că mi-am găsit rostul în viață. De asemenea, am pri-
mit o ofertă de colaborare cu AIA Proiect după participarea la Super-
Blog din toamnă și anume posibilitatea de a fi Blogger Ambasador.
Închei cu un proiect extrem de drag mine, pe care urmează să îl încep

luna aceasta: vlogging.
Minodora Cerin
www.TRAIESTECREATIV.ro
Știi seria de documentare Dezastre în aer unde toate acele evenimen-

te mici duceau, împreună la un dezastru aviatic? Cam așa a fost și la
mine cu bloggingul, doar că toate evenimentele înlănțuite au fost mici
și fericite. Aveam 33 de ani și coordonam proiecte de promovare a
patrimoniului cultural de ani buni, când am realizat că am atins ac-
cidental câteva butoane creative pe panoul meu de comandă, în con-
dițiile în care dintotdeauna fusese un lung întuneric la acest capitol.
În plus, devenisem și mamă, iar toată experiența asta mi-a schimbat
mult în bine chimia minții.
Ca să zic așa, momentul propriu-zis de evrika cu blogul l-am avut în

vara lui 2014, când m-am apucat de plantat bulbi de flori și de no-
tat, cu scrisul meu de sudoriță niște idei, pe hârtie. Nu mai scrisesem
de mână de vreo 10 ani și am realizat curând că am o nevoie acută să
scriu și să ies din carapacea mea de introvertită care nu vrea atenție.
Nici acum nu prea îmi doresc atenție, dar descoperisem că stimula-
rea creativității adulților este un subiect care m-ar “aprinde” pentru
foarte mulți ani.
Așa m-am decis să îmi fac blogul Trăiește creativ.ro, pentru a avea
genul de proiect pentru care să nu am constrângeri și frustrări precum
cele din proiectele finanțate pe care le coordonam. Blogul a început și
continuă să fie mai mult o promisiune cu mine însămi că îmi voi păs-
tra curiozitatea să citesc, să descopăr și să aplic cum poate fi stimulată
creativitatea în cei care cred că nu o au. Tocmai de aceea, blogul nu a
fost și nici nu o să devină vreodată o sursă de venituri.

Marea revelație pe care am avut-o cu scrisul este că este un declanșator

de creat noi lucruri de care nu mă știam capabilă. M-a făcut să încerc
mult mai multe lucruri noi pe care altfel le-aș fi refuzat.
În egală măsură, scrisul mă ajută mult să îmi sedimentez idei și să las

“urme” ale transformării mele asupra cărora să reflectez. În plus, mintea
noastră nu este un reportofon sau o cameră video care să redea cu ușu-
rință tot ce ne-am dori din ceea ce am citit și trăit. Însă scrisul umple ex-
celent tot acel gol și mă face să fiu mai puțin haotică și anxioasă.
De vreo jumătate de an am o atracție mai mare spre citit și scrisul de

mână decât spre scrisul digital, dar cred că o să mă vindec pentru că este
mult mai ușor să caut în calculator decât în sute de pagini de notițe scri-
se de mînă. Sigur voi continua să scriu de mână oricum, însă în conti-
nuare vor fi doar idei fulger și notițe personale și de lucru.
Oricum ar fi, scrisul îmi dă acea stare de flux și mi se pare că timpul se
suspendă și mi se pare că trece uimitor de repede. Vreau să las și ceva
în urma mea, pe care fiul meu de 4 ani ar putea fructifica când școala
îl va îndepărta de el însuși și de convingerea că este creativ.
Sigur că întâlniri neașteptate cu cititori ai blogului meu pe la diverse

evenimente la care particip îmi dau aripi să continuu. Până la urmă,
chiar dacă m-am apucat de scris dintr-o nevoie personală, bucuria
este când ceilalți citesc și li se deschid noi autostrăzi mentale.
Cea mai mare răsturnare pozitivă pe care mi-a adus-o blogul este con-
vingerea că nu contează cine credeam eu că eram, ci contează mai
mult cine o să devin. De când citesc și scriu despre creativitate, am în-
vățat să renunț la perfecționismul care îmi curgea prin vene și să pri-
vesc greșeala făcută cu intenții bune ca pe un cupon cadou.
Blogul mi-a adus și inspirație și am ajuns să cunosc, prin el, oameni

care mă molipsesc cu motivația lor și naturalețea cu care reușesc să fie
ei înșiși schimbarea pe care vor s-o vadă în jurul lor. Cât despre cola-
borările mele exterioare blogului, a fost un fel de CV mult mai viu și
care a spus mult mai multe despre mine decât o putea face un CV fie
el audio, video sau scris.
Apoi mi s-a mai întâmplat ceva după ce am scris vreo 50 de articole

pe blog: m-am apucat cu un firesc neașteptat să scriu o carte. Este mai
precis un mic ghid despre management de proiect pentru începători,
însă într-o formă creativă. Imaginează-ți că nu am scris, până la
deschiderea blogului, în septembrie 2014, nici măcar o pagină în afara
obligațiilor de școală sau facultate. Nimeni nu mă remarcase pentru
compunerile mele din liceu, fapt pentru care aveam, în sinea mea con-
vingerea că nu sunt pricepută la asta. Din acest punct zero am căpătat
mult curaj și așa se face am ajuns și să devin editor al unei cărți despre
industriile creative și culturale din România - Noii industriași, creati-
vii, lansată la finalul lui 2016.
Victoria Deliu
www.VICTORIADELIU.ro
M-am apucat de blogging, pentru că am fost inspirată, pentru că am

văzut că altcineva reuşise pe calea asta şi am prins curaj şi încredere în
forţele proprii, aşa că mi-am zis că pot şi eu. Scopul pe care mi l-am
propus atunci când am început această activitate a fost să izbutesc să îi
inspir şi eu pe alţii; să ofer, fiindcă primisem şi voiam ca energia bună
să nu se oprească la mine, ci să meargă mai departe, în căutarea altor
suflete care au nevoie de ea.
Am mai spus: pentru mine, „a fi” este egal cu „a scrie”. Nu-mi pot
imagina ce altceva aş face la fel de bine. E ca şi cum acea dimensiune
a universului, în care eu nu scriu, e inexistentă. Tocmai de aceea, cred
că blogging-ul mi se potriveşte, mă regăsesc în el, mă identific cu el.
Bineînţeles, blogging-ul este mai mult decât scris, dar adesea, ceea ce
deosebeşte bloggerii între ei este exact maniera în care articolele apar
în faţa cititorilor. Fiindcă articolele sunt o parte însemnată a identităţii
autorilor lor.
Blogul meu este de lifestyle. De-a lungul timpului, am tot primit între-
barea: „Cum adică, de lifestyle?” Probabil în spatele acestei interogaţii
stătea pitită senzaţia că o copilă de cincisprezece ani (atât aveam când
am început) nu are un stil de viaţă care merită să fie... dezvăluit sau,
şi mai bine, nu are habar ea însăşi ce e acela un stil de viaţă. Nu ştiu
dacă în timp am răsturnat aceste idei şi, sincer, nici nu mă preocupă
prea mult chestiunea aceasta. Fiecare este totalmente liber să creadă
ce vrea, iar eu sunt liberă să îi inspir pe cei care caută acest lucru.

Dacă aş renunţa, ar fi ca şi cum m-aş opri din a respira. Nu am renunţat,

pentru că nu ştiu să renunţ să scriu. Nu ştiu să renunţ să scriu, pentru
că nimic altceva nu m-ar împlini în aceeaşi măsură. Nu ştiu să renunţ să
scriu, pentru că nu pot să îmi pierd menirea. Căci, da, poate e mult spus,
dar eu văd scrisul ca o menire. A mea. Şi a altora, clar!
Am continuat cu blogging-ul, fiindcă, de fiecare dată, am descoperit noi

provocări, am învăţat – experimental – să îmi folosesc creativitatea în
mult mai multe moduri decât credeam că sunt capabilă, am cunoscut
oameni care m-au încurajat pe acelaşi drum.
Ah, da, mai este un motiv pentru care scriu şi în ziua de azi: vreau ca, pe
viitor, blogul meu să devină mai mult decât un simplu blog de lifestyle,
să fie un brand cu o identitate clar definită, care să aducă plus valoare în
mediul online şi offline. Aşa cum se ştie deja, mai am destul de muncit
până acolo, iar a renunţa nu este, cu siguranţă, un pas către succes.
Avem o mică problemă. Nu îmi place termenul „oportunităţi”, întru-

cât nu mă reprezintă. Nu aştept, pe peronul unei gări circulate, trenul
către destinaţia câştigătoare. Eu construiesc zi de zi acel tren. Cu alte
cuvinte, întotdeauna muncesc pentru ceea ce vreau să obţin, nu pro-
fit pur şi simplu de nişte ocazii promiţătoare, fără să mă străduiesc să
ajung la ele.
Aşadar, nu o să întocmesc nicio listă a oportunităţilor, ci una a micilor

reuşite. Sper că mi se permite această subtilă nuanţare.
1. Colaborarea cu Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

S-a întâmplat în august 2015, la cam o lună după ce m-am născut în
online şi a fost prima mea colaborare serioasă. Nu, nu în sensul că a
fost plătită (propunerea a venit din partea mea), ci în sensul că a fost
prima entitate, primul aşa-zis brand (deşi nu-i tocmai un brand) des-
pre care am scris. Până în acel moment, scrisesem fără să fac referire
la festivaluri, asociaţii, organizaţii, brand-uri etc.
2. Colaborarea cu organizatorii TEDxCraiova. După ce mi-au oferit

două invitaţii la eveniment (una pentru mine şi una pe care să o dau
ca premiu în urma unui concurs organizat pe blog) şi după ce citito-
rii şi-au lăsat comentariile în cadrul concursului, am văzut că lumea
chiar mă citeşte.
3. Vorbele unei fete simple. Recent, în urma activităţii mele – în ge-

neral, blogosferice – cineva mi-a spus că „vrea să cunoască persoana
Victoria Deliu, nu personalitatea pe care o ştim cu toţii”. Cuvintele
acestei adolescente m-au emoţionat şi mi-au arătat că, într-un fel, am
reuşit. Am reuşit să inspir oamenii. O voi face în continuare.
Xaara Novack
www.XAARANOVACK.ro
M-am apucat de blogging prin 2009, pe vremea când yahoo avea și el

o variantă de blog. Acolo postam poezii sau citate interesante din căr-
țile pe care le citeam. Am văzut că are o oarecare popularitate așa că
m-am mutat pe blogspot. Și de acolo a început aventura!
Sunt o persoană creativă, pictez, scriu sau fotografiez. Nu îmi place să

stau locului. Blogul a devenit treptat o extensie a mea, o lume pe care
o alcătuiesc, precum un colaj, din toate aceste mici chestii pe care le
fac.
Fie că scriu o recenzie de carte sau vorbesc despre un produs care îmi
place, poate un film, mi-am dorit mult să am un loc unde să-mi expun
toate aceste idei sau experiențe. Chiar dacă nu vorbesc despre mine,
ceea ce fac eu vorbește mai mult decât aș putea spune eu în cuvinte.
Având un blog, dai inevitabil de oameni care, fie au și ei un blog, fie ci-
tesc ceea ce scrii și sunt în asentiment cu tine. În copilărie sau adoles-
cență nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi face asta.
Cu toții căutăm o confirmare a ideilor noastre într-un fel sau altul, sau
să facem parte dintr-o comunitate. Sentimentul acesta de apartenență și
de a scrie sau de a împărtăși idei, experiențe utile chiar, mă determină și
mă motivează să scriu în continuare.
Faptul că am întâlnit alți bloggeri și oameni de la care am învățat câte

ceva și de la care învăț în continuare, mă face să-mi doresc să fac o trea-
bă cât mai bună. Am o comunitate în creștere și știu că pot mai mult de
atât. Lucrul acesta mă determină să continui să scriu și să experimentez.
Am mereu idei sau planuri și blogul te ajută foarte mult în a afla părerea
altor oameni despre ceea ce vrei să întreprinzi. Într-un mod care te ajută
să-ți ghidezi ideile sau poate să ai o perspectivă diferită, la care nu te-ai
gândit până acum.
Legat de oportunități, primul lucru care îmi vine în minte sunt confe-
rințele dedicate acestor domenii. Pe lângă faptul că ești la curent cu tot
ce ține de blogging și social media, întâlnești și alți bloggeri sau com-
panii, cu care poți avea colaborări.
Pentru mine a început totul cu BlogMeet-ul craiovean, unde am avut
ocazia să întâlnesc alți bloggeri locali și să fac parte din această comu-
nitate. Treptat am aflat despre cum să câștigi bani din blog prin mar-
keting afiliat sau despre concursurile dedicate bloggerilor, unde am
participat și am câștigat câteva campanii locale importante.
Cea mai importantă oportunitate a venit din partea celor de la Vo-

nino, care mi-au propus să devin Brand Ambasador. Este o respon-
sabilitate, dar îmi face plăcere să încerc un domeniu care îmi oferă
competitivitate și inovație. Fiind vorba de tehnologie, ceva ce îmi era
cunoscut doar la nivel de cumpărător, cred că am făcut un mic pas
înainte către a afla mai multe despre asta, atât pentru mine cât și pen-
tru cititorii mei.
În acest e-book ai descoperit 45 bloggeri, iar aceștia sunt următorii:
01. Ioana Radu 02. Anca Pintilii
03. Mihnea Socol 04. Florin Grozeza
05. Andra Nicula 06. Diana Duca
07. Florin Roșoga 08. Livia Iușan
09. Cristian Florea 10. Laurențiu Mihai
11. Raluca Cincu 12. Ianolia Marina
13. Cristian Toaxen 14. Cristi Ștefan
15. David Mitran 16. Daniel Zărnescu
17. Alexandru Ion 18. Cătălin Ionașcu
19. Luca Dezmir 20. Lorand Soares Szasz
21. Mihaela Chirac 22. Gabriela Deleanu
23. Andrei Roșu 24. Bianca Ceică
25. Diana Gherghiță Mihăilă 26. Loredana Vlăescu
27. Luciana Corlan 28. Adrian Anghel
29. Paul Duțu 30. Claudia Predoană
31. Cristian China Birta 32. Daniela Bojincă
33. Marcel Eremia 34. Ariel Constantinof
35. Bogdan Daradan 36. Maria Mazilu
37. Marius Simion 38. Raluca Cîrjan
39. Rahela Petrescu 40. Bianca Teodorescu
41. Marian Buzărnescu 42. Maria Larisa Mustață
43. Daniel Botea 44. Iulian Fira
45. Alexandra Călinoiu 46. Minodora Cerin
47. Victoria Deliu 48. Xaara Novak
Vreau să mulțumesc tuturor bloggerilor implicați în acest e-book pen-
tru sprijinul oferit și pentru poveștile împărtășite.
Dacă dorești să faci parte din acest e-book sau să oferi feedback pentru
acest e-book, o poți face la adresa de mail: contact @ davidmitran.ro.
Rămâi pozitiv,
David Mitran

Poveștile Bloggerilor - Update 04.mar.2017

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Poveștile Bloggerilor - Update 04.mar.2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sold to

Mi-am dorit ca acest e-book să fie o sursă de motivație și inspi-

În cele ce urmează o să aflii poveștile unor bloggeri care sunt

Îmi doresc ca de la fiecare din acești bloggeri să ai ceva de învă-

Te salut cu mult optimism și entuziasm,

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Aproape am renunţat. Am trecut şi prin etapa asta. După fericitul eve-

- Oameni. Am cunoscut atât de mulţi oameni grozavi încât sunt în

- Am împuşcat un job bun, fără pic de experienţă. Am lucrat ca repor-

- Parteneriate. Dacă vreme de peste 6 ani m-am încăpăţânat să nu

Un sfert seriozitate, un sfert amuzament şi 50% pasiune. După grama-

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Primul articol a fost un blogpost pe pandutzu.com în martie 2014. Mă

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

1. Știu că probabil majoritatea vor spune asta, dar e adevarul și mi se

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Cum m-am apucat de blogging? Consider că facultatea - student la

Am început să scriu pe blog, așa, pentru că voiam eu să spun lumii

Nu am renunțat pentru că îmi place maxim să scriu. Îmi place să văd

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Am început să scriu pe blog în 2006. Am fost primul artist român cu

O știre de pe Hotnews mi-a atras atenția pentru că spunea „Orlando

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Îmi place să scriu! În 2012 am lansat o carte intitulată „Hit Yourself ”

Blogul mi-a adus multe beneficii! În primul rând de imagine: fanii

Blogul mi-a adus, de asemenea, foarte mulți oameni de valoare, din

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Apoi am revenit cu un altul, cu care am câștigat prin 2012 o sumă de

Îmi amintesc că am avut și mai am săptămâni în care mă blochez, în

Aș spune, fără să mă refer la trei momente anume, că prima și cea mai

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat de blogging atunci când bloggingul însemna să scrii

Pe măsură ce confirmările că fac o treabă bună au început să apăra,

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

Nu cred că s-a pus vreodată problema de renunțat. Mai degrabă, de

În primul rând, am avut oportunitatea să întâlnesc oameni grozavi,

Apoi, tot el e vinovat de platforma cu ajutorul căreia am câștigat multe

A treia oportunitate ivită prin intermediul blogului a fost cea de a fi

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

De blogul actual, florinrosoga.ro, m-am apucat în 2010. De fapt, a fost

Am început să scriu pe florinrosoga.ro pentru că pur și simplu citeam

Nu știu de ce nu am renunțat, pentru că dacă aș fi știut ce mă așteap-

În primul rând, am avut satisfacția și bucuria că am ajutat alți oameni.

În al doilea rând, am avut ocazia să cunosc oameni foarte interesanți,

În al treilea rând, există și un aspect de business, evident financiar, ce

Cam acestea cred că au fost, pe scurt, iar dacă ar fi să dau o recoman

Și te transformă nu doar din perspectiva faptului că scrii, ci și din per-

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat când eram în liceu, în clasa a 10-a, respectiv pe 18 apri-

Am avut timp de trei luni adresă pe WordPress.com, după care am

Prima este cu siguranţă legată de crearea brandingului personal. Lu-

Scrie, scrie şi scrie din nou!

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

M-am apucat de blogging în 2008. În acea perioadă învățam să fac de

2. De ce nu ai renunțat? Care au fost motivele pentru care ai

N-am renunțat pentru că îmi plăcea la nebunie să scriu. Și pentru că

1. Când și cum te-ai apucat de blogging? Care e povestea ta?

Bloggingul a apărut în mintea mea acum vreo 4-5 ani. La început am

Sunt pasionat de multe domenii şi nu am ştiut să aflu care îmi este

În urmă cu 3 ani mi-am luat inima în dinţi şi am început să scriu

Domeniul de educaţie financiară l-am ales pentru că îmi este foarte

3 sfaturi pe care le am dacă te gândeşti să-ţi deschizi un blog chiar