Director fondator: Roxana Vac Anul 1. Numărul 2.

30 10 2011

R
Reev
vi is
sttă
ădde
eccu
ult
ltu
uRRă
ă, , At
ati ittu
uddi iN
neec
ci iv
vi ic
căă, , jju
uRRi id
di ic
căăș
și i s
sppi iR
Ri ittu
uAalli itAt
tatee

A
apA
paR
Rees
suub
beeg
gi id
dAa FFu
uNnd
dAațți ie
ei i g
gRRă
ăddi iN
nAaM
MAai ic
ci ii i d
dooM
MNnu
ullu
ui i d
di iN
nooR
RAad
deeA
a. .

Mirifica izmă a toamnei

T oamna arămie, cu a ei culori de
ambră și miros ancestral de gutuie coboară
alene peste dealuri. Departe în zare, la ori-
zont, abia vizibile, sătucele cufundate în
perdele de fum – ca într-un tablou al lui
Grigorescu- ne vestesc glasuri cu puncte în
mișcare, într-o forfotă ilizibilă, a țăranului
român.
Zăresc câteva româncuțe îmbrăcate
în tradiționalul costum popular – cu za-
die și catrințe – cu mâinile suave ridicate
printre crengile pomilor de parcă ar fi cu-
fundate într-o tainică rugăciune, aducând
mulțumiri proniei cerești pentru recolta
merelor și a strugurilor din acest an.
Soarele sturlubatic își trimite din
înaltul cerului razele plăpânde printre
crengile pomilor, poleind merele „elixirul
zeilor și al sănătății”- într-o veritabilă cu-
loare aurie, care creează o atmosferă
efervescentă de basm.
Pasul fetelor, prin iarba stăvezie
a grădinilor, adulmecă pasul căprioarelor
care în zori s-au îndepărtat liniștite spre
izvorul cristalin al apei.
Mai sus, spre marginea pădurii,
stejarii enigmatici și tăcuți își coboară în
bătaia vântului frunzele desprinse cu sfială
din crengile coronariene îmbrăcând peisa-
gistic vârfurile golașe ale pietrelor de la
craterul multimilenar, care parcă stau de
veghe de atâta vreme și ne asigură pacea
și liniștea noastră. „Să nu strivim corola de
minuni a lumii”, parcă îl auzim spunând pe
Blaga tainica rugăciune.
Și totuși, apoi, imaginea livezilor
pline de mere îmi revine în priviri, cu
deplină bucurie. Carele greoaie, trase de
plăvani, se opresc apoi din când în când
sub ramurile golașe ale pomilor, iar brațele
vânjoase ale flăcăilor încarcă sacii cu mere
pentru a fi duse acasă.
E zi de sărbătoare, e ziua recoltei
livezilor, care au mai rămas după miri-
ficii zori ai revoluției; pentru că această
democrație neînțeleasă, pe lângă zorii
liniștiți ai libertății nu au adus prea multe
beneficii țăranului român.
Afirm acest lucru cu deplină
responsabilitate, întrucât pe lângă binefa-
cerile legii 18/1991 și 247/2005 care vizau
împroprietărirea țăranilor cu pământurile
deținute înaintea comunismului aceste
legi au fost aplicate cu iresponsabilitate
și aleatoriu de către primarii arendași ai
satelor.
Fiind consecvent cu unicitatea
adevărului, nu pot să nu observ aceste
lucruri, pentru că nu trebuie să fim
nevăzători și nici să acceptăm perdeaua
neagră a hoției pe care ne-o tot așează
pe ochi prin vălul negru al necinstei, noii
prozeliți moșieri ai pământului. Nici nu tre-
buie să fim nostalgici după epoca de aur
apusă, dar avem dreptul să ne amintim de
bogăția pământului din acea perioadă, de
bogăția livezilor noastre, de diversitatea
fructelor sănătoase ce le consumam, de
imensitatea vagoanelor de fructe trimise
în export... de banii obținuți pentru plata
datoriilor țării și din acest segment al agri-
culturii.
Dar spunând aceste lucruri,
drag cititorule și diseminând grăuntele
adevărului, am trecut sub vălul ceții acest
tablou mirific al toamnei, și acum parcă
ne amintim cu drag în termeni virtuali,
„ce frumoasă și bogată a fost toamna la
români” și cât de săracă și păguboasă a
devenit acum. Consumăm și acum ca și
atunci, dar astăzi consumăm din verita-
bilele mere ale democrației, deoarece
foarte rar mai găsim prin piețe „merele
autohtone românești”, iar noi am rămas
consumatorii fideli ai produselor impor-
tate, pentru că astăzi nu mai suntem decât
o societate de consum a Europei.
Ing. Mircea Vac
Roșia Montană
Săraci în țară bogată
TRECUT Şl PREZENT DIN ISTORIA
MINERITULUI
A zi, astfel de lucrări se întâlnesc
în zona Găuri din masivul Cetate, pe
versantul sudic al Cârnicului, în Orlea
şi Văidoaia. Acolo unde rocile erau mai
puţin dure s-a folosit dalta şi ciocanul,
rezultând lucrări de formă trapezoidală,
pătrată şi triunghiulară. Dacă se mani-
festa tendinţa de desprindere a rocilor,
lucrările erau susţinute (armate) în lemn,
folosindu-se aceeaşi metodă de exploa-
tare şi îmbinare a lemnului. Cu acest tip
de lucrări s-a pătruns mult mai adânc pe
orizontală şi verticală în interiorul ma-
sivelor muntoase, fiind întâlnite în Ce-
tate, Cârnic, Carpeni, Orlea, Ţarina, Igre,
Văidoaia, Leti. încadrarea lucrărilor în
această perioadă istorică este susţinută
de numeroasele vestigii romane găsite în
subteran şi la suprafaţă.
Pe teritoriul Roşiei Montane au
fost descoperite numeroase mărturii din
perioada romană, care atestă o activi-
tate remarcabilă privind aşezarea, orga-
nizarea administrativă, comunicaţiile
şi sistemul de apărare, forţa de muncă,
populaţia, viaţa social-religioasă, valorifi-
carea şi exploatarea aurului etc. Cele mai
multe descoperiri au apărut în perioada
secolelor XVIII-XXI. Cu ocazia lucrărilor
edilitare, agricole şi miniere, s-au desco-
perit ziduri, monumente, fragmente
arhitectonice şi epigrafice, unelte,
monede, obiecte de podoabă, substrucţii
ale unei aşezări civile cu necropolă, dife-
rite tipuri de lucrări miniere etc. Multe
din obiectele şi piesele găsite îmbogăţesc
zestrea patrimonială a muzeelor din Cluj-
Napoca, Turda, Alba lulia, Aiud, Blaj,
Deva şi din străinătate (Budapesta, Viena,
Bochum). în zona Hăbad - Brădoaia s-au
descoperit în anul 1983 peste 25 de
monumente cu inscripţii, păstrate in-
tegral ori fragmentar, postamente,
un opaiţ cu inscripţia Faor, un puţ şi o
galerie romană şi o porţiune de drum
ce făcea legătura cu Abrudul, fapt ce
confirmă că suntem în faţa unei întinse
zone sacre romane (Sacellum, lucus).
Toate obiectele păstrate de roşieni şi
cele noi descoperite au fost strânse şi
adăpostite în lapidarul Muzeului minier
din Roşia Montană, inaugurat în 1981.
Cercetări arheologice sistemati-
ce au început din anul 2000, în cadrul
proiectului “Alburnus Maior”, iniţiat
de Ministerul Culturii şi Cultelor, ce se
desfăşoară şi în prezent. Între anii 1786-
1855 au fost găsite în minele de aur
tăbliţele cerate (“cărţi din lemn”) din
care se cunoaşte viaţa cotidiană şi orga-
nizarea social-juridică a minerilor antici.
Tăbliţele cerate datează din anii 131-
167 p. Chr. şi reprezintă texte de drept
civil roman privind contracte de vânzare-
cumpărare, de împrumut cu dobândă,
convenţii de asociaţie, acte ale colegiilor,
dovezi de cheltuieli şi preţuri etc. S-au
găsit 50 de piese în galeriile Sf. Ecaterina
- Monuleşti şi Sf. losif din masivul Leti,
galeria Laurenţiu (Boaba) din masivul
Igre şi galeria Ohaba - Sf. Simion de pe
versantul sudic al masivului Cârnic. Din-
tre acestea s-au păstrat, întregi sau părţi
din ele, 25 triptice. Prin conţinutul şi
destinaţia lor, tăbliţele aparţineau mine-
rilor, proprietarilor de mine şi “oame-
nilor de afaceri” ce activau în mineritul din
Munţii Metaliferi. Începând cu anul 1841
tăbliţele cerate au constituit obiectul
unor lucrări prestigioase întreprinse
de Th. Mommsen, Timotei Cipariu, I. I.
Russu, Muzeul din Bochum - Germania
(2002) etc.
Tăbliţa cerată XVIII, datată 6
feb. 131 p. Chr., descoperită în anul
1854 în galeria Ohaba - Sf. Simion din
masivul Cârnic este cel mai valoros
document scris ce atestă, de 1875 de
ani, existenţa mineritului şi toponimul
localităţii Roşia Montană - ALBURNUS
MAIOR. Privitor la faptul că tăbliţele ce-
rate au fost adăpostite în minele de aur
de la Roşia Montană şi nu în capitala
Daciei sau în alte cetăţi, George Popa Li-
seanu spune: “Cât timp Traian a stat pe
tronul Cesarilor, nimeni n-a îndrăznit să
se atingă de provincia lui de la Dunăre.
Numele lui Traian era de ajuns
ca să ţină frâu roiului de popoare ce
mişunau în jurul Daciei şi care, cu nesaţ,
s-ar fi aruncat asupra bogatului im-
periu ca să-l prădeze şi să-şi caute în
el locuinţe. Îndată ce cuceritorul Da-
2
ciei deveni, prin moartea sa, divul Tra-
ian, popoarele neastâmpărate dinspre
nord şi orient încep a se mişca, încep
a da năvală din toate părţile asupra
provinciilor preaîntinsului imperiu.
Dacia avea să primească cele
dintâi lovituri - şi pentru ca dânsa, în tim-
pul împăratului Adrian, să poată căpăta
epitetul de felix trebuia neapărat să fi
fost scăpată dintr-un mare pericol de
fiul adoptiv al cuceritorului Daciei. După
moartea lui Adrian, năvălirile duşmanilor
în această ţară deveniră din ce în ce mai
dese şi mai periculoase”.
Odată cu retragerea romanilor
din Dacia, industria minieră a avut mult
de suferit. Teritoriul a fost invadat şi ocu-
pat 100 de ani de goţi, iar mai târziu, în
timpul migraţiunii popoarelor, de diferi-
te seminţii, printre care un rol important
l-au jucat hunii şi avarii. Popoarele mi-
gratoare au cutreierat regiunea minieră
a Munţilor Metaliferi, inclusiv Roşia
Montană, jefuind aurul de la populaţia
autohtonă.
Timp îndelungat minele din jurul
Abrudului nu au mai fost lucrate, locu-
itorii adăpostindu-se în munţi. Mineritul
organizat dispare, fără să mai fie semnalat
în vreun document. Către sfârşitul se-
colului al IX-lea la hotarele pământului
românesc al Ardealului apar ungurii,
venind din Asia, punând stăpânire pe
acest teritoriu din secolul al X-lea.
Începând cu secolul al Xl-lea, regii
unguri dau o atenţie mai mare mineritu-
lui, având nevoie de aur pentru ducerea
războaielor, punând bazele organizării
mineritului în această regiune. În anul
1035 Ştefan, regele Ungariei, stabileşte
printr-un decret că regiunile miniere
rămân la dispoziţia liberă a regilor, iar
minerii băştinaşi devin iobagii coroanei.
Schimbându-se relaţiile de proprietate,
regii au fost în situaţia de a nu putea admi-
nistra regiunile miniere ale Abrudului şi
Zlatnei. De aceea le cedează partizanilor
regali şi Bisericii romano-catolice din
Alba lulia printr-un act din anul 1271.
Biserica romano-catolică nu a adus ceva
nou în viaţa minerilor.
Aurel Sîntimbrean,
Horea Bedelean, Aura Bedelean
[continuarea în numărul viitor]

L ocalitatea Săcuieu,
actualmente, este o aşezare
vitregită de fluxul economic,
aflându-se situată la 22 de
km faţă de oraşul Huedin şi la
76 km faţă de municipiul Cluj-
Napoca.
De asemenea, menţionăm
aspectul că localitatea Săcuieu
este străbătută de pârâul Henţ
care izvorăşte de sub Munţii
Prislopului şerpuind prin
Răchiţele unde preia apele
Văii Stanciului, străbătând apoi
Scrindul care este zăgăzuit de
un baraj şi care cumulează
afluxul apelor care sunt pom-
pate prin sisteme de galerii pe
sub Munţii Vlădesei în lacul de
acumulare de la Floroiu.
Localitatea Săcuieu
este aşezată într-o frumoasă
zonă montană, fiind situată la
o altitudine medie de 700 m,
mărginită lateral de frumoase
dealuri şi piscuri semeţe ce
încadrează masivul Vlădesei
cu culmi între 1.200-1.700 me-
tri, altarul străbun al Vlădesei
fiind situat la altitudinea de
1.836 m, care este înconju-
rat de culmile coronariene ale
măgurilor Ticleului, Runcuri-
lor Cărmăzana, dealul Benţii şi
dealul Oarzelor.
De asemenea, frumuseţea
peisagistică a acestor locuri este
întregită în partea nordică a co-
munei de măgurile: Sebeșului,
Tranişului şi Vişagului care sunt
străjuite pe vârful culmilor de
frumoase păduri de brad şi pig-
mentate aleatoriu ca un tabloid cu
poieni care întregesc măiestria
creaţiei divine prin pitorescul
lor, creând senzaţia că veşnic
te afli pe-o gură de rai.
Sub aspect vegetativ şi
cinegetic trebuie cunoscut că
zona Săcuieului este cuprinsă
de două mari arii de vegetaţie:
respectiv vegetaţia care cu-
prinde etajul alpin şi vegetaţia
Oameni și locuri
Monografia localității Săcuieu
forestieră din suprafaţa de şi, respectiv, „Secu” de la nu-
7.715 ha care subscrie acest mele pârâului care-l străbate,
sector. ştiut fiind din legendă că prima
vol. I-II editat la Bucureşti în
1968, în volumul II, la pagina
103 astfel: „Săcueu – Săcuieu.
aşezare în sat a fost atestată u Szekkelyo, Szekkelyjo –
în toponimul de rezonanţă în r.Huedin.R.Cluj, fiind adnotat
„Râtul Romanilor” cu denu- în anul 1461 – poss Zekelyo,
mirea de „Secătură” a acestei 1475 Zekewlyo Zekelyo, 1477
Analizând aspectele zone a vetrii satului, denumire Zekel Jo, 1733 Bekulz- Zekuly,
celor două niveluri vegetativ- care a mai fost găsită şi în unul 1750 Szekelya, 1805 Szekello,
forestier este de remarcat din „Mineiul” de la biserica din 1854 Szekelyo Secuiu.
că etajul alpin este mai slab Mărgău. Concluzionând analiza
reprezentat, până la altitudini Desigur că fiind în onomasiologică şi onomato-
de peste 1.600 m; iar nive- imparţialitate decât cu însuşi
lul forestier este încadrat de adevărul curat trebuie să peică asupra denumirii locali-
tăţii Săcuieu, putem afirma pe
păduri de răşinoase, molid, recunoaştem că războaiele
brad şi fag, iar pentru com- împăratului Traian în Dacia au deplin îndreptăţiţi că această
localitate este vatră străbună
pletarea apanajului păşunilor înregistrat în registrul istoriei
trebuie să privim cu realism actul etimologic de naştere al strămoşească românească, cu
toate că se află la o distanţă de
prezenţa arborelui de sequoaia poporului român; iar din conto-
care a fost adus în zonă în urmă pirea romanilor cuceritori cu 10 km de castrul roman Rescu-
cu mai bine de 120 de ani. lum din Bologa.
dacii băştinaşi s-a născut acest Această localitate bine-
popor.
Analizând aspectul cuvântată de Dumnezeu pe
cinegetic al zonei se poate Nu ne-am planificat a pământ se află la poalele masi-
afirma că au fost reperate din sintetiza măreaţa şi vasta isto- vului Vlădeasa, la confluenţa
animalele existente: căprioara, rie a neamului românesc, dar drumului bifurcaţional con-
ţapul, ciuta şi cerbul, lupul, pentru a face unele precizări struit în timpul imperiului ro-
vulpea, mistreţul şi chiar ursul pe care le considerăm mai mult man prin care se făcea ac-
brun, dar numai în Vlădeasa, decât necesare, cu îngăduinţa cesul pe malul Crişului, spre
iar din neamul păsăretului pot şi răbdarea voastră, dragi citi- Muntele Mare prin Albacul lui
fi amintite: piţigoiul, mierla, tori, o vom face. Horea spre Câmpeni şi spre
cucul, alunarul, pitulicea, privi- Sunt nepieritoare iz- Roşia Montană, îndeplinind în
ghetoarea, uliul, cocoşul de bânzile sorţii în luptele ce le- acelaşi timp şi rolul strategic
munte şi alte specii. au purtat bunii şi străbunii de fortăreaţă naturală pentru
Analizând etimologia noştri, chiar dacă în anumite adăpostire în situaţii impre-
denumirii localităţii şi ţinând momente soarta le-a fost vizibile cum au fost, de altfel,
cont de izvoarele arheologice fatală şi crudă, dar sunt in- de-a lungul şir al anilor istoriei
existente, respectiv a cetăţii contestabile existenţele Le-
Bologa, care a fost atestată giunii I Porolisense, Legiunea anumite momente, care au fost
totuşi semnalate în cartea de
de către marii istorici în urma V Macedonică, Legiunea XIII
descoperirii vestigiilor, obiecte- Geminii, Cohorta I Hispanică a căpătâi a neamului românesc
de către istoricii noştri precum
lor, pieselor numismatice, în- Tribocilor, Cohorta a VI-a a Tri-
scrisurilor din documentele bocilor, Cohorta a VI-a a Breuci- şi de alţi istorici străini.
vremii, rezultă că denumirea lor silvani, Cohorta a I-a a Van-
localităţii „Săcuieu” datează din gionilor Antonieni, existente şi
vremea romanilor, cuceritori atestate pe pietrele epigrafice [continuarea în numărul următor]
ai Daciei, care au ridicat acest ale castelelor construite de-a
castru roman (denumit Rescu- Ing. Mircea Vac
lum, unde au fost sesizate Co- lungul Valului lui Traian. Membru al Uniunii Ziariștilor
horta I Hispanică şi Cohorta I-a Revenind asupra adno- Profesioniști din România
tărilor existente asupra locali-
a Tribocilor) care în cursul vre-
murilor s-au extins în zonele tăţii Săcuieu, mai găsim o dată
de atestare în „Dicţionarul is-
adiacente şi în împrejurimi,
denumind satul „Valea Seacă” toric al localităţilor din Tran-
silvania” al lui Coriolan Suciu,
3
Oameni și locuri
Țara Oașului
T ara Oaşului vine prin timp ca un
râu montan printre grohotişuri, rădăcini şi
raze de soare, ca Taina, Turul, Valea Albă
sau Valea Turţului, vestitele artere acvati-
ce ale ţinutului...
Situată la nordul spaţiului româ-
nesc, ea aparţine în egală măsură
pământului şi cerului, concretului şi nepal-
pabilului. Steaua Polară se deconspiră
aici ca o vecină bună, ca o certitudine
fixată undeva pe meşter-grindă sau după
morişca de vânt din vârful şurii.
E, întâi de toate, o parte a în-
tregului, cu tot ce înseamnă identitate şi
diferenţă. Nu poate fi confundată cu alte
ţinuturi sub nici un aspect, etnografic,
lingvistic, folcloric, psihologic chior. E
unică. Şi e o margine care a impus un ho-
tar.
Admiraţia nedisimulată e o
componentă a conştiinţei de apartenenţă.
Despre ea se poate vorbi în multe
feluri. Dar poate cea mai bună cale ar fi
să o ridici la rang de sentiment, la o idee.
Despre ce a fost. Şi cu o arcuire de aripă
prospectivă în viitor. Prezentul fiind vizibil.
Au vorbit despre ea oameni
însemnaţi, i s-au scotocit ascunzişurile,
i-au fost străbătute cărările, i-au fost scru-
tate valorile. Lista e încărcată de nume
precum D. Weigond, Pavel Eugen Barbul,
I. A. Candrea, I. Muşlea, C. Brăiloiu, Dimi-
trie Guşti (care a lucrat o vară la Moişeni
cu o echipă de sociologi), V. Netea, I. T.
Cioară, Gh. Focşo, I. Vlasiu (care ne-a lăsat
sculptura Fetele din Oaş), I. Velcea, Tan-
cred Bânăţeanu şi alţii, care au spus lucruri
profunde. La 1869, în revista „Familia”, la
care colabora Eminescu, Ion Buşită publica
un serial de reportaje despre Țara Oaşului.
Celebrul compozitor Bela Bartok a
înregistrat folclor muzical din Comlăuşa,
Tarna Mare și Turț, afirmând originalitatea
şi vechimea muzicii populare, în special
a colindelor, din acest spaţiu românesc.
Numeroşi compozitori, Gh. Dumitrescu,
C. Arvinte şi alţii au prelucrat motive
oşeneşti, iar Dariu Pop i-a dedicat suita
corală Taro Oaşului. Sculptorul Vido Gheza
a dăltuit un expresiv Joc din Oaş. Două
romane, Câşlegi într-un picior de Rodion
Marcovici şi Oşenii de Ştefan Pop Tarniţa
reconstituie imaginea unor sate din Oaş,
iar Gh. Tulbure a publicat în 1933 câteva
poveşti din Oaş. Dansul specific şi graiurile
muzicale au intrat în atenţia unor
cercetători precum Emilia Comişel, Tibe-
riu Alexandru, losif Herţea etc. Numeroase
melodii au fost transcrise de Son Someşan
(Danţul în Oaş) şi loan Chioreonu-Oaş
(Muzică populară din Oaş). Portul spe-
cific, admirat pe la 1809 de cercetătorul
maghiar Szirmay, a atras ochiul unor regi-
zori de film istoric, al unor artişti precum
Toma Caragiu care l-a îmbrăcat admirativ
şi chiar a dansat oşeneşte, cu naturaleţe,
împreună cu soţia sa.
Mirajul strigături! a fascinat-o pe
celebra Maria Tănase, iar mai aproape de
noi, Margareta Pâslaru a preluat şi stilizat
o piesă muzicală.
Un capitol aparte îl reprezintă al-
bumul fotografic Ţara Oaşului de loniţă G.
Andron care, urmat de luliu Pop, a lăsat
un adevărat hronic scris cu lumină despre
oameni şi locuri. sfâşieri de tulnic sau fluier, din averse de
drâmbă sau din clocotul „roţilor fecioreşti”
Semne de valoare, de inedit. Cu
toate acestea, în ultima vreme, se constată dezlănţuite, dacă ar fi rămas prin timp
undeva, imprimate şi protejate sub o aripă
un regres al scrierilor despre Ţara Oaşului,
cu excepţia unei monumentale monografii de cer.
Zestrea lui spirituală atrage şi
despre strigătură, care a apărut la ... Paris.
S-au spus şi destule inadvertenţe, convinge. O regăseşti în poeme de suflet
scrise de poeţi care au creat un adevărat
de către oameni înarmaţi cu ustensilele
vânătorilor de senzaţional, generându-se topos liric sub săgeata Nordului. O afli în
grafica lui Paul Erdos, în culorile pe care
o „temă exotică”. Extrăgându-se particu-
larul, s-a trecut Ia nedrepte etichetări gene- Ion Ţânţaş, Brăduţ Covoliu, Mihai Olos, Gh.
Catană, Ion Sasu, Vasile Pop-Negreşteanu,
ralizatoare, încât cuvântul oşan (oşeon)
putea fi asociat într-o sugestie peiorativă. Dorel Petrehuş, loan Pop-Prîlog, Corneliu
Pop, losif Şaitoş, Ion D. Ion, loan Gozman
Fapt pentru care e de pomenit în treacăt
adevărul mai puţin relevat că oşenii au şi alţii le-au logodit cu veşnicia pânzei, în
fragmentele de umanitate imortalizate de
fost numiţi astfel din exterior. Ei l-au pri-
mit, nu şi l-au dat, revendicându-şi doar numeroşi artişti fotografi sau în paginile
de cugetare în spiritul locului ale dr. Mihai
haina numelui de români. În rest, s-au
diferențiat unii de alţii prin loconime ex- Pop, rămase într-un volum de confesiuni
publicate de Şt. Doru Dăncuş. O afli în
presive precum: certezeni, răcşeni, tuţeni,
cămărzeni... Apelativul „oşeni”, resimţit ca aerul cuţitat de viorile unor ceteraşi dăruiţi
precum Mihai Timoc, loan Chioreanu, Pe-
o poreclă, sună impersonal şi e acceptat ca
o vorbă „de peste deal” sau „de Ia vale”. tre Zele, fraţii Sava, Văsâi Macovei, Ion
Lichii şi alţii, în răscolirile saturnalice ale
Oaşul poate fi definit în mai multe
feluri: gazetareşte (cu înclinaţii spre ţâpuriturilor Măriei Petca sau ale Măriei
Tripon.
senzaţionalul de efect mediatic); din ex-
terior, (cu detaşare, dar cu riscul unor Dar frumuseţea sa poate fi citită
mai bine de pe „baierul străiţii”, caligrafiat
prejudecăţi preluate din mentalul colectiv);
din interior (de unde se vede profund şi de fetele din Oaş cu mâinile sufletului, din
fire muiate-n culorile iubiri... El trece prin
se simte autentic, subiectivismul fiind
un risc). Adevărul va sta într-o sinteză cu timp în ritmul „danțului” învârtejit de fe-
ciorii care biciuiesc pământul până când
aceeaşi constantă: Oaşul e inconfundabil,
un spaţiu în spaţiu precum fiecare om e o stelele cerului cad în ţărână, înnobilându-o:
„Dă cu picioru-n podele, / De-acolo să
fiinţă printre fiinţe, cu trăsături comune şi
amprente personale. iasă stele”. Poate fi regăsit şi în „roata
Oaşul nu este ceea ce crezi, mărgelelor” din „uiaga” cu pălincă... !
ceea ce ai auzit că ar fi sau Scurtă ochire istorică. Specialiştii
ceea ce ai vrea să fie. El este, au stabilit că Ţara Oaşului, ca un cuib cald
la fiecare privire, altceva. şi ocrotit, a fost populată neîntrerupt şi
Pentru că are o dinamică a intens din adâncurile vremii. La Boineşti,
lui şi fascinează ca drumul Bicsad (ortografiat astfel încă de la 1704),
Carului Mare, care e mereu Călineşti-Oaş, Remetea Oaşului, au fost
altul, cu fiecare trecere. descoperite urme de aşezări umane din
Imaginea lui ar implica o paleolitic. Unelte de silex au fost identi-
fotogramă diasincronică ficate la Târşolţ, Oraşu Nou şi Viile
pe care numai memoria Medieşului Aurit. Epoca bronzului este
afectivă o poate înregistra. şi ea bine reprezentată, precum şi mile-
Ar putea fi cules din stelele niul traco-daco-getic, inclusiv contactul cu
care l-au vegheat prin timp, civilizaţia celtică.
de pe frunzele de „goron”... Ștefan Iancu
Ar putea fi reconstituit din Țara Oașului
4
 Emanoil Gojdu
Marele Mecena al Transilvaniei

Născut la 9 februarie 1802, într-o familie de aromâni originari din Moscopole,

stabiliți în Oradea, Emanoil Gojdu s-a remarcat încă din liceu pentru calitățile sale in-
telectuale, terminând liceul Magna Cum Laudae.
A urmat studiile juridice la universitățile din Budapesta, Bratislava și Viena și în
1824 a devenit avocat stagiar în Budapesta, în cadrul cabinetului unui avocat sârb.
Emanoil Gojdu și-a înființat la Budapesta propriul sau cabinet de avocatură,
devenind foarte cunoscut și apreciat pentru pledoariile sale deosebite.
După intrarea în politică, Emanoil Gojdu a fost un permanent luptător pentru
obținerea drepturilor românilor din Transilvania și pentru folosirea neîngrădită a limbii
române. A fost semnatar al Programului Politic de la Pesta al Revoluției din 1848, în care
se făcea referință la folosirea limbii române.
În calitate de politician, Emanoil Gojdu s-a remarcat prin calitățile sale diplo-
matice, militând constant și foarte eficient pentru normalizarea relațiilor dintre români
și maghiari și pentru recunoașterea unui statut normal pentru românii din Transilvania.
În calitate de Comite Suprem de Lugoj - reprezentant al administrației centrale
ungare - a alocat fonduri importante pentru construirea unui liceu românesc.

A ocupat funcția de deputat în parlamentul de la Budapesta, susținând în această calitate recunoașterea drepturi-
lor comunității românești, în special cu privire la învățământul în limbă maternă.
Emanoil Gojdu a lăsat moștenire statului român un ansamblu de clădiri situat în centrul Budapestei, precum și
alte bunuri. Bunurile Fundației Gojdu, imobile și acțiuni în bănci, nu au fost evaluate cu exactitate pînă în prezent, dar
specialiștii susțin că valoarea acestora se ridica la mai multe zeci de milioane de dolari.

F undațiunea Gojdu reprezintă o

însemnată avere. Înainte de războiul
mondial avea acţiuni în valoare de 10
milioane coroane aur (cam 400 miIioane
lei), iar casele fundației din Budapes-
ta sunt evaluate la 130 milioane de lei.
După anul 1920, patrimoniul
Fundației Gojdu a rămas aproape în între-
gime în Ungaria, reprezentanța Fundației
funcționând la Sibiu, grupată în jurul Mi-
tropolitului Ardealului (președintele de
jure), iar “Administrația Fundației” la Bu-
dapesta (str. Holló, nr. 8, în complexul de
clădiri al Curții Gojdu). Beneficiarii tes-
tamentari ai Fundației Gojdu devin, din
acest moment, tinerii studioși români
ortodocși din România (fostele provin-
cii Transilvania, Banat și părțile vestice),
Ungaria, Serbia și Slovacia. În consecință,
Reprezentanța din Sibiu și Mitropolia
Ortodoxă a Transilvaniei au solicitat Gu-
vernului României să poarte negocieri
cu Guvernul Ungariei pentru a asigura
astfel funcționarea prevederilor testamen-
tare privind patrimoniul Fundației Gojdu.
Conform art. 249 al Tratatului de
Pace de la Trianon din 1920, Ungaria avea
obligația de a restitui patrimoniul Fundației
titularilor. În urma negocierilor purtate
între 1924 și 1934, la 27 octombrie 1937
a fost semnat acordul dintre România și
Ungaria privind restituirea patrimoniului
Fundației.
Acordul definitiv din 1937 a fost
ratificat de România în 1938 și de Ungaria
la 20 iunie 1940. Datorită izbucnirii celui
de-al doilea război mondial, acordul bi-
lateral nu a mai fost aplicat, iar patrimo-
niul Fundației Gojdu a fost naționalizat de
Guvernul comunist din Ungaria în 1952.
Astfel, activitatea Fundației
a fost întreruptă atât în România, cît
și în Ungaria. În 1996, din inițiativa
ierarhilor otodocși din Mitropolia Ardealu-
lui și Mitropolia Banatului (instituțiile
împuternicite să gestioneze activitatea
și patrimoniul) și cu sprijinul Mitropo-
litului Antonie Plămădeală, Fundația
Gojdu și-a reluat activitatea, având se-
diul la Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 36.
Astfel a crescut mare şi viguroasă
fundaţiunea lui Emanuil Gojdu şi a dat ro-
duri bogate, pentru că darul lui Dumnezeu
a însoțit-o. Rodul ei cel bogat au fost cetele
de intelectuali crescuţi cu stipendiile ei,
vreme de aproape cincizeci de ani, care s-
au ridicat falange de apostoli ai conştiinţei
şi luptători ai ideii naționale româneşti.
Astfel Emanuil Gojdu, prin binecu-
vântata sa danie făcută neamului său, a
pregătit calea înfăptuirii României de azi.
Fapta epocală a lui Emanuil
Gojdu a fost prețuită după cuviinţă, îndată
după săvârşirea ei, de toată suflarea
românească. Astfel congresul naţional bi-
sericesc al mitropoliei ardelene a dat voie
bisericilor ortodoxe din Ardeal, să afişeze
chipul Iui Emanuil Gojdu în biserici, alături
de acela al Mitropolitului Andrei Şaguna.
Viața şi faptele Iui Emanuil Gojdu
sunt pilduitoare, atât din punct de vedere
naţional, cât şi din punct de vedere creştin
ortodox.
Gojdu creşte în şcoli ungureşti,
e îmbrăţişat cu dragoste de societatea
maghiară, de societăţile literare şi culturale
ungureşti, face o carieră strălucită în capi-
tala ungurească: e patriot loial, întâiul care
prezintă judecătoriei din Pesta o petiţie în
limba ungurească, atunci când limba la
judecătoriile ungureşti, era cea latină; e
numit comite suprem, membru al casei
magnaţilor, consilier la curtea supremă
de apel din capitala ungară; e cetăţean
maghiar de mare prestigiu, om bogat în
capitala maghiară. În toate aceste ipostaze
şi demnităţi însă gândul Iui e mereu şi
numai la neamul său, pe care ar vrea să-l
vadă mare, luminat şi fericit.
Ca prefect, românizează admini-
straţia judeţului românesc Caraș.
În Camera ungară şi în Casa
magnaţilor luptă pentru drepturile poli-
tice ale naţiunii sale. „Laud Dumnezeirea,
că m-a creat român” - zice Gojdu. Iubirea
către naţia sa îl îndeamnă să-i dăruiască
averea tinerimii române, ca şi după
moarte să trăiască în inima neamului său
şi să-l ajute.
Duminecile şi sărbătorile chiamă
la casa şi la via sa studenţii români şi i se
înaltă sufletul, ascultând glumele şi cân-
tecele româneşti. Cât a iubit Gojdu tineri-
mea română, se vede dintr-un amănunt
aproape nebăgat în seamă.
Pe sigilul reprezentantei fundaţiunii
Gojdu a lăsat să se imprime textul: „Lăsați
pruncii să vină la mine.”
Emanuil Gojdu a fost creştin evlavios
şi ortodox convins. La mese, ori unde se
întâmpla să fie înainte şi după mâncare,
îşi făcea cruce. Iar în sărbătorile Paştilor,
înainte de a se aşeza la masă, cânta un:
„Hristos a Înviat !”.
În casa lui, numai când erau străini
de față, care nu înţelegeau graiul româ-
nesc, vorbea şi în limbă străină. În căminul
său era o caldă atmosferă românească,
unde se ţineau respect şi cinste obice-
iurile şi tradiţiile neamului şi bisericii
strămoşeşti.
Acesta a fost omul, memoriei
căruia îi închinăm sfânta zi de astăzi.
Acesta a fost marele român, a
căruia viată şi fapte rămân pentru toate
generațiile ce vor răsări din poporul
românesc, pildă și iubire, devotament
şi dărnicie creştinească, pentru fericirea
naţiunii române.
Dr. Ec. Lucia Pojoca

5
Universitaria Limba noastră-i
limbă sfântă

ADNOTĂRI ASUPRA APARIȚIEI PRIMULUI
DICȚIONAR AL LIMBII ROMÂNE
brii săi, dinstinșii : I.Heliade Rădulescu,
A.T.Laurian, I.C.Massim, împreună cu
I.Hodoș și G.Barițiu care au pus sub lumina
tiparului „Dicționarul limbii române și Glo-
sariu” elaborând această meritorie lucrare
chiar dacă nu a fost percepută la cerințele
științei, autorii cu multă sârguință au
încheiat-o cu cel mai nobil zel.
Protectorul Academiei Române,
M.S. Regele Carol I, în cadrul unei sedințe
festive a sesiunii generale a Academiei
din anul 1884, a reiterat din nou necesi-
tatea „Dicționarului”, punând la dispoziția
Academiei mijloacele materiale necesare.
În urma acestui gest generos,
Academia Română a încredințat lucrarea
celui mai renumit lingvist pe care îl avea
România, domnului B.P.Hașdeu, care și-a
început opera lucrării sub denumirea de
„Magnum Etymologicum Romaniae”,
lucrare care s-a desfășurat într-o perioadă
de 13 ani și care a fost publicată în 3 vo-
lume , dar care nu a cuprins numai literele
„A și B” din Dicționar , concluzionându-se
căci o viață de om nu ar fi fost suficientă
pentru terminarea lucrării sub auspiciile
laborioase în acea formă.
Astfel, în anul 1897, Academia
Română a atribuit însărcinarea alcătuirii
Dicționarului domnului profesor univer-
sitar Al. Philippide, care împreună cu co-
laboratorii săi : S.Fl.Marian – membru al
domnul Philippide a început redactarea
lucrării; iar planul lucrării fiind foarte vast,
desigur că periodicitatea elaborării lucrării
era foarte lungă.
Comisia de analiză a Dicționarului
aleasă de Academia Română din anul
1897 era compusă din domnii: I. Ka-
linderu, T. Maiorescu, N. Quintescu, D.
Sturdza și Gr. Tocilescu, iar în anul 1907
a fost numit în comisie și domnul St. C.
Hepites spre o analiză pertinentă asupra
părții științifice a lucrării, aducând câteva
prescurtări la planul elaborat de Philippide
cu care acesta nu a fost de acord, urmând
ca lucrarea să-i fie încredințată domnului
Sextil Pușcariu, membru corespondent al
Academiei Române.
Astfel, domnul Sextil Pușcariu în
asociere cu Ion A. Rădulescu Pogoneanu
și-au împărțit lucrarea în două părți:
domnului Sextil Pușcariu i-a revenit
redactarea cuvintelor vechi ale limbii
române, iar domnului Rădulescu neolo-
gismele cu obligativitatea de a revedea
fiecare lucrarea celuilalt, pentru eventuale
îndreptări sau modificări dacă erau
necesare. Specific faptul că domnului
Rădulescu îi mai revenea sarcina revizuirii
părții formale a lucrării prin controlalrea
traducerii cuvintelor din limba franceză și
cu supravegherea tipăririi Dicționarului.
Așa că, după o muncă titanică s-a

I ncă de la începutul existenței sale,

Academia Română, din timpul când se
numea Societate Academică, a căutat să
alcătuiască un dicționar al limbii române,
încă din anul 1869 însărcinând pe mem-
Academiei Române, I.Urban Jarnik- profe-
sor la Universitatea din Praga și încă patru
studenți ai lui Philippide au adunat mate-
reușit redactarea Dicționarului de către
domnii Pușcariu și Rădulescu după materi-
alul lexical cules și adnotat de dl. Al. Phili-
rialele necesare. ppide cu colaboratorii săi.
Afirm faptul că extragerea mate-
rialului lexical - a durat doi ani - după care Prof. Roxana Vac

CUVÂNTARE PRIVITOARE LA
DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE
ROSTITĂ ÎN ACADEMIE DE
MAIESTATEA SA REGELE
CAROL I
Având onorul de a fî membri ai acestei
adunări, Regina şi Eu venim totdeauna cu
bucurie în mijlocul d-voastre, spre a asculta
discuţiile voastre ştiinţifice, pe cari le
urmărim cu un interes neîncetat.
Insă cum poate să fie altfel, când
lucrările de căpetenie ale Academiei sunt
istoria şi limba, temeliile existentei noastre
naţionale? Tara datoreste astăzi Academiei
un sir de documente istorice, ascunse până
acum şi cari au fost scoase din întunerec
prin ostenelile neobosite ale membrilor ei,
răspândind nouă lumină asupra trecutului
neamului românesc. Nu mai puţin însă tre-
bue să ne ocupăm şi de viitor. . . de limba
noastră, care s’a păstrat neatinsă în câmpiile
roditoare ale Dunărei, în plaiurile măreţe
ale Carpaţilor, aceste ţinuturi încântătoare,
descrise cu măiestrie şi în o limbă aşa de
curată de poetul nostru popular V. Alecsandri.
Mănţinem dar aceste frumoase expresiuni ferim însă de o îmbelşugare de expresiuni
întrebuinţate de străbuni, şi nu ne te- moderne, cari, nepunând o stavilă la timp,
mem de cuvinte cari au căpătat de veacuri va înstrăina poporului limba sa.
împământenirea: Superflua non nocent. Am fost îndemnat a rosti aceste
câteva cuvinte prin dragostea pe care o am
pentru frumoasa şi bogata limbă română şi
fiind încredinţat că dorinţa mea—
îndrăznesc a zice şi a Academiei — nu va
rămânea un «pium desiderium».
Supun dar la chibzuirea d-voas-
tre, dacă nu ar fi folositor de a face un fel
de «Eiymologicum magnum Romaniae»,
conţinând toate cuvintele vechi, cari altmin-
trelea vor fi pierdute pentru generaţiunile
viitoare : Verba volant, scripta manent.
Spre a sprijini această întreprin-
dere, pentru care patru, cinci, şase ani vor
fi trebuincioşi, pun în fiecare an modesta
sumă de şase mii lei la dispoziţia Academiei.
Într’adevăr, lucrarea aceasta este
foarte întinsă, poate că nemărginită; să
ne amintim însă cuvântul lui Horaţiu: Est
modus in rebus, sunt cerţi denique fiues şi
Ce limbă are norocul de a dispune sunt convins că opera Academiei, care îşi va
de patru cuvinte pentru o însuşire, care tre- ridică şie-şi un monument nepieritor, va fi
bue să fie mândria fiecărui popor, care tre- încoronată de o izbândă fericită.
bue să fie scrisă pe steagul fiecărei armate:
rodnicie, vitejie, bravură, eroism? Să ne Cuvântare rostită la 23 Martie 1884

6
SPECIFICUL CONSTRUCŢIEI EUROPENE.
CONSIDERAŢII DE ISTORIA FILOSOFIEI
I ntr-o lucrare consacrată
modalităţilor didactice de prezentare a
construcţiei europene, A. Accardo şi U.
Baldocchi pun în relief ideea că aceasta
este rezultatul unei evoluţii istorice a con-
tinentului, în care s-a construit un anumit
ansamblu de valori comun popoarelor eu-
ropene, structurat în sisteme de gândire
care au propus, de pe poziţii teoretice
diverse, formulele unei organizări a vieţii
social-economice şi politice a Europei. De
aceea Uniunea europeană de astăzi este
materializarea unui proiect filosofico-poli-
tic care a animat spiritele cugetătoare dar
a fost latent în aspiraţiile popoarelor eu-
ropene, dornice de prosperitate, de pace,
de libertate, de cunoaştere şi apropiere
reciprocă. Deşi cei doi autori consideră
că sunt două Europe (este adevărat apre-
ciate drept complementare), în sensul în
care construcţia europeană nu anulează
particularităţile comunităţilor, ei pledează
pentru a o înţelege ca pe o comunitate de
culturi, ca pe o realitate social-economică
distinctă şi ca o comunitate politică.
De aceea evidenţierea valorilor co-
mune europenilor face posibilă înţelegerea
faptului că actuala construcţie europeană
nu este materializarea unui proiect uto-
pic ci consecinţa unei logici integratoare a
istoriei, care îi poate cuprinde pe toţi cei
care le împărtăşesc.
Valorile comune, constituite în
cultura antică greacă, cultura romană
antică, iudeo-creştinismul şi în bună
măsură păgânismul şi apoi împletite de-a
lungul secolelor, reprezintă baza culturii
europene, trunchiul comun din care se
vor dezvolta culturile particulare, specifice
diverselor comunităţi de pe continent. Ea
se va perpetua în secole chiar dacă sciziu-
ni, frământări şi conflicte, manifestări „anti
-culturale” o vor ameninţa. Chiar această
capacitate a europenilor de a stăpâni
contradicţiile, de a se salva din situaţiile de
criză în numele valorilor autentice, poate
fi considerată o trăsătură esenţială a spi-
ritului european.
Evocarea principalelor repere care
jalonează spiritualitatea europeană –
chiar dacă extrem de schematică – poate fi
una dintre cheile de înţelegere a modului
în care s-a construit şi funcţionează Uniu-
nea Europeană precum şi de anticipare a
posibilelor ei evoluţii.
Antichitatea greacă reprezintă o
perioadă istorică de afirmare a capacităţii
spiritualităţii umane de a construi un uni-
vers de idei nu numai original, în raport cu
tot ceea ce s-a gândit până atunci în alte
spaţii culturale, ci şi pe deplin structurate,
legate între ele, încât au dat impresia de
„miracol grecesc”, care şi-a pus amprenta
pe tot ceea ce s-a gândit şi s-a structurat
ca acţiune colectivă pe continentul nostru.
Cultura antică greacă s-a con-
stituit printr-o remarcabilă centrare a
preocupărilor sale asupra fiinţei umane,
asupra a ceea ce Sofocle considera că
este cea mai mare dintre minuni, sin-
gura capabilă să se gândească pe sine, să
se cunoască - aşa cum îi cerea Socrate –
pentru a se putea cultiva complex şi
complet (fizic şi intelectual) în numele
idealului de kalokagaton. De aici cultiva-
rea filosofiei, ca o concepţie despre om şi
lumea lui înconjurătoare, ca o construcţie
raţională şi speculativă prin care aceasta
să probeze că el este măsura tuturor lu-
crurilor. Cum bine observau Braunstein şi
Pepin, filosofia greacă era profund legată
de preocuparea corectei funcţionări
a gândirii (logica generală), de relaţia
cu cunoaşterea (susţinând dezvoltarea
ştiinţelor), de felul general de a fi al lumii
(dialectică şi metafizică), de evoluţia na-
turii şi societăţii (dezvoltând studiul isto-
riei).
Ca o încoronare a viziunii despre
om, cultura antică greacă s-a preocupat
de înţelegerea naturii lui sociale şi a faptu-
lui că împreună cu semenii îşi construieşte
viaţa colectivă în cetate, în polis, unde
oamenii se organizează şi se conduc. Po-
litica era, pentru greci, o activitate pe
care numai omul o realizează, ridicându-
se astfel din rândul celorlalte vieţuitoare,
prin capacitatea de a structura conduitele
colective, de a le aşeza sub semnul unor
valori înalte şi eterne (Adevărul, Binele,
Dreptatea şi Frumosul). Cultura antică
greacă a fundamentat aparatul catego-
rial al studiului politicii, a făcut distincţiile
între diferitele forme de a se face politică,
în legătură cu anumite instituţii şi mai
ales în legătură cu un cadru normativ care
identifică o formă de organizare politică
(constituţia şi legile care derivă din ea), pe
care organisme specializate trebuie să le
apere pentru a asigura buna funcţionare
a Cetăţii.
Cultura romană s-a remarcat
printr-o atenţie particulară acordată
socialităţii omului, necesităţii ca acestuia
să-i fie recunoscută proprietatea privată
şi pornind de aici să se construiască legile
unei comunităţi (ius civile) şi apoi ale ra-
porturilor ei cu alte comunităţi (ius gen-
tium). Cultura romană a distins limpede
între personalitatea individuală – cu viaţa
ei privată – şi personalitatea afirmată
în societate, în viaţa ei publică, constru-
ind un drept privat şi un drept public. Se
înţelege de ce în centrul preocupărilor
spiritualităţii romane s-a aflat dreptul,
justiţia şi instituţiile menite să le apere şi
să le sancţioneze.
7
De aici ideea că în cultura romană
se află locul unei idei ce va marca profund
istoria Europei: aceea a puterii de a ela-
bora şi aplica legea, a suveranităţii acestei
puteri. Cum bine sublinia P. Magnette
„Roma s-a construit prin agregarea unor
cetăţi diferite, pe care le-a integrat într-o
republică comună, lăsându-le celor mai
multe dintre ele o vastă autonomie. Fie-
care cetăţean putea să se conceapă pe sine
în acelaşi timp ca fiul patriei sale naturale
şi ca membru fidel al comunităţii poli-
tice de care îl lega o formă de patriotism
constituţional” . El îl citează pe Cicero care
scria că patria este atât locul în care ne-am
născut, cât şi cetatea care ne-a oferit cali-
tatea de membru al ei. Afecţiunea pentru
patria în care ne-am născut este dublată
de sentimentul datoriei pe care o avem
faţă de cetate, pentru care trebuie să ştim
să murim, căreia trebuie să ne dedicăm şi
să-i sacrificăm totul.
Mai târziu, după disoluţia Impe-
riului Roman, pe parcursul Evului Mediu,
se construieşte o realitate nouă în care
omul aparţine simultan mai multor struc-
turi sociale, politice şi religioase, care
se întrepătrund. Împletirea feluritelor
ierarhii şi competiţia dintre ele fragmen-
tau societăţile şi reduceau considerabil
puterea lor de acţiune istorică. Aşa se
explică faptul că, în replică la o astfel de
stare a lucrurilor, s-a născut preocuparea
– care marchează trecerea Europei la mo-
dernitate – de a reface ordinea socială,
de a conferi autoritate politicii şi dreptu-
lui, de a conferi puterii politice suverani-
tatea. La această idee trebuie să adăugăm
observaţia că structura politică suverană
se cere raportată la o societate cu identi-
tate, la o comunitate umană structurată
după criterii clare, pe care Antichitatea nu
le avusese în vedere.
Se poate considera că tocmai
datorită evoluţiei specifice a Europei,
numai în interiorul spiritualităţii ei s-a
putut naşte această preocupare legată
de înţelegerea structurii sociale a vieţii
oamenilor pe de o parte şi a reflectării ei
în instituţii şi norme care-i să-i ofere şi să-i
promoveze identitatea, pe de altă parte.
În raportul dintre individ şi so-
cietate, respectiv dintre societate şi struc-
turile ei instituţionale îşi va spune cuvântul
cu putere iudeo-creştinismul, răspândit în
Imperiul Roman în forma credinţei şi a unei
morale a iubirii aproapelui. Omul întreg
este deopotrivă iubitor de Dumnezeu şi de
semeni, cu care se simte egal, care îşi alege
liber drumul în viaţă dar îşi asumă respon-
sabilitatea actelor sale, corespondenţa lor
cu idealul de bine moral, de generozitate
care să-i salveze spiritul în faţa lui Dumnezeu.
Lect. Univ. Dr. Claudia-Simona Timofte
Rational using of small frontal rigid gear coupling type gleason at simple direct and
differential dividing and geometrical development of smaller size
ASPECTS ABOUT DEVELOPMENT OF FRONTAL
CURVED COUPLINGS

O nes of field application of curved gear couplings type

Gleason is precision positioning of different subassemblies of
machine tools [2,13,14,16].
The frontal gear couplings of small and medium size (Tab.1) al-
lowing the indexation between positions’ number equal with
teeth number (minim 36 teeth). In practical case are more nec-
essary the indexation only in four or six positions. This required
has impose the new geometrical definition of coupling with po-
lygonal shaped.
The gear coupling form is get easy for small modulus by grinding
of penetration method, with grinding wheel type pot on gear’s
machine Gleason 120. In this case [see Fig.4] the cutter has car-
ried out a inner taper surface for generation of convex form and
other external for a concave form [17,18]. The basis calculus of
main elements new coupling at relative position between tool
and workpiece has depicted in Fig.8. The notation from Fig.9 are:
Re-external radius of coupling [mm], Ri-inner radius of coupling
[mm], Rsp-tool radius at root tooth [mm], Rsc-tool radius at top
tooth [mm], Os-tool center, Op-workpiece center, h-tooth height
[mm], α-shape angle in normal section, xsp-coordinate of tool
center on X-axis, ysp-coordinate of tool center on Y-axis.

The relation (22) has determined dependence between the me-

dium circle center of cutter and its radius. This relation would be
used both in constructive design of coupling and in calculus for
position of contact spot, where after change radius is required to
adjusted the central position of cutter.
The generation diagram of new coupling form has depict-
ed in Fig.10.

Figure 9: The calculus of main elements coupling.

The equations of circles Ri and Rsp can be written:

[continuare în numărul următor]

Petru Ungur, Petru A. Pop, Mircea Gordan, Cornelia Gordan, Mircea Veres
Proceedings of the ASME 2008 International Design Engineering Technical Conferences & Computers and Information in Engineering Conference - 2008 N.Y.

8

H éritage du siècle des Lumières, la
devise “Liberté, Egalité, Fraternité” est in-
voquée pour la première fois lors de la Ré-
volution française ; elle finit par s’imposer
sous la III-ème République, elle est in-
scrite dans la constitution de 1958 et fait
aujourd’hui partie du patrimoine national
de la France . Cette devise est composée
de trois mots qui désignent les valeurs les
plus importantes pour une civilisation, en
ce cas, pour la civilisation française. Selon
les dictionnaires explicatifs, la liberté
est un état d’une personne qui n’est pas
soumise à la servitude ou une possibilité
d’agir, de penser, de s’exprimer selon ses
propres choix. L’égalité est un rapport en-
tre individus, citoyens égaux en droits et
soumis aux mêmes obligations, et, dern-
ièrement, la fraternité représente un lien
entre frères et soeurs, mais aussi un lien
de solidarité et d’amitié entre des êtres
humains, entre les membres d’une so-
ciété. On peut alors affirmer que ces trois
mots, ces trois valeurs, cohabitent dans
une société unie. Mais dernièrement ns
avons remarqué une crise de l’esprit civ-
ique en Europe, ce qui met en danger les
droits des citoyens.
“Liberté, égalité, fraternité”, ces
trois mots sont à eux seuls le programme
de tout un ordre social qui réaliserait le
progrès absolu de l’humanité. Cette de-
vise, inscrite depuis 1880 au fronton des
édifices publics fait naître le désir des
Français de s’affirmer premièrement
comme individu, et ensuite comme socié-
té . L’influence de la devise française, dev-
enue en cours des années un phénomène
culturel, social, économique et politique,
a été prégnante dans les colonies français-
es, mais aussi dans les états européens.
Les Etats-Unis ont assumé cette devise
dans les guerres civiles qui ont commen-
cées à cause des luttes pour l’abolition du
racisme et de l’esclavage.
Ces principes se sont manifestés
entre des états égaux et libres du point
de vue politique et économique qui pou-
vaient fraterniser. La devise “Liberté, égal-
ité, fraternité” était un état d’esprit qui
enthousiasmait le peuple et qui l’amenait
à créer des liens entre les nations. Etant
donné que la devise promue dans une pé-
riode précaire pour la France a changé très
rapidement leur mentalité, il est difficile à
dire si elle continue à le faire. Trop souvent
on a la tendance d’oublier à quel prix la
liberté a été acquise dans les régions du
globe. Malheureusement ce qui choque
de nos jours est le nombre croissant des
gens qui profitent inconsciemment de
cette liberté et qui prétendent que la val-
orisation de ce principe est une question
de culture américaine ou occidentale . Il y
a beaucoup de gens qui ne savent pas ce
que “Liberté, égalité, fraternité” signifie et
parfois, ils ne s’intéressent pas davantage
à ce sujet. C’est le cas ici des nouvelles
générations, de celle du fast-food ou du
Net. Quand même, pour la plupart des
Français, cette devise est le symbole d’une
forte lutte contre le conservatorisme, et
surtout contre “les maux du siècle” : le
terrorisme, les guerres, les lois radicales,
l’égoïsme, l’orgueil ou les maladies. Elle in-
fluence encore la mentalité des gens qui
essayent toujours de mener leurs vies à
partir de ces principes.
Tout le monde parle de la crise ; ef-
fectivement, il y a aussi une crise de la so-
ciété française : le chômage, la sensation
d’être laissés pour compte, la méfiance
envers les autorités et une génération
rejetée, sacrifiée. Le coeur du problème,
c’est qu’il n’y a plus d’espoir, que la “Liber-
té, égalité, fraternité” s’efface lentement
de la société… Ou cela ce n’est qu’une
chimère ?
Etre citoyen c’est être respon-
sable, faire preuve d’esprit civique. Or,
aujourd’hui on constate que la vie ap-
paraît dévaluée, beaucoup de traditions,
d’habitudes et de valeurs sont perdues.
Vandalisme, dégradation d’édifices publics
ou encore fraude dans les transports en
commun, autant de faits qui sont la mani-
festation d’un « incivisme » généralisé. Al-
ors, comment la devise « Liberté, égalité,
fraternité » peut avoir un rayonnement en
France ou dans l’Europe ?
Ce qu’on peut affirmer c’est qu’il
y a une faillite de l’éducation civique
car l’école ne sait plus former des citoy-
ens. La traditionnelle leçon d’instruction
civique et morale est passée de mode.
Aujourd’hui, les professeurs considèrent
que ce n’est pas une matière fondamen-
tale. Elle est certes enseignée à l’école pri-
maire mais beaucoup moins au collège. Le
plus grave c’est que souvent indifférente,
la famille n’inculque guère aux jeunes en-
fants la politesse et la courtoisie. On les
inciterait plutôt à la débrouillardise, sans
grand respect pour autrui. C’est grave,
surtout dans une société qui se veut dé-
mocratique.
On nous parle beaucoup des droits
de l’homme mais sait-on que l’homme a
aussi des devoirs vis-à-vis de la société, à
l’égard des autres? Montesquieu a don-
né une définition à la liberté des gens: «
la liberté signifie le droit de faire tout ce
que les lois permettent ». Mais les leçons
d’instruction civique d’autrefois nous en-
seignaient cette règle d’or : « La liberté
consiste à faire tout ce qui ne nuit pas à
autrui. La liberté de chacun finit là où
commence celle des autres ». Il est donc
urgent de redonner à l’éducation civique
toute sa place. Il faudrait former les es-
prits mais aussi inculquer aux élèves des
habitudes pour qu’ils puissent valoriser et
utiliser correctement la liberté, l’égalité et
la fraternité.
Les jeunes d’aujourd’hui paraissent
attachés à des valeurs telles que la solidar-
ité, la fraternité et l’ouverture vers les au-
tres, la préservation de la nature. Voilà un
terrain sur lequel pourrait s’exprimer une
9
Liberté, Egalité, Fraternité
Le civisme en crise?
nouvelle forme de civisme.
La Francophonie – l’image de la
devise « Liberté, égalité, fraternité » dans
le monde entier?
La Francophonie est un ensemble
des peuples francophones (d’après le Petit
Robert), une communauté de langue des
pays francophones ou une collectivité que
forment les peuples parlant le français
(d’après le Petit Larousse illustré). Etre
francophone, c’est parler habituellement
le français soit comme langue maternelle,
soit comme langue seconde. Entre le XVIIe
et le XXe siècle, la langue française s’est
transportée aux quatre coins du monde,
dans des pays devenus aujourd’hui pour
la plupart indépendants, mais où elle est
encore parlée par une partie de la popula-
tion.
Pendant plusieurs années, la
France s’est fait deux images : côté ombre
– l’arrogance, la distance croissante entre
les « élites » et le peuple, la centralisation
parisienne – et côté soleil (les étrangers
reconnaissent aux Français leur profond
attachement à la culture, leur ouverture
sur le reste du monde, leur débrouillard-
ise, leur créativité). L’image de la France se
situe au carrefour de l’archaïsme et de la
modernité.
Même si au XXe siècle la culture
américaine s’est répandue agressivement
en France et dans le monde entier seule-
ment pour des raisons commerciales et su-
perficielles, la société française a su com-
ment faire face à ces américanismes, sans
perdre son statut de « mère de l’Europe ».
La France est le pays où l’Union Europée-
nne a commencé ; les valeurs de liberté,
de l’égalité et de fraternité sont valables
dans l’Europe unie de nos jours. La devise
a été répandue dans le monde entier sous
formes diverses.
Des exemples marquants sont les
activités « Médecins sans frontières » et
« Reporters sans frontières ». A ces mou-
vements ont adhéré des milliers de jeunes
animés par le désir de soutenir les pays
pauvres, de sentir vraiment qu’ils font par-
tie de l’univers. A l’aide de leurs activités,
ces jeunes ont fait sentir la liberté, l’égalité
et la fraternité. Ainsi, les pays riches et
ceux qui se sont impliqués dans ce type
de programme ont connu la cruelle réalité
de quelques régions du monde, en con-
tribuant ensuite aux essais des commu-
nautés mondiales de donner un coup de
main aux gens qui en ont besoin.
Donc, on retrouve partout l’image
de cette devise : dans la Francophonie et
les pays francophones, dans les commu-
nautés européennes, dans l’Union Euro-
péenne, dans tout le monde et surtout
dans la mentalité des gens qui essayent à
créer un monde meilleur. Il ne faut que la
mettre en valeur et la préserver comme
un pilon de la société moderne.
Masterand Cristina LEHENE
Univ. Babes Bolyai Cluj Napoca
Utilajele folosite în hala de fabricație pentru debitare și prelucrare

b2) se debitează doi dulapi de 80 mm grosime din centrul pris-

L iniile tehnologice utilizate in halele de fabricaţie a che-

restelei se clasifică, în funcţie de utilajul de debitare folosit, astfel:
# linii tehnologice pentru debitarea cu gatere verticale
# linii tehnologice pentru debitarea cu ferăstraie panglică
# linii tehnologice pentru debitare cu ferăstraie circulare
Utilajele folosite în hala de fabricaţie sunt redate sche-
matic în figura.
CLASIFICARE. ALCĂTUIRE GATERE VERTICALE
Gaterele reprezintă utilaje conducătoare (principale) în
hala de fabricaţie, alături de ferăstraiele panglică sau circulare
de debitat, utilaj de transformare a lemnului rotund în che-
restea printr-o tăiere longitudinală. Cele mai răspândite sunt
gaterele verticale.
Gaterele orizontale (Flocea, 2006) servesc la pris-
muirea buştenilor prea groşi ce nu pot fi debitaţi în gaterele
verticale, precum şi la debitările speciale (de obicei radiale şi
semiradiale) ale buştenilor din specii nobile (nuc, cireş, paltin,
frasin etc.) sau celor pentru rezonanţă şi claviatură (debitări
tangenţiale).
Alcătuirea este asemănătoare cu a gaterului vertical,
fiind mult simplificată, deoarece solicitările din timpul proce-
sului de tăiere sunt mai mici.
Spre deosebire de cele verticale, tăierea materialului
lemnos are loc la ambele curse ale ramei, (pânzele au dinţii cu
forme geometrice deosebite şi poziţionare ce permite tăierea
şi evacuarea rumeguşului în ambele sensuri).
Există şi pânze cu dantură pe ambele canturi, dând
posibilitatea tăierii atât la cursa de avans, cât şi la cea de în-
toarcere a căruciorului port buştean.
mei obţinute h-2*ago= 413-2*87,8 =237,4mm 1140 =237,4 /a40
= 237,4/45,5 = 5,21
Deci, de o parte şi de cealaltă a celor 2 piese de 80mm se
vor amplasa câte 2 scânduri de 40mm. h - 2*ago - 4* a4o =55,4
mm.
În această diferenţă nu mai
încape nici o piesă de 25mm gro-
sime deoparte şi de cealaltă, mod-
elul fiind: 2/40 - 2/80 - 2/40
Dacă se doresc şi piese tivite de 25 mm grosime atunci
adoptăm doar câte o scândură de 40 mm grosime, iar în rest
scânduri de 25 mm. h-2*a8o-2* &4o =146,4 mm
Se împarte lăţimea rămasă la acoperirea piesei de 25mm
grosime. Numărul maxim de piese cu grosime de 25mm este:
n25 =146,4/29,6 = 4,95
Deci putem amplasa câte două piese de 25 mm grosime
pe margini de o parte şi două de cealaltă. Modelul adoptat este:
2/25-1/40-2/80-1/40-2/25
Teoretic mai există şi alte
posibilităţi, însă din punct de
vedere practic nu sunt recoman-
date. De asemenea, dacă se
doreşte şi cherestea (scândură)
mai scurtă decât lungimea
buşteanului şi netivită, se pot amplasa 2-3 pânze pe margini,
la ambele treceri (gatere), în funcţie de lungimea şi conicitatea
buşteanului.
b3) se debitează trei dulapi de 80 mm grosime din centrul
prismei obţinute h-3*a80 =413-3*87,8 =149,6mm
n40 =149,6/a4o = 149,6/45,5 = 3,29
Deci, de o parte şi de cealaltă a celor 3 piese de 80mm
se va amplasa câte o scândură de 40mm. h- 3*aso-2* eno =58,6
mm n25 =58,6/29,6 = 1,98
În această diferenţă nu mai încape nici o piesă de 25mm
grosime deoparte şi de cealaltă, modelul fiind: 1/40 - 3/80 -1/40

Dacă se „forţează”
încă o piesă de 25,
această scândură
nu va fi complet
Dacă se doresc şi piese tivită (cum se cere)
tivite de 25 mm grosime atunci şi va arăta ca în fig-
adoptăm doar două scânduri ura de alături.
de 40 mm grosime, iar în rest Model recomandat:
scânduri de 25 mm. h - ago- 4* I: 2/25-1/40-1/190-1/40-2/25 II: 2/25-2/40-1/80-2/40-2/25
a4o =143,2 mm (zona centrală e scoasă într-o singură piesă)
Se împarte lăţimea rămasă la acoperirea piesei de 25mm Suprapunând cele două modele se obţine imaginea de mai jos.
grosime. Numărul maxim de piese cu grosime de 25mm este:
n25 =143,2/29,6 = 4,84
Deci putem amplasa câte două piese de 25 mm grosime
pe margini de o parte şi două de cealaltă. Modelul adoptat este:
2/25-2/40-1/80-2/40-2/25

[continuare în numărul următor]

Conf. Univ. Dr. Ing. Timofte Adrian Ioan

10
 Luminația
Sărbătoarea morților din Ardeal
– Ovidiu – și a unei mătuși – Maria, care-i pune la creștet câteva
lumânări, pentru că din familia lui nu a mai rămas nimenea.
Undeva mai încolo, la câteva morminte distanță, parcă
văd și acum chipul doamnei Estera rezemat de gardul împrej-
muitor cu două lumânări în mână, la mormântul soțului său –
Samoilă (fost șef de post înaintea regimului comunist).

- Ei Samoilă , te odihnești ... ce-ți mai pasă ție de lumea

asta ? vorbea singură , de parcă acesta o și auzea.
- Bine că mi-au scris și mie numele pe cruce, că în curând
Este binecunoscut faptul că în Ardeal de 1 Noiembrie , în o să vin și eu lângă tine; desigur că erau vorbe grele, spuse cu
fiecare an în seara de Luminație, cei rămași în viață se întâlnesc tristețe și amărăciune în suflet.
cu sufletele morților din cimitire sub flăcările miilor de lumânări Mai sus, în cimitirul nou, e forfotă și mai multă lume ;
puse la capătul crucilor sub euforia unor rugăciuni spuse-n râuri de lumini curg peste sufletele celor adormiți în Domnul; iar
șoaptă. Maria oprindu- se în dreptul mormântului soțului său : Ioan , își
Această tradiție este sărbătorită cu sfințenie, chiar dacă- revarsă din suflet durerea si povara unei mari suferințe – văduvia
și are originile în tradiția catolică a Transilvaniei, din jurul anilor de 40 de ani și durerea singurătății, care îi sunt răscolite, an de
1800. an, cu fiecare Luminație spunând parcă în singurătatea ei: „Pe
Se subînțelege semnificația cutumei religioase a acestei oamenii ăștia dragi ai noștri nu avem voie să-i uităm ! Dumnezeu
sărbători, sub aspectul că : „Sufletele celor morți – în această să-i odihnească în pace ! ”.
seară coboară în Purgatoriu ”- pentru purificare. Se observă din Și totuși sărbătoarea nu e gata, trebuie să ne întoarcem
depărtare, de la mare distanță, căci paradoxul sărbătorii începe și-n satul soției , în satul Petrindu, unde îl avem pe socrul meu
cu o săptămână înaintea zilei de 1 Noiembrie ; iar fiecare dintre Iovian și celelalte neamuri ale soției : bunici, unchi, mătuși, su-
noi, face posibilul participării la acest eveniment. rori, ... pentru că acolo numai soția știe exact unde-și dorm som-
Râuri de lumini curg împreunate cu rugăciuni către Porțile nul de veci fiecare.
Cerurilor pentru sufletele celor morți, dând astfel toamnei Cum ajungem la cimitir, preotul abia săvârșise slujba cu
acesteia târzii, năzuința creerii unui labirint Foc-Lumină încrângat pomelnicele și parastasele, căci puhoiul de lume se răsfiră într-
cu pioșenie către Dumnezeu. o altă mare de lumini în împrejurul crucilor. Lumină lină curge
Un amalgam de agitație se stârnește cu sosirea orășenilor, în sufletele morților pe dealul Silearcăi unde se află cimitirul și
aici în satul Ticu?..care de obicei vin mai târziu, cu brațele pline viile satului, care umezesc atât sufletele viilor cât și a morților
de flori ; iar greblele și măturile acoperă rugăciunile celor bătrâni, cu miedul dulce al mustului care curge din struguri sub aureola
ce stau aplecați asupra crucilor din cimitir. Mulți care observă că divină a acestei toamne târzii.
vicisitudinea vremurilor a șters numele mortului, rescriu numele Candelele de lumină lină se contopesc cu rugăciunile sfioase
șterse pe cruci; iar în vazele laterale din dreptul crucii așează Flo- spuse de către cei vii, iar baierile Cerului se deschid sub cupola
rile pline de Lumină – în această zi de praznic. roșiatică a divinului, iar îngerii păzitori, își petrec cu sfiiciune
Chiar la intrarea în cimitir, chipul Domnului Hristos sufletele spre rugul aprins al purificării.
răstignit priveghează asupra unui tânăr mort la vârsta de 18 ani Ing. Mircea Vac

Un crâmpei de Istorie a comunei faună şi o floră mixtă panonică-dacică. Prilog (deal), Jelejnic (deal) etc; şi în
Bixad - Negrești Oaș Comuna Bixad cu cele trei sate: această perioda Ţara Oaşului era destul de
Boineşti, Trip şi Bixad este aşezată în cen- bine populată.
trul Ţării Oaşului (depresiunea Oaşului) Destrămarea vechilor obşti terito-
Țara Oașului este prezentată de
Documentele vechi, istorice şi re- riale, prin deprinderea din rândul lor, prin
către marii istorici ai neamului românesc
zultatele cercetărilor arheologice ne dove- acapararea de pământuri şi alte bunuri, a
în tratatele de istorie ca: „țara cea mai
desc că acest colţ de ţară, a fost locuit din aristocraţiei gentilice şi transformarea ei
vrednică cu urmași destoinici ai dacilor” -
vremuri străvechi. în clasă dominantă a avut drept urmare,
cum însuși consemnează marele istoric N.
Dovezile culturii materiale din accentuarea procesului de formare a
Iorga.
paleolitic, neolitic, din epoca bronzului şi a primelor formaţiuni prefeudale, forma
Aici cutumele existențialismului
fierului sunt relativ bine, reprezentate pe de trecere de la comuna primitivă la feu-
trăiniciei pe vetrele străbune au lăsat
teritoriul Ţării Oaşului. dalul timpuriu.
adânci urme și au casetat prin nuanțe
Urmele materiale ale activităţii Documentele istorice semnalează
specifice rădăcinile etimologiei dacice,
omului, datând din paleoliticul supe- în secolul al XVII-lea prezenţa unei populaţii
atât prin port, construcții, vorbă, trai și
rior sunt prezente în raza comunei noas- maramureşene în Ţara Oaşului. Astfel în
spiritualitate, elemente care au îngemănat
tre (Bixad) cele din neolitic în localităţile diplomele maramureşene se menţionează
cultura noastră națională cu rădăcinile ar-
Racşa, Boineşti, Cămârzana; cele din că „ vreo câţiva dintre descendenţii lui
borelui genealogic al românismului, chiar
epoca de bronz la Prilog, iar cele din epoca Moys mutându-se, în secolul al XVII-lea,
dacă aleatoriu în cursul anilor istoriei lo-
de fier la Boineşti. peste deal, în Ţara Oaşului, au înteme-
cuitorii acestui ținut au suferit pe nedrept
Diversele unelte din silex, ciocane iat satul Moyşeni”. Mai târziu, aceleaşi
prigoana ocupanților cezaro-crăiești.
de piatra şlefuită, pumnale, brăţări etc. diplome semnalează despre un proces
Țara Oaşului în teritoriul României
identificate în aceste aşezări. în zonele mai care a avut loc între locuitorii din Ţara
are trăsături etnografice originale, prezintă
înalte, pe promontorii de deal, la Boineşti, Oaşului şi cei din Ţara Maramureşului
interes deosebit. Teritoriul Ţării Oaşului
pe dealul Belavara sau pe măgurile din respectiv între satele Budeşti (Maramureş)
întruneşte pe o suprafaţă relativ redusă o
bazinetul Cămârzana pe piemontul de la şi Călineşti (Oaş) pentru dreptul de
mare diversitate a elementelor fizico-geo-
Racşa s-au descoperit urme ce arată că proprietate asupra „ moşiei” Cămârzana.
grafice care în conexiunea lor contribuie la
populaţia prefera terenurile mai înalte, pe În unele documente din secolul al
definirea unităţii acestui teritoriu. Depre-
adăpostul pădurilor cu scopul de a se feri XVII-lea şi al XVIII-lea se aminteşte despre
siunea Oaş este situată în extremitatea
şi de a se putea apăra. voievodatul Oaşului cu un număr de 16
nord-vestică a României, la contactul
Continuitatea neîntreruptă a fost sate.
dintre Câmpia Someş - Tur, şi lanțul eruptiv
semnalată pe același vetre și în perioada
neogen al Oaşului şi Gutâiului. Oaşul are o
emigrației popoarelor. Prof. Pop Iacob
natură variată, un climat continental mo-
Popoarele migratoare au lăsat
derat, cu porţiuni adăpostite, mai calde, o
urme - Tur ( râu şi comună), Trip (sat),

11
 Puterea credinţei
Noi nu suntem în marea uriaşă
A timpului, decât bieţi călători
Ce năzuiesc spre visul doar în faşă
Al vechilor năieri cutezători.
Vâslind înfometaţi spre Lumea Nouă
Ştim bine că-i în drum şi capul Horn,
Iar nava şi catargul rupte-n două
S-or prăbuşi sub gheare de ciclon.
Dar nu ne pasă când plutim prin soare
Înspre curate ceruri de mărgean...
Pe unde clipa e încântătoare
Şi am dori să ţină cât un an.
E drumul greu şi crunta îndoială
Ne-ncearcă sufletul din când în când...
Dar tu să nu o pui la socoteală
Vâsleşte înainte tot cântând.
Dar nici Columb ştiut-a ţări anume
Când flutura spre ele năzuinţi
Şi totuşi a găsit o nouă lume
Ca rod al nesecatei lui credinţi.
Un tainic glas ne mână şi ne spune:
- Goniţi mereu, plutiţi fără ostoi,
Crezând nestrămutat într-o minune,
Chiar nefiind, s-ar naşte pentru voi.
Realism
Trec cirezile de gânduri
Prin văpăile simţirii
Şi aştern vioaie rânduri
În caietul amintirii.
Altfel ele, reci izvoare,
S-ar schimba în sloi de gheaţă,
Chiar fiind strălucitoare,
Lunecând peste viaţă.
Aurelian Rilu Popovici
Să ştii, femeie
Să ştii, femeie, pe buza prăpastiei,
lată, şi soarele mi-a părut răsărit
din covată. Covata aceea în care
tu îmbăiezi pruncii. Aşa-mi păru.
Aşterne-mi masa şi vino să-ţi cânt
poemul acesta ce-mi susură-n gând!
Aşterne-mi pe masă şi brânza, şi cli-
sa, nu uita pălinca, proscrisa!
Căci am să închid ochii
în braţele tale
şi am să mă scald în lacrimile tale
ca în apa dulce a Letheil
Pentru că totuşi,
murim. Murim şi nu ştim. Murim şi venim
în faţa zeului
dragostea să ne-o spovedim.
Aşa că, fraţii mei, să închinăm cu
ţoiul de pălincă!
Iar tu, femeie, să ne iubim, fiindcă
de tine nimic nu mă desparte.
Nici oamenii.
Nici preasfinţia ta, moarte.
Vom fi departe-n moarte, ne vom
iubi senini pe malurile Lethei, prin-
tre platani şi crini.
Hei, pacea pentru tine
Hei, pacea pentru tine sunt eu şi
n-ai găsit-o încă, n-ai căutat-o! Dă-
mi otrava buzelor tale, lasă flăcări
să muşte din trupu-mi, cu roade
coapte împrejmuie-mi ochii Pe masă
aşterne-mi smochini. Pe pajişti de
spini să ne prăvălim! Nu-ţi ogoi paşii,
nu-ţi ogoi focul, în voia-mi, în mijlo-
cul cântului, de valuri te lasă purtată!
Braţele mele din unde cărnoase-au
să iasă şi-au să te coprindă. Pe apele
lungi ca morţi să plutim! Cu Lethe
cea albă să ne nuntim!
Octavian Blaga
12
Lumină şi flori
Soarelui i s-a găsit explicaţia:
arde pentru înmugurire,
creştere şi coacere şi refacere,
pentru un strop de viaţă.
Credinţele religioase,
dacă respectă Dumnezeirea,
Aduc raze de iubire
şi nasc înţelepciunea.
Dar nu oricum.
În preajmă le stau întregirile
cu roadele culturii,
şi alţi ghiocei ai zămislirii.
Truditorii pământului
au învăţat că nu sunt singuri,
dacă ţin în palmele lor
flăcări ce învaţă să
lumineze împrejurimile.
Strânse la un loc micile pâlpâieli
fac din noapte zi.
Şi darul este mare pentru vlăstare,
pentru puterea zilei şi necurmatul
mers.
Se construiesc şi nu se mai sfârşesc
lucrările de temple strălucitoare;
bisericile bucuriei
şi smereniei.
Pentru primirea luminii
să fie toate speranţele,
zidirile, toate îndreptăţirile
şi purificările.
Normalitatea înseamnă lumină şi flori.
Daniel Mureşan
 Oglinda cercului lăuntric Mărul iubirii
Mor toamna trandafirii
Înfumurat în lume, în orgoliul său matern, Muşcă şi tu din mărul acesta!
Azi, omul bunăstării şi-al poftelor trupeşti Înainte vreme gustat-am şi eu Mor în deznădejde toamna trandafirii
Se îmbuibă fără saţ şi frunze se aştern Chiar din el. Şi îşi pierd parfumul binecuvântat,
Peste obârşia-i veche a averilor lumeşti. Poate că trebuia să aștept, Au plecat cu noaptea, la fel şi zefirii,
Să-l mâncăm împreună Alinând durerea-mi c-un brumat oftat
Linguşitor din fire, pizmuitor, tăcut, Îmbrăţişaţi printre cearceafuri răcoroase
Răzbunător adesea cu cei slabi şi săraci Cu iz de muşeţel.
Zavistinic fără duh, cu inimă de lut, Frunzele de ambră se desprind din ramuri
Deşertăciunea-i casă între înfloriţii maci. Nu sunt de vină eu Iar copacii, sigur, mâine sunt mai goi;
Că am venit pe lume mai înainte; Singură de-a pururi eu mă pierd în rânduri
Uitat-a Ziditorul, nu-l ştie pe Dumnezeu, Nu eşti de vină tu Împletind linţoliul grijilor şuvoi
Iar sabia dreptăţii o ţine-n mână strâmb, Că te-ai născut prea târziu.
Nu ştie ce-i pocăinţa şi-n lume ce e greu Nu ne putem alege nici ora nici clipa, Vremea-i trecătoare şi o simt că vine
Decând el ţine însuşi puterea sub carâmb. Aşa vrut-au sorţii, iubite. Să îmi răscolească sufletul tăcut.
Dar inima-i de piatră, cu „eul” ei sublim, Oare printre rânduri se ascunde - cine?
Şi totuşi te rog, te implor, -Vrând să-mi fure noaptea c-un tainic sărut
ÎI cearcă uneori... Credinţa-n Dumnezeu
Întoarce doar privirea spre-aproapele infim Muşcă măcar o dată din mărul acesta!
Şi-I face să se creadă egalul unui Zeu. Îmbată-te la rându-ți de visele rotunde
Pe care seminţele lui Ierni apoteotice
Şi-abia atunci în suflet în cercul zămislirii Le vor răsădi negreşit
Socoate că există de-a dreptul Dumnezeu, Şi în grădinile tale. Simt zăpezile
Ce dă putere minţii peste puterea firii anilor trecuţi
Şi oglindeşte-i chipul sub fald de curcubeu. Somnul frunzelor că-mi biciuie visele
în haite de lupi
Frunze de hârtie, ce adulmecă sângele
Un fir de iarbă-i trupul ştiut de Cel de Sus din urmele
Nimic nu-i întâmplare, nici fericire nu-i Frunze de argilă,
Putrezind încet pe ramuri înnegrite; zăpezii moi
De nu-i credinţă-n suflet aşa cum a fost pus vulturi pleşuvi
Din tot ce-i rânduit, şi poţi să o mai spui. Milioane de frunze plutind peste lume se învârt aritmic
Pe aripi uşoare de vânt, sub cerul restrâns
Nici frunza nu coboară adesea din copaci, Covoare de frunze, lacrimi sângerii, pân’ la un semn
Nici floarea nu-şi întoarce privirea înapoi, Triste fremătând al retoricei întrebări
Nici o privire-ascunsă nu o arunci şi taci mai mare decât
În codrul care-şi plânge lumea tăcutului zăvoi. Sub paşii iubirilor mari, neîmplinite; păcatul Evei
În somnul toamnei cineva te găseşte adulmecând neputinţa
Sipetul de foc al inimii Pe banca bătrână, mereu aşteptând, şi necredinţa
Frunzele te-nvăluie în braţe protectoare, din noi
Ți-ai dăruit prea multe în lume Doruri uitate revin pe-nserat,
Tu biată inimă haină... Sufletul de piatră-nfiorându-ţi O petală de lumină
Tu eşti oceanul fără spume Cu harul toamnei, binecuvântat.
Şi ades eşti stea fără lumină. Gându-mi hulpav
Şi poate că-nainte de căderea nopţii, coboară-n cascada
Ai vrut să mă înobilezi o vreme Destinul prorocit se va-mplini; deznădejdii
Tot cerând ce e mai mult ... Poate că pe drumuri lunecoase şi impuritatea
Gânduri negre o să te cheme, sentimentului
În file de poveste te voi regăsi.
Să împlineşti al vremii cult mă doare
Flavia Cozma mă încovoi
Dar cum vremea o simt că trece sub greutatea lui
Canada
Eu mă-ntorc cu grea căinţă şi cad
Printre ploi ce s-ar petrece răzimându-mă
Sub a cerului voinţă... de-o petală de lumină
Roxana Vac Simona Pop

13
In Memoriam
Adrian Păunescu
A
Păunescu,
ne aminti de poetul Adrian
consider-o drag citittorule,
o onoare, o datorie de brav și bun român,
deoarece chiar dacă nu a reușit în viața
pământeană să realizeze totul din ceea
ce și-a propus, îl putem considera un sim-
bol, un stindard deschizător de drumuri
în arealul cinstei și omeniei , al devoțiunii
față de aceste dulci plaiuri românești
și cu precădere pentru Ardealul veșnic
înlăcrimat, pe care l-a iubit ca nimeni
altul și nu greșim dacă îl situăm alături de
marile personalități ale Neamului Româ-
nesc, scrise cu cinste în manualele de is-
torie, pentru că Adrian Păunescu a scris
istorie și va rămâne în istorie.
Putem afirma pe deplin justificați
că a fost poetul de notorietate națională,
basarabeanul permanent înlăcrimat de
ruperea din trupul țării a celor două pro-
vincii românești- Basarabia și Bucovina,
este de altfel continuatorul luptei lui Emi-
nescu – „geniul nostru național”, care în
lucrarea „România și Panslavismul”- la
capitolul „România în luptă cu Panslavis-
mul” la paginile 184/185 adnota: „pentru
români, chestiunea retrocedării Basarabiei
era pusă afară de toată discuțiunea. Chiar
dacă ar fi trecut cu vederea importanța
istorică, economică și strategică a acestei
rămășițe din vatra Moldovei, România nu
putea uita, că Europa le-a încredințat-o și
că nu poate un preț, cu care le-ar fi iertat
să o înstrăineze [....]
Niciodată Corpurile Legiuitoare nu
ar fi votat convențiunea, dacă ea nu ar fi
ținut un articol în care Rusia părea obligată
de a nu cere să i se retrocedeze Basarabia;
acest articol însă ca întreaga convenție,
întrucât o obligă pe Rusia, nu era decât
o iluzie deșartă. Chiar niciun articol mai
puțin echivoc, în care Rusia s-ar fi obligat
anume a nu cere să i se retrocedeze Ba-
sarabia, nu ar fi putut să fie pentru Statul
Român destulă garanție, deoarece mai ales
Rusia, niciodată nu se simte legată prin cu-
vinte în dosul cărora nu sunt destule baio-
nete. Singura garanție ce le mai rămânea
Românilor, era voința puterilor europene
ca Basarabia să rămână în posesiunea
Statului Român [...]”
Adrian Păunescu a fost continu-
atorul acestei lupte pentru că în situații
paradoxale – și în momente grele pentru
țară, a fost luptătorul neobosit cum spu-
nea marele istoric Nicolae Iorga: „care a
lăcrimat în suflet pentru durerile românis-
mului și ale Cauzei Naționale”, a fost unul
din puținii români din forul legislativ al
Parlamentului României care a avut simțul
onoarei și a datoriei pentru țară, care a ri-
postat și a știut să-și impună poziția, când
parte din trecuții și actualii vânzători de
țară, au făcut propuneri legislative în dau-
na Interesului Național.
A fost în deplină consonanță cu
idealurile nobile și cu mare cucernicie în
Dumnezeu, așa cum a fost de altfel și Nico-
lae Iorga, care specifica în ziarul Neamul
Românesc: „ că a sosit timpul să fie folosit
bisturiul, curățător de cangrenă împotriva
„fripturiștilor” pentru curățarea decăderii
morale a vieții politice”; într-o simplă
rugăciune, care este atât de necesară și
valabilă și astăzi.
„Dă, Doamne, mintea Ta cerească
acelora care au să ducă Țara Românească
în zilele greutăților celor mai mari. Dă,
Doamne, bună înțelegere între toți cei
buni și destoinici, iar gurile vorbitoare de
rău oprește-le de a se rosti, și zădărnicește
faptele cele rele pe care cei răi le gătesc!
Dă, Doamne, prieteni credincioși țării
și neamului, iar pe dușmani orbește-i și
ia-le înțelegerea! Dă României, dă popo-
rului românesc întreg tot dreptul lui, căci
mai mult nu-ți cere! Ajută-ne Doamne, în
ceasul cel greu, căci din părinți în fii, mult
am răbdat pentru Tine! Amin. ”
Marele poet Adrian Păunescu, a
fost singurul care a simțit durerea și pu-
terea arzătoare a lacrimei, acelor obidiți,
acelor săraci și înfometați, a fost singurul
din puținii care au știut aprecia familia,
bătrânii năpăstuiți de lipsuri, a fost singu-
rul care ca nimeni altul a înțeles această
boală contagioasă – bătrânețea, care
realmenete nu are remediu și care prin
toate durerile trupului și ale sufletului
macina ființa umană, așa cum de altfel le-a
reiterat în versurile sale cu multă ardoare
și gingășie.
Dar cu toate binefecerile și lucruri-
le aleatoriu și metaforic exprimate demne
de urmat, nu putem uita că a fost totuși
<< om>> iar în balanța chintensenței în-
tre bine și rău, a fost anatemat de „unii”
– „poetul curții epocii apuse”, fapt ire-
levant și nejustificat, pentru că a fost
unul dintre puținii oponenți a puterilor
comuniste, care în vâltoarea vremurilor,
o spunea cu voce tare și deschis în cadrul
manifestărilor culturale ale prestigiosului
cenaclu „Flacăra”- în sălile de spectacole,
pe marile stadioane ale țării, la televiziune
precum și în revista „Și totuși iubirea” pe
care cu mare cinste o conducea, redau
următoarea formă de manifest:
14
„Nu e țara țărmul roz
Vilă de vacanță...
Mai ieșiți, nu faceți cozi,
Fragezi în speranță
Mai ieșiți din adăpost
La lumina zilei,
Tu cel laș și tu cel prost
Parazit al pilei.
Revoluția e-n voi,
Flacăra sporiți-i
Țara-i plină de nevoi,
Jos îmburgheziții!”;
care de altfel ar putea fi urmată și de alte
exemple.
Nu mi-am propus să sincopizez
și analizez deosebit de valoroasa operă
literară a maestrului Păunescu, dar rei-
terez faptul că-n peregrinările ce le-am
avut și eu prin lume, prin încercările literare
de disipare a grâului de neghină, am avut
deosebita și memorabila plăcere de a-l
cunoaște personal pe Adrian Păunescu
între anii 1985-1987, perioadă în care am
purtat o corespondență , gen stil epistolar
cu eminentul și genialul poet, de nu mai
mult de 5 scrisori, din care redau una:
„Domnule Adrian Păunescu,
Îndrăznesc să vă rog să aveți
bunăvoința și răbdarea de a citi aceste
câteva rânduri, trimise de un înfocat ad-
mirator al dumneavoastră, în tot ceea ce
faceți pentru Neamul Românesc de câțiva
ani buni.
Maestre, țin să vă anunț cu această
ocazie, că am reușit și eu după o muncă
asiduă să-mi încropesc un mic volum de
versuri pe care vi-l trimit cu deosebită
plăcere și vă rog să-l supuneți înaltei
dumneavoastră aprecieri, pentru că iubiți
atât de mult „Ardealul” și ardelenii, locul
meu natal prin care ați trecut, acest loc
mirific de pe Criș, unde am muncit la slova
românească pentru a reuși să adun boaba
lacrimilor celor năpăstuiți de soartă.
Vă anunț totodată, că am primit
numărul 300 al revistei „Totuși iubirea”,
pe care cu cinste o conduceți, pentru care
vă mulțumesc din suflet, și am convi-
ngerea că „Jurământul de credință” pe
care-l rostiți pentru „Națiune” ne va întări
în credință în aceste momente deosebit

de complexe pentru noi în Ardeal, care
așteptăm ca această „Națiune” și „Popor”
să reintre în drepturile-i firești și să nu mai
stea cerșetoare pe la porțile Europei.
Suntem etichetați „naționaliști”
de către unii, dar consider îndreptățit să
o afirm căci cauza naționalității este mai
presus de toate, că aceasta este în drept
firesc, - Dumnezeiesc- cu încredințarea în
Dumnezeul poporului și geniului apărător
al românimii în speranța reieșirii celei mai
drepte dintre cauze în lupta cu adevărul.
Domnul Dumnezeu să ne ajute să
reușim să împlinim năzuința transilvană
de a vă ști în locul binemeritat ce vi se cu-
vine și de a vă avea fidel apărător al ce-
lor năpăstuiți de uraganele vremurilor ce
ne bat la poartă în acest sfârșit ... făr`de
sfârșit.”
Cu deosebit respect,
Mircea Vac.
Desigur, că la două din scrisori mi-a
și răspuns, așa cum îi era de altfel stilul, prin
trimiterea unei cărți de vizită, cu câteva
rânduri, pe care o prezint în premiară, ca
să fie adevărul plauzibil, căci timpul scurt
al vieții cu multitudinea grijurilor nu-i per-
mitea să scrie mai mult; la cât de mulți
admiratori avea și cât de multe a avut de
spus sub spuza penelului cernelurilor sa-
cre din scrierile sale.
Personal m-am cunoscut cu marele
maestru, așa cum bine îmi aduc aminte
în seara zilei de 25 aprilie 1986, când mă
aflam în București la un curs de pregătire
profesională, ca tânăr ofițer – locotenent
major; perioadă în care mă aflam inter-
nat „bolnav” la un spital al M.I., care avea
locația pe strada Dionisie Lupu- fosta
clădire a Magnatului Malaxa, vis-a-vis de
locuința marelui poet Adrian Păunescu.
Momentul decisiv al întâlnirii,
în urma unui scurt telefon ce i l-am dat,
mi-a rămas viu în memorie, de parcă to-
tul a fost ieri când m-am prezentat în fața
casei domniei sale inima mi s-a făcut cât
o furnică la momentul primirii; iar după
momentul salutului de politețe și bună
creștere a tânărului din Ardeal:
„-A, dumneata ești Mircea Vac, ofițerul
de la Cluj, cu care am vorbit la telefon...
haide, vino înăuntru...!”
Mi-aduc aminte că era o seară
primăvăratică obișnuită, când marele
Păunescu mă primise la domiciliul său
din București, unde la modă se mai
țineau seratele literare, la care partici-
pau tineri însuflețiți de poezie și dornici
în desțelenirea tărâmului literar, pe care
îi lansa apoi, cu mare cinste, la serbările
cenaclului „Flacăra”, moment care te ob-
liga la o anumită ținută: bărbații la cos-
tum și cravată iar tinerele domnișoare în
cunoscuta rochiță bleumarin – plisată, cu
cămașă albă.
Pentru mine, acele momente
erau greu de realizat cu toată modes-
tia și timiditatea mea când am pătruns
în încăperea din dosul curții, cu toate că
în gând mă îmbărbătam și-mi spuneam:
„O, Doamne, doar sunt ofițer...ce-i asta..?”;
moment neînțeles decât mai târziu,
când am pătruns în încăperea în care se
desfășura ceremonia „seratei literare”. Din
respect pentru marele maestru, ocupanții
încăperii au creat o clipă de liniște totală
la intrarea noastră în cameră, unde de
altfel m-a prezentat și mă simțeam is-
codit de toate privirile din toate părțile,
pentru că eram singura persoană în
uniformă militară, și mă simțeam oarecum
vinovat și stânjenit.
A fost o seară de vis, ceva de
neuitat, de care și acum mi-aduc cu drag
aminte: recitalul de poezie, muzică folk
cu tematici patriotice, pentru că în întrea-
ga încăpere răsuna rezonanța chitărilor
creând un moment de dublură a ecoului,
așa cum se simte uneori la sălile de teatru,
simțeam cum vibra inima și sufletul din
mine de bucurie.
Reiterez faptul că marele maestru
Adrian Păunescu a fost un discipol pentru
mine pe care l-am îndrăgit ca pe un frate
mai mare, dar asta nu am putut să i-o spun
niciodată.
Și pentru ca bucuria mea să fie
deplină în puținele momente în care
m-am aflat împreună și-n jurul marelui
Păunescu, vreau să mai confirm faptul
că am avut satisfacția să-mi prezinte una
din cărțile mele de poezie „Flori de spin”,
apărută la Casa de Presă şi Editură Anot-
imp Oradea, 1997.
15
In Memoriam
Adrian Păunescu
Cuvintele sunt de prisos și puține
și nu ar avea puterea lăuntrică să-i aducă
omagiul meu, care l-am îndrăgit atât de
mult pentru puținul primit din partea lui și
extraordinar de multul bine ce mi l-a făcut,
încurajându-mă să scriu.
Păunescu n-a murit..! Păunescu
este de-a pururea viu în inimile noastre...
chiar dacă la momentul despărțirii de noi
– muritorii, el, veșnicul far călăuzitor al
dreptății- a fost crucificat de slugile obe-
diente ale puterii cu lucruri mărunte și
nefondate, care urmăreau să-i știrbească
imaginea magnifică, iar glasul său răsună
și astăzi în mintea noastră, și-l auzim – pre-
cum s-aude glasul clopotului din turla Bi-
sericii cu Lună din Oradea, și nu-l vom uita
niciodată.
Cerem Bunului Dumnezeu prin
rugăciunile noastre să-i așeze sufletul său
în ceruri și să-l odihnească în timp alături
de ceilalți mari înaintași ai neamului nos-
tru, pentru că sufletele lor trebuiau încrus-
tate în Panteonul Național al Românilor-
pe care nu am fost în stare să-l edificăm
aici pe pământ, dar el există totuși în
veșnicia lui Dumnezeu.
Iartă-ne mare maestru Păunescu,
pentru că nu putem altfel să-ți mulțumim
pentru binele pe care ni l-ai făcut și pentru
prestigiul numelui tău nemuritor care va
dăinui veșnic și va rămâne o flacără vie în
eternitate cât va dăinui lumea.
Ing. Mircea Vac
Membru al Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România
Stâlpii de rezistență ai
creștinismului românesc din Transilvania

Peste veacuri Ierusalimul a rămas un nume evocator pen-

tru toată lumea creştină, o chemare la sfinţenie şi unire cu Dumn-
ezeu, a rămas locul cel mai scump sub soare, care face să vibreze
în adânc inima curată a fiecărui credincios. Cuvântul nu poate să
exprime fidel emoţiile şi vibraţiile pe care le încearcă pelerinul
în clipa când intră în contact cu Ierusalimul. Şi pe drept cuvânt,
căci aici este locul supremei Revelaţii divine, fortăreaţa credinţei .
monoteiste în centrul păgânismului oriental. Aici este focarul din
care au iradiat, până la marginile lumii, razele luminii Evangheliei
lui Hristos - Dumnezeu. În etern, Ierusalimul este locul visat, dorit
şi căutat de milioane de suflete credincioase, pentru că aici a trăit,
a învăţat, a murit şi a înviat Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat,
iar mesajul Său de pace şi iubire, de dreptate, înfrăţire şi fericire
este axa de foc a istoriei umane şi idealul suprem al fiecărui suflet
care doreşte să se mântuiască. Cel ce are credinţa vie în Hristos
-Dumnezeu, în Ierusalim face sfânta experienţă a renaşterii sale
în duh pe plaiurile de dincolo de veac. Se simte transfigurat, în-
viat. Aici sufletul şi inima depăşesc condiţiile existenţei naturale,
trăiesc în cer, în unire cu Dumnezeu. Aici orice vestigii de piatră,
stradă, casă sau poartă, aprind focul sacru al amintirii că aici a
D aşezat El pentru veşnicie Sfânta Euharistie, că pe aici a trecut
ocumentele cuneiforme, în special scrierile de la Amarna, lisus odinioară cu crucea în spate, aici a pătimit şi a murit din
au stabilit că, în secolul al XlV-lea î.Hr. numele oraşului era Uru- dragoste pentru mântuirea noastră etc. (loan 3, 16).
salim sau Urusalem, adică fundaţia zeului Salem. în jurul anului De aceea nu este de mirare că împăraţii păgâni, ca Adri-
1000 î.Hr., regele David a izgonit pe iabusiţi din Ierusalim şi i-a dat an, ca să stingă dragostea fierbinte a pelerinilor creştini pentru
numele său: „Cetatea lui David”. De atunci Ierusalimul a devenit Ierusalim, a ordonat să dispară de pe pământ Golgota şi Sfân-
capitala politică şi religioasă a regatului său mare şi puternic în tul Mormânt. Astfel acestea au fost îngropate sub terase mari de
Orientul apropiat, în anii 1012-972 Î.Hr. Aici, pe muntele Moria, piatră şi boschete, iar în locul lor au ridicat templul zeiţei Venera
viteazul David a aşezat Cortul Sfânt, iar fiul său Solomon (972- pe Golgota şi statuia lui Jupiter pe Mormântul Domnului. Dar
933 a Hr.) a consolidat această moştenire din alianţe puternice toate strădaniile acestora au fost zadarnice.
şi trainice cu Egiptul şi Fenicia. El a zidit măreţul templu, Ieru- Istoria spune că împărăteasa Sfânta Elena, mama lui Con-
salimul şi regatul său au atins culmea puterii, gloriei şi mândriei stantin cel Mare, a vizitat Ierusalimul în anul 332 d.Hr. şi a pus să
naţionale a evreilor. Dar, după trei secole, toate acestea au pierit. se caute şi să se dezgroape aceste locuri sfinte şi a găsit Sfânta
Din ele n-au rămas decât un vis frumos, visul de aur şi idealul de Cruce pe care a fost răstignit Domnul Hristos. Apoi, după trei ani,
mărire naţională pe care evreii îl poartă peste veacuri în istoria la 335, Sfânta Elena a ridicat marea Biserică a învierii, care cu-
lor zbuciumată, aşteptând un Mesia politic, eliberator şi restau- prinde sub cupola ei dealul Golgota şi Sfântul Mormânt. După
rator. împăratul Constantin cel Mare, istoria Ierusalimului se identifică
În anul 587 Î.Hr., Nabucodonosor, regele Babilonului, a cu istoria Palestinei. Oraşul a rămas centrul religiei creştine,
distrus templul şi l-a jefuit de toate valorile sale materiale, iar pe stăpânit de bizantini, timp de peste trei secole (313-636 d.Hr.).
iudei i-a dus în robie 70 de ani. O parte din ei s-au întors acasă, În această înfloritoare perioadă creştină, Palestina se
în anul 520 Î.Hr., sub conducerea lui Zerubabei, apoi sub Ezra şi populează cu anahoreţi şi monahi în deşerturile ludeei, Muntele
Neemia şi rezidesc templul în luptă cu samarinenii. În anul 332 Carantaniei, valea Iordanului, câmpiile Betleemului etc. Acum în-
Î.Hr., Ierusalimul ajunge sub stăpânirea elenă a lui Alexandru cel cep pelerinajele, iar viaţa duhovnicească creştină creşte în inten-
Mare şi sfârşeşte odată cu dominaţia Ptolemeilor în Egipt şi a Se- sitate şi se dezvoltă în maximă extensiune.
leucizilor din Siria. Jugul acestora cade sub loviturile de ciocan ale După anul 636 începe invazia arabă, marea nenorocire
celor şapte Macabei - în anul 154 Î.Hr. Dar dezbinările dintre ei îi pentru creştini, căci, persecutaţi, mulţi au trecut la islamism. În
aduc sub stăpânirea romană care, prin Pompei, în anul 63 î.Hr., anul 637, califul Omar I cucereşte Ierusalimul, iar urmaşul său El
pune stăpânire seculară peste oraş şi ţară. Malik, clădeşte aici (688-692 d.Hr.), o moschee mare şi frumoasă
Romanii aşează rege străin peste Ierusalim, pe Irod care poartă numele lui Omar, chiar pe locul care - după tradiţie -
Idumeul (anul 37 Î.Hr.), zis „cel Mare” sau „cel Crud”. Ca să câştige a fost Sfânta Sfintelor a templului iudaic. El i-a tolerat pe creştini,
simpatia evreilor, acesta reconstruieşte templul, ridică un palat, dar a prefăcut multe biserici în moschei. În perioada cruciaţilor
restaurează fortăreaţa Antonia şi transformă Ierusalimul într-o (1095-1291 d.Hr.), oraşul îşi recapătă sfinţenia de odinioară, dar
adevărată cetate greco - romană. pentru scurt timp, deoarece ajunge din nou sub stăpânirea sul-
Către sfârşitul domniei lui Irod, se naşte Mântuitorul Hris- tanului Saladin, apoi sub mamelucii Egiptului (1244-1517 d.Hr.).
tos, cu care istoria Ierusalimului şi a omenirii întregi intră pe un Sub sultanul Soliman al ll-lea Magnificul (1520-1566), Ierusalimul
făgaş cu totul nou. cunoaşte o înflorire edilitară deosebită, ca să decadă, apoi, în
Irod Agripa, nepotul lui Irod cel Crud, a extins vechea veacurile următoare până aproape de noi.
centură a Ierusalimului către colinele Bezeta şi Gareb, unde este În anul 1917, Anglia preia oraşul cu mandat din mâna tur-
Dealul Golgota şi Sfântul Mormânt şi care au fost acum cuprinse cilor, până în anul 1947. În anii 1948-1949, izbucneşte războiul
„în cetate”. În anul 70 d.Hr., Tit, fiul lui Vespasian, a distrus templul dintre Iordania şi Israel şi - ca urmare - oraşul este împărţit în
şi cetatea Ierusalimului după un asediu şi înfometare groaznică, două sectoare, timp de 19 ani (1948-1967). Oraşul vechi a rămas
descrise de iudeul losif Flaviu şi de istoricul roman Amian Marce- al Iordaniei, iar oraşul nou al Ierusalimului. După războiul din
linus, că mamele îşi frângeau şi mâncau copiii. 1967 -care a durat şase zile - Israelul a ocupat şi oraşul vechi, pe
În anul 135 a urmat o nouă distrugere, a împăratului Adri- care-l au până azi.
an, ca represalii iîmpotriva revoltei politice a iudeilor la chemarea Preot Prof. Dr. Simion Radu
pentru eliberare a pseudo-Mesiei, Bar Cohba (fiul soarelui). De Impresiile unui pelerin în țara sfântă - Casa Știință Cluj Napoca 2002
astă dată pedeapsa romană a fost drastică, pentru că răsculaţii au
fost exterminaţi prin sabie şi foc, iar ceilalţi au fost izgoniţi din Ieru-
salim. Pentru evrei, „cetatea lui David” a rămas sinteza spirituală a
istoriei lor teocratice, întruparea idealului lor mesianic şi politic.

16

ACTIVITATEA EPISCOPULUI NICOLAE
POPOVICI PÂNĂ ÎN 1945
D upă declanşarea războiului, epis-
copii şi preoţii au urmat armatele române
şi au readus credinţa creştină în teritorii
unde aceasta fusese nimicită. Cea mai
importantă activitate misionară a Bi-
sericii Ortodoxe Române s-a desfăşurat
în Transnistria, teritoriu sovietic luat spre
administraţie de către România şi unde a
funcţionat Misiunea Ortodoxă Română.
Este important de precizat că Transnis-
tria era un teritoriu în care majoritatea
populaţiei era ortodoxă, numărând
ucraineni, ruşi şi români.
Astfel, episcopul Nicolae Popovici
avea să participe la ofensiva de regăsire
spirituală a Transnistriei, ocupată de
români după august 1941, făcând parte
din prima echipă de misionari peste Nis-
tru, cea a clericilor ardeleni în număr de
53, îndrumată de Nicolae Bălan, mitro-
politul Ardealului, împreună cu episcopii
Andrei al Aradului, Vasile al Timişoarei şi
Veniamin al Caransebeşului şi care se va
desfăşura pe teritoriile dezrobite de co-
munism ale Basarabiei şi Transnistriei, în-
tre 2 -27 septembrie 1941.
Episcopii participanţi la această
mare slujbă aveau să fie destituiţi de
regimul comunist, unul din motive fiind
participarea „la războiul antisovietic iniţiat
de Ion Antonescu”.
Între 10 iulie - 1 august 1942, epis-
copul Nicolae Popovici de Oradea a mai
efectuat o vizită pastorală în Transnistria,
fiind însoţit de protopopul Aurel Muşet,
preotul militar Ion Croitoru, preotul profe-
sor Cornel Sava şi diaconul Aurel Dărăban,
secretar eparhial. Ierarhul ardelean a
vizitat şi a oficiat slujbe la o serie de bi-
serici refăcute de români; a făcut panihide
la Catedrala din Odessa, în memoria celor
ucişi în atentatul din 21 octombrie 1941,
şi la cimitirul din Valea Dalnicului-Vacar-
jani şi la Bereşani; a vizitat 31 de unităţi
militare şi 20 de spitale de campanie, unde
a rostii rugăciuni de vindecare, încura-
jând răniţii; a sfinţit bisericile din Jura şi
Popencu (jud. Râbniţa); a asistat la Con-
gresul Studenţilor Moldoveni din Transnis-
tria, ţinut la Tiraspol, şi a răspuns invitaţiei
„Şcolii de cultură românească pentru
învăţătorii moldoveni”, din acelaşi oraş,
unde a rostii două discursuri: „Raportul
dintre ştiinţă şi credinţă” şi „Crezul nostru
naţional”. A împărţit 12.000 de cărţi de
rugăciuni şi tot atâtea iconiţe.
După schimbarea politică de la 23
august 1944, vlădica Nicolae Popovici îşi
va îndemna credincioşii să se roage pentru
încheierea grabnică a păcii. Totodată, el
încuraja pe soldaţii români de pe front să
lupte pentru eliberarea ţării, fiind perma-
nent în mijlocul lor. Un exemplu concret în
Stâlpii de rezistență ai creștinismului
românesc din Transilvania
acest sens îl constituie vizita lui în mijlocul
soldaţilor români aflaţi în Cehoslovacia, în
perioada 4 mai - 3 iunie 1945.
Începând cu Vinerea Patimilor,
împreună cu preotul Cornel Sava şi di-
aconul Cornel Moga, episcopul Nicolae
a fost în mijlocul soldaţilor români aflaţi
pe frontul de vest. Chiriarhul orădean s-a
aflat timp de patru săptămâni în mijlocul
soldaţilor din cele două armate române
dintre Pystiany, Praga şi Brno, unde a ţinut
peste 44 de predici ocazionale, a vizitat 7
spitale de campanie şi a oficiat peste 32
de servicii religioase publice. Slujba În-
vierii a săvârşit-o în satul Svetnov (Mora-
via), împreună cu preotul Cornel Sava,
preotul militar Ion Croitoru şi diaconul
Cornel Moga, în dimineaţa zilei de 13 mai
1945, cu participarea Comandamentului
Corpului 2 Armată a ostaşilor români şi a
localnicilor, impresionaţi de solemnitatea
ceremoniei religioase ortodoxe.
Luptând pentru întărirea credinţei
în Est, nu a uitat de propriii credincioşi
aflaţi sub ocupaţie străină. Când, la sfârşitul
anului 1944, Oradea este eliberată, el
revine în rândul acestora, hotărât să con-
tinue proiectele de dezvoltare a eparhiei.
Acestea ar fi, pe scurt, principalele
jaloane ale activităţii episcopului Popo-
vici înainte de 23 august 1944. Bine cu-
noscute în rândurile celor avizaţi, motive
deopotrivă de apreciere sau de compromi-
tere, în funcţie de perspectivă şi interese,
aceste elemente vor fi din plin exploatate
în anii care vor urma de cei ce aveau vreun
interes faţă de episcopul Popovici.
POLITICA FATĂ DE CULTE A COMUNIŞTILOR
ROMÂNI ÎNTRE 1944 1948.
ROLUL EPISCOPULUI NICOLAE POPOVICI
Ideologia atee a regimurilor comu-
niste nu a fost o piedică pentru acestea
ca să încerce să se folosească de Biserică
în anumite scopuri politice sau să ţină
seama de forţa ei în cadrul societăţii. În
patria bolşevismului, URSS, se constată
17
modificarea atitudinii faţă de culte în anii
războiului, când Biserica Ortodoxă Rusă
devine un factor extrem de important
pentru politica externă sovietică. Retorica
antireligioasă dispare şi se vorbeşte de
alianţa Bisericii Ortodoxe cu statul comu-
nist, unite prin interesul comun pentru slu-
jirea poporului. În spatele unei asemenea
retorici era de fapt necesitatea utilizării
Bisericii Ortodoxe Ruse drept un factor
de aglutinare a popoarelor ortodoxe din
răsăritul Europei în jurul Moscovei şi crea-
rea unei „internaţionale” ortodoxe care să
fie opusă catolicismului, considerat sluji-
tor al intereselor imperialiste. Moscova
nu a ezitat niciun moment în înfăptuirea
acestui plan, mai ales că 90% din populaţia
ortodoxă a lumii era inclusă în spaţiul so-
vietic. Dar valorizarea din punct de vedere
politic a ortodoxiei de către Moscova după
1945 nu înseamnă că Biserica Ortodoxă ar
fi fost privilegiată în raport cu alte culte,
semnele sângerânde ale acestor „privi-
legii” fiind marcate pretutindeni în istoria
ortodoxiei din spaţiul sovietic în perioada
comunistă.
Pătrunderea trupelor sovietice
pe teritoriul României după 23 August
1944 nu a coincis cu luarea unor măsuri
dure imediate împotriva reprezentanţilor
Bisericii Ortodoxe Române, deşi aceştia
duseseră poate cea mai amplă campanie
de recreştinare a unui spaţiu contaminat
de ateism (Transnistria). Din contră, au
fost adresate ierarhilor români, care până
în august 1944 nu obosiseră să denunţe
în mod public pericolul comunist, cele
mai „calde” salutări din partea „fraţilor”
ortodocşi ruşi.
Drept răspuns, patriarhul Nicodim
publica o pastorală în care răspundea po-
zitiv chemării „frăţeşti” adresate de ierarhii
Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind
libertatea de care se bucură religia în
URSS şi legăturile istorice dintre Biserica
Ortodoxă din Rusia şi cea din România,
premisă pentru o colaborare cât mai
strânsă în viitor. Atitudinea sovietică era
explicabilă prin obiectivul Moscovei de a
transforma ortodoxia într-o contrapon-
dere la catolicism şi grija de a nu supăra
cea mai puternică Biserică din România în
condiţiile în care dominaţia forţelor comu-
niste nu era suficient consolidată.
A porni la urmărirea deschisă a
unor ierarhi ar fi însemnat o greşeală,
chiar dacă unii luptaseră din plin împotriva
comunismului. Singurul ierarh care a fost
condamnat în cadrul unui proces public a
fost Visarion Puiu.
George Enache
Adrian Nicolae Petcu
Despre curajul de a rosti:
Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei
Editura Partner 2009
Casa memorială a
poeziei argheziene

Un mărțișor de taină

M ărţişorul arghezian l-am evocat chiar

cu o seamă de amănunte în cartea mea de
amintiri literare „Rotonda plopilor aprinşi”
aşa cum l-am perceput eu din perspectiva
tânărului prieten al Meşterului, dar şi din
aceea a monahului devenit citadin.
La douăzeci de ani, Ion Theodo-
rescu-Arghezi bătuse în poarta Cernicăi: şi
după o ucenicie destul de scurtă, îmbrăca
schima monahală sub numele de Iosif. La
aceeaşi vârstă eu intram în mănăstirea
Antim şi, numai după câteva luni, în mine
lua fiinţă călugărul Bartolomeu (pe atun-
ci, Vartolomeu). Uneori m-am gândit că,
într-un anume plan şi până la un punct,
biografia mea i se alătură celei argheziene,
la o distanţă de 40 de ani, şi nu o dată m-am
întrebat dacă nu cumva, la răstimpuri, pe-
numbrele conştiinţei mele fuseseră bântu-
ite de ispita unui model.
Poate că uneori se intercalase şi
ceea ce numim, de obicei, destin.
Ierodiaconul Iosif Theodorescu
fusese chemat din liniştea Cernicăi, de
către mitropolitul Iosif Gheorghian, care
l-a strămutat astfel într-un context care nu
era al lui şi care avea să fie, după scurtă
vreme, hotărâtor pentru statutul său so-
cial. În ce mă priveşte, după ce părăsisem
Antimul în urma unor crize sufleteşti,
după ce reuşisem să mă vindec în liniştea
Polovragilor şi la vremea când aspiram la
singurătatea Arnotei, patriarhul Iustinian a
dat de mine prin coclauri şi m-a strămutat
în inima Capitalei, încredinţându-mi rosturi
administrative şi cărturăreşti, care aveau
să mă urmărească toată viaţa.
Arghezi îşi făurise Mărţişorul nu
numai ca pe un univers al reveriilor poetice
şi devenirilor casnice, ci şi ca pe un refugiu
în singurătate, la adăpost de viermuiala
cetăţii. Mie, însă, Patriarhia nu-mi oferea
o asemenea oază, şi iată de ce a trebuit
să-mi dau seama, în timp, că mă duceam
la Mărţişor nu numai să mă întâlnesc cu
Poetul, ci şi într-un fel de mănăstire, cu
turnuri în cer şi toacă la poartă, unde mo-
nahul de altădată sălăşluia în singurătatea
de acum.
Mie îmi lipsea o chinovie, pe care
mi-o oferea Meşterul; chinoviei sale îi lipsea
o uniformă monahală, pe care i-o ofeream
eu. Ne întâlneam astfel pe un tărâm, în
care ne întregeam reciproc, unde două
nostalgii deveneau una singură, îmblânzită
prin învecinări lăuntrice.
Într-un astfel de context nu este
de mirare că, la vremea când numele lui
Arghezi era proscris, Paraschiva îmi spunea
la telefon, pe dulcele grai al conspiratorilor
naivi, că vrea să mă vadă ,.Părintele Iosif”
...
În rânduiala obişnuită a lu-
mii, Mărţişorul era aşezământul în care
vieţuiau scriitorul şi gospodarul, cas-
nica sa devotată, Baruţu, Mitzura, câinii
şi caprele, gâştele şi aricii, iarba de jos şi
crengile înflorite sus; tot acolo însă exista
şi un Mărţişor al tainei, pe care, — cred eu
şi acum —, nu-l ştiam decât noi doi.
Ultimul aliniat al „Predosloviei” lui
Arghezi la întâia mea carte se deschidea,
în textul original, prin cuvintele: „Autorul
Mioriţei, poetul Valeriu Anania, e Călugăr”.
Datorită unei cenzuri politice hipersensibile
faţă de tot ce putea să sune ,,mistic”, textul
tipărit a apărut aşa: „Autorul Mioriţei e po-
etul Valeriu Anania”. Documentele există
şi este de presupus că dacă poemul meu
dramatic ar cunoaşte o nouă ediţie, cuve-
nita rectificare va fi încă o mărturie asupra
unui Mărţişor de dincolo de aparenţe.
VALERIU ANANIA

DIN TAINE LA FLEUR DE LYS

Chemarea vieţii, dulce sau
amară, îmi mângâie-aşteptările
sărace în ceasul scufundărilor
de seară când insul sufletului
tace.
Un înger gol, venit de nu-ştiu-
unde, întreabă cugetul din tru-
pul meu cu glas domol, ce mă
pătrunde în răzvrătirea mea cu
Dumnezeu !
Ce să-i răspund ?... când to-
tul tace când lotul moare şi se
risipeşte ca pulberea din munţi,
în care zace mâhnirea sfântă ce
mă istoveşte.
Necunoscutul mă îndeamnă
ca să fug prin iedera şi spi-
nii din grădină, legându-mă cu
vicleşug şi înmulţindu-mi po-
verile de vină.
Dar tot El mă ocroteşte sub
aripi de azur şi spadă de ar-
gint, văzând că’n cuget mi se
odihneşte credinţa ce nu pot
să o desmint.
În ceasul cel de taină şi greu
bătut în miez de noapte, prin-
tre stele, mâhnirile se risipesc
în nevăzut păstrând întreg sim-
bolul îndoirii mele...
La fleur de lys, la fleur des rois, La fleur de lys, coupe de pé-
couronne l’ardeur qui gît en tales et de parfums, s’étale
moi dans mon destin, jetant le sort
d’un temps cassé par une at- d’une autre vie, d’une autre
tente perdue vers une étoile mort !
absente.
La fleur de lys, cachée en toi
comme la fraîcheur d’une
source, que moi
si assoiffé de ta tendresse
j’aimerais boire jusqu’à
l’ivresse.
La fleur de lys est noire comme Baruțu T. Arghezi
la nuit, miroir subtil des étin-
celles célestes venant d’un
rêve nouveau, qui reste.

18

Mănăstirea Frăsinei - Grădina Maicii Domnului din România
I n acea perioadă la Schitul Frăsinei
au venit de la Mânăstirea Cernica, judeţul
Ilfov, Ieromonahul Acachie care s-a
prezentat la boierii ctitori mai sus amintiţi
pentru a-l întări cu iscălitura sa ca rude-
nie de apropiat al Ctitorilor, legalizându-l
cu iscălitură şi pecete a Poliţiei Oraşului
Râmnicul Vâlcea, cu numărul 898 din anul
Mântuirii 1845, iunie. Poliţai. s.s. Matache
Filip.
Acest Ieromonah a solicitat Epis-
copului Neofit binecuvântarea măririi
schitului şi a Bisericii, lucrare care a fost
terminată în anul 1848, rămânând în
funcţia de Stareţ o perioadă de 14 ani,
până în anul 1863 când ajunge domn
peste Principatele Unite Alexandru Ioan I
Cuza şi ca Episcop al Olteniei, Prea Sfinţitul
Episcop Calinic Cernicanul, care într-o
perioadă de trei ani a existins Mănăstirea,
făcându-se sfinţirea şi târnosirea în 12 mai
1863 sub hramul Adormirea Născătoarei
de Dumnezeu. Merită amintit faptul că au
zidit din temelie Biserica mare, Clopotniţa
şi casele dimprejur, înzestrând cu sfintele
odoare necesare Biserica, casele, urmând
a administra moşia Mănăstirii, aducând
în acelaşi timp şi o tipografie înfiinţată
de Prea Sfinţia Sa, care ulterior a dat-
o Primăriei Oraşului Râmnicu Vâlcea cu
obligaţia ca să dea schitului jumătate din
profitul tipografiei, iar într-o perioadă
relativ scurtă nemaifiind folosite literele
chirilice aceasta n-a mai putut fi folosită.
Prea Sinţitul Episcop Calinic Cer-
nicarul a îmbogăţit Mănăstirea cu Sfinte
Moaşte, 3 oase de mâini ale Sfinţilor Mu-
cenici, Calinic, Trifon şi Prea Cuviosul Pa-
honie cel mare, aduse din Sfântu Munte
Athos, aducând ca Stareţ la Mănăstirea
nouă pe ucenicul său Schimonahul Poli-
carp Nisipeanul din Sfântu Munte Athos
care a venit împreună cu alţi doi uce-
nici, Silvestru şi Lavrantie, formând viaţa
de obşte după regulile stabilite de Prea
Sfinţitul Episcop Calinic.
Printre regulile stabilite de Prea
Sfinţia Sa Calinic, se specifică „după cum
în Sfântul Munte al Athosului nu merg
femei, aşa şi aici au aşezat şi hotărât, cu
legătură de blestem, ca să nu calce picior
de femeie, acest loc cât ţine al Mânăstirei
şi pentru a se păzi cu stricteţe acest ordin
al Prea Sfinţiei Sale, au pus la intrarea pe
moşia Mânăstirei, la hotar în partea către
Comuna Muiearească o Icoană cu chipul
Macii Domnului şi un stâlp de piatră, pe
care este scris cu litere chirilice, săpate în
piatră, un straşnic blestem, pentru ca să fie
în viitor veşnic, spre îngrozirea şi pedep-
sirea femeilor celor îndrăzneţe, fără frică
de Dumnezeu...”, Legământ care a fost an-
terior amintit şi semnat de Calinic Episcopul
Râmnicului, Noul Severin, în anul 1867, la
17 Ianuarie.
Amintim faptul că în anul 1870
Sfânta Mănăstire a fost secularizată, luân-
du-i-se moşia cu Schitul Slătioarele, iar
în anul 1888, ajunge domnitor Carol I, şi
Athosul carpatin
Stareţ al Sfintei Mânăstiri Părintele Sil-
vestru Ieroschimonahul, unul din ucenicii
celui dintâi Stareţ, Policarp Nisipeanul,
iar Epispiscop al Râmnicului Ghenadie
Enăceanu.
Stareţul Mânăstirii din acea vreme
prin aprobarea Episcopului şi învoirea
Părinţilor, a ridicat începând de la scară,
spre răsărit case şi Paraclisul, care s-au
sfinţit în 27 iulie 1905 de către Episcopul
Ghenadie Georgescu.
Cuvioşii Stareţi mai sus amintiţi
au tocmit buna rânduială a lucrurilor ca
şi pe Sfântul Munte de la Mănăstirea Po-
dromu, aflând din cercetări că în anul
1909 s-a înmulţit obştea până la 40 de
călugări şi fraţi. După anul 1927, când a
trecut la cele veşnice Părintele Arhiman-
drit Porfirie Bucurescu a fost ales de către
obşte ca părinte Stareţ al Sfintei Mănăstiri
Cuvioaşia Sa Părintele Simeon Combei
care prin hărnicire şi dăruire arhierească
a îmbunătăţit mănăstirea cu alte spaţii
locative, înmulţind obştea până la 60 de
călugări şi fraţi.
Din anul 1961 pănă în zile noas-
tre obştea monahală a Sfintei Mănăstiri
Frăsinei este condusă de Arhimandritul
Neonil Ştefan care prin spiritul prac-
tic de mare gospodar „tradiţionalist de
excepţie” cu vădite aptitudini călugăreşti,
a dus mănăstirea la o înflorire pe care
n-a cunoscut-o niciodată. Remarcăm de
asemenea faptul că Cuviosul Arhimandrit
Neonil Ştefan este un pravilist prin deprin-
dere care respectă cu rigurozitate regulile
monahale care au fost puse de către Sfân-
tul Calinic.
Reamintim faptul că Sfânta
Mănăstire a fost zugrăvită după adnotările
de pe un perete de la sud de către Teodor
Zugrav – Enache ucenic, Septembrie 28,
7272, iar în cursul vremurilor prin recon-
struirea noi Mănăstiri în vara anul 1860
Sfântul Calinic a acceptat propunerea pic-
torului Mişu Pop de a termina pictura Bi-
sericii.
Cu multă pioşenie, cu suflet-
ul curat şi cu privirile ridicate spre zările
carpatine te îndemnăm bun credincios
păstrător al datinilor strămoşeşti şi a
credinţei divine spre Lavra Românească
19
– Adevărata Grădină a Maicii Domnului
unde sufletele noastre de muritori sunt
chemate de rezonanţa mirifică a glasului
de clopot străfulgerată de aripile de îngeri
drept păzitori, sub dulcele Imn „O Măicuţă
Sfântă”:
O, Măicuţă Sfântă
O, Măicuță Sfântă,
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:
Refren:
Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii, Lacrimilor tale.
Când plângeai sub cruce Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă, noi și lumea toată.
Călători pe-o mare, veșnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine și nădejdea toată.
Tu ești steaua mării și ajuţi s-o treacă;
Dintre cari Te roagă, nimeni nu se-neacă.
O, Măicuţă Sfântă, cea mai scumpă floare,
Fă din șir de lacrimi, dalbe lăcrimioare.
Fă să-ţi batem zilnic la miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume, valuri ne mai poartă.
Iar când nori și ceaţă înnegri-vor zarea,
Vino Tu, Măicuţă, să ne-arăţi cărarea.
Să conduci luntriţa printre stânci și valuri,
Să ne scoţi la portul, veșnicilor maluri.
Scapă-ne de patimi și de pofte rele,
Și ne schimbă-n mândre mărgăritărele.
Să ne duci cu Tine unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri Fiului Tău dulce.
Și să-I spui, Măicuţă, c-aste floricele,
Le-au făcut să crească chinurile grele.
Căci sunt ale Tale lacrimi de sub cruce;
Tu le ești Măicuţă, Maica cea mai dulce.
Inima-i Preasfântă mângâind ne strânge;
Vom uita de chinuri, mai mult nu vom plânge.
Noi, cuprinși de-o pace Fără de hotară,
Lăuda-te-om veșnic Pururea Fecioară !
Ing. Mircea Vac
Carte Veche și frumoasă
Cinste cui te-a scris

Persoana Mântuitorului Hristos în

gândirea iui Apolinarie

C a manifestare istorică vădită, ere-

zia lui Arie a permis apariţia şi dezvol-
tarea ereziei lui Apolinarie. În 1015 Apo-
linarie, lector în timpul lui Teodot şi apoi
episcop arian de Laodiceea, a fost iniţiat
într-o atmosferă intelectuală a tinereţii
lui, dominată de ideile ariene. După Sfân-
tul Grigorie de Nyssa, Apolinarie îşi con-
sidera propria învăţătură ca o întărire a
poziţiei Părinţilor care l-au condamnat
pe Pavel din Samosata, în anul 268.1016
Cercetarea gândirii hristologice a lui Apo-
linarie este încă deschisă.
Deşi apolinarismul apare, din
punct de vedere cronologic, posterior
arianismului, relaţia internă între aceste
două sisteme pare să fie inversă. Grillmei-
er susţine că, din punct de vedere hris-
tologic, apolinarismul poate să se mani-
feste ca erezie înaintea arianismului,1017
învăţătura apolinaristă despre unirea
dintre Logos şi trup conţinând deja ger-
menele alteraţiei ariene referitoare la
transcendenţa Cuvântului. E evident că
formula Logos-sarx, care făcea din Logos
sufletul lui Hristos, se îndrepta inevitabil
către erezia ariană, conform căreia Logo-
sul întrupat este o creatură.
Aşadar, Apolinarie, partizan al
formulei nietzscheene ojuoovawg, s-a
opus toată viaţa tendinţei dualiste, nu-
mite mai târziu „diofizism”, a hristolo-
giei antiohiene. În această învăţătură, el
recunoştea influenţa lui Pavel din Samo-
sata, doctrină însuşită de Eustatie de la
paulinienii Flavian şi Diodor din Tars.
Despre această învăţătură, el spu-
nea: „Simt surprins să găsesc oameni
care mărturisesc că Domnul este Dum-
nezeu întrupat, şi totuşi cred în di-
vizarea introdusă per\’ers de urmaşii
lui Pavel. Aceştia îl urmează cu fideli-
tate pe Pavel din Samosata, făcând o
distincţie între Cel Care vine din cer şi
Cel despre care, spun ei, că este Dum-
nezeu şi om de pe pământ”,1018 Apoi,
Apolinarie protestează contra acelora
care „mărturisesc nu pe Dumnezeu în-
trupat, ci pe un om unit cu Dumnezeu”,
înţelegând că Dumnezeu şi omul se unesc
fundamental şi inseparabil în Hristos.
După câte se poate vedea, Apo-
linarie manifestă teama de separare în
Hristos şi se străduieşte să redea unitatea
Cuvântului făcut trup, subiecte predilecte
ale teologiei lui. În promovarea acestor
idei, maniera sa de abordare a proble-
maticii atinge o anumită elevaţie lingvistică
şi filozofică, el fiind convins că, dacă în
Hristos divinul este separat de uman,
mântuirea omului este pusă în pericol.
Prin urmare, considerat numai om, Hristos
n-are posibilitatea să ne aducă salvarea, El
neavând puterea nici să ne răscumpere de
păcatele noastre, nici să învieze.
Pentru aceasta, în vederea
eliminării dualismului, pe care îl consideră
incorect, Apolinarie propune o formă
extremă a hristologiei Logos-trup.
El consideră că Dumnezeu este o
unitate compusă în formă umană, 1021 în
care afirmaţiile: „Dumnezeu S-a întrupat”
(Osog evoapKOc), „Dumnezeu purtător
de trup’ [dsoc aapKocpopoc) sau „Dum-
nezeu născut din femeie’ nu prezintă tru-
pul ca pe o haină exterioară pe care Cu-
vântul a îmbrăcat-o, ci ele arată unitatea
absolută realizată de El încă din momentul
zămislirii. „Trupul, spunea el, nu este alt-
ceva adăugat Ia Divinitate pentru a face
binele, ci constituie împreună cu Divini-
tatea o singură realitate sau natura ‘ .
Prin urmare, Apolinarie îl consideră
pe Hristos om, dar un om cu totul spe-
cial, „un om ceresc”. Natura omenească
a lui Hristos este din Fecioara Maria şi nu
devine dumnezeiască decât prin unirea cu
Divinitatea. Hristos nu este ceresc decât în
relaţie cu Logosul.
Prof. Univ. Dr. Irineu Popa
[continuarea în numărul următor]

20

D umitru Radu Popescu (născut la
data de 19 august 1935 în satul Păușa,
județul Bihor) este un renumit scriitor, pro-
zator, dramaturg și academician român.
Dumitru Radu Popescu a fost membru su-
pleant în CC al PCR din 1968, deputat în
Marea Adunare Națională din 1975.
Romanele sale de o importanță
remarcabilă au fost comparate cu cele
din cadrul curentului realismului magic
latino-american, cu similitudini, până la
un punct, apropiate romanelelor lui Italo
Calvino. Putem afirma că este unul din-
tre dramaturgii contemporani români cei
mai apreciați. Dintre lucrările remarcate
în cadrul capodoperelor sale dramatur-
gice enumerăm: Acești îngeri triști, Piticul
din grădina de vară, Pasărea Shakespeare,
Mormântul călărețului avar și Mireasa cu
gene false etc.
Datele istorice despre începuturile
așezării rurale Păușa sunt puține și uneori,
confuze. Ea a fost întemeiată, după toate
probabilitățile, undeva la începutul sec.
al XIII-lea, secol în care apare și sub de-
numirea „Pasalaka”, dar poate fi vorba de
aceeași localitate Poșoloaca.
Prima atestare documentară certă
este din anul 1319, când regele Carol I
(Robert de Anjou) donează această po-
sesiune a coroanei ungare Povsa terra
lui Ștefan Pazmany, fiul lui Grigore, drept
recompensă pentru dinții pierduți cu oca-
zia unui turnir organizat la Curtea Regală.
Ulterior , sursele documentare medievale
consemnează această localitate în mod
constant.
De pildă, în perioada anilor 1332-
1337 , preotul din Păușa dădea anual în
contul dijmei papale, suma de 16 groși,
ceea ce denotă o relativă bunăstare a bi-
sericii de aici. Moșia Păușa este menționată
și în anul 1382 cu ocazia revizuirii semne-
lor de hotar, și mai apoi, într-un document
din 1461, e menționată Silva Poșa – ca fi-
ind situată lângă localitatea Chișirid.
Conscripția portală din 1552 găsea
în Păușa un număr de 3 sesii iobăgești,
apaținând familiei Pazmany care mai
deținea moșii în alte 13 localități bihorene,
totalizând 82 de părți.
Din această familie provine Petruș
Pazmany (1570-1637), născut la Oradea,
și mort la Bratislava – spirit strălucit al e-
pocii, reprezentant de frunte al mișcării de
contrare formă religioasă, arhiepiscop de
Strigoniu, numit cardinal în 1629 de către
Papa Urban al VIII-lea, întemeietor al Insti-
tutului „Pazmaneum” din Târnava (Slova-
cia).
În anul 1595, alături de Petruș
și Gaspar Pazmany, voievodul Petru din
Remetea deținea și el o parte din moșie
în Păușa. În documentele medievale, mai
târziua apare sub denumirile: Poșa (1588),
Possa(1692), Posa (1851), iar din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea – Varadposa.
Așezarea a fost pustiită la fine-
lea veacului al XV-lea, situație în care
s-a aflat și la conscripția din 1692, când
e consemnată ca fiind praedia deserta ,
asemenea așezărilor învecinate : Șauaieu,
Leș, Nojorid, Miersig, Gepiu, Apateu.
Abia după încetarea ocupației otomane
(1692), Păușa figurează ca sat popu-
lat, numărând 8 locuitori în anul 1720.
Fenomenul depopulării și-a pus
amprenta, de altfel, pe o mare parte a
comitatului Bihor, având în vedere inva-
ziile tătarilor din anii 1693 – 1695 și 1717,
insurecția anti-habsburgică a princepului
Francisc Rakoczi al II-lea din anii 1703-
1711, năvălirea sârbilor din 1704, sau epi-
demia de holeră din 1710. După această
perioadă istorică tulbure urmează , din a
doua jumătate al secolului al XVIII-lea, vre-
muri mai liniștite și de relativă redresare
economică, cu consecințe directe asupra
evoluției demografice.
Conscripția urbarială din 1773 în-
scria Păușa ca fiind comună românească
– cu 30 de case și locuitori de religie
ortodoxă, situată la 12 km distanță de
Oradea. Cu câțiva ani mai devreme, în
1769, când a avut loc conscripția parohi-
ilor Episcopiei Ortodoxe Române a Aradu-
lui, parohia Păușa, încadrată în Distric-
tul protopresbiterial Oradea–Mare, era
consemnată cu 24 de case.
Din punct de vedere demografic
este important a releva faptul că, în de-
cursul secolului al XIX-lea, potrivit datelor
furnizate de registrele parohiale de stare
civilă din Păușa, numărul nașterilor se
cifrează la o media anuală de 20, pe când
cel al deceselor la 5. Cel mai mare număr
de născuți s-a înregistrat în anul 1871, iar
cel mai mare număr de decese în 1878.
Începând din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea se poate constata un spor demo-
grafic lent, dar constant:
- 1874 : 56 de case, 332 locuitori
- 1876 : 58 de case, 280 locuitori
- 1880 : 62 de case, 301 locuitori
- 1900 : 64 de case, 475 locuitori
- 1910 : 118 de case, 647 locuitori
- 1920 : 191 de case, 621 locuitori.
După toate probabilitățile , cel
mai mare număr de locuitori a fost con-
semnat în momentul cedării Ardealului
de Nord în 30 august 1940, respectiv 679,
cifră publicată de autoritățile maghiare,
dar presupunem că pe baza datelor
recensământului autorităților românești
din anul 1930.
În ultimile decenii, aidoma altor
sate din județul Bihor, dar nu numai, și în
cazul Păușei asistăm la fenomenul, poate
ireversibil al depopulării. Dacă în deceniul
VIII al veacului trecut numărul populației
se cifra la 410, potrivit datelor oficiale, la
recensământul din 1992 au fost înregistrați
304 locuitori , iar la ultimul recensământ
din anul 2002, doar 288 locuitori.
Sub aspectul organizării
instituțional-administrative, pe parcur-
sul Evului Mediu, obștea satului Păușa,
asemenea satelor din jur, își alegea
desigur la începutul fiecărui an, judele,
vice-judele(judele mic) și 6 jurați. Mai
alegeau și gornici pentru paza pădurilor
și semănăturilor, prelucrarea pământului
fiind sursa pricipală de existență.
Judele sătesc nu era un dregător
plătit, ci se bucura de beneficii din judecăți,
gloabe, dări din drepturile comune și
scutiri. În secolul XVII, dar mai ales XVIII,
rolul și atribuțiile judelui sunt extrem de
complexe față de stat și stăpânul feudal.
21
Satul în care a văzut lumina
D.R. Popescu
Este consiliat adeseori, de sfatul
bătrânilor și aprobat de o serie de mici
slujbași, paznici, străji, pădurari.
Moșia Păușa, după cum am mai semnalat,
a intrat în posesia unor proprietari laici,
respectiv familia Pazmany, până la stinge-
rea ei. De Păușa aparțineau în secolele XIV-
XV și pământurile din Șumugiu, precum și
cătunul Lovastelek (probabil terenul de
pășunat al cailor n.a).
Lemnele pentru construcții și
pentru încălzit se găseau cu prisosință în
pădurea satului. Ba mai mult, chiar și lo-
cuitorii din Leș se aprovizionau gratuit
cu lemne din pădurea satului Păușa, evi-
dent cu aprobarea stăpânului de moșie.
Cele necesare traiului și gospodăriei erau
procurate din târgurile cele mai apropiate:
Oradea și Cefa.
Locuitorii mai câștigau un ban și
din săpatul viilor de pe dealul Oradiei.
Obligațiile față de stăpânul de moșie erau
aceleași cu ale iobagilor din satele înveci-
nate: robota-12 zile/an, nona din cereale,
taxa anuală 1 florin, daruri ocazionale și
de sărbători. Aratul pământului se efectua
cu 4 boi. Imediat după introducerea urba-
riilor care reglementau raporturile feudale
dintre stăpânii de moșie și iobagii supuși,
judele nobililor verifica anual modul în
care se respectau prevederile înscrise în
aceste urbarii sub forma unor scrisori de
mărturie ale juzilor și juraților satului.
În asemenea documente de arhivă
au fost identificați, în satul Păușa, câțiva
juzi dar și numele unor jurați. Astfel, dintr-
o scrisoare de mărturie, datată la 9 febru-
arie 1776, reiese că judele satului era Ioan
Caciora(Kacsora), iar jurați Văsălie Triffa,
Balaj Tripa, Toma Sim și Damian Filip. În
anii următori figurează ca juzi Ioan Cacio-
ra în 1777, Alexa Hălmăgean în 1779, Ilie
Papp în 1784, Ioan Hălmăgean în 1785.
Din aceste scrisori de mărturie
rezultă, fără excepție că arătorul, fâneața
și pășunea erau folosite de către supuși
fără nicio opreliște, că preotul satului
și stăpânul de moșie foloseau fâneața
respectând întocmai prevederile ur-
bariului. Actele oficiale emise în numele
autorității sătești erau autentificate cu un
tipar sigilar confecționat în 1782, reînnoit
în 1858, acesta din urmă având textul din
legendă: POOSA KOZSEG PECSETY 1858,
iar în câmpul sigilar au fost gravate un cal
și o pasăre cu o floare în cioc.
Sistemul de culturi agricole prac-
ticat în secolul al XVIII-lea era cel într-un
singur câmp, ceea ce însemna că hotarul
nu era împărțit în câmpuri care să se
rotească. Doar cei din Chișirid mai practi-
cau acest sistem, restul satelor învecinate,
alternau culturile în două câmpuri (Gepiu,
Miersig, Leș, Șauaieu) sau chiar trei câm-
puri (Nojorid).
La nivelul secolului al XIX-lea
dețineau proprietăți mai întinse în Păușa
membrii familiilor : Santha, Domokos și
Palinkasy. Potrivit unui proces verbal de
hotărnicie din 29 iunie 1887, în hotarul
Păușei se găsea pădurea din Leș a lui
Rosenthal Armin, fostul han „Filda”, pre-
cum și pădurea lui Stepan Istvan.
Dr. Bujor Dulgău
Director al Arhivelor Naționale Bihor
Codul legilor Belagine care au fost date
de Zamolxis Geto-Dacilor
Z iditorul cerului și al pământului,
stăpânitor și făuritor al tuturor celor
văzute și nevăzute, garantul începutului
și al sfârșitului, făuritor al zorilor zilei și al
luminii care îneacă ziua în tainica nopții,
cerul nemărginit cu policandrul de stele
și astre, a ființelor vii cu care am popu-
lat acest pământ PORUNCESC SEMINȚIEI
NEAMURILOR, să ia aminte, la toate cele
ce le voi preaslăvi și da pentru voi cu
semne de foc, pentru veacul – veacurilor
Amin!
SOCOTEALA VREMII ȘI A VIEȚII OMENEȘTI
Voi, care sunteți născuți pe
acestă vatră a Plimorei, după „Chipul și
Asemănarea Mea” – în acest sfârșit de
veac al VIII-lea și început de veac al VII-
lea , urmași destoinici ai seminției geților,
și ai Reginei Hestiea- Vesta, fiica lui Zeus
care v-ați năzuit a lucra acest pământ și
a asculta poruncile mele, de aici de sub
altarul Marilor Zei al Templului Măreț al
Sarmizegetusei – Regia din Dacia, vă chem
pe voi, împreună cu toate viețuitoarele
cele vii, pentru a vă hotărî anii vieții și
a sorții voastre , fiecăruia după cum să
viețuiți pe pământ.
Tu omule, singur împărat al
pământului, tu să umbli pe picioarele tale
și să privești la cer, ție-ți dau statura aleasă
și te dăruiesc cu puterea de a gândi și de a
judeca; cu puterea de a-ți acoperi gânduri-
le și simțămintele cele din lăuntrul tău, și
ție să-ți fie supuse toate cele sălbatice ale
câmpului, și izbăvitor celor zburătoare din
aer și din apă, de pe pământ, să stăpânești
tot ceea ce este viu, rodurile câmpului
și ale pomilor să fie ale tale și alor tăi pe
pământ.
Vei pătimi osteneala și truda po-
verilor cele mai grele, ai să asuzi și vei avea
puțină odihnă; iar mâncarea ta o vei afla
între spinii și pălămida pământului și vă
încunoștințez a afla socoteala vremii și a
vieții omenești:
̽ din zece oameni născuți toți într-o zi, nu-
mai unul va trăi până la vârsta de 74 de
ani;
̽ din 13 oameni , tot de asemenea , numai
unul va ajunge să îmbătrânească până la
80 de ani;
̽ din 43 de oameni, va îmbătrâni numai
unul până la 85 de ani;
̽ din 60 de oameni de-o seamă, născuți,
ajunge unul să trăiască până la 88 de ani.
În tot anul merge aceasta tot
înainte. Iar unul care vrea să-și numere 100
de ani, caută să aiba 3500 de frați deodată
cu dânsul, născuți căzând în pământ și
carele a trăit 105 ani, înaintea lui i s-au dus
1000 cei cu dânsul deodată.
Din 25000 de oameni, ajunge unul
până la 106 ani, iar din 50000, numai unul
până la 107 ani; iar dintr-un milion de
oameni ajunge
numai unul să
îmbătrânească
până la 110 ani.
ROATA VREMII
Spunu-vă vouă –
ca să înțelegeți,
că : „Nu este suiș
fără coborâș”-
iar cine are ure-
chi de auzit să
audă, și cine are
ochi de privit, să
vadă.
A d e vă r,
grăiesc vouă: „Lucrul firesc să-l faceți după
gândul vostru, pentru că cel ce cu prețuri
multe ajunge sus pe culme, de multe
ori năzuiește să rămână veșnic acolo, în
înălțimi aproape de Dumnezeu”.
Aceste gânduri deșarte ale tale
omule sunt supuse mândriei și lăcomiei.
Nesăturat ești omule, dintre cei
fără de saț; când ajungi pe culmea fericirii.
De multe ori te dedai patimilor trupești,
iar parte dintre voi nu înțeleg de ce putre-
zesc în chiar inima lor, și se dărâmă, greșind
amarnic, ca o ciupercă viermănoasă.
Alții dintre cei mulți vor să le ia
avântul altora vrând să pună piciorul pe
grumazul semenilor lor, și îvrăjbindu-se
către toată lumea, scoboară de pe scaunul
puterii chiar și aceia pe care ai crezut că
i-a îngenunchiat Dumnezeu, și le ajută
acestora din urmă să biruiască, pentru
că rânduiala lăsată de Dumnezeu în viața
omenească nu suferește pe tirani.
Veți vedea căci de câte ori tiranii
primejduiesc viața și lumea, Dumnezeu
va ajuta pe cei năpăstuiți să scape de ei,
căci altfel viața din ce-i grea, ar ajunge de
nesuferit.
Neamul vostru românesc, care se
trage de la geto-daci, în decurs de 20 de
veacuri a băgat de seamă cum se învârte
roata lumii, precum este scris în Scriptură:
„Coborât-am Sfinții cei puternici de pe
scaune”, a adus și el viața la înțelepciune:
„Nu e suiș – fără coborâș”.
Dacă omul ar rămâne bun, onest,
iubitor pe culmea suișului, nu s-ar prăbuși,
ci alte înălțimi i s-ar deschide.
Dar trebuie să băgați de seamă că
cel ce va ajunge pe culmea măririi, pe căi
drepte, de obicei drept rămâne, și când
ajunge la putere.
Fiindcă sunt așa de rar oamenii
care merg pe drumul drept până ajung
la culme – fiind acest lucru cel mai greu,
aceștia sunt foarte rari, cei ce rămân
deștepți, și care n-au ajuns la deplinătatea
puterii și deci foarte rari sunt aceia care nu
se prăbușesc.
22
ÎNVĂȚĂTURI PENTRU VREMURI PAȘNICE
Binecuvântează omule și preamărești
întru cinste și bună rânduială pe Ziditorul
tău Dumnezeu, care ți-a zis : „Muncește
cu râvnă acest pământ... căci în sudoarea
frunții tale îți vei dobândi cele necesare
traiului”căci muncind în împrejurul tău
vei auzi muzica divină a dumbrăvilor, iar
spiritul florilor îți va aduce folos și-ți va
deștepta mirosul întru desăvârșirea ta și a
lucrurilor tale.
Binecuvântează pe Dumnezeu că
te-a zidit din nimic, și te-a sălășluit aici,
ca să te veselești de frumusețile naturii
ce se află sub ochii tăi; și te-a dăruit cu
toate bunătățile cele adevărate ale zile-
lor liniștite și cele mângâietoare ale zidirii
sale.
Ai, deci, soarele în ceruri și viața
pe pământ, florile inimii și lumina în razele
zilei, sănătatea în aerul cel mai curat al
dimineții și răcoarea pe țărmurile izvoare-
lor.
Omule, privește la aceste zămisliri
și măriri strălucitoare ale naturii și înscriele
în bucuria inimii tale.
Aceste măriri sunt ale minții
dumnezeiești – iar tu omule minunează-
te de ele, pe cât îi este iertat ochiului tău,
care nu trebuie să fie lacom de a le vedea,
căci va veni o dimineață întru care tu nu
te vei mai veseli de aceasta, și oricum ar fi
cuvintele depline de jale , care se vor scrie
pe piatra mormântului tău, nesimțitor, nici
cerurile, nici mormântul nu-ți va hărăzi ție
nici măcar o lacrimă, nici un nor nu se va
face mai luminos, nici o frunză nu va pica
fără vreme, nici o suflare, nici un vaier, nici
un vânt ușurel nu va suspina pentru tine –
ci ciulinii cei târâtori se vor bucura de noua
lor pradă și vor pregăti rămășițele trupului
tău omenesc spre rodirea pământului, că :
„al Domnului este pământul și plinirea lui”.
Dr. Ec. Lucia Pojoca
Ing. Mircea Vac
[Continuare în numărul următor]

pagini memorabile de istorie.
De aceea, pentru a creiona pro-
filul amplu al mecenatelui Nico-
lae Jiga am socotit necesară o
prezentare structurată pe câte-
va registre din care să reiasă
făptuirile sale.
Omul politic
Înzestrat cu calităţi
politice şi culturale, se va re-
marca prin lupta pentru eman-
ciparea românilor bihoreni,
într-o perioadă a marilor
frământări pentru comunitatea
orădeană. Cu toate ingerinţele
„Cultura este cea care apără şi obstrucţionările capitlului
sufletul unei ţări, aşa cum ar- romano-catolic, care nu vedea
mata îi apără teritoriul. De- cu ochi buni accederea unui in-
geaba ne-am păstra teritoriul, telectual român la funcţiile de
dacă ne-am pierde sufletul...” conducere ale oraşului, Nicolae
(Octavian Paler). Jiga se va remarca în spectrul
politic bihorean. Astfel că la 3
I noiembrie 1828 Nicolae Jiga a
ntre marile personalităţi fost ales membru al Adunării
ale Bihorului, care au creionat generale a oraşului, iar din
istoria culturală şi spirituală 1832 devine senator şi co-
a acestor locuri, se numără misar orăşenesc pentru brea-
şi marele mecenate Nicolae sla croitorilor, iar în anul 1834
Jiga. Deşi, o figură nu foarte devine jude secund al oraşului.
cunoscută în arealul orădean, În perioada 1832-1848 este
totuşi, el a punctat istoria ales în fiecare an fie ca sena-
acestor locuri asemenea lui tor, fie în calitate de consilier
Emanuil Gojdu sau Aurel Lazăr. orăşenesc, participând activ la
Nicolae Jiga s-a născut viaţa comunităţii .
la 4 octombrie 1790 dintr-o Activitatea sa nu s-a
familie de simpli ţărani din mărginit doar la dimensiunea
Sânicolau Român. Numele de strict politică, ci se impune în
familie Judeu provine de la sprijinirea comunităţii românilor
jude-judecia, o veche instituţie ortodocşi desfăşurând o ac- va înfiinţa şi la Beiuş, vatră
românească de judecată. tivitate prodigioasă şi pe tărâm românească plină de istorie.
La Oradea, oficialităţile şcolar şi bisericesc, fiind un
maghiare i-au maghiarizat nu- promotor asiduu al cultivării
mele în Zsiga, pe care l-a purtat şi promovării limbii române
până la moarte. Românii însă în spaţiul românesc. El este,
i-au romanizat forma în Jiga, prin excelenţă, paradigma
aşa cum apare în multe acte în elocventă pentru contempo-
care e pomenit. Şcoala primară raneitate a participării active
a urmat-o în satul natal, iar a laicatului în viaţa Bisericii şi
gimnaziul la Oradea. Datorită modelul omului politic care nu
activităţii sale politice şi cul- separă discursul ideologic, de
turale româneşti a intrat de la realităţile sociale şi culturale
început în breasla negustorilor ale vremii.
macedo-români şi greci, colo-
nie foarte puternică la vremea Fondator de instituţii
aceea în Oradea, se pare că în caritative şi de educaţie
familia Anei Kosperda, cu care
se va căsători mai târziu. Prin Cea mai importantă
căsătoria cu Ana Kosperda, faptă a lui Nicolae Jiga a fost
cu care a avut trei copii, Nico- întemeierea Fundaţiei „Sfântul
lae Jiga intră în posesia unei Nicolae” în Oradea Mare, în
prăvălii de manufacură care anul 1860, pentru ajutorarea beiuşeni . Chiar dacă Fundaţia
îi va aduce venituri frumoase elevilor şi studenţilor români de la Beiuş nu a avut amploa-
pe care le va aloca pentru spri- proveniţi din familiile nevoiaşe rea celei de la Oradea, totuşi,
jinirea şi educarea tinerilor iu- din satele bihorene care stu-
bitori de carte. diau la şcolile din Oradea.
Biografia sa până Fundaţia era condusă
la vârsta de 27 de ani este de un senat format din 11
reflectată destul de sumar în membri: cinci clerici şi şase
documentele vremii. Faptele mireni şi cuprindea un inter-
sale ulterioare însă, au umplut nat în care erau cazaţi în mod Nicolae Jiga a fost într-adevăr
23
ctitor de cultură şi şcoală românească
gratuit câte 20 de tineri anual
(mai târziu numărul lor a cres-
cut la 40), unde li se asigura
hrană, îmbrăcăminte şi re-
chizite şcolare. Pe lângă aces-
tea elevii şi studenţii din acest
internat aveau la dispoziţie şi
o bibliotecă destul de mare.
Conform Statutului Fundaţiei,
Preşedintele Senatului
fundaţional era protopopul
Orăzii-Mari sau vicarul consis-
torial, iar între membrii clerici
ai Senatului, parohul Bisericii
cu Lună, împreună cu epitropul
prim erau membrii de drept.
Cu excepţia preşedintelui
fundaţiei şi a membrilor de
drept, ceilalţi membrii ai
Fundaţiei erau numiţi sau
confirmaţi de către Consistori-
ul ortodox orădean în acord cu
episcopul Aradului care avea
jurisdicţie canonică şi în Bihor
la vremea respectivă, iar mai
târziu, după reînfiinţarea Epis-
copiei Oradiei (1920), direct de
către episcopul local. Locaţia
acestui internat s-a aflat până
în 1885 în clădirea de pe colţul
străzii Avram Iancu cu Iuliu
Maniu, între Biserica cu Lună
şi Biserica Sf. Nicolae, iar după
acest an, pe strada Nicolae Jiga
(fostă Castanilor). Internatul a
dăinuit până în anul 1948, când
a fost desfiinţat, iar clădirea a
fost trecută în proprietatea
statului.
O institutuţie identică
Mai întâi, constituie un fond de
2000 de fl. din care urmau să fie
ajutaţi prin burse elevii români
care studiau la şcolile din Beiuş.
După modelul Fundaţiei sale
de la Oradea, intenţionează
deschiderea unui internat
pentru tinerii săraci din satele
beiuşene. Astfel, cumpără o
casă cu grădină în strada Sf.
Ioan, în valoare de 3000 de fl.,
care avea să fie folosită în parte
ca alumneu pentru 6-10 tineri,
iar alta să fie închiriată în ve-
derea susţinerii al numelui.
Din nefericire, inter-
natul nu se va mai concretiza,
însă din fondurile Fundaţiei
se va da săptămânal un ajutor
de pâine şi burse multor tineri
gestul său a constituit un im-
bold pentru generaţiile de ti-
neri dornici să facă carte.
Comerciantul/negustorul
Nicolae Jiga
un comerciant, un negustor,
ceea ce noi azi numim om de
afaceri. Însă nu unul dornic de
a se îmbogăţi în logica boga-
tului din Evanghelie căruia i-a
rodit ţarina şi în mod egoist s-a
gândit să adune totul pentru
sine, o logică ce se perpetuează
şi în societatea capitalistă,
individualistă a timpului nos-
tru. Ci a inversat această logică
printr-o frumoasă lucrare a
dăruirii şi altruismului. De
pildă, înfiinţează un fond de
3000 fl. pentru comercianţii
români care nu aveau capital
suficient să-şi încropească o
prăvălie proprie.
Activitatea sa caritabilă,
nu ne poate permite să vedem
în el tipul negustorului mes-
chin, care pentru a-şi atinge
scopurile de proliferare a afa-
cerilor este în stare să sacrifice
orice normă a bunului simţ.
Vedem în el pe negustorul care
luptă nu pentru supremaţia
banului, ci pentru supremaţia
demnităţii şi valorii umane.
A ştiut să-şi asigure
un loc în Împărăţia ceruri-
lor şi în memoria colectivă a
posterităţii, în detrimentul
unei asigurări de viaţă pentru
sine şi pentru urmaşii săi.
Ctitor de şcoală românească
Deşi nu a fost dascăl,
pentru că pregătirea sa a fost
cu totul alta, a avut cu siguranţă
vocaţie de pedagog.
Nu pentru că a fost
înzestrat cu o inteligenţă
sclipitoare, ci pentru fap-
tul că a luptat pentru edu-
carea şi luminarea tineretului
român, cu precădere orto-
dox. Pe bună dreptate poate
fi considerat creator de şcoală
românească.
A avut viziune de
perspectivă asupra destinu-
lui neamului românesc, ştiind
că un popor ignorant este
foarte uşor supus anarhiei şi
dezbinării şi poate fi oricând
privat de libertate şi de drep-
turi.
De aceea, a insistat
foarte mult pentru înfiinţarea
de şcoli româneşti şi instituţii
fundaţionale în care să înveţe
şi să fie susţinuţi tinerii dor-
nici de carte şi fiii celor privaţi
de educaţie datorită sărăciei şi
precarităţii condiţiilor de trai.
Preot Ioan Codorean
 PARALELISM ÎNTRE ȚĂRANUL ROMÂN Birocrația stufoasă pentru accesa- De asemenea acordarea diferențiată
ȘI FERMIERUL EUROPEAN rea fondurilor europene, lipsa mijloacelor a subvențiilor în funcție de suprafața de
de transmitere a informației de la centru teren lucrată sau în funcție de numărul de
Cotată ca o țară cu un potențial a- în teritoriu privind modalitatea, criteriile animale pe care îl au ar putea fi o soluție
gricol deosebit, România de-a lungul celor de eligibilitate pentru obținerea acestor stimulativă pentru dezvoltarea agricul-
21 de ani după căderea regimului comu- fonduri, dobânzile mari la creditele pentru turii.
nist nu a reușit să valorifice decât într-o agricultură au făcut ca progresul organiza- Cum încercarea reconversiei pro-
foarte mică măsură potențialul agricol al toric, tehnologic și biologic să întârzie să fesionale a țăranului s-a dovedit a fi
țării. apară în mediul rural. zadarnică iar cursurile de pregătire a vii-
Perioada comunistă în care din Încet, dar sigur, țăranul român a în- torilor fermieri stau foarte frumos postate
proprietar, țăranul a ajuns să fie un simplu ceput să-și dea seama că nu va putea de- pe internet precum și lipsa specialiștilor
slujbaș și-a pus adânc amprenta asupra veni fermier lucrând empiric un hectar sau din domeniul agricol în mediul rural fac ca
gândirii, vizând criteriile de performanță, două de teren și crescând în grajd două transformarea țăranului român într-un fer-
precum și a metodelor de eficientizare a sau trei vaci. Utilizarea diferitelor forme mier european să fie grea și anevoioasă.
diferitelor sectoare de activitate. de asociere în vederea utilizării utilajelor,
De ce se transformă atât de greu a depozitării și comercializării produselor îi Dr. Pop Călin
țăranul român într-un fermier european? va face pe fermieri mai puternici.

Consultație la dentist cel mai frecvent întâlnit, atât la
copii cât și la adulți, localizate
de obicei pe suprafața ocluzală
sau interdentar.
Carii radiculare - pe
măsură ce înaintam în vârstă,
gingiile se retrag, lăsând
rădăcină dintelui expusă.
Rădăcină nefiind acoperită de
smalț, se poate caria foarte
ușor.
Cariile secundare sau
recidivele de carii - se formează
în jurul obturațiilor și coroane-
lor existențe. Acestea sunt
zone cu tendința de acumulare
a plăcii bacteriene, ceea ce
duce la formarea cariilor.
Adulții sunt expuși
Ce sunt cariile dentare? în special la pericolul cariilor
dacă suferă de gură uscată,
Cariile dentare reprezintă o afecțiune datorată scăderii
distrugerea țesutului dur al fluxului salivar. Gură uscată
dintelui. Apariția cariilor este poate fi cauzată de anumite
influențată de stilul nostru boli, medicamente, radiotera-
de viață - ce mâncăm, cum pie și chimioterapie, și poate
ne îngrijim dantură, dacă apa fi temporară (zile, luni) sau
potabilă este fluorurata sufi- permanență, în funcție de
cient și ce pastă de dinți folo- cauză.
sim. Și ereditatea joacă un rol Cariile sunt o afecțiune
în susceptibilitatea de formare gravă. Netratate, cariile pot
a cariilor dentare. distruge dinții și țesutul moale
Deși cariile sunt mai din interiorul acestora, pro-
frecvente la copii, și adulții sunt vocând abcese dentare, zone
expuși riscului. Cariile sunt de de infecție la vârful rădăcinii.
mai multe tipuri: Dacă se formează un abces,
Carii coronare - tipul acesta se tratează prin trata-
24
mentul de canal radicular,
intervenție chirurgicală sau
extracție dentară.
Cum aflu dacă am carii?
Numai medicul den-
tist va poate spune sigur dacă
aveți carii. Această pentru că,
de multe ori o carie se dezvoltă
sub suprafața dintelui, unde
nu poate fi observată. Când
consumați alimente bogate în
carbohidrați (zaharuri, ami-
don), aceștia hrănesc bac-
teriile din placă bacteriană,
producând acizi ce atacă din-
tele. În timp, smalțul dentar
este distrus în adâncime, dar
suprafața rămâne intactă.
După deteriorarea unei mari
părți din smalț, suprafața aces-
tuia se prăbușește, formând
caria.
Cariile se dezvoltă
cel mai probabil în șanțurile
suprafețelor ocluzale ale
dinților posteriori, în spațiul
interdentar sau sub joncțiunea
mucogingivală. Indiferent de
locul unde apar, cel mai bun
mod de a le depista și trata
înainte de a se agrava este să
mergeți la dentist pentru con-
troale de rutină.
Cum putem preveni apariția
cariilor dentare?
Prin periaj de cel puțin
două ori pe zi și folosirea
zilnică a aței dentare pen-
tru îndepărtarea plăcii bacte-
riene interdentare și de sub
joncțiunea mucogingivală.
Controale dentare de
rutină. Măsuri preventive pen-
tru a împiedică apariția proble-
melor și pentru că problemele
minore să nu devină majore.
O dietă echilibrată,
săracă în zaharuri și amidon.
Dacă totuși consumați ali-
mente cu conținut de zaharuri
și amidon, încercați să o faceți
în timpul meselor și nu între
mese, pentru a limită expu-
nerea dinților la acizii produși
de acestea.
Utilizați produse de
igiena dentară îmbogățite cu
fluor, inclusiv pastă de dinți
fluorurată.
Asigurați copiilor dvs.
un aport corespunzător de
fluor în apa de băut. Dacă sursă
dvs. de apa potabilă nu conține
fluor, medicul dentist sau pedi-
atru poate prescrie suplimente
zilnice pe bază de fluor.
Marius V. Pop
Toamna veșnicei regăsiri Chiar de-n viață nu poți, învață să iubești;
Să fii curat la ceasul întâi deșteptător
Să poți și mai târziu – orânda s-o primești,
Și-n viață să iubești – iubirea, iubirilor;
Că nu este păcat, nimic nu-i trecător..
Doar omu-n astă viață-i un biet rătăcitor.

Nu ți-ai ales iubirea – sau ai ales-o în pripă

Necugetând elanul fierbinte-al tinereții,
Nu îți trădezi credința uitând pentru o clipă
Că-n ochi porți elixirul nemuritor al vieții.

RANA FLORII DE CAIS

Taina florii de cais

Răstignită-n cer mă doare,
Să iubesc tot ce mi-ai scris
Doamne Sfinte cu candoare.

IUBESC – IUBIREA, IUBIRILOR... Clipocește blând izvorul

Sub povara ce m-apasă,
Cuvântul tainic cel venit din slavă Rana florilor cu dorul ...
Din inimă curată și gând de preamărire, Sunt a inimii mireasă.
Revarsă-se acum din piepturi ca o lavă
Spre cei ce sunt cuprinși de-o oarbă amăgire, Ielele se-ncing în horă
La ceasul când divinul revarsă pe pământ Sub zumzetul de albine...
Oare cine-n lume speră
Din slava cea cerească – iubirea prin cuvânt. Să mai fie lângă mine...?
Veniți dar azi cu toate, făpturi pline de viață Blând luceafărul pe ceruri
Ce zămislite-ați fost din gâne transilvane, Își trimite raza sfântă,
Și-aduceți voi obolul în zori de dimineață Între crengi, printre creneluri,
Iubirii pe pământ- iertării de la mame. Floarea bine o cuvântă.
Mirela Barbu
CĂRÂMBUL PUTERII

S-au succedat din secole cu rândul CORESPONDENȚĂ

Urmașii nației române la putere,
Dar nici pe unul nu-l bătuse gândul
Să vândă vatra țării, când străinu-o cere. Mi-aduc cu drag aminte de satul meu natal
De vatra părintească unde-am văzut lumina
Ajunsă ești iar, azi, tu biată țară De susurul de ape cu sunet de cristal
Să te conducă un clan de semidocți; De jocuri, obiceiuri şi de sărmana Lina
Ce-au sărutat cărâmbul cizmelor de afară Rămasă de bărbat cu doi feciori acasă
Și-au cumpărat puterea pe trei sloți. Cu unul însurat cu celălalt holtei
Într-o căsuţă veche, mică, sărăcăcioasă
Nimic nu mai e bun, nimic nu merge,
Din ceea ce au lăsat străbunii veșniciei, Căzuse mai devreme zăpada astă iarnă
Cu toate că avem și președinți și rege Nămeţii erau mari, cât gardul, mamă dragă
Ascunși în zâmbet searbăt la frâiele domniei. Îmi amintesc: treceau pe lângă casă în grabă
Drumeţi în zorii zilei, și scârţâia zăpada
Ne mușcă în răspăr azi câinii de la garduri, Sub pasul lor grăbit, răsuna toată strada; “E-n floare sărăcia din nou la casa noastră
Și-l spânzură pe Iancu în Ardeal... Florile-argintii râdeau în zori pe ram Şi s-a uscat de ieri muşcata din fereastră”
Pe când politicianismul se fomfăie în farduri, Desfacându-şi tăcute petalele pe geam Aşa-mi scria, mai ieri, măicuţa în scrisoare
Fără ripostă clară – se lasă duși de val. Împrăştiind parfumuri ori fumuri, ca balsam Că-s multe neajunsuri şi că zăpada-i mare
Iar lemnele-s puţine şi-aproape-s pe sfârşite,
Din vremi în vremi, ciolanele se bat la cotitură, Se împlinesc, măicuţă aproape patru ani Şi nu prea multe neamuri mai vin să o ajute.
În drumul lung, bătut, al oaselor către Bănie... De când m-am dus de-acasă, ades între tirani;
Iar mieii și vițeii cu blânda lor coifură Mai bine de doi ani am întâlnit în drum Şi-mi mai scria măicuţa cu lacrimi: “Ţine seamă
Pecetluiesc voința cerșită cu atâta mârlănie. Aceiaşi trecători aghezmuiţi cu fum, Că port pe cap, de ani, o zdreanţă de năframă
Cu chipuri reci şi sumbre și cu priviri tăioase Iar dac’am rămas în sat, ducând-o foarte greu
Nu-i rea și ne-avenită ideea de mai bine, Ce se răsfrînge-n frigul ce mă pătrunde-n oase. E c-am rămas cu gândul la tine tot mereu,
Când vrei să ceri la centru un nou post ; Mai lasă bulevardul, locale şi petreceri
Dar dacă n-ai acasă parlamentar – ce mâine Am învăţat estimp, măicuţă, să scriu şi franţuzeşte Că vine vara iarăşi şi nu avem nici seceri.
Va fi un biet ministru, e totul fără rost. Am fost şi la teatre, și ştiu cum se munceşte,
În vreme ce doar unii tăcuți în lupanare Deci vezi, învaţă, căci taică-tu s-a dus din lumea asta
Departe e câmpia cu kilometrul zero Petrec spărgând în muzici, şampanii în pahare. Lăsându-mă pe veci să-i port tristă năpasta.
De unde-n dimineți răsare sfântul soare, Închei şi, la sfârşit, mai spunu-ţi c-a murit
Și nu lăsați români, urmașilor lui Nero Nu am pe nime-alături și vremea-i capricioasă Valeria lui Drăgan - o ştii că te-a moşit,
Să vândă iarăși țara , ce aproape mâine moare. Şi îmi lipsesc atâtea din câte-aveam acasă, Deci, toate cele bune-ţi doresc şi sănătate
Mi-e dor de voi, de dealuri şi de pădurea deasă Şi nu uita, mai scrie-mi, din când în când o carte”.
Așa ne știm născuți, pe o biată buclava De cumpăna fântânii ce-i spânzurată-n casă
Crescuți din tată-n fiu cu obicei balcanic; De nucul singuratic din marginea grădinii Ing. Mircea Vac
Că de nu-i dai și mâine Cezarului ce vrea... De liniştea-nserării pierdută-n umbra lunii. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Ne-om nărui sub soare în mare zi de praznic.

25
 Mihai Vitezul scăpând Stindardul

Noaptea se întinde și din geana sa

Argintoase lacrimi peste flori vărsa
Dar setos de lupte, în văi depărtate,
Un erou în noapte încă se mai bate.

Singur el în luptă în acele văi,

Unde mâna morții i-a culcat pe-ai săi.
Dar sub mii de brațe trebuia să cadă;
Trece printre unguri, fără ca să-i vadă,

Și stindardul țării el înfășurând

Către sân în strânge înapoi cătând.
Și în urma morții armăsaru-i zboară
Ca o închipuire albă și ușoară,
Spre o apă lată, calul și-a-n-dreptat;
De maghiari războinici fuge-nconjurat.
Luna, după dealuri, mergând să se culce,
Îi arată calea și îi surâde dulce.
Cei ce-i vin în urmă se opresc pe maluri;
Dar Mihai cu calul se aruncă-n valuri
Și de ceea parte singur ajungând
El îmbrățișează calul spumegând.
Apoi scoate frâul, încă alb în spume,
Și îi zice: „Liber mergi de-acum în lume !”
Forțat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului
Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund
Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român.
Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recu-
cerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 au-
gust 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Tran-
silvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe
Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau per-
spectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea
împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune
la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, și la 9/10 august
1601, la 3 km sud de Turda Mihai Viteazul este ucis de generalul
Gheorghe Basta. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu
stă scris: “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail,
Marele Voievod, ce au fost domn al Țării Românești și Ardealu-
lui și Moldovei.”
Marius V. Pop

martirului protopop – Aurel Munteanu,

cu implicarea acestuia în viața cotodiană
și politică a muntenilor din Huedin, reite-
rând în același timp evenimentul produs în
ziua de 10 septembrie 1941, cu învățătura
pericopei evanghelice „De-ai ierta pe
făptuitori” și a ne ruga să nu se mai întâm-
ple asemenea evenimente.
Laudativ a fost și expozeul epis-
copului greco-catolic dl. Virgil Bercea, a
doamnei Elisabeta Pop, a doamnei sena-
tor Doina Ignat, care cu vădită emoție și
lacrimi în ochi a prezentat suferințele reale
pricinuite locuitorilor din zona Huedinului,
al sătucelor din arcul mirific al munților
Apuseni, precum și a altor martiri din în-
treg Ardealul, ocazionate de odiosul Dictat
de la Viena.
nerea samavolnicului Dictat de la Viena . Putem confirma pe deplin succesul
LANSARE DE CARTE LA La această manifestare au partici- celorlalți antevorbitori printre care s-a re-
BAROUL DE AVOCAȚI DIN ORADEA pat personalități marcante ale vieții pu- marcat în mod deosebit dl. George Roca,
blice din Oradea, înalte fețe bisericești și scriitor și ziarist din Australia, director al
În seara zilei de 15 septembrie, zi nu în ultimul rând personalități ale scriito- revistei Romanian Vip din America și a al-
de toamnă târzie, la orele 18, când clo- rilor din Diasporă, din care amintim: dna. tor reviste, născut în Huedin , care ne-a
potele din turla Bisericii cu Lună „bat de Elisabeta Pop, critic dramatic, dna.senator reiterat în termeni evlavioși același eveni-
vecernie”, în sala festivă a Baroului Bihor Doina Ignat, dl.episcop greco-catolic Virgil ment cu referințe cunoscute din familia
din Oradea, a avut loc lansarea volumu- Bercea, preotul protopop al Huedinului dânsului, afirmând la încheiere că: „Aceste
lui de teatru „TUNUL DE CIREȘ”- lucrare dl.Ciprian Taloș, doctor Lucian Munteanu, momente marcante din această seară, au
a dramaturgului Pașcu Balaci, personali- scriitorul și ziaristul român Georghe Roca fost o adevărată lecție de istorie – care nu
tate marcantă între scriitorii de pe malul din Australia- născut în Huedin, jud. Cluj, trebuie uitată de urmașii Neamului Româ-
Crișului. scriitorul român Ivan Lungu din Haifa-Is- nesc”.
Lucrarea „Tunul de Cireș” a fost rael, a cărui părinți au fost deportați din Distinsul autor , avocat Pașcu Balaci
consacrată preotului protopop martir Oradea și uciși la Auschwitz, precum și po- la finalul festivității a fost felicitat de dl.
Aurel Munteanu , ucis mișelește „prin etul român Tudor Gheorghe din Făgăraș , preot protopop Ciprian Taloș , care i-a de-
răstignire pe tun” și puratat de-a lungul actualmente stabilit în statul Texas, S.U.A. cerant o Diplomă de Excelență , precum și
străzilor miticului oraș Huedin, la 10 sep- Cartea a fost prezentată de preo- de ceilalți participanți la festivitate.
tembrie 1941 – acum 70 de ani, în urma tul protopop dl.Ciprian Taloș al Huedinu-
cedării Ardealului de Nord, prin impu- lui, care a remarcat în alocuțiunea dom- Prof. Roxana Vac
niei sale momentele principale ale vieții
26
Ferestre spre cer
GEORGE ROCA... DE VORBĂ CU STELELE
Ziarist cu har şi talent, personali-
tate marcantă a mass-mediei româneşti,
a presei şi nu numai, de formaţie filolog
şi om de teatru, cu pasiune pentru arta
fotografică, poet şi prozator, George Roca
mi-a oferit bucuria participării la lansarea
volumului „De vorba cu stelele” (voi 1) în
data de 26 mai 2010. Acest eveniment a
avut loc la scurtă vreme după lansarea
volumului de poezii „Evadare din spaţiul
virtual” în 26 septembrie, 2009. Ambele
volume au apărut la Editura Anamaroi sub
îngrijirea poetei şi prozatoarei Rodica Ele-
na Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca
Metropolitană din Bucureşti, fiind organi-
zate de Revista „Romanian VIP”, Editura
Anamaroi şi Liga Scriitorilor din România
(reprezentată de către doamna Eliabeta
losif- preşedintă a Filialei Bucureşti) şi
de Biblioteca Metropolitană Bucureşti,
prin doamna Mihaela Sfârlea. Frumoasa
sală în care s-au făcut prezentările a fost
neîncăpătoare.
„De vorba cu stelele” (vol 1) este
un interesant volum de interviuri cu
personalităţi româneşti din ţară şi din
Europa, precum scriitorii Cristian Negu-
reanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mari-
ana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv
şi artistul plastic Cornel Durgheu, ori
din America, Mircea Bădulescu, Ovidiu
Creangă sau din Australia, cântăreaţa
Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe
Drăgan, ca să enumăr doar câţiva din cei
24 de intervievaţi.
Volumul întâi „De vorba cu stelele”
e o continuare a activităţii sale de publicist,
redactor şef la revista „Romanian VIP” din
Flavia Cosma este scriitoare,
poetă, şi traducătoare româno-canadiană
născută în România, câştigătoare a nume-
roase premii internaţionale. Este licenţiată
în Inginerie Electrică la Institutul Politehnic
Bucureşti şi a studiat teatru în România.
Este de asemeni producătoare, regizoare
şi scenaristă pentru filme documentare
Dallas - Texas, aceea de a
descoperi români pierduţi
în negura străinătăţii,
de a se apleaca asupra
procesului de emigrare
şi transformările psiho-
sociale prin care trec
aceştia, dar şi pentru a le
înlesni cunoaşterea, pen-
tru a le oferi şansa de a se
afirma, sau pentru a sta-
bili o punte de legătură
între ei şi cei de acasă.
Din această strădanie se
desprinde bine ideea că
autorul cunoaşte gustul străinătăţii şi do-
rul de ţară, căci vremurile l-au împins să îşi
ducă traiul în îndepărtata Australie.
Articolele sale sunt răspândite
în nenumărate reviste de limbă romană
on-line sau tipărite pe hârtie, aflate prin
toate colţurile lumii. E o muncă uriaşă
pe care o face fără răgaz, mânat doar de
dragostea necondiţionată pentru româ-
ni, din arzătoarea dorinţă de a salva şi a
face cunoscută cultura şi limba noastră,
ca o adevărată contrapondere faţă de
cei care vor să sfârşească neamul nostru.
El ne spune cu convingerea unui mare
român: „Oriunde ne-am afla pe planeta
Pământ, suntem într-o oarecare măsură
răspunzători de promovarea, conservarea
şi salvarea limbii române.”
Răsfoind această carte, te laşi se-
dus de modul lejer cu care se mişcă prin
viaţa şi personalitatea complexă a persoanelor
intervievate, te cucereşte prin fineţea
observaţiilor, inteligenţa şi subtilitatea
întrebărilor. Ca şi în întreaga sa activitate
de jurnalist cultural, te trimite cu gân-
de televiziune. Vorbeşte fluent engleza,
româna, franceza şi spaniola; produce
opere originale şi traduceri în aceste patru
limbi.
Scriitoarea româno-canadiană
Flavia Cosma revine în România cu trei
noi apariţii editoriale. „Pe căi de nimeni
ştiute” - poezie, „Cartierul latin” - poezie şi
27
Românii
din diasporă
dul la arta cu care ştie să se retragă din
faţa persoanelor dificile, a celor depăşiţi
de situaţie, înguşti la minte, încărcaţi
de răutăţi, invidii şi stăpâniţi de dorinţa
răzbunării neînduplecate împortiva riva-
lilor. El ştie să pună în lumină spirituali-
tatea românească, întâmplările vieţii, efor-
tul la adaptare, dorul de ţară, problemele
vieţii de emigrant. „N-aş vrea să mor până
înainte de a vedea Basarabia alipită la pa-
tria Mamă - România” spune la pagina 46,
ca un adânc oftat, scriitorul aproape no-
nagenar, Ovidiu Creangă, român născut în
Basarabia şi trăitor în Toronto-Canada.
Şi în această carte George Roca ne
reuneşte visele şi principiile noastre fun-
damentale, iar străinii au înlesnirea de a
cunoaşte mai multe despre poporul şi ţara
noastră. Cu căldură şi pricepere scoate
în evidenţă multe din valorile perene ale
poporului nostru pe care le face cunoscute
şi peste hotare. [...]
Elena Buică
scriitoare
Pickering Toronto Canda
„Focul ce ne arde” -roman, toate apărute
la Editura Ars Longa, Iaşi, 2011, cărţi ce vor
fi lansate în mai multe oraşe din ţară pe
parcursul lunii septembrie.
Flavia Cosma a publicat 17 volume
de poezie, un roman, o carte de memo-
rii de călătorie (atât în română cât şi în
engleză) şi cinci cărţi pentru copii.
Volumul său de versuri Leaves of a Diary
a fost acceptat în cadrul Universităţii din
Toronto, la catedra E. J. Pratt Canadian
Literature ca material didactic pentru
anii 2007-2008. Poemele şi cărţile sale au
obţinut numeroase premii.
În 2008, Flavia Cosma a fost aleasă
International Affairs Chair în cadrul Ligii
Poeţilor Canadieni. Cosma este membră
a Uniunii Scriitorilor din România, The
Writer’s Union of Canada, The Ontario
Poetry Society, British Comparative Lite-
rature Association, Union Hispanoameri-
cana de Escritores, etc. Flavia Cosma este
directoarea Reşedinţei Internaţionale
pentru Scriitori şi Artişti, Val-David, Que-
bec, Canada. [continuare pag. 38]
Atitudini Civice
P entru a fi pe înţelesul tuturor proiectul care a fost dezbătut
pentru România cu privire la regionalizarea acesteia, am decis să
prezint aspectele esenţiale ale termenilor care se utilizează mai
des referitor la politica regionalizării ţării noastre.
Descentralizarea este procesul prin care se acordă
independenţă administrativă organelor locale sau regio-
nale ale unei administraţii. Punerea în practică a principiului
descentralizării necesită un transfer de competenţă de la centru
către colectivităţile regionale şi locale, însoţit la rândul său de un
transfer de resurse, servicii şi bunuri de patrimoniu, pentru a se
crea condiţiile de exercitare reală a competenţelor respective. În
funcţie de responsabilităţile transferate, descentralizarea poate
fi împărţită în trei categorii: politică, administrativă şi fiscală.
Termenul de regionalizare se referă la o împărţire a teritoriului
naţional în regiuni. Regiunea este parte a teritoriul caracterizată
de particularităţi care o diferenţiază de zonele înconjurătoare.
Se pot distinge două feluri de regiuni. Regiunea fizico-geografică
care este coerentă din punct de vedere al localizării geografice,
istoriei comune, dezvoltării etc. şi regiunea socio-economică,
delimitată pe baza factorilor antropici, cum ar fi utilizarea teri-
toriului pentru agricultură, industrie etc. sau prin legături eco-
nomice. În funcţie de criteriile folosite pentru delimitarea sa re-
giunea poate fi naturală, istorică, economică sau administrativă.
Regionalismul în interiorul unui stat este văzut ca tendinţa
de a promova dezvoltarea vieţii şi a organizării regionale. El are
ca scop valorificarea unităţilor teritoriale de dimensiuni mai re-
duse decât teritoriul naţional, prin exaltarea elementelor origi-
nale ale grupului de bază fie că sunt de ordin economic, geogra-
fic, istoric, lingvistic etc. Se impune o distincţie între regionalism
şi regionalizare. Regionalismul este rezultatul unui proces de jos
în sus, de conştientizare de către unele comunităţi a unor deze-
chilibre regionale, a subdezvoltării economice, a centralismului
statului în care trăiesc. Regionalizarea este procesul de sus în jos,
prin care statele sunt cele care conştientizează aceste probleme
şi trec la descentralizarea sistemului lor politico-juridic printr-
o instituţionalizare la nivel regional. Ea decurge din scopuri
practice, legate de necesitatea găsirii celor mai adecvate cadre
spaţiale şi teritoriale pentru orientarea proceselor de dezvoltare
economică şi socială.
Mişcarea regionalistă în Europa se exprimă în diferite
forme politice şi teritoriale relevând marea diversitate a conti-
nentului european. Regionalizarea administrativă – al cărei spe-
cific constă în crearea de către stat a unor autorităţi subordo-
nate guvernului, chiar dacă beneficiază de un grad de autonomie
şi al căror scop este să promoveze dezvoltarea economică, se
întâlneşte în Grecia, Portugalia, Danemarca, Anglia şi Suedia. În
state ca Germania, Danemarca, Finalanda, Irlanda regionaliza-
rea se realizează prin intermediul autorităţilor locale existente,
care sunt instituţii descentralizate, beneficiind de puteri proprii
şi aflate pe un palier de cooperare între ele.
Descentralizarea regională teritorială prin crearea unei
noi autorităţi teritoriale la un nivel superior celei existente, cu
compentenţe în special economice legate de dezvoltare se
întâlneşte în Franţa. Regionalizarea politică sau regionalismul
instituţional, caracterizat prin acordarea de puteri legislative
unei adunări regionale, precum şi prin existenţa unui executiv cu
caracteristici de guvern regional este specifică Spaniei, Italiei şi
Belgiei şi se bazează pe recunoaşterea unor particulrităţi etnice,
culturale sau lingvistice.
Începând cu mijlocul anilor 1980 s-a constituit o „Europă
a regiunilor”, informală, prin intermediul unor contacte orizon-
tale între instituţiile regionale ale diferitelor ţări. Regiunile au
început să insiste asupra necesităţii recunoaşterii lor în sistemul
instituţional comunitar, printre măsurile luate fiind şi stabilirea
unor birouri de reprezentare şi informare la Bruxelles.
28
Politica regionalizării
Tratatul de la Maastricht a contribuit decisiv la creşterea
importanţei actorilor subnaţionali la nivelul Uniunii prin intro-
ducerea principiului subsidiarităţii, ca principu de bază al Uniunii
Europene şi prin constituirea Comitetului Regiunilor, ca for politic
prin care autorităţile locale şi regionale îşi pot face auzită vocea
în Uniunea Europeană.
Principiul subsidiarităţii apare formulat în articolul 5 al
Tratatului privind Uniunea Europeană în care se prevede că:
„În domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Comu-
nitatea nu intervine, în conformitate cu principiul subsidiarităţii,
decât în cazul şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate
nu pot fi realizate într-un mod satisfăcător de statele membre,
însă pot fi realizate mai bine la nivel comunitar datorită dimensi-
unilor sau efectelor acţiunii preconizate”
Prin articolul 198 al aceluiaşi tratat se înfiinţează un
“comitet cu caracter consultativ constituit din reprezentanţi ai
colectivităţilor regionale şi locale, denumit [...] Comitetul Regiu-
nilor.”
Politica regională este una dintre principalele activităţi
ale Uniunii Europene şi, conform Tratatului de la Maastricht, are
ca scop coeziunea economică şi socială. Principiile care stau la
baza ei sunt cel al echităţii, conform căruia e inechitabil ca stan-
dardul de viaţă să difere semnificativ de la o regiune la alta, cel
al eficienţei, conform căruia resursele Uniunii Europene sunt
subutilizabile în regiunile mai sărace, şi cel al solidarităţii, con-
form căruia pentru atingerea echităţii şi eficienţei e nevoie de un
transfer de resurse dinspre zonele bogate spre cele sărace.
În Europa Centrală şi de Est problema descentralizării a in-
trat pe agenda politică la începutul anilor 1990 sub influenţa a doi
factori. În primul rând, restaurarea democraţiei a dus la o dorinţă
puternică de a adopta în aceste ţări standardele instituţionale ale
Europei de Vest, aceasta inculzând şi reinstaurarea guvernanţei
locale. Un al doilea factor a fost influenţa Uniunii Europene.
Analizând dimensiunea instituţională a regionalizării,
Gerard Marcou distinge cinci tipuri diferite de cadre instituţionale
de lucru:
• regionalizare administrativă;
• regionalizare prin intermediul autorităţilor
locale existente;
• descentralizare regională;
• autonomie regională;
• regionalizare prin entităţi federale;
[ continuare în numărul următor]
Politolog Felixa Miclea
Parteneriat sau dușmănie ?
I n locuri şi în situaţii cu totul deose-
bite ne este dat să auzim destul de des dic-
tonul antic: Historia magistra vitae. Acest
adevăr a fost recunoscut şi repetat de-a
lungul secolelor, cu predilecţie de către
adepţii muzei Klio.
Fără doar şi poate, mai ales în
condiţiile unei vieţi pe care o trăim în
epoca vitezei, inclusiv în epoca răspândirii
informaţiilor, adăugând nemulţumirile
noastre faţă de evenimentele politice,
economice, sociale sau de altă natură con-
siderate a fi prea lente în raport cu ceea ce
am dori să întrezărim, dictonul menţionat
este pus de către unii pe drept cuvânt
sub semnul întrebării. Şi, deşi noi înşine
susţinem că - direct sau indirect -, pe lângă
aspectul informaţional, scopul asumat al
istoricilor a fost dintotdeauna şi cel educa-
tiv, totuşi suntem nevoiţi să recunoaştem
că adesea repetăm greşelile pe care le-au
comis antecesorii noştri (sau nu învăţăm
din exemplele lor). De ce? Fiindcă proble-
mele/situaţiile de odinioară persistă, nefi-
ind rezolvate. Ceea ce lipseşte şi în zilele
noastre este abordarea din perspectiva
raţionalităţii, adică pragmatismul.
Ca urmare, greşelile din trecut
se repetă. Insistenţa cu care se revine la
stări de fapt deja trăite şi nerezolvate la
momentul oportun dă naştere în con-
tinuare la fenomene negative, fapt care
demonstrează că de-a lungul istoriei, une-
ori se păşeşte şi înapoi, pierzând pe parcurs
rezultate ce au fost o dată obţinute. Cauza
acestui proces este fie lipsa de informaţie,
ori necunoaşterea evenimentelor petre-
cute, inclusiv rezolvarea problemelor
ridicate odinioară, fie lipsa capacităţii de
pătrundere a esenţei întâmplărilor re-
spective, fapt care subliniază veridicitatea
dictonului antic, dar într-un sens mult mai
profund: trebuie să cunoşti foarte bine
evenimentele trecutului, pentru ca aflat/
fiind în posesia lor să devii un magister,
care să fie în măsură - adică să ştie - să
rezolve (!) problema în cauză. Legat de
acest aspect, se mai impune o precizare,
anume că nu o singură persoană trebuie
să înţeleagă justeţea unei măsuri pentru
ca apoi aceasta să fie aplicată. In cele ce
urmează, dorim să prezentăm ideile unui
autor de excepţie, până acum necunos-
cut, fiind ostracizat în anii comunismului,
mai precis condamnat la moarte şi execu-
tat, care a uneltit împotriva „regimului de
democraţie populară”, considerat a fi un
duşman de clasă înrăit al acestuia.
Cunoscut din păcate aproape de-
loc până şi de publicul cititor maghiar, şi cu
atât mai puţin cunoscut publicului româ-
nesc, Aladár Szoboszlai a dorit reformarea
societăţii prin înlăturarea sa şi înlocuirea
acestuia cu un sistem care nu era nici co-
munist, dar nici capitalist. Ideea pare să fi
fost naivă, deşi nu trebuia să fie neapărat.
Căci, urmărind pulsul vieţii politice
internaţionale, acest preot catolic, cu-
noscând pe pielea proprie ce însemna de
fapt şi în esenţă „regimul de democraţie
populară”, a sperat în revenirea la un regim
Istorira Culturii - Cultura Istoriei
pluripartit. În acest scop, el a înfiinţat Par-
tidul Muncitoresc Creştin, de sorginte
laburistă, cu un program propriu, adaptat
condiţiilor de la noi. În spiritul percepte-
lor dreptăţii, ale personalismului şi ale
subsidiarităţii şi trăgând învăţămintele tu-
turor regimurilor de până în anii cincizeci
ai secolului al XX-lea, el a conceput o a
treia cale, aceea a participaţiilor, a unui
sistem economic pe acţiuni ale celor ce
muncesc.
Aladár Szoboszlai a efectuat
o analiză profundă a societăţii epocii
amintite, într-un spirit scrutător, chiar ne-
milos am zice, atât faţă de unii, cât şi faţă
de alţii, inclusiv a relaţiilor româno-maghiare,
propunând o modalitate de rezolvare a
acestora. în cele ce urmează, vom încerca
să prezentăm ideile lui Szoboszlai cu pri-
vire la raporturile româno-maghiare, fiind
conştienţi că rândurile de mai jos nu pot
substitui textele respective, nici stilul lor
cu totul singular, proprii unui debateur de
talie, partizan convins al înţelegerii româ-
no-maghiare. Subliniem acest element
definitoriu al scrierilor autorului, întrucât
unele afirmaţii ale lui pot surprinde sau
chiar să deranjeze prin francheţea şi sin-
ceritatea argumentării, indiferent că este
vorba de interesele recunoscute sau nu,
ori atitudinile şi greşelile de ordin politic
ale ungurilor faţă de români, respectiv ale
românilor în raport cu ungurii.
Textele lui Szoboszlai, care s-au
păstrat în arhivele securităţii, ele fiind
corpuri delicte folosite de către procurori,
aproape necunoscute până în prezent, vor
trebui citite cu mare atenţie, căci ele au
fost scrise cu sinceritate, sine ira et studio,
de pe poziţii voit „obiective”.
Calea de „rezolvare” a raporturi-
lor româno-maghiare propusă de sem-
natar face parte din viziunea sa mult mai
cuprinzătoare, pe de o parte privind rolul
politicii creştine pe plan mondial, iar pe
de alta pe plan intern, în ceea ce priveşte
structurile economice şi sociale, bazate pe
o „revoluţie” morală. Aceeaşi viziune care
îl călăuzise pe acest preot să caute calea
spre „o societate mai dreaptă” l-a îndrep-
tat şi spre abordarea raporturilor româno-
maghiare.
Deşi nu puțini au fost şi sunt aceia
care vorbesc când cu voce tare, când mai
în şoaptă despre o duşmănie româno-
maghiară multiseculară şi despre ne-
încetate conflicte ale celor două pop-
oare, adevărul este cu totul altul. Pentru
asta, însă, trebuie să fie bine cunoscută
istoria şi mai ales istoria comună a celor
două popoare. Aladár Szoboszlai ştia că
există o convieţuire româno-maghiară
multiseculară şi de netăgăduit, convieţuire
care nu ar fi fost posibilă în cazul unei
duşmănii despre care pomenesc unii.
Infestarea opiniei publice cu
această idee ab initio a dăunat mult mai
mult relaţiilor româno-maghiare decât
înseşi evenimentele trecutului. Exacer-
barea unor sentimente pe temeiul unor
evenimente reprobabile sau cu ocazia
aniversării lor, au îngreunat şi grevează şi
azi încercările de apropiere, preocupările
29
pentru schimbarea esenţei raporturilor
dintre români şi maghiari.
Cine a fost de fapt Aladâr Szobo-
szlai? El s-a născut la 25 ianuarie 1925
la Timişoara, unde şi-a urmat studiile
în cadrul Liceului Piarist. În 1940, s-a re-
fugiat împreună cu părinţii la Cluj, unde
şi-a încheiat pregătirea liceală. A studiat
apoi teologia catolică la Alba Iulia, care
în cursul războiului a funcţionat un timp
la Cluj, iar spre sfârşitul studiilor s-a re-
fugiat la Zirc, în Ungaria, revenind apoi la
Alba Iulia. Ultimul an de studiu în teologie
Szoboszlai l-a terminat la Timişoara, fiind
hirotonisit de episcopul Pacha. În calitate
de capelan a slujit mai întâi la Timişoara,
apoi la Pecica (Rovine) şi la Arad. Fiind o
fire independentă şi principială şi deloc
slugarnică, în ciuda unor aparenţe, el nu
sprijină mişcarea de pace iniţiată de pu-
terea comunistă în rândul bisericii cato-
lice şi intră în conflict cu reprezentanţii
locali ai puterii şi pe tema educaţiei reli-
gioase a copiilor. El s-a remarcat şi la Arad
prin predicile sale care făceau referiri
la situaţia din ţară, la măsurile luate de
reprezentanţii puterii. Totodată, el s-a în-
cumetat să facă colecte pentru călugării
minoriţi îndepărtaţi de la Arad, cărora li
s-a impus domiciliu forţat la Estelnic, în se-
cuime.
Devenind tot mai indezirabil, în-
tre Szoboszlai şi protopopul nou numit
izbucneşte un conflict în care intervine şi
Securitatea. După ce forurile bisericeşti
superioare îl suspendă pentru nesupunere
şi comportare nedemnă, lui Szoboszlai i se
intentează un proces de către oficialităţi,
sub pretextul nesupunerii faţă de supe-
riori şi calomnierea lor, respectiv pentru
ţinerea în mod clandestin, la case parti-
culare, a slujbelor bisericeşti, dar de fapt
pentru acţiunile sale făţişe „îndreptate
împotriva regimului existent în România”.
De fapt, însă, era vorba de refuzul său de
a participa ca preot la „mişcarea pentru
pace”, tonul şi acuzele cuprinse în predicile
sale, sprijinirea prin colecte a călugărilor
minoriţi expuzaţi din Arad, inclusiv „jocul”
său foarte abil, prin care a încercat să pară,
deşi nu era, unul cu relaţii cu Securitatea.
După condamnarea la şase luni de
închisoare, mai slujeşte la câteva parohii
din regiunea Timişoara, după care este
din nou arestat, iniţial sub pretextul de
exercitare ilegală a medicinei, dar de fapt
pentru activitatea de organizare a Partidu-
lui Muncitoresc Creştin, a elaborării pro-
gramului acestuia, respectiv a organizării
unei lovituri de stat, menită să schimbe
regimul „democtrat popular” din România
şi pentru că a atentat la integritatea
statală (!) a României prin preconizarea
realizării confederaţiei româno-maghiare.
Sentinţele pronunţate împotriva aces-
tor „duşmani” ai Republicii Populare
Române survin în urma revoluţiei din
Ungaria şi a reprimării ei sângeroase,
respectiv în paralel cu pedepsirea
exemplară a participanţilor începând cu
anul 1956. Szoboszlai a avut doar 33 de ani
când a fost executat.
Karoly Vekov
[continuare în numărul următor]
Farmacia naturii
ROMÂNIA FARMACIA LUMII
P entru a înțelege mai bine tainele
„Medicinii sacre” a dl. Tudor Diaconu,
cel care a decriptat codul Geto-Dacic, ne
informează prin strădania domniei sale
despre toate posibilitățile tratamentelor
naturiste, asupra bolilor corpului omenesc
și vom observa că se reiterează ideea ci-
tirii textelor biblice și a celor sapientale cu
ochiul minții. Iar pentru a înțelege durerile
corpului, tratamentele necesare pentru a
le elimina trebuie, cum însuși afirma dom-
nia sa, citându-l pe Platon : „toate se trag
din suflet, atât cele rele cât și cele bune ale
trupului ființei noastre întregi, revărsându-
se din suflet , așa cum se răsfrâng de la
cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales
sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă
vrem ca de-opotrivă, capul cât și restul
trupului să o ducă bine.[...]” (Medicina
sacră, pag.12)
Retorica ne demonstrează că me-
dicina de azi prin toate categoriile de medici
specialiști ne confirmă ipoteza : „medicii
însăși mor de boala pe care o tratează al-
tora”, în concluzie, astăzi te tratezi de o
boală și mori de alta.
Se poate afirma că toate plantele
au un rol deosebit de important în starea
de sănătate a omului; datorită faptului că
medicamentele moderne sunt uneori im-
previzibile, iar ca element de bază „fito-
terapia” rămâne singură să elimine boala,
așa cum însuși o afirma Hipocrat: „medici-
na tratează, natura vindecă”, în concluzie
„medicina naturistă nu exclude necesi-
tatea intervenției medicului ori a farma-
cistului, dar îl îndreaptă spre adevăr”.
Este cunoscut faptul căci marii
preoți ai Antichității știau totul despre or-
ganism și despre leacuri, așa cum însuși
rezidă din pericopa biblică: „ia-ți patul și
umblă”, făcând referire la cei anchilozați
de afecțiuni reumatice.
Desigur că azi medicina recomandă
anumite tratamente și stațiuni balneocli-
materice pentru asemenea afecțiuni , dar
este cunoscut faptul că frigul și umezeala
favorizează reapariția bolii. Dar totuși dacii
știau remedii pentru reumatism din care
redăm din text:
auiotasigm 653417-2-10892
aniionicro 9-2-187;651034-6-1
naccentuat 21109-4-68457-6-3
signavirgu 27-8-453-2-81096-15-1
laomicronu 8735624-4-910-1-1
psilonscul 87:5132-7-6910-7-4
catpusdeas 891-2-72-5-10456-4-3
upr aluiups 152144:287-3-
ilon 103936-1-
Rezultanta matricei lingvistice:
Alifia tomnatică – s sigur, aci
moșii, Sânta Nucet, ci-i mag
rugu. Soroaică – s nu lom opis
nu-Leac dă stup tulpina lui
șopru.
Deci, dragi cititori, inter-
pretând matricea lingvistică cu
atenție aflăm că nu se cunoștea
până acum faptul că „floarea-
soarelui” ar fi folosită de leac
împotriva reumatismului și nici
modul de preparare a alifiei
așa cum rezidă din text. Recol-
tatul tulpinei se face până la
Sărbătoarea Moșilor, partea de
sus „nu-i leac de stup” , adică
partea torsionată care menține
propriu-zis pălăria cu semințe ,
împreună cu untură și miere de
albine; toate fierte împreună
la foc scăzut 25 minute și stre-
curate apoi , se depozitează în
cutii și se păstrează la rece. Ali-
fia se va aplica pe locurile dureroase. Tratament propus: se prepară o
infuzie, ceai decoct sau macerată-n vin -
planta traista ciobanului, consumându-se
BOLI NEVINDECABILE
în perioada respectivă, o ceașcă de ceai la
2 ore.
Psoriazisul:
Din categoria bolilor nevindeca-
Remedii împotriva Cancerului de Prostată
bile, sau tratate medicamentos prin seruri
injectabile face parte și psoriazisul, care
Subscriem informațiilor primite în
provoacă dureri, mâncărimi, fisuri care
cartea mai sus amintită, căci planta cea
sângerează – observații pertinente atât
mai liniștitoare și bună de leac este PELI-
din partea bolnavului cât și a medicului.
NUL. Sunt cunoscute sub denumirea de
Tratament propus: se va face
PELIN(artemisia vulgaris ) la noi, trei tipuri
frecționarea regiunii infectate cu cojile
de pelin:
verzi de nucă, putându-se realiza astfel și
1. Pelinul cu frunze compuse – spinte-
un decoct: 21 gr. frunze de nuc puse în 2
cate albe verzui , poroase și florile gal-
litri de apă prin comprese. Pentru băi: se
bene
fierb 15 minute, 1000 gr frunze de nuc în
2. Pelinul mic cu frunze albe poroase
3 litri de apă. Lichidul rezultat se amestecă
3. Pelinul cu flori verzui- brune dis-
cu apa caldă din baie la 37 ̊ Celsius. (Bio-
puse în capitule.
.
terapie. Pag.215, V.T.Geiculescu)
Proprietățile tonice cunoscute sub formă
de ulei volatil, flavonide, carotenoide, fi-
Reglator al ciclului menstrual:
tosteroili, vitaminele B6 și C sunt rezult-
ante ale cercetărilor de laborator, care
Aflăm din studiile întreprinse căci
au dat rezultate spectaculoase în tratarea
singura plantă folosită în reglarea ciclului
acestui tip de cancer, încă din vremea ge-
menstrual la femei, care a dat rezultate
to-dacilor.
neașteptat de spectaculoase este „Traista
Matrice lingvistică:
ciobanului” (Bourse-av Pasteur- Capaella
deasupralu 5:9843:126107
gursa pastoris), pe care geții au cifrat-o
iomicronom 91:8723:10564
astfel :
icronaccen 610789543-4-12
ntuteraaav 3256:8714910-5-
Rezultanta matricei lingvistice: Cancerul
caduselucs 1231045-7-6:789
lăsă depuroi nocs, scrie Prostata.
beirbamaal 8:9101:27-5-3645
eacdacavin 2-445109:3867-4-1
Tratament propus: se pun 20 – 30 de
avticvtrac 21:106897-8-543
grame de frunze sau vârfuri la macerat
icsioniung 4:123756-2-8910
într-un litru de vin generos...fortifiant, fe-
ronsolapis 9:105671-2-7234-4-1
brifug, stomatit.
Rezultanta matricei lingvistice: „Uter
cântau Cadmus e Luca alb, es iarba da- [Continuare în numărul viitor]
nii cuca Eva curat citii ICESION, ungi solar
Pons – R”. Ing. Mircea Vac
30
 VÂNĂTOAREA ÎN TIMP DE CRIZĂ 3, 2, 1…Filmăm!

Din tot ce destinul a scris pentru noi

În mreaja vieţii triste, trecut în ispite,
În ţara în care-nţelepţii în nevoi
Ascund azi lumina în lacrimi cernite.

Aş vrea uneori să-nfrâng nemurirea,

Acestui popor flămânzit de cultură
Ce-şi clatină-n vremi credinţa- zidirea
Ş-apoi mă priveşte din trecutu-i cu ură.

Reprimă-ţi “brutalul” bătrâne pământ

Şi iartă-ne nouă, tăcut, reavoinţa!
Că cei mici şi slabi derivă-n cuvânt,
Bătând pe la porţi, răstignindu-ne fiinţa.

Obloanele-s trase pe chipul tău ţară,

Precum e sufletul nostru, umplut de amar
Iar publicul nins, dezolat e pe-afară
Ş-ascultă o vioară, cu-n refren în zadar.

Solistu-i din vremuri plecat, gânditor

Cu faţa-i ceruită în palida moarte
Şi-ncet rând pe rând, mai moare un actor,
Iar scena tăcută mai scrie o carte.

Ades, uneori, devenim iar actori

Jucând sub portaluri scenarii de piese,
Pe-o scenă pierdută-ntr-un lung coridor
Şi-un trist “benvenuto”- a fost, nu mai este.

Rep.: Domnule director cum apreciați influența crizei actuale asu-

pra fondurilor cinegetice ale A.J.V.P.S.Bihor? Orândă
Director A.J.V.P.S: Așa cum de altfel, s-a întâmplat în întreaga țară,
și la noi, în județul Bihor, criza actuală a dus la fărâmițarea fonduri- C-o lacrimă ating roua iubirii,
lor cinegetice avute în gestiune până acum, nu demult, când parte Şi ceaţa mă-mbată în parfumu-i hilar
din acestea au fost scoase la licitație, iar altele au fost distribuite Şi-n zori mă trezesc- căzuţi trandafirii,
Petala pierdută-n feciorelnic nectar.
prin atribuire directă.
Rep.: De câte cluburi și fonduri cinegetice dispune azi A.J.V.P.S-ul Adesea te caut în neant... nu-i nimic
condus de dumneavoastră? Iar visu-mi în zori se-ncheie tihnit,
Director A.J.V.P.S: Reflectând asupra situației reale de azi; vă in- Şi lacrimile-mi cad sub formă de spic
formez că A.J.V.P.S Bihor dispune de : 5 cluburi vânătorești cu 25 Pe zâmbetul chipului tău ostenit.
fonduri cinegetice pe o suprafață de 249210 hectare și de 1273 de
vânători. Selecţii de cărţi cu nobile împliniri,
Rep.: Celelalte fonduri de vânătoare cum au fost distribuite – la Mă-ndemni să-ţi citesc viaţa-ntr-o filă,
modul general, fără particularități individuale, dacă ne puteți Mesteacăn căzut sub triste răstigniri
spune – cui i-au fost atribuite și cum? Te aştept eu tăcută, pierdută, febrilă.
Director A.J.V.P.S: Reiterez faptul căci alte asociații gestionează
un număr de 36 de fonduri cinegetice pe o suprafață de 369393 O rană deschisă îmi laşi tu în piept,
În vocea tăcută a trecutelor nopţi
hectare; fiindu-i atribuite astfel Direcției Silvice un număr de 7 fon- Şi-mi ceri din priviri cu-nţeles să te iert,
duri cinegetice, pe o suprafață de 67538 hectare; iar Facultății de Tu veşnicul hoţ- neiertat îmi eşti soţ.
Mediu din cadrul Universității Oradea – 1 fond, respectiv fondul
nr.63 din zona Pietroasa cu o suprafață de 14414 hectare teren. Anca Negrău
Rep.: Știut fiind faptul că județul Bihor dispune de o faună
diversificată în zonele vânătorii; ne mai caută vânătorii din
străinătate față de anii trecuți?
Director A.J.V.P.S: Da... vă pot informa ca A.J.V.P.S Bihor a fost so-
licitat și în acest an de vânătorii din străinătate, nu mai puțin de 43
de grupuri , în perioada în care a fost sezonul deschis la : căpriori,
prepelițe, cerb comun și mistreți din țări ca : Austria, Germania, ASIGURĂM GARANȚII, MONTAJ ȘI VERIFICARE
Spania și Italia etc. INSTALAȚIE ELECTRICĂ GRATUITĂ!
Rep.: Colateral activității organizate de vânătoare, braconierii își
mai fac simțită prezența pe raza fondurilor cinegetice din subor-
dinea A.J.V.P.S-ului?
Director A.J.V.P.S: Da.. și nu... vă pot informa căci cu toate prero-
gativele crizei, în acest an nu au fost depistați braconieri decât în
două cazuri izolate: un caz cu doi căpriori iar celălalt cu un mistreț,
situații în care organele abilitate ale statului și-au făcut datoria, iar
vinovații au fost trimiși în instanță; și ce pot să vă mai spun este
faptul că paznicii de vânătoare și-au făcut cu prisosință datoria.

Marius V. Pop
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

31

Memoria Istoriei
U n exemplu în acest sens îl oferă
un oarecare Opoy din satul Gourou (fost
sat lângă actuala localitate Săcăşeni, jud.
Maramureş) care „văzând o spadă la An-
drei vânător de bouri din satul Mărtineşti
(jud. Satu Mare) l-a învinuit de furt (...).
Aşadar Andrei a venit la Oradea la octavele
tuturor sfinţilor (adică la 1 noiembrie,
n.n.), adică la termenul pe care pristavul
spunea că l-a rînduit pentru amândouă
părţile, dar Opoy nu s-a înfăţişat” .
Înainte de aplicarea probei fierului
înroşit acesta era binecuvântat de către
episcop pentru a garanta corectitudi-
nea întregului act şi implicarea divinităţii
în stabilirea vinovăţiei ori, din contră,
a absolvirii de acuze: „Binecuvântează
doamne părinte, se spunea în acest sens,
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, prin
chemarea sfântului tău nume şi prin ve-
nirea fiului tău, unul născut, Domnul Nos-
tru Isus Hristos şi prin darul Sfântului Duh,
întru arătarea dreptei tale judecăţi, acest
fier, ca să fie el sfinţit şi consacrat, pentru
ca alungându-se departe orice viclenie
a diavolilor să se arate credincioşilor tăi
adevărul dreptei tale judecăţi, prin Dom-
nul Nostru Isus etc. Dumnezeul lui Avraam,
Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacob,
Dumnezeul tuturor acelora care trăiesc
cu credinţă, Dumnezeule <tu care eşti>
începutul şi arătarea a toată dreptatea,
care singur eşti judecător drept, puternic
şi răbdător, binevoieşte a ne asculta pe noi
slugile tale, care ne rugăm către tine pen-
tru binecuvîntarea acestui fier (...). ca să
fie spre mângâiere acelora care îl poartă
şi care au dreptate şi cred în dreptatea
şi puterea ta. Şi să fie foc arzător celor
nedrepţi, şi făcătorilor de nedreptate şi
acelora care nădăjduiesc în nedreptatea
lor în sprijinul diavolului”.
Practica binecuvântării fierului
roşu ori a apei clocotite de către oamenii
bisericii a continuat să dăinuie mult timp
după aceea, chiar dacă la conciliul al IV-lea
de la Lateran din 1315 acest lucru a fost cu
desăvârşire interzis.
La Oradea proba fierului avea loc
în pronaosul catedralei din cetate, proce-
durile derulându-se după ce în prealabil
se ţineau trei zile de post. După sfinţire se
trecea la încălzirea propriu-zisă, aceasta
efectuându-se până la o temperatură su-
ficient de mare încât să producă o arsură
printr-o simplă atingere, nu însă şi cicatrici
nevindecabile (de altfel în niciun caz nu a
fost consemnată o rănire gravă sau pier-
derea vreunui braţ). Înainte de luarea sa în
mână acuzatul se supunea spovedaniei,
după care era întrebat dacă se considera
vinovat. Răspunsul negativ atrăgea au-
tomat obligativitatea apucării fierului şi
purtarea sa pe o anumită distanţă. „În-
tregul ceremonial era impresionant, scria
istoricul Liviu Borcea, la el participând un
mare număr de oameni din toate straturi-
le sociale ale oraşului”. După săvârşirea
probei mâna care ţinuse fierul era legată
cu o faşă şi pecetluită de către Capitol, iar
după un număr de zile (de regulă între 3
şi 8) i se dezlega cercetându-se dacă în-
tre timp sigiliul nu a fost desfăcut (sigilium
non sanum) pentru aplicarea unor leacuri
sau balsamuri care să fi grăbit vindeca-
rea. Stabilirea vinovăţiei, ori, din contră, a
nevinovăţiei, se stabilea chiar în funcţie de
acest aspect.
După cum reiese din unele părţi
ale Registrului, se poate concluziona că
la proba fierului roşu puteau fi supuşi şi
complicii persoanelor acuzate (precum
cei bănuiţi că ar fi cumpărat lucruri de la
hoţi), rudele directe, servitorii ori anumiţi
împuterniciţi, fie personali, fie ai unor
comunităţi. Un exemplu în acest sens ne
furnizează cazul locuitorilor din Kenesy,
şi anume Kerew, Uruz şi Micus şi ai altora
din comitatul Dobâca care s-au prezentat
înaintea lui Turdemetz „comitele curial
din Canar” pentru o plângere împotriva
sătenilor Turuz, Jolegven, Gyok etc. din
satul Pelenka acuzaţi de ocuparea unui
„pământ de două pluguri şi pentru două
sute de clăi de bucate”.
Deoarece nu s-a ajuns la o
soluţionare a conflictului „suszisul
judecător Turdemetz i-a trimis, cu prista-
vul Ochy din satul Ţentea pentru proba
fierului la Oradea, unde omul sătenilor din
Kenesi, cu numele Petru s-a ars” .
Cazul de mai sus poate fi completat
de cel consemnat în anul 1229 în
32
Oradea, scaun de judecată
care slujitorul canonicului Tiba din Vaţ, pe
nume Paul, „a pârât pe nişte femei, anume
pe Mizla şi Vtalou, spunând că au făcut să
fie luată într-ascuns slujnica sa cu numele
Scereteu. Tăgăduind ele aceasta, pomeni-
tul Paul a adus pe unul cu numele Paris,
care i-a adeverit fapta lor. Şi cum Paris
mărturisea stăruitor împotriva lor, Brictius
episcopul de Vaţ a trimis pe susnumita
Mizla şi pe Paris la Oradea, pentru proba
fierului roşu, unde aceea, purtând fierul
pentru sine şi pentru doamna Vtalou, s-a
ars”.
Situaţiile în care o rudă putea fi
supusă probei fierului roşu în locul princi-
palului acuzat, în special când cei acuzaţi
direct erau bătrâni şi bolnavi pot fi dove-
dite de exemplul unui anume Fileka, sluga
comitelui Cosma acuzat de Grigore de uci-
derea unui supus al său „arbitrii fiind Ia-
cob, Marcens, Herne şi abatele Ştefan din
Perthur din comitatul Shung, pristav fiind
Feud din satul Noen. Deoarece Fileka fiind
bolnav n-a putut veni la locul din <Oradea>
pentru a purta fierul, fratele său Simon,
purtând fierul, s-a desvinovăţit pentru el”
; nu lipsesc nici cazuri în care fiii îşi înlo-
cuiesc părinţii neputincioşi: în acest sens,
în 1217, „Yrgolin din satul Fon a învinuit
de vrăjitorie pe consăteana sa, soţia lui
Cheka. Cercetându-i, Grigore comitele din
Potoc i-a trimis cu pristavul numit Toma
din satul Kaboy la Oradea pentru proba
fierului roşu. Dar, cum se părea că din cau-
za adâncei bătrâneţi ea nu va putea purta
fierul, judecătorul scutind-o a poruncit ca
fiul său cu numele Moda să poarte fierul
pentru mama sa. Purtând fierul dânsul, a
dovedit nevinovăţia <mamei sale>”.
Prof. Ioan Ciorba
[continuare în numărul viitor]
 Portul țărănesc al
femeilor din Bihor
- fragmente din studiul unui vast document -

[...] În ceea ce privește croiul spăcelului, Uneori, broderia umărului era

La finele secolului XIX și începutul trebuie remarcat faptul că pânza nu pre- completată în exterior, spre mânecă,
secolului XX își face „intrarea” în lumea sate- ferea tăieturi, formele fiind create prin printr-o fodră îngustă din dantelă, încrețită
lor kișkineu, baticul de cumpărat din piețe, încrețituri- zona gâtului, umerii și pum- și tivită cu fir de culoarea ansamblului or-
târguri sau prăvălii. Era purtat, la început, la natele fiind strânse în cute mărunte; dar la namental.
evenimente speciale, duminica, de sărbători subsuoară se cosea un ic triunghiular. Ca decorație, pumnatele reprezintă
sau la joc. Aveau căutare kișkineauăli pe fond Cusătura se realiza cu mâna- prin corespodenții simetrici ai umerilor. Și
negru; pentru femei învârstă și căsătorite, copcițe sau urma mâții. Gulerul spăcelului aici avem unul sau mai multe registre
pe fond roșu și ulterior, albastru, pentru fete era, la origine, îngust, brodat în între- ornamentale, în funcție de lățimea lor,
și tinere neveste. Aveau un colorit variat și gime, asemenea unei „borduri”, pentru ca încrețiturile, „evantaiul” realizat de fodră
bogat și modele florale. în secolul XX, acesta să sufere modificări etc.
Tot în aceeași perioadă apare și esențiale- un guler extins, din cipcă cu Există un corespondent și între
kișkineul de păr sau cârpa de păr, dintr-un
material de bună calitate, durabil și puternic clenți mai mult sau mai puțin încrețit. pumnate și guler- gulerele noi limitate
înflorat, cu jurî, în general de culoare roșie Acest tip de spăcel putea să aibă deschi- ca mărime au pumnate mai strânse , în
pe fond negru. derea și în față extrăgându-se la gât tot cu timp ce gulerele extinse, cu fodră, sunt
un golund. completate de pumnate cu fodră la fel de
bogată, încrețită și evazată.
Stanurile spăcelului au o broderie
discretă cu motive preluate de pe mânecă,
în trei rânduri verticale expuse pe aprox.
jumătate din lungimea spăcelului, închein-
du-se cu o punte orizontală de mici dimen-
siuni.
Ansamblul de motive este reali-
zat în negru sau roșu, ori negru și roșu,
pe o broderie albă extrem de expresivă și
ea. Din gama tehnicilor de ornamentare
trebuie menționate alături de alesătură,
broderiile realizate miezește (broderie
plină, lucrată pe fir) în crucițe, cu tăieturi
sau cu ciur, cu pene scrise bătrânește,
aceste din urmă fiind lucrate cu spămă.
În preajma celei de-a două mari
conflagrații mondiale, apare o formă mai
modernă a spăcelului – viziclăul, bluzul,
Mâneca – largă și puternic încrețită bluza – confecționată din pânză de casă,
la umăr și la pumnată- cunoaște nu numai apoi din jolj. Era o cămașă cu platcă sau
Spăcelul (spăcel, rar, spătoi) o ornare orizontală (la cot și pumnată) cu tablă, deschisă în față având pe mâneci,
Era confecționat din pânză de cânepă acesta evoluând spre o ornamentație spre la început, ornamente albe, cu ciur, și mai
sau in sau din pânză învălită, din misir pe târziu, ornamente colorate cu cusătură
misir, țesută în două ițe. De la mijlocul plină.
veacului trecut, a început să se folosescă Față de spăcel, croiala viziclăului
joljul (o pânză albă, fină, ușoară, de operează tăieturi în pânză, la subsuoară
fabrică) și stamba colorată. dispare icul triunghiular, registrele deco-
Croiul, amplasarea câmpurilor or- rative obținute prin încrețituri și roituri se
namentale, dar și cromatica au trecut de-a înmulțesc, construcția gulerului și modelul
lungul timpului prin modificări mai mult părții din față și al spatelui cunosc deosebi-
sau mai puțin semnificative. Spăcelul au- ri semnificative. Gulerul, de exemplu, este
tentic, croit din stani și strâns la gât era or- verticală, pe lungime cu 1-3 șiruri de mo- la început rotund și destul de lat, închis la
nat cu cusători de tip vechi- trăsurește, sau tive geometrice, uneori complicate, de gât pentru a cunoaște ulterior o ușoară
cu înt’ingătură – deasupra încrețiturilor mare distincție. „occidentalizare” el devenind cu colț sau
de la gât și de la manșete (broderia era ascuțit, mai îngust cu un mic rever, deschis
în general neagră, cu motive peame- Mai târziu, motivele geometrice la gât pentru ca în fine, să evalueze spre un
trice). Spre deosebire de acesta, spăcelul vor fi înlocuite cu cele florale puternic sti- model de guler dublu – un guler de cipcă
la mâneca primară din umăr, încheiat în lizate, într-o varietate impresionantă: flori gât și pe dedesubt, un guler de pânză de
față sau spate netăiată la umeri, a apărut de câmp „calea rătăcită”, prescura, păsări formă rotundă.
pe la începutul secolului XX, cunoscând pe creangă, flori de grădină-trandafiri, bu- La bluza mai veche, fața și
modificări substanțiale în dispoziția câm- jori, etc. spatele erau realizate dintr-una sau din
purilor ornamentale , a tehnicilor și mate- Tehnica de realizare a ornamentației două bucăți de pânză croite adecvat, iar
rialelor de ornamentare. este cu pene crucești pe pânză în două încrețitura care pornea de la umăr sau de
Așa a apărut gulerul și manșetele ițe. Este o lucrătură măruntă, realizată pe la gât se păstrează până la 1950, după care
(pumnatele, pumnarii și pumnașii) cu spațiul a două sau trei fire, din țesătură, ele încep să dispară.
fodră (din materialul cămășii sau din sobră, spațiată în registre care evidențiază Bluza cu tablă (cămașa cu plotii) are
cipcă). foarte bine motivul adoptat. imediat sub guler o platcă (tăblie) pătrată
Spăcelul autentic, originar se La spăcelele mai noi, cu mâneca (de aprox.20x20cm) ornată cu roituri de o
încheia la spate cu ajutorul unui golund legată din umăr, broderia umerilor se re- formă și bogație deosebite. Era purtată de
(șnur) de culoarea broderiei (negru sau aliza în două sau trei registre, sub care fete de măritat și neveste tinere. Între teh-
roșu). Era îngust la umeri, bogat încrețit era mascată legătura mânecii cu stanurile nicile de realizare, la bluza cu tablă întâl-
sub gulerul-manșetă, cu mânecile foarte spăcelului. Decorațiunea era realizată pe o nim și anumita încrețitură cu măsele.
largi, terminate într-o pumnată tot din lățime de 5-9 cm, densă, alternând într-o
pânza mânecii; bine încrețită, mărginită cu proporție remarcabilă zonele albe, neaco- [continuarea în numărul următor]
cipcă. Poala spăcelului intra sub cingătoare perite, cu cele două sau trei planuri orna-
sau era lăsată liberă. mentate. Miron Blaga, Octavian Blaga, Ioana Urs

33
Obiceiuri de Crăciun
din satul Ticu - Jud. Cluj

S fântul praznic al naşterii Domului aduce, an de an un dar

nepreţuit în sufletele creştinilor de pretutindeni, moment în care
Mulţumim jupâne gazdă
Că ne-ai primit în ogradă,
C-am ajuns sfântu praznic luminat
creştinii simt şi se fac părtaşi prin aproprierea cerului de pământ, Care cu toţi l-am aşteptat ...
al necuprinsei revărsări a iubirii lui Dumnezeu peste noi, reactu- S-auzim îngerii din cer cântând
alizând în chip mirific de-a pururi, pogorârea Sa până la statura Şi-n toată lumea apoi vestind:
chipului omenesc. Că astăzi s-a născut Hristos
Afirmăm pe deplin îndreptăţiţi că mesajul profund Cu chipul mândru luminos !
de credință şi bucurie a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos S-aducă pace-n lumea-ntunecoasă
reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment de fraternitate Să te găsească gazdă sănătoasă
creştinească plină de optimism şi de ....apropiere sufletească. Şi să plăteşti colinda noastră
Colindele reprezintă perlele sufleteşti de tranzmitere a mesajului Tot cu mere şi cu nuci
de expresivitate pe care Bunul Dumnezeu l-a transmis prin îngeri Că d-astea le plac la prunci;
în Noaptea Sfântă a Naşterii Pruncului Iisus. De ni da şi vreo doi lei
Obiceiul străbun al colindatului a fost fundamentat de Crească-ţi pruncii frumuşei
păstori, primii colindători, care au mers la peştera luminată unde C-om veni din nou la anu,
S-a născut pruncul Iisus pentru a se minuna de acest semn ceresc Numa să mai crească banu
la care au fost martori. Vă dorim dar prea cinstite
Este elocvent faptul că istoria spirituală a neamului româ- S-aveţi sărbători fericite !
nesc a transmis colindele ca cele mai autentice mărturii ale
trăirilor spirituale ale românilor de-a lungul vremurilor, previzibil Momentul culminant al freneziei sfintei nopţi de Crăciun
pretextând destinul acestui neam pe această vatră şi pământ îl reprezintă colindatul feciorilor şi al fetelor, ocazie cu care se
binecuvântat de Dumnezeu şi edenic rostuit prin tainele credinţei crează o interferenţă extraordinară de imnuri de slavă şi mărire a
noastre străbune. Naşterii Mântuitorului care încep de asemeni de la casa preotu-
În acestă seară minunată a naşterii Domnului Iisus Hristos lui. Feciorii prin specificul tradiţiei, împreună cu ceteraşii angajaţi
întregul univers de sub cupola cerească transmite emoţional bu- încep colinda (Coborât-o, coborât).
curiile duhovniceşti a Naşterii Domnului care într-o indisolubilă Continuând ritualul colinzii de-alungul satului, se adună
armonie cu şiraguri de datini străvechi surprinde elemente cos- bani pentru muzicanţi precum şi cârnaţi tradiţionali, cozonaci,
mice în interacţiune cu personaje şi evenimente istorice pro- pălincă şi vin. Minunatele noastre colinde alcătuiesc un adevărat
found enigmatic prinse în rezonanţă cu bucuria întregului de- univers în care bucuriile duhovniceşti ale Naşterii Domnului se
cor al naturii în care sunt cuprinse: zăpada, bradul, florile dalbe interferează cu spaţiul temporalităţii dintre noi şi străbunii noștri
de măr, vitele şi oile din Viflaim precum şi alte elemente locale printr-o disociere între timp şi spaţiu, prin relevanţa unor mo-
care partinic exprimat reprezintă lacrimile bucuriei îngemănate mente înălţătoare de evlavie şi trăire religioasă. Parte din eposul
secvenţial în colinde, specifice fiecărei zone a ţării. univerului colindelor, a primelor colinde dacă se poate afirma,
Mirajul celest al sărbătoririi Crăciunului în satul Ticu în- sunt din nefericire pe cale de dipariţie.
cepe odată cu intrarea în post – perioadă care incubă activităţi În meticuloasa muncă de cercetător al eposului popular
premergătoare sfintei sărbători care constau în următoarele: pe care o desfăşor cu multă abnegaţie şi dragoste am reuşit să
- curăţarea şi primenirea gospodăriilor în vederea recuperez o parte din cele mai frumoase colinde, care în urmă cu
întâmpinării sfântului praznic; 70-75 de ani, încălzeau atmosfera feerică a nopţilor de Crăciun,
- învăţarea colindelor de către grupuri de copii până la motivaţie cu care avem deosebita plăcere să redăm o mică parte
ciclul gimnazial; din acestea:
- un alt moment special îl reprezit pregatirea stelei pentru
colindat, activitate ce o desfăşoară cei mai destoinici băieţi Când încă prunc a fost Iisus
care vor colinda creştinii din sat cu steaua (steaua cu câr-
cei); Când încă prunc a fost Iisus
În grădiniţă El şi-a pus,
- în ultima săptămână a postului Crăciunului, gospodarii Un trandafir cu gând curat, Şi-n loc de trandafir curat
pregătesc tăierea porcului – Ignatul. Să-I poarte flori de-ncununat. Cu spini capul I-a încununat,
Ceremonialul propriu zis al colindatului atât de mult Şi-n loc de trandafir frumos,
aşteptat de toţi credincioşii, este început de copii, cele mai suave Când trandafirul înflorea Cu capu-n spini, e sângeros.
Aiud de prunci se năpustea,
fiinţe şi curate la suflet, atât de mult plăcute Domnului Iisus Asupra crengilor, cu zor, Astăzi e ziua Ta preasfinte
Hristos care începe o dată cu apropierea amurgului, şi a licăririi Rupând vicleni podoaba lor. Iisuse toţi Te-or ţine minte,
primelor stele pe cer. De asemeni, continuarea colindatului de Că ai pus pe cap cunună de spini
Mai vrei să porţi cunună vrei…? Să speli păcate la păgâni.
către copii, respectiv cei mai destoinici care şi-au pregătit steaua Strigară ceata de mişei;
sau viflaimul reprezintă perioada cea mai fierbinte a serii, mo- Dar spinii totuşi Mi-au râmas,
ment în care evlavia ecoului colinzilor este transmisă cu mare Le-a spus Iisus cu blându-I glas.
înălţare spre ceruri.
Prima colindă ca mesaj mesianic al naşterii Mântuitorului
este începută la casa preotului. Dintre colindele copiilor amin- Ing. Mircea Vac, Jurist Marius V. Pop
tim: Sus la poarta raiului, Măruţ mărgăritar, Florile dalbe, Steaua Membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
sus răsare, Trei crai de la răsărit precum şi altele, urmate de
“mulţămitură”:

34

F ăcând o analiză asupra liricii popu-
lare se poate spune despre acesta că este
foarte cuprinzătoare deoarece cumulează
poezia obiceiurilor calendaristice, po-
ezia obiceiurilor legate de viaţa oşanului,
descântecul, strigătura (ţâpuritura), hore-
le precum şi alte creaţii în versuri. În cele
ce urmează le-am selectat pe cele care pot
fi identificate la nivelul comunităţii Bixad.
Astfel:
Poezia obiceiurilor calendaristice
este destul de variată, aici încadrându-
se acele obiceiuri care privesc în mod di-
rect muncile agricole şi etapizarea lor, dar
obiceiurile care sunt în strânsă legătură
cu viaţa individului, a familiei sau a
colectivităţii, unite în conceptul privitor la
rodirea pământului şi fecunditatea femeii.
Repertoriul poetic şi tipologic al unei astfel
de stratificări cuprinde:
• creaţii legate de obiceiul colinda-
tului, umblatul cu steaua, viflaimul, cu
sorcova (pluguşorul, capra);
• poezia riturilor de invocare a ploii
( care a dispărut din această colectivi-
tate);
• poezia obiceiurilor de la sfârşitul
secerişului ( de asemenea nepracticată
la nivelul comunităţii Bixad).
Primele două categorii au avut
iniţial un caracter de ritual şi ceremonial
pe care însă îl pierd de-a lungul timpului.
Poezia de ritual şi ceremonial este
una de tip sincretic, de multe ori fiind
cântată şi uneori însoţită de dans, integrată
contextului ceremonial. Această integrare
implică o simultaneitate a actualizării po-
eziei rituale şi a ritului, dar şi existenţa
unor corespondenţe între poezie şi ritual
la diferite niveluri care ţin de structură,
funcţie, conţinut, limbaj, expresie etc, pre-
cum şi existenţa unui sistem de relaţii între
poezie şi ceilalţi factori ale ritualului.
De-a lungul existenţei
bicsădeanului timpul a dovedit că acesta
şi-a dorit din totdeauna să aibă acces la
împărăţia puterilor divine. Însă pentru
toate acestea există anumite perioade în
care se poate realiza comunicarea cu sa-
crul şi pentru a se realiza, se cunosc şi
se impun anumite formule de adresare.
Astfel, perioada sărbătorilor de iarnă
este considerată o perioadă de tranziţie,
un timp în care omul ar putea influenţa
desfăşurarea ciclului natural pentru a şi-l
face favorabil. De aceea, el rosteşte acum
cuvinte care denumesc lucruri şi stări
dorite, iar mai apoi îşi exprimă urarea în
colindă, care alături de celelalte obice-
iuri specifice Crăciunului, Anului Nou şi
Bobotează, are la bază trei componente :
• dorinţele rănite;
• rostirea cuvintelor care denumesc
Lirică populară etnologică a Bixadului
pentru săbătoarea crăciunului
lucruri şi stările dorite;
• uşurarea exprimării în colinde, printr-un discurs simbolc, monologic.
care este de altfel şi scopul obiceiului.
Se ştie că termenul colindă pro-
vine de la latinescul colendae şi slavul
Kalendazare înseamnă urare. În Bixad ter-
menul cunoaşte forma corindă. În ceea ce
priveşte structura ei aceasta este de tip
ternar;
• partea de început care are ca scop
punerea în situaţie;
• partea centrală care reprezintă
miezul alegoric al colindei;
• partea finală care cuprinde urarea
indirectă, alegorică.
De-a lungul timpului colinda a
suferit o influenţă creştină manifestată în
mai multe etape şi anume:
• la nivelul unor formule de
încheiere, refrene etc;
• forma în care filonul popular
coexistă cu cel creştin în unul şi acelaşi
exemplar;
• cele două filoane furnizează la 37 de strofe cuprinde toate scenele biblice
nivelul personajelor sau al soluţiilor şi pe o melodie unicat durează o oră şi 15
dramatice;
• apar o serie de elemente care ţin
de miraculos popular şi care sunt eli-
minate treptat, iar personajele mito-
logice populare sunt înlocuite cu sfinţi;
• intervenţia eticii creştine modifică
semnificaţia deznodământului şi com-
portamentului eroilor.
Tematica poeziei populare este foarte
variată extinzându-se şi spre alte zone de
creaţie populare (balade, legende, bocete).
Am identificat astfel o serie de co-
linde cu un vădit caracter religios, cosmo-
gonic, profan, în Bixad ( cu cele trei sate ,
Boineşti, Trip, Bixad) am identificat colinde
cu caracter profan ( colinde de copii, dar şi
cele de bandă (ceată) dar şi religios ( co-
lindele cunoscute prin intermediul şcolii şi
al bisericii).
În categoria celor laice se înscriu o
serie de motive precum: pasărea străină,
mielul, darurile, îmbrăcămintea, cât
priveşte colindele creştine, acestea redau
următoarele motive biblice; Naşterea lui
Isus, viaţa lui Dumnezeu pe pământ.
În cazul primelor avem de-a face
cu un discurs monologic şi dialogic iar
35
cele de-a doua categorie se caracterizează
Corindiţă cu codiţă
Ţâp ochii la poliţă
Văd un căubaş şi-un cârnaţ
Vai de mine mâncala-ş
C - oi mânca cârnaţ şî pită
Şî bliduţu cu lăptuţu
Care l-a mânca pruncuţu
Dă-mi colacu de mi-i da
Că mi scurtă gubiţa
Şî mi-a degera puţa
Sufla vântu prin turnaţ
Scoală babă da-mi colac
Cât rotiţa plugului
Umple straiţa pruncului
Păsăruica l-o aflat
Mititel şi-nfăşurat
Rămâi gazdă sănătoasă:
La anu şi La mulţi ani!
Între colinzile religioase amintesc
„Din oraşul Viflaiem” colindă care în cele
minute:
În oraşul Viflaim
Veniţi toţi ca să-i vedem
Astăzi nouă s-a născut
Domnu fără de-nceput
Azi în lume a venit
Cela ce-a fost prorocit
Se v-a naşte-un Mesia
Din sămânţa Iu Iosif
Şî din roada Iu Avram
Mântuirea Iu Adam
Scaunului David Crai
S-a suit pe viţa lui
Trei Crai ai pământului
Veniţi la-nchinarea lui
Hai Petre să ne ducemu
De-a lungu oraşului
La casa bogatului
Gata-i cina bogat tare
Gata-i, gata-i nu-i de voi
Ce-i de oameni ca şi noi
Hai Petre să ne ducemu
Pe uliţa satului
La casa săracului
Gata-i prânzu sărac tare
Gata-i, gata-i da-i puţânu
Haideţi, haideţi să-l prânzâmu
[...]
Prof. Pop Iacob
Horoscop Dacic
BALANŢA
(23 septembrie – 22 octombrie)
Principalele tale caracteristici sunt dragostea pentru
armonie şi dreptate şi înţelegerea faţă de durere şi suferinţă.
Imparţialitatea şi calculul, echilibrul sufletesc sunt de asemenea,
definitorii. Instinctiv măsori şi cântăreşti totul. Poţi vedea foarte
bine ambele laturi ale unei probleme, înţelegi argumentele pro
şi contra şi, în sfârşit, ajungi la o concluzie justă. Rareori faci ceva
fără să te gândeşti la consecinţe.
Te gândeşti multă vreme până iei o hotărâre, de aceea ei
au falsă impresie că îi duci cu vorba. Defapt tu te străduieşti să nu
nedreptăţeşti pe nimeni. Făcând ceea ce consideri că este drept,
s-ar putea chiar să-ţi uiți propriile interese.
Echilibrul este elementul definitoriu în caracterul tău. Faci efor-
turi să ţii toate lucrurile în cumpănă şi te pricepi foarte bine să
aplanezi disensiunile şi să îmblânzeşti şi discordia. Eşti calm, in-
telectual, analitic şi armonios.
Eşti sociabil, ai farmec, şi îţi place să ai prieteni. Rareori
duci o viaţă solitară, deoarece asociaţiile sunt foarte importante
pentru tine. De cobieci obţii cele mai bune rezultate în muncă şi
eşti foiarte fericit când te asopciezi cu alţii, fie prin căsătorie, fie
sub altă formă. Ai un talent special de a te înţelege cu oamenii
fiind amabil, curtenitor, şi neplăcându-ţi să-i răneşti pe cei din jur.
Ai un temperament egal, dar când te jigneşte cineva îţi ieşi din
pepeni. Rareori suporţi maliţia – totuşi supărarea ta nu durează
şi întotdeauna eşti gata să ierţi şi să uiţi.
În firea ta blândă există multă drăgălăşenie şi şti să fii
recunoscător când este cazul. Nu eşti un om slab şi sub aspectul
liniştit şi amabil posezi puterea necesară pentru a te apăra şi
a obţine ceea ce urmăreşti. Eşti adeptul apropierii subtile şi îi
influenţezi pe ceilalţi ca ei să realizeze ce au de gând. Deseori
obţii ce-ţi doreşti prin logică şi putere de convingere. Este foarte
greu să te descurajeze cineva.
Toate problemele legate de artă, frumuseţe, eleganţă,
fac parte din sfera ta, pentru că ai simţul frumosului deosebit de
bine dezvoltat – simţi care depinde în mare parte de armonia ta
interioară.
Deseori încerci să fugi departe de mulţimea dezlănţuită şi
suferi în secret când eşti pus faţă în faţă cu asprimea şi greutăţile
vieţii. Nu poţi suferi ceea ce este vulgar sau grosolan.
SĂNĂTATE
Constituţia ta generală este de obicei dată de echili-
brul sănătăţii tale şi destul de precară. Nu eşti prea rezistent
la îmbolnăviri, dar reacţionezi bine la tratamente. Firea ta
temperată şi instinctul pentru moderaţie are o mare importanţă
în menţinerea sănătăţii.
Rinichii, şira spinării şi şalele sunt părţile anatomice pe
care trebuie să le fereşti de îmbolnăviri.
Nu trebuie să faci abuzuri. De obicei ştii că nu ai prea
multă vitalitate şi înclini să ai mai multă grijă de alţii decât de
propria sănătate. Deşi nu pari atât de puternic faţă de oamenii
născuţi în alte zodii, de obicei trăieşti mai mult decât ei.
Ai un aspect rafinat, elegant, cu o faţă delicată, de
mărime mijlocie, plină de graţie, cu trăsături delicate. Ai mâini şi
picioare mici. Totul – păr, ochi, ten, - este îngijit şi sănătos. Femeile
născute în BALANŢĂ sunt cele mai frumoase din lume. Au sex –
appeal, trăsături frumoase, expresive şi voce blândă, muzicală.
36
MUNCA
În muncă eşti
liniştit, plăcut, flexibil şi
sensibil, dar eşti atât de
susceptibil, încât uneori
nu faci nici o mişcare până
nu afli ce are de gând să
facă şi celălalt. Metodele
tale pot fi ingenioase şi is-
cusite, dar nu eşti un tip
întreprinzător. Nu-ţi place
competiţia epuizantă a
afacerilor comerciale,
preferând o profesiune
din cercurile financiare.
Nu-ţi place să lu-
crezi în condiţii aspre,
neplăcute sau murdare
şi nu-ţi place să te expui
la aspectele sordine ale vieţii, astfel încât eşti nepotrivit pentru
munci care implică asociaţii neplăcute. Un mediu discordant sau
murdar îţi va deranja munca şi îţi va afecta sănătatea.
Eşti foarte potrivit ca partener în afaceri de orice fel. Oamenii
te consultă când iau decizii, deoarece excelezi în materie de
judecată, analiză şi raţionament instingtiv. Poţi părea conserva-
tor, dar aceasta rezultă dintr-o dorinţă înnăscută de siguranţă şi
de a proteja pe alţii împotriva lipsurilor care pot rezulta din lipsa
de judecată. Faci şi spui lucrul potrivit la momentul potrivit.
Ai un intelect ridicat şi poţi înţelege orice, până la cea mai
elevată discuţie filozofică. Poţi analiza, explica şi judeca tot felul
de situaţii cât de dificile, cu o completă detaşare.
Nu permiţi dorinţelor sau sentimentelor personale să
intervină în afaceri. Dacă eşti tipul “TARE” , eşti ideal pentru
drept sau diplomaţie. Ai un temperament echilibrat şi prin natură
iei lucrurile cu calm, fără să te ambalezi. Întotdeauna vezi lucru-
rile în perspectiva corectă. De aceea mintea ta este nepreţuită
la domeniul legal şi poţi deveni procuror sau magistrat. Eşti de
asemenea, un critic admirabil, pentru că ai puterea de a-ţi im-
pune părerea într-un mod amiabil şi plin de farmec. Profesiile din
domeniul lichidelor ţi se potrivesc, poţi fi la fel de bine chimist,
hidroenergetician sau ofiţer de marină.
Trebuie să-ţi valorifici inspiraţia când ai posibilitatea. Tre-
buie să lucrezi în orice domeniu de creaţie care te interesează:
literatura, teatru, muzica, pictura sau desen. Trebuie să încerci
să-ţi coordonezi talentul creator, pentru că fără o direcţie precisă
inspiraţia ta poate degenera.
Există o notă cubistică în cea mai mare parte din oamenii
născuţi în BALANŢĂ – de aici au apărut unii dintre cei mai mari
artişti ai lumii. Astfel îţi sunt deschise multe căi de urmat, în do-
meniile cele mai diferite. Ai ureche muzicală şi adaptabilitatea de
care dispui, îţi poate da talentul pentru dans.
Poţi fi de asemenea, un bun comerciant, deoarece pu-
terea ta de convingere este uneori irezistibilă. Vinzi atâta farmec,
încât ceilalţi cumpără invariabil mai mult decât au vrut. Femeia
născută în BALANŢĂ, foarte sofisticată, poate deveni o bună crea-
toare de modele în îmbrăcăminte.
BANII
Nu eşti tipul de persoană care să se concentreze asu-
pra banilor şi să strângă avere. Eşti mai interesat în folosirea
banilor pentru a-ţi satisface dorinţa de lux şi lucruri frumoase.
Prin mâinile tale vor trece mulţi bani, dar nu-i vei păstra pentru
tine, că eşti generos şi proiectele tale sociale se vor dovedi costi-
sitoare.
Îţi plac lucrurile pe care le poţi obţine cu bani şi îţi place
să trăieşti într-un decor elegant şi să arăţi că ai. Îţi este uşor să fii
extravagant, pentru că ideile tale asupra a ceea ce este necesar,
diferă de ale majorităţii. Nu eşti un om econom. Deşi eşti întrucât-
va nepăsător şi uneori chiar risipitor, deseori eşti remarcabil de
viclean în privinţa banilor. Te pricepi foarte bine la matematică,
şi când ai, depinzi financiar de cineva şi deseori recurgi la planuri
strategice pentru a respinge încercările celorlalţi de a te tapa de
bani.
 CASA dragostea de care este capabilă. Este prin definiţie o adeptă a
Casa ta va fi întotdeauna fermecătoare, iar viaţa de familie luxului. De obicei este foarte atrăgătoare şi are mereu un grup
armonioasă. Ai gustul şi priceperea de a alege lururi frumoaseş de admiratori care-i cerşesc favoruri. Când duce o viaţă socială
mobila, decoraţiunea interioară, totul este la un standard foarte variată, este prea echilibrată pentru a încuraja flirtul. Dar dacă
ridicat în casa ta şi eşti foarte potrivit într-o profesie legată de este atrasă emoţional, nu se va ascunde. Nu încurajează scan-
decoraţiuni interioare. dalul. Existenţa ei este mai complicată decât cea a unei femei
Manierele tale pline de farmec şi capacitatea ta de a face sobre. Dar soţul ei poate avea încredere că ea va fi întotdeauna
orice în mod subtil, fără să deranjezi, îţi dau posibilitatea să te la înălţime.
descurci foarte bine în casă. Nu posezi nici un simţ domestic prea Este tipul de soţie minunată, pe care simţi nevoia să o
puternic, deşi în familia ta rareori intervin rupturi. protejezi. Este pasionată, voluptoasă, intuitivă şi intelectuală.
Răspunde extrem de bine la viaţa casnică.În multe privinţe este
PRIETENIE cea mai potrivită (dintre toate tipurile) pentru a fi cea mai dorită
Probabil că vei fi mereu în contact cu oamenii, ducând soţie în sendul strict personal al cuvântului.
o viaţă în mare parte publică. Aceasta îţi va da ocazia să îţi faci
mulţi prieteni. Manierele plăcute şi amabilitatea, combinate cu COPIII
simţul dreptăţii, te fac un prieten admirabil, deşi uneori nu te ţii Eşti unul dintre cei mai buni părinţi pentru că înţelegi copi-
de cuvânt. Eşti dornic de cooperare şi nu-ţi place să fii ” lup sin- ii şi îi tratezi cu justeţe şi blândeţe. Nu-ţi răsfeţi copiii, eşti capabil
guratic”. să le alegi cea mai bună carieră şi să-i ajuţi să se pregătească în
Eşti foarte căutat în societate, cea mai mare dorinţă a ta mod corespunzător. Nu vei fi tiranic ci îi vei îndruma şi îi vei sfătui
este să ierţi. Eşti foarte volubil şi dai întotdeauna impresia de bine şi vei fi un prieten pentru copiii tăi.
crescut. Deşi sentimentele tale pot fi foarte variate, societatea te Deşi nu vei avea o familie prea mare, te vei bucura de
consideră întotdeauna rece şi calm. Nu spui şi nu faci niciodată copiii tăi şi îţi face plăcere să te joci cu ei. Vor fi pentru tine un
ceva care să întrerupă armonia unei situaţii. credit şi te vor ajuta mult la bătrâneţe. Se vor simţi atraşi de
farmecul tău şi în general îi determini să facă tot ce-ţi doreşti.
DRAGOSTEA Copiii născuţi în balanţă trebuie să fie învăţaţi să-şi
La cei născuţi în BALANŢĂ întâlnim o natură afectivă din- folosească voinţa şi să aibă un scop precis în viaţă. Au tendinţa de
tre cele mai interesante. Eşti expert în toate problemele legate a lăsa lucrurile să treacă pe lângă ei şi pot deveni leneşi dacă nu
de dragoste. Deşi dispui de destulă detaşare intelectuală, eşti sunt învăţaţi să se stabilească la un lucru până îl duc la îndeplini-
totuşi o persoană foarte pasionată. În spatele faţadei tale echili- re. În acelaşi timp capacitatea lor creatoare trebuie încurajată şi
brate se ascunde o natură foarte vioaie, eşti afectuos şi atent şi trebuie să li se dea posibilitatea să se exprime în orice tendinţă
poţi fi un amant blând şi tandru. artistică. Cu puţină îndrumare şi fermitate, într-un mediu armo-
Eşti dornic de companie mai ales când este plăcută şi îţi nios ei se vor dezvolta în mod interesant.
place variaţia. Ai multe aventuri. Eşti deseori oscilant şi iritabil în
afecţiune. Dragostea ta arde cu flacără mare şi se stinge repede. CALITĂŢI
Eşti foarte susceptibil şi îţi place enorm societatea sexului Imparţialitatea, simţul dreptăţii şi dorinţa de fair plaz,
opus. Deşi poţi fi foarte voluptuos, eşti şi foarte rafinat şi aven- formează baza acţiunilor tale. Şti cum să-ţi foloseşti farmecul
turile tale amoroase au întotdeauna o notă artistică. Poţi fi foarte liniştit pentru a obţine ceea ce doreşti fără să creezi discordie sau
sentimental şi aspectul tău exterior atrage uşor un partener. Ai un să superi pe cineva. Eşti renumit pentru diplomaţie şi oamenilor
temperament fermecător şi deşi nu eşti constant în sentimente, le e greu să se certe cu tine.
schimbările tale în afecţiune sunt întotdeauna mânuite cu tact. Iei în seamă punctele de vedere ale celorlalţi şi le vei
adapta cu plăcere dacă ţi se potrivesc. Eşti rareori extrem de larg
CĂSĂTORIE în vederi şi poţi vedea toate faţetele unei chestiuni. De aceea eşti
Şi bărbaţii şi femeile născute în BALANŢĂ se potrivesc valoros ca un intermediar care se străduieşte să stabilească relaţii
foarte bine vieţii casnice. De obicei te căsătoreşti devreme şi în armonioase între oameni. Deseori eşti prea politicos ca să spui
orice situaţie faci totul ca să-ţi aperi casa. Eşti tradiţionalist şi „NU” şi preferi să spui „DA” până ieşi din raza auditivă. Oamemii
convenţional. sunt impresionaţi de blândeţea, nobleţea şi simţul echilibrului pe
Deşi rareori cauţi divorţul, îţi place schimbarea. Eşti la fel care le dovedeşti uneori. Dar sub moliciunea aparentă dispui de
de plin de graţie acasă, aşa cum eşti şi în viaţa socială, dar eşti de- putere pentru a reuşi în viaţă.
seori un partener dificil. Comportarea ta este atât de aproape de
idealul relaţiilor dintre oameni, încât partenerul tău de căsătorie DEFECTE
trăieşte greu la nivelul pe care i-l impui. Partenerul pe care ţi-l Defectele tale sunt slăbiciunea şi complezenţa. Ţi se pare
alegi poate fi o persoană minunată, dar nu va avea nici pe de- greu să iei o atitudine fermă în circumstanţele ostile şi preferi
parte capacitatea ta de adaptare la ritmurile vieţii. să eviţi neplăcerile cu orice preţ. S-ar putea să faci prea multe
compromisuri şi oscilezi de la o părere la alta fără să dai o replică
SOŢUL fermă.
Soţul născut în Balanţă este un om foarte greu de Îţi lipsesc direcţia şi copul în viaţă. Întotdeauna judeci o
mulţumit. Nu prea îi place viaţa domestică. Dar este un om pa- posibilitate faţă de celălalt, încercând să te decizi pentru cea mai
sionat şi respectă tradiţia,deci rezultatul logic este căsătoria. bună şi de aceea îţi pierzi puterile în ezitări. Deseori eşti capricios,
Este vesel şi înţelegător, duce o viaţă ordonată şi înţeleaptă. îţi place să exagerezi şi să te auzi vorbind. Poţi fi foarte „dulce”,
Îndemânarea în conducerea casei este una dintre cele mai de dar uneori este o dulceaţă bolnăvicioasă. În ciuda tactului tău
seamă realizări ale sale. Asigură familiei sale o viaţă îmbelşugată obişnuit, uneori îi rirţi şi îi dezbini deliberat pe cei din jur, pentru
şi pare să simtă cu intensitatea unei femei nevoia de eleganţă şi plăcerea de a-i împăca şi a face compromisuri.
lux în casă. Tipul „slab” de BALANŢĂ nu are puterea de a-şi conduce
Dragostea este o artă pentru el. Atitudinea sa faţă de familia ce tipul „tare”. Poţi fi suav, dar îţi lipseşte înalta dezvoltare
dragoste diferă de cea a majorităţii bărbaţilor. Pasiunea sa poate intelectuală a tipului tare. Poţi fi disimulat sau nesincer pentru
fi cumva copleşitoare şi se ridică pe adevărate culmi când îşi că preferi compromisul, decât să suporţi discordia multă vreme.
exprimă dragostea. Dacă nu capătă răspunsul dorit şi aşteptat, Suporţi greu atmosfera încordată atunci când se interferează
este foarte dezamăgit. Chiar când partenera i se pare agreabilă, confortul tău. Uneori minţi deliberat, înşeli şi dezamăgeşti.
poate fi tentat să caute variaţia, dar aceasta poate fi şi numai va- Răspunderea ta – instingtiv cauţi un partener. Trebuie să ai grijă
rietatea de expresie. Recurge la divorţ numai când îi este absolut să nu-ţi risipeşti viaţa prin prea multă indulgenţă faţă de tine.
imposibil să se adapteze căsătoriei.
COMPATIBIL CU: GEMENI, SCORPION, LEU, SĂGETĂTOR,
SOŢIA CAPRICRON, PEŞTE, ŞARPE, TAUR ŞI RAC .
Soţia născută în Balanţă este o parteneră intelectuală, INCOMPATIBIL CU: FECIOARĂ, VĂRSĂTOR , BERBEC ŞI GEMENI.
ideală, înţeleaptă în viaţa în doi şi abilă să aducă şi să menţină
armonia în viaţa casnică. De fapt unul din darurile ei este tal- Mircea Vac - Patricia Vanca
entul pentru armonie. Are şi ştiinţa înnăscută de a se înţelege STĂPÂNUL DESTINULUI - ZODIAC DACIC
cu oameni şi atrage un cerc social interesant. În acelaşi timp FUNDAŢIA GRĂDINA MAICI DOMNULUI ORADEA 2009
nu-şi neglijează nici familia - oferă membrilor ei toată atenţia şi

37
 Vitrina cărților
Cartierul latin, spaţiul vital al comunităţilor născute din ramurile tempera-
mentale ale şpriţului şi cele ale limbii latine, comunităţi apolinice, solare, dăruite până la
incandescenţă vieţii care „se vieţuieşte”, cum ar zice marele filosof Constantin Noica, consti-
tuie motivul central şi conferă titlul ultimului volum de versuri (în ordine cronologică) al poetei
româno-canadiene Flavia Cosma.
Ea însăşi descendentă dintr-un spaţiu privilegiat al latinităţii, Bucureştii mijlocu-
lui de secol trecut, este tributară cu întreaga fiinţă acestui nestăvilit fel de a înţelege lumea şi
viaţa. Dar acel spaţiu a rămas în amintire ca imagine simbol al paradisului pierdut.
Ceea ce constituie, însă, substanţa versurilor volumului de faţă este jurnalul liric
de evocare al unei iubiri dintr-un astfel de cartier, de care ea s-a îndepărtat la un moment dat,
poate, datorită vicisitudinilor vieţii. Astfel, din exuberanţa, vitalitatea, bucuria cufundării în
băile de lumină ale fiecărei zile, manifestări specifice oricărui „cartier latin” din oricare colţ al
lumii, poetei îi rămâne numai nostalgia, deci conştiinţa acută a ceea ce a pierdut şi nu va mai
regăsi niciodată. Pentru că ceea ce a fost era chiar inconştienţa trăirilor pure, netulburate de
convenţiile civilizaţiei alienatoare.
Volumul se constituie, aşadar, ca o litanie a iubirii pierdute, a conştiinţei extincţiei
pas cu pas a politropiei de manifestări ale vieţii, de-abia acum atât de regretate.
Poezie a condiţiei tragice a omului, născută din seducţia provocării vieţii din
spaţiul apolinic al „cartierului latin”, noul volum al Flaviei Cosma se adaugă celor - iată! - 17
volume anterioare, în care poeta se caută pe sine şi prin această căutare se mărturiseşte
celorlalţi, în mijlocul cărora a trăit aceste experienţe.
Geo Constantinescu
În prima parte a lunii iunie, cartea a fost prezentată şi la Oradea. Evenimentul a fost or-
ganizat de Asociaţia „Cavalerilor de CIio”, Cenaclul „Barbu Ştefănescu Deiavrancea”, Fundaţia
Culturală „Cetatea-Durgheu”, Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA-Oradea) şi revista
virtuală „Romanian ViP” din Dallas (Texas, SUA).
În prezenţa unui public numeros, prieteni, oameni de cultură, scriitori, ofiţeri supe-
riori, ziarişti, preoţi, membrii ai clubului Lion’s Oradea şi ai asociaţiilor mai sus amintite, s-a
făcut cunoscută personalitatea scriitorului George Roca prin activitatea sa literară, de promo-
tor cultural, şi cea de editor şef al revistei Romanian VIP. Seriozitatea cu care s-a implicat în
coordonarea acestei publicaţii on-iine, a făcut ca în mai puţin de un an de la preluare, să fie în
topul celor mai cunoscute reviste ale românilor din diaspora.
Alături de dl general de armată(r) Cornelius Lungu, de noul guvernator al Clubului
Lion’s România, doamna Rodica Dacin, de prof. univ. dr. Maria Vulişici-Alexandrescu, prof. univ.
dr. loan Țepelea, colonel(r) dr. Constantin Moş, prof. dr Mircea Micu, av. Dr. Teodor Ţent, av.
drd. Pascu Baiaci şi mulţi alţii, George Roca a reuşit să transforme o zi senină de vară, într-un
univers cu stele sclipitoare. Cu acest prilej i-a fost înmânată „Diploma de Excelenţă” a Mini-
sterului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru promovarea literaturii româneşti în relaţiile
internaţionale. Voi evidenţia în rândurile ce urmează câteva mesaje spicuite din interviurile
prezentate în acest volum specificând cu mândrie că în unanimitate „stelele” reprezintă valori
româneşti răspândite pe trei continente care nu şi-au uitat obârşia!

Aurelian (Rilu) Popovici s-a născut la 30 ianuarie 1911 în satul Seghişte, din părinţii Popovici
Cornel, preot şi Popovici Cornelia, casnică. A avut o soră, Silvia (căsătorită Lepădata şi stabilită la Galaţi)
şi doi fraţi. Traian (rămas în Seghişte) şi Sever, medic pneumoftiziolog la Săvârşin, apoi la Lipova, Arad).
Aurelian (Rilu) a ajuns contabil şi a locuit multă vreme în satul Câmpanii de Jos. A fost condamnat şi
închis pentru o perioadă de 3 ani, fiind mereu un adversar al regimului comunist şi a complotat adesea
împotriva acestuia. La ieşirea din închisoare avea tuberculoză cavitară şi nici fratele său Sever Popo-
vici, medic pneumoftiziolog, director al Sanatoriului TBC al MAI din Săvârşin nu a putut face nimic. Cei
care l-au cunoscut ştiu că, în pofida bolii, nutrea speranţa să
scrie un roman autobiografic, cu referire la perioada în care
a fost închis. Pe parcursul documentării pentru scrierea cărţii ISSN 2247-8280
Satul Câmpani - case, oameni şi tradiţii am descoperit, oare-
cum din întâmplare, în manuscris, câteva din poeziile lui Rilu
Popovici. Le-am adăugat versurile şi proza publicate în revista
Rânduri, apărută la Fânaţe în perioada 1934-1936. Am con-
siderat util să le tipărim în această plachetă, cu speranţa că,
măcar în satul în care a trăit cei mai mulţi dintre puţinii ani ai
săi, Aurelian (Rilu) Popovici nu va fi uitat prea curând.
Constantin Butişcă

Redacţia:
Redactor Şef: Ing. Mircea Vac.
Secretar general de redacţie: Dr. Ec. Lucia Pojoca.
Redactori: Prof. Univ. Dr. Ing. Mircea Vereş, Conf. Univ. Dr. Dumitru Draica, Jurist Marius V. Pop.
Consilier editorial pentru limba engleză: Conf. Univ. Dr. Dan Popescu.
Redactori asociaţi: Dr. Zoia Bitea, Politolog Felixa Miclea, Spec. Adm. Publică Marina Mercea.
Tehnoredactare: Student Mirela Victoria Barbu.
Grafică: Marius V. Pop
www.rouacerului.eu
Responsabilitatea opiniilor, ideilor şi atitudinilor exprimate în articolele publicate revine exclusiv autorilor lor.

38