Cuprins

Cuprins............................................................................................................................................................................ 1
T1. Initierea in economix.................................................................................................................................................3
1. Geneza stiintei economice si etapele de dezvoltare..................................................................................................3
2. Ob. de st. al economixului in viziunea diferitor doctrine.........................................................................................3
3. Metodele de cercetare ale stiintei economice, legile economice..............................................................................4
4. Nivele de cercetare si functiile stiintei economice...................................................................................................5
T2. Activitatea economica si agentii economici...............................................................................................................7
1. Premisele activitatii economice - bunurile economice.............................................................................................7
2. Activitatea economica si rationalitatea activitatii (Sectoarele)...............................................................................10
3. Angentii economici: functii, sursa lor de venit.......................................................................................................11
T3. Formele de organizare a economiei si sistemele economice....................................................................................13
1.Sistemul economic si clasificarea lui......................................................................................................................13
2. Economia naturala (traditionala, non-economica, arhaica)....................................................................................14
3. Economia de schimb..............................................................................................................................................15
4. Economia mixta.....................................................................................................................................................16
T4. Institutiile si rolul lor in economia de piata.............................................................................................................18
1. Esenta si rolul institutiilor in dezvoltarea economica.............................................................................................18
2. Proprietatea: aparitia, esenta, aspectul economic, aspectul juridic.........................................................................18
3. Pluralismul formelor de proprietate...................................................................................................................20
Tema 5 : Piața și mecanismul ei.....................................................................................................................................24
1. Piața, esența, funcții și clasificări...........................................................................................................................24
2. Elementele modului de comportament a consumatorului.......................................................................................25
3. Cererea și parametri. Legea cererii........................................................................................................................26
5. Prețurile, tipuri și modalități de reglementare........................................................................................................28
6. Concurența, esența, forma și mecanismul..............................................................................................................30
Tema 6: Piața factorilor de producție și repartiția veniturilor.........................................................................................34
1. Piața muncii. Cererea și oferta de forță de muncă, remunerate muncii și sistemele de salarizare..........................34
2. Piața capitalului și dobînda....................................................................................................................................36
3. Piața pămîntului și renta........................................................................................................................................38
Tema 7: Întreprinderea și antreprenoriatul în condițiile economiei de piață..................................................................40
1. Noțiuni. Caracteristica de bază a întreprinderii......................................................................................................40
2. Formele organizatorico-jur ale întreprinderilor......................................................................................................42
3. Managementul și marketingul- elementele determinante în coordonarea activității întreprinderilor......................43
4. Etapele înregistrării afacerii în RM. Planificarea activității de antreprenoriat........................................................44
Tema 8: Producția și rezultatele activității de antreprenoriat.........................................................................................46

1
 1. Organizarea combinării productive........................................................................................................................46
2. Conceptul de producție. Esența costurilor și tipologia lor......................................................................................47
3. Venitul și profitul. Rentabiltatea întreprinderii......................................................................................................50
Tema 9: Economia nationala si cresterea economica.....................................................................................................52
1. Economia nationala si principalii indicatori macroeconomici................................................................................52
2. Cresterea si dezvoltarea economica.......................................................................................................................54
3. Ciclitatea dezvoltarii economice, criza economica................................................................................................55
Tema 10: Inflatia si somajul...........................................................................................................................................57
1. Somajul, esenta, cauza si forma, legea Ouken...................................................................................................57
2. Politici antisomaj...................................................................................................................................................58
3. Cauzele si tipurile inflatiei....................................................................................................................................59
4. Politica anti-inflationista........................................................................................................................................60
Tema 11: Finanțele publice și impozitele.......................................................................................................................61
1. Finanțele publice. Bugetul de stat și elementele lui...........................................................................................61
2. Impozitele și sistemul fiscal...............................................................................................................................63
3. Metode de finanțare a datoriei de stat................................................................................................................65
Tema 12: Sistemul bancar si creditul.............................................................................................................................67
1. Institutiile bancare si rolul lor in economie............................................................................................................67
2. Creditul. Esenta si clasificare.................................................................................................................................68
3. Politica monetar-creditara.Scopuri si instrumente..................................................................................................69

2
 T1. Initierea in economix.
1. geneza stiintei economice si etapele de dezvoltare
2. ob. de st. al economixului in viziunea diferitor doctrine
3. met. de cercetare ale stiintei economice, legile economice
4. nivele de cercetare si functiile stiintei economice.

1. Geneza stiintei economice si etapele de dezvoltare

Istoria omului cit si a societatii incepe odata cu activitatea bazata pe ratiune, insa din de vedere a
dobindirii bunurilor materiale, astfel p.u viata omul are nevoie in primul rind de cele mai elementare conditii
de existenta(hrana, imbracamintea, domiciliu), insa ca personalitate omul se manifesta prin nivelul sau
spiritual si nu prin cantitatea de bunuri pe care le acumuleaza pe parcursul vietii insa producerea bunurilor
materiale ca baza a vietii va fi totdeauna cea mai importanta ocupatie,d eci inca Aristotel a remarcat ca
oamenii au inceput sa faca filosofie doar dupa ce au satisfacut necesitatile materiale, ceea ce demonstreaza
ca activitatea economica este un proces complex care reprezinta o multitudine de comportamente din decizia
si reactiile oamenilor cu privire la producerea bunurilor repartitia in functie de necesitati si interesele
acestora. Deci stiinta economica are ca ob. de st. societatea ceea ce o caracterizeaza ca este o stiinta sociala,
de rind cu sociologia, psihologia si dreptul totodata fiind o stiinta aparte cu ob. sau de studiu. In calitate de
stiinta separata de sistem de cunostinte speciale economia sa constituit abia in sec. 18 fiind influentata de
factori materiali, si anume de nivelul de dezvoltare a activitatii economice adica de ce si cum se produce si
respectiv de factori spirituali(cultura si viziunea sociala despre ce si cum gindesc oamenii). Odata cu evolutia
societatii are loc si dezvoltarea gindirii economice, astfel etapele principale ale procesului de formare si
dezvoltare a gindirii economice sunt :

Odata cu aparitia statalitatii legile de gospodarie au devenit mai complexe astfel necesitatile in reglarea
activitatii economice au determinat un aspect statal. Deci termenul de economie politica a fost propus abia in
1615 in epoca mercantelistilor de francezul Monte Cretien in tratatul despre economie politica adaugind
"politikos" - cetate/societate, stiinta astfel obtinind legi de gospodarire a unui stat, prin aceasta determinind
ca stiinta a evoluat de la o economie domestica individuala la o economie sociala.

2. Ob. de st. al economixului in viziunea diferitor doctrine

Termenul de econnomie politica poate fi interpretat ca shtiinta despre : bogatie, productia si repartitia
bunurilor materiale, relatii de productie si legitstile de dezv a activitatii umane, gestiumea economiei
nationale -nationalism economic.
la intersectia sec 19-20 sa constituit o nous directie sqhtiintifica economix. notiunea de economix pentru
prima data a fost utilizata de fondatorul scolii de la cambridge alfred marchal. in 1970 in lucrarea principiile
economiei pol. astfel ob cercetarilor a devenit comportamentul economic rational al individului, adica
problemele ultilizarii eficiente a resurselor de productie limitate, cu scop de satisfacere a nevoilor materiale
ale omului. astfel problema alegerii rationate a resurselor in determinarea nevoilor nelimitate a svenit
prioritatea in studierea economiei politice. astfel si obiectul teoriei economice poate fi determinat de o
multitudine de abordari si definitii.

3
 curentele si scolile de gindire. obiectul de studiu
1. mercantilisti, fiziocrati avutia nationala
2.marxistii relatiile de productie
3. scoala istorica economia nationala
4. marginalismul comportamentul subiectilor economici (caile, mijloacele si solutiile a scopurilor
propuse)
5. chenisismul mecanismul functionarii econ nationale ca un tot intreg
6. curentul institutional institutiile si schimbarile institutionale
7. teoria sintezei neoclasice avutia nationala, formele si stimulentele comportamentului uman, insa in
dependenta de resursele limitate

cunostintele economico-teoretice generale determina constientizarea logica a evolutiei activitatii

economice. Ceea ce determina prognozarea perspectivelor, tendintele de dezvoltare a societatii in baza
principalelor principii economice sunt elaborate politici si masuri speciale care sunt orientate spre rezolvarea
unor probleme concrete.
Cele mai importante intrebari ale teoriei economice
1schimbul, comportamentul pe pietele sociale, deci si modul de alocare a resurselor materiale in
economie
2.modul in care societatea foloseshte resursele limitate pentru a produce bunuri si pentru a le distribui
membrilor sai
3. studiaza modul de formare a pretului muncii, a capitalului, a pamintului, respectiv, modul de utilizare a
preturilor in procesul de alocare a resurselor
4. examineaza distributia veniturilor si sugereaza modalitati de ajutorare a persoanelor nefavorizate
deci shtiinta economica Este cercetarea comportamentului si a relatiilor dintre oameni in procesul folosirii
resurselor limitate necesare pentru a produce bunurile vietii, a formula legi sau principiile activitatii
economice, a elabora metode si mecanisme de organizare economica, a determina alternative in politica
economica.

3. Metodele de cercetare ale stiintei economice, legile economice

Metodele economicului reprezinta majoritatea mijloacelor necesare studierii societatii p.u a sistematiza
faptele, ale expune sub forma de categirii stiintifice legi si tendinte. Astfel cunoastem :
- metode generale :
1) abstractia stiintifice - reprezinta studierea unor categorii sau fenomene doar dintrun anumit punct de
vedeere
2) analiza - descompunerea unui fenomen in parti componente
3) sinteza - reunirea elementelor intrun tot element
4) deductia - este un mod de rationalizare bazat de la teorie la fapte, rezulta de la general la particular
5) inductia - bazat pe ratiune, de la fapte la teorie ce demonstreaza de la particular la general.

- metode specifice : (de expl singuri)

1) met. istorica
2) met. economica
3) met. caiterus-paridus - studierea fenomenului instare pura adica in conditiile cind toti ceilalti factori
ramin a fi constanti

4
 4) experimentul economic.

Economia ca si natura si diverse sfere sociale se auto administreaza, adica se conduce de legi interne
specifice ei.
Legile economice determina legaturi cauzate, interne, cauzate, generale, deseori repetabile, relativ stabile
ale fenomenelor si proceselor economice. Unele legi se formeaza inafata vointei omului, indiferent de faptul
ca ele sunt coordonate, dirijate in activitate economica, altele legi se formeaza in baza psihologiei economice
al subiectilor, deci a constiintei economice, a intereselor si a modalitatilor comportamentului economic.
Astfel cunoastem :
- legi obiective( ce nu depind de vointa, interesele, dorintele oamenilor) astfel de legi sunt caracterizate
prin activitatea fizica si biologica
- legi subiectiv psihologice ce reprezinta raporturile stabile, intermediate de prezenta subiectilor prin
interese, obiective, preferinte si drepturi. Astfel sii ta elaboreaza si formeaza legile si principiile ce reprezinta
raporturi sociale stabilite intre diferite fenomene si procese economice.
Cunoastem legi generale, legi specifice, legi comune.

4. Nivele de cercetare si functiile stiintei economice

Teoria economica contemporana ca entitate complexa determina si diferite niveluri de organizare a
activitatii economice (familie, intreprindere, ramuri, national, international) care la rindul sau sunt cercetate
din punct de vedre a diferitor modele, procedee, analiza comparative, la diferite niveluri de functionare.
Cunoastem 4 nivele de functionare:
1. micro
2. mezo
3. macro
4. mondo

Microeconomia presupune studierea economiei la nivelul resurselor si bunurilor prin prizma

comportamentului unei unitati structurale. Ex; individ, familie, intreprindere. Microeconomia se ocupa si de
mecanismul economiei de piata. Astfel, analiza microeconomica cerceteaza arta de a face avere, bani, deci
de a obtine venituri. Nivelul microeconomic explica schimbarea preturilor pu fiecare bun in parte, costul de
productie, profitul, formele de organizare, dimensiunile intrprinderilor, folosirea resurselor limitate rational.
Indicatorii analizei microeconomice sunt: cifra de afaceri, valoarea adaugata, venitul global, costurile de
productie, profit.

Mezoeconomia determina o pozitie intermediara, intre micro si macroeconomie. Studiaza procesele

economice la nivelul unei ramurii a unui complex aparte, ex: complexul agro industrial.

Macroeconomia studiaza sistemul national, insa ca un tot intreg. Ea cerceteaza agregatele (=indicatorii) ce
caracterizeaza economia veniturile si consumurile, cheltuielile, si utilizeaza urmatorii indicatori :volumul de
productie global la scara nationala, produsul intern brut, nivelul somajului, nivelul inflatiei.
de regula, parlamentele, guvernele, sau alte institutii de stat si partidele, miscarile politice determina
problemele economice si modalitatile de rezolvare la nivel macroeconomic.

Mondoeconomia, a aparut ca rezultat la activitatea integrationista si globalizata. Studiaza problemele

economice mondiale. Ex: - diviziunea internationala si specializarea muncii
- comertul international

5
 - siste,ul valutar
- migratia capitalului si a fortei de munca
Concomitent, mondoeconomia analizeaza si procesele de transformare si solutionare a problemelor
mondiale. Ex: - alimentatia, - ecologia, - demografia, astfel are loc internationalizarea vietii economice cu
toate conceptele societatii.
In teoria economica contemporana, in urma aprofundarii cu ostintelor econ shi a specializarii acestora s-
au format urmatoarele stiinte: 1. stiintele economice generale - economia politica, istoria politica, gindirea
economica, care la rindul sau for uleaza idei shi filozofia vietii economice
2. stiinte functionale sau specifice, care acordeaza anumite aspecte, functii separate ale activitatii
economice- statistica economica, evidenta contabila, auditul, management
3. stiinte economice de ramura sau aplicative - analizeaza economia pe ramuri, economia agrara, a
transportului
4. stiinte economice interdisciplinare - cele care intersecteaza si explica metodele, formele, regulile de
activitate economica - metode economico matematice, cibernetico economice, sciologia economica.

Evolutia stiintifica si practica a teoriei economice a demonstrat ca exista si o multitudine de functii pe

care le indeplineshte.
Functiile stiintei economice:
1. f. cognitiva
2. f. practica
3. f. metodologica
4. f. ideologica

In literatura occidentala contemporana functiile teoriei economice sunt divizate in: - pozitive, - normative.
astfel, cheines delimiteaza ca stiinta pozitiva reprezinta totalitatea cunostintelor sistemice care fixeaza
ceea ce este in realitate, iar stiinta economica normativa, totalitatea cunostintelor care demonstreaza ce
trebuie sa fie, deci sistemuld e legi pentru atingerea scopurilor determinate.

6
 T2. Activitatea economica si agentii economici
1. premisele activitatii economice - bunurile economice
2. Activitatea economica si rationalitatea activitatii (Sectoarele)
3. Angentii economici: functii, sursa lor de venit.

1. Premisele activitatii economice - bunurile economice

Activitatea economica, are drept scop crearea bunurilor necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale,
sociale si spirituale.
Premisele desfasurarii oricarei activitati economice sunt:
1. nevoile umane
2. resursele necesare pentru satisfacerea acestora
Nevoile sunt cerinte, doleante, necesitati obiective ale indivizilor si ale societatii. Pe parcursul istoriei
nevoile au evoluat si s-au diversificat. Aceasta evolutie s-a desfasurat odata cu dezvoltarea societatii, de i si a
omului, dar si a posibilitatilor lui. Astfel diversificarea nevoilor a determinat necesitatea clasificarii lor dupa
urmatoarele criterii:
1. In functiile dimensiuni:
 nevoi fiziologice (biologice)
 nevoi spiritual- psihologice
 nevoile sociale (de grup), care reprezinta un ansamblu de nevoi a caror satisfactie este posibila doar
prin actiunea a diferitor grupuri sociale
2. dupa gradul lor de complexitate :
 nevoi de baza:
- inferioare si elementare
- superioare

Din punct de vedere a sociologului american Maslow exista urmatoarele tipuri de nevoi, in care sunt
evidentiate 5 grupuri de necesitati:
1. fiziologice elementare
2. siguranta si securitatea
3. nevoile sociale
4. stima si statutul social
5. autorealizarea, creativitatea

Nevoile umane pot fi caracterizate prin trasaturi:

 nevoile sunt nelimitate ca numar
 nevoile sunt limitate dupa capacitate si volum: orice nevoie descreste in intensitate pe masura ce ea
este satisfacuta
 nevoile sunt concurente intre ele (o necesitate poate fi inlocuita cu alta)
 nevoile sunt complementare
 orice nevoie se stinge momentan prin satisfactie, deci nevoile satisfacute se transforma in obiceiuri,
traditii si in interese economice.

7
 Sporirea numarului nevoilor, cit si preocuparea permanenta a omului de a le satisface
reprezinta motivatia principala a oricarui progres economic. Astfel si s-a determinat si s-a
demonstrat legea cresterii si diversificarii nevoilor umane. In scopul satisfacerii nevoilor sale, individul este
obligat sa recurga la valorificare anumitor resurse, care si sunt numiteresurse economice.
Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor si premiselor folosite de catre om in activitatea sa
economica pentru a obtine bunuri de care are nevoie. Odata cu cresterea nevoilor, omul este nevoit sa atraga
in circuitul economic o cantitate din ce in ce mai mare de resurse. Resurselee conomice folosite de catre om
sunt extremd e variate, astfel clasificindu-se:
1. resursele primare:
 resursele umane, omul fiind determinat prin felul sau: experienta, calificare, capacitatea sa
antreprenoriala.
 resursele naturale: pamint, apa,
2. resurse derivate, care sunt creTe de generatiile anterioare
 capitalul tehnic: masini, echipamente, constructii
 experienta stiintifica: potentialul inovational
 resursele monetare si valutare de care dispune societatea respectiva.

Se cunosc si alte clasificari privind resursele.

1. Din punct de vedere a duratei si al caracterului utilizarii lor:
 reproductibile (regenerabile) ex: fondul funciar, apa, forta de munca
 nereproductibile: petrol aur
2. Dupa volumul resurselor in raport cu cererea pietii:
 abundent
 deficitar
3. Dupa apartenenta:
 proprii
 atrase.
Insa trasatura principara a resurselor consta in caracterul lor limitat!
Caracterul limitat al resurselor, in raport cu nevoile mereu crescinde, devin problema principala a
activitatii economice, constituind astfel continutul urmatoareai legi: Legea raritatii rezurselor. Astfel
bunurile economice reprezinta un mujloc de satisfacere a nevoilor umane. Prin bun intelegem: un obiect
material sau un serviciu (nematerial) care prin proprietatile lui poate sa satisfaca o necesitate umana sau o
trebuinta.
Cunoastem:
 bunuri libere, sunt acele bunuri ale carui cantitate, raportate la necesitatile oamenilor, apac ca
nelimitate.
 bunuri economice, care la rindul lor, reprezinta unr ezultat al activitatii economice si sunt limitate.

Bunurile economice determina si urmatoarele conditii:

1. existenta unei nevoi care trebuie satisfcuta
2. proprietatile corporale (parametri functionali) si acorporale ale bunurilor (marca, serviciul)
3. disponibilitatea si accesibilitatea
4. raritatea relativa a bunurilor economice.
Conditiile mentionate determina utilitatea bunurilor economice.
Cunoastem urmatoarea tipologie a bunurilor economice:

8
 1. Dupa materiale:
 materiale (produse, marfuri)
 nemateriale (servicii)
1. Dupa origine:
 naturale, rare
 produse prin munca omului
1. dupa destinatie sau utilitate
 de consum final,s ub forma de - produse sau - servicii
 de consum intermediar: - energie, - materie prima
 de echipament
1. in functie de substituire
 substituibile
 nesubstituibile
1. din punct de vedere. complementaritatii:
 complementare
 necomplementare
Astfel, diversitatea economica a bunurilor economice poate fi clasificata si din punct de vedere a
criteriilor (bunurilor):
1. dupa forma de mnifestare
 bunuri materiale
 valori spiritule (manuscrise, picturi)
1. dupa gradul de prelucrare
 primare ( ciupercile din padure)
 intermediare (sfecla de zahar pentru prelucrarea si primirea zaharului)
 finale (o incapere)
1. dupa destinatia finala:
 satisfactori, -bunuri de consum personal, -bunuri de consum social: servicii de educatie, sanatate
 prodfactorii, lucrurile investitionale
1. dupa subiectul consumului:
 bunuri private, se cnsuma de individ sau de membrii unei familii
 bunuri publice
1. dupa durata folosintei:
 de folosinta curnta
 de o singura folosinta
 de folosinta indelungata.
Astfel marfa reprezinta un bun economic, un produs al muncii omului,care satisface o anumita cerinta,
poate fi destinata schimbului prin intermediul actului de vinzare-cumparare.
Deci, un bun, pentru a fi marfa, trebuie sa aiba utilitate sociala si sa treaca de la producator la consumator,
prin intermediul schimbului.

Marfurile pot fi sistematizate in urmatoarele grupuri

 marfuri corporale de consum personal curent
 marfuri corporale de consum personal indelungat
 marfuri incoprporale de consum personal (serviciile tel, netu)
 marfuri incorporale de consum social(servicii, scoli)

9
  marfuri capital (instrumentele, masinele, utilajul)
 marfuri resurse naturale (pamintul etc.)
 marfuri resursa de munca (forta de munca)
 diversele componente ale avutiei nationale
 marfuri corporale si incorporale rezultate din cercetarile stiintifice (cartile, programele pc)
 marfuri servicii manageriale si de marketing ( serviciile juridice)
 marfurile hirtii de valoare ( obligatiunile, actiunile)
 orice marfa are doua aspecte
1. valoare de curs, utilitatea
2. valoarea de schimb.

2. Activitatea economica si rationalitatea activitatii (Sectoarele)

Activitatea economica reprezinta un proces complex ce reflecta asnamblul comportamentului
oamenilor al reactiilor si al deciziilor referitoare la atragerea si la utilizarea resurselor economice in vederea
producerii circulatiei consumului de bunuri, in functii de nevoi si interese. In cadrul evolutiei, activitatea
economica a cunoscut un complex de diversificare de specializare si de integrare ce poate fi definit
ca diviziunea sociala a muncii.
Structura activitatii economice cuprinde :
 productie ( Reprezinta combinarea si utilizarea resurselor materiale si umane in vederea obtinerii de
noi bunuri economice cu o utilitate sporita, deci productia reprezintaa ctivitatea oamenilor de a transforma
resursele naturale corespunzator necesitatilor lor cu scopul de creare a bunurilor si serviciilor care vor
satisface anumite categorii de nevoi. Astfel productia include : productia de bunuri( primara si productia
secundara ( ex. productia industriala) productia de servicii(tertiara) carecuprinde transporturile,
consultatiile productia de informatii( sunt cercetarile stiintifice)
 circulatie ( sau schimbul, care cuprinde acele activitati ce asigura miscarea continua a bunurilor
economice, a banilor, precum si a capitalurilor intre vinzatori si cumparatori. Cea mai veche forma de
circulatie o constituie schimbul de marfuri, care initial a fost efectuata sub forma de troc. Odata cu aparitia
banurilor schimbul sa diversificat, vinzare (marfa-bani) cumparare(bani-marfa), astfel s-a format sfara
circulatiei marfurilor prin intermediul banilor. Ca o activitate specifica economiei de piata care cuprinde: -
activitatea de aprovizionare, - de transport, - de depozitatre, - de pastrare, - de comert interior si exterior.
Circulatia banilor reprezinta si totalitatea operatiunilor de incasare si de plati determinate de fluxurile de
marfuri si servicii. Astfel, circulatia capitalului cuprinde: fluxul capitalului, de credite, de actiuni si de alte
hirtii de valoare.
 repartitie. Reprezinta acea componenta a activitatiie conomice prin intermediul careia bunurile
materiale si serviciile sunt orientate spre destinatie si se asigura distribuirea si redistribuirea veniturilor. ex:
plata salariilro, a profitelor, a impozitelor, a taxelor.
 consum. Reprezinta utilizarea efectiva a bunurilor economice de catre oameni, agenti, inclusiv de
catre stat in scopul satisfacerii necesitatilor. In acelasi timp, comsumul veridica utilitatea economica a
bunurilor, deci si cooncordanta dintre nevoi si preferintele oamenilor.
Consumul poate fi: -consum intermediar (materie prima, materialele, utilajele, deci pentru producerea
altor bunuri); - consum final, care se imparte in ' personal si ' social care determina utilitatea bunului de
consum si prin care se asigura existenta satisfacerii a unor cerinte ale societatii. Ansamblul elementelor de
care depinde activitatea economica, cuprinde toate componentele si formele sociale ale activitatii de

10
productie si anume: - mijloacele de productie; - forta de munca ( potentialul fizic si intelectual al omului); -
tehnologiile; - formele de organizare de productie; - inovatiile tehnico-stiintifice; - abilitatile (capacitatea de
a organiza, de a conduce o afacere, deci este priceperea intreprinzatorului).

3. Angentii economici: functii, sursa lor de venit.

Economia de piata se caracterizeaza prin existenta si actiunea subiectilor, deci a agentilor economici, care
efectuiaza operatiuni de natura diferita pentru a produce bunuri, a finanta si a asigura, a redistribui si
consuma.
Agentii economici reprezinta persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice cu comportamente
economice care participa la viata economica. Fiecare agent reprezinta fie intrari sau fie iesiri de resurse in
relatiile multiple cu alti agenti economici, fie la nivel al economiei nationale sau al economiei mondiale.
Principalele trasaturi ale subiectilor economici:
 alocarea de resurse pentru a produce bunuri si a obtine profit
 integrarea in relatiile economice de piata
 fiintarea ca centre de decizii economice autonome
 desfasurarea activitatii pe baza legislatiei in vigoare.
In orice economie moderna de piata, actioneaza o diversitate de agenti economici, tinind cont de mai
multe criterii:
 ramura in care isi desfasoara activitatea
 functiile economice indeplinite
 statutul juridic.
Un agent economic reprezinta o unitate institutionala, daca dispune de autonomie, de optiune si de decizie
in exercitarea functiilormsale, si anume:
 de a produce
 de a finanta
 de a asigura
 de a consuma, cu dreptul de individual de a consuma resursele dupa dorinte.
Din punct de vedere al criteriului institutional cunoastem urmatoarele categorii de agenti:
 intreprinderile (firmele) non-financiare
 gospodariile familiale sau menajele
 institutiile de credit si de asigurari
 administratiile publice si private
 agentii externi (restul lumii).
Sursele de finante:
 intreprinderile nonfinanciare produc bunurile materiale si serviciile destinate vinzarii, formarea
sectorului productiv sau al afacerilor...
 gospodariile familiale sau menajele cuprin un ansamblu de persoane care infaptuiesc activitati legate
de viata familiala, se refera da productie, consum si gestiunea patrimoniului familiei. Veniturile menajelor
provin din remunerarea muncii (salariile), din titluri de proprietate si din transferurile efectuate de celelalte
sectoare.
 inst de credit shi de asigurari - includ unitatile publice, private si mixte... Veniturile sint: dobinzile,
etc.

11
  Administratiile care cuprind institutiile cus cop nelucrativ care furnizeaza diferite servicii sau
prestatii si se grupeaza in: - administratii publice si - private. Administratiile publice urmareasc redistribuirea
veniturilor, deci si al avutiei pe baza serviciilor non marfale prestate, care la rindul sau include:
administratiile locale si centrale, deci si toate institutiile publice. Veniturile acestui sector provin din
varsamintele efectuate de catre agentii economici din alte sectoare primite direct sau indirect. Administratiile
private se refera la organizatii private, ca ex. asociatii, fundatii. Veniturile lor deriva din contributii
voluntare, cotizatii.
 Agentii economici externi, cuprind toti subiectii nerezidenti pe teritoriul economiei nationale care
desfasoara o activitate in interiorul acestuia.

12
 T3. Formele de organizare a economiei si sistemele economice

1. Sistemul economic si clasificarea lui

2. Economia naturala (traditionala, non-economica, arhaica)
3. Economia de schimb
4. Economia mixta

1.Sistemul economic si clasificarea lui

Pe parcursul evolutiei istorice, formele de organizare a activitatii economice de asemenea au evoluat, insa
elementele de baza au ramas intr-o inter-dependenta, mai mult sau mai putin stabila (depinde de la stat la
stat).
Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune si formind o entitate, deci sistemul
economic reprezinta o anumita modalitate de organizare a vietii economice si sociale a unei tari.
Sistemul economic determina felul de utilitate a resurselor economice, modul de organizare si functionare
a procesului de productie si de trecere a bunurilor economice de la producator la consumator. Deci sistemul
economic reprezinta un ansamblu de relatii economice determinante ale institutiilor, a organizatiilor si a altor
elemente ale suprastructurii politice, juridice, ideologice cu rol economic, prin intermediul caruia se
desfasoara activitatea si viata economica.
Numai datorita faptului ca elementele de baza ale activitatii economice sunt legate intr-un anumit sistem
devine posibila reproducerea institutiilor care la rindul sau si determina si actiunea legilor economice.

Elementele principale (fundamentale) ale sistemului economic sint:

- forma de proprietate asupra resurselor si asupra rezultatelor activitatii economice. Deci proprietatea, pe
baza careia si este organizata activitatea economica.
- Formele de organizare si de reglementare a activitatii economice la diferite niveluri
- Scopul urmarit de catre agentii economici intr-o afacere
- Sistemul de stimulare si de motivatie in activitatea economica.
- Sistemul economic include si urmatoarele subsisteme:
- subsistemul tehnico-istoric : este format din relatiile functionale ce apar in procesul utilizarii
factorilor de productie
- subsistemul economic : include toate relatiile (pur) economice
- subsistemul economico-social : cuprinde relatiile ce apar in afara interactiunii dintre elementele
economice si cele ale suprastructurii
- subsistemul social (pur) : cuprinde relatiile dintre categoriile sociale.

Fiind numeroase si extrem de variate, sistemele economice pot fi clasificatesi dupa urmatoarele
criterii:
- dupa nivelul de dezvoltare
- dupa caracterul intre partcipantii la viata economica
- dupa ramura principala a economiei.

In stiinta economica contemporana cel mai raspundit criteriu de clasificare a sistemelor economice este cel al
tipului economic, adica al formei de gospodarie. Deci legaturile intre productie si consum. Astfel

13
cunoastem:
- sistem economic natural
- sistem economic de piata
- sistem economic de comanda
Alti specialisti economisti determina ca exista si al 4lea sistem, cel de tranzitie.

Insa tipurile principale ale sistemului economic sunt:

- economie de piata
- economie centralizat-planificata
- economie mixta.

2. Economia naturala (traditionala, non-economica, arhaica)

reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care nevoile de consum sunt
satisfacute din rezultatele proprii activitati, deci fara a se apela la schimb.

In conditiile acestei forme de productie sociala, fiecare gospodarie individuala executa toate activitatile de
munca: de la obtinerea diferitor materii prime pina la pregatirea lor in forma finita.

In economia naturala productia coincide cu consumul.

Aceasta forma a proprietatii sociale a predominat in societatea primitiva, preponderent in sclavagism si

feudalism, cind fiecare gospodarie producea produse pentru a-si satisface necesitatile. A dominat in
conditiile unui nivel scazut de dezvoltare economica,
La baza ei sta un numar limitate de cerinte, preponderen biologice (hrana, domiciliu, imbracaminte).

Trasaturile de baza:
- pamintul reprezinta principalul factor de productie, deci agricultura, mestesugaritul casei sta la baza
economiei naturale
- in economia naturala producatorul are mijloacele de productie necesare pentru producerea bunurile, cu
toate ca ele sunt arhaice
- produsul creat trebuie sa satisfaca cerintele producatorului si consumul din interiorul gospodariei
- in economia naturala relatiile de productie se manifesta ca relatii dintre oameni, dar nu ca relatii ce ar reiesi
din produsul muncii lor
- economia naturala e intemeiata pe tehnica de rutina, ceea ce face sa predomine munca fizica
- munca in economia naturala are un caracter social, cuprins in limitele inguste ale unitatilor de productie;
forta de munca este lipsita de mobilitate, deoarece juridic depinde de o anumita unitate de productie
- raspunsurile la intrebarile Ce Cum Pentru cine? in economia naturala sunt determinate de traditii transmise
din generatii in generatii si determina comportamentul producatorului
- in economia naturala persista diviziunea simpla a muncii
- eficienta economica este foarte redusa
- prezenta economiei decentralizata.

14
 In multe din tarile cu economiile slab dezvoltate si astazi, in mare masura, economia nationala are un
caracter de economie naturala.

Odata cu masura dezvoltarii diviziunii sociale a muncii, economia naturala a fost delimitata de economia
de producere a marfii, astfel premisele economiei de schimb sunt:
- dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, s-a dezvoltat odata cu aparitia specializarii agentilor economici
- diversificarea si modificarea nevoilor si mijloacelor de satisfacee a lor
- libertatea economica a producatorilor, bazata pe proprietatea privata
- aparitia monedei ca un instrument de intermediere a schimburilor economice.

3. Economia de schimb
determina acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care agentii economici produc
bunuri cu scopul vinzarii, obtinind in schimbul lor alte bunuri necesare pentru satisfacerea necesitatilor.
Economia de schimb reprezinta o forma universala de organizare si de functionare a activitatii economice in
lumea contemporana.

Trasaturile economiei de schimb:

► Aparitia specializarii agentilor economici (odata cu diviziunea sociala a muncii). Spre deosebire de
producatorul universal, caracteristic economiei naturale, economia de schimb are la baza diviziunea sociala a
muncii care a general specializarea agentilor economici. Specializarea unui agent economic intr-un anumit
domeniu este determinata de: - traditia, - obiceiul, - intimplarea, - experienta, insa la baza specializarii sta
totusi interesul economic sau avantajul obtinut dintr-o activitate comparativ cu alta activitate (avantajul
comparatic), ceea ce la rindul sau inseamna ca orice decizie, actiune a oricarui agent economic este pusa in
fata unor alternative sau alegeri, ceea ce la rindul sau si determina principiul avantajului comparativ.
Autonomia si independenta agentilor economici, ceea ce la rindul sau inseamna ca agentii economici sunt
abilitati cu dreptul de decizie. Deci instrainara bunurilor are la baza principiul***. Astfel economia este
determinata de interesul agentului economic care la rindul sau reiesa din forma de proprietate, deci si a
modalitatilor diferite de utilizare a rezulattelor economice.

►Activitatea economica in economia de schimb se realizeaza prin intermediul pietii, reiese ca piata este
principalul***. Astfel procesul separat in timp si spatiu, deci separarea productiei de consum a
producatorului de consumator creeaza si o dependenta a fiecaruia dintre acestia. Intre productie si consum,
deci intre producator si consumator ca relatie intermediara este determinata de piata, ceea ce demonstreaza
ca nici un agent economic nu poate fi izolat de piata, de aceea si reprezinta mecanismul, institutia care
determina legaturile intre producator si consumator. In prezent, deoarece majoritatea schimburilor se
realizeaza prin intermediul monedei, economia de schimb reprezinta o economie monetara.

►Monetarizarea economiei. De-a lungul timpului banii au indeplinit urmatoarele functii: - functia de mijloc
de schimb, deci banul inversat, - functia ca mijloc de plata, - functia ca mijloc de masura, - functia ca mijloc
de acumulare.

►Tranzactiile intre agentii economici. In cadrul economiei de schimb intre agentii economici in cadrul

15
economiei de schimb intre subiectii economiei sunt determinate permanentele fluxuri sau tranzactii fie de
bunuri si inclusiv de moneda. Astfel cunoastem: - tranzactii unilaterale si - tranzactii bilaterale. Unilaterale
se mai numesc de transfer si reprezinta miscari univoce de bunuri, ex: donatii, subventii, impozite, taxe, fara
despagubiri. Tranzactiile bilaterale reprezinta miscari reciproce de bunuri intre 2 agenti economici.

►Marfa in economia de schimb are dublul sau caracter: utilitate si schimb. Aceasta demonstreaza ca
bunurile in economia de schimb reprezinta marfa.

►Economia de schimb contemporana, asa cum functioneaza in fiecare sistem economic sau tara, se prezinta
ca un sistem economic mixt.

4. Economia mixta
Trebuie de mentionat ca in prezent nu exista sisteme economice pure, in care ar functiona numai o singura forma de
gospodarie. Dupa cum s-a demonstrat, economia contemporana reprezinta o economie mixta care determina atit
elemente ale economiei naturale, a productiei de marfuri, cit si a economiei administrative de comanda. Deci in
economia mixta ar loc o imbinare rationala a elementelor economiei de piata cu elementele economiei planificate si de
dirijare de stat.
Economia mixta domina in lumea contemporana. Astfel ea reprezinta/constituie 95-98% din activitatile economice ale
lumii.

Elementul principal in economia mixta ramiine a fi piata. Insa piata nu trebuie confundata cu haosul, deoarece
ea reprezinta un mecanism de coordonare inconstienta, dar foarte eficienta, al agentilor economici, al intreprinderilor
prin intermediul preturilor si a pietii.
Amestecul statului in procesele economice poate fi justificat numai in cazul cind mecanismul pietii determina erori
sau la determinarea orientarilor generale macro-economice, la care structurile economice apar nu pot determina
tendintele generale de dezvoltare economica.

In Constitutia Republicii Moldova, T 4 art.26: "Economia RM este o economie de piata.... baza pe proprietate
privata si proprietate publica, antrenata intr-o concurenta libera."

Trasaturile sistemului economiei mixte:

- stabilirea de catre stat a prioritatilor principale in dezvoltare
- asigurarea de catre stat a stabilitatii sociale
- varietatea formelor de proprietate
- interactiunea dintre proprietatea de stat si cea privata
- dezvoltarea infrastructurii de piata

Astfel cunoastem si urmatoarele modele ale economiei mixte:

- modelul anglo-saxon
- modelul vest-european
- modelul economiei sociale de piata
- modelul paternalist

Astfel, sistemul economiei de piata libera, are urmatoarele trasaturi:

- libera initiativa a agentilor economici in toate deciziile
- neamestecul statului in actiunile economice
- economie decentralizata
16
- economia intreprinderii, deci a maximizarii profitului si a minimizarii cheltuielilor
- economia consumatorului: consumatorii determina cantitatea de bunuri si servicii necesare societatii
- economia calculului in moneda
- economia echilibrului general, asigurata printr-o concurenta libera
- corelatia autonoma a productiei si consumului pe baza deciziilor agentilor economici, conform determinarii cererii,
ofertei a mecanismului pretului.
- statul protejaza doar piata si institutiile lui: prin legislatia in vigoare.

Sistemul economiei de comanda centralizat determina urmatoarele caracteristici:

- principalul element este proprietatea publica, deci interesele sociale; rolul decisiv e al statului
- planificarea centralizata autoritara
- economia are aspect centralizat: pamintul colectivizat, capitalul nationalizat
- economia unipolara anume statul determina ce cum si pentru cine de produc
-concurenta suprimata
- interesul personal in afara rationamentelor activitatii economice, deci interes personal nu exista, exista doar interes
social.

In activitatea economica reala, contemporana, niciunul dintre modelele teoretice nu functioneaza in forma sa pura.
Ele se intrepatrund in proportii diferite, determinind elemente caracteristici si mecanisme atit ale sistemului de piata
liber, cit si cele dirigiste.

17
 T4. Institutiile si rolul lor in economia de piata
1. Esenta si rolul institutiilor in dezvoltarea economica
2. Proprietatea: aparitia, esenta, aspectul economic, aspectul juridic
3. Pluralismul formelor de proprietate
4. Rolul statului in economia contemporana

1. Esenta si rolul institutiilor in dezvoltarea economica

Stiinta economica contemporana acorma o atentie tot mai mare intitutiilor, deoarece ele joaca rolul
determinant in viata societatii.
Institutiile economice sunt niste fenomene cu caracter stabil, dar care impun oamenilor un oarecare
comportament obligatoriu. Deci, institutiile stabilesc si o anumita ordine in activitatea economica, anumite
reguli, numite reguli de joc.

Institutiile pot fi:

1. formale (oficiale) - proprietatea, ...
2. neformale (neoficiale) - traditiile, obiceiurile

Uneori institutiile si organizatiile pot coincide, desi exista diferenta. Daca organizatiile reprezinta un
ansamblu de oameni, atunci institutia reprezinta totalitatea legilor, regulilor care determina interactiunea
intre oameni. ( de dat exemple ! )
Potrivit adeptilor institutionalismului, institutiile reprezinta elementul principal, forta motrica principala
in dezvoltarea societatii, deoarece anume institutiile determina directiile, caracterul progresului economic.
Cele mai determinante sau influente institutii in societatea contemporana, care au influenta si asupra
dezvoltarii economice sunt:
 statul
 religia
 proprietatea

Piata fiind una din principalele institutii economice.

2. Proprietatea: aparitia, esenta, aspectul economic, aspectul juridic

Relatiile social-economice care determina o forma concreta de insusire a bunurilor materiale si in primul
rind a mijloacelor de productie se numeste proprietate.
Notiunea de proprietate, intr-un sens larg, inseamna:
1. apartenenta valorilor materiale si spirituale unor subiecte economice
2. sunt drepturile juridice de apartenenta
3. relatiile economice dintre oameni, care sunt stabilite in legatura cu insusirea si redistribuirea
obiectivelor proprietatii.

18
 Proprietatea este un fenomen social, specific pentru fiecare societate, care la rindul sau ordoneaza relatiile
dintre oameni in domeniul insusirii si instrainarii bunurilor, serviciilor si veniturilor.
Proprietatea nu poate exista in afara societatii. Deci lucrurile, obiectele nu constituie proprietate deoarece
ea apare doar atunci cind intre oameni se determina unele relatii de proprietate. Deci bunurile pot fi insusite
doar atunci.

Din punct de vedere juridic proprietatea reprezinta averea proprietarului sub 3 forme:
1. dreptul de a poseda
2. dreptul de a folosi
3. dreptul de a administra

Posedarea inseamna stapinirea efectiva a bunurilor.

Folosirea prevede aplicarea calitatilor utile ale acestora.
Administrarea determina scopul producerii acestora, a bunurilor.

Deci continutul juridic acorda dreptul de proprietate si reprezinta o totalitate de norme, reguli legislative,
care exprima vointa omului sau a unor grupuri sociale sau a societatii in ansamblu.

Din punct de vedere economic proprietatea reprezinta relatiile economice intre indivizi, care sint
determinate de:
1. modul de interactiune a angajatilor cu mijloacele de productie ( aceasta o face sectia juridica)
2. determinara conditiilor de insusire si utilizare a factorilor de productie
3. determinarea relatiilor dintre oameni, care la rindul sau sunt conditionate de insusirea rezultatelor de
productie.

In esenta proprietatea reprezinta si o unitate dintre obiect si subiect al proprietatii.

Subiectul proprietatii reprezinta relatiile dintre oameni care sunt determinate de modul de insusire a
rezultatelor. Deci, ca subiect al proprietatii poate fi orice persoana fizica sau juridica, statul, organele de
administratie locala.
Obiectul proprietatii poate fi reprezentat de un lucru, in jurul caruia iau nastere de proprietate. Ca obiect
al dreptului de proprietate pot fi: pamintul, subteranul, apele, cladirile, instalatiile etc.
Toate obiectele de proprietate pot fi divizate in 2 grupuri:
1. factori de productie
2. rezultatele productiei

19
 Din punct de vedere istoric sunt cunorcute 2 forme de proprietate:
In lumea contemporana coexista 3 tipuri:
 privata
 publica
 mixta

Fiecarui tip ii revin mai multe forme.

3. Pluralismul formelor de proprietate

In economia de piata sunt 3 tipuri:
 privata
 publica
 mixta

Privata (particilara) cu urmatoarele forme:

 individuala
 individual-asociativa
 privata de familie
 privat-asociativa

Publica (de stat) cu urmatoarele forme:

 proprietatea statului
 proprietatea administratiilor locale (proprietatea municipala)

Mixta cu urmatoarele forme:

 privat-publica nationala
 privat-publica international

In economia de piata, locul central ii apartine proprietatii private. Astfel, reprezentitnd in aproximativ 70-85%
din PIB al tarilor dezvoltate, care este creat de proprietate privata.
Proprietatea publica e prezenta in toate sistemele economice in proportie de 10-90%.

Formele de instrainare a proprietatii sunt:

1. vinzarea-cumpararea bunurilor pe baza contra echivalentului
2. donatia, mostenirile
3. inchirierea, arenda, determinate de o perioada stricta de timp, prin contract
4. relatiile manageriale, temporare, prin delegarea dreptului prin contract

Proprietatea de stat apare prin caile:

 nationalizarea unor intreprinderi sau a unor ramuri
 construirea intreprinderilor noi, pe contul mijloacelor statului
 cumpararea de catre stat a actiunilor unor companii sau participarea statului in calitate de antreprenor

Proprietatea de stat include:

 1. infrastructura de productie: drumurile, caile ferate, conductele de apa, sistemul energetic etc.
2. o parte din infrastructura sociala: scoli, spitale
3. obiecte ale ramurii extractive: zacamintele
4. o parte a institutiilor stiintifice
5. o parte din loturile de pamint, in deosebi nearabile
6. toate tipurile de armament sau obiecte militare

Proprietatea privata reprezinta baza existentei economiei de piata sia partine subiectelor economice.
Proprietatea privata include:
 case de locuit
 pamint privativat
 institutii private
 hirtii de valoare
 obiecte de uz casnic

Formele proprietatii private sunt:

1. individuala, particulara - cel ce stapineste factorii de productie ii si foloseste direct
2. privat-individuala - un anumit proprieta detine factori de productie, insa ii utilizeaza impreuna cu angajatii
non-proprietari
3. privat-asociativa - o asociere unde proprietarii angajeaza salariati non-proprietari sau fie ca ei insusi sunt
participanti directi la procesul de productie

Proprietatea privat-asociativa are urmatoarele forme:

 proprietatea intreprinderilor de arenda
 proprietatea intreprinderilor pe actiuni
 proprietatea societatilor economice
 proprietatea uniunii economice

Proprietatea mixta reprezinta o forma de proprietate care se fondeaza prin comasarea capitatului autohton al
statului sau al intreprinderilor cu capital strain, deseori cu scopul: - reutilizarea tehnicii sau a economiei nationale.
4. Rolul statului in economia contemporana
Timp de mai mult de doua secole, una din problemele cele mai importante ale teoriei economice a fost si
ramine problema rolului statului. Chiar si in prezent, cind economiile in andamblu au un caracter mixt, unde
implicarea statului in viata economica se intelege de la sine, de la sistem la sistem, prin confruntarea pro si contra
a implicarii statului ramine actuala shi pentru Republica Moldova.

Factorii principali de interventie a statului sunt:

1. insuficienta dezvoltarii initiativei private in unele domenii de interes social, de ex: prin programe agricole
guvernamentale, programe energetice...
2. asigurarea echilibrului si a stabilitatii economice: ocupare deplina in cimpul muncii
 3. cresterea complexitatii vietii economice, solutionarea unor probleme care apar in situatii dificile, crize,
razboaie
4. satisfacerea nevoilor colective ale societatii prin asumarea de catre stat a unor responsabilitati, de ex:
programa de asistenta medicala si sociala
5. ameliorarea conditiilor generale de existenta si de dezvoltare a natiunii, producera bunurilor de calitate
conform cerintelor consumatorilor
6. finantarea de catre stat a cheltuielilor pentru aparare
7. apararea ordinii de drept corespunzator fiecarei etape de evolutie economica
8. solutionarea problemei demografice in anumite perioade sau anumite zone
9. dorinta, tendinta de a se extinde in amplificarea si dezvoltarea atit la nivel national cit si international.

Rolul statului in activitatea economica difera de la un sistem la altul in functie de:

 forma de organizare
 potentialul economic
 numarul populatiei
 ponderea sectorului public, de stat

Metodele de reglementare a economiei de piata:

 directe: - stabilirea proportiilor in dezvoltarea economiei nationale prioritara; - elaborarea programelor de
dezvoltare a raioanelor, a ramurilor ( in RM mai mult in ramura agrara); - interventia directa a statului in
solutionarea problemelor din sectorul agricol se acorda granturi s.a.; - intervenirea asupra politicii de reglemntare a
veniturilor populatiei
 indirecte: - impozitarea intreprinderilor, a organizatiilor si a populatiei; - reglamentarea ratei dobinzii a
resurselor creditare; - subventionarea intreprinderilor cu o eficienta redusa; - platirea indemnizatiilor familiilor
social-vulnerabile

Functiile economice ale statului:

1. producera bunurilor materiale care nu sunt rentabile pentru sectorul privat
2. stabilizarea dezvoltarii economiei nationale: asigurarea unei cresteri economice cu ocuparea in cimpul
muncii depline
3. reglementarea veniturilor populatiei prin modificari in sistemul tarifar
4. stabilirea salariului minim
5. indexarea veniturilor
6. elaborarea bugetului national, deci si a sistemului impozitar
7. asigurarea bazei juridice de functionare a economiei nationale
8. reglementarea circulatiei banilor, deci si a sistemului creditar
9. protectia economiei si pietii nationale de concurenta straina (in RM, mai ales in sectorul agrar)
10. asigurarea paturilor social-vulnerabile
 Statul, la rindul sau, pentru indeplinirea functiilor economice, aplica politici economice de nivel sectorial,
regional, general.
Deci si politicile economice difera de la sistem la sistem, de la tara la tara deoarece determina aspectele ina
nsamblu ale natiunii pe plan intern si extern.

Politica economica reprezinta un ansamblu de masuri, norme, reguli ale statului cu scopul de influenta asupra
vietii economice, deci a dirijarii ei, a modificarii structurii cheltuielilor publice, determinarea indexarii veniturilor
conform cresterii ratei inflatiei, reducerea taxelor de impozite si stimularea populatiei in activitatea sa.

Obiectivele politicii economice:

1. asigurarea cresterii economice stabile
2. controlul asupra somajului, determinarea unor echilibruri intre cererea si ofera de forta de munca
3. controlul asupra inflatiei, asigurarea conjuncturii stabilirii pretului
4. determinarea si stabilirea unei balante de plati echitabile
5. repartitia echitabila a veniturilor
6. un echilibru exterior
7. protectia mediului
8. consolidarea suveranitatii, deci a independentei nationale, solutionarea problemei transnistrene.

Concluzie: Stiinta economica, pornind de la premisa ca drepturile de proprietate sunt strict determinate de
legislatie, care la rindul sau determina si formele de proprietate, se reduce doar la dreptul sau modul de realizare a
dreptului. Astfel, conform practicii mondiale, numai un sistem economic in care se imbina eficient si echilibrat
tipul proprietatii cu mecanismul de coordonare macroeconomica ofera libertate economica in activitate, pastreaza
motivatia activitatii cu resoectarea atit a intereselor publice cit si a celor private.
Astfel, motivatia activitatii economice nu poate fi redusa doar la constientizarea nevoilor sau la formularea
intereselor, deoarece posibilitatile de realizare a scopurilor depind de o multitudine de factori de ordin social,
cultural, politic.
 Tema 5 : Piața și mecanismul ei
1. Piața, esența, funcții și clasificări
2. Elementele modului de comportament a consumatorului
3. Cererea și parametri. Legea cererii
4. Oferta și factorii de influența. Legea ofertei și echilibrul pieții
5. Prețurile, tipuri și modalități de reglementare
6. Concurența, esența, forma și mecanismul

1. Piața, esența, funcții și clasificări.

Piața e elementul principal în economia contemporană. Este un mod dominant dar și determinant în legătura între agenții
economici în condițiile specializaării atît a producției cît și a muncii.

Piața poate fi identificată din 2 puncte de vedere:

- ca un mecanism de legătură la diverse nivele de funcționare a activității economice. Între elementele și structura
economiei. Între agenții economici. Între producție și consum. Între vînzător și cumpărător deci între cereri și oferte.

Astfel piața oferă toate informațiile despre starea lucrurilor în ramură, în sferele de activitate, determină utilitatea
produselor, indică direcțiile și modul de organizare a activității economice.

Astfel piața poate fi apreciată și punct de vedere a funcțiilor sale:

1. Pe piața are loc contactul permanent între producție și consum, deci între producător și consumator. Modul prin care
are loc distribuirea resurselor, prin care are loc determinarea acțiunilor agenților economici. În cadrul etapelor producției,
repartiției , schimbului și a consumului

2. Prin piață are loc autoreglarea economică, deci stabilirea proporțiilor și formelor de organizare și determinare a
prețurilor la produse

3. Prin piață se asigură echilibrul între cerere și oferta de bunuri, ce corelează interesele particulare cu cele sociale

4. Piața este modul prin care are loc schimbul în activitatea economică

Ca loc și mod de efectuare a relațiilor de schimb piața a evoluat prin următoarele forme: iarmaroc, tîrg, licitație, aucțion,
loc specializat de comerț, bursa.

Pîna la apariția bursei, piața avea un caracter spontan deoarece informație despre mărfuri, prețuri, condiții de schimb
erau determinate doar în procesul de negociere.

Ca mecanism de legătură în economia de piață, piața reprezintă un ansamblu, un sistem de raporturi între părțile ce
negociază. Deci centre de luare a deciziilor părților care determină satisfacerea intereselor atît proprii cît și sociale.

În economia contemporană deosebim 3 tipuri de piețe, ce pot fi identificate prin o structură variată:

1. Piața bunurilor (piața reală), deoarece se comercializează mărfuri, produse și se poate diviza conform specializării
acestora.

2. Piața financiară (fictivă) - reprezintă o formă de piață determină inversul pieții reale, aici se comercializează banii,
creditele, hîrtiile de valoare, titlurile de proprietate, operațiunile referitoare la circuitul capitalurilor capitale și a titlurilor de
proprietate
 3. Piața resurselor - care determină includerea în circuitul economic a resurselor primare ex. forța de muncă și resurselor
naturale. Forța de muncă se comercializează pe piața muncii, prin contractele de angajare. Astfel piața muncii are un anumit
specific, deoarece exercită o multitudine de funcții pe lîngă comercializarea forței de muncă: înregistrarea somerilor,
acumularea informațiilor despre posibilatea de angajare, organizarea reciclărilor, recalificărilor.

La rîndul său fiecare poate fi identificat și după următoarele criterii:

· După principiului teritorial:piața locală, mondiale, regionale

· După obiectul afacerilor: piața valutară, de materie primă, agricolă, creditelor

· După caracterul și volumul afacerilor: piața cu ridicata și cu amănuntul

· După timp: piața permanentă , sezoniare, ocazionale

· După forma de organizare: iarmaroc, licitație, bursă

Cea mai efecientă e bursa unde se acumulează info despre toate aspectele ce ar putea intre atît vînzătorul cît și
cumpărătorul.

2. Elementele modului de comportament a consumatorului

În economia de piață principalul element sau figura ei este consumatorul, deoarece nevoile lor servesc pentru activitatea
economică a producătorului în ansamblu.

A deciziilor acestuia predetermină mecanismul pieții, adică a celei de pe piață, atît față de bunuri cît și servicii, ce la
rîndul său determină dezvoltarea economiei în ansamblu.

Anume consumătorul apreciază rezultatele activității producătorului, din aceste motive puterea consumătorului în
economia de piață poate fi considerată ca o capacitate de a determina volmul producției și a influența destinul producătorului,
deoarece în economia contemporană există o diversificare a nevoilor este necesar și de resurse financiare suficiente, astfel
doar consumătorul e în stare de a alege: ce de cumpărat, cît de cumpărat și cînd de cumpărat. Ce la rîndul său și determină un
proces de formare a prețului în cadrul venitului disponibil deci și a determinării a coșului bunului de consum, ce este specific
pentru diferite bunuri și îi asigură consumătorului o anumită satisfacție.

Ca ființă rațională fiecare consumător e conștient în maximizarea utilității obținute din consumul bunului cu mijloacele
financiare disponibile. Alegerea consumătorului trebuie să fie rațională.

Asupra comportamentului consumătorului în determianrea alegerii influențează diverși factori (individual de la o

persoană la alta dar generale):

1. Utilitatea bunului achiziționat

2. Preferințele consumătorului

3. Prețul bunului procurat

4. Prețul bunurilor alternative

5. Procurăm în limita venitului

6. Moda, sezonul

În economia de piața comportamentul consumătorului reprezintă un proces de formare a cererii pentru diverse bunuri
si servicii ce depinde de venit și de preferințe individuale, deci și de prețul produselor și serviciilor, cu alte cuvinte la luarea
deciziilor raționale asupra ce și cît să se cumpere consumătorul va alege ce e mai avantajos pentru el. Pentru a-și maximiza
utilitatea în dependență de mărimea bugetului, de nivelul prețului și de preferințele personale

3. Cererea și parametri. Legea cererii

Cererea - reprezintă o categorie proprie economie de piață ce se manifestă în limitele schimbului de mărfuri și a
comerțului și reprezintă o apreciere sumară în diferite mărfuri. Adică o necesitate ce constă dintr-o multitudine de cerințe. Fie
a unui individ sau grup, care pe parcursul dezvoltării societății au fost în permanetă modificare.

Cererea reprezintă totalitatea de mărfuri și servicii solicitate la un anumit nivel al venitului într-o unitate de timp dat.

Cererea de bunuri poate fi determinată atît de factori de natură economici cît și neeconomici.

Factorii economici determină volumul și structura cererii: nivelul venitului , a prețului, accesibilitatea . Factori
neeconomici : nevoile fiziologice, tradițiile , modul de viață, ecoducația, preferințele.

Cererea poate fi specificată din punct de vedere cantitativ și calitativ în dependență de modul de imporțanță și de timpul
satisfacerii, astfel cunoaștem cerere individuală, agregată(totală), primară, ocazională, ascunsă.

Pentru fiecare marfa cererea diferă în dependență de orientările consumative.

Tipuri de cerere :

· Negativă - cînd pe piață nu se întreabă sau sunt ocolite. Chiar dacă necesitatea persistă însă piața nu e satisfăcută ex:
asistența medicală

· Lipsa totală de cerere, există atunci cînd consumătorul nu are interes pentru anumită marfă sau sunt indiferenți

· Cerere camuflată, atunci cînd consumătorii au dorința de a procura o marfă ce lipsește de pe piață.

· Cererea în scădere, cînd se reduce interesul consumătorului pentru un anumit fel de marfă

· Cerere de uniformă, care exprimă oscilațiile sezoniere

· Cerere de deplină valoare, cînd circulația comerciala este satisfăcută la maximum, aici e determinat principiul calității

· Cerere exagerată, atunci cînd produsele sunt în cantități suficiente și nu se satisfac cerințele pieții

· Cerere nerațională, atunci cînd mărfurile influențează sănătatea

Odata cu dezvoltarea societății în economia contemporană s-a diversificat și modalitate de determinare a cererii, ce la
rîndul său a și deteriminat legea cu privire la formarea legii cererii : micșorarea prețurilor determină majorarea cantităților
de mărfuri solicitate, ce pot fi achizionate de consumător și invers. Majorarea prețului va determina reducerea cererii.

Între preț și cerere există o relație invers proporțională. Astfel prețurile majorate micșorează cererea, însă nu și
cantitatea de mărfuri solicatate de consumători. Prețurile ridicate nu determină pe consumător să solicite o cantitate mai mică
de bunuri materiale și spirituale. Deci informația cu privire la cerere poate fi reprezentată și prin aspect grafic.

Factorii ce determină cererea sunt :

1. Gusturile și preferințele consumatorului

2. Prețul la mărfurile alternative

3. Așteptările consumătorilor
 4. Numărul de consumatori

5. Venitul consumatorilor

Diverse modalități de utilitate a marfei diferă și după reacția cererii la schimbul prețului. Există situații cînd scăderea
prețului dă o creștere proporțională a cererii sau cînd la aceeași scădere a prețului, cererea sporește mai lent sau situații de
sporire mai mare a cererii de cîr scăderea prețului. Acest determinări a cererii la modificare a prețului reprezință elasticitatea
cererii , astfel coeficientul de elasticitate e determinat ca raport între procentul de modificare a cererii și prețului. În
majoritatea cazurilor majorarea prețului cu un procent va duce la micșorarea cererii cu peste un procent. Această cerere
reprezintă o cerere flexibilă, iar atunci cînd majorarea procentului cu un procent nu modifică cererea se consideră că cererea
lipsește. Deco coeficientul elasticității cererii indică cu cîte procente se modifică volumul cererii în rezultatul schimbării
prețului cu un procent. La mărfurile de primă necesitate cererea e neelastică , deoarece chiar și la o modificare a prețului ,
cererea rămîne la fel.

4. Oferta și factorii de influența. Legea ofertei și echilibrul pieții

Oferta - reprezintă cantitatea de mărfuri sau servicii, prezentatea pentru realizarea la un anumit preț și într-un anumit
interval de timp. Ca și cererea oferta reprezintă raportul dintre preț și cantitate.

Astfel legea ofertei va exprima aceeași modificare în raport cu același preț.

Deci cu sporirea prețului oferta va crește, deoarece e din partea producătorului.

Producătorii tind să producă mai mult pentru a obține un profit mai mare, ce determină și o creștere a prețului de realizare
și invers: o diminuare a prețului, la scăderea ofertei.

Elasticitatea ofertei are același principiu analogic ca și elasticitatea cererii, deoarece exprimă aceeași modificare a
cantității mărfurilor produse pe piață în raport cu modificarea relativă a prețului potențial .

Astfel coefecientul elasticității ofertei poate fi reprezentat : procentul de modificare a ofertei catre preț .

Elasticitatea ofertei depinde de următorii factori : de cheltuielile depuse pentru modificare producției; de gradul de
utilizare a capacităților productive; de disponibilitatea de resurse; de posibilitatea amplasarii capitalului dintr-o ramură în
alta. O importanță deosebită îl are și factorul timpului, deoarece pînă oferta se va acomoda cu un nou nivel al prețului e
nevoie de o anumită perioadă de timp.

Factorii ce determină oferta sunt :

1. Prețurile la resurse

2. Tehnologiile accesibile

3. Prețurile la mărfurile mai mult alternativ

4. Așteptările vînzătorilor

5. Numărul de vînzători

Toate aceste corelației au o importanță deosebită pentru a întelege cum e influențată oferta de diverși factori și cum
acționează mecanismul pieții.
 Teoria economica, descrierea curbei ofertei o determina prin doua metode :

1) daca pretul e stabil oferta reprezinta cantitatea maximala de marfuri pe care vinzatorii au posiblitatea si au dorinta de a
o realiza la acest pret.

2) cind e concreta cantitatea oferta reprezinta pretul minimal pe care vinzatorul il considera acceptabil, asadar cererea si
oferta oscilind in dependenta de pret vor tinde permament la un anumit echilibru

deci echilibru intre cerere si oferta va fi atunci cind cererea pe deplin se va acomoda la schimbarile ofertei

Echilibru cererei si a ofertei reprezinta un echilibru de piata.

Ideal acest echilibru va fi in situatia cind volumul si structura cererei la un anumi pret echilibrat si cu un anumit nivel al
venitului,adica echilibru de piata inseamna ca toate marfurile pe care le ofera vinzatorii vor fi cumparate si invers toate
marfurile pe care lear dori sa le cumpere cumparatorii sunt oferite ,prin urmare echilibru petei se determina atunci cind nici
cumparatorii nu au motive sa si modifice cantiitatea cererii sau a ofertei, deci pe piata se va determina un echilibru cind va fi
determinata o egalitate al cantitatilor iar actiunea pretului nu va influienta modificarea cantitatii.

In realitate acest echilibru este foarte deficitar de al determina.

In unele cazuri se poate determina atunci se stabileste partial pe anumite gr de produse si in diverse intervaluri de timp.

Cind cantitatea cerererei depaseste cantitatea ofertei atunci se determina un deficit, care la rindul sau este o cerere
exagerata , iar atunci cind pretul curent de pe piata depaseste se va determina un surplus.

5. Prețurile, tipuri și modalități de reglementare.

Pretul - incepind inca din antichitate, pretul a ocupat un loc determinant in teoria economica, unii eeconomisti
considerindul conceptul cel mai important in stiinta economica, deoarece aprecierea unui pret just a devenit preocuparea de
baza si a lui Aristotel si a lui Smith si al reforrmatorilor si a scolilor clasici si a curentelor contemporane de aceia pretul a fost
considerat

pretu exprima cantitatea de bani

Notiunea de pret se refera nu numai la bunuri dar si la tarifile si la preturile factorilor de productie care sunt:

>forta de munca-salariu

>capitalul-dobinda

>pamintul-renta

Insa pe parcursul secolelor au fost o multitudine de teorii.

Principalele teorii :

- teoria valoare utilitata

- teoria fara valoare(teoria lui Marshal)

teoria...

In teoria contemporana pretul indeplineste urm functii :

 >functia de calcul(masurarea cheltuielilor si rezultatul)

deci cu cit pretul bunurilor este mai mare cu atit antreprenorul primeste o recompensa mai mare pt activitatea sa ,are un
profit mai mare

>functia de informare - pentru participanti in activitatea economica,astfel prin intrermediul se inform prin marimea si
dinamica despre activitatea cea mai profitaabila,depre abundenta.

>functia-ei vor beneficia doar de domeniile unde preturile si cererea este cea mai mare .

tot o data veniturile statul trebuie sa intervina.

>functia de distribuire - care poate fi determinata

in aceste cazuri se determina ca preturile ca limita minimala in determinarea costurilor .

pretul de monopol.

Teoria economica determina 3 tipuri de preturi:

>pretul de piata sau pretul liber

>preturi administrative

>preturi mixte

Preturile de piata se stabilesc in conditiile unei concurente perfecte,fara o influienta din partea statului sau al altor factori
de constringere cum ar fi de ex monopolul

nu poate influienta in mod unilateral moddul acesteia,deoarece se formeaza ca conjunctura dintre cerere .

astfel pretul de piata este si numit pret de echilibru,care reprezinta cea mai justa apreciere a valorii produsului,deoarece
valoarea coincide cu valoareaa lui rrea.pretl de piata reprezinta dintre consumator

insa consumatorul procura marfa din considerentele utiilitatii,si satisfacerea unei nevoi

trebuie sa treaca prin anumitet etape de timp si daca intensitateea satisfacerii nevoii cu timpul apoi si utilitatea acestui
buna va scadea

pt a exprima aceasta situatie se utilizeaza notiunea de utilitatea marginala.prretul de piata este compus din cheltuieliile
medii care rezulta din concurenta de piata..

Preturile administrative say reglementare se stabilesc in conditiile concurentei imprefecte

sau al iintre[prinderilor ce domina piata ,ca de de ex:pretul de

acest pret nu reactioneaza la modificarile dintre cererile dar ft putin

in functie de instrument al politicii economice statul aplica asa numitele prreturi administrative care se stabilesc in mod
arbitrar se stabileste limita de jos al pretului minimal pnt a ocroti concurenta
 si limita de sus pt a ocroti populatia

astfel statul nu admite majorarea pretului peste limita

PRETURILE MIXTE- caracteristic econom contemporane sunt formate sub influienta tuturor fact:intern sau extern

>pe linga preturi adm si pretul liber cunoastem urm tipologie a preturilorr :

-preturi unice al carui nivel este fix

-preturi al carei limita de variatie este stabilita

-preturi p baza unei reglementari dar a carui nivel nu este stabilit

din punct de vedere al naturii produsului sau a obiect pietiii deosebim:

a- preturile bunurilor

b-

c-preturile titlurilor de valoare

pe pietele externe elementul de referinta este pretul international,deci preturile practicate pe piata mondiala pot fi preturi:

-preturi rezultate din acorduri

la rindul sau preturile negociate rezulta din tratativele dintre parteneri

in diferite forme si anumite conditii de piata

cele mai intilnite preturi negociate sunt:

1)pret de bursa

2)pretul de licitatie

3)pretul de tranzactie

6. Concurența, esența, forma și mecanismul

Concurenta - economia contemporana fiind o econom mixta in care imbinam mecanismul pietii cu un anumit dirigid cu
macroeconom pt a mentine echilibru din interesele econom cu cele la nivel macroeconom determina factorul principal starea
concurentei in activ eeconomica

deci concurenta reprezinta o competivitate,o confruntare ,o rivalitate intre agentii economici

pt a atinge un scop bine determinat si pt a atrage de partea sa clientela pt cele mai bune conditii pentru activitate si in
vederea obtinerii rezultatelor

concurenta reprezinta o lege a economiei ,deoarece in conditiile limitate de producere o bunurilor.

astfel concurrenta de piata este cea mai rationala solutionare a problemelor fundamentale si anume a prob:ce.kom si pt
cine

Rolul concurentei poate fi determinat prin urm functii:

>contribuie la rezolvarea cit mai eeficienta .prin reducerea cheltuielilor,perfectionarea form de organizare

>intuirea novatiilor
 >stimuleaza activitatea eficienta si evidentiaza necalificarea ,cei care nu fac sta

>prin concurenta productia este reglata prin asa mod ca socciatatea produce la kosturi de [productie minim de pret.

Nivelul concurentei depinde de urm factori :

>nr si forta agentilorr economici

>posibilitatea plasarii capitalului dintro ram in alta

>gr de informare despre starea

lupta de concurenta este diversa in functie de numerosi factori ,este prezenta in diferite tipuri si ku utilizarea diferitelor
inst si meetode

astfel concurenta poate fi delimitata dupa diferite criterii:

-dupa subiectii participanti la schimb

dintre consumatori

dintre prod si consumatori

>dupa mijloace :concurenta dee pret si non pret(acceenttul se pune pe kalitate,asortiment al bunurilor serviiciilor)

sisteme de reduceri

>dupa domeniul de activitate:

concurenta interamurala

conc intraramurala

>dupa metodele luptei de concurenta:

conc loiala

conc neloiala(spionaj economic,falsificarea banilo,bunurilor,escrocheriile)

>dupa economiile de scara:

conc statala

conc interstatala

prin concurenta se intelege si lupta intre producatori pt cererea limitata a consumatorului.

din acest punct de vedere ce are loc distribuirea luptei econom

sunt determinate intentiile si interesele economice

are loc orientarea reala spre satisfacerea

are loc majorarea calitatii si desiguur diminuara cost de productie

Functiile concurentei sunt:

 -de reglare sau reglementare

-de alocare

-de adoptare

-de inovare

-de control

-de repartitie

Concurenta reprezinta si determinantul principal in dezv societatii contemporane astfel prin intermeediul conc are loc
directionarea activ subiectilor econom in interesele intregii societatii

in dependenta de gradul de libertate de conditiile se deosebesk si diferite tipuri de concurenti,cu cit este mai mika
influienta asupra situatiei de piata cu atit piata este mai kompeetitiva deci si preturile de piata mai echitabile,astfel tipul
pietelor concurentiale este conditionat de o multitudine de factori si anume:

>numarul firmelor si puterea econom

>nr kumparatorilor participanti la schimb

>tipul si gr de diferentiere a produsului

>nivelul barierelor de intraare si esire din ramura

>gr de transparenta

deci informarea agenntilor desrpre\

>metodele luptei de concurenta

in teoria economica sunt cunoscute situatii de concurenta perfecta,libera,netaasbsoluta si concurennta imperfecta,monopol

si oligopol ce se deosebesc esential intre ele.

concurenta perfecta poate fi perrceputa doar atunci numai cu cnditia cind o multitudine de producatori ,kumparatori se
konfrunta ku consumatori

nimni din participanti nu pot lua

fiecare are alternative in alegerea sa ,astfel vinzatorii dac din anumite considerente cu afacerea cu un client

aceiasi situatie se utilizeaza si pt cumparatorr in realitate situatia poate fi dificila deoarece se utilizeaza iferite
solutii,deoarece au si diferite sanse dupa posibilitatee si capacitate si in activitatea sa.

modelul ideal de caracterist si trasatturi al concurentei sunt:

>omoginitatea produsului

>fluiditatea petei

>multilitatea

modellul concurentei-desi pare un model ideal in activit economica ramine a fi un model teoretic,de aceia in viata reala
domina concurenta imperfecta si cele mai raspindite situatii de concurenta

monopolul

concurenta monopolistica
conscurenta oligopolistica.
 Tema 6: Piața factorilor de producție și repartiția veniturilor

1. Piața muncii. Cererea și oferta de forță de muncă, remunerate muncii și sistemele de salarizare
2. Piața capitalului și dobînda
3. Piața pămîntului și renta

1. Piața muncii. Cererea și oferta de forță de muncă, remunerate muncii și sistemele de salarizare
Atribut obligatoriu în economia contemporană este piața factorilor de producție:

Piața funciară

Piața capitalului

Piața muncii

Fiecare din piețele nominalizate au particularitățile și deosebirile sale determinate de:

1.obiectul de cumpărare-vînzare

2.subiecții

3.specificul formării cererii și a ofertei

4.mecanismul formării venitului

1.Piața muncii. Cererea și oferta de forță de muncă, remunerate muncii și sistemele de salarizare

Piața muncii reprezintă un mecanism social care include totalitatea instituțiilor ce deservesc circulația resurselor de muncă și
reproducerea forței de muncă. Această piață este specifică, deoarece obiectul ei reprezintă capacitatea omului de a munci, iar forța de
muncă reprezintă totalitatea aptitudinilor fie fizice sau intelectuale, deci potențialul pe care fiecare îl valorifică doar atunci cînd
muncește.

Principalii subiecți pe piața muncii sunt :

-angajații

-firmele

-statul

-patronatul

-sindicatele

Activitatea economică impune nevoia de a munci, care la rîndul său și determină cererea de muncă, astfel cererea reprezintă nevoia
întreprinzătorului de resurse umane care participă la producerea bunurilor și serviciilor.
 Oferta de forță de muncă reprezintă resursele de muncă, deci potențialul de muncă care îl determină pe cel care se angajează de a
primi o sursă de venit- salariul.

Pe piața muncii asupra cererii acționează următorii factori:

1. cererea pentru bunurile produse cu ajutorul factorului muncă

2. nivelul salariului, deci și a productivității marginale

3. structura producției

4. formele și regimul ocupării forței de muncă,

Determinanții ofertei sunt:

1 dimensiunile și nr populației

2. factorii demografici - natalitatea, mortalitatea etc.

3. prețul muncii- salariul

4. efectul de venit și substituire

5. prestigiul muncii

6. termenul legal de ieșire la vîrsta de pensionare

7. nivelul asigurării sociale

Deci, fiecare lucrător/ angajat în parte rezolvă problema ofertei individuale de muncă, de aceea, pornind de la alegerea dintre creșterea
venitului pentru majorarea bunăstării și a timpului liber necesar pentru satisfacerea altor necesități și se determină curba ofertei
individuale de muncă (de desenat curba), astfel determină nr orelor de muncă. Deci efectul devenit în cazul majorării venitului pînă la un
anumit nivel suficient, individual, se determină și de lucrul suplimentar în favoarea măririi timpului pentru alte activități, ca de ex., pentru
odihnă, pe cînd efectul de substituire în cazul venitului individului, dacă va fi redus, atunci individul va substitui timpul liber cu munca.
Ca de ex, mai multe ore, concomitent angajat în mai multe servicii (efectul venitullui).

În condițiile economiie de piață, cererea și oferta muncii depinde de prețul ei. Deci, teoria economică conrtemporană determină
salariul ca preț al muncii., adică prețul plătit pentru utilizarea unei uniutăți de muncă în decursul unei perioade de timp, fie zi, oră,
săptămînă, lună, șamd.

Deci, în literatura econ, salariul poate fi tratat din 2 pdv:

1. ca principalul venit factorial creat prin muncă

2. ca salariul tarifar, Prețul serviciului determinat pentru o unitate de timp

Salariul are 2 aspecte:

1. salariul cost (preț) - din pdv al întreprinzătorului care plătește munca

 2. salariul venit- din pdv a angajatorului ca o recompensă pentru munca prestată

Se cunosc următoarele forme de salariu:

1. nominal- reprezintă suma de bani, venitul pe care-l primește salariatul pentru munca prestată

2. real- reprezintă cantitatea de bunuri și servicii care pot fi procurate în baza salariului nominal, dacă prețurile nu se modifică, puterea
de cumpărare a salariului nominal rămîne aceeași.

Cunoaștem următoarele forme de salarizare:

1. salarizarea în acord- principiile au fost elaborate în sec. XX de Taylor și determ o multitudine de metode de organizare și de
normare a muncii, de dirijare cu procesele de producție, de angajare, de repartizare și de remunerare a lucrătorilor, care este orientată
pentru sporirea productivității. Metoda analitică de normare a muncii se bazează pe aprecierea cheltuielilor de timp pentru fiecare
operațiune în aparte, și a nume orin principiul cronometrajului, deci variante ale acestui sistem de salarizare pot fi în acord direct,
premial, progresiv. Deci scopukl final al acestui sisgem este de a corela cît mai eficient raportul muncă și remunerare, adică legătura
dintre calitate și catitate.

2. sistemul salarizare pe unitate de timp (în regie)- asigură remunerarea salariului în funcție de timpul lucrat.Se aplică unde este foarte
dificil de a determina calitatea și cantitatea muncii, sau de rezultatele individuale a angajaților. Americanul FOrd a studiat acest domeniu.

În practică se utilizează diverse sisteme de salarizare, care includ o multitudine de factori c e influențează asupra randamentului
muncii:

strategia

devotamentul angajatului în activitatea sa

creativitatea

2. Piața capitalului și dobînda

În sens lag, capitalul reprezintă diferite bunuri, valori materiale, financiare, intelectuale, care la rîmndul său produc fluxuri de venit.

DIn pdv mai restrîns, capitalul este un factor de producție, utilizat în procesul de producere a bunurilor și serviciiilor.

Capitalul reprezintă totalitatea mijloacelor de producție și este definit capital tehnic,c are la rîndul său poate fi fizic și real

În raport cu factorii de producție (natura și munca), capitalul tehnic este un factor derivat.

Capitalul tehnic reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile capabile să determine efivciența muncii și să aducă un venit și la
rîmndul său, se împarte în:

a) capital fix- care participă la m multe cicluri de producție, păstrîndu-și forma naturală și transferîndu-și valoarea asupra produsului
nou creat treptat, pe măsura uzurii. De ex., clădirea universitară, instalațiile, etc.

În procesul utilizării, capitalul fix e supus uzurii, care la rîndul său poate fi fizică sau morală.
 Uzura fizică semnifică pierderea treptată a proprietății tehnice de exploatare, atunci apare necesitatea de substituire. În acest caz,
uzura morală reprezintă elaborarea de noi tehnologii mai eficiente decît cele în funcție,c are poate fi determinată de gradul 1- atunci cînd
sînt utilizate aceleași tipuri de tehnologii însă la costuri mult mai mici; și de gr. 2 - atunci cînd sunt utilizate tehnologii mai performante,
însă la prețuri mult mai mari.

Deci calculul uzurii se efectuează în felul următor: suma totală a valorii, deci prețul fiecărui din elementele utilizate se împarte la
timpul de exploatare.

Astfel, se determină suma și valoarea anuală a uzurii, care și reprezintă amortizarea.

b) capitalul circulant- se consumă într-un singur ciclu de producție, dar își transmite valoarea totalmente în valoarea produsului nou
creat. De ex., semifabricatele, energia electrică etc.

Pentru creșterea capitalului ca factor de producție este necesar de investiții, care reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de
întreprinderi pentru dezvolt cvapacității de producție.

Piața de capital/de investiții deservește procesele investiționale și anume în sfera de producție, în antrenarea cererii și ofertei de
mijloace investiționale,

rolul acestei pieții constă în concentrarea resurselor bănești în sferele de producție de perspectivă.

Deci piața de capital este reprezentată și prin forma capitalului de împrumut. De ex., creditele pe termen mediu, lung și scurt, pe cît și
a pieței valorilor mobiliare- acțiuni, obligațiuni etc.

Principalii subiecți pe piața investițională sunt : firmele, menajul statul, băncile, companiile de asigurări, cetățenii străini, creditorii
străini.

Se deosebesc și diferite tipuri de investiții:

1. invest. private

2. i bancare

3. i de stat

4. i., străine

5. i. mixte

Cererea pu investiții este determinată de către întreprinderi, care au nevoie de a investi, pe cînd oferta mijloacelor de împrumut vine
din partea menajelor.

Prin intermediul instituțiilor financiare- bănci, fonduri de investiții, companii de asigurări- economiile se transformă în investiții de
capital.

Dobînda și reprezintă venitul pe care-l însușește proprietarul capitalului bănesc ca recompensă pentru suma de bani împrumutată. Ea
reaprezintă prețul capitalului. Însă, trebuie să luăm în considerație că noțiunea de dobăndă nu determină doar capitalul bănesc.!!! Astfel,
dobînda reprezintă un venit care-i revine proprietarului oricărui capital care este antrenat în activitatea economică indiferent dacă acesta
este împrumutat sau aparține întreprinzătoprului respectiv.

Venitul respectibv poate fi exprimat în mărime absolută (masa dobînzii) și mărime relativă (rata dobînzii), care la rîndul său și
determină gradul de rentabilitate a capitalului împrumutat. Deci, rata dobînzii reprezintă un raport procentual între masa dobînzii și
capiutalul utilizat. (transcrie formula). Rata dobnzii depinde de cererea și oferta de capital împrumutat, de rata inflației, de rata profitului,
de perioada de timp pentru care se împrumută banii dar și de mărimea riscului. Astfel se deosebește rată nominală și rată reală. Rata reală
poate fi determinată prin recalcularea ratei nominale în determinarea nivelului inflației. Rata nominală reprezintă un raport între masa
dobînzii și capitalul utilizat, exprimate în prețutrile curente.

3. Piața pămîntului și renta

Piața pămîntului (funciară)

Pămîntul reărezintă elșementulk principoal în inițierea oricărei afaceri, deci și a întregii activități economice, deoarece oferă atît
condiții materiale primare pentru producere, cît și resurse primare necesare.

Pămîntul, ca factor de producție se caracterizează părin următ trăsături:

1. reprezintă un factor natural

2. termen nelimitat de utilizare

3. este netransportabil

4. limitat în suprafață și creșterea fertilității este posibilă în cazul utilizăii raționale.

Piața funciară repărezintă un mecanism social care deservește tranzacțiile cumpărare-vînzare, arendă, etc., cu resurse funciare.

Specificul acestei pieți constă în oferta perfect inelastică (graficul!!) care rămîne neschimbată chiar și la creșterea substanțială a
prețului pămîntușui, Oferta limitatăp la nivel macro și micro care determină și aspectul cantitativ, dar și parametrii calitativi prin nivelul
fertilității, prin poziția ampasării geografice.

Terenrile agricole se deosebesc după fertilitate economică și naturală, cît și după poziția fațăm de căile de comunicație, piețele de
desfacere,.

deoarece oferta de pămînt e limitată, un rol important în formarea prețului e determinat de cerere,c are crește permanent odată cu nr
populațiie, majorarea nevoilor, dezvolt activit economice.

Datorită diversității de utilizare a pămîntului: de ex., pu activit agricolă, pu construcții, se deosebesc și 2 componente ale cererii:

1. cerere agricolă pu pămînt (D agr)- este inelastică, deoarece cererea pu produsele agricole deasemena are un principiu inelastic

2. cererea nonagricolă (D non)- depinde de poziția terenului, care cîteodată este indiferentă și față de nivelul calității/fertilității

Cererea agregată determină sumarea cererii agricole și a c nonagricole, deci renta funciară reprezintă un venit care este însușit de
proprietarul de pămînt pentru darea în folosinbță temporară pe care o plătește arendașul. Se cunosc următoarele forme de rentă:

1. renta absolută- vbenitul ăînsușit de proprietarii funciari de pe toate terenurile, indiferent de fertiligtate și poziția lor, adică venitul
proprietarulyi pentru utilizarea terenului agricol care-i aparține. Mărimea ei este determinată de nivelul cererii,

2. rentă diferențiată- reprezintă venitul obținut din diferența de fertilitate sau de pe urma poziției față d epieți de aprovizionare, de
desfacere. Ea poate fi rentî dioferențiată de gr 1 (de fertilitate)- determinată de poziția georgrafică a terenului față de piața de desfacere; si
de gr 2- repretintă un venit net suplimentar, obținut din fertilitate artificială - în urma investițiiloor de capital

3. rentă de monopol- reprezintă un venit net suplimentar care este obținut de posesorii unor terenuri care au calități unice care permit
obținerea unor bunuri cu calități deosebite. De ex., vinurile din Franța
 Teoretic, prețul pămîntului se definește ca rentă și se determină ca un raport între mărimea rentei anuale și rata anuală a dobînzii
bancare înmulțit cu 100%. Prețul pămîntului astfel reprezintă suma de bani care fiind depiusă la bancă anbual ar aduce un venit egal cu
renta însușită de pe ternul de pămînt. În practică însă, prețul pămîntului este influențat și de următ factori:

1.mărimea și evoluția rentei

2.rata dobînzii bancare

3.cererea și oferta de pămînt

4.nivelul inflației

5.nivelul activit economice

6.dinamica proceselor demografice

7.venitul populației.
 Tema 7: Întreprinderea și antreprenoriatul în condițiile economiei de piață

Plan

1. Noțiuni/Caracteristica de bază a întreprinderii

2. Formele organizatorico-jur ale întreprinderilor
3. Managementul și marketingul- elementele determinante în coordonarea activității întreprinderilor
4. Etapele înregistrării afacerii în RM. Planificarea activității de antreprenoriat

1. Noțiuni. Caracteristica de bază a întreprinderii

Pentru a înțelege mecanismul activit economice în societate, este necesar a examina procesul reproducției la nivel microeconomic,
adică în cadrul unei întreprinderi, și anume: principiile de organizare, caracteristica de bază a întreprinderii în diferite ramuri ale
economiei.

Întreprinderea/ firma reprezintă o unitate structurală de bază a unui sistem economic, care cuprinde tot procesul de creare a unei mărfi
sau de prestare a unui serviciu, de la organizarea procesului de producție pînă la comercializarea bunului nou-creat.

Deci, întreprinderea reprezintă o unitate economică productivă, care îmbină factorii de producție cu scopul de a obține bunuri și
servicii, care la rîndul său, fiind realizate pe piață, aduc proprietarului un anumit profit. Astfel, noțiunea de întreprindere poate fi
identificată și cu noțiunea de a întreprinde o afacere economică, prin modul său individual de a organiza această afacere.

În economia de piață, întreprinderea determină și o anumită autonomie, și anume, din pdv decizională, financiară, tehnică și
organizatorică.

Întrepreinderea are drept obiective maximizarea profitului și creșterea sa economică pe termen lung. Astfel, noțiunile de întreprindere
și firmă poate fi folosite de sinonime. Astfel, în terminologia anglo-saxonă, preliuată și de economiștii ruși, cu sensul de întreprindere se
utilizează și noț de firmă. În țările francofone, inclusiv în România, întreprinderea are și sensul de firmă, dar între ele există și deosebiri,
deoarece întreprinderea este o unitate tehnico-economică, producătoare de bunuri și servicii. Pe cînd firma este o formă de organizare a
activității economice, care poate întruni de obicei mai multe întreprinderi ca părți componente ale acesteia.

Deci, ntreprinderea este o unitate multifuncțională, astfel îndeplinind următoraele funcții:

1.funcția de gestiune/managerială- reprezintă organizarea, coordonarea, dirijarea și controlarea activității

2. funcția financiară- scopul ei constă în a aduna, a utiliza și a gestiona capitalul pe care-l are la dispoziția sa

3. funcția de aprovizionare- de producere a bunurilor necesare pentru activitatea economică și gestionarea lor

4. funcția socială- are drept scop de a gestiona resursele umane, implicate în afacerea dată

5. funcția tehnică/de producere- include în majoritatea cazurilor funcția de cercetare, de dezvoltare

6. funcția comercială/de marketing- constă în studierea pieții, în comercializarea bunurilor și a serviciilor produse.

Însă, totuși funcția de bază a întreprinderii constă în procesul de organizare a producției sau de prestare a serviciului. Astfel, un ciclu
al reproducției individuale cuprinde: perioada de inițiere a întreprinderii, deci de găsire a factorilor necesari pentru procesul de producție
pînă la comercializarea produsului creat. Astfel, începe un nou ciclu al reproducției. Deci, deoarece în activitatea economică există un nr
impunător de întreprinderi, în orice sistem economic este diferențiată și clasificarea lor după diferite criterii, și anume:

1. după forma de proprietate

2. după mărime

3. după domeniul de activitate

4. după statutul juridic, deci din pdv al dimensiunii, din pdv a domeniului
 Și în RM există o multitudine de clasificări, de ex., din pdv a domeniului(a ramurii de activitate):

-industriale

-agricole

-comerciale

-bancare

-de asigurări

Din pdv al formelor de proprietate:

-publice

-private

-mixte

DIn pdv a dimensiunilor după nr persoanelor ocupate):

mici

-mijlocii

-mari

Astfel, criteriul de dimensionare diferă de la o țară la alta. De regulă, întreprinderile mici au pînă la 100 de salariații, cele mijlocii de
la 100 la 500, iar cele mari- m. mult de 500.

În RM există o altă tipologie a întreprinderilor: cele de la 0-20 salariați sunt numite întreprinderi micro; mici- cele de la 21-75
persoane; de la 76-499- întreprinderi medii; peste 500 de angajați- întreprinderi mari.

Practica mondială a determinat și evidențiat divizarea dimensională a întreprinderilor după următoarele criterii:

1. nr de angajați

2. volumul capitalului aplicat/utilizat

3. mărimea profitului și a producției

4. cota producției marfă în volumul total al produsului

5. mărimea segmentului pe piață

6. gradul de importanță socială a produsului

DImensiunea înrtreprinderilor în majoritatea sistemelor economice este determinată și de următorul criteriu: antreprenoriatul mnic
alcătuiește cca 90-92% din nr total. Antreprenoriatul mediul cca 7-8%. Antreprenoriatul mare- 0-2 %.
 Aprecierea dimensională a întreprinderilor, deoarece diferă de la țară la țară, ca ex,, în RM ca întreprinderi mari pot fi considerate:
nBucuria, Freanzeluța, Termocomum, pe cînd în SUA sunt cca 300 de companii industriale cu un volum de vînzări m mult de 1 miliard
de dolari. Din cele 50 companii cele m mari ale lumii 23 sunt ameriacane, care întrec (o întreprindere) dimensiunile a întregii economii
naționale a RM.

2. Formele organizatorico-jur ale întreprinderilor

În jurisprudență, noț de întreprindere este tratată ca subiect economic autonom, cu dreptul de pers jur care a re atribute de agent
economic independent în activitatea sa, are statut, îmnregistrat sub un anumit nume, fie siglă, nume personal, abreviere, are ștampilă, și
are cont în bancă. Întreprinderea include următoarele drepturi:

-de a încheia contracte cu alți agenți economici din numele său;

-aduce responsabilitate pentru obligațiunile asumate

-a cere respectarea obliugațiunilor față de sine a partenerilor de afaceri

-a cere compensarea daunelor materiale cauzate

Ca agent economic, întreprinderea poate fi atît persoană juridică cît și persoană fizică.

În conformitate cu legislația RM, cu privire la antreprenoriat și întreprindere, sunt prevăzurte următoarele forme organizaționale și
juridice ale întreprinderii:

1. antreprenoriatul mic cuprinde: întreprinderile individuale, societatea cu răspundere limitată , societatea în nume colectiv,
întreprinderele comanditare (societatea în comandită)

2. antreprenoriatul mediu cuprinde: societățile pe acțiuni, cooperativele de producție, întreprinderile de arendă, întreprinderile
colective, întreprinderile muncipale și de stat

3. antreprinoriatul mare cuprinde: trusturile, concernele, sindicatele

În condițiile contemporane, companiile mari se califică ca corporații fie naționale sau transnaționale.

Structura companiilor din antreprenoriatul mare poate fi determinată prin metoda de concentrare, care poate fi:

1. prin absorbție- de explicat

2. prin fuziune- de explicat

În afară de aceste tipuri sunt cunoscute și întrepreinderi mari mixte, care pot fi în determinarea sa în diverse domenii și pot include
capitaluri din producție, servicii, comerț, finanțe, învățămînt, cercetări științifice, ocrotirea sănătății șamd.

Această formă corportivă (mixtă) a întreprinderilor, are atăt avantaje cît și dezavantaje.

Avantajele corporațiilor sunt condiționate de superioritatea tehnică, deci și riscul economic este m mic în realizarea intereseloe.
Dezavantajele constau în cota înaltă a impozitelor pe corporații, căt și plătit de acționari din dividende.

Formele de organizare a întreprinderilor sunt variate în dependență și de multitudinea d e factori, și anume : legislativi, de
credibilitatea între parteneri, de repartiția responsabilităpților, de disponibilitatea de resurse, de accesibilitatea la ele, de dimensiunile
pieții, structura conjuncturii de piață.
 Însă, toate formele și aspectele organizatorice, cît și modul de activitate ține de cadrul legislativ. deoarece profitabilitatea trebuie să se
supună regulilor determinate de legislație.

Pentru a avea un succes într-o afacere economică, este necesar a respecta anumite condiții:

1. reclama intențiilor

2. pe măsura sporului volumului producției, cît și a vînzărilor, să se realizeze și efectul producției, ceea ce se manifestă prin: reducerea
cheltuielilor fixe inițiale la unitatea de produs

3. integrarea pe verticală-includerea proceselor continue la cele inițiale

4. integrarea pe orizontală- cînd întreprnderea își extinde activitatea pe bază de noi investiții sau cumpărarea întreprinderilor
concurențiale

5. lărgirea nomenclaturii de produse, care pot determina diminuarea cheltuielilor, de ex., pîinea(p de bază) și chiflele (adiționale)

6. sporirea vînzărilor pe conturi altor ativități paralele cu cea de bază

7. creșterea pe contul economisirii cheltuielilor- atragerea de noi angajați mai calificați

8. utilizarea tehnologiilor m avansate

9. întărirea poziției pe contul calității prin recunoașterea produsului ca produs marcă.

3. Managementul și marketingul- elementele determinante în coordonarea activității

întreprinderilor
Ce este managementul?

Este un fenomen de mari dimensiuni, un complex a cărui necesitate obiectivă rezultă din însăși natura muncii sociale. De aceea, în
țările dezvoltate managementul este situat la același nivel ca și progresul tehnic,c are oricît ar fi de performant, eficiența nu poat4e fi
valorificată decît de un management corespunzător.

Deci managementul este un factor determinant ăn utilizarea eficientă a tuturor componentelor procesului de producție.

Ca element de bază, în management este determinat procesul de a conduce. Astfel, a conduce înseamnă a decide, deci decizia fiind de
fapt motorul managementului, elementul său de bază, a procesului continuu de armonizare a obiectivelor cu resursele. Orice activitate
managerială, bazîndu-se pe decizie, a determinat și esența conducerii, adică determinarea eficienței activității prin modul în care sunt
elaborate și aplicate deciziile. Astfel, decizia reprezintă un act în care se include po acțiune, care la rîndul său determină mijlaocele, căile
de atingere a obiectivului,c are rezultă dintr-un proces de discuții contradictorii sau chiar cazuri de inbcertitudini. Deci, alegerea uneia din
aceste decizii și reprezintă o multitudine de soluții posibile. Deci, soluția conștientizată sau aleasă din m multe posibile cu scopul de a
atinge si a ajunge la rezultatul așteptat, presupune adoptarea pe bază de informație pentru a înlătura riscul și starea de incertitudine. Din
cele relatate, deonstrăm că existp 3 principii de bază:

1. alegerea pe bază de inbformații suficiente și sigure;

2. procesul rațional

3. procesul de realizare,c are avînd la baza sa unul sau m m ulte obiective rezultă doar din eficiența economică sau socială.

Marketingul, privit ca un concept de natură economică, reprezintă o concepție modernă, o atitudine în orientarea întreprinderilor
practice, programate și organizate prin utilizarea unor metode și tehnici științifice, respectiv a unui intrument specific. Deci, marketingul
se referă la un complex de activități economice, coordonînd atît bunurile cît și serviciile cu scopul de a orienta fluxurile de bunuri și
servicii de la producător pînă la consumator/purtătorii de cerere, și determină atît destinarea bunurilkor de consum final, cît și utilizarea
bunurilor de consum intermediar. Orientările de marketing pot fi la rîndul lor determinate și de următoarele principii:
 1. receptivitatea față de cerințele societății, ale pieței, cunoașterea sau chiar anticiparea acestor cerințe

2. flexibilitatea- capacitatea de adaptare a activității la evoluția cerințelor de consum.

3. invențiile (inventivitate)- reprezintă spiritul creativ, inovator, deci și preocupările permanente pentru înoire, modernizare

4. viziunea largă- valorificarea ciclului de producție și determinarea vitezei de rotație a fluxului de capital

5. eficiența maximă- orientarea creării bunurilor și serviciilor pentru satisfacerea nevoilor de consum în concordanță cu cerințele pieții
și a societății.

Astfel, marketingul reprezintă în primul rînd o proglemă de comportament al întreprinderilor, de racordare permanentă a activităților
acestora la cerințele ce rezultă din dinamismul factorilor. Astfel, întreprinderile trebuie să procure și să ofere pieții numai ceea ce
cumpărătorii cer și au nevoie. Pentru aceasta, întreprinderea trebuie sp deține suficiente resurse umane, materiale și financiare și
capacitatea de ale mobiliza și coordona operativ și eficient.

4. Etapele înregistrării afacerii în RM. Planificarea activității de antreprenoriat

Orice afacere începe de la o idee,care la rîndul său reprezintă un proces de transformare a acetei idei ăntr-un produs sau într-un
serviciu, care este solicitat și cumpărat. Ideea în sine este inutilă dacă nu va fi pusă în practică. evident, indiferent de identifiacre , de
dezvoltare, ideea de afacere depinde de : mediul de afaceri, resursele materiale, tehnologice, umane, financiare disponibile, ba chiar și de
un puțin noroc. Orice idee de afacere poate fi bazată pe:

a. unul sau m jmulte produse fabricate

b.unul sau m multe produse pentru distribuire

c. unul sau m multe servicii pe care le prestați

d. o combinare alcătuită din cele 3 posibilități expuse anterior.

Afacerea poate fi:

1. preluată

2. moștenită

3. inițiată

Dacă totuși ați decis să deschideți o afacere de la zero, atunci este necesară înregistrarea întreprinderii și începerea activității.

Etapele de bază sînt:

1. înregistrarea întreprinderii la Camera de Înregistrări de Stat, unde înregistrarea se efectuează cu respectarea Legii 1265 din 2000 cu
privire la înregitrarea de stat a întreprinderilor și a organizațiilor, a altor acte normative care reglementează statutul juridic ale subiecților
supuse înregistrării. Secția oganizației neguvernamentale și partidele politice sînt înregistrate la Ministerul Justiției, care la rîndul său
înregistrează: asociațiile obștești, fundațiile, organizațiile și partidele politice, patronatele, sindicatele.

2. deschiderea contului bancar.

3. punerea la evidența fiscală la Inspectoratul Fiscal de Stat

4. înregistrarea în calitate de plătior al cotei asigurării sociale la oficiul teritorial al Casei Naționale de Asigurări SOciale (amenzi de la
15 mii de lei în sus)
 5. Înregistarea în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală la agenția teritorialăa Companiei
naționale de asigurări în medicină

Obținerea licenței pentru activitatea ce poate fi practicată în bază de licență sau obținerea autorizației pentri activitatea care
funcționează pe principiukl unităților comerciale și de prestare a serviciilor sociale.

Pe lîngă formalitățile susmenționate, în calitate de antreprenor trebuie realizate și o multitudine de activități legate de reașlizarea
afacereii:

1. alegerea amplasării afacerii: încăperile pot fi construite, procurate sau ănchiriate

2. pregătire spațiilor- procurarea sau ănchirierea echipamentuluim, instalarea acetuia

3. stabilirea relațiilor cu furniorii

4. selectarea personalului

5. promovarea afacerii

După determinarea statutului juridic al desfășurării afacerii este necesar de a stabili și disponibilitatea de resurse. În primul rănd, este
nedcesar de a lua în calcul chelștuielile suportate pentru formalitățuile legale necesare pentru înregistrarea afaceriuii, si anume: taxa pu
înregistrare, taza pu perfecționarea documentelor, taxa pe punblivcarea denumiri in buletinul oficial al camerii inregistrării de stat

2. chelștuieli pentru confectionarea stampilei

3. deschiderea contului bancar

4. licențierea activității sau obținerea autoprizațiilor necesare

O cotă considerabil în cheltuielile de ibițiere reprezintă cheltuielile atribuite alegerii amplasării, formarea stocurilor de materie primă
necesară pu desfășiurarea activităț pentru primele cîteva luni, promovarea afacerii, remunerfarea muncii. În fiecare inițiere de afacere pot
apărea și cheltuieli neprevăzute, ce pot apărea la etapa inițialăp.

În relațiile cu banca esgte f important :

-de citit atent contractul de împrumut si în specialș cpondițiile imprumutului

-să înțelegeți toate detaliile planului de rambursare a creditului, inclusiv care este dobînda și cum se calculează și care este plata din
credit ce trebuie rambursată pînă la o anumită dată

-să apreciați din timp riscurile și să aveți pregătite cîteva variante de rezervă pu situațiile de risc

- să gîndiți atent atoate aspectele planului de afaceri, în special partea de venituri anticipate.care vă va permite să demonstrați cpă
sunteți îăn stare să rambursați la timp creditul bancar.

Întocmnirea planului de afaceri , la fel ca și elaborarea de cercfetări âîn cadrul unei pieți sau evaluarea unor idei de afaceri este op
activitate pe care foarte m ulți doresc s-o ignore,dar ea repreazintă unh îndrumător, o călăuză pentru afacerea DVS. evident., acest plan
trebuie să fie întocmit pentru a vă ajuta să priviți afacerea în perspectivă, să alocați și redistribuiți resursele necesare, să vă concentrați
asupra elementelor-cheie și să vă pregătiți păentru eventuale probleme și oportunități,.

Pu elaborarea unui plan de afaceri e necesar de adetermina următ etape:

1. identificarea obiectivelor

2. elaborarea structurii

3., înregistrarea lui sub formă scrisă

4. în permanență revizuirea lui conform condițiilor

5. actualizarea.
 Tema 8: Producția și rezultatele activității de antreprenoriat

1. Organizarea combinării productive.

2. Conceptul de producție. Esența costurilor și tipologia lor.
3. Venitul și profitul. Rentabiltatea întreprinderii.

1. Organizarea combinării productive

A produce - reprezintă o activitate care determină punerea în funcțiune a resurselor pentru crearea și
comercializarea bunurilor sau a serviciilor.
Astfel, realizarea funcției de producție necesită o îmbinare/combinare a factorilor de producție, astfel și
obiectul antreprenorului este determinat de modul de executare a acestei combinări cît mai raționale a factorilor de
producție cu scopul de maximizare a venitului.

Există o multitudine de îmbinări sau determinări de combinare a resurselor, care, la rîndul său, determină
elaborarea noilor modalități de producție, si anume :
- utilizarea în unele cazuri a deja existentelor moduri de utilizare comercială sau exploatarea de noi pieți de
realizare,
- utilizarea de noi materii de producție,
- reorganizarea a însăși procesului de producție.
Pentru executarea acestor scopuri sus-menționate, se cere și prezența anumitor libertăți și drepturi, și anume:
- în alegerea domeniului de activitate,
- în elaborarea programului de producție,
- în selectarea izvoarelor de finanțare,
- în stabilirea prețului și disponibilitatea de profituri.

Deci, combinarea factorilor de producție este un mod specific de unire a lor, atît din pdv cantitativ, cît și
structural-calitativ. Astfel, antreprenorul prin abilitățile sale combină factorii de producție în așa mod încît să
obțină profitul maximal posibil cu cheltuielile minimal executate, însă prin determinarea condițiilor, exigențelor
de piață.

Combinarea factorilor de producție cere să se utilizeze următoarele proprietăți :

1. divizibilitatea - capacitatea factorului dat de a fi împărțit în unități simple sau în subunități, însă fără a se
afecta calitatea. De ex. munca se împarte în nr. de ore lucrate în decursul unei zile, săptămîni, luni; specialiștii de
diferite calificări etc.;
2. adoptabilitatea - modul de asociere a unei unități dintr-un factor cu o unitate sau mai multe unități din alt
factor. De ex. un muncitor poate deservi m. multe utilaje;
3. complementaritatea - procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative structurale și calitative ale
factorilor de producție;
4. substituibiltiatea - posibilitatea de a înlocui o cantitate dintr-un factor de producție printr-o cantitate din alt
factor de producție cu scopul de a menține același nivel de producție.

Proprietățile sus-menționate a factorilor de producție, în dependență de gradul lor, permit a determina o

multitudine de variante de combinări a factorilor de producție și a alegerii celei mai acceptabile.
 2. Conceptul de producție. Esența costurilor și tipologia lor

În teoria economică, costul reprezintă parametrul de referință p/u comportamentul producătorului, deci nivelul
și structura costului determină atît competitivitatea, cît și profitul întreprinderii.
Deci, costul de producție (prețul de cost) - este un ansamblu de cheltuieli ce trebuie suportate pentru a crea
un bun sau a presta un serviciu.
În structura costului de producție pot fi incluse:
- costul de materiale - materia primă, energia, apa, combustibilul etc.;
- costul privind remunerarea muncii - costurile p/u remunerarea personalului, cheltuielile suportate de
întreprinderi pentru asigurările sociale;
- costul pentru procurarea utilajului - apare sub forma uzurii capitalului fix;
- costuri sau cheltuieli generale - plățile pentru chirie, plățile pentru dobînzi, iluminarea, încălzirea;
- costuri sau cheltuieli comerciale - cheltuielile pentru ambalaj, pentru publicitate, pentru realizarea, pentru
transport.

Astfel, costurile de producție pot fi grupate după natura lor din 3 pdv. :
- cheltuieli materiale - materia primă, semifabricatele, combustibilul, energia, amortizarea capitalului fix;
- cheltuieli de muncă (cheltuieli salariale)- salariul, cotizațiile pentru asigurările sociale suportate de
întreprinderi - contribuții la fondul social, și contribuțiile la fondul de șomaj;
- cheltuieli generale (eterogene) - plățile pu chirie, dobînzile, impozitele pe clădiri, diverse taxe, cheltuielile
pentru administrație.

Costul, fiind un indicator determinat în activitatea antreprenorului, poate îndeplini și următoarele funcții :
- de măsurare a cheltuielilor necesare pentru obținerea unui bun oarecare. În acest caz, antrepreorul,
în scopul de a reduce costurile, poate substitui unii factori de producție (un factor cu alt factor). Substituirea
factorilor poate fi determinată și atunci cînd prețul unui factor este în creștere.
- costul reprezintă un indicator principal pentru stabilirea prețului la toate bunurile oferite pentru vînzare.
Astfel, prin cost se stabilește limita de jos acceptabilp în cazul negocierii prețului de vînzare;
- funcția de control/de reglare a activității economice.
Prin această funcție, mărimea costului permite a determina cît de eficient sunt utilizate resursele economice;
- determinarea nivelului eficienței economice a întreprinzătorului.
Prin această funcție prețul este cunoscut în dependență de mărimea profitului, fiindcă depinde de mărimea
costului. Deci, acest fapt îi încurajează pe antreprenori să utilizeze realizările progresului tehnic, să combine și să
substituie factorii de producție în așa mod ca să determine o eficiență maximală, să modernizeze formele de
organizare a activitatii economice, să diminueze costurile de producție etc.

În teoria economică sînt cunoscute și diferite tipologii ale costului de producție.

Un criteriu important în clasificarea costurilor de producție este :
 - apartenența resurselor, adică ale cui sunt,
- și caracterul evidenței cheltuielilor.
Din acest pdv. cunoaștem:
A) costuri explicite - cheltuielile suportate p/u producerea și procurarea factorilor de producție din afara
întreprinderii. Acestea sunt cheltuieli p/u munca lucrătorilor, p/u procurarea materiei prime, energiei, adică p/u
toate bunurile pe care întreprinderea nu le produce și nu le posedă. Costul explicit este = cu costul contabil.
Astfel, costul contabil - reprezintă cheltuieile măsurate în bani, efectiv suportate de întreprindere p/u
achiziționarea factorilor de producție de la alți agenți economici, adică aceleași costuri explicite, precum și
amortizarea, care face parte din costurile implicite și care este fixată în evidența economică.
La rîndul său, costul contabil include :
- consturi directe - cheltuieli p/u materie primă, materiale semifabricate, resursele energetice etc.,
- și consturi indirecte - plata p/u arendă, salariile personalului administrativ, rata dobînzilor pentru creditele
împrumutate etc.;
B) costuri implicite - nu presupun plăți către terți, dar se efectuează pe seama resurselor proprii ale
întreprinderii, de ex. încăperi, activele nemateriale, abilitațile antreprenoriale, riscul. Aceste costuri rezultă din
funcția antreprenorului, din modul de alegere a întreprinzătorului, de aceea și reprezintă costul de oportunitate,
care determină utilizarea alternativelor, ca ex. și a disponibilităților bănești.

Deci, în ansamblul lor, costurile explicite și implicite reprezintă costul economic.

Costul economic în realitate coicide cu costul de producție,
-> deci reprezintă un concept mult mai divers ca costul contabil,
-> deoarece, pe lîngă costul explicit, el mai cuprinde si cheltuielile factorilor de producție proprii,
-> deci costurile implicite, dar care nu sunt reflectate în evidența contabilă, cum ar fi pămîntul, clădirile ce
aparțin întreprinderii date, consumul de muncă al proprietarului, dobînzile ce sunt utilizate p/u sumele
împrumutate.
Cu alte cuvinte, costul economic este mai mare decît costul contabil, deoarece include însumarea atît a
costului implicit, cît și a costului explicit.

În funcție de localizarea cheltuielilor, există următoarele tipuri de costuri :

a. costuri de sectie - cheltuielile de utilaje p/u materia primă, apă, energie, salariile muncitorilor;
b. costul de uzină (de producție) - include atăt costurile de secție, cît și cheltuielile generale ale întrepriderii;
c. costul complet (comercial) - costul de uzină plus cheltuielile de desfacere (ambalarea, depozitarea, cercetarea
pieții, vînzările)

În știinta economica contemporană, o importanță deosebită are și clasificarea costului în :

a. costuri globale
b. costuri medii pe unitate de produs
c . costuri marginale

Evaluarea costului este necesară p/u :

-> alegerea celei mai bune alternative de utilizare a resurselor de care dispune întreprinderea
-> și p/u determinarea strategiei de dezvoltare a acestei întreprinderi.

Astfel, este cunoscută următ tipologie a costului :

 1. Costuri de producție de termen scurt.
Un criteriu important în evaluarea acestor costuri este volumul de producție.
De aceea, termenul scurt reprezintă perioada de timp în care întreprinderea, de regulă, nu poate modifica
dimensiunile întreprinderilor, cantitatea utilajului.
După acest criteriu deosebim :
- costul fix (FC) - cheltuielile ce nu depind de volumul producției obținute există și atunci cînd nivelul
prodicției este zero. El include costul utilajului, dobînzile la credit, uzura, salariul personalui adminstrativ.
- costul varibil (VC) - cheltuielile ce se modifică în același timp cu volumul producțiiei obținute, și include :
costul p/u materia primă, materialele, semifabricatele, combustibilul, salariul muncitorilor.
În ansamblu, costul de producție fix și variabil formează costul total/ global (TC) -cheltuielile nominale totale
necesare pentru a obține un anumit volum de producție.
Se calculeaza dupa Formula: TC=FC+VC

În analiza comportamentului producătorului, se utilizează pe larg evaluarea costurilor de producție p/u o

unitate de produs, care pot fi costuri medii și costuri marginale.
Costul marginal (MC) - reprezintă cheltuielile totale necesare pentru obținerea unei unități suplimentare de
produs.
Formulă: MC= delta TC/ delta Q
Costul mediu (AC) - reprezintă raportul dintre costul total (TC) și producția obținută (Q).
Formulă : AC= TC/ Q
Costul mediu/unitar reprezintă costul unei unități de produs.
El poate fi: fix mediu si variabil mediu.
Astfel, costul mediu se calculează ca raportul dintre costul total și volum producției, atît la nivel de
întreprindere, cît și la nivel de ramură.
Costul mediu diferă de la o periaodă la alta în funcție de o multitudine de factori și în primul rînd de
dimensiunile intreprinderii.
Deci costul mediu are o importanță primordială pentru confruntarea cu prețurile din cadrul pieței și p/u
determinarea gradului de competitivitate.

2. Costuri pe termen lung.

Pe termen lung costurile sunt determinate de toți factorii variabili, inclusiv de capitalul fix, care poate fi
modificat , de ex. prin introducerea noilor mașini, utilaje, tehnologii etc. În acest caz, antreprenorul trebuie să
facă față și unor noi probleme, și anume:
a. determinarea unor propoții optime în combinarea factorilor de producție
b. găsirea dimensiunilor optimale ale întreprinderii
c. neadmitearea creșterii costului unitar de producție

Aceste principii sunt generate în perioada lungă de timp prin evoluția costului, care la rîndul său poate fi
determinat de:
a) efectul de economiilor de scară;
 b) efectul dezeconomiilor de scară.

3. Venitul și profitul. Rentabiltatea întreprinderii.

Noțiunea de venit - reprezintă în sens larg cîștig, beneficiu, profit, efect, rezultat pozitiv.
Deci, venitul se poate defini ca tot ce se poate obține de la o activitate economică,
-> fie în apreciere monetară sau cantitativ ca un spor al avuției;
-> sau ca o realizare morală și spirituală, fie la nivel național sau la nivel de întreprindere sau chiar
familie/individual.

În economia contemporană, formarea veniturilor ca o finalizare a activitatii economice determină realizarea

scopurilor tuturor agenților economici, care poate fi determinata doar prin intermediul pieței.
Există o deosebire între :
-> veniturile rezultate din folosirea factorilor de producție : salariul, dobînda, renta;
-> și veniturile persoanale.

Veniturile factorilor de productie - reprezintă recompensa primită de posesorii factorilor de producție sub
forma de salariu, dobîndă, rentă.
De ex. munca aduce salariu, pamintul - rentă, capitalul - dobînda.

Venitul personal - reprezintă venitul curent al unei persoane provenit din mai multe surse, care poate fi același
salariu, aceiași dobîndă si aceeasi renta, precum și anumite transferuri de la bugetul de stat.
De ex. in cazul pensionarilor - venituri secundare (nu sunt inițiate dintr-o afacere economica proprie).

Astfel, profitul reprezintă unul din veniturile factoriale.

In sens larg, profitul reprezintă - un cîștig dintr-o afacere sau un rezultat al unei activități economice și se
formează din diferența dintre venituri și cheltuielile unei unități economice.
Masa profitului=venit-cheltuieli

Profitul se obține numia în urma unei afeceri economice. In economia de piață, profitul reprezintă desfășurarea
oricărei activități economice.

Functiile profitului :
- este elementul/motorul oricărei activitati economice, el determină întreprinzătorii să producă bunuri ce sunt
necesare societății, adică de care societ are nevoie. Astfel, profitul determină orientarea generalăa activitatii
economice, respectiv se produc numai bunuri ce aduc profit.
- este sursa principală de autofinanțare a întreprinderilor - de lărgire, de modernizare, de reutilare a
procesului de producție.
- este un instrument de control al activitatii economice.
- este un indicator sintetic deoarece această funcție este îndeplinită prin rata profitului
- sursa de venit p/u bugetul de stat.

Profitul exista sub mai multe forme :

 - profit legitim/legal - obținut din condițiile respectării legislației în vigoare
- profit nelegitim/nelegal - obținut in urma incălcării legii în vigoare - de ex. afacerile ilicite, contrabanda,
eschivarea de la plata impozitelor, umflarea costurilor etc.
- profitul normal - este normal dacă cel ce obține îl consideră suficient pentru continuarea activiității sale.
Mărimea profitului normal diferă de la agent economic la agent si de la individ la individ.
- profit de monopol - obținut de întreprinderile ce detin o pozitie dominantă pe piață, pot influenta prețurile in
sensul majorării, fapt ce-i asigură profituri mai mari.

De obicei statul, printr-o impozitare diferențiată, limitează posibilitățile de însușire a profitului de monopol.
Deci masa profitului reprezinta diferenta dintre venituri și cheltuieli, efectuate de către un agejnt economic fie la
nivel de intreprindere sau sistem economic.
Rata profitului reprezinta raportul dintre masa profitului si costurile realizate exprimate in procente.
Formula:
p'= p/cost *100% p- masa profitului, cost- costuirle de producție, p derivat- rata profitului.

Rata profitului, care si reprezintă și gradul de rentabilitate, se poate calcula la nivelul unui produs al unei
intreprinderi, al ramurei sau al eonomiei in ansamblu..
 Tema 9: Economia nationala si cresterea economica

1. . Economia nationala si principalii indicatori macroeconomici

2. . Cresterea si dezvoltarea economica
3. . Ciclitatea dezvoltarii economice, criza economica

1. Economia nationala si principalii indicatori macroeconomici

Economia nationala reprezinta totalitatea de activitati economice in limitele frontieri unui stat, cu scopul de a
asigura un nivel acceptabil de viata populatiei si functionarea eficienta a institutiilor publice.
Un stat suveran si independent este de neconceput fara un control asupra resurselor nationale de productie.
Astfel, rezultatele activitatii economice la nivelul intregii economii nationale se masoara cu ajutorul
indicatorilor macroeconomici care si sunt numiti agregatele macroeconomice.
Agregatele reprezinta o expresie de sinteza a rezultatelor economice in ansamblu, care la randul sau pot fi
obtinute prin insumarea fluxurilor, operatiunilor sau a rezultatelor realizate de totalitatea agentilor economici intr-o
tara sau alta.
Agregatele macroeconomici oremit efectuarea evidentei statistice la nivelul intregii economii, precum si
determinarea cresteriimeconomici, nivelul somajului, nivelul inflatiei. Acesti indicatori reprezinta aspectul
principal in liarea deciziilor de catre agentii economici autohtoni, investitorii straini, organizatiile internationale si
desigur determinarea comparatiilor internationale.
Deci, indocatorii macroeconomici si determina principalul factor in determinarea nivelului de dezvoltare
economica, precum si determinarea locului in comparatie cu alte economii nationale sau pe scara mondiala.
Anume in baza acestor indicatori si se iau deciziile cu privire la acceptarea sau neacceptarea unei tari in calitate
de membru a Uniunii Europene.

Principalii indicatori macroeconomici este produsul intern brut, insa determinat de urmatorii indicatori:
produsul national brut, produsul intern net, produsul national net, venitul national.
Acesti indicatori indeterminarea analizei economice includ doar bunurile si serviciioe care sunt vandute pe
piata, da nu si produsele destinate autoconsumului.

Principalele metode de calcul a indicatorilor macroeconomici sunt:

. metoda valorii adaugate brute
. metoda veniturilor, care reprezinta insumarea veniturilor factorilor de productie care sunt formate din salariu,
profituri, dobanzi, taxe, de ex TVA, taxele vamale si accizele.
. metoda cheltuielilor, suma cheltuielilor de consum a populatiei, investitiile brute, cheltuielile publice si
exportul net

Produsul global brut reprezinta valoarea totala a bunurilor si serviciilor create unei economii nationale intr-o
perioada de timp, de regula intr-un an. Acest indicator se calculeaza ca suma imtregii productii create in toate
sectoarele economiei nationale. El indica duble sau multiple inregistrari ale acestor produse. Produsul global brut
este mai rar folosit.

Produsul intern brut este principalul indicator macroeconomic, astfel, PIB constituie valoarea bruta a bunurilor
si serviciilor finale create in interiorul unei tari de catreagentii economici autohtoni si straini, de regula intr-un
interval de timp, un an. Astfel PIB vizeaza teritoriul unei tari indiferent de apartenenta nationala a agentilor
economici. Toate intreprinderile aflate pe acest teritoriu indiferent de provenienta si apartenenta lor nationala
participa la crearea PIB. In procesul distribuiri si utilizarii PIB, este destinat:
. pentru consumul personal
. consumul public
. formarea bruta de capital
. exportul net
In ultimele decenii PIB este considerat principalul indicator macroeconomic. Insa doar penntru tarile in curs de
dezvoltare. In tarile dezvolatate care au amplasate peste hotare un numar impunatpr de agenti eonomici, prioritate
se acorda produsului national brut

PNB reprezinta valoarea pe piata a bunurilor si serviciilor finale obtinute de catre agentii economici autohtoni
atat pe teritoriul tarii de origine cat si peste hotare. In acest fel produsul national brut are drept criteriul de baza
apartenenta de baza a produsului creat. La determinarea lui nu vor fi insumate rezultatele activitatii
intreprinzatoriului strain care activeaza pe teritoriul national. PNB este mai mare sau mai mic decat PIB in
determinarea soldului fie negativ sau pozitiv a produsului brut realiazat de agentii economici straini in interiorul
tarii la care se adauga sau se scade soldul comertului exterior. Deci PNB permite evaluarea potentialului unei tari,
imdiferent daca agentii sai economici activeaza pe teritoriul tarii sau in strainatate.
In tarile dezvoltatea PNB de regula cu 10-30% este mai mare decat PIB, in tarile slab dezvoltate din contra.
Prin PNB se poate determina rata somajului.
Marimea PIB cat si a PNB sunt influentate de evolutia cantitatilor de bunuri si servicii produse, dar totodata si
de modificarea preturilor si serviciilor la produs. In scopul evaluarii proportiilor in care indicatorii
macroeconomici sunt modificati nu de dinamica lor reala ci de schimbarea, de obicei cresterea preturilor, sunt
utilizate notiunile PIB nominal si real sau PNB nominal si real.

PIB nominal se calculeaza pe baza preturilor curente, pe cand PIB real pe baza preturilor comparative. Astfel
diferenta in marimea nominala si reala, reprezinta majorarea preturilor care se numeste deflatorul PIB de care la
randul sau determina nivelul inflatiei.
PIB precum si PNB sunt indicatorii cei mai determinanti in statistica internationala. Acesti indicatori si
determina principiul de diagnosticare a cresterii economice sau criza.

Raportul PIB pe locuitor sau PNB pe locuitor permit determinarea nivelului de dezvoltare a unei tari, precum si
nivelul bunastarii populatiei. PIB cat si PNB care include si consumul de capital fix nu poate oferi realitatea
aprecierii valorii nou create pe parcursul unui an.
Daca PIB sau PNB va fi scos marimea amortizarii atunci noi vom abtine produsul intern net sau respectiv
produsul national net.
Daca PIB si PNB determina valoarea adaugata bruta a bunurilor si serviciilor finale produse atunci produsul
intern net cat si produsul national net include valoarea adaugata neta.

Un alt indicator foarte des utilizat in economia nationala este venitul national.
Venitul national reprezinta suma veniturilor provenite din munca, proprietate, venituri care sunt obtinute de pe
urma producerii bunurilor, astfel sous vemitul national reprezinta suma salariilor, dobanzilor, profiturilor si rente.
Se calculeaza prin mai multe metode, dar cel mai frecvent prin insumarea salariilor agentilor rezidenti a
veniturilor din proprietate si a veniturilor intreprinderilor. Anume venitul national determina marimea veniturilor
personale a cuantumului acumularii a investitiilor si crearea de bunuri si servicii de consum. Venitul national poate
fi utilizat pentru
. cheltuielile de consum
. investitii
 2. Cresterea si dezvoltarea economica
In lumea contemporana ritmul cresterii economice poate determina starea activitatii economice date ca un
indicator principal prin intermediul caruia se detemina aprecierea eficientei unui Guvern unui Parlament sau a
insasi Presedinte.
Dinamica economica este exprimata printr-un sir de fenomene diferite, de ex dezvoltarea economica, crestere
economica, progresul economic.
Astfel, cresterea economica reprezinta un proces de sporire a cantitatii de bunuri si servicii create intr-o unitate
deplina de ansamblul intregii economii nationale. Reprezinta un fenomen care poate fi masurat. Aceasta exprima o
evolutie de lunga durata in cazul careia se fac analize atat asupra fluctuatiilor ciclice, cat si a celor sezoniere.
Stiinta economica distinge numai o crestere economica pozitiva, dar se cunoaste si o crestere economica 0 si
chiar una negativa.
Oricum exprimand o evolutoe de lunga durata ca o trasatura fundamentala a activitatii economice, cresterea
economica ramane mereu pozitiva. Astfel, cresterea economica pozitiva reprezinta sau exista atunci cand cantitatea
totala de bunuri si servicii produsa cat si PIB pe cap de locuitor se mareste.
Cresterea economica se exprima prin producerea cantitatii de bunuri a PIB pe cap de locuitor este in descrestere
Cresterea economica 0 in care productia de bunuri in care PIB nu se modifica.
In viata reala se mai inalneste si cresterea economica nominala ce exista atunci cand sporeste doar marimea
valorica a PIB fara o crestere a PIB a expresiei fizice. Aceasta forma de crestere economica se datoreaza doar
modificarii preturilor.

Pentru masurarea cresterii economice sunt utilizati un sir de indicatori

PIB si PNB. Atat la nivelul economiei nationale cat si pe cap de locuitor. Astfel de masurare se face pron
compararea acestora, fie la inceputul si sfarsitul unui an sau compararea anului curent cu cel precedent.
Rata cresterii economice determina situatia cand va depasi rata cresterii populatiei, care la randul sau va
deminstra fenomenul cresterii dentrai a populatiei si a veniturilor pe cap de locuitor, deci prin masurare se
determina rata cresterii economice.
Rata cresterii economice in orice sistem economic determina nivelul de dezvoltare economica.
Cresterea economica rezulta si dintr-un sir de factori, nu numai economici, dar si tehnici, stiintifici,
organizationali, politici, culturali...
Fiind foarte numerosi acesti factori pot fi grupati si in anumite categorii
. directi
. indirecti
sau
.interni
.externi
sau.
primari
.derivati
sau
. materiali
. nemateriali

Ca factori directi, pot fi forta de munca, capitalul tehnic, progresul tehnologic, resursele naturale, resursele
informationale
Factorii indirrecti sunt determinati de rata economilor, investitiilor, de chimbarile economice si sunt determinate
de relatiile intre tari
 In concluzie factori cresterii economice pot fi determinati si in urmatoarele categorii
.factorii de baza, pamantul, munca, abilitatile
. factori sociali si institutionali: spiritul de intreprinzator, sistemul de intreprinderi, de securitate, consumul
social, interesul grupurilor politice
. factori materiali: capitalul, forta de munca
. factori nemateriali: reformele religioase, mediul social, politic, legislativ
O importanta deosebita pentru tarile in curs de dezvoltare factorii cresteii economici mai sunt determinate de
factorul de timp: pe termen lung si scurt
Majoritatea determinarilor mondiale au demonstrat ca factorii cresterii economici sunt:
. factorii clasici: munca, capitalul
. neofactorii de productie: progresul tehnic, inovatiile

3. Ciclitatea dezvoltarii economice, criza economica

Procesele economice prin activitatea sa nu decurg uniform, dar sunt supuse anumitor fluctuatii sau oscilatii
ciclice. Aceste fluctuatii ciclice sunt caracteristice pentru toate domeniile vietii economice.
Ciclul economic reprezinta o forma de desfasurare a activitatii economice cand economia trece orin mai multe
faze, dar revine la faza initiala.
Recunoscand caracterul obiectiv al ciclurilor economice majoritatea savantilor economisti demonstreaza ca
acest fenomen are la baza atat factori interni cat si externi de influemta asupra caracterului ciclic, a duratei luo, a
specificului de manifestare a diferitelor lui faze.
Astfel, Scumpeter,a demonstrat ca aceatsa conceptie se bazeaza pe ideea ca oscilatiilor economice se manifesta
pe 3 niveluri:
. cicluri mici
. cicluri decenale
. cicluri mari
Scumpeter determina ca in sistemul economic are o legatura interdependenta o imbinare a acestor 3 tipuri.
Astfel ca factori externi care provoaca fluctuatiile, pot fi determinati prin situatiile obiective si subiective:
. razboaiele, revolutiile, cataclismele
. descoperirea zacamintelor naturale
. exploatarea de noi terenuri, care determina procesul de migratie in masa
. sunt succesele in tehnologii, inventii
Acesti factori externi pot provoca atat inviorarea cat si declinul activitatii economice.

Ca factori interni ce determina ciclul economic sunt

. uzura capitalului fix, care influenteaza procesul economic
. consumul personal, cresterea sau descresterea influenteaza volumul productiei
. largirea sau utilizarea investitiilor in modernizarea productiei prin crearea noilor locuri de munca
. politica economica a statului

Oscilatiile nu pot fi lamurite numai prin cazurile externe sau interne, deoarece efectele asupra economiei
ationale determina imbinarea factorilor atat obiectivi cat si subiectivi., interni sau externi. Astfel din punct de
vedere a duratei ciclurile economice, cat si efectele sale pot fi determinate de cicluri mici, medii, mari.
Ciclurile economice determina si 4 faze.
. criza
. depresiunea
. inviorarea
. avantul
 Cea mai pronuntata faza a ciclului este criza, deoarece reprezinta o ruptura profunda a echilibrului dintre
productie si consum cu consecinte negative: somajul in masa, destabilizarea preturilor, dereglarea cursului valutar,
diminuarea creditelor, falimentari in masa.
Faza depresiunii care urmeaza dupa criza poate avea o durata mare in timp. Nivelul productiei se mentine mai
jos in comoaratie cu starea pana la criza. Se mentine un nivel inalt al somajului. Preturile inceteaza in cadere.
Scade rata dobanzilor. Se stabilesc stocurile de marguri
Inviorarea se incepe odata cu cresterea modesta a nivelului productiei, anumite scaderi a somajului, treptat
incep a creste preturile si nivelul dobanzilor. Pe piata margurilor creste cererea utilajelor noi.
Avantul reprezinta nivelul productiei intrece cel atins in ciclul precedent. Cresc rapid preturile, somajul scade,
insa pana la nivelul minim, deoarece urmeaza un spor posibil substantial al salariilor. Creste cererea la produsele
ramurilor care determina nivelul tehnologiilor inalte, care provoaca sporul cresterii a materiei prime, care la randul
sau va duce la noi disproportii, care poate crea din nou criza.
 Tema 10: Inflatia si somajul

1. Somajul, esenta, cauza si forma, legea Okun

2. Politici antisomaj

3. Cauzele si tipurile inflatiei

4. Politica anti-inflationista

1. Somajul, esenta, cauza si forma, legea Ouken

Somajul : reprezinta nefolosirea in diferite forme a unei parti a fortei de munca active. Somajul este o problema
determinanta in societatea contemporana. Pe linga folosirea insuficienta a resurselor umane , somajul reprezinta si venituri
joase ale populatiei. Pierderile de la somaj pot fi estimate atit in aspect economic cit si in aspect social. Din punct de vedere
economic pierderile conform legile lui OKun sint mult mai majore decit de la orice alte dezichilibre economice , de ex
monopol , modificari de structura , crize. Din punct de vedere social somajul afecteaza nivelul de viata , traumeaza
psihologic oamenii , cu cit durata de somaj este mai mare cu atit mai mult se pierde calificarea, si cu atit mai problematica
este o noua angajare in cimpul muncii. Cu toate acestea practica mondiala a demonstrat ca o ocupare deplina (100%) a
potentialului fortei de munca este imposibila. Aceasta stare determina un rezultat determinat de factori obiectivi ca de ex:
suprapunerea posibilitatilor , vointa, gusturile, abilitatile indivizilor, peste cerintele si necesitatile activitatii economici;
cresterea numarului de populatiei , raritatea resurselor, progresul tehnic, cauze ce reies din interiorul familiei, probleme
personale. Conform aprecierilor stiintifice somajul poate fi determinat prin forma sa , ca somaj natural, care paote fi estimat
in 5-6% din numarul populatiei apte de munca. Astfel somajul natural nu se determina ca pierderi in produsul PIB. De aceea
in diferite tari nivelul somajului natural este diferit : de ex in SUA in anii 60 el era estimat la 4 % , in anii 80 -> 6-7%,
incepind cu anii 90 -> 8-9%. In teoria economica oficial somer poate fi : calificat- acea persoana care nu are un loc de munca
insa activ este in cautarea lui si este inscris la bursa muncii, pentru a fi inregistrat ca somer persoana trebuie sa demonstreze
ca starea sa de somer este generata din motive obiective, inafara vointei lui. Doar in acest caz poate beneficia de indemnizatii
de somaj.

Cauzele starii de somaj pot fi :

1. Benevola: apare atunci cind angajatii nu doresc sa munceasca pentru salariu, prefera sa nu accepte conditiile de
munca , fie din motive familiale , persoanale sua din alte considerente

2. Fortata : este atunci cind locul de munca lipseste , desi persoana poate si doreste sa munceasca conform conditiilor
existente.

Nivelul somajului poate fi evaluat in indici absoluti , si anume ca numar al somerilor in totalul bratelor de munca a tarii.
Problema aprecierii nivelului somajului este foarte dificila , din cauza ca legea prevede inregistrarea statului de somer pe un
termen stabilit, ca de ex : 1 an sua 6 luni. De aceea nivelul real al somajului este cu mult mai mare decit datele oficiale,
statisticile; deoarece exista somaj partial (ocupatii de sezon), somaj ascuns sau somaj neinregistrat. In indici relativi rata
somajului se prezinta ca un raport : numarul somerilor in totalul bratelor populatie active * 100%(Ns/Na* 100%)

Conform legii lui Ouken poate fi determinat ca diferenta dintre marimea potentiala si marimea reala(rata somajului),
somajul natural nu este inclus , desi pierderile la un procent de somaj sint estimate in 2,5-3% in pierderile din PIB.

Determinam diferite aprecieri a tipurilor, formelor si genurilor de somaj in dependenta de factorii ce il determina. Ins a
toate varietatile de manifetare a somajului pot fi clasificate in 3 tipuri de baza.

1. Somajul frictional : este generat de o deplasare permanenta a populatiei dintr-o regiunbe in alta , de la o specializare
la alta, cit si de schimbarea etapelor de virsta. Acet tip de somaj este inevitabil, pentru orice sistem economic, deoarece
exprima tendintele populatieii pentru a-si ameliora conditiile de trai , pentru a acunoaste alte zone geografice , pentru asi
majora califativul , deci somajul frictiona exista si atunci , in conditiile utilizarii depline a fortei de munca. De aceea el
reprezint o stare benevola.

2. Somajul structural(tehnologic): are loc in cazul cind cererea si oferta fortei de munca nu coincid. Deoarece raportul
lor este diferit, si anume in diferite ramuri, sectoare ale economiei. Somajul structural determina si modificare astructurii
economice ca rezultat a modificarii tehnologice.

3. Somajul ciclic (conjunctural) : este generat de consecintele si oscilatiile activitatii economice. Astefel de ex in
perioada declinului economic este o cerere redusa a fortei de munca in toate ramurile, in timpul inviorarii somajul scade ,
deoarece creste cererea. O variata a somajului ciclic reprezinta si oscilatia sezoniera, a nivelului ocupariui in unele ramuri.
Ca de ex in RM : in agricultura sau constructie.

In aprecierea starii de somaj se aplica si cele generate de anumite situatii specifice , astfel cunaostem

 Somaj partial: nedeplin, pentru femei paote fi considerat de ex concediile de materniatate fara termen.

 Somaj la negru : exista atunci cind cei inregistrati ca someri exercita ocupatii ocazionale : ca de ex comert , servicii

 Somaj total : cind locul de munca este pierdut definitiv si se cere o noua pregatire profesionala.

Chiar si nivelul natural al somajului , de unii specialisti este considerat negativ, chiar si din punct de vedere social,
deoarece el determina unele tendinte de parazitism social, -- indemnizatii de somer.

Teoria economica mondiala a demonstrat ca deseori este mai eficient de suportat consecintele de pe urma somajului ,
decit de a delimita tendintele progeresului tehnologic. In RM problema somajului este foarte acuta.

2. Politici antisomaj
Piata muncii in conditiile contemporane paote fi reglata:

 De catre stat

 De catre sindicate

 De catre antreprenoriat

Reglarea prevede influenta asupra cerereii cit si asupra ofertei fortei de munca. Obiective ale reglarii pot fi

1. Salariile

2. Durata saptaminii de munca

3. Durata concediilor

4. Regulile de angajare de concediere

5. Diferite forme de asigurari sociale

Astfel politicele antisomaj difera de la un stat la altul , in dependenta de situatia geografica, nivelul constiintei
populatiei , modul de viata , regimul politic. Insa principalele principii de solutionare a problemei somajului sint aceleasi. Ca
de ex antreprenoriatul influenteaza prin mecanismul pietii, adic aprin preturi , prin profituri, prin concurenta; sindicatele in
reglarea pietii muncii determina urmatoarele:

1. Pot limita oferta muncii prin cererea introducerii restrictiilor in calea emigrarii , sau prin contributii la adoptarea
legilor despre durata saptaminii de lucru, marirea termenului de instruirea profesionala

2. Inaintarea cerintelor de majorare a salariilor

 3. Influenta asupra tarifelor vamale , care ar proteja de ex anumite ramuri nationale cum ar fi agricultura in RM , care
ar determina cerearea fortei de munca

Politicele antisomaj statale pot fi caracterizate astfel :

1. Perfectarea sistemului de informare a populatieii referitor la posibilitatile de angajare in cimpul muncii

2. Actiuni privitor la perfectioanrea sistemului de educare , de pregatire profesionala, organizarea procesului de

reciclare, prientarea cererilor alternative de ocupare in cimpul muncii

3. Organizarea lucrarilor publice din contul cheltuielilor din buget

4. Pentru tarile suprapopulate se aplica practica contractelor interstatale de utilizarea fortei de munca

In vederea realizarii acestor obiective masurile politicii antisomaj pot fi deivizate si in :

 Active: ca de ex determina stimularea cresterii cererii de forta de munca : crearea de noi locuri de munca,
organizarea de lucrari publice , cresterea transparentei pietii muncii

 Pasive : pot fi determinate acordarea de beneficii persoanelor care se afla in stare involuntare de somaj, de facilitati
unor categorii de pesoane, limitarea duratei zilei de munca. In majoritatea sist economice sunt utilizate si diferite programe
sociale de sta ca de ex indemnizatiile de somaj, plata pensiilor care determina ocrotirea unor categorii a populatiei. Insa
posibilitatea formarii programelor sociale depinde de profitul crreat , de impozitele percepute in activitatea de productiei

3. Cauzele si tipurile inflatiei

Inflatia : reprezinta a doua problema macroeconomic adupa somaj, cu care se confrunta societatea contemporana . Astfel
inflatia poate fi apreciata ca o crestere generala a nivelului pretului la marfurile de consum si al cheltuielilor de productie.
Cresterea indicilor preturilor produselor de consum final, se apreciiaza prin cerere. Cresterea preturilor la marfurile
investitionale : materie prima, energie , determina inflatia prin oferta . una din definitiile generale ale inflatiei este emisia
cantitatilor suplimentare banesti in circulatia monetara peste cerintele comertului si marfurilor si serviciilor , aceasta duce la
deprecierea unitatilor banesti si sporirea respectiv a preturilor la marfuri , mai departe scade capacitatea de cumparare a
unitatii monetare deoarece la baza ei sta o valoare din ce in ce mai mica. Deci Inflatia insa nu poate fi calificata ca o simpla
crestere a preturilor care rezulta de cresterea masei monetare din circuit: de ex marfurile de prima necesitate se vor vinde la
orice pret , deci inflatia are la baza ei si o multitudine de oscilatii ciclice, dezechilibre in diferite segmente , in economia de
piata , de aceea a mentine echilibrul economic in toate aspectele este foarte dificil . Deci inflatia poate fi conditionata si de
diverse disproportii generale ca de ex

1. Dezechilibre intre cheltuieli si venituri guvernametale, care se manifesta prin deficitul bugetar

2. Cind politica investitionala se bazeaza doar pe cresterea masei monetare, ca sursa investitionala ; de ex fosta URSS ,
investitii militare ce este un sector neproductiv

3. Cresterea nivelului general al pretului determinat de structura pietii , cind preturile nu sunt determinate de
conjunctura de piata ci sint dictate de unele scopuri monopolisitice sau oligopolistice

Inflatia la inceput a aparut in situatii exceptionale (razboi , calamitati) , cind se aplica emisii masive de masa monetara, ca
de ex banii de hirtie – pentru a acoperi cheltuielile aparute. In prezent inflatia determina un fenomen cronic de aceea
mentinerea echilibrului in cadurl sistemului economic este foarte dificil. Inflatia contemporana poate fi determinata de 3
forme
 1. Inflatie moderata , ea reprezinta 10-15% a cresterii pretului anual. Preturile cresc incet, valoarea bunurilor se
pastreaza de aceea acest tip se considera benefic pentru activitatea economica deoarece impune a cheltui capitaluri banesti ,
a promova o politica mai eficienta , a stabili preturile in determinarea schimbarii cererei si ofertei , lipseste riscul de a
incheia contracte la preturi nominale si deseori se consuma economiile.

2. Inflatia galopanta : incepe de la 20% dar paote ajunge pina la 200% anual , majoritatea contractelor de afaceri se
coreleaza odata cu schibarea preturilor sau conform determinarilor valorii valutelor straine. Banii incep sa se materializeze
rapid , sistemul bancar in aceasta situatie aloca creditele, nu sint oferite la obinzi obisnuite , dar conforme modificarilor
valutare. Respectiv creste cererea fata de valuta straina.

3. Hiperinflatia : cind masa monetara si preturile creste catastrofal. De la 2000% in sus. Agentii economici
majoritatea falimenteaza , se pierde increderea totalmente in valuta nationala, creste viteza circulatiei monetare care se
egaleaza cu cresterea masei monetare, preturile cresc vertiginos , in proportii mari . De aceea metodele stabilizare oisnuiute
nu sunt eficiente, de aceea se aplica reforme monetare radicale, ca de ex devalorizarea monetara ce reprezinta schimbarea
valutei depreciate :

 Printr-un nou etalon monetar

 La un curs nou : care paote fi definita revalorizarea

Exista inafara de aceste determinari a inflatieii, care sint definite ca forme deschise si inflatie deprimata care nu rezulta
din sporirea pretului. Se manifesta prin aparitia deficitelor de marfuri. In acest caz sporesc afacerile speculative, de aceea
preturile sporesc neoficial si odata cu lichidarea deficitului aceasta priblema dispare

4. Politica anti-inflationista
Politica de stat de reglare a preturilor poate frina inflatia , insa inflatia paote sa creasca si in cazul daca sporesc preturile la
factorii de productie. Astel prin retinerea volumului de productie statul nu paote retine si nivelul inflatiei, deoarece preturile
pot creste si mai mulkt ca in periapoada precendeta, astfel corelatia intre nivelul preturilor si nivelul productiei este
contrainversat, intre preturi isi inflatie exista deosebiri.

Asadar daca cererea creste depasind oferta , apare un surplus de bani , ce duce la cresterea pretului , insa somajul nu
exista, deoarece capacitatea de productei se utilizeaz ala maximum pentru a aacoper cererea crescind. Deci productia daca va
determina o crestere va genera cresterea preturilor la materia prima. Care la rindul sau va tdetermina la rindul sau o crestere a
pretului. Deci politica economica nu paote determina ca un mecanism determina in solutionare problemei inflatieii doar
reglarea pretului de consum. De aceea si se utilizeaza o multitudine de politici statale. In elaborarea politiicii economioce
antiinflationiste sint 2 alternative

 Lichidarea inflatiei prin politici economice radicale

 Acomodarea la inflatie prin indemnizarea veniturilor

In cazul politiici radicale statul poate actiona si prin manevrarea cheltuililor guvernamentale , cu impozitele, pentru a
influenta cererea crescinda, scade cerereare dar si ritmul inflatiei insa se limiteaza si cresterea productiei, care la rindul sau
determina declinul care si va genera cresterea somajului , politica de adoptare a inflatiei prin politica de reglementare se
exercita de catre BNM prin manevrarea cu masa monetara si prin nivelul dobinzii la credite. Statul trebuie sa aplice actiuni
deflationiste pentru limitarea cererii crescinde deoarece stimularea cererii cit si mentinerea artficiala a ocuparuii fortei de
munca duce la pierderea controlului asupra inflatiei , de regula politica economica eficienta reprezinta o imbinare a
amecanismelor unde nu se pune accentul pe principiul monetarist sau fiscal si TE determina o varianta antiinflationista curba
luui Philips . s-a determinat ca cresterea a inlatiei peste 2,5-3% va urma o incetinire brusca a sporirii preturilor. Astfel se
paote scadea nivelul somajului pe contul sporiiri ritmului infletieii, deoarece scaderea somajului este urmata de sporirerea
preturilor , deci si a salariilor care va genera inflatia. Exista si diferite modificari a acestei teorii intordusa de alti
economisiti dar care in ansamblu sint utilizate pentru elaborarea politiicilor economice , care este posibil o anumita ocupare a
populatiei Si o anumita stabizlizare a pretului.
 Tema 11: Finanțele publice și impozitele

Plan
1. Finanțele publice. Bugetul de stat și elementele lui
2. Impozitele și sistemul fiscal
3. Metode de finanțare a datoriei de stat

1. Finanțele publice. Bugetul de stat și elementele lui

Finanțele publice sunt acele resurse financiare puse la dispoziția instituțiilor publice, de ex., partide, sindicate,
stat, și care asigură exercitarea funcțiilor în societate. Cea mai cunoscută formă de organizare instituțională a
societății umane este statul. Cel mai important instrument de influență a statului asupra economiei și funcționarea
sistemului public este bugetul de stat.
Un buget reprezintă o determinare preventivă atît a veniturilor, cît și a cheltuielilor, fie a unui agent economic,
pe o perioadă de timp, de regulă în decurs de 1 an.
Astfel, cunoaștem următoarele tipuri de bugete:
-ale unei familii
-ale unei afaceri/întreprinderi
-diferitelor ministere, organizații

Avem bugete locale, însă cel mai determinant în acest context reprezintă bugetul de stat.
Bugetul de stat reprezintă un document, o lege, votată de Parlament, în care sînt înscrise cheltuielile statului și
veniturile necesare pentru acoperirea acestora. Bugetul de stat include: modalitățile de formare și sursele de
cheltuire a resurselor bănești, destinate finanțării fie a acțiunilor întreprinderilor, fie a organelor de stat sau
organelor centrale, locale.
O formă specifică de buget reprezintă fondurile extrabugetare. Acestea reprezintă resurse bănești ale statului,
care au o destinație bine determinată, dar care nu sunt incluse în bugetul de stat. Cele mai cunoscute din aceste
categorii de fonduri sunt: fondul asistenței sociale, fondul de pensii etc.
În teoria economică, este bine definit bugetul Guvernului (bugetul central) și delimitate sunt bugetele organelor
administrativ-locale (bugetul raional).

Bugetul central, împreună cu bugetele organelor puterii locatle formează bugetul consolidat.
Bugetul d estat este elaborat anual de către Guvern, mai precis de către Ministerul de Finanțe, și este aprobat
ulterior de către Parlament.
Bugetul de stat este definit și ca legea finanțelor, deoarece prevede și autorizează atît cheltuielile, cît și
veniturile.

Principiile bugetare sunt:

-anualitatea- bugetul este elaborat în fiecare an, astfel prevederile lui vizează doar anul respectiv. Veniturile și
cheltuielile sunt prevăzute și sunt valabile doar pentru durata de timp votată de Parlament, adică pe o durată de 1
an;
-previzionalitatea- aceasta înseamnă că sînt planificate din timp atît veniturile, cît și cheltuielile pentru anul
viitor;
-universalitatea- bugetul de stat cuprinde toate veniturile, cît și cheltuielile de stat. Acest fapt facilitează
efectuarea controlului din partea Parlamentului;
 -echilibrul bugetar/regula de aur a finanțelor clasice- cheltuielile statului trebuie să fie egale cu veniturile
acestuia.

Bugetul de stat se alcătuiește în formă de balanță, și anume între devizul de venituri și cheltuieli de stat, prin
așa-numita metodă a aprecierilor preventive.
Pentru a fi pregătit financiar la timp, întocmirea bugetului se face cu 4-6 luni înainte de finalizarea circuitelor
economice. De regulă, anul financiar trebuie să se înceapă mult mai înainte decît anul calendaristic.
Bugetul de stat este una dintre cele mai eficiente pîrghii de coordonare a economiei, de aceea și poate fi
determinat ca un plan de administrare, ca un instrument de prognizare a dezvoltării economie și este un mod de
asigurare a stabilității economice.

Deviza/devizul de venituri reprezintă/include impozitele și încasările diverse, care la rîndul său determinp 90-
98 % din toate veniturile bugetare. De ex., impozitul pe venit al întreprinderilor și al populației, impozitul pe
circulația mărfurilor, toate taxele și încasările, impozitele financiare, accizele, confiscări, penalități, și alte surse de
venituri.
Divizul de cheltuieli, după structura sa, depinde de sarcinile economice, politice și sociale. Ca de ex., pot fi
enumerate: investițiile de stat în economia națională, subvenționarea antreprenoriatului, formarea programelor
sociale, întreținerea adminsitrației de stat, cheltuielile de apărare, finanțarea de ocrotire a ordinii publice și juridice,
toate cheltuielile legate de angajamentele internaționale.
În RM, primul buget independent a fost întocmit în 1991.
În perioada de tranziție, bugetele locale, în mare măsură, sunt componente ale bugetului de stat, astfel
constituirea unui stat de drept, bazat pe o largă autonomie, implică ca bugetele administrației publice locale să fie
independente.

Diferența dintre veniturile și cheltuielile statului constituie soldul bugetar. DIn punct de vedere al soldului
bugetar, în procesul executării bugetului sunt cunoscute 3 situații diferite:
1. buget echilibrat- cheltuielile și veniturile sunt egale. Soldul bugetar este egal cu zero;
2. buget excedentar- veniturile sînt mai mari decît cheltuielile. Soldul este pozitiv;
3. buget deficitar- veniturile sunt mai mici decît cheltuielile. Soldul bugetului este negativ.

Deficitul bugetar este o stare a bugetului de stat, cînd cheltuielile depășesc veniturile.
Defcitul bugetar are urmări negative asupra dezvoltării economice. Pentru a diminua acest deficit sau a-l
elimina cu totul, în practica mondială sunt utilizate următoarele metode:
1. recurgerea la împrumuturi, ele pot fi interne;
2. folosirea veniturilor provenite din privatizare;
3. emisia de către Banca centrală a unei cantități suplimentare de bani;
4. utilizarea împrumuturilor externe.

În RM, în ultimile decenii, deficitul bugetar a fost finanțat din sursele provenite din privatizare, precum și din
mijloacele atrase din vînzarea hîrtiilor de valoare. Deoarece procesul de privatizare nu a luat sfîrșit, această
metodă ar fi o șansă și pentru viitor.

Atunci cînd deficitul bugetar înregistrează dimensiuni însemnate, are loc o creștere a datoriei publice.

Datoria publică reprezintă totalitatea împrumuturilor interne sau externe contractate de către stat, cu scopul
acoperirii deficitului bugetar. Datoria publică nu figurează în bugetul de stat. În buget este înscris, la capitolul
cheltuieli, doar dobînzile, uneori și penalitățile, care în anul respectiv urmează a fi plătite fie creditorului intern sau
extern, deoarece datoria publică poate fi acoperită, în ultimă instanță, prin venituri acumulate sub formă de
impozite. În majoritatea estimărilor avem următoarea afirmare: datoria făcută de către stat astăzi, reprezintă
impozite care vor fi colectate mîine.
În lumea contemporană, datoria publică atinge proporții impunătoare.
Despre dimensiunile datoriei publice într-o țară sau altă se poate judeca mărimea acesteaia în raport cu PIB.
Astfel, la începutul sec. XIX, datoria publică în SUA, Germania, Franța, în raport cy PIB reprezenta cca 60 %.
De ex., în Japonia și Italia mai mult de 100 %.

2. Impozitele și sistemul fiscal

Indiferent de regimul economic, de nivelul de dezvoltare, de fazele ciclice sau conjuncturale, în orice țară se
practică o anumită politică fiscală. Prelevările obligatorii globale sunt formate din ansamblul impozitelor și
cotizațiilor sociale efective.
Prin fiscalitate se înțelege sistemul de stabilire și de percepere a impozitelor.
SIistemul fiscal determină cantitatea de bani prelevați ( a lua op parte dintr-un tot întreg), sursele și modalitățile
acestor prelevări, precum și determinarea provenienței acestor resurse.
Impozitul este o prelevare obligatorie, efectuată de administrațiile publice în vederea susținerii cheltuielilor
publice și în vederea reglementării economice, care la rîndul său determină aîtt funcția financiară, cît și funcția
politică.
GTaxele și drepturile reprezintp prețuri fixate pentru serviciile publice specifice folosite cu termen de impozit.
Existp diferite clasificări ale impozitelor. CEa mai generală este delimitarea lor în directe și indirecte.
Impozitele directe sunt suportate direct de contribuabil, care au vebituri. Aceste impoxite nu influențează
nemijlocit nivelul prețului. Deci, obiectul impunerii sunt veniturile și averile agenților economici. Ca impozite
directe pot fi: impozitul pe salariu, impozitele pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pe profut, de dividende,
impoziele pe moștenire, pe avere. De asemenea, din categoria impozitelor directe fac parte și așa-numitele
impozite reale, ca de ex., impozitul pe pămînt, pe hîrtiile de valoare.
Cele mai cunoscute impozite dorecte în RM sunt:
/impozitul pe venit
/impozitul privat
/taxele percepute ăn fondul rutier
/impozitele pe bunurile impobiliare
/impozitele pentru folosirea bunurilor ,materiale
/toate taxele locatale

Impozitele indirecte sunt impoxitele aplicate adupra m,ărfurilor și serviciilor și inclue ulterior în porețurile
resoective. Aceste impozite sunt plătite de către consumatori, deși prin intermediul vînzătorylui.
Froreme concrete ale impozitelor indirecte sunt:
-impozitul pe valoarea adăugată
-taxele vamale
-accize
TOate aceste forme de impozit indirect există li în RM. Accizele pot fi administrate doar anumitor mprfuri, cum
ar fi: beenzina, zahărul etc.
Taxele vamale se împart:
din pdv a scopului urmărit:
1.fiscale
2. preferențiale
3. de antidoping
 din pdv a originii sale:
1. taxe de exort
2. de import
3. tranzit.

Astfel, impozitele indirecte, deoarece nu țin de nivekul venitukui, este iclus în prețul bunului materiuak sau a
serviciului prestat.

Cunoașteam și o altă clasificare a impozitelor:

i asupra producței
i asupra veniturilor

Din pdv a majorității clasificării impozitelor, cunoșatem următ tipuri de imnpozite:

1. națon ale
2. locale

1. reale
2. personele

1. prodgresive
2. regresive

Influența impozitelor asupra actvității economice este foarte dificilă. Astfel, fiecare sistem ecopnomic tinde și
cautp să determine o politcp fiscală conform condițșiilor sistemuli economiue dat și etapelor de dezvolatare a
acestuia,.
Deci, politica fiscală reprezintă un ansablu de mpsuri, de acțiuni practive, bazarte pe o anumită concepție
economivcpă, care la rîndulspșu determină categoriile de impozite folosite, locul lor în ansamblul veniturilor
bugetare.
Politica fiscalaă reprezintp și un model de folosire apîrgjhiikor de stimulare a cactivitpății econ omice, sau de
devoltare, de soliționaer a oproblemelor sociale lși politice din cadrultuk acstyu sustem.

EXISTP mai mult4e principii de politică fiscală, care la rîndul său deternină acea parte echitabilă de venit pe
care oamenii o utilizeazpă ă în scopuri ibndividuale, adică de consum, și acea parte necesară pentru nevoile
publice.

Astfel cunoașteam: principiul proporționalității- nivelul inpuneriiu trebuie să fie sgtabiloit proporțional
bunurilor și serviciilor oferite de către stat (de către instituțiile publice)
proncipiul diferențierii- nivelul impunerii depin de de nivelul veniturilr, de bunăstarea econ omicpă

Astfel, mecanismele impunerii depin d de situația economicp din țară, de starea geo-politică, de modul d
eviață.
 Cunoaștem 3 mecanisme de politică a impunerii:
-impunere progresivă- taxa impunerii crește în măsura sporului nivelului venitului. Acest principiu rfeprezintp
un instrument dfe redistribuire a veniturilor.
Există păreri/viziuni că o astfel d epercepere a impozitului reprezintă și un stimulen t pu folosirea eficientă a
capitalului,. Însă există specioaliști care au demonstrat că dincolo de un a umit punct, numit prag de presiune
fiscală, orivec impunere este dăubătoare a ctivității economice, deoarece sau limtiează, sau anuleazp interesul
agentului economic pentru a spori nivelul producției, a afacerii în ansamblu.
2. impunerea egală -la aceeași taxă de impunere diferă doart sumele impozitului plătit.
3. impunere regresivă- taxa imounerii scade pe măsura sporului nivelului vbenituluui (utilizată pe o perioadp
foarte limitate de timp).

Practica mondială demonstrează că nivelul impunerii trevut de 50 % din venit va duce la încetarea investi
iilor private, devenint=d neprofitabile multe proiecte investiționale. CU toate că există șoi anumitepăreri că a
numite probleme investi
ionale pot apărea și cînd nivelul impunerii trece de 30 de %.
Impozitele îndeplinesc următ funcții:
1. funcțiua fiscală- în toate statele , indiferent de sistemele econmice, de formele de organizare, impozitele
îndeplinesc funcție fiscală, deci pe seama impozitelor se finnațează cheltuielile sociale, în special chleltuielile
pulice;
2. funcțiua socială- majoritatea cetățenilor nu sunt de acord sau sunt contra faptului că plătesc impozit prea
mare și că unele grupuri sociale suportă presiunea fiscală mai mare
3. funcșțiua de reglare/ reglatoare- impozitul reprezintă un instrument de reglare statală, care poate determina și
diferite obiective de reglare prin intermediul politicii fiscale. Ca de ex., investiții, prețurik, relații economcie
externe,
FUncția de reglare a impozitelor constă și în următoarele:
1. stabilirea /adoptarea și schimbarea sistemului de impunere fiscală
2. determinarea taxelor și tarifelor fiscale, diferențierea lor
3. aprobarea și promovbarea facilităților fiscale.

3. Metode de finanțare a datoriei de stat

Ținînd cont că datoria de stat poate fi internă sau externă, pe termen scurt, cît și pe termen lung, se poate
determina că cea mai periculoasă formpă de datorie este ea externă pe perioadă scurtă de timp, O asemenea datorie
se paote prelungi doar cu dobînzi mai mari și numai după ce au fost plătite dobînzile.
Complexitatea sau determinarea problemei datoriilor de stat a făcut necesară crearea unor organe speciale de
către stat în gestionarea acestor datorii. Dacă o asemenea datorie ajunge să determine 20-30% din intrări din afară,
posibilitpățile ei de a fi rambursate sau de a obține împrumuturi noi sunt foarte mici, reduse.
Guvernele țărilor debitoare iau măsuri petntru a nu ajunge în asemenea situații critice.

CE MASURI AU FOST UTILIZATRE ÎN MD

Căile și metodele folosite în acest scop sunt multiple, însă se cunosc următ determinante:
1. calea tradițională/- achitarea datoriei pe contul rezervelor valutare de aur (doar în cazulăn care aceste rezerve
rezistă)
2. consolidarea - consolidarea datoriie externe constă în transformarea datoriei pe termen scurt înd atorie pe
termen lung. Avedasta operațiune este posibilă numai cu acodrul creditorilor
 3. calea conversiei- adică prin transformarea acesteia în investiții străine pe termen lung. O variantă a acestei
metofde determină participarea țării creditor la privatizarea proprietății în țara debitor.
4.atunvci cînd țările debitoare care au fost monetarizate de către unele organizații internaționale, ca de ex.,
Banca Mondială, prin creșterea permanentă a termenului de nerambursare a datoriilor își determină principiuyl de
reglare, manipulare, control direct, dictare a politiclor interne utilizate de către sistemul dat.
 Tema 12: Sistemul bancar si creditul

1.Institutiile bancare si rolul lor in economie

2.Creditul.Esenta si clasificare
3.Politica monetar-creditara.Scopuri si instrumente

1. Institutiile bancare si rolul lor in economie

Cele mai importante centre financiare care si deserves operatiunile financiare sunt bancile.Reteaua bancara poate fi de 2
verigi sau 3 verigi,in ambele tipuri elemental determinant este reprezentat prin banca central,in RM BNM.De regula ea este
una in toate tarile,este determinate ca banca bancilor si care la randul sau exercita functii de control,de reglare a operatiunilor
financiare in economie.Doar banca centrala indeplineste si functia de emisie,deoarece determina emisia tuturor titlurilor de
proprietate in forma de documente de plata(bilete bancare,bancnote,actiuni,obligatiuni,vexe)De regula banca central se
subordoneaza doar organului legislative al tarii,deoarece guvernele de asemenea sunt client al bancilor.A 2 veriga a retelei
bancare este determinate de bancile comerciale,care in reteaua de 2 verigi au si sucursale in structurile teritoriale,iar in
sistemul de 3 verigi banci autonome locale.
Functia de baza a bancilor este concentrarea resurselor monetare si asigurarea oferirii de credite din aceste
resurse.Indeplineste functia de mediator,anume in platile dintre agentii economici,pastrand pe conturi sumele monetare ale
agentilor,iar la cererea acestora efectuand decontari(transferuri de pe un cont pe altul).
Bancile reprezinta intreprinderi specializate ,in afara de aceasta bancile indeplinesc si defalcari in trezoraria de stat (plati de
impozite,amenzi).Astfel deservesc populatia si agentii economici cu numerar sau cu bani lichizi.Pe parcursul dezvoltarii
bancile indeplinesc tot mai multe functii sau oferte de servicii bancare ,astfel efectueaza diverse operatiuni financiare,ca
ex:creditarea,controlul monetary,emisia hartiilor de valoare.Bancile se specializeaza si in anumite domenii de activitate
financiara,astfel apar noi tipuri de banci.Bnacile isi diversifica si operatiunile sale,astfel exercitand activitati de productie ,de
investitiii,creare de fonduri de asigurare,la randul sau companiile de asigurari,fondurile investitionale isi pot asuma si unele
functii bancare(deschiderea de conturi,creditarea)in asa mod are loc o integrare a diverselor institutii financiare intr-un
system unic.
Functiile traditionale ale bancilor sunt:
-atragerea mijloacelor banesti temporar disponibile ale clientilor in diferite conturi
-acordarea de credite pentru diferite termene
-efectuarea de viramente intre conturile clientilor si de transferuri
-emiterea instrumentelor de credite sau efectuarea de tranzactii cu asemena instrumente
-vanzarea-cumpararea valutei
Banca realizeaza operatiuni active si pasive.
Operatiuni financiare pasive:
1.primirea pentru pastrare a economiilor populatiei sau a altor agenti nonfinaniciari;
2.executarea de plati din depozitele bancare;
3.administrarea operatiunilor de casa a intreprinderilor si institutiilor;

Operatiunile active includ:

1.acordarea imprumuturilor solicitantilor
2.gestionarea conturilor deponentilor;
3.crearea instrumentelor financiare proprii sau organizarea infiintarii a societatilor pe actiuni;
4.operatiuni cu titluri de valoare;

In afara de aceste 2 operatiuni ,bancile exercita si altele,operatiuni accesorii(serviciile de plata),operatiuni exceptionale.

Bancile contemporane actualmente indeplinesc si o serie de noi functii:
1.f.macroeconomica –coordoneaza platile si incasarile ce se efectueaza in intreaga economie nationala;
2.indeplinesc rolul de intermediator financiar,astfel orientant economiile populatiei in domenii prioritare economiei
nationale;
3.restrictioneaza creditul,limitand riscul neacoperirii imprumutului,determinand anumite restrictii;
4.creaza puterea de cumparare aditionala;
5.selecteaza proiecte de dezvoltare;
Bancile institutiile de credit sunt in pozitie nu doar de creditor,dar si de debitor,astfel toti deponentii bancilor ,crediteaza
institutiile respective cu diferite sume,pentru care primesc dobanzi.Bancile care acorda credite de asemenea incaseaza o
dobanda de la creditorii lor,astfel diferenta dintre dobanzile incasate ale bancii si cele platite de catre banci,formeaza profitul
brut,si dupa ce din profitul brut se scad cheltuielile de intretinere,impozitele pe profit,atunci obtinem profit net.
Bancile pot fi determinate si din punct de vedere a tipurilor de banci si tipurilor de activitate:
1.Banca centrala-emisia banilor,acordarea creditelor statului si pastratrea patrimoniului statului,reglementrea circulatiei
banilor,concentrarea rezervelir banesti ale bancilor comerciale si acordarea creditelor acestora,pastreaza rezerele de
aur,mentine legaturi cu alte banci central sau organizatii financiare international.
2.Banci comerciale-acordarea creditelor persoanelor fizice sau juridice,deservirea conturilor curente ale
intreprinderilor,pastrarea bunurilor banesti ale populatiei ,vanzarea hartiilor de valoare,operatiuni comerciale.
Sunt determinate si urmatoarele tipuri ale bancilor comerciale:
B.investitionale-realizeaza operatiuni intermediare,ca ex:vanzarea hartiilor de valoare:
B.inovationale-creditarea institutiilor stiintifice:
3.Banci de econimii-mobilizarea mijloacelor banesti disponibile ale populatiei,pastrarea si utiizarea lor,acordarea
creditelor,vanzarea-cumpararea valutei,vanzarea hartiilor de valoare,incasarea platilor pentru diferite servicii.
4.Banci de comert exterior-operatiuni legate de exportul si importul marfurilor,valutei sau a altor operatiuni financiare.
5.Banci cu specializare international-pentru reconstructive di dezvoltare.
Trezoraria-reprezinta statul in calitatea lui de debitor si creditor cu dreptul la colectarea taxelor si impozitelor de la
contribuabili si asumarea platilor in contul chelctuielilor administratiei publice.

2. Creditul. Esenta si clasificare

Prin credit se subintelege relatiile economice care apar in legatura cu acordarea unui imprumut,fie in forma monetara sau
naturala cu conditia rambursarii scadentei si de regula cu plata.Multitudinea relatiilor de credit presupune si existent
anumitor caracteristici ale creditului care sunt urmatoarele:
1.subiectii relatiilor de credit
2.promisiunile de rambursare
3.dobanda
4.tranzactia de credit
5.termenul de rambursare
6.transferabilitatea
Plata pentru credit este definite ca o dobanda creditara,astfel marimea acestei plati se numeste rata.
Rambursabilitatea,restituire,scandenta reprezinta termenul de plata.La procesul de creditare participa creditori si debitori ca
subiecti ai raportului de credit,astfel creditorul este subiectul care acorda creditul,astfel drept surse pentru acordarea
creditului,pot fi mijloacele proprii cat si mijloacele imprumutate de la alti creditori.Debitorul este subiectul caruia I se acorda
creditul si care se angajeaza sa-l ramburseze dupa un anumit termen in conditiile specificate in acordul de credit si
obligatoriu platind dobanda.Persoanele participante la relatii de credit sunt pers.fizice,pers.juridice,statul.Conditiile de
rambursare a creditului presupune si anumite riscuri,si anume de nerambursare sau imobilizare si necesita inregistrarea unei
garantii.Garantiile pot fi personale,reale.
Garantia personala poate fi simpla si solidara,care este determinate prin angajamentul luat de o terta persoana de a plati,in
cazul in care debitorul este incapabil de a efectua aeasta plata.
Garantia reala presupune garantia unui imprumut prin anumite bunuri reale,se cunosc mai multe tipuri de manifestare a
garantiei reale:dreptul de retinere,in cazul cand creditorul are posibilitatea sa retina un bun corporal ,proprietate a debitorului
atat timp cat acesta nu si-a onorat obligatiunile.
Gajarea reprezinta actul prin care debitorul remite un bun in garantia gajului.
Ipoteca reprezinta actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra imobilului,fara deposedare,astfel ipoteca poate
fi:legala,convenita sau juridica.
Termenul de rambursare poate fi foarte variat de la 24 ore pana la 100 ani.Astfel creditelor pe termen scurt le este
caracteristic rambursarea totala la scadenta ,pe cand celor pe termen lung rambursarea esalonata.
Dobanda poate fi fixa,variabila
Dobanda fixa este dobanda acceptata de ambele parti pentru intregul imprumut si pentru toata durata creditului.
Dobanda variabila se modifica periodic in functie de nivelul dobanzii de plata.
Rolul creditului se manifesta prin realizarea urmatoarelor functii ale acestuia:
1.Functia de redistribuire a capitalului presupune acumularea mijloacelor temporar disponibile ale persoanelor particulare si
distribirea acestora altor intreprinderi sau personae particulare.
2.Functia de economisire a cheltuielilor in circulatie;
3.Functia de reglare a fluxurilor financiare;

Principalele tipuri de credite dunt stabilite in functie de anumite criteria:pers.creditor,pers.debitor,modalitatile de formare

si utilizare a capitalului disponibil,durata si sfera de utilizare.
Creditele pot fi delimitate in :
1.Credite comerciale-se acorda sub forma de amanare a platii pentru serviciile acordate sau lucrarile efectuate.
2.Credite bancare-deoarece majoritatea mijloacelor libere se acumuleaza pe conturile agentilor la banca,prima forma a
creditului o reprezinta cea bancara,la care creditorii sunt:bancile comerciale,institutiile financiar-bancare specializate.Sunt
cunoscute mai multe forme ale creditului bancar:
-in functie de durata termenului-pe termen mic,mijlociu(1-3 ani),pe termen lung(3 ani→)
-in dependenta de modul de asigurare a rambursarii-:credite asigurate(garantiile reale,personale);credite de incredere/
3.Credite ipotecare-se elibereaza pe un termen lung,sub un gaj ipotecar si in majoritatea cazurilor este destinat activitatii
imobiliare.
4.Credite obligatorii-presupun relatii de credit la care participa de pe o parte institutii statale in calitatea de debitor care emit
obligatiuni,iar pe de cealalta parte creditorul populatia,personae juridice care au dorinta de a detine aceste obligatiuni,astfel
detinatorii de obligatiuni isi investesc capitalul sub forma de dobanda.
5.Credite de consum –sunt creditele pe termen scurt acordat persoanelor individuale,destinat folosirii in scopuri
neproductive.

3. Politica monetar-creditara.Scopuri si instrumente

Politica monetar-creditara reprezinta posibilitatea de influenta prin moneda.In prezent odata cu diversificarea reletiilor
economice,are loc o determinare a politicii monetare independent promovata de diverse institutii ale statului,dar care fac
parte din politica economica.Prin intermediul politicii economice,autoritatile statului isi propun constrangerea agentilor
economici private pentru a accepta orientarile si deciziile subordinate interesului public.Ca instrumente de interventie
utilizate de catre autoritati pentru promovarea politicii economice:
1.controlul direct:prin intermediul preturilor,salariilor;
2.politicele financiare,bugetare,fiscal a veniturilor;
Fiind unul din aceste instrumente politica monetara determina la randul sau si o multitudine de masuri luate de banca central
sau autoritatea monetara pentru a influenta asupra activitatii economiei,stabilitatii preturilor,a cursurilor valutare.Principalul
scop al politicii monetare este mentinerea unei stabilitati intre volumul lichiditatilor si intre produsul intern brut ,pentru a
evita dezechilibre inflationiste sau deflationiste,astfel realizarea obiectivelor politicii monetare are loc in stransa legatura cu
coordonarea politicii economice .Ca instrumente ale politicii monetare utilizate pentru influenta economica pot
fi:instrumentele si tehnicile de interventie indirecta,directa sau reglementarile bancare.
1.indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de moneda,pentru accesul lichiditatilor bancii centrale.
Tehnicile de interventie directa si indirecta se bazeaza pe urmatoarele elemente:
1.dependenta sistemului bancar de banca central;
2.corelatia dintre volumul creditelor si nivelul activitatii economice;
3.caracterul elastic al cererii creditelor fata de nivelul dobanzilor.