Conflictul din Cecenia

Schimbările de mare amploare şi diversitatea din lumea contemporană au adus

profunde modificări de natură politică, diplomatică, socială, financiară, economică,
tehnică şi tehnologică, religioasă, informaţională, juridică, ecologică şi militară. Aceste
modificări structurale au determinat creşterea frecvenţei şi intensităţii unor situaţii
deosebite pe care unii autori le consideră crize sociale, diplomatice, financiare,
economice, culturale, militare, juridice sau pur şi simplu crize, conflicte la nivel personal,
organizaţional, zonal, regional sau strategic.1
Adesea, înţelesul conceptului de conflict este redus la conflictul armat, chiar dacă
sfera sa de cuprindere este mult mai largă. Din punct de vedere al ştiinţelor socio-umane,
conflictul este o manifestare deschisă a unor antogonisme între două entităţi, individuale
sau colective, cu interese incompatibile pe moment, în privinţa deţinerii sau gestionării
unor bunuri materiale sau simbolice. Interesele divergente pot provoca în cadrul aceleiaşi
colectivităţi confruntări ale unor categorii de indivizi cu statusuri şi roluri diferite, iar la
nivel naţional şi internaţional, înfruntarea dintre grupări religioase, naţionale sau etnice,
clase sociale, instituţii sociale şi state.2
Conflictul din Cecenia care mai continuă şi astăzi, pe lângă faptul că este un
conflict armat, mai prezintă şi alte interese divergente. Baza economiei în Cecenia o
reprezintă marile rezerve de petrol. Oraşul cel mai mare, Groznai, este unul dintre cele
mai mari centre de rafinare a petrolului din toată Rusia. Am ales această temă pentru că în
primul rând sunt pasionată de analiza conflictelor internaţionale, în al doilea rând, pentru
că acest conflict implică mult mai multe interese din partea Rusiei decât la prima vedere
şi de aceea am decis să cercetez cauzele adevărate ale conflictului. Vorbim despre resurse,
iar goana după resurse a reprezentat în ultimii ani adevăratul scop al unor state, inclusiv
Rusia.

1
Marian-Valentin Grigoroiu, Crizele şi conflictele contemporane, Editura Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2006, p. 9.
2
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară, studii strategice şi de
securitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 98.
 În ceea ce priveşte istoriografia ce a abordat în general conflictul din spaţiul rus,
este una bogată. Am încercat să analizez care sunt adevăratele cauze ale conflictului,
având în vedere poziţia Ceceniei şi faptul că este o zonă bogată în resurse şi în acelaşi
timp este tranzitată de conducte petroliere, folosind studiul lui Bogdan George Rădulescu,
„Petrolul-cauză a conflictului ruso-cecen”.
Pe lângă faptul că tema aleasă este de mare interes, faptul că Rusia prezintă
probleme interne de ceva vreme, am decis, să cercetez, pe lângă o bibliografie generală
ce a tratat mai mult sau mai puţin această temă şi „Lumea 2007. Enciclopedie politică şi
militară. Studii strategice şi de securitate” de Teodor Frunzetti şi Vladimir Zodian pentru
a evidenţia faptul că şi în zilele de azi, Rusia are probleme cu cecenii şi că nu există nici o
perspectivă clară de pace între cele două tabere. Pentru a aduce în discuţie şi problema
religioasă, pe lângă cea e resurselor, ce persistă în acest conflict, am utilizat şi studiul lui
Samuel Huntington „Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”.
Cecenia este o republică situată în Rusia de sud-vest, pe un istm între Marea
Neagră şi Marea Caspică şi având ca graniţă sudică Munţii Caucaz şi Georgia. Se află la
o distanţă de aproximativ 1600 km sud de Moscova. Are o suprafaţă de 19.300 km² şi o
populaţie de 1,3 milioane de locuitori (Anexele1, 2, 3). Populaţia constă din trei grupuri
etnice principale: cecenii(50%), ruşii(35%) şi inguşii(10%). Cecenii şi inguşii sunt
popoare musulmane sunite şi vorbesc o limbă caucaziană. Este un conflict între un popor
indigen concentrat teritorial, cu o istorie a unei suveranităţi politice care are întâietate faţă
de anexarea forţată a statului care pretinde integritate teritorială împotriva cererilor
secesioniste şi de divizare.
Ce doresc cecenii? Marea majoritate a oamenilor de rând sunt interesaţi în pace şi
stabilitatea republicii. Gherilele separatiste doresc însă independenţa, sau măcar
autonomia, pe care aproape că au obţinut-o după 1996. Pentru Rusia, pierderea Ceceniei
ar declanşa un adevărat efect al dominoului în plan teritorial şi destabilizarea etnică.
Independenţa Ceceniei ar fi putut fi un imbold pentru alte mişcări secesioniste ale altor
popoare nemulţumite economic sau etnic, din regiunile Rusiei. În condiţii de război,
conductele cecene de petrol pot fi uşor de aruncat în aer şi subzona rămâne străbătută de
ciocniri cu islamiştii radicali.
 Analizând izvoarele istorice, s-a ajuns la concluzia că Cecenia de astăzi a fost
locuită încă de acum 8000 ani, însă prima dată când cecenii au fost menţionaţi ca popor a
fost în secolul al XVII-lea. În secolul următor, ei s-au convertit la islamism, pentru a se
identifica şi a se alia cu celelalte triburi caucaziene care se luptau cu ruşii şi vroiau să
cucerească toate aceste teritorii. Din 1834 până în 1859, când au fost înfrânţi, cecenii s-au
luptat aprig cu forţele imperiale ale ţarului, în special sub comanda conducătorului rebel
Imam Shamil3. Rusia cucereşte Cecenia după ce gherilele lui Shamil eşuează în tentativa
de a impune un stat islamic. Odată cu instaurarea suveranităţii ruse asupra Ceceniei în
1921, au avut loc o serie de schimbări teritoriale şi nominale până când a devenit o
republică autonomă în 1936. După ce cecenii au colaborat cu germanii în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial, liderul sovietic Iosif Stalin a dizolvat republica în 1944 şi a
deportat populaţia islamică în Asia Centrală. Succesorul său, Nikita Hruşciov, a reînfiinţat
republica în cadrul URSS-ului în anul 1957 şi a dat voie exilaţilor să se întoarcă înapoi în
ţara lor.
Boris Elţîn dorea ca Rusia să fie un stat puternic, centralizat, cu o solidă bază
economică şi unit în interiorul graniţelor moştenite de la URSS. Însă Rusia, era alcătuită
din 21 de regiuni autonome, iar în acel moment se înregistrau circa 50 de conflicte interne
datorate unor dispute teritoriale. Rusia care se iveşte în 1992 din ruinele Uniunii
Sovietice îşi regăseşte dilema multiseculară. Pe de o parte, în sfârşit eliberată în principiu
de orice sarcină imperială, este în măsură să se erijeze în naţiune democratică, devotată.
De cealaltă parte, Rusia, debarasată de povara sovietică, rămâne un colos cu un teritoriu
imens, cu numeroase populaţii alogene.4
Clauze conflictuale. Pentru ceceni Rusia reprezintă nu doar succesoarea Uniunii
Sovietice, ci şi a Imperiului Rus. De aceea, cecenii au insistat întotdeauna că lupta lor cu
Rusia să „fie percepută” în contextul decolonizării. Iar afirmaţiile lor sunt bine susţinute
de probe şi date care le sprijină cazul. Astfel, partea cecenă face referire la rezoluţia

3
Imam Shamil – s-a născut în 1797 în Dagestan. Shamil era încă tânăr în timpul extinderii Imperiului Rus
pe teritoriile Imperiului Otoman şi ale Persiei (războiul ruso-persan din 1804-1813 şi războiul ruso-turc).
Discipolii lui au fost liderii musulmani din Caucaz: Sheikh Monsur şi Ghazi Mollah. Shamil a militat
pentru înlăturarea influenţei ruseşti din Caucaz. După ce a fost capturat în 1867 în timpul unor confruntări
cu armatele ruse, Shamil a fost trimis la Sankt Petersburg pentru a discuta personal cu ţarul Alexandru al II-
lea. Apoi a fost exilat în Kaluga iar în 1868 a primit permisiunea să se mute în Kiev. A murit la Medina în
1871.
4
Philippe Moreau Defarges, Relaţiile internaţionale după 1945, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 102.
Naţiunilor Unite din 1960, care acorda independenţa ţărilor coloniale în baza principiului
autodeterminării. Această rezoluţie stipulează: „Subjugarea popoarelor în subjuguri
străine, dominare şi exploatare constituie negarea drepturilor fundamentale ale,
oamenilor, fiind contrară Cartei Naţiunilor Unite şi este un impediment pentru
promovarea păcii mondiale şi cooperării…Toţi oamenii au dreptul la autodeterminare, în
virtutea acestui drept ei pot să-şi determine în mod liber statutul lor politic şi să-şi
urmărească în mod liber dezvoltarea lor economică, socială şi culturală.” Cu toate
acestea, aceeaşi rezoluţie a Naţiunilor Unite, declara: „orice încercare de separare totală
sau parţială de unitatea naţională de bază şi integritatea teritorială a unei ţări este
incompatibilă cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite”, parte care legitimează
poziţia Rusiei în acest conflict. Astfel, ruşii arată că în Rusia ar trebui să fie susţinut
dreptul la autodeterminarea popoarelor, cu excepţia celor care doresc separarea de Rusia.
Mai mult decât atât, poziţia Rusiei este că popoarele care au făcut parte din Uniunea
Sovoetică au avut ocazia să devină independente în momentul destrămării acesteia.5
În 1992, Elţîn a legiferat acordul tuturor regiunilor autonome, cu excepţia a două
grupuri (cecenii şi tătarii) pentru crearea unei Federaţii Ruse în care aceste enclave,
precum şi oraşele Moscova şi Leningradul (rebotezat Sankt Petersburg) să reprezinte
entităţi distincte cu puteri sporite asupra propriilor afaceri interne.
Cecenii erau deja foarte neîncrezători: „Cecenia trebuie să devină genunchiul
îndoit al Rusiei”.6 În deceniile ce au urmat ei au dobândit reputaţia de a fi cei mai mari
traficanţi de arme şi droguri din Rusia, bucurându-se de o anumită poziţie în lumea
interlopă de la Moscova.
În 1991, Djokar Dudaev, un general sovietic care luptase în Afganistan şi care s-a
aflat întâmplător în permisie în Cecenia natală, a fost propulsat la conducerea unei
grupări care, nemulţumită doar cu autonomia, a proclamat independenţa Ceceniei cu
Dudaev ca preşedinte. Dudaev a strâns capital de pe urma Renaşterii Islamice care a avut
loc în Caucaz în anii ’80 cu scopul de a urma o strategie similară cu a lui Shamil. El a
fost sprijinit de către clericii musulmani şi de către partide. După o tentativă nereuşită de
a repune în drepturi prin forţă guvernul regional, Elţîn a retras trupele ruseşti trimise în

5
Margarita Ciobanu, Cecenia-o criză încă nerezolvată, în „Constelaţii ieşene”, anul II, nr. 3 (7), octombrie
2007, p. 27.
6
Mike Hassel, Cecenia, chip înlăcrimat, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 16.
Georgia pentru a-l ajuta pe Sevarnadze în conflictul cu Gamsahurdia (singurul care a
recunoscut independenţa Ceceniei).7
Primul conflict ruso-cecen. Ciocniri sporadice s-au înregistrat la graniţele
Ceceniei până în 1994, când Elţîn s-a decis să nimicească definitiv regimul lui Dudaev,
mai întâi sprijinind o grupare cecenă rivală şi apoi printr-o acţiune militară în forţă. Prima
soluţie s-a dovedit a fi un eşec, cea de-a doua o catastrofă, o tragedie şi departe de a fi o
soluţie hotărâtoare. Acţiunea ruşilor, deşi pregătită în pripă, legăturile de comandă şi
liniile de comunicaţie fiind necorespunzătoare8, a fost o cruzime inimaginabilă şi s-a
soldat pe parcursul a câtorva săptămâni cu mai multe victime decât au înregistrat ruşii în
10 ani de război în Afganistan.9 Dudaev şi-a propus ca Cecenia să devină un stat islamic
guvernat de shari‘a.10
Intervenţia armatei i-a stârnit deopotrivă pe cecenii şi pe ruşii ce trăiesc în
Cecenia împotriva Rusiei lui Elţîn. În timp ce apelurile pentru declanşarea unui război
sfânt la dimensiunile Caucazului nu au produs nici un efect, conducătorii a şase republici
din regiunea Volga-Ural au cerut Rusiei să-şi sporească acţiunea militară, iar
reprezentanţii republicilor musulmane din Caucaz au făcut apeluri pentru lansarea unei
campanii de nesupunere civilă faţă de guvernarea rusă. Cele mai puternice proteste
împotriva războiului au avut loc în republicile care se învecinează cu Cecenia, Inguşetia
şi Daghestan. Inguşii au atacat trupele ruse ce se aflau în drumul lor spre Cecenia, l-au
determinat pe ministrul rus al apărării, să anunţe că, guvernul inguş a declarat efectiv
război Rusiei, atacuri asupra forţelor ruse producându-se şi în Daghestan. Ruşii au
replicat bombardând satele dint Inguşetia şi din Daghestan. 11 Cecenii au replicat printr-o
serie de raiduri în Rusia, de unde au luat 1 500 de ostatici. Încercările ruşilor de a-i
elibera prin forţă au costat multe vieţi, distrugerea unui întreg spital şi un acord prin care
cecenilor li se permitea să se retragă pe teritoriile lor cu autobuzele, luându-i pe unii
dintre ostatici cu ei. Aceste lovituri şi excese au pus sub semnul întrebării la Moscova
7
Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Alfa, Bucureşti, 2000, p. 81.
8
Paul Dukes, Istoria Rusiei, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 342.
9
Peter Calvocoressi, Op. cit., p. 82.
Shari’a este o lege islamică, păstrată. Coranul este sursa principală a legii. Legea islamică este sursa
dreptului tuturor ţărilor arabe şi musulmane. În credinţa islamică, Shari’a este revelată divin. Este înţeleasă
ca protejând 5 lucruri: credinţa, viaţa, cunoaşterea, moştenirea şi averea.
10
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureşti,
2000, p. 399.
11
Ibidem, p. 413.
controlul pe care îl are Rusia asupra întregii zone a Caucazului, o regiune de mărimea
Franţei în care se vorbesc 50 de limbi diferite şi se practică diverse forme de creştinism
sau islamism.
Cauza cecenă a fost de asemenea ajutată şi de către diaspora cecenă, care s-a
născut în mare parte ca urmare a agresiunii ruse împotriva popoarelor din munţii
Caucazului. Această diasporă a strâns fonduri, a procurat arme şi a oferit voluntari pentru
a participa la forţele cecene. Ea a fost numeroasă în special în Iordania şi în Turcia ceea
ce a făcut ca Iordania să ia o poziţie puternică împotriva ruşilor şi a întărit determinarea
Turciei de a-i ajuta pe ceceni.12
Poate nu atât de surprinzător pentru cei care au urmărit evoluţia Rusiei în timpul
regimului lui Gorbaciov şi al lui Elţîn, dar spre marea surprindere a multora, armata rusă
s-a dovedit a fi într-o stare deplorabilă şi total nepregătită pentru un război cu cecenii.
Asaltul cu tancuri asupra capitalei Groznai, fără sprijinul necesar infanteriei şi chiar fără
hărţi ale oraşului, a dus la izolarea şi anihilarea atacatorilor.13
Acest război de mici proporţii, dar cumplit şi de durată a avut repercusiuni de
ordin politic şi economic. El a ridicat problema incapacităţii de a stăpâni situaţia pe
parcursul mai multor ani, a evaluării greşite a acţiunii militare din 1994-1995, a
neînţelegerilor dintre Elţîn şi principalii săi consilieri militari şi a echilibrului de putere
dintre ei. Costul acestui război a slăbit şi mai mult economia deja precară şi a descurajat
voinţa opiniei internaţionale de a face ceva pentru a-i veni în ajutor acesteia.14
În 1996 ruşii au reuşit să-l ucidă cu o rachetă lansată dintr-un avion pe
preşedintele şi autodeclaratul lider al cecenilor, Djohor Dudaiev. Câteva luni mai târziu,
Aleksandr Lebed, reprezentând Rusia şi Aslan Mashadov15, au semnat un pact de pace în
mai 1997, ce a prevăzut: statutul naţional al Ceceniei urma să fie decis până la sfârşitul
lui 2001; s-a hotărât independenţa de facto a Republicii; graniţele republicii urmau să fie

12
Ibidem.
13
Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 630.
14
Peter Calvocoressi, Op. cit., p. 82.
15
Aslan Mashadov- Ales preşedinte în 1997, a promis Rusiei că va lupta necontenit şi a eşuat în a controla
facţiunile rebele rivale care au îngropat Cecenia în haos şi crime. A început cariera în armata sovietică iar
după căderea URSS a devenit comandant în armata cecenă şi a condus forţele cecene care au obligat armata
rusă să se retragă din Groznâi, în 1995; Rusia nu îl mai recunoaşte drept preşedinte şi îl califică drept
terorist; i s-a interzis să candideze la alegerile din 2003 şi 2004.
păzite deopotrivă de soldaţi ceceni şi ruşi dar şi înfiinţarea unei comisii pentru
supravegherea respectării înţelegerii.
Una dintre marile temeri ale lui Elţîn şi ale guvernului său, asociată cu războiul
cecen, nu s-a materializat până acum: neputinţa de a-i supune ce ceceni nu a dus, ca un
efect de domino, la dorinţa de separare de Moscova a altor naţionalităţi sau părţi din ţară.
Dar, sub alte aspecte majore, războiul a fost, un dezastru. Prestaţia lamentabilă a armatei
ruseşti a reprezentat o ruşine şi un scandal pentru ruşii patrioţi şi s-a dat direct vina pe
Elţîn şi colaboratorii lui. Poate că prăpastia s-a adâncit şi mai mult între preşedinte şi
liberali, care nu-i puteau ierta încăpăţânarea în continuarea războiului cecen şi cruzimile
acestuia.16
Fiona Hill a avertizat în 1995: „Caucazul de Nord este un bătoi cu pulbere în care
un conflict dintr-o republică are potenţialul de a deveni o conflagraţie regională care se va
răspândi dincolo de frontierele acesteia în restul Federaţiei Ruse şi se va declanşa
implicarea Georgiei, Azerbaidjanului, Turciei, Iranului şi a diasporelor acestora din
Caucazul de Nord. Aşa cum demonstrează războiul din Cecenia, conflictul din regiune nu
poate fi uşor oprit…şi luptele s-au extins în republici şi teritorii adiacente Ceceniei”.17
Al doilea conflict ruso-cecen începe în octombrie 1999, când trupele ruseşti au
invadat Cecenia.
Într-o cuvântare din cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg, în mai 2000
reprezentantul rus a afirmat: „De câţiva ani, Cecenia a ieşit din sfera de acţiune nu numai
a Constituţiei ruse, dar şi a tuturor principiilor şi normelor unei societăţi civilizate.
Agresiunea armată desfăşurată de forţele terorismului internaţional împotriva
Daghestanului, exploziile în imobilele din Moscova şi din alte oraşe ale ţării au umplut
paharul răbdării noastre. Aşa cum a spus şi Vladimir Putin aceasta este nenorocirea şi
durerea noastră. Este vorba de pământul nostru şi de poporul nostru”.18

Astfel în 2000, februarie, trupele ruseşti capturează şi Groznai. Preşedintele Putin

impune dominaţia directă a Moscovei. Cecenilor li se atribuie mai multe atacuri de o
cruzime ieşită din comun, între care sechestrarea, în 2002, a spectatorilor din teatrul

16
Nicholas V. Riasanovsky, Op. cit., p. 630.
17
Samuel P. Huntington, Op. cit., p. 414.
18
Igor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizări, Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 2003, p. 248.
Dubrovka din Moscova, soldată cu moartea a 130 de persoane şi masacrul de la Beslan,
din 2004, în urma căruia au murit 335 de persoane. 19 Forţele ruseşti folosesc un gaz
paralizant care a omorât 129 de ostatici.
Moscova este preocupată, îndeosebi, de conducta Baku-Novorosiisk, motiv pentru
care nu poate ceda în Cecenia. În acelaşi timp, Rusia încearcă să-şi extindă controlul în
Georgia şi să-şi consolideze dispozitivul din Daghestan. La începutul lunii septembrie
2002, Moscova a ameninţat cu o intervenţie armată în Georgia pentru acapararea
gherilelor cecene. Statele Unite s-au opus, însă, oricărei acţiuni militare în zonă. Realitate
este că numeroşi luptători ceceni s-au refugiat în Georgia, în special în Valea Pankisi. 20
În 2003 au loc alegeri controlate de Moscova. Este ales un nou guvern pro-
moscovit. Ultranaţionaliştii ceceni ajutaţi de fundamentalismul islamic internaţional au
adoptat ca formă de luptă- tactica teroristă.
În mod neoficial, „pacificată”, Cecenia a cunoscut acţiuni de amploare ale
„rebelilor” culminând cu asasinarea preşedintelui Ahmad Kadîrov în 2004, iar cecenii au
aruncat în aer două avioane de pasageri ruşi, omorând 89 de persoane.
Ea rămâne pe mai departe un „butoi cu pulbere şi sunt analişti care consideră că
soluţia din anii 1996-1999 ar fi fost mult mai benefică pentru Federaţia Rusă, în condiţiile
în care spaţiul de tensiune-conflict nu poate fi izolat de exterior. La începutul anului 2005
preşedintele Aslan Mashadov a fost eliminat de forţele ruse de securitate. În 2006, „clanul
Kadîrov” revenit la conducere a început să solicite cote mai importante din beneficiile
petroliere ale zonei.
Care sunt adevăratele cauze ale conflictului ruso-cecen? Departe de
speculaţiile şi argumentele de faţadă ale Rusiei, motivele pentru care Ceceniei nu i-a fost
acordată independenţa sunt de ordin geopolitic şi economic. Moscova nu-şi poate permite
să piardă controlul în Caucaz şi la Marea Caspică. Să vedem care sunt cauzele care
determină o asemenea pierdere la o putere regională cum este Rusia. Presiunile
economice internaţionale asupra acestor zone, având ca ţintă petrolul şi gazele naturale,
sunt imense.
La începutul secolului al XX- lea, petrolul rusesc însemna jumătate din petrolul
produs în întreaga lume. Zece ani mai târziu, expansiunea exploatărilor petroliere din
19
Agenţia Naţională de Presă Rompres “Terra – Cifre şi Date”, Editura Niculescu, Bucureşti, 1996, p. 34.
20
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Op. cit., pp. 411-412.
Statele Unite şi alte colţuri ale lumii, împreună cu o uşoară cădere a Rusiei, au determinat
ca acest procent să se reducă la 20%. Prin 1950, petrolul sovietic nu mai însemna decât
7%. Zonele petroliere din jurul oraşului Groznai, era, imediat după Baku, cea mai
importantă zonă petrolieră a Rusiei, după Revoluţia bolşevică. Interesele externe faţă de
petrolul rusesc erau considerabile ceea ce a determinat şi o creştere a investiţiilor străine
în domeniu. Mai mult de 50% din investiţiile în sectorul petrolier din Rusia vin din
străinătate. S-a calculat că, înainte de Primul Război Mondial, totalul capitalului investit
în industria petrolului în Rusia era de aproape 214 milioane de dolari din care 130 de
milioane reprezenta capitalul străin.21
Petrolul rusesc însemna eminamente petrolul din Caucaz. Comunitatea
internaţională, la acea vreme, îl percepea ca pe o comoară a imperiului, dat fiind că
începea era înlocuirii cărbunelui. Atunci mai multe puteri occidentale şi-au îndreptat
atenţia spre petrolul din Groznai.
Primele exploatări petroliere la Groznai au început în 1833, deşi comercializarea
producţiei nu a debutat decât în 1982, dar vârfurile exploatărilor petroliere în capitala
cecenă, care a atins 33 400 de barili pe zi, a fost în 1915, însemnând atunci 18% din
producţia totală de petrol a Rusiei. Restul până la 100%, îl reprezenta aproape toate
exploatările din Baku. Petrolul din Groznai a fost şi pentru URSS, petrolul din Cecenia a
ajuns la o treime din producţia naţională (1910-1930).
De-a lungul timpului, Groznai a devenit punctul cheie al conductelor petroliere,
din cauza importanţei sale ca centru de rafinare al petrolului, ce asigură consumatorii din
nordul Caucazului, dând în acelaşi timp lubrifianţi şi parafine speciale pentru toată Rusia.
Groznai reprezintă de asemenea un punct de intersectare a gazelor naturale care vin atât
din Rusia cât şi din Asia Centrală. Rezervele de petrol în Cecenia şi Inguseţia pot fi
estimate în cele mai bune circumstanţe la 60 de milioane de tone împărţite egal între cele
două. Aceste rezerve sunt suficiente să susţină producţia de petrol rusească până în 2005.
Unii observatori au zis că decizia Rusiei de a trimite trupe în Cecenia (atât în
1994 cât şi în 1999) a fost motivată de dorinţa Moscovei de a-şi asigura controlul asupra
industriei de petrol a acestei republici. Alţii au sugerat că reprimarea dorinţei de
independenţă a Ceceniei avea la bază considerente economice, anume de a dezvolta
21
Centrul de Analiză Politică şi Relaţii Internaţionale CAPRI- Bogdan George Rădulescu, Petrolul-cauză a
conflictului ruso-cecen, din Catalogul Generaţia 2000, Bucureşti, 2000.
proiectele pentru construcţia unei conducte ce începe de la câmpurile petroliere din
Kazahstan, prin Rusia până la portul Novorosiisk, la Marea Neagră, dar şi a unei
conducte ce se întinde din nord-vest, din Baku, pentru a face legătură cu Tengiz. Dacă
este aleasă această rută, atunci ea ar trebui să treacă prin nordul Ceceniei, dar nu o
Cecenie aflată sub controlul separatiştilor islamişti. O Cecenie paşnică, aliat al Moscovei,
este mai de dorit de către Rusia, pentru ca ţiţeiul, ce ar urma să fie prelucrat de
companiile occidentale, ar aduce resurse financiare suplimentare Federaţiei. Alegerea
unei rute a petrolului însemna un amestec de consideraţii economice şi politice.
Din punct de vedere regional petrolul din Cecenia a crescut din 1992. Declararea
independenţei Ceceniei în 1991, la care s-a adăugat nesiguranţa economică şi politică de
la Moscova, după dizolvarea Uniunii Sovietice, au întârziat industria petrolului.
Proviziile de petrol au scăzut, iar conflictul armat dintre Cecenia şi Rusia a dus industria
într-un punct mort, producţia de petrol a ajuns la mai puţin de 6 500 de barili pe zi. În
condiţii de război, conductele cecene de petrol pot fi uşor de aruncat în aer şi la fel de
uşor reparate, dar riscul politic creşte când o astfel de conductă traversează graniţa spre
lumea internaţională.22
Implicarea comunităţii internaţioanle. Conflictul ruso-cecen, deşi nu este unul
de talia crizelor din Orientul Mijlociu, a devenit un conflict controversat la ora actuală. A
început ca un simplu conflict care „ţinea de natura internă” a unui mare stat- Rusia-, dar
s-a internaţionalizat rapid din cauza încălcărilor masive ale drepturilor omului şi
nerespectării normelor de drept internaţional, la care a aderat şi Rusia. Reacţia târzie a
comunităţii internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale, în special, a condus la
prelungirea acestui conflict şi la agravarea daunelor şi distrugerilor din Cecenia.
Abia la întâlnirea liderilor OSCE din 1999, administraţia Clinton a admis că
războiul ruso-cecen nu mai este o criză internă, ci una internaţională. Deşi Statele Unite
ale Americii au exprimat în sfârşit dorinţa de a interveni şi de a contribui la rezolvarea
conflictului, acest lucru a început să irite Rusia şi mai mult. În mod direct, Statele Unite
nu au dorit niciodată să se implice, diplomatic sau militar, în Cecenia, însă nu puteau fi
indiferente când era vorba de încălcările convenţiilor internaţionale de către Rusia. În
Congresul american au răsunat voci care au propus expulzarea Federaţiei Ruse din G8.

22
Ibidem.
După mai multe presiuni făcute de preşedintele Bill Clinton pentru monitorizarea
războiului, Putin a acceptat, în cele din urmă vizita câtorva orgsnisme şi personalităţi pe
teritoriul Ceceniei- Ministrul extern al OSCE, comisarul Naţiunilor Unite pentru
drepturile omului şi Crucea Roşie.
În 2001 a fost trimisă o reprezentanţă a Organizaţiei pentru Cooperare şi
Securitate în Europa (OSCE) cu misiunea de a raporta cu privire la respectarea
drepturilor omului, pentru a promova o rezoluţie politică a conflictului şi pentru a acorda
asistenţă refugiaţilor. În 2003 însă, Moscova a ordonat evacuarea reprezentanţilor OSCE
din Cecenia. Pe 29 august 2004 au avut loc alegeri prezidenţiale care au fost monitorizate
de observatorii din CSI şi cei ai Ligii Arabe.Unele autorităţi internaţionale cum au fost
Departamentul de stat al Statelor Unite şi Federaţia Internaţională Helsinki pentru
Drepturile Omului au considerat alegerile incorecte. Rusia se opune oricărei intervenţii
străine în conflictul din Cecenia. A blocat mai bine de 5 ani venirea în Cecenia a unui
raportor special al ONU asupra torturii şi a obţinut suspendarea misiunilor permanente
ale Consiliului European. Cecenia este obiectul unei importante cenzuri mediatice, iar
Moscova încearcă să nege realitatea conflictului din zonă.
Există vreo perspectivă de pace? Din când în când apar relatări că guvernul de
la Moscova ar fi dispus să înceapă negocieri de pace. La un moment dat au fost iniţiate o
serie de contacte între Moscova şi reprezentantul rebelilor, Ahmed Zakaiev. Numai că
ulterior Rusia l-a calificat drept terorist şi a cerut extrădarea sa din Occident.
După atacurile de la 11 septembrie, de la New York şi Washington, aproape că nu
au mai existat presiuni diplomatice asupra Rusiei în direcţia găsirii unei soluţii
diplomatice la conflictul cecen. Statele Unite par să accepte acum acuzaţia autorităţilor
ruse, că Mashadov are legături cu terorismul internaţional, spunând că nu mai poate fi
recomandat ca partener de discuţie.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a pus capăt celor 10 ani de operaţiuni
antiteroriste în Cecenia, a anunţat Comitetul naţional antiterorist, condus de şeful
serviciilor secrete. „Şeful comitetului, Aleksandr Bortnikov, a anulat la 16 aprilie 2009,
ordinul prin care teritoriul republicii era declarat zonă de operaţiuni anititeroriste” 23, se
arată într-un comunicat al Comitetului antiterorist. Decizia vine la scurt timp după
23
http://www.cotidianul.ro/medvedev_pune_capat_razboiului_cecen_al_lui_putin-81026.html, site accesat
la 19.12.2010.
asasinarea, în Dubai, a celui mai important rival pe care îl avea preşedintele cecen prorus
Ramzan Kadîrov (fiul lui Ahmad Kadîrov, asasinat în 2004, în urma unui atentat). Cu
toate acestea atentatele sinucigaşe continuă şi astăzi producând atât pierderi de vieţi
omeneşti cât şi pierderi economice.
Concluzii. Cecenia este deosebit de importantă, din punct de vedere strategic
pentru Rusia, deoarece concentrează principalele rute din centrul Federaţiei către Marea
Neagră şi Marea Caspică, fiind tranzitată, de asemenea de conductele de petrol şi gaze
naturale din Kazahstan şi Azerbaidjan. Rusia nu îşi permite să piardă această regiune.
Independenţa regiunii ar putea aduce daune uriaşe economiei ruseşti şi controlului
resurselor de ţiţei din zonă.
Rusia se opune independenţei Ceceniei bazându-se pe următoarele argumente:
Cecenia nu a fost o entitate independentă în cadrul Uniunii Sovietice (precum ţările
baltice de exemplu) deci nu are dreptul să aspire la secesiune; o eventuală independenţă
ar alimenta aspiraţiile altor grupuri etnice din Rusia; problematica surselor şi a resurselor
de energie dictează politica din regiune; intervenţia militară promptă a Rusiei în Cecenia
demonstrează intenţia Kremlinului de a menţine sub control fostele republici sovietice,
importante atât pentru resursele de petrol cât şi datorită vecinătăţii cu Turcia, aliatul
strategic al NATO şi Iran; Cecenia nu reprezintă încă un teritoriu sigur în care să poată fi
implementate proiecte de reconstrucţie
Două întrebări rămân cruciale: Este miza cecenă atât de importantă pentru Rusia
încât ar putea fi ea asumată cu preţul atâtor masacre? Asigură poziţia geopolitică a micii
republici caucaziene sau resursele ei de petrol un câştig atât de mare încât naţiunea rusă
ar trebui să plătească la nesfârşit preţioasa posesie teritorială? La prima întrebare se poate
da un răspuns cât de cât justificat. Se pare că Cecenia contează enorm de mult pentru
Rusia şi de aceea nu se poate vorbi de cedare a puterii din partea Moscovei, în primul
rând pentru că e vorba de o zonă cu resurse şi capitala cecenă Groznai este punctul de
intersectare a conductelor petroliere. În al doilea rând, Rusia nu poate ceda din teritoriul
ei, cum nici o mare putere nu a cedat din teritoriu, pentru a evita şi alte conflicte, mai ales
că este vorba de Caucaz, „butoiul cu pulbere” al Europei.
La a doua întrebare mulţi analişti politici au căzut de acord în privinţa unui
răspuns: dacă Rusia nu ar mai interveni în Cecenia ar provoca alte precedente. Mai mult
decât atât se pare că poziţia geopolitică a micii republici caucaziene este foarte
importantă din punct de vedere economic.

BIBLIOGRAFIE
Izvoare edite
I. Constelaţii ieşene - anul II, nr. 3, octombrie 2007.
II. Terra- Cifre şi Date- 1996.
Lucrări generale
1. Calvocoressi, Peter, Politica mondială după 1945, Bucureşti, 2000.
2. Defarges Moreau, Philipp, Relaţiile internaţionale după 1945, Iaşi,
2001.
3. Frunzeti, Teodor, Zodian, Vladimir, Lumea 2007. Enciclopedie
politică şi militară, studii strategice şi de securitate, Bucureşti,
2007.
4. Grigoroiu, Marian-Valentin, Crizele şi conflictele contemporane,
Bucureşti, 2006.
5. Hassel, Mike, Cecenia, chip înlăcrimat, Bucureşti, 1997.
6. Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii
mondiale, Bucureşti, 2000.
7. Ivanov, Igor, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării,
Bucureşti, 2003.
8. Rădulescu, Bogdan George, Petrolul-cauză a conflictului ruso-
cecen, Bucureşti, 2000.
9. Riasanovsky, Nicholas, O istorie a Rusiei, Iaşi, 2001.

Internet
www.cotidianul.ro.
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3