Despre PLICTISEALĂ

„Din adancul sufletului” citez despre fenomenul PLICTISEALĂ. Gray Zucav si Linda
Francis zic asa:

„Plictiseala te determina sa te indepartezi de ceea ce este cu adevarat important.

Precum dependenta de munca si perfectionismul, plictiseala este o modalitate de a-ti
distrage atentia de la experientele interioare. Obsesia pentru munca si perfectiunea distrag
atentia de la emotii, concentrand-o in afara, spre alte preocupari. Persoanele dependente de
munca si perfectionistii isi distrag atentia de la ceea ce simt, concentrandu-se asupra
circumstantelor. Ei se gandesc intotdeauna la ce reparatii sa mai faca prin casa, la proiectul
care trebuie finalizat, la examenul care se apropie si asa mai departe. In timp ce se
concentreaza asupra unei activitati sau a alteia, semnalele sistemului energetic trec fara a fi
observate.
Plictiseala este esecul in a gasi o preocupare sau o situatie suficient de interesanta
pentru a-ti indeparta atentia de la ceea ce simti cu adevarat. Apare atunci cand privesti in
exterior si nu gasesti niciun lucru care sa-ti atraga atentia. In loc sa-ti traiesti emotiile – sa
devii constient de functionarea sistemului energetic – devii plictisit. Plictiseala este o
impotrivire la a deveni constient de ceea ce simti. Este o traire bogata, pentru ca are loc
doar atunci cand celelalte metode a-ti distrage atentia au esuat.
Plictiseala este un mecanism de aparare pentru cei dependenti de munca si pentru
perfectionisti. Acestia isi concentreaza atentia asupra activitatilor exterioare pentru a evita
trairea emotiilor. Intr-un final, acele activitati devin istovitoare. Tot mai multe lucruri raman
neterminate sau nearanjate perfect, iar ei nu mai au energie pentru a continua. Acesta este
sindromul de epuizare psihica. Dupa o vacanta, incep din nou si apoi din nou, pana cand nu
mai pot continua. Fuga de emotiile care sunt prea dureroase pentru a fi abordate sau
prea rusinoase pentru a fi recunoscute da gres. in loc sa se indrepte spre interior, pentru
a explora acele emotii, ei devin plictisiti.
Plictiseala este esecul in cautarea implinirii provenite din exterior si refuzul de a vedea
ce a dus din start la aceasta cautare. Dupa ce toate eforturile de a-ti distrage atentia de la
emotii s-au dovedit a fi in zadar, plictiseala ramane, in continuare, o impotrivire puternica de
a trai emotiile. Cauza plictiselii se gaseste in emotiile dureroase. Aceasta este si radacina
dependentei de munca si a perfectionismului. in unele cazuri, prima data se instaleaza starea
de plictiseala, din care incerci sa evadezi refugiindu-te in munca si intr-un comportament
perfectionist. In alte cazuri, obsesia pentru munca si perfectionismul preceda plictiseala.
Nu te-ai nascut pentru a te pierde in activitati. Scopul tau pe pamant este sa daruiesti
cadourile pe care sufletul doreste sa le daruiasca, acelea care creeaza armonie,
cooperare, impartasire si bucuria de a trai, sub orice forma s-ar arata. Poti avea o
familie, poti sa pui pe picioare o afacere, poti deveni instalator sau poti sa mergi la scoala.
Sufletul va gasi intotdeauna cai de a se exprima atunci cand localizezi si vindeci partile care-i
blocheaza intentiile.
Partile ce se se opun intentiilor sufletului – armonie, cooperare, impartasire si
bucuria de a trai – sunt partile pline de teama, partile care creeaza obsesia pentru
munca, perfectionismul si plictiseala.Plictiseala, la fel ca celelalte doua, reprezinta o cale de
a fugi de potentialul cel mai inalt. Se materializeaza sub forma fricii vizavi de transformarea
care vrea sa aiba loc si care va avea loc, in interiorul tau, atunci cand iti vei explora
emotiile. Plictiseala este impotrivirea ta la dezvoltarea spirituala.”
 Elogiul Plictiselii

Cu o desosebită putere de imaginaţie, Baudelaire a descris plictiseala astfel: „Însă în

mijlocul monştrilor care mârâie, urlă şi grohăie în spatele gratiilor infame ale viciilor
noastre, unul este mai scârbos, mai rău, mai greţos. Chiar dacă nu se exprimă prin gesturi
ample, nici nu ridică vocea, ar reduce cu bucurie pământul la ruine, în timp ce un singur
căscat ar înghiţi lumea. Este Plictiseala!”
Plictiseala. Inamicul mortal al elevilor/studenţilor, inamicul mortal al zilelor noastre.
Plictiseala care te cuprinde atât la şcoală cât şi în vacanţă, atât la serviciu, cât şi în concediu.
Uneori ne plictisim mai mult în vacanţe decât la muncă.
Plictiseala nu depinde de ceea ce facem, ci este o stare interioară. Nu este nimic
altceva decât un preţios indicator/semn: nu trăim pe deplin viaţa de trăit, viaţa nu este la
înălţimea vieţii adevărate. Lipseşte ceva.

Există două posibile soluţii.

1. Prima soluţie (uşoară însă nesigură): cauţi imediat să obţii o emoţie puternică care să te
scoată afară din plictiseală. Cumperi ceva nou, lucrezi mai mult, te distrezi … Însă odată
terminat efectul „adrenalinei” vei reveni la plictiseala iniţială, care va deveni însă mai
profundă, pentru că ai căzut de mai sus.
2. A doua soluţie (mai grea, însă mult mai fezabilă, din punct de vedere al semnificaţiei): te
opreşti şi te întrebi sincer ce îţi lipseşte? Ce îi lipseşte vieţii tale pentru a fi la înălţimea ei?
De ce îţi este dor?
Răspunsul: lipseşte minunea. Minunea constă în ceea ce este nou, însă nu în sens
cronologic: ultimul lucru care a ieşit pe piaţă (ultimul film, ultima pereche de pantofi… adică
noutatea publicităţii), sinonim cu „mai puţin vechi”.
Adevărata „noutate” constă în ceea ce îţi poate da întotdeauna cât mai mult din
ceea ce este. Unde se află asta? În realitate, în inima care ştie să o primească: un prieten
adevărat, un roman frumos, o panoramă, tabloul unui artist, un proiect de realizat,
Dumnezeu… şi dacă ştii mai multe, scrie-le tu.
Şi cine/ce ştie să fie întotdeauna nou de fiecare dată când îl întrebi? Cel care/ceea ce
are profunzimea spiritului. Ne plictisim pentru că ne mulţumim cu superficialul, însă
prietene, nu poţi păcăli viaţa. Trebuie să căutăm altceva, ceva ce este minunat şi care se
ascunde în fiecare situaţie, însă asta presupune implicare şi atenţie.
Nu avem întotdeauna acest curaj, şi tocmai de aceea mulţi părinţi şi profesori îşi
constrâng fiii şi elevii/studenţii să îşi umple timpul ca o specie de stomac bulimic… Ne este
frică să ne plictisim, ne este frică să se plictisească. Şi tocmai plictiseala îi constrânge să
căutăm acel echilibru care lipseşte.
Să-i lăsăm pe copiii să se plictisească! Ce e rău în asta?
Dacă îi doare suficient de tare, plictiseala îi va conecta foarte repede cu ei înşişi şi
poate tocmai acesta va fi începutul unei căutări a adevăratei noutăţi pe care „lucrurile mai
recente” nu reuşesc să o mai satisfacă.
Plictiseala e o formă a neiubirii şi netrăirii
În plictiseala exista si o posibila senzatie de rusine: a te simti plictisit inseamna sa te
condamni singur. Este adevarat, ca daca te consideri o persoana interesanta, atunci vei gasi
intotdeauna ceva interesant care sa iti ocupe timpul. Poezia lui John Berryman citata exprima
aceeasi idee cand vorbeste despre plictiseala ca fiind lipsa de resurse interioare. Poate ca
nu inseamna o lipsa reala de resurse interoare, ci ca accesul la aceste resurse a fost
blocat.

Aceste blocaje pot fi:

 limitarea credintelor;
 valori opuse sau confuze;
 dorinte ascunse;
 cauze fizice - oboseala sau munca in exces.