EVOLUȚIA SANDPLAY-ULUI

Cercuri magice și Fantezie

Probabil că cei mai timpurii precursori ai terapeuților sandplay au fost

triburile primitive, care trasau cercuri magice protectoare pe pământ. Cea mai
apropiată paralelă culturală față de terapia sandplay pare să fie pictura în nisip a
religiei Navajo. Tribul Navajo folosește în mod curent imaginile rituale în nisip în
ceremoniile de vindecare, precum și pentru divinație, exorcism și alte scopuri.
Cântăreți, vraci sau asistenți inițiați creează imagini prin modelarea și pictarea de
figuri simbolice în nisip, pe pământ. Picturile din nisip sunt alcătuite conform unor
protocoale predeterminate și sunt conținute în limite ”protectoare”, marcate în nisip.
Aceste figuri reprezintă zeități mitice în formă umană sau animală, precum și
simboluri naturale sau geometrice. De obicei, toate figurile sunt aranjate în cadrane
dispuse în jurul unui centru, sugerând în mod clar forma mandalei. O excepție la
această regulă este granița exterioară (circulară, pătrată sau dreptunghiulară) care
are o deschidere, pentru a permite răului să iasă și binelui să intre. Aceste picturi în
nisip pot fi destul de simple sau foarte elaborate. O pictură în nisip poate să aibă
diametrul până la 6 metri, fiind nevoie de 40 de asistenți pentru a o finaliza în 8 sau
10 ore. Când imaginea este finalizată, pacientul sau căutătorul spiritual se așează
deasupra ei, în timp ce vindecătorul/cel care cântă aplică nisip luat din diferitele
forme le figurii pe diferite zone ale corpului pacientului. Acest lucru are ca scop
identificarea pacientului cu zeitățile care sunt reprezentate în imagine. În plus,
nisipul în sine este resimțit ca având proprietăți vindecătoare. Se spune că pacientul
absoarbe binele din nisip, iar nisipul absoarbe răul de la el. Se consideră că imaginile
au manna și sunt sacre. Urmărirea creării unei picturi în nisip poate fi întru câtva
periculoasă pentru neinițiat... există, totuși, un moment când nici un inițiat nu
poate fi martor la finalizarea pregătirii unei picturi în nisip, un moment de
sanctificare, când pictura devine sacră – momentul în care se începe trasarea
graniței protectoare înconjurătoare a picturii în nisip.