Sunteți pe pagina 1din 2

 Il invata pe copil sa se adapteze la cerintele unui mediu nou

 Favorizeaza formarea unor relatii amicale intre colegii de clasa


 Ajuta la invatarea respectului de sine, dar si a celorlalti
 Creeaza control si predictibilitate atat pentru cadrul didactic, cat si
pentru copii (daca una dintre reguli este incalcata, copilul va sti care este
consecinta la care sa se astepte)
 Ajuta la formarea unui sentiment de omogenitate si apartenenta la clasa
 Reduce tensiunea dintre colegi, iar tentativele unor dispute fizice sau
verbale sunt mai mici

Cum il inveti pe copil bunele maniere la scoala?

Iata regulile fundamentale ale codului bunelor maniere si modul in care se


aplica in modul scolar. E important ca cel mic sa inteleaga de ce e necesar sa le
respecte, de aceea este bine sa ii oferi exemple.
Salutul – semn al bunelor maniere
Invata-l pe copil formulele de salut pe care sa le adreseze in fiecare dimineata
cand ajunge la scoala, atat cadrului didactic, cat si celorlalti copii. In momentul
in care intra in clasa, de dorit ar fi sa ofere un salut tuturor, nu doar colegilor
pe langa bancile carora este nevoit sa treaca pentru a ajunge la locul lui.

Politetea fata de invatator sau profesor

In fata cadrului didactic, este indicat sa adopte o postura respectuoasa.


Explica-i ca poate sa-si arate respectul si admiratia fata de el prin ascultare
activa (a-l privi mereu in timpul orei si a fi atent la ceea ce spune), dar si prin a
nu il intrerupe atunci cand spune ceva („a vorbi peste el”). Postura in banca
este importanta, fara sprijinirea capului in maini (pozitia visatorului), fara a
sta cu spatele rezemat de scaun si cu genunchii in banca si aproape deasupra
bancii.

Vino cu explicatii in plus fata de ceea ce i s-a spus copilului la scoala despre
cum trebuie sa te comporti in timpul orei. Arata-i cat de neplacut este sa
incerci sa explici ceva unor persoane in timp ce acestea vorbesc intre ele ori si-
au gasit altceva de facut in banca si pe sub banca. Poti sa creezi un experiment
chiar la tine acasa. Cere-i copilului sa tina o prezentare, un mic discurs in fata
familiei, in timp ce membrii vor vorbi intre ei in soapta ori isi vor gasi o alta
ocupatie. De asemenea, vorbeste-i si despre cum anume sa faca fata unui coleg
de banca guraliv si zgomotos care il invita la povesti, in timpul orei. Ar putea
sa-i raspunda frumos "Vorbim in pauza, nu acum." sau pur si simplu sa-l
ignore.
Bunele maniere in clasa

Vorbeste-i copilului despre importanta respectarii spatiului de clasa si a


materialelor pe care le va gasi acolo. Tot de bunele maniere tine si ingrijirea
propriei banci, a scaunului pe care sta, a dulapiorului in care isi aseaza
lucrurile lui. A zgaria banca sau a o mazgali cu pixul sau stiloul nu este un
comportament care sa denote o valoare sau o calitate, ci dimpotriva, este un
semn de proasta educatie.
Este bine sa ii explici si diferenta intre un comportament corect, respectiv
bune maniere, si un comportament exagerat prin care se vizeaza atragerea
atentiei. Cateodata, din dorinta de a iesi in evidenta si a castiga popularitate,
unii copii adopta chiar o serie de comportamente care ies din normalitate. A
sparge un geam, a zgaria tabla sau a te urca cu picioarele pe catedra pentru a-
ti arata suprematia reprezinta deja un inceput al vandalismului scolar.
Pentru a elimina acest risc este bine sa ii formezi copilului tau o imagine cat
mai corecta despre ce inseamna a fi popular si care ar trebui sa fie setul de
valori pe care sa le urmeze. Adevaratii oameni populari ies in evidenta prin
calitatile lor. Ei sunt observati si admirati, iar cei din jur isi doresc sa fie la fel
ca ei. Iar aici intra valori precum respectul, ajutorarea reciproca, capacitatea
de a fi prieten cu toata lumea, sinceritatea, curajul, perseverenta etc.
Exista un cod al bunelor maniere in scoala copilului tau? Ce reguli respecta la
scoala copilul tau si colegii sai?

S-ar putea să vă placă și