Adresare:

Ortodoxia, acest mare dar făcut de Dumnezeu, este un subiect ce nu poate fi epuizat printr-o lucrare de
grad, de disertație sau chiar de doctorat, întrucât nu reprezintă ceva static/fix, ci dimpotrivă ceva
dinamic, ceva ce se redescoperă și se mulează în funcție de persoana gazdă în/care o trăiește, o pune în
practică, înfăptuiește.

Ortodoxia, acest ghid al bunei practici (ortopraxia) este o realitate prin care creștinul practicant se
apropie mai mult de semeni, de Dumnezeu.

Ortodoxia-ortopraxia fără biserică nu pot exista, aceasta fiind auditorul/cenzorul calității bunei înfăptuiri
și a dreptei credințe prin și în Hristos.

Această biserică duce dincolo de granițele țării ortodoxia și ortopraxia, unind membrii acesteia, trezind
în ei sentimentul religioasă și conștientizând că ortodoxia pentru ei nu este o religie ci ceva integrat lor ,
ceva ce ține ființa lor, ceva care face și menține legătura cu cei adormiți, contemporani și cei ce se vor
naște.

Din păcate provocările/ispitele acestei lumi nu sunt puține și de neglijat, aceast lucru se simte în rândul
ortodocșilor care cedează în fața lor rupându-i nu dintr-o religie ci mai cu seamă de o legătură vie și
nedespărțită/continuă (asemenea unui lanț a cărui zale reprezintă membrii bisericii) cu strămoșii, moșii,
părinții și mai cu seamă de Hristos.

De-a lungul istoriei creștinii au fost persecutați, au trăit clipe grele generând foarte mulți mucenici,
martiri. Aceași persecuție este prezentă și azi doar că mult mai puternică afectând direct sufletul.

Azi trăim clipe de cultură seculară în care ideea de Dumnezeu, de divinitate care a creat această lume
dându-o ca și dar nouă este înlocuită cu ideea omului capitalist în care doar profitul/rentabilitatea este
ceea ce contează, în care omul nu are nevoie de divinitate, nu are nvoie să dea socoteală nimănui decât
doar lui înseși pentru că agoniseala este doar rodul muncii sale adică deplasarea centrului de gravitație
al vieții și culturii de la Dumnezeu la om și acceptarea lumii ca realitate autonomă și independentă de
Dumnezeu.

Moralitatea nu mai are loc în lumea postmodernă , nu mai se pune problema păcatului, care nu mai este
condamnat întrucât acesta face parte din viața lumii seculare, din firescul ei.(legalizarea crimei-avort,
homoxex, incest, pedofilie, zoofilie, etc.).

Omul încearcă să-și păcălească conștiința prin inventarea de slogane care să-l liniștească:

- Trăiește viața la maxim

- Trăieșye din plin
- Viața e scurtă profită de ea
- Ce-am avut și ce-am pierdut
- Toți suntem păcătoși
- Dacă te simți bine fă-o
 Plăgile unei societăți secularizate:
- Ateismul – lupta impotriva lui D – ex. Comunism
- Individualism-fiecare cu propria filosofie-distruge relațiile interumane
- Hedonismul-individualism gol-plăcerea scopul final la oricarei acțiuni, avariție, dorință de putere
- Colectivismul-dizolvarea identității-individul are doar o valoare relativă, instrument pentru
scopuri politice, culturale, etc.

Rolul bisericii este cel de a ține cel puțin în echilibru pe omul religios/creștin.

Ea ar trebui să redescopere legătura profundă dintre libertate și sfințenie.

Trebuie să nu selimiteze doar la Sf.Lit. și predica de Dum. Ci trebuie să combată acest secularism și
prin : catehizare (copii, tineri, adulți), vizite pastorale, consiliere (org. De ong, voluntariat), asistență
socială, pelerinaje etc.