ABREVIERI

AEM Agenţiei Europene de Mediu

AM Autoritate de Management
ANPM Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
ARPM Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului
AT Asistenţa Tehnică
BAT Cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Technique)
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BM Banca Mondială
CBO5 Consumul Biochimic de Oxigen la 5 zile
DG Direcţia Generală
PHARE CBC PHARE Cooperare Transfrontalieră
CE Comisia Europeană
CEN Comitetul European de Standardizare
CCO Consumul Chimic de Oxigen
CSNR Cadrul Strategic Naţional de Referinţă
EIA Evaluarea Impactului asupra Mediului
EIB Banca Europeană de Investiţii
FC Fondul de Coeziune
FEADR Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
FEDER Fondul European de Dezvoltare Regională
FEOGA Fondul European de Orientare şi Garnţie Agricolă
FEP Fondul European pentru Pescuit
FSC Fonduri Structurale şi de Coeziune
FS Fonduri Structurale
FSE Fondul Social European
IFI Instituţii Financiare Internaţionale
IFOP Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului
IMA Instalaţii Mari de Ardere
IPM Inspectorat de Protecţia Mediului
ISPA Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare
LE Locuitori echivalenţi
MAI Ministerul Administraţiei si Internelor
MAPAM Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului
MEC Ministerul Economiei si Comertului
MIE Ministerul Integrării Europene
MMGA Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor
NUTS Nomenclatorul Unităţilor teritoriale Statistice
OI Organism Intermediar
OM Ordin de Ministru
OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii
ONG Organizaţii neguvernamentale
OUG Ordonanţă de Urgenţă

1
PAM Program de Acţiune pentru Mediu
PCO Proiectare Construire Operare
PE Parlamentul European
PIB Produsul Intern Brut
PIP Politica Integrată a Produselor
PND Planul Naţional de Dezvoltare
PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
PNUM Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu
PO Program Operaţional
POR Program Operaţional Regional
PPP Parteneriat Public Privat
PPP Planuri, Programe, Politici
SM State Membre
UE Uniunea Europea

2
 Politica de mediu reprezintă un sistem integru al priorităţilor şi obiectivelor de
mediu, al metodelor şi instrumentelor de atingere ale acestora care este direcţionat spre
asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea degradării calităţii
mediului.
Aspectele de bază ale definţiei în cauză:
 Reprezintă nu o activitate, principii, declaraţii sau mecanisme ale protecţiei
mediului ci, un sistem integru, compus din aceste elemente;
 Componentele politicii de mediu interacţionează între ele, fapt ce determină
considerarea ei drept un sistem integru;
 Conţine nu numai scopuri şi obiective sau priorităţi, ci şi metodele şi
instrumentele necesare atingerii lor;
 Bazată pe principiile durabilităţii este orientată nu numai spre conservarea
mediului, dar şi spre utilizarea lui durabilă, inclusiv a conservării resurselor.

1. Baza legală

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele191-193 (foste

174 – 176) ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 şi 95. Articolul 191 (fost 174)
este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul acesteia - asigurarea
unui înalt nivel de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente în
diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 (fost 130s) identifică
procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileşte modul de luare
a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM adoptarea unor
standarde mai stricte.
Art. 193 stabileşte următoarele proceduri legislative:
- votul cu majoritate calificată în Consiliu şi procedura de cooperare cu
Parlamentul European ca regula generală;
- votul cu majoritate calificată în Consiliu şi procedura codeciziei cu Parlementul
European pentru programele de acţiune generală;
- unanimitatea în Consiliu şi consultarea cu PE pentru aspecte fiscale şi măsuri
referitoare la planificarea urbană şi naţională, amenajarea teritoriului şi
managementul resurselor de apă, precum şi pentru măsuri care afectează politica
energetică.
Articolul 95 (fost 100a) vine în completarea acestuia şi are în vedere armonizarea
legislaţiei privitoare la sănătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele
Membre, iar o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative
naţionale în scopul unei mai bune protejări a mediului. Funcţionând într-o altă direcţie,
Articolul 6 (fost 3c) promovează dezvoltarea durabilă ca politică transversală a Uniunii
Europene şi subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în
definirea şi implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 200
de directive, regulamentele şi deciziile adoptate, care constituie legislaţia orizontală şi
legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia orizontală cuprinde acele
reglementări ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei, facilitarea procesului
de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în protecţia
mediului ş.a. (de exemplu: Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informaţia de

3
mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind înfiinţarea Agenţiei Europene de Mediu,
etc.). Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele
ce fac obiectul politicii de mediu şi care sunt: gestionarea deşeurilor, poluarea sonoră,
poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversităţii naturale), protecţia
solului şi protecţia civilă (care se regăsesc în planurile de acţiune şi în strategiile
elaborate).

2. Obiective

Multe domenii ale politicii mediului pot fi tratate în mod eficient doar prin cooperarea
tuturor părţilor implicate. Cu toate acestea, nu sunt excluse anumite obiective ce pot şi
trebuie să fie rezolvate la nivel regional. Legislaţia europeană este o noutate absolută pe
plan internaţional. Este pentru prima dată când un sistem de legi a fost creat, putând fi
promulgat şi aplicat dincolo de hotarele naţionale. Ţelul comun al protejării mediului în
Europa este slujit de numeroase legi europene care se aplică mediului. Acestea sunt
valide în toate statele membre ale Uniunii Europene (direct - prin Regulamente care se
aplică direct sau indirect - prin Directive ce trebuie transpuse în legislaţia naţională).
Politica în domeniul mediului vizează următoarele obiective (a se consulta
http://www.europeana.ro/dosare/mediu.htm): protecţia mediului; ameliorarea calităţii
sale; protecţia sănătăţii publice; utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;
promovarea măsurilor la nivel internaţional privind rezolvarea problemelor mediului de
dimensiuni regionale şi mondiale.
Articolul 174 al Tratatului CE prezintă astfel obiectivele politicii de mediu de:
- conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
- protecţia sănătăţii umane;
- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;
- promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea tratării problemelor regionale
de mediu şi nu numai.

3. Principii

Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime
de protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să
treacă printr-un proces de orizontalizare şi să se axeze pe identificarea cauzelor acestora,
precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea instituirii responsabilităţii
financiare pentru daunele cauzate mediului.
Această evoluţie conduce la delimitarea următoarelor principii:

 Protecţia mediului trebuie să constituie un element central al politicii economice

şi sociale a statului.
 Principiul „Poluatorul plăteşte”: are în vedere suportarea, de către poluator, a
cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autorităţile

4
 publice. Altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de producţie al
bunurilor şi serviciilor ce cauzează poluarea;
 Principiul acţiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e mai bine să
previi decât să combaţi”;
 Principiul precauţiei: prevede luarea de măsuri de precauţie atunci când o
activitate ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relaţie
cauză-efect nu este deplin dovedită ştiinţific;
 Principiul protecţiei ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE să
urmărească atingerea unui nivel înalt de protecţie;
 Principiul integrării: prevede ca cerinţele de protecţie a mediului să fie prezente
în definirea şi implementarea altor politici comunitare;
 Principiul proximităţii: are drept scop încurajarea comunităţilor locale în
asumarea responsabilităţii pentru deşeurile şi poluarea produsă .
 Principiul subsidiarităţii care specifică că măsurile de protecţia mediului trebuie
luate la „nivel adecvat” ţinând seama de nivelul de poluare, acţiunile necesare şi
zona geografică ce trebuie protejată.
 Accesul liber la informaţia de mediu.
 Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele
sale naturale, în aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor state. Acest principiu se
desprinde din Declaraţia de la Stockholm din 1972. Exploatarea resurselor
naturale în concordanţă cu interesul naţional reprezintă şi o obligaţie a statului
român, ea fiind stipulată în art. 134 lit. d din Constituţie.

4. Programele de acţiune pentru mediu - cadrul general de implementare a

politicii de mediu

Începând cu anii '70 principiile şi obiectivele de mediu au post prezentate şi

dezvoltate prin intermediul Programelor de acţiune pentru mediu1.
Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de
Acţiune pentru Mediu (PAM, Environmental Action Programs-EAP), primul dintre ele
fiind adoptat de către Consiliul European în 1972 şi fiind urmat de alte cinci. Aceste
programe de acţiune sunt, de fapt, o combinaţie de programe pe termen mediu corelate
printr-o abordare strategică şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor
ecologice.
Primele două programe de acţiune pentru mediu, PAM 1 (1973-1977) şi PAM 2
(1977-1981) reflectă o abordare sectorială a combaterii poluării şi promovează nevoia de
protecţie a apei şi a aerului, prin introducerea unor standarde minime de poluare. Aceste
două programe au inclus o abordare sectorială a combaterii poluării.

1
A se consulta Institutul European din România, Politica de mediu, Seria Micromonografii - Politici
Europene, (lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02) Bucureşti,
2003, p.10-14.
Petre Prisecaru (coord.), Politici commune ale Uniunii Europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2004, p. 229-236.

5
 PAM 3 (1982 -1986) şi PAM 4 (1987-1992) reflectă evoluţia politicilor
comunitare la acel moment şi dezvoltarea „pieţei interne” , astfel încât obiectivele de
mediu să fie corelate cu cele ale pieţei. În 1987 a intrat în vigoare Actul Unic European
care a inclus şi ideea că protecţia mediului trebuie să fie o componentă a tuturor
politicilor comunitare. În plus, PAM 4 promovează abordarea integrată a politicii de
mediu şi introduce conceputul „dezvoltării durabile”(sustainable development).
Al 5-lea Program de Acţiune pentru Mediu (1993 -2000), numit şi „Către o
dezvoltare durabilă”( Towards Sustainability) a transformat dezvoltarea durabilă în
strategie a politicii de mediu. Această abordare apare, de altfel, în toate politicile UE
odată cu Tratatul de la Amsterdam (1997), când este promovată ca politică transversală.
În această perspectivă, dezvoltarea durabilă înseamnă:
 menţinerea calităţii generale a vieţii;
 accesului continuu la rezervele naturale;
 evitarea compromiterii pe termen lung a mediului;
 înţelegerea dezvoltării durabile ca acea dezvoltare ce răspunde nevoilor
prezentului,
fără a afecta capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi.
Alte elemente de noutate aduse de PAM 5:
- Integrarea dimensiunii de mediu în toate celelalte politici comunitare.
- Schimbarea direcţiei politicii de mediu către o politică bazată pe consens, prin
consultarea părţilor interesate în cadrul procesului de luare a deciziei, precum şi trecerea
de la o abordare bazată pe control la una bazată pe prevenire şi operaţionalizată prin
utilizarea de instrumente economice şi fiscale.
Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), numit şi „Alegerea
noastră,viitorul nostru” este consecinţa procesului de evaluare globală a rezultatelor
PAM 5 (realizată în anul 2000) şi stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul prezentei
decade. Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune ale
politicii de mediu:
1) schimbarea climatică şi încălzirea globală – are ca obiectiv reducerea emisiei
de gaze ce produc efectul de seră cu 8% faţă de nivelul anului 1990 (conform
protocolului de la Kyoto), până în perioada 2008-2012. Au fost stabilite constrângeri
severe pentru producătorii industriali comunitari: amenzi de 50 Euro/t în primul an şi 100
Euro/t în al doilea an;
2) protecţia naturii şi biodiversitatea – are ca obiectiv îndepărtarea ameninţărilor
la adresa speciilor pe cale de dispariţie şi a mediilor lor de viaţă în Europa. Arealele
naturale trebuie protejate prin programul Natura 2000;
3) sănătatea în raport cu mediul – are drept obiectiv asigurarea unui mediu care
să nu aibă un impact semnificativ sau să nu fie riscant pentru sănătatea umană. Prima
condiţie este aplicarea legislaţiei existente combinată cu acţiuni concrete în diferite
sectoare individuale;
4) conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor – are ca obiectiv
creşterea gradului de reciclare a deşeurilor şi de prevenire a producerii acestora.
Prevenirea creşterii volumului deşeurilor este parte a politicii integrate a produselor
(PIP). Se au în vedere şi măsuri pentru stimularea reciclării, recuperării şi incinerării
deşeurilor. Obiectivul principal: reducerea cantităţii de deşeuri cu 20% în 2010 faţă de
nivelul anului 2000 şi cu 50% până în 2050.

6
 Aceste arii prioritare sunt completate de un set de măsuri ce duc la realizarea
obiectivelor lor şi care au în vedere:
 aplicarea efectivă şi îmbunătăţirea aplicării legislaţiei comunitare de mediu în
SM;
 continuarea integrării aspectelor de mediu în toate celelalte politici;
 conlucrarea strânsă cu întreprinderile şi consumatorii;
 asigurarea accesului general la informaţiile de mediu, în vederea dezvoltării
preocupării pentru protecţia acestuia;
 priorităţile de mediu trebuie văzute în contextul extinderii UE;
 accentuarea importanţei reducerii poluării urbane şi a utilizării adecvate a
terenurilor (în scopul conservării peisajelor şi a mediilor naturale).
De asemenea, PAM 6 prevede şi dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund
unor aspecte importante ale protecţiei mediului, precum: protecţia solului, protecţia şi
conservarea mediului marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile,
poluarea aerului, mediul urban, reciclarea deşeurilor, gestionarea şi utilizarea resurselor
în perspectiva dezvoltării durabile. Abordarea acestor strategii este una graduală, fiind
structurată în două faze: prima, de descriere a stării de fapt şi de identificare a
problemelor; a doua, de prezentare a măsurilor propuse pentru rezolvarea acestor
probleme. Până în momentul de faţă au fost iniţiate primele şase strategii, după cum
urmează:
1) Calitatea aerului - strategie iniţiată prin programul „Aer curat pentru Europa”
(CAFE, Clean Air for Europe), lansat în martie 2001 şi care are în vedere dezvoltarea
unui set de recomandări strategice şi integrate, în vederea combaterii efectelor negative
ale poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii umane.
2) Protecţia solului – primul pas în această direcţie a fost făcut în aprilie 2002,
prin publicarea, de către Comisia Europeană, a unei comunicări cu titlul „Către o
strategie tematică pentru protecţia solului” (Towards a Thematic Strategy for Soil
Protection). Problema protecţiei solului este pentru prima dată tratată independent şi sunt
prezentate problemele existente, precum şi funcţiile şi trăsăturile distinctive ale unei
politici de mediu în această direcţie.
3) Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie ce
demarează în iunie 2002, prin comunicarea Comisiei : „Către o strategie tematică pentru
utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile” (Towards a Thematic Strategy on
the Sustainable Use of Pesticides) - comunicare prin care sunt stabilite următoarele
obiective:
 minimizarea riscurilor la adresa sănătăţii şi mediului rezultate din utilizarea
pesticidelor,
 îmbunătăţirea controlului asupra utilizării şi distribuţiei pesticidelor,
 reducerea nivelului substanţelor dăunătoare active prin înlocuirea lor cu
alternative mai sigure,
 încurajarea obţinerii de recolte fără utilizarea pesticidelor,
 stabilirea unui sistem transparent de raportare şi monitorizare a progresului,
inclusiv dezvoltarea de indicatori adecvaţi;
4) Protecţia şi conservarea mediului marin (Towards a strategy to protect and
conserve the marine environment): această strategie este iniţiată prin comunicarea
omonimă a Comisiei (octombrie 2002), cu scopul de a promova utilizarea mărilor în

7
contextul durabilităţii şi conservarea ecosistemelor marine, inclusiv a fundurilor
oceanelor, estuarelor şi zonelor de coastă, acordând o atenţie specială ariilor cu un grad
mare de biodiversitate. Se acordă o atenţie sporită impactului crescut al pescuitului şi
navigaţiei asupra mediului marin.
5) Reciclarea şi prevenirea deşeurilor – lansată în mai 2003, această strategie
reprezintă prima tratare separată a aspectelor reciclării şi prevenirii producerii de deşeuri,
iar prin comunicarea aferentă sunt investigate modalităţile de promovare a reciclării
produselor (atunci când este cazul) şi sunt analizate opţiunile cele mai potrivite sub
aspectul raportului cost-eficacitate.
6) Mediul urban – această strategie are deja identificate patru teme prioritare în
sensul dezvoltării durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spaţiul urban:
transportul urban, gestionarea urbană durabilă, domeniul construcţiilor şi
urbanismul/arhitectura urbană; la sfârşitul lui 2003 a fost lansată comunicarea aferentă,
iar strategiile de protecţie a mediului au fost definitivate în vara anului 2005.
7) Utilizarea continuă a resurselor naturale: chestiunea epuizării resurselor
naturale a fost pusă în discuţie şi în cadrul Raportului Clubului de la Roma. Comisia a
lansat o dezbatere politică (Towards a thematic strategy on sustainable use of natural
resources, 2003) asupra problemelor principale privind înţelegerea relaţiei dintre
utilizarea resurselor şi impactul lor, evaluarea impactului propunerilor politice în acest
domeniu asupra altor politici şi integrarea politicilor astfel ca deciziile să fie luate în
contextul dezvoltării durabile.
Un aspect inovator al PAM 6 este adoptarea unei „politici integrate a produselor
(PIP)” având ca scop reducerea degradării mediului de către diverse produse pe parcursul
ciclului lor de viaţă şi conducând astfel la dezvoltarea unei pieţe a produselor ecologice.
Programul a fost supus unei evaluări intermediare în 2005, în vederea revizuirii şi
actualizării sale conform ultimelor informaţii şi progrese în domeniu.

5. Instrumentele politicii de mediu

Se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi

instrumente economico-financiare.

A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de

protecţie a mediului sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu, adică de

8
cele peste 200 de acte normative (directive, regulamente şi decizii 2) adoptate începând cu
anul 1970 (acestea constituie aşa numitul acquis comunitar).

B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind

mediul ambiant şi utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria
instrumentelor tehnice pot fi incluse:
- Standarde şi limite de emisii (sunt incluse în legislaţia specifică şi au menirea de a
limita
nivelul poluării mediului şi de a identifica marii poluatori);
- Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT, Best Available Technologies) : instituţii
specializate elaborează Ghiduri BAT pentru diverse domenii industriale (energie,
metalurgie, chimie etc.) şi a căror utilizare devine obligatorie;
- Denominarea „eco” (eco-etichetarea) : denominarea are rolul evidenţierii produselor
comunitare care îndeplinesc anumite cerinţe de mediu şi criterii „eco” specifice, criterii
stabilite şi revizuite de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco;
- Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM (au fost create pentru a asigura
conformitatea cu legislaţia de mediu a UE şi aplicarea uniformă a acesteia. Acest lucru
este posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea, desfăşurarea,
urmărirea şi popularizarea rezultatelor inspecţiilor de mediu în toate SM).

C. Instrumente financiare
Principalele instrumente sunt reprezentate de diverse programe.
1. Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa
proiectele de protecţie a mediului în ţările UE, precum şi în ţările în curs de aderare.
Programul are deja trei faze de implementare: prima fază: 1992 -1995, cu un buget de
400 mil.Euro; a doua fază: 1996- 1999, cu un buget de 450 mil.Euro; a treia fază: 2000-
2004, cu un buget de 640 mil.Euro.
LIFE este structurat în trei componente tematice: LIFE - Natură, LIFE – Mediu şi
LIFE –Ţări terţe, toate trei urmărind îmbunătăţirea situaţia mediului înconjurător dar
fiecare dintre ele având buget şi priorităţi specifice. Componenta Măsuri însoţitoare
2
Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare atât pentru statele
membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplică
direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte
măsuri care ar putea îngrădi aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare,
aceasta va fi reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la
latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data până la care statele membre
trebuie să adopte măsurile de adaptare la directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul
statelor membre, dar numai după expirarea termenului de transpunere.
Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice cărora le
sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un număr limitat de destinatari),
iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi
juridice aflate pe teritoriul acestora).
Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente
indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale.
Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în forma scrisă supuse dreptului internaţional dar încheiate fie de
către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele membre cu state terţe, fie numai între statele
membre, în conformitate cu competenţele stabilite prin tratatele constitutive.

9
funcţionează ca o subcategorie a acestora şi are rolul de a asista cu materiale, studii şi
informaţii implementareacelor trei componente tematice, precum şi de a finanţa acţiuni
de diseminare şi schimb de bune practici. Toate componentele sunt supuse condiţiei co-
finanţării de către statele eligibile, cu excepţia componentei Măsuri însoţitoare - care
beneficiază de finanţare 100% din partea UE.
Proiectele finanţate prin programul LIFE trebuie să îndeplinească un set de criterii
ce reflectă relevanţa şi seriozitatea acestora şi care cer ca proiectele:
- să fie de interes comunitar şi să contribuie la realizarea obiectivelor LIFE;
- să fie implementate de parteneri serioşi din punct de vedere financiar şi tehnic;
- să fie fezabile în termeni de propuneri tehnice, planificarea acţiunilor, buget şi
costeficacitate.

2. Fondul de Coeziune3
Înfiinţarea Fondului de Coeziune (continuatorul programului ISPA) a fost hotărîtă
prin Tratatul de la Maastrich, acesta devenind operaţional în anul 1994. FC şi Fondurile
structurale însumează aproximativ 1/3 din bugetul UE. FC are următoarele caracteristici:
1. Sfera limitată de acţiune, din acest fond urmând a se acorda sprijin financiar numai
Statelor Membre cu un nivel al venitului pe cap de locuitor sub 90% din media
comunitară. Aceasta înseamnă că ajutorul este direcţionat către statele mai puţin prospere
luate în întregime (este vorba doar de Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda);
2. Sprijinul financiar este limitat la co-finanţarea proiectelor din domeniile protejării
mediului şi dezvoltării reţelelor de transport trans-europene;
3. Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin care se
acceptă condiţiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în vedere
legătura dintre acest fond şi obiectivul realizării uniunii economice şi monetare.
4. Domenii prioritare : protecţia calităţii apei, a solului, prevenirea inundaţiilor,
managementul integrat al deşeurilor.
Repartizarea pe ţări a Fondului de Coeziune, în perioada 2000 – 2006, s-a
realizeat astfel:
Grecia – 3060 milioane € (16,77%);
Irlanda - 720 milioane € (3,94%);
Spania – 11160 milioane € (61,18%);
Portugalia – 3300 milioane € (18,09%).
România va beneficia de fonduri structurale de circa 28-30 miliarde Euro din
partea UE în perioada 2007-2013.

Fondurile Structurale (FS):

1. Asigură dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor nedezvoltate cu un PNB
sub 75% din media comunitară.
2. Sprijină conversia economică şi socială a regiunilor confruntate cu dificultăţi
structurale.
3
Fondurile structurale sunt formate din Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA a fost
în vigoare pentru perioada 2000-2006, fiind înlocuit de FEADR- Fondul Agricol European pentru
Dezvoltare Rurală), componenta Orientare, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul
Social European (FSE), Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP a fost valabil pentru
perioada 2000-2006, fiind înlocuit cu Fondul European pentru Pescuit). Acestora li se adaugă Fondul de
Coeziune (FC).

10
 Vor fi finanţate proiecte de eficientizare a serviciilor de apă (contorizare,
reducerea pierderilor în reţea), reducerea volumului de deşeuri (investiţii în dezvoltarea
pieţei de reciclare, pentru separarea deşeurilor la sursă).

3. Programul SAMTID
În 2001 a fost demarat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor “Programul
de Dezvoltare a infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii” (SAMTID). Acest program este
destinat îmbunătăţirii stării tehnice a infrastructurii locale şi a calităţii serviciilor de
alimentare cu apă şi canalizare. Valoarea programului este de 96 mil. Euro, iar structura
de finanţare este de 50% sub formă de grant de la UE şi de la bugetul de stat şi 50%
reprezentând împrumuturi de la BEI şi BERD. Programul a fost accesat de 91 de oraşe
din 14 judeţe, cu o populaţie totală de 2,5 milioane de locuitori.

4. Facilitatea Globală pentru Mediu (GEF)

România a aderat la GEF în 1994, fiind un fond destinat susţinerii financiare
pentru protecţia mediului la nivel global, prin constituirea unui fond special şi alocarea
acestuia pentru proiecte globale care au în vedere păstrarea biodiversităţii, schimbările
climatice, poluanţii organici persistenţi, combaterea deşertificării, protejarea stratului de
ozon etc. Proiectele GEF sunt implementate prin intermediul PNUD (Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), PNUM (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu)
şi Banca Mondială. Proiectele trebuie să îndeplinească două criterii:
- să reflecte priorităţile naţionale sau regionale şi să aibă sprijinul ţării/ţărilor implicate;
- să contribuie la ameliorarea situaţiei mediului pe plan global.
În România au fost implementate, până în 2006, 20 proiecte GEF, majoritatea
referitoare la protecţia apelor Mării Negre şi ale Dunării.

5. Fondul de Mediu (FM)

În baza Legii 73/200 şi a OUG nr. 86/2003 s-a constituit Fondul de Mediu. Are
drept scop un număr limitat de investiţii de mediu de interes public, acordând prioritate
celor incluse în Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului.
Încasările din FM provin din colectarea diferitelor taxe suportate de agenţii
economici poluatori, alocaţii de la bugetul de stat, sponsorizări, taxe pentru eliberarea
autorizaţiilor de mediu, rambursarea capitalului şi a dobânzii de către utilizatorii
resurselor fondului. Resursele fondului sunt în mare parte canalizate către
proiecte/achiziţionarea de aparatură cu tehnologie nepoluantă şi proiecte de gestiune a
deşeurilor (inclusiv a celor periculoase). Categoriile de proiecte eligibile sunt stabilite
printr-un plan anual de către comitetul director al Fondului.

6. Iniţiativa comunitară INTERREG III

Interreg III a fost cea mai importantă initiaţivă comunitară, stabilită în cadrul
Fondului European de Dezvoltare Regională, pentru perioada 2000-2006. Obiectivul
acestei noi faze a Interreg este consolidarea coeziunii economice şi sociale în cadrul
promovării cooperarii transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale şi a unei dezvoltări

11
echilibrate pe teritoriul european. Acţiunile ce privesc relaţia dintre graniţe, zonele de
graniţă dintre statele membre şi statele non-membre UE reprezintă punctul central al
acestei iniţiative.
Interreg III se implementează prin intermediul a trei sub-programe:
• Partea A: cooperarea transfrontalieră ce promovează dezvoltarea integrată la nivel
regional dintre regiunile de graniţă învecinate, incluzând graniţele externe şi anumite
graniţe maritime; obiectivul este dezvoltarea economică şi socială a cooperării
transfrontaliere prin strategii comune şi programe de dezvoltare;
• Partea B: cooperarea transnaţională îşi propune să promoveze un nivel înalt de
integrare între grupuri de regiuni europene, cu scopul de a obţine o dezvoltare solidă,
armonioasă şi proporţionată în UE, o integrare teritorială la nivel înalt, incluzând aici şi
statele candidate sau învecinate;
• Partea C: cooperare interregională în teritoriul Uniunii (şi statele învecinate), pentru a
îmbunătăţi coeziunea şi dezvoltarea regională.
Bugetul total este de 4.875 milioane euro pentru perioada 2000-2006.

6. Strategii ale politicii de mediu4

Strategia de protecţie a mediului este definită ca fiind: “totalitatea acţiunilor şi

măsurilor destinate conservării resurselor naturale şi menţinerea calităţii factorilor de
mediu la un nivel acceptabil”5.
Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarităţii
(adică delegarea de responsabilităţi SM, în timp ce UE trasează numai cadrul general,
obiectivele ce trebuie avute în vedere) şi încearcă înlocuirea abordării verticale
tradiţionale, de tip comandă şi control, prin promovarea unui model alternativ de realizare
a obiectivelor de mediu ale UE.
Elaborarea unor strategii de protecţie a mediului a fost determinată de diverse
considerente cum ar fi:
- Înlocuirea unor acţiuni întâmplătoare, izolate cu acţiuni coerente de
protecţie a mediului;
- Elaborarea, implementarea şi evaluarea politicii de mediu pe etape,
astfel încât să fie posibilă evaluarea acesteia.
- Formarea personalului specializat în funcţie de fiecare etapă şi acţiune;
- Controlul aplicării măsurilor stabilite conform acordurilor,
autorizaţiilor, cerinţelor legale etc.
Se poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin
să completeze instrumentele standard şi care acţionează ca stimulente în vederea
adoptării de măsuri pentru protecţia mediului sau care accentuează tendinţa spre o
abordare bazată pe principiul voluntariatului. Astfel, este vorba despre:

4
Institutul European din România, Politica de mediu, Seria Micromonografii - Politici Europene, (lucrare
elaborată în cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02) Bucureşti, 2003, p.21-27.
5
V. Rojanschi, F. Bran, Politici şi strategii de mediu, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 109.

12
  Dezvoltarea durabilă,
 Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei
mediului,
 Politica Integrată a Produselor (PIP),
 Acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluării,
 Taxele şi impozitele de mediu în cadrul Pieţei Unice,
 Strategia europeană de mediu şi sănătate.
 Strategia tematică pentru managementul deşeurilor.
Acestea sunt rezultatul noii abordări a PAM 5 şi a tendinţei inovatoare a PAM 6, care
prevede creşterea numărului instrumentelor de implementare a politicii de mediu şi care
promovează acţiunile orizontale şi integrate.

I. Dezvoltarea durabilă (DD)

Esenţa DD constă în faptul că problemele dezvoltării economice să fie

soluţionate numai ţinânduse cont de cerinţele de mediu şi de necesităţile asigurării
sociale.
Scopurile DD:
 asigurarea dreptului populaţiei la un mediu favorabil de viaţă;
 revizuirea politicii de utilizare extensivă a resurselor naturale, folosirea acestora
în limitele capacităţilor de regenerare;
 asigurarea populaţiei cu minimul necesar de muncă, alimentaţie, energie, apă,
servicii comunale şi asistenţă medicală;
 integrarea cerinţelor ecologice în toate deciziile economice şi sociale;
 crearea accesului la informaţia de mediu şi participarea publicului la luarea
deciziilor de mediu.

Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată în anul 2001, la
întâlnirea internaţională de lucru de la Göthenburg (Suedia), ca strategie pe termen lung
ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social şi
protecţia mediului şi care a cunoscut o apreciere semnificativă în următorii ani.
Conceptul dezvoltării durabile e însă prezent în politica de mediu a UE încă din PAM
5 şi doar se delimitează ca strategie de sine stătătoare în 2001. La momentul actual există
două linii de dezvoltare a acestei strategii: prima, corespunde Procesului Cardiff şi are în
vedere exact integrarea politicilor de mediu în alte politici comunitare; a doua,
reprezentată de Declaraţia de la Göthenburg – numită şi „O Europă durabilă pentru o
lume mai bună: o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă” – are în
vedere rolul UE în aspectele globale ale dezvoltării durabile. Prin cadrul de dezvoltare
iniţiat în 2001 au fost identificate 4 priorităţi:
1) schimbarea climatică şi utilizarea energiei “curate”(adică a surselor de energie ce nu
dăunează mediului);
2) sănătatea publică;
3) gestionarea responsabilă a resurselor naturale;
4) sistemele de transport şi utilizarea terenurilor.

13
 Pentru tratarea acestor priorităţi au fost stabilite 3 direcţii de acţiune, ce
structurează şi eficientizează strategia de dezvoltare durabilă şi care, în acelaşi timp, se
completează reciproc. Acestea cuprind:
A. Propuneri ce influenţează mai multe sectoare (cross-cuting proposals)
B. Măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung,
C. Reviziuiri progresive a gradului de implementare a strategiei, iar fiecare dintre ele
este dezvoltată prin stabilirea unui set de măsuri ce creează cadrul de acţiune propriu-zis
şi duc la operaţionalizarea şi aplicarea în practică a dezvoltării durabile.
Pentru prima direcţie de acţiune (A), măsurile aferente au în vedere următoarele
aspecte:
- toate propunerile legislative majore trebuie să includă o evaluare a potenţialelor costuri
şi beneficii economice, sociale şi de mediu;
- programele comunitare de cercetare şi dezvoltare trebuie să se axeze mai mult pe
dezvoltarea durabilă;
Acestora li se adaugă accentul pe îmbunătăţirea comunicării, prin sublinierea
importanţei dialogului sistematic cu consumatorii şi a consultării altor ţări – cea din urmă
în vederea promovării dezvoltării durabile pe plan global. Convingerea că politicile
comunitare trebuie să sprijine eforturile altor ţări în această direcţie – întrucât dezvoltarea
durabilă nu poate fi numai o preocupare a UE, ci trebuie să fie a întregii lumi – s-a
materializat în cadrul a două evenimente majore:
1) “Un Monterey Conference on Financing for Development” („Conferinţa
Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Monterey asupra finanţării pentru dezvoltare”), din
martie 2002, la care s-a luat decizia de a mări „ajutorul oficial pentru dezvoltare” al UE;
2) Johannesburg Summit (Conferinţa de la Johannesburg), la zece ani după
Conferinţa de la Rio, summit în cadrul căruia EU a înfiinţat o „coaliţie a celor dispuşi”
(coalition of the willing) să promoveze surse reutilizabile de energie şi a încheiat alte
acorduri de dezvoltare durabilă la nivel global.
A doua direcţie de acţiune (B) este strâns corelată cu priorităţile identificate,
astfel încât pentru fiecare prioritate a fost creat un set corespunzător de măsuri de acţiune.
Tabelul de mai jos structurează această corespondenţă:

Tabel nr. 1
Măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung ale dezvoltării durabile

Sursa:Institutul European din România, Politica de mediu, Bucureşti, 2003, p.23

14
 A treia direcţie de acţiune (C) prevede ca măsuri de realizare: 1) o revizuire
anuală a strategiei, care are loc în cadrul întâlnirii din fiecare primăvară a Consiliului
European 2) o revizuire a strategiei la schimbarea fiecărui mandat al Comisiei şi 3)
organizarea, de către Comisie, a unui forum cu părţile interesate (la fiecare doi ani).

Cerinţele minime6 pentru realizarea dezvoltării durabile includ următoarele:

 eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor de hrană, energie,
locuinţă, sănătate;
 creşterea demografică controlată;
 conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului
activităşii economice asupra mediului;
 redimensionarea creşterii economice, printr-o distribuţie mai echitabilă a
resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei, reorientarea
tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor etc.

II. Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului

Acest program are la bază Decizia 466/2002/EC din martie 2002, funcţionează ca un
instrument financiar şi reprezintă reînnoirea unui program anterior, desfăşurat pe
parcursul a trei ani (1998-2000). Noul program acoperă perioada 2002 -2006, are un
buget de 32 mil. Euro şi încurajează participarea sistematică a ONG-urilor la dezvoltarea
politicii comunitare de mediu, precum şi sprijinirea asociaţiilor locale şi regionale mici ce
contribuie la aplicarea aquis-ului comunitar. Rolul său de stimulent este materializat prin
acordarea de sprijin financiar nerambursabil ONG-urilor active în domeniul protecţiei
mediului, pe baza unor propuneri trimise de acestea.
Criteriile de acordare a granturilor urmăresc priorităţile PAM 6 şi promovează
educaţia pentru protecţia mediului şi sprijinirea implementării legislaţie comunitare de
mediu, iar sumele acordate acoperă 70% din cheltuielile organizaţiei pe ultimii doi ani
pentru ONG-urile din SM şi 80% pentru cele din ţările candidate. Sunt eligibile toate
statele membre ale UE (15+10+2) sau Turcia şi state din Balcani (Macedonia, Albania,
Croaţia, Bosnia-Herţegovina).

III. Politica integrată a produselor (PIP)

PIP are la bază Cartea verde a unei politici integrate a produselor (februarie 2001) şi
există ca strategie începând din iunie 2003, odată cu adoptarea de către Comisie a
comunicării aferente. PIP urmăreşte să minimizeze degradarea pe care unele produse o
cauzează mediului pe durata ciclului lor de viaţă şi propune o abordare voluntară în
vederea „produselor verzi”, precum şi o strânsă cooperare cu părţile interesate. Principiile
de bază ale acestei strategii sunt:

6
A se consulta V. Rojanschi, F. Bran, op.cit., p. 100.

15
 1) pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, trebuie să se ia în
considerare gândirea în perspectivă a ciclului de viaţă al produselor de la producerea până
la sfârşitul vieţii produsului;
2) implicarea pieţei, prin crearea de stimulente în vederea încurajării cererii şi
ofertei de “produse verzi”(acele produse ce nu dăunează mediului);
3) implicarea celor interesaţi şi încurajarea cooperării între consumatori, societăţi
şi forurile politice;
4) descreşterea permanentă a impactului pe parcursul ciclului de viaţă al
produsului;
5) crearea şi utilizarea de instrumente variate care să răspundă diversităţii
produselor (instrumentele pe baza acordurilor voluntare sunt primordiale, dar vor fi
necesare şi măsuri obligatorii).
În ceea ce priveşte implementarea sa, au fost identificate două direcţii de acţiune :
- Stabilirea de „condiţii cadru” pentru îmbunătăţirea continuă a impactului
produselor asupra mediului, în toate fazele ciclului de viaţă, de la producere, utilizare şi
până la eliminare ;
- Crearea unei „abordări specifice produsului” – adică identificarea produselor
cele mai dăunătoare la adresa mediului şi dezvoltarea de proiecte pilot pentru
demonstrarea practică a beneficiilor aplicării PIP.
Acesată strategie are un potenţial ridicat de promovare a unei atitudini centrată pe
preocuparea pentru mediu, atât din partea producătorilor cât şi a consumatorilor – ceea
ce, pe termen lung, poate genera formarea unui mecanism autoreglabil de selecţie a
tipurilor de produse aflate pe piaţă, în funcţie de potenţialul lor dăunător asupra mediului.
Pentru a asigura eficacitatea acestei strategii, Comisia a prevăzut o revizuire a sa la
fiecare trei ani.

IV. Acordurile voluntare de mediu

Acordurile de mediu există ca strategie declarată în urma unei Comunicări a

Comisiei din iulie 20027 şi reprezintă o formă de co-reglementare, cu rolul de a sprijini
implicarea activă şi responsabilizarea agenţilor economici faţă de protecţia mediului.
Acordurile de mediu au un caracter voluntar şi sunt folosite în mod curent în toate SM, la
nivel naţional, regional sau local, însă apar ca o noutate la nivelul UE – ca acorduri
încheiate între Comisia Europeană şi federaţiile industriale europene. Elementul de
noutate este reprezentat de stabilirea unui cadru legal pentru utilizarea acordurilor
voluntare de mediu; altfel, putem vorbi de acorduri de mediu încă din 1996, când au fost
pentru prima dată subliniate avantajele acestora:
- o abordare pro-activă din partea industriei;
7
Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the Economic and Social
Committee and the Committee of the Regions of 17 July 2002 on Environmental Agreements at
Community
Level within the Framework of the Action Plan on the "Simplification and
Improvement of the Regulatory
Environment„ [COM(2002) 412 final - Not published in the Official Journal]

16
- soluţii eficace şi create special pentru problemele identificate;
- realizarea rapidă a obiectivelor de mediu.
Reglementarea funcţionării acestora, adusă de Comunicarea din iulie 2002,
stabileşte trei tipuri de acorduri posibile:
1) acorduri din proprie iniţiativă: se referă la iniţiativele sectorului industrial în domenii
în care Comisia nu intenţionează să propună reglementări şi pe care le poate sprijini
printr-o recunoaştere formală;
2) auto-reglementări: reprezintă situaţiile în care reprezentanţii industriei aleg să
reglementeze un aspect controversat, pentru a preveni o reglementare legislativă din
partea Comisiei. Comisia recunoaşte acordul prin emiterea unei recomandări şi poate
adăuga o monitorizare a obligaţiilor printr-o decizie a PE;
3) co-reglementări: atunci când Comisia consideră că este necesară legislaţia într-un
anumit sector, se poate utiliza o formă mai strictă de acord voluntar de mediu, în care
Consiliul şi PE stabilesc obiectivele şi cerinţele de monitorizare, în timp ce industria
decide măsurile care trebuie luate.
Domeniile în care aceste acorduri la nivel comunitar pot avea un rol însemnat
sunt: impactul produselor din PVC asupra mediului, politica integrată a produselor,
schimbarea climatică şi gestionarea deşeurilor.

V. Taxele şi impozitele de mediu

Taxele şi impozitele de mediu au fost adoptate în 1997, ca o modalitate de a promova

utilizarea instrumentelor fiscale în vederea creşterii eficacităţii politicii de mediu. Acestea
sunt taxe şi impozite impuse în şi de către SM (şi nu la nivel comunitar), strategie ce a
fost permanent încurajată de către Comisia Europeană şi care presupune utilizarea a două
categorii de taxe şi impozite de mediu:
- cele care se aplică emisiilor poluante (de exemplu, taxe pe poluarea apei, pe
emisiile de zgomot în domeniul aviatic);
- cele care se aplică produselor (taxe pe pesticide, accize pe petrol, etc.);
Veniturile realizate din aceste taxe şi impozite se adaugă la bugetele SM şi pot fi
utilizate în scopul finanţării activităţilor de protecţie a mediului, dar şi pentru reducerea
altor taxe (cum ar fi taxele de muncă). În acest context, strategia UE constă în:
- colectarea experienţelor SM privind taxele de mediu,
- analizarea efectelor economice şi de mediu ale taxelor şi impozitelor existente,
- monitorizarea efectelor acestora asupra Pieţei Unice şi asupra competitivităţii industriei
europene, cu scopul de a aprecia eficacitatea acestor instrumente fiscale şi eventuala
posibilitate a translatării lor la nivel comunitar.

17
 Tabel nr.2

Sursa: Taxele de mediu in Romania - Studiu elaborat de CEROPE în cadrul Programului

Phare RO 2003/005-551.02.03, p.5

Cazul Romaniei8:

1. Dacă în majoritatea ţărilor central şi vest europene taxele de mediu iau partea
leului din impozitele pe combustibili, în România, până în prezent, nu a existat o
preocupare pentru a evidenţia o componentă de mediu în cadrul taxelor cu o clară tentă
ecologică. Întrucât această situaţie e greu/imposibil de corectat retroactiv, se impune
concentrarea eforturilor ca de acum încolo creşterile de impozite pe combustibili să fie
legate de componenta de mediu. Numai astfel se va putea corecta situaţia în care taxele
de mediu reprezintă doar circa 0,2% din PIB în România, faţă de 3,4% din PIB în
Slovenia, 2,7% din PIB în Cehia şi Ungaria, 2,5% din PIB în Letonia, 2,2% din PIB în
Lituania, 2% din PIB în Estonia etc.
Pentru a alimenta bugetul cu noi venituri necesare, în principal, cofinanţării
lucrărilor de mediu, se propune ca, în plus faţă de calendarul de creştere a accizelor la
combustibili negociat cu UE, să se ia următoarele măsuri:

8
Taxele de mediu in Romania - Studiu elaborat de CEROPE în cadrul Programului Phare RO 2003/005-
551.02.03, p.5-8.

18
 a) creşterea, începând cu 1 iulie 2007, prin modificarea corespunzătoare a Codului
Fiscal, cu 10 eurocenţi (circa 0,35 RON) a preţului la pompă al benzinei şi al motorinei,
indiferent de preţul mondial al petrolului la acel moment. Această creştere de acciză,
denumită explicit taxă de mediu, ar urma să fie colectată de MFP şi utilizată, cu
precădere, pentru co−finanţarea proiectelor de mediu. Efect bugetar estimat − circa 500
milioane euro (aprox. 0,50% din PIB).
b) o nouă creştere, începând cu 1 ianuarie 2008, cu alţi 10 cenţi a preţului la
pompă al benzinei şi al motorinei, în aceleaşi condiţii. Datorită creşterii între timp a PIB
nominal exprimat în euro, este posibil ca efectul bugetar estimat să fie ceva mai mic
(aprox. 0,45% din PIB).
Cumulate, cele două creşteri ar crea o resursă de circa 1 miliard euro anual, care,
cuplată cu alte măsuri de taxe de mediu (poluarea aerului, deşeuri menajere etc.) ar putea
asigura o co−finanţare decentă a proiectelor de mediu în următorul deceniu.

Estimări privind rezultatele aplicării propunerii:

1. O primă consecinţă care trebuie avută în vedere este impactul unei astfel de
măsuri asupra inflaţiei în anii de aplicare (2007 şi 2008). Conform datelor INSSE,
ponderea grupei “combustibili“ în totalul coşului de consum pe baza căruia se calculează
rata inflaţiei este de 724 puncte din 10000 (adică 7,24%). Creşterea cu circa 10% a
preţului benzinei şi a motorinei s-ar traduce într-o creştere imediată a inflaţiei (efect de
primă rundă) cu circa 0,7%, iar efectul secundar, disipat în timp, ar mai putea adăuga
circa 0,3%. Astfel, impactul inflaţionist total al unei majorări cu 10% a preţului
combustibilului poate fi estimat la circa 1% inflaţie suplimentară. Desigur, se poate
argumenta că în condiţiile existenţei unor ţinte foarte ambiţioase ale inflaţiei pentru 2007
şi 2008 (4% ± 1 procent, respectiv 3,8% ± 1 procent), o asemenea măsură ar fi
inoportună. În acelaşi timp, există o serie de argumente care pledează în favoarea unei
asemenea măsuri:
1 − Programele de Convergenţă şi Stabilitate agreate de Comisia Europeană
acordă o mult mai mare atenţie poziţiei bugetare apropiate de echilibru, în
detrimentul preocupărilor privind inflaţia;
1 - Efectele măsurii propuse nu sunt cu nimic mai împovărătoare în ceea ce
priveşte creşterea ratei inflaţiei decât o măsură care ar viza creşterea TVA cu 3
puncte procentuale (de la 19% la 22%). O astfel de măsură ar aduce venituri
bugetare suplimentare similare (de circa 1,1% din PIB), dar cu afectarea
tuturor preţurilor din economie, aşadar cu o inflaţie suplimentară de peste 1%;
2 − Banca centrală poate reacţiona din timp printr-o întărire a politicii monetare,
care să încerce readucerea inflaţiei în banda iniţială;
3 − Dacă acest lucru se dovedeşte imposibil, există în continuare posibilitatea de
a explica publicului că ratarea s-a datorat unei modificări majore a politicii
fiscale, care nu a fost luată în calcul la momentul stabilirii ţintei.

2. Este posibil ca evoluţii favorabile de pe piaţa petrolului să atenueze efectele

inflaţioniste menţionate, ca urmare a unor scăderi ale preţului ţiţeiului în anii următori.
Astfel, un sondaj efectuat de Reuters la începutul lunii august 2006 printre 32 de analişti
a arătat că, faţă de un preţ spot de 78,65$/baril a petrolului, se anticipa o scădere în luna
septembrie la 72,70$/baril şi o medie anuală pentru 2006 de 68,20$/baril (faţă de

19
68,60$/baril pe primele şapte luni ale anului). Mergând mai departe, preţul petrolului
pentru 2007 este prognozat la 64,45$/baril (o scădere cu circa 5% faţă de anul acesta), iar
pentru 2010 se anticipează o scădere a preţului petrolului până la 45,67$/baril (o scădere
cu aproximativ 33% faţă de 2006). Prin urmare, nu este deloc obligatoriu ca accizarea
superioară a benzinei şi a motorinei să se traducă în preţuri mai mari la pompă.
Totodată, trebuie luat în calcul şi efectul aprecierii nominale a leului faţă de euro
şi faţă de dolar, care, dacă va continua, va avea acelaşi efect de descurajare a creşterii
preţurilor la pompă exprimate în lei.
3. Un ultim considerent priveşte modalitatea în care creşterile de accize propuse s-
ar suprapune peste calendarul creşterilor de accize deja agreat cu Comisia Europeană.
Conform acestui calendar, acciza la benzina cu plumb ar urma să crească cu circa 10
eurocenţi/litru în intervalul 2004−2007 (din care numai 3 eurocenţi în intervalul
2006−2007), acciza la benzina fără plumb ar urma să crească cu circa 9 eurocenţi în
intervalul 2004−2011 (cu circa 6 eurocenţi în intervalul 2006−2011), iar acciza la
motorina utilizată drept carburant auto ar urma să crească cu aproximativ 12 eurocenţi în
perioada 2004−2013 (din care 9 eurocenţi în perioada 2006−2013).
Toate aceste creşteri sunt extrem de moderate şi, ca atare, adăugarea atât în 2007
cât şi în 2008 a câte 10 eurocenţi la accize sub formă de taxe de mediu este pe deplin
fezabilă.

VI. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)

De la început, politica de mediu a avut drept obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii. Art.

152-174 Tratatul de la Amsterdam reprezintă baza legală a acţiunilor UE în ceea ce
priveşte mediul şi sănătatea9, iar obiectivele şi acţiunile necesare au fost incluse în cel de
al 6-lea PAM..
Această strategie este cea mai recentă acţiune în domeniu şi are în vedere relaţia
complexă şi direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea caracteristicilor mediului
şi sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării constante a Comisiei Europene în
această direcţie şi a fost iniţiată în iunie 2003 (2003-2008), fiind elaborată prin
colaborarea DG Mediu cu DG Cercetare şi DG Sănătate. Elementul de noutate al acestei
strategii este centrarea pe sănătatea copiilor - care reprezintă cel mai vulnerabil grup
social şi cel mai afectat de efectele poluării mediului - spre deosebire de restul legislaţiei
de mediu, care este bazată pe norme şi standarde pentru adulţi. Dezvoltarea acestei
strategii are la bază 5 elemente cheie:
1. va fi fundamentată ştiinţific şi va analiza interacţiunile complexe dintre diverşi
poluanţi şi organismul uman;
2. va fi centrată pe copii şi va iniţia acţiuni pilot asupra poluanţilor cu relevanţă specifică
pentru copii (precum dioxinele şi metalele grele) şi asupra substanţelor cu acţiune
endocrină;
3. îşi propune să crească gradul de informare şi responsabilizare a părţilor interesate şi al
publicului;
9
Organizaţia Mondială pentru Mediu şi Sănătate defineşte mediul şi sănătatea ca incluzând atât efectele
directe, patologice ale chimicalelor, radiaţiilor şi altor agenţi biologici, cât şi efectele, uneori indirecte,
asupra sănătăţii şi bunei condiţii a mediului fizic, psihologic, social şi estetic, care include gospodăriile,
dezvoltarea urbană, amenajarea teritoriului şi transporturile.

20
4. legislaţia UE va completa legile naţionale şi va fi revizuită pentru a reflecta situaţia şi
nevoile speciale ale copiilor;
5. va evalua constant acţiunile întreprinse în acest scop.
Pentru dezvoltarea acestei strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu
părţile interesate, în vederea stabilirii unor grupuri de lucru şi grupuri consultative,
precum şi în scopul determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării
SCALE.
VII. Strategia tematică pentru managementul deşeurilor10

Considerăm necesar clarificarea noţiunii de “deşeu”, chiar dacă nici o

definiţie nu satisface în întregime această noţiune. Există mai multe definiţii
ale deşeului11, astfel :
- Din punct de vedere legislativ : Legea 426/2001 defineşte deşeul
ca “orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în

10
Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste
frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora - M.Of. nr. 18/1991.
Legea nr. 426/2001 -M.Of. nr. 411/25.07.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 - M.Of.
nr. 283/22.06.2000 privind regimul deşeurilor.
Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor si preparatelor chimice periculoase M.Of. nr.
635/05.09.2003 , modificat si completat de Legea 263/2005.
Legea nr. 261/2004 pentru ratificare a Conventiei de la Stockholm privind poluantii organici persistenti,
adoptata la 22 mai 2001 -M.Of. nr. 638/15.07.2004.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 M.Of. nr. 283/22.06.2000 privind regimul deşeurilor,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001 M.Of. nr. 411/25.07.2001.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 -M.Of. nr. 104/07.02.2002 privind gestionarea deseurilor
industriale reciclabile aprobată cu modificări prin Legea 465/2001 M.Of. nr. 422/30.07.2001 şi modificată
prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 61/2003 -M.Of. nr. 461/28.06.2003.
Hotararea Guvernului nr. 349/2002 M.Of. nr. 269/23.04.2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor
de ambalaje -abrogata prin HG nr. 621/2005.
Hotararea Guvernului nr. 128/2002 M.Of. nr. 160/06.03.2002 privind incinerarea deseurilor, modificata si
completata prin Hotararea Guvernului nr. 268/2005 - M.Of. nr. 332/20.04.2005.
Hotararea Guvernului nr. 856/2002- M.Of. nr. 659/05.09.2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si
aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase.
Hotararea Guvernului nr. 124/2003 - M.Of. nr. 109/20.02.2003 privind prevenirea, reducerea si controlul
poluarii mediului cu azbest, modificat de HG 734/2006.
Hotararea Guvernului nr. 228/2004 -M.Of. nr. 189/04.03.2004 privind controlul introducerii in tara a
deseurilor nepericuloase in vederea importului, perfectionarii active si a tranzitului modificata si completata
prin Hotararea Guvernului nr. 514/2005 -M.Of. 505/14.06.2005.
Hotararea Guvernului nr. 1470/2004 M.Of. nr. 954/18.10.2004 privind aprobarea Strategiei Nationale si
Planului National de Gestionare a Deseurilor.
Hotararea Guvernului nr. 2427/2004 - M.Of. nr. 64/2005 privind evaluarea si controlul riscului substantelor
existente .
Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje ( abroga HG
nr.349/2002).
OM nr.251/2005 pentru organizarea si functionarea Secretariatelor de Risc privindcontrolul activitatilor
care prezinta pericole de accidente majore in care sunt implicatesubstante periculoase-
M.Of.nr.298/11.04.2005.
11
A se vedea A. Culic, R. M. Petrescu, Managementul şi legislaţia deşeurilor, EFES, Cluj-Napoca, 2006,
p. 14-15.

21
 anexa I B, pe care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia
de a le arunca”.
- Din punct de vedere al protecţiei mediului: un deşeu constituie o
ameninţare din momentul în care acesta intră în contact cu mediul
înconjurător.
- Din punct de vedere economic :un deşeu reprezintă un obiect a
cărui valoare economică este nulă sau negativă pentru deţinător la
un anumit moment. Această definiţie exclude, însă o bună parte a
deşeurilor reciclabile care au o anumită valoare economică.
Clasificarea deşeurilor12 :
 Deşeuri municipale :
- Deşeuri menajere : deşeuri provenite din activităţi casnice sau asimilabile
cu acestea, colectate în amestec sau selectiv, dar şi cele asimilabile cu
acestea generate în instituţii, industrie, comerţ (din totalul deşeurilor
municipale, aproximativ 40% reprezintă materiale reciclabile din care circa
20% pot fi recuperate, nefiind contaminate).
- Deşeuri menajere voluminoase : provenite din activităţile domestice care
din cauza volumului mare sau a greutăţii nu pot fi preluate de colectorii
normali şi care necesită o gestionare specială (ex. mobilier uzat, resturi de
echipamente electrice, deşeuri verzi de grădină, etc.).
- Deşeuri menajere periculoase : provenite din activităţile domestice care nu
pot fi colectate împreună cu deşeurile menajere normale fără a se crea
riscuri pentru mediu sau pentru persoane. Pentru aceste tipuri de deşeuri se
mai folosesc şi termenii : “deşeuri menajere speciale” sau “deşeuri toxice în
cantităţi dispersate, DTCD” (ex. vopsele, solvenţi, seringi, medicamente,
baterii uzate, acumulatori, etc.).
- Deşeuri stradale : sunt rezultate din exploatarea, întreţinerea sau crearea
grădinilor publice şi de asemenea deşeuri organice rezultate din activităţi
horticole profesionale. O parte din aceste deşeuri verzi, cele rezultate din
grădinile particularilor sunt incluse în categoria deşeurilor voluminoase.
a) Deşeuri industriale :
1. Deşeuri industriale periculoase :
*Deşeuri industriale speciale : deşeuri de la vopsire,
nămoluri de la staţiile de epurare, acizi uzaţi, emulsii uzate, etc.
*Deşeuri industriale în cantităţi dispersate: adezivi şi
lipiciuri, baterii de maşină uzate, uleiuri uzate de la
maşini, etc.
2. Deşeui industriale banale: piese rebutate, anvelope uzate, bidoane şi
recipienţi, etc.

12
Ibidem, p. 17-24.
A se consulta şi Anexa nr. I B din OUG 78/2000 aprobată prin Legea 426/2001 publicată în M.O., partea I,
nr. 411 din 25 iulie 2001.

22
 Precizăm că, în România doar 22% din totalul deşeurilor produse sunt
valorificate, cea mai mare cantitate de deşeuri fiind eliminată prin depozitare, doar
1% din deşeuri fiind incinerate.
Procentul de deşeuri industriale care sunt valorificate este alcătuit din:
deşeuri petroliere, metalice, vehicule şi echipamente uzate. Costurile de
conformare pentru sectorul deşeuri se ridică la 3,8 miliarde Euro până în 2017.
Aceste costuri sunt necesare pentru: construirea de depozite ecologice de deşeuri,
închiderea depozitelor existente neconforme, introducerea/extinderea colectării
selective.
Strategia tematică pentru managementul deşeurilor este una dintre cele
7 strategii conturate în cadrul PAM 6. Comisia a lansat în 2003 o consultare largă a
tuturor celor implicaţi asupra opţiunilor politice pentru prevenirea şi reciclarea
deşeurilor13.
Obiectivul strategiei este eliminarea relaţiei cauzale dintre rata creşterii
economice/utilizarea resurselor şi cea a producerii deşeurilor. Sunt identificate
următoarele aspecte principale14 :
 Pentru formularea unei politici bune de prevenire a deşeurilor
este necesară o analiză ştiinţifică, în prezent nu există date
statistice de încredere;
 În privinţa reciclării, trebuie să se pună accentul pe materiale în
locul accentului pe produse care şi-au încheiat perioada de viaţă ;
 O nouă dezbatere asupra definiţiei deşeurilor;
 Necesitatea stabilirii unui nivel de reciclare comun tuturor
statelor membre, etc.
Mangementul deşeurilor cuprinde următoarele elemente15:
A. Prevenirea.
Cea mai buna strategie de reducere a deşeurilor este cea care previne de la
început apariţia deşeurilor. Prevenirea poate necesita modificări semnificative ale
proceselor tehnologice, dar poate furniza cele mai bune rezultate de mediu şi
economice

B. Reducerea cantităţilor de deşeuri generate de activităţi socio-

economice:
 Concepţia produselor: depinde de producător, care ar trebuie să
le realizeze astfel încât să fie uşoară dezmembrarea lor pe
produse cu acelaşi specific, pentru a face posibilă o procesare
diferenţiată (ex. Fabricile de automobile care proiectează maşini

13
În vârful marilor “producători” de deşeuri menajere se află SUA cu peste 700 kg/loc/an, deşeuri
provenind mai ales din ambalaje. Cantitatea de deşeuri produsă nu este însă totul, la fel de important fiind
şi procentul în care ele sunt reciclate.
14
P. Prisecaru, op.cit., p. 254.
15
V. Rojanschi, F. Bran, op.cit., p.191-194.

23
 în vederea separării lor pe piese metalice, plastice, sticlă etc. şi
nu pe transformarea lor prin presare).
 Diminuarea ambalajelor: producătorii ar putea fi stimulaţi prin
taxe degrevante la produsele care s-ar recupera prin costurile
provenite din circuitul gunoaielor şi reducerea poluării.
 Diminuarea consumului: este o problemă specifică
consumatorilor asaltaţi de reclame, vitrine.
C. Utilizarea:
 Reutilizarea: aplicată în special sticlelor. Aici intervin mai ales
cetăţenii, în cazul sticlelor normale care se pot reumple, de
exemplu apă minerală, bere.
 Reciclarea: este segmentul cel mai slab dezvoltat în România,
prin care se pierd uriaşe cantităţi de materii prime: hârtie16,
cauciuc, metal etc.
În domeniul Utilizării un rol important îl au şi pubelele publice
diversificate pe produse. În acest sens sunt propuse câteva măsuri:
- Crearea lanţului comercial pentru deşeuri;
- Introducerea sistemului de pubele pe grupe de produse şi apoi a
serviciilor de colectare, transport şi valorificare distincte;
- Dezvoltarea reţelelor publice, în special cu caracter privat pentru
colectare;
- Educarea populaţiei prin responsabilizare, informare şi sisteme de
amenzi, dar şi taxe de degrevare.

D. Procesarea:
 Depozitarea controlată: “depozitele ecologice” care asigură în
final, printr-o serie de construcţii în care un rol esenţial îl au
odiverse produse noi denumite geosintetice, confinarea,
închiderea, izolarea masei de deşeuri astfel încât să fie redusă la
minimum poluarea mediului. Această problemă trebuie privită
diferenţiat în funcţie de nocivitatea deşeurilor.
 Compostarea: presupune o selectare prealabilă a deşeurilor
pentru a rămâne numai cele cu un conţinut mare în materii
organice, după care prelucrarea lor este relativ simplă: stropirea
şi reamestecarea pe platforme din beton pe o perioadă de 3-4
săptămâni. În final se obţine un îngrăşământ de tipul gunoiului de
grajd. Este cel mai ecologic procedeu de reinserare a deşeurilor
în mediu.
Deşeurile care pot fi tratate biologic (compostate 17) sunt, in principal,
următoarele :
16
Procesul de tăiere a pădurilor pentru producerea hârtiei poluează în jur de 200m³ de apă din râuri pentru 1
tonă.
17
http://www.apmbz.ro/2gdscp/Ghid%20compostare.doc

24
 - fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere şi asimilabile;
- deşeuri din grădini şi parcuri;
- deşeuri din pieţe şi complexe alimentare;
- resturi biodegradabile din industria alimentară;
- namol rezultat din staţiile de epurare oraşeneşti.
Tratarea mecanică şi biologică (compostare) a deşeurilor este condiţionată de
tipul deşeurilor şi modul de colectare. Colectarea selectivă este un proces de
gestionare a deşeurilor municipale prin care materialele de origine casnică
(domestică) care au un potenţial de reciclare (hârtie, carton, sticlă, plastic şi metal)
sunt recuperate şi dirijate spre filierele de reciclare. Acest proces necesită o
compostare “la sursă”, o colectare separată a materialelor secundare şi tratamentul
lor într-un centru de recuperare.

Obiective

 Contribuie la reciclarea materială şi organică,

 Reduce fluxul colectării în amestec pentru tratare.
Factori limitativi (piedici)
 Efortul cerut producătorilor particulari de deşeuri, prin urmare motivaţia
este un factor esenţial în reuşita colectărilor selective,
 Gestiune riguroasă a organizării sistemului de colectare selectivă .

Deşeurile care fac obiectul colectării selective

Se disting două tipuri principale de colectare selectivă:
 Colectarea selectivă a deşeurilor “curate şi uscate” (sticlă, hârtie, cartoane,
ziare – reviste, plastic, aluminiu),
 Colectarea selectivă a părţii fermentabile a deşeurilor menajere sau “bio-
deşeurile”.
Colectarea selectivă a deşeurilor depinde de:
 contextele locale : tipul de habitat, densitatea populaţiei, etc.
 natura şi numărul fluxului care trebuie tratat (partea reciclabilă a
ambalajelor menajere, ziare – reviste, partea fermentabilă a
deşeurilor menajere, etc.).
 modalităţile de colectare
 uşă în uşă
 aport voluntar
 colectare regrupată sau colectare mixtă etc.
 organizarea colectării (frecvenţa colectării, echipamente de
încarcare, tipurile de recipienţi sau de vehicule de colectare, etc.

25
  Incinerarea: se poate introduce la un moment dat pe circuitul
reutilizării şi reciclării, dar presupune o severă triere prealabilă
pentru determinarea materialelor necombistibile.
Incinerarea poate fi: - cu adoas de combustibil, pentru deşeurile
spitaliceşti sau pentru deşeuri periculoase sau speciale Problema substanţelor
periculoase care afectează mediul şi sănătatea umană a fost adusă în atenţia
publicului în special de accidentele petrecute în anii ’70 şi ’80 (Seveso-Italia din
1976, Bhopal-India în 1984 şi cel de la Basel pe Rin în 1986). La acestea s-a
adăugat intensificarea transportului trans-frontieră a deşeurilor periculoase şi
depozitarea acestora în special în ţările cu legislaţie de mediu mai permisivă (ţări
slab dezvoltate şi în dezvoltare). Cantitatea de deşeuri periculoase generată anual
nu este cunoscută dar este estimată la cca. 400 de milioane de tone din care 95%
sunt produse de ţările dezvoltate economic (ex. SUA – 85% din total). Deşeurile
periculoase se referă la: deşeuri non-nucleare industriale, pesticide, deşeuri
chimice, deşeuri uranifere, cenuşi de incinerare etc.Dintre acordurile şi convenţiile
internaţionale care au fost realizate pe marginea acestei probleme menţionăm:
Convenţia privind Controlul Deplasării Transfrontieră a Deşeurilor
Periculoase şi a Amplasării Lor (Convenţia de la Basel din 1989); Convenţia
de la Bamako (Mali) viza interzicerea importului şi a depozitării deşeurilor
periculoase în ţările africane etc..

- fără adaos de combustibil, eventual chia cu

producere de energie termică, ceea ce presupune deşeuri cu o putere
calorică de peste 1400kca/kg şi o umiditate sub 40%.
Incinerarea poate genera cenuşă care trebuie dusă în depozite şi gaze
care sunt cu atât mai nocive cu cât temperatura de ardere este mai mică,
nefiind indicat să se coboare dun 1.500°C18.
 Piroliza: este un procedeu termochimic (mai rar utilizat) de
transforamare a unor substanţe solide în substanţe gazoase ce
condensează ulterior la diferite temeraturi, separând fracţiuni
lichide combustibile. Reprezintă singura metodă de valorificare a
deşeurilor din materiale plastice selectate din masa deşeurilor,
incinerarea lor separată ridicând numeroase probleme tehnice şi de
poluare.

Identificarea probelemelor legate de gestiunea deşeurilor19:

- Colectarea datelor şi caracterizarea deşeurilor;
- Colectarea selectivă a deşeurilor;
- Transportul deşeurilor;
- Stocarea temporară a deşeurilor;
18
Investiţiile pentru epurarea gazelor dublează costul de incinerare propriu-zisă.
19
A. Culic, R. M. Petrescu, op.cit., p. 35: Gestionarea deşeurilor, componentă importantă a oricărei strategii
de mediu, se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminarea acestora.

26
- Lipsa valorii economice pentru diverse deşeuri;
- Diversitatea deşeurilor produse şi necesitatea diferitelor tehnici de tratare;
- Costul reciclării etc.

În ceea ce priveşte reciclarea şi valorificarea deşeurilor, în Planul Naţional

de Gestionare a Deşeurilor au fost stabilite anumite ţinte, amintim cîteva dintre
acestea:
- Valorificarea materială şi energetică a circa 50% din deşeurile biodegradabile
până în 2013;
- Valorificarea energetică a circa 50% din cantitatea de rumeguş până în 2013;
- Reciclarea în proporţie de 22,5% pentru plastic până în 2013;
- Reciclarea în proporţie de 60% în funcţie de greutate, pentru hârtie şi carton şi
50% pentru metale în 2008;
- Reciclarea în proporţie de 60% pentru sticlă, până în 2013.

Ca urmare a faptului că deşeurile reprezintă o ameninţare pentru sănătate şi

pentru mediul înconjurător, au început să se dezvolte o serie de metode care
uşurează luare unei decizii cu privire la sistemele de management aplicabile.
Astfel, s-au dezvoltat o serie de metode utilizate pentru evaluarea sistemelor de
management al deşeurilor:
- Modelul Analizei Ciclului de Viaţă (ACV): este utilizat pentru a evalua
din punct de vedere al impactului asupra mediului şi efectele energetice ale
sistemului de mangement al deşeurilor;
- Analiza costurilor sistemului de management al deşeurilor.
ACV, utilizat pentru a evalua impactul produs asupra mediului de anumite
produse, nu oferă o soluţie ci oferă date de pornire în procesul de planificare
pentru introducerea unei strategii de management al deşeurilor.
Ciclul de viaţă al unui produs începe din momentul extracţiilor materiilor
prime şi se termină cu etapa de eliminare a produsului devenit deşeu.
Ciclul de viaţă al unui deşeu începe din momentul în care un produs devine
deşeu şi se sfârşeşte atunci când acesta devine resursă – materie primă secundară
(cum se întâmplă în cazul reciclării materialelor sau al recuperării energetice) sau
atunci când deşeul este deus pentru stocare finală.
Impactul produs asupra mediului de către un anumit tip de sistem de
management este influenţat de diverşi factori: caracteristicile deşeurilor, existenţa
unei pieţe pentru fracţiunea recuperabilă a deşeurilor, eficienţa sistemului de
colectare al deşeurilor etc.

Utilizarea durabilă şi gestionarea resurselor

naturale şi a deşeurilor în cadrul Agenţiei Europene de Mediu

Agenţia Europeană de Mediu (European Environment Agency, AEM) a fost

înfiinţată prin Regulamentul 1210/90 al CEE din 1990 (modificată prin Regulamentul

27
933/1999 al CE şi Regulamentul 1641/2003 al CE). Decizia de a se stabili la Copenhaga
a fost luată în anul 1993 iar, Agenţia a început să funcţioneze din anul 1994.
Agenţia Europeană de Mediu este instituţia publică principală din Europa
consacrată elaborării de informaţii oportune, la obiect, pertinente şi viabile, pentru
întemeietorii de strategii şi public, în vederea susţinerii dezvoltării durabile şi pentru a
ajuta la realizarea unor îmbunătăţiri semnificative şi măsurabile a mediului înconjurător
din Europa.
Necesităţile societăţii în ceea ce priveşte apa, energia şi mineralele sunt în creştere
şi dacă nu vor controlate, vor începe să creeze probleme pentru viitoarea dezvoltare
economică şi şocială. Din ce în ce mai des, deşeurile sunt considerate ca o resursă
potenţială: reutilizarea intensivă şi reciclarea materialelor, precum şi utilizarea lor
eficientă în procesul de fabricaţie vor deveni o normă. Din ce în ce mai multe produse vor
fi proiectate, comercializate şi licenţiate pentru a reduce la minimum cheltuielile în contul
mediului ocazionate de producerea, utilizarea şi destinaţia până la şfârşitul vieţii lor.
AEM va continua să furnizeze informaţiile şi evaluări în vederea sprijinirii
strategiilor de gestiune a deşeurilor şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, pentru a
permite stabilirea de priorităţi, monitorizarea şi urmărirea, ca şi identificarea celor mai
bune practici.
În următorii ani (până în 2008) priorităţile Agenţiei vor fi :
(a) Evaluări ale circuitului materialelor şi al deşeurilor
Sprijinirea intenţiilor politice la baza strategiilor tematice privind utilizarea
durabilă a resurselor naturale şi reciclării deşeurilor.
Asigurarea unei reduceri globale semnificative a volumelor de deşeuri generate,
decuplarea utilizării resurselor de creştere economică şi pentru a evita ca utilizarea
acestor resurse, cu impactele asociate lor, să nu depăşească capacitatea de suportare a
mediului. Produsele specifice vor include:
- sprijinirea strategiilor tematice în favoarea utilizării durabile a resurselor naturale şi a
reciclării deşeurilor;
- evaluări ale fluxului de materiale şi deşeuri;
- analiza strategiei privind resursele naturale şi deşeurile, inclusiv evaluarea eficacităţii şi
a stadiului de acţiune;
- dezvoltarea unor indicatori pentru prevenirea deşeurilor şi utilizarea resurşelor naturale;
- sprijinirea ţărilor membre în raportarea deşeurilor (inclusiv Directiva de condiţionare a
deşeurilor) şi contabilitatea fluxului de materiale;
- sprijinirea Regulamentului privind statistica deşeurilor, inclusiv datoria de a revedea
obligaţiile de raportare.
(b) Informaţiile despre cele mai bune practici
Facilitarea unei reduceri globale semnificative la utilizarea resurşelor şi volumelor
deşeurilor generate, prin răspândirea informaţiei despre utilităţi şi instrumente politice.
Produsele specifice vor include:
- identificarea şi răspândirea informaţiilor asupra celei mai bune practici şi a
experienţelor de succes.

7. Planurilor de Acţiune pentru protecţia Mediului: Programul Operaţional

Sectorial de Mediu

28
 I. Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 20 este strâns
corelat cu obiectivele naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de
Dezvoltare (PND) şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se
bazează pe principiile şi practicile dezvoltate la nivelul Uniunii Europene.
Obiectivele specifice POS Mediu sunt:
1. Îmbunătăţirea accesului la infrastructura de apă, prin asigurarea serviciilor de
alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015.
2. Ameliorarea calităţii solului, prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi
reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în
2015.
3. Reducerea impactului negativ cauzat de centralele municipale de termoficare
vechi în cele mai poluate localităţi până în 2015.
4. Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin
sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei
Natura 2000.
5. Reducerea riscului la dezastre naturale, prin implementarea măsurilor
preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.
În vederea atingerii acestor obiective, s-au identificat următoarele axe
prioritare:
Axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată;
Axa prioritară 2 – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi
reabilitarea siturilor contaminate;
Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea sistemelor municipale de termoficare în zonele
prioritare selectate;
Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru
protecţia naturii;
Axa prioritară 5 – Dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor
naturale în zonele cele mai expuse la risc;
Axa prioritară 6 – Asistenţa Tehnică.
Asistenţa Tehnică (AT) va asista implementarea şi monitorizarea
programului şi va contribui substanţial la atingerea obiectivului global şi a celor
specifice ale POS Mediu. Programul acoperă perioada 2007-2013, dar obiectivele
sale urmăresc nevoile de dezvoltare ale României dincolo de 2013, prin punerea
bazelor dezvoltării durabile a investiţiilor vizate. POS Mediu este unul din cele 7
programe operaţionale elaborate în cadrul Obiectivului “Convergenţă” pentru
perioada de programare 2007 – 2013. POS Mediu a fost elaborat în conformitate
cu cea de-a treia prioritate a PND 2007 – 2013 – “Protecţia şi îmbunătăţirea
calităţii mediului”, precum şi cu Prioritatea 1 a CNSR – “Dezvoltarea
infrastructurii la standarde europene”. POS Mediu conţine elemente esenţiale
pentru implementarea cu succes a Planului Naţional de Dezvoltare (PND) şi a
20
www.mmediu.ro/integrare/comp1/POSMediu_mai_2006%20fara%20trackch.pdf -

29
CNSR în domeniul protecţiei mediului; obiectivul de bază îl constituie
promovarea dezvoltării durabile a întregii ţări.
Bugetul total al POS Mediu pentru perioada de programare 2007-2013 este
de aproximativ 4,900 miliarde Euro, ceea ce reprezintă 23,4 % din sursele
financiare alocate Cadrului Naţional Strategic de Referinţă. Din aceştia, 3,960
miliarde Euro reprezintă sprijinul comunitar, mai mult de 940 milioane Euro
provenind din bugetul naţional. Sursele comunitare sunt asigurate din Fondul de
Coeziune şi Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Axa Prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă

uzată ”

Obiective
• Asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile
• Asigurarea calităţii corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările
umane;
• Îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă
• Îmbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de
epurare a apelor uzate
Această prioritate va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Fundamentare
Această axă prioritară se adresează unuia dintre principalele puncte slabe
identificate în analiza SWOT, care reflectă accesul redus la servicii publice de apă
(52%), calitatea necorespunzatoare a apei potabile şi lipsa facilităţilor de
canalizare şi epurare a apelor uzate în anumite zone. Serviciile publice din
domeniul apei sunt de cele mai multe ori ineficiente, în special din cauza
numărului mare de operatori mici, mulţi dintre aceştia având ca obiect de activitate
şi alte activităţi (transport public, încălzire centrală, electricitate locală, etc),
precum şi din cauza lipsei de investiţii pe termen lung, a managementului
necorespunzator, a lipsei unor obiective pe termen lung şi a unor planuri de
afaceri, etc.
Legislaţia românească în sectorul de apă este în vigoare şi conformă cu
acquis-ul comunitar, dar sunt necesari paşi în ceea ce priveşte implementarea, în
vederea conformării depline, în special în privinţa comunităţilor mici.
Ca urmare a negocierilor pentru capitolul 22 – Mediu, au rezultat pentru
România o serie de angajamente ce implică investiţii considerabile în sectorul de
apă şi apă uzată, în decursul unor perioade de tranzitie relativ scurte. În
conformitate cu Tratatul de Aderare, România a obţinut perioade de tranziţie
pentru conformarea cu acquis-ul pentru colectarea, descarcarea şi epurarea apelor
uzate – până în 2015 pentru 263 aglomerări mai mari de 10 000 locuitori
echivalenţi şi până în 2018 pentru 2.346 de aglomerări între 2 000 şi 10 000
locuitori echivalenţi. Perioade de tranziţie au fost obţinute, de asemenea, şi pentru
calitatea apei potabile până în 2015, pentru conformarea cu Directiva 98/83. Mai

30
mult, în urma negocierilor de aderare, România a declarat întregul sau teritoriu
drept zonă sensibilă, acest aspect presupunând obligaţia ca toate aglomerările
umane cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi să fie prevăzute cu staţii de
epurare cu grad avansat de epurare, respectiv treapta terţiară. Ca urmare, deşi în
majoritatea aglomerărilor urbane cu peste 100.000 p.e., sunt construite staţii de
epurare, prin fonduri ISPA şi MUDP, fonduri suplimentare sunt necesare pentru a
furniza extinderea lor, astfel încât să se asigure tratarea avansată (eliminarea
azotului şi fosforului). Pentru aglomerările mai mici care nu au beneficiat de
aceste programe trebuie construite/modernizate staţii de epurare care să asigure şi
epurarea terţiară.
În pofida unei îmbunătăţiri semnificative a calităţii râurilor în România
(scădere a nivelului principalilor indicatori de calitate CBO5 şi CCO, solide în
suspensie, conţinutul componentelor periculoase), sunt încă necesare investiţii în
special în vederea reducerii surselor punctiforme de poluare care cresc riscul de
eutrofizare a receptorilor naturali. Luarea în calcul a angajamentelor mai sus
menţionate, pe fondul unei serioase lipse a investiţiilor şi al unor servicii deficitare
în sectorul de apă, presupune nevoi investiţionale semnificative în toată ţara.
Strategie
Având în vedere necesitatea conformării cu acquis-ul comunitar din
sectorul de apă în majoritatea aglomerărilor într-o perioadă de tranziţie relativ
scurtă, prioritatea se va acorda proiectelor integrate de anvergură în vederea
optimizării costurilor de investiţie şi a costurilor operaţionale pe care le presupun
asemenea investiţii. Comunităţile care au ca scop îmbunătăţirea infrastructurii de
apă şi apă uzată din zonele geografice clar definite (de ex. pe bazine hidrografice)
vor fi grupate. Pe baza unui program de investiţii pe termen lung în zonele
respective, investiţiilor prioritare la nivel regional li se va acorda o atenţie specială
în vederea asigurării utilităţilor de apă şi apă uzată pentru populaţie, la standardele
de calitate cerute şi la tarife acceptabile. Nevoile investiţionale vor fi prioritare
astfel încât sa fie avute în vedere angajamentele asumate de România în timpul
negocierilor de aderare, în primă fază în aglomerările urbane. Cu toate acestea,
aglomerările rurale pot fi, de asemenea, integrate intr-un proiect regional dacă se
justifică un impact pozitiv semnificativ asupra mediului şi/sau dacă acele
componente de cost-eficienţă asigură îmbunătăţirea durabilităţii întregii investiţii.
În vederea contracarării unui posibil impact negativ asupra regulilor
n+3/n+2, activităţile de pregătire a proiectelor au început încă de la jumătatea
anului 2004 pentru primul val, în special pentru proiectele de anvergură a căror
pregătire necesită timp îndelungat. Asocierea localităţilor, în vederea atragerii de
fonduri internaţionale pentru nevoile investiţionale din sectorul de apă, fonduri
care nu pot fi atrase în mod individual, reprezintă deja o tendinţă în România.
Pentru 25 dintre cele mai experimentate asociaţii locale, sunt în curs de pregătire
aplicaţii complete pentru finanţare UE cu ajutorul unei asistenţe tehnice ISPA, în
timp ce alte 15 proiecte vor fi pregătite din alte surse de finanţare. Asigurarea
finanţării în sectorul de apă /apă uzată este condiţionată de crearea operatorului

31
regional unic. Procesul de regionalizare reprezintă un element esenţial pentru
conformarea cu acquis-ul comunitar în sectorul de apă /apă uzat,ă deoarece sunt
necesare companii de apă cu experienţă în vederea realizării investiţiilor şi a
garantării funcţionării acestora. Fără finanţare, cea mai mare parte a operatorilor
mici nu vor fi capabili să se conformeze cu acquis-ul comunitar. În consecinţă,
există un imbold pentru diferiţi operatori de a asigura crearea ROC şi de a
contracara eventualele dificultăţi politice şi administrative. Acest aspect este
important pentru că mai mult de 60% din alocarile totale ale POS Mediu se
estimează că se vor îndrepta către prioritatea 1. O funcţie centrală de implementare
trebuie îndeplinită de către operatorii nou înfiinţaţi, operatori regionali de apă şi
apă uzată. Regionalizarea a fost indusă de intervenţiile AT din programul de pre-
aderare care are ca scop îmbunătăţirea capacităţii financiare şi operaţionale a
principalilior operatori din ţară (FOPIP) şi crearea unor modele administrative de a
uni operatorii mai mici în cadrul celor cu o experienţă mare sau de a crea economii
prin regruparea operatorilor mai mici (SAMTID). Scopul este de a asigura un
succes al grantului în absorţia capacităţii la nivel local prin sporirea capacităţii lor
în managementul finanţării proiectelor internaţionale şi de a asigura faptul că sunt
construite noi facilităţi din fondurile EU şi care vor funcţiona în mod adecvat.
Pentru acele localităţi care nu pot fi incluse într-un proiect regional, în cazuri bine
justificate, prin POS Mediu pot fi sprijinite proiecte mici, la nivel individual cu
condiţia ca aceste proiecte să se conformeze cu cerinţele relevante, în special cea
referitoare la existenţa unui operator funcţional care să asigure întreţinerea
corespunzătoare a facilităţilor ce vor fi construite cu fonduri europene.
În acest context, regiunile sunt zone mai mari care includ mai multe
aglomerări umane; nu trebuie privite ca regiuni de dezvoltare (NUTS II) ale
României. Operaţiunile care vor fi finanţate în cadrul acestei axe prioritare vor
valorifica experienţa dobândită în cadrul programelor de pre-aderare - MUDP,
ISPA, PHARE şi SAMTID. Beneficiarii locali care nu au suficientă experienţă în
managementul proiectelor vor fi sprijiniţi de către AM POS Mediu. Fondurile
europene nu vor fi suficiente pentru conformarea cu acquis-ul comunitar din
sectorul de apă. Lucrări complementare vor fi finanţate din împrumuturi externe,
din Fondul de Mediu sau în cadrul unor PPP. În unele cazuri, licitaţiile sub
condiţiile PCO (proiectare – construcţie – operare) în cadrul FSC reprezintă o
opţiune ce poate fi luată în considerare. Autorităţile locale de la nivel
regional/judeţean/municipal vor beneficia de investiţiile finanţate în cadrul acestei
axe prioritare.
Domenii majore de intervenţie
�Extinderea/modernizarea sistemelor de apă/apă uzată
Operaţiuni indicative
- Construcţia/modernizarea surselor de apă în vederea potabilizării;
- Construcţia/reabilitarea staţiilor de tratare a apei potabile
- Extinderea reţelelor de distribuţie a apei potabile şi a sistemelor de canalizare
- Construcţia/reabilitarea staţiilor de epurare a apelor uzate;

32
- Construcţia/reabilitarea facilităţilor de epurare a nămolurilor;
- Contorizare, echipament de laborator, echipamente de detectare a pierderilor, etc.

Axa Prioritară 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al

deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate”

Obiective
• Creşterea gradului de acces la serviciile publice de salubritate de calitate
corespunzătoare şi la tarife acceptabile;
• Reducerea cantităţii de deşeuri depozitate;
• Creşterea cantităţii de deşeuri reciclate şi valorificate
• Reducerea numărului de situri contaminate
Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul European de Dezvoltare
Regională.
Fundamentare
Din cauza activităţilor economice semnificative desfăşurate în trecut fără luarea în
considerare a aspectelor de protecţia mediului, urmate de încetarea activităţii
giganţilor industriali, România a moştenit un număr mare de situri contaminate cu
nivel crescut al emisiilor poluante în aer şi apă şi care au determinat degradarea
pe arii extinse a solului şi a peisajului. Majoritatea acestor situri sunt abandonate,
neutilizate, nevoia utilizării terenurilor disponibile pentru utilităţi publice sau
pentru afaceri fiind crescută, pe lângă faptul că există risc pentru mediu şi sănătate
umană. Cel mai critic aspect care afecteză calitatea solului în România este legat
de numărul mare de depozite de deşeuri neconforme, precum şi de depozitarea
necorespunzătoare a unor cantităţi considerabile de deşeuri care continuă să fie
produse. Cea mai frecventă metodă de eliminare a deşeurilor rămâne depozitarea.
Doar o proporţie scăzută este utilizată ca materie primă secundară şi reciclată. Aşa
cum rezultă şi din analiza SWOT şi analiza situaţiei actuale, o problemă majoră în
Romania este cauzată de managementul necorespunzător al deşeurilor, în special
cele urbane, cea mai mare parte a municipalităţilor fiind lipsite de facilităţi
adecvate de eliminare a deşeurilor. Colectarea selectivă se face doar în anumite
centre pilot şi mare parte a materialelor reciclabile se pierd prin depozitare.
Sistemele integrate de management al deşeurilor sunt în prezent dezvoltate cu
finanţare ISPA în 7 din cele 42 judeţe (proiecte din prima fază) în timp ce alte
investiţii recente în domeniul deşeurilor solide, care vizează în principal
construirea de noi depozite de deşeuri municipale, au fost derulate în 11 oraşe.
Facilităţi de salubritate centralizate există în majoritatea zonelor urbane, dar
lipsesc în aglomerările rurale. Autorităţile locale sunt responsabile pentru
implementarea acestor angajamente, în conformitate cu strategia naţională pentru
servicii publice. În ceea ce priveşte legislaţia din domeniul managementului
deşeurilor, aceasta este în vigoare şi în conformitate cu acquis-ul comunitar.
România a obţinut în cadrul procesului de negociere perioade de tranziţie
până în 2017 pentru anumite tipuri de depozite de deşeuri, în vederea conformării

33
cu Directivele UE: depozite de deşeuri municipale – perioade de tranziţie până în
2017; stocarea temporară a deşeurilor industriale periculoase – 2009; depozite de
deşeuri industriale nepericuloase – perioade de tranziţie până în 2013. 177
depozite (cca 490 ha) trebuie să stopeze activitatea de depozitare între 2017- 2013.
De asemenea, în conformitate cu Tratatul de Aderare, România trebuie să asigure
reducerea graduală a deşeurilor depozitate în cele 101 depozite municipale
neconforme, pentru a ajunge la o cantitate maximă anuală de 2,2 milioane tone
până în anul 2013. Astfel, până în 2013, deşeurile municipale biodegradabile care
vor fi depozitate trebuie să fie reduse până la 52% din cantitatea totală de deşeuri
municipale biodegradabile produse în 1995. Alte perioade de tranziţie au fost
obţinute pentru anumite ţinte în domeniul deşeurilor de ambalaje până în 2013,
care vizează reducerea considerabilă a cantităţii de deşeuri ce urmează a fi
depozitate.
Strategie
În vederea conformării cu angajamentele mai sus menţionate din sectorul
de deşeuri solide, proiecte integrate de management al deşeurilor se vor derula în
conformitate cu Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi cu Planurile
Regionale de Gestiune a Deşeurilor. Programele de investiţii vor include activităţi
legate de ierarhia în ceea ce priveşte managementul deşeurilor (prevenire,
colectare selectivă, valorificare şi reciclare, tratare şi eliminare), în paralel cu
închiderea depozitelor de deşeuri neconforme. Proiectele respective vor acoperi
aglomerările urbane şi rurale, la nivel judeţean/regional.
Prioritatea este acordată, în primul rând, aproximativ unei jumătăţi din cele 41 de
judeţe din România, în care nu au fost derulate investiţii majore până în prezent,
abordând într-o manieră integrată necesitatea îndeplinirii angajamentelor din
domeniul deşeurilor. O a doua arie de intervenţie va viza extinderea/finalizarea
sistemelor de management al deşeurilor în acele judeţe/zone în care se derulează
prima fază a unui sistem integrat de management al deşeurilor sau în care
investiţiile anterioare s-au limitat la construirea unui depozite de deşeuri, la
sisteme de colectare neselectivă şi la transport. Scopul îl constituie crearea unui
sistem modern de management al deşeurilor care să contribuie la reducerea
cantităţii de deşeuri depozitate în respectivele judeţe/zone, prin stabilirea unui
sistem adecvat care sa trateze fiecare tip de deşeuri în parte, în vederea protejării
mediului. Minimum 15 judeţe din România, care nu au fost incluse în prima
categorie menţionată, vor beneficia de investiţii pe categorii specifice de deşeuri.
Această prioritate este destinată sprijinirii proiectelor de investiţii necesare
conformării cu Directiva 75/442/CEE privind deşeurile, a Directivei 1999/31
privind depozitarea, a Directivei 94/62 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje
într-o manieră integrată, prin construirea de facilităţi pentru reciclarea deşeurilor în
scopul creşterii cantităţii de deşeuri reciclate şi construirea de depozite ecologice
conforme. Această axă va sprijini introducerea colectării selective pentru atingerea
ţintelor de reciclare, conştientizarea şi implicarea populaţiei în realizarea colectării
selective. O atenţie deosebită se va acorda închiderii depozitelor neconforme.

34
Construirea facilităţilor de reciclare a deşeurilor, astfel încât cantitatea de deşeuri
reciclate să crească, poate fi, de asemenea, finanţată în cadrul acestei axe
prioritare. Îmbunătăţirea serviciilor de salubritate reprezintă o condiţie pentru
finanţarea investiţiilor în cadrul acestei axe prioritare. Poate fi acordat sprijin
pentru licitarea concesiunii serviciilor de salubritate, dacă este cazul. Similar axei
prioritare 1, proiectele majore de management integrat al deşeurilor sunt pregătite
cu sprijin ISPA în 15 judeţe, având ca scop obţinerea de fonduri UE după aderare.
Asociaţiile de localităţi în scopul îmbunătăţirii infrastructurii de management al
deşeurilor în judeţele/regiunile respective Potrivit Planului de Implementare
pentru Directiva 99/31/CE privind depozitele de deşeuri reprezintă o condiţie
prealabilă pentru aprobarea proiectului. Finanţare suplimentară pentru pregătirea
de proiecte în sectorul de deşeuri se va acorda prin PHARE. Pe lângă închiderea
depozitelor de deşeuri neconforme, este avută în vedere şi reabilitarea siturilor
poluate istoric în cele mai afectate regiuni, în scopul reducerii impactului negativ
asupra mediului şi sănătăţii umane. Aceasta reprezintă prima fază din strategia pe
termen lung care are ca scop valorificarea zonelor afectate, în vederea derulării
unor investiţii publice viitoare sau a utilizării economice ori pur şi simplu pentru
reabilitarea peisajului. În acest scop, MMGA pregăteşte, pe baza unui studiu pilot
elaborat în 2005, o metodologie pentru identificarea zonelor poluate istoric şi
desfăşurarea unei analize de risc. Prioritizarea siturilor contaminate inventariate la
nivel naţional se va realiza cu suport PHARE. Reabilitarea câtorva dintre cele mai
afectate zone se va realiza prin POS Mediu. Sprijinul se va axa pe acele cazuri în
care există risc ridicat de contaminare a apei de suprafaţă sau a apei subterane şi în
care trebuie întreprinse urgent acţiuni de remediere. Investiţii complementare vor
fi asigurate din bugetul de stat, împrumuturi externe, din Fondul de Mediu sau în
cadrul unor PPP. PPP intervin în situaţia construirii noilor facilităţi de tratare şi
eliminare sau în cazul concesiunii de servicii de colectare, reciclare, transport şi
depozitare a deşeurilor. Pentru a asigura o mai bună coordonare între FS şi politica
internă, pot fi utilizate, când se consideră necesar, mecanisme adecvate mixe
pentru derularea anumitor activităţi. Aceasta ar putea duce la reducerea
dificultăţilor administrative de acordare şi accesare a fondurilor. Reabilitarea
siturilor contaminate asociată cu dezvoltarea mediului de afaceri este, de
asemenea, finanţată prin POR. Asociaţiile de municipalităţi sunt principalii
beneficiari ai intervenţiilor în cadrul acestei axe prioritare. Autoritatea de
Management va acorda sprijin în managementul proiectelor şi, în principal, pentru
activităţile legate de licitaţii acelor beneficiari care nu au experienţă în domeniu.
Dacă este necesar, asistenţa tehnică va fi operaţională.
Domenii majore de intervenţie
- Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea
infrastructurii de management al deşeurilor
- Reabilitarea siturilor contaminate
Operaţiuni indicative

35
- Construcţia unor noi staţii de transfer şi a unor noi facilităţi de eliminare a
deşeurilor municipale
- Construcţia facilităţilor de sortare, compostare şi reciclare;
- Achiziţionarea şi instalarea sistemelor de colectare selectivă,
- Achiziţionarea vehiculelor de transport al deşeurilor;
- Construirea unor facilităţi adecvate pentru deşeurile periculoase (deşeuri
medicale, deşeuri provenite din echipamente electrice şi electronice, etc) şi alte
tipuri specifice de deşeuri (deşeuri provenite din construcţii şi demolări, etc.)
- Reabilitarea siturilor contaminate

Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea sistemelor municipale de termoficare în

localităţile cele mai afectate de poluare”

Obiective
• Reducerea emisiilor de poluanţi proveniţi de la centralele municipale de
termoficare;
• Ameliorarea nivelului minim de concentraţie al poluanţilor în localităţile vizate;
• Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei în localităţile afectate.
Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Fundamentare
Reducerea emisiilor poluante în atmosferă rămâne un domeniu în care sunt
necesare investiţii substanţiale, în ciuda îmbunătăţirii semnificative a calităţii
aerului după anul 1990, când s-a înregistrat un declin economic şi marii poluatori
au fost închişi. România a obţinut perioade de tranziţie până în anul 2013,
respectiv 2017 pentru emisii (dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi) pentru
anumite instalaţii ce intră sub incidenţa Directivei 2001/80/CE privind reducerea
emisiilor provenind de la instalaţiile mari de ardere (IMA). În multe aglomerări
urbane, centralele municipale de termoficare sunt foarte poluante şi reprezintă o
ameninţare pentru sănătatea populaţiei din cauza vechilor tehnologii şi a
investiţiilor precare pe termen lung. Aşa cum se prevede în Strategia naţională
pentru energie, România este încă în mod semnificativ dependentă de
combustibilii tradiţionali ca păcura, cărbune (46%) şi mai puţin de gaz natural
(39%) utilizat pentru a furniza populaţiei din marile aglomerări servicii de
încălzire şi apă caldă.
În concordanţă cu Strategia naţională pentru încălzire, 52% din populaţia urbană
beneficiază de servicii centralizate de încălzire şi vor fi fi conectate la sisteme
centralizate pe termen mediu/lung. Acest lucru este cauzat de creşterea preţului la
gaz natural; astfel, centralele private, care utilizează în cele mai multe cazuri gaz
natural – care este mai puţin poluant decât combustibilii tradiţionali – nu sunt
accesibile pentru o mare parte a populaţiei urbane. Sistemele municipale de
încălzire aparţin unităţilor teritoriale administrative şi sunt gestionate de
administraţia publică locală care este responsabilă pentru furnizarea de energie
termică pentru populaţie.

36
 Strategie
Acţiunile prevăd reducerea impactului negativ asupra mediului şi sănătăţii
umane în zonele cele mai poluate de sistemele municipale vechi de încălzire.
Investiţiile se vor baza pe strategii regionale de încălzire pe termen mediu/lung
care trebuie să includă o evaluare a opţiunii de înlocuire a sistemului municipal de
încălzire cu sisteme alternative de scara mai mică. În cazul în care opţiunea aleasă,
în urma analizei cost-beneficiu, este utilizarea energiei regenerabile sau a surselor
mai puţin poluante de enegie pentru instalaţiile municipale de încălzire, proiectelor
respective li se acordă prioritate. Când alternativele pentru combustibilii
tradiţionali nu sunt disponibile, scopul este să se promoveze o utilizare raţională
a surselor de energie neregenerabile. Se va acorda o atenţie deosebită activităţilor
de modernizare a instalatiilor mari de ardere ce au ca ţintă reducerea emisiilor de
SO2, NOx şi pulberi, contribuind astfel la implementarea Directivelor din sectorul
de aer pentru care România a solicitat perioade de tranziţie. În acest scop,
implementarea Directivei 2001/80/CE vizeză atingerea performanţelor de mediu în
conformitate cu politicile comunitare şi participarea României la elaborarea
politicilor de îmbunătăţire a calităţii aerului şi reducerea fenomenului de acidifiere
şi de formare a ozonului troposferic. Principalele măsuri pentru îndeplinirea
acestor obiective includ implementarea BAT specifice LCP – urilor în vederea
desulfurizării şi a reducerii emisiilor de oxizi de azot şi de pulberi provenite de la
gazele de combustie (ardere) şi efectuarea măsurătorilor reprezentative ale
poluanţilor relevanţi în conformitate cu standardele CEN. În vederea reducerii
semnificative a emisiilor de poluanţi şi, implicit, a îmbunătăţirii calităţii aerului în
zonele urabane, principalele măsuri vor fi corelate cu măsuri de creştere a
eficienţei energetice, de promovare a cogenărării, de utilizare alternativă a
combustibiilor mai puţin poluanţi, de reabilitare a reţelelor de distribuţie şi de
creştere a gradului de constientizare a populaţiei în ceea ce priveste consumul de
enrgie termică prin reabilitarea termică a locuinţelor. Investiţiile realizate prin
această axă vor veni de asemenea în sprijinul programului de investiţii iniţiat de
Guvernul României pentru reorganizarea sistemului centralizat de producere şi
distribuţie energie termică “Termoficare 2006 – 2009, calitate şi eficienţă”.
Obiectivele acestui program sunt ca sistemul centralizat de producere şi distribuţie
să atingă un randament termic de cel puţin 80%, prin eliminarea pierderilor din
reţelele de transport şi cele interioare de alimentare cu apă caldă şi căldură,
introducerea contorizării la nivel de imobile şi puncte termice. Se estimează ca
acest program să aibă ca rezultat scăderea consumului de combustibil şi reducerea
emisiilor în atmosferă. Distincţia dintre domeniile de intervenţie în domeniul
protecţiei mediului din POS Mediu şi POS Competitivitate se bazează pe tipul de
beneficiari finali. În cazul POS Mediu, se acordă sprijin pentru proiectele din
sectorul public, municipal sau ale operatorilor de servicii publice, în timp ce ţinta
POS Competitivitate este reprezentată de instalaţiile mari de ardere, publice sau
private de interes naţional, iar obiectivul principal al acestora este eficienţa

37
energetică. Autorităţile locale din municipalităţile selectate vor beneficia de
investiţii în cadrul acestei axe prioritare. Surse adiţionale de finanţare pentru
sistemele municipale de încălzire vor fi atrase prin intermediul împrumuturilor
externe şi a PPP-urilor.
Operaţiuni indicative
- retehnologizarea instalaţiilor mari de ardere (reabilitare cazane, turbine de aer);
- introducerea BAT (cele mai bune tehnici disponibile) pentru reducerea SO2,
NOx şi pulberi (prin măsuri de desulfurare, reducere a emisiilor de oxizi de azot şi
de pulberi)
- introducerea contorizării;
- reabilitarea depozitelor de zgură şi cenusă;
- reabilitare reţelei de distribuţie a apei calde şi a căldurii

Axa prioritară 4 “Implementarea sistemelor adecate de management

pentru protecţia naturii”

Obiective
• conservarea diversităţii biologice, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi
faună sălbatică;
• asigurarea managementului eficient a ariilor protejate.
Aceasta prioritate va fi finanţată din Fondul European pentru
Dezvoltare Regională.
Fundamentare
Patrimoniul natural ale lanţului carpatic şi al bazinului dunărean sunt
extrem de importante pentru întreaga Europă, datorită florei şi faunei unice, a
climatului şi peisajului. România are o diversitate bogată de specii de floră şi
faună. Cu toate acestea, există multe plante şi animale aflate în pericol din cauza
fragmentării habitatelor şi a exploatării excesive a resurselor naturale, la care se
adaugă dezvoltarea economică; modificarea peisajului reprezintă un indicator
important pentru deteriorarea calităţii mediului. Astfel, printre Statele Membre ale
UE25 şi statele candidate, România este una din ţările cu cel mai mare număr de
specii ameninţate.
Din perspectivă europeană, până la data aderării, România trebuie să
asigure înfiinţarea Reţelei Natura 2000, în conformitate cu prevederile Directivelor
Uniunii Europene privind Păsările şi Habitatele şi să pregateasca măsuri relevante
de protecţie pentru sit-urile de importanţă comunitară. Având în vedere că reţeaua
Natura 2000 va fi strâns legată de reţeaua naţională de arii protejate, este necesar
un sistem adecvat de management şi monitorizare , ce va fi implementat în
întreaga reţea de arii protejate, la care se adaugă o infrastructură bine dezvoltată.
Pentru dezvoltarea cadrului de management şi administrare a ariilor protejate,
inclusiv a siturilor NATURA 2000, este necesară iniţierea /derularea unor
importante acţiuni, cum ar fi: îmbunătăţirea/înfiinţarea structurilor administrative;
întărirea capacităţii instituţionale a administraţiilor existente;

38
dezvoltarea/revizuirea planurilor de management pentru ariile protejate;
dezvoltarea infrastructurii specifice (birouri de management, centre de vizitare şi
infrastructură pentru vizitatori); realizarea studiilor specifice, inventariere, cartare;
lansarea campaniilor de conştientizare a publicului asupra patrimoniului natural şi
a importanţei ecologice a siturilor protejate; campanii de informare/conştientizare
a comunităţilor locale privind importanţa dezvoltării durabilă a acestor zone.
Întărirea sistemului instituţional în vederea asigurării controlului, a aplicării
legislaţiei şi a capacităţii instituţionale corespunzătoare pregătirii şi implementării
planurilor de management (programe de întreţinere) reprezintă o necesitate.
Obiectivul este acela de a asigura managementul corespunzător al ariilor protejate
şi, astfel, de a stopa degradarea biodiversităţii şi a resurselor naturale şi riscurile
ascociate pentru mediu şi dezvoltarea durabilă.
În acest scop, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă 195/2005, este
avută în vedere înfiinţarea unei Agenţii Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi
Conservarea Biodiversităţii până la sfârşitul lui 2006. Este necesar sprijin pentru
întărirea capacităţii financiare, administrative şi profesionale a acestei agenţii, în
vederea asigurării unor politici şi strategii pe termen lung privind conservarea
naturii şi, în special, în vederea asigurării unui management eficient al sistemului
Natura 2000.
Strategie
Scopul acestei axe prioritare este de a sprijini conservarea biodiversităţii şi
a naturii prin acţiuni de dezvoltare a cadrului de management pentru ariile
protejate, inclusiv pentru siturile Natura 2000. Aceasta include dezvoltarea
infrastructurii (inclusiv întreţinere) pentru ariile protejate, activităţile de operare şi
monitorizare, având ca scop creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte
protecţia mediului şi comportamentul prietenos pentru mediu – ca bază pentru
dezvoltarea durabilă. Este avut în vedere sprijinul pentru pregătirea şi
implementarea planurilor de management. Aceasta include secţiuni privind
delimitarea în spaţiu, inventariere (caracteristici naturale şi informaţii
socioeconomice), instrumente de planificare şi management, inclusiv definirea
unităţilor de mediu şi evaluarea lor, zonare propusă (rezervaţie, prioritati pentru
conservare, utilizare restrânsă şi utilizare generală), obiective şi ghiduri de
management. Prin acestea din urmă se asigură legislaţia relevantă, activităţile
umane compatibile cu măsurile de conservare şi îmbunătăţire a habitatelor. În
strânsă legătură cu acest obiectiv, este prevăzut, de asemenea, sprjin pentru
întărirea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale
Protejate şi Conservarea Biodiversităţii. Această axă prioritară va contribui la
conformarea cu Directivele Păsări şi Habitate, în strânsă legătură cu înfiinţarea
reţelei Natura 2000. Operaţiunile finanţate în cadrul acestei axe prioritare sunt
complementare cu cele prevăzute în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare
Rurala, în strânsă legatură cu Reţeaua Natura 2000, prin asigurarea plăţilor
compensatorii, în conformitate cu Regulamentul 1698/2005 referitor la activităţile
care conduc la conservarea mediului. Coordonarea operaţiunilor va fi asigurată şi

39
cu POR în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate pentru dezvoltarea turismului
şi a mediului de afaceri, atunci când sunt avute în vedere ariile protejate. O
asistenţă PHARE va acorda sprijin pentru pregătirea unui portofoliu de proiecte
care să fie finanţate prin FS în cadrul acestei axe prioritare. Administratorii ariilor
protejate şi Agenţia Naţională pentru Ariile Protejate şi Conservarea Biodiversităţii
vor beneficia de investiţii în cadrul acestei axe prioritare.
Domenii majore de intervenţie
� Întărirea capacităţii de management pentru instituţiile responsabile de protecţia
naturii şi a peisajului,
� Elaborarea şi implementarea planurilor de management pentru ariile protejate
Operaţiuni indicative:
- Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor, pregătirea studiilor ştiinţifice, a
inventarelor, cartografierea;
- Elaborarea şi implementarea planurilor de management pentru ariile protejate,
inclusiv siturile Natura 2000 (inclusiv reconstrucţia ecologică, dezvoltarea
infrastructurii, conştientizarea publicului, achiziţionarea de terenuri cu o valoare
ridicată din punct de vedere al biodiversităţii pentru a deveni proprietatea
statului) .
Axa prioritară 5 “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a
riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”

Obiective
• contribuţia la un management durabil al inundaţiilor în zonele cele mai expuse
la risc;
• protejarea şi reabilitarea litoralului Mării Negre.
Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Fundamentare
România a fost extrem de afectată de inundaţii distrugătoare în ultimul deceniu. În
anul 2005 s-au înregistrat inundaţii la scară largă cu efecte catastrofale, ce au
afectat peste 1,5 milioane persoane (76 oameni ucişi) şi au distrus o parte
importantă a infrastructurii. Distrugerile cauzate de inundaţii au fost estimate la
peste 1,5 miliarde Euro. Recentele inundaţii din România au dezvăluit slăbiciuni
atât în ceea ce priveşte tehnicile de protecţie împotriva inundaţiilor, cât şi a
capacităţii de răspuns după apariţia inundaţiilor. Astfel, România a realizat
necesitatea de schimbare a abordării managementului inundaţiilor, de la “acţiunea
pasivă” la o “acţiune pro-activă”, în vederea reducerii potenţialelor dezastre şi a
vulnerabilităţii la inundaţii. Această axă prioritară vine în sprijinul implementării
Directivei Cadru privind Apa 2000/60, al cărei scop este crearea unui cadru pentru
protecţia apelor de suprafaţă şi a celor subterane, precum şi a celor costiere. De
asemenea, această axă vine în întâmpinarea iniţiativei de la nivelul Uniunii
Europene de a elabora şi implementa un program de acţiune privind prevenirea
riscurilor, protecţia împotriva inundaţiilor şi reducerea efectelor acestora. În acest
cadru de colaborare, Statele Membre vor elabora planuri pentru managementul

40
riscului la inundaţii şi hărţi de risc pentru fiecare bazin hidrografic şi zone costiere
în care sănătatea umană, mediul, activităţile economice pot fi afectate negativ de
inundaţii. Un alt potenţial risc pentru mediu îl reprezintă eroziunea care afectează
zona costieră, extinzându-se dea lungul a 240 km din partea nord-vestică a
României. În ultimele decenii, litoralul Mării Negre a fost afectat de serioase
probleme de eroziune. Pe baza cercetãrilor efectuate de Institutul National de
Cercetare Dezvoltare Marinã “Grigore Antipa, partea nordică a zonei costiere
româneşti, care constituie Rezervaţia Biosferei Delta Dunãrii, este cea mai afectată
(aproximativ 2 400 ha de plaja au fost pierdute din suprafaţã, în ultimii 35 ani), iar
partea sudică este şi aceasta în pericol acolo unde activitatea economică este
puternică, incluzând şi activităţi turistice. Eroziunea costieră nu numai că ameninţă
activitatea turistică în sezonul de vară prin pierderea zonei de plajă, dar pune în
pericol şi siguranţa locuinţelor şi bunăstarea publică. În acest sens, sunt necesare
măsuri urgente, în vederea implementării măsurilor preventive împotriva
inundaţiilor şi a eroziunii solului.
Strategie
Sprijinul pentru această axă prioritară se va concentra pe investiţiile care să
furnizeze un nivel adecvat al protecţiei împotriva inundaţiilor prin sprijinirea
îmbunătăţirii stării economice, de mediu, ecologic şi de conservare a celor mai
vulnerabile regiuni. Zonele ţintă pentru intervenţie vor fi selectate în concordanţă
cu strategiile relevante la nivel regional şi naţional. Ca un prim pas, o strategie a
riscului privind inundaţiile pe termen lung va fi actualizată cu sprijin PHARE.
Această strategie va ţine cont de rezultatele cercetării sprijinite de Comisia
Europeană încă din anul 1980 şi de comunicarea Comisiei Europene privind
managementul riscului la inundaţii din 2004.
Astfel, Strategia va duce la revizuirea abordării tradiţionale, costisitoare de
răspuns privind inundaţiile şi la elaborarea unui program de control al inundaţiilor
bazat pe conceptul prevenirii producerii acestora. Un prim grup de proiecte privind
prevenirea inundaţiilor în anumite zone expuse la risc va fi propus pentru finanţare
europeană şi va fi sprijinit prin PHARE. Acţiuni complementare în domeniul
managementului de risc pentru inundaţii sunt prevăzute în cadrul Programului
Operaţional Regional care va sprijini acţiuni pentru eficientizarea intervenţiilor
după inundaţii, prin crearea unor unităţi speciale de intervenţie şi furnizarea de
echipament pentru aceştia în fiecare judeţ. Fonduri suplimentare privind măsurile
de prevenire a inundaţiilor vor fi asigurate de la bugetul de stat. În cadrul acestei
axe prioritare, se va acorda sprijin pentru protejarea şi reabilitarea litoralului sudic
al Marii Negre, având ca scop stoparea eroziunii costiere, creşterea valorii de
investiţie a acestei zone, precum şi la creşterii siguranţei locuinţelor.Un master
plan pentru protejarea zonei costiere va fi elaborat până la sfârşitul anului 2006,
având ca limită de timp anul 2020. Proiecte similare sunt actualmente pregatite cu
sprijin JICA. Investiţii complementare în cadrul Programului Naţional pentru
protejarea Mării Negre vor fi sprijinite prin împrumuturi externe şi vor acoperi

41
litoralul nordic al acesteia. Administraţia Naţională Apele Române va beneficia de
investiţii în cadrul acestei priorităţi.
Domenii de intervenţie
� Protecţia împotriva inundaţiilor
� Combaterea eroziunii costiere
Operaţiuni indicative
- lucrări de construcţie pentru prevenirea inundaţiilor şi reducerea consecinţelor
distructive ale inundaţiilor;
- elaborarea unor hărţi de pericol şi risc al inundaţiilor;
- reabilitarea litoralului Mării Negre afectat de eroziune.

Axa prioritară 6 „Asistenţă Tehnică”

Stabilirea celei de-a şasea priorităţi a POS Mediu a fost realizată în concordanţă cu
art. 44 al noului Regulament pentru Fondurile Structurale. Cea de-a 6-a axă
prioritară din cadrul POS Mediu este complementară Programului Operaţional
Asistenţă Tehnică, gestionat de Ministerul Finanţelor Publice.
Obiectiv
• Consolidarea sistemului de management, monitorizare, control şi evaluare a
implementării POS Mediu
Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul European pentru
Dezvoltare Regională.
Fundamentare
Scopul acestei axe prioritare este de a asigura o implementare eficientă
pentru POS Mediu şi de a contribui la creşterea capacităţii de absorbţie a
fondurilor UE prin sprijinirea identificării proiectelor, întărirea capacităţii
administrative a Autorităţii de Management şi a Organismelor Intermediare,
finanţarea activităţilor ce privesc monitorizarea, evaluarea şi controlul proiectelor,
dar şi acţiuni de publicitate şi informare pentru POS Mediu.
Strategie
Sprijinul pentru managementul şi evaluarea POS Mediu va asigura asistenţa
tehnică şi financiară pentru procesul de planificare, monitorizare, evaluare şi
control, cu scopul de a realiza o implementare eficientă a POS Mediu. Sprijinul
acordat pentru acţiunile de informare şi publicitate în ceea ce priveşte programul
va consolida promovarea operaţiunilor şi va fi aplicabil tuturor axelor prioritare ale
POS Mediu. Informarea şi publicitatea operaţiunilor şi programelor comunitare,
atât pentru publicul general, cât şi pentru beneficiarii potenţiali (incluzând
autorităţile regionale, locale şi alte autorităţi publice, partenerii economici şi
sociali, organizaţiile non-guvernamentale, operatorii şi promotorii proiectelor,
oricare alte părti interesate), astfel încât să se sublinieze rolul Comunităţii şi
transparenţa oportunităţilor de finanţare.
Domenii majore de intervenţie
� sprijin pentru management-ul şi evaluarea POS

42
� sprijin pentru informare şi publicitate.
Operaţiuni indicative:
a) sprijin pentru management-ul şi evaluarea POS :
• Sprijin pentru pregătirea întâlnirilor Comitetului de Monitorizare;
• pregătirea documentelor/strategiilor necesare pentru identificarea şi justificarea
necesităţii proiectelor;
• pregătirea, selectarea, evaluarea şi monitorizarea Programului şi operaţiilor
individuale, incluzând sprijinul pentru Organismele Intermediare pentru astfel de
activităţi; utilizarea serviciilor de consultanţă,.când este cazul;
• pregatirea misiunilor de audit şi a controalelor la faţă locului;
• elaborarea de studii, analize şi rapoarte axate pe monitorizarea impactului pentru
implementarea programului, analiza de eficienţă a structurilor de implementare,
identificarea punctelor slabe ale programului în vederea formulării de recomandări
pentru îmbunătăţirea eficienţei managementului programului;
• activităţi de instruire privind managementul fondurilor structurale pentru AM, OI
şi beneficiari;
• achiziţionarea aplicaţiilor specifice IT pentru POS Mediu;
• remunerarea unor experţi angajaţi temporar de AM în vederea implementării
responsabilităţilor menţionate anterior.
b) sprijin pentru acţiunile de informare şi publicitate:
• elaborarea şi implementarea Planului de Comunicare şi Informare;
• servicii de consultanţă pentru elaborarea materialelor de informare, pregătirea
rapoartelor de evaluare pentru POS Mediu;
• activităţi de publicitate şi informare – organizarea de seminarii, pregătirea
materialelor de informare, dezvoltarea şi actualizarea site-ului web al POS Mediu,
diseminarea materialelor şi broşurilor informative pentru public, dar şi pentru
potenţialii beneficiari.
c) întărirea capacităţii administrative a instituţiilor responsabile pentru
monitorizarea, punerea în aplicare şi controlul aplicării legislaţiei
Management
Cadru general pentru implementarea POS Mediu
Programul va fi gestionat la diverse niveluri:
Autoritate de Management (AM) – Ministerul Mediului şi Gospodăririi
Apelor prin Direcţia Generală pentru Managementul Instrumentelor Structurale cu
rol de coordonare globală şi management al implementării POS Mediu. MMGA va
acţiona ca planificator global al politicii de mediu, manager financiar şi lider de
proces. AM are un rol specific în asigurarea unei priviri de ansamblu strategice
asupra POS Mediu.
Organisme Intermediare (OI) – stabilite la nivelul Agenţiilor Regionale
de Protecţia Mediului în fiecare din cele 8 regiuni ale României, vor avea un rol
important în implementarea POS la nivel regional, acţionând ca interfaţă între AM
şi beneficiari. Fiecare ARPM va primi sarcini privind programarea, monitorizarea,
management financiar şi control. În prezent, acestea sunt implicate în

43
monitorizarea proiectelor ISPA în regiunea lor, precum şi în derularea schemelor
de granturi în cadrul programului PHARE. Delegarea activităţilor dela AM din
cadrul MMGA la OI din cadrul ARPM-urilor se va face în baza unui acord scris.
Beneficiarii (B) vor juca un rol major în managementul şi implementarea
măsurilor aprobate în cadrul POS Mediu. Ei vor avea, de asemenea,
responsabilităţi în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor şi contractarea serviciilor
şi a lucrărilor. Delegarea responsabilităţilor se va realiza după o evaluare
prealabilă a capacităţii lor de gestiune a proiectelor. Majoritatea beneficiarilor POS
Mediu sunt autorităţi publice locale care beneficază în prezent de asistenţă ISPA şi
PHARE. Este avut în vedere sprijinul pentru partenerii cu mai puţină experienţă
prin utilizarea bugetului de asistenţă tehnică. OI vor acorda sprijin beneficiarilor în
timpul pregătirii şi implementării măsurilor din cadrul POS Mediu. Mecanismul
de finanţare şi implementare a fiecărei măsuri din cadrul POS Mediu va fi
reglementat de un acord scris între MMGA în calitate de AM, ARPM-uri în calitate
de OI şi beneficiari.
Comitetul de Monitorizare va fi stabilit pentru POS Mediu în scopul
monitorizării programului. Acest comitet va asigura un forum pentru legăturile cu
partenerii sociali şi Comisia Europeană.
Autoritatea de Certificare pentru toate Programele Operaţionale, inclusiv
pentru POS Mediu, este stabilită în cadrul MFP şi o Unitate de Plată în cadrul
MMGA Controlul financiar va fi asigurat pe mai multe niveluri pentru POS Mediu
– de către Ministerul Finanţelor Publice, AM din cadrul MMGA, ARPM-uri în
calitate de OI şi beneficiari finali. Sunt în curs de pregătire proceduri detaliate care
să asigure un mecanism adecvat al controlului financiar.
Un Comitet Tehnic va fi stabilit de către MMGA în scopul discutării
documentelor strategice şi a propunerilor de proiecte în sectorul avut în vedere,
precum şi pentru a face recomandări în ceea ce priveşte selcţia proiectelor.
Comitetul Tehnic va fi alcătuit din reprezentanţi ai AM, ai departamentelor
competente ale MMGA, ai ARPM-urilor, precum şi ai ministerelor de
linie/instituţiilor relevante pentru POS Mediu, cum ar fi Ministerul Finanţelor
Publice, Ministerul Agriculturii, Miisterul Administraţiei şi Internelor, etc.
O Autoritate de Audit, care funcţionează pe lângă Curtea de Conturi, pe
de o parte, precum şi unitate ade audit intern din cadrul MMGA, pe de altă parte,
vor asigura sistemul de audit pentru POS Mediu. Procedurile legale referitoare la
achiziţiile publice vor fi monitorizate de către un organism extern ce se va înfiinţa
la nivelul MFP, în conformitate cu politica Autorităţii Naţionale pentru
Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

ANEXE

A. Înţelesul unor unor termeni:

44
 a) din LEGEA nr.265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului:

Accident ecologic – eveniment produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de

substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub
formă de vapori sau de energie rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice
necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi
antropice;
Acte de reglementare – avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord de
import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, autorizaţie
privind emisiile de gaze cu efect de seră, acord de import pentru organisme modificate
genetic, autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind activităţile
cu organisme modificate genetic;
Acord de mediu – act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a
proiectului, din punct de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu
reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul
titularului de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului;
Acordul de import pentru organisme modificate genetic – act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze
activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte
condiţiile în care aceasta se poate desfăşura, conform legislaţiei în vigoare;
Autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic – act tehnico-juridic
emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care
reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor
modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor
modificate genetic;
Autoritate competentă pentru protecţia mediului
– autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale
pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile
subordonate acesteia;
Avizul – reprezintă opinia de specialitate, solicitată de autoritatea administrativă
competentă să emită/ adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea
emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele de regulă, nu se pot solicita autorităţilor
administrative ierarhic superioare emitentului, iar revocarea avizului ulterior actului
administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului
administrativ. Potrivit tezei ultime a art.40 alin.(4) al Legii nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, actele normative
emise de autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate sau de cele ale
administraţiei publice locale vor menţiona în preambul şi „avizele prevăzute de lege”.
Această obligaţie, poate naşte unele discuţii contradictorii, deoarece atât pe plan
doctrinar, cât şi pe plan legislativ, aşa cum am amintit mai sus avizele pot fi facultative,
consultative sau conforme. Caracterul de obligativitate este parţial în cazul avizelor
consultative, deoarece solicitarea acestora la emiterea unui act juridic este obligatorie în
schimb conţinutul avizului este facultativ pentru organul emitent al actului. În raport cu
prevederile din Normele de tehnică legislativă , considerăm că în preambulul hotărârilor

45
trebuie să se menţioneze toate avizele prevăzute de lege, inclusiv cele facultative,
deoarece şi acestea exprimă atitudinea organului emitent faţă de organul care avizează
actul normativ. Avizele sunt facultative, atunci când autoritatea administrativă care
emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat
şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia;
Avizele sunt consultative, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le
solicite, dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea
actului administrativ;
Cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient
înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează
posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în
scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în
ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:”
Certificat de emisii de gaze cu efect de seră – titlul care conferă dreptul de a emite o
tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită;”
Emisie – evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe,
vibraţii, radiaţii electromagnetice şi ionizante, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;”
Autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră – act tehnico-juridic emis de către
autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului pentru una sau mai multe
instalaţii sau pentru părţi ale instalaţiei situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de
acelaşi operator, prin care se alocă un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de
seră;”
Poluant – orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de
vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii
care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii
şi aduce daune bunurilor materiale;
Prejudiciu – efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor
sau mediului provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre.

b) Alte definiţii:
Ciclul de viaţă al produsului - intervalul de timp scurs între data de fabricaţie a
unui produs şi data când acesta devine deşeu.
Gestionare – colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor,
inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.
Management de mediu – abordare complexă privind eleborarea, formularea şi
realizarea politicii de mediu prin intermediul unui sistem integral, care include
structura organizatorică respectivă, drepturile şi responsabilităţile colaboratorilor
acestei structuri, metodele, procedurile, procesele şi resursele necesare pentru
implementarea ei. Se efectuează în baza unor standarde bine definite (ex. ISO
14000).
Monitoring de mediu (monitoring) – sistem de supraveghere, pronostic,
avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sitematică a dinamicii
caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de
calitate şi semnifiacţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale
schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun.

46
Reciclare – operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor
industriale pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.
Sistemul managementului de mediu – abordare integrală, care determină, pune
în practică şi evaluează politica de mediu prin intermediul aplicării unui sistem ce
include structura organizaţională, responsabilităţile, practicile, procedurile,
procesele şi resursele necesare.
Studiu de impact – studiu complex, bazat pe analiza sitemică a spectelor tehnice,
ştiinţifice şi a altor aspecte relevante, care are drept scop identificarea şi
pronosticarea impactului asupra mediului al activităţilor preconizate, examinarea
alternativelor şi formularea măsurilor de minimalizare a lui.

B. Momente principale în dezvoltarea politicii de mediu:

În 1967 a fost adoptată prima Directivă de mediu nr. 67/548 asupra clasificării,
ambalării şi etichetării substanţelor periculoase.
Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării
comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite
asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm, în acelaşi an.
În 1973 a fost elaborat primul Program de Acţiune pentru Mediu – PAM (1973-
977), sub forma unei combinaţii de programe pe termen mediu şi de gândire strategică,
care accentua nevoia de protecţie a apei şi a aerului şi care conţinea o abordare sectorială
a combaterii poluării.
În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Acţiune pentru Mediu - PAM 2 (1978-
1982), structurat pe aceleaşi priorităţi ca şi PAM 1 şi fiind, de fapt, o reînnoire a acestuia.
Anul 1981 a marcat crearea, în cadrul Comisiei Europene, a Direcţiei Generale
pentru Politica de Mediu, unitate responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea
implementării politicilor de mediu şi totodată iniţiatoarea actelor legislative din domeniu.
Astfel, politica de mediu devine din ce în ce mai complexă şi mai strâns corelată cu alte
politici comunitare.
În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986), care reflectă influenţa
dezvoltării pieţei interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieţei. În plus, acest
program de acţiune marchează trecerea de la o abordare calitativă a standardelor de
mediu, la una axată pe emisiile poluante.
Anul 1986 se individualizează prin adoptarea Actului Unic European (ratificat în
1997), document prin care protecţia mediului dobândeşte o bază legală în cadrul
Tratatului Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma, 1957). În 1987 a fost adoptat PAM
4 (1987- 1992), caracterizat prin aceeaşi tendinţă de coordonare cu evoluţia şi obiectivele
pieţei unice ca şi programul precedent. Un element de noutate al PAM 4 îl constituie
pregătirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabilă, adică promovarea
conceptului de conservare a mediului şi a resurselor sale în vederea transmiterii aceleiaşi
moşteniri naturale şi generaţiilor viitoare.
PAM 5 (1993 – 1999) a fost adoptat în 1992 şi face trecerea de la abordarea
bazată pe comandă şi control la introducerea instrumentelor economice şi fiscale şi la
consultarea părţilor interesate în procesul de decizie. De asemenea, PAM 5 a transformat
dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Tot în acest an a fost semnat şi
Tratatul Uniunii Europene (Maastricht), ceea ce înseamnă, în termeni de mediu,
extinderea rolului Parlamentului European în dezvoltarea politicii de mediu.

47
 Tot în 1992 are loc Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării,
Rio de Janeiro; Programul LIFE I 1992-1995; Lansarea schemei UE “Eticheta-eco”.
În 1993 intră în vigoare Tratatul de la Maastricht care acordă acţiunilor din
domeniul mediului statutul de politică a UE (art. 130r). Se lansează în acelaşi an Schema
de management şi audit ecologic.
În 1994 se înfiinţează Agenţia Europeană pentru Mediu, cu sediul la Copenhaga.
În 1996 se adoptă Programul LIFE II, 1996-1999.
În 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin
Tratatul de la Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar
luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale. În acelaţi an are loc summit-ul
Naţiunilor Unite asupra Pământului, Protocolul de la Kyoto.
Anul 2000 reprezintă anul evaluării rezultatelor PAM 5 şi definirea priorităţilor
pentru al 6- lea program de acţiune – PAM 6 (2001-2010) - care susţine strategia
dezvoltării durabile şi accentuează responsabilitatea implicată în deciziile ce afectează
mediul. PAM 6 identifică 4 arii prioritare ale politicii de mediu în următorii zece ani: 1)
schimbarea climatică şi încălzirea globală, 2) protecţia naturii şi biodiversitatea, 3)
sănătatea în raport cu mediul şi 4) conservarea resurselor naturale şi gestionarea
deşeurilor. În 2000: Programul LIFE III, 2000-2004.
Conferinţa de la Gothenburg, din anul 2001, a adus cu sine adoptarea dezvoltării
durabile ca strategie comunitară pe termen lung, ce concentrează politicile de dezvoltare
durabilă în domeniile: economic, social şi al protecţiei mediului.
În 2002: Rio+10, urmarea Conferinţei Nţiunilor Unite asupra Mediului şi
Dezvoltării din 1992 de la Rio, desfăşurată la Johanesburg.
Tot în domeniul strategiilor iese în evidenţă şi anul 2003, prin adoptarea
Strategiei europene de mediu şi sănătate (SCALE), care are în vedere relaţia complexă şi
direct cauzală existentă între poluarea şi schimbarea caracteristicilor mediului şi sănătatea
umană. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea, pentru prima dată în
politicile de mediu, pe sănătatea copiilor - cel mai vulnerabil grup social şi cel mai afectat
de efectele poluării mediului.

Acte legislative:
Directiva nr. 2003/4/CE din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informaţia
privind mediul.
Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi
accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului aprobată şi proclamată de Adunarea Generală
a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 10 decembrie 1948.
Declaraţia de la Rio de Janeiro privind mediul şi dezvoltarea din 3-4 iunie 1992.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în
Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu r ectificarea din 31
ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.196 din 30 decembrie
2005.
Lege nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus

48
la 25 iunie 1998 - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 224 din data de 22 mai
2000.
Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind
mediul - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 760 din data de 22 august 2005.
Ordinul MAPM nr. 1182/2002 pentru aprobarea Metodologiei de gestionare şi furnizare a
informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului -
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 331 din data de 15 mai 2003.
Hotărârea Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la
elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul - Publicată în Monitorul
Oficial cu numărul 406 din data de 10 mai 2006.
Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra
mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991 - Publicată în
Monitorul Oficial cu numărul 105 din data de 1 martie 2001.
Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a
impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private
supuse acestei proceduri - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 686 din data de 17
septembrie 2002.
Hotărârea Guvernului nr. 1705/2004 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Hotărârea
Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei
proceduri - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 970 din data de 22 octombrie 2004
Ordinul MAPM nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu - Publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 52 din data de 30 ianuarie 2003.
Ordinul MAPAM nr. 210/2004 privind modificarea Ordinului ministrului apelor si
protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului si de emitere a acordului de mediu - Publicat în Monitorul Oficial cu
numarul 309 din data de 7 aprilie 2004.
Ordinul MMGA nr. 1037/2005 privind modificarea Ordinului ministrului apelor şi
protecţiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu - Publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 985 din data de 7 noiembrie 2005.
Ordinul MAPM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile
etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului -
../../AppData/Documents and Settings/daniela/Application
Data/Microsoft/LegislAct/EIA/Ord863-02.doc - ###Publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 52 din data de 30 ianuarie 2003.
Ordinul MAPM nr. 864/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului în context transfrontieră şi de participare a publicului la luarea deciziei în
cazul proiectelor cu impact transfrontieră - Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 397
din data de 9 iunie 2003.
Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării
de mediu pentru planuri şi programe - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 707 din
data de 5 august 2004.

49
Ordinul MMGA nr. 117/2006 pentru aprobarea Manualului privind aplicarea procedurii
de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe - Publicat în Monitorul
Oficial cu numărul 186 din data de 27 februarie 2006.
Legea nr. 622/2001 pentru ratificarea Actului final al negocierilor dintre Guvernul
României şi Comunitatea Europeană de adoptare a Acordului privind participarea
României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi
observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la 9 octombrie 2000, şi a Acordului
dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Agenţia
Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului -
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 770 din data de 3 decembrie 2001.
Legea nr. 456/2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi
Comunitatea Europeană privind contribuţia României la programul Comunităţii
"Instrument Financiar pentru Mediu (LIFE)", semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 si la
Bruxelles la 18 martie 2003 - Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1138 din data de
2 decembrie 2004.
Hotărârea Guvernului nr. 643/2001 privind plata contribuţiei României pe anii 2001 şi
2002 pentru participarea la Programul LIFE al Comunităţii Europene - Publicată în
Monitorul Oficial cu numărul 388 din data de 16 iulie 2001.
Hotărârea Guvernului nr. 80/2002 privind aprobarea sprijinului financiar acordat
participanţilor români la Programul LIFE-MEDIU din bugetul de stat al României -
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 116 din data de 12 februarie 2002.
Ordinul MAPPM nr. 709/1999 privind conţinutul avizului de mediu pentru privatizare,
emis de autoritatea competentă, în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi
completările ulterioare - Publicat în Monitorul Oficial cu numarul 476 din data de 1
octombrie 1999.
Ordinul MMGA nr. 1274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea
activităţilor de eliminare a deşeurilor, respectiv depozitare şi incinerare - Publicat în
Monitorul Oficial cu numărul 1180 din data de 28 decembrie 2005.
Ordinul MMGA nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor cu
impact semnificativ asupra mediului - Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 31 din
data de 11 ianuarie 2005.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus
la 25 iunie 1998.
Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului.
Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind
mediul.
Ordinul M.A.P.M. nr. 1182/2002 pentru aprobarea Metodologiei de gestionare şi
furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile publice pentru protecţia
mediului.

50
 CONVENTIA de la AARHUS

Ce este Convenţia de la Aarhus?

La cea de-a patra Conferinta Ministeriala “Mediu pentru Europa” desfasurata in
localitatea Aarhus din Danemarca, in data de 25 iunie 1998, a fost adoptata de catre 39 de
state, inclusiv Romania, impreuna cu Uniunea Europeana, Conventia privind accesul la
informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de
mediu, pe scurt, Conventia de la Aarhus. Romania a ratificat Conventia pe 11 iulie 2000,
iar legea de ratificare, cu nr. 86/2000, a fost publicata in Monitorul Oficial, data de la
care, conform pct. 20 din Constitutia Romaniei, a capatat putere de lege pe intreg
teritoriul tarii, fiind o reglementare internationala care are prioritate fata de orice alte
instrumente de drept interne, cu exceptia celor care contin dispozitii mai favorabile.

Noutatea acestei conventii este una fundamentala: in timp ce toate acordurile anterioare
Conventiei de la Aarhus stabileau diverse obligatii pe care si le asumau partile semnatare
(de obicei, state si organizatii internationale) unele fata de altele, de aceasta data se merge
mai departe si se stabilesc obligatii ale partilor nu doar unele fata de altele, ci si obligatii
ale partilor fata de propriii cetateni. Altfel spus, in temeiul principiilor reprezentativitatii
si al non-reciprocitatii, statele semnatare si, odata cu ele, autoritatile publice si institutiile
descentralizate ale statului, isi asuma in mod neconditionat anumite obligatii fata de
public. Prin Conventia de la Aarhus, inteleasa in contextul sistemului de drepturi si
libertati fundamentale ale omului, se asuma un nou gen de responsabilitate a autoritatilor
publice prin recunoasterea rolului fundamental al dreptului la un mediu sanatos. Acest
drept, recunoscut si de Constitutia Romaniei, este corelat cu principiile dezvoltarii
durabile, in sensul ca resursele trebuie sa fie exploatate astfel incat si generatiile viitoare
sa poata beneficia de ele. Pe scurt, Conventia de la Aarhus aduce o noutate fundamentala
in dreptul international prin faptul ca face pentru prima data o legatura intre drepturile
omului si dreptul mediului.

Conventia este structurata pe trei principii:

Primul se refera la dreptul publicului de a avea acces la informatia de mediu.

Aceasta presupune asimilarea de cunostinte si formarea de atitudini. Primul aspect se
coreleaza cu reforma curriculum-ului scolar si cu implementarea strategiilor de educatie
permanenta astfel incat elevii si cetatenii adulti sa cunoasca si sa inteleaga ce se intampla
in mediul inconjurator. Al doilea aspect vizeaza constientizarea cetatenilor pentru
problemele de mediu si cresterea interesului lor, ca oameni educati, pentru acestea. Pe de
alta parte, se presupune ca autoritatile vor propune mijloace eficiente astfel incat
informatia de mediu sa fie transparenta si sa poata fi obtinuta de public.
Al doilea se refera la dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor. Aceasta
inseamna ca autoritatile publice trebuie sa fie deschise spre public astfel incat publicul
interesat (informat) sa poata influenta continutul final al deciziei. Prin public intelegem
persoanele fizice, dar si persoanele juridice din societatea civila
Al treilea principiu are doua componente: pe de o parte, garanteaza dreptul publicului
de a se adresa justitiei in cazul in care primele doua drepturi sunt incalcate; pe de alta

51
parte, considerat independent, garanteaza dreptul publicului de a se adresa justitiei in
cazurile in care legislatia de mediu este incalcata. Pot fi urmate proceduri administrative
si/sau judiciare pentru contestarea legalitatii oricaror decizii sau actiuni ale persoanelor
private si ale autoritatilor publice in legatura cu incalcarea legislatiei de mediu.

Cum este aplicata Conventia de la Aarhus in Romania?

Romania a incheiat negocierile de aderare si se afla aproape de momentul aderarii

la Uniunea Europeana. Cum au actionat in toti acesti ani autoritatile publice pentru
indeplinirea obiectivelor Conventiei? S-a actionat minimal: autoritatile publice
(Ministerul Mediului si Garda de Mediu, dar si autoritatile locale) au facut prea putin in
directia optimizarii comunicarii cu societatea civila si a cresterii gradului participarii
acesteia la luarea deciziilor. Autoritatile au continuat sa actioneze dupa principiul ca ele
se pricep cel mai bine, ca doar ele detin cunoasterea si instrumentele necesare rezolvarii
problemelor de mediu. Urmarile sunt lipsa de reactie a societatii civile si absenta
solidaritatii in raport cu telul comun al protectiei mediului. Se poate spune ca autoritatile
sunt deja in culpa pentru delictul de omisiune.
(http://www.sferapoliticii.ro/sfera/115/art7-mihu.html).

Conventia de la Aarhus, din 25 iunie 1998, privind accesul la informatie,

participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de
mediu
(publicata in Monitorul Oficial nr. 224 din 22 mai 2000,
traducere,http://www.caleidoscop.org.ro/resurse/legislatie/conventia-de-la-aarhus-din-25-
iunie-1998-privind-accesul-la-informatie-participarea-publicului-la-luarea-deciziei-si-
accesul-la-justitie-in-probleme-de-mediu)

Partile la prezenta conventie,

reamintind principiul 1 al Declaratiei de la Stockholm asupra mediului uman,
reamintind, de asemenea, principiul 10 al Declaratiei de la Rio privind mediul si
dezvoltarea,

reamintind, in continuare, rezolutiile Adunarii Generale nr. 37/7 din 28 octombrie 1982
privind Carta Mondiala pentru Natura si nr. 45/94 din 14 decembrie 1990 privind
necesitatea de a asigura un mediu sanatos pentru bunastarea indivizilor,

reamintind, de asemenea, Carta Europeana privind Mediul si Sanatatea, adoptata de

prima Conferinta privind mediul si sanatatea a Organizatiei Mondiale a Sanatatii la
Frankfurt pe Main la 8 decembrie 1989,

afirmand necesitatea de a proteja, de a conserva si de a imbunatati starea mediului si de a

asigura dezvoltarea durabila si protectia mediului,

52
recunoscand ca protectia adecvata a mediului este esentiala pentru bunastarea umana si
exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, incluzand insusi dreptul la viata,

recunoscand, de asemenea, ca orice persoana are dreptul sa traiasca intr-un mediu adecvat
sanatatii si bunastarii sale si ca are sarcina, atat la nivel individual, cat si in asociere cu
altii, sa protejeze si sa imbunatateasca mediul in beneficiul generatiilor prezente si
viitoare si sa respecte prezenta indatorire,

considerand ca pentru a fi capabili sa mentina acest drept si sa respecte prezenta sarcina

cetatenii trebuie sa aiba acces la informatie, sa fie indreptatiti de a participa la luarea
deciziei si sa poata avea acces la justitie in probleme de mediu si recunoscand in aceasta
privinta ca cetatenii pot avea nevoie de asistenta pentru a-si exercita dreptul,

recunoscand ca in domeniul mediului un acces mai bun la informatie si participarea

publicului la luarea deciziei imbunatatesc calitatea si implementarea deciziilor, contribuie
la constientizarea publicului asupra problemelor de mediu, ofera acestuia posibilitatea de
a-si arata preocuparile si dau prilejul autoritatilor publice sa tina seama de asemenea
preocupari, tintind spre o mai buna constientizare a luarii deciziilor si spre transparenta in
acest domeniu, precum si spre intarirea sprijinului publicului pentru deciziile care privesc
mediul inconjurator,

recunoscand importanta transparentei in toate ramurile executivului si invitand

autoritatile legislative sa implementeze principiile acestei conventii in procedurile lor,

recunoscand ca publicul trebuie sa fie constient de procedurile privind participarea la

procesul luarii deciziilor cu implicatii asupra mediului, sa aiba acces liber la aceste
proceduri si sa stie cum sa le foloseasca,

recunoscand, de asemenea, importanta rolului pe care il pot juca in domeniul protectiei

mediului cetatenii, organizatiile neguvernamentale si sectorul privat, dorind sa
promoveze educatia ecologica pentru o mai profunda intelegere a mediului si dezvoltarii
durabile si sa incurajeze constientizarea publicului si participarea acestuia la luarea
deciziilor care afecteaza mediul si dezvoltarea durabila,

notand in acest context importanta utilizarii mass-media, a sistemelor electronice sau a

altor forme viitoare de comunicare,

recunoscand importanta deplinei integrari a consideratiilor de mediu in luarea deciziilor

la nivel guvernamental si necesitatea ca autoritatile publice sa detina informatii exacte,
corecte si actuale privind mediul inconjurator,

recunoscand ca autoritatile publice detin informatii privind mediul, care sunt de interes
public, preocupate de faptul ca mecanismele juridice eficiente trebuie sa fie accesibile
publicului, inclusiv organizatiilor, astfel incat interesele legitime sa fie protejate si legea
sa fie aplicata,

53
observand importanta furnizarii unei informatii adecvate catre utilizatori pentru ca acestia
sa fie capabili sa aleaga solutii cat mai bune,

recunoscand preocuparea publicului privind evacuarea deliberata in mediu a organismelor

modificate genetic si necesitatea cresterii transparentei si angajarii participarii publice la
luarea deciziei in acest domeniu,

convinse ca implementarea acestei conventii va contribui la intarirea democratiei in

regiunea Comisiei Economice pentru Europa (CEE),

constiente de rolul jucat in aceasta privinta de catre CEE si reamintind, intre altele, liniile
directoare ale CEE privind accesul la informatia de mediu si participarea publicului la
luarea deciziilor referitoare la mediul inconjurator, aprobate in Declaratia ministeriala
adoptata la cea de-a treia Conferinta ministeriala "Mediu pentru Europa" (25 octombrie
1995, Sofia, Bulgaria),

tinand seama de prevederile pertinente ale Conventiei privind evaluarea impactului

asupra mediului in context transfrontier, incheiata la Espoo, Finlanda, la 25 februarie
1991, ale Conventiei asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale si ale
Conventiei privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiera si a lacurilor
internationale, ambele incheiate la Helsinki la 17 martie 1992, si ale altor conventii
regionale,

constiente de faptul ca adoptarea acestei conventii va contribui la intarirea pe viitor a

procesului "Mediul pentru Europa" si a rezultatelor celei de-a patra Conferinte
ministeriale de la Aarhus, Danemarca,
din iunie 1998, au convenit urmatoarele:
ARTICOLUL1
Obiective
Pentru a contribui la protejarea drepturilor oricarei persoane din generatiile actuale si
viitoare de a trai intr-un mediu adecvat sanatatii si bunastarii sale, fiecare parte va garanta
drepturile privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si
accesul la justitie in probleme de mediu, conform prevederilor prezentei conventii.
ARTICOLUL2
Definitii In sensul prezentei conventii:
1. parte inseamna, in cazul in care textul nu prevede altfel, o parte contractanta la
prezenta conventie;
2. autoritate publica inseamna:
a)guvern la nivel national, regional sau la alt nivel;
b) persoane fizice sau juridice care indeplinesc functii administrative publice conform
legislatiei nationale, inclusiv sarcini specifice, activitati sau servicii in legatura cu mediul;

c) orice alta persoana fizica sau juridica avand responsabilitati ori functii publice sau care
asigura servicii publice in legatura cu mediul sub controlul unui organism sau al unei
persoane care se inscrie in prevederile subpunctelor a) sau b) ale prezentului articol;

54
d) institutiile oricarei organizatii de integrare economica regionala la care se face referire
in art. 17 si care este parte la prezenta conventie. Prezenta definitie nu include organisme
sau institutii care actioneaza ca autoritate judecatoreasca sau legislativa;
3. informatie de mediu inseamna orice informatie scrisa, vizuala, audio, electronica sau
sub orice forma materiala, privind:
a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul si atmosfera, apa, solul, pamantul, peisajul
si zonele naturale, diversitatea biologica si componentele sale, inclusiv organismele
modificate genetic si interactiunea dintre aceste elemente;
b) factori, cum ar fi: substantele, energia, zgomotul si radiatia si activitatile ori masurile,
inclusiv masurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislatia, planurile si
programele care afecteaza sau pot afecta elementele de mediu amintite la subpunctul a),
analizele cost-beneficiu sau alte analize si prognoze economice folosite in luarea deciziei
de mediu;
c) starea sanatatii si sigurantei umane, conditiile de viata umana, zonele culturale si
constructiile si modul in care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de
mediu ori de factorii, activitatile sau masurile cuprinse in subpunctul b);
4. public inseamna una sau mai multe persoane fizice sau juridice si, in concordanta cu
legislatia sau cu practica nationala, asociatiile, organizatiile sau grupurile acestora;
5. public interesat inseamna publicul afectat sau care poate fi afectat ori care are un
interes in deciziile de mediu; in scopul acestei definitii organizatiile neguvernamentale
care promoveaza protectia mediului si indeplinesc cerintele legii nationale vor fi
considerate ca avand un interes.
ARTICOLUL3
Prevederi generale
1. Fiecare parte va lua masurile legislative necesare si va adopta reglementari si alte
masuri, inclusiv pentru realizarea compatibilitatii dintre prevederile care pun in aplicare
accesul la informatie, participarea publicului si accesul la justitie din cadrul acestei
conventii, precum si masuri pentru intrarea sa in vigoare, pentru a stabili si a mentine un
cadru transparent si consistent de aplicare a prevederilor conventiei.
2. Fiecare parte se va stradui sa asigure ca oficialitatile si autoritatile sa asiste si sa
indrume publicul in scopul asigurarii accesului la informatie, in vederea facilitarii
participarii sale la luarea deciziei si a accesului la justitie in probleme de mediu.
3. Fiecare parte va promova educatia ecologica si constientizarea publicului in
problemele de mediu, in special modalitatile de acces la informatie, participarea la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu.
4. Fiecare parte va asigura recunoasterea si sustinerea asociatiilor, organizatiilor sau a
grupurilor care promoveaza protectia mediului si va asigura conformarea sistemului de
drept national cu aceasta obligatie.
5. Prevederile prezentei conventii nu vor afecta dreptul unei parti de a mentine sau de a
introduce masuri care sa asigure un acces mai larg la informatie, o participare publica mai
intensa la luarea deciziei si un acces mai larg la justitie in probleme de mediu, altele decat
cele cerute de prezenta conventie.
6. Prezenta conventie nu va cere nici o derogare de la drepturile existente privind accesul
la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de
mediu.
7. Fiecare parte va promova aplicarea principiilor acestei conventii in cadrul proceselor

55
decizionale privind mediul la nivel international si in cadrul activitatii organizatiilor
internationale in probleme legate de mediu.
8. Fiecare parte va asigura ca persoanele care isi exercita drepturile conform prevederilor
prezentei conventii sa nu fie penalizate, persecutate sau hartuite in vreun fel pentru
implicarea lor. Prezenta prevedere nu va afecta posibilitatile instantelor nationale de a
percepe taxe rezonabile pentru actiunile judiciare.
9. In sfera de aplicare a prevederilor relevante ale prezentei conventii publicul va avea
acces la informatii, va avea posibilitatea sa participe la luarea deciziilor si va avea acces
la justitie in problemele de mediu, fara nici o discriminare bazata pe cetatenie,
nationalitate sau domiciliu, iar in cazul persoanelor juridice, fara discriminare bazata pe
locul in care sunt inregistrate sau in care se afla centrul efectiv al activitatilor lor.

ARTICOLUL4
Accesul la informatia de mediu
1. Fiecare parte va asigura ca autoritatile publice, in conditiile urmatoarelor puncte ale
acestui articol, ca raspuns la o cerere de informatie pe probleme de mediu, sa puna
aceasta informatie la dispozitie publicului, respectand prevederile legislatiei nationale,
inclusiv in cazul in care sunt cerute copii de pe documentatia continand sau cuprinzand
informatia respectiva, avand in vedere subpunctul b) al prezentului articol:
a) fara a fi necesara declararea interesului;
b) sub forma ceruta, in afara situatiilor in care: (i) este mai rezonabil pentru autoritatea
publica sa ofere informatia ceruta sub alta forma, caz in care trebuie aratate motivele
pentru care poate fi facuta disponibila in acea forma; sau
(ii) informatia este deja disponibila publicului sub alta forma.
2. Informatia de mediu asupra careia se face referire la pct. 1 al acestui articol va fi facuta
disponibila in cel mai scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce cererea a fost
inaintata, in afara cazului in care volumul si complexitatea informatiei justifica
prelungirea acestei perioade pana la doua luni de la data solicitarii. Solicitantul trebuie sa
fie informat despre orice prelungire si despre motivele acesteia.
3. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca:
a) autoritatea publica careia ii este adresata solicitarea nu detine informatia respectiva;
b) cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata intr-o maniera prea generala; ori
c) cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de
comunicatii interne al autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de exceptie este
prevazuta de legea nationala sau de practica obisnuita, luandu-se in considerare interesul
public in cazul unei asemenea dezvaluiri.
4. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca dezvaluirea acesteia ar afecta
in mod negativ:
a) confidentialitatea procedurilor autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de
confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;
b) relatiile internationale, siguranta nationala sau securitatea publica;
c) cursul justitiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecata dreapta sau dreptul
unei autoritati publice de a conduce o ancheta de natura penala sau disciplinara;
d) confidentialitatea informatiilor comerciale si industriale, in cazul in care aceasta este
prevazuta de lege pentru a proteja un interes economic legitim. In acest context
informatia privind emisiile care sunt semnificative pentru protectia mediului va fi facuta

56
publica;
e) drepturile de proprietate intelectuala;
f) confidentialitatea unor date personale si/sau a unor dosare apartinand unei persoane
fizice, atunci cand aceasta persoana nu a consimtit la publicarea informatiilor, in cazul in
care o astfel de confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;
g) interesele unei terte parti care a oferit informatia ceruta fara ca acea parte sa fie pusa
sub/sau sa existe posibilitatea punerii sale sub o obligatie legala de a face astfel, in
situatia in care aceasta parte nu a consimtit la publicarea materialului; sau
h) mediul la care se refera informatia, cum ar fi locurile de cuibarit al speciilor rare.
Motivele de refuz mentionate anterior trebuie interpretate in mod restrictiv, luandu-se in
considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea informatiilor si
posibilitatea ca informatia solicitata sa fie legata de emisiile in mediu.
5. In cazul in care o autoritate publica nu detine informatia ceruta, acea autoritate publica
trebuie, cat mai rapid posibil, sa informeze solicitantul cu privire la autoritatea publica la
care crede ca este posibil sa se gaseasca informatia respectiva sau sa transfere cererea
acelei autoritati, informand in acelasi timp solicitantul.
6. Fiecare parte va asigura ca, in cazul in care informatia exceptata de la regula de a fi
facuta publica in conformitate cu pct. 3 c) si 4 ale acestui articol poate fi separata fara a
se aduce un prejudiciu confidentialitatii informatiei exceptate, autoritatile publice sa puna
la dispozitie acea parte din informatia de mediu solicitata care poate fi divulgata.
7. Refuzul unei solicitari va fi facut in scris, daca solicitarea a fost facuta in scris sau daca
solicitantul cere acest lucru. Un refuz va cuprinde motivele acestuia si va oferi informatii
asupra accesului la procedura de recurs care este asigurata in concordanta cu prevederile
art. 9. Refuzul trebuie sa fie facut cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de o luna, in
afara cazului in care complexitatea informatiei justifica o prelungire a acestei perioade
pana la doua luni de la data inaintarii cererii. Solicitantul trebuie sa fie informat despre
orice prelungire si despre motivele acesteia.
8. Fiecare parte are dreptul de a permite autoritatilor sale publice sa instituie un tarif
pentru furnizarea informatiei, dar un asemenea tarif nu trebuie sa depaseasca o suma
rezonabila. Autoritatile publice care intentioneaza sa instituie un asemenea sistem de
tarifare pentru furnizarea informatiei trebuie sa puna la dispozitie solicitantilor o lista
cuprinzand preturile care pot fi percepute, indicand circumstantele in care acestea pot fi
percepute sau exceptate si cazurile in care furnizarea unor informatii este conditionata de
o plata in avans.
ARTICOLUL5
Colectarea si diseminarea informatiei de mediu
1. Fiecare parte va asigura ca:
a) autoritatile publice detin informatii de mediu la zi, relevante pentru functiile lor;
b) sunt stabilite sisteme obligatorii pentru asigurarea unui flux adecvat al informatiei
catre autoritatile publice despre activitatile propuse si existente, care pot afecta in mod
semnificativ mediul;
c) in cazul oricarei amenintari iminente a sanatatii umane sau a mediului, cauzata de
activitatile umane sau datorata unor cauze naturale, toate informatiile care ar da
posibilitatea publicului sa ia masuri de prevenire sau sa amelioreze efectele negative
provocate de acea amenintare si care sunt detinute de o autoritate publica sunt diseminate
imediat si fara nici o intarziere membrilor publicului, care pot fi afectati.

57
2. Fiecare parte va asigura, in cadrul legislatiei nationale, ca modalitatea in care
autoritatile publice fac disponibila informatia de mediu sa fie transparenta, iar informatia
de mediu sa fie efectiv accesibila, printre altele, prin:
a) furnizarea unei informatii suficiente publicului despre tipul si scopul informatiei de
mediu detinute de autoritatile publice, termenii de baza si conditiile in care o asemenea
informatie este disponibila si accesibila si procesul prin care ea poate fi obtinuta;
b) stabilirea si mentinerea unor aranjamente practice, cum ar fi:
(i) liste accesibile publicului, registre sau dosare;
(ii) solicitarea oficialitatilor sa sustina publicul in asigurarea accesului la informatie in
conformitate cu prezenta conventie;
(iii) identificarea punctelor de contact; si
c) accesul gratuit la informatiile de mediu continute in liste, registre sau dosare, in
conformitate cu subpunctul b) (i).
3. Fiecare parte va asigura ca informatia de mediu sa devina disponibila in mod progresiv
prin intermediul unor baze electronice de date care sunt usor accesibile publicului prin
retele de telecomunicatii publice. Informatia accesibila in aceasta forma trebuie sa
includa:
a) rapoarte asupra starii mediului, in conformitate cu pct. 4;
b) texte ale legilor privind/sau in legatura cu mediul;
c) politici, planuri si programe privind/sau in legatura cu mediul, acordurile de mediu;
d) alte informatii, cu precizarea ca disponibilizarea unor asemenea informatii sub aceasta
forma ar facilita aplicarea legilor nationale prin care se implementeaza prezenta
conventie, cu conditia ca aceasta informatie sa fie deja disponibila sub forma electronica.
4. Fiecare parte va publica si va disemina, la intervale care nu vor depasi 3 sau 4 ani, un
raport national privind starea mediului, inclusiv informatii privind calitatea mediului si
presiunea asupra mediului.
5. Fiecare parte va lua masuri, in cadrul legal national, in scopul diseminarii, printre
altele, a:
a) legislatiei si documentelor despre politici, cum ar fi documente legate de strategii,
politici, programe si planuri de actiune legate de mediu si rapoarte intermediare asupra
implementarii lor, pregatite la diferite niveluri ale guvernului;
b) tratatelor internationale, conventiilor si intelegerilor privind problemele de mediu;
c) altor documente internationale semnificative privind problemele de mediu, daca sunt
adecvate.
6. Fiecare parte va incuraja agentii economici ale caror activitati au un impact
semnificativ asupra mediului sa informeze in mod regulat publicul despre impactul
activitatilor si produselor lor asupra mediului, acolo unde este posibil in cadrul unor
actiuni voluntare de ecoetichetare, prin realizarea de scheme de audit de mediu, bilanturi
de mediu sau prin alte mijloace.
7. Fiecare parte:
a) va publica faptele si analizele faptelor care sunt considerate relevante si importante
pentru schitarea unor propuneri majore de politici de mediu;
b) va publica ori, in caz contrar, va face accesibile materiale explicative despre felul in
care partea respectiva raspunde cererilor publicului in probleme care intra sub incidenta
prevederilor prezentei conventii;

58
c) va asigura intr-o forma adecvata informatii privind performantele functiilor publice sau
serviciile publice ale guvernului, la toate nivelurile, legate de mediu.
8. Fiecare parte va dezvolta mecanisme prin care sa se asigure ca o cantitate suficienta de
informatii despre produse este facuta disponibila, astfel incat sa dea posibilitatea
consumatorilor sa faca alegeri care au la baza informatii de mediu.
9. Fiecare parte va stabili in mod progresiv, tinand seama de procedurile internationale
atunci cand este cazul, un sistem national coerent pentru inventare sau registre de
poluare, sub forma unei baze de date structurate, computerizate si accesibile publicului,
realizata prin intermediul unor formulare standardizate. Un asemenea sistem poate sa
includa intrari, emisii si transferuri in mediul inconjurator ale unor serii specifice de
substante si produse, incluzand apa, energia si utilizarea resurselor, care provin dintr-o
serie de activitati specifice, din/spre locurile de tratare sau de depozitare.
10. Nici o prevedere a acestui articol nu poate prejudicia dreptul partilor de a refuza
divulgarea unor anumite informatii de mediu in concordanta cu prevederile art. 4 pct. 3 si

ARTICOLUL6
Participarea publicului la deciziile privind activitatile specifice
1 Fiecare parte:
a) va aplica prevederile acestui articol cu privire la deciziile legate de orice activitati
propuse pentru procedura de autorizare, enumerate in anexa nr. I;
b) in concordanta cu legislatia nationala, va aplica prevederile acestui articol si la
deciziile referitoare la activitatile care nu sunt prevazute in anexa nr. I, dar care pot avea
un efect semnificativ asupra mediului. Partile vor stabili daca asemenea activitati propuse
fac obiectul acestor prevederi;
c) poate decide, de la caz la caz si conform legislatiei nationale, sa nu aplice prevederile
acestui articol la activitatile care au ca scop apararea nationala, daca acea parte considera
ca solicitarea unei astfel de informatii ar prejudicia acest scop.
2. Publicul interesat va fi informat, prin anunt public ori in mod individual, cand este
cazul, despre demararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu si intr-o maniera
adecvata, in timp util si efectiv, printre altele, despre:
a) activitatea propusa si despre o solicitare asupra careia se va lua o decizie;
b)natura deciziei posibile sau despre proiectul de decizie;
c) autoritatea publica responsabila de luarea deciziei;
d) procedura initiata, incluzand modul si momentul in care o asemenea informatie poate
fi furnizata:
(i) inceputul procedurii;
(ii) oportunitatile de participare a publicului;
(iii) data si beneficiul oricarei audieri publice initiate;
(iv) o indicatie privind autoritatea publica de la care pot fi obtinute informatii relevante si
la care a fost depozitata informatia relevanta pentru examinare de catre public;
(v) o indicatie asupra autoritatii publice relevante sau asupra oricarui organism oficial
caruia ii pot fi adresate comentarii sau intrebari si asupra perioadei in care sunt primite
aceste comentarii ori intrebari; si
(vi) o indicatie asupra tipului de informatie de mediu relevanta, disponibila pentru
actiunea propusa;

59
e) faptul ca activitatea face obiectul unei proceduri nationale sau transfrontiera de
evaluare a impactului asupra mediului.
3. Procedurile de participare publica vor include limite de timp rezonabile pentru
diferitele faze, care sa permita timp suficient pentru informarea publicului, in
concordanta cu prevederile pct. 2, si timp suficient pentru ca acesta sa se pregateasca si sa
participe efectiv in timpul procesului de luare a deciziei de mediu.
4. Fiecare parte va asigura participarea publicului la inceputul procedurii, atunci cand
toate optiunile sunt deschise si poate avea loc o participare efectiva a publicului.
5. Fiecare parte, cand este cazul, trebuie sa incurajeze posibilii solicitatori sa identifice
publicul interesat, sa angajeze discutii si sa furnizeze informatii referitoare la obiectivele
initiativei lor inaintea depunerii cererii pentru autorizarea unei activitati.

6. Fiecare parte va cere autoritatilor publice competente sa asigure accesul publicului

interesat, in vederea examinarii, la cerere, daca legislatia nationala prevede astfel, gratuit
si intr-un timp foarte scurt, la totalitatea informatiilor relevante pentru procesul
decizional, care sunt disponibile in timpul procedurilor de participare publica, in
conformitate cu prevederile acestui capitol, fara a prejudicia drepturile partilor de a
refuza divulgarea anumitor informatii in concordanta cu prevederile art. 4 pct. 3 si 4.
Informatiile semnificative vor include, cel putin, fara a prejudicia prevederile art. 4:
a) o descriere a locului si a caracteristicilor fizice si tehnice ale activitatii propuse,
inclusiv o estimare a reziduurilor si emisiilor probabile;
b)o descriere a efectelor semnificative ale activitatii de mediu propuse;
c) o descriere a masurilor initiate, pentru a preveni si/sau pentru a reduce efectele,
inclusiv emisiile;
d)o prezentare sumara, dar nu tehnica, a celor mentionate mai sus;
e)o schita a principalelor alternative studiate de solicitant; si
f) in conformitate cu legislatia nationala, principalele rapoarte si recomandari publicate,
destinate autoritatii publice, in momentul in care publicul interesat trebuie sa fie informat,
avand in vedere prevederile pct. 2.
7. Procedurile pentru participarea publica vor permite publicului sa inainteze, in scris sau,
cand este cazul, la o audiere publica ori un sondaj cu solicitantul, orice comentarii,
informatii, analize sau opinii considerate relevante pentru activitatea propusa.
8. Fiecare parte va asigura ca in decizia luata sa se tina seama de rezultatul participarii
publicului.
9. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care decizia a fost luata de autoritatea
publica, publicul sa fie informat prompt despre aceasta, in concordanta cu procedurile
normale. Fiecare parte va asigura accesul publicului la textul deciziei, la motivele si
consideratiile care au stat la baza acesteia
10. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care o autoritate publica reconsidera sau
actualizeaza conditiile de functionare pentru o activitate care face obiectul pct. 1,
prevederile pct. 2-9 sunt aplicate fara rezerve, unde este cazul.
11. Fiecare parte, in cadrul legislatiei sale nationale, va aplica, cat mai mult posibil si
unde este adecvat, prevederile acestui articol la deciziile privind autorizarea evacuarii
deliberate in mediu a organismelor modificate genetic.
ARTICOLUL7

60
Participarea publicului in timpul pregatirii planurilor, programelor si politicilor
legate de mediu
Fiecare parte va lua masuri practice adecvate si/sau va promova prevederi pentru ca
publicul sa participe in timpul pregatirii planurilor si programelor legate de mediu, intr-un
cadru transparent si cinstit, dupa ce i-a fost furnizata informatia necesara. In acest cadru
se vor aplica prevederile pct. 3, 4 si 8 ale art. 6. Publicul care poate participa va fi
identificat de autoritatea publica relevanta, tinandu-se seama de obiectivele acestei
conventii. In aceeasi masura fiecare parte se va stradui sa asigure oportunitatile necesare
in vederea participarii publicului in timpul pregatirii politicilor legate de mediu.

ARTICOLUL8
Participarea publicului in timpul pregatirii regulamentelor de aplicare, a
normativelor si instrumentelor legale obligatorii, general aplicabile
Fiecare parte se va stradui sa promoveze o participare efectiva a publicului intr-o etapa
adecvata, atata timp cat optiunile sunt inca deschise, in perioada pregatirii regulamentelor
de aplicare si a altor reglementari legale obligatorii, general aplicabile, care pot avea un
efect semnificativ asupra mediului. La acest nivel trebuie facuti urmatorii pasi:
a) trebuie fixata o perioada suficienta pentru realizarea unei participari publice efective;
b) proiectele reglementarilor legale trebuie sa fie publicate sau facute disponibile prin alte
metode;
c) trebuie sa ii fie oferita publicului posibilitatea de a face comentarii, direct sau prin
intermediul unor organisme consultative reprezentative. Rezultatul participarii publicului
trebuie sa fie luat in considerare cat mai mult posibil.

ARTICOLUL9
Accesul la justitie
1. Fiecare parte, in cadrul legislatiei nationale, va asigura posibilitatea pentru orice
persoana care considera ca solicitarea informatiei, conform prevederilor art. 4, a fost
ignorata, in mod gresit refuzata, partial sau in totalitate, ori care considera ca a primit un
raspuns inadecvat sau ca cererea sa nu a fost considerata conform prevederilor art. 4, de a
avea acces la o procedura de recurs in fata instantei de judecata sau a altui organism
independent si impartial prevazut de lege. In cazul in care o parte asigura un astfel de
recurs in fata unei instante de judecata, ea va face astfel incat o asemenea persoana sa
aiba acces si la o procedura de fond stabilita de lege, care sa fie gratuita sau nu prea
scumpa, in cazul reconsiderarii solicitarii de catre o autoritate publica sau al revizuirii de
catre un organism independent si impartial, altul decat o instanta de judecata.
Decizia finala luata in concordanta cu prevederile pct. 1 trebuie sa fie obligatorie pentru
autoritatea publica care detine informatia. Motivele trebuie sa fie declarate in scris, cel
putin in cazul in care informatia este refuzata conform prevederilor acestui punct.
2. Fiecare parte trebuie, in cadrul legislatiei nationale, sa asigure membrilor publicului
interesat:
a) care au un interes suficient; sau
b) carora li se afecteaza un drept, in cazul in care procedurile administrative legale ale
unei parti solicita aceasta ca o preconditie, accesul la o procedura de recurs in fata
instantei si/sau a altui organism independent si impartial stabilit prin lege, pentru a
contesta, ca fond si ca procedura, legalitatea oricarei decizii, act sau omisiuni care face

61
obiectul prevederilor art. 6, in cazul in care legislatia nationala prevede astfel si fara a
prejudicia prevederile pct. 3 sau alte prevederi relevante ale acestei conventii. Interesul
suficient sau afectarea unui drept va fi determinata in concordanta cu prevederile legilor
nationale si cu obiectivele de a asigura publicului interesat un acces larg la justitie
conform prevederilor prezentei conventii. La acest nivel interesul oricarei organizatii
neguvernamentale care indeplineste cerintele specificate la art. 2 pct. 5 trebuie sa fie
considerat suficient pentru scopul subpunctului a) de mai sus. Astfel de organizatii vor fi
considerate ca avand dreptul sau capacitatea de a fi afectate in concordanta cu prevederile
subpunctului b) de mai sus. Prevederile pct. 2 nu vor exclude posibilitatea unei proceduri
prealabile de recurs in fata unei autoritati administrative si nu pot afecta cerinta epuizarii
procedurilor de recurs administrative inainte de recurgerea la procedurile judiciare, in
cazul in care o astfel de cerinta exista in dreptul intern.
3. In plus si fara a prejudicia procedurile la care se refera pct. 1 si 2, fiecare parte trebuie
sa asigure ca, in momentul in care toate criteriile sunt indeplinite, daca acestea sunt
prevazute de legislatia nationala, membrii publicului sa aiba acces la procedurile
administrative sau juridice pentru a contesta actele sau omisiunile persoanelor private si
autoritatilor publice, care contravin prevederilor legislatiei nationale cu referire la mediu.
4. In plus si fara a prejudicia prevederile pct. 1, procedurile la care se refera pct. 1, 2 si 3
trebuie sa asigure remedierea adecvata si efectiva, inclusiv adoptarea unei hotarari
judecatoresti, cand este cazul, care sa fie obiectiva, echitabila, la timp si sa nu coste foarte
mult. Deciziile luate in conformitate cu prevederile acestui articol trebuie sa fie date sau
inregistrate in scris. Deciziile instantelor si, oricand este posibil, ale altor organisme
trebuie sa fie accesibile publicului.
5. Pentru ca prevederile acestui articol sa fie efective fiecare parte va asigura ca publicul
sa fie informat cu privire la accesul la procedurile de recurs administrativ sau judiciar si
trebuie sa ia in considerare stabilirea unui mecanism de asistenta pentru a elimina sau a
reduce obstacolele financiare ori de alta natura privind accesul la justitie.

ARTICOLUL10
Reuniunea partilor
1. Prima intalnire a partilor va fi convenita nu mai tarziu de un an de la data intrarii in
vigoare a prezentei conventii. In plus o intalnire ordinara a partilor va fi tinuta cel putin o
data la fiecare 2 ani, numai daca partile nu decid altfel, sau la solicitarea scrisa a uneia
dintre parti, cu conditia ca, intr-un interval de 6 luni de la comunicarea solicitarii tuturor
partilor de catre secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, solicitarea
respectiva sa fie suportata de cel putin o treime din numarul partilor.
2. La intalnirile lor partile vor examina in mod continuu punerea in aplicare a prezentei
conventii prin rapoarte elaborate de parti in mod regulat si in acest scop:
a) vor analiza politicile, abordarile legale si metodologice privind accesul la informatie,
participarea publica la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, in
scopul imbunatatirii acestora;
b) vor schimba informatii cu privire la experienta castigata in incheierea si punerea in
aplicare a acordurilor bilaterale si multilaterale sau a altor intelegeri legate de scopul
prezentei conventii si la care una sau mai multe parti sunt parte;
c) vor solicita, unde este cazul, serviciile organismelor relevante ale Comisiei Economice
pentru Europa si ale altor organisme internationale si comitete specifice, in legatura cu

62
toate aspectele pertinente pentru indeplinirea scopurilor prezentei conventii;
d) vor stabili orice organisme subsidiare care se considera necesare;
e) vor pregati, unde este cazul, protocoale la prezenta conventie;
f) vor considera si vor adopta propuneri pentru amendamente la prezenta conventie in
concordanta cu prevederile art. 14;
g) vor considera si vor intreprinde orice actiune auxiliara care poate fi solicitata pentru
atingerea scopurilor prezentei conventii;
h) la prima lor intalnire vor considera si vor adopta prin consens reguli de procedura
pentru intalnirile lor si ale organismelor subsidiare;
i) la prima lor intalnire vor analiza experienta lor in aplicarea prevederilor art. 5 pct. 9 si
vor studia masurile care sunt necesare pentru a dezvolta viitorul sistem la care se refera
acel punct, luand in considerare procesele si schimbarile internationale, inclusiv
elaborarea unui instrument adecvat privind registrele emisiilor si transferul poluantilor,
sau inventarele care pot fi anexate la prezenta conventie.
3. Reuniunea partilor va lua in considerare, daca este necesar, stabilirea regulilor
financiare pe baza de consens.
4. Organizatia Natiunilor Unite, agentiile sale specializate si Agentia Internationala
pentru Energie Atomica, precum si orice alt stat sau organizatie de integrare economica
regionala, imputernicita in baza prevederilor art. 17 sa semneze prezenta conventie, dar
care nu este parte la aceasta, si orice organizatie interguvernamentala calificata in
domeniile care privesc conventia vor fi imputernicite sa participe ca observatori la
reuniunile partilor.
5. Orice organizatie neguvernamentala, calificata in domeniile la care se refera conventia,
care l-a informat pe secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa despre
dorinta sa de a fi reprezentata la o reuniune a partilor, va fi imputernicita sa participe ca
observator numai daca cel putin o treime din numarul partilor prezente la intalnire nu
ridica obiectiuni.
6. In sensul prevederilor pct. 4 si 5, regulile de procedura la care se refera prevederile pct.
2 h) vor prevedea aranjamente practice pentru procedura de admitere si pentru alti
termeni relevanti.
ARTICOLUL11
Dreptul la vot
1. Exceptand prevederile pct. 2, fiecare parte la prezenta conventie va avea dreptul la un
vot.
2. Organizatiile de integrare economica europeana, in cadrul competentei lor, vor exercita
dreptul la vot cu un numar de voturi egal cu numarul statelor care sunt parti la prezenta
conventie. Astfel de organizatii nu isi vor exercita dreptul de vot, daca statele lor membre
si-l exercita pe al lor si viceversa.

ARTICOLUL12
Secretariatul
Secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa va indeplini urmatoarele
functii de secretariat:
a) convocarea si pregatirea reuniunilor partilor;
b) transmiterea catre parti a rapoartelor si a altor informatii primite in conformitate cu
prevederile prezentei conventii;

63
c) alte functii care pot fi atribuite de parti.

ARTICOLUL13
Anexele
Anexele la prezenta conventie constituie parte integranta a acesteia.

ARTICOLUL14
Amendamente la conventie
1. Orice parte are dreptul sa propuna amendamente la prezenta conventie.
2. Textul oricarui amendament propus la prezenta conventie va fi inaintat in scris
secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care il va comunica tuturor
partilor cu cel putin 90 de zile inainte de intalnirea partilor la care este propus pentru
adoptare.
3. Partile vor face orice efort pentru a ajunge la un acord, prin consens, privind orice
amendament propus la prezenta conventie. Daca toate eforturile pentru obtinerea
consensului au fost epuizate si nu s-a ajuns la nici un acord, amendamentul va fi adoptat
cu votul unei majoritati de trei patrimi din numarul partilor prezente si votante la
reuniune.
4. Amendamentele la prezenta conventie, adoptate in concordanta cu prevederile pct. 3,
vor fi inaintate de depozitar tuturor partilor, pentru ratificare, aprobare sau acceptare.
Amendamentele la prezenta conventie, altele decat cele la o anexa, vor intra in vigoare
pentru partile care le-au ratificat, le-au aprobat sau le-au acceptat in cea de-a 90-a zi dupa
primirea de catre depozitar a notificarii ratificarii, aprobarii sau acceptarii de catre cel
putin trei patrimi din numarul acestor parti. Dupa aceasta data ele vor intra in vigoare
pentru orice alta parte in cea de-a 90-a zi dupa ce partea respectiva depune instrumentul
sau de ratificare, de aprobare sau de acceptare a amendamentelor.
5. Orice parte care nu este capabila sa aprobe un amendament la o anexa la prezenta
conventie va notifica acest lucru in scris depozitarului in decurs de 12 luni de la data
comunicarii adoptarii. Depozitarul va comunica tuturor partilor, fara intarziere, orice
astfel de notificare primita. O parte are dreptul sa inlocuiasca in orice moment o
acceptare a unei notificari anterioare si, dupa depunerea unui instrument de acceptare la
depozitar, amendamentele la o astfel de anexa vor deveni efective pentru acea parte.
6. La expirarea celor 12 luni de la data comunicarii de catre depozitar, in concordanta cu
prevederile pct. 4, un amendament la o anexa va deveni efectiv pentru acele parti care nu
au transmis o notificare la depozitar conform prevederilor pct. 5, daca cel putin o treime
din numarul partilor a inaintat o astfel de notificare.
7. In sensul acestui articol, partile prezente si votante inseamna partile prezente si care
exprima un vot afirmativ sau negativ.

ARTICOLUL15
Examinarea conformarii cu prevederile conventiei
Intalnirea partilor va stabili, pe baza de consens, aranjamente neconflictuale, nejudiciare
si de natura consultativa pentru examinarea conformarii cu prevederile prezentei
conventii. Aceste aranjamente vor permite implicarea adecvata a publicului si pot include
optiunea de a considera comunicari din partea publicului in probleme legate de prezenta
conventie.

64
ARTICOLUL16
Solutionarea diferendelor
1. Orice diferend aparut intre doua sau mai multe parti in legatura cu interpretarea sau cu
aplicarea prezentei conventii va fi solutionat prin negocieri sau prin orice alt mijloc de
solutionare a diferendelor, acceptabil partilor implicate in diferend.
2. In timpul semnarii, ratificarii, acceptarii, aprobarii sau aderarii la prezenta conventie
ori in orice moment dupa aceea o parte are dreptul sa declare in scris depozitarului ca
pentru un diferend nerezolvat conform prevederilor pct. 1 accepta ca obligatorii, in relatia
cu orice parte care accepta aceleasi conditii, unul sau ambele mijloace de solutionare:
a) inaintarea diferendului catre Curtea Internationala de Justitie;
b) arbitrajul, in concordanta cu procedura prezentata in anexa nr. II

3. Daca partile implicate in diferend au acceptat ambele mijloace de solutionare a

diferendelor, la care se refera pct. 2, diferendul poate fi inaintat numai Curtii
Internationale de Justitie, cu exceptia cazului in care partile au convenit altfel.

ARTICOLUL17
Semnarea
Prezenta conventie va fi deschisa pentru semnare la Aarhus (Danemarca) de la data de 25
iunie 1998 si dupa aceea la sediul central al Organizatiei Natiunilor Unite din New York
pana la data de 21 decembrie 1998 de catre statele membre ale Comisiei Economice
pentru Europa, precum si de catre statele cu statut de membru consultativ al Comisiei
Economice pentru Europa, conform pct. 8 si 11 ale Rezolutiei 36(IV) din 28 martie 1947
a Consiliului Economic si Social, precum si de catre organizatiile de integrare economica
regionala constituite din statele suverane membre ale Comisiei Economice pentru
Europa, carora statele membre le-au transferat competenta in probleme aflate sub
incidenta acestei conventii, inclusiv competenta de a incheia tratate privind aceste
probleme.

ARTICOLUL18
Depozitarul
Secretariatul General al Organizatiei Natiunilor Unite va actiona ca depozitar al prezentei
conventii.

ARTICOLUL19
Ratificarea, acceptarea, aprobarea si aderarea
1. Prezenta conventie va face obiectul ratificarii, acceptarii sau aprobarii de catre statele
semnatare si de organizatiile de integrare economica regionala.
2. Prezenta conventie va fi deschisa spre aderare statelor si organizatiilor de integrare
economica regionala, la care se refera art. 17, incepand cu data de 22 decembrie 1998.
3. Orice alt stat la care nu se refera pct. 2, care este membru al Organizatiei Natiunilor
Unite, poate adera la prezenta conventie dupa aprobarea de catre intalnirea partilor.
4. Orice organizatie la care se refera art. 17, care devine parte la prezenta conventie, fara
ca nici unul dintre statele sale membre sa fie parte, va respecta toate obligatiile care
decurg din conventie. Daca unul sau mai multe state membre ale unei astfel de organizatii

65
sunt parti la prezenta conventie, organizatia si statele sale membre vor decide asupra
responsabilitatilor lor pentru indeplinirea obligatiilor ce decurg din prezenta conventie. In
astfel de cazuri organizatia si statele sale membre nu sunt abilitate sa isi exercite simultan
drepturile care le revin din prezenta conventie.
5. In instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare organizatiile
de integrare economica regionala la care se refera art. 17 vor declara extinderea
competentei lor cu privire la problemele la care se refera conventia. De asemenea, aceste
organizatii vor informa depozitarul despre orice modificare a ariei lor de competenta.
ARTICOLUL20
Intrarea in vigoare
1. Prezenta conventie va intra in vigoare in cea de-a 90-a zi de la data depunerii celui de-
al saisprezecelea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

2. In sensul prevederilor pct. 1, nici un instrument depus de o organizatie de integrare

economica regionala nu va fi considerat ca suplimentar pe langa cele depuse de statele
membre ale unei astfel de organizatii.
3. Pentru fiecare stat sau organizatie la care se refera art. 17, care ratifica, accepta sau
aproba prezenta conventie ori care adera dupa depunerea celui de-al saisprezecelea
instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, conventia va intra in
vigoare in cea de-a 90-a zi de la data depunerii de catre statul sau organizatia respectiva a
instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ARTICOLUL21
Retragerea
In orice moment, dupa implinirea a 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei
conventii pentru o parte, acea parte se poate retrage din conventie printr-o notificare
scrisa catre depozitar. Orice astfel de retragere isi va face efectul in cea de-a 90-a zi de la
data primirii notificarii de catre depozitar.
ARTICOLUL22
Texte autentice
Originalul prezentei conventii, ale carei texte in limbile engleza, franceza si rusa sunt
autentice in aceeasi masura, va fi depozitat la secretarul general al Natiunilor Unite.
Drept care subsemnatii, avand depline puteri, am semnat prezenta conventie. Intocmita la
Aarhus (Danemarca) la 25 iunie 1998.

ANEXA Nr. I

LISTA cuprinzand activitatile mentionate la art. 6 pct. 1a)

1. Sectorul energetic:
 rafinarii de uleiuri minerale si benzina;
 instalatii de gazeificare si lichefiere;
 centrale termice si alte instalatii cu combustie, cu un aport de caldura de 50 MW sau
mai mult;
 cuptoare de cocs;
 centrale nucleare si alte reactoare nucleare, inclusiv demontarea sau dezafectarea
acestor centrale sau reactoare 1/ (cu exceptia statiilor de cercetare pentru producerea si

66
conversia materialelor fisionabile si fertile, a caror putere maxima nu depaseste 1 MW de
incercare termica permanenta);
 instalatii pentru reprelucrarea combustibilului nuclear, radioactiv;
 instalatii proiectate pentru: (i) producerea sau imbogatirea combustibilului nuclear;
(ii) prelucrarea combustibilului nuclear radioactiv sau a deseurilor cu radioactivitate
ridicata; (iii) depozitarea finala a deseurilor radioactive;
 instalatii exclusiv pentru depozitarea finala a deseurilor radioactive;
 instalatii exclusiv pentru depozitarea (planificata pentru mai mult de 10 ani)
combustibililor nucleari radioactivi sau a deseurilor radioactive intr-un alt loc decat cel de
productie.

2. Obtinerea si prelucrarea metalelor:

 instalatii de prajire sau de prajire prin aglomerare a minereurilor de metale (inclusiv
minereuri sulfidice);
 instalatii pentru producerea fontei brute sau a otelului (fuziune primara sau
secundara), inclusiv turnare continua cu o capacitate de peste 2,5 t/ora;
 instalatii pentru prelucrarea metalelor feroase:
(i) instalatii de laminare la cald, cu o capacitate de peste 20 t otel brut/ora;
(ii) forjerii cu ciocane a caror energie depaseste 50 kJ pe ciocan, iar puterea calorica
folosita depaseste 20 MW;
(iii) aplicarea de acoperiri metalice topite de protectie, cu un aport mai mare de 2 t otel
brut/ora; - topitorii de metale feroase, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi;
 instalatii pentru:
(i) obtinerea de metale brute neferoase din minereuri, concentrate sau materii prime
secundare, prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;
(ii) topire, inclusiv pentru realizarea de aliaje ale metalelor neferoase, de produse
recuperate (rafinare, turnare etc.), cu o capacitate de topire de peste 4 t/zi la plumb si
cadmiu sau 20 t/zi la alte metale;
 instalatii pentru tratarea suprafetei metalelor si a materialelor plastice prin procese
electrolitice sau chimice, volumul bailor de tratare depasind 30 mf.

3. Industria de minerale:
 instalatii pentru producerea clincherului de ciment in cuptoare rotative cu o capacitate
de productie de peste 500 t/zi sau a varului in cuptoare rotative cu o capacitate de
productie de peste 50 t/zi ori in alte cuptoare cu o capacitate de productie de peste 50 t/zi;
 instalatii de producere a azbestului si de fabricare a produselor pe baza de azbest;
 instalatii de fabricare a sticlei, inclusiv a fibrei de sticla, cu o capacitate de topire de
peste 20 t/zi;
 instalatii pentru topirea substantelor minerale si producerea fibrelor minerale, cu o
capacitate de topire de peste 20 t/zi;
 instalatii pentru fabricarea produselor ceramice prin aprindere, in special a tiglei
pentru acoperis, caramizilor refractare, tiglei, gresiei ceramice sau a portelanului, cu o
capacitate de productie de peste 75 t/zi si/sau cu o capacitate a cuptorului de peste 4 mf si
cu o densitate de depunere/cuptor de peste 300 kg/mf.

4. Industria chimica:

67
productia, intelegand prin aceasta acele categorii de activitati cuprinse in acest paragraf,
la scara industriala, prin prelucrarea chimica a urmatoarelor substante sau grupe de
substante:
a) instalatii chimice pentru producerea substantelor chimice organice de baza, cum ar fi:
(i) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau
aromatice);
(ii) hidrocarburi cu continut de oxigen, ca de exemplu: alcooli, aldehide, cetone, acizi
carboxilici, esteri, acetati, eteri, peroxizi, rasini epoxidice;
(iii) hidrocarburi sulfuroase;
(iv) hidrocarburi azotoase, precum: amine, amide, compusi nitrici, nitroderivati sau
nitrati, nitrili, cianati, izocianati;
(v) hidrocarburi cu continut de fosfor;
(vi) hidrocarburi halogenate;
(vii) compusi organometalici;
(viii) materiale plastice de baza (polimeri, fibre sintetice si fibre pe baza de celuloza);
(ix) cauciucuri sintetice;
(x) vopsele si pigmenti;
(xi) agenti activi de suprafata si surfactanti;
b) instalatii chimice pentru obtinerea substantelor chimice anorganice de baza, cum ar fi:
(i) gaze: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de
carbon, compusi cu sulf, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, fosgen;
(ii) acizi: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid
sulfuric oleum, acizi sulfurosi;
(iii) baze: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;
(iv) saruri: clorura de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu,
perborat si nitrat de argint;
(v) metaloizi, oxizi metalici sau alti compusi anorganici, cum ar fi carbura de calciu,
carbura de siliciu;
c) instalatii chimice pentru producerea de ingrasaminte pe baza de fosfor, azot sau potasiu
(ingrasaminte simple sau compuse);
d) instalatii chimice pentru obtinerea produselor curative pe baza de plante si a
biocidelor;
e) instalatii care utilizeaza un proces chimic sau biologic pentru obtinerea produselor
farmaceutice de baza;
f) instalatii chimice pentru producerea explozivilor;
g) instalatii chimice in care se foloseste tratarea chimica sau biologica pentru obtinerea
aditivilor alimentari cu proteine, a fermentilor sau a altor substante proteice.

5. Gospodarirea deseurilor:
 instalatii pentru incinerarea, recuperarea, tratarea chimica sau depozitarea controlata a
deseurilor;
 instalatii pentru incinerarea deseurilor orasenesti, cu o capacitate de peste 3 t/ora;
 instalatii pentru depozitarea deseurilor nepericuloase, cu o capacitate de peste 50 t/zi;
 depozite controlate, care primesc mai mult de 10 t/zi, sau cu o capacitate totala de
peste 25.000 t, cu exceptia haldelor pentru deseuri inerte.

68
6. Statii de epurare a apelor uzate, pentru o populatie de peste 150.000 de locuitori
7. Instalatii industriale pentru:
a) obtinerea de celuloza din lemn sau din alte materiale fibroase similare;
b) obtinerea de hartie si carton, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi.
8.
a) construirea de linii de cale ferata pe distante mari si de aeroporturi cu o lungime medie
de rulare de 2.100 m sau chiar mai mult;
b) construirea de autostrazi si drumuri pentru circulatie rapida;
c) construirea unui drum nou cu 4 sau mai multe benzi ori reamenajarea si/sau largirea
unui drum existent cu doua benzi ori cu o banda pentru a asigura 4 sau mai multe benzi
acolo unde un astfel de drum nou sau sectiunea reamenajata si/sau largita de drum ar
putea avea o lungime continua de 10 sau mai multi kilometri;

9.
a) apele interioare si porturile pentru transportul pe apele interioare care permit trecerea
unor vase de peste 1.350 t;
b) porturile comerciale, danele pentru incarcari si descarcari ce sunt legate de uscat si
porturi exterioare (exclusiv danele pentru feribot), care pot primi vase de peste 1.350 t.
10. Scheme de extractie a apei subterane sau reincarcare artificiala a apei
subterane,unde volumul anual de apa extrasa sau reincarcata este echivalent cu sau
depaseste 10 milioane mf.
11.
a) lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazinele riverane, in cazul in care acest
transfer are ca scop prevenirea deficitului de apa si in care cantitatea de apa transferata
depaseste 100 milioane mf/an;
b) in toate celelalte cazuri, lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazine riverane
in care debitul mediu multianual al bazinului de extractie depaseste 2.000 milioane mf/an
si unde cantitatea de apa transferata depaseste 5% din acest debit. In ambele cazuri sunt
excluse transferurile de apa potabila prin conducte.
12. Extractia petrolului si a gazelor naturale in scopuri comerciale,
acolo unde cantitatea extrasa depaseste 500 t/zi in cazul petrolului si 500.000 mf/zi in
cazul gazelor.
13. Baraje sau alte instalatii proiectate pentru retinerea sau acumularea
permanenta a apei,
acolo unde cantitatea noua sau suplimentarea de apa retinuta ori acumulata depaseste 10
milioane mf.
14. Conducte pentru transportul gazelor, titeiului sau al substantelor chimice,
cu un diametru mai mare de 800 mm si cu o lungime mai mare de 40 km
15. Instalatii pentru cresterea intensiva a pasarilor si porcilor, cu mai mult de:
a) 40.000 locuri pentru pasari;
b) 2.000 locuri pentru cresterea porcilor (peste 30 kg); sau
c) 750 locuri pentru scroafe.
16. Cariere si exploatari miniere in cariera,
acolo unde suprafata amplasamentului depaseste 25 ha, sau extractia turbei, acolo unde
suprafata amplasamentului depaseste 150 ha
17. Construirea liniilor electrice suspendate

69
avand o tensiune de 220 kV sau mai mult si o lungime mai mare de 15 km
18. Instalatii pentru depozitarea produselor petroliere, petrochimice sau chimice,
cu o capacitate de 200.000 t sau mai mult
19. Alte activitati:
 instalatii pentru pretratarea (operatiuni cum ar fi: spalare, albire, mercerizare) sau
vopsirea fibrelor ori a textilelor, acolo unde capacitatea de tratare depaseste 10 t/zi;
 instalatii pentru tabacirea pieilor brute si crude, acolo unde capacitatea de tratare
depaseste 12 t de produse finisate/zi:
a) abatoare cu o capacitate de producere a carcaselor mai mare de 50 t/zi;
b) tratarea si prelucrarea axata pe obtinerea produselor alimentare din:
(i) materii prime animaliere (altele decat laptele), cu o capacitate de productie a
produselor finite mai mare de 75 t/zi;
(ii) materii prime vegetale, cu o capacitate de productie a produselor finite mai mare de
300 t/zi (valoarea medie trimestriala);
c) tratarea si prelucrarea laptelui, cantitatea de lapte primita fiind mai mare de 200 t/zi
(valoarea medie trimestriala);
 instalatii pentru depozitarea si reciclarea carcaselor de animale si a deseurilor
animaliere, cu o capacitate mai mare de 10 t/zi;
 instalatii pentru tratarea suprafetelor substantelor, obiectelor sau produselor cu
solventi organici, in special pentru prelucrare, tiparire, captusire, degresare,
impermeabilizare, calibrare, vopsire, curatare sau impregnare, cu o capacitate de consum
mai mare de 150 kg/ora sau mai mult de 200 t/an;
 instalatii pentru producerea de carbon (carbune care arde greu) sau de electrografit
prin incinerare sau grafitizare
20. Orice activitate care nu este specificata in paragrafele 1-19, la care participarea
publicului este asigurata printr-o procedura de evaluare a impactului asupra mediului, in
conformitate cu legislatia nationala
21. Prevederile art. 6 pct. 1a) nu se aplica nici unui proiect de mai sus, initiat in mod
exclusiv sau in principal pentru cercetarea, dezvoltarea sau testarea unor metode ori
produse noi pentru o perioada mai mica de 2 ani, daca ele ar putea determina unele efecte
negative semnificative asupra mediului si sanatatii.
22. Orice modificare sau extindere a activitatilor, acolo unde o astfel de modificare sau
extindere satisface criteriile/limitele stabilite prin prezenta anexa, se va supune
prevederilor art. 6 pct. 1a). Orice alta modificare sau extindere a activitatilor se va supune
prevederilor art. 6 pct. 1b).
NOTE:
1. Centralele atomoelectrice si alti reactori nucleari inceteaza sa mai fie considerate
astfel de instalatii atunci cand toti combustibilii nucleari si alte elemente contaminate
radioactiv au fost inlaturate definitiv de pe locul de montaj al instalatiei.
2. In scopul acestei conventii, aeroport inseamna un aeroport care respecta definitia
prevazuta in Conventia de la Chicago din 1994, care a infiintat Organizatia
Internationala a Aviatiei Civile (anexa nr. 14).
3. In sensul acestei conventii, drum cu circulatie rapida inseamna un drum care respecta
definitia prevazuta in Acordul european asupra principalelor artere de trafic
international din 15 noiembrie 1975.
ANEXA Nr. II

70
ARBITRAJUL
1. In cazul unui diferend care a fost inaintat spre arbitraj conform prevederilor art. 16 pct.
2 din prezenta conventie, o parte sau partile vor notifica secretariatului obiectul
problemei de arbitraj si vor indica in mod special articolele conventiei a caror interpretare
sau aplicare este in discutie. Secretariatul va inainta informarea primita tuturor partilor la
prezenta conventie.
2. Tribunalul de arbitraj va fi alcatuit din 3 membri. Atat partea sau partile reclamante, cat
si cealalta parte sau parti la diferend vor desemna cate un arbitru, iar cei 2 arbitri numiti
vor desemna, printr-un acord comun, un al treilea arbitru care va fi presedintele
tribunalului de arbitraj. Acesta din urma nu va avea aceeasi nationalitate ca una dintre
partile in disputa, nu va locui sau nu va folosi ca loc de resedinta teritoriul uneia dintre
parti, nu va fi angajat de nici una dintre ele si nu va avea de-a face cu cazul in nici o alta
calitate.
3. Daca presedintele tribunalului de arbitraj nu a fost desemnat in decurs de doua luni de
la numirea celui de-al doilea arbitru, Secretariatul executiv al Comisiei Economice pentru
Europa, la solicitarea oricarei parti, va proceda la desemnarea presedintelui intr-un nou
termen de doua luni.
4. Daca una dintre partile in diferend nu numeste un arbitru in timp de doua luni de la
primirea cererii, cealalta parte are dreptul sa il informeze pe secretarul executiv al
Comisiei Economice pentru Europa, care il va desemna pe presedintele tribunalului de
arbitraj in decursul urmatoarelor doua luni. Dupa desemnarea sa presedintele tribunalului
de arbitraj va solicita partii care nu si-a numit un arbitru sa faca acest lucru in interval de
doua luni. Daca nu se reuseste acest lucru timp de doua luni, presedintele il va informa pe
secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care va face aceasta numire in
timpul urmatoarelor doua luni.
5. Tribunalul de arbitraj va lua decizia in concordanta cu dreptul international si cu
prevederile prezentei conventii.
6. Orice tribunal de arbitraj, constituit conform prevederilor acestei anexe, isi va intocmi
propriile reguli de procedura.
7. Deciziile tribunalului de arbitraj, privind atat procedura, cat si fondul, vor fi luate cu
majoritatea voturilor membrilor sai.
8. Tribunalul are dreptul sa ia masurile adecvate pentru a stabili faptele.
9. Partile in diferend vor facilita activitatea tribunalului de arbitraj si, in mod special,
utilizand toate mijloacele avute la dispozitie:
a) ii vor furniza toate documentele, instrumentele si informatiile relevante;
b) ii vor permite, daca este necesar, sa solicite martori sau experti si vor lua in seama
marturia lor.
10. Partile si arbitrii vor proteja confidentialitatea oricaror informatii pe care acestia le
primesc in mod confidential in cursul lucrarilor tribunalului de arbitraj.
11. Tribunalul de arbitraj, la cererea uneia dintre parti, are dreptul sa recomande masuri
interimare de protectie.
12. Daca una dintre partile in diferend nu se prezinta in fata tribunalului de arbitraj sau nu
reuseste sa isi apere cauza, cealalta parte poate cere tribunalului sa continue procedurile si
sa dea decizia finala. Absenta uneia dintre parti sau imposibilitatea de a-si apara cauza nu
va constitui un obstacol in calea lucrarilor.

71
13. Tribunalul de arbitraj are dreptul sa audieze si sa decida asupra unor cereri
reconventionale direct legate de subiectul diferendului.
14. Cheltuielile de judecata, inclusiv retributia arbitrilor, vor fi suportate in mod egal de
partile in diferend, cu exceptia situatiilor in care tribunalul de arbitraj stabileste astfel,
datorita unor imprejurari specifice cauzei. Tribunalul de arbitraj va pastra o evidenta a
tuturor cheltuielilor sale si va furniza partilor o situatie finala a acestora.
15. Orice parte la prezenta conventie, care are un interes de natura juridica referitor la
subiectul diferendului care poate fi afectat de o decizie in cauza, poate interveni in timpul
procedurilor cu acordul tribunalului de arbitraj.
16. Tribunalul de arbitraj va emite hotararea in termen de 5 luni de la data la care a fost
constituit, atunci cand nu considera necesar sa extinda limita de timp pentru o perioada
care sa nu depaseasca 5 luni.
17. Hotararea tribunalului de arbitraj va fi insotita de o expunere de motive. Aceasta va fi
definitiva si obligatorie pentru toate partile in diferend. Hotararea va fi transmisa de catre
tribunalul de arbitraj partilor in diferend si Secretariatului. Secretariatul va remite
comunicarea primita tuturor partilor la conventie.
18. Orice diferend care ar putea aparea intre parti cu privire la interpretarea sau
executarea hotararii va fi inaintat de oricare dintre parti tribunalului de arbitraj care a
emis hotararea sau, daca acesta nu poate fi sesizat, unui alt tribunal constituit in acest
scop si in acelasi mod ca primul.

Motive de refuz la informaţiile privind mediul, prevăzute

de lege:

72
 Art. 12. - (1) Autorităţile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informaţii
privind mediul, în cazul în care divulgarea informaţiilor afectează:
a) confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice, atunci când aceasta este
prevăzută de legislaţia în vigoare;
b) relaţiile internaţionale, securitatea publică sau apărarea naţională;
c) cursul justiţiei, posibilitatea oricărei persoane de a fi subiectul unui proces corect
sau posibilitatea unei autorităţi publice de a conduce o anchetă penală ori disciplinară;
d) confidenţialitatea informaţiilor comerciale sau industriale, atunci când aceasta este
prevăzută de legislaţia naţională sau comunitară în vigoare privind protejarea unui
interes economic legitim, inclusiv interesul public în păstrarea confidenţialităţii
statistice şi a secretului taxelor;
e) drepturile de proprietate intelectuală;
f) confidenţialitatea datelor personale şi/sau a dosarelor privind o persoană fizică, în
cazul în care acea persoană nu a consimţit la divulgarea către public a informaţiilor,
atunci când confidenţialitatea este prevăzută de legislaţia naţională sau comunitară în
vigoare;
g) interesele sau protecţia oricărei persoane care a oferit voluntar informaţiile cerute,
fără ca acea parte să aibă obligaţia legală sau să fie posibil a fi obligată legal să
furnizeze informaţiile, cu excepţia cazului în care acea persoană a consimţit la
divulgarea informaţiei respective;
h) protecţia mediului la care se referă astfel de informaţii cum ar fi localizarea
speciilor rare.
(2) Motivele de refuz prevăzute la alin. (1) şi la art. 11 alin. (1) se interpretează în sens
restrictiv, luându-se în considerare, pentru fiecare caz în parte, satisfacerea interesului
public prin divulgarea informaţiilor.
(3) Pentru fiecare caz în parte, satisfacerea interesului public prin divulgare este
analizată în comparaţie cu interesul satisfăcut prin păstrarea confidenţialităţii.

Extras din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la

informaţia privind mediul.

Legea nr. 22 din 22-02-2001 ratificarea Conventiei privind evaluarea impactului

asupra mediului in context transfrontiera, adoptata la Espoo la 25 februarie 1991
(http://www.corpvs.org/corpvs/ResultDetail?codact=24744&nomenu=1
1 of 12 7/14/2006 )
Publicatie: Monitorul Oficial nr. 105 din 01-03-2001
Emitent: Parlamentul
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Articol unic.
Se ratifica Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in context
transfrontiera, adoptata la Espoo la 25-02-1991.
CONVENTIE
privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera
(Traducere)

73
Partile la aceasta conventie, constiente de interdependenta dintre activitatile economice si
consecintele acestora asupra mediului, afirmand necesitatea de a asigura o dezvoltare
rationala si durabila din punct de vedere ecologic, hotarate sa intensifice cooperarea
internationala in domeniul evaluarii impactului asupra mediului, indeosebi in context
transfrontiera, constiente de necesitatea si de importanta elaborarii de politici cu caracter
anticipativ si prevenirii, atenuarii si monitorizarii oricarui impact negativ important
asupra mediului in general si, in special, in context transfrontiera, reamintind prevederile
pertinente ale Cartei Natiunilor Unite, ale Declaratiei Conferintei Natiunilor Unite asupra
mediului de la Stockholm, ale Actului final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare
in Europa (C.S.C.E.) si ale documentelor finale ale reuniunilor de la Madrid si Viena ale
reprezentantilor statelor participante la C.S.C.E., constatand cu satisfactie masurile pe
care statele sunt pe cale sa le adopte pentru ca evaluarea impactului asupra mediului sa
fie practicata in aplicarea legilor si a reglementarilor lor administrative, precum si a
politicii lor nationale, constiente de necesitatea de a lua in considerare, in mod expres,
factorii de mediu la inceputul procesului decizional, recurgand la evaluarea impactului
asupra mediului la toate nivelurile administrative oportune, ca instrument necesar in
vederea imbunatatirii calitatii informatiilor furnizate factorilor de decizie si permitand
acestora sa ia decizii rationale din punct de vedere al mediului, concentrate pe limitarea
pe cat posibil a impactului negativ semnificativ al activitatilor, indeosebi in context
transfrontiera, atente la eforturile organizatiilor internationale de a promova practica
evaluarii impactului asupra mediului atat la nivel national, cat si international si tinand
seama de activitatile desfasurate in acest sens sub auspiciile Comisiei Economice a
Natiunilor Unite pentru Europa, indeosebi de rezultatele Seminarului privind evaluarea
impactului asupra mediului (septembrie 1987, Varsovia - Polonia), si luand act de
Obiectivele si principiile privind evaluarea impactului asupra mediului, adoptate de
Consiliul de conducere al Programului Natiunilor Unite pentru mediu si de Declaratia
ministeriala privind dezvoltarea durabila (mai 1990, Bergen - Norvegia), au convenit
urmatoarele:
ARTICOLUL 1 - Definitii
In sensul prezentei conventii:
(i) parti inseamna partile contractante ale prezentei conventii numai daca textul nu
prevede altfel;
(ii) partea de origine inseamna partea sau partile contractante ale prezentei conventii sub
jurisdictia careia/carora o activitate propusa se realizeaza;
(iii) parte afectata inseamna partea sau partile contractante ale prezentei conventii asupra
careia/carora activitatea propusa poate avea un impact transfrontiera;
(iv) parti interesate inseamna partea de origine si partea afectata, care procedeaza la o
evaluare a impactului asupra mediului in aplicarea prezentei conventii;
(v) activitate propusa inseamna orice activitate sau orice proiect care vizeaza modificarea
majora a unei activitati, a carui executare face obiectul deciziei unei autoritati competente
in concordanta cu intreaga procedura nationala aplicabila; evaluarea impactului asupra
mediului inseamna o procedura nationala avand drept scop evaluarea impactului probabil
asupra mediului al unei activitati propuse;
(vi) impact inseamna orice efect produs asupra mediului de o activitate propusa, inclusiv
asupra sanatatii si securitatii umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei, climei,
peisajului si monumentelor istorice sau asupra altor constructii, ori interactiunea dintre

74
acesti factori; totodata termenul desemneaza si efectele asupra patrimoniului cultural sau
asupra conditiilor socioeconomice rezultate din modificarea acestor factori;
(vii) impact transfrontiera inseamna orice impact, nu neaparat de natura globala, produs
de o activitate propusa in limitele unei zone de sub jurisdictia unei parti, a carui origine
fizica se situeaza, total sau partial, in cadrul zonei aflate sub jurisdictia unei alte parti;
(viii) autoritate competenta inseamna autoritatea sau autoritatile nationale desemnate de
catre o parte ca responsabile cu indeplinirea sarcinilor ce le revin prin prezenta conventie
si/sau autoritatea sau autoritatile investite de catre o parte cu puteri decizionale privind o
activitate propusa;
(ix) public inseamna una sau mai multe persoane fizice ori juridice.
ARTICOLUL 2 - Dispozitii generale
1. Partile vor lua, individual sau impreuna, toate masurile adecvate si eficiente pentru
prevenirea, reducerea si controlul impactului transfrontiera negativ semnificativ, pe care
activitatile propuse il produc asupra mediului.
2. Fiecare parte va stabili masurile juridice, administrative sau de alta natura, necesare
pentru aplicarea prevederilor prezentei conventii, inclusiv pentru stabilirea unei proceduri
de evaluare a impactului asupra mediului, care sa permita participarea publicului in ceea
ce priveste activitatile propuse, mentionate in anexa I, care pot cauza un impact
transfrontiera negativ semnificativ asupra mediului, precum si pentru pregatirea
documentatiei de evaluare a impactului asupra mediului, descrisa in anexa II.
3. Partea de origine va veghea ca, in concordanta cu prevederile prezentei conventii, sa se
procedeze la o evaluare a impactului asupra mediului inainte de luarea deciziei de a
autoriza sau de a intreprinde o activitate propusa, mentionata in anexa I, care poate cauza
un impact transfrontiera negativ semnificativ asupra mediului.
4. Partea de origine va veghea, in conformitate cu prevederile prezentei conventii, ca
orice activitate propusa, mentionata in anexa I, care poate provoca un impact
transfrontiera negativ semnificativ, sa fie notificata partilor afectate.
5. Partile interesate vor angaja discutii, la initiativa oricareia dintre ele, pentru a afla daca
una sau mai multe activitati propuse, neinscrise in lista prevazuta in anexa I, sunt
susceptibile sa produca un impact transfrontiera negativ semnificativ si, ca urmare,
acestea vor fi tratate ca si cum ar fi inscrise in lista. Daca partile vor fi de acord ca este
bine astfel, activitatea sau activitatile in chestiune vor fi tratate in acest fel.
Anexa III cuprinde criteriile generale aplicabile in determinarea semnificatiei impactului
asupra mediului pentru activitatile neinscrise in anexa I.
6. In conformitate cu prevederile prezentei conventii, partea de origine va oferi publicului
din zonele care ar putea fi afectate posibilitatea sa participe la procedurile adecvate de
evaluare a impactului asupra mediului privind activitatile propuse si va veghea ca
posibilitatea oferita publicului partii afectate sa fie echivalenta cu cea oferita propriului
public.
7. Evaluarile impactului asupra mediului, prevazute de prezenta conventie, se vor efectua
cel putin in stadiul de proiect al activitatii propuse. In masura dorita partile vor incerca sa
aplice principiile evaluarii impactului asupra mediului in politici, planuri si programe.
8. Prevederile prezentei conventii nu vor afecta dreptul partilor de a aplica la scara
nationala legile, reglementarile, dispozitiile administrative sau practicile juridice
acceptate, care vizeaza protejarea informatiilor a caror divulgare ar prejudicia secretul
industrial si comercial sau securitatea nationala.

75
9. Prevederile prezentei conventii nu vor afecta dreptul fiecarei parti de a aplica, prin
acorduri bilaterale sau multilaterale, daca acestea exista, masuri mai restrictive decat cele
prevazute in prezenta conventie.
10. Prevederile prezentei conventii nu vor prejudicia obligatiile care pot reveni partilor in
temeiul dreptului international privind activitatile care au sau pot avea un impact
transfrontiera.
ARTICOLUL 3 - Notificarea
1. Pentru o activitate propusa, mentionata in anexa I, care este susceptibila sa provoace
un impact transfrontiera negativ semnificativ, partea de origine va notifica, in scopul unor
consultari suficiente si eficiente conform prevederilor art. 5, oricarei alte parti pe care o
considera ca ar putea fi parte afectata, cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de
momentul informarii publicului propriu, despre activitatea propusa.
2. Aceasta notificare va contine, inter alia:
a) informatii privind activitatea propusa, inclusiv orice informatie disponibila despre
impactul posibil transfrontiera al acesteia;
b) informatii privind natura deciziei care ar putea fi luata;
c) indicarea unui interval de timp rezonabil pentru comunicarea unui raspuns conform
pct. 3, luandu-se in considerare natura activitatii propuse.
Se pot include aici informatiile mentionate la pct. 5.
3. Partea afectata va raspunde partii de origine in intervalul de timp specificat in
notificare, confirmand acesteia primirea notificarii, si va arata daca intentioneaza sa
participe la procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
4. Daca partea afectata raspunde ca nu intentioneaza sa participe la procedura de evaluare
a impactului asupra mediului sau daca nu raspunde in intervalul de timp specificat in
notificare, prevederile pct. 5, 6, 7 si 8 si ale art. 4-7 nu se vor aplica. In aceste situatii nu
este prejudiciat dreptul partii de origine de a stabili daca se va efectua o evaluare a
impactului asupra mediului, pe baza legislatiei si practicii nationale.
5. La primirea unui raspuns de la partea afectata, care indica dorinta sa de a participa la
procedura de evaluare a impactului asupra mediului, partea de origine va comunica, daca
nu a facut-o deja, partii afectate:
a) informatiile adecvate privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului,
impreuna cu termenul limita pentru transmiterea observatiilor;
b) informatiile adecvate privind activitatea propusa si impactul transfrontiera negativ
semnificativ pe care aceasta l-ar putea avea.
6. Partea afectata va comunica partii de origine, la cererea acesteia, toate informatiile
obtinute in mod rezonabil privind mediul susceptibil sa fie afectat, aflat sub jurisdictia
partii afectate, daca aceasta informatie este necesara la intocmirea documentatiei pentru
evaluarea impactului asupra mediului. Informatiile vor fi comunicate prompt, printr-un
organism mutual, daca acesta exista.
7. Atunci cand o parte considera ca ar putea fi afectata de un impact transfrontiera negativ
semnificativ datorat unei activitati propuse, mentionata in anexa I, si nu s-a facut nici o
notificare conform dispozitiilor pct. 1, la cererea partii afectate, partile interesate vor face
schimb de informatii suficiente in scopul angajarii discutiilor,
pentru a afla daca se va produce un impact transfrontiera negativ semnificativ. Daca
partile sunt de acord ca este probabil un impact transfrontiera negativ semnificativ,
prevederile prezentei conventii se vor aplica in consecinta. Daca partile nu se pot pune de

76
acord asupra probabilitatii producerii unui impact transfrontiera negativ semnificativ,
oricare dintre parti are dreptul sa supuna chestiunea unei comisii de investigare, conform
prevederilor anexei IV, pentru ca aceasta sa se exprime asupra probabilitatii aparitiei unui
impact transfrontiera negativ semnificativ, in cazul in care nu au convenit asupra unei alte
metode de rezolvare a problemei.
8. Partile interesate se vor asigura ca publicul partii afectate din zonele potential afectate
sa fie informat despre activitatea propusa si sa aiba posibilitatea de a formula observatii
sau obiectii in legatura cu activitatea si ca acestea sa fie transmise autoritatii competente a
partii de origine, fie direct, fie, daca este cazul, prin intermediul partii de origine.
ARTICOLUL 4 - Constituirea documentatiei pentru evaluarea impactului asupra
mediului
1. Documentatia pentru evaluarea impactului asupra mediului, care se inainteaza
autoritatii competente a partii de origine, va contine cel putin informatiile mentionate in
anexa II.
2. Partea de origine va comunica partii afectate, prin intermediul unui organism mutual,
daca acesta exista, documentatia de evaluare a impactului asupra mediului. Partile
interesate vor organiza distribuirea documentatiei autoritatilor si publicului partii afectate
din zonele potential afectate si vor asigura transmiterea observatiilor formulate autoritatii
competente a partii de origine, fie direct acestei autoritati, fie, daca este cazul, prin
intermediul partii de origine, intr-un termen rezonabil, inainte de luarea deciziei finale
privind activitatea propusa.
ARTICOLUL 5 - Consultari pe baza documentatiei privind evaluarea impactului asupra
mediului
Dupa intocmirea documentatiei de evaluare a impactului asupra mediului partea de
origine va incepe fara intarziere consultari cu partea afectata privind, inter alia, impactul
transfrontiera potential al activitatii propuse si masurile de reducere sau de eliminare a
acestuia. Consultarile se vor referi la:
a) alternative posibile la activitatea propusa, inclusiv alternativa renuntarii la activitate si
masurile posibile pentru atenuarea impactului transfrontiera negativ semnificativ si
monitorizarea efectelor acestor masuri, cheltuielile fiind suportate de partea de origine;
b) alte forme de asistenta mutuala pentru reducerea oricarui impact transfrontiera negativ
semnificativ al activitatii propuse;
c) orice alte probleme pertinente, legate de activitatea propusa.
Partile vor conveni la inceperea consultarilor asupra unei perioade rezonabile ca durata a
acestora. Aceste consultari se pot derula printr-un organism mutual adecvat, acolo unde
acesta exista.
ARTICOLUL 6 - Decizia finala
1. Partile se vor asigura ca in decizia finala privind activitatea propusa s-au luat in
considerare rezultatul evaluarii impactului asupra mediului, inclusiv documentatia pentru
evaluarea impactului asupra mediului, precum si observatiile primite conform art. 3 pct. 8
si art. 4 pct. 2 si rezultatul consultarilor la care se refera art. 5.
2. Partea de origine va comunica partii afectate decizia finala privind activitatea propusa,
precum si motivele si consideratiile pe care aceasta s-a fundamentat.
3. Daca informatii suplimentare privind impactul transfrontiera semnificativ al unei
activitati propuse, care nu erau disponibile la momentul luarii deciziei privind acea
activitate si care ar fi putut influenta sensibil aceasta decizie, devin disponibile unei parti

77
interesate inaintea inceperii activitatii, acea parte va informa imediat cealalta parte sau
celelalte parti interesate. Daca una dintre partile interesate solicita, vor avea loc consultari
pentru a se stabili daca trebuie reexaminata decizia.
ARTICOLUL 7 - Analiza ulterioara realizarii proiectului
1. Partile interesate vor stabili, la cererea oricareia dintre ele, daca este necesara
efectuarea unei analize ulterioare realizarii proiectului si, in caz afirmativ, care este
amploarea acesteia, luand in considerare impactul transfrontiera negativ semnificativ al
activitatii pentru care s-a efectuat o evaluare a impactului asupra mediului conform
acestei conventii. Orice analiza ulterioara realizarii proiectului va include in mod special
supravegherea activitatii si determinarea oricarui impact transfrontiera negativ. Aceste
obligatii pot fi intreprinse in scopul atingerii obiectivelor prezentate in anexa V.
2. In cazul in care ca urmare a analizei ulterioare realizarii proiectului partea de origine
sau partea afectata are temeiuri rezonabile sa creada ca exista un impact transfrontiera
negativ semnificativ sau ca au fost descoperiti factori care sunt rezultatul unui astfel de
impact, aceasta va informa imediat cealalta parte.
In aceasta situatie partile interesate se vor consulta asupra masurilor necesare in vederea
reducerii sau eliminarii impactului.
ARTICOLUL 8 - Cooperare bilaterala si multilaterala
In scopul respectarii obligatiilor ce le revin prin prezenta conventie partile au dreptul sa
continue sa aplice acordurile bilaterale, multilaterale sau alte intelegeri in vigoare ori sa
incheie altele noi. Aceste acorduri sau intelegeri pot prelua ca elemente de baza
prevederile enumerate in anexa VI.
ARTICOLUL 9 - Programe de cercetare
Partile vor acorda o atentie speciala stabilirii sau intensificarii programelor de cercetare
specifice care urmaresc:
a) imbunatatirea metodelor calitative si cantitative utilizate pentru evaluarea impactului
activitatilor propuse;
b) realizarea unei mai bune intelegeri a relatiilor cauza-efect si a rolului lor in
managementul integrat al mediului;
c) analizarea si supravegherea aplicarii eficiente a deciziilor privind activitatile propuse,
in scopul micsorarii sau prevenirii impactului;
d) perfectionarea metodelor care stimuleaza creativitatea in cautarea solutiilor de
inlocuire a activitatii propuse, precum si a modurilor de productie si de consum rationale
din punct de vedere ecologic;
e) perfectionarea metodelor care sa permita aplicarea principiilor evaluarii impactului
asupra mediului la nivel macroeconomic.
Rezultatele programelor enumerate mai sus vor face obiectul schimbului intre parti.
ARTICOLUL 10 - Statutul anexelor
Anexele atasate la prezenta conventie fac parte integranta din aceasta.
ARTICOLUL 11 - Reuniunea partilor
1. Partile se vor reuni, pe cat posibil, cu ocazia sesiunilor anuale ale consilierilor
guvernamentali din tarile C.E.E. pentru problemele mediului si apelor. Prima reuniune a
partilor va avea loc cel mai tarziu la un an de la data intrarii in vigoare a prezentei
conventii. Ulterior se vor tine intalniri ale partilor ori de cate ori acestea vor considera
necesar la oricare dintre reuniunile lor sau la cererea scrisa a uneia dintre parti, cu

78
conditia ca aceasta cerere sa fie sustinuta de cel putin o treime din numarul partilor in
interval de 6 luni de la data comunicarii ei de catre secretariat.
2. Partile vor urmari in permanenta punerea in aplicare a prezentei conventii si, avand in
vedere acest lucru:
a) vor examina politicile si abordarile lor metodologice in domeniul evaluarii impactului
asupra mediului, in scopul imbunatatirii in continuare a procedurilor de evaluare a
impactului asupra mediului in context transfrontiera;
b) vor schimba informatii privind experienta castigata in incheierea si punerea in aplicare
a acordurilor bilaterale si multilaterale sau a altor intelegeri privind utilizarea evaluarii
impactului asupra mediului in context transfrontiera, la care una sau mai multe dintre ele
este/sunt parte;
c) vor solicita, acolo unde este cazul, asistenta comitetelor stiintifice si a organismelor
internationale competente pentru aspectele tehnice si metodologice care privesc
realizarea obiectivelor prezentei conventii;
d) vor analiza si vor adopta prin consens, la prima lor reuniune, propriile regulamente de
procedura;
e) vor examina si, daca este necesar, vor adopta propuneri de amendare a prezentei
conventii;
f) vor lua in considerare si vor intreprinde orice actiune suplimentara care poate fi
necesara in vederea realizarii scopurilor prezentei conventii.
ARTICOLUL 12 - Dreptul de vot
1. Fiecare parte la aceasta conventie va avea un singur vot.
2. Exceptand prevederea pct. 1, organizatiile regionale de integrare economica, in
probleme din aria competentelor lor, vor dispune in exercitarea dreptului lor de vot de un
numar de voturi egal cu numarul statelor lor membre care sunt parte la prezenta
conventie. Aceste organizatii nu isi vor exercita dreptul de vot daca statele lor membre l-
au exercitat pe al lor si viceversa.
ARTICOLUL 13 - Secretariatul
Secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa va indeplini urmatoarele
functii de secretariat:
a) convocarea si pregatirea reuniunilor partilor;
b) transmiterea catre parti a rapoartelor si a altor informatii primite in concordanta cu
prevederile prezentei conventii;
c) indeplinirea altor functii prevazute de prezenta conventie sau atribuite de catre parti.
ARTICOLUL 14 - Amendamente la conventie
1. Orice parte are dreptul sa propuna amendamente la prezenta conventie.
2. Propunerile de amendamente vor fi inaintate in scris secretariatului, care le va
comunica tuturor partilor.
Acestea vor fi examinate de parti la urmatoarea lor reuniune, cu conditia ca secretariatul
sa le fi trimis partilor cu cel putin 90 de zile inainte.
3. Partile vor depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord, prin consens, privind
orice amendament propus la prezenta conventie. Daca toate eforturile pentru a obtine
consensul au fost epuizate si nu s-a ajuns la nici un acord, amendamentul va fi adoptat, in
ultima instanta, cu votul unei majoritati de trei patrimi din numarul partilor prezente si
votante la reuniune.

79
4. Amendamentele la prezenta conventie, adoptate in concordanta cu pct. 3, vor fi
inaintate de catre depozitar tuturor partilor pentru ratificare, aprobare sau acceptare. Ele
vor intra in vigoare pentru partile care le-au ratificat, le-au aprobat sau le-au acceptat in a
90-a zi dupa primirea de catre depozitar a notificarii ratificarii, aprobarii sau acceptarii de
catre cel putin trei patrimi din numarul total al partilor. Dupa aceasta data ele vor intra in
vigoare pentru orice alta parte in cea de-a 90-a zi dupa ce partea respectiva depune
instrumentul sau de ratificare, de aprobare sau de acceptare a amendamentelor.
5. In sensul prezentului articol, partile prezente si votante inseamna partile prezente la
reuniune si care exprima un vot afirmativ sau negativ.
6. Procedura de votare descrisa la pct. 3 nu este privita ca un precedent pentru acordurile
care vor fi negociate in cadrul Comunitatii Economice pentru Europa.
ARTICOLUL 15 - Solutionarea diferendelor
1. In cazul aparitiei unui diferend intre doua sau mai multe parti cu privire la interpretarea
sau la aplicarea prezentei conventii, acestea vor cauta o solutionare prin negocieri sau
prin orice alta metoda de rezolvare a diferendelor, acceptabila partilor in diferend.
2. In timpul semnarii, ratificarii, acceptarii, aprobarii ori aderarii la prezenta conventie
sau in orice alt moment dupa aceea o parte are dreptul sa declare in scris depozitarului ca,
pentru un diferend nerezolvat conform pct. 1, accepta ca obligatoriu, in relatia cu orice
parte care accepta aceeasi obligatie, unul sau ambele mijloace de solutionare urmatoare:
a) inaintarea diferendului Curtii Internationale de Justitie;
b) arbitrajul, in concordanta cu procedura prezentata in anexa VII.
3. Daca partile in diferend au acceptat ambele mijloace de solutionare a diferendelor la
care se refera pct. 2, diferendul poate fi inaintat numai Curtii Internationale de Justitie, cu
exceptia cazului in care partile au convenit altfel.
ARTICOLUL 16 - Semnarea
Prezenta conventie va fi deschisa pentru semnare la Espoo (Finlanda) de la 25 februarie
la 1 martie 1991 si dupa aceea la sediul Natiunilor Unite din New York pana la 2
septembrie 1991 de catre statele membre ale Comisiei Economice pentru Europa, precum
si de catre statele cu statut de membru consultativ al Comisiei Economice pentru Europa,
conform paragrafului 8 din Rezolutia 36 (IV) din 28 martie 1947 a Consiliului Economic
si Social, precum si de catre organizatiile de integrare economica regionala, constituite
din statele suverane membre ale Comisiei Economice pentru Europa, carora statele
membre le-au transferat competenta in probleme aflate sub incidenta acestei conventii,
inclusiv competenta de a incheia tratate privind aceste probleme.
ARTICOLUL 17 - Ratificarea, acceptarea, aprobarea si aderarea 1. Prezenta conventie
va fi supusa ratificarii, acceptarii sau aprobarii de catre statele si organizatiile de integrare
economica regionala, semnatare.
2. Prezenta conventie va fi deschisa spre aderare statelor si organizatiilor la care se refera
art. 16 incepand cu data de 3 septembrie 1991.
3. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare vor fi depuse la
secretarul general al Natiunilor Unite, care indeplineste functia de depozitar.
4. Orice organizatie la care se refera art. 16, care devine parte la prezenta conventie fara
ca nici unul dintre statele sale membre sa fie parte, va respecta toate obligatiile care
decurg din conventie. Atunci cand unul sau mai multe state membre ale unei astfel de
organizatii sunt parti la prezenta conventie, organizatia si statele sale membre vor decide
asupra responsabilitatilor lor pentru indeplinirea obligatiilor ce decurg din aceasta

80
conventie. In astfel de cazuri organizatia si statele sale membre nu sunt abilitate sa isi
exercite simultan drepturile in cadrul prezentei conventii.
5. In instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare organizatiile
de integrare economica regionala la care se refera art. 16 vor declara aria competentei lor
referitoare la problemele reglementate de conventie. De asemenea, aceste organizatii vor
informa depozitarul despre orice modificare a ariei lor de competenta.
ARTICOLUL 18 - Intrarea in vigoare
1. Prezenta conventie va intra in vigoare in cea de-a 90-a zi de la data depunerii celui de-
al 16-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
2. In sensul pct. 1, instrumentul depus de o organizatie de integrare economica regionala
nu va fi considerat ca suplimentar pe langa cele depuse de statele membre ale organizatiei
respective.
3. Pentru fiecare stat sau organizatie la care se refera art. 16, care ratifica, accepta sau
aproba prezenta conventie ori care adera dupa depunerea celui de-al 16-lea instrument de
ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, conventia va intra in vigoare in cea
de-a 90-a zi de la data depunerii de catre statul sau de organizatia respectiva a
instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ARTICOLUL 19 - Retragerea
Oricand dupa 4 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei conventii pentru o parte acea
parte se poate retrage din conventie printr-o notificare scrisa catre depozitar. Retragerea
isi va face efectul in cea de-a 90-a zi de la data primirii notificarii de catre depozitar.
Aceasta retragere nu va afecta aplicarea art. 3-6 pentru activitatile propuse pentru care s-a
facut notificarea conform pct. 1 al art. 3 sau pentru care s-a facut o cerere conform pct. 7
al art. 3, inainte de momentul intrarii in vigoare a retragerii.
ARTICOLUL 20 - Texte autentice
Originalul prezentei conventii, ale carei texte in limbile engleza, franceza si rusa sunt
autentice in aceeasi masura, va fi depozitat la secretarul general al Natiunilor Unite.
Drept care subsemnatii, avand depline puteri, am semnat aceasta conventie.
Intocmita la Espoo (Finlanda) la 25 februarie 1991.
ANEXA I
LISTA cuprinzand activitatile propuse
1. Rafinarii de petrol brut (cu exceptia intreprinderilor care fabrica numai lubrifianti din
petrol brut) si instalatii pentru gazeificarea si lichefierea a cel putin 500 tone de carbune
sau sisturi bituminoase pe zi.
2. Termocentrale si alte instalatii de combustie cu o productie termica egala sau mai mare
de 300 MW si centrale nucleare si alte reactoare nucleare (cu exceptia instalatiilor de
cercetare pentru producerea si conversia materialelor fisionabile si a celor fertile, a caror
putere maxima nu depaseste 1 kW sarcina termica continua)
3. Instalatii destinate numai pentru producerea sau pentru imbogatirea combustibililor
nucleari, reprocesarii combustibililor nucleari iradiati sau stocarii depozitarii finale si
prelucrarii deseurilor radioactive
4. Instalatii mari pentru producerea primara a fontei si otelului si pentru producerea
metalelor neferoase
5. Instalatii pentru extractia azbestului si pentru prelucrarea si transformarea azbestului si
a produselor care contin azbest: pentru produsele de azbociment, instalatii care produc
mai mult de 20.000 tone produs finit pe an; pentru materiale de frictiune, instalatii care

81
produc mai mult de 50 tone produs finit pe an; pentru celelalte utilizari ale azbestului,
instalatii care utilizeaza mai mult de 200 tone pe an
6. Instalatii chimice integrate
7. Construirea de autostrazi si drumuri pentru circulatie rapida, a liniilor de cale ferata
pentru traficul feroviar la mare distanta si a aeroporturilor dotate cu o pista principala
lunga de cel putin 2.100 m
8. Conducte cu sectiune mare pentru transportul gazelor si al petrolului
9. Porturi comerciale si cai navigabile interioare si porturi fluviale care permit trecerea
vaselor de peste 1.350 tone
10. Instalatii de eliminare a deseurilor: incinerare, tratare chimica, depozitarea deseurilor
toxice si periculoase
11. Baraje mari si rezervoare
12. Lucrari de captare a apelor subterane, daca volumul anual de apa captata atinge sau
depaseste 10 milioane m 3
13. Instalatii pentru fabricarea hartiei si a pastei de hartie, cu o capacitate de cel putin 200
tone materie uscata cu aer pe zi
14. Exploatari miniere pe scara larga, extragerea si tratarea pe loc a minereurilor metalice
sau a carbunelui
15. Producerea hidrocarburilor din platforma continentala
16. Instalatii mari pentru depozitarea produselor petroliere, petrochimice si chimice
17. Despadurirea suprafetelor mari
NOTA:
In sensul prezentei conventii:
- termenul autostrada defineste o sosea special proiectata si construita pentru circulatia
autovehiculelor, care nu deserveste proprietatile riverane si care:
a) este prevazuta, cu exceptia unor puncte singulare sau cu titlu temporar, pentru cele
doua sensuri de circulatie, cu benzi carosabile distincte, separate de o banda de teren
nedestinata circulatiei sau, in mod exceptional, separate prin alte mijloace;
b) nu intersecteaza la nivel nici o alta sosea, nici linii de cale ferata sau de tramvai, nici
drumuri pentru circulatia pietonala;
c) este semnalizata in mod special ca fiind o autostrada;
- expresia drumuri pentru circulatie rapida defineste un drum rezervat circulatiei
autovehiculelor, accesibil numai prin cai de transfer sau prin intersectii reglementate si pe
a carui parte carosabila sunt interzise, in mod special, oprirea si stationarea.
ANEXA II
CONTINUTUL documentatiei pentru evaluarea impactului asupra mediului
Informatia care trebuie inclusa in documentatia pentru evaluarea impactului asupra
mediului, in conformitate cu art. 4, va contine cel putin:
a) descrierea activitatii propuse si a scopului acesteia;
b) descrierea, daca este posibil, a alternativelor posibile (de exemplu, de amplasare sau
tehnologice) la activitatea propusa, inclusiv renuntarea la activitate;
c) descrierea mediului posibil sa fie afectat de activitatea propusa si alternativele la
aceasta;
d) descrierea impactului potential al activitatii propuse si al alternativelor ei asupra
mediului si o estimare a importantei acestuia;

82
e) descrierea masurilor de ameliorare propuse pentru a se reduce cat mai mult posibil
impactul asupra mediului;
f) indicarea precisa a metodelor de prevenire si sublinierea atat a presupunerilor, cat si a
datelor de mediu relevante folosite;
g) inventarul lacunelor in cunostinte si al incertitudinilor constatate in compilarea
informatiilor solicitate;
h) conturarea programelor de supraveghere si management si a altor planuri pentru
analiza ulterioara realizarii proiectului, ori de cate ori este cazul;
i) un rezumat netehnic, inclusiv o prezentare grafica (harti, grafice etc.), ori de cate ori
este cazul.
ANEXA III
CRITERII GENERALE aplicabile in determinarea semnificatiei impactului asupra
mediului pentru activitatile neinscrise in anexa I
1. Atunci cand partile interesate au in vedere activitati propuse, in conformitate cu art. 2
pct. 5, acestea vor stabili daca activitatea propusa ar putea avea un impact transfrontiera
negativ semnificativ, in mod deosebit in virtutea unuia sau mai multora dintre criteriile
urmatoare:
a) dimensiunea: activitati propuse care, prin natura lor, sunt mari pentru tipul respectiv de
activitate;
b) amplasarea: activitati propuse sa fie amplasate intr-o zona sau in apropierea unei zone
sensibile ori importante din punct de vedere ecologic (zonele umede desemnate prin
Conventia de la Ramsar, parcurile nationale, rezervatiile naturale, locurile de interes
stiintific sau locuri importante din punct de vedere arheologic, cultural ori istoric) sau
activitati propuse sa fie amplasate in locuri in care caracteristicile proiectului propus pot
afecta semnificativ sanatatea populatiei;
c) efecte: activitatile propuse ale caror efecte sunt deosebit de complexe si potential
negative, inclusiv cele cu efecte grave asupra omului, speciilor sau organismelor cu o
valoare deosebita, cele care ameninta utillizarea sau utilizarea potentiala a unei zone
afectate si activitatile care provoaca o povara suplimentara pe care mediul nu are
capacitatea sa o suporte.
2. Partile interesate vor lua in considerare atat activitatile propuse amplasate in apropierea
unei frontiere internationale, cat si pe cele mai indepartate, care ar putea avea efecte
transfrontiera semnificative la mare distanta.
ANEXA IV
PROCEDURA DE INVESTIGARE
1. Partea sau partile reclamante va/vor notifica secretariatului ca va/vor supune unei
comisii de investigare,
stabilita in conformitate cu prevederile prezentei anexe, problema de a afla daca o
activitate propusa, mentionata in anexa I, este susceptibila sa aiba un impact tranfrontiera
semnificativ. Scopul investigatiei este indicat in notificare. Secretariatul va notifica
imediat aceasta cerere de investigare tuturor partilor la conventie.
2. Comisia de investigare va fi alcatuita din 3 membri. Atat partea reclamanta, cat si
cealalta parte participanta la procedura de investigare vor numi fiecare un expert stiintific
sau tehnic, iar cei 2 experti vor desemna de comun acord un al treilea expert, care va fi
presedintele comisiei de investigare. Acesta din urma nu va avea aceeasi nationalitate cu
a nici uneia dintre partile aflate in procedura de investigare, nu va locui sau nu va folosi

83
ca loc de resedinta teritoriul nici uneia dintre parti, nu va fi angajat de nici una dintre ele
si nu va avea de a face cu cazul in nici de-al doilea expert, la solicitarea uneia dintre parti
secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa va proceda la desemnarea
presedintelui intr-un nou termen de doua luni.
4. Daca una dintre partile la procedura de investigare nu numeste un expert in decurs de o
luna de la primirea notificarii de la secretariat, cealalta parte are dreptul sa il informeze in
legatura cu aceasta pe secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care il
va desemna pe presedintele comisiei de investigare in decursul urmatoarelor doua luni.
Dupa desemnarea sa presedintele comisiei de investigare va solicita partii care nu a numit
un expert sa faca acest lucru in interval de o luna. Dupa aceasta perioada presedintele il
va informa pe secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care va proceda
la numirea acestuia intr-un nou termen de doua luni.
5. Comisia de investigare va adopta propriile reguli de procedura.
6. Comisia de investigare are dreptul sa ia masurile pe care le considera necesare pentru
a-si exercita functiile.
7. Partile la procedura de investigare vor facilita activitatea comisiei de investigare si, in
mod special, folosind toate mijloacele aflate la dispozitie:
a) vor furniza comisiei toate documentele, instrumentele si informatiile relevante;
b) vor permite comisiei, daca este necesar, sa citeze si sa audieze martori sau experti si
vor lua in considerare depozitia lor.
8. Partile si expertii vor proteja secretul tuturor informatiilor pe care le primesc in mod
confidential in cursul lucrarilor comisiei de investigare.
9. Daca una dintre partile la procedura de investigare nu se prezinta in fata comisiei de
investigare sau nu isi sustine cauza, cealalta parte are dreptul sa ceara comisiei de
investigare sa continue procedurile si sa finalizeze lucrarile. Absenta uneia dintre parti
sau nesustinerea cauzei nu va constitui un obstacol in calea continuarii si finalizarii
lucrarilor comisiei de investigare.
10. Cheltuielile comisiei de investigare, inclusiv retributia membrilor acesteia vor fi
suportate in mod egal de partile la procedura de investigare, cu exceptia situatiei in care
comisia de investigare stabileste altfel, datorita unor imprejurari specifice cauzei; comisia
de investigare va pastra o evidenta a tuturor cheltuielilor sale si va furniza partilor o
situatie finala a acestora.
11. Orice parte care, in ceea ce priveste scopul procedurii de investigare, are un interes de
ordin material ce poate fi afectat de avizul dat de comisia de investigare are dreptul sa
intervina in timpul procedurii, cu acordul comisiei de investigare.
12. Deciziile comisiei de investigare in chestiuni de procedura vor fi luate cu majoritatea
voturilor membrilor sai. Opinia definitiva a comisiei de investigare va reflecta parerea
majoritatii membrilor sai si va fi insotita si de expunerea altor pareri divergente ale
acestora.
13. Comisia de investigare va prezenta opinia sa definitiva in interval de doua luni de la
data la care s-a constituit, in afara de cazul in care considera necesara extinderea limitei
de timp pentru o perioada care sa nu depaseasca doua luni.
14. Opinia definitiva a comisiei de investigare se va baza pe principii stiintifice acceptate.
Comisia de investigare va comunica opinia sa definitiva la procedura de investigare
partilor si secretariatului.
ANEXA V

84
ANALIZAulterioara realizarii proiectului
Aceasta analiza are ca obiect special:
a) sa verifice daca conditiile exprimate in textele care autorizeaza sau aproba activitatea
sunt correct respectate si daca masurile de ameliorare sunt eficiente;
b) sa examineze orice impact, in scopul bunei gestionari a activitatii si al eliminarii
incertitudinilor;
c) sa verifice exactitatea prevederilor anterioare, in scopul folosirii experientei castigate
pentru activitati viitoare de acelasi tip.
ANEXA VI
ELEMENTE ale cooperarii bilaterale si multilaterale
1. Partile interesate au dreptul sa stabileasca, daca este posibil, aranjamente institutionale
sau sa extinda domeniul de cuprindere a celor existente in cadrul acordurilor bilaterale si
multilaterale, in scopul asigurarii efectului deplin al prezentei conventii.
2. Acordurile bilaterale sau multilaterale ori alte aranjamente pot cuprinde:
a) orice masura suplimentara, necesara in vederea aplicarii prezentei conventii, luandu-se
in considerare conditiile specifice ale subregiunii implicate;
b) aranjamente institutionale, administrative sau de alta natura, incheiate pe baza de
reciprocitate si conform principiului echivalentei;
c) armonizarea politicilor si masurilor privind protectia mediului, in scopul obtinerii
uniformizarii, pe cat posibil, a normelor si metodelor aplicate in evaluarea impactului
asupra mediului;
d) punerea la punct a metodelor de determinare, masurare, previziune si de evaluare a
impactelor, a metodelor de analiza ulterioara, precum si imbunatatirea si/sau armonizarea
acestor metode;
e) elaborarea si/sau imbunatatirea metodelor si programelor pentru colectarea, analizarea,
stocarea si diseminarea in timp util a datelor comparabile privind calitatea mediului, in
scopul de a contribui la evaluarea impactului asupra mediului;
f) stabilirea nivelurilor de prag si a criteriilor mai precise pentru definirea importantei
impactului transfrontiera in functie de locul, natura si amploarea activitatilor propuse care
trebuie sa faca obiectul evaluarii impactului asupra mediului, in concordanta cu
prevederile prezentei conventii; stabilirea nivelului de la care poluarea transfrontiera
devine critica;
g) realizarea in comun, acolo unde este posibil, a evaluarilor de impact asupra mediului,
punerea la punct a programelor de supraveghere comune, intercalibrarea dispozitivelor de
supraveghere si armonizarea metodologiilor, in scopul asigurarii compatibilitatii datelor
si informatiilor obtinute.
ANEXA VII
ARBITRAJUL
1. Partea sau partile reclamante va/vor notifica secretariatului ca partile au convenit sa
supuna diferendul arbitrajului, in virtutea prevederilor pct. 2 al art. 15 din conventie.
Notificarea va mentiona subiectul problemei de arbitraj si va indica, in special, articolele
din conventie a caror interpretare sau aplicare este in cauza.
Secretariatul va transmite informatiile primite tuturor partilor la conventie.
2. Tribunalul de arbitraj va fi alcatuit din 3 membri. Atat partea/partile reclamante, cat si
cealalta/celelalte parte/parti in diferend va/vor desemna cate un arbitru, iar cei 2 arbitri
numiti vor desemna, de comun acord, un al treilea arbitru care va fi presedintele

85
tribunalului de arbitraj. Acesta din urma nu va avea aceeasi nationalitate cu a nici uneia
dintre partile in diferend, nu va locui sau nu va folosi ca loc de resedinta teritoriul uneia
dintre parti, nu va fi angajat de una dintre ele si nu va avea de a face cu cazul in nici o
alta calitate.
3. Daca presedintele tribunalului de arbitraj nu a fost desemnat in decurs de doua luni de
la numirea celui de-al doilea arbitru, secretarul executiv al Comisiei Economice pentru
Europa, la solicitarea oricarei parti, va proceda la desemnarea presedintelui intr-un nou
termen de doua luni.
4. Daca una dintre partile in diferend nu numeste un arbitru in termen de doua luni de la
primirea cererii, cealalta parte are dreptul sa il informeze pe secretarul executiv al
Comisiei Economice pentru Europa, care il va desemna pe presedintele tribunalului de
arbitraj in decursul urmatoarelor doua luni. Dupa desemnarea sa presedintele tribunalului
de arbitraj va solicita partii care nu a numit un arbitru sa faca acest lucru in interval de
doua luni. Dupa scurgerea acestei perioade presedintele il va informa pe secretarul
executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care va proceda la aceasta numire intr-un
nou termen de doua luni.
5. Tribunalul de arbitraj va lua decizia in concordanta cu dreptul international si cu
prevederile conventiei.
6. Orice tribunal de arbitraj, constituit conform prevederilor prezentelor dispozitii, va
intocmi el insusi propriile reguli de procedura.
7. Deciziile tribunalului de arbitraj privind atat aspecte de procedura, cat si de fond vor fi
luate cu majoritatea voturilor membrilor sai.
8. Tribunalul de arbitraj are dreptul sa ia masurile pe care le considera necesare pentru a
stabili faptele.
9. Partile in diferend vor facilita activitatea tribunalului de arbitraj si, in mod special,
utilizand toate mijloacele la dispozitia lor:
a) ii vor furniza toate documentele, instrumentele si informatiile relevante;
b) ii vor permite, daca este necesar, sa citeze si sa audieze martori sau experti si vor lua in
considerare marturia lor.
10. Partile si arbitrii vor proteja secretul oricaror informatii pe care le primesc cu titlu
confidential in cursul procedurii de arbitraj.
11. Tribunalul de arbitraj, la cererea uneia dintre parti, are dreptul sa recomande masuri
interimare deprotectie.
12. Daca una dintre partile in diferend nu se prezinta in fata tribunalului de arbitraj sau nu
reuseste sa isi prezinte argumentele, cealalta parte are dreptul sa ceara acestuia sa
continue procedurile si sa dea decizia finala. Absenta uneia dintre parti sau neprezentarea
argumentelor nu va constitui un impediment in derularea procedurii. Inainte de
pronuntarea sentintei definitive tribunalul de arbitraj este obligat sa se asigure ca
reclamatia este fondata in fapt si in drept.
13. Tribunalul de arbitraj are dreptul sa audieze si sa decida asupra unor cereri
reconventionale direct legate de subiectul diferendului.
14. Cheltuielile de judecata, inclusiv retributia arbitrilor, vor fi suportate in mod egal de
partile in diferend, cu exceptia situatiilor in care tribunalul de arbitraj stabileste altfel,
datorita unor imprejurari specifice cauzei. Tribunalul de arbitraj va pastra o evidenta a
tuturor cheltuielilor sale si va furniza partilor o situatie finala a acestora.

86
15. Orice parte la conventie, care are un interes de natura juridica referitor la subiectul
diferendului si care poate fi afectata de o decizie in cauza, poate interveni in timpul
procedurilor, cu acordul tribunalului de arbitraj.
16. Tribunalul de arbitraj va emite hotararea in termen de 5 luni de la data la care a fost
constituit, cu exceptia cazurilor in care acesta considera ca este necesar sa extinda limita
de timp pentru o perioada care sa nu depaseasca inca 5 luni.
17. Hotararea tribunalului de arbitraj va fi insotita de o expunere de motive. Hotararea va
fi definitiva si obligatorie pentru toate partile in diferend. Hotararea va fi transmisa de
tribunalul de arbitraj partilor in diferend si secretariatului. Secretariatul va transmite
comunicarea primita tuturor partilor la conventie.
18. Orice diferend care ar putea aparea intre parti cu privire la interpretarea sau
executarea hotararii va fi inaintat de oricare dintre acestea tribunalului de arbitraj care a
emis hotararea sau, daca acesta nu poate fi sesizat, altui tribunal constituit in acest scop si
in acelasi mod ca si primul.

BIBLIOGRAFIE

Anderson I., Environmental Management Tools for SMEs: A Handbook, CCEM,

European Environment Agency, 1988.
Baron, Valérie, Practica managementului de mediu. ISO 14001. Răspunsurile la
întrebările dumneavoastră, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001.
Bran F., Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. ASE, Bucureşti, 2000.
Bratu, Maria, Standardizarea înseamnă progres, în “Revista de Standardizare”,
Decembrie 2005.
Capcelea, Arcadie, Cojocaru, Mircea, Evaluarea de mediu, Î.E.P.Ştiinţa, Chişinău,
2005.
Collin P.H., Dicţionar de ecologie şi mediu înconjurător, Editura Universal Dalsi,
Bucureşti, 2001.
Culic, A., Petrescu, R. M., Managementul mediului şi legislaţia deşeurilor, EFES, Cluj-
Napoca, 2006.
Grădinaru, Giani, Isaic Maniu, Irina, Gheţu, Andrei, Raport de Cercetare, Grant:
Realizarea sistemului integrat de indicatori pentru analiza impactului activitatii
economice asupra mediului,Universitatea: Academia de Studii Economice din
Bucureşti, în “Revista de Politica Stiintei si Scientometrie”, Numar Special 2005.
Grădinaru Giani, Marketingul verde – avantaje potenţiale, în Revista de Comerţ, Anul
IV, nr. 1/2003.
Grecu, Iulia, Economia şi managementul mediului, Editura Europolis, Constanţa, 2003.
Horaicu, Corneliu, Monitorizarea integrată a mediului, Editura Tipo Moldova, Iaşi,
2004.
Ionescu, Cicerone, Cum să construim şi să implementăm un sistem de management de
mediu în conformitate cu ISO 14000, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
Kok, Wim, Enlarging the European Union: Achievements and Challenges, Robert
Schuman Centre for Advanced Studies, European University Institute, Florence, 2003.
Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Munteanu, Octavian-Liviu, Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.

87
Negucioiu. A., Petrescu, D.C., Eco-Economi, EFES, Cluj-Napoca, 2006.
Petrescu, I. (coord.), Catastrofe geologice, Editura Dcaia, Cluj-Napoca, 2002.
Prisecaru, Petre, Politici commune ale Uniunii Europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2004.
Radulescu, C-Z. şi colectivul: Raport de cercetare - Cercetari privind managementul
riscurilor de mediu la aparitia de catastrofe naturale, faza 2 la tema de cercetare Analiza si
evaluarea riscului de mediu privind aparitia de catastrofe naturale, în cadrul programului
Orizont 2000, Obiectiv VI, decembrie 2000.
Rojanschi Vladimir, Bran Florina, Diaconu, Simona, Grigore, Florian, Evaluarea
impactului ecologic şi auditul de mediu, Editura ASE Bucureşti, 2004.
Rojanschi, Vladimir, Bran, Florina, Politici şi strategii de mediu, Editura Economică,
Bucureşti, 2002.
UNEP EIA, Training Resource Manual, 2002.
World Bank, Environmental Assessment Sourcebook Update: Sectorial Environmental
Assessement, nr.4. 1993.

www.caleidoscop.org.ro/resurse/legislatie/conventia-de-la-aarhus-din-25-iunie-1998-
privind-accesul-la-informatie-participarea-publicului-la-luarea-deciziei-si-accesul-la-
justitie-in-probleme-de-mediu
www.corpvs.org/corpvs/ResultDetail?codact=24744&nomenu=1
1 of 12 7/14/2006
www.ddbra.ro/ROM/DNoi/legislatie%20EIA/ghid%20EIA.doc
www.europa.eu.int
www.epce.ro/docs/UMMC/mediumc2.pdf
www.finmedia.ro/conferences/arhiva/2002/prezentari/20021125/Rodica%20Stanescu
%20%5B2%5D.pps#258
www.mappm.ro
www.mmediu.ro/integrare/comp1/POSMediu_mai_2006%20fara%20trackch.pdf
www.sferapoliticii.ro/sfera/115/art7-mihu.html

88