Societatea de achiziții

Înainte de a prezenta elementele caracteristice ale societății civile, trebuie să notăm faptul că
doctrina acelor vremuri a privit acest regim matrimonial ca pe un accesoriu celui dotal sau atașat
regimului separatist, întâietate având regulile regimului separatist, care era regimul legal. În acea
epoca regimul de achiziții a fost foarte puțin practicat in concreto.

Societatea de achiziții era un regim convențional, ceea ce impunea încheierea unui contract
matrimonial. Soții declarau expres că doresc să se creeze între ei o comunitate restrânsă de bunuri,
redusă la achiziții. Societatea de achiziții avea și ea ca efect crearea a trei mase de bunuri, și anume
cele proprii fiecărui soț și bunurile comune. În anumite cazuri, se formau patru mase de bunuri:
bărbatul avea bunurile sale proprii, la care se adăugau cele două mase de bunuri specifice regimului
dotal (dota și paraferna) și masa achizițiilor.

Art.1288-1290 ale C.civil din 1864 reglementau toate normele care determinau conținutul
masei bunurilor comune. Aceasta cuprindea bunurile viitoare ale soților dobândite cu titlu oneros
și bunurile reprezentate de economiile fructelor și veniturilor bunurilor proprii soților.

Bunurile comune dobândite de soți cu titlu oneros în timpul căsătoriei, socotite a fi

câștigurile soților, impuneau anumite reguli dacă soții grefau societatea de achiziții pe un regim
dotal. Astfel, bunurile dobândite cu bani dotali nu deveneau dotale în lipsa unei clauze de
întrebuințare, prin urmare noul bun dobândit va avea soarta juridică a banilor subrogați. Dacă
bunul era cumpărat de femeie din fonduri proprii, acesta devenea parafernal, iar dacă era cumpărat
de bărbat din averea sa, bunul îi aparținea în exclusivitate. Iar dacă bunurile proveneau din bani
dotali, acestea trebuiau considerate dotale.

Amintind categoria economiilor soților, trebuie să notăm că prin economii se înțelege

surplusul patrimonial, care rămânea după achitarea sarcinilor căsătoriei. În economii se cuprindeau
nu fructele, ci sporul fructelor bunurilor soților. Caz în care societatea de achiziții se grefa pe regim
dotal, economiile erau reprezentate prin fructele produse în plus de bunurile parafernale și dotale,
precum și cele rezultate din bunurile bărbatului.

Bunurile proprii erau și bunurile prezente ale soților, indifierent de cum erau achiziționate,
precum și bunurile viitoare dobândite de fiecare soț cu titlu gratuit. Datoriile făcute de către soți
erau considerate personale, numai cheltuielile angajate cu achizițiile puteau fi considerate ca
datorii comune. În regula generală, sarcinile căsătoriei erau în grija soțului, dar contribuția femeii
nu trebuie exclusă, astfel dacă societatea de achiziții producea venituri, acestea erau destinate
întreținerii familiei, iar dacă nu producea, fiecare soț trebuia să contribuie la sarcinile căsătoriei în
funcție de posibilitățile bunurilor proprii.

În ceea ce privește actele de dispoziție făcute cu achizițiile, bărbatul nu putea dispune singur,
fără consimțământul femeii, de achiziții, iar femeia, nu putea face acte de dispoziție decât cu
încuviințarea bărbatului datorită incapacității sale speciale, prin urmare avea nevoie de autorizarea
bărbatului pentru a dispune de fondul comun.

În cazul în care înceta sau se desfăcea căsătoria, societatea de achiziții intra în lichidare.
Masa bunurilor comune forma astfel o indiviziune post-matrimonială. Aceasta se putea împărți
între soți după cum doreau: conform părților contributive, se putea face o atribuire preferențială a
unor bunuri sau avantaje matrimoniale, se putea stipula beneficii de renunțare la partea indiviză,
iar dacă societatea de achiziții a fost introdusă regimului dotal, nu se putea trece la partaj decât
subsecvent restituirii dotei. Deci, partajul putea fi realizat, abia după ce soții își plăteau reciproc
debitele pe care le aveau unul față de celălalt.

Observăm că, separația de patrimonii, fiind o măsură excepțională, care aducea atingere
imutabilității regimului matrimonial, nu putea fi admisă decât dacă societatea de achiziții era
grefată pe un regim dotal.

În concluzie, societatea de achiziții poate fi caracterizată ca fiind un regim matrimonial

convențional și alternativ de tip comunitar, unde comunitatea era redusă la achiziții și privea doar
bunurile viitoare ale soților.