Ceea ce povestim ori citeşte elevul nu este întâmplător.

În funcţie de stadiul de dezvoltare al

copilului, materialul de povestit este selectat să răspundă nevoilor fizice dar mai ales sufletesc-
spirituale, specifice vârstei, adică să-l hrănească fizic (corpul creşte armonios numai când copilul
este fericit), sufleteşte şi spiritual, să stimuleze dezvoltarea lui sănătoasă.

Dacă, la vârsta şcolară copilul nu are plăcerea lecturii (dacă îi spunem poveşti de mic ar trebui să o
dobândească!) îi citim/ povestim noi, fără să facem din asta un capăt de lume, fără să ne
punem problema renunţării fie şi pentru o secundă.

Între 7 şi 8 ani, copilului i se spun basme şi poveşti şi în prima lui vacanţă, tot basme trebuie
să citească (când învaţă să citească) şi mai ales să povestească. Dar totul de voie, cu răbdare, fără
a face din asta calvarul bietului copil!

Poveştile răspund nevoii copilului de a se simţi una cu lumea. El încă mai are amintirea Raiului,
adică a lumilor din care a descins şi poveştile îi vorbesc despre lumea spirituală. Ele sunt pline de
adevăruri profunde, nu adevăruri ale societăţii, ale pământului, ci adevărurile lumii spirituale.
Potrivite sunt: Victor Eftimiu–Omul de piatră, Basmele românilor, Petre Ispirescu-Basme, poveştile
din colecţia Poveşti nemuritoare, Poveşti de Fraţii Grimm.

Între 8 şi 9 ani copilul trebuie să citească poveşti, fabule şi legende sfinte pentru ca
germenii forţelor morale de la maturitate, să fie semănaţi în sufletul său. O fabulă, o legendă. Prin
legendă sfântă înţeleg de ex. viaţa Sf. Nicolae, a Sf. Christofor, a altor sfinţi (nu formulările care
pun accent pe minunile sfinţilor atestate de diverşi!) a Maicii Domnului, povestirile despre copilăria
lui Isus. În felul acesta copilul va avea în faţă şi greşelile omeneşti prin fabule, şi exemple de
urmat prin vieţile sfinţilor, care îşi propun să lucreze pentru binele celorlalţi.

Este inutil să spunem copilului: Fii moral! Fii cuminte! Îi vom spune fabule şi legende, dându-i
astfel ocazia să-şi construiască propriul sentiment, propria trăire vizavi de defectele şi calităţile
omeneşti. Fabula trebuie precedată de o prezentare a animalului respectiv, care să sublinieze
defectul întruchipat, apoi i se spune fabula, fără morală! Morala o va înţelege şi interioriza singur.
Fabule găsiţi peste tot, (La Fontaine, Lev Tolstoi, Arghezi, Gr. Alexandrescu) pentru legende sfinte,
puteţi consulta Gunhild Sehlin –Măgăruşul Mariei, Selma Langerlof- Legende despre Isus, Povestiri
pentru copii, Surâsul Cerurilor, Vieţile sfinţilor- povestiri pentru copii de I.Vasilescu la Ed. Sophia.

Deasemenea sunt potrivite: Kippling-Cartea Junglei, 1001 de nopţi, Basme arabepovestite de

Eusebiu Camilar, Charles de Coster- Thyl Ulenspigel, Mihael Ende-Povestea fără sfârşit, etc.

Între 9 şi 10 ani copilului îi sunt necesare întâmplările Vechiului Testament.Copilul, la

această vârstă începe să constate că adulţii nu ştiu, ce este în sufletul şi mintea lui. El verifică
acest fapt minţind, de exemplu. Naşterea spaţiului interior îl face să se simtă singur.
Întâmplările Vechiului Testament îi vorbesc despre Dumnezeu, care nu ne lasă singuri, ori de
izbelişte, dar şi despre un popor, care a călcat poruncile morale şi a pătimit. Aceste două aspecte
răspund nevoilor sufleteşti ale copilului de nouă ani, dându-i echilibru, căldură, siguranţă: nu sunt
singur, dacă sunt corect, nimic rău nu mi se poate întâmpla. Vechiul Testament povestit pentru
copii, Ioan Dragoslav-Povestiri biblice populare, ed.Rosmarin, carte premiată de Academia
Română, Kate Doiglas Miggin-Darul de Crăciun, Ion Creangă-Povesti, basme,
povestiri (Nu Amintiri din copilărie sau Singur pe lume de H.Malot care sunt cărţi pentru adulţi,
copilul nu se poate bucura de amintirea copilăriei până n-a pierdut-o!), etc.

Între 10 şi 11 ani copilul va citi Legende nordice, în care se vorbeşte despre oamenii
străvechimii, care comunicau cu spiritualul şi acţionau conduşi de spiritual. De ex. Mitologie
nordică, Edda, Kalevala, Njala, dar şi din tezaurul spiritual românesc: baladele: Soarele şi Luna,
Mistricean, Legenda Rândunicii, Mioriţa, Meşterul Manole.

Între 11 şi 12 ani nevoile sufletesc spirituale ale copiilor impun

citirea LegendelorOlimpului. Copilul este armonios în privinţa relaţiei trup, sufle, spirit. Acestei
armonii dar şi energiei debordante le sunt potrivite legendele vechii Grecii, care povestesc vechi
realităţi spirituale. De asemenea Publius Vergilius-Eneida, Şota Rustaveli –Cavalerul cu blană de
tigru.

Între 12 şi 13 ani sunt adecvate poemele eroice ale evului mediu: Cântecul lui Roland, Tristan,
Cântecul Cidului, Parsifal, şi deasemenea Alchimistul de Paulo Coelho, F. Cooper-Vânătorul de
cerbi, Karl May-Winetou. Copilul traieşte pubertatea şi şocul ei şi are nevoie de lumina spre sine
însuşi şi spre lume, pe care aceste opere literare o prilejuiesc.
Între 13 şi 14 ani sunt binevenite povestiri despre familii de popoare şi popoare, în ideea
nuanţării gândirii şi simţirii, a percepţiei general-umanului, dar şi a individualizării, de ex. Cei
trei muşchetari, de Al. Dumas, Lupul de mare de Jack London, Romeo şi Julieta de Shakespeare,
nu piesa, care este greu de citit, ci povestirea ei, etc. Copilul la pubertate trăieşte intens
singurătatea, îşi crează un spaţiu interior, care nu poate fi oricum. M.Sadoveanu, Neamul
Soimăreştilor, Hugo-Mizerabilii, Paulo Coelho-Manualul războinicului luminii, etc.

Între 14 şi 15 ani este recomandată cunoaşterea popoarelor în ideea extinderii spaţiului

sufletesc interior şi de ex. Creanga de aur de M.Sadoveanu , Adam şi Eva de L. Rebreanu, Călin
nebunul de M. Eminescu, Sărmanul Dionis de M.Eminescu, Paulo Coelho- Al cincilea
munte, R.Tudoran-Toate pânzele sus, etc.

Personal nu exclud posibilitatea ca părintele să citească copilului până la această vârstă ca

moment de intimidate şi petrecere a unui moment deosebit împreună. De gândit la acest lucru…
Oare contează cum (cu cât efort) mă apropii de copil, cum construiesc şi menţin legătura mea cu
el?

Prof. Ileana Vasilescu