Atât de dulce şi de castă-apare

Dante Alighieri

Atât de dulce şi de castă-apare

Stăpâna mea, când lumii se arată,
Că limba amuţeşte-nfiorată
Şi ochiul nu-ndrăzneşte s-o măsoare.

Veşmânt de blândă umilinţă are,

Deşi, în mers, se simte lăudată;
Pământului, minune-nvederată,
Din ceruri pare, lină să pogoare.

Privirile desfată şi alină,

Încât din ochi, dulceaţa-n suflet trece,
Şi n-o-nţelege cel ce n-o încearcă;

Un duh uşure de pe buze parcă

I se desprinde-n zbor şi se petrece
Spre inimă, spunându-i blând: Suspină.