Marin Sorescu - Avocatul

Bookmark and Share

Ricuţa lui Patru vorbea singură. Asta era damblaua ei,

Aşa se pomenise vorbind la lemne, la găini.

Lumea îi zicea Avocatul

Pentru că avea un glas ascuţit şi-o mare repeziciune în

Rostire. Când se supăra, se ducea lângă furcile pătulului

Şi tăinuia acolo. Toată taina le-o spunea furcilor.

Şi a bătrână, tiptil, după ea cu ciomagul. O asculta, o

Asculta aşa pe la spate şi odată ieşea în faţă:

- Şi ce-ai, fă, aci, ce vorbeşti?

- Ce? Ei ce? Vorbesc şi eu.

Pleca a bătrână şi ea iar începea. Dădea din mâini, din cap,

Se-ntorcea luând martore gâştele, se uita în sus şi

Boscorodea:

- Ce, fa, ce, nebuno? Ce-ai cu mine? Păi văzuşi! Am şi eu ceva,

Iote îmi zise ghelbejita aia ceva.

Baba se-ntorcea din prispă când o auzea:

- Dă-te dracu, năroada lumii.

- Ei, na, de-aia n-aveai tu treabă, venişi aci lângă mine.

Toate evenimentele satului erau discutate

În procesele ei de una singură.

Toate cazurile pierdute, toate nenorocirile. Le deschidea

Dosarul

Şi pleda pentru cauzele pierdute.

Odată - murise cineva din cătunul ei

Din Mătăsoaia, abia-1 îngropaseră,

Şi eram pe câmp cu vacile.

În spatele unui mărăcine s-au auzit

Glasuri şi gălăgie.

Am stat şi am ascultat. Un glas

Ascuţit şi unul mai gros...

„Da' cum să-1 iei dumneata - că

Avea şi el casă, iote, îl căinează

Acum toată lumea, da' se poate?

Altă dată să nu mai faci"

„I s-au terminat zilele" (zicea glasul

Mai gros). „Da' cum? Că era tânăr...

Nu se poate, domnule, una ca asta..."

„E, când îmbătrâneşti, ţi se mai strâng drumurile"

(Răspundea energic glasul cel gros).

Ne adunasem mai mulţi copii

Şi ascultam...

Când ne-am arătat după mărăcinele

Ăla înalt - Ricuţa, singură,

Furioasă foc, dând din mâini şi mişcând din cap...

Se certa cu Dumnezeu.