9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Capitolul 9
Unele tehnici specifice de
realizare a funcţiunilor
de protecţie

În urma celor tratate în capitolele anterioare se desprinde ideea că,

în general, există 5 căi principale de creştere a fiabilităţii sistemelor:
a) utilizarea unor componente cu rezistenţă proprie mare la
defectări (fiabile);
b) asigurarea unui regim de solicitări redus (descărcat);
c) adoptarea de structuri cu complexitate redusă (scheme simple);
d) folosirea redundanţei, inclusiv creşterea ordinului defectării;
e) aplicarea unor strategii de mentenanţă corespunzătoare.
Desigur toate aceste căi vor fi utilizate şi în activităţile de implementare
a sistemelor cu mare răspundere funcţională; dar, în majoritatea
cazurilor, acest lucru nu este suficient spre a atinge nivelul necesar de
fiabilitate funcţională, nivel impus de cerinţele severe – riguroase ale
proceselor în cauză.
Pentru acest motiv, în astfel de situaţii, sunt aplicate unele metode
şi procedee specifice care permit asigurarea unei fiabilităţi funcţionale
ridicate, la un cost acceptabil. Modul de rezolvare, concluziile şi
avantajele obţinute prin adoptarea acestor tehnici, ca şi unele
exemplificări, sunt expuse în continuare.
196
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

9.1. Separarea galvanică

Acest procedeu, de izolare electrică între diferitele structuri de

subsistem, este larg utilizat mai ales în cazul sistemelor dispersate la sol
şi la distanţă, interconectate prin linii electrice în cablu pentru
transmiterea informaţiei de proces (telecomandă, telecontrol, telemetrie
etc.): transport prin conducte, circulaţie rutieră, circulaţie feroviară,
navigaţie portuară etc. Pe lângă faptul că se evită încărcarea liniei de
transmisiune cu alţi curenţi electrici (perturbatori) decât cei care
corespund semnalelor utile, prin separare galvanică se evită ca în
circuitele de execuţie, foarte importante din punct de vedere funcţional,
să ajungă mărimi dăunătoare pentru proces, care pot conduce la răspuns
eronat sau – şi mai rău, la răspuns fals (§ 1.2).
Acest lucru este relativ uşor de realizat dacă semnalele (utile) sunt
sub formă de impulsuri (variabile în amplitudine, fază, frecvenţă, durată
etc.), iar perturbaţiile nu au caracteristici compatibile (din punct de
vedere funcţional). Datorită acestui fapt, se obţine un transfer corect al
semnalelor şi se blochează trecerea perturbaţiilor dintre care, mai
importante, sunt:
 componentele curentului de alimentare în curent continuu sau în
curent alternativ de joasă frecvenţă;
 curenţii telurici, deosebit de dăunători în cazul echipamentelor
amplasate la sol sau în subteran, conectate prin cabluri electrice
subterane sau subacvatice;
 alte semnale electrice provenite din sistemul propriu sau din
sisteme învecinate, care pot avea efecte dăunătoare.

Principala metodă de separare galvanică, utilizată larg în practică,

este redată în figura 9.1.a), având notaţiile:

197
 Fiabilitate funcţională în electronică

Cd – circuite cu semnale de comandă;

SG – elemente (componente) de separare galvanică;
Ex – circuite/subansamble de execuţie.

S
a) (Cd) (Ex)
G

C1
b) (Cd) (Ex)

C2

c) (Cd) (Ex)

Tr
R
+Ea
SG
d) Ii Ie
(Cd) (Ex)
D FT

Fig. 9.1

Un separator, de orice tip ar fi, trebuie să transfere semnalele

(utile) cu atenuare minimă şi să blocheze, în mare sau în foarte mare
măsură, trecerea tuturor curenţilor perturbatori. Pe de altă parte acesta
influenţează direct fiabilitatea sistemului, în ansamblul său; de aceea
este necesar ca proprietăţile sale fiabiliste să fie, pe cât posibil, de
valoare ridicată, deziderat care este atins, în primul rând, prin structuri
simple (§ 5.1).
Câteva astfel de structuri, cu numeroase aplicaţii în practică, sunt
redate în continuare.

198
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

 Separarea capacitivă se aplică întotdeauna pe ambele fire ale

circuitului, prin cei doi condensatori C 1 şi C 2 (fig. 9.1b). În
anumite cazuri, când circuitele de comandă (Cd) sau circuitele de
execuţie (Ex) au caracter inductiv, valorile de capacitate se
calculează la rezonanţă, dacă aceasta este necesară (de exemplu, la
circuite cu caracteristici în frecvenţă de tip bandă îngustă).

Utilizarea condensatorilor este avantajoasă deoarece necesită cost

şi volum reduse dar, cu rare excepţii, nu satisface condiţiile de transfer
maxim de putere pentru semnale cu spectru larg de frecvenţă.

 Separarea inductivă (fig. 9.1c) impune utilizarea unui

transformator Tr, astfel dimensionat încât să asigure adaptarea
între circuitul de comandă (Cd) şi cel de execuţie (Ex). De
asemenea are caracteristici bune pentru un spectru relativ larg de
frecvenţă, dar prezintă dezavantajele unui cost, volum şi greutate
mai mari.

 Separarea optică se obţine cu ajutorul optocuplorilor (fig. 9.1d).

Semnalul de comandă I i excită dioda electroluminiscentă D
(intrare) care la rândul său comandă, de regulă în impulsuri,
fototranzistorul FT. Separarea galvanică (SG) se realizează în
spaţiul interior al capsulei, iar semnalul de ieşire I e are o
amplitudine bună datorită amplificării, fiind protejat faţă de
perturbaţii de orice natură: electrice, magnetice, optice, acustice,
electromagnetice, radioactive etc. Prezintă avantajele de cost,
greutate şi volum minime, regimul de funcţionare fiind în
impulsuri. Nu poate fi utilizat în circuite de execuţie cu regim de
putere necesitând, în acest caz, o amplificare suplimentară.

199
 Fiabilitate funcţională în electronică

O aplicaţie simplă a separării inductive este ilustrată în figura 9.2a

unde elementul de execuţie Ex este cuplat în circuitul de ieşire al unui
tranzistor amplificator T. Notaţiile folosite sunt:
I C d – curentul de comandă în joncţiunea bază – emitor a
tranzistorului T;
I E x – curentul de acţionare a elementului de execuţie Ex;
±E a – tensiunea (continuă) de alimentare;
Tr – transformator de separare galvanică;
D – diodă redresoare;
C – condensator de netezire a pulsaţiilor curentului redresat
(filtraj).
Tr
T
a)
+Ea
ICd
D
(-Ea) C

IEx
+ –
Ex

IEx
+Ea
b) T Ex
– +
ICd
-Ea

Fig. 9.2

După cum se poate uşor observa din schema reprodusă (cu unele
simplificări) în figura 9.2b), în urma defectării tranzistorului T prin
străpungere în spaţiul colector-emitor (mod dominant de defectare (§
6.1; tab. 6.1; – poz. 50), elementul de execuţie este acţionat intempestiv
prin curentul I E x , care apare şi se menţine indiferent de variaţiile
curentului de comandă I C d .
200
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Spre a se evita această situaţie, care poate conduce la răspuns fals,

elementul de execuţie este separat galvanic de circuitul de alimentare
(E a ) prin transformatorul Tr (fig. 9.2a). Deoarece tranzistorul T este
excitat în impulsuri având o formă oarecare (uneori în curent alternativ
sinusoidal), în secundarul transformatorului Tr se obţine o tensiune
indusă care, redresată şi filtrată, determină acţionarea elementului de
execuţie prin I E x .

a) L1 C1 C2 L2

(i) Li Lc Le (e)

b) L1 C1 C2 L2

Li Le
(i) (e)
Lsi Lpc Lc Lpe

Tri Tre Tre

c) α [Np] d)

ri
(i) (e)
V rc
αA
V f (Hz)
0
B re
Fig. 9.3

201
 Fiabilitate funcţională în electronică

În această structură, se observă că defectarea tranzistorului, în

orice modalitate, conduce la dispariţia (sau diminuarea) curentului I E x ;
acelaşi efect, de protecţie în proces, se produce şi în cazul defectării
altor componente: dioda D, condensatorul C, înfăşurările transformato-
rului Tr, conexiuni, suduri etc.
Pe lângă separare galvanică, prin utilizarea transformatorului Tr, se
obţine şi o adaptare pentru transfer maxim de putere, adaptare mai
dificil de realizat în structura din figura 9.2b).

În alte situaţii este necesară o separare galvanică multiplă, când

schema în cauză suferă modificări mai profunde. Un astfel de exemplu îl
reprezintă filtrul pasiv clasic, de tip trece bandă, cu schema din figura
9.3a), având notaţiile:
L i , e – bobine de intrare respectiv de ieşire;
L c – bobină de cuplaj între celulele rezonante ale filtrului, acordate
în frecvenţă prin grupurile L 1 C 1 şi L 2 C 2 .
O separare galvanică triplă se obţine dacă în locul bobinelor L i –
L c – L e se introduc transformatoare (fig. 9.3b):
Tr i – transformator de intrare cu înfăşurarea primară L i şi
secundară L s i ;
Tr c – transformator de cuplaj având înfăşurările primară L p c şi
secundară L c ;
Tr e – transformator de ieşire la care L p e este înfăşurarea primară, L e
fiind cea secundară.
Pentru ca, în urma acestei reconfigurări, caracteristicile de transfer
ale filtrului să nu se modifice este necesar ca cele trei transformatoare
să aibă raportul de transformare 1/1, respectiv:

Lsi = Li ; Lpc = Lc ; Lpe = Le.

202
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

În structura primară ( fig. 9.3a ), defectarea prin întrerupere a

bobinelor transversale L i – L c – L e (§ 6.1 – tab. 6.1; poz. 5) nu conduce
la dispariţia semnalului la ieşire (e), iar selectarea acestuia este
compromisă; acum, în structura reconfigurată (fig. 9.3b), orice
întrerupere la oricare componentă, inclusiv conexiuni şi suduri, conduce
la dispariţia semnalului de ieşire / răspuns eronat (§ 1.2.1).
De asemenea defectările prin scurtcircuitare la oricare dintre cele 6
înfăşurări de transformator (L i – L s i – L p c – L c – L p e – L e ) determină
anularea semnalului de ieşire. În final, scurtcircuitarea condensatorilor
C 1 sau C 2 , respectiv a bobinelor L 1 sau L 2 , conduce la o slăbire puternică
a semnalului de ieşire. Acest aspect este ilustrat în caracteristica
atenuare-frecvenţă a filtrului pentru cele două stări (fig. 9.3c):
V – stare validă, fără defectări, pentru care atenuarea  este
minimă în mijlocul benzii de trecere (B) şi creşte substanţial în afara
acestei benzi (    A ); cu  A s-a notat valoarea admisibilă a atenuării
pentru această stare (§ 1.2).
V – stare nevalidă, provocată de defectare prin scădere parametrică
(la limită scurcircuitare (§ 6.1).

După cum se poate observa, defectările provoacă o creştere a

atenuării peste valoarea admisibilă, pentru un regim de funcţionare ce
corespunde unui răspuns corect; această atenuare ridicată, atât în banda
de trecere cât şi în benzile de oprire, determină slăbirea semnalului de
ieşire (la limită anularea sa) şi, prin aceasta, se evită apariţia unui
răspuns fals (§ 1.2.3).
Revenind la funcţiunea vizată, aceea de separare galvanică între
intrare (i) şi ieşire (e), se notează cu F r i , F r c şi F r e funcţiile de
nonfiabilitate ale căror valori sunt egale cu probabilităţile de defectare
prin scădere parametrică [ -] ale transformatoarelor respective
(străpungere între circuitele primare şi cele secundare). Graful de
203
 Fiabilitate funcţională în electronică

fiabilitate (fig. 9.3d) corespunde unei structuri redundante (§ 5.2 – fig.

5.3d), respectiv defectărilor de ordin III (§ 8.1 – fig. 8.1) şi, în
consecinţă, funcţia de nonfiabilitate pentru separare galvanică triplă
(SG3) are expresiile:

3
FSG 3  FIII   F j  Fri  Frc  Fre .
j 1

Dacă, faţă de străpungere, cele trei transformatoare sunt identice,

F r i = F rc = F re = F Tr ,

expresia funcţiei de nonfiabilitate devine

' 3
FSG 3  FTr .

Presupunând că F Tr are, pentru un anumit interval de timp, valoarea

de 10 - 2 , rezultă:

 3  ( 10  2 ) 3  10 6 .
FSG

Deci funcţia de fiabilitate, pentru funcţiunea de separare galvanică

triplă, are valoarea:

'
 3  1  FSG
RSG 3  0 ,999999 ,

în acelaşi interval de timp.

Deci trebuie reţinut faptul că, în raport cu o anumită funcţiune, în

structura de fiabilitate sunt cuprinse numai elementele de care depinde
îndeplinirea funcţiunii în cauză; datorită acestui fapt, valoarea funcţiei
de fiabilitate (pentru funcţiunea respectivă) poate să ajungă la valori
mari sau foarte mari. Acest aspect va fi reluat ulterior şi aprofundat,
constituind diferenţa esenţială între teoria clasică a fiabilităţii (în care
204
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

sistemele analizate sunt tratate ca fiind monofuncţionale) şi teoria

fiabilităţii funcţionale.
Pe de altă parte mai trebuie observat faptul că separarea galvanică
reduce, într-o anumită măsură, fiabilitatea la nivel de subsistem. De
exemplu, în cazul filtrului cu triplă separare (fig. 9.3), scăderea
fiabilităţii generale se poate evalua determinând eficienţa fiabilistă f ,
ca raport al celor două funcţii de nonfiabilitate:
F a - pentru varianta primară, fără separare galvanică (fig. 9.3a);
F b - pentru varianta reconfigurată (fig. 9.3b),

F
 f  b  Fri  Frc  Fre
Fa

deoarece F a = 1 sau R a = 0.
Pe ansamblu, din cauza introducerii unor componente suplimentare
(L s i , L p c , L p e ), fiabilitatea generală la nivel de sistem scade; această
scădere este – şi trebuie să fie compensată printr-o creştere
corespunzătoare datorită faptului că, prin separare galvani F a că, se
asigură şi o protecţie a componentelor echipamentului din aval: dispar,
sau sunt drastic atenuaţi, curenţii de amplitudine ridicată (mai ales în
tensiune) care pot provoca defectarea acelor componente.

9.2. Scurtcircuitarea elementelor / subansamblelor

de execuţie

Spre deosebire de izolarea galvanică, în alte situaţii se aplică un

procedeu complementar: scurtcircuitarea părţii de execuţie în stare
pasivă care, prin activare inoportună, poate duce la răspuns fals. Astfel
de soluţii se aplică la nivel de componentă sau, mai des, la nivel de
subsistem.

205
 Fiabilitate funcţională în electronică

Procedeul folosit este ilustrat în desenul din figura 9.4a) cu

notaţiile:
Ex – element sau subansamblu de execuţie;
Cd – contact al circuitului de comandă (releu, tastă, comutator,
cheie etc.);
Pr – contact din circuitul (subansamblul) de protecţie;
±E a – tensiune continuă de alimentare cu energie electrică.
Comanda execuţiei nu se poate face decât prin contactul Cd, dar
mai înainte este necesară, absolut obligatorie, deschiderea contactului
Pr. La anularea comenzii (revenire) cele două faze (secvenţiale) se vor
desfăşura invers.
Notând cu simbolul ( →) starea activă (acţionată) şi cu ( ↓) starea
pasivă (revenită) a elementelor de comutaţie Cd şi Pr, fazele secvenţiale,
notate I şi II, se vor desfăşura, în timp, conform stărilor precizate în
tabela 9.1. Această funcţionare secvenţială se obţine prin:

 temporizări corespunzătoare în circuitele de comandă sau/şi

protecţie;
 poziţii succesive (obligatorii) ale comutatoarelor de comandă
etc.
Tab. 9.1
Starea
Starea elementului
contactelor
Ex
Cd Pr
Pasivă ↓ ↓
Comandă pentru acţionare:
- fază I ↓ →
- fază II → →
Comandă pentru revenire:
- fază I ↓ →
206
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

↓ ↓
- fază II

În figura 9.4b) este exemplificat modul de aplicare a acestui

procedeu la comanda unei unităţi luminoase pentru afişaj verde (V) la
luminosemnale – circulaţie trenuri / metrouri, respectiv la semafoare
luminoase – circulaţie rutieră.
(+)
a) Cd

Pr Ex
Ea

(–)

b)
Pr Ex
(+) Cd (–)
RV
Ea Ea
V
(+) RV1 (–)

c)
Ex
(IT)
+Ac PA1 L2

PA2 L1
-Ac
-Ac

Fig. 9.4

Faţă de desenul precedent aici mai apar, în plus, notaţiile:

RV – releu de execuţie pentru aprinderea unităţii verde (V);
RV 1 – contact de execuţie al afişajului verde (V).

207
 Fiabilitate funcţională în electronică

Producerea şuntării bobinei de excitaţie a releului RV se face prin

contactul Pr, exterior subansamblului de execuţie Ex (marcat prin
conturul cu linii întrerupte).
Un alt exemplu, în acest sens, este expus în figura 9.4c. Schema
(simplificată) a circuitelor electrice de pornire – aprindere (PA) a
motorului unui autovehicul rutier conţine:
L 1 – înfăşurarea de joasă tensiune a bobinei de inducţie (alimentată
în impulsuri de curent continuu);
L 2 – înfăşurarea de înaltă tensiune (IT) pentru producerea scân-
teilor la bujii;
±Ac – tensiunea continuă de alimentare, furnizată de bateria de
acumulatori (§ 8.3.2 – fig. 8.17);
PA 1 – contact de comandă pornire – aprindere;
PA 2 – contact de protecţie pornire – aprindere;

În stare de repaus – motor oprit, prin poziţia cheii de contact,

alimentarea bobinei L1 (primară) este întreruptă (PA 1 ); apariţia
intempestivă a tensiunii +Ac la borna superioară a bobinei L 1 (prin
defectări în sistemul electric de bord) este împiedicată datorită
contactului PA 2 (închis la masă –Ac).
În momentul pornirii motorului, prin rotirea cheii de contact, în
faza I, mai întâi se deschide PA 2 , iar în faza următoare – II se stabileşte
PA 1 (simultan cu acţionarea electromotorului demaror). La oprirea
motorului succesiunea de comutare este inversă: rotind cheia de contact
în sens invers, spre poziţia de repaus, întâi se întrerupe PA 1 şi apoi se
stabileşte PA 2 , aducând astfel subansamblul de execuţie Ex în stare
protejată.

9.3. Protecţii în frecvenţă

208
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Un alt exemplu de protecţie funcţională faţă de răspuns fals este

prevenirea efectelor unor defectări, de regulă parţiale, care pot provoca
abateri de frecvenţă ale semnalelor – utile, abateri ce pot avea un
caracter periculos pentru aplicaţia de proces. Astfel de situaţii pot fi
întâlnite la echipamente care funcţionează pe baza unor coduri de
frecvenţă (reglarea circulaţiei trenurilor şi metrourilor, controlul
automat al vitezei trenurilor etc.).
Această problemă este expusă, la modul general, în figura 9.5a),
unde s-au notat cu:
f 0 – frecvenţa nominală a semnalului discret;
∆f – abaterea admisibilă a frecvenţei pentru o funcţionare corectă,
fără defectări;
B E – banda de frecvenţă în care se poate produce apariţia unor
răspunsuri eronate;
B F – banda de frecvenţă în interiorul căreia pot să apară unul sau
mai multe răspunsuri false.
Rezultă că orice abatere în frecvenţă:

f F  f 0  f ; f E  f 0  f

poate provoca un răspuns necorect (din punct de vedere funcţional),

fiind necesară evitarea în foarte mare măsură a acelor abateri care pot
provoca răspunsuri false.

Apariţia intempestivă a unor componente de semnal, în practică,

este mai probabilă în banda superioară de frecvenţe din cauza
distorsiunilor neliniare (în circuite cu componente active). Aceste
distorsiuni se produc atunci când unii parametri de circuit, datorită
defectărilor parţiale sau totale ale unor componente (atât active cât şi
pasive), conduc la un regim de funcţionare neliniar.

209
 Fiabilitate funcţională în electronică

Astfel, de exemplu în cazul cel mai simplu, dacă un semnal ( f 0 )

care are o formă de undă sinusoidală este deformat, în circuitul respectiv
vor apărea componente, tot sinusoidale, în raport armonic:
2 f0 ; 3 f0 ; ...., ; nf0

n fiind un număr întreg pentru care amplitudinea devine neglijabilă. Din

acest motiv, la sistemele respective, răspunsurile eronate se plasează în
banda superioară (B E ), iar cele false în banda inferioară (B F ).

a)
Δf Δf
BF BE

f
f0-Δf f0 f0+Δf

0 10 15 22 29 36 fm (Hz)
b)

v (km/h)
STOP 210 160 110 70 30 STOP

c)
II I

( Cm )

L C1 C2 Cn-1 Cn
CM

Fig. 9.5

Un exemplu, în acest sens, este codul de frecvenţă utilizat în

cadrul unui sistem de control automat continuu al vitezei trenurilor (fig.
9.5b). Valorile corespondente dintre semnalul modulator de frecvenţă f m

210
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

şi treptele de viteză-limită, pe care le poate avea trenul, sunt astfel

stabilite încât la frecvenţe mai mari să corespundă viteze mai mici.
În acest mod, dacă la distorsionarea neliniară a semnalului f m = 10
Hz se produce apariţia componentelor armonice cu frecvenţele de 20 /
30 / 40 Hz, în circuitele de execuţie se va regla automat viteza până la
treptele corespondente: 110 / 70 / 30 km/h în loc de 210 km/h (răspuns
eronat în loc de răspuns fals - § 1.2.3). De asemenea pentru alte
componente cu frecvenţe situate în afara benzii de lucru (10 ~ 36 Hz),
intervine sistemul de frânare automată – STOP.
În figura 9.5c) este arătat modul de realizare tehnologică a acestui
procedeu, în structura unui echipament al sistemului de control automat
discontinuu al vitezei trenului, aplicat şi la metrou. Interacţiunea sol-
bord se realizează prin intermediul unui cuplaj magnetic între circuite
rezonante, având bobine cu miez magnetic deschis, codul utilizat fiind
de frecvenţă. În schema, mult simplificată, apar notaţiile:
L – bobină cu miez magnetic din ferită tip cilindru (deschis);
C – condensatori de acord la rezonanţă a bobinei L (cu conectare
fixă de grup – în paralel);
CM – câmp magnetic de interacţiune sol – bord;
(Cm) – subsistem de comutare, cu transmisie de la luminosemnalul
curent de afişaj pentru regimul de circulaţie;
I, II – grupuri de condensatori care aduc bobina L la acord prin
conectare de grup.
Aici, înainte de a aborda problema protecţiei prin abatere de
frecvenţă, sunt necesare următoarele precizări (succint):

 sistemul de comutaţie ( Cm) este realizat cu relee gravitaţionale

şi contacte argint – grafit;

211
 Fiabilitate funcţională în electronică

 comutaţia de grup se face astfel încât frecvenţa de rezonanţă să

basculeze de la 1 kHz la 2 kHz – şi invers:
1
f 01   1 kHz;
2 L (CI  CII )
1
f 02   2 kHz;
2 LC II

 frecvenţa de 1 kHz este comandată de la luminosemnalul curent

de circulaţie (prin Cm) şi corespunde informaţiei de afişaj galben
(G – § 8.2; fig. 8.7 – 8.8), cu aceeaşi semnificaţie privind regimul
de circulaţie;
 frecvenţa de 2 kHz, comandată de asemenea prin Cm, corespunde
informaţiei de afişaj roşu (R) şi reprezintă mesajul de oprire
necondiţionată (STOP).

În această aplicaţie protecţia faţă de răspuns fals este dublă: la

nivel de componentă (un condensator) şi la nivel de subsisteme (grup de
condensatori).
Acest aspect, la nivel de componentă (inclusiv terminalele,
sudurile şi conexiunile sale –§ 6.1; tab. 6.1.: poz. 16 şi 42), se pune în
evidenţă prin expresia relaţiei de rezonanţă în circuitul echivalent,
pentru frecvenţa de 1 kHz (G).
Toate condensatoarele sunt în stare validă:

1 1 n
f 01    1 kHz; Ct   Ci
n 2 LCt i 1 .
2 L  Ci
i 1

Dacă se defectează un condensator (prin creştere parametrică,

întrerupere):
1
 
f 01  f 01 .
2 L( Ct  C1 )

La cel de al doilea condensator defectat (după primul):

212
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

1
 
f 02   f 02 .
 f 01
2 L( Ct  C1  C 2 )

Continuând raţionamentul până când, ipotetic, prin reducerea capacităţii

de grup (în salturi) se ajunge la valoarea C I I (corespunzătoare frecvenţei
de rezonanţă de 2 kHz), informaţia de proces, la nivel de sistem, va
corespunde afişajului roşu (R în loc de G), răspunsul în cauză fiind
eronat.
Acelaşi efect se produce, dar numai în salt unic, dacă se defectează
(tot prin întrerupere) sistemul de comutaţie (Cm ); este, deci, deconectat
întreg grupul de condensatori C I , rămânând activ numai condensatorii
din grupul C I I :
1
f 02   2 kHz .
2 LC II

Se mai observă că grupul de condensatori C I I este activ indiferent

de starea sistemului de comutaţie (Cm); fiind conectat în permanenţă,
probabilitatea ca să se realizeze, în circuit, frecvenţa de rezonanţă la 2
kHz (R) este mai mare decât la 1 kHz (G) şi – prin aceasta rezultă
eficienţa procedeului.
De asemenea se mai poate uşor observa că, în această aplicaţie,
prin abatere de frecvenţă sunt folosite proprietăţile sistemelor
reconfigurabile (§ 8.3.2).

9.4. Protecţii prin electroalimentare

Deoarece, în echipamente, tensiunea de electroalimentare este

comună tuturor etajelor, sau marii majorităţi a acestora, este posibil ca
producerea anumitor defectări să aibă drept consecinţă penetrarea

213
 Fiabilitate funcţională în electronică

intempestivă a acestei tensiuni în puncte sau zone „interzise”; unele pot

determina producerea unor răspunsuri false (§ 1.2).
Spre a se evita această situaţie sunt aplicate unele procedee prin
care sunt eliminate, parţial sau total, efectele nepermise ale acestor
tipuri de penetrări.
(+)
a) Ic Ea
(–)

Ib T
+ – D2 (–)

C1 –
R D1 C2 Ue
+
(+)
b)
Ib
t
0
Ic

t
0
Ue
t
0

Ueo

Tpr
Fig. 9.6

Un astfel de procedeu se bazează pe inversarea polarităţii tensiunii

de electroalimentare (generală, comună); în acest fel circuitelor sau
etajelor protejate li se aplică o alimentare cu polaritate inversată.

214
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Structura unui circuit inversor de polaritate, cu funcţionare în

regim de impulsuri, este redată în figura 9.6a), având notaţiile
următoare:
Ea – tensiunea de alimentare (pozitivă faţă de masa montajului);
I b , c – curenţii de bază respectiv de colector ai tranzistorului T;
R – rezistor în emitor;
D 1 - diodă de încărcare a condensatorului C 1 ;
D 2 – diodă de descărcare a condensatorului C 1 pe condensatorul C 2 ;
U e – tensiunea de ieşire (negativă faţă de masa montajului).

În diagramele de semnal (fig. 9.6b) se observă că la fiecare impuls

(I b ) primit în joncţiunea bază – emitor a tranzistorului T, care
funcţionează în regim de comutaţie, se obţine încărcarea condensatorului
C 1 prin dioda D 1 . În pauzele dintre impulsuri C 1 se descarcă pe
condensatorul C 2 prin dioda D 2 care, acum, se deschide.
Încărcarea progresivă a condensatorului de la ieşire C 2 este un
efect de pompare electronică: la fiecare perioadă (a semnalului de
intrare I b ) C 1 se încarcă şi cedează o parte din cantitatea de electroni
(acumulată) condensatorului C 2 , care astfel integrează impulsurile
primite şi furnizează tensiunea de alimentare U e cu polaritate inversată
(în raport cu E a ):
U C1  U C 2  U e ,

deoarece condensatorul C 1 are o capacitate mai mică decât condensa-

torul C 2 (C 1 < C 2 ).
Totodată, în funcţie de raportul capacităţilor C 2 /C 1 se obţine şi un
efect de protecţie faţă de eventuale impulsuri perturbatoare, impulsuri
care se pot propaga pe circuitul de intrare odată cu semnalul I b ; acestea
nefiind periodice – sunt singulare, nu pot influenţa efectul de pompare
electronică astfel încât să se atingă pragul de tensiune inversată U e o

215
 Fiabilitate funcţională în electronică

Acest prag reprezintă tensiunea minimă de alimentare a etajului

(subsistemului) care trebuie să fie protejat. Cu cât raportul C 2 /C 1 este
mai mare cu atât durata de protecţie T p r este mai lungă (fig. 9.6b), şi
deci gradul de protecţie mai ridicat.
În acelaşi timp sursa tensiunii U e , fiind locală - proprie unui
anumit etaj sau subsistem, practic este imposibil ca aceasta să
alimenteze intempestiv alte unităţi care, în mod normal, sunt conectate
la sursa generală de tensiune; la rândul său tensiunea inversată este
incompatibilă cu cea generală ( +E a ).
Totuşi este de observat că aplicarea unui astfel de procedeu este
mai puţin eficientă la puteri mari (de alimentare) din cauza
randamentului redus, problemă care nu se pune pentru puteri mici sau
foarte mici.
Tot o bună protecţie, prin electroalimentare, la puteri mai mari –
îndeosebi pentru circuite de execuţie, se obţine prin creşterea valorică a
tensiunii furnizate utilizând un invertor ridicător de tensiune (fig. 9.7).

216
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Lp Ic
T
a) +E
Tr a
Ib Ls (+)

C
R U
e
PR
(–)

Ib

b)
0 t
Ue

Ueo
TEx
0
t
Fig. 9.7

În acest desen sunt folosite notaţiile:

T – tranzistor amplificator în putere;
I b , I c – curenţii în bază, respectiv în colector;
R – rezistor în emitor (pentru limitarea curentului prin tranzistor);
Tr – transformator ridicător în tensiune, având înfăşurările primară
L p şi secundară L s i ;
PR – punte redresoare;
C – condensator de filtraj al tensiunii redresate.

După cum se vede din diagramele redate în figura 9.7b),

impulsurile de la intrare (I b ) sunt amplificate în putere (I c ) şi ridicate în
tensiune (L s ). Astfel se obţine o tensiune alternativă în secundarul
transformatorului Tr, a cărui expresie este:

U s  nU U p ,

217
 Fiabilitate funcţională în electronică

unde n U este raportul de transformare în tensiune. La ieşire rezultă

tensiunea continuă de valoare ridicată U e :

U e  k r U s  k r nU U p  kU p  E a ,

unde k r reprezintă factorul de redresare, iar k factorul total de

transformare, atât pentru redresare cât şi pentru ridicare în tensiune,
factor care este supraunitar:
k  k r nU  1 .

Acest procedeu de protecţie se bazează pe faptul că penetrarea

tensiunii joase E a în circuitele de execuţie care, pentru a acţiona,
necesită o tensiune ridicată; E a nu are niciun efect funcţional (la nivel
macroscopic). Gradul de protecţie obţinut se exprimă prin raportul
U e /E a ; în practică valoarea minimă a acestuia, pentru o protecţie ridicată,
trebuie să fie egal cu cel puţin 10 unităţi exprimate în modul:

 U e  10  E a .

Prin urmare durata de execuţie T E x (fig. 9.7b) începe când

tensiunea de ieşire U e depăşeşte valoarea de prag U e o şi se termină când
scade sub acest prag.
Dacă în procesul de aplicaţie este necesară o protecţie şi mai
ridicată (decât se obţine prin aplicarea oricărui procedeu expus) se poate
utiliza un procedeu combinat.
Astfel dacă, de exemplu, în structura cu protecţie prin tensiune
ridicată (fig. 9.7a) se conectează borna pozitivă ( +) la masa generală a
echipamentului, se obţine şi o protecţie prin inversarea polarităţii ( +E a
şi -U e ; fig. 9.6).

218
9 Unele tehnici specifice de realizare a funcţiilor de protecţie

Totodată în această structură, cu tensiune ridicată, prin utilizarea

transformatorului Tr , se obţine şi o protecţie prin separare galvanică (§
9.1 – fig. 9.1c).

219