Posibile subiecte EXAMEN

Control financiar

Modulul 1
1. În ce constă importanța controlului pentru procesul de management?
Importanța controlului pentru procesul de management constă în principal în:

 Constatarea abaterilor care ar putea exista pe parcursul derulării proceselor economico-financiare.

Abaterile se referă la faptul că unele procese economico-financiare ar putea avea o evoluție diferită de
ceea ce managementul și-a propus în general.
 Oferă informații operative și reale în legătură cu existența abaterilor și propune măsuri de corectare a
acestora.
 Ia măsurile necesare în cadrul competențelor pe care le are pentru a perfecționa sistemul de control în
ansamblul său. De asemenea propune sistemului de management soluții pentru perfecționarea
sistemului de control.

2. Care sunt categoriile de intere implicate în organizarea și exercitarea sistemului de control?

Pentru a realiza o perfecționare reală a controlling-ului, managementul trebuie să țină seama de faptul că
în organizarea și exercitarea sistemului de control sunt implicate mai multe categorii de interese:

- Interesele proprii ale entității în care funcționează controlul

- Interesele statului, care nu coincid în totalitate cu cele ale entității
- Interesele terților (parteneri contractuali, bănci, posibili investitori)
- Interese ale acționariatului, care nu coincid întotdeauna cu cele ale managementului.

3. Definiți conceptul de control.

Conceptul de control
Exista o opinie larg raspandita in randul autorilor de specialitate , precum si in al acelora din practica de
control conform careia conceptul de control îşi are originile în latinescul „contra rollus“ tradus prin
verificarea unei informaţii prin compararea ei cu o altă informaţie.
In opinia sociologului american Arnold Tannenbaum, cuvântul control provine din limba franzeză si
înseamna „a verifica”. În cadrul lucrărilor de specialitate, acesta sugerează faptul că termenul control este
utilizat împreună cu termeni cum ar fi influența și puterea, dar există diferențe de opinie în cadrul
cercetărilor privind înțelesul actual al acestor termeni. Tannenbaum se referă la control ca fiind „orice
proces în care o persoană sau un grup de persoane, sau o organizație de persoane, determină afectarea
intenționată a comportamentului altei persoane, grup sau organizație.”

1
 4. Definiți conceptul de control financiar.

5. Definiți conceptul de control fiscal.

Conceptul de control fiscal
Viziunea occidentală cu privire la conceptul de control fiscal înglobează ansamblul procesului bugetar.
Astfel, controlul fiscal este o politică economică în care guvernul evită în mod deliberat cheltuielile
deficitare.
Pentru a exercita controlul fiscal, un guvern nu cheltuie mai mult decât câștigă în același timp, prin taxe
sau prin vânzarea activelor. Scopul este de a evita necesitatea de împrumut și acele plăți ale dobânzilor
viitoare.
Adoptarea deliberată a unei politici de control fiscal este efectivă pentru luarea unei poziții într-o
dezbatere politică și economică majoră dacă guvernele ar trebui să se împrumute pentru a finanța
cheltuielile publice. Este posibil, însă, ca un guvern să cheltuie mai mult decât câștigă, împrumutând
bani prin măsuri cum ar fi emiterea de obligațiuni.

MODULUL 2
1. Definiti conceptul de control financiar (cele 4 definitii).
Sintetizând, conceptul de control financiar poate fi definit astfel :
activitate de verificare, supraveghere, interpretare a valabilităţii unor operaţii financiare şi
documente primare, evidenţe tehnico-operative şi contabile;
analiza permanentă sau periodică a unei activităţi sau situaţii financiare pentru a urmări mersul ei
şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire şi de eliminare a abaterilor;
formă de control a activităţii economico-sociale din punct de vedere financiar;
modalitate de realizare în practică a funcţiei de control a finanţelor, având ca sferă de cuprindere
relaţiile de natură bănească ce apar în procesul mobilizării de venituri şi redistribuirii de resurse din
sectorul public şi privat.

2. Ce reprezinta activitatea fiscala?

Putem defini activitatea fiscală ca reprezentând o componenţă a activităţii financiare referitoare la
stabilirea şi perceperea impozitelor şi a altor venituri ale statului. Activitatea financiară este, la rândul ei,
strâns legată de sfera de manifestare a finanţelor şi se referă la mobilizarea şi repartizarea resurselor
necesare sectorului public sau privat. Aceste două activităţi, de mobilizare şi repartizare, sunt ipostaze ale
funcţiei de repartiţie a finanţelor.
Apare evident că, problema stabilirii şi perceperii impozitelor şi taxelor cuvenite statului, reprezentând
activitatea fiscală, poate fi cantonată în sfera relaţiilor de mobilizare a resurselor.
De aceea activitatea fiscală este o parte componentă a activităţii financiare. Pe lângă
mobilizarea resurselor, care se leagă în principal de impozite şi taxe, şi deci de activitatea fiscală,
activitatea financiară cuprinde şi relaţiile de natură financiară care intervin în procesul repartizării
fondurilor mobilizate.

2
 3. Ce presupune controlul fiscal?
În mod concret controlul fiscal presupune :
verificarea corectitudinii declaraţiilor privind impozitele şi taxele;
urmărirea modului de calcul şi virare în termen şi în cuantumul legal a obligaţiilor către stat;
descoperirea cazurilor de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor şi luarea măsurilor legale de
recuperare a acestora urmărind diminuarea fenomenului de evaziune fiscală;
propuneri pentru luarea de măsuri de perfecţionare a sistemului legislativ fiscal precum şi de
adaptare a metodelor şi tehnicilor de control fiscal la imperativele fiecărei etape de politică fiscală.

4. Enumerati obiectivele controlului financiar derivate din functia de repartitie si cea de

control a finantelor.

Controlul financiar cuprinde, la rândul lui, pe lângă activităţile specifice controlului fiscal, enumerate,
şi alte obiective concrete derivând din funcţia de repartiţie şi din aceea de control a finanţelor şi
anume:
controlul modului de utilizare a resurselor publice sau private alocate pentru anumite destinaţii;
controlul modului de gestionare a patrimoniului public şi privat, urmărind păstrarea integrităţii
acestuia;
controlul modului de utilizare a resurselor interne şi externe de creditare, precum şi situaţia
garanţiilor pentru creditele acordate;
modul de constituire şi utilizare a diferitelor fonduri cu destinaţie specială, inclusiv a fondurilor
de tezaur, precum şi a fondurilor diferitelor organisme autonome de asigurări.

5. Care este scopul controlului financiar?

Controlul financiar, în ansamblul său, deci inclusiv cel fiscal, are ca scop:
 descoperirea abaterilor;
 deficienţelor;
 lipsurilor prin compararea situaţiei iniţiale;
 a obiectivelor stabilite, cu realitatea efectivă după derularea proceselor economice şi financiare; şi
 luarea sau propunerea de măsuri pentru eliminarea acestora.

MODULUL 3
1. Care sunt elementele componente ale sistemului de control financiar din punct de vedere
structural?

Abordarea ca sistem din punct de vedere structural luand in considerare structurile organizatorice care au
competente legale de a efectua control financiar. In acest caz elementele componente ale sistemului de
control financiar ar putea fi:
 Controlul financiar propriu al institutiilor publice si al agentilor economici;
 Controlul financiar exercitat de catre puterea executiva prin organele sale, inclusiv cele ale
Ministerului de Finante;
 Controlul financiar suprem exercitat de catre puterea legislativa prin Curtea de Conturi.
3
 2. Care sunt elementele componente ale sistemului de control financiar din punct de vedere
metodologic?

Controlul financiar poate si trebuie abordat sistemic si din punct de vedere al metodologiei pe care o
utilizeaza in exercitarea activitatii, precum si in valorificarea constatarilor.
Astfel din punct de vedere metodologic elementele componente ale sistemului de control financiar
recunoscute ca atare de catre literatura de specialitate, precum si de practica de control financiar sunt:
Compararea
Evaluarea
Valorificarea

3. Definiți compararea, evaluarea și valorificarea.

Compararea este etapa in care controlul trebuie sa stabileasca in ce consta asa numita situatie
ideala a domeniului/activitatii pe care o controleaza. Exemple de situatii ideale: prevederile legale in
legatura cu impozite, taxe, contributii; standarde recunoscute in domeniul administrarii patrimoniale;
scopuri/tinte pe care si le-a propus sistemul de management.
Dupa stabilirea situatiei ideale controlul trebuie sa stabileasca, sa identifice elementele necesare
care pun in evidenta situatia ideala a domeniului/activitatii entitatii controlate. Exemplu: identificarea
situatiei cu privire la calcularea, evidentierea si virarea in termen, la buget, a TVA.
Evaluarea presupune stabilirea diferentelor dintre situatia ideala si situatia reala si identificarea
cauzelor acestora.
Valorificarea presupune stabilirea masurilor necesare pentru corectarea abaterilor situatiei reale
fata de situatia ideala. Exemplu: daca situatia ideala in cazul controlului referitor la TVA consta in
prevederile legale in vigoare pentru domeniul/activitatea controlata referitoare la calculul, evidentierea si
virarea la stat, diferenta fata de acestea ,respectiv situatia reala, ar putea fi calculul eronat al obligatiilor
catre stat, evidentierea eronata sau cu intarziere a obligatiei, nevirarea sau virarea cu intarziere fata de
termenul stabilit prin lege. Valorificarea acestei abateri presupune masuri de corectare a calculelor, de
inregistrare corecta in evidenta contabila a obligatiilor, precum si masuri de virare la buget a sumelor
corect calculate si a majorarilor/penalitatilor legale datorate.

4. Care sunt formele controlului financiar în funcție de momentul în care acesta se exercită?
După criteriul momentului în care se exercită controlul financiar acesta este :
control financiar preventiv sau anticipat care se realizează înaintea derulării proceselor economico-
financiare cu scopul de a preîntâmpina eventualele deficienţe, abateri, lipsuri;
control concomitent sau operativ - curent care asigură cunoaşterea operativă a modului în care se
îndeplinesc sarcinile şi se gestionează patrimoniul, el cuprinzând operaţiile în momentul efectuării
lor;
control financiar ulterior care se exercită după desfăşurarea proceselor economico-financiare.

4
 5. Formele de control financiar în funcție de pozitia organului de control fata de unitatea
controlată.

Sistematizând formele de control financiar în funcţie de poziţia organului de control faţă de unitatea
controlată avem următoarele forme de control financiar:

a) Control financiar propriu al instituţiilor publice şi al agenţilor economici care poate fi :

a.1. control financiar preventiv;
a.2. control financiar concomitent;
a.3. control financiar ulterior.
b) Control financiar exterior care poate fi :
b.1. al structurilor din care face parte unitatea;
b.2. al statului:
b.2.1. control financiar al puterii executive
b.2.2. control financiar al puterii legislative
b.3. al altor organe de control cu atribuţii de control financiar.

MODULUL 4
1. Care sunt procedeele de control financiar?
Pe baza practicii, precum si luand in considerare unele idei din literatura de specialitate se pot identifica
urmatoarele procedee de control financiar:
a) Studiul general prealabil, de informare asupra activitatii ce urmeaza a se controla
b) Controlul documentar-contabil
c) Controlul faptic
d) Analiza economico-financiara
e) Controlul total si prin sondaj
f) Finalizarea (valorificarea) constatarilor controlului

2. Ce reprezinta studiul general prealabil si care sunt obiectivele sale?

Studiul general prealabil este procedeul pe baza caruia trebuie sa inceapa orice actiune de control
financiar. El consta in fapt in efectuarea unei documentari, cercetari asupra activitatii/unitatii in legatura
cu obiectivele ce urmeaza a fi controlate.
Primul moment al controlului are în vedere alegerea activităţii şi unitatea ce urmează a fi controlată. Acest
lucru se realizează prin informare şi documentare pentru a se stabili problemele esenţiale către care trebuie
să se îndrepte controlului.
In principiu studiul general prealabil trebuie sa puna in evidenta necesitatea organizarii si
desfasurarii controlului financiar pe obiectivele si respectiv la unitatile luate in considerare. Acest lucru ar
putea rezolva cerinta referitoare la eficacitatea controlului, respectiv la faptul ca el trebuie privit nu ca si
avand un scop in sine, ci ca o activitate menita sa descopere abaterile acolo unde ele exista.
In esenta obiectivele studiului general prealabil constau in urmatoarele:
Programele si sarcinile rezultate din normele in vigoare pentru domeniul respectiv de activitate;
Procedurile, orientarile, instructiunile, competentele si raspunderile in structura interna a agentilor
5
 economici la care se exercita controlul;
Sistemul contabil si modul de organizare a evidentei tehnico-operative si contabile;
Evaluarea situatia de fapt existente.

3. Definiti controlul documentar contabil.

Controlul documentar contabil este cel mai important procedeu de control financiar datorita faptului ca
el presupune cercetarea documentelor primare si a evidentei contabile intocmite de catre unitatea
controlata.
Deoarece controlul financiar nu poate pune in evidenta abateri decat numai daca sunt argumentate
cu probe provenind din documente si evidenta contabila rezulta ca procedeul documentar contabil este
obligatoriu pentru orice activitate de control financiar. In mod esential prin procedeul de control
documentar contabil se intelege aplicarea unor metode si tehnici in scopul stabilirii realitatii, legalitatii
si/sau performantei unei activitati economico-financiare prin examinarea documentelor primare si
evidentei tehnico-operative si contabile, precum si a situatiilor financiare anuale.

4. Care sunt tehnicile din cadrul procedeeului documentar contabil?

Principalele tehnici utilizate in cadrul procedeului de control documentar contabil puse in evidenta de
catre practica de control financiar sunt urmatoarele:
 Controlul cronologic
 Controlul invers cronologic
 Controlul sistematic sau pe probleme
 Controlul reciproc
 Controlul incrucisat
 Investigatia de control
 Examenul critic
 Analiza contabila
 Balanta de control contabila sintetica si analitica
 Tehnica operatiilor bilantiere
 Tehnici specifice de control in conditiile utilizarii de soft-uri informatice pentru gestionarea
informatiei financiar contabile sau pentru desfasurarea proceselor economico-financiare.

5. Definiti fiecare tehnica din cadrul procedeului documentar contabil.

A. Controlul cronologic ca si o tehnica de control documentar contabil presupune verificarea
documentelor primare si a inregistrarilor in conturilor contabile in ordinea cronologica, in care ele au
fost intocmite, si respectiv inregistrate. Ea presupune o verificare totala a acestor documente si inregistrari
realizate intr-o perioada de gestiune sau intr-o perioada supusa controlului.
Prezinta dezavantajul ca presupune un volum de munca mare fara ca rezultatul controlului sa fie
substantial diferit.
Avantajul consta in faptul ca permite descoperirea si evaluarea abaterilor cu un grad de certitudine
si exactitate foarte ridicat.
B. Controlul invers cronologic presupune verificarea documentelor primare si a inregistrarilor in
conturile contabile incepand cu ultimul document intocmit intr-o anumita perioada de gestiune sau
supusa controlului, mergand in ordine inversa, urmarind numerele de inregistrari a acestora spre primul
6
document intocmit de catre unitate.
Se foloseşte atunci când la constatara unei abateri este nevoie să se stabilească momentul în care s-
a produs sau este necesar urmărirea procesului de dezvoltare a operaţiilor precedente şi cele care au
legătură cu abaterea.
Are dezavantajul ca presupune un volum de munca mai ridicat din cauza faptului ca se verifica
toate documentele si inregistrarile, iar avantajul consta in faptul ca prezinta siguranta in descoperirea
abaterilor. Un avantaj in plus fata de controlul cronologic este acela ca permite descoperirea unor abateri
in timp mai redus.
C. Controlul sistematic sau pe problema consta in gruparea documentelor primare si a
inregistrarilor contabile pe domenii de activitate sau pe grupe de operatiuni care au carácter omogen.
Aceasta tehnica se utilizeaza de regula atunci cand intr-o unitate exista un volum mare de
documente si operatiuni, si cand controlorul financiar are informatii ca anumite documente sau evidente
referitoare la un anumit domeniu de activitate din cadrul unitatii ar putea contine abateri importante.
Prezinta avantajul ca descopera mai rapid abaterile importante contribuind in acest fel in mod
operativ si la remedierea lor, iar dezavantajul consta in faptul ca prezinta o siguranta in descoperirea
abaterilor ceva mai redusa.
D. Controlul reciproc constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi unitate sau la alte unitati a
unor documente sau evidenţe cu conţinut identic însă diferite ca formă, dar si pentru operaţii diferite
însă legate reciproc.
Este cea mai importanta tehnica de control documentar contabil datorita faptului ca utilizarea ei poate
descoperi cele mai multe abateri care constau in operatiuni economice inscrise in documente si inregistrari
in evidenta contabila.
Se utilizeaza in majoritatea obiectivelor de control prezentand avantajul ca poate descoperi orice
tip de abatere, iar dezavantajul este ca nu poate descoperi abateri care nu sunt aferente unor operatiuni
inscrise in documente.
E. Controlul încrucişat presupune cercetarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui document
existent atât la unitatea controlată cât şi la alte unităţi.
Oferă avantajul că pot fi descoperite erori de regulă efectuate cu caracter intenţionat ca de
exemplu modificarea de cifre şi de text în unul din exemplarele documentului. Faptele descoperite cu
această tehnică de control constau de regulă în falsificarea documentelor primare sau a evidenţelor
tehnico-operative, fapte care pot fi infracţiuni.
F. Investigaţia de control este modalitatea prin care organul de control obţine informaţii din
partea personalului a cărui activitate se controlează, în legătură cu probleme care nu rezultă clar din
documentele puse la dispoziţie. Constă în verificări pe care controlorul financiar le efectuează în mod
faptic la locul în care au avut loc operaţiunile ori s-au întocmit documentele precum şi in lămuriri
solicitate persoanelor cu responsabilităţi în anumite domenii.
G. Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor şi evidenţelor astfel încât să se
acorde atenţie problemelor mai importante. Se utilizează de exemplu în cazul plăţilor care urmează a se
face în cursul perioadelor următoare. Este o tehnică de control documentar-contabil care presupune
stabilirea unor aşa numite puncte critice din obiectivele supuse controlului care apoi vor fi supuse
verificării în mod independent de orice alte obiective sau orice alte activităţi.
H. Analiza contabilă presupune o examinare şi verificare a conturilor contabile respectiv a

7
operaţiilor înregistrate în acestea, urmărind modul de respectare a conţinutului economic şi respectiv a
funcţiei contabile a acestora. Se verifica, de exemplu elementele componente ale contului contabil ( sold
initial, rulajul debitor si creditor, toatal sume, soldul final), astfel încât să se determine corectitudinea
înregistrărilor în conturi si, pe cale de consecinta sa se descopere abateri.
Este o tehnică de control foarte utilă deoarece atunci când contabilitatea este condusă la zi poate
oferi informaţii certe şi rapide în legătură cu abateri produse în ce priveşte desfăşurarea operaţiilor şi
întocmirea documentelor care altfel ar necesita în timp o muncă mai laboriasă pentru a fi descoperită.
I. Balanţa de control contabilă sintetică şi analitică
Balanţa contabilă reprezintă pentru controlul financiar o sursă importantă de informaţii deoarece din
examinarea profesională a ei pot rezulta raportări anormale legate de elementele componente ale
conturilor (Soldul iniţial, Rulajele, Total sume, Sold final). Pârghia principală pentru control, utilizând
această tehnică o reprezintă corespondenţa între soldurile conturilor sintetice şi analiticele lor, respectiv
dintre balanţa sintetică şi balanţa analitică.
J. Tehnica operaţiunilor bilantiere
Din analiza corelaţiilor bilanţiere pot rezulta erori de înregistrare contabilă, care au la rândul lor ca şi sursă
abateri în ce priveşte desfăşurarea proceselor economico-financiare. Tehnica operaţiunilor bilantiere
presupune verificarea corelaţiilor dintre posturile bilanţiere, a corespondenţei dintre elementele
bilanţiere de activ şi elementele bilanţiere de pasiv precum şi a legăturii logice dintre anumite grupe de
conturi contabile.
K. Tehnici specifice de control în condiţiile sistemelor de prelucrare automată a datelor
În controlul financiar se utilizează din ce în ce mai mult soft-urile care permit efectuarea controlului fără
ca persoana în cauză să se deplaseze la unitatea supusă verificării. Pentru aceasta este nevoie însă să fie
accesate bazele de date ale unităţii şi să fie examinate de către controlorul financiar la sediul acestuia.
Controlorul financiar obţine în acest fel într-un mod facil informatii in legatura cu posibile abateri
existente, fără ca să afecteze activitatea unităţii verificate.

MODULUL 5
1. Ce reprezinta controlul faptic?
Este al 3-lea procedeul din cadrul metodologiei de exercitare a controlului financiar și presupune
stabilirea reala a existentei si miscarii mijloacelor materiale si banesti, precum si al desfasurarii
activitatii economice si financiare.
Controlul financiar utilizeaza procedeul de control faptic pentru a obtine informatii suplimentare in
legatura cu operatii economico-financiare cuprinse in documente primare sau in evidente contabila.

2. Care sunt tehnicile de control faptic?

Tehnicile de control faptic sunt urmatoarele:
Inventarierea
Expertiza tehnica si analiza de laborator
Observarea directa
Inspectia fizica

8
 3. Ce este analiza economico financiara?
Analiza economico-financiara (al -4lea procedeu) este recunoscuta ca fiind un instrument metodologic,
sistematic care descompune activitatea controlata pe elemente constitutive si studiaza raporturile dintre
acestea.
Cu ajutorul analizei economico-financiare, ca procedeu de control financiar se pot realiza simulari
ale modului si posibilitatilor de producere a abaterilor. Simularea consta in folosirea în practica
economică a principalelor norme de funcţionare a sistemelor. Ea pretinde să se ajungă la esenţă fără
realitate.

4. Ce reprezinta controlul total si prin sondaj?

Acest procedeu (al 5-lea) este specific controlului financiar, in mod particular, fiind impus de necesitati de
ordin practic legate atat de modul de exercitare a controlului cat si de valorificare a rezultatelor lui.
Controlul total cuprinde toate operatiunile din cadrul obiectivelor stabilite si pe intreaga perioada
supusa controlului.
Controlul prin sondaj cerceteaza cele mai reprezentative documente si operatii care permit
obtinerea unor concluzii cu carácter general asupra obiectivului urmarit.
Controlul total se efectueaza doar in situatii de exceptie, de regula atunci cand se urmareste stabilirea cu
exactitate a valorii unor pagube, precum si a responsabilitatii fata de acestea.
Cel mai des folosit este controlul prin sondaj care presupune formarea unui esantion din totalul
operatiunilor economico-financiare, din documentele primare referitoare la acestea, precum si din
perioada supusa controlului. Controlul prin sondaj prezinta avantajul ca poate duce la descoperirea
abaterilor cu economie de bani si de timp.
Apelând la sondaje, cel care le efectuează, atât controlorul cât și auditorul se supune unor riscuri,
deoarece acesta poate să ajungă la concluzii diferite față de concluziile la care acesta ar putea ajunge în
cazul unui control exhaustiv.

5. Ce presupune tehnica de valorificare a acțiunilor de control?

Controlul financiar trebuie intotdeauna, in mod obligatoriu, incheiat cu masuri de remediere a abaterilor
constatate. Controlul acţionează pentru soluţionarea concretă, operativă a problemelor, iar acolo unde sunt
abateri, unde sunt încălcate legile, ia măsuri de sancţionare a celor vinovaţi.
Astfel, pe timpul desfăşurării controlului financiar, in concordanta cu atributiile ce le revin,
controlorii financiari propun sau dispun măsuri operative pentru înlăturarea deficienţelor constatate. În
această categorie se cuprind măsurile pentru: depozitarea şi păstrarea bunurilor în condiţii
corespunzătoare, întocmirea corectă şi la timp a documentelor la locurile de producţie, corectarea erorilor
din evidenţă, înregistrarea plusurilor în gestiune, recuperarea prejudiciilor.
In alte situatii, care tin de competentele legale acordate controlorilor financiari se stabilesc sau se
dispun măsuri ce se iau în continuare, dupa terminarea controlului, care privesc înlăturarea şi prevenirea
abaterilor, aplicarea sancţiunilor disciplinare, stabilirea răspunderii materiale sau civile, transmiterea la
organele de cercetare penală în cazul constatării de infracţiuni.
Momentul incheierii, in fapt, a unui control financiar poate fi considerat acela in care se propun,
sau se transmit/dispun masuri pentru remedierea abaterilor constátate, aplicarea masurilor si evaluarea
rezultatelor ramanand la latitudinea unitatii controlate.

9
MODULUL 6
1. Ce este raspunderea juridica si care sunt formele sale?
Într-o colectivitate, dacă sunt încălcate normele morale, acest fapt nu este sancţionat juridic ci numai de
opinia publică; dacă însă sunt încălcate normele juridice, asemenea fapte se sancţionează potrivit
prevederilor din actul normativ respectiv. În această ultimă ipoteză ne aflăm în faţa răspunderii juridice.
Prin răspunderea juridică se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care se nasc ca urmare a
încălcării unei norme de conduită instituită de lege, prin săvârşirea unui fapt ilicit, care constituie temeiul
constrângerii exercitate de stat, prin aplicarea sancţiunii juridice, cu scopul final de a se asigura
respectarea raporturilor şi a ordinii de drept instituite.
Răspunderea juridică are mai multe forme:
 disciplinară;
 contravenţională (administrativă);
 penală;
 patrimonială.
Raspunderea patrimoniala, la randul ei, se manifesta sub doua forme: delictuala si contractuala

2. Ce este abaterea disciplinara?

Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune
săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern,
contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale
ale conducătorilor ierarhici.
Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere
disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) suspendarea contractului individual de muncă
c) retrogradarea din funcţie,;
d) reducerea salariului
e) reducerea salariului de bază şi, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni
f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

3. Ce este raspunderea disciplinara?

Răspunderea disciplinară, ca formă a răspunderii juridice îşi găseşte aplicaţie în cadrul colectivităţilor
de muncă ale unităţilor economice şi bugetare. Ea intervine în cazurile în care o persoană încadrată
săvârşeşte cu vinovăţie o abatere de la normele de conduită ce constituie obligaţie de serviciu.
Aşadar, ca să opereze această formă de răspundere, persoana în cauză trebuie să fie încadrată într-o
unitate, cu contract de munca, iar fapta ilicită săvârşită să constituie o abatere, care să nu aibă o
periculozitate socială mare de natură să atragă răspunderea penală.

4. Ce este raspunderea penala?

Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care are ca temei infracţiunea şi este
reglementată de Codul Penal.
Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută în legea
penală. Ca şi răspunderea contravenţională, răspunderea penală se aplică atât persoanelor încadrate în
10
muncă legat de activitatea lor, cât şi tuturor persoanelor care comit infracţiunea. Infracţiunile se pedepsesc
cu închisoare, cu amendă penala sau cu închisoare şi amendă penala.
Răspunderea penală nu apare decât urmare a unei infracţiuni care este în mod expres prevăzută de
lege. Prin urmare nu orice pagubă în patrimoniu implică o răspundere penală ci numai aceea care este
rezultatul unei infracţiuni. În cazul pagubei produse prin fapte penale, apărarea patrimoniului se realizează
prin acţiuni civile în procesul penal.

5. Ce este rapunderea patrimoniala?

Răspunderea patrimonială este reglementată de Codul Civil şi de Codul Muncii legi organice,
modificate si completate. Răspunderea patrimonială este o formă a răspunderii juridice care constă în
raportul obligaţional în baza căruia persoana care a săvârşit o faptă ilicită, provocând astfel o pagubă altei
persoane este ţinută să o repare, de regulă, în echivalent bănesc.
Specific răspunderii patrimoniale este faptul ca la valoarea reală a pagubei se adaugă aşa-numitele foloase
nerealizate. Acestea se evaluează, de regulă, prin aplicarea la valoarea pagubei a procentului de dobânda
practicată de banca centrală la data plătii pabubei.
În funcţie de modul de aplicare răspunderea patrimonială are mai multe forme:
individuală,
comună,
solidară,
subsidiară.

MODULUL 7
1. Ce reprezinta evaziunea fiscala?
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte evaziunea fiscală ca fiind „sustragerea de la plata
obligaţiilor fiscale”. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, evaziunea fiscală reprezintă
sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor
sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor
fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în
cuprinsul legii contribuabili.

2. Care sunt formele evaziunii fiscale?

Evaziunea fiscală îmbracă două forme determinate de modalităţile de realizare a ei. Astfel este acceptată,
în general de către specialiştii în domeniu, separarea ei în evaziune fiscală frauduloasă şi evaziune
fiscală legală.

3. Ce se intelege prin evaziune fiscala legala?

Prin evaziune fiscală legală se înţelege acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o
combinaţie neprevăzută de aceasta, şi deci „tolerată” prin scăpare din vedere.
Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor
persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere datorită modului în care legislaţia fiscală
dispune stabilirea obiectului impozabil.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi exploatând insuficienţele legislaţiei eludează în mod „legal”
11
prevederile fiscale, sustrăgându-se total sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită acestei insuficienţe
a legislaţiei. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor şi statul nu se poate
apăra decât printr-o legislaţie bine studiată, clară, precisă, ştiinţifică.

4. Ce se intelege prin evaziune fiscala frauduloasa?

Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care constă într-o menţinere prudentă a sustragerii în limitele
legale, frauda fiscală se săvârşeşte prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în
care se face impunerea.
Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat săfurnizeze date în sprijinul
declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului
impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la
plata impozitului. Deci, evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală constă în disimularea obiectului
impozabil, în subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la
plata impozitului datorat.

5. Care sunt cauzele care duc la evaziune fiscala?

În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate.
Pot fi identificate, in esenţă, următoarele fapte care conduc la evaziune fiscală:
înregistrările cu scop de a micşora rezultatele;
înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
trecerea de cifre nereale în registrele contabile;
amortismente nelegale şi amortismente la supraevaluări;
întocmirea de declaraţii false;
întocmirea de documente de plăţi fictive;
crearea de rezerve latente;
alcătuirea de registre contabile nereale;
nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor;
trecerea în conturi personale a unor părţi din beneficiu;
compensaţiuni de conturi;
reducerea cifrei de afaceri;
nedeclararea materiei impozabile;
crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve;
declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
falsificarea sau crearea pur şi simplu a unor acte justificative;
executarea de registre şi evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv;
contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive;
erori de adunare şi raportare;

6. Dati cateva exemple de infracţiuni referitoare la evaziunea fiscală.

a) emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu ştiinţă de documente fiscale
false. Tentativa se pedepseşte.
b) refuzul de a prezenta organelor de control, împuternicite conform legii, documentele justificative şi
actele de evidenţă contabilă, precum şi bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor şi
12
 contribuţiilor la fondurile publice, în vederea stabilirii obligaţiilor bugetare.
c) sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă cu privire la sediul
unei societăţi comerciale, la sediile subunităţilor sau la sediile punctelor de lucru, precum şi la
schimbarea acestora fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, efectuată în acest scop.
d) organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile,
memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a
datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile;
e) neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea
de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a avut
drept consecinţă diminuarea veniturilor sau surselor impozabile.

7. Dati cateva exemple de contraventii referitoare la evaziunea fiscală.

a) nedeclararea, în termenele prevăzute de lege, de către contribuabili, a veniturilor şi bunurilor supuse
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
b) calcularea eronată a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor, cu consecinţa diminuării valorii creanţei
fiscale cuvenite statului;
c) neprezentarea de către contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justificative şi
contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligaţiile fiscale;
d) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor şi taxelor, în
vederea stabilirii veridicităţii declaraţiei de impunere şi a realităţii înregistrării acestora;
e) nereţinerea sau nevărsarea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabilii cărora le revin
asemenea obligaţii, a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor care se realizează prin stopaj la sursă;

MODULUL 8
1. Definiti conceptul de control financiar preventiv.
Controlul financiar preventiv se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor proiecte de
operaţiuni economice, reprezentate în documente financiar-contabile, prin compararea acestora cu
prevederile legale prin care au fost definite.
În ţara noastră, controlul preventiv are o vechime destul de mare şi a trecut prin numeroase schimbări
datorate necesităţii de adaptare la condiţiile sociale şi economice, atât ca formă de executare şi conţinut,
cât şi ca mod de organizare.

2. Definiti angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonantarea si plata.

a) Angajarea cheltuielilor este faza cea mai importantă a procesului de execuţie a cheltuielilor
bugetare şi constă în luarea măsurilor care generează obligaţia unei instituţii publice de a plăti o sumă de
bani unui terţ pe baza unui act juridic (lege, contract, decizie ministerială, hotărâre judecătorească).
Angajarea reprezintă deci consecinţa deciziei luate în mod deliberat de un organ al administraţiei de stat,
al Parlamentului sau al Guvernului.
Angajarea cheltuielilor instituţiilor presupune două tipuri de angajamente:
 angajamente legale;
 angajamente bugetare.

13
 b) Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa
angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate
ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective.
Verificarea existenţei obligaţiei de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative
din care să rezulte pretenţia creditorului, precum şi realitatea „serviciului efectuat” (bunurile au fost
livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sau, după caz, existenţa unui titlu care să justifice plata:
titlu executoriu, acord de împrumut, acord de garant etc.).
c) Ordonanţarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că
livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. Persoana
desemnată de ordonatorul de credite confirmă că există o obligaţie certă şi o sumă datorată, exigibilă la o
anumită dată, şi în acest caz ordonatorul de credite bugetare poate emite "Ordonanţarea de plată" pentru
efectuarea plăţii. Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă
dispoziţie conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) să întocmească instrumentele de
plată a cheltuielilor.
d) Plata cheltuielilor
Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei bugetare prin care instituţia publică este eliberată de
obligaţiile sale faţă de terţii-creditori.
Plata cheltuielilor se efectuează de persoanele autorizate care, potrivit legii, poartă denumirea generică de
contabil, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate în condiţiile dispoziţiilor legale, prin
unităţile de trezorerie şi contabilitate publică la care îşi au conturile deschise, cu excepţia plăţilor în valută,
care se efectuează prin bănci, sau a altor plăţi prevăzute de lege să se efectueze prin bănci. Plata
cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar (financiar-contabil) în limita creditelor
bugetare deschise şi neutilizate sau a disponibilităţilor aflate în conturi, după caz.

3. Enumerati operatiunile supuse controlului financiar preventiv propriu.

Sunt supuse controlului financiar preventiv propriu în principal următoarele operaţiuni:
angajamentele legale şi angajamentele bugetare;
deschiderea şi repartizarea pe trimestre şi pe subdiviziuni a clasificaţiei bugetare;
modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni a clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate,
inclusiv prin virări de credite;
ordonanţarea cheltuielilor;
constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi stabilirii titlurilor de încasare;
concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;
vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului privat al statului
sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
alte categorii de operaţiuni stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

4. Care sunt obiectivele controlului financiar preventiv propriu?

Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor economico-financiare
urmărind ca şi obiective:
a) respectarea tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operaţiunilor
14
(control de legalitate);
b) îndeplinirea sub toate aspectele a principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt
aplicabile categoriilor de operaţiuni din care fac parte operaţiunile supuse controlului (controlul de
regularitate);
c) încadrarea în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de angajament, după caz (control bugetar).

5. Ce presupune refuzul de viza? (IMPORTANT!!!)

Dacă în urma verificării se constată că operaţiunile nu întrunesc condiţiile de legalitate, regularitate şi,
după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare sau de angajament, persoanele
desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv vor refuza motivat, în scris, acordarea vizei de
control financiar preventiv, consemnând acest fapt în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de
control financiar preventiv.
Refuzul de viză, însoţit de actele justificative semnificative, va fi adus la cunoştinţa
conducătorului entităţii publice, iar celelalte documente se vor restitui, sub semnătură, compartimentelor
de specialitate care au iniţiat operaţiunea.
Cu excepţia cazurilor în care refuzul de viză se datorează depăşirii creditelor bugetare şi/sau de
angajament, operaţiunile refuzate la viză se pot efectua pe propria răspundere a conducătorului entităţii
publice. Din acest punct de vedere se poate aprecia faptul că viza de control financiar preventiv nu are
caracter blocant. Este, in opinia noastră, o modalitate de a evita blocaje in derularea operaţiunilor
economico financiare şi de asemenea, unele abuzuri in exercitarea vizei.

6. Ce reprezintă caracterul neblocant al vizei? (IMPORTANT!!!)

Refuzul de viză, însoţit de actele justificative semnificative, va fi adus la cunoştinţa conducătorului
entităţii publice, iar celelalte documente se vor restitui, sub semnătură, compartimentelor de specialitate
care au iniţiat operaţiunea.

MODULUL 9
1. Care sunt operatiunile supuse controlului financiar preventiv extern (Delegat)?
Există o serie de operaţiuni care necesită verificarea obligatorie şi anume:
- încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;
- încasările şi plăţile în lei şi valuta de orice natura, efectuate în numerar şi prin operaţiuni bancare,
cu persoane juridice sau fizice;
- trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau a
capitalului social;
- gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor, subunităţilor sau unităţilor componente;
- deschiderile de credite bugetare, repartizările de credite bugetare la instituţiile în subordine şi
alimentările cu sume din alocaţiile bugetare pentru finanţarea cheltuielilor de capital;
- propunerile de suplimentare a unor venituri prevăzute a fi suportate pe seama alocaţiilor bugetare;
- modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

2. Definiți controlul financiar delegat.

Controlul financiar preventiv extern, exercitat de către Guvern prin Ministerul Finanţelor, la nivelul unor
15
instituţii publice, este denumit control financiar preventiv delegat. Controlul financiar preventiv
delegat se exercită la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor, de către controlori financiari
delegaţi numiţi de către Ministerul Finanţelor.
Cuvinte cheie: - control financiar preventiv extern;
- Ministerul finanțelor;
- ordonatori principali de credite.

3. Definiti necesitatea.
Necesitatea – operaţiunile desfăşurate trebuie să aducă un beneficiu, să fie utile pentru societate.

4. Definiti oportunitatea.
Oportunitatea – presupune ca operaţiunile să corespundă în timp necesităţii. Trebuie să se stabilească cât
mai corect momentul , perioada optimă în care să se realizeze operaţiunea respectivă. Orice operaţiune
pentru a fi necesară şi pentru a servi scopului urmărit trebuie să se realizeze în timp util adică să fie
oportună. Prin urmare orice operaţiune necesară trebuie să fie efectuată numai în momentul oportun
pentru a nu crea situaţii economico-financiare nedorite, pentru a nu bloca inutil mijloacele financiare şi
materiale.

5. Definiti economicitatea, eficienta si eficacitatea.

Economicitatea – face referire la acel mod de desfăşurare al operaţiunilor care permite obţinerea
raandamentelor maxime cu un minim de efort. Presupune un consum mic de resurse materiale şi băneşti.
Eficacitatea – presupune ca operaţiunile desfăşurate să urmărească obiectivul stabilit, fără o abatere
majoră de la acesta.
Eficienţa – presupune ca operaţiunile desfăşurate să fie corelate cu economicitatea şi eficacitatea
activităţii în scipul atingerii obiectivului dorit.

6. Definiti acoperirea riscupui de sistem.

Acoperirea riscului de sistem – presupune evaluarea modului şi gradului în care realizarea activităţii va
antrena riscuri de sistem (economice, tehnice, financiare, funcţionale) precum şi gradul în care instituţia în
cauza poate acoperi aceste riscuri.

MODULUL 10
1. Care sunt tipurile de control propriu ulterior exercitat la nivelul entitatilor?
Entităţile publice organizează două tipuri de control propriu ulterior şi anume:
 control intern;
 audit public intern.

2. Definiti controlul intern.

În legislația din România, controlul intern este definit ca reprezentând ansamblul formelor de control
exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu
obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor publice în
mod economic, eficient şi eficace; acesta include de asemenea structurile organizatorice, metodele şi
16
procedurile.
3. Definiti auditul public intern. (Nu sunt sigură de răspuns!!!)
Auditul intern reprezintă o activitate organizată independent în structura unei entităţi și în directa
subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecţii și analize ale
sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în care acesta asigură
îndeplinirea obiectivelor entităţii și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient, precum și
pentru a raporta managementului constatările făcute, slăbiciunile identificate și acţiunile de corectare a
deficienţelor și de ameliorare a sistemului de control intern.

4. Care sunt principalele modele de control intern?

Principalele modele de control intern recunoscute pe plan internațional, concepute pentru organizarea
sistemului de control intern, astfel încât să răspundă cerințelor managementului riscului, sunt:
- Modelul COSO – SUA;
- Modelul COCO – Canada;

5. Care sunt principiile de organizare a controlului intern?

Principiul organizării care implică organizarea adecvată a fiecărei entități elaborându-se:
- organigrama care cuprinde, descrie toate structurile;
- manuale de proceduri care definesc:
- responsabilitățile;
- delegările de competență;
- sarcinile;
- modul de transmitere a informațiilor etc.
La entitățile mari este necesară organizarea separată a patru funcțiuni fundamentale realizate de
persoane, ierarhii diferite:
- funcția de decizie care implică angajarea entității față de parteneri, salariați etc.;
- funcția de deținere de bunuri fizice și valori monetare (gestionarii);
- funcția de contabilizare, exercitată de orice persoană care prelucrează informații contabile;
- funcția de control care implică verificarea operațiilor de decizie, deținere de bunuri, contabilizare.

6. Ce reprezinta controlul financiar public intern?

7. Care sunt obiectivele controlului intern?

MODULUL 11

1. Enumerati cateva functii ale Ministerului Finantelor Publice.

Așa cum este prevăzut în normele legale in vigoare Ministerul Finanţelor Publice, îndeplinește, in esenţă,
următoarele funcții:
a) de elaborare a strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar,
contabilitate publică, rglementări contabile, datorie publică, control financiar public intern, sisteme de
management, financiar și control, coordonarea și verificarea achizițiilor publice;
b) de reglementare și sinteză a elaborării cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea
obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice;
17
c) de reprezentare pe plan intern și extern în domeniul său de activitate a statului român;
d) de prognoză pe termen scurt, mediu și lung a evoluției economiei românești în ansamblu, pe
sectoare, precum și fundamentarea măsurilor de politică economică exercitată prin Comisia Națională de
Prognoză;
e) de concepţie bugetară şi fiscală;
f) de administrare a veniturilor statului;
g) de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului;
h) de administrare a datoriei publice;

2. Enumerati cateva atribuţii legate de îndeplinirea funcției de control a Ministerului

Finanţelor Publice.
În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii legate
de îndeplinirea funcției de control:
• exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor bugetare de către
instituţiile publice;
• reglementează controlul financiar preventiv şi exercită controlul financiar preventiv delegat, în
scopul constituirii şi utilizării legale şi eficiente a fondurilor publice;
• administrează contul curent general al Trezoreriei Statului;
• elaborează raportul anual asupra sistemului de control intern/managerial al Ministerului Finanţelor
Publice;
• elaborează raportul anual privind stadiul implementării sistemului de control intern/managerial la
nivelul instituţiilor publice la care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului oricărui fond special;
• reglementează domeniul controlului financiar public intern;
• îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează implementarea sistemelor de control
intern/managerial;
• exercită monitorizarea operaţiunilor financiare ale instituţiilor publice la care controlul preventiv a
fost integrat în sfera răspunderii manageriale;
• coordonează metodologic activitatea de aplicare unitară a legislaţiei fiscale desfăşurată de
serviciile de asistenţă contribuabili organizate în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al
unităţilor subordonate.

3. Care sunt principiile care stau la baza activității Agenției Naționale de Administrare
Fiscală?
Principiile care stau la baza activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt, potrivit legii,
următoarele:
a) eficiența activității;
b) transparența activității, în condițiile legii;
c) tratament egal şi nediscriminatoriu în aplicarea legislației fiscale şi a reglementărilor în domeniul
vamal;
d) respectul față de contribuabili;
e) coerența, stabilitatea şi predictibilitatea.

18
 4. Enumerati cateva activitati specifice pe care inspectorii antifraudă fiscala au dreptul sa le
desfăşoare.
Pe lângă operaţiunile de control, inspectorii antifraudă fiscala, in îndeplinirea atribuţiilor, au dreptul sa
desfăşoare si o serie de activităţi specifice cum sunt:
sa verifice respectarea reglementarilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile publice, pe
cai ferate si fluviale, in porturi, gări, autogări, aeroporturi, interiorul zonelor libere, in vecinătatea
unităţilor vamale, antrepozite, precum si in alte locuri in care se desfăşoară activităţi economice;
sa verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenta si autenticitatea documentelor
justificative in activităţile de producţie si prestări de servicii ori pe timpul transportului,
depozitarii si comercializării bunurilor si sa aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii bunurilor;
a confişte bunurile a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicita, precum si
veniturile realizate din activităţi comerciale ori prestări de servicii nelegale si sa ridice
documentele financiar-contabile si de alta natura care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau a
infracţiunilor;
sa oprească mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de însoţire a bunurilor si
persoanelor transportate.

5. Enumerati cateva dintre atributiile Direcţiei Generale de Integritate

Principalele atribuţii generale ale DGI :
• efectuează, în condiţiile legii, activităţile necesare prevenirii faptelor de corupţie şi de încălcare
a integrităţii profesionale în cadrul A.N.A.F.;
• formulează propuneri de acte normative în vederea îmbunătăţirii legislaţiei specifice aferente
domeniului de activitate;
• întocmeşte periodic raportări şi informări cu privire la incidentele referitoare la eventualele fapte
de corupţie şi de încălcare a integrităţii profesionale, declanşează acţiuni în vederea înlăturării acestora şi
supraveghează implementarea măsurilor corective dispuse;
• organizează, conduce şi coordonează activitatea de informare a personalului A.N.A.F. cu privire la
normele de conduită şi integritate profesională;
• acordă consultanţă cu privire la normele de conduită profesională şi monitorizează aplicarea
prevederilor legale din Codul de conduită a funcţionarilor publici;
• colectează, stochează, prelucrează, implementează, analizează, verifică şi diseminează datele şi
informaţiile referitoare la încălcarea actelor normative cu incidenţă în activitatea personalului A.N.A.F.;

MODULUL 12
1. Ce reprezinta Curtea de Conturi a Romaniei?
Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare,
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea de
Conturi a României funcţioneaza pe langă Parlament fiind o instituţie autonomă cu atribuţii de control şi
audit asupra entităţilor care gestionează fonduri cu caracter public. Principala caracteristică a controlului
realizat de către Curtea de Conturi este independenţa organizării şi exercitării lui.

19
 2. Care sunt activitățile pe care Curtea de Conturi le controlează? (IMPORTANT!!!)
În mod concret, pentru exercitarea funcţiei stabilită prin Constituţie, Curtea de Conturi, controlează:
a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;
b) constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite
interne şi externe;
d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de
sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.

3. Care sunt persoanele juridice la care Curtea de Conturi efectueaza control? sau Care
sunt entitățile care potrivit legii sunt supuse controlului Curții de Conturi?
În conformitate cu prevederile legale în vigoare Curtea de Conturi efectuează controale numai la
persoane juridice. Acestea sunt:
a) statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu
serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome;
b) Banca Naţională a României;
c) regiile autonome;
d) societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau
regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;
e) organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau
fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede
acest lucru.

MODULUL 13
1. Care este obiectul controlului fiscal?
Controlul fiscal are ca obiect:
 verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii
obligaţiilor de către contribuabili;
 respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile;
 verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere;
 stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.

2. Care sunt formele de inspectie fiscala?

Formele de inspecţie fiscală sunt:
a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui
contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii
fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea
prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.

20
 3. Definiti controlul inopinat si cel incrucisat.
a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca
urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în
prealabil a contribuabilului;
b) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.

4. Care sunt metodele de control aplicate de inspectia fiscala?

În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:
a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor
semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale
datorate bugetului general consolidat;
b) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia,
prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente
informatice specializate.
5. Care sunt etapele desfasurarii controlului exercitat de Curtea de Conturi?
Controlul se desfăşoară cu respectarea unor reguli procedurale inscrise in Regulamentul privind
organizarea şi desfăsurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor
rezultate din aceste activităţi, precum şi in diferite alte reglementări interne aprobate prin hotărâri ale
Plenului. Redam mai jos,in esenţă, prevederile Regulamentului referitoare la exercitarea controlului.
 Notificarea
Entitățile incluse în programul anual de activitate, aprobat de Plen, sunt notificate asupra controlului care
urmează să se efectueze.
 Desemnarea auditorilor publici externi
Auditorii publici externi care urmează să efectueze controlul sunt propuș i şi aprobaţi astfel î ncât să se
asigure rotaț ia lor.
 Emiterea delegatiei pentru efectuarea controlului
Delegaţia se emite pentru fiecare acţiune de control sau documentare, la inceputul acestora şi are
character de obligativitate in sensul căinlipsa ei personalul cu atribuţii de control nu poate intra in unitate
şi respective nu poate incepeacţiune.
 Şedinta de prezentare a echipei de control la entitate.
̂In cadrul discuției cu conducerea entității verificate, la care pot participa și conducătorii structurilor de
specialitate din cadrul Curț ii de Conturi, se prezintă tema acțiunii și se stabilesc persoanele de contact,
logistica, precum și alte detalii necesare pentru realizarea î n bune condiț ii a respectivei acțiuni de control.

MODULUL 14
1. Care sunt actele de control cu caracter bilateral? (IMPORTANT!!!)
Acte de control cu caracter bilateral sunt următoarele:
1. Raportul de control;
2. Notă de constatare;
3. Proces-verbal de constatare ș i sancț ionare a contravenț iilor;
4. Proces-verbal de constatare a abaterilor ș i de aplicare a amenzii civile prevăzută de lege;
21
5. Proces-verbal de constatare a î ncălcării obligaț iilor referitoare la obligaţia de a pune
documente la dispozitia;
6. Raport privind modul de ducere la î ndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie (raport de follow-
up).

2. Care sunt actele de control cu caracter unilateral? (IMPORTANT!!!)

Actele de control care au caracter unilateral sunt următoarele:
1. Notă privind propunerea de apelare la serviciile unui expert;
2. Notă privind propunerea de sesizare a altor autorităț i abilitate de lege să aplice sancț iunea
contravenț ională, ca urmare a unor abateri constatate de Curtea de Conturi;
3. Notă privind propunerea de solicitare a unor instituț ii specializate ale statului să efectueze cu
prioritate unele verificări de specialitate;
4. Notă de conciliere.

3. Enumerati cateva propuneri de valorificare a constatărilor consemnate î n raportul de

control.
Raportul de control se î ntocmeș te in toate cazurile, in mod obligatoriu, atunci când se constată abateri
ș i î n acesta se insciu următoarele:
a) erorile/abaterile de la legalitate și regularitate, faptele pentru care există indicii că au fost
săvârș ite cu încălcarea legii penale, sau, după caz, situaț iile de nerespectare a principiilor de
economicitate, eficienț ă și eficacitate în utilizarea fondurilor publice și î n administrarea patrimoniului
public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, constatate de către auditorii publici
externi î n urma acț iunii de control efectuate la entitatea supusă verificării;
b) obiectivele din cadrul planului de control stabilit inițial sau actualizat/revizuit pe parcursul
acțiunii, la care nu au fost consemnate erori/abateri de la legalitate ș i regularitate ș i nici fapte pentru care
să existe indicii că au fost săvârș ite cu î ncălcarea legii penale.

4. Ce informatii cuprinde nota de conciliere?

Nota de conciliere este întocmită de către unul dintre auditorii publici externi ș i cuprinde, în principal,
următoarele informaț ii:
data ș i locul desfășurării ș edinț ei de conciliere;
reprezentanț ii entității verificate care participă la î ntâlnire;
reprezentanții conducerii structurii de specialitate a Curț ii de Conturi ș i auditorii publici externi
care participă la î ntâlnire;
abaterile rezultate î n urma controlului ș i recomandările formulate pentru î nlăturarea fiecărei
abateri;
punctul de vedere al reprezentanților entităț ii faț ă de fiecare abatere ș i recomandare cuprinsă în
proiectul de raport, precum ș i eventualele probe noi aduse de reprezentanții entităț ii la conciliere, care
nu au fost puse la dispoziț ia auditorilor publici externi pe parcursul verificării;
poziția auditorilor publici externi ș i, eventual, a reprezentanț ilor conducerii structurii Curț ii de
Conturi față de punctul de vedere exprimat de conducerea entităț ii;
semnăturile auditorilor publici externi, precum ș i cele ale reprezentanț ilor conducerii Curții de
Conturi ș i ai entităț ii verificate, prezenț i la conciliere.
22
 5. Cand se intocmeste raportul de follow-up?
Raportul privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie (recunoscut în
literatura de specialitate ca raport de follow-up) este un act de control care se î ntocmeș te î n urma
acț iunilor de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor transmise prin decizie.
Raportul de follow-up se î ntocmește î n situațiile î n care:
măsurile dispuse prin decizie au fost duse la î ndeplinire î n totalitate;
măsurile dispuse prin decizie au fost duse la î ndeplinire parț ial;
măsurile dispuse prin decizie nu au fost duse la î ndeplinire.

23