Referat : ”Comunitarismul –o posibilă doctrină politică”

Disciplina : Teorii politice contemporane

Realizat de : Cazacu Tudor
În măsura in care abundenţa societăţii depinde tot mai mult de producţia si consumul
neîncetat al nimicurilor, fleacurilor, al demolării intenţionate si al mijloacelor de
distrugere,indivizii trebuie să fie adaptaţi acestor cerinţe, altfel decât in societatea tradiţională.
„Biciul economic” chiar si in formele sale cele mai evoluate si rafinate, pare a nu mai fi adecvat
pentru aasigura continuitatea luptei pentru existenţa in cadrul organizării învechite de astăzi si nici
legile patriotismului nu mai par adecvate pentru a asigura un sprijin popular, activ, pentru, mereu
mai periculoasă expansiune a sistemului. Administrarea ştiinţifică a nevoilor intelectuale a
devenit,de mult, un factor fundamental pentru reproducerea sistemului, marfa care trebuie
cumpărată şi folosită este transformată în obiecte ale libidoului, iar Duşmanul naţional care trebuie
combătut şi urât este deformat si mărit intr-o asemenea măsură încât poate declanşa şi satisface
agresivitatea, în dimensiunea cea mai profunda a inconştientului. Democraţia de masă oferă
accesoriile politice pentru a realiza aceasta introecţie în principiul Realităţii; ea nu numai ca
permite oamenilor să-si aleagă (până la un punct) proprii stăpâni si să participe (tot până la un
punct) în guvernul care îi conduce, ci îngăduie stăpânilor să dispară în spatele
paravanuluitehnologic, al aparatului productiv si distructiv pe care îl controlează şi care ascunde
costurile umane (şi materiale) ale beneficiilor si alienărilor pe care le acordă acelora care
colaborează.Oamenii, eficient organizaţi si manipulaţi, sunt liberi; ignoranţa si neputinţa,
eteronomia introectată reprezintă preţul libertăţii lor.

Conceptul de comunitate a fost, şi este folosit în multe sensuri, motivând astfel dimensiunea sa
plurivalentă la nivelul mentalului colectiv, care conştientizează astfel diferenţele de structură ale
tipurilor de comunităţi deja existente. În acelaşi timp, însă, o definţie sigură şi totalizatoare dată
comunităţii nu s-a realizat, poate tocmai datorită plurisemantismului acestui concept: putem
deosebi astfel între comunitatea locală,comunitatea profesională, comunitatea de interese,
religioasă, umană ş.a.m.d. Pe de altă parte putem observa elementul comun ce străbate toate
atributele particulare ale acestui concept, şianume acela de întâlnire a indivizilor în baza unui
element pe care îl conştientizează caunificator. Plecând de aici, am putea identifica, dacă nu o
definiţie, măcar o lărgire aconceptului de comunitate.Cum se ştie prin Ferdinand Tonnies
conceptul de comunitate a căpătat un sens destul de restrictiv, acela de comunitate locală
(gemeinschaft) opus termenului de societate (gesellschaft) - văzută ca o creaţie artificială, bazat
pe convenţie şi opinie publică.Comunitatea este astfel considerată “o entitate social-umană, ai cărei
membri sunt legaţi împreună prin locuirea aceluiaşi teritoriu, şi prin relaţii constante şi tradiţionale
( consolidateîn timp)”. Fără a nega importanţa acestui concept în contextul sociologiei epocii
sale,credem că putem să lărgim aria de folosire a acestuia, prin legarea lui de conceptul de grup
social înţeles ca “ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură şi cu o cultură specifică
rezultate din relaţiile şi procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său. Ca atare,este ireductibil la
simpla însumare sau juxtapunere a indivizilor - iar un individ poate aparţine unuia sau mai multor
grupuri sociale”.Remodelând conceptul de comunitate în funcţie de cel de grup social se poate
elimina funcţia de teritorialitate a comunităţii, dându-i o dimensiunene restrictivă fizic. Putem
astfel, redefini comunitatea ca şi un grup social în condiţiile în care din definiţia grupului reiese că
societatea umană este înţeleasă ca având o organizare grupală,iar pe de altă parte considerăm
comunitatea ca şi o structură socială, atâta vreme cât însuşiTonnies priveşte comunitatea ca având
în potenţă toate elementele definitorii unui sistem social (economie, drept, morală, religie etc).

Desigur noul concept de comunitate conţine atât elementele definitorii ale grupului social ca
dinamica, coeziunea, relaţiile şi factorii, cât şi cei dominanţi ai comunităţii ca,structură şi interes
comun (în sens profesional şi familial), care ar da o nouă persectivă asupra conceptului ca atare:
Comunitatea apare astfel, ca un ansamblu de persoane legate prin interse specifice într-un grup
social, caracterizat de o anumită structură şi cu o anumită cultură specifică rezultate din relaţiile şi
procesele psihosociale în cadrul său. Acest concept este, desigur, doar un nou construct teoretic
asupra ideii de comunitate,şi nu este singurul.De aceea, scopul nostru în această lucrare este de a
descoperi elementele structurale, pe parcursul istoriei gândirii politice, care au dus la întemeierea
unui astfel deconcept de comunitate cât şi proprietăţile ideii de comunitate în diverse percepţii
teoretice (şi uneori doctrinare) pe parcursul gândirii politice.

Principalul adversăr al comunitarismului este liberalismul. Aceasta adversitate nu este una

de ordin gregar, de respingere in corpore a ideilor liberale ci este vorba de o preluare dinamica a
lor si resituare a conceptelor intr-un nou spatiu - acela al socialului. De aceea, trebuie să ne
intoarcem, intai, privirile, asupra liberalismului vazut ca si un corp de idei si concepte care si-au
pus amprenta asupra lumii inca de la inceputul epocii moderne.Despre liberalism, ca doctrina, s-a
scris enorm si se va mai scrie, inca, multa vreme, pentru ca, privind cu atentie lucrurile,
liberalismul, in sine nu este numaidecât o doctrina ci contine o suma de idei filosofice a caror
aplicare este de cele mai multe ori sortita esecului. Cu greu s-ar putea vorbi de o adevarata
ideologie liberala dacă aceasta ar fi redusă la esenta, atâta vreme cât liberalismul a aparut ca o
reactie la stari si fapte de mult depasite. Si totusi,liberalismul, ca sumum de idei, ramane inca viabil
pentru ca el insusi se rapoarteaza la esenta.Esenta liberalismului, se stie, este cea a „individului”,
nu individul ca aceasta fiinta de carne si oase, nu ca un Petru distinct de Pavel, ci ca aceasta fiinta
care, pentru ca este om, este in mod natural titular al unor „drepturi” si a caror lista o putem face,
drepturi care ii apartin de functia său de locul său in societate si care il fac egalul oricarui alt om.
Oricât de familiara sau de la sine inteleasă ne-ar parea aceasta idee, un moment de atentie ne
convinge ca, de fapt, ea ar trebui să ne surprinda prin ciudatenia sa. Cum să asociezi drepturile
individului ca individ, cand dreptul regleaza relatiile intre mai multi indivizi, cand insăsi ideea de
drept presupune ocomunitate său o societate deja constituita? Cum să fondezi legimitatea politica
pe drepturile individului cand acesta nu exista niciodată ca atare, iar in existenta să socială si
politica ele este intotdeauna legat in mod necesar de alţi indivizi, familie, de o clasă, de o
profesiune, de o natiune? Ori, este neindoielnic ca tocmai pentru aceasta idee atât de evident
„antisocială” si„apolitica”, a fost construit progresiv corpul politic liberal: ce este o alegere prin
sufragiu universal, în fond, dacă nu momentul in care fiecare renunta la caractersticile săle sociale
si naturale - venituri, profesie si chiar sex - pentru a nu fi decât un „simplu individ” in care corpul
politic se descompune pasnic, se face „stare naturala” pentru a se reconstitui imediat fara eforturi?
Este la fel de neindoielnic ca aceasta fiinta atât de evident „imaginara” a tins din ce in ce mai mult
să devina realitate si experienta: locuitorii regimurilor democratice au devenit din ce in ce mai
autonomi, din ce in ce mai egali, s-au simtit din ce in ce mai putin diferiti prin apartenenta lor
socială său familiala.

Putem, acum, decela principalele linii de forta ale comunitarismului si să incercam să definim
foarte scurt aceasta doctrina. Comunitarismul apare ca o doctrina politica si socială extrem de noua
(desiradacinile ei sunt foarte vechi) ale carei principale preocupari sunt formarea si structurarea
comunităţilor, ca actori publici (supusi in interior Binelui comun) in raport cu un stat comunitarist
capabil să gestioneze si să arbitreze dinamica acestor comunităţi.Interiorul acestor comunităţi este
bazat pe asocierea libera a indivizilor in vederea obtinerii Binelui comun, acceptat de toti ca
principal scop al formarii comunităţii.

În concluzie putem spune , că comunitarismul este o doctrină în plină desfășurare , în spatiul

occidental, aceasta doctrina are variate forme, fiind preluat de diverse partide si organizatii
politice, fiind vazuta ca o perspectiva pentru reformarea societatii liberale. Am folosit termenul de
societate libeala, chiar si pentru acele state in care, desi regimurile nu sunt denumite asa (ci
democrat crestin, social democrat etc.), acestea au o puternica componeneta liberala in politicile
sociale si economice pe care le promoveaza. De aceea critica comunitarismului li se adreseaza si
lor in egala masura.