Sunteți pe pagina 1din 4

18 proiecte câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi

tematice DIASPORA ENGAGEMENT HUB


ABILITAREA FEMEILOR DIN DIASPORĂ
1. Julieta Grădinaru, Elveția
„Crearea atelierului științific pentru elevi și studenți EUREKA”
Proiectul dat presupune crearea atelierului științific EUREKA în incinta Institutului de Fizică
Aplicată, dotarea acestuia cu aparataj, materiale necesare și mod operatoriu pentru a efectua lucrări
tematice, cât și lucrări practice de laborator.

2. Valentina Ceban, migrant revenit din Portugalia


„Event4U la el ACASĂ”
Misiunea acestui proiect este de a transforma orice idee într-un eveniment, orice eveniment
obișnuit în unul profesionist, cu impact, de bună calitate și bun gust, și, de a mulțumi clienții prin
serviciile oferite. Astfel, pentru îndeplinirea acestei misiuni, proiectul și-a propus să atingă câteva
obiective cum sunt:
• trecerea de la proiect pilot, startup - la afacere sustenabilă;
• dezvoltarea și implementarea evenimentelor sociale, culturale în regiunile raionale și rurale
din țară;
• păstrarea tuturor membrilor echipei în următorii 3 ani, și, angajarea mai multor persoane
în momentul extinderii.

3. Daniela Papuc, Republica Moldova


Festival-concurs „Dor de Folk”
Scopul proiectului este de a reabilita și cristaliza genul de muzică folk din Republica Moldova,
care după desfășurarea mai multor ediții, va forma și consolida noi generații de folkiști.
Obiectivele proiectului sunt următoarele:
• motivarea și promovarea tinerilor, și în special a femeilor ce practică acest gen de muzică,
atât din Republica Moldova, cât și din diasporă;
• crearea unui climat artistic de schimb de experiență între artiștii din țară și cei din diasporă,
prin crearea unei platforme de comunicare artistică între reprezentanții aceluiași gen de
muzică din diferite țări, cu deosebit accent pe participarea în cadrul evenimentului a femeilor
din diasporă.

4. Tamara Cojocari, Republica Moldova


„Creșterea competitivității sectorului agricol prin implicarea femeilor”
Proiectul dat presupune dezvoltarea și implementarea tehnologiilor performante în domeniul
agriculturii, care este principala sursă de venit din zona rurală a Republicii Moldova, care va
permite în viitor să se obțină recolte stabile, cât și de a stopa procesul de degradare a solului.

5. Liliana Țurcanu, Italia


„Ecoul Neamului”
Proiectul dat urmărește promovarea culturii moldovenești, prin intermediul acomodării cu istoria
și tradițiile moldovenești, acesta mai presupune organizarea și desfășurarea activităților (dezbateri,
training-uri, etc.) pentru femeile - mame migrante sau reîntoarse în țară.
1
REÎNTOARCEREA PROFESIONALĂ A DIASPOREI
1. Lilian Negura, Canada
„Transfer de experiență canadiană de predare și cercetare a asistenței sociale”
Proiectul urmărește instruirea unui număr de 30 de cadre didactice și științifice din Republica
Moldova cu privire la noile metode de predare și cercetare a asistenței sociale pentru ameliorarea
capacității cercetătorilor moldoveni de a obține fonduri de cercetare pentru studiile în domeniul
asistenței sociale, o mai buna integrare a componentei participative și de intervenție în cercetare și
predare și o ameliorare a calității predării asistenței sociale.

2. Cezara Kolesnik, Belgia


„Claude Monet - sursele picturii moderne” - Școală de vară cu Cezara Kolesnik
Proiectul constă în organizarea Școlii de vară pentru copii și adulți desfășurată în două etape, la
Chişinău şi la Corneşti, raionul Ungheni cu prezentarea operei marelui impresionist francez Claude
Monet și care va finaliza cu o expoziție colectivă, vernisată în incinta Bibliotecii Naționale, unde
vor fi selecționate cele mai reușite lucrări.

3. Liliana Surugiu, Canada


„Transfer tehnologic pentru realizarea unui model de turbina eoliană cu ax vertical pentru
producere de energie electrică în Republica Moldova”
Proiectul are drept finalitate oferirea Universității Tehnice din Moldova a unui curs de lecții la
tema: “Eoliene cu ax vertical de tip Darrieus si aplicațiile lor pentru producția de energie electrica”,
bazat pe expertiza Companiei Canadiene IOPARA Inc. și care implică transferul tehnologic în
domeniul turbinelor eoliene de tip ax vertical de la o companie de consulting din Canada către
viitorii ingineri din Republica Moldova pentru a demonstra avantajele utilizării turbinelor eoliene
cu ax vertical.

4. Ecaterina Baranov, Franța


„Lelița Franța Joacă Sârba Moldovenească”
Proiectul urmărește redescoperirea, conservarea și difuzarea unui segment din patrimoniul istoric,
intelectual și cultural în dispariție al Republicii Moldova – muzica clasică de la începutul/jumătatea
sec. XX cu organizarea a 4 concerte în mediul rural din Republica Moldova (s. Rădeni, raionul
Călărași; satul Mirești, raionul Hâncești; satul Hrușova, raionul Criuleni; satul Brăviceni).

5. Teodor Ajder, Polonia


„Media-zine, de la teorie la practică”
Proiectul constă în prezentarea experienței de startup al unei reviste gen zine, politica editorială,
căutarea de fonduri, investiții, generarea de concepte, idei și metodologii de scriere, paginarea,
tipul de hârtie, dimensiunea artistică și creativă, proiectarea seturilor noi de caractere, precum și
varii tehnici de producere poligrafică, de exemplu, coaserea paginilor în stil coptic și japonez,
inclusiv producerea, cu costuri relativ mici a unui tiraj de zine (max 100 de ex.), lucrat manual.

6. Maria Dandes (Lupu), Canada


„Lectura -activitate familială”
Proiectul prevede crearea, în cadrul bibliotecilor țintă din localitățile: or. Cahul, s. Andrușul de
Jos și s. Manta a activității „Ora Poveștilor” într-o formulă inovatoare care să transforme lectura
2
într-o activitate familială - formă de educație și comunicare între părinte și copil, ai cărei
beneficiari vor fi vizitatorii bibliotecilor, părinți si copii (vârsta intre 6 luni -13 ani).

7. Maxim Surdu, Danemarca


„4 Hands, back to origins”
Proiectul constă în împărtășirea cunoștințelor, abilităților și experienței profesionale în domeniul
gastronomiei, tehnicilor inovative în bucătărie și metodelor deosebite de deservire a bucatelor în
Republica Moldova în incinta restaurantului Bufnița Albă de la Castel MIMI prin alcătuirea unui
meniu din 5 serviri focusat pe produse de sezon și locale, cu nuanțe moderne Nordic/Fusion și/sau
franceze, dessert și Petit Four, de asemenea, instruirea a 10 persoane în cadrul unui master-class
pentru echipa de bucătari locali.

8. Mariana Iurcu, migrant reîntors din Italia


Turismul Nostalgic prin ,,Comunitatea etnică și Migrația în timp și spațiu”
Proiectul urmărește amenajarea unei săli expoziționale dotate cu echipament tehnic și
informațional în cadrul Muzeului de Istorie si Etnografie din orașul Călărași, pentru derularea
filmelor documentar-informaționale la tema migrației și comunităților etnice din țară, precum și
afișarea exponatelor persoanelor migrante, mărturiilor acestora și informarea cu privire la
patrimoniul istorico-cultural si a obiectivelor turistice.

9. Corneliu Tiulenev, Danemarca


„4 Hands, back to origins”
Proiectul prevede împărtășirea cunoștințelor, abilităților și experienței profesionale în domeniul
degustării, prezentării și alegerii vinurilor în Republica Moldova prin: educarea somelierilor din
Republica Moldova, în faza de devenire și în cea de perfecționare, întru racordarea la standardele
Uniunii Europene în domeniul respectiv; dezvoltarea abilităților și cunoștințelor de promovare a
produselor vinicole autohtone, incluse în produsele turistice create; promovarea vinurilor
autohtone în afara țării, prin intermediul beneficiarului; realizarea unui curs de instruire despre
cultura vinului și importanta acesteia.

10. Diana Ichim, Cehia


„Moldova - Pământul celor 100 de meșteri populari”
Proiectul constă în realizarea unui catalog a celor 100 de meșteri-artizani din Republica Moldova
care ar reprezenta Moldova ca o destinație turistică particulară și distinctă de celelalte țări din
regiune/vecinătate, prioritate fiind acordată meșterilor care sunt mai puțin cunoscuți și mai
păstrează un anumit savoir-faire specific satului/ regiunii natale (arta meșteșugului), de asemenea,
acordarea suportului acestor meșteri să-și formuleze în scris și prin imagine istoria lor personala
legată de arta meșteșugului și indirect crearea primei cărți de vizită pentru acești meșteri-artizani.

PARTENERIATE TEMATICE REGIONALE


1. AO „Pro Cimișlia”, Republica Moldova; Casa Mare din Sacramento, SUA; grupul de
inițiativă „Cimișlieni din Nordul Italiei”, Italia
„Prin ochii lor”
Proiectul urmărește organizarea unui șir de activități pentru 35 vârstnici - rezidenții azilului de
bătrâni și invalizi din or. Cimișlia, care ar contribui la îmbunătățirea condițiilor decente de trai,
3
de creare a spiritului de sărbătoare și bună dispoziție în perioada sărbătorilor de Paști, sporind
incluziunea socială a bătrânilor, nivelul de toleranță și empatie din partea comunității, precum și
promovarea voluntariatului social.

2. AO „Speranța”, Republica Moldova; Asociația ”Alianța pentru sprijinirea Basarabiei”,


Franța; Asociația pentru Integrarea Migranților, Franța; Asociația ”Orfeu”, Grecia
„Moștenire – punte între ieri și mâine”, ediția a 25-a (a. 2018)
Proiectul constă în desfășurarea Concursului „Moștenire – punte între ieri și mâine” pentru elevii
claselor a IX-a – a XII-a din liceele din Republica Moldova și 5 licee partenere din România, cu
expedierea lucrărilor de cercetare la teme propuse pentru trei secțiuni: Istoria Românilor, Istoria
literaturii române, Diaspora, de asemenea, elaborarea și diseminarea unei culegeri jubiliare de
lucrări cu cele mai bune câte 5 lucrări la fiecare secțiune.

3. A.O.ECOSCUT, Republica Moldova; Asociația DIALOG - Diaspora for Integration,


Action and Leadership Open Group, Elveția; „Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni
”Ștefan cel Mare și Sfânt”, România; Organizația Studenților Basarabeni București, România
„ReDescoperă Lunca Prutului”
Proiectul prevede dezvoltarea turismului durabil în Regiunea de Dezvoltare Sud prin valorificarea
potențialului natural și cultural al localităților din Lunca Prutului prin: crearea si promovarea
traseul turistic „Lunca Prutului” și al ”Drumului lui Petru Rareș”, parte al acestei rute; crearea,
reabilitarea și modernizarea infrastructurii turistice pe traseul din Lunca Prutului; promovarea
locurilor turistice naturale, antropice de utilitate publică/ advocacy printre autoritățile raionale
privind necesitatea modernizării infrastructurii de utilitate publică, punctând potențialul lacului
Beleu ca locație turistică; îmbunătățirea capacităților actorilor sociali importanți pentru gestionarea
eficientă a patrimoniul turistic și promovarea lui.

S-ar putea să vă placă și